REZECTIA APICALA

Problemele dentare care nu sunt tratate la timp sau care nu beneficiază de un tratament
corespunzător duc la anumite complicații. Astfel, unii pacienți se prezintă la medic cu noi probleme
după un tratament endodontic deja efectuat. Aceștia acuză dureri în timpul masticației,
semnalează prezența unui abces dentar accentuat sau radiografia scoate în evidență o pungă de puroi
la rădăcina dintelui. În cazul în care această pungă își mărește dimensiunile, intervenția chirurgicală
este inevitabilă. Problemele de la rădăcina dintelui pot fi tratate și fără chirurgia periapicală, dacă se
reîncearcă un tratament endodontic atunci când leziunea periapicală este de mici dimensiuni.
Infecția de la rădăcina dintelui necesită toată atenția medicului stomatolog specialist, astfel încât să
nu afecteze ceilalți dinți.
Rezecţia apicală se face, de obicei, numai după un tratament de canal nereuşit, în urma căruia apare
un ţesut de granulaţie ( infecţie ) la nivelul rădăcinii unui dinte. Ea se realizează cu scopul de a salva
un dinte, a cărui singură alternativă ar fi extracţia.
Granulomul dentar se formează din cauza infiltrării bacteriilor la vârful rădăcinii şi a osului din
jurul ei şi poate evolua până la formarea unui chist care afectează şi dinţii vecini.

În cazul unei infecţii, în primă fază, se încearcă tratarea dintelui prin intermediul endodonției la
microscop– precizie maximă, control vizual direct pentru un tratament corect şi complet.
Procedura de chirurgie dentară se efectuează într-o singură şedinţă şi constă în realizarea unei
incizii la nivelul gingiei, apoi în îndepărtarea infecţiei apărute la nivelul apexului şi a ţesutului osos
afectat.
Rezecția apicală este o procedură de chirurgie dentară care se poate face la toate grupele de dinți,
însă având în vedere rădăcinile dentare, suprafețele osoase și relația cu cavitățile anatomice din
vecinătate.

Rezectia apicala este indicată atunci când există:

  dificultăţi anatomice ce impiedică curaţarea şi obturarea corectă a canalului radicular
 dificultăţi ce ţin de reabilitarea protetică a dinţilor afectaţi

 fracturi radiculare orizontale cu necroză apicală

 blocaje pe lungimea canalului radicular ce nu pot fi depaşite prin tratament endodontic

 greşeli de procedură în tratamentul endodontic

 leziuni mari periapicale ce nu se mai pot trata endodontic.

Eficiența

Rata de succes pentru rezectia apicala diferă în funcţie de cauza pentru care este realizată.

În cazul tratamentelor endodontice nereuşite, deseori retratamentul nu e realizabil sau nu se pot

obține rezultate mai bune prin tratament clasic endodontic.

Motivul pentru care aceasta interventie are o rata de succes scazuta pe termen lung este deoarece, de
cele mai multe ori, nu se îndeparteaza adevarata cauza a problemei. Infectia este determinata de
microbii din canalul radicular. Nervul dintelui fiind mort se suprainfecteaza si duce la diseminarea
infectiei si la nivelul osului. In acest caz se indica tratamentul endodontic.

Sunt cazuri in care dintele are deja tratamentul facut, dar acesta este necorespunzator (microbii nu
au fost eliminati complet din canal) sau a fost corespunzator la un moment dat, dar din cauza igienei
necorespunzatoare, dintele s-a recariat sub plomba / coroana și caria a ajuns pana la tratamentul de
canal, reinfectand-ul. In acest caz se recomanda retratamentul endodontic.

Iata si motivele pentru care tot timpul prima optiune de tratament trebuie sa fie tratamentul /
retratamentul endodontic facut cu magnificatie, sub izolare cu diga si prin condensarea verticala la
cald a gutapercii.

 Tratamentele endodontice facute cu magnificatie au o rata de succes foarte mare, in

aproximativ 95% din cazuri fiind singurul tratament necesar pentru vindecarea infectiei de la
nivelul osului.
 Rezectia apicala presupune in multe cazuri sacrificiu osos pentru a putea ajunge la procesul
infectios (daca infectia este situata in interiorul osului medicul chirurg trebuie sa îndeparteze
si din osul sanatos pentru a ajunge la ea sa o îndeparteze). Din aceasta cauza, vindecarea
ososa va fi deficitara (sunt cazuri in care osul nu se mai vindeca niciodata complet). Daca se
folosesc materiale de aditie osoasa, atunci defectul se vindeca, dar acestea pot masca o
eventuala recidiva a infectiei pe radiografie.
 Recuperarea pacientului dupa o operatie este mai grea decât dupa un tratament de canal.
  Daca dintele are o coroana sau o plomba cu carie secundara, rezectia apicala nu ajuta la
nimic, deoarece caria continua sa evolueze și dintele se va pierde oricum. Trebuie
îndepartata plomba/ coroana, curatata caria si facut sau refacut tratamentul de canal (in
functie de caz). Ulterior dintele se poate restaura din nou.
 Sunt in schimb si cazuri in care imaginea radiologica este de fapt corespunzatoare unui chist
care nu a fost determinat neaparat de infectia dentara, ci doar înrautatit de aceasta. Acestea
primesc indicatie de interventie chirurgicala (chiuretaj periapical sau rezectie apicala -in
functie de caz), dar numai dupa tratarea corespunzatoare a dintilor implicati. De aceea aceste
cazuri cu infectii mari necesita supraveghere de lunga durata, pentru a urmari vindecarea
osoasa.

În cazul în care cauzele eşecului nu pot fi depășite, abordarea chirurgicală este indispensabilă.

În anumite situații, în funcție de caracteristicile patologiei periapicale, se impune biopsia țesuturilor

îndepărtate prin rezectia apicală pentru a face un diagnostic diferențial corect.

Dacă facem referire la dificultățile anatomice ce impiedică realizarea corectă a unui tratament
endodontic, acestea pot fi:

 calcifieri ale canalelor

 curbări severe ale rădăcinilor

 canale radiculare foarte strâmte

 obiecte străine care obtureaza canalul radicular

 fragmente ale acelor de canal

 fragmente ale pivotilor metalici

Atunci când aceste caracteristici anatomice nu permit tratamentul corect, îndepărtarea porţiunii
radiculare neinstrumentate şi sigilarea bontului restant reprezintă soluţia optimă.

Dinții cu restaurări protetice care prezintă infecții periapicale pot constitui o dificultate în cazul în
care se încearcă retratamentul endodontic. Trepanarea coroanei protetice pentru realizarea accesului
în canalul radicular poate slăbi stabilitatea coroanei protetice. În cazul dinţilor restauraţi cu pivoţi
metalici, înlăturarea pivoţilor din canalul radicular, este o procedură cu grad ridicat de risc de
fractură radiculară. În acest caz rezectia apicala a ţesutului infectat şi sigilarea bontului constituie
singura soluţie conservativă.
Alternativa invaziva este reprezentată de extracția dentară, urmată de protezarea prin implant dentar
sau punte dentara.

Canalele pot avea corpi straini restanţi precum ace de canal rupte, materiale restaurative, fragmente
de pivoti fracturaţi. În aceste cazuri, corpii străini trebuie îndepărtaţi chirurgical împreună cu o
porţiune de rădăcină.
Procedura

Rezectia apicala poate fi realizată la toţi dinţii, însă indicaţia este ghidată de diferite variante
anatomice ale radacinilor în relaţie cu suprafeţele osoase ale maxilarelor şi de raportul cu structurile
anatomice din vecinătate.

Rezectia apicala se efectuează des în cabinetul stomatologic şi nu implică folosirea unui

instrumentar chirurgical complex. Anestezia utilizată de obicei este cea loco-regională sau în unele
situaţii (anxioşi, bolnavi dificili) se poate efectua anestezia generală.

Anestezia îndepărtează senzațiile de durere sau jenă, pacientul nu va resimți disconfort, va

comunica cu medicul pe toată durata intervenției chirurgicale de rezectia apicala. Starea de după
rezectia apicala este asemănătoare celei postextracționale.

Se efectuează o incizie mucoperiostală, se decolează mucoasa şi periostul şi apoi se descoperă tablia

osoasă. Se realizează trepanarea osului şi se îndepartează osul afectat şi apexul dentar.

Canalul radicular este curăţat mecanic, spălat şi apoi obturat, efectuându-se o obturaţie calibrată
vizibilă. Când permeabilizarea canalului nu se poate realiza, se aplică sigilant la nivelul bontului
restant.
Sutura plagii se realizează cu fire neresorbabile ce vor fi îndepartate dupa 6-7 zile. Dupa intervenţie
dintii vor fi feriţi o perioada evitand alimentele dure şi solicitarea masticatorie excesivă.

După rezectia apicala, apare de obicei edemul regional în primele 24-48 ore, retrăgându-se apoi.
Dacă edemul persistă, se accentuează sau dacă apar dureri la cateva zile post-intervenţie, acestea
evidenţiază apariţia complicaţiilor septice ce vor fi prevenite de stomatolog printr-o medicaţie
adecvată.

In cazul rar in care un dinte nu raspunde la tratamentul canalului, un nou tratament al canalului
radacinii nu este o optiune viabila, interventia chirurgicala a radacinii poate salva dintele. Aceasta
procedura este rezectia radacinii. De asemenea, se cunoaste ca scopul rezectiei radacinii dentare
este de a inlatura virful radicular si tesutul vecin infectat, in cazul dintilor cu abces. Aceasta
procedura ofera de asemenea posibilitatea de a detecta posibile fracturi ale radacinii.

Simptome si consecinte ale rezectiei apicale

Cele mai frecvente simptome ale acestei operatii chirurgicale sunt umflarea, dificultatile
masticatorii, sangerarea gingivala si sensibilitatea dentara.
O alta consecinta a apicoectomiei poate fi mobilitatea ulterioara a dintelui al carui varf a fost
indepartat. Aceasta mobilitate este limitata in primele zile, dar mai tarziu, datorita integrarii osoase
si vindecarii complete, stabilitatea elementului dentar este complet recuperata.
In primele 2 zile dupa operatie este recomandata o dieta cu alimente mai moi.
Fumatul incetineste vindecarea, deci se recomanda evitarea fumatului.
Suturile vor putea fi inlaturate dupa 7 zile de la interventie.
Desi rezectia apicala este considerata o operatie, majoritatea oamenilor considera ca recuperarea in
urma ei este destul de usoara. Durerea si disconfortul dispar de obicei complet dupa 2 saptamani.
În condițiile în care indicațiile operatorii sunt corecte și tehnica chirurgicală este respectată, rezecția
apicală este o metodă ce permite conservarea unor dinți care altfel ar fi pierduți prin extracție.