Andalucia

Andalucía está en el sur de Espana. Es la segunda Communidad Autónoma en superficie (Fläche). La superficie es

aproximadamente 88 (ochenta y ocho) kilómetros. El territorio andaluz representa el 17 (diecisiète) % (por ciento)
de España.

In ansamblul restructurarilor social-economice si politice care au avut loc catre sfarsitul secolului al V-lea si inceputul celui urmator
in spatiul de la nordul Dunarii de Jos, concomitent cu o tot mai accentuata recrudescenta a deplasarilor aici de noi populatii
migratoare dinspre zonele rasaritene ale Europei, prin amploarea consecintei migratiei lor, il vor avea slavii
Informatiile transmise de istoricii din Imperiul bizantin ca Pseudo-Caesarius din Nazianz, Iordanes, Procopius din Caesarea,
Marcellinus Comes, Mauricius, Teophilact Simocatta, Theophanes, Ioan din Efes si altii au constituit multa vreme singurele surse
pentru reconstituirea istoriei migratiilor slave.
Pe la mijlocul secolului al Vl-lea, istoricul bizantin Iordanes scria ca, in zonele de la nord de izvoarele Vistulei, ocupand un spatiu
foarte intins, locuia numeroasa populatie a venezilor, constituita din doua mari ramuri, una a sclavinilor si alta a antilor. Dupa
informatiile transmise de istoricul mentionat, sclavinii locuiau regiunile cuprinse intre cetatea Noviotunensis, lacul Mursian si Nistru,
pana la Vistula, iar triburile antilor zonele aflate mai la rasarit, probabil cele cuprinse intre Nistru si Nipru.
Procopiu din Caesarea vorbind despre luptele bizantinilor cu slavi descrie felul de a locui, de a lupta, infatisarea, firea, religia
vechilor slavi: aceste neamuri, sclavinii si antii nu sunt conduse de un singur barbat ci traiesc din vechime in randuiala democratica [
]. Ei cred intr-un singur zeu, fauritorul fulgerului si singurul stapan al tuturor lucrurilor si ii jertfesc pe boi si alte animale de tot felul
Locuiesc in colibe jalnice, razleti unii de altii, si mereu se muta fiecare dintr-un loc in altul. Cand pornesc la lupta cei mai multi merg
pe jos impotriva dusmanilor; poarta in maini scuturi mici si lanci dar nu-si pun niciodata platosa Amandoua neamurile au o singura
limba, cu totul barbara. Nici la infatisare nu se deosebesc cu ceva intre dansii [ ]. Pana si numele sclavinilor si antilor era acelasi in
trecut si unii si altii se numeau altadata spori.
In ceea ce priveste religia slavior acestia aveau o religie simpla, naturala, pe care au imbogatit-o apoi cu elemente din mitologia
romana. Aveau o multime de zei dintre care cei mai venerati erau: Perun, zeul tunetului, Radegast, zeul ospitalitatii si al razboiului,
Svantevit, zeul razboiului si al semanaturilor, Siva, zeita vietii, Lado, zeita frumusetii si altii. Se practicau jertfele umane, iar femeile
si copiii erau considerati bunuri ale barbatului si tratati ca atare
Din punct de vedere al organizarii sociale majoritatea triburilor slave se aflu in faza destramarii societatii gentilice, aparand marile
familii patriarhale - zadruge - sau familiile individuale, care mai multe la un loc formau obsti satesti. La triburile slave care s-au
asezat in Balcani primele formatiuni statale au aparut spre sfarsitul secolului al VI-lea si inceputul secolului al VII-lea, prin
transformarea, pe de o parte, a functiei eligibile de jupan (sef de trib) in functie ereditara - cneaz - , iar pe de alta parte, prin
transformarea teritoriilor ce reveneau jupanului intr-un fel de mici feude
Marea migratie a slavilor a fost pentru un timp limitata de miscarile de populatii nomade din zonele de stepa de la nordul Marii
Negre, astfel ca declansarea sa pe scara larga s-a produs de-abia in prima jumatate a secolului al Vl-lea si cu deosebire catre
mijlocul lui. Este de fapt si perioada cand si unele izvoare scrise amintesc pentru prima oara de aceasta noua populatie, primele
atacuri impotriva imperiului fiind de consemnat in ultimii ani ai domniei imparatului Anastasius (517-518) sau la inceputul domniei lui
Iustin (518-527), slavii afland in alianta cu alte populatii. Probabil, pe la inceputul secolului al Vl-lea, detasamentele militare slave
incep sa se infiltreze frecvent in regiunile de la rasarit de Carpati sau in estul Campiei Munteniei, impreuna cu unele grupuri nomade
(huni, kutriguri, utriguri), fara a se deplasa cu intreaga lor populatie. Cu toate acestea, nu este exclusa patrunderea unor mici grupuri
civile si chiar stabilirea lor in regiunile amintite inca din prima jumatate a secolului al Vl-lea
Marturii despre navalirile vechilor slavi in imperiul bizantin le avem de la Procopie din Casarea care descrie jafurile savarsite de
vechii slavi in Iliria, Tracia si Dalmatia:,, o oaste a sclavinilor trecura Istrul si savarsira lucruri ingrozitoare fata de toti ilirii pana la
Epidamnum, omorand si luand sclavi pe toti ce intalniti in cale, fara deosebire de varsta si pradand avutiile. Ei izbutira sa ia fara
impotrivire si multe cetati de acolo, care pareau puternice inainte". Printre cetatile cucerite se afla si cetatea Toperos (situata la
varsarea raului Mesta in Marea Egee) aflata la 12 zile de drum departare de Bizant