PasarilesihabitateledinzoneleumedealeMoldovei CIon 17x24

Constantin Ion Cristian Constantin Stoleriu
Emanuel Baltag Ciprian Mânzu

Adrian Ursu Alina Elena Ignat
PĂSĂRILE ŞI HABITATELE
DIN ZONELE UMEDE ALE MOLDOVEI
Lucrarea apare în cadrul proiectului CNCSIS-UEFISCSU PN II IDEI 1985/2008,
cu titlul „STUDIUL DIVERSITĂŢII AVIFAUNEI DIN ESTUL ROMÂNIEI –
BIOINDICATOR AL GRADULUI DE CONSERVARE AL ZONELOR UMEDE ÎN
CONFORMITATE CU DIRECTIVELE EUROPENE˝,
finanţat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
Referenţi ştiinţifici:
Cercet. şt. I, dr. Dan Munteanu
Membru corespondent al Academiei Române
Preşedintele Comisiei Monumentelor Naturii
Cercet. şt. I, dr. Neculai Alexandru Vasiliu
Institutul de Cercetări Biologice Iaşi
Redactor: Mariana Pricop

Coperta: Manuela Oboroceanu
ISBN 978-973-640-660-7
© Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2011

700109 – Iaşi, str. Pinului, nr. 1A, tel./fax: (0232) 314947
http:// www.editura.uaic.ro e-mail: editura@uaic.ro
Constantin Ion Cristian Constantin Stoleriu
Emanuel Baltag Ciprian Mânzu
Adrian Ursu Alina Elena Ignat
PĂSĂRILE ŞI HABITATELE
DIN ZONELE UMEDE ALE MOLDOVEI
EDITURA UNIVERSITĂŢII „AL. I. CUZA” IAŞI

2011
CUPRINS
Prefaţă ........................................................................................................................7
Introducere.................................................................................................................9
Zonele umede din Moldova (C. C. Stoleriu) ...........................................................13
Condiţiile fizico-geografice din zonele umede ale Moldovei – premisă a
existenţei zonelor umede (C. C. Stoleriu; A. Ursu) .............................................13
Aspectele geologice .........................................................................................13
Aspectele geomorfologice ...............................................................................17
Aspectele climatice ..........................................................................................23
Aspectele hidrologice ......................................................................................30
Aspectele pedologice .......................................................................................39
Habitatele în zonele umede ale Moldovei (C. Mânzu; C. C. Stoleriu) ................45
Modul de utilizare a terenurilor în zonele umede ale Moldovei
(A. Ursu, C. Ion; C. Mânzu; E. Baltag) ...............................................................73
Păsările din zonele umede (E. Baltag) ...............................................................102
Prezentare generală a păsărilor din zonele umede (E. Baltag; C. Ion) ..........104
Specii de păsări – bioindicatori pentru zonele umede (E. Baltag) .................112
Distribuţia speciilor de păsări şi a habitatelor în zonele umede ale Moldovei
(C. Ion; C. Mânzu; E. Baltag) ................................................................................115
Distribuţia speciilor- cheie de păsări
(C. Ion, E. Baltag, A. E. Ignat; C. C. Stoleriu) ..................................................142
Conservarea zonelor umede (C. Ion, E. Baltag; A. E. Ignat) ................................199
Conservarea habitatelor în zonele umede (C. Ion; E. Baltag; C. Mânzu)..........211
Conservarea speciilor de păsări (E. Baltag; C. Ion)...........................................216
Conservarea ecosistemelor acvatice (C. Ion; E. Baltag)....................................230
Bibliografie ............................................................................................................236
PREFAŢĂ
La începutul organizării societăţii umane, conflictul om-mediu, determinat

de exploatarea mediului natural de către om, nu afecta prea sensibil integritatea
obiectului exploatat. Mai târziu, pe măsura dezvoltării mijloacelor tehnice, exploa-
tarea mediului natural a devenit tot mai agresivă şi omul a început să comită
greşeli, uneori ireparabile. Mediul viciat s-a întors însă ca un bumerang împotriva
omului, punându-i probleme dificile pentru supravieţuire. Progresul tehnic contem-
poran permite societăţii să întreprindă acţiuni de dimensiuni colosale. Poate însă
omul să ignore legile naturii?
Desigur, omul nu poate să se lipsească de unele resurse naturale care să-i
asigure cele necesare vieţii. Sprijinindu-se pe inteligenţa sa şi pe mijloacele tehnicii
adecvate, el poate să-şi asigure existenţa în condiţiile unui echilibru între exploa-
tarea şi conservarea mediului.
Sunt numeroase cazurile de exploatare excesivă a unor componente ale
mediului natural care i-au provocat dezechilibre grave. Un exemplu în acest sens,
adesea citat pentru a ilustra atitudinea agresivă a omului faţă de mediul natural, se
referă la defrişarea pădurii şi a stepei pentru extinderea culturilor agricole şi
dezvoltarea industriei lemnului. Această activitate a avut ca efect accelerarea
proceselor de eroziune. Să amintim aici torenţii de noroi şi alunecările de teren din
America Centrală, precum şi deşertificarea unor terenuri de stepă din S.U.A. – sunt
celebre în acest din urmă caz dunele de praf şi versanţii brăzdaţi de rigole din
Dakota (S.U.A.).
Apa este un alt element al mediului natural care suferă datorită erorilor sau
neglijenţei omului în exploatare. Poluarea sau consumul său exagerat au condus la
dispariţia unor specii de animale şi plante acvatice din râuri şi oceane. Din Rin,
spre exemplu, la începutul secolului trecut se pescuiau cantităţi importante de
somn, sturion sau chiar somon care astăzi nu mai există. În unele ţări dezvoltate
consumul tot mai mare de apă a provocat o criză alarmantă de apă.
Fauna nu este nici ea scutită de presiunea exercitată asupra sa de către om
direct – prin vânătoare şi pescuit – sau indirect, prin poluarea apelor şi atmosferei.
Stepa din sud-vestul Kazakhstanului şi sud-vestul Rusiei era populată de un mare
număr de antilope saiga. Perfecţionarea armamentului de vânătoare şi inconştienţa
omului au condus spre dispariţia acesteia, în 1930 rămânând doar 10 perechi de
7
Păsările şi habitatele din zonele umede ale Moldovei
antilope saiga. Datorită unor măsuri severe de protecţie, numărul lor a ajuns la 1,4
milioane de exemplare, ceea ce a permis exploatarea a 500000 de antilope anual,
fără a mai pune în pericol existenţa speciei. Un exemplu care priveşte apele marine
este cel al focilor din Insulele Pribilof care, pe la începutul deceniului 8 din secolul
XX, erau pe cale de dispariţie. S-au luat măsuri urgente printr-un acord interna-
ţional şi efectivul focilor a fost refăcut.
Experienţa a demonstrat că este mult mai rentabilă evitarea unei exploatări
excesive a mediului decât repararea sa – dacă se mai poate – a ceea ce a fost dete-
riorat. Omenirea înţelege din ce în ce mai bine că exploatarea raţională a resurselor
naturale este calea supravieţuirii sale. Pentru aceasta însă, mediul natural trebuie
temeinic cunoscut. Omul a înţeles acest lucru imperios necesar şi a creat organisme
naţionale şi internaţionale care au conceput proiecte adecvate pe această temă, care
organizează conferinţe mondiale şi regionale, elaborează directive obligatorii pe
tema protecţiei mediului natural şi monitorizează sistematic aplicarea lor.
Studiul de faţă se încadrează şi el în această bătălie necesară şi nobilă de
cunoaştere a mediului dintr-o zonă importantă a României – Moldova, sesizând
unele dezechilibre care s-au produs deja sau care sunt posibile, dacă omul nu-şi
corectează atitudinea faţă de mediu.
În atenţia autorilor este o componentă foarte importantă a mediului şi
totodată foarte iubită de populaţie – avifauna zonelor umede. Cui nu-i place să
admire lebedele, raţele, sitarii, plimbându-se pe lacuri, berzele dând concerte de
tam-tam în cuiburile lor cocoţate pe acoperişuri dar mai ales pe stâlpii din lungul
şoselelor. Inspiraţi au fost autorii să insereze un număr important de fotografii care
dau lucrării şi un caracter de determinator foarte bine venit.
Cartea va interesa, desigur, pe specialişti, dar şi un număr mare de iubitori
ai naturii în general şi ai păsărilor în special.
Prof. Dr. Ioan HÂRJOABĂ
8
INTRODUCERE
Schimbarea, ca un răspuns al mediului natural, social, economic şi politic,

se produce în majoritatea ecosistemelor de pe Terra (Jayalaxshmi şi colab., 2008).
Pentru a sesiza şi pentru a înţelege schimbarea şi modul în care aceasta se
realizează, trebuie să dezvoltăm tehnici de monitorizare a ecosistemelor.
În prezent, se desfăşoară sau sunt în discuţie, pe întreaga planetă, programe

naţionale sau internaţionale de monitorizare a ecosistemelor. Programele de
monitorizare sunt specifice pentru fiecare clasă de habitate, dar mai ales pentru
grupuri de specii sau chiar pentru specii. Construirea şi implementarea corectă a
unui astfel de program asigură rezultate aplicabile atât în conservarea ecosiste-
melor, în general, cât şi a speciilor, în particular. În perioada 2008-2010 s-a urmărit
întocmirea unei baze de date cu privire la existenţa comunităţilor de păsări în
zonele umede din regiunea Moldovei (România), în care s-au notat abundenţa lor,
habitatul în care au fost observate, locul observaţiilor şi, acolo unde a fost posibil,
date despre sexul, vârsta sau comportamentul păsărilor identificate. Observaţiile au
fost completate de parametrii climatici înregistraţi în momentul respectiv. Acest
lucru a fost posibil şi datorită finanţării primite prin contract UEFISCSU PN II
IDEI: „Studiul diversităţii avifaunei din estul României – bioindicator al gradului
de conservare al zonelor umede în conformitate cu directivele europene”.
Lucrarea de faţă reprezintă un răspuns la necesitatea existenţei unei

documentaţii ştiinţifice care să întâmpine alinierii ţării noastre la directivele
europene pentru protecţia păsărilor şi a habitatelor în care trăiesc. Studiul realizat
este rodul colaborării dintre geografi şi biologi, pentru studiile de faunistică şi
botanică actuale. Menţionăm că ordinea autorilor este aleatorie, fiecare participând
în mod egal la redactarea lucrării.
În prima parte se prezintă o descriere din punct de vedere geografic a
zonelor umede din regiunea Moldovei, cu evidenţierea unor caracteristici legate de:
relief, geomorfologie, climă, hidrologie, pedologie, aspecte biotice, habitate şi de
modul de utilizare a terenului. Sunt prezentate sumar grupele de păsări specifice şi
facultative pentru zonele umede, prezentare ce pune accentul pe adaptările la
diferitele tipuri de habitate.
9
În a doua parte s-a întocmit o imagine de ansamblu a distribuţiei păsărilor,

pe baza unei monitorizări atente în teren. Monitorizarea ecosistemelor ne ajută atât
în sesizarea schimbărilor ce au loc la nivelul acestora, cât şi la conceperea şi
adoptarea unor măsuri corespunzătoare de prevenire sau diminuare a impactului
acestor schimbări. Sistemele naturale sunt foarte complexe, din acest motiv
înţelegerea tuturor interrelaţiilor dintre specii devine foarte dificilă, dacă nu chiar
imposibilă, astfel că s-a efectuat o amplă analiză a asocierii speciilor de păsări cu
habitatele existente în Moldova. Totodată s-au întocmit hărţi de distribuţie, pe baza
datelor din teren, pentru speciile de păsări, cuibăritoare în Moldova, incluse în
Anexa 1 a Directivei Păsări (79/409 EEC). Precizăm faptul că au fost abordate doar
speciile din zonele umede, incluse în anexa menţionată anterior, la care s-a adăugat
cârstelul de câmp (Crex crex), datorită poziţiei sale taxonomice (fiind rudă
apropiată a cresteţilor). Rezultatele sunt utile pentru măsurile de management
ulterioare ce vor fi implementate în zonele umede, astfel încât să existe un echilibru
între cerinţele ecologice ale păsărilor şi cele ale dezvoltării economice durabile.
Păsările din zonele umede au o situaţie populaţională destul de precară,
fapt evidenţiat prin raportul Wetlands International din 2010, conform căruia 44%
din populaţii sunt în scădere, în timp ce doar 17% sunt în creştere. Aceste aspecte
plasează păsările din zonele umede pe un loc prioritar în proiectele de monitorizare
şi în realizarea planurilor de management pentru astfel de arii. În spiritul acestei
idei am considerat necesar ca în partea a treia să se realizeze o amplă analiză a
conservării zonelor umede, a păsărilor şi habitatelor existente. În acest fel s-au adus
argumente pentru protecţia habitatelor în care păsările îşi duc viaţa, deoarece
protecţia speciilor de păsări nu poate fi privită în afara habitatelor în care trăiesc.
Lucrarea cuprinde direcţii ce se cer a fi urmate în acţiunile de conservare a
păsărilor, transformarea zonelor umede în adevărate sanctuare pentru speciile de
plante şi animale, adaptate la aceste medii şi aflate în pericol de dispariţie.
Politicile de conservare a mediului înconjurător trebuie să găsească un echilibru
între necesităţile comunităţilor umane şi păstrarea mediului natural în concordanţă
cu viziunea Comunităţii Europene, ce are în vedere intensificarea acţiunilor de
protecţie a biodiversităţii, până în 2020, măsură ce are ca scop oprirea declinului
speciilor sălbatice de plante şi animale.
Suportul cartografic utilizat în acest studiu a fost realizat în colaborare cu
colegii de la Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Hărţile de ocurenţă (apariţie) a
speciilor de păsări au fost realizate în programul ArcGis cu licenţa pentru
laboratorul de Geoarheologie din cadrul Departamentului de Geografie. Stratele
10
Introducere
tematice utilizate în realizarea fondului cartografic au fost prelucrate si extrase din

strate tematice disponibile online: modelul altitudinal al terenului pentru bazinele
hidrografice Siret şi Prut a fost extras din fişierul mozaic_ro.tiff, disponibil la
adresa http://earth.unibuc.ro/download/datele-srtm90-reproiectate-in-stereo70, reţe-
lele de drumuri, hidrografice şi căile ferate au fost extrase din fişierele disponibile
gratuit la adresa http://www.mapcruzin.com/free-romania-arcgis-maps-shapefiles.htm.
Stratul tematic cu modul de utilizare a terenurilor a fost realizat în cadrul proiec-
tului european Corine Land Cover prin colaborarea Departamentului de Geografie
al Facultăţii de Geografie şi Geologie Iaşi (Adrian Ursu, Cristian Stoleriu şi alţi
colegi geografi) cu Institutul Naţional de Cercetare a Deltei Dunării Tulcea în
2006, datele pentru România sunt disponibile online la adresa de internet
http://www.eea.europa.eu/themes/landuse/interactive/clc-download. Stratul tematic
cu localităţile urbane şi rurale a fost extras din fondul topografic la scara 1:100000
(DTM 1980), stratele tematice cu ocurenţa speciilor au fost realizate prin
identificarea localităţilor de apariţie din surse bibliografice şi din observaţii în
teren. Stratul tematic ce conţine limitele unităţilor de relief a fost extras din datele
disponibile la adresa de internet http://earth.unibuc.ro/download/romania-seturi-
vectoriale, autori Bogdan Candrea, Petronela Candrea, Mihai Daniel Niţă, fişierul
fiind conform clasificării şi ierarhizării geomorfologice elaborat de Posea & Badea,
1984. Hărţile utilizării terenurilor din zona tampon de 500 metri pentru zonele
umede de la Costuleni, Vlădeni, Podu Iloaiei, Hălceni, Larga Jijia şi Cârja, identi-
ficate ca zone reprezentative pentru regiunea Moldovei, au fost realizate prin
interpretarea aerofotoplanurilor disponibile pe serverul de imagini al Agenţiei
Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară la adresa de internet
http://195.138.192.4/kortalromanien/index.asp. Aceste hărţi au fost realizate cu
ajutorul programului TNTMips Microimage cu licenţă pentru Facultatea de
Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie. Digitizarea a fost realizată de
Adrian Ursu, Pavel Ichim si Vasilica Istrate.
Hărţile de distribuţie a speciilor de păsări cuibăritoare din zonele umede ale
Moldovei, incluse în Anexa 1 a Directivei Păsări 79/449, au fost realizate cu
ajutorul programului ArcGis, folosind ca suport baze de date privind păsările şi
habitatele în care trăiesc, întocmită în cadrul proiectului CNCSIS – UEFISCSU PN
II IDEI: „Studiul diversităţii avifaunei din estul României – bioindicator al gradului
de conservare al zonelor umede în conformitate cu directivele europene”.
În finalul cărţii, am considerat util să realizăm şi să publicăm o hartă a zone-
lor umede din regiunea Moldovei, cu denumirile care se cunosc în prezent, preluate
din hărţile topografice sau din discuţiile cu reprezentanţi ai comunităţilor locale
11
(Figura 66). De asemenea, pe suportul unei hărţi privind utilizarea terenului în

regiunea Moldovei, am poziţionat siturile de importanţă comunitară, existente în
prezent, şi cele şase zone umede unde au fost efectuate observaţii ornitologice într-
un studiu de caz privind situaţia ornitofaunei (Figura 67), prezentate în capitolul
privind distribuţia speciilor de păsări, ce constituie scheletul acestei lucrări.
Dorim să mulţumim domnului dr. Dan Munteanu, membru corespondent al

Academiei, şi domnului C.S. I dr. Neculai Vasiliu, pentru amabilitatea de a fi
acceptat să fie referenţi ai lucrării noastre şi pentru sugestiile şi observaţiile deose-
bit de utile.
Ne exprimăm întreaga noastră consideraţie pentru domnul profesor dr. Ioan
Hârjoabă, care a avut amabilitatea de a întocmi prefaţa acestei lucrări.
În redactarea lucrării am fost sprijiniţi de profesor dr. Iordache Ion, confe-
renţiar dr. Ştefan Zamfirescu, student Mădălina Iordache, cărora le adresăm
întreaga noastră consideraţie.
Ne exprimăm gratitudinea tuturor celor care au ajutat la întocmirea bazei
de date privind păsările din zonele umede ale Moldovei: Pocora Viorel, Pocora
Irina, Petrencu Laurenţiu, Stavarache Florin, Pârâu Liviu, Bolboacă Lucian, Creţu
Cătălin, Tudoux Jérémie.
De asemenea, adresăm mulţumiri celor care ne-au pus la dispoziţie
fotografii şi desene cu păsări (Daniel Petrescu, Creţu Cătălin, Petrencu Laurenţiu,
Stavarache Florin, Fasolă Lucian, Bolboacă Lucian), în încercarea de a atrage cât
mai mulţi oameni să iubească şi să protejeze aceste minunate fiinţe.
Autorii
12
ZONELE UMEDE DIN MOLDOVA
Zonele umede sunt acele arii în care apa este factorul principal de control
al mediului abiotic (fără viaţă) şi biotic (cu viaţă). Acestea cuprind arii în care masa
de apă (dulce sau sărată) se află la sau foarte aproape de suprafaţa pământului,
precum şi zone unde apa acoperă suprafaţa pământului, dar cu o adâncime de până
la 6 m (Convenţia RAMSAR). Conform UNEP-World Conservation Monitoring
Centre, zonele umede cuprind în jur de 570 milioane de ha, ceea ce reprezintă
aproximativ 6% din suprafaţa Terrei.
În România, conform metodologiei de clasificare a modului de utilizare a
terenurilor (CLC – Corine Land Cover), suprafaţa zonelor umede (lacuri, mlaştini
şi albia minoră a râurilor) este de 504482 ha (2,12% din teritoriul ţării). În
Moldova, aceste zone ocupă 109860 ha (0,46% din suprafaţa României), reprezen-
tând aproape un sfert (21,7%) din suprafaţa zonelor umede ale ţării noastre. Lacurile
din Moldova însumează o suprafaţă de 38489,7 ha; zonele mlăştinoase ocupă
25389,9 ha, iar albiile minore ale principalelor râuri au o suprafaţă de 45980,2 ha.
Condiţiile fizico-geografice din zonele umede ale Moldovei – premisă a

existenţei zonelor umede
Aspectele geologice
Diversitatea litologică a arealului studiat constituie un reflex al evoluţiei
geologice. Astfel, în cadrul teritoriului analizat au avut loc două direcţii majore de
evoluţie evidenţiate prin două ansambluri geostructurale (Mutihac, 1990;
Jeanrenaud & Saraiman, 1995):
- domeniul consolidat – Unitatea de Vorland (Platforma Moldovenească),
- domeniul alpin – Unitatea Carpatică (arii cutate în orogeneza alpină).
Linia ce delimitează Platforma Moldovenească de orogenul carpatic este
dată de falia tectonică pericarpatică. Ea a fost pusă în evidenţă pe aliniamentul
localităţilor Păltinoasa, Târgu Neamţ, Buhuşi, Valea Trotuşului. La sud de Valea
Trotuşului falia tectonică pericarpatică nu mai iese în evidenţă, fiind acoperită de o
serie de depozite litologice.
13
Unitatea de Vorland corespunzătoare ariei externe Carpaţilor, pentru zona

noastră de interes, include Platforma Moldovenească, structurată pe verticală în
două componente majore – soclul şi cuvertura.
Soclul – situat la adâncimi de peste 1000 m – este format din roci cristaline
(şisturi cristaline mezometamorfice) de vârstă mezoproterozoică (1000-
1600 M. a.).
Cuvertura – în diferite perioade geologice peste soclul cristalin s-au depus
alternanţe litologice sedimentare, prin intermediul episoadelor de transgre-
siune şi regresiune marină; aceste depozite sedimentare aparţin unor vârste
diferite:
- Cuaternar – depozitele aparţinând acestei vârste sunt localizate cu
precădere în arealul sudic, sud-vestic al Podişului Moldovei unde
ocupă suprafeţe întinse în lunca Siretului, lunca din cursul inferior al
Bârladului, interfluviile din Colinele Tutovei, Podişul Covurluiului şi
Dealurile Fălciului. Cuaternarul mai este întâlnit şi pe culmile interflu-
viale din cadrul Podişului Central Moldovenesc şi Câmpia Moldovei.
- Pliocen – prezintă mare dezvoltare în partea sudică a Podişului
Bârladului, în Colinele Tutovei şi ale Fălciului şi în Podişul
Covurluiului. Depozitele sedimentare aparţinând acestei vârste sunt
caracterizate de cinerite de Nuţasca, Ruseni ce au în componenţă
cinerite andezitice intercalate cu nisipuri, marne şi argile.
- Kersonian – ocupă în special Podişul Central Moldovenesc şi partea
nordică a Podişului Bârladului; mai apar şi în partea de vest a Văii
Siretului în zona Bacăului. Această vârstă este caracterizată de
prezenţa depozitelor salmastre în componenţa cărora intră calcare
lumaşelice, argile nisipoase, nisipuri etc.
- Basarabian – depozitele care intră în componenţa acestuia sunt
localizate în Câmpia Jijiei Inferioare, Dealul Mare–Hârlău şi la vest de
Valea Moldovei în Subcarpaţii Neamţului. Tipurile de roci ce
formează aceste depozite sunt: argile cenuşii–albăstrui, intercalaţii de
nisipuri, nisipuri argiloase, gresii şi calcare oolitice.
- Volhinian – depozitele ce aparţin acestei vârste reprezintă structura
litologică de bază în Câmpia Jijiei Superioare, Dealul Bour, Podişul
Dragomirnei şi Podişul Sucevei; în componenţa acestor depozite intră
argile cenuşii–albăstrui cu intercalări de argile nisipoase şi nisipuri.
- Buglovian – este localizat în nordul zonei de studiu, în Valea Siretului,
la est de Podişul Dragomirnei, dar şi la nord de Lacul Stânca Costeşti,
14
Zonele umede din Moldova
în lungul Văii Prutului; este caracterizat de prezenţa a două faciesuri,

unul recifal spre est (calcare organogene alb–gălbui), şi unul detritic
argilos–nisipos spre vest şi sud (succesiune de nisipuri, argile, argile
nisipoase cu intercalaţii rare de gresii, calcare grezoase, bentonite şi
cinerite).
- Badenian – apare la zi în partea de nord-est a zonei de studiu, în malul
Prutului între localităţile Oroftiana de Sus şi Liveni, unde aceste depo-
zite prezintă un facies marnos–calcaros (gipsuri cu intercalaţii de marne).
- Cenomian – apare la zi în partea de nord-est a Câmpiei Moldovei, pe
malul Prutului; depozitele sunt caracterizate de intercalaţiile gresiilor,
nisipurilor şi calcarelor albicioase.
Unitatea Carpatică
Sub aspect geologic, Carpaţii Orientali sunt caracterizaţi atât de o mare
dezvoltare a formaţiunilor de fliş, cât şi de vulcanism neogen. Astfel, această
unitate de relief din punctul de vedere al structurii geologice este delimitată în:
- zona cristalino–mezozoică situată median şi dispusă pe direcţia nord-
sud (Munţii Rodnei, Munţii Bistriţei, Munţii Gurghiu, Munţii Persani),
- zona flişului carpatic pe clina estică a Carpaţilor Orientali,
- zona de molasă,
- zona vulcanitelor neogene.
Zona cristalino–mezozoică din arealul analizat este reprezentată prin
compartimentul ei central-est carpatic. Unitatea central-est carpatică include munţii
Hăghimaş, Bistriţei, Maramureşului şi Rodnei. Din punct de vedere litologic această
unitate are în constituţie în principal şisturi cristaline prehercinice şi hercinice.
Zona flişului carpatic intră în contact tectonic cu unitatea central-est
carpatică. Această zonă are cea mai mare întindere ce corespunde zonei montane.
Zona flişului carpatic este delimitată pe considerente stratigrafice în două subzone:
subzona flişului intern şi a flişului extern. Sub aspect litologic, zona flişului
carpatic are în componenţă argile, menilite, şisturi disodilice, gresii, marnocalcare,
marne grezoase, formaţiuni cu sare, calcare, marne bituminoase etc.
Zona de molasă din punct de vedere morfologic corespunde zonei
subcarpatice (Subcarpaţii Vrancei, Tazlăului şi Neamţului). Aceasta s-a conturat în
perioada Miocen–Pliocen, delimitându-se două formaţiuni majore, o molasă
inferioară miocenă şi una superioară sarmato-pliocenă. Din structura litologică a
zonei de molasă fac parte în special marne, gresii, argile, marne cu cărbuni,
15
nisipuri, calcare oolitice, nisipuri argiloase cu cinerite şi prundişuri, marnoargile,

calcare organogene, gipsuri, sare, conglomerate, brecii etc.
Zona vulcanitelor neogene ocupă o suprafaţă redusă în bazinul hidrografic
al Bistriţei; din punct de vedere morfologic este reprezentată de Munţii Călimani.
Aceştia au fost mai puţin afectaţi de modelarea subaeriană, astfel că aparatele
vulcanice s-au păstrat în relief. Tipul vulcanismului din aceşti munţi este mixt, prin
curgeri de lavă în alternanţă cu piroclastite, dar şi prin corpuri intrusive: dykuri,
silluri, domuri, lacolite etc. Dintre rocile efuzive şi materialele piroclastice care
intră în componenţa litologică a acestor munţi fac parte microbrecii, aglomerate,
cinerite, tufuri, andezite cu amfibolite şi piroxeni, andezite bazaltoide.
Structura geologică, în special litologia depozitelor geologice, influenţează

în mod indirect formarea zonelor umede. Factorii principali geologici care sunt
răspunzători de geneza zonelor umede sunt reprezentaţi de proprietăţile fizice ale
rocilor, de gradul lor de erodabilitate, de rezistenţa la alterare şi dezagregare, de
textura rocilor şi de gradul de permeabilitate. Astfel, există o diferenţiere la nivelul
suprafeţelor ocupate de zonele umede între cele două unităţi majore geologice, în
speţă unitatea Carpatică şi unitatea de Vorland. Unitatea de Vorland (Platforma
Moldovenească) este caracterizată în principal prin existenţa unei cuverturi sedi-
mentare supusă acţiunii de modelare subaeriană intensă. Interdependent cu acest
proces modelativ mai sunt prezente şi acţiunea erozivă a sistemului hidrografic,
predominanţa rocilor neconsolidate (argile, marne, nisipuri, pietrişuri). Rezultatul
principal al proceselor subliniate mai sus pentru această unitate geologică îl
reprezintă formarea unor lunci bine dezvoltate, cu o pantă mică, necesare generării
şi menţinerii unor zone de stagnare hidrică, de despletire a râurilor principale, deci
o extensiune a zonei umede. De exemplu, aceşti parametri genetici şi funcţionali
pentru existenţa zonelor umede caracterizează Câmpia Moldovei, Culoarul
Siretului şi Valea Prutului. Unitatea Carpatică, în comparaţie cu cea de Vorland, nu
este atât de permisivă în generarea zonelor umede. Structura cutată în asociere cu
gradul ridicat de rezistenţă la eroziune a rocilor nu au permis o extensiune pe
orizontală a văilor, ci doar pe verticală, creându-se astfel văi adânci, înguste şi
umede. Doar la contactul dintre unitatea Carpatică şi cea subcarpatică, acolo unde
are loc şi un contact între rocile cu un grad mai mic de consolidare, au apărut arii
depresionare de contact care permit formarea unor mici lacuri. În zona montană
marile alunecări de teren au barat unele văi rezultând astfel lacuri care, în funcţie
de vechimea lor, au permis şi apariţia unor zone umede cu o vegetaţie şi faună
specifică (Lacul Roşu, Iezerul Sadovei, Lacul Cuiejdel).
16
Aspectele geomorfologice
Relieful circumscris zonei analizate, sub aspectul sistemic, este un reflex al
heterogenităţii litologice, structurale şi acţiunii diversificate a factorilor
morfogenetici, astfel încât întâlnim trei trepte taxonomice: relief major, mediu şi
minor (Posea, 2005).
Relieful major (
Figura 1) este constituit de prezenţa munţilor Carpaţi (22%), a Subcarpaţilor (34%), a

Podişului Moldovenesc (inclusiv Câmpia Moldovei – 34%) şi a Câmpiei Române
(10%).
Figura 1: Componenţa procentuală a unităţilor majore de relief în cadrul

Moldovei
Relieful mediu şi cel minor (
Figura 2) este reprezentat atât prin tipuri morfogenetice ca rezultat al agenţilor şi

proceselor ce au acţionat cu precădere în cuaternar (relief fluvial, relief glaciar şi
periglaciar, vulcanic etc.), cât şi prin modelarea prin eroziune a tipurilor de roci şi
structuri geologice (relieful petrografic şi structural).
Sub aspect morfogenetic, în cadrul Carpaţilor Orientali şi al Carpaţilor
de Curbură se întâlnesc mai multe tipuri de relief: structural - petrografic, carstic,
glaciar. Din punctul de vedere al morfometriei, Carpaţii Orientali şi de Curbură
sunt caracterizaţi de o altitudine medie de circa 1000 m, valori mari ale densităţii
fragmentării reliefului, ale energiilor de relief şi a declivităţii versanţilor. Principalii
17
factori modelatori ai tipurilor de relief din aria carpatică sunt reprezentaţi de râuri
(generând suprafeţe de nivel, de exemplu Râu-Şes situate la circa 1500-1750 m
altitudine în Munţii Giumalău, Munţii Vrancei, Munţii Siriu etc.; suprafaţa
Mestecăniş la altitudini ale interfluviilor de 1000-1200 m), depresiuni de eroziune
diferenţială (Câmpulung Moldovenesc, pe valea Moldovei), sectoare înguste (la
Pojorâta pe Moldova, Zugreni şi Straja pe Bistriţa), forme de relief acumulativ –
terase localizate în lungul râurilor carpatice principale (de exemplu Bistriţa).
Componenţa litologică a depozitelor geologice se reflectă în morfologia reliefului
principal, astfel în aria carpatică altitudinile ridicate sunt identificate pe structuri
anticlinale în alcătuirea cărora intră roci dure (gresii eocene din Munţii Tarcău,
oligocene din Munţii Siriu, calcare jurasice din Munţii Rarău), inversiuni de relief,
în special sinclinale suspendate, formate din roci rezistente la eroziune (de exemplu
Munţii Ceahlău).
Relieful carstic are un grad mediu de răspândire, fiind frecvent în Munţii
Hăghimaş, Munţii Rarău, sud-vestul Munţilor Rodnei şi mai puţin prezent în Munceii
Tulgheşului, sudul Munţii Giurgeu.
Relieful glaciar are o prezenţă modestă în Carpaţii Orientali. Complexe
morfologice glaciare tipice sunt în Munţii Rodnei şi destul de modeste în Munţii
Maramureşului şi în Munţii Călimani.
Este, în schimb, larg răspândit relieful periglaciar, format în generaţii
succesive începând din pleistocen şi care se suprapun fostului domeniu glaciar.
Relieful fluvio-denudaţional este favorizat atât de răspândirea mare a
rocilor gelive (dezagregate prin îngheţ şi dezgheţ repetat), cât şi de ponderea mare a
formaţiunilor de fliş (caracterizate printr-o mare friabilitate). Acest tip de relief se
corelează cu prezenţa văilor ce drenează Carpaţii Orientali şi cei de Curbură.
Zonele umede au o extensiune mică în acest areal, tocmai datorită valorilor
mari ale adâncimii fragmentării reliefului, în asociere cu gradul mic de dezvoltare a
văilor în plan orizontal. Ariile depresionare intramontane sunt o consecinţă a
eroziunii rocilor cu un grad mai mic de rezistivitate, caracterizate de o varianţă
scăzută a altitudinilor. În aceste areale se pot forma atât suprafeţe mici cu umiditate
ridicată, cât şi vegetaţie higrofilă în lungul arterelor hidrografice principale, ceea ce
ar permite instalarea unei faune acvatice de pasaj.
Subcarpaţii Curburii sunt cei mai dezvoltaţi în plan geometric (ating 30 km
lăţime – Posea, 2005), dar şi complecşi sub aspect tectono-structural, complexi-
tate care se reflectă într-un relief structural divers, generat de o diversitate petro-
grafică supusă eroziunii (Posea, 2005). În arealul studiat se desfăşoară Subcarpaţii
Buzăului şi cei ai Vrancei, situaţi între Valea Bâsca Chiojdului şi Valea Trotuşului.
18
Subcarpaţii Buzăului sunt caracterizaţi de un paralelism al culmilor subcarpatice

grefate pe structuri cutate. Sub aspect morfo-structural sunt prezente cuvete sinclinale
subcarpatice în interiorul cărora s-au materializat depresiuni transversale pe struc-
tură (de exemplu: Lopătari – Sibiciu, Şoimari – Calvini, Policiori, pe Sărăţel; Pârscov,
pe Buzăul mijlociu, Nişcov, pe valea omonimă etc.), culmi anticlinale (de exemplu
Berca – Arbănaşi, Bucovel) dar şi inversiuni de relief (mici sinclinale înălţate,
depresiuni-butonieră formate pe axe de anticlinal).
Subcarpaţii Vrancei se desfăşoară pe două tipuri de structuri, una cutată,
căreia îi corespunde un aliniament de bazine submontane (Lopătari, Bisoca, Jitia pe
Râmnicu Sărat, Neculele, Nereju-Năruja pe Zăbala şi Bârseşti–Tulnici – Negrileşti
pe Putna, Soveja pe Şuşiţa) şi înşeuări de sinclinal şi un aliniament de dealuri inter-
ne situate între două falii inverse (Ulmuşorul, Dealul Roşu, Gârbova, Răchitaşu
Nerejului, Răiuţi, Ghergheleu, Dealul Lozii, Răchitaşu); şi una monoclinală pe care
se mulează depresiuni subsecvente intradeluroase (Buda – Deduleşti, Mera, Vidra,
Câmpuri–Răcoasa etc.), închise către est de dealuri externe de tip cueste bordurate
cu piemonturi spre Câmpia Română (Măgura Odobeşti, Blăjani, Buda, Deleanu,
Piemontul Zăbrăuţi).
Subcarpaţii Moldovei sunt grefaţi în principal pe structură cutată; în
arealul lor s-au format elemente ale reliefului structural – depresiuni subcarpatice
(Tazlău – Caşin, Cracău – Bistriţa şi Neamţ formate pe sinclinorii), culmi deluroase
subcarpatice (Pietricica şi Pleşu formate pe anticlinorii) şi un culoar de contact
format de văile Moldovei şi Siretului. Aceste forme medii de relief se desfăşoară în
lungul râurilor Moldova, Bistriţa şi Tazlău–Trotuş.
Subcarpaţii, în general, sunt grefaţi pe roci mai puţin consolidate în compa-
raţie cu rocile din aria montană, ceea ce prezintă o favorabilitate mai ridicată în
formarea zonelor umede sau a arealelor cu umiditate crescută şi a celor cu vegetaţie
higrofilă. Caracteristica principală a ariei subcarpatice, din punctul de vedere
geomorfologic, este dată de predominarea proceselor geomorfologice. Versanţii
văilor principale sunt afectaţi de alunecări de teren, ceea ce facilitează acumularea
hidrică în valurile formate pe corpul alunecărilor şi ulterior instalarea unei vegetaţii
higrofile, care pot reprezenta nişe ecologice pentru avifauna acvatică.
Podişul Moldovei a fost şi este intens studiat (Posea, 2005), sub aspect
geomorfologic, în ansamblul său sau părţi ale acestuia de către: David, 1922, 1924;
Martonne, 1924; Tufescu, 1937; Şenchea, 1943; Băcăuanu, 1968; Sârcu 1956;
Ioniţă 2000; Posea şi colab., 1974. În ansamblul său Podişul Moldovei are un relief
structural în cadrul căruia relieful de cuestă este cel mai bine reprezentat. Ca forme
minore de relief ce aparţin reliefului structural, în cadrul Podişului Moldovei sunt
19
evidenţiate frunţi de cuestă şi suprafeţe structurale, văi structurale, depresiuni

subsecvente şi înşeuări structurale.
Cuestele sunt separate în două categorii: cueste principale, cu fruntea de
100-350 m, cum ar fi de exemplu Coasta Iaşilor, Coasta Hârlăului, Coasta Ibăneşti,
Cuesta Bârladului superior şi cea a Racovei) şi secundare, sub 100 m (care apar în
lungul râurilor secundare). În arealul cuestelor principale se manifestă intense
procese geomorfologice. Cele mai importante dintre aceste procese sunt prăbuşirile
şi alunecările de teren (pe arealul cărora se generează torenţi). Suprafeţele de teren
din arealul frunţilor de cuestă care sunt active din punct de vedere geomorfologic
sunt denumite hârtoape.
Văile din cadrul Podişului Moldovei au caracter structural, fiind o adaptare
la structura monoclinală. Astfel, în funcţie de direcţia de înclinare a stratelor litolo-
gice, văile aparţin la trei tipuri:
- subsecvente – sunt cele mai vechi din punctul de vedere al evoluţiei
paleogeografice, de exemplu Valea Prutului pe graniţa de nord, Valea
Bahluiului, sectoare din Başeu, Jijia, apoi Bârladul Superior, Racova,
Vasluiul (Posea, 2005);
- consecvente, cum ar fi Prutul, sectoare din Volovăţ, Başeu, Jijia, Sitna,
Miletin, sectorul din aval de Negreşti al Bârladului etc.;
- obsecvente – apar frecvent pe Coasta Iaşilor.
În văile subsecvente din cadrul Podişului Moldovei apar sectoare mai largi
cu aspect de depresiuni subsecvente, în această categorie intrând Depresiunea
Rădăuţi, situată pe râul Suceava, Depresiunea Dragomirnei etc.
Înşeuările structurale sunt localizate pe interfluviile dintre bazine hidrogra-
fice majore, aşa cum este cazul şeilor Lozna, Dersca, Bucecea, Ruginoasa.
Conformaţia reliefului cu structura monoclinală din Podişul Moldovei este
bine evidenţiată în Podişul Bârladului şi Podişul Central Moldovenesc, însă în
Colinele Tutovei şi Câmpia Moldovei această conformaţie este mai slab repre-
zentată, datorită lipsei unor straturi de roci mai dure.
Relieful de câmpie este localizat în partea de nord-est a zonei studiate, sub
forma unei câmpii colinare evidenţiată de toponimul Câmpia Moldovei, dar şi în
partea de sud, Câmpia Siretului Inferior şi Câmpia Galaţiului.
Relieful deluros ocupă cea mai mare suprafaţă, fiind localizat cu precădere
în partea centrală, mediană şi sudică, în bazinele hidrografice ale Prutului, Bârladului,
dar şi în lungul culoarului Siretului.
Podişul Moldovei constituie un areal important în ceea ce priveşte prezenţa
şi geneza zonelor umede. În acest areal există cele mai mari astfel de zone (de
20
exemplu, bălţile din lunca Jijiei, heleşteiele Miletinului, complexele de iazuri de pe

valea Bahluiului). Prezenţa acestora este condiţionată de textura fină şi semi-fină a
rocilor sedimentare (argilă, praf, nisip) din zona luncilor principalelor râuri (cum ar
fi: Jijia, Bahlui, Miletin, Prut, Bârlad). Aceste texturi sunt uşor de îndepărtat prin
eroziune şi impermeabilizează fundamentul ariilor depresionare. O altă compo-
nentă importantă în generarea acestor zone umede o reprezintă comportamentul
istoric al comunităţilor umane cu privire la conceptul de gestionare a apei. Aceste
comunităţi au creat o multitudine de iazuri, heleşteie, bălţi şi lacuri care au fost
folosite iniţial ca surse de hrană (piscicultură), ca surse de apă şi de irigaţie, ca
sistem hidroameliorator (de apărare împotriva inundaţiilor şi viiturilor). În ultimii
ani se observă o colmatare intensă a acestor acvatorii, ceea ce permite instalarea
unei vegetaţii higro- şi hidrofile, elemente premergătoare genezei zonelor umede.
a. b.
Figura 2: Model numeric al terenului pentru bazinele hidrografice a. Siret şi

b. Prut (prelucrată de C. Stoleriu şi A. Ursu după SRTM – WRS2 Tiles 2000 –
preluate de pe GLCF)
21
Hărţile declivităţilor, ale orientării versanţilor (Figura 3) şi modelul altitu-

dinal numeric al terenului pentru cele două bazine hidrografice majore (Siret şi
Prut) surprind spaţial distribuţia acestor parametri care prezintă importanţă în
existenţa zonelor umede. Astfel, pantele sub 5o înclinare prezintă potenţial de stag-
nare a umidităţii edafice.
a.
b.
Figura 3: Harta orientării versanţilor pentru bazinele hidrografice a. Siret şi

b. Prut (prelucrată de C. Stoleriu şi A. Ursu pe baza SRTM – WRS2 Tiles 2000 –
După cum se observă în harta declivităţii versanţilor (Figura 4), aceste

areale se localizează în luncile principalelor râuri (Siret, Moldova, Bistriţa, Jijia,
Bahlui, Başeu, Miletin, Prut). Orientările nordice, nord-vestice, vestice şi sud-
vestice sunt caracterizate de o umiditate edafică şi atmosferică mai ridicată, ceea ce
favorizează manifestarea alunecărilor de teren. Valurile de alunecare constituie
mici baraje pe versant, ceea ce permite acumularea apei din precipitaţii sau din
freatic, facilitând astfel instalarea unei vegetaţii higrofile.
22
a.
b.
Figura 4: Harta declivităţii versanţilor pentru bazinele hidrografice a. Siret şi

b. Prut (prelucrată de C. Stoleriu şi A. Ursu pe baza SRTM – WRS2 Tiles 2000 –
Aspectele climatice
La scară majoră, sub aspect climatic, Carpaţii Orientali şi de Curbură,
Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură şi Podişul Moldovei se situează la întrepătrun-
derea climatelor nordic, sudic, sud-vestic, vestic şi estic, dominând astfel un climat
temperat. Topografia acestor unităţi majore de relief diversifică climatul. Astfel
zona carpatică şi cea subcarpatică se impun la nivel local prin generarea unor
topoclimate care depind de:
- variaţia parametrilor climatici în funcţie de altitudine,
- valorile ridicate ale densităţii reţelei hidrografice, ale energiilor de relief,
- expoziţia versanţilor.
Prezenţa ariilor depresionare din cadrul Carpaţilor Orientali şi de Curbură
sunt parametrizate, din punct de vedere climatic, prin:
23
- inversiuni termice,
- valori medii ale calmului atmosferic,
- valori medii până la ridicate ale umidităţii relative a aerului etc.
Podişul Moldovei (Patriche, 2005) şi Câmpia României (Câmpia Siretului
Inferior şi a Galaţiului), sub aspectul caracterelor geomorfografice şi geomorfome-
trice, nu se impun atât de evident la macroscară asupra climatului ci doar local,
acolo unde culmile principale ale reliefului se desfăşoară în latitudine pe distanţă
mare, jucând rolul unor mici baraje orografice în calea maselor de aer (de exemplu,
culmea Strunga – Dealul Mare – Hârlău cu fenomenul de foehn pe care îl generea-
ză la scară locală). Aceste două unităţi geomorfologice se află la întrepătrunderea
maselor de aer nordic şi estic, în special în Podişul Moldovei, dar resimt şi prezenţa
maselor de aer sudice ce influenţează climatul din partea sudică a Podişului Moldovei,
Câmpia Siretului Inferior şi a Galaţiului. Astfel, treimea nordică a Podişului Moldovei
se încadrează în climatul temperat al dealurilor cu altitudine medie, individualizând
aici două nuanţe climatice, una corespondentă podişurilor şi dealurilor cu înălţimi
mai mari de 350 m şi cea de-a doua a dealurilor şi culoarelor de vale, cu altitudini
mai mici de 350 m. Sudul Podişului Moldovei şi nord–estul Câmpiei Române se
află preponderent sub influenţa maselor estice şi sudice, determinând astfel o
nuanţă mai blândă, cu un climat mai umed şi mai cald pe timp de iarnă.
Diferenţele spaţiale de ordin geomorfostructural se regăsesc şi în variabili-
tatea spaţială a parametrilor climatici din zona analizată.
Durata medie de strălucire a Soarelui (Clima României, 2008) variază în
funcţie de nebulozitate şi influenţează umiditatea atmosferică prin creşterea
evapotranspiraţiei. La latitudinea arealului studiat, aceasta diferă şi în funcţie de
altitudine. Astfel, durata medie anuală de strălucire a soarelui variază de la valori
înregistrate sub 1600 ore în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1000 m, la
valori cuprinse între 1800 şi 2000 ore în aria subcarpatică, Podişul Sucevei, Câmpia
Jijiei Superioare şi în partea de nord–vest a Podişului Bârladului. În arealele clinei
estice a Subcarpaţilor, Câmpiei Jijiei Inferioare, părţii estice a Podişului Central
Moldovenesc şi sudul Colinelor Tutovei se înregistrează între 2000 şi 2100 ore de
strălucire a Soarelui. În estul şi sud-estul Podişului Moldovei durata de strălucire a
Soarelui depăşeşte valori de 2200 ore, în timp ce în Câmpia Galaţiului se depăşesc
valori medii multianuale de 2300-2400 ore. În sezonul cald gradul de insolaţie
variază de la 1600 ore în bazinul Bârladului, Câmpia Jijiei Inferioare, Dealurile
Fălciului, la 1100 ore pe culmile principale ale Carpaţilor Orientali şi ale celor de
Curbură. În sezonul rece gradul de insolaţie scade la sub 600 ore, caracterizând
24
Câmpia Jijiei Superioare, în timp ce în restul zonei studiate nu se depăşesc 700 ore
de insolaţie. În zona Subcarpaţilor de Curbură sunt peste 750 ore de strălucire a
soarelui.
Temperaturile înregistrate la nivelul solului prezintă o variabilitate spaţială
şi sezonieră, astfel încât valorile medii multianuale scad dinspre Câmpia Siretului
Inferior şi a Galaţiului, de la +13oC la circa +6oC pe culmile montane principale. În
sezonul rece temperatura de la nivelul solului variază între -2 şi -8oC. Astfel, în Câmpia
Jijiei Superioare temperaturile medii multianuale sunt cuprinse între -4 şi -5oC, în
Câmpia Jijiei Inferioare, Podişul Bârladului şi Subcarpaţii de Curbură valorile
medii multianuale sunt cuprinse între -3 şi -4oC. În nord-estul Câmpiei Române
valorile medii multianuale ale temperaturilor înregistrate la nivelul solului nu
depăşesc -2 sau -3oC. Culmile montane ale Carpaţilor Orientali sunt caracterizate
de temperaturi de sub -6oC. În sezonul cald valorile medii multianuale ale
temperaturilor de la nivelul solului sunt de +27oC în partea sudică a arealului
analizat (nord-estul Câmpiei Române), descrescând către nord şi vest la circa
+18oC (în aria montană). Această variaţie anuală a temperaturilor de la nivelul
solului influenţează şi îngheţul de la sol, astfel că în Podişul Moldovei data
primului îngheţ este 21 octombrie, în Câmpia Română între 21 octombrie şi 1
noiembrie, în aria montană prima zi de îngheţ este 11 septembrie la altitudini de
peste 1700 m şi 21 septembrie la altitudini mai mici. Data medie a ultimului îngheţ
se situează dincolo de 16 aprilie pentru marea parte a arealului de studiu, în timp ce
în zona montană se înregistrează după 21 mai.
Temperatura medie multianuală a aerului (Figura 6) este dictată de poziţia
latitudinală a zonei analizate, de influenţele dinamicii maselor de aer, cât şi de
altitudine. Astfel, valorile medii multianuale pentru zona Moldovei se situează
între 0 şi +11oC, valorile cele mai mari înregistrându-se în nord, nord-estul
Câmpiei Române, în estul Podişului Moldovei (temperaturi medii multianuale
cuprinse între +9 şi +11oC), iar cele mai scăzute valori se înregistrează pe culmile
principale ale Carpaţilor Orientali. Temperaturile medii multianuale din sezonul
rece se situează între -1 şi -10oC, distribuite spaţial în scădere din Câmpia Siretului
Inferior (-1oC) către zona montană (-10oC). În sezonul cald temperaturile medii
multianuale variază altitudinal între +10oC şi +23oC, din zona montană către ariile
periferice estice cu altitudini mai mici, şi latitudinal de la +18oC la +23oC, dinspre
nordul Câmpiei Jijiei Superioare către nord – nord-estul Câmpiei Române.
Umezeala relativă a aerului este mai mare în sezonul rece al anului în
comparaţie cu cea din sezonul cald, această situaţie fiind datorată fluctuaţiei
temperaturilor medii diurne. Cele mai mici valori ale acestui parametru se
25
înregistrează în zonele de câmpie şi în partea estică a Podişului Moldovei (cca 76-

78%), crescând către nordul şi vestul Podişului Moldovei, dar şi în zona montană
(peste 78%). În zona de curbură a Carpaţilor umiditatea relativă scade sub 76%,
evidenţiind aici fenomenul de foehn.
Nebulozitatea şi precipitaţiile medii multianuale (Figura 5) reprezintă doi
parametri climatici care se corelează, nebulozitatea totală (ca număr de zile)
scăzând dinspre sudul zonei analizate către nord şi către zona montană. Câmpia
Română (a Siretului Inferior şi a Galaţiului) numără circa 60 zile cu nori, în sudul
Colinelor Tutovei, Dealurilor Fălciului şi zona subcarpatică se înregistrează aprox.
50 zile cu nori. Partea nordică a Podişului Bârladului, Câmpia Moldovei şi zona
carpatică se încadrează la sub 50 zile cu nori. Aceste variaţii ale nebulozităţii se
reflectă şi într-o distribuţie neuniformă a precipitaţiilor. Valorile medii multianuale
ale precipitaţiilor cresc dinspre nordul şi nord-estul Câmpiei Române (cca 400
mm) către Podişul Moldovei (peste 500 mm) şi aria subcarpatică (600-800 mm) şi
montană (800-1200 mm). În decursul anului precipitaţiile sunt distribuite
neuniform astfel: în luna ianuarie aportul hidric din precipitaţii este cel mai mic
(20-30 mm în aria extracarpatică, peste 30 mm în zona Iaşiului, între 40 şi 70 mm
în aria carpatică), în timp ce în luna iulie se înregistrează valori destul de ridicate
(40-50 mm în sudul Colinelor Tutovei şi în nordul şi nord-estul Câmpiei Române;
50-60 mm în lungul văii Prutului între confluenţa cu Dunărea şi Depresiunea
Huşilor; 60-80 mm în Podişul Bârladului, Culoarul Siretului şi sudul Câmpiei
Moldovei; 80-100 mm în zona colinelor Iaşilor, în nordul Câmpiei Moldovei,
Podişul Sucevei, în partea centrală a Podişului Central Moldovenesc; peste 120
mm în zona montană). Numărul mediu anual de zile cu precipitaţii creşte din sudul
zonei studiate către zona montană, de la 110 zile la circa 160 zile (110-125 zile cu
precipitaţii în Podişul Bârladului, 125-140 zile în Câmpia Moldovei şi zona
subcarpatică, peste 150 zile în zona montană). Numărul mediu anual de zile cu
precipitaţii solide variază de la circa 20-25 în Câmpia Română, 25-30 zile în sudul
Colinelor Tutovei, 30-40 zile în sudul Podişului Bârladului, 40-60 zile în Podişul
Central Moldovenesc, Câmpia Moldovei şi zona subcarpatică şi peste 80 zile pe
culmile montane principale, influenţând astfel durata stratului de zăpadă de la 30
zile media anuală în Câmpia Română, la peste 140 zile în zona montană. În cea
mai mare parte a zonei studiate stratul de zăpadă se păstrează între 50-100 zile.
Grosimea stratului de zăpadă, ca valoare medie anuală, înregistrează valori în jur
de 50 cm în partea estică a Podişului Bârladului, cca 75 cm în vestul Podişului
Bârladului, Câmpia Moldovei şi zona subcarpatică şi peste 75 cm în nordul
Câmpiei Moldovei, Podişul Sucevei şi zona carpatică.
26
Figura 5: Harta precipitaţiilor medii multianuale (prelucrată după gridurile

climatice World Clim – free global climate data, C. Stoleriu, A. Ursu)
27
Figura 6: Harta temperaturilor medii multianuale (prelucrată după gridurile

climatice World Clim – free global climate data, C. Stoleriu, A. Ursu)
28
Dinamica atmosferei se evidenţiază prin acţiunea vântului, a direcţiei şi

intensităţii sale, cu repercusiuni asupra celorlalţi parametri climatici (temperatură,
precipitaţii, umiditate, strat de zăpadă etc.). Direcţia generală a vântului în arealul
studiat este predominant nord-sud în lungul Culoarului Siretului, nord-vest – sud-
est în Podişul Moldovei. La nivelul culmilor principale din Carpaţii Orientali
direcţia generală a vântului este vest – est. Viteza medie multianuală a vântului se
încadrează între 2 şi 8 m/s, în lungul văilor principale din aria carpatică şi în
culoarul Siretului viteza vântului nu depăşeşte media de 3 m/s, în timp ce în
Podişul Moldovei viteza vântului atinge media anuală de cca 6 m/s, îndeosebi pe
culmile principale cu altitudini de peste 300 m; viteze ale vântului de peste 6 m/s
sunt înregistrate în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1800 m.
Parametrii climatici atmosferici principali prezintă importanţă în variaţia
diurnă şi anotimpuală a parametrilor acvatoriilor din zona de interes. Variaţia
anotimpuală a temperaturilor, precipitaţiilor şi evaporaţiei induce o fluctuaţie a
volumelor de apă din lacurile, iazurile, heleşteiele şi bălţile din bazinele hidrogra-
fice ale Siretului şi Prutului. Temperatura atmosferică şi precipitaţiile influenţează
în mod direct fenomenele de iarnă şi procesele de descompunere din timpul verii.
Astfel, pentru zona studiată este specifică apariţia podurilor de gheaţă şi a gheţii la
mal în perioada hibernală. Această situaţie poate influenţa modul de manifestare a
faunei limicole prin blocarea accesului acesteia către adâncime, pentru hrană.
Sistemele acvatice din zona montană sunt afectate pe o perioadă mai îndelungată
de aceste fenomene tocmai datorită influenţei altitudinii în variaţia temperaturii
atmosferice. Zonele umede şi acvatoriile din aria montană sunt caracterizate de un
aport hidric mai ridicat provenit din precipitaţii. Cu cât ne depărtăm de aria
montană şi trecem către aria limitrofă colinară sau de câmpie, cantitatea de preci-
pitaţii scade, influenţând astfel aportul hidric în aceste acvatorii. Durata ridicată de
insolaţie din sezonul cald determină o creştere a valorilor evaporaţiei, astfel că în
arealele de podiş, deal şi câmpie se înregistrează un deficit hidric, fapt care atrage
după sine şi o pierdere în volumul masei de apă din cuvetele lacustre. Aceste
fluctuaţii sezoniere influenţează în mod direct fauna limicolă sau acvatică. În
sezonul rece fenomenele de iarnă (podul de gheaţă, gheaţă la mal, sloiuri, năboi),
cât şi blocarea apei sub formă de zăpadă, creează un deficit în alimentarea cu apă a
lacurilor, iazurilor, heleşteielor şi bălţilor. Tocmai datorită acestor inconveniente,
încă din secolul al XV-lea (Gâştescu, 1971) în Câmpia Moldovei comunităţile
umane au creat o serie de iazuri, bălţi, lacuri şi heleşteie având ca scop alimentarea
cu apă, irigaţii, piscicultura, generând astfel nişe ecologice pentru păsările de apă.
29
Aspectele hidrologice
Componenta hidrică joacă un rol primordial în distribuţia şi în susţinerea
migraţiei avifaunei, prin habitatele acvatice ca mediu ecologic al acestei faune. Din
punctul de vedere al apartenenţei bazinale zona analizată se circumscrie bazinelor
hidrografice ale Siretului şi Prutului. Pe teritoriul României (238391 km² după
INSSE), suprafaţa bazinului hidrografic al Siretului este de 42971 km2 (18% din
suprafaţa României), iar cel al Prutului de 10967 km2 (4.6% din suprafaţa României).
Lungimea reţelei hidrografice permanente şi temporare care drenează cele 2 bazine
hidrografice totalizează 4161,80 km pentru Prut şi 15011,78 km pentru Siret.
Raportând lungimea totală a râurilor la suprafaţa bazinelor hidrografice, se obţin
valorile densităţii reţelei hidrografice: 0.379 km/km2 pentru Prut şi 0.349 km/km2
pentru Siret. Datele prezentate mai sus au fost extrase din tabelele interne ale
Sistemului Informatic Geografic pentru cele două bazine hidrografice. Valorile
densităţii reţelei hidrografice au fost obţinute prin raportarea lungimii totale a
râurilor la suprafaţa bazinului hidrografic. Suportul cartografic utilizat pentru
vectorizarea elementelor morfohidrometrice a fost la scara 1:100000 (hărţi topo-
grafice DTM, ediţie 1990).
Regimul scurgerii lunare (Monografia hidrologică I.M.H., 1971) se află
strict sub influenţa precipitaţiilor, a debitelor apelor subterane şi a fluctuaţiei
acestora, a temperaturilor şi a evapotranspiraţiei. Hidrografele scurgerii anotimpu-
ale pentru zona analizată se încadrează la:
- tipul est-carpatic, caracteristic zonei montane, se manifestă prin
prezenţa apelor mari de primăvară, îndeosebi în luna mai;
- tipul de deal şi podiş, specific Podişului Moldovei, este caracterizat
prin prezenţa apelor mari în perioada februarie–martie şi mai–iunie, şi
o perioadă de ape mici în perioada iulie–septembrie;
- tipul de şes specific Câmpiei Siretului, este dependent de manifestarea
Siretului, se manifestă prin ape mari în perioada februarie–martie, şi de
ape mici pe perioada verii.
Aceste tipuri de manifestare hidrologică influenţează bilanţul hidrologic al
sistemelor acvatice lacustre prin împrospătarea apei, creşterii cantităţii de nutrienţi
transportaţi de pe versanţi în lacuri. Dacă ne raportăm la lacurile de baraj antropic,
iazuri şi heleşteie, atunci în perioada de ape mari se reface volumul de apă,
conferind astfel durabilitate acestora şi probabilitatea întreţinerii unei faune
specifice pe întreaga perioadă a anului. În aria extracarpatică aportul hidric din
apele mari este diminuat în comparaţie cu aria carpatică, astfel că, în Câmpia
30
Moldovei anumite iazuri şi bălţi pot seca în anii secetoşi. Aceste secări pot
restrânge habitatele optime pentru existenţa speciilor de păsări de apă.
Variabilitatea anotimpuală a debitelor medii lunare pentru zona analizată
se reflectă în atingerea valorilor maxime în luna martie pentru arealul extracarpatic,
respectiv în luna aprilie pentru zona montană. Această caracteristică favorizează
crearea zonelor inundabile şi a bălţilor cu apă mică în perioada migraţiei de
primăvară, fapt ce oferă zone de hrănire şi popas pentru speciile de păsări.
Debitul mediu multianual variază spaţial, astfel că în bazinul hidrografic
al Siretului debitele medii ale râurilor sunt mai mari în comparaţie cu cele ale
râurilor din bazinul hidrografic Prut. De exemplu, debitul mediu multianual al
Prutului măsoară un minim la staţia Rădăuţi – Prut (79,9 m3/s) şi un maxim la staţia
Fălciu (105 m3/s), iar Siretul la intrarea în ţară măsoară un minim de 13,1 m3/s, iar
în amonte cu confluenţa Dunării, la staţia Şendreni, măsoară un maxim de 250 m3/s
(Tabel 1).
Debitul unui râu este foarte important în existenţa şi alimentarea continuă a
unor zone umede. Conform principiului „mai mult spaţiu pentru râuri” (Şerban &
Gălie, 2006) se doreşte o naturalizare sau renaturalizare a luncilor. Rolul natural pe
care îl joacă luncile este de spaţiu de tranzit între sistemul hidrografic şi spaţiile
pastorale şi forestiere. La ora actuală luncile au fost îndiguite cu scopul principal de
atenuare a viiturilor şi de protecţie împotriva inundaţiilor, astfel că spaţii din luncă
au fost introduse în sistemul agricol sau ca intravilane pentru aşezări. Din punctul
de vedere sistemic lunca este funcţională atât timp cât variaţia sezonieră a debitului
unui râu o alimentează. Prin îndiguire s-a anulat legătura râu – luncă, ce nu permite
existenţa zonelor umede.
Tabel 1: Caracteristicile regimului hidrologic

(extras din Planul de management al spaţiului hidrografic Siret şi Planul de
management al spaţiului hidrografic Prut – Bârlad)
Lungime
Q mediu
Nr. Staţia râu de la Suprafaţa
Râul multianual
crt. hidrometrică confluenţă (km2)
(m3/s)
(km)
Bazinul hidrografic Siret (fără bazinul hidrografic Bârlad)
1 Siret Siret 110 1637 13,1
2 Siret Zvoriştea 151 1922 14,1
3 Siret Huţani 186 2152 15,3
4 Siret Lespezi 256 5899 36,8
31
Lungime
Q mediu
Râul multianual
(m3/s)
(km)
5 Siret N. Bălcescu 341 6906 37,1
6 Siret Drăgeşti 387 11899 77
Adjudu
7 Siret 485 20355 144
Vechi
8 Siret Cosmeşti 534 25347 179
9 Siret Lungoci 594 36095 210
10 Siret Şendreni 660 44629 250
11 Suceava Brodina 30 366 4,21
12 Suceava Ţibeni 99 1196 11,7
13 Suceava Iţcani 128 2299 16,1
14 Pozen Horodnic 15 67 0,487
Şomuzu
15 Dolheşti 50 386 1,75
Mare
Fundu
16 Moldova 37 325 3,57
Moldovei
17 Bistriţa Cârlibaba 30 360 7,42
18 Bistriţa Frunzeni 243 6440 62,8
19 Bicaz Lacu Roşu 7 41 0,622
20 Bicaz Taşca 28 560 4,8
Lunca de
21 Trotuş 16 89 0,78
Sus
22 Trotuş Vrânceni 124 4077 34,7
Tazlăul
23 Lucăceşti 29 123 1,37
Sărat
24 Putna Lepşa 21 71 1,83
25 Putna Boţârlău 126 2460 16,2
26 Milcov Reghiu 25 116 1,11
27 Milcov Goleşti 59 395 1,44
Râmnicu
28 Tulburea 29 188 1,58
Sărat
Râmnicu
29 Tătaru 131 1060 2,54
Sărat
Bazinul hidrografic Prut (inclusiv bazinul hidrografic Bârlad)
1 Bârlad Băceşti 207 138 0.344
2 Bârlad Vaslui 176 1550 2.90
32
Lungime
Q mediu
Râul multianual
(m3/s)
(km)
3 Bârlad Tecuci 39.6 6778 10.3
4 Sacovăţ Tungujei 16 215 0.587
5 Racova Puşcaşi 6.0 313 0.465
6 Vasluieţ Soleşti 35 429 0.902
7 Crasna Mânjeşti 7.0 401 0.454
8 Simila Bârlad 2.5 265 0.331
9 Tutova Rădeni 65 172 0.281
10 Berheci Feldioara 26.3 495 0.875
11 Zeletin Galbeni 7.0 402 0.712
12 Prut Rădăuţi 652 9074 79.9
13 Prut Stânca 554 12000 83.6
14 Prut Ungheni 387 15620 88.0
15 Prut Fălciu 212 25095 105
16 Prut Oancea 79.2 26874 92.8
17 Başeu Ştefăneşti 6.3 917 1.80
18 Jijia Dorohoi 267 238 0.650
19 Jijia Todireni 181 1070 2.24
20 Sitna Todireni 3.2 940 2.16
21 Miletin N. Bălcescu 46 220 0.469
22 Bahlui Hârlău 82 137 0.438
23 Bahlui Iaşi 12 1717 3.46
24 Bahluieţ Pd. Iloaiei 1.5 523 1.06
25 Elan Murgeni 17 410 0.439
Unul dintre cei mai importanţi parametri ai analizei regimului hidrologic îl

reprezintă coeficientul de variaţie al scurgerii anuale (Cv), care ne indică caracterul
omogen sau neomogen al debitelor şi care se reflectă în gradul de fluctuaţie a
lacurilor. Cu cât acest coeficient are valoarea mai mare pentru un anumit râu ce
alimentează un organism lacustru, cu atât regimul hidrologic al acestuia este mai
neuniform, fiind caracterizat de alternanţe ale perioadelor de secetă şi de inundaţii.
Acest coeficient poate caracteriza indirect regimul hidrologic al lacurilor. Astfel,
zonele umede suportă în mod direct influenţa acestui coeficient. O primă
consecinţă a sa o reprezintă alimentarea spasmodică cu apă a organismelor lacustre
şi de aici un grad de colmatare mai ridicat, ceea ce face ca, în timp, lacurile
33
naturale să dispară. În cazul organismelor lacustre antropice manifestarea este

identică, însă dat fiind modul de utilizare al acestora, autorităţile şi proprietarii sunt
interesaţi în întreţinerea lor prin decolmatare.
Din punctul de vedere al coeficientului de variaţie (Cv) al scurgerii anuale,
zona analizată se divizează în 6 areale (Monografia hidrologică I.M.H., 1971):
- arealul culmilor muntoase ale Carpaţilor Orientali de peste 1800 m, cu
valori ale Cv cuprinse între 0.20-0.30,
- arealul munţilor joşi cu altitudini cuprinse între 900-1800 m, cu valori
ale Cv cuprinse între 0.30-0.40,
- arealul Subcarpaţilor şi al zonei de podiş din nordul Moldovei (Podişul
Sucevei), cu valori ale Cv cuprinse între 0.40-0.50,
- arealul jumătăţii vestice a Câmpiei Moldovei, Culoarului Siretului şi
Dealurilor Externe Subcarpatice, cu valori ale Cv cuprinse între 0.50-0.60,
- arealul jumătăţii estice a Câmpiei Moldovei, Podişului Central
Moldovenesc şi Câmpiei Râmnicului, cu valori ale Cv cuprinse între
0.60-0.70,
- arealul Câmpiei Siretului şi Câmpiei Lozovei, cu valori ale Cv de peste
0.70,
După aportul surselor de alimentare hidrică ale râurilor şi lacurilor din
cadrul celor două bazine hidrografice (Siret şi Prut), principalele râuri se încadrea-
ză (după Monografia hidrologică I.M.H., 1971) la:
- alimentare superficială predominant pluvială – râurile Suceava, Moldova,
Bistriţa, Trotuş, Jijia;
- alimentare superficială predominant nivală – Râmnicu Sărat;
- alimentare superficială nivo-pluvială – Bârlad, Buzău, Bahlui;
- alimentare freatico–superficială predominant pluvială – Siret.
Parametrii fizico-chimici, geografici şi biotici ai zonelor umede de pe
teritoriul bazinelor hidrografice Siret şi Prut au fost evidenţiaţi de Romanescu şi
colab. (2005, 2008, 2010), realizându-se şi o indexare tabelară a acestor parametri
pentru fiecare entitate în parte. Pentru a caracteriza zonele umede s-au urmărit
valorile temperaturii apei, conţinutului de oxigen, tipul de vegetaţie, anumite
aspecte ale faunei, regimul apei, chimismul, pH-ul etc., pentru 120 de zone umede
din Podişul Moldovei (din care 47 lacuri, 1 mlaştină, 72 râuri şi pâraie) şi 205 din
Carpaţii Orientali (21 lacuri şi bălţi, 4 mlaştini şi tinoave, 180 lunci, râuri şi pâraie).
Acvatoriile naturale din cadrul bazinelor hidrografice Siret şi Prut sunt
reduse ca număr în comparaţie cu cele antropice de tipul lacurilor de acumulare,
iazurilor şi heleşteielor. Importanţa acestora este dată de susţinerea habitatelor
34
acvatice ce joacă rol în crearea condiţiilor ecologice pentru avifauna zonelor

umede. Cele mai multe astfel de lacuri naturale (Tabel 2) constituie obiectul
principal în protecţia elementelor cu importanţă naturală şi biotică, în susţinerea
vieţii şi diversităţii acesteia. În acest sens România le-a conferit statutul de situri
Natura 2000 sau rezervaţii declarate la nivel naţional, evidenţiind astfel importanţa
lor la nivelul Europei.
Tabel 2: Lista lacurilor naturale protejate
Nr. Suprafaţa
Denumire lac Judeţul Statut
crt. (ha)
Inclus în Aria Specială
de Protecţie
Bucecea - Bălţile
1. 2 Botoşani Avifaunistică
Siretului
„Acumulările Rogojeşti-
Bucecea”
Rezervaţie naturală
2. Pruteţ - Bălătău 24,89 Iaşi
naţională
de Protecţie
3. Balta Teiva - Vişina 6,9 Iaşi
Avifaunistică „Eleşteiele
Jijiei şi Miletinului
de Protecţie
4. Balta Potcoava 49 Galaţi Avifaunistică „Lunca
Prutului – Vlădeşti –
Frumuşiţa”
de Protecţie
5. Pochina 74,8 Galaţi Avifaunistică „Lunca
Frumuşiţa”
de Protecţie
6. Vlăscuţa 41,8 Galaţi Avifaunistică „Lunca
Frumuşiţa”
7. Balta Tălăbasca 139 Galaţi Inclus în Aria Specială
35
Nr. Suprafaţa
Denumire lac Judeţul Statut
crt. (ha)
de Protecţie
Avifaunistică „Lunca
Siretului Inferior”
de Protecţie
1. Lacul Roşu 12 Harghita
Avifaunistică „Cheile
Bicazului – Hăşmaş”
Bistriţa- de Protecţie
2. Lala 1
Năsăud Avifaunistică „Munţii
Rodnei”
Bazinele hidrografice ale Siretului şi Prutului însumează un număr mare de

iazuri, heleşteie şi lacuri de acumulare ce îndeplinesc diverse roluri: de apărare
împotriva inundaţiilor, pentru irigaţii, hidroenergetic, pentru piscicultură, pentru
alimentare cu apă, pentru agrement. Aceste zone acvatice prezintă o importanţă
deosebită atât pentru cuibăritul speciilor de păsări, cât mai ales pentru migraţia lor,
oferind zone de popas şi hrănire. Conform „Listei micilor acumulări cu folosinţă
piscicolă, de agrement sau de interes local, din categoriile C şi D care intră sub
incidenţa Ordonanţei de Urgenţă nr. 138/ septembrie 2005 aprobată prin Legea nr. 13/
ianuarie 2006”, în cadrul bazinelor hidrografice ale Siretului şi Prutului există 542
de astfel de acvatorii. Densitatea acumulărilor acvatice este mai mare în bazinul
hidrografic al Prutului (304 acumulări acvatice permanente şi 22 nepermanente), în
comparaţie cu bazinul hidrografic al Siretului (206 acumulări acvatice permanente
şi 10 nepermanente), aceasta datorându-se în principal vechii tradiţii a locuitorilor
din Podişul Moldovei de a dezvolta piscicultura (Pişotă şi colab., 1971; RNBR,
2006). Tocmai această densitate a acvatoriilor antropice din cadrul bazinului hidro-
grafic al Prutului (Figura 7) îi conferă o importanţă mare în ceea ce priveşte exis-
tenţa şi susţinerea unui grad ridicat de diversitate a avifaunei. În cadrul Podişului
Moldovei aceste acumulări acvatice se concentrează îndeosebi în bazinele hidro-
grafice ale Başeului, Jijiei şi Bahluiului. Cele mai importante acumulări acvatice
sunt cele prezentate în Tabel 3, în care sunt redate câteva date cu referire la
lungimea lacului, suprafaţa lui, înălţimea barajului, suprafaţa bazinului hidrografic
care alimentează lacul, debitul mediu deversat. Suprafaţa totală a acestor lacuri este
de 57083.7 ha, dintre care 12458 ha se regăsesc în bazinul Prutului şi al Bârladului,
iar 44625,7 ha în cadrul bazinului hidrografic Siret.
36
Tabel 3: Lista principalelor lacuri de acumulare din bazinele hidrografice

Siret şi Prut (extras din Registrul Român al Marilor Baraje)
Nr. Numele lacului V lac L lac S bazin Q dev.

An Râul H (m) S lac (ha) Scop**
crt. de baraj (hm3) (km) (km2) (m3/s)
1 Podu Iloaiei 1964 Bahluieţ 14 33.0 450 7 FCI 525 166

2 Pârcovaci 1985 Bahlui 25 9.4 58 2 SCI 95 450
Tansa –
3 1977 Bahlui 14 30.3 44 7 ICF 346 840
Belceşti
4 Cal alb 1970 Başeu 14 16.3 260 5 IFC 183 141
5 Negreni 1974 Başeu 11 25.0 27 4 CSIF 312 156
6 Taşca Bicaz 1980 Bicaz 19.5 0.3 35 1.1 H 510 620
Bacău (Bacău I
7 1966 Bistriţa 18 4.0 202 2.3 H 6763 1920
şi Bacău II)
8 Clocotiş Bistriţa 56 3.3 72 2.5 HS 120 420
9 Gârleni 1965 Bistriţa 19 5.1 234 3.1 H 6633 1960
Izvorul
10 1961 Bistriţa 127 1230 31000 21.5 HS 4025 2400
Muntelui
11 Lilieci 1965 Bistriţa 19 7.4 262 4.5 H 6727 1960
12 Pângăraţi 1965 Bistriţa 28 6.0 153 3 H 5144 2270
13 Pârâul Pantei Bistriţa 19.5 1.0 30 1.2 H 2723 1530
14 Bâtca Doamnei 1963 Bistriţa 27 10.0 240 3.5 H 5232 2200
15 Racova 1965 Bistriţa 20 8.7 273 3.3 H 6566 1960
16 Topoliceni Bistriţa 19.5 0.1 21 1 H 2883 1530
17 Vaduri 1965 Bistriţa 27 5.6 90 2.5 H 5220 2270
18 Vaja Bistriţa 93 29.4 96 3.1 HS 100 820
19 Cândeşti 1989 Buzău 26 4.5 62 4.7 HI 2748 3695
20 Siriu 1994 Buzău 122 155.0 420 8 CISHPR 681 3000
21 Cârlig 1981 Cacaina 8 3.1 86 3 C 46 260
22 Paltinu 1971 Doftana 108 53.7 198 4 SHI 334 760
23 Ezăreni 1964 Ezăreni 9 4.3 94 4 C 27 45
24 Câmpeni 1985 Miletin 12 11.0 82 3 C 350 238
25 Hălceni 1986 Miletin 10 41.1 620 4 SFIC 685 242
37
Nr. Numele lacului V lac L lac S bazin Q dev.

An Râul H (m) S lac (ha) Scop**
crt. de baraj (hm3) (km) (km2) (m3/s)
26 Ciurea 1981 Nicolina 18 8.4 150 3 C 40 171

27 Pereschiv 1977 Pereschiv 13 16.5 231 3 FCIS 163 346
28 Stânca 1978 Prut 43 1290.0 7700 74 CSIHF 12000 2800
29 Tungujei 1987 Sacovăţ 20 25.0 560 6 SICF 220 206
30 Râpa Albastră 1985 Simila 18 24.8 328 4 SCI 251 345
31 Bereşti 1985 Siret 29 120.0 1800 15.6 HS 20192 7230
32 Bucecea 1977 Siret 12 25.0 475 9 SIH 1983 2600
Călimăneşti-
33 1992 Siret 22.5 44.3 700 7.8 HSI 25100 7008
Siret Bărăgan
34 Cosmeşti Siret 20 17.0 401 8 HI 25350 7100
35 Galbeni 1983 Siret 24 39.6 1123 5.6 HS 19445 7230
36 Movileni Siret 21.5 63.6 903 1.2 HS 25804 7080
37 Paşcani Siret 17 68.7 1375 15 SIH 5971 3000
38 Răcăciuni 1984 Siret 29 103.7 2000 12.1 HS 19806 7230
39 Rogojeşti 1987 Siret 15 55.8 800 10 SIH 1694 2354
Vârful
40 1998 Siret 13 48.0 900 7 SHI 1900 2200
Câmpului
41 Cătămărăşti 1979 Sitna 15 17.5 270 5 IFC 154 157
Şomuz II Şomuzu
42 1976 10 11.3 242 3 F 242 275
Moara Mare
43 Belci 1963 Tazlău 16 12.5 250 3.7 SH 1093 1320
Cuibul
44 1979 Tutova 17 54.0 650 8 ISCF 569 345
Vulturilor
45 Sârca 1984 Valea Oii 17 23.3 238 5 IFC 91 194
46 Soleşti 1974 Vasluieţ 14 47.0 670 7 ISC 414 286
47 Cucuteni 1964 Voineşti 14 14.2 210 4 FIC 129 166
TOTAL 3827.7 57083.7 221589 91496
Legendă: Scopul acumulării: C – atenuare, I – irigaţii, H – energie electrică, F – piscicultură,

N – navigaţie, S – alimentare cu apă, R – agrement, X – alte folosinţe
38
Figura 7: Frecvenţele relative ale acumulărilor acvatice pe râurile din

bazinele hidrografice ale Siretului, Prutului şi Bârladului
Aspectele pedologice
Cuvertura pedologică a celor două bazine hidrografice majore ale
Moldovei (Siret şi Prut) (Florea & Munteanu, 2003; Grigoraş şi colab., 2009; Secu,
2003, 2007) este destul de complexă şi diversă tocmai datorită extensiei pe cca 3
grade latitudine şi longitudine. La această complexitate pedologică contribuie o
diversitate litologică, o diversificare a topoclimatelor, factorul hidric, biotic şi cel
antropic. Tocmai această varietate a factorilor geologici, geomorfologici, climatici,
hidrologici, biotici şi antropici a permis geneza tipurilor de sol ce aparţin
următoarelor clase, conform Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (S.R.T.S.
2003): protisoluri (PRO), cernisoluri (CER), umbrisoluri (UMB), cambisoluri
(CAM), luvisoluri (LUV), spodisoluri (SPO), pelisoluri (PEL), andisoluri (AND),
salsodisoluri (SAL), histisoluri (HIS), antrisoluri (ANT), hidrisoluri (HID).
Harta distribuţiei claselor de sol pentru bazinele hidrografice Siret şi Prut
(Figura 8; Figura 9) oferă o imagine a modului de repartiţie a acestora. După cum
se poate observa, cernisolurile, cambisolurile şi luvisolurile ocupă cea mai mare
suprafaţă, cernisolurile reprezintă baza cuverturii pedologice pentru Podişul Moldovei
şi Câmpia Română, în timp ce cambisolurile caracterizează zona carpatică.
Luvisolurile se regăsesc pe interfluviile din Podişul Moldovei şi în special în zona
subcarpatică. Umbrisolurile, spodisolurile şi andisolurile ocupă suprafeţe mai mici
din zona carpatică, însă la altitudini mai mari. Clasele de soluri cu o răspândire mai
redusă sunt: protisolurile, pelisolurile, salsodisolurile, histisolurile, antrisolurile şi
hidrisolurile.
39
Figura 8: Harta distribuţiei claselor de sol pentru bazinele hidrografice Siret

şi Prut (după foile pedologice 1:200000, ICPA)
40
Figura 9: Histograma tipurilor de sol pentru bazinele hidrografice ale

Siretului şi Prutului
Pe baza analizei statisticilor care se referă la suprafaţa relativă ocupată de

clasele şi tipurile de sol, pentru arealul studiat se observă următoarea participare la
componenta pedologică (Figura 9):
Clasa protisolurilor (PRO) încadrează solurile aflate în faza incipientă a
evoluţiei din punctul de vedere al pedogenezei. Din această clasă, pe teritoriul celor
două bazine hidrografice majore, se întâlnesc următoarele tipuri de sol:
- Aluviosolurile (AS) ocupă 14,28% din suprafaţă. Aceste soluri s-au
format pe depozite fluviatile, coluvio-proluviale, fluvio-lacustre sau lacustre recente,
localizate în luncile văilor, pe conurile de dejecţie, glacisuri coluviale, de exemplu
în luncile râurilor Siret, Prut, Bahlui, Bârlad. Sunt utilizate atât ca păşuni, fâneţe şi
zăvoaie, cât şi pentru agricultură.
- Litosolurile (LS) au o acoperire redusă raportată la suprafaţa cumulată a
celor două bazine hidrografice, Siret şi Prut, frecvenţa relativă a acestora fiind de
0,13%. Au fost identificate îndeosebi în zona carpatică şi subcarpatică, şi, insular,
în Podişul Moldovei, pe versanţii cu înclinări mari având în fundamentul lor roci
dure. Utilitatea acestora este redusă, fiind în arealele ocupate de vegetaţie de pajişte
şi formaţiuni arbustive şi arborescente.
- Psamosolurile (PS) apar local la contactul dintre Câmpia Tecuciului şi
Câmpia Siretului, la Hanul Conachi. Acestea ocupă 0,05% din suprafaţă şi s-au dezvol-
tat pe depozitele nisipoase eoliene, fiind acoperite de o vegetaţie ierboasă xerofilă,
dar şi de arborete naturale de cvercinee, precum şi de plantaţii, mai ales cu salcâm.
- Regosolurile (RS) au o prezenţă spaţială de 0,10%, fiind localizate
îndeosebi în Podişul Moldovei şi Subcarpaţi. S-au format pe versanţi cu înclinare
41
mare, ce au în structură roci neconsolidate. Modul de utilizare al acestora este dat

de prezenţa pajiştilor şi a pădurilor, ce sunt foarte rar incluse în circuitul agricol.
Clasa cernisolurilor (CER) este caracterizată de un grad ridicat de materie
organică şi de o structură bine dezvoltată, ceea ce permite un raport aer-apă optim.
Aceste caracteristici, în asociere cu celelalte proprietăţi fizico–chimice, conferă o
fertilitate ridicată cernoziomurilor. Din cadrul acestei clase întâlnim 2 tipuri de sol:
- Cernoziom (CZ) – se întâlneşte în Câmpia Moldovei şi estul Podişul
Bârladului, cu o frecvenţă relativă de 12%. Depozitele loessoide, loessurile şi mai
rar nisipurile, argilele şi marnele constituie fundamentul acestor tipuri de sol,
formele de relief pe care le ocupă în mod preponderent fiind suprafeţele plane sau
uşor ondulate, mai rar pe versanţi cu înclinare până la moderată. Fiind foarte
bogate în materie organică şi în elemente nutritive, aceste soluri sunt utilizate
preponderent în agricultură, mai rar ca pajişti stepice şi silvostepe.
- Faeoziom (FZ) – sunt cele mai frecvente soluri (25,61%), răspândite în
principal în Câmpia Moldovei, în est – sud-estul Podişului Bârlad, parte din
Podişul Sucevei, Glacisul şi Câmpia Râmnicului. Ocupă diverse depozite litologice
formate din luturi, argile, depozite loessoide, depozite nisipoase, marne şi argile
marnoase. Ca mod de utilizare, aceste soluri sunt incluse în cea mai mare parte în
circuitul agricol, pajiştile şi pădurile ocupă doar faeoziomurile care sunt formate pe
versanţi cu înclinare moderată şi care sunt afectate de procese de eroziune.
Clasa umbrisolurilor (UMB) se regăseşte la altitudini medii şi mari (900-
1300 m şi peste 1800 m) în zona carpatică. Din cadrul acestei clase fac parte:
- Humosiosolurile (HS) – din punctul de vedere arealografic aceste soluri
au caracter insular; au fost identificate la peste 1800 m în Masivele Rodnei şi
Giumalău. Sunt localizate pe platouri şi culmi largi de pe roci cristaline, gresii sau
calcare şi sunt ocupate de pajişti montane.
- Nigrosolurile (NS) – altitudinal se situează mai jos în comparaţie cu
humosiosolurile, la cca 900-1300 m, în arealul pădurilor de fag şi al celor de amestec.
Baza lor litologică este dată de prezenţa rocilor metamorfice, gresii, conglomerate,
şisturi argiloase.
Clasa cambisolurilor (CAM) este caracteristică reliefului muntos şi colinar
subcarpatic. Sunt cele mai frecvente ca distribuţie în spaţiul unor asemenea forme
de relief (23,91%). Tipurile de sol din această clasă sunt:
- Districambosolurile (DC) – ocupă 13,40% din arealul analizat, în ecartul
altitudinal cuprins între 600-1200 m. Genetic, ele sunt condiţionate de prezenţa
rocilor metamorfice, magmatice sau sedimentare, localizate frecvent pe terase şi
culmi înguste, însă rareori pe terase, conuri de dejecţie, glacisuri. În arealul acestor
42
soluri sunt prezente pădurile de foioase, de amestec, de conifere dar şi pajiştile

montane la altitudini medii.
- Eutricambosolurile (EC) sunt situate la altitudini mai mici în comparaţie
cu districambosolurile, cu o frecvenţă spaţială de 10,51%; se întâlnesc atât în
Subcarpaţii de Curbură, cât şi în bazinele hidrografice ale Trotuşului, Bistriţei şi
Moldovei. Vegetaţia ce ocupă aceste soluri este formată în principal din păduri de
foioase, de amestec şi pajişti montane şi submontane.
Clasa luvisolurilor (LUV) este răspândită în zona colinară a Podişului
Bârladului, Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură şi Podişul Sucevei, între 150-800 m
altitudine. Din clasa aceasta în zona analizată se regăsesc tipurile:
- Luvosolurile (LV) sunt răspândite de pe culmile dealurilor subcarpatice
până pe terasele din zona subcarpatică a principalilor afluenţi ai râurilor Trotuş,
Bistriţa, în Podişul Sucevei şi culmile Podişului Bârlad. Frecvenţa de apariţie a
acestora, de circa 12%, este în principal pe luturi, nisipuri, argile, depozite
loessoide, gresii, conglomerate. Vegetaţia întâlnită în arealul luvosolurilor aparţine
în principal pădurilor de cvercinee, fag, pajişti şi fâneţe, mai rar păduri de amestec.
- Preluvosolurile (EL) sunt condiţionate de prezenţa depozitelor loessoide,
loessuri, nisipuri, gresii, conglomerate, argile, din partea estică a Subcarpaţilor
Moldovei, din sudul Podişului Sucevei şi partea vestică a Podişului Bârlad. Aceste
soluri se află în arealul pădurilor de cvercinee şi al pajiştilor mezofile. Procentul de
ocupare a preluvosolurilor în zona analizată este de 3,42%.
Clasa spodisolurilor (SPO) este reprezentată de:
- Podzolurile (PD) - au caracter insular sub aspectul distribuţiei spaţiale,
se întâlnesc la altitudini de peste 1700-1800 m, fiind condiţionate de prezenţa
rocilor acide şi a formelor de relief cu aspect cvasi-plan. În arealul studiat aceste
tipuri de sol au o frecvenţă de 0,25%; sunt localizate pe culmile înalte ale Munţilor
Maramureşului, Giumalăului, Bistriţei, Rodnei, Călimanilor, Vrancei, în partea
superioară a pădurilor de molid şi în arealul jnepenişurilor.
- Prepodzolurile (EP) – sunt răspândite în general la peste 1100 m (2,40%
din suprafaţă); s-au format pe depozite litologice alcătuite din şisturi cristaline,
granite, gresii, conglomerate. Se întâlnesc insular pe culmile montane din Carpaţii
de Curbură, însă pe areale mai extinse în nordul Carpaţilor Orientali (Munţii Rodnei,
Munţii Maramureşului, Obcina Mestecănişului, Masivele Giumalău şi Rodnei,
Munţii Bistriţei). Formaţiunile vegetale ce ocupă aceste tipuri de sol aparţin pădu-
rilor de conifere, mai rar făgetelor şi jnepenişurilor.
Clasa pelisolurilor (PEL) are caracter insular, fiind reprezentată de
pelosoluri (PE), care sunt localizate în Câmpia Moldovei. Din punctul de vedere
43
genetic, aceste soluri se formează pe depozite argiloase şi marnoase, şi sunt folosite

în agricultură sau silvicultură.
Clasa andisolurilor (AND), cu tipul său andosoluri (AN), s-a format pe
rocile magmatice (andezit, bazalt, cenuşă, tuf, piatră ponce etc.) din Munţii
Călimani şi pe suprafeţe mai mici din Munţii Bârgăului. Altitudinal se situează la
peste 1000 m, pe culmi şi versanţi cu înclinare până la moderată. Modul de utilizare
al terenurilor aparţine domeniilor praticol şi silvicol; ca formaţiuni vegetale pe aceste
soluri se dezvoltă păduri de conifere şi de amestec şi pajişti alpine şi subalpine.
Clasa hidrisolurilor (HID) este condiţionată de exces de umiditate freatică
şi meteorică. Din această clasă fac parte stagnosolurile (SG), soluri generate de
excesul apei din precipitaţii, condiţionate de prezenţa depozitelor cu granulometrie
fină de pe suprafeţele plane sau în depresiuni. Sunt răspândite în depresiunile intramon-
tane şi subcarpatice, în luncile din cursurile mijlocii ale râurilor carpatice. Frec-
venţa spaţială a acestora este de 0,28% şi se situează în arealul pădurilor de stejar şi
gârniţă, însă parte din aceste terenuri au fost înlocuite cu cele agricole şi pajişti.
Clasa salsodisolurilor (SAL) cuprinde solurile condiţionate genetic de apa
freatică mineralizată, situată la mică adâncime, sau de prezenţa rocilor sedimentare
ce conţin săruri uşor solubile. Din această clasă fac parte:
- Solonceacurile (SC) – sunt poziţionate limitrof lacurilor sărate din
Câmpia Râmnicului, pe relief plan sau uşor înclinat. Structura geologică a arealelor
ocupate de aceste soluri este dată de prezenţa nisipurilor şi argilelor. Condiţia de
bază în formarea acestor soluri este dată de prezenţa apei freatice situată la mică
adâncime şi care conţine un grad ridicat de mineralizare. Vegetaţia este specifică locu-
rilor sărăturoase, cu specii erbacee ce îndeplinesc şi un caracter de indicator ecologic.
- Soloneţurile (SN) – sunt răspândite în Câmpia Siretului şi în Câmpia
Moldovei, în luncile râurilor Jijia, Başeu, Prut în proporţie de 0,67%. Depozitele pe
care s-au format sunt alcătuite din argile, lut argilos, loess. Vegetaţia acestor soluri
este similară cu cea a solonceacurilor.
Clasa histisolurilor (HIS) are caracter insular, fiind reprezentată de
histosolurile (TB – 0,004%) formate prin acumularea intensă a materiei organice
din mediile cu exces de umiditate. Arealografic, aceste soluri au aspect insular şi se
regăsesc în zona montană (Munţii Rodnei, Ceahlău) şi în zona colinară a Câmpiei
Moldovei (Dersca – Botoşani). Vegetaţia acestor tipuri de soluri este conformă cu
topoclimatul tinoavelor sau bahnelor, aşadar în tinoave cresc în principal muşchi şi
o serie de specii erbacee, iar în mlaştinile mai calde de la altitudini mai mici
vegetaţia este preponderent erbacee, specifică zonelor umede.
44
Clasa antrisolurilor (ANT) este specifică implicaţiilor antropice şi este

prezentă în arealul analizat sub forma erodosolurilor (ER). Acestea au o răspândire
destul de importantă în Podişul Moldovei şi Subcarpaţi (3,83%), ocupă versanţii cu
înclinări de la medii la mari, îndeosebi pe versanţii ce încadrează văile înguste.
Terenurile care aparţin acestui tip de sol au diverse folosinţe, însă predomină utili-
zarea agricolă.
Habitatele în zonele umede ale Moldovei
Formarea învelişului vegetal actual al României poate fi privită prin prisma

existenţei unor condiţii determinante: poziţia pe continent, care determină condi-
ţiile climatice; relieful, substratul litologic şi solurile; flora existentă în regiune;
evoluţia postglaciară a climei, florei şi vegetaţiei; influenţa omului (Doniţă &
Cocioabă, 2007).
Evoluţia postglaciară a generat aspectul actual al vegetaţiei din ţara noastră,
care păstrează martori ai diferitelor etape ale evoluţiei: fitocenoze de tundră, de
turbărie şi de pin din perioadele cele mai vechi; pădurile de molid din preboreal şi
boreal; pădurile de stejar amestecate şi cele termofile din boreal şi atlantic; pădurile
de fag şi de brad din perioada subatlantică; nu s-au păstrat fitocenozele cu carpen
din subboreal, dar carpenul este totuşi prezent, în amestec cu fagul, la altitudini mai
mici.
Astfel, din învelişul vegetal primar al ţării, pădurile reprezentau 78% din
teritoriu, pajiştile de stepă şi silvostepă cca 15%, vegetaţia acvatică şi palustră 6%,
iar tufărişurile şi rariştile subalpine şi alpine 1% (Doniţă & Cocioabă, 2007).
În ultimii 3000 de ani acest înveliş vegetal a fost continuu modificat de om,
în principal prin defrişarea pădurilor şi desţelenirea pajiştilor de stepă. S-au format
astfel, pe mari suprafeţe, fitocenoze naturale secundare, cum sunt pajiştile mezofile
sau fitocenozele segetale şi ruderale. Fitocenozele naturale alpine, forestiere şi de
stepă care s-au mai păstrat au compoziţia şi structura modificată parţial în urma
utilizării lor de către om.
Putem considera că învelişul vegetal actual reprezintă un amestec de
fitocenoze naturale parţial modificate de om şi de fitocenoze secundare constituite
pe locul celor primare, distruse. Din acest înveliş, pădurile mai ocupă doar 26,7%
din teritoriul României, pajiştile de stepă şi silvostepă 1,9%, vegetaţia acvatică şi
palustră 3,3%, iar pajiştile secundare formate pe locul pădurilor 10,3%. Toată
această vegetaţie, pe care o putem considera în cea mai mare parte ca seminaturală,
45
ocupă doar aproximativ 43% din suprafaţa ţării, restul fiind reprezentat de terenuri
agricole, aşezări, drumuri etc. Această vegetaţie spontană are o repartiţie neuni-
formă, raportat la principalele forme de relief: 47% în regiunile de munte, 37% în
cele de dealuri şi podiş şi doar 16% la câmpie (Cristea, 1993; Doniţă & Cocioabă,
2007), în condiţiile în care formele majore de relief ocupă suprafeţe aproximativ
egale. În zonele de stepă şi silvostepă, această vegetaţie este localizată preponde-
rent în lunca Dunării şi, fragmentar, de-a lungul râurilor.
Ţinând cont de această vegetaţie spontană, se poate constata o anumită
dispoziţie latitudinală şi altitudinală, aspect cunoscut sub numele de zonare şi eta-
jare, fiecare desemnând câte un proces complex, determinat mai ales de dinamica
factorilor oro-climatici.
Prin zonă de vegetaţie se înţelege acea suprafaţă (de obicei de aspectul unei
benzi largi) care se caracterizează prin dominarea unui tip de formaţie vegetală,
condiţionată de succesiunea legică pe latitudine a dinamicii factorilor climatici şi
edafici.
Etajul de vegetaţie se poate defini ca ansamblul suprafeţelor ocupate de o
vegetaţie caracteristică, determinată de modificările altitudinale ale factorilor
edafo-climatici şi lito-orografici din cadrul unei zone date.
În cadrul unei zone sau al unui etaj de vegetaţie se pot întâlni atât grupările
caracteristice şi armonizate cu ansamblul factorilor ecologici generali, cât şi alte
comunităţi vegetale, generate de condiţiile locale sau de activitatea antropică. De
aceea, în cadrul unei zone sau al unui etaj, pot fi distinse următoarele tipuri de
vegetaţie:
- vegetaţia zonală este cea caracteristică zonei, cuprinzând complexul de
grupări vegetale care reflectă, în cea mai mare parte, condiţiile edafo-climatice ale
zonei sau etajului de vegetaţie;
- vegetaţia extrazonală desemnează comunităţile vegetale tipice pentru o
zonă sau pentru un etaj, dezvoltate în condiţii staţionale specifice, într-o zonă sau
etaj învecinate;
- vegetaţia intrazonală este formată din fitocenoze care nu au o zonă proprie,
fiind legate mai mult de condiţiile speciale de relief, sol dintr-o anumită zonă sau
câteva zone vecine. În această categorie pot fi cuprinse fitocenozele de luncă, cele
de vegetaţie acvatică şi palustră, cele halofile şi de soluri salinizate, cele arenarii
etc. (Doniţă & Cocioabă, 2007);
- în literatura de specialitate se mai utilizează şi noţiunea de vegetaţie
azonală, pentru a desemna acele fitocenoze care nu au o zonă proprie, dar apar în
toate zonele, nefiind condiţionate de dinamica longitudinală sau altitudinală a
46
factorilor edafo-climatici, dându-se ca exemplu vegetaţia luncilor. În realitate, chiar

şi fitocenozele determinate edafic se diferenţiază în funcţie de climă, având, astfel,
un caracter intrazonal. Chiar şi în cazul vegetaţiei acvatice, cu un caracter mai
ubicvist, se constată diferenţieri în funcţie de zona sau etajul de vegetaţie (Doniţă
& Cocioabă, 2007).
Învelişul vegetal al Moldovei este neuniform, determinat de condiţiile
geografice (aşezare geografică, relief, climă, sol) variabile. Relieful montan, de
podiş şi de câmpie determină existenţa în această parte a ţării a majorităţii unităţilor
zonale, intrazonale şi azonale de vegetaţie existente în ţară.
Unităţile zonale de vegetaţie se suprapun pe următoarele zone şi etaje de
vegetaţie (Chifu şi colab., 2006):
- Unităţi zonale pe latitudine:
1. Zona de stepă
2. Zona de silvostepă
3. Zona pădurilor de stejar
- Unităţi zonale pe altitudine:
4. Etajul nemoral (al pădurilor de foioase) – a) subetajul pădurilor
de gorun şi de amestec; b) subetajul pădurilor de fag şi de amestec
5. Etajul boreal (al pădurilor de molid)
6. Etajul subalpin (al jnepenişurilor)
7. Etajul alpin
Zona stepei apare limitată la un teritoriu restrâns în partea sud-estică a

Moldovei, în Câmpia Covurluiului şi a Siretului inferior, la altitudini de 50-125 m.
Cea mai mare parte a teritoriului stepei are ca substrat geologic loessul. Solurile
reprezentative sunt cernoziomurile, iar clima se caracterizează prin temperaturi
medii anuale de 9,8-10,50C şi precipitaţii medii anuale de 300-400 mm.
Vegetaţia ierboasă naturală de stepă lipseşte aproape cu totul, fiind
degradată treptat, sub presiune antropică, până la transformarea ei într-o vegetaţie
derivată. Ca urmare, vegetaţia stepică actuală este reprezentată aproape exclusiv,
prin pajişti secundare, derivate din cele primare. Suprafeţe mici de pajişti primare,
în diferite stadii de degradare, se află doar pe dealuri şi pe coastele din lungul
văilor. Grupările de vegetaţie acvatică şi palustră întâlnite în această zonă sunt
reprezentate de trestiişuri (Phragmites australis), păpurişuri (specii ale genului
Typha), pipirig (Schoenoplectus lacustris), rogozuri înalte (din alianţa
Magnocaricion elatae), fitocenoze edificate de săgeata apei (Sagittaria sagittifolia)
şi de buzdugan (Sparganium erectum), specii de Lemna (lintiţă), Salvinia natans
47
(peştişoară), Ceratophyllum sp. (cosor), Trapa natans (cornaci) etc. Vegetaţia

lemnoasă, cantonată în principal în lungul apelor, este constituită mai ales din
Populus alba (plop alb) şi Salix alba (salcie), deşi mare parte din zăvoaiele naturale
au fost înlocuite prin plantaţii, mai ales cu plop (de ex., Populus x canescens). În
mod secundar, în luncile râurilor şi în depresiunile umede se instalează pajişti edifi-
cate de iarba câmpului (Agrostis stolonifera) sau de firuţa de livadă (Poa nemoralis).
Zona silvostepei prezintă în Moldova următoarele subdiviziuni (Enculescu,
1924):
- silvostepa din sudul Moldovei, întinsă pe un relief de dealuri, la altitu-
dini de 150-300 m, pe faeoziomuri greice şi faeoziomuri cambice, în Podişul Central
Moldovenesc, Colinele Tutovei şi Fălciului şi în Podişul şi Câmpia Covurluiului.
Clima se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 9,5-10,50C şi precipitaţii
medii anuale de 425-550 mm.
- silvostepa din centrul şi nordul Moldovei ocupă un relief deluros, cu
altitudini de 100-300 m, pe cernoziomuri şi faeoziomuri greice. Clima se caracteri-
zează prin temperaturi medii anuale de 8,5-9,50C, precipitaţii medii anuale de 520-
570 mm.
- silvostepa insulară din zona forestieră: o insulă mică, de la confluenţa
Tazlăului cu Trotuşul, pe un substrat de gips, una mai mare între Buhuşi şi Piatra
Neamţ şi alte două insule mai mici între Fălticeni şi Suceava şi între Rădăuţi şi Siret.
De-a lungul apelor curgătoare şi în depresiunile cu umiditate ridicată se
instalează o vegetaţie lemnoasă dominată de grupări de stejăreto-frăsinete, sălciişuri şi
răchitişuri. Acestora li se alătură pajiştile cu iarba câmpului şi coada vulpii (Alopecurus
pratensis), precum şi diverse alte formaţiuni acvatice şi palustre: trestiişuri, păpurişuri,
rogozuri înalte etc.
Zona pădurilor de stejar are o răspândire mai redusă, regăsindu-se în
Câmpia Moldovei şi Podişul Sucevei, la o altitudine 180-300 m. Substratul geolo-
gic este reprezentat prin marno–calcare, marne, gresii, luturi etc. Solurile sunt
eutricambosoluri şi faeoziomuri greice. Clima se caracterizează prin temperatura
medie anuală de 7,5-9,50C, precipitaţii medii anuale de 525-650 mm. În această
zonă se dezvoltă comunităţi de vegetaţie lemnoasă, reprezentate prin sălciişuri,
răchitişuri, păduri de luncă cu arin negru, alături de care apar şi grupări de vegetaţie
mezofilă, higrofilă sau acvatică.
Etajul nemoral (al pădurilor de foioase)
a) Subetajul pădurilor de gorun şi de amestec are o răspândire apreci-
abilă în Podişul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei şi Fălciului, Podişul
Covurluiului, Subcarpaţii Vrancei şi insular în Podişul Sucevei, Câmpia Moldovei
48
şi Subcarpaţii Moldovei, la o altitudine de 200-900 m. Substratul geologic este

reprezentat de fliş, şisturi argiloase, argile, gresii în Subcarpaţii Moldovei, Podişul
Sucevei şi Podişul Central Moldovenesc, fliş calcaro–grezos, marno–calcare, marne,
gresii în Subcarpaţii Moldovei şi Vrancei şi în Podişul Central Moldovenesc.
Solurile sunt eutricambosoluri, luvosoluri, preluvosoluri, faeoziomuri greice etc.
Clima se caracterizează prin temperatura medie anuală de 6-90C, precipitaţii medii
anuale de 550-800 mm.
b) Subetajul pădurilor de fag şi răşinoase, are o mare răspândire pe
teritoriul Moldovei, fiind strâns legat de pădurile pure de fag, care se intercalează
printre cele de amestec, constituind o unitate complexă greu de delimitat, la o
altitudine de 500-1400 m.
Substratul geologic este divers, reprezentat prin şisturi cristaline, marno-
argile bituminoase, conglomerate, fliş marnogrezos, calcare, gresii, gresii calca-
roase, marne etc. Solurile sunt districambosoluri, eutricambosoluri, preluvosoluri,
luvosoluri, podzoluri etc. Clima se caracterizează prin temperaturi medii anuale de
4-80C, precipitaţii medii anuale de 650-1000 mm.
În luncile râurilor şi în zona apelor stagnante din cadrul acestui etaj de
vegetaţie se instalează arinişe, sălciişuri, sălceto-plopişuri, răchitişuri, precum şi
grupări ierboase de luncă, de mlaştini şi bălţi, similare celor din cadrul zonei nemorale.
Etajul boreal (al pădurilor de molid) are o extindere largă în tot lanţul
Carpatic (Munţii Călimani, Suhard, Rarău, Giumalău, Bistriţei, Obcinele Bucovinei,
Ceahlău, Tarcău, Goşmanu, Culmea Stânişoarei, Nemirei, Vrancei), la o altitudine
de 900-1700 (1750 m), uneori coborând până la 650 m.
Substratul geologic este divers, reprezentat prin gresii în flişul din Obcinele
Bucovinei, Munţii Suhard, Giumalău, Tarcău, Goşman, Nemirei şi Vrancei (900-
1300 m), şisturi cristaline în Munţii Suhard, Bistriţei, Călimani, Giumalău, conglo-
merate, conglomerate calcaroase, gresii calcaroase, marno-calcare, dolomite, în
Munţii Suhard, Rarău, Ceahlău, Culmea Stânişoarei, Tarcău, Goşmanu, Nemirei şi
Vrancei. Solurile sunt de tip podzolurilor în Munţii Suhard, Călimani, Bistriţei,
Giumalău şi Obcinile Bucovinei, districambosoluri în M-ţii Suhard şi Obcine, sub
1200 m, Giumalău, Rarău, Culmea Stânişoarei, Bistriţei, Tarcău, Goşman, Nemirei, la
peste 1100 m, M-ţii Vrancei la peste 900 m, eutricambosoluri în M-ţii Suhard,
Rarău, Ceahlău, Culmea Stânişoarei, Tarcău, Goşman, Nemirei şi Vrancei, sub
1100 m. Clima se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 2,5-50 C.
Pe văile râurilor din acest etaj sunt caracteristice în principal comunităţile
edificate de arinul alb (Alnus incana) şi lăptucul oii (Telekia speciosa). De asemenea,
49
aici se întâlnesc cele mai multe dintre mlaştinile oligotrofe (tinoave), cu vegetaţia
lor caracteristică.
Vegetaţia palustră (de mlaştini)
Terenurile care au un exces de umiditate şi se află în apropierea apelor

stagnante sau curgătoare, precum şi tinoavele (turbăriile) din zonele cu precipitaţii
abundente şi temperaturi scăzute, sunt acoperite de o vegetaţie higrofilă caracte-
ristică. Plantele care intră în structura acestor fitocenoze suportă bine inundaţiile şi
formează zone concentrice în jurul lacurilor şi bălţilor, sau sunt dispuse sub formă
de benzi de-a lungul apelor curgătoare, în funcţie de gradul de hidrofilie a speciilor
respective.
Între vegetaţia palustră şi cea acvatică există o strânsă corelaţie, o recipro-
citate condiţionată de variaţiile de nivel ale apei. Spre exteriorul zonelor umede
sunt situate speciile mezo-higrofile, care fac legătura cu vegetaţia mezofilă, situată
pe terenuri mai ridicate şi cu umiditate mai redusă.
Dintre speciile palustre din regiunea colinară şi de câmpie, cele mai frec-
vente sunt: Phragmites australis (stuf), Carex acutiformis, C. vulpina, C. riparia
(rogoz), Juncus effusus (spetează), J. inflexus, Scirpus sylvaticus (pipirig), Typha
latifolia, T. angustifolia (papură), Schoenoplectus lacustris (pipirig), Alisma
plantago-aquatica (limbariţă), Mentha aquatica (izma broaştei), Symphytum
officinale (tătăneasă), Equisetum palustre (barba ursului de bahne), Sparganium
erectum (buzdugan), Iris pseudacorus (stânjenel de baltă), Rumex hydrolapathum
(ştevie), Leucojum aestivum (ghiocei de baltă), Glyceria maxima (mană de apă),
Catabrosa aquatica (lăcrămiţă), Alopecurus geniculatus (coada vulpii), Salix alba
(salcie), S. cinerea, Alnus glutinosa (arin negru) etc.
În mlaştinile eutrofe, de pe terenuri cu exces de umiditate, cu un conţinut
ridicat de substanţe nutritive, care se pot forma pe terenuri depresionare, indiferent
de natura substratului, a latitudinii şi a longitudinii (numite şi „mlaştini plane”),
apar adesea specii precum: Equisetum fluviatile (pipirig), Eriophorum latifolium
(bumbăcariţă), E. angustifolium, Thelypteris palustris (ferigă de baltă), Molinia
caerulea (iarbă albastră), Comarum palustre (şapte degete), Menyanthes trifoliata
(trifoişte), Galium palustre, Parnassia palustris (şopârliţă albă), Angelica sylvestris,
Ligularia sibirica (curechi de munte), Caltha palustris (calcea calului), Peucedanum
palustre, Geranium palustre, Alnus incana (arin alb), Frangula alnus (cruşân),
Betula humilis (mestecănaş) etc.
50
Tinoavele (mlaştinile oligotrofe) se formează în zone cu ape foarte sărace

în substanţe nutritive şi au o fizionomie aparte, cu o floră relativ săracă. Ele sunt
situate în regiuni cu precipitaţii bogate, dar cu temperaturi, de regulă, mai reduse,
pe terenuri cu roci silicioase, în etajul montan şi au capacitate de extindere
centrifugă. În cea mai mare parte se formează în etajul boreal, la altitudini de 900-
1200 m. Cele mai întinse tinoave se găsesc în bazinul Dornelor, bazinul Negrei
Broştenilor, bazinul superior al Sucevei etc.
În mlaştinile eutrofe sau oligotrofe din zona montană pot fi frecvent întâl-
nite asociaţii de rogozuri: Caricetum limosae, Caricetum lasiocarpae, Carici –
Menyanthetum, Caricetum diandrae, Junco – Caricetum fuscae, Eriophoretum
scheuchzerii, Orchido – Schoenetum nigricantis, Carici flavi – Eriophoretum
latifolii, Eriophoro vaginati – Sphagnetum recurvi ş.a.
Cele mai răspândite specii higrofile de mlaştini oligotrofe sunt: Lycopodium
annotinum (cornişor), L. clavatum (piedicuţă), Drosera rotundifolia (roua cerului),
Calluna vulgaris (iarbă neagră), Andromeda polifolia (ruginare), Oxycoccus palustris
(răchiţele), Arctostaphyllos uva-ursi (strugurii ursului), Empetrum nigrum (vuietoare),
Carex pauciflora, C. limosa, C. paupercula (rogozuri), Salix aurita, Betula nana
(mesteacăn pitic), Pinus sylvestris (pin) ş.a.
Pe suprafeţele mlăştinoase uşor sărăturate apar frecvent: Bolboschoenus
maritimus (rogoz), Triglochin palustre (iarba şerpilor), Eleocharis palustris (pipiriguţ)
(Foto 1), iar pe terenurile umede îmburuienate se dezvoltă Bidens tripartita (dentiţă),
Echinochloa crus-gallii (mohor), Ranunculus sceleratus (boglari), Polygonum
hydropiper (piperul bălţilor), P. lapathifolium (iarbă roşie), Rumex palustris (ştevie)
etc.
Unitatea fitosociologică principală este asociaţia Phragmitetum vulgaris,
care formează stufării de întinderi variabile, în lungul tuturor râurilor, în mlaştini,
bălţi, iazuri etc. Alte asociaţii de mlaştini sunt: Typhetum angustifoliae, Typhetum
latifoliae (păpurişuri), Caricetum rostratae, Caricetum vesicariae, Caricetum
acutiformis (rogozuri), Calthaetum laetae, Scirpetum sylvatici, Filipendulo –
Geranietum palustris ş.a.
Vegetaţia acvatică
Această categorie de vegetaţie populează bazinele de apă naturale sau

artificiale, atât în apele curgătoare, cât şi în cele stagnante. Prezintă unele deosebiri,
legate de viteza curenţilor de apă, de altitudine, dar mai ales de gradul de salinitate
al apei.
51
Plantele acvatice au suferit o serie de modificări anatomo–morfologice: o

reducere a ţesutului mecanic, o slabă dezvoltare a sistemului radicular şi a ţesutului
conducător şi mărirea suprafeţelor foliare ale frunzelor submerse etc.
Unele specii acvatice sunt dependente de intensitatea luminoasă (pot fi
eufote, disfote sau afote), de temperatura apei (care determină o repartizare pe
verticală a plantelor acvatice), de natura substratului, de pH-ul apei etc.
Pot fi identificate mai multe categorii ecologice de plante acvatice:
- plancton (limnoplancton), alcătuit din plante inferioare microscopice, ce stau la
suprafaţa apei şi sunt purtate de curenţii acesteia;
- pleuston (megaplancton), alcătuit din plante fără rădăcini, care sunt flotante la
suprafaţa apei: Salvinia natans (peştişoară), Utricularia vulgaris (otrăţel), Wolffia
arrhiza, Spirodela polyrhiza, Lemna minor (Foto 4), L. trisulca, L. gibba (lintiţă),
Hydrocharis morsus-ranae (iarba broaştelor) (Foto 3) etc.;
- limnophyton, alcătuit din plante cu rădăcini fixate de substrat. Se pot distinge
două subcategorii: hidrofite fixate plutitoare, cu organele vegetative (cel puţin
frunzele) şi florile ce plutesc la suprafaţa apei: Nuphar lutea (nufăr galben) (Foto 5),
Nymphaea alba (nufăr alb) (Foto 6), Nymphoides peltata (plutică) (Foto 7),
Potamogeton natans (broscăriţă) (Foto 9), Trapa natans (cornaci), Ranunculus
aquatilis, R. trichophyllus (Foto 10) etc.; hidrofite fixate submerse, cu întregul
aparat vegetativ scufundat în apă, în timp ce inflorescenţele sau florile sunt la
suprafaţa apei sau sunt submerse: Ceratophyllum demersum (cosor), Myriophyllum
spicatum (peniţă), Stratiotes aloides (foarfeca bălţilor), Elodea canadensis (ciuma
apelor), Ranunculus fluitans, Valisneria spiralis (sârmuliţă), Najas marina (inariţă
mare) ş.a.;
- amphiphyton, alcătuit din plante ce pot trăi în apă, dar pot rezista şi pe uscat.
Acestea se mai numesc plante amfibii şi au o mare amplitudine ecologică: Polygonum
amphibium (troscot de baltă) (Foto 8), Callitriche cophocarpa, C. palustris (drenţe)
etc.
Vegetaţia acvatică este diversă, în funcţie de speciile care intră în alcătuirea
ei. Poate fi fixată de substrat (prin rădăcini sau rizomi) sau poate fi flotantă.
La rândul ei, vegetaţia fixată poate fi natantă sau submersă.
Dintre asociaţiile vegetale care se încadrează în categoria vegetaţiei acva-
tice putem enumera: Lemnetum minoris, Lemnetum trisulcae, Lemnetum gibbae,
Lemno minoris – Spirodeletum, Wolffietum arrhizae, Salvinio – Spirodeletum,
Lemno – Hydrocharietum morsus-ranae, Stratiotetum aloidis, Ceratophylletum
demersi, Elodeetum canadensis, Myriophyllo – Potamogetonetum lucentis,
Potamogetonetum perfoliati, Potamogetonetum crispi, Potamogetonetum pectinati,
52
Nymphaeetum albae, Nymphoidetum peltatae, Trapo – Nymphoidetum,

Myriophyllo verticillati – Nupharetum luteae etc.
Vegetaţia de luncă
În lungul apelor, mai cu seamă în cursul inferior al râurilor mari, unde

terenul este adesea inundat, se instalează o vegetaţie caracteristică de luncă, influ-
enţată de excesul de umiditate, dar şi de alţi factori ecologici: nivelul apelor freatice
relativ ridicat, umiditatea mare a aerului, valori mari ale temperaturilor extreme etc.
În regiunea Moldovei, vegetaţia de luncă este caracteristică râurilor Prut şi
Siret şi afluenţilor acestora. Vegetaţia naturală de luncă s-a păstrat în mică măsură,
deoarece mari suprafeţe au fost defrişate.
Solurile din lunci sunt de tip azonal şi de obicei sunt soluri tinere, rezultate
din amestecul de roci sfărâmate cu materiale transportate de ape. Aceste aluviuni
diferă de la zonă la zonă. De exemplu, în zonele montane aluviunile sunt alcătuite
din bolovănişuri şi pietrişuri, amestecate cu puţine părţi fine, în timp ce la câmpie
aluviunile conţin pietrişuri de dimensiuni mult mai mici, precum şi cantităţi mari
de nisipuri şi argile. În funcţie de natura substratului, flora şi vegetaţia care se
instalează vor fi diferite de la un caz la altul.
La majoritatea speciilor care alcătuiesc zăvoaiele, seminţele sunt prevăzute
cu peri, fiind astfel adaptate la răspândire şi însămânţare. Perioada de maturitate a
seminţelor se suprapune, de regulă, cu perioada de revărsare a apelor. Dintre
speciile lemnoase, în lunci se pot întâlni: Salix alba (salcie), S. fragilis (răchită), S.
purpurea (răchită roşie), S. viminalis (mlaje), Populus alba (plop alb), P. x canescens
(plop cenuşiu), P. nigra (plop negru), Alnus incana (arin alb), A. glutinosa (arin
negru), Tamarix ramosissima (cătină roşie), Myricaria germanica (cătină mică),
Amorpha fruticosa (salcâm pitic), Hippophaë rhamnoides (cătină), Solanum
dulcamara (lăsnicior) etc. În afara stratului ierbos din zăvoaie, alcătuit din: Rubus
caesius (mur de mirişte), Urtica dioica (urzică), Calystegia sepium (cupa vacii),
Galium aparine (turiţă), Epilobium hirsutum (pufuliţă), Poa trivialis (şuvar),
Polygonum hydropiper, Rumex obtusifolius, R. crispus (ştevie), Symphytum officinale,
Veronica beccabunga (babornic), Bidens tripartita, Eupatorium cannabinum
(cânepa codrului), Humulus lupulus (hamei), Mentha longifolia (izmă proastă) etc.,
în luncile unde pădurea a fost defrişată s-au format pajişti populate cu precădere de
Agrostis stolonifera (iarba câmpului), Alopecurus pratensis (cada vulpii), Festuca
pratensis (păiuş de livadă), Poa pratensis (firuţă), Elymus repens (pir târâtor),
Lolium perenne (iarbă de gazon), Trifolium repens (trifoi târâtor), Deschampsia
53
caespitosa (târsă), Potentilla reptans (cinci degete), Lysimachia nummularia

(gălbăjoară), Ranunculus repens etc.
Având un substrat pedologic alcătuit din soluri uşoare, cu umiditate ridi-
cată, dar şi bogate în substanţe nutritive, aceste terenuri găzduiesc adesea nume-
roase specii de buruieni, iar fluctuaţia nivelului apelor freatice şi fenomenul de
evaporare intensă a apei, care ridică spre suprafaţă sărurile dizolvate, favorizează
existenţa unor suprafeţe mai mari sau mai mici acoperite de către o floră halofilă.
Sub aspectul vegetaţiei, luncile sunt acoperite de către fitocenoze aparţi-
nând la diverse asociaţii vegetale, a căror existenţă este legată mai ales de umidita-
tea ridicată a solului, umiditate întreţinută atât de inundaţiile repetate cât şi de apele
freatice.
Principalele asociaţii sunt: Salicetum albae (sălciişuri), Salici – Populetum
(amestecuri de plop şi salcie), Fraxino pannonici – Ulmetum, Fraxino angustifoliae –
Quercetum pedunculiflorae, Fraxino pallisae – Quercetum pedunculifloare (păduri de
luncă cu frasin, ulm, gorun) Telekio speciosae – Alnetum incanae, Stellario nemorum –
Alnetum glutinosae (alnete) etc.
Dintre asociaţiile secundare de pajişti, mai răspândite sunt: Agrostietum stolo-
niferae, Rorippo austriacae – Agropyretum repentis, Trifolio – Lolietum perennis etc.
Habitatul, aşa cum este definit în Directiva Habitate, reprezintă de fapt un

ecosistem sau un grup de ecosisteme (Doniţă şi colab. 2005). Aceasta rezultă din
însăşi denumirea şi descrierea tipurilor de habitate, în care sunt referiri nu numai la
caracteristicile ecotopului, dar în special la cele ale biocenozelor ce ocupă staţiunile
respective. Unui tip de habitat îi pot corespunde mai multe asociaţii vegetale sau
cenotaxoni inferiori, atât datorită conotaţiei ecologice relativ largi atribuită tipului
de habitat, cât şi numeroaselor combinaţii de specii vegetale ce se pot forma în sta-
ţiuni diferite, dar ecologic echivalente. De asemenea, este important de ţinut cont
de faptul că simpla prezenţă a unor specii de plante indicate ca importante pentru
identificarea şi caracterizarea unor tipuri de habitate, nu implică, în mod obligato-
riu, existenţa în teren a habitatelor corespunzătore. De regulă, speciile de recunoaştere
ale habitatelor trebuie să fie integrate în biocenoze bine conturate, a căror sinecolo-
gie reflectă condiţiile abiotice ale habitatului respectiv.
Ţinând cont de aceste considerente, în regiunea Moldovei pot fi identificate
mai multe tipuri de habitate, care pot fi corelate cu zonele umede. În primul rând,
vom aminti habitatele caracteristice apelor stătătoare şi celor curgătoare, inclusiv
cele situate în zonele tampon, care pot constitui locuri prielnice pentru pasajul,
adăpostul sau cuibăritul păsărilor.
54
Habitate de apă stătătoare dulcicole cuprind după Doniţă şi colab. 2005,

următoarele comunităţi:
- comunităţi danubiene cu Nymphaea alba, Trapa natans, Nuphar luteum şi
Potamogeton natans, care are o valoare conservativă mare, identificate în luncile
Siretului şi Prutului;
- comunităţi danubiene cu Ranunculus aquatilis şi Hottonia palustris, cu
valoare conservativă mare localizată în bălţile şi iazurile din sudul Moldovei;
- comunităţi danubiene cu Bolboschoenus maritimus şi Schoenoplectus
tabernaemontani localizate în luncile râurilor şi pâraielor din Moldova.
- comunităţile danubiene cu Ranunculus lateriflorus, Radiola linoides şi
Lindernia procumbens se regăsesc în partea nordică a Câmpiei Române (sudul
Moldovei);
- comunităţi danubiene cu Eleocharis acicularis şi Littorella uniflora situate
în lunca Siretului până la aproximativ 250 m, prezintă o valoare conservativă
moderată.
Habitate de apă stătătoare saline şi salmastre (Doniţă şi colab. 2005),

sunt mai slab reprezentate în Moldova. Acestea sunt:
- Comunităţi ponto-panonice cu Zannichellia palustris și Z. pedicellata
identificată pe Valea Bârladului.
Habitate de mlaştini, stepe, tufărişuri şi păduri halofile:

- Pajiști ponto-sarmatice de Carex distans, Taraxacum bessarabicum și
Aster tripolium ssp. Pannonicum găsite în sudul Moldovei;
- Comunităţi vest-pontice cu Camphorosma annua și Kochia laniflora
localizate pe Valea Jijiei;
- Comunităţi vest-pontice cu Limonium gmelini și Artemisia santonicum din
Câmpia Jijiei;
- Comunităţi vest-pontice cu Crypsis aculeata identificate în luncile din
Moldova până la 150m altitudine;
- Comunităţi vest-pontice cu Trifolium fragiferum, Cynodon dactylon și
Ranunculus sardous situate în luncile din Moldova;
- Comunităţi vest-pontice cu Heleochloa schoenoides din lungul luncilor din
Moldova;
- Comunităţi ponto-sarmatice cu Salicornia (europaea) prostrata și Suaeda
maritima identificate în lunca Jijiei;
- Comunităţi ponto-sarmatice cu Halimione (Obione) verrucifera situate în
lunca Jijiei;
- Comunităţi ponto-sarmatice cu Lepidium crassifolium și Puccinellia limosa
din lunca Jijiei;
- Comunităţi ponto-sarmatice cu Puccinellia limosa și Plantago maritima
localizate în lunca Jijiei;
55
- Comunităţi ponto-sarmatice cu Plantago maritima și Limonium gmelini

- Comunităţi ponto-sarmatice cu Leuzea (salina) altaica, Scorzonera
austriaca var. mucronata și Lepidium latifolium localizate în Câmpia Covurluiului;
- Comunităţi ponto-sarmatice cu Iris halofila situate în bazinul inferior al
Jijiei;
- Pajiști ponto-sarmatice de Juncus gerardii;
- Comunităţi ponto-panonice cu Acorellus pannonicus situate în nordul
Moldovei;
- Pajiști pontice de Hordeum marinum;
- Pajiști ponto-panonice de Hordeum hystrix;
- Pajiști ponto-panonice de Festuca pseudovina, Peucedanum officinale şi
Artemisia santonicum ssp. Patens;
- Pajiști ponto-panonice de Festuca pseudovina și Achillea collina localizate
în bazinele Călmăţuiului şi Jijiei.
Habitate de pajişti umede şi comunităţi de ierburi înalte (Doniţă şi

colab. 2005):
- Comunităţi danubiene cu Juncus effusus, J. inflexus și Agrostis canina;
- Pajiști dacice de Molinia caerulea localizate la Dersca;
- Comunităţi dacice cu Deschampsia caespitosa și Agrostis stolonifera urcă
până la aproximativ 700m;
- Pajiști antropice de Juncus tenuis și Trifolium repens;
- Comunităţi daco-getice cu Filipendula ulmaria, Geranium palustre și
Chaerophyllum hirsutum;
- Pajiști danubian-panonice de Agrostis stolonifera, identificate la Zamostea
(Suceava) şi Valea Tişiţei (Vrancea);
- Pajiști danubiano-pontice de Poa pratensis, Festuca pratensis și
Alopecurus pratensis.
Habitate de mlaştini şi terenuri înmlăştinate (Doniţă şi colab. 2005)

cuprinde printre altele:
Vegetaţie de margini de ape înglobează următoarele comunităţi:

- Comunităţi palustre cu Glyceria fluitans, Catabrosa aquatica și Leersia
oryzoides;
- Comunităţi danubiene mezohigrofile cu Eleocharis palustris;
56
- Comunităţi danubiene cu Oenanthe aquatica și Rorippa amphibia situate

în bazinul Başeului;
- Comunităţi danubiene cu Typha angustifolia și T. latifolia;
- Comunităţi danubiene cu Typha laxmannii și Epilobium hirsutum;
- Comunităţi daco-danubiene cu Glyceria maxima și Schoenoplectus
palustris;
- Comunităţi danubiene cu Phragmites australis și Schoenoplectus lacustris;
- Comunităţi daco-danubiene cu Carex elata, C. rostrata, C. riparia și C.
acutiformis;
- Comunităţi vest-pontice cu Phragmites australis ssp. humilis și Aster
tripolium identificate în lunca Siretului.
57
Foto 1. Alisma plantago-aquatica (limbăriţă) şi Eleocharis palustris (pipiriguţ)

(Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 2. Fitocenoza cu drenţe de baltă (Callitriche palustris) şi limbariţă

(Alisma plantago – aquatica) (Foto: Ciprian Mânzu)
58
Foto 3. Hydrocharis morsus ranae (iarba broaştelor) şi Salvinia natans

(peştişoară) (Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 4. Lintiţa (Lemna minor) la marginea stufărişului (Foto: Ciprian Mânzu)
59
Foto 5. Nuphar lutea - nufăr galben (Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 6. Nymphaea alba (nufăr alb) (Foto: Constantin Ion)
60
Foto 7. Nymphoides peltata (plutică) (Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 8. Polygonum amphibium (troscot de baltă) (Foto: Ciprian Mânzu)
61
Foto 9. Potamogeton natans (broscăriţa) (Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 10. Ranunculus trichophyllus (Foto: Ciprian Mânzu)
62
Foto 11. Salvinia natans (peştişoara) (Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 12. Typha angustifolia (papură îngustă) (Foto: Ciprian Mânzu)
63
Foto 13. Typha latifolia (papură lată) (Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 14. Typha laxmannii (papură) (Foto: Ciprian Mânzu)
64
Foto 15. Pajişte mezo–higrofilă (Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 16. Vegetaţie higrofilă cu Polygonum hydropiper (piperul bălţilor)

65
Foto 17. Impact antropic: buruienişuri ruderale şi plantaţie de salcâm

(Hălceni) (Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 18. Pajişte degradată cu Xanthium spinosum (scai tătărăsc) la Podu

Iloaiei (Foto: Ciprian Mânzu)
66
Foto 19. Pajişte degradată şi plantaţie de salcâm (Robinia pseudacacia) la

Podu Iloaiei (Foto: Ciprian Mânzu)
Foto 20. Plantaţie de pin negru (Pinus nigra) la Podu Iloaiei

67
Foto 21. Plantaţie de plop alb (Populus alba) la Podu Iloaiei

Foto 22. Aliniament de plopi şi salcie – Vlădeni (Foto: Lucian Fasolă)
68
Foto 23. Stufăriş - Larga Jijia (Foto: Lucian Fasolă)
Foto 24. Zona inundabilă Belceşti (Foto: Cătălin Creţu)
69
Foto 25. Zona umedă Belceşti (Foto: Cătălin Creţu)
Foto 26. Stufăriş şi păşune Larga Jijia (Foto: Cătălin Creţu)
70
Foto 27. Aliniament de sălcii – Vlădeni (Foto: Cătălin Creţu)
Foto 28. Pădure de foioase Roșcani (Foto: Constantin Ion)
71
Foto 29. Tufărişuri şi pajişti mezofile în prim-plan; stufărişuri în al doilea

plan – Larga Jijia (Foto: Constantin Ion)
Foto 30. Pădure de luncă din bazinul Prutului (Foto: Constantin Ion)
72
Modul de utilizare a terenurilor în zonele umede ale Moldovei
Distribuţia speciilor de păsări este influenţată de factorii climatici, resursele

trofice disponibile, de vegetaţie, spaţiul fizic existent, impactul antropic. Exprima-
rea cea mai fidelă a acestor interacţiuni poate fi considerată a fi utilizarea terenului,
pornind de la baza de date Corine Land Cover pe anul 2005, realizată de Agenţia
Europeană de Mediu (cu participarea directă a unora dintre noi ca parte a echipei
romaneşti – A. Ursu şi C. Stoleriu). Ulterior, prin prelucrarea în sistem geografic
informaţional a acestor date, am realizat o imagine de ansamblu a utilizării tere-
nului în zonele umede ale Moldovei şi am stabilit conexiuni între heterogenitatea
tipurilor de habitate existente şi prezenţa speciilor de păsări.
Importanţa relaţiei dintre habitat şi speciile de păsări este din ce în ce mai
dezbătută fiind recent luată în calcul ca un instrument de cuantificare a impactului
utilizării terenului privind distribuţia speciilor de plante şi animale. Identificând
preferinţele de habitat ale speciilor de păsări, putem trece la o primă etapă în
protecţia celor ale căror populaţii se află în declin. Diferite proiecte de cartare a
habitatelor au luat naştere la nivel mondial în vederea realizării unor hărţi de
distribuţie. Un astfel de proiect, desfăşurat pe plan Pan-European, este şi Corine
Land Cover (CLC), instrument ce a fost utilizat, cu rezultate promiţătoare, pentru
predicţii distributive ale speciilor de păsări (Ottvall şi colab., 2008).
Am considerat că studiul utilizării terenurilor într-o rază de 500 de metri
distanţă de la luciul de apă este de o reală importanţă din punct de vedere
avifaunistic în cadrul regiunii Moldovei. În alegerea acestui criteriu am ţinut cont şi
de distanţa medie la care se pot identifica corect speciile de păsări, care apar în
zonele cu apă, având în vedere faptul că transectele de observaţii au fost realizate
de la marginea luciului de apă.
Pentru a nu omite particularităţile fiecărei subdiviziuni regionale, am consi-
derat oportună prezentarea acestor date separat pe cele două bazine hidrografice
majore, Prut si Siret, iar în cadrul acestora am realizat o nouă împărţire, care este
menită să surprindă particularităţile zonelor respective (Figura 10).
Privind în ansamblu datele obţinute prin analiza modului de utilizare a
terenului, constatăm că, la nivelul Moldovei, dominantă este vegetaţia forestieră
(cca 32% din teritoriu), vegetaţia ierboasă reprezentând aproximativ 12%, valori
care sunt relativ mai mari decât cele la nivel naţional. Pe bazine hidrografice mari,
se constată că vegetaţia ierboasă este mai bine reprezentată în bazinul Prutului
73
Figura 10: Modul de utilizare a terenurilor în zonele umede ale Moldovei cu o

„zonă tampon” de 500 m (A. Ursu; C. Stoleriu)
74
(aproximativ 16%), faţă de bazinul Siretului, cu cca 11%. Vegetaţia lemnoasă, în

schimb, domină net în bazinul Siretului (cca 37%, faţă de doar cca 10% în bazinul
râului Prut), corelat cu condiţiile fizico-geografice şi cu zonarea şi etajarea
vegetaţiei. De exemplu, pădurile de conifere şi de amestec de conifere şi foioase
care apar în bazinul Prutului provin doar din plantaţii, zona neavând relieful şi
climatul montan necesare instalării naturale a acestui tip de vegetaţie. Zonele
umede (incluzând aici turbăriile şi cursurile de apă) apar cu suprafeţe relativ
reduse: cca 2% pe ansamblul Moldovei, cca 3% din bazinul Prutului şi 1,8% pentru
Siret. Aceste valori nu trebuie privite însă în sens absolut, deoarece habitatele de
zone umede sunt de fapt mai extinse şi cuprind şi alte tipuri de vegetaţie. De
exemplu, pajiştile higrofile şi mezofile pot fi regăsite în categoria vegetaţiei
ierboase (pajişti sau fâneţe şi păşuni); vegetaţia lemnoasă de luncă poate fi
încadrată la pădurile de foioase; multe turbării din zona montană sunt acoperite de
vegetaţie lemnoasă, ele regăsindu-se astfel în cadrul pădurilor de conifere etc.
Figura 11: Utilizarea terenurilor în bazinele râurilor principale din Moldova
Bazinul râului Prut a fost împărţit în cinci subdiviziuni astfel: Bazinul

Volovăţului şi al Başeului, Bazinul Jijiei, Bazinul Bahluiului iar bazinul individual
al Prutului a fost împărţit în două, partea superioară - Prutul superior, amonte de
Costuleni, şi cea inferioară – Prutul inferior – de la Costuleni la Galaţi (Figura 12).
75
70000
60000 Suprafeţe acvatice

Vegetaţie hidrofilă
50000 Tufişuri
40000 Păduri
Agricultură cu vegetaţie naturală
30000
Agricultură complexă
20000 Păşuni
Livezi
10000
Viţă de vie
0 Terenuri arabile
Volovăţ - Jijia Bahlui Prut mijlociu Prut inferior
Aşezări
Başeu
Figura 12: Utilizarea terenului în bazinele hidrografice ale râurilor: Volovăţ,

Başeu, Jijia, Bahlui şi Prut (suprafaţa în ha)
Suprafeţele lacustre din nordul Moldovei, care sunt situate în bazinele

hidrografice ale râurilor Başeu şi Volovăţ, sunt reprezentate în principal de iazuri
de mici dimensiuni, specifice Câmpiei Moldovei, însă ponderea acestora nu este
mare, ocupând o suprafaţă de 1686 ha, la care se adaugă mlaştinile şi râurile cu 977
ha. Caracterul agricol al zonei este uşor de remarcat prin suprafaţa mare ocupată de
terenurile arabile, 6025 ha, şi de păşuni sau fâneţe, 3645 ha, în timp ce aşezările
omeneşti situate în general în afara luncilor ocupă în zonă 1986 ha, reprezentând o
categorie importantă, însă nu definitorie. La suprafaţa apelor stagnante sau lin
curgătoare, relativ bogate în substanţe nutritive, se instalează o vegetaţie
caracteristică, nefixată de substrat, aparţinând clasei Lemnetea minoris, edificată în
principal de lintiţă (specii ale genului Lemna). O prezenţă importantă în bazinul
Başeului, în lacurile înconjurate de vegetaţie înaltă, are asociaţia Lemno –
Utricularietum vulgaris, dominată de lintiţă în stratul natant şi de otrăţel în cel
submers (Mihai Gh., 1967, 1971, a, b, 1972). Vegetaţia acvatică fixată de substrat
este reprezentată de grupări de plante aparţinând alianţei Nymphaeion albae. Cele
mai importante comunităţi vegetale cu caracter higrofil şi mezo-higrofil sunt
stufărişurile, păpurişurile şi rogozurile înalte, aparţinând ordinelor Phragmitetalia,
Bolboschoenetalia şi Magnocaricetalia elatae. Vegetaţia forestieră, de luncă, este
constituită din sălciişuri şi amestecuri de plop şi sălcii, încadrate în alianţa Salicion
albae. Pajiştile mezo-higrofile şi mezofile din lunci sunt încadrate în ordinul
Potentillo – Polygonetalia, cea mai reprezentativă fiind asociaţia Agrostietum
stoloniferae, cu specia Agrostis stolonifera (iarba câmpului) ca dominantă şi
caracteristică (Mihai, 1967, 1971a, b, 1972; Chifu şi colab,. 2006).
76
Suprafaţa redusă a lacurilor din bazinul Başeului nu favorizează prezenţa

unui număr mare de specii de păsări. Astfel, pe insulele de stuf instalate în zonele
umede se pot observa specii caracteristice stufăriilor, cum ar fi: Acrocephalus
arundinaceus - lăcarul mare sau, la marginea lor, adeseori poate fi auzit cântând
primăvara buhaiul de baltă (Botaurus stellaris). Pe luciul de apă pot fi văzute specii
precum: corcodelul mare (Podiceps cristatus), lebăda de vară (Cygnus olor), raţa
mare (Anas plathyrhyncos), raţa pestriţă (Anas strepera), lişiţa (Fulica atra). Dacă
ne referim la caracterul agricol al zonei menţionate mai sus, atunci trebuie amintite
acele specii care îşi fac adeseori simţită prezenţa în suprafeţele cultivate: ciocârlia
(Alauda arvensis) (Foto 82), ciocârlanul (Galerida cristata), presura de câmp
(Miliaria calandra), cristelul de câmp (Crex crex). Instalarea unei vegetaţii
ruderale în terenurile agricole nelucrate şi degradarea continuă a păşunilor de pe
valea râurilor Volovăţ şi Başeu ca urmare a unei situaţii economice precare şi în
lipsa unor măsuri de management durabil, nu favorizează apariţia unei avifaune
bogate în zonă. În întreg bazinul Başeului, Gache şi colab., 2002 identifică 125 de
specii de păsări, din care 79 cuibăritoare.
Volovăţ - Başeu
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000
Figura 13: Utilizarea terenului în bazinele hidrografice ale râurilor Volovăţ şi

Başeu (suprafaţa în ha)
Bazinul râului Jijia, în întregime, este unul dintre cele mai reprezentative în
privinţa zonelor umede din întreaga regiune a Moldovei. Dacă ne referim la
utilizarea terenului (Figura 14) în cadrul acestuia fară a lua în considerare afluentul
77
său Bahlui, observăm că specific Câmpiei Moldovei, într-o arie de 500 de metri
distanţă de lacuri (a căror suprafaţă totală este de 7220 de ha) se regăsesc 3486 de
ha de stuf şi papură, însă categoriile dominante sunt cele ale terenurilor arabile, cu
20679 ha, şi a păşunilor şi fâneţelor, 14500 ha. 5114 ha sunt ocupate de aşezări, iar
pădurile, viile şi restul categoriilor însumează 6000 ha. Suprafeţele mari ale
zonelor acvatice şi cu exces de umiditate se reflectă şi în diversitatea vegetaţiei,
care este totuşi dominată de grupările de stufărişuri, păpurişuri şi rogozuri înalte ale
alianţelor Phragmition communis, Cirsio brachycephali – Bolboschoenion,
Oenanthion aquaticae, Glycerio – Sparganion, Magnocaricion elatae. Apele
stagnante sau lin curgătoare sunt populate de o vegetaţie natantă, liberă sau fixată
de substrat, aparţinând alianţelor Lemnion minoris, Lemno minoris –
Hydrocharition morsus-ranae, Ceratophyllion demersi, Magnopotamion,
Nymphaeion albae, Ranunculion aquatilis. Pe terenurile tasate din apropierea
lacurilor sau râurilor, cu umiditate fluctuantă în timpul anului, se instalează
fitocenoze pioniere de ciperacee (specii ale genului Carex), încadrate în alianţele
Nanocyperion flavescentis şi Verbenion supinae. Vegetaţia forestieră de luncă este
reprezentată de grupări de sălcii şi plop din alianţa Salicion albae, precum şi de
stejar, frasin şi ulm din alianţa Alnion incanae. Pajiştile de luncă reunesc diferite
tipuri de fitocenoze mezo-higrofile şi mezofile din alianţele Molinion caeruleae,
Calthion palustris, Cynosurion cristati sau Potentillion anserinae. Pe izlazurile cu
umiditate variabilă, degradate de regulă prin păşunat, se pot întâlni şi fitocenoze
ierboase ale alianţei Lolio – Plantaginion (Huţanu, 2004; Chifu şi colab., 2006).
Având în vedere ponderea mare a suprafeţelor agricole, păşunilor, stufăriilor şi a
păpurişurilor, în zonă am identificat o avifaună diversă. Din punct de vedere
avifaunistic am putea asemăna zonele umede din bazinul Jijiei cu microdelte care
adăpostesc o diversitate ornitofaunistică ridicată. Coroborând observaţiile
personale cu cele din literatura de specialitate (Ion, 1997, Gache, 2002), în această
zonă se pot observa specii acvatice care cuibăresc în stuf sau la marginea acestuia
şi folosesc luciul de apă pentru hrănire: corcodei (Podiceps cristatus – Foto 38 şi
Tachybaptus ruficollis), stârci (Ardea cinerea -Foto 48, A. purpurea – Foto 49,
Egretta garzetta, Casmerodius albus, Ardeola ralloides (Foto 45), Ixobrychus
minutus, Nycticorax nycticorax – Foto 43; Foto 44), gâsca de vară (Anser anser –
Foto 32), lebăda de vară (Cygnus olor), raţa mare (Anas platyrhyncos), eretele de
stuf (Circus aeruginosus – Foto 56), lişiţa (Fulica atra), lăcarii (Acrocephalus
arundinaceus, A. scirpaceus, A. schoenobaenus), greluşeii (Locustella luscinioides,
L. fluviatilis), piţigoiul de stuf (Panurus biarmicus), presura de stuf (Emberiza
schoeniculus). Dintre speciile de păsări care sunt comune în zonele agricole ori în
78
păşuni trebuie amintite: fazanul (Phasianus colchicus), codobaturile (Motacilla

alba – Foto 84, Motacilla flava – Foto 85), ciocârlanul (Galerida cristata),
ciocârlia (Alauda arvensis), graurul (Sturnus vulgaris) (Foto 107, Foto 108),
coţofana (Pica pica), câneparul (Carduelis cannabina), presura galbenă (Emberiza
citrinella). Deşi în puţine exemplare, în perioada de migraţie poate fi observat
cocorul mare (Grus grus). Prezenţa unor suprafeţe mari de luciu de apă, stufării,
pajişti umede favorizează existenţa unei avifaune clocitoare şi de pasaj diversă.
Alături de zonele umede din bazinul inferior al Prutului şi al Siretului, bazinul Jijiei
cuprinde adevărate sanctuare pentru păsările de apă. Reprezentativ pentru acest
bazin este Aria de Protecţie Specială Avifaunistică Eleşteele Jijiei şi ale
Miletinului, care adăposteşte peste 200 de specii de păsări (observaţii personale).
Jijia
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000
Figura 14: Utilizarea terenului în bazinul hidrografic al râului Jijia

(suprafaţa în ha)
Bazinul râului Bahlui (Figura 15) este unul dintre cele mai regularizate
bazine din România şi prin urmare prezenţa lacurilor artificiale în zonă reprezintă o
certitudine, acestea ocupând 2546 ha. În imediata lor vecinătate se întâlneşte o
vegetaţia higrofilă şi mezofilă, cu 1851 de ha. Principala caracteristică în acest bazin o
reprezintă ponderea: aşezărilor omeneşti, 2236 ha, urmată de terenurile arabile,
1109 ha, păşuni şi fâneţe, 6185 ha. De asemenea, se remarcă suprafeţele viticole
cu 790 ha şi livezile cu 280 ha.
79
Suprafeţele mari ale zonelor acvatice şi cu exces de umiditate se reflectă şi

în diversitatea vegetaţiei, care este totuşi dominată de grupările de stufărişuri, păpu-
rişuri şi rogozuri înalte ale alianţelor Phragmition communis, Cirsio brachycephali –
Bolboschoenion, Oenanthion aquaticae, Glycerio – Sparganion, Magnocaricion
elatae. Apele stagnante sau lin curgătoare sunt populate de o vegetaţie natantă,
liberă sau fixată de substrat, aparţinând alianţelor Lemnion minoris, Lemno minoris –
Hydrocharition morsus-ranae, Ceratophyllion demersi, Magnopotamion, Nymphaeion
albae, Ranunculion aquatilis. Pe terenurile tasate din apropierea lacurilor sau
râurilor, cu umiditate fluctuantă în timpul anului, se instalează fitocenoze pioniere
de ciperacee (specii ale genului Carex), încadrate în alianţele Nanocyperion
flavescentis şi Verbenion supinae. Vegetaţia forestieră de luncă este reprezentată de
grupări de sălcii şi plop din alianţa Salicion albae, precum şi de păduri de stejar,
frasin şi ulm din alianţa Alnion incanae. Pajiştile de luncă reunesc diferite tipuri de
fitocenoze mezo-higrofile şi mezofile din alianţele Molinion caeruleae, Calthion
palustris, Cynosurion cristati sau Potentillion anserinae. Pe izlazurile cu umiditate
variabilă, degradate de regulă prin păşunat, se pot întâlni şi fitocenoze ierboase ale
alianţei Lolio – Plantaginion (Chifu şi colab., 2006).
În bazinul râului Bahlui diversitatea păsărilor este mai scăzută decât în cea
a Jijiei, aici fiind semnalate 137 de specii de păsări (Gache, 1997). Prezenţa unor
suprafeţe mari de luciu de apă şi a unei vegetaţii hidrofile extinse favorizează
existenţa, în migraţie şi în perioada de cuibărit, a unui număr mare de specii.
Totuşi, cel mai mare număr de specii se constată în migraţia de toamnă, când
aglomerările mari de corcodei, raţe, gâşte, limicole, lişiţe pot depăşi în cazul unor
zone, 20000 de exemplare, cum e cazul lacurilor de la Belceşti (Foto 24, Foto 25)
sau de la Podu Iloaiei (Judeţul Iaşi). Iarna, diversitatea este scăzută, întrucât în
majoritatea anilor lacurile de pe valea Bahluiului îngheaţă. Ponderea mare a păşu-
nilor din zonele umede de pe Bahlui influenţează distribuţia şi prezenţa speciilor de
păsări, astfel încât în aceste habitate pot fi văzute numeroase specii răpitoare:
codalb (Haliaeetus albiclla), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), acvilă pitică
(Aquila pennata), şerpar (Circaetus gallicus) în migraţie, şorecar comun (Buteo
buteo), şorecar încălţat (Buteo lagopus) (Foto 58), şoimuleţ de iarnă (Falco
columbarius), mai ales iarna, viespar (Pernis apivorus), uliu porumbar (Accipiter
gentilis), uliu păsărar (Accipiter nisus), vânturel de seară (Falco vespertinus) (Foto
60), vânturel roşu (Falco tinnunculus) (Foto 59), şoimul rândunelelor (Falco
subbuteo) (Foto 61), în toate sezoanele fenologice, care vânează insecte, păsări sau
şoareci în această categorie de habitate.
80
Bahlui
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000
Figura 15: Utilizarea terenului în bazinul hidrografic al râului Bahlui

(suprafaţa în ha)
În ceea ce priveşte utilizarea terenului, în apropierea cursului râului Prut

(Figura 16, Figura 17) putem constata creşterea procentului de păduri, naturale sau
provenite din plantaţii, atât în partea românească, cât şi în cea a Republicii
Moldova. De asemenea, apar întinse suprafeţe de luciu de apă, cum ar fi lacurile de
tip belciug şi unele acumulări artificiale, precum cele de la Cârja-Maţa-Rădeanu.
Zonele inundabile sunt destul de bine răspândite şi prin urmare suprafeţele cu
stufărişuri şi păpurişuri sunt semnificative, la acestea adăugându-se vegetaţia de
rogozuri înalte, toate caracteristice clasei Phragmiti – Magnocaricetea. Vegetaţia
acvatică natantă şi submersă este destul de diversificată, fiind formată din comuni-
tăţi de: lintiţă (Lemna sp.), Wolffia arrhiza, Riccia fluitans, peştişoară (Salvinia
natans), iarba broaştelor (Hydrocharis morsus-ranae) etc., aparţinând clasei Lemnetea
minoris; grupări cu broscăriţă (specii de Potamogeton), nufăr alb (Nymphaea alba),
plutică (Nymphoides peltata), cosor (Ceratophyllum demersum, C. submersum),
foarfeca bălţilor (Stratiotes aloides), cornaci (Trapa natans) etc., specifice clasei
Potametea pectinati. Pe solurile aluvionare, cu nivel hidric variabil, dar de regulă
ridicat, de la malul apelor se instalează fitocenoze edificate de ciperacee (specii de
Carex), din ordinul Nanocyperetalia, dar şi pajişti mezo-higrofile şi mezofile, mai
ales cu Agrostis stolonifera, Alopecurus pratensis, Festuca pratensis, Trifolium
repens, Lolium perenne, Ranunculus repens etc., din clasa Molinio – Arrhenatheretea.
Vegetaţia forestieră, bine reprezentată în bazinul Prutului, este constituită din
81
diverse specii de sălcii şi plopi, caracteristice alianţelor Salicion albae şi Salicion

cinereae, la care se adaugă pădurile cu stejar (Quercus pedunculiflora), frasin
(Fraxinus angustifolia) şi ulm (Ulmus minor), din subalianţa Ulmenion. Destul de
răspândite sunt şi plantaţiile de plop, mai ales cu Populus x canescens (asociaţia
Populetum marylandicae), care au înlocuit multe din pădurile naturale de luncă.
Tufărişurile (Foto 29), caracteristice terenurilor aluvionare din lunci, sunt formate
în principal de cătina roşie (Tamarix ramosissima). Influenţa antropică este vizibilă
şi prin instalarea unor fitocenoze nitrofile, cu caracter higrofil sau mezo-higrofil,
din clasa Bidentetea tripartiti (Mititelu & Barabaş , 1975; Viţalariu, 1979; Tofan-Burac
& Chifu, 2002; Chifu şi colab., 2006). Aceste caracteristici fac din bazinul Prutului
un excelent loc de popas şi iernare pentru numeroase specii de păsări. De-a lungul
râului am identificat 187 de specii de păsări. Zonele inundabile adăpostesc un
număr mare de limicole şi anseriforme, aflate în pasaj, fapt observabil mai ales
primăvara. Debitul râului Prut creşte, lucru constatat mai ales după anul 2005, şi
provoacă inundaţii în luncă sau în fostele meandre. Multe din aceste locuri păs-
trează condiţii optime pentru hrănirea păsărilor şi toamna. Astfel, pot fi observaţi:
stârci cenuşii (Ardea cinerea), egrete mici (Egretta garzetta), egrete mari
(Casmerodius albus), nagâţi (Vanellus vanellus) (Foto 42), ploieri (Pluvialis
apricaria – în efective ce depăşesc adesea o mie de exemplare, Pluvialis
squatarola), bătăuşi (Philomachus pugnax) (Foto 72), sitari de mal (Limoasa
limosa) (Foto 70), becaţina comună (Gallinago gallinago) (Foto 71), fluierari
(Tringa ochropus, Tringa glareola – Foto 67, Tringa nebularia – Foto 69, Tringa
erythropus – Foto 68, Tringa totanus, Tringa stagnatilis); gâşte cu gât roşu (Branta
ruficollis), în număr de doar câteva exemplare la o singură observaţie, amestecate
cu gârliţe mari (Anser albifrons), raţe mari (Anas platyrhyncos), raţe pestriţe (Anas
strepera), raţe mici (Anas crecca), raţe lingurar (Anas clypeata), raţa cu cap
castaniu (Aythya ferina – Foto 35), lebăda de vară (Cygnus olor). În culturile
agricole, păsările găsesc seminţe sau insecte cu care se hrănesc, aşa cum este cazul
gâştelor sau al numeroase specii de paseriforme (Lanius collurio – Foto 105 –, L.
minor – Foto 104 –, L. excubitor – Foto 103 – Sylvia nisoria, sau Emberiza hortulana).
În zăvoaiele de luncă se pot observa: silvia de zăvoi (Sylvia borin) (Foto 89), Sylvia
curruca (Foto 90), ochiuboului (Troglodytes troglodytes) (Foto 94), măcăleandru
(Erithacus rubecula) (Foto 86), codroş de pădure (Phoenicurus phoenicurus) (Foto
87), muscar negru (Ficedula hypoleuca) (Foto 95), muscar gulerat (Ficedula
albicollis) (Foto 96), piţigoiul codat (Aegithalos caudatus) (Foto 99), sticlete
(Carduelis carduelis) (Foto 110), mugurar (Pyrrhula pyrrhula) (Foto 109).
82
Culoarul Prutului oferă condiţii prielnice de popas mai ales în partea

inferioară a cursului. Începând cu complexul de la Cârja-Maţa-Rădeanu (aflat la
graniţa judeţelor Vaslui şi Galaţi) şi continuând până la acumularea Brateş (aflată
la nord de oraşul Galaţi) există numeroase complexe piscicole cu stufării şi apa
puţin adâncă, ceea ce oferă condiţii prielnice de cuibărit pentru numeroase specii
de păsări: 121 (observaţii personale). În întreg bazinul Prutului au fost observate,
de-a lungul timpului, peste 270 de specii de păsări (Ion şi colab., 2009), după alţi
autori, 250 de specii (Gache, 2010, a). Bineînţeles că numeroase specii sunt eratice
(vagrante). Aşa este cazul pentru Buteo rufinus (şorecarul mare) care cuibăreşte în
zonă. Aquila heliaca (acvila de câmp) apare doar în unii ani în Valea Prutului
(Gache, 2010, a). Alte specii nu au mai fost semnalate în bazinul Prutului, în
ultimii douăzeci de ani (ex: spârcaciul – Otis tetrax). Majoritatea speciilor rare
pentru Valea Prutului apar iarna sau vin în căutare de hrană din Delta Dunării
(observaţii personale). Iarna a fost semnalată printre altele, ciocârlia urecheată
(Eremophila alpestris flava), care apare cu regularitate, în zeci de exemplare
venind dinspre zonele nordice. Dintre raţele catifelate au fost semnalate foarte rar
Melanitta fusca şi Melanitta nigra. Deşi este trecută adeseori în listele de specii
pentru bazinul Prutului, Anser erythropus (gârliţa mică) (Ion & Ion, 2008), statutul
speciei în zonă este incert. Din Delta Dunării apare în bazinul inferior al Prutului
pelicanul creţ (Pelicanus crispus). De obicei, apar indivizi izolaţi, doar în unii ani.
În special juvenilii vin în căutare de hrană.
83
Prut mijlociu
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000
Figura 16: Utilizarea terenului în bazinul hidrografic al Prutului mijlociu

(suprafaţa în ha)
Prut inferior
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000
Figura 17: Utilizarea terenului în bazinul hidrografic al Prutului inferior

(suprafaţa în ha)
Realizând o comparaţie între Prutul mijlociu şi cel inferior se observă că,

din punct de vedere al utilizării terenului, în bazinul inferior, suprafeţele acvatice,
vegetaţia higrofilă, păşunile şi terenurile arabile sunt mult mai bine reprezentate,
fapt ce favorizează prezenţa unui număr mult mai mare de specii de păsări,
îndeosebi în perioada de cuibărit. Totuşi, trebuie menţionat că, în partea nordică,
84
zona de protecţie avifaunistică Stânca-Costeşti este importantă pentru perioada de

iernare, când se întâlnesc o serie de specii ce cuibăresc în nordul continentului şi
Siberia. Datorită debitului mare, apa nu îngheaţă şi în zona barajului de la Stânca şi
a golfului de la Cinghinia se adună în număr mare: cufundari (Gavia arctica, Gavia
stellata), corcodei mici (Tachybaptus ruficollis), mai rar corcodei de iarnă
(Podiceps auritus), raţe sunătoare (Bucephala clangula), raţe moţate (Aythya
fuligula), ferăstraşi mari (Mergus merganser), ferăstraşi mici (Mergellus albellus).
Bazinul râului Siret
Zonele umede din cadrul bazinului Siretului au fost prezentate în cadrul

unor bazine hidrografice reprezentative, după cum urmează: Bazinul Bârladului,
Bazinul Sucevei, Bazinul Moldovei, Bazinul Bistriţei, Bazinul Trotuşului, Bazinul
Putnei şi al Râmnicului, Bazinul individual al Siretului (Figura 18).
100%
Suprafeţe acvatice
90%
80%
Tufişuri
70%
Păduri
60% Agricultură cu vegetaţie

naturală
50% Agricultură complexă
Păşuni
40%
Livezi
30%
Viţă de vie
20%
Terenuri arabile
10% Aşezări
0%
Bârlad Suceava Moldova Bistriţa Trotuş Putna- Siret
Râmnic
Figura 18: Utilizarea terenului în bazinele râurilor: Bârlad, Suceava,

Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna-Râmnic, Siret (suprafaţa în ha)
Zonele umede din bazinul Bârladului sunt în principal reprezentate de

lacurile răspândite în întreaga arie, ce ocupă 5194 ha şi de suprafeţele cu papură şi
stuf instalate pe malul apelor stagnante sau lent curgătoare, precum şi în lacurile
colmatate, ce se întind pe 5278 ha (Figura 19). Vegetaţia acvatică este constituită
85
din fitocenoze natante ale clasei Lemnetea minoris, precum şi din grupări emerse şi
submerse caracteristice clasei Potametea pectinati. Vegetaţia higrofilă este domi-
nată de stufărişuri (Phragmites australis) şi de specii de papură (Typha sp.), alături
de care apar şi rogozurile înalte din ordinul Magnocaricetalia elatae. Sunt prezente
şi suprafeţe ocupate de ciperacee de talie mai mică, instalate pe soluri mai tasate,
dar cu exces de umiditate, încadrate în ordinul Nanocyperetalia. În zonele limitrofe
acestora se întâlnesc frecvent terenuri agricole, acestea reprezentând categoria
dominantă în cadrul bazinului, ocupând o suprafaţă de 23883 ha, urmate de păşuni
şi fâneţe, cu 7098 ha. Vegetaţia ierboasă ce prezintă un caracter mezo-higrofil şi
mezofil se instalează pe solurile din lunci şi este dominată de comunităţile edificate de
Agrostis stolonifera (iarba câmpului), din clasa Molinio – Arrhenatheretea. Sub
influenţa antropică, se poate instala şi o vegetaţie nitrofilă, specifică clasei
Bidentetea tripartiti, iar pe izlazurile degradate, cu sol luto-nisipos şi umiditate
variabilă, apar comunităţi din alianţa Lolio – Plantaginion (cu zâzanie – Lolium
perenne, patlagină – Plantago major, firuţă – Poa annua, troscot – Polygonum
aviculare etc.). Pădurile şi tufişurile sunt mai slab reprezentate datorită gradului
redus de împădurire a bazinului Bârladului, în raport cu celelalte bazine ale
afluienţilor Siretului. Vegetaţia lemnoasă cuprinde comunităţile tipice de luncă,
dominate de specii de Salix şi Populus, aparţinând alianţei Salicion albae, precum
şi tufărişuri cu cătină roşie (Tamarix ramosissima) instalate pe solurile aluvionare
(Viţalariu, 1979; Chifu şi colab., 2006). Caracteristic în aceasta zonă este prezenţa
viilor şi a agriculturii complexe în proporţii relativ ridicate, aproximativ 7% din
total, printre cele mai mari din întreaga zonă studiată. Dintre păsările ce se
întâlnesc frecvent în vii şi livezi se cuvine să menţionăm mai ales câteva specii de
paseriforme care fac obiectul acţiunilor de protecţie şi conservare în România,
conform OUG 57/2007 (aprobată prin Legea nr. 49 din 07.04.2011): sfrâncioc
roşiatic – Lanius collurio, sfrâncioc cu frunte neagră – Lanius minor, silvie
porumbacă – Sylvia nisoria, presură de grădină - Emberiza hortulana.
Papadopol semnala în 1975, pe valea râului Bârlad, 99 de specii de păsări.
Astăzi, probabil şi datorită cunoaşterii mai detaliate a zonei şi perfecţionării
mijloacelor de deplasare şi de observare, apreciem că numărul de specii depăşeşte
această cifră, adăugându-se la lista de atunci specii ca: ciocântors – Recurvirostra
avosetta, cătăligă – Himantopus himantopus, fluierar cu picioare verzi – Tringa
nebularia, fugaci roşcat – Calidris ferruginea (Foto 66), fugaci de ţărm – Calidris
alpina, prundăraş gulerat mic – Charadrius dubius, ploier auriu – Pluvialis apricaria.
În zonele umede se pot observa şi astăzi, în migraţie, efective semnificative de
păsări limicole sau de apă. Totuşi ponderea mare a terenurilor arabile şi păşunilor,
86
precum şi modificările substanţiale ce au intervenit în ultimii 20 de ani în aceste

habitate, practicarea unei agriculturi mecanizate, aplicarea pesticidelor, păşunatul
excesiv au dus la degradarea continuă a unor terenuri agricole sau pajişti. Astfel că,
în aceste tipuri de habitate se găseşte o avifaună ceva mai omogenă şi mai puţin
diversă decât în zonele umede: ciocârlan – Galerida cristata, ciocârlie – Alauda
arvensis, pietrar sur – Oenanthe oenanthe, fâsă de câmp – Anthus campestris (Foto 83),
mărăcinar mare – Saxicola rubetra, mărăcinar cu cap negru – Saxicola torquatus
(Foto 88), gaiţă – Garrulus glandarius (Foto 106), coţofană – Pica pica, cioară de
semănătură – Corvus frugilegus, cioară grivă – Corvus cornix, presură galbenă
Emberiza citrinella, presură sură – Miliaria (Emberiza) calandra (Foto 111).
Bârlad
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000 25000 30000 35000
Figura 19: Utilizarea terenului în bazinul râului Bârlad (suprafaţa în ha)
Zonele umede din bazinul râului Suceava sunt slab reprezentate în raport
cu celelalte bazine, ocupând doar 3509 ha. Zonele înconjurătoare sunt agricole,
categoria dominantă fiind cea a terenurilor arabile, urmată de aşezări umane, cu
3778 ha. Bine reprezentate sunt păşunile şi fâneţele (2355 ha) sau pădurile (1934
ha). Întreaga structură pe categorii reflectă poziţia bazinului în cadrul Podişului
Moldovei, precum şi aşezarea zonelor umede în cadrul bazinului (Figura 20).
Astfel, în bazinul mijlociu şi în cel inferior, vegetaţia este asemănătoare celei
prezentate pentru râurile din bazinul Prutului. În bazinul superior se constată unele
modificări în compoziţia şi proporţia diverselor tipuri de vegetaţie acvatică,
higrofilă şi mezofilă, sub influenţa reliefului şi a condiţiilor climatice. Se poate
87
observa, de exemplu, reducerea până la dispariţie a comunităţilor edificate de stuf

(Phragmites australis), fiind întâlnite mai ales păpurişuri, în principal cu Typha
latifolia şi Typha schuttleworthii, în condiţiile în care apele stagnante sunt relativ
puţine, iar cele curgătoare au o viteză mai mare, ceea ce nu permite instalarea unei
astfel de vegetaţii. Vegetaţia acvatică este destul de puţin dezvoltată, în bălţile
permanente sau temporare, fiind edificată în principal de Lemna minor,
Potamogeton natans, Callitriche palustris (Foto 2), Ranunculus aquatilis etc. Mai
diversificată devine vegetaţia ierboasă mezo-higrofilă şi mezofilă, datorită apariţiei
unor specii cu caracter montan. Astfel, în funcţie de nivelul de umiditate al
substratului, pot fi regăsite comunităţi din alianţele Calthion, Filipendulion,
Deschampsion, Arrhenatherion, Cynosurion, Potentillion anserinae, Lolio –
Plantaginion. Pe solurile aluvionare umede se dezvoltă şi buruienişuri înalte,
microterme, din alianţa Petasition officinalis (cu Telekia specioasa, Petasites
hybridus – captalan, P. kabliakianus etc.). Vegetaţia lemnoasă de luncă are o mai
mică extindere, datorită albiilor mai înguste ale râurilor. Este reprezentată de
sălciişuri cu Salix alba, Salix purpurea şi mai ales de alnete cu Telekia speciosa şi
Alnus incana (arin alb). De asemenea, caracteristice pentru zona montană sunt şi
grupările de Salix purpurea şi cătină mică (Myricaria germanica), ce populează
prundişurile inundabile. Datorită condiţiilor de relief şi caracteristicilor râurilor
montane, zonele umede aferente acestora sunt adesea în contact cu vegetaţia
lemnoasă caracteristică respectivului etaj de vegetaţie (păduri de amestec de fag cu
răşinoase sau păduri de conifere) (Chifu şi colab., 2006). Având în vedere că
zonele umede sunt slab reprezentate în bazinul râului Suceava şi păsările acvatice
ce pot fi observate în aceste zone sunt puţine. Dintre speciile de interes prioritar care
apar pe cursul râului trebuie amintite: chira de baltă (Sterna hirundo); chirighiţa cu
obraji albi (Chlidonias hybrida); chirighiţa neagră (Chlidonias niger). Alături de
acestea mai apar: pescăruşul pontic (Larus cachinnans) (Foto 73), pescăruşul
râzător (Chroicocephalus ridibundus), codobatura de munte (Motacilla cinerea),
codobatura albă (Motacilla alba), codobatura galbenă (Motacilla flava) iar în
zonele mai înalte, poate fi văzută mierla de apă (Cinclus cinclus).
88
Suceava
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000 25000 30000 35000
Figura 20: Utilizarea terenului în bazinul râului Suceava (suprafaţa în ha)
Arealele limitrofe zonelor acvatice şi a celor umede din cadrul bazinului

râului Moldova prezintă un grad ridicat de antropizare, 20% din suprafaţă fiind
ocupată de aşezări. Acest lucru este caracteristic în special în bazinul superior
unde, datorită faptului că văile sunt înguste, nu există condiţii propice amplasării
locuinţelor decât la nivelul teraselor. În bazinul mijlociu şi inferior, ponderea mai
mare o au terenurile arabile (7098 ha) precum şi păşunile şi fâneţele (7138 ha),
datorită lărgirii văilor. Pădurile sunt bine reprezentate la nivelul întregului areal,
ocupând 4402 ha şi fiind cantonate în special în bazinul superior (Figura 21).
Bazinul Moldovei se prezintă într-un mod foarte echilibrat: aşezările,
terenurile arabile, păşunile şi suprafeţele acvatice au fiecare o pondere de aproape
20%. Vegetaţia zonelor umede este mai diversificată în bazinul inferior, unde şi
lărgirea albiei contribuie la apariţia şi menţinerea unor zone lacustre permanente
sau temporare. La fel ca şi în cazul râului Suceava, se poate constata, în bazinul
superior, reducerea tipurilor de vegetaţie acvatică natantă, întâlnindu-se mai ales
grupări de lintiţă – Lemna minor şi drenţe – Callitriche palustris. O vegetaţie
interesantă prezintă Iezerul Sadovei, care ne poate oferi o imagine edificatoare
asupra modului de dispunere a fitocenozelor în funcţie de gradul de umiditate al
substratului. Astfel, pe luciul de apă sunt prezente fitocenoze hidrofile şi higrofile,
aparţinând claselor Potametea pectinati Klika in Klika et Novák 1941 şi Phragmiti
– Magnocaricetea Klika in Klika et Novák 1941. Principala asociaţie este
Equisetetum fluviatilis Soó 1927 (edificată de pipirig), care ocupă cea mai mare
parte a suprafeţei lacului, acolo unde apa are adâncime scăzută (cca 0,5 m), urmare
89
a proceselor de colmatare. Asociaţia Potametum natantis Soó 1927 (cu broscariţă)

se dezvoltă pe suprafeţe mai restrânse, în zonele lacului unde nivelul apei este de
cca 0,5-2 m. Partea centrală a lacului este lipsită de vegetaţie, datorită adâncimii
mari a apei. În amonte, unde procesele de colmatare sunt mai avansate, vegetaţia a
evoluat către pajişti higrofile şi mezo-higrofile aparţinând clasei Molinio –
Arrhenatheretea R. Tx. 1937. Astfel, în zona de mal, unde umiditatea substratului
este mai ridicată, sunt instalate fitocenozele higrofile ale asociaţiei Scirpetum
sylvatici Ralski 1931 (pipirig), care trec apoi, gradual, în fitocenozele mezo-
higrofile ale asociaţiei Cirsio cani – Festucetum pratensis Májovsky et Ruzicková
1975 (edificate de păiuşul de livadă). Acest fapt este favorizat de configuraţia
terenului, cu o pantă uşoară, astfel încât substratul este mai puţin bogat în apă
(observaţii personale).
Vegetaţia forestieră de luncă este dominată de sălciişuri, mai extinse în
bazinele inferior şi mijlociu, precum şi de alnete, în principal cu arin alb (Alnus
incana), în zona montană. În bazinul superior, zonele umede sunt adesea în contact
cu habitatele forestiere specifice etajului de vegetaţie (păduri de amestec de fag cu
răşinoase sau păduri de răşinoase) (Mânzu & Chifu, 2003; Chifu şi colab., 2006).
Tocmai din acest motiv şi păsările care sunt întâlnite aici sunt adaptate la
diverse habitate (Ion & Valenciuc, 1969; observaţii personale): specii sinantrope
precum barza – Ciconia ciconia, cucuveaua – Athene noctua, lăstunul de casă –
Delichon urbica, rândunica – Hirundo rustica; specii observate în terenurile
agricole precum prepeliţa Coturnix coturnix, ciocârlanul – Galerida cristata,
ciocârlia – Alauda arvensis, ciocârlia urechiată – Eremophila alpestris, în special
iarna, coţofana – Pica pica, mărăcinarul mare – Saxicola rubetra, mărăcinarul
negru – Saxicola torquatus; specii observate în păşuni precum vânturelul roşu -
Falco tinnunculus ce vânează şoareci sau insecte, cristelul de câmp – Crex crex,
potârnichea – Perdix perdix, fâsa de munte – Anthus spinoletta, în zone situate la
altitudini mari, câneparul – Carduelis cannabina, presura galbenă – Emberiza
citrinella (Foto 112), presura sură – Miliaria calandra; păsările specifice zonelor
umede precum corcodelul mare – Podiceps cristatus, stârcul cenuşiu – Ardea cinerea,
raţa mare – Anas platyrhyncos, raţa mică – Anas crecca, mai ales în pasaj, lişiţa –
Fulica atra, prundăraşul gulerat mic – Charadrius dubius, pescărașul albastru –
Alcedo atthis, mierla de apă – Cinclus cinclus.
90
Moldova
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000 25000 30000 35000
Figura 21: Utilizarea terenului în Bazinul Râului Moldova (suprafaţa în ha)
Bazinul râului Bistriţa se remarcă, alături de Trotuş, prin ponderea ridicată

a zonelor antropizate, aşezările omeneşti ocupând 8753 ha, ceea ce reprezintă
aproximativ 21% din total. Acestea sunt frecvent întâlnite în amonte de barajul
Izvorul Muntelui precum şi în zona joasă, aval de Piatra Neamţ. Suprafeţele
acvatice însumează 7760 de ha (19% din total), datorită prezenţei unor lacuri
artificiale precum: Izvorul Muntelui, Pângăraţi, Vaduri, Bâtca Doamnei. Zona
aflată în amonte de lacul Izvorul Muntelui este caracterizată prin predominanţa
suprafeţelor forestiere care însumează 7171 ha la nivelul bazinului, fiind a doua
categorie ca importanţă, precum şi a celor praticole cu 7213 ha în tot bazinul.
Bazinul inferior al râului Bitriţa este mai antropizat, alături de aşezări în zonă au o
pondere mare şi terenurile arabile cu 6289 ha (Figura 22). Suprafeţele acvatice
mari din bazinul superior nu se corelează, însă, cu o vegetaţie acvatică şi palustră
foarte diversificată. De exemplu, în zona lacului Izvorul Muntelui sunt mai
frecvente păpurişurile (cu Typha latifolia şi T. schuttleworthii), rogozurile şi pajiş-
tile mezofile. De asemenea, bazinul superior se caracterizează şi prin existenţa unor
suprafeţe destul de extinse de mlaştini oligotrofe (tinoave), unele doar cu vegetaţie
ierboasă caracteristică, iar altele şi cu vegetaţie lemnoasă, reprezentată de pinete
(Pinus sylvestris) şi molidişuri (Picea abies), uneori în amestec cu mesteacănul
(Betula pendula). Vegetaţia lemnoasă de luncă este constituită în principal din
alnete (cu Alnus incana). Mult mai diversificată este vegetaţia în bazinul inferior,
unde apar mai frecvent comunităţi de vegetaţie acvatică, creşte ponderea stufări-
şurilor, iar vegetaţia de luncă este dominată de sălciişuri. Impactul antropic este
vizibil şi la nivelul vegetaţiei din zonele umede, prin prezenţa unor grupări ierboase
91
nitrofile, caracteristice alianţelor Bidention tripartiti şi Chenopodion rubri (Zanoschi,

1974; Chifu şi colab., 2006; Zamfirescu, 2007).
Dată fiind predominanţa aşezărilor omeneşti în bazinul Bistriţei, Munteanu,
2000, identifică 77 de specii întâlnite în ecosistemele antropice, din care 30 sunt
proprii acestui tip de zonă, lipsind sau fiind întâlnite sporadic în celelate ecosis-
teme. Dintre speciile caracteristice acestei zone amintim (observaţii personale):
ciocănitoarea pestriţă mare – Dendrocopus major, capîntortura – Jynx torquilla (Foto
81), pupăza – Upupa epops, gaiţa – Garrulus glandarius, piţigoiul mare – Parus major
(Foto 97), piţigoiul sur – Poecile (Parus) palustris, sturzul cântător – Turdus
philomelos, sturzul de vâsc – Turdus viscivorus, botgrosul – Coccothraustes
coccothraustes, silvia de câmp – Sylvia communis, ciocârlanul – Galerida cristata,
barza albă – Ciconia ciconia, guguştiucul – Streptopelia decaocto, cucuveaua – Athene
noctua, rândunica – Hirundo rustica, lăstunul de casă – Delichon urbica, vrabia de
casă – Passer domesticus, vrabia de câmp – Passer montanus.
Iarna, în bazinul Bitriţei apar o serie de specii de păsări care sunt oaspeţi în
acest sezon pentru ţara noastră sau ce urcă din zonele joase, găsind locuri prielnice
de odihnă şi hrană. În bazinul Bistriţei, situat la altitudini mai înalte, de peste 320
m, există câteva lacuri de acumulare, în amonte de oraşul Piatra Neamţ (Bâtca
Doamnei, Vaduri, Pângăraţi), ce nu îngheaţă în totalitate iarna, datorită debitului şi
fluxului continuu de apă. Astfel apar aici o serie de specii precum: cufundarul polar
– Gavia arctica, corcodelul mic – Tachybaptus ruficollis, raţa mare – Anas
platyrhynchos (Foto 33), raţa mică – Anas crecca, raţa fluierătoare – Anas
penelope, raţa suliţar – Anas accuta, raţa moţată – Aythya fuligula, raţa sunătoare –
Bucephala clangula, ferăstraşul mare – Mergus merganser, raţa catifelată –
Melanitta fusca (observaşii personale).
92
Bistriţa
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000 25000 30000 35000
Figura 22: Utilizarea terenului în bazinul râului Bistriţa (suprafaţa în ha)
Utilizarea terenurilor în bazinul Trotuşului, în cadrul zonei tampon de 500

de m din bazinul râului Trotuş, se aseamănă cu cea din bazinul râului Suceava.
Suprafeţele acvatice sunt şi aici slab reprezentate, 4226 ha, iar zona este puternic
antropizată, 5413 ha fiind ocupate de aşezări (în special în bazinul superior, unde
morfologia văilor impune acest lucru) şi 6655 ha sunt ocupate de terenurile arabile.
Aspectul general este unul mozaicat, cu o prezenţă proporţională a tuturor
categoriilor în toate regiunile, fiind dificilă identificarea unor particularităţi locale
(Figura 23).
Lipsa lacurilor şi preponderenţa ecosistemelor antropizate determină o
diversitate cantitativă redusă a speciilor de păsări în zonă faţă de alte bazine
hidrografice din Moldova. Analiza diversităţii calitative a avifaunei din bazinul
râului Tazlău a relevat 122 de specii de păsări (Mariş, 2008), dintre care peste 70%
pot fi observate şi în zona luncilor, zăvoaielor şi cursului de apă. Speciile întâlnite
aici frecvent apar în preajma apei, dar folosesc tufărişurile ori zăvoaiele pentru
adăpost, hrănire şi loc de cuibărit (observaţii personale): piţigoiul sur – Poecile
palustris, piţigoiul cu cap galben – Cyanistes caeruleus (Foto 98), graurul –
Sturnus vulgaris, auşelul - Regulus regulus, vrabia de câmp - Passer montanus,
vrabia de casă - Passer domesticus, pitulicea mică – Phyloscopus collybita (Foto
93). De-a lungul Totuşului pot fi observate păsări specifice zonelor de maluri
precum: prundăraşul gulerat mic (Charadrius dubius), chira de baltă (Sterna
hirundo), pescărașul albastru (Alcedo atthis).
93
Trotuş
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000 25000 30000 35000
Figura 23: Utilizarea terenurilor în bazinul râului Trotuş (suprafaţa în ha)
În regiunea Putna – Râmnic se remarcă o zonare a utilizării de la est la

vest, cu o dominare în vest, în zona montană, a categoriilor de utilizare ce aparţin
sistemelor naturale (păduri, păşuni, tufărişuri, vegetaţie higrofilă şi suprafeţe acva-
tice) şi a categoriilor antropizate (terenuri arabile, aşezări, livezi, vii) în est, în zona
de piemont şi câmpie. Antropizarea intensă din ariile depresionare intracarpatice şi
intercolinare exercită o presiune ridicată asupra sistemelor biotice naturale, fapt
concretizat şi de ponderile acestor categorii de utilizare. Terenurile arabile şi cele
cu utilizare mixtă agricolă ocupă 11169 ha, aşezările rurale în cumul cu cele urbane
au 3754.78 ha, terenurile viticole 1674 ha, livezile 458 ha. Valorile mari ale para-
metrilor geomorfologici din arealele carpatic şi subcarpatic (declivităţi mari ale
versanţilor, orientare preponderent nord şi nord-vestic etc.) nu au permis o acţiune
excesivă a antropizării. Acest fapt se reflectă în modul de utilizare a terenurilor,
prin menţinerea în principal a formaţiunilor forestiere (2160 ha), a celor arbustive
(205 ha) şi a celor pastorale (3755 ha). Suprafeţele acvatice şi mlaştinile (4921 şi
respectiv 820 ha) sunt reprezentate de cursurile principalelor râuri care drenează
aceste bazine (Putna şi Râmnicu Sărat), precum şi de lacurile din zona de câmpie şi
94
piemontană
Putna-Râmnic
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000 25000 30000 35000
Figura 24). Vegetaţia zonelor umede este diversificată, cu formaţiuni

acvatice, stufărişuri şi păpurişuri, grupări de rogozuri şi pajişti mezofile. În zona
montană apar frecvent buruienişuri înalte localizate pe malurile râurilor (alianţa
Petasition officinalis). Comunităţile edificate de specii lemnoase sunt reprezentate
de tufărişuri cu cătină mică (Myricaria germanica) şi în principal de păduri de
luncă cu diverse specii de sălcii şi alnete (în zonele mai joase cu arin negru – Alnus
glutinosa, iar în zona montană cu arin alb – Alnus incana). Buruienişurile nitrofile
instalate pe malul apelor, caracteristice alianţei Bidention tripartiti, sunt o dovadă a
influenţei factorului antropo-zoogen (depozitarea gunoaielor, păşunat etc.) (Ştefan,
1984, 1986; Chifu şi colab., 2006). Predominanţa zonelor naturale şi a celor
agricole favorizează o avifaună bogată de-a lungul celor două râuri, mai ales în
lungul cursului inferior. Malurile pietroase ale acestor două râuri constituie
adeseori locuri de hrănire pentru pescăruşi (Chroicocephalus ridibundus) şi pentru
prundăraşi (Charadrius dubius şi Charadrius alexandrinus). Ion, 1982, 1992,
identifică în bazinul râului Râmnicu Sărat 144 de specii de păsări, arătând că pe
parcursul a zece ani nu se înregistrează modificări esenţiale în compoziţia
avifaunei. Conform aceluiaşi autor, în zonă, nu mai cuibăreau drepneaua neagră
(Apus apus) şi lăstunul de casă (Delichon urbica), însă astăzi ele se regăsesc pe
valea râului. Atât drepneaua (Apus apus), cât şi lăstunul de casă (Delichon urbica)
cuibăresc în aşezările omeneşti din bazinul superior al râului, până în cel inferior.
În anii 90’ specii precum pupăza (Upupa epops), cucul (Cuculus canorus),
prepeliţa (Coturnix coturnix), turturica (Streptopelia turtur), dumbrăveanca
(Coracias garrulus) erau într-un declin dramatic (Ion, 1992). Astăzi toate speciile,
95
cu excepţia dumbrăvencei (Coracias garrulus), sunt într-un reviriment evident

Observaţiile personale în bazinul Putnei sunt sporadice, de aceea consi-
derăm că observaţii mai amănunţite trebuie realizate în zonă. Trebuie amintit că
Munteanu, 1969, identifică aici 65 de păsări clocitoare aparţinând avifaunei mon-
tane şi 67 de specii cuibăritoare incluse în avifauna depresiunilor. Dintre speciile
cele mai importante, identificate în zonele de la altitudini joase, sunt amintite:
guguştiucul (Streptopelia decaocto), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopus syriacus)
(Foto 80), silvia de grădină (Sylvia nisoria), piţigoiul de livadă (Poecile lugubris),
cănăraş (Serinus serinus), presura de grădină (Emberiza hortulana), a căror
existenţă este confirmată şi de observaţiile noastre, cu 40 de ani mai târziu.
Putna-Râmnic
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000 25000 30000 35000
Figura 24: Utilizarea terenurilor în bazinele Putna – Râmnic

(suprafaţa în ha)
Culoarul Siretului
Din analiza utilizării terenului în cadrul zonei tampon de 500 m din jurul
râului Siret, remarcăm mari suprafeţe acvatice (18180 ha) şi zone umede (5781 ha),
acestea totalizând 23961 ha. Această valoare se explică prin existenţa unui număr
mare de acumulări de-a lungul râului. Ele sunt cantonate în special în partea sudică
a zonei. Totodată, în zona de luncă deosebit de lată, se găsesc vechi meandre şi
lacuri de mici dimensiuni (Figura 25). Vegetaţia zonelor umede este diversificată,
asemănătoare cu cea prezentată şi în cazul culoarului Prutului. Se remarcă
suprafeţele relativ mari ocupate de vegetaţia lemnoasă de luncă, reprezentată prin
sălciişuri (cu Salix alba, S. triandra, S. purpurea), amestecuri de salcie şi plop
(Salix alba cu Populus alba – plop alb şi P. nigra – plop negru) sau tufişuri cu
96
cătină roşie (Tamarix ramosissima). Pe suprafeţe destul de mari, aceste păduri

originare au fost înlocuite cu plantaţii, de exemplu cu Populus x canadensis sau
Salix viminalis (mlaje) (Burduja & Slonovschi, 1978; Lupu, 1979; Mititelu &
Barabaş, 1982).
Zonele umede sunt înconjurate de terenuri arabile, care cu o suprafaţă de
33886 ha, reprezintă cea mai mare categorie în această arie. Vecinătatea cu
terenurile arabile reprezintă o regulă în partea nordică şi centrală a zonei, în timp ce
în sud domină pădurile (9980 ha) şi tufărişurile (1540 ha). Păjiștile sunt prezente pe
toată lungimea cursului Siretului, ocupând o suprafaţă de 10936 ha. Această
categorie este a doua ca importanţă, după cea a terenurilor agricole. Gradul de
antropizare nu este ridicat în raport cu celelalte areale studiate din bazinul Siretului,
aşezările ocupând 9% din total.
Culoarul Siretului reprezintă, alături de Prut, un traseu principal de
migraţie pentru păsări. Din observaţiile noastre, am putea afirma că este cel puţin la
fel de important ca valea Prutului, pe toată lungimea sa, având în vedere prezenţa
multor lacuri şi bălţi, din care unele temporare. Rang, 1968, semnala în perioadele
de pasaj 111 specii de păsări. Feneru, 2002, identifica 100 de specii de păsări
acvatice. Rang, 2002, analizând avifauna din întreg bazinul Siretului mijlociu,
identifică 228 de specii de păsări. Observaţiile noastre arată că doar în culoarul
Siretului sunt prezente 148 de specii de păsări. Dintre speciile rare sau ameninţate
şi care pot fi observate relativ frecvent în bazinul Siretului în migraţie amintim:
cormoranul mic (Phalacrocorax pygmaeus), codalbul (Haliaeetus albicilla), raţa
roşie (Aythya nyroca), cristelul de câmp (Crex crex). Dintre speciile de apă,
cuibăritoare, de interes prioritar de pe Valea Siretului amintim: buhaiul de baltă
(Botaurus stellaris), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), stârcul de noapte
(Nycticorax nycticorax), stârcul galben (Ardeola ralloides), egreta mică (Egretta
garzetta), egreta mare (Casmerodius albus), stârcul roşu (Ardea purpurea), barza
albă (Ciconia ciconia – Foto 53, Foto 54), ţigănuşul (Plegadis falcinellus – Foto
50), lopătarul (Platalea leucorodia - Foto 51, Foto 52), raţa roşie (Aythya nyroca),
cresteţul mic (Porzana parva), cătăliga (Himantopus himantopus), ciocîntorsul
(Recurvirostra avosetta), prundăraşul gulerat mare (Charadrius hiaticula) (Foto
65), chira de baltă (Sterna hirundo), chirighiţa cu obraji albi (Chlidonias hybrida),
chirighiţa neagră (Chlidonias niger).
97
Siret
Suprafeţe acvatice
Tufişuri
Păduri
Păşuni
Livezi
Viţă de vie
Terenuri arabile
Aşezări
0 5000 10000 15000 20000 25000 30000 35000
Figura 25: Utilizarea terenurilor în Culoarul Siretului (suprafaţa în ha)
Fizionomia diferită a bazinelor hidrografice din regiunea Moldovei (Figura

65) determină o repartiţie neuniformă a tipurilor de utilizare a terenului. Între
repartiţia procentuală a habitatelor şi distribuţia speciilor de păsări nu se stabileşte
o relaţie de corelaţie directă, aşa cum ne-am putea aştepta. Analiza calitativă şi
cantitativă a păsărilor pe diferitele tipuri de habitate arată că avifauna este
repartizată relativ uniform, aşa cum vom demonstra şi în capitolele următoare.
Bineînţeles că există specii, precum mierla de apă (Cinclus cinclus), prezentă de-a
lungul cursurilor de apă, doar în zona montană.
În cadrul bazinelor hidrografice, care se circumscriu în limitele Moldovei,

modul de utilizare al terenurilor prezintă un caracter mozaicat. Antropizarea se face
simţită puternic îndeosebi în aria pericarpatică (Figura 65). Acest fapt se observă în
dominarea suprafeţelor ocupate de terenurile agricole, intravilane urbane şi rurale,
spaţii ocupate de construcţii industriale şi pentru transport, gropi de gunoi.
98
Figura 26: Frecvenţa absolută a categoriilor de utilizare a terenului pentru

bazinele hidrografice Siret şi Prut (reprezentare logaritmică, extras din tabela internă
a vectorului utilizarea terenurilor realizat prin metodologia CLC).
Analiza statisticii modului de utilizare a terenurilor pentru bazinele hidro-

grafice Siret şi Prut (Figura 26) relevă dominanţa impactului antropic asupra
formaţiunilor naturale. Acest aspect este relevat de suprafeţele mari ocupate de
clasele de utilizare a terenurilor de origine antropică: teren agricol (211 – 1687820
ha), unităţi comerciale şi industriale (121 – 31674 ha), reţele de transport şi spaţii
asociate (122 – 1728 ha), porturi şi aeroporturi (123 şi 124 – 803 ha), zone de
extracţie a minereurilor, gropi de gunoi şi zone în construcţie (131, 132 şi 133 –
2833 ha), spaţii verzi urbane şi facilităţi pentru recreere şi sport (141, 142 – 2011
ha), câmpuri de orez, viţă de vie, pomi fructiferi, pajişti, agricultură complexă,
terenuri agricole şi naturale (213, 221, 222, 242, 243 – 629187 ha), păşuni (231 –
621734 ha). Terenurile cu utilizare naturală sunt localizate în principal în aria
montană, subcarpatică şi parte din Podişul Moldovei. Analizând reprezentările
grafice de mai jos (Figura 27), se observă că terenurile cu utilizare antropică
domină cu o pondere de 86% în bazinul hidrografic al Prutului, în comparaţie cu
cel al Siretului, unde ponderea impactului antropic este de circa 57%. Această
diferenţiere este dată de suprafaţa mare pe care o deţine bazinul hidrografic al
Siretului (42971 km2 în comparaţie cu 10967 km2 – bazinul hidrografic Prut) şi de
relieful preponderent subcarpatic şi carpatic care nu au permis un impact major
asupra modului de utilizare, conferind astfel o cvasi-conservare a formaţiunilor
99
naturale. Bazinul hidrografic al Prutului este mult mai antropizat datorită unui
relief mai puţin accidentat, unui climat mai temperat uşor excesiv şi unor soluri
fertile din clasa cernisolurilor, ce au înlesnit creşterea presiunii demografice. În
ultimii ani, după perioada postdecembristă presiunea imobiliarelor asupra mediului
natural s-a acutizat, mai ales pentru bazinul hidrografic al Prutului. Cel puţin,
pentru Prut se doreşte o renaturare a luncilor principale şi a afluenţilor acestora
pentru extinderea habitatelor umede, deoarece această zonă reprezintă un spaţiu
vital al speciilor de păsări de apă pentru cuibărit, popas, în traseele migratorii pe
axele sud-nord şi invers. Caracteristica antropizării intense a celor două bazine
hidrografice este evidenţiată în histogramele frecvenţelor relative, în reprezentare
logaritmică, prezentate mai jos (Figura 28). Arealele naturale, din punctul de
vedere al modului de utilizare al terenurilor, ocupă versanţii puternic înclinaţi,
platouri structurale de la altitudini mai mari de 200 m, expoziţiile cele mai nefavo-
rabile pentru construcţii şi agricultură (expoziţii nordice, nord-vestice), dar şi
luncile râurilor principale (Bistriţa, Suceava, Moldova, Siret, Bârlad, Bahlui, Jijia,
Miletin, Prut).
Figura 27: Frecvenţa relativă a categoriilor antropice şi naturale de utilizare

a terenului (extras din tabela internă a vectorului utilizarea terenurilor realizat prin
metodologia CLC)
100
Figura 28: Frecvenţa relativă a categoriilor de utilizare a terenului pentru

bazinul hidrografic Siret (reprezentare logaritmică – extras din tabela internă a
vectorului utilizarea terenurilor realizat prin metodologia CLC).
Semnificaţia codurilor din nomenclatura Corine Land Cover: 111 – Aşezare urbană,
112 – Zone urbane discontinue, 121 – Unităţi industriale sau comerciale, 122 – Reţele de
transport şi spaţii asociate, 123 – Porturi, 124 – Aeroporturi, 131 – Zone de extracţie a
minereurilor, 132 – Gropi de gunoi, 133 – Zone în construcţie, 141 – Spaţii verzi urbane, 142 –
Facilităţi pentru recreere şi sport, 211 – Terenuri arabile, 213 – Câmpuri de orez, 221 – Viţă de
vie, 222 – Pomi fructiferi, 231 – Păşuni, 242 – Agricultură complexă, 243 – Terenuri agricole şi
naturale, 311 – Pădure de foioase, 312 – Pădure de conifere, 313 – Pădure de amestec, 321 –
Păşuni naturale, fâneţe, 322 – Tufişuri şi arbuşti subalpini, 324 – Tufişuri de tranziţie, 331 –
Plaje, dune, grinduri, 332 – Roci - aflorimente, 333 – Zone cu vegetaţie dispersată, 411 – Zone
umede, 412 – Turbării, 511 – Cursuri de apă, 512 – Lacuri.
101
Figura 29: Frecvenţa relativă a categoriilor de utilizare a terenului pentru

bazinul hidrografic Prut (reprezentare logaritmică – extras din tabela internă a
vectorului utilizarea terenurilor realizat prin metodologia CLC).
Semnificaţia codurilor din nomenclatura Corine Land Cover: 111 - Aşezare urbană,
112 - Zone urbane discontinue, 121 - Unităţi industriale sau comerciale, 122 - Reţele de
transport şi spaţii asociate, 123 – Porturi, 124 – Aeroporturi, 131 – Zone de extracţie a
minereurilor, 132 – Gropi de gunoi, 133 – Zone în construcţie, 141 – Spaţii verzi urbane, 142 –
Facilităţi pentru recreere şi sport, 211 – Terenuri arabile, 213 – Câmpuri de orez, 221 – Viţă de
vie, 222 – Pomi fructiferi, 231 – Păşuni, 242 – Agricultură complexă, 243 – Terenuri agricole şi
naturale, 311 – Pădure de foioase, 312 – Pădure de conifere, 313 – Pădure de amestec, 321 –
Păşuni naturale, fâneţe, 322 – Tufişuri şi arbuşti subalpini, 324 – Tufişuri de tranziţie, 331 –
Plaje, dune, grinduri, 332 – Roci – aflorimente, 333 – Zone cu vegetaţie dispersată, 411 – Zone
umede, 412 – Turbării, 511 – Cursuri de apă, 512 – Lacuri.
Păsările din zonele umede
Păsările ocupă o diversitate mare de ecosisteme, ele fiind întâlnite în toate

regiunile lumii, din Arctica până în Antarctica şi de la nivelul oceanului planetar
până la cele mai înalte vârfuri ale Munţilor Himalaya. Această diversitate mare de
ecosisteme în care pot fi observate păsările se datorează atât adaptărilor lor
fiziologice (homeotermie) cât şi adaptării la zbor, chiar dacă unele specii au
pierdut-o în urma evoluţiei (precum struţii, pinguinii etc.). De cele mai multe ori
speciile de păsări preferă anumite tipuri de ecosisteme, cum ar fi: pădurile,
102
fâneţele, zonele umede etc. Spunem aici preferă, deoarece ele pot utiliza şi alte
tipuri de ecosisteme decât cele în care se găsesc frecvent, atât în timpul
cuibăritului, cât mai ales în timpul migraţiei. Un tip deosebit îl reprezintă speciile
de păsări ce trăiesc în zonele agricole. Acestea fac parte dintr-o categorie aparte,
deoarece s-au adaptat la habitatele agricole în ultimele decenii. Însă, în această
lucrare, vom avea în prim-plan doar speciile de păsări ce trăiesc în zonele umede.
Astfel, sunt abordate atât speciile cuibăritoare în regiunea Moldovei, cât şi speciile
ce utilizează această arie pentru migraţie şi iernare. În prezentarea generală a
ordinelor ce alcătuiesc avifauna din zonele umede sunt amintite şi speciile rare,
dintre care unele, observate cu mai multe decenii în urmă. Aceste specii nu au mai
fost văzute fie datorită dispariţiei unor populaţii ce cuibăreau în ţara noastră, fie
datorită schimbării rutelor de migraţie (în cazul speciilor nordice) sau chiar a
dispariţiei populaţiilor ce migrau prin Moldova. Un astfel de exemplu îl reprezintă
cocorul (Grus grus), care nu mai cuibăreşte pe teritoriul ţării noastre. Ca urmare a
acumulării informaţiilor ornitologice din ultima vreme, el este semnalat adeseori, în
migraţie, în Moldova. Specia este observată îndeosebi în pasajul de toamnă
Păsările din zonele umede au atras, încă de timpuriu, atenţia publicului şi a
cercetătorilor din domeniul ornitologiei prin frumuseţea, efectivele mari şi compor-
tamentul lor, precum şi prin importanţa recreaţională şi economică pe care o
prezintă (Weller, 1999).
Pentru a putea beneficia de locurile de cuibărit şi de resursele trofice prezente
în zonele umede, păsările au avut nevoie de unele adaptări ce le-au permis să
exploateze astfel de ecosisteme. Aceste adaptări (Tabel 4) le-au acumulat în decursul
evoluţiei, păsările având o vechime de peste 150 de milioane de ani (Cojocaru, 2005).
Tabel 4: Adaptările păsărilor la zonele umede
Adaptări pe termen lung Adaptări pe termen scurt sau regionale

Forma hidrodinamică a corpului Specializarea pe anumite tipuri de hrană
Specializarea pe anumite arii de cuibărit sau

Membrană interdigitală
de hrănire
Degete lobate Acomodarea cu factorul uman
Picioarele dispuse posterior Specializarea pe anumite locuri de înnoptare
103
Adaptări pe termen lung Adaptări pe termen scurt sau regionale
Posibilitatea de compresie a corpului şi a

Rute de zbor spre şi dinspre locul de înnoptare
penelor
Glandă uropigiană bine dezvoltată Tipul şi ariile de cuibărit
Ochi adaptaţi la vederea sub apă Locul şi modul de amplasare a cuibului
Cioc adaptat pentru capturarea peştilor,

filtrarea apei etc.
Sistemul osos adaptat pentru scufundare
Sistemul muscular adaptat pentru înot
Picioare lungi pentru a merge prin apă mică
Plămâni adaptaţi pentru scufundare
În funcţie de adaptările pe care le prezintă, unele specii sunt foarte bune

înotătoare şi se pot scufunda la adâncimi foarte mari pentru capturarea prăzii
(cufundarii – Gavia sp.), altele filtrează apa în vederea consumării organismelor de
mici dimensiuni (lopătari – Platalea leucorodia). Alte specii sunt doar foarte buni
„pescari”, găsind astfel o nişă trofică insuficient ocupată (pescărașul albastru –
Alcedo atthis). Acestea sunt numai câteva exemple, însă numărul mare de specii ce
se întâlnesc în zonele acvatice determină şi un număr (probabil la fel de mare) de
adaptări. În continuare vom trata pe scurt ordinele de păsări ce preferă zonele
umede ca habitate de cuibărit, migraţie sau iernare. Având în vedere numărul mare
de specii dar şi obiectivele acestei cărţi, nu vom insista pe descrierea speciilor, ci
vom aborda doar caractere generale ale fiecărui ordin, evidenţiind unele specii ce
pot fi întâlnite în regiunea Moldovei.
Prezentare generală a păsărilor din zonele umede
Zonele umede cuprind specii de păsări adaptate acestor tipuri de ecosis-

teme: cufundari (Gaviiformes); corcodei (Podicipediformes); pelicani şi cormorani
(Pelecaniformes); raţe, gâşte şi lebede (Anseriformes); stârci, egrete, lopătari şi berze
(Ciconiiformes); cârstei, cresteţi, cristei, găinuşe de baltă şi cocori (Gruiformes);
limicole, chire, chirighiţe şi pescăruşi (Charadriiformes) şi pescăraş albastru
(Coraciiformes), dar şi specii facultative, ce pot fi identificate în repetate rânduri în
104
astfel de zone, însă care nu depind strict de ele: păsări răpitoare de zi

(Accipiteriformes), păsări răpitoare de noapte (Strigiformes) şi păsări de talie mică
(Passeriformes).
Ordinul Gaviiformes cuprinde specii de cufundari ce cuibăresc în zona
arctică şi subarctică, ajungând în ţara noastră în perioada de iarnă (octombrie-
martie), însă exemplarele tinere (anul I sau II de viaţă) pot rămâne în zona
litoralului românesc chiar şi pe durata verii. Păsările din acest ordin sunt adaptate la
viaţa acvatică atât de mult, încât ies pe uscat doar în perioada cuibăritului. Mersul
pe uscat este foarte greoi deoarece corpul este lung, hidrodinamic iar picioarele
sunt situate în partea posterioară, aceste adaptări fiind excelente pentru viaţa
acvatică pe care o duc. Prezintă membrană interdigitală la cele 3 degete din faţă,
degetul posterior fiind de dimensiuni mici şi liber. Se hrănesc în special cu peşti
dar şi cu alte vieţuitoare acvatice, precum amfibieni sau nevertebrate de talie mare.
Capturarea prăzii este facilitată atât de viteza mişcărilor din apă, cât şi de ciocul
lung şi ascuţit. Se pot scufunda până la adâncimi de 75 m şi pot să îşi schimbe
densitatea corpului prin compresia acestuia şi a penelor, ceea ce le permite o
scufundare rapidă (Weller, 1999). În regiunea Moldovei se pot observa două specii
ale acestui ordin: cufundarul mic (Gavia stellata) şi cufundarul polar (Gavia
arctica). Aceste două specii pot fi observate în perioada de iarnă pe majoritatea
lacurilor mari din Moldova dar şi pe sectoare de râu cu apă adâncă. De regulă, sunt
observate exemplare izolate sau chiar în perechi ori grupuri mici (până la 10-12
exemplare). În literatură figurează şi o a treia specie de cufundar pentru Moldova şi
anume cufundarul mare (Gavia immer). Astfel avem date despre un exemplar
observat la Fălticeni în anul 1962 (Cătuneanu şi colab., 1978). Însă, din
cunoștiințele noastre, aceasta este singura semnalare a cufundarului mare din
Moldova, specia figurând ca apariţie accidentală pentru România.
Ordinul Podicipediformes cuprinde specii de corcodei răspândite în toată
lumea. Speciile din ţara noastră sunt migratoare, unele fiind întâlnite în perioada de
cuibărit: corcodelul mare (Podiceps cristatus) şi corcodelul cu gât roşu (Podiceps
grisegena – Foto 39), exemplare nordice ale acestei specii pot rămâne la noi şi
iarna; alte specii sunt întâlnite în perioada de pasaj şi de iernare: corcodelul cu gât
negru (Podiceps nigricollis) şi corcodelul de iarnă (Podiceps auritus). La aceste
patru specii se mai adaugă şi corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis) ce prezintă
exemplare cuibăritoare în ţara noastră, dar şi exemplare nordice ce iernează la noi.
Toate aceste specii pot fi observate şi în regiunea Moldovei, înregistrând aceleaşi
perioade de prezenţă ca cele de la nivel naţional. Asemenea cufundarilor, speciile
acestui ordin sunt adaptate la viaţa acvatică prezentând corp lung, hidrodinamic,
105
picioarele dispuse terminal şi degetele lobate. Adaptările permit mişcări rapide în

apă, dar îngreunează deplasarea pe sol, ei târându-şi partea din faţă a corpului pe
sol. Ciocul variază de la scurt şi ascuţit, până la lung şi subţire, asemenea unei
spade. Se pot scufunda fără a fi nevoiţi să plonjeze în apă (Weller, 1999). Preferă
zonele cu apă mică şi cu vegetaţie abundentă. Cuibul este construit din plante
acvatice, la suprafaţa apei sau pe vegetaţie emersă. Atunci când părăsesc cuibul,
ouăle sunt acoperite cu material vegetal (acelaşi tip de vegetaţie din care este
alcătuit şi cuibul). Hrana este reprezentată din peşti, amfibieni şi nevertebrate de
talie mare. Dansurile nupţiale (comportamentul de curtare) în cazul speciilor
acestui ordin sunt impresionante. Dansul se încheie cu oferirea unei ofrande (de
obicei, o algă) de către mascul. Acceptarea darului de către femelă reprezintă
totodată şi acordul de a forma un cuplu.
Ordinul Pelecaniformes cuprinde specii de pelicani şi cormorani, fiind
reprezentat printr-o mare varietate de forme. Speciile din acest ordin, prezente în
ţara noastră, sunt parţial migratoare. Aceste specii prezintă adaptări pentru zonele
umede. Cormoranii se mişcă cu dexteritate în apă datorită adaptărilor la înot, corp
hidrodinamic şi picioare cu membrană interdigitală. În ţara noastră pot fi observate
trei specii de cormorani, dintre care două sunt mai comune şi au o răspândire mai
largă: cormoranul mare (Phalacrocorax carbo – Foto 41) şi cormoranul mic
(Phalacrocorax pygmaeus), cea de a treia, cormoranul moţat (Phalacrocorax
aristotelis), fiind o apariţie mai rară şi doar pe litoralul românesc, în special în
perioada de iarnă. Cormoranul mic cuibăreşte cu precădere în partea de sud a ţării
(Dunăre şi Delta Dunării) şi în număr redus de perechi în partea de vest sau în
zonele umede ale Moldovei. În ceea ce priveşte pelicanii, aceştia sunt specii
masive, ce nu îşi scufundă decât capul pentru capturarea prăzii. În ţara noastră sunt
două specii de pelicani şi anume: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus - Foto
40) şi pelicanul creţ (Pelecanus crispus). În Moldova, dintre speciile de cormorani,
se întâlnesc: cormoranul mare, cuibăritor, dar care poate fi observat cu efective
mari pe toată durata anului şi cormoranul mic, cuibăritor de asemenea, dar care
apare cu regularitate şi în perioada de pasaj şi în cea de iarnă. Dintre pelicani, cel
comun poate fi observat în regiunea Moldovei, dar numai în partea de sud, punctul
cel mai nordic fiind localitatea Bogdăneşti (aici au loc frecvent inundaţii generate
de revărsări ale Prutului, primăvara, care se menţin uneori pe tot parcursul anului),
situată ceva mai sus de complexul de ferme piscicole Cârja-Maţa-Rădeanu.
Pelicanul creţ are apariţii rare şi în zonele umede din judeţele Brăila şi Galaţi.
Aceste specii se hrănesc în special cu peşti, dar pot consuma şi alte animale
acvatice (amfibieni, nevertebrate acvatice de talie mare). Sunt specii sociale ce
106
pescuiesc în grupuri separate, dar uneori pot forma şi grupuri mixte, cormoranii în
masa apei şi pelicanii la suprafaţă, capturând peştii speriaţi de cormorani.
Ordinul Anseriformes este format din raţe, gâşte şi lebede, fiind un grup
mare, cosmopolit şi cu o distribuţie largă, de la poli şi până la ecuator (Johnsgard,
1981). Din acest ordin fac parte păsări de talie medie sau mare, uşor de văzut, care
reprezintă un procent semnificativ din avifauna zonelor umede. Reprezentanţii
acestui ordin sunt specii parţial migratoare, vizitatori de iarnă sau de pasaj. Prezintă
adaptări pentru zonele umede: picioarele sunt scurte şi au membrană interdigitală la
degetele din faţă. Unele specii sunt capabile să se scufunde pentru procurarea
hranei, însă toate speciile sunt bune înotătoare, dar se descurcă foarte bine şi în
mediile terestre. Au o plajă largă a dietei, de la un regim total ierbivor până la un
regim total carnivor, fapt ce determină şi diverse moduri de hrănire, de la specii ce
pasc pe uscat (gâşte) până la specii ce îşi caută hrana pe fundul lacurilor. Această
diversitate de adaptări este susţinută şi de numărul mare de specii pe care îl are
acest ordin. În ceea ce priveşte viaţa socială, reprezentanţii acestui ordin cunosc o
mare diversitate, astfel încât putem întâlni specii teritoriale (lebedele) dar şi specii
coloniale (eider). De obicei, în perioadele de migraţie şi de iernare formează
grupuri de zeci, sute, mii sau chiar sute de mii de exemplare (cum este cazul
gâştelor şi gârliţelor). De multe ori, aceste grupuri cuprind mai multe specii de
păsări. În perioada de iarnă, speciile ce iernează în ţara noastră se adună în număr
mare pe lacurile sau porţiunile de râu ce rămân neîngheţate, uneori în cârduri foarte
mari, ce ajung până la zeci de mii de exemplare. În ceea ce priveşte cuibăritul,
speciile acestui ordin prezintă o mare varietate de amplasare a cuibului, de la
întinderi de stuf până la pajişti umede şi chiar arbori (uneori la înălţimi mai mari de
3 m). Unele specii din acest ordin au fost domesticite (raţa mare – Anas
platyrhynchos; gâsca de vară – Anser anser), dar ele se găsesc încă şi în forma
sălbatică, iar altele au populaţii domestice sau semidomestice, aşa cum este cazul
lebedelor (Cygnus olor) sau al unor specii de raţe ce sunt ţinute în colecţii (Cramp
şi Simon, 1977). În regiunea Moldovei pot fi observate peste 20 de specii din acest
gen, dintre care amintim: gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) – oaspete de iarnă şi
raţa roşie (Aythya nyroca) – specie cuibăritoare, specii periclitate la nivel mondial.
Ordinul Ciconiiformes cuprinde specii de stârci, berze, ţigănuşi şi lopătari,
ceea ce îi conferă o mare diversitate şi un număr mare de reprezentanţi. Au o
distribuţie vastă la nivel mondial, lipsind din Arctica şi Antarctica, însă, de regulă,
pe arealul de cuibărit stau în, sau în apropierea zonelor umede. Reprezentanţii
acestui ordin cuprind specii de talie medie şi mare. Majoritatea speciilor au ciocul
şi picioarele lungi, adaptate pentru hrănirea în ape cu adâncimi mici. Hrana este
107
constituită din vertebrate (peşti, amfibieni, reptile, păsări şi chiar mamifere de talie
mică) şi nevertebrate (crustacee, insecte, moluşte etc.) din sau în relaţie cu mediile
acvatice. Tehnicile de vânătoare utilizate de reprezentanţii acestui ordin sunt
diverse: sunt specii ce îşi pândesc prada stând nemişcate pe ramuri sau în apă mică
(majoritatea stârcilor), alte specii merg, păşind cu grijă în căutarea prăzii (egrete,
berze), altele prospectează mâlul sau apa puţin adâncă (ţigănuşul – Plegadis
falcinellus), iar altele filtrează cu ciocul apă puţin adâncă (lopătarul – Platalea
leucorodia). Majoritatea reprezentanţilor acestui ordin sunt specii sociale, cuibă-
rind în colonii, de multe ori mixte (compuse din indivizii mai multor specii) şi
hrănindu-se împreună. Sunt şi specii solitare precum buhaiul de baltă (Botaurus
stellaris), barza albă (Ciconia ciconia) sau barza neagră (Ciconia nigra), însă astfel
de specii sunt puţine la număr şi, de regulă, au acest comportament doar în
perioada de cuibărit. Cuibul este construit din ramuri, tulpini de stuf sau papură şi
este amplasat la nivelul apei, în vegetaţie, de regulă în stuf, sau poate fi construit
deasupra apei, în arbori. Un caz particular sunt berzele. Barza neagră îşi constru-
ieşte cuibul în arbori, în păduri şi, mai rar, în plantaţii de arbori. Barza albă îşi
construieşte cuibul predominant în zone antropice, unde preferă stâlpii de curent
electric. Astfel, la recensământul berzei albe din Moldova efectuat în 2007, dintre
cuiburile identificate, 92,9% erau instalate pe stâlpi de curent electric (Baltag şi
colab., 2009). În regiunea Moldovei pot fi observate 13 specii ale acestui ordin,
dintre care stârcul de cireadă (Bulbucus ibis) are apariţii rare şi în special în partea
de sud a regiunii.
Ordinul Gruiformes cuprinde specii de cârstei, cresteţi, cristei, găinuşe de
baltă, lişiţe şi cocori. Este un ordin cu o răspândire vastă, ai cărui reprezentanţi
cunosc o diversitate de forme şi de comportamente. Cuprinde specii adaptate la
viaţa ascunsă, în zona de vegetaţie acvatică (cârstelul de baltă – Rallus aquaticus şi
cresteţii – Porzana sp.). Aceşti reprezentanţi sunt mai uşor de auzit decât de văzut,
motiv pentru care sunt şi foarte puţin cunoscuţi în această regiune. O specie
înrudită cu cele menţionate anterior şi cu un comportament asemănător (retras,
ascuns) este cristelul de câmp (Crex crex), dar acesta trăieşte în zona de pajişti
umede sau fâneţe. Un alt reprezentant ce preferă zonele de vegetaţie acvatică, dar
cu un mod de viaţă mai puţin timid, este găinuşa de baltă (Gallinula chloropus)
(Foto 63). Ordinul Gruiformes cuprinde şi specii de apă ce se hrănesc înotând sau
chiar scufundându-se (lişiţa – Fulica atra), dar şi specii ce se adaptează din ce în ce
mai mult la viaţa terestră, preferând culturile de cereale (Weller, 1999), posibil ca
urmare a desecării zonelor de mlaştină şi a transformării acestora în terenuri
agricole (cocorii – Grus sp). Lişiţa este o specie bună înotătoare datorită degetelor
108
mult lăţite, prevăzute fiecare cu o membrană trilobată, adaptare ce îi conferă şi

posibilitatea de a se scufunda şi de a-şi căuta hrana sub apă. Reprezentanţii acestui
ordin se hrănesc atât cu animale (nevertebrate sau vertebrate), cât şi cu plante (în
special alge), pe care le capturează, respectiv culeg din apă, vegetaţie acvatică,
mlaştini, ţărm sau chiar din culturi agricole. În regiunea Moldovei au fost observate
9 specii ale acestui ordin, dintre care cocorul mic (Grus virgo) nu a mai fost văzut
în această regiune de peste 100 de ani (Linţia, 1955, a). Cea de a doua specie de
cocor (Grus grus) are aici apariţii rare însă regulate, în fiecare an fiind observaţi
până la 20 de indivizi în perioada de migraţie (numărul maxim observat într-un stol
compact este de 11 exemplare la data de 21.10.2009), în apropierea lacului Şomuzul
Mare din judeţul Suceava. Conform raportului Wetlands International pe 2010,
Familia Gruide prezintă uşoare semne de refacere a populaţiilor. Situaţia celor trei
specii de crestei (Porzana sp.) la nivelul acestei regiuni nu este cunoscută.
Ordinul Charadriiformes cuprinde un număr mare de specii foarte diverse
din punct de vedere morfologic, etologic şi ecologic. Din acest grup fac parte
limicolele, chirele şi pescăruşii, specii foarte importante pentru zonele umede.
Reprezentanţii acestui ordin sunt specii de talie mică, medie sau mare, ce prezintă
diferite adaptări la mediul acvatic, fiind și foarte buni zburători. Un exemplu în
acest sens este ploierul argintiu (Pluvialis squatarola) care cuibăreşte în zona
arctică, iar în perioada de iernare ajunge până în Australia (Stewart şi colab., 2007).
Limicolele sunt specii de apă mică ce se hrănesc predominant cu vertebrate
sau nevertebrate acvatice pe care le capturează în apă sau în substratul mâlos,
nisipos sau pietros al acesteia. Din cadrul acestui grup fac parte şi specii ce preferă
alte tipuri de ecosisteme precum: sitarul de pădure (Scolopax rusticola) ce poate fi
observat, aşa cum îi spune şi numele, în zone de pădure, dar şi pasărea ogorului
(Burhinus oedicnemus), specie nocturnă, ce preferă zone de pajişte. Familia
Scolopacide, din acest ordin, este una din cele mai afectate din categoria păsărilor
din zonele umede, având o descreştere a populaţiilor între 1970 şi 2005 de 70%, cu
o creştere de doar 10% înregistrată în ultimii ani (Wetlands International, 2010).
Unul dintre motivele pentru care descreşterea populaţiilor acestei familii este foarte
mare se datorează speciilor ce migrează pe distanţe lungi. Un exemplu în acest sens
este sitarul de mal nordic (Limosa laponica) ce parcurge, fără întrerupere, aproxi-
mativ 11.000 km din Alaska şi până în Noua Zeelandă şi Australia (Gill şi colab.,
2005).
Chirele, chirighiţele şi pescăruşii sunt păsări ce se hrănesc predominant cu
peşte. Îşi construiesc cuiburile în şi pe vegetaţia acvatică, însă sunt şi excepţii,
precum pescăruşul cu picioare galbene (Larus michahellis) care îşi construieşte
109
cuibul în mediul antropic, pe clădiri. Aceste două subfamilii, deşi pot cuibări
împreună, au dezvoltat strategii diferite de vânătoare. Astfel, chirele şi chirighiţele
sunt prădători ce prind peştele de la sau din imediata apropiere a suprafeţei apei,
dar sunt şi specii ce capturează insecte în zbor. Pescăruşii sunt oportunişti, consu-
mă cadavre, fură hrana, ouăle sau puii altor specii de păsări, uneori pot fi observaţi
în zona gropilor de gunoi căutându-şi hrană.
În regiunea Moldovei pot fi observate 15 de specii ale acestui ordin, însă
cea mai mare parte dintre ele sunt specii de pasaj, ajungând în această regiune doar
în perioada migraţiei (primăvară sau/şi toamnă). Speciile ce cuibăresc în zona
Moldovei sunt: pescăruşul râzător (Chroicocephalus ridibundus) (Foto 74, Foto 75),
pescăruşul pontic (Larus cachinnans), chira de baltă (Sterna hirundo), chirighiţa
neagră (Chlidonias niger), chirighiţa cu aripi albe (Chlidonias leucopterus),
chirighiţa cu obraz alb (Chlidonias hybrida) (Foto 76).
Ordinul Coraciiformes cuprinde specii frumos colorate, dintre care 4 sunt
prezente şi în regiunea Moldovei, însă doar una este legată de ecosistemele
acvatice, pescărașul albastru (Alcedo atthis) (Foto 78). Celelalte 3 specii, prigoria
(Merops apiaster), dumbrăveanca (Garrulus glandarius) şi pupăza (Upupa epops)
(Foto 77), pot fi întâlnite şi în ecosisteme acvatice, însă nu sunt strâns legate de
acestea. Pescărașul albastru îşi construieşte cuibul la capătul unei galerii, în malu-
rile râurilor sau lacurilor. Se hrăneşte predominant cu peşte pe care îl capturează
stând la pândă şi plonjând în apă. Este o specie parţial migratoare, astfel că în
perioada de iarnă când apele îngheaţă se îndreaptă tot mai în sud în căutarea locu-
rilor unde îşi poate captura hrana.
Pe lângă aceste ordine, în care predomină speciile acvatice, în zonele
umede pot fi observate şi specii aparţinând altor ordine ce au reprezentanţi cu
precădere tereştri. În continuare vom face o scurtă prezentare a trei astfel de ordine,
punând accentul pe caracteristicile speciilor ce pot fi observate în zonele umede.
Ordinul Accipiteriformes cuprinde speciile de păsări răpitoare de zi din
lumea veche, cu excepţia falconidelor (acestea fiind încadrate într-un ordin separat,
Falconiformes). Dintre speciile de păsări răpitoare de zi sunt 4 specii ce preferă
zonele umede. Trei dintre ele cuibăresc şi în regiunea Moldovei (codalbul –
Haliaeetus albicilla, gaia neagră – Milvus migrans şi eretele de stuf – Circus
aeruginosus), cea de a patra specie este observată anual în număr mic de exemplare
(uliganul pescar – Pandion haliaetus). Codalbul sau vulturul codalb, cum mai este
numit, este o pasăre impresionantă, de mari dimensiuni, ce cuibăreşte în număr
redus de perechi (1-3 perechi) în lunca Prutului. Îşi construieşte cuibul în corona-
mentul arborilor şi se hrăneşte cu peşte, păsări, mamifere, hoituri etc. Gaia neagră
110
este o specie rară pentru această regiune a ţării (3-8 perechi), cuibărind în zonele de
luncă. Cuibul, redus ca dimensiuni, este amplasat în arbori. Se hrăneşte cu
mamifere mici, păsări, peşte, hoituri şi insecte. Cea de a treia specie ce cuibăreşte
în regiunea Moldovei este şi cea mai comună, cuibărind în majoritatea zonelor
umede ce au dimensiuni medii şi mari. Eretele de stuf îşi amplasează cuibul în stuf
sau pe pământ, în vegetaţie înaltă. Se hrăneşte cu mamifere mici, păsări, peşte,
insecte etc. Uliganul pescar a cuibărit în regiunea Moldovei, însă în ultimii ani nu
au mai fost găsite cuiburi, fiind considerat specie de pasaj la nivelul întregii ţări.
Exemplare tinere dar şi adulte ale acestei specii pot fi observate şi în perioada de
vară, însă nu s-au dovedit a fi cuibăritoare. Exemplare adulte şi juvenile au fost
observate adeseori, în lunile de vară, venind dinspre Republica Moldova, unde
presupunem că specia cuibăreşte.
Ordinul Strigiformes cuprinde speciile de păsări răpitoare de noapte. Acest
ordin nu prezintă reprezentanţi specifici zonelor umede, însă pot fi observate trei
specii în astfel de ecosisteme (ciuful de pădure – Asio otus, ciuful de câmp – Asio
flammeus şi cucuveaua – Athene noctua). Dintre ele doar două cuibăresc în regiu-
nea Moldovei, implicit şi în zonele umede dar prezenţa lor nu este influenţată de
apă, ci şi de alţi factori. Ciuful de pădure este o specie comună, cu o largă răspân-
dire, ce cuibăreşte, în special, în arbori sau arbuşti şi, de regulă, în cuiburi de
corvide sau de stârci. Prezenţa sa în zonele umede este influenţată de locurile de
cuibărit şi de cantitatea de hrană (mamifere mici, păsări etc.). Ciuful de câmp este o
specie ce nu cuibăreşte în regiunea Moldovei dar care poate fi observat anual în
număr mic de exemplare, în special în perioada de iarnă. Nu este o specie tipică
pentru zonele umede, prezenţa sa în astfel de ecosisteme fiind influenţată de
cantitatea de hrană. Cucuveaua este o specie ce a devenit predominant antropică,
cuibărind în construcţii umane sau în anexe ale acestora. Astfel, prezenţa ei în
zonele umede este influenţată de disponibilitatea locurilor de cuibărit (clădiri, în
special cele abandonate, maluri lutoase etc.) şi de cantitatea de hrană existentă.
Ordinul Passeriformes cuprinde reprezentanţi ce ocupă o diversitate foarte
mare de habitate. Dintre numeroşii reprezentanţi ai acestui ordin există puţine
specii adaptate din punct de vedere anatomic, etologic şi fiziologic la zonele
umede. Cu toate aceste adaptări, sunt puţine specii ale Ordinului Passeriformes ce
au capacitatea de a se scufunda, de a înota (mierla de apă – Cinclus cinclus).
Majoritatea speciilor de paseriforme adaptate la condiţiile zonelor umede cuibăresc
în stuf. În regiunea Moldovei au fost identificate în perioada de reproducere şi în
pasaj: greluşel de stuf (Locustella luscinioides), greluşel de zăvoi (Locustella
fluviatilis) (Foto 91); lăcar mic (Acrocephalus schoenobaenus); lăcar de stuf
111
(Acrocephalus scirpaceus); lăcar mare (Acrocephalus arundinaceus) (Foto 92);

guşă vânătă (Luscinia svecica); piţigoi de stuf (Panurus biarmicus) (Foto 100);
presura de stuf (Emberiza schoeniculus). Sunt şi specii ce preferă arborii sau
arbuştii din zonele umede pentru construcţia cuibului. O astfel de specie este
boicuşul (Remiz pendulinus) (Foto 101, Foto 102), specie ce îşi construieşte un cuib
mai special. Acesta are formă de burduf cu un orificiu de intrare de forma tubulară.
Cuibul este suspendat de ramurile arborilor sau arbuştilor. Având în vedere
numărul mare de insecte (atât specii, cât şi indivizi) din zonele umede, acestea sunt
preferate pentru hrănire şi de specii ce trăiesc în habitate apropiate. Astfel, paleta
speciilor de paseriforme din zonele umede se diversifică foarte mult (rândunele,
codobaturi, pitulici, silvii, mărăcinari, piţigoi, presuri etc.) odată cu creşterea
numărului de insecte.
În afara celor menţionate anterior, în zonele umede putem întâlni şi specii
din alte ordine, dar nespecifice acestor tipuri de ecosisteme.
Având în vedere multitudinea de specii prezente în zonele umede,
considerăm că aceste ecosisteme au o importanţă deosebită pentru avifaună.
Privind, totodată, şi procentul (44%) reprezentat de păsările adaptate zonelor
umede, incluse în Anexa I a Directivei Păsări a Uniunii Europene, putem spune că
acestea trebuie să ocupe un loc prioritar în cercetare şi mai ales în aplicarea
măsurilor de conservare necesare.
Specii de păsări – bioindicatori pentru zonele umede
Bioindicatorii sunt utilizaţi în ecologie pentru evidenţierea unor caracteris-

tici ale ecosistemului studiat, precum şi pentru evaluarea degradării sau reconstruc-
ţiei lui (Meffe şi colab., 2002). Astfel, ei ne oferă indicii privind calitatea şi starea
ariei luate în studiu. Desigur, datele oferite de bioindicatori nu sunt complete, prin
urmare aceştia reprezintă doar semnale privind calitatea şi evoluţia ecologică a
ecosistemelor. În categoria bioindicatorilor identificăm un număr mare de grupe de
animale şi plante, însă, în continuare, vom trata doar speciile de păsări ce pot fi
folosite ca bioindicatori pentru calitatea zonelor umede, referindu-ne doar la spe-
ciile ce pot fi observate în regiunea Moldovei. Atunci când utilizăm bioindicatorii
în aprecierea calităţii unor ecosisteme, trebuie să fim atenţi la specia/speciile pe
care le avem în vedere, dar şi la eventualii factori externi ce ar putea influenţa
prezenţa sau efectivele speciei/speciilor luate în studiu.
Păsările sunt un grup taxonomic ce se pretează la monitorizare, deoarece
ecologia lor este relativ cunoscută (fiind una dintre cele mai vechi grupe de
112
animale studiate) iar relaţiile dintre comunităţile de păsări şi asociaţiile vegetale

sunt demonstrate (Petty & Avery, 1990). Păsările sunt indicatori foarte buni pentru
structura, dimensiunea şi extinderea vegetaţiei; pentru creşterea sau scăderea
nivelului de apă, precum şi pentru perioadele în care acestea au loc (Finch, 1991;
Wakeley & Roberts, 1994); pentru calitatea apei (Hoyer & Canfield, 1994);
precum şi pentru deranjul antropic, în zona studiată (Craig & Barclay, 1992; Larsen
şi colab, 2010). Ele sunt folosite atât pentru caracterizarea sănătăţii unui ecosistem
sau pentru verificarea managementului aplicat, cât şi pentru verificarea reuşitei
unei acţiuni de renaturare sau chiar de creare a unei arii seminaturale. Sunt uşor de
localizat, fapt ce permite colectarea datelor într-un timp mai scurt. Având în vedere
aceste aspecte, păsările pot fi bioindicatori foarte buni pentru diferite tipuri de
ecosisteme, dar şi specii-cheie pentru conservarea zonelor umede şi pentru educa-
rea oamenilor (Bibby şi colab, 2000). Tocmai aceste argumente recomandă utili-
zarea păsărilor ca bioindicatori pentru calitatea zonelor umede.
Corcodeii sunt un bioindicator foarte bun pentru procesul de eutrofizare a
apelor (Rutschke, 1987), deoarece au un răspuns pozitiv la îmbogăţirea masei de
apă cu nutrienţi. În general, acest tip de bioindicatori nu sunt utilizaţi, administra-
torii zonelor umede căutând să utilizeze doar pe cei pozitivi, care evidenţiază
ecosisteme stabile, bune din punct de vedere calitativ (Fernandez, 2005) ca un răs-
puns sau, mai bine spus, o confirmare a măsurilor implementate. Prezenţa corco-
deilor nu implică o eutrofizare imediată a apei, însă un efectiv mare al acestor
specii pe o arie restrânsă reprezintă un semnal de alarmă demn de luat în seamă.
Şi speciile de raţe şi gâşte sălbatice pot fi folosite ca bioindicatori dar de
această dată pentru deranjul antropic, în special pentru vânătoare (Paillisson şi
colab., 2002; observaţii personale). Astfel, acestea sunt prezente în număr mare atât
cantitativ, cât şi calitativ în zonele cu un deranj antropic scăzut şi, implicit, în cele
în care partidele de vânătoare sunt rare. De multe ori, putem recunoaşte ariile în
care vânătoarea se practică în mod frecvent prin comportamentul păsărilor de apă
(gâşte şi raţe, în special). În astfel de zone, atunci când păsările observă oameni,
diferiţi de cei ce îşi desfăşoară activităţile tradiţionale în aria respectivă (ciobani,
văcari, pescari etc.), se sperie foarte repede şi îşi iau zborul. Această reacţie s-a
dezvoltat ca mod de apărare la apariţia vânătorilor.
Mierla de apă şi codobatura de munte sunt specii indicatoare pentru râuri
cu o valoare ecologică ridicată, bogate în macronevertebrate acvatice şi, implicit,
nepoluate (Larsen şi colab., 2010). Se pare că ele indică şi porţiunile de râu bogate
în nevertebrate terestre, evidenţiind astfel locuri prielnice pentru alte specii de
păsări insectivore (Larsen şi colab, 2010). Având în vedere nişa trofică pe care
113
aceste specii au ocupat-o, rolul lor de bioindicatori este justificat. Totodată, indică
şi locurile cu un impact antropic scăzut, locuri cu poluare redusă sau chiar absentă.
Privit în ansamblu, un număr mare de specii de păsări, la care se adaugă şi
un număr mare de indivizi, indică un habitat sănătos din punct de vedere ecologic.
Acest lucru este argumentat de faptul că păsările au nevoie de diferite nişe
ecologice. Un ecosistem sănătos presupune o varietate mare de condiţii oferite de
topografia zonei, de hidrologie, de tipurile de sol, de vegetaţie şi de micro- şi
macrofauna existentă (McKilligan, 2005). Astfel putem spune că un ecosistem
sănătos este heterogen, fapt ce oferă un număr mare de astfel de nişe ecologice. Un
ecosistem poluat, antropizat tinde să se uniformizeze, fapt ce duce la descreşterea
numărului de nişe ce le poate oferi şi implicit la reducerea numărului de specii şi
indivizi pe care îi poate susţine.
În multe cazuri, pentru a beneficia la maxim de calitatea de bioindicatori a
păsărilor, trebuie să efectuăm studii la nivel biochimic. Păsările, fiind de multe ori
pe o poziţie aproape sau chiar în vârful piramidei trofice, adună în corpurile lor,
prin prada pe care o consumă, substanţe nocive (metale grele, compuşi organici ce
conţin clor etc.), poluanţi din mediul în care trăiesc. Astfel, pentru studierea
concentraţiei acestor substanţe şi apoi cuantificarea poluării în aria luată în studiu,
trebuie să analizăm concentraţia lor la nivelul penelor, cojilor de ouă, grăsimilor etc.
Uliganul pescar este un foarte bun indicator pentru medii contaminate cu
diverse substanţe nocive, deoarece acumulează foarte repede astfel de compuşi prin
hrana (peşte) pe care o consumă. Fenomenul a fost demonstrat odată cu declinul
populaţiei din Statele Unite ale Americii (1940-1970), populaţia refăcându-şi
efectivul după interzicerea utilizării DDT-ului (Ogden, 1977). Este posibil ca
tocmai utilizarea îndelungată a DDT-ului, la nivelul ţării noastre, să fie una din
cauzele principale ale dispariţiei populaţiei cuibăritoare în cazul acestei specii.
În această postură, de bioindicator pentru metale grele, compuşi organici ce
conţin clor şi alte substanţe toxice, se află numeroase specii din grupul mare al
păsărilor. Având în vedere capacitatea apei de a antrena substanţele de la nivelul
plantelor, de pe sol sau chiar din substrat şi de a le purta către o suprafaţă de apă
liniştită (lac, mare etc.), aceste substanţe toxice folosite în agricultură se vor regăsi
şi în mediile acvatice din apropiere şi implicit în vieţuitoarele din aceste medii. Prin
urmare nu este nevoie să deversăm substanţe nocive în apă, ci este suficient să
tratăm culturile agricole cu ele şi cu siguranţă vor ajunge în mediile acvatice.
114
DISTRIBUŢIA SPECIILOR DE PĂSĂRI ŞI A
HABITATELOR ÎN ZONELE UMEDE ALE MOLDOVEI
În perioada 2008-2010 am avut în vedere derularea unui program în care s-

a urmărit estimarea diversităţii avifaunistice din zonele umede ale Moldovei. Ca
urmare, s-a realizat o bază de date cu privire la ornitofauna zonelor umede
existente în Moldova, prima de acest fel pentru regiune. În această bază de date au
fost menţionate, pentru fiecare sit vizitat, speciile de păsări observate, numărul de
exemplare, habitatul în care au fost identificate, perioada şi, acolo unde a fost
posibil, s-au determinat vârsta şi sexul păsărilor identificate. Întocmirea unei baze
de date s-a dorit a fi o continuarea a semnalărilor, cu caracter general, existente în
literatura de specialitate (Dombrovski, 1946; Linţia, 1954, 1955, a, b; Munteanu,
2000; Feneru, 2002; Gache, 2002; Rang, 2002, Trelea, 2002; Burghelea, 2010;
Mariş, 2008) pentru a evalua evoluţia şi statusul actual al ornitofaunei zonelor
umede, în contextul alinierii ţării noastre la Directivele Europene (Directiva Păsări,
79/409 EEC şi Directiva Habitate, 92/43 EEC). În contextul încălzirii globale
(Moller şi colab., 2006) şi neîndeplinirii cerinţelor de conservare a biodiversităţii
pe plan european, până în 2010 (www.birdlife.org), am realizat o amplă analiză a
diversităţii avifaunistice pentru a aduce argumente la impunerea unor planuri de
management coerente, care să ţină seama atât de mediul înconjurător, cât şi de
cerinţele dezvoltării economice a ţării noastre.
S-au realizat observaţii în 84 de zone umede, dintre care 50 de situri aflate
în bazinul hidrografic al râului Prut şi 34 de situri situate în bazinul hidrografic al
râului Siret (Tabel 5). La aceste situri se mai adaugă observaţiile din 83 de
localităţi adiacente zonelor umede studiate şi alte peste 30 de locaţii din apropierea
acestora (păduri, păşuni, fâneţe etc.). Astfel ajungem la un total de peste 200 de
locaţii în care s-au efectuat observaţii.
Tabel 5: Situaţia siturilor vizitate, repartizate pe cele două mari bazine hidrografice
(Prut şi Siret)
Nr. crt. Bazinul râului Prut Bazinul râului Siret

1 Cârja-Maţa-Rădeanu Eleşteiele Măxineni
2 Ferma Piscicolă Forăşti Ferma Piscicolă Budeşti
3 Ferma Piscicolă Larga Jijia Lacul Bâtca Doamnei
115

4 Ferma Piscicolă Şovârca Lacul Bicaz
5 Ferma Piscicolă Vlădeni Lacul Bucecea
6 Ferma Piscicolă Vlădeşti – Oancea Lacul Cătuşa
7 Iazul Contaş Lacul Cuibul Vulturilor
8 Iazul de la Axinte Lacul Dragomirna
9 Lacul Balinţi Lacul Gărleni
10 Lacul Belceşti – Plopi Lacul Lateş
11 Lacul Berzec Lacul Lilieci (Iteşti)
12 Lacul Blăndeşti Lacul Mânjeşti
13 Lacul Brateş Lacul Melina
14 Lacul Bulbucani Lacul Negreşti
15 Lacul Cărguiata Lacul Pângăraţi
16 Lacul Chiriţa Lacul Răcăciuni
17 Lacul Coarnele Caprei Lacul Râpa Albastră
18 Lacul Cordăreni Lacul Rogojeşti
19 Lacul Cucuteni Lacul Puşcaşi
20 Lacul din Grădina Botanică Iaşi Lacul Sascut – Bereşti
21 Lacul Dracşani Lacul Siret-Bărăgan
22 Lacul Dragalina Lacul Soleşti
23 Lacul Focuri Lacul Tălăbasca
24 Lacul Găgeşti Lacul Trifeşti
25 Lacul Glăvăneşti Lacul Vaduri
26 Lacul Gropniţa Lacul Zătuna
27 Lacul Gurguiata (Belceşti) Lacurile Bacău
28 Lacul Hălceni Lacurile Fălticeni
29 Lacul Hăneşti Lunca Siretului (Mirceşti)
30 Lacul Iezăr Lunca Sucevei (Bilca)
31 Lacul Leahu – Nacu Lunca Sucevei (Dorneşti – Măneuţi)
32 Lacul Mălăieşti Lunca Suceviţei
33 Lacul Mileanca Lunca Suceviţei (Cracu Morii)
34 Lacul Negreni Zona umedă Ochiuri
35 Lacul Pochina
36 Lacul Podu lloaiei
37 Lacul Popeni
38 Lacul Poşta Elan
39 Lacul Rădeni – Roşcani
40 Lacul Stănceni
41 Lacul Stăuceni
116

42 Lacul Tansa (Belceşti)
43 Lacul Tătărăşeni
44 Lacul Vlăscuţa
45 Lacul Vorniceni
46 Lacurile Havărna – Hudeşti
47 Lunca Prutului (Bălătău-Teiva)
48 Mlaştina Miletin
49 Pruteţul Bălătău
50 Zona umedă Ciobârciu
Total situri
50 34
Prin investigarea zonelor acvatice s-a putut contura o imagine de ansamblu

asupra ornitofaunei şi a habitatelor existente în regiunea Moldovei. Pentru analiza
biodiversităţii din zonele umede am luat în calcul doar datele ce privesc ecosis-
temele acvatice.
În baza de date ornitofaunistică, concepută în acest sens, sunt înregistrate
până în prezent peste 6000 de intrări cu un număr total de 201 specii, ceea ce
reprezintă 52% din totalul înregistrat în România. În decursul observaţiilor au fost
înregistraţi 257075 indivizi (Tabel 6; Tabel 7).
Tabel 6: Situaţia observaţiilor ornitologice din zonele umede ale Moldovei
Bazin hidrografic Număr total specii păsări Număr total indivizi păsări
Siret 149 127302
Prut 186 129773
Tabel 7: Numărul total de specii şi numărul total de exemplare pentru fiecare

dintre cele două bazine hidrografice
Nr. sp. Nr. ex. Nr. sp. Nr. ex. Nr. sp. Nr. ex.
migraţie migraţie cuibărit cuibărit iernat iernat
Prut
146 54249 121 14588 104 60936
Siret
92 23020 81 6057 83 98225
117
În general, zonele umede din Moldova adăpostesc un număr ridicat de

specii (201), circa 52% din fauna ornitologică a României (http://milvus.ro/RO/
birds-of-romania), care totalizează astăzi 392 de specii de păsări semnalate, la care
se adaugă 13 cu un statut incert pentru România. Trebuie subliniat, că, pe lângă
locurile de cuibărire, de refacere a rezervelor energetice, zona Moldovei adăpos-
teşte 134 de specii de păsări cuibăritoare (Tabel 7). Totalul speciilor cuibăritoare
din zona studiată, comparativ cu Delta Dunării, reprezintă aproximativ 82%.
Considerăm că zonele umede ale Moldovei pot fi integrate într-un sistem de moni-
torizare a avifaunei, în strânsă legătură cu cea din Rezervaţia Biosferei Delta
Dunării, întrucât aceste ecosisteme reprezintă o prelungire fidelă a condiţiilor
ecologice existente în deltă. Multe dintre speciile de păsări (ex. pelicanul comun,
codalbul) vizitează ambele zone pentru hrănire, de aceea zonele umede din
Moldova nu pot fi tratate fără a fi puse în legătură cu cele din Delta Dunării.
Numărul de specii identificate pe Valea Prutului este evident mai mare
decât cel din bazinul Siretului (Figura 30). Trebuie precizat însă că există specii de
păsări care au fost observate în bazinul Prutului şi care nu sunt prezente în cel al
Siretului şi invers. Mierla de apă (Cinclus cinclus) este o specie caracteristică
zonelor montane, care se regăseşte deci în bazinul Siretului şi nu poate fi întâlnită
în bazinul hidrografic al Prutului. Guşa vânătă (Luscinia svecica) a fost identificată
pe Valea Prutului, iar datele de până în prezent nu reconfirmă prezenţa acestei
specii în bazinul Siretului.
Tabel 8: Numărul total de specii şi numărul total de exemplare pentru fiecare

sezon observat în perioada 2008-2010
Nr. sp. Nr. ex. Nr. sp. Nr. ex. Nr. sp. Nr. ex.
migraţie migraţie cuibărit cuibărit Iernat iernat
164 77269 134 20645 114 159161
118
200
180
160
140
Număr de specii
120
100 Bazin
80 Bazin
60
40
20
0
Figura 30: Numărul de specii prezente în bazinele râurilor Prut şi Siret
Diversitatea speciilor de păsări a fost analizată având în vedere existenţa

celor două bazine hidrografice mari în zona Moldovei: Prut şi Siret. Pentru aceasta
am calculat indicele de diversitate Shannon – Wiever (Figura 31). Am recurs la
compararea celor două bazine întrucât ele oferă condiţii diferite pentru speciile de
păsări, luând în calcul aproximativ aceleaşi unităţi de probă, pentru cele două zone.
În general, în bazinul Siretului există 27 de lacuri de acumulare şi puţine zone
inundabile, bălţi, eleşteie. Impactul antropic este mai scăzut decât pe valea Prutului
(Figura 27). Bazinul Prutului este reprezentat în special de eleşteie, bălţi, zone
inundabile, în judeţele Vaslui şi Galaţi. Pe de altă parte, în bazinul Prutului, zonele
mlăştinoase, cele inundabile sau luciurile de apă puţin adâncă au suprafeţe mai
mari decât cele din bazinul hidrografic al Siretului. Ponderea ecosistemelor
naturale pe valea Prutului este de numai 16% (Figura 27).
S-a observat că zonele umede inventariate asigură spaţiul ecologic pentru
existenţa unei diversităţi ridicate a păsărilor, mai ales pentru speciile cuibăritoare şi
cele migratoare (Figura 32). Ornitofauna râului Prut prezintă în general o diver-
sitate mai mare decât cea a râului Siret, întrucât există o multitudine de suprafeţe
care se inundă periodic şi asigură locuri de popas şi hrănire pentru păsări (ex. zona
Gorban, bălţile din aval de Fălciu, zona Vlădeşti – Oancea, iar mai în nord zona
Rădăuţi-Prut). Diversitatea şi echitabilitatea mai ridicată din perioada de cuibărit în
119
bazinul Siretului s-ar explica nu prin numărul mai mare de specii (Tabel 7), ci mai
ales printr-un echilibru populaţional mai mare pentru comunităţile de păsări ce se
reproduc în acest bazin hidrografic.
Figura 31: Diversitatea Shannon – Wiever şi echitabilitatea corespunzătoare

pentru perioadele de iernare, cuibărit şi migraţie a păsărilor în bazinele hidrografice
ale râurilor Prut şi Siret.
120
Figura 32: Diversitatea şi echitabilitatea totală calculată pentru bazinele

râurilor Prut şi Siret
Considerăm că diversitatea ridicată din timpul perioadelor de reproducere,

migraţie şi iernare şi monitorizarea în viitor a comunităţilor de păsări prin aplicarea
unor măsuri de management conservativ corespunzător poate fi menţinută sau, de
ce nu?, chiar îmbunătăţită, astfel încât biodiversitatea regiunii să devină un punct
de reper pe plan european. Rezultatele ştiinţifice trebuie integrate cu nevoile creş-
terii economice astfel încât dezvoltarea durabilă să nu rămână doar un deziderat, ci
să devină un fapt concret. Cele descrise mai sus nu fac decât să sublinieze faptul că
regiunea Moldovei poate deveni un model european pentru conservarea şi dezvol-
tarea durabilă, prin aplicarea unor măsuri de sustenabilitate biologică şi economică.
Relaţia ecologică dintre prezenţa păsărilor şi tipurile de habitate existente
în zonele umede a fost studiată la nivel ecosistemic, obţinându-se rezultate statis-
tice ce indică lipsa unei corelaţii semnificative între gradul de heterogenitate a
habitatelor din zonele umede şi diversitatea specifică a ornitofaunei înregistrate.
Studiile realizate până în prezent asupra păsărilor în reţeaua de mlaştini arată că
adesea ele sunt absente în habitate corespunzătoare iar prezenţa lor este legată de
valoarea şi configuraţia spaţială a habitatelor (Norris & Pain, 2005).
Pentru acest obiectiv au fost alese şase zone umede reprezentative pentru
estul României: Cârja I – 470 09’ 15,93” N; 280 07’ 12,87” E (judeţul Vaslui),
Ciobârciu – Costuleni – 470 02’ 49,63” N; 270 51’ 45,06” E , Sârca – Podu Iloaiei –
470 12’ 20,20” N; 270 15’ 16,58” E, Larga Jijia – 470 21’ 10,69” N; 270 22’ 21.07”
121
E, Vlădeni – 470 24’ 19,58” N; 270 18’ 36,34” E, Hălceni – 470 25’ 32,72” N; 270
16’ 15,12” (judeţul Iaşi), care sunt diferite între ele în ceea ce priveşte diversitatea
habitatelor. Descrise succint, zona umedă Cârja I, aflată la graniţa judeţelor Vaslui
şi Galaţi, prezintă o multitudine de habitate (12 tipuri). Celelalte zone prezintă, în
ordine, 8, 9, 8, 8 şi respectiv 7 tipuri de habitate (Figura 33). Zonele alese prezintă
un impact antropic, un management al nivelului de apă, precum şi o utilizare a
resurselor acvatice diferite. Tocmai din aceste cauze au fost alese pentru a analiza
relaţia dintre heterogenitatea zonelor umede şi cea a avifaunei identificate.
Zonele respective au fost monitorizate avifaunistic, prin efectuarea unor
transecte în bandă cu lungimi de 5 km, între 2008-2010, în fiecare din sezoanele
fenologice, cu o frecvenţă medie de ieşiri în teren, odată la 2 luni. Habitatele au
fost analizate din trei perspective pentru a reliefa importanţa lor în viaţa păsărilor şi
pentru a crea un suport faptic măsurilor de conservare viitoare. Evaluarea habitate-
lor a avut în vedere: 1. Tipurile de habitate determinate conform unor considerente
biogeografice, fitocenologice, impactul antropic, utilizarea terenului, afinitatea unor
comunităţi de păsări pentru anumite biotopuri (Tucker & Evans, 1997); 2. identifi-
carea habitatelor fitocenologice, la care am adăugat luciul de apă; 3. tipurile de
habitate conform utilizării terenului (sistemul Corine Land Cover – sistemul
informatic de ocupare a spaţiului biofizic, detaliat de Agenţia Europeană a Mediului,
afiliată Uniunii Europene).
1. În zonele umede am identificat următoarele habitate în care au fost
observate păsările: apă, arboret, pădure, tufăriş, pajişte, păpuriş, stufăriş, mlaştină,
dig (incluzând şi podurile), drum, teren agricol, vie, plantaţie, antropic (localitate,
fire curent electric ş.a.), precum şi cele observate în zbor. În urma prelucrării
datelor, prin aplicarea testului Chi2 de asociere (după Dytham, 2006, Zamfirescu &
Zamfirescu, 2008;) cu ajutorul programul XLSTAT v. 2009, am observat că între
tipurile de habitate (determinate conform criteriilor pentru ariile de importanţă
avifaunistică europeană, ce se regăsesc în Tucker & Evans, 1997 şi Papp &
Fântână, 2008 şi care au la bază criterii biogeografice, tipurile de vegetaţie, comu-
nităţile de păsări, utilizarea terenului) şi prezenţa speciilor de păsări se stabileşte o
asociere statistic demonstrată (p<0,0001) (Tabel 9). Acest rezultat evidenţiază
importanţa habitatelor în care trăiesc păsările observate. Totodată, starea bună de
conservare a habitatelor inventariate favorizează o diversitate avifaunistică mare.
Lipsa existenţei unei asocieri între prezenţa calitativă şi cantitativă a speciilor de
păsări şi habitate ar fi putut indica faptul că zonele umede investigate nu reprezintă
locuri propice pentru păsările observate şi că existenţa speciilor este întâmplătoare
122
în anumite zone. Totuşi, în cele ce urmează vom demonstra că acest tip de asociere
este atipică, faţă de cazurile obişnuite.
Tabel 9: Testul Chi2 de asociere între tipurile de habitate şi prezenţa speciilor de

păsări.
Cârja
χ2 (Valoarea observată) 31470,363
χ2 (Valoarea critică) 1314,770
Grade de libertate 1232
p < 0,0001
α 0,05
Costuleni
p < 0,0001
α 0,05
Sârca - Podu Iloaiei
p < 0,0001
α 0,05
Larga Jijia
p < 0,0001
α 0,05
Vlădeni
p < 0,0001
α 0,05
Hălceni
123

p < 0,0001
α 0,05
2. Avifauna zonelor umede a fost analizată în strânsă legătură şi cu tipurile de

habitat existente în zonele umede, determinate după criterii fitocenologice (Tabel
10). Astfel au fost identificate 15 tipuri de habitate, la care am adăugat şi luciul de
apă, întrucât multe din speciile de păsări îşi duc viaţa pe acest tip de substrat.
Acestea ar putea fi considerate ca subtipuri ale unor habitate mai mari, însă am
preferat această „detaliere” pentru ca publicul cititor mai puţin avizat să înţeleagă
faptul că fiecare comunitate vegetală poate prezenta anumite caracteristici care, la
rândul lor, pot influenţa diversele grupe de organisme care îşi desfăşoară existenţa
în legătură cu grupările de plante. Astfel, vegetaţia acvatică observată în cursul
cercetărilor de teren a fost divizată, mai întâi, în vegetaţie plutitoare (natantă) şi
vegetaţie emergentă. Pentru vegetaţia plutitoare s-au utilizat 3 subgrupe: 1 – vegetaţie
edificată de plante în general fixate de substrat, cu aparat foliar de dimensiuni
relativ mari (Nymphaea alba, Nymphoides peltata, Potamogeton natans); 2 – vege-
taţie dominată de feriga acvatică Salvinia natans (peştişoara) (Foto 11); 3 – comu-
nităţi cu lintiţă (Lemna sp.), care uneori ocupă suprafeţe mari, cu un grad mare de
acoperire a luciului de apă, adesea de 100%. Lintiţa este folosită în alimentaţia
unor animale, dar atunci când aceste grupări sunt foarte dense devin dăunătoare,
deoarece împiedică pătrunderea luminii în profunzime, iar prin descompunere duc
la acumularea unor cantităţi însemnate de hidrogen sulfurat, toxic pentru peşti
(Chifu şi colab. 2006). Sub titulatura de vegetaţie emergentă am inclus acele gru-
pări de plante care se ridică peste nivelul apei, altele decât stufărişurile şi
păpurişurile: 1 – fitocenozele cu Polygonum hydropiper (Foto 16), Bidens tripartita şi
Echinochloa crus-galii – se dezvoltă la marginea bălţilor şi a apelor curgătoare,
având un caracter amfibiu. Uneori ocupă suprafeţe însemnate pe luciul de apă (mai
ales Polygonum hydropiper), motiv pentru care le-am inclus în această categorie
(de ex. la Cârja – observaţii pesonale); 2 – fitocenozele dominate de specia
Schoenoplectus lacustris, care pot forma fie grupări compacte, de dimensiuni
variabile, fie benzi relativ înguste la marginea celor de stuf, în apele stagnante cu
adâncimi mai mari (Chifu şi colab. 2006). În categoria pajiştilor higrofile (înca-
drate în ordinul Magnocaricetalia elatae) am inclus rogozurile, edificate de diferite
specii ale genului Carex, grupări vegetale instalate pe soluri cu un conţinut ridicat
de apă, supuse adesea inundaţiilor periodice. Pajiştile mezofile reunesc vegetaţia
124
ierboasă caracteristică în principal clasei Molinio – Arrhenatheretea, instalată pe

soluri cu un conţinut moderat de apă. Deşi aparent nu îşi au locul într-o descriere a
vegetaţiei zonelor umede, pajiştile xerice (care se instalează pe soluri mai mult sau
mai puţin uscate) sunt prezente în apropierea unor suprafeţe acvatice din zonele de
câmpie şi colinare. Instalarea lor este favorizată, pe de o parte, de climatul general
al acestor zone, dar şi de unele caracteristici microstaţionale (pantă mai accentuată,
care favorizează scurgerea rapidă a apei din precipitaţii, soluri care reţin cantităţi
mici de apă, diferenţa de nivel faţă de apă – mai ales în cazul bazinelor acvatice
artificiale etc.). Adesea, aceste pajişti, ca şi multe dintre cele mezofile, sunt degra-
date, urmare a păşunatului sau a faptului că sunt limitrofe unor terenuri agricole.
Vegetaţia ruderală cuprinde buruienişurile instalate mai ales ca urmare a influenţei
factorului antropo-zoogen (depozitarea gunoaielor, păşunat, utilizarea bazinelor
acvatice ca sursă de apă pentru adăparea vitelor etc.).
Pentru cele 6 zone umede prezentate ca studiu de caz, acolo unde este
prezentă în suprafaţa de zonă tampon, majoritatea vegetaţiei forestiere provine din
plantaţii (păduri sau aliniament de arbori pe malul iazurilor sau râurilor - Foto 22).
Plantaţiile forestiere au fost diferenţiate în două categorii: de foioase şi de răşinoa-
se. Plantaţiile de foioase observate sunt constituite în principal din plop alb
(Populus alba), frasin (Fraxinus sp.), diverse specii de sălcii, dar şi din salcâm
(Robinia pseudoacacia) (Foto 19). Plantaţiile de salcâm ajung uneori până la malul
iazurilor (de ex. la Vlădeni). O plantaţie de conifere (cu pin negru – Pinus nigra –
Foto 20) a fost observată la Podu Iloaiei. Am optat pentru considerarea acestei
plantaţii ca un microhabitat distinct datorită caracterului atipic pentru această zonă
de vegetaţie, fizionomiei diferite a grupărilor de răşinoase faţă de cele de foioase
(tip de coronament, grad de umbrire, faptul că păstrează frunzele şi în sezonul rece
etc.), dar şi pentru că, în timp, prin acumularea şi descompunerea cetinei, pot duce
la acidifierea substratului şi modificarea compoziţiei floristice a fitocenozelor
iniţiale. Aliniamentele de arbori cuprind în principal plopi (Populus alba, P. x
canadensis) şi sălcii (Salix alba, S. viminalis, S. elaeagnos etc). Tufărişurile pot fi
atât spontane (grupări cu cătină roşie – Tamarix ramosissima, măceşi – Rosa sp. etc.),
cât şi provenite din plantaţii cu rol de protecţie, mai ales pe marginea digurilor.
125
Tabel 10: Tipuri de habitate fitocenologice.

Legendă: Vegetaţie plutitoare 1. – comunităţi cu Nymphaea alba, Potamogeton natans;
Vegetaţie plutitoare 2 – comunităţi cu Salvinia natans; Vegetaţie plutitoare 3 – comunităţi cu Lemna minor,
L. trisulca; Vegetaţie emergentă 1 – comunităţi cu Bidens tripartita, Echinochloa crus-galli şi Polygonum
hydropiper; Vegetaţie emergentă 2 – comunităţi cu Glyceria maxima şi Schoenoplectus lacustris.
Nr. crt. Habitate

1 stuf
2 pajişte xerică
3 păpuriş
4 plantaţie foioase
5 plantaţie conifere
6 vegetaţie plutitoare 1
8 vegetaţie emergentă 1
9 vegetaţie emergentă 2
11 vegetaţie ruderală
12 pajişte mezofilă
13 pajişte higrofilă
14 tufărişuri
15 culturi agricole anuale
16 luciul de apă
Pentru o observa dacă există o relaţie de proporţionalitate între numărul de

specii din zonele investigate şi numărul de habitate a fost aplicat cu ajutorul
programului statistic XLSTA v. 6.3, testul de corelaţie non-parametrică Spearman.
Între numărul de specii şi numărul tipurilor de habitate floristice s-a găsit o corela-
ţie nesemnificativă (R2 Spearman=0,48, p=0,316, Tabel 11, Figura 33). Graficul
arată o împrăştiere a punctelor (număr de habitate; număr de specii), ceea ce
demonstrează că heterogenitatea zonelor umede, analizate din punct de vedere al
vegetaţiei, nu influenţează, decât într-o mică măsură, statistic nesemnificativ, pre-
zenţa speciilor de păsări. Vegetaţia identificată este reprezentată de anumite plante,
unde se găsesc anumite tipuri de fructe, seminţe, unde vieţuiesc anumite specii de
nevertebrate sau vertebrate şi unde configuraţia sa favorizează sau nu locurile de
cuibărit pentru speciile de păsări. Păsările se dovedesc a fi foarte versatile în
adaptarea la diferite tipuri de vegetaţie, foarte puţine dintre ele fiind strict legate
de existenţa numai a unei anumite nişe ecologice în spaţiul ecologic al zonelor
126
umede (exemplu: boicuşul – Remiz pendulinus, nu cuibăreşte decât în cuiburi ţesute

din lână, păr de animale, plante moi, flori de salcie şi atârnat de crengile sălciilor).
Tabel 11: Testul de corelaţie între numărul tipurilor de habitate

fitocenologice şi numărul de specii identificate în cele şase zone umede.
Matricea de corelaţie (Spearman):

Variabile Număr specii Nr. diferite habitate
Număr specii 1 0,698
Nr. diferite habitate 0,698 1
p-valoare:
Coeficientul de determinare (Spearman):
115
Hă
110 Larga Jijia
Podu Iloaie
105 Vlădeni
Număr specii
100 Cârja
95
90
85 Costuleni
80
7 8 9 10 11 12
Figura 33: Corelaţia dintre numărul de habitate şi numărul de specii
127
Rezultatele obţinute mai sus ne demonstrează că în analiza şi eforturile de

conservare ale păsărilor nu este suficient să se determine biodiversitatea şi asociaţia
vegetală preferată ori biotopul preferat, fiind necesară o analiză mai amplă, aşa
cum am demonstrat anterior, care să se bazeze şi pe factorii biogeografici, utili-
zarea terenului, relaţiile dintre comunităţile de păsări, impactul antropic.
Pentru a reliefa relaţia dintre habitate şi păsări, se impun unele consideraţii
de ordin general, cu menţiuni privind speciile de păsări frecvente sau foarte rare,
prezente în zonele umede ale Moldovei. Una dintre cele mai importante cerinţe ale
habitatelor din zonele umede o reprezintă menţinerea integrităţii lor ca locuri de
popas pentru păsările migratoare. Păsările migratoare depind în mare măsură de
productivitatea zonelor umede de popas pentru a-şi constitui suficiente rezerve
energetice în fiecare din etapele migraţiei. Mai ales pentru păsările migratoare pe
distanţe lungi, pierderea sau distrugerea unei singure zone umede de popas poate
cauza o reducere drastică a populaţiilor respective de păsări, care vor avea locurile
de odihnă la distanţă prea mare unul de celălalt.
Zonele de apă fără vegetaţie sunt importante pentru 35% din speciile
protejate (specii ce fac obiectul Anexei 1 a Directivei Păsărilor – Birds Directive
409/1979), în speţă 43 de păsări (Tucker & Evans, 1997). Mai mult de 15 specii, ca
de exemplu pelicanii, Pelecanus crispus şi P. onocrotalus, preferă zone largi de
apă, deschise, fără vegetaţie. Totuşi, cele mai multe specii preferă zonele cu apă,
mai puţin extinse, care prezintă un grad mare de acoperire cu vegetaţie, unde
cuibăresc şi se hrănesc. În opinia noastră, zonele de ecoton din zonele umede sunt
cele mai importante în menţinerea unei diversităţi avifaunistice ridicate. Ele pot
asigura schimbul de materie şi energie între diferitele nişe ecologice existente.
Aceste zone sunt importante pentru specii ca: stârcul galben – Ardeola ralloides,
stârcul roşu – Ardea purpurea, toţi cresteţii şi cârstelul de apă, sau specii de raţe:
raţa cârâitoare – Anas querquedula (Foto 34).
Adâncimea apei este un factor important pentru speciile prioritare,
deoarece influenţează disponibilitatea resurselor de hrană. Majoritatea speciilor ce
trăiesc la malul apei, stârci, cresteţii şi limicole (ciocîntors – Recurvirostra avosetta,
sitarul de mal – Limosa limosa, fluierarul cu picioare roşii – Tringa totanus) au
nevoie de zone cu apă puţin adâncă sau cel puţin de ape la care adâncimea să
crească gradual. De asemenea, păsările sunt strâns dependente de vegetaţia emer-
gentă ce se dezvoltă în aceste zone. În general, în zonele umede din Moldova,
păsările se concentrează în capătul lacurilor sau sub forma unor benzi, acolo unde
128
apa este puţin adâncă şi unde pot ajunge cu uşurinţă atât la stratul pelagic, cât şi la
cel bental.
O apă cu adâncime ceva mai mare, moderată, este nefavorabilă existenţei
unei vegetaţii emergente dar suportă o vegetaţie acvatică subemergentă, preferată
de lebăda de vară – Cygnus olor (Foto 31) sau de raţele scufundătoare (Aythya
spp.). Speciile ce se hrănesc cu nevertebrate bentice şi peşti din apele deschise
preferă ape mai adânci. O apă mai adâncă, ce depăşeşte 2 m, este preferată de
puţine din speciile de păsări prioritare. Apele mai adânci sunt improprii pentru
păsările ce se hrănesc din bentos iar populaţiile de peşti pot fi sărace în lacurile
foarte adânci.
Aproximativ 80% din păsările prioritare apar în zonele umede cu ape
stătătoare şi marea majoritate preferă acest tip de ecosistem (Tucker & Evans,
1997). 35% se întâlnesc în habitate cu ape lent curgătoare, dar nici una din acestea
nu preferă condiţiile din astfel de zone. Doar trei specii au afinitate pentru apele
repezi şi doar Cinclus cinclus este strict restricţionată la acest tip de ecosistem.
Nivelul trofic al apelor are efecte profunde asupra comunităţilor acvatice
de plante şi animale, precum şi asupra speciilor prioritare. În general, eutrofizarea
apei poate determina acumularea de resurse trofice abundente. Eutrofizarea
moderată realizată în mod artificial de om poate avea un efect pozitiv asupra
păsărilor, întrucât stimulează producţia de resurse trofice. De asemenea, poate fi
nefavorabil pentru păsările ce preferă ape clare, fapt constatat pentru mai mult de
20 de specii de păsări incluse în Anexa I a Directivei Păsări. Un nivel ridicat al
eutrofizării artificiale poate conduce la un declin catastrofic al hranei păsărilor,
constituită din plante subemergente, peşti, nevertebrate, şi chiar al păsărilor înseşi.
Al doilea factor major ce influenţează viaţa păsărilor este vegetaţia. Vege-
taţia emergentă, în special stufăriile, sunt importante pentru stârci, raţe, cresteţi şi
paseriforme. Densitatea şi înălţimea vegetaţiei preferate de păsări variază mult,
ceea ce indică importanţa menţinerii unui mozaic de habitate în zonele umede.
Interesant este că, în zonele umede din Moldova, diversitatea habitatelor este ridi-
cată, după cum am arătat. Mozaicul habitatelor este asemănător celui deltaic. Inte-
grarea într-un sistem de management conservativ al zonelor umede din Moldova,
împreună cu cele din deltă se impune mai mult ca oricând, pentru ca ecosistemele
acvatice să nu se degradeze şi pentru a nu trebui să se aloce bani ulterior pentru
renaturare.
Vegetaţia reprezintă şi principala sursă de hrană pentru câteva specii cum
ar fi raţa pestriţă (Anas strepera), care se hrăneşte în mod special cu plante acvatice
subemergente. Copacii şi tufărişurile, plantele emergente şi vegetaţia plutitoare pot
129
adăposti o faună de nevertebrate şi vertebrate foarte bogată şi reprezintă terenuri de

hrănire pentru multe specii de stârci, cresteţi şi paseriforme. Mlaştinile deschise,
joase, sunt importante pentru un număr scăzut de specii, cum ar fi pentru speciile
ameninţate pe plan global Anser erythropus – gârliţa mică, gâsca cu gât roşu (Branta
ruficollis) sau pentru gâşte (Anser spp.), în general. Vegetaţia zonelor umede repre-
zintă terenuri de depunere a icrelor pentru peşti şi reprezintă o sursă de insecte
pentru speciile ce se hrănesc în aer, lăstunul de mal – Riparia riparia şi rândunica –
Hirundo rustica.
Formele resurselor trofice reprezintă al treilea deziderat major în cadrul
habitatelor din zonele umede. Multe dintre păsările acvatice sunt generaliste şi se
hrănesc în special cu plante acvatice, nevertebrate sau peşti. Doar puţine specii priori-
tare de păsări sunt erbivore, aşa cum este gârliţa mică (Anser erytropus), gâsca cu gât
roşu (Branta ruficollis), în timp ce majoritatea speciilor de raţe sunt omnivore,
hrănindu-se predominant cu vegetaţie acvatică şi nevertebrate. Puţine specii de
păsări prioritare sunt specializate pe anumite grupe de nevertebrate acvatice: Cinclus
cinclus se hrăneşte cu nimfe, larve de efemeride (Baetidae) Leuctridae/Nemouridae
(plecoptere), Hydropsychidae, Limnephilidae şi Rhyacophilidae (trihoptere) (Ormerod
şi colab., 1987); Motacilla cinerea caută mai ales muşte, efemeride, gândaci,
crustacee şi moluşte; Platalea leucorodia, Recurvirostra avosetta, consumă în
special crustacee (del Hoyo şi colab., 1992). Majoritatea limicolelor se hrănesc atât
cu nevertebrate de apă, cât şi cu cele de sol. Cresteţii şi paseriformele de stuf
(Locustella luscinioides şi Acrocephalus arundinaceus) se hrănesc în primul rând
cu nevertebrate ce trăiesc pe plante, în timp ce ciovlicile (Glareola sp.), chirghiţele
(Chlidonias sp.), lăstunul de mal (Riparia riparia) şi rândunica de casă (Hirundo
rustica) se hrănesc cu insecte, din zbor.
Păsările ihtiofage sunt numeroase şi includ cufundarii (Gavia sp.), cormo-
ranul mic (Phalacarocorax pygamaeus), pelicanii (Pelecanus sp.), uliganul pescar
(Pandion haliaetus), pescărașul albastru (Alcedo atthis). Amfibienii sunt mâncaţi
de stârci, împreună cu peşti şi nevertebrate, în timp ce păsările şi mamiferele repre-
zintă hrana principală a păsărilor de pradă, cum ar fi: eretele de stuf – Circus
aeruginosus, acvila ţipătoare mare – Aquila clanga, codalbul – Haliaeetus albicilla.
Analizând separat cele şase zone umede reprezentative, am observat că

gradul heterogenităţii habitatelor nu este corelat direct proporţional cu cel al
diversităţii avifaunei. Un mozaic de habitate nu presupune şi o prezenţă calitativă şi
cantitativă mare pentru speciile de păsări. Cea mai mare diversitate specifică pentru
avifaună a fost înregistrată în zonele umede cu o heterogenitate a habitatelor
130
moderată (ex. Larga Jijia, Vlădeni), întrucât în aceste zone găsesc nişe ecologice
suficient de mari şi de diverse pentru a coexista o diversitate mare de specii,
habitatele nefiind fragmentate. În ecosistemul acvatic de la Costuleni – Ciobârciu,
unde numărul de habitate este redus (Figura 33) şi extrem de fragmentat, diversi-
tatea ornitofaunistică este scăzută. Studiul doreşte să evidenţieze, de asemenea, că
eforturile de conservare trebuie susţinute mai mult în viitor de cercetarea amănun-
ţită a habitatelor dar şi a nişelor ecologice specifice vieţuitoarelor sălbatice.
Legătura dintre tipul de vegetaţie şi numărul speciilor de păsări, prin
prelucrarea statistică, se dovedeşte a nu fi atât de puternică. De aceea am vrut să
verificăm în continuare ipoteza conform căreia configuraţia vegetaţiei şi a terenului
existent influenţează într-o măsură mult mai mare spaţiul macroecologic în care
trăiesc păsările.
3. Pornind de la premizele expuse mai sus, o a treia perspectivă a analizei

habitatelor şi comunităţilor de păsări a vizat relaţia dintre diversitatea habitatelor
din punct de vedere al utilizării terenului în zonele umede (Figura 67) şi diversi-
tatea specifică a păsărilor (calculate cu ajutorul indicelui Shannon-Wiever în
programul de statistică multivariată (MVSP – Multistatistical Variance Software
Package v.3.13).
Prelucrarea statistică în sistem GIS a celor şase zone umede analizate
(Figura 34; Figura 35; Figura 36; Figura 37; Figura 38; Figura 39) evidenţiază opt
tipuri de habitate. Zonele umede au fost analizate cu o zonă tampon de 500 m de la
marginea suprafeţelor de luciu de apă.
Dintre cele opt tipuri de habitate decelate prin utilizarea tehnologiei GIS,
cinci sunt importante din punct de vedere al vegetaţiei. Sistemul GIS prezintă unele
limitări în decelarea tipurilor de vegetaţie, având un caracter de generalizare.
Astfel, habitatul „stuf şi papură” include şi comunităţile pe care le-am încadrat la
vegetaţia emergentă 2 (descrisă în Tabel 10). Suprafeţele acvatice apar ca libere,
deşi ele pot prezenta o vegetaţie plutitoare. De asemenea, vegetaţia plutitoare care
se dezvoltă printre grupările de stuf şi papură nu este individualizată. Sub titulatura
„vegetaţie ierboasă” putem decela cel puţin trei categorii de comunităţi: higrofile,
mezofile şi xerofile. Vegetaţia forestieră reuneşte atât plantaţiile compacte de
foioase sau răşinoase, cât şi arboretele şi tufărişurile de aliniament. Suprafeţele fără
vegetaţie reprezintă o categorie care trebuie privită şi prin prisma fluctuaţiilor de
nivel al apei, depinzând şi de momentul realizării imaginilor satelitare. Astfel,
aceste suprafeţe fără vegetaţie pot fi, la un moment dat, acoperite cu apă şi chiar cu
vegetaţie. Alte suprafeţe care apar fără vegetaţie pot prezenta comunităţi incipiente
131
de plante, cum ar fi buruienişurile de pe malurile în pantă ale digurilor proaspăt

reamenajate.
În cazul acumulării Cârja, suprafeţele acvatice libere de vegetaţie şi cele
ocupate de stufărişuri şi păpurişuri sunt în proporţii relativ asemănătoare. Pe
suprafaţa apei, iar uneori şi printre grupările de stuf pot fi regăsite şi comunităţi de
plante pe care le-am încadrat în categoriile de vegetaţie plutitoare (1, 2, 3) (descrise
în Tabel 10) şi vegetaţie emergentă (1 şi 2) (descrise în Tabel 10). Vegetaţia
ierboasă cuprinde atât pajiştile higrofile, cât şi pe cele cu caracter mezofil.
Vegetaţia forestieră este constituită în principal din pădurile din lunca limitrofă a
Prutului, dar şi din aliniamentele cu sălcii şi cătină roşie (Tamarix ramosissima) de
pe marginea digurilor.
132
Figura 34: Utilizarea terenurilor în zona umedă Cârja (A. Ursu)
133
Figura 35: Utilizarea terenurilor în zona umedă Larga Jijia (A. Ursu)
Zonele umede Larga Jijia şi Vlădeni prezintă o vegetaţie relativ asemănă-

toare, singura diferenţă semnificativă fiind vegetaţia forestieră în zona de zonă
tampon, care la Larga Jijia este slab reprezentată. Pe suprafaţa apei, dar şi în zona
de mal, se găsesc grupări de stuf şi papură, cărora li se adaugă cele încadrate la
vegetaţia emergentă 2 (descrise în Tabel 10). De asemenea, suprafeţele acvatice
prezintă şi o vegetaţie plutitoare de tip 1 şi 3 (descrise în Tabel 10). Vegetaţia
ierboasă ocupă suprafeţe relativ mari (peste 40% pentru fiecare din cele două zone)
şi este reprezentată de pajişti higrofile, dar mai ales mezofile.
134
Figura 36: Utilizarea terenurilor în zona umedă Hălceni (A. Ursu)
Spre deosebire de Larga Jijia şi Vlădeni, unde suprafaţa acvatică este mult
mai fragmentată prin îndiguiri, în zona Hălceni se observă că peste 40% din aria
analizată este reprezentată de luciu de apă fără vegetaţie. Vegetaţia caracteristică
zonelor umede este cantonată în principal în apropierea digului de lângă localitatea
Hălceni, zonă în care procesele de colmatare sunt, probabil, mai intense. Se întâl-
nesc preponderent stufărişuri şi păpurişuri, dar şi vegetaţie plutitoare 1 (descrisă în
Tabel 10). În zona limitrofă acestui dig, unde s-au observat fluctuaţii ale nivelului
de apă, se află o vegetaţie ierboasă higrofilă, edificată de rogozuri, iar pe malurile
lacului, sunt pajişti mezofile. Localitatea Hălceni se află în proximitatea acestui lac,
pe mal fiind plantaţii cu salcâm. De asemenea, influenţa antropică este resimţită şi
prin buruienişurile instalate pe mal, identificându-se comunităţi însemnate edificate
de o buruiană periculoasă – Iva xanthiifolia.
135
Figura 37: Utilizarea terenurilor în zona umedă Podu Iloaiei (A. Ursu)
Comunităţile higrofile tipice sunt reprezentate, în zona Podu Iloaiei, în

principal prin stufărişuri şi păpurişuri, cantonate mai ales în zona de nord-vest.
Vegetaţia ierboasă cuprinde atât pajişti mezofile, cât şi pajişti xerofile, în mare
parte degradate prin păşunat, acestea din urmă instalate mai ales pe versantul
vestic, cu o pantă mai accentuată. Vegetaţia forestieră este constituită din plantaţii
de foioase (mai ales cu salcâm, dar şi cu plop alb în partea din aval a acumulării; cu
frasin pe versantul vestic), dar şi dintr-o plantaţie de conifere (pin negru), tot pe
malul vestic.
136
Figura 38: Utilizarea terenurilor în zona umedă Vlădeni (A. Ursu)
Zona umedă Costuleni este oarecum atipică, prin comparaţie cu cele pre-
zentate anterior. Astfel, o primă diferenţă notabilă este suprafaţă mică a luciului de
apă fără vegetaţie. De asemenea, păpurişurile sunt dominante, în detrimentul supra-
feţelor ocupate de stuf. Vegetaţia plutitoare este slab reprezentată şi este formată
din lintiţă (în principal Lemna trisulca). Vegetaţia ierboasă ocupă cea mai mare parte a
zonei, fiind dominată de pajişti mezofile, însă şi pajiştile higrofile (rogozurile) sunt
bine reprezentate, mai ales în perimetrul din partea vestică a digului central. În
urma observaţiilor personale din luna septembrie 2010, s-a constatat că terenurile
fără vegetaţie care apar pe imaginea GIS sunt malurile digurilor, care au fost recent
consolidate cu pământ. La momentul observaţiilor noastre, acestea prezentau deja o
vegetaţie de buruienişuri ruderale, care pot să fi apărut ca rezultat al păşunatului,
sau ar putea proveni din rezerva de seminţe din pământul folosit la consolidări.
137
Figura 39: Utilizarea terenurilor în zona umedă Costuleni (A. Ursu)
Heterogenitatea cea mai mică se evidenţiază în zona Costuleni, iar cea mai
mare în zona Cârja (Figura 40). În zonele Larga Jijia, Hălceni, Vlădeni şi Podu Iloaiei
se observă o repartizare relativ echilibrată a habitatelor identificate. În zona Podu
Iloaiei, însă, zonele antropizate au o pondere ridicată, ceea ce influenţează şi diver-
sitatea specifică a speciilor de păsări. În acest din urmă sit, valoarea indicelui de
diversitate avifaunistic este mai scăzută decât în celelalte trei zone menţionate.
138
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
Carja Larga jijia Halceni Podu Vladeni Costuleni
Iloaiei
Suprafeţe acvatice Stuf Iarbă Pământ Pădure Arabil Vii - livezi Zone umanizate
Figura 40: Statistica utilizării terenului în sistem Corine Land Cover pentru
cele şase zone umede analizate.
Pentru a observa care este legătura dintre heterogenitatea habitatelor şi cea

a avifaunei existente în siturile analizate s-a aplicat un test de corelaţie nepara-
metrică. Prin utilizarea unui program de statistică XLSTAT v. 2009, s-a obţinut o
corelaţie statistic semnificativă (p=0,005, R2 – coeficientul de determinare
Spearman=0,88) (Figura 41), între diversitatea speciilor şi cea a habitatelor, fapt ce
demonstrează că în analizele de distribuţie a păsărilor nu trebuie ţinut cont numai
de asociaţiile vegetale prezente şi că în zonele umede analizate ocuparea solului
(utilizarea terenului) determină în mare proporţie diversitatea calitativă şi cantita-
tivă a păsărilor, coroborată cu factorii de mediu şi cei de afinitate ai comunităţilor
de păsări. Prezenţa păsărilor este condiţionată mai ales de configuraţia terenului,
care bineînţeles că determină şi prezenţa asociaţiilor vegetale, a tipurilor de hrană
existente şi a fizionomiei teritoriilor de cuibărit.
139
Diagrama de dispersie a rangurilor în corelaţia non-parametrică

6
Speraman
Vlădeni (1,41; 0,734)
5
Hălceni (1,136; 0,379)
Indicele de diversitate a habitatelor
4 Larga Jijia (1,52; 0,727)
Podu Iloaie: (1,28; 0,593)

3
Costuleni: (1,146; 0,513)

2
1 Cârja: (1,399 0,723)
0
0 1 2 3 4 5 6
Indice de diversitate a speciilor
Figura 41: Corelaţia non parametrică între heterogenitatea tipurilor de

habitat din punct de vedere al utilizării habitatului şi diversitatea specifică a păsărilor
din zonele umede analizate (în paranteză sunt trecute valorile reale ale indicelui de
diversitate a păsărilor şi respectiv, cel al diversităţii habitatelor)
Pentru a evidenţia cum se manifestă legătura dintre heterogenitatea habita-

telor şi diversitatea speciilor de păsări observate, am analizat în programul XLSTAT v.
2009 principalele componente. Analiza principalelor componente urmăreşte să
arate care dintre combinaţiile luate în calcul explică în cea mai mare măsură
variaţia valorilor existente în interiorul setului de date.
Analiza principalelor componente, ţinând cont de numărul de tipuri de
habitate identificate după utilizarea terenului şi diversitatea păsărilor, arată că zonele
Cârja şi Costuleni, care se află la extremităţi în ceea ce priveşte heterogenitatea, nu
explică variabilitatea existentă în interiorul setului de date multivariate (Figura 42).
În schimb, la Larga Jijia, unde heterogenitatea habitatelor este una medie (mode-
rată), diversitatea păsărilor este mare şi corelaţia puternică. Considerăm că zonele
cu habitate fragmentate, cu un grad mare de diversitate a habitatelor, nu adăpostesc
diversitatea cea mai mare de păsări. Când diversitatea habitatelor este medie şi
suprafaţa lor este destul de mare se poate asigura existenţa comunităţilor de păsări
asociate. Spaţiul ecologic suficient de mare şi suprafeţele întinse de ecoton asigură
o concurenţă slabă între indivizii speciilor de păsări şi coexistenţa lor. Accesul
140
către resursele trofice şi către cele de spaţiu pentru cuibărit este asigurat mult mai
bine în cazul unei heterogenităţi moderate a habitatelor.
Figura 42: Analiza principalelor componente privind cele şase zone umede
analizate din punct de vedere al diversităţii habitatelor şi
cel al diversităţii avifaunistice.
Deşi există păreri conform cărora în conservarea biologică a speciilor de

păsări este necesar doar studiul ecologiei speciei, considerăm că protecţia păsărilor
ar trebui începută de la evaluarea habitatelor din punct de vedere al utilizării
terenului. Credem că, întâi spaţiul ecologic al păsărilor este important şi abia apoi
putem vorbi de specia în cauză. Specia nu poate fi privită în afara spaţiului în care
trăieşte. Desigur că mobilitatea lor, mult mai mare decât în cazul altor animale,
poate asigura o valoare adaptativă ridicată pentru păsări, în cazul schimbării
utilizării terenului. Numai că ecologia diferită a păsărilor prezente în zonele umede
nu poate prognoza acelaşi grad de supravieţuire pentru toate speciile. Analiza
spaţială a siturilor în care păsările vieţuiesc ar putea duce, în viitor, la desluşirea
aspectelor macroecologice şi etologice privind biologia lor. Prin acestea s-ar putea
aduce dovezi noi privind speciile de păsări care au valenţe ecologice înguste
141
(stenobionte) sau cele care manifestă, în anumite condiţii, preferinţe ecologice mai
largi (euribionte). În acest scop s-a realizat şi analiza siturilor etalon pentru zonele
umede ale Moldovei, de mai sus, aspect completat în capitolele următoare cu
detalii privind distribuţia unor specii de păsări, ştiut fiind faptul că răspândirea lor
este influenţată de ecologia acestora.
Distribuţia speciilor-cheie de păsări
Având în vedere mobilitatea foarte mare de care dispun păsările, acestea

pot acoperi areale foarte largi pe parcursul unui an. Astfel, viaţa păsărilor este
legată nu doar de teritoriile de cuibărit, ci cele de pasaj sau iernare. Aceste rute de
migraţii ale păsărilor au fost studiate în decursul timpului prin intermediul mai
multor metode. Dintre acestea, metoda cu cele mai multe rezultate este reprezentată
de ataşarea emiţătoarelor satelitare. Prin astfel de dispozitive, ataşate de pasăre, pot
fi observate rutele exacte de zbor, înălţimile şi, poate cel mai important, locurile de
hrănire folosite în timpul migraţiei. Astfel, această metodă a permis identificarea
principalelor locuri de popas folosite de păsări în drumul lor spre cartierele de
iernare. Identificarea ariilor este extrem de importantă deoarece astfel de zone
trebuie trecute sub un regim de protecţie în vederea conservării populaţiilor de
păsări migratoare. Asemenea metodele sunt foarte costisitoare. De aceea noi ne-am
axat mai ales pe observaţiile de-a lungul unor transecte sau din punct fix, astfel
încât să putem surprinde cât mai bine distribuţia spaţială a speciilor de păsări.
În Europa există 102 specii caracteristice zonelor umede, incluse în Anexa
I a Directivei Păsări (Tucker & Evans, 1997), ceea ce reprezintă 20% din păsările
ce se întâlnesc în mod obişnuit în acest continent. Totuşi, cele mai multe păsări
ameninţate se găsesc în zonele agricole (30%). Dintre speciile specifice zonelor
umede, raţa roşie - Aythya nyroca şi raţa cu cap alb – Oxyura leucocephala sunt
strâns dependente de lacurile continentale pentru perioadele de cuibărit şi iernat, în
timp ce gâsca cu gât roşu-Branta ruficollis depinde de existenţa lacurilor, în special
pentru odihnă. Patru dintre aceste specii sunt considerate ameninţate cu dispariţia
în Europa: pelicanul creţ – Pelicanus crispus, raţa porumbacă – Marmaronetta
angustirostris, raţa cu cap alb – Oxyura leucocephala şi lăcarul de pipirig –
Acrocephalus paludicola. Culicul cu cioc subţire-Numenius tenuirostris, migrator
în Europa, aparent neavând populaţii de cuibărire sau iernare pe continent, nu este
desemnat ca specie ameninţată cu dispariţia la nivel european (Tucker & Evans,
1997), dar este una dintre speciile cele mai ameninţate pe plan global, fiind
142
desemnată de IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) cu statutul

de critic ameninţată.
Din cele 102 specii ce fac obiectul măsurilor de conservare, conform
Anexei I a Directivei Păsări (Birds Directive 409/1979 – http://ec.europa.eu/
environment/nature/legislation/birdsdirective/index.en.htm), cel puţin 97 cuibăresc
în Europa. Rusia, Turcia, Ucraina şi România au cel mai mare număr de păsări. În
România există 73 de specii prioritare (http://www.sor.ro/specii_din_Romania.html).
Cel mai mare număr de păsări prioritare cuibăritoare se întâlneşte în Rusia. În afara
sezonului de cuibărit, multe din speciile ce cuibăresc în tundră sau în afara conti-
nentului folosesc zonele umede din Europa ca locuri de iernare, popas sau migraţie.
Populaţiile de păsări prezente de-a lungul râurilor nu sunt atât de nume-

roase ca cele existente în alte zone umede (Tucker & Evans, 1997). Pe cursul
superior al râurilor, de obicei, sunt prezente specii ca: ferăstraşul mare (Mergus
merganser), fluierarul de munte (Actitis hypoleucos), codobatura de munte
(Motacilla cinerea), mierla de apă (Cinclus cinclus). În zonele din aval diversitatea
avifaunistică este mult mai mare, în special în acele zone unde există populaţii
însemnate de peşte, nevertebrate asociate cu plante de apă şi vegetaţie naturală de
maluri sau diguri. Spre deosebire de păsările aflate pe cursul superior al râurilor,
cele aflate pe cursul inferior nu sunt caracteristice pentru aceste habitate, dar
reprezintă prezenţe obişnuite în mlaştini, lacuri şi câteodată în zonele umede de
coastă. Păsările tipice pentru aceste zone sunt: corcodelul mic (Tachybaptus
ruficollis), stârcul cenuşiu (Ardea cinerea), lebăda de vară (Cygnus olor), găinuşa
de baltă (Gallinula chloropus), pescărașul albastru (Alcedo atthis) şi lăstunul de
mal (Riparia riparia). În acele locuri unde vegetaţia de pe maluri este abundentă se
întâlnesc: stârcul pitic (Ixobrychus minutus), lăcarul de stuf (Acrocephalus
scirpaceus), lăcarul mare (Acrocephalus arundinaceus), lăcarul mic (Acrocephalus
schoenobaenus), presura de stuf (Emberiza schoeniculus). În zonele cu diguri este
prezent în mod constant prundăraşul gulerat mic (Charadrius dubius).
Avifauna lacurilor, pe de altă parte, este una dintre cele mai bogate din
orice habitat al Europei (Tucker & Evans, 1997), în particular, în zonele umede
mari cu o productivitate ridicată dominate atât de o vegetaţie de mlaştină emer-
gentă, cât şi de una ce înconjoară respectivele lacuri. Speciile caracteristice pentru
aceste zone în Moldova sunt: corcodeii – Podicipedifiormes, raţa mare (Anas
platyrhyncos), raţa pestriţă (Anas strepera), raţa cu ciuf (Netta rufina), raţa roşie
(Aythya ferina), raţa moţată (Aythya fuligula), lişiţa (Fulica atra), chire - Sternidae,
143
şi speciile genului Chlidonias – chirighiţe. Uliganul pescar (Pandion haliaetus) este o

pasăre caracteristică pentru aceste tipuri de ecosisteme, dar cu o prezenţă rară.
În eleşteie, unul dintre principalii factori ce controlează comunităţile de
animale îl reprezintă calitatea şi cantitatea plantelor, care pot varia de la prepon-
derenţa algelor (în lacurile cu un grad ridicat de eutrofizare), la existenţa unei
abundenţe ridicate de macrofite, până la acea situaţie în care întreaga suprafaţă de
apă este acoperită de vegetaţie emergentă. Marea majoritate a eleşteielor au fauna
de nevertebrate bogată, dar, în general, avifauna este mai săracă comparativ cu alte
tipuri de zone umede. Frecvent se întâlneşte raţa mare (Anas platyrhynchos). În
eleşteie şi mlaştini există o faună bogată de nevertebrate acvatice ce este dominată
de gândaci (Coleoptera), specii de muşte (Diptera), moluşte pulmonate. De obicei,
populaţiile de amfibieni sunt bine reprezentate, ca de altfel şi cele de şerpi.
Mlaştinile reprezintă principalul habitat de cuibărit pentru păsările care utilizează
zonele deschise, de apă, sau marginea lacurilor ori a râurilor. În aceste zone cuibă-
resc: lopătarul (Platalea leucorodia), ţigănuşul (Plegadis falcinellus), lişiţa (Fulica
atra), specii de pescăruşi (Laridae). O componentă semnificativă a avifaunei de
mlaştini cuprinde specii ce necesită vegetaţie densă marginală şi nu folosesc
suprafeţele de apă deschise: buhai de baltă (Botaurus stellaris), stârcul roşu (Ardea
purpurea), eretele de stuf (Circus aeruginosus), cârstelul de baltă (Rallus aquaticus),
cresteţii de apă (Porzana sp.), precum şi paseriforme, cum ar fi lăcarii (genul
Acrocephalus), greluşelul de stuf (Locustella luscinioides), piţigoiul de stuf (Panurus
biarmicus), boicuşul (Remiz pendulinus), presura de stuf (Emberiza scheoniculus).
Unul din obiectivele studiului nostru a avut în vedere întocmirea unei

imagini de ansamblu asupra distribuţiei speciilor de păsări de apă. Pentru reliefarea
importanţei zonelor umede (Figura 66) s-a urmărit în principal răspândirea
speciilor protejate (speciile-cheie de păsări) conform Directivei Păsări (79/409
EEC), prin metoda transectelor în bandă şi observaţiilor din punct fix. Astfel au
fost inventariate 18 specii periclitate sau vulnerabile, care sunt specifice zonelor
umede sau zonelor învecinate, în sezonul de cuibărit (Tabel 12). Pe lângă acestea,
în migraţie sau sezonul hiemal pot fi întâlnite şi alte specii prioritare, cum ar fi spre
exemplu becaţina mare (Gallinago media), în pasaj sau gâsca cu gât roşu (Branta
ruficollis) în migraţie şi iarna.
Hărţile de distribuţie în format GIS au fost realizate pe baza datelor
existente în literatura de specialitate, care este destul de săracă în acest sens şi pe
baza observaţiilor proprii din perioada 2008-2010. Referinţele bibliografice folosite
sunt următoarele: Dombrovski, 1946; Linţia, 1954, 1955, a, b; Papadopol & Mândru,
144
1967; Rang, 1968; Ion & Valenciuc, 1969; Andriescu & Dănilă, 1972; Papadopol,
1975; Ion, 1982, Ion & Afedoaie, 1987; Ion & Câmpeanu, 1990; Ion, 1991, Ion,
1992; Ion & Gache, 1992; Ion & Gache, 1996; Gache, 1997; Ion, 1997; Gache &
Ion, 1998; Munteanu, 2000; Gache, 2002; Feneru, 2002; Trelea, 2002; Rang, 2002;
Gache şi colab., 2002; Muller, 2004; Gache, 2004; Gache & Trelea, 2004; Cazacu,
2007; Burghelea, 2010; Mariş, 2008; Rang şi colab., 2008; Baltag şi colab., 2009;
Ignat, 2009; Gache, 2010, a, b; Nicoară & Bomher, 2010. Deşi punctele albe
referitoare la semnalările din bibliografia de specialitate au o densitate mai mare
decât cea a celor verzi, desemnate de observaţiile personale, ele nu se datorează
unei abundenţe mai ridicate în trecut decât în prezent. În bibliografie, cele mai
multe date se referă doar la prezenţa sau absenţa speciilor, fără a fi prezentate date
cantitative. De asemeena, mai ales pentru zonele montane sau submontane din
nordul Moldovei, nu se specifică exact dacă sunt cuibăritoare cert într-o regiune
sau doar folosesc acele situri doar pentru hrănire în perioada de reproducere. Noi
ne-am propus în această etapă o conturare a diferenţelor ce s-au succedat în ultimii
cinzeci de ani în distribuţia speciilor-cheie avute în vedere.
În alegerea celor 18 specii de păsări am ţinut cont de prezenţa în sezonul de
reproducere, în siturile vizitate. Pe lângă faptul că multe din zonele umede de la noi
pot constitui locuri de popas, odihnă şi iernare pentru multe specii de păsări,
trebuie acordată o atenţie deosebită locurilor de cuibărit şi habitatelor în care
cuibăresc, astfel încât să se asigure o protecţie eficientă a speciei. Datele pot fi
integrate la nivel european în Baza de date a păsărilor din Europa, realizată de
BirdLife International (Anglia) şi de Consiliul Monitorizării Păsărilor din Europa
(European Bird Census Council) din Olanda (Tucker & Evans, 1997).
Alături de speciile de păsări de apă cuibăritoare am abordat şi distribuţia
unor specii, care trăiesc în zonele învecinate suprafeţelor acvatice. Barza albă
(Ciconia ciconia) este o specie sinantropă dar foloseşte ca terenuri de hrănire,
adeseori, pajiştile umede, de care trebuie ţinut seama în protecţia speciei. Cristelul
de câmp (Crex crex) (Foto 36) este o specie prioritară la nivel mondial, întâlnită în
pajişti umede din preajma zonelor înmlăştinite ale lacurilor dar şi în fâneţe şi
terenuri înalte, unde s-au executat tăieri sau cosit cu acces către petice de vegetaţie
înalte.
145
Tabel 12: Speciile de păsări a căror conservare necesită desemnarea de arii

protejate prezente în zonele umede din Moldova
Nr. crt. Specia Categorie habitat frecventat

1. Phalacrocorax pygmaeus apă, stuf, maluri
2. Botaurus stellaris stuf
3. Ixobrychus minutus stuf, maluri
4. Ardeola ralloides stuf, maluri
5. Egretta garzetta stuf, maluri, apă cu adâncime mică
6. Casmerodius albus stuf, maluri, apă cu adâncime mică
7. Ardea purpurea stuf, maluri, apă cu adâncime mică
8. Ciconia ciconia pajişti, mlaştini, maluri, apă cu adâncime mică
9. Plegadis falcinellus mlaştini, apă cu adâncime mică
10. Platalea leucorodia stuf, maluri, apă cu adâncime mică
11. Aythya nyroca apă, stuf
12. Crex crex pajişti, fâneţe
13. Himantopus himantopus mlaştini, apă cu adâncime mică
14. Recurvirstra avosetta mlaştini, apă cu adâncime mică
15. Sterna hirundo apă, apă cu adâncime mică
16. Chlidonias hybrida apă, apă cu adâncime mică
17. Chlidonias niger apă, apă cu adâncime mică
18. Luscinia svecica stuf
În distribuţia speciilor de păsări strict protejate s-a observat că marea lor

majoritate sunt o prezenţă obişnuită în zonele umede din Moldova, ceea ce denotă
necesitatea conservării zonelor umede din această regiune şi integrarea lor în
circuitul valorilor patrimoniului natural european. Speciile de păsări care au fost
observate foarte rar sunt: cresteţul mic (Porzana parva) şi guşa vânată (Luscinia
svecica), ale căror populaţii nu sunt reprezentative în zonele studiate (observaţii
personale), la nivel global.
Cormoranul mic (Phalacrocorax pygmaeus) este o specie ameninţată pe
plan global. Ea se hrăneşte cu peşte (roşioară, caras, crap). Masa medie a hranei
consumate este apreciată la 15 g (Platteeuw şi colab., 2003), ceea ce înseamnă că
se hrăneşte doar cu peşti de dimensiuni mici. Este o specie tot mai ameninţată în
pescării dar care prezintă efective constante în zonele umede cercetate, 2-5 perechi
cuibăritoare/100 ha. Două treimi din populaţia acestei specii se regăseşte în
146
România (Munteanu, 2009). Cuiburile acestei specii sunt construite mai ales în
sălcii şi mai rar în stuf. Cormoranul mic cuibăreşte în colonii mixte cu cormoranul
mare, stârci, egrete. Această specie a fost decimată cu precădere în anii ‘50-‘60
datorită acţiunilor de îndepărtare şi ucidere a păsărilor ihtiofage. În prezent se
observă o uşoară revenire, mai ales la nivelul Deltei Dunării şi a Moldovei. În
ultimii trei ani am observat o revenire evidentă a efectivelor acestei specii în zonele
umede ale Moldovei. Excluderea oricăror activităţi în vecinătatea coloniilor,
restaurarea habitatelor specifice prin plantarea de sălcii, menţinerea unui nivel
minim al apei şi scoaterea plaselor de pescuit foarte devreme, dimineaţa, înainte de
a începe activitatea cormoranilor, ar reprezenta câteva din soluţiile reabilitării
populaţionale ale acestei specii (Munteanu, 2009).
În incursiunile realizate în teren am identificat noi locuri de cuibărit pentru
cormoranul mic (Figura 47). Astfel, specia este cuibăritoare: pe valea Siretului, în
siturile de la Bucecea, lacurile de la Fălticeni, Răcăciuni, Bereşti, Tălăbasca.
Conform datelor din literatura de specialitate şi observaţiilor personale, populaţiile
cuibăritoare ale acestei specii periclitate la nivel european se concentrează de-a
lungul râurilor mari: Siret şi Prut. De asemenea, populaţii însemnate ale speciei se
concentrează şi pe râurile Jijia şi Bahlui, unde eleşteiele oferă condiţii prielnice de
hrănire. În aceste zone acvatice pot găsi în special caraşi sau alte ciprinide de
dimensiuni mici, fără valoare economică.
Dintre speciile periclitate sau vulnerabile, predomină grupul ciconiiformelor:
buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), stârcul
galben (Ardeola ralloides), egreta mică (Egretta garzetta), egreta mare (Casmerodius
albus), stârcul roşu (Ardea purpurea), ţigănuşul (Plegadis falcinellus), lopătarul
(Platalea leucorodia). Speciile acestea găsesc zone favorabile pentru desfăşurarea
ciclului de viaţă, întrucât întinderile de stuf sunt foarte mari şi numeroase heleşteie
sau chiar lacuri prezintă zone cu apă puţin adâncă, unde acestea se hrănesc cu
diferite specii de nevertebrate din apă.
Buhaiul de baltă (Botaurus stellaris) are o răspândire insulară în zonele
umede ale Moldovei, efectivul său fiind estimat, conform observaţiilor personale,
la câteva sute de indivizi (peste 250 perechi, observaţii personale). Efectivul acestei
specii în România este de doar 1000-3000 de perechi cuibăritoare (Munteanu,
2009). Cuibăreşte în stufărişuri dese, cu apă puţin adâncă. Perechile cuibăresc
izolat. Distrugerea întinderilor de stuf reprezintă factorul limitativ principal pentru
această specie (Munteanu, 2009). Se hrăneşte cu peşti, în special ciprinide mici,
amfibieni, precum şi cu adulţi şi larve de insecte, păianjeni, crustacee, moluşte,
şerpi, şopârle, păsări juvenile şi micromamifere (del Hoyo şi colab., 1992). În cazul
147
buhaiului de baltă am semnalat în anii din urmă că acesta cuibăreşte şi în alte zone
decât cele specificate în literatura de specialitate (Figura 48): pe valea Siretului, la
Rogojeşti, iazurile Fălticeni, Măxineni; pe Bistriţa, la Gârleni şi în coada lacului
Lilieci; pe valea Bârladului, la Negreşti (Ezătura – Velna), Mânjeşti, Cuibul
Vulturilor, Râpa Albastră, Soleşti; pe Prut, la lacul Şovârca şi în zona Gorban,
Pruteţul Bălătău; în bazinul Bahluiului, la Plopi, Sârca – Podu Iloaiei, Ciric, Chiriţa,
Ciurbeşti; la Hăneşti, Negreşti, Hudeşti, pe valea Başeului; la Ibăneasa, în bazinul
Jijiei. Printre altele, nu am putut confirma prezenţa actuală a speciei la lacul Bicaz
şi lacul Bucecea. Zonele principale de cuibărit ale acestei specii se concentrează în
bazinul Prutului, unde se găsesc stufării întinse, nedistruse de intervenţia umană.
Stârcul pitic (Ixobrychus minutus) se întâlneşte cu o frecvenţă mare în
zonele umede din Moldova, fiind observat chiar şi în suprafeţe restrânse de stuf ori
în lungul benzilor înguste de stuf ce formează centurile de protecţie ale iazurilor
(ex. lacul Grădinii Botanice din Iaşi) sau în locurile unde prezenţa omului se face
simţită, dar în număr mic. Indivizii speciei nu sunt foarte deranjaţi de prezenţa
omului şi de activităţile sale. S-a observat prezenţa sa constantă chiar în imediata
apropiere a sediilor fermelor piscicole, în locuri unde se desfăşoară activităţi umane
zilnice. În stufărişuri compacte pot cuibări în acelaşi perimetru 2-3 perechi, fără
însă a forma o colonie propriu-zisă. Specia a fost observată şi în apropierea colo-
niilor mari mixte de ardeide, fără a forma cu acestea colonii mixte. Este o pasăre
timidă, dar în acelaşi timp extrem de curioasă. Stârcul pitic este o specie prepon-
derent insectivoră, crepusculară, care se hrăneşte cu adulţi şi larve de insecte, cum
ar fi greieri, gândaci, lăcuste şi omizi. De asemenea, se poate hrăni şi cu păianjeni,
moluşte, crustacei, raci, peştişori, broaşte, tritoni, reptile şi păsări mici, mai rar (del
Hoyo şi colab., 1992).
Zonele noi cuibăritoare pentru specia Ixobrychus minutus (stârcul pitic) au
fost identificate la (Figura 49): Rogojeşti, iazurile Fălticeni, Măxineni, Lozova, pe
valea Siretului; la Puşcaşi, Mânjești și Cuibul Vulturilor, în bazinul Bârladului;
Pârcovaci, Coada Boia, balta Plopi, în bazinul Bahluiului; la Ibăneasa, în bazinul
Jijiei; la Hudeşti, pe râul Başeu. Nu am putut reconfirma cuibăritul speciei pe valea
Bistriţei, în amonte de municipiul Piatra-Neamţ şi în bazinul Volovăţului. În cazul
ultimei zone, probabil sunt necesare investigaţii mai amănunţite. Conform
observaţiilor personale este o specie larg răspândită în zonele umede ale Moldovei,
care nu necesită nişe ecologice largi pentru cuibărit.
Stârcul galben (Ardeola ralloides) cuibăreşte în stufărişuri sau în sălcii mai
ales pe Valea Prutului. Din anii ’60 populaţia acestei specii a intrat într-un declin
accentuat (Munteanu, 2009). După anul 2000, această specie înregistrează un
148
reviriment al populaţiilor în zonele umede din Moldova (Gache, 2002; Ignat, 2008;
observaţii personale), efectivele putând ajunge până la 30-35 de perechi
cuibăritoare la 100 ha în zone cu suprafeţe întinse de stuf, precum Cârja–Maţa-
Rădeanu sau Larga Jijia. Am observat că această specie preferă pentru cuibărit
stufărişurile şi se hrăneşte în zone cu apă puţin adâncă. Se consideră că factorul
limitativ nu acţionează în teritoriile de cuibărit, ci în cele de iernare şi este
reprezentat de accentuarea aridităţii în cartierul african (Munteanu, 2009). Dieta se
compune în principal din larve de insecte, peşti de dimensiuni mici, broaşte adulte
şi mormoloci, lăcuste, gândaci, fluturi, păianjeni, şi, excepţional, păsări (del Hoyo
şi colab., 1992). Zonele noi identificate pentru cuibăritul stârcului galben sunt
(Figura 50): Rogojeşti, Bucecea, Răcăciuni, Măxineni, pe Siret; la Gârleni, coada
lacului Lilieci, pe Bistriţa; la Stânca – Costeşti, Pruteţul Bălătău, Gorban, pe Prut;
la Hudeşti, pe Başeu. Nu am putut reconfirma cuibăritul specii pe valea Bistriţei, în
amonte de Piatra–Neamţ şi în zonele umede Osoi şi Ciobârciu, din judeţul Iaşi.
Aceste din urmă două zone sunt astăzi parţial sau complet secate. În prezent stârcul
galben cuibăreşte în puţine zone umede din Moldova. Pentru păstrarea unui statut
favorabil pentru această specie periclitată pe plan european este necesară o
monitorizare mai atentă a populaţiilor cuibăritoare.
Egretele au fost decimate mai ales în secolul XIX şi secolul XX, întrucât
au căzut pradă vânătorii pentru pene, care erau folosite în industria modei. Mai
târziu, au căzut victime campaniei împotriva păsărilor ihtiofage, de după anul 1950
(Munteanu, 2009). După anul 2000, datorită intensificării cercetărilor ornitologice,
se constată o creştere numerică a acestor specii, efectivele lor fiind estimate la
peste 300 de perechi pentru egreta mică (Egretta garzetta) şi peste 150 pentru
egreta mare (Casmerodius albus), în zonele umede ale Moldovei (observaţii
personale). Cuibăresc în zăvoaiele de luncă sau în stufării, mai rar în pâlcuri de
arbori şi se hrănesc în zonele cu apă puţin adâncă sau în terenurile inundate.
Desecarea unor întinse suprafeţe de apă a reprezentat principalul factor perturbator
al existenţei acestor specii (Munteanu, 2009). Ambele specii sunt sensibile la
impactul antropic. Se consideră că egreta mare este mai sensibilă la prezenţa
omului decât egreta mică. Egreta mică pescuieşte în special peşti mici, sub 20 g,
insecte acvatice şi terestre, crustacee, amfibieni, melci şi scoici, păianjeni, viermi,
reptile şi rar păsări mici (del Hoyo şi colab., 1992). Egreta mare se hrăneşte cu
peşti, amfibieni, şerpi, insecte acvatice, crustacee, şopârle, păsări şi mamifere mici,
ceva mai frecvent decât specia precedentă.
Egreta mică a fost semnalată ca specie nou cuibăritoare la (Figura 51):
lacul Rogojeşti, iazurile Fălticeni, Măxineni, pe valea Siretului; la Gârleni, coada
149
lacului Lilieci, pe Bistriţa; la Cuibul Vulturilor, Mânjeşti, în bazinul Bârladului; la

Ibăneasa şi Dracşani, în bazinul Jijiei; în lunca Prutului, în zona Pruteţul Bălătău.
Nu am semnalat cuibăritul acestei specii pe valea Bistriţei, în amonte de lacul
Bicaz. Lacul Buhuşi, unde au fost semnalate înainte populaţii cuibăritoare ale
egretei mici, nu mai există astăzi, din cauza unor lucrări hidrotehnice. În aval de
oraşul Bacău, pe valea Siretului, nu am putut reconfirma cuibăritul egretei cu
aceeaşi densitate ca cea semnalată în literatura de specialitate, probabil din cauza
fluctuaţiei mari a nivelului de apă din perioada de reproducere, din ultimii ani, când
a fost observată rar (observaţii personale). În ultimii ani se constată o dinamică
accentuată a locurilor de cuibărit. Unele zone semnalate pentru cuibăritul egretei
mici, în literatura de specialitate, nu le-am putut confirma (Figura 51). Este foarte
posibil ca specia să cuibărească în zonă, dar sunt necesare investigaţii mai
amănunţite.
Pentru egreta mare s-au identificat mai multe zone de cuibărit, nesemnalate
în literatura de specialitate consultată de noi (Figura 52). Se constată o distribuţie
mai largă decât cea identificată până în prezent. Zonele de cuibărit noi observate
sunt: Rogojeşti, iazurile Fălticeni, Româneşti, Măxineni, balta Cătuşa, în bazinul
Siretului; Balta Puieşti, Negreşti – Ezătura Velna; în bazinul Bârladului; Valea lui
David, Sava, Gurguiata, Coada Boia, în bazinul Bahluiului; Iezăr, Ibăneasa,
Vorniceni, în bazinul Jijiei; la Hudeşti, Seliştea, Tătărăşeni, Negreni, pe Başeu;
Ichimeni, în bazinul Volovăţului; în lunca Prutului, la Pruteţul Bălătău, Iuncani,
Roşcani, Rădeni, Şovârca. Conform hărţii de distribuţie se observă că reprezintă o
specie comună în zonele umede. Distribuţia şi abundenţa populaţiilor speciei ne
îndreptăţesc să afirmăm că aceasta are un statut favorabil în zonele umede
observate.
În Moldova, stârcul roşu (Ardea purpurea) înregistrează efective crescute,
de peste 200 de perechi clocitoare, din cele 800-1200 de perechi semnalate până
acum în România, dintre care 500 în Delta Dunării. Ponderea ridicată a populaţiilor
din zonele umede ale Moldovei se explică prin existenţa unor întinderi mari de stuf,
neafectate de intervenţia omului. Este o specie foarte sensibilă la prezenţa omului,
astfel încât o protecţie efectivă a ecosistemelor acvatice poate asigura o populaţie
stabilă. Cuibăreşte adeseori în colonii alături de alte specii de stârci. Factorul
limitativ principal al acestei specii (Munteanu, 2009) este reprezentat de fragmen-
tarea habitatelor în zonele umede. Stârcul roşu se hrăneşte cu peşti de 5-15 cm
lungime, amfibieni, insecte (libelule, lăcuste, hemiptere), crustacee, păianjeni,
moluşte, păsări, mamifere, şerpi, şopârle mici, ocazional (del Hoyo şi colab., 1992).
150
Pentru această specie periclitată au fost semnalate de noi, unele zone în

care specia este prezentă în perioada de cuibărit şi care nu au fost menţionate în
literatura de specialitate consultată (Figura 53); Rogojeşti, iazurile Fălticeni, Iazul
Arinilor, Tălăbasca, Măxineni, pe valea Siretului; coada lacului Lilieci, pe valea
Bistriţei; la Cuibul Vulturilor, în bazinul Bârladului; Pruteţul Bălătău, Gorban; la
Coada Boia, Plopi, în bazinul Bahluiului; Iezăr, Ibăneasa, Dracşani, în bazinul
Jijiei; Hudeşti, Tătărăşeni, Negreşti, în bazinul Başeului.
Ţigănuşul (Plegadis falcinellus) cuibăreşte rar în zonele umede din
Moldova (Gache, 2002; Rang, 2002; Muller, 2004; Ignat, 2008; observaţii
personale). El a fost observat de noi cuibărind în 20-40 perechi cuibăritoare la Larga
Jijia şi complexul de lacuri Cârja-Maţa-Rădeanu. Cuibăreşte în ape puţin adânci, cu
stufăriş şi sălcii (Munteanu, 2009). În zonele umede ale Moldovei îşi construieşte
cuiburile mai ales în stufăriş sau pe porţiuni de vegetaţie plutitoare amestecată cu
pământ. Degradarea zonelor umede şi poluarea apelor constituie factori limitativi
pentru populaţiile acestei specii (Munteanu, 2009). Pe valea Prutului există
întinderi mari de apă puţin adânci, favorabile pentru teritoriile de hrănire ale
ţigănuşului (Figura 54). A fost semnalat la Larga Jijia, Cârja–Maţa-Rădeanu,
Vlădeşti şi Tălăbasca. În alte bazine hidrografice, specia nu mai cuibăreşte, datorită
amenajărilor hidrotehnice, unde apele sunt mari, primăvara, dar şi unei degradări
continue a zonelor umede din cauza eutrofizării. Specia se hrăneşte cu adulţi şi
larve de gândaci, libelule, lăcuste, greieri, muşte, trihoptere, viermi, lipitori,
moluşte, crustacee şi, ocazional, peşti, broaşte, mormoloci, şopârle, şerpi mici şi
păsări cuibăritoare (del Hoyo şi colab., 1992).
Lopătarul (Platalea leucorodia) este ceva mai numeros decât specia prece-
dentă şi este prezent pe Valea Prutului, ca specie cuibăritoare, cu maxim de 100 de
perechi clocitoare. Cuibăreşte în stufării în colonii, adeseori mixte. Potenţialele
pericole ce ameninţă cuibăritul speciei sunt reprezentate de: incendierea stufului,
degradarea zonelor umede, fluctuaţiile mari ale nivelului de apă (Munteanu, 2009).
Se hrăneşte cu adulţi şi larve de insecte (gândaci de apă, libelule, trihoptere, lăcuste
şi diptere), moluşte, crustacee, viermi, lipitori, broaşte, mormoloci şi peşti mici de
10-15 cm lungime, fragmente mici de alge sau plante acvatice (del Hoyo şi colab.,
1992).
Marea majoritate a zonelor de cuibărit semnalate în literatura de speciali-
tate au fost confirmate. Specia cuibăreşte în stufării. Ca zone noi de cuibărit pot fi
menţionate: iazurile Fălticeni, Gurguiata şi Măxineni (Figura 55). Deşi o specie
rară în perioada de cuibărit, prezintă o distribuţie pe zone largi în Moldova.
151
Barza (Ciconia ciconia), aparţinând aceluiaşi grup al ciconiiformelor, deşi

este o specie sinantropă, găseşte în pajiştile de la marginea apelor locuri prielnice
pentru hrănire cu insecte, broaşte, şopârle, şerpi. În ultimele decade, datorită
asanării zonelor umede se constată o deplasare a populaţiilor de barză albă spre
zonele submontane, aflate în lunci de râuri sau în apropierea lacurilor de acumulare
(Munteanu, 2009). Spre deosebire de vestul Europei, unde s-a constatat o reducere
drastică a numărului de perechi clocitoare ale acestei specii (Munteanu, 2009), în
zona Moldovei există populaţii numeroase, în jur de 500-700 perechi cuibăritoare
(Baltag şi colab., 2009; observaţii personale). Renaturarea zonelor umede, ce
reprezintă locuri de hrănire pentru această specie şi instalarea de suporturi
artificiale pe stâlpi de electricitate, poate duce la o îmbunătăţire continuă a situaţiei
acestei specii.
Urmărind harta de distribuţie (Figura 56) se observă o răspândire largă a
berzei albe în localităţile din regiunea Moldovei. Zonele favorabile se concentrează
în preajma localităţii Bacău şi în zonele din nordul şi nord-estul Moldovei. Este
posibil ca să existe cuiburi şi la altitudini mai mari, odată ce vor fi investigate mai
amănunţit zonele subcarpatice. În ultimii ani, datorită unor acţiuni de conştientizare
a comunităţilor locale de către diferite instituţii de învăţământ şi organizaţii guver-
namentale, se constată o creştere evidentă a populaţiei cuibăritoare pentru această
specie de interes conservativ. Din nefericire, multe berze cad victimă (observaţii
personale) linilor de electricitate sau nesăbuinţei oamenilor care distrug cuiburile
acestora, fie pentru a nu le afecta reţeaua de electricitate, fie din cauza unor
credinţe populare ridicole. Probabil că pentru această specie, atât de importantă din
punct de vedere ecologic, ce face într-un fel legătura între zonele umede şi
habitatele antropice, este esenţial ca gradul de conştientizare la nivel local a
comunităţilor despre valoarea conservativă a sa să fie ceva mai bun. De asemenea,
se impune o conlucrare cu firmele care se ocupă de întreţinerea reţelelor de electri-
citate, pentru amenajarea unor suporturi pe stâlpi, astfel încât păsările să nu fie
afectate.
O situaţie deosebită se înregistrează la raţa roşie (Aythya nyroca). Popu-
laţiile acestei specii sunt numeroase. Numărul mediu de perechi cuibăritoare esti-
mat de noi este de circa 6 perechi cuibăritoare/10 ha habitat, ceea ce reprezintă un
procentaj bun faţă de situaţia europeană a acestei specii, care este de 12000-18000
de perechi cuibăritoare în Estul Europei (www.birdlife.org), cu cea mai mare popu-
laţie în Delta Dunării (România), de 5500-6500 de perechi cuibăritoare. La începu-
tul secolului era cea mai numeroasă dintre raţe, după raţa mare (Munteanu, 2009).
Astăzi, datorită asanării lacurilor şi bălţilor naturale, distrugerii stufărişurilor,
152
vânătorii, dar şi introducerii peştilor fitofagi (Munteanu, 2009), care consumă

macrofite, ce constituie baza trofică a raţei roşii, efectivele acestei specii sunt în
pericol. Totuşi, în ultimii zece ani se constată o tendinţă uşor pozitivă a populaţiilor
din Moldova (Gache, 2002, observaţii personale). Probabil este o creştere aparentă,
datorită şi colectării unui număr mai mare de date de către specialişti. Cuibăreşte în
zonele umede, în zone cu apă puţin adâncă, cu vegetaţie palustră.
Din harta de distribuţie se observă că marea majoritate a siturilor de cuibă-
rire se reconfirmă, iar ca zone noi putem menţiona: Măxineni, Şovârca, Cuibul
Vulturilor, Puşcaşi, Râpa Albastră, Gorban, Ibăneasa. Este puţin probabil să mai
cuibărească în zona Vatra Dornei (Figura 57) sau pe lacul Racova de lângă Buhuşi,
care a fost secat.
Pajiştile, fâneţele şi chiar culturile agricole de la marginea zonelor umede
reprezintă locuri excelente pentru specia inclusă şi pe Lista roşie a IUCN (Uniunea
Internaţională a Conservării Naturii), cristelul de câmp (Crex crex), care prezintă o
frecvenţă mare (1-2 perechi / 100 ha). În multe din zonele respective se practică
încă o agricultură rudimentară, iar păşunatul în apropierea pescăriilor este, adese-
ori, ţinut sub control. Din această cauză populaţiile de cristel de câmp în Moldova
sunt bine reprezentate. Pe plan global populaţia acestei specii se află în declin,
efectivul de 1.300.000-2.000.000 de perechi cuibăritoare având o pondere de 80%
în Belarus, Ţările Baltice, Polonia, Ucraina, Rusia şi România (Munteanu, 2009).
Considerăm că în regiunea Moldovei, prin aplicarea unor măsuri de management
conservative, se va asigura existenţa unor habitate favorabile şi a unei populaţii
viabile pe termen lung. O monitorizare detaliată a acestei specii şi a evoluţiei în
timp a habitatelor ocupate se impune, acum mai mult ca oricând. Cositul vegetaţiei
manual, după ce puii sunt capabili să zboare; menţinerea unor suprafeţe necosite,
întru-un sistem de rotaţie anuală, efectuarea cositului dinspre centru spre periferie,
pentru ca puii să poată fugi sau menţinerea pajiştilor umede (Munteanu, 2009) sunt
câteva din măsurile care pot fi luate pentru menţinerea populaţiilor acestei specii la
nivel regional. Se hrăneşte cu melci, limacşi, păianjeni, miriapode, râme, mormoloci,
părţi din plante, lăstari şi seminţe, foarte rar cu păsări şi mamifere mici (Cramp &
Simmons, 1980).
Din harta de distribuţie (Figura 58) se observă că specia este concentrată în
special în zonele cu pajişti şi păşuni de la altitudini joase (în special zone de
câmpie şi de deal). Surprinde prezenţa foarte slabă din nord-estul României, unde
pajiştile umede sunt degradate (observaţii personale). Totuşi, pentru evaluarea
statutului acestei specii strict protejate pe plan mondial, se impune o inventariere
mai atentă şi a păşunilor, fâneţelor, ori a culturilor agricole situate la distanţă de
153
zonele umede. Trebuie specificat că în alcătuirea hărţii de distribuţie s-a pus un

singur punct de prezenţă pentru zonă, mai rar două, când populaţiile sunt foarte
numeroase. În zone precum cele din preajma municipiului Rădăuţi, de pe Valea
Siretului, în nord, din bazinul Bahluiului, din bazinul Bistriţei, în aval de oraşul
Piatra–Neamţ, de pe valea Bârladului, valea Elanului, populaţiile sunt relativ mari
pentru această specie atingând 2-4 perechi cuibăritoare/10 ha, pentru habitatele
favorabile.
Referitor la limicolele incluse în Anexa 1 – Directiva Păsări, piciorong
(Himantopus himantopus) (Foto 64) şi ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta) – sunt
prezenţe obişnuite în zonele cu mlaştini. O astfel de zonă este constituită adeseori
şi în coada lacului Hălceni (judeţul Iaşi), unde în 2009, cuibăreau aproximativ 14
perechi de ciocîntors (Recurvirostra avosetta). Media populaţională a acestei specii
atinge 30-45 de perechi cuibăritoare în zonele mlăştinoase ale judeţului Iaşi. Având
în vedere că efectivele acestei specii sunt de doar 200-250 perechi cuibăritoare
(Munteanu, 2009), iar populaţia din regiunea Moldovei apreciem că se află în jurul
cifrei de 100, este evidentă necesitatea protecţiei sale în zonele umede din Moldova.
Interesant este faptul că factorii limitativi ce au dus la scăderea acestei populaţii în
ultimii zeci de ani (Munteanu, 2009) sunt reprezentaţi de degradarea habitatelor,
prin extinderea suprafeţelor de stuf dar mai ales de acţiunea unor duşmani naturali,
cum ar fi pescăruşul pontic sau cel cu picioare galbene, pescăruşul râzător şi chira
de baltă, care pot consuma ouăle sau chiar puii acestei specii. Piciorongul
(Himantopus himantopus) este mai rar, efectivele acestei specii, de câteva sute de
perechi cuibăritoare, fiind concentrate în Delta Dunării (Munteanu, 2009). În
Moldova, specia poate fi observată mai ales în migraţie, constituind o prezenţă
obişnuită în zonele cu apă mică existente în marea majoritate a zonelor umede
(Figura 60). Efectivele medii ale acestei specii pentru judeţele Iaşi, Vaslui, Galaţi,
în zonele umede este de aproximativ 30 de perechi cuibăritoare. Pentru fiecare
zonă umedă în parte efectivele cuibăritoare sunt foarte reduse – una, maxim două
perechi. De asemenea, locurile de cuibărit variază de la un an la altul în funcţie de
nivelul apei. În migraţie apar uneori în efective de câteva zeci, totalizând sute de
indivizi de-a lungul râurilor, în ape mici.
O monitorizare permanentă a duşmanilor naturali (pescăruşi, câini enoţi ş.a.) ai
acestor specii, interzicerea accesului către colonii a oamenilor, vitelor, câinilor şi
menţinerea unui nivel constant al apelor pot asigura conservarea pe termen lung a
populaţiilor de ciocîntors şi piciorong.
Ciocîntorsul se hrăneşte cu nevertebrate acvatice: insecte de tipul gândaci-
lor, dipterelor, crustacee, viermi oligocheţi şi policheţi, moluşte. Mai rar consumă
154
peşti mici, materii vegetale (rădăcini şi seminţe) (del Hoyo şi colab., 1996). Piciorongul
se hrăneşte cu larve şi adulţi de insecte acvatice (coleoptere, efemeroptere, trihoptere,
hemiptere, odonate, diptere, neuroptere şi lepidoptere), moluşte, crustacee, păianjeni şi
viermi oligocheţi, policheţi, tritoni, pontă de amfibieni, peşti mici, ouă de peşte şi
ocazional seminţe (del Hoyo şi colab., 1996).
Ca urmare a îmbunătăţirii informaţiilor ornitologice şi pentru că în coada
multor lacuri din bazinul hidrografic al Siretului se găsesc zone cu apă mică, ferite
de impactul antropic, au fost identificate multe zone de cuibărit pentru ciocîntors,
neprecizate în literatura de specialitate (Figura 59): iazurile de la Fălticeni, Gârleni,
Lilieci, Galbeni, Răcăciuni. Totuşi, trebuie menţionat că, în cazul creşterii nivelului
de apă, zonele favorabile cuibăritului ciocîntorsului dispar. Această stare de fapt a
fost observată des pe valea Siretului, în ultimii ani, datorită ploilor abundente. Cu
alte cuvinte, în siturile descrise anterior, nu putem vorbi, încă, de populaţii
cuibăritoare stabile.
Piciorongul cuibăreşte în număr mic în zonele umede ale Moldovei dar
prezintă o distribuţie ceva mai largă decât ciocîntorsul. Printre siturile în care nu a
fost semnalat în literatura de specialitate cuibăritul acestei specii (Figura 60) se
numără: Iezăr, de lângă oraşul Dorohoi; Păiş din Aria Specială de Protecţie
Avifaunistică „Eleşteiele Jijiei şi ale Miletinului”; Ţigănaşi, pe valea Jijiei; în
apropierea Sitului de Importanţă Comunitară “Valea lui David”; în zone umede cu
mlaştini întinse, Iezăreni din bazinul Bahluiului; în zona umedă Costuleni – Ciobârciu;
lacul Mânjeşti; Puşcaşi; Poşta Elan; zona inundabilă Bogdăneşti – Rânzeşti;
Măxineni, una dintre zonele cele mai interesante pentru diversitatea avifaunistică
din ţară.
Chirele şi chirighiţele constituie prezenţe obişnuite în perioada de migraţie.
Cele mai importante efective, în perioada de reproducere, le prezintă chirighiţa cu
obraz alb – (Chlidonias hybrida), ce numără zeci de perechi cuibăritoare pe lacurile
şi bălţile cu apă mică, cu efectiv mediu de 1500 de perechi. Menţinerea teritoriilor
de cuibărit de la un an la altul depinde de nivelul apei şi deranjul antropic. Specia
prezintă o ecologie diferită faţă de celelalte Charadriiforme (Platteeuw şi colab.,
2003), în sensul că îşi începe reproducerea mai târziu decât alte specii acvatice,
astfel încât concurenţa pentru hrană şi spaţiu fizic este mai redusă. Acest fapt favo-
rizează cuibăritul unui număr mare de perechi. Hrana este compusă în principal din
peşte, amfibieni şi insecte. În unele zone umede din judeţele Botoşani sau Iaşi,
numărul de perechi cuibăritoare poate depăşi 100. Spre exemplu, în zona lacului
Iezăr s-au inventariat de-a lungul anilor 60-80 perechi cuibăritoare pe o suprafaţă
de doar 640 ha. Pentru specia în cauză am identificat ca locuri noi de cuibărit
155
(Figura 61): Balta Lată, valea Volovăţului, Tătărăşeni, Dracşani, din bazinul
hidrografic al Prutului; Râpa Albastră, din bazinul Bârladului; Gârleni, Bereşti,
Siret – Bărăgan, din bazinul hidrografic al Siretului.
Chirighiţa neagră (Chlidonias niger) este o specie rară în ultimii ani în
zonele umede ale Moldovei, în perioadele de cuibărit. Efectivul speciei în România
este cifrat la 3000-6000 perechi cuibăritoare (Atlasul Păsărilor Clocitoare din
România, 2002). În Moldova, având în vedere că în ultimii ani au fost fluctuaţii
mari ale nivelului de apă, nu putem vorbi de efective cuibăritoare constante. Chiri-
ghiţele negre cuibăresc pe vegetaţie flotantă, în mlaştini sau pe sol, în apropierea
apelor. Ele nu se scufundă pentru a vâna peşte, spre deosebire de celelalte specii de
chirighiţe. Consumă insecte, amfibieni sau peştişori de la suprafaţa apei (Hoyo şi
colab., 1996). Efectivele speciei sunt în orice caz mult mai reduse decât cele ale
chirighiţei cu obraji albi, oscilând la limita câtorva sute de perechi, concentrate pe
zone umede largi. Au fost semnalate ca locuri noi de cuibărire (Figura 62):
Ibăneasa, Podu Iloaiei, Şovârca, din bazinul Prutului, Râpa Albastră şi Cuibul
Vulturilor, din bazinul Bârladului. În Europa, se consideră că eutrofizarea a cauzat
dispariţia vegetaţiei cu Stratiotes aloides (foarfeca bălţii) (Platteeuw şi colab.,
2003), care constituie principalul suport pentru cuiburile de chirighiţă neagră. În
zonele umede ale Moldovei, în ultimii ani se constată că în tot mai multe lacuri
apare eutrofizarea din cauza supraexploatării, a deversărilor necontrolate sau din
cauze naturale, cum ar fi temperaturile ridicate din timpul verii. Odată cu eutrofi-
zarea dispare şi foarfeca bălţii, o plantă acvatică submersă care ar putea asigura
terenurile propice pentru instalarea cuiburilor chirighiţei negre.
Efectivele chirei de baltă (Sterna hirundo) în România sunt cuprinse între
4000-8000 de perechi cuibăritoare. Specia are efective reduse în perioada de
cuibărit în zonele umede ale Moldovei dar prezintă o distribuţie largă a zonelor de
cuibărit, numărând doar câteva sute de exemplare. Spre deosebire de chirighiţe, ea
a fost observată cuibărind nu numai pe ape stagnante, ci şi de-a lungul râurilor.
90% din dieta acestei specii este reprezentată de peşte (Platteeuw şi colab., 2003).
Ea a fost identificată şi în alte zone faţă de cele descrise în literatura de specialitate
(Figura 63): la Măxineni, iazurile Fălticeni, Bucecea, Rogojeşti, pe râul Siret; pe
valea râului Moldova; la Iezăr, pe râul Jijia.
Guşă vânătă (Luscinia svecica) duce o viaţă ascunsă în stufărişuri. Despre
situaţia sa în România se cunosc foarte puţine date (Munteanu, 2009). Pentru pro-
tecţia acestei specii periclitate se impune păstrarea stufărişurilor, unde îşi constru-
iesc cuiburile. Referitor la efectivele de guşă vânătă din zonele umede ale Moldovei,
nu ne putem pronunţa, întrucât această specie a fost observată sau auzită foarte rar.
156
Singurele dovezi certe privind cuibăritul le deţinem pentru zonele: Cârja-Maţa-

Rădeanu, Şovârca şi Vlădeşti de pe râul Prut (Figura 64). În literatura de speciali-
tate a fost semnalat cuibăritul acestei specii (Ion & Gache, 1992, Ion, 1997, Gache,
2002) în zona Larga Jijia–Vlădeni sau pe valea Bistriţei (Munteanu, 2000).
Hărţile de distribuţie au fost alcătuite pe baza observaţiilor proprii, astfel
încât să redăm imaginea actuală a distribuţiei păsărilor incluse în Anexa 1 – Directiva
Păsări. Pentru o protecţie mai bună a speciilor de păsări este necesar, desigur, ca şi
alte cercetări să adauge completări la studiul zonelor umede existente în Moldova.
În analiza detaliată a distribuţiei păsărilor, am dorit să arătăm evoluţia în
timp a răspândirii acestora, pentru viitoarele măsuri de conservare ce trebuiesc
luate, astfel încât biodiversitatea să fie menţinută. Walther afirma că, în afara
schimbărilor fenologice, schimbările care apar în răspândirea păsărilor reprezintă
cel mai bun răspuns la schimbările globale (Moller şi colab., 2006). Distribuţia
păsărilor şi evoluţia lor în timp reprezintă cea mai concludentă oglindă în ceea ce
priveşte efectul activităţilor abiotice şi umane în ecosistemele studiate de noi.
Distribuţiile geografice, o bună înţelegere a numărului de indivizi din cadrul unei
populaţii şi tendinţele ce se întrevăd reprezintă condiţii esenţiale pentru o
conservare efectivă (Norris & Pain, 2005).
Bineînţeles că ar fi important a se ilustra şi schimbările ce au apărut în
abundenţa fiecărei specii. Concepţia larg utilizată (Norris & Pain, 2005) astăzi în
diagnosticarea declinului unei populaţii depinde de corelaţiile dintre rata schimbării
populaţiei şi cauzele potenţiale externe. Rămâne ca pe viitor eforturile pasionaţilor
naturii să se unească şi să asigure o monitorizare permanentă a zonelor umede, în
speranţa efectuării de prognoze cu un înalt grad de încredere.
157
Foto 31. Cygnus olor (lebăda de vară) (Foto: Florin Stavarache)
Foto 32. Anser anser (gâsca de vară); Anser albifrons (gârliţa mare) –
exemplarul din colţul dreapta jos (Foto: Florin Stavarache)
158
Foto 33. Anas platyrhynchos (raţa mare) (Foto: Lucian Fasolă)
159
Foto 34. Anas querquedula (raţa cârâitoare) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
Foto 35. Aythya ferina (raţa cu cap castaniu) (Foto: Constantin Ion)
Foto 36: Crex crex (cârstel de camp) (Foto: Alina Ignat)
160
Foto 37. Gavia arctica (cufundarul polar) (Foto: Cătălin Creţu)
Foto 38. Podiceps cristatus (corocodelul mare) (Foto: Constantin Ion)
161
Foto 39. Podiceps grisegena (corcodelul cu gât roşu) (Foto: Constantin Ion)
Foto 40. Pelecanus onocrotalus (pelicanul comun) (Foto: Constantin Ion)
162
Foto 41. Phalacrocorax carbo (cormoranul mare) (Foto: Lucian Fasolă)
Foto 42. Vanellus vanellus (nagâţul) (Foto: Lucian Fasolă)
163
Foto 43. Nycticorax nycticorax (stârcul de noapte) (Foto: Cătălin Creţu)
Foto 44. Nycticorax nycticorax (stârcul de noapte) - juvenil

(Foto: Florin Stavarache)
164
Foto 45. Ardeola ralloides (stârcul galben) (Foto: Florin Stavarache)
Foto 46. Egretta garzetta (egreta mică) (Foto: Lucian Fasolă)
165
Foto 47. Casmerodius albus (egreta mare) – în dreapta (un singur exemplar) şi
Egretta garzetta (egreta mică) (Foto: Lucian Fasolă)
Foto 48. Ardea cinerea (stârcul cenuşiu) (Foto: Daniel Petrescu)
166
Foto 49. Ardea purpurea (stârcul roşu) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
Foto 50. Plegadis falcinellus (ţigănuşul) (Foto: Florin Stavarache)
167
Foto 51. Platalea leucorodia (lopătarul) (Foto: Constantin Ion)
Foto 52. Platalea leucorodia (lopătarul) (Foto: Lucian Fasolă)
168
Foto 53. Ciconia ciconia (barza albă) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
Foto 54. Ciconia ciconia (barza albă) (Foto: Constantin Ion)
169
Foto 55. Haliaeetus albicilla (codalbul) – juvenil (Foto : Constantin Ion)
Foto 56. Circus aeruginosus (eretele de stuf) – femelă (Foto: Constantin Ion)
170
Foto 57. Buteo rufinus (şorecarul mare) (Foto: Constantin Ion)
Foto 58. Buteo lagopus (şorecarul încălţat) (Foto: Constantin Ion)
171
Foto 59. Falco tinnunculus (vânturelul roşu) (Foto: Constantin Ion)
Foto 60. Falco vespertinus (vânturelul de seară) - mascul (Foto: Laurenţiu

Petrencu)
172
Foto 61. Falco subbuteo (şoimul rândunelelor) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
Foto 62. Fulica atra (lişiţa) cu pui (în prim-plan); Podiceps griseigena
(corcodelul cu gât roşu) cu pui (în al doilea plan) (Foto: Constantin Ion)
173
Foto 63. Gallinula chloropus (găinuşa de baltă) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
Foto 64. Himantopus himantopus (piciorongul) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
174
Foto 65. Charadrius hiaticula (prundăraşul gulerat mare) (Foto: Florin

Stavarache)
Foto 66. Calidris ferruginea (fugaciul roşcat) (Foto: Florin Stavarache)
175
Foto 67. Tringa glareola (fluierarul de mlaştină) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
Foto 68. Tringa erythropus (fluierarul negru) (Foto: Florin Stavarache)
176
Foto 69. Tringa nebularia (fluierarul cu picioare verzi) (Foto: Florin

Stavarache)
Foto 70. Limosa limosa (sitarul de mal) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
177
Foto 71. Gallinago gallinago (becaţina comună) (Foto: Florin Stavarache)
Foto 72. Philomachus pugnax (bătăuşul) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
178
Foto 73. Larus cachinnans (pescăruşul pontic) (Foto: Constantin Ion)
Foto 74. Chroicocephalus ridibundus (pescăruşul râzător) (Foto: Lucian

Fasolă)
179
Foto 75. Colonie de pescăruşi râzători (Chroicocephalus ridibundus)

(Foto: Lucian Fasolă)
Foto 76. Chlidonias hybirda (chirighiţa cu obraji albi) (Foto: Laurenţiu

Petrencu)
180
Foto 77. Upupa epops (pupăza) (Foto: Constantin Ion)
Foto 78. Alcedo atthis (pescărașul albastru) (Foto: Cătălin Creţu)
181
Foto 79. Coracias garrulus (dumbrăveanca) (Foto: Cătălin Creţu)
Foto 80. Dendrocopus syriacus (ciocănitoarea pestriţă de grădină)

(Foto: Constantin Ion)
182
Foto 81. Jynx torquilla (capîntortura) (Foto: Constantin Ion)
Foto 82. Alauda arvensis (ciocârlia) (Foto: Constantin Ion)
183
Foto 83. Anthus campestris (fâsa de câmp) (Foto: Cătălin Creţu)
Foto 84. Motacilla alba (codobatura albă) (Foto: Florin Stavarache)
184
Foto 85. Motacilla flava (codobatura galbenă) (Foto: Constantin Ion)
Foto 86. Erithacus rubecula (măcăleandrul) (Foto : Lucian Fasolă)
185
Foto 87. Phoenicurus phoenicurus (codroşul de pădure)

Foto 88. Saxicola torquatus (mărăcinarul negru) – mascul

186
Foto 89. Sylvia borin (silvia de zăvoi) (Foto: Constantin Ion)
Foto 90. Sylvia curruca (silvia mică) (Foto: Constantin Ion)
187
Foto 91. Locustella fluviatilis (greluşelul de zăvoi) (Foto: Constantin Ion)
Foto 92. Acrocephalus arundinaceus (lăcarul mare) (Foto: Lucian Fasolă)
188
Foto 93. Phylloscopus collybita (pitulicea mică) (Foto: Constantin Ion)
Foto 94. Troglodytes troglodytes (ochiuboului) (Foto: Constantin Ion)
189
Foto 95. Ficedula hypoleuca (muscarul negru) (Foto: Constantin Ion)
Foto 96. Ficedulla albicollis (muscarul gulerat) - imatur

190
Foto 97. Parus major (piţigoiul mare) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
Foto 98. Cyanistes caeruleus (piţigoiul albastru) (Foto: Constantin Ion)
191
Foto 99. Aegithalos caudatus (piţigoiul codat) (Foto: Lucian Fasolă)
Foto 100. Panurus biarmicus (piţigoiul de stuf) – mascul

(Foto: Laurenţiu Petrencu)
192
Foto 101. Remiz pendulinus (boicuşul) (Foto: Constantin Ion)
Foto 102. Remiz pendulinus (boicuşul) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
193
Foto 103. Lanius excubitor (sfrânciocul mare) (Foto: Constantin Ion)
Foto 104. Lanius minor (sfrânciocul cu frunte neagră) (Foto: Constantin Ion)
194
Foto 105. Lanius collurio (sfrâncioc roşiatic) (Foto: Constantin Ion)
Foto 106. Garrulus glandarius (gaiţa) – juvenil (Foto: Constantin Ion)
195
Foto 107. Sturnus vulgaris (graurul) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
Foto 108. Colonie de grauri (Sturnus vulgaris) (Foto: Constantin Ion)
196
Foto 109. Pyrrhula pyrrhula (mugurarul) (Foto: Daniel Petrescu)
Foto 110. Carduelis carduelis (sticletele) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
197
Foto 111. Emberiza calandra (presura sură) (Foto: Laurenţiu Petrencu)
Foto 112. Emberiza citrinella (presura galbenă) (Foto: Constantin Ion)
198
CONSERVAREA ZONELOR UMEDE
Zonele umede au fost în prim-planul dezvoltării economice, multe dintre

acestea fiind desecate în vederea utilizării terenului în agricultură, industrie sau
chiar în construirea de locuinţe (extinderea localităţilor). Multe dintre ariile ce au
rămas au fost poluate, în mod indirect, prin substanţele chimice utilizate în agricul-
tură, dar şi în mod direct prin deversările fabricilor, prin apele menajere sau prin
accidente ecologice. Aceste modificări au distrus nu doar locurile de cuibărit pentru
numeroase specii de păsări, ci şi locurile de popas şi hrănire ale acestora. Prin urmare,
păsările au fost nevoite să îşi schimbe locurile de cuibărit în arii de o calitate
ecologică mai mică sau chiar să părăsească acele regiuni. Distrugerea locurilor de
popas şi hrănire are drept consecinţe zboruri pe distanţe mai lungi, hrană mai puţină,
fapt ce a determinat creşterea mortalităţii în rândul populaţiilor migratoare şi,
uneori, schimbarea rutelor de migraţie.
Printre ameninţările potenţiale ce afectează habitatele zonelor umede
(Tucker & Evans, 1997) amintim: desecarea şi revendicarea terenurilor; degradarea
terenurilor ripariene; dezvoltarea necontrolată a turismului; managementul neadec-
vat al vegetaţiei; poluarea cu nutrienţi; captarea exagerată a apei; poluarea toxică;
modificarea nepotrivită a nivelului apei; vânătoarea; crearea de acumulări; canali-
zarea; introducerea de prădători neautohtoni de către om; pescuitul comercial şi
sportiv; acidificarea apelor; eroziunea solului şi creşterea cantităţii de sedimente;
acvacultura; introducerea de specii neautohtone; reducerea capacităţii de stocare a
apei datorită defrişărilor şi eroziunii solului; creşterea raţelor şi gâştelor domestice
în zonele umede (o practică obişnuită în estul Europei); extragerea nisipului şi a
pietrişului din zonele umede existente.
Pornind de la aceste considerente, am analizat gradul de conservare a zone-
lor umede din Moldova. Pentru aceasta s-a realizat o bază de date privind evaluarea
calităţii zonelor umede, în care s-au avut în vedere mai mulţi parametri: hidrotehnic,
vânătoare, pescuit, deranj antropic, deşeuri. În acest sens am conceput o scară ordi-
nală pentru fiecare parametru, notată de la 0 la 5 (0 reprezintă nota ce ilustrează
lipsa oricărui efect, iar 5 denotă un impact puternic). În tabelele de lucru specifice
(Tabel 13) au fost notate datele observate de noi. Notele puse în final pentru fiecare
parametru în parte au fost rezultatul observaţiilor proprii, completate de discuţii cu
reprezentanţi ai comunităţilor locale, pescari, vânători, administratori de fonduri
piscicole sau baze hidrotehnice, reprezentanţi ai unor ONG-uri, sau pasionaţi ai
199
naturii, vechi cunoscători ai locurilor. Bineînţeles că, într-o astfel de analiză, se

impune o abordare multicriterială, în care factorii ce intervin să fie analizaţi
împreună iar frontiera dintre ei să fie una cât mai exactă, pentru a vedea care sunt
efectele pozitive şi cele negative, în zonele umede din Moldova. Este de asemenea
posibil ca o parte dintre factori să fie constanţi de-a lungul timpului şi să nu aibă
nici un fel de efect asupra vieţii păsărilor. Pe de altă parte, o caracteristică a unui
anumit factor luat în discuţie poate să acţioneze lent, cu variaţii mici, dar cu o
pondere mare în schimbările ecologice ce privesc ornitofauna. O monitorizare pe
termen lung poate elucida acele caracteristici de care trebuie să se ţină seama în
managementul zonelor umede, astfel încât protecţia păsărilor şi interesele
comunităţilor locale să fie asigurate deopotrivă. În acest sens, ne-am propus să
conturăm o imagine actuală, de ansamblu, asupra zonelor umede investigate.
Tabel 13: Model de tabel de evaluare a calităţii ariilor umede
Nume: Observaţii
Suprafaţă: Perimetru:
Hidrotehnic
Vânătoare
Pescuit
Deranj antropic
Deşeuri
Notă finală
Apă
Stuf
Suprafaţă administrativă
Pajişte
Pădure
Agricultură
Comentariu:
2 – lac artificial cu baraj
Legendă: 3 – lac artificial parţial îndiguit (diguri de
pământ cu vegetaţie pe ele)
Hidrotehnic: 4 – lac artificial îndiguit complet (diguri de
0 – lac natural pământ cu vegetaţie pe ele)
1 – lac natural ce prezintă în amonte posibilităţi 5 – lac artificial îndiguit complet (diguri placate
de schimbare a nivelului apei prin cu beton)
interacţiune umană/ cursurile de apă ce intră
în lac sunt îndiguite
200
Conservarea zonelor umede
Vânătoare: Deşeuri:
0 – strict interzisă – nu se practică 0 – nu sunt depozitate deşeuri în apă şi nici pe o
1 – interzisă, însă sunt cazuri rare/izolate de rază de 1 km
braconaj 1 – nu sunt depozitate deşeuri în apă şi nici pe o
2 – interzisă, însă sunt cazuri dese de braconaj rază de 50 m, însă sunt depozitate pe o rază
3 – permisă, se practică rar de sub 1 km
4 – permisă – se practică regulat 2 – nu sunt depozitate în apă însă sunt
5 – permisă – se practică cu regularitate, depozitate pe maluri
necontrolat şi în afara perioadelor legale 3 – sunt depozitate în apă; imediat lângă maluri,
doar deşeuri biodegradabile
Pescuit: 4 – sunt depozitate în apă; imediat lângă maluri;
0 – nu se practică deşeuri ce se degradează într-o perioadă
1 – se practică doar pescuit sportiv lungă de timp (plastic, metal etc.)
2 – pescuit sportiv necontrolat/ braconaj 5 – sunt depozitate în apă; plutesc pe suprafaţa
3 – fermă piscicolă, bazinele sunt secate apei, formând acumulări ce acoperă luciul
periodic apei
4 – fermă piscicolă, bazinele sunt secate parţial
anual pentru extragerea peştelui Notă finală:
5 – fermă piscicolă, bazinele sunt secate 0 – 0,99 calitate foarte bună
complet anual pentru extragerea peştelui 1 – 1,99 calitate bună
2 – 2,99 calitate medie
Deranj antropic: 3 – 3,99 calitate slabă
0 – situat departe de localităţi şi de drumuri 4 – 5 calitate foarte slabă
principale (există doar drumuri comunale/de
pământ, rar circulate) La rubricile: „apă” şi „stuf” se va nota suprafaţa
1 – situat departe de localităţi, însă în şi procentul pe care îl ocupă fiecare din zonele
apropierea unor drumuri principale (judeţene umede investigate.
sau naţionale) La rubricile: „pajişte”, „pădure” şi „agricultură”
2 – situat în apropierea localităţilor (distanţă mai se va nota lungimea de mal şi procentul în care
mare de 3 km) cu acces restricţionat, acces se regăseşte fiecare pe malurile ariei umede
pe drum comunal, de pământ sau asfalt investigate.
degradat În cazul habitatelor ce mărginesc aria umedă se
3 – situat în apropierea localităţilor (distanţă vor lua in calcul cele care depăşesc lăţimea de
mai mică de 3 Km) cu acces nerestricţionat 100 m. Pentru cele care au o lăţime mai mică de
4 – situat în/lângă localitate cu acces 100 m se va nota habitatul imediat următor, dar
restricţionat (păzit, îngrădit etc.) care respectă criteriul lăţimii menţionat anterior
5 – situat în/lângă localitate; cu acces (mai mare de 100 m).
nerestricţionat
În urma ieşirilor succesive în teren au fost evaluate 55 de zone umede

reprezentative, alese aleatoriu: Larga Jijia, Vlădeni, Hălceni, Podu Iloaiei, Ciobârciu,
Cârja, Tansa-Belceşti, Stânca-Costeşti, Plopi, Soleşti, Ibăneasa, Negreni, Chiriţa,
Ciric, Gârleni, Lilieci, Bacău II, Răcăciuni, Bereşti, Pângăraţi, Vaduri, Bâtca
Doamnei, Cuibul Vulturilor, Lacurile Fălticeni, Acumularea Şomuz, Râpa Albastră,
Rogojeşti, Bucecea, Siret Bărăgan, Tălăbasca, Brateş, Şovârca, Soleşti, Puşcaşi,
Mânjeşti, Poşta Elan, Iezăr, Dracşani, Hudeşti, Măxineni, Pârcovaci, Bulbucani,
Coarnele Caprei, Rădeni, Leahu Nacu, Havârna, Viişoara, Cordăreni, Vorniceni,
Dragalina, Popeni, Cherchejeni, Stăuceni, Dragomirna. Prin termenul de reprezen-
201
tativ am adnotat acele zone umede care nu sunt complet degradate şi care pot
satisface într-o măsura mai mică sau mai mare nevoile ecologice ale speciilor de
animale. Datele obţinute pentru variabilele urmărite au fost prelucrate printr-o analiză
descriptivă (Tabel 14). Acest studiu reprezintă prima abordare la nivel statistic, cu un
prag de încredere de 95%, pentru zonele umede din estul României. Ca rezultat s-a
observat că, în regiunea Moldovei (România), starea de conservare a zonelor umede
are o valoare medie spre bună, deranjul antropic şi lucrările hidrotehnice afectând cel
mai mult calitatea zonelor umede existente. Din
Tabel 14 şi Figura 43 se observă că cele mai mari valori le prezintă deranjul
antropic, întrucât cele mai multe zone umede sunt situate în apropierea localităţilor,
unde comunităţile locale desfăşoară diferite activităţi (agricultură, păşunat) care pot
perturba viaţa păsărilor. Cele mai mici valori se înregistrează în cazul deşeurilor,
având în vedere că în marea majoritate a situaţiilor ele afectează mai mult peisajul
decât ciclul de viaţă al păsărilor. De asemenea, nu s-a identificat o cantitate mare de
deşeuri în zonele umede care să acopere apa şi să afecteze locurile de hrănire şi popas
ale păsărilor. O situaţie nefericită în acest sens este întâlnită constant pe unele lacuri
de munte (ex. Bicaz) sau pe Valea Siretului. Un lucru de care trebuie ţinut seama în
protecţia păsărilor este şi acela că în unele zone am observat o perturbare gravă a
ecosistemelor acvatice, în ceea ce priveşte unul din parametrii: hidrotehnic,
vânătoare, pescuit, deranj antropic (a se observa valorile maxime – Tabel 14), în
zone precum Măxineni, Puşcaşi, Rogojeşti, Bucecea, Cuibul Vulturilor, Bâtca
Doamnei, Vaduri, Pângăraţi, Ciric, Ciobârciu sau Podu Iloaiei. Trebuie menţionat
însă, că valorile maxime au fost notate în special pentru deranjul antropic, evaluat de
noi prin prisma unui potenţial efect asupra păsărilor. În opinia noastră acest
parametru folosit de conservaţionişti ca argument de interzicere a unor activităţi
umane în zonele naturale reprezintă, în cazul regiunii Moldovei, un aspect ce va
trebui detaliat în cadrul grupurilor de lucru şi sub aspectul dezvoltării economice
durabile. Prin educare şi conştientizare se poate ajunge la acel stadiu în care
activitatea umană nu afectează în mod grav habitatele şi viaţa animalelor. De aceea,
se impun editarea unor lucrări, organizarea unor workshop-uri sau discuţii în cadrul
comunităţilor locale, astfel încât acţiunile întreprinse în siturile naturale să poată
asigura şi liniştea necesară vieţii păsărilor, fără a se omite însă şi interesul uman în
desfăşurarea unor activităţi ce trebuie să aibă în vedere dezvoltarea sustenabilă.
Trebuie, totuşi, menţionat că agricultura şi piscicultura intensivă, activităţile
industriale (balastiere, cariere de piatră), construcţiile ce se realizează tot mai aproape
de apă au efecte devastatoare și ireversibile asupra habitatelor în care se desfăşoară,
202
precum şi la distrugerea locurilor de popas şi de hrănire pentru păsări şi chiar a unor

locuri de reproducere.
Desigur, pe viitor o analiză multicriterială în care să fie incluse şi costurile
economice ale refacerii ecosistemelor în raport cu declinul biodiversităţii înregis-
trat, va face mai facilă promovarea unor soluţii pentru conservarea biologică durabilă.
Tabel 14: Analiza descriptivă a evaluării impactului uman în

zonele umede din Moldova
Deranj
Statistici Hidrotehnic Vânătoare Pescuit Deşeuri Notă finală
antropic
Număr de observaţii 55 55 55 55 55 55
Minimum 2 1 1 1 0 1,4
Maximum 5 5 5 5 4 3,8
Mediana 2 3 3 3 1 2,4
Medie 2,564 2,8 2,545 2,855 1,055 2,36
Varianţa (n-1) 0,695 0,904 0,919 2,608 0,978 0,315
Deviaţia standard (n-1) 0,834 0,951 0,959 1,615 0,989 0,561
Eroarea standard a mediei 0,112 0,128 0,129 0,218 0,133 0,076
Limita inferioară 2,338 2,543 2,286 2,418 0,787 2,208
Limita superioară 2,789 3,057 2,805 3,291 1,322 2,512
203
5,000
Scala de măsură de la
0 la 5
4,500
4,000
3,500
3,000
vânătoare deranj antropic
2,500 hidrotehnic pescuit
Notă finală Medie
2,000
1,500
1,000 deşeuri
0,500
0,000
Parametrii privind evaluarea calităţii zonelor umede
Figura 43: Evaluarea calităţii zonelor umede din regiunea Moldovei

(România). Pentru fiecare parametru s-au acordat o notă de la 0 la 5;
0 – lipsă impact; 5 – impact foarte mare.
Pentru a estima în care dintre zone, unul sau altul din factori acţionează
mai puternic, am recurs la o analiză logaritmică a datelor, privind analiza corespon-
denţei dintre variabile şi siturile inventariate (Figura 44), cu ajutorul programului
MVSP (MultiVariate Statistical Package). Se observă, pe de-o parte, că în variabi-
litatea ce intervine în explicarea factorilor ce afectează ecosistemele acvatice este
implicat mai ales deranjul antropic, pentru că are valorile cele mai mari, dar şi deşe-
urile, care chiar dacă înregistrează valori mici, notele sunt diferite de la zonă la zonă.
Pescuitul, vânătoarea şi impactul hidrotehnic acţionează mai ales în zonele: Popeni,
Brateş, Soleşti, Mânjeşti, Ciobârciu, Bucecea, Hudeşti. Deşeurile sunt prezente mai
ales în zonele: Măxineni, Râpa Albastră, Tansa-Belceşti, Dracşani, Iezăr, Lacurile
Fălticeni, Poşta Elan, Siret-Bărăgan, Stăuceni. Deranjul antropic se manifestă în
toate celelalte localităţi, însă la un nivel mediu. În zona Vlădeni, situată la intersec-
ţia axelor, acţionează constant toţi factorii menţionaţi, efectul lor fiind unul mediu.
204
CA joint plot
2.8
2.3
deranj antropic
Pangarati
1.7 Beresti Vaduri
Lilieci
Carja
Solesti Batca Doamnei
Siret Baragan
1.1 Cuibul Vulturilor

Sovarca Dragalina Chirita
Ibaneasa
Puscasi Podu Iloaiei
Radeni
Viisoara
Axis 2 Halceni
Parcovaci
Leahu Nacu Stanca Costesti 0.6 Plopi Bulbucani Talabasca
Rogojesti Cordareni Coarnele Caprei
Acumularea soimuz Havarna
Vorniceni
Cherchejeni
Vladeni
Popeni deseuri
-2.3 -1.7 -1.1 -0.6 0.6 1.1 1.7 2.3 2.8
vanatoare
Stauceni
Brates
pescuit
-0.6
hidrotehnic Rapa Albastra Bacau II
Tansa- Belcesti
Posta Elan Racaciuni
Lacurile Falticeni
Solesti Negreni Ciric
Maxineni
-1.1 Iezar Garleni
Manjesti
Dracsani
Bucecea Siret Baragan Larga Jijia

Ciobarciu
Hudesti -1.7
-2.3
Axis 1
Figura 44: Analiza corespondenţei dintre variabilele urmărite şi

zonele investigate
Într-o analiză multivariată a principalelor componente ce intervin în

variabilitatea valorilor variabilelor ce pot afecta viaţa păsărilor, am realizat un
grafic (Figura 45), cu ajutorul programului XLSTAT v.2009, pentru a vedea care
este relaţia dintre aceştia. Pescuitul şi vânătoarea acţionează adeseori împreună în
detrimentul activităţii normale a ciclului avian, între care se observă cea mai
crescută asociere. Cea mai redusă corelaţie se observă între impactul hidrotehnic şi
cel al deranjului antropic. În zonele umede vizitate, acolo unde deranjul antropic
este mare, impactul hidrotehnic este scăzut şi invers. Acest lucru este posibil
deoarece marea majoritate a lucrărilor hidrotehnice sunt păzite şi situate la distanţă
de localităţi. Impactul exercitat de deranjul antropic este mai degrabă corelat cu cel
al prezenţei deşeurilor. În variabilitatea ce intervine în aprecierea calităţii zonelor
umede cel mai mult acţionează impactul hidrotehnic. De obicei acolo unde există
205
lucrări hidrotehnice de tipul barajelor sau digurilor, apa este mai adâncă pe largi
suprafeţe, ceea ce reprezintă un factor defavorabil prezenţei păsărilor. De ase-
menea, marea majoritate a lucrărilor hidrotehnice fiind păzite şi amenajate peri-
odic, determină o pondere mai scăzută a celorlalţi factori: impact antropic, deşeuri,
vânătoare, pescuit. Cu alte cuvinte, toţi factori investigaţi sunt determinaţi într-un
fel sau altul de prezenţa sau absenţa lucrărilor hidrotehnice. S-ar putea crede că în
ecosistemele naturale vizitate de noi, diversitatea habitatelor şi avifaunei este mai
crescută decât în zonele amenajate hidrotehnic. Totuşi, pe lacurile barate şi
îndiguite, la capătul lor sau chiar la mijlocul lor se formează ochiuri de apă mici,
deosebit de favorabile pentru popasul păsărilor (exemplu: lacurile de pe Bistriţa şi
Siret, Lacul Stânca-Costeşti, lacul Hălceni, Belceşti ş.a.). La coada lacurilor se
formează japşe în care cuibăresc o serie de specii de raţe, limicole, pescăruşi, chire,
chirighiţe (exemplu: lacurile Răcăciuni, Rogojeşti, Bucecea ş.a.).
Ca o concluzie a analizei multivariate aplicate în ceea ce priveşte factorii
ce intervin în ecosistemele acvatice, putem considera că lucrările hidrotehnice,
deranjul antropic şi prezenţa gunoaielor pot perturba viaţa păsărilor din zonele
umede. Deşi pescuitul şi vânătoarea sunt prezente, gradul lor este încă redus şi, prin
măsuri coerente de conştientizare şi control, pot fi menţinute şi în viitor la un nivel
satisfăcător în regiunea Moldovei.
Rezultatele prezentului studiu au făcut obiectul unui workshop organizat la
Simpozionul dedicat Anului Internaţional al Biodiversităţii, 15-16 Octombrie,
2010, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, cu titlul „Evaluarea impactului antropic
în zonele umede şi măsuri de protecţie” (http://www.bio.uaic.ro/sesiune/2010/
dezvoltare_durabila/dezvoltare.html).
206
PCA
0.9
0.8
pescuitvanatoare
0.6
hidrotehnic
2 sixA
0.4
0.2
deseuri
-0.4 -0.2 0.2 0.4 0.6 0.8 0.9
-0.2
deranj antropic
-0.4 Axis 1
Figura 45: Analiza principalelor componente privind evaluarea

impactului uman în zonele umede
În cadrul acestui workshop s-au purtat discuţii pe seama zonelor umede şi a

protecţiei avifaunei existente. S-a avut în vedere discuţia unor cazuri concrete
referitoare la zonele umede din Moldova şi la cele din Delta Dunării, precum şi
prezentarea situaţiei actuale a custodiei ariilor protejate. Workshop-ul s-a dorit a fi
începutul unei campanii mai susţinute de conştientizare a publicului privind relaţia
fragilă dintre activităţile umane şi mediul sălbatic. Întâlnirea s-a dorit a fi mai mult
un studiu de caz privind viaţa păsărilor în zonele umede ale Moldovei.
În cadrul manifestării au participat cadre didactice şi studenţi de la
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, licee, reprezentanţi ai Agenţiei de Protecţia
Mediului Iaşi, reprezentanţi ai Muzeului de Ştiinţe Naturale Iaşi, ai Societăţii
Ornitologice Române. Rezultatele prezentărilor sunt expuse şi în prezenta lucrare.
În urma discuţiilor purtate pe tema relaţiei păsări, impact antropic, rezervaţii
naturale s-au desprins câteva concluzii interesante:
207
- Rezultatele privind diversitatea ornitofaunistică a păsărilor din zonele

umede ale Moldovei vor trebui integrate, în viitor, într-un circuit
transfrontalier care să cuprindă şi Republica Moldova şi Ucraina.
- Protecţia păsărilor şi a zonelor umede trebuie însoţită de documentaţii
ştiinţifice riguroase şi monitorizări pe termen mediu şi lung. Trebuie
cuantificate: impactul antropic şi schimbările ce s-au produs sau se
petrec în distribuţia şi abundenţa speciilor de păsări. Documentaţia
ştiinţifică existentă până în prezent este una riguroasă şi relativ amplă
dar fără a fi continuate studii de monitoring ecologic, nu poate avea
efectele scontate în procesul de conservare biologică. Pericolul poten-
ţial exercitat de apariţia unor construcţii industriale de tipul termocen-
tralelor, balastierelor sau a parcurilor eoliene trebuie însoţit de studii de
evaluare adecvate, temeinice, de cel puţin un an, care să poată progno-
za cu o probabilitate cât mai ridicată eventualele modificări ce pot apărea.
- Informaţiile referitoare la diversitatea avifaunistică şi impactul antropic
din zonele umede ale Moldovei ar trebui cumulate cu cele existente în
Delta Dunării din două motive: 1. Multe dintre păsările din zonele
umede ale Moldovei vin sau se duc spre Delta Dunării pentru hrănire şi
cuibărit; 2. Valea Prutului şi cea a Siretului reprezintă continuări ale
condiţiilor existente în ecosistemele deltaice. Ambele zone au fost
afectate înainte de 1989 de lucrările hidrotehnice şi agricole aplicate.
Stuful a fost tăiat în exces, ceea ce a produs schimbări hidrologice
majore, îndeosebi în lacuri. S-au construit canale, diguri, staţii de
pompare în vederea efectuării pisciculturii intensive, în unele bazine
hidrografice. Cea mai mare problemă a fost reprezentată de îndiguirea
şi desecarea unor întinse zone umede, pentru a fi transformate în
culturi agricole. De asemenea, întinse zone umede au fost îndiguite şi
desecate şi apoi transformate în culturi agricole. Deşi în perioada post-
comunistă au fost puse sub protecţie integrală numeroase zone şi au
fost renaturate anumite suprafeţe acvatice, au apărut o serie de alte
probleme: opoziţia concesionarilor în procesele de renaturare,
pescuitul excesiv, neinundarea unor suprafeţe agricole nerentabile
economic, amenajări silvice deficitare, probleme sociale ale
comunităţilor locale nerezolvate, apariţia construcţiilor ilegale,
inexistenţa unor studii cadru privind necesitatea utilizării energiei verzi
şi a potenţialului său impact asupra vieţii sălbatice. Aplicarea unor
politici coerente de mediu care să ţină seama de mediul înconjurător şi
208
de prosperitatea comunităţilor locale, deopotrivă, poate asigura un

viitor mai bun pentru zonele umede.
- Pentru acoperirea petelor albe din cercetarea relaţiei biodiversitate –
impact antropic în zonele umede ale Moldovei ar fi necesare realizarea
unor contracte de cercetare ample care să aibă în vedere studiul
interdisciplinar al ecosistemelor acvatice şi recomandarea unor măsuri
coerente de conservare sustenabilă. Ca exemplu este menţionat rolul
stufului în ecosistemele acvatice, studiile ce trebuie avute în vedere şi
rolul acestuia în purificarea apei. Pe suprafeţe reduse, desigur, trebu-
iesc păstrate porţiuni cu stuf căzut din anii anteriori, deoarece acesta
constituie principalele locuri de amplasare a cuiburilor pentru specii
precum stârcul roşu – Ardea purpurea, egreta mică – Egretta garzetta
(Foto 46), egreta mare – Casmerodius albus (Foto 47), stârcul pitic –
Ixobrychus minutus, lăcari – Acrocephalus sp. etc., aceste specii
începând a-şi construi cuiburile înainte ca tulpinile noi de stuf să se fi
ridicat suficient. Pe suprafeţe întinse însă, se impune incendierea stu-
fului vechi, „împâslit”, care ar dăuna calităţii apei şi care nu mai per-
mite filtrarea apei şi ar putea duce la colmatarea lacurilor. Acest proces
de incendiere a stufului, din dorinţa de a menţine un stuf sănătos,
practicat de către localnici, este însă şi deosebit de riscant, mai ales în
condiţii de vânt (Petrescu Eugen, in verbis). De aceea se imoune un
control roguros al acţiunilor de incendiere.
- În ceea ce priveşte regimul ariilor protejate, se menţionează că în
Regiunea de Nord-Est, ce cuprinde şase judeţe (Suceava, Botoşani,
Iaşi, Piatra-Neamţ, Bacău, Vaslui), există: 47 SCI-uri, 11 SPA-uri şi 42
de Arii Naţionale. Din punct de vedere al suprafeţelor, cele mai bine
reprezentate judeţe sunt: Neamţ, ca suprafaţă a SCI-urilor, şi Suceava
ca suprafaţă a SPA-urilor. Trebuie amintit că România se află într-un
proces intens de modificare a limitelor SPA-urilor şi SCI-urilor prin
extindere sau restrângere, menţionând că, în cadrul Comunităţii Europene,
procesul de desemnare a siturilor protejate este dinamic şi se bazează
pe monitorizarea vieţii sălbatice din zonele respective. Solicitanţii
custodiei ariilor protejate aparţin diferitelor sectoare profesionale:
ONG-uri, Direcţii Silvice, Agenţii de Protecţia Mediului, Asociaţii de
Vânătoare şi Pescuit, Administraţii ale Parcurilor Naţionale şi ale
Rezervaţiilor naturale.
209
- În planul de acţiune ai custozilor şi administraţiilor ariilor naturale

perotejate şi a siturilor Natura 2000 se impune şi abordarea unei
componente educaţionale în care să se aibă în vedere „custodia bunului
simţ”. Conştientizarea comunităţilor locale asupra importanţei zonelor
protejate, precum şi a custozilor asupra obligaţiilor pe care le au în
procesul de conservare biologică şi dezvoltare durabilă este deosebit de
importantă. Avantajele preluării în custodie a ariilor protejate constau
în atragerea de fonduri europene, plăţi compensatorii şi menţinerea
biodiversităţii din zonele respective. Din păcate, informaţiile despre
atribuirea custodiei şi diseminarea lor sunt încă, adeseori, deficitare.
De asemenea, sunt puţini solicitanţi pentru preluarea acestor arii de
interes comunitar sau avifaunistic şi colaborările acestora cu alţi
parteneri sunt sporadice. Cu toate acestea, custozii deja existenţi sunt
foarte bine intenţionaţi şi vor să se implice activ în desfăşurarea
activităţilor de conservare a mediului. Ariile care nu vor avea custozi
vor intra în administrarea agenţiilor de protecţia mediului judeţene sau
regionale.
- Pe viitor, prin emiterea unor regulamente foarte stricte impuse de
ordine ministeriale, s-ar putea asigura cadrul pentru a fi controlate
toate activităţile din ariile protejate. Atât APM-urile (Agenţiile de
Protecţia Mediului), Garda de Mediu şi ONG-urile, cât şi persoanele
fizice pot sesiza neregulile constatate în ariile preluate în custodie.
Reclamaţiile se pot solda ulterior cu amenzi, mergându-se până la ridi-
carea custodiei. Pe de altă parte, lipsa sprijinului financiar din partea
statului ar putea face dificil procesul de administrare a zonelor prote-
jate şi imposibilitatea custozilor de a îşi asuma asemenea obligaţii. În
acest sens se impune o implicare mai activă a oamenilor de ştiinţă din
universităţi, centre de cercetare, ONG-uri, pentru recomandarea pe
baza unor studii riguroase, a măsurilor de management conservativ.
- Până în anul 2020 ar trebui asigurat un anumit grad de stabilitate a
biodiversităţii, fiind nevoie în acest sens de acceptarea unui compromis
între nevoile de dezvoltare economică şi protecţia mediului ambiant.
Sunt de criticat studiile de impact efectuate pe durate de timp foarte
scurte, insuficient documentate, precum şi unele cazuri nedorite în care
acestea pot fi socotite ca fiind realizate artificial.
210
Rezultatele astfel obţinute prin analiza multicriterială a factorilor ce inter-

vin în descrierea statutului de conservare a zonelor umede şi prin discuţiile avute
cu parteneri în domeniul protecţiei mediului reprezintă o bază de studiu pentru
cercetările ulterioare în domeniul ornitologiei din zonele umede şi un punct de
plecare pentru planurile de custodie şi management al rezervaţiilor naturale dar şi
al siturilor desemnate pentru conservarea păsărilor, la nivel european.
Conservarea habitatelor în zonele umede
Habitatele reprezintă casa în care trăiesc speciile de animale. De aceea

eforturile de conservare se îndreaptă mai ales spre restaurarea habitatelor. Distru-
gerea continuă a habitatelor, transformarea unor suprafeţe naturale în terenuri
agricole, desecările, transformarea unor suprafeţe acvatice în bazine piscicole de
creştere intensivă a peştelui, defrişări, păşunatul excesiv, cositul sau supraexploata-
rea păşunilor şi fâneţelor, transformarea unor terenuri în gropi de gunoi, construcţia
ilegală de clădiri în terenuri de luncă sunt doar câteva din cauzele care au dus la o
degradare continuă a habitatelor din zonele umede ale Moldovei. Marea majoritate
a păsărilor au nevoie de habitate specializate - păduri bătrâne, tufărişuri intacte sau
zone umede sănătoase (Gill, 2007). Este foarte adevărat că numeroase specii de
păsări pot să se adapteze la noi habitate (Gill, 2007, Moller şi colab., 2006) datorită
mobilităţii lor. De aceea, în eforturile de conservare se pune tot mai mult accent şi
pe restaurarea sau păstrarea nealterată a acelor habitate care au un potenţial mare
de a adăposti viaţa sălbatică. De altfel, importanţa habitatelor pentru populaţiile
europene de păsări rezidă în procentajul maxim al tipului de habitat utilizat în
timpul ciclului anual al speciei (Tucker & Evans, 1997).
Fragmentarea habitatelor naturale reprezintă astăzi una din cauzele
principale ale reducerii biodiversităţii. Norris & Pain, 2005, afirmă că punctul
central al conceptului de conservare îl reprezintă mai ales utilizarea terenului.
Soluţiile alese pentru stoparea fragmentării terenului pot fi ineficiente dacă nu se au
în vedere modificările existente în utilizarea terenului şi în impactul lor asupra
întregului peisaj. Pentru acţiunile de conservare este necesară cunoaşterea întregii
heterogenităţi a biotopului, întrucât speciile reacţionează diferit la compoziţia
mediului înconjurător.
În ultimii douăzeci de ani impactul uman în habitatele cu păsări a crescut
constant datorită intensificării unor activităţi cum ar fi: agricultura, managementul
apei, exploatarea pădurilor, gestionarea deşeurilor, turismul, refacerea şi dezvolta-
211
rea infrastructurii. De asemenea, printre cauzele majore ce au afectat şi afectează

viaţa păsărilor amintim:
- abandonarea terenurilor agricole în zonele rurale poate duce la acope-
rirea terenurilor cu un mozaic secundar de habitate, dominat de
vegetaţie ierboasă cu o valoare de conservare scăzută; pe de altă parte,
nici o agricultură intensivă nu este recomandată, pentru a proteja
păsările şi habitatele acestora;
- managementul apei inadecvat: desecarea unor zone (ca de exemplu cea
de pe Valea Prutului, Ion & Ion, 2008, care a determinat în timp o
coborâre a nivelului pânzei freatice şi o sărăturare a solului) poate duce
la un impact negativ puternic pentru habitatele umede, păduri, păşuni
sau terenuri agricole;
- intensificarea acţiunilor de exploatare a pădurilor datorită necesarului
din ce în ce mai crescut de material lemnos; în multe cazuri pădurile
naturale sau semi-naturale au fost înlocuite cu plantaţii de tipul mono-
cultură, din cauza defrişărilor masive şi replantării cu specii non-native;
împădurirea reprezintă în fapt un pas important pentru conservarea
biodiversităţii, atât timp cât se evită monoculturile de tipul salcâmului
sau a unor specii introduse.
Efectele negative asupra habitatelor şi a păsărilor în ceea ce priveşte pre-
zenţa umană includ, după Tucker & Evans, 1997: părăsirea cuibului, distrugerea
cuibului, reducerea eficienţei comportamentului de explorare a mediului încon-
jurător, creşterea consumului energetic şi chiar evitarea habitatelor favorabile.
Pe termen lung se pare că încălzirea globală (Tucker & Evans, 1997) va
afecta din ce în ce mai mult viaţa păsărilor. Datorită acesteia se va modifica şi
distribuţia speciilor de plante, cu modificări succesive în cadrul biomurilor şi în
utilizarea terenului. Degradarea continuă a habitatelor, alături de încălzirea globală,
vor obliga unele specii să-şi modifice arealul sau, mai grav, să întreprindă călătorii
mai lungi în perioadele de migraţie, din cauza fragmentării continue a habitatelor
de popas şi hrănire.
Deşi există astăzi opinii conform cărora trebuie acţionat, în procesele de
conservare biologică, direct asupra speciilor, considerăm că specia, oricare ar fi ea,
nu poate fi privită în afara habitatului. Ecologia şi etologia unei specii sunt strâns
legate de heterogenitatea folosirii terenului. De aceea, în eforturile de conservare se
porneşte de la identificarea problemelor şi a potenţialelor pericole, se stabileşte
utilizarea terenului şi apoi, prin măsuri specifice, în funcţie de habitat şi specia ce
se doreşte a fi conservată, se recurge la măsuri specifice. De asemenea, nu trebuie
212
omise studiile la nivel metapopulaţional, astfel încât intergradarea şi diversitatea

genetică să fie asigurate.
În zonele umede este necesară o definire precisă a habitatului şi stabilirea
întinderii sale şi a locaţiei în care este prezent (Tucker & Evans, 1997). După
aceasta este nevoie să se identifice caracteristicile fizice şi biologice ale habitatelor
respective. În final, are loc o evaluare a gradului influenţei umane. În habitate trebuie
identificate speciile de păsări. Pentru aceste specii trebuie identificate caracte-
risticile habitatului necesar existenţei lor, şi să se facă estimarea ameninţărilor la
nivel de habitat. Rezultatele cercetărilor de acest tip vor avea ca efect stabilirea
unor măsuri de conservare oportune, stipularea unor politici şi acţiuni adecvate
scopului propus.
Dintre habitatele din zonele umede ale Moldovei, patru ne reţin atenţia în
mod deosebit, fiind considerate ca prioritare, în conformitate cu Anexa I a
Directivei Habitate 92/43/EEC: tinoave bombate active; izvoare mineralizate
încrustate cu formare de tuf calcaros; turbării cu vegetaţie forestieră; păduri
aluviale de Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior.
Habitatele din zonele umede, indiferent dacă au sau nu caracter prioritar,
prezintă importanţă conservativă şi prin prisma faptului că adăpostesc o serie de
specii de plante care sunt cuprinse în Anexele II şi V ale Directivei Habitate sau în
Convenţia de la Berna: Angelica palustris (Convenţia de la Berna, Anexa II),
Arnica montana (Anexa V), Eleocharis carniolica (Convenţia de la Berna),
Ligularia sibirica (Convenţia de la Berna, Anexa II), Liparis loeselii (Convenţia de
la Berna, Anexa II), Salvinia natans (Convenţia de la Berna), Typha minima
(Convenţia de la Berna), Typha schuttleworthii (Convenţia de la Berna).
Lista Roşie a plantelor superioare din România (Oltean şi colab., 1994)
cuprinde o serie de specii al căror habitat este localizat de zonele cu exces de
umiditate, dintre care putem aminti: Andromeda polifolia (rară), Angelica palustris
(vulnerabilă/rară), Betula humilis (periclitată/rară), B. nana (vulnerabilă/rară),
Calla palustris (rară), Drosera rotundifolia (rară), Epipactis palustris (rară), Pinus
sylvestris (rară), Stratiotes aloides (rară), Typha minima (rară), T. schuttleworthii
(vulnerabilă/rară), Utricularia vulgaris (rară), Wolffia arrhiza (rară) etc.
În ceea ce priveşte categoria speciilor prioritare, ea cuprinde toate acele
specii de păsări ce ocupă un habitat şi au un statut de conservare nefavorabil în
Europa. Păsările, care sunt strâns dependente în anumite stadii ale ciclului lor de
viaţă de un habitat, sunt tratate, de asemenea, ca specii prioritare. Cu alte cuvinte,
în practica actuală se ţine seama nu numai de existenţa unor specii de păsări repre-
zentative sau ameninţate cu dispariţia, ci şi de habitatele în care acestea vieţuiesc.
213
În prezent, se recomandă ca pentru protecţia păsărilor să nu se aplice

această „prioritizare” doar la nivel local sau regional, unde priorităţile pot fi diferite
faţă de alte zone similare. Scopul principal în acest demers constă în a stabili
importanţa habitatului pentru o specie la nivel european (Tucker & Evans, 1997),
astfel încât să fie luate măsuri de conservare care să ducă la protejarea populaţiei
unei specii, în întregul său areal. Cu toate că se ţine seama numai de acele specii de
păsări prioritare în protecţia ornitofaunei, se presupune că măsurile de conservare
generale vor duce şi la protecţia păsărilor ce nu se află pe lista speciilor ameninţate
sau vulnerabile.
După Tucker & Evans (1997) în zonele umede trebuie asigurate:
- integritatea rutelor de migraţie;
- nivelele adecvate ale ratei de curgere a apei trebuie menţinute sau
refăcute, acolo unde este posibil;
- dinamica hidrologică naturală trebuie menţinută prin renaturarea habi-
tatelor din zonele inundabile, reconectarea braţelor moarte ale râurilor,
crearea sau recrearea de meandre şi asigurarea fluctuaţiilor sezoniere
de apă;
- canalele modificate ale râurilor trebuie să încorporeze „design-ul” cana-
lelor naturale aşa cum ar fi: coturile, braţele laterale, insulele, bazinele,
vadurile;
- habitatele ripariene trebuie menţinute, în special trebuie păstrate acele
caracteristici ale structurilor malurilor şi profilelor acestora care permit
instalarea de specii de arbori autohtoni, lemn mort, vegetaţie de maluri
şi zonele cu plante emergente;
- nivelul nutrienţilor în zonele umede nu trebuie să depăşească capacita-
tea elementelor naturale de a le îngloba şi neutraliza în lanţul trofic;
nivelele ridicate de nutrienţi, cauzate îndeosebi de activitatea umană,
determină eutrofizări care pot provoca pierderea excesivă a
suprafeţelor deschise de apă prin creşterea plantelor sau reducerea
clarităţii apei ori a oxigenului, ceea ce duce în final la declinul
resurselor de hrană;
- poluarea toxică trebuie redusă sub nivelul letal;
- nivelurile crescute ale acidităţii apei pot cauza declinul populaţiilor de
peşti şi altor resurse de hrană acvatică;
- deranjarea păsărilor de către activităţile umane trebuie evitată în veci-
nătatea zonelor de cuibărit şi redusă la un nivel acceptabil (în acord cu
nevoile de mediu ale speciilor prezente) când se hrănesc sau se odihnesc;
214
- habitatele bentice, fauna şi flora lor trebuie conservată sau refăcută;

- populaţiile sălbatice ale speciilor native de peşti trebuie menţinute, dar
nu trebuie crescut stocul lor în aşa fel încât păsările să aibă de suferit;
- introducerea de specii străine de plante şi animale în zonele umede
trebuie evitată iar populaţiile acestor specii trebuie controlate şi chiar
îndepărtate.
Gill, 2007, propune câteva măsuri pentru o protecţie eficientă, pe termen
lung a efectivelor de păsări şi a habitatelor în care vieţuiesc: în cazul unui râu nu
trebuie protejată numai suprafaţa acvatică, ci şi zonele învecinate; ariile de pro-
tecţie trebuie să fie suficient de mari pentru a asigura o protecţie efectivă; rezer-
vaţiile fragmentate trebuie unite într-o singură arie de protecţie, nefragmentată;
prea puţine rezervaţii naturale nu pot asigura pe teritoriul unei regiuni o protecţie
eficientă; rezervaţiile izolate trebuie unite prin coridoare; între rezervaţiile izolate
se pot interpune alte zone de protecţie mai mici care să asigure comunicarea între
ele; un habitat uniform protejat este mai puţin eficient decât o zonă care cuprinde o
heterogenitate mare de habitate; o formă sinuoasă a unei arii de protecţie este mai
puţin eficientă decât una rotundă în care se reduce efectul de „muchie”; existenţa
doar a unor arii mari de protecţie este mai puţin eficientă decât existenţa într-o
regiune a unor arii şi mai mici şi mai mari de protecţie, intercalate; rezervaţiile
administrate individual sunt mai puţin eficiente decât o administraţie realizată pe
regiune care să includă mai multe rezervaţii; interzicerea pătrunderii oamenilor în
unele zone reprezintă o modalitate insuficientă pentru protecţie, în jurul zonei de
protecţie strictă trebuie delimitată o zonă tampon. Noi am adăuga la aceste criterii
faptul că ariile protejate nu trebuie să se suprapună peste zone industriale,
autostrăzi, rute intens circulate, localităţi, să nu vină chiar în vecinătatea
localităţilor, acolo unde este posibil să cuprindă atât speciile de păsările pentru care
zona se califică pentru situl de conservare cât habitatele propice de cuibărire sau
hrănire. Ariile protejate trebuie construite sub forma unei reţele care să asigure şi
zone de cuibărit şi hrănire dar şi zone de popas şi refugiu.
În aplicarea corectă a măsurilor de protecţie a vieţii sălbatice pe termen
lung nu trebuie urmărită doar dinamica naturală a habitatelor şi aspectul peisagistic,
ci şi indicii ecologici care să cuantifice nivelul de succes al politicilor aplicate
pentru conservarea naturii (Tucker & Evans, 1997). Monitorizarea biodiversităţii
trebuie să se regăsească în interesul naţional şi în programele internaţionale de
mediu. Popularizarea avantajelor ce le poate aduce un habitat societăţii şi a faptului
că un habitat nu poate fi cuantificat financiar trebuie să reprezinte un alt deziderat
al lumii actuale. Este esenţial să se furnizeze un ghid clar al managementului
215
ecologic al habitatelor şi popularizarea sa la toate nivelele, astfel încât societatea

umană să aleagă şi să folosească acele produse care nu afectează mediul.
Conservarea speciilor de păsări
Păsările reprezintă o componentă a biodiversităţii şi declinul înregistrat

astăzi indică o stare gravă în care oamenii, prin activităţile lor, ameninţă mediul
înconjurător. Dacă nu se acţionează acum pentru stoparea acestei crize, preţul plătit
mai târziu va fi mai mare. Totodată s-a demonstrat, de-a lungul timpului, că păsă-
rile reprezintă indicatori foarte importanţi ai biodiversităţii (Norris & Pain, 2005).
Nu întâmplător Uniunea Europeană a stipulat şi adoptat o directivă dedicată păsă-
rilor (Birds Directive 79/409). Păsările reprezintă verigi cheie în funcţionarea siste-
melor ecologice. Ele se află la capătul piramidelor trofice sau la mijlocul acestora,
starea lor de sănătate fiind un bun indicator pentru calitatea ecosistemelor în care
trăiesc. În circuitul materiei vii în natură, ele stabilesc o serie de relaţii ecologice
complexe, cu alte grupe de vieţuitoare, astfel încât lipsa lor ar duce la dezechilibre
grave în mediul înconjurător.
Cea mai importantă problemă pe care o ridică conservarea speciilor de
păsări este de a stabiliza populaţiile în arealul de răspândire şi de a preveni extincţia
(Gill, 2007). În zonele umede din Moldova declinul unor populaţii de păsări
(cocori, gâşte, răpitoare de zi, ş.a.) în timpul cuibăritului sau al migraţiei poate fi
oprit prin acţiuni de protecţie a unor zone umede şi prin monitorizarea continuă a
populaţiilor de păsări. Conservarea nu se bazează doar pe geometria păstrării vieţii
sălbatice ci mai ales pe modurile de restaurare în care poate fi maximizată viabili-
tatea populaţiilor în habitatele fragmentate (Gill, 2007). Păstrarea ecosistemelor şi a
habitatelor intacte rămâne încă o problemă critică la nivel mondial. În prezent,
pentru satisfacerea acestor deziderate se aplică proiecte de conservare pentru spe-
ciile-cheie, în special pe acelea ale căror populaţii sunt într-un declin dramatic:
pelicanul creţ, raţa roşie, cormoranul mic ş.a. În desemnarea planului de conservare
se iau în considerare aria şi distanţa pe care păsările se deplasează în diferitele sezoane.
Coridoarele sunt esenţiale pentru facilitarea dispersiei unei populaţii de păsări şi
pentru menţinerea variabilităţii genetice şi reducerea probabilităţii de dispariţie.
Pentru aceasta se impun și acţiuni transfrontaliere în interesul mediului.
Cooperarea internaţională ar putea crea premizele unei protecţii eficiente a rutelor
de migraţie şi a locurilor de cuibărire ori hrănire a păsărilor. În regiunea Moldovei
se impune o cooperare pe termen lung cu Republica Moldova și Ucraina, în care
216
atât culoarul Prutului cât și cel al Siretului se fie protejate în integritatea lor. Prin
monitorizarea și protecția în zonele de reproducere și hrănire ale păsărilor, a celor
două bazine se poate asigura continuitatea rutelor de migrație și a arealului de
cuibărire pentru foarte multe specii de păsări.
Pe lângă importanţa ecologică deosebită pe care o au păsările din zonele
umede, acestea prezintă şi o importanţă recreativă pentru populaţia umană.
Importanţa recreativă este dată de „birdwatching” (observarea păsărilor sălbatice în
mediul lor natural), activitate ce poate stimula turismul în ariile cu biodiversitate
ridicată, determinând creşteri economice importante. Desigur, această activitate
trebuie să ţină cont de speciile de animale şi plante, impunându-se astfel o conduită
ecologică şi desfăşurarea activităţii în concordanţă cu planul de management al
ariei respective. Importanţa nutriţională este dată de vânătoare şi consumul
exemplarelor împuşcate. Vânătoarea poate fi utilizată şi cu scopul de a regla
efectivele anumitor specii sau populaţii, ce s-au înmulţit exploziv din cauze
antropice în detrimentul celorlalte componente ale ecosistemului. Totuşi, stabilirea
unor reguli mult mai stricte, în ţara noastră, şi respectarea lor se impune astfel încât
vânătoarea să reprezinte cu adevărat un sport.
Dezvoltarea în ultima vreme a conceptului de turism ecologic şi, în speţă, a
celui de „birdwatching” reprezintă o potenţială resursă de venit pentru comunităţile
locale, dar atât economia regiunii, cât şi protecţia păsărilor nu se pot baza numai pe
acestea. Folosirea raţională a resurselor din zonelor umede, evitarea acelor locuri
de hrănire sau reproducere pentru păsări, pot avea efecte benefice în ceea ce pri-
veşte conservarea biologică pe termen lung. Este curios, cum de nu se aplică con-
servarea speciilor la scară largă (Norris & Pain, 2005), întrucât s-a constatat că,
pentru economia pe termen lung a comunităţilor umane, este mai profitabilă decât
dezvoltarea industrială în ariile importante pentru păsări, care duce la un consum al
resurselor naturale şi la un profit împărţit de doar câţiva oameni. Dezvoltarea
sustenabilă presupune ca toţi cetăţenii dintr-o comunitate să aibă de câştigat în aşa
fel, încât şi generaţiile viitoare să poată profita de valorificarea potenţialului natural
al zonei.
Acţiunile de conservare a speciilor de păsări sălbatice şi în special a celor
din zonele umede trebuie să ţină cont de perioadele în care acestea sunt prezente şi
de ecologia fiecărei specii. Având în vedere mobilitatea foarte mare de care dispun
speciile de păsări, planurile de conservare trebuie să ţină seama şi de cele ce sunt
prezente doar în perioada de migraţie sau de iernare, chiar dacă acestea nu cuibă-
resc pe teritoriul ţării noastre. Astfel, măsurile pe care le dorim a fi implementate se
vor referi atât la perioada de cuibărit cât şi la perioadele de migraţie (primăvară şi
217
toamnă), precum şi la perioada de iernare. Prin urmare, acţiunile de conservare a

speciilor de păsări se vor diferenţia în trei categorii: acţiuni ce se vor implementa în
perioada de cuibărit, acţiuni ce se vor implementa în perioadele de migraţie şi acţi-
uni ce se vor implementa în perioada de iernare.
Aceste trei categorii de acţiuni cuprind atât desemnarea unor arii cu regim
de protecţie specială, pas realizat în cadrul programului Natura 2000, dar şi în
cadrul Ariilor de Importanţă Avifaunistică (Important Bird Area – BirdLife
International), cât şi implementarea unor strategii de conservare prevăzute punctual
ca acţiuni precum: interzicerea vânătorii pe anumite arii sau declararea lor ca spaţii
de liniştire pentru vânat, menţinerea unui anumit nivel al apei, interzicerea
deranjului în anumite perioade, platforme de cuibărit etc.
Aşa cum am afirmat anterior, primul pas în conservarea speciilor de păsări
sălbatice a fost făcut prin desemnarea unor arii de interes prioritar pentru păsări.
Programul IBA (Important Bird Area) sau în traducere Ariile de Importanţă
Avifaunistică (AIA) reprezintă un efort la nivel mondial de a identifica cele mai
importante arii pentru menţinerea populaţiilor de păsări sălbatice şi de a concentra
activităţile de conservare pentru protecţia acestor suprafeţe (www.sor.iba.ro). Pro-
gramul a început în 1981, însă primul inventar al ariilor de importanţă avifaunistică
la nivel Pan-European a fost publicat în 1989, acoperind 2.444 arii din 39 de ţări.
Cel de al doilea inventar al ariilor de importanţă avifaunistică a fost publicat în
2000, de această dată cuprinzând 3.619 arii din 51 de ţări sau provincii autonome.
Acum, în Europa, sunt inventariate peste 4.000 de arii de importanţă avifaunistică,
iar la nivel mondial sunt inventariate aproximativ 11.000 în 200 de ţări şi teritorii
administrative (http://www.birdlife.org/action/science/sites/).
Ariile de importanţă avifaunistică sunt zone ce găzduiesc efective semnifi-
cative ale uneia sau mai multor specii ameninţate la nivel global sau fac parte dintr-o
serie de arii care conţin o gamă de specii cu distribuţie restrânsă sau găzduiesc
efective deosebit de mari de păsări migratoare sau gregare (www.sor.iba.ro). Desem-
narea acestor arii se realizează strict pe criterii ştiinţifice. În România sunt desem-
nate 130 de arii de importanţă avifaunistică cu o suprafaţă totală ce acoperă 17%
din cea naţională (www.sor.iba.ro), programul fiind derulat de Societatea Ornitologică
Română (BirdLife România) în parteneriat cu Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor
şi a Naturii „Grupul Milvus”. În Moldova sunt 22 de arii de importanţă
avifaunistică, la acestea adăugăm şi heleşteiele de la Măxineni, sit ce se află pe
teritoriul judeţului Brăila dar care face parte din Bazinul Râului Siret.
Aceste arii nu au o susţinere legislativă din partea Statului Român sau a
Uniunii Europene, însă sunt recunoscute ca arii prioritare pentru implementarea
218
măsurilor de conservare. Ariile de importanţă avifaunistică sunt folosite de Uniunea

Europeană ca listă de control a desemnării Ariilor de Protecţie Specială Avifaunistică
(Special Protected Area – Bird Directive). Având în vedere scopul pentru care au
fost desemnate aceste arii, ele acoperă atât zonele importante de cuibărit cât şi pe
cele de migraţie şi iernare, conferind astfel o reţea menită să asigure conservarea
efectivelor de păsări pe toată durata anului.
Cea de a doua categorie de zone ce asigură cadrul de protecţie pentru
efectivele de păsări de pe teritoriul Uniunii Europene este reprezentată de Ariile de
Protecţie Specială Avifaunistică (APSA). Desemnarea acestor arii este coordonată
de Directiva Păsări a Uniunii Europene. Ariile de protecţie specială avifaunistică
fac parte din Reţeaua Natura 2000, reţea ce cuprinde şi Siturile de Importanţă
Comunitară, desemnate prin Directiva Habitate a Uniunii Europene. Reţeaua Natura
2000 este instrumentul principal al Uniunii Europene pentru conservarea naturii.
Ariile de protecţie specială avifaunistică au fost aprobate prin Hotărârea de
Guvern 1284/2007. În România au fost desemnate 108 arii de protecţie specială
avifaunistică, cu suprafaţă totală de aproximativ 2.900.000 ha. Dintre acestea, 18
arii de protecţie specială avifaunistică sunt situate integral, iar 6 se află doar parţial
în Moldova. Suprafaţa totală pe care o ocupă ariile de protecţie specială
avifaunistică din Moldova este de 275 203,397 ha, ceea ce reprezintă 4,82% din
suprafaţa luată în studiu (Baltag & Pocora, 2009). Asemenea ariilor de importanţă
avifaunistică aceste situri încearcă să acopere zone importante atât pentru cuibăritul
speciilor de păsări cât şi pentru pasajul şi iernarea acestora. Ariile de protecţie
specială avifaunistică sunt în modificare, Reţeaua Natura 2000 nefiind încă
definitivată la nivelul României. Cel mai probabil ariile de protecţie specială
avifaunistică vor creşte atât ca număr cât şi ca suprafaţă, fapt impus de necesitatea
alinierii acestora la reţeaua ariilor de importanţă avifaunistică.
Aceste două reţele de arii cu regim special de protecţie constituie cadrul de
bază în conservarea speciilor de păsări sălbatice din Moldova. La aceste două reţele
se mai adaugă şi rezervaţiile de interes naţional sau judeţean, arii ce, de regulă, sunt
incluse în categoriile de situri menţionate anterior.
Aşa cum am menţionat mai sus, pentru menţinerea efectivelor de păsări
trebuie implementate anumite strategii de conservare în siturile ce au fost desem-
nate ca importante pentru acest grup de animale. Strategiile diferă atât în funcţie de
caracteristicile ariei unde urmează a fi aplicate cât şi de speciile pentru care sunt
aplicate. Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de stabilit obiective general
valabile de conservare a speciilor de păsări, deoarece fiecare sit prezintă particula-
rităţile sale. Prin urmare, nu există un protocol de lucru pentru conservarea ariilor
219
umede, un astfel de acord realizându-se pentru fiecare sit în parte, în urma unui
studiu amănunţit a caracteristicilor sitului şi, desigur, numai după ce cunoaştem
ecologia speciilor ce trăiesc în acea zonă. Astfel vom prezenta în continuare câteva
direcţii pe care aceste strategii trebuie să le urmeze, precum şi câteva exemple de
acţiuni ce ar trebui desfăşurate în zonele umede din Moldova.
Pentru ca o strategie de conservare să poate fi creată trebuie să cunoaştem
foarte bine situaţia din trecut şi cea actuală a sitului atât din punct de vedere al
speciilor de păsări, cât şi din punct de vedere al habitatelor existente. Astfel vom
putea observa evoluţia sitului în decursul timpului şi vom putea localiza eventua-
lele probleme ce au apărut. O analiză atentă a habitatelor este strict necesară
întrucât păsările depind de acestea în toate cele trei tipuri de perioade (cuibărit,
migraţie, iernare). Un sit ce prezintă un grad mare de heterogenitate a habitatelor
va fi preferat de către păsări mai mult decât un sit cu aceleaşi tipuri de suprafeţe de
habitat, dar cu un grad mic de heterogenitate. Pentru a ilustra mai bine această dife-
renţiere, ataşăm trei imagini cu trei situri ipotetice în care tipurile de habitat si
suprafeţele acestora sunt identice, însă dispoziţia şi forma lor este diferită (Figura 46).
Figura 46: Albastru – habitat 1; portocaliu – habitat 2; verde deschis –

habitat 3; gri – habitat 4; verde închis – zonă de ecoton (realizat E. Baltag)
Imaginea de mai sus, figura a, ilustrează un sit cu un grad mic de heteroge-

nitate deoarece este relativ uniform iar zonele de ecoton tind spre valoarea minimă,
prin urmare o astfel de zonă va oferi posibilităţi de cuibărit, hrănire sau popas
pentru un număr mai mic de specii de păsări. Figura b ilustrează un grad mediu de
heterogenitate deoarece tipurile de habitat nu sunt dispuse uniform, iar suprafaţa de
220
ecoton este mai mare. Figura c prezintă un grad mare de heterogenitate deoarece
are o structură mozaicată iar suprafaţa zonelor de ecoton tinde spre o valoare maximă,
oferind astfel o diversitate mai mare de condiţii de cuibărit, hrănire sau popas
pentru speciile de păsări.
Implementarea unor măsuri de conservare pentru fiecare specie din sit este
extrem de dificilă, astfel că, de cele mai multe ori, se impune alegerea unor specii
reprezentative pentru aria respectivă (specii-cheie). Aceste specii-cheie trebuie să
fie alese astfel încât să fie uşor de monitorizat şi să reprezinte o diversitate cât mai
mare de habitate. Aceste specii-cheie pot fi reprezentate de bioindicatori sau, de
cele mai multe ori, de specii rare şi, de regulă, sensibile la schimbări bruşte ale
componentelor ecosistemului. Implementarea măsurilor necesare de conservare
pentru aceste specii va duce la creşterea calităţii ecologice a zonei şi implicit la
creşterea biodiversităţii din cadrul sitului.
În cazul zonelor de pasaj, un element important pentru implementarea acţi-
unilor de conservare este reprezentat de poziţionarea sitului în raport cu rutele de
migraţie ale speciilor de păsări. Astfel, un sit ce este situat în apropierea sau chiar
pe o rută de migraţie va asigura un flux mai mare de specii de păsări în special în
perioada de migraţie. Astfel, pentru acest tip de arie este foarte importantă menţine-
rea la cote ridicate a cantităţii de hrană şi reducerea pe cât se poate de mult a deran-
jului. Pentru astfel de zone, în cazul în care sunt situate în fonduri de vânătoare,
recomandăm declararea lor ca arii de liniştire a vânatului. Având în vedere distan-
ţele mari pe care unele specii le parcurg în perioada de migraţie, dar mai ales
efortul pe care îl depun, considerăm că desemnarea acestor situri ca arii de liniştire
se impune şi ca o măsură de management a fondului/fondurilor de vânătoare.
În ceea ce priveşte creşterea cantităţii de hrană aceasta se poate realiza în
două moduri, fie prin suplimentare artificială, fie prin îmbunătăţirea condiţiilor de
înmulţire şi dezvoltare a populaţiilor pradă sau a resurselor trofice vegetale. Este de
preferat cea de a doua metodă deoarece prima poate duce la o poluare cu substanţă
organică a sitului sau la favorizarea dezvoltării şi înmulţirii altor grupe de organisme
decât cele ce constituie hrana păsărilor. O altă problemă pe care o ridică supli-
mentarea artificială de hrană este finanţarea. Astfel, dacă finanţarea se opreşte, din
diferite motive, atunci şi suplimentarea artificială de hrană se va sista. În concluzie,
cea de a doua metodă de creştere a abundenţei speciilor este cea recomandată
deoarece aceasta doar ajută ecosistemul să se refacă din punctul de vedere al popu-
laţiilor pradă, respectiv, a resurselor trofice vegetale, permiţând adaptarea treptată a
celorlalte componente. Referitor la strategiile ce trebuiesc aplicate pentru creşterea
cantităţii de hrană, acestea variază foarte mult, fiind influenţate de caracteristicile
221
sitului unde se doreşte acest lucru. În cazul limicolelor o metodă foarte simplă de a
oferi locuri de hrănire cât mai mari este modificarea nivelului apei din bazine sau
inundarea unor suprafeţe, astfel încât să permită hrănirea lor.
În ceea ce priveşte rutele de migraţie este mai important să avem un număr
mai mare de arii unde păsările pot face popas, chiar dacă sunt de mici dimensiuni,
decât arii mari, dar în număr mic (Weller, 1999). Astfel, recomandăm crearea de
zone umede pe traseele de migraţie, fie şi zone inundate temporar, însă care să
deţină apă în perioada migraţiei.
În cazul zonelor de cuibărit strategiile de conservare se diversifică mult
deoarece aici intervin şi habitatele de cuibărit dar şi categoriile de hrană pentru pui,
care uneori pot fi foarte diferite de cele ale adulţilor. În general, menţinerea zonelor
cu apă mică precum şi a suprafeţelor de stuf sunt măsuri de conservare benefice
speciilor de păsări din zonele umede. În cazul bazinelor artificiale se recomandă
menţinerea apei la un nivel scăzut, astfel încât păsările să-şi poată procura hrana.
Fluctuaţiile mari ale nivelului de apă din bazinele acvatice nu este recomandat,
deoarece poate distruge cuiburile construite prea jos, periclitând astfel ponta
păsărilor, sau poate seca zonele bune de hrănire, din contră, poate creşte nivelul
apei la cote ce nu vor permite păsărilor să ajungă la hrană. Pentru speciile de
cormorani şi stârci, montarea unor suporturi pe care aceştia se pot odihni, usca
penele sau pândi prada constituie o măsură extrem de utilă. Atragem atenţia că în
cazul bazinelor de exploatare piscicolă astfel de suporturi (ce depăşesc nivelul
apei) constituie un dezavantaj, deoarece acele bazine vor fi frecventate de cormo-
rani, ce pot aduce prejudicii proprietarului. În cazul speciilor ce cuibăresc în stuf
sau pe sol în apropierea apei este necesară, acolo unde astfel de locuri sunt puţine
sau lipsesc, montarea unor platforme de cuibărit, platforme ce se recomandă a fi
flotante.
Ca şi în cazul locurilor de pasaj, în zonele de cuibărit trebuie evitat deranjul
păsărilor, în special în ariile din apropierea cuibului. Astfel că, în cazul în care
avem trasee turistice care trec prin apropierea unor cuiburi, recomandăm modifi-
carea acestora astfel încât să evite zonele de cuibărit sau de hrănire. Şi în cazul
ariilor de cuibărit hrana joacă un rol important, astfel că, acolo unde este cazul, se
recomandă implementarea unor strategii de creştere a cantităţii de hrană.
În sezonul de iernare cel mai important factor este constituit de perioada de
îngheţ a apei cu cât aceasta este mai mică, cu atât aria prezintă o mai mare impor-
tanţă pentru speciile de păsări. În această perioadă zonele cu apă puţin adâncă
prezintă o importanţă redusă, deoarece acestea îngheaţă foarte repede. De aseme-
nea, se impune strict interzicerea vânătorii şi a deranjului în locurile de înnoptare
222
şi, dacă este posibil, interzicerea vânătorii în locurile de hrănire. Deranjul la locu-
rile de înnoptare va determina, de cele mai multe ori, abandonarea acestor situri
pentru restul sezonului.
Zonele umede sunt foarte variate, însă, cunoscând preferinţele ecologice
ale speciilor de păsări, putem delimita anumite tipuri caracteristice, care vor fi utili-
zate cu precădere. Astfel, o zonă umedă cu întindere mare de apă, bogată în resurse
trofice, dar cu suprafeţe de vegetaţie restrânse, va atrage cu precădere indivizii
necuibăritori, datorită lipsei unei izolări între perechile cuibăritoare, a locurilor de
cuibărit şi a locurilor de refugiu pentru pui. Corcodeii reprezintă o excepţie în acest
caz deoarece îşi construiesc cuibul pe vegetaţia acvatică submersă, existenţa
acestui tip de vegetaţie fiind o condiţie esenţială pentru prezenţa lor în perioada de
cuibărit (Weller, 1999; observaţii personale).
Zonele umede ce au dimensiuni mari tind să deţină un număr mai mare de
păsări (atât calitativ, cât şi cantitativ) decât cele mici, datorită diversităţii mai mari
a habitatelor şi a diferitelor adâncimi ale apei precum şi datorită menţinerii apei pe
o durată mai mare, inclusiv în perioadele secetoase.
De multe ori, zonele inundabile nu sunt luate în calcul, fiind insuficient stu-
diate, însă astfel de arii în care apa se revarsă periodic sau întâmplător sunt foarte
importante pentru hrănirea speciilor de păsări (în special limicole, dar nu numai),
susţinând uneori efective impresionante de specii şi exemplare. Crearea unor astfel
de zone în apropierea celor de cuibărit sau pe rutele de migraţie va conduce la
îmbunătăţirea condiţiilor de hrănire. Deşi astfel de arii vor fi utilizate doar câteva
săptămâni sau luni, ele sunt esenţiale pentru supravieţuirea avifaunei la nivel global
(Weller, 1999). Astfel de zone pot fi utilizate şi ca arii de cuibărit pentru unele
specii de limicole. Aceste zone formează un permanent ecoton deoarece prezintă
adâncimi variabile şi alternează cu uscatul, ceea ce determină o diversitate mare a
condiţiilor de instalare a organismelor, fie ele vegetale sau animale. Prin urmare,
îndiguirea râurilor este o formă de distrugere a zonelor inundabile, zone foarte
importante pentru speciile de păsări. Uneori, îndiguirea nu este o soluţie viabilă
nici pentru protejarea agriculturii şi a locuinţelor umane. Un exemplu în acest sens
sunt inundaţiile din vara anului 2010 din Lunca Prutului când un număr mare de
terenuri agricole, ferme piscicole şi chiar suprafeţe de localităţi au fost acoperite de
apă. În sezonul migraţiei de toamnă din acelaşi an, toate aceste arii, care acum se
transformaseră în mlaştini, au găzduit un număr impresionant de păsări, în special
limicole, dar şi specii de raţe şi gâşte. Ariile cu apă mică sunt importante nu doar
pentru speciile de păsări şi peşti, creând astfel zone de reproducere, şi pentru
speciile de nevertebrate, deoarece suplimentează cantitatea de hrană disponibilă. În
223
concluzie, el prezintă o deosebită importanţă pentru întreaga biodiversitate din

lunca râului sau dacă se utilizează temporar.
Aceste direcţii de conservare trebuiesc integrate într-o strategie clară şi
bine structurată pentru a putea fi eficient implementate. Având în vedere faptul că
majoritatea zonelor importante pentru avifaună, fie ele arii de importanţă avifaunis-
tică, fie arii de protecţie specială avifaunistică sunt proprietăţi private sau/şi situri
Natura 2000 administrate de custozi, se recomandă ca astfel de strategii să fie
dezvoltate de aceste unităţi administrative (proprietari sau custozi). Rolul de
custode al unei arii de protecţie specială avifaunistică este de a desfăşura strategii
de conservare şi de menţinerea a unei biodiversităţi, în special avifaunistice,
ridicate. Prin urmare, este de preferat ca aceste situri să fie date în custodie pentru
un management durabil care va menţine o biodiversitate ridicată, conducând astfel
la menţinerea unor populaţii stabile în cazul speciilor pentru care au fost declarate.
Când analizăm importanţa avifaunistică a unei zone umede, o evaluare
adecvată se realizează pe o unitate spaţio-temporală mare deoarece unele tipuri de
arii sunt utilizate o perioadă restrânsă de timp sau pe o porţiune mică din suprafaţa
acestora, de un număr foarte mare de păsări, iar altele sunt folosite pe toată durata
unui an şi pe întreaga suprafaţă. Prin urmare, „bogăţia” avifaunistică a unei zone
umede se calculează după un studiu care ţine cont de aceste aspecte.
Unele arii ce prezentau importanţă pentru cuibăritul, popasul în perioada de
migraţie sau chiar pentru iernarea păsărilor au dispărut ca rezultat al acţiunilor
umane. Zonele umede sunt afectate, în cea mai mare măsură, de schimbarea regi-
mului hidrologic, fapt ce poate modifica semnificativ chimismul apei prin modifi-
carea concentraţiei de săruri sau poate chiar determina uscarea ariei. Modificarea
regimului hidrologic se poate realiza prin construirea de baraje sau diguri, prin
construirea unor canale de preluare a apei pentru irigaţii, prin construirea de canale
pentru drenare, prin exploatări de pietriş, nisip etc.
Un alt factor cu implicaţii antropice care poate aduce prejudicii zonelor
acvatice este păşunatul în mlaştini sau pajişti inundate, deoarece astfel se pot dis-
truge cuiburile păsărilor ce au fost instalate pe sol (limicole, raţe etc.). De asemenea,
păscutul excesiv tinde să elimine vegetaţia şi să permită o mai mare sedimentare a
materialului aluvionar, ceea ce va determina modificarea vegetaţiei şi reducerea
suprafeţelor acoperite de apă (Gilbert şi colab., 1996; Luo şi colab., 1997; Weller,
1999).
Pesticidele sunt un alt factor antropic ce poate influenţa negativ speciile de
păsări, în special pe cele din zonele acvatice ce au în apropiere zone agricole.
Pesticidele, odată eliberate în mediu, pot fi spălate de ploi şi ajung în râuri, lacuri,
224
mlaştini sau chiar în pânza freatică. Astfel, ele se acumulează în corpul nevertebra-
telor acvatice sau chiar al peştilor, specii ce constituie hrană pentru păsările sălbatice.
Ajungând în corpul păsărilor, determină compromiterea pontei sau chiar moartea
indivizilor.
Intoxicarea cu metale grele este un alt factor periclitant. De multe ori
plumbul împrăştiat în urma partidelor de vânătoare, sau mai bine spus alicele din
plumb ce nu au omorât indivizii ţintiţi, pot provoca intoxicaţii şi în final moartea
speciilor de păsări. De asemenea plumbul de la greutăţile folosite de pescari
reprezintă un potenţial pericol. În Statele Unite ale Americii 3% din cazurile de
mortalitate sunt cauzate de intoxicaţiile cu plumb (Anderson & Havera, 1989).
Pescuitul sportiv este o activitate ce, de regulă, nu afectează în mare măsură
speciile sălbatice de păsări, însă cârligele de pescuit şi nailonul lăsate în apă sau în
vegetaţia din apropierea acesteia poate crea răniri sau chiar moartea păsărilor. Mai
periculoase sunt plasele de pescuit, ce pot determina moartea speciilor de păsări
scufundătoare, care se pot încurca în ele.
În concluzie, activităţile umane trebuiesc foarte bine corelate cu strategiile
de conservare pentru a afecta în măsură cât mai mică populaţiile sălbatice de păsări
şi habitatele în care trăiesc. Aşa cum am afirmat anterior, strategiile de conservare
variază mult de la un sit la altul.
Pentru conservarea vieţii păsărilor sălbatice, trebuie avute în vedere poten-
ţialele pericole. O posibilă ameninţare la viaţa păsărilor o poate reprezenta şi
amplasarea de parcuri eoliene pe rutele de migraţie, locurile de hrănire sau cele de
cuibărit ale păsărilor. Turbinele eoliene pot degrada habitatele sau ameninţa atât viaţa
păsărilor, cât şi a liliecilor dacă nu se ţine cont de câteva considerente. Bineînţeles
că nu ne propunem să creăm nişte paradigme în acest sens dar câteva aprecieri din
literatura de specialitate şi din observaţiile proprii se impun, astfel încât echilibrul
între nevoia de energie verde şi ocrotirea naturii să fie satisfăcut. Viitorul nu poate
fi privit în afara utilizării surselor de energie regenerabilă dar nici într-un cadru
natural lipsit de biodiversitate.
Multe dintre păsările ce vizitează zonele umede pot fi afectate de prezenţa
eolienelor dacă ele nu sunt amplasate în locurile potrivite. Potenţialul pericol asu-
pra păsărilor acvatice este diferit în funcţie de grupul sistematic din care fac parte.
În parcul eolian de la Blyth Harbour, Northumberland, Marea Britanie (Lucas şi
colab., 2007), riscul coliziunii cu rotoarele turbinelor eoliene este cel mai mare la
pescăruşi. Alte păsări, cum ar fi eiderul (Somateria molissima), cormoranii, limico-
lele nu sunt afectate de prezenţa eolienelor în zonele lor de rust (odihnă).
225
Lucas şi colab., 2007, apreciază că mortalitatea păsărilor în parcurile de

turbine eoliene este cauzată de câţiva factori: abundenţa efectivelor, comporta-
mentul lor, abundenţa prăzilor, configuraţia turbinelor eoliene, dispunerea spaţială
a turbinelor eoliene, caracteristicile topografice. În California, anual, în parcul eolian
de la Altamont Pass, 1000 de păsări răpitoare sunt ucise de paletele turbinelor
eoliene. O mortalitate crescută a fost înregistrată şi la paseriformele migratoare
nocturne. Se apreciază că înlocuirea turbinelor eoliene vechi cu unele mai mari şi
cu o eficienţă energetică mai crescută, datorită vitezei mai reduse a morii de vânt,
şi cu o densitate a paşilor dintre pale mai mică va afecta mai puţin viaţa păsărilor.
De asemenea, se apreciază că efectul letal asupra populaţiilor de lilieci este mai
mare decât în cazul păsărilor. Apreciem însă că în acest sens studiile sunt încă prea
puţine şi prea puţin concludente. Lipsa unor dovezi clare (imagini, filmări, studii
ale unor grupuri de cercetători) dă posibilitatea instalării de eoliene şi în locuri care
nu ar fi tocmai potrivite. Parcurile de eoliene instalate în zone de popas şi hrănire
vor acţiona ca bariere pentru păsările migratoare. Problema însă se pune ce vor face
ele mai departe? Dacă vor călători mai mult decât în trecut nu vor muri de
epuizare? Dacă vor fi nevoite să se adăpostească în zone cu resurse trofice sărace,
nefavorabile, nu va surveni mortalitatea? Moller şi colab., 2006, afirmă că dispo-
nibilitatea de resurse trofice este crucială pentru succesul reproductiv ulterior.
De aceea, mai mult ca oricând, se impune un dialog amplu între energeti-
cieni şi biologi astfel încât să se găsească acel echilibru, care să nu ne oblige în anii
ce vor veni să mutăm parcurile de eoliene sau să le interzicem pentru că distrug
biodiversitatea.
Este foarte clar astăzi că păsările pot vedea, în anumite condiţii, eolienele şi
le pot evita. De altfel, în sud-estul Minesotei (U.S.A.), în cercetările ce au vizat
efectul turbinelor eoliene asupra păsărilor şi liliecilor (Lucas şi colab., 2007) s-a
observat că păsările răpitoare de zi pot evita cu uşurinţă morile de vânt. În ceea ce
priveşte paseriformele, autorii studiului au concluzionat că riscul coliziunii cu
paletele eolienelor este foarte ridicat, mai ales în timpul migraţiilor de primăvară şi
de toamnă. În ceea ce priveşte liliecii, coliziunile observate au fost mult mai nume-
roase. Mamiferele moarte au fost găsite şi în afara perioadelor de migraţie. Cu toate
acestea, procentajul observat al coliziunii păsărilor şi mamiferelor cu eolienele,
instalate în păşuni, ţinuturi împădurite, zone umede şi zone agricole, este totuşi
redus în opinia specialiştilor americani. Este foarte adevărat că păsările răpitoare
prezintă o dexteritate mare în zbor şi au o vedere excelentă ceea ce le poate asigura
evitarea fermelor eoliene. Problema ar apărea atunci când răpitoarele mari (codalbul,
acvila de câmp, acvila de munte) întâlnesc câmpurile de turbine. Păsările răpitoare
226
de zi, de talie mare, se folosesc foarte mult de curenţii ascendenţi de aer şi îşi
schimbă direcţia mai greu. Paseriformele migrează noaptea şi atunci când coboară
spre locurile de înnoptat în acele zone în care sunt instalate eoliene, pot apărea şi
cazuri nefericite, în care mortalitatea aviană este ridicată. Studiul migraţiilor locale,
al folosirii terenurilor de hrănire şi de cuibărit, mai ales în cazul speciilor de păsări
periclitate sau vulnerabile se impune pe mai mulţi ani. Un studiu cadru pe regiuni,
în acest sens, ar argumenta acele arii în care nu se recomandă construcţia de
eoliene şi în acelea în care acest lucru este posibil.
Un alt caz: pentru nordul Spaniei, regiunea Navarra (Lucas şi colab., 2007)
într-un studiu de trei ani de zile, se afirmă că riscul coliziunii păsărilor răpitoare
este mult mai mare decât al celorlalte specii de păsări. Cea mai afectată specie pare
a fi vulturul sur (Gyps fulvus). În sudul Spaniei a fost observată aceeaşi situaţie atât
pentru vulturul sur, cât şi pentru vânturelul roşu (Falco tinnunculus). Paseriformele
sunt omorâte de paletele turbinelor eoliene, mai ales în perioadele post- repro-
ductive, când zboară în grupuri mari.
Prezenţa eolienelor în apropierea sau în zonele umede nu trebuie percepută
neapărat ca o potenţială ameninţare pentru viaţa păsărilor. Într-un studiu amplu
efectuat în Strâmtoarea Gibraltar (Lucas şi colab., 2007) s-a observat că păsările
pot evita cu uşurinţa turbinele eoliene, mai ales când acestea funcţionează. Adese-
ori liniile de mori de vând sunt percepute ca nişte bariere pentru migraţie. Mai
degrabă liniile de înaltă tensiune ce pleacă de la aceste parcuri de turbine eoliene
produc mortalitate în rândul păsărilor. Într-un alt studiu efectuat în Olanda, pe baza
imaginilor radar şi observaţiilor vizuale, s-a evidenţiat că raţele evită, în marea lor
majoritate, câmpurile de eoliene. Ele le percep acestea ca nişte bariere între locurile
de înnoptat şi cele de hrănire (Lucas şi colab., 2007).
În general, pentru reducerea efectelor devastatoare ce le pot avea turbinele
eoliene se recomandă vopsirea paletelor turbinelor eoliene, instalarea unor stinghii
pentru ca păsările să nu folosească stâlpii turbinelor pentru popas, împrejmuirea cu
nacele, utilizarea unor turnuri tubulare, eliminarea ancorelor de susţinere a stâlpilor
şi utilizarea turbinelor neiluminate. Eolienele trebuie instalate în acele zone unde
cantităţile de hrană disponibile pentru păsări sunt reduse (Lucas şi colab., 2007).
Noi completăm aceste considerente cu menţiunea că un dialog mai amplu între
specialiştii în biodiversitate va crea premizele unui cadru ştiinţific care să sugereze,
pe diferite regiuni, zonele cu potenţial impact sau cele mai puţin importante pentru
păsări şi lilieci.
În acest sens la nivel european sunt câteva sugestii bazate pe studii ştiinţifi-
ce îndelungate. Cele mai sensibile specii de păsări din zonele umede, în ceea ce pri-
227
veşte existenţa turbinelor eoliene, conform BirdLife International (http://www.birdlife.

org/eu/pdfs/BirdLife_Bern_windfarms.pdf) aparţin: cufundarilor, corcodeilor,
ciconiiformelor, lebăda de iarnă (Cygnus cygnus), gârliţa mare (Anser albifrons),
gâsca călugăriţă (Branta leucopsis), gâsca neagră (Branta bernicla), eiderul
(Somateria mollissima), raţa de gheţuri (Clangula hyemalis), raţa neagră (Melanitta
nigra), gaia roşie (Milvus milvus), codalbul (Haliaeetus albicilla - Foto 55), acvila
de câmp (Aquila heliaca), acvila de munte (Aquila chrysaetos), limicolele şi în
special ploierul auriu (Pluvialis apricaria), sitarul de mal (Limosa limosa), culicul
mare (Numenius arquata), chirele, tetraonidele, strigiformele, cocorii şi paserifor-
mele ce migrează noaptea. Cu excepţia gâştelor din genul Branta, a eiderului, a
raţei de gheţuri, a raţei negre, a acvilei de câmp, a găii roşii şi chiar a acvilei de
munte, toate celelalte păsări se întâlnesc frecvent în zonele umede de la noi, mai
ales în timpul pasajului.
În cadrul Consiliului Europei (Laungston & Pullan, 2004) se fac câteva
recomandări privind amplasarea câmpurilor eoliene, necesare astăzi mai mult ca
oricând ca alternativă la combustibilii fosili. Parcurile eoliene nu ar trebui instalate
în siturile Natura 2000, în ariile de importanţă avifaunistică, în rezervaţiile naţio-
nale sau în alte zone cu o mare concentrare a ariilor protejate. Nu se pot instala
eoliene în zone cu mari concentrări de păsări, în cele care există specii de interes
conservativ, menţionate în Directiva Păsărilor, în arii situate pe principalele direcţii
de migraţie a păsărilor. Turbinele eoliene ar putea fi amplasate în zone agricole,
industriale. Bineînţeles că fiecare zonă prezintă particularităţile sale şi de aceea se
cer studii de evaluare ştiinţifică amănunţite, bazate pe colaborarea între biologi,
geografi, ingineri energeticieni.
Piscicultura intră adeseori în interacţiune cu viaţa păsărilor ihtiofage. În
staţiunile piscicole din Moldova, mai nou, s-au instalat butelii de gaz racordate la
un sistem care scoate zgomote puternice ce alungă păsărilor. Nu de puţine ori ne-a
fost dat să vedem că păsările neihtiofage se sperie mai tare decât cormoranii (păsări
strict ihtiofage) care rămân la distanţă nu prea mare de dispozitivele respective.
Una din soluţii ar fi ca, în staţiunile piscicole, unul sau unele bazine să rămână cu
apă puţin adâncă şi să adăpostească păsările, fără a fi deranjate, iar în celelalte
bazine, lacuri, activitatea de alungarea păsărilor să poate continua. Instalarea de
funii de-a lungul apei, de care să se atârne steguleţe roşii, galbene şi albastre ar
putea alunga păsările spre alte zone, fără a aduce prejudicii piscicultorilor. În acest
sens, pentru zonele umede sunt prevăzute mai multe surse de finanţare naţionale
sau europene (menţionate de Baltag & Pocora, 2009) care ar putea ajuta atât
piscicultorii, cât şi păsările, deopotrivă.
228
Prelevarea ouălor din cuiburi este o practică des întâlnită în zonele umede
nepăzite şi în care comunităţile locale au venituri reduse. Adeseori am observat sau
ni s-au semnalat astfel de cazuri în judeţele Iaşi, Botoşani sau Vaslui. Alături de
aceasta braconajul duce la o perturbare a vieţii păsărilor.
Interzicerea efectuării unor lucrări în terenurile proprietate privată, aflate în
arii protejate şi lipsa unor măsuri compensatorii duc la nemulţumiri din partea
comunităţilor locale. De aceea, trebuie insistat ca păsările să fie protejate, mai ales
acolo unde interesele umane sunt reduse, iar oamenilor trebuie să li se ofere soluţii
alternative de venit: ecoturism, producţia de produse Bio, compensaţii etc.
Totodată se impune introducerea unui sistem eficient de acordare de compensaţii
pentru cei care deţin proprietăţi în arii protejate.
În ceea ce priveşte considerentele generale privind conservarea păsărilor şi
habitatelor, BirdLife International face câteva recomandări (Tucker & Evans,
1997). Aproape 40% din speciile de păsări sunt în declin în Europa, situaţie
valabilă, în opinia noastră, şi astăzi. Această situaţie este cauzată, în special, de
degradarea continuă a habitatelor. Activităţile umane s-au intensificat în mod
continuu, ceea ce a avut şi are un impact negativ asupra păsărilor, prin distrugerea
anumitor caracteristici ale habitatelor acestora sau chiar a habitatului în sine.
Principiile strategiilor şi măsurilor de conservare ale biodiversităţii trebuie să fie
clare şi larg acceptate de organele de decizie, de proprietarii sau utilizatorii tere-
nurilor. Obiectivele clare pentru protecţia mediului înconjurător trebuie integrate în
politicile de utilizare a terenurilor la nivel local, regional, naţional şi internaţional.
Monitorizarea şi evaluarea politicilor trebuie îmbunătăţită şi trebuie să includă
aprecierea eficacităţii lor. Trebuie să există o coordonarea mai mare în integrarea
politicilor în utilizarea terenurilor. Aceasta necesită înfiinţarea de structuri de deci-
zie la nivel local şi regional. Legislaţia internaţională, strategiile şi politicile majore
de conservare a naturii trebuie să fie în întregime implementate, în toate ţările din
Europa. Noi politici de dezvoltare rurală şi în ecosistemele umede trebuie adoptate,
astfel încât să includă obiective clare pentru conservarea naturii. Noi metode de
evaluare economică trebuie concepute astfel încât să ia în considerare costurile pe
termen lung ale degradării mediului înconjurător, pierderea resurselor naturale ori a
proceselor ecologice. Iniţiativele economice trebuie să se abată de la acele activităţi
ce pot duce la distrugerea mediului, dar în acelaşi timp să asigure menţinerea
slujbelor în mediul rural şi a unor societăţi umane prospere. Cercetările trebuie să
evidenţieze relaţiile complexe dintre variatele activităţi umane ce afectează mediul
şi orice pierdere sau schimbare în nivelele biodiversităţii şi să clarifice mecanis-
mele unor astfel de modificări.
229
Conservarea ecosistemelor acvatice
În capitolul ce priveşte conservarea zonelor umede ne-am propus ca, în

final, să abordăm atât habitatele, cât şi speciile de păsări din zonele umede din
punct de vedere ecosistemic, pentru integrarea şi sintetizarea observaţiilor proprii.
Degradarea şi reducerea habitatelor din zonele umede se datorează în special dez-
voltării infrastructurii, regularizării râurilor, intensificării agriculturii şi deranjului
uman (Wetlands Internaţional, 2010). Aceste ameninţări se vor agrava în anii
următori, odată cu schimbările climatice, fapt din ce în ce mai dezbătut în lumea
ştiinţifică internaţională.
Zonele umede sunt definite prin Convenţia Ramsar (Convenţia asupra
zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor
acvatice, încheiată la Ramsar la 2 februarie 1971, sub egida UNESCO, şi amendată
prin Protocolul de la Paris din 3 decembrie 1982, adoptată în România prin Legea
5/2001) ca „mlaştini, bălţi, turbării, ape, fie naturale, fie artificiale, permanente sau
temporare, cu apă ce poate fi curgătoare sau staţionară, dulce, salmastră sau sărată
incluzând aici şi apele marine, ce nu au o adâncime mai mare de 6 m”. În general
zonele umede continentale sunt împărţite în: râuri, lacuri şi habitate de mlaştină.
Identificarea ariilor cheie pentru păsările din zonele umede şi declararea lor
ca arii de protecţie pe categoriile şi la nivelul de importanţă pe care îl reprezintă
trebuie să devină o prioritate atât în domeniul cercetărilor ornitologice, cât şi în
cadrul strategiei naţionale de protecţie a mediului.
Conservarea zonelor umede impune nu numai declararea de arii de pro-
tecţie, dar şi managementul durabil pentru acele zone ce nu sunt supuse protecţiei.
Legătura dintre societatea umană şi natură este foarte firavă, de aceea un dialog
mai amplu şi studii amănunţite vor face mai solidă această comuniune. Bobbink şi
colab., 2008, afirmă că este nevoie să creştem nivelul de conştientizare a importan-
ţei zonelor umede pentru societatea umană, fapt la fel de important cum era pentru
comunităţile umane primitive. Se apreciază că eforturile realizate până în prezent
pentru conservarea biodiversităţii în zonele umede (Bobbink şi colab., 2008) nu
sunt suficiente şi că eforturile de conservare a vieţii sălbatice trebuie accentuate.
În zonele umede echilibrul natural este foarte fragil. Marea majoritate a
zonelor vizitate de noi prezintă potenţial piscicol crescut. De asemenea, unele din
ele sunt situate în zone cu potenţial eolian ridicat. Altele reprezintă locuri excelente
de vânătoare pentru raţe şi gâşte. Un număr redus sunt utilizate şi ca zone de agre-
230
ment. În ceea ce priveşte biodiversitatea din zonele umede cu apă dulce se apre-
ciază că în ele se regăsesc cele mai multe specii ameninţate cu dispariţia (Bobbink
şi colab., 2008). Din cele 58 de specii menţionate în OUG 57/2007 (Baltag &
Pocora, 2009), la nivelul României, ce necesită o protecţie strictă, 44 de specii se
regăsesc şi în zonele umede din regiunea Moldovei. Din cele peste 100 de specii de
păsări de interes comunitar, atât de zone forestiere, cât şi acvatice, a căror protecţie
necesită desemnarea de arii de protecţie specială, 20 de specii de păsări de apă se
regăsesc şi în zonele umede studiate de noi. Importanţa zonelor umede rezidă şi din
faptul că păsările în migraţie se opresc în aceste zone pentru a-şi reface rezervele
energetice. Mai mult de 90% din timpul migraţiei îl petrec în locurile de popas
(Stephens şi colab., 2007). 66% din timpul petrecut în locurile de hrănire este
folosit efectiv pentru a-şi căuta hrana. Rezervele energetice sunt stocate
preponderent sub formă de grăsime dar şi proteine.
Ca urmare a impactului antropic tot mai ridicat în ultimii ani au apărut mai
multe convenţii şi acorduri. Una dintre cele mai importante convenţii pentru zonele
umede (Bobbink şi colab., 2008) stipulate în ultima vreme, alături de cele mai vechi
(www.ramsar.org), Convenţia asupra Diversităţii Biologice (www.biodiv.org) este
Convenţia Cadru a Uniunii Europene asupra apei din 2006, ale cărei principii trebuie
aplicate până în 2015:
- Stabilirea delimitării bazinelor râurilor şi a autorităţii asupra bazinului în
colaborare cu toate guvernele din acel bazin;
- Identificarea şi agrearea politicilor cheie de management al râurilor;
- Adoptarea planurilor de management pentru ca râurile să aibă o stare
ecologică bună;
- Identificarea şi protejarea suprafeţelor de apă ce sunt folosite pentru apă
potabilă;
- Introducerea politicilor de preţ – apă ce poate stimula folosirea eficientă a
apei;
- Controlul emisiilor poluante şi al descărcărilor acestora în apă;
- Introducerea controlului specific pentru câteva categorii de poluanţi de mare
risc;
În prezent, apare tot mai frecvent necesitatea reconstrucţiei ecologice a
unor ecosisteme acvatice, întrucât ecosistemele acvatice au suferit perturbări grave
din cauza intervenţiei umane (Nicoară & Ureche, 2008). Efectele negative asupra
habitatelor şi a păsărilor în ceea ce priveşte prezenţa umană includ după Tucker &
Evans, 1997: părăsirea cuibului, distrugerea cuibului, reducerea eficienţei compor-
231
tamentului de explorare a mediului înconjurător, creşterea consumului energetic şi

chiar evitarea habitatelor favorabile.
Reconstrucţia ecologică a unei zone se poate face pe cale naturală sau prin
intervenţia omului. În ecosistemele acvatice redresarea ecologică se referă la râuri,
lacuri şi zone umede. În cazul râurilor o mare importanţă pentru diversitate au
luncile inundabile, care reprezintă un ecoton (Nicoară & Ureche, 2008). În cazul
lucrărilor de reconstrucţie ecologică râurile trebuiesc amenajate, astfel încât să
revină la o stare cât mai apropiată de cea originară.
În Moldova, cel mai mult de suferit au avut lacurile. În bazinele
hidrografice ale râurilor Prut și Siret, evoluția luciilor de apă exprimată prin lacuri
naturale (lacuri de liman fluviatil și lacuri de belciug), precum și prin lacuri
artificiale (iazuri, heleșteie, bazine de retenție) a fost diferită.
Bazinul râului Prut și afluenții săi au funcționat ca o întinsă zonă umedă, o
adevărată prelungire spre nord a biomului Deltei Dunării. La aceasta s-a adăugat
existența în Câmpia Moldovei a unei vaste rețele de iazuri şi heleșteie funcționale
încă din secolul V (Nicolaie Vasiliu, in verbis). Astfel au fost identificate peste
1000 de vetre de iazuri. Ele constituiau o sursă importantă atât de apă dar şi de
peşte. Utilitatea preponderent piscicolă a rezistat până la începutul al XIXlea,
peştele fiind o resursă intens comercializată în târgurile din Moldova, dar şi ca
sursă de hrană pentru ţăranii care lucrau la moşiile bioerilor din Moldova (Băican,
1971, 1987; Schram, 1970; Minea, 2005. a sfârşitul secolul al XIX-lea iazurile, la
sfârşitul secolului al XIX-lea erau de mai multe categorii (după Băican, 1996,
Minea 2005): iazurile domneşti, care aveau suprafeţe mari; iazuri boiereşti şi
mănăstireşti, din care unele aveau o suprafaţă a luciului de apă foarte mare; iazuri
orăşeneşti, care erau foarte numeroase, situate în proximitatea oraşelor şi târgurilor;
râmnicele răzăşeşti, care erau de dimensiuni mici, situate uneori în apropierea
gospodăriilor şi erau folosite pentru creşterea peştelui.
Odată cu desțelenirea drastică a Câmpiei Moldovei, încă din secolul XIX și
creşterea comerţului cu produse agricole a determinat creşterea suprafeţelor
agricole în detrimentul pădurilor, cauzând totodată o creştere a eroziunii intense și
generând astfel, o colmatare a iazurilor şi lacurilor (Băican 1971).
Începând cu deceniul VII al secolului trecut a început o amplă acțiune de
desecare a luncilor Bașeului, Jijiei și în special a Prutului. Au dispărut astfel
lacurile de liman fluviatil de la intrarea afluenților în albia majoră a Prutului (lacul
de liman fluviatil al Bașeului dintre localitățile Ștefănești și Stânca, lacul de liman
fluviatil al Jijiei dintre Rediul Mitropoliei și Țigănași, precum și lacurile de liman
fluviatil al Jijiei și Bahluiului de la Cristești (Vlodnicul, Vleajul și Dragostinele). A
232
fost redusă drastic suprafața lacului de liman fluviatil Brateș. Un alt declin numeric
al iazurilor a fost cauzat de lucrările de amenajare hidrotehnică, având ca scop
principal atenuarea viiturilor şi prevenirea inundaţiilor. Odată cu construirea
digului de pe dreapta râului au fost desecate toate lacurile de belciug, aproape 100,
lacuri ce erau inundate anual de viiturile de primăvară ale râului. Au dispărut astfel
câteva mii de hectare de lucii de apă cu o bogată vegetație lacustră, fapt ce a
condus la o puternică aridizare a zonei (Nicolaie Vasiliu, in verbis). Bazinele de
retenţie construite ulterior pe afluenţi şi pe Prut nu egalează suprafeţele desecate,
unice prin diversitatea lor. De asemenea, bazinul râului Siret împreună cu afluenţii
săi prezintă astăzi o salbă de lacuri de retenţie construite în secolul XX.
Un declin numeric, dar şi ca suprafaţă, se simte şi după 1989. Legislaţiei
ulterioară (legea 18/1991, legea 10/2001) a permis retrocedarea terenurilor, şi
implicit al celor din luncile pâraielor unde erau amenajate iazuri. Acestea din urmă
au fost distruse iar terenurile au fost reintroduse în circuitul agricol. Alte iazuri şi
lacuri au fost folosite pentru o piscicultură intensivă sau au fost poluate cu reziduuri.
Pescuitul şi braconajul excesiv au afectat mult biodiversitatea respectivelor zone.
De asemnea din cauza cantităţilor de substanţe organice deversate în lacuri, apare
adeseori fenomenul înfloriri masive a algelor – eutrofizarea. Controlul acestor
factori care duc la o perturbare gravă a circuitelor trofice din lacuri ar putea asigura
o diversitate şi o exploatare durabilă.
Zonele umede au un rol deosebit în controlul inundaţiilor, menţinerea cali-
tăţii apei şi conservarea comunităţilor de organisme acvatice (Nicoară & Ureche,
2008). Ecotonurile situate la demarcaţia între zonele uscat şi ecosistemele acvatice
sunt deosebit de importante pentru diversitate. Petecele din habitat au margini, iar
efectele marginilor necesită o atenţie considerabilă în studiul fragmentării; creş-
terea marginii spre interior reduce mărimea fragmentului şi riscul de prădare care
este mai mare în habitatul de margine (Norris & Pain, 2005). Speciile de păsări
găsesc în acestea locuri de hrănire excelente. Asigurarea inundaţiei permanente sau
temporare a acestor zone favorizează dezvoltarea de microorganisme şi macrone-
vertebrate ce constituie hrana păsărilor. Pajiştile umede de la limita luciului de apă
constituie de asemenea refugiu pentru numeroase specii de insecte, ce sunt
consumate de păsări. Fragmentarea acestor zone prin crearea de microhabitate ar
avea efecte nefaste asupra biodiversităţii, aşa cum am arătat în capitolul precedent.
Cu toate acestea mobilitatea păsărilor şi puterea lor de adaptare este mare. Norris &
Pain, 2005, afirmă că există trei situaţii privind fragmentarea habitatelor la care
păsările ar fi capabile să se adapteze. Fragmentarea are loc prin tulburări naturale şi
antropogene, iar organismele ar putea să se adapteze la schimbările configuraţiei
233
peisajului şi distribuţiei habitatelor ce se întâmplă natural. Ariile din peisajele natu-

rale heterogene diferă în favorizarea activităţii umane şi în probabilitatea de
fragmentare, de aceea şi păsările pot reacţiona diferit. Populaţiile şi comunităţile de
animale sunt dinamice, schimbările în abundenţă, distribuţie sau componentă a
comunităţilor se fac prin modificări antropogene în distribuţia habitatului.
Pentru a rezolva problema fragmentării, spre exemplu, fie se pot lărgi
petecele, fie se creează coridoare (Norris & Pain, 2005). În opinia noastră, menţi-
nerea heterogenităţi ecosistemelor acvatice şi includerea în reţeaua de arii protejate
a unor culoare pentru speciile de păsări care să facă posibilă migraţia locală între
diferitele zone acvatice pot asigura şanse mai mari de supravieţuire pentru păsări.
De asemenea, păstrarea nealterată a suprafeţelor de ecoton din zonele umede ar
reprezenta un alt deziderat major.
Reconstrucţia ecologică a unei zone necesită informaţii complete despre
(Nicoară & Ureche, 2008): compoziţia şi structura iniţială a ecosistemului, produc-
tivitatea biologică, sustenabilitate, retenţia de nutrienţi ş.a. Factorii principali ce
determină structura, compoziţia şi stabilitatea zonelor umede sunt: cantitatea de
nutrienţi, nivelul apei, intervenţia umană. Durabilitatea ambientală presupune
menţinerea diversităţii (Nicoară, 2008).
Una dintre soluţiile propuse pentru păstrarea nealterată a zonelor umede
este ecoturismul, care are o importanţă deosebită asupra nivelului economic al
comunităţilor locale. Oamenii care trăiesc din ecoturism par mai dispuşi să-şi
protejeze resursele naturale şi să sprijine eforturile de conservare (Nicoară, 2008).
Bazinul Prutului şi cel al Siretului pot deveni, din acest punct de vedere, excelente
locuri de vizitat pentru iubitorii de păsări (termenul englezesc cel mai utilizat este
de „birdwatcher”). Astfel pentru judeţul Iaşi, spre exemplu, propunem ca zonele
Larga-Jijia, Vlădeni, Hălceni, care adăpostesc marea majoritate a speciilor identi-
ficate de noi în zonele umede din regiunea Moldovei (peste 200 specii), să fie
integrate într-un circuit turistic. În cadrul acestui circuit turistic se pot desfăşura
activităţi de recunoaştere a păsărilor şi a altor specii de animale sau plante,
conştientizarea importanţei păsărilor, recunoaşterea diferitelor tipuri de habitat.
Aceste activităţi pot fi asociate cu tabere de ornitologie, cu activităţi recreative de
tipul pescuitului, ciclismului, plimbării cu barca.
Potenţial ridicat pentru ecoturism prezintă şi judeţele Galaţi şi Vaslui, care
începând cu zona Cârja-Maţa-Rădeanu şi continuând cu Lunca Inferioară a Prutului
adăpostesc într-o zonă de graniţă o biodiversitate foarte ridicată. Ea reprezintă o
zonă în care impactul antropic este scăzut, o prelungire fidelă spre nord, a condi-
ţiilor din Delta Dunării. Comunităţile locale ar putea beneficia de un venit supli-
234
mentar realizat pe seama ecoturismului detaliat mai sus. La zona amintită, în

judeţul Galaţi poate fi adăugată şi zona Tălăbasca, care adăposteşte o diversitate
foarte ridicată de păsări (125 de specii) (Gache, 2010, b).
În bazinul mijlociu al râului Siret care este declarat Arie de Protecţie
Specială Avifaunistică (Lunca Siretului Mijlociu-ROSPA0042 şi Lacurile de acu-
mulare Buhuşi- Bacău- Bereşti- ROSPA0063) se poate constitui un traseu turistic
în care să se aibă în vedere vizitarea luncii Siretului şi lacurile de acumulare care
adăpostesc o diversitate mare de habitate dar şi specii de păsări, în special în peri-
oadele de migraţie şi de iernare. În zonă au fost identificate 188 de specii de păsări
(Rang C. şi colab., 2008).
Bineînţeles că şi în celelalte zone umede din Moldova pot fi identificate
trasee turistice, atrăgătoare atât pentru iubitorii de natură, cât şi pentru oamenii de
ştiinţă. În judeţul Neamţ, în perioada hiemală, merită vizitată salba de lacuri de pe
Valea Bistriţei: Vaduri, Pângăraţi, Bâtca Doamnei, care se găsesc într-o zonă de un
pitoresc aparte şi care adăpostesc, printre altele, 12 specii de păsări strict protejate
din care iarna adeseori pot fi observate populaţii însemnate ale speciilor: Cygnus
cygnus-lebăda de iarnă; Gavia arctica-cufundarul polar (Foto 37); Gavia stellata-
cufundarul cu gât roşu, alături de specii de ferăstraşi, raţe sunătoare, raţe moţate.
Pentru conservarea zonelor umede este necesar ca monitorizarea lor să
devină un deziderat major al politicilor de mediu actuale. Langston & Pullan, 2004,
recomandă integrarea tuturor informaţiilor ştiinţifice în strategia Consiliului Europei
privind evaluarea strategică a mediului (Directiva 2001/42/EEC din 27 Iunie,
2001). Cercetările ulterioare se vor raporta cel mai probabil la ideea de conservare
a speciilor sau habitatelor. De aceea, şi noi trebuie să ne înscriem în această
tendinţă europeană, astfel încât să contribuim la păstrarea biodiversităţii fascinante,
existente în zonele umede ale Moldovei.
235
BIBLIOGRAFIE
1. Anderson W. L., Havekra S. P., 1989. Lead poisoning in Illinois waterfowl

(1977-1988) and the implementation of nontoxic shot regulations, Illinois
Natural History Survey Biological Notes, 133, p. 1-37;
2. Andriescu C., Dănilă I., 1972. Observaţii fenologice asupra păsărilor din
Depresiunea Dornelor, Stud. şi Com. de Ocrotirea Naturii, Suceava, p. 385-393
3. Baltag E., Pocora V., 2009. Reţeaua Natura 2000 în regiunile Moldovei
(România), Editura Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, p. 40-67, 122-162;
4. Baltag E., Bolboacă L., Ştefan A., 2009. White stork population in Moldova –
distribution, size and dynamics, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I.
Cuza” Iaşi, s. Biologie animală, Tom LV, p. 187-197;
5. Băcăuanu V., 1968. Câmpia Moldovei. Studiu geomorfologic, Ed. Acad. R.S.R.,
Bucureşti;
6. Băican V., 1971. Documente cartografice din sec. al XVII-lea asupra Moldovei,
An. Şt.Univ. „Al.I.Cuza”, seria c. geografie, t. XVII, Iaşi;
7. Băican V., 1987. Hidronimia Moldovei pe hărţile anterioare secolului al XIX-
lea, Lucr. Sem. „Dimitrie Cantemir”, nr.9 -1988, Iaşi;
8. Băican V., 1996. Geografia Moldovei reflectată în documentele cartografice din
secolul al XVIII-lea, Edit. Academiei, Bucureşti
9. Bibby C.J., Burgess N.D., Hill D.A, 2000. Bird census techniques, Academic
Press, London;
10. Bobbink R., Beltman B., Verhoeven T. A. Jos, Whigham F. D., 2008.
Wetlands: Functioning, Biodiversity Conservation, and restoration, Ecological
Studies, vol. 191, Analysis and Synthesis, Springer, p. 1-12; 93-116; 169-196;
11. Burduja C., Slonovschi V., 1978. Vegetaţia acvatică din sectorul Mirceşti al văii
Siretului, St. şi Com., Muz. Şt. Nat. Bacău, 9 - 10 (1976 - 1977); p. 351-360;
12. Burghelea C., 2010. Avifauna şi paraziţii săi în bazinul mijlociu al râului Siret,
Teză de doctorat, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi;
13. Cazacu M., 2007, Studiul ecologic şi etologic asupra genului Chlidonias (Aves-
Ordinul Charadriiformes, Familia Sternidae) din bazinul inferior românesc al
Prutului, Teză de doctorat, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi;
14. Cătuneanu I., Korodi-Gal I., Munteanu D., Paşcovschi S., Vespremeanu E.,
1978 – Aves, in Fauna Republicii Socialiste România, vol. 15, fascicula 1,
Editura Academiei R.S.R.;
236
Bibliografie
15. Chifu T., Mânzu C., Zamfirescu O., 2006. Flora şi vegetaţia Moldovei (Romania),
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, I, II;
16. Cojocaru I., 2005. Paleobiologie, volumul IV, Editura Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza” Iaşi;
17. Craig R.J., Barclay J. S., 1992. Seasonal dynamics of bird populations in small
New England wetlands. Wilson Bull, 104:148-155;
18. Cramp S, Simmons K. E. L., 1977. Handbook of the birds of Europe, the
Middle East and North Africa: the birds of the Western Palearctic, vol. 1:
Ostrich-Ducks, Oxford University Press;
19. Cramp S, Simmons K. E. L., 1980. Handbook of the birds of Europe, the
Middle East and North Africa: the birds of the Western Palearctic, vol. II,
Oxford University Press;
20. Cristea V., 1993. Curs de Fitosociologie şi Vegetaţia României, Universitatea
„Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, p. 272-302;
21. del Hoyo J, Elliott A., Sargatal J., 1992. Handbook of the Birds of the World,
Ostrich to Ducks, Vol. 1, Barcelona: Lynx Edicions;
22. del Hoyo J., Elliot A., Sargatal J., 1996. Handbook of the Birds of the World.
Volume 3. Hoatzin to Auks, Lynx Edicions, Barcelona, Spain;
23. Dombrowski R. R., 1946. Păsările României, Ornis Romaniae, Edit. Monitorul
Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Bucureşti;
24. Doniță N., Paucă-Comănescu M., Popescu A., Mihăilescu S., Biriș A. I., 2005.
Habitatele din România, Editura Tehnică Silvică, București, p. 33-317
25. Dytham C., 2006. Choosing and using statistics, a Biologist’s Guide, Second
Edition, Blackwell Publishing, p. 30-216;
26. Feneru F., 2002. Studiul avifaunei acvatice din bazinul mijlociu al Siretului,
Teză de doctorat, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, p. 55-175;
27. Fernandez M., 2005. Aquatic birds as bioindicators of trophic changes and
ecosystem deterioration in the Mar Menor lagoon (SE Spain), Hydrobiologia,
550:221–235;
28. Finch D.M., 1991. Positive associations among riparian bird species correspond
to elevational changes in plant communities, Can J Zool, 69:951-963;
29. Florea N., Munteanu I., 2003. Sistemul român de taxonomie a solurilor, Ed.
Estfalia, Bucureşti;
30. Gache C., 1997. Comparative study of the avifauna on the Jijia and Bahlui
Rivers’ Valleys, Stud. şi Cercet., Biol, 2, Univ. Bacău, p. 89-100;
31. Gache C., 2002. Dinamica avifaunei în bazinul râului Prut, Publ. S.O.R., vol.
15, Edit Risoprint, Cluj- Napoca;
237
Păsările şi habitatele din zonele umede
32. Gache C., 2004. Ornithological observations in Ciric Area - Iaşi County, Anal.
Şt. ale Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. Biol. Anim., Tom L., p. 343-349;
33. Gache C., 2010, a. Bird fauna long-term monitoring in the Romanian Lower
Prut River Basin, Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle „Grigore
Antipa”, vol. LIII, p. 287-302;
34. Gache C., 2010, b. Contribution to the study of Bird’s Fauna’s Diversity in the
Natural Reserve „Tălăbasca Marsh” from the Inferior Basin of Siret River,
Anal. Şt. ale Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. Biol. Anim., Tom LVI, p. 147-156;
35. Gache C., Muller J. W., Bădărău D., 2002. Observaţii asupra avifaunei din
bazinul Başeului, Anal. Univ. Oradea, Fasc. Biol., TIX, p. 27-33;
36. Gache C., Trelea S., 2004. Actual status of corncrake (Crex crex) in the north-
eastern part of Romania, Anal. Şt. ale Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, Biol. Anim., tom
L., p. 337-342;
37. Gâştescu P., 1971. Lacurile din România. Limnologie regională, Editura
Academiei R.S.R., Bucureşti;
38. Gilbert D. W., Andreson D. R., Ringelman J.K., Szymczak M. R., 1996.
Response of nesting ducks to habitat management on the Monte Vista National
Wildlife Refuge, Colorado, Wildlife Monographs, 131, 1-44;
39. Gill B. F., 2007, Ornithology. W. H. Freeman and Company, New York,
U.S.A., p. 635-685;
40. Gill R. E., Piersma Jr. T., Hufford G., Servranckx R., Riegen A., 2005.
Crossing the ultimate ecological barrier: evidence for an 11,000-km-long
nonstop flight from Alaska to New Zealand and eastern Australia by Bar-tailed
Godwits. Condor, 107: p. 1-20;
41. Grigoraş C., Boengiu S., Vlăduţ A., Grigoraş E. N., 2009. Solurile României,
vol. 1 şi 2, Ed. Universitaria, Craiova;
42. Hoyer M.V., Canfield D.E., 1994. Bird abundance and species richness on
Florida lakes: influence of trophic status, lake morphology, and aqatic
macrophytes. Hydrobiologia, 297/280:107-119;
43. Huţanu M., 2004. Diversitatea florei vasculare, a vegetaţiei şi a macromicetelor
din bazinul Jijiei (jud. Botoşani), Edit. Gh. Asachi, Iaşi;
44. Ion C., Ion I., 2008. Valea Prutului - componentă a Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării, Editura Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi;
45. Ion C., Zamfirescu R. Şt., Ion I., 2009. Aspects concerning the diversity of
vertebrate fauna on the Prut valley region - arguments for a transboundary nature
reserve, Anal. şt. ale Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. Biol. Anim., Tom LV, p. 199-213;
238
Bibliografie
46. Ion I., 1982. Cercetări asupra avifaunei din bazinul superior şi mijlociu al rîului
Rîmnicu Sărat, Stud. şi Com., Soc. de Ştiinţe Biologice, Reghin, p. 433-442;
47. Ion I., 1991. Glimpses of ornithofauna from Prut Valley, Anal şt. ale Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, Biol., Tom XXXVII, s. II a., p. 241-243;
48. Ion I., 1992-1993. Glimpses on vertebrata fauna of the upper and middle basin
of Rîmnicu Sărat River, Anal. Şt. Ale Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. Biol. Anim.,
Tom XXXVIII-XXXIX, p. 157-162;
49. Ion I., 1997. Observaţii asupra ornitofaunei din bazinul mijlociu al Jijiei, Anal.
Banatului, Şt. Naturii, 3, pag. 23-29;
50. Ion I., Afedoaie V., 1987. Aspecte privind ornitofauna din bazinul mijlociu al
Siretului, Anal. Şt. ale Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II a Biol., Tom XXXIII, p. 79-80;
51. Ion I., Câmpeanu C., 1990. Some aspects concerning the vertebrate fauna from
the zone of the Accumulation Lake Stînca (Botoşani), Anal Şt. ale Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, s. II a, Tom XXXVI, p. 93-96;
52. Ion I., Gache C., 1992. Observations sur la dispersion zonale de l’avifaune du
bassin de la riviere Prut, Anal Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, Biol. Anim., Tom XXXVIII,
p. 163-166;
53. Ion I., Gache C., 1996. Contribuţii la studiul vertebratelor din zona lacului de
acumulare Stânca- Costeşti, Anal. Banatului, Şt. Nat., Timişoara, p.133-137
54. Ion I., Valenciuc N., 1969. Contribuţii la cunoaşterea faunei ornitologice din
bazinul superior al Moldovei, Stud. şi Com., Bacău, p. 265-270;
55. Jeanrenaud P., Saraiman A., 1995. Geologia Moldovei Centrale dintre Siret şi
Prut, Ed. Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi;
56. Johnsgard P. A., 1981. Ducks, geese, and swans of the world. Lincoln, NB:
University of Nebraska Press;
57. Langston R.H.W., Pullan J. D., 2004, Effects of wind farms birds, Nature and
Environment, no. 139, Council of Europe Publishing;
58. Larsen S, Sorace A., Mancini L., 2010. Riparian Bird Communities as Indicators
of Human Impacts Along Mediterranean Streams, Environmental Management,
vol. 45, nr. 2, p. 261-273;
59. Linţia D., 1954. Păsările din R. P.R., vol. I, Editura Acad. R.P.R., Bucureşti;
60. Linţia D., 1955, a. Păsările din R. P.R., vol. al II-lea, Editura Acad. R.P.R.,
Bucureşti;
61. Linţia, D., 1955, b. Păsările din R.P.R., vol. III, Editura Acad. R.P.R., Bucureşti;
62. Lucas M., Guzonne F. E., Miguel J. F., 2007. Birds and Wind Farms, Risk
Assesment and Mitigation, Quercus, Spania;
239
63. Luo H., Smith L.M., Allen B.L., Haukos, D.A., 1997. Effects of sedimentation
on playa wetland volume, Ecological Applications, 7, p. 147-52;
64. Lupu A. I., 1979. Contribuţii la studiul pădurilor de luncă dintre Siret, Moldova şi
Şomuzul Mare, Culeg. St. Art. Biol., Grăd. Bot. Iaşi, 1, p. 163-171;
65. Mânzu C., Chifu T., 2003. Paludal associations from Moldoviţa river'area
(Suceava county), Anal. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi (Serie nouă), 49, s. II a. Biol.
veget., p. 189-194;
66. Mariş M., 2008. Cercetări asupra dinamicii avifaunei din bazinul râului Tazlău,
Teză de doctorat, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, p. 35-294;
67. McKilligan N., 2005. Herons, Egrets and Bitterns, Their biology and
conservation in Australia, Australian Natural History Series; CSIRO Publishing
68. Meffe G. K., Nielsen L. A., Knight R. L., Schenborn D. A., 2002. Ecosystem
Management: Adaptive, Community-Based Conservation, Island Press,
Washington DC.;
69. Mihai Gh., 1967. Câteva aspecte privind flora şi vegetaţia acvatică şi palustră din
bazinul inferior al Başeului, Anal. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi (Serie nouă), 13, 1,
s. II a. Biol.; 153-166;
70. Mihai Gh., 1971, a. Cercetări asupra vegetaţiei pajiştilor de luncă din bazinul
Başeului (jud. Botoşani), St. Com. Şt. Nat., Muz. Jud. Suceava, 2, 1, p. 127-140;
71. Mihai Gh., 1971, b. Vegetaţia palustră din bazinul Başeului, An. Şt. Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi (Serie nouă), 17, 1, s. II a. Biol.; p. 217-224;
72. Mihai Gh., 1972. Recherches sur la végétation aquatique du bassin
hydrographyque du Başeu (district Botoşani – Roumanie), Acta Bot. Horti
Buc., 1970-1971; p. 525-535;
73. Minea, I., (2005) - Evoluţia unităţilor lacustre din bazinul hidrografic Bahlui,
Lucrările Seminarului Geografic „Dimitrie Cantemir”, Nr. 25, p. 127 – 137,
Iaşi, online at:
http://www.seminarcantemir.uaic.ro/doc/PGSDC_No_25_p_127.pdf
74. Mititelu D., Barabaş N., 1975. Vegetaţia din lunca Prutului, St. Com., Muz. Şt.
Nat. Bacău, 8, p. 219-285;
75. Mititelu D., Barabaş N., 1982. Contribuţie la cunoaşterea răspândirii asociaţiilor
vegetale din valea Siretului (sectorul Roman – Adjud), St. Com., Muz. Şt. Nat.
Bacău, (1979 -1980); p. 209-216;
76. Moller P. A., Fiedler W., Berthold P., 2006. Birds and climate change, Elsevier
Ltd., U.S.A., p. 131-247;
240
Bibliografie
77. Muller J. W., 2004. Cercetări privind ecologia şi etologia unor păsări limicole
(Subord. Charadrii) din bazinul românesc al râului Prut, Teză de doctorat, Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi;
78. Munteanu D., 1969. Privire de ansamblu asupra Munţilor Vrancei şi
Depresiunii Vrancei, Lucr. Staţiunii Stejaru, Pângăraţi, p. 200-209;
79. Munteanu D., 2000. Avifauna bazinului montan al Bistriţei moldoveneşti,
Editura Alma Mater, Cluj-Napoca;
80. Munteanu D., 2009. Păsări rare, vulnerabile şi periclitate în România, Edit.
Alma Mater, Cluj-Napoca;
81. Mutihac V., 1990. Structura geologică a teritoriului Românie, Ed. Tehnică,
Bucureşti;
82. Nicoară M., Bomher E., 2010. Conservarea Biodiversităţii în judeţul Iaşi,
Editura Pim, Iaşi, p. 107-170;
83. Nicoară M., Ureche D., 2008. Ecologie acvatică, Editura Pim, Iaşi, p. 129-146;
177-246;
84. Nicoară M., 2008. Biodiversitatea mediilor acvatice, Editura Pim, Iaşi, p. 84-
130; 156-179;
85. Norris K., Pain J. D., 2005. Conserving bird biodiversity – General principles
and their application, Cambridge University Press, p. 34-45; 61; 139-219;
86. Ogden J. C. (editor), 1977. Transactions of the North American osprey research
conference, College of William and Mary, Williamsburg, VA, 10-12 February
1972. U.S.D.I., National Park Service, Transactions and Proceedings Series,
No. 2;
87. Oltean M., Negrean G., Popescu A., Roman N., Dihoru G., Sanda V., Mihăilescu
S., 1994, Lista roşie a plantelor superioare din România. St., Sint., Docum. Ecol.,
Acad. Rom. Bucureşti;
88. Ormerod S. J., Efteland S., Gabrielsen L. E., 1987. The diet of breeding dippers
Cinclus cinclus cinclus and their nestlings in southwestern Norway, Holoarctic
Ecology, vol. 10., no. 3, p. 201-205;
89. Ottvall R., Green M., Lindstrőm A., Svensson S., Essen P. A., Marklund L.,
2008. Distribution and habitat choice of the Ortolan Bunting Emberiza
hortulana in Sweden. Ornis Svecica 18: p. 3-16;
90. Paillisson J.M., Reeberb S., Marion L., 2002. Bird assemblages as bio-
indicators of water regime management and hunting disturbance in natural wet
grasslands. Biological Conservation, 106: p. 115-127;
91. Papadopol A., 1975. Contribution a la connaissance de l’avifaune du District
Vaslui, Travaux du Museum d’Histoire Naturelle Gr. Antipa, vol. XVI, p. 249-264;
241
92. Papadopol A., Mândru C., 1967. Contribuţii la cunoaşterea păsărilor (Aves) din
regiunea Iaşi (partea I-a), Com. de Zoologie, vol. IV., p. 89-126;
93. Papp T., Fântână C., 2008. Ariile de Importanţă Avifaunistică din România,
publicaţie comună a Societăţii Ornitologice Române şi a Asociaţiei „Grupul
Milvus”, p. 3-29;
94. Patriche C. V., 2005. Podişul Central Moldovenesc dintre râurile Vaslui şi
Stavnic – studiu de geografie fizică, Ed. Terra Nostra, Iaşi;
95. Petty S.J., Avery M. I., 1990. Forest Bird Communities. Occasional Papers, 26.
Forestry Commission, Edimburgh;
96. Pişotă I., Trufaş V., 1971, Hidrologia R. S. România, vol. II Lacurile României,
fascicola I, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geologie-Geografie,
Centrul de multiplicare al Universităţii din Bucureşti;
97. Platteeuw M., Kiss B. J., Zhmud Ze M., Sadoul N., 2003. Colonial waterbirds
and their habitat use in the Danube Delta, as an example of a large-scale natural
wetland, Ministry of Transport, Public Works and Water Management Institute
for Inland Water Management and Waste Water Treatment RIZA;
98. Rang C., 1968. Contribuţii la cunoaşterea avifaunei Văii Mijlocii a Siretului în
perioadele de pasaj, Stud. şi Com., Partea I, Bacău, p. 79-90;
99. Rang C., 2002. Studiul dinamicii unor comunităţi de păsări din bazinul mijlociu
al râului Siret incluzând zonele lacurilor de acumulare, Publ. SOR, vol. 13,
Cluj-Napoca;
100. Rang C., Ion C., Burghelea C., 2008. The bird fauna of the wet zones from the
middle course of the Siret River, Stud. şi Cercet., Biol, 15, Bacău, p. 24-36;
101. Romanescu Gh., Lupaşcu A., Stoleriu C. C., Răduianu D., Lesenciuc D.,
Vasiliniuc I., Romanescu G., 2010. Inventarierea şi tipologia zonelor umede şi
apelor adânci din Carpaţii Orientali, Ed. Terra Nostra, Iaşi;
102. Romanescu Gh., Romanescu G., Minea I., Ursu A. V., Mărgărint M. C.,
Stoleriu C. C., 2005. Inventarierea şi tipologia zonelor umede din Podişul
Moldovei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
103. Romanescu Gh., Romanescu G., Stoleriu C. C., Ursu A. V., 2008.
Inventarierea şi tipologia zonelor umede şi apelor adânci din Podişul Moldovei,
Ed. Terra Nostra, Iaşi;
104. Rutschke, E., 1987. Waterfowl as bio-indicators. In: Diamond, A.W., F.L.
Filion, The value of birds, ICBP Technical Publication, No. 6, p. 167-172;
105. Schram, M., 1970. Lacurile din Câmpia Moldovei, Rezumatul tezei de
doctorat, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca;
242
Bibliografie
106. Secu C. V., 2003. Bazinul râului Başeu studiu fizico-geografic, Ed. Terra
Nostra, Iaşi;
107. Secu C. V., 2007. Geografia solurilor cu elemente de pedologie, Ed. Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi;
108. Stephens W. D., Brown S. J., Ydenberg C. R., 2007. Foraging Behavior and
Ecology, The University of Chicago Press, U.S.A., p. 221-273;
109. Stewart D. A., Rogers D. I., 2007. Species description. în: Geering, A., L. Agnew
şi S. Harding, (editori). Shorebirds of Australia, Melbourne: CSIRO Publishing,
p. 75-196;
110. Şerban P., Gălie A., 2006. Managementul apelor, principii şi reglementări
europene, Editura Tipored, Bucureşti;
111. Ştefan N., 1984. Vegetaţia hidrofilă din bazinul subcarpatic al Râmnicului Sărat.
Volum festiv, Muz. Ist. Nat. Iaşi, p. 143-146;
112. Ştefan N., 1986. Cercetări asupra vegetaţiei higrofile din bazinul superior şi
mijlociu al râului Râmnicul Sărat (II), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, (Serie
nouă), 32 (supl.), s. II a. Biol., p. 71-74;
113. Tofan-Burac T., Chifu T., 2002. Flora şi vegetaţia din valea Prutului, Editura
Corson, Iaşi;
114. Trelea S., 2002. Aviafauna Depresiunii Rădăuţi, Publ. S.O.R., vol. 17, Edit
Risoprint, Cluj-Napoca;
115. Tucker G. M., Evans M. I., 1997. Habitats for birds in Europe: A conservation
strategy for the wider environment, vol. 6, BirdLife, Cambridge, U. K.;
116. Viţalariu Gh., 1979. Vegetaţia pajiştilor mezohigrofile din bazinul Crasnei
(Podişul Central Moldovenesc), Anuar. Muz. Şt. Nat., Seria Bot. Zool., Piatra
Neamţ, 4, p. 101-108;
117. Wakeley J. S., Roberts T. H., 1994. Avian distribution patterns across the
Cache River floodplain, Arkansas. Wetlands Research Program Technical
Report WRP-CP-5, U.S. Army Engineer Waterways Experiment Station,
Vicksburg, MS;
118. Weller M. W., 1999. Wetland Birds: habitat resources and conservation
implication, Cambridge University Press;
119. Zamfirescu O., 2004. New data on the presence of the class Phragmiti –
Magnocaricetea Klika in Klika et Novac 1941 from the Oriental Carpathians, Bul.
Grăd. Bot. Iaşi, 12, p. 81-87;
120. Zamfirescu Şt. R., Zamfirescu O., 2008. Elemente de statistică aplicate în
ecologie, Edit. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi;
243
121. Zanoschi V., 1974. Contribuţii la cunoaşterea vegetaţiei higrofile din masivul
Ceahlău, St. Cerc., Geol.-Geogr.-Biol., Seria Bot.-Zool., Piatra Neamţ, 2; 131-147;
122. *** 1971. Rîurile României. Monografie hidrologică, Serviciul studii
documentare şi publicaţii tehnice al Institutului de Meteorologie şi Hidrologie,
Întreprinderea poligrafică „13 decembrie 1918” R. S. R., Bucureşti;
123. *** 2008. Clima României, Administraţia Naţională de Meteorologie, Ed.
Academiei Române, Bucureşti;
124. *** 2008, Lista Roşie a speciilor de floră şi faună sălbatică din zona de graniţă
România – Republica Moldova, Proiect Phare RO 2004/016-941-01.01.02:
„Mutual management Romania – Republic of Moldavia for biodiversity
conservation on the border between the two countries”, Ornitofaună – conf. dr.
Carmen Gache, p. 57-63;
125. *** 2011. Legea nr. 49 din 07/04/2011 pentru aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;
Resurse internet:
1. Birds Directive 2009/147/EC –

http://ec.europa.eu/environment/nature/legislation/birdsdirective/index.en.htm
2. Directiva 2001/42/EC din 27 iunie, 2001 –
http://ec.europa.eu/environment/eia/sea-legalcontext.htm
3. Habitat Directive 23/43/1992, completată în 2007 –
http://ec.europa.eu/environment/nature/legislation/habitatsdirective/index_en.ht
m
4. http://milvus.ro/RO/birds-of-romania, accesat la 7.04.2011
5. http://www.birdlife.org/action/science/sites/
6. http://www.birdlife.org/eu/pdfs/BirdLife_Bern_windfarms.pdf
7. http://www.sor.ro/specii_din_Romania.html, accesat la 7.04.2011
8. http://www.worldclim.org/
9. https://statistici.insse.ro
10. Legea nr.5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate, Online la:
http://www.legex.ro/Lege-5-06.03.2000-20165.aspx
11. Lista micilor acumulări cu folosinţă piscicolă, de agrement sau de interes local,
din categoriile C şi D care intră sub incidenţa Ordonanţei de Urgenţă nr.
138/septembrie 2005 aprobată prin Legea nr. 13 /ianuarie 2006, RNBR –
244
Bibliografie
Registrul Naţional al Barajelor din România, Online la:

http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/baraje_rapoarte.htm
12. Planul de management al spaţiului hidrografic Prut – Bârlad, autori:
Administraţia Naţională „Apele Române”, Administraţia Bazinală de apă Prut-
Bârlad, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor – Bucureşti,
online la
http://www.rowater.ro/daprut/Plan%20management%20bazinal/Forms/AllItem
s.aspx
13. Planul de management al spaţiului hidrografic Siret, autori: Administraţia
Naţională „Apele Române”, Administraţia Bazinală de Apă Siret, Institutul
Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor – Bucureşti, online la
http://www.rowater.ro/dasiret/SCAR/Planul%20de%20management.aspx?Root
Folder=%2fdasiret%2fPlanul%20de%20Management%20al%20Bazinului%20
Hidrografic%20Sire%2fPlanul%20de%20management%20al%20spatiului%20
hidrografic%20Siret&FolderCTID=&View=%7bD974A695%2dD1FD%2d41
E3%2d9A10%2d6968E0A8B4A0%7d
14. Rapoarte cu privire la Registrul Naţional al Barajelor din România
http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/baraje_rapoarte.htm
15. www.sor.iba.ro
245
Lista figuri
Figura 1: Componenţa procentuală a unităţilor majore de relief în cadrul Moldovei .......... 17

Figura 2: Model numeric al terenului pentru bazinele hidrografice a. Siret şi b. Prut
(prelucrată de C. Stoleriu şi A. Ursu după SRTM – WRS2 Tiles 2000 – preluate de pe
GLCF).................................................................................................................................. 21
Figura 3: Harta orientării versanţilor pentru bazinele hidrografice a. Siret şi b. Prut
(prelucrată de C. Stoleriu şi A. Ursu pe baza SRTM – WRS2 Tiles 2000 – preluate de pe
GLCF).................................................................................................................................. 22
Figura 4: Harta declivităţii versanţilor pentru bazinele hidrografice a. Siret şi b. Prut
(prelucrată de C. Stoleriu şi A. Ursu pe baza SRTM – WRS2 Tiles 2000 – preluate de pe
GLCF).................................................................................................................................. 23
Figura 5: Harta precipitaţiilor medii multianuale (prelucrată după gridurile climatice World
Clim – free global climate data, C. Stoleriu, A. Ursu) ......................................................... 27
Figura 6: Harta temperaturilor medii multianuale (prelucrată după gridurile climatice World
Clim – free global climate data, C. Stoleriu, A. Ursu) ......................................................... 28
Figura 7: Frecvenţele relative ale acumulărilor acvatice pe râurile din bazinele hidrografice
ale Siretului, Prutului şi Bârladului ...................................................................................... 39
Figura 8: Harta distribuţiei claselor de sol pentru bazinele hidrografice Siret şi Prut (după
foile pedologice 1:200000, ICPA) ....................................................................................... 40
Figura 9: Histograma tipurilor de sol pentru bazinele hidrografice ale Siretului şi Prutului 41
Figura 10: Modul de utilizare a terenurilor în zonele umede ale Moldovei cu o „zonă
tampon” de 500 m (A. Ursu; C. Stoleriu) ............................................................................ 74
Figura 11: Utilizarea terenurilor în bazinele râurilor principale din Moldova ..................... 75
Figura 12: Utilizarea terenului în bazinele hidrografice ale râurilor: Volovăţ, Başeu, Jijia,
Bahlui şi Prut (suprafaţa în ha) ............................................................................................ 76
Figura 13: Utilizarea terenului în bazinele hidrografice ale râurilor Volovăţ şi Başeu
(suprafaţa în ha) ................................................................................................................... 77
Figura 14: Utilizarea terenului în bazinul hidrografic al râului Jijia (suprafaţa în ha) ......... 79
Figura 15: Utilizarea terenului în bazinul hidrografic al râului Bahlui (suprafaţa în ha) ..... 81
Figura 16: Utilizarea terenului în bazinul hidrografic al Prutului mijlociu (suprafaţa în ha)
............................................................................................................................................. 84
Figura 17: Utilizarea terenului în bazinul hidrografic al Prutului inferior (suprafaţa în ha) 84
Figura 18: Utilizarea terenului în bazinele râurilor: Bârlad, Suceava, Moldova, Bistriţa,
Trotuş, Putna-Râmnic, Siret (suprafaţa în ha)...................................................................... 85
Figura 19: Utilizarea terenului în bazinul râului Bârlad (suprafaţa în ha) ........................... 87
Figura 20: Utilizarea terenului în bazinul râului Suceava (suprafaţa în ha) ......................... 89
Figura 21: Utilizarea terenului în Bazinul Râului Moldova (suprafaţa în ha)...................... 91
Figura 22: Utilizarea terenului în bazinul râului Bistriţa (suprafaţa în ha) .......................... 93
Figura 23: Utilizarea terenurilor în bazinul râului Trotuş (suprafaţa în ha) ......................... 94
Figura 24: Utilizarea terenurilor în bazinele Putna – Râmnic (suprafaţa în ha) .................. 96
Figura 25: Utilizarea terenurilor în Culoarul Siretului (suprafaţa în ha) .............................. 98
Figura 26: Frecvenţa absolută a categoriilor de utilizare a terenului pentru bazinele
hidrografice Siret şi Prut (reprezentare logaritmică, extras din tabela internă a vectorului
utilizarea terenurilor realizat prin metodologia CLC). ......................................................... 99
246
Figura 27: Frecvenţa relativă a categoriilor antropice şi naturale de utilizare a terenului
(extras din tabela internă a vectorului utilizarea terenurilor realizat prin metodologia CLC)
........................................................................................................................................... 100
Figura 28: Frecvenţa relativă a categoriilor de utilizare a terenului pentru bazinul
hidrografic Siret (reprezentare logaritmică – extras din tabela internă a vectorului utilizarea
terenurilor realizat prin metodologia CLC). ...................................................................... 101
Figura 29: Frecvenţa relativă a categoriilor de utilizare a terenului pentru bazinul
hidrografic Prut (reprezentare logaritmică – extras din tabela internă a vectorului utilizarea
terenurilor realizat prin metodologia CLC). ...................................................................... 102
Figura 30: Numărul de specii prezente în bazinele râurilor Prut şi Siret ........................... 119
Figura 31: Diversitatea Shannon – Wiever şi echitabilitatea corespunzătoare pentru
perioadele de iernare, cuibărit şi migraţie a păsărilor în bazinele hidrografice ale râurilor
Prut şi Siret. ....................................................................................................................... 120
Figura 32: Diversitatea şi echitabilitatea totală calculată pentru bazinele râurilor Prut şi
Siret.................................................................................................................................... 121
Figura 33: Corelaţia dintre numărul de habitate şi numărul de specii ............................... 127
Figura 34: Utilizarea terenurilor în zona umedă Cârja (A. Ursu) ...................................... 133
Figura 35: Utilizarea terenurilor în zona umedă Larga Jijia (A. Ursu) .............................. 134
Figura 36: Utilizarea terenurilor în zona umedă Hălceni (A. Ursu)................................... 135
Figura 37: Utilizarea terenurilor în zona umedă Podu Iloaiei (A. Ursu) ............................ 136
Figura 38: Utilizarea terenurilor în zona umedă Vlădeni (A. Ursu) .................................. 137
Figura 39: Utilizarea terenurilor în zona umedă Costuleni (A. Ursu) ................................ 138
Figura 40: Statistica utilizării terenului în sistem Corine Land Cover pentru cele şase zone
umede analizate. ................................................................................................................ 139
Figura 41: Corelaţia non parametrică între heterogenitatea tipurilor de habitat din punct de
vedere al utilizării habitatului şi diversitatea specifică a păsărilor din zonele umede
analizate (în paranteză sunt trecute valorile reale ale indicelui de diversitate a păsărilor şi
respectiv, cel al diversităţii habitatelor) ............................................................................. 140
Figura 42: Analiza principalelor componente privind cele şase zone umede analizate din
punct de vedere al diversităţii habitatelor şi cel al diversităţii avifaunistice. .................... 141
Figura 43: Evaluarea calităţii zonelor umede din regiunea Moldovei (România). Pentru
fiecare parametru s-au acordat o notă de la 0 la 5; 0 – lipsă impact; 5 – impact foarte mare.
........................................................................................................................................... 204
Figura 44: Analiza corespondenţei dintre variabilele urmărite şi zonele investigate ........ 205
Figura 45: Analiza principalelor componente privind evaluarea impactului uman în zonele
umede ................................................................................................................................ 207
Figura 46: Albastru – habitat 1; portocaliu – habitat 2; verde deschis – habitat 3; gri –
habitat 4; verde închis – zonă de ecoton (realizat E. Baltag) ............................................. 220
Figura 47: Distribuţia cormoranului mic (Phalacrocorax pygmaeus) în zonele umede ale
Moldovei (foto specie: Constantin Ion) ............................................................................ 253
Figura 48: Distribuţia la buhaiul de baltă (Botaurus stellaris) în zonele umede ale Moldovei
(foto specie: Daniel Petrescu) ............................................................................................ 254
Figura 49: Distribuţia la stârcul pitic (Ixobrychus minutus) în zonele umede ale Moldovei
(foto: Cătălin Creţu) ........................................................................................................... 255
Figura 50: Distribuţia la stârcul galben (Ardeola ralloides) în zonele umede ale Moldovei
(foto specie: Constantin Ion).............................................................................................. 256
247
Figura 51: Distribuţia la egreta mică (Egretta garzetta) în zonele umede ale Moldovei (foto
specie: Laurenţiu Petrencu) ............................................................................................... 257
Figura 52: Distribuţia la egreta mare (Casmerodius albus) în zonele umede ale Moldovei
(foto specie: Laurenţiu Petrencu) ....................................................................................... 258
Figura 53: Distribuţia la stârcul roşu (Ardea purpurea) în zonele umede ale Moldovei (foto
Figura 54: Distribuţia la ţigănaş (Plegadis falcinellus) în zonele umede ale Moldovei (foto
specie: Constantin Ion) ...................................................................................................... 260
Figura 55: Distribuţia la lopătar (Platalea leucorodia) în zonele umede ale Moldovei (foto
Figura 56: Distribuţia la barza albă (Ciconia ciconia) în zonele umede ale Moldovei (foto
specie: Constantin Ion) ...................................................................................................... 262
Figura 57: Distribuţia la raţa roşie (Aythya nyroca) în zonele umede ale Moldovei (foto
specie: Cătălin Creţu) ........................................................................................................ 263
Figura 58: Distribuţia la cârstelul de câmp (Crex crex) în zonele umede ale Moldovei
(desen specie: Lucian Bolboacă) ....................................................................................... 264
Figura 59: Distribuţia la ciocîntors (Recurvirostra avosetta) în zonele umede ale Moldovei
(foto specie: Daniel Petrescu) ............................................................................................ 265
Figura 60: Distribuţia la piciorong (Himantopus himantopus) în zonele umede ale Moldovei
Figura 61: Distribuţia la chirighiţa cu obraji albi (Chlidonias hybrida) în zonele umede ale
Moldovei (foto specie: Constantin Ion) ............................................................................ 267
Figura 62: Distribuţia la chirighiţa neagră (Chlidonias niger) în zonele umede ale Moldovei
(desen specie: Lucian Bolboacă) ....................................................................................... 268
Figura 63: Distribuţia la chira de baltă (Sterna hirundo) în zonele umede ale Moldovei
Figura 64: Distribuţia la guşa vânătă (Luscinia svecica) în zonele umede ale Moldovei
Figura 65: Harta utilizării terenurilor pentru bazinale hidrografice Siret şi Prut realizată pe
baza datelor EEA Corine Land Cover (prelucrată de C. Stoleriu şi A. Ursu) ................... 271
Figura 66: Harta zonelor umede din Moldova (autori: C. Stoleriu; C. Ion) ....................... 272
Figura 67: Harta utilizării terenului în Moldova în care sunt ilustrate Siturile de Importanţă
Comunitară (SCI – urile) şi cu simbolul binoclului sunt marcate cele şase zone umede unde
a fost posibilă monitorizarea continuă a ornitofaunei (autori: C. Stoleriu; C. Ion) ............ 273
Lista tabele
Tabel 1: Caracteristicile regimului hidrologic (extras din Planul de management al

spaţiului hidrografic Siret şi Planul de management al spaţiului hidrografic Prut – Bârlad)31
Tabel 2: Lista lacurilor naturale protejate ............................................................................ 35
Tabel 3: Lista principalelor lacuri de acumulare din bazinele hidrografice Siret şi Prut
(extras din Registrul Român al Marilor Baraje)................................................................... 37
Tabel 4: Adaptările păsărilor la zonele umede................................................................... 103
Tabel 5: Situaţia siturilor vizitate, repartizate pe cele două mari bazine hidrografice (Prut şi
Siret) .................................................................................................................................. 115
Tabel 6: Situaţia observaţiilor ornitologice din zonele umede ale Moldovei..................... 117
248
Tabel 7: Numărul total de specii şi numărul total de exemplare pentru fiecare dintre cele
două bazine hidrografice .................................................................................................... 117
Tabel 8: Numărul total de specii şi numărul total de exemplare pentru fiecare sezon
observat în perioada 2008-2010 ......................................................................................... 118
Tabel 9: Testul Chi2 de asociere între tipurile de habitate şi prezenţa speciilor de păsări. 123
Tabel 10: Tipuri de habitate fitocenologice. ...................................................................... 126
Tabel 11: Testul de corelaţie între numărul tipurilor de habitate fitocenologice şi numărul
de specii identificate în cele şase zone umede. .................................................................. 127
Tabel 12: Speciile de păsări a căror conservare necesită desemnarea de arii protejate
prezente în zonele umede din Moldova ............................................................................. 146
Tabel 13: Model de tabel de evaluare a calităţii ariilor umede .......................................... 200
Tabel 14: Analiza descriptivă a evaluării impactului uman în zonele umede din Moldova
........................................................................................................................................... 203
Lista fotografii
Foto 1. Alisma plantago-aquatica (limbăriţă) şi Eleocharis palustris (pipiriguţ) (Foto:

Ciprian Mânzu) .................................................................................................................... 58
Foto 2. Fitocenoza cu drenţe de baltă (Callitriche palustris) şi limbariţă (Alisma plantago –
aquatica) (Foto: Ciprian Mânzu) ......................................................................................... 58
Foto 3. Hydrocharis morsus ranae (iarba broaştelor) şi Salvinia natans (peştişoară) (Foto:
Ciprian Mânzu) .................................................................................................................... 59
Foto 4. Lintiţa (Lemna minor) la marginea stufărişului (Foto: Ciprian Mânzu) .................. 59
Foto 5. Nuphar lutea - nufăr galben (Foto: Ciprian Mânzu)................................................ 60
Foto 6. Nymphaea alba (nufăr alb) (Foto: Constantin Ion) ................................................. 60
Foto 7. Nymphoides peltata (plutică) (Foto: Ciprian Mânzu) .............................................. 61
Foto 8. Polygonum amphibium (troscot de baltă) (Foto: Ciprian Mânzu) ........................... 61
Foto 9. Potamogeton natans (broscăriţa) (Foto: Ciprian Mânzu) ........................................ 62
Foto 10. Ranunculus trichophyllus (Foto: Ciprian Mânzu) ................................................. 62
Foto 11. Salvinia natans (peştişoara) (Foto: Ciprian Mânzu) .............................................. 63
Foto 12. Typha angustifolia (papură îngustă) (Foto: Ciprian Mânzu) ................................. 63
Foto 13. Typha latifolia (papură lată) (Foto: Ciprian Mânzu) ............................................. 64
Foto 14. Typha laxmannii (papură) (Foto: Ciprian Mânzu) ................................................. 64
Foto 15. Pajişte mezo–higrofilă (Foto: Ciprian Mânzu) ...................................................... 65
Foto 16. Vegetaţie higrofilă cu Polygonum hydropiper (piperul bălţilor) (Foto: Ciprian
Mânzu) ................................................................................................................................. 65
Foto 17. Impact antropic: buruienişuri ruderale şi plantaţie de salcâm (Hălceni) (Foto:
Ciprian Mânzu) .................................................................................................................... 66
Foto 18. Pajişte degradată cu Xanthium spinosum (scai tătărăsc) la Podu Iloaiei (Foto:
Ciprian Mânzu) .................................................................................................................... 66
Foto 19. Pajişte degradată şi plantaţie de salcâm (Robinia pseudacacia) la Podu Iloaiei
(Foto: Ciprian Mânzu) ......................................................................................................... 67
Foto 20. Plantaţie de pin negru (Pinus nigra) la Podu Iloaiei (Foto: Ciprian Mânzu) ........ 67
Foto 21. Plantaţie de plop alb (Populus alba) la Podu Iloaiei (Foto: Ciprian Mânzu)........ 68
Foto 22. Aliniament de plopi şi salcie – Vlădeni (Foto: Lucian Fasolă) ............................. 68
Foto 23. Stufăriş - Larga Jijia (Foto: Lucian Fasolă) ........................................................... 69
249
Foto 24. Zona inundabilă Belceşti (Foto: Cătălin Creţu) ..................................................... 69
Foto 25. Zona umedă Belceşti (Foto: Cătălin Creţu) ........................................................... 70
Foto 26. Stufăriş şi păşune Larga Jijia (Foto: Cătălin Creţu) ............................................... 70
Foto 27. Aliniament de sălcii – Vlădeni (Foto: Cătălin Creţu) ............................................ 71
Foto 28. Pădure de foioase Roșcani (Foto: Constantin Ion) ................................................ 71
Foto 29. Tufărişuri şi pajişti mezofile în prim-plan; stufărişuri în al doilea plan – Larga Jijia
(Foto: Constantin Ion).......................................................................................................... 72
Foto 30. Pădure de luncă din bazinul Prutului (Foto: Constantin Ion) ................................ 72
Foto 31. Cygnus olor (lebăda de vară) (Foto: Florin Stavarache) ...................................... 158
Foto 32. Anser anser (gâsca de vară); Anser albifrons (gârliţa mare) – exemplarul din colţul
dreapta jos (Foto: Florin Stavarache) ................................................................................. 158
Foto 33. Anas platyrhynchos (raţa mare) (Foto: Lucian Fasolă)........................................ 159
Foto 34. Anas querquedula (raţa cârâitoare) (Foto: Laurenţiu Petrencu) .......................... 160
Foto 35. Aythya ferina (raţa cu cap castaniu) (Foto: Constantin Ion) ................................ 160
Foto 36: Crex crex (cârstel de camp) (Foto: Alina Ignat) .................................................. 160
Foto 37. Gavia arctica (cufundarul polar) (Foto: Cătălin Creţu) ....................................... 161
Foto 38. Podiceps cristatus (corocodelul mare) (Foto: Constantin Ion) ............................ 161
Foto 39. Podiceps grisegena (corcodelul cu gât roşu) (Foto: Constantin Ion) .................. 162
Foto 40. Pelecanus onocrotalus (pelicanul comun) (Foto: Constantin Ion) ...................... 162
Foto 41. Phalacrocorax carbo (cormoranul mare) (Foto: Lucian Fasolă)......................... 163
Foto 42. Vanellus vanellus (nagâţul) (Foto: Lucian Fasolă) .............................................. 163
Foto 43. Nycticorax nycticorax (stârcul de noapte) (Foto: Cătălin Creţu) ......................... 164
Foto 44. Nycticorax nycticorax (stârcul de noapte) - juvenil (Foto: Florin Stavarache) ... 164
Foto 45. Ardeola ralloides (stârcul galben) (Foto: Florin Stavarache) .............................. 165
Foto 46. Egretta garzetta (egreta mică) (Foto: Lucian Fasolă) ......................................... 165
Foto 47. Casmerodius albus (egreta mare) – în dreapta (un singur exemplar) şi Egretta
garzetta (egreta mică) (Foto: Lucian Fasolă) ..................................................................... 166
Foto 48. Ardea cinerea (stârcul cenuşiu) (Foto: Daniel Petrescu) ..................................... 166
Foto 49. Ardea purpurea (stârcul roşu) (Foto: Laurenţiu Petrencu) .................................. 167
Foto 50. Plegadis falcinellus (ţigănuşul) (Foto: Florin Stavarache) .................................. 167
Foto 51. Platalea leucorodia (lopătarul) (Foto: Constantin Ion) ....................................... 168
Foto 52. Platalea leucorodia (lopătarul) (Foto: Lucian Fasolă) ........................................ 168
Foto 53. Ciconia ciconia (barza albă) (Foto: Laurenţiu Petrencu) .................................... 169
Foto 54. Ciconia ciconia (barza albă) (Foto: Constantin Ion) ........................................... 169
Foto 55. Haliaeetus albicilla (codalbul) – juvenil (Foto : Constantin Ion) ........................ 170
Foto 56. Circus aeruginosus (eretele de stuf) – femelă (Foto: Constantin Ion) ................. 170
Foto 57. Buteo rufinus (şorecarul mare) (Foto: Constantin Ion) ........................................ 171
Foto 58. Buteo lagopus (şorecarul încălţat) (Foto: Constantin Ion) ................................... 171
Foto 59. Falco tinnunculus (vânturelul roşu) (Foto: Constantin Ion) ................................ 172
Foto 60. Falco vespertinus (vânturelul de seară) - mascul (Foto: Laurenţiu Petrencu) ..... 172
Foto 61. Falco subbuteo (şoimul rândunelelor) (Foto: Laurenţiu Petrencu) ..................... 173
Foto 62. Fulica atra (lişiţa) cu pui (în prim-plan); Podiceps griseigena (corcodelul cu gât
roşu) cu pui (în al doilea plan) (Foto: Constantin Ion)....................................................... 173
Foto 63. Gallinula chloropus (găinuşa de baltă) (Foto: Laurenţiu Petrencu) .................... 174
Foto 64. Himantopus himantopus (piciorongul) (Foto: Laurenţiu Petrencu) ..................... 174
Foto 65. Charadrius hiaticula (prundăraşul gulerat mare) (Foto: Florin Stavarache) ....... 175
250
Foto 66. Calidris ferruginea (fugaciul roşcat) (Foto: Florin Stavarache) .......................... 175
Foto 67. Tringa glareola (fluierarul de mlaştină) (Foto: Laurenţiu Petrencu) ................... 176
Foto 68. Tringa erythropus (fluierarul negru) (Foto: Florin Stavarache) .......................... 176
Foto 69. Tringa nebularia (fluierarul cu picioare verzi) (Foto: Florin Stavarache) ........... 177
Foto 70. Limosa limosa (sitarul de mal) (Foto: Laurenţiu Petrencu) ................................. 177
Foto 71. Gallinago gallinago (becaţina comună) (Foto: Florin Stavarache) ..................... 178
Foto 72. Philomachus pugnax (bătăuşul) (Foto: Laurenţiu Petrencu) ............................... 178
Foto 73. Larus cachinnans (pescăruşul pontic) (Foto: Constantin Ion) ............................. 179
Foto 74. Chroicocephalus ridibundus (pescăruşul râzător) (Foto: Lucian Fasolă) ............ 179
Foto 75. Colonie de pescăruşi râzători (Chroicocephalus ridibundus) (Foto: Lucian Fasolă)
........................................................................................................................................... 180
Foto 76. Chlidonias hybirda (chirighiţa cu obraji albi) (Foto: Laurenţiu Petrencu) .......... 180
Foto 77. Upupa epops (pupăza) (Foto: Constantin Ion) .................................................... 181
Foto 78. Alcedo atthis (pescărașul albastru) (Foto: Cătălin Creţu) .................................... 181
Foto 79. Coracias garrulus (dumbrăveanca) (Foto: Cătălin Creţu)................................... 182
Foto 80. Dendrocopus syriacus (ciocănitoarea pestriţă de grădină) (Foto: Constantin Ion)
........................................................................................................................................... 182
Foto 81. Jynx torquilla (capîntortura) (Foto: Constantin Ion) ........................................... 183
Foto 82. Alauda arvensis (ciocârlia) (Foto: Constantin Ion) ............................................. 183
Foto 83. Anthus campestris (fâsa de câmp) (Foto: Cătălin Creţu) ..................................... 184
Foto 84. Motacilla alba (codobatura albă) (Foto: Florin Stavarache) ............................... 184
Foto 85. Motacilla flava (codobatura galbenă) (Foto: Constantin Ion) ............................. 185
Foto 86. Erithacus rubecula (măcăleandrul) (Foto : Lucian Fasolă) ................................. 185
Foto 87. Phoenicurus phoenicurus (codroşul de pădure) (Foto: Constantin Ion) ............. 186
Foto 88. Saxicola torquatus (mărăcinarul negru) – mascul (Foto: Constantin Ion) .......... 186
Foto 89. Sylvia borin (silvia de zăvoi) (Foto: Constantin Ion) .......................................... 187
Foto 90. Sylvia curruca (silvia mică) (Foto: Constantin Ion) ............................................ 187
Foto 91. Locustella fluviatilis (greluşelul de zăvoi) (Foto: Constantin Ion) ...................... 188
Foto 92. Acrocephalus arundinaceus (lăcarul mare) (Foto: Lucian Fasolă) ...................... 188
Foto 93. Phylloscopus collybita (pitulicea mică) (Foto: Constantin Ion) .......................... 189
Foto 94. Troglodytes troglodytes (ochiuboului) (Foto: Constantin Ion) ............................ 189
Foto 95. Ficedula hypoleuca (muscarul negru) (Foto: Constantin Ion) ............................. 190
Foto 96. Ficedulla albicollis (muscarul gulerat) - imatur (Foto: Constantin Ion)............. 190
Foto 97. Parus major (piţigoiul mare) (Foto: Laurenţiu Petrencu).................................... 191
Foto 98. Cyanistes caeruleus (piţigoiul albastru) (Foto: Constantin Ion) .......................... 191
Foto 99. Aegithalos caudatus (piţigoiul codat) (Foto: Lucian Fasolă) .............................. 192
Foto 100. Panurus biarmicus (piţigoiul de stuf) – mascul (Foto: Laurenţiu Petrencu) .... 192
Foto 101. Remiz pendulinus (boicuşul) (Foto: Constantin Ion) ......................................... 193
Foto 102. Remiz pendulinus (boicuşul) (Foto: Laurenţiu Petrencu) .................................. 193
Foto 103. Lanius excubitor (sfrânciocul mare) (Foto: Constantin Ion) ............................. 194
Foto 104. Lanius minor (sfrânciocul cu frunte neagră) (Foto: Constantin Ion) ................. 194
Foto 105. Lanius collurio (sfrâncioc roşiatic) (Foto: Constantin Ion) ............................... 195
Foto 106. Garrulus glandarius (gaiţa) – juvenil (Foto: Constantin Ion) ........................... 195
Foto 107. Sturnus vulgaris (graurul) (Foto: Laurenţiu Petrencu) ...................................... 196
Foto 108. Colonie de grauri (Sturnus vulgaris) (Foto: Constantin Ion) ............................. 196
Foto 109. Pyrrhula pyrrhula (mugurarul) (Foto: Daniel Petrescu) ................................... 197
251
Foto 110. Carduelis carduelis (sticletele) (Foto: Laurenţiu Petrencu) .............................. 197
Foto 111. Emberiza calandra (presura sură) (Foto: Laurenţiu Petrencu) .......................... 198
Foto 112. Emberiza citrinella (presura galbenă) (Foto: Constantin Ion) ........................... 198
252
Figura 47: Distribuţia cormoranului mic (Phalacrocorax pygmaeus) în zonele umede ale Moldovei
(foto specie: Constantin Ion)
253
Figura 48: Distribuţia la buhaiul de baltă (Botaurus stellaris) în zonele umede ale Moldovei
(foto specie: Daniel Petrescu)
254
Figura 49: Distribuţia la stârcul pitic (Ixobrychus minutus) în zonele umede ale Moldovei
(foto: Cătălin Creţu)
255
Figura 50: Distribuţia la stârcul galben (Ardeola ralloides) în zonele umede ale Moldovei
256
Figura 51: Distribuţia la egreta mică (Egretta garzetta) în zonele umede ale Moldovei
(foto specie: Laurenţiu Petrencu)
257
Figura 52: Distribuţia la egreta mare (Casmerodius albus) în zonele umede ale Moldovei
258
Figura 53: Distribuţia la stârcul roşu (Ardea purpurea) în zonele umede ale Moldovei
259
Figura 54: Distribuţia la ţigănaş (Plegadis falcinellus) în zonele umede ale Moldovei
260
Figura 55: Distribuţia la lopătar (Platalea leucorodia) în zonele umede ale Moldovei
261
Figura 56: Distribuţia la barza albă (Ciconia ciconia) în zonele umede ale Moldovei
262
Figura 57: Distribuţia la raţa roşie (Aythya nyroca) în zonele umede ale Moldovei
(foto specie: Cătălin Creţu)
263
Figura 58: Distribuţia la cârstelul de câmp (Crex crex) în zonele umede ale Moldovei
(desen specie: Lucian Bolboacă)
264
Figura 59: Distribuţia la ciocîntors (Recurvirostra avosetta) în zonele umede ale Moldovei
(foto specie: Daniel Petrescu)
265
Figura 60: Distribuţia la piciorong (Himantopus himantopus) în zonele umede ale Moldovei
266
Figura 61: Distribuţia la chirighiţa cu obraji albi (Chlidonias hybrida) în zonele umede ale Moldovei
267
Figura 62: Distribuţia la chirighiţa neagră (Chlidonias niger) în zonele umede ale Moldovei
(desen specie: Lucian Bolboacă)
268
Figura 63: Distribuţia la chira de baltă (Sterna hirundo) în zonele umede ale Moldovei
269
Figura 64: Distribuţia la guşa vânătă (Luscinia svecica) în zonele umede ale Moldovei
270
Figura 65: Harta utilizării terenurilor pentru bazinale hidrografice Siret şi Prut realizată pe baza datelor EEA Corine Land Cover
(prelucrată de C. Stoleriu şi A. Ursu)
271
Figura 66: Harta zonelor umede din Moldova (autori: C. Stoleriu; C. Ion)
272
Figura 67: Harta utilizării terenului în Moldova în care sunt ilustrate Siturile de Importanţă Comunitară (SCI – urile) şi
cu simbolul binoclului sunt marcate cele şase zone umede unde a fost posibilă monitorizarea continuă a ornitofaunei (autori: C. Stoleriu; C. Ion)
273

PasarilesihabitateledinzoneleumedealeMoldovei CIon 17x24

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PasarilesihabitateledinzoneleumedealeMoldovei CIon 17x24

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Constantin Ion Cristian Constantin Stoleriu

Emanuel Baltag Ciprian Mânzu

Redactor: Mariana Pricop

© Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2011

EDITURA UNIVERSITĂŢII „AL. I. CUZA” IAŞI

La începutul organizării societăţii umane, conflictul om-mediu, determinat

Prof. Dr. Ioan HÂRJOABĂ

Schimbarea, ca un răspuns al mediului natural, social, economic şi politic,

În prezent, se desfăşoară sau sunt în discuţie, pe întreaga planetă, programe

Lucrarea de faţă reprezintă un răspuns la necesitatea existenţei unei

În a doua parte s-a întocmit o imagine de ansamblu a distribuţiei păsărilor,

tematice utilizate în realizarea fondului cartografic au fost prelucrate si extrase din

(Figura 66). De asemenea, pe suportul unei hărţi privind utilizarea terenului în

Dorim să mulţumim domnului dr. Dan Munteanu, membru corespondent al

Condiţiile fizico-geografice din zonele umede ale Moldovei – premisă a

Unitatea de Vorland corespunzătoare ariei externe Carpaţilor, pentru zona

în lungul Văii Prutului; este caracterizat de prezenţa a două faciesuri,

nisipuri, calcare oolitice, nisipuri argiloase cu cinerite şi prundişuri, marnoargile,

Structura geologică, în special litologia depozitelor geologice, influenţează

Figura 1) este constituit de prezenţa munţilor Carpaţi (22%), a Subcarpaţilor (34%), a

Figura 1: Componenţa procentuală a unităţilor majore de relief în cadrul

Relieful mediu şi cel minor (

Figura 2) este reprezentat atât prin tipuri morfogenetice ca rezultat al agenţilor şi

Subcarpaţii Buzăului sunt caracterizaţi de un paralelism al culmilor subcarpatice

evidenţiate frunţi de cuestă şi suprafeţe structurale, văi structurale, depresiuni

exemplu, bălţile din lunca Jijiei, heleşteiele Miletinului, complexele de iazuri de pe

Figura 2: Model numeric al terenului pentru bazinele hidrografice a. Siret şi

Hărţile declivităţilor, ale orientării versanţilor (Figura 3) şi modelul altitu-

Figura 3: Harta orientării versanţilor pentru bazinele hidrografice a. Siret şi

După cum se observă în harta declivităţii versanţilor (Figura 4), aceste

Figura 4: Harta declivităţii versanţilor pentru bazinele hidrografice a. Siret şi

înregistrează în zonele de câmpie şi în partea estică a Podişului Moldovei (cca 76-

Figura 5: Harta precipitaţiilor medii multianuale (prelucrată după gridurile

Figura 6: Harta temperaturilor medii multianuale (prelucrată după gridurile

Dinamica atmosferei se evidenţiază prin acţiunea vântului, a direcţiei şi

Tabel 1: Caracteristicile regimului hidrologic

Unul dintre cei mai importanţi parametri ai analizei regimului hidrologic îl

naturale să dispară. În cazul organismelor lacustre antropice manifestarea este

acvatice ce joacă rol în crearea condiţiilor ecologice pentru avifauna zonelor

Tabel 2: Lista lacurilor naturale protejate

Bazinele hidrografice ale Siretului şi Prutului însumează un număr mare de

Tabel 3: Lista principalelor lacuri de acumulare din bazinele hidrografice

Nr. Numele lacului V lac L lac S bazin Q dev.

1 Podu Iloaiei 1964 Bahluieţ 14 33.0 450 7 FCI 525 166

Nr. Numele lacului V lac L lac S bazin Q dev.

26 Ciurea 1981 Nicolina 18 8.4 150 3 C 40 171

Legendă: Scopul acumulării: C – atenuare, I – irigaţii, H – energie electrică, F – piscicultură,

Figura 7: Frecvenţele relative ale acumulărilor acvatice pe râurile din

Figura 8: Harta distribuţiei claselor de sol pentru bazinele hidrografice Siret

Figura 9: Histograma tipurilor de sol pentru bazinele hidrografice ale

Pe baza analizei statisticilor care se referă la suprafaţa relativă ocupată de

mare, ce au în structură roci neconsolidate. Modul de utilizare al acestora este dat

soluri sunt prezente pădurile de foioase, de amestec, de conifere dar şi pajiştile

genetic, aceste soluri se formează pe depozite argiloase şi marnoase, şi sunt folosite

Clasa antrisolurilor (ANT) este specifică implicaţiilor antropice şi este

Habitatele în zonele umede ale Moldovei

Formarea învelişului vegetal actual al României poate fi privită prin prisma

factorilor edafo-climatici, dându-se ca exemplu vegetaţia luncilor. În realitate, chiar

Zona stepei apare limitată la un teritoriu restrâns în partea sud-estică a

(peştişoară), Ceratophyllum sp. (cosor), Trapa natans (cornaci) etc. Vegetaţia

şi Subcarpaţii Moldovei, la o altitudine de 200-900 m. Substratul geologic este

Vegetaţia palustră (de mlaştini)

Terenurile care au un exces de umiditate şi se află în apropierea apelor

Tinoavele (mlaştinile oligotrofe) se formează în zone cu ape foarte sărace