Revista de Psihologie NR 2 - 2022 Fin

REVISTA DE PSIHOLOGIE
Vol. 68 2022 Nr. 2
SUMAR
STUDII ŞI CERCETĂRI
NATALIA CONSTANTINESCU, Adaptarea chestionarului cu privire la starea de sănătate

a pacientului-15 (Patient Health Questionnaire-15, PHQ-15) pe populația generală din
România ........................................................................................................................... 99
GRIGORE IONAȘCU, AURELIA GLĂVAN, Relația dintre anxietate și riscul pentru abuzul
de alcool în rândul adolescenților: rolul moderator al suportului social din partea
familiei ............................................................................................................................ 111
ADELINA GEORGIANA DOBREA, ANDREEA DIANA JICMAN, Optimizarea abilităților
socio-emoționale și de comunicare ale adolescenților în context pandemic prin intermediul
jocurilor teatrale........................................................................................................................... 133
ABORDĂRI TEORETICE ŞI PRACTIC-APLICATIVE
MIHAELA LUNGU, Mecanisme neuro-biologice și emoționale implicate în agresivitate........ 151

CRÎNGUȘ COSTIN-MARIAN, CIURBEA FLAVIA-ELENA, Mecanismele de coping.
Diferențe conceptuale și posibilă aplicare în mediul penitenciar ..................................... 163
CRITICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE
MARCELA RODICA LUCA, Manual de abilități practice pentru masteranzii în psihologie,

Brașov, Editura Universității Transilvania, 2020, 136 p. (Georgeta Preda).................... 175
Rev. Psih., vol. 68, nr. 2, p. 95–176, Bucureşti, aprilie – iunie 2022
(JOURNAL OF PSYCHOLOGY)
Vol. 68 2022 No. 2
CONTENTS
STUDIES AND RESEARCHES
NATALIA CONSTANTINESCU, Adaptation of the Patient Health Questionnaire-15 (PHQ-15)

on the general population in Romania ....................................................................... 99
GRIGORE IONAȘCU, AURELIA GLĂVAN, The relationship between anxiety and risk of
alcohol abuse among adolescents: The moderating role of family social support ........... 111
ADELINA GEORGIANA DOBREA, ANDREEA DIANA JICMAN, Optimizing teenagers’
social-emotional and communication skills in a pandemic context supported by theatre
games............................................................................................................................... 133
THEORETICAL AND PRACTICAL APPROACHES
MIHAELA LUNGU, Aggressiveness involved neuro-biological and emotional Mechanisms........... 151

CRÎNGUȘ COSTIN-MARIAN, CIURBEA FLAVIA-ELENA, Coping mechanisms. Conceptual
differences and possible application in prison ................................................................. 163
CRITICISM AND REFERENCES
MARCELA RODICA LUCA, Manual de abilități practice pentru masteranzii în psihologie

(Practical skills manual for master’s students in psychology), Brașov, Editura
Universității Transilvania, 2020, 136 p. (Georgeta Preda) ................................................. 175
(REVUE DE PSYCHOLOGIE)
Vol. 68 2022 No. 2
SOMMAIRE
ÉTUDES ET RECHERCHES
NATALIA CONSTANTINESCU, Adaptation du Questionnaire de santé du patient-15 (PHQ-15)

sur la population générale en Roumanie ............................................................................. 99
GRIGORE IONAȘCU, AURELIA GLĂVAN, La relation entre lʼanxiété et le risque dʼabus
dʼalcool chez les adolescents: le rôle modérateur du soutien social de la famille ............ 111
ADELINA GEORGIANA DOBREA, ANDREEA DIANA JICMAN, L’optimisation des
compétences socio-émotionnelles et de communication des adolescents dans le contexte
pandémique à travers les jeux de théâtre ......................................................................... 133
APPROCHES THÉORIQUES ET DÉMARCHES APPLIQUÉES
MIHAELA LUNGU, Mécanismes neuro-biologiques et émotionnels impliqués dans

l’agressivité ............................................................................................................................. 151
CRÎNGUȘ COSTIN-MARIAN, CIURBEA FLAVIA-ELENA, Les mécanismes de coping.
Des différences conceptuelles et une possible application en milieu carcéral ................. 163
CRITIQUE ET BIBLIOGRAPHIE
MARCELA RODICA LUCA, Manual de abilități practice pentru masteranzii în psihologie

(Manuel de compétences pratiques pour les étudiants à la maîtrise en psychologie),
Brașov, Editura Universității Transilvania, 2020, 136 p. (Georgeta Preda)...................... 175
STUDII ȘI CERCETĂRI
ADAPTAREA CHESTIONARULUI CU PRIVIRE

LA STAREA DE SĂNĂTATE A PACIENTULUI-15 (PATIENT HEALTH
QUESTIONNAIRE-15, PHQ-15) PE POPULAȚIA GENERALĂ DIN ROMÂNIA
NATALIA CONSTANTINESCU
Școala de Studii Avansate a Academiei Române (SCOSAAR), București
Abstract
The Patient Health Questionnaire-15 (PHQ-15) (Kroenke et al., 2002) is one of the most widely
used measures to asseess somatic symptoms severity, as well as to screen for somatization. The
objective of the present study was to develop a Romanian version of this instrument and to investigate
its psychometric properties in the general population. Data were collected from 800 Romanian adults,
aged 18-71 years old (M=28.67, SD=10.27). Results indicated good internal consistency (Cronbach’s
α=0.852, McDonald’s ω=0.857), good test-retest reliability over 2-weeks period (rs=0.76, p<0.001)
and predictive validity (somatic symptoms explain 47% of the depression variance). Exploratory and
confirmatory analysis supported a one-factor model, with 15 items. The results indicate that the
Romanian version of the PHQ-15 is a measure that can be used to investigate somatic symptoms and
somatization among adults.
Cuvinte-cheie: simptome somatice, somatizare, versiune în limba română, proprietăți psihometrice,
populație generală.
Keywords: somatic symptoms, somatization, Romanian version, psychometric properties,
general population.
1. INTRODUCERE
Simptomele somatice se află în strânsă legătură cu sănătatea mintală, acestea

reprezentând fie un indicator al unor tulburări precum anxietatea sau depresia
(Keller, 1985, Kirmayer & Robbins, 1991, Katon et al., 1982, apud Kroenke et al.,
1994), fie factor predictor pentru astfel de tulburări (Abdel-Khalek, 2004; Nakao &
Yano, 2006). Simptomele somatice reprezintă acuzele principale cu care pacienții
psihiatrici se prezintă la medic, iar afecțiunea care are cea mai mare comorbiditate
cu aceste simptome este depresia (Löwe et al., 2008), rezultatele indicând că
aproximativ 70% dintre persoanele cu depresie se confruntă cu simptome somatice,
iar un număr ridicat de simptome somatice se asociază cu un risc mai ridicat de
depresie (Simon et al., 1991, Simon et al., 1999, apud Fu et al., 2019). De asemenea,
 Doctorandă, Școala de Studii Avansate a Academiei Române (SCOSAAR), Calea Victoriei 125,
010071, București, România; E-mail: natalia_constantinescu@yahoo.com.
100 Natalia Constantinescu 2
30–75% dintre simptomele somatice sunt somatoforme, neputând fi identificată o

cauză organică (Kroenke et al., 1989, Kroenke et al., 1990, apud Kroenke et al., 1994).
Având în vedere rolul predictor al simptomelor somatice pentru diverse
afecțiuni mintale, precum și includerea acestora în criteriile de diagnostic ale
tulburării de somatizare, respectiv, tulburării cu simptome somatice, conform DSM
(Manualul Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale / Diagnostic and Statistical
Manual of Mental Disorders), se consideră necesară evaluarea simptomelor somatice
nu doar de către specialiștii din domeniul sănătății fizice, ci și de către cei din
domeniul sănătății mintale.
Unul dintre cele mai utilizate instrumente pentru evaluarea simptomelor
somatice este Chestionarul cu privire la starea de sănătate a pacientului-15 (Patient
Health Questionnaire-15, PHQ-15), chestionar dezvoltat de Kroenke et al. (2002)
și recomandat de Asociația Americană de Psihiatrie (American Psyhciatric Association,
APA) pentru evaluarea severității simptomelor somatice specifice tulburării cu
simptome somatice, menționată în DSM-5 (APA, 2013), respectiv, tulburării de
somatizare, menționată în DSM-IV-TR (APA, 2000). Acest instrument cu
autoadministrare este alcătuit din 15 itemi cu scorare obișnuită, care corespund
simptomelor somatice cu prevalența cea mai ridicată în rândul tulburării de
somatizare, reprezentând, totodată, aproximativ 90% dintre simptomele fizice întâlnite
în practica medicală (Kroenke et al., 2002). Chestionarul PHQ-15 constituie o
subscală a unui instrument mai amplu denumit Chestionarul cu privire la starea de
sănătate a pacientului (Patient Health Questionnaire, PHQ), dezvoltat de Spitzer
et al. (1999) și utilizat pentru detectarea a 8 tulburări mintale: tulburare depresivă
majoră, tulburare de panică, bulimie nervoasă, altă tulburare depresivă, altă tulburare
de anxietate, abuz/dependență de alcool, tulburare de mâncat compulsiv, tulburare
somatoformă (Kroenke et al., 2002). Completarea Chestionarului cu privire la starea de
sănătate a pacientului-15 (Patient Health Questionnaire-15, PHQ-15) constă în
indicarea disconfortului pe care individul l-a resimțit în ultimele 4 săptămâni, ca
urmare a prezenței simptomelor fizice, oferind răspunsuri pe o scală de tip Likert,
cu valori de la 0 (Deloc deranjat) la 2 (Mult deranjat), pentru cele 15 simptome
somatice. Scorul total se calculează însumând scorurile obținute la cei 15 itemi și
poate lua valori cuprinse între 0 și 30, iar valorile de referință pentru severitatea
simptomelor somatice sunt 5, 10 și 15: 0–4 severitate minimă; 5–9 severitate
scăzută; 10–14 severitate medie; 15–30 severitate ridicată (Kroenke et al., 2002).
Unele studii (Smith & Gardiner, 2006, Kroenke, 2006, Kroenke, 2007, apud Löwe
et al., 2008) au sugerat că un scor de minim 15 indică nu doar prezența simptomelor
somatice, ci și a somatizărilor. Varianta originală a chestionarului a fost validată de
Kroenke et al. (2002) într-un studiu pe pacienți adulți din diverse clinici. Fidelitatea s-a
investigat prin intermediul indicelui Cronbach alfa, care a avut valoarea 0.80.
Validitatea de construct s-a evaluat prin corelațiile cu scorurile obținute la alte
constructe relevante, precum statusul funcțional (evaluat din perspectiva a șase
domenii: mental, social, rol, general, durere și fizic), numărul de zile, în ultimele
3 Adaptarea PHQ-15 pe populația generală din România 101
trei luni, în care simptomele au perturbat activitățile cotidiene, dificultatea

simptomelor, precum și numărul de consultații medicale (Kroenke et al., 2002).
Chestionarul a fost validat, de asemenea, pe populația generală, prezentând
proprietăți psihometrice adecvate (Kocalevent et al., 2013). De asemenea, instrumentul
a fost tradus și validat pe diferite populații, obținându-se proprietăți psihometrice
foarte bune, însă diverse structuri factoriale. Astfel, modelul cu un factor general a
fost confirmat pe eșantioane din Europa, atât în contextul clinic – pacienți din
centre medicale din Spania (Cano-García et al., 2020; Leonhart et al., 2018), cât și
nonclinic – populația generală din Germania (Witthöft et al., 2013), studenți din
Spania (Lorca et al., 2021), Germania și Elveția (Witthöft et al., 2016). Studiile
realizate pe eșantioane din Asia au indicat o structură cu trei factori, pe populația
clinică – pacienți din centre de psihiatrie din Taiwan (Liao et al., 2016), respectiv,
o structură cu patru factori, pe populația generală din Hong Kong (Lee et al., 2011).
Chestionarul PHQ-15 este extrem de util pentru identificarea, într-un timp scurt,
a persoanelor care îndeplinesc criteriile de diagnostic ale tulburării de somatizare
(din DSM-IV-TR) sau ale tulburării cu simptome somatice (din DSM-5). De asemenea,
instrumentul poate fi utilizat pentru a identifica alte afecțiuni, precum anxietate sau
depresie, care se manifestă, în general, la nivel somatic. Instrumentul poate fi
utilizat atât în rândul populației clinice (în domeniul psihiatriei sau în alte ramuri
ale medicinei), cât și în rândul populației generale, prezentând proprietăți
psihometrice foarte bune. Având în vedere utilitatea practică a acestui instrument în
domeniul sănătății mintale, rezultatele contradictorii cu privire la structura sa
factorială, precum și lipsa unui astfel de instrument pentru evaluarea populației
românești, se consideră necesară adaptarea Chestionarului cu privire la starea de
sănătate a pacientului-15 (Patient Health Questionnaire-15, PHQ-15) pe populația
generală românească. În acest scop, s-au utilizat două eșantioane formate din
participanți care provin din toate regiunile României.
2. METODOLOGIE
2.1. TRADUCEREA ȘI ADAPTAREA CHESTIONARULUI CU PRIVIRE LA STAREA

DE SĂNĂTATE A PACIENTULUI-15 (PATIENT HEALTH QUESTIONNAIRE-15, PHQ-15)
Pentru adaptarea chestionarului PHQ-15 pe populația din România, nu a fost

necesară solicitarea acordului autorilor, întrucât, conform mențiunilor de pe site-ul
https://www.phqscreeners.com/, acest chestionar este scutit de drepturile de autor și
nu necesită aprobare pentru traducere și utilizare. Prima etapă a constat în
traducerea chestionarului, din limba engleză, în limba română, de doi psihologi,
cunoscători ai limbii engleze, la nivel avansat, iar pe baza acestor două traduceri
s-a realizat o versiune originală a instrumentului, în limba română. A doua etapă a
constat în retroversiunea acestei variante a chestionarului, de către alți doi
psihologi, vorbitori de limba engleză, la nivel avansat, iar cele două traduceri s-au
dovedit similare cu varianta originală a instrumentului. Pentru cea de-a treia etapă,
s-a recurs la metoda juriului (format din 23 de psihologi, absolvenți de master), cu

scopul de a realiza validitatea de conținut a itemilor, iar pe baza recomandărilor
primite, s-a realizat versiunea finală, în limba română, a chestionarului PHQ-15,
care a fost distribuită, ulterior, participanților.
2.2. PARTICIPANȚI ȘI PROCEDURĂ
Studiul s-a realizat pe două eșantioane. Eșantionul 1 a fost format din

300 participianți, cu următoarele caracteristici socio-demografice: vârste cuprinse
între 18 și 71 ani (M=34.18; SD=12.26); 49 (16%) bărbați și 251 (84%) femei;
75 (25%) singuri și 225 (75%) într-o relație; 73 (24%) studii medii și 227 (76%)
studii superioare; 98 (33%) venit scăzut, 137 (46%) venit mediu și 65 (21%) venit
ridicat. Eșantionul 2 a fost format din 500 participanți, cu următoarele caracteristici
socio-demografice: vârste cuprinse între 18 și 70 ani (M=25.82; SD=7.70);
68 (14%) bărbați și 432 (86%) femei; 154 (31%) singuri și 346 (69%) într-o relație;
179 (36%) studii medii și 321 (64%) studii superioare; 252 (50%) venit scăzut,
200 (40%) venit mediu, 47 (10%) venit ridicat, un participant nu a menționat
nivelul venitului.
Participanții au fost selectați din diverse surse: instituții, companii, grupuri
online. Aceștia au fost invitați să participe la studiu, au primit informațiile necesare
referitoare la cercetare și și-au dat consimțământul de a lua parte la studiu.
Participanții din primul eșantion au completat o fișă cu datele socio-demografice și
chestionarul PHQ-15, iar cei din al doilea eșantion au completat, în plus, un
chestionar pentru evaluarea simptomatologiei depresive. După aproximativ două
săptămâni, 82 participanți din primul eșantion – 11% bărbați și 89% femei, cu vârste
cuprinse între 18 și 64 ani (M=33.53, SD=11.27), au recompletat chestionarul PHQ-15,
etapă necesară pentru investigarea fidelității din perspectiva stabilității în timp a
rezultatelor. Datele au fost colectate în perioada februarie 2020 – iunie 2021,
participarea a fost voluntară, fără beneficii de natură financiară, iar studiul s-a
realizat în conformitate cu standardele etice în vigoare referitoare la colectarea
datelor în România.
2.3. INSTRUMENTE UTILIZATE PENTRU VALIDAREA CHESTIONARULUI

CU PRIVIRE LA STAREA DE SĂNĂTATE A PACIENTULUI-15
(PATIENT HEALTH QUESTIONNAIRE-15, PHQ–15)
Chestionarul cu privire la starea de sănătate a pacientului-9 (Patient Health

Questionnaire-9, PHQ-9) este un instrument cu autoadministrare, alcătuit din
9 itemi, care este utilizat pentru evaluarea simptomatologiei depresive, la vârsta
adultă. Chestionarul PHQ-9 constituie o subscală a unui instrument mai amplu
denumit Chestionarul cu privire la starea de sănătate a pacientului (Patient Health
Questionnaire, PHQ), care a fost descris anterior. Completarea Chestionarului cu
privire la starea de sănătate a pacientului-9 (Patient Health Questionnaire-9,
PHQ-9) constă în indicarea disconfortului pe care individul l-a resimțit în ultimele
2 săptămâni, ca urmare a prezenței simptomelor depresive menționate, oferind

răspunsuri pe o scală de tip Likert, cu valori de la 0 (Deloc) la 3 (Aproape zilnic),
pentru cele 9 simptome specifice depresiei. Scorul total se calculează însumând
scorurile obținte la cei 9 itemi și poate lua valori cuprinse între 0 și 27, iar valorile
de referință pentru severitatea depresiei sunt 5, 10, 15 și 20: 0–4 minimă;
5–9 ușoară; 10–14 moderată; 15–19 moderat severă; 20–27 severă (Kroenke et al.,
2001). Versiunea chestionarului PHQ-9 pentru populația românească a fost
dezvoltată de Spitzer, Williams, Kroenke și colegii acestora și nu necesită aprobare
pentru utilizare, conform mențiunilor de pe site-ul https://www.phqscreeners.com/.
2.4. ANALIZA STATISTICĂ
Pentru analiza statistică, s-a utilizat programul Jasp, versiunea 0.14.1,

disponibilă gratuit, pe internet, în scopul cercetării. Pentru investigarea fidelității și
a structurii factoriale, s-a utilizat primul eșantion, iar pentru confirmarea structurii
factoriale și investigarea validității predictive, s-a utilizat al doilea eșantion. Din
lotul total de 800 seturi de chestionare, s-au eliminat 36 de seturi (chestionare
incomplete sau participanți cu un grad incert de reprezentativitate culturală).
Așadar, analiza statistică s-a realizat pentru un număr de 764 participanți.
Statisticile descriptive au fost prezentate ca medie ± abatere standard, iar
condiția de normalitate a datelor s-a verificat prin calculul indicatorilor de asimetrie
(skewness) și boltire (kurtosis).
Fidelitatea s-a investigat atât din perspectiva consistenței interne (coeficienții
Cronbach alfa și McDonald omega), cât și din perspectiva stabilității în timp a
rezultatelor, la un interval de două săptămâni (coeficientul Spearman).
Analiza factorială exploratorie a debutat cu verificarea celor două condiții
necesare pentru realizarea analizei: a) condiția de adecvare a eșantionului – valori
peste 0.8 ale indicelui Kayser-Meyer-Olkin (KMO) (Field, 2000, apud Sava,
2011); b) condiția de sfericitate – testul Barlett pentru sfericitate să fie semnificativ
statistic (Hair et al., 1995, Tabachnick & Fidell, 2007, apud Williams et al., 2010).
Pentru a extrage factorii comuni, s-a recurs la extracția factorilor în axe principale
(principal axis factoring), iar rotirea factorilor a fost oblică, de tip Oblimin.
Pentru investigarea validității de construct, s-a testat modelul unifactorial,
prin analiza factorială confirmatorie, utilizându-se, pentru estimare, varianta
robustă a metodei celor mici pătrate ponderate diagonal (,,diagonally weighted
least squares” – DWLS), recomandată pentru datele de tip ordinal și/sau cele care
se abat de la distribuția normală (Hancock & Mueller, 2013; Koğar & Yilmaz
Koğar, 2015; Mîndrilă, 2010). Pentru determinarea gradului de adecvare a modelului
unifactorial, s-au utilizat următorii indicatori statistici: χ2, χ2/df, CFI, TLI, SRMR și
RMSEA. Se consideră că un model este adecvat dacă îndeplinește condițiile:
χ2 (testul chi-pătrat) este nesemnificativ statistic (Barrett, 2007, apud Hooper et al.,
2008); χ2/df (testul chi-pătrat relativ/normat) are o valoare mică, în intervalul 1–5
(Bollen, 1989, apud Guzmán-González et al., 2020); CFI (,,comparative fit index”)
are valoarea minim 0.95 (Hu & Bentler, 1999); TLI (,,Tucker-Lewis index”) are
valoarea minim 0.95 (Hu & Bentler, 1999); SRMR (,,standardized root mean
square residual”) are valoarea maxim 0.08 (Hu & Bentler, 1999); RMSEA (,,root
mean square error of approximation”): <0.05 model bun, 0.05-0.08 model acceptabil
(Browne & Cudeck, 1992, Steiger, 1989, apud Fabrigar et al., 1999), limita maximă a
intervalului de încredere să nu depășească 0.08 (Sava, 2011).
Validitatea predictivă s-a testat prin analiza de regresie simplă, în care
simptomele somatice au îndeplinit rolul de predictor al depresiei.
3. REZULTATE
3.1. STATISTICI DESCRIPTIVE ȘI CORELAȚII ÎNTRE ITEMI
În tabelul nr. 1 se regăsesc mediile, abaterile standard, indicatorii de asimetrie

(skewness) și boltire (kurtosis) pentru cei 15 itemi ai chestionarului, valori
corespunzătoare primului eșantion. Datele nu au o distribuție normală, constatându-se
că scorurile Z pentru skewness și kurtosis (calculate ca raport între valoarea
absolută și eroarea standard) nu se află în intervalul (-3.29, 3.29), corespunzător
distribuției normale pentru eșantioanele de 50–300 participanți, conform recomandărilor
propuse de Kim (2013). Rezultatele obținute pentru al doilea eșantion au fost similare,
scorurile Z neaflându-se în intervalul (-2, 2) pentru ZSkewness și (-7,7) pentru ZKurtosis,
corespunzător distribuției normale pentru eșantioanele de peste 300 de participanți
(Kim, 2013). Corelațiile dintre itemi au avut valori medii, majoritatea fiind cuprinse în
intervalul 0.20–0.40.
Tabelul nr. 1
Statistici descriptive pentru itemii Chestionarului cu privire la starea
de sănătate a pacientului-15 (PHQ-15)
Skewness Kurtosis
Item M SD
(Eroare standard) (Eroare standard)
Item 1 0.521 0.628 0.795 (0.146) – 0.375 (0.290)
Item 2 0.971 0.785 0.050 (0.146) – 1.371 (0.290)
Item 3 0.721 0.781 0.533 (0.146) – 1.170 (0.290)
Item 4 0.750 0.773 0.464 (0.146) – 1.185 (0.290)
Item 5 0.843 0.760 0.272 (0.146) – 1.223 (0.290)
Item 6 0.200 0.482 2.415 (0.146) 5.121 (0.290)
Item 7 0.475 0.672 1.093 (0.146) – 0.040 (0.290)
Item 8 0.164 0.450 2.814 (0.146) 7.351 (0.290)
Item 9 0.361 0.594 1.430 (0.146) 0.995 (0.290)
Item 10 0.325 0.603 1.688 (0.146) 1.688 (0.290)
Item 11 0.282 0.595 1.975 (0.146) 2.646 (0.290)
Item12 0.504 0.703 1.046 (0.146) – 0.247 (0.290)
Item 13 0.596 0.681 0.709 (0.146) – 0.627 (0.290)
Item 14 1.146 0.736 – 0.238 (0.146) – 1.122 (0.290)
Item 15 0.796 0.747 0.350 (0.146) – 1.136 (0.290)
3.2. FIDELITATEA
Valorile coeficienților Cronbach alfa și McDonald omega indică o consistență

internă bună (Cronbach α=0.852, McDonald ω=0.857), similară versiunii originale
(Cronbach α=0.80) (Kroenke et al., 2002). Valoarea ridicată a coeficientului de
corelație Spearman (rs=0.76, p<0.001) indică o bună stabilitate în timp a chestionarului.
3.3. STRUCTURA FACTORIALĂ
Analiza factorială exploratorie

Cele două condiții necesare pentru realizarea analizei factoriale exploratorii
au fost îndeplinite: 1) valoarea indicelui KMO peste 0.8 (KMO=0.878); b) testul
Barlett semnificativ statistic (χ2(105)=11149.815, p<0.001). Atât metoda analizei
paralele, cât și criteriul grafic al lui Cattell au indicat o soluție cu un factor, care
explică aproximativ 30% din totalul dispersiei. Fiecare dintre cei 15 itemi ai
chestionarului a fost saturat în acest factor, conform tabelului nr. 2.
Tabelul nr. 2
Rezultatele analizei factoriale exploratorii
Itemi PHQ-15 Saturație
Item 1 0.529
Item 2 0.532
Item 3 0.518
Item 4 0.387
Item 5 0.562
Item 6 0.457
Item 7 0.704
Item 8 0.527
Item 9 0.563
Item 10 0.406
Item 11 0.310
Item 12 0.503
Item 13 0.660
Item 14 0.681
Item 15 0.621
Deși itemii 4 și 11 au saturații sub 0.40, s-a decis menținerea acestora în

chestionar întrucât sunt relevanți pentru definirea conceptului studiat. Acești itemi
evaluează simptomele sexuale, care reprezintă unele dintre cele mai întâlnite
simptome somatice în practica medicală, în general, precum și în tulburarea de
somatizare, în special (Kroenke et al., 2002). În plus, saturațiile de minim 0.30 sunt
considerate acceptabile de diverși autori (Hair et al., 2010, apud Jin et al., 2018;
Holm et al., 2019).
Analiza factorială confirmatorie

Modelul cu un factor și 15 itemi a fost testat prin analiză factorială
confirmatorie, pe un alt eșantion, obținându-se un grad ridicat de adecvare a
modelului, cu următorii indicatori de potrivire: χ2(90)=192.96, p<0.001, χ2/df=2.14,
CFI=0.965, TLI=0.959, SRMR=0.067, RMSEA [90% CI]=0.049 [0.039 – 0.058].
Valoarea semnificativă a testului χ2 se poate datora dimensiunii ridicate a
eșantionului și nu poate fi considerată un criteriu pentru respingerea modelului,
astfel încât se recomandă utilizarea indicatorului χ2/df. Ținând cont de valorile
indicatorilor statistici, se poate concluziona că modelul cu un factor și 15 itemi este
validat.
3.4. VALIDITATEA PREDICTIVĂ
Rezultatele indică faptul că simptomele somatice reprezintă factor predictor

pentru depresie (F(1, 473)=420.80, p<0.001) și explică 47% din varianța depresiei.
Astfel, se poate concluziona că validitatea predictivă a fost confirmată.
4. DISCUȚII ȘI CONCLUZII
Acest studiu indică bune proprietăți psihometrice ale Chestionarului cu

privire la starea de sănătate a pacientului-15 (Patient Health Questionnaire-15,
PHQ-15), în rândul populației generale din România: consistență internă ridicată
(Cronbach α=0.852, McDonald ω=0.857), stabilitate în timp a rezultatelor,
la un interval de două săptămâni (rs=0,76), validitate predictivă pentru depresie
F(1, 473)=420.80, p<0.001. Modelul cu un factor general și 15 itemi s-a dovedit
adecvat, acest model fiind confirmat și de alte studii de validare a chestionarului
PHQ-15 (Leonhart et al., 2018; Lorca et al., 2021).
Studiul prezent reprezintă primul studiu de adaptare a Chestionarului cu privire
la starea de sănătate a pacientului-15 (Patient Health Questionnaire-15, PHQ-15),
în rândul populației generale din România, incluzând participanți din toate regiunile
țării. Acest instrument poate fi utilizat atât în domeniul sănătății fizice, cât și în
domeniul sănătății mintale (pentru evaluarea tulburării de somatizare și a tulburării
cu simptome somatice, precum și ca indicator al depresiei și anxietății, respectiv,
ca factor de risc pentru dezvoltarea acestor afecțiuni).
Chestionarul are avantajul de a fi extrem de ușor de utilizat în practică,
datorită numărului redus de itemi. De asemenea, instrumentul poate fi utilizat atât
pentru populația generală, cât și pentru cea clinică (psihiatrică sau nonpsihiatrică).
Studiul are, însă, anumite limite. În primul rând, la nivelul lotului total există
o disproporție de gen (15% bărbați, 85% femei), astfel încât se recomandă precauție
în generalizarea rezultatelor pe alte populații. De asemenea, studiul a fost realizat
pe populația generală, fără ca proprietățile psihometrice ale instrumentului să fie
investigate și în rândul populației clinice. Totodată, acest studiu reprezintă un
demers inițial de adaptare a chestionarului PHQ-15 pe populația românească și nu

este suficient pentru confirmarea modelului unifactorial, fiind necesare mai multe
studii, atât pe populația clinică, cât și pe populația generală.
Având în vedere rezultatele obținute, se poate concluziona că versiunea
românească a Chestionarului cu privire la starea de sănătate a pacientului-15
(Patient Health Questionnaire-15, PHQ-15) prezintă proprietăți psihometrice
adecvate, astfel încât poate fi utilizată pentru investigarea simptomelor somatice în
rândul populației generale. Studiul actual reprezintă un pas important în adaptarea,
pe populația generală, a acestui instrument, care este util nu doar pentru specialiștii
din domeniul sănătății fizice, ci și pentru cei din domeniul sănătății mintale (pentru
evaluarea tulburării cu simptome somatice sau a tulburării de somatizare, precum și
ca indicator al depresiei sau anxietății, respectiv, ca factor de risc pentru dezvoltarea
acestor afecțiuni). Direcțiile viitoare de cercetare ar putea consta în investigarea
proprietăților atât în eșantioane din populația generală, cât și în eșantioane din
populația clinică. De asemenea, chestionarul ar putea fi valorificat în construirea
unui nou instrument care să permită diagnosticarea tulburării cu simptome somatice,
conform DSM-5 (APA, 2013), ceea ce ar necesita includerea, pe lângă simptomele
somatice, a duratei acestora, precum și a elementelor cognitive, afective și
comportamentale asociate acestor simptome somatice.
Primit în redacție la: 23.11.2021
BIBLIOGRAFIE
1. ABDEL-KHALEK, A.M., Can somatic symptoms predict depression? Social Behavior and
Personality: An International Journal, 32, 7, 2004, p. 657–666.
2. AMERICAN PSYCHIATRIC ASSOCIATION, 2000/ ASOCIAȚIA PISHIATRILOR LIBERI
DIN ROMÂNIA, Manual de Diagnostic și Statistică a tulburărilor mentale, ediția a IV-a
revizuită, DSM IV-TR, București: Editura Pegasus, 2003.
3. AMERICAN PSYCHIATRIC ASSOCIATION, 2013/ DSM-5: Manual de diagnostic și clasificare
statistică a tulburărilor mintale, București: Editura Medicală Callisto, 2016.
4. CANO-GARCÍA, F.J., MUÑOZ-NAVARRO, R., SESÉ ABAD, A., MORETTI, L.S.,
MEDRANO, L.A., RUIZ-RODRÍGUEZ, P., GONZÁLEZ-BLANCH, C., MORIANA, J.A.,
CANO-VINDEL, A., Latent structure and factor invariance of somatic symptoms in the patient
health questionnaire (PHQ-15), Journal of Affective Disorders, 261, 2020, p. 21–29.
5. FABRIGAR, L.R., MACCALLUM, R.C., WEGENER, D.T., STRAHAN, E.J., Evaluating the
Use of Exploratory Factor Analysis in Psychological Research, Psychological Methods, 4, 3,
1999, p. 272–299.
6. FU, X., ZHANG, F., LIU, F., YAN, C., GUO, W., Editorial: Brain and Somatization Symptoms
in Psychiatric Disorders, Frontiers in psychiatry, 10, 2019, e146.
7. GUZMÁN-GONZÁLEZ, M., RIVERA-OTTENBERGER, D., BRASSARD, A., SPENCER, R.,
LAFONTAINE, M.F., Measuring adult romantic attachment: psychometric properties of the
brief Spanish version of the experiences in close relationships, Psicologia: Reflexão e Crítica, 33,
1, e9, 2020.
8. HANCOCK, G. R., MUELLER, R. O. (EDS.), Structural Equation Modeling: A Second Course
(2nd ed.), Charlotte: Information Age Publishing, 2013.
9. HOLM, M., ALVARIZA, A., FÜRST, C.J., ÖHLEN, J., ÅRESTEDT, K., Psychometric evaluation of
the anticipatory grief scale in a sample of family caregivers in the context of palliative care,
Health and Quality of Life Outcomes, 17, 1, 2019, e42.
10. HOOPER, D., COUGHLAN, J., MULLEN, M., Structural Equation Modelling: Guidelines for
Determining Model Fit, Electronic Journal of Business Research Methods, 6, 1, 2008, p. 53–60.
11. HU, L., BENTLER, P.M., Cutoff criteria for fit indexes in covariance structure analysis:
Conventional criteria versus new alternatives, Structural Equation Modeling, 6, 1, 1999, p. 1–55.
12. JASP TEAM, JASP (Versiunea 0.14.1) [Computer software], disponibil la: https://jasp-stats.org/
download/, 2020.
13. JIN, S., MOUSTAKI, I., YANG-WALLENTIN, F., Approximated Penalized Maximum Likelihood for
Exploratory Factor Analysis: An Orthogonal Case, Psychometrika, 83, 2018, p. 628–649.
14. KIM, H.-Y., Statistical notes for clinical researchers: assessing normal distribution (2) using
skewness and kurtosis, Restorative Dentistry & Endodontics, 2013, p. 52–54.
15. KOCALEVENT, R.-D., HINZ, A., BRÄHLER, E., Standardization of a screening instrument
(PHQ-15) for somatization syndromes in the general population, BMC Psychiatry, 13, 2013, e91.
16. KOĞAR, H., YILMAZ KOĞAR, E., Comparison of Different Estimation Methods for
Categorical and Ordinal Data in Confirmatory Factor Analysis, Journal of Measurement and
Evaluation in Education and Psychology, 6, 2, 2015, p. 351–364.
17. KROENKE, K., SPITZER, R.L., WILLIAMS, J.B., LINZER, M., HAHN, S.R., DEGRUY, F.V.
3RD, BRODY, D., Physical symptoms in primary care. Predictors of psychiatric disorders and
functional impairment, Archives of Family Medicine, 3, 9, 1994, p. 7740–779.
18. KROENKE, K., SPITZER, R.L., WILLIAMS, J.B., The PHQ-9: validity of a brief depression
severity measure, Journal of General Internal Medicine, 16, 9, 2001, p. 606–613.
19. KROENKE, K., SPITZER, R.L., WILLIAMS, J.B.W., The PHQ-15: Validity of a New Measure
for Evaluating the Severity of Somatic Symptoms, Psychosomatic Medicine, 64, 2, 2002, p. 258–266.
20. LEE, S., MA, Y.L., TSANG, A., Psychometric properties of the Chinese 15-item patient health
questionnaire in the general population of Hong Kong, Journal of Psychosomatic Research, 71, 2,
2011, p. 69–73.
21. LEONHART, R., DE VROEGE, L., ZHANG, L., LIU, Y., DONG, Z., SCHAEFERT, R.,
NOLTE, S., FISCHER, F., FRITZSCHE, K., VAN DER FELTZ-CORNELIS, C.M., Comparison
of the Factor Structure of the Patient Health Questionnaire for Somatic Symptoms (PHQ-15) in
Germany, the Netherlands, and China. A Transcultural Structural Equation Modeling (SEM)
Study, Frontiers in Psychiatry, 9, 2018, e240.
22. LIAO, S.C., HUANG, W.L., MA, H.M., LEE, M.T., CHEN, T.T., CHEN, I.M., GAU, S.S.,
The relation between the patient health questionnaire-15 and DSM somatic diagnoses, BMC
Psychiatry, 16, 1, 2016, e351
23. LÖWE, B., SPITZER, R.L, WILLIAMS, J.B, MUSSELL, M., SCHELLBERG, D., KROENKE, K.,
Depression, anxiety and somatization in primary care: syndrome overlap and functional
impairment, General Hospital Psychiatry, 30, 3, 2008, p. 191–199.
24. LORCA, A.M., LORCA, M.M., ÁLVAREZ, J.J.C., GARCÍA, J.A., ARMESILLA, M.D.C.,
Psychometric Properties of the Patient Health Questionnaire-15 (PHQ-15) and the General Health
Questionnaire-28 (GHQ-28). Validation in Spanish University Students During COVID-19
Outbreak, International Journal of Psychology and Psychoanalysis, 7, 1, 2021, e049.
25. MÎNDRILĂ, D., Maximum Likelihood (ML) and diagonally weighted least squares (DWLS)
estimation procedures: A comparison of estimation bias with ordinal and multivariate
non-normal data, International Journal of Digital Society, 1, 1, 2010, p. 60–66.
26. NAKAO, M, YANO, E, Somatic symptoms for predicting depression: one-year follow-up study
in annual health examinations, Psychiatry and Clinical Neurosciences, 60, 2, 2006, p. 219–225.
27. PFIZER (n.d.), Patient Health Questionnaire-9 (PHQ-9), disponibil la: https://www.phqscreeners.com/
images/sites/g/files/g10060481/f/201412/PHQ9_Romanian%20for%20Romania.pdf (ultima accesare
19 Noiembrie, 2021).
28. PFIZER (n.d.), Patient Health Questionnaire-15 (PHQ-15), disponibil la: https://www.phqscreeners.com/
images/sites/g/files/g10060481/f/201412/English_0%20(1).pdf (ultima accesare 19 Noiembrie,
2021).
29. SAVA, F.A., Analiza datelor în cercetarea psihologică, Cluj-Napoca: Editura ASCR, 2011.
30. SPITZER, R.L., KROENKE, K., WILLIAMS, J.B., Validation and utility of a self-report version
of PRIME-MD: the PHQ primary care study. Primary Care Evaluation of Mental Disorders.
Patient Health Questionnaire, JAMA, 282, 18, 1999, p. 1737–1744.
31. WILLIAMS, B., ONSMAN, A., BROWN, T., Exploratory factor analysis: A five-step guide for
novices, Journal of Emergency Primary Health Care (JEPHC), 8, 3, 2010, e9990399.
32. WITTHÖFT, M., HILLER, W., LOCH, N., JASPER, F., The latent structure of medically
unexplained symptoms and its relation to functional somatic syndromes, International Journal of
Behavioral Medicine, 20, 2, 2013, p. 172–183.
33. WITTHÖFT, M., FISCHER, S., JASPER, F., RIST, F., NATER, U.M., Clarifying the latent
structure and correlates of somatic symptom distress: A bifactor model approach, Psychological
Assessment, 28, 1, 2016, p. 109–115.
REZUMAT
Chestionarul cu privire la starea de sănătate a pacientului-15 (Patient Health Questionnaire-15,

PHQ-15) (Kroenke et al., 2002) reprezintă unul dintre cele mai utilizate instrumente pentru evaluarea
severității simptomelor somatice, precum și pentru depistarea somatizărilor. Obiectivul studiului prezent a
constat în dezvoltarea unei versiuni românești a acestui instrument și investigarea proprietăților
psihometrice în rândul populației generale. Datele au fost colectate de la 800 adulți din România, cu
vârste cuprinse în intervalul 18–71 ani (M=28.67, SD=10.27). Rezultatele au indicat consistență
internă bună (Cronbach α=0.852, McDonald ω=0.857), stabilitate în timp a rezultatelor, la retestarea
după 2 săptămâni (rs=0.76, p<0.001) și validitate predictivă (simptomele somatice explică 47% din
varianța depresiei). Analizele factoriale exploratorie și confirmatorie au susținut modelul unifactorial,
cu 15 itemi. Rezultatele confirmă că versiunea în limba română pentru PHQ-15 este un instrument util
pentru investigarea simptomelor somatice și a somatizării în rândul adulților.
RELAȚIA DINTRE ANXIETATE ȘI RISCUL PENTRU ABUZUL DE ALCOOL
ÎN RÂNDUL ADOLESCENȚILOR: ROLUL MODERATOR
AL SUPORTULUI SOCIAL DIN PARTEA FAMILIEI
GRIGORE IONAȘCU
Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă” din Chișinău, Republica Moldova
AURELIA GLĂVAN
Universitatea de Stat din Tiraspol, Republica Moldova
Abstract
A large body of research has revealed that alcohol abuse among adolescents is a major health
concern. Understanding the risk/protective factors associated with adolescent alcohol misuse is critical
to providing effective prevention and early individual interventions. Within this broad framework,
one area of increasing empirical attention is the association between adolescent alcohol abuse and
anxiety problems. Several studies suggest that family social support can effectively reduce health-related
problems, including anxiety and adolescent alcohol abuse. The aim of this study was to examine
whether family social support moderates the association between anxiety symptoms and adolescent
alcohol abuse risk. A population-based sample of 688 Romanian adolescents completed several
standardized instruments, including a measure of current risk of alcohol abuse, the Multidimensional
Scale of Perceived Social Support (Zimet et al., 1988), and an anxiety index from the Youth
Self-Report (Achenbach și Rescorla, 1991). The risk of alcohol abuse was positively associated with
anxiety (r = 0.373; p < 0.001) and negatively associated with family social support (r = - 0.280;
p < 0.001). An inverse relationship was found between family social support and anxiety (r = - 0.341;
p < 0.001). Hierarchical linear multiple regression analysis provided support for the moderation
relationship. In summary, family social support may act as a buffer by reducing the risks associated
with anxiety. Some practical implications for preventive interventions are discussed.
Cuvinte-cheie: adolescenți, abuz de alcool, anxietate, suport social din partea familiei, efect de
moderare.
Keywords: adolescents, alcohol abuse, anxiety, family social support, moderating effect.
1. INTRODUCERE
În rândul adolescenților, consumul de alcool acoperă un spectru care variază

de la abstinența totală la dependență (American Academy of Pediatrics, 2010).
Conform datelor studiului Monitoring the Future desfășurat în SUA (care a
sistematizat pentru anul 2018 informații cu privire la amploarea consumului de
substanțe psihoactive în rândul adolescenților, studenților și al adulților absolvenți
Doctorand, Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, Str. Ion Creangă, Nr. 1,
Chișinău, Republica Moldova, MD-2069; E-mail: grig_nsc@yahoo.com.
112 Grigore Ionașcu, Aurelia Glăvan 2
de liceu), până la sfârșitul liceului, 59 % dintre elevii americani consumaseră mai

multe pahare de alcool, iar 42.9 % dintre elevii de clasa a XII-a se îmbătaseră cel
puțin o dată (Johnston et al., 2019). În Europa este în desfășurare proiectul
European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs (ESPAD). Acesta
este unul dintre cele mai extinse proiecte internaționale axate pe studiul consumului de
substanțe psihoactive în rândul adolescenților. Studiul se bazează pe colaborarea
dintre echipe independente de cercetare din aproximativ 40 de țări europene printre
care se numără și România. În țara noastră, proiectul este coordonat de Agenția
Națională Antidrog și susținut de Ministerul Educației Naționale. Colectarea datelor se
realizează o dată la patru ani. Pentru perioada 1999–2019, proporţia adolescenţilor
români cu vârsta de 16 ani care au fost chestionați și care consumaseră de-a lungul
vieţii cel puțin o dată o băutură alcoolică a variat între 85 % și 81.2 % (cf. Agenția
Națională Antidrog, 2019). Pentru anul 2019, aceasta s-a plasat peste media țărilor
(fp = 78.5 %) care au raportat date pentru proiectul ESPAD. Conform datelor,
74 % dintre adolescenții care au fost chestionați în anul 2019 consumaseră de-a
lungul vieţii cel puțin o dată o băutură alcoolică. Acest procent s-a plasat din nou
peste media (fp = 69.4 %) pentru țările incluse în proiectul ESPAD. Pentru toate
perioadele de referință, băieții au evidențiat rate mai mari ale consumului de alcool.
A. Sandovici, M. Tufeanu și M.L. Mihăilă (2016) au efectuat un studiu prin
care au urmărit factorii ce contribuie la predicția comportamentelor cu risc
pentru sănătatea fizică și mintală a adolescenților. Participanții la studiu au fost
556 adolescenți români (354 fete și 196 băieți). Dintre adolescenţii chestionaţi,
11 % au declarat că obişnuiau să consume bere des sau în fiecare zi, 5.9 %
consumau vin frecvent, 2 % – gin, 2.7 % – lichior și 8.3 % – băuturi spirtoase tari.
Datele au indicat o asociere semnificativă din punct de vedere statistic între sexul
adolescenților și frecvența consumului de bere (28.4 % – băieți vs 4.9 % – fete) sau
vin (10.5 % – băieți vs 3.4 % – fete). Predictorii frecvenței consumului de bere au
fost sexul masculin, atitudinea favorabilă față de angajarea în comportamente cu
risc, suportul social din partea familiei și satisfacția față de familie. Predictorii
frecvenței consumului de vin au fost sexul masculin și atitudinea favorabilă față de
angajarea în comportamente cu risc, iar cei ai frecvenței consumului de băuturi
spirtoase tari au fost atitudinea favorabilă față de angajarea în comportamente cu
risc și percepția pozitivă a beneficiilor asociate acestora. Este binecunoscut faptul
că utilizarea alcoolului la vârste timpurii se asociază cu un risc mai ridicat pentru
probleme în viitor în ceea ce privește consumul acestei substanțe din categoria
inhibitoarelor difuze ale sistemului nervos central (DeWit et al., 2000; Grant,
Stinson și Harford, 2001).
Abuzul de alcool a fost definit ca un tipar dezadaptativ al consumului acestei
substanțe, care conduce la o afectare semnificativă din punct de vedere clinic sau la
stres, manifestate prin cel puțin unul dintre următoarele simptome pe parcursul unei
perioade de 12 luni (DSM-IV-TR, 2000): a) consum recurent de alcool, care are ca
rezultat neîndeplinirea obligațiilor majore de la locul de muncă, școală sau acasă;
b) consum recurent de alcool în situații în care acest comportament este periculos
pentru sănătatea fizică; c) probleme legale recurente provocate de consumul de
3 Anxietate și abuz de alcool în rândul adolescenţilor 113
alcool; d) continuarea consumului de alcool în ciuda problemelor sociale recurente,

care sunt cauzate sau exacerbate de efectele alcoolului; e) simptome care nu
îndeplinesc criteriile de diagnostic pentru dependența de alcool. În DSM-IV,
dependența de alcool este înțeleasă ca un tipar dezadaptativ al consumului, care
conduce la o afectare semnificativă din punct de vedere clinic manifestată prin cel
puțin trei dintre următoarele simptome pe parcursul unei perioade de 12 luni:
a) toleranță la consum (creșterea cantității de alcool pentru a se ajunge la efectul
dorit); b) sindrom de abstinență – modificări dezadaptative ale comportamentului,
care sunt însoțite de simptome fiziologice și cognitive; c) consum de alcool în
cantități mari sau pentru perioade de timp mai lungi decât a intenționat băutorul;
d) dorință persistentă sau eforturi eșuate de reducere a consumului; e) timp
îndelungat petrecut pentru procurarea alcoolului, consum sau recupererea de pe
urma efectelor consumului; f) renunțare la activitățile sociale, ocupaționale sau
recreative ca urmare a consumului sau reducerea acestora; g) consum continuat în
ciuda faptului că băutorul știe că are probleme somatice sau psihologice care sunt
cauzate sau exacerbate de alcool. În DSM-IV (2000), abuzul și dependența de
alcool au fost descrise drept entități clinice distincte. În DSM-5 (2013), acestea
sunt reunite într-o categorie unică denumită tulburări legate de consumul de alcool.
Criteriile de diagnostic pe care le-am enumerat mai sus au fost dezvoltate mai
ales pentru cercetarea și munca clinică pe populația de adulți aflați în risc. Există
anumite limite în aplicarea lor pentru clasificarea formelor de utilizare a alcoolului
și a riscurilor asociate în rândul adolescenților. De exemplu, așa cum este definită
în DSM-IV, dependența de alcool poate să nu aibă timp să se dezvolte la un
adolescent, mai ales la debutul acestei perioade de vârstă (American Academy of
Pediatrics, 2010). Cu toate acestea, adolescentul poate să se angajeze într-un
comportament de consum foarte riscant. De asemenea, aplicabilitatea criteriilor
poate fi limitată prin faptul că cei mai mulți dintre adolescenți nu experimentează
sindromul de abstinență, iar toleranța la alcool (care este un proces ce se dezvoltă
în timp) are o specificitate scăzută pentru adolescenți. Unii cercetători și clinicieni
vorbesc despre utilizarea nocivă sau dăunătoare a alcoolului, în timp ce alții preferă
termeni precum consumul problematic de alcool sau utilizarea greșită a alcoolului
(engl. alcohol misuse), însă nu oferă clarificări conceptuale care să conducă spre o
definiție operațională. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem faptul că, în
comparație cu populația adultă, adolescenții sunt mult mai predispuși să consume
episodic, deodată și într-o perioadă de timp scurtă (de obicei, câteva ore) o cantitate
mare de alcool (Stolle, Sack și Thomasius, 2009). În literatura internațională, acest
comportament cu risc este cunoscut sub denumirea de binge drinking (băutul excesiv).
Această particularitate face ca, pentru grupa de vârstă analizată, consumul compulsiv
de alcool să fie periculos, mai ales atunci când este asociat cu utilizarea altor
substanțe psihotrope (de exemplu, etnobotanice sau droguri cu risc ridicat). Având
în vedere toate aspectele pe care le-am expus, optăm pentru termenul abuz de
alcool prin care nu înțelegem dependența de alcool (așa cum a fost definită aceasta
în DSM-IV), ci mai degrabă situația în care un adolescent consumă ocazional sau
episodic o cantitate de alcool atât de mare, încât poate să-și pună în pericol
sănătatea fizică și psihică, precum și relațiile interpersonale, viața școlară, integritatea

morală, imaginea socială ș.a.
Numeroase studii de teren (transversale sau longitudinale), sinteze ale literaturii
care s-a preocupat de consumul de substanțe psihoactive în rândul adolescenților și
al tinerilor, precum și metaanalize au radiografiat factorii care contribuie la creșterea
riscului pentru tulburări din spectrul consumului de alcool sau factorii protectivi.
Aceștia acoperă următoarele domenii (American Academy of Pediatrics, 2010;
Fitzgerald et al., 2018; Hawkins, Catalano și Miller, 1992; Pedersen și von Soest,
2015; Resnick et al., 1997): a) factori individuali – vârsta, sexul, profilul
neurobiologic, mediul de rezidență, background-ul rasial/etnic, stresul psihic,
evenimentele de viață traumatizante, anxietatea, depresia, stima de sine, sentimentul de
singurătate, stilul de coping la solicitări, optimismul, abilitățile sociale, satisfacția
față de viață, problemele în ceea ce privește consumul altor substanțe psihotrope
(de exemplu, canabis), antecedentele delincvențiale etc.; b) factori familiali –
problemele legate de consumul de alcool în rândul părinților, nivelul scăzut al
educației și statutul ocupațional precar, monoparentalitatea, problemele de sănătate
mintală ale părinților, lipsa atașamentului față de părinți/familie, sărăcia suportului
din partea familiei, conflictele intrafamiliale, coeziunea familială slabă, permisivitatea
părinților etc.; c) factori școlari – atașamentul față de școală, suportul din partea
profesorilor, eșecul școlar, victimizarea prin bullying etc.; d) factori care țin de
relațiile interpersonale – nivelul integrării în grupurile de covârstnici (de exemplu,
acceptarea socială), suportul din partea covârstnicilor, atașamentul față de prieteni,
calitatea relațiilor romantice, experiența despărțirilor de un partener romantic etc.;
e) factori sociali – caracteristicile cartierului/zonei rezidențiale, victimizarea prin
bullying în cadrul comunității, solicitarea ajutorului informal, problemele legale cu
organele de poliție, prietenia cu alți adolescenți care au probleme cu alcoolul,
expunerea la modelele prezentate în mass-media etc.
Adolescența este o perioadă de tranziție marcată de numeroase schimbări în
ceea ce privește înfățișarea fizică, imaginea de sine și identitatea în general,
cogniția, independența față de părinți și autonomia individuală, relațiile sociale,
experiențele romantice, sexualitatea, confuzia valorilor și personalitatea în ansamblul ei
(Papalia, Wendkos Olds și Duskin Feldman, 2010). Un adolescent se poate
confrunta cu temeri (de exemplu, schimbările corporale rapide, solicitările școlare
ridicate, dificultățile în relațiile romantice, așteptările mari din partea părinților,
incertitudinea în legătură cu propriul viitor etc.) a căror gestionare necesită sprijinul
constant din partea familiei, profesorilor, consilierului școlar și a altor persoane
semnificative din propria sa rețea socială. Adesea, schimbările majore pe care
adolescenții le experimentează sunt însoțite de creșterea drastică a stresului psihic.
La rândul lui, stresul poate conduce la numeroase probleme emoționale și
comportamente dezadaptative, printre care se numără și anxietatea (Anyan și
Hjemdal, 2016; Mann et al., 2011; Ngai și Cheung, 2000; van Oort et al., 2010).
Anxietatea este o stare emoțională care constă în gânduri recurente, senzații
neplăcute și modificări fiziologice ce apar ca răspuns la un stimul (situație sau
eveniment de viață) perceput ca fiind amenințător (Dafinoiu, 2015).
În ultimele decenii, conceptul referitor la suport a atras un interes din ce în ce

mai mare din partea cercetătorilor care au subliniat beneficiile pe care această
resursă oferită de reţeaua socială le aduce în planul sănătăţii fizice şi mintale,
precum şi în cel al stării de bine a indivizilor de toate vârstele (Cohen, Gottlieb şi
Underwood, 2000; Robu, 2012; Schwarzer şi Buchwald, 2004). Literatura din
domeniul științelor comportamentale prezintă o distincţie conceptuală între suportul
social efectiv primit şi cel perceput (Gottlieb şi Bergen, 2010; Uchino, 2009).
Integrând cele două perspective teoretice, P. A. Thoits (2010) oferă o definiţie
comprehensivă suportului social pe care îl conceptualizează prin asistenţa emoţională,
informaţională sau practică pe care o persoană o primeşte de la alte persoane din
propria reţea socială sau pe care o percepe ca fiind disponibilă atunci când are
nevoie de ea. Așadar, suportul social se referă la experiența unei persoane care se
simte apreciată, respectată, iubită și îngrijită de alte persoane care sunt prezente în
viața ei (Gurung, 2006). Suportul social poate fi oferit de către familie, prieteni,
profesori, consilieri școlari, colegi de muncă, specialiști din diverse instituții
comunitare sau de către orice alt grup social/religios la care o persoană este afiliată.
În comparație cu frecvența sprijinului de care un copil/adolescent beneficiază
efectiv, calitatea suportului social perceput și primit ca atare este mai importantă
pentru sănătatea mintală și funcționarea pozitivă (Chu, Saucier și Hafner, 2010;
Holahan, Valentiner și Moos, 1995).
Lipsa suportului social este considerată unul dintre factorii care generează o
varietate de probleme psihologice în rândul copiilor și al adolescenților. Există
dovezi empirice consistente pentru rolul protectiv pe care suportul social din partea
familiei, prietenilor, profesorilor sau a altor persoane semnificative îl joacă în
raport cu o serie de riscuri ce pot interveni în traseul dezvoltării și în funcționarea
pozitivă a adolescenților, precum anxietatea, depresia, comportamentele
deviante/delincvente, dificultățile în relațiile sociale, nivelul scăzut al adaptării
la sarcinile școlarității, stresul psihic ș.a. (Auerbach et al., 2011; Barrera și
Garrison-Jones, 1992; Robu, 2013; Rosenfeld, Richman și Bowen, 2000; Rueger,
Malecki și Demaray, 2010; Sterrett et al., 2011; Young et al., 2005).
Mai multe studii au evidențiat rolul pe care suportul social perceput îl
joacă în protejarea adolescenților împotriva anxietății (Brailovskaia et al., 2018;
Koçkar și Gençöz, 2004; McDonald et al., 2010; van Droogenbroeck, Spruyt și
Keppens, 2018), precum și a consumului problematic de substanțe, inclusiv alcool
(Fitzgerald et al., 2018; Hamdan-Mansour, Puskar și Sereika, 2007; Parker și
Benson, 2004; Piko, 2000; Resnick et al., 1997; Stice și Barrera, 1995). Un studiu
intercultural efectuat pe trei eșantioane de studenți care au inclus 4.433 subiecți din
Germania, 3.774 subiecți din Rusia și 4.982 subiecți din China a evidențiat corelații
negative între suportul social perceput, respectiv anxietate, depresie și stresul psihic
(Brailovskaia et al., 2018). În plus, în toate eșantioanele analizate, reziliența a
mediat semnificativ relațiile dintre suportul social și indicatorii negativi ai sănătății
mintale. Autorii acestui studiu concluzionează că suportul social și reziliența sunt
factori interconectați care, indiferent de condițiile geografice, istorice, sociale și
culturale, contribuie la sănătatea mintală a unui adolescent. Pe o altă direcție,
ipoteza suportului social care acționează ca un tampon (Cohen și Wills, 1985)

sugerează că sprijinul pe care un adolescent îl primește din partea membrilor
propriei sale rețele sociale contribuie la reducerea tensiunii psihice și protejează
împotriva efectelor negative (de exemplu, anxietate sau depresie) pe care le poate
avea stresul produs de schimbările specifice adolescenței sau evenimentele de viață
negative. Această ipoteză a fost testată în mai multe studii empirice efectuate în
populația de adolescenți (Cheng, 1997; Holahan, Valentiner și Moos, 1995; Young
et al., 2005).
2. PREZENTUL STUDIU
2.1. SCOP
În prezentul studiu, ne-am propus explorarea relaţiilor dintre nivelul anxietății,

percepția cu privire la suportul social din partea familiei și riscul pentru abuzul de
alcool în rândul adolescenților români. Întrebarea care ne-a orientat demersul
investigativ a fost: Pentru niveluri diferite ale suportului social din partea familiei,
relaţia dintre nivelul anxietății în rândul adolescenților şi riscul pentru abuzul de
alcool este diferită? Principala premisă care a stat la baza investigației a fost că
percepția pe care un adolescent o are cu privire la disponibilitatea și calitatea
suportului social pe care familia i-l oferă acționează ca un amortizor care reduce
impactul negativ pe care anxietatea îl poate avea prin abuzul de alcool (Figura nr. 1).
Ipoteza pe care am testat-o este o extensie a modelului amortizării stresului,
potrivit căruia suportul social reduce posibilele efecte negative ale stresului psihic
(Cohen și Pressman, 2004; Cohen și Wills, 1985).
Figura nr. 1
Reprezentarea schematică a variabilelor de interes şi a relaţiilor dintre acestea
2.2. PARTICIPANȚI ȘI PROCEDURĂ
Datele brute au fost obținute prin prelucrarea răspunsurilor valide pe care

688 adolescenți români (321 fete și 367 băieți) le-au oferit la chestionarele
administrate în contextul unui studiu mai amplu prin care s-au urmărit dimensiunile
psiho-socio-comportamentale ale consumului de alcool în adolescență. Eșantionul
a inclus 407 elevi în clasa a X-a și 281 elevi în clasa a XI-a. În momentul colectării
datelor din populația școlară, adolescenții aveau vârste cuprinse între 15 și 19 ani
(M = 16.46; mediana = 16; SD = 0.84). Participanții erau rezidenți fie în mediul
rural (n = 444), fie în cel urban (n = 244) și proveneau din familii intacte (n = 494),
familii temporar dezintegrate prin plecarea părinților la muncă în străinătate
(n = 72) sau din familii dezorganizate prin decesul unuia dintre părinți sau prin
divorț (n = 22).
Colectarea datelor a fost realizată în perioada septembrie–noiembrie 2020 cu
ajutorul consilierilor școlari și al profesorilor diriginți. Participanții la studiu au fost
recrutați printr-o strategie nealeatorie (eșantion de conveniență). Bazinul de recrutare a
fost reprezentat de populația de elevi din 14 instituții de învățământ liceal care fac
parte din rețeau școlară rurală/urbană a județului Galați. Răspunsurile la itemii
incluși în protocolul standardizat au fost anonime pentru a se controla efectul
dezirabilității sociale.
2.3. INSTRUMENTE ADMINISTRATE PENTRU COLECTAREA DATELOR
În studiul mai larg care și-a focalizat atenția pe dimensiunile psiho-socio-

comportamentale ale consumului de alcool în rândul adolescenților români,
participanții au completat un protocol standardizat care a inclus 168 de itemi
repartizați în conținutul a 15 chestionare, inventare și scale. În prezentul articol,
vom trece în revistă doar instrumentele prin care au fost măsurate anxietatea, riscul
pentru abuzul de alcool, respectiv suportul social din partea familiei.
Anxietatea a fost operaționalizată utilizându-se zece itemi preluați din versiunea
în limba română a subscalei Anxietate din Youth Self-Report (YSR; Achenbach
și Rescorla, 2001; adaptarea în România a fost coordonată de A. Dobrean și
este comercializată de Romanian Psychological Testing Services). Instrumentul
multidimensional YSR face parte din sistemul ASEBA (Achenbach System of
Empirically Based Assessment) care oferă posibilitatea unei evaluări cuprinzătoare
a aspectelor pozitive și negative ale adaptării la sarcinile dezvoltării în rândul
(pre)adolescenţilor. YSR include două componente, dintre care una se referă la
competenţele sociale și a doua vizează problemele emoţionale (anxietatea, depresia,
însingurarea și izolarea, respectiv acuzele somatice) şi pe cele comportamentale
(încălcarea regulilor sociale, respectiv manifestările agresive). În versiunea originală,
anxietatea poate fi măsurată cu 13 itemi, dintre care au fost selectați zece itemi
pentru studiul pe care l-am realizat. Două exemple de itemi sunt: ,,Îmi este frică
că aş putea gândi sau face ceva rău”, ,,Sunt critic/-ă cu mine însumi/însămi”.
La fiecare dintre itemi, un subiect poate răspunde prin alegerea uneia dintre cele
trei variante pe care le are la dispoziţie, şi anume: 0 – nu este deloc adevărat pentru
mine, 1 – este doar uneori adevărat pentru mine, 2 – este foarte (adesea) adevărat
pentru mine. Instrumentul YSR (inclusiv subscala Anxietate) are calități psihometrice
consistente care au fost evidențiate în mai multe studii ample și riguroase
(Achenbach și Rescorla, 2001; Ivanova et al., 2007). În prezentul studiu, validitatea
de construct internă a versiunii de lucru pe care am utilizat-o pentru măsurarea
anxietății a fost testată prin efectuarea analizei factoriale confirmatorii cu ajutorul
aplicației AMOS 20.0 (Arbuckle, 2011). Modelul metric care a fost reținut pentru
prelucrările ulterioare i-a inclus pe toți cei zece itemi. Aceștia au fost constrânși să
satureze un singur factor latent. De asemenea, în baza sugestiilor pentru îmbunătățirea
parametrilor modelului, care sunt incluse în output-ul ce poate fi obținut cu
aplicația AMOS, erorile pentru doi dintre itemi au fost constrânse să coreleze între
ele. Modelul rezultat a evidențiat o adecvare bună din punct de vedere statistic
(Kline, 2011; Schermelleh-Engel, Moosbrugger și Müller, 2003): χ2 = 65.54,
df = 34, p = 0.001, χ2/df = 1.92, GFI = 0.980, AGFI = 0.967, NNFI/TLI = 0.959,
NFI = 0.939, CFI = 0.969, RMSEA = 0.038, CI90 % RMSEA = 0.024-0.051. Valorile
standardizate ale saturațiilor pe care itemii le-au avut în factorul latent au fost
cuprinse între 0.27 și 0.66 (p < 0.001). Pentru ansamblul celor zece itemi,
consistența internă a fost satisfăcătoare (α Cronbach = 0.76). Pentru fiecare dintre
adolescenții care au participat la studiu, scorul total a fost calculat prin însumarea
scorurilor la cei zece itemi (domeniul de variație posibil: 0-20). Scorul ridicat a fost
interpretat ca indicator al nivelului ridicat al anxietății.
În vederea măsurării riscului pentru abuzul de alcool, adolescenții care au
participat la prezentul studiu au completat un instrument ce a inclus zece itemi la
care au răspuns prin alegerea uneia dintre variantele DA sau NU. Două exemple de
itemi sunt: ,,Ai avut vreodată probleme cu alte persoane sau cu poliția din cauza
consumului de alcool?”, ,,Obișnuiești să consumi alcool pentru a te relaxa, a te
simți mai bine cu tine însuți/însăți sau pentru a te integra într-un grup de prieteni/
la o petrecere?”. Opt dintre cei zece itemi au fost preluați și adaptați din bazinul de
itemi care a stat la baza construirii și validării instrumentului CRAFT – Car, Relax,
Alone, Forget, Friends, Trouble (Knight et al., 1999). Acesta permite screening-ul
adolescenților care prezintă un risc ridicat pentru tulburări legate de utilizarea
alcoolului sau a altor substanțe. Validitatea instrumentului a constat în atenția mai
multor studii (Dhalla, Zumbo și Poole, 2011; Knight et al., 2002). Un alt item
(,,Ți-ai neglijat vreodată obligațiile pe care le ai în familie, temele pentru școală,
ieșirile cu prietenii tăi, relația cu iubitul tău/iubita ta pentru mai mult de două zile la
rând din cauza consumului de alcool ?”) are la bază un item preluat din Brief
Michigan Alcoholism Screening Test (BMAST; Pokorny, Miller și Kaplan, 1972).
Un ultim item [,,Crezi că ceilalți (prietenii tăi, colegii de școală) beau alcool mai
mult decât tine?] a fost formulat pentru a servi studiului pe care l-am realizat. S-a
pornit de la premisa că un adolescent care se compară cu alți covârstnici în ceea ce
privește consumul de alcool poate conștientiza că are probleme care necesită ajutor
specializat. Setul format din cei zece itemi la care ne-am referit a fost supus
analizei factoriale confirmatorii în vederea explorării validității de construct. Un
prim model metric ipotetic a constrâns toți itemii să satureze un singur factor latent.
Nu a fost impusă nicio altă constrângere cu privire la corelațiile dintre erorile
asociate itemilor. Deși modelul a evidențiat o adecvare foarte bună, saturația unui
item în factorul latent nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic.
Din acest motiv, itemul a fost eliminat și analiza reluată. Noul model metric a
evidențiat, de asemenea, o adecvare statistică foarte bună: χ2 = 37.36, df = 27,
p = 0.088, χ2/df = 1.38, GFI = 0.987, AGFI = 0.979, NNFI/TLI = 0.973,
NFI = 0.931, CFI = 0.980, RMSEA = 0.024, CI90 % RMSEA = 0.000-0.042. Saturațiile
itemilor în factorul latent au avut valori standardizate cuprinse între 0.24 și 0.59
(p < 0.001). Pentru ansamblul celor nouă itemi, consistența internă a fost
satisfăcătoare (KR20 = 0.62). Prin urmare, pentru fiecare dintre adolescenții care au
participat la studiu a fost calculat un scor total prin însumarea scorurilor la itemii
reținuți în urma analizei factoriale confirmatorii (domeniul de variație posibil: 0-9).
Un scor ridicat a fost considerat ca indicator al riscului pentru abuzul de alcool.
Percepţia pe care adolescenții o aveau cu privire la disponibilitatea şi adecvarea
suportului social din partea familiei, prietenilor şi a altor persoane semnificative a
fost măsurată utilizându-se versiunea în limba română (Robu, Sandovici și Ciudin,
2020) pentru Multidimensional Scale of Perceived Social Support (MSPSS;
Zimet et al., 1988). Acest instrument permite evaluarea subiectivă a disponibilităţii
şi adecvării suportului instrumental și emoțional din trei surse specifice, și anume
familie (4 itemi), prieteni (4 itemi), respectiv alte persoane semnificative din
rețeaua socială a unui subiect (4 itemi). Subscala Familie include itemi precum
,,Familia mea se străduieşte să mă ajute, atunci când am nevoie” sau ,,Familia mea
este întotdeauna dispusă să mă ajute să iau anumite decizii”. La fiecare dintre
itemi, răspunsul poate fi furnizat pe o scală de tip Likert cu şapte ancore verbale,
care sunt distribuite gradual de la 1 – dezacord puternic la 7 – acord puternic.
Pentru fiecare dintre sursele de suport, scorul total se obţine prin însumarea
scorurilor la itemii corespunzători (domeniul de variaţie posibil: 4–28). Scorurile
ridicate semnifică disponibilitatea și adecvarea suportului social din partea familiei,
prietenilor sau a altor persoane semnificative. Instrumentul MSPSS are calități
psihometrice consistente (López și Cooper, 2011; Zimet et al., 1988), motiv pentru
care este utilizat frecvent în studii realizate pe eșantioane de adolescenți, tineri și
adulți care au diverse background-uri sociale, culturale sau medicale. Validitatea și

fidelitatea instrumentului MSPSS au fost confirmate în mai multe studii efectuate
atât pe eșantioane formate din adolescenți selectați din populația comunitară cu
diferite caracteristici rasiale și/sau etnice (Bruwer et al., 2008; Cheng și Chan, 2004;
Edwards, 2004), cât și pe eșantioane clinice formate din adolescenți diagnosticați
cu tulburări psihice (Kazarian și McCabe, 1991). V. Robu, A. Sandovici și M. Ciudin
(2020) au selectat din populația comunitară trei eșantioane de adolescenți și au
adus dovezi consistente pentru structura factorială, validitatea discriminantă și
concurentă, respectiv fidelitatea (consistența internă și stabilitatea test-retest)
versiunii în limba română pentru MSPSS. În prezentul studiu, consistența internă
pentru subscala Familie a fost bună (α Cronbach = 0.87).
2.4. ASPECTE TEHNICE ALE ANALIZEI CANTITATIVE A DATELOR
Datele brute au fost analizate utilizându-se aplicația SPSS pentru Windows

20.0 (IBM SPSS, Chicago, IL). Pentru toate variabilele cantitative pe care ne-am
focalizat atenția a fost verificată normalitatea distribuţiilor. Aceasta este o condiţie
importantă pentru utilizarea tehnicilor statistice multivariate. În cazul unei distribuţii
univariate normale, valorile indicatorilor simetriei (skewness) şi boltirii (kurtosis)
trebuie să fie egale cu zero. Nu există un reper clar care să indice ce valori ale celor
doi indicatori sunt acceptabile pentru a se concluziona că distribuţia unei variabile
este normală. Unii autori (Morgan et al., 2004) oferă ca repere critice ± 1.
Rezultatele simulărilor statistico-matematice sugerează că valori ale indicatorului
skewness situate în afara intervalului [-2; 2], respectiv, valori ale indicatorului
kurtosis situate în afara intervalului [- 4, 4] distorsionează sever rezultatelor testelor
multivariate (West, Finch şi Curran, 1995).
Modelul în care suportul social din partea familiei a fost presupus ca având
un efect moderator asupra relaţiei dintre nivelul anxietății şi riscul pentru abuzul de
alcool în rândul adolescenților a fost testat utilizându-se analiza de regresie liniară
multiplă ierarhică (Labăr, 2008). Un moderator este o variabilă calitativă sau
cantitativă care influențează direcţia şi/sau intensitatea relaţiei dintre o variabilă
independentă şi una dependentă. Variabila moderatoare este similară cu o variabilă
suplimentară care, alături de cea independentă, covariază cu variabila dependentă.
Pentru a se putea vorbi despre o relaţie de moderare, este necesară îndeplinirea
simultană a trei condiţii (Baron şi Kenny, 1986; Frazier, Tix şi Barron, 2004):
a) variabila independentă trebuie să aibă un efect semnificativ din punct de vedere
statistic asupra variabilei dependente; b) variabila moderatoare trebuie să aibă,
de asemenea, un efect semnificativ asupra variabilei dependente; c) interacţiunea
dintre variabilele independentă și moderatoare (care se obţine prin calcularea
produsului dintre valorile standardizate ale celor două variabile) trebuie să aibă un
efect semnificativ asupra variabilei dependente; în plus, în raport cu puterea statistică a
modelului testat în primul pas al analizei, adăugarea interacțiunii dintre variabilele
independentă și moderatoare trebuie să aducă un plus semnificativ la explicarea

varianţei variabilei dependente. Valorificându-se sugestia lui P.A. Frazier, A.P. Tix
şi K.E. Barron (2004), scorurile brute pentru anxietate și suportul social din partea
familiei au fost transformate în scoruri standardizate (z) pentru a se preîntâmpina
multicoliniaritatea dintre variabilele independente introduse în al doilea pas al
modelului de regresie ierarhică. Este vorba despre variabila rezultată prin calcularea
produsului dintre valorile standardizate ale variabilelor independentă și moderatoare.
Această variabilă compozită va corela puternic cu fiecare dintre cele două variabile.
3. REZULTATE
3.1. DATE DESCRIPTIVE ȘI COMPARATIVE
Din răspunsurile pe care adolescenții le-au dat la chestionarul prin care s-a
urmărit frecvența consumului de băuturi alcoolice, s-a constatat că 9.3 % consumau
bere des sau în fiecare zi, 3.1 % – vin, 1.5 % – lichior, 1.6 % – gin și 4.7 % –
băuturi spirtoase tari. Aproximativ 14 % din totalul adolescenților care au fost
investigați (18.5 % dintre băieți, respectiv 8.09 % dintre fete) au raportat că
obișnuiau să consume des sau în fiecare zi un anumit tip de băutură alcoolică.
Aproximativ 15 % din totalul adolescenților (17.7 % dintre băieți, respectiv 11.2 %
dintre fete) au declarat că apelau la alcool pentru a scăpa de stres și a-și crea o
dispoziție bună. De asemenea, 8.1 % din total (9.3 % dintre băieți și 6.9 % dintre
fete) consumau alcool pentru că, uneori, se simțeau triști și fără speranță.
Mediile distribuțiilor pentru scorurile la instrumentele administrate (Tabelul
nr. 1) au fost raportate la domeniile de variație posibile. În raport cu acestea, s-a
constatat că adolescenții din eșantionul analizat au obținut un scor moderat pentru
anxietate, un scor moderat spre scăzut pentru riscul abuzului de alcool, respectiv,
un scor ridicat pentru suportul social din partea familiei. Valorile indicatorilor
skewness și kurtosis au depășit ușor limita + 1.00 doar în cazul distribuției riscului
pentru abuzul de alcool. Considerate în ansamblul lor, valorile indicatorilor
tendinței centrale (media și mediana), respectiv, cele ale indicatorilor formei nu au
evidențiat probleme semnificative în ceea ce privește normalitatea distribuțiilor
pentru principalele variabile pe care le-am urmărit în studiu.
Tabelul nr. 1
Indicatori statistici descriptivi pentru variabilele de interes
Variabile N M Mdn AS Skewness Kurtosis
Anxietate 682 6.97 7.00 3.83 0.42 - 0.44
Risc abuz alcool 688 2.46 2.00 1.83 1.05 1.20
Suport social familie 679 21.63 23.00 5.73 - 0.79 - 0.05
Notă: Mdn = mediană

Comparațiile în funcție de sexul adolescenților care au participat la studiu au

evidențiat o diferență semnificativă din punct de vedere statistic pentru riscul
abuzului de alcool (t = - 5.46; p < 0.001), însă mărimea efectului a fost moderată
(dCohen = 0.41). Comparativ cu fetele (M = 2.06; AS = 1.61), băieții au evidențiat un
risc pentru abuzul de alcool ceva mai ridicat (M = 2.80; AS = 1.93). De asemenea,
s-a obținut o diferență semnificativă pentru anxietate (Mfete = 7.37; ASfete = 3.72;
Mbăieți = 6.61; ASbăieți = 3.89; t = 2.60; p < 0.01), însă mărimea efectului a fost
scăzută (dCohen = 0.20). Pentru suportul social din partea familiei, diferența dintre
fete și băieți nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic (M fete = 21.78;
ASfete = 6.07; Mbăieți = 21.50; ASbăieți = 5.42; t = 0.64; p = 0.519).
3.2. CORELAȚIILE DINTRE VARIABILELE STUDIULUI
Datele au evidențiat o asociere pozitivă și semnificativă din punct de vedere

statistic între scorul pentru anxietate și cel pentru riscul în ceea ce privește abuzul
de alcool (n = 682; r = 0.373; p < 0.001). Valoarea corelației a indicat o relație de
intensitate moderată între anxietate și riscul pentru abuzul de alcool. Niveluri mai
ridicate ale anxietății au tins să coreleze cu un risc mai mare pentru consumul
abuziv de alcool. Corelația dintre anxietate și riscul pentru abuzul de alcool s-a
păstrat în același registru al intensității și atunci când a fost controlat efectul din
partea sexului adolescenților (n = 679; rparțial = 0.404; p < 0.001).
Pe de altă parte, scorul pentru suportul social din partea familiei a corelat
negativ atât cu scorul pentru anxietate (n = 673; r = - 0.341; p < 0.001), cât și cu
riscul pentru abuzul de alcool (n = 679; r = - 0.280; p < 0.001). Niveluri mai
ridicate ale suportului social din partea familiei au tins să se asocieze cu un nivel
mai scăzut al anxietății, respectiv cu un risc mai redus pentru abuzul de alcool.
Asocierea dintre suportul social oferit de familie și anxietate s-a păstrat în plaja
intensității moderate, iar atunci când a fost controlat efectul din partea sexului
adolescenților care au participat la studiu, și-a modificat insesizabil valoarea
absolută (n = 670; rparțial = - 0.345; p < 0.001). În schimb, relația dintre suportul
social din partea familiei și riscul pentru abuzul de alcool a avut o intensitate ceva
mai scăzută care, de asemenea, s-a modificat insesizabil atunci când a fost controlat
efectul din partea sexului adolescenților (n = 676; rparțial = - 0.281; p < 0.001).
3.3. ANALIZA RELAȚIEI DE MODERARE
Tabelul nr. 2 sumarizează valorile coeficienţilor de regresie, precum şi

coeficienţii de determinare pentru paşii analizei de regresie liniară multiplă ierarhică
care a fost realizată în vederea testării relației de moderare.
Tabelul nr. 2
Date ale testării relației de moderare
Variabile independente β R2 ΔR2
Pas 1
Anxietate 0.31 ***
0.165 -
Suport social familie - 0.17 ***
Pas 2
Anxietate 0.30 ***
Suport social familie - 0.14 *** 0.177 0.012
Anxietate × suport social familie - 0.11 **
Notă: N = 673. Modelele includ constanta în ecuaţie. ** p < 0.01; *** p < 0.001
În primul pas al analizei, scorurile standardizate pentru anxietate și suportul

social din partea familiei au fost introduse ca variabile independente, variabila
dependentă fiind riscul pentru abuzul de alcool (scorul brut). Modelul obţinut a fost
semnificativ din punct de vedere statistic (R = 0.407; FR = 66.31; p < 0.001).
Anxietatea şi suportul social din partea familiei au explicat împreună 16.5 % din
diferenţele dintre adolescenții care au participat la studiu în ceea ce priveşte riscul
pentru abuzul de alcool. Nivelul anxietății a fost predictor pozitiv al riscului pentru
abuzul de alcool, în timp ce suportul social din partea familiei a fost predictor
negativ. Astfel, condiţiile a) şi b), necesare pentru existența unei relaţii de moderare,
au fost îndeplinite (a se revedea secțiunea 2.4).
În al doilea pas al analizei, variabilele independente au fost scorurile
standardizate pentru anxietate și suportul social din partea familiei, precum și
variabila compozită obținută prin calcularea produsului dintre scorurile standardizate
pentru anxietate și suportul social familial. Această variabilă a fost derivată
pentru a se manipula din punct de vedere cantitativ interacțiunea dintre variabila
independentă și cea moderatoare. Modelul obţinut a fost semnificativ din punct de
vedere statistic (R = 0.421; FR = 47.91; p < 0.001). Variabilele independente au
explicat împreună 17.7 % din varianţa riscului pentru abuzul de alcool. Anxietatea
și suportul social din partea familiei și-au păstrat rolul predictiv, iar variabila
rezultată prin interacţiunea dintre cele două a fost, de asemenea, predictor negativ
al riscului pentru abuzul de alcool (condiţia c). Mai mult, în raport cu puterea
explicativă globală a modelului rezultat în primul pas al analizei, adăugarea
interacţiunii dintre anxietate şi suportul social din partea familiei a condus la o
creştere cu 1.2 % a puterii explicative a celui de-al doilea model. Chiar dacă a avut
o valoare modestă, această creştere a fost semnificativă din punct de vedere
statistic (FΔR2 = 9.44; p = 0.002). Atunci când nivelul suportului social din partea
familiei a fost ridicat, adolescenții cu un scor ridicat la anxietate au evidențiat un

risc mai scăzut pentru abuzul de alcool. La polul opus, atunci când nivelul
suportului social din partea familiei a fost scăzut, adolescenții cu un scor ridicat la
anxietate au evidențiat un risc mai ridicat pentru abuzul de alcool (Figura nr. 2).
Figura nr. 2
Riscul pentru abuzul de alcool în funcție de nivelul anxietății și suportul social din partea familiei
4. DISCUȚII. IMPLICAȚII PRACTICE
Adolescența marchează începutul unei perioade de tranziție de la copilărie la

vârsta adultă. Această etapă critică a vieții este însoțită de numeroase schimbări
fizice, cognitive, emoționale și sociale, precum și de riscuri (Steinberg și Sheffield
Morris, 2001). Schimbările tumultoase specifice vârstei și evenimentele de viață
stresante îi predispun pe adolescenți la probleme emoționale (dintre care cele mai
comune sunt anxietatea și depresia), tulburări de comportament, precum și la
utilizarea unei palete largi de substanțe care includ alcoolul, amfetaminele,
marihuana, canabisul, dar și drogurile ilegale cu risc mare pentru integritatea fizică
și sănătatea mintală (Anyan și Hjemdal, 2016; Hoffmann, Cerbone și Su, 2000;
Shatkin, 2015; van Oort et al., 2010).
La vârsta adolescenței, fetele și băieții caută să experimenteze lucruri noi, își

testează limitele personale și petrec mult timp alături de prietenii lor (Steinberg și
Sheffield Morris, 2001). Aceste particularități ale profilului psihosocial al unui
adolescent trebuie relaționate cu diverse forme de angajare în comportamente cu
risc pentru sănătatea fizică și mintală. Printre acestea, se numără și consumul de
alcool (American Academy of Pediatrics, 2010; Johnston et al., 2019; Sandovici,
Tufeanu și Mihăilă, 2016). Adolescenții, tinerii și adulții consumă alcool pentru o
multitudine de scopuri care includ efectele pe care această substanță le produce
asupra sistemului psihic, nevoia de socializare, distracția, relaxarea, reducerea
stresului, evadarea din stări afective neplăcute, decompensarea sau depășirea
travaliului fiziologic și psihic asociat sindromului de abstinență (în cazul persoanelor
dependente de alcool). Adolescenții consumă alcool și pentru a se integra mai bine
în grupurile de covârstnici și a fi acceptați sau pentru a-și dovedi maturitatea, dar
cei mai mulți apelează la această substanță pentru a face față stresului și anxietății
generate de problemele pe care le întâmpină (Patrick et al., 2011; Thomas et al.,
2010).
Consumul de alcool în rândul adolescenților este considerat o problemă
majoră a sănătății publice, deoarece se asociază cu o multitudine de efecte adverse
și poate conduce destul de repede la instalarea dependenței clinice, așa cum se
întâmplă și în cazul altor substanțe pe care adolescenții le utilizează destul de
frecvent, precum marihuana (Wagner și Anthony, 2002). Totuși, trebuie precizat că
dependența cronică de alcool (așa cum a fost definită această categorie clinică în
clasificările internaționale) este mai puțin probabilă în rândul adolescenților,
deoarece toleranța la alcool și sindromul de abstinență (sevrajul) au nevoie de o
perioadă de timp mai lungă pentru a se instala (American Academy of Pediatrics,
2010). Având în vedere această observație a cercetătorilor care se preocupă de
consumul de substanțe la vârste timpurii, în studiul mai larg prin care s-au urmărit
dimensiunile psiho-socio-comportamentale ale consumului de alcool în rândul
adolescenților, ne-am focalizat atenția pe problematica abuzului, adică pe situațiile
în care un adolescent consumă ocazional sau episodic (individual sau într-un
anumit context social) o cantitate mare de alcool într-o perioadă de timp scurtă,
punându-se astfel în numeroase situații de risc.
În acest articol au fost prezentate cadrul metodologic și rezultatele unui
studiu prin care s-a urmărit să se testeze dacă suportul social din partea familiei,
pe care un adolescent îl percepe ca atare, moderează relația dintre simptomele
specifice anxietății și riscul pentru abuzul de alcool. Este cunoscut faptul că,
dincolo de asistența materială sau emoțională de care o persoană beneficiază
efectiv, aprecierea subiectivă a suportului social se asociază semnificativ cu starea
de bine psihologică (Gurung, 2006; Uchino, 2009). Uneori, expectanța unei persoane
că alții îi vor oferi suport pentru a depăși dificultățile sau credința că este iubită,
îngrijită și că celorlalți le pasă de ea poate fi mai benefică decât primirea efectivă a
suportului social (Cheng, 1997). Beneficiile suportului social includ atât schimbări
în plan cognitiv (de exemplu, reevaluarea propriilor resurse, întărirea imaginii de

sine pozitive, asumarea responsabilității, identificarea unor posibile soluții la
problemele de viață etc.), cât și restructurări în planul funcționării emoționale
(de exemplu, deblocarea stărilor emoționale negative, obținerea încrederii în sine și
în ceilalți, întărirea sentimentului de confort emoțional etc.) (Jung, 1987).
Pentru un adolescent, relațiile sociale stabile în timp și suportive reprezintă o
nevoie psihologică de bază, deoarece contribuie la calitatea vieții (Helgeson, 2003;
Petito și Cummins, 2000) și la dezvoltarea sănătoasă (Chu, Saucier și Hafner,
2010; Sciaraffa, Zeanah și Zeanah, 2018). Consecințele dăunătoare pe care lipsa
suportului social le are pentru funcționarea pozitivă a adolescenților sunt bine
documentate și includ stresul psihic (Auerbach et al., 2011; Brailovskaia et al.,
2018; Leung, 2007), anxietatea (Brailovskaia et al., 2018; Rueger, Malecki și
Demaray, 2010; van Droogenbroeck, Spruyt și Keppens, 2018), depresia (Auerbach
et al., 2011; Barrera și Garrison-Jones, 1992; Young et al., 2005), dificultățile
școlare (Rosenfeld, Richman și Bowen, 2000; Rueger, Malecki și Demaray, 2010),
consumul de substanțe nocive – inclusiv abuzul de alcool (Hamdan-Mansour,
Puskar și Sereika, 2007; Parker și Benson, 2004; Piko, 2000; Stice și Barrera,
1995) ș.a. Există un consens asupra faptului că suportul social poate avea atât un
impact direct pozitiv în planul sănătății fizice și mintale și în ceea ce privește starea
de bine psihologică/socială a unei persoane, cât şi un efect indirect prin amortizarea
efectelor negative ale stresului psihic (Cohen și Pressman, 2004; Cohen și Wills,
1985; Jung, 1987). Ipoteza amortizării efectelor stresului a fost dovedită și în
rândul adolescenților (Cheng, 1997; Young et al., 2005).
Datele analizei de regresie liniară multiplă ierarhică au oferit dovezi pentru
relația de moderare. Scorul pentru anxietate a fost predictor pozitiv al riscului
pentru abuzul de alcool, în timp ce scorul pentru suportul social din partea familiei,
respectiv, scorul pentru interacțiunea dintre anxietate și suportul familial au fost
predictori negativi. Adolescenții care se confruntau cu simptomele neplăcute ale
anxietății și care, în același timp, nu credeau că beneficiază de suport social din
partea familiei au evidențiat un risc mai ridicat pentru abuzul de alcool. Prin
relațiile interpersonale pozitive, atașamentul continuu dintre părinți și copii,
experiențele de cunoaștere, precum și prin suportul instrumental, emoțional și
moral, familia rămâne un factor-cheie pentru dezvoltarea pozitivă a adolescenților
și contribuie la promovarea funcționării sănătoase atât în adolescență (Collins şi
Laursen, 2004; Reinherz et al., 2008), cât și la vârsta adultă (Doherty et al., 2008;
Paradis et al., 2011). Rezultatele pe care le-am obținut sugerează că suportul social
din partea familiei poate contribui la atenuarea riscului pentru abuzul de alcool în
rândul adolescenților care experimentează anxietatea. În contextul schimbărilor
sociale, culturale și economice actuale, precum și al provocărilor specifice vârstei,
adolescenţa se evidențiază ca o etapă insidioasă a dezvoltării individului uman.
Din acest motiv, atenţia sporită acordată nevoii de suport poate contribui la
prevenirea riscurilor care grevează sănătatea fizică și psihică a adolescenților,
printre care se numără și consumul de substanțe nocive.
Punctele tari ale studiului pe care l-am realizat includ volumul mare al
eșantionului de adolescenți în care au fost colectate datele, precum și utilizarea
unor instrumente care au calități psihometrice recunoscute în comunitatea academică.
De asemenea, studiul a valorificat un model teoretic (ipoteza suportului social ca
amortizor al relației dintre stresul psihic și dimensiunile negative ale funcționării
psihosociale) larg acceptat în literatura internațională, precum și un corp consistent
de dovezi empirice cu privire la rolul pe care suportul social îl joacă în sănătatea
mintală și funcționarea pozitivă a adolescenților. Totuși, din punct de vedere
metodologic, o limită a studiului este design-ul transversal (Carlson și Morrison,
2009). Rezultatele obținute printr-o astfel de abordare trebuie interpretate cu precauție
în ceea ce privește relația temporală dintre anxietate, suportul social și utilizarea
substanțelor nocive (de exemplu, alcoolul). Pentru a se putea concluziona cu
privire la existența unei relații cauzale adevărate între variabilele care au stat în
centrul atenției noastre în prezentul studiu, este necesar un design longitudinal
prospectiv, precum cel utilizat de către C. Cheng (1997) în investigația prin care a
urmărit să testeze dacă suportul social perceput moderează relația dintre
evenimentele de viață stresante și depresie în rândul adolescenților chinezi.
Dincolo de limitele metodologice, din punct de vedere practic, constatările
studiului pe care l-am realizat sugerează că programele de consiliere adresate
adolescenților vulnerabili (care se confruntă cu schimbări sau evenimente de viață
stresante ce pot contribui la cronicizarea anxietății și, prin aceasta, la creșterea
riscului pentru abuzul de alcool) trebuie să ia în calcul atât gestionarea problemelor
emoționale (pe lângă anxietate, includem depresia, scăderea încrederii în sine,
sentimentul de neajutorare etc.), cât și antrenarea abilităților de care adolescenții au
nevoie pentru a identifica sursele de suport social, a obține diferite forme de sprijin
atunci când se confruntă cu solicitări și a menține calitatea rețelelor sociale în care
sunt ancorați. Concluziile unei sinteze sistematice care și-a focalizat atenția pe
modalitățile în care suportul social poate fi mobilizat pentru îmbunătățirea sănătății
mintale, a funcționării și a adaptării în rândul copiilor și al adolescenților (Bauer
et al., 2021) arată că modelarea abilităților sociale și a relațiilor interpersonale
sănătoase, crearea unor medii sigure în care adolescenții pot să-și exerseze abilitățile
sociale sau pe cele de rezolvare a problemelor practice, încurajarea adolescenților
să ceară ajutor atunci când întâmpină dificultăți sau schimbarea percepțiilor despre
beneficiile suportului social sunt câteva dintre dimensiunile intervențiilor prin care
tinerii vulnerabili pot fi ajutați să-și întărească credința în autoeficacitate, sentimentul
speranței, stima de sine, încrederea în propriile lor forțe, reziliența, strategiile pozitive
de adaptare la stres, starea de bine, psihologică și socială ș.a., să reducă riscul
anxietății, depresiei și al problemelor de comportament și să-și îmbunătățească
funcționarea psihologică și socială.

BIBLIOGRAFIE
1. ACHENBACH, T.M, RESCORLA, L., Manual for the ASEBA School Age Forms & Profiles,
Burlington, VT, University of Vermont, Research Centre for Children, Youth & Family, 2001.
2. AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG, Studiul în școli privind consumul de alcool, tutun și
droguri ilicite în România – ESPAD 2019. Raport disponibil online pe http://ana.gov.ro/wp-
content/.
3. AMERICAN ACADEMY OF PEDIATRICS – COMMITTEE ON SUBSTANCE ABUSE,
Policy statement – Alcohol use by youth and adolescents: A pediatric concern, Pediatrics, 125, 5,
2010, p. 1078–1087.
4. AMERICAN PSYCHIATRIC ASSOCIATION, Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders, 4th Edition, Text Revision (DSM-IV-TR), Washington, DC, American Psychiatric
Association, 2000.
5. AMERICAN PSYCHIATRIC ASSOCIATION, Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders. DSM-5 (5th ed.), Arlington, VA, American Psychiatric Association, 2013.
6. ANYAN, F., HJEMDAL, O., Adolescent stress and symptoms of anxiety and depression:
Resilience explains and differentiates the relationships, Journal of Affective Disorders, 203,
2016, p. 213–220.
7. ARBUCKLE, J.L., IBM® SPSS® AMOSTM 20 User’s Guide, Chicago, IL, IBM Corporation, 2011.
8. AUERBACH, R.P., BIGDA-PEYTON, J.S., EBERHART, N.K., WEBB, C.A., HO, M.H.,
Conceptualizing the prospective relationship between social support, stress, and depressive
symptoms among adolescents, Journal of Abnormal Child Psychology, 39, 4, 2011, p. 475–487.
9. BARON, R.M., & KENNY, D.A., The moderator-mediator variable distinction in social psychological
research: Conceptual, strategic, and statistical considerations, Journal of Personality and Social
Psychology, 51, 6, 1986, p. 1173–1182.
10. BARRERA, M. JR., GARRISON-JONES, C., Family and peer social support as specific correlates of
adolescent depressive symptoms, Journal of Abnormal Child Psychology, 20, 1, 1992, p. 1–16.
11. BAUER, A., STEVENS, M., PURTSCHELLER, D., KNAPP, M., FONAGY, P., EVANS-
LACKO, S., PAUL, J., Mobilising social support to improve mental health for children and
adolescents: A systematic review using principles of realist synthesis, PLoS ONE, 16, 5, e0251750,
2021. Articol disponibil online pe https://journals.plos.org/. doi: 10.1371/journal.pone.0251750.
12. BRAILOVSKAIA, J., SCHÖNFELD, P., ZHANG, X.C., BIEDA, A., KOCHETKOV, Y.,
MARGRAF, J., A cross-cultural study in Germany, Russia, and China: Are resilient and social
supported students protected against depression, anxiety, and stress?, Psychological Reports,
121, 2, 2018, p. 265–281.
13. BRUWER, B., EMSLEY, R., KIDD, M., LOCHNER, C., SEEDAT, S., Psychometric properties
of the Multidimensional Scale of Perceived Social Support in youth, Comprehensive Psychiatry,
49, 2, 2008, p. 195–201.
14. CARLSON, M.D.A., MORRISON, R.S., Study design, precision, and validity in observational
studies, Journal of Palliative Medicine, 12, 1, 2009, p. 77–82.
15. CHENG, C., Role of perceived social support on depression in Chinese adolescents: A prospective
study examining the buffering model, Journal of Applied Social Psychology, 27, 9, 1997, p. 800–820.
16. CHENG, S.T., CHAN, A.C.M., The Multidimensional Scale of Perceived Social Support:
Dimensionality and age and gender differences in adolescents, Personality and Individual
Differences, 37, 7, 2004, p. 1359–1369.
17. CHU, P.O., SAUCIER, D.A., HAFNER, E., Meta-analysis of the relationships between social
support and well-being in children and adolescents, Journal of Social and Clinical Psychology,
29, 6, 2010, p. 624–645.
18. COHEN, S., GOTTLIEB, B., UNDERWOOD, L., Theoretical and historical perspectives, în
COHEN, S., UNDERWOOD, L., GOTTLIEB, B. (Eds.), Social Support Measurement and
Intervention: A Guide for Health and Social Scientists, New York, NY, Oxford University Press,
2000, p. 3–28.
19. COHEN, S., PRESSMAN, S., Stress-buffering hypothesis, în ANDERSON, N.B. (Editor-in-Chief),
Encyclopedia of Health & Behavior (Vol. 2.), Thousand Oaks, CA, Sage, 2004, p. 780–782.
20. COHEN, S., WILLS, T.A., Stress, social support, and the buffering hypothesis, Psychological
Bulletin, 98, 2, 1985, p. 310–357.
21. COLLINS, W.A., LAURSEN, B., Parent-adolescent relationships and influences, în LERNER, R.M.,
STEINBERG, L. (Eds.), Handbook of Adolescent Psychology (2nd ed.), Hoboken, NJ, John Wiley
& Sons, Inc., 2004, p. 331–361.
22. DAFINOIU, I., Anxietatea, în BONCU, Șt., NASTAS, D. (Coord.), Emoțiile complexe, Iași,
Editura Polirom, 2015, p. 89–98.
23. DeWIT, D.J., ADLAF, E.M., OFFORD, D.R., OGBORNE, A.C., Age at first alcohol use: A risk
factor for the development of alcohol disorders, American Journal of Psychiatry, 157, 5, 2000,
p. 745–750.
24. DHALLA, S., ZUMBO, B.D., POOLE, G., A review of the psychometric properties of the
CRAFFT instrument: 1999–2010, Current Drug Abuse Reviews, 4, 1, 2011, p. 57–64.
25. DOHERTY, E.E., GREEN, K.M., REISINGER, H.S., ENSMINGER, M.E., Long-term patterns
of drug use among an urban African-American cohort: The role of gender and family, Journal of
Urban Health, 85, 2, 2008, p. 250–267.
26. EDWARDS, L.M., Measuring perceived social support in Mexican American youth: psychometric
properties of the Multidimensional Scale of Perceived Social Support, Hispanic Journal of
Behavioral Sciences, 26, 2, 2004, p. 187–194.
27. FITZGERALD, A., MAC GIOLLABHUI, N., DOLPHIN, L., WHELAN, R., DOOLEY, B.,
Dissociable psychosocial profiles of adolescent substance users, PLoS ONE, 13, 8, e0202498,
2018. Articol disponibil online pe https://journals.plos.org/. doi: 10.1371/journal.pone.0202498.
28. FRAZIER, P.A., TIX, A.P., BARRON, K.E., Testing moderator and mediator effects in counseling
psychology research, Journal of Counseling Psychology, 51, 1, 2004, p. 115–134.
29. GOTTLIEB, B.H., BERGEN, A.E., Social support concepts and measures, Journal of Psychosomatic
Research, 69, 5, 2010, p. 511–520.
30. GRANT, B.F., STINSON, F.S., HARFORD, T.C., Age at onset of alcohol use and DSM-IV
alcohol abuse and dependence: A 12-year follow-up, Journal of Substance Abuse, 13, 4, 2001,
p. 493–504.
31. GURUNG, R.A.R., Health Psychology: A Cultural Approach, Belmont, CA, Wadsworth, 2006.
32. HAMDAN-MANSOUR, A.M., PUSKAR, K., SEREIKA, S.M., Perceived social support, coping
strategies and alcohol use among rural adolescents/USA sample, International Journal of Mental
Health and Addiction, 5, 1, 2007, p. 53–64.
33. HAWKINS, J.D., CATALANO, R.F., MILLER, J.Y., Risk and protective factors for alcohol and
other drug problems in adolescence and early adulthhood: Implications for substance abuse
prevention, Psychological Bulletin, 112, 1, 1992, p. 64–105.
34. HELGESON, V.S., Social support and quality of life, Quality of Life Research, 12, 1, 2003,
p. 25–31.
35. HOFFMANN, J.P., CERBONE, F.G., SU, S.S., A growth curve analysis of stress and adolescent
drug use, Substance Use & Misuse, 35, 5, 2000, p. 687–716.
36. HOLAHAN, C.J., VALENTINER, D.P., MOOS, R.H., Parental support, coping strategies, and
psychological adjustment: An integrative model with late adolescents, Journal of Youth and
Adolescence, 24, 6, 1995, p. 633–648.
37. IVANOVA, M.Y., ACHENBACH, T.M., RESCORLA, L.A., DUMENCI, L., ALMQVIST, F.,
BILENBERG, N., BIRD, H., BROBERG, A.G., DOBREAN, A., DÖPFNER, M., EROL, N.,
FORNS, M., HANNESDOTTIR, H., KANBAYASHI, Y., LAMBERT, M.C. et al., The
generalizability of the Youth Self-Report syndrome structure in 23 societies, Journal of Consulting
and Clinical Psychology, 75, 5, 2007, p. 729–738.
38. JOHNSTON, L.D., MIECH, R.A., OʼMALLEY, P.M., BACHMAN, J.G., SCHULENBERG, J.E.,
PATRICK, M.E., Monitoring the Future National Survey Results on Drug Use, 1975-2018:
Overview – Key Findings on Adolescent Drug Use, Ann Arbor, MI, Institute for Social Research,
University of Michigan, 2019. Raport disponibil online pe www.monitoringthefuture.org//pubs.
39. JUNG, J., Toward a social psychology of social support, Basic and Applied Social Psychology, 8,
1–2, 1987, p. 57–83.
40. KAZARIAN, S.S., MCCABE, S.B., Dimensions of social support in the MSPSS: Factorial
structure, reliability, and theoretical implications, Journal of Community Psychology, 19, 2,
1991, p. 150–160.
41. KLINE, R.B., Principles and Practice of Structural Equation Modeling (3rd ed.), New York, NY,
Guilford Press, 2011.
42. KNIGHT, J.R., SHERRITT, L., SHRIER, L.A., HARRIS, S.K., CHANG, G., Validity of the
CRAFFT substance abuse screening test among adolescent clinic patients, Archives of Pediatric
Adolescent Medicine, 156, 6, 2002, p. 607–614.
43. KNIGHT, J.R., SHRIER, L.A., BRAVENDER, T.D., FARRELL, M., VANDER BILT, J.,
SHAFFER, H.J., A new brief screen for adolescent substance abuse, Archives of Pediatrics &
Adolescent Medicine, 153, 6, 1999, p. 591–596.
44. KOÇKAR, A.I., GENÇÖZ, T., Personality, social support, and anxiety among adolescents
preparing for university entrance examinations in Turkey, Current Psychology, 23, 2, 2004,
p. 138–146.
45. LABĂR, A.-V., SPSS pentru ştiinţele educaţiei, Iaşi, Editura Polirom, 2008.
46. LEUNG, L., Stressful life events, motives for Internet use, and social support among digital kids,
CyberPsychology, Behavior & Social Networking, 10, 2, 2007, p. 204–214.
47. LÓPEZ, M.L., COOPER, L., Social Support Measure Review. Final Report, 2011. Raport
diponibil online pe www.first5la.org.
48. MANN, R.E., PAGLIA-BOAK, A., ADLAF, E.M., BEITCHMAN, J., WOLFE, D., WEKERLE, C.,
HAMILTON, H.A., REHM, J., Estimating the prevalence of anxiety and mood disorders in an
adolescent general population: An evaluation of the GHQ12, International Journal of Mental
Health and Addiction, 9, 4, 2011, p. 410–420.
49. McDONALD, K.L., BOWKER, J.C., RUBIN, K.H., LAURSEN, B., DUCHENE, M.S.,
Interactions between rejection sensitivity and supportive relationships in the prediction of
adolescentsʼ internalizing difficulties, Journal of Youth and Adolescence, 39, 5, 2010, p. 563–574.
50. MORGAN, G.A., LEECH, N.L., GLOECKNER, G.W., BARRETT, K.C., SPSS for Introductory
Statistics: Use and Interpretation (2nd ed.), Mahwah, NJ, Lawrence Erlbaum Associates, Inc.,
2004.
51. NGAI, N.-P., CHEUNG, C.-K., Family stress on adolescents in Hong Kong and the mainland of
China, International Journal of Adolescence and Youth, 8, 2–3, 2000, p. 183–206.
52. PAPALIA, D.E., WENDKOS OLDS, S., DUSKIN FELDMAN, R.D., Dezvoltarea umană (trad.),
Bucureşti, Editura Trei, 2010.
53. PARADIS, A.D., GIACONIA, R.M., REINHERZ, R.Z., BEARDSLEE, W.R., WARD, K.E.,
FITZMAURICE, G.M., Adolescent family factors promoting healthy adult functioning: A
longitudinal community study, Child and Adolescent Mental Health, 16, 1, 2011, p. 30–37.
54. PARKER, J.S., BENSON, M.J., Parent-adolescent relations and adolescent functioning:
Self-esteem, substance abuse, and delinquency, Adolescence, 39, 155, 2004, p. 519–530.
55. PATRICK, M.E., SCHULENBERG, J.E., OʼMALLEY, P.M., JOHNSTON, L.D., BACHMAN, J.G.,
Adolescents’ reported reasons for alcohol and marijuana use as predictors of substance use and
problems in adulthood, Journal of Studies on Alcohol and Drugs, 72, 1, 2011, p. 106–116.
56. PEDERSEN, W., VON SOEST, T., Adolescent alcohol use and binge drinking: An 18-year trend
study of prevalence and correlates, Alcohol and Alcoholism, 50, 2, 2015, p. 219–225.
57. PETITO, F., CUMMINS, R.A., Quality of life in adolescence: The role of perceived control,
parenting style, and social support, Behaviour Change, 17, 3, 2000, p. 196–207.
58. PIKO, B., Perceived social support from parents and peers: Which is the stronger predictor of
adolescent substance use? Substance Use & Misuse, 35, 4, 2000, p. 617–630.
59. POKORNY, A.D., MILLER, B.A., KAPLAN, H.B., The brief MAST: A shortened version of the
Michigan Alcoholism Screening Test, The American Journal of Psychiatry, 129, 3, 1972, p. 342–345.
60. REINHERZ, H.Z., GIACONIA, R.M., PARADIS, A.D., NOVERO, C., KERRIGAN, M.K.,
Health-promoting influences of the family on late adolescent functioning, Child & Adolescent
Social Work Journal, 25, 6, 2008, p. 517–530.
61. RESNICK, M.D., BEARMAN, P.S., BLUM, R.W., BAUMAN, K.E., HARRIS, K.M., JONES, J.,
TABOR, J., BEUHRING, T., SIEVING, R.E., SHEW, M., IRELAND, M., BEARINGER, L.H.,
UDRY, J.R., Protecting adolescents from harm: Findings from the National Longitudinal Study
on Adolescent Health, Journal of the American Medical Association, 278, 10, 1997, p. 823–832.
62. ROBU, V., Rolul suportului social din partea familiei în generarea şi menţinerea stării de bine în
rândul adolescenţilor. O sinteză a evidenţelor empirice, în vol. Aspecte psihologice ale familiei
contemporane şi problemele educaţiei copilului. Materialele conferinţei a VIII-a a psihologilor
practicieni, cu participare internaţională, Chișinău, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport,
2012, p. 74–83.
63. ROBU, V., Perceived social support, school engagement, and school adjustment among
adolescents: Testing a structural model of relationships, Romanian Journal of School
Psychology, 6, 11, 2013, p. 7–29.
64. ROBU, V., SANDOVICI, A., CIUDIN, M., Measuring perceived social support in Romanian
adolescents: Psychometric properties of the Multidimensional Scale of Perceived Social Support,
Journal of Innovation in Psychology, Education and Didactics, 24, 1, 2020, p. 65–90.
65. ROSENFELD, L.B., RICHMAN, J.M., BOWEN, G.L., Social support networks and school
outcomes: The centrality of the teacher, Child and Adolescent Social Work Journal, 17, 3, 2000,
p. 205–226.
66. RUEGER, S.Y., MALECKI, C.K., DEMARAY, M.K., Relationship between multiple sources of
perceived social support and psychological and academic adjustment in early adolescence:
Comparisons across gender, Journal of Youth and Adolescence, 39, 1, 2010, p. 47–61.
67. SANDOVICI, A., TUFEANU, M., MIHĂILĂ, M.L., Comportamentele cu risc pentru sănătate în
rândul adolescenților români: o analiză cantitativă bazată pe modele predictive, Anuarul
Universității ,,Petre Andrei” din Iași (Fascicula: Asistență Socială, Sociologie, Psihologie), 15,
2016, p. 61–97.
68. SCHERMELLEH-ENGEL, K., MOOSBRUGGER, H., & MÜLLER, H., Evaluating the fit of
structural equation models: Tests of significance and descriptive goodness-of-fit measures,
Methods of Psychological Research Online, 8, 2, 2003, p. 23–74.
69. SCHWARZER, C., BUCHWALD, P., Social support, în SPIELBERGER, C.D. (Editor-in-Chief),
Encyclopedia of Applied Psychology (Vol. 3), New York, NY, Elsevier, 2004, p. 435–441.
70. SCIARAFFA, M.A., ZEANAH, P.D., ZEANAH, C.H., Understanding and promoting resilience
in the context of adverse childhood experiences, Early Childhood Education Journal, 46, 3, 2018,
p. 343–353.
71. SHATKIN, J.P., Child & Adolescent Mental Health: A Practical, All-in-One Guide, New York,
NY, W. W. Norton & Company, Inc., 2015.
72. STEINBERG, L., SHEFFIELD MORRIS, A., Adolescent development, Annual Review of
Psychology, 52, 2001, p. 83–110.
73. STERRETT, E.M., JONES, D.J., McKEE, L.G., KINCAID, C., Supportive non-parental adults
and adolescent psychosocial functioning: Using social support as a theoretical framework,
American Journal of Community Psychology, 48, 3-4, 2011, p. 284–295.
74. STICE, E., BARRERA, M., A longitudinal examination of the reciprocal relations between
perceived parenting and adolescentsʼ substance use and externalizing behaviors, Developmental
Psychology, 31, 2, 1995, p. 322–334.
75. STOLLE, M., SACK, P.-M., THOMASIUS, R., Binge drinking in childhood and adolescence:
Epidemiology, consequences, and interventions, Deutsches Ärzteblatt International, 106, 19,
2009, p. 323–328.
76. THOITS, P.A., Stress and health: Major findings and policy implications, Journal of Health and
Social Behavior, 51, Special Issue, 2010, S41–S53. Articol disponibil online pe http://hsb.sagepub.com.
doi: 10.1177/0022146510383499.
77. THOMAS, B.F., RAUL, C., SALLY, C., GRIFFITH, E., NORMAN, G., KATHRYN, G.,
GRUBE, J.W., HILL, L., HOLDER, H., HOMEL, R., LIVINGSTON, M., ÖSTERBERG, E.,
REHM, J., ROOM, R., INGEBORG, R., Alcohol – No Ordinary Commodity: Research and
Public Policy (2nd ed.), New York, NY, Oxford University Press, 2010.
78. UCHINO, B.N., Understanding the links between social support and physical health: A lifespan
perspective with emphasis on the separability of perceived and received support, Perspectives on
Psycholological Science, 4, 3, 2009, p. 236–255.
79. VAN DROOGENBROECK, F., SPRUYT, B., KEPPENS, G., Gender differences in mental
health problems among adolescents and the role of social support: Results from the Belgian
health interview surveys 2008 and 2013, BMC Psychiatry, 18, Article 6, 2018. Articol disponibil
online pe https://bmcpsychiatry.biomedcentral.com. doi: 10.1186/s12888-018-1591-4.
80. VAN OORT, F.V.A., VERHULST, F.C., ORMEL, J., HUIZINK, A.C., Prospective community
study of family stress and anxiety in (pre)adolescents: The TRAILS study, European Child and
Adolescent Psychiatry, 19, 6, 2010, p. 483–491.
81. WAGNER, F.A., ANTHONY, J.C., From first drug use to drug dependence: Developmental periods
of risk for dependence upon marijuana, cocaine, and alcohol, Neuropsychopharmacology, 26, 4,
2002, p. 479–488.
82. WEST, S.G., FINCH, J.F., CURRAN, P.J., Structural equation models with nonnormal variables:
Problems and remedies, în HOYLE, R.H. (Ed.), Structural Equation Modeling. Concepts, Issues,
and Applications, Thousand Oaks, CA, Sage, 1995, p. 56–75.
83. YOUNG, J.F., BERENSON, K., COHEN, P., GARCIA, J., The role of parent and peer support
in predicting adolescent depression: A longitudinal community study, Journal of Research on
Adolescence, 15, 4, 2005, p. 407–423.
84. ZIMET, G.D., DAHLEM, N.W., ZIMET, S.G., FARLEY, G.K., The Multidimensional Scale of
Perceived Social Support, Journal of Personality Assessment, 52, 1, 1988, p. 30–41.
REZUMAT
Numeroase cercetări au arătat că abuzul de alcool în rândul adolescenților este o problemă

majoră de sănătate. Înțelegerea factorilor de risc/protecție asociați abuzului de alcool în populația de
adolescenți este esențială pentru a se asigura o prevenire eficientă și intervenții individuale timpurii.
În acest cadru de lucru larg, un domeniu empiric căruia i s-a acordat o atenție din ce în ce mai mare
este asocierea dintre abuzul de alcool în rândul adolescenților și problemele în ceea ce privește
anxietatea. Mai multe investigații sugerează că suportul social din partea familiei poate reduce în mod
eficient problemele legate de sănătate, inclusiv anxietatea și abuzul de alcool în rândul adolescenților.
Scopul acestui studiu a fost de a examina dacă suportul social din partea familiei moderează asocierea
dintre simptomele anxietății și riscul pentru abuzul de alcool în rândul adolescenților. Un eșantion din
populația generală format din 688 adolescenți români a completat mai multe instrumente standardizate,
inclusiv un instrument destinat evaluării riscului curent pentru abuzul de alcool, Multidimensional
Scale of Perceived Social Support (Zimet et al., 1988) și un index pentru evaluarea anxietății, care a
fost extras din Youth Self-Report (Achenbach & Rescorla, 1991). Riscul pentru abuzul de alcool s-a
asociat pozitiv și semnificativ din punct de vedere statistic cu anxietatea (r = 0.373; p < 0.001),
respectiv, negativ cu suportul social din partea familiei (r = - 0.280; p < 0.001). De asemenea,
a fost identificată o relație inversă între suportul social din partea familiei și anxietate (r = - 0.341;
p < 0.001). Analiza de regresie liniară multiplă ierarhică a oferit dovezi pentru relația de moderare.
Pe scurt spus, suportul social din partea familiei poate acționa ca un tampon prin reducerea riscurilor
asociate anxietății. Sunt discutate câteva implicații practice pentru intervențiile preventive.
OPTIMIZAREA ABILITĂȚILOR SOCIO-EMOȚIONALE
ȘI DE COMUNICARE ALE ADOLESCENȚILOR ÎN CONTEXT
PANDEMIC PRIN INTERMEDIUL JOCURILOR TEATRALE
ADELINA GEORGIANA DOBREA, ANDREEA DIANA JICMAN

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București
Abstract
This research aimed to investigate how theatrical games can improve teenagers’ socio-emotional
and communication skills in the pandemic context generated by the SARS CoV 2 virus. The research
methodology included a questionnaire survey of a group of 131 adolescents – being a quantitative
method, applied at the beginning and end of a series of four workshops with theatrical games.
The theatrical games helped to meet some needs that the young people expressed through the answers
to the questionnaires, such as desire to easily integrate in a group or being able to express what they
feel and what they think. The results showed, on one hand, that the participation of the 131 subjects in
the proposed activities led to a significant increase in the level of empathy, understanding and
acceptance of their emotions, cooperation and integration and, on the other hand, reduced the stress
factor in terms of public speaking, expressing a point of view and communicating directly.
Cuvinte-cheie: comunicare, educație teatrală, joc didactic, adolescenți, pandemie COVID-19
Keywords: communication, theatrical education, didactic game, adolescents, COVID-19 pandemic
1. INTRODUCERE. ASPECTE TEORETICE
În ultimii ani, utilizarea în exces a tehnologiei, uneori până la dependență,

a determinat efecte de înstrăinare și distanțare socio-emoțională în plan individual,
cu implicații directe asupra comportamentului prosocial (Doron și Parot, 2006).
Comunicarea mediată de spațiul virtual a devenit disfuncțională, favorizând apariția
unor interacțiuni superficiale care creează iluzia de a fi în contact cu ceilalți, implicit cu
propria persoană. Conexiunile stabilite în context virtual nu pot lua locul relațiilor
construite prin interacțiune directă, bazată pe sinceritate, încredere și afecțiune.
Cu toate acestea, odată cu izbucnirea pandemiei COVID-19, comunicarea online a
constituit singura opțiune de a continua activitatea curentă a majorității populației
la nivel global. În acest context, generația nativilor digitali a făcut mult mai ușor
tranziția spre acest model de funcționare în sistem online. Relaționarea prin
intermediul platformelor sociale prezintă, așadar, avantaje și dezavantaje.
 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București,
Departamentul de Studii Doctorale, Strada Matei Voievod, nr. 75–77, sector 2, 021452, București,
România.
134 Adelina Georgiana Dobrea, Andreea Diana Jicman 2
Începutul pandemiei a permis oamenilor să-și ofere mai mult timp pentru
introspecție, să valorifice mai mult compania rudelor și a prietenilor, să descopere
pasiuni noi, să-și acorde mai mult răgaz pentru relaxare și să intre în contact cu alți
oameni de pe glob prin participarea la activități online educaționale și culturale
organizate pe rețele sociale sau platforme de videoconferință. În ciuda acestor
aspecte pozitive, impactul general al izolării din timpul pandemiei COVID-19 este
unul cu consecințe negative, atât în ceea ce privește sănătatea fizică, cât și cea
mentală, potrivit unui studiu actual la care a luat parte un grup de tineri din Regatul
Unit (Jester și Kang, 2021).
Unul dintre factorii relevanți în analiza influenței pe care izolarea a avut-o
asupra adolescenților este mutarea cursurilor în sistem online. Subiect controversat
al ultimilor doi ani, școala online a generat multe întrebări referitoare la consecințele
pe termen lung asupra performanței elevilor. Închiderea instituțiilor de învățământ
a presupus o privare a interacțiunii cu ceilalți, ceea ce afectează atât palierul
cognitiv al dezvoltării, cât și pe cel social, prin potențiale întârzieri în îmbogățirea
vocabularului și prin dificultățile apărute în gestionarea relațiilor cu ceilalți.
Conform unui îndrumar propus de UNICEF, privitor la provocările aduse de
suspendarea cursurilor față în față, școala are un rol determinant în formarea
personalității tinerilor, pentru că nu este „doar un loc pentru educaţie academică, ci
şi pentru învăţarea abilităților sociale şi emoţionale, pentru interacţiune şi sprijin
social” (Biroul Regional UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală). Cadrul educațional
pune la dispoziție însuși contextul optim al dezvoltării tânărului spre maturitate,
după cum am constatat și în cazul grupului-țintă pe care l-am avut în vedere prin
cercetarea derulată.
În adolescență se produce comutarea de la relațiile de tip diadă, în care
interacțiunea este cu precădere de unu la unu, la cele de grup. Deși se păstrează
legătura mai strânsă față de o anumită persoană, liceenii resimt nevoia de a face
diverse activități în grupurile de prieteni. Acest tip de pluralitate în relaționare
poate fi metaforic privită ca „obiect al tranziției” adolescentului spre maturitate,
oferindu-i sursa de înțelegere și afecțiune pentru dobândirea încrederii de sine și
obținerea autonomiei față de părinți (Papalia, Olds și Feldman, 2010, p. 411).
Școala reprezintă spațiul unde adolescenții pot stabili legături și pot explora diverse
situații în care învață și testează principiile vulnerabilității personale și ale intimității.
Fiecare își dorește, subconștient, să atingă intimitatea în relaționarea cu celălalt, caz
ideal și cel mai puțin întâlnit, în care ființa umană se simte apreciată de ceilalți
pentru ceea ce este (Berne, 2014). În școala online, lipsește chiar acest cadru de
experimentare și definire a propriei persoane în raport cu ceilalți.
Această nouă variabilă, cu implicații asupra prosocialității, are variate consecințe
în rândul elevilor – creșterea episoadelor depresive, a stărilor de anxietate, a atacurilor
de panică și chiar a gândurilor de suicid. Un factor care potențează aceste trăiri de
factură negativă este faptul că, în mare măsură, chiar și părinții se confruntă cu o
simptomatologie asemănătoare (Viola și Nunes, 2021). Timpul îndelungat petrecut
în fața ecranelor, corelat cu expunerea la lumina albastră, generează diferite
disfuncționalități, precum diminuarea coordonării motorii, deficitul de atenție,
3 Joc teatral pentru adolescenți în context pandemic 135
evitarea contactului vizual, tulburările de somn, simptomele corelate cu sedentarismul,

cu impact asupra punerii în valoare a potențialului creativ (Barca, 2020). Cercetătorii
au constatat că noile cerințe apărute în rutina cotidiană, cum ar fi respectarea
normelor de igienă, purtarea măștilor, cursurile online, izolarea și distanțarea fizică,
au determinat modificări substanțiale la nivel biologic, emoțional și social (Viola și
Nunes, 2021).
Schimbările la nivel individual au generat implicit blocaje la nivel
comunicațional atât între indivizii aceluiași grup, cât și între cei ai grupurilor
diferite. La fel cum purtarea măștii de protecție anulează parțial expresivitatea
facială, așa și activitatea desfășurată online limitează manifestarea corporală.
În aceeași măsură, ambele situații condiționează în mod specific folosirea vocii.
În comunicarea mediată de calculator, atât limbajul nonverbal, cât și cel paraverbal
sunt alterate. Conform teoriilor științelor comunicării, transmiterea eficientă a unui
mesaj presupune îmbinarea echilibrată a celor trei tipuri de limbaj: verbal, nonverbal și
paraverbal. Mediul virtual și masca de protecție fracturează modalitatea în care
suntem structurați să comunicăm, pentru că nu permit exprimarea aspectelor
nespecific lingvistice ale comunicării. În mod normal, în timpul comunicării față în
față, în timpul verbalizării, receptorul intuiește adesea ce urmează a-i fi comunicat,
prin studierea limbajului nonverbal și paraverbal al emițătorului. În spațiul virtual
sau în situația în care fața este acoperită de mască, receptorul se bazează majoritar
pe limbajul verbal pentru a decodifica mesajul. Cu atât mai mult, această dificultate
se manifestă în situația în care camera este oprită în activitățile online și se poate
auzi doar vocea. Sincopele apar nu numai la nivelul de receptare, ci și la cel de
emitere. Vorbitorul nu mai depune efort pentru folosirea echilibrată a celor trei
tipuri de limbaje și, implicit, se dezobișnuiește să integreze nonverbalul și
paraverbalul în existența din afara online-ului. Această comunicare deficitară are
implicații și în planul unor procese psihice esențiale, cum ar fi empatia. Neuronii
oglindă se activează atunci când o persoană observă acțiunile alteia, „inclusiv
dansul complicat de gesturi și mișcări ale corpului, care face parte din orice
conversație” (Goleman, 2018, p. 450). În lipsa indiciilor de ordin nonverbal și
paraverbal, empatia se stabilește mult mai dificil, ceea ce îngreunează crearea unei
conexiuni profunde între oameni.
Ținând cont de aspectele puse în discuție, se întrevede nevoia de a compensa
carențele generate de contextul pandemic prin organizarea unor activități educaționale
„de recuperare a totalității umane” (Cojar, 1999, p. 11). Atelierul de teatru, bazat pe
un tip de educație nonformală care folosește jocul teatral ca instrument principal de
lucru, creează contextul pentru experiențe de învățare. Asemănător jocului didactic,
care permite antrenarea unor deprinderi prin acțiune și simulare (Catalano și
Albulescu, 2018), jocul dramatic integrează abilități de factură cognitivă, afectivă,
socială și psihomotorie, creând o realitate ce răspunde la întrebarea ce-ar fi dacă?
(Goleman, 2018; Stanislavski, 2021). Participanții la atelierul de teatru explorează
situații imaginare, în care ajung să gândească, să simtă și să se miște împreună,
urmărind un scop comun (Rosenberg, 1987). Fiecare joc propus în cadrul unui
atelier respectă un set de reguli, pe care participanții și le asumă, înțelegând în mod
subtil că numai în acest fel obiectivul grupului poate fi atins. Treptat, împreună, vor
conștientiza că însuși timpul petrecut laolaltă se desfășoară urmând reguli impuse
de ei la nivel interpersonal. Augusto Boal a afirmat că jocurile întrunesc două
trăsături esențiale ale traiului în societate – regulile, corespondent al legilor
necesare din societate și libertatea creativă, fără de care atât jocul, cât și viața s-ar
transforma într-o obediență servilă (Boal, 2017). Jocul creează deci condițiile
pentru exersarea abilităților de comunicare și socio-emoționale de care individul
are nevoie pentru a putea funcționa în cadrul comunității.
Există cercetări care evidențiază efecte pozitive asupra comportamentului
uman corelate cu folosirea jocului teatral. În cadrul Universității Naționale de Artă
Teatrală și Cinematografică din București, prin Centrul Internațional de Cercetare
și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, în perioada 2016–2021, s-a desfășurat
o cercetare amplă care a vizat dezvoltarea unei metodologii de intervenție pentru
consolidarea comportamentului prosocial și gestionarea stresului prin intermediul
teatrului. Unul dintre experimente a folosit exercițiul „Oglinda” (Viola Spolin,
2008, pp. 110–112) pentru a observa dacă apropierea fizică și interacțiunea imitativă
pot modifica comportamentul părților implicate. Rezultatele au indicat că interacțiunea
prin imitație poate avea un efect terapeutic, de relaxare și de creștere a nivelului
stării individuale de bine, prin reducerea stresului și facilitarea conexiunii la celălalt
(Pistol et al., 2018). Cercetarea realizată în cadrul acestui centru este susținută și de
alte demersuri ce evidențiază beneficiile educației teatrale în raport cu creativitatea
și competențele socio-emoționale (Batdi și Elaldi, 2020; Reading et al., 2015;
Hainselin et al., 2018; Celume et al. 2019). Proiectul european „Drama Improves
Lisbon Key Competences in Education” a demonstrat că participarea în ateliere de
teatru dezvoltă nu numai competența de ordin cultural, ci și pe cea de comunicare,
pe cea de a învăța să înveți, pe cea de natură socială și civică, cât și pe cea corelată
cu spiritul de inițiativă (DICE Consortium, 2010).
2. METODOLOGIE
2.1. IPOTEZĂ
Având în vedere cercetările realizate de practicienii din domeniul teatrului

aplicat, care au evidențiat beneficiile pe care metodele cu specific teatral le pot
avea asupra dezvoltării competențelor comunicaționale și socio-emoționale (Winship,
1954; EACEA P9 Eurydice, 2009; DICE Consortium, 2010; Water, McAvoy și
Hunt, 2015; Prendergast și Saxton, 2013/2016), prezentul studiu își propune să
analizeze calitatea vieții adolescenților în urma școlii online și a altor reguli impuse
de contextul pandemic, precum și eficiența mijloacelor cu specific teatral în
recuperarea abilităților sociale și de comunicare.
Ipoteza care a stat la baza acestui studiu a fost aceea de a verifica dacă
participarea la atelierele de teatru influențează dezvoltarea competențelor prosociale ale
adolescenților. Competențele au vizat atât emoțiile dezvoltate de adolescenți în
context pandemic, cât și abilitățile lor de comunicare.
2.2. SUBIECȚI
În studiu au fost implicaţi 131 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 15 și

19 ani, din care 94 fete și 37 băieți, care au oferit răspunsuri valide la chestionarul
administrat. Participanții au reședința în mediul rural din județele Iași, Vaslui,
Bârlad, Ialomița, Buzău, Craiova, Dolj, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca, fiind
beneficiari direcți ai fundației World Vision România. Majoritatea tinerilor
chestionați provin din cămine familiale tradiționale (67.2% locuiesc cu ambii părinți,
15.3% cu părinții și bunicii, 6.9% numai cu mama, iar 1.5% numai cu tata), cu cel
puțin doi copii (49.6% declară că mai au un frate/o soră, 38.9% au mai mulți frați,
doar 11.5% fiind copii unici). Adultul cu care comunică cel mai des despre
preocupările personale este mama (67.2%), urmată de un frate sau o soră (26%) și
de tată (22.1%). În ceea ce privește relația cu cei din jur, 22.9% au răspuns că își
doresc să aibă prietenii de lungă durată, 16.8% să reușească să comunice ce își
doresc, 16% să aibă mulți prieteni, 13.7% să fie plăcuți de cei din jur. În raport cu
perspectivele de viitor, 70.2% își doresc să urmeze studii universitare, 15.5% își
doresc să se angajeze după absolvirea liceului, 9.2% își doresc să absolve liceul.
Dintre respondenți, 88.5% nu au mai participat anterior la un atelier de teatru.
2.3. METODĂ
Cercetarea s-a desfășurat în cadrul a trei serii de tabere organizate de World

Vision1, prin Progressive Sports, în perioada august–septembrie 2021, în Poiana
Brașov. O tabără s-a derulat pe parcursul a patru zile și a avut ca obiectiv general
să ofere adolescenților din diferite zone ale țării, defavorizați din punct de vedere
educațional, oportunitatea de a participa la o serie de activități cu caracter
instructiv-aplicativ. Acestea au vizat, pe de o parte, încurajarea tinerilor spre
continuarea studiilor în direcția universitară sau alegerea unei meserii, prin abordarea
unor teme care au pus în discuție aptitudinile și interesele participanților, rolul
social al diverselor profesii și desfășurarea potențială a unui interviu de angajare.
Pe de altă parte, activitățile au urmărit descoperirea și antrenarea abilităților
comunicaționale și socio-emoționale, prin exerciții practice care au pus în evidență
rolul semnificativ al fiecărui participant în cadrul unui grup. Formatul taberei a
cuprins ateliere de teatru, activități montane și de agrement (bowling și escaladă de
interior) și a fost gândit astfel încât să existe complementaritate la nivel de activități.
În cercetare ne-am propus folosirea unui design cantitativ pentru a măsura
modificările apărute la adolescenți în urma participării la activități cu specific
teatral. Date fiind numărul mic de respondenți și faptul că am lucrat direct cu tinerii
implicați, studiul poate avea valențele unui tip de design calitativ, prin analiza
realizată pe metoda observației, din ipostaza de instructori. Am administrat un
chestionar online adolescenților care au participat la cele trei ediții de tabără,
pentru care au fost înștiințați și și-au exprimat consimțământul. Chestionarul a fost
1 World Vision este o fundație care oferă copiilor șanse egale la educație de calitate, pentru ca ei
să-și îndeplinească visurile și să aibă parte de viitorul pe care îl merită. Sursa: https://worldvision.ro/
aplicat test-retest, înaintea începerii primului atelier de teatru, respectiv după

încheierea ultimului atelier, cu scopul de a observa posibilul progres al tinerilor
adolescenți. Chestionarul a fost aplicat la 149 de persoane, din care au putut fi
validate doar 131 de formulare. Restul de 18 protocoale cu răspunsuri au fost
eliminate, din cauza inconsecvenței sau a lipsei unora dintre răspunsuri.
Chestionarul cu 30 de itemi, elaborat de noi, a urmărit măsurarea abilităților
socio-emoționale și de comunicare în context pandemic. Primele 12 întrebări au
conținut date generale pentru a stabili profilul respondentului, următorii 10 itemi au
făcut referire la dimensiunea socială, iar ultimii 8 la cea de comunicare.
Pentru componenta socio-emoțională, am ales următorii indicatori: cooperarea,
integrarea, limitele personale, încrederea în ceilalți, emoțiile, adaptabilitatea, pe
care i-am transpus în următoarele afirmații măsurabile: Cooperez ușor cu cei din
jurul meu; Mă integrez ușor într-un grup nou; Pot să spun „nu” atunci când mi se
cere să depășesc o limită personală care mă face să mă simt în disconfort; Pot să
stabilesc relații sănătoase cu cei din jur, bazate pe încredere și lipsite de dependență;
Îmi înțeleg emoțiile; Îmi accept emoțiile; Reușesc să nu mă las copleșit/ă de emoții
în interacțiunea cu ceilalți; Înțeleg emoțiile celorlalți; Accept emoțiile celorlalți și
Reușesc să mă adaptez ușor la o situație imprevizibilă din interacțiunea cu ceilalți.
Subiectul și-a exprimat acordul față de afirmațiile propuse, selectând un răspuns
pe o scală Lickert cu cinci trepte, unde: 1 a reprezentat acord total cu afirmația și
5 – dezacord total față de aceasta.
Pentru componenta de comunicare, am stabilit următorii indicatori: relaționarea
cu celălalt, frica de a vorbi în public, exprimarea verbală, ascultarea activă, gestionarea
verbală a conflictelor, sinceritatea, comunicarea în online și comunicarea față în
față, pe care i-am transpus în următoarele afirmații măsurabile: Am dificultăți să
vorbesc cu persoanele necunoscute; Am dificultăți să vorbesc în fața unui grup mai
mare de persoane; Comunic cu ușurință ce simt și ce gândesc; Sunt un bun
ascultător; Reușesc să rezolv conflictele apărute în interacțiunea cu ceilalți; Aleg
să comunic sincer cu cei din jurul meu; Mă simt în confort când comunic cu
ceilalți în mediul online; Mă simt în confort când comunic cu ceilalți față în față.
Subiectul și-a exprimat acordul față de afirmațiile propuse, selectând un răspuns pe
o scală Lickert cu cinci trepte, unde: 1 a reprezentat acord total cu afirmația și 5 –
dezacord total față de aceasta.
3. ATELIERELE DE TEATRU
Atelierele de teatru au oferit cadrul pentru expunerea, analiza și însușirea

abilităților menționate. Programul taberei a prevăzut un atelier de teatru în fiecare
zi, cu o durată aproximativă de 3 ore. Datorită numărului mare de beneficiari, s-au
alcătuit mai multe grupe, de câte 12–18 participanți, care lucrau prin rotație.
Fiecare grupă a fost coordonată de cel puțin un instructor cu experiență în
domeniul aplicării teatrului în educație, iar instrumentul folosit a fost jocul teatral.
Provocarea acestor ateliere a fost aceea de a crea, în timpul scurt avut la dispoziție,
un spațiu de explorare și învățare, în care fiecare participant, chiar dacă nu se

cunoștea cu ceilalți, să ajungă să se simtă în siguranță și inclus în grup. Suita de
exerciții propuse a fost structurată astfel încât procesul de asimilare să fie compact
și eficient. Coordonatorii au avut permanent grijă la nevoile și interesele tinerilor,
încercând să creeze o relație bazată pe încredere și respect, premisă pentru
desfășurarea în condiții optime a atelierelor. Astfel, orice activitate de învățare este
primită cu mai multă deschidere atunci când cel implicat „simte că are un liman
sigur și că se poate relaxa în prezența unei persoane de încredere care îi poartă de
grijă” (Goleman, 2018, p. 254).
Primul atelier a avut ca obiectiv principal coeziunea de grup, prin îmbunătățirea
comunicării și a interacțiunii dintre participanți. Am aplicat jocuri de cunoaștere
care favorizau descoperirea celuilalt, a similitudinilor și diferențelor la nivel de
grup. Participanților li s-a creat mediul propice atât pentru a se familiariza cu
specificul unui atelier teatral, cât și pentru a crea conexiuni cu ceilalți membri.
Următoarele trei ateliere au avut ca obiectiv antrenarea abilităților de comunicare și
socio-emoționale. Atelierele doi și trei au urmărit să pună în discuție modalitatea
de interacțiune optimă la nivel de comunitate și perspectivele de viitor în raport cu
cariera profesională, prin jocuri de: improvizație, creativitate, spontaneitate, imaginație,
coordonare în grup, concentrare a atenției. Tinerii au explorat mijloace de comunicare
prin care s-au pus în valoare cele trei tipuri de limbaj, verbal, nonverbal și
paraverbal. Ultimul atelier a inclus un moment de reflecție asupra propriei persoane
și a relației cu celălalt. Am propus exerciții de scriere prin care fiecare participant a
fost încurajat să-și exprime gândurile, descoperirile, încurajările, aspirațiile către
Eul său din viitor și aprecierea, recunoștința către un membru din grupul taberei.
La finalul atelierelor și al jocurilor mai solicitante s-a alocat un timp special
pentru analiză și dezbatere. Discuțiile au fost facilitate de către instructori prin
folosirea întrebărilor deschise, cu intenția de a-i provoca pe participanți să reflecteze la
ceea ce au experimentat pe parcursul exercițiilor și să conștientizeze ce pot
îmbunătăți la ei, pe baza observațiilor făcute de ceilalți.
4. INTERPRETAREA REZULTATELOR
ȘI IMPLICAȚIILE DIDACTICE ALE ACESTORA
Din cele zece afirmații asociate cu indicatorii stabiliți pentru măsurarea

abilităților socio-emoționale, se pot remarca modificări apărute în urma desfășurării
activităților la următorii itemi: Cooperez ușor cu cei din jurul meu; Mă integrez
ușor într-un grup nou; Îmi înțeleg emoțiile; Îmi accept emoțiile; Reușesc să nu mă
las copleșit/ă de emoții în interacțiunea cu ceilalți; Înțeleg emoțiile celorlalți;
Accept emoțiile celorlalți și Reușesc să mă adaptez ușor la o situație imprevizibilă
din interacțiunea cu ceilalți. Pentru o evidențiere mai eficientă a diferențelor apărute în
urma desfășurării atelierelor, graficele corelate cu rezultatele chestionarelor au fost
incluse sub formă de tabel în anexă.
În cazul afirmației Cooperez ușor cu cei din jurul meu, în chestionarul

administrat preactivitate, 63 din respondenți și-au exprimat acordul, din care
17 – acord total, iar 46 – acord parțial. După ateliere, se poate sesiza o creștere în
privința acordului total, 46 de respondenți, urmat de acordul parțial cu 40 de
respondenți. Corelat cu capacitatea de a coopera, la Mă integrez ușor într-un
grup nou, 71 de persoane au apreciat că reușesc să o facă în etapa de preactivitate.
După ateliere, 98 de adolescenți au apreciat că dețin această abilitate, din care
51 cu acord total, iar 48 cu acord parțial.
Recunoașterea și acceptarea emoțiilor proprii se remarcă, de asemenea, printr-un
progres semnificativ. La afirmația Îmi înțeleg emoțiile, în etapa de chestionare
preactivitate, 64 de subiecți și-au exprimat acordul, din care 19 – acord total,
iar 45 – acord parțial. Încheierea atelierelor a revelat optimizarea procesului
emoțional, întrucât 41 au răspuns cu acord total și 46 cu acord parțial, adică un
total de 87. Capacitatea de gestionare a propriilor emoții, înainte de participarea la
ateliere, a fost evaluată de către 86 de tineri ca fiind una pe care o posedă,
prin exprimarea acordului total a 31 de respondenți și a acordul parțial a 45 dintre
aceștia. În urma atelierelor de teatru, numărul celor care admit că au această abilitate a
crescut la 96 de respondenți, dintre care 46 – acord total, iar 50 – acord parțial.
La afirmația Reușesc să nu mă las copleșit/ă de emoții în interacțiunea cu
ceilalți, răspunsurile sunt favorabile, după cum arată graficele. În etapa incipientă,
acordul total oferit de 11 subiecți, iar acordul parțial de către 40 de subiecți se
modifică în etapa finală, înregistrând o creștere până la 22 de subiecți cu acord total
și 52 de subiecți cu acord parțial. Mai mult, exprimarea dezacordului a scăzut de la
35 de subiecți la 23, în etapa de postactivitate.
Relevantă este, în analiza optimizării componentei socio-emoțională, observarea
graficelor afirmațiilor Înțeleg emoțiile celorlalți și Accept emoțiile celorlalți.
Am constatat că, în etapa de preactivitate, rezultatele celor două enunțuri prezintă
inconsecvență, întrucât acordul total de la prima afirmație (23 de subiecți) nu este
egal cu acordul total de la a doua afirmație (39 de subiecți). De aici, se poate
interpreta că diferența de 16 participanți declară că acceptă emoțiile celor din jur,
deși nu le înțeleg. Dacă un individ nu are capacitatea de a înțelege pe deplin
emoțiile altcuiva, nu poate deveni sprijin pentru celălalt, astfel că, în cel mai bun
caz, este doar tolerant. Recunoașterea și acceptarea emoțiilor celorlalți, în etapa de
postactivitate, arată o reglare a acestei inconsecvențe, chiar mai mult, o îmbunătățire
a acestei componente. De aici rezultă că, prin participarea la ateliere, abilitatea
socio-emoțională poate fi optimizată.
Se poate observa o îmbunătățire a capacității de adaptare a participanților la o
situație nouă. În pretestare, 39 de respondenți au ales poziția care reprezintă nici
acord, nici dezacord, iar la finalul atelierelor, conform răspunsurilor, numărul
respondenților care au ales această variantă a scăzut la 25. Rezultatul poate fi
explicat prin faptul că, în urma atelierelor, tinerii au făcut un progres în ceea ce
privește cunoașterea de sine. Spațiul de explorare le-a oferit posibilitatea să descopere
că se pot adapta mai repede decât autoevaluau inițial. Acordul a crescut, astfel,
de la 73 de participanți la 94.
Din cele opt afirmații asociate cu indicatorii stabiliți pentru măsurarea abilităților
comunicaționale, se pot remarca modificări apărute în urma desfășurării activităților la
următoarele: Am dificultăți să vorbesc cu persoanele necunoscute; Am dificultăți să
vorbesc în fața unui grup mai mare de persoane; Comunic cu ușurință ce simt și ce
gândesc; Reușesc să rezolv conflictele apărute în interacțiunea cu ceilalți; Mă simt
în confort când comunic cu ceilalți în mediul online; Mă simt în confort când
comunic cu ceilalți față în față.
Ușurința de a interacționa cu persoane noi s-a arătat a fi incertă în etapa de
preactivitate, în care 49 de subiecți au ales o poziție neutră față de această
afirmație, 35 au exprimat acord parțial, iar 40 au specificat, prin dezacord parțial
(24) și dezacord total (16), că nu au dificultăți în acest sens. Graficul din
postactivitate se remarcă printr-o creștere majoră a subiecților care își exprimă
abilitatea de a interacționa cu persoane noi, numărul fiind de 101, dintre care 58 de
subiecți au declarat dezacord parțial, iar 43 dintre ei dezacord total față de enunțul
am dificultăți să vorbesc cu persoanele necunoscute.
Conform acestor rezultate, se poate concluziona că jocurile de cunoaștere și
de coeziune ale grupului au contribuit la dobândirea siguranței de sine în inițierea
dialogului cu persoane noi. Corelat cu diminuarea fricii de a vorbi în fața unui grup
mai mare de persoane, după cum dovedesc rezultatele studiului, în prima etapă
60 de respondenți s-au declarat de acord în privința acestei temeri, iar 36 dintre ei
s-au declarat neutri și doar 35 au răspuns în dezacord cu enunțul. În urma activităților
propuse, datele prezintă următoarele modificări: 23 de respondenți au răspuns cu
acord, pe când 82 dintre aceștia au declarat dezacord și dezacord total. Se poate
constata deci că teama de a se expune în fața unui grup mare a fost redusă.
În chestionarul preactivitate aplicat, la afirmația în relația cu cei din jurul
meu, parte din secțiunea date generale, 22 dintre liceeni au menționat că ar vrea să
comunice ușor ce-și doresc. Această nevoie s-a evidențiat și în secțiunea măsurării
componentei comunicaționale prin răspunsurile alese de subiecți la afirmația
Comunic cu ușurință ce simt și ce gândesc. Inițial, 55 dintre participanți au declarat
nici acord, nici dezacord, 38 dintre ei și-au exprimat acordul parțial și tot un număr
de 38 de participanți, dezacordul. În analiza postactivitate, exprimarea acordului a
fost la 88 dintre participanți, asociată cu diminuarea numărului celor care arată
dezacordul, mai exact a 22 dintre ei, ceea ce relevă că abilitatea de exprimare a
gândurilor și emoțiilor s-a îmbunătățit.
Un progres am înregistrat și în privința gestionării conflictelor. Cea mai
relevantă creștere s-a înregistrat în privința acordului total, de la 15 răspunsuri
acordate, în preactivitate, la 33 de răspunsuri în postactivitate. De asemenea,
dezacordul a scăzut de la 23 de răspunsuri valide la 11, ceea ce rezultă că jocurile
aplicate pentru experimentarea viitoarelor situații posibile de viață într-un context
imaginar și-au atins obiectivul.
În acest context pandemic, am dorit să aflăm sub ce formă, online sau fizic,
elevii se simt mai confortabil să se exprime. Am comparat graficele corespunzătoare
preactivității și, conform lor, se remarcă preferința mai ridicată pentru mediul
online, în detrimentul interacțiunii față în față. La finalul programului de tabără,

graficele arată contrariul. Valorile pentru mediul online au crescut în postactivitate
pe scala de răspuns 3, adică nici acord, nici dezacord. De cealaltă parte, la comunicarea
față în față, se înregistrează o creștere a acordului de la 74 la 94 de subiecți.
CONCLUZII
Având în vedere datele colectate, se poate aprecia că există o relație pozitivă

între atelierele cu specific teatral și dezvoltarea comportamentului prosocial. Acest
lucru este evidențiat nu numai de răspunsurile pe care adolescenții le-au oferit la
chestionar, ci și de monitorizarea realizată de instructori pe parcursul zilelor de
lucru.
La primul atelier, adolescenții transmiteau o senzație de stânjeneală, deconectare
față de propriul corp și lipsa de disponibilitate față de cei din jur. Pentru depășirea
acestui disconfort, a fost necesară crearea unui spațiu sigur și intim, premisă pe
care se bazează desfășurarea oricărui atelier cu specific teatral. Cu sprijinul
coordonatorilor, participanții au explorat propria raportare la celălalt și au devenit
mult mai conștienți de propriul lor corp, de gândurile și trăirile lor afective. Treptat,
angajându-se activ în jocurile propuse, au devenit mult mai disponibili față de
propria persoană, implicit față de cei din jurul lor. Am observat că nivelul empatiei
a crescut pe măsură ce fiecare microgrup prezenta, de exemplu, în fața celorlalți
participanți, rezultatul creației dintr-un exercițiu. În acest fel, au fost înlăturate
blocajele de ordin comunicațional și au fost încurajate exprimarea vulnerabilității și
acceptarea celuilalt. Această legătură intimă creată între adolescenți facilitează
exprimarea emoţiilor și gândurilor personale și „reflectă deopotrivă dezvoltarea
cognitivă și pe cea emoțională” (Papalia, Olds și Feldman, 2010, p. 412).
În concluzie, studiul reflectă intervenția pe termen foarte scurt asupra unui
grup de tineri prin educație teatrală, oferind un argument în sprijinul folosirii
metodelor teatrale în modelarea individuală. Pentru a putea asigura beneficiile pe
termen lung, este necesară participarea constantă la acest tip de ateliere, astfel încât
descoperirile făcute prin joc teatral să fie cu succes valorificate și asimilate în
practica educațională.
BIBLIOGRAFIE
1. BARCA, I., COVID-19 și şcoala online: impactul ecranelor digitale asupra vederii, 2020,
link acces: https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/covid-19-si-scoala-online-impactul-
ecranelor-digitale-asupra-vederii.
2. BATDI, V., ELALDI, Ş., Effects of Drama Method on Social Communication Skills: A Comparative
Analysis, International Journal of Research in Education and Science, 6, 3, 2020, p. 435–457.
3. BIROUL REGIONAL UNICEF PENTRU EUROPA ŞI ASIA CENTRALĂ, Crearea unor
sisteme de educaţie reziliente în contextul pandemiei de COVID-19: Considerente pentru factorii
de decizie de la nivel naţional, local şi de unitate şcolară, 2020.
4. BEARE, D., BELLIVEAU, G., Theatre for Positive Youth Development: a Development Model
for Collaborative Play-creating, https://www.intellectbooks.com/asset/517/atr-8.4.pdf.
5. CELUME, MACARENA-PAZ; BESANÇON, M., ZENASNI, F., Fostering Children and
Adolescents’ Creative Thinking in Education. Theoretical Model of Drama Pedagogy Training,
Frontiers in Psychology, 2019, https://doi.org/10.3389/fpsyg.2018.02611.
6. DICE CONSORTIUM, Making a World of Difference. A DICE resource for practitioners on
educational theatre and drama, 2010.
7. EACEA P9 EURYDICE, Educația artistică și culturală în școala europeană, Bruxelles, 2009.
8. GOLEMAN, D., Inteligența socială. Noua știință a relațiilor umane, ediția a doua, București,
Curtea Veche, 2018.
9. HAINSELIN, M., AUBRY, A., BOURDIN, BÉATRICE, Improving Teenagers’ Divergent Thinking
with Improvisational Theater, Frontiers in Psychology, 2018, https://doi.org/10.3389/fpsyg.2018.01759.
10. HUGHES, JENNY, Playing a part: the impact of youth theatre on young people’s personal and
social development, Research in Drama Education, 9, 1, 2004, p. 57–72, https://doi.org/10.1080/
1356978042000185911.
11. JENNINGS, SUE, Dramatherapy with Children and Adolescents, Routledge, 1995.
12. JESTER, N., KANG, P., COVID-19 pandemic: Is teenagers’ health in crisis? An investigation
into the effects of COVID-19 on self-reported mental and physical health of teenagers in
secondary education, Public Health in Practice, 2, 2021, p. 1–15, https://doi.org/10.1016/
j.puhip.2021.100099.
13. KATO, D., Improving Social Skills through Collaborative Artwork and Group Activity, în MORESE,
ROSALBA; PALERMO, SARA; NERVO, J. (coord.), Socialization – A Multidimensional
Perspective, IntechOpen, Londra, 2018, 10.5772/intechopen.74789.
14. NESI, JACQUELINE; CHOUKAS-BRADLEY, SOPHIA; PRINSTEIN, M., Transformation of
Adolescent Peer Relations in the Social Media Context: Part 2 – Application to Peer Group
Processes and Future Directions for Research, Clinical child and family psychology review, 21,
3, 2018, p. 296–319, https://doi.org/10.1007/s10567-018-0262-9.
15. PAPALIA, D.E., OLDS, S.W, FELDMAN, R.D., Dezvoltarea umană, București, Trei, 2010.
16. PISTOL, C., BERCEANU, A., PAPASTERI, C., SOFONEA, ALEXANDRA, BOLDAȘU,
ROMINA; PICU, CĂTĂLINA; TITIENI, A., MURGU, H., PODINA, IOANA; CÎRNECI, D.,
NEDELCEA, C., BARBORICĂ, A., MÂNDRUȚĂ, IOANA; FROEMKE, R.C., CARCEA, IOANA;
Imitation Behavior in Stress Management and Prosocial Attitudes – Neural and Endocrine
Mechanisms; San Diego, Poster S4SN, 2018.
17. PRENDERGAST, M., SAXTON, J. (coord.), Applied Drama. A Facilitator’s Handbook for
Working in Community, Bristol/Chicago, Intellect, 2013.
18. PRENDERGAST, M.; SAXTON, J. (coord.), Applied Theatre. International case studies and
challenges for practice, ediția 2, Bristol/Chicago, Intellect, 2016.
19. READING, SUZANNE; READING, J., PADGETT, R.J., READING, SAMANTHA; PRYOR, P.,
The Use of Theatre to Develop Social and Communication Behaviors for Students with Autism
Spectrum Disorders: A Preliminary Investigation, Journal of Speech Pathology & Therapy, 2016,
10.4172/2472-5005.1000102.
20. RILEY, SHIRLEY, Art therapy with adolescents, The Western Journal of Medicine, 175, 1,
p. 54–57, https://doi.org/10.1136/ewjm.175.1.54.
21. STANISLAVSKI, K.S., Munca actorului cu sine însuși, București, Nemira, 2021.
22. SPOLIN, VIOLA, Improvizație pentru teatru, București, UNATC Press, 2008.
23. VAN DE WATER, M.; MCAVOY, M.; HUNT, K., Drama and Education, New York, Routledge,
2015.
24. VIOLA, T..W.; NUNES, M..L.; Social and environmental effects of the COVID-19 pandemic on
children, Jornal de Pediatria, 2021, p. 1–9, https://doi.org/10.1016/j.jped.2021.08.003.
25. WINSHIP, F.L., Educational Theatre: a definition, The Southern Journal, 19, 4, p. 317–323.
26. WOOSTER, R., Contemporary Theatre in Education, Bristol/Chicago, Intellect, 2007.
REZUMAT
Cercetarea a vizat investigarea modului în care jocurile cu specific teatral pot îmbunătăți
abilitățile socio-emoționale și de comunicare ale adolescenților, în contextul pandemic generat de
virusul SARS-CoV-2. Metodologia cercetării a inclus o anchetă pe bază de chestionar administrat
unui lot de 131 de adolescenți – o metodă cantitativă, aplicată la începutul și la sfârșitul unei suite de
patru ateliere de jocuri teatrale. Aceste jocuri au dus la soluționarea unor nevoi pe care tinerii le-au
exprimat prin răspunsurile la chestionare, cum ar fi dorința de a se integra ușor într-un grup sau de a
exprima ceea ce simt și ceea ce gândesc. Rezultatele au arătat, pe de o parte, că antrenarea celor
131 de subiecți în activitățile propuse a determinat o creștere a nivelului de empatie, de înțelegere și
acceptare a propriilor emoții, de cooperare și integrare, iar, pe de altă parte, a redus factorul de stres în
ceea ce privește vorbitul în public, susținerea unui punct de vedere și a comunicării directe.
ANEXĂ
Rezultat aplicare chestionar
preactivitate postactivitate
Date generale despre grup

ABORDĂRI TEORETICE ŞI PRACTIC-APLICATIVE
MECANISME NEURO-BIOLOGICE ȘI EMOȚIONALE

IMPLICATE ÎN AGRESIVITATE
MIHAELA LUNGU
Abstract
The relationship between a complex society with high-speed dynamics, with increasingly
dense urban agglomerations and human aggression has acquired more dimensions since the end of the
twentieth century. Aggression can be seen either as an expressed behavioural component or as a
personality factor more or less active in behaviour. This paper is a systematic review of the specific
literature. Its purpose was to provide a theoretical, conceptual basis for the psychological factor of
aggressivity from the perspective of neuroscience. The analysis included over 70 works by Romanian
and international authors from the last 10 years, as well as reference works published in the last
30 years, also local or international.
The results indicate a more obvious trend towards a scientific explanation of aggressive
behaviour based on the interaction between the components of the limbic system. The scientific
analysis takes into account the chemistry that occurs in the brain, the influences of neurotransmitters
and hormones. Less was investigated the psychic factor aggression or the relationships between
emotional mechanisms and overt aggression. There is also an approach to aggression specific to
certain crops, or geographical areas on the surface of which similar crops are manifested. Based on
evolutionary research over time, the studies and conclusions of researchers in recent years, reveals
that although there are areas in the brain specialized in processing information of a certain type they
work systemically, integrated with other areas or nerve pathways.
Cuvinte-cheie: sistem limbic, neurotransmițători, hormoni, agresivitate, emoții
Keywords: limbic system, neurotransmitters, hormones, aggressivity, emotions
1. INTRODUCERE
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în 2012 au existat 475.000 de

omoruri, dintre care 82% bărbați, la nivel global o medie de 6,7 la 100.000 de
locuitori. Dintre adulți, 23% au raportat că au fost victime ale abuzului fizic în
copilărie (World Health Organization, 2014). Un studiu, desfășurat între 2003 și
2005, care cerceta violența partenerului intim la femei între 18–64 de ani, din
Statele Unite ale Americii (SUA), a constat o prevalență de 44% în viața unei
 Student Doctorand la Școala de Studii Avansate a Academiei Române, Institutul de Filosofie
și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru”, Departamentul de Psihologie, Academia Română,

București, Romania, Calea 13 Septembrie, Nr.13, Sector 5, București, 050711, Romania; E-mail:
maylla_lungu@yahoo.com
152 Mihaela Lungu 2
femei adulte și de 7,9% în ultimul an. Aproximativ 21% raportau că au fost abuzate
de mai mult de un partener și în 5% până la 13% din cazuri violența partenerului
intim persista și după 20 de ani (Thompson et al., 2006). Într-un studiu realizat în
noiembrie 2007 – iulie 2008, s-a aplicat un chestionar la 1478 de femei, tot în
SUA. Diferența între violența domestică experimentată de femeile din mediul rural
și cele din mediul urban arăta o prevalență crescută la primele. Femeile din mediul
rural și izolate raportau o prevalență de 22,5% comparativ cu 15,5% a celor din
mediul urban (Peek-Asa et al., 2011). În educație este tot mai cercetat și corectat
fenomenul de bullying – hărțuire directă sau pe mediile electronice (cyber-bullying),
specifică copiilor și adolescenților (UNESCO, 2019).
Raportul Biroului Federal de Investigații al Statelor Unite raporta în 2013 că,
într-un minut, erau abuzați fizic de către partenerul intim aproximativ 20 de oameni,
la fiecare 9 secunde era bătută o femeie, una din 5 femei și unul din 71 de bărbați
fuseseră violați în decursul vieții. Agresorul era cunoscut de 46,7 % dintre femei și
44,9% dintre bărbați. Din 15 copii, unul fusese expus violenței partenerului intim,
90 % dintre aceștia fiind martori oculari (citat în Soreff, Basit & Arif, 2019).
Și în România, violența apare tot mai evident în societate și în lucrările de
cercetare fie că vorbim de cea domestică, sub alte forme (Rada, 2013 și 2014). O
statistică comparativă a Ministerului Justiției arată că între 2009 și 2019 numărul
total de cauze privind violul și infracțiunea de omor judecate fie de judecătorie, fie
de tribunal a fost după cum prezintă tabelul nr. 1 (Ministerul Justiției, 2019a; 2019b):
Tabelul nr. 1
Numărul violurilor și omorurilor judecate între 2009–2019

2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019
viol 765 799 748 667 626 658 698 766 744 768 771
omor 7388 8086 7384 6707 7969 8228 10392 11521 12149 12154 12159
Ca factori declanșatori ai comportamentului în literatura de specialitate, sunt

precizați: factori bio-neurologici (funcțiile diverselor structuri neuronale), factori
chimici (1. neurotransmițători naturali cu producție dezechilibrată sau substanțe
introduse în sistemul nervos din surse externe corpului uman și care produc efecte
similare neurotransmițătorilor; 2. dezechilibre hormonale), aspecte perceptive și
contexte sociale stimulatoare (Dănăilă & Golu, 2000; Botez, 1996). Potegal,
Stemmler și Spielberger (2010) constatau un acord relativ extins între cercetători
privind declanșatorii tipici pentru furie, și anume: frustrarea, amenințările asupra
autonomiei, autorității sau reputației, lipsa de respect sau insultele, nerespectarea
regulilor sau a legilor și un sentiment de injustiție/ nedreptate. În aceeași lucrare se
amintește și existența unei opinii generale referitoare la exprimarea furiei, și anume
că aceasta este relativă la destinatar și la contextul social, dependent la rândul său
de o serie de reguli, învățate încă din copilărie.
3 Mecanisme neuro-biologice și emoționale în agresivitate 153
2. MECANISME NEURO-BIOLOGICE IMPLICATE ÎN AGRESIVITATE
Agresivitatea ca rezultantă a trăirilor afective este legată în neuroștiințe de zona

emoțională din creier, considerată de marea majoritate a cercetătorilor a fi sistemul
nervos involuntar (Klein, 2005) sau sistemul limbic (Botez, 1996; Dănăilă & Golu,
2000). Un rol extrem de important pentru emoții îl are implicarea funcțiilor corticale
superioare, localizate în cortexul prefrontal, pentru că acesta este cel mai dezvoltat
filogenetic (Davidson & Bergley, 2013). O regularizare deficitară a amigdalei prin
cortexul prefrontal este descrisă ca fiind un factor cu potențial riscant pentru
comportamentul agresiv (Klasen et al., 2019).
Manualul Internațional al Furiei susține că în stadiile incipiente de procesare
a declanșatorilor verbali și vizuali ai furiei, conform principiilor neurologice generale,
trebuie să fie implicate cortexul posterior și cel medio-temporal. Integrarea combinată
a percepțiilor provocatoare de furie, comentariului verbal insultător cu expresia
vizuală, analiza factorilor inhibitori precum pedeapsa primită sau anticipată, empatia cu
agresorul și statutul său social relativ determină răspunsuri agresive, prin dezinhibarea
zonelor subcorticale și/sau răspuns către lobul temporal care guvernează escaladarea
agresiunii (Potegal et al., 2010).
Un articol publicat în 2007 (revizuit în 2016) de Society for Neuroscience,
în urma studierii unor materiale științifice din 2000–2007, susține că în cazul
persoanelor normale din punct de vedere psihic, pentru luarea deciziilor morale,
se activează: cortexul prefrontal dorsal și ventral, amigdala (importantă în emoții,
frică și stres) și girul unghiular (implicat în limbaj și cogniție). Mai mult, „Unii
adolescenți răspund la amenințări percepute ca ușoare cu agresivitate nepotrivită.
(...) băieții adolescenți cu acest tip reactiv de agresivitate arată o activitate anormală a
creierului în raport cu colegii lor. (...) mai multă activitate în amigdală și mai puțină
activitate în cortexul frontal, care este implicat în controlul impulsurilor, decât alți
adolescenți” (Brain Facts, 2008). Ciurbea, Leban și Rada (2021) au arătat, în urma
unei revizii sistematice a literaturii de specialitate, că manifestarea agresivă a fost a
doua categorie de riscuri asociată cu un nivel scăzut al autocontrolului la
adolescenți, după consumul de substanțe.
2.1. SISTEMUL LIMBIC

În cele ce urmează, sunt descrise formațiunile sistemului limbic.
Amigdala este un nucleu de formă migdalată, aflat în diencefal, implicat în
răspunsuri emoționale, secreții hormonale și memorie. Responsabilă pentru selecția
informațiilor și determinarea locului de stocaj în creier, are rol în condiționarea
fricii, furiei (Klein, 2005, p. 46) și a procesul de învățare asociativă prin care se
învață teama. Activarea acesteia și a complexului amigdalian poate duce la
comportament violent (Dewey, 2019).
Girusul Cingular/ circumvoluția Corpului Calos/ lobul corpului calos al lui
Broca (Olry & Nikolay, 1994) este reprezentat de o circumvoluție lungă, crestată și
curbată peste corpul calos, implicată în recepția senzorială relativă la emoții și
reglarea comportamentului agresiv.
154 Mihaela Lungu 4
Fornixul este un țesut arcuit de materie albă axonică (fibre nervoase) care leagă
hipocampul de hipotalamus (Davidson, 2013; Dănăilă & Golu, 2000; Botez, 1996).
O protuberanță mică cu rol în indexarea memoriei, trimiterea amintirilor către
zona emisferei cerebrale specifică pentru depozitarea lor pe termen lung și regăsirea
la necesitate este hipocampul. Afectarea acestuia poate conduce la incapacitatea
construirii de noi amintiri, așa cum se întâmplă în amnezia anterogradă (Davidson,
2013; Dănăilă și Golu, 2000; Botez, 1996).
Hipotalamusul, o formațiune aproximativ de mărimea unui bob de mazăre,
dirijează funcții importante precum trezirea matinală și fluiditatea adrenalinei. Este
un centru emoțional esențial, controlând moleculele care produc stări de exaltare,
furie sau nefericire. Deși este o formațiune foarte mică, joacă un rol major în reglarea:
hormonilor, glandei hipofizare, temperaturii corpului, glandelor suprarenale.
Hipotalamusul „pare a fi implicat în identificarea rapidă și răspunsul/ reacția la
amenințarea din mediu și astfel s-a presupus că are un rol esențial în generarea
furiei și propagarea agresiunii, care însoțesc reacția de luptă sau răspunsul de fugă
(fight or flight)” (Gilam & Hendler, 2015).
Cortexul olfactiv primește informații senzoriale de la bulbul olfactiv și are
funcție în identificarea mirosurilor. Cortexul prefrontal deține roluri executive în
sistemul nervos central, iar atunci când acesta este mai puțin activ, combinat cu
activitatea crescută a amigdalei crește potențialul violenței (Soreff et al., 2019).
Talamusul este o formațiune mare, constituită din doi lobi, de materie cenușie, cu
rol în transmiterea semnalelor senzoriale către și dinspre măduva spinării și cerebel.
Este implicat în percepția senzorială și reglarea funcțiilor motorii. Face conexiunea
între zonele cortexului cerebral și alte structuri ale creierului și măduvei spinării,
cu funcții în percepția senzorială și mișcare. Talamusul și hipotalamusul formează
diencefalul, situat sub emisferele cerebrale (Davidson, 2013; Dănăilă și Golu, 2000;
Botez, 1996).
Pe lângă rolul în emoțiile și motivațiile de supraviețuire, cum sunt frica și
furia, sistemul limbic este implicat în trăirile de plăcere legate de supraviețuire
(de ex., cele determinate de alimentație și activitate sexuală). Are rol determinant
asupra sistemului nervos periferic și a celui endocrin (Davidson, 2013; Dănăilă &
Golu, 2000).
2.2. CONTRIBUTORI CHIMICI ÎN CREIER – NEUROTRANSMIȚĂTORI
Numită și „molecula plăcerii” (Lieberman & Long, 2019), „a dorinței”

(Klein, 2005, p. 85), activarea dopaminei oferă o stare de bine, mulțumire, cu rol în
reglarea somnului prin sinteza melatoninei. Efectele pot fi uneori asemănătoare cu
cele ale adrenalinei și are implicații importante în dependențe. Are rol determinant
în voință și învățare (favorizează apariția de noi conexiuni în creier), controlează
starea de veghe și atenția, amplifică curiozitatea, dorința sexuală și creativitatea,
dă energie și insuflă o stare de bucurie anticipată (Klein, 2005), efectul esențial este
memorarea experienței ca trăire pozitivă. Comportamentul este controlat de calea
ascendentă a dopaminei: sistemul nigro-striat. Acțiunea dopaminei în această zonă

controlează transformarea planurilor motorii în acțiuni, „De regulă dopamina
produce inhibiție” (Dănăilă & Golu, 2000, p. 98). Facilitarea transmiterii sinaptice
a dopaminei mărește activitatea motorie (Botez, 1996). Excesul de dopamină are
rol în agresivitate (Soreff et al., 2019). Studii realizate pe șobolani, înainte,
în timpul și după o confruntare agresivă au arătat creșteri de până la 120%
ale dopaminei, la nivelul cortexului pre-frontal, după confruntare (van Erp &
Miczek, 2000). Dopamina, la nivel cortico-limbic, este mai degrabă o urmare a
comportamentului agresiv decât un declanșator al acestuia. Dopamina trezește,
activează, lipsa ei duce la apatie, iar în cantități exagerate dorința devine obsesie,
ambiția – delir de putere, încrederea în sine – megalomanie, fantezia – nebunie
(Klein, 2005). Eliberarea excesivă de dopamină poate duce la schizofrenie, halucinații
sau manie (Medical University of Vienna, 2016). Activarea dopaminei nu este un
indicator al plăcerii. „Este o reacție la neprevăzut – la posibilitate și anticipare”
(Lieberman & Long, 2019, p. 25).
Serotonina, cunoscută ca hormonul fericirii, pare a avea un rol important în
reglarea furiei și a agresivității, concentrațiile mici la nivelul lichidului cerebrospinal
fiind depistate atât în timpul, cât și anterior comportamentului agresiv. Efectele
dezechilibrelor de serotonină au fost îndelung studiate, inclusiv ca influență asupra
stării de agresivitate și a comportamentului agresiv. Deficiența de serotonină este
legată de formele patologice, violente ale agresivității, dar nu și de comportamentul
agresiv normal, definit ca necesitatea zilnică de supraviețuire (Society for Neuro
Science, 2007). Klein (2005) constata că serotonina este transmițătorul de bază în
controlul amigdalei și al zonei corticale prefrontale: ea „controlează fluxul informației
în creier” (p. 79). Funcția serotoninei corticolimbice este importantă în somn, procesele
perceptive, controlul motor și comportamentul agresiv (Van Erp & Miczek, 2000).
Într-un studiu realizat pe 38 de bărbați sănătoși, se „evidențiază rolul serotoninei în
rețelele de agresivitate din creier, proiecțiile serotoninergice care leagă zonele
limbice (amigdala) de rețelele de empatie pot influența evaluarea emoțională a
acțiunilor agresive” (Klasen et al., 2019).
Van Erp și Miczek (2000) au identificat scăderea până la 80% a nivelului de
serotonină la nivelul cortexului pre-frontal al șobolanilor după o confruntare.
Studiul a relevat modificări importante ale nivelului de serotonină atât în timpul,
cât și în urma confruntării. Agresivitatea și nivelul crescut de violență par să fie
asociate mai degrabă cu nivelurile scăzute ale serotoninei. S-a observat apariția
unui grad de insomnie proporțional cu scăderea ei. Serotonina cerebrală mediază
inhibiția comportamentală, în sens opus diminuarea ei duce la creșterea (în număr
și intensitate) a acțiunilor. Creșterea nivelului de serotonină duce la „diminuarea
ratei alimentare” (Dănăilă & Golu, 2000, p. 101), a numărului de mese și/ sau a
cantității de alimente consumate la o masă. Serotonina acționează ca inhibitor al
căilor de transmitere a durerii, adjuvant în controlul dispoziției psihice și inducerea
156 Mihaela Lungu 6
somnului (Dănăilă & Golu, 2000). Pare a fi principalul neurotransmițător în procesele

și ciclurile neuro-biologice asociate cu agresivitatea. „Hipofuncția serotonergică
este asociată cu agresivitate impulsivă (...) imagistica cerebrală arată o creștere a
concentrației serotoninei în receptorii din cortexul prefrontal orbital la indivizii
agresivi” (Çetin, Torun & Güney, 2017). Serotonina corelează cu agresivitatea în
ambele direcții ale dezechilibrului: atât la valori scăzute corelând cu violența,
depresia și suicidul, cât și la valori crescute datorate monoaminoxidazei A (Soreff
et al., 2019).
Norepinefrina (noradrenalina) are rol în funcția hipotalamusului, a sistemului
limbic și a cortexului cerebral. Norepinefrina contribuie la reglarea funcțiilor afective,
ajută la sinteza melatoninei, controlul activității globale și a tonusului muscular,
activează receptorii excitatori, uneori și pe cei inhibitori (Dănăilă & Golu, 2000).
Epinefrina (adrenalina) sau hormonul de stres prezintă efecte similare cu
norepinefrina (Dănăilă & Golu, 2000), cu efecte excitatorii asupra sistemului nervos
simpatic (vasoconstricție, bronhodilatație, stimularea inimii și efecte metabolice).
Descărcarea de adrenalină este modalitatea corpului de a se păstra concentrat și
gata de acțiune și are rolul de protecție împotriva unui posibil vătămător. În același
timp, suprasecreția hormonilor de stres, cum sunt adrenalina și cortizolul, afectează
zona corticală de procesare și stocare a memoriei (Maduka, Neboh, & Ufelle, 2015).
Monoaminoxidaza A (MAOA) este „enzima care catalizează oxidarea multor
mono-amine, incluzând adrenalina, noradrenalina și serotonina. Se găsește în
majoritatea țesuturilor, în special în ficat și sistemul nervos (Medicamentele care
acționează ca inhibitori ai acestei enzime sunt utilizate în tratamentul sindroamelor
depresive)” (Dicționar medical, n.d.). MAOA metabolizează și alți neurotransmițători,
ca norepinefrina și dopamina. Neurotransmițătorii sunt consumați cu atât mai
repede, cu cât există mai multă enzimă MAOA. Versiunea normală sau lungă a
genei produce multă MAOA; forma aberantă sau scurtă produce cantități scăzute.
Aproximativ o treime dintre oameni au forma scurtă a genei, iar două treimi
prezintă forma lungă. Studiile pe animale au stabilit o legătură între nivelurile
scăzute de MAOA, tipice pentru forma scurtă a genei, și agresivitate. „Bărbații care
au forma scurtă a genei MAOA tind să prezinte un răspuns extrem de rapid la
amenințare, măsurat printr-o dezlănțuire a activității în zona cerebrală a fricii –
amigdala – la vederea unei fețe furioase” (Davidson & Begley, 2013). O corelație
negativă între conectivitatea amigdalei cu girusul medio-frontal și cortexul orbito-
frontal cu factorul agresivitate au constatat Klasen și colaboratorii (2019), putând
constitui un sistem de reglare suplimentară a emoțiilor. Unele persoane se nasc cu o
deficiență a genei alele monoaminoxidaza – MAOA, responsabilă de metabolizarea
serotoninei, deficiența duce la o creștere a serotoninei, iar aceasta la creșterea
agresivității în special într-un mediu stresant (Soreff et al., 2019).
Acidul Gamma-amino-butiric (GABA). Este un neurotransmițător inhibitor, al
cărui deficit produce dezechilibre la ceilalți neurotransmițători (Soreff et al., 2019).
2.3. CONTRIBUTORI CHIMICI ÎN CREIER – HORMONI
Cercetările pe animale au dovedit că interacțiunea cu agresivitatea afectează

subiecții cu trăsături de dominare, cât și pe cei cu trăsături de supunere. Conform
BrainFacts (2008), s-a observat că grupurile de șoareci dominanți și supuși au
prezentat efecte similare la contactul cu agresivitatea.
Testosteronul, cel mai important hormon masculin, prezent și în organismul
feminin, se dovedește a fi asociat cu agresivitatea crescută atât la om, cât și la
animale. Atunci când are nivel ridicat se asociază cu competitivitatea, agresivitatea
și chiar cruzimea comportamentală. Femeile prezintă reacții similare, deși au în
mod normal o cantitate mult mai mică de testosteron în corp (10–12% față de
bărbați), sunt mult mai influențate de schimbările mici ale nivelului (Stangor, 2013).
„Un studiu realizat pe 4.179 de bărbați fără patologii a arătat valori normale mai
mari la subiecții cu personalitate agresivă sau conduită antisocială” (Batrinos, 2012).
Așadar, nivelul de testosteron influențează apariția factorului de personalitate
agresivitate și a comportamentului agresiv.
Cortizolul, hormonul stresului, diminuează reacțiile sistemului imunitar
(Klein, 2005, p. 50). Nivelul crescut în organism corelează cu niveluri crescute ale
comportamentelor agresive (Platforma SINC, 2016), nivelul scăzut corelează cu
agresivitatea, la fel și nivelul crescut prin tratament cu dexametazonă (Soreff et al.,
2019). „Într-un conflict, eliberarea glandulară a hormonilor de stres poate anula
efectiv efectul terapiilor menite să reducă comportamentul rău” (Andelson, 2004).
Echilibrul bio-comportamental dintre frică și agresivitate este reglat la nivel neuronal
de raportul dintre testosteron și cortizol. La persoanele la care se întâlnește un
raport testosteron/ cortizol mare, dispoziție agresivă și nivel de serotonină scăzut,
apare și comportamentul agresiv impulsiv (Montoya et al., 2012).
Estradiol – nivelul crescut corespunde unor valori scăzute ale comportamentelor
agresive (Platforma SINC, 2016).
Oxitocina produce efecte mai degrabă la femei. Poate crește agresivitatea
intensificând reactivitatea la provocare și scăzând simultan percepția pericolului,
care inhibă majoritatea femeilor din a riposta, astfel reacția acestora este mai puțin
controlată (Denson et al., 2018). Facilitator al relațiilor sociale, parentale și de cuplu,
al încrederii și empatiei, la nivel crescut pare a fi soluția pentru comportamentul
agresiv și antisocial (Jong & Neumann, 2017). „Oxitocina afectează interacțiunea
socială, scăzând activitatea amigdalei” (Sobota et al., 2015), putând astfel să influențeze
agresivitatea. Este posibilă o corelație directă între nivelul de agresiune maternă și
cantitatea de oxitocină eliberată în nucleul amigdalian (Bosch et al., 2005).
Progesteron – există puține dovezi că nivelul crescut de progesteron și de
estradiol s-ar asocia cu nivel scăzut de agresivitate (Denson et al., 2018).
158 Mihaela Lungu 8
3. MECANISME EMOȚIONALE IMPLICATE ÎN AGRESIVITATE
Deși se consideră că „emoțiile nu sunt nimic altceva decât neuromodulatori”

(Wang, 2020), există un volum limitat de articole rezultate în urma cercetărilor
științifice directe. Mai degrabă se pot consulta revizii sistematice în acest sens. Pe
de altă parte, Lindquist și colaboratorii (2015) concluzionau că fenomenologia
procesualității emoțiilor la nivel cerebral nu poate fi una reducționistă, în „viziunea
psihologică construcționistă asupra minții, emoția nu influențează cogniția în
timpul luării deciziilor, precum o minge de biliard exercită influență asupra alteia”.
Ciurbea, Rada și Crînguș (2021) au arătat că una dintre clasele principale de
factori de risc care determină comportamentul violent la adolescenți constă în
factorii psihologici individuali declanșatori, precum furia și distresul afectiv.
„În studiile psihologice privind stările emoționale, furia a fost izolată de agresiune”
(Potegal et al., 2010), astfel: se întâlnește agresiune în formă proactivă (a fi agresiv
fără a fi furios); invers (furie fără agresiune fățișă) se poate asimila de fapt
normalității în foarte multe culturi (de exemplu, atunci când individul este mustrat
de superiorul ierarhic, trăiește furia, dar își reprimă comportamentul agresiv, știind
că îi poate dăuna dezvoltării profesionale).
Așezat deasupra trunchiului cerebral, acoperit de cortex, sistemul limbic este
considerat a fi o parte mai primitivă a creierului și centrul emoțiilor. Botez (1996)
susține că o zonă de convergență și integrare a sistemului nervos central
răspunzătoare de tratamentul emoției este lobul frontal. Extirparea unor zone din
lobii temporali inferiori și anteriori, inclusiv a amigdalei, produce docilitate.
Tumorile septale atrag crize de furie și de iritație, iar la bolnavii violenți, extirparea
amigdalei reduce agresivitatea.
Studii imagistice au arătat că agresivitatea crescută este frecvent legată de
volumul modificat al diferitelor zone ale creierului (de exemplu, amigdala), precum
și modificări ale activității și conectivității acestora (Cupaioli et al., 2020). În urma
unui experiment realizat cu 20 de subiecți, proaspăt absolvenți, dintre care 10 de
sex feminin, cu vârsta medie de 25 de ani, cu vedere normală (sau normalizată),
Yang și colaboratorii au găsit că reglarea cognitivă a fost inclusă în timpul auto-
recuperării emoționale într-o formă naturală, după primirea unor stimuli aversivi.
Ei au susținut că în autoreglarea emoțiilor negative sunt activate atât corpul striat
ventral, cât și cortexul prefrontal dorsolateral. „Cortexul prefrontal dorsolateral
exercita influență modulatoare asupra corpului striat ventral numai atunci când striatul
ventral nu reușește să suprime emoțiile induse prin auto-inhibare” (Yang et al., 2020).
Există urmări imediate și efecte pe termen lung ale propriei agresivități, dar și
ale expunerii la agresivitate externă. Exemple de mecanisme de apărare posibile,
ulterioare agresiunii: Izolarea (ex: „terapeuții remarcă faptul că nu toți copiii maltratați,
deveniți adulți, aplică aceleași tratamente copiilor lor (...), în schimb, părinții care
nu-și amintesc de afectele lor sunt incapabili să-și protejeze copiii de repetarea
propriului lor trecut conflictual” (Ionescu, Jacquet & Lhote, 2002); Întoarcerea
către propria persoană (ex: un copil accidentat „are pulsiuni agresive mai puternice
decât ceilalţi, induse de frustrările suferite într-o familie autoritară. El se simte
vinovat şi se teme să nu fie pedepsit dacă îşi exprimă în mod direct pulsiunea
agresivă”) (Ionescu et al., 2002). Prin prisma propriei „flexibilități comportamentale”
(Koolhaas & Boer, 2004), persoana, mai degrabă decât alte mamifere, își ghidează
comportamentul între coping proactiv și reactiv în funcție de dozajul controlului
răspunsului sau al anticipării.
4. CONCLUZII
Este necesară o delimitare a termenului agresivitate (aggressivity) – ca factor

psihologic, de furie (anger) – ca trăire afectivă a persoanei. Termenul Agresivitate,
des întâlnit în ultimii 20 de ani, mai ales în lucrări cu impact social, este puțin
delimitat ca sensuri. Agresivitatea ca factor de personalitate este rareori întâlnită în
literatura medicală (neurologică) și chiar psihologică. Cea mai mare parte a lucrărilor și
studiilor operează mai degrabă cu forma comportamentală – agresiunea/ violența –
care este relativ mai ușor de observat și măsurat. La nivel individual, se poate
delimita factorul de personalitate agresivitate, accentuat mai ales în literatura de
specialitate a Americii nordice și tangențial a Canadei (aggresivity și aggression) și
comportamentul agresiv sau violent (aggression). În lucrările studiate în limba
engleză, Aggression (agresiunea, agresarea) și Aggressiveness (agresivitatea) sunt
concepte cu grad înalt de similaritate – ambele pot însemna comportamente sau
acțiuni ostile sau distructive, dar au dobândit sensuri relativ diferite în utilizarea
practică, cu precădere în SUA (America nordică) și Canada. Agresiunea are o
latură extremă, implicând de obicei răutate sau ostilitate care poate lua forma unei
acțiuni violente. Agresivitatea este înțeleasă ca fiind rar răutăcioasă sau violentă.
Sensul cuvântului reflectă mai degrabă un comportament asertiv și forță, sens
figurat, secundar în limba română. Aceasta reprezintă o atitudine și poate fi chiar
privită ca o calitate a sportivilor sau la locul de muncă. Agresiunea presupune
comportamente considerate inacceptabile. Termenul Agresivitate (aggressivity) este
foarte frecvent utilizat în engleza americană și canadiană, în timp ce în afara
Americii de Nord agresivitate este folosit cu sens mai larg, acoperind atât ostilitatea
violentă, cât și tipul de îndrăzneală al sportivilor și antreprenorilor (Grammarist,
n.d.).
Cu cât studiile sunt mai cuprinzătoare, cu atât formele de agresivitate
cercetate sunt mai concrete și mai clar delimitate. Mulți autori împărtășesc opinia
conform căreia comportamentul agresiv are de regulă la bază o trăire afectivă de
furie.
Cea mai comună viziune asupra sistemului limbic consideră această formațiune
ca fiind mai primitivă decât cortexul. Cortexul reprezintă partea cea mai exterioară
a creierului, împărțită în cele două emisfere și este considerat centrul strategic al
creierului, aici având loc procesarea logică de natura judecăților și raționamentelor.
De asemenea, este comună opinia că acesta s-a dezvoltat ultimul pe scară evolutivă.
Dacă sistemul limbic, cu formațiunile lui și cu precădere amigdala, are rol
determinant în prelucrarea emoțiilor și a agresivității, legăturile funcționale cu zone
ale cortexului prefrontal sunt evidente.
160 Mihaela Lungu 10
În ceea ce privește chimismul sistemului nervos central și al întregului sistem

biologic, hormonii și neurotransmițătorii joacă roluri hotărâtoare. Nu atât de clar
delimitate cum păreau a avea la începutul cercetărilor, dar au funcții specifice și
declanșează comportamente specifice tot în interrelații sistemice. În menținerea
controlului asupra propriului comportament, în diferite situații emoționale, un rol
major pare să-i revină echilibrării hormonale și a chimismului intracerebral. O serie
de activități are potențial de echilibrare a neurotransmițătorilor. Sportul, activitățile
cu consum energetic moderat și rezultate concrete imediate pot fi soluții aplicabile
pe termen lung.
Primit în redacţie la: 23.11.2021
BIBLIOGRAFIE
1. ANDELSON, R., Hormones, stress and aggression-a vicious cycle, Monitor on Psychology,
American Psychological Association, 35, 10, 2004, Consultat în decembrie 2019 pe:
http://www.apa.org/monitor/nov04/hormones.
2. BATRINOS, M.L., Testosterone and aggressive behavior in man, International journal of
endocrinology and metabolism, 10, 3, 2012, p. 563–568, doi:10.5812/ijem.3661.
3. BOTEZ, M.I., Neuropsihologie clinică și neurologia comportamentului, Editura Medicală,
București, 1996.
4. BOSCH, O. J., MEDDLE, S.L., BEIDERBECK, D.I., DOUGLAS, A.J., & NEUMANN, I.D.,
Brain oxytocin correlates with maternal aggression: link to anxiety, The Journal of neuroscience:
the official journal of the Society for Neuroscience, 25, 29, 2005, p. 6807–6815.
doi:10.1523/JNEUROSCI.1342-05.2005.
5. BRAIN FACTS, Aggression and the Brain, Brain facts publication, 2008. Accesat în decembrie
2019, la: https://www.brainfacts.org/archives/2008/aggression-and-the-brain.
6. ÇETIN, F.H, TORUN, Y.T., & GÜNEY, E., The Role of Serotonine in Aggression and
Impulsiveness, IntechOpen, 2017. Consultat în ianuarie 2020, pe: https://www.intechopen.com/
books/serotonin-a-chemical-messenger-between-all-types-of-living-cells/the-role-of-serotonin-in-
aggression-and-impulsiveness.
7. CIURBEA, F. –E., LEBAN, U., & RADA, C., The relationship between self-control and risks in
adolescence - a systematic review, Studii și Cercetări de Antropologie, 7, 2021, p. 27. Accesat în
octombrie, 2021 la: https://www.journalstudiesanthropology.ro/ro/no-7-2021-abstracts/r130.
8. CIURBEA, F. –E., RADA, C., & CRÎNGUȘ, C. –M., Violence among adolescents: risk and
protective factors, Studii și Cercetări de Antropologie, 7, 2021, p. 28. Accesat în octombrie, 2021
la: https://www.journalstudiesanthropology.ro/ro/no-7-2021-abstracts/r130.
9. CUPAIOLI, F.A., ZUCCA, F.A., CAPORALE, C., LESCH, K.P., PASSAMONTI, L., &
ZECCA, L. The neurobiology of human aggressive behavior: Neuroimaging, genetic, and
neurochemical aspects. Progress in Neuro-Psychopharmacology and Biological Psychiatry, 106,
2021, ISSN 0278-5846. https://doi.org/10.1016/j.pnpbp.2020.110059.
10. DAVIDSON, R.J., & BEGLEY, S., Creierul și inteligența emoțională. Cum îți influențează
tiparele lui unice felul în care gândești, simți și trăiești și cum le poți schimba, Editura Litera,
București, 2013.
11. DĂNĂILĂ, L., & GOLU, M., Tratat de neuropsihologie, 1, Editura Medicală, București, 2000.
12. DENSON, T.F., O`DEAN, S.M., BLAKE, K.R., & BEAMES, J.R., Aggression in Women:
Behavior, Brain and Hormones, Fronteers in Behavior Neuroscience, 12, 81, 2018, doi:
10.3389/fnbeh.2018.00081.
13. DEWEY, R.A., Introducere în psihologie, Academia Scientia, 2019. Accesat în decembrie 2019
la: https://www.scientia.ro/homo-humanus/introducere-in-psihologie-russell-a-dewey/7501-rolul-
amigdalei-cerebrale-in-gestionarea-emotiilor-si-generarea-violentei-necontrolate.html.
14. DICȚIONAR MEDICAL, S.C. PCFarm Expert 2005 S.R.L. Accesat în ianuarie 2020, la:
https://www.pcfarm.ro/dictionar.php?id=monoaminoxidaza%20(MAO).
15. GILAM, G., & HENDLER, T., Deconstructing Anger in the Human Brain, Research Gate, 2015,
DOI: 10.1007/7854_2015_408.
16. GRAMMARIST. Accesat în decembrie 2019, la: https://grammarist.com/usage/aggression-
aggressiveness/.
17. IONESCU, Ș., JACQUET, M.M., & LHOTE, C., Mecanismele de apărare, Teorie şi aspecte clinice,
Iași, Polirom, 2002.
18. JONG, T.R., & NEUMANN, I.D., Oxytocin and Aggression, PubMed, 2017, https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pubmed/28864975.
19. KLASEN, M. WOLF, D., EISNER, P.D., EGGERMANN, T., ZERRES, K., ZEPF, F.D.,
WEBER, R., & MATHIAK, K., Serotonergic Contributions to Human Brain Aggression
Networks, Fronteers in Neuroscience, 13, 42, 2019, https://doi.org/10.3389/fnins.2019.00042.
20. KLEIN, Ș., Formula fericirii. Humanitas, București, 2005.
21. KOOLHAAS, J., & BOER, S., Coping Styles and Aggression: A Biobehavioral Approach.
Emotion Regulation: Conceptual and Clinical Issues, 2004, DOI: 10.1007/978-0-387-29986-0_2.
22. LIEBERMAN, Z., & LONG, M.E., Dopamina. Editura Publica, București, 2019.
23. LINDQUIST, K.A., WAGER, T.D., KOBER, H., BLISS-MOREAU, E., & BARRETT, L.F.,
The brain basis of emotion: a meta-analytic review, The Behavioral and brain sciences, 35, 2012,
p. 121–143. https://doi.org/10.1017/S0140525X11000446.
24. MADUKA, I.C., NEBOH, E.E., & UFELLE, S.A., The relationship between serum cortisol,
adrenaline, blood glucose and lipid profile of undergraduate students under examination stress.
African health sciences, 15, 2015, p. 131–136. https://doi.org/10.4314/ahs.v15i1.18.
25. MEDICAL UNIVERSITY OF VIENNA, Dopamine: Far more than just the 'happy hormone',
ScienceDaily, 2016. Accesat în martie 2020 la: www.sciencedaily.com/releases/2016/08/
160831085320.htm.
26. MINISTERUL JUSTIȚIEI.a., Situația cauzelor judecate în fond pe rolul instanțelor din România,
având ca obiect principal „art. 197 CP – violul”, „art. 218 NCP – violul”, precum și situația
persoanelor condamnate definitiv, în perioada 1990 – 2019, 2019. Accesat în ianuarie 2020,
la: http://www.just.ro/date-statistice/.
27. MINISTERUL JUSTIȚIEI.b., Situația statistica privind condamnările privind infracțiunea de
omor în perioada 1990 – 2019, 2019. Accesat în ianuarie 2020, la: http://www.just.ro/date-
statistice/.
28. MONTOYA, E.R., TERBURG, D., BOS, P.A., & VAN HONK, J., Testosterone, cortisol, and
serotonin as key regulators of social aggression: A review and theoretical perspective, Motivation
and emotion, 36, 1, 2012, p. 65–73, doi:10.1007/s11031-011-9264-3.
29. OLRY, R., & NICOLAY, X., Histoire des sciences medicales, 3, 1994, p. 199–203. Accesat în
decembrie 2019, la: https://www.yumpu.com/fr/document/read/16851497/histoire-sciences-
medicales-bibliotheque-interuniversitaire-de-.
30. PEEK-ASA, C., WALLIS, A., HARLAND, K., BEYER, K., DICKEY, P., & SAFTALS, A.,
Rural Disparity in Domestic Violence Prevalence and Access to Resources, Journal of Women's
Health, 20, 11, 2011.
31. PLATFORMA SINC, Hormone cortisol linked to increased aggression in 10-year-old boys,
ScienceDaily, 2016. Accesat în februarie, 2020, la: www.sciencedaily.com/releases/2016/03/
160316085023.htm.
32. POTEGAL, M., STEMMLER, G., & SPIELBERGER, C., International Handbook of Anger,
Constituent and Concomitant Biological, Psihological and Social Processes, Springer New York
Dordrecht Heidelberg London, 2010, DOI 10.1007/978-0-387-89676-2.
33. RADA, C., Violence against women by male partners and against children within the family:
prevalence, associated factors, and intergenerational transmission in Romania:a cross-sectional
study. BMC Public Health, 14, 2014, p. 129. doi:10.1186/1471-2458-14-129
34. RADA. C., Valori identitare ale familiei româneşti contemporane în contextul globalizării. O
abordare antropologică, Bucureşti, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2013,
ISBN 978‐973‐167‐197‐0.
162 Mihaela Lungu 12
35. SOBOTA, R., MIHARA, T., FORREST, A., FEATHERSTONE, R.E., & SIEGEL, S.J., Oxytocin
reduces amygdala activity, increases social interactions, and reduces anxiety-like behavior
irrespective of NMDAR antagonism. Behavioral neuroscience, 129, 4, 2015, p. 389–398.
doi:10.1037/bne0000074.
36. SOCIETY FOR NEUROSCIENCE, Brain Chemicals Involved In Aggression Identified: May Lead To
New Treatments, ScienceDaily, 2007. Accesat în februarie 2020, la: www.sciencedaily.com/
releases/2007/11/071106122309.htm.
37. SOREFF, S.M., BASIT, H., & ARIF, H., Aggression, StatPearls Publishing, 2019. Accesat în
iunie 2020 la: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK448073/.
38. STANGOR, C., Principles of Social Psychology, adaptat de Jhanjiani, R. și Tarry, H. pentru
BCcampus Open Education, 2013. Accesat în februarie 2020, la: http://uilis.unsyiah.ac.id/oer/
files/original/0580db2c157c3861211191e6b9b4f83e.pdf.
39. THOMPSON, R.S., BONOMI, A.E., ANDERSON, M., REID, R.J., DIMER, J.A., CARELL, D.,
& RIVARA, F.P., Intimate Partner Violence: Prevalence, Types, and Chronicity in Adult Women,
American Journal of Preventive Medicine, 30, 6, 2006, doi: 10.1016/j.amepre.2006.01.016. PMID:
16704937.
40. UNESCO, School violence and bullying a major global issue, UNESCO News, 2019. Accesat în
ianuarie 2020, la: https://en.unesco.org/news/school-violence-and-bullying-major-global-issue-
new-unesco-publication-finds.
41. VAN ERP, A.M.M., & MICZEK, K.A., Aggressive Behavior. Increased Accumbal Dopamine,
and Decreased Cortical Serotonin in Rats, The Journal of Neuroscience, 20, 24, 2000, doi:
10.1523/JNEUROSCI.20-24-09320.2000.
42. WANG, F., YANG, J., PAN, F., HO, R.C., & HUANG, J.H. Editorial: Neurotransmitters and
Emotions, Frontiers in psychology, 11, 21, 2020, https://doi.org/10.3389/fpsyg.2020.00021.
43. WORLD HEALTH ORGANIZATION, Global Health Observatory data, 2014. Accesat în
februarie 2020, la: https://www.who.int/data/gho/data/major-themes/health-and-well-being
44. YANG, Y., ZHANG, X., PENG, Y., BAI, J., & LEI, X. A dynamic causal model on self-
regulation of aversive emotion. Brain informatics, 7, 1, 20, 2020, https://doi.org/10.1186/s40708-
020-00122-0.
REZUMAT
Relația dintre o societate cu o dinamică complexă și de mare viteză, cu aglomerări urbane tot
mai dense și agresivitate umană a căpătat, începând cu finalul secolului XX, tot mai multe dimensiuni.
Agresivitatea poate fi privită fie în calitate de componentă comportamentală exprimată, fie ca factor
de personalitate mai mult sau mai puțin prezent în comportament. Lucrarea de față este o revizie
sistematică a literaturii de specialitate consultate. Scopul ei a fost de a oferi o bază teoretică,
conceptuală a factorului psihologic agresivitate din perspectiva neuroștiințelor. Analiza a cuprins
peste 70 de lucrări ale autorilor români și internaționale, din ultimii 10 ani, dar și lucrări de referință
publicate în ultimii 30 de ani, de asemenea naţionale sau internaționale.
Rezultatele indică o tendință mai evidentă spre explicarea științifică a comportamentului
agresiv pe baza interacțiunii dintre componentele sistemului limbic. Apoi, se are în vedere chimismul
care se produce la nivel cerebral, influențele neurotransmițătorilor și hormonilor. Mai puțin a fost
cercetat factorul psihic agresivitate sau relațiile dintre mecanismele emoționale și agresivitatea
manifestă. De asemenea, se constată și o abordare a agresivității specifică anumitor culturi sau spații
geografice pe a căror suprafață se manifestă culturi similare. Bazate pe cercetări evolutive de-a lungul
timpului, studiile și concluziile cercetătorilor ultimilor ani relevă faptul că, deși există la nivelul
creierului zone specializate în prelucrarea informațiilor de un anumit tip, acestea funcționează
sistemic, integrat cu alte zone sau trasee nervoase.
MECANISMELE DE COPING. DIFERENȚE CONCEPTUALE
ȘI POSIBILĂ APLICARE ÎN MEDIUL PENITENCIAR
CRÎNGUȘ COSTIN-MARIAN*1
CIURBEA FLAVIA-ELENA
Abstract
Folkman and Lazarus’s (1985) theory of the relationship between stressful events and
adaptive status indicators, such as somatic health and psychological symptoms, reflects the belief that
this relationship is mediated by coping mechanisms, being visible in various stressful situations and
so on. In the long run, they affect the adaptation to the work environment, the person and the
environment are seen as being in a dynamic, reciprocal two-way relationship. Coping manages,
reduces, minimizes, masters or increases tolerance regarding the internal and external requirements of
the person-environment transaction. It seems that the individual creates new methods to eliminate
negative emotional states by putting these adaptive mechanisms into operation. Coping styles involve
individual personality traits, respectively thinking (rational or irrational), beliefs and individual
experiences of stress. Certain styles of coping may prove more effective and may help the inmate into
a positive transition to life outside the prison environment. Since prisons deprives inmates of outside
experience, the development process that allows people to cope better must be helped. Regarding the
stability in time of coping mechanisms, there are some evidence that shows consistency in coping
responses and that behavior is influenced and endured by own’s personality traits. Neuroticism is
associated with increased hostile reactions, indecisiveness, withdrawal, wishful thinking, escapist
fantasy and it seems that people in the prisons are more likely to be using them in dealing with
stressful events. Although, detainees may place the blame of their convictions onto their moodiness or
on some other external stressors, their criminal behavior and hostile reactions is in a fact a result from
an internal disposition. If prison environment encourage maladaptive behavior patterns that were used
before entering prison, then this environment can stimulate unwanted behavior.
Cuvinte-cheie: mecanisme de coping, mediul penitenciar, deținuți.
Keywords: coping mechanisms, prison environment, inmates.
1. INTRODUCERE
Mecanismele de coping sunt definite ca ansamblul eforturilor cognitive şi

comportamentale destinate controlării, reducerii sau tolerării exigenţelor interne şi
externe care ameninţă sau depăşesc resursele unui individ (Lazarus & Folkman, 1984)
* Școala de Studii Avansate a Academiei Române, Institutul de Filosofie și Psihologie

„Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Psihologie, Casa Academiei, Calea 13 Septembrie,
nr. 13, 050711, București, România; E-mail: costin_cringus@yahoo.co.uk
164 Crînguș Costin-Marian, Ciurbea Flavia-Elena 2
sau „procesul activ prin care individul, graţie autoaprecierii propriilor activităţi,
a motivaţiilor sale, face faţă unei situaţii stresante şi reuşeşte să o controleze”
(Bloch, Chemama & Depret, 2006, p. 273). Ele sunt în mare măsură mature,
conştientizate şi cu un nivel de adaptare ridicat. Totuși, acestea pot fi întâlnite și
sub forme dezadaptative, precum proiecția detașată și consumul de băuturi alcoolice,
identificate de Ciurbea și Rada (2021) ca strategii la care unele persoane au apelat
pentru a face față restricțiilor privind libertatea de mișcare și contactele sociale,
impuse pe timpul pandemiei de COVID-19. Identificarea mecanismelor utilizate de
persoanele aflate în situaţia stresantă a încarcerării, cât şi pe durata şederii în
spatele gratiilor este decisivă uneori pentru evoluţia ulterioară a infractorului şi
pentru eliminarea viitoarei recidive, cât şi pentru alegerea modelului de abordare pe
care psihologul din mediul carceral îl poate utiliza.
Analizând literatura de specialitate, se observă că un mare număr de lucrări
insistă asupra a două tipuri de mecanisme de coping, evidenţiate de către Folkman
şi Lazarus (1985), şi anume copingul centrat pe problemă, care se referă la acele
strategii aplicate pentru a coordona evenimentul (din exteriorul individului) şi
copingul centrat pe emoţie, care se referă la strategiile aplicate emoţiei asociate cu
evenimentul stresant (din interiorul individului).
Mecanismele de coping se referă la capacitatea individului de a controla o
situaţie în sine. Dacă individul crede că situaţia poate fi controlată, atunci el poate
modifica sau poate elimina stresul creat de situaţie prin strategia folosită, astfel pot
fi distinse două modele de control: cognitiv şi de comportament. Psihologia cognitivă a
creat o taxonomie comprehensivă, o clasificare a mecanismelor de coping, în
funcţie de felul funcţionării (confruntare-evitare) şi de tipul de mecanism (cognitiv,
comportamental şi neurobiologic) (Miclea, 1997). Referitor la copingul focalizat pe
emoţie/gestiunea emoţiilor, se precizează că „trăirile emotiv-subiective sunt rezultanta
conştientizată a combinării componentelor neurobiologice (în special, biochimice),
cognitive şi comportamentale, iar modificarea unuia din aceşti factori schimbă
semnificaţia trăirii subiective” (Miclea, 1997, p. 10).
Copingul sau „managementul stresului” constă în efortul cognitiv sau
comportamental individual de a controla, reduce sau tolerează solicitările intrinseci
şi extrinseci care pun o persoană în dificultate, având trei etape: avertizarea
(anticiparea), impactul (confruntarea) şi postconfruntarea. Copingul este răspunsul
la o amenințare, este un efort cognitiv şi comportamental pentru a gestiona o
ameninţare internă sau externă, evaluată a priori ca fiind epuizantă pentru persoană
sau care depăşeşte orice rezervă a individului (Lazarus & Folkman, 1984).
Alți cercetători au examinat diferite mecanisme de coping pe care prizonierii
le-au folosit pentru a se adapta la stresul din închisoare. Acestea includ nivelul de
autoeficacitate (O’Leary, 1992; Sappington, 1996; Zamble & Porporino, 1988),
locus de control (Goodsteinet, Mackenzie & Shotland, 1984; Sappington, 1996),
evaluarea adecvată a problemelor (Zamble & Porporino, 1988), evitarea (McCorkle,
1992; Zamble & Porporino, 1988), autocontrolul răspunsurilor emoționale (Zamble &
Porporino, 1988).
3 Mecanismele de coping aplicate în mediul penitenciar 165
Literatura de specialitate referitoare la mecanismele de coping ale diferitor grupuri

(pacienți, studenți) este amplă (Carver, Scheier, & Weintraub, 1989; D’Zurilla &
Chang, 1995; Folkman & Lazarus, 1985; Sorlie & Sexton, 2001), ea descriind două
niveluri ale copingului, ambele reglate de diferite sisteme conceptuale din interiorul
personalității. Primul nivel este cel al evaluării primare a unei situații stresante care
implică un proces al concentrării pe emoție și cel de-al doilea proces este axat
pe problemă. Cercetarea empirică din domeniu s-a concentrat pe ambele etape,
dar în principal pe procesul focusat pe problemă, generând numeroase subcategorii
de coping (Carver et al., 1989; Lazarus, 1981). De asemenea, evaluarea primară
(nivelul I) poate include evaluarea pozitivă a evenimentului stresant, respingerea
sau acceptarea acestuia, precum și utilizarea sprijinului social din motive emoționale.
Nivelul II include abilitatea de a planifica și de a suprima activități ce intră în
conflict, cererea de ajutor și sfaturile celorlalți, precum și capacitatea de detașare a
emoțiilor (de eliberare a acestora). Skinner şi Zimmer-Gembeck (2016) definesc
copingul ca fiind modalitatea de reglare a comportamentului și emoțiilor persoanei
abuzate, în condiţii de stres psihologic. Eisenberg susţine că persoanele sunt
continuu implicate în reglarea emoţiilor și comportamentelor, dar copingul se
referă la autoreglare în situaţii de stres și identifică trei aspecte ale autoreglării:
încercări de a regla emoţiile, de a gestiona situaţia și de a regla comportamentul
bazat pe emoţii (citat din Băcilă, 2015) .
Pentru a diminua răspunsurile comportamentale, fizice, emoţionale sau cognitive,
direcţionarea separată a abilităţilor de adaptare este una dintre cele mai potrivite
soluţii. Conform lui Băcilă (2015), Billings şi Moos recurg la separarea în două
părți a conceptului mecanismelor de coping:
● mecanisme comportamentale, care se referă la modalitatea de a cere
ajutor în situaţiile dificile sau împărtășirea experienţelor stresante;
● mecanisme cognitive, care se referă la evitarea prelucrării informaţiei
traumatice, regresie și căutarea unei soluţii (Băcilă, 2015).
Selye (1976) descrie schimbările produse la nivelul sistemului biologic în
situații de stres, se poate ajunge la stadiul în care își face apariția sindromul general
de adaptare, ce este cauzat de manifestări care cuprind o serie de schimbări și
reacții, iar schimbările sunt provocate de stres şi traversează trei etape: reacţia de
alarmă, etapa rezistenţei şi etapa epuizării.
1.1. RELAȚIA DINTRE MECANISMELE DE COPING ȘI CONCEPTE ÎNRUDITE
Literatura de specialitate pune strategiile de coping în relație atât cu factorii

sociali, cât și cu eventuale caracteristici personale de care dispune persoana.
Lazarus și Folkman (1984) au oferit o operaționalizare a strategiilor de coping,
definind procesul de coping ca modificarea constantă a eforturilor comportamentale şi
cognitive pentru a face faţă unor cereri externe sau interne care sunt evaluate ca
având nevoie de o cantitate mai mare de resurse din partea unei persoane. Astfel,
prin procesul de coping se înțelege tendința persoanei de a oferi un anume răspuns
în confruntarea cu factorii percepuți și interpretați ca fiind stresori. Mecanismele
utilizate pot fi atât conștiente, cât și inconștiente (Kramer, 2010). Copingul nu este
o structură cognitivă, ci este o funcţie pe care o dobândeşte o structură cognitivă
atunci când are rolul de a modela o stare afectivă (Cramer, 2002). Utilizarea în mod
constant a unei strategii de coping adaptative pe termen lung reprezintă un
predictor pentru manifestarea procesului de reziliență (Kramer, 2010).
Termenul de ,,locus de control” a fost lansat de Rotter (1966) şi desemnează
,,modul în care o persoană îşi explică succesul sau eşecul, prin cauze de tip intern
sau extern, controlabile sau necontrolabile” (Rotter, 1966, p. 2).
Locusul de control intern (LCI) reprezintă convingerea că responsabilitatea
pentru eşec, meritul pentru succes stau în defectele, erorile, în aptitudinile şi
calităţile persoanei respective şi au o mică legătură cu întâmplarea sau factorii de
presiune din afară, în timp ce locusul de control extern (LCE) se referă la
convingerea că sursa evenimentelor (pozitive sau negative) se găseşte în soartă,
destin sau în puterea altora. Dincolo de apropierea evidentă care se poate face între
categorii ca LCE-proiecţie sau LCI-strategii de tip combativ (,,luptă”), unii autori
încearcă să stabilească o legătură între tipul de LC şi eficienţa copingului. Astfel,
LCI ar fi protector în stresul psihic acut şi cronic (Cohen & Edwards, 1989;
Rotter, 1966), prin receptivitatea crescută a persoanei la informaţiile din mediu cu
valoare adaptativă, prin rezistenţa la presiunile externe, ca şi prin gradul crescut de
angajare în situaţie. Antonovsky (citat în Băban, 1998) consideră că LCI manifestat
prin responsabilitate (asumarea răspunderii pentru succes, dar şi pentru eşec) ar
reprezenta un factor favorizant pentru sanogeneză. Alţi autori susţin, în consens,
că LCE ar fi asociat cu o proporţie mai mare de insatisfacţii şi cu o predispoziţie
netă spre anxietate şi depresie (Sarason, Johnson & Siegel, 1978).
Referitor la mecanismele de coping şi de apărare, în anii 2000–2010 a apărut
o nouă teorie cu privire la organizarea funcţională a mecanismelor de apărare şi
mecanismelor de coping. În timp ce opiniile trecute susţineau că mecanismele de
coping precedau mecanismele de apărare (Menninger, 1985; Haan, 1977), teoriile
mai noi afirmă faptul că problema stă chiar invers, cele de apărare le preced pe cele
de coping (Kramer, 2010).
Privind mecanismele adaptative în faţa stresului psihic, se observă predilecţia
pentru folosirea termenului de ,,coping” de către cognitivişti, faţă de termenul
,,mecanisme defensive”, mai uzitat de orientarea psihanalitică, care corespund tendinţei
de a alătura termenul de ,,coping” mecanismelor conştientizate, iar pe cel de
,,mecanisme defensive” celor subconştiente sau inconştiente.
O neclaritate la nivel global este referitoare la mecanismele de coping și
devianța pozitivă. Devianţa pozitivǎ pune în prim plan faptul cǎ orice grup de
persoane are anumiţi indivizi numiți (devianţi pozitiv) care funcţioneazǎ în societate
mai bine decât semenii lor. Funcţionarea mai bunǎ este datoratǎ atitudinii pe care o
au asupra vieţii sau strategiilor pe care le folosesc. Conform Spreitzer și Sonenshein
(2004), asumpţia de bazǎ este cǎ persoanele deviante pozitiv sunt capabile sǎ
îmbunǎtǎţeascǎ rezultatul chiar şi într-o situaţie stresantă. Dacǎ strategiile folosite
de aceste persoane ar putea fi izolate, în sensul de a verifica exact care strategie
este de folos în anume situaţie, alţi indivizi ar putea beneficia de training specializat
pentru a depǎşi cu succes situaţiile adversive. Diferenţierea faţǎ de mecanismele de
coping pare nesemnificativǎ în aceste condiţii. Cu toate acestea, devianţa pozitivǎ
îşi clǎdeşte concluziile pornind de la comparaţia cu ceilalţi, de la o abordare
normativǎ (Spreitzer & Sonenshein, 2004).
2. MECANISME DEFENSIVE VERSUS COPING PSIHOLOGIC
Comparând mecanismele de apărare (în viziune psihanalitică, îndreptate

împotriva sinelui și a derivatelor lui simbolice) cu cele de coping, se observă o
deosebire: mecanismele de coping sunt orientate spre controlul stresului extern și
intern, pe când mecanismele psihanalitice de apărare ale eului sunt orientate numai
spre blocarea pulsiunilor instinctuale interne.
O a doua caracteristică a teoriei psihanalitice asupra mecanismelor de apărare
vizează momentul declanșării lor. Procesele defensive ale eului intervin abia atunci
când acesta resimte anxietatea de semnal, adică atunci când pulsiunile instinctuale
amenință să inunde eul. În tabelul de mai jos se află sintetizate diferențele dintre
mecanismele de coping și mecanismele de apărare, așa cum au fost prezentate de
Turliuc și Măirean (2014, p. 17).
Tabelul nr. 1
Comparație între mecanismele de coping și mecanismele defensive (de apărare)
MECANISME DE COPING MECANISME DEFENSIVE
-procese conştiente; -procese inconştiente;
-produse în contact cu realitatea; -produse la interfaţa ego-id;
-permit confruntarea cu realitatea; -distorsionează (mai mult decât cele de coping)
-implică scop şi perspectivă (sunt orientate realitatea;
spre prezent şi/sau viitor); -orientate predominant spre trecut;
-au (necesită) flexibilitate; -implică automatisme, sunt rigide;
-permit exprimarea afectivă; -blochează exprimarea afectivă;
-preced/succed reacţiei de stres; -sunt procese postafective;
-sunt orientate spre interior sau exterior; -orientate spre blocarea pulsiunilor instinctuale
-au eficienţă situaţională. interne;
-au organizare ierarhică: mature vs imature.
3. SĂNĂTATE PSIHICĂ, STRESUL ȘI COPINGUL
Studiile din aria psihologiei sănătății arată că influenţele psihologice afectează în

mare măsură sănătatea fizică, în timp ce studiile din sfera comportamentală
utilizează idei de ştiinţă comportamentală pentru a aduce în prim plan înţelegerea
ştiinţifică a sănătăţii și bolilor. Principalele cauze ale bolilor cronice care duc la
deces în Statele Unite (cum ar fi cancerul şi bolile de inimă) sunt influenţate de
factorii psihologici, de mediul înconjurător şi de stilul de viaţă nesănătos. Până la
jumătate din decesele din Statele Unite sunt atribuite comportamentelor infracționale şi
stilului de viaţă nesănătos (Bernstein et al., 2012).
De obicei, evenimentele de viață pot fi stresori psihologici. Copingul poate
ajuta în gestionarea acestor situații prin folosirea ierarhică a mecanismelor cu cel
mai mare grad de succes. Încărcătura emoţională acumulată în fiecare zi, cum ar fi
presiunile datorate unui eveniment cu trăiri emoționale mai intense, situaţiile
deranjante, poate să acționeze asupra organismului ca factor de stres. Schimbările
de viaţă majore şi toate evenimentele marcante, în special evenimentele negative
care necesită adaptarea la o situație, sunt factori de stres. Evenimentele şocante,
cele care induc persoanei sentimentul că totul se ruinează şi nimic nu mai poate
salva situaţia şi cele care pun viaţa în pericol, pot duce la probleme psihice foarte
grave și la dezvoltarea unor afecțiuni de natură cronică (Carpenter, 1992).
Aceiași autori (Bernstein et al., 2012) menționează că, pentru a putea fi
măsurat impactul stresorilor asupra sănătăţii, este nevoie de măsurarea puterii
factorilor de stres. Pentru acest lucru s-a folosit scala de readaptare socială care
măsoară stresorii în funcţie de gradul în care s-a produs o schimbare, în bine sau în
rău în viaţa unei persoane. Scala de readaptare socială a fost asamblată pe baza
factorilor de stres din clasa de referinţă în momentele de schimbare a vieţii în urma
mai multor evenimente produse sau în urma unei adaptări la situaţii pe care un
stresor o produce în viaţa unei persoane (Bernstein et al., 2012).
Ca urmare a stresului prelungit, a unui deficit în strategiile de coping,
sănătatea poate fi afectată de anxietate și oboseală (Abdoli, Saeidi, 2015).
4. MECANISMELE DE COPING ȘI RELAȚIA CU MEDIUL CARCERAL
În cadrul prezentului studiu pentru operaționalizarea conceptelor de mecanisme

de coping la adulții încarcerați, s-a realizat o investigație a studiilor publicate în
limba engleză între anii 1975–2017. Studiile au fost identificate folosind cuvintele-
cheie: mecanisme de coping (coping mechanism sau coping), infractori adulți
(offenders, criminals, prisoners, felons, inmates). Acest demers a fost realizat
consultând articolele din bazele de date Web of Science și SagePub.
În literatura de specialitate erau la data de 07.02.2021 peste 132.411 de articole
științifice care studiau conceptul de mecanisme de coping (coping mechanism sau
coping) și 86.684 de articole care cercetau problemele infractorilor (liberați sau
încarcerați). Numărul articolelor care examinau conceptul de mecanisme de coping,
folosind și criteriul mediului privativ de libertate, era redus la 412.
Evaluarea mecanismelor de coping în închisori a început odată cu studiile
lui Sykes (Rocheleau, 2013). În studiul despre sinuciderea în închisoare al lui
Toch (1975), s-a găsit că infractorii trăiesc experiența unui stres excesiv. Diferența
dintre grupul de control și grupul cu tentative suicidare (ambele de prizonieri) a
fost folosirea unor variate strategii de coping pentru a putea îndura problemele din
închisoare. Toch, Adams și Grant (1989) au scris și despre relația dintre mecanismele
de coping și neadaptarea în închisoare, având ca subiecți în special infractorii cu
boli mintale. În cartea Durerea Încarcerării (The Pains of Imprisonment), Johnson

și Toch (1988) au explorat surse variate ale stresului și consecințele acestuia în
sistemul privativ de libertate și au deschis discuția privitoare la conexiunea dintre
stresul carceral, lipsa mecanismelor de coping și rezultatele comportamentale slabe.
Au susținut ideea ajutorării infractorilor care se confruntă cu stresul, tensiunea și
problemele pe care ei le moștenesc în închisoare, astfel ca aceștia să se elibereze ca
persoane capabile, reziliente și cu un risc al recidivei cât mai scăzut. Cei doi au
ajuns la concluzia că mecanismele de coping de succes cresc stima de sine și
capacitatea de a face față la viitoarele evenimente stresante.
În studiul realizat de Crașovan și Crașovan (2021), ce tratează utilizarea
mecanismelor de coping specifice pacienților cu tulburărilor depresive, s-au identificat
cinci modalități de coping. Focalizarea pe exprimarea emoțiilor, coping religios,
dezangajare comportamentală, consum de substanțe și acceptarea sunt prezentate
ca fiind specifice tulburării depresive majore.
La sfârșitul lunii ianuarie 2019, pe site-ul Administrației Naționale a
Penitenciarelor (ANP) (http://anp.gov.ro) au apărut câteva date statistice îngrijorătoare
referitoare la decesele înregistrate în închisoare. Între anii 2010 și 2014 și-au găsit
sfârșitul în mediul carceral 502 inculpați, 85% (425 de indivizi) au fost răpuși de
diverse boli. Speranța de viață în România în perioada 2010–2019 arăta valori în
creștere și a fost de 75 de ani (Institutul Național De Sănătate Publică [INSP],
2019), iar în mediul penitenciar această speranță scade dramatic la 47 de ani și
4 luni (ANP, 2019). În afara celor 425 de deținuți care au decedat din cauze
medicale (M = 48,6), 73 s-au sinucis și 3 au fost omorâți. 40 dintre cei 73 de
deținuți aveau vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. Numărul deceselor are o
tendință de creștere.
Conform aceleiași surse, de la începutul anului 2019 până la sfârșitul lunii
martie, în penitenciare au fost depuse 1.294 de persoane, din care 1.150 sunt la
prima infracțiune condamnate cu executare definitivă, 141 recidiviste și 3 din
întreruperea executării pedepsei. Tot în aceeași perioadă, 1.230 de persoane au ieșit
din penitenciare, 1.082 liberate, 142 ridicate în cercetări de către organele de
poliție, 5 decedate și 1 evadat.
Cea mai recentă statistică, publicată în anul 2019, arată că în penitenciarele
din România sunt 25.037 de bărbați și 1.362 femei, 507 (493 bărbați și 14 femei) se
găsesc în centre de detenție, iar 331 (313 băieți și 18 fete) în centrele educative din
România (Administrația Națională a Penitenciarelor [ANP], 2019).
Un studiu realizat în anul 2006 de către Pelissier și Jones pe 1.489 de
infractori (1.189 de bărbați și 300 de femei) examinează diferențele dintre bărbați
și femei privind ariile motivației, autoeficacității și mecanismelor de coping.
Rezultatele studiului arată ca prizonierii de gen feminin recunosc că au o problemă
în a consuma substanțe și că au un nivel mai scăzut al autoeficacității în procesul
de abstinență de la ele și o reziliență mai ridicată în folosirea strategiilor de coping,
cererea de ajutor, acceptarea responsabilității comparativ cu prizonierii de gen
masculin.
Thomas și Zaitzow (2006) arată importanța mecanismului de coping numit

religie în autoeficacitatea infractorilor în mediul privativ de libertate. Acest studiu
arată importanța implementării programelor religioase în rândul infractorilor,
prezentând un argument puternic asupra faptului că religia ar avea un efect pozitiv
asupra impactului pe care stresul încarcerării îl are asupra infractorilor. În unul
dintre argumentele prezentate în studiu, se arată faptul că apartenența religioasă
funcționează similar cu afilierea la un grup infracțional și la nevoia oamenilor de a
se simți conectați cu alte persoane: ,,Ca și grupurile de infractori, afilierea
religioasă poate furniza siguranță (indivizilor), accesul la surse de neobținut,
contact cu alții într-un mediu relativ sigur, un sens de solidaritate socială și
aderarea la credința unui scop suprem” (Thomas & Zaitzow, 2006, p. 255).
Abordarea modalităților de depășire a situațiilor stresante este utilă însă
și în afara mediului privativ de libertate, ca măsură profilactică. Ciurbea, Rada
și Crînguș (2021) au arătat în cadrul unei revizii sistematice că distresul afectiv
reprezintă inclusiv un factor de risc al violenței în rândul adolescenților.
5. CONCLUZII
Copingul apare de obicei sub forma unui ansamblu de răspunsuri, iniţiate şi

repetate atât cât e nevoie pentru a controla stresorul. În legătură cu factorii care
influenţează copingul, părerile cercetătorilor sunt împărţite. Unii insistă asupra
faptului că un singur factor e decisiv în coping: fie personalitatea, fie factorii
situaţionali. În acest sens, Kobassa (1979), de exemplu, afirma că există o categorie
de oameni care se percep ca fiind stăpâni ai destinului lor şi stăpâni peste o mare
parte din evenimentele care apar în viaţa lor, atribuindu-le eticheta de ,,hardy
copers”. Ei au valori şi scopuri bine definite. Cu alte cuvinte, sunt conştienţi de
cine sunt și ce vor. Altfel spus, personalitatea acestor oameni influenţează modul
lor de a face faţă problemelor. În cele din urmă, Snyder (1993) precizează că atât
personalitatea, cât şi factorii situaţionali sunt implicaţi în coping. Tot el afirmă că
modul în care oamenii evaluează stresorii se dovedeşte a fi crucial în încercarea de
a deriva o înţelegere mai precisă a procesului de coping.
Studiile aprofundate din ultimele decenii au transformat copingul într-o
construcţie complexă. O serie de cercetători susţin că emoţiile, gândurile şi
acţiunile de coping prezintă două caracteristici importante: a) ele implică acţiuni
conştiente şi consecvente, având un scop bine definit şi b) ele apar ca răspuns la
evenimentele din fiecare zi.
Cel mai comprehensiv şi mai des invocat model explicativ este modelul
tranzacţional al stresului şi al copingului, elaborat de Folkman (1988a), care se
axează pe modul în care evenimentele nedorite pot provoca episoade stresante în
contextul tranzacţiilor dintre persoană şi mediu.
Spre deosebire de mecanismele de apărare involuntare, inconştiente, mecanismele
de coping presupun o capacitate de control a situaţiilor. Credinţa că situaţia este
controlabilă va da posibilitate persoanei de a modifica sau de a elimina stresul prin
strategia de coping care a fost găsită și care a avut succes. Una dintre cele mai
importante probleme regăsite în literatura despre mecanismele de coping o reprezintă
lipsa consensului privind numărul și natura acestora.
Cunoaşterea problematicii puse de condiţiile mediului carceral este folositoare
nu numai pentru individ în sine, cât pentru societate în special. Instituţia
penitenciarului, oricât de bine ar fi reglementată şi sistematizată, nu poate atinge
toate problemele individuale ale omului, dat fiind faptul că este organizată pentru
a-i susţine pe aceia care nu se pot conforma normelor sociale. Serviciul specializat
în a executa ordinele judecătoreşti este una dintre cele mai vechi în rândul
celorlalte instituţii create de oameni. Penitenciarul reprezintă o metodă de a elimina
elementul disturbant din mijlocul societăţii şi de a readuce ordinea şi cursul firesc
al bunelor acţiuni. Individul care încalcă normele sociale, morale şi juridice ale
societăţii resimte în momentul încarcerării efectul privării de libertate şi se adaptează,
mai mult sau mai puţin, în funcţie de vârstă, nivel social, nivel intelectual la această
nouă situaţie.
Frământările psihice şi psihosociale apar imediat de la depunerea sa în noul
său mediu, iar aceste frământări poartă numele de „şoc al încarcerării” (Butoi &
Butoi, 2004) şi începe cu criza de detenţie manifestată de la închiderea în sine până
la comportamente agresive şi autoagresive. Privarea de libertate ia multe forme şi
ca şi consecinţă ia forma unei extirpări a ceea ce a fost individul în afara mediului
închis. Celelalte roluri sociale ale sale (de tată, frate, soţ, copil, salariat) se estompează
până la încetarea lor.
Observând rata alarmantă a sinuciderilor și deceselor provocate prin agresiune în
mediul carceral din România, ar fi necesare investigații care ar facilita înțelegerea
factorilor cauzali potențiali ai acestei stări patologice instituționale și interpersonale.
Un prim demers – susținut de cercetări prealabile din alte arii culturale – sugerează
că analiza dinamicii relațiilor dintre un set de cogniții sociale și un set de factori
culturali ar putea contribui la mai buna înțelegere a dinamicii identitare în mediul
carceral, precum și la inițierea unui efort – susținut prin eventuale dezbateri politice
publice care să utilizeze diagnoza realizată – pentru diminuarea acestor fenomene
negative. Proiectul doctoral aflat în derulare din care face parte acest studiu
încearcă să realizeze un asemenea demers diagnostic, care să contribuie ulterior și
la inițierea unor programe educaționale.

BIBLIOGRAFIE
1. ABDOLI, M., SAEIDI, M., Effect of Drought Stress during Grain Filling on Yield and Its
Components, Gas Exchange Variables, and Some Physiological Traits of Weat Cultivars. Journal
of Agricultural Science and Technology, 17, 4, 2015, p. 885–898.
2. ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, Raport de activitate 2019, 2019,
Accesat Noiembrie 16, 2021 la: https://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2020/06/Raport-de-
activitate-Anul-2019.pdf
3. BĂBAN, A., Stres și personalitate, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 1998.

4. BĂCILĂ, I. C., Manifestări Psihopatologice și strategii de coping în accidental vascular cerebral
(AVC), București, Saeculum, 2015.
5. BERNSTEIN, D.A. PENNER, L.A., CLARKE-STEWART, A., ROY, E., Psychology (9th ed.),
Boston, Cengage Learning, 2012.
6. BLOCH, H., CHEMAMA, R., DEPRET, E., Marele dicţionar al psihologiei, Bucureşti, Editura
Trei, 2006.
7. BUTOI, I.-T., BUTOI, T., Psihologie Judiciară – curs universitar (Ed. a II-a), București, Editura
Fundației România de Mâine, 2004.
8. CARPENTER, B., N., Personal coping: theory, research, and application, Westport, Praeger
Publishers, 1992.
9. CARVER, S., SCHEIER, M., WEINTRAUB, J., Assessing coping strategies: a theoretically
based approach, Journal of Personality and Social Psychology, 56, 2, 1989, p. 267–283.
10. CIURBEA, F.–E., RADA, C., CRÎNGUȘ, C.–M., Violence among adolescents: risk and
protective factors, Paper presented at the International Conference Individual, family, society -
contemporary challenges, fourth edition (October 6th, 7th), Studii și Cercetări de Antropologie, 7,
2021, p. 28, rezumat accesat în Noiembrie 12, 2021 la https://www.journalstudiesanthropology.ro/
ro/no-7-2021-abstracts/r130/.
11. CIURBEA, F.–E., RADA, C., O perspectivă psiho-socio-culturală asupra sărbătorii Învierii în
perioada pandemiei create de noul coronavirus SARS-CoV-2. În A. KOZMA, C. GLAVCE,
C. BĂLĂCEANU-STOLNICI (Coord.), Antropologie și tradiții (Colecția „Zilele Fr. I. Rainer”),
București, Editura Academiei Române, 2021, p. 411–422.
12. COHEN, S., EDWARDS, J., R., Personality characteristics as moderators of the relationship
between stress and disorder în NEUFELD, R.W.J. (Ed.), Wiley series on health psychology/behavioral
medicine. Advances in the investigation of psychological stress, New York, Wiley, 1989, p. 235–283.
13. CRAMER, P., Defensiveness and Defense Mechanisms, Journal of Personality, 66, 6, 2002,
p. 879–894.
14. CRAȘOVAN, I., D., CRAȘOVAN, D., N., R., Identifying coping mechanisms specific to
non-psychotic major depressive disorder – using the Romanian version of Cope Questionnaire,
Rev. Psih., 67, 3, 2021, p. 233–246.
15. D’ZURILLA, T., CHANG, E., C., The relations between social problem solving and coping,
Cognitive Therapy and Research, 19, 5, 1995, p. 547–562.
16. FOLKMAN, S., LAZARUS, R., S., Assessing coping strategies: a theoretically based approach,
Journal of Personality and Social Psychology, 56, 2, 1985, p. 267–283.
17. FOLKMAN, S., LAZARUS, R., S., Manual for the Ways of Coping Questionnaire, Palo Alto,
CA, Consulting Psychological Press, 1988a.
18. GOODSTEIN, L., MACKENZIE, D., L., SHOTLAND, L., Personal Control and Inmate
Adjustment to Prison. Criminology, 22, 3, 1984, p. 343–369.
19. HAAN, N., Coping and Defending, New York, Academic Press, 1977.
20. INSTITUTUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, Raport național al stării de sănătate a
populației, 2019, Accesat Octombrie 16, 2021 la: https://insp.gov.ro/download/cnepss/stare-de-
sanatate/rapoarte_si_studii_despre_starea_de_sanatate/starea_de_sanatate/starea_de_sanatate/Rap
ort-Starea-de-Sanatate-2019.pdf
21. JOHNSON, R., TOCH, H., The pains of imprisonment, Long Grove, IL, Waveland Press Inc,
1988.
22. KOBASSA, S., C., Stressful life events, personality, and health: An inquiry into hardiness,
Journal of Personality and Social Psychology, 37, 1, 1979, p. 1–11.
23. KRAMER, U., Coping and defence mechanisms: what’s the difference? – Second act, Psychology
and psychoterapy, 83, 2010, p. 207–221.
24. LAZARUS, R., S., FOLKMAN, S., Stress appraisal and coping, New York, Springer, 1984.
25. LAZARUS, R., S., The Stress and Coping Paradigm, In C. EISDORFER, D. COHEN, A.
KLEINMAN, & P. MAXIM (Eds.), Models for Clinical Psychopathology, New York, Spectrum,
1981, p. 177–214.
26. MCCORKLE, R., C., Personal Precautions to Violence in Prison, Criminal Justice and Behavior,
19, 2, 1992, p. 160–173.
27. MENNINGER, K., The Vital Balance: The Life Process in Mental Health, New York, The Viking
Press, 1985.
28. MICLEA, M., Stres și apărare psihică, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 1997.
29. O’LEARY, A., Self-efficacy and health: Behavioral and stress-physiological mediation, Cognitive
Therapy and Research, 16, 1992, p. 229–245.
30. PELISSIER, B., JONES, N., Differences in motivation, coping style and self-efficacy among
incarcerated male and female drug users, Journal of Substance Abuse Treatment, 30, 2, 2006,
p. 113–120.
31. ROCHELEAU, A., M., An Empirical Exploration of the ”Pains of Imprisonment” and the Level
of Prison Misconduct and Violence, Criminal Justice Review, 38, 3, 2013, p. 354–374.
32. ROTTER, J., B., Generalized expectancies for internal versus external control of reinforcement,
Psychological Monographs: General and Applied, 80, 1, p. 1–28, 1966.
33. SAPPINGTON, A., A., Relationships among prison adjustment, beliefs, and cognitive coping
styles, International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology, 40, 1, 1996,
p. 54–62.
34. SARASON, I., G., JOHNSON, J., SIEGEL, S., Assessing the impact of life changes:
development of the Life Experiences Survey, Journal of Consulting and Clinical Psychology, 46,
5, 1978, p. 932–946.
35. SELYE, G., Stress in Health and Disease, Oxford, Butterworth-Heinemann, 1976.
36. SKINNER, E., A., ZIMMER-GEMBECK, M., J., The development of coping:stress,
neurophysiology, social relationships, and resilience during childhood and adolescence,
New York, Springer International Publishing, 2016.
37. SNYDER, M., Basic Research and Practical Problems: the Promise of a „Functional” Personality
and Social Psychology, Personality and Social Psychology Bulletin, 19, 3, 1993, p. 251–264.
38. SORLIE, T., SEXTON, H., C., Predictors of coping in surgical patients, Personality and
Individual Differences, 30, 6, 2001, p. 947–960.
39. SPREITZER, G., M., SONENSHEIN, S., Toward the Construct Definition of Positive Deviance,
American Behavioral Scientist, 47, 6, 2004, p. 828–847.
40. THOMAS, J., ZAITZOW, B., H., Conning or conversion. The role of religion in prison coping,
The Prison Journal, 86, 2, 2006, p. 242–259.
41. TOCH, H., ADAMS, K., GRANT, D., Coping: Maladaptation in prisons, New Brunswick,
Transaction Books, 1989.
42. TOCH, H., Men in crisis: Human breakdowns in prison, Chicago, IL, Aldine, 1975. Accesat
Aprilie 1, 2022 la: https://books.google.li/books?id=-mtDIA_WwfkC&printsec=frontcover&hl=
de&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false.
43. TURLIUC, N., MĂIREAN, C., Psihologia traumei, Iași, Polirom, 2014.
44. ZAMBLE, E., PORPORINO, F., J., Coping, Behavior, and Adaptation in Prison Inmates, New
York, Springer-Verlag, 1988.
REZUMAT
Teoria lui Folkman și Lazarus (1985) a relației dintre evenimentele stresante și indicatorii de
status adaptativ reflectă importanța medierii acestor procese de către mecanismele de coping. Pe
termen lung, ele afectează adaptarea la mediu, persoana și mediul sunt privite ca fiind într-o relație
dinamică, reciprocă, bidirecțională. Copingul gestionează, reduce, minimizează, stăpânește sau crește
toleranța față de cerințele interne și externe ale schimburilor dintre persoană și mediu. Persoana
creează noi metode de reducere a stărilor emoționale negative prin punerea în funcțiune a acestor
mecanisme adaptative. Stilurile de coping implică trăsăturile individuale de personalitate, gândirea
(rațională sau irațională), credințele și experiențele individuale de stres. Anumite stiluri de coping se
pot dovedi mai eficiente și pot ajuta deținutul spre o tranziție pozitivă la viața din exteriorul mediului
penitenciar. Întrucât penitenciarul îi privează pe deținuți de experiența din afară, procesul ce dezvoltă
abilitatea oamenilor de a face față stresului trebuie ajutat și promovat. În ceea ce privește stabilitatea
în timp a mecanismelor de coping, există unele dovezi care arată consecvență în răspunsurile de
coping și influența asupra comportamentului. Nevrotismul este asociat cu reacții ostile, nehotărâte,
retragere, dorință, fantezie, evadare și se pare că oamenii din mediul penitenciar sunt mai probabil să
folosească aceste strategii pentru a face față evenimentelor stresante. Deși deținuții pot puncta pe
starea lor de spirit sau pe alți factori externi la momentul comiterii infracțiunii, comportamentul lor
criminal și reacțiile ostile sunt, de fapt, rezultatul unei dispoziții interne. Dacă mediul penitenciar
încurajează modele de comportament dezadaptative care erau folosite și înainte de intrarea în
închisoare, atunci acest mediu poate stimula comportamentul nedorit.
CRITICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE
MARCELA RODICA LUCA, Manual de abilități practice pentru masteranzii în

psihologie, Brașov, Editura Universității Transilvania, 2020, 136 p.
Profesoara Marcela Rodica Luca a fost cadru didactic la Facultatea de

Psihologie și Științele Educației, Universitatea Transilvania din Brașov, unde a
predat timp de mai mulți ani cursul de Comunicare Organizațională. Manualul de
abilități practice pentru masteranzii în psihologie este o sinteză a experienței
didactice legate de predarea abilităților de comunicare profesională și este dedicat
masteranzilor în domeniul Psihologia muncii, organizațională și resurse umane.
Lucrarea Marcelei Rodica Luca se înscrie pe lista manualelor cu „o remarcabilă
dimensiune aplicativă, concretizată în propuneri de exerciţii, fişe de lucru, instrumente
de evaluare şi autocunoaştere”.
Conform afirmațiilor autoarei, această lucrare este un „suport util pentru
dezvoltarea capacităţii de a comunica eficient în anumite situaţii profesionale”.
Cartea este împărţită în şapte capitole: Autoprezentarea şi managementul impresiei,
Ascultarea activă, Comunicarea orală în public, Oferirea şi receptarea feedback-ului,
Interviul de angajare, Interviul de evaluare, Interviul de disciplinare.
Capitolele cuprind aspecte teoretice și aplicații practice. Autoarea ne arată că
nu sunt de ajuns cunoștințele teoretice, ci ele trebuie să fie secondate de abilități de
comunicare, articulate cu atitudini și valori ale domeniului profesional (respect,
tact, comunicare, onestitate, deschidere).
Temele corespunzătoare celor șapte capitole au fost dezvoltate de doamna
profesor Luca în timp îndelungat, în funcție de rezultatele obținute în activitățile cu
studenții și de feedback-urile primite.
Prima temă a urmărit „aprofundarea unor cunoștințe de psihologie socială
legate de autoprezentare, formarea impresiei în interacțiunea socială și aspecte de
personalitate asociate cu abilitățile de management ale impresiei”. A doua temă a
fost centrată pe conştientizarea modului în care sunt ascultați interlocutorii,
tehnicile de ascultare activă şi exerciţiul de ascultare activă. A treia temă a vizat
abilităţile de comunicare orală în public, pregătirea discursului, structura de bază a
discursului şi forma de susţinere a acestuia. Tema a patra a conceptualizat
experienţele de oferire şi receptare a feedback-ului. În tema a cincea sunt analizate
abilităţile de comunicare implicate în realizarea interviului de angajare şi jocul de
rol care dezvoltă abilităţile de comunicare în situaţia profesională de interviu.
În tema a şasea este prezentat interviul de evaluare și abilităţile cerute de rolul de
intervievator, precum şi două jocuri de rol înregistrate video, cu scenarii şi
prescripţii de rol. Tema a şaptea este interviul de disciplinare şi are o parte teoretică
şi o aplicaţie cu două jocuri de rol.
176 Critică și bibliografie 2
Acestea fiind spuse, manualul este dedicat masteranzilor în domeniul psihologiei

muncii, organizaționale și resurselor umane, dar și studenților care doresc să devină
buni comunicatori.
Georgeta Preda

Revista de Psihologie NR 2 - 2022 Fin

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista de Psihologie NR 2 - 2022 Fin

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REVISTA DE PSIHOLOGIE

Vol. 68 2022 Nr. 2

NATALIA CONSTANTINESCU, Adaptarea chestionarului cu privire la starea de sănătate

ABORDĂRI TEORETICE ŞI PRACTIC-APLICATIVE

MIHAELA LUNGU, Mecanisme neuro-biologice și emoționale implicate în agresivitate........ 151

MARCELA RODICA LUCA, Manual de abilități practice pentru masteranzii în psihologie,

STUDIES AND RESEARCHES

NATALIA CONSTANTINESCU, Adaptation of the Patient Health Questionnaire-15 (PHQ-15)

THEORETICAL AND PRACTICAL APPROACHES

MIHAELA LUNGU, Aggressiveness involved neuro-biological and emotional Mechanisms........... 151

CRITICISM AND REFERENCES

MARCELA RODICA LUCA, Manual de abilități practice pentru masteranzii în psihologie

NATALIA CONSTANTINESCU, Adaptation du Questionnaire de santé du patient-15 (PHQ-15)

APPROCHES THÉORIQUES ET DÉMARCHES APPLIQUÉES

MIHAELA LUNGU, Mécanismes neuro-biologiques et émotionnels impliqués dans

MARCELA RODICA LUCA, Manual de abilități practice pentru masteranzii în psihologie

ADAPTAREA CHESTIONARULUI CU PRIVIRE

Simptomele somatice se află în strânsă legătură cu sănătatea mintală, acestea

010071, București, România; E-mail: natalia_constantinescu@yahoo.com.

30–75% dintre simptomele somatice sunt somatoforme, neputând fi identificată o

trei luni, în care simptomele au perturbat activitățile cotidiene, dificultatea

2.1. TRADUCEREA ȘI ADAPTAREA CHESTIONARULUI CU PRIVIRE LA STAREA

Pentru adaptarea chestionarului PHQ-15 pe populația din România, nu a fost

s-a recurs la metoda juriului (format din 23 de psihologi, absolvenți de master), cu

2.2. PARTICIPANȚI ȘI PROCEDURĂ

Studiul s-a realizat pe două eșantioane. Eșantionul 1 a fost format din

2.3. INSTRUMENTE UTILIZATE PENTRU VALIDAREA CHESTIONARULUI

Chestionarul cu privire la starea de sănătate a pacientului-9 (Patient Health

2 săptămâni, ca urmare a prezenței simptomelor depresive menționate, oferind

2.4. ANALIZA STATISTICĂ

Pentru analiza statistică, s-a utilizat programul Jasp, versiunea 0.14.1,

3.1. STATISTICI DESCRIPTIVE ȘI CORELAȚII ÎNTRE ITEMI

În tabelul nr. 1 se regăsesc mediile, abaterile standard, indicatorii de asimetrie

Valorile coeficienților Cronbach alfa și McDonald omega indică o consistență

3.3. STRUCTURA FACTORIALĂ

Analiza factorială exploratorie

Deși itemii 4 și 11 au saturații sub 0.40, s-a decis menținerea acestora în

Analiza factorială confirmatorie

3.4. VALIDITATEA PREDICTIVĂ

Rezultatele indică faptul că simptomele somatice reprezintă factor predictor

Acest studiu indică bune proprietăți psihometrice ale Chestionarului cu

demers inițial de adaptare a chestionarului PHQ-15 pe populația românească și nu

Primit în redacție la: 23.11.2021

Chestionarul cu privire la starea de sănătate a pacientului-15 (Patient Health Questionnaire-15,

În rândul adolescenților, consumul de alcool acoperă un spectru care variază

Chișinău, Republica Moldova, MD-2069; E-mail: grig_nsc@yahoo.com.

de liceu), până la sfârșitul liceului, 59 % dintre elevii americani consumaseră mai

alcool; d) continuarea consumului de alcool în ciuda problemelor sociale recurente,

sănătatea fizică și psihică, precum și relațiile interpersonale, viața școlară, integritatea

În ultimele decenii, conceptul referitor la suport a atras un interes din ce în ce

ipoteza suportului social care acționează ca un tampon (Cohen și Wills, 1985)

În prezentul studiu, ne-am propus explorarea relaţiilor dintre nivelul anxietății,

2.2. PARTICIPANȚI ȘI PROCEDURĂ

Datele brute au fost obținute prin prelucrarea răspunsurilor valide pe care

2.3. INSTRUMENTE ADMINISTRATE PENTRU COLECTAREA DATELOR

În studiul mai larg care și-a focalizat atenția pe dimensiunile psiho-socio-

adulți care au diverse background-uri sociale, culturale sau medicale. Validitatea și

2.4. ASPECTE TEHNICE ALE ANALIZEI CANTITATIVE A DATELOR

Datele brute au fost analizate utilizându-se aplicația SPSS pentru Windows

independentă și moderatoare trebuie să aducă un plus semnificativ la explicarea

3.1. DATE DESCRIPTIVE ȘI COMPARATIVE

Notă: Mdn = mediană

Comparațiile în funcție de sexul adolescenților care au participat la studiu au