Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FORMA DE INVATAMANT: ZI
COORDONATOR: As.Med.Gen.
FORMA DE INVATAMANT: ZI
COORDONATOR: As.Med.Gen.
Hipocrate
CUPRINS
Introducere...............................................................................................
ANATOMIA APARATULUI CARDIOVASCULAR
FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR
ANGINA PECTORALA
Inima este alcătuită din trei straturi concentrice :endocard, miocard, epicard.
Endocardul este alcătuit dintr-un endoteliu format din fibre colagene,fibră
de reticulină,fibre elastice,un număr nesemnificativ de cellule conjunctive şi din
numeroase terminaţii nervoase.
MIOCARDUL este muşchiul inimii, este mai gros în ventricule decât în
atrii şi este constituit din fascicule din fibre musculare cardiace orientate circular
şi oblic în peretele atriilor şi din fibre oblic spiralate în ventricule prin inelele
fibroase atrio-ventriculare.Miocardul atrial este neted pe faţa internă iar cel
ventricular prezintă muşchii papilari si travecule cărnoase de care se prind prin
cordaje valvele atrio-ventriculare.În peretele inimii, în afara celulelor miocardice
mai există celule specializate în generarea şi conducerea impulsurilor de
contracţie; acestea constituie ţesutul excitoconductor nodal (embrionar).
PERICARDUL tapeaza miocardul avand doua foite viscerala si parietala.
Cele doua foite se continua una cu cealalta la nivelul vaselor mari de la baza
inimii, iar intre ele se afla o cavitate virtuala (cavitatea pericardica). Ea contine o
lama fina de lichid care permite alunecarea cardului in timpul activitatii sale, cu
frecare minimă.
Sistemul aortic
Este format din artera aortă şi din ramurile ei, care irigă toate ţesuturile şi organele
corpului omenesc.
Sistemul aortic începe din ventriculul stâng cu aorta ascendentă, din care se
desprind cele două artere coronare. După ce urcă 5-6 cm, se curbează şi formează arcul
aortic, care se continuă cu aorta descendentă, subîmpărţită în toracală şi abdominală.
Terminal, aorta abdominală se bifurcă în arterele iliace comune, stângă şi dreaptă.
Ramurile arcului aortic
Dinspre dreapta spre stânga, din arc se desprind trunchiul brahiocefalic, artera
carotidă comună stângă şi artera subclaviculară stângă. Trunchiul brahiocefalic se împarte
apoi în artera carotidă comună dreaptă şi artera subclaviculară dreaptă. Ambele artere
carotide comune, stângă şi dreaptă, urcă la nivelul gâtului până în dreptul marginii
superioare a cartilajului tiroid, unde se bifurcă în artera carotidă externă şi internă. La
acest nivel există o mică dilataţie, sinusul carotic (carotidian), bogată în receptori.
Artera carotidă externă irigă gâtul, regiunile occipitală şi temporală şi viscerele
feţei. Artera carotidă internă pătrunde în craniu, irigând creierul şi ochiul. Arterele
subclaviculare ajung de la originea lor până în axilă, unde iau numele de artere axilare.
Din arterele subclaviculare se desprind: artera vertebrală, care intră în craniu prin gaura
occipitală, unde se uneşte cu opusa, participând la vascularizaţia encefalului, şi artera
toracică internă, din care iau naştere arterele intercostale anterioare.
Artera axilară vascularizează atât pereţii axilei, cât şi peretele anterolateral al
toracelui şi se continuă cu artera brahială care vascularizează braţul. La plica cotului,
artera brahială dă naştere la arterele radială şi ulnară, care vascularizează antebraţul. La
mănă se formează arcadele palmare, din care se desprind arterele digitale.
Ramurile aortei descendente
Aorta descendentă toracică dă ramuri parietale şi viscerale. Ramurile viscerale
sunt arterele bronşice, pericardice şi esofagiene.
Aorta descendentă abdominală dă şi ea ramuri parietale şi viscerale. Ramurile viscerale
sunt: trunchiul celiac, artera mezenterică superioară, arterele suprarenale — stângă şi
dreaptă —, arterele renale — stângă şi dreaptă —, arterele testiculare, respectiv ovariene
— stângă şi dreaptă —, şi artera mezenterică inferioară. Trunchiul celiac se împarte în
trei ramuri — splenică, gastrică stângă şi hepatică — şi vascularizează stomacul,
duodenul, pancreasul, ficatul şi splina. Artera mezenterică superioară vascularizează
jejuno-ileonul, cecul, colonul ascendent şi partea dreaptă a colonului transvers. Artera
mezenterică inferioară vascularizează partea stângă a colonului transvers, colonul
descendent, sigmoidul şi partea superioară a rectului.
Ramurile terminale ale aortei
Arterele iliace comune — stângă şi dreaptă —, ajunse la articulaţia sacro-iliacă, se
împart fiecare în artere iliace externă şi internă.
Artera iliacă externă iese din bazin şi ajunge pe faţa anterioară a coapsei,
devenind arteră femurală, care irigă coapsa. Se continuă cu artera poplitee, care se află în
fosa poplitee (faţa posterioară a genunchiu-lui). Ea se împarte în două artere tibiale: 1.
artera tibială anterioară irigă faţa anterioară a gambei şi laba piciorului şi se termină prin
artera dorsală a piciorului, din care se desprind arterele digitale dorsale; 2. artera tibială
posterioară irigă faţa posterioară a gambei şi, ajunsă în regiunea plantară, se împarte în
cele două artere plantare, internă şi externă, din care se desprind arterele digitale plantare.
Artera iliacă internă are ramuri parietale pentru pereţii bazinului şi ramuri
viscerale pentru organele din bazin (vezică urinară, ultima porţiune a rectului) şi organele
genitale:uter,vagin,vulvă,prostată, penis.
Sistemul venos
Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de două vene mari: vena cavă
superioară şi vena cavă inferioară.
Vena cavă superioară. Strânge sângele venos de la creier, cap, gât, prin venele
jugulare interne, de la membrele superioare, prin venele subclaviculare, şi de la torace
(spaţiile intercostale, esofag, bronhii, pericard şi diafragm), prin sistemul azygos.
De fiecare parte, prin unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculară, iau
naştere venele brahiocefalice stângă şi dreaptă, iar prin fuzionarea acestora se formează
vena cavă superioară.
Vena subclaviculară continuă vena axilară care strânge sângele venos de la nivelul
membrelor superioare. Sângele venos al membrelor superioare este colectat de două
sisteme venoase, unul profund şi unul superficial.
Venele profunde poartă aceeaşi denumire cu arte-rele care le însoţesc.
Venele superficiale, subcutanate, se găsesc imediat sub piele şi se pot vedea cu
ochiul liber prin transparenţă, datorită coloraţiei albastre. Ele nu însoţesc arterele şi se
varsă în venele profunde. La nivelul lor se fac injecţii venoase.
Vena cava inferioară. Adună sângele venos de la membrele inferioare, de la pereţii
şi viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule, respectiv ovare, de la peretele
posterior al abdomenului (venele lombare), cât şi de la ficat (venele hepatice). Vena cavă
inferioară se formează prin unirea venei iliace comune stângi cu cea dreaptă. La rândul ei,
fiecare venă iliacă comună este formată prin unirea venei iliace externe cu vena iliacă
internă. Vena iliacă internă colectează sângele de la pereţii şi viscerele din bazin.
Vena iliacă externă continuă vena femurală care strânge sângele venos de la
nivelul membrului inferior. Ca şi la membrul superior, se disting vene superficiale şi vene
profunde (cu aceleaşi caracteristici).
Vena cavă inferioară urcă la dreapta coloanei vertebrale, străbate diafragma şi se
termină în atriul drept.
0 venă aparte a marii circulaţii este vena portă, care transportă spre ficat sânge
încărcat cu substanţe nutritive rezultate în urma absorbţiei intestinale. Ea se formează din
unirea a trei vene: mezenterică superioară, mezenterică inferioară şi splenică.
Fiziologia aparatului cardio-vascular
Aparatul cardiovascular asigură circulaţia sângelui şi a limfei în organism. Prin
aceasta se îndeplinesc două funcţii majore:
1.-distribuirea substanţelor nutritive şi a oxigenului tuturor celulelor din
organism;
2.-colectarea produşilor tisulari de catabolism pentru a fi excretaţi. Forţa motrice
a acestui sistem este inima, în timp ce arterele reprezintă conductele de distribuţie,
venele, rezervoarele de sânge, asigurând întoarcerea acestuia la inimă, iar microcirculaţia
(arteriole, metarteriole, capilare, venule), teritoriul vascular la nivelul căruia au loc
schimburile de substanţe şi gaze.
Fiziologia circulaţiei sângelui
Cu studiul circulaţiei sângelui se ocupă hemodinamica. Sângele se deplasează în
circuit închis şi într-un singur sens. Deoarece mica şi marea circulaţie sunt dispuse în
serie, volumul de sânge pompat de ventriculul stâng, într-un minut, în marea circulaţie,
este egal cu cel pompat de ventriculul drept în mica circulaţie.
Circulaţia arterială
Arterele sunt vase prin care sângele iese din inimă şi au următoarele proprietăţi
funcţionale:
Elasticitatea este proprietatea arterelor mari de a se lăsa destinse când creşte
presiunea sângelui şi de a reveni la calibrul iniţial când presiunea a scăzut la valori mai
mici. În timpul sistolei ventriculare, în artere este pompat un volum de 75 ml de sânge
peste cel conţinut in aceste vase. Datorită elasticităţii, unda de şoc sistolică este
amortizată. Are loc înmagazinarea unei părţi a energiei sistolice sub formă de energie
elastică a pereţilor arteriali. Această energie este retro-cedată coloanei de sânge, în timpul
diastolei. Prin aceste variaţii pasive ale calibrului vaselor mari, se produce transformarea
ejecţiei sacadate a sângelui din inimă în curgere continuă a acestuia prin artere.
Contractilitatea este proprietatea vaselor de a-şi modifica marcat diametrul
lumenului prin contractarea / relaxarea muşchilor netezi din peretele lor. Acest fapt
permite un control fin al distribuţiei debitului cardiac către diferite organe şi ţesuturi.
Tonusul musculaturii netede depinde de activitatea nervilor simpatici, de presiunea
arterială, de concentraţia locală a unor metaboliţi şi de activitatea unor mediatori.
Suprafaţa totală de secţiune a arborelui circulator creşte semnificativ pe măsură ce
avansăm spre periferie. Viteza de curgere va fi invers proporţională cu suprafaţa de
secţiune.
Circulaţia sângelui prin artere se apreciază măsurând presiunea arterială, debitul
sangvin şi rezistenţa la curgere a sângelui (rezistenţa periferică).
Presiunea arterială - sângele circulă în vase sub o anumită presiune, care
depăşeşte presiunea atmosferică cu 120 mm Hg în timpul sistolei ventriculare stângi
(presiune arterială maximă sau sistolică) şi cu 80 mmHg în timpul diastolei (presiune
arterială minimă sau diastolică). În practica medicală curentă, la om, presiunea sângelui
se apreciază indirect, prin măsurarea tensiunii arteriale. Aceasta se determină măsurând
contrapresiunea necesară a fi aplicată la exteriorul arterei, pentru a egala presiunea
sângelui din interior.
Factorii determinanţi ai presiunii arteriale sunt:
1):Debitul cardiac. Presiunea arterială variază proporţional cu acesta.
2).Rezistenta periferică reprezintă totalitatea factorilor care se opun curgerii
sângelui prin vase. Este invers proporţională cu puterea a 4-a a razei vasului şi direct
proporţională cu vâscozitatea sângelui şi lungimea vasului. Cea mai mare rezistenţă se
întâlneşte la nivelul arteriolelor. Cu cât vasul este mai îngust şi mai lung, cu atât
rezistenţa pe care o opune curgerii sângelui este mai mare.
3).Volumul sanguin (volemia) variază concordant cu variaţia lichidelor
extracelulare (LEC). în scăderi ale volumului LEC, scade şi volemia şi se produce o
diminuare a presiunii arteriale (hipotensiune); în creşteri ale LEC, creşte volemia şi se
produce o creştere a presiunii arteriale (hipertensiune).
4).Elasticitatea contribuie la amortizarea tensiunii arteriale în sistolă şi la
menţinerea ei în diastolă. Scade cu vârsta.
Între debitul circulant, presiunea sângelui şi rezistenţa la curgere există relaţii
matematice. Debitul este direct proporţional cu presiunea şi invers proporţional cu
rezistenţa: D = P/R.
Viteza sângelui în artere, ca şi presiunea, scade pe măsură ce ne depărtăm de inimă. în
aortă viteza este de 500 mm/s, iar în capilare, de 0,5 mm/s, deci de o mie de ori mai
redusă. Aceasta se datorează creşterii suprafeţei de secţiune a teritoriului capilar de o mie
de ori faţă de cea a aortei.
Reglarea nervoasă a circulaţiei sangvine
Sistemul nervos afectează în special funcţiile globale, ca, de exemplu,
redistribuţia sangvină în diverse teritorii ale organismului, creşterea activităţii pompei
cardiace, şi asigură în special controlul rapid al presiunii arteriale. Sistemul nervos
controlează circulaţia exclusiv prin intermediul sistemului nervos vegetativ, mai ales prin
sistemul nervos simpatic; sistemul nervos parasimpatic este important în reglarea
funcţiilor cordului.
Nervii simpatici conţin un număr foarte mare de fibre vasoconstrictoare şi doar
puţine fibre vasodilatatoare. Fibrele vasoconstrictoare sunt distribuite tuturor segmentelor
aparatului circulator, găsindu-se în număr mai mare în unele ţesuturi (rinichi, intestin,
splină şi piele).
În substanţa reticulată bulbară şi în treimea inferioară a punţii, bilateral, se află
centrul vasomotor. Acest centru transmite impulsuri eferente prin măduva spinării şi, de
aici, prin fibre simpatice vasoconstrictoare, la aproape toate vasele sangvine, care
prezintă o zonă vasoconstrictoare şi o zonă vasodilatatoare.
Angina pectorala
Definitie:
Angina pectorala se defineste ca o durere toracica anterioara si care are caractere
relativ specifice:
-Este localizata de obicei retrosternal (in spatele sternului) si poate iradia la nivelul
bratelor, mai ales cel stang si/sau la nivelul mandibulei;
- Aparitia în crize de scurta durata (3-15 minute)
-Durerea este constrictiva, asemanata adesea cu “o gheara” sau cu caracter de apasare
-Este declansata cel mai adesea de efort sau de emotii
- Este adesea insotita de traspiratii
-Cedeaza prompt , in primele 2-3 minute, la administrare de Nitroglicerina
Angina pectorala este expresia ischemiei miocardice (aport insuficient de oxigen
la nivelul muschiului inimii) si apare datorita stenozarii (ingustarii) unuia din vasele de
sange care iriga inima (arterele coronare), cel mai frecvent datorita aterosclerozei, poate
fi insa localizata mai rar epigastric “in capul pieptului” putand fi astfel confundata cu o
durere abdominala, strict precordial sau interscapular (în spate între omoplati) sau numai
într-o zona de iradiere (de ex. în umar).
Crizele de durere anginoasa sunt deseori declansate de: efort fizic, stres
emotional excesiv, trecerea brusca la temperaturi extreme (foarte frig sau foarte cald),
mese excesiv de copioase sau consum de alcool.
Durerea anginoasa are caractere care o fac usor de recunoscut: survine în
accese / crize, la intervale variabile de timp, dar este similara de obicei ca descriere de la
o criza la alta, pentru fiecare bolnav, cu mici variatii privind intensitatea
Sediul durerii anginoase este tipic retrosternal (la nivelul sternului), în portiunea
medie sau inferioara.
Iradierea durerii anginoase – cel mai frecvent se produce în umarul stâng si pe
fata interna a bratului, antebratului si în ultimele doua degete ale mâinii stângi sau la baza
gâtului
Senzatia dureroasa anginoasa este tipic de constrictie sau presiune retrosternala.
Mai rar bolnavii descriu durerea ca o senzatie de arsura sau disconfort greu de definit.
Senzatiile dureroase, situate precordial, descrise variabil de la o zi la alta, senzatia de
întepatura sau junghi strict localizate într-un punct si/sau care persista ore sau zile, sunt
elemente mai putin probabile de angina pectorala.
Durata si intensitatea durerii:
Tipic pentru angina pectorala stabila este ca episodul dureros dureaza de obicei 3-
5 minute. Durerea începe gradat, atinge un maxim, apoi senzatia dureroasa estompeaza
sau dispare, dupa încetarea efortului sau dupa administrarea de Nitroglicerina.
Durerea anginoasa aparuta in repaus sau cu cu durata mai mare de 20 minute este
extrem de periculoasa , pentru ca poate insemna aparitia infarctului miocardic acut .
Pacientul care prezinta acest tip de durere trebuie sa se prezinte de urgenta la spital
Conditiile de aparitie a durerii anginoase sunt cele care cresc consumul miocardic
de oxigen sau cele care scad fluxul sangvin in arterele inimii (arterele coronare): efort,
emotii, frig, prânzuri prea copioase, tulburari de ritm cardiac (tahiaritmii), dar poate
aparea si în repaus sau în somn.
Factorul cel mai comun care induce durerea anginoasa este efortul fizic: durerea
apare dupa începerea efortului si înceteaza în câteva minute la repaus.
Daca boala progreseaza (stenoza coronariana devine mai severa), durerea
anginoasa este declansata la eforturi din ce în ce mai mici. Accesele anginoase pot aparea
si în repaus, aparent nemotivat. Angina de repaus are frecvent semnificatia unei afectari
coronariene mai severe.
Durerea poate fi singura manifestare clinica a anginei pectorale, dar la o parte din
pacienti, mai ales daca ischemia este mai severa, se poate însoti de simptome asociate,
tranzitorii: dispnee (senzatie de greutate în respiratie), transpiratii, paloare, greata,
slabiciune. Aceste simptome asociate apar mai frecvent în infarctul miocardic acut si mai
rar în angina pectorala.
Incetarea crizei anginoase poate surveni spontan, dupa încetarea efortului sau
dupa administrarea de Nitroglicerina sublingual.
De regula, criza anginoasa cedeaza prompt, în câteva minute (1-3 min.) dupa
administrarea de nitroglicerina (tablete sublingual sau spray).
Daca durerile cedeaza în mai mult de 20-30 minute dupa administrarea de nitroglicerina,
durerea nu este probabil de origine ischemica sau suferinta miocardica mai severa.
Pentru diagnostic pot fi necesare cateva teste incluzand electrocardiograma (ECG) in
repaus, testul de efort ECG, Holterul ECG , Ecocardiografia in repaus, Ecocardiografia
de stress, coronarografia.
Cauza anginei pectorale este de obicei ateroscleroza, si de aceeea trebuie redusi
cât mai mult posibil factorii de risc cardiovasculari:
Fumatul
Consumul excesiv de alcool
Sedentarismul
Obezitatea
Diabetul zaharat
Dislipidemia
Hipertensiunea arteriala
Pentru a reduce riscul complicatiilor cardiovasculare trebuie sa se elimine factori
de risc, astfel:
- Renuntarea la fumat !!!
- alimentatie sanatoasa: alimentatia ar trebui sa fie variata si bogata in fructe, legume si
cereale. Includerea mai multor fibre alimentare in dieta. Reducerea consumul de alimente
grase si, mai ales, ar fi bine sa se inlocuiasca o parte dintre alimentele ce contin grasimi
saturate (de ex. carne porc sau produse din carne de porc), cu altele care contin grasimi
mononesaturate sau polinesaturate cum ar fi: ulei de masline sau alte uleiuri vegetale.
Reducerea consumul de sare.
-exercitii fizice: de exemplu plimbari de 15-30 minute zilnic
- Reducerea greutatii corporale excesiva
- mai putin alcool: maxim un pahar de vin pe zi.
- Reducerea tensiunii arteriala: mentinerea valorilor tensionale cât mai aproape de
normal: TA sistolica < 140 mm coloana de mercur (Hg) si TA diastolica < 90 mm Hg, iar
la persoanele care au si diabet zaharat se recomanda mentinerea TA sistolice < 130 mm
Hg si TA diastolice < 80 mm Hg. Controlul tensional este important deoarece chiar si
hipertensiunea arteriala usoara creste efortul inimii si implicit si necesarul de oxigen al
miocardului.
- Reducerea colesterolului sangvin
- la diabetici, trebuie avut grija la mentinerea permanent a nivelului adecvat al glicemiei
INVESTIGATII
Teste de laborator:
Obligatoriu:
1. Profilul lipidic, incluzînd colesterol total, LDL-colesterol, HDL-colesterol şi
TG( trigliceride).
2. Glicemia à jeun.
3. Hemoleucograma completă.
4. Creatinina serică.
Dacă sunt indicaţii în baza evaluării clinice:
1. Markeri de necroză miocardică dacă sunt dovezi de instabilitate clinică.
2. Determinări hormonale tiroidiene.
3. Test de toleranţă la glucoză.
Opţional:
1. Proteina C-reactivă.
2. Lipoproteina A, ApoA şi ApoB.
3. HbA1c.
Alte investigatii:
- electrocardiograma (ECG) :
a) în repaus este normala la jumătate din bolnavi; la restul bolnavilor modifica segmentul
ST si unda T (reducerea amplitudinii, aplatizare sau negativare în D I , aVL şi
precordialele stângi);
b) în timpul accesului : modificări ale segmentului ST si undei T la aproape 3 / 4 din
bolnavi;
c) probele de “provocare” : este “pozitiv” dacă apare subdenivelarea segmentului ST si
turtirea undei T.
- radiografie toracica
- ecocardiograma
DIAGNOSTIC
Diagnosticul anginei pectorale stabile este clinic, si se bazeaza pe analiza
minutioasa a unicului simptom – durerea cardiaca cu toate caracteristicile ei.
La examenul fizic se constata:
- - cresterea frecventei pulsului si a tensiunii arteriale;
- - puls alternans;
- - prezenta unui zgomot 4 – galop atrial, sau a unui zgomot -3 – galop ventricular
- suflu sistolic- expresie a insuficientei mitrale.
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
Diagnosticul diferential al anginei pectorale se face cu : bolile cardiace: inferct
miocardic; cardiomiopatii, boli pulmonare si mediastinale: embolia pulmonara,
pneumonia, pleuritis, pneumotorax spontan; boli ale vaslor mari toracice: anevrism al
aortei toracice; boli esofagice si gastrointestinale: reflux gastroesofagian, herniea hiatala,
ulcer gastro-duodenal; boli ale cailor biliare si pancreasului, boli ale peretelui toracic.
FORMELE CLINICE de angina pectorala stabila
1. Angina pectorala “de decubit” (nocturna, de repaus, posturala) se caracterizează
prin aparitia durerii în repaus, în poziţie culcata ai dispariţia ei în pozitie sezânda sau în
picioare;
2. Angina pectorala intricata : se asociază cu dureri toracice de altă natura
(spondiloza cervico-dorsală, litiază biliară, ulcer duodenal, etc.);
3. Angina pectorala tip Prinzmetal : clinic – accesele dureroase
survin în repaus,aproape exclusiv nocturn, adesea spre dimineaţa, la aceeasi ora (“angina
cu orar fix”), au intensitate mare si durata mai lunga (10 – 30 minute).
Tratamentul anginei pectorale:
Obiectivul major al tratamentului in angina pectorala este de a îmbunatatii prognosticul
prin prevenirea infarctului miocardic si a decesului si de a diminua frecventa si
intensitatea crizelor anginoase
Tratamentul medicamentos
Exista mai multe clase de medicamente, administrate singure sau în combinatie,
care se recomanda pentru ameliorarea simptomelor si reducerea frecventei crizelor de
angina pectorala si pentru preventia infarctului miocardic acut :
· Antiagregantele {Aspirina, Clopidogrel (Plavix)}
· Hipolipemiantele - Statine
· Beta-blocantele
· Blocantele canalelor de calciu
· Nitratii cu actiune imediata si retard
· Agonistii canalelor de poatsiu (Nicorandril)
· Inhibitorii canaleor If ale nodului sinusal – Ivabradina
· Agenti metabolici (Trimetadizina)
Cand terapia medicamentoasa nu este eficienta se pot aplica proceduri
chirurgicale: by-pass coronarian sau de cardiologie interventionala angioplastia
coronariana.
By-pass-ul coronarian este o procedura chirurgicala care consta in implantarea
unui vas de sange in locul segmentului blocat pentru a restaura fluxul sanguin in zona
respectiva astfel incat sa se asigura aportul de sange in tesutul miocardic. Uzual, sunt
utilizate ca si grefe, sau artere localizate in torace,( artelele mamare) sau vene (safene)
Angioplastia coronariana este o procedura interventionala de dilatare a unei artere
coronare (vas de sange care transporta sange spre muschiul inimii) blocata sau ingustata.
Initial se efectuaza coronarografia care este o metoda invaziva care consta in
introducerea unor catetere la nivelul arterei femurale (in zona inghinala) pana la niveleul
inimii unde se elibereaza o substanta de contrast care permite vizulizarea arterelor inimii.
Acolo unde vreuna din arterele inimii este ingustata se efectueaza dilatarea cu
balon cu sau fara introducerea ulterioara a unei proteze vasculare numita stent care dilata
artera in zona ingustata si ramane implantata definitiv.
2.ANGINA PECTORALA INSTABILA
Tablou clinic:
- durere toracica cu sediu si iradiere similara celor din angina pectorala stabila;
- aparitia recenta – pentru prima data la o persoana asimptomatica a unei angine nelegata
de efort;
- schimbarea caracteristicilor durerii anginoase la un vechi anginos prin cresterea
frecventei , intensitatii si duratei crizelor;
- reaparitia durerii dupa o perioada de latentade lunga durata.
Examenul fizic ofera putine date . rareori se poate descoperi un galop atrial sau
ventricular, dublarea zgomotului 2 , iar la palpare
o pulsatie precordiala anormala.
Date paraclinice : enzimele serice normale sau usor crescute. Electrocardiograma
arata modificarea segmentului ST si a undei T, pipsa unrei Q sau diminuarea undei R,
care sunt de importanta majora pentru diagnostic.
Coronarografia – cea mai precisa metoda de diagnostic.
Tratamentul este asemanator cu cel al anginei pectorale stabile .
SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI CU ANGINA PECTORALA
ALIMENTATIA BOLNAVULUI
Regimul alimentar va fi hiposodat si hipocaloric. In primele zile va fi alcatuit din lichide
si pireuri date lent cu lingura, ceaiuri, compoturi, supe, lapte, sucuri de fructe, oua moi,
dar si mai tarziu vor fi evitate alimentele care produc gaze si intarzie tranzitul. Se
interzice total fumatul, alcoolul, cafeaua.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Terapia trebuie inceputa cat mai aproape de debut, deoarece aparitia complicatiilor
depinde foarte mult de promptitudinea ei. Este foarte important ca administrarea
medicamentelor sa se faca cu mare punctualitate, deoarece intarzierile pot provoca
bolnavului emotii inutile.
RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI PATOLOGICE
Pentru efectuarea recoltarilor de produse biologice este necesara pregatirea fizica si
psihica a pacientului, respectarea exacta a tehnicii de recoltare, etichetarea si transportul
acestora la laborator.
Examenul de laborator exprima prin metode obiective modificarile survenite in
morfologia, fiziologia si biochimia organismului, din acest motiv ele constituie un ajutor
pretios, de multe ori necesar pentru stabilirea diagnosticului, instituirii tratamentului si
urmarirea evolutiei bolilor.
Inca din primele ore de internare, asistenta va recolta probele necesare pentru analiza
completa de urina, determinarea hemogramei, a leucogramei la indicatia medicului si a
probelor enzimatice etc.
Recoltarea sangelui se face prin punctie venoasa, prin care se intelege recoltarea de sange
din lumenul unei vene cu ajutorul unui ac:
- pentru hemoleucograma - se recolteaza 3ml de sange pe cristale de E.D.T.A.
- se recolteaza 5-10ml sange fara anticoagulant, pentru examene biochimice
Valori normale:
- uree sanguina -; 0,20-0,40g/1000ml
- colesterol -; 1,80-2,80g‰
- lipemia -; 600-800mg%
- creatinina -; 0,6-1,20mg%
- transaminaze TGO -; 2-20UI; TGP -; 2-16UI
- acid uric -; 2-6mg‰
- ionograma - Na+ - 137-152mEq/l
- K+ - 3,8-5,4mEq/l
LDH (Lacto dehidrogenaza) - 240-525U/L
CPK (Creatin-fosfokinaza) - >200U/L
EXAMEN DE URINA: - se recolteaza 100-150ml urina intr-un recipient, dupa ce
in prealabil bolnavul si-a efectuat toaleta riguroasa a organelor genitale externe.
- culoarea urinii - la emisie este galben pai, in limitele fiziologice variaza pana la brun-
inchis in functie de continutul in substante colorante;
- densitatea urinii -; se utilizeaza un cilindru gradat de 100ml; se toarna urina in cilindru,
astfel incat sa nu faca spuma; se introduce urodensiometru, se lasa sa pluteasca, apoi
citim valoarea;
Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor speciale impuse de afectiune
Electrocardiograma EKG
Electrocardiograma reprezinta inregistrarea grafica a fenomenelor bioelectrice din
cursul unui ciclu cardiac.
Inregistrarea EKG se face cu aparate speciale numite electrocardiografe.
Pregatirea bolnavului
Se pregateste psihic bolnavul pentru a-i inlatura emotiile,se transporta bolnavul cu
caruciorul in sala de inregistrare,bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultatii si va
fi rugat sa-si relaxeze musculatura.
Montarea electrozilor pe bolnav
Se monteaza pe partile moi ale extremitatilor placile de metal ale electrozilor.Sub placa
de metal a electrozilor se aseaza o panza inmuiata intr-o solutie de electrolit,o lingura de
sare la un pahar de apa sau pasta speciala pentru electrozi.Se fixeaza 4 electrozi pe
membre si 6 precordial.
ANALIZA DATELOR
Diagnostic nursing:Disconfort manifestat prin durere constrictiva, retrosternala din
cauza bolii.
Sursa de dificultate:
-de ordin fizic –obiceiuri alimentare deficitare :alimente bogate in grasimi
-de ordin socio- cultural-insuficienta resurselor financiare
-de ordin psihologic-anxietate si stres
Probleme :
-dificultate in a respira
-circulatie deficitara
-deficit de volum lichidian
-dificultate in a se odihni
-alterarea integritatii fizice si psihice
Functii vegetative
Tratament medicamentos
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
MISCARE-MOBILIZARE-CIRCULATIE TEMPERATURA
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
EVITAREA PERIOLELOR INFORMARE-EDUCATIE
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
RECREERE COMUNICARE
Probleme :
-riscul alterarii circulatiei si respiratiei
-anxietate
-disconfort-durere
-dificultate in a se odihni
Manifestari de dependenta :durere retrosternala, respiratie deficitara, insomnie,
fricade moarte
Nevoi perturbate :
1 Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie
2. Nevoia de a dormi si a se odihni
3. Nevoia de a evita pericolele
Functii vegetative
36,8 82 17
17.05 36,7 78 17 1300ml N 98kg
37 79 16
36,8 73 17
Tratament medicamentos
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
MISCARE-MOBILIZARE-CIRCULATIE TEMPERATURA
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
EVITAREA PERIOLELOR INFORMARE-EDUCATIE
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
RECREERE COMUNICARE
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
FISA IV
DATA NR. PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE DATA
CRT. PACIENTULUI DELEGATE/AUTONOME
16.05 1 Durere Eliminarea Autonome : In urma 16.05
retrosternala durerii -asigura pozite antalgica in pat interventiilor
constrictiva si evitarea efortului fizic si efectuate durerea
psihic pacientului s-a
- asigura liniste in salon diminuat
-face exercitii de relaxare si de
respiratie
-masoara functiile vitale si
vegetative si le noteaza in FO
-pregateste pacientul pentru
investigatii
-recolteaza sange pentru
analize de laborator
Delegate :
- administreaza tratamentul
indicat de medic
17.05 2 Dificultate in a se Pacientul sa Autonome : Pacientul este 17.05
odihni aiba un somn -urmăreşte somnul pacientului, odihnit
calitativ si stabileşte împreună cu acesta
cantitativ un orar de odihnă,
-explică pacientului necesitatea
odihnei şi a somnului în
refacerea stării de sănătate, îl
încurajează să doarmă că ea va
sta tot timpul lângă el să îl
supravegheze.
-Stabileşte un orar al vizitelor
astfel încât pacientul să nu fie
suprasolicitat şi oboist.
Delegate :
administrează la indicaţia
medicului sedative
18.05 3 Necunoasterea Pacientul sa Autonome : Pacientul este 18.05
aiba cat mai -cunoaşte nivelul de cunoştinţe echilibrat,fără
bolii
multe al pacientului legat de boală. frică de boala
cunostinte -Organizează activităţi
despre boala educative,verifică dacă
pacientul a înţeles şi dacă şi-a
însuşit cunoştinţe noi
-Corectează împreună cu
pacientul deprinderile
dăunătoare sănătăţii şi încearcă
eliminarea lor
-Ţine lecţii de formare a
deprinderilor igienice, a
alimentaţiei,administrării
tratamentului.
FISA DE INGRIJIRE
ANALIZA DATELOR
Diagnostic nursing: Disconfort din cauza alterarii muschilui cardiac manifestat prin
dureri precordiale cu caracter constrictiv.
Sursa de dificultate:
-de ordin fizic- mese neregulate, consum de alcool
-de ordin socio- cultural- viata dezordonata
-de ordin psihologic-singuratate
Probleme :
-riscul alterarii circulatiei si respiratiei
-anxietate
-disconfort
-dificultate in a se odihni
Manifestari de dependenta :dispnee, durere retrosternala, paloare, anxietate,
insomnie
Nevoi perturbate :
1 Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie
2. Nevoia de a dormi si a se odihni
3. Nevoia de a evita pericolele
Functii vegetative
36,8 75 18
37 65 19
37 68 17
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
MISCARE-MOBILIZARE-CIRCULATIE TEMPERATURA
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
RECREERE COMUNICARE
D.I D.I
M.D. M.D.
S.D. S.D.
FISA IV
DATA NR. PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE DATA
CRT. PACIENTULUI DELEGATE/AUTONOME
15.04 1 Alterarea Pacientul sa Autonome : Pacientul are o 15.04
circulatiei si aiba o -asigura o cameră luminoasă, respiraţie şi o
respiratiei circulatie si cu umiditate constantă şi circulaţie bună,iar
respiratie temperatura cuprinsă între 18 – durerea a
normala 20 grade C disparut.
- urmăreşte permanent T.A.,
respiraţia (frecvenţa,
amplitudinea), culoarea şi
temperatura tegumentelor şi
notează în foaia de observaţie.
- asigură oxigenoterapie (O2 la
o presiune de 1-3 atmosfere
umidificat)
-aşează pacientul într-o poziţie
comodă (semişezând sau
şezând)
Delegate:
-administrează medicamente
prescrise de medic.
16.04 2 Dificultate in a se Pacientul sa Autonome : Pacientul este 16.04
odihni beneficieze -urmăreşte somnul pacientului, odihnit.
de un somn stabileşte împreună cu acesta
calitativ si un orar de odihnă
cantitativ -explică pacientului necesitatea
odihnei şi a somnului în
refacerea stării de sănătate
- stabileşte un orar al vizitelor
astfel încât pacientul să nu fie
suprasolicitat şi oboist
Delegate:
-administrează sedative
prescrise de medic.
17.04 3 Disconfort Asigurarea Autonome : Pacientul este 17.04
confortului -asigură condiţii de mediu echilibrat psihic şi
fizic si psihic adecvate fizic
- împreună cu pacientul
stabilesc planul de recuperare a
stării de sănătate şi creşterea
rezistenţei fizice
- face exerciţii de recuperare
- incurajează pacientul să facă
anumite mişcări care îi sunt
permise fără nici o frică
- supravechează pacientul
notează şi anunţă medicul
orice modificare survenită în
cursul recuperării.
Delegate:
-administrează tratamentul
prescris de medic.
FISA DE INGRIJIRE
TRATAMENTE
Ziua Noaptea Ziua Noaptea Ziua Noaptea