1.

Pornind de la aserțiunea lui Osho: Noi suntem ceea ce cunoaștem, ceea ce

simțim. A cunoaște ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaște iubirea
înseamnă să iubești; a cunoaște divinitatea înseamnă să devii divin.
Autocunoașterea înseamnă realizare; cunoașterea înseamnă să fii, scrie, în limita de
1 – 1,5 pagini, un eseu structurat cu tema: Personaje literare pe calea realizării și
devenirii personale (referindu-te la oricare două personaje din literatura română,
din opere literare diferite, potrivite temei

Oricare două personaje din literatura română, cu dovada clară a cunoaşterii

textului: Felix (Enigma Otiliei de G.Călinescu), Apostol Bologa (Pădurea
spânzuraților de L. Rebreanu), Ștefan Gheorghidiu ( Ultima noapte de dragoste...
de C.Petrescu), Victor Petrini ( Cel mai iubit dintre pământeni de M.Preda) etc.
Motivarea alegerii în raport cu parametrul indicat. Personajele urmează să fie din
texte diferite, dar pot fi selectate din creaţia aceluiaşi autor!

2.Pornind de la aserțiunea lui Ionuț Caragea: Și chiar dacă-i rătăcitor printre

cuvinte sau exilat departe pe o insulă pustie, poetul tot poet rămâne, cu inima lui
uriașă, cât o Patrie, bătând în pieptul unui copil, scrie, în limita de 1 – 1,5 pagini,
un eseu structurat cu tema: Poeții – veșnici călători prin patria cuvintelor
(referindu-te la oricare doi poeți din literatura română și opera acestora).

Oricare doi poeţi din literatura română, cu dovada clară a cunoaşterii operelor
alese. Motivarea alegerii în raport cu parametrul indicat.

3.Pornind de la afirmaţia lui Eugen Lungu: ... cu un erou atotputernic și

atoateștiutor nu poți organiza o dramă sau o tragedie – protagonistul trebuie să aibă
o situație de handicap, o lipsă, o umilință cel puțin pentru a da story-ului pigmenții
dramaticului și ai credibilității. Ei bine, Euridice este...călcâiul lui Orfeu! [...] Nu
cunosc o metaforă mai sugestivă și mai profundă a insului creator întors interogativ
asupra rostului său de a fi, scrie, în limita de 1- 1,5 pagini, un eseu structurat cu
tema: Personaje literare în dilemă: incertitudine și siguranță (referindu-te la
oricare două texte din literatura română, potrivite temei)

Oricare două personaje din literatura română care se află în fața unor dileme
morale: îndoială, neîncredere, scepticism vs. convingere, certitudine, fermitate etc.,
cu dovada clară a cunoaşterii textului: Toma Nour – Geniu pustiu, de Mihai
Eminescu; Apostol Bologa – Pădurea spânzuraților, de Liviu Rebreanu; Ștefan
Gheorghidiu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil
Petrescu; Doamna T, Fred Vasilescu, George Demetru Ladima – Patul lui Procust,
de Camil Petrescu; Manole, Mira din Meșterul Manole, de Lucian Blaga; Axente
Creangă – Luntrea lui Caron, de Lucian Blaga; Alecu Ruset – Zodia Cancerului
sau vremea Ducăi-Vodă, de Mihail Sadoveanu; Kesarion Breb – Creanga de aur,
de Mihail Sadoveanu; Nicodim Jder – Frații Jderi, de Mihail Sadoveanu; Victor
Petrini – Cel mai iubit dintre pământeni, de Marin Preda; Ilie Moromete –
Moromeții, de Marin Preda etc. Motivarea alegerii în raport cu parametrul indicat.
Personajele urmează să fie din texte diferite, dar pot fi selectate din creaţia
aceluiaşi autor!

4.Pornind de la aserțiunea lui Aristotel: Omul ideal suportă accidentele vieţii cu

demnitate şi eleganţă, făcând tot ce este mai bun în împrejurările date, scrie, în
limita de 1 – 1,5 pagini, un eseu structurat cu tema: Demnitatea înalță ființa
umană și conferă sens existenței (referindu-te la oricare două personaje din
literatura română, din opere literare diferite, potrivite temei).

Oricare două personaje din literatura română, cu dovada clară a cunoaşterii

textului. Motivarea alegerii în raport cu parametrul indic

5.Pornind de la sugestia lui Confucius Studiază trecutul pentru a înţelege viitorul,

scrie, în limita de 1-1,5 pagini, un eseu structurat cu tema: Personalităţi istorice
devenite personaje literare (referindu-te la oricare două texte din literatura
română, potrivite temei).

Fraţii Jderi; Istoria ieroglifică; Apus de soare; Alexandru Lăpuşneanu; Răzvan şi

Vidra; Despot-Vodă; Neamul Şoimăreştilor; Biserica Albă; Scrisoarea III; Zodia
Cancerului etc.etc. etc. etc.

6.Pornind de la constatarea proverbului Ce-au făcut mama şi tata, au să facă fiul şi

fata, scrie, în limita de 1-1,5 pagini, un eseu structurat cu tema: Problema
educaţiei copiilor prin exemplul părinţilor (referindu-te la oricare două texte
din literatura română, potrivite temei).

Amintiri din copilărie; Povestea lui Harap-Alb; Hronicul şi cîntecul vîrstelor; Fraţii
Jderi; Apus de soare; Neamul Şoimăreştilor; Mara; Baltagul; Ion etc.etc. etc. etc.
etc. etc. etc.

7.Pornind de la aserțiunea lui Emile Faguet: Cartea este mica mobilă a minţii
noastre, motorul spiritului, unealta care vine în ajutorul lenei de a gândi,
insuficienţei noastre, cum şi bucuriilor sufletului, scrie, în limita de 1 – 1,5 pagini,
un eseu structurat cu tema: Cărțile care-mi provoacă cugetul și-mi bucură
sufletul (referindu-te la oricare două texte din literatura română,
Oricare două texte lirice/epice/dramatice din literatura română, cu dovada clară a
cunoaşterii textului. Motivarea alegerii în raport cu parametrul indicat

8.Pornind de la aserţiunea lui Ion Druță: Atunci când trăiau cocostârci pe casele
noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru şi, când venea toamna, îi petreceam, ne
duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin țările calde. Iarna tânjeam fără
dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea şi, când se întorceau, era
o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre
zbuciumate, scrie, în limita de 1-1,5 pagini, un eseu structurat cu tema: Personaje
literare care m-au învățat dragostea pentru plaiul natal şi baștină (referindu-
te la oricare două texte din literatura română, potrivite temei).

Oricare două personaje din literatura română, cu dovada clară a cunoaşterii

textului: Onache Cărăbuş Povara bunătății noastre de I. Druță), Apostol Bologa
(Pădurea spânzuraților de L. Rebreanu), Răzvan (Răzvan și Vidra de B. P.
Hasdeu), Dan (Dan, căpitan de plai de V. Alecsandri), Ştefan cel Mare (Frații Jderi
de M. Sadoveanu), familia Jderilor (Frații Jderi de M. Sadoveanu), Naţl (Mara de I.
Slavici), mătuşa Ruţa (Păsările tinereții noastre de I. Druță), Pavel Rusu (Păsările
tinereții noastre de I. Druță), Horia Holban (Clopotnița de I. Druță), Tudor Şoimaru
(Neamul Șoimăreștilor de M. Sadoveanu), unchiul Alecu (Unchiul din Paris de A.
Busuioc) etc. Motivarea alegerii în raport cu parametrul indicat. Personajele
urmează să fie din texte diferite, dar pot fi selectate din creaţia aceluiaşi autor!

9.Pornind de la aserţiunea lui Menandru: Timpul verifică prietenii așa cum focul
verifică aurul, scrie, în limita de 1-1,5 pagini, un eseu structurat cu tema:
Personaje literare de la care am învățat prietenia (referindu-te la oricare două
texte din literatura română, potrivite temei).

Oricare două personaje din literatura română, cu dovada clară a cunoaşterii

textului. (Neamul Șoimăreștilor, M. Sadoveanu; Frații Jderi, M. Sadoveanu;
Frunze de dor, I. Druță; Povestea lui Harap-Alb, I. Creangă; Amintiri din copilărie,
I. Creangă etc.) Motivarea alegerii în raport cu parametrul indicat. Personajele
urmează să fie din texte diferite, dar pot fi selectate din creaţia aceluiaşi autor!

10.Pornind de la aserțiunea lui Nichita Stănescu: Poezia nu este numai artă: ea este
însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant, scrie,
în limita de 1 – 1,5 pagini, un eseu structurat cu tema: Opere poetice de o valoare
incontestabilă în care-mi regăsesc propriile gânduri și sentimente (referindu-
te la oricare două texte poetice din literatura română, potrivite temei,

11.Pornind de la aserţiunea lui Lucian Blaga: Personalitatea este ca o monedă de

argint care, oricum o arunci, cade mereu cu efigia în sus, niciodată cu reversul,
scrie, în limita de 1-1,5 pagini, un eseu structurat cu tema: Personaje literare –
modele de personalitate umană pentru mine, cititorul (referindu-te la oricare
două texte din literatura română, potrivite temei).

12.Pornind de la afirmaţia lui Confucius: Cea mai mare glorie nu o dobândești

atunci când nu ești doborât, ci atunci când te ridici după ce ai căzut, scrie, în
limita de 1- 1,5 pagini, un eseu structurat cu tema: Personaje literare – modele de
perseverență (referindu-te la oricare două texte din literatura română, potrivite
temei) Oricare două personaje din literatura română, cu dovada clară a cunoaşterii
textului: personaje din basme românești; Neamul Șoimăreștilor, de Mihail
Sadoveanu; Singur în fața dragostei, de Aureliu Busuioc; Dincolo de nisipuri, de
Fănuș Neagu; Zilele după Oreste, de Vitalie Ciobanu; Toiagul păstoriei, de Ion
Druță; Sărmanul Dionis, de MihaiEminescu; Mara, de Ioan Slavici; Pădurea
spânzuraților, de Liviu Rebreanu; Steaua fără nume; de Mihail Sebastian; Ora 25,
de C.V. Gheorghiu; Păsările tinereții noastre, de Ion Druță; Moromeții, de Marin
Preda; Povara bunătății noastre, de Ion Druță; Cel mai iubit dintre pământeni, de
Marin Preda; Meșterul Manole, de Lucian Blaga; Luntrea lui Caron, de Lucian
Blaga; Patul lui Procust, de Camil Petrescu; Clopotnița, de Ion Druță; Frunze de
dor, de Ion Druță; Iona, de Marin Sorescu; Lostrița, de Vasile Voiculescu etc.
Motivarea alegerii în raport cu parametrul indicat. Personajele urmează să fie din
texte diferite, dar pot fi selectate din creaţia aceluiaşi autor!

1.Explicarea modului propriu de înţelegere a conceptului-

cheie din tema eseului:
*Exemplu:Explicarea modului propriu de înţelegere a conceptului carte –
provocare și bucurie
*Explicarea conceptelor de plai natal; baștină.

*Explicarea modului propriu de înţelegere a conceptului prietenie

*Explicarea modului propriu de înţelegere a conceptelor operă poetică și valoare
incontestabilă.
*Explicarea modului propriu de înţelegere a conceptului perseverență
*Explicarea conceptului de personalitate
O variantă de răspuns
Perseverenta este definita ca o insusire, staruinta unei persoane de care poate da
dovada numai prin actiuni si manifestari.
In opinia mea/ Consider ca perseverenta reprezinta cheia succesului, un drum pe
care ti-l faci singur. Ea este motivul pentru care luptam in viata, ne ofera curajul de
a persista.
In primul rand, perseverenta te ajuta sa-ti stabilesti scopurile pe care vrei sa le
atingi si modul in care vrei sa-ti construiesti viitorul. De exemplu, o persoana care
nu renunta niciodata, . . . poate avea parte de o cariera infloritoare . . .remarcarea in
societate . . .
In al doilea rand, ea iti dezvolta spiritul competitiv si sentimentul de auto-control
asupra vietii.

O altă variantă de răspuns

Eșecul este una din formele de artă ale lumii. Eșecul duce la o etapă
nouă care începe atunci când nu te aștepți. Termenul de eșec se defnește
prin pierdere sau nereușită, dar asta nu însemnă că va duce la ceva
neplăcut. Petru fecare eșecul este înteles diferit. Unii lasă mâinile în jos, iar
pentru alții eșecul este un pilon carele redă o motivare de a se dezvolta și a
merge mai departe.Motivul eșecului care duce la un succes anumit îl putem
observa în mai multe opere literare din literature română: Tema pentru acasă de
Niolae Dabija, Enigma Otliei de George Călinescu ,,Moromeții” de Marin
Preda

2.Raportarea semnificației acestei noţiuni la

comportamentul personajelor literare.
Trecerea de la 1 parametru la al 2-lea s-ar putea face astfel:

Pentru conceptual de perseverență

O operă care îmi sugerează ca perseverenta reprezinta cheia succesului în viață,
un drum pe care ti-l faci singur este Meșterul Manole de Lucian Blaga;

Pentru conceptual de eșec

O operă care prezintă personaje în luptă pentru un scop bine definit, care au avut
de înfruntat nu numai un singur obstacol, care au căzut, dar s-au ridicat, s-au luat
de gât cu destinul și au reușit este romanul ,,Mara ”de de Ioan Slavici
3a) Reperarea motivată a două personaje din literatura română, potrivite
temei.
3b) Comentarea a câte două trăsături morale ale personajelor alese.
3c). Ilustrarea adecvată a trăsăturilor comentate cu câte două exemple
convingătoare din cele două texte selectate, potrivite temei

Personaje literare pentru care esecul a devenit un pas spre

succes
Vitoria Lipan, eroina lui Mihail Sadoveanu din „Baltagul” reprezintă
femeia-detectiv a literaturii române. Ea dovedește dragostea pe care i-o poartă
soțului ei prin decizia de ai îi face dreptate prin propriile forțe și în același timp
rămâne o mamă iubitoare și protectoare. Un „Hamlet feminin” (G. Călinescu),
construiește portretul femeii puternice din lumea arhaică, stăpână de sine, femeie
credincioasă, superstițioasă ce prin inteligența și intuiția de care dă dovadă reușește
să prindă criminalii șoțului său.
 

Doamna T. din „Patul lui Procust” al lui Camil Petrescu este prima femeie
intelectuală a literaturii române, independentă din punct de vedere financiar, ea
deținând un magazin de mobilă stil. Este învăluită de mister din pricina pasiunilor
pentru artă și literatură, femeia superioară, femeia modernă.
 

Otilia, cea care dă misterul romanului lui George Călinescu „Enigma Otiliei”
reprezintă idealul feminin al acestuia, mărturisind că Otilia este „eroina mea lirică,
tipizarea mea în ipostază fminină”. Fata de optsprezece ani se remarcă prin
copilăria pe care reușește să o împletească cu maturitatea și prin imprevizibilitatea
de care dă dovadă. Pentru Costache ea este „fe-fe-fetița mea”, pentru Felix este o
femeie superiară, adirabilă pe care nu o poate înțelege, pentru Pascalopol este o
femeie în devenire, pentru Stănică Rațiu ea este o fată deșteaptă, iar pentru Aglae
și Aurica este o zănatecă.
 

Mara, personajul principal din romanul cu același nume al lui Ioan Slavici, este o
văduvă ce domină prin putere și complexitate. George Călinescu vede în Mara
„tipul comun al femeii de peste munţi şi în genere al văduvei, întreprinzătoare şi
aprige, la care apare proporţia aceea de zgârcenie şi de afecţiune maternă, de
hotărâre bărbătească şi de sentiment al slăbiciunii femeieşti”, iar Nicolae
Manolescu o consideră „prima femeie capitalist din literatura noastră”, iar portetul
fizic dat de autor îi completează imaginea „Muiere mare, spătoasă și cu obrajii
bătuți de soare, de ploi și de vânt”.
 

Zoe Trahanache, peronajul feminin din „ O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca
Caragiale este prima femeie din opera autorului care nu face parte din lumea
mahalalelor, ci din burghezie. Zoe își afirma caracterul în fața oricui, este
inteligentă, ambițioasă, încearcă să pară o doamnă distinsă, fidelă și o familistă
convinsă. Desi nu are dreptul de a participa la viața politică, aceasta reușește să își
impună candidatul în favoarea intereselor personale.

Oricare două personaje din literatura română, cu dovada clară a cunoaşterii

textului: Felix (Enigma Otiliei de G.Călinescu), Apostol Bologa (Pădurea
spânzuraților de L. Rebreanu), Ștefan Gheorghidiu ( Ultima noapte de dragoste...
de C.Petrescu), Victor Petrini ( Cel mai iubit dintre pământeni de M.Preda) etc.
Motivarea alegerii în raport cu parametrul indicat. Personajele urmează să fie din
texte diferite, dar pot fi selectate din creaţia aceluiaşi autor!

4.Dezvoltarea motivată a unei idei din afirmația propusă.

Orice idee congruentă cu tema eseului şi citatul propus.
5. Exprimarea opiniei proprii cu referire la actualitatea
subiectului
Opinia proprie, clar formulată, cu referire la actualitatea subiectului abordat.

Atenție:ordinea încadrării parametrilor în text este la alegere, dar fiecare va

începe din alineat

Redactare
Pentru redactarea itemilor din subiectul I şi a eseului, vei obţine,
suplimentar, un număr de puncte. În acest scop, vei respecta următoarele
cerinţe

1) Organizarea corectă a ideilor în scris.

Se acordă în cazul unei lucrări structurate, cu distincţiile clare între introducere, desfăşurarea
ideilor, concluzii.
 2) Utilizarea limbii literare.
Se acordă punctajul întreg , dacă numărul de greşeli de stil nu depăşeşte 1
Se va scădea câte 1 punct pentru fiecare 2 greşeli de stil.

(Urmărește filmulețele cu greșelile de stil)

3.Demonstrarea aptitudinilor de analiză şi de interpretare critică
Se acordă pentru dovada capacităţii de lucru cu textul propus, citarea din text şi referinţele la text
4.Respectarea normelor de ortografie
Se acordă punctajul întreg dacă numărul de greşeli ortografice nu depăşeşte 1.
Se va scădea câte 1 punct pentru fiecare 2 greşeli de ortografie
Verifică ce știi și învață ce nu știi:Reguli de gramatică
Pronumele personale și reflexive neaccentuate + verb auxiliar → se unesc
ÎNTOTDEAUNA prin CRATIMĂ!
În astfel de situații, vorbim de o joncțiune („lipire”) obligatorie, care se realizează
în urma unor legături morfosintactice. Astfel, regula gramaticală spune că formele
clitice de pronume personale și reflexive (formele neaccentuate) se unesc neapărat
prin cratimă de verbul auxiliar care le urmează, indiferent de natura auxiliarului.
Astfel, se scriu întotdeauna cu cratimă:
 CORECT: MI-A zis/făcut/dat/luat/scris etc. unde MI-este formă neaccentuată de
pronume personal, persoana I, singular, caz dativ, îndeplinind funcție sintactică de
complement indirect, iar a reprezintă forma verbului auxiliar a avea de persoana a
III-a, singular, care ajută la formarea timpului perfect compus
ȚI-O zice/face/da/lua/scrie etc.. În astfel de exprimări, ți- reprezintă forma
neaccentuată de pronume personal, persoana a II-a, singular, caz dativ, cu valoare
sintactică de complement indirect;  o este verb auxiliar, care ajută la formarea
modului prezumtiv sau a unui viitor popular, în funcție de context.
 V-O zice/face/da/lua/scrie etc
 Aici, v- este forma neaccentuată de pronume personal, persoana a II-a, plural, caz
dativ, cu valoare sintactică de complement indirect;  o este verb auxiliar, care ajută
la formarea modului prezumtiv sau a viitorului popular, după caz.
 I-AȘ zice/face/da/lua/scrie etc. În acest exemplu, i- reprezintă forma neaccentuată
de pronume personal, persoana a III-a, singular, caz dativ, cu funcție sintactică de
complement indirect, iar aș este forma auxiliarului a avea pentru persoana I,
singular, mod condițional-optativ, timpul prezent.
 NE-AU zis/făcut/dat/luat/scris etc. ne- este formă neaccentuată de pronume
personal, persoana I, plural, caz dativ, îndeplinind funcție sintactică de
complement indirect, iar au reprezintă forma verbului auxiliar a avea de persoana a
III-a, plural, care ajută la formarea timpului perfect compus.
 LE-AM zice/face/da/lua/scrie etc. pentru că le- reprezintă forma neaccentuată de
pronume personal, persoana a III-a, plural, caz dativ, cu funcție sintactică de
complement indirect, iar am este forma auxiliarului a avea pentru persoana I,
plural, modul condițional-optativ, timpul prezent.
 GREȘIT  
m-ia zis sau mia zis!,
  ia-ș zice sau iaș zice!
 n-ea zis sau nea zis!; 
 vi-o zice /v-io zice sau vo zice!
 NU lea-ș / l-eaș zice sau leaș zice!
 NU ț-io zice sau țio zice!
Desigur, orice combinație între forme atone de pronume personale / reflexive și
acele forme de verbe auxiliare (sau oricare altele) se scriu cu cratimă.
Precum: mi-aș (face), mi-o da, mi-ai (spune), mi-au (cântat), mi-or (cânta), 
m–au (chemat), M-AM (spălat), MI-AM (zis); NE-OM (spăla); ne–o (zice); ne-ar 
(scrie); v-a (făcut); V-AȚI (spălat); v-aș (spune); ți-oi (spune); ți-aș (face); ți-au (zi
s); i-au (spus); i-am (dat), i-o (spune); le-aș (face); le-o (zice); le-au (dat); S-a spăl
at/jucat/curățat etc.; V-ați spălat /jucat/curățat etc.; S-au spălat/jucat/curățat etc.
De asemenea, formele neaccentuate de pronume, pentru cazurile dativ sau
acuzativ, precedate de prepoziție și de prepoziția-marcă a infinitivului, a, se unesc,
tot prin cratimă, de a: pentru a-mi cere; (plăcerea) de a-i citi (cărțile); 
spre a-l sfătui; fără a-ți păsa etc.
La fel ca mai sus se procedează și în grupurile cu conjuncțiile că, de, să,
urmate de astfel de forme pronominale: că-l vede; de-i zice; să-ți spună; s-
o anunțe (cu elidarea vocalei ă din să) etc.
4. Pronume la pronume trage… prin CRATIMĂ! 

Asemănătoare situațiilor anterioare sunt și cazurile în care avem grupuri

formate din două pronume cu forme neaccentuate.
Astfel de clitice pronominale, după cum sugerează și denumirea lor, se unesc prin
cratimă, în scriere: V-O (dă); I-L (dă); MI-ȚI (lua); NE-O (împrumută); 
NI-L (cere); VI-L (oferă); I-O (dă); ȚI-O (oferă); ȚI-L (împrumută); 
MI-L (ia) etc.
Așadar, este o greșeală gramaticală „rușinoasă” să scriem astfel de grupuri fără
cratimă (împreunat). Și totuși există…

5. Acordul greșit al articolului posesiv genitival: a, al, ai, ale 

Este una dintre cele mai frecvente chestiuni de acord gramatical care ridică
probleme tuturor, la un moment dat. De acord cu ce? Ei bine, un cuvânt atât de
mărunt, cu o valoare așa de importantă, cum este acest articol, poate induce în
eroare foarte ușor pe oricine nu-i cunoaște regulile de acord. Iar acestea sunt relativ
simple: articolul posesiv genitival realizează de fapt legătura semantică (indicând
posesia) dintre obiectul posedat și posesor.
Astfel, această parte de vorbire, aparent nesemnificativă, se acordă în gen și
număr cu obiectul posedat și NU cu posesorul!
 E corect așadar:
  cartea cea voluminoasă a băiatului (acordul se realizează cu substantivul cartea –
obiectul posedat (feminin, singular), iar nu cu băiatul – posesorul: cartea cea
voluminoasă AL băiatului);
 copilul minune al muzicii clasice (articolul se acordă cu substantivul copilul –
obiect posedat, masculin, singular, NU cu posesorul, muzicii: copilul
minune A muzicii);
 pomii cei bogați ai livezii (NU pomii cei bogați A livezii, pentru că articolul se
acordă cu substantivul pomii, ca obiect posedat, fiind la masculin, plural);
 revistele cele subțiri ale fetei (substantivul revistele, fiind obiectul posedat, la
feminin, plural, forma articolului este ale și nu a, ca și cum am face acordul cu
substantivul fetei, la singular: revistele cele subțiri A fetei).
„Vorbirea populară înregistrează tendința greșită de a substitui toate formele
articolului posesiv cu forma a, dar acest lucru reprezintă o greșeală și generează,
evident, dezacorduri.” 

În privința utilizării acestui articol însă, cea mai dificilă problemă ține de sintaxă și
apare atunci când în sintagma care îl conține sunt enumerați mai mulți termeni care
se află în cazul genitiv:
„Se pune întrebarea dacă este necesară reluarea acestui articol înaintea fiecăruia
dintre elementele enumerării.
Normele limbii literare recomandă reluarea. Așadar, nu este corect să spunem:
*părerile scenaristului, regizorului și presei sau *atitudinea președintelui,
premierului și executivului, ci părerile scenaristului, ale regizorului
și ale presei și atitudinea președintelui, a premierului și a executivului.
Singura excepție de la această regulă este situația în care genitivele coordonate
fac parte dintr-o denumire, dintr-o structură resimțită ca reprezentând un tot, o
unitate, cum ar fi: Ministerul Educației și Cercetării, Direcția Generală a Apelor,
Pădurilor și Mediului etc.
De asemenea, în cazul unei apoziții în genitiv, prezența articolului posesiv este
obligatorie. Astfel, vom spune: El este autorul unei cercetări, a unei noi abordări
în medicina tradițională.” 
7 Mai multe detalii și explicații despre regulile privind utilizarea corectă a
articolului posesiv genitival, dar și cum să eviți greșelile de acest tip, poți citi în
articolul dedicat: aici.
6. Dezacordul, bată-l vina!
Cel mai cunoscut tip de dezacord și cel mai des întâlnit este, fără îndoială, cel care
are loc între subiect și predicat. Nu prezentăm mai jos situațiile în care acordul e
simplu și logic și nu există vreo piedică în punerea în practică a regulii de bază
(predicatul se acordă în  persoană și număr cu subiectul; de asemenea, numele
predicativ al predicatului nominal se acordă, după context, și în gen), ci arătăm
cazurile în care chiar și acordul gramatical dintre subiect și predicat sfidează
logica, putând pune în dificultate pe oricine, mai ales în vorbire.
1. „Avem așteptări mari în ceea ce privește investițiile.” sau „Avem așteptări
mari în ceea ce privesc investițiile.” 

Contrar așteptărilor, corect este Avem așteptări mari în ceea

ce privește investițiile., pentru că subiectul predicatului (privește) este pronumele
relativ compus ceea ce. Aparent, lumea consideră substantivul investițiile ca fiind
subiect pentru acest predicat și, în consecință,  îl acordă cu acesta,
însă investițiile nu este altceva decât complementul direct al predicatului privește.
Printr-o schemă simplă, sintagma (în) ceea ce privește investițiile se redă astfel:
[S (ceea ce)] + [P (privește)] + [CD (investițiile)], unde S este subiectul, P este
predicatul, iar CD – complementul direct.

2. „148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea vor merge pe jos.” 9 sau „148

de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea va merge pe jos.”?; „Ce facem cu
banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate.” 10 sau „Ce facem cu banii?
Majoritatea banilor merg pe mâncare și rate.”?

Acest subiect este dezbătut și aici.

Conform acordului gramatical (strict) și urmând regula de  bază, acordul se face cu

subiectul majoritatea, care, fiind la numărul singular, ne determină să alegem drept
variantă corectă, în fiecare dintre exemple, enunțul cu predicat la numărul
singular: „148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea va merge pe jos.”,
respectiv „Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate.”
Totuși, gramaticile normative „tolerează” și variantele cu predicat la numărul
plural, unde vorbim de un acord după înțeles, care ignoră forma
subiectului majoritatea.
Prin urmare, care dintre cele două titluri sunt corecte? Ambele! Unul urmează
regula acordului gramatical („Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe
mâncare și rate.”), iar celălalt constituie o excepție de la această regulă, urmând
logica și sensul („148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea vor merge pe
jos.”). Uneori însă logica e mai puternică și excepția se impune mai puternic decât
regula:
„Așadar, renunțând la anumite prejudecăți lingvistice, trebuie să admitem că
acordul după înțeles nu este o abatere de la acordul gramatical, ci un alt tip de
acord, la fel de legitim, iar uneori singurul posibil.”
3. Subsemnatul nu participă. sau Subsemnatul nu particip.?

În stilul administrativ (în cereri, mai ales), subsemnatul, deși desemnează locutorul

ca autor al unui act oficial, are o valoare referențială (se identifică cu pronumele
personal eu, persoana I, singular); prin urmare, se realizează acordul după
înțeles (cu pronumele personal de persoana I, singular: Subsemnatul nu particip.):
„Echivalarea substantivelor amintite cu persoana I este facilitată și de alăturarea
obligatorie, ca apoziție, a numelui și prenumelui celui care semnează. În plus, între
subiect și predicat apar și alți termeni explicativi, uneori destul de numeroși, care
sporesc distanța subiect-predicat, favorizând acordul după înțeles.” 13
În alte stiluri însă (relatări „obiectivate”), pentru că lipsește numele propriu al
semnatarului (care funcționează ca apoziție), acest cuvânt nu mai are valoare
referențială, iar acordul predicatului se face la persoana a III-a, singular (acord
gramatical): Subsemnatul nu participă.
 7. Topica adverbului mai  în prezența unui verb
Sau poziția adverbului mai față de verb… Prin urmare, cum e corect:
„Nu mai mă aștepta!” sau „Nu mă mai aștepta!”?
Regula gramaticii spune: Adverbul mai este proclitic, adică stă numai în fața
verbului; precedă verbul în prezența căruia este ocurent. Mai mult
chiar, întotdeauna adverbul mai stă în vecinătatea imediată a centrului/radicalului
verbal, indiferent de forma verbului. Prin urmare, este CORECT să se scrie/spună
doar: Nu mă MAI aștepta!; Nu m-ar MAI aștepta.; Nu m-a MAI așteptat.; a nu MAI
aștepta; Să nu mă MAI aștepți!;  Mă vei MAI aștepta? etc. Cealaltă construcție se
folosește ca regionalism în graiurile transilvănene și în subdialectul bănățean,
nefiind o formă literară și, implicit, nici recomandată.
Legătura strânsă a adverbului mai cu rădăcina verbală se relevă mai ales în
cuvintele derivate negative cu structura ne + mai + verb la
gerunziu/participiu: nemaiîntâlnit; nemaiauzit; nemaivorbind; nemaisocotind etc.,
care probează încă o dată regula de mai sus.
Singura excepție de la regula de mai sus, când adverbul mai urmează verbului, este
reprezentată de situațiile în care verbul pe lângă care este ocurent acest adverb, are
forme care se construiesc cu verbul auxiliar a fi (care ajută la formarea timpului
perfect al modurilor infinitiv, condițional-optativ, conjunctiv sau prezumtiv): a mai
fi vorbit; ar mai fi vorbit; să mai fi vorbit; o mai fi vorbind.
8. Pronumele relativ care: cu sau fără prepoziția pe?
Una dintre cele mai întâlnite greșeli gramaticale, mai ales în vorbire, este utilizarea
pronumelui relativ care, cu rol de complement direct, fără prepoziția specifică
acestei funcții sintactice și cazului acuzativ: pe. Mulți vorbitori de limba română
uită să îl mai rostească pe acest pe, fapt ce constituie o greșeală. Astfel, este
GREȘIT să spunem: Mașina care am cumpărat-o…; Copiii care i-am
văzut…; Cartea care o citesc…; Revista care am luat-o…; Lumina care am
aprins-o… etc. Este CORECT și obligatoriu să spunem, și în vorbire, chiar și când
ne grăbim: Mașina PE care am cumpărat-o.; Copiii PE care i-am
văzut…; Cartea PE care o citesc…; Revista PE care am luat-
o…; Lumina PE care am aprins-o… etc. De ce? Pentru că așa spune regula:
Complementul direct, exprimat prin pronumele relativ care, în cazul acuzativ,
trebuie precedat de prepoziția pe.
„Prepoziția pe are rolul de a diferenția complementul direct de subiectul exprimat
prin care. Astfel, în enunțul «El este omul care m-a salvat», care este subiect, iar
în «Omul pe care l-am salvat mi-a mulțumit», pe care este complement direct.
Semnul de recunoaștere că într-o construcție avem complement direct, și nu
subiect, este acela că relativul care este reluat prin pronumele personal formă
neaccentuată în acuzativ (îl, o, îi, le): «omul pe care l-am salvat», «cartea pe care
am citit-o», «băieții pe care i-am întâlnit», „cadourile pe care le-ai făcut»” 

9. decât /numai
, se utilizează în aceleași contexte (afirmative!) în care apare și numai, aplicându-i-
se aceeași regulă. E corect numai /doar așa: Am doar două mere. și NU *Nu
am doar două mere. (pentru că se schimbă înțelesul comunicării). Deși ambele
adverbe indică restricția (fiind, de fapt, semiadverbe de restricție), ele nu sunt
sinonime totale (și din punct de vedere gramatical), pentru că decât nu poate fi
folosit în contexte care cer utilizarea lui numai și invers.
Dar când îl utilizăm pe numai și când folosim adverbul decât?
E foarte simplu: Adverbul numai se folosește doar în construcții afirmative (având
el un sens negativ), iar decât – în construcții negative, cu același rol semantic.
Astfel, e INCORECT să spunem: *Am decât cinci lei.; *Nu am numai cinci lei., ci
AȘA: Am numai cinci lei.; Nu am decât cinci lei.
De asemenea, semiadverbul doar este sinonim total cu numai; prin urmare
10. Anacoluturi „rușinoase”
Parafrazând titlul unui subcapitol al lucrării lui G. Gruiță 15, considerăm
anacoluturile de orice fel o eroare gramaticală (ce ține de sintaxă chiar) rușinoasă,
însă realizată foarte frecvent în vorbire, din neatenție și mai puțin din… neștiință.
În scris, se produce din cauza frazelor prea lungi, cărora le pierdem șirul și firul
logicii.
Așadar, anacolutul constituie o greșeală de exprimare, care constă în
discontinuitate sintactică, și implicit logică, a frazei. Totodată, anacoluturile simple
(produse în fraze scurte) trădează totuși o gândire superficială, lipsa logicii și a
grijii pentru exprimarea îngrijită, corectă. De aceea, anacoluturile realizate în fraze
scurte sunt… rușinoase și nu prea au scuză. Ele au, la bază, un dezacord logic și
adesea sintactic, între părți de propoziție care impun acordul (de exemplu: între
subiect și predicat, între predicat și complement direct etc.). Printre cele mai dese
anacoluturi „rușinoase”, produse mai ales în exprimarea orală, din grabă, sunt:
*El, care nu îi place muzica de acest gen, a început să fredoneze melodia mea. ÎN
LOC DE El, căruia nu îi place muzica de acest gen, a început să fredoneze
melodia mea.
*Eu, pentru că îl cunoșteam, mi-a convenit situația. ÎN LOC DE Mie, pentru că îl
cunoșteam, mi-a convenit situația. SAU Eu, pentru că îl cunoșteam,
am acceptat situația. (prin înlocuirea verbului cu alt verb care să păstreze înțelesul
frazei și forma cazuală a pronumelui personal – subiect).
*„Cei ce nu închid geamurile de la ghenă și se sparg din cauza curentului, vor plăti
toți studenții ce locuiesc pe acel etaj.” 16 ÎN LOC DE Din cauza celor ce nu
închid geamurile de la ghenă și [acestea] se sparg din cauza curentului, vor plăti
toți studenții ce locuiesc pe acel etaj.
Greșeli frecvente

Aici vei găsi unele dintre cele mai importante reguli gramaticale pe care trebuie să
le ai în vedere pentru a scrie corect în limba română.

Profesorii noștri ți-au pregătit exemple pentru cele mai comune greșeli de
gramatică și cum pot fi acestea evitate.

Voiam/Vroiam

Conform DOOM 2005 verbul „a vroi” nu există. Prin urmare, forma de imperfect,
persoana I, numărul singular și plural pentru verbul „a voi” este „voiam”, și nu
„vroiam”, care este un amestec  al celor două verbe, și deci, o variantă greșită.

A face/ A zice la modul imperativ, forma negativă, persoana a II-a, singular

Se formează cu ajutorul negației „nu” plus forma de infinitv „a face”/ „a zice”. Prin
urmare, corect vom spune: „Nu face!”/ „Nu zice!”

Să aibă/ Să aibe?

Corect vom spune „să aibă”, și nu „să aibe”!

Exemplu: O să aibă timp să învețe.

Abea/ Abia?

Corect vom spune: „De-abia aștept să vii la mine”.

Greșit: „de-abea”.

Albaștrii/ Albaștri

Forma corectă de plural este „albaștri”, cu un singur „i”.

Atunci când se află în fața substantivului, poate să apară cu doi „i”, dacă preia
articolul substantivului

Exemplu: ochii ei albaștri și albaștrii ei ochi

A apare/ A apărea

Forma corectă de infinitiv a verbului este „a apărea”.

Conjugarea verbului „a apărea” la viitor cunoaște următoarele forme:

Eu voi apărea
Tu vei apărea

El/Ea va apărea

Noi vom apărea

Voi veți apărea

Ei/Ele veți apărea

Forma „va apare” este greșită!

Așează/ Așază

După „ș” și „j” în rădăcina cuvântului se scrie și se pronunță „așază”.

Prin urmare, corect este: „El așază cartea pe masă”; și NU „El așează cartea pe

masă”.

Care/ Pe care?

Renunțarea la prepoziția „pe” în vorbirea curentă constituie o greșeală frecventă.

Prin urmare, corect este : „Fata pe care o vezi este vecina mea”;
și NU „Fata care o vezi este vecina mea”.

Datorită/ Din cauza

Prepoziția „din cauza” se folosește întotdeauna în construcții negative, pe când

prepoziția „datorită” sau  „grație” se folosește în enunțuri care au un sens pozitiv.

Prin urmare, vom spune: „Nu am venit la școală din cauza răcelii”;

și NU „datorită răcelii”, pentru că sensul enunțului este negativ.

Se crează/ Se creează

Pentru modul indicativ, timpul prezent, avem următoarea conjugare a verbului:

Eu creez

Tu creezi

El/ Ea creează

Noi creăm

Voi creați
Ei/ Ele creează

Forma „creem” este greșită!

Maxim/ Maximum

Folosim forma „maxim” atunci când este adjectiv (nivelul maxim al apei) sau
substantiv (acest maxim al respectului)

Folosim forma „maximum” atunci când este substantiv (a fost un maximum de 10

grade), sau adverb (maximum două ore).

Sorei/ Surorii

Substantivul feminin, soră, la genitiv-dativ se formează pornind de la forma de

plural:

o soră – două surori (unei surori)

Prin urmare, corect vom spune: „Îi mulțumesc surorii mele pentru tot!”.

Atunci când sensul cuvântului soră este de infirmieră, forma de genitiv-dativ este

„sorei”.

Exemplu: Am dat halatul sorei medicale.

Nici o/ Nicio

Atunci când este adjectiv pronominal negativ, corect vom scrie „nicio”.

Dacă „nici” este conjuncție, iar „o” este numeral, construcția se scrie în două
cuvinte: „nici o”. Ca un sfat, dacă „nici” se repetă în cadrul aceleiași propoziții,
grupul se scrie separat.

Exemplu: Nu am luat nicio notă azi.

Nu am luat nici un pix, nici mai multe.

Regula se păstrează și în cazul lui „niciun”/ „nici un”!

Cum articulăm substantivele?

 Substantivele masculine care au forma nearticulată de plural terminată în

„ii” se scriu cu trei i la plural, forma articulată:

Exemplu: copii – copiii

  Substantivele cu forma articulată de genitiv-dativ, de tipul „casă”, „grădină”
se formează prin adăugarea articolului „i” la forma de genitiv-dativ,
nearticulat.

Exemplu: „casei”, „grădinii”.

Reguli de despărțire a cuvintelor în silabe

 Dacă vocala e urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba
următoare.

Exemplu: o-ră

 Două consoane aflate între două vocale la despărțirea în silabe trec prima la
silaba dinainte și a doua în următoarea silabă.
Exemplu: mun-te
 Trei sau mai multe consoane între două vocale la despărțirea în silabe trec
prima la prima silabă, iar celelalte în silaba următoare.
Exemplu: mon-stru
 Două vocale alăturate trec, la despărțirea în silabe prima în prima silabă, iar
a doua în următoarea silabă.
Exemplu: po-e-zi-e
 Dacă avem grupurile lpt, mpt, ncș, nct, ncț, rct, rtf, stm, ndv, despărțirea în
silabe se face după a doua consoană din acest grup.
Exemplu: sanc-ți-u-ne
Formele verbului „a fi” la modul imperativ sunt
Forma afirmativă:
Fii bun!
Fiți buni!
Forma negativă:
Nu fi rău!
Nu fiți răi!
Observație: atunci când „a fi” apare ca verb auxiliar, se scrie cu un singur „i”
Exemplu în care apare auxiliarul „a fi”, la modul conjunctiv, timpul perfect:
Eu să fi spus
Tu să fi spus
El/ Ea să fi spus
Noi să fi spus
Voi să fi spus
Ei/ Ele să fi spus
O dată/ Odată
Atunci când valoarea morfologică este de adverb de timp, scriem „odată” legat,
având sensul de cândva, odinioară.
Dacă ne referim la numeral adverbial, care are echivalent cifra 1, în vom scrie
dezlegat (o dată).
Atunci când ne referim la data din calendar și este ca parte de vorbire un
substantiv, vom scrie dezlegat (o dată)
Exemplu: A fost odată ca niciodată

Am fost la mare o dată, nu de două ori

Vom merge la mare într-o altă dată.

9. Pleonasmul cel de toate zilele
 
Bineînțeles că nici pleonasmul nu le scapă elevilor. Dacă cei mai mulți dintre ei au
înțeles că a coborî jos, babă bătrână sau avansați înainte sunt pleonasme
consacrate și a devenit plictisitor să le folosească, ei bine, mai sunt încă greșeli de
acest tip care se strecoară în vocabularul lor. Deseori, am întâlnit în texte
argumentative construcții pleonastice ca Mi-am adus aportul (cuvântul aport
având sensul de parte adusă) sau mimica feței (substantivul mimică referindu-se
chiar la expresia feței).

7. I-urile buclucașe
 
Și i-urile le pun mari probleme elevilor, în special când vine vorba de anumite
verbe, care la infinitiv se termină în i. Un verb esențial în viața noastră este a fi,
însă numeroși elevi nu știu când acesta are nevoie de un singur i și când de mai
mulți. Deși am crede că de cele mai multe ori elevii nu pun i-uri suficiente, ei bine,
nu este așa. Foarte des, am întâlnit Nu fii rău!, însă forma corectă este Nu fi rău!,
iar explicația este foarte simplă. În Nu fi rău! avem un verb la modul imperativ,
iar forma negativă a acestui mod verbal se formează cu
ajutorul infinitivului despre care vorbeam mai devreme. Prin urmare, vom
spune Nu fi rău!, dar Fii bun!, pentru că în cazul formei de afirmativ avem
nevoie de o terminație de persoana a II-a, adică încă un -i, în cazul verbului a fi.

5.Respectarea normelor de punctuație

Se acordă punctajul întreg dacă numărul de greşeli punctuaționale nu depăşeşte 1.
Se va scădea câte 1 punct pentru fiecare 2 greşeli de punctuație
Urmăriți și filmulețele cu regulele de punctuție
 Efectele stilistice ale semnelor de punctuație:
Virgula ,, ,”
Virgula servește la :
-separarea unei apoziții/explicații suplimentare,
- izolarea unei construcții în vocativ,
-separarea a două idei aflate în raport adversativ (dacă întîlnim conjuncția dar,iar,
însă,ci) sau disjunctive (dacă întîlnim conjuncia ”sau”),
-elipsa predicatului
 (Mama vine, sora, nu),
- construcie incidentă (vino, zise).
Virgula se folosete în situații în care este necesar să se accentuieze și să se releve o
anumită parte a enunțului.

-Virgula scoate în prim-plan ceea ce este mai important pentru acest context în
situaţiile în care este necesar să se accentueze, să se releve o anumită parte a
enunţului (cuvînt,enunţ) pentru a se atrage atenţie asupra faptului că ceea ce se
izolează este de primă importanţă pentru text;
 Formule de utilizat:
 Exemple:
Virgula provoacă cititorul spre ...

Punctele de suspensie ,, ...”

-Punctele de suspensie marchează intreruprea șirului gîndirii și o pauză afectivă ce
accentuează sentimentele exprimate în text.
-Punctele de suspensie evidențiază surprinderea, ezitarea, durerea, regretul,
îndoială, o vorbire încoerentă, disperare, meditație, nedumerire, renunțare, haos în
gîndire.
-În textul literar, reprezintă un semn grafic, dar și de tonalitate, care marchează
discursul fragmentar, de tip reflexiv/meditativ, semnificând interiorizarea trăirilor
sau a gîndurilor.
-Punctele de suspensie marchează întreruperea comunicării. Motivațiile subiectului
vorbitor sunt multiple:
* consideră că destinatul subînțelege ceea ce urmează;
*un moment de surpriză sau șoc emoțional, avînd ca efect instaurarea tăcerii
semnificative;
*o pauză psihologică, intenționată a vorbitorului, după care urmează un cuvînt
neașteptat, care poate avea nuanță ironică.
-Punctele de suspensie interiorizează starea de spirit (a autorului, a eului liric). Ele
constituie fundalul pe care se realizează trăiri și sentimente.
- deschid diverse perspective de interpretare a mesajului: disperare, meditaţie,
nedumerire, îngîndurare,suspendare, renunţare, haos în gîndire;
-deschid undă verde derulării unei profunde dureri materializate în meditaţie;
-sugerează posibilitatea interpretării meditative a unei sintagme (cuvînt, enunţ);
-sugerează ideea de proporţie a elementelor mesajului;
-implică sentimentul vinei, determinat de naivitatea şi inocenţa sentimentului;-
constituie fundalul pe care se realizează trăiri şi sentimente;
-reprezintă declanşarea unei game bogate şi variate de emoţii, atitudini;
-interiorizează starea de spirit (a autorului, a eului liric)

 Formule de utilizat:
Punctele de suspensie reprezintă declanarea unei game de emoii (atitudini) ..
 Model:
Rar ninge-n noapte fără vindecare,
Cu leru-i ler peste un sfert de veac...
Mi-e dor...

Punctele de suspensie marchează întreruperea enunului, a descursului liric. Au

valoarea de a sugera starea profundă a eului liric de retrăire a amintirilor legate de
frumusețea tradițiilor, de casă părintească și de părinți. Ele angajează și cititorul
într-o stare de reflexivitate.
-Punctele de suspensie folosite în mod repetat în text sunt pauze afective în fluxul
narativ și sugerează reflecțiile rememorării unor întîmplări din trecut.
-Punctele de suspensie îndeamnă la meditație, sugerînd totodată o puternică
încurcătură emoțională a eului liric.
-Punctele de suspensie din ultimul vers au rol stilistic și semnifică melancolia eului
liric, îndemnul spre meditație.
-Punctele de suspensie din strofa a patra sunt folosite tocmai pentru a da o oarecare
continuitate a versului, au rolul de a atrage atenția asupra spuselor sale și reprezintă
o pauză de gîndire a personajului sugerînd astfel și o stare emoțională.

Linia de pauză ,, -”
-Linia de pauză este marcarea unei tensiuni lirice deosebite, cînd este plasată după
un enunț cu caracter confesiv, inducînd cititorului continuarea gravității
mărturisirii:

”Carbonizat, amorul fumega – 

Parfum de pene arse...”

Linia de pauză are rolul de a atrage atenia cititorului asupra trăirilor afective ale
eului liric și conferă o frumoasă notă de expresivitate.

-Linia de pauză este cea mai adecvată pentru a reda o pauză, care deschide
perspectiva unei dezvăluiri, unei precizări, unei elucidări și a unei insistări.

”Cade
Tot ce-i frumos și unic – 
Cade sufletul.”
Linia de pauză are valoare de semn de egalitate, de echivalență totală între două
realități
Toamna – strugure de chihlimbar 

Linia de pauză marchează totodată o schimbare a intonației și pune în evidență o

atitudine afectivă a eului liric.

Linia de pauză:
-se foloseşte cu aceeaşi funcţie ca şi virgula, doar că ea vine, deseori, ca o
concluzie,cu valoare de precizare, în susţinerea aserţiunii anunţate pînă la ea;

-deschide perspectiva unei dezvăluiri, unei elucidări şi a unei insistări;

-are valoare de semn de egalitate, de echivalenţă totală între două realităţi, făcîndu-

se o identificare între elementele mesajului

Două puncte ,, : ”
*Două puncte au rolul de a atrage atenia asupra a ceea ce urmează.
*Două puncte introducere o contestare de mare valoare, de o mare revelație
*Două puncte marchează o pauză, uneori mai mică decît punctul, pauză care
pregătește și anunță o vorbire directă, o enumerare, o exclamație sau o concluzie.

*Semnul două punctă este un segment de pornire, demarare a unei constatări

derivate din ceea ce a trăit și a conchis autorul.

*marchează o pauză, uneori mai mică decît punctul, pauză care pregăteşte şi
anunţă ovorbire directă, o enumerare, o explicaţie sau o concluzie;

-are valoare stilistică atunci cînd poate fi înlocuit, eventual cu alte semne
de punctuaţie, care au aceeaşi funcţie ca şi el, dar se recurge anume la el;

-are rolul de a anunţa ceea ce presupune respect, ceea ce constituie un element

specific, de altă factură decît alte elemente ale realităţii;

-introduce o constatare, de o mare valoare, de o mare revelaţie;

-este un segment de pornire, de demarare a unei constatări derivate din ceea ce

a trait şi, în consecinţă, a conchis autorul
Semnul exclamării ,, ! ”
-Semnul exclamării marchează grafic o atitudine a vorbitorului, o stare sufletească.
Aceasta poate fi: suferinț, bucurie, deznădejdea, admirație, regret, dezaprobare,
ciud etc. Contextul are un rol foarte important în identificarea corectă a acestei
stări.

-Semnul exclamării marchează conturul internațional al unui enun exclamativ, dar

și participarea afectivă a autorului, accentuînd sentimentele exprimate; poate
marca și adresarea directă și evocarea unei personalități istorice din trecut
Prezența propozițiilor exclamative într-un text narativ(cînd nu aparțin
personajulor) indică implicarea afectivă a naratorului, iar într-unul liric reprezintă o
marcă a eului liric. În amîndouă situațiile, propozițiile exclamative, imprimă
textului o notă puternică de subiectivitate.
-prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă revolta, durerea de care poate fi cuprins un
suflet răvăşit;
-prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă admiraţia ce nu poate fi redată prin cuvinte;
-prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă semnele de laudă care sunt înglobate în
interjecţii;
-exteriorizează starea de spirit (a poetului, a eului liric), o face cunoscută cititorului
 
Formule de utilizat:
Semnul de exclamare vine să nuaneze...
Semnul de exclamare evideniază...
Semnul de exclamare scoate în evidenă...
Semnul de exclamare exteriorizează starea de spirit a eului liric...

Semnul interogării ,,?”

-Semnul interogării exprimă o implicare afectivă puternică: indoială,
nedumerire,uimirea, emoția, surpriza, furia, dilema, incertitudinea, căutarea febrilă,
suferința,nehotărîrea, indignarea etc.

-Semnul interogării marchează conturul intonațional al unui eu interogativ,

-evidențiază starea de incertitudine sau starea meditativă a eului liric(în funcție de
situație):

-încearcă de a te plasa pe o poziţie, de a soluţiona o problemă, de a găsi un răspuns

(de fapt fiind o întrebare care nu aşteaptă răspuns);
-constată un adevăr 

-Poate sugera şi el o gamă variată de sentimente şi stări sufleteşti : suferinţă,

uimire, nehotărâre,indignare
,, Să cheltuiesc pentru el?...”
-Valoare expresivă deosebită o au propoziţiile interogative în monologul
interior.Propoziţiile interogative care reprezintă de fapt false întrebări se numesc
interogative retorice.Vorbitorul comunică ceva, vrând sa sublinieze
mesajul, să-i impresioneze şi să-i implice pe ascultători (cititori).

 Formule de utilizat 
Semnul de interogare provoacă un interes... 
Model:
Florile surînd în taină;
Oare ce-ar surîde ele?
Semnul de interogării relevă starea de revelație, de surprindere, pe care o trăiește
eul liric în raport cu personificarea Florile surînd. Semnul mai exprimă și o
încercare a eului liric de a găsi un răspuns, de a
exprimare a nedumeririi.
Punctul și virgula ,,;”
-Punctul și virgula marchează ezitarea autorului de a trece la alt segment de
comunicare, el face o legătură între cele enunțate anterior și cele ce urmează să fie
spuse în comunicare.

-se utilizează cînd este necesară o pauză mai mare decît virgula şi mai mică decît
punctul;
- marchează ezitarea autorului de a trece la alt segment de comunicare;
-face o legătură între cele enunţate anterior şi cele ce urmează să fie spuse în
continuare 

 – marchează o coborâre a tonului şi o pauză mai mare.Conferă frazei o anumită

armonie, ritmicitate.
 Model:
Florile surîd în taină;
Punctul și virgula marchează finalul unei descrieri al cadrului de natură, realizat
printr-o stare calmă, feerică și trecerea la un alt segment de comunicare.

6) Aşezarea în pagină, încadrarea în limitele de spaţiu

Se acordă punctajul întreg (3 puncte), dacă au fost respectate alineatele şi limitele de spaţiu.

7)Acuratețe, viziabilitate,caligrafie