Sunteți pe pagina 1din 20

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ CLUJ – NAPOCA


FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
ŞCOALA DOCTORALĂ

Ing. Chimist RUS (MOLDOVAN) LAVINIA

TEZĂ DE DOCTORAT

CONTRIBUȚII LA CERCETAREA REGIMULUI C-ORGANIC


ÎN SOLURI REPREZENTATIVE DIN TRANSILVANIA

REZUMAT

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC
Prof. univ. dr. MIHAI RUSU

CLUJ – NAPOCA
2013
SCOP ȘI OBIECTIVE
Teza de doctorat prezentată se încadrează în domeniul actual al abordărilor legate
de diversificarea și perfecționarea metodelor de control și monitorizare a fertilității
solurilor în scopul final de sporire eficientă a randamentelor vegetale la unitatea de
suprafață și a realizării unei fertilități durabile a solurilor. Abordarea acestui scop s-a
făcut prin cercetări legate de perfecționarea metodelor de evaluare a componentelor
organice din sol dată fiind importanța acestora în fertilitatea solului, în echilibrul
termodinamic al fazelor componente ale solului și în proiectarea unor măsuri raționale de
management al fertilizărilor.
Scopul menționat s-a realizat prin cercetări și experimente analitice care au avut
următoarele obiective:
determinarea C-organic prin proceduri analitice diferenţiate: prin digestie
umedă și dozare titrimetrică și prin dozare ca efect al digestiei uscate;
stabilirea unei relaţii între valorile conţinutului de C-organic şi humus
determinate prin digestie umedă acidă și combustie uscată ;
urmărirea pretabilității de utilizare diferențiată a metodelor analitice în scopul
caracterizării regimului diferențiat al materiei organice din soluri ca proces
natural și/sau modificat prin măsurile tehnologice de fertilizare organică,
organo-minerală și minerală complexă;
stabilirea unor corelaţii între rezultatele determinărilor analitice diferențiate (ca
metode) pentru a asigura compararea celor două proceduri (digestie umedă și
combustie uscată) în determinarea C-organic şi total din soluri;
îmbunătățirea metodelor și limitelor de interpretare analitică în scopul creării
unui domeniu larg de aplicare a procedurilor analitice și a aprofundării
studiului și efectelor materiei organice din soluri.
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
În capitolul introductiv se prezintă referiri legate de oportunitatea și determinarea
abordărilor legate de tema tezei de doctorat, susținute de complexitatea componentelor
organice din sol ca nivel de reprezentare și efecte majore în optimizarea agrochimică a
sistemului sol-plantă. În acest capitol se menționează principalele dereglări entropice care
acționează asupra solurilor (inclusiv asupra componentelor organice), se relevă
actualitatea abordării domeniului pentru cunoașterea și evaluarea implicărilor și
necesitatea îmbunătățirii acestui domeniu al cunoașterii prin metode noi, moderne de
control al stării de fertilitate.
CAPITOLUL II
STADIUL CERCETĂRILOR PRIVIND FORMAREA, COMPOZIȚIA,
EFECTELE MULTIPLE ȘI MONITORIZAREA MATERIEI ORGANICE
DIN SOLURI
În acest capitol, pe baze bibliografice de referință, studiate anterior și concomitent
cu abordările de cercetare și experiment analitic necesare, se fac referiri la nivelul de
cunoaștere legate de formarea, compoziția și efectele multiple ale materiei organice din
soluri.
Abordarea are referiri privind procesele complexe de sinteză a humusului din sol
cu procesele biochimice, fizico-chimice și biologice implicate ca fenomene de bază în
acumularea cantitativă dar și calitativă a componentelor organice din sol și deține referiri
cu privire la procesele de mineralizare care alături de cele de sinteză definesc solul din
punct de vedere al bilanțului humic și al evoluției fertilității solurilor.
În conținutul acestui capitol se fac referiri cu privire la efectele fizice, chimice,
biologice și de producție agricolă datorate componentei organice din sol ca și asupra
susținerii unor măsuri practice de fertilizare și tehnologice care influențează decisiv,
inclusiv pe termen durabil, fertilitatea solurilor.
CAPITOLUL III
METODE DE DETERMINARE ȘI EVALUARE A MATERIEI ORGANICE
DIN SOLURI
Capitolul prezentat deține referiri și descrieri metodologice ale procedurilor de
determinare și evaluare a materiei organice din soluri:
Metoda oxidării umede și dozării titrimetrice a C-organic: este procedura cea mai
veche și utilizată care are la bază, principiul, oxidarea C-organic de anhidrida dicromică
în exces (Cr2O7-) în mediu puternic acid creat prin prezența acidului sulfuric. Excesul de
anhidridă dicromică se titrează cu o soluție de Sare Mohr 0,2n, în prezența unui indicator
de oxido-reducere (difenilamină, ortofenantrolină).
Conținutul de humus: se apreciază indirect, prin multiplicarea conținutului de C-
organic (principal constituent al acestuia) cu factorul 1,7241, bazat pe reprezentarea
conținutului procentual mediu de carbon în compoziția humusului (100:58%= 1,7241).
Metoda nu se aplică la solurile organice și/sau de seră la care se promovează alte
metode de destrucție (calcinare și oxidare uscată).
Metoda combustiei uscate (digestie uscată), (prin TOC): În această alternativă
analitică determinarea C-organic, principial, are la bază oxidarea carbonului prezent în
sol la dioxid de carbon (CO2), în curent de aer bogat în O2 și la temperatura de 9000C.
Detectarea cantitativă se face ulterior gravimetric.
Rezultatele obținute: fac obiectul comparării cu metoda tradițională a determinării
C-organic prin digestie umedă, a aplicabilității și reproductibilității conținuturilor
obținute prin cele două metode, a unor interpretări pertinente și îmbunătățirii limitelor de
interpretare.
Interpretarea regimului C-organic și humusului din sol: se prezintă mai multe
modele de interpretare a acestor indicatori, existente deja în știința solului față de care,
rezultatele proprii obținute se vor raporta în conținutul tezei.
CAPITOLUL IV
MATERIAL ȘI METODĂ DE CERCETARE
În acest capitol se prezintă obiectivele etapizate ale cercetărilor realizate în scopul
elucidării unei problematici complexe, de ordin analitic, în determinarea indicatorilor
reprezentativi ai controlui și monitorizării conținutului componentelor organicedin sol
(C-organic și humus).
În conținutul acestui capitol se fac caracterizări pedologice și agrochimice ale
tipurilor de sol cercetate: litosol distric scheletic, luvosol stagnic moderat erodat,
aluviosol calcaric molic gleic și faeoziom argic, soluri puternic diferențiate prin procesele
esențiale ale solificării în privința regimului componentelor organice obținute.
Întrucât printre obiectivele cercetărilor s-a prevăzut studiul efectelor unor
tehnologii de fertilizare și amendare în determinarea conținutului de C-organic și
modificarea tehnologică a acestuia, se prezintă schemele și variantele experiențelor de
lungă durată de la SCDA Livada și SCDA Turda, din care s-au prelevat probele analizate.
În cadrul acestui capitol se nominalizează metodele de analiză a altor indicatori
agrochimici relevanți în caracterizarea solurilor menționate (pH, P-mobil, K-mobil).

CAPITOLUL V
REZULTATE OBȚINUTE
5.1. CONȚINUTUL DE C-ORGANIC ȘI HUMUS ÎN TIPURI REPREZENTATIVE DE
SOL
Din datele prezentate se relevă o mare variabilitate a solurilor cercetate în privința
conținutului de C-organic și humus mai ales în legătură cu tipul și clasa pedologică, pe
fondul variabilității ridicate a conținutului de argilă (fig. 5.2.).
3
Carbon organic(digestie umedă+uscată) y = -0.0039x2 + 0.1933x + 0.1435

Organic carbon (wet+ dry digestion) %


2.75
2.4
2.5 R2 = 0.9963
2.06 2.44
2.33

2 1.99 1.93
%

1.5
1.42

1
y = -0.0036x2 + 0.1837x + 0.3922
0.5 R2 = 0.8855

0
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60
Argilă %
Corgon organic digestie umedă/ Organic carbon wet digestion
Carbon organic digestie uscată/ Organic carbon dry digestion
Poly. (Carbon organic digestie uscată/ Organic carbon dry digestion)
Poly. (Corgon organic digestie umedă/ Organic carbon wet digestion)

Fig. 5.2. Dependența conținuturilor de C-organic (prin digestie umedă+ digestie uscată )
față de conținutul de argilă din soluri (0-20 cm)
Fig. 5.2. Dependence of C-organic content (by digestion wet + dry digestion) to clay
content in soils (0-20 cm)
Dependența acestor indicatori (% C-organic prin ambele metode) față de
conținutul de argilă se exprimă matematic printr-o curbă polinomială (y = a+bx+cx2), cu
inflexiunea curbei de reprezentare la conținuturi mari și excesive ale argilei (>25%).
Datele obținute arată o confidență foarte semnificativă a conținutului de C-organic
(prin digestie uscată) față de valorile obținute prin digestie umedă (fig. 5.4.).
3
Carbon organic(digestie uscată) %
Organic carbon (dry digestion ) % 2.5

1.5

y = 0.8903x + 0.1123
0.5 R2 = 1

0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3
Carbon organic (digestie umedă)% / Organic carbon (wet digestion) %

Fig. 5.4. Incidența și dependența conținutului de C-organic (prin digestie uscată) față de
conținutul de C-organic (prin digestie umedă)
Fig. 5.4. Incidence and dependence of C-organic content (by dry digestion) to C-organic
content (by wet digestion)
Dependența indicatorilor sus menționați ai C-organic (obținuți prin cele două
metode) se descrie după un model matematic de tip y = a+bx ce arată că sistematic
conținutul de C-organic obținut prin digestie uscată este mai mare decât valorile obținute
la acest indicator prin digestia umedă. Datele arată o mare valoare de probitate a metodei
de determinare a conținutului de C-organic prin digestia uscată, o activitate oxidantă mai
ridicată a curentului de aer bogat în O2 față de digestia umedă, susținută eficient și de
temperatura înaltă (la 9000 C) la care se realizează destrucția materiei organice din sol.

5.2. MODIFICAREA CONȚINUTULUI DE C-ORGANIC ȘI HUMUS PRIN


AMENDAREA ȘI FERTILIZAREA SOLURILOR ACIDE DE LA S.C.D.A LIVADA
Indicatorii utilizați în monitorizarea componentelor organice ale luvosolului de la
Livada arată dependențe semnificative ale conținutului de humus față de indicatorii C-
organic (prin digestie uscată și umedă) și în mod sistematic valori mai ridicate ale
acestora în aternativa determinării prin digestie (combustie) uscată (fig. 5.6., fig. 5.7.).
2.5

Carbon organic(digestie uscată) %


Organic carbon (dry digestion) % 2

1.5

1
y = 0.63x + 0.503
R2 = 1
0.5

0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3
Carbon organic (digestie umedă)%
Organic carbon (wet digestion)%

Fig. 5.6. Incidența conținutului de C- organic (prin digestie uscată) față de conținutul de
C – organic (prin digestie umedă) în luvosolul de la S.C.D.A. Livada
Fig. 5.6. The incidence of C -organic content (by dry digestion) the content of C - organic
(by wet digestion) in Luvisol from S.C.D.A. Livada

5
Humus %
Humus %

2
y = 2.74x - 1.38
1
R2 = 1
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5
Carbon organic (digestie uscată)%
Organic carbon (dry digestion)

Fig. 5.7. Dependența conținutului de humus de conținutul de C- organic (prin digestie


uscată) în luvosolul de la Livada
Fig. 5.7 Dependence of humus content to C-organic content (by dry digestion) in luvisol
from Livada
Valorile obținute și comparate arată că dependența conținutului de C-organic prin
combustie (digestie uscată) față de c-organic determinat prin digestie umedă se descrie
matematic printr-o regresie liniară de tipul y = a+bx din care se deduce că diferențele în
plus (+∆C) ale conținutului de C-organic prin combustie sunt mai mari cu 0.503%C la
fiecare 0.63% de C obținut prin digestie umedă. Valorile humusului (după C-organic
obținut prin digestie umedă) sunt sistematic mai mari (+∆H) cu 1.38% față de conținutul
de C-organic determinat prin digestie uscată.
Tehnologiile de amendare și fertilizare diferențiată-minerală, organică și organo-
minerală- modifică semnificativ, după 40-45 de ani de aplicări sistematice, componentele
organice ale luvosolului de la Livada (fig. 5.9., fig. 5.10.).
3
Carbon organic(digestie umeda) %
Organic carbon (wet digestion)%

2.5

1.5

1
y = 0.1x2 - 0.236x + 1.316
0.5 R2 = 0.9789

0
0 0.5 1
Martor 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.520t gunoi(manure)
5 5.5/ha
N100 N100P70K60 20t gunoi/ha
Control 20t manure/ha +N100P70K60

Fig. 5.9. Modificarea conținutului de C-organic (prin digestie umedă) în funcție de


fertilizările diferențiate ale luvosolului de la Livada
Fig. 5.9. Modification of C-organic content (by wet digestion) by fertilizatio
differentiated from Livada luvisol
2.5
Carbon organic (digestie uscată)%
Organic carbon (dry digestion)%
2

1.5

0.5
y = 0.0779x2 - 0.2441x + 1.458
R2 = 0.9862
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5 5 5.5
Martor 20t gunoi 20t gunoi
N100 N100P70K60
Control (manure/ha) (manure)/ha+
N100P70K60

Fig. 5.10. Modificarea conținutului de C- organic (prin digestie uscată) în funcție de


fertilizările diferențiate ale luvosolului de la Livada
Fig. 5.10. Modification of C-organic content (by dry digestion) by fertilization
differentiated from Livada Luvisol
Fertilizările minerale unilaterale (cu N100) reduc în timp componentele C-organic
din sol iar cele minerale complexe (cu N100P70K60) aplicate multianual redresează parțial
conținutul de C-organic și humus din sol. În schimb, efectele pozitive semnificative ale
sistemului de fertilizare asupra regimului C-organic și humusului din sol se manifestă la
fertilizările organice multianuale (cu aplicarea dozei de 20t/ha gunoi de grajd) și la cele
organo-minerale multianuale (cu aplicarea dozei de 20t/ha gunoi de grajd +N100P70K60).
Amendarea și reamendarea luvosolului de la Livada, fără fertilizare sau cu o fertilizare
minerală minimă (N50P50) determină tot un fenomen de reducere a conținutului de C-
organic și humus din soluri. În schimb, măsura amendării prin neutralizarea acidității
mărește nivelul de efect pozitiv al fertilizărilor organice și organo-minerale în sporirea
componentelor organice din sol.
5.3. MODIFICAREA CONȚINUTULUI DE C-ORGANIC ȘI HUMUS PRIN
FERTILIZAREA SOLULUI FAEOZIOM ARGIC DE LA SCDA TURDA
Analizele realizate în experiențele de lungă durată de la SCDA Turda, întreprinse
cu doze și rapoarte diferite de NP, pe un faeoziom argic, prezintă unele modificări și
regularități ale evoluției C-organic (prin digestie umedă și uscată), (fig. 5.12., fig. 5.13.,
fig. 5.15.).
2.5
Carbon organic(digestie umeda)%
Organic carbon (wet digestion)%

1.5

y = 0.165x2 - 1.077x + 3.165


0.5
R2 = 0.9514

0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5

N0 N60 N80 N100

Variante de fertilizare/ Fertilization variants

Fig. 5.12. Modificarea conținutului de C – organic (prin digestie umedă) prin aplicarea
îngrășămintelor de azot pe fond moderat de fosfor (P40)
Fig. 5.12. Modifying the content of C - organic (by wet digestion) by applying nitrogen
fertilizer on the merits moderate phosphorus (P40)
3

Carbon organic (digestie uscată)%


Organic carbon (dry digestion)%
2.5

1.5

y = 0.1075x2 - 0.6065x + 3.1475


0.5
R2 = 0.8834

0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5
N0 N60 N80 N100
Variante de fertilizare/ Fertilization variants

Fig. 5.13. Modificarea conținutului de C – organic (prin digestie uscată) prin aplicarea
îngrășămintelor cu azot pe fond moderat de fosfor (P40),(faeoziom argic SCDA Turda)
Fig. 5.13. Modifying the content of C - organic (by dry digestion) by applying nitrogen
fertilizer on the merits moderate phosphorus (P40), (faeoziom argic SCDA Turda)

3
Carbon organic (digestie uscată)%
Organic carbon (dry digestion)%

2.5

1.5

1
y = 0.0921x2 - 0.5339x + 3.014
R2 = 0.593
0.5

0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5 5 5.5

N0 N60 N80 N100 N120

Variante de fertilizare/ Fertilization variants

Fig. 5.15. Modificarea conținutului de C- organic (prin digestie uscată) prin aplicarea
îngrășămintelor de azot pe fond optimal de fosfor (P80), (faeoziom argic SCDA Turda)
Fig. 5.15. Modification of C-organic content (by dry digestion) by applying nitrogen
fertilizer on the merits optimal phosphorus (P80), (faeoziom argic SCDA Turda)
Datele analitice prezentate arată că aplicarea progresivă a îngrășămintelor cu N, pe
fond minim (P40) și optim de fosfor (P80) determină o regularitate în reducerea
conținutului de C-organic (atât determinat prin digestie umedă cât și uscată). Sporirea
dozei de P la asigurarea maximală a azotului (N100), după 40 de ani de fertilizare, poate
determina o redresare incipientă a conținutului de C-organic din sol. În faeoziomul de la
Turda, regimul C-organic manifestă sistematic tendințe de reducere întrucât fertilizarea
minerală NP are caracterul de„lungă durată” fără intervenții, măcar periodice, cu o
fertilizare organică minimă care poate diminua, atenua și chiar redresa conținutul
componentelor organice din sol.

5.4. MODIFICĂRI AGROCHIMICE ÎN SOLURILE STUDIATE


În contextul aplicării amendamentelor și fertilizărilor diferențiate pe luvosolul de
la Livada și respectiv, faeoziomul argic de la Turda, cu modificări semnificative ale
componentelor organice din aceste soluri, se constată efecte semnificative și în
modificările altor indicatori agrochimici (fig. 5.17, fig. 5.18., fig. 5.19.).

300

250
y = -597.02x2 + 1835.9x - 1265.4
R2 = 0.6766
200
P ppm

150

100

50
0 0.5 1 1.5 2

Carbon organic%/ Organic carbon%

Fig. 5.17. Incidența conținutului de P – mobil față de conținutul C – organic al


luvosolurile de la Livada
Fig. 5.17. The incidence of P- mobil to the content of C - organic - luvisols from Livada
300

y = -1224.1x2 + 3825.9x - 2698.1


250
R2 = 0.9593

200
K ppm

150

100

50
0 0.5 1 1.5 2
Carbon organic%/ Organic carbon %

Fig. 5.18. Incidența conținutului de K – mobile față de conținutul C – organic al


luvosolurile de la Livada
Fig. 5.18. The incidence of K- mobil to the content of C - organic - luvisols from Livada

300

y = 396.12x2 - 1572.3x + 1585.9


250 R2 = 0.9967

200
P40 ppm

150

100

50

0
1 1.5 2 2.5 3
Carbon organic%/ Organic carbon %

Fig. 5.19. Incidența conținutului de P-mobil față de conținutul de C- organic al


faeoziomului argic de la SCDA Turda
Fig. 5.19. The incidence of P-mobile to the content C-organic content of the argic
faeoziom from SCDA Turda
În luvosolul de la Livada, amendarea și aplicarea diferențiată a îngrășămintelor
minerale complexe, organice și organo minerale modifică profund și semnificativ regimul
de aprovizionare cu elemente nutritive, concomitent cu efectele de sporire a
componentelor organice (C-organic și humus). În faeoziomul de la Turda regimul
fosforului și potasiului urmăresc întocmai depresia manifestată în conținutul de C-
organic.
Datele prezentate confirmă principial că regimul componentelor organice din sol
(C-organic și humus) este factor determinant în optimizarea agrochimică a solurilor pe
termen durabil și din punct de vedere al altor indicatori relevanți ai fertilității solurilor.

5.5. INTERPRETAREA COMPARATIVĂ A REZULTATELOR OBȚINUTE


Valorile de referință și de interpretare ale conținutului componentelor organice din
soluri (C-organic și humus) existente în sistemul agrochimic din țara noastră pot fi
îmbunătățite cu noi valori de interpretare reieșite din cercetările noastre. Modificările
propuse ca noi în interpretarea conținuturilor de C-organic (prin digestie umedă și uscată)
au la bază modelele matematice (cu ecuațiile aferente) realizate după rezultatele obținute
în determinările și interacțiunea indicatorilor abordați (C-organic și humus), (tabelul 5.8).
Tabelul 5.8/Table 5.8
Limitele de interpretare ale conținutului de C-organic și humus în solurile cercetate
Limits the interpretation of the content of C-organic and humus in soils investigated
Aprovizionare*) Limite C-organic**)
The supply *) prin digestie uscată
Limite C-
Limits C-organic**) on dry digestion Humus
organic
Limite Soluri cu Soluri cu %***)
(digestie Soluri cu
% humus textură Soluri cu textură (după C-
umedă) textură
Limits mijlocie și textură mijlocie și organic
Limits C- grosieră Media
% humus fină grosieră fină digestie
organic (wet Coarse Media
Medium and Coarse Medium and umedă )
digestion) textured
fine textured textured soils fine textured
soils
soils soils
Foarte slabă Slabă
˂1 ˂ 0.58 ˂ 0.87 ˂ 0.63 ˂ 0.75 ˂1.29
Very low Low
Slabă Medie
1.1-2 0.59-1.16 0.88-1.77 0.64-1.27 0.76-1.52 1.30-2.62
Low Medium
Medie Ridicată
2.1-4 1.17-2.32 1.78-2.82 1.28-2.43 1.53-2.63 2.63-4.53
Medium High
Ridicată Foarte
4.1-8 High ridicată 2.33-4.64 2.43-5.14 2.44-4.75 2.64-4.95 4.54-8.53
Very high
Foarte ridicată
>8 - >4.64 > 5.14 > 4.75 > 4.95 > 8.54
Very high

*) după Vintilă și colab. 1984; ICPA


**) după cercetările proprii prezentate în teză;
***) Humus = % Corganic·1.7241.
Schimbările propuse în modificarea limitelor de interpretare decurg din diferențele
sistematice dovedite în plus, ca ordin de mărime, în favoarea C-organic obținut și
determinat prin combustie (digestie uscată) atât la solurile cercetate cât și din efectele
tehnologiilor de fertilizare asupra acestor modificări. Propunerile de mai sus reduc
convenționalitatea metodelor aplicate, erorile analitice și de interpretare.

CAPITOLUL VI
VALIDAREA METODELOR DE DETERMINARE A C-ORGANIC DIN
SOLURI
Studiul parametrilor de performanță ale celor două metode de determinare a |C-
organic arată reproductibilitatea și repetabilitatea avansată a rezultatelor analitice ceea ce
susține o aplicabilitatea perfectă, atât la analizele individuale realizate cât și percepute
concomitent, interpretările paralele fiind susținute ca valabilitate prin modele matematice
care dau parametrii de dependență între cele două metode de determinare a C-organic
(prin digestie umedă și uscată).
Validarea celor două metode, prin parametrii de calitate ai acestora determinați,
permite aplicabilitatea celor două metode la studiul solurilor, pedologic și agrochimic și
interpretări comparative reale.

CAPITOLUL VII
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI (SELECTIVE)
În sinteza recomandărilor și concluziilor ce decurg din cercetările realizate se rețin
următoarele:
1. Conținuturile de C-organic determinate prin cele două metode (digestie umedă
și respectiv uscată) au o mare diversitate și variabilitate, obținută odată cu
aceiași disperie și variabilitate a conținuturilor de argilă coloidală;
2. Conținuturile de C-organic determinate atât prin digestia umedă cât și prin cea
uscată corelează semnificativ cu conținuturile de argilă din soluri, dar numai la
adâncimile 0-20cm și 0-40cm, această dependență realizându-se după o ecuație
polinomială de tip y = a+bx+cx2, cu tendințe manifestate net la solurile
naturale, de diminuare a conținuturile de C-organic la domeniile ridicate și
excesive de reprezentare a argilei (la conținuturi > de 20-25% Ag);
3. La soluri aflate în condiții naturale, conținutul de C-organic determinat prin
digestia uscată corelează foarte distinct semnificativ cu conținutul de C-organic
determinat prin digestie umedă. Această dependență se descrie satisfăcător
printr-o regresie liniară de tip y = a+bx iar valorile conținuturilor de C-organic
determinat prin digestie uscată sunt sistematic mai ridicate față de cele ale C-
organic determinat prin digestie umedă constantându-se că pentru o valoare de
0.8903% de C-organic prin digestie umedă valoarea C-determinat prin digestia
uscată se majorează cu 0.1123%;
4. Rezultatele sunt comparabile la determinările prin cele două metode de digestie
dar se constată din valorile absolute și ale coeficienților de dependență între
metode că digestia uscată (în curent de O2) este mai activă și eficientă ca
acțiune oxidantă față de digestia umedă;
5. Cercetările realizate prin aplicarea concomitentă a celor două metode și o
interpretare paralelă a rezultatelor arată o aplicabilitate deplină a acestor
metode la controlul, monitorizarea și cercetarea modificărilor componentelor
organice la soluri sub influența și stările de impact asupra acestora determinate
de măsurile practice de fertilizare minerală, organică, organo-minerală și de
amendare calcică;
6. În luvosolul albic de la Livada există un ridicat nivel de coefidență și
dependență între valorile conținutului de C-organic determinat prin digestie
uscată față de conținuturile aceluiași indicator determinat prin digestie umedă,
cu valori mai ridicate ale primului indicator, care în medie este mai mare cu
0.503% C la fiecare unitate de 0.63% C determinat prin digestie umedă.
Evident că de aici decurge o dependență foarte semnificativă a conținutului de
humus față de indicatorii C-organic (indiferent de metoda digestiei);
7. Metodele de determinare a C-organic prin digestie uscată și respectiv umedă au
o deplină compatibilitate și utilitate în evoluția fertilității luvosolului albic de la
Livada sub influența amendării și fertilizării diferențiate a acestuia;
8. Pentru al 5-lea deceniu de amendare și fertilizare sistematică, într-o experiență
de lungă durată s-a dovedit prin cei doi indicatori ai C-organic (prin digestie
umedă și uscată) și prin conținutul de humus, că numai amendarea fără
fertilizare ca și fertilizarea unilaterală și incompletă (cu N100) are efecte de
reducere a conținutului componentelor organice din sol. Revirimentul acestor
indicatori începe cu fertilizarea minerală complexă (N100P70K60), cu valori
minime, evident datorate biomasei rămase în sol ca urmare a culturilor și
tehnologiei;
În acest sol, se constată că fertilizarea organică (cu 20t/ha gunoi de grajd) și
cea organo-minerală ( 20t/ha gunoi de grajd + N100P70K60) sunt în măsură să
modifice profund prin creștere a conținutului de C-organic și humus. În
contextul acestor fertilizări organice și organo-minerale, amendarea calcică
susține și potențează fenomenul refacerii conținutului componentelor organice
din sol;
9. La faeziomul argic de la Turda aplicabilitatea și extinderea metodelor de
determinare a conținutului de C-organic (prin digestie umedă și uscată) a fost
de reală utilitate atât în studiul aprovizionării acestui sol cu componentele
organice specifice cât și în controlul și monitorizarea evoluției acestor
componente sub impactul tehnologiilor de fertilizare minerală complexă;
10. La faeoziomul argic de la Turda s-a dovedit, într-o experiență de lungă durată
cu variante de fertilizare complexă NP, că majorarea dozelor de N pe nivele
mici și optime de P determină în timp o reducere sistematică a conținutului de
C-organic în sol. Trebuie menționat că sporirea dozei de N (la valori > 80 kg
s.a./ha) manifestă o tendință de redresare a indicatorului de aprovizionare cu C-
organic iar creșterea nivelului de aplicare și aprovizionare cu P (la 80 kg
s.a./ha) poate fi eficient în menținerea sau chiar redresarea carbonului până la
nivelele inițiale ale aprovizionării existente la începutul experienței (anterior cu
aproape 50 de ani). Acest efect se bazează pe acțiunea și rolul celor două
elemente, aplicate rațional ca doze și concomitent, în realizarea biomasei de
determinare producția ca și a celei ce rămâne în sol;
11. Aplicabilitatea celor două metode de determinare a conținutului de C-organic
(prin digestie umedă și uscată) și a conținutului de humus, în controlul și
monitorizarea fertilității solului, sunt utile și eficiente și au permis extinderea
interpretărilor și realizarea unor interrelații asigurate statistic cu alți indicatori
agrochimici (cum ar fi conținutul formelor mobile de P și K) controlabili în
studiile legate de fertilitatea solului. S-a dovedit prin abordarea concomitentă a
acestor indicatori că toate modificările în regimul componentelor organice au
efecte chiar decisive în modificările ce intervin în regimul altor elemente
nutritive. Interacțiunile dovedite la indicatorii C-organic cu ai regimului
elementelor nutritive (cazul P și K) permit realizarea unor proiecte de
fertilizare menite în general să determine menținerea și chiar sporirea fertilității
solurilor, a prevenirii unor fenomene negative de nutrienți și evident, un
management al nutrienților și fertilizării ce poate determina o eficiență a
acestora, coeficienți ridicați de utilizare a substanțelor active fertilizante,
reducerea unor inputuri mai ales minerale, pe seama contribuției
componentelor organice la fertilitatea solului;
12. Validarea în primul rând a metodei de determinare a C-organic prin combustie
uscată ca și a celei prin digestie umedă au dovedit, pe baza realizărilor și
îndeplinirii criteriilor de reproductibilitate și repetabilitate, că aceste metode
sunt corecte, cu rezultate exacte și pot fi aplicabile și extinse la domeniul
analitic al controlului și monitorizării componentelor organice din sol, în
studiul complex al fertilității solului și la fundamentarea pe baze științifice a
măsurilor optime de fertilizare a solurilor și culturilor agricole și horticole;
13. Prin evaluarea indicatorilor specifici validării metodelor analitice a fost
posibilă compararea criteriilor implicate în validarea celor două metode,
concomitent și cu a conținutului de humus, ceea ce a permis aprecierea că
metodele se pot utiliza în paralel dar și separat întrucât s-au definitivat și
coeficienții prin care metodele nu numai că sunt eficiente și utile analitic dar
susțin interpretări pertinente în domeniu;
14. Validarea metodelor prin evaluarea indicatorilor specifici criteriilor necesare
aplicabilității, în urma cercetărilor prezente, s-au realizat indicatori specifici de
interpretare a conținuturilor de C-organic (prin digestie uscată și umedă) a
humusului, utilizabili atât la folosirea separată dar și concomitentă a metodelor
respective, ceea ce permite o aplicabilitate reală a acestora, în studiile
agrochimice și pedologice ce se realizează în teritorii (la OSPA Județene) cât și
în cercetările legate de monitoringul calității solurilor. Propunerile ce decurg
din aceste interpretări au fost utilizate atât în caracterizarea solurilor luate în
studiu cât și în aprecierea relevanței în studiul modificărilor agrochimice
determinate de tehnologiile de fertilizare.

S-ar putea să vă placă și