Sunteți pe pagina 1din 52

Martirii Revoluţiei

în date statistice
Martirii Revoluţiei
în date statistice

EDITURA INSTITUTULUI REVOLUŢIEI ROMÂNE


DIN DECEMBRIE 1989
Colecţia Biblioteca I.R.R.D.

BUCUREŞTI
2010
Copertă şi tehnoredactare: Alina VLĂSCEANU
Imprimare: Daniel GHEORGHE

Supliment al revistei „Caietele Revoluţiei“


ISSN 1841 - 6683
VIEŢILE CELOR CE AU PIERIT
ÎN REVOLUŢIE
PECETLUIESC CU SÂNGE
ADEVĂRUL REVOLUŢIEI

Corneliu VLAD

Misiunea încredinţată Institutului Revoluţiei Române din


Decembrie 1989 de a stabili şi consemna pentru istorie evenimentul
epocal pentru care a fost înfiinţat, nu este una uşoară. Lucrarea sa
este gândită a fi sine ira et studio, cum zice Tacit, adică fără ură
şi patimă, dar ea are de întâmpinat, confruntat şi dejucat felurite
încercări de denaturare, mistificare, obturare şi instrumentare
politică a faptelor şi judecăţilor, încercări ignare, care nu şi-
au epuizat resursele nici la peste douăzeci de ani după victoria
Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Mai ���������������������
ales că secvenţe
importante – chiar decisive – ale momentului, rămân în continuare
în umbră, vulnerabile aşadar la interpretări şi răstălmăciri.
Într-o asemenea zonă controversată persistă să fie cantonat
şi numărul celor ce şi-au pierdut viaţa în zilele Revoluţiei. Faptul
cel mai dureros, cel mai sângeros, dar care a dăruit şi singularitate,
excepţionalism, nobleţe şi eroism actului istoric prin care a fost
doborât regimul dictatorial şi s-a trecut spre democraţie, face
încă un pas către elucidare prin strădaniile Institutului Revoluţiei
Române din Decembrie 1989. Printr-o temeinică investigare, acest
complex şi viu disputat domeniu devine mai clar.
Câte vieţi omeneşti au pierit atunci? S-au înfăţişat, oficial
sau nu, cifre diferite – după unele date 1104, după altele 1142


sau chiar peste 1400. Cercetările Institutului duc la cifra de 1290,
dintre care 1283 români şi şapte străini.
Tabelele întocmite de cercetători, detaliate, îndeamnă la
noi reflecţii, dar, în primul rând, elimină unele poncife.
Oricât ar părea de romantică metafora, Revoluţia Română
nu a fost (numai) una a tinerilor (chiar a copiilor, cum s-a spus).
Da, la Revoluţie au murit tineri şi copii, dar şi oameni maturi,
şi vârstnici, bărbaţi şi femei, civili şi militari, oameni de toate
vârstele şi de toate profesiile. Revoluţia a cuprins toate structurile
populaţiei, întregul popor, chiar dacă nu întregul popor a făptuit-
o. Iar cei ce şi-au pierdut viaţa nu au fost, cu toţii, eroi, adică
luptători care şi-au asumat conştient riscul, cu preţul propriei vieţi;
au fost şi martiri, victime nevinovate, au fost şi oameni ai forţelor
de ordine, iar printre ei şi antirevoluţionari. Dar în faţa morţii
toţi suntem egali şi este bine, creştineşte, să gândim că românii
au fraternizat prin moarte, cum emoţionant, dar lucid, spunea
de curând Claudiu Iordache. Morţii Revoluţiei s-au reconciliat,
prin voia lui Dumnezeu, dând cumva pildă şi celor vii, de astăzi,
care întârzie să ajungă la reconcilierea naţională atât de necesară,
existenţială de fapt, într-o Românie ce trece prin greaua încercare
a clipei care ar cere unirea tuturor forţelor şi energiilor.


Pe cei ce şi-au pus chezaş viaţa, în mod conştient şi motivat,
în slujba înaltului ideal să-i cinstim cu recunoştinţă, ca eroi; pe
martirii nevinovaţi să-i amintim, cum se cuvine, cu pioşenie; pe
cei vinovaţi, cu sau fără voia lor, să-i iertăm, dar pe toţi să-i privim,
în ultimă instanţă, şi pe drept, ca victime ale unui regim care,
criminal de la instalarea lui, s-a exercitat, până în clipa agoniei
finale, ca unul criminal. Cei ce s-au învrednicit sunt îndreptăţiţi
la veneraţie veşnică, dar toţi trebuie pomeniţi şi plânşi, toţi morţii
noştri, pentru dispariţia lor nedreaptă.
Mormintele sacrificaţilor Revoluţiei sunt presărate pe tot
cuprinsul ţării, nu doar la Timişoara, Bucureşti, Sibiu şi în celelalte
focare importante ale luptei şi împotrivirii; doar în mai puţin de
zece judeţe nu s-au înregistrat victime. Acest fapt îndreptăţeşte,
o dată mai mult, adevărul fundamental că Revoluţia Română nu
a fost (doar?) complot, conspiraţie, lucrătură străină etc., cum
pretind răstălmăcitori interesaţi din ţară şi străini. Revoluţia a
fost fenomen istoric popular
şi naţional, de amploare
populară şi naţională. Morţii
au pecetluit prin jertfa lor
supremă şi acest adevăr.
Iar faptul că gestul
sacrificial a fost însoţit de
dorinţa deschiderii unei
noi căi pentru România
de azi, România în care
ei nu au mai avut parte să
trăiască, îi obligă – printr-
un sfânt legământ nescris,
dar de suflet – pe românii
de azi şi de mâine să ridice
la înălţimea crezului lor, îi
face mandatarii idealurilor
celor căzuţi în urmă cu două
decenii.


REPRESIUNEA

Claudiu IORDACHE

“I-am ars doi câte doi!”


Gheorghe Zâmbroianu,
unul dintre muncitorii care în noaptea de 18 spre 19
au ars cele 40 de cadavre aduse de la Timişoara

21 ani de la Revoluţia Română nu s-au dovedit suficienţi


pentru a clarifica datele Represiunii din Decembrie 1989, exprimate în
numărul de morţi, răniţi, invalizi, schingiuiţi, arestaţi! �����������������
Generaţia care a
ieşit în stradă pentru răsturnarea Dictaturii a uitat, între timp, să-şi mai
amintească tragedia care i-a însângerat istoria! �������������
Cine a tras? ����������
De ce s-a
tras? Cine a dat ordinele? Cine a răspuns pentru faptele sale? Cine se
face vinovat? tot atâtea întrebări mimate ale unui dezinteres complice.
Căci, din păcate, nu există voinţa
generală pentru cunoaşterea
până la capăt a cruzimii fostului
regim Ceauşescu, singurul
dictator din Est care a dat ordin
să se tragă în propriul lui popor!
Schimbările din 1989 au constrâns
nomenclaturile comuniste să
abdice de la putere. Abandonate
de Gorbaciov, coroanele roşii au
căzut, pe rând – desigur, în efigie!
Doar în România “metoda” nu
a funcţionat în favoarea unei
schimbări fără vărsare de sânge.
Un regim de putere discreţionar,
decăzut, având în frunte un
Conducător ieşit din realitate,


apărat de trei armate politice:
Securitatea, Armata, Miliţia
(conduse, la rândul lor, de
slugarnici în uniformă) a
împiedicat schimbarea ine-
vitabilă, vrând mai degrabă
să piară cu “duşmanul” de
gât! Securitatea, Miliţia,
Armata au tras la Timişoara!
Armata, la vedere, Securitatea
sub protecţia întunericului şi
a travestiului. Penitenciarele
Timişoarei au fost aglome-
rate de arestaţi fără noimă.
Schingiuiţi, călcaţi în picioa-
re, umiliţi, anchetaţi de procurori cu metode expeditive, răniţi la picioare
dar ieşind din spitale cu un glonte în cap, morţii Timişoarei trimişi la
Bucureşti pentru a fi incineraţi şi cenuşa lor aruncată la canal - aceasta
este ultima mască a Regimului Ceauşescu! Iar Represiunea la care
acesta s-a dedat a constituit ultimul spasm al fiarei totalitariste înainte
de a-şi da duhul! În istoria acelor ani Nicolae Ceauşescu va fi evocat
ca un tiran “african”, iar regimul său ca un dezastru fără precedent al
istoriei României contemporane.
Şi
������������������������������������������������������������
atunci de ce uităm, ori de ce încercăm să uităm Crima de
Stat din decembrie 1989? ������������������������������������������
Am devenit la rândul nostru complicii ei,
abandonându-ne remuşcările? Ori nu mai suportăm a ne fi amintit,
condamnând prin pasivitatea noastră memoria publică la moarte civilă?
Damnatio memoriae ori instinctul orb al supravieţuirii? Deşi şi astăzi
călcăm pe umbrele celor ucişi la Timişoara, la Bucureşti, la Cluj, la
Sibiu, la Braşov, şi iată, deja nu ne mai amintim! ����������������������
Într-un film american
despre morţii din Vietnam, un personaj a cerut: “Să lăsăm morţii în
grija morţilor!” Despre morţii Revoluţiei, în România, nu putem vorbi
decât roşind ruşinaţi! Atâta
���������������������������������������������������
timp cât cei vii nu au făcut mai mult pentru
ei decât să-i uite!
Este şi ceea ce şi-ar dori, dacă ar avea un singur chip, o singură
identitate şi un singur şi imens gol de conştiinţă, Represiunea!
Iar la întrebarea legitimă, care, iată, împlineşte 21 ani: “Cine
a tras în noi?” nu putem decât să constatăm: “Criminalii sunt liberi,
criminalii sunt prosperi, criminalii sunt respectaţi, criminalii sunt
răsplătiţi, criminalii sunt nepedepsiţi şi nevătămaţi, criminalii sunt
lângă noi!”


MARTIRII REVOLUŢIEI
ÎN DATE STATISTICE

Valentin MARIN

Prezentarea acestor situaţii statistice, dorim a fi înţeleasă


ca o împlinire a unei datorii morale şi de respect pentru cei care au
plătit cu viaţa aspiraţia de redobândire a drepturilor şi libertăţilor
democratice în România.
Deşi au trecut mai bine de douăzeci de ani de la superbul,
dar sângerosul an ‘89, an crucial, cu semnificaţii majore, atât în
Istoria contemporană a României, cât şi a Europei Centrale şi
Răsăritene, constatăm că Revoluţia Română din decembrie 1989,
este uşor dezavuată şi redusă la o oarecare desuetudine de o întreagă
pleiadă de jurnalişti şi politicieni. În acest sens, este surprinzătoare
nonşalanţa cu care se prezintă în mass-media, sau de la amvonul
Administraţiei Prezidenţiale, tot felul de date şi cifre care, în loc
să limpezească apele, mai rău le tulbură.
Nu este datoria istoricului de a ţine partea unuia sau altuia,
ci de a se apleca “sine ira et studio”, asupra fiecarui aspect al vieţii
trecute şi de a încerca să desluşească drumul către adevăr. De
aceea dorim, ca în lumina surselor documentare de care dispunem
acum la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi fără
a avea pretenţia exhaustivităţii, să prezentăm, din punct de vedere
statistic, situaţia celor decedaţi, indiferent dacă au fost declaraţi
“Erou Martir” sau nu şi, totodată, să vedem dacă se confirmă cele
doua “cifre oficiale” - de 1104, respectiv de peste 1400 de decedaţi
ai Revoluţiei Române.
În demersul nostru, orice ajutor, dezinteresat, pe care
îl vom primi pe parcursul cercetării acestui aspect, se va dovedi
benefic. Şi aceasta, nu numai de a-i identifica pe toţi cei al căror

10
zbor s-a frânt atunci în ‘89, ci şi de a găsi o cale spre lumină,
reconciliere şi adevăr!...

A. Numărul decedaţilor în Revoluţia Română din


Decembrie 1989
Cifra de 1104 de morţi în Revoluţia Română din
decembrie 1989, apare pentru prima dată, ca cifră oficială, într-
o statistică a Ministerului Sănătăţii, dată publicităţii mai demult,
fiind amendată ulterior, în anul 2005 de către Secretariatul de Stat
pentru Problemele Revoluţionarilor, în viziunea căruia, numărul
total al celor decedaţi prin împuşcare pe durata Revoluţiei a fost
de 1142, cifră menţionată doar în legătură cu victimele care au fost
declarate, înregistrate şi verificate conform Legii recunoştinţei faţă
de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei
române din decembrie 1989, nr. 341 din 12 iulie 2004, publicată în
Monitorul Oficial nr. 654 din 20 iulie 2004.

În conformitate cu datele de care dispunem în prezent,


la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, putem
considera că această cifră a decedaţilor în timpul Revoluţiei este
de 1290 de persoane identificate, respectiv, 1283 de români şi 7
(şapte) străini.
Situaţia de detaliu, pe zile şi pe judeţe, este prezentată în
Anexele nr. A, A1 şi A2, astfel:

11
A. SITUAŢIE STATISTICĂ PRIVIND DECEDAŢII ÎN REVOLUŢIA ROMÂNĂ
DIN DECEMBRIE 1989 (pe judeţe şi pe zile)

DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE


(decedaţi în perioada (în perioada (decedaţi în perioada Nu se După TOTAL
TOTAL
JUDEŢUL 17-22) 23-25) 26-31) ştie data 01.01. REVO-
dec. 1989
exactă 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
ALBA 3 9 4 1 17 17
ARAD 8 10 1 1 20 20
ARGEŞ 1 1 1
12

BACĂU 1 1 1
BIHOR 2 2 2
BISTRIŢA –
- 1 1
NĂSĂUD
BOTOŞANI - -
BRAILA 18 12 1 9 1 1 42 42
BRAŞOV 1* 1 1 45 13 1 1 1 6 70 6 76
BUCUREŞTI (+ SAI) 36 59 284 117 36 25 5 9 2 1 1 46 621 22 643
BUZĂU 2 3 18 5 28 28
CARAŞ-SEVERIN 1 2 3 11 9 1 1 1 29 1 30
CĂLĂRAŞI 1 1 2 2
DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE
Nu se După TOTAL
(decedaţi în perioada (în perioada (decedaţi în perioada TOTAL
JUDEŢUL ştie data 01.01. REVO-
17-22) 23-25) 26-31) dec. 1989
exactă 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
CONSTANŢA 7 11 3 1 1 8 31 4 35
COVASNA 1 1 1 1 4 4
DÂMBOVIŢA 1 6 2 2 1 12 12
DOLJ 6 7 3 2 18 18
GALAŢI 1 1 2 1 3
GIURGIU 5 3 8 8
13

GORJ -
HARGHITA 5 1 1 7 7
HUNEDOARA 4 3 1 8 1 9
IALOMIŢA 5 1 6 6
IAŞI 2 2 2
MARAMUREŞ - -
MEHEDINŢI 1 1 1
MUREŞ 6 3 2 1 12 12
NEAMŢ 1 1 1
DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE
(decedaţi în perioada (în perioada (decedaţi în perioada Nu se TOTAL După TOTAL
JUDEŢUL 17-22) 23-25) 26-31) ştie data 01.01. REVO-
dec. 1989
exactă 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
PRAHOVA 1 1 2 2
SATU-MARE - -
SĂLAJ - -
SIBIU 7 53 11 7 1 1 1 2 1 4 88 4 92
SUCEAVA -
TELEORMAN 1 1 1
TIMIŞ 76 7 3 3 2 1 7 9 5 1 2 1 7 124 2 126
14

TULCEA 1 1 2 2
VASLUI - -
VÂLCEA - - -
VRANCEA 2 2 2
Decedaţi fără a li se putea stabili
1 2 2 22 27 2 29
judeţul în care au decedat
Cetăţeni străini decedaţi în Revoluţia Română 3 1 3 7 7
TOTAL GENERAL 77 7 4 3 86 129 428 247 68 36 23 10 8 4 4 112 1246 44 1290

NOTE: 1. Situaţia a fost întocmită după lucrarea: Gheorghe Sbârnă (coord.) - Revoluţia Română din Decembrie 1989 – Locuri. Date. Fapte
– mic dicţionar, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009; 2. Cei şapte cetăţeni străini sunt: Calderon Jean-Louis (cetăţean francez); Huwe Danny
(cetăţean belgian); Kuzic Boris Mihailocici (cetăţean sovietic); Melenciuc Nadejda-Stepanova (cetăţean sovietic); Parry Ian-Henry (cetăţean
englez); Rancati Francesco (cetăţean italian); Sacchi Paulo (cetăţean italian).
A1. SITUAŢIE STATISTICĂ PRIVIND CIVILII DECEDAŢI ÎN REVOLUŢIA ROMÂNĂ
DIN DECEMBRIE 1989 (pe judeţe şi pe zile)

DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE Nu se


(decedaţi în perioada 17- (în perioada (decedaţi TOTAL După TOTAL
ştie
JUDEŢUL 22) 23-25) în perioada 26-31) dec. 01.01. REVO-
data
1989 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 exactă
ALBA 1 4 2 1 8 8
ARAD 7 4 1 12 12
ARGEŞ 1 1 1
BACĂU - -
15

BIHOR 2 2 2
BISTRIŢA
- 1 1
– NĂSĂUD
BOTOŞANI - -
BRĂILA 16 10 1 3 1 1 32 32
BRAŞOV 1* 36 10 1 1 4 53 4 57
BUCUREŞTI
34 38 179 80 23 16 5 8 2 1 1 39 426 15 441
(+ SAI)
BUZĂU 2 12 4 18 18
CARAŞ-SEVERIN 1 2 2 7 4 1 1 18 1 19
DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE Nu se
(decedaţi în perioada (în perioada (decedaţi TOTAL După TOTAL
ştie
JUDEŢUL 17-22) 23-25) în perioada 26-31) dec. 01.01. REVO-
data
1989 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 exactă
CLUJ 27 1 5 2 35 35
CONSTANŢA 4 4 2 1 2 13 2 15
COVASNA 1 1 2 2
DÂMBOVIŢA 1 2 2 5 5
DOLJ 5 5 2 2 14 14
GALAŢI 1 1 1 2
16

GIURGIU 5 2 7 7
GORJ - -
HARGHITA 1 1 2 2
HUNEDOARA 1 1 1
IALOMIŢA 4 1 5 5
IAŞI 2 2 2
MARAMUREŞ - -
MEHEDINŢI 1 1 1
MUREŞ 6 3 1 10 10
DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE Nu se
(decedaţi în perioada (în perioada (decedaţi TOTAL După TOTAL
ştie
JUDEŢUL 17-22) 23-25) în perioada 26-31) dec. 01.01. REVO-
data
1989 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 exactă
OLT 1 1 1
PRAHOVA 1 1 2 2
SATU-MARE - -
SĂLAJ - -
SIBIU 7 28 11 6 1 1 2 1 3 60 4 64
SUCEAVA -
TELEORMAN -
17

TIMIŞ 76 7 3 3 2 5 5 3 1 1 5 111 1 112


TULCEA 1 1 2 2
VASLUI - -
VÂLCEA - - -
VRANCEA 2 2 2
Decedaţi fără a li se putea stabili
1 2 1 14 18 2 20
judeţul în care au decedat
Cetăţeni străini decedaţi în Revoluţia Română 3 1 3 7 7
TOTAL
77 7 4 3 80 74 289 158 42 23 13 9 5 3 4 83 874 31 905
GENERAL
A2. SITUAŢIE STATISTICĂ PRIVIND MILITARII DECEDAŢI ÎN REVOLUŢIA
ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989 (pe judeţe şi pe zile)

DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE Nu se


(decedaţi în perioada (în perioada (decedaţi în perioada TOTAL După TOTAL
ştie
JUDEŢUL 17-22) 23-25) 26-31) dec. 01.01. REVO-
data
1989 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 exactă
ALBA 2 5 2 9 9
ARAD 1 6 1 8 8
ARGEŞ - -
18

BACĂU 1 1 1
BIHOR - -
BISTRIŢA
- -
– NĂSĂUD
BOTOŞANI - -
BRĂILA 2 2 6 10 10
BRAŞOV 1 1 9 3 1 2 17 2 19
BUCUREŞTI
2 21 105 37 13 9 1 7 195 7 202
(+ SAI)
BUZĂU 3 6 1 10 10
DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE Nu se
(decedaţi în perioada (în perioada (decedaţi în perioada TOTAL După TOTAL
ştie
JUDEŢUL 17-22) 23-25) 26-31) dec. 01.01. REVO-
data
1989 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 exactă
CĂLĂRAŞI -
CLUJ 3 2 3 1 1 10 10
CONSTANŢA 3 7 1 1 6 18 2 20
COVASNA 1 1 2 2
DÂMBOVIŢA 4 2 1 7 7
DOLJ 1 2 1 4 4
19

GALAŢI 1 1 1

GIURGIU 1 1 1
GORJ - -
HARGHITA 4 1 5 5
HUNEDOARA 3 3 1 7 1 8
IALOMIŢA 1 1 1
IAŞI - -
MARAMUREŞ - -
MUREŞ 2 2 2
DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE Nu se
(decedaţi în perioada (în perioada (decedaţi în perioada TOTAL După TOTAL
ştie
JUDEŢUL 17-22) 23-25) 26-31) dec. 01.01. REVO-
data
1989 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 exactă
NEAMŢ - -
OLT 1 1 2 2
PRAHOVA - -
SATU-MARE - -
SĂLAJ - -
SIBIU 25 1 1 1 28 28
20

SUCEAVA -
TELEORMAN 1 1 1
TIMIŞ 1 2 4 2 2 2 13 1 14
TULCEA
VASLUI - -
VÂLCEA - - -
VRANCEA - -
Decedaţi fără a li se putea stabili judeţul
1 8 9 9
în care au decedat
TOTAL
- - - - 6 55 139 89 26 13 10 1 3 1 - 29 372 13 385
GENERAL
Centralizate, situaţiile A1 şi A2, se prezintă astfel,
A3. CENTRALIZATOR PRIVIND VICTIMELE REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989

DECEMBRIE DECEMBRIE DECEMBRIE


(decedaţi în perioada (în perioada Nu se
(decedaţi în perioada TOTAL După TOTAL
17-22) 23-25) 26-31) ştie
Categorii dec. 01.01. REVO-
data
1989 1990 LUŢIE
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 exactă

Civili 77 7 4 3 80 74 289 158 42 23 13 9 5 3 4 83 874 31 905


Militari - - - - 6 55 139 89 26 13 10 1 3 1 - 29 372 13 385
TOTAL
77 7 4 3 86 129 428 247 68 36 23 10 8 4 4 112 1246 44 1290
GENERAL
21
După cum se observă situaţiile sunt prezentate pe trei
perioade, astfel:
- perioada 17-22 decembrie, adică de la intervenţia forţelor
de represiune la Timişoara, până la fuga dictatorului, perioadă în
care s-au produs 306 de victime (74 din rândul civililor, respectiv,
61 din rândul militarilor). În această perioadă, cele mai sângeroase
zile ale Revoluţiei au fost zilele de 22 decembrie 1989 - cu 129
de morţi (74 civili şi 55 militari); 21 decembrie 1989 - cu 86 de
morţi (80 civili şi 6 militari), respectiv 17 decembrie 1989 cu 76
de morţi, la Timişoara, numai din rândul civililor; cel de-al 77-
lea decedat, este Corneliu Babeş de la Braşov, care s-a sinucis
din cauza regimului, pe pârtia de la Poiana Braşov, înainte de
izbucnirea Revoluţiei Române, dar care a fost introdus în această
situaţie în calitatea care i-a fost acordată de statul român, de Erou
martir al Revoluţiei Române;
- perioada 23-25 decembrie, adică de la fuga dictatorului,
până la executarea acestuia, în care s-au produs cele mai multe
victime – 743 (489 din rândul civililor, respectiv, 254 din rândul
militarilor), cea mai sângeroasă zi a perioadei ca de altfel a întregii
Revoluţii Române, fiind data de 23 decembrie cu 428 de victime
(289 din rândul civililor, respectiv, 139 din rândul militarilor);
- perioada 26-31 decembrie 1989, când s-au produs un
număr de 85 de victime (57 din rândul civililor, respectiv, 28
din rândul militarilor), cea mai sângeroasă zi fiind ziua de 26
decembrie, cu 36 de victime (23 din rândul civililor, respectiv, 13
din rândul militarilor).
De asemenea, în aceste situaţii statistice s-au mai introdus
cele 112 victime (83 civili şi 29 militari), care au decedat în
cursul lunii decembrie, dar despre care nu avem date certe privind
ziua când s-a produs decesul, precum şi o rubrică în care au fost
cuprins cei care au decedat după data de 01 ianuarie 1990, (44
– din care 31 civili şi 13 militari), dar care au fost răniţi în cursul
lunii decembrie 1989 şi au decedat în spital.

B. Cauza deceselor
După cum rezultă din Anexa nr. B1, întocmită tot pe
judeţe, din totalul de 905 victime din rândul civililor, 110 au fost

22
femei şi 795 au fost bărbaţi. Din punct de vedere ocupaţional,
printre victimele Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se
numără: 3 (trei) preşcolari; 51 elevi; 18 studenţi, 486 muncitori;
62 funcţionari; 45 intelectuali; 47 de pensionari şi 193 de persoane
despre care nu avem datele exacte privind ocupaţia acestora.
Referitor la cauzele deceselor, majoritatea victimelor au fost
împuşcate, de exemplu: în locuinţă – 48; în incinta întreprinderii
– 10; în spate (ceafă) – 33; în pieţe străzi – 356; în partea din
faţă a corpului – 145; în cap 108, etc. Detalii sunt redate în anexa
B1, unde sunt cuprinse şi alte cauze, respectiv, striviri de către
maşini grele ale forţelor de represiune, tancuri, TAB-uri, explozii,
sinucideri etc.
De asemenea, în această anexă mai sunt incluse şi 30 de
cazuri despre care nu avem date exacte privind motivul decesului,
precum şi o rubrică în care se arată că 701 de victime, din totalul
de 905, au primit titlul de Erou martir al Revoluţiei Române.

23
B1. SITUAŢIE STATISTICĂ PRIVIND CIVILII DECEDAŢI ÎN TIMPUL REVOLUŢIEI
ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
(pe judeţe, sex, ocupaţii, informaţii privind decesul)

Sex Ocupaţie Împuşcaţi

motivul decesului
Nu se cunoaşte

Declarat Erou
DETALII

În incinta între-
În spate (ceafă)
Nu se cunoaşte

Alte cauze
În faţă, torace,
În alte locaţii
TOTAL

martir
intelectuali

stradă,etc.)
În locuinţă

În exterior
pensionari
Preşcolari

muncitori

abdomen
masculin

prinderii
Funcţio-
Studenţi
feminin

(piaţă,

În cap
elevi

nari
JUDEŢUL
24

ALBA 1 7 8 4 1 1 1 1 1 1 2 1 1 1 1 7
ARAD 12 12 3 6 3 1 4 1 3 2 1 10
ARGEŞ 1 1 1 1 1
BACĂU - -
BIHOR 1 1 2 1 1 2 1
BISTRIŢA -
1 1 1 1 1
NĂSĂUD
BOTOŞANI - -
BRĂILA 4 28 32 4 16 2 1 3 6 6 2 5 5 5 3 5 1 30
BRAŞOV 7 50 57 3 3 34 6 5 5 1 1 7 18 1 4 10 12 2 2 51
Sex Ocupaţie Împuşcaţi

Declarat Erou martir


motivul decesului
Nu se cunoaşte
DETALII

Alte cauze
În incinta între-
În spate (ceafă)
Nu se cunoaşte
TOTAL

În faţă, torace,
În alte locaţii
intelectuali

stradă,etc.)
În locuinţă

În exterior
pensionari
Preşcolari

muncitori

abdomen
masculin

prinderii
Funcţio-
Studenţi
feminin

(piaţă,

În cap
elevi

nari
JUDEŢUL

BUCUREŞTI
46 395 441 1 22 8 227 26 21 116 20 24 12 223 2 52 43 39 38 8 335
(+ SAI)
BUZĂU 1 17 18 12 4 1 1 4 2 4 1 7 16
CARAŞ-
25

2 17 19 1 11 3 3 1 1 4 4 3 5 1 1 14
SEVERIN
CĂLĂRAŞI 2 2 1 1 1 1 1

CLUJ 4 31 35 1 2 23 5 4 6 4 12 11 2 33
CONSTANŢA 1 14 15 1 2 8 2 2 3 2 8 2 11
COVASNA 2 2 1 1 1 1 2
DÂMBOVIŢA 1 4 5 2 2 1 1 1 1 2 3
DOLJ 14 14 11 1 2 6 5 2 1 13
GALAŢI 2 2 1 1 1 1 1
GIURGIU 1 6 7 1 4 1 1 7 6
26

OLT
IAŞI
GORJ

SIBIU
SĂLAJ
MUREŞ
NEAMŢ
JUDEŢUL

PRAHOVA
IALOMIŢA
HARGHITA

MEHEDINŢI

SATU-MARE
HUNEDOARA

MARAMUREŞ
DETALII

4
1
1
feminin
Sex

1
1
1
2
5
1
2

60
10
masculin

-
-
-
-

2
1
1
1
2
5
1
2

64
10
TOTAL
Preşcolari

1
1
1
elevi

1
Studenţi

1
1
9
2
1

44
muncitori
Funcţio-

7
2
Ocupaţie

nari

1
1
1
intelectuali

4
1
1

Nu se cunoaşte

6
1
1
1

pensionari

5
1

În locuinţă

6
1

În spate (ceafă)

În exterior (piaţă,
1
8
1
1

17
stradă,etc.)

În incinta între-
3

prinderii
Împuşcaţi

7
1
1
1
2
1

În alte locaţii
9

În cap
În faţă, torace,
1
1

16

abdomen
1
1
1
2

Alte cauze
Nu se cunoaşte
motivul decesului
-
-
-
-
-

2
1
7
2
5
1
1

58

Declarat Erou martir


Sex Ocupaţie Împuşcaţi

motivul decesului
Nu se cunoaşte

Declarat Erou
În incinta între-
DETALII

În spate (ceafă)
Nu se cunoaşte

În faţă, torace,

Alte cauze
În alte locaţii
TOTAL

intelectuali

stradă,etc.)
În locuinţă

În exterior
pensionari

martir
Preşcolari

muncitori

abdomen
masculin

prinderii
Funcţio-
Studenţi
feminin

(piaţă,

În cap
elevi

nari
JUDEŢUL

SUCEAVA - -
TELEORMAN - -
TIMIŞ 31 81 112 1 10 4 62 7 3 19 6 3 1 33 1 15 16 33 7 3 78
TULCEA 2 2 1 1 1 1 2
27

VASLUI - -
VÂLCEA - -
VRANCEA 2 2 1 1 1 1 1
Localizare
2 18 20 3 17 10 1 1 1 7 7
nesigură
Cetăţeni străini 1 6 7 2 5 6 1 -
TOTAL
110 795 905 3 51 18 486 62 45 193 47 48 33 356 10 103 108 145 72 30 701
GENERAL

NOTĂ: Situaţia a fost întocmită după lucrarea: Gheorghe Sbârnă (coord.) - Revoluţia Română din Decembrie 1989 – Locuri. Date. Fapte – mic
dicţionar, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009
28

ALBA
ARAD

BIHOR
ARGEŞ
BACĂU

NĂSĂUD
JUDEŢUL

BISTRIŢA -
DETALII
Salariaţi civili
Militari în termen + elevi +

4
studenţi

1
2
Subofiţeri.+ maiştri militari

2
M. Ap. N.

Ofiţeri

Generali

-
5
4
TOTAL M.Ap.N

Salariaţi civili
Militari în termen + elevi +

1
studenţi
1
1

Subofiţeri.+ maiştri militari


2
2

Ofiţeri
Pompieri

Generali
M.I. + Securitate +

-
1
3
5

TOTAL MI + Sec.
-
1
8
9

TOTAL GENERAL
1

Împuşcaţi în unitate
ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989 (pe judeţe)

7
1

Împuşcaţi în (disp. misiune)


1

Împuşcaţi de alţi militari


Din care

1
7

Alte cauze
-
7
5

Declaraţi Erou martir


B2. SITUAŢIE STATISTICĂ PRIVIND MILITARII DECEDAŢI ÎN REVOLUŢIA

OBSERVAŢII
29

CLUJ
(+ SAI)
BUZĂU
CARAŞ-
BRĂILA
BRAŞOV

SEVERIN
JUDEŢUL

CĂLĂRAŞI
BOTOŞANI

BUCUREŞTI
DETALII

9
Salariaţi civili
Militari în termen + elevi +

4
7
3
7

91
13
studenţi

3
3
1
1

12
Subofiţeri.+ maiştri militari

2
3
3
1

28
M. Ap. N.

Ofiţeri
1
Generali

9
9
9

10
14

TOTAL M.Ap.N
141
3

Salariaţi civili
Militari în termen + elevi +
47

studenţi
4

13

Subofiţeri.+ maiştri militari


1
1
1
1
1

10

Ofiţeri
Pompieri

Generali
M.I. + Securitate +

1
1
1
5
1

73

TOTAL MI + Sec.
11

10
10
19
10

TOTAL GENERAL
2
2
5
1
4

Împuşcaţi în unitate
6
8
3
18

Împuşcaţi în (disp. misiune)


214 11 189

2
4
6

Împuşcaţi de alţi militari


Din care

2
1
10

Alte cauze
7
9
9
9
14

187

Declaraţi Erou martir

OBSERVAŢII
femei
din care 3
30

DOLJ

GORJ
GALAŢI
GIURGIU
JUDEŢUL

COVASNA

IALOMIŢA
HARGHITA
CONSTANŢA

DÂMBOVIŢA

HUNEDOARA
DETALII
Salariaţi civili
Militari în termen + elevi

3
2
6
8
+ studenţi
Subofiţeri.+ maiştri

3
2
5
militari

1
1
1
1
5
M. Ap. N.

Ofiţeri

Generali

7
1
1
4
7
18

TOTAL M.Ap.N

Salariaţi civili
Militari în termen + elevi

1
+ studenţi

4
1
1

Subofiţeri.+ maiştri militari

1
1
1
1

Ofiţeri
Pompieri

Generali
M.I. + Securitate +

1
1
5
2
2

TOTAL MI + Sec.
1
8
5
1
1
4
7
2
20

TOTAL GENERAL
1
4
1
2
1

Împuşcaţi în unitate
3
1
2
5
14

Împuşcaţi în (disp. misiune)

Împuşcaţi de alţi militari


Din care

1
5
1
2
6

Alte cauze
1
8
4
1
1
4
6
1
13

Declaraţi Erou martir

OBSERVAŢII
31

OLT
IAŞI

SIBIU
SĂLAJ
MUREŞ
NEAMŢ

SUCEAVA
JUDEŢUL

PRAHOVA
MEHEDINŢI

SATU-MARE
MARAMUREŞ
DETALII

1
Salariaţi civili
Militari în termen + elevi

5
2
2
+ studenţi
Subofiţeri.+ maiştri

2
militari

1
M. Ap. N.

Ofiţeri

Generali

9
2
2

TOTAL M.Ap.N

2
Salariaţi civili
Militari în termen + elevi
+ studenţi
8

Subofiţeri.+ maiştri militari


12

Ofiţeri
Pompieri

Generali
M.I. + Securitate +

22

TOTAL MI + Sec.
2
2

31

TOTAL GENERAL
1

19

Împuşcaţi în unitate
5
1
2

Împuşcaţi în (disp. misiune)


3

Împuşcaţi de alţi militari


Din care

Alte cauze
1
1

31

Declaraţi Erou martir

OBSERVAŢII
M.I. + Securitate +
M. Ap. N. Din care
Pompieri

Declaraţi Erou martir


Împuşcaţi în (disp. misiune)
TOTAL GENERAL
Subofiţeri.+ maiştri militari
Militari în termen + elevi

Militari în termen + elevi

Împuşcaţi de alţi militari


DETALII

OBSERVAŢII
Împuşcaţi în unitate
Subofiţeri.+ maiştri

TOTAL MI + Sec.
TOTAL M.Ap.N
Salariaţi civili

Salariaţi civili

Alte cauze
+ studenţi

+ studenţi
Generali

Generali
militari
Ofiţeri

Ofiţeri
JUDEŢUL
32

TELEORMAN 1 1 1 1 1
TIMIŞ 1 11 1 1 14 1 1 15 2 11 2 12
TULCEA
VASLUI
VÂLCEA
VRANCEA
Decedaţi fără a
li se putea stabili
8 8 1 1 9 7 2 2
judeţul în care au
decedat
TOTAL
11 176 36 51 1 275 5 49 34 36 2 126 401 57 283 16 45 334
GENERAL
NOTĂ: Situaţia a fost întocmită după lucrarea: Gheorghe Sbârnă (coord.) - Revoluţia Română din Decembrie 1989 – Locuri. Date. Fapte – mic
dicţionar, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009.
În Anexa nr. B2, sunt prezentate, tot pe judeţe, victimele
din rândul Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de
Interne, la care s-au adăugat şi efectivele trupelor de securitate
şi pompieri. Situaţia a fost întocmită pe categorii de personal,
astfel:
– din cadrul MApN, au fost 275 de victime, din care:
un general, 51 ofiţeri, 36 de maiştri militari şi subofiţeri, 176 de
militari în termen, militari cu termen redus, elevi de şcoală militară
şi studenţi ai Academiei Tehnice Militare, respectiv, 11 salariaţi
civili;
– din cadrul MI, securitate şi pompieri – doi generali, 36
de ofiţeri, 34 subofiţeri, 49 de militari în termen şi cinci salariaţi
civili. Dacă, din numărul total de 401, excludem salariaţii civili,
care au fost detaliaţi în anexa nr. A1, rezultă numărul total de
385 de oameni în uniformă. Şi din această anexă se observă că
numărul celor declaraţi Erou
martir este mult mai mic (334),
decât numărul total, respectiv-
401.
În ceea ce priveşte cauza
decesului, constatăm că 57 au
fost împuşcaţi în unitate, 283
au fost împuşcaţi în misiune
sau în dispozitivul de pază sau
apărare, 16 s-au împuşcat între
ei, iar 45 au decedat din alte
cauze, care au fost prezentate
mai sus.

C. Autorii identificaţi
ai victimelor
În anexa C este pre-
zentată, numeric, situaţia pri-
vind autorii identificaţi ai celor
1290 de victime, prezentate în
Anexa nr. A.

33
C. SITUAŢIE PRIVIND AUTORII IDENTIFICAŢI AI VICTIMELOR REVOLUŢIEI
ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989

Militari din MApN Militari din MI+ Sec.


CIVILI împuşcaţi de: Obs.
DETALII împuşcaţi de: împuşcaţi de: TOTAL
civili
MApN MI Sec. G.P. MApN MI Sec. G.P. MApN MI Sec. G.P.
Până la 22 dec. 1989 16 13 2 13 8 52
După 23 dec. 1989 34 3 1 8 11 4 3 3 2 6 75
TOTAL GENERAL 50 16 1 8 13 4 16 3 2 14 127
34

Din această anexă, rezultă că: până la data de 22 decembrie 1989 a fost identificat un număr de 52 de
autori, astfel: 31 de autori din cadrul MApN care au ucis 16 civili, doi militari din cadrul MApN şi 13 militari din
cadrul MI şi ai Securităţii; 13 autori din cadrul MI şi ai Securităţii care au ucis 13 civili, respectiv opt autori din
rândul civililor, care au ucis civili, militari din cadrul MApN şi din cadrul MI şi trupelor de Securitate.
După data de 23 decembrie 1989 a fost identificat un număr de 75 de autori, astfel: 48 de autori din
cadrul MApN, care au ucis 34 civili, 11 militari din cadrul MApN şi 3 militari din cadrul MI si Securităţii; 10
autori din cadrul MI şi Securităţii care au ucis 3 civili, 4 militari din cadrul MApN şi 3 din cadrul MI şi Securităţii;
trei autori din cadrul Securităţii care au ucis un civil şi doi militari din cadrul MI; 8 autori din cadrul Gărzilor
Patriotice care au ucis 8 civili, respectiv 6 autori din rândul civililor.
Rezultă un total de 127 autori identificaţi ai victimelor Revoluţiei Române din Decembrie 1989, asupra
cărora s-a pronunţat justiţia, fie prin neînceperea urmăririi penale, fie prin pedepse privative de libertate, dar
despre care, din păcate, nu avem suficiente date pentru a-i supune judecăţii istoriei.
D. DETALII PRIVIND VICTIMELE DIN ORAŞELE DECLARATE
ORAŞ MARTIR AL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989

Anexa nr. D1

ORAŞE MARTIR ALE REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989

Nr. Anul
LOCALITATEA Baza legală
crt. declarării
35

Legea nr. 766 din 29 decembrie 2001 pentru declararea municipiului Alba Iulia Oraş-
1. ALBA IULIA 2002
martir al Revoluţiei din Decembrie 1989, publicată în M. Of. Nr. 19/15 ian. 2002
Legea nr. 138 din 30 decembrie 1994 pentru declararea municipiilor Arad, Brăila,
2. ARAD 1994
Buzău şi Târgovişte Oraş-martir, publicată în M. Of. Nr. 368/30 dec. 1994
Legea nr. 128 din 29 decembrie 1992 pentru declararea unor oraşe-martir, publicată în
3. BRAŞOV 1992
M. Of. Nr. 2/12 ian. 1993
Legea nr. 138 din 30 decembrie 1994 pentru declararea municipiilor Arad, Brăila,
4. BRĂILA 1994
Buzău şi Târgovişte Oraş-martir, publicată în M. Of. Nr. 368/30 dec. 1994
5. BUCUREŞTI 1990
Legea nr. 138 din 30 decembrie 1994 pentru declararea municipiilor Arad, Brăila,
6. BUZĂU 1994
Buzău şi Târgovişte Oraş-martir, publicată în M. Of. nr. 368/30 dec. 1994
Nr. Anul
LOCALITATEA Baza legală
crt. declarării
Legea nr. 2 din 12 ianuarie 1994 pentru declararea municipiului Cluj-Napoca Oraş-
7. CLUJ-NAPOCA 1994
martir al Revoluţiei din decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 9/17 ian. 1994
Legea nr. 351 din 6 iunie 2002 privind declararea oraşului Cugir Oraş-martir al
8. CUGIR 2002
Revoluţiei din decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 425/18 iun. 2002
Legea nr. 579 din 31 octombrie 2001 privind declararea municipiului Hunedoara Oraş-
9. HUNEDOARA 2001
martir al Revoluţiei din decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 705/5 nov. 2001
Legea nr. 572 din 22 decembrie 2003 privind declararea municipiului Lugoj Oraş-
10. LUGOJ 2003
martir al Revoluţiei din decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 932/23 dec. 2003
Legea nr. 690 din 28 noiembrie 2001 pentru declararea municipiului Reşiţa Oraş-martir
36

11. REŞIŢA 2001


al Revoluţiei din Decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 795/13 dec. 2001
Legea nr. 128 din 29 decembrie 1992 pentru declararea unor oraşe-martir, publicată în
12. SIBIU 1992
M. Of. nr. 2/12 ian. 1993
Legea nr. 138 din 30 decembrie 1994 pentru declararea a municipiilor Arad, Brăila,
13. TÂRGOVIŞTE 1994
Buzău şi Târgovişte Oraş-martir, publicată în M. Of. nr. 368/30 dec. 1994
Legea nr. 4 din 22 februarie 2000 pentru declararea municipiului Târgu-Mureş Oraş-
14. TÂRGU MUREŞ 2000
martir al Revoluţiei din decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 84/24 feb. 2000

15. TIMIŞOARA 1990


Anexa nr. D2 – Alba Iulia
ALBA IULIA
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
37

În zona Hotelului
1 1 1 1 2
Militar
În zona Liceului
Militar „Mihai 1 1 1
Viteazul”
Blandiana 1 1 2 2 3 3 6
Blaj 1 1 1
TOTAL 4 4 3 3 3 3 10
Anexa nr. D3 – Arad

ARAD
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Podul Cetate 1 1 1
În zona Băncii
1 1 1
38

Naţionale
În zona Primăriei Arad 4 4 4
Consiliul Judeţean de
1 1 1
Partid
În zona Fabricii de Bere 2 2 2
Hotel Parc 1 1 1
În zona Poştei 1 1 1
În zona Ştrand Cetate 2 2 2
În incinta UM 01380
1 1 1
Arad
Calea Dimitrov 1 1 1
Piaţa Romană 1 1 1
Altă locaţie 4 4 4
TOTAL 13 13 4 4 3 3 20
Anexa nr. D4 – Braşov

BRAŞOV
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
BRAŞOV TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Întreprinderea Poligrafică 1 1 1
Intrarea în Râşnov 1 1 1
Consiliul Judeţen Braşov 16 16 16
Modarom 1 1 1
39

Piaţa Sfatului 1 1 1 1 2
Zona Poligrafie 2 2 2
Zona Prefectură-Primărie 2 2 2
Bulevardul Victoria 1 1 1
Spitalul CFR Braşov 1 1 1
Parcul 1 Mai 1 1 1 1 2
Strada Feldioara 1 1 1
Piaţa Teatrului 1 1 1 1 2
Poşta 3 3 1 1 4
Hotel Capitol 1 1 1
Alte locaţii 1 13 14 3 5 8 1 1 23
Date incomplete 1 11 12 1 1 3 3 16
TOTAL 2 57 59 4 9 13 4 4 76
Anexa nr. D5 – Brăila

BRĂILA
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
În zona Prefecturii Brăila 14 14 2 2 1 1 17
Inspectoratul Judeţean de
1 1 1
40

Miliţie
Blocul Romarta 3 3 3
Cartierul Hipodrom 1 1 1
Pe Dunăre, într-o şalupă 1 1 1
În incinta UM 01468
1 1 4 4 5
Brăila
În incinta UM 01481
2 2 2
Brăila
În incinta UM 01763
1 1 1
Brăila
Şoseaua Călăraşi - Brăila 1 1 1
Altă locaţie 9 9 9
TOTAL 31 31 9 9 1 1 41
Anexa nr. D6 – Bucureşti

BUCUREŞTI
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
BUCUREŞTI TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
- Otopeni 2 9 11 1 10 11 40 40 3 3 65
- Sala Dalles 18 1 19 19
- Colţea 1 3 4 1 1 5
41

- Universitate/Inter 14 8 22 22
- Sala Palatului 5 32 37 1 1 2 2 40
- Piaţa Victoriei 1 2 3 3
- Radiodifuziunea
1 6 7 1 1 8
Română
- Televiziunea Română 8 51 59 2 25 27 2 2 88
- Zona MApN 1 11 12 6 10 16 1 1 7 7 36
- Zona sediului CC al
1 13 14 10 10 1 1 25
PCR
- Alte locaţii 8 144 152 1 34 35 10 10 197
- date incomplete 8 73 81 2 11 13 1 2 3 97
TOTAL 68 353 421 13 101 114 2 58 60 10 10 605
Anexa nr. D7 – Buzău

BUZĂU
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Comitetul Judeţean de 5 5 5
Partid
Fabrica de Mase Plastice 1 1 1
42

În incinta întreprinderii
1 1 1
IJBPS
În zona Întreprinderii 1 1
1
Chimice
În incinta UM 01671 Buzău 3 3 3
În incinta UM 01640 Buzău 2 2 2
În incinta UM 01581 Buzău 1 1 1
Barieră 1 1 1
În zona Episcopiei 1 1 1 1 2
Nehoiu 1 1 1
Mărăcineni 2 2 2
În incinta UM 01422 Rm. 1 1
1
Sărat
Rîmnicu Sărat 1 1 1
CIVILI MApN MI SECURITATE
Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
În zona Fabricii de Ţigarete 1 1 1
Altă locaţie 6 6 6
TOTAL 2 16 18 10 10 1 1 29

Anexa nr. D8 – Cluj-Napoca

CLUJ-NAPOCA
(victime)
43

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢII TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Calea Moţilor 8 1 9 9
Piaţa Libertăţii 14 14 14
Zona Astoria 3 3 3
Piaţa Mărăşti 1 1 1
Turda 1 4 5 3 3 6 11
Alte locaţii 1 1 1 1 2
Date incomplete 3 3 1 1 1 1 5
TOTAL 28 8 36 3 5 8 1 1 45
Anexa nr. D9 – Cugir

CUGIR
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- După TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 la 22 23 TAL
TAL TAL 23 dec. TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
CUGIR 1 4 5 1 1 6
TOTAL 1 4 5 1 1 6
44

Anexa nr. D10 – Hunedoara

HUNEDOARA
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
în pădurea Chizid 1 1 1
În incinta UM 01933
1 4 5 5
Hunedoara
CIVILI MApN MI SECURITATE
Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Fabrica Plafar Orăştie 1 1 1
Vulcan 1 1 1
Altă locaţie 1 1 1
TOTAL 1 1 1 6 7 1 1 9

Anexa nr. D11 – Lugoj


45

LUGOJ
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Calea Timişoarei 2 2 2
Spitalul de Copii 1 1 1
TOTAL 2 1 3 3
Anexa nr. D12 – Reşiţa

REŞIŢA
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
46

Piaţa 1 Decembrie 1918 1 1 1


Bazinul de apă 1 1 1 1 2
Sediul Securităţii Reşiţa 2 2 2
În zona Poştei 2 2 2
Teatrul de Vară 1 1 1
Comisariatul Reşiţa 1 1 1
În incinta UM 01864 Reşiţa 1 1 1
În incinta UM 01929 Reşiţa 2 2 2
În incinta UM 01960 Reşiţa 1 1 1
Altă locaţie 1 4 5 3 3 8
TOTAL 1 10 11 10 10 21
Anexa nr. D13 – Sibiu

SIBIU
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Zona Hipodrom 1 1 1
UM 02512 2 1 3 2 2 4 19 19 26
47

Strada Oituz 2 2 2
Strada Gheorghe
2 3 5 5
Gheorghiu-Dej
Inspectoratul Judeţean
14 3 17 2 1 3 20
MI
Calea Dumbrăvii 3 1 4 4
Parcul „Sub Arini” 1 1 1
Magazinul „Covorul” 1 1 1
Strada Călugăreni 1 1 1
Centrala Telefonică 1 1 1 1 2
Piaţa Republicii 2 2 2
CIVILI MApN MI SECURITATE
Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Strada Mirăslău 1 1 1
Casa Armatei 1 1 1
Hotel Continental 1 1 1
Cisnădie 2 2 2
Alte locaţii 2 12 14 1 1 1 1 16
Date incomplete 3 3 3
TOTAL 34 26 60 3 3 6 22 1 23 89
48

Anexa nr. D14 – Târgovişte

TÂRGOVIŞTE
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
În incinta UM 01417 2 1 3
2 1
Târgovişte
În zona UM 01958 1 2 3
1 2
Târgovişte
CIVILI MApN MI SECURITATE
Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Strada Cuza Vodă 1 1 1
În zona magazinului
1 1 1
Muntenia
Altă locaţie 1 1 2 2 3
TOTAL 5 5 6 6 11

Anexa nr. D15 – Târgu Mureş


49

TÂRGU-MUREŞ
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
În faţa magazinului
4 4 4
Romarta
În zona Aerogării Târgu
1 1 1
Mureş
Altă locaţie 2 2 4 4
TOTAL 6 2 8 1 1 9
Anexa nr. D16 – Timişoara

TIMIŞOARA
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE OBS.


Până După Până După Până După Până După TO- (lotul
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL „Cenu-
TAL TAL TAL TAL şa”)
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Calea Lipovei 8 8 3 3 11 4
Calea Aradului 2 1 3 3 1
50

Calea Girocului 11 11 1 1 12 7
Opera 7 7 7 5
Catedrală 11 11 1 1 12 8
Piaţa 1 Mai 2 2 2
Piaţa Libertăţii 1 1 1 1
Piaţa Traian 2 1 3 3 1
Piaţa „700” 2 2 2 1
Podul Decebal 4 4 4 2
Podul Mihai 3 3
3 2
Viteazul
Alte locaţii din 27 7 1 35
15 12 7 1 9
jud. Timiş
Date incomplete 30 1 31
19 11 1 3
jud. Timiş
TOTAL 87 25 112 1 12 13 1 1 126 44
E. DETALII PRIVIND VICTIMELE DIN ALTE ORAŞE

Anexa nr. E1 – Constanţa

CONSTANŢA
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
51

Sediul Securităţii 1 1 1
În zona gării Constanţa 3 3 3
În zona UM 01295 1 1
1
Constanţa
În zona UM 01239 1 1
1
Topraisar
Mamaia 1 1 1
Mangalia 2 2 1 1 3
Ioan Corvin 4 4 4
Eforie Nord 1 1 1
Eforie Sud 1 1 1
Agigea 2 2 2
Basarabi 1 1 1
Altă locaţie 7 7 6 6 1 1 14
TOTAL 14 14 17 17 2 2 33
Anexa nr. E2 – Craiova

CRAIOVA
(victime)

CIVILI MApN MI SECURITATE


Până După Până După Până După Până După TO-
LOCAŢIA TO- TO- TO- TO-
la 22 23 la 22 23 la 22 23 la 22 23 TAL
TAL TAL TAL TAL
dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec. dec.
Cartierul Valea Roşie 3 3 1 1 4
52

Strada Caracal 1 1 1
Strada Oneşti 2 2 2
Strada vasile 1 1
1
Alecsandri
Spitalul Municipal 2 2
2
Craiova
Prefectură 1 1 1
În incinta UM 01047 1 1
1
Craiova
În incinta UM 02384 1 1
1
Craiova
Brădeşti 2 2 2
Făcăi 1 1 1 1 2
Altă locaţie 2 2 2
TOTAL 15 15 4 4 19

S-ar putea să vă placă și