Sunteți pe pagina 1din 45

SATELIT

răzvan buzilă
îmi amintesc toate detaliile

ne trezeam pe rând
odată eu odată tu
să obrajii roșii
încălziți de plapumă
vitaminizați

ne culcam îmbrățișați
și dimineața ne trezeam
aiuriți unul cu spatele la celălalt
ca și cum ceva doar că nimic

veneau amintirile frumoase


și imediat
cele urâte
visele noastre
și ale altora

citeam doar cărți


la jumătate de preț
fiindcă o pâine acolo era
o carte la jumătate de preț

îmi amintesc toate detaliile


fiindcă în jurul meu
se întâmplau numai dezastre

fiindcă diplomații ruși


și fiindcă ioana trufar

fiindcă grecii și cu nemții


fiindcă eu și cu tine
vânam promoții
 
eram niște adevărați speculanți
mereu atenți la detalii
îmi spuneai că vrei
să avem atât de mulți bani
încât să nu ne mai pese
că uităm lumina aprinsă când plecăm în oraș

totul la jumătate de preț clujul era scump


și nu găseam nici un job ok dar era ok
ne aveam unul pe altul și o saltea moale
care era și ea la jumătate de preț 

practic cât un abonament de troleu


pentru studenți
pe-o singură
linie

doăzecișipatru la sută din mine era tva-ul


douăzecișipatru la sută din tine se ducea la stat
douăzecișipatru la sută din tot ce însemnam noi
înseamna altceva

adică în loc să dăm trei lei șaizeci


pe un augmentin
dădeam patru lei optzeci
sau ceva pe-acolo

mă ghionteai

îți spuneam lucruri pe jumătate adormit


lucruri care trebuiesc făcute nu adevăruri
puneai de cafea și 
plecai după țigări în pijamale
mă uitam ca prostul puțin pe geam
cum mergeai fără să știi că ești privită

erai mai mică decât furnicile din bucătărie


te măsuram între degete
troleul se oprea în fața blocului
multe fețe sincere la geam

făceam un duș scurt nu cântam 


și pungile de plastic nu se învârteau
împotriva vântului ca-n vis

era rece
afară îmi căutam căștile
îmi amintesc toate detaliile

nu puteam să ies din casă fără căști

tușeam din vară sec

cel mai nasol era când trebuia să merg la lucru fără căști

că nu le găseam 
dar atunci le-am găsit
erau în geantă
geanta era neagră
și pe ea scria
killroy was here

geanta era de la o fostă prietenă


și eu ți-o dădusem ție cadou
am 16 ani și până acum mi-am dat-o cu vreo 7-8...
îs curva?:(

citeam pe net
fix în clipa în care ai intrat pe ușă
tremurai și pe facebook nu se mai postase ceva bun
de mult timp

ai pus pachetul de țigări pe noptieră


și te-ai aruncat în pat
te-ai învelit până-n gât
ca și cum ai fi pățit ceva
îmi amintesc toate detaliile

m-ai întrebat dacă nu mai stau puțin cu tine


sub plapumă că ți-e frig și frică
că niciodată nu se știe
cum dă un dobitoc cu mașina peste mine și gata

te-am întrebat ce-ai pățit


iar tu mi-ai zis
dă-ți papucii cu cremă
cămașa ți-o calc

îmi amintesc totul clar

tot codul
nu a fost kafka

nici măcar despre dezamăgiri în dragoste


sau sunete minimale
și probabil nu era nici dragoste
însă era imposibil să fi fost
chiar nimic

nu a fost despre studenție sau ceva practic


nimic boem doar presupuneri și păreri de bine
combinate cu păreri de rău of
a fost despre momentul când te doare măseaua
noaptea și nici tu nu știi ce să mai faci
speri să treacă
și la un moment dat
chiar trece
sau ca mahmureala

vu-le-va-lez

am jucat vu-le-va-lez
cu tine cu tine am plâns
pentru tine

e-mail: password:
fiecare dimineaţă începea la fel
ăsta : " > şi cu ăsta : >
erau la fel înafară de ghilimele
ghilimelele schimbau lumea
înainte aveam eroi tu erai
mary jane watson eu gică popescu
jucam în apărare
dar aveam incursiunile mele periculoase
în atac de asta mă iubeau toți

şi nici măcar dacă m-aș fi născut acum mai mulți ani


n-aș fi vrut să fiu pele sau van basten
că am o fire defensivă tu știi 
și tu la fel să zicem că tot o prințesă ai fi rămas
totuși ar fi fost puțin diferit ceva
undeva dar nu-s sigur

când aveam ore de la 7 iarna


mă trezeam la 5 și ieșeam
îmi plăcea să fac primele urme de pași în zăpadă
și-mi închipuiam că vin turiștii
să vadă pe unde am trecut eu ca să știe
dimineața eu cumpăram o pasăre de pe cer 
ca s-o dau a seara cu mai mult

în 1998 ne jucam baba oarba singuri acasă


i-am zis lui fratemiu pinguinule
mi-a răspuns după un deceniu:
totul a fost doar o iluzie
postam un response pe-un forum: 
pentru că mda nu e da
îmi amintesc toate detaliile

în foldere cu chirie
se va face zi într-o zi
mi-ai spus a venit primăvara cu semnul exclamării
la sfârșit și te-am crezut

și gustarea de pe tren țin minte că


sendivișul tău era mereu mai bun ca al meu
nah tu erai bogată
apusul la marginea orașului ăla roz care pe tine te speria
pe mine mă înduioșa și eu încercam să te înduioșez pe tine dar nu-mi prea ieșea
sau fotografiile alea vechi cu noi
și maxima dorință
ca jpg-ul ăla în care am tras atât de tare de culori
că le-am ars pe toate și nici tu și nici eu
nu mai aveam nimic nici un coș

poză de profil pe hi5 scria pe ea


și toate detaliile

eram mic
la vita e bella
îți amintești?
am plâns la filmul ăla
de altfel
de oscar

așa că

privește-mă acum
la jumătate de veac distanță
cu pielea zbârcită și crăpată
cu ciupercă pe limbă cu hainele mirosind
a ultimul tip de naftalină eroică
și polistiren fosforescent în geamuri
plin de arhaisme
și plasturi mecanici
cum încă cred în satelit
cum n-am uitat

îmi amintesc
toate detaliile

și ca dovadă
povestea noastră
ți-o scriu
pe-al tău mormânt
în limbaj C++
nave robotice
folosite pentru comunicații

mi-ai lăsat toate posesiile vântului

m-am întors cu fața spre mare


n-am mai gândit n-am mai vorbit

mi-am amintit cum mângâiam cearșaful


dimineața ca și cum aș mângâia nisipul

sunt magnific ești magnifică


chiriașii castelului de nisip
și radiațiile se simt și-n nări

arsă de soare
te mângâi cu tălpile pe față
ești faleză

neclintită de vânt
privești în zare
cum pescărușii se sperie de civilizație și zări roșii
avioanele cu reacție zboară
ca și cum nimic
ca și cum nimic
nu le-ar mai putea ajunge
suntem tineri

cu tălpile scufundate
în petrol

credem în noi cu dulceață lipită


între degetele de la picioare
acoperiți de apă sărată
veghem soarele
să nu se întâmple ceva care cumva

doi sateliți
transmisii cu impulsuri
modulate în cod

te ating
prin semnalul enșantionat
extragem semnalul util

frumusețe
frecvența de enșantionare
este mai mare sau egală
cu dublul frecvenței maxime
din spectrul semnalului analogic
fiindcă ne iubim

în funcție de necesități
putem schimba alocarea resurselor
la diverși utilizatori

tragem cu sete
din aceeși țigară
adăugând sau modificând
interfețele
vehiculând semnale
variate

controlul serviciilor
poate fi total
putem comunica
de oriunde din sistemul solar

ca și cum satelitul lui pluto


ar comunica cu satelitul lui venus
și nimeni n-ar ști de fapt
adevărul

două palme așezate

în fața soarelui
nopțile cu lună plină nu ne mai dau frisoane
se aud ceva izbituri în ușă 
e curentul

trebuia să vină aștia cu netul


dar văd că întârzie deja
două ore pline de speranță
acum ne e poftă
de vată pe băț

suntem cei care


strănutăm când apare lumina
dintre toți norii ce nori frumoși
avem deasupra capului

suntem un cuib de de păsări călătoare


și vrem povești cu final fericit
cu final fericit întotdeauna

aparența ne gâdilă
ne provoacă discomfort
alege aici acum
dumnezeu sau gaura neagră

în fiecare seară
cu plapumă e prea cald
cu pătură e prea frig

suntem cei mai noi locuitori


ai Terrei
și cei mai evoluați
dar ne e frică de păianjenul-cu-cruce
și de o lume fără internet

într-o zi ți-am scris

cel mai mișto poem de dragoste:

cel

mai
mișto
poem
de
dragoste

cu drag,
răzvan

când adoarme o buburuză

așa se numește 
e tare simpatică 
pe copertă a scris autorul chestii pentru mine 
și când eram mică aveam impresia că e scrisă pentru mine 
cartea 

azi până pe la 6 am avut o durere de cap infernală 


mă tot uitam pe geam
cum ninge
și acum mi-e dor de tine

știii cât de iarnă poate să fie în bt?


a nins toată ziua!
și nu s-a topit un fulg 
cred că o să vină iar crăciunul...

i-am trimis mesaj taniei 


sper că nu o să te superi 
păi... nu stiu,
tu uneori te superi

am întrebat dacă știe vre-o garsonieră de închiriat 


pană în 200 euro

uite
și asta e faină 
când mă supăr pe tine poți să dormi pe canapea.

tu

tu ești bosonul higgs


iar eu
eu sunt generatorul de la geneva
în anul 2009

ți-am zis ca mă enervezi

că nu te mai suport
că să pleci năibii din cort
să mă lași dracului în pace
și mi-a părut rău

a doua zi m-am chinuit


să te fac să mă crezi
că nu-mi amintesc

credeam că asta ar fi fost singura mea șansă


să mă ierți
dar m-am înșelat
că știi și tu
aveam febră
și votcile alea
m-au futut de tot
ți-am zis după ce-am mușcat din ardelul iute
dar înainte să gust
ciorba de burtă

împotriva rațelor și a rațiunii

marşăluim cu ochii larg deschişi


spre soare nu vedem nimic
doar cercul luminos

încă nu am purtat o discuţie serioasă


nici nu trebuie
să o purtăm

lună plină
foc ţigări bere rece cipsuri în loc de struguri
şi restul motivelor să fii aici

pentru tine
te-am inventat
perfectă
în părerea mea

lucruri mici
despre tine
care contează

oglinda în care te uiţi după impurităţi


oglinda în care mă uit după impuritățile tale
și văd impuritățile mele
colecția de pachete goale de ţigări
de pe balcon
periuţa de dinţi lăsată eronat
certuri frumoase la mare în dimineţi
cu jaluzele trase

nisipul din papuci


după ce ajung acasă
pe care-l mai păstrez
până se pierde tot prin oraș

și vărs în tine
thc în creieri
spuma mării
 
îți amintești?
ne-am rătăcit
ne-am găsit
beţi ne-am certat beţi ai plecat
ai ajuns dimineaţa
ne-ai băut banii de drum
tu ai plecat luni cu niște prieteni
cu mașina

eu am mers cu naşu mort de rupt


la clasa întâi
am spart un geam
la clasa a doua

mirosea ciudat 
undeva aproape
şi-am aţipit de la bacău
la botoşani
cu o carte în mână
şi una în minte
singur
prin satelit

steluțăosutădiez

i-am zis că inima bate


că satelitul emite
că algoritmii se ridică
că cerul e albastru
și deasupra
e stratosfera

că de fiecare dată când te ridici


că de fiecare dată există
probabilitatea scăzută
de-a se întâmpla
miracole

conexiune
câte cuie în mâini
inimi în țeapă
să mai îndur
pentru tine
inima bate
satelitul emite

între suflete

te-am ascuns
ți-am dat un nume
și te-am botezat creștin

eu te-am făcut
eu te omor

mi-a zis tata


la doișpe ani
și mi-a tras o mamă de bătaie
soră cu moartea

pe orbită
a apărut un satelit mic

nu aș fi știut niciodată
de existența lui
dacă nu era dorința

dacă el
nu emitea semnale
dacă nu se simțea
în trotuar asta
dacă nu aș fi tras în mine
fumul tot cât era

dacă în loc să te întâlnesc pe tine


m-aș fi dus la bătaie cu golanii
un mix bun
cu prinți și prințese
care se ascund unii de alții
prin povești diferite
și basme

100

a zis că nu ascultă Kylie Minogue


dar că nu-i displace
că doar atunci când e foarte rece afară
poartă căciulă că nu-i place
cum îi stă

că avem un an și patru luni


și ei i se pare mult

că uneori mă comport stupid


și o fac tristă
#

dacă ascult house


și mă uit într-un punct fix
sau dacă îmi spui o poveste
și adorm cu gândul
în mii de direcții

și apele se evaporă
și ploile cad
dacă nu mai am credit
nici de beep
și devin șomer
și n-am bani de chirie
pe luna asta
și beau ultimii mei bani de supărare

sau dacă mă cerți


că am uitat lumina aprinsă
pe hol când am plecat
în oraș
eu tot simt

mi-ai spus odată

fii cel mai frumos om din istorie


cel mai frumos om
care poți să fii
și de atunci îmi tot repet asta în minte
dar uneori mă enervez
și spun cuvinte urâte
din impulsivitate

nu trebuie să-ți fie frică


sunt inofensiv

și toate certurile noastre


sunt semnale
semnale care ajung
distorsionate
la sateliți
ultimele imagini

jpg0

mâinile ei miros a esență de rom duminica


de coapse de buze de corpul ei
mă țin strâns în fiecare luni
la răsărit

cu tristețe în suflet
și zâmbete false pe buze continuă rutina

uneori îi zic: dă-mi ceva de care să mă pot ține


speranțe și mii de dureri
pe toate le apăs
să fac loc
să mai intre ceva
cumva
ca într-un gunoi
plin de hârtii mototolite
mâzgalite de poeme
proaste
cu nave robotice
folosite pentru comunicații
jpg1

cum se face
primul meu sărut
n-a fost pe faleză
tu nu erai îmbrăcată
într-o rochie fină
cu dantelă din cașmir alb 
și parfumată cu ultimul cavalli
nu era un reflector în dreptul nostru
iar la atingerea buzelor noastre
nimeni nimic nici o artificie

primul meu sărut


a fost în spatele blocului
copacii erau verzi dar puțini
și nici nu știam
cum se face
exact

jpg2

tu plângi științific

suntem doi proști


fiindcă tu nu-mi zici durerile tale

iar eu vreau să le știu


și când vine noaptea
toate durerile trec
să facă loc altora

mai mari și mai intense


sau doar așa le percepem noi

forța ta fizică se mărește cu un sfert


în momente de disperare
plângi cumva științific
și foarte corect
îți tragi răsuflările la intervale extrem de exacte
și lacrimile îți curg perfect perpendicular

și-n loc să vii la mine


să fii mângâiată
te duci la motan
să-l mângâi

suntem doi proști


fiindcă ne măsurăm mereu
fericirea

uitând că frecvențele nu rămân niciodată


constante

sau iartă-mă
tradus
jpg3

sau asl pls


în club stă și se gândește care era unitatea de măsură pentru volum

când se aude
ceva experimental
momentul în care se face brusc lumină
ca un blitz

cadru lung se folosește macaraua


din cauza faptelor diverse
a zâmbit larg spre el
și i-a cerut un foc

când l-a întrebat cu ce se ocupă


i-a zis că e artist vizual
s-a lăsat liniștea pe tocuri înalte

ea era studentă la fsega

după cinci shot-uri de jager


se sărutau aproape că se iubeau
între ei
scamele hainelor lor electrizate
deja se aliniau la distanțe exacte

matematic
pe beat-uri de house
a tras-o mai aproape și
atingând-o ușor cu buzele umede pe ureche
i-a spus
că el reprezintă
un dispozitiv mecanic
comandat electric

ce coincidență
și ea

s-a tras cortina

aplauze spontane
călătorii
interviu miercuri ora 12 tre să fiu fresh
dorobanților număru 2 sacoșă albastră
căpșuni proaspete durex cu striații
ploaie și plictiseală zile pare zile impare

încă mai cred că unele cuvinte pot fi alăturate


altele nu pot fi alăturate ca acadică amară
incă mai cred că visele sunetele frumoase
compasiunea minimală și blana noastră

încă mai cred


că pot genera zâmbete
duminică seara
m-am urcat în tren

am așteptat să pornescă
aveam nevoie la baie
aveam nevoie de tine
și baia era înfundată

la un moment dat regretam

și picături de ploaie
făceau din nou concurs pe geam
care să iubească pe care
astăzi eu n-am de iubit pe nimeni

în vatra dornei am avut timp să


fumez o țigară întreagă

apoi m-am împrietenit cu nașu’


și-am fumat când am vrut

cînd am ajuns acasă


mi-am pus șase sute patruzeci și opt
de întrebări stupide
adică matematică

comfort unu

cu cel puțin un geam la soare


centrală neapărat și termopan
parchet și izolat termic
utilat mobilat
adică mașină de spălat
aragaz frigider
aparat cu microunde
televizor poate
și net neapărat net

ca să pot face dragoste


și să-mi și placă
când ne certam

dacă era vina mea te întorceai cu spatele


și plângeai pe canapeaua de piele neagră
îți spuneam vorbește cu mine
spune-mi ce s-a întâmplat tu nimic
când era vina ta mă mutam pe celălalt pat
mă întorceam cu spatele și meditam
fumam țigară după țigară
ca să nu fiu eu cel care vine la tine
nu adormeam nu puteam tu puteai

când ne certam îmi luam diferite filme


cu viitorul nostru al meu și încremeneam
priveam într-un punct fix
peretele era cerul pe el
un meteorit mic
care se mărea
mai tare și mai tare și mai tare
a doua zi

imaginile din satelit


deveneau mai clare
și mă bucuram
că am tăcut o noapte întreagă
că n-am spus nimic

a doua zi tu-ți cereai scuze


cu lacrimi în ochi
iar eu ți le acceptam
fără
sputnik

pune-mă

pe-o stradă metropolă urbană


lasă-mi o doză de bere
un pachet de țigări
și-o brichetă
și așteaptă
să vezi
ce fac
sau

combină-mă cu-o fată


slăbuță dar drăguță
aruncă-ne într-un pat
să vezi splendoare

dă-mi o vestă antiglonț


cu un ak 47
trage în mine
să vezi
ce se întâmplă

tu știi 1

că eu sunt gol și scriu poezii


gol la propriu și beau vin roșu de țară
fiiindcă țara mea suferă
afară
datorită faptului că-i noapte
în proporție mare
lumea doarme

tu știi 2

că ochii mei nu-s verzi


alte persoane cred că-s verzi

ca la pușcărie

te iubesc uneori
așa de tare
„poezie

de stradă”
pentru
„cei
ca mine”

n-am veioză
am doar lanternă la brichetă
dragoste și ură de atât e nevoie
ca să duc o viață liniștită
de un preot și-o biserică
și-o lacrimă și-un costum negru la moartea cuiva
ca să fiu respectat puțin

o dorință mică și-o familie mare


astea-s realizările
să dau un gol pentru steaua

marfarul care trece pe lângă trenul


verești - cluj-napoca
senzația că s-a poronit
nu s-a pornit nimic

deasupra unei mări

de care nimeni nu a auzit până acum


plouă bogat și câteva valuri clocite
îmi amintesc de numele celor
pe care le-am iubit fizic

fiecare dintre stările staționare ale unui atom


mă neliniștesc profund
când privesc revoltat cum curge o lacrimă
fix brusc vine a doua
și tot așa
până când lumea pe care cu toții o știm
dispare
și e înlocuită de alta

erau lumini roșii și lumini galbene

și fiecare lumină a orașului îmi spunea o poveste


lumina din balconul meu deschis
de la etajul opt
povestea unui tip
nici trist nici fericit prea puțin îngândurat
care bea o bere rece și trage
dintr-o țigară mai mult stinsă
care nu înțelege uneori
de ce nu poate dormi noaptea
fiindcă gândește

pe cinci ianuarie douămiidoi


s-a descoperit asteroidul 46392 bertola
în fix ziua aia la un party am văzut o femeie frumoasă
în ochii ei n-am reușit citesc nimic și asta m-a intrigat

ieșisem dintr-o relație lungă și uitasem ce tre să zic


că să mă bag în seamă sau dacă trebuie să zic ceva
sau să mă bag în seamă poate vine totul de la sine
dacă e să vină ceva mă gândeam
am ajuns în dreptul ei și am sărutato
avea optsprezece ani după cum își mișca limba
și un gust bun
apoi m-a îndepărtat
după câteva luni am aflat că era combinată
și mi-a părut rău
dar el era urât ea prea frumoasă
după un timp nu mi-a mai părut rău

la ziua unui prieten comun


dormea cu cineva pe canapeaua de pe hol
era spre dimineață și îmi era somn
l-am rugat pe tip să mă lase să mă întind o oră
în schimb îi las ceva de fumat

n-am vrut să dorm n-am vrut să irosesc vre-un moment


m-am încâlcit intenționat în părul ei șaten deschis
în dimineața aceea m-am trezit îmbrățișat
și tot în dimineața aceea
m-am gândit serios să fac o investiție masivă
în telescoape de ultimă generație

cu o clapă de pian începea sfârșitul lumii

cu o lună roșie și plină ochi


care nu era la locul ei pe cer
cu gravitația mai slabă
și podeaua mai subțire
de sub picioarele ei
începea sfârșitul lumii
și dura până sub picioarele mele
mai departe nu era nimic

când mi-a zis am crezut că visez


ca atunci când m-am trezit în dimineața
aceea în arest și m-am culcat înapoi
sperând că visez și că dacă mă culc
de fapt mă trezesc și nu-s acolo
ca-n matrix era tot lună roșie
un fenomen des întâlnit
mai ales vara

de parcă nu avem destule nereușite în viață


de parcă de fiecare dată când făceam ceva bun
peste un timp relativ scurt ni se părea cel mai de câcat
cu o clapă de pian începea dragostea

și toate problemele care derivă din ea

ea dormea în tricourile mele


iar eu în camera ei ea visa în tricourile mele
ea transpira în tricourile mele eu
în camera ei

într-o zi m-am scufundat până la fundul mării


până am dat cu nasul de nisip
era rece și în jurul meu multe meduze
și un guvid dansau
m-am întins și-am vrut să rămân acolo nemișcat
am înghițit intenționat apă
plămânii mai pâlpâiau un pic
și lumina aceea era de fapt soarele
și umbra aceea era de fapt o hidrobicicletă
pe ea o fată cu două codițe împletite care mi-a zis:

te-am salvat ca să avem o relație minunată


la început
cu eu te iubesc mai mult
ba eu te iubesc mai mult
să mergem în toate locurile în care n-am fost
la multe petreceri
și fiecare loc să ne amintească de noi după ce ne despărțim
să facem poze mișto cu noi doi peste tot
să le modificăm în photoshop împreună
și să avem momente când spunem aceleași chestii
cu aceleași cuvinte în același timp uaaau
apoi să ne certăm din ce în ce mai des
apoi în fiecare zi
și la un moment dat să-ți sugerez să luăm o pauză
tu să speri că visezi ca atunci când ai fost arestat
să ies cu un prieten din liceu în oraș
tu să mă vezi
apoi să mă ameninți că te sinucizi
eu să nu te cred
tu să o faci
așa în ciudă

surse neoficiale

susțin că tânărul care a dispărut lăsând pe birou un bilet în care își anunță
sinuciderea
a fost văzut într-un club din ibitza
dansând lasciv
împreună cu alte trei domnișoare
date dispărute în aceeași zi

aceasta este cea mai recentă fotografie a lui pamfil


pusă la dispoziția autorităților de către familia îndurerată:

:
dacă aveti informații care pot duce la identificarea acestuia nu ezitați să ne
apelați la numărul de pe ecran...

S-ar putea să vă placă și