Sunteți pe pagina 1din 1

ACCENTELE DEMERSULUI DIDACTIC

Schimbarea modului de proiectare curriculară are în vedere trecerea de la centrarea pe


conținut la centrarea pe elev, care presupune deplasarea accentului în activitatea didactică: de
la aspectele teoretice(să știe) la aspectele practice(să știe să facă); de la cantitate(cât) la
calitate(cum).

        Învăţământul centrat pe competenţe este o alternativă la învăţământul tradiţional centrat


exclusiv pe cunoştinţe, pe asimilare de informaţii.

La începutul anului școlar am lecturat cu atenție programa școlară, după care am proiectat
planificările anuale și unitățile de învățare personalizate, ținând cont de nivelul mediu al clasei
și de particularitățile unui elev cu dotare aptitudinală înaltă și de particularitățile a doi elevi
cu cerințe educaționale speciale. 

În proiectare am asociat tot timpul competențele specifice cu activitățile de învățare. Am


stabilit succesiunea în care vor fi parcurse unitățile de învățare. Am alocat bugetul de timp
pentru fiecare unitate de învățare, iar orele puse la dispoziția profesorului mi-au fost de un
real folos. 

Pentru că exemplele de activități de învățare propuse in programa școlară mi-au permis o


abordare flexibilă, am încercat tot timpul sa le adaptez particularităților și cerințelor elevilor,
ținând cont de aspecte concrete de individualizare a învățării. În general aleg activități simple
de învățare, care pot fi realizate cu ușurința de către elevi sau formulez activități noi, adaptate
la situația concretă din clasă. În proiectare accentul cade pe activitățile de învățare, acestea
vizând atingerea competentelor specifice. 

Elevii clasei sunt implicați activ în procesul de învățare, prin valorificarea lor la oră. La
începutul fiecărei ore încerc să le captez atenția, integrând în lecție mijloace TIC, pe care le
alternez cu cele tradiționale. Parcurgând succesiunea logică a lecțiilor din unitatea de învățare,
demersul didactic se derulează ca într-un film serial în care elevii așteaptă să vadă cu
nerăbdare ce urmează a fi studiat, făcând de multe singuri introducerea în lecția nouă.

Pentru elevii cu dezvoltarea deosebită a funcțiilor cognitive și maturizarea rapidă a


gândirii, cu capacitatea de a înțelege problemele adulților și cu imaginea de sine superior
dezvoltată, am lucrat diferențiat trasându-le sarcini cu grad de dificultate mai ridicat.

Pentru cei doi elevi cu cerințe educaționale speciale am folosit materialele intuitive din
dotarea școlii, am folosit jocuri didactice, i-am implicat în activități în care să comunice
pentru a găsi răspunsul la o anumită problemă.

Am ales metode care să activeze structurile cognitive şi operatorii ale elevilor și care să
valorifice potenţialul psihic și fizic al acestora.

 Elevii lucrează individual, dar preferă să lucreze pe grupe, iar ca modalități de evaluare
aleg pe lângă modalitățile clasice, metoda proiectelor, portofoliilor, etc. 

S-ar putea să vă placă și