Sunteți pe pagina 1din 22

1.

Prezentai cele trei directii de cercetare ale filosofiei dreptului n concepia lui Giorgio Del Vecchio

In celebra sa lucrare Lecii de filosofie juridic, juristul italian Giorgio del Vecchio evidenia trei aspecte fundamentale ale obiectuluide studiu al filosofiei dreptului, i anume: 1. Definirea dreptului din punct de vedere logic in universalitatea sa,oferind rspuns la intrebarea ce este dreptul dincolo de formele concreteistorice sau regionale in care s-a mai manifestat. Este o abordare metateoretic, dincolo de cea realizat de tiinele juridice speciale. 2. Abordarea fenomenologic i istoric a dreptului ce vizeaz originea, geneza i evoluia sa in ansamblu, a normelor i valorilor juridice in dependen de contexte social-culturale. Este o abordare metaistoric pentru c se refer la ce unete, ce este comun, in spaiuldreptului, momentelor istorice diferite. 3. Cercetarea dreptului din perspectiva deontologic, adic din punctde vedere al idealului de dreptate i al reglementrii raporturilor individuale. Cci tiinele juridice speciale, prin natura lor, se mrginesc s explice un sistem juridic existent (ceea ce este), ce ine strict de el,fr a-i pune in discuie temeiurile. Este sarcina filosofiei dreptului s cerceteze tocmai ceea ce trebuie sau ceea ce ar trebui s fie in dreptin opoziie cu ceea ce este, opunand astfel un ideal de drept uneirealiti juridice date. Filosofia dreptului nu se mrginete s expun ceconstat, cum procedeaz tiinele dreptului, pe baza jurisprudenei, ci prin opera de sintez pe care o face, ea joac un rol extrem de important in formularea idealului de justiie in conformitate cu principiile superioare care trebuie s domine orice organism social.Astfel, ganditorul ajunge la concluzia c filosofia dreptului estedisciplina care definete dreptul in universalitatea sa logic, cerceteaz originile generale ale dezvoltrii sale istorice i il preuiete dupidealul de justiie afirmat de raiunea pur. 2. Norm juridic i valoarea social
Introducerea noiunii de valoare n centrul teoriei juridice, apreciaz M. Virally, nu este o oper inutil, nici orientare spre idealism, nici lansare n speculaii de ordin filosofic sau moral. Din contr, nseamn a aprecia cu exactitate maniera n care dreptul apar interesele individuale i colective. Conceperea complex a dreptului include dimensiunea axiologic, dreptul, fiind produsul faptelor sociale i al voinei omului, un fenomen material i un ansamblu de valori morale i o ordine normativ, un ansamblu de acte de voin i de acte de autoritate, de libertate i constrngere.Rehbinder propune o teorie tridimensional a cunoaterii dreptului ca tiin a valorilor, tiin a normelor, tiin a realitii, cu privire la care s-a remarcat caracterul complex al conceperi Norma juridic, n unitatea trsturilor sale definitorii ca: violabilitatea, generaliatea i impersonalitatea, tipicitatea, imperativitatea, vizeaz un raport intersubiectiv, se afl n relaii complexe cu valoarea. Insui procesul de constituire a normei juridice implic o dimensiune valoric inerent, deoarece acesta se raporteaz la plenul posibilitii i al virtualitii, reinndu-se selectiv ceva din sfera posibilitii, voina raportndu-se la ceea ce nu este nc, la un ideal spre care trebuie s tind o realitate. Se poate constata primatul valorii asupra normei juridice, aceasta din urm fixnd" valoarea ca atare, conferindu-i o dimensiune juridic, operaionaliznd", instituind prescripii care n diverse maniere, prin prohibiii, obligaii, variante comportamentale permise, apar valoarea. Valoarea este o prezen implicit sau explicit a raportului juridic. Analiznd aceast realitate i evideniind rolul valorii n definirea raportului juridic i asigurarea unitii trsturilor sale specifice, M. Djuvara concepe raportuljuridic ca o apreciere care se poate face din punct de vedere al dreptii asupra unei fapte comise de o persoan cu privire la alt persoan. Varianta 2 Valoare, norm i aciune juridic Statutul normelor juridice n interiorul universului existenei umane este bine cunoscut. Pornind de la accepiunea dat de Tudor Ctineanu valorii morale, aceea potrivit creia aceasta este acea realitate sau acea component a realitii component obiectiv - inerent actelor umane i relaiilor umane pe care

oamenii o reflect spontan-reflexiv n ipostaza de calitate i o recomand ca nsuire, putem aprecia norma juridic tocmai ca fiind recomandarea fcut oamenilor pentru a adera apreciativ, acional i comportamental la o anumit valoare juridic. Rezult, deci, c fiecrei valori juridice i este ataat, n sistemul dreptului, o norm juridic derivat. Relaiile de interdeterminare dintre norm i valoarea juridic sunt deosebit de complexe. Norma are ca nucleu conceptual valoarea spune Tudor Ctineanu, n timp ce, parafrazndu-l pe Petre Andrei, criteriul dup care judecm o fapt drept dreapt sau nedreapt este conformitatea cu o porunc, cu o lege, care permite sau oprete svrirea unei aciuni. Varianta 3

Aspecte ale relatiei drept-morala:


spre deosebire de drept, normele morale dintr-o societate nu sunt neaparat unitare. Kelsen : valorile morale nu sunt absolute ; ele suporta o determinare istorica si de clasa. Ori, dreptul prin natura sa este si trebuie sa fie unitary asigurand o ordine juridica unica in societate ; sub aspectul genezei lor, normele de drept sunt, de regula, premeditate, ca rol al intentionalitatii sociale, exprimata in forme riguroase, garantate de forta publica si supuse sistematizarii si publicarii; teritoriul moralei este mai cuprinzator decat acela al dreptului intrucat normele morale reglementeaza si relatii sociale care nu intra sub incidenta dreptului (ex: relatiile de prietenie). In legatura cu aceasta apare o problema : au toate normele juridice o semnificatie morala? unii teoreticieni (de ex. Ion Craiovan) considera ca norme juridice referitoare la diferite proceduri sau de publicitate funciara, ori cele tehnice, organizatorice nu ar avea o semnificatie morala. alti teoreticieni (a caror pozitie o impartasesc) apreciaza ca, cel putin indirect, toate normele de drept au o semnificatie morala. Normele invocate cu titlu de exceptie comporta indirect exigenta morala a datoriei si corectitudinii sociale in orice imprejurare. Totusi, se admite in genere ca legile pot fi lipsite de eficacitate daca nu se conformeaza unor standarde morale. Fenomenul nesupunerii cetatenesti fata de lege propriu societatii americane, exprimand protestul public al unor categorii sociale, profesionale, de a schimba o lege care nu corespunde unor exigente morale mai inalte (ex. protestele aparatorilor mediului fata de unele reglementari juridice), confirma necesitatea rezonarii dreptului cu morala. Dreptul poate ramane in urma moralei in multe alte situatii (scutirea discala, degradarea regimului penitenciar, drepturile minoritatilor sexuale. Dar in alte situatii dreptul e mai severe ca morala comuna (ex.codurile de deontologie) Nota H.I. S-a afirmat, in buna masura justificat, ca in timp ce morala opereaza intr-un camp al valorilor transcendente (in sens, aici, de perene sau macar stabile), dreptul ramane supus unor servitutii eminente. Personal, nu vad aici o contradictie intre drept si morala cu acel raport de complinire, in care dreptul aduce in planul imediatului, al realitatii concrete luminile moralei pentru a ridica insasi realitatea imediata, reglementata juridic, la inaltimea valorilor asumate. Prin drept, transcendenta devine imanenta : realitate vie, incarcata valoric. 3. Domeniul filosofiei dreptului Obiectul Filosofiei dreptului se determin pornind de la identificarea acestei ramuri a filosofiei n cadrul Filosofiei practice. Filosofia dreptului studiaz conceptul universal al dreptului (Giorgio del Vecchio), studiaz ideea dreptului, conceptul dreptului i realizarea acestuia (Hegel), cerceteaz rostul omenesc al dreptului (P.M. Cosmovici). Giorgio del Vecchioconsidera ca: Filosofia dreptului este disciplina care definete dreptul n universalitatea sa logic, cerceteaz originile i caracterele generale ale dezvoltrii sale interne i l preuiete dup idealul de justiie afirmat de raiunea pur. Acelai autor evideniaz cele trei direcii de cercetare proprii filosofiei dreptului: logic, fenomenologic i deontologic. Prima fixeaz noiunea ca atare (dreptul), ca obiect al oricrei cercetri ulterioare. A doua cerceteaz originea i evoluia dreptului, n timp ce a treia fixeaz idealul de justiie, prin compararea kantian a ceea ce este (Sein) cu ceea ce trebuie s fie (Sollen). Filosofia dreptului este strns legat de alte tiine. Giorgio del Vecchio enumer opt tiine nrudite cu Filosofia dreptului: Jurisprudena, Filosofia teoretic, Psihologia, Filosofia practic, Sociologia, Demografia i Statistica, Economia politic i tiina politic.

Cea mai interesant i, totodat, cea mai durabil relaie este cea dintre Filosofia dreptului i Jurispruden (Dreptul pozitiv) . Dac Filosofia dreptului studiaz dreptul n esena sa universal, Jurisprudena studiaz aspectele particulare ale dreptului: domeniile aplicrii dreptului, diferitele sisteme de drept, practica juridic etc. Fiecare dintre cele dou domenii de cercetare este baz de plecare pentru cercetarea propriului domeniu. La polul opus se situeaz relaia cu Filosofia teoretic. Aceasta ofer Filosofiei dreptului universul conceptual propriu filosofiei, precum i o metodologie specific de cercetare. Putem aprecia, deci, c Filosofia dreptului este o aplicaie a filosofiei, n genere, n timp ce Jurisprudena este o aplicaie a Filosofiei dreptului. Importante relaii exist ntre Filosofia dreptului i celelalte tiine enumerate. Astfel, Psihologia, ndeosebi prin componenta ei social ofer explicaii ale comportamentelor de grup utile nelegerii conceptelor derivate ale dreptului, Filosofia practic, prin cealalt component a sa, etica, ofer explicaii pertinente asupra relaiilor dintre normativitatea juridic i cea moral, sociologia este tiina care ofer cadrul experimental al elaborrilor teoretice din domeniul Filosofiei dreptului, Demografia i Statistica ofer informaii despre micarea grupurilor umane, utile n cercetarea originii normelor i comportamentelor juridice, iar Economia politic i tiina politic ofer Filosofiei politice explicaii asupra cadrului economic i politic, instituional n care se deruleaz fenomenul dreptului. Filosofia dreptului este o disciplin filosofic, specie a filosofiei practice. Ea nu se confund cu tiina dreptului. Dac Filosofia dreptului este teoria dreptului natural, obiectiv, aa cum se instituie el pe baza nelegerii esenei fiinei umane i a colectivitilor sociale, tiina dreptului este teoria dreptului pozitiv, subiectiv, aa cum este el conceput de ctre sistemul instituional al unei organizri statale determinate i pe baza unei doctrine juridice asumate. Filosofia politic studiaz dreptul sub trei aspecte eseniale, interdependente: aspectul logic, conceptual, aspectul fenomenologic, al originii i evoluiei dreptului i aspectul deontologic, al idealitii dreptului. Varianta 2 Filosofia este o manifestare specializat a spiritului uman. Este cunoatere a temeiului existenelor, a realitilor ultime, originare, necondiionate, de ordinul esenei, prin care se legitimeaz tot ce este sau poate s fie. Este un ansamblu coerent de enunuri formulate prin categorii, teze i principii despre lume ca totalitate. Este studiul universalului, al primelor principii care stau la baza alctuirii lumii. Este o reflecie asupra experienelor reale ale contiinei umane, cutare a sensului acestor experiene i a unitii spiritului uman. Problematica filosofiei este sugestiv prezentat de Immanuel Kant, n Logica, folosind patru ntrebri fundamentale care preocup omul, la nivel filosofic: Ce pot s tiu? Ce trebuie s fac? Ce-mi este ngduit s sper? Ce este omul? Potrivit rspunsurilor pe care filosofia le d celor patru ntrebri, aceasta i fixeaz problematica n mai multe discipline filosofice. Giorgio del Vecchio grupeaz disciplinele filosofice dup rspun surile la primele dou ntrebri kantiene, astfel: Filosofia teoretic. Rspunznd la prima ntrebare kantian, aceasta studiaz primele principii ale existenei i ale cunoaterii i cuprinde urmtoarele ramuri ale filosofiei: Ontologie sau Metafizic (aceasta cuprinde i Filosofia religiei i Filosofia istoriei), Gnoseologie sau Teoria cunoaterii, Logic, Psihologie, i Estetic Filosofia practic. Aceasta rspunde la cea de-a doua ntrebare a lui Kant i cuprinde, dup Giorgio del Vecchio, urmtoarele ramuri ale filosofiei: Filosofie moral i Filosofia dreptului. Autorul observ utilizarea, uneori, a termenului de Etic, fie cu sensul de Filosofie moral, fie cu sensul de Filosofie practic, n genere, caz n care este eludat existena de sine stttoare a Filosofiei dreptului. n acelai timp, autorul nu amintete, n diviziunea sa, ramuri ale filosofiei fr de care nsi filosofia dreptului ar fi greu de neles, aa cum sunt Axiologia i Filosofia culturii, circumscrise, probabil, n Filosofia istoriei, sau Antropologia, n cadrul primului gen, ori Praxiologia n cadrul celui de-al doilea. Rmne discutabil prezena n cadrul disciplinelor filosofice a Psihologiei, azi o disciplin care-i revendic obiectul mai degrab n rndul tiinelor empirice.

4. Definii noiunea de valoare social Valoarea poate fi definit ca o relaie social n care se exprim preuirea acordat unor obiecte sau fapte (naturale, sociale, psihologice), n virtutea unei corespondene a nsuirilor lor cu trebuinele sociale ale unei comuniti umane i cu idealurile acesteia. Dei valoarea se constituie prin raportarea obiectelor la trebuinele sociale, istoricete determinate de practic, se atribuie denumirea de valoare chiar lucrurilor, ideilor sau aciunilor crora anumite comuniti le acord preuire i ctre care ele aspir. Valoarea reprezint ntruchiparea unor scopuri, proiecte, dorine, intenii, adic obiectivarea esenei umane n produse ale activitii creatoare specifice pentru fiecare tip de atitudine uman". Valoarea, ca fenomen, dup I. Alexandrescu, prezint o tripl determinare: actul valorizator se desfoar la nivelul contiinei sociale; aprecierea uman dei e subiectiv are premise obiective; - valoarea se stabilete pe anumite criterii condiionate istoricete i socialmente de praxis . In condiiile pluralismului cultural al societii contemporane se remarc tot mai mult necesitatea reconsiderrii principiului demnitii umane, a unitii omului - omul neles ca sistem unitar - probleme care nu numai c preced aprecierile tiinifice, ci acioneaz subteran sau deschid n miezul problematicii tiinei. Varianta 2 Valoare relaie social prin care se exprim preuirea acordat unor obiecte, fapte, comportamente, idei sau aciuni umane. Ea se manifest sub forma unor scopuri, proiecte, dorine sau intenii ale individului sau colectivitilor sociale. Valoarea implic un raport ntre ceva demn de preuit i cineva n msur s acorde preuire, adic un raport ntre obiectul valorizat i subiectul valorizator. Acest raport are un caracter social, deoarece subiectul valorizator acord preuire acelor obiecte, activiti sau proiecte umane care se dovedesc apte s satisfac anumite trebuine, necesiti i aspiraii umane. Valorizarea presupune un proces de receptare, omologare i ierarhizare a unei valori n funcie de anumite idealuri, principii i criterii ce depind de scopurile, interesele i aspiraiile unor grupuri sau colectiviti. Fiecare societate promoveaz un anumit sistem de valori, schimbrile istorice i sociale modificnd att criteriile de valorizare, ct i ordinea ierarhic a valorilor. Valorile au un rol esenial n orientarea aciunilor umane, n stabilirea scopurilor de atins, a strategiilor, metodelor sau cilor de aciune. Din acest motiv, valorile sunt adesea invocate ca un important factor explicativ al comportamentului economic i social. Valorile unei persoane, grup sau colectiviti tind s se constituie ntr-un sistem ierarhizat de preferine, iar prin caracterul lor dezirabil, valorile tind s ia forma unor norme de aciune. Ansamblul de valori i norme care reglementeaz diferitele activiti i relaii sociale formeaz ceea ce numim sistemul valorico-normativ. Datorit importanei valorilor n dinamica vieii economico-sociale, multe studii interdisciplinare au ca obiect identificarea configuraiilor de valori, modificarea acestora n timp, variaia lor de la o colectivitate la alta, schimbarea ierarhiilor de valori de la o etap la alta, principiile moral-valorice care funcioneaz n viaa economic i social, distincia ntre valorile morale i valorile economice sau dintre valorile spirituale i cele materiale, ca i rolul pe care l au opiunile cercettorului n alegerea metodelor de investigaie tiinific i raportarea la idealul neutralitii axiologice. 5. Omul ordinii juridice (homo juridicus) In plan macrosocial, geneza i instituirea normelor juridice n societate sunt prezentate indisolubil legate de contiina i voina indivizilor i a colectivitilor umane, ca o parte integrant a unui proces complex de realizare a unei ordini sociale -relative desigur i mereu n devenire inerente autoreglrii i dezvoltrii societii umane. Oamenii n aciunea lor social realizeaz mai mult sau mai puin Dreptul, i valorific prescripiile, i satisfac nevoi sau interese, construind relaii sociale sau ncalc normele juridice, declannd rspunderea juridic. In acelai timp, finalitile dreptului vizeaz n cel mai nalt grad condiia uman. Demnitatea uman este n msur s ofere principiul director, axul structural al sistemului valoric care ghideaz dreptul. In plan ontogenetic - al existenei individului de la natere pn la moarte - homo juridicus este prin excelen fiin nzestrat cu contiin, raiune, voin, liber s acioneze pentru satisfacerea nevoilor, intereselor i aspiraiilor sale, n consens cu valorile aprate prin Drept sau nclcnd normele sale. Concepte definitorii ale dreptului ntruchipeaz n plan juridic fiina i fapta omului. Astfel, prin subiect de drept (subiect juridic) nelegem o persoan fizic n mod individual sau un colectiv de oameni privite n calitate de titulari de drepturi subiective i obligaii juridice. Omul ca subiect individual de drept trebuie s aib capacitatea juridic, aceasta desemnnd aptitudinea general i abstract a omului de a

avea drepturi i obligaii juridice.De regul, capacitatea juridic este unic. Astfel, posibilitatea unui drept i exerciiul acestuia sunt n general indisolubile. Faptele omului n relaie cu normativitatea juridic se pot situa n zona licitului n cazul n care sunt respectate prescripiile normelor juridice sau n zona ilicitului n cazul nclcrii acestora. Dei marea majoritate a indivizilor dintr-o societate au un comportament care este n acord cu normele juridice, dreptul fiind de cele mai multe ori un factor de construcie social, de o mare semnificaie juridic sunt comportamentele care ignor, sfideaz, ncalc regulile sociale, transgresnd normele i valorile acceptate i recunoscute n cadrul unui sistem social. Nonconformitatea, abaterea sau nclcarea normelor sociale sunt desemnate n general prin noiunea de devian social. Opiniile majoritii autorilor converg spre recunoaterea caracterului universal al fenomenului de devian social, ntruct "nu poate exista o societate n care indivizii s nu se abat mai mult sau mai puin de la tipul colectiv; este inevitabil ca printre abateri s nu fie unele care prezint caracter criminal. 6. Dimensiunile adevrului Cunoasterea adevarului este idealul suprem spre care aspira omul. Definitia cea mai raspandita a adevarului este aceea a adevarului corespondenta adevarul este proprietatea propozitiilor de a fi adecvate obiectului exprimat. Alte definitii utilizeaza termenul de coerenta, sau de utilitate pe care il echivaleaza cu adevarul. Esenta adevarului unei opinii este de a face parte dintr-un sistem complet, inchegat, si deci falsitatea unei opinii este dezacordul ei cu ansamblul opiniilor noastre. Exista 4 dimensiuni ale adevarului, si anume corespondenta (concordanta intre constructe si fapte), reprezentarea (structura faptelor anume exprimata in structura constructelor), referinta (constructul desemneaza un anume obiect), informatia (purtatorul adevarului este un anumit continut propozitional) Acestor dimensiuni li se pot atasa grade de realizare/ amendamente: gradul de adevar al corespondentei, de compltitudine a reprezentarii, de precizie a referintei, si de certitudine a informatiei (nu poate fi apreciata drept falsa, ci incerta sau certa) K.Popper surprinde clar ca a sti adevarul inseamna idealul spre care aspira omul, dar nu putem sti daca am atins adevarul ci putem constata ca am gresit, si putem elimina o eroare, moment esential al cunoasterii. Eroarea poate fi detectata si eliminata pe doua cai, si anume: criteriul teoriilor si conjuncturilor (parerilor altora) si criteriul propriilor noastre teorii si conjuncturi. Complexitatea problematicii adevarului are o mare relevanta pentru cunoasterea juridica, prin - obtinerea unui grad ridicat de evaluare a corespondentei, cat mai precis, mai cert. - relatia adevarului cu fenomenul juridic, care se releva in stabilitatea conditiilor tehnice specifice procesului elaborarii de norme juridice ~ dreptul trebuie sa fie aplicabil, practicabil, sa fie elaborat in conditii tehnice specifice - Ordo sau jus in limba latina, nomos (Aristotel) dreptul ca fenomen juridic se manifesta in infinite modalitati, cazuri concrete, si de aceea judecatorul trebuie sa se raporteze la cunoasterea fiecarui caz judecat. - Perspectiva gnoseologica considera ca dreptul nu este o oglinda pura a realitatii, deaorece este o creatie a spiritului, deci realtitatile sunt prefacute conceptual. Adevarul juridic are importante relevante pentru intelegerea corecta a relatiilor adevar-libertate, adevarjustitie, adevar-demnitate umana. Teoria adevarului mai comporta o problema, si anume cea a purtatorului adevarului. Astfel, unele teorii atribuie adevarul frazei, altele enuntului, altele propozitiei, altele judecatii. 7. Gnoseologie i juridicitate

Teoria cunoasterii (gnoseologia) este o componenta a filosofiei. Ea explica reflectarea lumii in mintea omului, principiile si legile care guverneaza producerea si insusirea cunoastintelor stiintifice, formele si metodele de descoperire, fixare si transmiterea sociala a adevarurilor, interferenta dintre cunoastere si celelalte activitati omenesti. Teoriile despre cunoastere sunt la fel de vechi ca filosofia insasi. Dfinirea adevarului si explicarea mecanismului cunoasterii au fost preocupari ale lui Aristotel si ale stoicilor in antichitatea greaca, ale lui Descartes si Leibniz, ale lui Locke si Hume, ale lui Kant, hegel sau Russel.

Problematica traditionala a gnoseologiei include reflectii despre obiectul cunoasterii, geneza cunostintelor umane, formele si procedeele de cunoastere, conceptul de adevar, verificarea cunostintelor adevarate, elaborarea constructiilor teoretice. Ea este continuata si revigorata in contemporaneitate si prin utilizarea unor rezultate ale stiintelor particulare. (psihologia experimentala, cibernetica, semiotca). Din perspectiva gnoseologica si axiologica, modul de gindire juridic compota exigentele : *capacitatea de asesiza care relatii sociale cad sub incidenta normelor de drept oei ies domeniul reglementarilor juridice ; *sesizarea valorilor sociale protejate juridic, a efectelor juridice posibile in cadrul nesocotirii lor ; *cunoasterea principiilor dedrept dar si a exceptiilor posibile ; *capacitatea de a explora norma juridica in unitatea structurii sale, de a intelege ratio legis, dar si accasia legis ; *tehnica coroborarii normelor juridice, a intelegerii dreptului ca un sistem ; *capacitatea de a aprecia natura juridica a unei situatii de fapt si a o incadra in mod corespunzator in normativitatea juridica ; *capacitatea de a interpreta, de a gasi relatia corecta dintre litera si spiritul legii ; *intelegerea constantelor dreptului, dar si a dinamicii sale contemporane ; *nevoia de a reflecta la rolul dreptului contextulcerintelor contemporane de democratie si progres ; *cunoasterea si valorificarea aspectelor valoroase in alte sisteme de drept ; *a fi partizanul ordinii de drept si al protectiei juridice a fiintei umane, al drepturilor si libertatilor fundamentale;
8. Ce se ntelege prin termenul de ordine social i care este lgtura acesteia cu diferitele categorii de norme sociale n accepiune comun ordinea social se refer la desfurarea normal a vieii sociale, adic evitarea conflictelor, manifestrilor, protestelor,perturbrilor de orice tip. Ansamblu de norme, valori, reguli si obligaii, interdicii i practici sociala= ordinea social. Orientri teoretice principale: a) perspectiva constrngerii, care concepe ordinea social ca emanaie a autoritii, ce pune accentul pe "controlul social instituit din afar" asupra conduitelor, n scopul reglrii acestora pentru respectarea fundamentelor legale ale ordinii stabilite; b) perspectiva consensului, conform creia ordinea social este conceput ca produs al totalitii de aciune ntreprinse de actorii sociali, care evideniaz cu prioritate, rolul "autocontrolului". Potrivit lui Emile Durkheim, fondatorul conceptului de anomie sociala, ordinea social reprezinta un efect al unui proces de internalizare a normelor i valorilor grupului social de ctre indivizi. Societatea nu poate exista fara norme : 1.prin norme societatea se organizeaza pe baze rationale, functionand independent de vointele individuale, ca o constiinta colectiva ; 2.prin norme se transmite din generatie in generatie experienta si actiunea standartizata, ceea ce permite predictibilitatea conduitelor umane ; 3. prin norma se asigura o stare relativa, de echilibru si armonie. Normele care reglementeaza ordinea sociala sunt clasificate in norme cutumiare, religioase, morale, juridice, economice si altele, prin respectarea lor gasindu-se valori de proveniente diferite.

Totalitatea actiunilor omenesti implica o multitudine de valori, interese si motivatii care creaza dinamica societatii ca intreg a carui materializare ia forma normativitatii sociale. Diversitatea acestor norme si modul lor specific de functionare creeaza ordinea normativa a unei societati. Aceatsa reglemenetaza desfasurarea rationala a vietii sociale. Referindu-se la norme nonjuridice, Jean Dabin distingea : regulile morale, acelea de convietuire sociale proprii unui grup (exprimand buna crestere sau comportamentul civilizat), regulile proprii unui anumit mediu (profesional, sportiv). In ultima instanta sunt semnificative pentru sistemul normelor sociale urmatoarele categorii de norme : etice, politice, religioase, juridice. In esenta lor, normele sociale sunt emanatii ale constiintei collective, reprezentand elementele principale de rationalizare si normalizare a conduitelor, asigurand participarea indivizilor
6

la existenta colectiva si predictibilitate actiunilor lor in conformitate cu modelele culturale dominante, exprimate normativ. Intre normele si comportamentul concret exista, nu o data, conflicte de principii si valori, de optiuni si conceptii. De astfel, nu toate normele au acelasi grad de acceptabilitate sociala. De asemenea, nu orice norma dispune de o forta coercitiva suficienta pentru a se impune. Extraneitatea normelor sociale se regaseste, intre altele, in faptul ca prescriptiile unora dintre ele, extrem de coercitive la un moment dat, pot disparea sau pot deveni simple exercitii de virtute sociala (ex : cazul normelor religioase).Normele sociale alcatuiesc o realitate sistematica.
9.Statutul axiologic al adevrului Fa de conceptul Iogico-semantic de adevr, atitudinile individului sau ale societii pot fi diferite. Admiterea, ignorarea sau respingerea adevrului se pot produce n funcie de interesele, nevoile, aspiraiile individului, grupurilor sociale, societii unui timp istoric. Rostirea adevrului poate depi plan gnoseologic i primi semnificaii valorice. nc la Platon, unde Binele este o valoare complex, suprem, sincretic Adevrul este alturi de Frumos, coninut parial al Binelui9. n procesul valorizrii, Adevrului i sunt conferite aprecieri privind calitatea i utilitatea lui. Reflectnd asupra prejudecilor filosofilor, Fr. Nietzsche nota: Voina de adevr, cea care ne va ademeni la tot felul de aventuri periculoase, acea veridicitate faimoas despre care toi filosofii de pn acum au vorbit cu veneraie.A admite c neadevrul este o condiie a vieii nseamn, desigur, a te opune n mod primejdios sentimentului obinuit al valorilor, iar o filosofie care ngduie aceast cutezan se plaseaz, prin acesta, dincolo de Bine i de Ru." Adevrul ca valoare este implicat n lumea moral a individului, n ntemeierea raional a aciunii, n continuitatea i discontinuitatea contradictorie a vieii sociale, n umanizarea individului i a societii. Departe de a fi un loc comun sau o problem pe deplin elucidat, statutul Adevrului este comparabil aa cum scria K. Popper, cu cel al unui vrf de munte, care este ntotdeauna sau aproape ntotdeauna nvluit n nori. Cunoaterea adevrului este idealul spre care aspir omul; dar ceea ce putem ti sigur nu este c am atins adevrul, ci doar - precum alpinistul n faa unui perete de stnca - faptul c am greit i c suntem n situaia de a elimina o eroare, moment esenial al procesului cunoaterii. Aa cum s-a apreciat n literatura de specialitate, noiunea de Adevr, dei prezent n discuii de la nceputurile filosofiei, ni se nfieaz nc acoperit de numeroase obscuriti i perplexiti. Achiziiile certe, problemele controversate, aspectele nc cercetate ale teoriei adevrului ct i reverberaiile" sale valorice, se regsesc, n mod specific n lumea juridic. A cunoate corect din punct de vedere juridic nu nseamn deci numai a identifica faptele n materialitatea lor, ci ndeosebi a identifica semnificaia faptelor i caracterele persoanelor care au participat la ele, inclusiv circumstanele n care s-au aflat ele i s-au manifestat, putndu-se afirma c temele despre adevr n drept sunt consecina culturii juridice a celui care emite acele teme, iar lumea care se dezvluie subiectului cunosctor este o lume a valorilor juridice". 10.Raportul juridic i valoarea social Normele juridice se realizeaz n via prin raporturi juridice. Premisele fundamentale ale apariiei raportului juridic sunt: existena normei juridice, subiectele de drept i faptele juridice. Orice raport juridic nseamn n acelai timp o conexiune ntre planul general i impersonal al normei juridice i planul concret al realitii n care prile sunt determinate i au anumite drepturi i obligaii bine individualizate. Trsturile definitorii ale raportului juridic sunt urmtoarele: (1) Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de fiecare dat ntre oameni. Este de esena dreptului alteritatea, existena altei persoane. Omul nu poate tri dect n relaie cu ali oameni. Din punct de vedere al obiectului putem distinge relaii sociale care vizeaz valori economice sau extraeconomice; dup plasarea n spaiu avem relaii sociale interne, private sau publice (n cadrul unui stat) i relaii internaionale

(2)Raportul juridic este un raport de voin. Caracterul voliional al raportului juridic este dat de faptul c aici intervine att voina statal exprimat n normele juridice, ct i voina subiecilor participani la raportul juridic. Dublul caracter voliional poate fi caracterizat prin aspecte concordante sau de confruntare, simetrie sau asimetrie, n funcie de ramura de drept i de situaia concret. Valorile sociale i capt, aadar, recunoaterea de a fi apte s satisfac trebuine numai n cadrul relaiilor sociale. Numai n acest cadru se delimiteaz valorile sociale care prezint o importan deosebit pentru grupul social i a cror ocrotire trebuie asigurat prin formele cele mai grave de constrngere, de valorile sociale care prezint o mai redus importan, sau de valorile care prezint un interes strict individual. Valoarea reprezint, prin urmare, nu o calitate intrisec a bunului sau intereselor ci o evaluare din exterior a acestora, este expresia preuirii pe care o acordm, bunului, interesului n raport cu trebuinele noastre. 11. Ce nelege prin termenul de gnosologie ?

Teoria cunoasterii (gnoseologia) este o componenta a filosofiei. Ea explica reflectarea lumii in mintea omului, principiile si legile care guverneaza producerea si insusirea cunoastintelor stiintifice, formele si metodele de descoperire, fixare si transmiterea sociala a adevarurilor, interferenta dintre cunoastere si celelalte activitati omenesti.
Cu alte cuvinte Gnoseologia studiaza natura, valoarea, intinderea si limitele cunoasterii, izvoarele, structura, validitatea ei. 12.Adevr i juridicitate Adevrul, dezirabil pentru a fi valorizat pentru contiin juridic, este acela caracterizat printr-un grad ridicat de evaluare a corespondenei, cert - trsturi validate prin mijloace specifice, fiind necesare n acelai timp norme i instituii juridice care s ofere soluii satisfctoare situaiilor pe care le ridic viaa social, complexitatea problematicii adevrului, cu nenumrate ipostaze care includ i necunoaterea adevrului sau eroarea. In procesul complex al elaborrii normativitii juridice, corespondena ntre demersurile teoretice reinute pentru fundamentarea noului act normativ i laturile sociale" joac un rol semnificativ care contribuie la viabilitatea noii reglementri, sau dimpotriv, la o revolt a faptelor contra legilor . Ca toate regulile care in de disciplina social, remarca J. Dabin, dreptul este chemat s fie realizat efectiv, perceptele sale fiind destinate s ndrume conduita subiecilor. Ca urmare, dreptul trebuie s fie aplicabil, practicabil, s corespund condiiilor tehnice specifice, care s asigure punerea sa n execuie. In procesul construirii" i fasonrii regulilor de drept conceptual, legiuitorul simplific, schematizeaz, prezum. Sub semnul adevrului juridic se analizeaz o corelaie fundamental pentru atragerea" faptelor sociale pe teren juridic, aceea dintre fapte i enunurile care exprim ipoteza normei juridice, n funcie de care construciile juridice se pot edifica din treapt n treapt sau pot fi viciate n mod decisiv. Valorizarea adevrului n drept nu este i nu poate fi stereotip, lipsit de dificulti, infailibil. Investignd chiar sumar relaia adevrului cu fenomenul juridic, constatm varietatea i specificitatea acesteia, adevrul fiind valorizat prin prisma unor exigene juridice, referitoare la cerine semantice, precizie, validare, acceptare sau inacceptarea erorii, instituindu-se un adevr specific - adevrul juridic, nregistrndu-se ns i situaii inedite n care adevrul este ignorat sau chiar sfidat. Ilustrnd acest lucru cu cteva norme juridice, prin reguli-principii sau constructe juridice, menionm: inacceptarea erorii de drept, art. 51 alin.4 C.pen. prevznd c necunoaterea sau cunoaterea greit a legii penale nu nltur caracterul penal al faptei Aflarea adevrului este ncrcat" de aspecte specifice n materie juridic. Evocnd n acest context problematica psihologic a mrturiei judiciare i a martorului, literatura de specialiate analizeaz numeroase opinii autorizate care avertizeaz asupra dificultilor

legate de probaiunea testimonial i, n mod deosebit, asupra aspectelor de infidelitate" i nesinceritate" a mrturiilor. Sunt situaii n care adevrul rmne latent, nerelevat, estompat, lucru care pare s contrazic ideea principal de certitudine i proba specific dreptului (prezumtii absolute si relative).Situaia prezumat poate fi adevrat sau nu. Proba trebuie fcut, atunci cnd legiuitorul permite, de ctre cel care contest prezumia. In acelai timp, eludarea adevrului nu poate primi protecie juridic. Astfel, n cazul abuzului de drept asistm la o distorsiune" a corelaiei dintre drepturile, competenele conferite de normele juridice cetenilor, organelor de stat sau altor subiecte colective de drept i anumite situaii de fapt, cnd prerogativele nu sunt exercitate cu bun credin, nclcndu-se spiritul legii i al adevrului, intenia legiuitorului, finalitile normelor juridice, litera legii" fiind folosit n mod ilegitim, intenionat, ca un instrument pentru a produce consecine nedrepte, vtmtoare pentru cineva. De asemenea, adevrul juridic poate fi vidat de coninutul su valoric dac este rezultatul fraudei la lege (simulatia in materia contractuala civila).

In cazul ficiunii juridice, procedeu complex de tehnic juridic, un fapt este considerat o realitate juridic, dei aceasta nu exist (mobilele fixate pe imobile ce urmeaza regimul juridic al acestor,cladirile ambasadelor strain considerate a fi pe teritoriul stattului pe care il reprezinta). M. Djuvara remarca: Dreptul lucreaz mereu cu ficiuni i este de observat n evoluia dreptului, c ficiunea a fost una din prghiile cele mai importante de progres ale dreptului. Ficiunea este o minciun i totui dreptul o consacr. Ficiunea s-a infiltrat n felul acesta n mod normal n lumea juridic i nu este strin de firea nsi a dreptului, ntruct ntregul drept este un produs al spiritului nostru" . Am putea conchide c funcionalitatea complex i ireductibil a adevrului n lumea juridic se exprim, ntre altele, n instituirea conexiunii ntre trebuie i este (sau s-a produs), n plmdirea" normei juridice, inducerea" juridicitii, orientarea i reglarea aciunii juridice, aprecierea sa valoric, selectarea experienei juridice, n cultivarea dimensiunii juridice a umanului, n realizarea socialitii i a progresului istoric. n acelai timp, adevrul juridic are nsemnate valene de relaie" n constelaia valoric a unui timp istoric, fiind i un Adevr pentru Libertate, Adevr pentru Justiie, Adevr pentru Demnitatea uman. 13. Distincia ntre norma juridic i norma moral n concepia lui Hans Kelsen HANS KELSEN (1881-1973) eminent jurist austriac americanizat. A fundamentat pozitivismul juridic i normativismul, lucrarea principal fiind Teoria pur a dreptului. Scopul lui Kelsen este s stabileasc ce este dreptul i cum este el, dar nu cam ar trebui s fie sau cum trebuie el fcut. Astfel, o teorie pur a dreptului nu trebuie s se lase contaminat de politic, etic, sociologie sau istorie. Dreptul, n concepia lui Kelsen, este o ierarhie de norme, dar nu o succesiune de cauze i efecte cum este cazul legilor naturale studiate de tiinele naturii (ex. dac este nclzit un metal, acesta se dilat, dilatarea fiind cauzat de nclzire; un ho trebuie pedepsit, furtul nu este cauza pedepsei, pedeapsa nu este efectul furtului). Kelsen a sintetizat urmtoarele premise ale teoriei pure a dreptului: - scopul teoriei dreptului este s readuc haosul i multiplicitatea la unitate; - teoria pur a dreptului este tiin. Ea nu vizeaz dorina sau voina n drept, ceea ce trebuie s fie n drept ci ceea ce este; - tiina dreptului este o tiin normativ, nu o tiin a naturii; - teoria dreptului ca tiin normativ nu are ndatorirea de a cunoate eficacitatea normelor juridice. Dup Kelsen, norma juridic se caracterizeaz prin cinci trsturi: imperativul ipotetic, spre deosebire de imperativul categoric (norma moral) care-i fr condiii, fr de ce, fr pentru c, prevederile normei juridice snt subordonate unei condiii, dac nu plteti datoria, confiscarea bunurilor; svrirea unei infraciuni - pedeapsa etc.; constrngerea; validitatea, norma juridic provine dint-o norm superioar, preexistent, deoarece ea este conceput ca o component a sistemului; nlnuirea dreptul constituie un sistem ordonat, coerent. Aceast ordonare se realizeaz pe niveluri, care constituie piramida nivelurilor juridice. Or, ordinea juridic este o piramid, o ierarhie format dintr-un anumit numr de niveluri de norme juridice, ntre care exist o condiionare ce determin fundamentul validitii sale, existnd i norma fundamental - Grundnorm. Aceasta nu face parte din teoria pur a dreptului, natura acesteia formnd obiectul tiinei politice, eticii sau religiei. - eficacitatea norma juridic este valabil numai dac este efectiv. Din concepia lui Kelsen asupra dreptului rezult aa-numitul monism kelsian: identitatea statului cu dreptul; a dreptului obiectiv cu cel subiectiv; a dreptului public cu cel privat; a dreptului naional cu cel internaional. Statul se identific cu dreptul pentru c el nu este altceva dect un sistem juridic, un sistem de conduit uman i o ordine de constrngere social. Statul nu poate fi i aciona dect n virtutea normelor juridice care l calific ca atare. Or, ncercarea de a legitima un stat ca stat de drept este n realitate perfect inadecvat, pentru simplu motiv c orice stat trebuie s fie cu necesitate stat de drept.

10

14. Praxiologie i juridicitate Praxiologia sau teoria aciunii eficiente, reprezint n gndirea filozofic contemporan una dintre direciile de cercetare cele mai apropiate de problemele concrete ale vieii sociale. Prin praxiologie - spune Kotarbinski - neleg tiina eficienei aciunii. In consecin, sarcinile praxiologiei sunt s formuleze i s verifice recomandrile privind ceea ce trebuie fcut; ceea ce este indicat s se fac n anumite condiii pentru a atinge rezultatele propuse n modul cel mai eficient. Pentru a formula mai pe scurt, sarcina praxiologiei este de a cerceta condiiile de care depinde eficiena maxim"6. Cele mai importante contribuii la edificarea praxiologiei actuale le-au avut renumii sociologi ca Emil Durkheim, Vilfredo Pareto, Max Weber. Contribuii la punerea problemei pot fi sesizate nc n antichitate. ntr-un anumit sens, Aristotel a pus bazele filosofiei practicii prin conceptele de scop i mijloc, continuate apoi, dup aproximativ 15 secole de Toma d'Aquino. Mai trziu, continuatori ai filosofiei practice, ntre care Hume i Kant i-au concentrat atenia mai ales asupra problemelor mijloacelor de care depinde aciunea, orientarea din care a ivort ulterior n gndirea filosofic a ultimului sfert al secolului al XlX-lea i prima jumtate a secolului al XX-lea pragmatismul i instrumentalismul (Peirce, Dewey, James). Preocupat de problema criteriilor de obiectivare a subiectului, Hegel considera, de pild, scopul drept ... conceptul subiectiv ca tendin esenial i impuls de a se afirma n exterior" i totodat conceptul care n obiectivitate a ajuns la sine nsui".... Scopul este, aadar, privit ca o reacie de autodeterminare a subiectului n raport cu obiectul. Dei definete scopul ca dimensiune a subiectivitii, Hegel precizeaz totodat c, n micarea sa, n procesul nfptuirii, scopul este o condiie de suprimare a subiectivitii, de trecere a subiectivului n obiectiv. Acest proces de obiectivare a subiectului i are o prim premis n scop, o premis teoretic, adevrata realizare a trecerii subiectivului n obiectiv fiind mijlocul. Prin intermediul mijlocului, scopul se unete cu obiectivitatea unindu-se n aceasta cu sine nsui ... Scopul are nevoie de mijloc pentru nfptuirea lui..." Totui, precizeaz Hegel, mijlocul luat n sine, este inferior scopului, este un simplu obiect mecanic", nu poart n sine premisele activismului, acestea fiindu-i conferite de ctre scop. Obiectul are deci fa de scop caracterul de a fi neputincios i de a-1 servi; scopul e subiectivitatea sau sufletul lui, subiectivitate care are n el latura ei exterioar". Prin praxiologie, filosofa coboar din ceruri pe pmnt, dintr-o disciplin speculativ-refiexiv devine o tiin uman pozitiv n cel mai adecvat sens al cuvntului. Prin studierea praxismului, umanismul filosofic se transform din credin n tiin. Dimensiunea praxiologic a filosofiei contribuie la realizarea fundamentului metodologic al refleciei filosofice fiind n acelai timp i un model de concretizare al gndirii i construciei filosofice. Reputatul filosof al dreptului Giorgio Del Vecchio, ncepe analiza noiunii Dreptului menionnd c ntia observaie, care pune n lumin natura acestui concept, este c el se refer numai la fapte, la aciuni. Noi nu putem nelege predicatele de just" sau injust", de drept", dect aplicndu-le la o activitate; simplele fenomene naturale n-au aceste atribute, sunt strine de forma logic a dreptului, care n-ar avea nici un sens fa de astfel de fenomene9. Una dintre expresiile acionale cele mai frapante n materie juridic este procesul. In cadrul abordrii acionale, praxiologice a Dreptului, acesta este privit ca activitate, conduit practic, factor acionai spre un anumit scop (L. Fuller, W. Friedman, K.N. Llwellyn a ) . In opinia acestor autori, dreptul este privit ca activitate ce asigur concordan ntre diferite organisme sau roluri oficiale, ca instrument pentru exercitarea

11

controlului de ctre popor asupra treburilor publice, ca aciune ce o desfoar o serie de persoane oficiale ca judectori, erifi, avocai n soluionarea litigiilor

12

15. Evoluia distinciei ntre norma juridic i norma moral

16. Distincia ntre cunoaterea empiric i cea teoretic (sistematic) Cunoasterea comuna nu are rigoare si sistematizare logica, nu poseda specializare comparabila cu cunoasterea diferitelor discipline stiintifice. Cunoasterea este formulata in limbaj natural, si datorita acestui lucru poate introduce imprecizii Orice expresie verbala este mereu asezata intr-un context de actiuni verbale, extraverbale, gesturi, expresii ale fetie. Utilizarea cuvintelor nu este peste tot limitata de reguli, de aceea raman deschise multe posibilitati, ceea ce se refelcta in formularea si comunicararea cunoasterii comune. Cunoasterea comuna imbina elemente cognitive afective si valorizatoare, poate contine prejudecati, opinii personale, convingeri ale subiectelor . Valoarea ei rezida in faptul ca asigura un grad de inserare a omului, a grupului, in mediul lor material si social, si se afla la baza celei stiintifice. Cunoasterea stiintifica este rezultatul specializarii crescande si a folosirii unor mijloace si metode de cercetare, de evidenta eficacitate - are caracter sistemic, si se supune unor exigente experimentale - evita convingerile, parerile personale si reda raporturi repetabile, constante, din care rezulta legile si cauzalitatile - are rigoarea esentialului si se obtine prin forme de ipoteze testabile si plauzibile, fiind o cunoastere ipotetica. - Se formuleaza intr-un limbaj specializat, utilizand formule, simboluri - Se supune unor criterii de validare a testabilitatii, si urmeaza un proces continuu de corectare, inlaturare a erorilor - Utilizeaza doua categorii de termeni, si anume care desemneaza obiectul, caracteristicile starile care nu pot fi cunoscute observational, si termeni care sunt idealizati, care nu exista in realitate. 17. Distincia ntre norma juridic i norma moral n concepia lui Christian Thomasius Progresul cunoasterii in domeniul juridic a facut sa nu se intarzie sesizarea diferentelor reale dintre drept si morala. Astfel, Christian Thomasius (Fundamenta juris naturae et gentium ex sensu communi deducta 1705) distingea intre misiunea dreptului, constand in asigurarea raporturilor exterioare dintre oameni prin reglementari ce formeaza obligatii perfecte, sanctionabile, si misiunea moralei, legata de viata interioara a constiintei si care formuleaza obligatii imperfecte, negarantate. Aceasta teza, care si-a pastrat autoritatea pana in secolul nostru, a fost apreciata ca adevarata distinctie dintre drept si morala. Daca in morala, prin alegerea efectuata, se confrunta o actiune cu alta a aceluiasi subiect, in drept se confrunta actiuni diferite ale unor subiecti diferiti. De aceea, morala ar fi unilaterala, iar dreptul, bilateral. Meritul de a fi ncercat problema distinciei dreptului de moral n mod sistematic aparine lui Christian Thomasius (1655-1728).Thomasius mparte normele aciunii i tiinele corespunztoare n trei specii: etica, politica i jurisprudena. Aceste trei discipline, dei distincte, ar avea un scop unic: fericirea. Etica are ca principiu honestum, politica - decorum, iar dreptul - justum. Preceptul fundamental al onestului, al eticii este: fa-i ie nsui ceea ce ai vrea ca alii s-i fac lor nile.Preceptul onoarei este: f altora ceea ce ai vrea ca alii s-i fac ie. n sfrit, justul se exprim prin maxima: nu face altora ce nu ai vrea s i se fac ie, deci un concept negativ. Cu toat mprirea tripartit, antiteza principal este cea stabilit ntre etic (moral) i drept. Gndirea lui Thomasius este n esen aceasta: etica se refer n mod exclusiv la contiina subiectului, tinde s gseasc pacea intern. Dreptul, n schimb, reglementeaz relaiile cu alii, stabilete prin urmare un regim de coexisten i are ca principiu fundamental obligaiunea de a nu vtma pe altul. Din aceasta, Thomasius trage drept consecin c datoriile morale se refer numai la intenie, la forul intern, n timp ce dreptul, fiindc tinde la pacea extern, privete numai aciunile externe (forum externum"), cutnd s mpiedice conflictele care se pot nate n viaa social. Din aceasta ar mai urma, dup Thomasius, c

13

datoriile juridice se pot impune prin for. Tot ceea ce se dezvolt n sfera contiinei scap constrngerii, pentru c nimeni nu poate s ntrebuineze violena chiar mpotriva sa. Nu exist, prin urmare, datorii juridice fa de sine, nici fa de aciunile interne, n acest cmp domin doar legislaia moral. Statul nu poate, deci, s ptrund n contiine, nici s impun vreo credin. n schimb, datoriile juridice sunt coercibile, deoarece coerciia e posibil fa de alii cnd e vorba de aciuni externe. Thomasius numete datorii perfecte pe cele juridice i imperfecte pe cele morale, pentru c nu sunt coercibile. Doctrina lui Thomasius a fost apoi urmat de muli ali autori i chiar de ctre Kant, despre care nu se poate spune c i-ar fi adus vreo modificare fundamental. 18. Faptul juridic i valoarea social ntre regulile de drept i faptele sociale exist relaii complexe. Dreptul se nate din fapte i se aplic acestora. Se instituie astfel o interferenta ntre drept i fapte, faptele avnd vocaia de a fi reglementate prin drept, iar dreptul este destinat prin definiie s reglementeze faptele. Un fapt nu produce efecte n drept prin calitile sale intrinseci. Trebuie ca o norm juridic s i atribuie o anumit semnificaie la care ataeaz consecine juridice. Faptul prim este aciunea uman la care se ataeaz efecte n drept care pot fi cutate n mod deliberat, dorite sau dimpotriv, suportate fr a fi dorite. Deci prin fapte juridice nelegem acele mprejurri care potrivit normelor juridice atrag dup sine apariia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice i provoac prin aceasta anumite consecine juridice (ex. ncheierea unei cstorii, naterea unui copil etc.). Aciunile umane pot fi licite (cnd respect normele juridice) sau ilicite (cnd le ncalc). Ocrotirea relaiilor sociale de legea penal nu este ns posibil dect prin intermediul aprrii valorilor sociale. Se tie c relaiile sociale nu se formeaz n vid, ci n jurul i datorit unor realiti care tocmai pentru aptitudinea i rolul pe care l au n formarea, desfurarea i dezvoltarea relaiilor sociale sunt considerate valori sociale. Svrirea oricrei infraciuni pune n pericol sau vatm n mod direct o anumit valoare social i prin aceasta amenin sau aduce atingere relaiilor sociale. Dreptul, remarca

Fr. Rigaux, reprezint indisolubila legtur cu valorile supreme ale societii umane. S-a propus chiar o teorie tridimensional a cunoaterii dreptului, ca tiin a valorilor, tiin a normelor, tiin a realitii ceea ce subliniaz caracterul complex al conceperii dreptului.
19. Concepiile contemporane privind distincia ntre norma juridic i norma moral In aprecierea raportului ntre drept i moral, doctrina juridic contemporan, aa cum apreciaz numeroi autori21, a evoluat pe dou mari direcii: cea care a conceput dreptul ca un minim de moral (justiie prin drept i moral") i cea corespunztoare pozitivismului juridic (ordine de drept far moral"). n cadrul primei orientri (concepiile moraliste despre drept), dreptul i morala sunt nelese ca dou faete ale unui fenomen: morala este etic subiectiv, iar dreptul apare ca etic obiectiv. Un reprezentant important al acestui curent de gndire este neokantianul Giorgio Del Vecchio. Acesta susine ideea c dreptul i morala, fiind deopotriv norme de conduit, trebuie s aib un fundament comun (principiul etic). Conduita uman fiind unic, urmeaz c regulile care o determin trebuie s fie ntre ele coerente, s nu se contrazic. Adevrata distincie se ntemeiaz pe poziia logic divers a celor dou categorii. Morala se refer la subiect n sine, adic confrunt o aciune cu alta a aceluiai subiect. Dreptul, n schimb, confrunt o aciune cu alta provenind de la subiecte diferite. Astfel, morala apare ca unilateral, iar dreptul ca bilateral. Esena distinciei ntre norma juridic i cea moral, dup Del Vecchio, este c dreptul constituie Etic obiectiv, iar morala Etic subiectiv". Se arat c dreptul este mai bine determinat dect morala, n el sunt inadmisibile incertitudinile. Normele juridice sunt explicit formulate i au ca obiect de reglementare anumite relaii sociale clar determinate. Mai trebuie s menionm respingerea caracterizrii normei juridice ca perfect n opoziie cu cea moral, caracterizat ca imperfect, deoarece acesteia din urm i-ar lipsi cu desvrire sanciunea, nct, dac o datorie moral n-ar fi ndeplinit de bun voie, nu poate fi adus la ndeplinire prin constrngere. Del Vecchio arat c ambele norme sunt perfecte, avnd sanciuni proprii, ntre sanciunile specifice normei morale sunt enumerate: sentimentul de satisfacie sau de remucare ce urmeaz ndeplinirii sau nesocotirii datoriei morale, sanciunea opiniei publice (concretizat prin ironie, batjocur, respingere, marginalizare a celui ce a nclcat norma moral).

14

In concepia aceluiai autor, dreptul ntreg este punerea n aciune a moralitii n aa fel nct fiecare personalitate s-i poat desfura activitatea nestnjenit i n condiiile cele mai prielnice n societate, fr s ncalce ns libertile celorlali. Se acrediteaz, chiar, ideea conform creia progresul n drept ar consta n armonizarea acestuia cu morala. Valorile morale absolute nu pot fi concepute dect pe baza unei credine religioase n autoritatea absolut i transcendent a unei existene divine", ns de pe poziiile unei cunoateri tiinifice"25 asemenea valori morale nu pot fi acceptate, iar n ceea ce privete valoare comun tuturor sistemelor morale, Kelsen afirm c aceasta este de negsit. Ceea ce le este n mod necesar comun tuturor sistemelor morale posibile nu este altceva dect c sunt norme sociale, adic norme care statueaz un anumit comportament al oamenilor fa de ali oameni, deci l consider obligatoriu [...] Este bine din punct de vedere moral ceea ce corespunde normei". 26 Normele morale sunt, deci, doar norme sociale, cu nimic superioare normelor juridice, neexistnd nici o raiune pentru care dreptul ar trebui s respecte morala i s nu o contrazic n nici o parte a ei. Dimpotriv, dac morala este conceput ca relativ, atunci norma juridic nu va mai putea fi judecat din perspectiva celei morale, ambele avnd aceeai legitimitate, fr a se putea stabili vreo ierarhie. Se observ astfel corespondena ntre concepiile asupra moralei i cele asupra raportului ntre moral i drept. 20. Distincia ntre norma juridic i norma moral n filosofia juridic a Greciei i Romei antice Morala si dreptul au influentat gandirea in antichitate (Roma si Grecia Antica). Fiind gandiri usor diferite, Grecia antica nu face o delimitare stricta intre cele doua norme sociale. Roma antica perfectioneaza sistemul juridic, mai laborios, tinand cont si de de forma de guvernamant si experienta. Discipolul lui Socrate, Platon (427-347 i.H.) constata dualitatea dreptului in drept scris i drept nescris, ultimul reprezentand existena unor norme eterne i imuabile. Platon deduce dreptul din ideea pe care o considera cea mai desvarit, i anume, ideea Binelui.Cel care a conturat teoria dreptului natural a fost Aristotel. La Platon i platonismul antic binele se identific cu treapta superioar in ierarhiaexistenei (Unitatea neoplatonism). Filosofia politica realizeaza studiul principiilor fundamentale ale statului ( initiata de Platon) - cerceteaza intemeierea judecatilor noastre privind dreptatea, autoritatea, ordinea, libetrtatea, raporturile dintre drepturile individuale si cele ale guvernarii. PLATON (427-347 . Ch.) genialul ucenic al lui Socrate. Platon este printele tradiiei raionaliste adevrata cunoatere este cunoaterea ideilor, care snt adevratele realiti. Ideile alctuiesc un sistem logic subordonat unei idei supreme, care este ideea Binelui. Pe aceste coordonate filosofice fundamentale poate fi neleas concepia lui Platon despre cetate, dreptate, drept i legi. Cetatea este conceput de Platon ca un ntreg, ca un sistem de funcii individuale, ca un individ de proporii mai mari, astfel nct trebuie s cercetm mai nti n ce fel este dreptatea n ceti. Iar pentru Platon dreptatea este ceea ce este n interesul statului ideal, s faci ce este al tu i s nu te ocupi cu mai multe, fiind conceput nu ca o relaie ntre indivizi, ci ca o proprietate a ntregului stat. Platon schieaz paralela ntre Stat i individ i o continu chiar n amnunte, dnd concepiei sale o baz psihologic. Exist trei faculti n individ: raiunea care domin, curajul care acioneaz, sentimentul care se supune; astfel, n Stat se disting trei clase: acea a nelepilor, destinat s domine, acea a lupttorilor, care trebuie s apere organismul social, acea a meseriailor i agricultorilor, care trebuie s-l hrneasc. Dup cum individul este condus de raiune, tot astfel Statul, de clasa care reprezint nelepciunea, adic de filosofi. Cauza participrii i supunerii individului n Stat este imperfeciunea individului. Fiina perfect care absoarbe i domin totul este Statul. Dup Platon elul ntregii activiti este binele, iar mijlocul de atingere a acestui el este virtutea, cu tripla ei facultate (sufletul omenesc are trei puteri: raiunea, voina (curajul) i dorina (sentimentul). Fiecrei puteri i corespunde o form distinct de virtute; virtutea raiunii este nelepciune, a voinei vitejia i a dorinei - cumptarea) i apoi cu sinteza ei armonioas n virtutea universal a dreptii. Misiunea cetii este de a aduce n viaa social aceeai ordine i armonie pe care dreptatea o aduce n funciile sufletului individual. 15

Astfel, la Platon problema cetii este problema realizrii dreptii, iar dreptatea este principiu i metod pentru viaa cetii. n acest context, scopul dreptului este binele cetii, care este dreptatea, dreptul fiind subordonat moralei. ns n acelai timp, n concepia lui Platon elementul individual este cu totul sacrificat n favoarea celui social i politic. Ideea c fiecare individ are anumite drepturi originare, lipsete n ntregime. Statul domin n mod absolut. Platon ajunge s susin desfiinarea proprietii i a familiei, propunnd folosirea n comun a femeilor i a bunurilor, spre a forma o singur familie, astfel ca s rezulte o ntreag i perfect unitate organic i armonic Statul, aceasta fiind valabil doar pentru primele clase superioare. Atitudinea lui Platon fa de legile pozitive cunoate o anumit evoluie, cu aspecte contradictorii, de la 1) adeziunea socratic la respectarea legilor la 2) absena legilor i 3) subordonarea legilor unei ierarhii de valori. 1) adeziunea socratic la respectarea legilor. ns, caracterul nedrept al legii dovedit prin condamnarea lui Socrate l determin pe Platon s caute soluia nlturrii legii n nelepciune, n filosofie, n domnia regelui-filosof. 2) absena legilor. Dac ori filosofii nu vor domni n ceti, ori cei ce snt numii acum regi i stpni nu vor filosofa autentic i adecvat i dac acestea dou puterea politic i filosofia n-ar ajunge s coincid, nu va ncpea contenirea relelor. Dup Platon conductorul desvrit se poate lipsi de legi, cci nu exist lege mai presus de cunoatere, iar spiritul nu trebuie subordonat nici unei legi. Platon relev imperfeciunea inerent a legii, avnd n vedere c legea n-ar fi n stare niciodat s conceap cu exactitate ceea ce este cel mai bun i cel mai drept i nici s dea cea mai bun prescripie pentru toi n acelai timp. 3) subordonarea legilor unei ierarhii de valori. Platon recunotea c ideea domniei regilorfilosofi, nzestrai cu tiina binelui i a dreptii, este utopic. Prin urmare, este ceva necesar i orict de imperfect ar fi ea, i are criteriul ntr-o ierarhie a valorilor. Platon consider c exist dou feluri de asemenea valori: unele umane, acre snt minore (sntatea, frumuseea, bogia), iar altele divine (nelepciunea, inteligena, dreptatea, curajul), acestea din urm determinndu-le pe primele. Platon vede pentru stat o funcie educatoare, vrea ca legile s fie nsoite de comentarii i cuvntri, care s explice scopurile lor. Astfel, legile penale au prin esena lor un scop curativ. Platon consider pe delicveni ca bolnavi (boala sa este o rtcire, o ignorare a adevrului), legea fiind mijlocul de a-i nsntoi, pedeapsa este medicamentul. Fiind vorba de un delicvent incorijibil, dac sntatea statului o cere, el trebuie s fie eliminat sau suprimat pentru binele comun. Cicero a definit legea naturala, afirmand ca este ratiunea dreapta, acordata naturii, raspandita in constiinta fiecarui om. Ea este o lege veritabila, constanta, eterna. Dreptul nu este rezultatul vointei libere, ci este dictat de natura. Dintr-un jus naturale decurge un jus gentium, care serveste c abaza in relatiile reciproce dintre popoare, pentru ca este fondat pe nevoi comune. Jus civile este dreptul pe acre il are fiecare popor in particular. Dreptul natural ajuta la formularea principiilor generale, unul dintre cele mai importante principii fiind acela ca in mod natural, oamenii sunt egali si liberi. Un concept cu o evolutie interesanta este cel de cetatenie, dezvoltat si de Cicero. In dreptul roman, cetatenia romana nu aparea in prim-plan decat cu ocazia litigiilor privind dobandirea sau pierderea cetateniei. Dupa codificare, cetatenia a devenit mai mult un statut social, dobandind caracter exclusiv (nimeni nu poate fi cetatean a doua sau a mai multe cetati) si pragmatic ( buna functionare a cetatii romane presupune o anumita egalitate a drepturilor intre cetateni). Astfel, egalitatea intre cetateni a devenit o egalitate juridica in fata legii civile si o egalitate politica in fata functiilor legislative si executive ( dand nastere unor privilegii ce au influentat atat dreptul privat, cat si pe cel public. Cicero a fost influentat de scepticism, care punea accentul pe studiul jurisprudentei si a formulat noi obligatii : obligatia de a respecta in fiecare om, fie si sclav, ratiunea, umanitatea, sinceritate, pietatea in raporturile familiale. 21.Ordinea social ca ordine normativ

16

Ordinea sociala ca ansamblu de norme, reguli, obligatii, interdictii si practici sociale care reglementeaza raporturile sociale dintre indivizii grupului social si organizatii. Are doua semnificatii: a) prima semnificatie se refera la succesiunea regulata a unor evenimente, fapte dintr-o societate; b) a doua semnificatie se refera la natura organizarii politice a regimului politic dintr-o societate si are o canotatie biologica deoarece presupune conformarea neconditionata a indivizilor la cerintele sistemului. - ordinea sociala presupune existenta unei reciprocitati intre diversi actori sociali, solicitati pe considerente ca in societate conduita lor este corespunzatoare si reciproca sau complementara; - ordinea sociala se refera la existenta unor restrangeri si constrangeri a drepturilor si indatoririlor indivizilor dintr-o societate in ideea prevenirii actelor de dezordine si chiar violenta ce apar la un moment dat; - ordinea sociala insista pe compatibilitate care presupune indeplinirea corelativa a drepturilor si obligatiilor asumate de indivizi atunci cand se angajeaza in diverse actiuni si situatii sociale; - ordinea sociala include existenta spatiala si temporala a anumitor valori sociale fundamentale care treebuiesc sa ramana neschimbate. Majoritatea autorilor considera ca fiecare sens a notiunii de ordine sociala include si contrariul sau, aceea de dezordine sociala care poate aparea datorita existentei unor zone de innompatibilitate a indivizilor. Concluzie: Nu exista ordine sociala interna permanenta si insensibila, ci o ordine sociala relativa sau o succesiune de ordini sociale. Ordine normativa, norme si sanctiuni juridice. Ordinea sociala reprezinta conditia necesara dar nu si suficienta pentru stabilitatea si functionalitatea societatiiChiar in prezenta unei ordini sociale determinate este dificil sa ne imaginam ca toti indivizii vor accepta si respecta neconditionat normele si regulile de conduita impuse de societate in absenta unor mecanisme coercitive si de constrangere mai mult sau mai putin organizate si institutionalizate. In consecinta in orice societate ordinea sociala este dublata de o ordine juridica sau de drept, alcatuita dintr-un sistem ierarhizat de norme, reguli si prescriptii care reglementeaza actiunile indivizilor pe baze normative si sunt elaborate de autoritatea legala si legitima.Reprezentand sinteza sau nucleul ordinii sociale, ordinea juridica este prin definitie o ordine coercitiva a normelor publice adecvate persoanelor rationale in scopul reglementarii comportamentului lor si asigurarii cadrului necesar cooperarii sociale. Functionarea adecvata a societatii impune existenta unei singure ordini de drept, intrucat doua ordini juridice distincte, independente nu pot fi valabile simultan pentru aceeasi indivizi pe acelasi teritoriu, in aceeasi perioada de timp. Ordinea juridica asigura orientarea, desfasurarea si controlul actiunilor si comportamentelor sociale pe baza unui sistem ierarhizat de norme juridice. Regulile juridice reprezinta fundamentul ordinii juridice si asemeni normelor sociale protejeaza principalele valori si relatii sociale prin impunerea, permiterea sau interzicerea anumitor actiuni sau comportamente. Normele juridice prezinta anumite trasaturi specifice care le diferentiaza de cele nejuridice si anume: - normele juridice sunt edictate, promulgate si aplicate de catre autoritatea publica legitima cu respectarea anumitor proceduri si tehnici legislative in timp ce normele morale reprezinta produsul creatiei colective anonime, spontane si difuze a unor indivizi, grupuri si colectivitati sociale fiind elaborate de cele mai multe ori in forma nescrisa in procedura neorganizata; - actiunea lor in timp si spatiu imbracand forma scrisa (legi, decrete, hotarari), normele juridice cunosc o anumita determinare in timp si spatiu, aparitia, modificarea sau disparitia lor putand fi precizata spatial si temporal; - forma si structura. indiferent de varietatea lor normele juridice se caracterizeaza printr-o structura unitara in cadrul carora pot fi identificate 3 elemente (ipoteza, dispozitia, sanctiunea), in timp ce regulile nejuridice nu cunosc in cea mai mare parte a cazului aceste elemente; - eficienta si validitatea. Fiind insotite de sanctiuni organizate, normele juridice actioneaza la nivelul intregii societati, nerespectarea sau incalcarea lor atragand interventia organelor specializate ale autoritatii publice.

17

22. Ideea de libertate i coordonatele ei valorice

Libertatea nu mai este raportata la necesitatea ontologica, ci la dimensiunile caracteristicile fundamentale ale personalitatii umane, la esenta si resursele proprii omului. Nietzche sustine libertatea nelimitata a omului izvorata din vointa puternica de a trai, iar Sartre considera ca izvoraste din decizia de a-si pastra cu orice pret independenta. Prin constrangere omul isi justifica actele si conduita. Omul este ceea ce face el din sine, iar libertatea este absenta oricaror constrnageri exterioare. Alegerea se face doar prin raportarea existentului la posibilitatile sale, iar omul apare ca fiind condamnat sa fie liber, este responsabil de tot ce face, are o responsabilitate nelimitata, ca si libertatea insasi. Se cristalizeaza o perspectiva social politica de intelegere a libertatii. Prin necesitate nu se inteleg doar legaturile fizice ale naturii cat legaturile juridice. Aceasta corelatie sta la baza statului de drept. In viziunea lui Rousseau liber este cel ce se supune doar legilor. In doctrinele utopice socialiste idealul este libertatea subordonata fata de idealul egalitatii si echitatii, iar societatea este subordonata statului. Asemenea conceptii etatiste au ca esenta subordonarea societatii fata de stat. Etatismul Hegelian asociat cu principiul vointei de putere a contribuit la faurirea idealurilor totalitare. Nietzche a facut elogiul conducatorului pentru care nu se pune problema responsabilitatii,a vinei. Etatismul este o consecinta devastatoare pentru libertatea umana, propaga si justifica sacrificiul libertatii si drepturilor individuale in numele unui bine general. Conform teoriilor individualiste, scopul statului este apararea libertatilor si drepturilor individuale, singurele constrangeri fiind cele care vizeaza apararea drepturilor si libertatilor individuale. K. Jaspers caracteriza libertatea politica, subliniind anumite particularitati:
1. Libertatea individului e posibila in masura in care poate exista concomitent cu libertatea celorlalti libertatea in sens morla, juridic. 2. Individul trebuie protejat de violenta si trebuie sa i se recunoasca valabilitatea vointei si opiniei 3. Libertatea se poate infaptui doar prin infrangerea fortei de justitie 4. Inviolabilitatea dreptului personalitatii umane individuale se alatura dreptului de a participa la viata comunitara. Varianta 2 Libertatea si coercitiunea sunt doua aspecte indisolubile ale functionarii sistemului social. Daca acceptam sistemele de norme si prespriptiile stipulate de ele, nu inseamna ca admitem orice coercitiune sau arbitrarul si tirania. Libertatea angajeaza in mod necesar decizia, scopul si alternativele. Omul prin decizia si optiunea sa poate fi facut responsabil de actele sale, deoarece responsabilitatea insoteste libertatea. In sens juridic, responsabilitatea unei persoane rezida in obligatia de a raspunde de consecintele actelor proprii. In dreptul penal responsabilitatea presupune din partea infractorului obligatia de a suporta o pedeapsa pentru fapta savarsita/conduita ilegala, urmata din partea instantei si a organelor de stat de dreptul de a pronunta si aplica o pedeapsa. Natura actiunii, amploarea determina in drept responsabilitatea si vinovatia infractorului; se disting ca participanti: autori, instigatori, complici.

18

Responsabilitatea mai are acceptiunea individului aflat in deplinatatea facultatilor sale psihice, morale, care savarseste in cunoastere de cauza fapte, anticipand anumite conduite ce aduc prejudicii valorilor ocrotite de lege Iresponsabila este persoana care in momentul savarsirii faptei din cauza alientatiei mintale.alte cauze nu putea sa-si dea seama de actiunile/ inactiunile sale. Iresponsabilitatea nu poate fi confundata cu conduita lipsita de raspundere 23. Evoluia distinciei ntre drept i moral Abordarea din perspectiv moral a Filosofiei dreptului este o necesitate fundamental, n condiiile n care orice inventar de drepturi i liberti umane este, n acelai timp un inventar subordonat binelui, ca valoare moral suprem. Nimic nu poate fi invocat n sfera dreptului, fr s poarte girul moralitii. Aa cum precizeaz Immanuel Kant, legile libertii, spre deosebire de legile naturii se numesc morale O prim determinare a raporturilor dintre moral i drept este aceea a modului n care morala particip la geneza acestuia, ca fundament i motivaie. Morala este pentru drept instana care poruncete constituirea i afirmarea lui, factorul dinamizator al energiilor intelectuale i politice puse n slujba promovrii valorilor juridice ca valori universale. n concepia lui Lalande, actul moral se definete prin aspiraie la universalitate, prin voina de a institui autoritatea unor valori universale n reporturile dintre oameni. Morala instituie, totodat, dreptul ca factor dinamizator al vieii social i politice, ca motor al schimbrii. ntr-o lume dominat de lupta ntre bine i ru, ntre factorii favorizani ai personalitii umane i cei inhibitori, morala impune dreptului rolul de stindard al luptei pentru mai bine, de factor al progresului istoric. O a doua determinare a raporturilor ntre moral i drept const n faptul c ea acoper, complementar, coninutul dreptului n acele spaii ale personalitii umane unde actele juridice nu au tria argumentrii. n viziunea lui Immanuel Kant, legile libertii se definesc distinct, dup natura aciunilor invocate: n msura n care ele se refer la simple aciuni exterioare i la legalitatea lor, ele se numesc juridice; cnd ele revendic faptul c ar trebui s fie nsui temeiul determinant al aciunilor, ele sunt etice, i atunci se spune: concordana cu primele este legalitatea, iar cu cele de-el doilea, moralitatea aciunii. Toate sistemele de drept cunoscute invoc aciuni ale autoritilor de diferite ranguri, existente sau presupuse, pentru respectarea normelor morale. n msura n care, prin aceste declaraii, sunt invocate drepturi i liberti consfinite deja, prin constituii i legi anterioare, este pretins n fapt legalitatea; n msura n care sunt invocate drepturi i liberti care n-au existat, dar care sunt pretinse n numele perspectivei de realizare a unei condiii umane superioare, se invoc moralitatea. ntruct unele declaraii ale drepturilor omului, ndeosebi cele care au produs schimbri sociale majore conin cu preponderen drepturi i liberti inexistente anterior n constituii i legi, apreciem c ele angajeaz, cel puin n viziunea kantian, n proporie majoritar, moralitatea. Att n cazul Declaraiei S.U.A., ct i n cel al Declaraiei franceze, radicalitatea drepturilor proclamate impunea, cu necesitate, un nou sistem juridic, ceea ce, n fapt s-a i realizat, n S.U.A., dup dobndirea, prin lupt, a independenei, iar n Frana, dup victoria Revoluiei de la 1789. Varianta 2 24. Libertate si drept

Filosofia abordeaz problema libertatii din multiple perspective: libertatea este un concept fundamental al ontologiei, antropologiei, eticii sau al filosofiei politice.n acest sens, libertatea se definete, de regul, n dou sensuri: n sens negativ, ca absen a constrngerii, iar pozitiv, ca stare a celui care face ce vrea Conceptul de drept este nemijlocit legat de cel al libertii, el reprezentnd concretizarea acesteia n dimensiunea istoric a existenei umane. Putem aprecia, n acest sens, c dreptul nu este altceva dect extensiunea libertii, ndeosebi n ipostaza ei social politic. ntre cele dou concepte exist, ns, diferene, att sub aspectul semnificaiilor, ct i al domeniului de utilizare.

19

Conceptul de libertate aparine refleciei filosofice n sens deplin; el se explic n atribute de maxim generalitate ale fiinei umane, n timp ce dreptul se exprim prin raportare la fapte i aciuni sociale determinate; libertatea devine n contextul dreptului, sum de liberti n raport cu ansamblul constrngerilor sociale obiective sau subiective. Libertatea nu produce, prin simpla ei recunoatere i afirmare, efecte juridice , n timp ce dreptul este proclamat n raport cu sisteme de drept determinate i n scopul producerii unor modificri n acestea. Pentru Kant, legea juridic universal este: acioneaz exterior n aa fel, nct ntrebuinarea liber a liberului tu arbitru s poat coexista cu libertatea tuturor, conform unei legi universale. Pentru Spencer, fiecare om este liber s fac ce vrea, numai s nu ofenseze libertatea egal a celuilalt. Pentru J. J. Rousseau libertatea fr justiie este o adevrat contradicie, cci, oricum am face, totul e stingheritor n aciunea unei voine dezordonate. Libertatea i dreptul se exprim unilateral, ca imperative, ca pretenii fa de care sistemele social politice i juridice trebui s se recunoasc obligate. Din perspectiva filosofiei libertii, se accept libertatea, sub condiionarea necesitii; din perspectiva dreptului, se accept necesitatea, sub condiionarea libertii. n acest sens, conceptul dreptului realizeaz o extensie n raport cu cel al libertii, astfel nct acestuia i se subordoneaz determinri care conceptual ies din sfera libertii; determinri ale egalitii, echitii, justiiei, culturii, proprietii, credinei, rasei etc. Egalitatea de tratament n justiie, echitatea repartiiei bunurilor materiale, dreptul la aprare n justiie, dreptul la proprietate, dreptul la credin religioas etc. sunt coordonate ale dreptului n care conceptul libertii este prezent doar n plan secundar. Este clar ns faptul c orice codificare a dreptului se fundamenteaz pe ideea de libertate.
25. Distincia ntre norma juridic i norma moral n concepia lui Immanuel Kant.

Kant : Morala provine din vocea interioara a fiecaruia.


IMMANUEL KANT (1724-1804) unul din cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor, dup del Vecchio poate cel mai mare. Kant reprezint n filosofie o nou direcie: criticismul supunerea unei critici a nsi raiunii. Atta timp ct nu se critic pe sine nsi, ea nici nu se cunoate, i mai ales nu-i cunoate limitele. n acest fel apare pericolul de a-i considera propriile idei drept cunoatere. Kant combate toate sistemele de moral bazate pe utilitate. El neag c norma suprem de conduit este tendina de fericire. Morala se distinge n mod radical de util i de plcut. Dac se lucreaz pentru util, aciunea pierde caracterul su moral. Morala este independent, superioar utilitii. Ea poruncete n mod absolut, chiar dac voim a o face s tac i ncercm s nu o ascultm. Legea moral Kant o numete imperativ categoric i o formuleaz astfel: Lucreaz n aa fel ca regula aciunii tale s poat servi drept principiu al unei legislaii universale dou lucruri mi umple sufletul de o admiraie ntotdeauna nou: cerul nstelat deasupra mea i legea moral n mine. Astfel aceast lege este datoria, o cerin necondiionat i absolut care exclude trguiala cu sine, condiionri, circumstanieri etc. - f-i datoria orice s-ar ntmpla. Filosofii nainte de Kant au pus mai nti conceptul de libertate, apoi cel de datorie. Kant inverseaz totul i pleac de la imperativul categoric ca de la prima certitudine. Libertatea nu precede datoria, ci este o consecin a ei. Libertatea este afirmat n ordinea practic ca o existen a contiinei noastre morale. O aciune este moral numai dac are impulsul n legea datoriei, dar nu pentru a obine avantaje sau pentru a evita neplceri. Noi sntem necondiionat, absolut obligai s comitem sau s ne abinem de la comiterea unei aciuni, pentru c avem posibilitatea de a face, dar i a nu face, ceea ce ni se cere dac trebuie este pentru c poi, cci ar imoral s ceri unei fiine umane ceea ce nu depinde de ea.

20

Condamnarea sau absolvirea faptelor noastre morale este opera tribunalului interior din om, care este Contiina. Astfel, mplinirea imperativelor categorice, care apar din strfundul contiinei noastre morale, care ne spune trebuie, ne conduc de cele mai multe ori voina. Fiecare individ posed voin liber ca pe un bun nnscut i inalienabil. ns conveuirea dintre voinele libere ar fi cu neputin dac nu ar interveni limitarea lor reciproc. Aceast limitarea reciproc este Dreptul, care ne apare ca o totalitate de condiii n care voina liber a fiecruia poate exista cu voina liber a tuturora, n conformitate cu o lege universal a libertii. Kant: Legea juridic universal este: acioneaz exterior n aa fel nct ntrebuinarea liber a voinei tale s poat coexista cu libertatea oricrui altuia, ceea ce nseamn s acionezi liber n aa fel nct toi oamenii s fie liberi. n acest sens, dreptul se bazeaz pe necesitatea conveuirii, a reciprocitii. Or, dreptul are drept scop limitarea libertii n scopul extinderii libertii libertatea individului trebuie extins pn la cele mai ndeprtate limite compatibile cu libertatea similar a celorlali. Prin aceast definiie Kant reafirm conceptul libertii ca un dat primordial. Omul trebuie respectat n libertatea sa; el nu trebuie s fie considerat sau tratat ca un lucru, ca instrument sau mijloc, ci ca scop n sine. Kant reafirm astfel faptul c fundamentul dreptului este n om., iar Statul este sinteza drepturilor fondate n natura uman. Dreptul natural nu este un drept concret, ci este un cadru, o form a ntregului drept, adic dreptul de a avea drepturi. Dreptul natural este alctuit din reguli pe care raiunea le cunoate ca valabile n mod apriori, adic independent de orice realizare concret. Astfel, dreptul natural devine drept raional. Dup Kant dreptul natural este bazat pe raiune, iar dreptul pozitiv pe inspiraie i prin urmare poate fi arbitrar. n concepia referitoare la Stat, sub influena lui Rousseau, Kant accept teoria contractului social. El definete statul ca reunirea unei multitudini de oameni sub legi juridice, asociere fcut n virtutea unui contract, prin voina tuturor. n acest sens, contractul devine un principiu regulativ, adic un criteriu de evaluare a legitimitii unui stat. Astfel, Kant accentueaz c statul trebuie s fie (nu a fost) constituit n baza unui contract social. Contractul este baza juridic ideal a Statului; acesta trebuie s se organizeze, bazndu-se pe recunoaterea drepturilor persoanei ca sintez a libertii umane. Scopul statului, dup Kant, este numai protecia dreptului. Statul trebuie s asigure cetenilor posibilitatea de a se bucura de drepturile lor, dar nu trebuie s se amestece n activitile individuale, nici s ngrijeasc de interesele individuale. El i-a nfptuit funcia sa, cnd a asigurat libertatea tuturor, n acest sens trebuie s fie Statul de drept, or, atunci cnd justiia dispare, nu mai exist nici o valoare pentru care s triasc oamenii pe pmnt. 26. Care sunt cele dou modaliti majore de concepere distinciei ntre norma juridic i norma moral n filosofia juridic contemporan ?

21

22