LAURA BRID

Ultima escapadă

ALCRIS
 Capitolul 1

- Lesley, e aproape nouă!

De la două etaje mai sus se făcu auzită o voce
îngrozită.
- Oh, nu, imposibil!
Harriet, menajera, dădu din cap si se întoarse
bombănind la treburile ei. Se pregătea să şteargă pra-
ful în sufragerie când un adevărat bolid coborî scările,
trecu prin faţa ei ca un vârtej şi dădu buzna în
bucătărie.
- ‘Neaţa, Harry! îţi mulţumesc că m-ai trezit. Eşti
o
adevărată mamă pentru mine!
Lesley îşi aruncă poşeta şi taiorul galben pe un
scaun, înainte de a-şi turna grăbită un pahar cu suc de
struguri.
Stând în pragul uşii, Harriet o privea cu un aer
dezaprobator.
- N-ai vrea să te aşezi şi să te porţi în sfârşit ca o
tânără bine crescută? O să-ţi servesc micul dejun exact
în două minute.
 Lesley adulmecă pofticioasă mirosul omletei cu
jambon, care plutea prin toată bucătăria.
- Nu mă tenta, Harry, la ora asta trebuia să fiu
deja
plecată.
Harriet nu se putu împiedica să surâdă în faţa
mimicii dezolate a tinerei. Lesley ştiuse să câştige
inima credincioasei menajere, deşi locuia la unchiul ei
abia de un an. Cum să rămână insensibilă faţă de
această frumoasă brunetă cu ochii albaştri, strălucind
de inteligenţă, şi cu o fire atât de plăcută?
După ce bău din câteva înghiţituri sucul, Lesley îşi
înhăţă taiorul, poşeta, şi se grăbi s-o şteargă, nu înainte
de a-şi lua rămas-bun de la Harriet, în stilul ei obişnuit.
- Lesley, să nu-i spui domnului Graham că te-am
trezit! El îmi recomandase să te las să dormi!
- Contează pe mine! îi răspunse ea trântind în
urma ei impozanta uşă din lemn masiv.
Schiţă un zâmbet maliţios imaginându-şi cum
menajera oftează şi îşi ridică ochii spre cer în faţa unei
asemenea comportări.
Cartierul rezidenţial în care locuia Lesley era prac-
tic pustiu la acea oră matinală. Se încruntă şi îşi con-
sultă ceasul. Nici un taxi la orizont, ăsta e norocul
meu! gândi ea. Dădu în grabă colţul străzii şi nu avu
de aşteptat prea mult timp.
După ce se instală pe bancheta din spate a maşinii,
îi dădu şoferului adresa Institutului Licorn, organism
ecologic de renume mondial unde lucra ca ataşat de
presă şi adjunctă a unchiului ei, Graham Chadwick,
fondator şi preşedinte.
 în această dimineaţă îşi pusese în minte să discute
cu el un proiect care o preocupa mai de mult. Aşa că
profită de timpul rămas ca să recapituleze argu-
mentele potrivite pentru a-l convinge.
Da... trecuse un an de colaborare fructuoasă. Se
angajase la Licorn imediat după obţinerea diplomei.
în afară de relaţiile publice, îl scăpase pe unchiul ei de
o mulţime de treburi plictisitoare, spre marea uşurare
a acestuia din urmă, copleşit de treburile adminis-
trative.
- Când mă gândesc că am fondat acest institut
fiindcă organizaţiile ecologice erau aproape paralizate
de atâtea hârţoage şi uite că după douăzeci de ani mă
găsesc în aceeaşi situaţie!
Se lamenta şi îşi arăta biroul încărcat cu teancuri de
dosare. Fiecare din ele cerea din partea lui o atenţie
deosebită.
Fiindcă îl îndrăgea şi-l admira pentru munca pe
care o făcea, Lesley se simţise foarte mândră să intre în
echipa lui.
Dar astăzi voia să-i arate cu adevărat de ce este în
stare. Bazându-se pe experienţa câştigată în ultimul
an, se simţea pregătită să participe la o expediţie.
Institutul trimitea în cele patru colţuri ale lumii
emi-
nenţi specialişti, cu însărcinarea de a strânge şi a aduce
informaţiile indispensabile. Domnul Chadwick şi
echipa
foloseau aceste date pentru elaborarea unor studii pe
care le înaintau organelor guvernamentale. Mai editau
cărţi şi făceau filme documentare cu privire la pro-
blemele ecologice, destinate micului şi marelui ecran.
 Şi în acest timp eu, îşi spuse cu amărăciune Lesley,
eu mă mulţumesc să frecventez restaurantele şic, în
compania unor clienţi plini de bani cărora trebuie să le
laud meritele institutului. Şi când mă gândesc că uneori
am de-a face cu nişte tipi care nu sunt în stare să deose-
bească un cactus de un pinguin. Ba nu... era nedreaptă.
Erau şi multe persoane plăcute şi interesante. Dar pen-
tru ea, ceea ce făcea era lipsit de... sare şi piper!
Lumea, în toată diversitatea ei, o atrăgea cu puterea
unui magnet. Aspira să-şi testeze curajul, rezistenţa la
greu. Şi ea dorea să-şi aducă o modestă contribuţie la
programul omenirii!
- Domnişoară... Domnişoară... Aţi ajuns!
Şoferul îi întrerupse astfel cursul gândurilor.
- Oh! Iertaţi-mă, vă rog.
îi zâmbi, îi achită cursa, apoi ieşi din taxi şi îşi croi
drum prin mulţimea de pe trotuar. înainte de a intra
în eleganta clădire care adăpostea sediul institutului,
se opri în faţa plăcii de bronz fixată pe zid, în
apropierea uşii.
INSTITUTUL LICORN
în acest imobil bărbaţii şi femeile îşi vor uni forţele
în dorinţa de a înţelege şi apăra NATURA. Cercetările
lor vor fi simbolizate de LICORN, animal mitologic şi
admirabil.
Graham Chadwick
Fondator şi preşedinte
13 aprilie 1960
Aceste cuvinte, pe care le cunoştea de altfel pe
dinafară, o impresionau întotdeauna.
 în hol domnea efervescenţa obişnuită. în tot tim-
pul anului, mulţi curioşi vizitau muzeul institutului şi
asistau la conferinţe.
Lesley se urcă în ascensorul luxos, mochetat în bej,
şi apăsă pe butonul etajului opt. Fără să ştie prea bine
de ce, se simţea cuprinsă de nostalgie. Se gândea la
trecut, la mama ei... Cunoscuseră împreună zile destul
de grele după moartea lui Bill Wallis, tatăl lui Lesley.
Niciodată nu şi-ar fi putut închipui că va duce o viaţă
atât de confortabilă, plăcută şi interesantă.
în numeroase rânduri, unchiul Graham o rugase
pe sora lui să-i permită să le ajute. Dar din mândrie,
Joan Wallis refuzase de fiecare dată, până în ziua
când boala o împiedicase să mai lucreze.
Gândindu-se că viitorul lui Lesley va fi compromis,
că n-ar mai fi avut şansa să-şi continue studiile, în
cele din urmă capitulase. Graţie fratelui ei, ultimii
ani de viaţă şi-i petrecuse în confort. Oh, dar un con-
fort exclusiv material, fiindcă din ziua când Joan îşi
pierduse soţul, bucuria de a trăi o părăsise pentru
totdeauna...
Fiindcă părinţii ei formau o pereche ideală, Lesley
spera şi ea să întâlnească marea dragoste, dar nu
acum, în orice caz! Avea atâtea planuri de realizat
înainte, gândi ea în timp ce cobora din ascensor. Dacă
ar reuşi măcar să-şi convingă unchiul s-o lase să-şi ia
zborul cu propriile ei aripi.
îşi drese vocea şi intră cu un pas hotărât pe etajul
rezervat conducerii. Un loc privilegiat, cu un lux dis-
cret, decorat în tonuri calde de verde şi auriu. Nişte
litografii şi superbe fotografii cu scene din viaţa ani-
malelor împodobeau pereţii.
- Bună dimineaţa, doamnă Crandall.
Severa şi foarte serioasa secretară îi răspunse salu-
tului printr-o încruntare a sprâncenelor.
- Domnişoara Wallis!? Dar unchiul
dumneavoastră
mă anunţase că n-o să vă mai vedem în mod sigur
înainte de prânz!
Şi ceea ce spunea Graham Chadwick era pentru ea
literă de evanghelie. Cine trecea peste cuvântul lui
comitea un adevărat sacrilegiu!
- Hmm, ştiu, replică Lesley râzând. O să-i dau
ime-
diat explicaţiile de rigoare.
- îşi luă corespondenţa şi o răsfoi cu un aer
distrat.
- V-aţi înapoiat târziu noaptea trecută, observă
secretara. Aţi ieşit cu familiile Cardoza şi Bergstrom,
nu-i aşa?
Lesley dădu din cap.
- Ceea ce nu l-a împiedicat pe unchiul Graham,
care m-a însoţit, să sosească la birou înaintea dum-
neavoastră, de altfel ca în fiecare dimineaţă. N-am
dreptate?
- E adevărat. Nu ştiu de unde găseşte omul ăsta
atâta vitalitate de risipit!
Doamna Crandall îşi ridică braţele într-un gest de
neputinţă.
- Dintr-o viaţă exemplară, pur şi simplu!
Graham Chadwick îşi făcuse apariţia în pragul
biroului său.
Lesley se apropie de el cu un zâmbet maliţios pe
buze.
 - Bună dimineaţa, unchiul Graham.
Şi îl sărută pe amândoi obrajii.
După felul cum străluceau ochii lui Graham în timp
ce
o privea, se ghicea cu uşurinţă cât de mult o îndrăgeşte.
- Eşti ocupat în acest moment?
Lesley aruncă pe furiş o privire în biroul lui pentru
a vedea dacă era singur.
- Acum nu. Intră, draga mea.
Se dădu la o parte ca s-o lase să intre în încăperea
vastă, împodobită cu covoare orientale, sculpturi şi
picturi.
Lesley se aşeză pe un scaun, în timp ce unchiul ei
se instala în spatele biroului masiv de stejar.
- Ce pot face pentru tine?
- Nu este vorba despre ceea ce poţi face tu
pentru
mine, unchiul Graham, ci... de ceea ce pot face eu
pentru tine!
în calitatea ei de femeie de afaceri, adoptase tonul
obişnuit de ataşat de presă.
- Oh, Lesley! Nu-ţi mai lipseşte decât ţigara în
colţul gurii! încerci cumva să-mi vinzi ceva?
Se sprijini de spătarul fotoliului, în aparenţă des-
tins dar cu mintea la pândă, convins că tânăra şi
strălucita lui adjunctă avea o idee în cap, o idee despre
care era mai mult ca sigur că nu-i va fi pe plac.
- Exact! Pe mine! replică ea pe dată.
- Lesley, dar ştii prea bine că nu mai e nevoie să-
mi
dovedeşti ceva. Doar ai devenit indispensabilă aici.
Chiar aseară, Cardoza îmi spunea...
- îţi mulţumesc, unchiule Graham. Dar nu
făceam
aluzie la îndatoririle mele de ataşat de presă. Voiam să
particip mai direct la activitatea de fond a institutului.
- La activitatea de fond?
- Da, pe teren. Sunt atâtea de văzut, de învăţat,
de
făcut. Vreau să mă fac utilă!
Vorbea cu emfază, punctându-şi vorbele cu gesturi
largi. Graham schiţă un zâmbet plin de melancolie.
- Ah! Entuziasmul tinereţii! Mirajul spaţiilor ne-
sfârşite, setea de aventură! Toate acestea sunt atât de
departe de mine astăzi.
- Nu mai spune prostii! Abia ai cincizeci de ani...
cincizeci şi şase. Cunoşti mulţi oameni de vârsta ta
gata să intre într-un bazin cu rechini, aşa cum ai
făcut-o tu acum doi ani?
- Dar, Lesley...
Fu întrerup^ brusc de sosirea intempestivă a doam-
nei Crandall. în mod vizibil tulburată, ea dăduse
buzna în birou fără să bată măcar la uşă. Unchiul şi
nepoata o priviră uluiţi.
Cu răsuflarea tăiată, ea îi anunţă:
- Domnule Chadwick! E Thane... Vreau să zic
dom-
nul Fraser... Soseşte, a urcat! Tocmai m-a anunţat por-
tarul... Oh, domnule!... Domnul Fraser!
Plecă la fel cum venise, trântind uşa în urma ei.
Lesley văzu uimită cum un surâs larg lumină chipul
unchiului său şi ochii lui se voalară de emoţie.
- Cine e... Thane ăsta?
Fără să pară că a auzit-o, Graham se ridică şi se
îndreptă spre uşa de comunicare dintre birouri.
- Te rog să mă scuzi o clipă, Lesley, e foarte
important.
 Ea îl urmă imediat, dar, în momentul când să
părăsească biroul, se întoarse să-i pună întrebarea
care-i ardea buzele:
- Dar cine este...
- Mulţumesc, Lesley.
Şi închise uşa în urma lui. îi dădea papucii, politi-
cos dar ferm.
Lesley rămase cu gura căscată. După câteva clipe
auzi râsul răsunător al unchiului ei, cel rezervat pen-
tru ocaziile deosebite. O voce baritonală, foarte virilă
îi răspunse.
De două ori umilită, şi pe plan profesional şi per-
sonal, trase cu urechea.
- Ce mult mi-ai lipsit, băiatul meu! Un an întreg
fără să dai nici un semn de viaţă!
- Firma era într-o situaţie mai delicată decât
crezusem, Graham. Din contră, am impresia că aici
v-aţi lipsit cu uşurinţă de serviciile mele!
Lesley ghici că el zâmbea; ridică din umeri şi se
resemnă să se retragă în biroul ei unde o aştepta un
maldăr de dosare.
- Să-l lăsăm pe Thane cel grozav în exclusivitate
unchiului Graham, bombăni ea printre dinţi.
Atacă fără prea mare entuziasm primul dosar. Dar
peste o jumătate de oră, cu privirea pierdută în gol, îşi
rodea vârful stiloului. Categoric, nu va reuşi să rezolve
nimic în dimineaţa asta. Ce ghinion! Exact în momen-
tul în care urma să atace subiectul cu unchiul Graham,
apăruse tipul ăsta! Acum trebuia să ia totul de la
început! Enervarea ei se îndrepta bineînţeles spre mis-
teriosul Thane Fraser. Mai ales un lucru o deranja:
până la sosirea acestui necunoscut, nimeni nu reuşise
să-i trezească lui Graham un asemenea entuziasm. Un
entuziasm şi o afecţiune atât de evidente, încât un per-
fid sentiment de gelozie începuse s-o roadă.
*
**

Ar fi fost extrem de surprinsă dacă ar fi putut citi

gân-
durile unchiului ei. Graham se gândea exact la nepoata
sa. întoarcerea lui Thane, după un an de absenţă, i se
părea ceva providenţial. Dar pentru moment, prefera
să-şi păstreze gândurile doar pentru sine.
- Şi altfel, Thane, ce mai faci? Şi mama ta,
scumpa
ta mamă, cum se simte?
Vocea lui trăda un viu interes. Thane îl înregistră
dar preferă să nu facă nici un comentariu.
- Mama e la fel de frumoasă. Bineînţeles că a fost
foarte greu pentru ea la început. Tatăl meu şi ea for-
mau o pereche foarte unită.
Graham dădu din cap, cu nostalgie în priviri.
- Acum are intenţia să locuiască la New York.
- Lydia... aici?! De ce nu m-ai prevenit? Aş fi...
- Nu-ţi face probleme, Graham. în momentul de
faţă îmi renovez apartamentul pentru a putea să
locuiască împreună cu mine timp de câteva luni. S-a
gândit să-ţi telefoneze imediat ce se va instala. într-o
săptămână sau două, la sfârşitul lucrărilor.
Graham primi noutatea cu ochi strălucitori.
 - Şi firma?
- Oh, e pe mâini bune. Mama poate sta liniştită
din acest punct de vedere.
- Şi tu, băiatul meu, tu ce mai faci?
Thane se ridică şi se îndreptă spre geamul uriaş de
unde avea o vedere panoramică asupra New-York-
ului. Graham îl privea, nefiind obişnuit să-l vadă
îmbrăcat atât de „ofirial“, într-un costum de culoare
închisă şi cu cravată. în timpul celor zece ani de când
lucra la Licorn, la sediul institutului şi în expediţii,
Thane optase întotdeauna pentru ţinuta sport.
Cu un gest maşinal, tânărul îşi trecu mâna prin
părul des şi negru ca abanosul. Se întoarse spre
patronul, tovarăşul şi prietenul lui.
- Nimic nou la Licorn?
Graham se ridică şi îl strânse la piept. îl iubea ca
pe un fiu, fiul pe care nu-l avusese niciodată.
- Thane! Ştii bine că vei fi întotdeauna...
Nu-şi putu termina fraza. Se prăbuşi gemând pe un
scaun.
- Graham, ce ai?
Gâfâind, cu ochii închişi, acesta şopti:
- Dă-mi, te rog, puţină apă. N-am nimic. O să-mi
treacă.
Picăturile de transpiraţie care apăruseră pe chipul
lui livid îi dezminţeau însă vorbele. Sorbi cu nesaţ din
paharul de apă, sub privirea neliniştită a lui Thane.
- L-ai văzut de curând pe Bailey?
Lui Graham îi reveneau încetul cu încetul culorile
în obraji. Alungă întrebarea cu un gest indiferent.
 - Sunt doar vechile mele probleme! De unde vrei
să-mi mai găsesc timp şi pentru ele? Nu-mi pot oferi
luxul de a-mi pierde vremea prin cabinetele docto-
rilor ca să fac nişte analize ridicole... mai ales după
plecarea ta! Am fost ocupat până peste cap.
- Nu încerca să arunci vina pe mine, Graham.
Cunosc destui care ar fi fost încântaţi să preia condu-
cerea serviciului de cercetări, dacă le-ai fi dat posibi-
litatea. Ai vrut să faci prea multe, Graham. Să
coordonezi expediţiile, să supervizezi cercetările,
comunicările, să te ocupi de relaţiile publice... Ce
naiba, e prea mult pentru un singur om! De ce n-ai
delegat pe cineva ca să se ocupe de problemele
mele?
Thane fusese întotdeauna subjugat de forţa care
emana din persoana prietenului său, de extraordi-
narul lui curaj şi de rezistenţa lui. I se părea incredi-
bil şi chiar se speriase puţin văzându-i această stare de
slăbiciune.
- Dar am încredinţat responsabilităţile tale...
unei
persoane care se ocupă în special de relaţiile publice.
Pot spune chiar că e mâna mea dreaptă.
- I-ai dat deci şi fostul meu birou?
- Numai şi numai pentru că aveam planuri mai
importante în privinţa ta. De fapt, trebuie să consider
vizita ta ca pe o întoarcere la lucru?
Thane dădu afirmativ din cap.
- Ce-ai zice de biroul lui Antonelli? El a părăsit
institutul acum trei luni şi n-am pus pe nimeni în
locul lui, ştiind că vei reveni curând.
 - Mulţumesc, îi răspunse cu simplitate Thane,
privindu-l pe Graham cu un aer gânditor. Lasă-mă să-i
telefonez doctorului Bailey.
- Nu!
- Cu sau fără acordul tău, o s-o fac, ce-ţi
închipui,
că o să te las să te îmbolnăveşti?
- Şi uitasem cât de tiranic poţi fi câteodată!
Foarte
bine, o să-i telefonez mâine... îţi promit.
- Doamna Crandall poate stabili o întâlnire chiar
pentru astăzi.
- Mă predau! Cu Lesley şi cu tine, nu mai am
nici
un cuvânt de spus!
- Lesley?
- Mâna mea dreaptă. S-a angajat la puţin timp
după plecarea ta. Şi sunt foarte curios să asist la prima
voastră întâlnire.
- De ce nu acum? Am tot timpul...
Cu surâsul pe buze, Graham deschise interfonul.
- Lesley, poţi veni, te rog, până la mine?
- Sunt curios să cunosc bărbatul care a reuşit să-
ţi
smulgă câteva din responsabilităţile tale. E o
adevărată faptă de vitejie!
în timp ce el vorbea, Lesley intrase fără zgomot în
încăpere.
- Nu a fost prea greu, domnule Fraser. Dar
contrar
a ceea ce vă imaginaţi, această faptă nu revine unui
bărbat!
La sunetul vocii de femeie, Thane tresări şi se
întoarse brusc. Vederea masculului viguros o luă
prin surprindere pe Lesley. Timp de o clipă i se
înmuiară genunchii. Dar îşi reveni imediat şi cu o
expresie impasibilă se îndreptă spre el cu mâna
întinsă.
- Sunt Lesley Wallis, domnule Fraser.
Parcă fără voia lui, Thane cuprinse mâna ei micuţă
şi o reţinu ceva mai mult decât ar fi fost necesar,
studiind-o din cap până-n picioare.
- încântat să te cunosc, Lesley.
Apoi îl întrebă pe Graham:
- Wallis... nu era numele surorii tale?
- Ba da, Lesley este nepoata mea. Locuieşte la
mine de la moartea lui Joan. Şi după ce şi-a terminat
studiile a venit, bineînţeles, să lucreze aici.
Thane îi dădu în sfârşit drumul la mână şi-i arătă
scaunul de lângă el. Lesley îi dădu ascultare şi se
aşeză, simţindu-se cam încordată. Avea brusc
neplăcuta impresie că este o invitată în acest birou în
care se considerase întotdeauna la ea acasă, sau
aproape.
- Dar spune-mi, cum se face că nu te-am întâlnit
niciodată, dacă ai început să colaborezi de atâta timp
cu unchiul tău?
- Până când nu mi-am terminat studiile, n-am
venit pe la institut. Unchiul Graham nu are deloc
încredere în diletanţi. Are el un fel teribil de a o
spune... Cum suna? întrebă ea întorcându-se spre
bătrân.
înainte ca acesta să-i fi putut răspunde, Thane
recită:
- Să nu ne încredem în acei oameni care se
mulţumesc să vadă doar suprafaţa lucrurilor.
Nimic nu valorează mai mult decât o instruire solidă.
Lesley izbucni în râs. Imitaţia era perfectă.
- Şi tu ai avut parte de acest discurs?
- Dar... pentru mine l-a inventat!
- Nu ţi-a prins deloc rău.
Ochii lui Lesley întârziară un moment pe chipul
interlocutorului ei. Sprâncenele dese subliniau
privirea pătrunzătoare. Nasul era fin, pomeţii obra-
jilor proeminenţi, gura mobilă şi foarte expresivă.
Sigur pe el, părea într-adevăr a fi genul de om pe care
se poate conta. Sub aerul lui sociabil şi binevoitor se
ghicea un caracter voluntar. Din întreaga lui persoană
se degajau o forţă şi o virilitate incontestabilă.
Ridurile mici din jurul ochilor negri o fascinau. Erau
în mod sigur rezultatul orelor lungi petrecute în vânt
şi soare puternic.
- Ei bine, Lesley, am trecut cu succes examenul?
Lesley se înroşi până la rădăcina părului. Problema
era că nu-l studiase în mod strict profesional. Iar
privirea lui ironică îi dovedea că el ghicise asta. Dar
pentru nimic în lume, dar absolut pentru nimic în
lume, n-ar fi recunoscut asta, ca să-i gâdile lui vani-
tatea. Fiindcă era şi aşa prea conştient de puterea lui
de seducţie.
- Părerea mea nu are mare importanţă, răspunse
ea din vârful buzelor.
- Te subestimezi, Lesley.
Lesley îşi întoarse cu răceală capul şi se adresă
unchi-
ului ei, care urmărise întreaga scenă cu mult interes.
 - Am o groază de lucru, unchiule Graham.
Dacă-mi permiţi...
- Fă-mi te rog plăcerea, scumpa mea, şi mai
rămâi
o clipă împreună cu noi. Thane şi cu mine vrem să-ţi
spunem ceva. Ceva care te priveşte în mod direct.
Cei doi tineri îi aruncară aceeaşi privire
întrebătoare.
- De acum înainte Thane va lucra cu noi în
calitate
de şef al expediţiilor, atunci când îşi va exprima
dorinţa de a participa la ele, precum şi de director al
Departamentului Studii.
Graham făcu o pauză pentru a-i lăsa nepoatei sale
timp de a digera noutatea. Lesley se căzni să nu-şi dea
pe faţă stupefacţia. Printr-o singură frază de fapt,
unchiul ei practic abdica, şi asta în favoarea acestui
străin înfumurat şi nesuferit!
- Dar, unchiule Graham...
- De asta se va ocupa de acum încolo, Lesley. Şi
asta ar trebui să te mulţumească mai ales pe tine care
mă cerţi în fiecare zi că nu mă odihnesc mai mult.
Exact ăsta era adevărul. Lesley îşi înghiţi întrebările
ca şi protestele şi se întoarse spre Thane.
- Fii binevenit... domnule Fraser.
 Capitolul 2

- Spune-mi, Thane... insist, Lesley.

O privi drept în ochi spunând aceste cuvinte, apoi
se adresă unchiului ei.
- Spune-mi, Graham, o să am şi eu dreptul la o
asistentă?
Graham izbucni în râs. în mod evident, gândi
Lesley plină de amărăciune, întoarcerea lui Thane
Fraser îl umplea de veselie. Străinul ăsta se bucura
într-adevăr de toată încrederea şi afecţiunea lui!
Intimitatea care-i lega pe unchi şi nepoată în munca
lor comună la Licorn o să aibă de suferit, fără nici o
îndoială.
- John Fillmore poate foarte bine să
îndeplinească
această funcţie, îi sugeră Graham abia ţinându-şi râsul.
John Fillmore, Lesley şi Thane ştiau amândoi asta,
aparţinea serviciului de cercetări. Mocăit, placid, în jur
de şaizeci de ani, nu corespundea deloc genului de
asistent pe care şi-l dorea Thane. Lesley nu-şi putu
ascunde un zâmbet ironic.
- Dacă mă gândesc bine, cred că mă pot lipsi de
un
asistent, Graham. La urma urmei, m-am descurcat
întotdeauna singur până acum.
- Mă aşteptam la acest răspuns, băiatul meu!
Apropo, te-ai logodit?
Thane aruncă o privire în direcţia lui Lesley care, cu
un aer detaşat, îşi admira mâinile.
- Sunt liber ca pasărea cerului.
- îmi vine destul de greu să-mi închipui,
domnule
Fraser... hmm Thane, că îţi petreci serile singur-sin-
gurel, remarcă Lesley.
Cuvintele îşi luaseră zborul de pe buzele ei înainte
să-şi dea seama de enormitatea lor.
- Am spus doar că nu sunt logodit. Ceea ce nu
înseamnă că îmi petrec serile de unul singur, o corectă
el. Dar după un an de absenţă, New York-ul a devenit
pentru mine un oraş oarecum străin; sper că o să ai
amabilitatea să-mi alungi singurătatea într-una din
serile viitoare?
Ironia propunerii lui era evidentă. Lesley abia îşi
stăpâni dorinţa de a-l pălmui, atât de mult o înfuriase.
De ce o călca pe nervi în permanenţă tipul ăsta? N-ar
fi putut răspunde la o asemenea întrebare. Dar să
rămână în aceeaşi încăpere cu el i se păru dintr-o dată
insuportabil. Tocmai se pregătea să se ridice când
Graham răspunse în locul ei:
- Bineînţeles, Thane. De fapt, o vei însoţi la balul
Fundaţiei, care are loc sâmbăta viitoare.
 Cum Lesley îl privea scandalizată, Graham continuă:
- O să ai un cavaler mai prezentabil decât
bătrânul
tău unchi, Lesley.
Lesley simţi că nu mai e în stare să se ridice de pe
scaun. Sub privirea zeflemitoare a lui Thane, ea
îngăimă:
- Dar, unchiule Graham, nu cred că...
- Va fi pentru amândoi o excelentă ocazie de a vă
cunoaşte mai bine. La urma urmei, veţi colabora
îndeaproape de acum înainte.
- Dar... dar... eu sunt asistenta ta, unchiul
Graham.
De ce...
- Ai făcut o treabă excelentă, Lesley. Ştii mai
multe
despre Institut decât cea mai mare parte din personal.
Thane va avea nevoie de cineva care să-l pună la
curent. Tu vei fi aceea.
în spatele tonului amabil al complimentului se
ascundea un ordin fără drept de apel. Lesley nu se
înşela.
- Nu sunt un căpcăun, o asigură Thane.
- Nu te minte, draga mea! exclamă Graham.
Toate
secretarele noastre sunt îndrăgostite de el.
Apoi continuă, întorcându-se spre tânăr:
- în ceea ce o priveşte pe Lesley, nu rişti nimic.
- Adevărat?
Lui Lesley începuse să nu-i mai placă deloc
întorsătura pe care o luase conversaţia.
- Lesley a mea este total dedicată muncii ei, sus-
pină Graham. Bineînţeles că duce o viaţă foarte mon-
denă, dar numai ca să sprijine cauza noastră, şi nu are
de-a face decât cu bătrânei ca mine, pe care se
străduieşte să-i convingă că fac cel mai mare bine
umanităţii ajutând Institutul Licorn.
- Unchiul Graham, te rog...
- Nu mai fi atât de modestă, draga mea. Este pur
şi
simplu adevărul. Să petreci o seară în compania cuiva
din generaţia ta îţi va prinde foarte bine...
Lesley ridică din umeri, ştiind că toate protestele ei
ar fi în zadar.
- Nu mai face mutra asta plouată, Lesley. Am
încă
o veste bună pentru tine.
Fiindcă nimic n-o mai putea scoate din fire, Lesley
aşteptă liniştită.
- îţi aminteşti de dorinţa ta de a lua parte la
expediţii?
Lesley dădu din cap amărâtă.
- Thane are o bogată experienţă în domeniu. A
petrecut chiar un an întreg în inima junglei. Am găsit
deci soluţia ideală: ca să vă asigur o colaborare per-
fectă, Thane o să te ia cu el în următoarea expediţie.
- Ceee?!
Amândoi interesaţii scoseseră la unison această
exclamaţie.
Imperturbabil, Graham continuă pe un ton vesel:
- Sunt încântat să constat cât sunteţi de entuzias-
maţi.
O săptămână ar trebui să vă ajungă pentru
pregătiri, Lesley. Deci, consider această problemă
pusă la punct. Apropo, Thane, tu unde locuieşti?
- La Algonquin, spuse maşinal Thane.
- Poţi veni să locuieşti la mine până la sfârşitul
lucrărilor de renovare a casei şi sosirea Lydiei.
 Lesley credea că visează. Thane Fraser la Licorn.
Thane Fraser în expediţie. Thane Fraser la ea acasă!
- Lydia? reuşi ea să articuleze.
- Mama lui Thane. O prietenă dragă! Am
cunoscut-o
pe Lydia Emery... Vreau să zic Fraser, cu mult înainte
de căsătoria ei cu Andre.
Privirea lui deveni melancolică.
- Acum vă rog pe amândoi să mă scuzaţi... Cred
că
am făcut o treabă bună în dimineaţa asta. Ar trebui
poate să-i telefonez doctorului Bailey, adăugă el pen-
tru urechile lui Thane.
Acesta dădu imperceptibil din cap.
- Doctorul Bailey... De ce? Nu te simţi bine, un-
chiule Graham? se interesă neliniştită Lesley.
A - Doar pentru o consultaţie de rutină, draga mea.

îl amân cam de mult.

Pe deplin mulţumită de răspuns, Lesley se ridică,
imitată imediat de Thane.
- Ei bine, la revedere, domnule... hmm, Thane.
- Pe curând, Lesley, răspunse el cu o voce caldă.
îi cuprinse din nou mâna, pe care ea se grăbi să şi-o
retragă. Apoi se îndreptă spre biroul ei, încercând să
n-o ia la fugă. Nu reuşea deloc să înţeleagă motivul
tulburării ei.
*
**

- Du bagajele acasă, Thane. Harriet o să se ocupe

de despachetarea lor diseară. De acord?
 Tânărul bărbat strânse mâna lui Graham,
aprobându-l printr-o mişcare a capului.
- Foarte amabil din partea ta. Mai ales că ştii că
mă
înnebunesc după mâncărurile gătite de Harriet. Asta o
să-mi amintească de vremurile bune de demult... O să
ne petrecem seara depănând amintiri, ca doi celibatari
convinşi ce suntem.
- Nu prea. Am uitat să-ţi spun că Lesley locuieşte
împreună cu mine.
- Mă bucur cu atât mai mult de ospitalitatea ta.
Pe
diseară, Graham.
Bătrânul îl privi îndepărtându-se. Am tras bine sfo-
rile, îşi spuse el satisfăcut.
Imaginea Lydiei Emory, cea cu care fusese gata să
se căsătorească, trecu brusc prin faţa ochilor săi.
Refuzând perspectiva unei vieţi prea aventuroase, ea îl
preferase în cele din urmă pe Andre Fraser şi plecaseră
împreună în Canada pentru a duce o existenţă calmă şi
monotonă. Fiul lor Thane se născuse un an mai târziu.
Când acesta îşi abandonase studiile pe neaşteptate
pentru a se angaja ca simplu marinar pe un vas de
studii aparţinând Institutului Licorn, Lydia îl contac-
tase imediat pe Graham pentru a-l ruga să vegheze
asupra fiului ei. Dar se dovedise repede că tânărul nu
avea nevoie de grija lor.
Numai prin munca lui, doar în câţiva ani, urcase
treptele până la postul cel mai râvnit, adică de colabo-
rator al lui Graham. După ce iniţial dezaprobase ple-
carea fiului său, Andre fusese primul care-l felicitase
pentru această reuşită fulgerătoare. La moartea tatălui
său, Thane fusese nevoit să se întoarcă acasă pentru a se
ocupa de mama lui şi a pune la punct afacerile familiei.
Bine că s-a întors în sfârşit, gândi Graham. El e fiul
pe care ar fi trebuit să-l am eu. Iar astăzi o am pe
Lesley, adorabila mea Lesley, care e şi singura mea
familie. Pe cuvântul meu dacă nu sunt o pereche fru-
moasă...
Oftă din adâncul sufletului. Ce frumoasă i se părea
viaţa, aşa dintr-o dată. Lydia... blânda şi frumoasa
Lydia va reveni lângă el. Ei, nu chiar lângă el, dar
oricum o va revedea în curând. Sănătatea mea! îşi
spuse el dintr-o dată. Nimic nu trebuia să compromită
un viitor care se anunţa atât de promiţător. Puterile
începuseră să-i cam slăbească în ultimul timp şi
trebuise
să se menajeze. Ridică brusc capul cu un gest hotărât şi
luă receptorul, formând numărul doctorului Bailey.
*
**

Graham se duse la medic, în timp ce Lesley se

căznea
să-şi regăsească echilibrul şi calmul. După-amiaza era
pe
sfârşite când primi un superb buchet de trandafiri,
trimis de domnul şi doamna Cardoza.
- Oh, domnişoară Wallis! Sunt splendizi, nu-i
aşa?
Doamna Crandall îşi băgă nasul în flori şi inspiră cu
voluptate subtilul lor parfum. Lesley scoase un
trandafir din buchet şi i-l întinse.
- Pentru vaza dumneavoastră, doamnă Crandall.
O
să-i duc pe ai mei acasă, fiindcă miros atât de frumos.
 - Vă mulţumesc, domnişoară Wallis. Văd că s-a
făcut ora plecării, aşa că vă urez o seară plăcută,
domnişoară.
- La fel şi dumneavoastră.
Dar Lesley nu se hotăra deloc să plece. Se temea să
se întoarcă acasă la Graham şi să dea nas în nas cu
Thane. In cele din urmă se resemnă dar, furată de gân-
duri, uită buchetul de trandafiri pe birou.
Ajunsă acasă, închise uşa cu infinite precauţii şi tra-
versă holul tiptil. Salonul era gol. Se pregătea să urce
scara când se făcu auzită vocea unchiului ei.
- Tu eşti, Lesley?
Vocea provenea din salon.
- Da, unchiule Graham.
- Vino să stai cu noi!
Oftă şi îşi puse lucrurile pe consola din antreu apoi,
cu un gest nevos, îşi netezi fusta. După cum se aştepta,
îl găsi pe unchiul ei instalat confortabil în vechiul
fotoliu de piele. Thane lenevea pe divanul acoperit cu
o cuvertură de catifea roşie. Exact locul pe care-l ocupa
ea de obicei! Amândoi erau cu paharul în mână.
Thane se ridică, plin de galanterie. O luminiţă
ironică strălucea în ochii lui negri.
- Bună seara, Lesley.
- Chiar ne întrebam de ce nu ţi-ai făcut apariţia
până la ora asta, draga mea. Vreo problemă la birou?
- Nu, nimic deosebit. Pur şi simplu m-am luat cu
treburile şi am uitat de ceas. Te rog să mă ierţi, dom-
nule... Thane.
Şi îi întoarse privirea ironică.
 Sprea marea ei disperare, Thane se apropie de ea şi
prinzând-o de cot, o conduse spre divan, unde îi
indică locul de lângă el.
- Nu-ţi face griji din cauza mea, Les, spuse el cu
o
politeţe ciudată.
- Nu-mi fac nici o grijă în privinţa ta, crede-mă,
îi
şopti Lesley, în aşa fel ca să n-o audă Graham.
Din nou ar fi avut chef să-l pălmuiască. Faptul că-i
spusese Les o enervase la culme.
- Ce-ai zis, draga mea? se interesă Graham.
- Lesley îmi ura bun-venit în casa ta, răspunse
Thane, nedându-i ei timp să scoată vreun cuvânt.
Lesley îi aruncă o privire înveninată.
- Sunt într-adevăr fericit văzând că vă
simpatizaţi,
copiii mei.
Făcu o pauză, cu surâsul pe buze.
- Lesley, ce-ai zice de un whisky bun cu cuburi
de
gheaţă?
Stând bosumflată lângă Thane, Lesley nu se putea
împiedica totuşi să se simtă tulburată de mirosul
amărui al after-shave-ului şi de atingerea picioarelor
lungi şi musculoase.
- O idee excelentă, unchiul Graham.
Se pregătea să se ridice ca să se îndrepte spre bar,
când o mână o opri cu fermitate, obligând-o să se
aşeze la loc.
- Lasă-mă pe mine să te servesc, Les. Ai avut o zi
grea.
O privi zâmbind, vizibil încântat de iritarea ei
crescândă. întreaga seară se desfăşură pe acelaşi ton.
Se părea că lui Thane îi făcea o plăcere răutăcioasă de
a-şi asuma iniţiativele precum şi cele mai mărunte
sarcini care-i reveneau în general ei, şi asta sub ochiul
binevoitor al lui Graham şi cu odioasa complicitate a
lui Harriet!
După cină, pretextând că e obosită, Lesley încercă
să bată în retragere. Din nefericire, cei doi bărbaţi nici
nu se gândeau să accepte vreo scuză.
- De ce nu cânţi ceva pentru noi, draga mea?
Graham făcu un semn din cap în direcţia superbu-
lui pian care trona în salon. Unchiul şi nepoata petre-
ceau adesea astfel de clipe plăcute, când nu ieşeau în
oraş. Dar în seara asta nu erau în tete-a-tete!
- Nu prea am chef să cânt, unchiule.
Dar Thane n-o lăsă să continue.
- Dacă nu pentru Graham, măcar fă-o pentru
mine.
Lesley se uită încruntată la el.
- Consideră asta drept una din îndatoririle tale
de
stăpână a casei...
Cu câtă abilitate o obliga să se execute... Se aşeză în
faţa claviaturii, reflectă o clipă şi atacă o piesă de
Schubert, urmată de o nocturnă a lui Chopin.
Auditoriul ei o aplaudă călduros la sfârşitul celor două
bucăţi.
- Mulţumesc, domnilor. Acum, dacă...
- încă o bucată, Lesley. Preferata mea.
Unchiul ei părea atât de destins încât nu avu inima
să-l refuze. începu atunci să improvizeze variaţiuni
după „La vie en rose“. Absorbită de interpretare, nu
observă privirile admirative pe care le schimbau Thane
şi Graham. Dintr-o dată, degetele îi înţepeniră pe
clapele de fildeş.
- Doamne! Trandafirii mei! exclamă ea.
- Ce s-a întâmplat?
- Oh, nimic grav. Familia Cardoza mi-a trimis un
buchet splendid de trandafiri azi după-amiază şi l-am
uitat ca o căscată ce sunt pe birou când am plecat.
Până mâine dimineaţă or să fie veştejiţi, oftă ea.
- Ar fi o prostie să-i laşi să se ofilească. Pentru
Thane va fi o adevărată plăcere să te ducă să-i iei, sunt
sigur de asta.
- Bineînţeles că da! Să mă duc să-mi iau cheile de
la maşină.
Lesley nu putu să-l facă să se răzgândească. Thane
părăsi încăperea în grabă şi după câteva minute se
găsea instalată alături de el într-o elegantă limuzină de
fabricaţie europeană.
In ciuda tensiunii care domnise întreaga seară între
ei, Lesley se simţea ciudat de bine.
 Capitolul 3
- Iţi mulţumesc, Thane. Mi-ar fi părut rău să-i
las să
se veştejească.
- Plăcerea a fost de partea mea, Lesley, îi
răspunse el
luând un viraj.
întoarcerea avu însă loc într-o tăcere deplină.
Fiecare dintre ei părea să se bucure de blândeţea aces-
tei nopţi de primăvară. Ajunşi în faţa casei, Thane găsi
un loc exact în faţa intrării. Lesley începu să râdă.
- Felul meu de a parca este deci atât de comic? se
interesă el zâmbind.
- Ai săvârşit o adevărată minune! De obicei nu
există
nici un loc aici. Este unul din motivele pentru care noi
nu ne-am mai complicat zilele şi cu o maşină.
Zâmbetul lui se lărgi. Fără voia ei, Lesley căzu pradă
farmecului pe care-l răspândeau ochii lui, înconjuraţi
de riduri fine.
- întotdeauna am avut noroc...
Această siguranţă de sine o contrarie imediat. Totul
îi reuşea, prea bine şi prea uşor. Se bucura de respectul
tuturor în profesiunea lui, Institutul Licorn i se oferea
singur ca pe tavă. Ca să nu mai pomenească de fizicul
lui, care-l avantaja din cale-afară, şi de puterea lui de
seducţie!
Mormăind ceva de neînţeles, Lesley ieşi grăbită din
maşină şi urcă treptele verandei. Se pregătea să bage
cheia în broască în momentul în care Thane îşi făcu
apariţia pe nesimţite în spatele ei. Răsuflarea lui caldă
pe care o simţi în ceafă o făcu să tresară.
- Iar l-ai uitat, îi şopti el la ureche.
Lesley se întoarse puţin şi văzu buchetul de
trandafiri pe care Thane îl ţinea cu grijă în mână.
Căscată mai era! îl lăsase pe bancheta din spate a
maşinii.
- îmi permiţi?
El deschise uşa şi se dădu la o parte ca s-o lase să
intre în hol. Lesley se îndrepta spre scara interioară
când el o reţinu.
- Te rog, Les, hai să intrăm un minut în salon.
Trebuie să-ţi vorbesc.
- Aha, v-aţi întors!
Harriet tocmai ieşea din bucătărie.
- Domnul Graham s-a dus la culcare. M-a rugat
să vă
urez noapte bună.
Luă buchetul de flori pe care Thane îl pusese pe
con-
sola de la intrare.
- O să-ţi bucure ochii mâine dimineaţă la micul
dejun, micuţa mea Lesley. Şi noapte bună la amândoi!
Se instalară în salon. Lesley nu ştia încotro să-şi
îndrepte privirea, numai ca să nu se uite la Thane. îi
era
necaz că se simte atât de nervoasă. în cele din urmă fu
nevoită să-l privească. Thane o învăluia într-o privire
intensă.
- Aştept! spuse ea cu o voce lipsită de intonaţie.
Fără să-şi dea seama, se juca cu nasturii de la bluză.
- Nu eşti făcută pentru a pleca într-o expediţie,
declară el liniştit.
Lesley rămase o clipă uluită, apoi chipul ei reflectă
mânie şi frustrare. în calitatea lui de şef al expediţiilor,
Thane era singurul care lua hotărârile. Graham n-o să-l
contrazică, nu-şi făcea nici o iluzie în privinţa asta.
Decisă să-şi păstreze calmul cu orice preţ, Lesley îşi
pregăti apărarea.
- Eşti o femeie mult prea delicată pentru a
înfrunta
încercările pe care le presupune o asemenea aventură.
Graham n-a judecat limpede azi-dimineaţă când a
sugerat că ar trebui să plecăm împreună!
- Eşti... eşti un misogin! Doar nu mai suntem în
secolul XIX. Unchiul Graham a înţeles că ceea ce îmi
lipseşte în domeniul musculaturii este din plin com-
pensat de voinţa şi inteligenţa mea.
Thane primi această afirmaţie cu un zâmbet sceptic
care avu darul s-o enerveze şi mai mult.
- Ce părere ai atunci despre Veronica Hastings,
Mindy Smith-Collins şi Angela Nomura? continuă ea
cu
vehemenţă. Toate sunt pionierele primelor expediţii
organizate de Licorn! Şi îţi atrag atenţia că Angela e mai
mică decât mine!
- Dar mai experimentată, adăugă el cu
indiferenţă.
 - La ce fel de experienţă faci aluzie? îl întrebă
Lesley
cu o voce suavă şi plină de subînţelesuri.
împinsă de furie, se ridicase în picioare. El o imită.
Fără voia ei se dădu cu un pas înapoi, impresionată de
statura şi aerul lui implacabil. Din întreaga lui persoană
emana un magnetism exasperant.
Când mâinile lui îi cuprinseră umerii, atrăgând-o
spre el, Lesley încercă în zadar să se degajeze. Sigur pe
el, cu o figură numai zâmbet, se aplecă spre ea.
- Vorbeam despre expediţii. Ştii prea bine asta.
- Nu...
Nu mai putu adăuga nimic, fiindcă buzele lui o
reduseră la tăcere. încercă întâi să-l respingă. Dar când
el o strânse, lipind-o de trupul lui puternic, uită de
toate. Buzele lui erau fierbinţi şi pătimaşe. Simţind că o
trec fiori de plăcere, pradă unor senzaţii necunoscute,
Lesley se abandonă. îşi încolăci braţele în jurul gâtului
lui Thane, îi mângâie părul negru ca pana corbului.
Timp de o clipă dori ca această îmbrăţişare să se pre-
lungească la nesfârşit. Când Thane se îndepărtă brusc
de ea, se clătină.
El o ajută să-şi recapete echilibrul, punând o mână
fermă pe umărul ei. Dar Lesley se retrase brusc, ca şi
cum atingerea lui ar fi ars-o. Thane începu să râdă. Dar
Lesley nu îndrăzni să-l privească... niciodată, dar
absolut
niciodată, nu răspunsese cu atâta pasiune unui sărut.
- Ei bine... Lipsită de experienţă... dar plină de
promisiuni.
- Nu conta pe asta! Nu... nu eşti decât un tip
arogant şi...
El o făcu să tacă astupându-i gura cu mâna.
 - Mai încet. Vrei să-i trezeşti pe Graham sau
Harriet?
Lesley se degajă împingându-l cu brutalitate şi fugi
până la scară. Dar el o urmă îndeaproape.
- Unde te duci?
- în pat, îi răspunse el, având în vedere că am
plecat
din salon.
- Dar... dar... acolo sus?
Ajunseseră la primul etaj, la care se găseau doar
două încăperi: camera lui Graham şi biroul lui.
- Dar unde vrei să mă duc? o întrebă el în
şoaptă.
Lesley urcă din două în două trepte până la etajul
doi. Turba de furie! Ajunsă în faţa uşii camerei sale se
întoarse, hotărâtă să-l vadă intrând în camera lui
înainte
s-o deschidă. Lumina difuză de pe coridor arunca
umbre stranii pe chipul lui Thane. Ridicând plină de
mândrie capul, ea îi susţinu privirea.
Cu mâna pe clanţa uşii, el remarcă pe un ton uşor:
- în plus, e şi un excelent exerciţiu.
Scoasă din fire, uitând de orice prudenţă, Lesley
strigă:
- Un exerciţiu?!
Thane se încruntă, o prinse de încheietura mâinii şi
o împinse fără prea multe menajamente în camera lui.
Scandalizată, Lesley nu avu nici măcar puterea să
protesteze.
- La sfârşitul săptămânii, sau cel mai târziu
săptămâna viitoare, vom împărţi acest pat.
- Eşti nebun?
- Mai puţin decât crezi, îi răspunse el liniştit. Te-
ai
răzgândit în privinţa viitoarei noastre expediţii?
Neîncrederea se zugrăvi pe chipul tinerei femei.
 - Thane! Dar nu plecăm!
- De ce nu?
îi zâmbea.
- Nu sunt prea delicată şi lipsită de experienţă?
- în cele din urmă constat că nu eşti atât de
fragilă
pe cât pari.
Lesley îşi lăsă capul în jos şi vocea ei se transformă
într-o şoaptă:
- Şi lipsa de experienţă?
- O să fiu profesorul tău.
O obligă printr-un gest să-şi ridice chipul spre el şi
îşi
cufundă privirea în ochii albaştri măriţi de surpriză.
- Noapte bună, Thane, spuse ea pe nerăsuflate.
Şi o şterse în camera ei. La urma urmei, el avea
drep-
tate. Nu avea nici o competenţă în acest domeniu şi
nici
în altele, la care prefera să nu facă aluzie.
îşi petrecu noaptea zvârcolindu-se în pat. îşi
reamintea ceea ce vorbiseră şi încerca în van să nu se
mai gândească la el. Era atât de puternic, de pătimaş, de
atrăgător. Şi se afla doar la câţiva paşi de ea...
Dimineaţa constată cu neplăcere că nişte cearcăne
mari îi subliniau ochii. Nici vederea frumoşilor
trandafiri puşi pe masa din sufragerie nu reuşi să-i
ridice moralul.
Graham stătea faţă-n faţă cu Thane.
- Bună, Lesley, mormăi el, cu nasul băgat în ziar,
conform prostului său obicei.
Se duse să-l sărute, dar cu mintea la invitatul lor.
Fără să-şi dea seama, îşi aranjă părul cu un gest nervos.
- Thane te aşteaptă, draga mea. Te rog încearcă
să te
grăbeşti puţin. Am o groază de probleme de pus la
punct în dimineaţa asta la birou. Tu o să pleci cu
Thane.
Pe curând, dragii mei.
Se ridică, gata de plecare. Lesley îl apucă de mânecă.
- Oh, nu pleca încă, unchiule Graham. Pot foarte
bine să beau o cafea şi să ronţăi un biscuit şi la institut.
Lasă-mă, te rog, să te însoţesc.
- Nu, draga mea. De altfel, tocmai mi-am amintit
că am
o întâlnire cu Ben Adams. Abia am timp să ajung la ora
sta-
bilită. Iar voi doi nu aveţi nici un motiv să vă grăbiţi.
Părăsi încăperea, înainte ca nepoata lui să aibă timp
să protesteze.
- încercare nereuşită, Les, şopti Thane.
Ea îl privi cu ochii strălucind de mânie.
- Nu văd ce vrei să insinuezi!
- Fac aluzie la tentativa ta de evadare,
bineînţeles,
replică el cu blândeţe.
- Ai o părere prea bună despre persoana ta!
Thane se ridică, străbătu cei câţiva paşi care-i
despărţeau şi o mângâie încet pe splendidul ei păr
blond.
- Nu, Lesley, tu mă flatezi.
Lesley reuşi să-i dea mâna la o parte înainte ca
Harriet să-şi facă apariţia încărcată cu o tavă plină de
gustări apetisante.
- Bună dimineaţa, Harry. Totul pare teribil de
ten-
tant, dar nu prea mi-e foame în dimineaţa asta. O să mă
mulţumesc cu un suc de fructe.
- Doar n-o să strâmbi din nas la delicioasele mele
ouă cu şuncă! se indignă menajera.
 îi aruncă o privire plină de autoritate şi plasă tava pe
masă între Thane şi Lesley.
- Linişteşte-te, Harriet, mă ocup eu de toate, o
asigură Thane pe un ton înveselit.
- Dar astăzi nu e miercuri, Harry? o întrebă
Lesley
mieroasă.
Cu un aer degajat îşi turnă în pahar suc de portocale
şi-i oferi unul şi invitatului lor. Harriet scutură
exasper-
ată din cap. Cu obrajii în flăcări, luă tava în mâini şi se
făcu nevăzută.
- Miercurea este o zi specială? o întrebă Thane,
perplex.
- Este ziua când domnul Finnegan vine să ia
lenjeria
la spălat. Harriet îi pregăteşte întotdeauna ceva bun şi
flecăresc o bună bucată de timp. Am descoperit micul
lor ritual în timpul anilor mei de internat, când
veneam
doar în vacanţă. Bineînţeles că unchiul Graham nu e la
curent cu nimic.
Lesley ezită o clipă, apoi adăugă:
- Doar n-o să trădezi acest mic secret al lui
Harry?
- Pentru un motiv pe care nu-l cunosc,
domnişoară
Wallis, pari să ai o părere foarte proastă despre per-
soana mea. Dacă asta te poate linişti, te asigur că n-aş
vrea pentru nimic în lume s-o rănesc sau s-o deranjez
în
vreun fel pe Harry.
Se ridicase şi se uita la ea cu o privire întunecată.
- Am fost nedreaptă, te rog să mă ierţi.
Nu se simţea deloc în largul ei... şi nu ştia cum să
dreagă lucrurile.
- Hai să uităm asta. Eşti gata de plecare?
 Fără să mai scoată nici un cuvânt, ea se ridică de la
masă şi părăsi sufrageria, urmată de Thane.
- Plecăm, Harry! Pe diseară! strigă ea în direcţia
bucătăriei.
O dată ajunşi în stradă, Thane o luă de braţ şi o
invită
să se urce în maşina lui. La lumina zilei, Lesley constată
că limuzina lui costase probabil o groază de bani. încă
un punct în defavoarea lui! Detesta oamenii care-şi
afişau ostentativ averea. Treceau în ochii ei drept nişte
infatuaţi, snobi şi iresponsabili.
Făcură drumul în tăcere. O tăcere de preferat flirtu-
lui glumeţ pe care-l încercase în ajun, cu o răutăcioasă
plăcere parcă. Dar Lesley îşi dădu brusc seama că
această intimitate nedorită şi acel sărut devastator o
derutaseră complet, ba chiar o şi speriaseră. în mod
confuz, simţea că ritmul calm şi ordonat al existenţei
sale nu va mai fi în curând decât o amintire.
*
**

Zilele următoare se scurseseră cu o viteză

ameţitoare. în ciuda întrebărilor ei repetate, Thane
refuza cu încăpăţânare să-i dezvăluie destinaţia primei
lor expediţii.
- Ce faci nu este demn de un om de meserie! îi
reproşă ea într-o dimineaţă în biroul lui.
- N-are nici o importanţă! La drept vorbind,
călătoria asta nu are nimic profesional în ea. Nici măcar
nu ştiu dacă institutul va avea un profit de pe urma ei.
Să zicem că o folosesc drept pretext pentru a evada,
pentru a merge să respir puţin aer proaspăt după tot
anul acesta petrecut ca într-o cuşcă, iar pentru tine va
reprezenta o ocazie excelentă de a căpăta puţină expe-
rienţă. Mai vrei să mergi, nu-i aşa?
Lesley îi ignoră privirea condescendentă.
- Dar ceilalţi...
El o întrerupse fără menajamente.
- N-are rost să te preocupi tu de asta! Acum să
tre-
cem la lucruri mai serioase; aş dori să văd organigrama
institutului.
Lesley înghiţi în sec. Dar lasă că o să vadă el! O să i-
o
plătească, ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte!
Toată săptămâna se derulă la fel. Thane voia să se
pună la curent cu tot ce se întâmplase în lipsa lui. O
consultă în numeroase probleme. Ea care se mândrea
cât de bine cunoaşte institutul, fu de câteva ori luată
prin surprindere de precizia întrebărilor lui.
începea să înţeleagă de ce unchiul ei avea atâta
încredere în el. Se dovedea strălucit, inventiv, rapid,
demonstrând că are mai multe cunoştinţe decât
experţii
în unele domenii. Că era vorba despre buget, despre
organizarea expediţiilor, despre cercetări de laborator
sau chiar de ultimele noutăţi din lumea filmului, el se
arăta conştiincios, clar şi concis. De altfel, toată echipa
îl primise cu braţele deschise.
Lesley trebuia să recunoască măcar faţă de ea însăşi:
Thane o uimea. La prima întâlnire, ea îl catalogase
drept
un diletant seducător care-şi folosea darurile cu care îl
înzestrase natura ca să se impună. Descoperi însă că
autoritatea lui era fără drept de apel, calmă dar abso-
lută. Poseda o graţie indolentă şi o adevărată artă a
relaţiilor interumane, dând impresia interlocutorului
său că îi punea la dispoziţie întregul lui timp, deşi mai
avea încă o mie de lucruri de făcut până la prânz.
Reprezenta un atu formidabil pentru institut. începuse
să-l admire şi ea... profesional, bineînţeles!
La sfârşitul acestei săptămâni epuizante avea loc şi
balul Fundaţiei, în ziua rezervată prin tradiţie: prima
sâmbătă a lunii iunie. Lesley se decisese să facă o figură
bună alături de cavalerul ei, Thane Fraser, în ciuda
frecuşurilor permanente dintre ei.
El o aştepta în josul scării când coborî, îmbrăcată
într-o fustă lungă din tafta neagră şi o bluză albastră cu
un decolteu îndrăzneţ. îşi ridicase părul într-un coc
artistic, care-i scotea în evidenţă fineţea trăsăturilor şi-i
punea în valoare felul graţios în care îşi ţinea capul.
- Ei bine! Baia nu a fost degeaba monopolizată
timp
de două ore întregi!
Fu singurul comentariu făcut de Thane. L-ar fi
sugrumat cu plăcere. îşi ridică bărbia cu mândrie şi se
îndreptă spre unchiul ei.
- Ce frumoasă eşti, draga mea! Un adevărat
trandafir! exclamă Graham.
- Aşa e! se entuziasm' şi Harriet care tocmai îşi
făcea
apariţia din bucătărie.
- Nu-ţi împărtăşesc părerea, Graham.
Trandafirul e
prea sofisticat.
Thane se înclină uşor în faţa ei şi-i întinse o cutie
care conţinea un bucheţel. Lesley îşi îndreptă toată
atenţia asupra acestui dar, temându-se să n-o trădeze
ochii. Doamne, cât de seducător era în acest smoching
alb, impecabil croit!
Bucheţelul era format din nişte flori mici, multico-
lore. îi aruncă o privire întrebătoare lui Thane.
- Sunt flori sălbatice. Nici nu sunt sigur că au
vreun
nume. Un prieten botanist a reuşit să le facă să crească
în seră.
Lesley trase în piept delicatul parfum pe care-l
răspândeau.
- Sunt atât de frumoase, Thane. îţi mulţumesc, îi
şopti ea, fără să îndrăznească să-l privească în ochi.
- Lasă-mă pe mine.
îi luă bucheţelul din mâini şi, cu un gest rapid şi
sigur, i-l prinse la cordon. Atingerea uşoară a degetelor
lui o făcu să se înfioare. Fără voia ei se înroşi. Graham
fu cel care o salvă, dând semnalul de plecare.
Insistă pe lângă unchiul ei ca să se aşeze pe bancheta
din spate a maşinii. Nu avea mai mult de douăzeci de
minute pentru a-şi compune o figură lipsită de griji.
Prima parte a serii fu bineînţeles consacrată înda-
toririlor ei de gazdă. Ca nepoată a fondatorului
Institutului Licorn, trebuia să-i primească pe invitaţi
alături de unchiul ei şi să vegheze la servirea gustărilor
şi băuturilor. Apoi orchestra atacă primul vals. Se
pregătea să deschidă balul cu Graham, dar Thane
decise altfel.
- Mergem?
Se înclină ceremonios în faţa ei. Surprinsă, Lesley se
dădu un pas înapoi.
 - Ce vrei să spui?
- Dansăm?
- Trebuie să deschid balul cu unchiul meu, îi
răspunse ea cu o voce hotărâtă.
- Graham mi-a lăsat mie această plăcere, Les.
O lumină triumfătoare îi însufleţea privirea.
Ea schiţă din nou o mişcare de retragere. O mână
fermă o opri.
- Toată lumea ne aşteaptă... şi e cu ochii pe noi,
Lesley. încetează de a te mai comporta ca un copil, îi
şopti el.
Cu obrajii în flăcări, ea îi adresă un zâmbet forţat. El
o înlănţui şi amândoi alunecară pe ringul de dans în
rit-
mul unui vals vienez. în viaţa ei nu fusese atât de lipsită
de graţie, deoarece se străduia din răsputeri să rămână
insensibilă la faptul că se găsea în braţele lui Thane. Se
încordă, luptându-se împotriva dorinţei de a se lăsa în
voia lui. încetul cu încetul, el o conduse spre marginea
salonului, unde sfeşnicele prinse pe pereţi răspândeau
o lumină difuză, teribil de romantică.
- Din fericire sunt un bun dansator, fiindcă altfel
ne-am fi lovit până acum de una din aceste coloane de
marmură.
Se părea că Thane nu avea nevoie de nimeni ca să-i
facă complimente. Totuşi, ceea ce spusese era adevărat.
îşi conducea partenera cu uşurinţa cu care le făcea pe
toate, cu o graţie înnăscută şi nonşalantă. Se părea că
era foarte greu să-l prinzi pe picior greşit. Lesley se
forţă
să se relaxeze.
- Hmm... e ceva mai bine, îi şopti el la ureche.
 Evoluau sub aplauzele invitaţilor. Cu maxilarele
con-
tractate de un surâs forţat, ea se grăbi să lămurească
situaţia.
- Să ştii că o fac doar pentru unchiul Graham.
El îi aruncă o privire plină de îndoială pe care Lesley
se prefăcu că n-o observă. Puţin câte puţin, alte perechi
li se alăturară şi în curând se pierdură în mulţimea
invi-
taţilor. Thane profită de situaţie ca s-o strângă mai tare
în braţe. Orchestra atacă un tango, care îi permise s-o
îmbrăţişeze de-a binelea.
- Eşti foarte frumoasă în seara asta.
Buzele lui atingeau uşor părul lui Lesley. Trebui să
se încordeze ca să-şi păstreze echilibrul, rugându-se la
toţi sfinţii ca el să nu-i simtă bătăile nebuneşti ale
inimii.
- Mulţumesc, îi şopti ea.
Buzele lui Thane alunecau cu încetinitorul de la
tâmpla ei spre obrazul delicat. Presiunea coapselor lui
musculoase o tulbura mai mult decât ar fi vrut.
Brusc, Ben Adams îl bătu uşor pe umăr pe Thane,
punând capăt chinului lui Lesley.
- îmi permiţi?
Timp de o clipă, ea crezu că o să-l refuze. Apoi
Thane schiţă un zâmbet şi oferi cu eleganţă tânărului
bărbat mâna partenerei sale.
în timp ce evolua pe ringul de dans cu Ben, îl
urmări
din priviri pe Thane, care nu întârzie să se piardă în
mulţimea dansatorilor.
- Am făcut vreo gafă?
înţelegând că atitudinea ei putea da naştere la o
interpretare greşită, Lesley îşi îndreptă întreaga atenţie
spre cavalerul ei.
 - Nu, nu, deloc. Sunt încântată să te revăd în
carne
şi oase, Ben!
El făcea parte din echipa de cameramani
scufundători. Cei doi tineri ieşiseră de mai multe ori
împreună, dar Lesley rupsese imediat relaţiile când Ben
se arătase prea întreprinzător.
- Ceva îmi spune că am ajuns prea târziu, suspină
el
cu o mutră comică.
- N-a fost niciodată nimic între noi, ştii prea
bine
asta, îi răspunse ea râzând.
- Cine nu încearcă nu câştigă, nu-i aşa?
Lesley dădu zâmbind din cap. Băiatul ăsta cu o
figură
cinstită şi jovială avea mereu darul de a o amuza. Mai
dansă apoi cu unchiul ei, cu câţiva colegi şi clienţi. Ben
o invită din nou. Se părea că Thane dispăruse. Se sur-
prinse de mai multe ori căutându-l din ochi. Şi de
fiecare dată o enerva această dovadă de slăbiciune din
partea ei.
îl zări abia spre sfârşitul seratei. Dansa cu Eva
Cartland, tânăra şi atrăgătoarea soţie a unuia dintre cei
mai vechi susţinători ai institutului. Aceasta se
cuibărise
fără ruşine în braţele seducătorului ei partener, unde
părea să se simtă din cale-afară de bine.
Această atitudine o exasperă pe Lesley. Comportarea
de playboy a lui Thane compromitea reputaţia
Institutului. Fără să vrea, se încordă.
- Ce s-a întâmplat, Lesley? o întrebă unchiul ei.
Crezând că discerne o oarecare curiozitate în vocea
lui, ea îi aruncă o privire neliniştită. Dar Graham avea
un aer pe deplin inocent.
 - Nimic, unchiule Graham. Sunt puţin obosită,
atâta tot.
Nu se putu împiedica să arunce o nouă privire spre
Thane. Acesta îi şoptea ceva la ureche partenerei sale,
ceva care i se păru probabil nespus de plăcut fiindcă
începu imediat să râdă în hohote, de parcă o gâdilase.
în culmea iritării, Lesley avu impresia că râsul ei răsuna
în întreaga sală.
- întotdeauna trebuie să se dea în spectacol, o
per-
siflă ea.
Graham aruncă şi el o privire în direcţia Evei
Cartland. Spre stupefacţia nepoatei sale, începu să zâm-
bească.
- Dar, draga mea, nu fac decât să danseze. De ce
eşti
atât de nervoasă?
- Ba sunt foarte calmă, susţinu ea. Thane Fraser
o
poate avea la picioarele lui pe Eve Cartland şi încă o
sută de femei pe deasupra, dacă asta doreşte! Dar este
obligat să se afişeze aici cu ultima lui cucerire?
Simţi că încep să-i ardă obrajii.
- Lesley, draga mea, exagerezi! Sunt sigur că...
- Nu are nici o importanţă, unchiule Graham.
Mai
bine să ne ocupăm de invitaţii noştri.
Se simţi brusc obosită, extrem de obosită. îndată ce
Thane Fraser se găsea prin preajma ei, era asaltată de
nişte emoţii necontrolate care o lăsau fără vlagă. Era ca
şi cum fugea după ceva... sau după cineva... fără să
reuşească niciodată să-l prindă din urmă.
 - Off! Slavă Domnului că s-a terminat! în
sfârşit...
măcar până la anul! oftă Graham când balul se termină.
Paloarea chipului său, cearcănele adânci îi trădau
oboseala.
- Vă mulţumesc la amândoi pentru ajutor, copiii
mei. Eu urc în camera mea. Somn uşor!
Lesley se pregătea să-l urmeze când Thane o reţinu.
- Deşi sunt cavalerul tău oficial, Les, n-am putut
dansa decât o dată împreună. Dar o să remediem ime-
diat asta.
Vru s-o tragă spre salon.
- Oh! Te rog, lasă-mă! Nu-mi doresc decât să mă
culc cât mai repede.
încercă să se degajeze, dar în van. Parcă ar fi discutat
cu o statuie!
- O să pun un disc. Hai!
Se exprima cu o voce calmă şi destinsă, ca şi cum a
dansa la ora trei dimineaţa în salonul familiei
Chadwick,
după o seară epuizantă, era cel mai natural lucru din
lume.
- Bineînţeles, dacă nu cumva mă convingi că e
mult
mai interesant să ne băgăm în pat, adăugă el cu o voce
suavă.
- Te înşeli asupra persoanei! Doamnei Cartland
ar fi
trebuit să-i spui asta, nu mie!
îşi muşcă buzele. Dar prea târziu!
- Deci ai remarcat... Mi se pare mie că descopăr
în
vocea ta o nuanţă de gelozie, sau mă înşel?
- Eşti nebun!
- Sst! Sunt oameni care dorm aici.
 - Atunci mă grăbesc să-i imit! Noapte bună!
Se repezi spre uşă, dar Thane o prinse de mână,
obligând-o să se întoarcă spre el.
- Bine... bine. Nu suntem obligaţi să dansăm. Era
doar un pretext ca să te ţin în braţe. îmi place la
nebunie să prelungesc despărţirile. Ţie nu?
înainte ca Lesley să fi putut răspunde ceva, buzele
lui puseseră stăpânire pe gura ei. Nici de data asta nu
putu rezista acestei îmbrăţişări. El o strânse cu putere,
mâinile lui începură s-o mângâie. închizând ochii, ea
îşi
trecu degetele prin părul lui negru şi des, cuprinsă de o
plăcere senzuală necunoscută până atunci. Sângele îi
zvâcnea în tâmple, pielea i se înfiora. Se agăţă de
umerii
lui. Cum de putea să-i cedeze atât de uşor? Se purta la
fel de ruşinos ca Eve Cartland! Nu se deosebea cu nimic
de droaia lui de admiratoare.
Gândul ăsta îi insuflă puterea necesară pentru a se
smulge din braţele care o strângeau. Sprea marea ei
sur-
priză, Thane îi dădu drumul cu uşurinţă, lăsând-o să-i
scape un zâmbet pe buze.
- Noa... noapte bună, îngăimă ea.
Se repezi spre scară şi urcă treptele din două în două
până în camera ei.
Şi nu ştiu niciodată dacă Thane îi răspunsese sau nu.
 Capitolul 4

Cu multă viclenie, Lesley reuşi să-l evite pe Thane

în restul weekendului. Se găsi în prezenţa lui abia luni
de dimineaţă şi recunoscu în fundul ochilor întunecaţi
aceeaşi luminţă ironică cu care începuse să se
obişnuiască. Ea se retrase în spatele unei indiferenţe
deliberate.
Plecarea lor se apropia cu paşi rapizi. Dacă el
refuza în continuare să-i dezvăluie destinaţia lor,
reuşise totuşi să-i smulgă data.
în ajunul plecării, nu mai rezistă. Se îndreptă cu
hotărâre spre biroul lui. Se săturase să fie tratată ca un
copil fără minte!
Thane era instalat la biroul lui şi studia un raport
pe care i-l trimisese ea. Lesley dădu buzna în birou fără
să bată măcar la uşă. El o privi cu un aer rece şi uimit.
Furioasă pe sine că se simţea vinovată, ea începu să
turuie:
 - Iartă-mă! îmi pare rău să te întrerup din studiu,
dar trebuie să ştiu neapărat unde mergem. Am nevoie
de îmbrăcăminte, de un echipament potrivit.
- Totul e aranjat, îi răspunse el pe un ton
indiferent.
Şi fără să-i mai dea nici o atenţie, îşi îndreptă din
nou atenţia asupra dosarului.
- Iartă-mă că insist, dar nu pricep deloc cum ai
putut face asta fără mine?
El îşi încheie cămaşa la gât oftând şi o privi o clipă,
aşa cum te uiţi la un copil capricios şi enervant.
- Angela Nomura are aproximativ talia ta. Ea s-a
ocupat să facă rost de tot ceea ce ai avea nevoie. Să ai
grijă să-ţi iei ceva călduros în avion, fiindcă vom sur-
vola munţii. Dar să-ţi iei şi ceva subţire, periuţa de
dinţi... şi nimic altceva!
- Toate astea mi se pare ridicole! Trebuie să
cunosc destinaţia ca să pot studia...
- Exact asta vreau să evit cu orice preţ, Les. Dacă
vrei să-ţi folosească la ceva această călătorie, asta se va
întâmpla numai dacă vei învăţa să te adaptezi instinc-
tiv la mediul înconjurător plin de necunoscut, şi nu
sosind acolo cu capul împuiat de idei preconcepute şi
de cifre! Asta, bineînţeles, dacă eşti în continuare
hotărâtă să participi regulat la expediţiile organizate
de institut.
O privea cu un aer întrebător. Lesley hotărî să
adopte o atitudine defensivă.
- Bine, atunci ne vedem la cină, Thane.
Dădu apoi din cap şi se îndreptă spre uşă, dar
înainte să pună mână pe clanţă, el o corectă:
 - Nu, nu în seara asta, Les. Ne întâlnim mâine
dimineaţă, cu noaptea-n cap. Să fii gata la ora şase.
Ea îl gratifică cu cel mai încântător surâs şi-i replică
pe un ton voit naiv:
- Nici o problemă. Nu risc să întârzii din cauză
că
nu mi-am terminat bagajele.
Ieşi, nu înainte de a-i face cu dezinvoltură un semn
cu mâna. Pe culoarul care ducea spre biroul ei, şi-l
imagină pe Thane cufundat în dosarul lui, mulţumit că
a scăpat în sfârşit de ea. Dar se înşela.
Cu ochii în gol, el se întreba încă o dată care erau
motivele lui. De ce o lua cu el în această călătorie pe
Lesley? Din recunoştinţă pentru Graham? Pentru
institut? Nu, n-avea rost să se păcălească singur. O
imagine îi trecu prin minte. O privire albastră, o gură
frumoasă şi cărnoasă... un sărut care-l făcuse să
ameţească. Făcu apel la toată voinţa lui ca să se apuce
din nou de lucru.
Ziua se scurse rapid pentru Lesley. Agenda ei era
plină de întâlniri. Abia spre ora şase a după-amiezii se
întrebă unde se dusese Thane Fraser să cineze. Ajunsă
acasă, încercă să nu se gândească la cât de goală i se
părea sufrageria, chiar dacă Graham era prezent.
în ciuda resentimentului cauzat de atitudinea lui
Thane, îşi dădea seama că el adusese un pic de culoare
în viaţa ei. Câteodată reuşea s-o înnebunească, dar altă
dată o făcea să râdă. O lua de multe ori peste picior, dar
sărutările lui o zăpăceau... Lesley alungă repede aceste
gânduri. Dar nu putea totuşi să nege evidenţa: viaţa
fără
Thane i se părea dintr-o dată cenuşie şi posomorâtă.
 *
**

Fidel cuvântului său, el o aştepta în faţa uşii

camerei lui, când ea îşi făcu apariţia fix la ora şase
dimineaţa. înăbuşindu-şi un căscat, ea mormăi un vag
bună dimineaţa.
El o privi cu un surâs admirativ şi nişte ochi
elocvenţi. Lesley se sculase cu noaptea-n cap, dorind
să pară cât mai în formă. îşi periase cu grijă părul cas-
taniu, care-i cădea în bucle pe umeri, şi se fardase
puţin. Rochia dintr-un tricot fin de culoarea caisei se
potrivea de minune cu tenul ei şi-i scotea în evidenţă
liniile trupului frumos.
Thane lăsă să-i scape un şuierat admirativ.
- Eşti sigură că eşti echipată pentru o expediţie?
Lesley îi aruncă o privire ca de vedetă a filmelor de
cinematecă şi-i arătă scara cu un gest teatral.
- Sunt a dumneavoastră, domnule Fraser.
Thane ezită o clipă înainte de a se hotărî să
coboare. Nici el nu arăta rău. Purta o scurtă superbă
din piele, o pereche de pantaloni de catifea şi nişte
bocanci negri, ultimul răcnet al modei.
Graham şi Harriet îi aşteptau în hol.
- Lăsaţi-mă să vă servesc micul dejun, spuse
Harry
grijulie.
- O să mâncăm la bordul avionului, îi răspunse
Thane râzând.
O sărută pe amândoi obrajii pe menajeră care se
înroşi de plăcere, fără a renunţa însă la ideea ei fixă.
 - Ah! Nişte mâncare în celofan, cu asta o să vă
servească!
Graham îşi îmbrăţişă nepoata.
- Să vii înapoi teafără şi veselă, copila mea, îi
spuse
el cu tandreţe.
Era pentru prima oară când părăsea casa de când
îşi terminase studiile. Un sentiment de nostalgie o
cuprinse pe neaşteptate. Impresia că îl abandonează
pe acest om asupra căruia se îndreptase întreaga ei
afecţiune şi că părăseşte un cămin, căminul ei, făcu să
i se pună un nod în gât.
- Oh, unchiule Graham, nu-ţi face probleme
pen-
tru mine! Totul va fi în regulă.
Se simţea puţin jenată că îi oferă lui Thane specta-
colul acestei mici scene sentimentale. Ii aruncă o
privire pe furiş, dar nu descoperi în ochii lui nici urmă
de ironie, din contră, se uita la ea zâmbind.
Cei doi bărbaţi îşi strânseră mâinile. Thane îşi con-
sultă ceasul.
- Eşti gata, Les?
Deschise uşa şi se dădu la o parte ca s-o lase să
treacă.
- Ne întâlnim cu ceilalţi la aeroport?
El ezită o fracţiune de secundă, întrebându-l pe
Graham din priviri. Acesta se mulţumi să ridice din
umeri.
- Nu, Les. Nu mergem decât noi doi.
Fără să-i mai aştepte reacţia, o împinse afară din
casă şi o ajută să se urce în taxiul care-i aştepta.
Casa dispăru rapid din raza privirii ei. Lesley se
întoarse spre însoţitorul ei, dornică să lămurească
situaţia cât mai repede.
 - Vrei să zici că vom fi singuri?
- Mi se pare destul de clar, nu? răspunse el
imper-
turbabil.
- Cum... de ce... Oh, Thane, dar nu putem pleca
singuri!
Se întrerupse, simţindu-se brusc jenată şi
neîndemânatică să-şi mărturisească gândul.
- E vorba doar de o călătorie de o săptămână,
care
are drept unic scop să mă facă „să-mi intru în mână“.
Iar
tu vei câştiga puţină experienţă. M-ai înţeles? Ar fi ino-
portun să-i amestecăm şi pe ceilalţi membri ai institu-
tului.
- O echipă de savanţi ar putea în mod sigur să
găsească...
- Incă nu ştiu nimic. De fapt plecăm în
recunoaştere. S-ar putea să ne întoarcem acolo cu o
echipă completă. Nu va fi de altfel prima expediţie
întreprinsă în acel loc, dar regiunea este suficient de
bogată pentru a necesita un nou studiu. Mai ai încă de
ales. Dacă vrei, poţi să te răzgândeşti, Lesley.
Alternativa nu era prea complicată: ori se
întorcea acasă, ori se supunea condiţiilor lui. Lesley
oftă şi, cu un gest nervos, îşi trase rochia pe
genunchi. Se cufundă în contemplarea imobilelor
care defilau prin faţa ochilor ei. Dacă existase cea
mai mică şansă ca în timpul acestei călătorii să se sta-
bilească nişte raporturi amicale între ei, Thane stri-
case iremediabil totul.
O tăcere încordată se instaură în maşină. In cele
din urmă, Thane se decise s-o rupă.
 - Nu mă mai întrebi unde mergem?
Lesley ardea de dorinţa de a afla, dar n-ar fi
recunoscut asta pentru nimic în lume. Se închise într-o
muţenie încăpăţânată.
- Ti-am promis că astăzi o să-ţi spun.
In cele din urmă, Lesley se hotărî să se întoarcă
spre el. Sigur pe el ca de obicei, Thane îi zâmbea cu
gura până la urechi. Abia se abţinu să nu-i tragă o
palmă.
- Nu vrei să mă întrebi?
Vocea lui se înăsprise. Lesley rămase în continuare
mută.
- Idaho, îi spuse el exasperat.
Ea îşi plecă puţin capul spre umăr.
- Spre acei munţi faimoşi? se interesă ea cu
detaşare.
- Munţii Sawtooth! spuse el sec.
- Bine, domnule! replică ea cu o voce crispată.
Nu se putu împiedica să remarce în oglinda retro-
vizoare expresia oarecum bănuitoare a şoferului. O
dată ajunşi la aeroport, în timp ce ea se îndepărta de
maşină, acesta nu mai răbdă şi i se adresă lui Thane.
- Ah, femeile! exclamă el. Toate sunt la fel, dom-
nule! Pariez că nu sunteţi căsătoriţi de mult timp.
Thane se uită la ea. Lesley auzise totul. El îi zâmbi
ironic. Tânăra se înroşi de furie.
- Nu, nu de mult, aveţi dreptate!
- Ei bine, lăsaţi-mă să vă spun un lucru. Bunicii
noştri aveau dreptate: acasă la cratiţă, acolo e locul
lor! Dacă nu, o să vă...
 Işi continuă tirada pe un ton mai confidenţial şi
Thane izbucni în râs. Lui Lesley nu-i fu greu să-şi ima-
gineze sfârşitul discursului. Se apropie furioasă de
şofer, hotărâtă să-l pună la punct. Dar o mână autori-
tară o apucă de braţ, tăindu-i elanul.
- Trebuie să prindem avionul, Les.
Thane nici măcar nu încerca să-şi ascundă râsul.
Cu nasul pe sus, fără să-i mai bage în seamă pe cei doi
bărbaţi, Lesley îşi înhăţă valiza şi pătrunse în holul
aeroportului, lăsându-i mască.
Ii trebui o oră bună ca să-şi regăsească stăpânirea
de sine. Avionul decolase, ducându-i spre destinaţia
lor.
- Şi dacă am face pace? îi sugeră Thane.
Stewardesa venise să strângă tăvile pe care li se
servise micul dejun. Lesley nici nu se atinsese de
mâncare.
Il privi cu răceală, fără să-i răspundă.
- Te rog să mă ierţi căam
păstrat atâta timp
secretă destinaţia călătoriei noastre.
- Ce simplu prezinţi lucrurile! Faci
totulnumai
după capul tău, îl ironiză ea.
- Nu şi cu tine.. Departe de mine asemenea gân-
duri... răspunse el cu indiferenţă.
Privirea lui întârzie fără echivoc spre dulcea curbă
a sânilor, scoasă în evidenţă de rochia mulată pe corp.
O luă de mână, Lesley se grăbi să şi-o retragă, dar el
puse din nou stăpânire pe ea.
- Imi pare rău, Les. Scuzele mele pentru asta... şi
pentru şoferul nostru filozof. Mulţumită acum?
 Părea sincer, dar Lesley nu se lăsa convinsă atât de
uşor.
- Cred că ar fi într-adevăr mai rezonabil să avem
nişte relaţii mai... amicale, admise ea în cele din
urmă.
- In calitatea mea de şef al expediţiei, sunt întru
totul de acord.
- Ne-am înţeles. Iţi accept scuzele.
Thane strânse uşor mâna căreia nu-i dăduse dru-
mul nici acum.
- Ti-ar plăcea să afli mai multe despre călătoria
noastră?
- Doar îţi închipui că mor de curiozitate! Tot
ceea
ce ştiu este că zburăm spre Boise şi că destinaţia noas-
tră finală este lanţul munţilor Sawtooth.
- Trebuie să recunosc că ai fost... o tipă salon,
Lesley... şi foarte răbdătoare. Ai trecut cu succes de
primul test.
- Ce test?
- Curajul şi abnegaţia nu sunt nişte simple
noţiuni, ele se capătă în timp.
- N-ai fi putut, mai simplu, să-l întrebi pe
unchiul
Graham, pe doamna Crandall, sau chiar şi pe Harry,
dacă posed aceste calităţi indispensabile?
- Aha, la fan-clubul tău personal! Intr-adevăr,
cine-
va mai obiectiv nici că putea să existe!
- Fan-clubul meu? Credeam asta înainte de
sosirea
ta... vreau să zic că ei te iubesc foarte mult şi pe tine...
aproape la fel ca pe mine.
El dădu din cap şi refuză printr-un gest revistele
oferite de stewardesă. De când se aflau la bordul
avionului, aceasta îi arătase o atenţie cu totul specială.
Dar Thane o ignora cu desăvârşire, iar Lesley se
simţea iritată fără să ştie prea bine de ce.
- La Boise o să luăm o cursă până la S şi R Ranch.
De acolo încep munţii.
- Inţeleg din asta că ai mai fost acolo?
- De mai multe ori. Acest ranch este o adevărată
placă turnată. R este iniţiala lui Brad Roseman, vărul
tatălui meu şi asociatul lui. Am petrecut mult timp
acolo, ba chiar am şi lucrat timp de două veri conse-
cutive la fermă!
- Şi S?
- Saunders, Jason şi Trevor, doi fraţi care au pre-
luat succesiunea tatălui lor când acesta s-a retras din
activitate. Jason şi soţia lui, Phyllis, locuiesc acolo
împreună cu cei patru copii ai lor. Trevor îşi petrece
cea
mai mare parte a timpului într-o căsuţă pe care şi-a
amenajat-o la marginea grădinii. E veterinar de
meserie şi, deşi s-a instalat de puţin timp acolo, are o
mulţime de lucru.
- Sunt multe ferme prin împrejurimi?
- Nu. Reglementările guvernamentale sunt
foarte
stricte din acest punct de vedere. Ceea ce le place de
altfel celor care au şansa să trăiască în acele locuri. O
să-ţi placă totul, sunt sigur de asta: şi regiunea, şi
familia Saunders. Phyllis este o femeie formidabilă.
Era profesoară pe vremea când s-a măritat cu Jason.
Acum face şcoală cu copiii de la fermă.
- Sunt atât de izolaţi?
- Sunt trei zone locuite în regiune, dar sunt
foarte
îndepărtate unele de celelalte şi foarte mici. Bun, am
vorbit destul. E rândul tău acum. Ce ştii despre aces-
te locuri?
Lesley îşi încreţi gânditoare nasul, încercând să-şi
aducă aminte de informaţiile pe care le deţinea
datorită lecturilor ei.
- Este un ţinut cunoscut prin posibilităţile
oferite
de a-ţi petrece în mod plăcut vacanţele, prin creşterea
oilor şi vacilor, prin numeroasele sale lacuri. Pe acolo
cresc şi nişte flori sălbatice, nu-mi amintesc acum
numele lor, dar sunt protejate de lege... Ah, uitam de
celebrul râu cu somoni!
- Eşti sigură că nu ştii să-mi citeşti gândurile?
Era evident satisfăcut de cunoştinţele ei.
- In orice caz, tot n-am ghicit destinaţia noastră,
şopti ea plecându-şi privirea.
- Punct ochit, punct lovit, Les! Dar n-o să-mi
reînnoiesc scuzele. La urma urmei, după cum spunea
şoferul taxiului...
- N-are nici o importanţă! Nu cred că mi-ar face
plăcere să aflu.
- Probabil că nu. Preferi acum să te odihneşti,
sau
să afli mai multe despre Sawtooth?
- Vreau să ştiu absolut totul, înainte de a verifica
personal pe teren!
- Bine, Les. Ai trecut cu succes de al doilea test.
Tânăra gemu extrem de comic.
- Când o să mă pot destinde în sfârşit şi să profit
de călătorie? Am impresia că m-am întors la facultate,
în perioada examenelor.
 - Consideră de acum înainte că membrii comisiei
au dispărut şi că examenele s-au terminat, de acord?
- Minunat! Povesteşte-mi tot ce ştii.
- Tot?
- Hmm...
- Aş face mai bine să chem imediat stewardesa.
Va
trebui în acest caz să ne învârtim ore întregi deasupra
aeroportului Boise înainte să aterizăm.
- Deci eşti atât de savant? îl tachină ea.
El dădu din cap, confirmând fără pic de ruşine. La
început agasată de o asemenea lipsă de modestie,
Lesley înţelese în curând că nu se lăuda. Era neobosit
şi interlocutoarea lui fu bombardată cu un adevărat
tir de informaţii.
- N-o să-mi pot aminti nici jumătate din această
expunere strălucită! exclamă ea.
- Reţine măcar principalul... amănuntele vor
veni
la timpul lor.
- Hmm... principalul. Mi se pare mie că acest
ţinut
te-a vrăjit. Fiindcă ai locuit atâta timp acolo, vorbeşte-
mi
despre clipele fericite pe care le-ai trăit la ranch. Fără
statistici şi fără dovezi ştiinţifice.
Era atât de surescitată încât îşi sprijinise fără să-şi
dea seama mâna pe braţul lui şi îşi apropiase faţa de
a lui.
Thane îi privi o clipă trăsăturile delicate, apoi se
întoarse şi începu să-i mărturisească, cu o voce
scăzută şi fără s-o privească, pasiunea lui pentru acest
ţinut sălbatic dar atât de atrăgător.
Stewardesa veni şi rupse farmecul, anunţându-i că
avionul survola aeroportul din Boise. Surprinşi, îşi
dădură seama că se ţineau de mână. Lesley se
îndepărtă brusc şi îşi trase mâna.
- Eu... cred că am pierdut noţiunea timpului.
- Un mic exemplu de putere pe care o exercită
asupra oamenilor aceşti munţi. Te simţi gata să-i
înfrunţi?
Ea îi răspunse printr-un surâs, în ciuda fricii
perfide care îi cuprinsese inima.
Apoi totul se petrecu foarte repede. Părăsiră
Boeing-ul uriaş pentru a se înghesui într-un aparat
micuţ. Aşa că, la câteva minute după ce aterizaseră la
Boise, îşi luară din nou zborul. Lesley rămase fără glas,
văzând peisajul grandios care se aşternea la picioarele
lor. A
Călătoria fu scurtă. In curând, pilotul începu
coborârea deasupra unei văi. O vale atât de mică,
înconjurată de munţi atât de înalţi, încât tânăra
femeie închise ochii şi îşi ţinu răsuflarea.
- Relaxează-te, Les. Bob nu aterizează pentru
prima oară aici.
Lesley nu îndrăznise să-i mărturisească lui Thane
că era pentru prima dată când se urca la bordul unui
avion atât de mic. El îi înconjură umerii cu braţul şi o
trase spre sine. Ea se cuibări cu plăcere la pieptul lui,
savurând din plin această îmbrăţişare, ascultând
bătăile liniştite ale inimii lui, inspirând mirosul plin
de prospeţime al after-shave-ului.
- Priveşte! S-ar zice să primăvara s-a instalat aici,
îi
strigă el pilotului care-l aprobă dând din cap.
 Avionul atinse solul cu câteva zguduituri. Lesley se
strânse şi mai tare la pieptul tovarăşului ei de drum şi
simţi buzele lui atingându-i părul, apoi tâmpla.
- Eşti în siguranţă, îi şopti el cu tandreţe la
ureche.
Avionul se opri lângă un hangar mic. Ea se
îndepărtă imediat de Thane.
- Eu... eu nu obişnuiesc să mă comport atât de
copilăreşte, rosti ea netezindu-şi rochia.
- Departe de mine acest gând.
Căută în van vreo urmă de ironie pe chipul lui. In
mod ciudat, amabilitatea şi înţelegerea lui o făceau să
nu se simtă deloc în largul ei.
- Vino. Abia aştept să-ţi prezint clanul Saunders,
spuse el ajutând-o să coboare din bimotor.
Lesley se uită cu un aer nesigur la bagajele lor. Cât
vedeai cu ochii nu era nimeni. Peisajul era splendid,
aerul extrem de pur şi tonic, dar ea se simţea prea
obosită ca să aprecieze din plin aceste lucruri. Se
aplecă să culeagă o floare purpurie.
- Ce este?
- Ghiceşte.
Thane surâse văzând că duce floarea la nas. Un
curent de aer îi ciufuli părul. Pe Lesley o trecu un
fior.
- Şi acum? E cineva care...
Dar Thane îşi agita braţul în direcţia unui nor de
praf care creştea cu repeziciune la orizont.
- Este în mod sigur cineva de la ferma S şi R. Nu
ratează niciodată sosirea unui avion.
Lesley îşi trecu mâna prin păr cu un gest nervos.
Nu era momentul potrivit să facă cunoştinţă cu cine-
va. N-ar fi fost în avantajul ei. îşi luă geanta de jos.
- Nu ai nevoie... eşti foarte frumoasă şi aşa.
îl privi surprinsă pe Thane. Nici măcar nu apucase
să-şi scoată trusa de machiaj.
- Asta te preocupă, nu-i aşa?
Răspunsul lui Lesley fu acoperit de zgomotul făcut
de motorul jeep-ului. Un tânăr cu o figură simpatică
şi cu părul de un blond aproape alb frână brusc şi sări
jos din maşină.
- Thane!
Scutură cu putere mâna prietenului său şi-i dădu
câteva palme amicale pe spate.
- Ce faci, Trev?
- Bine. Suntem cu toţii în formă. Te-aş întreba şi
eu de sănătate, dar îţi mărturisesc că sunt mult mai
interesat de superbul cadou pe care mi l-ai adus de
ziua mea!
Se apropie de Lesley şi-i întinse mâna. Jenată,
tânăra schiţă un surâs vag.
- Les, ţi-l prezint pe Trevor Saunders. Trev, ea
este
Lesley Wallis... coechipiera mea.
 Capitolul 5

Privirea albastră a lui Trevor, interesată şi în oare-

care măsură mirată, întârzie asupra ei. Dar Lesley nu-i
dădu atenţie. Ea nu avea ochi decât pentru Thane.
Coechipieră! Deci n-o considera o povară, un copil
sau o încăpăţânată? Recunoştinţa îi lumina chipul.
Thane îi adresă un surâs călduros şi tandru care făcu
să i se înteţească bătăile inimii.
Pentru a-şi masca tulburarea, se grăbi să vorbească.
- Sunt încântată să fac cunoştinţă cu
dumneavoas-
tră, domnule Saunders.
- Spune-mi Trevor, o să-ţi aminteşti asta, nu-i
aşa,
Lesley? De altfel sunt sigur că...
- Cred că lui Lesley i-ar plăcea să se spele puţin,
Trev. Dacă am pleca spre ranch?
La fel ca şi unchiul meu Graham, Thane are darul
de a-şi prezenta ordinele sub forma unei rugăminţi
politicoase dar convingătoare, gândi Lesley amuzată.
Drumul spre casă nu era prea lung. Lesley îi fu
recunoscătoare lui Thane că o sfătuise să se îmbrace
mai gros pentru călătorie. Chiar primăvara, tempe-
ratura din munţi nu se putea compara cu căldura
plăcută care domnea la New York.
Aşezată între cei doi bărbaţi, ea oscila între unul şi
celălalt din cauza numeroaselor hârţoage ale drumu-
lui. Brusc, maşina făcu un salt şi ea căzu cu toată greu-
tatea peste Trevor.
- Trăiască următorul hop! spuse acesta, cu ochii
strălucind.
- Nu va fi cazul, replică sec Thane.
înconjură umerii lui Lesley cu braţul şi o ţinu strâns
lipită de el. Trevor îi privi o clipă înainte de a-şi con-
centra din nou atenţia asupra drumului.
Tânăra afişa o dezinvoltură prefăcută şi părea fasci-
nată de privelişte, de spaţiile largi delimitate ici şi colo
de garduri în spatele cărora păşteau vitele. Ferma îi
rezerva o surpriză plăcută. Modernă, curată şi
spaţioasă, era înconjurată de alte clădiri mai modeste.
- Iată casa principală, îi arătă Trevor cu un
amplu
gest al braţului.
- Şi tu? Tu unde locuieşti? se interesă Lesley.
- Ah! Ah! Speri deja la o invitaţie! Am ghicit
imediat
că sunt genul tău!
Părea extrem de bucuros.
- Din păcate, nu vom avea timp să te vizităm,
Trevor.
Cu un ton rece, Thane accentuase în mod special
pe cuvântul „vom“.
- îmi pare rău, amice, dar nu ştiam că ai pretenţii
asupra ei.
 - Eşti pe un drum greşit, Trev.
Vorbise atât de încet, încât Lesley se întrebă dacă
Trevor îl auzise. Când ajunseră în faţa fermei, Thane
îşi retrase mâna din jurul umerilor ei.
Travor claxonă de mai multe ori şi trei căpşoare
apărură imediat, curioase de a-i studia pe noii-veniţi;
doi câini enormi îi escortau lătrând frenetic.
Cei doi copii mai mici se opriră văzându-i pe Thane
şi Lesley coborând din maşină. Cel mai mare dintre ei,
care semăna foarte mult cu unchiul Trevor, înaintă
curajos spre ei.
- Unchiul Thane?
în chip de răspuns, Thane îl ridică în braţe şi-l
sărută zgomotos pe amândoi obrajii.
- Lesley, el este Kyle T. Saunders, în vârstă de
şase
ani... nu, şapte, şeful acestei mici trupe!
Ceilalţi doi se apropiară, timiditatea lor fiind
învinsă de curiozitate.
- Iar ei sunt Ben şi Carrie. Unde e mama voastră?
- în spatele tău, tinere!
O femeie înaltă şi robustă, îmbrăcată în nişte blugi
decoloraţi şi un tricou alb îşi făcuse apariţia în pragul
casei. Lesley se întoarse s-o privească, cucerită imediat
de surâsul călduros care-i lumina faţa.
- Sunt fericit să te văd, Phyll, îi răspunse Thane
punându-l jos pe Kyle.
O îmbrăţişă cu drag pe gazda lor.
- Mă înşel oare... sau mirosul unei tarte cu mere
îmi gâdilă atât de plăcut nările?
- Da, da! exclamară în cor cei trei copii.
 - Nasul cel mai fin din Vest! comentă Phyllis
râzând.
O studia cu discreţie pe Lesley peste umărul lui
Thane.
- Fii binevenită la S şi R, Lesley. Thane ne-a
anunţat
că îl vei însoţi. Intră, trebuie să mă duc să văd ce face
cel mic.
îşi conduse invitaţii în salon, o încăpere mare şi
confortabilă unde trona un superb şemineu de piatră,
iar numeroasele jucării aruncate peste tot trădau
prezenţa puştanilor. Lesley se aşeză cu vădită plăcere
pe o canapea comodă din piele. Trevor luă loc într-un
fotoliu. Fu urmată imediat de Thane care-i înconjură
umerii cu braţul într-un gest posesiv.
Lesley se simţi destul de jenată de privirea intero-
gativă pe care le-o aruncă Phyllis când se întorcea în
salon. Se foi plină de nervozitate.
- S-a întâmplat ceva, draga mea coechipieră? o
întrebă Thane cu o lucire ironică în priviri.
- Thane! şopti ea cu nişte ochi rugători.
El începu să râdă şi îşi retrase braţul.
- Nu s-a schimbat nimic aici, Phyll.
- Dacă este un comentariu la felul cum arată
salonul, să ştii că am renunţat la orice efort în acest
domeniu!
- în felul lui, Thane încearcă să-ţi spună cât este
de
călduroasă şi primitoare casa voastră, interveni ime-
diat Lesley.
Această încăpere, într-o dezordine plină de farmec,
îi reamintea atmosfera care domnea în casa copilăriei
sale; nimic nu se putea compara cu salonul ordonat şi
mai degrabă auster al unchiului ei.
 Phyllis dădu la o parte o şuviţă de păr care-i căzuse
peste ochi şi-i adresă un zâmbet recunoscător.
Şi conversaţia începu să se lege. Lesley se destinse
şi curând se simţi ca la ea acasă.
- Ar fi cineva tentat de o cafea însoţită de o
bucată
de tartă?
- Fiindcă ne rogi atât de frumos, Phyll, de ce nu
te
duci să pregăteşti toate astea împreună cu Lesley, în
timp ce noi, bărbaţii, o să stăm puţin de vorbă?
Cu o docilitate plină de veselie, Lesley renunţă la
comoditatea canapelei.
- Trev, deşi consider remarca ta teribil de miso-
gină, mă execut totuşi...
Cei doi bărbaţi schimbară un zâmbet complice, în
timp ce ea o urma pe gazda lor. Tânăra mămică se opri
în pragul uşii.
- Kyle, să n-o laşi pe Carrie să-i dea să mănânce
viermi lui Ben!
Apoi o luă înaintea lui Lesley spre bucătărie. O
bucătărie imensă care o lăsă cu gura căscată pe
orăşeancă, obişnuită cu micul domeniu aglomerat
unde domnea Harriet la New York. în apropiere de
chiuveta uriaşă trona maşina de gătit care avea nu mai
puţin de şase ochiuri şi două cuptoare.
- Câte persoane hrăneşti în fiecare zi? exclamă
Lesley zărind masa lungă din lemn de pin.
- Nu te lăsa impresionată de dimensiunile mesei.
E
ocupată în întregime o dată sau de două ori pe an,
timp de cel mult o săptămână. în mod obişnuit nu
folosim decât o jumătate de masă.
 - îmi închipui cum arată mica voastră familie
aşezată la masă. Trebuie să fie o veselie...
Phyllis sesiză o notă nostalgică în vocea invitatei
sale.
- Eşti la fel ca Thane, nu-i aşa? Singurul copil?
Lesley dădu din cap.
în timp ce tăia tarta, Phyllis o întrebă pe un ton
detaşat:
- Thane ne-a spus întotdeauna că îşi doreşte o
familie numeroasă. îi împărtăşeşti părerea?
- Ar fi minunat, răspunse Lesley visătoare.
Apoi, îşi muşcă buzele cu nervozitate.
- Vreau să zic că... nu-i cunosc părerea lui Thane
în
această privinţă, dar eu... în sfârşit, vreau să spun că...
noi nu suntem... noi nu... asta nu...
Phyllis o privea uimită în timp ce ea se bâlbâia la-
mentabil, agitându-se fără rost şi roşie ca un rac la
faţă. încerca să-şi ascundă această tulburare inexpli-
cabilă când Thane intră cu un pas nonşalant în
bucătărie. Se opri în spatele ei şi-i înlănţui talia cu
braţul.
- încearcă să-ţi spună că n-am discutat niciodată
despre asta.
Şi începu să-i imite râzând bâlbâielile.
Lesley nu reuşea să-şi explice atitudinea lui. Cu
bună-ştiinţă, de când sosiseră, îşi calcula gesturile şi
vorbele pentru a le da impresia gazdelor lor că sunt
foarte intimi. Ea îl privi cu un aer întrebător. Drept
orice răspuns, el îi zâmbi.
- N-am vorbit niciodată despre asta, Lesley, nu-i
aşa?
 Neputând să nege adevărul acestei afirmaţii, ea
păstră o tăcere prudentă.
Phyllis nu-şi ascunse satisfacţia, dar pregătirea
gustării îi captă toată atenţia, ceea ce constitui o feri-
cită diversiune. Bucătăreasa fu călduros felicitată.
- îţi place să găteşti, Lesley? se interesă ea.
- Pe vremuri, da. Dar acum Harry le face pe
toate,
răspunse ea în timp ce îşi bea ceaiul cu gheaţă.
- Harry?
Phyllis îi aruncă o privire uluită lui Thane.
- Harriet Brown, menajera lui Graham şi Lesley,
îi
explică el.
- O menajeră! exclamă Trevor. Nu mă mai miră
acum dispreţul pentru un biet veterinar sărac şi
muncitor.
îngrozitor de jenată, Lesley auzi cu uşurare urletele
bebeluşului.
- Mă cheamă datoria, suspină Phyllis.
Lesley se ridică.
- L-aş speria dacă m-aş duce eu?
- Clint nu are decât trei luni şi nu recunoaşte
încă
prea bine figurile. Mi-ar face plăcere. Crezi că te poţi
descurca singură?
- N-ai încredere în mine?
- Oh, Lesley! Aş avea încredere chiar şi în
Dracula
dacă asta mi-ar permite cinci minute de odihnă.
Toată lumea izbucni în râs; Lesley, ghidată de
plânsetele bebeluşului, găsi camera fără dificultate.
Jucăriile şi hainele copilului se aflau la îndemână în
această cameră însorită. îl schimbă pe Clint cu gesturi
stângace, dar micuţul nu păru deranjat de
neîndemânarea ei. îl înveli în cele din urmă într-o
păturică uşoară şi-l luă cu ea la bucătărie. îl strângea la
piept, respirându-i cu nesaţ mirosul plăcut al pielii.
Reveni în salon unde domnea o tăcere ciudată. Trei
perechi de ochi, interesaţi şi amuzaţi totodată, o
priviră cu atenţie.
- Oh... cred că îi e foame, Phyllis.
îl sărută uşor pe tâmplă, înainte de a întinde
copilul mamei lui.
- Există un lucru pe care ar trebui să-l afli,
Lesley.
Băieţii se nasc înfometaţi... şi aşa rămân!
Clipi din ochi în direcţia celor doi bărbaţi foarte
ocupaţi să înfulece ultimele bucăţi din tartă.
Emoţionată, tânăra privea tabloul înduioşător al
mamei care-şi ţinea în braţe ultimul născut. Thane
veni s-o ia de mână şi o făcu să se aşeze lângă el.
- Am înţeles acum de ce eşti un sac de oase. Nu
ţi-ai terminat prăjitura!
- Un sac de oase fermecător, declară Trevor pe
un
ton visător.
- Eşti imposibil! îl certă Phyllis.
Conversaţia era foarte animată când Jason Saunders
îşi făcu apariţia. Era un bărbat înalt şi voinic, cu figura
tăbăcită de soare şi vânt. Se arătă prietenos faţă de invi-
tata lor, dar îşi îndreptă repede atenţia spre Thane.
- Ne-ai lipsit.
Vocea lui caldă şi gravă răsuna în încăpere. îşi
îmbrăţişă prietenul cu o afecţiune bărbătească, dându-i
câteva palme amicale pe spate.
 Tot legănând bebeluşul adormit, Phyllis le între-
rupse efuziunile, oferindu-se să-i arate lui Lesley
camera ei.
Aceasta îşi luă bagajele lăsate în antreu şi o urmă
într-o altă aripă a casei. încăperea era mică dar foarte
veselă datorită covorului, perdelelor şi cuverturii de
pe pat, în culori pastelate şi asortate. O baie o
despărţea de camera vecină.
- Thane va dormi alături. Sper că nu te
deranjează
să folosiţi aceeaşi baie? o întrebă Phyllis.
- Aşa făceam şi la unchiul Graham, îi răspunse
Lesley râzând. Are obiceiul să-şi caute after-shave-ul
printre borcanele mele de cremă şi farduri!
- Ca şi cum aţi fi acasă... E perfect, atunci nu va
exista nici o problemă. Bine, acum te las. Pe curând!
Lesley îşi deschise valiza şi scoase singura rochie
pe care o luase cu ea. O puse pe un umeraş în dulap,
apoi se îndreptă spre baie. Puse cu grijă zăvorul la uşa
care dădea spre camera lui Thane înainte de a se
dezbrăca; apoi, cu un oftat de plăcere, se băgă sub
duş.
Două ore mai târziu dormea atât de adânc încât
nici nu auzi bătăile în uşă. Apoi uşa se întredeschise
încet şi Thane înaintă în vârful picioarelor spre pat.
O privi mult timp. Părul frumos încadra un chip de
fetiţă fără apărare. Obrajii erau încă roşii de la apa
fierbinte şi buzele ei pline întredeschise, parcă
oferindu-se.
Se aplecă spre ea şi, cu un gest tandru, îi atinse
umărul cu mâna.
 - Les... Les, trezeşte-te.
Ea îşi afundă capul în pernă şi mormăi câteva
cuvinte inteligibile.
- Les!
Ochii ei se deschiseră în sfârşit şi privirile li se întâl-
niră. Păru pentru o clipă dezorientată, apoi se trezi de
tot.
El îi mângâie cu blândeţe obrazul.
- Hai, bebeluşule somnoros!
- Thane, şopti ea cu o voce încă somnoroasă. Cât
e
ceasul?
- Ce importanţă are?
El se aşeză pe marginea patului, foarte aproape de
ea.
- Probabil că suntem aşteptaţi.
încercă să se ridice, dar un braţ puternic o
împiedică.
- Thane?
Buzele bărbatului ieşiră în întâmpinarea buzelor ei
într-un sărut plin de dulceaţă. Inima lui Lesley începu
să bată nebuneşte.
- Miroşi a liliac, îi şopti el.
Puse stăpânire pe gura ei cu patimă şi o obligă să-şi
întredeschidă buzele. Ea răspunse îmbrăţişării lui cu o
senzualitate care îi surprinse pe amândoi. Thane
schiţă un surâs uşor şi se lungi lângă ea. O strânse la
piept, făcând-o să simtă mărturia virilă a dorinţei lui.
Materialul subţire al cămăşii de noapte îi alunecă încet
pe piele.
Mâinile experte ale lui Thane îi desfăcură cordonul
şi începură să se plimbe în voie pe trupul ei, făcând să
se nască în el nişte senzaţii de nedescris. Les protestă
slab, protest imediat înăbuşit de un sărut.
Când îi mângâie sânii, o plăcere nemaiîntâlnită
până acum îi încinse trupul şi Lesley se cambră pentru
a se lipi şi mai mult de el.
- Mai mult calm, Les. Asta ar fi trebuit să se
întâmple de la prima noastră întâlnire. Nu e nici o
grabă.
Aceste cuvinte făcură asupra lui Lesley efectul unui
duş îngheţat. Se smulse din braţele lui cu un strigăt
înăbuşit. Thane încercă s-o ia din nou în braţe, dar ea
se retrăsese deja în celălalt colţ al patului şi se
acoperise cu cămaşa de noapte.
- Se apropie ora cinci. Te rog să mă scuzi, Thane.
Vocea ei răsună ciudat de ferm şi de rece, în ciuda
tumultului interior care o zbuciuma.
- Să te scuz! Ce joc faci, Les? Tandră şi gata să
faci
dragoste acum un minut, apoi...
Thane se ridică şi ea îl imită, hotărâtă să-l
înfrunte.
- Şi la urma urmei, ce cauţi în camera mea?
Punându-şi mâinile în şolduri, el o privi o clipă.
- în acest moment? Sunt pe cale de a-mi pierde
timpul vorbind fără rost, când aveam o mie de alte
lucruri mai bune de făcut.
O roşeaţă semnificativă apăru pe chipul lui Lesley.
- Am venit pentru că ai pus zăvorul la uşa mea
dinspre baie.
- Oh, iartă-mă. Am uitat zăvorul pus!
Se apropie de ea, dar ea se trase înapoi
neîncrezătoare.
 - Şi pentru a pune punctul pe „i“, o să adaug că
am
bătut de câteva ori în uşa ta.
- Thane, sunt...
- Cina e la ora opt.
Apoi se îndreptă spre baie.
- Trebuie să pun şi eu zăvorul, sau mă asiguri că
pot face duş fără să fiu deranjat?
Lesley scoase^ un strigăt furios şi trânti cu putere
uşa în urma lui. îl auzi pe Thane râzând. Mizerabilul!
*
**

După-masă îl urmări pe „coechipierul" ei jucându-se

cu copiii. Aceştia nu acceptară să se ducă la culcare
decât cu condiţia expresă ca unchiul Thane să le
spună o poveste. în cele din urmă, el îi luă pe Ben şi
Carrie în braţe şi, urmat de Kyle, se îndreptă spre
camera lor.
- Off! suspină Phyllis. Am şi eu parte de puţină
linişte.
- întotdeauna ai susţinut că îţi doreşti cel puţin
zece copii! îi reaminti Jason.
- Da, pe vremea când credeam că eu o să am
cinci
şi tu cinci.
Butada ei fu urmată de un râs general.
- Dar fiindcă lucrurile nu stau aşa, ai grijă,
Lesley!
- Mulţumesc, Phyllis, o să-mi amintesc de sfatul
tău.
Se simţea mai destinsă, acum că Thane părăsise
încăperea. Trevor îi propuse o mică plimbare.
 - Dacă n-ai admirat stelele noastre, n-ai văzut
încă nimic!
- Adevărat? Atunci nu pot refuza o asemenea
ocazie.
Te urmez.
Trevor îi oferea o prietenie lipsită de complicaţii,
exact ce avea ea nevoie.
Noaptea era superbă. în depărtare se auzeau
ţipetele bufniţelor. Aerul era incredibil de pur.
- Nu-i de mirare că Thane iubeşte atât de mult
acest loc, comentă Lesley.
- Cine? întrebă Trevor.
Lesley se opri şi-l privi pe tânărul veterinar care
mergea alături de ea.
- Thane.
înţelegând brusc că el o să-i interpreteze greşit vor-
bele, ea se grăbi să adauge:
- îmi pare rău, Trev. Numai că el conduce mica
noastră expediţie, înţelegi...
- Nu mă crede atât de naiv, Lesley. Hai să ne
con-
tinuăm plimbarea.
Ea îi dădu ascultare. Sentimentele ei pentru
„coechipier“ o puneau pe gânduri.
După câţiva paşi, alunecă pe o piatră şi îşi scrânti
glezna. Trevor îngenunche imediat ca să-i poată exa-
mina piciorul. Stând în echilibru într-un picior, ea se
sprijini de umărul lui ca să nu cadă. El diagnostică o
uşoară entorsă şi se ridică.
- îmi pare rău... altă dată o să deschid ochii mai
bine. Dar... Trevor, ce faci?
Fără să-şi plece urechea la protestele ei, el o luă în
braţe şi se îndreptă spre casă.
 - Aş fi putut merge foarte bine sprijinindu-mă de
tine, spuse ea râzând.
- N-am nici un merit că duc o povară cât un fulg
de
grea, replică el la fel de bine dispus.
Tot mai râdeau când o voce tăioasă îi întrerupse.
- Iertaţi-mă că vă deranjez, dar aş putea să aflu
de
ce o duci în braţe pe domnişoara Wallis?
- Lesley şi-a scrântit glezna, Thane, şi...
- Inutil să intri în detalii! Du-o cât mai repede în
casă!
Ajuns în salon, Trevor o aşeză cu grijă pe un
fotoliu, apoi îi scoase încălţămintea şi-i masă cu
blândeţe glezna. Lesley nu-şi putu ascunde o
strâmbătură de durere.
- Nu-i nici o problemă... O simplă luxaţie. Mâine
n-o să mai ai nimic, rosti Trevor.
- Eşti sigur? se interesă nerăbdător Thane.
- Sunt sigură, interveni cu asprime Lesley. O să
plecăm aşa cum era prevăzut.
îi susţinu privirea glacială.
- Să fii gata la ora cinci şi jumătate fix. La urma
urmei eşti destul de mare ca să ştii ce faci.
 Capitolul 6

Lesley se îmbrăcă în grabă şi se duse în vârful

picioarelor la bucătărie. Phyllis era deja în plină acti-
vitate. Bebeluşul fusese deja hrănit şi dormea în
coşuleţul lui. încă nu se făcuse ziuă.
- Cred că a mâncat deja un biberon, şopti ea
arătându-l pe Clint.
- Bineînţeles! îl reclamă destul de zgomotos, spre
cinci dimineaţa. Pe urmă adoarmă tun, ceea ce-mi per-
mite să mă ocup şi de ceilalţi.
- Munceşti mult, remarcă Lesley.
Phyllis, care bătea nişte ouă într-un castron, se opri
gânditoare.
- O să ţi se pară ciudat, dar nu mi-a trecut
niciodată
prin minte. Nu le spune bărbaţilor de alături asta, dar
ador felul de viaţă pe care-l duc.
- îi adori mai ales pe Jason şi pe copiii voştri, o
corectă zâmbind Lesley.
 O expresie de o infinită blândeţe transfigură chipul
lui Phyllis, apoi îşi reluă aerul preocupat şi pregăti
micul dejun cu o îndemânare care o puse pe gânduri
pe Lesley.
- Cum îţi merge glezna?
- Nu mai e decât o amintire neplăcută, o minţi
Lesley. Thane a făcut mult zgomot pentru nimic.
Jason şi Trevor îşi făcură apariţia de afară şi le salu-
tară. Copiii li se alăturară puţin după aceea şi începu
ritualul micului dejun. Phyllis avea treabă până peste
cap
când uşa se deschise brusc şi Thane apăru în pragul ei.
- Lesley! Phyll, aţi văzut...
Privirea lui se opri asupra unei Lesley surâzătoare,
aşezată lângă Trevor. îşi trecu nervos degetele prin păr
şi ieşi fără să-şi termine fraza.
Phyllis schiţă un zâmbet amuzat.
- Prietenul tău nu pare în apele lui în dimineaţa
asta. Ce naiba i s-o fi întâmplat?
Trevor ridică din umeri.
- Habar n-am. Poate are probleme. Probabil că
Della îi face necazuri.
- Cine este Della?
întrebarea îi scăpase lui Lesley fără voia ei. Phyllis
aruncă o privire plină de reproşuri cumnatului ei.
- Verişoara lui Thane, se grăbi ea să-i răspundă.
A
locuit şi ea aici acum câţiva ani.
îşi plecă ochii şi păru absorbită de împărţirea unei
prăjituri pe care şi-o disputau Ben şi Carrie.
- Oh! Afurisita aia a stat destul de mult aici. Noi
chiar bănuiam că Thane şi ea erau...
 Jason se întrerupse brusc. Ochii îi trecură de la
Lesley la soţia lui care-l fulgera din priviri.
Lesley păru să acorde un interes sporit conţinutu-
lui farfuriei.
- Nu voiam să insinuez nimic în această privinţă,
se
corectă cu stângăcie Jason. De fapt, Della este o veche
prietenă de-a lui Thane. Când l-am întrebat despre ea,
Thane mi-a zis că a văzut-o în ajunul plecării voastre
şi... nu, vreau să zic că... el... ei... în sfârşit, că ea...
Nemaigăsindu-şi cuvintele, căută cu disperare aju-
tor la Trevor, care se mulţumi însă să ridică din umeri.
Lesley se sculă de pe scaun pe care-l împinse sub
masă cu un gest cam nervos.
- Bun, acum vă rog să mă scuzaţi. Probabil că
Thane e gata de plecare. Vă mulţumesc pentru tot.
- îmi pare rău, Lesley. Am făcut o gafă
îngrozitoare.
Ea îi adresă un zâmbet forţat.
- Nu-ţi face probleme pentru nimicuri, Jason.
Thane
şi cu mine nu suntem decât... simpli coechipieri.
Ieşi cu capul sus şi-l găsi pe Thane care o aştepta în
faţa porţii. Ţinea de hăţuri doi cai, Curly şi Sig. îşi
puseră pălăriile pe cap. înainte de a încăleca pe cal, un
murg superb, Lesley nu se putu împiedica să-l
mângâie pe bot.
- Suntem gata de plecare? se interesă ea pe un
ton
detaşat.
- N-ar trebui mai degrabă să te întrebi dacă tu
eşti
gata? Am impresia că ai prefera să rămâi în compania
simpaticului Trevor.
Lesley luă imediat foc.
 - Şi poate că tu ar trebui să te întorci imediat la
New York ca să te întâlneşti cu frumoasa Della.
Thane făcu o strâmbătură.
- înţeleg că pe Jason l-a mâncat limba. Vorbeşte
întotdeauna vrute şi nevrute!
- Ba deloc! Şi oricum, puţin îmi pasă de
legăturile
tale!
- O să te fac să-ţi regreţi vorbele.
îi dădu pinteni lui Sig şi se apropie de ea.
- N-ai de ce să-ţi dai osteneala.
- Să plecăm, îi spuse el cu simplitate.
în pragul uşii, clanul Saunders în formaţie com-
pletă le făcea semne de adio. Când cei doi călăreţi
dispărură la orizont, Kyle se întoarse spre tatăl lui.
- De ce era unchiul Thane atât de prost dispus?
Jason îi aruncă o privire complice lui Trevor.
- Problema asta o să ţi-o explice mama ta peste
vreo zece ani, băiatul meu!
*
**

Lesley se săturase. Călăreau fără să scoată nici un

cuvânt de mai bine de două ore. Găsind acest com-
portament nepotrivit pentru doi adulţi rezonabili,
Lesley încercă marea cu degetul:
- Am auzit vorbindu-se despre tăcerea impresio-
nantă care domneşte în munţi, dar habar nu aveam că
e atâtA de contagioasă!
- îţi doresc să nu fii niciodată nevoită să-ţi câştigi
pâinea scriind scheciuri comice, replică Thane fără să
schiţeze vreun surâs.
- Am nevoie pur şi simplu de puţină companie,
spuse Lesley ignorându-i remarca.
- Nu-ţi place Curly?
- Ba da, dar puţină căldură omenească nu mi-ar
displăcea.
El schiţă în cele din urmă un zâmbet. Tensiunea
care domnea între ei se mai risipi. Simţindu-se brusc
mai relaxată, Lesley studie terenul care devenea din ce
în ce mai arid şi stâncos. Din timp în timp, zăreau în
înaltul cerului câte o pasăre albastră. Thane îi spuse că
această specie trăieşte numai în Idaho.
Deodată, un elan superb care se îndrepta majes-
tuos spre un pârâu le tăie calea. Cu un gest al mâinii,
ea i-l arătă lui Thane.
- Cât spirit de observaţie!
Satisfăcută de descoperirea ei, ea îi zâmbi fără a se
for-
maliza de ironia lui şi îşi aranjă mai bine pălăria pe cap.
- Ce-ai face dacă ţi-aş spune că un urs
scormoneşte
lângă trunchiul unui copac, doar la câţiva centimetri
de noi? îi şopti el cu o voce suavă.
Lesley înghiţi în sec şi strânse mai bine hăţurile în
mâini, înainte de a arunca o privire nervoasă în jurul
ei.
- Ţi-aş asculta ordinele, articulă ea cu o
prefăcută
indiferenţă. Unde se află exact?
El izbucni în râs.
- Nicăieri, Les.
- Cum, ai...?
- Era o simplă ipoteză... doar ca să-ţi testez
reacţia.
 Ajunseră într-o vale superbă în mijlocul căreia se
găsea un lac cu apa limpede şi albastră. Lui Lesley îi
venea din ce în ce mai greu să-şi continue drumul.
Toţii muşchii o dureau. Ea era obişnuită cu plimbările,
dar prin Central Park... drumurile lungi pe un teren
accidentat erau un cu totul altfel de sport! Dădu câte-
va semne de nerăbdare.
- Aproape că am ajuns, spuse Thane care o
privea cu
atenţie. Am prevăzut un drum mai scurt pentru astăzi.
- Ce amabil din partea ta! Nu că aş fi obosită,
bineînţeles...
- Bineînţeles. Dar gândeşte-te la calul tău!
- Oh!
Curly smulgea din puţina iarbă care creştea printre
stânci. Lesley trase de hăţuri şi-i dădu pinteni.
- Vom înnopta acolo.
Şi-i arătă cu degetul o stâncă plată aflată la umbra a
trei arbori care dominau lacul.
- Eşti de acord cu alegerea mea?
- N-are rost să mă mai întrebi. Mi se pare că sunt
Albă
ca Zăpada care a ajuns în faţa căsuţei celor şapte pitici.
- Apropo, ştii cu cine semeni în acest moment?
Cu
unul dintre ei, cu Adormitul, ca să fiu mai exact. Hai să
ne
instalăm. Pregăteşte o masă rece. Eu o să mă ocup de
cai.
După ce mâncară, Thane insistă ca Lesley să se
odihnească puţin.
- Sunt prea enervată ca să adorm!
- Dacă nu te odihneşti acum, n-o să mergem să
explorăm împrejurimile în această după-amiază, şi cu
asta basta.
 - Eşti un adevărat tiran! Să ştii că nu mai am trei
ani.
 - Fă cum crezi. în ceea ce mă priveşte...
Se întinse şi se băgă apoi într-un sac de dormit, fără
să uite mai întâi să-şi acopere faţa cu pălăria.
Resemnată, Lesley oftă şi îl imită. După câteva minute,
dormea dusă.
*
**

- Vânăm? Dar ce anume? se interesă Lesley cu

res-
piraţia tăiată.
Thane se opri din urcuş şi-şi întoarse capul spre ea.
- Licorni. Ce-am putea căuta altceva?
Tânăra remarcă faptul că el nu gâfâia nici măcar
când vorbea. Când îi întoarse spatele, reluând ascen-
siunea, Lesley se strâmbă la el şi, oftând, începu să se
caţere pe stânci în urma lui. Nu era obişnuită să
respire la această altitudine şi plămânii îi făceau figuri.
Muşchii braţelor şi picioarelor cereau îndurare. Era
gata să-şi calce pe mândrie şi să-l roage să facă o pauză,
când el se opri pe o stâncă situată la marginea unei
cascade de o înălţime ameţitoare.
Lesley se sprijini gâfâind de peretele stâncos şi
închise ochii. Necruţător, Thane o scutură de umeri şi-i
puse în mâini un binoclu.
- La treabă!
El se lungi pe stâncă, ţinându-şi coatele deasupra
prăpastiei, cu celălalt binoclu la ochi. Lesley trase
adânc aer în piept şi adoptă aceeaşi poziţie.
- Ocupă-te de coasta dreaptă. Eu o explorez pe
cea stângă.
 - Ce trebuie să caut exact?
- Ti-am zis: lic...
- Thane!
- Sst! O să-i sperii!
- încep să cred că altitudinea îţi joacă feste, şopti
ea.
- Poate... Mi s-a părut mai de mult că am zărit
aici
unul, dar n-am fost sigur. Sunt convins că tu o să-mi
porţi noroc.
- Probabil că sunt la fel de nebună ca tine, dar o
să
încerc!
- Cunoşti legenda licornului?
- Cunosc vreo zece. Ce versiune doreşti?
Lesley zâmbi. Căutase pentru unchiul ei diversele
mituri legate de acest animal fantastic şi le reperto-
rizase pe toate.
- Atunci nu ignori faptul că licornul se arată
întot-
deauna fetelor pure şi virgine?
Lesley izbucni în râs. Această discuţie nu ducea
nicăieri. Intrigată şi curioasă, ea se decise să aştepte cu
răbdare ca Thane să-şi dezvăluie proiectele. îşi reluară
în tăcere cercetările. Lesley reperă de două ori un vul-
tur superb care se rotea deasupra crestei muntoase,
apoi o ursoaică cu doi pui care se zbeguiau la vreo
sută de metri de ei. Crezu la un moment dat că zăreşte
un leu de munte, dar Thane o asigură că nu e vorba
decât de o umbră înşelătoare.
Brusc, el îi făcu semn cu cotul. Ea îşi îndreptă ime-
diat binoclul în direcţia pe care i-o indica el.
Acolo unde nici o fiinţă umană nu şi-ar fi putut
menţine echilibrul, un ţap frumos stătea majestuos.
 Lesley îşi ţinu răsuflarea în timp ce Thane încerca
să-l prindă în mai multe fotografii înainte să dispară
din raza vederii lor, alertat de vreun zgomot suspect.
- Niciodată n-aş fi sperat...
Lesley se aşeză şi, încă foarte emoţionată, îşi dădu
după urechi părul care-i căzuse peste faţă. Spre marea
ei surpriză, Thane se aplecă brusc spre ea şi o sărută
pe obraz.
- Ştiam eu că o să-mi porţi noroc!
Capetele lor se atinseră. Degetele lui îi răsfirau
părul. Cu obrajii în flăcări, tânăra femeie se ridică şi îşi
scutură blugii de praf.
- în curând se va întuneca. Poate ar trebui să ne
continuăm cercetările până atunci?
- Peste o clipă. Vreau mai întâi să te întreb ceva.
- De acord. Dar o singură întrebare.
- Fiecare din noi poartă în suflet un vis secret...
Lesley dădu din cap, derutată.
- Pentru Graham, visele sunt cuprinse în
simbolul
licornului. în aceste săptămâni petrecute alături de
tine, mă întreb un lucru: care este licornul tău, Lesley
Wallis? Ce vis urmăreşti să-ţi realizezi lucrând la insti-
tut sau venind aici, până în vârful muntelui, în
tovărăşia unui bărbat pe care abia îl cunoşti?
- Nu se poate. Aveai dreptul la o singură
întrebare.
Lesley începu să-şi studieze mâinile. Răspunsul nu-i
apărea prea clar. Bărbatul care stătea lângă ea făcuse
parte iniţial din visul ei. Cineva pe care abia îl
cunoscuse şi despre care avea totuşi impresia că îl
cunoaşte dintotdeauna.
 - E aşa de greu să-mi răspunzi, Lesley?
- Nu...
După un timp de gândire, rosti:
- Să zicem că „licornul meu“ seamănă mult cu
cel
al unchiului Graham. Visez o lume paşnică şi
înţeleaptă, o lume bună atât pentru oameni cât şi pen-
tru animale.
- Nimic pentru tine personal?
Ea îl privi o clipă, apoi îşi îndreptă ochii spre imen-
sitatea care-i înconjura.
- Cu toate acestea la picioarele mele, n-aş fi prea
egoistă ca să pretind mai mult?
îi surâse apoi, dar surâsul deveni nesigur când
Thane se apropie de ea. îşi puse mâna pe umărul ei.
- Acum trebuie să plecăm. încep să înţeleg de ce
reuşeşti atât de bine ca ataşat de presă.
O ajută să coboare spre mica lor tabără, con-
ducând-o pe cărarea care şerpuia printre stânci.
Lesley încerca să nu se gândească prea mult la seara
care-i aştepta. Trebuia să fie tot timpul în gardă. Şi nu
că s-ar fi temut că o să cadă în vreo prăpastie. Ci mai
degrabă în braţele unui bărbat mult mai periculos
decât abisul...
 Capitolul 1

Cu ajutorul coechipierului ei, Lesley reuşi să

prepare o cină grozavă, deşi avea la îndemână doar
un reşou cu gaz. Se relaxau, gustând pacea şi
liniştea munţilor, când Thane remarcă pe un ton
detaşat:
- O să dormim împreună în seara asta.
- Credeam că am stabilit destul de clar...
El o întrerupse cu un hohot de râs.
- Propunerea mea nu are nimic necuviincios în
ea.
Noaptea e foarte frig aici şi nimic nu egalează căldura
unui corp omenesc.
- în felul ăsta o încălzeşti şi pe Della?
îşi regretă pe dată vorbele negândite, dar era prea
târziu.
- Chiar vrei să cunoşti răspunsul?
- Thane, sunt...
- Să uităm de asta, Les. Noapte bună.
 Thane aţâţă focul, îşi luă sacul de dormit şi se duse
să se instaleze de cealaltă parte a lui, lăsând-o pe
Lesley mai singură decât se simţise vreodată în viaţa ei.
Abia târziu, spre miezul nopţii, reuşi în sfârşit să
adoarmă. Căzu într-un somn agitat, deloc odihnitor.
Pământul era tare şi o durea spatele. Poate că Thane
avusese dreptate, gândi ea posomorâtă, este îngrozi-
tor de frig. îşi băgă şi capul în sacul de dormit, se
răsuci de pe o parte pe alta, fără să reuşească să se
încălzească. Adormi din nou, dârdâind de frig.
*
**

Hmm, îşi spuse ea, ce plăcut e să stai la căldură. Se

lipi cu un oftat de uşurare de această sursă neaştep-
tată deA căldură şi întredeschise ochii. Căldură! Un
unde? întinse mâna şi dădu de pieptul voinic al unui
bărbat în pulovăr de lână.
Scandalizată la culme, încercă să se ridice. Thane o
răsturnă la loc râzând.
- Mă întrebam când o să te trezeşti!
Stătea deasupra ei privind-o cu o expresie
înveselită.
- Eşti o fiinţă rea, fără principii, un trişor...
Scoasă din fire, nu mai găsea cuvinte destul de
sugestive pentru a-i dovedi indignarea ei.
El îi acoperi gura cu mâna.
- în felul ăsta îl tratezi pe salvatorul tău?
- Nu înţeleg despre cine vorbeşti. Lasă-mă în
pace!
 Se zbătea sub trupul lui puternic, fără nici un
rezultat. Dimpotrivă, un picior lung se întinse peste
ale ei imobilizându-le.
- Te agitai tot timpul şi mormăiai şi atunci am
venit lângă tine. Ti-am zis eu că nimic nu poate
înlocui căldura unui trup omenesc. Graţie mie, ai
dormit ca un îngeraş.
Privirea tovarăşului ei de drum se opri asupra
răscroielii adâncii a cămăşii ei. Fiindcă aseară, se
gândise că e mai bine să-şi scoată pulovărul înainte să
se bage în sacul de dormit. Ceea ce regreta nespus în
clipa de faţă! în ciuda dimineţii răcoroase, un val de
căldură îi cuprindea trupul. Cu răsuflarea tăiată,
neputincioasă, ea îl privi cu un aer rugător.
încet, foarte încet, el îi mângâie cu privirea sânii
rotunzi şi tari. Lesley îşi înghiţi saliva cu greutate.
Ochii lui Thane se ridicară spre chipul ei, oprindu-se
pe buzele cărnoase şi roşii.
Vru să vorbească pentru a alunga tensiunea dintre
ei care devenise insuportabilă, dar o gură cu buze
dulci şi nerăbdătoare o reduse la tăcere. Thane o
sărută uşor, apoi buzele lui rătăciră pe obrajii ei, pe
frunte şi pe ochi pe care-i închise cu două sărutări
uşoare.
Când el îi eliberă braţele, aproape fără voia ei,
Lesley îşi strecură mâinile sub pulovărul lui gros şi
mângâie cu voluptate pieptul voinic la căldura căruia
dormise atât de liniştită.
- Les, Les, gemu el încet.
Thane îşi ascunse capul între sânii ei, muşcând
uşor unul din sfârcurile întărite de dorinţă. Lesley
simţi că trupul ei se încinge sub sărutările şi mângâie-
rile din ce în ce mai îndrăzneţe ale tovarăşului ei de
drum.
Brusc, trei focuri de armă sfâşiară tăcerea. Thane
îşi ridică imediat capul, cu o iuţeală care o des-
cumpăni. Ea se simţea ca paralizată, stăpânită în
întregime de dorinţa pe care el o trezise în ea şi de
frustrarea de a vedea întrerupte aceste clipe de
plăcere.
El ieşi din sacul de dormit cu o înjurătură. îşi
adună lucrurile împrăştiate, în timp ce Lesley încerca
să-şi vină în fire.
- Ce e? Ce s-a întâmplat?
- îmbracă-te, Les. O să avem companie.
Cu un gest care-i era familiar, îşi trecu degetele
prin păr, îşi aranjă pulovărul şi se aşeză să-şi pună
şosetele şi bocancii. Mişcările lui sacadate îi trădau
mânia.
Clipind din ochi, Lesley îşi dădu părul după
urechi şi încercă să-şi pună cât de cât în ordine
pieptănătura.
- Dar cum... Cine ar putea fi aici la o asemenea
oră?
Lesley tremura uşor. Thane îngenunche lângă ea şi
o scutură uşor.A
- Ridică-te! în această zonă se folosesc întotdeau-
na trei focuri de armă ca semnal de sosire. E un cod,
dacă vrei. Mă duc să văd despre ce este vorba şi să-i
reţin un moment, dar grăbeşte-te!
 Tulburată, ea îşi căută grăbită cămaşa pe care
Thane o trăsese de pe ea şi care se rătăcise pe unde-
va prin sacul de dormit.
- Nu mă ridic până nu pleci! ripostă ea
acoperindu-şi cu timiditate pieptul.
- Nu e ora potrivită pentru astfel de reticenţe!
bombăni el, întorcându-se totuşi cu spatele. Revin în
trei minute. Aranjează-te repede!
Ea îl privi îndepărtându-se, apoi se îmbrăcă în
grabă, dând părului ei o aparenţă de coafură şi per-
soanei sale o aparenţă de calm. Auzi apoi nişte voci
care se apropiau pe cărare. Se repezi la sacii de dor-
mit şi-l aruncă mai încolo pe cel care-i aparţinea lui
Thane. Dacă ar fi putut să se debaraseze atât de uşor
şi de sentimentele ei!
Cu chipul calm şi destins măcar în aparenţă, se
pregăti să-i primească pe aceşti vizitatori cam mati-
nali. Când îl recunoscu pe Trevor Saunders, nu-şi
putu masca nemulţumirea. îşi ţinea calul de hăţuri şi
mergea alături de Thane. Cu o expresie gravă
întipărită pe feţe, cei doi bărbaţi vorbeau pe un ton
scăzut. Lesley le ieşi în întâmpinare.
- Bună, Trev, rosti ea fără chef.
- Les... începu Trev cu un glas şovăitor.
Ea nu-l băgă în seamă şi continuă pe un ton pe
care şi-l dorea natural:
- Am fost cam... hmm... leneşi în dimineaţa asta.
Dar o să pregătesc micul dejun cât ai clipi.
Fără să-şi dea seama de felul cum o priveau cei doi
bărbaţi, ea adăugă pentru a umple tăcerea apăsătoare:
 - Thane, aprinde te rog reşoul.
în loc să se execute, Thane se apropie şi îşi spriji-
ni mâinile de umerii ei.
- Les, Trev a urcat până aici pentru că s-a
întâmplat
ceva.
- Cum aşa?! Ce s-a întâmplat?
O trase spre el; Trevor se întoarse cu spatele,
prefăcându-se că scotoceşte prin buzunarul de la şa.
- Este vorba despre Graham, Les. Acum este la
spi-
tal. A avut o criză cardiacă.
Ea se degajă şi-l privi cu un aer neîncrezător.
- Este... De ce este...?
- Se pare că a scăpat cu bine şi doctorul Bailey e
încrezător într-o evoluţie pozitivă a bolii.
Cu braţele atârnându-i pe lângă corp, cu chipul
livid, ea se uită împrejurul ei cu o privire pierdută.
- Trebuie să ajung la spital cât mai repede
posibil.
Trev, du-mă până la ranch, de unde voi putea...
- Les! interveni Thane ridicând tonul. înainte de
toate trebuie să te linişteşti. N-o să-l ajuţi pe unchiul
tău dacă intri în panică. în primul rând o să mâncăm,
fiindcă toţi avem nevoie de hrană, apoi vom porni la
drum. O să fii la căpătâiul lui Graham chiar în această
seară, îţi promit.
 Capitolul 8

- Sunteţi sigur, doctore Bailey?

Cu un zâmbet binevoitor pe buze, doctorul privi
ochii obosiţi şi încercănaţi ai tinerei femei. De trei zile,
Lesley nu părăsise spitalul.
- Organismul lui a suportat surprinzător de bine
criza, ţinând cont de vârstă, Lesley. De fapt cred că, în
momentul de faţă, se simte mai bine decât tine. Cu
riscul de a părea neospitalier, te rog...
Făcu o pauză, dar Lesley nu reacţionă în nici un fel.
- Du-te acasă, copila mea. Când ai venit aici erai
doar tristă, dar acum pari la capătul puterilor. Doar n-o
să îndrăzneşti să-ţi contrazici medicul?
Lesley schiţă cu greutate un zâmbet care-i pieri
imediat de pe buze.
- Mi-e teamă să-l părăsesc, doctore. Am fost
plecată
doar douăzeci şi patru de ore şi uite ce s-a întâmplat...
Se întrerupse şi îşi şterse lacrimile care i se rosto-
goleau pe obraji.
 - Fii sigură, Lesley, că plecarea neaşteptată a unei
tinere şi frumoase femei, oricât de tragică ar părea,
n-are nici o legătură cu arterele coronare. Cel puţin,
adăugă el zâmbind, pentru nişte bărbaţi ca Graham
Chadwick.
- Probabil că aveţi impresia că sunt nebună, nu-i
aşa?
- Un pic prea protectoare doar. Acum o să-mi
urmezi sfatul, de acord?
- S-a făcut, doctore, contaţi pe mine.
O voce blândă dar autoritară răsună pe culoarul
larg al spitalului, la câţiva metri de ei.
Lesley se întoarse surprinsă şi se trezi faţă-n faţă cu
o femeie frumoasă, cu trăsăturile delicate, cu părul
puţin grizonat, cam de aceeaşi vârstă cu Graham.
Ochii ei negri i se părură ciudat de familiari. Cu un
surâs graţios pe buze, necunoscuta îi întinse o mână
fină şi delicată.
- Sunt Lydia Fraser, Lesley. Cum am aflat, am
venit
aici.
- Cum... de unde aţi ştiut?
Lesley nu-şi termină întrebarea, fiindcă răspunsul îi
veni singur în minte.
- Thane, spuse ea cu simplitate.
Şi auzul numelui lui o făcea să sufere. Nu-l mai
revăzuse, nu mai vorbise cu el de la întoarcerea lor,
care fusese un adevărat coşmar pentru ea la gândul că
nu-l va mai găsi în viaţă pe Graham. Se părea că
atracţia lor reciprocă nu fusese pentru el decât o
toană, o dorinţă de moment. Oh, bineînţeles că el îi
telefona mereu lui Graham şi-i trimisese chiar şi flori.
Dar niciodată, dar absolut niciodată, nu încercase să
intre în legătură cu ea.
- Bineînţeles, răspunse Lydia cu o voce liniştită.
Şi
fiindcă am venit eu, du-te acasă şi las-o pe acea femeie
uimitoare... Cum o cheamă? Mary? Să se ocupe de
tine.
- Harry, în sfârşit, Harriet, o corectă zâmbind
Lesley. Dar nu cred că...
- Te-ai gândit prea mult în aceste ultime zile.
Am
intenţia să rămân aici până când te vei simţi odihnită.
Nu vreau să te revăd în următoarele douăzeci şi patru
de ore... cel puţin. Asta-i tot, adăugă ea cu o energie
care o făcu pe Lesley să înţeleagă că nu mai avea rost
să protesteze.
în aceeaşi clipă, uşa ascensorului se deschise şi îşi
făcu apariţia Thane. Fără să scoată nici un cuvânt, se
apropie de Lesley şi o privi cu aceeaşi intensitate cu
care o făcuse şi mama lui cu câteva clipe mai înainte.
- Eşti cadaverică, îi spuse el fără menajamente.
Lydia interveni cu blândeţe:
- Biata copilă a fost supusă la o grea încercare.
- Puţin spus, şopti el.
Ştiind sigur la ce făcuse el aluzie, „biata copilă“ se
feri să facă vreun comentariu.
- Cum se mai simte Graham? se interesă Thane.
- Mult mai bine. Doctorul ne-a dat toate
asigurările, răspunse mama lui.
Lesley nu se putu împiedica să-i arunce o privire
surprinsă.
 - N-am obiceiul să trag cu urechea la discuţiile
alto-
ra, Lesley, dar n-am vrut să vă întrerup, îi explică Lydia
înroşindu-se.
- N-are nici o importanţă, doamnă... hmm,
Lydia.
Nu se putu împiedica să-l privească pe Thane pe
furiş. Mai frumos ca niciodată în costumul lui gri şi
cămaşă albă, el ţinea în mână nişte reviste, o trusă de
brodat şi o geantă mai măricică.
- Bagajele tale, mamă.
- Iţi mulţumesc, dragul meu. După cum poţi
con-
stata, Lesley, sunt echipată pentru o bună bucată de
timp. In sfârşit... poate nu prea mult. Sper că Graham
va fi bucuros să mă vadă la căpătâiul lui, îşi termină ea
gândul cu glas tare.
Thane o sărută zgomotos pe obraz.
- Ştii bine că vei fi pentru el cea mai sigură
terapie.
O să-ţi telefonez spre sfârşitul zilei.
Lydia îi adresă un zâmbet afectuos şi se îndreptă
spre
camera cu pereţi din sticlă a secţiei de terapie
intensivă,
după ce-i făcuse cu mâna lui Lesley, în chip de salut.
- Te rog să mă ierţi, Thane, dar aş vrea să stau cu
mama ta.
Nu făcuse nici doi paşi când o mână energică o
împiedică să se îndepărteze.
- O să mergi acasă... cu mine.
- Lasă-mă, sau fac scandal.
- In acest caz o să ne dea pe amândoi pe uşă
afară.
Nu uita că ne aflăm la secţia de cardiologie. Dacă nu ai
nici o consideraţie pentru propria ta persoană,
încearcă măcar să ai pentru ceilalţi.
 - Eu?! strigă ea scoasă din fire.
Dar Thane, fără să-şi dea măcar osteneala s-o
asculte, chemase deja ascensorul. Aşa cum procedezi
cu un copil recalcitrant, o împinse fără menajamente
înăuntru. Atunci Lesley îi întoarse spatele şi se prefăcu
extrem de interesată de butoanele de comandă. A
reuşit şi de data asta să facă să mă supun voinţei lui,
gândea ea privindu-i pe furiş profilul hotărât. Remarcă
o venă care se umflase pe tâmpla lui, sub efectul
mâniei, fără îndoială...
*
* *

- Doamne! Dar arăţi îngrozitor, Lesley! E o

adevărată minune că domnului Graham nu i s-a făcut
din nou rău văzând în ce hal ai ajuns!
Harriet îşi ridică braţele spre cer apoi, plină de
autoritate, îi luă din mână poşeta şi haina înainte de a
o împinge în salon, unde îi porunci să se aşeze.
- Suntem de aceeaşi părere, Harry, o susţinu
Thane. Ceea ce i-am şi spus, de altfel.
Cu o ciudată senzaţie de plăcere, Lesley recunoscu
luminiţa ironică din fundul ochilor lui.
- Nu-i adevărat! exclamă ea. Te-ai mulţumit să...
- N-are importanţă, Les. Mai bine ascult-o pe
Harry.
Se lăsă condusă în camera ei fără să mai opună
rezistenţă. Două minute mai târziu se cufunda într-o
baie plină de spumă cu miros de liliac. Pentru prima
oară de multe zile, tensiunea care pusese stăpânire pe
ea o părăsi şi putu în sfârşit să se destindă. Câteva
ciocănituri la uşă rupseră brusc farmecul.
- Cobori la cină, sau vrei să te scot eu din baie?
Se ridică repede. Cunoscându-l pe Thane, ştia că
era în stare să-şi pună în aplicare ameninţarea.
- Vin! Vin!’
Işi şterse părul şi se frecă viguros cu prosopul. Işi
legă părul cu o fundă verde apoi îşi puse una din
rochiile ei preferate, o rochie lungă de interior pri-
mită cadou de la unchiul ei. Preferând să rămână în
picioarele goale, ieşi pe culoar. Cu braţele
încrucişate, Thane o aştepta răbdător. Şi el îmbrăcase
nişte haine mai comode, o pereche de blugi şi un tri-
cou alb care-i scotea în evidenţă tenul bronzat şi părul
negru.
- Hmm, arăţi mult mai bine, comentă el cu o
privire elocventă.
- Sunt încântată că-ţi plac, replică ea ironic
trecând
prin faţa lui.
- Chiar foarte mult. Vrei să ţi-o dovedesc?
Fiindcă el încerca s-o îmbrăţişeze, Lesley o luă la
fugă şi începu să coboare scările.
- Categoric nu! îi strigă ea peste umăr.
Doar nu era să-i mai cadă atât de uşor în plasă!
In timpul mesei, supravegheaţi de Harriet, conver-
saţia se purtă pe un ton politicos, axată pe problemele
institutului. Dar asta dovedea că nu ştiau deloc cât e
de perspicace Harry.
- Mica voastră comedie bate la ochi, să ştiţi, le
declară ea la sfârşitul cinei. Cred că o să mă duc la
culcare ca să vă las să vă bateţi după pofta inimii!
- Se pare că nimeni n-o poate duce de nas pe
Harry, remarcă Thane surâzând.
Lesley mai luă o porţie din tarta cu cireşe şi se
ridică.
- O să-mi aleg un roman bun şi urc în camera
mea.
- Aş dori să mai vorbim ceva înainte.
Ştiind că ar fi inutil să protesteze, se îndreptară
împreună spre biblioteca unchiului ei. Thane se
instală confortabil pe divan şi, cu satisfacţia unei pisici
care îşi pândeşte prada, o privi în timp ce-şi căuta o
carte. Strângând la piept un roman poliţist, cu inima
bătând nebuneşte, Lesley se apropie de uşă.
- Mă duc să telefonez la spital.
- Nu-i cazul. Am telefonat eu când te bălăceai în
baie. Graham era prea ocupat ca să vorbească cu mine.
- Ocupat? Se simte bine...?
- Da. Pălăvrăgea cu mama. Nu au decât treizeci
şi
trei de ani de recuperat!
- De ce treizeci şi trei?
- Vârsta mea plus... încă vreun an şi jumătate.
- Foarte interesant. Dar ce legătură are vârsta ta
cu
toate astea?
- Nu ştii că Graham era pe punctul de a se
căsători
cu Lydia?
Lesley clătină din cap. Ea şi mama ei aproape că nu
ştiau nimic despre trecutul lui Graham. El călătorea
extrem de mult şi stătea foarte puţin la New York.
- Mama este genul de femeie căreia îi place să
aibă
un cămin confortabil, continuă Thane. Când s-a văzut
confruntată cu viaţa aventuroasă pe care o ducea
Graham, cu pericolele la care se expunea, n-a supor-
tat. A preferat să se mărite cu tatăl meu, un bărbat
calm şi stabil...
Vocea i se stinse vorbind despre Andrew Fraser. Cu
privirea pierdută în gol, se lăsă copleşit de amintiri.
- Oricum, reluă el brusc, scuturând din cap, au
fost
foarte fericiţi împreună. Săracul tata, n-a priceput
niciodată cum de a putut face un copil ca mine!
- Şi eu mă întreb.
- N-ar trebui. Cine se aseamănă, se adună.
- Ce vrei să insinuezi de fapt? îl luă Lesley la
întrebări.
- Că sunt un fel de rebel, un aventurier, un
nomad
dacă preferi. Şi sunt sigur că dacă te-ai fi născut băiat,
te-ai fi îmbarcat pe un vas în direcţia Hong Kong, cum
făceau tinerii în secolul trecut.
Aşezată în fotoliul unchiului ei, cu picioarele
strânse sub ea, Lesley închise ochii.
- Aş fi preferat Tahiti, rosti ea visătoare.
- Am o altă dovadă, mai tangibilă şi mai
revelatoare
despre caracterul tău. Aminteşte-ţi, când am coborât
din bimotor la Sawtooth, nu mai ştiai încotro să te uiţi.
S-ar fi zis că puseseşi piciorul pe tărâmul făgăduinţei.
- Oricine ar fi avut aceeaşi reacţie, se apără ea,
con-
trariată că i-a citit atât de limpede gândurile.
- Bineînţeles. Şi orcine ar fi plecat la vânătoare
de
licorni! In ziua când voi vedea vreunul, o s-o văd şi pe
Harry servindu-ne o cină rece!
 - Dar şi tu faci parte dintre cei care nu ezită să
plece la vânătoare de licorni, îi reaminti ea râzând.
El se ridică şi se apropie de ea.
- Iar tu m-ai însoţit, îi răspunse el cu o voce
schimbată.
- Nu, Thane, eu... nu vreau să aud mai mult.
îşi plecă ochii spre carte, ca şi cum aceasta era
colacul ei de salvare. Thane făcu un gest nerăbdător.
- într-o bună zi va trebui să te maturizezi, Les.
Nu
poţi să alergi la nesfârşit după himere.
- Şi ce e rău în faptul că visez?! exclamă ea şi
ochii
i se umplură brusc de lacrimi.
- Visele sunt o tovărăşie proastă, mai ales
noaptea,
în munţi!
- Nu am intenţia să rămân singură toată viaţa,
dar
asta nu te priveşte!
îl sfidă din priviri şi lovi braţul fotoliului cu cartea.
- Ar trebui să-ţi administrez o bătaie bună! zise
el.
- N-ai îndrăzni!
- Crezi?
- Eşti un... un mojic!
- Iar tu o femeie fără minte, o mică...
- Tăceţi amândoi din gură!
Harriet îşi făcuse apariţia în pragul uşii. Surprinşi,
Thane şi Lesley rămaseră ca la dentist.
- în cazul când nu ştiţi, în casa asta există şi
oameni
obosiţi cărora le-ar plăcea să se odihnească puţin!
remarcă ea plină de autoritate. Acum vă rog să-mi
faceţi plăcerea şi să vă duceţi la culcare!
 Plecă trântind uşa în urma ei, lăsându-i pe cei doi
adversari faţă în faţă, cu gurile căscate.
 - Am face mai bine să-i urmăm sfatul şi să ne
băgăm
în pat, spuse Thane maliţios.
- Nu merg nicăieri cu tine, cu atât mai puţin în...
- Uită asta, Les! o întrerupse el cu o voce tăioasă.
N-am nici un chef să împart acelaşi pat cu tine... cel
puţin nu când eşti atât de ţâfnoasă!
Lesley simţi că se sufocă de indignare. Fără să mai
scoată nici un cuvânt, o luă la goană pe scări, cu Thane
pe urme. Ajunsă în faţa camerei ei, îi aruncă o privire
ucigătoare.
- Ce mai cauţi aici?
- Amabilitatea ta mă mişcă.
Şi o gratifică pe dată cu un zâmbet ironic.
- Să ştii că Graham m-a rugat să rămân aici, cât
timp stă internat în spital.
- N-am nevoie de un câine păzitor.
Exasperat, Thane o prinse de braţ şi o forţă să intre
în
cameră. Apoi, fără să-şi facă vreo problemă, o luă în
braţe.
- Nu ai nevoie de mine, Les? După părerea mea,
e
un punct de vedere care trebuie dezbătut, îi şopti el
înainte de a-şi lipi buzele de ale ei.
Lesley nu putu rămâne mult timp indiferentă. Se
agăţă de el şi-i răspunse din tot sufletul la sărutarea
plină de pasiune. Mai presus de orice, dorea să-şi
alunge grijile pe care şi le făcuse pentru Graham şi...
singurătatea. Această singurătate din cauza căreia
suferise amarnic timp de trei ani de zile nespus de
lungi, departe de bărbatul care o îmbrăţişa acum cu
patimă. Cât de slabă se simţea în braţele lui! Da, putea
să facă din ea tot ce voia!
 Dar farmecul se spulberă brusc. El o împinse cu
brutalitate şi îşi cufundă privirea ochilor negri în cele
două lacuri albastre care îl priveau cu uimire. Păru că
vrea să-i vorbească, dar apoi se răzgândi şi părăsi
încăperea, închizând uşa în urma lui cu un gest ferm.
Ascunzându-şi faţa în mâini, Lesley plânse pe
rupte... lacrimi de frustrare, de teamă, de dragoste.
Acest sentiment pe care-l negase atât de mult timp
pusese acum stăpânire pe întreaga ei fiinţă.
Epuizată de atâtea emoţii, dormi până a doua zi
spre prânz, când se trezi cu o durere groaznică de cap
şi nişte cearcăne vineţii sub ochi.
- Arăţi şi mai rău decât aseară! exclamă Harriet,
la
fel de diplomată ca întotdeauna, când o văzu intrând
în bucătărie.
- Mă mulţumesc cu un suc de fructe şi o felie de
pâine prăjită. Te rog, Harry, îi spuse Lesley cu o voce
lipsită de vlagă, trântindu-se pe un taburet.
- Thane mi-a spus că nu vrea să te vadă azi la
institut.
Totul e în regulă pe acolo, aşa că nu ai de ce să-ţi faci
griji.
- Nu mă îndoiesc, bombăni ea.
Thane luase în mâinile lui conducerea institutului
şi toată echipa, urmând recomandările lui Graham, îl
primise cu entuziasm. Nimeni şi nimic nu scăpa de
sub privirea autorităţii lui. Dar eu o să scap! îşi jură în
gând Lesley.
- Cred totuşi că o să dau o raită pe la birou.
- E o nebunie! Nu vrei să-i faci mai bine o vizită
unchiului tău? adăugă Harriet cu viclenie.
Lesley închise ochii şi îşi masă tâmplele.
 - Da, bineînţeles. Eu... o să trec într-o altă zi pe
la institut.
Harriet, care era de aceeaşi părere, se mulţumi să
dea din cap.
Lesley se întoarse în camera ei, înghiţi două
aspirine şi începu să se pregătească de plecare, oftând
din adâncul sufletului. Optă pentru o rochie veselă,
ştiind cât de plăcut era pentru un bolnav să vadă şi
nişte culori mai vii în universul cenuşiu al spitalului.
Recurse la nişte artificii de machiaj pentru a masca
ravagiile noţilor fără somn din ultima săptămână, apoi,
satisfăcută de rezultat, plecă.
*
**

- Graham, cred că ne putem gândi la externarea

ta,
îl anunţă doctorul Bailey pe un ton triumfător.
Pacientul nu păru totuşi să aibă aerul că primeşte
această veste cu bucuria scontată.
- Să ştii, Gordon, că nu sunt prea grăbit să mă
întorc la mine acasă.
- Dar nu mai eşti în pericol. Iţi ghicesc foarte
bine
temerile, este o reacţie naturală, dar...
- Nu despre asta e vorba, oftă Graham. Cred că
îţi
datorez câteva explicaţii, Gordon. Atunci o să mă
înţelegi. Atâta timp cât rămân aici, braţul meu drept
mă înlocuieşte la birou dar şi acasă, veghind asupra
nepoatei mele. Se întâmplă că aceşti doi tineri sunt
făcuţi unul pentru celălalt. Din nefericire, rareori
întâlneşti nişte oameni atât de încăpăţânaţi!
Amândoi au nevoie de puţin timp... Ştii că am mai
văzut moartea cu ochii, aşa că trebuie să mă obişnu-
iesc, mai devreme sau mai târziu, cu ideea acestui
final fatal. Prin urmare, nu mai încerca să mă
linişteşti, Gordon. Nu sunt nemuritor, nu-i aşa? Aşa
că, într-o bună zi, o voi lăsa pe Lesley a mea singură
pe lume. Dar cu un bărbat cum e Thane Fraser... Pe
scurt, dacă boala mea îi poate grăbi un pic, cu atât
mai bine.
Cu un are plin de îndoieli, doctorul Bailey îşi privi
câteva clipe bolnavul.
- Fie, Graham, o să păstrez secretă vestea stupefi-
antei tale însănătoşiri. Sper însă că ştii ce faci, adăugă
el în momentul când Lesley intra în rezervă.
- Bună, unchiule Graham... Doctore Bailey...
îşi înclină capul în direcţia medicului, cu un surâs
la comandă pe buze.
- Ei bine, uite o apariţie primăvăratică! Este
exact
ceea ce-ţi trebuie, Graham.
Tânăra femeie, plăcut surprinsă, se uită la tapetul
cu flori al noii camere, cochetă şi confortabilă, în care
stătea acum unchiul ei. Părăsise secţia de cardiologie
trecând în cea a pacienţilor aflaţi sub observaţie.
- Remarc că sunteţi preocupaţi şi de moralul
pacienţilor dumneavoastră, doctore.
Graham îi făcu imediat cu ochiul lui Gordon.
- Hmm, da, îngăimă medicul. E bine... dar are
nevoie în continuare de o strictă supraveghere
medicală.
Uimită, Lesley îşi mută privirea de la unul la altul.
 - Bineînţeles, sfârşi ea prin a fi de acord.
Doctorul Bailey examină cu atenţie curba tempera-
turii lui Graham, apoi mormăi câteva cuvinte de
neînţeles înainte de a părăsi încăperea. Lesley se duse
să-şi îmbrăţişeze unchiul.
- Ce i s-a întâmplat în dimineaţa asta? îl întrebă
ea
în timp ce-i aranja perna.
- Lui Bailey? Habar n-am. Nişte probleme perso-
nale, presupun. Mi s-a părut şi mie îngrijorat.
- Eu nu cred că e ceva grav. Dar tu arăţi mult
mai
bine.
Graham îi adresă un zâmbet trist.
- Nu sunt încă în afara oricărui pericol, draga
mea.
O expresie de îngrijorare se întipări pe chipul
nepoatei lui. Lesley îi cuprinse mâinile şi le strânse
într-ale ei.
- O să fiu alături de tine, nu-ţi face probleme,
unchiule Graham. Cu ajutorul lui Harry, ne vom des-
curca foarte bine. Lucrătorii vor veni în câteva zile ca
să instaleze un ascensor pentru ca să poţi ajunge în
camera ta fără să te oboseşti.
- Tot deranjul ăsta, toate complicaţiile astea...
uite,
chiar de asta mă temeam, Lesley. Iţi dai seama că nu-mi
place deloc ca o femeie tânără şi frumoasă ca tine să
aibă pe cap povara unui invalid!
Şi clătină din cap cu un aer disperat.
- Un invalid! Nu, unchiule Graham. Doctorul
Bailey susţine că...
El oftă închizând ochii.
- Nu se ştie niciodată, Lesley.
 - N-o să te părăsesc niciodată, poţi fi sigur de asta
unchiule, afirmă ea cu tărie.
- Dar nu e drept pentru tine... şi pentru Thane.
- Ce vrei să spui?
- în mod sigur voi doi aţi luat o hotărâre...
Luptându-se cu dorinţa de a-i dezvălui adevărata
natură a relaţiilor ei cu Thane, Lesley rămase tăcută şi
îşi plecă ochii pentru a-şi ascunde încurcătura.
- Oh, copiii mei, copiii mei! se lamentă Graham.
Nu mai pierdeţi timpul jucându-vă de-a şoarecele şi
pisica. Crede-mă pe mine, viaţa este scurtă, atât de
scurtă. Profită de ea.
Auzindu-l pe unchiul ei că se gândeşte cât de scurtă
este existenţa, Lesley fu cuprinsă din nou de spaimă.
- Unde vrei să ajungi?
- Hai, Lesley. Ştii prea bine că cea mai scumpă
dorinţa a mea e să te văd la casa ta, în deplină sigu-
ranţă. Nimic nu m-ar linişti mai mult decât o căsătorie
cu Thane.
Lesley îl privi, necrezându-şi urechilor.
- îmi închipui că ai fi preferat să păstrezi
secretul,
să aperi intimitatea relaţiei voastre, dar timpul este un
lux pe care nu mi-l pot permite şi...
- Unchiule Graham, nu e... în sfârşit, noi nu...
am
vorbit niciodată despre căsătorie.
Prin ambiguitatea răspunsului, Lesley evita minciu-
na pentru a nu-şi supăra unchiul.
Acesta îi zâmbi complice.
- N-ai fi plecat singură cu un bărbat în care nu ai
încredere sau nu simţi nimic pentru el.
 In faţa acestei logici de necombătut şi care era
destul de aproape de adevăr, tânăra căută să se
justifice:
- Plecam într-o expediţie de recunoaştere, un-
chiule Graham. Eram... eram nişte simpli coechipieri!
O roşeaţă îi acoperi chipul la amintirea primei
dimineţi petrecute în tete-a-tete la Sawtooth. Avea
impresia că trecuse un secol de atunci, dar fiecare
detaliu al acestei scene rămăsese întipărit în memoria
ei. Comportarea lor nu fusese deloc platonică! Dar nu
era cazul să-i mărturisească asemenea lucruri lui
Graham.
- Scumpa mea, uiţi totuşi un lucru: tu eşti femeie
şi Thane bărbat.
- Dar, dar... dar căsătoria...
El o întrerupse.
- Este scopul pe care îl urmăriţi amândoi,
conştient sau nu. Uită puţin de convenienţe...
Pândi în zadar pe chipul ei un semn de aprobare.
- Stai! exclamă el tuşind.
Refuză cu un gest paharul de apă pe care i-l întin-
dea Lesley. Cu o voce răguşită, continuă:
- Nu mă prea pricep la asemenea chestii! Lasă că
o
să vorbesc cu Thane după-masă.
- Nu!
Strigătul pornise parcă drept din inimă.
- Nu, asta nu! Te rog, unchiule Graham, trebuie
să-mi
promiţi că n-o să-i sufli nici un cuvânt lui Thane
despre discuţia noastră.
Râse forţat.
 - Timpurile s-au schimbat, dragul meu unchi.
Sau
nu mă crezi destul de seducătoare ca să sucesc singură
minţile unui bărbat?
- Atunci, pune-te pe treabă! Imi vei îndeplini
astfel
cea mai scumpă dorinţă a inimii mele, Lesley.
Tânăra privi cu atenţie chipul acestui bărbat care
exprima atâta teamă, de parcă întreaga lui viaţă atârna
de buzele ei. Il iubea atât de mult. Oare visul lui era
imposibil? Thane îi dovedise de mai multe ori că nu-i
era indiferentă...
- Bine, unchiule Graham, o să fac ceea ce doreşti.
Chipul bătrânului fu luminat de un surâs larg.
Apoi, brusc înveselit şi părând că se simte mai bine, îi
vorbi o oră întreagă despre reîntâlnirea cu „scumpa,
scumpa lui Lydia“. In cele din urmă, ea îl îmbrăţişă şi-l
lăsă în compania unui roman poliţist până la venirea
Lydiei Fraser, anunţată pentru după-amiază.
Pentru Lesley ziua nu se desfăşură sub auspicii la
fel de favorabile. Işi petrecu timpul plictisindu-se,
temându-se de inevitabila confruntare pe care va fi
obligată s-o aibă din cauza promisiunii ei nesăbuite...
 Capitolul 9

Lesley ajunse acasă seara, exact înainte de cină.

- Tu eşti, Lesley?
- Da, Harry. Vin imediat să te ajut!
- Nu e cazul. Am făcut nişte clătite aşa cum îţi
plac
ţie. Ah! A telefonat Thane. Are ceva urgent de
terminat
la institut şi o să se întoarcă târziu.
- Bine.
Scoase un oftat de uşurare în faţa acestui răgaz
neaşteptat. Recăpătându-şi energia, urcă scările din
patru în patru, făcu un duş şi coborî imediat,
îmbrăcată în nişte blugi vechi şi un tricou roz pe care
se putea citi: întâlniţi un licorn...
- Pot să mănânc cu tine în bucătărie, Harry?
- Te-am refuzat eu vreodată?
Lesley adulmecă mirosul tentant care ieşea din
cup-
tor. Problemele vor apărea la timpul lor. Pentru
moment,
compania fără complicaţii a lui Harry era tot ce-i
trebuia.
Mâncară cu poftă, sporovăind vesele.
 - E ceva frumos la televizor în seara asta. Nu
vrei să
ne uităm împreună? îi propuse menajera după ce
terminară.
- Altă dată, Harry.
Incercarea care o aştepta îi revenise în minte şi
abia
reuşi să-i zâmbească.
- Noapte bună.
- încearcă să te odihneşti, Lesley. Ai mare
nevoie
de asta.
Tânăra urcă scările cu încetinitorul până în camera
ei. Imaginile lacului pierdut printre munţi şi a ani-
malelor sălbatice în totală libertate defilară prin faţa
ochilor ei. Viaţa era atât de frumoasă şi de simplă
acolo! A

Orele treceau una după alta. întinsă pe pat, cu

ochii deschişi, nu putea să-şi găsească somnul din
cauza gândurilor. Pendula de la intrare tocmai bătuse
ora două când auzi paşii lui Thane pe scară.
Trase cu urechea. Il auzea mişcându-se prin
încăperea vecină. Făcu întâi un duş în baia pe care o
împărţeau, apoi se întoarse în camera lui. Timp de o
clipă, fu tentată să amâne întrevederea lor pentru a
doua zi, dar respinse cu energie această idee. Dacă
nu discuta acum cu Thane, o va face unchiul ei,
negreşit. Şi ce umilitor ar fi pentru ea! Acţionând
imediat, salva aparenţele, păstrându-şi un rest de
demnitate.
Pentru a avea un pretext, coborî tiptil în bucătărie
şi luă o tavă pe care puse un sandviş cu carne şi o
ceaşcă de cafea. Se împiedică în poalele cămăşii de
noapte atât era de nervoasă şi îşi înăbuşi o înjurătură.
Ajunsă în faţa camerei, trase aer în piept şi bătu.
- Thane? îl strigă ea încet.
- Intră.
Lesley deschise uşa cu o mână tremurătoare. Spre
consternarea ei, îl găsi pe Thane în vârful patului,
acoperit cu un cearşaf. Citea la lumina veiozei, singu-
rul punct luminos din încăpere.
O tăcere apăsătoare se instală între ei, întreruptă
doar de tic-tacul deşteptătorului. Nu-i mai rămânea
decât să treacă la atac.
- Trebuie să-ţi vorbesc.
Se apropie de pat şi puse tava pe noptieră.
- Iartă-mă că nu mă pot scula, spuse el cu o
urmă
de ironie în voce.
Fără voie, privirea i se îndreptă spre pieptul mus-
culos şi bronzat. Un val de căldură o trecu din cap
până-n picioare.
El oftă.
- Ce s-a mai întâmplat? Şi la birou n-am avut
parte
azi decât de probleme!
Puse pe cearşaf dosarul pe care-l studia şi începu
să-şi maseze gâtul strâmbându-se de durere.
Lesley se apropie, împinsă de dorinţa de a-l atinge.
Cu gesturi încete şi mângâietoare, începu să-i maseze
ceafa. Un suspin de plăcere scăpă de pe buzele lui
Thane.
 Cu o plăcere senzuală, Lesley simţea cum pielea i
se încălzeşte sub degetele ei îndemânatice. După câte-
va clipe el o prinse de mâini şi o trase în faţa lui.
 - Ceea ce faci nu e prea înţelept, ştii asta, nu-i
aşa?
o întrebă el.
Şi ce era mai ciudat era faptul că părea furios.
- Ce naiba urmăreşti, Lesley?
Ea se degajă cu brutalitate din mâinile lui.
- Nu eu, e... Oh!
Nemaiputând să suporte mult timp tensiunea din-
tre ei, îi spuse pe de-a dreptul:
- Unchiul Graham vrea să ne căsătorim.
- Ştiu, îi răspunse el impasibil.
- Ştiai? Ştiai! exclamă ea neîncrezătoare.
Incercă să se îndepărteze de el, dar Thane o
împiedică. Incepu să-i vorbească rar, ca şi cum
încerca
să-i explice situaţia unui copil.
- Trebuie să înţelegi, Les, că Graham posedă
două
comori în viaţa lui: pe tine şi institutul. Are o
încredere
deplină în mine în privinţa institutului, dar ar fi mai
liniştit dacă aş face parte din familie. Boala i-a sporit
grija pentru viitorul tău... De aici până la a deduce că
ar dori să ne căsătorim nu mai e decât un singur pas!
- Nu suntem pe cale de a încheia un bilanţ!
- Nici nu vede legătura dintre noi în acest fel.
Ştii
prea bine.
Ii dădu drumul şi bău o înghiţitură de cafea.
 - De fapt, ce raport există între această
problemă şi
tratamentul ăsta de favoare?
Arătă spre tavă, cu o luminiţă ironică în fundul
ochilor.
Lesley îl privi drept în faţă şi şopti cu o voce slabă:
- Cred că ar trebui să-i îndeplinim dorinţa.
- Continuă.
 - Vrei să-mi precizez gândul?
- Da.
Situaţia părea să-l înveselească. Lesley explodă:
- Vreau să te căsătoreşti cu mine!
Cea mai romantică cerere în căsătorie! gândi ea,
luându-se singură peste picior.
- Ca să-i faci plăcere lui Graham? întrebă el pe
un
ton indiferent, ca şi cum vorbea despre ploaie sau
timp frumos.
- îi datorăm asta! Ce alt motiv aş putea avea?
Niciodată, dar absolut niciodată, îşi spuse ea, n-o
să-i mărturisesc că am fost destul de nebună ca să mă
îndrăgostesc de el!
- Oh! Eu mai văd unul, spuse el cu blândeţe.
îi atinse uşor cu podul palmei rotunjimea sânilor.
Trupul ei o trădă imediat şi materialul fin al cămăşii
de
noapte nu-i ascunse reacţia. Se îndepărtă repede.
- Nu! Asta... asta n-ar fi o căsătorie adevărată...
N-am
împărţi aceeaşi cameră. O să aşteptăm pur şi simplu
completa restabilire a lui Graham, apoi o să anulăm
cu
discreţie contractul de căsătorie.
- Nu.
Thane îşi cufundă privirea într-a ei.
- îi refuzi asta?
- Aş face orice pentru Graham, dar nu vreau să
existe o minciună între noi.
- Ce vrei să spui?
- Vreau o căsătorie adevărată, Les. Aceeaşi
cameră,
acelaşi pat.
Vocea lui era inflexibilă.
 - Nu. Nu pot... niciodată n-am...
Thane surâse.
- Ştiu.
Obrajii lui Lesley trecură de la alb la stacojiu.
- Dar cred că vei putea face acum pasul. De
fapt, ai
chiar înclinaţii în această direcţie.
Lesley nu reuşi să-i susţină privirea.
- Te rog, Thane, îl imploră ea.
- Ori e albă, ori e neagră, Les. Ori o căsătorie
adevărată, ori deloc.
O trase spre el şi o obligă să-l privească în ochi.
- Un divorţ ar risca să compromită sănătatea lui
Graham şi ar face-o să sufere pe mama.
Lesley scutură din cap şi buclele i se răsfirară pe
umeri.
- Atunci nu mai ştiu...
Thane o prinse de încheieturi şi o strânse până la
durere.
- Există altcineva în viaţa ta? Ben Adams?
Trevor
Saunders?
Absurditatea acestei întrebări reuşi să-i smulgă un
zâmbet.
- Bineînţeles că nu. îmi împart viaţa între
unchiul
Graham şi institut. Nici n-am intenţia să mă întâlnesc
cu cineva în momentul de faţă.
- îmi pare rău că trebuie să-ţi dau planurile
peste
cap. Eşti gata să faci asta pentru Graham?
Ea îl privi, mirată de întorsătura pe care o luase
discuţia lor. Ea fusese cea care venise să-i ceară lui
Thane această favoare pentru unchiul ei. Şi acum...
 - Aş fi în stare de orice pentru el! Chiar şi de
asta! Şi
chiar dacă am impresia că sunt pe cale de a mă vinde!
- Nu vreau drept soţie o fecioară sacrificată pe
altar! exclamă el, dovedind că nu şi-a pierdut simţul
umorului.
- Nu sunt o martiră, hai să nu exagerăm. Aş
face
indiferent ce pentru unchiul Graham, asta-i tot.
- Indiferent ce?
Reuşi să-şi elibereze mâinile şi le frecă una de
cealaltă ca să şi le dezmorţească.
- Da! Chiar să-mi sacrific virtutea! strigă ea
scoasă
din fire. Eşti mulţumit?
- Poate că nu eşti într-o situaţie atât de proastă,
Les. Am avut ocazia până acum să ne dăm seama cât
de
bine ne înţelegem fizic.
- Şi eu mi-am dat seama de talentele tale în
materie
de... Cu un profesor de talia ta şi cu puţină expe-
rienţă...
- Les!
- N-am nici un chef să figurez pe lista
cuceririlor tale!
- Mă flatezi, răspunse el zâmbindu-i.
Lesley îi aruncă o privire posomorâtă.
- Pretinzi că nu te gândeşti decât la Graham, îi
reaminti el. El se află la orginea acestei propuneri, nu-
i
aşa? El... singur?
- Bineînţeles.
Buna dispoziţie şi răbdarea lui Thane se evaporară
brusc.
- Bun, rosti el cu asprime. Dacă mă gândesc
bine,
nu e un plan atât de nesăbuit precum părea.
 Obrajii lui Lesley se înroşiră din nou. Thane
câştigase din nou! In fundul sufletului ei, trebuia să
recunoască faptul că nici nu era prea supărată...
Thane se întinse leneş în pat.
- Dacă tot ţi-am acceptat propunerea... nu vii
să mă
săruţi?
Un strigăt de exasperare ţâşni de pe buzele lui
Lesley. Se repezi la uşă şi ieşi trântind-o din toate
puterile, urmărită de râsul zgomotos al viitorului ei
soţ.
La un etaj mai jos, Harriet tresări. Se zvârcoli în
pat
înainte de a adormi la loc.
- Am ştiut din prima zi că o să sară scântei
între
ăştia doi, mormăi ea.
*
**

A doua zi, Thane plecă la institut cu noaptea-n cap

şi o lăsă pe Lesley să ajungă acolo prin propriile ei
mijloace. Ceea ce o făcu să se simtă uşurată, fiindcă
după scena lor din ajun nu era deloc grăbită să dea
din
nou ochii cu el! Totuşi, el veni s-o caute la ora
prânzu-
lui şi, fără să scoată nici un cuvânt, o conduse la cabi-
netul doctorului Bailey. Lesley îi aruncă o privire
uimită.
- Analizele, îi explică el scurt intrând în sala de
aşteptare.
In ziua următoare petrecură o oră la tribunal.
Thane prezentă rezultatul analizelor şi dădu spre
publicare anunţurile de căsătorie, conform practicii
în
vigoare în Statele Unite. Lesley semnă docilă tot ce i
se
puse sub nas.
Urmară două zile în cursul cărora reuşi să se des-
tindă puţin. Thane îşi petrecu tot timpul la birou,
având în vedere că demersurile în vederea căsătoriei
fuseseră puse la punct. Graham se simţea din zi în zi
mai bine şi îşi recăpăta gustul afacerilor. Lesley îi
dăduse de înţeles doar că era posibilă căsătoria între
ea şi Thane, dar fără să-i precizeze nimic.
în seara celei de a doua zile, Thane intră cu un aer
extrem de obosit în camera ei, în momentul în care se
pregătea să se culce.
- Bună, şopti ea.
în chip de răspuns Thane o trase spre el cu intenţia
de a o săruta; Lesley reuşi să-şi ascundă pasiunea care
o devora.
- Pari obosit, remarcă ea abia ţinându-se să nu-
l
mângâie cu duioşie.
- Nu din toate punctele de vedere, îi replică el
privind-o drept în ochi.
Tonul lui calin şi tandru nu lăsa nici o îndoială
asupra intenţiilor lui.
Lesley îi scăpă cu îndemânare din îmbrăţişare.
Fără
să scoată nici un cuvânt, se apropie de uşă şi o
deschise de perete.
Thane ieşi cu un zâmbet ironic pe buze.
 Capitolul 10

Deşi credea că somnul nu se va lipi de ea, Lesley

dormi ca un îngeraş în acea noapte. Se trezi dis-de-
dimineaţă cu inima uşoară şi într-o dispoziţie de zile
mari. îşi făcu duşul cântând, apoi îşi alese din dulap o
ţinută primăvăratică: o fustă dintr-o mătase de
culoarea
piersicii şi o bluză cu bretele, din organdi alb. în mod
obişnuit se îmbrăca mult mai simplu ca să se ducă la
lucru, dar acum se hotărâse să fie în ton cu timpul,
fru-
mos şi însorit. Coborî scările sărind din două în două
şi
dădu buzna în bucătărie.
- Bună, Harry! Ce faci?
Se întrerupse brusc, descoperindu-l pe Thane deja
instalat la masă. El îi zâmbi şi împinse un taburet spre
ea.
 - Bună, Lesley.
Se ridică şi o sărută pe obraz sub privirea
înduioşată
a lui Harry. Lesley păstră o tăcere prudentă. Dacă era
prea „ţeapănă“ s-ar trăda faţă de Thane, dar nici nu-i
convenea să pară tulburată sau contrariată în faţa lui
Harriet. Menajera n-ar înţelege atitudinea ei când îşi
vor
anunţa logodna.
De comun acord, părăsiră casa împreună. în
timpul
drumului, Lesley îl studie pe furiş pe Thane. Şi el
părea
să fi acordat o grijă cu totul specială ţinutei. Purta un
costum gri-închis cu o croială impecabilă, cămaşă albă
şi
o cravată de culoare închisă cu desene discrete.
- Oricine s-ar gândi că mergem să sărbătorim
ceva,
spuse el remarcând privirile lui Lesley.
- în cazul meu, aşa şi este. Sărbătoresc
însănătoşirea
unchiului Graham şi... această zi atât de frumoasă.
- Perspectiva căsătoriei tale te lasă deci total
indife-
rentă, Lesley? îmi face impresia că eşti cam
nepăsătoare.
- Niciodată nu trebuie să iei prea în serios
afacerile,
nu e bine pentru nervi... Pentru ai mei în orice caz!
replică ea cu promptitudine.
Maşina se opri la stop. Thane profită de ocazie ca
să-i
ia mâna şi s-o ducă la buze.
- Ia „afacerea“ noastră foarte în serios, Lesley,
fiindcă altfel s-ar putea să regreţi.
Un claxon îi chemă la ordine. Thane se concentră
asupra şofatului şi drumul continuă într-o deplină
tăcere. Lesley era cufundată în gândurile ei. Ce-o fi
vrut
să zică Thane? Ce-ar fi putut să regrete ea? Ce se va
alege
din căsătoria asta? Atâtea întrebări care o aruncau
într-un
abis de incertitudini.
Ajunseră în sfârşit la institut. Thane afişa
atitudinea
curtenitoare şi dezinvoltă pe care o adopta adesea la
birou. Insistă să dea împreună o raită prin toate servi-
ciile, pentru a o pune la curent cu transformările de
dată recentă. Ea îl urmă fără să protesteze, derutată de
brusca lui schimbare de dispoziţie.
De la întoarcerea lui Thane, la institut domnea o
adevărată efervescenţă. Departamentul foto era pe
cale
de a deveni unul din cele mai moderne din Statele
Unite. Nişte camere de luat vederi ultrasofisticate
pen-
tru filmări tocmai fuseseră livrate.
- E cel mai bun echipament din lume.
Ben Adams era într-al nouălea cer în timp ce-i
arăta
noile materiale. Lesley zâmbea, aproba din cap, simu-
la un interes pe care nu reuşea să-l simtă în această
dimineaţă. Ben, care avea un temperament deschis şi
expansiv, reuşea întotdeauna s-o facă să-i
împărtăşească entuziasmul dar, conştientă de
bănuielile lui Thane în privinţa sentimentelor ei faţă
de fotograf, se căznea să păstreze distanţele şi să se
poarte cu răceală faţă de el. Din fericire, Ben, preocu-
pat de demonstraţia lui, nu păru să remarce această
atitudine neobişnuită. Thane puse capăt explicaţiilor
lui exuberante.
- Iartă-ne, dar acum trebuie să plecăm.
Doamna
Crandall ne caută probabil deja prin tot institutul!
- Pe mai târziu! îi spuse peste umăr Lesley.
Remarca nu întârzia să-i atragă o privire critică din
partea lui Thane.
 - Ce părere ai, draga mea, despre tot ce ai
văzut? o
întrebă el în ascensor.
- Foarte interesant, îi replică ea cu răceală.
Unchiul
Graham este la curent cu aceste schimbări?
Thane se încruntă.
 - Crezi că n-ar fi de acord cu ele? Ei bine, te
înşeli.
înainte de a pleca spre Sawtooth l-am informat în
linii
mari despre proiectul meu şi mi-a dat mână liberă.
Chipul lui Lesley se întunecă. Oare Graham ştia la
ce
se expunea dându-i mână liberă lui Thane? Puţin câte
puţin, el transforma institutul după bunul lui plac.
Era
sfâşiată între dragostea ei pentru acest bărbat între-
prinzător şi loialitatea faţă de unchiul ei.
- Spune-mi ce ai pe inimă, Les. Nu te jena[
Tânăra tresări şi îşi ridică privirea spre el. în acelaşi
moment uşile ascensorului se deschiseră. Thane dădu
din cap în direcţia doamnei Crandall care încerca dis-
perată să-i dea un teanc de mesaje, o împinse pe
Lesley
în biroul lui şi trânti uşa în urma lor. Cu mâinile în
şolduri, o aşteptă să vorbească.
- Cred că... cred că de când ai venit, institutul a
tre-
cut sub controlul tău. Unchiul Graham...
- N-o să fac niciodată nimic care ar putea să-l
rănească, afirmă el cu hotărâre.
Lesley îşi plecă imediat capul.
- N-am... n-am vrut să zic asta.
- Consider închis capitolul. La treabă!
Fără să mai scoată nici un cuvânt, Lesley ieşi din
birou, trecu prin faţa unei doamne Crandall intrigată
în
cel mai înalt grad şi se îndreptă spre „domeniul“ ei. Se
aşeză oftând pe un scaun şi începu să-şi trieze
corespondenţa; avea nevoie de o preocupare ca să-şi
schimbe cursul gândurilor.
Tocmai termina de redactat o scrisoare importantă
când Thane dădu buzna în biroul ei fără să se anunţe.
 - în curând e ora unu, Les. Am venit să te invit
la
masa de prânz şi la o căsătorie, o anunţă el vesel.
- O... căsătorie... astăzi?
- Ai vreo ideea mai bună pentru o asemenea zi
splendidă de vară?
- Nu! Nu pot! Vreau să zic... nu azi.
- Haide, bineînţeles că poţi!
- Unchiul Graham mă aşteaptă după-masă şi...
îi alungă obiecţia cu o mişcare a mâinii.
- Telefonează-i. Ştiu că mama se duce să-l
viziteze
azi, aşa că nu va fi singur.
Ceea ce însemna în termeni politicoşi că Graham
nu
are nevoie de prezenţa mea, interpretă imediat Lesley
spusele lui.
- Plecăm chiar acum, Les. Am anunţat-o deja
pe
doamna Crandall. Avem întâlnire cu judecătorul
Barker
care ne va căsători. Pe drum ne oprim doar ca să luăm
prânzul. Deci... acum sau niciodată!
Rezistând unei teribile dorinţe de a alege „nicio-
dată", Lesley capitulă. Se ridică încet, îşi luă poşeta de
pe birou, blazerul de pe umeraş, toate astea fără să-i
arunce vreo privire.
Thane se apropie de ea, o mângâie uşor pe păr,
apoi
îi ridică bărbia cu degetul arătător pentru a o obliga
să-l
privească în ochi.
- Ce s-a întâmplat? N-ai chef de un prânz pe
cinste?
- Cred că mi-am pierdut apetitul, şopti ea.
Cu buzele întredeschise, ea îl privea fără să
clipească.
- Ciudat, îi spuse el la ureche, dar al meu creşte
din
ce în ce.
 Auzindu-l, Lesley se trase înapoi. Fără să i se
şteargă surâsul de pe buze, Thane o ajută să-şi pună
blazerul. Apoi, cu capul sus, Lesley se îndreptă spre
uşă.
- Nu-i telefonezi lui Graham?
Lesley se răzgândi şi formă numărul de la spital.
Lydia fu cea care-i răspunse la telefon.
- Nu e în cameră în acest moment, Lesley. S-a
dus
să-şi facă nişte controale de specialitate. îmi pare rău.
- Oh, dar nu-i nimic. Spune-i doar că o să trec
să-l
văd ceva mai târziu decât de obicei.
- Da, ştiu, îi răspunse Lydia înainte să închidă.
Abia în faţa judecătorului Lesley se întrebă cum de
ştia Lydia... dar era prea târziu. Era deja măritată cu
acest bărbat atât de voinic, atât de frumos, pe care
abia
îl cunoştea...
Când se aplecă să o sărute după ieşirea de la scur-
ta ceremonie, făcu apel la toată voinţa ei pentru a nu
răspunde cu patimă la acest sărut care, ca de obicei,
o tulbura peste poate. Thane o privi cu un aer
ironic.
Pe drumul de întoarcere, Lesley nu se putu împie-
dica să admire inelul de aur, încrustat cu diamante
mici,
pe care i-l pusese în deget soţul ei.
- A aparţinut bunicii mele materne. Se numea
Celine Lebeau Emorry.
- Probabil că avea degetele foarte subţiri,
fiindcă mi
se potriveşte perfect.
îşi întinse mâna cu un gest copilăresc, ca să-l facă
să
sclipească în bătaia razelor de soare.
 - Aşa e. Mi-o amintesc foarte bine... Micuţă de
statură, foarte demnă, o franţuzoaică... la fel de
înţepată
ca şi tine.
- Dacă sunt aşa de îngrozitoare, de ce ai
acceptat să
te însori cu mine?
- Pentru Graham, nu-ţi mai aminteşti? Şi de
altfel,
mama m-a învăţat că nu trebuie niciodată să refuzi o
femeie aflată la necaz, care îţi cere ajutorul!
Lesley se prefăcu bineînţeles că n-a auzit această
replică, absorbită fiind de chipurile care defilau în
goană prin faţa ochilor ei.
- Acum suntem obligaţi să mergem la spital?
Gândul că va trebui să anunţe căsătoria, să
primească felicitările de rigoare i se păru insuportabil.
Thane parcă într-un locşor rămas liber în faţa spi-
talului, dând dovadă de îndemânarea lui obişnuită.
- Eu cred că ar fi corect să-i punem la curent pe
Graham şi mama mea. Dar dacă vrei să mă convingi
să
renunţăm la asta pentru alte... activităţi mai plăcute...
îi luă mâna şi o duse la buze, sărutându-i rând pe
rând vârful fiecărui deget. Lesley simţi nişte fiori
plăcuţi
dar şi periculoşi, străbătând-o din cap până-n
picioare.
Extrem de tulburată, încercă totuşi să rămână stană
de
piatră.
- Ei, mergem? rosti ea cu răceală.
- N-o să-mi scapi la infinit, Lesley.
Drept orice răspuns, ea deschise iute portiera, ieşi
din maşină şi se îndepărtă pe trotuar. Dacă ar şti!
gândi
ea disperată.
Thane o ajunse din câţiva paşi mari.
 - Măcar pentru ei, Les, fă un mic efort să pari
feri-
cită, îi şopti el la ureche.
- Atât de crudă mă crezi? Să ştii că unchiul
Graham
n-o să bănuiască niciodată că totul nu este decât o
farsă.
Se opri, fără a-i lăsa timp să răspundă, se ridică în
vârful picioarelor şi-l sărută. Apoi îl luă hotărâtă de
braţ
şi merseră aşa până în holul spitalului.
*
**

- Lesley! Ce frumoasă eşti astăzi! exclamă

Graham.
Tânăra îl sărută şi-i zâmbi cu timiditate.
- îţi mulţumesc. Şi tu, tu cum te simţi?
- Oh, eu... n-are nici o importanţă... spune-mi
mai
degrabă...
Graham se întrerupse brusc, remarcând zâmbetul
calm şi serios al Lydiei.
- El e foarte bine, Lesley. Dar cred că Thane
are ceva
să ne spună.
Acesta întinse mâna spre Lesley care se apropie
încet
de el. Cuprinzându-i umerii cu braţul, el anunţă:
 - Am dorit ca voi să aflaţi primii. Lesley şi cu
mine
tocmai ne-am căsătorit.
Se aplecă spre ea şi o sărută. Lydia se ridică
imediat
şi îi îmbrăţişă călduros pe amândoi.
- Sunt atât de fericită pentru voi, copii!
Graham îşi întinse braţele spre tânăra căsătorită. O
lacrimă de bucurie i se rostogolea pe obraz. în ciuda
unui oarecare sentiment de vinovăţie, nepoata lui
răspunse din toată inima manifestărilor lui de
bucurie.
Măcar dacă ar fi vorba de o căsătorie adevărată! gândi
ea. în acea clipă întâlni privirea arzând de dorinţă a
lui
Thane. Va fi o căsătorie adevărată, păreau să spună
ochii lui. Simţi că se înroşeşte.
Mai stătură câteva clipe de vorbă. Thane o lăsă cu
gura
căscată pe Lesley prin felul în care le povesti
dragostea
romantică apărută pe neaşteptate între ei, trecând sub
tăcere momentele lor de intimitate. Ce performanţă!
Oarecum depăşită de evenimente, ea îi dădu ascultare
fără să protesteze. Când Thane dădu semnalul de ple-
care, îşi îmbrăţişă unchiul, apoi pe Lydia care-i şopti:
- Fiul meu are mult, mult noroc.
Părăsiră spitalul mână în mână, auzind în jurul lor
excla-
maţiile personalului care comenta „ce pereche
frumoasă!".
Imediat ce ieşiră din raza lor de vedere, Lesley se
grăbi să-şi retragă mâna şi se îndepărtă ostentativ de
soţul ei.
- Eşti un povestitor înnăscut, Thane. Ar fi
trebuit să
te faci scriitor sau actor, remarcă ea.
- De ce? Am minţit cumva?
Nesimţindu-se deloc în largul ei, Lesley ridică din
umeri.
- Nu, nu chiar... ştii foarte bine ce vreau să zic!
Dar
ai un stil de a prezenta lucrurile!
O ajută să se urce în maşină. Enervată, Lesley
apucă
mânerul şi trânti portiera înainte ca el s-o fi putut
închide. Foarte calm, fără să se despartă de veşnicul
lui
surâs, se îndreptă spre casa lui Graham. Harriet îi
primi,
roşie de emoţie.
O îmbrăţişă cu dragoste pe Lesley.
 - Ce veste! Şi aţi ţinut totul în cel mai mare
secret!
Sunteţi nişte ingraţi! Felicitări! Noroc şi fericire,
copiii
mei!
- Harry, cum naiba ai şi aflat? se interesă
Lesley.
Unchiul Graham, pariez că el!
- Din fericire a existat cineva care să aibă
amabili-
tatea să mă anunţe!
Menajera îşi şterse ochii cu o batistă enormă pe
care
şi-i scoase din buzunarul şorţului. Thane o sărută zgo-
motos pe amândoi obrajii.
- Eşti a doua... Nu, a treia persoană care afli,
Harry,
imediat după Graham şi mama mea. Jur!
Ceva mai liniştită, menajera le arătă o valiză şi o
geantă de voiaj care se găseau lângă scară.
- O să vă părăsesc după ce vă voi servi o masă
demnă de acest eveniment!
- Ne părăseşti?! exclamă Lesley.
- Nu vă faceţi probleme, pentru o săptămână
doar.
Timpul necesar pentru o lună decentă de miere! în
afară de asta, sora mea, cea care are un magazin ali-
mentar în Brooklyn, are treabă până peste cap în
acest
moment. Aşa că totul se aranjează cum nu se poate de
bine!
Se îndreptă spre bucătărie.
- Frigiderul este plin-ochi. Aţi avea cu ce face
faţă şi
la un asediu! Presupunând că o să aveţi timp de mân-
cat!
Satisfăcută de gluma ei, izbucni într-un râs
zgomotos.
- Oh, Harry, te rog, nu...
Thane se repezi spre soţia lui şi-i dădu un cot
elocvent.
 - Lesley nu ştie cum să-ţi mulţumească, Harry.
Interesata îi aruncă o privire înveninată.
- Dragostea mea, îi şopti el, aminteşte-ţi că eşti
o
tânără şi fericită mireasă!
Lesley întoarse capul şi, îmbufnată, începu să urce
scările spre camera ei, dorind în primul rând să scape
de acea privire ironică, ce reuşea întotdeauna s-o
pună
în încurcătură. Se dezbrăcă de toaleta pe care şi-o ale-
sese cu atâta voioşie de dimineaţă, îşi puse cea mai
veche şi mai comodă rochie de casă şi se lungi în pat.
Abia începu să se destindă când uşa se deschise şi
în
pragul ei apăru Thane. Intră cu dezinvoltură, ca într-
o
ţară cucerită. Lesley se aşeză indignată pe marginea
patului. O să-l înveţe ea minte! Dar în acel moment
îşi
aminti de noua lor relaţie. Cât de frumos era! îşi
scoase
haina şi cravata. Cămaşa descheiată la câţiva nasturi
lăsa
să se întrezărească pielea netedă şi bronzată.
Studie cu încetinitorul camera din priviri, ca şi
cum
voia să se impregneze de personalitatea proprietarei
ei.
Se opri în faţa animalelor de pluş şi a fotografiilor
care
înfăţişau o fetiţă lângă părinţii ei. Erau fotografiile ei
preferate.
- Ai părul castaniu al tatălui tău, dar ochii
mamei
tale. A fost primul lucru care m-a frapat la tine: ochii
ăştia mari şi incredibil de albaştri, spuse el cu
blândeţe.
- Tata spunea întotdeauna că, şi dacă ar sărăci
într-o
bună zi, posedă cele mai preţioase safire din lume
atâta
timp cât ne va avea pe mama şi pe mine. I-a lipsit atât
de mult mamei...
- Dar ţie nu?
 - Bineînţeles că da. Era un tată minunat. Dar
pentru
mama, cum să zic... Erau atât de legaţi unul de
celălalt.
întotdeauna mi-am dorit o asemenea relaţie. Când o
să
mă mărit eu... Oh!
îşi duse mâna la gură şi, încet, îşi ridică ochii spre
el.
- îmi pare rău, Thane... eu... nici nu mai pot să
gân-
desc limpede.
Spre marea ei surpriză, Thane îi răspunse cu un
zâmbet:
- Este lucrul cel mai bun în momentul de faţă,
Lesley.
Se îndreptă spre uşă.
- Harry m-a trimis să-ţi spun că cina este
aproape
gata. Te aştept jos.
Tânăra rămase gânditoare o clipă, apoi se duse să
scotocească prin dulap. După o mulţime de ezitări,
optă
pentru o tunică splendidă din mătase albastră,
brodată
cu fir de aur. O cumpărase pentru o recepţie dată de
Graham nu cu mult timp în urmă. Era o ţinută destul
de
îndrăzneaţă, mulată pe corp şi cu decolteul adânc. O
ţinută ideală pentru o cină romantică, gândi ea.
Apoi se aşeză în faţa oglinzii, îşi ridică părul într-
un
coc care-i scotea în evidenţă fineţea trăsăturilor, şi se
fardă cu grijă. în final, ca să braveze, alese parfumul
cel mai costisitor pe care-l avea şi puse câteva picături
după urechi, între sâni şi la încheietura mâinii. După
o ultimă privire aruncată în oglindă, trase aer în piept
şi coborî scările.
 Capitolul 11

Harriet o primi pe Lesley în hol.

- Oh, cât eşti de frumoasă! exclamă ea
sărutând-o pe
amândoi obrajii. Cina este gata, o să vă serviţi singuri.
Pe mine mă aşteaptă taxiul. La revedere, scumpa mea.
Vă doresc la amândoi multă fericire şi... distracţie
plăcută.
îşi suflă zgomotos nasul în batistă, apoi înşfăcă
valiza
şi geanta de voiaj.
- La revedere, Harry. Şi îţi mulţumesc!
Thane îşi făcu apariţia de undeva din spatele ei.
- Arăţi superb, Lesley.
Inima tinerei femei începu să bată mai repede la
gân-
dul că acum rămăseseră singuri în casă. Se întoarse
încet spre el şi îşi aplecă puţin capul într-o parte,
mulţumindu-i din priviri pentru compliment. Thane
o
luă de mână ca s-o conducă în sufragerie, unde Harry
le
aranjase o masă superbă.
- Oh, Harry!
 - Am ştiut întotdeauna că ascunde o inimă
roman-
tică, remarcă Thane râzând.
- Dar unde o fi găsit flori la o oră atât de târzie?
se
miră ea admirând buchetul care împodobea masa.
- Am rugat-o eu. Harry are o mulţime de
talente
ascunse, printre care şi pe acela de a-i convinge pe
comercianţii încăpăţânaţi. în termeni mai puţin
diplo-
matici, l-a informat pe florar că are tot interesul să
livreze florile la ora dorită, dacă ţine să-şi păstreze
drept
client pe domnul Graham Chadwick, preşedintele
insti-
tutului Licorn!
- E dată naibii Harry a noastră!
- Hai să facem onorurile mesei.
Trase un scaun pentru ea.
- Les, parfumul tău mă incită mai degrabă să las
să
se răcească acest adevărat festin...
După ce aprinse lumânările înfipte în sfeşnicele de
argint, se aşeză şi o servi. Lesley îl privea cu un
zâmbet
nesigur pe buze. Ochii ei timizi şi rugători îi întâlniră
pe
cei ai soţului ei. Privirea lor era liniştită dar străluci-
toare. încercă să-şi alunge emoţia care-i strângea
gâtul
ca o gheară.
- Am face mai bine să mâncăm, altfel se va răci
totul,
articulă ea cu o voce răguşită.
- Ce femeie practică!
Cinară într-o tăcere deplină.
Thane îi oferi vin. Lesley îşi întinse paharul
sperând
să capete puţin curaj. în timp ce degusta vinul,
observă
că paharul lui Thane era gol.
- Ai fi preferat un alt sortiment?
 Se pregătea să se ducă să caute o sticlă în pivniţa
lui
Graham, în care se găseau vinuri vechi din podgorii
renumite.
Thane scutură din cap.
- Nu prea mă omor cu alcoolul. N-ai observat?
Lesley îşi rememoră numeroasele prânzuri sau cine
pe care le luaseră împreună, şi îşi dădu seama că nu-l
văzuse niciodată bând altceva în afară de apă
minerală,
suc de fructe şi ocazional cafea.
- O surpriză ne aşteaptă la bucătărie, reluă el.
Vru să se scoale, dar Lesley îl împiedică printr-un
gest al mâinii.
- Mă duc eu, spuse ea.
Dispăru într-un foşnet de mătase, urmărită de
privirea visătoare a lui Thane. El închise ochii şi îşi
trecu
nervos mâna prin părul negru. Vocea tinerei femei se
făcu auzită de cealaltă parte a uşii.
- Atenţie, pregăteşte-te! strigă ea veselă.
Intră ţinând în mâini un apetisant tort roz decorat
cu
flori albe de zahăr. Deasupra trona tradiţionala
pereche
de miri. Lesley îl aşeză cu grijă pe masă.
- Se pare că nu mai terminăm să ne extaziem în
faţa
talentelor lui Harry. E o adevărată maestră în arta
culinară.
- Categoric!
- Nu există vreun obicei privind tăierea
tortului? se
interesă Thane.
- N-are importanţă.
- Ba da, soţul şi soţia trebuie să-l taie împreună,
aşa
mi se pare.
- E păcat să stricăm o asemenea capodoperă.
Dar
dacă trebuie...
 Luă lopăţica pentru prăjituri şi o puse în mâna
soţului ei.
- Trebuie să tăiem prima felie noi doi şi s-o
mâncăm
împreună, spuse ea încercând să-şi stăpânească
tremu-
rul degetelor.
Tăiară o felie mare pe care o mâncară ca doi tineri
căsătoriţi, fiecare dându-i celuilalt să mănânce cu lin-
guriţa. Obicei care-i făcu în cele din urmă să
pufnească
în râs. Pentru prima oară în această seară, Lesley simţi
că se destinde puţin.
- Cred că sunt tentat să mai mănânc o bucată,
declară Thane vesel. îmi ţii companie?
- Nu... nu mă mai simt în stare să înghit nici o
bucăţică! Dacă aş face puţină cafea înainte să spăl
vasele?
- Nu, mi-e prea cald. Dar aş putea să-ţi dau o
mână
de ajutor... Vezi ce soţ bun sunt?
Timp de câteva clipe, cuvântul „soţ“ o surprinse,
apoi replică, cu o serveritate prefăcută:
- Să nu te aştepţi să primeşti o medalie, Thane
Fraser!
El îi aruncă un zâmbet plin de subînţelesuri, dar
tăcu. Duse farfuriile şi le puse în maşina de spălat
vase-
le, în timp ce Lesley strângea restul.
 - Nu mai avem nimic de făcut aici, Les, spuse el
ceva
mai târziu după ce mai aruncă o ultimă privire prin
sufragerie şi bucătărie.
Cu respiraţia întretăiată, ea îşi ridică ochii spre el,
nişte ochi foarte mari pe un chip care pălise brusc.
Buzele îi tremurau uşor.
El o conduse în salon apoi o trase pe divan. îl privi
în lumina difuză. Chipul lui era frumos şi teribil de
viril.
 - Les, să ştii că nu vreau să te bat!
- Eu... ştiu asta, îngăimă ea.
Era mai încordată ca niciodată. Nu-i putea
mărturisi
că dragostea pe care i-o purta însemna atât de mult
pen-
tru ea, încât se simţea ca paralizată.
Cu un geamăt înăbuşit, Thane o strânse în braţe.
Buzele lui puseră stăpânire pe buzele ei, până când ea
se abandonă, renunţând la orice rezistenţă. Lesley îi
şopti numele cu o voce răguşită, când el o sărută pe
obraji, pe gât şi apoi pe pielea mătăsoasă a decolteului.
Fără să-şi dea seama cum, se treziră lungiţi pe per-
nele moi. Lesley simţea trupul lui Thane, musculos şi
încordat de dorinţă. Cu o mână pricepută el reuşi să
desfacă fermoarul şi să-i scoată tunica. Degetele lui
mângâietoare porniră în explorarea rotunjimilor
şoldurilor şi coapselor ei.
- Lasă-mă să te iubesc, îi şopti el la ureche.
S-o iubească?! Dar nu exista nici o urmă de
dragoste
în această căsătorie şi nici în această îmbrăţişare
pătimaşă. Doar dorinţa fizică îl împingea spre ea. îl
respinse cu toată puterea.
- Nu, Thane, nu!
I se păru că a trecut o veşnicie până când
strânsoarea
braţelor lui slăbi. Se aşeză lângă ea. Simţindu-şi gâtul
uscat, Les îşi dădu brusc seama că-i descheiase toţi
nasturii cămăşii. Nici nu-şi amintea când făcuse asta.
- Pleacă, Lesley, înainte să nu comit vreun act
ireparabil care te-ar face să mă deteşti şi mai mult,
mormăi el strângându-şi capul în mâini.
Lesley se ridică şi îşi puse grăbită tunica.
 - Te rog, Thane, eu nu...
- Pleacă! urlă el scos din fire.
- îmi pare rău, şopti ea înainte de a o lua la
fugă.
*
**

Două teribile şi interminabile ore trecură până

când
auzi pasul greu al lui Thane care urca scările. Intră în
camera lui. Lungită pe pat, cu ochii larg deschişi
fixând
în neştire plafonul, Lesley nu reuşea să-şi ierte com-
portarea. Ţinuta, parfumul, cina, pasiunea de care
dăduse dovadă la început constituiau tot atâtea semne
de întrebare pentru ea.
încercă să-şi găsească somnul. Dar cum închidea
ochii,
îl revedea pe Thane aşezat pe patul ei, în noaptea
când ea
îi propusese această căsătorie fără sens! Apoi îşi
reamintea
chipul lui întunecat, încordat când ea îl respinsese.
Se ridică şi traversă în tăcere camera, îmbrăcată
doar în
cămaşa subţire de noapte care lăsa să se ghicească
toate
formele trupului ei. Nu mai voia să-şi pună întrebări.
Nu
mai voia să afle dacă dragostea ei era împărtăşită.
Deschise uşa de la camera lui Thane fără să bată.
încăperea era cufundată în întuneric. îmbrăcat într-
un
halat, el stătea în apropierea ferestrei cu un pahar în
mână şi cu o sticlă de coniac în cealaltă.
- Ce vrei? o întrebă el fără să se întoarcă.
- Nu... nu ştiu. Nu reuşesc să adorm.
- Nu cunosc nici o dădacă!
Neluându-i în seamă sarcasmul, ea îi spuse cu
blândeţe:
 - De ce bei? Ziceai că nu...
- Detest alcoolul. Dar ajută câteodată! o
întrerupse
el cu o voce şuierătoare.
- Ajută? repetă mecanic Lesley apropiindu-se
de el.
Ca şi cum abia acum luase cunoştinţă de prezenţa
ei
fizică, el o privi. Ochii lui o dezbrăcară. Ea îi primi
privirea arzătoare fără să clipească. îşi trecu degetele
prin păr cu un gest nervos.
- înţeleg, continuă ea.
Un tumult de sentimente o copleşi: remuşcări,
exaltare amestecată cu o dorinţă care urca din
adâncul
fiinţei ei. Mai făcu un pas, apoi încă unul, fără
posibili-
tatea de a mai da înapoi.
- Nu, nu înţelegi. N-ai nici cea mai mică idee
de ce
mi-ai făcut!
Lesley scutură din cap. O cascadă de păr şaten îi
acoperi obrajii. Cu blândeţe, el îi îndepărtă părul de
pe
faţă şi o luă în braţe. Lesley îl simţi tresărind, sau
poate
propriul ei corp tremura?
- Şi eu aş avea nevoie de un pahar, şopti ea
lipindu-şi
faţa de pieptul lui.
- De ce?... Oh, Les!
Buzele lui se lipiră de gura ei ca s-o facă să tacă.
*
**

Era liniştea care urmează furtunii. Thane se aplecă

spre Lesley.
- Te simţi bine?
 în chip de răspuns, ea îi adresă o privire
languroasă.
I se părea extrem de greu să revină pe pământ după
momentele de extaz.
- Acum dormi.
Lesley abia închise ochii că şi adormi. După câteva
ore, nişte tunete sfâşiară tăcerea nopţii, făcând-o să
tre-
sară.
- Thane.
întinse mâna ca să se asigure de prezenţa lui.
Simţea
nevoia să se convingă că el era acolo, lângă ea, şi că
împărtăşeau într-adevăr acele minunate clipe de
intimi-
tate.
El o strânse în braţe, îi sărută podul palmelor,
obra-
jii. Când gurile lor se întâlniră, Lesley simţi că dorinţa
se
trezeşte din nou în ea. Se cambră, se lipi de el şi îşi
încolăci braţele în jurul gâtului lui. Trupurile lor
porniră din nou acea luptă magică, plină de senzuali-
tate.
îndoielile, veşnicele probleme pe care şi le făcuse
părăsiseră definitiv inima lui Lesley. îl iubea pe
Thane.
Pasiunea pe care i-o arăta dezvăluia în mod sigur un
sentiment apropiat de al ei. Surâse înainte de a
adormi,
cu capul sprijinit de umărul lui. Furtuna continuă
până
în zori dar nici unul dintre ei n-o auzi.
Lesley se trezi cu greutate. Ţinând ochii pe
jumătate
închişi, căută deşteptătorul. Trecuseră zece ore! Căscă
şi
se întoarse pentru a-l scutura pe Thane ca să râdă
împre-
ună de cât fuseseră de leneşi. Dar lângă ea, locul era
gol.
 Capitolul 12

Lesley se încruntă. Probabil că e jos, îşi spuse ea.

Dădu la o parte cuvertura, sări din pat şi îşi luă
cămaşa
de noapte care zăcea pe covor. După ce făcu rapid un
duş, îşi puse o rochie de casă şi coborî, simţindu-şi
inima nespus de uşoară.
O scurtă explorare a casei o făcu să-şi dea seama că
era singură. Cum o putuse părăsi tocmai în dimineaţa
asta? Se duse în biroul unchiului ei şi formă numărul
de telefon de la institut.
- Doamnă Crandall, sunt eu, Lesley... Vreţi vă
rog
să mi-l daţi pe Thane?
- Domnişoară Wall... vreau să zic, doamnă
Fraser!
Ne simţim cu toţii atât de emoţionaţi! Vă dorim toată
fericirea posibilă. Şi...
- Da, mulţumesc, doamnă Crandall. Pot să
vorbesc
cu... hmm, domnul Fraser?
Secretara păru brusc jenată.
 - Nu este aici, doamnă Fraser. A lăsat un bileţel
pe
biroul dumneavoastră. Şi mi-a spus că astăzi veţi sosi
mai târziu ca de obicei. Una dintre echipele plecate în
expediţie are grave probleme...
Lesley o întrerupse:
- Sosesc imediat.
Puse receptorul în furcă fără să mai aştepte
răspun-
sul, fiindcă nu se mai putea abţine. Cu faţa ascunsă în
mâini, izbucni în hohote de plâns... Una dintre
echipele plecate în expediţie are grave probleme.
Aceste cuvinte i se învârteau continuu în minte. Era
un
motiv ca s-o părăsească atât de indiferent după prima
noapte pe care o petrecuseră împreună? Nu-l va ierta
niciodată pentru asta. în disperarea ei, uită de orice
conştiinţă profesională. Puţin îi păsa de ceea ce se
întâmplase la institut. Ea îi dăruise trupul şi sufletul
ei.
în naivitatea şi lipsa ei de experienţă, crezuse că
acelaşi lucru se întâmplase şi cu el.
- Ce proastă am fost! exclamă ea.
Rămase acolo nemişcată, privind cu atenţie biroul
unchiului ei, ca şi cum nu-l mai văzuse niciodată
până
acum. Soneria telefonului răsună cu putere. Ridică
receptorul fără chef, sperând dar şi temându-se toto-
dată că va auzi vocea lui Thane.
 - Alo, răspunse ea pe un ton relativ.
- Lesley, sunt eu, Lydia. Thane mi-a telefonat
înainte să plece. îmi pare extrem de rău, deşi ştiu că
asta nu te va consola deloc. Nu te simţi prea singură?
Vocea ei atât de prietenoasă o făcea să sufere şi
mai
mult pe Lesley. Ce mult ar fi dorit să-şi deschidă
sufle-
tul în faţa acestei femei şi să găsească puţină consolare
în prietenia ei. Dar refuza să-şi cerşească mila.
- Bună, Lydia. Tocmai m-am trezit adineauri.
Doamna Crandall mi-a comunicat că Thane a plecat,
dar totul e în regulă.
- Of, băiatul ăsta al meu! şopti Lydia.
Lesley zâmbi fără voia ei. Numai mama lui îi mai
putea spune acestui bărbat „băiatul meu“!
- I-am spus că nu se face să plece fără să te
anunţe
personal, dar ştii cum e el... N-a vrut să-ţi faci griji.
- Sincer îţi spun, Lydia, totul e în regulă, repetă
ea.
Şi o să fac în aşa fel ca asta să fie adevărat, îşi pro-
mise în sinea ei.
- Dacă tu aşa spui, copila mea! Ah, Thane mi-a
spus
că ţi-a lăsat un bileţel pe birou. De fapt, mi se pare
de-a
dreptul scandalos să lucrezi astăzi. Mi-a dat şi mie
nişte
indicaţii. Vrei să mâncăm împreună la prânz, Lesley?
Nereuşind să găsească pe loc o scuză valabilă ca s-o
refuze, Lesley fu de acord.
*
**

- Oh, doamnă Fraser, sunt atât de fericită

pentru
dumneavoastră, atât de fericită... spuse secretara cu
lacrimi în ochi.
Lesley se aplecă şi depuse un sărut de convenienţă
pe obrazul ei.
- Mulţumesc, doamnă Crandall. Mi-au mers la
inimă urările dumneavoastră.
 Pe biroul ei se afla un trandafir roşu însoţit de un
bilet.
Les
Dormeai atât de adânc, încât nu mi-a venit să te
trezesc când mi-a telefonat doamna Crandall.
Echipa plecată în Everglades are mari probleme.
Trebuie neapărat să mă duc de urgenţă acolo. Ştiu
că
o să înţelegi asta. Trebuie să traversez mlaştinile,
aşa
că nu ştiu când mă voi putea întoarce. Cred că
peste
vreo trei zile. I-am telefonat mamei, ea te va pune
la
curent cu unele lucruri. O să vorbim amândoi la
întoarcerea mea.
Deja îmi lipseşti, Thane.
Lesley reciti scrisoarea, silabisind fiecare cuvânt în
speranţa să găsească un semn de afecţiune sau de
dragoste. Cum putuse Thane să procedeze astfel? în
noaptea trecută nu schimbaseră nici un cuvânt. Se
exprimaseră cu mâinile, cu buzele, cu trupurile lor.
însă acum, dimineaţă, asta nu-i mai era de ajuns.
Avea
impresia că se folosise de ea şi că, o dată satisfăcut,
plecase departe, foarte departe. Mai dezamăgită decât
ar fi vrut s' recunoască, începu să se plimbe prin
încăpere. „îmi lipseşti“. Iată ce o deranja mai mult. Şi
el îi lipsea ei, dar aşa cum soarele lipseşte unei
dimineţi, cum...
După o zi de lucru total neproductivă, tânăra se
îndreptă spre micul restaurant unde avea întâlnire cu
Lydia. Comandară o salată şi ceai.
- Apartamentul vostru e în sfârşit gata. A fost o
nebunie
în ultimele zile dar cred că vei fi mulţumită de
rezultat.
- Apartamentul? Care apartament?
 - Băiatul ăsta al meu e într-adevăr imposibil!
Vorbesc despre apartamentul lui, Lesley. Şi l-a
cumpărat înainte de plecarea în Canada, când a fost
nevoit să se întoarcă acasă pentru a rezolva pro-
blemele firmei Fraser. A locuit la Graham cât timp s-a
făcut curăţenie şi a fost redecorat. Eu am locuit în el
de când m-am întors la New York.
- Atunci de ce a continuat să locuiască la
unchiul
Graham?
- Fiindcă l-a rugat unchiul tău... şi fiindcă mai
găsea
acolo un alt pol de atracţie, după cum presupun eu.
Pe
scurt, a aranjat în aşa fel încât să vă mutaţi mâine.
- Dar tu unde o să te duci, Lydia?
- Ei bine, Graham m-a rugat să stau la el... în
tim-
pul convalescenţei lui.
Obrajii Lydiei se înroşiră uşor.
- Ca simplă prietenă, bineînţeles. Harriet va fi
acolo în permanenţă. Se pare că Graham nu se poate
lipsi în momentul de faţă de familia Fraser.
Deci sunt împinsă afară din cuib, amabil dar ferm,
gândi Lesley. Nu-mi mai rămâne decât să accept
inevitabilul. Este evident că Graham tot o mai iubeşte
pe Lydia... şi acest sentiment pare reciproc. Ar fi urât
din partea mea să mă amestec în noua lor viaţă.
- Unde se află viitoarea mea locuinţă?
 încercă să vorbească pe un ton dezinvolt, dar îşi
simţea inima grea. Mama lui Thane îi dădu adresa.
Era
vorba de un cartier chiar şi mai şic decât cel unde
locuia Graham. Tânăra făcu ochii mari, uluită din
cale-afară.
 - Thane nu ţi-a vorbit niciodată despre averea
lui?
Lesley clătină din cap.
- Ştiam doar că e fiul unui fabricant de maşini-
unelte.
Lydia începu să râdă.
- Maşini-unelte dar şi scule de mare precizie,
echipament sportiv, fără a mai vorbi despre fabrica
noastră de textile şi alte firme a căror nume nici nu-l
mai ştiu, dar pe care Thane a reuşit să le facă extrem
de profitabile.
Lesley o pivea stupefiată. Ce surpriză îi mai
rezerva
încă soţul ei?
- Oh! Eu... înţeleg, îngăimă ea.
Lydia o bătu uşor pe mână.
- Nu, probabil că nu. Fii liniştită, nici eu n-am
fost
niciodată prea în temă. Andrew îmi spunea mereu că
mă păstrează doar ca obiect decorativ! Şi asta mă
înfu-
ria la culme...
Un val de amintiri o copleşi, făcând-o să tacă.
După câteva clipe reluă:
- în privinţa fiului meu... am încercat
întotdeauna
să-l înţeleg şi să mă obişnuiesc cu felul lui de a trăi.
- Sunt sigură că eşti o mamă minunată. Şi ştiu
în
mod sigur că erai o persoană foarte importantă în
ochii soţului tău.
- Poate. Era un om foarte bun. Semăna puţin
cu
Graham, dar fără caracterul lui de aventurier.
Lydia bău o gură de ceai şi îşi privi gânditoare
nora.
- Să ştii, draga mea Lesley, că nu cred că eşti
făcută
pentru viaţa pe care am dus-o eu.
 - Am intenţia să-mi continuu activitatea la
institut.
Am avut deja o discuţie cu Thane pe tema asta. Dar
cred că a înţeles că nu sunt o femeie care să stea acasă
şi să-şi petreacă timpul împopoţonându-se.
- Dacă mă uit la tine, îmi dau seama că s-a
putut
înşela cu uşurinţă asupra adevăratei tale personalităţi.
Sunt sigură totuşi că e foarte fericit că eşti aşa cum
eşti.
Aruncă o privire spre ceas.
- Trebuie să mă întorc la spital. O să vă
telefonez,
ţie sau secretarei, pentru a vă da toate amănuntele
privind mutatul. Oamenii vor duce lucrurile mele la
Graham şi le vor lua pe ale voastre. Ai grijă de tine,
copila mea.
Când se despărţiră în faţa restaurantului, Lydia o
sărută pe Lesley pe amândoi obrajii.
- Să ştii că sunt încântată că am în sfârşit şi o
fată.
Opri un taxi şi se instală în el după ce îi făcu un
mic
semn cu mâna. Lesley rămase o clipă nemişcată pe
tro-
tuar, cu un aer gânditor, până când portarul restau-
rantului o întrebă:
- Totul este în regulă, domnişoară?
Ea îi adresă un zâmbet strălucitor.
 - Doamnă, îl corectă ea înainte de a se
îndepărta.
*
**

De la prima privire, lui Lesley îi plăcu la nebunie

apartamentul. Reflecta personalitatea puternică a lui
Thane. Mobile vechi moderne stăteau alături,
aranjate
cu un gust extrem de sigur. Câteva obiecte de mare
valoare, numeroase covoare şi tablouri frumoase con-
tribuiau la farmecul lui.
A doua zi după ce se instalase, Lesley îşi aranja
cărţile preferate în biblioteca deosebit de bogată şi de
variată a lui Thane, când auzi sunând interfonul.
Portarul imobilului îi anunţa sosirea unui musafir. Se
încruntă aruncând o privire spre blugii decoloraţi şi
tricoul vechi cu care era îmbrăcată.
Apoi cineva sună de două ori la uşă. Gândindu-se
că e Lydia, deschise uşa cu surâsul pe buze. Se trezi
însă faţă în faţă cu o necunoscută, o femeie înaltă,
foarte frumoasă, cu părul blond şi ochii verzi. Trupul
admirabil proporţionat era pus în valoare de o rochie
cumpărată probabil de la vreun magazin de lux.
Lesley se dădu la o parte, lăsând-o să intre. Tânăra
trecu prin faţa ei şi inspectă salonul cu o oarecare
nerăbdare. Era evident că mai fusese pe aici.
- Unde este domnul Fraser? Aveam întâlnire în
această după-amiază.
- Pot şti cu cine am onoarea să vorbesc?
- Sunt Della. Dar, de fapt... cine sunteţi?
Della?! Lesley simţi că i s-a uscat gâtul.
- Eu sunt doamna Fraser. Vreţi să luaţi loc?
Poate
vă pot ajuta.
Della se aşeză cu o graţie felină.
- Soţia lui Thane? Nu mi-a spus niciodată...
- Ne-am hotărât foarte repede.
 - înţeleg. Ei bine, felicitările mele. Sper că veţi
fi
fericită.
 - Mulţumesc.
- Regret că vă deranjez, dar l-aş putea vedea pe
Thane?
- E absent, în acest moment. Una din expediţii
a
avut nişte probleme şi...
Della se ridică şi se îndreptă spre uşă.
- Inutil să-mi spuneţi mai multe, ghicesc foarte
bine urmarea. Transmiteţi-i, vă rog, să mă contacteze
la întoarcere.
înainte de a ieşi îi adresă lui Lesley un surâs ami-
cal.
- Sper că ne vom revedea în curând. La
revedere.
După plecarea ei, Lesley încuie uşa şi îşi petrecu
întreaga seară întrebându-se de ce Thane o alesese pe
ea şi nu pe încântătoarea Della. Fără nici un chef tre-
bui să recunoască faptul că această femeie nu era mai
frumoasă, dar din persoana ei se degaja un farmec
aparte. Totuşi Thane nu s-ar fi căsătorit cu mine
numai
ca să-i facă plăcere lui Graham, îşi spuse ea. E o fire
prea independentă ca să accepte o asemenea con-
strângere.
Se duse la culcare cu moartea în suflet. O singură
persoană ar fi putut răspunde la întrebările care o
chinuiau, dar această persoană se găsea departe, mult
prea departe de ea. Şi Lesley se simţea îngrozitor de
singură...
 Lesley trecu în mare grabă prin faţa doamnei
Crandall.
- Bună dimineaţa! Aduceţi-mi, vă rog,
dictafonul
unchiului Graham... Cu puţin noroc, o să termin mai
multe scrisori înainte de masa de prânz.
Intră în trombă în biroul ei; abia îşi pusese poşeta
pe scaun, că o voce răsună în spatele ei.
- Dacă nu sunt prea în întârziere, aş dori s-o
felicit
pe tânăra căsătorită!
- Trevor!
Era chiar el, tânărul zâmbitor şi simpatic pe care-l
cunoscuse nu de mult.
Trevor sări în picioare şi o strânse amical în braţe.
Apoi îi luă mâna stângă şi-i examină verigheta care
strălucea pe inelar.
- Frumoasă, foarte frumoasă. Dar asta nu mă
sur-
prinde.
- Cum... De unde vii?
- Mă aflam cu afaceri în oraş şi m-a gândit să vă
fac
o vizită la amândoi. Secretara ta mi-a anunţat marea
veste. Şi am fost bucuros să aflu că unchiul tău s-a
făcut bine.
- îţi mulţumesc. Dar de ce nu te-a surprins
căsătoria noastră? îţi mărturisesc că nu înţeleg.
- Ar fi trebuit să fiu orb ca să nu bag de seamă
că
tu şi Thane vă iubiţi.- Era atât de... vizibil?
- Pentru toată lumea. în afară de voi doi!
Chipul lui redeveni serios.
- Apropo, fiindcă veni vorba, îmi pare rău că...
v-am deranjat în dimineaţa aceea... ştii tu, în munţi.
Lesley simţi o căldură trădătoare aprinzându-i
obrajii.
 - Te rog. Din contră, eu... eu îţi sunt
recunoscătoare
că ne-ai găsit.
- Nici n-a fost prea greu. întotdeauna ne
instalăm
acolo cortul când mergem în munţi. Spune-mi mai de
grabă când a avut idiotul ăla revelaţia şi te-a cerut de
nevastă.
Când îl auzi, tensiunea ultimelor zile o făcu să
izbucnească brusc în plâns. Se refugie în braţele con-
solatoare şi primitoare ale lui Trevor.
- Au trecut opt zile de când ne-am căsătorit şi
şapte
zile de când a plecat în Everglades!
îşi ascunse faţa la umărul prietenului ei şi îşi vărsă
tot amarul. Amar pe care trebuise să-l ascundă în
timpul acestor interminabile zile.
- E mai nebun decât credeam.
- Nu şi acum, articulă o voce ce-ţi dădea fiori
pe
şira spinării.
Trevor şi Lesley se îndepărtară brusc unul de
celălalt.
- Calm, Thane, calm. Doar n-o să crezi că
Lesley şi
cu mine...
Cu chipul întunecat, lipsit de orice expresie,
Thane
rămăsese nemişcat în pragul uşii. Trevor se întoarse
spre Lesley şi-i spuse:
- Eu plec. Dacă ai nevoie de mine...
- Nu va fi cazul, interveni Thane pe un ton ce
nu
admitea replică.
Se dădu la o parte ca să-l lase să iasă pe Trevor.
- De fapt, felicitările mele! Şi nu strica cel mai
fru-
mos lucru care ţi s-a întâmplat vreodată cu nişte
bănuieli nejustificate, îi şopti tânărul trecând pe lângă
el.
Fără să pară că l-a auzit, Thane închise uşa şi o
privi
pe Lesley care pălise şi tremura toată.
- Thane, nu înţelegi...
Cum ar fi putut să-i explice? Trevor o încurajase,
fiindcă îşi simtea inima sfâşiată. Şi asta din cauza
bărbatului care se afla acum în faţa ei, privind-o
ucigător, exact în momentul când ea simţea că îl
iubeşte mai presus de orice pe lumea asta.
- Thane, eram... Lui Trevor îi părea rău pentru
mine. Eram atât de singură... atât de nefericită fără...
Când ai plecat...
Tăcu, incapabilă să mai adauge vreun cuvânt. Cât
îi
era de necaz că nu era în stare să se justifice, să dea
glas disperării ei.
- Vino.
Nu reuşi să descopere în vocea lui nici cel mai mic
semn de încurajare sau de dragoste. Când se uită la ea,
Lesley îşi adună tot curajul şi se apropie de el.
- Te iubesc, şopti ea atingându-i braţul.
Timp de o clipă, chipul soţului ei păru să se
îmblânzească. Dar numai timp de o clipă...
- Cu atât mai rău pentru tine! replică el,
trântind
uşa în urma lui.
 Capitolul 13

Pradă unei îngrozitoare disperări, Lesley rămase

mult timp sub jetul călduţ al duşului. încercă în zadar
să-şi şteargă din minte chipul crispat al lui Thane
când
dăduse buzna în biroul ei azi-dimineaţă. Oftând,
închise robinetul şi căută pe pipăite prosopul. Mirată
că nu-l găseşte, dădu la o parte perdeaua opacă şi
descoperi surprinsă silueta soţului ei care stătea spri-
jinit de tocul uşii.
- Asta cauţi? o întrebă el arătându-i prosopul
pe
care-l ţinea în mână.
- Te rog, Thane!
Reuşi să i-l smulgă şi se înfăşură în el. Observă că
el
avea părul încă umed şi că îşi schimbase hainele.
 - Mergem undeva?
Thane clătină din cap şi apropiindu-se de ea, puse
mâinile pe umerii ei, de pe care se mai scurgeau încă
nişte picături de apă.
 - Nu. Plec.
- Nu poţi! Nu acum!
- Adevărat? Şi de ce nu? Cine m-ar putea
împiedi-
ca? Oricum n-o să fiu mult timp absent. Am nevoie să
reflectez. Când am o problemă, prefer s-o rezolv sin-
gur... Mă înţelegi?
- Mi-e frică, Thane.
Lesley îşi plecă privirea.
- Pot să te însoţesc?
Niciodată Thane nu va afla cât de mult o costase să
pronunţe aceste câteva cuvinte. Semnificau pur şi
sim-
plu abdicarea ei, triumful dragostei asupra orgoliului.
- Nu, de data asta nu, Les...
O obligă să-şi ridice capul şi îşi cufundă privirea
într-a ei.
- Thane... începu ea, în privinţa lui Trevor şi a
mea...
- Să uităm de asta, Les. Am reacţionat
prosteşte.
Trev e probabil foarte supărat pe mine.
- Şi noi? întrebă ea cu o voce slabă.
- Ti-am promis că totul va reintra curând în
nor-
mal. Vreau doar să mă duc să respir puţin aer curat...
am nevoie să meditez.
- Fără mine, şopti ea.
Ştia în mod sigur că o auzise, dar nu-i răspunse
totuşi nimic. De altfel cunoştea deja răspunsul.
Nespus de nenorocită, tăcu.
El smulse prosopul de pe ea şi-l aruncă pe jos, apoi
o strânse în braţe. Mâinile lui rătăciră pe trupul ei, în
nişte mângâieri rafinate. îi sărută sânii calzi care
palpi-
tau... Lesley îşi încolăci braţele în jurul gâtului lui,
dorind cu disperare să-l reţină. Dar el o respinse cu
blândeţe şi o cuprinse de încheieturile mâinilor.
- Fii foarte atentă, Les, se mulţumi el să-i spună
înainte de a dispărea.
*
**

Ca un robot, Lesley pregăti o cină de care nu se

atin-
sese. Nimic nu mai avea sens. Thane surprinzând-o în
braţele lui Trevor într-o îmbrăţişare nevinovată,
mânia
lui, supărarea lui, şi acum indiferenţa şi plecarea lui.
Rămase ore întregi trează, ore lungi în care spera,
în ciuda a tot ce se întâmplase, că Thane va reveni. în
cele din urmă căzu într-un somn agitat. Dimineaţa,
oglinda ei îi înfăţişă imaginea unei femei trase la faţă
şi
cu ochii încercănaţi. îi telefonă lui Graham ca să-i
spună că n-o să treacă pe la spital. Unchiul ei era prea
perspicace şi nici măcar un machiaj artistic nu va
reuşi
să-i mascheze tristeţea din priviri.
Harriet îi telefonă în cea de a doua zi de absenţă a
lui Thane. Vocea ei prietenoasă o mai încurajă puţin.
După două minute, soneria telefonului se făcu din
nou auzită. Era Trevor.
- Ce faci, Lesley? Cred că idiotul ăla de Thane
şi-a
pierdut minţile.
- Nu-ţi face griji pentru mine, Trev. Tu când
pleci?
- Eşti atât de dornică să mă vezi departe de
tine?
Mă simt măgulit!
 Lesley nu se putu împiedica să râdă. Trevor făcu o
pauză, părând că ezită.
- Thane ce face?
- Thane... Thane e absent în acest moment,
Trev.
- E incredibil! Iar te-a părăsit pentru una din
expe-
diţiile lui nebuneşti?
- Nu... nu chiar.
Urmă o tăcere destul de îndelungată.
- Din cauza mea... din cauza a ceea ce s-a
petrecut
la birou, Les?
- Nu, Trev, Thane a înţeles că acuzaţiile lui
erau
absurde. Mai bine să nu mai vorbim despre asta.
*
**

- Asta-i prea de tot! exclamă Lydia. Fiul meu

începe
să exagereze. Să baţi lumea de la un cap la altul
merge,
când eşti celibatar, dar când ai o familie...
îşi privi nora cu ochii strălucind de o indignare
sinceră.
Lesley stătea pe canapea şi o asculta. Thane era
ple-
cat deja de o săptămână. Tânăra vru să protesteze, dar
soacra ei îi luă vorba din gură.
- Oh, băiatul ăsta! întotdeauna a făcut la fel!
Sper
că ceea ce îţi spun te mai încurajează puţin.
- Nici nu-ţi închipui cât. N-am apucat să-ţi
spun că
Thane se află acum la familia Saunders. Trevor mi-a
telefonat când, la întoarcerea lui, l-a descoperit pe
Thane la fermă.
 Se întrerupse o clipă apoi, evitând cu grijă privirea
Lydiei, o întrebă:
- N-ai vrea să-mi vorbeşti despre Della?
- Della Hagerstrom?
- Parcă Jason Saunders pomenise de o Della
Harrington.
- E aceeaşi persoană. S-a căsătorit. E rudă cu
noi.
S-a născut în Philadelphia, dar cred că acum locuieşte
la New York.
- Nu... nu e divorţată?
- De unde şi până unde?! Am fost invitaţi acum
doi
ani la nunta ei. S-a măritat cu un avocat şi au o fetiţă.
De ce?
Lesley încercă să dea vocii ei un timbru normal.
- A venit să-l vadă pe Thane acum câteva zile.
- Ce proastă sunt! Bineînţeles că Thane mi-a
spus
ceva despre ea, abia acum îmi amintesc. Are o avere
personală destul de mică şi i-a cerut în mai multe
rânduri nişte sfaturi pentru plasamente mai rentabile.
în mod sigur de asta a venit să-l vadă. Au rămas pri-
eteni.
- Doar... prieteni?
- Da. Odată, Della l-a rugat pe Thane s-o ia cu
el la
Sawtooth dar lucrurile n-au mers deloc bine. Cât au
mai râs după aceea... Della a înţeles cu acea ocazie că
e orăşeancă până în vârful unghiilor.
Făcu o pauză şi o privi cu atenţie pe nora ei.
- Fiul meu a avut o viaţă personală destul de
agi-
tată. Dar nu s-a îndrăgostit decât o singură dată... şi
s-a căsătorit cu tânăra femeie în chestiune.
 *
**

Lui Lesley îi veni destul de greu să-l convingă pe

pilot să o ducă la ferma Saunders. Dar nimeni si nimic
nu rezistă unei femei îndrăgostite! Când bimotorul
începu manevrele de aterizare, Lesley scrută îngrijo-
rată peisajul.
Trevor îi transmisese mesajul! Recunoscu silueta
înaltă a lui Thane. Stătea în picioare lângă calul lui,
privind în sus, cu mâna la ochi pentru a se proteja de
razele puternice ale soarelui.
Fără să scoată nici un cuvânt, o ajută să se urce în
sa. Ajunse în curând la locul unde dormiseră în acea
noapte, locşor atât de drag inimilor lor.
Coborând de pe cal, tânăra îi întinse braţele.
- Thane, scumpul meu, şopti ea când o strânse
în
braţe.
Mai târziu, mult mai târziu, cuibărită la pieptul lui
în acelaşi sac de dormit, ea îl întrebă:
- Crezi că unchiul Graham îşi va face curaj şi
îţi va
urma exemplul?
- Aşa m-a lăsat să înţeleg aseară la telefon, îi
răspunse Thane, dând la o parte o suviţă rebelă de pe
fruntea lui Lesley.
- E ceea ce li s-ar putea întâmpla mai bun la
amân-
doi. Sunt atât de bucuroasă. Şi dacă noi am pleca în
munţi, cât mai departe de toţi?
 - Te-aş duce şi până la capătul lumii, dragostea
mea, dacă asta doreşti.
 - Oh, îmi ajunge Sawtooth! Presupun că într-o
bună
zi tot va trebui să ne întoarcem la institut, adăugă ea.
- Institutul Licorn mai poate aştepta. Graham a
insistat să avem cel puţin o săptămână de miere. Peste
câteva zile ne vom întoarce la lumea civilizată.
- Sper că n-o să fii plecat atât de des, aşa cum s-
a
întâmplat cu echipa din Everglades.
- Incidente de felul ăsta se petrec destul de rar.
Şi
oricum am avut parte de destule aventuri în viaţă.
Acum nu-mi doresc decât să stau cu tine.
- Şi dacă eu aş avea chef din când în când să
evadez? îi şopti ea cu maliţiozitate.
- Departe de mine ideea de a te împiedica! Dar
sper că nu vei vedea vreun inconvenient în dorinţa
mea de a te însoţi? Eu... şi copiii?
Lesley zâmbi.
- Oh, Thane, mă simt atât de fericită. Aş dori
ca
aceste clipe să nu se sfârşească niciodată.
Thane o privi gânditor.
- Cineva mi-a spus într-o zi că fericirea e un
drum
destul de întortocheat. Important e să rămânem
alături
de-a lungul acestui drum al vieţii, dragostea mea.
- împreună, în urmărirea licornului...
 Gura posesivă care o acoperi pe a ei o împiedică să
continue.

Sfârşit
*
**
*
**