CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI

SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,, IDNP 1014620001405 ,e-mail:

cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte ,, FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru,,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

ExpertGh.Șalaru expert Drepturile Omului,FORMATOR ,expert PNUD

Pregătit pentru editare august 2022

Consilierea şi orientarea profesională a persoanei cu dificultăți auditive

Tatiana Vremere , cadru didactic, administrator Centru de Dezvoltare

Nicoleta Vremere .voluntar AO,,OPORTUNITATE,,

Articolul 24 al Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități impune

educația incluzivă pentru persoanele cu dizabilități la toate nivelurile.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată de către Adunarea generală
a ONU în anul 1948 şi conţine standardele drepturilor omului acceptate de către toate statele
membre. Declaraţia reprezintă baza normativă care a adus la formularea standardelor privind
persoanele cu disabilităţi ce există astăzi [12, p.76]
Convenţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Disabilităţi, primul tratat de
bază a drepturilor omului din secolul 21, aprobata de către Adunarea General ONU, pe 13
decembrie 2006, reprezintă un instrument juridic important ce interzice discriminarea
persoanelor cu disabilităţi în toate sferele vieţii şi conţine prevederi specifice cu privire la
încadrare în cîmpul muncii, educaţie, asistenţă medicală şi acces la informaţie, la facilităţi
publice şi servicii.
Ce ne spune acest drept?
 Persoanele cu disabilităţi se bucură de toate drepturile sociale economice, personale şi de
libertăţile necesare pentru a duce o viaţă autonomă şi productivă;
 Persoana nu poate fi discriminată din cauza disabilităţi sale;
 Persoanele cu disabilităţi au dreptul sa se simtă egali şi să beneficieze de acces egal la
servicii.
 Persoanelor cu disabilităţi li se va asigura un mediu înconjurător accesibil (spaţiile de
locuit, serviciile de transport, străzile etc..) şi acces la informare şi comunicare (Braille,
tipărituri cu caractere mari, interpretarea limbajului prin semne etc..).
 Persoanele cu disabilităţi vor beneficia de cel mai înalt nivel de sănătate fără
discriminare referitor la disabilitate;
 Reabilitarea medicală, profesională şi socială a persoanelor cu disabilităţi va fi orientată
spre restabilirea şi compensarea funcţiilor dereglate sau pierdute ale organismului,
capacităţilor de autoservire, posibilităţii de a practica diferite genuri de activitate
profesională;
 Persoanele cu disabilităţi vor beneficia de asistenţă şi protecţie socială fără discriminare
cu referire la handicap;
 Persoanelor cu disabilităţi li se vor asigura condiţiile necesare pentru educare, instruirea şi
pregătirea profesională;
 Persoanele cu disabilităţi pot să-şi asigure existenţa prin realizarea dreptului la muncă;
 Persoanele cu disabilităţi vor participa la elaborarea şi adoptarea actelor normative care le
vizează.

 Promovează şi protejează drepturile social-economice si demnităţile umane ale
uneia dintre cele mai vulnerabile categorii ale populaţiei;
 Acest drept este un test de încercare pentru întreaga societate. El nu trebuie să
fie nici încălcat, nici ignorat. 
 Respectarea principiului "Nimic pentru noi, fără noi!" constituie baza oricărei
decizii luate în ceea ce priveşte persoanele cu disabilităţi.
Convenţia este un document extrem de important datorită faptului că statele care aderă
la ea sunt obligate să o respecte.
Dreptul la educație este considerat un pilon central al drepturilor economice, sociale și
culturale consacrate în legislația internațională; cu toate acestea, accesul egal la educație și
oportunitatea de a învăța pe tot parcursul vieții pentru persoanele cu dizabilități este un drept
uman fundamental care este în mod consistent negat. [18, p.43]
În toată lumea, inclusiv în țările dezvoltate, persoanele cu dizabilități sunt frecvent
excluse de la educație pe considerent de dizabilitate sau le sunt oferite experiențe educaționale
mult inferioare celor ale semenilor care nu au dizabilități
La ce poate duce nerespectarea acestui drept ... (prezentarea formatorului)
Persoanele cu diferite forme de disabilitate întîmpină numeroase bariere în realizarea
egalităţii în societate. Printre cele mai serioase se numără:
 lipsa unei reţele de servicii sociale, primare şi specializate, corespunzătoare nevoilor
individuale ale persoanelor cu disabilităţi;
 neasigurarea educaţiei la orice vîrstă, inclusiv educaţia primară, formarea şi posibilităţile
corespunzătoare de învăţare continuă la toate etapele vieţii;
 ocuparea şi încadrarea în muncă insuficienţă contribuie la participarea limitată a
persoanelor cu disabilităţi la viaţa economică, culturală şi socială;
 limitarea accesului persoanelor cu handicap la noile tehnologii informaţionale şi de
comunicare creează premisele negative a perspectivelor de participare;
 accesul nesatisfăcător la locul de muncă, în instituţiile de educaţie, cultură şi divertisment
şi în transportul public determină neafirmarea persoanelor cu handicap în viaţa
comunităţii.
Grupurile vulnerabile principale în noile state ale UE, 2021
 Articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că „orice
persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiții echitabile și
satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului”16.
Articolul 27 al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități
menționează că ”Statele părți recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a munci în
condiţii de egalitate cu ceilalţi; aceasta include dreptul la oportunitatea de a-şi câştiga
existenţa prin exercitarea unei activităţi liber alese sau acceptate pe piaţa muncii, întrun mediu
de lucru deschis, incluziv şi accesibil persoanelor cu dizabilităţi. Statele Părţi vor proteja şi
promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata
angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ17…”
Aliniatul (1) al Articolului 43 din Constituția Republicii Moldova prevede că „…orice
persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi
satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului”.
Articolul 8 al Codului Muncii al Republicii Moldova stipulează că în cadrul
raporturilor de muncă acţionează principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor. Orice
discriminare, directă sau indirectă a salariatului, pe criterii de sex, vârstă, rasă, culoare a pielii,
etnie, religie, opţiune politică, origine socială, domiciliu, dizabilitate, infectare cu HIV/SIDA,
apartenenţă sau activitate sindicală, precum şi pe alte criterii nelegate de calităţile sale
profesionale, este interzis
Articolul 33 din Legea nr. 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități
indică următoarele: ”Statul garantează dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi și
interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitor la toate aspectele şi formele de
încadrare în muncă…” iar prin Articolul 34, Statul asigură că Plasarea în câmpul muncii a
persoanelor cu dizabilităţi se realizează fără discriminare, respectând prevederile legislaţiei în
vigoare. Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conform schemei de
încadrare a personalului au 20 de angajaţi şi mai mult, creează sau rezervă locuri de muncă şi
angajează în muncă persoane cu dizabilităţi într-un procent de cel puţin 5 la sută din numărul
total de salariaţi.
În Republica Moldova principala instituție publică care oferă servicii de suport în
angajare este Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM).
În vederea asigurării dreptului la muncă a persoanelor cu dizabilități, în perioada 2012
- 2013 în cadrul Agențiilor Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă au fost angajați
suplimentar câte doi specialiști responsabili de prestarea serviciilor de ocupare şi protecţie în
caz de şomaj a persoanelor cu dizabilităţi auditive și altor categorii de cetățeni din grupurile
defavorizate. Acești specialiști sunt direct responsabili de implementarea politicilor
ocupaționale prin acordarea serviciilor de suport persoanelor cu dizabilități, contribuind la
implementarea Articolului 27.
Munca și angajarea în câmpul muncii din Convenția ONU privind drepturile
persoanelor cu dizabilități. Astfel, potrivit Raportului de activitate al ANOFM pentru anul
2016, au fost înregistrate cu statut de şomeri 754 persoane cu dizabilităţi (sau cu 15% mai
puțin comparativ cu anul 2015). Ponderea femeilor cu dizabilități a constituit 43%.
Din totalul persoanelor cu dizabilități înregistrate, 33% (252 persoane) sunt cei cu
vârsta cuprinsă între 50 – 62 ani. Au fost susţinute la plasarea în câmpul muncii 336 persoane
sau cca 45% din totalul persoanelor cu dizabilităţi înregistrate. Ponderea plasării în câmpul
muncii a persoanelor cu dizabilităţi a crescut semnificativ în ultimii ani. [14 p.491]
Cel mai adesea există o necondordanţă între evaluarea persoanei cu dizabilităţi şi
orientarea profesională a acesteia.
Dacă ne referim la evaluare, aceasta detaliază încadrarea în tipul şi gradul de
handicap, dar de multe ori nu sunt stabilite particularităţile de limitare funcţională si nici
restrictiile de participare ale persoanei cu dizabilităţi.
În momentul în care se face orientarea profesională a persoanei cu dizabilităţi se ţine
cont de tipul şi gradul de handicap şi de oferta de formare din regiune şi, în unele cazuri, de
opinia Partener 3- CRIPS A3.3 Raport de analiză:
Acest fapt atrage după sine încrierea persoanei cu dizabilităţi în demersuri formative
invalidante, care fac foarte dificilă integrarea profesională a acesteia şi menţinerea unui loc de
muncă, si acest lucru doar dacă persoana cu dizabilităţi nu face faţă exigenţelor cursurilor de
formare profesională pe care le abandonează.
Fig 2.2 Șomajul în rîndul persoanelor cu dizabilități
 41.9
39.6
34.5

25 28.6
22.8
20.8
17.7

11.4

Ponderea şomerilor pe termen lung

Ponderea şomerilor pe termen foarte lung
Integrarea persoanelor cu dizabilităţi

Mai sunt situaţii în care, furnizorul de formare iniţială sau continuă – public sau privat
– nu acordă o importantă deosebită dobândirii de competenţe conforme cu standardele
calificării de către persoana cu dizabilităţi, astfel încât aceasta deţine la finalizarea cursurilor
un certificat de calificare fără a deţine competenţele necesare practicării commpetitive pe
piaţa muncii a acesteia.
Rareori in orientarea profesională se corelează particularităţile de limitare funcţională
si de participare ale persoanei cu dizabilităţi, necesarul pe piaţa muncii şi opinia persoanei cu
dizabilităţi.
În Republica Moldova persoanele cu dizabilităţi sunt marginalizate şi necesită tot
sprijinul pentru a depăşi această situaţie
Un moment de dificultate îl reprezintă integrarea lor pe piaţa muncii şi, eventual,
găsirea unui loc de muncă.
Actualmente, un număr mare de persoane cu dizabilităţi nu au loc de muncă, ceea ce le
creează dificultăţi în găsirea unor surse de venit pentru întreţinere şi necesităţile cotidiene de
mobilitate, îngrijire medicală.
Capacităţile şi abilităţile persoanelor cu dizabilităţi nu sunt evaluate şi apreciate la
justa lor valoare de angajatorii potenţiali şi asistenţii sociali, care ar putea caracteriza din cele
mai bune perspective capacitatea persoanelor cu dizabilităţi de a exercita o profesie, o funcţie,
o meserie.
 Persoanele cu dizabilităţi trebuie să-şi găsească un rost în viaţă. Numărul total al
acestora este în creştere, anual acesta constituind 176253 persoane (dintre care 15135 - copii)
pentru 2017, cifra fiind mai mare cu 6211 persoane decât în anul 20076 .
Pentru aceasta este nevoie de implementarea unor programe speciale de formare şi
orientare profesională ce ar permite încadrarea lor în câmpul muncii. De asemenea, odată
încadrate în câmpul muncii, să beneficieze de sprijin prin adaptarea locurilor de muncă sau
servicii de orientare (job coaching), servicii de suport care, de obicei, sunt susţinute de către
Autorităţile Publice Locale

În Republica Moldova persoanele cu dizabilităţi sunt marginalizate şi necesită tot

sprijinul pentru a depăşi această situaţie (fig.4). Un moment de dificultate îl reprezintă
integrarea lor pe piaţa muncii şi, eventual, găsirea unui loc de muncă.
Actualmente, un număr mare de persoane cu dizabilităţi nu au loc de muncă, ceea ce le
creează dificultăţi în găsirea unor surse de venit pentru întreţinere şi necesităţile cotidiene de
mobilitate, îngrijire medicală.
Capacităţile şi abilităţile persoanelor cu dizabilităţi nu sunt evaluate şi apreciate la
justa lor valoare de angajatorii potenţiali şi asistenţii sociali, care ar putea caracteriza din cele
mai bune perspective capacitatea persoanelor cu dizabilităţi de a exercita o profesie, o funcţie,
o meserie. Persoanele cu dizabilităţi trebuie să-şi găsească un rost în viaţă.
În unele ţări, stimulentele pentru oameni de a găsi locuri de muncă prin sistemul
asistenţei sociale sunt limitate. [14, p.76]
De exemplu, Raportul de ţară România şi Estonia arată că oamenii sunt forţaţi să
aleagă între prestaţiile de invaliditate şi ocupare a forţei de muncă, lucru asemănător cu ceea
ce se întâmplă în Republica Moldova.
În timp ce beneficiile sunt extrem de scăzute, ele reprezintă jumătate din salariul
minim pe economie şi oferă practic o garanţie mai mare decât multe alte locuri de muncă, şi,
prin urmare, multe persoane cu dizabilităţi optează pentru primirea plăţilor de beneficii.
O practică importantă în Uniunea Europeană de integrare a persoanelor cu dizabilităţi
în câmpul muncii este cea de programe protejate de ocupare (Sheltered employment
programs). Aceste programe sunt concepute pentru a sprijini persoanele care, nu pot lucra
într-un sector de muncă competitivă în comunitatea lor.
Termenul “de ocupare protejată” este adesea folosit pentru a desemna o gamă largă de
programe profesionale şi perspective, cum se arată într-un studiu recent9 . “Pe de o parte,
educaţia ar putea avea o influenţă asupra instalării dizabilităţii.
 Astfel, persoanele care au dobândit niveluri mai ridicate de educaţie au o probabilitate
mai mare să lucreze în ocupaţii cu riscuri mai scăzute de boli şi accidente sau în medii de
lucru mai sigure.
Pe de altă parte însă, persoanele cu dizabilităţi pot avea un acces mai dificil la educaţie
şi ca urmare un număr mai mare dintre aceştia ar avea un nivel de şcolarizare mai scăzut cu
implicaţii asupra ocupării.”
Relația dintre tipul de dizabilitate și specializarea universitară frecventată sau absolvită
atestă că subiecții cu deficiențe vizuale s-au orientat în primul rând spre psihologie,
psihopedagogie specială sau pedagogie, apoi spre litere, limbi străine sau istorie, dar și spre
asistență socială și sociologie, marketing, relații internaționale, admimnistrație publică, ori
spre informatică.
Subiecții cu deficiențe de auz s-au orientat spre psihologie sau psihopedagogie
specială, spre asistență socială și chiar spre specializarea teologie.
Subiecții cu deficiențe neuromotorii frecventează sau au absolvit specializări din
categoriile ”psihologie, psihopedagogie specială sau pedagogie”, ”matematică, informatică,
fizică”, ”asistență socială”, ”alte specializări (arte, balneofizioterapie), ”marketing, relații
Pentru a accesa un curs de calificare, persoanele cu dizabilităţi trebuie să fi finalizat
minim 8 clase ale şcolii generale.
Această condiţionare împiedică adeseori înscrierea pe un traseu profesional a unei
persoane cu dizabilităţi care, din diverse tipuri de motive, nu a reuşit finalizarea şcolii
generale, chiar dacă acestea sunt apte să dobândească competenţe specifice unei ocupaţii în
conformitate cu particularităţile de limitare funcţională si de participare a persoanelor cu
dizabilitati. [12 p.54]
1. obligatia ca persoana cu dizabilitati sa aiba studii medii finalizate;
2. obligatia ca persoana cu dizabilitati sa fie inregistrata la AJOFM ca persoana aflata
in cautarea unui loc de munca.
De asemenea, referindu-se la sprijinul pentru participanţii cu nevoi speciale, acesta
„poate consta în: acordarea unui timp mai mare pentru formare, oferirea de informaţii
suplimentare, exerciţii suplimentare sau alte forme de asistenţă (inclusiv cea oferită cu
ajutorul personalului de specialitate – consilieri, psihologi, medici etc.)”, insă nu sunt detaliate
cunostinte specifice referitoare la persoanele cu dizabilitati.
Ori, nu poţi adapta un program de formare pentru persoanele cu dizabilităţi (cu toate
elementele sale) dacă nu ai competenţe legate de dizabilitate.
 Sub raportul capacităţilor / atitudinilor / aptitudinilor unei persoane care doreşte să
dobândească calificarea de formator, sunt mentionate urmatoarele capacităţi / atitudini /
aptitudini:
 „De analiză, interpretare obiectivă şi decizie.
 De aplicare a cunoştinţelor în practică.
 De comunicare, utilizând un limbaj adecvat nivelului de educaţie şi de experienţă al
participanţilor la formare.
 De prezentare şi redactare (facultativ pentru maistrul de ucenicie şi îndrumătorul de
practică) etc”, nefiind mentionate nicaieri in cadrul standardului ocupational:
nediscriminarea, capacitatea de adaptare a comunicarii la nevoile speciale ale
participantilor la cursul de formare. Acest standard se aplică tuturor categoriilor de
formatori:
 Formatorului responsabil cu activitatile teoretice si practice de dezvoltare a competentelor
indiferent de nivelul de calificare la care lucreaza.
 Formatorului responsabil cu activitatile practice de dezvoltare a competentelor
profesionale.
 Indrumatorului de practica din cadrul intreprinderilor si altor organizatii care este
responsabil cu activitatile practice de dezvoltare a competentelor profesionale in conditii
reale de munca, in organizatia in care lucreaza.
 Maistrului de ucenicie – in conditiile legislatiei privind ucenicia la locul de munca. •
Formatorului de formatori Pe de altă parte, pentru acreditarea furnizorului de formare - în
legătură cu formatorii care urmează să implementeze programa ce urmează să fie
acreditată – nu există decât următoarele cerinţe:
 „furnizorii de formare profesională trebuie să facă dovada că realizează programele de
formare profesională cu formatori care au profiluri sau specialitatea corespunzătoare
programei de pregătire.
 începând cu data de 1 ianuarie 2010, furnizorii de formare profesională trebuie să facă
dovada că realizează programele de formare profesională cu formatori care au pregătirea
pedagogică specifică formării profesionale a adulţilor si pregătirea de specialitate
corespunzătoare programei de pregătire.”
Analizând toate aceste prevederi legale, rezultă faptul că nu există obligativitatea ca
formatorul care susţine un curs de formare să aibe competenţe în domeniul dizabilităţii, fapt
care se constituie într-o barieră în adaptarea programelor de formare la nevoile persoanelor cu
dizabilităţi.
Este adevărat, sunt formatori care au dobândit competenţe legate de dizabilitate ca
urmare a unei nevoi de dezvoltare personală (dobandirea certificatelor de utilizare a
limbajului mimicogestual, de ex), însă acest fapt ţine de persoana formatorului şi de gradul
său de motivaţie şi nu de o cerinţă general valabilă sau de recunoaşterea acesteia.
Pe de altă parte, se întâlnesc exemple de pune practici, în contexte izolate, în care
furnizorul de formare face apel la construirea unui cuplu formator-specialist în problematica
dizabilităţii în susţinerea cursurilor de formare pentru cicluri la care participă şi persoane cu
dizabilităţi.
Dar şi acest model este, aşa cum spuneam, izolat şi depinde în mare măsură de cadrul
în care se desfăşoară ciclurile de formare (proiecte ale unor ONG-uri sau instituţii publice a
căror misiune este în legătură cu persoana cu dizabilităţi). [11 p.65]
Acte normative

1. Carta Naţiunilor Unite, adoptată la San Francisco la 26.06.1945, în vigoare pentru

Republica Moldova din 02.03.1992 // Tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte(1990-2001). Ediţie oficială, vol.26, - Chişinău, 2001, p. 6-52.
2. Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU,
proclamată prin Rezoluţia 217 A (III) din 10.12.1948 // Tratate internaţionale la care
Republica Moldova este parte (1990-1998). Ediţie oficială, vol.1, - Chişinău, 1998,
p.11-17.
3. Carta Socială Europeană Revizuită, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996. Ratificată
parţial prin Legea nr.484-XV din 28.09.2001 // Legislaţie în asistenţa socială
(Reglementări internaţionale), vol.1, –Bucureşti: Naţional, 2000, p.319-374.
4. Declaraţie asupra drepturilor persoanelor handicapate, proclamată de Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 09. 12. 1975 prin Rezoluţia nr. 3447
(XXX) // Legislaţie în asistenţa socială (Reglementări internaţionale), vol.1, –
Bucureşti: NAŢIONAL, 2000, p. 180-182.
5. Codul European de Securitate Socială (revizuit) întocmit la 06.11.1990 // Legislaţie în
asistenţa socială (Reglementări internaţionale). –Bucureşti: NAŢIONAL, 2000,
p.319-374.
6. Convenţia nr.103 cu privire la protecţia maternităţii din 28.06.1952, revizuită la
Geneva la 28 iunie 1952 // Tratate internaţionale..., vol.11. -Chişinău, 1999, p.252-
260.
7. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la New York la
20.11.1989, în vigoare pentru Republica Moldova din 25.02.1993 // Tratate
internaţionale..., vol.1. - Chişinău, 1998, p.51-57.
8. Convenţia nr. 102 cu privire la normele minimale ale protecţiei sociale, în vigoare din
27.04.1952 // Organizaţia Internaţională a Muncii, Convenţii şi recomandări (1919-
1956), vol.1, Biroul Internaţional al Muncii, Geneva, p.1055-1086 .
9. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 04.08.1994
10. Hotărâre de Guvern nr. 314 din 23.05.2012, pentru aprobarea Regulamentului-cadru
privind organizarea şi funcționarea Serviciului social „Asistență personală” şi
a Standardelor minime de calitate
11. Hotărâre de Guvern nr. 1167 din 16.10.2008, pentru aprobarea Regulamentului cu
privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social
12. Legea Republicii Moldova nr. 133 din 13.06.2008, cu privire la ajutorul social;
13. Legea nr. 60  din  30.03.2012, ”privind incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilităţi”.
14. Legea nr. 359 –XV din 31.07.2003 pentru modificarea Legii nr.499-XV din
14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.191-195 din 05.09.2003.
15. Legea Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-
XIV din 18.02.2000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.65-67 din
08.06.2000.
16. Legea Republicii Moldova nr.1316-XIV din 26.10.2000 privind Codul familiei //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.47-48 din 26.04.2001.
17. Legea Republicii Moldova nr.139-XV din 10.05.2001 privind Societatea de Cruce
Roşie din Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.64-66 din
22.06.2001.
18. Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrarea publică locală // Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 032 din 09.03.2007.
19. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.416-XIV din 28.05.1999 pentru
aprobarea Strategiei de reformă a sistemului de asistenţă socială // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.78-79 din 22.07.1999.
20. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 373 –XVI din 29.12.2005 pentru
aprobarea Conceptului privind cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 235-238, 2003.
21. Declaraţia Mondială privind Educaţia pentru Toţi (Dakar, 2000) ( sursa: Internet );
22. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1949. ( sursa: Internet
23. Anca M.D. Intervenţii psihopedagogice în antrenarea funcţiei auditiv-verbale, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napocaââm2000â
24. Gherguţ, A. Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie
integrată, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.  
25. Girod R., 1981, în Landsheere Viviane de, Landsheere Gilbert de, 1992, p. 23
26. Declaraţia de la Salamanca 1994 Spania, 7-10 iunie, 1994 “, UNESCO ( sursa:
Internet );
27. Declaraţia Mondială privind Educaţia pentru Toţi (Dakar, 2000) ( sursa: Internet );
28. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1949. ( sursa: Internet );
29. Enciclopedia Internaţională a Educaţiei, Husen, T.(coord.), 1985, 1995 (vol.3 p.397)
30. Blomqvist, C., Sistemul de calificări din perspectiva procesului Bologna; Tendinţele
dezvoltării învăţîmântului superior în ţările europene,  2006;
31. Cerghit I. (coord), Vlăsceanu L., Curs de pedagogie, Facultatea de Istorie-Filosofie,
Universitatea Bucureşti, 1988, p.51;
32. De Landsheere, Gilbert, Definirea obiectivelor educaţiei, Bucureşti, Editura
Didactica şi Pedagogică, 1979. p.25-26;
33. Dicţionar de sociologie, coord.C.Zamfir, L. Vlăsceanu, p. 336-337;
34. I.Gagim, Perfecţionarea învăţîmântului pedagogic în R.Moldova din perspectiva
edificării spaţiului educaţional european, 2006
35. Jelescu, P., Pregătirea cadrelor didactice-condiţie importantă a asigurării calităţii
educaţiei/ Aspecte psiho-sociale ale procesului educaţional, Chişinău, 2006;
36. Iosifescu, Şerban Proiect: Patru exerciţii de politică educaţională în România. Tema 1.
Managementul în contextul descentralizării sistemului de învăţământ - versiune de
lucru - . Bucureşti: Centrul Educaţia 2000+ şi UNICEF. 2005
37. Mare V.- Tendinţe actuale în Psihologia deficienţilor auditivi, în psihologia educaţiei
şi dezvoltării, Academia R.S.R., 1983