Sindromul diareic acut (SDA) este reprezentat in patologia infectioasa printr-o gama larga de entitati clinice cu particulariati simptomatice

si evolutive determinate in primul rand de agentul etiologic bac-terian (Salmonella, Shigella, Yersinia enterocolitica, E.coli patotipurile diareigene, Campylobacter,Vibrio cholerae etc.), parazitar (Giardia, Entamoeba, Criptosporidium etc.) si viral (Rotavirusuri, Enterovirusuri, Norovirusuri etc.). Sindromul diareic este o entitate clinica ce se caracterizeaza prin scaune frecvente (> 5 / 24 ore), de consistenta redusa (uneori apoasa ) insumand uneori volume mari de pierderi lichidiene (uneori pana la 2o litri / 24 ore) ce pot duce la dezechilibre hidroelectrolitice insotite de tulburari hemodinamice grave cauzatoare de deces (colaps cardiovascular). Sindromul febril insoteste adesea sindromul diareic infectios iar fenomenele digestive, inapetenta, greata, dureri abdominale, balonare, flatulenta, sunt prezente in diferite grade de intensitate. Multitudinea agentilor etiologici implicati necesita metodologii diferite aplicate concomitent aceluiasi prelevat. Materiile fecale sunt prelevatul biologic preferat pentru cultivarea patogenilor bacterieni, parazitari si virali, implicati in etiologia bolii diareice. Ca in toate metodologiile ce se bazeaza pe izolarea si identificarea agentului etiologic, prelevarea produsului patologic, trebuie facuta cat mai aproape de debutul bolii, iar protocolul aplicat trebuie sa fie specific etiologiei tintite. Studiul prezent se refera in special la etiologiile conditionat patogene, cele care necesita conditii speciale de cultivare si in consecinta sunt subevaluate. Studiile derulate in cadrul proiectului au urmarit: 1. Diagnosticul de laborator de nivel 1 al produselor patologice provenite de la pacienti cu simptomatologie de sindrom diareic infectios 2. Identificarea fenotipica a agentilor infectiosi izolati din produsele patologice prelevate de la pacienti cu simptomatologie de sindrom diareic infectios 3. Diagnostic starii de hipersensibilitate indusa de infectia parazitara (Ig E totale) 4. Diagnostic imagistic al parazitozelor intestinale si tisulare (radiologic, ecografic, CT, RMN) 5. Coroborare cu date clinic- biologice si alergologice 6. Tratament etiologic in sindromul iareic infectios 7. Monitorizare dispensarizarea pacientilor cu sindrom diareic infectios 8. Identificarea structurilor genetice codante pentru -lactamaze 9. Identificarea moleculara a agentilor infectiosi izolati din sindromul diareic 10. Tipizarea moleculara a agentilor infectiosi izolati din boala diareica acuta 11. Secventierea genelor bla pentru identificarea tipului de de activitate produs de tulpinile de E. coli -lctamaze cu spectru larg

Prelevarea eantioanelor de materii fecale se efectueaz la debutul bolii (faza acut), atunci agenii patogeni sunt n numr mare n scaun i, desigur, naintea administrrii unui tratament cu antibiotice sau pansamente digestive. Cantitatea minim prelevat trebuie s fie de aproximativ 10 grame. La un pacient n episod acut diareic sunt necesare 2 sau 3 eantioane, n timp ce pentru determinarea portajului cronic (n medicina preventiv) este considerat suficient o singur prob. Recomandri de care trebuie s se in cont: analiza bacteriologic a materiilor fecale trebuie s porneasc, teoretic, de la examinarea scaunului emis spontan sau, cnd acest lucru nu este posibil, examinarea a 3 tampoane rectale, biopsia de mucoas rectal sau colic, precum i biopsia de ganglion mezenteric, efectuat prin rectoscopie, se trateaz ca i materiile fecale, n cazul copiilor bolnavi, prelevarea scaunului poate fi posibil i din scutece, lenjerie; o atenie deosebit trebuie acordat prelevrii de mucus, lambouri de epiteliu, striuri de snge. Recoltarea de materii fecale prin emisie natural (spontan) Materiile fecale emise spontan trebuie recoltate

n recipiente sterile de unic utilizare, comerciale, suficient de mari, nchise ermetic, prevzute cu o spatul pentru prelevarea produsului. Se aleg fragmente purulente, mucoase, sanghinolente dac acestea exist. Eantionul odat sosit n laborator este recepionat, nregistrat i prelucrat n mai puin de o or de la recoltare. Tamponul rectal Prelevarea cu tamponul se practic la copii nounscui sau aduli, n contextul clinic al unui sindrom dizenteric, cnd bacteriile invadeaz mucoasa recto-sigmoidian, iar izolarea acestora de pe mucoasa rectal este recomandat. Tampoanele sterile se umecteaz n soluie de transport, lipsit de activitate bacteriostatic. Se recolteaz minim 3 tampoane pentru: examen microscopic, nsmnare pe medii neselective i pe medii de mbogire. Tamponamentul rectal nu amplific frecvena izolrii bacteriilor enteropatogene. CONSERVAREA EANTIONULUI RECOLTAT n msura n care este posibil, prelevatele sunt expediate la laborator n ora urmtoare recoltrii. Aceast cerin, adesea neglijat, a stat la originea unui numr important de eecuri ale diagnosticului bacteriologic. Dup emisia de materii fecale se petrec urmtoarele fenomene: prelevatul se acidific n 30 minute de la recoltare; aceast modificare de pH pericliteaz supravieuirea bacteriilor enteropatogene, proliferarea bacteriilor comensale duce la

izolri aleatorii i face dificil studiul dismicrobismului. Eantioanele de materii fecale care nu pot fi prelucrate n vederea diagnosticrii (examinare microscopic, nsmnare culturi), n intervalul de o or, trebuie refrigerate la 4-8C, evitnd deshidratarea i scderea volumului. n aceste condiii, probele nu trebuie s stea mai mult de 4h. Este de menionat c se prefer utilizarea unui mediu de transport pentru germenii care supravieuiesc mai puin de 2 ore. Bacteriile enteropatogene rezist cteva zile (o sptmn) n mediu de transport, la o temperatur de 15C. Nu exist un mediu de transport ideal ce ar permite prezervarea tuturor bacteriilor potenial enteropatogene.
Cele mai multe cauze de diaree infectioasa, pot fi tratate empiric, fara a cunoaste cu exactitate agentul etiologic. Aceasta deoarece, este dificil de identificat in laborator agentul cauzal. Medicul se va orienta functie de simptomatologia clinica constatata. Rotavirusurile pot fi identificate cu usurinta in unele laboratoare.

ste dificil de obtinut culturi virale din lichidul cefalorahidian (LCR), deoarece concentratia virala in LCR este destul de mica si tehnicile necesare pentru cultura sunt destul de laborioase. Pentru a se obtine culturi virale, lichidul cefalorahidian trebuie recoltat prin punctie lombara in cantitate de 2 ml si transportat cat mai repede la laborator unde va fi procesat cat mai curand posibil. Congelarea virusurilor in congelatoarele uzuale de laborator duce la reducerea potentialului de cultura al acestora, dar daca este absolut necesar, virusurile ar trebui congelate la o temperatura de -700C. Alta metoda de detectare a infectiilor virale este amplificarea ADN-ului sau ARN-ului viral folosind reactia de polimerizare in lant. Virusurile care se preteaza cel mai bine pentru culturi sunt virusul coxackie, echovirusurile, virusul urlian si virusul meningitei coriolimfocitare. Alte virusuri care raspund relativ bine la culturi sunt virusul HIV, adenovirusurile, arbovirusurile, virusul Herpes simplex tip 2, virusul varicelo-zosterian si virusul rabiei. Cele mai slabe rezultate in culturi se obtin pentru virusurile poliomielitei, virusul Herpes simplex tip 1, virusul Epstein-Barr si virusul citomegaliei. Virusurile mai pot fi izolate si din materiile fecale (enterovirusurile si adenovirusurile), din sange (arbovirusurile, enterovirusurile, virusul meningitei coriolimfocitare), din urina (virusulcitomegalic si urlian) . De la nivelul exudatului faringian se pot izola enterovirusuri, virusul urlian si adenovirusuri. Prezenta enterovirusurilor in materiile fecale nu semnifica neaparat ca meningita ar fi provocata de acestea, deoarece enterovirusurile pot apare si in urma unor infectii ale aparatului digestiv sau in cadrul unor epidemii. Diagnosticul serologic al infectiei virale are o valoare limitata in cazul meningitei virale, deoarece anticorpii antivirali apar tarziu, dupa 2-3 saptamani de la infectie si nu ne ofera datele necesare pentru tratamentul initial.

La internare tuturor pacientilor suspectati de meningita virala trebuie sa li se faca hemoleucograma, teste functionale hepatice si masuratori ale hematocritului, sa se stabileasca viteza de sedimentare a hematiilor (VSH-ul) . De asemenea se determina nivelul ureei din sange, nivelul plasmatic al electrolitilor, glucozei, creatininei, amilazei si lipazei serice. O mare valoare diagnostica in meningita virala o are examinarea lichidului cefalorahidian. In general nu este contraindicata punctia lombara pentru recoltarea lichidului cefalorahidian, deoarece meningita virala nu se insoteste de o crestere importanta a presiunii intracraniene.