Contribuția cronicarilor moldoveni în formarea conștiinței

istorice

Conștiința istorică este modalitatea de a construi istoria și cultura unui popor prin raportarea
la istoria altor popoare vecine, concentrarea punându-se pe: situarea în timp și spațiu,
evenimentele istorice, limba, cultura și civilizația.

Scopul cronicarilor este de a consemna istoria poporului, temele fundamentale abordate de

ei au contribuit și încă ajută la formarea conștiinței noastre istorice , teme cum ar fii: originea
latină a tuturor românilor, latinitatea limbii române, formarea continuității poporului român.
Cronicarii moldoveni scriu „Letopisețul Țării Moldovei”, continuând scrierea de unde a
părăsit-o predecesorul.

Letopisețul Țării Moldovei în română și slovenă.

Cronicile realizează cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre. Prima dată au apărut în
limba oficială, ea fiind slovena la vremea respectivă. Începând cu secolul al XVII-lea, în
limba națională. Cronicile moldovenești au fost singurele care nu au fost scrise din ordinul
vreunui domnitor, deci exprimă punctul de vedere al autorilor, neinfluențat de nicio putere
autoritară. Independența morală față de autoritatea domnească le permite o atitudine critică.
 Letopisețul Țării Moldovei a fost scris în ordine de: Grigore Ureche (1359-1394), Miron
Costin (1594-1661), Ion Neculce (1661-1743), și continuat de alți cronicari de o importanță
mai mică. A fost păstrat în manuscrise timp de aproape doua secole după care a fost tipărit
de Kogălniceanu și Bălcescu după 1840.

Importanța cronicilor, în primul rând, vine din domeniul științific, fiind primele scrieri
originale în limba română de mari dimensiuni. Oferă informații prețioase despre istoria de
epoca medievală. Punând în circulație idei ca romanitatea poporului, latinitatea limbii
noastre, continuitatea elementului roman în Dacia, unitatea tuturor românilor, cronicarii au
contribuit la formarea conștiinței noastre naționale.

Cronicarii au dus la dezvoltarea:

-istoriografiei românești;

-limbii române.

Cronicarii moldoveni au avut o influență mai mare asupra limbii române, față de cronicarii
munteni. Ei au scris cu scopul ”să nu înece anii cei trecuți și să lase urmașilor amănunte
despre cele ce au fost să se petreacă în anii de demult”(Grigore Ureche), având o
influență asupra literaturii române indiscutabilă.

 
Umanismul si iluminismul

Umanismul : este curentul dezvoltat în Renaștere. Termenul de “umanism” are două

sensuri: unul larg, de dragoste față de oameni, și unul restrâns, de interes față de valorile
antichității greco-romane. În legătură cu Renașterea, termenul de “umanism” se folosește în
ambele sensuri.

Iluminismul: este curentul literar care caracterizează pe plan ideologic și cultural secolul al XVII-lea.
Iluminiștii pun un accent deosebit pe cunoașterea științifică, afirmându-se ca o puternică mișcare cu caracter
laic.