Armonia relațiilor umane în mediul școlar

Prof. Berdilă Anica

Şcoala Gimnazială Nr. 28, Galaţi

Succesul şcolar al elevului este în relaţie directă cu atitudinea familiei faţă de instituţia
educaţională. Deşi învăţământul actual este centrat pe elev, ca subiect şi beneficiar al activităţii
instructiv-educative, sarcina formării copilului un poate fi lăsată numai în responsabilitatea şcolii.
Imbunătăţirea relaţiei şcoală-familie implică informarea şi, mai ales, formarea părinţilor în ceea ce
priveşte obligaţiile legale ale acestora, drepturile copilului de a fi educat, metodele de colaborare cu
instituţia şcolară. Împreună trebuie să stimuleze şi să sprijine interesul elevilor pentru cunoaştere.
Dialogul dintre cadrele didactice şi părinţi presupune atât o informare mutuală, cât şi un efort
permanent în scopul dezvoltării depline a personalităţii elevului. Prin stabilirea unui dialog cu familia,
cadrele didactice cunosc expectativele acesteia şi le pot pune în balanţă cu cele ale şcolii.
O bună colaborare între familie şi şcoală implică un angajament care se constituie ca un sistem
de obligaţii reciproce. Comunicarea dintre factorii educaţionali menţionaţi depinde însă de gradul de
înţelegere a necesităţii acestor acţiuni şi decizii comune. Stabilirea unor legături de conlucrare şi de
comunicare permanentă şi depăşirea unor posibile relaţii de acuzare reciproce, vor favoriza în mare
măsură rezolvarea problemelor educative ale elevilor. Sprijinind exigenţele familiei de a fi informată
curent cu evoluţia copilului la şcoală şi implicând-o în actul decizional îi vom confirma că este parte
integrantă a procesului de educare şi va deveni astfel mai responsabilă.
Formarea şi educarea iniţială a copiilor se realizează în familie, de unde învaţă să aprecieze
normele şi valorile comportamentale. Ei pot să distingă valorile morale din maniera în care părinţii
judecă societatea. De aceea, este imperios necesar un schimb de idei între factorii educabili, pentru ca
modalităţile de acţiune asupra elevilor să fie armonizate. Implicarea familiei este, aşadar, absolut
necesară.
Am menţionat ca parteneri în educaţie părinţii şi cadrele didactice, dar e foarte important să
considerăm însuşi copilul ca partener în educaţie, ca propriu educator. Cercetări de factură psihologică
demonstrează rolul întăririlor în formarea motivaţiei, în conturarea unui anumit nivel de aspiraţii.
Aprecierile părinţilor, profesorilor, ale celorlalţi colegi pot influienţa rezultatele şcolare. Pe de altă
parte, lipsa de sârguinţă a unor copii poate fi rezultatul unui calcul destul de raţional fundamentat pe
rezultatele anterioare. Ambiţia, aşteptările elevilor pot fi provocate de realizări, mai des decât de
eventualele insuccese.
Şcolii îi revine rolul de găsi cele mai bune strategii de atragere a participării familiilor la viaţa
instituţiilor şcolare. Trebuie să avem în vedere modul în care realizăm acest demers, deoarece familiile
au grade diferite de motivaţie pentru studiile şi procesele educative şi au modalităţi de înţelegere şi
atitudini diferite faţă de învăţătură. În linii generale, putem vorbi de trei nivele principale de colaborare
a familiilor cu centrul şcolar, pe care fiecare autor le defineşte în funcţie de alte criterii suplimentare:
nivel minim, nivel de asociaţie, nivel de participare la luarea deciziilor. Sunt sociologi care împart
gradul de implicare a familiei în cinci nivele diferite: 1.Familii care colaborează rareori cu şcoala; 2.
Familii care prezintă anumită deschidere şi devin, astfel, o sursă de informaţii despre elev, folosite
ulterior la orele de curs; 3. Familii care devin ajutoare voluntare ale profesorilor, iar aceştia le
coordonează eforturile în favoarea procesului educativ; 4. Familii care participă la procesul de
planificare şi de luare a deciziilor şi chiar formează un comitet de consiliere familial; 5. Familii care
participă la apărarea unor interese mai ample, atât în cadrul şcolii, cât şi în comunitate.
Este imperios necesară identificarea celor mai eficiente forme de comunicare în scopul stabilirii
unei legături reciproce şcoală-familie, în domeniul structurii şcolare şi a succeselor la învăţătură
obţinute de elevi. Între strategiile posibile de întreţinere a unor relaţii strânse şcoală-familie
menţionăm : a) Promovarea programelor adresate familiei în legătură cu calitatea de viaţă, alimentaţia
şi alte servicii; b) Vizitarea familiilor în perioada când trec de la un ciclu de învăţământ la altul
(grădiniţă, şcoala primară şi gimnazială); c) Participarea la întâlniri pentru a înţelege nevoile legate de
viaţa familială şi cea şcolară ; d) Informarea familiei în legătură cu aptitudinile copiilor la diferite clase
şi la diferite materii; e) Informarea familiei o dată pe săptămână/lună în legătură cu situaţia şcolară a
elevului pentru a putea să aprecieze dacă progresează; f) Realizarea unor seminarii pe timpul vacanţei;
g) Crearea unei asociaţii a părinţilor; h) Efectuarea unor sondaje de opinie periodice în legătură cu
gradul de satisfacţie al părinţilor ân legătură cu diferite aspecte şcolare sau extraşcolare etc. De
exemplu, difuzarea evenimentelor pozitive şi succeselor la învăţătură produce un sentiment de
satisfacţie în rândul părinţilor şi elevilor.
Cunoaştera situaţiei familiale şi socio-culturale a elevilor va fi de mare ajutor pentru profesor
pentru a înţelege mai bine situaţia şi caracteristicile lor personale şi sociale, precum şi a dificultăţilor
întâmpinate acasă şi care influenţează inevitabil asupra situaţiei şcolare. Din păcate, realitatea existentă
în şcoli ne demostrează că, în general, se ia contact cu familia numai când există probleme, fapt pentru
care familia se apropie de şcoală într-o stare de vulnerabilitate, cu teamă şi cu un sentiment de
vinovăţie. Cu cât părinţii petrec mai mult timp cu copiii, se implică mai mult în educaţia lor, le oferă
modele pozitive de învăţare şi le solicită rezultate şcolare foarte bune, cu atât va fi mai mare succesul
şcolar.
Aşadar o aptitudine profesională de mare importanţă a cadrelor didactice este aceea de a stabili
relaţii principiale cu părinţii şi, totodată, de a-i determina pe aceştia să-şi joace rolul lor activ în
cooperare cu profesorii şi cu elevul.

Bibliografie:

- Educaţia: scopul nostru comun, traducere de Senina Mihăilescu Mureanu, Madrid, 2016.
Hatos, Adrian - Sociologia educaţiei, Iaşi, Editura Polirom, 2014.
- Iosifescu, Viorel - Duplicitate şi educaţie morală, Bucureşti, Editura Aramis, 2009.
- Neculau, Adrian - Educaţia adulţilor, Iaşi, Editura Polirom, 2004.