UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,, DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA
PERSONALULUI DIDACTIC
MODULUL PSIHOPEDAGOGIC NIVELUL I

REFERAT
DISCIPLINA: DIDACTICA SPECIALIZĂRII
TITLUL REFERATULUI: EDUCAŢIA PERMANENTĂ ŞI CONTEMPORANEITATEA

Coordonator ştiinţific:
Conf.univ.dr. Vasile MOLAN

Cursant:
CHIŢU (STANCU) I. MILEVA - ELENA

BUCUREŞTI, 2019

1
Motto: „Socrate spunea că acei care ştiu ce
este fiecare lucru sunt în stare să explice şi
celorlalţi pe când cei care nu ştiu este firesc
să se înşele şi pe ei şi să înşele şi pe alţii.”
( Xenofon)

2
 1. INTRODUCERE

1.1. IMPORTANTA SI MOTIVATIA TEMEI

Educatia nu trebuie (nu poate) sa se rezume la ceea ce ofera scoala de toate gradele, oricat de
elevata ar fi ea. Educatia trebuie sa continuie concomitent cu scoala, exercitata de alti factori educativi
(familia, mass media) cat si dupa absolvirea scolii si facultatii, sa continuie tot timpul si toata viata. Aceasta
pentru a feri omul de suficienta, de limitele instruirii si dezvoltarii personalitatii sale.
Educatia permanenta este un sistem educational deschis, compus din obiective, continuturi, forme
si tehnici educationale, care asigura intretinerea si dezvoltarea continua a potentialului cognitiv, afectiv si
actional al personalitatii, al capacitatilor si deprinderilor de autoeducatie, formarea de personalitati
independente si creative. Educatia permanenta este nemijlocita legata de diagnoza si prognoza educatiei,
de programare si de inovare pe termen lung a educatiei.
Educatia permanenta ne fereste de imbatranirea timpurie din punctul de vedere cerebral si psiho-
social, ne mentine tineretea spirituala. Savantul japonez Matsuzawa spunea: sa gandesti activ, continuu si
intens caci opresti imbatranirea creierului (desigur, pentru o anumita perioada) si obtii performante
deosebite, pana la creatii de mare valoare si eficienta.
Educatia permanenta, pentru a fi de valoare si eficienta, trebuie sa se bazeze pe educatie, fapt
care cere invatamantului sa pregateasca tineretul studios pentru autoeducatie (Ioan Bontas).
Educatia permanenta a devenit o speranta a scolii contemporane, scoala supusa excesiv
perspectivei ingust-specializate. Ea se impune, de asemenea, ca o idee calauzitoare a elaborarii formelor
de educatie aadultilor. De aceea, analiza cercetarilor actuale in domeniul educatiei permanente este o
necesitate obiectiva pentru promovarea gandirii si actiunii pedagogice. In primul rand, pentru ca prin
actiunile in spiritul educatiei permanente devine posibila o sinteza a gradelor si profilelor de invatamant, a
institutiilor scolare, intemeiata pe logica proceselor educationale si desfasurata potrivit unui sistem format
din unitati functionale integrate. Conceptul si sistemul educatiei permanente ofera raspunsuri la
numeroasele probleme ale relatiei predare-invatare.” Cea mai larga acceptie a educatiei permanente
exprima aria sa sociala, ca tendinte si perspective ale vietii educationale contemporane:”Educatia
permanenta este educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii lor”.
“Educatia permaneneta este educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii lor”.
Explicitand, aceasta formulare vizeaza, pe de o parte, un invatamant in numeroase reprize-
perioade ale vietii-in miscare verticala, “de la tinerete pana la batranete”; pe de alta parte, un invatamant in
miscare orizontala, care ofera caile de trecere, la scoli de profil diferit si realizeaza o imbinare continua a
educatiei institutionalizate cu influentele educationale si cultulale informale, difuze. O asemenea definitie nu
precizeaza insa continutul pedagogic si metodele unui proces educativ de lunga durata, complex, si prin
natura sa exigent. Or, obiectivele ambitioase, fara prevederea si aplicarea mijloacelor corespunzatoare
raman mereu nesaturate”(Leon Topa, p12)
Educatia ca activitate complexa, incepe din primul an de viata si se continua pe tot parcursul vietii
prin cele trei forme: educatia formala, informala si non-formala. De aici rezulta caracterul permanent al
educatiei.
Necesitatea permanentei educatiei in plan individual si istoric a fost intuita de mult timp. Comenius
afirma: “Pentru fiecare om, viata sa este o scoala de leagan pana la mormant”.
Fiind un fenomen social si societatea fiind supusa unei permanente deveniri fiinta umana este si ea
supusa aceluiasi proces de educatie pe tot parcursul vietii.
3
 Educatia permanenta este dependenta de educatia formala pentru ca omul are nevoie de o
pregatire realizata in scoala “pentru a invata sa invete”. Obiectivele educatiei permanente nu pot fi disociate
de cele ale educatiei realizate in general, de cele ale educatiei scolare, in primul rind.principiul educatiei
permanente trebuie pus in relatie directa cu produsul individual si social.
Educatia permanenta este studiata de stiintele educatiei in mai multe directii de abordare stiintifica
Educatia permanenta  este principiul fundamental al educatiei conform caruia fiinta umana este
supusa influentei educationale inca de la nastere prin mediul social in care se dezvolta si se formeaza in
ontogeneza.
Educatia permanenta  presupune formarea unor comportamente specifice educatiei, prin
integrarea individului uman intr-un sistem de invatamant. Abilitatea cu deprindere de munca intelectuala si
cu o atitudine pozitiva fata de invatare prin care se asigura pregatiea pentru autoeducatie.
In pedagogia sociala educatia permanenta este abordata din perspectiva relatiei societate-educatie.
Caracterul permanent al educatiei este definit pe doua coordonate mari:
1. Ca proces cu caracter social-istoric (educatia a aparut odata cu tipul de oranduire sclvagista si a
continuat intr-un sistem specific in fiecare tip de oranduire sociala devenind un proces din ce in ce mai
complex).
2. Ca dimensiune a vietii individului de la nastere pana la varsta retragerii din activitate.
Sistemul de invatamant prin planul de invatamant si programele scolare trebuie sa proiecteze
obiectivele educatiomale generale pe care pot fi abilitate tinerele generatii, cu instrumente de munca
intelectuala si deprinderi psiho-motoriinecesare unei educatii permanente.
1.2. CONSIDERATII GENERALE
Educatia permanenta constituie un mod coerent de a da raspuns acestor noi conditii prin
conducerea sistemica a proceselor educationale si organizarea acestora potrivit unei strategii.
“ Conceptul si sistemul educatiei permanente se leaga indisolubil de principiile educatiei integrale,
omnilaterale, pe care se intemeiaza elaborarea continutului si metodelor invatamantului.
In mod esential, educatia permanenta este conditionata de libertatea tuturor cetatenilor de a
participa la viata culturala si, intr-o masura mereu largita, descientizarea muncilor profesionale, de
participarea directa si responsabila a maselor la conducerea si organizarea vietii colectivitatilor. Inscrierea
dreptului la cultura si educatie a tuturor cetatenilor in constitutia statelor socialiste constituie o mare cucerire
a timpurilor noastre, atat pe linia promovarii educatiei generalizate si continue, cat si pe linia desavarsirii
culturii intregului popor.
Conceptul si sistemul educatiei permanente nu constituie insa numai rezultatul logicii interne a
dezvoltarii invatamantului, stiintelor si tehnicilor contemporane. Reciclarile in intreprinderea contemporana
nu sunt doar expresia unor nobile dar vagi aspiratii cultural-stiintifice, ci probleme de productie calculate in
nevoi reale de profesiuni si numar de specialisti, dupa tipuri de pregatire sau grade si functuni necesare. In
aceste procese de perfectionare profesionala nu intra numai executantii, masa de salariati, ci si tehnicienii
cu pregatire superioara, cadrele de conducere.
Intreprinderile si institutiile moderne actioneaza in consecinta in domeniul perfectionarii profesionale
potrivit unor norme care sunt incluse in planul operational de conducere si organizare economica.”( Leon
Topa p18).

4
 1.3. CONCEPTUL DE EDUCATIE PERMANENTA
Ultimul deceniu a impus pe plan mondial o noua viziune asupra educatiei-educatia permanenta-
concept cu implicatii principale, structurale si practice cu adevarat innoitoare.
Acest concept nu este nou. Pentru prima data, 1919, Comitetul pentru educatia adultilor din
Anglia lanseaza ideea educatiei permanente, pentru ca in 1929 sa apara chiar o lucrare cu acest titlu.
In general, trebuie precizat ca ideea educatiei permanente-indiferent de termenii folositi-a aparut in
sistemul educatiei adultilor si nu intamplator.
Educatia adultilor a experimentat si generalizat, cel putin sub aspectul formelor si al metodelor,
modalitati instructiv-educative de autentica modernitate: studiul care alterneaza cu munca; activitatea in
grup; coparticiparea la la elaborarea si desfasurarea programelor educative; autodidaxia etc.
Toate acestea au determinat ca, tocmai in sistemul educatiei adultilor si specialistilor lui, sa se
contureze cu o sporita limpezime conceptul de educatie permanenta. Daca, in 1948 la Conferinta
internationala asupra educatiei adultilor de la Elseneur (Danemarca) aceasta idee a aparut in mod cu totul
sporadic la cea de-a doua conferinta de la Montreal, in 1960, conceptul era aproape definit, pentreu ca in
1972, la cea de-a treia Conferinta de la Tokio sa se poata discuta chiar despre “educatia adultilor in sistemul
educatiei permanente”.
Nu exista,pana in prezent,o definitie consacrata asupra educatiei permanente si de aceea se
opereaza,mai curand ,cu caracteristici conceptuale.Intr-o lucrare ,aparuta in urma cu cativa ani, sub egida
Institutului de Educatie Permanenta de pe langa UNESCO ( Bazele educatiei
permanente) se insereaza 30 asemenea caracteristici conceptuale, asa cum apar in diferite materiale
de specialitate editate in mai multe tari din lume. Sintetizand aceste caracteristici, se poate aprecia ca
educatia permanenta se constituie ca un ansamblu de mijloace puse la dispozitia oamenilor de orice varsta,
sex, situatie sociala si profesionala, pentru ca ei sa nu inceteze sa se formeze de-a lungul vietii, cu scopul
de a-si asigura deplina dezvoltare a facultatilor si participarea eficienta la progresul societatii. Fata de
aceasta apreciere quasi-generala, s-au profilat mai multe puncte de vedere care in fapt, nu se afla in
opozitie, ci se completeaza unul pe altul.
Rene’Maheu opineaza, de pilda, ca educatia permanenta este “...o dimensiune a vietii. E o anumita
atitudine de insertie in real si nu pur si simplu o pregatire pentru existenta activa si responsabila”
Paul Lengrand vede educatia permanenta o actiune in stare “sa favorizeze creearea sructurilor si
metodelor care sa ajute fiinta umana, in tot cursul existentei sale, in procesul continuu, de pregatire si
dezvoltare; sa pregateasca individul pentru ca acesta sa devina cat mai mult propriul subiect si propriul
subiect al dezvoltarii sale prin intermediul multiplelor forme de autoinstruire”(Paul Lengrand; p.49-50).
Bertrand Schwartz defineste educatia permanenta ca o “...integrare a actelor educationale intr-un
veritabil continuum in timp si spatium, prin jocul unui ansamblu de mijloace (institutionale, materiale umane)
care fac posibila aceasta integreare”(Bertrand Schwartz; p.53). Ca atare, dupa opinia lui, educatia nu se
limiteaza la un singur sub sistem educativ, de pilda scoala, ci inglobeaza toate activitatile sociale care sunt
purtatoare de educatie. In perspectiva, “...ideea de permanenta a educatiei va fi in asa masura in obicei,
incat nu se va mai vorbi decat de educatie, notiunea de permanenta fiind inclusa in insasi ideea de
educatie”(op. cit., p.53-54).
Pentru Bogdan Suchodolski, extinderea educatiei permanente va determina ca aceasta sa devina
“...un mijloc de dezvoltare a nevoilor si interesului pentru valorile culturale, pentru ca ea corespunde
orientarii preferintelor si inclinatiilor umane si pentru ca ea face viata noastra mai colorata si mai valoroasa”
(Bogdan Suchodolski; p. 312).

5
 In consens cu Bogdan Suchodolski, un alt reputat specialist in domeniu, Majid Rahnema considera
ca educatia permanenta “isi propune sa se adreseze ansamblului fiintei in devenire, in toate domeniile si de-a
lungul intregii vieti...ea transcede nu numai barierele artificiale intre educatia scolara si non scolara si distincia
clasica intre invatamantul public general si educatia adultilor, dar se bazeaza deasemenea in mod esential pe
unitatea dintre procesele educative si viata care formeaza personalitatea umana...ea se refera in acelasi timp
la educatia fundamentala, la formatia personala, la dreptul la timpul liber sub aspectul sau activ, cultural si
aristic, si la accesul permanent la mijloacele educative in stare sa dezvolte potentialul creator, intelectual si
fizic al omului (Ioan Jinga p12-14).
2. CUPRINS
2.1. OBIECTIVELE EDUCATIEI PERMANENTE
Educatia permanenta trebuie sa raspunda schimbarilor care se produc in socieate, in stiinta,
tehnica, cultura, etica, justitie, economie, profesiuni etc. Ea necesita, astfel, realizarea unui sistem de
obiective si cerinte, pritre care mentionam : intelegerea necesitatii educatiei permanente atat la nivelul
factorilor de decizie, a unitatilor de invatamant si a altor factori educativi, cat si al individului tanar si adult ;
asigurarea improspatarii si imbogatirii sistematice si continue a cunostntelor generale si speciale ;
perfectionarea capacitatilor si deprinderilor intelectuale si profesionale, iar pentru educatori si a celor
pedagogice-metodice, precum si dezvoltarea aptitudinilor generale si speciale : adaptarea pregatirii
profesionale, a calificarii la shimbarile si mutatiile stiintifico-tehnice, profesionale etc.,mergand in unele
situatii, pana la schimbarea profesiei (calificarii), fenomen cerut de economia libera de piata, asigurand
integrarea individului in activitatea social-utila in continua prefacere ; scientizarea si culturalizarea vietii
sociale ; asigurarea progresului social continuu ; diminuarea efectelor “uzurii morale”a cunostintelor
teoretice si practice (a deprinderilor) prin reimprospatarea continua cu noi informatii si noi tehnologii
(retehnologizari) ; dobandirea de tehnici si deprinderi de educatie permanenta si altele(Ioan Bontas p278)
2.2 CONSIDERATII SOCIAL-PSIHOLOGICE PRIVIND VARSTA ADULTULUI
La unii dintre psihologii din R.F.G., care cerceteaza empiric si sunt orientati sociologic, apare
destul de clar critica interpretarii rezultatelor cercetarilor de psihologia invatarii si dezvoltarii, in lumina teoriei
biologice a perioadelor la varsta adultului. Pe primul loc pot fi citati Thomae (1956, 1959 a, b, 1960 s.a.) si
Bergler (1966)
Cercetarea lui Bergler (1966) pleaca de la premise teoretice si de la analize empirice referitoare la
psihologia dezvoltarii in perioadele de varsta adulta. Tematica centrala a lucrarii sale se refera la problema:
“formele atitudinilor umane in timp, in manifestarile lor diverse si in conexiunile lor”. In acest context “a putut
fi verificata...ipoteza unui model multitidimensional de dezvoltare”. Inca in unele cercetari premergatoare a
fost verificata “importanta centrala a variabilelor sociale pentru determinarea tuturor proceselor de orientare
si conucere in cursul vietii”Bergler (1966) subliniaza ca nu toate fenomenele evolutiei la varsta adultului se
lasa “subsumate unei curbe a vietii continuu ascendente si apoi descendente”, respectiv “numai sub
aspectul intiparirii, asa cum le interpreteaza...psihologia abisala sau si sub aspectul altor modele imaginate”
Pe baza cercetarilor sale empirice, Thomae (1959a) ajunge la constatarea ca particularitatile
psihologice ale invatarii si dezvoltarii adultului nu pot fi intelese, “nici prin efectele datorate primei copilarii,
nici prin presiunea situatiilor nemijlocite”. De aceea i se pare corespunzator scopului sa i-a in considerare
problemele psihologiei si dezvoltarii la varsta adultului “ca determinate si structurate prin confruntarea
macar cu unele, daca nu cu cele mai multe dintre urmatoarele situatii fundamentale.
Situatia concurentei profesionale si economice. Necesitatea de a se afirma.
1. Situatia familiei.
2. Interiorizarea imperfeciunii lumii reale.
6
 3. Frictiunea cu monotonia propriei vieti cotidiene.
4. Interiorizarea caracterului definitiv al propriului destin.
5. Confruntarea cu caracterul finit al existentei in lumea reala.
Bazat pe aceste concepte, Thomae intreprinde “o analiza tematica a varstei adultului”. In toate
lucrarile sale, Thomae ajunge la o respingere totala a periodizarilor, deoarece cursul vietii umane ar fi
structurat pe “amprentele trairilor subiective”. El aste de parere ca un asemenea sistem de referinta permite
sa se rezolve “toate contradictiile dintre diferitele rezultate ale cercetarilor”, privind varsta adultului. Din
aceasta ar rezulta si “o cunoastere a unei legitati, care, in mod firesc, nu asculta de impulsurile endogene, ci
creste din aciunea unitara a unui trecut asimilat sau neasimilat, dintr-un prezent constructiv sau obstaculat
si dintr-un viitor deschis, respectiv opac sau chiar amenintator”. Nu putem sa fim cu totul de acord cu el,
totusi apreciem ca demna de atentie constatarea sa, potrivit careia particularitatile psihologiei invatarii si
dezvoltarii la varsta adultului pot fi intelse pe deplin prin prin “studiul concret” al “rolurilor” si “sarcinilor”, care
il maturizeaza “pe omul obisnuit, pe calea trecerii de la tinerete la batranete”(Hans Lowe).

2.3. EDUCATIA ADULTILOR SI EDUCATIA PERMANENTA

Delimitarea acestor doua concepte este necesara, deoarece, in ultimul timp, recunoasterea tot
mai larga de care se bucura, pe plan mondial, educatia permanenta, cat si diversitatea sau fluiditatea
sensurilor sale uzuale creeaza o oarecare incertitudine in ceea ce priveste indreptatirea educatiei adultilor
de a exista ca notiune pedagogica si ca activitate efectiva.
Educatia adultilor apare, uneori, ca o realitate perimata, suplinita de una noua, mai “la moda” si cu
un numar mai mare de aderenti. Alte ori, educatia permanenta este insa considerata numai ca o expresie
menita sa reliefeze caracterul intrinsec si eminamente contempranal procesului educational sau numai ca
un deziderat al vremurilor noastre, in timp ce educatia adultilor ar desemna numai unele activitatiaporadice,
sau procesele de reciclare profesionala.
Ideea de educatie permanenta si-a gasit primii promotori in Franta prin G.Bachelard, Gaston
Berger, Paul Lengrand, Jean Le Veugle, Jean Capelle de la Universitatea din Paris, Marcel Hignette de la
Centrul National de formare permanenta, Bertrand Schwartz de la Universitatea din Nancy si multi altii.
Expresia “educatie permanenta” circula in Franta, la inceput, cu doua sensuri :
 un sens uzual care se refera la ansamblul de mijloace prin care individul îsi dezvolta ceea ce a
dobandit in scoala si asimileaza achizitiile ulterioare ale stiintelor si tehnicilor care il intereseaza in profesie ;
 un sens restrans la perioada scolara si referitor la organizarea educativa care inglobeaza
existenta elevului inclusiv timpul sau liber
Acestor sensuri,care sunt destul de inguste si nu depasesc sfera educatiei copilului sau a adultului,
Paul Lengrand si Jean Le Veugle le dau o extindere care conduce la semnificatia actuala a educatiei
permanente asa cum a fost ea adoptata in cadrul celor douasprezece teme majore de reflectie si de actiune
pe care Conferinta generala a UNESCO in cea de-a cincisprezecea sesiune a sa, le-a propus statelor
membre in vederea Anului international al educatiei.
Cea mai cuprinzatoare perspecctiva asupra educatiei permanenete o aduce Jean Le Veugle, chiar
daca, in formularea sa, pune accentul pe aspectul organizarii materiale a educatiei permanente. Potrivit
acestui autor, ea este ansamblul mijloacelor puse la dispozitia oamenilor de orice varsta, sex, situatie
sociala si profesionala pentru ca ei sa nu inceteze daca doresc, sa se formeze si sa se informeze cu scopul
de a-si asigura deplina dezvoltare a facultatilor si participarea la progresul societatii.
Remarcam faptulca notiunea de educatie permanenta se intemeaza pe un mod de concepere a
educatiei pe care l-am putea califica drept maximal. Educatia este inteleasa acum-ca sa folosim cuvintele
7
pedagogului A.Kriekemans-ca “o truda care trebuie sa absoarba in intregime pe orice persoana si aceasta
pe tot timpul vietii sale.”
Desigur, o asemenea dilatare a semnificatiei educatiei si a functionalitatii sale reclama, din partea
pedagogilor, un efort de acomodare a opticii lor si de iesire curajoasa din fagasurile batatorite ale unor
indelungate obisnuinte. Dupa cum observa pedagogul canadian J.R.Kidd, “cei mai multi educatori...nu
sesizeaza pe deplin sensul educatiei permanente.ei concep educatia ca o pregatire pentru viata.
Convingerea lor cea mai profunda este ca trebuie sa-i pregatesti pe tineri, sa-i lansezi pe drumul vietii, sa le
dai ca provizii de drum cateva adevaruri si deprinderi (J.R.Kidd p. 125) Noul concept sparge tiparele unor
conceptii anterioare si disloca structurile prin care se desfasoara procesele educationale, impunand noi
orientari si noi organizari.
2.4.EDUCATIA PERMANENTA IN VIZIUNEA MAI MULTOR PEDAGOGI
2.4.1.EDUCATIA PERMANENTA IN ACCEPTIUNEA LUI BERTRAND
SCHWARTZ
Principiul permanentei educatei cere ca, in orice moment al vietii, dupa perioada de obligativitate
scolara, orice individ sa poata intreprinde studii de promovare (la un nivel mai inalt), de reconversiune
profesionala, studii cu caracter complementar, de reciclare sau dezvoltare generala si culturala. S-a si aratat
ca acest principiu este strans legat de acela al egalitatii sanselor.”Recurenta” formarii nu va fi decat o etapa
catre permanenta, fiindca ceea ce trebuie sa urmarim in cele din urma este acea educatie care “integreaza
toate perspectivele vietii globale a individului” (Schvartz). Formarea trebuie sa devina o dimensiune normala
a vietii individuale: omul trebuie educat pentru viata, ca o componenta a “naturii”sale sociale, iar societatea
trebuie sa organizezeraspunsul la aceasta trebuinta prezenta pretutindeni in spatiu si in timp, intr-un cuvant,
in viata...
In aceasta perspectiva, posibilitatea efectiva de generalizare a principiului permanentei depinde in
mod clar de aplicarea la fel de generala a principiului de orientare si “ghidare” care trebuie sa garanteze in
fiecare etapa de formare-obligatorie sau “adulta”-“situara” fiecaruia la nivelul optim al motivatiei si
posibilitatilor proprii. Intr-adevar, majoritatea persoanelor s-ar dovedi incapabile de a opera o alegere
judicioasa, fara informatii, fara o constientizare a situatiei si fara indrumare, intr-un sistem complex de
optiuni oferite in paralel cu insesi activitatile intregii vieti sociale.(Bertrand Schvartz p. 14-15)

2.4.2. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI PAUL LENGRAND

Viata inseamna pentru oameni-spune Paul Lengrant-o succesiune de “sfidari”: imbatranirea, boala,
pierderea unor fiinte iubite, alegerea tovarasului de viata, razboaiele, enigmele universului, sensul vietii,
profesia, nevoia de bani, rivalitatile, angajamentele politice si altele. La acestea, putem adauga si alte
“sfidari” adresate omului de epoca in care traim: accelerarea schimbarilor care parcurg existenta unei
generatii, in contrast cu epocile anterioare cand mai multe generatii parcurgeau o etapa fara schimbari
fundamentale; expresiunea demografica; evolutia rapida a cunostintelor stiintifice si a tehnologiei.
In afara de aceasta, permanenta cducatiei este obiectiv necesara, intrucat progresele stiintifice si
ale tehnicii descompleteaza sau chiar perimeaza rapid orice formatie, indiferent de domeniu. Un regim
educational incapabil sa asigure adaptarile necesare ar deveni o frana an activitatii economice. Fara
indoiala ca, cheltuielile unei autentice permanente a educatiei, cu toate implicatiile sale, atat umane cat si
financiare, vor fi considerabile. Ele vor trebi insa asigurate, deoarece educatia devine prin ea insai unul din
factorii cei mai intensivi de progres al productiei.
Intr-o perspectiva nedemocratica a sistemului educational, tratarea adaptiva a oamenilor ar risca sa
se transforme in cea mai vatamatoare dintre servituti si dintre alienari, omul devenind un simplu purtator de
8
calificari tehnice si un simplu “obiect” deformare reinnoita strict pentru nevoile intreprinderii... Intemeiata pe
un sistem care sa nu fie la discretia unei intreprinderi ahtiate de profit, ci controlat in chip democratic de
muncitori, la toate nivelurile, si conceput pentru a-i initia in toate dimensiunile meseriei lor, in asociere cu o
pregatire de ordin general si cultural, educatia permanenta devine, dimpotriva, factor de eliberare si de
implinire a omului. Repetam,totul depinde de context
Prin urmare, educatia permanenta trebuie in mod absolut necesar sa aiba un continut-vital-de
formare generala si culturala. Ea trebuie sa se realizeze prin autoformare si pe baza unei cogestiuni a
cadrelor didactice si a beneficiarilor acesteia.
In afara de unele imprejurari exceptionale, nici o autoritate exterioara nu intervine pentru a-l sili sa
studieze, sa se perfectioneze, sa devina un cetatean mai bun, un tata de familie mai bine pregatit si mai
intelegator. Atat timp cat adultul nu sesizeaza interesul deosebit pe care il prezinta pentru el un anumit gen
de efortin domeniul profesional, obstesc sau cultural, se abtine de a-l face. Si chiar atunci cand s-a angajat
intr-o actiune, poate sa se retraga oricand.
In aceste conditii, educatia adultilor si, in general, orice forma de educatie care nu are un caracter
obligatoriu, inclusiv educatia extrascolara a tinerilor, este propice innoirilor. Intr-adevar, in cadrul unor astfel
de programe au luat nastere forme de educatie a caror importanta universala este recunoscuta azi, in
special munca in grup, discutiile organizate, participarea la activitati productive, seminariile si stadiile de
studiu, metodele neimpuse, folosirea intensa a mijloacelor audio-vizuale etc. Viitorul educatiei, considera in
ansamblul sau, si capacitatile sale de reinnoire depind deci de educatia adultilor.
Educatia permaneta intervine , de asemenea, ca un element de solutie in unele situatii ale societatii
noastre, acelea care rezulta din relatiile dintre diferite generatii. Dupa cum reiese din diferite exemple,
comunicarea si schimbul intre tineri si cei mai in varsta se fac uneori greu, astfel ca in multe cazuri dialogul
dintre tata si fiu, intre profesor si eleveste in mod practic intrerupt. Insa acest schimb este pretios si necsar,
atat pentru imbogatirea reciproca a indivizilor , cat si pernru echilibrul societatilor.(Paul Lengrand p. 54)
2.4.3 EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI TOPA LEON
Educatia permanenta nu se identifica cu nici o institutie scolara sau prescolara,cu activitatile
organizate sau informale cultural-profesionale pentru adulti, colective sau individuale,intemeiate pe o
metodologie clasica sau libera.Ea trebuie inteleasa ca un sistem de obiective, metode si tehnici
educationale clasice si moderne, validate si in plina revolutionare, capabile s dezvolte insasi educabilitatea,
o mobila si continua deschidere educationala potrivit conditiilor de munca si de viata ale generatiilor de
oameni si ale fiecarui indivi in parte.
Potrivit conceptiei lui Topa Leon educatia permanenta este termenul cel mai adecvat sa exprime o
dezvoltare metodica, prin actiunea educativa multilaterala a omului si a colectivitatilor sociale, sa includa
actiuni cu obiective largi, de lunga durata si sa dezvolta libertatea de optiune a celui educat, ca si a
educatorului.In acest context, in studiul nostru, nu numai ca nu inlocuim pe “educator” cu “instructorul”,
fasonator implacabil, ci referindu-ne la actiunile cultural-educative, preferam sa facem loc
“animatorului”cultural.
Se identifica educatia permanenta cu educatia adultilor, uneori cu autoeducatia si autoinstruirea.in
ambele cazuri sunt vizate arii si cai ale educatiei permanente, ca proces postscolarsi ca o metodologie
educationala a tineretului in plina maturizare sau a adultilor.Paul Lengrand a scos in evidenta faza actuala
aeducatiei permanente :”In mod esential, (ea) desemneazainca o terminologie, o serie de concepte si de
principii, o ordine de preocuparisi de cercetare”.Dar aceasta, dupa parerea lui Topa Leon impune o treptata
depasire afazei incipiente.

9
 Expresia “educatie permanenta”, are o legatura directa cu expresia “scoala permanenta”folosita
prima oara in 1938 de catre filosoful G. Bachelard si cu expresia peda- gogie permanenta”a aceluiasi
filosof.Planul de invatamant elaboratin 1947 de Langevin-Vallon prevedea mijloace ale educatiei
permanente, iar planul Billiers(1956)a reluat aceasta prevedere.(Topa Leon p. 14-16)
2.4.4. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI RENE MAHEU
Dupa Rene Maheu, educatia permanenta este menita s rezume si sa inspire eforturile de innoire in
educatia moderna: “Nici o reconversiune nu cere de fapt studii atat de atente pentru o prospectiva atat de
vasta si atat de complexa. Nu este vorba, in fond, decat de a ingloba invatamantul scolar si universitar intr-o
sinteza totalizanta, in care educatia extrascolara si asa-numita educatie a adultilor, considerate in mod
general azi inca drept marginale, sunt destinate sa apara ca centrul si esenta disciplinei spiritului.”

2.4.5. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI JEAN PIAGET

Pana la J.J.Rousseau, intre copil si adult nu se concepeau deosebiri esentiale. A urmat o perioada
in gandirea psihopedagogica in care copilul era considerat o fiinta “autonoma”, originala, cu totul deosebita
de omul adult (Ellen Key). In vremea noastra se releva deosebirile calitative intre copil si adult, si
similitudinile, corespondentele, liniile dezvoltarii continue.
Una din aceste linii continue ale dezvoltarii psihice, deosebit de importanta pentru problematica
educatiei permanente o aduce constatarea ca si adultul este “nedesavarsit”. Conceptia veche pleca de la
ideea ca adultul atinge o stare plenara, o suficienta si mai ales o autoritate social-statutara, pe care copilul
trebuie abia sa o cucereasca.
Dupa Jean Piaget pe parcursul vietii omului se inregistreaza functiuni constante, intru cat actiunea
presupune totdeauna un interes care sa o declanseze si o inteligenta care sa o inteleaga si sa raspunda
nivelelor dezvoltarii. Totodata, dezvoltarea in timp a personalitatii inregistreaza structuri variabile: intresele
se schima si explicatiile evolueaza intre individ si mediul sau se stabilesc circuite l distante tot mai mari si,
prin continutul lor, tot mai complexe. Notiunea de maturitate nu exprima un moment unitar, o stare de
imobilitate, si nu semnifica o “fixare”, dupa cum se afirma in vechea psihologie “adultul are tot atat de largi si
de multiple probleme noi de rezolvat si de inteles ca si copilul. Aceasta varsta isi are perioadele ei de
tranzitie crizele ei. Pe o perioada a dezvoltarii aproape de acelasi rang ca si copilaria si adolescenta. (Topa
Leon p. 34-35)
2.5. SCOALA SI EDUCATIA PERMANENTA
Scoala, invatamantul reprezinta o etapa indispensabila in dezvoltarea personalitatii umane.
Educatia scolara este menita sa deschida caile unei instruiri continue,sa determine un proces de
autoinstruire si autoeducatie. Ea asigura formarea deprinderilor de munca intelectuala prin care sa
dobandeasca posibilitatea de a invata pe tot parcursul vietii si dezvoltarea sistemului de operatii intelectuale
indispensabile unei activitati creatoare.foarte importanta este intelegerea de catre elevi a necesitatii invatarii
pe ttot parcursul vietii,prin dezvoltarea motivelor de tip superior.instruirea si educarea elevilor in vederea
crearii posibilitatii de autoinstruire si autoeducare presupun raporturi noi intre proesor si elev.
Considerarea elevului ca element activ, participant direct si permanent la propria sa formare, ca
subiect al educatiei, modifica pozitia profesorului care va avea astfel un rol mai complex. Educatia scolara
ca forma organizata in mod stiintific, planificata dupa planul de invatamant si progra mele scolare se
raporteaza la obiective generale cu caracter formativ-informativ specifice tuturor componentelor
educatiei:educatia intelectuala, educatia moral-civica, educatia estetica, educatia fizica si educatia
profesionala.

10
 In perspectiva educatiei permanente, prioritate capata obiectivele formative ale acestor componente
exprimate prin “a invata sa inveti”- deprindere de munca intelectuala, prin motivatie pentru invatare care se
reflecta in atitudinea fata de invatare.
Educatia morala vizeaza formarea comportamentelor si atitudinilor morale fundamentale pentru viata
sociala ,cultivarea trairii sentimentului religios.Educatia estetica vizeaza sensibilizarea gustului estetic si
cultivarea sentimentului estetic si a creativitatii valorilor estetice.Educatia profesionala formeaza atitudinea
fata de profesie si munca, ajuta la cultivarea unei gandiri specifice mobilitatii profesionale si a unei motivatii
a individului in raport cu mobilitatea profesionala.Educatia scolara trebuie sa pregatesca un tineret sanatos
cu rezistenta la efort fizic, vointa, posibilitatea de adaptare la conditii mai dure de viata.
Educatia permanenta implica procese de invatare fundamentate stiintific si nu poate fi confundata cu
expresia “educatie de-a lungul vietii”care vizeaza mai mult procesele invatarii spontane.Educatia
permanenta inseamna invatare continua ,creativa, novatoare si este posibila in toate formele scolare si
postscolare.
Educatia permanenta promoveaza o pregatire si perfectionare profesionala care permite fiecarui
individ sa-si insuseasca cunostintele sideprinderile necesare autoeducatiei.Ea este o inventie sociala,
caracteristica societatii contemporane in care mobilitatea profesionala este foarte rapida.
Educatia permanenta cotribuie la dezvoltarea procesului de instruire si cultivare ;faciliteaza
posibilitatea fiecarui om de a-si completa studiile, de a se perfectiona in munca, de a-si insusi o cultura
superioara.
Educaţia permanenta devine o necesitate vitala a societăţii contemporane, reprezintă un principiu
teoretic si acţional care încearcă sa ordoneze o realitate specifica secolului nostru. Este un proces permanent
in timp (se realizează pe durata întregii vieţi) si extensiv in spaţiu (include atât educaţia şcolară cat si educaţia
ce se realizează in afara şcolii).
Printre factorii care impun si justifica necesitatea educaţiei permanente mentionam, in primul rand,
factorii sociali, precum  procesul de accelerare a schimbărilor, dinamismul vieţii economice, mobilitatea
profesiilor, evoluţia fără precedent a ştiinţelor si tehnologiilor, perisabilitatea cunoştinţelor, explozia
demografica, sporirea timpului liber, criza modelelor relaţionale si de viata, creşterea gradului de
democratizare a vieţii sociale. Educaţia permanenta este impusa ca necesitate si de o serie de factori
individuali, cum sunt: nevoia integrării dinamice a omului in societate, nivelul crescut al aspiraţiilor individuale,
sentimentul demnităţii personale, nevoia omului de a se elibera de tensiuni, nevoia de încredere in viitor si
progres.
Scopul fundamental al educaţiei permanente este de a menţine si îmbunătăţi calitatea vieţii. Ea
reprezintă democratizarea educaţiei, fiind totodată un principiu organizatoric pentru toate tipurile de educaţie,
aspect sub care îndeplineşte multiple funcţii: de adaptare, de corectare si inovare.
Caracterul permanent al educaţiei impune o noua perspectiva asupra educaţiei ca activitate ce
vizează formarea personalităţii umane. Permanenta educaţiei face ca educaţia sa nu mai fie conceputa ca o
simpla pregătire pentru viata, ci devine o dimensiune a vieţii, un continuu existenţial, a cărui durata se
confunda cu însăşi durata vieţii. Prin aceasta se desfiinţează împărţirea vieţii in doua etape: una destinata
dobândirii de cunoştinţe si alta utilizării lor. Educaţia nu se mai limitează la ceea ce se realizează in scoala, ci
continua si după absolvire (educaţia postşcolara, postuniversitara, diverse forme de perfecţionare, inclusiv
autoeducaţia).
Finalităţile educaţiei şcolare capătă noi semnificaţii, ele trebuind sa fie reorientate si redimensionate
pentru a conduce la dobândirea unei autentice autonomii formative, intelectuale si spirituale. In aceasta idee
accentul trebuie sa se deplaseze de pe transmiterea si asimilarea de cunoştinţe, pe formarea de capacitaţi si
11
atitudini intelectuale, pe formarea unor priceperi, deprinderi obişnuinţe de studiu indispensabile continuarii
efortului de perfecţionare si autoperfecţionare permanenta.
2.5.1. Autoeducaţia – corolar al educaţiei permanente
Conceptul de autoeducaţie. Etimologic termenul de autoeducaţie provine de la grecescul „ autos” - sine
insusi - si latinescul „educatio”, însemnând educaţia prin sine însuşi. Autoeducaţia poate fi definita ca fiind
activitatea fiinţei umane desfăşurata in scopul perfecţionării propriei personalitati.
Caracterul, orientarea si eficienta autoeducatiei depind de o serie de conditii cum sunt:
   nivelul de dezvoltare a constiintei de sine,
 calitatile volitive necesare pentru finalizarea actiunilor propuse,
 natura si complexitatea scopurilor (obiectivelor) propuse,
 metodele si procedeele folosite , etc.
Toate acestea sunt nu numai conditii care potentează procesul autoeducaţiei dar si efecte, fiind
rezultatul preocupărilor de autoperfecţionare. Înţelegerea noţiunii de autoeducaţie presupune analiza acesteia
in corelaţia ei cu alte concepte cu care se afla in strânsa legătura si in primul rand cu cel de educaţie
Rolul educatiei in pregatirea educatului pentru auto-educatie. Educatia ca proces de modelare a
personalitatii, realizata de familie, scoala, comunitate (societate) are drept scop pregatirea educatului pentru
auto-educatie. Ea isi indeplineste menirea numai daca se transforma in autoeducatie. De aceea sensul
educatiei moderne este de a transforma omul care este educat de altii in omul care se educa prin sine insusi.
Autoeducatia evidentiaza ideea ca fiinta umana nu reprezinta un produs inert al unor forte externe sau
interne. Fiinta umana este in foarte mare masura rezultatul propriei sale vointe.
Pregatirea pentru autoeducatie se realizeaza prin intreg procesul de educatie. Inca din primii ani se
pun bazele autoeducatiei prin formarea in familie a unor deprinderi de autoservire, igienico-sanitare, de
comportare civilizata si apoi a celor legate de activitatea scolara. Prin educatie se formeaza calitatile volitive
si cele moral-caracteriale absolut necesare in autoeducatie. Se poate afirma ca educatia care precede
autoeducatia ofera tanarului directia devenirii sale, ii formeaza priceperi si deprinderi necesare unui
comportament independent si ii cultiva increderea in sine. Educatia pregateste autoeducatia intr-un dublu
sens:
            2.5.2. Indrumarea procesului de autoeducatie. Activitatea sistematica, planificata si constienta de
autoeducatie poate avea loc incepand cu varsta preadolescentei. Ea este determinata de maturizarea
psihologica si sociala a elevului (dezvoltarea constiintei de sine, capacitatea de autoproiectare in viitor,
interiorizarea cerintelor externe s.a.).
Maturizarea aceasta care apare spre sfarsitul preadolescentei creeaza doar premise pentru
autoeducatie. Transformarea posibilitatii in realitate este con-ditionata de indrumarea adecvata a
preocuparilor de automodelare ale elevilor. In lipsa indrumarii, autoeducatia se desfasoara spontan si
neorganizat.
Potrivit cercetarilor facute pregatirea pentru autoeducatie si indrumarea acestui proces vizeaza doua
aspecte: pregatirea psihologica si metodica.
Pregatirea psihologica are in vedere:
 dezvoltarea interesului pentru cunoastere, formarea motivatiei intrinseci,
 trezirea interesului pentru cunoasterea si modelarea propriei perso-nalitati,
 constientizarea importantei personale si sociale a preocuparilor de autoeducatie atat pentru
prezent (ridicarea performantelor scolare), cat mai ales pentru viitor, in perspectiva educatiei permanente,
 formarea calitatilor de vointa si caracter absolut necesare in procesul autoeducatiei,
 dezvoltarea constiintei raspunderii fiecarui elev pentru propria lui devenire.
12
 Pregatirea metodica se refera la:
   formarea priceperilor de munca intelectuala independenta,
   inarmarea elevilor cu metodele si tehnicile de autocunoastere si auto-educatie,
   formarea stilului de munca intelectuala,
   familiarizarea cu modalitatile de organizare si planificare a activitatii, de folosire cat mai rationala a
bugetului de timp.
Pentru realizarea acestor obiective (pregatirea psihologica si metodica) se pot organiza discutii
individuale, pe grupe de elevi sau dezbateri in cadrul orelor educative pe teme de autocunoastere si
autoeducatie, de orientare scolara si profesionala, de educatie intelectuala, moral-civica, tehnologica s.a.
Este foarte important ca tonul discutiei sa fie calm, sincer, convingator, cu argumente credibile, bazate pe
cugetari, proverbe si maxime, pe fapte concrete si exemple luate din viata si activitatea oamenilor de seama
cu realizari deosebite in domeniul stiintei, tehnicii, culturii, sportului etc.
Problemele autocunoasterii si autoeducatiei pot fi abordate si la lectii cand continutul permite acest
lucru, la cercurile pentru elevi, cu prilejul unor momente deosebite cum sunt primirea actului de identitate,
trecerea intr-un nou ciclu scolar, o noua clasa, incredintarea unei sarcini si indrumarea elevului in indeplinirea
acesteia s.a.
Experienta arata ca dupa o discutie bine organizata pe tema autoeducatiei elevii, mai ales
preadolescentii, se intereseaza de problemele concrete ale autoformarii, de metodele si procedeele pe care
le pot folosi in educatia de sine. In literatura de specialitate intalnim o mare varietate de metode de
autocunoastere si autoeducatie. Ele pot fi clasificate, dupa scopul in care sunt folosite, in patru categorii:

SISTEMUL METODELOR AUTOEDUCATIEI

Metodele si procedeele deprecizare a continutului Metodele de autostimulare a preocuparilor de
autoeducatie:
autoeducatiei:
· autoconvingerea
· programul autoeducatiei
· autocomanda
· reguli personale
· autoaprecierea
· deviza
· autosugestia
· jurnalul intim
· comunicativitatea
Metodele de autocontrol:
· exemplul
· autoobservatia
· jocul
· autoanaliza
· autoexersarea
· reflectia personala
Metodele de autoconstrangere:
· autocontrolul si autoraportu
· autodezaprobarea
· autocomutarea
· autorenuntarea
13
 Se recomanda ca familiarizarea elevilor cu metodele si procedeele de auto-cunoastere si autoeducatie
sa se faca prin prezentarea preocuparilor de auto-modelare ale oamenilor de seama si a modului in care au
fost ele folosite de personalitatile respective.
Se impune subliniat si faptul ca in autoeducatie mai mult decat in educatie, valoarea metodei nu este
intrinseca, ea nu aduce rezultate scontate in orice conditii si in orice imprejurari. Metoda devine conditia sine
qua non a unei schimbari pe linia automodelarii numai in masura in care reuseste sa angajeze plenar
personalitatea intr-un efort de traire afectiva si manifestare volitionala profunda. Numai in conditiile in care
sarcinile (obiectivele) propuse devin autosarcini, regulile de disciplina devin cerinte de autodisciplina,
pedeapsa (sanctiunea) primita este inteleasa ca autopedeapsa etc. putem obtine eficienta scontata in
autoeducatie.
Numai o asemenea activitate autentica, angajarea plenara in tot ceea ce intreprinde personalitatea
este capabila sa devina forta motrice care aduce progres de ordin cantitativ si calitativ in procesul
autoeducatiei. O astfel de activitate a avut in vedere academicianul V. Pavelcu spunand: „nu exista o sursa
mai bogata in satisfactii decat aceea de a te simti opera propriei tale personalitati si sculptor al propriei tale
fiinte”.

3. CONCLUZII
Educatia permanenta nu este deci o simpla continuare a educatiei traditionale. Ea reprezinta o
serie de noi abordari ale unor elemente esentiale pentru existenta fiecauia, incepand prin insusi sensul
acestei exsitente.Ea permite sa se descopere o multitudine de situatii fundamentale, in care indivizii apar
intr-o noua ipostaza, si aduce solutii inedite unor probbleme cruciale ale destinului indivizilor si societatilor.
Educatia constituie partea constienta, voluntara si competenta a acestui continuu mers inainte, care
este legea tuturor fiintelor umane. Desigur, nu trbuie supraestimat locul si rolul educatiei in realizarea
destinelor individuale si colective. Cu cat insistam mai mult asupra necesitatii acestui efort cu atat trebuie sa
ne reamintim ca exista structuri favorabile si structuri defavorabile infloririi personalitatii. Mizeria fizica
provoaca si intretine mizeria morala si intelectuala. Oamenii care traiesc la limita subzistentei se afla in
acelasi timp la limita conditiei umane. (Paul Lengrand)
Relatia intre dezvoltarea sociala si educatie este prima si cea mai importanta coordonata social-
integrativa pentru modelarea si conducerea educatiei permanente.
O educatie rupta de contextul vietii sociale, lipsita de valente integrative si creative in viata sociala
nu poate primi atributul de educatie permanenta. Ea contribuie la dezvoltarea societatii, a relatiilor sociale
superioare, a vietii cultural-artistice si spirituale. Coordonatele soial-integrative si de creativitate imprima
educatiei si invatamantului un caracter deschis mobil si prospectiv.
Indrumarea si orientarea scolara si profesionala a elevilor, studentilor, adultilor, tinand seama de
mobilitatea profesionala, preferinte, aptitudini aspiratii actuale si de perspectiva constituie filonul social-
integrativ ale educatiei permanente.
“Educatia permanenta a aparut si s-a impus ca un raspuns la solicitarile vietii contemporane, ca
singura solitie pentru adaptarea omului la epoca noastra. Revolutia tehnico-stiintifica este insotita de
numeroase “explozii”-informationala, tehnica -,de sfidari aruncate in fata omului-cum numeste Paul
Lengrand exigentele la care contemporaneitatea constrange fiinta umana. Gaston Berger rezuma tabloul
epocii actuale la cateva trasaturi care sunt tot atatea probleme pentru educatia omului aflat in acest
tablou:interdependenta crescanda din lume;mobilitatea indivizilor, maselor si situatiilor; accelerarea istoriei,
care actioneaza ca factor de diferentiere si de selectie.”(Tiberiu Popescu p. 29).

14
 BIBLIOGRAFIE
Ioan Jinga – “Educatia Permanenta” Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti-1979.
Ioan Bontas – “Pedagogie” Editura All ,Bucuresti-1996.
Ioan Nicola – “Pedagogie” Editura didactica si pedagogica ,Bucuresti-1969
Paul Lengrand – “Introducere in educatia permanenta” Editura didactica si pedagogica ,Bucuresti-1973.
Leon Topa – “Sociologia educatiei permanente” Editura stiintifica, Bucuresti-1973
Tiberiu Popescu – “Educatia adultilor” Editura didactica si pedagogica, Bucuresti-1974.
Bertrand Schwartz – “Educatia maine” Editura didactica si pedagogica, Bucuresti-1976.
Pavel Muresan–“Educatia Permanenta” Educatia stiintifica si enciclopediica, Bucuresti-1983.
Gaston Berger – “Omul modern si educatia sa” Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti-1973.
Hans Lowe – “Introducere in psihologia invatarii la adulti” Editura didactica si pedagocica, Bucuresti-
1978.

15