Dr.

Ioan Anton

VINDECAREA

UN DAR OSTENITOR

Postul cu Apă

Editura Babel 2020

COMENZI LA NR TEL 0744774818
2
 Cartea de faţă este un manual de învăţare a metodei
postului cu apă. Oricine poate să încerce să înveţe un
asemenea meşteşug. Dacă nu ar avea atât de mulţi şi de
puternici oponenţi, postul cu apă ar fi predat la universitate,
indiferent de profilul specializării.
Bogata argumentare medicală serveşte pentru
încredinţare fiecăruia asupra beneficiilor metodei, pentru că
printre cei care vor intra în posesia unei asemenea cărţi, vor
fi şi mulţi oameni suferinzi de diverse boli. Şi aceştia pot
încerca o asemenea metodă, cu multă speranţă în
dobândirea unor rezultate deosebit de bune, având în
vedere puternica motivaţie pe care le-o oferă boala, dar în
plus faţă de cei sănătoşi şi în putere, au nevoie şi de o
îndrumare medicală. Însă aşa cum au ajuns în posesia
acestei cărţi, fiecare suferind să pornească cu nădejde că
va găsi şi sprijinul de care are nevoie. „Căutaţi şi veţi afla,
bateţi şi vi se va deschide.‖ (Matei 7, 7)
Primul post mai lung ajungem să-l ţinem pentru
beneficiile sale medicale. La al doilea suntem concentraţi să
urmăm cât mai corect metoda, apoi, după ce ne
familiarizăm suficient de bine cu postul, începem să ne
concentrăm asupra stăpânirii de sine, iar în final, vom căuta
să postim pentru a ne întâlni cu Dumnezeu.

3
4
 PROLOG
Acestea, ce sunt scrise în cartea aceasta, mi le-am spus mie, dar
informaţia doresc să o pun şi altora la dispoziţie, pentru că mulţi, dacă ar
şti cum să procedeze, ar urma postul cu apă, aşa cum urmează cu râvnă
şi alte multe îndemnuri.
Minunea, pe care o trăiesc cei ce caută şi, în căutarea lor,
nimeresc, dar nu la întâmplare, ci din voia lui Dumnezeu, postul negru,
este că, prin post, descoperim lumea din Rai, de dinaintea căderii, şi
conştientizăm şi cealaltă faţă a normalităţii firii noastre, înscrisă în noi la
creaţie, aceea a înfrânării, a măsurii dictate de necesitate, iar nu de pofte
şi de diverse obiceiuri.
Lucrarea de faţă este o sistematizare a articolelor despre postul cu
apă, articole care circulă deja. Rolul ei este asemenea măsurilor de
precauţie, care, chiar dacă sunt mai multe, la momentul potrivit, tot îşi
găsesc folosul în a ne feri de neplăceri. Materialul este cam voluminos,
dar este pe măsura lungimii zilelor de post.
Pornind de la post şi mergând pe firul detaliilor am descoperit
perenitatea neamului românesc. Asemenea unui falnic copac, rădăcinile
lui sunt adânc înfipte în istorie, trunchiul său este asemenea unui arbore
secular, ramurile sunt vânjoase, iar mlădiţele frunzoase, ascund roade
bune de mâncat. Vânturile şi furtunile se abat asupra lui, scuturându-l cu
putere, dar mătură doar frunze şi crengi uscate de vremuri.
Citind şi pornind să trăiţi experienţa postului negru, veţi simţi cu
adevărat cât este de hrănitoare seva care curge în ramurile acestui
copac. Pe măsură ce veţi progresa, veţi deveni mai întâi lăstar, apoi
rămurică şi mai pe urmă ramură vânjoasă, din care vor răsări noi şi noi
lăstare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea neamului românesc.
Veţi înţelege atunci că neamul se identifică cu propria sa credinţă,
transmisă din generaţie în generaţie şi exprimată prin tradiţie. Pentru
faptul că un neam fără patrie este un neam fără credinţă, neamul
românesc, care prin geneza sa este creştin ortodox, luptând pentru a-şi
apăra credinţa, şi-a apărat cu vitejie şi eroism şi hotarele. Prin procesul
globalizării mulţi cetăţeni din fiecare neam şi-au părăsit patria, graniţele
s-au dizolvat, problemele omenirii s-au universalizat şi chiar şi credinţele
şi-au dat mâna. Dacă acest minunat proces ar fi avut drept fundament
Adevărul, toţi ne-am fi simţit întăriţi şi omenirea, trăind în iubire, nu ar mai
fi avut probleme globale, n-ar mai fi existat conflicte teritoriale sau de altă
natură între diverse state, n-ar mai fi fost încălcat Cuvântul lui
Dumnezeu, nici prin legi şi nici prin obiceiuri ateiste, iar singura grijă a
5
oamenilor ar fi devenit cum să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu. În
locul unei asemenea evoluţii asistăm astăzi la crize globale, la conflicte
mocnite între naţiuni şi la încălcarea Cuvântului lui Dumnezeu cu scopul
de a înlătura discriminarea socială şi a trăi cu adevărat eliberaţi chiar şi
de aripa protectoare a Creatorului. Practic fiecare am devenit o particulă
cugetătoare de praf cosmic şi suntem puşi în faţa unor probleme din ce
în ce mai diverse şi mai complicate, care îşi aşteaptă rezolvarea, dar
toate au în centru aceeaşi dilemă „Cine sunt eu?‖
Dacă credinţă şi patrie nu mai avem, cum am putea răspunde la
această groaznică întrebare şi cum am putea rezolva multitudinea
problemelor abătute asupra noastră?
Tocmai aici este cheia problemei. Pornind pe firul întrebării „Cine
sunt eu?‖, veţi avea nevoie de un instrument, ca să puteţi vedea cu
adevărat „cine sunteţi‖. Cartea de faţă vă pune la dispoziţie instrumentul
postului negru, dar acesta, fiind un instrument cu impact spiritual, nu ni-l
putem pe deplin însuşi la dimensiunea lui reală fără instrumentul specific
sufletului, care este rugăciunea. Nimeni nu se poate statornic îndepărta
de mâncare prin post, fără a se îndepărta de dorinţa de a gusta diverse
alimente prin rugăciune. Măsurându-vă cu aceste instrumente „cine
sunteţi‖, prima dată veţi descoperi doar ceva nesemnificativ, pentru că şi
măsura proprie este mică şi instrumentele greu de mânuit. Cu timpul,
experienţa îşi va spune cuvântul, şi va creşte atât propria măsură, cât şi
precizia măsurătorii, dar răspunsul la întrebarea „cine sunt‖, întotdeauna
va fi greu de dat pentru că la fiecare măsurătoare rezultatul va fi mereu
altul. Totuşi efortul nu va rămâne nerăsplătit şi, pe măsura efortului,
problemele globale nu vor mai avea puterea să vă rănească, veţi începe
să vă cunoaşteţi moşii şi strămoşii, veţi afla credinţa lor şi pe Dumnezeul
lor, vă veţi da seama că Dumnezeul lor este viu şi că este cel Adevărat,
veţi crede în EL, vă veţi închina Lui, iar casa Lui va deveni patria voastră.
Atunci nu veţi mai dori să aflaţi răspunsul la întrebarea „cine sunteţi”,
conştienţi de faptul că nu veţi putea răspunde niciodată la o asemenea
întrebare, de vreme ce nu veţi putea spune nimic despre Cel ce va creat,
după chipul Său.
Totuşi există un răspuns la teribila întrebare „Cine sunt‖, care ne
este de neapărată trebuinţă, având în vedere nevoia de a birui simţul
gustului şi celelalte simţuri şi mai ales imaginaţia, legată fiinţial de
acestea.
Postul negru, adică abţinerea de la toate mâncărurile, dezvăluie
lupta ce urmează a se da în noi între nevoia simţurilor de a fi satisfăcute,
şi celelalte puteri ale sufletului nostru, care îşi reunesc puterile prin
intermediul rugăciunii. Lupta aceasta trebuie să aibă un învins şi un
învingător. Combatanţii sunt faţă în faţă şi singură, doar conştiinţa mea
mai trebuie să se pronunţe de care parte a baricadei va lupta: de partea
6
simţurilor şi a imaginaţiei sau de partea dorinţei, raţiunii şi voinţei pe care
le va aduna în glas de rugăciune?
Postul este sărbătoarea fiinţei omeneşti, pentru că, aşa cum
spunea şi Nichita Stănescu spune în „Învăţăturile cuiva către fiul său‖
„orice sărbătoare este masă, pe care Cel care a învins îl mănâncă, în
talgere de aur, pe cel învins‖. Cine este Cel care a învins aflăm de la
Sf. Ioan Damaschin: „Frumos şi bun la mâncare era rodul ce m-a
omorât. Hristos este Pomul Vieţii, din Care mâncând nu mor, ci strig
cu tâlharul: Pomeneşte-mă Doamne întru Împărăţia Ta!”
Deci întrebarea „Cine sunt?‖, nu vizează aspectul cantitativ,
pentru că ştiu doar că sunt chip al lui Dumnezeu, ci vizează aspectul
calitativ, adică sunt cel învins sau cel care a învins? Conştiinţa mea s-a
identificat cu trupul muritor şi a luptat pentru satisfacerea poftei lui,
stârnită de imaginaţie, sau cu sufletul nemuritor şi a luptat, prin
rugăciune, ca să înfrângă o poftă morbidă?
Postul negru, prin toate aspectele lui, reprezintă o sărbătoare a
întregii fiinţe omeneşti. Cel care învinge este atât trupul, care murind
poftei, înviază prin sănătate, cât şi sufletul, care întărit fiind de biruinţa
morţii prin moarte, trăieşte în avans bucuria învierii din morţi şi a vieţii
veşnice.

7
8
 CUVÂNT ÎNAINTE
Postul, poarta spiritualităţii
Dr. Ioan Anton

Din capul locului, trebuie să spun că scopul acestei lucrări este

unul spiritual. Însă, înainte de a pune microscopul asupra postului, ar fi
bine să privim tabloul spiritual în ansamblu şi să încercăm să încadrăm
postul în aspectul său multicolor.
Evoluţia spirituală a omului începe o dată cu geneza lui şi cu
aşezarea lui în Grădina Raiului. Primul reper, care a rămas în conştiinţa
întregii umanităţi, este izgonirea lui Adam şi a Evei din Rai. Ei au dorit să
ajungă ca Dumnezeu, lucru pe care chiar şi Dumnezeu îl dorea, dar
desconsiderând ascultarea şi necunoscând amărăciunea răutăţii, dând
curs curiozităţii, au urmat diavolului în locul lui Dumnezeu.
Al doilea reper, tot atât de bine întipărit în conştiinţa umanităţii, este
amestecarea limbilor ca urmare a construirii turnului din Babilon, ca o
încercare a omului de a ajunge la Dumnezeu. De data aceasta Biblia nu
ne mai spune cine i-a îndemnat pe oameni la o asemenea lucrare, dar
înţelegem că, dacă îndemnul ar fi venit de la Dumnezeu, atunci nu ar
mai fi venit pedeapsa, iar dacă oamenii au fost pedepsiţi, aceasta s-a
întâmplat tot din acelaşi motiv pentru care au fost izgoniţi din Rai şi
anume pentru că au ascultat de diavol.
Al treilea reper, pe care îl trăim chiar noi, cei de astăzi, este
rezidirea lumii fără Dumnezeu pe baza teoriei evoluţioniste.
Dumnezeu, ca şi fiinţă spirituală, nu poate fi cunoscut prin
intermediul materiei, iar cele două pedepse, pe care le-au primit oamenii,
au avut drept scop înţelepţirea omului asupra căii pe care poate ajunge
la Dumnezeu. Scopul spiritual al vieţuirii omului, adică ajungerea la
cunoaşterea lui Dumnezeu, era deja în conştiinţa sa, pentru că în Rai
omul vorbea cu Dumnezeu şi, prin mâncarea din Pomul Oprit, omul a
crezut că va ajunge ca Dumnezeu, iar prin zidirea turnului din Babilon,
care a avut loc după distrugerea omenirii prin potopul din vremea lui
Noe, ca urmare a decăderii umane, omul a crezut că va ajunge la
Dumnezeu. Deci, dacă viaţa are un scop spiritual, iar omul, urmând
teoria evoluţionistă, nu mai urmăreşte asemănarea cu Dumnezeu,
înţelegem că noul scop al omului a devenit asemănarea cu cel ce l-a
înşelat pe om în Rai, cu cel ce ia îndemnat pe oameni să zidească
Turnul din Babilon şi cu cel care a inspirat apariţia vieţii pe pământ de la
elemente chimice inerte, ca şi cum viaţa ar putea apare pe pământ din
elemente fără viaţă. Doar viaţa dă naştere la o altă viaţă, iar dacă omul
9
crede că lumea a apărut şi s-a dezvoltat în mod spontan, atunci noul
scop spiritual al omului este asemănarea cu diavolul. Acesta mereu
propune omului ceea ce nu există, pentru că el însuşi este o negare a tot
ceea ce există, adică a lui Dumnezeu, pentru că toate prin Dumnezeu
există.
Bineînţeles că teoria evoluţionistă nu este asemenea unui
transplant de organ, pe care corpul primitorului, mai devreme sau mai
târziu, îl va respinge, ci este asemenea unui cancer, care s-a dezvoltat
treptat, având drept fundament rătăcirea spirituală a umanităţii în
parcursul ei prin istorie. Astăzi teoria evoluţionistă a cucerit mapamondul,
încât oamenii se întreabă ce a stat la baza credinţei în Dumnezeu până
acum, pentru că ei nu-L mai văd pe Dumnezeu. A crede în ceva ce nu
există este curată nebunie.
Atât de real şi prezent este Dumnezeu în viaţa omului încât, a
ignora dovada existenţei lui Dumnezeu, este adevărata nebunie.
Mai întâi să vedem ce s-a întâmplat după izgonirea lui Adam şi a
Evei din Rai până la zidirea Turnului din Babilon. În vieţuirea lor pe
pământ oamenii au început a se înmulţi pe pământ şi Biblia ne relatează
că Enoh, unul din urmaşii lui Adam, plăcând Domnului, a fost luat de pe
pământ la Cer (Facerea 5, 24). Adam, primul om zidit de Dumnezeu, nu
a ştiut cum să păstreze Raiul, iar Enoh, vieţuind pe pământ, a fost luat
de Dumnezeu la cer. Noe, un alt urmaş a lui Adam, ducând o viaţă
bineplăcută Domnului, Dumnezeu i-a vestit că va distruge toate vietăţile
de pe pământ şi că va scăpa doar el şi familia lui, împreună cu toate
vieţuitoarele ce vor fi cu el în corabie. Noe, contemporan doar cu oameni
a căror cugetare şi dorinţă a inimii era îndreptată doar spre rău, prin
credinţă, a plăcut Domnului. Modul, în care Noe a scăpat de potop, nu
este nici prin evoluţie şi nici întâmplător, ci prin descoperire
dumnezeiască.
Grija lui Dumnezeu pentru desăvârşirea omului nu a încetat nici o
clipă, de-a lungul vieţuirii omului pe pământ, iar pedepsele pe care le-a
primit omul pentru îndărătnicia sa, ne descoperă pedagogia divină. După
amestecarea limbilor, Avraam, Moise, David şi toţi proorocii până la Iisus
Hristos au arătat purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru omul, care nu
putea să poarte în spate povara universului, de care era înconjurat. În
vremurile acelea lipsite de tehnologie, universul era simţit ca o teribilă
presiune, fapt pentru care omul îşi dorea o comunicare cu acest univers.
Cei mai mulţi oameni, în micimea lor, trăiau unitatea cu universul prin
închinarea la idoli făcuţi de mână omenească, dar cei care priveau
dincolo de elementele universului şi se închinau Dumnezeului celui
adevărat, Creatorul omului şi al întregului univers, au devenit trâmbiţe
bine răsunătoare, a căror cântare despre existenţa lui Dumnezeu se
aude încă şi astăzi pe pământ. Teoria evoluţionistă nu a putut şterge din
10
istorie trecerea poporului evreu prin mijlocul Mării Roşii ca pe uscat şi
vieţuirea poporului evreu în pustie timp de 40 de ani, având ca hrană
mană din cer, sau aşezarea poporului evreu în Ţara Canaanului, ca
împlinire a făgăduinţei făcute de Dumnezeu lui Avraam cu mai bine de
500 de ani înainte de împlinirea ei, precum şi alte multe minuni
consemnate în Biblie şi certificate şi de studii istorice.
Revelaţia divină culminează cu întruparea lui Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu. Pe lângă toate dovezile dumnezeirii lui Iisus, consemnate în
Biblie, se adaugă şi aceea că alt Mântuitor, decât Iisus Hristos, nu a mai
fost în istorie şi nici nu va mai fi, mai ales că izbăvitorul, pe care îl
aşteaptă poporul evreu, nu mai are din ce să-i mântuiască pe evrei,
pentru că, în prezent, aceştia controlează financiar întreaga lume.
Prin Iisus Hristos, Dumnezeu ne-a arătat tuturor calea eliberării din
robia în faţa materiei, pentru că desăvârşirea pe care o aşteaptă
Dumnezeu de la om este cea a sufletului, iar nu cea a trupului. Paşii, pe
care îi are omul de îndeplinit pentru atingerea acestei desăvârşiri, sunt
deci biruinţa sufletului în faţa trupului şi apoi supunerea sufletului în faţa
lui Dumnezeu. Iisus Hristos pe deplin ne-a arătat aceasta, iar Sfinţii
Părinţi, următorii fideli ai lui Iisus, ne-au tâlcuit nouă, celor împietriţi cu
inima, cum să atingem desăvârşirea.
Sfinţii Părinţi ne-au arătat că sufletul se ridică deasupra trupului
prin biruirea lăcomiei, a desfrânării, a iubirii de arginţi, a mâniei, a tristeţii
şi a trândăviei. Tot acest efort nu poate fi bineplăcut Domnului fără
biruirea slavei deşarte. În urma a nenumărate osteneli, după biruinţa
sufletului în faţa trupului, supunerea sufletului în faţa lui Dumnezeu nu
mai implică osteneală fizică, deoarece biruirea mândriei, care
întotdeauna a vrut să fie mai presus de Dumnezeu, este o lucrare în mod
exclusiv a raţiunii.
Privind acum tabloul multicolor al lumii spirituale, putem spune că
diferenţele dintre religii au ca şi fundament slava deşartă şi mândria, iar
varietatea existentă arată doar faptul că cele două patimi de căpetenie
nu au fost biruite pe deplin. Urmărind parcursul spiritual de la un capăt la
altul, ne dăm seama că nu este vorba de o multitudine de posibilităţi de
dezvoltare spirituală, în funcţie de epoca şi de arealul în care a apărut şi
s-a dezvoltat fiecare religie, ci avem în faţă o singură cale spre
Dumnezeu, pe care fiecare o urmează mai mult sau mai puţin. Poarta de
intrare în lumea spirituală este postul sub toate formele lui, aplicat de
fiecare în funcţie de nivelul său de înţelegere. În afara porţii este lumea
materială, iar faptul că această lume îşi formulează teorii de justificare a
existenţei prin ea însăşi şi faptul că exercită o presiune asupra sufletului,
demonstrează că lumea materială nu este inertă, ci este condusă de o
forţă spirituală, a cărei origine nu poate fi decât diavolească.

11
 Dacă în vechime universul exercita asupra omului o presiune
extraordinară, pentru faptul că omul trebuia să facă totul manual şi nu
cunoştea originea fenomenelor naturii, în prezent, presiunea, care apasă
asupra omului, nu mai este din partea universului, ci din partea
tehnologiei. În trecut necesitatea dobândirii celor necesare vieţii avea o
influenţă activatoare la nivel fizic, iar teama în faţa naturii şi
conştientizarea infinităţii ei au stat la baza dezvoltării spirituale, trăită fie
prin închinarea la idoli, fie prin închinarea la Dumnezeu, Cel adevărat,
care S-a descoperit omului prin Revelaţie. Dezvoltarea ştiinţifică,
uşurând munca omului şi înlăturând teama de univers, prin
explicarea fenomenelor naturii, a determinat o inhibiţie atât la nivel
fizic, cât şi la nivel spiritual. Astfel omul de azi a devenit sedentar şi
ateu, adică prizonier al lumii materiale. Teoria evoluţionistă a găsit un
teren fertil, pentru că omul, care nu ÎL mai caută pe Dumnezeu, a strâns
la pieptul său această jucărie şi depune tot efortul pentru a se identifica
cu ea.
Avem libertatea de a ne exprima cărei lumi dorim să aparţinem.
Deci greutatea postului şi a oricărei alte virtuţi rezidă în greutatea trecerii
din lumea materială în cea spirituală. Fiecare libertate, cu care lumea
materială ne amăgeşte, nu este decât un nou lanţ care ni se pune. Ce
greutate implică fiecare nouă legătură, nu ne putem da seama decât
atunci când vrem să ne dezlegăm de ea. Libertatea dobândită fără efort
şi doar pentru plăcere este curată robie.
Nu întâmplător Iisus Hristos a ţinut post negru timp de 40 de zile.
Prin postul Său Iisus ne-a arătat că atât este nevoie pentru supunerea
trupului în faţa sufletului. Unii postesc şi mai mult, însă este o diferenţă
între postul cu apă şi cel fără apă. Măsura arătată de Iisus are rolul de a
ne ajuta să nu facem un idol din post, încercând şi mai mult, şi mai mult,
pentru că mai mult decât măsura arătată de Iisus nu mai aduce sufletului
alte foloase în plus. Dincolo de hotarul arătat de Hristos ajungem în
lumea spirituală propriu-zisă, o lume a raţiunii pure, în care tot efortul nu
este decât o nesfârşită smerenie. Nu întâmplător Iisus, după postul Său,
a fost întâmpinat de diavolul în persoană şi a fost supus ispitirii. Ceata
diavolilor se află la periferia lumii spirituale, dincolo de care este tărâmul
nemărginit al iubirii nesfârşite.
Ajungând în acest punct doresc să amintesc de marele terapeut
Valeriu Popa, care intrând în lumea raţiunii pure, nu a reuşit să
depăşească şi ispitirea diavolească. Valeriu Popa a rămas un terapeut
de valoare incontestabilă, dar spiritual a căzut în înşelare demonică. Cei
care l-au urmat peste limita vindecării bolilor trupeşti, au avut diverse
experienţe paranormale, cum ar fi vorbirea cu morţii şi altele.
Suntem, totuşi, doar oameni. Dumnezeu ne-a înzestrat cu suflet,
dar dacă am depăşit stadiul de a ne bate joc de sufletul nostru, să nu
12
cădem în cealaltă extremă, care este închinarea în faţa diavolului.
Izgonirea din Rai, amestecarea limbilor, teoria evoluţionistă şi multe alte
exemple, ne arată că înşelarea demonică este o realitate mult mai
apropiată de noi decât tindem să credem. Nici postul şi nici o altă virtute
nu sunt cauza căderii în înşelare, ci doar slava deşartă şi mândria. În
lumea spirituală, nimeni nu mai poate împlini nimic, ci totul este, în dar,
de la Dumnezeu. Cu ce te poţi mândri dacă nu ai putut contribui cu nimic
la darul primit? Iar dacă nu ai primit darul, este doar pentru faptul că nu
te-ai smerit.

Până aici am dovedit că postul este bun şi necesar omului, dar

omul, dacă nu se cunoaşte pe sine, nu-şi poate însuşi lucrarea postului.
E ca şi cum ai da o carte unui copil, care nu ştie să citească. Actul
cititului este ceva deosebit de complex, iar cel ce poate citi, se va bucura
de orice carte bună, pe care o va primi. Indiferent de folosul unei cărţi,
cartea nu reprezintă nimic pentru cel ce nu ştie să citească. Ne ajutăm
de analogii pentru a înţelege complexitatea omului, iar dacă nu o
înţelegem suntem ca cel ce primeşte o carte, dar nu ştie să citească.
Omul are trup, adaptat vieţuirii în lumea materială, şi suflet, adaptat
vieţuirii în lumea spirituală. Legătura dintre cele două entităţi este
raţiunea, iar trupul şi sufletul se intercondiţionează reciproc, pentru că
ambele vieţuiesc în acelaşi spaţiu, fie material, fie spiritual. Trupul are
tendinţa de a trage sufletul în cele de jos, iar sufletul urmăreşte să tragă
trupul în cele de sus. Prin post trupul urcă şi vieţuieşte, împreună cu
sufletul, în lumea spirituală, iar prin păcat sufletul coboară şi vieţuieşte,
împreună cu trupul, în lumea materială. Trupul, care prin post ajunge în
lumea spirituală, nu poate rămâne mai mult timp acolo, dacă nu este
ajutat de raţiune, care trebuie să se desprindă de cugetarea la cele
pământeşti şi să cugete cele cereşti, şi de suflet, care nu trebuie să fie
împătimit, adică să poftească cele pământeşti.
Scopul nostru nu este să ducem trupul în cele ce nu-i sunt
specifice, ci să ajungem cu sufletul în lumea spirituală, care este
specifică lui, dar sufletul nu poate urca singur în cele de sus, ci doar
însoţit de trup. Ca să înţelegem de ce este necesară această însoţire să
ne gândim la faptul că mulţi ar vrea să ştie o limbă străină, dar reuşesc
doar aceia care se ostenesc scriind cuvinte în limba respectivă,
pronunţând acele cuvinte şi audiind diverse convorbiri în acea limbă.
Deci trupul şi sufletul lucrează sinergic prin intermediul raţiunii.
Dificultatea urcării sufletului în cele înalte constă în aceea că mai
întâi se dezvoltă trupul, în mijlocul dezmierdărilor pământeşti, apoi se
dezvoltă raţiunea, ca ajutor dat trupului, pentru ca acesta să se poată
descurca aici, pe pământ, şi abia mai târziu omul capătă conştiinţa
existenţei sufletului.
13
 Cum ar fi raţiunea unui om, dacă acesta nu ar vrea să se
autoîngrijească, să practice un sport, să înveţe o meserie, etc.? În
unanimitate am spune că acea persoană are o capacitate mintală
redusă. Deci fără implicarea fizică, trupească, a omului, gândirea sa nu
se poate dezvolta. De aici înţelegem că, fără o vieţuire trupească şi
mentală în sferele înalte, omul nu poate ajunge la conştientizarea
sufletului şi la dezvoltarea acestuia.
Primii paşi în dezvoltarea sufletească îi facem când părinţii sau
bunicii ne duc de mânuţă la Biserică, când facem rugăciunile împreună
seara şi dimineaţa, când suntem învăţaţi ascultarea, apoi când începem
să postim, să ne spovedim, să ne împărtăşim, să cercetăm cuvintele
Sfinţilor Părinţi, când ne străduim pentru păstrarea fecioriei înainte de
căsătorie, când ne întemeiem o familie, când nu ne ferim de a avea
copii, când ne străduim spre împlinirea a toată fapta cea bună, etc. Toate
acestea sunt în primul rând lucrări ale trupului. Cu cât conştientizăm mai
bine existenţa sufletului, cu atât devenim mai interesaţi în efectuarea
acestor sarcini cât mai desăvârşit şi cu cât ignorăm mai tare existenţa
sufletului, cu atât ni se par mai lipsite de sens acele lucrări.
Dat fiind că sufletul dobândeşte conştiinţa de sine şi creşte prin
intermediul raţiunii, iniţial nu putem distinge sufletul de raţiune. Distincţia
începem să o facem pe măsură ce începem să experimentăm durerea.
Atunci se întâmplă ceva minunat în noi, începe să încolţească smerenia.
Dacă în clipele noastre de suferinţă găsim puterea de a ne smeri, intrăm
într-o altă dimensiune, în care creşterea nu mai are drept mijloc
acumularea, pentru că ceea ce am putut înmagazina, prin intermediul
raţiunii, într-o măsură mai mare sau mai mică, am împlinit. Durerea ne
indică că mai este nevoie de încă ceva, dar raţiunea ne spune că altceva
nu mai are, şi atunci sufletul, pe aripi de înger, începe zborul său spre
înălţimi. Atunci, cu cât facem trupul mai uşor şi cu cât eliberăm raţiunea
mai mult din mrejele pământeşti, cu atât sufletul va dobândi mai multă
vitalitate şi vigoare în zborul său.
Anumite valori sunt unanim recunoscute. Bunăoară, când ne
gândim cum am putea să ne înălţăm, golindu-ne, avem impresia că ar
trebui să intrăm în sfera literaturii religioase şi am putea crede că nu
poate să nu existe părtinire la Sfinţii Părinţi, atunci când ei scriu despre
virtute. Cu alte cuvinte, fiecare încearcă să tragă turta de partea lui. Dar,
spre surprinderea mea, am găsit acest concept al smereniei descris de
Nichita Stănescu, în poezia „Lecţia despre cub‖.

Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră,

14
 se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi, zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

În această poezie piatra este trupul, dalta de sânge este nevoinţa

fiecăruia, ochiul lui Homer, celebrul poet antic care a scris Iliada şi
Odiseea şi despre care se spune că era orb, preînchipuie raţiunea, care,
oricât de dezvoltată ar fi, nu poate cuprinde decât o fracţiune
nesemnificativă din infinit, adică este oarbă, razele cu care se răzuieşte
cubul, exprimă participarea sufletului la lucrarea de desăvârşire a omului,
sărutul exprimă preţuirea de sine, pe care o are fiecare pentru el însuşi şi
pe care o aşteaptă şi de la ceilalţi, iar infanta, adică muza, este expresia
faptului că oricine doreşte ca lucrarea lui să fie o cristalizare a binelui
într-un mod ne mai exprimat până atunci.
Momentul culminant al poeziei îl reprezintă versurile:

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Bineînţeles că acest moment nu este o născocire proprie, pentru

că, dacă omul are o preţuire pentru ceva, în nici un caz nu l-ar deteriora,
ci este un moment de cumpănă. Păcatul reprezintă, motivul ascuns, care
ataşându-se de un colţ al cubului şi stricându-i perfecţiunea, ne pune în
faţa unei mari dileme. Alegerea este pe de o parte între durerea pierderii
perfecţiunii prin păcat, dublată de faptul că modul de îndreptare nu mai
este cu dalta de sânge, ci cu ciocanul Cuvântului lui Dumnezeu, şi pe de
altă parte dorinţa omului de a reface perfecţiunea pierdută, dorinţă
stârnită de diavol prin întrebarea „Cine eşti?” Diavolul nu este interesat
a ne ispiti în alt moment, decât atunci când suntem în starea de păcat.

Dragule, dacă te opreşte oricine altcineva,

15
 din mersul tău, sau din somnul tău,
ca să te întrebe, cu sărut sau cu urlet,
cine eşti,
tu nu-i răspunde,
pentru că nu ştii cine eşti şi
pentru că cel ce te întreabă
îngrozitoarea întrebare 'cine eşti?'
te întreabă cu gând ascuns să te piardă.
Te întreabă cu gând de batjocură şi smintit
că ai putea să ştii cine eşti şi
să-i răspunzi cine eşti;
şi răspunzându-i cine eşti tu, dragule,
să-l faci pe el să se prăpădească
de un venin râzând şi de o înălţime străină.
Şi în hohote, - cine eşti,
ştiindu-te, să nu mai poţi să fii.
Deci taci din gură, când nu ai ce spune!
Învăţăturile cuiva către fiul său
Nichita Stănescu

Incluzând această perspectivă tainică, soluţia ştergerii păcatului

prin fărâmarea colţului, pe care a crescut păcatul, cu ciocanul, care este
Cuvântul lui Dumnezeu, devine firească şi cea mai bună alegere. Doar
prin abandonarea perfecţiunii raţionale, iluzorii, omul intră în armonie cu
Divinul. Simbioza divino-umană este factorul determinant în atragerea
privirii celorlalţi. Perfecţiunea umană, prin ea însăşi, nu atrage privirea
nimănui, pentru că omul, conştient sau inconştient, ÎL caută pe
Dumnezeu.
Cuburile cu colţurile fărâmate reprezintă sfinţii, care luminează
lumea prin reflectarea luminii divină de către colţurile ciobite.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Epilogul poezie ne readuce în lumea reală, mărginită, care nu

poate percepe decât ceea ce este material şi este circumscrisă de
idealuri pământeşti, pe care în mod greşit le consideră ca fiind veşnice.

Revenind la post, nu putem spune decât că el, alături de alte

mijloace, constituie dalta de sânge cu care se ciopleşte piatra, adică
trupul nostru. Pornind de la modelarea trupului, nu trebuie să pierdem

16
din vedere scopul final al nevoinţei noastre, având în vedere şi toate
pericolele din parcurs.
Deşi postul are un scop spiritual bine precizat, ne miră faptul că
descrierea amănunţită a postului nu o găsim în textele religioase. Nu
putem spune că postul nu a fost practicat de Sfinţii Părinţi în cel mai
desăvârşit mod, pentru că se păstrează mărturii în acest sens, dar chiar
dacă Sfinţii au cunoscut şi au practicat postul în modul cel mai
desăvârşit, nu au lăsat mărturii scrise, la fel cum au făcut în privinţa
luptei cu patimile. Rezultatul acestei atitudini a fost instituirea în Biserică
a unui post cu mai puţine restricţii.
Nu este întâmplătoare o asemenea atitudine, iar motivaţia ei este
aceea că dacă omul depăşeşte prea uşor obstacolele de la început, nu
va ajunge suficient de bine pregătit pentru a trece ultimul obstacol, care
este mândria. Smerenia se învaţă mult mai uşor când porţi povara
apăsătoare a trupului. Faptul că acum avem descrierea amănunţită a
postului este mijlocul compensator pe care Dumnezeu ni-l dă nouă, celor
de acum, asupra cărora presiunea vremurilor a devenit suficient de mare
pentru a ne învăţa smerenia.
Am prezentat aceste aspecte pentru a demonstra că postul este o
lucrare deosebit de serioasă, iar în vremurile noastre absolut necesară.
A limita postul doar la utilitatea lui medicală este la fel cu a aduce un
ghiveci cu o floare în celula noastră. Indiscutabil că ne-ar bucura şi
aceasta, dar cu mult mai mult ne vom bucura de vom ieşi din celula de
detenţie şi vom trăi înconjuraţi de toate florile câmpului şi de celelalte
minuni ale Creaţie lui Dumnezeu.
Trebuie însă să fim conştienţi şi de faptul că a ignora postul pe
motiv că celelalte mijloace duhovniceşti de conştientizare şi sporire
sufletească sunt suficiente sau mai importante, antrenăm în fiinţa
noastră o separare între trup şi suflet, pe care o vom resimţi la nivelul
raţiunii ca şi o dedublare. Faptul că la rugăciune sau când intrăm în
Biserică năvăleşte asupra noastră o furtună de gânduri, mai mult sau
mai puţin pătimaşe, este expresia acestei dedublări. Sufletul vrea să
urce în sferele cereşti, dar trupul, rămânând legat de cele pământeşti,
distrage atenţia raţiunii, de la cele cereşti, la cele pământeşti. Dacă
trupul este îngrădit prin post, atunci raţiunea, uşor, uşor, va învăţa să-şi
concentreze atenţia spre cele duhovniceşti. Trupul oprit de la mâncare şi
raţiunea forţată să petreacă în rugăciune sunt cele două aripi cu care
sufletul se desprinde de la pământ şi îşi începe zborul spre înălţimi. La
început acest zbor este perceput ca o călătorie prin întuneric, dar
trecând de bariera duhurilor necurate, prin ascultare, sufletul dă de
lumină şi de pace. De abia atunci sufletul ajunge conştient de el însuşi.
Noua raţiune, care îl conduce, este diametral opusă de cea dinainte.
Dacă înainte raţiunea lupta pentru a procura cât mai multe alimente de
17
cea mai bună calitate, pentru satisfacerea plăcerii trupeşti, acum
raţiunea se va descotorosi de orice plăcere trupească alimentară pentru
a putea gusta din desfătările sufleteşti. Exemplele pot continua.
Având în vedere rolul primordial al trupului în naşterea şi creşterea
sufletească, postul a fost socotit de Sfinţii Părinţi poarta spiritualităţii.
Faptul că Sfinţii nu au dat specificaţii tehnice în privinţa postului este
pentru a nu transforma spiritualitatea într-un elitism material, accesibil
doar unora. Indiferent în ce formă a fost practicat postul, scopul acestuia
a fost mai presus de cele materiale. Chiar dacă cei mai mulţi ajungem
să-l practicăm într-o formă mai înaltă, constrânşi de multe ori de bolile
trupeşti, aceasta nu înseamnă că trebuie să ne oprim aici. De aceea
postul trebuie împletit cu rugăciunea, cu Spovedania, cu Sfânta
Împărtăşanie şi cu lucrarea tuturor virtuţilor. Noi nu ne confruntăm cu o
lume inertă exterioară, ci cu o lume vie interioară, în care interlocutori
avem chiar propriile noastre patimi şi neputinţe ale firii, strâns
înmănuncheate cu aspiraţii care pornesc de la cele pământeşti şi urcă
până la cele cereşti.
Dacă am începe să luăm lecţii direct de la sfinţi am putea crede că
am greşit sala de curs, iar ceea ce predau aceia nu este potrivit pentru
oameni, ci pentru îngeri, căci de la îngeri au primit ei aceste învăţături şi
au reuşit să le trăiască poate fiindcă au fost alcătuiţi din altă plămadă
decât noi, cei de rând. Dar intrând la cursul unui profesor pământesc ca
şi noi, când va ajunge să ne predea lecţia de zbor, ne va fi la fel de greu
să ne depăşim firea noastră căzută, căci trupul este o cutie a Pandorei1,
pe care o deschidem împinşi fiind de curiozitate.
Dar, ca să nu pecetluim inimile noastre cu pecetea misterului, să
ne facem curaj şi să intrăm la cursul de zbor al poetului Nichita
Stănescu, pământean ca şi noi, şi, înainte de a ne satisface curiozitatea

1
Pandora (în limba greacă Πανδώρα) a fost în mitologia greacă prima femeie de pe pământ. Ea a fost
creată de zeii care, geloși pe Zeus care crease bărbații, au hotărât să creeze o femeie perfectă.
Hefaistos, zeul meșteșugăritului, folosind apă și pământ, i-a dat corp și chip. Ceilalți zei au înzestrat-o
cu multe talente: Afrodita i-a dat frumusețea, Atena înțelepciunea, Apollo talentul muzical, Hermes
puterea de convingere. De aici și numele său, Pandora însemnând în limba greacă cu toate darurile.
După ce Prometeu l-a imitat pe Zeus creând el însuși oameni perfecți din lut, oameni cărora le-a dat
viață cu razele soarelui și cărora le-a oferit focul furat de pe Olimp, Zeus s-a simțit jignit de
îndrăzneala acestuia și a decis să se răzbune. El l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au
depus toate relele: cruzimea (Ares), aroganța (Poseidon), suferința/durerea (Hefaistos), vanitatea
(Hermes), lăcomia și gelozia Herei, pofta trupească (Afrodita), ura (Artemis), lăcomia (Atena), bolile
(Apollo), lenea (Dionis), tristețea (Demetra), teama, înșelăciunea și subjugarea muritorilor de către zei
(Zeus) și, nu în cele din urmă, suferința și moartea (Hades). Doar Hestia (sau poate mai probabil
Atena, zeița înțelepciunii) s-a deosebit de ceilalți zei depunând în această cutie Speranța. Într-un fals
acces de bunătate, Zeus i-a oferit-o lui Prometeu pe Pandora drept soție și cutia (Cutia Pandorei)
drept cadou. Simțind că la mijloc este un șiretlic, Prometeu a refuzat cadourile. Zeus s-a îndreptat apoi
către Epimeteu, fratele lui Prometeu, care, subjugat de frumusețea Pandorei, a luat-o de soție.
Împinsă de firea sa curioasă, Pandora a deschis cutia și astfel toate relele din interior au scăpat și s-
au împrăștiat pe pământ. Înfricoșată, s-a grăbit să închidă capacul, neobservând că singurul lucru care
rămăsese pe fundul cutiei era Speranța.
18
cu cele ascunse în cutia Pandorei, să-i atribuim curiozităţii şi
întrebuinţarea firească, care, indiferent unde începe, are drept punct final
absolutul.

Lecţia de zbor

Mai întâi îţi strângi umerii,

mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii,

cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii,
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor,
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul,
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor.
Şi acesta e timpul.

Îţi strângi râurile,

cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor.
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripile altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.

19
 Poezia aceasta prezintă în limbaj poetic baletul omului pe acest
pământ şi dansul creşterii sale spirituale începând cu conştientizarea
trupului, ca şi vas al sufletului, până la identificare sufletului cu
divinitatea, din care şi-a luat fiinţă.
Orice parcurs spiritual îşi are originea în inimă, care trebuie să-şi
adune puterile împrăştiate în cele materiale, aşa cum balerinul îşi
strânge umerii şi îşi arcuieşte trupul, pentru a-şi face elan şi apoi,
înălțându-se pe vârful picioarelor, îşi începe zborul său acrobatic. El
devine uşor ca până unei păsări, pentru că se goleşte de materia
apăsătoare, închizând ochii şi refuzând auzul.

Mai întâi îţi strângi umerii,

mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul.

Dacă prima strofă ne înfăţişează zborul ca o intrare într-o altă

dimensiune, cea interioară, cea de-a doua strofă ne dezvăluie lumea
exterioară percepută prin intermediul celei interioare. Această nouă
ipostază nu mai este un prilej de risipire a sufletului prin universul
material, ci sufletul îşi desăvârşeşte creşterea, inspirat fiind de
elementele universului. Astfel râurile, care se varsă în fluviu, călăuzesc
puterile sufleteşti pe calea cunoaşterii, învăţând dorinţa, raţiunea, voinţa,
imaginaţia şi memoria să-și unească puterile, câmpiile, acoperite cu nori,
din care picură apă hrănitoare pentru plante, învaţă conştiinţa să se
acopere cu norii părerilor de rău, din care plouând lacrimi de pocăinţă se
hrănesc faptele bune, piramidele, care au rezistat peste veacuri în
deşertul istoric al umanităţii sunt pildă omului asupra căror idealuri să
slujească, iar istoria, care păstrează mărturia trecerii omului pe acest
pământ, doreşte să ne scape de sclavia veacului în care trăim,
adevăratele valori fiind cele care au depăşit veacurile.
Acum omul a intrat într-o altă dimensiune de zbor, în care reperele
nu mai sunt materiale, ci fiecare reper este definit sub aspectul timpului
strălucirii sale. Prin ceea ce au lăsat în urmă, unii oameni strălucesc
încă, chiar dacă nu mai există fizic, iar alţii nu au strălucit nici măcar în
scurta lor existenţă fizică.

20
 Zborul sufletului nu este iluzoriu, pentru că sufletul primeşte o
identitate, prin naştere şi conştientizează circumscrierea sa în timp şi
limitele trupului, care este muritor.

Îţi strângi umerii

cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor.
Şi acesta e timpul.

În strofa a treia se vede disproporţia dintre suflet şi trup. Sufletul,

deşi în interior poate dezvolta o forţă uimitoare, prin adunarea puterilor
sale, are drept modalitate de exprimare un trup cu capacităţi infime.
Chiar dacă îşi strânge umerii şi îşi face elan, zborul este asemănat cu
behăitul caprelor, iar sufletul este convins că prin asemenea mişcări nu
va zbura spre înălţimi niciodată ( nevermore ). Adevărata surpriză este
zborul şi simbioza cu o altă entitate, care, pe aripile sale, îl înalţă pe om
spre înălţimi. Împlinirea acestui proces este pentru om o adevărată
revelaţie, pentru că astfel el ajunge să-L descopere pe Cel ce trăieşte în
interiorul său şi împreună cu el şi nu doar în el, ci şi în fiecare dintre
semenii lui.
Ceea ce frapează în această strofă este cuvântul nevermore, care
nu întâmplător a este rostit în limba cu circulaţia internaţională cea mai
largă. Conştiinţa incapacităţii trupului este general valabilă şi general
recunoscută, indiferent ce orice altă diferenţiere există între oameni. Cu
toate acestea, ceea ce dă întreaga valoare omului, nu este nici calitatea
trupului şi nici a sufletului, ci zborul.

Îţi strângi râurile

cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor.
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
21
 dai din aripile altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.

Dacă ceea ce spune Nichita Stănescu pare la început doar fantezie

şi inspiraţie poetică, iată că, acelaşi lucru, dar în alt context, îmbrăcat în
realitatea vie şi dureroasă, ne spune şi Sfântul Apostol Pavel. Cu ajutorul
Sfântului Apostol Pavel desluşim cine este acel misterios EL, cu care
trebuie să ajungem să ne identificăm, şi care se identifică cu fiecare
dintre noi. „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu mai trăiesc eu, ci
Hristos trăieşte în mine.‖ (Galateni 2, 20).
Realitatea acestei poezii o trăim prin faptul că ceea ce se întâmplă
în primele două strofe, adică dansul de balet al omului pe acest pământ,
nu este altceva decât calea răstignirii împreună cu Hristos. Prima strofă
înfăţişează răstignirea trupului, a doua strofă înfăţişează răstignirea
sufletului, iar ultima strofă ne înfăţişează ceea ce omul nu poate înţelege
cu mintea sa, şi anume ÎNVIEREA împreună cu Hristos. Chiar dacă şi
pentru filozofi este greu de înţeles ÎNVIEREA, fiecare este chemat să o
trăiască.
Greutatea înţelegerii acestui concept provine din faptul că noi,
oamenii, trăim într-o lume dominată de estetic. Îndreptându-ne spre
desăvârşire vedem că esteticul este o povară prea grea pentru suflet şi,
pentru a ne uşura sarcina, simplificăm viaţa mulţumindu-ne cu aspectul
funcţional, iar când ne dăm seama că totul este perisabil, inclusiv noi
înşine, căci trebuie să trecem prin propria moarte, atunci, ne mai având
nimic de spus, intrăm în lumea liniştii unde înaintăm pe aripile TĂCERII.

Atenţie! Atunci când nu mâncăm, nu înseamnă că nu ne hrănim, ci

doar faptul că nu ne hrănim cu pâine şi alte alimente. Ca să nu simţim ca
pe o temniţă ieşirea din universul culinar, Nichita Stănescu ne-a creionat
universul spiritual, care este lumea din noi. Acest univers este mult mai
bogat, numai că noi nu-l putem percepe prin noi înşine, decât dacă vom
reuşi vreodată să intrăm în el. Dacă credem că intrarea este permisă
doar unora, celor aleşi, ne înşelăm. Faptul că găsim descrierea şi
figurarea lui în modalităţi ce nu pot fi trecute cu vederea, nici chiar de
către atei, arată chemarea fiecăruia de a intra în el. Prin faptul că suntem
chemaţi putem spune că descoperirea universului interior este şi o
datorie pentru noi, iar prin faptul că nimic din cele materiale ale acestei
lumi nu ne împlineşte pe deplin, iar noi, privind din afară universul
interior, simţim cum creşte în noi inima de bucurie, ajungem la concluzia
că lumea din afară e temniţa în care ne-am deprins să ne complăcem.
22
Până ne vom hotărâ să ieşim din temniţa confortului, de mare folos este
să ascultăm şi să privim pe cei care au descoperit universul interior.
Despre sfinţi nu se poate spune că nu au atins desăvârşirea, dar şi mulţi
alţii au pătruns în universul interior, căci altfel nu ar fi vorbit despre el.
Să vedem cum ne înfăţişează acest univers Constantin Brâncuşi.
La intrarea în acest univers mai întâi ne aşezăm la „Masa Tăcerii‖. Aici
se întâlnesc combatanţii. Faptul că în jurul mesei sunt aşezate 12
scaune de formă clepsidrică, care simbolizează timpul, arată intensitatea
tuturor momentelor din cadrul viitoarei bătălii. Confruntarea din fiecare
ceas are loc numai în noi înşine, iar răspunsul este mereu acelaşi,
tăcerea. Dacă ţi-ai pierdut răbdarea şi începi să protestezi, ai pierdut
lupta înainte de începerea bătăliei.
Dacă am învăţat prima lecţie, o începem pe a doua, care este
străbaterea „Aleii Scaunelor‖. Pe această alee întâlnim 30 de scaune
pătrate, tot de formă clepsidrică, care simbolizează zilele calendaristice
ale unei luni. Înţelegem de aici că în fiecare zi şi în fiecare ceas din zi ne
confruntăm cu adversarul nostru, care nu este altul decât trupul. Intrarea
pe „Poarta Sărutului‖ simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii, dar nu
este vorba de o biruinţă pe calea forţei, ci pe calea iubirii. Superioritatea
virtuţii se vede din faptul că întotdeauna păcatul a fost biruit prin iubire,
care se vădeşte prin faptul că orice virtute câştigăm, nu este un folos
personal, ci un folos al celui de lângă noi.
La Sfinţii Părinţi lupta cu păcatul o găsim asemănată cu o scară,
dar în cultura românească avem o imagine mult mai sugestivă pentru o
astfel de călătorie, şi anume Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi.
Monumentul a fost ridicat în cinstea eroilor din Primul Război Mondial.
Dedicarea acestui monument eroilor ne sugerează că lupta cu păcatul
include eroismul şi jertfa materială. De la distanţă uşor îi vezi vârful, dar
pe măsură ce te apropii, vârful ei este în infinit. Ce ne opreşte urcuşul
spre infinit? Universul culinar care, atunci când trăim în mijlocul său, ni
se prezintă ca o imensă gamă de satisfacţii, dar când ieşim din el ne
dăm seama că acele desfătări, ne ţineau la distanţă de noi înşine,
adevărata coloană a infinitului, pe care nu trebuie doar s-o admirăm de
la distanţă sau de aproape, ci trebuie să urcăm pe ea ca pe o scară.
Coloana Infinitului nu este un simbol al virtuţii postului, dar ce reprezintă
postul înţelegem cel mai bine din faptul că nimeni nu se poate apropia de
Coloana Infinitului fără post.
Şi Nichita Stănescu, şi Constantin Brâncuşi şi Sfântul Apostol
Pavel şi mulţi alţii au găsit forme inedite de a exprima bătălia din
interiorul nostru. Pentru fiecare dintre noi postul este un mod de a
verifica şi testa propriile forţe atunci când sunt dispuse în poziţie de
luptă, dar adevărata luptă este o lucrare mult mai serioasă, de-a dreptul
fulgerătoare, pe care abia dacă o surprinzi în tine însuţi, dar nicidecum în
23
celălalt, iar răspunsul nostru este un fel de automatism, asemenea unui
reflex condiţionat. Postul ne ajută să ne formăm o bună condiţionare
reflexă, dar răspunsul este cu mult mai complex. Ceea ce se poate
observa cu uşurinţă, atât la noi cât şi la ceilalţi sunt beneficiile sau
pierderile după fiecare asemenea luptă.
Boala ne-a trezit, postul ne-a întărit, iar noi, cu mult entuziasm,
trebuie să mergem mai departe spre Dumnezeu, îndumnezeirea
fiind scopul vieţii fiecăruia dintre noi.

24
 PARTEA ÎNTÂI

Evidenţe ştiinţifice
asupra postului vindecător

25
26
 Indicaţii şi contraindicaţii

Înainte de a ne avânta cu toată energia de care dispunem spre

post, ar trebui să înţelegem ce este boala, căci dacă nu o înţelegem,
energia de care dispunem, nu ştim în ce direcţie să o dirijăm şi în ce să o
concentrăm. Prima condiţie pentru îndeplinirea unei sarcini este să
înţelegem ce avem de făcut.
Din punct de vedere psihologic, boala este o formă de
constrângere, un fel de închisoare, de unde dorim să scăpăm cât mai
repede. În cazul unor boli pasagere, apelăm repede la câteva pastile şi
scăpăm imediat. Însă în cazul unor boli cronice, mai mult sau mai puţin
invalidante, pastile nu mai pot face decât să ne amelioreze durerea sau
disconfortul. Atunci îngrădirea libertăţii o simţim din plin, fapt care îi
afectează pe mulţi.
Cine sunt cei pe care îi afectează această îngrădire? Cei care nu
înţeleg ce atitudine ar trebui să adopte şi care trăiesc doar în trecut.
Aceste persoane sunt, de obicei, refractare la tratament, adică îl
neglijează, grăbind astfel evoluţia bolii.
Care ar fi atitudinea potrivită în legătură cu îngrădirea libertăţii,
înţelegem foarte bine dacă ne gândim la serviciul militar. Pentru toţi
armata este un mijloc de constrângere, dar se diferenţiază de detenţie
prin faptul că militarii sunt obligaţi să se încadreze în rigorile disciplinei
militare şi a programului unităţii, ajutaţi şi supravegheaţi de superiori, în
timp ce deţinuţii petrec îngrădirea libertăţii doar cu ei înşişi şi, dacă nu îşi
impun singuri o disciplină şi o modalitate de cultivare a gândirii, ajung la
demenţă. Atât rezerviştii cât şi foştii deţinuţii, care s-au adaptat acestei
forme de constrângere, după eliberare, au socotit perioada aceea de
îngrădire a libertăţii ca o şcoală care i-a format pentru viaţă.
Deci, toate îngrădirile consecutive unei boli trebuie să înţelegem
că, deşi ne despart de activităţile plăcute nouă, sunt un mod intens de a
pune gândirea în acţiune. Disciplina nu este altceva decât un mod
sistematic de forţare a raţiunii să se înalţe deasupra pornirilor
dezordonate, izvorâte din poftele trupeşti. Dacă disciplina nu este
înţeleasă astfel, devenim prada unei puternice revolte interioare. O
gândire activă şi pozitivă te ajută să depăşeşti atât boala, cât şi alte
situaţii dificile din viaţă.
Boala este un mod de îngrădire a libertăţii umane, iar noi nu trebuie
să căutăm să ne eliberăm, pentru că singuri ne-am făcut prizonieri, ci
trebuie să o acceptăm învăţând să ne supunem unei discipline, printr-o
atitudine adecvată a gândirii.
27
 Disciplina care ni se cere să o învăţăm, ca modalitate de răspuns
pentru bolile dobândite, este postul. Cum contribuie disciplina în ducerea
unui post la bun sfârşit găsim în exemplu oferit de Dna Viorica Popescu.
Videoclipul „Viorica Popescu - 40 de zile de post negru vindecător.
Ziua 1”, care poate fi găsit pe youtube, este cât se poate de convingător.
Dna Viorica Popescu a ţinut 2 posturi de 40 zile, la interval de 6 luni unul
de celălalt, pentru tratarea unui cancer de sân.
Dar, pentru ca nimeni să nu se avânte orbeşte în post, voi prezenta
în continuare indicaţiile şi contraindicaţiile postului cu apă.

Indicații dovedite în mod ştiinţific2 (clasificate conform ICD-

103, versiunea 2013) sunt:

1. Boli endocrine, nutriționale și metabolice

 Diabetul zaharat de tip II (E 11)
 Obezitate (E 66)
 Sindromul metabolic (E 88.9)
 Hiperlipidemia (E 78).
2. Boli ale sistemului cardiovascular
 Hipertensiune arterială (I 10)
 Boala coronariană cu toți factorii de risc asociați (I 25)
 Insuficiență cardiacă (I 50).
3. Boli ale sistemului musculo-scheletic și ale țesutului
conjunctiv
 Artrita reumatoidă (M 05 - M 07)
 Boli degenerative ale sistemului musculo-scheletic (M 15 - M 19)
 Artrozele (M 19.9)
 Colagenoze (M 32, M 35)
 Spondirartropatie (Boala Bechterew) (M 45)
 Boli degenerative ale coloanei vertebrale (M 47.9, M 47.2)
 Sindromul cervical / lombar acut și cronic (M 54.1)
 Fibromialgia (M 79,0).
4. Boli ale sistemului nervos
 Migrenă (G 43)
 Cefalee cronică de tip tensiune (G 44).
5. Tulburări psihologice
 Tulburare depresivă (ușoară până la moderată) (F 32, F 33)
 Epuizare psihovegetativă, (F 43)

2
Françoise Wilhelmi de Toledo şi colab: Fasting Therapy – an Expert Panel Update
of the 2002 Consensus Guidelines (https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/2443475/)
3
ICD-10=International Statistical Classification of Diseases and Related Health
Problems 10th Revision
28
  Anxietate (F 48).
6. Boli ale sistemului digestiv
 Boli funcționale gastro-intestinale (K 30, K 58, K 59)
 Sindromul de colon iritabil (K 50)
 Boala inflamatorie a intestinului (K 51)
 Constipație cronică (K 59.0)
 Ficat gras (K 70, K 76,0).
7. Boli ale sistemului respirator
 Bronşita cronică (J 42)
 Boala pulmonară obstructivă cronică (J 40 - J 44)
 Astm (J 45)
 Sinuzită cronică (J 32)
 Rinită alergică (febra fânului) (J 30)
 Diateza alergică (T 78.4)
 Infecții recurente ale tractului respirator superior (J 06.9).
8. Boli ale sistemului urogenital
 Cistită recurentă (N 30)
 Dismenoree și sindrom premenstrual (N 92 - N 94)
 Sindromul climacteric (N 95)
 Infecţii genitale (N 76)
 Tulburări de fertilitate la femei și bărbați (N 97, N 46).
9. Boli ale pielii
 Neurodermatită (L 20)
 Psoriazis (L 40)
 Urticarie (L 50)
 Acnee (L 70).
10. Boli ale sângelui și ale organelor care formează sângele
și anumite tulburări care implică sistemul imunitar
 Susceptibilitatea la infecții (D 80.9).
11. Boli ale ochiului
 Glaucom (H 40).

Indicații care prezintă un risc și, prin urmare, tratamentul trebuie să fie
asistat de un medic cu experiență:
 Diabetul zaharat tip I
 Boală coronariană instabilă sau severă
 Ulcer gastric și / sau duodenal
 Adicții
 Tulburări psihotice
 Dezlipire de retina
 Cancer.

Contraindicații
29
  Cașexie
 Anorexie nervoasă
 Hipertiroidism necontrolat
 Insuficiență cerebro-vasculară avansată sau demență
 Insuficiență hepatică sau renală avansată
 Sarcina și alăptarea.

În continuare voi prezenta o argumentaţie a postului însoţită de

exemplificarea unor cazuri clinice şi pe alocuri va fi menţionat şi
mecanismul de apariție a diverse boli. Chiar dacă postul are un efect
terapeutic foarte mare, lupta cu boala şi cu patimile este un prezent
continuu şi nu se sfârşeşte o dată cu terminarea postului. De aceea
postul trebuie urmat de un regim adecvat, care să păstreze beneficiile
obţinute în urma postului. Bineînţeles că schimbările vor avea loc în timp,
dar este foarte important să înţelegem direcţia în care trebuie să
mergem.

Postul în bolile acute4

Dr. Herbert Shelton

„În loc să foloseşti medicamente, mai degrabă posteşte o zi‖, a

spus Plutarh. Altcineva a spus: „Înțelepții, când se îmbolnăvesc, fac baie,
dorm și postesc, lăsând natura să-și facă singură munca de vindecare și
nu împiedică operațiunile ei benefice‖.
Aceasta este regula naturii în boala acută: Du-te la culcare,
stai la căldură și abține-te de la orice mâncarea, până la revenirea
foamei.
Postul în bolile febrile a fost folosit în mod obișnuit de medicii
napolitani în urmă cu o sută cincizeci de ani. Frecvent, ei au îngăduit
pacienților cu febră să postească şi mai mult de patruzeci de zile. Atunci
când bolnavul are pneumonie și pleurezie şi este hrănit, nu numai că
saturația toxică este menținută, dar alimentația întârzie vindecarea, adică
împiedică plămânii inflamați și pleura să revină la normal. Aceasta poate
duce la formarea abcesului.
Unul dintre primele indicii de boală este un abolirea apetitului. Într-
adevăr, scăderea poftei de mâncare se instalează, adesea, cu câteva
zile înainte de apariţia altor simptome. Dacă boala începe „brusc‖, în
timp ce stomacul este plin cu alimente, sau dacă există un accident grav
sau șoc a sistemului nervos, vărsăturile golesc imediat stomacul. Astfel,
4
Herbert Shelton: The science and fine art of fasting; American Natural Hygiene
Society
30
natura indică, atât la animale, cât și la om, că, în cazul bolilor acute,
alimentele ar trebui evitate.
Doar învățăturile false pot induce oamenii în eroare, încât aceştia
să continue să mănânce în mod regulat, în fața faptului că mâncarea
este vomitată, îndată ce este ingerată. Pentru această falsă învățătură
trebuie să mulţumim profesiei medicale. Medicii i-au învățat pe oameni
că există boli specifice, care au cauze specifice, și că bolnavii trebuie
hrăniți „pentru a-și menține puterea‖, pentru a se putea „vindeca‖ de
bolile lor.
Atât timp, cât credem că „leacul” unei „boli comune” depinde
de descoperirea unui compus misterios, este probabil să continuăm
să trecem cu vederea cele mai simple indicii ale naturii și să
continuăm uciderea bolnavilor, în mod organizat.
Nu numai în condiții cronice uşoare, ci și în boli acute, însoţite de
febră, este prescrisă și aplicată alimentarea. Într-adevăr, o dietă bogată
în calorii este acum regula în bolile febrile.

Refuzul instinctiv pentru alimente în bolile acute

De multă vreme se știe că, atunci când animalele sunt rănite grav,
refuză mâncarea. Șocul, vătămarea severă de orice fel, febra, durerea,
inflamația sau otrăvirea, reduc sau suspendă puterea digestivă și reduc
funcțiile nutritive din tot organismul. Căldura, liniștea, postul şi puțină
apă, sunt tot ceea ce își doresc. Când se hrănesc, este un semn sigur că
se vor vindeca. La început mănâncă puțin, dar treptat mănâncă mai mult
pe măsură ce se simt mai bine. Nu se îngrijorează niciodată, nici de
calorii și nici de cerințe proteice.
Nici omul nu are nicio dorință de hrană, atunci când este bolnav.
Există un refuz benefic al alimentelor, care provine din incapacitatea de
a le digera și a le utiliza. Dar, de prea multe ori, omul ignoră refuzul
instinctiv față de mâncare și disconfortul care urmează după alimentare
şi, în ciuda acestora, mănâncă, pentru că a devenit convins că va muri
dacă nu mănâncă. Căldura, liniștea, repausul şi puțină apă, pentru
potolirea setei, sunt nevoile unui om bolnav. Un animal bolnav nu
poate fi făcut să mănânce, dar bolnavii pot fi convinși să mănânce
pentru a-și „menține puterea”.
Dr. Hazzard susține, pe bună dreptate că, deși pofta de mâncare
poate fi și este adesea prezentă în „boală‖, foamea adevărată nu este
niciodată. Cred, cu câteva excepții posibile, că acest lucru este la fel de
adevărat, atât în bolile cronice cât și în bolile acute. Liek spunea că
obiecția față de post a unor oameni se datorează de obicei, nu
funcționării instinctului de conservare, ci unei „gândiri
defectuoase”.

31
 Densmore (1892) spune: „În general, în bolile severe, pacientul nu
are poftă de mâncare, iar ceea ce pare să fie poftă de mâncare, se va
constata că este mai mult o dorinţă de a mânca pe fondul inflamației, dar
nu nevoia de hrănire. Acest apetit fictiv dispare, de obicei, în primele
douăzeci și patru de ore de post. Efortul adevăratului medic trebuie să
fie acela de a ajuta natura și de a îndruma bolnavul să se lase
ghidat de ea. Dacă după 48 de ore mai persistă dorinţa de a mânca,
aceasta este o dovadă că este nevoie de mâncare. Cu cât este mai
gravă boala, cu atât postul trebuie să fie de durată mai mare. Timpul
de postire indicat este, de obicei, între trei şi șase zile, dar, în cazuri
extreme, poate ajunge şi la una, două sau trei săptămâni.
În cazul bolilor grave alimentele nu pot fi digerate, încât nu este
nevoie urgentă de alimentare, atât timp cât rezervele pacientului nu sunt
epuizate. Reapariția poftei de mâncare la bolnavi este un indiciu sigur al
însănătoşirii și a refacerii capacităţii digestive. Lipsa dorinței de hrană,
indiferent dacă este cauzată de boală, durere, furie, emoție,
oboseală sau altă cauză, este modul naturii de a spune că organele
digestive sunt, deocamdată, incapabile să digere alimentele.

Alimentare pentru a păstra puterea

Ideea care domină medicul, asistenții medicali și rudele bolnavului
este aceea că, în timpul unei boli‖ acute, puterea şi vitalitatea „trebuie
susținute cu alimente‖. Această presupusă nevoie de hrană pentru a
sprijini viața, în raport cu gravitatea stării pacientului, face să se creadă
că aversiunea naturală sau instinctivă față de alimente este o eroare
gravă a naturii.
Un lucru este sigur; fie natura, fie medicul greșește. Limba
încărcată, pierderea gustului pentru mâncare, absența
peristaltismului intestinal, lipsa poftei de mâncare, pe scurt,
întreaga absență a condiţiilor fiziologice pentru digestie, însoţită
uneori de prezența inflamației tubului digestiv, fac imposibilă
menținerea forței pacientului prin hrănire.
Hrănirea forțată a bolnavilor este un război împotriva naturii, a cărui
efect negativ este în raport cu gravitatea stării pacientului. Produsele
otrăvitoare ale alimentelor nedigerate sau digerate imperfect afectează
pacientul, care este hrănit în timpul unei boli acute. Dacă nu ar fi fost atât
de orb, doctorul ar vedea că își omoară pacientul, pe care îl hrănește cu
lapte, ouă, carne.

Lipsa puterii de digestie în bolile acute

Beaumont (1833) a arătat că nu există capacitate de digestie în
bolile acute grave. În stările febrile, sucul gastric este secretat în
cantitate foarte mică sau deloc. De aici, importanța refuzului
32
alimentelor de către stomac. Nu doar că refuză hrana, dar aceasta
este de fapt o sursă de iritare pentru organul respectiv și, în
consecință, pentru întregul sistem. Niciun fel de mâncare nu trebuie
consumat până când secrețiile normale nu vor fi restabilite.
S-a dovedit, de asemenea că, absența foamei, în febră, este
asociată cu absența mişcărilor peristaltice ale stomacului. Mişcările
peristaltice sunt absente în gastrită, amigdalită şi gripă. La câini, s-a
dovedit că aceste mişcări peristaltice lipsesc în pneumonie și alte infecții
acute.
Durerea, inflamația și febra în toate formele acute de „boală”
inhibă secreția de sucuri digestive, „îndepărtează pofta de
mâncare” și fac digestia practic imposibilă. Uscăciunea gurii în
febră este asociată cu o uscăciune similară de-a lungul tubului
digestiv. Secreţia digestivă redusă este de o calitate atât de slabă,
încât nu ar putea digera în mod corespunzător nici măcar cantități
mici de alimente. Împreună cu absența puterii de a digera, lipsește
gustul şi pofta pentru alimente, atât de esențiale pentru o digestie
normală.
Mâncarea, luată în astfel de condiții, nu este digerată. Natura a
suspendat temporar funcțiile digestive. Acest lucru este necesar pentru a
putea acorda întreaga atenție sarcinii de recuperare. Energia, care este
obișnuit consumată în activitatea de digerare, absorbție și asimilare a
alimentelor, este folosită acum pentru a continua procesele de reparare.
Mușchii stomacului și intestinului sunt aproximativ în aceeași stare
ca și mușchii brațului. În bolile acute, sistemul digestiv este la fel de puțin
pregătit pentru a digera alimentele, precum sunt membrele pentru
locomoție. Ambele necesită odihnă.
Ce se poate câștiga, consumând, atunci când nu există
capacitatea de a digera mâncarea? De ce medicii insistă ca pacientul să
mănânce atunci când nu există dorință de mâncare sau când există o
aversiune reală faţă de mâncare?
Dr. Emmet Densmore a stabilit prima regulă care trebuie
respectată atunci când se dezvoltă boala: „Nu mâncaţi timp de
patruzeci și opt de ore, după care continuați postul până când apare
foamea naturală”.

Nicio mâncare fără digestie

În toate tipurile de boli acute, întregul organism este angajat în
lucrarea de eliminare a toxinelor, nu în cea de asimilare a alimentelor,
prin urmare, este perfect natural ca organismul să se revolte împotriva
alimentelor. Anorexia, respirația neplăcută, limba încărcată, greața,
vărsăturile, excreţiile fetide, excreția de mult mucus, constipația
alternând cu diareea, toate indică faptul că organele sunt angajate în
33
activitatea de reparare şi detoxifiere și nu sunt capabile să digere
alimentele. Nu este posibil să hrănești corpul în astfel de circumstanțe.
"Știința și fiziologia învață", spune dr. Densmore, că digestia
alimentelor poate fi efectuată satisfăcător numai atunci când există
secreția sucurilor digestive și, de asemenea, că nu poate exista o
secreție adecvată a sucurilor digestive acolo unde există inflamație sau
absenţa poftei de mâncare, indiferent de cauză.
Dacă nu poate exista o digestie eficientă, decât când secreția
de sucuri digestive este normală și dacă nu există aproape nici o
secreție de sucuri digestive acolo unde există temperatură ridicată,
ar trebui să ne așteptăm să apară o mare emaciere5 a pacientului
febril, care consumă mâncare, la fel ca în timpul întreruperii brutale
a postului. Tocmai acesta va fi rezultatul pe care îl va observa orice
medic, care va face experimentul.
Bunul simț ne învață că, dacă mâncarea nu este digerată, un astfel
de aliment nu ajută la hrănirea corpului. Dacă nu se consumă niciun
aliment, procesele vieții sunt continuate prin consumul rezervelor
acumulate în țesuturi. Dacă mâncarea este ingerată, dar nu este
digerată, prin consumul suplimentar de energie, necesar ca alimentul
neasimilat să fie excretat din corp, apare întârzierea inevitabilă a
restabilirii pacientului.

Descompunerea gastro-intestinală
Dacă bacteriologii doresc să facă culturi de bacterii „patogene‖,
folosesc bulionuri de carne, jeleuri de carne și lapte fiert. Atunci când
pacienții cu boli acute primesc aceste alimente, aceste substanțe
furnizează medii de cultură, la fel de bune, pentru bacteriile din tractul
digestiv, la fel ca atunci când sunt folosite în laborator ca medii de
cultură.
Mâncarea, care nu este digerată, este supusă descompunerii,
formând o masă de toxine, care, mai mult sau mai puțin, sunt absorbite
şi îmbolnăvesc şi mai tare pacientul. Pentru a scăpa de această masă
putredă de alimente și de toxinele, care s-a format, este necesară o
cheltuială inutilă de energie. Natura încearcă să conserve energia.
Tocmai acesta este motivul pentru care a suspendat temporar funcțiile
digestive.
A forța organismul să-și împartă energiile și atenția între
munca de vindecare și sarcina suplimentară de a elimina o masă
septică din tractul digestiv este asemenea unei infracțiuni. Singurul
lucru bun, care poate fi făcut, este să menținem tubul digestiv liber

5
Emaciere, caşexie = Slăbire exagerată, care apare spre sfârșitul bolilor de lungă
durată
34
de toate aceste materii. Natura însăși indică că aceasta este cea mai
bună măsură posibilă, deoarece nu numai că toate dorințele de
mâncare sunt abolite, dar cele mai ispititoare mâncăruri nu mai sunt
apreciate de bolnav. Febra, vărsăturile și purgaţia sunt metodele
naturii de a scăpa de otravă, şi aceste simptome nu apar în cursul
bolilor acute atunci când pacienţii postesc și nu se hrănesc.
Una dintre regulile noastre pentru îngrijirea bolnavilor este de a opri
absorbția tuturor toxinelor din exterior. Hrănirea în timpul „bolii‖ acute
face exact invers: menține tractul digestiv plin de materii vegetale și
animale în descompunere, pe care organismul trebuie să le descompună
şi să le absoarbă.
Atunci când alimentația greșită și igiena precară au slăbit rezistența
organismului și au deranjat digestia, astfel încât descompunerea
alimentelor produce toxine în exces, încep problemele. Organismul
trebuie să se apere de aceste toxine, iar această apărare o numim
„boală‖.
Atunci când descompunerea copleșește puterea de apărare
conferită de secrețiile digestive, vărsăturile și diareea, atât de frecvent
considerate ca fiind rele, sunt măsuri conservatoare și de apărare, pe
care natura le folosește pentru expulzarea putrefacției. A absorbi
conținutul fermentat și putred al tractului digestiv în fluxul sanguin ar
însemna moartea. Acest lucru nu apare, deoarece absorbția se
inversează și organismul, în loc să preia conținutul toxic al tractului
digestiv, secretă o cantitate mare de mucus în stomac și intestin pentru a
dilua și neutraliza conţinutul intestinal. Cantitatea mare de lichid
secretată curăță întregul tub digestiv, iar vărsăturile și purgaţia
completează munca de eliminare a substanțelor toxice din cavitățile
corpului.

Stomacul și intestinul în bolile acute

Un autor medical descrie astfel stomacul în gastrită acută:
"Membrana mucoasă gastrică a unui astfel de stomac este roșie și
tumefiată, secretă puțin suc gastric, iar acesta conține foarte puțin acid,
dar mult mucus. Pacientul are ca şi simptome dureri de cap,
slăbiciune, greață, vărsături. Vărsăturile îl ameliorează considerabil,
pentru că îndepărtează substanța iritantă. Limba este încărcată, iar
secreţia de salivă este crescută.
Dacă conţinutul gastric, aflat în descompunere şi fermentare, care
este iritant, nu este eliminat prin vărsătură şi ajunge în intestin, apar
colicile și diareea. Cu stomacul în această stare, fără secreţie de suc
digestiv şi cu pofta de mâncare abolită, mâncarea ar fi mai rea decât
nebunia.

35
 Postul, într-o astfel de condiție, este singura procedură rațională.
Cu toate acestea, în febră tifoidă, cu stomacul şi intestinele într-o stare și
mai proastă și în prezenţa febrei, majoritatea medicilor insistă asupra
hrănirii consistente. Nu numai în gastrită acută și febră tifoidă, ci şi în
holeră și alte boli intestinale, este obișnuit să se insiste pe o alimentaţie
hrănitoare.
Să vedem ce se întâmplă dacă ne hrănim în „boala” acută.
Primul lucru pe care pacientul și medicul îl constată este o creștere
a simptomelor. Febra crește, pulsul crește, durerea și alte simptome
devin mai intense. Bolnavului i se provoacă multă suferință inutilă,
iar rudelor pacientului îi sunt provocate anxietăți inutile.
Graham a declarat că „cu cât hrănesc un corp în timp ce boala este
activă, cu atât agravez boala‖. Când organismul este grav bolnav, postul
complet și de lungă durată ar fi cel mai bun mijloc, în multe cazuri, pentru
înlăturarea bolii și restabilirea sănătății.
Am văzut efecte minunate în multe cazuri de acest gen. Toate
formele de boală acută sunt ameliorate și devin mai uşor de
suportat prin post.

Compensarea
Boala implică muncă, acțiune, luptă, adesea chiar o acțiune
violentă. Accelerarea ritmului cardiac, respirația rapidă, vărsăturile,
diareea etc., reprezintă un efort crescut, care consumă energie. De
multe ori pacientul devine epuizat complet, încât își încheie viața. Boala
înseamnă, frecvent, o cheltuială mai mare de energie decât necesită
corpul în stare de sănătate, în activitățile sale normale, de aceea
este nevoie urgentă de conservare a energiei prin toate mijloacele
posibile.
Atât de mare este intensitatea efortului, şi atât de deplin sunt
concentrate puterile vieții asupra muncii de vindecare, încât nu
există energie disponibilă cu care să se poată continua munca de
digestie. Suspendarea secrețiilor digestive, încetarea contracțiilor
ritmice ale stomacului și intestinelor și retragerea dorinței de hrană
sunt, prin urmare, măsuri compensatorii, concepute pentru a
conserva energia dintr-o parte, că să fie utilizară în altă parte.
În multe boli - cum ar fi febra tifoidă, scarlatina, rujeola, colecistita
acută infectată - și în majoritatea bolilor febrile, tratamentul corect de
urmat, este extrem de simplu. Atâta timp cât nu există niciun apetit
pentru nutrienți, o cană de apă răcoritoare este tot ceea ce este necesar
pentru bolnav, iar vindecarea va apare în câteva zile.
Postul bolnavului acut este, cu siguranță, o măsură compensatorie,
iar urgența sa este în proporție directă cu severitatea simptomelor. Prin

36
aceasta se înțelege că, cu cât pacientul este mai bolnav, cu atât este
mai mare nevoia să se abțină de la mâncare.

Repausul fiziologic
„Nimic nu poate remedia‖, a scris Trail, „cu excepția condițiilor care
economisesc cheltuielile vitale‖. Cantitatea de muncă depusă de inimă,
ficat, plămâni, rinichi, glande etc., este determinată, în mare măsură, de
cantitatea de mâncare ingerată. Atunci de ce acestor organe, și
stomacului, și intestinelor să li se dea mai mult de lucru prin mâncare pe
parcursul unei boli? Natura necesită odihnă fiziologică, nu suprasolicitare
fiziologică. Chemarea ei la odihnă vine în termeni inconfundabili. A opri
utilizarea alimentelor, pentru o perioadă de timp, oferă cea mai completă
odihnă întregii economii vitale. Postul sau odihna fiziologică este cel mai
sigur mod de a economisi cheltuielile vitale.
Walter a subliniat că „pacientul se reface adesea cel mai bine prin
post‖, pentru că atunci când mâncarea este consumată de bolnav, o
mare parte din energiile vitale trebuie să fie deviate de la munca de
purificare la cea de a elibera corpul de alimentul nedorit și inutilizabil.
Chiar și în acele boli ușoare acute, cum ar fi guturaiul, în care doar o
parte din energiile organismului au fost mobilizate pentru vindecarea bolii
și în care rămâne o putere digestivă considerabilă şi există o anumită
dorință de hrană, postul face adesea diferența dintre o boală ușoară, cu
recuperarea rapidă a echilibrului fiziologic, și o boală severă, care
durează mult.

Prevenţia
Tilden spune: "Orice boală acută ar putea fi prevenită dacă ar
fi anticipată de un post cu durată suficientă de mare, pentru a
scădea toxinele acumulate sub nivelul de critic de declanşare a unei
boli. Un post anticipator conferă o imunizare de încredere pentru
orice așa-numită boală. Dacă acestea ar fi în general cunoscute și
implementate la orașe și sate, ca oamenii să postească câteva zile
și apoi să continue prin alimentație ușoară, epidemiile ar fi
diminuate în virulența lor și, în timp, ar fi eradicate în întregime.
Doar persoanele vulnerabile - cele cu încărcătură toxică mare – ar fi
atacate de epidemii."
Postul nu înlătură cauza „bolii‖, adică agentul care produce
toxemia. El doar permite organismului să-și facă munca de eliminare a
toxinelor mai eficient. Durata „bolilor auto-limitate‖ este în conformitate cu
planurile de hrănire și tratare. Prin post și odihnă, ele nu durează
niciodată prea mult. Dacă postul ar fi fost instituit la primul semn de
boală, puține boli acute ar deveni vreodată foarte severe și multe
dintre ele ar fi atât de ușoare încât pacientul nici n-ar gândi că ar fi
37
fost foarte bolnav în vreun fel. Din păcate, este obiceiul să se
continue hrănirea chiar şi atunci când apar simptomele.
Page spune: "Nu există nici plăcere, nici hrănire în alimentarea
forțată, ci doar durere, otrăvire și înfometare. Cura de post aplicată
universal și rațional, ar salva milioane de vieți în fiecare an. De
exemplu, nu ar exista practic nici febra tifoidă, întrucât toate febrele
ar fi îndepărtate în câteva zile de repaus digestiv”.

Nici un pericol de înfometare

Nu există pericolul ca pacientul să moară de foame în
procesul de vindecare. Să reținem că organismul deține depozite de
alimente de rezervă, care vor satisface nevoile sale de nutrienți pentru o
perioadă îndelungată. În „boala” acută organismul își poate procura
nevoile nutritive din aceste rezerve de hrană cu mult mai puțin efort
și cu mai puțină risipă de energie decât ar face aceasta din
alimente.
Credem că omul necesită mâncare tot timpul, deoarece am învățat
să ne gândim la el ca la un motor, care poate funcționa doar atât timp cât
este alimentat cu combustibil. Această viziune mecanicistă absurdă
asupra vieții ignoră toate solicitările instinctului și tratează omul ca o
mașină neînsuflețită.
Permiteți bolnavilor să mănânce numai atunci când corpul
solicită mâncare!
Un număr mare de cazuri se vor recupera, fie că se hrănesc, fie că
ţin post, dar există și un număr foarte mare de cazuri, care vor muri,
dacă se alimentează în timpul bolii, care s-ar fi recuperat, dacă ar fi
postit. Să postești sau să te hrănești echivalează uneori cu a trăi sau
a muri.

Durerea
Durerea, care pare insuportabilă fără utilizarea de stupefiante,
diminuă rapid în timp ce se posteşte, astfel încât, în câteva zile
pacientul ajunge să se simtă confortabil.
Am observat, în repetate ocazii, cum durerile aproape insuportabile
ale reumatismului articular acut se ameliorează, iar pacientul ajunge într-
o stare confortabilă după trei sau patru zile de post. În ultimele etape ale
cancerului, când nu se mai poate face nimic pentru pacient, decât
tratamentul cu opiu, și durerile induse de opiu sunt la fel de mari ca cele
rezultate în urma cancerului, un post va restabili confortul și va permite
pacientului să moară în pace.

Chinul cazurilor fără speranţă

38
 "Hrănește pacientul cu orice doreşte; oricum va muri", este sfatul
dat frecvent de medici, atunci când pacientul prezintă semne că moartea
pare inevitabilă. Aceasta este o cruzime rușinoasă și duce adesea la
moarte în cazuri care altfel s-ar recupera.
Dacă sunt irecuperabili, de ce să-i facem pe muribunzi mai
mizerabili? De ce să le creştem suferința?

Febra tifoidă
Pacienții cu febră tifoidă se stabilizează în trei până la patru zile,
dacă postul este instituit de la începutul „bolii‖, după care convalescenţa
durează între șapte și zece zile. Pacientul va avea o formă de boală atât
de uşoară și se va recupera atât de rapid încât prietenii și rudele vor
spune că nu este bolnav. Și, într-adevăr, nu va fi foarte bolnav.
Hrana și administrarea de medicamente nu fac decât să
convertească acele simple procese naturale, pe care le numim „boli
acute‖, în probleme grave și complicate. Nu este posibil să existe un caz
tipic de febră tifoidă, așa cum este descris în tratatele de medicină
alopată, în absenţa tratamentului tipic prezentat acolo.
Natura neîmblânzită nu construiește niciodată astfel de complicații
și „boli‖ atât de grave așa cum sunt descrise în lucrările alopate. Toată
această masă a patologiei este construită, în mare parte, prin medicaţie
și hrănire.
În lucrarea voluminoasă a regimului Sutherland asupra dietei
(1908), în capitolul „Dieta în febră și bolile infecțioase acute‖, de Claude
B. Ker, există câteva paragrafe interesante, care merită citate.
"Aceeași idee care stă la baza teoriei intestinului gol este, fără
îndoială, responsabilă de încercările făcute de a trata febra enterică, fie
prin repus alimentar, fie prin utilizarea de alimente în cantități foarte mici.
Astfel, Queirolo a recomandat ca alimentarea să fie în totalitate rectală, o
limonadă cu puțin acid clorhidric fiind singura băutură permisă, cu
condiția ca intestinul unui pacient astfel tratat să fie golit mai întâi de o
doză de calomel6 sau alt purgativ adecvat. O astfel de metodă de dietă
6
Calomel (clorura de mercur) a fost un medicament popular utilizat în perioada victoriană (1837-1901)
și a fost utilizat pe scară largă ca tratament pentru o varietate de afecțiuni în timpul războiului civil
american.
Calomel a fost comercializat ca agent purgativ pentru a calma congestia și constipația. Cu
toate acestea, medicii de la acea vreme nu aveau idee care era mecanismul său de acțiune. Au
învățat cum funcționează calomelul prin încercare și eroare. S-a observat că doze mici de calomel
acționau ca un stimulent, ducând la accentuarea peristaltismului intestinal, în timp ce doze mai mari
provocau sedare. În timpul secolului al XIX-lea, calomelul a fost utilizat pentru a trata numeroase
afecțiuni și boli precum oreionul, febra tifoidă și altele, în special cele care afectau tractul
gastrointestinal, precum constipația şi dizenteria.
Calomelul, în doze mari, a dus la intoxicații cu mercur și chiar moarte. Unii pacienți au
prezentat gangrena gurii generată de mercurul din medicament. Dozele mari de calomel provocau
adesea crampe extreme, vărsături și diaree cu sânge, dar, la vremea respectivă, acestea au fost luate
ca un semn că medicamentul lucra pentru a purifica sistemul și pentru a elimina boala.
39
ar trebui să asigure odihna completă pentru intestinul afectat și exclude
posibilitatea fermentaţiei alimentelor parțial digerate, din intestin.”
"Similară în scop și efecte este metoda sugerată de Williams, care,
considerând că diareea epuizantă a febrei tifoide se datorează unei
alimentații necorespunzătoare, se străduiește să menţină intestinul
gol, pe cât posibil. Numai apa este permisă în cazurile severe, uneori zile
întregi, și consideră o jumătate de kilogram de lapte în 24 de ore ca o
dietă liberală, până când temperatura se normalizează. Metoda pare
drastică, dar am motiv să cred că pacienţii evoluează remarcabil de bine.
De multe ori m-am minunat de înfometarea, pe care un bolnav tifoid o
poate tolera, în siguranță, după o hemoragie. Este logic să presupunem
că pacienții ar suporta postul și mai bine înainte de o complicație atât de
deprimantă. În cadrul unui astfel de regim, Williams ajunge aproape mai
aproape de idealul „intestinului gol” decât orice alt observator. Este
aproape incredibil ca pacienții astfel tratați ar putea să câștige în
greutate, dar în orice caz, nu vor slăbi mai mult decât pacienții alimentați
consistent. Este evident că, dacă alimentele nu sunt asimilate, nu există
niciun beneficiu din acesta, iar în multe cazuri de febră enterică
asimilarea este, fără îndoială, extrem de slabă.”
Obiecția teoretică adusă de autor, postului, în febra enterică, se
bazează pe ignoranță. Acesta ignoră complet afirmația precedentă
potrivit căreia „asimilarea este, fără îndoială, extrem de săracă‖ și pare
să fie făcută ignorând propriile resurse interne ale organismului. Autorul
nu pare să fie conștient de faptul că repararea țesuturilor continuă în
timpul postului. Mai mult decât atât, el trece cu vederea faptul că, dacă
alimentarea este oprită la „debutul‖ bolii, nu este posibil să se producă
ulcerații sau hemoragii. În afară de aceasta, pacientul este mai
confortabil și boala are o durată mai scurtă, cu condiția să nu apeleze la
medicamente. Este încurajator să observăm că el nu oferă, ca o obiecție,
vechea idee că postul îți reduce rezistența la germeni.
În bolile acute, planul de hrănire și tratamentul medicamentos,
agreat de medici, este inadecvat, pentru că intensifică și
prelungește suferința pacientului. Nu este nici un chin de a sta fără
mâncare în boli acute. Calvarul constă în a mânca în astfel de
momente. Tot ceea ce cerem atunci când boala este acută este să
fim lăsați singuri și să nu fim îngrijiți în nici un fel.

Diareea - dizenteria
Medicamentele pentru dizenterie pot fi complet abandonate dacă
pacientul va recurge la post. În boala diareică, postul este cu siguranță
mai bun decât folosirea substanţelor astringente și a stupefiantelor, cum
ar fi opiumul.

40
 Oswald spune: "Pentru stadiile incipiente ale tulburării, tratamentul
cel mai specific este postul. Denutriția sau privarea temporară de
alimente exercită o influență astringentă7, ca parte a efectului său
conservator general."

Bolile respiratorii
În cele mai grave cazuri de astm bronșic, ameliorarea simptomelor
apare într-un interval de 24 – 72 de ore de post, după care pacientul
poată dormi confortabil.
În pneumonie, dacă postul este instituit chiar de la început,
pacientul nu va ajunge în stare gravă, exsudatul în plămâni nu va fi mare
și vindecarea va fi rapidă. Moartea, ca urmare a pneumoniei, va fi foarte
rară.

Reumatismul
Într-un articol din Registrul Medical din Canada, intitulat
"Înfometarea în tratamentul reumatismului articular acut", Page descrie
șapte cazuri vindecate prin simpla abținere de la alimente între 4 şi 8
zile. Autorul spune că ar fi putut să prezinte încă alte patruzeci de cazuri.
Nu au fost utilizate medicamente. „În nici unul dintre aceste cazuri
tratamentul medicamentos nu a reușit‖. Cazurile raportate au inclus
„bărbați și femei de diferite vârste, temperamente, ocupații și poziții
sociale‖.

Apendicita
Toate autoritățile medicale recunosc valoarea mare a postului în
apendicită și îl recomandă atunci când pacientul refuză operația sau
dacă, din alt motiv, nu există posibilitatea efectuării acesteia. Durerile
apendicitei încetează practic după aproximativ trei zile de post.

Slăbirea în bolile acute, în ciuda alimentaţiei

Dewey a subliniat faptul că trupul bolnavului acut slăbeşte
întotdeauna, indiferent cu ce este hrănit și cu cât. Într-adevăr, el insistă
asupra faptului că, în febra tifoidă și în alte forme de febră severă,
pacientul, care este hrănit, slăbeşte cel mai mult. Acest fapt că, în cazul
bolilor acute, slăbirea continuă indiferent dacă alimentele sunt
consumate sau nu și că, adesea, cu cât pacientul este mai bine hrănit,
cu atât este mai mare slăbirea, arată inconfundabil că niciun aliment nu
este absorbit și asimilat în timpul bolilor acute .

7 Substanţă astringentă = Substanță sau medicament folosit pentru combaterea secrețiilor organice
exagerate.
41
 „În toate bolile acute‖, spune dr. Dewey, „în care există febră,
durere sau disconfort, aversiunea faţă de alimente, o respiraţie urât
mirositoare, gura și limba uscate şi sete este prezentă disfuncţia
digestivă. Slăbirea corpului continuă, indiferent de hrănire, până când
limba devine curată, gura umedă și foamea marchează vindecarea bolii.
Doar atunci mâncarea poate fi savurată și digerată. Aceasta arată clar că
nu putem salva mușchii și grăsimile, alimentând bolnavii în aceste
condiții nefavorabile."
Este posibil să mergem cu un pas mai departe și să spunem că,
practic, în fiecare caz, risipa va fi mai mare, iar „boala‖ va avea o durată
mai lungă, dacă pacientul este hrănit, decât dacă este tratat prin post.

Slăbiciunea
Slăbiciunea în „boala” acută nu se datorează postului. Într-
adevăr, pacientul care posteşte nu va deveni la fel de slab ca
pacientul care mănâncă. Este mai probabil ca el să devină mai
puternic pe măsură ce postul progresează.
Sunt încântat să prezint următoarea mărturie ortodoxă, pe această
temă, a doctorului Lie, care spune: "Cei bolnavi se simt slabi. Cei care au
fost operați și care se trezesc din narcoză sunt îndurerați. Conform
tratatelor medicale, putem să depășim această slăbiciune prin consum
de alimente. Nimic nu este mai evident. Prin urmare, solicităm cele mai
hrănitoare și consolidante alimente și le oferim pacienților. Această idee
este, desigur, complet greșită. Pacientul a fost slăbit nu de un scurt post,
ci de boală, de efectele anesteziei şi de șocul operației etc."
Ar trebui să fie evident că, cu cât pacientul este mai slăbit, cu
atât este mai puțin capabil să digere alimentele. Cu cât este mai
slăbit cu atât mai mare este nevoia de odihnă.

Tratamentul actual în FEBRA TIFOIDĂ8

Febra tifoidă este o boală infecţioasă acută, sistemică, determinată

de Salmonella typhi, caracterizată prin febră continuă, stare tifică,
splenomegalie şi tulburări digestive. Epidemiile pot fi accidentale,
explozive (hidrice şi alimentare) sau lente (de contact). Grupele de
vârstă cele mai afectate sunt 20-40 ani şi 7-10 ani. Boala apare în
special vara şi toamna. Fără tratament antibiotic, febra tifoidă evoluează
timp de 4 săptămâni.

8
http://medfam.ro/books/infectioase/febra%20tifoida.htm
42
DIAGNOSTIC CLINIC
Incubaţia este în medie 10-14 zile, cu limite de 7-21 zile.
Debutul durează 5-7 zile, se instalează insidios în majoritatea cazurilor,
manifestându-se prin febră, care creşte gradat spre 39°C, cefalee
persistentă, astenie, ameţeli, dureri musculare, anorexie, creşterea
treptată a splinei.
Perioada de stare durează 2 săptămâni.
 Starea generală: febra se menţine în platou, cu oscilaţii minime;
bolnavii sunt apatici, adinamici, cu tulburări de senzoriu (stare
tifică9 - hipoacuzie, indiferenţă, delir, până la stare confuzională).
Cefaleea este intensă, continuă şi determină insomnie.
 Erupţia lenticulară apare la 7-8 zile de la debut şi este
reprezentată de macule congestive, roz, de mărimea unui bob de
linte, situate mai ales, pe flancurile abdominale şi la baza toracelui.
Maculele dispar fără urmă în 3-4 zile.
 Manifestările digestive: anorexie, hiposecreţie salivară şi
gastrică, uscăciunea mucoaselor, limbă uscată ''de papagal'', cu
depozite saburale, central, dar cu vârful şi marginile roşii. Faringele
este difuz congestionat, şi uneori prezintă ulceraţii ovalare, cenuşii,
nedureroase. Durerile abdominale sunt difuze. Formele severe se
însoţesc de meteorism şi constipaţie prin pareze intestinale.
Diareea apare doar în 1/3 din cazuri, iar scaunele sunt verzui.
 Splenomegalia apare precoce, este constantă şi uneori, mai ales
la copii, se însoţeşte de hepatomegalie.
 Modificări cardio-vasculare: apare de regulă bradicardia şi
hipotensiunea arterială.
 Modificări sanguine
 Sindromul anemic este accentuat în formele severe şi
prelungite.
 Leucopenia prin neutropenie şi aneozinofilie este însoţită de
limfocitoză relativă.
 Sindromul hemoragic se manifestă prin epistaxis, gingivoragii,
metroragii etc. şi este determinat de trombocitopenie,
hipovitaminoză K şi/sau de coagulopatia de consum.
Perioada de declin începe aproximativ la 4 săptămâni de la debut.
Febra scade treptat, având oscilaţii mari între valorile matinale şi cele
vesperale. Anorexia poate fi înlocuită de foame imperioasă, iar oliguria
cu criză poliurică. Evoluţia este mult scurtată prin tratament cu antibiotice
care, administrat corect, poate preveni recăderile şi portajul de bacili
tifici.

9
tifos = ceaţă
43
TRATAMENT
 Izolarea în spital este obligatorie, cu păstrarea repausului
strict la pat şi dietă lichidă şi semisolidă, bogată în
calorii.
 Tratamentul antibiotic, corelat cu antibiograma
(Cloramfenicol, Ampicilină, Amoxicilină, Cotrimoxazol,
Fluorochinolonă) se asociază cu corticoterapie şi medicaţie
patogenetică.
 Vaccinarea rapidă multifocală, în convalescenţă introdusă de
Prof. V. Buşilă, a dus la dispariţia recăderilor şi a portajului de
bacil tific în epidemia de la Săcălaz din 1973
 imunizarea activă, cu vaccin inactivat, administrat
subcutanat, în zona deltoidiană, două doze de 0,5 ml
(0,25ml la copiii sub 12 ani) la interval de 1 lună cu 3
rapeluri la interval de 1 an fiecare, cu aceeaşi doză;
revaccinarea se efectuează după 5 ani;
 imunizarea activă, cu vaccin viu atenuat, administrat în 3
doze la interval de 1 săptămână fiecare, la care durata
protecţiei este de 3 ani.
 Imunitate
 după infecţie, de lungă durată, stabilă
 postvaccinală, 6-12 luni

Tratarea infecţiei Covid

conform recomandărilor medicale actuale10

Acest subcapitol l-am introdus pentru a vedea fiecare cum a

evoluat raţionamentul medical de-a lungul timpului. Postul cu apă a
rămas undeva în urmă, ascuns printre legende, iar descoperirile din
medicină au ignorat această solidă temelie. Acum, deşi medicina a
evoluat foarte mult, manifestă aceeaşi indiferenţă faţă de principiile
tradiţionale de tratament. Eforturile medicinii şi ale societăţii sunt
colosale pentru tratarea diverselor boli, dar ce folos dacă temelia este de
nisip?
MEDICAMENTE
1 Antitrombotic, anticoagulant

10
Acest articol l-am primit fără a fi menţionat autorul. Datele însă corespund realităţii
şi pot fi folosite de cei care doresc.
44
 Covid-ul duce la apariţia trombilor. Semnele sunt sentimentul lipsei de
aer, apăsare în piept şi spate etc. Clexanul protejează împotriva
trombozelor, care pot fi fatale.
Administrare:
- Clexane 0,8 ml subcutanat pe zi, la cei supraponderali
- Clexane 0,6 ml subcutanat pe zi, la cei normo-ponderal
- Clexane 0,4 ml la cei sub-ponderali sau care se află deja sub
tratament anticoagulant oral.
2. Antiinflamatoare
Covid-ul produce inflamaţie în tot corpul şi, desigur, şi la nivelul
plămânilor. Administrarea de antiinflamatoare ameliorează imediat
starea clinică. În cazul formelor foarte grave, antiinflamatorul, cel mai
bun este dexametazonă, care poate fi înlocuit şi cu metilprednisolon sau
alt prednison injectabil sau oral, dacă dexametazona dă anumite reacții
adverse.
- Dexametazona se administrează minimum 4 mg (1 ml injectabil),
fie direct intramuscular, fie intravenos, diluat în 10 ml ser fiziologic şi
administrat lent, cam în 2-3 minute.
Dacă inflamaţia este severă, fapt arătat de simtomatologie, doza
de Dexametazonă se poate creşte, fără probleme, la 8 mg pe zi, mai
ales la cei puţin mai corpolenţi.
În cazuri foarte severe se pot administra 8 mg injectabil dimineaţa
şi seara, de altfel ca şi anticoagulantul.
- Pentru cei care nu au posibilitatea să facă injectabil sau intravenos,
pot lua minimum 4 mg dimineaţa şi 4 miligrame seara cu posibilitatea de
a creşte până la 8 mg dimineaţa şi 8 mg seara în cazul persoanelor
corpolente sau a inflamaţiei foarte puternice, fie oral, fie injectabil, potrivit
protocolului Ministerului Sănătăţii.
Pe perioada administrării Dexametazonei trebuie luat şi un
protector gastric cum este Controloc-ul, un comprimat pe zi, după care
nu se mănâncă nimic timp de 30 minute.
Un alt antiinflamator eficient în această boală este colchicina. Se
poate continua tratamentul cu colchicină după întreruperea
Dexametazonei, dacă starea inflamatorie continuă.
3. Antibiotice.
- În cazul apariţie febrei trebuie luat neapărat antibiotic, căci viroza
aceasta se asociază uşor cu infecţii bacteriene la nivel pulmonar. Prima
linie de antibiotic este Azitromicina, iar dacă febra nu cedează după 3-5
zile, se continuă cu Augmentin şi Metronidazol.
Administrare: Azitromicină 500 mg o dată pe zi timp de 3-5 zile
- În cazul în care nu scade febra, după Azitromicină, se poate
administra Augmentin 1 g la 12 ore asociat cu Metronidazol 250 mg
intravenos la 12 ore sau oral la 8 ore.
45
- Augmentinului se poate asocia şi cu Doxiciclină 100 mg la 12 ore,
potrivit indicaţiilor Ministerului Sănătăţii, excluzându-se în acest caz
Metronidazolul. Se administrează 5-7 zile.
- Experienţa arată că Azitromicina, administrată din primele zile ale
bolii, poate preveni forme mai grave, blocând infecţia bacteriană
pulmonară. Antibioticele este bine să se ia după masă şi să se consume,
în această perioadă, prebiotice.
4. Plaquenil are o acţiune foarte puternică în covid, mai ales asociat
cu zincul 100 mg pe zi. Administrare: O pastilă de 200 mg pe zi se poate
lua fără problemă. Protocolul impune 400 mg pe zi, dar pentru că trebuie
luat sub urmărirea medicului, căci creşte intervalul Qt şi riscul fibrilaţiilor,
un comprimat este suficient. La farmacie se dă numai pe reţetă, mai nou
numai pe cea verde adică gratuită, dar e greu de găsit. Trebuie căutat
prin cunoştinţe. Este unul dintre cele mai eficiente medicamente în lupta
cu boala. Administrare: Un comprimat pe zi, timp de 7 zile, şi pe urmă,
dacă nu dispare boala, continuat cu un comprimat la două zile încă 4 – 6
zile.
5. Dipiridamolul are efect vasodilatator şi anticoagulant cu efect
demonstrat în Covid. O pastilă, de trei ori pe zi, este foarte bine.
6. Dacă apar stări de greaţă, trebuie administrat ondasetron sau
metoclopramid.
7. Tratarea anxietății pentru ameliorarea stării generale – Anxiar
(lorazepam) potrivit indicaţiilor Ministerului Sănătăţii. Covid-ul generează
el însuşi, ca patologie, astfel de stări depresiv-anxioase. Se poate şi fără
medicaţie, însă în cazurile mai severe, mai ales dacă persoana este mai
sensibilă emoţional, este util de administrat Anxiar.
SUPLIMENTE
 Suplimentele următoare sunt esenţiale.
 Vitamina D doze mari. Se iau până la 20 000 ui pe zi câteva
săptămâni de la declanşarea bolii. Se asociază cu vitamina
K2 100 micrograme pe zi.
 Zinc 50 mg de două ori pe zi. Foarte important.
 Clorură de magneziu 25 g la litrul de apă, se iau 300-500 ml
pe zi. Combate tusea, este antiinflamator şi are efect
important în infecţia Covid. Atenţie, trebui luat fracţionat de-a
lungul zilei care să nu producă diaree.
 Vitamina C 15-25 grame injectabil intravenos în 250 ml ser
fiziologic ajută imens. Dacă nu există posibilitatea perfuziilor
se poate administra ca praf de acid ascorbic combinat cu
bicarbonat de sodiu până la două linguriţe pe zi. Atenţie,
trebui luat fracţionat de-a lungul zilei care să nu producă
diaree.

46
  Suplimente mai puţin importante, dar cu un semnificativ efect
pozitiv în tratarea bolii, în susţinerea organismului:
 Antioxidanţi:
- Vitamina E 400 ui pe zi
- Vitamina A 25 000 ui pe zi,
- Curcumin 2 grame pe zi
- Vitamina B complex
 Detoxifiere.
O linguriță de argilă sau de cărbune la cană, două trei căni pe
zi. Se ia între mese, căci absoarbe altfel medicamentele sau
suplimentele consumate.
 Nebulizare.
- Esenţial albastru de metilen 0.1 % adică un mililitru de
albastru de metilen la 9 ml ser fiziologic, 2.5 ml sub limbă şi
3-4 ml aerosoli de două ori pe zi. Foarte important.
- SE mai poate face nebulizare cu apă oxigenată 3%.
 Gargară
Pentru cei care vor să se protejeze pot face gargară cu
betadină şi să dea cu betadină cu beţişorul în nas.
PREVENŢIE
Suplimente şi Detoxifiere
 O lingura de albastru de metilen la o cana de apa băut zilnic
 Gargară cu betadină
 Badijonarea nările cu betadină
TRATAMENTUL FORMELOR UŞOARE
 Clexane 0,4 ml sau 0,6 ml în funcție de greutate, cel puțin 10
zile după dispariţia simptomelor.
 Plaquenil un comprimat la două zile sau la trei zile plus zincul
100 mg pe zi, căci lucrează sinergic.
 Dexametazonă: Dacă încă persistă simptomele şi mai ales
inflamația în corp, trebuie să se ia dexametazonă 4 mg
dimineaţa şi 4 mg seara, timp de maxim o săptămână.
Suplimente şi Detoxifiere
 O lingura de albastru de metilen la o cana de apa băut zilnic
 Gargară cu betadină
 Badijonarea nările cu betadină
Atenţie:
 Azitromicina trebuie luată înainte de masă cu o oră pentru ca să se
absoarbă mai bine.
 Plaquenilul se ia după masă ca şi zincul. E foarte important.
 Vitamina D şi în general vitaminele liposolubile e bine să se ia
după masă, eventual una cu o alimentaţie mai grasă ajută la
absorbția acestora.
47
 Tratamentul conservator
în apendicita subacută la un adult11
Nathan Gershfeld, Peter Sultana, şi Alan Goldhamer,
The Journal Of Alternative And Complementary Medicine
Volume 17, Number 3, 2011,

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, cu durere în cadranul inferior

drept al abdomenului, a fost internat într-o unitate de medicină
integrativă, pentru supraveghere medicală şi post numai cu apă.
Pacientul a raportat dureri abdominale generalizate şi dureri peri-
ombilicale care s-au mutat în zona vezicii urinare în ultimele 3 zile, care
se agravau cu urinarea, fără legătură cu masa. Pacientul nu prezenta
disurie, hematurie, grețuri, vărsături, constipație, diaree sau febră. În
urma examinării fizice, pacientul era afebril și la palpare se simţea o
formaţiune tumorală neprotruzivă de 1 cm în cadranul inferior drept.
A fost suspectată o hernie inghinală, astfel că s-a solicitat un
consult chirurgical, care a infirmat posibilitatea unei hernii. Pacientul a
fost sfătuit de chirurg să utilizeze medicamente anti-inflamatorii
nesteroidiene și să revină dacă durerile se vor accentua sau formaţiunea
va creşte. Pacientul a revenit la unitatea medicală integrativă o lună mai
târziu și a raportat că durerea s-a agravat, cu accentuări la efort fizic, la
deplasarea cu maşina pe drumuri denivelate, la urinare și la schimbarea
poziţiei în pat.
Pacientul a negat din nou disurie, hematurie, greață, vărsături,
constipație, diaree și febră. O examinare fizică a relevat o ușoară
sensibilitate în cadranului inferior drept. Testele de laborator au
evidențiat un număr normal de globule albe de 5800/ml şi VSH de 18
mm/h. Ecografia abdominală a evidenţiat un apendice mărit și creșterea
fluxului de sânge de-a lungul periferiei apendicelui, semne sugestive
pentru apendicită
Pacientului i s-a recomandat tratamentul chirurgical standard, dar a
dorit să încerce postul supravegheat medical numai cu apă, pentru a
evita intervenția chirurgicală. Pacientul a fost de acord cu o intervenție
chirurgicală numai dacă, după o scurtă testare, postul cu apă nu va
aduce nicio îmbunătățire.
El a urmat un postul cu apă timp de 7 zile urmat de o realimentare
de 4 zile constând din sucuri de fructe și legume crude și legume crude
sau fierte. După perioada de realimentare, durerea abdominală a

11
https://www.healthpromoting.com/sites/default/files/ACM-2010-0253-Gershfeld_1P_0.PDF
48
dispărut, persistând o ușoară sensibilitate la palpare. Următoarele teste
de laborator au relevat un număr normal de globule albe din sânge. El a
rămas afebril. Pacientului i s-a recomandat o dietă și stil de viață
sănătoase, cum ar fi o dietă vegetariană, săracă în sodiu și grăsimi,
împreună cu un somn adecvat.
După 3 luni nu au apărut dureri abdominale suplimentare.
Pacientul a raportat că a fost capabil să-și reia regimul normal de
exerciții de alergare, câte 4 ore pe săptămână. Examenul fizic a
evidențiat o ușoară sensibilitate la palpare în cadranul inferior drept.
La 1 an, pacientul nu a raportat nicio revenire a durerii abdominale.
El a reluat exercițiul complet și chiar a finalizat un triatlon. Examinarea
fizică a evidențiat un abdomen nedureros.
După 2 ani, în care pacientul a respectat recomandările privind
stilul de viață, abdomenul era nedureros la palpare.

Postul în bolile cronice12

Dr. Herbert Shelton

Nimeni, dintre cei care înțeleg în profunzime lucrarea postului, nu

are îndoieli cu privire la posibilitățile și limitele sale. Majoritatea
persoanelor care au apelat, în mod voluntar, la post, pentru recuperarea
unei boli cronice, au făcut acest lucru ca o ultimă soluție. De obicei,
aceştia ajung într-o stare foarte gravă, înainte de a consimți să
postească. Că există şi pacienţi care postesc, dar fără rezultate
spectaculoase, trebuie să ne așteptăm şi la această situaţie, pentru
faptul că cei mai mulți dintre ei încep să postească doar când se apropie
de moarte.
Faptul că rezultatele au fost atât de grozave, la pacienţii care au
urmat terapia prin post, înainte de agravarea iremediabilă a bolii, este
remarcabil. Postul nu face minuni, dar 95% dintre bolnavii cronici pot
suporta un post supravegheat corespunzător, cu încredere în rezultate
bune.

Dieta versus post

O dietă ușoară este oferită ca un substitut al postului, în special în
„boala‖ cronică. Deși folosim astfel de diete destul de des și le
recunoaștem valoarea și utilitatea, acestea nu sunt egale cu postul.
Experiența mea cu mâncare ușoară și așa-numitele „posturi cu fructe‖ a
fost aceeași cu cea a lui Upton Sinclair; și anume, faptul că mâncarea
ușoară menţine apetitul, în timp ce, în post, dorința de a mânca
12
Herbert Shelton: The science and fine art of fasting; American Natural Hygiene Society
49
încetează. El spune, de asemenea, că în „posturile cu fructe‖ devenea
atât de slab, încât nu putea să stea în picioare - „mult mai slab decât s-a
simţit vreodată într-un post total‖. În multe cazuri, o dietă cu fructe în
urma unui post scurt face ca pacientul să se simtă mai slab decât în
timpul postului.
Mulți dintre cei care recomandă cu căldură postul în „boală‖ acută,
deoarece nu există puterea de a digera alimentele și nici poftă de
mâncare, sunt împotriva postului în „boala‖ cronică, unde mai există o
putere digestivă, mai mare sau mai mică, și un apetit, chiar dacă morbid.
Ei susţin că postul nu este indicat în tratamentul bolilor cronice şi că, din
contră, astfel de pacienți trebuie alimentați cu alimente bogate în săruri
minerale şi vitamine, până când țesuturile lor semi-înfometate se
revitalizează.
Valoarea postului este prea bine stabilită pentru a fi răsturnată de
aceste sofisme.
Kellogg (1923) spune: "Este adevărat că în timpul unui post
prelungit, orice surplus de proteine care este prezent în organism ajunge
să fie consumat, iar deșeurile de țesut acumulate diminuă în cantitate.
Dar cantitatea de resturi eliminată este prea mică pentru a justifica o
metodă atât de drastică precum postul total pentru eliminarea lor. Pentru
a elimina 1,5 kilograme de deșeuri sau materiale nedorite, postitorul,
sacrifică o cantitate de țesut sănătos și util de zece ori mai mare. De ce
ar trebui să aruncăm 15 kg de kilograme de mușchi bun, creier, nerv,
inimă, sânge și alte materii utile, vitale, pentru a scăpa de 1,5 kilograme
de deșeuri, de care se poate scăpa ușor prin simpla restricționare a
dietei și creșterea aportul de apă".
Dacă restricționarea mâncării și suplimentarea apei ar putea face
ceea ce face postul, poate că nu ar fi nevoie de post în bolile cronice.
Postul realizează mai mult decât simpla eliminare a 1,5 kilograme de
exces posibil de proteine.

Pierderea apetitului
Un cal sau o vacă nu trebuie să capete o boală acută pentru a nu
mânca. Am privit vaci bolnave împrăştiate în spatele turmei, care refuzau
mâncarea, dar nu erau atât de bolnave, încât să nu poată umbla. Un
câine sau o pisică pot refuza mâncarea din cauza unei indispoziții
ușoare.
La om observăm frecvent lipsa dorinței de hrană, când există
disconfort și suferință abdominală, când există dureri de cap, dar şi în
alte condiţii distincte de o boală acută. Într-adevăr, una dintre cele mai
comune plângeri ale bolnavului cronic este aceasta: „Mi-am pierdut
pofta de mâncare” sau „Mănânc, dar nu mă bucur de mâncarea
mea”. O altă plângere foarte comună este: „Tot ce mănânc se
50
transformă în gaze‖. Alții se plâng de dureri abdominale după fiecare
masă. În majoritatea cazurilor, bolnavul cronic este mai interesat să-și
recâștige pofta de mâncare, decât să dispară simptomele sale, relativ
ușoare.
Medicii prescriu, în mod obișnuit, pentru acești pacienți tonifiante și
medicamente care stimulează digestia și îi îndeamnă să „mănânce o
mulțime de alimente hrănitoare.‖ Ei prescriu medicamentele cu intenția
deliberată de a stimula pofta de mâncare, care este epuizată.
Când auzim vreun pacient să se plângă că, pentru el, „mâncarea
nu mai are gust‖, putem spune cu siguranţă că are nevoie de post. El va
încerca, să folosească aromatizante, condimente şi îndulcitori, pentru a
da gust mâncării, dar nimic nu va restabili, atât de sigur și de rapid, pofta
de mâncare și plăcerea de a mânca, precum postul.

Alimentaţie nutritivă din destul

"Mănâncă! „Ai nevoie de mai multă hrană!‖ este strigătul
predominant al celor care vor să ne vindece", spune Adolph Just în carte
„Revenirea la Natură‖, dar cum poate fi hrănit un corp atunci când este
incapabil să absoarbă și, mai ales, incapabil să evacueze, hrana care a
fost ingerată? În majoritatea cazurilor, în care se recurge la mai multă
hrană, boala se agravează.
Acești pacienți nu sunt doar incapabili să absoarbă, ci nici să
digere hrana. Ce prostie, să dai mai multă mâncare atunci când nu poate
fi digerată, absorbită și asimilată! Nu este nevoie de mai multă hrană, ci
de mai multă capacitate de asimilare și de excreţie, iar aceasta trebuie
furnizată mai întâi prin odihnă, post și igienă, înainte de a ne gândi la
alimente. Cât de nechibzuit să insiști cu hrănirea în condițiile unei
exces deja existent!
Natura știe bine cum să protejeze și acesta este sensul lipsei poftei
de mâncare, grețurilor, vărsăturilor, a disconfortului după mâncare și a
altor simptome de protest. Când digestia a fost forţată și medicamentele
au fost administrate în scopul forțării apetitului reticent, adăugăm doar
mai multe sarcini unui organism deja suprasolicitat.
În aceste cazuri postul poate aduce la cele mai mari avantaje.
Dacă persoana care se hrănește se simte tot mai bolnavă, cu diaree
și vărsături frecvente, cu greață și constipație ocazională și
pierderea poftei de mâncare, poate cu dureri de cap, limbă
încărcată, gust rău și respirație urât mirositoare, cu siguranță are
nevoie de un post și dacă nu și-ar fi pierdut capacitatea de a
interpreta limbajul simțurilor sale, n-ar fi avut nevoie de vreun
îndemn, care să-l îndrume la post.

51
 De ce omul trebuie să mănânce, atunci când mâncarea este
respingătoare? Cât de dezgustător e să convingi pe cineva să
mănânce, știind că va vomita imediat după aceea!

Frica nefondată de post

Individul subțire și slab, care știe puțin sau nimic despre post,
poate fi scuzat de frica lui de a ţine post, dar individul pletoric13 și
supraponderal cu siguranță nu poate fi scuzat.
Ursul mănâncă din suflet nuci, miere, fructe, carne etc., în timp ce
acestea sunt abundente și îşi pregăteşte depozitele de grăsime, cu care
să-și întrețină corpul în timpul sezonului de iarnă. Broasca de asemenea
depozitează grăsimi considerabile tot pentru această ocazie.
Există sute de mii de bărbați și femei, care poartă depozite mai
mari de grăsime decât ursul sau broasca şi care își închipuie că,
dacă vor lipsi chiar şi de la o singură masă, vor începe să
slăbească. Aceste persoane au suficiente grăsimi și alte rezerve
alimentare pentru săptămâni și chiar luni. Ele ar putea să postească
pentru perioade îndelungate, nu numai fără a le face rău, dar și cu
beneficii pozitive.
Oamenii subțiri transportă, de asemenea, o provizie de rezervă și
pot posti în condiții de siguranță chiar şi perioade considerabile de timp,
dacă sunt supravegheați în mod corespunzător.

Înfometarea prin supraalimentare

Un număr mare de bolnavi cronici care obișnuiesc să mănânce
excesiv sunt foarte subțiri și slăbesc şi mai tare odată cu trecerea
timpului. Cât de adevărat este faptul că încetul cu încetul sunt înfometați
de consumul excesiv de alimente, pe care nu le pot digera. Dr. Dewey
vorbește frecvent despre „înfometarea supraalimentării‖.
Literatura despre post este plină de cazuri de bolnavi subponderali
care și-au recuperat sănătatea prin post și au ajuns la greutatea normală
când a fost reluată alimentarea.

Dorinţa fictivă de alimente

Mulți bolnavi cronici sunt lacomi. Ei consideră că presupusa lor
dorință de mâncare ar trebui să fie satisfăcută. Există un mare număr de
bolnavi cronici, care mănâncă pe zi trei mese și două gustări și sunt
„întotdeauna flămânzi‖. Ei spun că se simt slăbiţi dacă ratează o masă.
Alții mănâncă toată ziua, și de multe ori şi noaptea, şi nu sunt niciodată
mulțumiți. Acești oameni, trecând cu vederea sau nu au știut niciodată că
obiceiurile proaste vor domina și vor perverti instinctele noastre, cred că
13
Pletoric = Care are prea mult sânge. Aceste persoane sunt roşii la faţă şi uneori supraponderale.
52
cererile lor fictive de hrană sunt adevărate și că ar trebui să fie
satisfăcute. Acești oameni nu sunt niciodată înfometaţi. Sunt bețivi de
mâncare. Suferă chiar şi de nevroze. Necazurile lor provin din viciile de
alimentare.

Alimente nedigerate în stomac

Nu este neobișnuit, în anumite cazuri de indigestie, ca alimentele
să rămână în stomac două sau trei zile. Beaumont (1833) a constatat că
produsele alimentare luate în anumite stări morbide "rămân nedigerate
timp de douăzeci și patru sau patruzeci și opt de ore, sau mai mult,
crescând deranjarea întregului tub digestiv și agravând simptomele
generale ale bolii". El subliniază că toată această retenție prelungită a
alimentelor nedigerate în stomac este adesea fără disconfort sau durere
de vreun fel și fără ca pacientul să ştie aceasta. O disfuncţie uimitoare
există adesea la nivelul stomacului celor care se consideră sănătoși și
posesori ai unei bune digestii. Acești pacienți confundă, în mod obișnuit,
senzațiile morbide ale stomacului cu senzaţia de foame.
De asemenea, trebuie menționat că tulburările emoționale vor
suspenda procesul de digestie și vor face ca alimentele să fie reținute
pentru perioade îndelungate în stomac.
Carrington ne spune că a cunoscut cazuri în care au fost vărsate
cantități mari de alimente la sfârșitul a trei zile de post. Am văzut o serie
de astfel de cazuri în propria mea practică. Cred că trebuie să fie admis,
pentru a folosi cuvintele lui Carrington, că „ar fi o procedură de bun-simț
să așteptăm până când această masă de deşeuri a fost eliminată înainte
de a ingera din nou altă mâncare‖. Este destul de evident că digestia
stomacului nu se întâmplă în aceste cazuri și că mâncarea putrezește
mai degrabă decât se digeră.
M-a vizitat odată un tânăr care s-a plâns de dureri de cap, catar14
stomacal, al nasului și gâtului, hiperaciditate a stomacului, constipație și
nervozitate. Era extrem de lacom, dar nu putea digera nimic din ceea ce
mânca. Cu câteva zile înainte să vină să la mine, a ajuns acasă de la
serviciu cu o dorință aproape irezistibilă de mâncare. A mâncat o cină
copioasă și apoi a pornit spre terenul de sport, unde urma să joace
baschet. La vreo șase blocuri depărtare de acasă, el a ameţit brusc, totul
a devenit negru în faţa ochilor şi a leșinat. Aceasta a fost urmată de
vărsături, care conţineau nu numai cina, dar şi mâncarea pe care o
consumase la prânz, cu o zi înainte, şi care nu era digerată. L-am pus pe
acest bărbat pe un post scurt, apoi l-am învățat cum să trăiască.
Rezultatul a fost că ulterior nu a mai avut hiperaciditate, indigestie,
constipație, cefalee, nervozitate și poftă morbidă.
14
Catar=Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, cu secreție abundentă
53
 Fiziologii spun că o masă obișnuită este digerată (în stomac) în
două până la cinci ore. Acesta este timpul normal de digestie, dar nu
este un lucru neobișnuit ca mâncarea să rămână în stomac o perioadă
mult mai lungă, mai ales dacă există o mică indispoziție.
Fiziologii spun că, dacă alimentele au trecut din stomac în intestin,
atunci acestea au fost digerate - adică se presupune că digestia gastrică
a fost finalizată, însă uneori cantități mari de mâncare nedigerată se
găsesc în scaunele a mii de pacienți. În timp ce astfel de pacienți insistă
adesea că sunt înfometaţi, se pare că este mai probabil ca în fiecare caz
să fi confundate simptomele lor morbide cu cele de foame.
Aș dori aici să revin la afirmația doctorului Hazzard aceea că, deși
„pofta de mâncare‖ poate fi prezentă în boală, foame autentică nu este
niciodată.

Mâncatul instinctual
Există specialişti care aprobă postul în boala acută, dar nu și în
bolile cronice, pe motiv că atât timp cât corpul cere hrană, trebuie ca
bolnavul să mănânce. În privinţa mâncatului sau a postului, ei insistă ca
instinctul să fie modalitatea de ghidare.
Cererea de mâncare instinctivă, post instinctiv și traiul
instinctiv sunt probleme fundamentale, dar trebuie să învățăm să
discriminăm între cerințele instinctive și poftele morbide. Poftele
morbide, o dată satisfăcute, sunt întărite şi nicidecum potolite.
Luați cazul pacientului menționat anterior, care era înfometat, a luat
cina și, la scurt timp după aceea, a vomitat alimentele ingerate împreună
cu cele consumate la prânz cu o zi înainte. Putem gândi presupusa sa
dorință de mâncare ca o cerere instinctivă? Se pare că apogeul
absurdului este de a susține că trebui să fie satisfăcută pofta de
mâncare morbidă. Pentru mine, astfel de păreri sunt asemenea cu
afirmația că ar trebui să fie satisfăcută pofta de opiu, alcool, tutun,
arsenic etc.

Organismul acceptă postul

În „boala‖ cronică, digestia nu este suspendată. În multe cazuri
pare să nu fie afectată. Apetitul poate fi prezent sau nu. Prin urmare, nu
există aceeași necesitate pentru post în „boala‖ cronică ca în „boala‖
acută. Cu toate acestea, dacă se începe postul, organismul semnalează
de obicei dorința lui de a accepta postul, îndelung amânat, pe care
probabil că l-a solicitat în mod repetat, dar nu l-a primit. Reducerea poftei
de mâncare în a doua sau a treia zi de post și poate, apariţia greții, a
vărsăturilor și repulsia pentru alimente semnifică instituirea proceselor
obișnuite de eliminare specifice postului.

54
 Întrucât lucrarea postului este urmărită invariabil de natură, suntem
obligați să concluzionăm că, prin simptomele enumerate, organismul
anunţă deplina cooperare în operaţiunea de curățare.

Epurarea
Din multe motive, în organism se acumulează deșeuri de-a
lungul întregii vieți. Cu cât corpul este mai bătrân și cu cât şi-a
împlinit mai mult poftele, cu atât este mai mare saturația toxinelor.
Aceste toxine sunt înlăturate din organism în timpul unui post.
Acesta este, în mare parte, motivul pentru care postul se dovedește
a fi atât de valoros în boala cronică. Purificarea corpului și
regenerarea țesuturilor sale restabilesc tinerețea organismului.
Dr. Lindlahr a asemănat tubul digestiv cu un burete. În starea de
sănătate el absoarbe elementele nutritive, dar în boala acută procesul
este inversat. Tubul digestiv este asemenea buretelui stors și permite
eliminarea toxinelor. Când buretele este stors, procesele de digestie și
absorbție sunt blocate. În bolile acute întregul organism, se află într-o
stare de slăbiciune, epuizare și inactivitate. Energiile vitale sunt
concentrate pe munca de curățare a organismului de toxinele acumulate.
Nu trebuie să adaug decât că în boala cronică, când pacientul posteşte,
întregul tract digestiv intră în lucrarea de epurare și ajută la eliberarea
organismului de toxine.

Repausul fiziologic
„Odihna și postul constituie tratamentul adecvat al celor care suferă
de suprasolicitare, supraalimentare și excese sexuale‖. Ar trebui să fie
evident că atunci când energia este scăzută și funcțiile sunt ineficiente, o
perioadă de odihnă fiziologică va fi benefică. Atunci când funcția
digestivă este atât de grav afectată, încât fiecare masă este urmată de
evacuarea de gaze sau greață sau când alimente nedigerate rămân în
stomac pentru perioade îndelungate, un repaus al sistemului digestiv
este imperativ.
După ce a subliniat că pierderea poftei de mâncare, observată în
toate bolile acute și frecvent în bolile cronice, este „vocea naturii, care ne
interzice să mâncăm‖, și regretând faptul că medicii și asistentele nu țin
cont de această „voce a naturii‖ și forțează alimentarea „pacienților
dezgustați‖, Dr. Nichols spune că „repausul stomacului, ficatului şi a
celorlalte organe ale aparatului digestiv, ar putea fi singurul lucru
necesar pentru vindecare, dar aceasta este singura odihnă pe care
nu o acceptăm.”
În anumite stări de boală, în care organele digestiei sunt slăbite și
disfuncţionale, cel mai bun început al unui tratament poate fi abstinența
totală de la orice fel de alimente, pentru o anumită perioadă de timp. Nu
55
există nici un leac ca acesta. Dacă stomacul nu poate digera, cea mai
potrivită atitudine este să-l odihnești. Este singurul lucru de care are
nevoie.
Pentru orice boală a oricărui organ al corpului, prima condiție
este odihna stomacului şi a creierului. Oasele rupte și mușchii
traumatizaţi trebuie să aibă odihnă, altfel nu se pot vindeca. În bolile
cardiace, trebuie să diminuăm excesul de fluid circulant și să îndepărtăm
toți factorii stimulatori cardiaci. În principal, prin stomac și sistemul nutritiv
putem acționa asupra inimii și creierului. Cu cât oferim mai multă odihnă
la stomac, cu atât şansele de vindecare sunt mai multe.‖ Când organele
au fost descărcate de suprasolicitare, odihna poate şi singură economisi
şi restabili puterea.
Dewey s-a referit la post ca la o „cură de odihnă‖ și a subliniat
necesitatea urgentă a odihnei în toate bolile acute și cronice. Odihna, a
spus el, „nu înseamnă a nu face niciun tratament, pentru că postul nu
tratează osul rupt sau rana, ci doar oferă condițiile de vindecare‖.
Când suntem stresaţi mâncăm mai mult, dacă suntem bolnavi,
considerăm că „avem nevoie de multe alimente hrănitoare‖, dacă suntem
slabi iarăşi spunem că avem nevoie de „mai multă mâncare‖, iar dacă
suntem obosiți și indispuşi, la fel nu ţinem cont ce şi cât mâncăm.
Modul comun de îngrijire a organismului, atât când este
sănătos, cât și când este bolnav, este o tragedie. Acesta constă
 în consumul de alimente de mai multe ori pe zi,
 în folosirea stimulenților care biciuiesc organele obosite
aducându-le la epuizare,
 în îndulcirea cu diverse plăceri nevinovate, care risipesc
energiile și substanțele organismului,
 în împiedicarea organelor și funcțiilor corpului în lucrarea lor
de epurare şi
 în neglijarea măsurilor raționale de refacere,
până când unele părți ale organismului se deteriorează atât de grav
și distrugerea organică este atât de mare încât recuperarea este
aproape imposibilă.
Sinclair a ţinut primul său post în 1910 „după o muncă grea, când
s-a trezit incapabil să mai digere chiar şi lapte cu mămăligă‖. El a ţinut
post când natura l-a obligat să facă acest lucru.

Alinarea durerii
Postul nu numai că aduce un confort absolut celor care au o
„boală‖ terminală, dar aduce confort şi în toate celelalte „boli‖. Este
potrivit pentru toate „bolile‖ și oferă drumul cel mai sigur de însănătoşire.

56
 Dr. Shew a scris: „Foarte rar durerea de dinţi va dura mai mult de
douăzeci și patru de ore la cei care se abțin de la toate alimentele, cu
excepţia apei, cu condiția să nu existe abces însoţit de frison.

Plăcerea practicienilor
Dr. Arthur Vos vorbind despre beneficiile postului în „boala‖
cronică, spune: „Nu pot concepe nicio plăcere mai mare în exercitarea
profesiei mele, decât să asist cum, un pacient care suferă de o boală
cronică, îşi redobândește treptat sănătatea în cursul unui post combinat
cu aplicarea unor proceduri dietetice și igienice adecvate după post. Deşi
unii pacienți au suferințe considerabile în primele zile ale unui post, buna
dispoziţie atât mentală, cât și fizică precum şi ameliorarea durerii, îi fac
dispuși să continue o metodă împotriva căreia la început s-au revoltat din
cauza prejudecăților lor.
Pentru plăcerea de a asista să vezi cum ochiul tulbure se
limpezește și își recapătă strălucirea igienică, cum pielea redevine rozie
şi catifelată, cum respirația își pierde treptat mirosul fetid, cum revine
bucuria de a trăi o dată cu atitudinea mentală corectă și cu viziunea
sănătoasă asupra vieții, înlăturând atitudinile nesănătoase şi imorale față
de lume și de semeni, nici o luptă şi nici un efort nu trebuie să te
descurajeze.
Pentru a fi dobândite aceste beneficii, alături de multe altele, ca
rezultat al postului bine condus condiția, trebuie desigur ca postul, să fie
completat ulterior de o dietă adecvată şi de corectarea obiceiurilor
nesanogene.

Efectul postului în câteva boli cronice

Când vedem că, în urma postului, ochii devin mai strălucitori,
pielea mai fină și respirația mai dulce când vedem dispărând coşurile de
pe față, fără să mai reapară după aceea, când observăm toate celelalte
beneficii, care provin dintr-o perioadă de abstinență, suntem încurajați, în
mod natural, să continuăm folosirea postului şi în stările mai complicate
ale organismului.
Cea mai eficientă și, în același timp, cea mai sigură metodă de
eliminare a elementelor morbide din corp este denutriţia sau
abstinența temporară de la alimente.
Este o mare greșeală să te aștepți ca un post îndelungat să fie
întotdeauna suficient pentru a permite corpului să se elibereze de
toate deşeurile acumulate. Când petrecem toată viața acumulând
răni în corp și depozitând toxine, nu ne putem aștepta să remediem
totul într-un interval de câteva săptămâni, dar putem repeta postul
dacă este nevoie.

57
 Orice secreţie patologică (diaree, bronhoree) sau acumulare
patologică de lichid în pleură15, pericard16, peritoneu17, spaţiu
meningeal18, colecţiile de puroi și orice perturbare a fluidelor
organismului este influențată favorabil de abstinența totală de la
alimente. Toate afecțiunile catarale - rinită, bronșită, colită, metrită,
cistită, febră de fân, astm și alte afecțiuni catarale - încetează să mai
existe în condiții de post.
Doar atunci când secreţiile anormale dispar, poate fi recomandată
o dietă alimentară adecvată.
Valoarea postului în "sifilis‖ este în afara oricărei controverse.
Nimic nu este mai eficient în sifilisul primar și secundar. Adevărul acestor
lucruri nu este umbrit de eșecul unor persoane în folosirea postului în
astfel de condiții.
Dewey, Hazzard, Carrington, Macfadden și alții au obţinut
recuperarea diabetului prin post.
Carrington spune: "țesutul pulmonar pare să posede o putere
foarte mare de a se vindeca prin post, mult mai bine şi într-un timp mult
mai scurt, decât orice alt organ care poate fi bolnav. Am observat, în
mod repetat că, în toate cazurile în care s-a întreprins un post, pentru a fi
vindecate problemele pulmonare, astfel de posturi s-au încheiat
întotdeauna mai satisfăcător decât în alte patologii, iar posturile au fost
întreprinse mult mai ușor, pentru că toleranţa la privarea și lipsa
alimentelor a fost mai bună decât în orice alte cazuri."
Toți observatorii, care au avut o vastă experiență în ceea ce
priveşte postul, au înregistrat cazuri de îmbunătățire a vederii în timpul
postului. Uneori, chiar şi în caz de orbire, vederea a fost restabilită. Am
avut un caz de orbire completă a unui singur ochi, instalată de câțiva ani,
în care vederea s-a recuperat complet și permanent, în timpul unui post
ţinut pentru a reduce greutatea.
Adesea, auzul, care era slăbit de ani de zile, a fost readus la
acuitatea din copilărie. Au fost înregistrate cazuri, în care s-a remediat
chiar şi surditatea completă.
Atât de multe modificări patologice ale ochilor și urechilor și ale
structurilor nervoase și cerebrale asociate pot duce la orbire și surditate,

15
Pleura=membrana care căptuşeşte cutia toracică pe interior şi acoperă organele toracice la exterior.
Prin răsfrâgerea acestei membrane de pe peretele intern al cutiei toracice pe plămâni, rezultă
cavitatea pleurală. Acumularea de lichid în pleură, exprimare medicală frecvent întâlnită, se referă de
fapt la acumularea de lichid în cavitatea pleurală. La fel se întâmplă şi în privinţa pericardului,
peritoneului şi meningelui.
16
Pericardul=membrana care separă cordul de celelalte organe toracice şi acoperă cordul la exterior
17
Peritoneu=membrană care căptuşeşte cavitatea abdominală pe interior şi apoi înveleşte toate
organele abdominale.
18
Meninge=membrană care căptuşeşte cutia craniană pe interior şi apoi se răsfrânge şi acoperă
creierul şi măduva spinării.
58
încât ar fi nebuneşte să ne așteptăm să fie restaurată vederea și auzul în
toate cazurile de orbire și surditate. Astfel de recuperări nu reprezintă o
regulă generală.
Unele dintre cele mai remarcabile recuperări, la care am avut
privilegiul să fiu martor, au fost în bolile de inimă „incurabile‖. Postul în
boli de inimă este un mijloc sigur de a oferi odihnă inimii. Mâncarea
supune inima la efort. Supraalimentarea crește inutil această sarcină. În
fiecare zi mor de "atac de cord" sau "insuficiență cardiacă" oameni, care
mănâncă trei prânzuri şi două gustări pe zi,. Adesea, aceste decese
urmează imediat după o masă abundente sau chiar în timpul mesei.
Dacă „abundenţa de alimente hrănitoare‖ ar preveni bolile de inimă sau
ar ajuta la „vindecarea‖ lor, nu ar fi atâtea decese provocate de
afecţiunile cardiace. Adevărul simplu este că foarte puțini bolnavi cu
afecţiuni cardiace, fie că sunt medici, fie laici, nu observă din experiență
că confortul, care presupune, în mare măsură, cât de mult şi ce se
mănâncă, este responsabil de „crizele de inimă‖, începând de la simpla
accelerare a pulsului și palpitaţii până la angine severe.

Microbiomul intestinal modulează

hipertensiunea arterială indusă de stres prin
intermediul axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale19
QinWu şi colab., Brain Research Buletin
Volume 162, Sept. 2020, Pg 49-58

Stresul este asociat cu un risc crescut de hipertensiune arterială,

iar incidența hipertensiunii arteriale indusă de stres a crescut rapid în
ultimii ani. Cu toate acestea, mecanismele de bază rămân evazive. S-a
demonstrat că dismicrobismul intestinal contribuie la hipertensiunea
arterială (HTA) și la hiperactivarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale.
Prezentul studiu a investigat dacă stresul, asociat cu alterarea
microbiomului intestinal20, poate duce la atenuarea axei hipotalamo-
hipofizo-suprarenale, care contribuie la dezvoltarea HTA indusă de stres.

19
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0361923020305086
20
Microbiomul uman este alcătuit din comunităţi de bacterii, virusuri, dar şi ciuperci –
(fungi) cu o complexitate mai mare decât genomul uman în sine. Ca o comparație,
microbiomul deține 3,3 milioane de gene unice (care codifica proteine), în timp ce
întregul genom uman are aproximativ 23.000 de gene. Microbiomul uman deține
funcţii extensive precum dezvoltarea imunităţii, apărarea organismului de agenții
patogeni, fiind gazda pentru producția de acizi grași de lanț scurt importanți pentru
metabolism, sinteza vitaminelor şi depozitele de lipide, având totodată o influenta
59
 Stresul, provocat la şobolani, prin administrarea de șocuri electrice
la picior, combinat cu stresori de zgomot a indus dezvoltarea HTA.
Activarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale a fost evidenţiată prin
testarea nivelurilor serice ale hormonului adrenocorticotrop (ACTH) și
corticosteronului (CORT) şi pe baza expresiei ARNm a receptorului
glucocorticoid (GR) și a factorului de eliberare a corticotropinei (CRF),
CRFR1 și CRFR2 şi prin expresia de proteine celulare ale hormonului
care eliberează corticotropină (CRH) și GR.
În studiul de față, șobolanii cu HTA indusă de stres au arătat o axă
hipotalamo-hipofizo-suprarenală hiperactivă, așa cum este indicat de
expresia CRH crescută în nucleul paraventricular (PVN) al
hipotalamusului, de concentrațiile plasmatice crescute de ACTH sau
CORT și de indicele crescut al glandei suprarenale. Suprimarea florei
intestinale a șobolanilor prin administrarea unui cocktail antibiotic care
conține ampicilină (1 g/L), vancomicină (500 mg/L), neomicină (1 g/L) și
metronidazol (1 g/L) în apă potabilă a atenuat hiperactivarea axei
hipotalamo-hipofizo-suprarenale și a atenuat creșterea tensiunii arteriale
indusă de stres, ceea ce indică faptul că legătura cauzală a
microbiomului intestinal cu HTA indusă de stres este mediată, cel puțin
parțial, de activitatea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale.
Rezultatele noastre aruncă o nouă lumină asupra mecanismelor
care stau la baza hipertensiunii arteriale induse de stres.

Relaţia dintre acest studiu şi postul cu apă este faptul că, după un
repaus alimentar prelungit, microbiomul intestinal se modifică. La
realimentare tubul digestiv se repopulează cu microorganisme în funcţie
de hrana ingerată. Studiul menţionat anterior nu a putut identifica o
anumită specie microbiană responsabilă de valorile crescute ale tensiunii
arteriale, dar prin faptul că, în urma postului, flora microbiană intestinală
se reduce, înţelegem că unul din mecanismele de reducere a tensiunii
arteriale este scăderea activităţi axei hipotalamo-hipofizo-suprarenală ca
urmare a modificării microbiomului intestinal.

asupra comportamentului uman, ceea ce îl face un organ esențial în organism, fără

de care nu am putea funcţiona optim.
60
 Postul cu apă, supravegheat medical,
pentru tratarea hipertensiunii arteriale21
Alan Goldhamer, Douglas Lisle, Banoo Parpia,
Scott V. Anderson, T.Colin Campbell,
(J Manipulativ Physiol Ther 2001; 24: 335-9)

Istoric:
Bolile asociate hipertensiunii arteriale sunt principala cauză de
morbiditate și mortalitate în societățile dezvoltate industrial. Deși
medicamentele antihipertensive sunt utilizate pe scară largă, modificările
dietetice și ale stilului de viață sunt, de asemenea, eficiente în
tratamentul pacienților cu hipertensiune. Una dintre astfel de intervenții în
stilul de viață este utilizarea postului supravegheat medical, doar cu apă,
ca mijloc sigur și eficient de normalizare a tensiunii arteriale și de inițiere
a schimbărilor comportamentale care promovează sănătatea.
Metodă:
Succesiv, 174 de pacienți hipertensivi cu tensiune arterială sistolică
mai mare de 140 mm Hg şi 90 mm Hg diastolică (140/90 mm Hg) sau
ambele au fost tratate într-un mediu internat sub supraveghere medicală.
Programul de tratament a constat într-o perioadă scurtă de pregătire
(aproximativ 2 până la 3 zile în medie) în timpul căreia consumul
alimentar a fost limitat la fructe și legume, urmat de post supravegheat
medical doar cu apă (aproximativ 10-11 zile în medie) și o perioadă de
realimentare (aproximativ 6 până la 7 zile în medie) constând din dietă
vegană cu conținut scăzut în grăsimi şi sodiu.
Rezultate:
Aproape 90% dintre subiecți au atins valori ale tensiunii arterială
sub 140/90 mm Hg până la sfârșitul programului de tratament.
Reducerea medie a tensiunii arteriale a fost de 37/13 mm Hg, cea mai
mare scădere fiind observată la subiecții cu hipertensiune arterială cea
mai severă. Pacienții cu hipertensiune arterială în stadiul 3 (cei cu
tensiune arterială sistolică mai mare de 180 mg Hg, tensiune arterială
diastolică mai mare de 110 mg Hg sau ambele) au avut o reducere
medie de 60/17 mm Hg la încheierea tratamentului. Toți subiecții, care
au luat medicamente antihipertensive la intrare (6,3% din totalul
eșantionului) au întrerupt cu succes utilizarea medicamentelor.
Concluzie:

21
https://www.jmptonline.org/article/S0161-4754(01)85575-5/fulltext
61
 Postul supravegheat numai din apă este un mijloc sigur și eficient
de normalizare a tensiunii arteriale și poate ajuta la motivarea
schimbărilor în dieta și stilul de viață care promovează sănătatea.

Dieta, singura speranță pentru artrită22

Dr. John McDougall

Un stomatolog scrie: „În aprilie 1994 v-am întâlnit la Congresul

Asociației Stomatologilor din Michigan. Atunci, v-am întrebat despre fiul
meu de 4 ani care avea artrită reumatoidă juvenilă. Bryan lua 35 mg de
prednison23 și 1200 mg de Advil zilnic. Avea dureri mari încât țipa și
plângea zi și noapte. În ultimul an slăbise și nu a mai crescut niciun
centimetru. VSH-ul era peste 40 mm/h (VSH normal trebuie să fie sub 5).
Sugestiile pe care mi le-ați dat în acea zi m-au determinat să elimin toate
produsele de origine animală din alimentația sa, precum și carbohidrații
rafinați. În șase luni, am renunțat la toate medicamentele pentru Bryan.
El nu mai avea dureri, a luat în greutate și și-a reluat creșterea. Ultimul
VSH a fost normal.
Puteți crede aceasta?
Pentru milioane de oameni, artrita este de neînțeles. Marvin Burk
se ridica foarte greu de pe scaun și mergea cu dificultate. Mâinile lui erau
atât de rigide, încât nu putea folosi diverse obiecte și de multe ori scăpa
lucrurile. S-a gândit că un bărbat de 65 de ani nu ar trebui să fie atât de
neputincios și s-a decis să facă tot ce va putea pentru a-și ameliora
sănătatea. Și-a schimbat dieta acum 8 ani, iar rezultatele au apărut
imediat. Acum se ridică ușor de pe scaun, merge fără nici un pic de
rigiditate sau durere și își manevrează uneltele fără probleme. Mulți
dintre noi ne putem raporta la problemele lui Marvin.

Cele mai frecvente afecțiuni ale oamenilor

Bolile mușchilor și oaselor sunt printre cele mai frecvente dintre
toate afecțiunile umane, afectând toate vârstele, dar devin mai
răspândite odată cu anii. Sondajele guvernamentale indică că, în Statele
Unite, aproximativ 33% dintre adulți suferă în prezent de artrită având ca
și simptome tumefacții articulare, limitare a mișcării sau durere.
Aproximativ jumătate din totalul persoanelor de peste 65 de ani
raportează că au avut artrită. Regiunile corpului cele mai afectate sunt
gâtul, coloana vertebrală lombară, șoldul și umărul.

22
https://www.drmcdougall.com/health/education/mailings/featured-articles/articles/diet-only-hope-for-
arthritis/
23
Prednison – un antiinflamator din grupa corticosteroizilor
62
 Artrita înseamnă inflamația unei articulații. Faptul că o persoană
are artrită nu spune nimic nici despre cauză, nici despre tratament.
Articulațiile se pot inflama ca urmare a unei accidentări, afecţiunea
fiind denumită artrită posttraumatică. Articulațiile pot suferi infecții
bacteriene, rezultând artrită supurativă sau se pot inflama din cauza
acumulărilor de cristale de acid uric, provocând artrită gutoasă. Cauzele
tuturor acestor trei forme de artrită sunt cunoscute și, odată ce cauzele
sunt îndepărtate, are loc vindecarea articulațiilor.
Din păcate, majoritatea formelor de artrită, spun medicii, nu au „o
cauză cunoscută‖ și indiferent dacă vor recunoaște sau nu, medicina
modernă nu a descoperit vreun tratament eficace.

Artrita degenerativă și inflamatorie

Artrita „de cauză necunoscută‖ poate fi împărțită în două mari
categorii: artrita degenerativă și artrita inflamatorie.
Artrita degenerativă este cea mai frecventă artrită întâlnită la
persoanele care trăiesc în civilizațiile occidentale și este evidențiată, pe
baza radiografiile mâinilor, la peste 70% din persoanele de peste 65 de
ani. Totuși, aceeași boală este relativ rară în țările africane și asiatice,
unde oamenii muncesc fizic pentru a supraviețui (Br J Rheumatol 24:
321, 1985).
Cum poate fi asta?
Se spune că osteoartrita se datorează uzurii articulațiilor, deci de
ce este mai puțin obișnuit în rândul muncitorilor din țările subdezvoltate?
Nu se explică de ce mâinile femeilor devin adesea răsucite și deformate
cu vârsta, de vreme ce acestea desfășoară doar activități ușoare.
Formele inflamatorii ale artritei includ artrita reumatoidă juvenilă,
artrita reumatoidă, artrita psoriazică, lupusul și spondilita anchilozantă.
Aceste boli agresive afectează mai puțin de 5% din oamenii care trăiesc
astăzi în Statele Unite. Clasificarea acestor boli inflamatorii nu oferă
beneficii suplimentare pentru pacient, deoarece nu duce la o mai bună
înțelegere a cauzei inflamației sau la tratarea cu succes a acestor boli.
Oamenii diagnosticați cu artrită degenerativă au inflamații la nivelul
articulațiilor. Această inflamație poate fi adesea oprită printr-o modificare
a dietei și tumefacţiile articulare, durerile și rigiditatea sunt ameliorate.
Ceea ce nu se schimbă în nici o formă de artrită este distrugerea
articulară permanentă, care apare în timp, lăsând deformare, rigiditate și
durere.
Pentru a înțelege modul în care majoritatea persoanelor cu artrită
pot fi ajutate de o dietă sănătoasă, mă voi concentra pe formele
inflamatorii mai agresive ale artritei.

Speranța pentru bolnavii de artrită

63
 Artrita nu este o boală genetică și nici nu este o parte
inevitabilă a îmbătrânirii. Cauzele acestor afecțiuni comune se află
în jurul nostru. Cel mai apropiat contact al nostru cu mediul este
alimentația noastră.
Unii cercetători consideră că artrita reumatoidă nu exista nicăieri în
lume înainte de 1800 (Artrita Rheum 34: 248, 1991). Este bine
documentat faptul că aceste forme de artrită au fost cândva inexistente
în populațiile rurale din Asia și Africa (Chung Hua Nei Ko Tsa Chih
34:79, 1995; Artrita Rheum 34: 248, 1991). Până în 1957, în Africa nu s-
a găsit niciun caz de artrită reumatoidă. Aceasta a fost o perioadă în
care oamenii din Africa au urmat diete bazate pe cereale și legume.
Aceste boli comune, cândva necunoscute, devin acum comune pe
măsură ce oamenii migrează către națiuni mai bogate sau se mută în
marile orașe din țările lor native. Cu aceste schimbări, au abandonat
dietele tradiționale de cereale și legume pentru carne, produse lactate și
alimente extrem de procesate (J Rheumatol 19: 2, 1992; Ann Rheum Dis
49: 400, 1991)24.
Lupus-ul, deși necunoscut în Africa înainte de 1960, în prezent
afro-americanii prezintă incidența cea mai mare a acestei boli în SUA (J
Am Med Women‘s Assoc 1998; 53 (1): 9-12).
Mecanismele prin care o dietă nesănătoasă provoacă artrita
inflamatorie sunt complexe și slab înțelese, dar implică intestinul și
sistemul nostru imunitar.

Intestinul și sistemul imunitar

Permeabilitatea intestinală crescută
Intestinul formează o barieră eficientă pentru separarea și
excluderea conținutului intestinal în interiorul corpului. Doar un singur
strat separă individul de cantități enorme de antigene (proteine străine)
de origine dietetică și microbiană. Mucoasa intestinală absoarbe și
digeră substanțele nutritive, transformând molecule complexe mari în
molecule mici, simple. În mod normal, numai moleculele mici au voie să
treacă prin peretele intestinal, în timp ce cele mari, care pot acționa ca
antigene, provocând reacții imune, au o capacitate limitată de a trece.

24
Michael Stein, Paul Davis: Rheumatic disorders în Zimbabwe: a prospective analysis of patients
attending a rheumatic diseases clinic; Annals of the Rheumatic Diseases 1990; 49: 400-402
‖Artrita reumatoidă (RA) a fost considerată neobișnuită în Africa, Hall raportând șapte cazuri la
10 000 de internări spitalicești din Kenya în 1962, iar boala aparent nu a fost descrisă la sud-africanii
negri înainte de 1970. Greenwood a remarcat ulterior că, în Nigeria, artrita reumatoidă era o boală mai
ușoară, cu o frecvență mai mică a nodulilor, a vasculitei și a eroziunilor radiologice. Totuși, rapoarte
mai recente din Africa au constatat că prevalența artritei reumatoide într-o populație urbană este
similară cu cea din Europa de Vest, cu o boală severă mai importantă decât în rapoartele anterioare.
În mod similar, lupusul eritematos sistemic (SLE) a fost extrem de rar în Africa, boala neînregistrându-
se înainte de 1960, dar acum boala este raportată mai frecvent.‖
64
Infecțiile și toxinele pot cauza lacune în această barieră și permit
trecerea moleculelor mari în sânge. Această afectare a permeabilității
intestinale este denumită „intestin permeabil‖.
S-a demonstrat că pacienți cu artrită inflamatorie au inflamații
ale tractului intestinal, ceea ce duce la creșterea permeabilității
intestinale (Baillieres Clin Rheumatol 10: 147, 1996)25.
Cea mai mare cantitate de țesut limfoid din organism este asociată
cu intestinul. Acest țesut protejează organismul de antigenele care trec
prin bariera intestinală. Din păcate, o dietă nesănătoasă - prea bogată în
grăsimi, colesterol și proteine animale - poate compromite capacitățile
țesutului limfoid de a distruge antigenele invadatoare și acestea vor trece
prin peretele intestinal în sânge.
Postul este cunoscut pentru scăderea permeabilității
intestinale, făcând astfel intestinul „mai puțin permeabil”. Acesta
poate fi unul dintre motivele pentru care postul s-a demonstrat a fi
deosebit de benefic pentru pacienții cu artrită reumatoidă (Scand J
Rheumatol 1982; 11 (1): 33-38)26.
Când pacienții se întorc după post la o dietă cu produse lactate,
intestinul devine din nou permeabil și artrita reapare. O dietă
nesănătoasă care conține lactate și alte produse de origine animală
provoacă inflamația suprafețelor intestinale și crește astfel trecerea
antigenelor dietetice și/sau bacteriene (Br J Rheumatol 33: 638, 1994).

25
H Mielants, E M Veys, C Cuvelier, M De Vos: Course of Gut Inflammation în Spondylarthropathies
and Therapeutic Consequences; Baillieres Clin Rheumatol 1996 Feb;10(1):147-164
Inflamația intestinului joacă un rol crucial în patogeneza spondilartropatiilor, deoarece studiile
colonoscopice au demonstrat prezența inflamației intestinale în diferite forme de spondilartropatii: în
spondilita anchilozantă 60%, în artrita reactivă enterogenă 90%, în artrita reactivă urogenitală 20%, în
spondilartropatii nediferențiate 65%, în formele pauciarticulare și axiale ale artritei psoriazice 16%, în
artrita cronică juvenilă pauciarticulară cu debut tardiv 80% și în uveita anterioară acută 66%. Relația
puternică dintre intestin și inflamația articulară a fost demonstrată prin efectuarea unei a doua
colonoscopii. Remisiunea inflamației articulare a fost întotdeauna legată de dispariția inflamației
intestinale, în timp ce persistența inflamației aparatului locomotor a fost în mare parte asociată cu
persistența inflamației intestinale. Aproximativ 6% din totalul pacienților cu spondilartropatii, la care a
fost exclusă boala inflamatorie a intestinului, au dezvoltat boala Crohn 5 până la 9 ani mai târziu. Toți
acești pacienți au prezentat inițial o inflamație intestinală, ceea ce indică faptul că această constatare
are valoare prognostică. Prevalența ridicată a evoluției către boala inflamatorie a intestinului la
pacienții cu spondilartropatii confirmă teza conform căreia ambele entități ale bolii poartă mecanisme
patogene comune și confirmă locul bolii inflamatorii a intestinului în cadrul spondilartropatiilor.
26
Tommy Sundqvist, Folke Lindström, Karl-Eric Magnusson, Lars Sköldstam, Inger Stjernström &
Christer Tagesson: Influence of Fasting on Intestinal Permeability and Disease Activity în Patients with
Rheumatoid Arthritis; Scandinavian Journal of Rheumatology, 1982, vol. 11, Pages 33-38
Am investigat influența postului și dieta lactovegetariană asupra permeabilității intestinale și
non-intestinale la 5 pacienți cu artrită reumatoidă. Am folosit polietilenglicoli cu greutate moleculară
mică (PEG 400) ca molecule de sondă și un model matematic determinist pentru a evalua
caracteristicile permeabilității. Atât permeabilitatea intestinală, cât și cea non-intestinală au scăzut
după post, dar au crescut din nou în timpul unui regim alimentar lactovegetarian ulterior. Concomitent
activitatea bolii, după cum arată un scor clinic, a scăzut mai întâi și apoi a crescut din nou. Rezultatele
indică faptul că, spre deosebire de dieta lactovegetariană, postul poate ameliora activitatea bolii și
poate reduce atât permeabilitatea intestinală, cât și cea non-intestinală în artrita reumatoidă.
65
 S-a descoperit că o dietă vegană (fără produse animale) schimbă
flora microbiană fecală la pacienții cu artrită reumatoidă, iar aceste
modificări ale florei intestinale sunt asociate cu ameliorarea artritei (Br J
Rheumatol 36:64, 1997).
Pe lângă faptul că dieta trebuie să fie lipsită de produse animale,
pentru beneficii maxime, dieta trebuie să fie, de asemenea, foarte săracă
în grăsimi. Grăsimea dietetică (vegetală) are un efect toxic asupra
intestinului animalelor experimentale, provocând leziuni care cresc
permeabilitatea intestinului, permițând să intre mai mulți antigeni în corp
(Pediatr Res 33: 543, 1993). Hrănirea animalelor tinere cu diete bogate
în colesterol crește, de asemenea, „permeabilitatea intestinală‖ (J
Pediatr Gastroenterol Nutr 9:98, 1989; Pediatr Res 21: 347, 1987).
Dietele vegane, care nu au reușit să ajute pacienții cu artrită, au avut un
conținut ridicat de uleiuri vegetale şi este cunoscut că acestea afectează
integritatea intestinală.
Un paradox periculos în tratamentul artritei este faptul că
medicamentele utilizate cel mai des pentru tratarea artritei
afectează, de asemenea, bariera intestinală. Toate medicamentele
antiinflamatoare nesteroidiene utilizate în mod obișnuit (cum ar fi
Ibuprofen, Naproxen etc.), în afară de aspirină și nabumetonă (Relifex),
sunt asociate la om cu permeabilitatea intestinală crescută. Deși este pe
termen scurt, adică reversibilă, este posibil să dureze luni de zile, în
urma utilizării prelungite. (Baillieres Clin Rheumatol 10: 165, 1996).

Proteine străine în organism

Prin „intestinul permeabil‖ trec în fluxul sanguin proteinele străine
din alimente și bacterii. Proteinele alimentare, altele decât cele absorbite
în mod obişnuit de un intestin normal, sunt recunoscute de organism ca
„non self‖ - ca ceva dăunător, la fel cum sunt recunoscute ca străine
proteinele virusurilor, paraziților și bacteriilor. Apoi organismul fabrică
anticorpi împotriva acestor invadatori. S-au găsit niveluri ridicate de
anticorpi împotriva bacteriilor intestinale și a alimentelor în diferite forme
de artrită inflamatorie (Rheumatol Int 1997; 17 (1): 11-16; Clin Chim Acta
203: 153, 1991)27.
27
Blanca Pérez-Maceda, Juan P. López-Bote, Carmen Langa, Carmelo Bernabeu: Antibodies to
dietary antigens în rheumatoid arthritis — possible molecular mimicry mechanism; Clinica Chimica
Acta Volume 203, Issues 2–3, 16 December 1991, Pages 153-165:
Anticorpii din ser, de la unii pacienți cu artrită reumatoidă, recunosc albumina bovină prezentă
în lapte, determinată prin analiza de imunoprecipitare din extracte de lapte. Acest antigen a fost, de
asemenea, imunoprecipitat și în serul bovin. Studii ELISA au arătat că albumina serică bovină este
recunoscută în mod preferențial față de alte proteine prezente în lapte. A fost investigată posibilitatea
unui mecanism de mimetism moleculară în artrita reumatoidă între acest antigen alimentar și alți
antigeni umani. O analiză comparativă a secvenței aminoacizilor a arătat că aminoacizii 141-157 din
albumina bovină s-au diferențiat semnificativ de fragmentul corespunzător de albumină umană, dar au
fost extrem de omologe cu colagenul uman de tip I, cu proteina C1q și cu proteina de transport a
66
Complexele antigen-anticorp
Un „intestin permeabil‖ poate duce la formarea în sânge a unor
complexe mari, alcătuite din anticorpi și proteine străine (antigene) (Curr
Opin Rheumatol 10:58, 1998; Ann Prog Clin Immunol 4:63, 1980).
Corpul sănătos are mecanisme care îndepărtează cu ușurință aceste
complexe mari din sânge. Cu toate acestea, la unele persoane, aceste
complexe supraviețuiesc - deoarece sunt formate prea rapid pentru
îndepărtarea completă și/sau mecanismele de îndepărtare sunt
insuficiente pentru a face față sarcinii. Complexele persistente ajung în
cele mai mici capilare ale corpului care se găsesc în articulații, piele și
rinichi. Încorporate în capilare, aceste complexe provoacă o reacție
inflamatorie, la fel ca o așchie de lemn intrată în piele.

Mimetismul molecular
Un alt efect a proteinelor străine este acela că aceste proteine pot
determina organismul să producă anticorpi, care nu sunt specifici numai
acelei proteine străine, ci interacționează și cu proteine umane similare.
Acest mecanism este cunoscut sub numele de mimetism moleculară.
Organismul se atacă pe sine însuși și bolile rezultate sunt denumite boli
autoimune. Artrita reumatoidă, lupusul, artrita psoriazică, spondilita
anchilozantă și celelalte forme inflamatorii ale artritei sunt boli
autoimune.
Mimetismul moleculară identificat în artrita reumatoidă a fost
legat de laptele de vacă. O analiză a arătat că fragmentul de
aminoacizi 141-157 din albumină bovină era în esență același cu
aminoacizii găsiți în colagenul uman din articulații (Clin Chim Acta
203: 153, 1991). Anticorpii sintetizați pentru a ataca proteinele străine din
laptele de vacă, ajung să atace țesuturile articulare din cauza
secvențelor comune dintre aminoacizi din cartilaj și proteinele din lapte,
pe care anticorpul este îndreptat să le atace.

Sistemul de apărare
O dietă sănătoasă permite sistemelor de apărare să funcționeze la
întreaga capacitate, eliminând antigenele care intră în sistem și
îndepărtând complexele imune din sânge. Se știe că componentele
bogatei diete americane îi afectează funcția. Uleiurile vegetale, inclusiv
omega-3 și omega-6, sunt supresoare deosebit de puternice ale
sistemului imunitar. Această proprietate de suprimare imunitară a

vitaminei D. În sprijinul imunogenității acestui fragment, am descoperit că serurile pacienților cu artrită

reumatoidă prezintă o reactivitate specifică pentru un peptid sintetic care conține fragmentul de
albumină serică bovină responsabil de omologie.
67
uleiurilor (de exemplu uleiul de pește și uleiul de primula28) a fost folosită
pentru a suprima durerea și inflamația artritei, dar, ca și în cazul altor
terapii medicamentoase, rezultatul final poate să nu fie cel mai bun
pentru pacient. Suprimarea sistemului imunitar îl împiedică să-și
îndeplinească lucrările de a elimina proteinele străine invadatoare. S-a
demonstrat că dietele cu conținut scăzut de grăsimi au întârziat
dezvoltarea bolilor autoimune, similare lupusului și artritei reumatoide, la
animalele experimentale (Ann Rheum Dis 48: 765, 1989).
O dietă sănătoasă furnizează, de asemenea, antioxidanți și alte
substanțe fitochimice, care mențin articulațiile puternice și repară
deteriorările. (Am J Clin Nutr 53 (1 supliment): 362S, 1991). Studiile
efectuate pe animale au arătat că alimentele consumate în bogata dietă
americană nu reușesc să ofere antioxidanții adecvați pentru a distruge
radicalii liberi nocivi care se formează în țesuturile articulare (J Orthop
Res 8: 731, 1990).
Tratamentul artritei prin dietă a devenit o modă în anii 1920 și
multe studii din ultimii 20 de ani au arătat că o dietă sănătoasă, una
foarte diferită de dieta tipică americană, poate fi un tratament foarte
eficient al artritei inflamatorii pentru multe persoane.
În 1979, la Skoldstam 16 pacienți cu artrită reumatoidă au postit
timp de 7-10 zile cu suc de fructe și legume, după care au urmat o dietă
lactovegetariană timp de 9 săptămâni. O treime dintre pacienți au
cunoscut o îmbunătățire în timpul postului, dar în toate cazurile
simptomele au revenit atunci când au fost reintroduse produsele lactate
(dietă lactovegetariană) (Scan J Rheumatol 8: 249, 1979).
În 1980, Hicklin a raportat o îmbunătățire clinică la 24 din 72 de
pacienți reumatoizi supuși unei diete de excludere29. Sensibilitățile

28
Uleiul de primula este obținut din semințele plantei ce poartă denumirea de Luminița de seară,
cunoscută pentru faptul că se deschide seara, înainte de apusul soarelui, iar odată cu zorii zilei se
închide și se ofilește. Una dintre principalele caracteristici ale acestui ulei constă în faptul că este
bogat în acid gama-linoleic, care este un acid gras Omega 6, însă trebuie menționat că acest ulei
conține, de asemenea, și acid linoleic.
29
Unele persoane au alergii la alimente precum ouă, crustacee, nuci, lapte sau fructe de pădure, însă
majoritatea efectelor secundare ale alimentaţiei, îndeosebi cele care apar în intervalul 1 oră - 24 de
ore, sunt cauzate de intoleranţa la alimente.
Expresia ‖intoleranţă la alimente" este utilizată în locul termenului alergie pentru a descrie
simptomele unor efecte adverse la un aliment în situaţia în care testele de depistare a alergiei s-au
arătat negative. Poate fi vorba de un disconfort uşor sau, în anumite cazuri, de o reacţie severă greu
de distins de alergia propriu-zisă.
Aproximativ jumătate din populaţia lumii nu produce enzima necesară pentru digestia laptelui,
de aceea nu este de mirare că intoleranţa la acest aliment este des întâlnită, însă alergia la acest
produs - o reacţie alergică la cazeină, care face parte din proteina laptelui - deşi este foarte rară, are
efecte mult mai agresive. Alte alimente care pot provoca efecte adverse sunt cafeaua, ceaiul, cacaua,
ciocolata, brânza, berea, cârnaţii, drojdia, vinul roşu, grâul şi chiar roşiile.
Migrenele, astmul, eczemele, varicele, colonul iritabil, colita, sindromul lui Crohn, rinita
alergică, artrita reumatoidă şi problemele menstruale sunt numai câteva dintre afecţiunile care apar în
urma unei alimentaţii necorespunzătoare. Dacă nu apar efecte adverse după consumul unor anumite
68
alimentare identificate au fost următoarele: cereale în 14 cazuri, lapte în
4, nuci în 8, carne de vită în 4, brânză în 7, ouă în 5 și câte un caz la
carnea de pui, pește, cartof și ficat (Clin Allergy 10: 463, 1980).
În 1980, Stroud a raportat 44 de pacienți cu artrită reumatoidă
tratați cu dietă de excludere și evitarea substanțelor chimice. La
reintroducerea alimentelor, grâul, porumbul și carnea de vită au
determinat cea mai severă recidivă. (Clin Res 28: 791A, 1980).
În 1981, Parke a descris cazul unei femei de 38 de ani, care
suferea de 11 ani de artrită reumatoidă seronegativă erozivă progresivă.
Ea s-a recuperat din boala ei, obținând mobilitate deplină, prin oprirea
tuturor produselor lactate. Apoi a fost internată în spital și a fost hrănită
cu 1,5 kilograme de brânză și 3,5 litri de lapte pe parcursul a 3 zile. În 24
de ore a existat o deteriorare pronunțată a artritei pacientei (BMJ 282:
2027, 1981).
În 1981, Lucas a găsit că o dietă fără grăsimi a produs remisiunea
completă a 6 pacienți cu artrită reumatoidă. Remisiunea s-a pierdut în
24-72 de ore de la consumarea unei mese bogate în grăsimi, care
conținea carne de pui, brânză, ulei de șofran, carne de vită sau ulei de
nucă de cocos. Autorii au concluzionat, că „grăsimile dietetice,
consumate în cantități normale în dieta americană, provoacă modificări
inflamatorii ale articulației observate în artrita reumatoidă." (Clin Res 29:
754, 1981).
În 1982, Sundqvist a studiat influența postului cu 3 litri de suc de
fructe și legume zilnic urmat de dietă lacto-vegetariană asupra
permeabilității intestinale la 5 pacienți cu artrită reumatoidă.
Permeabilitatea intestinală a scăzut în urma postului, dar a crescut din
nou în timpul unui regim alimentar lactovegetarian (produse lactate și
legume). Autorii concluzionează: „Rezultatele indică faptul că, spre
deosebire de dieta lactovegetariană, postul poate ameliora activitatea
bolii și poate reduce atât permeabilitatea intestinală, cât și cea capilară
în artrita reumatoidă.‖ (Scand J Rheumatol 11:33, 1982.)
În 1983, Lithell a studiat 20 de pacienți cu artrită și diverse boli ale
pielii în timpul unei perioade de 2 săptămâni de post, axat pe supă de
legume și sucuri de legume și fructe, urmată de o perioadă de 3

alimente - caz în care este evident că trebuie să le evitaţi - dieta de excludere este punctul cel mai bun
de pornire.
Această dietă poate părea greu de respectat, însă ea trebuie urmată cu stricteţe numai
două săptămâni, după care puteţi consuma din nou alimentele dacă le-aţi testat deja efectele.
După două săptămâni, introduceţi alimentele în această ordine: apă de la robinet,
cartofi, lapte de vacă, drojdie, ceai, secară, unt, ceapă, ouă, ovăz, cafea, ciocolată, orz, citrice,
porumb, brânză de vaci, vin alb, crustacee, iaurt natural din lapte de vacă, oţet, grâu şi nuci.
Încercaţi să consumaţi un aliment nou numai la fiecare două zile. Dacă există o reacţie
adversă, încetaţi să mai consumaţi alimentul respectiv timp de o lună. Continuaţi să adăugaţi
alimente din listă atunci când dispar simptomele. (https://sanatatea.com/pub/alimentatie/1480-dieta-de-
excludere.html)
69
săptămâni de dietă vegană (fără produse animale). În timpul postului,
durerile articulare au fost mai puțin intense la mulți pacienți. În unele
tipuri de boli de piele (pustuloza palmaris et plantaris și eczema atopică),
s-a observat o îmbunătățire în timpul postului. În timpul dietei vegane,
simptomele au revenit la majoritatea pacienților, cu excepția unor
pacienți cu psoriazis, care au avut o îmbunătățire. Dieta vegană a fost
foarte bogată în grăsimi (42% grăsimi). (Acta Derm Venereol 63: 397,
1983).
În 1984, Kroker a urmărit 43 de pacienți din trei centre spitalicești
care au trecut printr-un postul cu apă, timp de o săptămână.
Simptomatologia s-a ameliorat semnificativ în timpul postului. Din 31 de
pacienți evaluați, 25 au avut răspunsuri „bune‖ chiar „excelente‖ și 6 au
avut răspunsuri „slabe‖. Cei cu artrită mai avansată au avut răspunsuri
slabe. (Clin Ecol 2: 137, 1984).
În 1985, Ratner a eliminat toate produsele lactate din dieta
pacienților cu artrită reumatoidă seronegativă. 7 pacienți din 15 au intrat
în remisiune atunci când au trecut la dieta fără lapte (Isr J Med Sci 21:
532, 1985)
În 1986, Hanglow a efectuat un studiu privind compararea laptelui
de vacă, proteinei din ou și a laptelui de soia în inducerea artritei la
animale experimentale. Regimul de hrănire cu lapte de vacă timp de 12
săptămâni a produs cea mai mare incidență a leziunilor articulare
semnificative. Proteina de ouă a indus mai puține cazuri de artrită decât
laptele de vacă, iar laptele de soia nu a provocat nicio reacție. (Int Arch
Allergy Appl Immunol 80: 192, 1986).
În 1988, Hafstrom a alimentat 14 pacienți doar cu apă timp de o
săptămână. În timpul postului, durata redorii matinale și numărul și
dimensiunea articulațiilor umflate au scăzut la toți cei 14 pacienți. Nu au
fost observate efecte adverse ale postului, cu excepția slăbiciunii
tranzitorii. Autorii consideră postul ca o modalitate posibilă de a induce o
îmbunătățire rapidă a artritei reumatoide (Artrita Rheum 31: 585, 1988).
În 1991, Skoldstam a urmărit 15 pacienți care au postit cu apă timp
de 7-10 zile. Aproape toți pacienții au prezentat o îmbunătățire
remarcabilă. Mulți pacienți au simțit reapariția durerii și a redoarei în ziua
următoare după întoarcerea la alimentația lor „normală‖ și toate
beneficiile s-au pierdut după o săptămână (Rheum Dis Clin North Am 17:
363, 1991).
În 1992, Sheignalet a raportat un studiu pe 46 de adulți cu artrită
reumatoidă care au eliminat produsele lactate și cerealele. Treizeci și
șase de pacienți (78%) au răspuns favorabil. Dintre pacienți, 17 au
obținut o îmbunătățire semnificativă, iar 19 remisiune completă de la 1 la
5 ani. Opt dintre cei 19 au oprit toate medicamentele fără recidivă.

70
Avantajele favorabile au apărut înainte de sfârșitul lunii a treia la 32
dintre pacienți (Lancet 339: 68, 1992).
În 1992, Van de Laar a prezentat beneficii ale unei diete artificiale
hipoalergenice, la șase pacienți reumatoizi. Patru pacienți aveau
intoleranță la produsele alimentare specifice. La doi dinte ei, biopsia
articulară a arătat anticorpi specifici (IgE) pentru anumite alimente (Ann
Rheum Dis 51: 303, 1992).
În 1992, Shigemasa a raportat un caz de lupus la o fată de 16 ani,
care a adoptat o dietă vegetariană pură (fără alimente de origine
animală). După începerea dietei, titrurile de anticorpi, care reflectă nivelul
de activitate a bolii, au ajuns la normal și boala renală s-a îmbunătățit.
Medicația corticosteroidă a fost întreruptă (Lancet 339: 1177, 1992).
În 1995, Kavanaghi a arătat că o dietă elementară (care este o
dietă artificială hipoalergenică, fără proteine, formată din aminoacizi
esențiali, glucoză, oligoelemente și vitamine), când a fost administrată la
24 de pacienți cu artrită reumatoidă, s-a obținut o îmbunătățire clinică.
Simptomele artritice au reapărut la reintroducerea alimentelor obișnuite.
(Br J Rheumatol 34: 270, 1995).
În 1998, Nenonen a testat efectele unei diete vegane, nepreparate
termic, la pacienții reumatoizi randomizați în două grupuri, grupul cu
dietă și un grup de control. Grupul aflat la dietă a prezentat o ameliorare
a simptomelor reumatice în timpul intervenției. La întoarcerea la o dietă
omnivoră simptomele au reapărut. Rezultatele au arătat că o dietă
vegană a scăzut simptomele în artrita reumatoidă (Br J Rheumatol 37:
274, 1998).

Dieta integrală
Importanța dietei globale nu poate fi supraestimată. Alimentele
care mențin integritatea barierelor intestinale și sistemul imunitar într-o
stare de luptă sunt amidonoasele, legumele și fructe. Dieta, pe lângă
faptul că trebuie să fie lipsită de produse animale, trebuie să conțină un
nivel scăzut de grăsimi de toate tipurile - ulei vegetal (chiar ulei de
măsline, porumb, șofran și ulei de in).
Când vine vorba de învinovățirea alimentelor individuale, produsele
lactate par a fi cele mai supărătoare, provocând reacțiile cele mai
frecvente și severe. Multe rapoarte indică că și semințele, precum
porumbul și grâul, pot agrava, de asemenea, simptomele.
Experiența și această cercetare m-au determinat să prescriu în
ultimii 22 de ani o dietă pe bază de amidon, cu adaos de fructe și
legume, cu conținut scăzut de grăsimi și lipsită de orice produs de
origine animală. Dacă nu se observă îmbunătățiri în 2 săptămâni,
sugerez să fie eliminate grâul și porumbul. Ultimul pas este să urmați o
dietă de eliminare bazată pe alimentele cel mai puțin susceptibile de a
71
cauza probleme, cum ar fi cartofii dulci și orezul brun, cu adăugarea de
fructe necitrice și legume verzi și galbene, toate bine gătite. Ca și
băutură, a fost folosită apa. Dacă apare ameliorarea (de obicei în interval
de 1 până la 2 săptămâni), atunci alimentele sunt adăugate din nou, câte
unul, pentru a vedea dacă există vreo reacție adversă. (O descriere
completă a acestei diete poate fi găsită în Programul McDougall - 12
zile). Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene trebuie oprite și,
dacă este necesar, înlocuite cu aspirină sau nabumetonă (Relafen). Alte
medicamente sunt reduse și/sau întrerupte pe măsură ce simptomele se
îmbunătățesc.

Beneficii pentru întregul corp

Printr-o mică coincidență, aceeași dietă, care menține articulațiile
sănătoase, păstrează și restul corpului sănătos.
Diana din Walnut Creek mi-a scris anul trecut: „Am avut ceea ce
pot numi doar o viață mizerabilă până acum aproximativ cinci ani. Nimic
nu părea să meargă corect pentru mine. La sfârșitul anului 1991 am fost
diagnosticat cu stenoză vertebrală și artrită degenerativă. Am fost
declarată cu handicap permanent și mi-am părăsit locul de muncă ca
jurnalist. Terapeutul meu mi-a oferit un cadou minunat - mi-a sugerat să
încerc programul tău. La început, am ridicat din umeri. Am jurat că
oricum am mâncat bine: numai lactate, crustacee și carne albă. Numai!
Nu a insistat, așteptând cu înțelepciune să mă gândesc la idee. A
așteptat doi ani. Apoi, acum doi ani, mi-a sugerat din nou programul. I-
am spus că nu cred că va funcționa, dar am acceptat să-l încerc două
luni. Am avut o greutate excesivă, foarte supraponderală, 100 de
kilograme, cea mai mare parte a vieții mele. Purtând toate acele
kilograme, mi-a provocat multă uzură la nivelul articulațiilor. Asta a fost
acum doi ani, dar acum mi-am schimbat tot parcursul vieții. "
„Desigur, ceea ce prevedeai s-a întâmplat: migrenele mele au
dispărut complet, au dispărut tumefacțiile articulare şi puteam dormi
ușor. Nu am mai avut probleme de indigestie de niciun fel și am început
să scad în greutate. După cum probabil știți, a fost mult mai ușor decât
am crezut că va fi. Înainte de a începe planul McDougall, slăbeam încet,
ulterior, pierderea în greutate a fost dramatică. După aproximativ șase
luni, oamenii au început să observe și să comenteze. Au continuat să
spună lucruri de genul „Arătați cu zece ani mai tânără‖ sau, cel mai
adesea, „Arătați minunat. Ce ai făcut?‖ „Nu mai iau medicamentele
antiinflamatoare și calmante pe care le luam înainte de a începe planul
McDougall. Genunchiul și spatele, practic, nu mă mai dor. Ceea ce am
descoperit este că nimeni nu crede că poate fi la fel de simplu ca să
mănânci cu atenție și să faci exerciții fizice. Toți vor ceva magic sau niște
pastile.‖
72
 Cazuri de boli autoimune tratate prin post cu apă30
Joel Fuhrman, Barbara Sarter şi David J. Calabro

Postul cu apă, supravegheat medical, este cunoscut a fi un

mijloc eficient de diminuare a simptomelor bolilor autoimune. În
multe cazuri, apare remisiunea bolii. Provocarea este însă să
menținem beneficiile postului după reintroducerea alimentelor.
Acele studii care nu au arătat niciun beneficiu pe termen lung
pentru post au permis aportul nelimitat de alimente după perioada
de post. Totuși, câteva studii au demonstrat beneficii pe termen lung
atunci când se adoptă o dietă vegană sau lacto-vegană după post.
În clinica noastră, internăm pacienții motivați, care suferă de boli
autoimune. Noi le oferim educație intensivă privind alimentația vegană şi
supraveghere medicală în timpul postului cu apă, care variază ca
lungime de la 1 la 3 săptămâni. Pacienții mențin apoi dieta vegană după
post. Vă prezentăm mai jos 6 cazuri reprezentative.
Toți pacienții au primit o dietă vegană înainte de post. Aceasta a
fost o dietă cu densitate ridicată de nutrienți, formată din fructe
proaspete, legume, fasole și nuci. Toate medicamentele antireumatice
au fost întrerupte progresiv înainte de post. Analizele sanguine efectuate
au relevat o funcție hepatică şi renală adecvate înainte de post. S-a
obținut consimțământul informat, iar pacienții au înțeles că pot opri postul
în orice moment. Pacienții au fost instruiți să bea cel puțin un litru de apă
distilată pe zi și să minimizeze efortul fizic sau psihic. Zilnic au fost
înregistrate semne vitale, inclusiv măsurarea greutăţii. Analizele
biochimice au fost efectuate o dată pe săptămână și mai des la nevoie.
Pacienții au postit de la 1 la 3 săptămâni.
Posturile au fost întrerupte mai devreme dacă au existat indicii ale
deficienței de electroliți în urma analizelor de laborator sau pe baza
simptomelor clinice. Posturile au fost întrerupte printr-o dietă de legume
și fructe. Prima zi de realimentare a constat în porții mici de fructe și
legume ușoare la fiecare 2 ore. Toți pacienții au fost externaţi după cel
puțin 4 zile de realimentare. Aceștia au fost urmăriţi, prin vizite în
ambulatoriu, la fiecare 2 săptămâni.

Cazul 1: Artrită Reumatoidă

Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, a fost diagnosticat cu artrită
reumatoidă în 1990. La prima consultație, acesta prezenta dureri
30
https://pdfs.semanticscholar.org/f0d7/e27d460154e2558f0547fb65c7bf544e7d9a.pdf, ALTERNA-
TIVE THERAPIES, sept/oct 2001, VOL. 8, NO. 4
73
articulare generalizate, rigiditate articulară, oboseală și dureri de cap. El
a avut, de asemenea, episoade de conjunctivită autoimună hemoragică.
Medicamentele includeau 100 mg ciclosporină și 5 mg prednison zilnic,
cu ameliorarea doar ușoară a simptomelor. La o lună de la oprirea
medicamentelor, a început să postească. Greutatea sa inițială a fost de
71,8 kg, iar tensiunea arterială a fost de 110/60 mm Hg. După 2 zile de
post, simptomele sale articulare au început să scadă. După o săptămână
de post, el era fără durere și mobilitatea îi revenise. În a opta zi, a
prezentat o scurtă reapariție a conjunctivitei. În total a postit 17 zile.
Funcția renală și hepatică, precum și electroliții au fost stabile pe tot
parcursul postului, iar VSH a revenit la normal. După post, nu a avut
simptome reziduale. Greutatea lui a ajuns la 63,4 kg și tensiunea
arterială la 90/60 mm Hg. El a continuat să se simtă bine și a fost lipsit
de simptome la vizitele de urmărire.

Cazul 2: Boală Mixtă a Ţesutului Conjunctiv

O femeie de 38 de ani a fost diagnosticată, în 1996, cu boală mixtă
de țesut conjunctiv. Semnele și simptomele ei includeau dureri articulare
severe, edem facial, slăbiciune și oboseală, tahicardie, frisoane, mialgii
și fotosensibilitate. Ea a luat hidroxicloroquina, tramadol, levotiroxină,
cetirizină și prednison. Înainte de postul, ea a întrerupt de toate
medicamentele, cu excepția celui pentru tiroidă (levotiroxină), care a fost
redus în timpul postului, apoi s-a revenit la doza normală după post. La
începutul postului greutatea ei a fost de 68,1 kg, iar tensiunea arterială a
fost de 115/80 mm Hg. La debutul postului, a avut dureri și disconfort
crescut la nivelul șoldului, precum și slăbiciune musculară. De
asemenea, a avut o stare generală de rău în prima săptămână de post.
În a zecea zi se simțea mai bine, iar după 21 de zile de post, nu mai
avea nicio plângere. Greutatea ei a scăzut la 58,8 kg, iar tensiunea
arterială a fost de 80/60 mm Hg. Funcția renală și hepatică, precum și
electroliții au fost stabile pe tot parcursul postului. La evaluările ulterioare
simptomele au fost minime şi nu a mai luat medicamente.

Cazul 3: Fibromialgia
O femeie, în vârstă de 46 de ani, diagnosticată cu fibromialgie,
prezenta un istoric de insomnie și dureri, în special la nivelul brațului
drept, spatelui și gâtului și în ambele membre inferioare. Nu putea
susține nicio activitate fizică mai mult de 1 oră. Medicamentele includeau
nefazodona (antidepresiv), nortriptilina31, propoxifenul (analgezic),
ibuprofenul (antiinflamator) și levotiroxina (terapie de substituţie pentru
31
Nortriptilina=medicament antidepresiv utilizat pentru a trata depresia, durerea neuropatică,
tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție, simptomele legate de oprirea fumatului și de
anxietate
74
deficitul de hormon tiroidian). Greutatea ei la debutul postului a fost de
67,2 kg, iar tensiunea arterială a fost de 120/80 mm Hg.
Postul ei a durat 24 de zile, la sfârșitul cărora era fără simptome.
La externare, greutatea ei a fost de 57,9 kg, iar tensiunea arterială a fost
de 115/85 mm Hg. Funcția renală și hepatică, precum și electroliții au
fost stabile pe tot parcursul postului. La următoarea vizită, o lună mai
târziu, era asimptomatică.

Cazul 4: Lupus eritematos sistemic

O femeie, în vârstă de 45 de ani, a prezentat un istoric de lupus
eritematos sistemic. Simptomele ei includeau dureri articulare și erupții
cutanate. Ea lua zilnic 25 mg de prednison și 5 mg de hidroxicloroquină,
fără ameliorarea completă a durerii. Întreruperea medicaţiei a durat 2 luni
și 2 săptămâni, iar când a început postul nu mai lua nici un medicament.
Greutatea ei la începutul postului a fost de 58,8 kg, iar tensiunea
arterială a fost de 120/75 mm Hg. De-a lungul primelor 3 zile ale postului,
ea a simțit un disconfort ușor, insomnie și greață. Din a patra zi, pacienta
s-a simțit semnificativ mai bine, fără alte simptome și fără dureri
articulare. Postul a fost întrerupt în cea de-a șaptea zi din cauza
slăbiciunii crescute și a tahicardiei. Greutatea ei a scăzut la 55 kg, iar
tensiunea arterială a fost de 110/80 mm Hg. Supresia suprarenală a fost
în legătură cu utilizarea prelungită a prednisonului. Nivelul electroliților a
rămas normal. Ea a rămas fără simptome timp de 1 an, după care
simptomele ei au început să reapară. A ţinut un al doilea post de 7 zile,
după care nu a mai avut simptome. În prezent este în remisiune.

Cazul 5: Artrită reumatoidă

O femeie, în vârstă de 40 de ani, a fost diagnosticată cu artrită
reumatoidă în martie 1999. După 2 săptămâni de terapie cu prednison, a
decis să urmeze un postul cu apă supravegheat medical. La consultația
inițială, s-a plâns de durere la toate articulațiile, în special la genunchi.
Greutatea pacientei la începutul postului a fost de 71,8 kg, iar tensiunea
arterială a fost de 125/100 mm Hg. În primele zile ale postului, a
prezentat o creștere semnificativă a durerii la nivelul coloanei vertebrale,
umerilor și gâtului. Durerea ei a scăzut pe măsură ce postea și, din ziua
a 10-a, nu a mai avut dureri articulare. Pacienta a postit 12 zile. Funcția
renală și hepatică, precum și electroliții au fost stabile pe tot parcursul
postului. Greutatea ei a scăzut la 65 kg, iar tensiunea arterială la 110/70
mm Hg. Simptomele ei nu au reapărut ulterior.

Cazul 6: Artrită reumatoidă

O femeie, de 46 de ani, diagnosticată cu artrită reumatoidă, ne-a
consultat pentru o abordare nutriționistă a bolii. Ea avea dureri la degete,
75
la încheietura mâinilor, la umeri și genunchi. Nu avea deformări
articulare. A fost tratată cu irbesartan și amlodipină pentru hipertensiune
arterială, și celecoxib și rofecoxib pentru artrită. Tensiunea arterială a
fost de 170/80 mm Hg cu medicamentele de mai sus, iar greutatea ei era
106,6 kg la prezentarea inițială.
În timpul a 8 săptămâni regim dietetic înainte de a începe postul,
pacienta a întrerupt toate medicamentele și a pierdut 9,1 kg. La începutul
postului, greutatea ei era de 94,5 kg, iar tensiunea arterială fără
medicamente era de 130/78 mm Hg.
După primele 4 zile de post, durerea articulară a scăzut.
Simptomele ei au continuat să scadă pe tot parcursul postului.
Tensiunea arterială a continuat să scadă. Electroliții ei au fost stabili pe
tot parcursul rapid, cu excepția potasiului, care a scăzut la 3,4 mmol/L
(V.N.=3,5-5,1 mmol/L). În ziua 17, ea a luat gluoconatul de potasiu (500
mg), oral, timp de 3 zile, după care nivelul de potasiu a fost în intervalul
normal de 4,2 mmol/L. Ea a postit 24 de zile fără alte simptome.
Greutatea ei a scăzut la 84,3 kg. Ca beneficiu secundar, tensiunea
arterială s-a normalizat la 110/80 mm Hg și a încetat să mai ia
medicamente pentru tensiunea arterială. După post, ea a rămas în
remisiune.

Tratarea hidronefrozei și a ureterectaziei și

regresia parțială a unei tumori retroperitoneale
nespecificate după un post cu apă urmat de o dietă
exclusiv vegetariană32
Toshia R. Myers, Gregory J. Butler, Alan C. Goldhamer

O femeie, în vârstă de 66 de ani, a fost diagnosticată cu o

formaţiune retroperitoneală nespecificată, de 4,4 pe 4,4 cm, asociată cu
hidronefroză, ectazie ureterală și un chist renal simplu, diagnostic
confirmat prin rezonanță magnetică și tomografie computerizată, şi urma
să facă o biopsie după 8 săptămâni de la diagnosticare. În această
perioadă ea a ales să urmeze un post, de 13 zile, numai cu apă,
supravegheat medical, urmat de un protocol de 11 zile de realimentare
cu o dietă vegetariană, fără adaos de sare, ulei și zahăr. La optsprezece
zile de la plecarea ei, CT-ul a arătat reducerea formaţiunii
retroperitoneale la 2,8 pe 1,8 cm şi dispariţia hidronefrozei și
ureterectaziei, motiv pentru care nu a mai necesitat biopsie. Acest caz

32
Alternative and Complementary Therapies Vol. 26, No. 1, 28 Jan 2020
76
sugerează corelația dintre post, dietă și regresia formaţiunii tumorale și
reducerea inflamației la rinichi și ureter.

Postul în alcoolismul cronic33

Dr. Edward Hooker Dewey

Prietenii mei din lanţuri:

Am invitat câțiva dintre voi în biblioteca mea personală ca să vă

vorbesc despre boala alcoolică. V-am invitat în special pentru că la voi
gândirea încă funcționează şi aveţi vieți care merită salvate.
Ați făcut multe eforturi pentru a vă recăpăta libertatea, v-ați arătat,
de nenumărate ori, datoria dvs. față de voi înșivă, față de familiile
voastre și de societate pentru a nu mai bea, dar dependenţa voastră nu
e doar o problemă de morală, de care aţi putea să scăpaţi singuri, doar
dacă aţi dori. De o mie de ori vi s-a spus că băutura degradează trupul și
sufletul, de către cei ai căror centri nervoşi nu se află într-o flacără
continuă şi care nu au simțit niciodată degradarea fizică şi sufletească
precum alcoolicii.
Soluţia, pe care v-o propun eu, este un remediu foarte ieftin și ar
putea aduce o schimbare majoră, numai să fie înţeles. Pentru a înțelege
acest nou plan de salvare a corpului tău de la o moarte vie, va fi necesar
să cunoașteți câteva noţiuni de fiziologie şi cum lucrează forțele
organismului.
Creierul este sursa fiecărei energii a corpului, putând fi numit
dinamul corpului uman. Fiecare gând, fiecare emoție, fiecare mișcare își
are originea la nivelul creierului, dar tot aici simţim şi epuizarea,
oboseala sau lenevirea.
Una dintre calitățile sau puterile remarcabile ale creierului este
puterea sa de auto-hrănire în absența hranei. S-a constatat că
acesta nu pierde din greutate, nici în boală şi nici în înfometare,
datorită puterii pe care o are, aceea de a se hrăni în detrimentul
structurilor mai puțin importante ale corpului. Această minunată
putere conservatoare este întotdeauna disponibilă în toate cazurile
de boală, pentru a susține funcționarea organismului atunci când
alimentele nu pot fi digerate, iar hrănirea nu este doar inutilă, ci o
risipă reală a puterii vitale a creierului.
S-a crezut întotdeauna că puterea organismului este
menținută prin digestia alimentelor. Aceasta este o greșeală,
33
Dr. Edward Hooker Dewey: Chronic Alcoholism, It's Radical Cure Without Money, Without Price
https://archive.org/stream/chronicalcoholis00dewe/chronicalcoholis00dewe_djvu.txt
77
întrucât nici măcar un bob de mâncare nu poate fi digerat fără a se
folosi forța sau energia creierului. După ce se epuizează în
ostenelile zilei, forța este redobândită prin odihnă şi somn și în
niciun alt mod. Dacă nu era așa, cea mai mare masă a zilei ar fi fost
necesară la culcare, dar după o noapte de somn, creierul devine
reîncărcat după o zi de activitate. Pentru a se realiza o reîncărcare
completă, este necesar ca stomacul să fie complet gol, pentru a nu
fi consumată puterea creierului de către stomac, care îşi ia energia
din creier, pe măsură ce se acumulează.
Această putere de auto-hrănire a creierului face inutilă
hrănirea unei persoane bolnave, fapt arătat şi de absența senzaţiei
de foame. În timp de boală sau în absența alimentelor, organismul
însuși devine un depozit de alimente predigerate pentru a hrăni
creierul și, prin urmare, pentru a sprijini puterea vitală, iar corpul
este singura sursă de aprovizionare pe care creierul o poate folosi
în timp de boală. În bolile acute vindecarea se obţine, când se
ajunge la punctul de foame. Dacă acest interval de timp va fi
întrerupt şi energia curativă a creierului va fi risipită pentru
eliminarea hranei din stomac, care nu este dorită și nici nu poate fi
digerată, vindecarea nu se va obţine.
Moartea prin înfometare nu poate avea loc până când corpul nu
ajunge scheletic. Toate decesele care au loc înainte de atingerea acestui
stadiu se datorează efectelor bolii, îngrijirii inadecvate, îngrijorării,
disperării sau bătrâneții, la vârste înaintate creierul pierzându-şi puterea
de auto-hrănire.
Au fost doi copii în vârstă de aproximativ patru ani ale căror
stomacuri au fost distruse prin consumul unei soluții caustice. Unul dintre
ei a fost pacientul meu. Creierul a avut nevoie de 75 de zile pentru a
consuma toate rezervele. Când a murit ajunsese piele şi os. Mintea a
fost limpede până cu jumătate de oră înaintea morţii. Celălalt copil a trăit
trei luni. Acolo unde nu există nicio îngrijorare mentală sau o boală
preexistentă, este posibil ca viața să dureze mult mai mult.
Stomacul este doar o mașină care își derivă toate puterile din
dinamul său, creierul. Singura lui sarcină este să digere suficientă
mâncare în fiecare zi pentru a compensa ceea ce este distrus de
consumul energetic general zilnic.
Această operație consumă o mare cantitate de energie din dinamul
creierului, după cum se poate vedea cu ușurință din faptul că toată hrana
care depășește nevoia este o cheltuială care risipește energia mușchilor,
a minții și a sufletului în sine şi duce la indiferență față de tot ceea ce
este pământesc și la o starea de lenevire generală, care te face să te
simți atât de obosit și adormit, încât un somn după masă pare o
necesitate reală pentru a-ți recăpăta puterea. În aceste momente sunteți
78
aproape gata să credeți că puterea dvs. nu este redobândită prin
mâncare.
Ingestia de alimente în exces, indiferent de nevoia reală sau de
capacitatea de a digera și asimila, este condiția premergătoare oricărei
boli care a afectat vreodată omenirea, fie a corpului, fie a minții, fie a
sufletului. Dacă am putea vedea statisticile bolilor, a crimelor, a
destrămărilor de familii și a durerilor sufleteşti ale oamenilor
comparativ cu lăcomia obișnuită, lumea ar fi înspăimântată de
modul ei morbid de comportament şi lipsa de cumpătare a
alcoolicilor ar părea, nu o picătură într-o găleată, ci un atom.

Vă voi spune acum câteva lucruri simple despre stomac.

Stomacul, neavând dinţi, este obligat să macine singur, dar fără
ajutorul pietrelor, precum păsările. Prin contracțiile și relaxările pereților
săi, stomacul poartă mâncarea în interiorul său ca într-un de vârtej.
Alimentele, ştergând peretele gastric, se îmbibă cu sucul gastric secretat
de celulele gastrice. Pentru ca stomacul să aibă puterea de a genera
aceste sucuri, creierul are nevoie de odihnă, uneori chiar şi o noapte
întreagă de somn.
Nu este neobișnuit, în anumite forme de dispepsie sau indigestie,
ca alimentele să rămână în stomac şi două și trei zile. Aceasta se
întâmplă din cauza epuizării, a neputinței, care provine din
suprasolicitare. Evacuarea întârziată a stomacului afectează celulele
gastrice.
Hrană, care depășește nevoia sau capacitatea digestivă, prin
menținerea unei iritaţii continue, ca urmare a acumulării de deșeuri, este
o pierdere a acelei neprețuite puteri a creierului, de care mintea și
sufletul au nevoie continuu, și constituie o împiedicare a funcţionării
normale a celulelor gastrice.
Pentru o sănătate bună trebuie să existe o digestie puternică,
iar pentru o digestie viguroasă, trebuie ca
 mesele să fie suficient de distanțate una de cealaltă, pentru ca
 stomacul să aibă posibilitatea evacuării alimentelor deja
ingerate și
 celulele gastrice să aibă şi un repaus de câteva ore, care să le
permită o funcţionare normală,
 mesele să nu depășească necesităţile pentru a preveni
acumularea de deşeuri
 dinții din gură să-și îndeplinească datoria, stomacul neavând
dinți.
Rolul creierului pentru digestie este asemenea vântului pentru
foc. Dacă mesele vor fi suficient de distanţate, foamea va face ca

79
mâncarea unui aliment bun să fie una dintre cele mai plăcute
experiențe umane.

Acum, prietenii mei, sunteți pregătiți să mă ascultaţi.

Consider alcoolismul ca o boală, o boală structurală care solicită o
voință de fier, cele mai alese calităţi sufleteşti, cele mai bune puteri ale
minții și întreaga energie a organismului.
Primul efect al alcoolului asupra mucoasei stomacului este cel al
unui iritant, determinând o dilatare nefirească a tuturor vaselor de sânge.
Întrucât acestea formează o reţea atât de deasă pe toată suprafaţa
mucoasei, încât nici cel mai fin ac nu poate intra fără să-l rănească pe
unul dintre ele, această congestie provoacă o presiune nefirească, o
ştrangulare asupra tuturor structurilor dintre vase. Efectul acestei
presiuni anormale asupra celulelor gastrice este diminuarea activității lor
funcționale, adică un adevărat proces de foame la nivel celular.
Acum vedeți cu ușurință că administrarea de alimente într-un astfel
de stomac implică un consum energetic suplimentar din partea creierului
pentru a elimina alimentele nedigerate care se descompun, energie care
nu va mai fi furnizată mușchilor, minţii și sufletului. În afara acestui efect
local asupra stomacului, care implică o pierdere inutilă de energie a
creierului, alcoolul are şi un efect asupra creierului însuși, care trebuie
luat în considerare.

Acum să analizăm problema în cazul vostru. Stomacul fiecăruia

dintre voi este grav bolnav. Vasele de sânge sunt dilatate, iar celulele
gastrice, deși s-au obișnuit oarecum să muncească în condiții improprii,
sunt atât de anemice, încât secretă mai puţin decât ar fi necesar. Ai avut
impresia că ai nevoie să mănânci pentru a-ți menține puterea și ai
presupus că, ceea ce se elimina prin scaun era digerat. Afectarea
alcoolică a creierului și efortul de a furniza energie pentru a scăpa
stomacul de o cantitate alimentară care depășește puterea sa de
digestie, toate acestea au redus pentru tine viața la un infern, cu
excepția clipelor în care atât mintea, cât și nervii sunt sub vraja alcoolică.
Prietenii mei, în ultimii douăzeci de ani ai vieții mele, am tratat toate
bolile acute care mi-au căzut în mână cu ceea ce se poate numi „cura de
odihnă‖, adică oferindu-i creierului odihnă perfectă, eliberându-l de tot
efortul depus de stomac, oferind astfel procesului de vindecare a bolilor
toate puterile creierului.
Oricât de lungă a fost suferinţa, nu s-a administrat hrană până
când foamea naturală a marcat vindecarea bolii. Deoarece efectul bolii
asupra creierului este cel care provoacă suferința și epuizarea, tot așa
suferința s-a diminuat și puterea a crescut efectiv pe măsură ce a
continuat vindecarea. Toate considerațiile fiziologice pledează pentru
80
aceasta, lucru demonstrat de fiecare caz recuperat, și asta fără a
administra nici un gram de mâncare, care nu a fost cerut de organism
prin senzaţia de foame.
Multe cazuri au necesitat o lună întreagă fără a mânca pentru
vindecarea bolii, în special în caz de febră tifoidă și malarie. Într-un caz
de reumatism, unde mai mult de o lună a trebuit să fie cea mai blândă
manipulare, posibilitatea de a merge prin cameră a apărut în cea de-a 46
zi, la prima mâncare dorită și luată în după-amiaza din aceeași zi. În
orice boală, în care există aversiune la alimente, o dorință naturală
pentru hrană va veni mult mai devreme dacă nu se va ingera niciun
aliment, deoarece energia curativă nu este irosită în stomac.
Singurul remediu pentru stomacul vostru bolnav este odihna de la
orice iritaţie, fie alcoolică, fie alimentară. În cazul alcoolismului nu numai
stomacul este grav bolnav, ci și creierul este afectat și necesită în mod
egal odihnă. Dacă pielea ar fi la fel de grav bolnavă precum stomacul, ai
vedea cu ușurință efectul curei de odihnă.
Permiteți-mi să vă ofer un exemplu din viața reală: Un misionar din
India abia a scăpat cu viață după un tratament barbar pentru febră
tifoidă, după care a suferit luni întregi de ulcer intestinal. Pe parcursul
câtorva luni, el a pierdut în greutate zilnic, deși a mâncat suficient, ca
pentru un lucrător manual, în cel mai sănătos mod. Deoarece mâncarea
nu-l deranja, nu se credea că stomacul joacă vreun rol în mecanismul
sângerării. În cele din urmă, el a fost obligat să se întoarcă în America şi
i s-a recomandat un regim cu șase mese pe zi de către primul medic pe
care l-a sunat, pierzând astfel încă 3 kilograme în prima săptămână. În
cele din urmă a ajuns în grija mea.
Cum pot fi vindecate aceste ulcerații hemoragice în timp ce sunt
iritate continuu de resturile alimentare? I se permitea să mănânce pentru
că părea flămând și pentru că mâncarea nu-i tulbura stomacul,
presupunându-se că aceasta a fost digerată, chiar dacă a existat o
pierdere în greutate. În mod evident, în mintea fiecărui medic a existat
ideea că puterea lui era păstrată, chiar dacă pierdea în greutate, și nu se
ţinea cont că resturile alimentare împiedicau vindecarea acelor ulcerații
care nu puteau fi vindecate cu medicamente.
Toate acestea i-au fost explicate în mod corespunzător când a
ajuns la mine şi speranța a început să răsară. Slăbise peste 18 kg și
semăna mai mult cu cadavru.
După mai multe încercări de a institui un post, eșecul fiind din
cauza foamei consecutiv bolii, a devenit necesar să se apeleze la acul
hipodermic pentru a-i distrage atenţia de la mâncare. Acesta a fost
menținut timp de zece zile, obţinându-se o îmbunătățire, atât în general,
cât și la nivel local.

81
 În cea de-a unsprezecea zi, au fost indicii de foame naturală cu un
asemenea confort al trupului și sufletului pe care nu-l mai avuse de ani
de zile. În zece zile, acele ulcere s-au cicatrizat de la sine.
După câteva zile de mese lichide, mâncarea solidă a fost permisă
o dată pe zi şi a fost ingerată fără grabă şi bine mestecată. După mai
multe exerciții generale, mai târziu, a ajuns la o masă generală zilnic şi
cu o a doua mai ușoară.
Nu a mai existat nici o suferință în niciun moment după vindecarea
acestor ulcere și, cu o mâncare adecvată, a luat în greutate aproape 20
de kg, în aproximativ trei luni, cu mult mai puțină mâncare decât
consuma înainte. În primele 14 zile a câștigat 5 kg.
S-a întors în India, având o sănătate perfectă și, de atunci, el, soția
și cei doi fii au păstrat obiceiul de a mânca doar de două ori pe zi.
Ulterior mi-a scris că are o clasă de o sută cincizeci de băieți băștinași,
pe care i-a învăţat acelaşi mod de viață.
Și acum vedeți clar că puterea de vindecare se află în creier,
deoarece creierul se poate hrăni singur mai multe săptămâni, fără nici
cel mai mic ajutor din partea stomacului. Ce este mai rezonabil decât un
post pentru a vindeca în întregime afecţiunile stomacului și intestinului și
pentru a restabili puterea unui creier suprasolicitat?
Permiteți-mi să vă povestesc despre un alt caz. O tânără mamă, la
patru luni de la nașterea primului ei copil, a avut o problemă intestinală
care a dus la apariţia ulcerului gastric. Timp de cinci luni au avut loc mai
multe episoade hemoragice. În acest caz, deoarece alăpta copilul,
trebuia să mănânce zilnic, chiar dacă fiecare masă îi provoca un foc în
stomac. Sub tratament medicamentos ulcerul nu s-a vindecat. În cele din
urmă, a fost trimisă într-o călătorie de 200 de kilometri pentru o
schimbare a climatului, dar dintr-o dată, din cauza bolii acute şi din
cauza oboselii și a călătoriei a căzut la pat. A ajuns în grija mea şi după
un post de doar cincisprezece zile a devenit un alt om. În această
perioadă, fiecare parte bolnăvicioasă părea că și-a revenit și, într-un timp
scurt, a putut să se întoarcă acasă, mult mai înțeleaptă.
Încă un caz: O femeie foarte slăbită, de vârstă medie, a căzut la
pat fiind bolnavă cu stomacul. Timp de doisprezece ani suferise de
indigestie și alte numeroase afecțiuni, precum și de la „mulți medici‖,
apoi a ajuns în grija mea. Timp de 37 de zile, din cauza grețurilor și a
unei arsuri constante în stomac, nu a putut bea decât apă. Sub
încurajarea mea zilnică, femeia a scăpat de disperare şi de moarte. Am
încurajat-o, deoarece am putut vedea la ea o schimbare în bine, atât
generală, cât și în privinţa stomacului. În cea de-a 40 zi a simţit o foame
naturală. Pentru prima dată după mulți ani, în ochii ei a apărut o
scânteie, culoarea pielii a devenit rozie și a renăscut sufleteşte sub toate
aspectele. În cea de-a 40 zi de post părea să aibă suficiente rezerve
82
pentru a alimenta creierul încă patruzeci de zile. După post a mâncat o
singură masă zilnic, luni întregi, dar cu timpul, cu puţin mai multă
mâncare în fiecare zi, a crescut în greutate 18 kg.
Putem spune, cu toată certitudinea, că doar natura vindecă, dar
modul în care ea lucrează nu se poate cunoaşte în detaliu și nu este
absolut necesar să fie cunoscut. Dar am putea spune, cu aceeași
siguranță, că fiecare putere de vindecare se dezvoltă în creier și, prin
urmare, pentru o lucrare de vindecare eficientă, trebuie să-l scutim de
orice muncă care poate fi suspendată şi postul se va desfăşura într-o
siguranță perfectă, chiar și săptămâni întregi, după cum se arată în
fiecare caz de febră sau alte boli prelungite.

Acum, domnilor, sunteți pe deplin pregătiți să intrați în post cu

speranțe mari că veţi scăpa de dependenţa de alcool, căci vedeți clar că,
metoda curativă este pentru dvs. nu mai puțin decât o regenerare fizică
completă.
Vă voi spune acum unele detalii cu privire la acele schimbări
regenerative pe care le puteți aștepta, pentru ca să le simţiţi nu numai în
adâncul sufletului, dar să le şi urmăriţi cu ochiul liber.
În primul rând, va trebui să suportați un uragan mintal, care va
scădea aproape complet în momentul în care stomacul și intestinele
dvs. vor deveni complet goale, lucru care va fi într-o săptămână sau
ceva mai mult, dar uraganul dvs. își va cheltui forța în mai puțin de
o săptămână. Când stomacul și intestinele vor fi complet goale,
creierul va începe să se odihnească. Aceasta va duce la tonifierea
întregului sistem vascular. În toate organele bolnave, acest lucru va
oferi o schimbarea fizică precisă necesară vindecării.
Prin tonifierea vaselor capilare, dispare congestia mucoaselor,
iar celulele presate şi înfometate prin dilatarea vaselor de sânge
revin la o viață nouă. O dată cu această tonifiere a vaselor
stomacului, acelaşi lucru se petrece şi în alte teritorii vasculare
afectate, inclusiv în creier.
Permiteți-mi să vă amintesc: trebuie să învăţaţi acest fapt măreț
întâlnit în natură, că fără hrană, pe o durată determinată de timp, până la
reapariţia unei digestii viguroase, pentru economisirea energiei vitale,
sângele îşi va păstra compoziţia optimă, fără niciun disconfort, prin
metabolizarea țesuturile corpului mai puţin importante. Și trebuie să
învaţaţi și acest fapt, că, de îndată ce tubul digestiv va fi complet gol, va
începe o tonifiere a fiecărui vas al corpului.
Vei vedea asta cu ochii, în ochii tăi. Acești ochi ai tăi se află, de
asemenea, într-o stare cronică de congestie. În ei nu există nici scânteie,
nici limpezime. Când veţi începe recuperarea să vă priviți în ochi în

83
fiecare zi și veţi găsiți o luminozitate din ce în ce mai marcată, iar cu
această schimbare va fi o îmbunătățire corespunzătoare a vederii.
Unii dintre voi au cearcăne la ochii, alții au obrajii înroşiţi şi toți aveți
fața umflată. Puteți urmări schimbările care vor apare pe feţele voastre
întunecate o dată cu înnoirea vieţii și veți vedea cum vine luminozitatea,
scânteia, culoarea, la fel ca atunci când deșeurile moarte ale iernii sunt
preschimbate de către condițiile favorizante ale căldurii soarelui și ale
ploii. O dată cu aceste schimbări simțul gustului, auzului, mirosului,
precum şi starea de spirit vor evolua deopotrivă.
Prietenii mei, posturile voastre se vor desfăşura cu multă ușurință
și confort după prima săptămână și, din moment ce nu veţi pierde nimic
altceva decât boala și kilogramele, iar greutatea pierdută o veţi recâștiga
ulterior, eu recomand ca aceste posturi să continue de la 2 la 4 și chiar 5
săptămâni pentru unii dintre voi. Acest lucru va fi necesar, pentru că
sunteți cu toții bolnavi cronici vechi.
În cazul persoanelor mai tinere, care nu s-au degradat atât de mult
și a căror stomac nu este atât de afectat, ar fi necesar mai puțin timp.
Te uimeşte ideea de înnoire a stomacului, presupunând că abuzul
împotriva lui este ireparabil, dar chiar veți dobândi un stomac nou în
sens anatomic, tot la fel cum între fragmentele de fractură ale oaselor se
formează os nou.
Există o remodelare continuă (îmbătrânirea unor celule urmată de
distrugerea lor şi reapariţia altora) în toate structurile organismului. Prin
urmare, atunci când stomacul vostru se va vindeca, va fi din material
nou, iar atunci când se va reface prin odihnă, va deveni apt pentru
digestie. Prin odihnă se reînnoieşte atât creierul cât şi stomacul, iar
această sănătate perfectă nu este posibilă altfel.
După câteva zile de post, foamea va dispărea și nu va mai reveni,
până când nu se va reînnoi mucoasă gastrică, a limbii și a gurii. Astfel va
reapare şi sensibilitatea gustativă.
Cei care au intoxicat ani îndelungaţi acest nerv minunat al gustului
cu fumul de tutun, vor avea nevoie de un timp mai îndelungat pentru
refacerea mucoasei gurii.
Odihna creierului va înlătura toată agonia nervozității şi o noapte
de somn va reda creierului putere pentru activităţile zilnice. Odihna este
un remediu foarte nou pentru oameni, mai ales că acest concept nu este
menţionat în tratatele de medicină.
Să dau un exemplu: Acum câțiva ani, un bărbat slăbuţ, de vârstă
medie, m-a consultat pentru o sciatică cronică, care timp de câțiva ani
sfidase toate tratamentele. Fiind gurmand, pedeapsa îi venise prin nervul
sciatic. L-am pus imediat pe o dietă care a transformat micul dejun în
prânz, iar seara lua doar o masă ușoară. Deoarece era comerciant,

84
aceasta a fost o schimbare foarte radicală pentru el, dar în mai puțin de
două luni, a existat o regenerare completă.
El era fumător și obișnuia să bea zilnic bere. Nu m-am amestecat
în aceste obiceiuri, căci prea multe reforme nu sunt suportate, la început,
de multe persoane. Nu puteam sugera decât că cu cât va mânca mai
puţin între mese, cu atât vindecarea va fi mai rapidă. După câteva luni,
m-a informat, și nu eram surprins de aceasta, că, din anumite motive,
berea nu-i mai plăcea ca la început.
―Dar de tutun ce zici?", am întrebat.
„Ei bine, doctore‖, a răspuns el, „nu mă mai preocupă trabucurile
așa că înainte și fumez doar când sunt cu prietenii mei.
„Nu aveți idee de ce berea și tutunul nu vă mai satisfac ca înainte?‖
„Nu, doctore‖.
„Cum te simți în general?‖
„Niciodată nu m-am simţit mai bine în toată viața mea.‖
„Pe vremuri, aveaţi obiceiul să luaţi, la prânz, o bere și un
sandwich?‖
"Da."
"De ce ?"
"Pentru că eram leșinat și simţeam că am nevoie."
„Mai simțiți acest lucru acum, înainte de masa de prânz? ―
"În ultimul timp nu."
―Și te simți perfect, chiar și până la masa de seară?‖
"Perfect."
„Ei bine, acum, simțindu-vă perfect, nu puteți vedea cu ușurință că
liniștirea nu vine nici din bere, nici din tutun, deci nu căpătaţi liniște prin
utilizarea lor? ―
„Într-adevăr, doctore, văd asta foarte clar și cred că nu voi mai
suprasolicita digestia cu mâncatul între mese.‖

Un bărbat, în vârstă de peste 60 de ani, care a fumat toată viața și

a băut whisky în rații moderate zilnic, ani de zile, a renunţat la masa de
dimineață. M-am întâlnit cu el după câteva luni de la instituirea noului
regim și mi-a povestit de eforturilor sale zadarnice din seară precedentă
pentru a fuma o țigară din „brandul preferat‖, fără să știe că dificultatea
era în întregime datorată îmbunătăţirii sistemului nervos, care nu mai
avea nevoie de calmare. În cazul său, nevoia de alcool a devenit atât de
mică, încât a fost capabil să renunțe la el fără efort.

Domnilor, voi ați putut să ascultați aceste prelegeri, deoarece

puterea voinței voastre nu a fost anihilată în întregime și din cauza
anumitor gusturi și ambiții de afaceri, care vă fac ca viața să fie

85
importantă pentru voi, pentru familiile voastre și pentru comunitățile
voastre.
Există și alte cazuri în care boala a devenit prea gravă pentru ca să
poată fi salvată printr-un efort voluntar. Singura speranță care poate să
existe în faţa distrugerii vieții prin acest fel de tortură este de a salva
aceste vieţi chiar și prin forță, dacă este necesar.
Boala alcoolică este, în general, cultivată de către adulţii tineri,
atunci când există o rezervă fizică şi psihică, care îi face pe oameni să
creadă că ar putea tolera în siguranţă orice cantitate de alcool. Boala se
dezvoltă atât de insidios, încât chiar și cei mai atenți devin înrobiți înainte
de a-și da seama.
Alcoolul provoacă boli reale la nivelul stomacului, slăbeşte toate
puterile creierului, induce dezordine atât mentală, cât și sufletească,
diminuă sau aboleşte instinctele mai fine ale vieții interioare și, în sfârșit,
determină anomalii mentale și sufletești caracterizate prin lipsă de
voinţă, lipsă de speranță şi iresponsabile, încât alcoolicii ajung să fie
periculoşi pentru comunități. Conduita într-o boală atât de groaznică în
privinţa efectelor sale asupra inimilor oamenilor, a familiilor şi asupra
societății ar trebui să fie sprijinită de aparatul legislativ, mai ales în
cazurile de pierderea completă a voinţei.
Acum, domnilor, permiteți-mi să vă asigur că vindecarea prin post
este una dintre cele mai ușoare metode de vindecare, mai ales după
primele trei sau patru zile, și, chiar și cele mai disperate cazuri cronice,
pot ţine un post de două, trei sau chiar mai multe săptămâni cu un real
beneficiu și fără pierderi, cu excepția kilogramelor şi a bolilor. A fost
vreodată vreun tratament pentru boala alcoolică mai rațional şi în mai
mare concordanță cu legile fiziologice ale vindecării? Dacă îl vei urma,
până când stomacul se va vindeca și creierul îşi va recupera puterile, vei
descoperi că şi celelalte boli, de care suferi, se vor vindeca.
De ce să refuzi odihna pentru o rană, un ulcer, o boală a pielii, un
os rupt? Oare acestea au nevoie de alte mijloace? De ce să negăm
faptul că puterea de vindecare a celulelor provine de la creier şi să
negăm nevoia acestuia de a se odihni? Ce sunt kilogramele pierdute
pentru cei de vindecați de boala lor acută, pentru care ingestia de
alimente a devenit o plăcere, iar digestia şi-a recăpătat puterea?
Există doar puține cazuri de alcoolism cronic atât de disperat, încât
un post nu va conduce la refacerea stomacului, creierului și a sufletului.
Deoarece, în alcoolism, există o boală fizică reală a centrilor cerebrali ai
minții și ai sufletului, care se recuperează prin post, pot să cred că postul
oferă condițiile necesare şi pentru o vindecare radicală a nebuniei.
Dacă ați absenta timp de o lună întreagă de la casele voastre
urmând un tratament de odihnă, ajutaţi de încurajările mele, şi v-aţi
întoarce acasă mai sănătoşi, datorită viziunii voastre mai clare și a
86
refacerii puterii sufletești, mult mai bine veți vedea, în înfățișarea soțiilor
voastre, îndelungata suferință de a vă iubi și de a vă respecta, decât aţi fi
putut vedea cu adevărat în zilele de supraalimentare, chiar înainte de
boala alcoolică.
Iar acei copii, de îndată ce vor afla că este sigur să fie în aceeași
casă cu voi, vor răspunde sufletului vostru, născut din nou, precum
trandafirul, care înfloreşte în condițiile favorizante ale lunii iunie. Le va
lua puțin timp pentru a depăși teama de atacurile voastre de nebunie,
dar cu timpul se vor obișnui cu lumina orbitoare, acolo unde au găsit
doar întuneric și violență. Cu siguranță acesta va fi rezultatul pe măsură
ce veţi urma tratamentul.
„Cât durează un astfel de tratament prin post?“
– Veţi posti până când veți dobândi un astfel de confort al
corpului și al minții încât să socotiţi postul ca un lux.
– Veţi posti până când limba va fi perfect curată și vă veţi
simți capabil să postiţi nelimitat.
– Veţi posti până când va apare un indiciu fin că o anumită
mâncare este dorită.
Unii dintre voi nu veți ajunge la această fericire în mai puțin de o
lună, alții mai devreme, iar alții vor necesita și mai mult timp. Timpul însă
nu are nicio importanţă, în cazul în care vindecarea este atât de sigură,
pentru o astfel de boală ca a voastră. Un lucru poate fi sigur, că atunci
când postul se va termina bolile voastre vor fi vindecate, iar alcoolul nu
vă va mai ispiti.
Dar cum să trăiești încât să-ți păstrezi bogăția sănătăţii cu greu
redobândită?
Acum vedeți clar și credeți, fără umbra unei îndoieli, că toată
puterea de care aveți nevoie pentru activitățile voastre zilnice
provine dintr-un creier refăcut prin somn. Trebuie să aveți grijă că
digestia alimentelor în cele mai bune condiții depinde de cantitate şi
chiar și un atom în plus este o risipă de energie. Trebuie să știți că
puteți munci dimineața mai multe ore și cu o mai mare ușurință, fără
să obosiți, dacă nu vă risipiţi energia creierului forțând funcţia
digestivă a stomacului.
Așadar, în fiecare zi trebuie întârziată prima masă până când
vei fi suficient de obosit ca să te odihnești şi până când vei fi
suficient de înfometat ca să mănânci cu poftă.
Voi, care lucraţi cu mintea, trebuie să faceți din prima masă
cea mai ușoară masă a zilei. Dacă veți avea o după-amiază în care
veţi fi plini de energie, vă veți da seama de utilitatea acestui sfat. A
doua masă poate fi cea generală, dar nu trebuie să depășească
puterea stomacului de a se goli complet înainte de somn, deoarece
creierul nu se va odihni atât de bine în timpul nopții.
87
 Pentru cei care lucrează fizic, prima masă trebuie să fie cea
mai consistentă și întotdeauna este bine să vă odihniți un timp
înainte de a mânca. Munca manuală poate fi făcută zilnic cu mai
multă ușurință, putere, veselie și forță a mușchilor și a minții cu o
singură masă generală și cu încă o masă ușoară, decât cu un exces
de mâncare. Această metodă, în viața de zi cu zi, se aplică cu
aceeași eficiență tuturor celor care muncesc. Doar sugarul, care
este alăptat, necesită mai multe mese zilnice.
Cea mai mare sănătate posibilă se obţine numai atunci când
cantitatea de alimente ingerată zilnic nu depășeşte cerințele.
Pierderea puterii musculare, a minții și a sufletului cauzate de
efortul stomacului de a digera ceea ce este în plus, obosește cu
mult mai mult decât efortul muscular sau mental.
Fundamentul rău al băuturii este adânc implementat în creşe şi în
cantinele țării. În mod obișnuit, supraalimentaţia generală a permis, chiar
a forţat, la neputinţă copiii și tinerii neştiutori.
Există un temperament particular, observabil la multe persoane,
care ar putea fi numit temperament alcoolic. Este o nervozitate
insuportabilă rezultată din epuizarea creierului suprasolicitat printr-o
stimulare excesivă. La copii apare întotdeauna din suprasolicitarea
excesivă a stomacului sau din indigestie. Din această cauză există
întotdeauna persoane neliniștite și temperamente iritabile. Ei întotdeauna
doresc ceva, dar niciodată nu se bucură de nimic.

Tratamentul Schizofreniei în U.R.S.S. şi S.U.A.

prin post cu apă34
Dr. Allan Cott

Psihiatrul rus Iuri Nikolaev (1905-1998), doctor în ştiinţe medicale, este autorul
unor lucrări celebre despre postul terapeutic. Studiind diverse cărţi despre cultura
popoarelor antice, a descoperit un element comun, extrem de interesant pentru omul
contemporan: egiptenii şi grecii îşi purificau regulat corpul ţinând post negru un
anumit număr de zile. Herodot consemnează obiceiul egiptenilor de a posti trei zile
pe lună. Şi la greci exista tradiţia postului: vestitul Pitagora a postit patruzeci de zile.
Rus fiind, Nikolaev era familiarizat cu practica postului, aşa cum este ea
înţeleasă în tradiţia ortodoxă, dar cunoştea şi principiile vegetarianismului. Tatăl său,
Serghei Nikolaev, fusese prieten apropiat al contelui Lev Tolstoi, el însuşi adept al
vegetarianismului, şi împărtăşea principiile acestuia de revenire la o viaţă simplă.
Îndelungata sa experienţă i-a dovedit că postul negru determină întregul organism
uman să se autoregleze. Iuri Nikolaev susţinea că prin abordarea corectă a postului

34
http://orthomolecular.org/library/jom/1971/pdf/1971-v03n01-p002.pdf
http://orthomolecular.org/library/jom/1974/pdf/1974-v03n04-p301.pdf
88
terapeutic, se pot vindeca un şir de boli serioase, printre ele aflându-se bolile psihice,
problemele tractului digestiv şi obezitatea.
În cadrul Institutului de Cercetări Ştiinţifice Medicale din Moscova, Nikolaev a
pus în practică abstinenţa dozată de la mâncare. Clinica sa era vestită pentru
vindecările unor grave boli psihice, cum ar fi schizofrenia. A rămas celebru cazul unui
pacient schizofrenic şi mut, pe care Iuri Nikolaev l-a vindecat printr-un post negru de
o lună, spălături intestinale şi plimbări în aer liber. În final, tânărul a început să
vorbească, starea de sănătate i-a revenit şi a fost reintegrat în societate.

Aplicarea postului, sub diverse forme, a fost bine documentată

pentru valoarea sa terapeutică în multe perioade diferite ale civilizației
noastre. În primele epoci ale civilizației noastre, oamenii au găsit în post
nu numai o metodă de tratament și prevenire a unor boli, ci și o armă
puternică pentru autodisciplină și educație morală. Din acest motiv postul
a devenit o parte integrantă a multor doctrine religioase și a ocupat
gândirea medicilor și filozofilor din culturile grecești antice, tibetane,
indiene și din Orientul Mijlociu. Postul nu este înfometare, iar utilizarea
sinonimă a celor doi termeni indică o lipsă de înțelegere a principiilor
postului sau a sensului acestuia. Cuvântul ,,înfometare" (starvation) este
derivat din engleza veche ,,sterofan", o formă a verbului teutonic ,,sterb"
- a muri. Cuvântul „post‖ (fast) înseamnă să te abții de la mâncare. În
utilizarea modernă, „înfometarea‖ este folosită pentru a desemna
moartea din lipsa hranei. Dacă „postul‖ este folosit în mod
interschimbabil cu „înfometarea‖, rezultatul final inevitabil este percepţia
postului ca moarte. Medicii și presa sunt vinovați de confuzia creată între
cei doi termeni și aceasta contribuie la perpetuarea fricii de post.
Experiența postului face ca distincția dintre post și înfometare să fie
destul de simplă și clară - atâta timp cât foamea lipsește, persoana
respectivă posteşte. Dacă abținerea de la mâncare continuă după
reapariţia foamei, atunci este vorba de înfometare. Numai în aceste din
urmă condiții moartea poate fi rezultatul inevitabil al privării de alimente.
Nu există cazuri înregistrate de pacienți tratați prin post, la care pofta de
mâncare nu a revenit spontan după 25-35 de zile de post. Doar
ocazional, perioada se extinde la 40-42 de zile. Înfometarea începe
atunci când cineva continuă să se abțină de la mâncare, dincolo de
perioada în care revine pofta de mâncare. Pacienții care urmează un
post cu apă nu par niciodată bolnavi sau emaciați . Culoarea pielii lor
devine sănătoasă și rozie, tonusul muscular se îmbunătățește
remarcabil, în special la acei pacienți care au fost sedentari, deoarece
trei ore de exercițiu zilnic reprezintă o condiție prealabilă pe care
pacientul o respectă toată perioada postului.
Dacă se mănâncă zilnic cantități mici și insuficiente de alimente,
acestea împiedică obținerea beneficiilor care au loc în timpul postului.

89
Edemul care apare la victimele foametei nu se văd niciodată la pacienții
care ţin post total.
Profesorul Iuri Nikolaev a folosit postul terapeutic de 25-30 zile la
mii de bolnavi cu afecţiuni mintale fără incidente letale. Abia de la
mijlocul secolului al XIX-lea postul, ca modalitate terapeutică, a fost
preluat din multitudinea de metode ale medicinii populare și a devenit
principala metodă de tratament în clinici și sanatorii din Elveția, Franța,
Germania și în Statele Unite. Până în prezent, postul a fost experimentat
de mii de pacienţi cu diverse boli fizice. Este utilizat în medicina internă
cu rezultate excelente în tratamentul afecțiunilor metabolice, bolilor
alergice, tulburărilor de piele, artritei, colitei ulceroase și tulburărilor
cardiovasculare. Rezultatele obținute în tratamentul epilepsiei grand mal
prin post au fost foarte încurajatoare și necesită o atenție mai mare și o
cercetare serioasă.
În U.R.S.S. postul a fost folosit pentru prima dată ca tratament
pentru pacienții bolnavi mintali de către profesorul Yuri Nikolaev.
Experiența sa se extinde acum la peste 6.000 de pacienți, iar rezultatele
raportate sunt neobișnuit de încurajatoare, mai ales la acei pacienți la
care celelalte scheme de tratament nu au avut rezultat. Cu cât lista de
medicamente psihotrope a devenit din ce în ce mai mare, a apărut
concomitent un număr tot mai mare de pacienți rezistenți la aceste
medicamente. Mulți pacienți prezintă complicații toxice și alergice în
timpul farmacoterapiei. Pentru acești pacienți, tratamentul cu post este
alternativa cea mai valoroasă și mai puternică atât pentru episoadele de
acutizare cât și pentru boala în sine.
Experiența mea în utilizarea postului ca tratament al pacienților
bolnavi mintali a început în 1970, în urma unei invitații din partea
Profesorului Yuri Nikolaev la Institutul Psihiatric din Moscova pentru a
observa postul terapeutic în unitatea sa și pentru a prezenta munca mea,
respectiv tratamentul ortomolecular. Terapia prin post, aşa cum este
utilizată în prezent, însumează cunoştinţe dobândite de-a lungul a 28 de
ani de cercetări şi experienţe clinice aparţinând Doctorului Yuri Nickolaev
şi echipei sale. Tratamentul s-a desfăşurat într-o secţie cu 77 de paturi a
Institutului Psihiatric din Moscova, un centru de cercetare psihiatrică cu
3000 de paturi.

Postul constă în abţinerea totală de la alimente, pe o perioadă de

20-30 zile. Marea majoritate a pacienţilor au solicitat internarea voluntară
în această secţie. Un număr mic de pacienţi au fost transferaţi din alte
secţii ale institutului, atunci când alte tratamente convenţionale nu au dat
rezultat. Toţi pacienţii şi-au dat acordul pentru a intra în acest tratament
şi au fost liberi să renunţe la cerere la tratament.

90
 De-a lungul postului pacienţii primesc apă, după cum consideră
fiecare, dar trebuie să bea cel puţin un litru pe zi. După 2-3 zile foamea
diminuă, iar pofta de mâncare dispare în a cincea zi. Regimul mai
include plimbări prin aer liber şi alte exerciţii, exerciţii de respiraţie, somn
după amiază, dacă este cazul, hidroterapie (băi şi duşuri), clisme şi
masaj general. Fiecare pacient trebuie să facă cel puţin trei ore de
exerciţii pe zi, dar este liber să facă şi mai mult.
În 28 zile de post, pacientul pierde 15-16% din greutatea totală,
fără ca aspectul său clinic fie ca al unui înfometat. Culoarea pielii este
normală şi tonusul muscular şi al pielii este bun. Pacienţii nu au nici o
poftă sau dorinţă de a mânca. Deoarece în urma unui post terapeutic
scurt beneficiile au fost mici sau absente, cu frecvente recidive, mulţi
pacienţi au solicitat extinderea perioadei de post pentru a asigura o
îmbunătăţire stabilă.
La externare pacienţilor li se recomandă să ţină post profilactic de
3-5 zile, fără a depăşi 10 zile pe lună. Postul se încheie când pofta de
mâncare revine, limba devine curată, iar simptomele psihice se
ameliorează.
Realimentarea se face, tot în spital, pe o perioadă de timp egală cu
lungimea postului. Realimentarea începe cu fructe, legume şi lapte.
Carnea, ouăle şi peştele sunt excluse din dietă. Pâinea se poate
consuma după 6 sau 7 zile de la începerea realimentării.
Tratamentul a fost găsit eficient în peste 64% din cazurile de
schizofrenie, care au debutat cu mai mulţi ani în urmă. 47% din pacienţi
au menţinut beneficiul în următorii 6 ani. Acei pacienţi, care au reluat o
dietă completă şi nu au respectat recomandările dietetice, au avut
recidivă a bolii. Efectul maxim al tratamentului a fost observat la 2-3 luni
de la începerea realimentării respectând dieta recomandată.
Faza maniacală a tulburării maniaco-depresive este adusă sub
control în primele 5-6 zile de post. Medicaţia psihotropă şi antidepresivă
este utilizată, la nevoie, în primele zile de post. Schizofrenia paranoidă
are o evoluţie foarte bună în perioada de post, dar ameliorarea diminuă
după ce se începe realimentarea.
Utilizarea postului în tratarea alcoolismului a dat rezultate care
necesită investigaţii ulterioare, căci în urma experimentării pacienţii nu
au devenit abstinenţi şi au continuat să bea, dar doar cantităţi foarte mici.
Profesorul Nikolaev a făcut observaţia că după experienţa postului,
corpul uman nu mai acceptă substanţe toxice precum băuturi alcoolice,
droguri, ţigări, etc.
După post, dacă se reia consumul de alcool în cantităţi mari,
pot apare vătămări grave, inclusiv moartea.

91
 Conform datelor clinice şi de laborator (studii ale reflexelor
vasculare şi secretorii, ale leucocitozei35 reflex condiţionate de
alimentaţie, electroencefalografie, etc.), pacienţii supuşi tratamentului
trec prin 6 stadii consecutive; trei dintre ele de-a lungul perioadei de post
şi celelalte trei în perioada de realimentare.
Stadiul I (primele 2-3 zile ale postului) este caracterizat printr-o
excitare iniţială a foamei. Reflexele vasculare şi secretorii necondiţionate
şi condiţionate se accentuează brusc, leucocitoza reflex condiţionată de
alimente creşte considerabil şi electroencefalograma arată intensificarea
activităţii electrice în toate derivaţiile cu o prevalenţă a ritmurilor rapide.
Astfel procesele excitative sunt crescute şi procesele inhibiţiei active sunt
relativ diminuate.
Stadiul II (din ziua a doua sau treia până în ziua a 7 sau chiar a
douăsprezecea a postului) este stadiul creşterii acidozei. Acest
stadiu se caracterizează prin creşterea excitabilităţii tuturor sistemelor
corelate cu nutriţia, prin hipoglicemie şi depresie psihomotorie. Pacientul
îşi pierde apetitul, limba lui este acoperită cu o strat fin albicios, iar
respiraţia capătă miros de acetonă. Reflexele condiţionate nu pot fi
evidenţiate, iar reflexele necondiţionate sunt mult diminuate. EEG arată o
scădere a activităţii electrice, leucocitoza reflex condiţionată de alimente
se reduce brusc. În această fază inhibiţia prevalează asupra proceselor
excitatorii. Această reducere a excitaţiei se extinde şi la nivelul cortexului
şi produce o stare de inhibiţie similară somnului pasiv cauzat de blocarea
stimulilor. Stadiul II se încheie brusc cu criza acidozică. După o perioadă
de depresie, condiţia fizică şi mentală a pacientului se ameliorează
brusc, el se simte mai puternic şi are o dispoziţie mai bună. Aceasta
marchează începutul stadiului III, în care acidoza diminuă.
Stadiul III. În timpul acestui stadiu limba se curăţă progresiv,
mirosul de acetonă al respiraţiei dispare, complexele pacientului se
ameliorează şi simptomele psihotice se reduc. Reflexele necondiţionate
vasculare şi secretorii rămân diminuate, iar leucocitoza reflexă este
absentă. În orice caz, la sfârşitul stadiului III, când limba este complet
curăţită şi apetitul restabilit, reflexele vasculare şi secretorii se
accentuează.
Stadiul I al perioadei de realimentare (primele 3-5 zile de
alimentare) este caracterizat prin astenie şi iritabilitate. Reflexele
necondiţionate vasculare şi secretorii sunt neregulate şi există o labilitate
patologică a proceselor inhibitorii.
Stadiul II al perioadei de realimentare este asociat cu o creştere
semnificativă a excitabilităţii, accentuarea reflexelor vasculare şi
35
Leucocitoză = Creștere numărului de globule albe din sânge. Aceasta poate fi patologică, în procesul
de apărare a organismului contra bolilor infecțioase sau fiziologică în alt context, cum ar fi în anumite
faze ale postului.
92
secretorii, apariţia reflexelor condiţionate stabile şi creştere marcată a
leucocitozei reflex condiţionată de alimente.
Stadiul III este un stadiu al normalizării. Este caracterizat prin
îmbunătăţirea constantă a condiţiei mintale şi fizice a pacientului.
Excitabilitatea alimentară este restabilită la normal, reflexele condiţionate
şi necondiţionate şi leucocitoza reflex condiţionată de alimente sunt
reduse, dar încă sunt semnificativ deasupra nivelului normal. EEG, ca
regulă, se normalizează, dar mult mai lent.
Stadiile enumerate ale tratamentului prin post controlat trebuie să
fie văzute ca o secvenţă continuă de evenimente, fiecare stadiu fiind o
condiţie necesară pentru dezvoltarea stadiului următor. În funcţie de
gradul în care s-au manifestat etapele, precum şi de rezultatele
tratamentului prin post, pacienţii sunt clasificaţi în trei grupe. Etapele bine
diferenţiate şi cu o criză acidozică clară au fost asociate cu cel mai bun
efect terapeutic. Cazurile neameliorate arată schimbări nesemnificative,
fie în starea lor mintală, fie în dinamica proceselor lor nervoase pe tot
parcursul tratamentului.
Profesorul Nikolaev afirmă că terapia are aparent următorul mod
de acțiune:
1. Postul asigură repausul tractului digestiv şi a structurilor sistemului
nervos central care primesc stimuli de la receptorii chemo şi
interoceptivi. Acest repaus ajută la normalizarea funcţiei organelor
respective.
2. Acidoza, provocată prin post şi modul ei de compensare, reflectă o
mobilizare a mecanismelor de apărare prin detoxifiere, care
probabil joacă un rol important în neutralizarea toxinelor asociate
cu procesul schizofrenic. Pe măsură ce acidoza dispare, nivelul
glicemiei crește. PH-ul sângelui rămâne constant după dispariţia
acidozei. Alţi parametri sanguini continuă să rămână constanţi.
Dinamica biochimică în timpul postului este similară la cei cu
afecţiuni mintale şi la cei sănătoşi.
3. Când duce la epuizare acută, postul serveşte ca un stimul puternic
pentru recuperarea ulterioară.
Studii hematologice realizate de Dr. Juli Shapiro de la Departamentul
de Hematologie şi Genetică al Institutului Psihiatric din Moscova au
arătat că postul controlat, departe de a cauza alterări ireversibile ale
tabloului sanguin, stimulează o intensificare izbitoare a proceselor de
regenerare și, prin urmare, a proceselor metabolice. Cercetările Juliei
Shapiro cu privire la dinamica biochimică a postului dezvăluie stimularea
unor importante schimbări în toate sistemele corpului.
S-a dovedit că terapia de post mobilizează proteinele din organism,
iar acest lucru atinge un maxim în a șaptea zi. Când începe perioada de
realimentare, nivelul proteinelor este mai mic decât la începutul postului.
93
Bolnavii schizofrenici au un nivel proteic mai ridicat decât cei care
nu sunt schizofrenici și după post nivelul proteic este normal. După
3-6 luni, la schizofrenici, nivelul proteinelor tinde să crească la
nivelul anterior postului, de aceea ei trebuie să ţină posturi scurte
repetat, pentru a menţine nivelul proteinelor la acelaşi nivel ca şi cei
neschizofrenici.
Transaminazele cresc uşor în timpul postului.
Colesterolul este crescut în a treia până la a cincea zi a postului,
scade în perioada de recuperare și se stabilizează la un nivel normal
după două-trei luni.
Bilirubina crește în a treia până la a cincea zi a postului și revine la
normal în a șaptea - a zecea zi.
Postul are o perioadă periculoasă, în care tromboza poate
apărea la pacienții predispuși, și această perioadă se extinde de la a
șaptea până la a zecea zi. O perioadă similară de pericol apare în a
șaptea până la a douăsprezecea zi a perioadei de recuperare.
Trebuie să se acorde mare atenție pacienților cu antecedente de
tromboză și în acest scop pot fi utilizate anticoagulante. În aceste
perioade, nivelul protrombinei este ridicat deasupra nivelului
dinaintea postului.36
Nivelul de glucoză scade din a treia până la a douăsprezecea zi a
postului și revine la nivelurile premergătoare postului în a douăzecea
până la douăzeci și cincea zi. În perioada de recuperare, nivelul glucozei
revine la normal. Dacă un pacient are hipoglicemie, curba de toleranță la
glucoză este normală la sfârșitul perioadei de recuperare.
Serotonina crește din a șaptea zi până în a cincisprezecea zi, dar
la sfârșitul postului, nivelul este mai mic decât a fost în perioada de
dinaintea postului. O concentrație ridicată de serotonină în stadiul de
dinaintea postului a fost găsită la pacienții schizofrenici, iar o
concentrație scăzută a fost găsită la bolnavii neurologici. Ambele grupuri
ating un nivel optim în timpul postului, iar după post, fiecare grup revine
lent la nivelurile de dinaintea postului.
Histamina și heparina sunt formate ambele în țesuturile care
înconjoară vasele de sânge și în timpul postului se formează cantități
mari de heparină, ceea ce scade nivelul de histamină.
Nivelul de albumină din sânge nu suferă modificări majore în timpul
postului. S-au putut diferenţia trei subgrupuri. Într-un grup, nivelul
albuminei a crescut în timpul postului, iar în al doilea grup, nivelul a
scăzut. Pacienţii din ambele grupuri au obţinut rezultate bune în timpul
postului. În cel de-al treilea grup, nivelul albuminei a rămas stabil, iar

36
La Institutul de Psihiatrie din Moscova sunt folosite frecvent lipitori în locul
anticoagulantelor.
94
acest grup a obținut cea mai mică îmbunătățire. În perioada de
realimentare albumina a revenit la nivelul anterior postului în fiecare
subgrup.
Catecolaminele urinare la oamenii bolnavi au fost găsite mai mici
decât la persoanele sănătoase. În timpul postului catecolaminele cresc la
acelaşi nivel ca la persoanele sănătoase. În timpul perioadei de
realimentare, catecolaminele cresc peste nivelurile premergătoare
postului și sunt menținute ulterior la nivel normal.
În perioada de recuperare, alimentarea se începe lent și cu
mare atenție, după cum urmează:
 Prima zi: 500 ml de suc de fructe combinat cu 500 ml apă, care se
bea foarte lent. Se ia câte o linguriță, care se ţine în gură câteva
minute, apoi se ia altă linguriţă. Un mod ideal de a începe este să
extrageți sucul dintr-o portocală storcând portocala și aruncând
pulpa.37
 A doua zi: un litru de suc limpede, fără apă, care se bea lent.
Cantitatea de un litru se consumă în șapte reprize, la interval de două
ore. Sucul poate varia zilnic.
 A treia zi: se adaugă 100 g de măr răzuit (cu coajă) combinat cu 150
de grame de iaurt sau lapte acru.38 Întreaga cantitate se va împărţi în
5 porţii, care se vor consuma din trei în trei ore. De fiecare dată se va
adăuga câte o portocală.
 A patra zi: același meniu ca în a treia zi, dar se adaugă 50 g de
morcov ras la fiecare din cele cinci mese. Se consumă câte o
portocală la fiecare masă.
 A cincea zi: se adaugă 150 g salată de legume la masa de prânz.
Salata de legume se prepară din legumele disponibile.
 A șasea zi: se adaugă brânza de vacă în cantități foarte mici (100 g
pentru întreaga zi). Numărul meselor se reduc de la 5 la 4. La una
dintre mese se mănâncă şi zece până la cincisprezece grame de
miere. O felie de pâine neagră uscată poate fi consumată în timpul
zilei. Mai pot fi consumate una sau două nuci și cantitatea poate fi
crescută treptat.
 A șaptea zi: La cele de mai sus se adaugă un terci de grâu. Meniul
este crescut treptat și când pacientul pleacă acasă mănâncă o dietă
de fructe, legume și lapte, lapte acru sau iaurt, care să nu
depășească un litru în fiecare zi.

37
Sucul de portocală nu stimulează peristaltismul intestinal, de aceea ar fi de
preferat sucul de măr sau de struguri sau de castravete, etc. Realimentarea se
începe cu alimente laxative
38
De preferat mărul să fie fără coajă, căci nu putem fi siguri dacă nu a fost stropit cu
substanţe chimice. Se poate adăuga şi scorţişoară măcinată.
95
 Se iau patru mese pe zi și mai târziu doar trei. Se poate consuma
100 g de salată cu 10 până la 15 ml de ulei de floarea soarelui. Untul
poate fi consumat începând din a douăsprezecea zi, dar nu trebuie să
depășească 30 g pe zi. Începând cu a zecea zi, se poate consuma şi
smântână, 25 g/zi, pentru a varia gustul dietei. După cea de-a
douăsprezecea zi, portocalele și merele ar trebui consumate în cantități
mari. Mierea poate fi folosită zilnic pentru gustul dulce.
Nu toți pacienții pot rămâne vegetarieni, dar nu trebuie să
mănânce carne cel puțin șase luni. După introducerea cărnii sunt
admise doar porții foarte mici.
În perioada de realimentare clorura de calciu este utilă, în special
dacă pacientul a prezentat vărsături.

Contraindicaţiile postului:
1. Afecţiuni cardiace: Post infarct, tulburări de conducere (blocuri de
ramură), istoric de tromboze
2. Tumori, sarcom
3. Ulcer sângerând
4. Discrazii sanguine (tulburări de coagulare)
5. Boli pulmonare active. Dacă boala nu este în stadiu acut, pacientul
poate începe postul.

Indicaţiile de întrerupere a postului:

1. Dezvoltarea unui ritm cardiac anormal sau creşterea pulsului
permanent,
2. Spasm intestinal sau gastric sau simptome de abdomen acut
chirurgical. Dacă spasmul este funcțional, se poate utiliza atropină și
postul poate să continue.
3. Astm cardiac (Insuficienţă cardiacă stângă),
4. Persistenţa apetitului dincolo de a 3-a până la a 5-a zi,
5. Neefectuarea exercițiilor fizice minim trei ore în fiecare zi.

Infecțiile respiratorii superioare sau răcelile nu reprezintă indicaţii

pentru oprirea postului, deoarece s-a dovedit că, cel mai frecvent,
infecțiile intercurente se vindecă în timpul postului.
Semnele vitale sunt verificate zilnic și electrocardiografia se face în
fiecare zi în timpul perioadei de pericol.
Înainte de a începe postul, se face o examinare minuțioasă.
Aceasta include ECG, radiografie toracică, analiza completă a sângelui
și urinei, iar la pacienții vârstnici examinarea ar trebui să includă şi
investigaţii urologice.

96
 Următoarele cazuri sunt descrise în detaliu, deoarece istoricul,
modul de debut și simptomele sunt similare cu cazurile, pe care le
vedem frecvent.
Pacientul era un bărbat, în vârstă de 22 de ani, pensionat medical,
pe caz de boală. În familia lui nu au mai existat persoane cu boli mintale.
(Dacă se constată că istoricul familial este negativ pentru bolile mintale,
atunci transmisia genetică este exclusă ca factor etiologic.) Dezvoltarea
lui în perioada copilăriei a fost normală. Examenul neurologic era normal,
iar funcțiile sale cognitive normal dezvoltate. Tatăl său a fost descris ca
un bărbat gelos, iar mama lui ca o femeie blândă şi iubitoare. Pacientul a
dezvoltat un interes pentru radio și a început să colecteze tranzistoare.
La 14 ani a experimentat prima sa cădere, descrisă de pacient ca o
„dizolvare a gândurilor sale‖. Și-a revenit spontan. A continuat școala și
în clasa a șaptea s-a alăturat unei societăți pentru prim ajutor, pentru că
a dezvoltat un interes pentru medicină. Mai târziu interesul său s-a
concentrat pe psihologie şi pe lucrările lui Pavlov. A devenit timid și jenat
că oamenii ar putea râde de preocupările sale. Starea lui s-a deteriorat
rapid. Memoria lui a început să-l lase, nu se mai putea concentra și a
devenit incapabil să mai continue studiile. S-a retras de la şcoală şi a
lucrat ca tehnician în telefonie. A devenit paranoic. S-a decis să-şi
părăsească locul de muncă, după o întâlnire de producție, pentru că se
simţea supus discriminării. Şi-a luat un alt serviciu, pe care l-a părăsit din
acelaşi motiv. S-a simțit deprimat și apatic și a crezut că prietenii lui îl
privesc „în mod ciudat‖. La scurt timp după aceea a fost recrutat pentru
serviciul militar, unde a cunoscut o mare teamă și o oboseală
paralizantă, care l-a făcut incapabil să mai facă ceva care să necesite
efort fizic. Apatia i-a crescut, încât nu putea să-și exprime gândurile și
vederea i se înceţoşa când încerca să citească. În 1968 a devenit violent
şi a fost spitalizat. A refuzat să mănânce şi a constatat că s-a simţit mai
bine în cele trei zile de post. Sub tratament cu Clorpromazină starea să
nu s-a îmbunătățit motiv pentru care a fost eliberat din armată și internat
la Institutul de Psihiatrie din Moscova. A fost diagnosticat „schizofrenie,
tip simplu, cu dezvoltare lentă‖ și a început postul terapeutic.
El trăia o mare teamă, o incapacitate de a se ridica din pat
dimineața și un sentiment de epuizare extremă. Se plângea că gândurile
îi curgeau prin cap fără control. Concentrarea și înțelegerea erau grav
afectate. Conversația era dificilă și a avut gânduri și impulsuri suicidare.
Îmbunătățirea a fost resimțită după a treia zi în post, moment în care a
raportat că capul lui se simte limpede, starea lui de spirit era bună şi a
constatat o îmbunătățire a gândirii și că poate comunica mai ușor. L-am
examinat cu ajutorul unui translator în ultima parte a perioadei sale de
recuperare și s-a exprimat astfel: „Mă simțeam plin de apatie, nu mă
puteam concentra și când citeam trebuia să citesc de mai multe ori
97
acelaşi rând ca să-l înţeleg. Când vorbeam cu oamenii nu puteam să-mi
reamintesc ce am spus. Simţeam o oboseală musculară maximă. Când
am fost pedepsit la izolator, în timpul stagiului militar, am refuzat să
mănânc timp de trei zile și am constatat că mă simt mai bine. Am decis
atunci să postesc sau să mănânc foarte puţin. Am citit despre
tratamentul prin post în Revista Știință și Viață și l-am contactat pe
profesorului Nickolaev pentru tratament după eliberarea mea din armată.
Pe perioada postului, din prima zi până în a cincea zi, am avut
dureri de cap. În a cincea zi m-au părăsit sentimentele de tensiune și a
apărut un sentiment de indiferență. Sentimentele mele s-au schimbat
rapid până în ziua a optsprezecea. În ziua a nouăsprezece am devenit
neliniștit și a trebuit să mă plimb prin cameră. În a douăzecea zi am simțit
că ceva s-a schimba înăuntru și că era ceva în capul meu care trebuia
să iasă. După asta m-am simţit mai bine. În cea de-a douăzeci și una zi
am simțit că parcă eram acoperit cu un sac. În a 22-a zi am început să
mă simt mai bine. Simţeam soarele, aerul, pădurea şi nu mă mai
simţeam înstrăinat. A doua zi m-am simțit ca şi cum aş fi explodat și
toate sentimentele mele ostile s-au întors. Medicii au considerat că
întoarcerea acestor sentimente a fost un indiciu că postul trebuie oprit.
Postul a fost încheiat în ziua a douăzeci și șaptea, dar nu aveam poftă
de mâncare. Apetitul s-a îmbunătăţit treptat, la fel şi starea de spirit. Am
simțit bucurie pentru prima dată după mult timp.

Un alt pacient, de 27 de ani, student, din Poznan, Polonia. În

copilărie a avut o dezvoltare normală şi era robust şi atletic. La 15 ani a
devenit nervos şi hiperactiv, iar atitudinea sa faţă de părinţii săi s-a
schimbat brusc. A părăsit casa părintească şi a plecat să locuiască la
bunici. A absolvit liceul și la scurt timp a fost implicat într-o luptă în timpul
căreia a suferit o rană înjunghiată la rinichi. În timpul spitalizării a avut un
episod de euforie care a continuat şi după externare. El se credea o
figură importantă în Academia Cineaștilor și se considera ca fiind foarte
talentat în această formă de artă. El a fost examinat de un psihiatru care
a recomandat spitalizarea, dar mama lui a respins acest sfat. A intrat la
Universitatea din Poznan, dar a constatat că studiul este extrem de dificil
din cauza incapacității de concentrare. Înţelegerea era foarte redusă şi el
era extrem de depresiv. Se simțea părăsit și izolat, dormea toată ziua și
se plimba pe străzile orașului toată noaptea. Apatia lui a crescut, starea
lui generală s-a deteriorat și a fost diagnosticat cu astenie și i s-a dat o
scutire de la școală.
A mers la Moscova şi a fost internat la Institutul de Psihiatrie. La
internare, el a fost descris ca fiind bine orientat, având un discurs
circumstanțial și sentimente de irealitate. El s-a plâns de slăbiciune,
sărăcirea gândirii, slăbirea memoriei și epuizare rapidă, mai ales după
98
lectură. Expresia lui facială era rigidă, vorbirea era monotonă și avea
mari dificultăți în comunicare. Se simțea fără speranță și nu vedea niciun
viitor pentru el însuși. A fost diagnosticat de schizofrenie cu debut lent. A
fost tratat prin hipoglicemie provocată (comă insulinică: 15-156 u de
insulină), dar starea să a rămas neschimbată. A fost consultat de
Profesorul Nickolaev şi transferat în clinica sa. La internare acolo era
orientat temporo-spaţial, dar vorbea încet şi părea depresiv. Principalele
sale acuze erau apatia, oboseala, mintea goală, repetate perioade de
emoție intensă și ambivalență39 mare. Avea tulburări de somn şi o
marcată incapacitate pentru orice muncă.
Postul său a durat 28 de zile. Criza acidozică a început în ziua a
șaptea și după aceea starea de spirit a crescut. Slăbiciunea a apărut în a
șaptea și a opta zi și i-a fost greu să continue postul. A dorit să stea în
pat toată ziua. După a opta zi, glicemia a crescut, pH-ul sângelui său a
rămas constant și starea clinică s-a îmbunătățit semnificativ. În cea de-a
douăzeci și șasea zi a apărut pofta de mâncare, iar în a douăzeci și opta
zi s-a plâns de slăbiciune generalizată. Limba s-a curăţat, postul a fost
încheiat și a început perioada de recuperare.
În a cincea zi de realimentare, pacientul a declarat că se simte
bine, cu capul limpede, gândirea clară și concentrarea îmbunătățită
semnificativ. În cea de-a douăzeci și treia zi de recuperare, s-a simțit
„ajutat foarte mult‖, dar și-a exprimat îngrijorarea că boala ar putea să
recidiveze în viitor și a cerut un scurt post profilactic. Profesorul
Nickolaev a refuzat acest lucru, explicând că, dacă va exersa zilnic, și va
continua hidroterapia și dieta, dacă va duce o viață fără să bea sau să
fumeze, boala nu va recidiva. I s-a recomandat că poate face posturi
profilactice de trei până la cinci zile, dar nu mai mult de 10 zile pe lună.
Într-un interviu, în cea de-a douăzeci și treia zi din perioada de
recuperare, pacientul și-a descris experiențele astfel: „Slăbiciunea a
apărut în a doua zi, a crescut până în a șasea sau a șaptea zi și a
continuat până în a zecea zi (făcea distincție dintre slăbiciune și
oboseală, atunci când l-am întrebat despre deosebirea dintre ele, și a
descris oboseala inactivă a schizofreniei pe care a suferit-o înainte de
tratamentul cu post). În următoarele două zile m-am simțit foarte bine și
după aceea totul s-a îmbunătățit rapid. Când am început să beau suc în
perioada de recuperare lumea s-a schimbat, culorile au devenit mai
luminoase, gândirea a devenit mai ușoară. Nu am mai simţit golul interior
și percepția mea despre lume s-a schimbat complet. Simt că am un viitor
luminos. Nu vreau să mă întorc la școală acum, vreau să trăiesc o viață

39
Ambivalenţă = stare psihologică a unui individ care denotă în același timp tendințe
și trăiri contradictorii
99
normală, sănătoasă și voi decide mai târziu dacă mă voi întoarce la
școală.
Pacientul a fost încântat să raporteze că l-a convins pe profesorul
Nickolaev să-i dea încă cinci zile de post. Postul a fost reluat după un
laxativ (citrat de magneziu) și a făcut o clismă pe zi timp de câteva zile.
În a zecea zi până în a paisprezecea zi din perioada de recuperare,
pacientul a avut o exacerbare a unora dintre simptomele sale.
Experiența arată că acest lucru apare la majoritatea pacienților și este
legat de absorbția proteinelor în cantitate mare după post. După această
scurtă perioadă, are loc stabilizarea și îmbunătățirea continuă.
Când un pacient din U.R.S.S. este externat din orice spital
psihiatric, rezumatul externării sale este trimis la dispensarul său raional
și este supravegheat pentru o perioadă de 10 ani. Pacientul este vizitat
de doctor, acasă și la locul de muncă. Dacă pacientul rămâne stabil timp
de 10 ani, vizitele sunt întrerupte și pacientul este scos din evidenţe.
Eu (autorul articolului) și asociații mei vom folosi în viitor terapia
prin post în cazurile în care tratamentul ortomolecular nu a dat rezultate.
La pacienţii trataţi prin postul cu apă vom adăuga mega vitamine la dieta
cu fructe și legume descrisă mai sus după 20-30 de zile de realimentare.
Într-o convorbire recentă cu profesorul Nickolaev, acesta a spus că va
folosi şi el mega vitaminele după terminarea perioadei de recuperare. El
consideră că, odată cu adăugarea de mega vitamine la terapia prin post,
se pot îmbunătăți rezultatele la acei pacienți la care postul nu a dat un
rezultat satisfăcător.

……………………………………………………………

Autorul (Dr. Allan Cott) a utilizat tratamentul cu post controlat într-

un proiect de cercetare la Spitalul Gracie Square din New York.
O condiție necesară pentru includerea în proiect a fost ca debutul
schizofreniei să fie de peste cinci ani și un istoric de eșec a tuturor
tratamentelor anterioare. O cerință de bază a fost consimțământul
complet al pacientului și al rudelor sale. Tratamentul a fost aplicat doar
în acele cazuri în care a existat o conștientizare deplină a bolii și
dorința de a suporta acest tratament, deoarece încadrarea în
rigoarea postului necesită cooperarea deplină a pacientului. Dacă
pacientul întrerupea în mod voluntar postul și mânca, tratamentul era
oprit și pacientul era externat din spital.
Pe parcursul tratamentului, pacienţii au rămas activi. Pacienţii
incluşi în această terapie părăseau zilnic spitalul pentru a merge pe jos
în oraș, revenind la odihnă după-amiaza. Ei erau liberi să părăsească
spitalul ori de câte ori doreau. Dacă pacientul nu merge pe jos cel puțin
trei ore pe zi, apare slăbiciunea.
100
 Pacientul trebuie să bea zilnic minim 1 litru de apă, dar poate bea
mai mult dacă dorește. Dacă cantitatea necesară de apă nu este
consumată, postul trebuie întrerupt.
Clisma zilnică și dușul sau baia sunt părți la fel de importante ale
regimului. În timpul dușului sau a băii, pacientul stimulează circulația
periferică folosind un prosop de paie Loofa în loc de buretele de spălat.
Medicamentele folosite de pacienţi sunt reduse treptat și, de obicei,
până la sfârșitul primei săptămâni nu mai necesită medicaţie. Un pacient,
al cărui post s-a încheiat recent în a 29-a zi, avea de un an, ca medicaţie
zilnică, 500 mg de Clorpromazină, 20 mg de Haloperidol și 10 mg de
Trifluoperazină. Aceasta a fost întreruptă în prima săptămână a postului
său.
Pacienții trebuie să renunțe la fumat în timpul postului. Dacă
nu pot face acest lucru până la sfârșitul primei săptămâni a postului
este necesar să întrerupă postul. Majoritatea pacienților, care
fumau, au reușit să renunțe la țigări, chiar dacă anterior postului au
mai încercat să se lase de fumat și nu au reușit.
Întreaga perioadă a postului se suportă relativ ușor.
Problemele apar în perioada de recuperare şi sunt direct legate de
nerespectarea dietei. Supraalimentarea este cauza cea mai
frecventă pentru aceste complicații, care se întâmplă de obicei din a
cincea până în a zecea zi a perioadei de recuperare, când începe
administrarea de proteine. Măsura profilactică evidentă este
respectarea strictă a dietei de recuperare, consumând numai
alimentele indicate în cantitățile specificate. Mâncarea la fiecare
masă trebuie să se oprească înainte să se dezvolte un sentiment de
plenitudine.
Educația pacientului este extrem de importantă, iar această
educație trebuie urmată de memento-uri dese pentru a evita
supraalimentarea.
La unii pacienți, aportul de alimente proteice produce o perioadă de
excitație, tensiune sau insomnie. Medicamentele de somn și doze mici
de medicamente neuroleptice pot fi utilizate timp de câteva zile.
Simptomele dispar în cinci până la șapte zile.
Întreruperea prematură a perioadei de recuperare poate duce la
edemul gleznelor sau la nivelul pleoapelor. Această complicație rezultă
de obicei din utilizarea sării de masă sau a ingestiei multor alimente care
conțin sare, cum ar fi pâine, unt, brânză, nuci, etc. Edemul produce o
senzație de neliniște, dureri de cap și, uneori, o dispoziție proastă. Când
pacientul se întoarce la respectarea strictă a dietei cu aport abundent de
apă, edemul dispare rapid. Administrarea unui cathartic salin (purgative)
contribuie la dispariția edemului.

101
 Experiența autorului se extinde acum la peste 35 de cazuri de
schizofrenie tratate între iulie 1970 și aprilie 1973 și până în prezent 24
de pacienți nu au mai avut recăderi. Trei dintre aceștia au trebuit să
repete un post lung, nouă luni după terminarea postului inițial, deoarece
au recidivat, încălcându-și dieta. Patru pacienți au întrerupt dieta și au
recidivat în psihoză și nu au mai putut relua postul. Acești pacienți au
fost tratați cu medicamente neuroleptice. Zece au rămas stabili după doi
ani, iar doi erau stabili chiar şi după patru ani. Trei pacienți au trebuit să
întrerupă postul prematur înainte de a 15-a zi. Un pacient nu a fost inclus
în aceste statistici, întrucât era încă în timpul postului în momentul scrierii
articolului.
Un studiu recent al statisticilor prof. Nikolaev a relevat că 70%
dintre cei 6.000 de pacienți tratați prin post controlat au obținut o
îmbunătățire atât de semnificativă încât au fost reintegraţi social.
Aceasta reprezintă o realizare inegalabilă în tratamentul schizofreniei,
mai ales pentru acei pacienți care au avut un număr nesfârșit de eșecuri
cu toate formele de terapie. Toți erau bolnavi cronici și se simțeau lipsiți
de speranță în legătură cu viitorul lor. Cei mai mulți dintre ei nu şi-ar mai
fi revenit niciodată, mulți și-ar fi încheiat viața prematur, în timp ce restul,
suferind o alterare majoră, și-ar fi trăit restul vieții lor în secțiile sumbre
ale unui spital psihiatric.

Postul şi fertilitatea40

Locuiesc în Oakville, Canada, cu soţul meu și cu trei copii

încântători. Avem doi băieți (2010, 2014) și o față (2016).
Am avut primul nostru băiețel drag, după ce am încercat prima
dată. Deci ne-am gândit sarcina se poate dobândi uşor. Ne-a luat apoi
trei ani întregi de zdrobirea a inimii și trei avorturi spontane înainte de a
rămâne însărcinată din nou. În acei trei ani am făcut multe cercetări
pentru a găsi câteva răspunsuri. Am fost la specialiști în fertilitate și ni s-
a spus că avem infertilitate secundară inexplicabilă şi că este probabil
legată de vârstă.
Am încercat diferite suplimente, sperând să pot găsi combinația
potrivită de suplimente pentru a ne îmbunătăți șansele de a rămâne
însărcinată. Și, desigur, am devenit expert în identificarea ovulației prin
orice metodă disponibilă pe piață astăzi. Am luat în considerare donația
și adoptarea de ovule.
Dar apoi într-o zi, am început să postesc. Am băut doar apă, fără
mâncare. Nu am întrerupt postul timp de 25 de zile.

40
https://fastingforfertilitysite.wordpress.com/
102
 Mă rugasem pentru un răspuns și apoi mă simțeam obligată să
postesc. Cred în puterea rugăciunii și am auzit că postul este un bun
sprijin al rugăciunii, dar pentru ce este exact postul?
Pare un concept atât de ciudat. Oprește-te din mâncat. De ce ar
face cineva aceasta? Mâncarea te ține în viață. Mâncarea te hrănește.
Viața noastră este centrată în jurul mâncării. De ce ar înceta vreodată o
persoană sănătoasă să mănânce? În societatea noastră, sărind chiar și
o singură masă, este inacceptabil.
În prima zi a postului meu, am descoperit o carte într-o bibliotecă
online care îmi vorbea despre post. Mi-a spus tot ce trebuia să știu.
Chiar nu-mi amintesc cum am dat de această mică carte. Acum văd că
Dumnezeu m-a condus acolo.
Concluzia acelei cărţi a fost aceasta: Postul vindecă. Postul a fost
folosit ca metodă de vindecare de secole. Postul întinerește. Și am
descoperit că reface chiar fertilitatea. Știu că există multe cărți (mai ales
vechi) despre post, dar cea pe care am citit-o în timpul postului a fost
scurtă și perfectă. De atunci am citit și alte cărți despre post, care mi-au
servit la clarificarea unor lucruri, dar „Postul terapeutic‖ de Arnold
DeVries a fost cea de care m-am servit atunci. (―Therapeutic Fasting‖ -
Arnold DeVries)
Băiețelul nostru drag a fost conceput la două săptămâni după
terminarea postului meu de 25 de zile. Aveam 41 de ani când s-a născut
(februarie 2014). Și superba noastră fetiță a fost concepută la două
săptămâni după un post de 10 zile. S-a născut în martie 2016, când
aveam 43 de ani.
Acum am dori un al patrulea copil, așa că mă voi începe un alt post
de 10 zile. Caut alte doamne care să mi se alăture, pentru a le sprijini de
la distanţă. Cu siguranță, va trebui să citiți (cel puțin) cartea „Postul
terapeutic‖ înainte de a porni în această aventură! Nu este pentru cele cu
inima slabă, dar gândiți-vă la premiul de la sfârșit! Voi posti de pe 24
august până pe 2 septembrie 2017. Cine mi se alătură? Sper și mă rog
să fie cel puțin 10 doamne (și 10 copii noi). Te-ai rugat pentru o minune?
Să o facem!

RĂSPUNSURI:

Gravidă după 40 ani,

Gravidă la 40 ani,
Gravidă la 41ani,
Gravidă la 42 ani,
Gravidă la 43 ani,
Gravidă la 44 ani,
Gravidă la 45 ani,
103
Gravidă la 46 ani,
Gravidă la 47 ani,
Gravidă la 48 ani,
Concepție după 40 ani,
Concepție la 40 ani,
Concepție la 40 ani,
Concepție la 42 ani,
Concepție la 43 ani,
Concepție la 44 ani,
Concepție la 45 ani,
Concepție la 46 ani,
Concepție la 47 ani,
Concepție la 48 ani.

Postul în diverse forme şi stadii de

boală canceroasă

Pentru a înţelege, pe deplin, efectul postului în boala canceroasă,

ar fi important să vedem cum apar diverse forme de cancere, pentru că
vindecarea înseamnă a parcurge drumul îmbolnăvirii în sens invers.
Postul cu apă are o durată limitată, după care urmează revenirea la
alimentaţie, dar nu şi la obiceiurile rele. În momentul când conştientizăm
care sunt aceste obiceiuri, ne asumăm din toată inima adeziunea la
principiile sănătoase de viaţă.

Cancerul de sân41
Dr. John McDougall

Cancerul de sân este o proliferare haotică, necontrolată, a unor

celule din ţesutul mamar, care au suferit o degenerare malignă, adică au
suferit modificări majore la nivelul genelor responsabile de moartea
celulară programată, care controlează moartea celulelor îmbătrânite.
Țesuturile mamare sunt sensibile la estrogeni42. Cu cât o femeie
produce mai mult estrogen, cu atât este mai probabil să se dezvolte
cancerul. Această asociere a cancerului de sân cu hormonii de sex
41
http://www.nealhendrickson.com/mcdougall/030200pusavingyourselffromcancer.htm
42
Estrogenii sunt hormoni sexuali produși de regulă de ovar. Ei fac parte din grupa hormonilor steroizi
care sunt produși în parte și de glanda suprarenală, iar în timpul gestației, la mamifere, şi de placentă.
Chiar și testiculul produce în afară de testosteron și cantități mici de hormoni estrogeni. Hormonii
estrogeni naturali sunt: estrona (E1), estradiolul (E2), estriolul (E3) și estetrolul (E4). Acești hormoni
sunt produși în prezent și pe cale sintetică. În organism, testosteronul se poate transforma în estradiol
(E2), în prezenţa unei enzime numită aromatază.
104
feminin este evidentă, cancerul de sân fiind de 100 de ori mai frecvent la
femei decât la bărbați! Boala apare abia după pubertate, iar o viață
menstruală mai lungă înseamnă o probabilitate mai mare de a dezvolta
cancer de sân. Mai mult, dacă o femeie ia pilule contraceptive cu
estrogen, probabilitatea de a dezvolta cancer de sân este mai mare. La
femeile ale căror ovare sunt îndepărtate devreme în viață, riscul de a
dezvolta cancer mamar este mult redus. Acest cancer este aproape
necunoscut la femeile care nu dezvoltă niciodată funcția ovariană. De
asemenea, cantitatea de estrogen din corpul unei femei va influența rata
de creștere a cancerului de sân. Prin urmare, estrogenii par să fie
implicați îndeaproape în apariţia și dezvoltarea cancerului de sân.
În țările bogate, precum Statele Unite, legătura biologică dintre
alimentele și bolile sânului are la bază metabolismul hormonilor produși
în mod natural în corpul uman. Estrogenii sunt produși de ovare, glande
suprarenale și anumite țesuturi ale corpului. După ce au circulat prin
corp, în cele din urmă, acești estrogeni sunt excretați prin intermediul
ficatului în intestin. Pentru a putea fi eliminaţi, estrogenii trebuie să fie
combinați cu săruri biliare, produse de ficat. Dacă nu sunt complexaţi,
estrogenii liberi sunt reabsorbiți în corp prin peretele intestinal. Grăsimile
din alimente favorizează dezvoltarea anumitor specii de bacterii, care au
capacitatea specială de a desface legătura dintre estrogeni și sărurile
biliare. Drept urmare, estrogenii excretați sunt reabsorbiți înapoi în corp.
Rezultatul pe termen lung este un nivel mai ridicat al acestor hormoni la
femeile care mănâncă alimente bogate în grăsimi, care este, desigur,
dieta tipică consumată de oamenii din societățile bogate43.
Un alt motiv pentru nivelurile crescute de estrogen este obezitatea.
A fi supraponderal este o consecință obișnuită a unei diete bogate în
grăsimi, axată pe produse lactate, carne și alte alimente procesate cu
uleiuri. Anumite enzime secretate de ţesutul adipos transformă hormonii
masculini, prezenţi în mod natural într-un anumit grad şi la femei, în
estrogeni. Cu cât o persoană are mai multă grăsime corporală, cu atât

43
A fost studiată concentraţia estrogenilor în sânge, urină și fecale la 10 femei vegetariene și 10
nonvegetariene, aflate în premenopauză, în patru intervale de câte 3 zile, la aproximativ 4 luni distanță
între ele. În fiecare perioadă de studiu a fost notată dieta zilnică pe o perioadă de trei zile şi
concentraţia estrogenilor în sânge, urinară și fecale. Femeile vegetariene au consumat o cantitate de
grăsimi mai mică decât femeile nonvegetariene (30% din totalul caloriilor, comparativ cu 40%) și mai
multe fibre alimentare (28 g pe zi, comparativ cu 12 g). Studiul a demonstrat că există o corelație
pozitivă între greutatea materiilor fecale și excreția fecală a estrogenilor în ambele grupuri. Excreția
fecală a estrogenilor a fost mai mare la femeile vegetariene, greutatea fecală fiind crescută. Excreția
urinară a estriolului (E3) a fost mai scăzută la femeile vegetariene, iar nivelurile plasmatice de estronă
(E1) și estradiol (E2) au fost mai mari la persoanele cu excreția fecală a estrogenului mai redusă.
La femeile vegetariene, activitatea β-glucoronidazei, enzimă a bacteriilor fecale care desface
legătura dintre estrogeni şi sărurile biliare a fost semnificativ mai redusă.
Concluzionăm că, la femeile vegetariene, având o producție fecală crescută, crește excreția fecală de
estrogen concomitent cu scăderea concentrației plasmatice. (N Engl J Med. 1982; 307: 1542–7.)
105
corpul ei va produce mai mult estrogen. De asemenea, pe măsură ce
femeile îmbătrânesc, transformarea androgenilor în estrogeni creşte.44
Estrogenii pot creşte şi ca urmare a absorbţiei lor din alimente. În
fiecare zi, o femeie consumă între 0,5 și 2 kilograme de mâncare. O dată
cu nutrienţii sunt ingerate şi hormonii, printre care şi estrogeni, cu care
au fost hrănite animalele (păsările și viţeii) pentru a crește mai repede. În
unele țări cantități semnificative de reziduuri de estrogen pot rămâne în
alimente și au efecte dramatice asupra persoanelor care consumă acele
alimente. În Puerto Rico și Italia, de exemplu, există cazuri în care băieți
și fete foarte mici și-au dezvoltat sânii, iar fetițele și-au început
perioadele menstruale mult prea devreme din cauza hormonilor din
carnea cu care au fost hrăniți.
Fetele tinere, hrănite cu o dietă bogată în grăsimi, încep prima
menstruație cu aproximativ patru ani mai devreme decât cele hrănite cu
o dietă pe bază de amidon şi conținut redus de grăsimi, adică la 12 ani,
iar nu la 16 ani. Un efect similar de prelungire a perioadei menstruale are
loc şi la sfârșitul perioadei de reproducere. Menopauza începe
aproximativ cu patru ani mai târziu la femeile care urmează o dietă
bogată în grăsimi, comparativ cu cele care preferă dietele cu conținut
scăzut de grăsimi, adică la 50 de ani, față de 46 de ani. Această creștere
a perioadei menstruale este rezultatul efectelor estrogenilor suplimentari
cauzată de grăsimile din dietă. Debutul precoce al menstruației și
menopauza tardivă sunt asociate cu un risc de aproximativ două ori mai
mare de a dezvolta cancer de sân în comparație cu femeile cu o viață
menstruală mai scurtă.
Riscul pentru fetele și, de asemenea, pentru surorile femeilor cu
cancer de sân ca să dezvolte această boală, poate ajunge la 50% în
anumite circumstanțe. O parte din acest risc crescut poate fi urmare a
pre