C3-CERCETARE IN NURSING

Metode și tehnici de cercetare în nursing

Metode de cercetare: observația clinică, analiza documentelor medicale,
studiul de caz, experimentul natural

Metode de cercetare/metodologia cercetarii

A). Metodele de cercetare reprezintă acele metode/tehnici care sunt utilizate în

coordonarea cercetării. Astfel, metodele ce cercetare sunt utilizate de cercetători
în efectuarea operațiunilor de cercetare. Cu alte cuvinte, toate metodele utilizate
de cercetători de-a lungul analizei problemelor legate de cercetare sunt denumite
metode de cercetare.

Deoarece în privința obiectului cercetării, în special al cercetării aplicate,

cercetătorul trebuie să ajungă la o soluție, datele disponibile și aspectele
necunoscute ale problemei trebuie să fie legate între ele pentru a face posibilă
revelarea acestei soluții.

Ținând cont de acest lucru, metodele de cercetare pot fi grupate astfel:

- în primul grup vom include acele metode care se referă la colectarea de date.
Aceste metode vor fi utilizate atunci când datele deja disponibile nu sunt
suficiente pentru a ajunge la soluția necesară;

- al doilea grup constă în acele tehnici statistice care sunt utilizate pentru
stabilirea relațiilor dintre date și necunoscute;

- al treilea grup constă în acele metode care sunt utilizate pentru a evalua
acuratețea rezultatelor obținute .

Metodele de cercetare care se înscriu în ultimele două categorii sunt în general

considerate instrumente analitice de cercetare.

B). Metodologia cercetării reprezintă modalitatea sistematică de a rezolva

problema supusă cercetării. Termenul „metodologie” provine din limba greacă:
methodos (=drum sau cale) + logos (=ştiinţă) și are două sensuri principale:

1. descrierea tuturor paşilor pe care-i facem pe drumul către cunoaştere;

1
2. descrierea metodelor pe care le vom folosi.

Metodologia poate fi înțeleasă ca o știință care are ca obiect modul în care se

realizează cercetarea, vizând diferitele etape adoptate de cercetători în studierea
problemei de cercetare, precum și logica din spatele cercetării.

Observația clinică

Observatia reprezintã, dupã cum arãta Claude Bernard, una din etapele cele mai
importante ale cercetãrii stiintifice. De obicei, cercetãtorul face mai întâi o
observatie, adicã observã ceva. Apoi emite o ipotezã si apoi, dacã poate, îsi
verificã ipoteza printr-un experiment. Si nu trebuie uitat cã, datoritã variabilitãtii
si complexitãtii fenomenelor, practica medicalã este, de fapt, o cercetare
stiintificã aplicativã. Adicã pacientii se deosebesc foarte mult între ei si ceea ce
este valabil la un pacient nu este neapãrat valabil si la alt pacient. De aceea,
dupã cum am arãtat în repetate rânduri, desi prin descoperirea legilor general
valabile stiinta este a generalului, medicina este o stiintã a individualului. De
aceea, medicul practician trebuie sã efectueze o observatie foarte atentã a
pacientului,sã descopere particularitãtile sale, sã emitã o ipotezã de diagnostic pe
care sã o verifice, desigur, nu prin experiment, ci prin investigatii clinice si
paraclinice corespunzãtoare.

Observatia face parte din comportamentul orientat al fiintei umane, care solicitat
de foarte multe informatii din toate pãrtile, îsi îndreaptã atentia spre anumite
surse de informatii care îi atrage în mod deosebit atentia. Observatia este, în
acelasi timp, un mijloc de apãrare, dar si mijloc de recunoastere a valorii sursei
respective. De aceea, medicul acordã o atentie deosebitã pacientului si mai ales
particularitãtilor sale, care reprezintã o inepuizabilã sursã de informatii pentru
diagnostic si tratament.

Observatia reprezintã forma cea mai elementarã a cunoasterii, deoarece ea este

foma cea mai simplã si mai directã a contactului cu lumea înconjurãtoare. De
aceea, la baza simtului clinic, despre care se vorbeste atât de mult în medicinã,
se aflã, de fapt, observatia atentã a bolnavului.

Primele informatii privind tipul constitutional, atitudinea, fizionomia, pielea,

ochii, si comportamentul bolnavului sunt obtinute prin intermediul obserzatiei,
observatia fiind cea mai simplã, cea mai usoarã si cea mai la îndemânã metodã
de culegere a informatiilor de la bolnav. Asa spre exemplu, cu ajutorul
observatiei, medicul poate depista tipul de comportament al bolnavului, asa cum
ar fi tipul lui H. H. Roserman estemai predispus la infarct, acesta fiind un tip
care vorbeste repede, este încordat, tensionat, cu miscãri rapide ale globilor

2
oculari, cu clipit rapid, de peste 40 de ori pe minut, râs spastic, strident, voce
rãsunãtoare, iritat, nelinistit etc.

Observarea modului de comportament este foarte importantã.Eltrebuie sã

observe nu numai modul în care pacientul se comportã în timpul consultatiei,ci
si cum se comportã în familie, cu colegii,cu prietenii etc. Pentru cã se stie cã
modul de comportament poate avea influiente asupra organismului,ceea ce a
fãcut posibilã dezvoltarea medicinii comportamentale.

În unele cazuri medicul poate observa foarte usor cãbolnavul prezintã o culoare
ictericã, care sã-i sugereze o afectiune hepato-biliarã, sau o culoare bronzatã
care sã-i sugereze o boalã Addison,sau o cianozã, care sã-i sugereze o afectiune
cardiacã, sau o casexie, care sã-i sugereze o boalã malignã, cum ar fi cancerul,
spre exemplu, sau o exoftalmie care sã-i sugereze o boalã Basedow, sau o
eruptie facialã eritematoasã atroficã sau scuamoasã, sub forma de fluture, care
sã-i sugereze un lupus eritematos diseminat, sau o piele întinsã, durã, cu riduri
perpendiculare pe buze, care sã-i sugereze o sclerodermie. În aceste cazuri,
observatia clinicã permite medicului avizat sã presupunã diagnosticul unor boli
chiar si fãrã ajutorul anamnezei si fãrã vreun examen clinic sau de laborator,
doar pe baza aspectului exterior al bolnavului. În alte cazuri este necesarã, însã,
o observatie mult mai atentã si mai îndelungatã a bolnavului pentru a intra în
posesia unor informatii si pentru a putea face un diagnostic diferential. Asa spre
exemplu, dacã bolnavul acuzã o stare de astenie fizicã si psihicã, o senzatie de
lipsã de energie, de indispozitie, o stare de discomfort, de insatisfactie, de
tristete, întovãrãsite de manifestãri somatice, cardiace, digestive, respirarorii, sau
genitale, medicul trebuie sã-l supunã unei observatii mult mai atente pentru a
putea stabili diagnosticul de neurastenie si a elimina numeroase boli somatice,
cum ar fi hepatita cronicã, pielonefrita cronicã, anemia, reticuloze, colagenoze,
hipotensiunea arterialã, insuficienta suprarenalã, insuficienta tiroidianã,
hiperaldosteronismul, cancerul, miastenia si distrofiile musculare, în care ar
putea apare astenia, starea de indispozitie generalã si celelalte simptome ale
neurasteniei.

Aceeasi observatie atentã este necesarã si în cazul unui bolnav care acuzã o
durere precordialã, deoarece, pe lângã durerea pe care o acuzã, bolnavul mai
poate prezenta paloare, transpiratii reci, agitatie neuropsihicã, sau, dimpotrivã, o
stare de imobilizare, un facies de groazã, asa cum se întâmplã în infarctul
miocardic, care pune în pericol iminent viata bolnavului.

Analiza documentelor medicale

Documentele medicale sunt reprezentate de:

3
  bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist;
 bilet de iesire din spital;
 scrisoare medicala;
 reteta;
 buletin ecografic, buletin analize de laborator, radiologic, CT, RMN, EKG
etc.
In cazul in care aveti nevoie de prelungirea unui concediu medical este necesar
sa prezentati o copie a concediulul medical anterior.
In cazul in care va prezentati la un medic care lucreaza cu Casa de
Asigurari de Sanatate, si doriti servicii medicale ce ar putea fi decontate, este
obligatoriu sa prezentati urmatoarele:
 cardul de sanatate
 bilet de trimitere emis de medicul de familie/ specialist catre specialitatea
recomandata
 orice alte documente medicale anterioare aveti (indiferent cât de vechi
sunt acestea).
De ce este important sa prezentam documentele medicale?
Este foarte important sa aveti aceste documente medicale la fiecare vizita
medicala (nu va bazati pe memoria medicului ca va tine minte ce a vazut in
urma cu cateva saptamani sau luni). De foarte multe ori, cand ii cer pacientului
“Aratati-mi documentele medicale” raspunsul pe care il primesc este “Nu le-am
adus decat pe ultimele” sau “Nu le-am adus, credeam ca nu va trebuie”.
Trebuie retinut faptul ca pentru noi, medicii, sunt importante toate documentele
medicale, fie si de cativa ani. De ce? Pentru ca putem afla diagnostice despre
care nu ne-ati spus, crezand ca nu sunt relevante sau pur si simplu le-ati omis.
De asemenea, putem sa comparam analizele din trecut cu cele prezente si ce
tratament medicamentos aveti.

Analize precum: glicemia, TGO, TGP, creatinina, sideremia, hemoleucograma,

VSH etc, ne pot da informatii pretioase si sa aproximam debutul unor boli
precum: diabet zaharat, boli hepatice, anemie, alte boli hematologice, infectii
etc.

Drept urmare, cand va prezentati la cabinetul medical nu veniti doar cu

scrisoarea medicala a medicului curant. Aduceti documente medicale de la toate
specialitatile, chiar daca nu le considerati importante. Noi vom selecta de ce
anume avem nevoie.

Cum pastram o evidenta a medicamentelor si dozelor?

Multi pacienti imi spun ca nu tin minte medicamentele si dozele. Am incercat sa
gasim impreuna cele mai bune solutii:

4
• sa noteze pe o foaie de hartie exact ce scrie pe cutia de medicamente: numele
medicamentului, doza si de cate ori pe zi;
• sa rupa din cutia cu medicament un colt in care este scris numele
medicamentului si doza;
• sa faca poza la cutie,
• sa aduca planul de tratament scris de medicul de familie sau de medicul
specialist.

De ce este important pentru noi sa stim ce medicamente luati?

Daca nu stim ce tratament luati, in momentul consultului va putem recomanda
un tratament pe care il luati deja sau din aceeasi clasa, ceea ce
inseamna supradoza de medicatie. Totodata, evitam sa va recomandam un
tratament care sa nu fie compatibil cu tratamentul anterior. Este important sa
stim ce boli aveti pentru a nu va recomanda tratamente care va sunt
contraindicate din cauza unor afectiuni, ex: boala cronica de rinichi,
hipertensiune arteriala, afectiuni digestive, diabet zaharat etc.
Ce am vazut la multi pacienti si mi-a placut, a fost un dosar in care aveau
asezate in ordine cronologica toate documentele medicale. Este o placere si o
usurinta atat pentru medic cat si pentru pacient. Usurinta pentru pacient,
deoarece este scutit sa raspunda la intrebari pe care poate nu le stie.

Studiul de caz

Cazul reprezintă o situaţie-problemă particulară, autentică sau ipotetică,

modelată sau simulată, care există sau poate exista într-un sistem natural, social
sau economic şi care necesită un diagnostic şi o decizie

După I. Cerghit sunt două alternative în folosirea studiului de caz: fie ca sursă
de cunoaştere, preferat în scopul realizării unor sarcini de descoperire; fie ca
modalitate de realizare a unor sarcini de aplicare, confirmare, întărire,
încurajare.

Prezentarea cazului

Descriere completă (metoda situaţiei) - elevii primesc toate informaţiile de

care au nevoie pentru soluţionarea cazului. Necesită o implicarea minimă din
partea elevilor şi efort mare din partea profesorului; Descriere parţială (studiul
analitic al cazului) – se face o prezentare completă a situaţiei, dar informaţiile
necesare sunt redate parţial sau de fel. Aceasta obligă la căutarea personală a
informaţiei, formularea de întrebări, cultivă efortul muncii independente cu
sursele de cunoaştere; Enunţarea cazului sub forma unor sarcini concrete de

5
rezolvat – elevii / studenţii nu primesc informaţii necesare, ei vor activa în baza
sarcinilor propuse şi pot valorifica în mod critic sursele de informare.

Etapele unui studiu de caz

Identificarea sau alegerea cazului. Prezentarea cazului de către profesor

(texte, documente, sarcini, filme) Analiza cazului de către elevi şi formularea
diagnosticului Stabilirea alternativelor de rezolvare Compararea soluţiilor
prezentate Generalizarea soluţiei

Evaluarea elevilor care rezolvă cazul urmăreşte: utilizarea corectă a

conceptelor; calitatea argumentelor, originalitatea şi calitatea variantelor de
rezolvare a cazului; viabilitatea soluţiei finale

Învăţarea bazată pe studiu de caz este o metodă didactică activă care are un şir
de avantaje:

• Îi motivează intrinsec pe studenţi şi îi implică în activitate;

• oferă posibilitatea de a se confrunta cu situaţii-probleme veridice, extrase din

realitate şi şansa de a le soluţiona;

• îi pune pe studenţi în situaţia de a-şi utiliza cunoştinţele şi capacităţile pe care

le dispun în realizarea de demersuri inductive şi deductive, în dobândirea şi
descoperirea noului;

• este un exerciţiu activ şi interactiv bazat pe argumentări, descoperiri şi

soluţionări;

• îi determină pe studenţi sa manifeste o atitudine critică şi spirit critic fata de

diferite variante de soluţionare a cazului, argumentând în mod raţional varianta
optimă;

• presupune dezbateri colective, în cursul cărora se produc schimburi

intelectuale, confruntări, argumentări, formulări de concluzii;

• presupune participarea tuturor studenţilor la dezbaterea şi soluţionarea cazului

prin cooperare;

• studenţii ating cele mai complexe nivele de gândire şi învăţare activă, trecând
de la aplicare la analiză, sinteză şi evaluare. Particularităţile studiului de caz ţin
de prezentarea unei situaţii în dimensiunile ei caracteristice care permite
angajarea specialistului intr-un proces de reflecţie mai global în legătură cu
6
faptele trăite. În această situaţie specialistul în domeniul dat are rolul de
consultant în cazul care se discută, iar profesorul conduce învăţarea, ghidează
studenţii, le oferă puncte de sprijin, validează soluţia şi obţine feed-backul
formativ şi sumativ. Profesorul în nici un caz nu va impune propriul punct de
vedere referitor la situaţia în discuţie, dar va încuraja studenţii să se implice cât
mai activ în dezbatere fiind critici şi propunând cât mai multe variante de
soluţionare.

Experimentul natural
Metoda experimentarii sau experimental , consta in efectuarea de experiente
pentru a controla sau a verifica valoarea unei idei experimentale. Claude
Bernard , defineste experimental, drept o observatie provocata, in scopul
efectuarii unui control. Experimentul presupune o stare activa a subiectului ,
care implica o activitate metodica, orientate spre scopul précis de verificare a
unei ipoteze. Presupune o activitate intelectuala complexa si diversificata a
oamenilor de stiinta care provoaca, organizeaza, interpreteaza si inteleg un
fenomen.
Cunoasterea experimentala pastreaza observatia ca o conditie esentiala , ca izvor
al ipotezelor si predictiilor , ca o sursa a imformatiilor ce provin din provocarea
deliberata a faptelor. Observatiile se dinsting in doua clase:
a) pasive sau spontane – in care subiectul nu urmareste descoperirea de fapte
stiintifice anticipate.
b) Active sau reflexive – in care subiectul cauta sa descopere fapte in lumina
unor ipoteze si teorii existente
In rationamentul experimental , experimentatorul nu poate fi despartit de
observator. Trebuie retinut deoarece experimental verifica o relatie presupusa
dintre doua fenomene prin provocarea si controlul acstora de catre
experimentator. Tipologia experimentelor deste diferita si ele depend de scopul ,
conditiile materiale, elaborarea ipotezelor si previziunilor care stau la baza
acestora.
Experimentul se poate desfasura ca:
1. Experiment de laborator, unde cercetatorul are conditiile ce le mai bune de
manevrare a variabilior , precum si controlul lor.
2. In conditii naturale – prin experimental pedagogic care se bazeaza pe
conditiile unei observatii dirijate, provocate asa cum se intampla in studiul unor
fenomene sociale, determinate tot din cauze sociale.
3. Experiment de explorare ( investigare, cunoastere), are drept scop
descoperirea relatiei ce poate exista intre
doua alternative.

7
4. Experimentul de verificare sau confirmare, este tipul fundamental avand ca
scop verifiarea unei ipoteze formulate in prealabil.
5. Experiment pilot (de proba) , o repetitie generala , prin care cercetatorul
verifica tehnicile de lucru, valoarea alternativei manevrate , condtitiile optime de
aplicare a ei, tehnicile de recoltare a datelor si de recoltare a raspunsurilor. Acest
tip de experiment este inrudit cu cel explorator, el rezulta din necesitatea
confirmarii exactitatii rationamentului experimental, in verificarea unei ipoteze.
6. Experiment functional, urmareste stabilirea relatiei functionale dintr-o
alternative independenta si alta dependenta.
Etapele cercetarii experimentale
1. Stabilirea temei , a problemei , in raport cu cerinte, posibilitati si cercetator.
2. Alegerea variabilelor (alternativelor) exploratorii in functie de ipotezele
avansate ( model ipotetic).
3. Stabilirea situatiei experimentale.
4. Manipularea si masurarea alternativelor.
5. Prelucrarea datelor experimentale.
6. Redactarea raportului cercetarii.
7. Concluziile si interpretarea datelor cercetarii.
8. Recomandari de aplicare practica a rezultatelor.