„ In fiecare an presa înregistrează multe amănunte despre pelerinajiile uniate la M-rea

Nicula, împreunate cu procesiuni euharistice, pe cari credincioşii Ie consideră „pentru

vremuri". Mirajul M-rei Nicula e o icoană^ care a lăcrămat în 15 Februarie 1699. • Cercetările
istorice dovedesc că azi la Nicula e numai o pseudo-icoană. Icoana adevărată a fost făcută de
un ortodox şi în urma lăcrămirii a fost dusă la Biserica Universităţii din Cluj, unde se vede şi
azi. Acest fapt îl confirmă doi istorici cu cari uniaţii se mândresc şi spun că sunt creaţia lor. In
„Cronica Românilor" şi a mai multor neamuri de Gheorghe Şincai din Şinca, Ed. II. Tom II.
Anii 1614—1739 (Bucureşti, Academia Română, 1886, p. 306), citim următoarele: „Icoana
Maicei prea curate încă pre aceste s'au dus din mănăstirea Niculei de lângă Gherla la Cluj, în
biserica iezuvţilor". Citează un pasaj din Samuel Klain de Szdd, care în Historia Ecclesiae
Valachicae Transilvanicae, part, IX, cap. 9, spune următoarele: „La anul 1699 în mănăstirea
Niculei au plâns icona Născătoarei de Dumnezeu, carea iezuviţii din Cluş o au luat şi o au dus
la Viena, de unde dupăce prin vălătuire şi prin bună cercare s'au arătat a fi minunată, s'au dus
iarăş în Ardei şi s'au pus în beserica iezuviţilor din Cluj, unde şi astăzi este şi cu mare evlavie
se cinstesc". Faptul acesta îl confirmă foarte multe izvoare ungureşti. Intr'o carte de rugăciuni
„Grădina Măriei" de Iuliu Varga, tipărită la Strigoniu în 1889, descriindu-se localităţile în cari
se fac pelerinajii pentru Mariofanii, la p. 63, găsim următoarele despre Cluj: „Icoana
izbăvitoare care împodobeşte biserica Iezuiţilor, adică a Piariştilor e din 1681. Marea cinste
care i se dă de aproape două secole se atribue împrejurării că în 1699 a fost văzută lăcrămând
Fecioara, care are în stânga pe micul Isus. Originar a fost în biserica din Nicula. De aci a ajuns
la Cluj, unde se păstrează şi azi". Amănunte şi mai impoatante din cari reiesă că icoana a fost
făcută de un ortodox, iar acum e la Cluj (la Nicula nefiind decât o copie) găsim în Istoria
liceului romano-catolic din Cluj 1579— 1898, p. 58—59, de dr. C. Erdely. In erudiţia
românească documentul e publicat în latineşte în „Catolicismul unguresc din Ungaria şi
politica religioasă a statului român" de d-1 Onisifor Ghibu Cluj, 1924, p. 109, iar în traducere
românească îl găsim într'o altă lucrare a d-lui prof. Onisifor Ghibu: „Doi uzurpatori ai
drepturilor Regelui României şi ai Universităţii din Cluj: Sfântul Scaun de la Roma şi Statul
rom.-cat. ardelean" Cluj, 1934, în 8°, p. 120—121). Voiu cita câteva fragmente din acest
document important: „S'a zugrăvit pe lemn, după cât se spune, de un oarecare Luca, în satul
Iclod, nu departe de mănăstirea de la Nicula, judeţul Dobâca, la comanda lui loan Cupcea,
bărbat nobil". In 15 Februarie 1699 a lăcrămat. Contele Sigismund Komis a dus icoana în
Benediug. In 24 Martie 1699 icoana a fost readusă la Nicula, de doi iezuiţi, cari scriu că 28 de
martori au jurat că văzuseră icoana lăcrămând. Printre cei cari jurau, era şi preotul ortodox
Constantin, de 60 ani, nobilul Sigismund Komis, etc. Ofiţerul loan Wauner şi-a umplut de
două ori batista cu lacrimi. Cardinalul de la Strigoniu, Leopold Kollonits, a dat ordin să ducă
icoana la Cluj. Preotul catolic Ştefan Halasi alias Thomas Mercis a adus icoana la capela
Maicii Domnului de pe Mănăştur. In 20 Noemvrie 1715, icoana Maicii Domnului a fost dusă
la Biserica Iezuiţilor (devenită apoi a Piariştilor, iar azi biserică greco- şi romano-catolică),
unde se află şi azi. într'o carte latinească „Historia Thaumaturgae Beatae Virginis Mariae",
apărută la Cluj în 1736. găsim multe informaţii despre cearta pentru icoana ortodoxă de la
Nicula, răpită de Iezuiţi, într'o carte mai nouă „Istoria icoanei izbăvitoare şi făcătoare de
minuni a Sf. Fecioare" de Varjas (Cluj 1923) se reînoiesc informaţiile din cartea latinească.
Românii ortodocşi n'au voit să dea icoana, „Văzând însă armata care a venit să ia icoana cu
forţa, poporul s'a supus, despărţindu-se cu durere de icoană" (Varjas p. 6, citat O. Ghibu. Doi
uzurpatori, p. 121). Locuitorii au dat în judecată pe Sigismund Kornis, cum ne spune istoricul
uniat Zenovie Păclişanu în „Vechile mănăstiri româneşti din Ardeal", p. 14. Kornis „pierzând
procesul, a pierdut şi icoana" care a rămas tot la Cluj. Varjas, la locul citat, afirmă că
Primatele Kollonits a donat icoana Iezuiţilor, fiindcă auzise că vrea s'o cumpere Voevodul
Moldovei, care promise 1000 de taleri, celui care o să-i aducă icoana. Cum reiese din
izvoarele pomenite — cari toate sunt catolice (greco- şi romano-catolice) — icoana ortodoxă
de la Nicula e la Cluj. Cum se face că uniaţii merg în pelerinaj la o pseudoicoană a celei
făcătoare de minuni? Preotul uniat George Mânzat, într'o broşurică „Originea şi istoria P. V.
Măria dela Nicula", afirmă că Ia Cluj ar fi numai o imitaţie după icoana dela Nicula. Nu aduce
însă nici un argument împotriva istoricilor Şincai, Samuil Klain, Z. Păclişanu şi a izvoarelor
romano-catolice contimporane. Unii pelerini năsăudeni, îmi spuneau, că la noua mănăstire din
Nicula, nu există nici o icoană veche. Icoana de azi e mare, frumoasă şi chiar ţăranii ştiu că e
„după modelul icoanei făcătoare de minuni". Deci se face pelerinaj la o pictură modernă, care
imită o icoană ortodoxă făcătoare de minuni.1” IOSIF E. NAGHIU

http://www.arthos.ro/pelerinajul-in-jurul-unui-cantec/

Pelerinajul în jurul unui cântec

Între Speranţă, Credinţă şi Împlinire
Cine citeşte articolul intitulat „Baza pelerinajului la Nicula” (apărut în nr. 41 din 9 octombrie 1938
al revistei Renaşterea şi semnat de Iosif E. Naghiu, profesor de limba latină al liceului din Săveni,
fost bibliotecar al savantului Nicolae Iorga şi un om ce i-a cunoscut pe Gala Galaction şi Lucian
Blaga) va reţine că una din ideile accentuate în articol este şi aceea că icoana Maicii Domnului cu
Pruncul (pictată de Preotul Luca din Iclod la 1681, icoană care a lăcrimat între 15 februarie şi 12
martie 1699, după alţii, în 1694 – în biserica satului Nicula) este motivarea binecuvântată a
apariţiei pelerinajelor, precum şi a naşterii centrului de pictură de la Nicula.
Pelerinajul astfel văzut este motivat de dorinţa puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a
realiza o lucrare importantă, dar în special de a primi vindecarea de o boală trupească sau
sufletească de la Cea care este numită Măicuţă Sfântă şi supranumită Steaua mării şi Cea mai
scumpă Floare.
Cuvintele de întâmpinare pe calea spre mănăstire pe care le auzim sunt:
„O Măicuţă Sfântă, cu drag am venit
La Tine Măicuţă, într-un loc iubit.
Am venit, Măicuţă, să te mai vedem,
Să-ţi spunem necazul care-l mai avem…”
De fapt, aceste cuvinte sunt ale pricesnei cu acelaşi nume.
La schimb, pelerinii oferă bani sau daruri materiale bisericii, ca semn de adâncă mulţumire că au
primit cele cerute ca daruri spirituale, binecuvântări sau vindecări la rugăciunile lor. În acest
context, de-a lungul timpului s-au consemnat nenumărate vindecări şi alinări ale suferinţelor
trupeşti şi sufleteşti ale celor care s-au rugat cu multă şi puternică credinţă la această icoană
făcătoare de minuni. De asemenea, poate nu este lipsit de importanţă a aminti şi faptul că, încă
din secolul al XVIII-lea, în anul 1767, Papa Clement al XIII-lea, printr-un decret papal, acordă
indulgenţă plenară (iertarea păcatelor) pelerinilor care călătoreau la Mănăstirea Nicula în
sărbătorile mariane 15 august şi 8 septembrie, fiind astfel o confirmare a rolului şi a valorii icoanei
pictate de Preotul Luca. Mai târziu, la anul 1928 şi Papa Pius al XI-lea acordă şi el acestui lăcaş
statutul de sanctuar marian.
1
Iosif E. Naghiu, „Baza pelerinajului la Nicula”, în: Renașterea, XVI (9 octombrie 1938), 41, pp. 2-3.
Mult mai târziu, pe  fondul pelerinajelor şi ca o consecinţă a
acestora, este şi apariţia celebrului cântec O, Măicuţă sfântă, devenit un faimos imn, atât de
cunoscut şi apreciat de pelerini, încât nu se mai poate imagina pelerinaj fără fredonarea acestuia.
Ortodocşii şi greco-catolicii se constituie în părţi diferite când vine vorba de a privi originea
acestui imn cântat de sute de mii de credincioşi în fiecare an la 15 august, la sărbătoarea
Adormirii Maicii Domnului. Cert este că pe acest cântec îl găsim menţionat pentru prima dată într-
un calendar-almanah numit Calendarul Dela Bixad pe anul 1946, editat de Ordinul Sfântului
Vasile de la Satu Mare, purtând numele de Fiii lacrimilor Tale…, având subtitlul Lăcrămioare.
 Textul cântecului „O, Măicuţă sfântă”, în varianta Calendarului Dela Bixad

Textul cântecului este semnat de Părintele Gavril Sălăgeanu, iar melodia este compusă de
Părintele Gh(eorghe) Marina – compozitor de muzică bisericească, ambii ieromonahi bazilieni (ai
ordinului Sfântul Vasile cel Mare al greco-catolicilor).
Şi poate ar fi bine amintită apariţia acestui cântec şi la Cluj, în revista Viaţa Creştină (Clujul
Creştin), anul XII, nr. 13, Cluj, la 25 august 1946, care la pagina 2 reproduce binecunoscutul text
cu 14 strofe şi refrenul, sub semnătura aceluiaşi „P. Gavril Sălăgeanu – ieromonah basilan”.
În 1990 Părintele Prof. Vasile Stanciu culege cântecul şi menţionează că este „una din cele mai
populare şi îndrăgite cântări închinate Maicii Domnului, întâlnită în toată Transilvania şi în special
la mânăstirea Sf. Ana – Rohia şi Nicula, din Arhiepiscopia Clujului” fiind „notată după înregistrări
efectuate la mânăstirile amintite” şi îl reproduce în cartea sa Slujbele Sfinţilor Români din
Transilvania şi alte cântări religioase (p. 156, nota de subsol din cartea Pr. Prof. Vasile Stanciu
apărută în 1990 la Întreprinderea Poligrafică Cluj). Această repunere pe note făcută după
respectivele înregistrări ne dau un caracter de factură populară al cântecului, pe care acesta l-a
câştigat de-a lungul timpului, fiind un adevărat imn al pelerinilor de la Nicula. Remarcăm astfel o
apariţie binevenită a cântecului după o lungă lipsă a acestuia în perioada comunistă.
Aşadar, indiferent de partea cui ne aflăm, indiferent cât de sentimentali sau părtinitori am fi,
adevărul trebuie să rămână oricând acelaşi, oricât de rău ne-ar părea şi ne-ar durea acest lucru.
Numai fiind cinstiţi cu noi înşine şi prin noi cu cei viitori, putem să mergem cu inima curată la
Icoana Măicuţei noastre de la Nicula pentru a-i aduce recunoştinţa noastră pentru iubirea ce ne-o
oferă. Şi, cu inima curată, prin pelerinajul nostru să-i aducem o minimă cântare:
„Scapă-ne de patimi
Şi de pofte rele,
Şi ne schimbă-n mândre
Mărgăritărele…
………………………………………
Noi, cuprinşi de-o pace
Fără de hotară,
Lăuda-Te-om veşnic
Pururea Fecioară…”

„I: Dar despre cantecul ”Fiii lacrimilor tale” (”O, Maicuta Sfanta”) ce ne puteti spune?
pr.C: In anul in 1947, dupa Congresul pan-ortodox de la Moscova era tot mai evident ca
soarta Bisericii Greco-Catolice romanesti era pecetluita. Provocarile si amenintarile din partea
comunistilor erau tot mai agresive si mai fatise. Deja greco-catolicii ucraineni au fost scosi in
afara legii si bagati in puscarii. La noi se vorbea deja ca Biserica Greco-Catolica e urmatoarea
adversara pe lista neagra a lui Stalin. Si atunci, in atmosfera aia de teroare a diavolului rosu de
la Rasarit,  pr. Gavril Salageanu a compus versurile iar pr. Gheorghe Marina melodia unui
cantec nou: ”Fiii lacrimilor tale” – un cantec-rugaciune a rezistentei noastre, a calugarilor
bazilieni de la Bixad si a Bisericii Greco-Catolice.
Astazi toti il canta, dar putini stiu de ce si mai ales cum a fost el scris” 2. “O Măicuţă Sfântă”,
compus în anul 1947, la mănăstirea de la Bixad, de călugărul bazilian Pr. Gavril Sălăgeanu şi
devenit, de-a lungul timpului, mai ales în perioada interzicerii cultului greco-catolic de către
autorităţile comuniste, imnul Bisericii Române Unite.
Citeste mai mult: adev.ro/pbmw1h

„O, Măicuţă Sfântă

O, Măicuţă Sfântă
te rugăm fierbinte,
să ne-asculţi de-a pururi
marea rugăminte:

Ref.
Nu lăsa, Măicuţă,
să pierim pe cale,
2
Cristina Cîcău, „Ultimul supravieţuitor de la Mănăstirea Bixad: „Cine trecea la ortodocşi era liber. Cine nu, îl
mânânca puşcăria”, în: Adevărul, 13 noiembrie 2013, 22:14.
căci noi suntem fiii
lacrimilor tale.

Când plângeai sub cruce

Maică-ndurerată,
te-am primit de Mamă,
noi şi lumea toată.

Călători pe-o mare,

veşnic tulburată,
noi ne-am pus în tine
şi nădejdea toată.

Tu eşti steaua mării

şi ajuţi s-o treacă;
dintre câţi te roagă,
nimeni nu se-neacă.

Fă să-ţi batem zilnic

la miloasa-ţi poartă,
câtă vreme-n lume,
valuri ne mai poartă.

Iar când nori şi ceaţă

înnegri-vor zarea,
vino tu, Măicuţă,
să ne-arăţi cărarea.

Să conduci luntriţa
printre stânci şi valuri,
să ne scoţi la portul
veşnicilor maluri.

O, Măicuţă Sfântă,
cea mai scumpă floare,
fă din şir de lacrimi
dalbe lăcrimioare.

Scapă-ne de patimi
şi de pofte rele,
şi ne schimbă-n mândre
mărgăritărele.

Să ne duci cu tine
unde calea-ţi duce,
să ne dai în ceruri
Fiului tău dulce.
Şi să-i spui, Măicuţă,
c-aste floricele,
le-au făcut să crească
chinurile grele.

Şi cu ale tale
lacrimi de sub cruce;
tu le eşti Măicuţă,
Maica cea mai dulce.

Inima-i Preasfântă
mângâios ne-o strânge;
va uita de patimi,
mai mult nu va plânge.
Noi, cuprinşi de-o pace
fără de hotară,
lăuda-te-om veşnic
Pururea Fecioară.

***
(altă versiune)

O Măicuţă sfântă, te rugăm fierbinte

să ne-asculţi cu milă marea rugăminte.

Ref.
Nu lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale,
căci noi suntem fiii lacrimilor tale!

Când plângeai sub cruce, Maică-ndurerată,

te-a primit de Mamă omenirea toată.

Călători pe mare, veşnic în primejdii

noi ne-am pus în tine flacăra nădejdii.
Tu eşti steaua mării călăuzitoare,
eşti şi aurora veşnicului soare.

Când nori grei şi ceaţă înegri-vor zarea,

vino, Sfânt Luceafăr, să ne-arăţi cărarea.

Şi condu-ne barca prin orice furtună,

ca în portul veşnic să fim împreună”3.

FIII LACRIMILOR TALE (DE MARCELA SAFTIUC)

Versuri: Tatiana Stepa

Rece suflă vânt în albia secată,

Soarele-a ars grâul ce noi l-am scos din piatră.
Și nu lăsa, Maicută, să pierim pe cale,
3
http://mobile.catholica.ro/cantece/o-maicuta-sfanta.html
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale!

Și vine ploaie mare și focul o să-l stingă,

Și cine-n suflet iarași odaia o s-aprindă?
Și nu lăsa, Maicută, să pierim pe cale,
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale!

Și vine noapte deasă și drumul ni-l ascunde

Ca singuri să pătrundem pădurea numai umblet.
Și nu lăsa, Maicută, să pierim pe cale,
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale!

Și vine apa mare și podul ni-l dărâmă

Și mult prea larg e râul ca tu să-ntinzi o mână.
Și nu lăsa, Maicută, să pierim pe cale,
Noi ce suntem fii ai lacrimilor tale!4

Fiii lacrimilor tale (1), preluare a Marcelei Saftiuc dupa un vechi cantec popular este o
piesa de mare rafinament, care impresioneaza prin obtinerea efectului dramatic fara excese de
mijloace sau efecte artizanale. Transpunerea in cheie folk nu impieteaza asupra spiritului
acestei creații.

4
http://chinez-isidor.blogspot.com/2013/02/fiii-lacrimilor-tale-de-marcela-saftiuc.html