Etica în afaceri reprezintă în opinia unor autori [PAINTER-MORLAND 2008]

capacitatea persoanei de a răspunde în mod corespunzător la presiunile competiţionale şi

la
pretenţile altora, în cadrul participării zilnice la activitatea desfăşurată de societatea
comercială căreia îi aparţine ca angajat, atât în interiorul societăţii comerciale cât şi în
exteriorul acesteia.
Alţi autori [IAMANDI 2008] numesc etica afacerilor o etică economică şi o definesc
ca o formă particulară a eticii aplicate, un ansamblu de reguli şi norme morale care
vizează
conduita comercianţilor în activitatea economică, atât la nivel individual, cât şi la nivel
colectiv.
Noţiunea de etică a afacerilor mai este definită ca fiind acel echilibru care ar trebui
găsit între performanţele economice şi cele sociale ale societăţii comerciale.
Etica afacerilor, în concepţia autorilor români, [DRUŢĂ 2003] nu se reduce la o sumă
de reţete, tehnici, probleme şi prescripţii, ci constă într-o atitudine – sprijinită pe un set de
valori – într-o anume manieră de a privi dincolo de problemele profesionale, de
rezultatele
financiare. Etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi fundamentul
afacerilor.
Etica afacerilor este determinată de faptul că viaţa economică este un subsistem social. În
evaluarea acestui subsistem social trebuie folosite şi criterii extraeconomice, unul dintre
acestea fiind criteriul etic.
Dezvoltaţi ideea „etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi
fundamentul afacerilor”.
În opinia noastră definiţia dată eticii în afaceri ce are în vedere conduita morală a
indivizilor componenţi ai societăţii comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe
de o
parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte, surprinde cel mai
bine
esenţa acestui concept.
Etica în afaceri poate fi abordată din perspectivă macroeconomică şi microeconomică.
Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sistem economic;
comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a
resurselor.
Sistemul pieţei globale, acceptat de majoritatea ţărilor ca fiind o cale mai eficientă de
alocare
a resurselor interne decât izolarea economică, trebuie să îndeplinească unele condiţii:
dreptul de a poseda şi beneficia de proprietatea privată;
libertatea de alegere în cumpărarea şi vânzarea de bunuri şi servicii;
liberul acces la informaţii corecte privind aceste bunuri şi servicii.
Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unei societăţi comerciale de transport de
persoane din perspectivă macroeconomică.
Din perspectivă microeconomică, etica este, în general, asociată cu încrederea. Etica
este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clienţilor,
comunităţii, angajaţilor.
Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unei societăţi comerciale producătoare de
vopsele textile din perspectivă microeconomică.
Întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de
importantă în relaţiile de afaceri. Dacă etica este necesară pentru a câştiga încrederea,
atunci
etica este importantă în lumea afacerilor. Încrederea presupune în fapt micşorarea riscului
asumat. Încrederea, bazată pe experienţa bunelor relaţii cu alţi indivizi, societăţi
comerciale,
grupuri etc., va asigura protejarea drepturilor şi intereselor, deci riscul va fi mai mic.
Încrederea şi bunele relaţii ale unei societăţii comerciale au în vedere [ŢIGU 2005]:
Încrederea în relaţiile cu furnizorii: furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte
importanţi, direct afectaţi de deciziile societăţii comerciale, de comportamentul acesteia.
În
special dacă este vorba de relaţii pe termen lung, încrederea între doi parteneri este foarte
importantă. Aceasta se câştigă prin respectarea obligaţiilor de către fiecare parte şi prin
minimizarea surprizelor de orice fel. Încrederea determină o mai mare eficienţă în timp, a
schimbului, iar relaţiile de schimb bazate pe încredere se dezvoltă atunci când fiecare
partener
îl tratează pe celălalt aşa cum ar vrea el să fie tratat.
Încrederea în relaţiile cu consumatorii: un vânzător câştigă încrederea clientului
său atunci când este onest, competent, orientat către nevoile clientului şi plăcut. Clienţii
aşteaptă de la vânzător produsele/serviciile de calitatea promisă, precum şi informaţii
reale,
pertinente.
Încrederea în relaţiile cu angajaţii: încrederea trebuie acordată atât managerilor, cât
şi subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate
mai
mare a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor
dintre
grupurile de muncă etc.
Etica în afaceri se poate afirma pe baza unor principii practice. În viziunea unor
autori [ŢIGU 2005] acestea sunt:
Respect faţă de normele juridice în vigoare la nivel naţional, comunitar şi global.
Respectarea confidenţialităţii informaţiilor în interiorul a trei relaţii: de către salariat
faţă de societatea comercială, de către furnizor faţă de clienţi, de către negociator faţă de
exterior.
Sensibilitate faţă de conflictele de interese. Aceasta presupune transparenţă şi
apelarea la arbitrii neutri pentru rezolvarea acestor conflicte.
Conştiinţă profesională, având în vedere exercitarea profesiunii cu conştiinţă şi
prudenţă, cultivarea competenţei profesionale, limitarea deciziilor şi acţiunilor la
competenţa
profesională.
Loialitate şi bună credinţă, avându-se în vedere obligaţiile morale de a nu înşela, de
a-şi ţine cuvântul, de a fi echitabil.
Simţul responsabilităţii, presupând luarea în considerare a consecinţelor practice ale
deciziilor, precum şi asumarea propriei responsabilităţi.
Respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, presupunând libertate în
comportament, libertate de opinie şi evitarea discriminărilor de orice fel.
Respectarea fiinţei umane, presupunând abţinerea de a aduce prejudicii intenţionate
celorlalţi, precum şi respectarea personalităţii umane.

Ce este etica in afaceri?

La prima vedere, este uşor de înţeles că „etica în afaceri” este un domeniu care urmăreşte
să clarifice problemele de natură morală ce se ridică în mod curent în activitatea
agenţilor. Observăm cu uşurinţă că „etica în afaceri” este o expresie compusă, al cărei
sens poate fi inteligibil numai în măsura în care cititorul neavizat ştie ce înseamnă
cuvintele „etică” şi „afaceri”. La noi, termenul etică are cel puţin trei semnificaţii diferite.
În primul rând, etica se referă la aşa-numitele moravuri, cutume şi obiceiuri tradiţionale
specifice diferitelor culturi

Dati ex de 3 cutume trad din dom ec.

În Occident, preţurile afişate în magazine nu sunt, de regulă, negociabile; în Orient,

tocmeala dintre vânzător şi cumpărător este aproape obligatorie. Lumea apuseană pune
mare preţ pe punctualitate, pe când în America Latină sau în Africa se consideră că un
om este cu atât mai important şi mai vrednic de stimă cu cât îşi permite să întârzie

mai mult.

Ce val promoveaza etica?

Etica promovează anumite valori, precum cinstea, dreptatea, curajul, sinceritatea,

mărinimia, altruismul etc., încercând să facă respectate norme de genul: „Să nu minţi!”,
„Să nu furi!”, „Ajută-ţi aproapele!”, „Respectă-ţi părinţii!”, „Creşte-ţi copiii aşa cum se
cuvine!”, „Respectă-ţi întotdeauna promisiunile!”

Def stakeholders si shareholders.

Termenul englezesc stakeholders desemnează toate grupurile sociale afectate direct sau
indirect de activitatea firmelor comerciale; mai mult decât atât, aceste grupuri iau parte la
„jocul” economiei de piaţă, nu doar în calitate de „spectatori”, ci şi în calitate de
participanţi activi (ca nişte „figuranţi”), întrucât fără implicarea lor, activitatea firmelor
comerciale ar fi imposibilă. Shareholders – acţionarii firmelor comerciale.

Considerati ca in acest moment mass-media face deservicii de afeceri in Rom?

Mass-media face un dublu deserviciu eticii în afaceri. În primul rând, publicului I se

prezintă aproape în exclusivitate numai comportamente imorale în afaceri şi această
perspectivă unilaterală întăreşte stereotipul incompatibilităţii dintre afaceri şi moralitate.
În al doilea rând, scandalurile spectaculoase care explodează pe
prima pagină sugerează că etica în afaceri priveşte numai activitatea marilor corporaţii

Dar poate că deservicul cel mai important pe care goana presei după scandaluri îl aduce
nu numai eticii în afaceri ca disciplină academică, ci întregii societăţi, este înrădăcinarea
în adâncul opiniei publice a convingerii că orice luptă

împotriva imoralităţii în afaceri este inutilă atâta timp cât „afacerist cinstit” pare tuturor o
contradicţie în termeni, iar „afacerist veros” pare un pleonasm.

Profitul este compatibil cu moralitate? DA

TEMA 2

Def morala, etika, deontologia.

Termenul morala desemneaza un anume cod social, un ansamblu de reguli, carora fiecare
individ tre sa I se conformeze pt a fi acceptat in soc.Etica desemneaza teoria care are ca
obiect de studiu acest fen real, semnificativ deci stiinta binelul si a raului. Term
deontologie desemneaza normele de conduita si obligatiile etice in cadrul unei profesii,
este o teorie a datoriei si a obligatiilor morale in aceea profesie, ea explicand deci
anumite norme morale particulare.

Explicati componenta normelor morale.

Normele morale au de regula in componenta 2 elem: a) unul calitativ care recomanda sau
impune ceea ce e bine sa faci si sa fii; b) altul imperativ care isi gaseste concretizarea in
expresii “tre sa faci sau tre sa fii”.

Def si exemplificati: normele generale, particulare , speciale!

a) Normele gen sunt prezente in toate tipurile de comunitati umane si influenteaza

intreaga gama de activ umane. De ex cinstea, demnitatea, sinceritatea, curajul, loialitatea,
generozitatea;

b) Normele particulare se adreseaza unor comunitati umane det cu o anumita variatie in

timp si influenteaza relatii sau activ umane particulare.

c) Normele speciale se manifesta in cadrul unor grupuri restranse si uneori in ocazii

speciale. Aici putem aminti normele de protocol, reguli de eticheta in afaceri.

Exemplificati o regula prioritara at cand 2 norme morale se intersecteaza!

Normele prioritare ale comunitatii ar treb aplicate atata timp cat nu vor avea afecte
adverse semnificative asupra altor oameni sau com.
 

TEMA 3

Def constiinta morala!

Conştiinţa morală, mai exact voinţa autonomă a individului, călăuzită de raţiunea

capabilă să emită enunţuri normative universale.

Ce sunt valorile?

În primă instanţă, valorile ne apar drept atribute ale persoanelor, ideilor, faptelor,
instituţiilor sau lucrurilor care sunt importante, vrednice de respect şi preţuire, despre care
oamenii cred că merită străduinţa de a le vedea înfăptuite cât mai deplin. Pe scurt,
valoarea este ceva important şi vrednic de respect.

Explicati: subiectivismul, materialismul, relativismul, uiversalismul.

Subiectivismul. Cel mai facil şi, de aceea, cel mai frecvent răspuns la întrebarea „ce se
înţelege prin valoare?” este acela pe care-l dau concepţiile subiectiviste: valoare
înseamnă preferinţă individuală, iar criteriul de bază al preferinţei este plăcerea. Are
valoare, pentru mine, ceea ce îmi place mie acum, în situaţia de moment în care mă aflu
Lucrurile, în sine, sunt lipsite de orice valoare; ele există ca atare, pur şi simplu. Valoarea
o primesc numai din partea unui subiect care are nevoie şi care se bucură de ele.

Materialismul Prototipul valorilor, în concepţia materialistă, este neîndoielnic valoarea de

întrebuinţare din teoria economică. Când vine vorba de sfera utilităţii, materialismul pare
să nu aibă rival. Într-adevăr, un produs oarecare este util şi, ca atare, valoros prin
proprietăţile sale intrinseci, care îi permit să aibă o anumită funcţionalitate.

Relativismul Teoriile relativiste păstrează, ca şi cele materialiste, pretenţia de a se situa

pe terenul „faptelor” constatabile. Or, acestea par să ateste, pe de o parte, că în fiecare
comunitate socială sunt recunoscute şi validate de mentalitatea colectivă anumite ierarhii
valorice, cu semnificaţie paradigmatică pentru toţi membrii comunităţii,

asupra cărora cadrul social exercită o funcţie modelatoare, dar şi o presiune autoritară,
menită. Se observă însă că în toate culturile şi civilizaţiile lumii, oricât de diferite şi,
unele dintre ele, aparent impenetrabile, există mereu aceleaşi paradigme sau dimensiuni
axiologice invariante, universale, pe care se pot înregistra, apoi, diferenţele cele mai
semnificative.

Universalismul Teoriile universaliste urmăresc să descrie şi să explice aceste structuri sau

paradigme ale spaţiului valoric general-uman, în care, de bună seamă, fiecare cultură şi
civilizaţie inserează un conţinut axiologic concret, mai mult sau mai puţin specific.
 

TEMA 4

Explicati pe scurt etica virtutiilor, utilitarismul si etica datoriei.

Etica virtutiilor: Una dintre teoriile etice standard la care se raportează argumentele
specialiştilor de astăzi în business ethics este aşa-numita virtue theory – etica virtuţilor, o
variantă actualizată a ideilor expuse cu multe secole în urmă de către Aristotel în Etica
nicomachică. Aristotel distinge valorile-scop, preţuite şi urmărite pentru ele însele, şi
valorile-mijloc, preţuite şi urmărite în vederea atingerii altor scopuri mai înalte. Aristotel
consideră că binele suprem, deci valoarea-scop prin excelenţă, este fericirea, întrucât toţi
oamenii vor în mod natural să fie fericiţi şi nimeni nu urmăreşte să dobândească fericirea
ca mijloc pentru altceva, ci numai ca scop în sine. Ce este fericirea în viziunea lui
Aristotel? În primul rând, el precizează faptul că fericirea nu este o stare momentană, o
clipă trecătoare de mulţumire, ci o condiţie durabilă şi stabilă, dobândită de către individ
pe termen lung, până la sfârşitul zilelor sale; În acest sens, fericirea nu este o calitate în
sine. Nu putem spune că un ins este fericit în sensul în care el este brunet sau blond,
corpolent sau costeliv, scund sau înalt. Fericirea este starea sau condiţia stabilă a omului
care dobândeşte şi amplifică anumite valori-mijloc, numite de către Aristotel virtuţi.
Termenul aristotelic de areté, tradus în limbile moderne prin „virtute”, are anumite
semnificaţii aparte, care scapă traducerii. Areté înseamnă, în primul rând, „excelenţă”,
adică maximă actualizare a esenţei specifice a unui lucru sau a unei vietăţi. Şi totuşi,
Aristotel formulează un principiu etic general, de natură să ne orienteze în luarea
deciziilor corecte şi în automodelarea prin exerciţiu a virtuţilor. Virtutea, spune Aristotel,
„este calea de mijloc între două vicii, unul provocat de exces, celălalt de insuficienţă”.
Dar limita principală a eticii virtuţilor în varianta ei originală nu îi aparţine, de fapt, lui
Aristotel, ci lumii în care trăia, lume de mult apusă şi de neregăsit astăzi. În pofida
acestor limite şi anacronisme, etica virtuţilor se dovedeşte în numeroase contexte
relevantă pentru analiştii problemelor specifice de etică în afaceri. Aşa cum fericirea
adevărată este rezultatul unor strădanii de o viaţă, tot astfel şi profitul solid, pe care îl
urmăreşte în activitatea sa un om de afaceri serios, nu poate fi obţinut decât prin strategii
pe termen lung. Ideea centrală a neoaristotelismului este aceea că miza esenţială a
educaţiei morale este formarea omului de caracter.

Utilitarismul, iniţiat de către Jeremy Bentham (1784 – 1832) şi restructurat în forma sa

clasică de către John Stuart Mill (1806 – 1873), adoptă o perspectivă consecvenţialistă,
potrivit căreia fapta bună nu se defineşte prin intenţiile care stau la originea ei sau prin
scopurile urmărite de către agent, ci prin efectele sau consecinţele sale. John Stuart Mill,
păstrează intact principiul utilitarist al maximei fericiri (plăceri) pentru cât mai mulţi, dar
face o concesie bunului simţ, recunoscând faptul că nu toate plăcerile sunt de aceeaşi
valoare: unele plăceri, îndeosebi cele spirituale, sunt superioare celor vulgare şi triviale.
Mill mai încearcă să înlăture şi ultima obiecţie adresată utilitarismului anume că, potrivit
criteriilor utilitariste, o faptă în sine blamabilă poate fi justificată moral dacă determină,
pe termen lung, consecinţe favorabile majorităţii. Încercarea lui Mill de a salva
utilitarismul, făcându-l să se împace cu evidenţele simţului comun, sfârşeşte prin a-l
desfiinţa ca teorie coerentă şi independentă.

Etica datoriei Cea mai influentă dintre teoriile etice „standard” ale momentului este, fără
dubii,

aceea care continuă filosofia morală a lui Immanuel Kant Immanuel Kant (1724 - 1804)
propune o cu totul altă viziune. Pentru Kant, intenţia şi nu consecinţele actului contează
pentru stabilirea valorii sale morale. Ideea centrală a eticii kantiene este aceea că datoriile
sau obligaţiile morale se ivesc numai atunci când articulăm un standard de moralitate
pentru orice fiinţă raţională. Filosofia morală kantiană se detaşează drept cea mai
importantă dintre teoriile etice actuale nu numai prin calităţile sale intrinseci, ci şi datorită
faptului că tinde să absoarbă ca pe nişte variante şi alte curente de gândire.

TEMA 5

Care sunt val morale ale democratiei?

Toate val morale sunt si val ale democratiei. Acest raspuns are cel putin 2 aspecte.
Primul: val morale sun o parte indispensabila a vietii umane si moralitatea are relevanta
in fiecare decizi facuta in viata unui om cat si in aceea a unei natiuni. Al doilea aspect:
exista totusi o dimensiune relativa a unor val morale ca si o dim relativa a valabilitatii mij
democratice.

Ce au de inv oamenii din capitalism?

Cap reperz modul in care omanenii au invatat din necesitate sa aiba o conduita rationala
orientata spre realizarea uni scop. Acest comportament rational presupne si el la randul
lui, nu numai ce numim utiliktate si eficacitate ci si vointa ferma in urmarirea scopurilor,
spirit de initiativa etc.

Cu ce este solidar capitalismul si dc?

Este solidar cu o etica, ca el a ajuns sa reprez un temei pt a aprecia calitatea morala a unei
pers.

Care este dif dintre un businessman si bisnitar?

In fapt, in intelepciunea lui, limbajul comun a consemnat o dif de esenta, nu de grad,

dintre businessman si bijnitar.

 
TEMA 6

Ce este o afacere?

Spuneam că o serie de aspecte definitorii ale afacerilor sunt cvasiunanim acceptate. Toată
lumea este de acord că o afacere este o activitate menită să aducă proprietarilor (patroni
sau acţionari) un anumit profit. Cum însă? Nu orice modalitate de a câştiga bani sau
bunuri este o afacere. A scoate un profit dintr-o afacere înseamnă a înregistra anumite
câştiguri băneşti prin vânzarea pe piaţă a unor bunuri şi servicii.

Care este scopul intrinsec al afacerilor?

Unii consideră că scopul unic sau cel puţin primordial al oricărei afaceri este profitul
întreprinzătorilor; o afacere nu este pusă pe picioare de dragul satisfacerii unor nevoi
sociale, ci pentru ca deţinătorii ei să realizeze anumite câştiguri băneşti. Alţii consideră,
dimpotrivă, că scopul oricărei afaceri este în primul rând acela de a satisface anumite
nevoi sociale, profitul fiind răsplata cuvenită celor care, prin iniţiativa lor, contribuie cât
mai eficient la realizarea acestui obiectiv. Pe scurt: o afacere trebuie să aducă profit –
indiferent cum, în limite legale; opinia contrară: o afacere trebuie să fie socialmente utilă,
profitul fiind o consecinţă a acestei utilităţi.

Care este mărimea profitului urmărit?

Unii introduc chiar în definiţia conceptului de afacere maximizarea profitului; cu alte

cuvinte, orice afacere urmăreşte nu doar un oarecare profit, ci profitul maxim, în condiţii
legale. Întreprinzătorul privat nu se mulţumeşte să nu iasă în pagubă, câştigând ceva din
afacerea lui; un bun om de afaceri este acela care se străduieşte din răsputeri să realizeze
un profit cât mai mare indiferent de orice alte considerente. Alţii susţin, dimpotrivă, că
maximizarea profitului cu orice preţ, chiar dacă numai în limite legale, este o formă de
egoism şi de iresponsabilitate socială. Grija omului de afaceri trebuie să fie în primul
rând utilitatea socială şi calitatea produselor sau serviciilor pe care le oferă pe piaţă
consumatorilor, mulţumindu-se cu un profit rezonabil – un termen mai mult decât vag, de
natură să plaseze discuţia într-o nebulozitate totală.

In folosul cui lucrează oamenii de afaceri?

Unii susţin că exclusiv pentru a satisface interesul patronilor sau acţionarilor de a realiza
profituri cât mai mari; o afacere nu este o utilitate publică sau o acţiune filantropică,
pornită cu gândul la foloasele şi interesele altora, ci un risc asumat şi multă muncă în
vederea satisfacerii dorinţei întreprinzătorilor de a câştiga cât mai mulţi bani. Alţii

consideră însă că o afacere bună şi onorabilă nu-i priveşte exclusiv pe deţinătorii

capitalului investit, ci trebuie să aibă în vedere interesele unor cercuri şi categorii sociale
mult mai largi care, direct sau indirect, au de câştigat sau de pierdut din ceea ce face o
anumită întreprindere privată.
 

TEMA 7

Explicati responsabilitatea intrep dpv al laturii ec (cele 2 abordari)

Abordarea clasica: firmele exista pt a aduce beneficii prop sau pt a reduce costurile de
tranzactie. In viziunea autorlui orice bun social platit de firma submnineaza macanismele
pietei “ bunurile sociale” vor fi paltite fie de actionari fie de salariati; in acest caz din
ruma, vanzarile ar putea scadea si firma ar avea dificultati.

Abordarea socio-ec: max profitului este a doua prioritate a firmei, prima este asigurarea
convietuirii acesteia.

Ce inseamna responsabilitatea

TEMA 8

Localizarea controlului. Societatea încorporată nu se mai află în controlul direct al

proprietarilor, care nu mai pot lua decizii economice după cum doresc. Funcţiile de
conducere sunt deţinute de către directori, consilii de administraţie sau alte instanţe
executive. Acţionarii nu mai deţin, în cel mai bun caz, decât un control indirect şi
impersonal asupra „proprietăţii” lor;

 
 

Eveniment Cluj-Napoca

 20 Mai 2010

Proiect de caritate- ”Pentru un zâmbet de copil”

Clubul Soroptimist International te invită joi, 20 mai 2010, la ora 18:00 la un ...

 
Cluj-Napoca

Cea mai noua reducere

Reducere Kappa 20% în Polus

 
Horoscop

© 2009 STUDCARD. Toate drepturile rezervate