Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat Puterea izvora potolit,
pomii din fundul grădinii, leagănul putred; din braţele şi pieptul lui dezgolit…
odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni
copilăria mea – şi o mănâncă furnicile… Doamne, fă-mă ca Dalila, vicleană,
când o da geană prin geană,
II să-i aflu taina şi să-l robesc
visului meu pământesc.
Cine povesteşte în mine, cine Înger din lumină
mi-aduce aminte c-am trăit acolo, Înger din lumină, roagă-te pentru mine,
în țara dintre sobă şi genunchii bunicului, ieşi din casa ta zidită-n rază
întâia poveste cu zmei? şi zi: „Doamne, mă tog pentru pâne,
pentru somn şi linişte-n amiază”.
Vă voi face să trăiți de-a pururi,
ani duşi, miraculoase răsărituri. Mânile mele grele nu se ridică.
Deasupra gardului unde lumea sfârşea, Îngere, m-aş ruga şi mi-i frică;
azi ştiu, de-acolo începea tărâmul zmeului. însă tu cu aripa roagă-te tare şi zi:
„Să fie cu soare, să treacă repede ultima zi…”
Însă toate s-au sfârşit odată Îngerii
când ardeau lumânările ziua. Îngerii veneau noaptea târziu.
Bunicul dormea într-o cutie frumoasă – S-aşezau în rând şi vegheau,
şi l-au luat şi l-au dus pe sub marii castani. rezemați în suliți cu vârf auriu.
Aripile lor stufoase ne-năbuşeau.
Toată noaptea m-am temut pentru dânsul.
Văzând că nu se mai întoarce, ziceam: „Ți-a venit îngerul?” întrebam uneori.
Şi-ndată vedeam strălucind, şi pe pământ ce scrie plugul de fer,
la picioarele patului şi albind
penele până-n tavanul cu flori. însă nu vei şti toate.
Umbrele şi luminile neîmpăcate
N-aveau fulgere: erau serafimi, vor juca pe mânile tale-nghețate.
bătrâni oşteni şi paşnice mulțimi. Şi tu vei zâmbi.
Când se făcea dimineață zburau, Puținul sânge ce te va-ncălzi
în fereastră o dungă albastră lăsau. va fi încă prețios şi viu.
Poemul femeii care iubea primăvara Şi-n moarte vei intra mai târziu,
Va veni primăvara. ca-ntr-o apă
Florile pe creştete-or duce răcoritoare.
lumina care luce-străluce
a soarelui Ce oră e oare?
şi-a marelui Cine mă scapă
anotimp visător. şi cine-mi vine în întâmpinare?
Tu eşti, tovarăş al tinereții,
„Floare, răsai…” din anotimpul privighetorilor,
va murmura lumina de mai. stăpânul tuturor florilor
Aripe vieții.
se vor desfăşura în prielnice clipe,
şi fiece lucru va fi prelungit în umbra de taină. Vrei să mă iei? Dar unde?
Pentru dragoste îmbrăcând altă haină, Umbrele noastre-acum vor pătrunde
şi totuşi, sfărâmicios, pieritor, taina cea de pe urmă. Tăcere.
va fi şi floare şi om şi zbor. În paradis nu-s vegetații efemere.
Nici râuri ce-ngheață.
Ce rămâne? Să mergem, dar, cu soarele-n față.
Urâtă-ntrebare…
Cine-a scornit-o oare? Mă părăseşti, viață…
Cine-a scornit vorbele „astăzi” şi „mâne”? Lumina fuge. Unde-s minunile?
Ca şi când n-ar fi totul veşnic, Nu pot muri ca sălbătăciunile,
şi soarele şi lumânarea din sfeşnic, în resemnare şi pace.
în măsura-n care ard şi există…
Tu nu fi tristă. Am iubit pământul.
Priveşte: Fiecare umbră aruncată pe el.
lumina cade-n flori, se roteşte, Zborul fiecărui porumbel.
se face fluture şi albină. Şi cântecele pe care le şoptea vântul.
Poate-au fost flori şi s-au stins. Ici, colo, stropi albaștri de cerneală
Acuma s-a făcut târziu. A nins. Și urmele durerii, ca de praf;
Nimeni nu caută vechile cărări, Dar vina este-a unui tipograf
nimeni nu plânge moarte primăveri. Cu litera destinelor în poală.
Cine va cânta
Şi anii mei au fost pământ bogat. Cine va cânta cântecul mare,
Stejarul a crescut. Nu s-a plecat. în care să-ncapă pământul şi toate
Sevele acelor vise de demult lucrurile blânde şi întunecate,
în tine-s biruință şi tumult. rădăcini, amintiri amare?