# În opinia dvs., care este cauza principală a shootingurilor in instituțiile de învățământ?

Există mai multe cauze ale shootingurilor în instituțiile de învățământ, dar în cazul a 75% dintre atacatori
s-a constatat că aceștia au fost anterior vitcime ale agresiunii, persecuției și bullying în mediul școlar, iar
atacurile armate devin forme de răzbunare și afirmare de sine. Pe lângă aceasta există un șir de factori
și condiții care favorizează acest fenomen: familii disfuncționale, abuzuri în mediul familial și lipsa de
comunicare și intimitate emoțională, lipsa supravecherii a tinerilor, acces rapid la armele de foc, boli
mentale, violență mediatică, existența atacurilor precedente care inspiră pe potențialii atacatori.

# Ce impact are bullyingul asupra modului în care se simte și se comportă victima acestuia?
Consecințele bullyingului sunt multiple: izolare socială, rușine, anxietate, stări depresive sau agresivitate,
scăderea motivației pentru studii, tentative de suicid, abuzuri de substanțe, pierderea controlului
emoțional. Însă o particularitate esențială este că victimele bulluingului, nedorind să mai fie victime,
recurg la violență pentru a-și restabili imaginea socială și să-și facă dreptate, astfel, la rândul lor, devin
atacatori și agresori.

# În ce măsură, în Moldova, se acordă atenție problemei bullyingului?

Este adevărat că în ultimii ani există mai multe acțiuni de prevenire și combatere a bullyingului, cadre
normative, servicii de asistență pentru victime, instruiri. Totuși, cu părere de rău, aceste acțiuni sunt
insuficiente și nesemificative în raport cu gravitatea problemei. Acțiunile de prevenire a bullyingului în
școli și societate sunt sporadice, în schimb, rapoartele oficiale arată frumos doar pe hârtie. Nu cred că
autăritățile conștientizează prea mult gravitatea fenomenului și consecințele sociale și de sănătate pe
termen lung.

# În opinia dvs., cât de eficientă/simțită este prezența psihologului in școală? În ce măsură psihologii
din școlile din țară sunt prezenți în viața elevilor, sunt solicitați și se bucură de încredere din partea
elevilor, dispun de cunoștințele și experiența necesară pentru a ajuta elevii în problemele psihologice
sau psiho-sociale cu care aceștia se confruntă?
Avem o mare problemă la acest capitol, și îmi pare rău că trebuie să o zic, avem foarte puțin psihologi
școlari profesioniști, care își cunosc bine meseria și care să aducă un impact semnificativ în rândul
elevilor și să câștige încrederea acestora. Din partea clienților mei am auzit nenumărate situații în care în
discuțiile cu psihologul școlar s-au simțit judecați și afectați, în cel mai bun caz discuțiile erau sterile,
ceea ce dă dovadă de lipsă de profesionalism, iar alți tineri îmi relatează că tot ce făceau în cadrul orelor
de educație psihologică era să completeze chestionare și să deseneze “ursuleți”, dar nu să discute
probleme emoționale cu care se confruntă și să-și îmbogățească cunoștințele psihoeducaționale
necesare.

# În opinia dvs., în ultimii ani s-a schimbat cumva atitudinea pedagogilor, părinților referitor la
problema sănătății mintale a tinerilor?
În ultimii ani apar tot mai multe inițiative din partea organizațiilor nonguvernamentale de profil și a
psihologilor care să sensibilizeze pedagogii și părinții cu privire la problema sănătății mentale a tinerilor,
dar impactul este încă unul nesemnificativ. Doar o minoritate dintre părinți și pedagoci, care au acces la
mai multe surse informaționale relevante, conștientizează această problemă și încearcă să întreprindă
măsurile necesare, însă, departe în satele noastre este aproape ceață la acest capitol.

# La ce detalii, semne ar trebui sa atragă părinții, cadrele didactice pentru a preveni shootingurilor?
Uneori este imposibil să detectezi careva semne specifice ale potențialilor atacatori, aceștia au profiluri
comportamentale diferite, iar alții chiar nu manifestă niciun comportament suspcios, aparent având un
comportament social normal. Cu toate acestea, putem atrage atenția la semnale vizibile de schimbare
comportamentală, cum ar fi comportamente ostile, izolare socială, ură în manifestare verbală,
impulsivitate, lipsa prietenilor, amenințări, cruzime față de animale, preferințe și adorații față de
anumite ideologii extremiste sau “eroi” negativi, grupurile sociale din care fac parte și felul în care își
petrec timpul liber, și nu în ultimul rând, atragerea atenției la ceea ce postează pe rețele sociale, mulți
atacatori fac aluzii pe rețele sociale a ceea ce planifică să facă.

# Pornind de la realitățile din Moldova, cum evaluați șansele întâmplării unui shooting în Moldova?
Este dificil de estimat probabilitatea unui shooting în Moldova, dar avem suficiente premize că
asemenea fenomene s-ar putea întâmpla și la noi, mai devreme sau mai târziu, întrucât problemele
social-economice și de migrație afectează semnificativ funcționalitatea emoțională a familiilor, iar
problemele din famile afctează profund starea emoțională și comportamentală al adolescenților, ceea ce
sporește fenomenul bullyingului și al agresivității, iar de aici până la shooting e doar un pas. Problema se
pune doar în privința controlul armelor și primul incident de acest fel. Putem spune cu siguranță că un
prim shooting în Moldova ar fi suficient ca să inspire mulți alți tineri să urmeze exemplu și de aici situația
poate fi scăpată de sub control. Incidentele recente din ultimul an, în care fetele de la Criuleni și
Hîncești au fost împușcate de către partenerii lor, ar trebui deja să fie un semnal de alarmă privind
controlul armelor și starea emoțională a posesorilor, aceste incidente deja pot fi semnale că asemenea
lucruri ar putea să ajungă și în școli.

# În cazul în care ați citit „manifestul” tânărului din Perm' care a tras în studenți, cum apreciați starea
psiho-emoțională a acestuia, motivația de a recurge la acest act? Acest incident putea fi prevenit?
Dacă da, cum și de către cine?
Ura de sine și față de oameni, așa cum a declarat tânărul din Perm, este practic trăsătura comună a
tuturor atacatorilor. Majoritatea celor care se urăsc puternic pe sine și pe oameni au fantazme de a
ucide, pe unii îi opresc doar lipsa armelor, iar pe alții frica de consecințe, valori morale sau găsesc alte
mijloace de a face față sentimentului de ură pe care îl trăiesc. Dar sursa sentimentului de ură de sine și
de oameni se naște în primul rând în familie, apoi în societate. Este aproape imposibil ca un copil care s-
a simțit iubit în propria famile să ajungă să-și dezvolte un sentiment de ură. Sentimentul de ură nu se
naște din propria voință și prin căi raționale de autoreflecție, dar din interacțiunile primare emoționale
cu părinții, cu îngrijitori săi și cu oamenii pe care îi întâlnește în viață.
Acest atentat putea fi prevenit în primul rând în familie, dacă copilul ar fi avut o relaționare sănătoasă și
afectivă cu părinții, în care copilul să se simtă iubit, apreciat, valoros. În al doilea rând, dacă climatului
psiho-emoțional al școlii ar fi fost unul prielnic și securizant, putem presupune că putea să fi fost victima
bullyingului din partea colegilor sau chiar și din partea profesorilor, care mulți dintre ei știu bine cum să
umilească un elev în fața celorlalți, nemaivorbind de abilități de comunicare empatică și de observare a
dificultăților emoționale ale elevilor. În al treila rând, un control mult mai strict al armelor, tânărul din
Perm a și demonstrat cât este de ușor să obții o armă. În al patrulea rând, ar fi fost poate util ca în școli
să se predea psihoeducația, ca tinerii să-și poată înțelege emoțiile, decât funcții de gradul trei.

# Credeți că analizând cazurile de shooting petrecute atât în SUA, cât și în Rusia putem
construi profilul unui potențial shooter? Care ar fi acesta?

Au fost mai multe tentative ale cercetătorilor psihologi de a constitui profilul unui potențial shooter, dar
acest lucru s-a dovedit a fi unul imposibil, întrucât profilul atacatorilor variază foarte mult și nu poate fi
creat un profil unic. Cu toate acestea, George S. Everly, Jr. Ph.D de la Departamentului de Psihiatrie  și
Științe Comportamentale de la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins, a creat o listă de 7
factori care pot fi luați în considerare.

1. 90% dintre atacatori sunt bărbați care erau elevi sau studenți în proces sau care au finalizat
recent studiile.
2. Motivul de bază al atacurilor fiind furia, ura și răzbunarea. 75% dintre atacatori au fost anterior
agresați de către alți elevi sau judecați pe nedrept de către profesori și rare ori au ține specifice
și ucid la întâmplare.
3. Majoritatea shooterilor sunt izolați social, nu au prieteni și sunt discriminați. Erau descriși ca
fiind ciudați, cu tendința de a se retrage în fantezii atunci când sunt stresați. Fascinație față de
violență și moarte. Cruzime față de animale. Lipsă de speranță în viață.
4. Efectul de contagiune mediatică, cazuri similare de shooting în școli poate servi ca un motiv
deosebit de puternic pentru cel care deja simte, furie și ură.
5. Atacatorii tind să facă parte din familii disfuncționale și fără supraveghere ale adulților.
6. 68% din atacatorii americani au obținut arma de la propria familie, prieteni sau rude.
7. Atacatorii tind să-și manifeste frustrările și furia prin petode artistice pe rețele sociale, astfel,
monitorizarea acestora pe social-media devin un instrument important pentru a identifica la
timp persoane cu risc de comitere a actelor de violență.

# Ce ar trebui să facă un tânăr dacă are gânduri suicidare și de vătămare a altor persoane
(Basically de organizare a unui shooting) în condițiile în care nu are o relație apropiată cu părinții,
aceștia fiind peste hotare, nu are nicio relație apropiată cu vreun pedagog, nu are prieteni, iar
psihologul din școală este practic absent?
Pentru tânărul cu tendințe suicidare este absolut necesar sprijinul și ajutorul extern. Există mai
multe posibilități și alternative unde tânărul poate primi ajutorul necesar, poate apela la centrele de
sănătate prietenoase tinerilor care se află practic în toate raioanele țării, de asemenea, poate apela la
linia fierbinte pentru prevenirea suicidului sau la alte organizații locale care pot oferi suportul emoțional
necesar. În cadrul acestor servicii pot primi toată susținerea și ghidare în ceea ce trebuie să facă pentru a
depăși dificultățile emoționale. Important este să conștientizeze că existe posibilități și oameni care îl
pot ajuta și să îndrăznească să se adreseze pentru acest ajutor. În cel mai rău caz, temporar, poate găsi și
în mediul online și resurse utile de autoajutorare, poate fi un pas către a cere și ajutorul celorlalți.