ANALIZATORUL OLFACTIV-MUCOASA

OLFACTIVĂ
Elev: Poalelungi Giulia
Colegiul Național “Mihail Kogălniceanu”
Profesor: Mogoș Cătălin

Analizatorul olfactiv-generalități:

Nasul este specializat pentru recepționarea, conducerea și analiza

informațiilor legate de simțul mirosului.
Acesta previne pătrunderea pe calea aerului a unor substanțe nocive,
permite aprecierea calităților olfactive a alimentelor.
-fosele comunică în exterior prin nări.
-este căptușit cu mucoasa nazală prevăzută cu perișori și glande ce
secretă mucus.

Nasus în anatomie înseamnă organ al vertebratelor care este compus

din orificiul nărilor și cavitatea nazală.
La om ca și la celelalte mamifere nasul este situat în centrul fetei sau
în vârful botului după cavitatea nazală urmând faringele unde se
întâlnește calea respiratorie cu calea digestivă.

Funcțiile nasului

Funcţia respiratorie
→ prin nas se inspiră si expiră aerul necesar respirației, nasul având
si un rol de filtrare a impuritătilor din curentul de aer inspirat prin perisorii
si mucoasa nazală umedă.
→ la om prin inspirație sunt folosite nările alternativ (la un interval de
20-30 de minute), astfel există posibilitatea de regenerare a mucoasei
nazale.
 Funcţia mirosului
→ fosele comunica cu exteriorul prin nari si cu faringele prin coane. Este
captusit cu cu mucoasa nazală prevazută cu perișori și glande ce
secretă mucus.

Segmentul periferic sau receptor este localizat in porțiunea olfactivă a

mucoasei nazale, care tapetează fundul cavităților nazale, acoperind
volutele etmoidale și numai parțial septul nazal și cornetele nazale.
Suprafața mucoasei nazale este mult mai întinsă la carnivore, rozătoare
și mamifere sălbatice.

Receptorii olfactivi sunt receptori de natură chimică,

telereceptori, localizați într-o regiune specializata a mucoasei nazale.

Receptorii olfactivi sunt constituiți din celule de natură epitelială:

a) celule receptoare (celule olfactive)

–sunt numite și neuroni bipolari senzitivi și prezintă protoneuronul
( primul neuron senzitiv) căii olfactive;
– situați la nivelul mucoasei cornetului superior care reprezintă mucoasa
olfactivă, de culoare gălbuie, având la om suprafața de 5 cm2
–recunosc între 4.000 – 10.000 de mirosuri.

Celulele sunt fusiforme și prezintă:

– o prelungire periferică, ajungând până la suprafața mucoasei, care se
termină cu o porțiune dilatată ca o cupă, numită vezicula olfactivă, din
care ies cilii olfactivi (10-12 cili/neuron receptor);
– o prelungire centrală ce intră în alcătuirea nervului olfactiv;

b) celule de susținere
– secretă mucus, au microvili.
–în mucus există una sau mai multe proteine fixatoare de substanțe
odorante (OBP) care: fixează odorantul, îl concentrează, îl transferă
receptorilor.
Epiteliul olfactiv cuprinde trei tipuri de celule: bazale, neurosenzoriale și
de susținere.
1. Celulele bazale
-sunt mici, conice, sprijinite pe o membrană bazală foarte subțire
- reprezintă celule stem epiteliale, generând celule care vor înlocui
celulele olfactive și de susținere uzate.

2.Celulele olfactive (epitheliocytus neurosensitorius olfactorius)

-sunt neuroni senzoriali bipolari, cu pericarionul dispus în zona mijlocie a
epiteliului olfactiv
-au o prelungire dendritică detașată de la polul apical,ce prezintă un gât
și o dilatație terminală, denumită bulb dendritic (bulbus dendriticus) de
pe care se deprind 10 - 80 cili olfactivi.
-fiecare cil are o lungime de 50 - 80 µm, prezentând o porțiune
proximală mai largă și o porțiune distală lungă, filiformă. Cilii sunt imobili
și stau culcați pe suprafața epiteliului
-cilii au rolul de a recepționa excitațiile olfactive,stabilind interacțiuni
chimice cu substanțele odorate, dizolvate în secreția glandelor olfactive.
-dendrita cuprinde neurotubuli și mitocondrii alungite. Bulbul dendritic
conține numeroase microvezicule.
3.Celulule de susținere
-sunt cele mai numeroase și prezintă trei porțiuni: apicală, mijlocie și
bazală.
Porțiunea apicală apare largă, prismatică și conține granule de
pigment, dispuse în șiruri longitudinale
Porțiunea mijlocie prezintă în citoplasmă: complex Golgi și reticul
endoplasmic rugos și neted, mitocondrii și granule de pigment.
Porțiunea bazala a celulelor de susținere apare subțiată și ramificata,
permițând fixarea celulelor de membrana bazala. Celulele de susținere
îndeplinesc atât un rol mecanic de susținere, cât și un rol trofic.

Caracteristicile stimulilor olfactivi

Excitanții olfactivi sunt de dou tipuri:
 ● specifici (adecvați) – substanțe odorifice ai căror vapori
stimulează nemijlocit celulele olfactive;
● nespecifici (inadecvați) – substanțe chimice inodore în sine,
dar care exercita o anumită acțiune asupra celulelor
epiteliale (excita terminațiile nervului V): substanțe iritante ce
produc strănut, lăcrimare, inhibarea respirației.

Pentru a fi excitanți olfactivi, substanțele trebuie să îndeplinească urma-

toarele condiții:

● să fie volatile – creșterea volatilității intensifica excitația;

● să se dizolve în mucusul ce acoperă epiteliul olfactiv;
● să se dizolve în lipidele din compoziția protoplasmei celulare;
● să aibe o anumită presiune parțială a vaporilor;
● să difuzeze rapid;
● să fie absorbabile.

Substanțele odorifice pot ajunge în cavitatea nazala pe calea

aerului inspirat (în cazul adulmecării), prin aerul expirat sau pe
calea sanguina. Substanțele odorifice se împart în trei grupe:

➢ substanțe cu structura asemănătoare și miros asemănător,

➢ substanțe cu structura asemnanatoare dar miros diferit,
➢ substanțe cu structura diferita și miros asemănător.

Dinamica sensibilității olfactive

Aparatul olfactiv este sensibil, reacționează la concentrații foarte mici
de substanță. Pragul de sensibilitate olfactiva se măsoară cu
olfactometrul.

Factorii de care depinde pragul de sensibilitate olfactivă:

● variază de la o substanță la alta;

● variază în funcție de gradul de concentrație, de persoană;
● lumina – stimulează olfacția;
● temperatura: – optimă 37-38°C;
● creșterea temperaturii determină scăderea sensibilitații
olfactive;
● umiditatea – în aer uscat concentrația substanțelor trebuie să
fie mai mare;
● vârsta – sensibilitatea olfactiva este în crestere între 6 și 25
de ani; după aceasta vârstă scade treptat;
● foamea – crește pragul de sensibilitate olfactivă;
● interacțiunea mirosurilor – în amestec acestea pot fi
percepute: simultan, diferențiat, anihilat de altele, slabit;
● stări patologice:
● hiposmie, anosmie (in boli ale nasului, lezarea mucoasei
olfactive);
● hiperosmie (in graviditate, halucinatii olfactive in tumori, boli
psihice).