Ideile pedagogice ale marilor ginditori

Ideile pedagogice au aparut din cele mai vechi timpuri, de cind omenirea a simtit necesitatea educetiei generatiei tinere. Aceste
idei erau transmise oral, de la o generatie la alta, si adesea sintetizau observatiile profunde asupra diferitelor aspecte  ale
fenomenului educativ.
Autor (nume ,ani) Principalele idei pedagogice Aspecte moderne(ce s-a pastrat in practica
moderna)

Platon În concepţia lui Platon, educaţia nu poate avea Cele 2 mari laturi ale educatiei:educatia
finalităţi sau obiective universale, nediferenţiate. intelectuala si educatia fizica.
Fiecare individ sau clasă socială pretinde un Baietilor si fetelor nu le este diferentiata educatia
n. cca. 427 î.Hr. — d. cca. tratament separate, conform unei diviziuni a
activităţilor şi a unei interpretări a potenţialurilor.
,astfel incat la scoala studiaza aceleasi
lucruri,fiind evaluati la fel.
347 î.Hr
Platon este mai puţin interesat de educaţia Copiii cu varsta cuprinsa intre 6 si 12 ani invata
sclavilor şi a oamenilor liberi (avansează chiar sa citeasca si sa scrie.
idea suprimării copiilor slabi, diformi, cu “De altfel, ţelul său ascuns era să formeze
malformaţii congenitale). El se îngrijeşte să pună oameni politici-filosofi, de prim rang, care să
temeiurile educaţiei paznicilor şi a magistraţilor. conducă cu înţelepciune cetatea”-in zilele
Pentru aceştia sunt vizate două mari laturi ale noastre profesorii educa elevii in asa fel incat
educaţiei: educaţia intelectuală şi educaţia fizică. acestia sa aplice cele invatate in scoala in viata
Educaţia intelectuală se va realiza prin de zi cu zi ,pentru a se descurca si a putea urma o
intermediul aşa-numitei Arte a Muzelor (artele cariera.
din înţelesul modern, dar şi ştiinţele,
meşteşugurile, ocupaţiile artizanale). Educaţia
fizică ce urma să se realizeze trebuia să prevină
îmbolnăvirile, să întărească organismul , să-l
menţină în formă. Este adeptul unei educaţii
plăcute, fără rigiditate sau încorsetări. Platon
proclamă egalitate sexelor în materie de educaţi,
tinerele fete – cu excepţia curtezanelor –
disspunând de forme de educaţie ca şi băieţii. În
cetatea platoniciană fetele făceau gimnastică,
 înotau ca băieţii, erau chemate să apere cetatea în
caz de război.
Platon a propus urmatoarea organizare a
invatamintului:
de la 3 la 6 ani copii sunt adunati  pentru
jocurile in comun sub conducerea femeilor;
de la 6 la 12 ani copii invata a citi, a scrie, a
numara, a cinta la instrumente muzicale in
scolile de stat;
de la 12 la 16 ani tineri invata in palestre-scoli
unde se acorda o mare atentie dezvoltarii fizice
armonioase;
de la 16 ani o atentie deosebita se acorda
obiectelor ca: aritmetica, astronomia, geometria,
ce contribuie la pregatirea militara.

De altfel, ţelul său ascuns era să formeze oameni

politici-filosofi, de prim rang, care să conducă cu
înţelepciune cetatea. Forma organizatorică
de ,,predare’’ era reuniunea informală,
symposium-ul, unde manifestarea originalităţii şi
creativităţii era pe deplin asigurată. Asemenea lui
Socrate, arta pedagogică rezida în a pune un şir
de întrebări. El nu dădea ceva copilului sau
tânărului, ci îi determina pe aceştia să-şi
descopere propriile cunoştinţe, adevăratul chip al
eului.

Aristotel
Cunoaşterea de nivel înalt se supune unei
axiomatici, unui set de principii ce trebuie să fie
respectate de fiecare ştiinţă în parte. A întemeiat
logica văzută ca ştiinţă a demonstraţiei, ca
organon, explicitând teoria silogismului şi
principiile logice. Defineşte omul ca zoon
Logica a devenit o materie ce se studiaza in anii
de liceu.
Nu e nevoie sa cunosti binele ,ci sa-l practici.
Moralitatea rezidă în evitarea extremelor, prin
căutarea căii de mijloc
 politikon, ca fiinţă socială, ca entitate angajată
social. În plan estetic inaugurează teoria artei ca
mimesis, punând accentul pe funcţia
purificatoare a artei (catharsis). În plan etic
stagiritul crede că scopul vieţii este fericirea
(eudaimonia). Suprema fericire se obţine în urma
cugetării, a contemplării adevărului. Pentru a fi
virtuos , nu este de ajuns să cunoşti binele (ca la
Platon), ci să-l şi practici. Moralitatea rezidă în
evitarea extremelor, prin căutarea căii de mijloc.

Vasile cel Mare

De la început, Sfântul Vasile cel Mare a atins
tema însemnată a scopului educaţiei. Educaţia,
după el (precum de altfel pentru toţi Părinţii),
slujeşte destinaţiei şi vocaţiei omului. Nu poate
exista Educaţie care nu-l va ajuta pe om să
înfăptuiască soarta lui veşnică şi cu atât mai mult
nu poate fi înţeleasă Pedagogia, care se va opune
acestei destinaţii. Aşadar, natura, valoarea şi
destinul omului vor stabili scopul spre care va
ţinti Educaţia. Înainte de a începe să ne ocupăm
de formarea omului, trebuie să-l cunoaştem pe
om. Adică educaţia omului presupune
cunoaşterea omului, şi cunoaşterea omului
depinde într-un mod apropiat şi determinant de
cunoaşterea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte,
Pedagogia are ca premisă antropologia şi
antropologia are teologia. Dar orice pedagogie
izvorăşte din teologie, care este alfa şi omega
antropologiei. Dumnezeu este începutul, calea şi
„sfârşitul” omului. Nici o altă staţie a vieţii nu se
înţelege în afară şi dincolo de celelalte. Fără a
neglija necesităţile biologice şi a dobândirii
deprinderilor care vor sluji viaţa prezentă,
Sfântul Vasile a întors atenţia educaţiei spre
 ţeluri înalte şi cereşti. Mai exact spus, scopul
vieţii dar şi al Educaţiei este dobândirea binelui
celui mai înalt, adică familiarizarea şi apropierea
omului de Dumnezeu .
Sfântul Vasile analizează capacităţile mintale ale
copilului şi ale tânărului, vorbeşte în jurul relaţiei
simţurilor cu cunoştinţele şi descrie cu succes
caracterul copilăresc. Caracterul copiilor, afirmă
el, este nesupus, dar şi modelator şi delicat.
Cuprinde impulsuri spre rău, dar are şi dispoziţii
înnăscute înspre bine .
Ioan Gura de Aur Formarea caracterului copilului stă în mâinile Primul fragment ne duce cu gandul la unul din
părinţilor. Este nevoie şi de mustrări, dar cu scopurile educatiei si anume dezvolatrea
discernământ. Doar astfel poate copilul să-şi personalitatii si la educatia pe care parintii o
însuşească mustrările şi să dobândească structura acorda copiilor in cei “7 ani de acasa”.
lăuntrică necesară care va permite dezvoltarea şi In pedagogia si educatia moderna s-a pastrat
întregirea personalităţii sale.Spune Sfântul Ioan: mustrarea ca o metode a indrepta si de a
„Părintele unui copil foarte răsfăţat care, dacă îi constientiza copilul ca nu a facut un lucru bun ca
este bolnav copilul, îi dă dulciuri şi răcoritoare pe urma acesta sa se indrepte.
şi doar ce-l mulţumeşte pe copil, nimic însă din Spusele Sf. Ioan imi mai poarta gandul spre
cele necesare bolii lui şi când apoi doctorul îl profesori.Acestia desi se ataseaza de elevi sunt
mustră, se apără spunând: „Ce pot să fac, nu-l corecti cu ei,nu neaparat ca motivul principal ar
pot vedea pe copilul meu plângând!”, [îşi merită fi moralitatea , ci pentru a le putea fi acestora un
soarta]: „Sărmane, şi nenorocite, şi trădătorule! exemplu,iar acesti elevi in timp sa devina oameni
Pentru că numai tată nu pot să îl numesc pe unul in adevaratul sens al cuvantului.Desi probabil
ca acesta; cu cât mai bine ar fi fost pentru tine, astazi au primit o mustrare in fata celorlalti
mâhnindu-l pe copil pentru puţin timp să-l faci copii,”maine” se vor folosi de invatatura si vor fi
sănătos pentru totdeauna, decât să faci din multumiti si corect invatati.
această scurtă mulţumire pricina unei tristeţi Profesorii sunt vazuti ca niste scluptori.
permanente”
Satisfăcând copilului orice dorinţă facem din el
un om egoist; şi cu un asemenea caracter va fi
nefericit în lume. Întăreşte Sfântul: „Ca nişte
sculptori să depuneţi toată strădania, aşa încât
 să faceţi din copiii voştri minunate statui care să
se asemene lui Dumnezeu. Vor deveni astfel,
dacă scoateţi din ele orice lucru de prisos, dacă
adăugaţi ceea ce trebuie, şi în fiecare zi le
inspectaţi, ca să vedeţi ce defect firesc au, ca să
îl ştergeţi” Bunii pedagogi lucrează precum
„agricultorii care taie unele ramuri ale
plantelor, iar pe altele le lasă să crească. Uneori
pedepsesc răutatea, încurajând şi promovând
binele”. Primind observaţia şi dojana, copilul
trebuie să înţeleagă că acela care-l dojeneşte o
face cu dragoste, iar nu ca să-i provoace
suferinţă. Atunci primeşte cuvintele, nu ca
venind din furie, ci din grija unui părinte care se
nelinişteşte pentru copilul lui .
Sf Augustin „Deci totul în discurs să fie mare, nu exagerat; Totul în discurs să fie mare, nu exagerat; sublim,
sublim, nu abrupt; curajos, nu temerar; nu abrupt; curajos, nu temerar;
sever, dar nu trist; grav, dar nu greoi; vesel, nu sever, dar nu trist; grav, dar nu greoi; vesel, nu
luxuriant; plăcut, nu neînfrînat; grandios, nu luxuriant; plăcut, nu neînfrînat; grandios, nu
emfatic. La 6 fel, pentru tot restul. Și, în general, emfatic. La 6 fel, pentru tot restul. Și, în general,
calea cea mai sigură este calea de mijloc, fiindcă calea cea mai sigură este calea de mijloc, fiindcă
în extreme constă greșeala” în extreme constă greșeala”
Sf. Augustin rafinează acest construct teoretic Sf. Augustin rafinează acest construct teoretic
arătînd că cele trei finalități discursive: arătînd că cele trei finalități discursive:
a înțelege,a încanta și a îndupleca se manifestă a înțelege,a încanta și a îndupleca se manifestă
unitar în discurs. Conform acestui principiu pe unitar în discurs. Conform acestui principiu pe
care l-am putea numi al unității persuasive care l-am putea numi al unității persuasive
, a înțelege, a plăcea și a se supune se potențează , a înțelege, a plăcea și a se supune se potențează
reciproc: „cine nu știe că, dacă nu este înțeles, reciproc: „cine nu știe că, dacă nu este înțeles,
oratorul nu poate fi ascultat nici cu plăcere, nici oratorul nu poate fi ascultat nici cu plăcere, nici
cu supunere?”, se întreabă, retoric, Augustin cu supunere
(2002,p. 365), înainte de a avansa ideea că
scopurile urmărite de predicator se organizează,
de la un caz la altul,în jurul unei finalități
dominante, celelalte două fiind subsumate
centrului persuasiv. Astfel, deși stilul
simplu are ca finalitate principală limpezimea
raționamentelor (înțelegerea), încîntarea și
supunerea nu sunt excluse ca finalități de grad
secund. În stilul temperat, întîietatea o deține
încantarea, însă înțelegerea și supunerea se pot și
ele actualiza. În sfîrșit, în stilul înalt înduplecarea
unei inimi de piatră nu este posibilă dacă ceea ce
se spune „nu este ascultat și cu înțelegere și cu
încîntare” (Augustin,2002, p. 367).Nu doar
aspectele teoretice demonstrează că Sf. Augustin
a avut o contribuție crucială la fondarearetoricii
creștine, ci și analizele pe care autorul le propune
pentru a dovedi că Scriptura este prototip de
elocvență. Dacă ținem cont de abundența de
ilustrări, nu este greșit să considerăm că
De doctrina chris-tianaeste un ghid foarte valoros
de hermeneutică biblică și de retorică creștină.
Sf. Augustin este întaiul mare gînditor creștin
„care discută pe larg despre utilitatea retoricii în
misiunea creștină de interpretareși răspîndire a
cuvîntului lui Dumnezeu” (Habinek,2005, p. 89).