Claire Heartsong & Chaterine Ann Clemett

ANA – VOCEA
MAGDALENELOR

Punerea bazelor

Invocaţia Arhanghelului Gabriel

Vă aduc veşti bune din lumile Luminii. Eu sunt cel

pe care îl cunoaşteţi sub numele de Gabriel. Eu vin din
Cer ca o prezenţă luminoasă, menită să vă ajute să
îndepliniţi această lucrare în planul terestru. Am venit
acum, în acest spaţiu, pentru a asista mintea şi inima
cât mai multor fiinţe umane, astfel încât, aceste cuvinte
şi energii, menite să le trezească spiritual, să poată fi
receptate de acestea într-o manieră care să le ridice
nivelul de conştiinţă şi să le confere putere spirituală. De
asemenea, vă aduc tuturor salutări, aşa cum este
normal, din când în când, de la Consiliile de Lumină din
lumea arhanghelilor şi a altor fiinţe angelice, care susţin
această mare lucrare spirituală. Eu păşesc astăzi în
mijlocul vostru, la fel cum am făcut-o în vremurile de
mult apuse.
Fie ca toate fiinţele să îşi reamintească de calea
iubirii şi a Unităţii.
Eu sunt Gabriel. Va doresc tuturor să rămâneţi cu
bine!
 Aspiraţii

Fie ca giulgiul care îi ascunde şi îi reduce la tăcere pe

Hristos şi pe Magdalena
Sa fie ridicat uşor, dar sigur, la momentul potrivit
- de pe Mire şi Mireasă -
- de pe Fiinţa istorică, mitică şi esenţială -
Fie ca toţi cei care au păstrat în siguranţă moştenirea
spirituală a lui Hristos-Magdalena să îşi găsească
odihna;
Şi să îşi relaxeze, în sfârşit, tensiunile provocate de
necesitatea de a păstra jurăminte secrete şi de a muri ca
martiri pentru ele.
Fie ca misterele Magdalenei împărtăşite în această
carte
Să poată trezi şi elibera Hristul din mormântul inimii
fiecărui om.
Fie ca vocea lui/ei să poată fi receptată clar,
Pentru a dizolva astfel hotarele create de sexe şi de
credinţele religioase.
Fie ca războaiele purtate în numele lor să înceteze şi
să dispară pentru totdeauna din amintirea oamenilor.
Fie ca ei şi ADN-ul lor să se perpetueze în toate
fiinţele întrupate -
Căci adevărata lor linie genealogică este umanitatea.
Fie ca toţi oamenii să se trezească şi să descopere
Egalitatea şi adevărul Unităţii pe care o împărtăşim
cu toţii,
Să îşi accepte şi să îşi cultive
Hristul-Magdalena din ei înşişi, dar şi din „ceilalţi”
oameni.
Fie să ne trezim cu toţii din visul nostru;
Şi fie ca întreaga suferinţă de pe pământ să înceteze.
 Fie ca noi să putem auzi Vocea din interiorul vocilor
celor care proclamă Marea Pace.
Fie ca această carte să poată servi drept Portal către
îmbrăţişarea infinită a Preaiubitului.
Fie ca graţia să se reverse asupra noastră, a tuturor,
într-o uniune mistică de dincolo de cel mai îndepărtat
ţărm al Avalonului.
Amin şi Amin!.
 Introducerea lui Claire

Ianuarie, 2010
Au trecut 12 ani de la momentul în care am început
să primesc primele mesaje de la Ana, care s-au
concretizat sub forma cărţii Ana., bunica lui Iisus, a cărei
primă ediţie am publicat-o în toamna anului 2002. Am
promis atunci să vin cu o urmare a primei cărţi. Optez
acum pentru onorarea acestei promisiuni. Deşi la
început am crezut că acest material se va manifesta la
fel ca acela care a devenit prima mea carte, revelarea lui
a luat un curs complet diferit. Intenţia mea este ca
aceste cuvinte introductive să te ajute să primeşti acest
dar din partea mea dintr-o perspectivă nouă şi, eventual,
cu mai puţine aşteptări generate de experienţele tale
anterioare legate de Ana.
Călătoria mea alături de Ana a inclus o serie de
experienţe, în timpul cărora am simţit că mă aflu „în
pielea ei”, văzând, auzind, simţind, mirosind, gustând,
gândind şi trăind emoţiile pe care le-a trăit ea, în epoca
ei. Aceste experienţe ale Unităţii au fost, în egală
măsură, profund beatifice şi foarte solicitante pentru
mine. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu acest nou
material care reprezintă o urmare la prima carte.
Dintr-o perspectivă fizică, prima mea călătorie
alături de Ana a fost un proces solitar. Cu alte cuvinte,
dacă ai fi fost proverbiala muscă de pe perete, m-ai fi
putut vedea singură, tastând la calculatorul meu. Dacă
ai fi avut urechi de auzit, dincolo de planul fizic, i-ai fi
auzit pe Ana şi pe echipa ei de fiinţe interdimensionale
(pe care eu le numesc Consiliul meu personal de
Lumină), aflate într-un proces de comunicare telepatică
unele cu celelalte, dar şi cu mine. Ai fi sesizat, de
asemenea, un fel de reţea energetică holografică ce mă
învăluia, făcând posibilă împlinirea misiunii mele de
scrib al Anei. Pentru a putea utiliza în mod eficient
reţeaua holografică, Consiliile de Lumină m-au instruit
foarte detaliat cum să îmi pun la unison frecvenţa de
vibraţie şi conştiinţa, prin intermediul respiraţiei
conştiente, al procesului de vizualizare şi al practicării
anumitor mantra-e. Aceste practici m-au ajutat să
receptez mult mai clar mesajele şi transmisiunile
energetice.
Pe măsură ce am continuat să le aplic, am căpătat o
încredere din ce în ce mai mare în capacitatea mea de a-
mi duce la bun sfârşit misiunea. Aveam încredere că
Ana mă va ajuta să îmi vindec şi să îmi purific memoria
celulară şi cea a sufletului meu, care au fost profund
activate de povestea ei. De bună seamă, îmi asum
limitările umane şi mă declar responsabilă pentru
greşelile şi dezinformarea neintenţionate care pot apărea
uneori din cauza numeroaselor filtre ale egoului meu şi
ale convingerilor limitate ale acestuia.
Dincolo de încrederea în sine care mi s-a amplificat
de-a lungul timpului, am descoperit că Ana - Sursa mea
de informaţii - dispune nu doar de o mare înţelepciune
lucidă, ci şi de o compasiune necondiţionată faţă de
toate fiinţele, dispusă oricând să le mângâie. Aşa cum
vei vedea, acest nivel foarte ridicat de conştiinţă şi
intenţia asociată cu el pot fi regăsite de-a lungul întregii
cărţi de faţă. Doresc să remarc totuşi că Ana nu a mai
fost singura sursă primară de informaţii pentru această
urmare a primei cărţi. Cu toate acestea, Sursa unică
rămâne aceeaşi.
După ce am publicat cartea Ana, bunica lui Iisus,
am ştiut că nu mai pot continua această lucrare la fel ca
o călugăriţă sechestrată în chilia ei monastică. Prin
urmare, le-am cerut cu fermitate Anei şi Consiliului meu
de Lumină să îmi trimită o echipă de suport fizic. Nu voi
uita niciodată ziua binecuvântată în care am primit
două email-uri de la CW (care doreşte să rămână
anonimă) şi de la Catherine Ann Clemett, ca urmare a
solicitării mele de a primi asistenţă. În cele din urmă, s-
a dovedit că cele două nu şi-au părăsit căminele şi nu
mi-au venit în ajutor numai pentru a-mi alina
singurătatea. În scurt timp, a devenit foarte clar că
implicarea lor activă în procesul propriu-zis de
transmisie le-a fost solicitată.
Într-o dimineaţă, la începutul lunii iunie, 2006, m-
am aşezat în faţa calculatorului meu. Un document gol
aştepta să apăs prima tastă. M-am pregătit cu ajutorul
protocolului obişnuit de punere la unison cu planurile
subtile. Am simţit imediat o stare de încredere în sine.
Concomitent însă, am simţit o anumită senzaţie de
intimidare, de copleşire şi de îndoială, cu că nu voi
putea duce la bun sfârşit ceea ce mi se cerea. Pornind de
la angajamentul meu plin de devoţiune faţă de
„Chemarea din Cer” pe care am simţit-o şi de la prezenţa
palpabilă a echipei mele de suport fizic care mă aştepta
dincolo de uşa închisă, m-am simţit suficient de
sprijinită pentru a-mi începe lucrul.
Aşadar, am început să scriu. Am avut nevoie de zile
întregi pentru a scrie primele două capitole, intitulate „O
viaţă nouă” şi „Călătoria noastră pe noul Munte Carmel”.
Am fost dezamăgită să constat că textul scris suna plat
şi forţat. Din câte se părea, în pofida procesului de
punere la unison cu lumile subtile, o bună parte din
mintea mea discursivă rămăsese prezentă, ca şi cum aş
fi scris un roman istoric. Conştiinţa Anei nu îmi
străpungea într-o măsură suficientă vălul intelectual,
aşa cum mă obişnuiseră experienţele mele din trecut ca
scrib al ei. Ce puteam face însă?
 Am auzit-o atunci pe Ana spunându-mi că aveam să
găsesc răspunsul la dilema mea dincolo de uşa închisă.
Acceptând sfatul ei, am întrebat-o pe Catherine Ann, o
hipno-terapeută certificată, dacă este dispusă să îmi
modereze o şedinţă mediumică de „regresie într-o viaţă
anterioară”. Deşi ştiam că nu era necesar să mă
conducă într-o stare de conştiinţă mai dilatată, în cele
din urmă a devenit evident că Ana avea altceva în
vedere: crearea unei sinergii între mine şi cele două
colaboratoare ale mele. Fără nicio ezitare, am început să
lucrăm toate trei. De îndată ce am primit asigurări că
banda reportofonului avea să ne asigure cea mai corectă
înregistrare, mi-a venit extrem de uşor să mă relaxez pe
canapea. De fapt, a fost o uşurare fantastică pentru
mine să nu mai fiu nevoită să lucrez direct la calculator!
M-am aşezat aşadar într-o poziţie confortabilă pe
canapeaua mea, iar Catherine Ann s-a aşezat lângă
mine. Ea mi-a pus diverse întrebări inspirate şi a operat
aparatul de înregistrare. La rândul ei, CW a ocupat un
spaţiu la picioarele mele şi a început procesul de
transcriere a voluminosului material acumulat pe
casetele audio. În acest fel s-a născut un proces
interactiv eficient şi dinamic, iar lucrurile au început să
se lege între ele. Aşa se face că într-un timp foarte scurt
a devenit posibil să extind povestea Anei printr-un dialog
direct cu 19 persoane diferite de ambele sexe (inclusiv
Ana), toate implicate în drama Hristică. Am auzit astfel
voci reduse la tăcere de mii de ani!
Ştiam de ani de zile că şi alte personaje din povestea
Anei doreau să îşi împărtăşească mesajele personale.
Ştiam de asemenea că există cititori care au o rezonanţă
aparte cu aceste personaje şi că prin citirea poveştilor
Magdalenelor, ei ar putea experimenta un proces de
vindecare şi o trezire spirituală mai accentuată în
această viaţă. Aşa se face că la doar câteva zile după ce
Ana s-a prezentat pe sine prin intermediul acestui nou
protocol, numeroşi prieteni şi membri ai familiei Anei au
început să păşească dincolo de vălul timpului, ca prin
farmec.
Pe măsură ce am început să ne întâlnim cu aceste
personalităţi noi, dar totuşi familiare, ascultându-le
cuvintele şi simţind intonaţiile lor cu o mare încărcătură
emoţională, am realizat că mesajele din această urmare
la prima carte ar putea aduce o lumină nouă asupra
unor informaţii ignorate sau trecute cu vederea de către
foarte mulţi cercetători (deopotrivă, istorici şi
mediumici). În acest fel, ele nu numai că ar „umple
anumite goluri istorice semnificative” dar i-ar ajuta pe
foarte mulţi oameni să examineze într-o manieră
conştientă diferite materiale considerate eretice de către
Biserica oficială. Am înţeles rapid că dacă aş fi insistat
să accesez mesajele în maniera anterioară, am fi ratat o
mare parte din aceste comori ascunse.
Am rămas toate trei uimite de această frumuseţe şi
de aceste trăiri sublime, de energia palpabilă şi de
magnitudinea secretelor care ne-au fost revelate. Munca
noastră a continuat nonstop timp de aproape şase
săptămâni, după care s-a oprit brusc. Din motive care îţi
vor deveni evidente, pe măsură ce vei continua să citeşti
capitolele următoare, am simţit un conflict interior foarte
mare, neştiind dacă este cazul sau nu să fac publice
aceste revelaţii pe care foarte mulţi le-ar considera
eretice. De bună seamă, eu nu am de unde să ştiu dacă
aceste poveşti care mi-au fost prezentate sunt corecte
sau fictive din punct de vedere istoric, întrucât nu le pot
dovedi sau infirma acurateţea (Ana m-a încurajat să fac
singură cercetări, referitoare la ocupaţia romană din Galia
şi la invazia romană din Britania. Voi cita aceste referinţe
la sfârşitul cărţii de faţă. De-a lungul multor ani, am citit
despre toate locurile din Franţa şi din Marea Britanie la
care face referire acest material; pe multe le-am şi vizitat.
În decursul procesului de transformare a transcripţiilor
originale în această urmare, nu am citit în mod activ nicio
carte referitoare la Sfânta Familie sau la Linia
Genealogică a Graalului din Franţa şi din Britania. Închei
cu menţiunea că, indiferent ce am scris mai devreme,
Languedoc înseamnă „limba Occidentului”, fiind un
cuvânt derivat din limbile galice şi din dialectul latin
popular folosit de soldaţii romani). Tot ce pot să spun
este că am trăit aceste experienţe şi că am fost martora
acestui proces.
Nu am avut nici o clipă intenţia de a compune o
operă de ficţiune şi nu cred în niciun caz că Magdalenele
- ale căror poveşti le vei citi în continuare - au avut o
astfel de intenţie. Las fiecărui cititor sarcina de a decide
ce anume i se pare autentic şi ce nu. Cât despre
dovedirea corectitudinii acestor afirmaţii, asta este cu
totul altceva. La fel ca întotdeauna, materialul Anei este
multistratificat, iar convingerea mea este că adevăratul
lui scop este de a servi la trezirea conştiinţelor, şi nu
neapărat de a fi citit ca un roman „istoric” sau chiar de
divertisment.
Am avut nevoie de mai bine de doi ani pentru a
ajunge la un echilibru şi la o claritate interioară suficient
de mari pentru a relua transcrierea materialelor din
„Vocea Magdalenelor”, pentru a stabili în ce măsură
acestea au o valoare reală ca vehicul al unor învăţături
spirituale. Cu această ocazie, m-am întrebat dacă
materialul corespunde într-o măsură suficient de mare
lumilor spirituale autentice ale conştiinţei superioare,
transmiţând o înţelepciune şi energii capabile să înalţe
într-adevăr viaţa pe un nivel de conştiinţă superior. (Nu
am nicio îndoială în această privinţă, în ceea ce
priveşte prima carte a Anei). Deşi materialul din
cartea a doua a fost extrem de diferit de primul,
concluzia finală la care am ajuns a fost că există o
aliniere suficient de mare cu conştiinţa superioară
pentru a putea merge mai departe. Aşa se face că m-am
uitat adânc în interiorul meu pentru a vedea în ce
măsură sunt capabilă să îmi asum sarcina de a publica
o altă carte şi, mai ales, să fac faţă controverselor pe
care le va stârni ea, odată ajunsă în dezbaterea publică.
Răspunsurile la care am ajuns, în urma acestei
autointerogări, au fost afirmative. În consecinţă, eu şi
Catherine Ann am petrecut împreună foarte multe ore în
anul 2009 pentru a da o anumită coerenţă fragmentelor
din transcrierile originale, astfel încât povestea rezultată
să poată fi citită cu o anumită uşurinţă şi într-o stare de
luciditate cât mai mare. Doresc să notez, în treacăt, că
suita capitolelor din această carte nu curge neapărat în
ordinea în care mi-au fost revelate ele de personajele
care mi-au vorbit în transele mele mediumice.
Ana continuă să fie principala noastră călăuză de-a
lungul acestui material. Ea este perfect conştientă de
faptul că vei avea foarte multe întrebări de-a lungul
lecturii. Dorinţa ei este să ştii că nu eşti nici pe departe
singurul care şi le pune şi că poţi avea un acces relativ
uşor la conştiinţa ei, dacă te vei pune la unison cu
frecvenţa ei personală, într-un spaţiu al iubirii şi al
recunoştinţei. Din perspectiva ei mai vastă, ea te poate
ajuta de-a lungul călătoriei tale personale să treci
dincolo de porţiunile mai confuze şi mai dificile ale
terenului. Ana vorbeşte sus şi tare în numele Mamei
Divine şi a Consiliilor de Lumină, a căror conştiinţă
unificată se extinde dincolo de timp şi de spaţiu. Dincolo
de relatările Magdalenelor, care fac referire la o perioadă
destul de lungă acoperind un teritoriu foarte vast,
povestea personală a Anei ne revelează experienţele ei
personale din sudul Franţei şi din preaiubitul ei Avalon
din Britania, unde şi-a trăit ultimii ani în planul fizic.
Ana mi-a cerut să acţionez ca o interpretă din zilele
noastre, capabilă să creeze o punte de legătură - dincolo
de limitările mele umane - între numeroasele voci şi
cadre din trecutul istoric sau din prezent. Într-adevăr,
vei constata, pe măsură ce îţi vei continua lectura, că ori
de câte ori am avut posibilitatea ţi-am asigurat un
număr cât mai mare de informaţii contextuale pentru a
le putea contempla. Mai mult decât atât, îţi voi împărtăşi
o scrie de experienţe din viaţa mea personală care s-au
petrecut în timpul acestui proces absolut remarcabil.
Am adăugat de asemenea diferite hărţi şi diagrame
menite să te ajute să îţi organizezi mai bine în minte şi
să dai noimă acestei varietăţi complexe de „voci”,
respectiv tuturor acestor fiinţe conectate între ele, dar
care au trăit în perioade şi în regiuni geografice extrem
de diferite.
Pentru ca acest material să poată ajunge mai rapid
la tine, am decis în mod intenţionat să nu îl şlefuiesc la
fel de mult cum am procedat în cazul primei mele cărţi.
Prin urmare, te rog să îmi ierţi eventualele omisiuni şi
greşeli editoriale. Împreună cu Catherine Ann, am făcut
tot ce ne-a stat în putinţă pentru a da cât mai multă
coerenţă prezentării unor materiale uneori extrem de
fragmentate. Concluzia noastră finală este că, deşi este
incomplet din multe puncte de vedere, materialul
prezentat în continuare reprezintă un catalizator
suficient de important pentru a te convinge să faci
această călătorie alături de Ana şi de Magdalene,
indiferent care este scopul personal pe care ţi l-ai
propus.
 Noi continuăm să contemplăm şi să ne punem
întrebări, inclusiv astăzi, cu privire la informaţiile pe
care eşti pe punctul de a le citi. Nu putem decât să te
încurajăm să faci acelaşi lucru. Cu alte cuvinte, testează
ceea ce citeşti în mintea şi în inima ta. De bună seamă,
există o serie de aspecte controversate ale poveştilor care
urmează, ce pot fi înţelese cu uşurinţă greşit. Deşi acest
lucru mă îngrijorează, tot ce pot face este să respir
adânc şi să mă detaşez. Continui să am încredere în
rezultatul final, în acord cu obiectivul pe care l-am
descris în afirmaţiile mele de dinaintea acestei
introduceri. Tot ce mai putem face (noi, cele două
autoare) este să depunem cu smerenie şi cu
recunoştinţă aceste informaţii la picioarele tale, convinse
că vei transforma orice este potenţial nociv într-o lumină
a înţelepciunii, în liniştea minţii tale clare şi a inimii tale
deschise. Poate că cel mai bine ar fi să lăsăm o bună
parte din aceste informaţii în seama misterioasei lumi a
lui „nu ştiu ce să cred”, umplându-ne totuşi de
recunoştinţă pentru graţia ce ne-a fost oferită.
Cartea Ana, vocea Magdalenelor ne ajută să
trecem de încă un prag al înţelegerii, spre o trezire mai
aprofundată. Există o anumită urgenţă de a folosi cu o
eficienţă maximă timpul care ne-a fost oferit în această
naştere umană extrem de preţioasă. Speranţa mea este
că vom reuşi să ne întâlnim dincolo de temerile noastre,
păşind împreună - braţ la braţ - prin ceţurile Avalonului.
Îmi doresc să ne reîntâlnim în Ţara Purităţii, în care
polarităţile şi paradoxurile se îmbrăţişează reciproc, sub
forma Celui Infinit. Sper să dansăm acolo cu vidul şi cu
conştiinţa care există în sine!
 Introducerea lui Catherine Ann

Ianuarie, 2010
Mă simt onorată şi profund recunoscătoare pentru
privilegiul de a fi implicată direct în scrierea acestei
cărţi. Nu mi-aş fi putut imagina niciodată că voi ajunge
să fac aşa ceva! Uneori, o anumită misiune pe care
trebuie să ne-o asumăm şi să o ducem la bun sfârşit în
această viaţă poate apărea pe neaşteptate, aşa cum a
fost exemplul meu, în cazul de faţă.
Am auzit pentru prima dată de cartea Ana, bunica
lui Iisus, în vara anului 2004, de la o instructoare ce
preda un seminar avansat de vindecare la nivelul ADN-
ului, pe care l-am urmat la Coeur D’Alene, în Idaho.
Instructoarea, care până atunci nu ne-a recomandat
vreo carte, ne-a spus că lucrarea lui Claire era cea mai
bună carte pe care a citit-o de foarte mult timp. Aşa se
face că de îndată ce m-am întors la Portland, în Oregon,
după seminar, am cumpărat cartea şi am început
imediat să o citesc. La fel ca foarte mulţi cititori, am
experimentat o rezonanţă ieşită din comun cu ea. Cu
siguranţă, povestea Anei şi versiunea ei asupra dramei
hristice mi s-au părut mai adevărate decât tot ce citisem
până atunci în acest domeniu. Lucrul care mi-a trezit cel
mai mult interesul a fost relatarea lui Claire din ultimul
capitol, referitoare la întâlnirea ei cu maestrul, St.
Germain. Am trăit şi eu o experienţă similară cu un
maestru în primăvara anului 1982, iar mai târziu am
descoperit că acesta fusese chiar St. Germain. După ce
am citit cartea despre Ana, i-am trimis lui Claire un
email prin care am întrebat-o dacă era dispusă să îmi
împărtăşească în mai multe detalii povestea întâlnirii
sale cu el. La acea vreme, în anul 2004, Claire nu mi-a
răspuns - nu că m-aş fi aşteptat neapărat să o facă.
Ceea ce conta era faptul că am stabilit o conexiune cu
aceasta.
În urma unei succesiuni absolut neverosimile de
sincronicităţi care s-au produs în următorii doi ani, pe
care le descriu în mai multe detalii în propria mea carte,
Urzeala sufletului: Cheile care deschid comoara
sufletului tău, Ana şi Consiliile de Lumină aflate de
partea opusă a vălului au orchestrat o întâlnire a mea şi
a prietenei mele CW cu Claire, pentru a o susţine în
procesul de scriere a urmării la prima sa carte. Eu şi CW
ne-am trezit astfel că ne-am mutat din Portland în zona
Parcului Naţional Zion, din sudul statului Utah, pentru
a o ajuta pe Claire. Iniţial, am crezut amândouă că ceea
ce urma să facem era să ne ocupăm de afacerea şi de
nevoile personale ale lui Claire (gătit, curăţat,
cumpărături şi aşa mai departe), astfel încât ea să fie
liberă să se concentreze asupra procesului de scriere a
cărţii următoare. Aşa cum a precizat deja Claire, rolul
nostru s-a dovedit a fi, în cele din urmă, unul de
colaborare, lucrând împreună cu ea la accesarea
înregistrărilor referitoare la viaţa şi la învăţăturile
acestor personaje. Uneori, de-a lungul şedinţelor de
lucru, eram complet surprinse văzând ce personaj a
decis să vină în ziua respectivă pentru a ne vorbi. Aşa
cum vei observa în continuare, de multe ori era necesar
un anumit dialog cu spiritul respectiv, înainte ca
identitatea acestuia să ne fie revelată.
Pentru a putea lucra împreună cu Ana şi cu
Consiliile, am primit anumite instrucţiuni precise
referitoare la protocolul pe care trebuia să îl respectăm:
cum să creăm un câmp de conştiinţă capabil să ne
asigure cea mai mare siguranţă personală, cea mai mare
claritate a informaţiilor primite, cea mai înaltă vindecare
şi cele mai benefice informaţii pentru toţi cei implicaţi.
Ne-au devenit foarte clare rolurile noastre, lucru valabil
inclusiv pentru Theo, pisoiul lui Claire din rasa Maine
Coon. Theo s-a dovedit a fi un membru esenţial al
echipei, care a susţinut spaţiul necesar pentru tot ce s-a
întâmplat. În timpul regresiilor lui Claire, el se cocoţa de
regulă pe corpul acesteia, fie pe stomac, fie pe inimă sau
pe coapse. Ştiam toate trei că nu puteam începe o
şedinţă fără Theo. De altfel, acesta apărea întotdeauna
numai atunci când eram cu adevărat pregătite să
începem. De vreo două ori, a trebuit să îl strigăm ca să
vină, fiind convinse că eram pregătite pentru a începe.
Inevitabil însă, telefonul începea să sune sau se
întâmpla altceva care ne întârzia şedinţa de lucru cu
câteva minute. Abia apoi venea Theo, intrând graţios în
cameră, exact la timp, având o sincronizare impecabilă.
Uneori mi se pare că Theo a rezonat cel mai bine dintre
noi cu lumile superioare!
Pe măsură ce şedinţele de lucru au progresat, a
început să se întâmple un lucru curios. Înainte de a
începe o şedinţă de regresie cu clienţii mei, eu
obişnuiesc să îi sfătuiesc să îşi golească vezica, pentru a
nu exista interferenţe fizice care să îi scoată din starea
lor de conştiinţă modificată. La primele noastre şedinţe
de lucru, Claire trebuia să meargă însă întotdeauna la
baie după circa zece minute, deşi aveam întotdeauna
grijă să îşi golească vezica înainte de a începe. Pentru a
nu ieşi din starea de transă în care se afla, o ajutam
întotdeauna să se ridice de pe canapea şi o călăuzeam
din dormitor până la baie, ţinând-o de umeri, cu ochii în
continuare închişi. Nu am nicio îndoială că această
nevoie de a merge la baie se datora multor motive: de la
o eliberare profundă la nivel celular şi până la o
purificare la nivelul sufletului ei. Am început să ne dăm
însă seama că se mai întâmpla ceva: În timpul acestor
„excursii” la baie, personajul apărut în timpul şedinţei
de lucru (şi care era prezent în corpul lui Claire) începea
să facă diferite comentarii referitoare la această
experienţă. Spre exemplu, el se minuna (prin intermediul
lui Claire) de diferite lucruri, precum hârtia igienică,
atingând-o şi examinând-o cu atenţie, întrucât era ceva
care nu existase în epoca în care a trăit pe pământ. În
cele din urmă, vorba s-a răspândit, îndeosebi în rândul
personajelor de sex feminin care vorbeau prin Claire.
Aşa cum era de aşteptat, acestea au fost curioase să
trăiască aceeaşi experienţă a „excursiei” la baie în
lumea/epoca lui Claire.
Favorita mea, între toate aceste spirite, a fost Marta.
Aceasta a chicotit încântată atunci când a ajuns să se
plimbe cu picioarele goale pe carpeta orientală a lui
Claire din baie, lăsându-mă să înţeleg că aceasta îi era
familiară, întrucât astfel de covoraşe existau inclusiv în
epoca ei. Ea a continuat cu o descriere detaliată (din
păcate, neînregistrată pe reportofon!) a oalelor de noapte
folosite în epoca ei şi a aventurilor şi îndatoririlor sale de
a avea grijă de ele. Ciclul vizitelor la baie s-a încheiat în
sfârşit atunci când a apărut primul bărbat, Nathaniel.
Ca de obicei, am condus-o pe Claire la baie, dar, de
această dată, Claire-Nathaniel a rămas reticent(ă) acolo,
neştiind ce să facă. În cele din urmă, i-am comandat cu
o voce fermă lui Nathaniel să se aşeze pe wc, întrucât
statul în picioare nu avea să îi fie de folos în această
situaţie!
Ori de câte ori făceam astfel de „excursii” la baie, dar
şi în alte momente, cum ar fi cele în care bâzâitul
feonului lui Claire se oprea sau în care pornea robotul
telefonului, trebuia adeseori să îi explic spiritului care se
manifesta prin ca ce se întâmpla, spunându-i că astfel
de lucruri erau normale în lumea lui Claire şi că nu
trebuie să îşi facă griji din cauza lor. Un lucru care mi-a
devenit evident, în urma acestor şedinţe şi a
experienţelor acumulate, a fost acela că spiritele care
vorbeau prin Claire nu erau simple personaje dintr-o
carte, ci fiinţe şi personalităţi reale cu care
interacţionam. În unele cazuri, nu numai că
interacţionam cu ele, dar chiar le ajutam să îşi rescrie
anumite aspecte din viaţa lor. La rândul lor, ele ne
ajutau să ne vindecăm anumite răni sufleteşti extrem de
profunde şi să ne dilatăm conştiinţa într-o manieră
semnificativă.
La doi ani după ce am obţinut materialul iniţial, în
urma şedinţelor de regresie pe care le-am făcut în Utah,
în vara anului 2006, Claire a revizuit aceste texte,
reorganizând astfel informaţiile primite la vremea
respectivă. Date fiind numărul mare de personaje
diferite, perioadele de timp diferite şi perspectivele
diferite prezentate de acestea, ne-am întrebat pe bună
dreptate de ce au optat spiritele pentru acest format şi
pentru un proces de scriere atât de diferit, în comparaţie
cu prima carte. De asemenea, ne-am întrebat cum am
putea să punem cap la cap aceste relatări atât de
diferite, astfel încât să obţinem un text coerent, în acest
scop, eu şi Claire am început să ne sfătuim şi să ne
punem întrebări într-o manieră cocreatoare. Din această
perspectivă, am acţionat exact aşa cum ne-a învăţat
preaiubitul nostru Yeshua (N.tr. Yeshua este numele
ebraic al lui Iisus, cel pe care l-a purtat cu adevărat
acesta. Jesus (din care a rezultat Iisus) este numele
latinizat de romani peste foarte mulţi ani): „Unde se
adună doi sau mai mulţi oameni (în numele meu), acolo
EU SUNT”.
După ce am început să ne sfătuim în această
manieră cocreatoare, în mintea noastră a apărut gradual
o imagine din ce în ce mai coerentă, ba chiar
macrocosmică, a vocii Magdalenelor şi a procesului de
însămânţate care a avut loc de-a lungul multor generaţii
pe toate nivelurile, inclusiv pe cel fizic. De-a lungul
acestui proces cocreator, au început să ne fie revelate o
serie de mistere profunde, care ne-au ajutat să ne
înţelegem mult mai bine propria călătorie personală şi
experienţele iniţiatice din viaţa noastră curentă. Tot ce
pot spune în această direcţie este că am trăit o stare de
minunare şi de smerenie permanentă în urma acestor
experienţe.
Cu siguranţă, foarte mulţi dintre cei care citesc
aceste rânduri fac parte integrantă din Ordinul
Magdalenelor, chiar dacă nu ştiu acest lucru. Noi
suntem generaţia din viitor care a fost ancorată în
sacralitate şi însămânţată de aceste personaje şi de
altele din grupul lor, cu foarte mult timp în urmă.
Seminţele sădite de ele în epoca lor au ajuns acum la
maturitate. Noi suntem plantele răsărite din aceste
seminţe, trezite astăzi din nou pe calea serviciului adus
întregii umanităţi. Din fericire, noi nu mai trebuie să
respectăm la ora actuală legămintele ferme ale tăcerii şi
ale păstrării secretului. Noi suntem vocea colectivă a
Magdalenelor, lăsate pentru prima dată să zboare liber
pe cer - în această epocă.
 Introducerea Anei adresată lui Claire

Claire, îţi sugerez să pregăteşti acest spaţiu ca pe un

sanctuar al seninătăţii, dedicat naşterii noii cărţi.
Fereşte acest sanctuar de lumea exterioară şi de
vibraţiile care te trag în jos, ascunzându-ţi lumina
interioară - Adevărul celei care EŞTI cu adevărat. Ai
călătorit multă vreme pe această cale şi ar fi greu să
ratezi destinaţia care se află chiar în faţa ta, la vedere.
Nu mai căuta scuze şi pretexte, căci nu vei găsi nici-
unde temeinice. Acum, că ţi-ai pus afacerile în ordine şi
ţi-au fost furnizate cele mai bune mijloace pentru a-ţi
continua munca, tot ce mai trebuie să faci este să optezi
- cu smerenie şi cu dedicaţie - pentru acţiune.
Până acum te-ai descurcat foarte bine, iar
cercetările pe care le-ai făcut în privinţa Galiei şi
Britaniei cucerite de romani te-au plasat în poziţia
avantajoasă de a putea recepta impresii corespondente
în mintea ta. Vei putea traduce în continuare aceste
impresii în imagini descrise în cuvinte şi în transmisii
energetice specifice acestui demers avansat. Din multe
puncte de vedere, noua carte nu va mai fi comparabilă
cu prima, dar ea va rămâne totuşi un instrument perfect
pentru trezirea spirituală şi o trâmbiţă pentru cei care
au urechi de auzit şi care doresc să îşi completeze
cunoaşterea revelată în prima carte.
Am păstrat mult timp amintirile referitoare la viaţa
mea petrecută în Franţa şi în Marea Britanie foarte
aproape de inima mea. Am aşteptat multă vreme această
epocă pentru a-mi putea revela povestea posterităţii
mele şi marii mele familii, care este umanitatea. A sosit
timpul să începi procesul de scriere. Ştiu că există forţe
care se opun acestui mesaj, dar aceste forţe rezidă în
tine. Te asigur că această operă conţine energii extrem
de puternice, capabile să îi transforme din punct de
vedere spiritual pe cei care vor citi această carte, prin
trezirea unor amintiri celulare şi sufleteşti extrem de
profunde în ei. În urma acestei opere, amintiri de foarte
mult timp suprimate vor putea renaşte, prinzând glas.
Vocea pe care o vor auzi cel mai clar unii cititori va fi
lamentarea principiului feminin abandonat, ţinut captiv
în condiţii de sclavie şi de obedienţă de către principiul
masculin dezechilibrat. În realitate, vocea unificatoare a
principiului Hrist-Magdalena susţine libertatea supremă
a bărbaţilor şi a femeilor, în egală măsură, care trebuie
să se accepte reciproc ca parteneri perfect egali. În cazul
altor cititori, ecourile încă vii ale „războiului (aşa-zis)
sfânt” - care reprezintă o trădare şi o revoltă la adresa
divinităţii vieţii - vor scoate la lumină multă amărăciune
şi suferinţă din inimile lor. Simultan însă, cartea va
aduce la suprafaţă foarte multă iertare şi compasiune,
care vor dizolva cauzele războiului din interiorul
propriului sine, dar şi din semenii lor. Unii vor fi
interesaţi mai degrabă de Maria Magdalena şi de copiii
ei. Pentru a-i putea înţelege misterul, aceştia vor fi
nevoiţi să îşi schimbe modul de a vedea şi de a simţi
lucrurile. Pe un nivel mai subtil, iniţiaţii în Hrist-
Magdalena vor auzi Vocea Preaiubitului şi vor beneficia
de o purificare la nivelul sângelui lor, menită să îi ajute
să îşi transmute temerile profunde din subconştientul
lor - sursa întregii separări. În sfârşit, dincolo de aceste
poveşti şi de aceste cuvinte, este posibil ca unii cititori -
care au ochi de văzut şi urechi de auzit - să recepteze
frecvenţele omniprezente ale Luminii Infinite.
Nu vor fi puţini cei care îşi vor aduce aminte cine
sunt şi de ce se află aici în această epocă, în care miza
este atât de mare. Această carte îi va ajuta să se
pregătească şi să accepte mai uşor schimbările planetare
care au devenit inevitabile, pe măsură ce un număr din
ce în ce mai mare de suflete vor rosti la unison mantra
„Totul Este Una!”, optând pentru a crea o realitate a
păcii şi a armoniei pe un nivel de conştiinţă superior,
fără să excludă nicio formă de viaţă de la acest drept
natural al ei prin naştere. Acest mesaj a fost creat pe un
nivel interdimensional, cu scopul de a genera momente
sincrone de realizare pentru toate sufletele (indiferent de
regiunile în care rezidă ele) care invocă prezenţa plină de
iubire şi cuvintele mângâietoare ale Mamei Divine.
La fel ca în cazul cărţii precedente, şi cea de faţă
reprezintă un proces iniţiatic al unei alchimii interne şi
externe. Există o necesitate ca diferitele dinamici ale
polarităţii din interiorul dualităţii să fie recunoscute şi
echilibrate într-o manieră corespunzătoare, printr-o
expresie dătătoare de putere. În acest fel, energia
transformării va putea fi simţită iniţial în propriul sine,
prin integrarea comunicării noastre şi prin străpungerea
vălurilor, iar apoi această putere renăscută se va putea
extinde asupra celor care vor opta într-o manieră
similară pentru starea de pace spirituală ce transcende
orice înţelegere. Eu sunt în permanenţă cu tine şi, deşi
vor mai fi din când în când întreruperi ale procesului de
scriere, povestea se va contura cu uşurinţă, cu toate
energiile şi perspectivele sale multidimensionale.
Îţi doresc, dragă Claire, să îţi găseşti starea de pace
profundă, de bucurie şi de eliberare, pe măsură ce
sufletul tău se va vindeca, de-a lungul timpului şi
spaţiului. Le doresc şi celorlalţi cititori să beneficieze
într-o manieră similară de meritele acumulate de tine şi
de devoţiunea ta plină de dăruire pentru aducerea la
suprafaţă a unei lumini mai plenare. Aşa să fie!
 Introducerea Anei

Te salut, preaiubit prieten! Eu sunt Ana şi am venit

din nou alături de tine. Ştiu că mi-ai cerut acest lucru,
iar acum mă aflu aici pentru a-ţi dărui cu generozitate
ce mi-ai cerut. Probabil că ai citit deja descrierea vieţii
mele din prima carte a lui Claire, care a condus apoi la
aceasta. Chiar dacă nu eşti familiarizat cu mine şi cu
călătoria îndelungatei mele vieţi, este în regulă. Povestea
pe care ţi-o voi spune în continuare poate rămâne de
sine stătătoare, dacă preferi acest lucru. Totuşi, dacă
doreşti să te familiarizezi într-o mai mare măsură cu
stilul meu verbal şi să înţelegi contextul în care se
derulează viaţa personajelor din această urmare la
prima carte, intitulată Ana, bunica lui Iisus, nu pot
decât să te încurajez să citeşti şi să savurezi substanţa
acesteia. Vei găsi aici o urzeală energetică ţesută de
mine şi foarte multe detalii referitoare la experienţele pe
care le-am trăit ca fiinţă nemuritoare, în planul fizic, din
momentul naşterii mele în Iudeea, în anul 612 î.Hr., şi
până la sosirea mea în sudul Franţei, la trei ani după
crucificarea şi învierea nepotului meu Yeshua. Cartea de
faţă continuă această poveste, conducându-te către
ultimii mei ani petrecuţi pe pământ, în Britania.
Sunt conştientă de faptul că ţi-am vorbit despre
foarte multe revelaţii pe care le-am trăit în timpul
iniţierilor mele, în vederea atingerii măiestriei de sine,
care m-au pregătit pentru a deveni mama Mariei Ana
(Fecioarei Maria) şi bunica lui Yeshua (Iisus). Ţi-am
împărtăşit de asemenea o serie de relatări detaliate
referitoare la familia mea şi la comunitatea eseniană
care a susţinut şi a jucat un rol decisiv în drama hristică
din aşa-numita Ţară Sfântă. Pe măsură ce voi continua
să îţi împărtăşesc povestea vieţii mele, vei ajunge să
înţelegi că procesul care a început cu foarte mulţi ani în
urmă a continuat fără întrerupere, deşi a primit alte
etichete şi şi-a găsit alte canale de manifestare.
Un număr mic de oameni (între care m-am numărat
şi eu) care au păşit prin Palestina, Britania şi Franţa au
demonstrat cum pot fi transmutate ciclurile suferinţei
umane, ajutând în acest fel umanitatea să se elibereze
din închisoarea ei autoimpusă. Motivul pentru care mă
prezint acum din nou în faţa ta este de a te ajuta să auzi
vocile suprimate ale Magdalenelor - ale femeilor şi
bărbaţilor care au păşit alături de Yeshua şi care cunosc
calea învierii şi a vieţii eterne. Aşadar, acesta este scopul
pentru care mi-am propus să îţi revelez aceste informaţii
rămase foarte mult timp ascunse.
Cuvintele mele sunt special concepute pentru a
acoperi sensuri multiple. Ele conţin energii
interdimensionale ce vor fi transferate minţii tale. Eu
sunt o emisară a Mamei Divine, dar sunt mai aproape de
tine decât crezi. Din motive încă necunoscute marii
majorităţi a umanităţii, eu am venit pentru că m-aţi
chemat să păşesc alături de voi. Invitaţia mea este ca, pe
măsură ce îmi vei asculta cuvintele şi vei începe să
percepi frecvenţele iubirii pe care le ascund acestea, să
începi să faci paşii necesari pentru a te apropia de
Creatorul tău Mamă/Tată - de Preaiubitul (sau
Preaiubita) din Cer - care te aşteaptă cu răbdare chiar în
acest moment, dincolo de iluzia timpului şi a conceptelor
tale mentale.
Află, dragul meu prieten, că va trebui să filtrezi ceea
ce îţi voi spune în continuare folosindu-te de
discernământul cunoaşterii tale spirituale, dar şi de
mintea ta raţională. Pune întotdeauna la îndoială
informaţiile primite şi cântăreşte-le în mintea şi în inima
ta. Intenţia mea este să te ajut să îţi dilaţi conştiinţa, cu
ajutorul înţelepciunii născute din claritate şi din iubire.
Deşi ajung la tine prin filtrul scribului meu, tu te poţi
folosi de frecvenţele şi de mesajele multidimensionale
care îmi impregnează cuvintele ca de o cheie pentru a-ţi
deschide propria Carte a Vieţii. Dacă vei opta să intri în
Arhiva înregistrărilor - respectiv în Akasha Mamei
Pământ - mă vei putea întâlni acolo pe mine, iar cu îţi
voi fi una din călăuze. Deşi aceasta este cea mai directă
cale către cunoaşterea garantată de înţelepciune, doresc
să ştii că eu îi onorez şi îi respect inclusiv pe cei care
sunt călăuziţi către rămăşiţele fizice palpabile
(manuscrisele) pe care le-am sigilat noi, pentru a fi
descoperite atunci când le va sosi timpul.
Invitaţia mea este de a contribui la trezirea
spirituală a sufletului tău şi la cultivarea unei iubiri-
bunătăţi mai mari prin orice metodă care dă rezultate în
cadrul relaţiilor şi al vieţii tale de zi cu zi. Acest lucru
contează infinit mai mult decât simpla rătăcire printre
detaliile poveştii vieţii mele sau decât reflectarea născută
din îndoială asupra secretelor controversate pe care ţi le
voi dezvălui în continuare, nu fără o anumită prudenţă.
Informaţiile pe care ţi le voi revela în această carte
reprezintă o erezie din perspectiva tradiţiei oficiale (pe
care oamenii au ajuns să nu o mai pună de mult la
îndoială) şi a „adevărurilor” în care a ajuns să creadă
mintea condiţionată. Descoperă esenţa eliberatoare a
iubirii şi a înţelepciunii pe care o ţes cuvintele mele.
Dorinţa obsesivă de a dovedi sau de a infirma, de a
aduce argumente pro şi contra este o pierdere de timp,
iar timpul este foarte preţios. Personal, nu sunt
interesată de dezbateri filosofice, ci doar de trezirea în
raport cu Natura noastră Infinită. Avem lucruri
importante de realizat împreună, aşa că nu avem timp
pentru inventarea unei noi istorii romantice a Graalului,
indiferent dacă este bazată pe adevăr sau o simplă
ficţiune, menită să te distragă de la adevărata iluminare
a minţii tale.
Fie ca giulgiul tăcerii să fie ridicat!
Iar vocea Magdalenelor să se ridice din praf-
Ascultaţi, preaiubiţilor
Ascultaţi! Fiţi!
Ascultaţi Vocea născută din Tăcere!
 Binecuvântarea Mamei Maria (Mariei Ana)

MAMA MARIA (Maria Ana): Vă urez bun-venit!

Familia mea eseniană mă numeşte Maria Ana.
Vocea marii Mame a Vieţii va fi extrem de prezentă
în procesul nostru comun de co-creaţie, preaiubiţii mei
copii. Nu eu sunt singura care o simbolizez, aşa cum
cred foarte mulţi oameni. Eu vă vorbesc ca un copil al ei,
dar, pe de altă parte, sunt într-adevăr una cu Mama. Voi
sunteţi surorile şi fraţii mei, dar şi părinţii, fiii şi fiicele
mele. Noi împărtăşim aceleaşi mistere, aceleaşi procese
de trezire spirituală şi bem din aceeaşi cupă a uniunii
sacre. Amintirile noastre sunt colective, în beneficiul
tuturor oamenilor. Unii dintre voi aţi păşit alături de
mine în aceste ţinuturi. Aţi muncit din greu alături de
mine, în via sufletelor umane. Într-adevăr, aţi oferit tot
ce aţi avut atunci de oferit.
Noi am oferit tot ce am avut vieţii, pentru ca aceasta
să devină mai abundentă pentru toată lumea. Această
lucrare este destinul ales de noi. Noi o purtăm în inima
noastră, considerând-o un dar şi o comoară pe care o
preţuim mai presus de orice în acest plan spiritual. Nu o
privim în niciun caz ca pe o povară. Este ca şi cum am
ridica pe umerii noştri un miel însetat şi l-am purta
veseli prin pustie către un loc în care să îşi poată potoli
setea şi să se poată odihni. Aceasta este ofranda noastră
adresată Tatălui-Mamei întregii Vieţi. Noi depunem
această ofrandă devoţională pe altarul inimilor noastre,
pentru a-i ajuta să se înalţe pe toţi cei care sunt însetaţi
şi care aspiră către Lumina Divină. Aceasta a fost
dintotdeauna calea mea, şi tu ştii foarte bine acest
lucru. Îţi mulţumesc pentru că ai păşit din nou pe
această cale alături de mine!
 Fiul meu este atât de aproape de tine. La fel şi
ceilalţi membri ai familiei noastre. Adevărul este că ne
strângem cu toţii rândurile, iar acest lucru mă umple de
bucurie. Există multe suflete nepreţuite care vin către
noi din toate colţurile pământului. Ele se adună venind
din locuri mai înalte sau mai joase, din ţinuturi izolate
sau foarte populate. Nu există niciun loc pe acest
pământ care să nu fie atins de Vocea lui Hristos şi a
Magdalenei. Această chemare de trâmbiţă reprezintă o
invitaţie de a te trezi şi de a accepta îmbrăţişarea Mamei
Divine şi a Tatălui Preaiubit care a trimis-o. Ea a venit
pentru a-i aduce pe toţi copiii ei Acasă, în Lumina
Infinită a Unităţii. În inima ei tăcută rezidă Marea Pace,
care transcende înţelegerea generată de cuvinte.
Eu sunt mama voastră, iar voi sunteţi copiii mei. Va
spun rămas bun...
 Binecuvântarea lui Iisus (Yeshua)

„Yeshua cu mielul în braţe” de Claire Heartsong

IISUS (Yeshua): Eu sunt fratele şi prietenul vostru

drag. Familia mea mă numeşte Yeshua, care este
numele meu în limba aramaică.
Îmi focalizez conştiinţa pentru această întâlnire, aşa
cum am continuat să acumulez noi niveluri de
conştiinţă în anii de după trecerea mea prin portalul
crucificării şi al învierii. Fac acest lucru pentru a putea
apărea în faţa fraţilor şi surorilor mele din toate lumile,
din toate liniile temporale şi din toate dimensiunile.
Există foarte multe mistere şi neînţelegeri referitoare
la viaţa mea, la lucrările şi la relaţiile mele. Pentru ca
această poveste să poată fi scrisă, îmi voi uni acum
vocea cu cele ale sufletelor care au păşit alături de mine
pe pământ în urmă cu 2.000 de ani. Între aceştia s-au
numărat unii care m-au cunoscut în trupul meu, în
carne şi oase, iar alţii care m-au cunoscut doar în corpul
meu de lumină, transmutat şi nemuritor, într-adevăr,
după crucificarea mea, eu am realizat iluminarea
deplină a corpului meu fizic, dar şi a celor subtile. Am
devenit astfel ceea ce unii ar putea numi „Lumina Celui
Uns” sau Hristosul - Maestrul Neprihănirii din mijlocul
familiei mele eseniene, la fel cum Gautama a devenit un
Buddha în cultura şi în epoca sa. După înviere, am
continuat să păşesc pe pământ timp de alţi 40 de ani,
pentru a-mi continua astfel lucrarea începută anterior.
În această perioadă, la care face referire cartea de faţă
(continuarea la prima carte), serviciul adus de mine
umanităţii a fost realizat într-o manieră mult mai
subtilă.
După ce mi-am încheiat procesul învierii, m-am
prezentat în diferite ipostaze, pentru a putea păşi
nestingherit în mijlocul umanităţii. În cea mai mare
parte nu am atras aproape deloc atenţia asupra mea.
Chiar şi astăzi, la fel ca în acele zile, continui să mă
deplasez neobservat printre fraţii şi surorile mele.
Sufletele care sunt pregătite îmi recunosc frecvenţa fie în
formă, fie în afara acesteia şi astfel putem intra în
comuniune. Îmi place să mă prezint adeseori aşa cum
am fost cunoscut pe pământ: sub formă de fiu, de frate,
de unchi, de soţ sau de tată, ori de ghid şi de prieten.
Uneori, le apar oamenilor sub forma unui om mai în
vârstă, iar alteori, foarte tânăr sau chiar ca un copil.
Sunt bine cunoscut pentru simţul umorului şi pentru
lipsa mea de rigiditate. Uneori mă prezint într-un corp
tangibil, care - ce-i drept - emană o mare cantitate de
energie şi de lumină. De dragul celorlalte forme de viaţă,
mi s-a întâmplat să mă manifest inclusiv prin alte forme
mai subtile, cum ar fi vântul sau o apă; diferite animale,
păsări sau insecte; ori esenţa copacilor şi a florilor.
Uneori, devin manifest sub forma unei raze sau a unei
sfere de lumină. Cel mai adesea îmi manifest însă
prezenţa sub forma unei vibraţii care activează inima, la
fel cum procedează Sfântul Duh. Pot să nu am niciun
sex sau pot fi bărbat şi femeie în acelaşi timp, unificat şi
întreg.
Eu pot fuziona cu cei care au capacitatea de a mă
percepe plenar, de a-mi suporta câmpul energetic
extrem de intens şi de a fuziona cu el împărtăşind cu ei
extazul Uniunii divine care transcende timpul şi formele.
Aflaţi într-o comuniune profundă, noi ne putem înălţa la
unison, slăvindu-l pe Tatăl-Mama întregii Vieţi. Aşa le-
am cunoscut eu pe preaiubitele mele, Magdalenele, în
această manieră alchimică tantrică, iar ele m-au
cunoscut pe mine ca soţ.
Am petrecut foarte mulţi ani - în perioada în care
preaiubitele mele au continuat să trăiască trupeşte pe
pământ - şi am păşit prin acele regiuni pe care voi le
numiţi Marea Britanie, Franţa, şi Europa de Est.
Adeseori, ne-am izolat împreună de lumea exterioară,
trăind în peşteri, în care am putut aprofunda practicile
noastre alchimice, înălţându-ne frecvenţa de vibraţie. În
astfel de peşteri din Europa, din Orientul Mijlociu şi din
cel îndepărtat - similare unui pântec - au fost concepuţi
toţi copiii mei în Lumină. Deşi puteam călători în
corpurile noastre de lumină în alte locuri şi planuri ale
existenţei, am preferat să rămânem ancoraţi în
respectivele zone ale pământului pe perioade destul de
lungi.
După ce mi-am îndeplinit misiunea în această
direcţie, am plecat către Himalaya, unde mi-am propus
să ating noi niveluri de ascensiune. Preaiubitele mele s-
au reunit din nou cu mine acolo, la sfârşitul perioadei pe
care am petrecut-o pe pământ. De-a lungul unor
perioade prelungite de sihăstrie, am realizat împreună
cele mai înalte niveluri ale Alchimiei Superioare, în
beneficiul tuturor fiinţelor care există în toate lumile şi
timpurile creaţiei.
Mi-am păstrat o anumită aparenţă fizică până când
ultima mea respiraţie conştientă mi-a părăsit plămânii
eteraţi. Pe când stăteam în postura echilibrului, într-o
stare de conştiinţă omniscientă, corpul meu de lumină
nemuritor a ieşit din cel fizic prin creştetul capului şi a
fuzionat cu Totalitatea - sau cu Marele Vid - de dincolo
de Soarele Central. În timp ce Magdalenele asistau la
ascensiunea mea, mi-am părăsit astfel tabernacolul
terestru. Forma mea reziduală alcătuită din elemente
fizice a rămas să se odihnească în interiorul unei peşteri
dintr-un munte îndepărtat, continuând să emane
inclusiv astăzi o radiaţie de Lumină cosmică.
Am asistat eu la concepţia unor copii? Trebuie să îţi
spun că da, am făcut acest lucru. Pe de altă parte, nici
eu, nici preaiubitele mele care mi-au purtat sămânţa în
pântecul lor nu am avut niciodată intenţia de a stabili o
dinastie care să domnească asupra fiilor şi fiicelor
umanităţii. Eu consider că întreaga umanitate reprezintă
familia mea însămânţată cu Lumina Tatălui meu. La ora
actuală voi vă aduceţi aminte că în sângele vostru stau
ascunse codurile luminii lui Hristos, care, atunci când
sunt activate, vă pot călăuzi înapoi către Casă. Dacă veţi
îngenunchea în faţa Tatălui-Mamei care v-au dat
naştere, puteţi primi elixirele de viaţă vie şi vă puteţi
trezi la Natura voastră Reală, realizând că sunteţi
Fii/Sori (N.tr. În limba engleză, cuvintele „fiu” şi „soare”
se scriu uşor diferit - sun/son- dar se citesc la fel: san.) ai
lui Dumnezeu - Lumina acestei lumi.
 Vibraţia semnăturii mele spirituale a penetrat prima
carte a bunicii mele. Fac acum acelaşi lucru şi cu
această urmare. Cei care mă vor invoca îmi vor putea
simţi această vibraţie sub forma unei prezenţe blânde şi
reconfortante. Şi adevăr îţi spun, preaiubitule (cititor),
nu ezita să mă invoci.
Repet: invocă-mă ca pe un Prieten foarte drag.
Ştiu că până acum m-ai considerat o fiinţă separată
şi la mare distanţă de tine, dar adevăr îţi spun: eu sunt
aici, iar tu poţi veni în braţele mele. Dacă (şi oricând)
doreşti, tu poţi intra într-un spaţiu meditativ, în care ne
putem întâlni şi în care vei putea cunoaşte astfel
prezenţa Iubirii.

Yeshua prezintă o meditaţie ghidată

„Respiraţia Unităţii “
Gândeşte-te la mine ca la un prieten drag (sau ca la o
sferă de lumină aurie) care îţi dă întâlnire faţă în faţă.
Suntem înconjuraţi amândoi de o sferă de lumină aurie
extrem de strălucitoare. În interiorul acestui spaţiu calm şi
luminos vom respira împreună Respiraţia Vieţii.
Te invit acum să respiri lent şi uşor împreună cu
mine. Uneşte-ţi respiraţia cu a mea. Inspiră pur şi
simplu...
Acum expiră. Trimite orice tensiune şi grijă, sub forma
unei lumini sau a unei flăcări (după cum preferi să ţi-o
imaginezi), în inima mea. Vizualizează cum flacăra inimii
mele devine din ce în ce mai strălucitoare, cu fiecare
respiraţie a ta.
În continuare, oftează cu putere... Ahh!
Acum inspiră. Cu această ocazie, absoarbe lumina,
mea eternă. Absoarbe iubirea mea eternă. Absoarbe
pacea mea.
 Expiră. Voi absorbi acum, prin inspiraţia mea, orice
durere pe care o simţi... Este în regulă... Oftează adânc.
Ahh!
Inspiră. Simte cum căldura iubirii mele se
răspândeşte în inima ta, aprinzând flacăra acesteia. Eu
îţi transmit iubirea şi pacea mea pe aripile expiraţiei mele.
Absoarbe pacea mea.
Expiră - Eu îţi inspir durerea; orice suferinţă a
corpului, a minţii şi a spiritului tău. Ahh! Dăruieşte-mi mie
poverile tale, iar eu le voi transforma în lumină.
Inspiră - Absoarbe pacea mea.
Expiră-Imaginează-ţi că suferinţele tale zboară, la fel
ca o molie, în creuzetul inimii mele. Vizualizează
transmutarea durerii tale sufleteşti, a mâniei şi a fricii
tale, într-o lumină aurie - care dă naştere unui nou
răsărit!
Inspiră - EU SUNT învierea şi Viaţa.
Respiră din nou la unison cu mine... Reaminteşte-ţi de
Hristul din interiorul tău. Noi respirăm împreună
Respiraţia Vieţii, preaiubitul meu prieten.
Respiră uşor. Odihneşte-te în nemişcarea Marii Tăceri
- fii conştient pur şi simplu de respiraţia ta; nu ai nimic
altceva de făcut decât să îţi urmăreşti respiraţia. Revino
de fiecare dată la aceeaşi respiraţie blândă.
Devino conştient de Marea Respiraţie din interiorul
respiraţiei tale, care curge liber cu fiecare inspiraţie şi
expiraţie profundă a ta. Inspiră lumina şi iubirea infinite.
Primeşte-mă în inima ta sacră.
Acum relaxează-te... Lasă-ţi inima să zâmbească...
Ahh!
Piatra separării a început să se rostogolească şi să se
îndepărteze de inima ta. Fiul lui Dumnezeu îl cheamă pe
Hristul care zace în mormântul acesteia. Vino! Trezeşte-te
şi ridică-te din mormânt!
 Adevăr îţi spun: Pace. Pace. PACE... Acceptă trezirea
Luminii din celulele tale. Acceptă eliberarea de toate
lucrurile de care te-ai cramponat până în prezent, dar care
nu îţi mai slujesc la nimic. Absoarbe starea de pace cu
fiecare respiraţie, la nivelul celulelor tale. Vino în lumină.
Ridică-te din mormântul ignoranţei. Vino cu mine în Ţara
Purităţii şi iartă aspectele care mor sau care au murit
deja.
Adună-ţi sinele fragmentat şi plasează-l în interiorul
pântecului confortabil al inimii Hristului-Magdalenei din
interiorul tău - inima infinită a compasiunii. Lasă-l pe
copilul hristic să crească în tine. Acceptă cu fiecare
respiraţie a ta o vitalitate regenerată; acceptă învierea
celulelor tale.
Respiră adânc... Să devii conştient de sfera de lumină
aurie care ne înconjoară pe amândoi. Acceptă faptul că
forma corpului tău uman ESTE Fiul/Soarele lui
Dumnezeu. Fii Lumina infinită!
Vino acasă la Tatăl/Mama fiinţei tale. Eliberează-te
de identitatea ta din carne şi oase şi fuzionează cu mine
într-o lumină mai mare, care transcende toate celelalte
lumini şi forme.
Respiră... Relaxează-te... FII pur şi simplu...
Respiraţia mea este una cu respiraţia ta. Bătăile
inimii mele sunt una cu bătăile inimii tale. Corpul meu
este una cu corpul tău. Sinele şi „ceilalţi” fuzionează într-o
Uniune divină: cea dintre Mireasă şi Mire, dintre Hristos
şi Magdalena - într-o Viaţă Unică.
De îndată ce ai realizat această stare de Unitate şi ai
ajuns să simţi compasiune faţă de toate formele de viaţă,
conştientizează faptul că suferinţa celorlalte fiinţe nu este
cu nimic diferită de a ta. Expiră cu blândeţe darul luminii
pure a iubirii în inimile fraţilor şi surorile tale... Inspiră cu
aceeaşi blândeţe şi acceptă-le durerea, sub forma
metaforică a unei „sfere de întuneric”. Plasează această
sferă neagră sau cenuşiu închis a suferinţei în interiorul
inimii tale hristice şi priveşte cum întunericul se dizolvă în
lumină... Toate inimile încep să strălucească... Toate
inimile trăiesc o stare de calm şi de pace interioară.
Nu aştepta o schimbare sau o răsplată, ca urmare a
meditaţiei tale; lasă lucrurile să fie aşa cum sunt - asta
înseamnă iubirea infinită. Conştientizează faptul că
„ceilalţi” SUNT „sinele” tău - care reprezintă Perfecţiunea
Absolută. Aşa cum eu ştiu că inima ta este de fapt a mea,
la fel, Cel care transcende toate numele continuă să
respire Respiraţia Vieţii.
Indiferent de câte ori vei opta pentru a experimenta
această uniune a tuturor sufletelor şi inimilor, această
căsnicie în spirit las-o să te slujească aşa cum se cuvine,
preaiubitul meu frate sau preaiubita mea soră; preaiubita
mea Magdalenă.
Pacea să fie cu tine, acum - cu această respiraţie, şi
până la sfârşitul lumii. Nu fii preocupat în privinţa formei
pe care mi-o voi asuma la următoarea noastră întâlnire,
când ne vom îmbrăţişa din nou, căci mă vei recunoaşte
atunci aşa cum EU SUNT, dincolo de toate formele şi de
toate numele. Rămâne la alegerea ta şi, în acest fel,
cunoaşte-te pe tine însuţi ca fiind Hristul-Magdalena pe
care îi cauţi.
EU SUNT cu tine întotdeauna.
 Binecuvântarea celor trei Marii

Miriam din Tyana, Maria din Betania şi Mariam de la

Muntele Carmel

Împreună, sub forma acestei treimi, noi împlinim şi

revelăm ceea ce a fost ascuns timp de foarte mulţi eoni.
Suntem însoţite de un grup de Magdalene care depun
mărturie pentru Marea Mamă şi pentru renaşterea
puterii feminine, în egală măsură în bărbaţi şi femei,
împreună, vom înălţa ceea ce a fost îngropat şi ascuns,
adică informaţiile suprimate şi ocultate. Într-adevăr, ne
vom ridica vocile ca o singură voce, în armonie şi la
unison, şi vom emana din centrul inimii noastre
colective parfumul ascensiunii.
Vocea noastră este una singură - Vocea
Magdalenelor. Fiecare dintre noi vorbeşte în numele
celorlalte.
Dorinţa noastră comună este să vindecăm inima
feminină, ajutând astfel această planetă să înflorească
din nou; de asemenea, să vindecăm deşertul şi pustia
din sufletele oamenilor. Prin urmare, viziunea noastră îi
circumscrie în egală măsură pe bărbaţi şi pe femei, care
păşesc împreună ca parteneri egali. De asemenea, noi
credem că familiile, comunităţile şi naţiunile trebuie să
îşi onoreze în egală măsură diferenţele şi similitudinile,
permiţându-le tuturor oamenilor şi încurajându-i să îşi
exprime potenţialul infinit. Noi considerăm că fiecare
suflet este capabil să îşi exprime lumina inerentă şi să
manifeste cele mai înalte forme de creativitate, fiecare în
funcţie de natura şi de condiţiile sale karmice. În sfârşit,
noi onorăm şi acceptăm inclusiv opţiunile limitate. Chiar
dacă acestea pot cauza suferinţă, noi suntem conştiente
de faptul că suferinţa este ea însăşi o expresie divină a
Marii Perfecţiuni. Fiind o expresie a contrastului şi a
alegerii, limitarea conţine în sine potenţialul infinit de a
fi un catalizator al trezirii, al vindecării pline de
compasiune şi al înţelepciunii. Dorinţa noastră fuzionată
este de a cataliza şi de a asista la încetarea tuturor
tipurilor de suferinţă, cât timp suntem încă întrupate în
condiţia noastră umană împărtăşită.
Noi suntem emisarele Mamei Divine şi ne
manifestăm sub formă de Hrişti-Magdalene - ca nişte
vase fizice prin care Mama îşi poate exprima puterea pe
pământ. În această epocă în care trăieşti, există o nevoie
mai mare ca oricând de a readuce principiul masculin şi
cel feminin într-o stare de uniune echilibrată. Dorim să
fim bine înţelese: noi nu ne propunem prin această
afirmaţie să controlăm sau să supunem vreun aspect al
conştiinţei. Singura noastră dorinţă, în această epocă în
care planeta trece printr-o mare criză, este de a restaura
echilibrul cu mintea bazată pe tehnologie, pe care noi o
considerăm o energie masculină dezechilibrată. Un
exemplu în această direcţie este faptul că Mama Pământ
şi multe din creaturile sale mor din cauza violenţei, a
lipsei de sensibilitate, a lăcomiei şi a poluării. Potrivit
experienţei noastre, mintea masculină a oamenilor
contemporani a ajuns să fie deconectată de inima lor
feminină, care are - între altele - capacitatea de a
experimenta holistic interconexiunea întregii vieţi.
Noi considerăm că la ora actuală este necesară
creşterea procentului de manifestare a Principiului Divin
Feminin pe pământ. Aşa se explică de ce apar atât de
multe mesaje şi apariţii ale Mamei Divine, cum ar fi cele
ale Fecioarei Maria. La fel, acesta este motivul pentru
care sunt scrise atât de multe cărţi pe acest subiect,
precum cea de faţă. Realitatea este că o manifestare mai
plenară a Principiului Divin Feminin va aduce mai multă
armonie şi mai mult echilibru pe planeta voastră. Nu
întâmplător, noi suntem trei, alături de preaiubitul
nostru Yeshua.
Împreună, noi simbolizăm Principiul Divin Feminin
şi Principiul Divin Masculin într-o uniune armonioasă.
Prin faptul că acţionăm ca o trinitate, noi amplificăm
exponenţial energia Principiului Divin Feminin din noi
înşine. Atunci când Yeshua se focalizează asupra
Principiului Divin Masculin din centrul creaţiei, noi co-
creăm astfel împreună o sferă atotcuprinzătoare sau o
Cupă alchimică a Graalului, în interiorul căreia putem
menţine planeta Pământ şi umanitatea ei. Prin
alăturarea lui Yeshua, care acţionează ca o a patra forţă,
noi co-creăm de asemenea baza solidă a unei piramide.
În acest fel, „introducem cercul într-un pătrat” şi
stabilizăm energiile dezechilibrate care se amplifică la
ora actuală într-un ritm exponenţial.
Ceea ce am descris ca fiind efortul „nostru” de
stabilizare reprezintă de fapt microcosmosul unui proces
cuantic universal, pe care nu ne propunem să îl
descriem foarte detaliat aici, întrucât nu acesta este
obiectivul pe care ni l-am propus. Nonpermanenţa, care
se manifestă sub forma schimbărilor planetare, este
inevitabilă pe pământ. Dorinţa noastră este să trezim
procesul de alegere individuală bazat pe potenţialul
inerent infinit al oamenilor, astfel încât acesta să poată fi
folosit în această epocă de mari schimbări ca un
catalizator fără precedent şi ca o oportunitate de trezire
a Naturii noastre Infinite, în egală măsură, la nivel
individual şi colectiv. Noi optăm pentru a acţiona ca un
agent de stabilizare pentru acest proces ciclic al
naşterii/morţii.
Ţi-am împărtăşit Marele Plan al operei spirituale pe
care o realizăm, în cadrul Ordinului Magdalenelor, în
beneficiul umanităţii, indiferent cât de mari sau de mici
sunt efectele sale (în percepţia voastră). Munca noastră
este multistratificată şi nu poate fi înţeleasă cu uşurinţă
de către mintea umană obişnuită. Probabil că ai început
deja să intuieşti faptul că nu a existat o singură
Magdalenă, ci mult mai multe. Nici măcar Yeshua nu a
avut alături de el o singură Marie Magdalenă, ci trei.
Suntem convinse că ai întrebări referitoare la relaţia
noastră personală reciprocă, la copiii noştri şi la Yeshua.
Despre toate aceste secrete şi mistere îţi vom vorbi în
această carte, ridicând parţial vălul care le-a ascuns
până în prezent. A sosit timpul de a scoate la lumină
anumite fragmente suplimentare din ceea ce s-a
petrecut atunci, fiind apoi ascunse de opinia publică,
din cauza legămintelor absolut necesare ale păstrării
secretului. Oricum, suntem conştiente de faptul că
informaţiile prezentate în continuare vor fi foarte greu de
ascultat de către unii, ca să nu mai vorbim de integrarea
lor. În consecinţă, ne vom spune povestea cu o anumită
prudenţă şi delicateţe.
Vă dorim să trăiţi în pace, preaiubiţi fraţi şi
preaiubite surori. Noi suntem Magdalenele. Suntem
purtătoarele genei lui Isis, capabilă să regenereze şi să
dea naştere unei geneze noi, unei creaţii noi şi unui nou
cuplu „Adam şi Eva” - respectiv unei generaţii noi, unei
lumi noi şi unui cer nou. Şi aşa este.
 Miriam din Tyana ia cuvântul

Ridicarea vocii feminine suprimate

MIRIAM DIN TYANA: Ştiu că aveţi foarte multe
întrebări pentru mine. Înţeleg că am rămas un mister. A
sosit acum timpul să ies din obscuritate şi să aduc mai
multă lumină asupra unor informaţii care au generat
foarte multă confuzie, fiind compromiţătoare într-o
manieră care nu era necesară.
Vă voi prezenta în această carte înţelegerea şi
percepţiile mele, atât cât voi putea, prin intermediul
octavelor de lumină şi al acestui instrument. Aflaţi însă,
dragii mei, că cea care vă vorbeşte acum nu poate fi
limitată la numele şi la caracteristicile specifice unei
singure încarnări. Eu sunt mult mai mult decât acestea.
Va voi prezenta relaţia mea cu preaiubitul meu
Yeshua şi funcţia pe care am îndeplinit-o alături de el.
Vă voi vorbi despre copiii mei, dar şi despre munca mea
spirituală alături de Magdalene - în egală măsură, femei
şi bărbaţi - descriindu-vă cum creăm noi o cupă
alchimică împreună cu Yeshua, pentru a transmuta în
interiorul ei conştiinţa bazată pe teamă şi pentru a
asista energia astfel eliberată să se manifeste sub forma
armoniei şi a iubirii pline de bunătate.
Mă voi alătura celorlalte spirite care vă vor vorbi
despre epoca în care am părăsit cu toţii această lume,
izolându-ne în peşteri şi urcând pe culmi înalte, unde
am efectuat practicile învierii şi ale concepţiei cunoscute
de Ordinul Magdalenelor - noi, care suntem fiicele şi fiii
lui Isis - unul din numele Marii Mame. Vă vom împărtăşi
astfel o parte din informaţiile care au fost în mod
deliberat ascunse, lăsându-le pe celelalte să rămână
latente, sub forma unor seminţe sădite în solul
conştiinţei voastre, până când veţi fi pregătiţi pentru a
primi mai mult. Asta înseamnă să acţionezi cu
înţelepciune. În lumea voastră există foarte multă teamă
condiţionată. Prin urmare, cel mai bine este să vă oferim
mai multă lumină numai atunci când sunteţi cu
adevărat pregătiţi pentru a o primi şi pentru a beneficia
de pe urma ei.
Repet din nou: a sosit timpul de a lăsa deoparte
teama care ne-a închis până acum gurile, astfel încât cei
care au fost reduşi la tăcere să poată spune în sfârşit ce
au de spus.
Fie ca toate fiinţele să poată auzi vocea blânda a
Mamei, înainte ca aceasta să fie nevoită să le vorbească
cu o voce de tunet! Fie ca toate fiinţele să experimenteze
eliberarea supremă în interiorul formei lor, prin
transcenderea acesteia din urmă! Fie ca toate fiinţele să
cunoască starea de pace! Fie ca întreaga suferinţă să
înceteze! Amin şi amin!
Iar acum, iată o tehnică în beneficiul tuturor
fiinţelor:

„Deschiderea Gurii”
„Aflaţi într-o stare de Unitate cu surorile şi cu fraţii
noştri Hrişti-Magdalene şi cu Consiliile de Lumină
supervizate de Divinul Mamă-Tată, dorim să va iniţiem în
ceea ce alchimişti egipteni numeau: Deschiderea Gurii.
A sosit timpul pentru ca vocile reduse la tăcere să fie
auzite.
Este de ajuns! Este de ajuns!!
ESTE DE AJUNS!!!”
[Cuvinte rostite foarte accentuat şi cu foarte multă
pasiune].

O notă de la cele două autoare

 CLAIRE: Pentru a înţelege mai bine puterea care stă
la baza cuvintelor lui Miriam din Tyana, doresc să îţi
împărtăşesc o experienţă pe care am trăit-o imediat
după iniţierea în „Deschiderea Gurii” primită de la ea.
Simţind în permanenţă nevoia de trezire spirituală şi
de vindecare a conştiinţei de rana profundă a separării,
am ajuns să cred că există o „rană” colectivă, generată
de o anumită restricţie verbală şi de faptul că nu suntem
auziţi. Această rană există atât la nivel personal, cât şi la
nivel universal. De bună seamă, la nivel personal
această rană derivă din incapacitatea noastră de a fi
auziţi (şi percepuţi) în copilărie. Acest „copil interior”
ajunge să se simtă încă şi mai rănit atunci când
ajungem la stadiul de adulţi, fiind nevoiţi să respectăm
un legământ colectiv al tăcerii. Pe nivelul personal al
unui adult, această rană a comunicării presupune o
reducere la tăcere fie printr-o alegere individuală, fie sub
presiunea unei autorităţi exterioare. Cu alte cuvinte, noi
fie optăm pentru un legământ al tăcerii, de care nu ne
mai putem elibera din diferite motive, fie suntem reduşi
la tăcere de o forţă exterioară nouă.
Pe un nivel mai universal, rana comunicării se poate
manifesta sub forma reducerii la tăcere a „vocii şoptite” -
Vocea Marii Mame sau a Principiului Divin Feminin.
Această rană devine evidentă la toţi cei care sunt
asurziţi de conştiinţa lor obişnuită/condiţionată,
datorită faptului că vălul separării pe care o percep îi
împiedică să audă frecvenţele spirituale mult mai
subtile. Ea se poate manifesta inclusiv prin culturile
patriarhale dominate de bărbaţi, care le cenzurează pe
femei; prin societăţile indiferente care le tratează cu
dispreţ sau chiar cu ostilitate pe femei, în general,
mergându-se până la respingerea oricărei expresii
feminine, la femei şi la bărbaţi, în egală măsură.
 Prin iniţierea în „Deschiderea Gurii”, Miriam
activează practic trezirea tuturor vocilor la nivel
personal, dându-le tuturor libertatea de a vorbi, dacă
optează pentru a face acest lucru. Pe nivelul universal,
Miriam ne transmite - la unison cu Marea Mamă - o
energie care deschide urechile interioare blocate pentru
a putea auzi Vocea Mamei, o Voce care transmite
frecvenţa trezirii universale şi a vindecării întru
totalitate/Unitate.
În cazul meu, personal, imediat (şi foarte abrupt)
după ce prezenţa (spiritul) lui Miriam m-a părăsit, pe
când stăteam întinsă pe canapea, revenind la conştiinţa
mea de zi cu zi, am devenit conştientă de un câmp
energetic foarte vast pe care l-am simţit în spatele meu.
Am perceput această energie - pe care mai târziu am
identificat-o cu o trezire spontană a lui Kundalini -
comparând-o cu o maree uriaşă. Instantaneu, energia a
urcat de la baza coloanei mele vertebrale până în
creştetul capului. Forţa ei m-a silit rapid să mă ridic
într-o poziţie şezând, punându-mi-se un nod în gât.
Înainte de a apuca să mă controlez, din gât mi-a ieşit un
ţipăt puternic, care părea să exprime angoasa colectivă a
umanităţii, durerea şi mânia tuturor fiinţelor, ale căror
voci (existenţiale) au fost reduse la tăcere de-a lungul
timpului.
A spune că am acţionat atunci în numele tuturor
fiinţelor ar putea părea o exagerare, clar forţa care s-a
manifestat atunci prin mine a fost cu adevărat uriaşă,
foarte reală şi foarte intensă. Mi s-a părut atunci că mi-a
fost luat un căluş de pe gură şi că acest lucru a eliberat
subit o energie colosală (şi infernală). În final, am căzut
înapoi pe canapea, uluită. În gât simţeam o durere
teribilă, aşa încât am avut nevoie de un an pentru a-mi
vindeca acea rană. Mi s-a explicat mai târziu că trupul şi
chakra-ele mele aveau nevoie de o purificare mai mare şi
că rezistenţa pe care am opus-o la nivel fizic şi eteric
atunci când energia Kundalini s-a ridicat în forţă a
generat mari tensiuni şi chiar rupturi musculare şi de
ligamente.
Cuvintele lui Miriam au devenit foarte reale şi
accesibile în experienţa de zi cu zi a lui Catherine Ann şi
a mea. Ne-am văzut nevoite amândouă să facem o
introspecţie pentru a vedea în ce măsură continuam să
ne cramponăm de anumite legăminte ale tăcerii pe care
le-am făcut în alte vieţi. Am devenit din ce în ce mai
conştiente de interpretarea greşită pe care am dat-o
experienţelor curente din viaţa noastră care ne făceau să
ne temem să rostim adevărul nostru interior, adică de
toate acele modalităţi prin care ne simţeam reduse la
tăcere (îndeosebi din cauză că eram femei) prin diferite
sugestii şi datorită condiţiilor interioare şi exterioare.
Această deschidere a chakra-ei gâtului meu, sediul
comunicării generatoare de putere şi al creativităţii, m-a
ajutat să vorbesc şi să ascult cu o mai mare claritate şi
putere, lucru valabil inclusiv pentru scrierea urmării la
prima carte referitoare la Ana, dar şi pentru o
comunicare mai deschisă şi mai lucidă în viaţa şi în
relaţiile mele personale.
CATHERINE ANN: Ridicarea subită din poziţia
culcat a lui Claire şi ţipătul care a urmat m-au speriat la
momentul respectiv. De bună seamă, lucrul care m-a
îngrijorat cel mai tare a fost acela că fusesem convinsă
că ea şi-a revenit la conştiinţa obişnuită, ieşind din
starea de transă. De regulă, atunci când lucrez cu un
client, dacă în timpul şedinţei de lucru apare o stare de
agitaţie, îl asist întotdeauna să ajungă la o rezoluţie
armonioasă înainte de încheierea şedinţei, atât cât îmi
stă în putinţă. În cazul de faţă, nu am simţit niciun
indiciu al vreunei emoţii excesive şi copleşitoare în
timpul şedinţei (deşi atunci când Miriam din Tyana a
decretat foarte pătimaş că „Este de ajuns!” de trei ori,
trebuie să recunosc că momentul a avut o mare
intensitate). Practic, ţipătul lui Claire a părut să vină de
nicăieri.
Mai târziu, am căpătat o imagine mai clară din
perspectiva unui eveniment sincron petrecut în viaţa
Anei, care ne-a fost revelat în şedinţele ulterioare de
lucru. Am înţeles atunci că dintr-un anumit punct de
vedere, Claire a fost canalul prin care vocea colectivă
foarte mult timp blocată a Magdalenelor s-a putut
elibera în sfârşit de istoria sa de lungă durată a
persecuţiilor pe care le-a suferit şi a necesităţii păstrării
secretului. Cu certitudine, Claire (şi nu numai ea) a
semnat acest contract la nivelul sufletului ei. Deşi Ana
ne-a transmis mai târziu că nu fusese neapărat necesar
ca incidentul să conducă la o rănire fizică a gâtului lui
Claire, acest lucru s-a întâmplat datorită rezistenţei
opuse de trupul ei. Personal, înclin să cred că dintr-o
perspectivă mai vastă acest incident a contribuit la o
trezire a diferitelor câmpuri de conştiinţă, nu doar
pentru ca vocile Magdalenelor să poată fi auzite mai clar
în această carte, dar şi pentru a putea recepta, onora şi
exprima mai plenar vocea Principiului Divin Feminin în
această epocă prezentă, în egală măsură prin
intermediul femeilor şi al bărbaţilor.
 Hărţi

Harta Lumii Magdalenelor

Harta Marii Mări

Harta Galiei Romane

Harta Britaniei
 Prezentarea Magdalenelor

Eşti pe punctul de a face cunoştinţă cu 19

„Magdalene” (N.tr. Dat fiind numele feminin, vom folosi în
continuare prenumele feminin pentru „Magdalene”, dar
reamintim încă o dată că acestea fac referire la persoane
de ambele sexe) diferite care transmit Vocea lui Hrist-
Magdalena. Una dintre acestea este Ana. Altele sunt
membri de familie şi prieteni asociaţi cu drama hristică
pe care am prezentat-o în cartea Ana, bunica lui Iisus.
Vor fi şi câteva „Magdalene” noi, pe care nu le-ai
cunoscut încă. Ele îţi vor prezenta crâmpeie din viaţa lor
personală, asociate cu diferite experienţe, perioade şi
locaţii specifice. Multe dintre ele îţi vor prezenta inclusiv
învăţături spirituale care transcend timpul şi spaţiul.
Pe măsură ce te vei familiariza cu aceste persoane,
vei remarca faptul că ele au personalităţi unice, care îşi
descriu povestea vieţii din propria lor perspectivă şi de
pe propriul nivel de evoluţie spirituală. În cazul unora,
este posibil să experimentezi într-o mai mare măsură
dimensiunea umană decât ai făcut-o în cazul
materialului precedent, referitor la Ana. Într-o manieră
similară, este posibil să experimentezi o frecvenţă
energetică mai lumească şi mai densă în cazul acestor
spirite, ceea ce nu înseamnă însă că ele nu manifestă
frecvenţe spirituale superioare, care pot fi accesate doar
într-o manieră mai subtilă. Noi te încurajăm să analizezi
cu atenţie acest fenomen dacă îl vei experimenta,
încercând să găseşti singur răspunsul la întrebarea: de
ce se întâmplă acest lucru.
După primele două capitole introductive ale Anei,
formatul cărţii se va schimba, trecând de la naraţiunea
la persoana întâi la un dialog de gen „întrebări şi
răspunsuri”. Titlurile capitolelor vor fi numite după
Magdalena specifică ce va lua cuvântul. Vei descoperi în
scurt timp că materialul va fi împărţit în patru părţi.
Acestea corespund în linii mari cu anumite perioade
cronologice şi cu trei locaţii geografice distincte: sudul
Franţei, Britania (înainte şi după dispersarea familiei) şi
Orientul Mijlociu. În anumite puncte-cheie, îţi vom
prezenta şi o serie de poveşti personale din viaţa noastră
(a celor două autoare), cu speranţa că ele te vor ajuta să
înţelegi mai bine ce am experimentat eu şi Catherine
Ann în momentele în care Magdalenele ne-au prezentat
mesajele lor. Dacă vei prefera, te vei putea folosi de
aceste note personale pentru a aprofunda şi mai mult
energiile şi mesajele Magdalenelor. În plus, vom oferi,
sub forma unor note de subsol, anumite relatări istorice
scurte, pentru a-ţi furniza contextul în care s-au
petrecut evenimentele descrise în relatările acestora.
Printre altele, este posibil să remarci că multe
relatări sunt incomplete. Nu putem decât să sperăm că
te vei folosi de informaţiile prezentate ca de un punct de
plecare pentru a-ţi continua explorările personale, dacă
te vei simţi călăuzit în această direcţie. Speranţa noastră
este că materialul din această carte îţi va ilumina calea,
ajutându-te să îţi realizezi propria voce a Hristului-
Magdalenei din interiorul tău şi natura ta luminoasă
inerentă.
 Partea I - Iau cuvântul Magdalenele

Ridicarea Legământului Tăcerii: Revelarea secretelor

Franţa, Samaria, India, Egipt
Anii 14-38 e.n.

Ana, vocea Magdalenelor

O privire de ansamblu istorică şi geografică

Îţi voi prezenta în continuare o scurtă privire de

ansamblu istorică şi geografică, astfel încât să te poţi
orienta mai uşor de-a lungul poveştii mele. Am păşit
prin frumoasele ţinuturi ale Franţei şi Marii Britanii
împreună cu nepotul meu Yeshua, cu mama acestuia,
Maria Ana, cu preaiubitele sale Magdalene şi cu alţi
membri ai familiei. Aceste suflete minunate îţi vor
împărtăşi în continuare informaţii păstrate multă vreme
ascunse. Vocile lor vor putea fi auzite în continuare de
către toţi cei care se simt pregătiţi să îşi trezească şi să
demonstreze puterea Graalului însămânţată adânc în
interiorul lor (şi al vostru, al tuturor). Căci noi am luat
parte la anumite mistere iniţiatice care ne-au permis să
realizăm o ordine superioară a ascensiunii, pe care am
înregistrat-o în pietrele acestor ţinuturi sacre şi în
genetica generaţiilor care ne-au succedat. Aşadar,
cuvintele mele nu reprezintă doar o simplă descriere a
călătoriei mele, de-a lungul anilor, care mi-au mai rămas
pe pământ.
Vom relua firul poveştii mele începând cu scurtul
meu sejur petrecut în Franţa (numită la acea vreme
Galia Romană), timp în care am călătorit de-a latul ei
până la un mic sat-port din nord, de unde am trecut pe
mare canalul către raiul Britaniei (aşa cum mi-l
imaginam eu). Anii care au urmat s-au derulat cu scurte
momente de respiro, în care m-am putut relaxa, dar şi
cu destule drame umane care m-au pus la grea
încercare. Alături de prieteni şi de membrii familiei, ne-
am încălzit adeseori oasele îngheţate în jurul unor focuri
din vetre, spunându-ne reciproc diferite poveşti pline de
tâlc şi de înţelepciune. De-a lungul Galiei şi al Britaniei,
ne-am consacrat forţa vitală în interiorul pădurilor
sacre, al peşterilor şi al ansamblurilor circulare de pietre
verticale, care au fost martorele divinităţii încă din
„timpurile de dinainte de timp”. Din păcate, starea
noastră de pace interioară din căsuţele şi din livezile
noastre, specifică modului nostru de viaţă esenian, a
fost umbrită adeseori de prezenţa ameninţătoare a
soldaţilor romani, care făcuseră din Galia un stat
colonial. La fel, încă din anii 55-54 î.Hr., Iulius Cezar
invadase sud-estul Britaniei, cucerind teritoriile tribale
de aici.
Din fericire, armatele lui Cezar s-au retras înapoi pe
continent la scurt timp după invazie, iar frumoasele
ţinuturi ale Britaniei au rămas neatinse de jafurile
legiunilor romane timp de foarte mulţi ani. Când am
ajuns pentru prima dată la Avalon, la sfârşitul anului 38
e.n., influenţa romană dispăruse din zonă de aproape
cinci ani. Din păcate, vremurile erau de aşa natură,
încât aveam tot timpul sentimentul că raiul meu virginal
în mijlocul celţilor britanici nu avea să mai dureze mult
timp. Într-adevăr, refugiul meu a încetat să mai fie
paşnic în anul 43 e.n., când împăratul Claudiu a pus
din nou stăpânire pe Britania, considerând-o un fel de
premiu provincial. În scurt timp, câmpiile şi podişurile
insulei au fost invadate de drumuri şi de poduri foarte
bine construite de către inginerii romani; forturile din
lemn construite pe dealuri ale ţăranilor celţi au fost
înlocuite cu fortăreţe; casele din chirpici şi împletituri
ale regilor tribali au fost înlocuite cu vile masive din
piatră; iar izvoarele sacre au început să alimenteze băile
luxuriante ale aristocraţiei urbane sofisticate. Personal,
am asistat la primii 40 de ani din totalul de peste 300 de
ani ai ocupaţiei romane. La doar un deceniu de la
venirea trupelor lui Claudiu, povestea mea romantică s-a
transformat într-un fel de coşmar, la limita torturii.
Haide, aşadar, să ne începem povestea, revenind la
estuarul Fluviului Ron, unde şi-a găsit refugiul mica
noastră corabie fără cârmă şi fără vâsle, cu care am
navigat în derivă pe Marea Mare. Dacă ai vizita în epoca
voastră satul numit Saintes-Maries-de-la-Mer, ai putea
asista aici la Sărbătoarea anuală a Ţiganilor, care
continuă să îşi amintească, inclusiv în zilele noastre, de
venirea Celor Două Marii (care au fost de fapt mai multe)
şi a fetiţei pe care ei o numesc Sar’h.
 Cap. 1 - Ana: Începutul unei noi vieţi

Familia soseşte în sudul Galiei

Sunt fericită că te afli aici împreună cu mine,
preaiubitul meu prieten. Mantia care mi-a ascuns viaţa
a devenit prea grea pentru mine. A sosit timpul să o dau
jos şi să îmi uşurez astfel povara pe care am dus-o,
împreună cu familia mea. Eşti pregătit să asculţi în
sfârşit ceea ce s-a întâmplat atunci, fiind ţinut ascuns o
vreme îndelungată. Aşa este, există o anumită
amărăciune care ne afectează pe toţi, din cauza
jurămintelor de păstrare a secretului pe care le-am făcut
pentru a proteja ceea ce ştim de cei care ar putea fi
răniţi de această cunoaştere sau care le-ar putea face
rău altora.
Această cunoaştere distorsionată a ajuns să fie
numită creştinism şi trebuie să recunosc că noi înşine
am ascuns paşii şi calea simplă pe care am urmat-o în
mod intenţionat. În epoca în care am trăit eu, calea
spirituală eseniană şi cea gnostică erau considerate
suspecte de către liderii romani. Aşa se face că am fost
nevoiţi să păstrăm secretul practicilor noastre, ceea ce a
făcut ca în rândul facţiunilor disparate care nu l-au
cunoscut niciodată personal pe Yeshua să se nască o
întreagă mitologie, ce a condus apoi la o doctrină
religioasă bazată pe anumite elemente prea puţin
înţelese, din viaţa şi din învăţătura acestuia. Adevărurile
ţinute secrete care nu au putut fi suprimate în întregime
au început să reprezinte o ameninţare din ce în ce mai
mare pentru Biserica tot mai puternică a Romei. Ierarhia
patriarhală a acesteia a ajuns să fuzioneze Biserica şi
statul pentru a cuceri o influenţă şi o bogăţie din ce în
ce mai mari pentru imperiu. Pe măsură ce au trecut
anii, noi, cei care am continuat să păstrăm aceste
secrete, am ajuns să fim catalogaţi drept eretici, iar
rodul arborelui familiei noastre a ajuns să fie ars pe rug,
în numele lui Dumnezeu.
În mod trist, aşa cum se întâmplă cu toate liniile
spirituale care încearcă să creeze o lumină unificatoare
în interiorul dansului dualităţii, linia noastră a fost
alcătuită din purtători ai luminii, familiarizaţi cu
ameninţările cu tortura şi cu pierderea vieţii. Lucrul care
ne-a întunecat însă cel mai mult zilele nu a fost teama
generată de pierderea vieţii personale, ci cea generată de
pierderea modului de viaţă în care credeam sincer şi
care ar fi putut conduce multe inimi la un grad mai
mare de eliberare spirituală. Lucrul care ne-a afectat cel
mai mult a fost distorsionarea mesajului nostru referitor
la puterea iubirii. În mod paradoxal, suferinţele prin
care am trecut ne-au ajutat să ne deschidem şi mai mult
inimile pline de compasiune, căci noi ştiam că va veni o
vreme în care suferinţele celor care ne-au oprimat aveau
să devină infinit mai mari decât ale noastre - în
momentul marii recolte a seminţelor cultivate.
Printre toate aceste motive, sunt fericită să te
întâlnesc prin intermediul acestor pagini. Haide, aşadar,
să păşim împreună, braţ la braţ, de-a lungul umbrelor şi
tenebrelor prin care am trecut în anii care mi-au mai
rămas pe pământ. De-a lungul călătoriei noastre, îţi voi
împărtăşi secrete pe care le-am ţinut foarte mult timp
ascunse în inima mea, pentru a proteja adevărul
moştenirii spirituale a familiei mele. Mai întâi de toate,
doresc însă să te iau deoparte şi să îţi cer să îţi pui
următoarele întrebări: „Ce ai de gând să faci cu
înţelegerea ta lărgită după ce vei asculta cuvintele mele?
Ce intenţionezi să faci cu aceste informaţii pe care
marea majoritate a semenilor tăi le vor considera erezii?
Te va ajuta această prezentare a unui adevăr posibil
alternativ să îţi umpli inima cu mai multă bucurie şi
iubire? Intenţionezi tu să îţi trăieşti viaţa într-o manieră
care să le fie de mai mare folos altora?”. Te rog să faci
acum o pauză. Contemplă cu atenţie ce anume există în
mintea şi în inima ta - apoi continuă-ţi lectura.

Saintes-Maries-de-la-Mer, anul 32 e.n.

Ne aflăm aşadar din nou în punctul în care delta
fluviului Ron se întâlneşte cu Marea Mare. Acest ţinut a
fost numit Galia de către împărăţii Romei, care şi l-au
asumat cu forţa, smulgându-l prin luptă din mâinile
vechilor triburi celtice, silite la ora actuală să le
plătească un tribut uriaş celor care se autonumeau zei.
Jugul opresiunii era la fel de greu aici ca şi în Galileea
sau în Iudeea. Cât despre noi, am rămas o familie în
exil.
Amintirea sosirii noastre şi începutul unei noi vieţi
pluteşte în mintea mea, la fel ca ceaţa care plutea
dimineaţa devreme pe deasupra noii noastre patrii
adoptive. Din aceste fire eterice s-a născut o tapiserie
alcătuită din miriade de impresii, care au rămas
impregnate în mintea şi în inima mea.
Pământul pe care păşim în prezent este acoperit cu
o ceaţă care acţionează ca un balsam. Apa caldă ne
mângâie picioarele goale, în timp ce ne plimbăm pe
dunele pline cu iarbă sau pe plajele scăldate de mare,
printre aluviunile închise la culoare aduse de fluviu din
amonte. Către nord, putem vedea la distanţă un mic
sătuc de pescari, cu bărci micuţe şi cu copii care se
joacă. Pescarii îşi întind plasele pentru a-şi prinde
prada, plutind pe curentul blând al apei. Urcându-ne pe
un mic deluşor acoperit cu ierburi vălurite şi cu tufişuri
dese, putem privi în largul mării, pe unde trec marile
vase de transport, cu pânzele lor colorate întinse.
Acestea îmi sunt extrem de familiare, întrucât fiul meu,
Iosif din Arimateea, are o afacere cu o flotă de nave de
transport ce străbate această mare. Cu doar câteva
săptămâni în urmă, pe când ne aflam în Alexandria,
uneia din corăbiile lui Iosif i-au fost distruse pânzele şi
cârma, din ordinul unui centurion roman ofensat, iar
noi am fost urcaţi pe ea. În mod miraculos, am reuşit să
ajungem cu bine şi practic nedetectaţi de inamic în acest
ţinut de vis. Parcă pentru a ne reaminti de trauma
noastră recentă, la orizont apare (şi dispare la fel de
rapid) un vas de război roman mare, cu vâslaşi sclavi,
care despică apa cu o mare precizie.
Nu departe de noi, în locul în care artera principală
a fluviului Ron se varsă în mare, există un fort roman pe
care voi îl numiţi Marsilia. Istoria lui ca citadelă
comercială şi punct fortificat se întinde foarte departe, în
timp. Poziţia sa strategică a fost folosită de marinarii
fenicieni şi de cei greci înainte de ascensiunea
Imperiului Roman. Ştiam de asemenea că în susul
fluviului exista un orăşel înfloritor de dată mai recentă,
numit Arles, care era foarte cultivat de aristocraţie. Se
spunea chiar că a fost construit după modelul Capitalei
Imperiului.
Am aflat aceste lucruri şi altele în timpul discuţiilor
noastre foarte animate cu generoasele noastre gazde, în
serile în care mâneam împreună, împărţind pâinea după
obiceiul local. Am auzit astfel foarte multe poveşti legate
de suferinţele localnicilor, ale căror vieţi erau remarcabil
de similare cu ale noastre din timpul ultimilor ani, în
care Yeshua a păşit în mijlocul nostru pe Muntele
Carmel şi la Ierusalim. Corpul meu încă se mai
contractă involuntar ori de câte ori îmi aduc aminte de
stresul şi de tensiunile acumulate cu care ne-am
confruntat toţi în acele zile. La fel ca marea străbătută
de soldaţi care dispare în ceaţa adunată deasupra ei,
gândurile agitate încep să îmi tulbure apa altminteri
liniştită a minţii mele. Respir adânc, iar corpul meu
începe să se relaxeze, reintegrându-se în momentul
prezent.
Deşi am adeseori astfel de momente de anxietate, ele
sunt înlocuite în scurt timp cu o recunoştinţă infinită
pentru faptul că atât de mulţi membri ai familiei mele se
află aici, împreună cu mine. Cu o altă ocazie, îţi voi vorbi
deschis despre aceşti membri de familie. Până atunci,
haide să stabilim cadrul general al poveştii noastre.
Ţinutul în care ne aflăm este bogat şi fertil. El ne
furnizează suficiente provizii pentru nevoile noastre.
Copiii care ne-au însoţit până aici de-a lungul dificilei
noastre călătorii din Alexandria au fost întăriţi prin
iniţierea lor în credinţă. Aceasta îi va pregăti pentru
încercările care îi vor aştepta cu siguranţă de-a lungul
vieţii lor. În aceste zile de odihnă binemeritată, încercăm
să ne calmăm reciproc, fără a uita însă de vigilenţă.
Suntem conştienţi de faptul că trebuie să veghem în
permanenţă, fiind pregătiţi să plecăm în orice moment.
Suntem relaxaţi, dar entuziasmaţi de viaţa care ne
aşteaptă în faţă.
Deşi am păşit şchiopătând în estuarul fluviului Ron,
ne-am recăpătat rapid puterile, cu ajutorul sătenilor,
care ne-au primit în umilele lor căsuţe, tratându-ne ca
pe nişte oaspeţi de onoare. Nu le-am spus foarte multe
lucruri despre noi, pentru a nu se răspândi vestea că
suntem fugari, dar le-am vorbit totuşi despre miracolele
pe care le-am trăit pe mare, când Creatorul ne-a auzit
rugile colective, plasându-ne barca în derivă într-un
curent marin care se îndrepta către nord-vest şi care ne-
a condus în cele din urmă pe acest ţărm binecuvântat.
Sătenii au ascultat încântaţi povestea peştilor care ne-
au invadat plasele şi corabia, umplându-ne astfel
pântecul, şi a apei de ploaie care ne-a udat cu blândeţe
nu doar trupurile, ci şi gâtlejurile uscate. Ei s-au
minunat de credinţa noastră, dar şi de starea de
sănătate spectaculoasă şi de dispoziţia noastră
optimistă.
La scurt timp după sosirea noastră, fiul meu cel
mare, Iosif (din Arimateea), care ştia foarte multe lucruri
despre coasta Mediteranei şi implicit despre locul în care
ne aflam, s-a grăbit să trimită un mesager la un prieten
cu care făcea comerţ şi care locuia în apropiere, la
Marsilia. Acesta era un negustor de încredere, care a
acţionat timp de foarte mulţi ani ca un om de legătură
sub acoperire pentru Iosif, atunci când acesta aducea
iniţiaţi, manuscrise şi provizii pentru diferitele
comunităţi eseniene din sudul Galiei. Aşa se face că
zvonurile referitoare la venirea noastră s-au răspândit
rapid (transmise de curieri care au călătorit cu barca în
susul fluviului sau pe uscat), ajungând la mănăstirea
eseniană de la poalele Pirineilor, unde trăiau ca doi
sihaştri fiii mei, Isac şi Iacov. Mănăstirea, creată după
modelul celei de pe Muntele Carmel, era una dintre cele
mai importante avanposturi în străinătate ale celei din
urmă. Aici am venit la scurt timp după am conceput-o
pe Maria Ana (Mama Maria) în Britania. Tot aici ne-a fost
predestinat să ne întoarcem acum.
În anul 18 î.Hr., Isac şi Iacov s-au mutat permanent
în această regiune a provinciei Languedoc, în care
misticul Munte Bugarach domină întregul peisaj. Prin
eforturile lor colective şi pline de devoţiune, ei au
contribuit decisiv la lărgirea acestui avanpost monastic
esenian. Printre altele, ei îşi ofereau gratuit timpul şi
energia pentru a ajuta, din punct de vedere fizic şi
spiritual, familiile care trăiau în micuţele sate din jur.
Şcoala creată de ei îi învăţa pe cei care trăiau în
apropiere sau care veneau de departe, dorind să îşi
amplifice capacitatea de a trăi o viaţă simplă, dar
fericită, cum să îşi menţină starea de bunăstare fizică şi
emoţională, diferite practici agricole şi gospodăreşti şi
cum să trăiască într-o mai mare armonie unii cu ceilalţi
şi cu natura.

Muntele Bugarach, Franţa Fotografie făcută de

Catherine Ann Clemett

Novicii suficient de interesaţi şi de disciplinaţi erau

învăţaţi de asemenea cum să memoreze şi să recite oral
marile învăţături, dar şi cum să citească şi să scrie. În
continuare, ei puteau folosi biblioteca pe care am creat-o
chiar eu cu foarte mulţi ani în urmă. Unii dintre aceşti
oameni îşi doreau o viaţă contemplativă mai profundă,
departe de factorii de distragere ai lumii exterioare. La
fel ca pe Muntele Carmel, mănăstirea permitea
susţinerea unei practici consistente a vechilor metode de
atingere a diferitor niveluri de iluminare.
Au trecut mai bine de 30 de ani de când l-am văzut
ultima oară pe Isac: avea acum vârsta de 79 de ani.
Sunt dornică să îl îmbrăţişez şi sper ca practicile sale
eseniene de meditaţie, plus dieta specifică, să îi fi slujit
bine corpul. De asemenea, nu am văzut-o de foarte mulţi
ani pe frumoasa sa soţie egipteană Tabitha, aşa că sper
ca aceasta să fi beneficiat la rândul ei de pe urma
învăţăturilor noastre pline de înţelepciune şi a modului
nostru de viaţă. Iacov, care nu s-a însurat niciodată, are
acum 77 de ani. Din fericire, l-am putut avea pe Iacov
aproape de mine timp de un an la Muntele Carmel, după
ce şi-a îndeplinit datoria ca însoţitor al lui Yeshua, Iacov
şi Iosif cel Mic, în timpul călătoriei acestora până în
India şi înapoi. (Nepotul meu Iosif rămas atunci în India şi
nu s-a mai întors). Oricum, au trecut mult prea mulţi ani
de când l-am văzut pe acest fiu care îmi reaminteşte atât
de mult de tatăl său, preaiubitul meu Ioachim. Îmi pun
la unison câmpul energetic cu cel al lui Iacov şi îi simt
imediat energia robustă. Ştiu că de îndată ce va primi
vestea că am ajuns în Galia se va grăbi sa vină şi să ne
escorteze până la căminul său din Languedoc, noul
nostru Munte Carmel.

La o lună după sosirea în Galia şi cu două

săptămâni înaintea călătoriei pe Muntele Bugarach
Într-adevăr, primul care a sosit în locul în care ne-
am găsit un refugiu, eu, Maria Ana (Mama Maria) şi
copiii mai mici ai acesteia, a fost Iacov, fiul meu cel plin
de energie. Cel mai mic copil al Mariei Ana, Matias, care
tocmai împlinise opt ani, şi-a văzut unchiul într-un vis
în noaptea precedentă, aşa că ştia că era aproape. Acest
copil extrem de precoce era familiarizat intuitiv cu un
bărbat pe nume Iacov, întrucât nu rata niciodată vreun
moment în care le povesteam copiilor despre aventurile
din India ale fraţilor săi vitregi mai mari, Yeshua, Iacov
şi Iosif cel Mic. El şi-a adus aşadar imediat aminte că
unchiul său Iacov a fost cel care i-a condus pe aceşti
fraţi mai mari în Orient, unde au învăţat foarte multe
lucruri minunate de la mulţi maeştri de mare anvergură.
Matias ştia că acest unchi misterios trăia în munţii din
vest, unde aveam să călătorim cu toţii în scurt timp, şi
că acesta ne va ajuta pe toţi să ne găsim un adăpost
sigur.
Păstrându-şi visul pentru el, Matias a fost primul
care l-a văzut pe Iacov în zare, privind din avanpostul
său favorit. Aflat la mare înălţime într-un sicomor uriaş,
el l-a privit pe călăreţul singuratic care venea în pas de
trap. Urcat pe un cal mare şi negru, dintr-o rasă foarte
comună în Galia acelor timpuri, unchiul său era uşor de
recunoscut, chiar şi de la mare distanţă. Răspunzând
fluturării unei pânze albe de către Matias, Iacov şi-a
îndemnat calul să galopeze, oprindu-se la timp pentru a-
l prinde în braţele sale pe băiatul care râdea, pe care l-a
urcat apoi în partea din faţă a calului. Ascultând
zgomotul copitelor şi sporovăielile vesele ale celor doi,
ceilalţi copii din gospodărie au renunţat pe moment la
sarcinile lor gospodăreşti şi au alergat către poarta din
stuf. Slavă cerului, unchiul despre care auziseră atât de
multe lucruri a sosit în sfârşit! Deşi nu îl cunoşteau, ei l-
au îmbrăţişat imediat, punându-i o sută de întrebări,
înainte de a apuca să intre în casă. Inutil să mai
spunem că eu şi sora lui, Maria Ana, am stat la coadă
pentru a-l putea saluta.
Ce bucurie să îmi văd din nou fiul, care - ce-i drept -
arăta mult mai tânăr decât vârsta lui. Semăna atât de
mult cu tatăl lui, încât am fost nevoită să îmi reprim un
oftat de uimire. Iacov mi-a explicat că a venit călare cu
câteva ore înaintea lui Isac şi a Tabithei, care veneau în
urma lui cu o caravană de căruţe, astfel încât să putem
călători confortabil către noul nostru cămin. În scurtul
răstimp de care a avut nevoie Iacov pentru a se spăla,
potrivit obiceiului nostru, copiii au alergat către celelalte
case în care eram cazaţi, pentru a răspândi vestea cea
bună. Aşa se face că nu a trecut mult timp şi ne-am
adunat cu toţii în jurul unei mese mari, confecţionate
manual, din camera cea mai mare a gazdei noastre. L-
am servit pe Iacov cu lapte de capră şi cu vin nou, cu
pâine şi brânzeturi, curmale uscate şi nuci, precum şi
cu mere şi pere din prima recoltă a anului. Ca niciodată,
s-a dovedit a fi extrem de dificil să păstrăm tăcerea cu
care eram obişnuiţi la masă, pentru a mesteca în mod
conştient fiecare îmbucătură. De îndată ce fiul meu a
terminat de mâncat şi înainte de a apuca să îşi clătească
mâinile, am început să îl bombardăm cu un flux
nesfârşit de întrebări. Iacov a fost încântat să ne
răspundă la toate!
Ia fel ca marea majoritate a fraţilor săi, Iacov era un
foarte bun povestitor. Prin urmare, el ne-a răspuns cu
entuziasm la întrebările referitoare la ceilalţi membri ai
familiei răspândiţi prin această regiune, îndeosebi la cei
care trăiau în comunitatea din care venea.
În timp ce Iacov a continuat să ne vorbească despre
diferite subiecte care ne interesau, copiii din sat au
alergat în întâmpinarea caravanei lui Isac şi a Tabithei.
De îndată ce i-au zărit pe cei doi, ei şi părinţii lor au
escortat întregul grup până la uşa noastră. Ignorând
zgomotele şi agitaţia din jur, mi-am făcut loc prin
mulţime şi am alergat către căruţa în care se aflau fiul şi
nora mea. Cu ochii în lacrimi, Tabitha a sărit imediat
din căruţă şi s-a trezit instantaneu în braţele exuberante
ale fiicei sale Sara. Cu un zâmbet larg pe faţă, Isac s-a
dat ceva mai greu jos din căruţă şi a şchiopătat către
mine, cu ajutorul unui baston. De îndată ce s-a
stabilizat pe picioare, m-a luat în braţele sale de urs şi
m-a ridicat ca şi cum aş fi fost un copil. Îmi dau şi astăzi
lacrimi de bucurie când îmi aduc aminte de acele zile în
care m-am revăzut cu familia mea, după o absenţă
foarte îndelungată.
Au fost făcute introducerile necesare şi în scurt timp
marea cameră şi veranda exterioară a casei erau pline
până la refuz cu oameni. Ştiind ca aveam de hrănit
foarte multe guri, noi femeile am pregătit de câteva zile
un festin. De îndată ce toată lumea a fost pregătită şi am
apucat să aprindem lumânările ritualice, am adus
diferite platouri şi vase mari pline cu bucate alese. Am
pus mâncarea pe masă şi am continuat să aducem
platouri, pentru ca toată lumea să mănânce pe săturate.
Festivităţile au continuat până târziu în noapte. Trecuse
foarte mult timp de când nu am mai celebrat ceva cu
atât de multă mâncare bună, cu cântece şi dansuri.
Grupul venit să ne ducă la casa noastră de pe noul
Munte Carmel a rămas câteva zile, pentru a lăsa
animalele să se odihnească şi a aduna provizii pentru
călătoria în munţi. Nu voi uita niciodată aceste momente
de bucurie şi de lipsă de griji, după atâţia ani de
greutăţi.
Când ne vom reîntâlni, dragă prietene, ne vom
despărţi de Saintes-Maries-de-la-Mer şi îţi voi descrie
cum am ajuns în sfârşit în micuţa vale aflată în
apropiere de misteriosul munte numit Bugarach.
Imediat după această relatare, îi vei putea asculta pe
ceilalţi membri ai familiei care doresc să îşi facă auzite
vocile.
 Cap. 2 - Ana: Călătoria noastră către noul Munte
Carmel

Muntele Bugarach din Languedoc, începutul

toamnei, anul 32 e.n.
În timpul săptămânilor în care am aşteptat sosirea
lui Isac şi a lui Iacov, Iosif din Arimateea a luat legătura
- în persoană sau prin mesageri - cu reţeaua sa de
confidenţi care trăiau în regiunea Provence din sudul
Galiei. Aceşti negustori de încredere îi supervizaseră
comerţul şi averea de foarte mulţi ani. Cu ajutorul
resurselor sale, am putut face cu uşurinţă rost de bani
şi de provizii pentru călătoria noastră. De îndată ce toate
detaliile au fost puse la punct, caravana noastră de
căruţe şi-a început drumul de lungă durată. Era plăcut
să putem călători în grup către destinaţia noastră de la
poalele Munţilor Pirinei.
De îndată ce am trecut în sfârşit de mlaştinile
estuarului din Camargue, în care drumurile erau
primitive şi destul de proaste, ne-am bucurat sincer de
capacităţile ieşite din comun ale romanilor de a construi
drumuri, care ne-au uşurat enorm călătoria. Un
exemplu perfect în această direcţie este cel al Viei
Domitia, un drum pietruit de la est la vest, care uneşte
Roma cu Peninsula Iberică, făcând călătoria între cele
două extreme infinit mai confortabilă decât fusese
pentru celţi şi pentru invadatorii din timpurile mai
vechi, mergând până la cele preistorice.
Deşi aceste drumuri, similare cu cele din Palestina,
au servit aceluiaşi scop, al ocupaţiei militare a celor
două ţări, m-am simţit totuşi recunoscătoare pentru că
acum ne ajutau să circulăm în siguranţă către libertatea
noastră, Iacov ne-a explicat procesul uimitor de
construcţie, care utiliza munca foarte multor soldaţi şi
sclavi, supervizaţi de inginerii imperiali. Astfel, tranşee
adânci uneori de aproape trei metri erau umplute cu
straturi succesive de pietre, nisip, ciment şi dale sparte.
Suprafaţa era finisată apoi cu pietre de pavaj atent alese
şi unite. Drumurile erau menite să reziste ravagiilor
produse de timp şi aproape că nu necesitau activităţi de
întreţinere. Această reţea incredibilă de drumuri a
definit şi a permis extinderea imperiului lui Augustus şi
al lui Iuliu Cezar, care a ajuns să includă în timp
întreaga lume cunoscută.
Stăpânitorii sperau ca prin dobândirea controlului
asupra provinciilor cucerite situate la mare distanţă să
asigure Romei prosperitate şi o pace relativă. Liderii
militari pensionaţi, cu temperamente aprinse sau
indolenţi, erau mutaţi din capitala supraaglomerată în
aceste regiuni foarte îndepărtate, unde primeau
proprietăţi vaste ca recompensă pentru campaniile lor
militare. Profitând de autonomia lor sporită, ei puteau
prelua comanda, supervizând impozitarea populaţiilor
provinciale, împreună cu centurionii lor, aceşti tribuni
pensionari şi ambiţioşi îi asigurau practic împăratului
din capitală popularitatea sa, asigurându-şi simultan
propriul viitor politic, căci cei care plăteau preţul uriaş
al exceselor romane erau cei obidiţi, nu cetăţenii Romei.
Am călătorit aşadar pe Via Domitia fără niciun
incident. Copiii numărau kilometrii care ne distanţau de
micuţul sat în care ne-am găsit refugiul săptămânile
trecute. Fiecare bornă părea să ne salute cu bunăvoinţă
atunci când treceam pe lângă ea. Când şi când, găseam
adăposturi rurale pentru trecători, în care puteam
rămâne peste noapte. Cel mai adesea ne odihneam însă
direct pe câmp, sub un pâlc de copaci care ne ofereau
adăpost. Când treceam prin diferite sate, puteam găsi la
piaţă produse agricole proaspete, pe care le mâneam mai
târziu în timpul unei pauze pe marginea drumului sau
la masa de seară. Una peste alta, a fost o aventură
plăcută, în timpul căreia ne-am bucurat de atmosfera
familială şi de vitalitatea noastră regenerată.
În estuarul râului Aude, unde este situat primul
oraş-port provincial roman, numit Narbo Martius sau
Narbonensis, pe coasta de nord-vest a Marii Mări, am
acceptat cu plăcere o invitaţie de a ne odihni câteva zile.
Unul dintre oamenii de încredere ai lui Iosif, un individ
bogat cate deţinea o poziţie înaltă în guvernul provincial,
şi-a deschis larg porţile casei sale mari pentru a ne primi
ca oaspeţi. Avea o ascendenţă în egală măsură galică şi
romană şi l-a ajutat de multe ori pe Iosif de-a lungii
anilor să obţină hârtiile necesare pentru trecerea
corăbiilor sale pline cu mărfuri.
Încă şi mai important, el înţelegea şi susţinea scopul
superior al lui Iosif, de a aduce iniţiaţi şi provizii în
diferitele comunităţi eseniene din regiunea Languedoc.
Printre altele, aduna informaţii referitoare la mişcările şi
la planurile armatei romane, astfel încât ne-am putut
vedea de drum în condiţii relativ sigure şi ne-am
confruntat cu foarte puţine obstacole. Pentru a putea fi
mai bine informaţi în privinţa călătoriei noastre din zilele
următoare, toţi bărbaţii din grupul nostru şi câteva
femei s-au întâlnit între patru ochi cu generoasa noastră
gazdă pentru a discuta cu aceasta despre starea de
lucruri din Galia şi din Britania. Personal, mi-am cerut
iertare şi am preferat să mă izolez într-o stare de
contemplaţie tăcută, conştientă că aveam să primesc
informaţiile necesare mai târziu, de la rudele mele.
În a doua parte a călătoriei noastre, am părăsit Via
Domitia şi am intrat pe Via Aquitania, care uneşte
Marea Mare cu Oceanul Atlantic. Cu fiecare kilometru
parcurs, am simţit o energie din ce în ce mai înălţătoare
care mi-a invadat inima. Nu îmi dădusem seama până
atunci cât de mult mi-au împovărat trupul şi sufletul
stresul din anii precedenţi. Urmând frumoasa luncă a
râului Aude, în care trăiau tot felul de peşti, păsări de
apă şi o floră foarte bogată, am simţit cum respiraţia îmi
devine din ce în ce mai adâncă. Tensiunile adânc
îngropate în fiinţa mea au început să se dizolve în apele
care curgeau pe lângă mine, părând să râdă. Mintea
mea a devenit astfel la fel de clară ca un cristal sau ca
cerul albastru după ridicarea ceţii de dimineaţă.
Fiecare nou kilometru ne conducea în interiorul
provinciei romane Galia Narbonensis, pe care voi o
numiţi Languedoc (Languedoc înseamnă „limba
Occidentului” şi derivă din dialectele galice şi din latina
vulgară vorbită de soldaţii romani). Ne bucuram când
treceam prin văi fertile cultivate cu legume, struguri,
fructe şi cereale. Era uşor să îmi dau seama că era un
an cu recolte bogate, care se apropiau de perioada
culesului. Muncitorii - bărbaţi, femei şi copii, deopotrivă
- puteau fi văzuţi deja culegând roadele pământului. Le
răspundeam privirilor lor scrutătoare cu un zâmbet, fapt
care îmi atrăgea adeseori propriile lor zâmbete, îndeosebi
din partea copiilor care se opreau să se uite curioşi la
noi, în timp ce treceam pe lângă ei. La distanţă puteam
vedea culmile înzăpezite ale Munţilor Pirinei. Cu fiecare
nou kilometru parcurs, aceşti munţi maiestuoşi creşteau
în înălţime. Ştiam că noua noastră mănăstire de tip
„Muntele Carmel” se afla la poalele acestor munţi.
Simţeam literalmente cum mă apropiam de casă,
căci mi-am trimis înainte un aspect al corpului meu
energetic pentru a aştepta sosirea corpului meu fizic în
următoarele zile. Sufletul meu şi-a luat zborul, iar eu
mi-am redescoperit starea de minunare şi de inocenţă
specifică celor mici, savurându-mi fiecare respiraţie.
Toate simţurile mele erau exacerbare la maximum. Prin
minte îmi treceau amintiri nostalgice referitoare la
preaiubitul meu Munte Carmel şi la peisajele pastorale
galileene, atât de asemănătoare cu cele de faţă, peste
care păreau să se suprapună. Ca şi când mi-ar fi citit
gândurile, Maria Ana - care stătea lângă mine în căruţă -
mi-a luat cu blândeţe mâna şi a dus-o la inima ei. Am
oftat amândouă din toţi rărunchii, acordându-ne
permisiunea de a ne lăsa bântuite de amintirile dragi,
fără a uita însă nicio clipă de ceea ce ni se întâmpla în
momentul prezent.
Instantaneu, în minte mi-a apărut o viziune a
săptămânilor binecuvântate de dinaintea concepţiei
Mariei Ana la Efes. Iniţierile preliminare legate de
concepţie avuseseră loc în Britania, dar şi într-o peşteră
de lângă Muntele Bugarach, care acum era foarte
aproape de noi. Trecuseră peste 50 de ani de când am
fost aici cu preaiubitul meu Ioachim. În acea călătorie
extrem de importantă am fost însoţiţi de fiii noştri
Andrei, Iosefus şi Noe, deşi atunci când am sosit în
Britania aceştia au optat să rămână în Insulele Avalon,
realizând că îşi pot îndeplini cel mai bine misiunea
sufletului lor în mijlocul druizilor de aici şi dornici să
contribuie la crearea şi la dezvoltarea unei comunităţi
eseniană-druidică şi a unei şcoli a misterelor în această
regiune.
Reamintindu-mi de beatitudinea ieşită din comun pe
care am simţit-o alături de preaiubitul meu atunci când
ne-am scufundat în Lumina Imaculată, am simţit subit
o emoţie copleşitoare, care mi-a încălzit zona pieptului.
Amintirile fulgerătoare referitoare la atingerile fizice ale
lui Ioachim şi la vocea sa mângâietoare s-au intersectat
cu anticiparea plină de bucurie a noilor capitole din
viaţa mea. Cu această ocazie, mi-am dat seama că eram
mult mai aproape de revederea ţinuturilor înverzite ale
Britaniei şi de îmbrăţişările preaiubiţilor mei fii.
Am pătruns atunci mai adânc în aceste viziuni
holografice, reamintindu-mi de cele 12 experienţe
iniţiatice prin care am fost pregătită pentru Concepţia în
Lumină a Mariei Ana. Am consacrat atunci şapte ani
nesfârşiţi dezvoltării capacităţii mele de a susţine
frecvenţele cosmice ale Mamei Divine pe toate nivelurile,
pe măsură ce Prezenţa Ei s-a ancorat în formă pentru a
se putea exprima ca o fiinţă întrupată. Această muncă
internă profundă a fost strict necesară pentru a evita o
pierdere a sarcinii. Odată cu aceste amintiri, în mine s-
au ivit zorii unei înţelegeri noi, de această dată ancorată
în momentul prezent. Am început astfel să îmi dau
seama din ce în ce mai clar că mai aveam încă foarte
multe lucruri de făcut în planul terestru (nu doar eu, ci
întregul nostru grup). Cei care purtau mantia
Magdalenei aveau încă o misiune extrem de importantă
în beneficiul umanităţii. După ce am revizitat în forma
mea energetică puternicele vortexuri de energie ale
Avalonului şi ale Muntelui Bugarach, mi-am dat seama
cât de important era să ne aducem prezenţa fizică în
aceste locuri de putere, la această dată.
Subit, roţile căruţei noastre au trecut peste un şanţ
neobişnuit de adânc. Zdruncinătura m-a readus imediat
în momentul prezent. Am respirat mai conştient şi mi-
am realiniat astfel corpul cu mintea, percepând
afecţiunea şi puterea delicată a Mariei Ana, care se afla
lângă mine, susţinându-mă. Zâmbind, am dat
amândouă afirmativ din cap, permiţându-i conştiinţei
noastre să se dilate şi să se înalţe prin creştetul capului
nostru. Corpurile noastre energetice au zburat împreună
pe deasupra peisajului pe care îl străbăteam, ca şi cum
am fi fost nişte vulturi, privind de la mare înălţime
ţinutul în care ne aflam şi oamenii care locuiau în el. Am
descoperit fericite o rezonanţă profundă cu tot ce ne
înconjura, lucru care ne-a hrănit sufletul. În acel
moment, am Ştiut amândouă că opera pe care o mai
aveam de îndeplinit în viitor avea să fie susţinută în
toate felurile cu putinţă.
Dincolo de micile inconvenienţe care ne încetineau
uneori progresul, am simţit cum inima mi se umple de o
mare bucurie şi mângâiere. Nimic nu îmi putea diminua
pasiunea în creştere faţă de acest ţinut fertil şi
entuziasmul în faţa noii noastre vieţi care începea în
acele zile. În timp ce ne apropiam de oraşul fortificat
Carcasum, pe care voi îl numiţi astăzi Carcassone,
starea mea de spirit a rămas foarte elevată, cel Puţin
până când am văzut un nor de praf care se înălţa la
orizont şi am auzit un zgomot surd. Ne-am dat seama că
ceea ce vedeam era o mare legiune romană care avansa
în marş către noi.
Conştienţi că ni se va ordona să ne dăm la o parte
din calea soldaţilor, ne-am găsit cu grijă un loc sigur în
care să stăm retraşi, într-un punct în care Via Aquitania
se intersecta cu un drum de ţară. Dacă ceva mai
devreme ne-am complăcut cu toţii la gândul că acest
drum a fost construit de dragul confortului nostru, de
această dată aveam în faţă adevăratul motiv pentru care
el a fost construit. Dintr-odată, dictonul care spunea că
„toate drumurile duc la Roma” a căpătat mai mult sens.
Prietenul nostru din Narbo ne spusese că o legiune
romană urma să se reunească la Carcasum, dar
fuseserăm convinşi că aceasta nu va pleca mai devreme
de două zile. Deşi surprinşi, am optat pentru a accepta,
fără să opunem vreun fel de rezistenţă, această afişare a
puterii militare a cotropitorilor romani.
 Am privit reacţiile copiilor la trecerea neîncetată a
cohortelor de legionari, care includeau plutoane de
infanterie, cavalerie şi unităţi de transport al bagajelor,
conduse de un general imperial şi de mai mulţi tribuni.
Deşi copiii mai văzuseră companii mici de soldaţi şi
înainte, pe Via Domitia, această desfăşurare de forţă
brută a trezit în mintea lor amintirea recentă a
centurionului din Alexandria care ne-a condamnat la
moarte, la bordul „şcolii noastre plutitoare a misterelor”,
la care se adăugau alte amintiri ale ostilităţii soldaţilor
faţă de noi, inclusiv din Galileea şi din Iudeea, de
dinainte şi de după crucificarea lui Yeshua. Imaginea
din faţa noastră ne-a adus aminte că, deşi eram liberi să
călătorim (Iosif din Arimateea avusese grijă să ne facă
rost de documentele necesare), era foarte uşor să fim
confundaţi în mod greşit cu nişte fugari.
Aşa se face că i-am observat pe câţiva dintre băieţii
care ne însoţeau, făcând ochii foarte mari, în timp ce
scrutau faţa dură a generalului roman care călărea pe
armăsarul său mândru, cu toga sa alb-purpurie
fluturând şi cu platoşa de metal special modelată pentru
a afişa o musculatură exagerată. Soldaţii infanterişti au
mărşăluit prin faţa noastră în ordinea rangurilor
succesive, cu armurile strânse pe corp strălucind în
soare. Marea majoritate a soldaţilor epuizaţi priveau
stins în faţă, deşi câţiva s-au uitat la noi cu dispreţ.
Câţiva soldaţi care mărşăluiau pe jos, cei mai mulţi
sclavi gali, forţaţi să lupte pentru împărat, ne-au zâmbit
discret. Fetele cele mai tinere din mijlocul nostru s-au
retras în spate, privind de după umerii protectori ai
adulţilor. Ne doream cu toţii să le putem proteja de
realitatea, cum că paradisul pe care îl căutam era plin
de pericole potenţiale. Încercam cu toţii să părem
puternici şi neafectaţi, dar nu ne puteam stăpâni să nu
ne astupăm urechile cu degetele pentru a bloca astfel
zgomotele asurzitoare produse de legiunea romană din
faţa noastră. Zgomotele produse de copitele cailor şi de
încălţările ţintuite ale soldaţilor păreau să ne calce în
picioare inimile delicate şi fragile.
Legiunea părea o maşinărie de război imposibil de
oprit, care îşi afişa ostentativ puterea prin faţa noastră.
Pentru a ne convinge şi mai mult că nu trebuia să
opunem vreo rezistenţă puterii Romei, prin faţa noastră
a trecut apoi o înşiruire nesfârşită de căruţe trase de
catâri, care cărau bagajele şi proviziile cohortelor.
Acestea conţineau tot felul de materiale pentru ridicat
tabere, cherestea, cereale şi diferite materiale de luptă
din metal. Câteva căruţe transportau soldaţii răniţi care
supravieţuiseră unei campanii militare recente din nord.
Urma apoi un lung şir de bărbaţi, femei şi copii care
urmau să fie vânduţi pe piaţa de sclavi din Narbo
Martins. Nu puteam să nu tresărim ori de câte ori
căruţaşii şi gărzile călare îşi biciuiau fără milă animalele,
atingându-i în egală măsură şi pe oameni. Ei le strigau
la nesfârşit diferite obscenităţi, îmboldindu-i şi
înţepându-le cu beţele umerii şi coastele delicate. Nu
încetăm să ne minunăm nici astăzi în ce măsură au fost
construite economia romanilor şi cea a celţilor pe
spinarea sclavilor şi a traficului de persoane. O, cât de
mult ai suferit, sărmană umanitate! Oare când se va
sfârşi această suferinţă?
În sfârşit, ultimii soldaţi din ariergardă au trecut
prin faţa noastră, după care am rămas singuri în tăcerea
asurzitoare. Ne-am recules încetul cu încetul şi ne-am
îndreptar în grabă către Carcasum. Nemaidorind să
pierdem timpul, am trecut cât de repede am putut prin
piaţa centrală, după care am urmărit râul Aude către
sud, unde îşi avea izvoarele, la poalele Munţilor Pirinei.
Am părăsit cu dragă inima Via Aquitania, cu caravanele
sale comerciale aglomerate şi cu veşnica prezenţă
militară.
Dat fiind că o parte din căruţe necesitau reparaţii,
iar animalele erau epuizate, am căzut de acord să
rămânem o zi întreagă într-un sat înfloritor numit
Limoux. Am găsit aici nutreţ pentru animale, chiar lângă
atelierul fierarului. Potcovarul şi rotarul locali au fost
încântaţi să se ocupe de reparaţiile de care aveam
nevoie, contra cost. În timp ce caii erau potcoviţi şi
căruţele erau reparate, ne-am bucurat să îi putem duce
pe copii prin piaţa locală plină de culoare, unde am
cumpărat proviziile suplimentare pe care i le-a cerut
comunitatea de la poalele muntelui lui Isac. După ce
reparaţiile au fost încheiate, am umplut căruţele până la
refuz, după care ne-am continuat drumul printr-un
canion din ce în ce mai adânc.
Destinaţia noastră pentru acea noapte a fost o baie
romană alimentată de izvoarele cu ape minerale termale
care treceau prin grotele de calcar de la Alet-les-Bains,
pe malul râului Aude. Băile fuseseră transformate într-o
afacere complexă, îndeplinind tot felul de scopuri de
recreaţie şi de vindecare pentru micii nobili romani ce
făceau excursii aici, veniţi de la Narbo Martius. În afara
romanilor pursânge sau a celor care adoptaseră
manierele romane, am găsit aici şi foarte mulţi oameni
proveniţi din vechile triburi celtice şi din alte populaţii
tribale. Aceşti oameni simpli purtau hainele simple cu
care erau obişnuiţi de secole. Cei care deserveau altarele
din apropiere şi izvoarele din grote consacrate Minervei
şi lui Mitra purtau haine romane, exceptând momentele
în care se scăldau. Nu am putut să nu zâmbesc văzând
cât de comună era umanitatea noastră atunci când
lăsam deoparte zorzoanele exterioare.
 Ni s-a spus că doar cu câteva zile în urmă avusese
loc o petrecere a unui grup de cheflii care au cheltuit
foarte mulţi bani în magazinele şi în bordelurile locale.
Din fericire, în după-amiaza în care am ajuns noi
atmosfera era mult mai liniştită, aşa că ne-am putut
bucura aproape singuri de izvoarele termale
vindecătoare. Nu pot să îţi spun cât de reconfortantă s-a
dovedit a fi apa caldă pentru trupurile noastre obosite
până la os de nenumăratele încercări pe care le-am
suportat în lunile de după ce am părăsit Palestina. Le-
am mulţumit imediat Mamei/Tatălui întregii Vieţi şi
îngerilor vindecători care ne-au dus departe grijile şi
durerile şi am continuat să ne scăldăm ore în şir. Marea
majoritate a copiilor nu cunoscuseră până atunci acest
gen de desfătare de lux. Ţipetele şi râsetele lor vesele ne-
au umplut inimile de bucurie.
Ne-am bucurat încă şi mai mult atunci când, la
apus, am fost căutaţi de un călăreţ pe care Iacov, Isac şi
Tabitha îl numeau cu reverenţă Fratele Tobias. Acesta
era un bărbat cu umeri lăţi şi un corp îndesat. Faţa lui
puternic bronzată şi mereu zâmbitoare avea o barbă
lungă, care compensa părul negru care îi lipsea aproape
complet de pe cap. După ce ne-a salutat pe toţi cu o
îmbrăţişare plină de afecţiune, ne-a anunţat că a trimis
mai devreme un curier alergător pentru a ne rezerva
camere la un han din apropiere, condus de o familie de
esenieni, al căror serviciu consta în deservirea nevoilor
pelerinilor de aceeaşi credinţă. Ce bucurie să fim cazaţi
şi să avem parte de o masă gătită adevărată! A urmat
apoi un cor plin de bucurie de psalmi sacri, la care s-au
adăugat însă şi foarte multe cântece populare, Iosif şi
Iacov le-au prezentat celor care au rămas treji o scurtă
relatare a îndelungatei noastre călătorii şi a condiţiilor
cu care ne-am confruntat în anii din urmă la Ierusalim
şi la Alexandria, în ceea ce mă priveşte, mi-am cerut din
nou iertare şi m-am retras, la fel ca mulţi alţii. Ce
desfătare să pot dormi din nou într-un pat curat!
Eram bucuroşi cu toţii că ne apropiam de destinaţia
noastră finală, chiar dacă acest lucru însemna condiţii
de călătorie mai proaste. Drumul roman pe care îl
urmam acum pe malul râului era mai primitiv, fiind
creat dintr-un amestec de pietre, buşteni uzaţi şi
pământ, cel din urmă fiind spălat recent de ape în
diferite locuri. De câteva ori am fost nevoiţi să facem un
ocol, atunci când o furtună subită crea mici lacuri
noroioase în mijlocul drumului nostru. Din fericire,
ştiam însă că nu va mai dura mult şi drumul avea să
revină la standardele de care ne-am bucurat până
atunci.
Eram conştienţi că am acoperit mai mult de
jumătate din distanţa pe care trebuia să o parcurgem şi
că nu va mai dura mult până când vom ajunge la noul
nostru cămin din interiorul văii fertile găzduite între
munţii înalţi. Pe măsură ce ne-am apropiat de Muntele
Bugarach, am început să atragem atenţia binevoitoare a
ţăranilor localnici care ne aşteptau. O parte din aceşti
oameni cu inima bună erau pregătiţi să ni se alăture
până la destinaţia noastră finală. Ei îşi doreau să le
cunoască direct pe rudele apropiate ale lui Iacov, Isac şi
Tabitha, despre care auziseră atât de multe lucruri. Ne-
am putut bucura astfel din nou de afecţiunea unor
suflete care gândeau la fel ca noi, dintr-o comunitate
călăuzită de Spirit.
Drumul îngust pe care mergeam acum urma
contururile pantelor împădurite ale versantului de sud
al Muntelui Bugarach, continuând astfel până când ne-
am încrucişat cu o trecătoare în pantă uşoară. Dincolo
de aceasta ne-a întâmpinat o privelişte frumoasă,
alcătuită dintr-o vâlcea înverzită, de unde puteau fi
văzute culmile înzăpezite ale munţilor. Noua noastră
mănăstire de tip Muntele Carmel ne-a ieşit în faţă,
cocoţată pe o stâncă, înconjurată de ziduri şi cu o poartă
mare. Locuitorii ei ne-au ieşit în cale, alergând. Ei ne-au
ajutat să ne dăm jos din căruţe trupurile ostenite şi ne-
au pregătit un festin de bun-venit. Simţindu-ne
binecuvântaţi, ne-am adunat într-un cerc, braţ la braţ,
în timp ce razele soarelui care apunea scăldau în lumina
lor aurie zăpada de pe munte. Umbrele purpurii au
început să acopere frumoasele pajişti scăldate de soare
şi peisajul pastoral. Chiar şi oile, şi caprele ne-au salutat
în cor, cu behăiturile lor. Deşi trupurile noastre erau
extrem de ostenite, sufletele noastre s-au înălţat către
cer, cântând cu recunoştinţă „Osana”. Sosiserăm în
sfârşit în paradisul păcii care ne aştepta să îl numim:
noul nostru cămin!

Note de tranziţie
Notele de tranziţie de la o secţiune la alta vor fi
plasate între paranteze drepte:
[Ne aflăm în punctul în care povestea la persoana
întâi a Anei se va transforma într-un format nou, de tip
„întrebări şi răspunsuri”, la care Catherine Ann a
contribuit, în mod egal, cu Claire, printr-un proces comun
de co-creaţie. Catherine Ann a asistat-o pe Claire,
alăturându-i-se pe nivelul conştiinţei profunde (lumii
imaginare) a Arhivelor Akasha-ice (Arhivele Akasha-ice
sau Sala înregistrărilor reprezintă „realităţile înregistrate
holografic din Cartea Vieţii” conştiinţei colective sau a
Minţii Universale care susţine toate vieţile emanate din
ea. Fiecare întrupare fizică a unui suflet este înregistrată
aici, putând fi accesată şi „citită”. În cazul de faţă,
procesul „realităţii virtuale” este interactiv. Conştiinţa
omniscientă a Unităţii cunoaşte Totalitatea fiind
simultan conştientă de conţinutul planului Akasha, care
este în egală măsură real şi iluzoriu. Un Hrist sau un
Buddha are Conştiinţa fuzionată cu Vidul beatific. Din
perspectiva lui, forma este totuna cu absenţa formei
(vidul), iar existenţa cu non-existenţa). Ea a „susţinut
acest spaţiu” şi le-a pus spiritelor care vorbeau prin Claire
diferite întrebări, operând simultan echipamentul de
înregistrare. Claire a „întruchipat” holografic înregistrarea
akasha-ică a fiecărui personaj, dându-i „glas”. Într-unul
din cazuri, Claire şi Catherine Ann şi-au inversat rolurile,
Claire asistând-o pe Catherine Ann să dea „glas” vocii
unei Magdalene particulare. Pentru ca cititorul să nu fie
încurcat, identitatea „vocii” care vorbeşte este precizată
de regulă înaintea revelării sale prin dialogul purtat.
Ana îşi continuă povestea în mănăstirea eseniană de
pe Muntele Bugarach, din Franţa. Muntele Bugarach este
localizat în regiunea Languedoc, în sudul Franţei, lângă
Munţii Pirinei, acolo unde la ora actuală trăieşte faimoasa
comunitate de la Rennes-le-Chateau. Întreaga zonă
abundă în legende şi mistere asociate cu Maria
Magdalena. Ana revelează practic misterele ascunse
foarte mult timp ale Magdalenelor].
 Cap. 3 - Ana: Noul Munte Carmel

Ana revelează cine sunt copiii lui Yeshua şi ai

celor două Marii
Muntele Bugarach, anul 33 e.n.

ANA: Păşesc acum pe o cărare care trece printr-o

pajişte înverzită şi plină de flori. Cărarea este îngustă şi
bătătorită îndelung de paşii oamenilor. Aud apă la
distanţă. Nu este nicio persoană în jurul meu, dar simt
prezenţa unor oameni nu foarte departe.
CATHERINE ANN (pe care o vom numi mai
departe CA): Priveşte-ţi picioarele - ce încălţări porţi?
ANA: Port sandale confecţionate dintr-o piele groasă,
cam uzată. Sunt o femeie care pare de circa 50 de ani.
Pe cap port un şal care îmi acoperă părul castaniu
închis, amestecat cu câteva fire albe. Nu am niciun fel
de bijuterii sau alte podoabe. De asemenea, port un şal
peste umărul stâng, care susţine un fel de desagă pe
care o port pe şoldul drept. Desaga este plină cu
rădăcinoase: morcovi şi napi. Hainele mele sunt
confecţionate dintr-un material aspru, ţesut în casă.
Port o fustă lungă din in nealbit, care îmi serveşte drept
şorţ. Sub aceasta port o rochie similară unei robe, de
culoare maro deschis, amestecat cu albastru, cu un
sistem de prindere confecţionat din oase în zona gâtului
şi a mânecilor, pentru a mă feri astfel de frig. Rochia
mea nu diferă cu nimic de ale celorlalte femei localnice.
Mă întorc acasă venind dintr-una din grădinile şi
livezile comunităţii. Am cules mere târzii, rădăcinoase
comestibile şi verdeţuri, pentru masa de seară. Toamna
este pe sfârşite, dar am avut o recoltă bogată. Locuiesc
lângă munţii înalţi care separă Galia de Iberia. Munţii ne
înconjoară de pretutindeni, dar eu mă aflu într-o vale
micuţă. Locul este încântător şi paşnic. Pot auzi un
clopot la distanţă.
Căminul nostru comunal este destul de mare,
amintindu-mi vag de cel pe care l-am avut la Carmel.
Există un gard din lemn, ca un fel de palisadă, care
înconjoară mai multe clădiri construite din piatră şi
lemn, cu ziduri comune. Există inclusiv structuri
construite dintr-un material textil dur, precum şi unele
construite din chirpici şi din paie. Îngrăditurile servesc
mai multor scopuri. Poarta prin care trec este făcută din
nuiele de salcie. Este cea pe care o folosim cel mai des,
întrucât este uşor de deschis şi de închis. Mai există o
poartă, confecţionată dintr-un lemn mai greu. Familia
mea locuieşte aici.
Sunt fericită că mă aflu aici împreună cu tine.
(Lacrimi) Mi-am dorit multă vreme să te aduc în acest loc
frumos. Am locuit în această vale, la poalele munţilor,
vreme de aproape un an. A trecut deja o iarnă şi ne
apropiem de sfârşitul sezonului cald. Suntem cu toţii
foarte fericiţi aici. A trecut atât de mult timp de când nu
am mai simţit atâta pace, în fiecare zi.
Familia mea îmi spune Ana.
CA: Bun venit, Ana. Haide să vorbim despre mese.
Unde mâncaţi?
ANA: Avem o bucătărie comună cu o sală mare de
mese alăturată. În mijlocul bucătăriei există o masă
mare folosită pentru pregătirea mâncării. Cel care a
construit-o a fost Iacov, din cherestea groasă, şlefuită
până când a devenit netedă. Se vede pe ea că a fost
folosită îndelung. Există de asemenea o căldare din lemn
sculptat, în care punem cojile şi celelalte resturi, pe care
le ducem apoi caprelor, găinilor şi celorlalte păsări de
curte. Am un cuţit ascuţit cu care tai morcovii şi napii în
bucăţele mici. Există o vatră mare cu un grătar de fier şi
un cârlig de care putem agăţa un cazan mare. Există de
asemenea plăci din fier pe care preparăm mâncarea,
inclusiv lipia. legumele le punem în apă, care fierbe
deasupra focului din vatră. Decojesc napii şi morcovii şi
îi pun la fiert în cazan, după care îi voi transforma într-
un piure pe care îl voi condimenta mai târziu.
Consumăm cele mai multe alimente crude, dar
preparăm câteva mâncăruri gătite, după reţetele
localnicilor.
CA: Mai există oameni în bucătărie?
ANA: Două stră-strănepoate şi strănepoata mea
Mariam mă ajută sa pregătesc mâncarea. Mă uit să văd
dacă mai este cineva. Pot auzi un sunet de tors într-un
colţ. Este Tabitha, care toarce la o roată simplă de tors,
pregătind fire de lână. De asemenea, a pregătit firele de
in pentru tors. Există fusuri pline cu aţă şi un război
simplu de ţesut lângă fereastră. Acesta este folosit
pentru a ţese o pătură groasă de iarnă. La picioarele ei
stă un bebeluş. Tabitha este soţia lui Isac, iar copilul
este unul din stră-strănepoţii ei.
CA: Şi cine sunt părinţii Tabithei?
ANA: Aceştia nu mai trăiesc. Când trăiau, au locuit
în Egipt, o vreme la Alexandria şi într-o altă perioadă, la
Heliopolis. Aveau origini egiptene şi evreieşti, erau destul
de bogaţi. Aveau o casă pe malul Marii Mări şi o alta pe
malul Nilului, la Heliopolis. Există comunităţi mari de
evrei în ambele oraşe. Mulţi dintre descendenţii lor
continuă să trăiască acolo.
CA: Cine sunt părinţii lui Isac?
ANA: O, Ioachim şi cu mine. Ioachim nu se mai află
însă cu noi în planul fizic, deşi este întotdeauna aproape
de mine. Uneori, îmi este dor de el, îndeosebi în acest
loc, care este atât de paşnic. Mi-ar plăcea să pot
împărtăşi această pace şi această frumuseţe cu el.
Ioachim lucrează îndeaproape cu Yeshua, în planurile
spirituale. Uneori, îmi povesteşte cum se descurcă
Yeshua pe noile sale niveluri ale măiestriei de sine. În
cazul lui Yeshua, trebuie să mă pun la unison cu
conştiinţa lui şi să pătrund mai adânc în lumile
spirituale pentru a-l găsi. El nu se află aici, cu noi.
Continuă să fie pe pământ, dar nu în acest loc din
munţi.
CA: Să mergem mai departe. Deci, mâncarea este
gata şi toată lumea se adună la masă. Spune-mi, rostiţi
o binecuvântare?
ANA: Da, stăm cu toţii în picioare înainte de a ne
aşeza. Le recunoaştem îngerilor prezenţa şi contribuţia
la crearea acestei mese bogate, care ne ajută să
rămânem sănătoşi şi puternici. Cântăm psalmi de
recunoştinţă pentru toată abundenţa de care ne
bucurăm şi pe care o împărtăşim împreună. Înaintea
fiecărei mese, pregătim întotdeauna unul sau mai multe
coşuri şi vase, pe care le umplem cu mâncare şi le
oferim celor care nu au la fel de mult ca noi. De regulă,
un sătean vine şi duce această mâncare unei familii
nevoiaşe. Facem întotdeauna acest lucru.
CA: Cine se adună la masă?
ANA: Avem o cameră de mese destul de mare, dar
nici pe departe la fel de spaţioasă cum era cea de la
Muntele Carmel. Există patru mese foarte lungi din
lemn, cu bănci şi cu scaune în jur, pe care Iacov le-a
confecţionat în atelierul de tâmplărie al mănăstirii. Iacov
stă în capul uneia dintre mese, iar eu stau în capătul
opus. La stânga mea stau Mariam şi Nathaniel. Lângă ei
stă Maria din Betania, numită şi Magdalena, care are un
bebeluş în poală. Lângă ea stă unul din băieţii pe care i-
au adoptat ea şi cu Yeshua, iar lângă acesta stau două
fetiţe micuţe. Avem foarte mulţi copii cu noi. (Râsete)
Mai există un băiat, de asemenea unul din cei adoptaţi
de Yeshua şi de Maria din Betania. Stă chiar aici, la
dreapta mea, iar lângă el stă o fată mai mică pe care am
adus-o cu noi din Egipt, pe care o cheamă Sar’h. lângă
ea stă Miriam, fata adoptată de Yeshua şi de Maria.
La masa de lângă mine stau Isac, Tabitha şi fiica lor
mai mare, Sara, care este însărcinată. Aceasta din urmă
stă lângă soţul ei Filip. Este o plăcere să te uiţi la ei.
Sara şi-a dorit de foarte mult timp acest copil. Ne-am
rugat cu toţii ca sarcina ei să decurgă iară probleme.
(Lacrimi) Nu este ceva obişnuit pentru mine să fiu atât
de emotivă, dar sunt atât de fericită că te afli aici. Lângă
Sara stă Maria Salomeea, iar apoi, cei trei copii mai mici
ai Mariei Ana. De regulă, Maria Ana stă la stânga lui
Isac, dar ea nu este aici acum. La o altă masa stau Iosif
din Arimateea şi copiii lui, Lois Salomeea, Marta şi
Lazăr. Tot acolo stau fiica cea mai mare a Mariei Ana,
Ruth, şi alţi membri ai familiei care ne-au însoţit. Alţi
membri ai comunităţii noastre monastice sunt
intercalaţi printre noi ori sunt aşezaţi la cea de-a patra
masă. Aceştia suntem toţi, deocamdată. Îmi dau seama
că Iacov va trebui să confecţioneze încă o masă! (Râsete)
CA: Uită-te din nou la Maria Magdalena şi la
bebeluşul din poala ei. Este acesta copilul ei?
[Claire: Îmi simt gâtul contractat şi inima bătând mai
rapid. Simt o mare reticenţă în a spune ceva. Simt un
conflict profund la nivel celular: pe de o parte, sunt
conştientă că a sosit timpul să vorbesc deschis despre
copiii lui Yeshua, iar pe de altă parte, simt o restricţie
profundă. Percep contracţia din gât ca pe un căluş care
încearcă să împiedice ceea ce încearcă Ana să reveleze în
epoca noastră. Pe măsură ce continuăm, simt o purificare
şi o vindecare pe un nivel celular extrem de profund].
 ANA: Ezit să răspund la această întrebare. Ştiu că
îţi doreşti să afli răspunsul la ea, dar ezit să îţi răspund.
CA: Răspunde numai dacă doreşti. Dacă nu te simţi
pregătită, este în regulă.
ANA: Trebuie să păstrăm atât de multe secrete.
CA: Eşti în totalitate în siguranţă în momentul de
faţă şi nimic nu poate pune în pericol ceea ce ţi se pare
adecvat să ne împărtăşeşti. Te rog să nu ne împărtăşeşti
decât acele informaţii care pot fi revelate în momentul de
faţă.
ANA: (aproape şoptit)... Da, este copilul ei.
CA: Este tatăl copilului Yeshua?
ANA: Da.
CA: Este acesta singurul copil pe care îl au cei doi?
ANA: Nu.
CA: Are acest copil fraţi şi surori mai mari?
ANA: Da. Cea mică de lângă mine...
CA: Care este numele acestui copil mai mare?
ANA: Sar’h.
CA: Şi care este numele bebeluşului?
ANA: Noi o numim Lisbeta cea Mică. Numele ei
întreg este Elisabeta Hanna. Probabil că te întrebi de ce
nu este cu noi Maria Ana (Mama Maria).
CA: Da, chiar mă întrebam acest lucru.
ANA: A plecat ca să fie împreună cu Yeshua.
Probabil că te întrebi de ce nu este împreună cu el Maria
din Betania, ci Maria Ana. Cel mai adesea, Maria din
Betania îl însoţeşte. Ei au - din nou, îmi este extrem de
dificil să vorbesc despre aceste lucruri. (Lacrimi)...
Trebuie să fim foarte atenţi.
CA: Până acum v-aţi descurcat de minune. Aţi fost
atenţi şi v-aţi ajutat unii pe alţii să vă păstraţi reciproc
secretele.
 ANA: Uneori, merg cu el Maria Salomeea sau
Mariam. Alteori, Filip, sau Iosif din Arimateea, Lazăr,
Nathaniel, Iacov sau Isac.
CA: Când una dintre Marii sau unul dintre bărbaţi
merg cu Yeshua, unde se duc aceştia?
ANA: Cel mai adesea, se duc pe un munte din
apropiere numit Bugarach. Uneori se duc mai sus, în
Munţii Pirinei. Alteori merg destul de mult către est,
până la poalele Alpilor. Când şi când, ei îl însoţesc pe
Yeshua până departe în nord sau până în Britania. Ceea
ce îţi spun acum despre aceste călătorii nu s-a întâmplat
doar în anul care tocmai a trecut, ci va continua să se
întâmple inclusiv în anii următori.
CA: Şi ce fac ei atunci când se duc în aceste locuri?
ANA: Se izolează, pentru a se putea conecta cu
Fiinţele Superioare din lumea de dincolo. Se duc în
foarte multe locuri din planurile eterice. Am mers şi eu
cu el de câteva ori. Adeseori, ne retragem în anumite
peşteri, la fel cum procedam în ţara în care am trăit
anterior. După ce ne-am izolat suficient de bine,
practicăm bilocaţia şi ne întâlnim astfel cu foarte mulţi
oameni. Este minunat! Yeshua mi-a prezentat foarte
multe ţinuturi şi un număr mare de oameni. Nu mi-aş fi
putut imagina niciodată că aceste locuri şi aceste fiinţe
există dacă nu le-aş fi văzut cu ochii mei.
Când era copil, eu l-am învăţat pe Yeshua această
practică. Acum, când o realizăm împreună, el este cel
care mă invită să îmi pun la unison mintea cu a lui, în
timp ce el proiectează o scenă dintr-un astfel de loc şi
aproape că o materializează. În acest fel, el îmi prezintă
alte culturi şi alţi oameni, despre care nu ştiu nimic.
După învierea sa, Yeshua a progresat foarte mult în
capacitatea de a susţine frecvenţele psihice, învăţându-
ne şi pe noi să facem acest lucru. Corpul lui nu mai este
cel care a fost înainte de crucificare. El poate ieşi extrem
de uşor din această dimensiune, intrând la fel de uşor în
ea. Corpul său devine în astfel de momente ca nişte
vapori de apă, după care dispare. Când se întoarce,
apare tot sub forma unor vapori... după care se
materializează complet... uite-aşa... [Claire pocneşte din
degete].
În timpul procesului de înviere, el a devenit
conştient de o parte mult mai mare a pământului şi a
umanităţii. Cu această ocazie, a înţeles ca mai sunt
foarte multe lucruri de făcut în rândul altor populaţii
care trăiesc pe Mama Pământ, care sunt extrem de
coapte şi foarte receptive la Prezenţa şi la învăţăturile
sale - cu mult mai receptive decât poporul nostru evreu.
Ori de câte ori se întoarce dintr-o astfel de călătorie, el
este foarte bucuros. (Lacrimi de fericire) Nimic nu îi face
o plăcere mai mare decât să vadă cum oamenii îşi
deschid inima în faţa poveştilor sale spirituale. Încă şi
mai fericit este atunci când sufletele mai trezite din
Punct de vedere spiritual recunosc Lumina Infinită din
interiorul lui, nu cad la picioarele lui. Yeshua nu îşi
doreşte să fie venerat sau adorat ca un zeu. El îi ajută pe
cei care au dificultăţi în a vedea dincolo de această
manifestare fizică, pentru ca aceştia să îşi poată adora
cu veneraţie Creatorul, nu pe el personal. El le spune:
„Am venit aici pentru a te aduce mai aproape de
Creatorul Tată-Mamă şi de Raiul din interiorul tău”.
CA: Cât timp a trecut de la crucificarea lui Yeshua?
ANA: Trei ani şi jumătate.
CA: Iar Sar’h a fost concepută în noaptea în care a
avut loc Cina cea de Taină?
ANA: Da.
CA: A fost ea Concepută în Lumină?
 ANA: Da. Am susţinut cu toţii spaţiul spiritual
necesar în acest scop.
CA: Şi unde s-a născut Sar’h?
ANA: La sud de Alexandria, într-o comunitate
eseniană de pe malul Lacului Mareotis. Am căzut cu toţii
de acord că aici va fi în siguranţă. Sunt foarte multe
informaţii pe care aş putea să ţi le împărtăşesc în
această privinţă, dar poate că voi face acest lucru
altădată.
CA: Aşadar, cum este numit locul în care te afli
acum?
ANA: Haide să îi spunem Muntele Bugarach. Acest
munte măreţ şi mistic este situat la sud de satul
Rennes-le-Chateau şi a devenit faimos în zilele voastre
datorită legendelor legate de Maria Magdalena. În epoca
mea, romanii au pus stăpânire pe acest vechi fort galic
situat pe vârful unui deal şi l-au folosit ca punct
strategic de supraveghere, absolut necesar în anumite
momente. Muntele Bugarach este un punct de referinţă
topografică. Cândva, zona a fost acoperită de ape, aşa că
există foarte multe peşteri din calcar aici, pe care noi le
folosim în diferite scopuri, la fel cum am procedat pe
Muntele Carmel.
CA: Care este scopul vostru acum, după încheierea
dramei crucificării?
ANA: Ne dorim foarte mult să încheiem ancorarea
energiilor cosmice pe pământ, să ne ancorăm noi înşine
cât mai mult în conştiinţa cosmică şi să îi protejăm pe
copii - mă refer la copiii nepoţilor mei, care se află cu
toţii aici. Dacă analizăm viitorul apropiat, ne putem da
seama că eforturile noastre se vor izbi în curând de un
zid din cărămidă, după cum aţi spune voi. Noi suntem
perfect conştienţi de faptul că atunci când pe cerul
nopţii apare o lumină puternică, după ce aceasta
dispare, noaptea pare chiar mai întunecată decât
înainte, că pendulul îşi schimbă direcţia şi se întoarce
înapoi, că va urma o lovitură de măciucă pentru noi. Nu
ştim încă în ce fel se va concretiza aceasta, dar facem tot
ce ne stă în puteri pentru a susţine energiile cosmice în
corpul nostru.
Opţiunea noastră este de a rămâne în planul
terestru atât timp cât vom putea continua să le fim de
folos altora. Când nu vom mai avea nimic de făcut în
acest plan, vom renunţa la forma noastră fizică, dar vom
rămâne în apropierea planului terestru, în corpul nostru
de lumină. Ne vom continua opera în lumile subtile,
până când va sosi din nou timpul să ne încarnăm. Dat
fiind că am făcut cu toţii un legământ al compasiunii, ne
întoarcem în planul fizic ori de câte ori prezenţa noastră
devine necesară. Am dobândit cu toţii un anumit grad
de iluminare. De bună seamă, Maria Ana şi Yeshua, care
sunt avatari, s-au născut gata treziţi, din punct de
vedere spiritual. Măiestria lor de sine şi serviciul lor plin
de compasiune oferit pentru vindecarea karmei colective
a umanităţii au reprezentat o sursă de inspiraţie pentru
noi toţi. În ceea ce ne priveşte însă pe noi ceilalţi, există
întotdeauna o anumită karma personală de ars şi noi
niveluri de conştiinţă de realizat.
CA: Spuneai mai devreme că Yeshua apare (în
formă) şi dispare din mijlocul vostru. Spune-mi mai
multe despre vizitele sale.
ANA: Uneori, el apare din senin, ca şi cum s-ar
materializa în faţa noastră. Ori de câte ori apare, face
acest lucru în mijlocul unei sfere de lumină extrem de
strălucitoare - este uluitor! De fapt, noi nu mai suntem
demult uimiţi, întrucât ne-am obişnuit cu prezenţa lui
luminoasă (nu în sensul că nu o mai băgăm în seamă!).
Simţim de fiecare dată aceeaşi bucurie şi reverenţă
profundă atunci când apare în mijlocul nostru. (Emoţii
profunde) La început, era extrem de tangibil. Atunci
când ne îmbrăţişam, îi puteam simţi trupul aproape la
fel ca înainte de înviere. În timp, corpul său a devenit
însă din ce în ce mai eterat. Vizitele Sale au devenit din
ce în ce mai scurte şi mai puţin frecvente. Pentru a
Putea fi împreună cu el, suntem nevoiţi să îl întâlnim
din ce în ce mai mult în Lumină.
CA: S-a reunit el în această formă cu Maria din
Betania şi au experimentat ei o Concepţie în Lumină
pentru a-i da naştere Lisbetei?
ANA: Da.
CA: Câţi ani au trecut după crucificare, înainte ca el
să înceteze să mai apară în mijlocul vostru în maniera
pe care ne-ai descris-o?
ANA: Au trecut 40 de ani în care l-am putut
experimenta într-o formă vizibilă pentru ochii noştri
fizici. Aşa cum spuneam însă, în toţi aceşti ani forma lui
a devenit din ce în ce mai subtilă, dacă nu opta el însuşi
pentru a se prezenta într-o formă mai tangibilă, lucru
care se întâmpla foarte rar. A rămas destul de mult în
planul terestru, dar noi l-am văzut din ce în ce mai
puţin de-a lungul anilor.
CA: Îl însoţea frecvent Maria din Betania?
ANA: Destul de mult, da. Destinul pe care şi l-a
asumat ea a fost să fie mult mai ancorată decât el în
vibraţia pământului, în timp ce Yeshua trebuia să
susţină îndeosebi frecvenţele cosmice. Uneori, acest
lucru se dovedea dificil pentru ea, dar şi-a acceptat
menirea, întrucât a înţeles în profunzime opera Zeiţei.
CA: Au fost Maria din Betania şi Yeshua căsătoriţi?
ANA: Au fost logodiţi, dar nu au trecut niciodată
prin ritul final al căsătoriei, potrivit tradiţiei evreieşti. Nu
au simţit că acest lucru ar fi necesar.
 CA: S-a logodit şi s-a căsătorit Yeshua cu altcineva?
[Claire: Simt din nou un nod în gât şi o ezitare
puternică de a răspunde la această întrebare. Revelaţia
că Yeshua a fost însurat cu o altă femeie mă şochează
(mă refer acum la conştiinţa lui Claire, care asistă la
spusele Anei). Înţelesesem deja că era posibil ca Yeshua
să fi avut şi alte partenere cu care să practice alchimia
tantrică superioară, în afara consoartei sale (la fel cum
s-a întâmplat şi cu alţi Maeştri, precum
Padmasambhava din Budismul Tibetan), dar ideea de
poligamie mă tulbura, ştiut fiind că aşa cum este
practicată aceasta, ea conduce adeseori la abuzuri şi la
suferinţă. M-a tulburat încă şi mai mult ideea de a face
publică această revelaţie a faptului că Yeshua a
practicat poligamia, fiind conştientă că ea va fi înţeleasă
extrem de greşit, într-o manieră care va pune în umbră
adevăratele intenţii şi practici ale lui Yeshua. În ultima
instanţă, am decis însă să am încredere în procesul pe
care l-am început alături de Ana, să respir adânc şi să
mă eliberez de teamă, relaxându-mi suficient de mult
mintea pentru a putea continua să dau glas vocii Anei].
ANA: Da. Este vorba de o altă Marie. Noi o numim
Maria Salomeea sau Miriam. Mai este cunoscută inclusiv
sub numele de Miriam din Tyana. Este o vară
îndepărtată a lui Apollonius din Tyana, un personaj
excepţional şi extrem de bine cunoscut, la fel ca şi
Yeshua.
CA: Este această Maria o membră a Ordinului
Magdalenelor?
ANA: O, da. Toate femeile din grupul nostru sunt
Magdalene. Toate am făcut legăminte şi am primit
iniţieri în acest ordin particular al lui Isis. Toate suntem
familiarizate cu misterele învierii. Aceasta este munca
noastră de o viaţă.
 CA: A avut Yeshua copii cu această Marie diferită?
ANA: A avut doi băieţi şi o fată.
CA: După Sar’h şi Lisbeta?
ANA: Înainte.
CA: Înainte de perioada crucificării sale?
ANA: Da.
CA: Ce vârste aveau copiii în momentul crucificării?
ANA: Aproape 14, respectiv zece şi opt ani.
CA: Care sunt numele lor?
ANA: Joses Simion, Miriam şi Johannes.
CA: Au părăsit ei Palestina şi au călătorit ei cu
restul familiei pe Marea Mediterană?
ANA: Joses şi Miriam s-au născut în India, în cei
şase ani petrecuţi acolo de Yeshua în tinereţe. Johannes
s-a născut mai târziu, tot în India, în timpul celei de-a
doua călătorii pe care a făcut-o Yeshua în Orient,
înaintea asumării misiunii sale publice. S-a luat decizia
ca Johannes să rămână cu fratele lui Yeshua, Iosif (cel
Mic), până când va deveni adult. Acum se află acolo.
Când va deveni adult, va putea alege dacă doreşte să
rămână în India sau să vină în Galia, ori eventual să
meargă în Britania. Poate că îţi mai aminteşti că Yeshua
şi Maria din Betania au avut trei copii adoptivi care au
venit cu noi pe mare: Joses, Iuda şi Miriam. Iuda a fost
într-adevăr adoptat, dar Joses şi Miriam sunt copiii lui
Yeshua şi ai lui Miriam. Miriam îţi va explica mai pe larg
acest lucru.
În povestea mea anterioară au existat anumite
lucruri pe care am optat să nu le revelez deocamdată.
Claire a fost extrem de profund afectată la nivelul
corpului ei emoţional atunci când am început sa îi
revelez aceste secrete. Nu am nicio îndoială că vestea
referitoare la relaţiile lui Yeshua îi va afecta pe foarte
mulţi oameni. Deşi în epoca noastră nu exista stigmatul
cultural pe care îl proiectaţi voi asupra poligamiei, noi
am avut motivele noastre extrem de serioase de a păstra
secretul, referitor la copiii şi la acţiunile noastre. Pe de o
parte, eram extrem de protectori cu toţi copiii noştri, dar
mai ales cu cei ai lui Yeshua. Au existat foarte multe
neînţelegeri care au apărut, în urma eforturilor noastre
de a-i proteja pe copiii lui Yeshua, dar şi natura reală a
relaţiilor şi a învăţăturilor sale. Mulţi dintre cititorii
primei mele poveşti sunt pregătiţi să asculte acum
adevărul rămas secret atât de mult timp, deşi acesta nu
va fi foarte uşor de digerat de către mulţi dintre ei.
CA: Ce s-a întâmplat cu acea căsnicie?
ANA: Privind în viitor, constat că aceasta a
continuat de-a lungul întregii vieţi a lui Yeshua, dar ea a
fost ţinută secretă, îndeosebi în faţa romanilor din
Palestina, din Alexandria, acum şi de aici. Aceştia
respingeau ideea de a avea mai multe soţii, fapt care nu
îi împiedica însă să aibă afaceri extraconjugale. Foarte
puţini oameni pot înţelege motivele profunde ale acestor
două căsnicii. Doresc să te asigur că revelarea lor în
acest moment nu reprezintă în niciun caz o încercare de
a face prozelitism în favoarea poligamiei! Această tradiţie
patriarhală antică a condus la mult prea multă
suferinţă, oprimându-le pe femei timp de mii de ani. Pe
de altă parte, faptul că am decis să vorbim deschis
despre partenerele multiple ale lui Yeshua nu are nimic
de-a face cu o susţinere a activităţilor sexuale licenţioase
sau a oricăror practici amoroase din care lipseşte
iubirea.
Foarte puţini oameni înţeleg că noi, esenienii mai
liberali, obişnuiam să practicăm actele sexuale într-o
manieră conştientă, indiferent dacă eram celibatari sau
dacă ne aflam într-un cuplu căsătorit. Celor care au fost
condiţionaţi de poveştile fictive, potrivit cărora Yeshua a
fost un celibatar convins şi că sexul reprezintă un păcat
le vine foarte greu să şi-l imagineze pe acesta ca un
bărbat căsătorit care a conceput copii. Unii cred că dat
fiind că este un avatar, Yeshua este oarecum „mai
presus” de sex, ba chiar că sexualitatea l-ar face mai
puţin divin şi, respectiv, mai uman. Aceşti oameni nu
înţeleg însă practicile ezoterice ale alchimiei tantrice,
care includ cultivarea, retenţia şi canalizarea conştientă
a energiei vitale prin corp, cu sau fără un partener de
cuplu, în scopul atingerii iluminării spirituale. La
extrema opusă se situează acei oameni care ajung la
concluzia că de vreme ce Yeshua a făcut „acest lucru” -
neştiind însă în ce constă „acest lucru” - asta le dă
dreptul să practice orice practică sexuală desfrânată,
bazată exclusiv pe desfătarea la nivelul organelor
genitale.
Această ignoranţă a condus la foarte multe efecte
karmice nocive, atât la nivel individual, cât şi la nivel
colectiv, indiferent dacă a avut la bază practicarea unor
austerităţi extreme sau satisfacerea celor mai primare
nevoi umane, promiscuitatea şi toate tipurile de
dependenţe umane. Doresc să te asigur încă o dată că
practicile amoroase ale lui Yeshua şi ale noastre (ale
Magdalenelor) nu au avut absolut nimic de-a face cu
desfrâul, pe care nu îl susţinem niciun moment. Noi ne
transmutăm energia vitală (sau ceea ce voi aţi numi
pasiunea sexuală), respectându-i acesteia puterea
creatoare şi distructivă în egală măsură. Suntem
întotdeauna profund conştienţi şi extrem de atenţi la
bunăstarea partenerului nostru de cuplu, nu doar în
momentul plăcerii sexuale reciproce, ci de-a lungul
întregii vieţi a persoanei iubite, ba chiar şi al vieţilor sale
care vor urma. Ne folosim energia sexuală într-o manieră
disciplinată, cu scopul de a atinge iluminarea la nivelul
minţii şi al corpului nostru, în egală măsură. Ne
concepem în mod conştient copiii, astfel încât să
diminuăm la maximum uitarea esenţei lor în momentul
naşterii lor. Facem acest lucru pentru ca ei să aibă parte
de condiţii mai favorabile de trezire spirituală de-a
lungul vieţii lor. În sfârşit, noi practicam toate aceste
tehnici nu doar de dragul nostru, ci ne consacrăm
energia sexuală vindecătoare şi generatoare de bucurie,
inclusiv pentru trezirea şi fericirea celorlalte fiinţe.
Doresc să precizez că expresia matrimonială
preferată de noi este aceea a unui angajament reciproc
al fidelităţii monogame unul faţă de celălalt, dublată de o
devoţiune reciprocă faţă de Preaiubitul din Cer, dacă nu
ne este revelat faptul că putem servi un scop superior
printr-o fidelitate poligamă. La modul general, noi
considerăm că monogamia promovează cea mai mare
trezire spirituală şi cea mai profundă armonie şi
bunăstare în rândul cuplurilor, al familiilor şi al
comunităţii. Prin urmare, foarte puţini dintre noi
practică poligamia, iar aceştia sunt întotdeauna adepţi
foarte avansaţi din punct de vedere spiritual. Vei înţelege
mai bine aceste lucruri, pe măsură ce ne vom continua
povestea.
Îţi împărtăşesc toate aceste revelaţii controversate
cu o anumită reticenţă şi numai pentru că în această
epocă au apărut zorii unei înţelegeri spirituale mai
profunde, în speranţa că le vei cântări în inima ta.
CA: Am o întrebare referitoare la linia genealogică a
lui Yeshua şi a Mariei Magdalena. A continuat ea până
în zilele noastre şi şi-a păstrat importanţa, dat fiind că
conţine vibraţia Concepţiei în Lumină?
ANA: Da. Trebuie să înţelegi însă că această linie
genealogică nu este alcătuită numai din descendenţii lui
Yeshua. Ea include de asemenea alţi copii Concepuţi în
Lumină de către ceilalţi copii ai mei care au fost
suficient de conştienţi pentru a participa la iniţierile care
i-au pregătit, în vederea Concepţiei în Lumină. De
asemenea, nu trebuie să uiţi că au existat şi alte familii
trezite din punct de vedere spiritual pe pământ care şi-
au conceput copiii în Lumină (unele fac acest lucru
inclusiv astăzi).
În ceea ce-i priveşte pe copiii şi pe nepoţii mei, am
într-adevăr descendenţi care trăiesc pe pământ în epoca
voastră. Prin Concepţia în Lumină pe care am practicat-
o, noi am creat practic o matrice sau un tipar cosmic
mai amplu şi mai unificator pe acest Pământ. De altfel,
toate fiinţele iluminate au făcut acest lucru de-a lungul
tuturor ciclurilor timpului. Toate fiinţele se nasc din
elementele pământului. Aceste frecvenţe de Lumină
impregnează elementele şi genetica tuturor formelor. Ele
conţin matrice sau tipare coerente ale Luminii, care
facilitează conştientizarea Unităţii de către conştiinţa
umană. Deşi trăim într-unul dintre cele mai întunecate
cicluri cosmice ale Pământului, este posibil ca aceasta
să fie cea mai favorabilă oportunitate de a trezi aceste
tipare sau coduri coerente şi inerente ale
Luminii/Unităţii.
Te las acum să îmi contempli cu cea mai mare
atenţie cuvintele.
 Cap. 4 - Ana: Yeshua vine în vizită

Muntele Bugarach, anii 32-33 e.n.

CATHERINE ANN (pe care o vom numi de acum
înainte CA): Unde te afli acum?
ANA: Mă aflu pe un deal. Pot vedea de aici o bună
parte din Muntele Bugarach şi din alţi munţi, aflaţi mai
departe.
CA: În ce perioadă a anului ne aflăm?
ANA: Au trecut câteva săptămâni de când ne-am
aflat împreună. Acum este toamnă. Aerul este mai
răcoros şi frunzele au început să cadă din copaci.
CA: Ce faci acum pe acest deal?
ANA: Mă uit la valea de sub mine. Vad un car tras
de boi. Este urmat de o căruţă mai mare. Bărbaţii şi
copiii au adunat ultimele ierburi pe care le-au găsit, care
vor fi folosite ca nutreţ. Acum se întorc acasă.
CA: Tu te îndrepţi către casă?
ANA: Da. Am adunat ciuperci şi plante medicinale,
precum şi alte plante aromatice pentru gătit. Sunt foarte
uşoare şi le port într-un coş. Cobor panta dealului,
îndreptându-mă către mănăstire. Ca de obicei, sunt
însoţită de mai mulţi copii. A fost o după-amiază foarte
plăcută petrecută în aer liber.
CA: Câţi copii te însoţesc?
ANA: Trei. Ne iese în întâmpinare, urcând la deal,
una dintre fete, iar în spatele ei Miriam o poartă în poală
pe Lisbeta. Cele două ne fac semn cu mâna. Le aud
spunând: „Grăbeşte-te, Buni!” (Pauză) Nu mai suntem
tinere. (Pauză)
CA: Unde te afli acum?
ANA: Sunt la aceeaşi mănăstire. Aceasta a fost
mărită, căci acum trăiesc mai mulţi oameni aici. Sunt
conştientă de faptul că este aşteptat fiul meu Iosif. Ne-
am pregătit pentru sosirea lui. Avem o anumită idee
referitoare la momentul soririi sale, dar nimeni nu ştie
data exactă.
CA: În aceşti ani care au trecut, a intrat viaţa
voastră într-o rutină normală?
ANA: Da, din foarte multe puncte de vedere, dar au
existat şi o serie de momente mai speciale.
CA: Povesteşte-mi despre unul din acestea.
ANA: Un astfel de moment care îmi trece acum prin
minte este acela în care Yeshua a venit într-o vizită care
a durat şase săptămâni, după ce am ajuns pentru prima
dată la Bugarach. A fost minunat să îl avem din nou în
mijlocul nostru. (Lacrimi) Ochii lui au ceva ce nu am
văzut niciodată la alţi oameni - felul în care se uită la
tine, ca şi cum nu ar mai exista nimeni altcineva. A avut
această capacitate încă de când era copil. Este ca şi cum
te-ai scălda în cea mai strălucitoare lumină; de pildă,
imaginează-ţi ce ai simţi dacă ai putea intra în soare!
O parte din băieţii mai mari l-au văzut urcând pe
cărare. Părea un drumeţ oarecare... dar când ne-am
apropiat de el, l-am recunoscut imediat. De bună seamă,
Joses şi Iuda îşi cunoşteau tatăl de ani de zile. Ceilalţi
copii, care au trăit aici toată viaţa lor, nu îl cunoscuseră
însă până acum. Cei mai mici dintre ei l-au apucat de
mâini şi de braţe şi l-au tras de poalele pelerinei de
drum. Chicotind, au început să se joace în jurul lui.
(Râde) Yeshua i-a luat pe câţiva dintre copiii mai mici pe
umerii săi, lăsându-i să îl călărească. Pe ceilalţi i-a
învârtit în jurul lui, ţinându-i de mâini, la fel cum făcuse
cândva cu copiii de pe Muntele Carmel. Nu a trecut mult
şi toţi cei din comunitate au aflat de sosirea lui. Au ieşit
imediat cu toţii afară, să-l îmbrăţişeze cu drag.
Mănăstirea s-a umplut de bucurie şi de veselie!
 Când ne-am apropiat de intrarea principală în
mănăstire, el ne-a cerut tuturor să ne liniştim. Nu se
punea problema că respingea micile noastre frivolităţi, ci
doar că trebuia să ne focalizăm energia pentru a ne
pregăti pentru ceea ce ne-a adus. Ne-am strâns cu toţii
în camera cea mare, păstrând o tăcere desăvârşită.
Aşadar, ne-am adunat în marea sală de mese. Am
aranjat băncile într-un cerc. Pe podea erau răspândite
mai multe pături şi perne, Îmi amintesc perfect de
această experienţă sublimă, de parcă s-ar petrece i chiar
acum... Yeshua stă în mijlocul nostru. Îşi ridică mâinile.
Noi stăm în picioare, cu palmele unite în poziţia de
rugăciune şi cântăm psalmi. Acum ne aşezăm. Maria din
Betania stă lângă el. Miriam stă la picioarele lui. Ne dau
tuturor lacrimile atunci când ea îi spală picioarele şi i le
unge cu mir.
CA: Ce vă împărtăşeşte Yeshua?
ANA: Ne cere să pregătim o masă simplă, cu toate
fructele pe care le-am cules. Mă gândesc imediat la toate
alimentele pe care le avem în beci. Ţinem acolo
rădăcinoase, brânzeturi, sucuri proaspăt stoarse prin
presare şi un vin nou, pe care îl ţinem în pivniţă. Avem
de asemenea fructe uscate, faguri de miere, mere şi pere
proaspete. Putem măcina cereale, pentru a coace astfel
pâine. Leguminoasele boabe le lăsăm la înmuiat şi apoi
la încolţit. Avem suficient ulei de măsline, iar silozul este
plin până la refuz cu cereale. Am avut un an agricol
foarte bun. Aşadar, putem pregăti un festin minunat
pentru celebrarea sosirii lui Yeshua!
Yeshua ne spune că va rămâne cu noi două
săptămâni. Suntem cu toţii copleşiţi de bucurie că îl
vom avea în mijlocul nostru o perioadă atât de lungă.
Adaugă că vom servi festinul de celebrare peste două
zile. Nu foarte departe de noi mai există două comunităţi
mici de esenieni. Yeshua doreşte să trimitem imediat
curieri către ele, pentru a-i invita pe fraţii şi pe surorile
noastre să ni se alăture. Ne spune: „Aş putea apărea
direct în mijlocul lor, dar de ce să simplificăm prea tare
lucrurile?” (Râde)
CA: A fost o surpriză?
ANA: Da, a fost. Nu aveam nicio idee că va veni!
(Râde) Dar aşa procedează el! Îi place la nebunie să ne ia
prin surprindere şi să ne vadă feţele luminându-se la
vederea lui. Adoră să răspândească în jurul lui bucuria
şi veselia. Pe de altă parte, de multe ori nu ne spunea că
plănuia să vină să ne vadă, deoarece aceste planuri
puteau fi amânate dintr-o mare varietate de motive.
Putea interveni oricând ceva. Oamenii avea mereu nevoie
de el, pentru una sau alta, iar el nu refuza pe nimeni.
Prin urmare, decât să ne dezamăgească prin crearea
unor aşteptări care nu urmau să se adeverească, prefera
să ne spună: „Aşteptaţi-vă să apar numai atunci când
am apărut deja!” (Râde) Nu ne spunea acest lucru
pentru a ne complica viaţa, ci, dimpotrivă, ne încuraja
să fim la fel ca cei mici, care se bucură întotdeauna de
miracolul momentului prezent.
Obişnuia să ne spună adeseori: „Fiţi la fel ca şi
copilaşii cei mici, care nu îşi pierd niciodată credinţa şi
se bucură de orice le oferă momentul prezent.
CA: Diferă în vreun fel prezenţa lui acum, în
comparaţie cu cea de dinainte de crucificare?
ANA: O, da. Pielea lui Yeshua pare extrem de
diferită. Înainte era foarte bronzat. Acum este
translucidă, de culoare alb-lăptos. Nu că ar arăta
nesănătoasă. Dimpotrivă, emană o luminozitate discretă
şi extrem de plăcută. A fost întotdeauna un bărbat
extrem de arătos, după cum aţi spune voi, dar într-o
manieră extrem de virilă. Are o faţă frumoasă şi un fel de
a fi nobil şi plin de graţie. Gesturile şi manierele îi sunt
foarte blânde. Cândva era extrem de tangibil, dar acum
prevalează corpul său de lumină. La câteva săptămâni
după învierea sa, îi puteam simţi perfect carnea. El ne
permitea acest lucru. Fuzionase într-o măsură suficientă
cu corpurile sale energetice aflate pe frecvenţe
superioare pentru a putea tolera cu uşurinţă acest
lucru. Continuă să fie tangibil şi astăzi, dar este mult
mai eterat decât înainte.
Atunci când suntem împreună cu el, ne simţim de
parcă ne-ar vedea cu fiecare por al corpului său. Este ca
şi cum fiecare por al pielii sale reprezintă un ochi care
ne poate vedea, ştiind absolut totul despre noi, pe toate
nivelurile de conştiinţă. Fiecare parte a sa este extrem de
trezită şi de vie - atotvăzătoare şi atotştiutoare. În
prezenţa lui nu poţi avea secrete. Este un proces
minunat. Noi nu ne facem griji şi nu încercăm vreodată
să ne ascundem de această capacitate a lui de a ne
vedea exact aşa cum suntem, în totalitate. Dimpotrivă,
dorim să fim complet goi în faţa lui, la fel ca nişte
copilaşi inocenţi. El trezeşte întotdeauna în noi această
calitate a inocenţei pline de blândeţe şi de deschidere
interioară. Este minunat să te simţi atât de vulnerabil şi,
totuşi, într-o siguranţă perfectă! Prezenţa lui ne inspiră
şi ne întăreşte în egală măsură.
CA: Te-ai simţit vreodată astfel în alte ocazii?
ANA: Da. Ori de câte ori treceam prin procesul de
regenerare corporală, ieşeam din el într-o stare de
transparenţă profundă, emanând o energie foarte
puternică. Acest lucru era adevărat, cu deosebire atunci
când mă aflam mai mult în afara corpului fizic decât în
interiorul acestuia. În prezenţa lui Yeshua, diferenţa
constă în faptul că mă aflu profund integrată în corpul
meu, şi totuşi experimentez extrem de intens Lumina
Infinită. Este mult mai uşor să susţii o energie atât de
intensă în interiorul corpului tău atunci când te afli în
prezenţa unei persoane care a atins un mare nivel al
măiestriei de sine. De asemenea, este infinit mai uşor în
acest caz să îţi transmuţi orice blocaj interior, indiferent
dacă acesta se manifestă la nivelul corpului fizic, al celui
emoţional sau al celui mental.
Îmi amintesc de două afirmaţii la care Yeshua ţinea
foarte mult (lacrimi): „Unde se adună doi sau mai mulţi
oameni, acolo EU SUNT” şi „Tot ce mă puteţi vedea
făcând, şi voi puteţi face la rândul vostru”. Atunci când
convingerea interioară este susţinută de o credinţă
suficient de mare, Sinele Real confirmă aceste adevăruri
(devine martorul lor).
CA: Cu alte cuvinte, ceea ce experimentai în
planurile interioare, în afara corpului fizic, puteai aduce
apoi în corpul tău fizic?
ANA: Da. Dacă experienţele din planurile interioare
nu pot fi aduse plenar în corpul fizic, ele nu au o valoare
prea mare. Dacă aceste călătorii în lumile subtile
amplifică luciditatea şi compasiunea, dilatând conştiinţa
în planul fizic, indiferent dacă omul trece prin experienţe
lumeşti sau prin suferinţă aici, putem spune că ele îi
sunt cu adevărat utile. În caz contrar, accesul la lumile
subtile rămâne doar o formă de escapism şi o fantezie
autocreată, care nu conduce decât la o amăgire şi mai
mare.
Cu toţii preţuim aceste momente atunci când
prezenţa lui Yeshua este aproape de noi. Este aproape
ca şi cum Cerul şi Pământul ar fuziona în interiorul
nostru. Aceste experienţe ni se par atât de naturale,
încât uneori avem tendinţa de a nu le mai băga în
seamă. În astfel de momente, ne oprim însă din ceea ce
facem şi ne aducem aminte că este posibil să nu îl mai
avem foarte mult timp în mijlocul nostru. Nu ştiam
niciodată cât timp va trece până la următoarea lui
apariţie. Nici cât de tangibil va fi corpul lui atunci. În
prezenţa unor astfel de gânduri, noi ne recunoaştem
ataşamentul faţă de forma lui fizică.
Astfel de momente ne reamintesc întotdeauna de
nonpermanenţa tuturor lucrurilor şi de faptul că ceea ce
are un început are automat şi sfârşit. Este extrem de
important să rămânem prezenţi într-o stare de calm
interior, în mijlocul schimbărilor constante ale acestei
lumi.
Noi ne aducem întotdeauna aminte de Luciditatea şi
de Pacea imuabile pe care le simţim atunci când ne
punem la unison conştiinţa cu cea a lui Yeshua,
indiferent dacă acesta este prezent sau nu în plan fizic
alături de noi. În acest scop, ne reamintim cu blândeţe:
„Haide să rămânem treziţi în interiorul acestui moment
sacru nepreţuit. Haide să ne bucurăm de comoara
noastră reală, care este Iubirea Infinită pe care o simţim
în momentul prezent, la fel ca întotdeauna”.
Această vizită a lui Yeshua s-a dovedit a fi un
moment de cotitură extrem de important pentru
comunitatea noastră. Venirea lui ne-a susţinut
hotărârea de a fi mai lucizi şi mai buni. Ea ne-a întărit
într-un mod care ne-a ajutat să înţelegem că
vulnerabilitatea, blândeţea şi transparenţa reprezintă
cele mai mari puteri ale noastre. În acest fel, vizita lui
Yeshua ne-a ajutat să ne focalizăm mai mult ca orice
altceva.
Mi-aş dori ca toate comunităţile spirituale din epoca
voastră să cunoască acest adevăr, ancorându-l în viaţa
lor de zi cu zi. Mi-aş dori ca un număr mai mare de
oameni care îşi doresc să se trezească şi să le fie de mai
mare folos semenilor lor să îşi activeze frecvenţele
Luminii - Prezenţa Hristică din interiorul celulelor lor.
Corpul vostru poate fi comparat cu un siloz plin cu grâu,
orz, ovăr şi mei. În fiecare celulă şi în fiecare atom al
vostru există suficient loc pentru a-l primi şi pentru a-l
întreţine pe Sinele vostru Real, ca pe un oaspete de
onoare. Atunci când acest Oaspete soseşte, organizaţi-i
un festin şi sărbătoriţi evenimentul din tot sufletul
vostru. Nu spun, onoraţi-l cu respect şi cu reverenţă
inclusiv pe Hristosul exterior, pe cel pe care noi îl
numim Yeshua. Atunci când acesta vă va invita să cinaţi
cu el, vă va arăta cine sunteţi cu adevărat, reflectându-
vă conştiinţa la fel ca o oglindă. Cuvintele nu pot descrie
acest festin spiritual.
CA: Ne mai poţi spune şi alte lucruri semnificative
legate de acea vizită?
ANA: Da. La sfârşitul vizitei sale, Yeshua s-a întors
către Maria din Betania şi a întrebat-o dacă dorea să
meargă cu el într-o scurtă călătorie. De bună seamă, ea
s-a arătat foarte dornică! (Râde) Când s-a întors, ea ne-a
anunţat că a rămas însărcinată. Acesta era copilul care
stătea în poala ei când te-am condus prima oară la
mănăstirea din noul nostru Munte Carmel.
CA: Lisbeta?
ANA: Da.
CA: Ne mai poţi spune şi altceva?
ANA: Nu, nu acum. Acum le vom asculta pe celelalte
Magdalene care doresc să ia cuvântul.
[Ana şi Consiliile au evaluat situaţia şi au ajuns la
concluzia că cei care au citit cartea Ana, bunica lui Iisus
sunt pregătiţi la ora actuală să audă informaţiile ţinute
secrete anterior, referitoare la Magdalene şi la relaţia lui
Yeshua cu acestea. Pentru a putea merge mai departe,
este necesar să începem prin a face din nou referire la
unele experienţe anterioare ale lui Yeshua, vorbindu-ţi
despre căsătoria lui cu Miriam din Tyana, o preoteasă
Magdalenă. Suntem conduşi astfel într-o zonă de la
graniţa dintre Galileea şi Samaria, lângă Muntele Gilboa.
Aici a întâlnit-o Yeshua pe Miriam, lângă o fântână. La
scurt timp, el s-a însurat cu ea. Acest capitol prezintă o
relatare directă a celebrării nunţii lor].
 Cap. 5 – Galeah

Nunta lui Yeshua şi a lui Miriam din Tyana

GALEAH: Mai întâi de toate, doresc să spun că aud
sunete de instrumente muzicale: cimbale, tamburine,
tobe, flaute, cornuri şi instrumente de coarde. Este o
celebrare plină de bucurie şi de fericire. Se aud sunete
muzicale încântătoare, bătăi din palme, râsete şi foarte
multe cântece vocale.
Îmi privesc picioarele şi le văd dezgolite şi bronzate.
Tălpile îmi sunt pline de bătături. Pot merge cu uşurinţă
pe solul nisipos şi pe drumurile pietruite, fără niciun
disconfort. Dansez, iar hainele mele flutură delicat peste
dalele din piatră. Îmi ridic puţin fusta şi îmi expun
gleznele şi gambele. Mă învârt fericită, de nenumărate
ori. Părul meu negru îmi atârnă greu până la talie.
Creştetul capului meu este acoperit cu o eşarfe lungă
din mătase de culoare roşie, pe care am înnodat-o la
baza gâtului. Capetele ei libere flutură în jurul corpului
meu sinuos. Pieptul meu plin este accentuat de roba de
culoare roşie pe care o port, care este strânsă pe talia
mea cu o eşarfa de diferite culori şi cu modele complexe.
Braţele îmi sunt puternic bronzate şi aproape complet
dezgolite.
CATHERINE ANN (pe care o vom numi de acum
înainte CA): Ai pe tine vreun fel de podoabe?
GALEAH: Doar o brăţară de mână şi nişte cercei.
Sper să pot purta într-o bună zi şarpele Zeiţei pe braţ.
CA: Ţii ceva în mână?
GALEAH: Ţin o tamburină, cu o piele întinsă pe una
din părţi. Atunci când o scutur, clopoţeii şi toba ei scot
sunete ritmice. Există şi alte fete şi femei care dansează
cu tamburine şi cu chimvale.
CA: Ce vârstă ai?
 GALEAH: 15 ani.
CA: Cum te cheamă?
GALEAH: Unul din numele pe care mi-l dau
membrii familiei mele şi prietenii este Galeah.
CA: Ce sărbătoriţi astăzi?
GALEAH: Yeshua se însoară.
CA: Cine este mireasa?
GALEAH: O, este fata aceea frumoasă, Miriam. Sunt
foarte mulţi oaspeţi şi totul este minunat. Este atât de
multă bucurie în aer. Sunt foarte fericită că ea şi cu
Yeshua ben Iosif îşi onorează iubirea sub bolta nupţială.
CA: Unde are loc nunta?
GALEAH: Are loc acasă la unchiul Eleazar din
Tyana. Trăim într-un ţinut numit Samaria, situat la
nord-vest de Ierusalim. Nu departe de noi, către vest,
există un oraş roman numit Caesarea, aflat pe malul
Marii Mări. La nord şi la nord-est există multe dealuri
frumoase care se întind până la Muntele Carmel şi la
Muntele Tabor. La est se află Muntele Gilboa şi râul
liniştit al Iordanului. Drumul galileean care uneşte
satele Sepphoris şi Nazaret trece prin valea noastră, pe
pajiştile căreia pasc multe oi, capre şi vite. Unchiul meu
are o casă mare, situată lângă satul Ginaea. Eu locuiesc
împreună cu familia mea în sat, dar tata nu este la fel de
bogat ca unchiul, neavând la fel de multe pământuri şi
animale. Tata este un negustor care cumpără şi vinde
diferite lucruri. Casa noastră este însă mai mică şi nu
poate primi atât de mulţi oaspeţi pentru o astfel de
ocazie. Miriam este mătuşa mea, fiind cea mai mică
dintre numeroasele surorile tatei. Unchiul Eleazar este
mândru că poate găzdui toţi aceşti oameni.
CA: Spune-mi te rog mai multe lucruri despre
festivitate. Mi-ai relatat deja că se aude muzica.
Vorbeşte-mi acum despre ceremonia propriu-zisă,
despre mâncare şi despre cât timp va dura nunta.
GALEAH: Nunta va dura câteva zile. Cei mai mulţi
oaspeţi vor rămâne aici trei zile. Alţii, care au călătorit
pe distanţe mai lungi, vor rămâne circa o săptămână.
Unchiul lui Yeshua, un bărbat pe nume Iosif din
Arimateea, are un teren pe care l-a moştenit de la socrul
său, la sud de noi, în satul samaritean Arimateea. Mi s-a
spus că are case inclusiv în Betania şi la Ierusalim şi
multe corăbii care călătoresc pe Marea Mare. Este un om
foarte bogat. El a ajutat toate rudele lui Yeshua să vină
aici de la Muntele Carmel, din Cana şi din Nazaret.
Aşa cum spuneam, unchiul meu Eleazar are multe
terenuri şi cirezi de animale. El şi cu tatăl meu, Achim,
precum şi soţiile lor, au venit şi s-au alăturat unor veri
care au locuit în Samaria şi în Galileea de generaţii.
Familia mea a venit aici înainte de a mă naşte eu.
Strămoşii săi au venit dintr-un ţinut situat mult spre
nord, într-o regiune numită Cappadocia. Familia mea a
provenit dintr-un sat numit Tyana. Am auzit că
strămoşii noştri, care provin în cea mai mare parte din
tribul lui Benjamin, au venit din acest ţinut, în care
locuim acum, cu foarte multe generaţii în urmă. Ei au
fost ţinuţi însă în captivitate şi forţaţi să trăiască în
Asiria şi în Babilon. În acea epocă s-a produs o mare
dispersare a triburilor lui Israel. Noi credem că ne-am
întors în ţinutul nostru de baştină.
Miriam a locuit cândva la Tyana, dar a venit să
trăiască cu noi în urmă cu câţiva ani. Tata a adus-o în
vizită când s-a întors dintr-una din multele lui călătorii
în Cilicia şi în Cappadocia, unde a cumpărat diferite
produse pentru a le revinde. Lui Miram i-a plăcut acest
loc şi a decis să rămână aici. Familia mea spune că
mariajul dintre Yeshua şi Miriam este foarte important,
tata şi unchiul meu sunt extrem de bucuroşi de această
reconectare a arborelui nostru familial.
În urmă cu câteva generaţii, s-a produs o
înstrăinare regretabilă între linia noastră genealogică
paternă şi cea maternă, din care provine Yeshua. Tata şi
unchiul meu consideră că descendenţa lui Yeshua din
casa regală a lui David prin ambii săi părinţi este foarte
utilă pentru ei din punct de vedere politic, întrucât
marea majoritate a evreilor îi dispreţuiesc pe
samarineni, din cauza sângelui asirian care le curge prin
vene. Există foarte mulţi oameni în rândul nostru care îi
consideră pe evrei nişte bigoţi corupţi, insistând să
respectăm învăţăturile originare ale strămoşilor noştri
Avraam şi Moise. Personal, consider că aceste certuri
sunt simpli factori penibili de distragere şi o sursă
otrăvită a unei suferinţe care nu este necesară. La fel ca
şi rudele mele adulte, sunt bucuroasă totuşi că această
uniune va atrage după sine mai multă vindecare a
acestor răni vechi.
CA: A început ceremonia nunţii?
GALEAH: Aceasta este ziua în care ne pregătim
pentru ceremonia nupţială propriu-zisă.
CA: În ce fel vă pregătiţi?
GALEAH: Ne pregătim prin foarte multe dansuri şi
festivităţi! (Râde)
CA: Sună foarte distractiv! (Ne prăpădim de râs)
GALEAH: Eu sunt nepoata favorită a lui Miriam şi o
iubesc foarte mult. De fapt, înclin să cred că şi ceilalţi
veri ai mei se consideră favoriţii lui Miriam. Aceasta are
un fel al ei de a face pe toată lumea să se simtă specială
şi băgată în seamă.
CA: Ce simţi în privinţa căsătoriei sale cu Yeshua?
GALEAH: Sunt foarte fericită pentru ei. Sper să îmi
găsesc şi eu cândva un soţ la fel ca Yeshua. Fraţii lui
sunt aici şi am intenţia să mă uit la ei pentru a vedea
dacă sunt la fel de frumoşi şi de buni ca el (În-adevăr,
Galeah l-a întâlnit pe fratele lui Yeshua, Iuda, iar la
momentul potrivit a măritat într-adevăr cu acesta,
crescând o familie numeroasă lângă Nazaret, pe un
Pământ care îi aparţinea fiului Anei, Nathan). Părinţii lui
şi alţi unchi şi mătuşi au venit de asemenea. Îmi place
familia lui. Toţi se îmbracă foarte simplu, iar robele lor
par aproape identice. Din toţi pare să emane o stare de
pace, lucru care îmi place foarte mult. Mama lui este
foarte frumoasă. Este diferită de alte femei, nu neapărat
datorită pielii şi a părului foarte deschise la culoare, ci
datorită blândeţii sale ieşite din comun. Parcă ar fi o
turturea. Când ne-am întâlnit prima oară, m-a luat
imediat în braţe. Am simţit atunci o stare atât de mare
de linişte şi de mângâiere, încât aş fi vrut să rămân
pentru totdeauna în acea îmbrăţişare.
Mama lui Yeshua, Maria Ana, m-a prezentat apoi
mamei sale, Ana de la Muntele Carmel, care m-a
îmbrăţişat la rândul ei. Aceasta avea o cu totul altă
vibraţie, mai misterioasă şi oarecum distantă, similară
celei pe care o simt atunci când merg cu mama la un
templu al Zeiţei. Nu pot găsi cele mai potrivite cuvinte
pentru a descrie exact cum am perceput vibraţia ei.
Oricum, amândouă mi-au făcut inima să se dilate parcă
la infinit. Totuşi, dacă aş fi avut de ales între ele pe cine
mi-aş fi dorit-o ca mamă, aş fi ales-o pe Maria Ana.
CA: L-ai cunoscut pe Yeshua înaintea nunţii sau în
momentul acesteia?
GALEAH: L-am întâlnit prima dată în urmă cu
aproape şase luni, la scurt timp după ce a găsit-o pe
Miriam la fântână, de unde urma să aducă apă pentru
gospodărie şi pentru animale. Era o după-amiază târzie.
Yeshua se îndrepta către Arimateea, venind dinspre
Nazaret, împreună cu unchiul său, Iosif, care îl invitase
să vină cu el. Scopul călătoriei era să evalueze
proprietăţile din Samaria ale unchiului său, apoi să
viziteze templul din Ierusalim, după care să rămână o
vreme în casa lui Iosif din Betania. Când Yeshua i-a
cerut lui Miriam nişte apă, uitându-se adânc în ochii ei,
cei doi s-au recunoscut imediat, rămânând uluiţi de
iubirea profundă pe care şi-au redescoperit-o. Miriam i-a
convins pe cei doi să vină acasă la unchiul meu pentru a
cina şi pentru a se odihni peste noapte. Yeshua şi-a
continuat călătoria după câteva zile, dar şi-a scurtat
şederea în Betania pentru a se putea întoarce în satul
nostru, curtând-o pe Miriam.
După câteva săptămâni de comuniune profundă şi
după ce Yeshua i-a cunoscut pe membrii familiei mele,
tata a escortat-o pe Miriam la Nazaret pentru ca părinţii
lui Yeshua să o poată cunoaşte şi să îşi dea
binecuvântarea pentru logodnă. Acea festivitate a avut
loc în urmă cu două săptămâni. Acum celebrăm cu toţii
nunta propriu-zisă. Ni s-a spus că Yeshua şi fratele său
Iacov se pregătesc să plece împreună cu un unchi de-al
lor pe nume Iacov spre ţinutul natal al bunicului lui
Yeshua, Ioachim, lângă un munte mare (Este vorba de
muntele Ararat, situat în Turcia contemporană) situat nu
departe de Tyana. Acum că Miriam este soţia sa, aceasta
îşi va prezenta noul soţ familiei sale extinse, rămasă în
acea regiune.
În continuare, cei doi vor călători în Orient, un ţinut
extrem de misterios, din câte mi s-a spus. Unul din
principalele lor motive de a călători pe o distanţă atât de
lungă este acela de a întâlni diferiţi mari maeştri - chiar
mai mari decât mama şi decât bunica lui Yeshua. Îmi
vine greu să îmi imaginez că există astfel de oameni, căci
în cele câteva momente în care m-am aflat în
îmbrăţişarea Anei şi a Mariei Ana mintea mea a început
să se dilate fără ca eu să o pot controla. Până şi eu, care
am atât de puţină experienţă, îmi pot da seama că
aceste femei îi pot călăuzi spiritual pe cei care sunt
pregătiţi pentru a vedea şi a cunoaşte ceea ce vede şi ce
cunoaşte Zeiţa.
CA: Care este partea ta favorită referitoare la
această nuntă care va dura o săptămână?
GALEAH: În afară de dans, sunt foarte multe
mâncăruri speciale pe care de regulă nu le preparăm, cu
excepţia ocaziilor de acest fel. O bună parte din
ingredientele folosite sunt foarte rare. Ele provin din
ţinuturi aflate la mare distanţă, precum Egipt şi Persia.
Există de asemenea condimente aduse din regiuni aflate
la distanţe încă şi mai mari. Caravanele de negustori le
aduc din Orient, acolo unde se pregătesc să plece
Yeshua şi Miriam. Alimentele mele favorite sunt
dulciurile. Mie îmi place tot ce este dulce.
CA: Şi sunt multe dulciuri la nuntă?
GALEAH: O, da! Sunt tot felul de dulciuri, preparate
din miere şi din pastă de curmale. Toate mâncărurile
pregătite sunt un veritabil festin pentru ochi, iar
pregătirile pentru prepararea lor au început de câteva
săptămâni. Mă simt ca un copil care abia aşteaptă să
guste din toate. Simpla imaginare a acestor gusturi, plus
mirosirea condimentelor exotice, îmi satisfac deja toate
simţurile. Oricum, mâncatul propriu-zis este infinit mai
plăcut decât anticiparea sau decât amintirile, cu atât
mai mult cu cât totul este pregătit cu foarte multă iubire
şi bucurie. Iar împărtăşirea cu ceilalţi a şirului aparent
nesfârşit de mâncăruri reprezintă un crescendo de
desfătări în continuă creştere!
CA: Spune-mi acum despre ceremonie. Ce poartă
Yeshua şi Miriam?
 GALEAH: Nu am avut suficient timp pentru a ne
pregăti hainele pe care le purtăm de regulă la nunţi, care
sunt foarte elaborate. Există însă anumite ţesături
speciale pe care le-am cumpărat sau pe care le-am ţesut
de-a lungul anilor. Ele sunt puse deoparte special
pentru astfel de ocazii. Rudele mele de sex feminin au
croit şi au cusut astfel de haine încă de la logodnă.
Fusta lui Miriam este ţesută în cea mai mare parte
dintr-un bumbac alb, diafan, adus din Egipt. Ea îi
îmbracă frumos şoldurile, unde se adună sub o
cingătoare din fire asortate de in. Materialul are prins în
el mici clopoţei, scoici, pietricele şi bijuterii din argint.
Aceste ornamente sunt cusute în mod deliberat, pentru
a-i pune în valoare calităţile feminine. Sânii ei frumoşi şi
braţele sunt acoperite cu o bluză scurtă, cu mâneci
lungi, purtată peste fusta vaporoasă. Când Miriam îşi
ridică braţele, ea îşi expune astfel abdomenul extrem de
suplu. Mânecile lungi flutură în bătaia brizei atunci
când stă în picioare şi se întind ca nişte aripi atunci
când dansează. Pe piept îi atârnă un medalion frumos, o
bijuterie de familie confecţionată din argint, aur şi mici
nestemate. Poartă pe braţul stâng şarpele de aur al
Zeiţei, care atestă că este o iniţiată a misterelor
Magdalenei. Sânii ei sunt frumoşi şi plini, la fel ea ai
mei. Părul ei lung, cârlionţat şi foarte bogat, are o
culoare castaniu închis, aproape neagră, pusă în valoare
de o vopsea henna de culoarea mahonului, care
străluceşte ca focul la soare.
CA: Poartă ceva pe cap?
GALEAH: Poartă o eşarfa lungă, ca un fel de şal,
confecţionată din aceeaşi ţesătură vaporoasă ca şi fusta.
Este brodată cu diferite modele complexe care ilustrează
ghirlande de flori, turturele, rodii şi alte simboluri ale
fertilităţii. Firele ei sunt din mătase roşie şi albă. Este
ţinută pe cap de o bentiţă simplă din aur, bine fixată. În
jurul acesteia sunt prinse ghirlande din trandafiri şi
iasomie. Când va veni timpul, ca îşi va acoperi faţa cu o
parte din şal. Are pe mâini, pe braţe şi pe picioare
desene minunate create cu henna. Deasupra frunţii îi
atârnă o semilună, prinsă de bentiţa de deasupra.
Buzele sale pline sunt pictate cu roşu, iar ochii ei
migdalaţi, de culoare auriu-căprui, sunt machiaţi
puternic cu un rimei negru din kohl.
Atunci când te uiţi în ochii lui Miram poţi vedea aici
foarte multă blândeţe, dar şi un foc plin de pasiune. Pe
de o parte, îţi doreşti să rămâi pentru totdeauna în
braţele ei, iar pe de altă parte, îţi doreşti să dansezi cu
ea, braţ la braţ, zburând către soare. Îi poţi spune orice
secret, fiind convins că aceasta îl va păstra în siguranţă.
Nu este cu mult mai în vârstă decât mine, dar cu toate
acestea mă uit la ea aproape ca la un adult. Mi se pare
atât de înţeleaptă, cu mult peste anii ei. Mi s-a spus că
este cu doi ani mai mare decât Yeshua, care a împlinit
recent 17 ani, deşi este greu de spus ce vârstă are.
Uneori, pare incredibil de tânăr, dar alteori are privirea
unui înţelept bătrân. Are ceva extrem de particular. Din
punctul meu de vedere, rămâne un mister.
CA: Ce anume ţi se pare particular la Yeshua?
GALEAH: Este la fel de misterios ca şi Miriam. Ochii
amândurora ascund un mister foarte greu de desluşit.
Exact când crezi că le-ai descifrat, te trezeşti că cei doi
spun sau fac ceva absolut imprevizibil. Atunci când mă
aflu în prezenţa lor, simt o energie pe care nu o pot
descrie în cuvinte. Este ca un fel de nisipuri mişcătoare,
dar nu într-un sens negativ. Pur şi simplu, sunt
absorbită în energia lor, făcându-mă să renunţ la orice
idei preconcepute referitoare la ei. Deşi nu îmi vorbesc,
mi se pare că mă invită să fiu alături de ei în fiecare
moment.
Mi se pare amuzant, la fel ca atunci când eram
copil. Uneori stăm pur şi simplu liniştiţi, iar când mă uit
în ochii lor, mi se pare că ei sunt altundeva, deşi
corpurile lor se află lângă mine. Îmi vine să renunţ
atunci la gândurile mele de separare de ceilalţi oameni,
de cer, de soare, de pământ, de furnici şi de muştele
care zboară în jurul nostru. La următoarea respiraţie,
mă trezesc că nu sunt una cu toate acestea, ci doar cu
spaţiul gol, la fel ca cerul albastru de culoarea
cobaltului. În următoarea clipă sunt din nou angrenată
într-o conversaţie extrem de plăcută cu ei. (Pauză)
Prezenţa lor îmi oferă foarte multe subiecte de
contemplat.
Este ca şi cum corpul tău ar fi aici, dar cine eşti tu?
Unde eşti tu? Cine priveşte prin ochii tăi? Atunci când
mă uit în ochii lor, este ca şi cum aş privi într-o fântână
foarte adâncă sau către soarele orbitor. Observ că foarte
puţini oameni din satul nostru rezistă să stea în
prezenţa lor, privindu-i în ochi. Cei mai mulţi dintre ei
nu se simt confortabil să îi privească direct. Ei preferă să
se uite în pământ şi să se îndepărteze de ei. În ceea ce
mă priveşte, eu aş prefera ca Yeshua şi Miriam să nu
clipească niciodată. Mi-aş dori ca ei să nu îşi ia
niciodată privirile de la mine.
Yeshua este incredibil de uşor de îndrăgit. Deşi sunt
doar o fată, sunt conştientă de faptul că ceea ce simt în
inima mea este o iubire extrem de pură care emană din
el, la fel ca iubirea unei mame pentru copilul ei. Energia
care provine din privirea lui este similară razelor
soarelui, care alungă întregul întuneric din mintea mea.
De regulă, poţi simţi o energie foarte puternică în jurul
lui şi îţi poţi da seama când se află în apropiere de tine.
Alteori, el îşi resoarbe însă energia în jurul lui, şi te
trezeşti cu el chiar în spatele tău când te aştepţi mai
puţin. Te gâdilă atunci pe coaste, te ia de mâini,
dansează cu tine şi se prăpădeşte de râs! Yeshua poate fi
extrem de jucăuş şi are cel mai minunat râs din lume.
La fel şi Miriam. (Oftează) Mi-aş dori să fiu Miriam.
CA: Este foarte fericită că se mărită cu Yeshua, nu-i
aşa?
GALEAH: O, da, foarte. Faţa ei zâmbitoare
străluceşte de fericire. Este ca şi cum întregul corp i-ar fi
străbătut de o muzică extatică. Şi el este la fel de fericit.
Sunt foarte frumoşi împreună. Alcătuiesc genul de cuplu
pe care orice fată îl visează, sperând să trăiască vreodată
o astfel de experienţă.
CA: Ce poartă Yeshua?
GALEAFI: Membrii familiei sale sunt esenieni de pe
Muntele Carmel, unde toată lumea se îmbracă extrem de
simplu. Hainele noastre sunt mai elaborate. Mama lui i-
a confecţionat o robă foarte simplă din cel mai fin in. Are
o deschizătură foarte largă la baza gâtului, astfel încât
şi-o poate scoate foarte uşor. Prin deschizătură i se vede
o parte din piept, inclusiv câteva fire de păr. Are pielea
luminoasă, dar foarte bronzată şi extrem de frumoasă.
Părul lui ondulat are o culoare castaniu închis şi îi
atârnă până dincolo de umeri. Există şuviţe care
pornesc din zona tâmplelor şi a creştetului capului, care
nu au fost tăiate niciodată. Ele sunt răsucite într-un mic
nod în creştetul capului său, fixat cu o agrafa subţire
din ivoriu.
Există în scripturile noastre o poem antic de
dragoste, pe care ni l-au transmis Solomon cel înţelept şi
Regina Sheba. Miriam ne-a ajutat pe câţiva dintre noi să
îl înţelegem pe niveluri care transcend înţelegerea
obişnuită a oamenilor. În acest scop, este nevoie însă de
un mod diferit de a privi lucrurile. Poemul aprinde
pasiunea faţă de fiinţa iubită, privită ca fiind una cu
Preaiubitul sau cu Dumnezeu - o încarnare a Acestuia.
În acest fel este creat cadrul necesar pentru conceperea
unui copil, într-un spaţiu al iubirii şi al luminii. Când îi
privesc pe Yeshua şi pe Miriam, mi se pare că înţeleg
mai bine ca oricând „Cântarea Cântărilor”.
CA: Este Yeshua mai înalt decât Miriam?
GALEAH: Capul lui Miriam îi vine puţin deasupra
umărului său. CA: Are Yeshua o barbă?
GALEAH: În momentul de faţă este complet ras.
Înainte de ceremonie a avut însă un început de barbă.
Nu sunt foarte sigură de ce şi-a ras-o. Sunt destul de
convinsă că în scurt timp va purta din nou barbă,
conform obiceiului esenienilor nazariţi.
CA: Ce culoare au ochii lui?
GALEAH: O, au o culoare căprui foarte caldă, cu
foarte multe pete, de un albastru-cenuşiu. Din această
cauză, par să îşi schimbe adeseori culoarea, la fel ca
argintul viu. Uneori par mai degrabă albaştri-cenuşii, iar
alteori căprui-aurii. Privirea lor este însă întotdeauna
foarte clară, la fel ca o apă adâncă. Ochii lui par să
danseze, la fel ca lumina soarelui pe suprafaţa unei ape.
Pe de o parte, sunt extrem de vii, dar, pe de altă parte,
par o fântână foarte adâncă. Aşa cum spuneam, este o
enigmă ambulantă - un mister încântător.
CA: Ce altceva mai doreşti să îmi împărtăşeşti în
legătură cu această festivitate?
GALEAH: Această nuntă reprezintă o ilustrare a
„Cântării Cântărilor“. Este vorba de un ritual antic al
nunţii cosmice dintre Zeiţa Mamă şi Creatorul Tată, o
ungere cu mir a Mirelui care-l va pregăti pentru a intra
în camera sacră a Miresei, în care cei doi se vor deschide
unul în faţa celuilalt. Prin fuziunea lor amoroasă, ei
aduc mai multă lumină a Cerului în corpul Mamei
Pământ. Acest act reprezintă o binecuvântare sacră a
întregii vieţi, cu toate miriadele sale de forme, pentru ca
toate fiinţele să se poată bucura din abundenţă de
fericire şi de fertilitate.
După ce vom mânca şi după ce vom dansa din nou,
Miriam va fi scoasă dintr-o cameră întunecată şi dusă
într-un loc anume, care a fost special pregătit în acest
scop. Sub bolta decorată cu mătase roşie există o
platformă pe care se află un pat bogat, decorat cu perne
şi cu pături, cu blănuri de oaie şi chiar o piele de
leopard. El este folosit de preoţii egipteni care oficiază
riturile concepţiei şi ale învierii, ale lui Isis, Osiris şi
Horus. La căderea nopţii, vălurile bolţii vor fi dezlegate şi
sulul de mătase roşie va fi derulat. În acest fel, patul
nupţial va fi ascuns vederii noastre.
Acum suntem pregătiţi pentru ceremonia propriu-
zisă. La picioarele bolţii se află o bancă lungă pe care stă
Yeshua, foarte relaxat. Miriam este adusă şi rămâne în
picioare în faţa lui, ceva mai departe. Yeshua îi face
semn să se apropie. Ea îngenunchează la picioarele lui.
Întregul lui corp a fost spălat mai devreme printr-un
ritual special, efectuat numai de bărbaţi. Acelaşi lucru
este valabil şi pentru Miriam, care a fost ajutată de
femei. Ea se apleacă şi îi sărută cu delicateţe tălpile.
Părul ei lung este revărsat în cascadă în jurul ei,
ascunzându-i ruga sacră. Yeshua îşi pune mâna pe
capul ei, indicându-i astfel că a sosit momentul să se
ridice.
Stând în picioare în faţa lui, ea scoate de la
cingătoare o sticluţă sigilată de alabastru cu un ulei de
nard foarte scump. Căldura corpului ei i-a modificat
consistenţa groasă de sirop, transformându-l într-un
ulei pentru uns uşor de turnat şi de aplicat. Toată lumea
tace, aşteptând ca Miriam să rupă sigiliul de ceară care
sigilează capul sticluţei. Când ea toarnă puţin ulei
pişcător de nard pe capul lui Yeshua, scoatem cu toţii
(noi, cei din asistenţă) un oftat colectiv. În continuare, ea
îşi pune mâinile pe creştetul capului. Părul lui Yeshua,
care a fost înnodat mai devreme, îi atârnă lung şi moale
pe spate. Se creează un câmp energetic foarte mare,
moment în care pântecul lui Miriam începe să tremure,
iar şoldurile sale intră într-o mişcare de ondulaţie
aproape imperceptibilă. Capul lui Yeshua cade pe spate,
cu ochii închişi, în timp ce mâinile lui se odihnesc în
echilibru pe coapse. Miriam îngenunchează din nou la
picioarele preaiubitului ei şi începe să toarne ulei pe ele.
O parte din instrumentele de coarde încep o melodie
lentă, iar cele de percuţie susţin un ritm delicat. Un cor
de voci începe să cânte pe o tonalitate joasă.
Pe acest fundal, un bărbat cantor începe să recite
întreaga „Cântare a Cântărilor” - calea deschiderii faţă
de Preaiubitul din Cer. Miriam ridică fiecare picior uns
cu ulei al lui Yeshua în poala ei şi începe să îl maseze
într-o manieră extrem de senzuală. Ea îi masează lent
călcâiele şi fiecare deget în parte, inclusiv spaţiile dintre
degete. Îi unge şi îi masează apoi gambele, extrem de
lent. Se ridică apoi în genunchi şi îşi introduce mâinile
sub roba lui, pentru a-i masa coapsele, care sunt ca
două colane din marmură albă şi netedă. Muzica devine
din ce în ce mai pasională şi armoniile, din ce în ce mai
complexe. Vocile noastre imită uguitul porumbeilor.
Vocea unei soliste se adaugă acum celei a cantorului,
intonând un refren extrem de melodios şi din ce în ce
mai extatic. Ea ţese cu vocea ei sublimă o întreagă
tapiserie sonoră.
Vocea Divinului Feminin, regina cerului şi a
pământului, îl invocă acum pe regele regilor să coboare.
Ea invocă vânturile din cele patru direcţii cardinale, apoi
îngerii pământului, focului, apei şi aerului, pentru a fi
martori. Solista adaugă la ţesătura ei sonoră sunetele
întregii creaţii şi ale spaţiului infinit, invocându-le să
vină şi să fie prezente. Miriam unge din nou cu mir
capul lui Yeshua, masându-i fiecare orificiu şi plan al
feţei, gâtului, umerilor, spatelui şi braţelor sale. Îi ia apoi
mâinile şi i le sărută. Îi plasează palmele pe şoldurile ei
şi îi trage capul între sânii săi. Aceştia sunt ca două
rodii, bogaţi, plini şi hrănitori. Ea continuă să atragă
energia în sus, de-a lungul colanei vertebrale lui Yeshua,
ţinând o mână pe creştetul capului lui şi cealaltă, în
spatele inimii sale.
Corpurile noastre încep să se onduleze. Ochii ne
sunt umezi de lacrimi. Simţim cu toţii „şarpele-putere”
ridicându-se de-a lungul colanei noastre vertebrale. Din
ochii lui Miram curge un flux abundent de lacrimi.
Corpul ei se cutremură. Cantorul şi solista fie cântă la
unison, fie recită alternativ, ca şi cum şi-ar răspunde
reciproc. Cântecul extatic al Preaiubitului trezeşte
pasiunea în inimile şi în pântecele noastre. Miriam se
apleacă şi îşi plasează gura deasupra capului lui
Yeshua. Un corn de berbec este ridicat către cer. Miriam
suflă suflul vieţii în creştetul capului preaiubitului ei, iar
cornul produce un sunet puternic, clar şi pasional.
Simţim cu toţii un tremur în corpul nostru. Este ca şi
cum ceea ce îi face Miriam lui Yeshua, ne face practic
tuturor. Ea o simbolizează pe Marea Mamă, care îşi unge
cu mir şi îşi trezeşte copiii.
Yeshua se ridică de pe bancă. Roba lui diafană se
lipeşte de corpul lui uns cu ulei. El o prinde pe Miriam
de mâini şi o invită să se aşeze pe bancă, în locul lui.
Este rândul Miresei să fi onorată şi unsă cu mir. Vocea
de tenor a cantorului şi cea de contraltă a solistei se
combină reciproc, creând un flux energetic din ce în ce
mai înalt. În faţa ochilor noştri este reiterată ritualic
căsătoria primordială dintre „Regele Muribund şi înălţat
la Cer şi Regina Cerului şi a Pământului”. Corpurile
celor doi miri sunt consacrate pentru a aduce pe lume
copilul promis.
Când Yeshua îşi unge cu ulei preaiubita, ni se pare
că simţim un izvor de apă vie care ne oferă gratuit apa
sa, ce udă ţinuturile aride ale pământului, ajutându-le
astfel să înverzească. O putem simţi pe Marea Mamă,
care le potoleşte setea tuturor creaturilor sale. Când
mâinile lui Yeshua ung cu ulei palmele, inima şi
pântecul lui Miriam, simţim cu toţii o energie aprigă ce
se ridică din centrul pământului. Ea ne pătrunde în
corp, precum flacăra unui foc cosmic ce se ridică pentru
a fuziona cu lumina stelelor, a soarelui şi a lunii.
Când Yeshua suflă suflul vieţii prin creştetul
capului lui Miriam, cornul de berbec începe să sune din
nou! Din nou, suntem treziţi la viaţă. Practic nu mai
există niciun ochi neumezit de lacrimi.
O pernă mare este plasată între cei doi miri, care
îngenunchează pe ea, faţă în faţă. Un mic vas de sticlă îi
este înmânat mai întâi lui Miriam. În el se află o pastă
roşie făcută din minerale din lut şi din ulei de măsline.
Ea ia nişte pastă pe degetul mijlociu al mâinii sale
drepte şi trasează o dungă roşie descendentă, dinspre
fruntea lui Yeshua către nas, buze, bărbie, gât şi până la
inimă. În continuare, Yeshua ia vasul şi procedează la
fel cu Miriam. În tot acest timp, cei doi se privesc în
ochi. Simt că mă ia cu leşin! Miriam tremură. La fel, şi
Yeshua. El îşi ridică apoi mâinile, iar ea ia pasta roşie şi
i-o aplică pe palme şi pe încheieturi. Yeshua procedează
apoi la fel cu palmele şi cu încheieturile lui Miriam. Ei îşi
apropie mâinile şi încheieturile până când acestea se
lipesc. Îşi apropie apoi lent trupurile, întinzându-şi
braţele în lateral. În sfârşit, ajung să stea complet lipiţi,
inimă lângă inimă, coapse lângă coapse, frunte lângă
frunte şi gură lângă gură.
Cei care au ochi de văzut sesizează mult deasupra
capetelor lor o coloană de lumină alb-aurie strălucitoare
care se roteşte în jurul lor. Ea coboară şi îi circumscrie
perfect. Într-o uniune perfectă, cei doi rămân în picioare,
în interiorul colanei de lumină. O energie multicoloră le
pătrunde corpurile, ţesând din aurele lor un singur corp
îngemănat. Nu se mai aude nici cel mai mic sunet. În
această tăcere asurzitoare, simţim cu toţii cum suntem
înălţaţi către bolta cerurilor.
(Pauză)
Subit, chimvalele încep să răsune din ce în ce mai
rapid. (Bate rapid din palme) Câţiva bărbaţi apar şi îl iau
pe Yeshua pe sus. Iacov şi Iuda se apleacă, ţinându-se
reciproc de talie. Bărbaţii îl aşează pe Yeshua pe umerii
puternici ai fratelui său. (Plină de entuziasm) Alţi bărbaţi
o iau pe sus pe Miriam, aşezând-o pe umerii lăţi ai
unchiului ei Eliazar. Muzica începe să cânte într-un ritm
din ce în ce mai accelerat, iar noi dansăm într-un cerc
mare în jurul lor, cuprinşi de un extaz plin de bucurie -
dansăm, dansăm, dansăm, dansăm, dansăm şi iar
dansăm... rotindu-ne ca nişte nori glorioşi luminaţi de
soare! Ne rotim în lumină! Ţesem lumina în interiorul şi
prin intermediul nostru. (Cuvintele lui Galeah sunt
impregnate cu o energie foarte înaltă.)
Foarte mulţi dintre cei prezenţi râd. Unii beau. Alţii
mănâncă. Sunt aduse noi şi noi feluri de mâncare,
inclusiv dulciuri. (Este fericită şi plină de entuziasm).
Afară s-a lăsat întunericul. Stelele strălucesc cu
putere pe cerul nocturn. O, Doamne!! Yeshua şi Miriam
sunt conduşi către camera nupţială. Valurile groase ale
acesteia sunt lăsate în jos şi apropiate. La fel ca şi
celelalte fete de vârsta mea, care sunt virgine, nu mă pot
abţine să nu chicotesc uşor. Totul mi se pare atât de
încântător. Parfumul de santal şi cel de tămâie umplu
aerul. Inspir aroma dulce şi pişcătoare a nardului, a
florilor de lotus şi a celorlalte uleiuri. O, miroase atât de
frumos! (Oftează) îmi îmbată toate simţurile! Mă rog să
am parte de o binecuvântare similară atunci când îmi va
veni vremea să mă mărit cu preaiubitul meu. (Oftează
din greu.) Eu sunt Galeah şi sunt fericită că am putut
experimenta împreună cu voi această ceremonie
frumoasă astăzi.
CA: Şi eu sunt fericită. Îţi mulţumesc pentru că ne-
ai împărtăşit toate aceste lucruri frumoase şi
pasionante!
GALEAH: O! Mai vreau să spun ceva (cu patos): la
câteva săptămâni după nuntă Miriam ne-a anunţat că
aşteaptă un copil! Suntem cu toţii foarte fericiţi auzind
vestea cea bună. Simţim însă şi o anumită tristeţe.
Miriam urmează să ne părăsească în scurt timp, pentru
a călători către munţii cei mari din Orient. Ne va fi dor
de ea. Ne revărsăm binecuvântările asupra ei, a lui
Yeshua şi a copilului lor nenăscut.
Totul este bine. Suntem cu toţii fericiţi că v-am
putut împărtăşi nunta lui Yeshua şi a lui Miriam. Acum,
cei care trăiesc în epoca voastră pot şti ce s-a întâmplat.
Mă voi opri deocamdată aici.
CA: Îţi mulţumesc pentru că ai venit şi ne-ai
împărtăşit toate aceste informaţii!
 Cap. 6 - Miriam din Tyana

Miriam relatează întâlnirea ei cu Yeshua de la

fântână
Lângă Trecătoarea Khyber, anul 14 e.n.
[Trecătoarea Khyber este situată la graniţa dintre
Afganistanul modern şi Pakistan. Miriam l-a întâlnit pe
Yeshua la o fântână din Samaria].
MIRIAM: Torn apă într-un bazin pentru a-i spăla
preaiubitului meu Yeshua picioarele obosite. Îi curăţ
astfel praful de pe drum şi apoi îi masez delicat cu ulei
de măsline, amestecat cu uleiuri esenţiale, pielea uscată
şi crăpată. Există şi alţi fraţi şi surori ale căror picioare
sunt bucuroasă să le pot spăla înainte de a intra în sala
de mese. O masă bogată a fost întinsă pentru noi.
Gazdele s-au pregătit pentru sosirea noastră de zile
întregi. Am fost plecaţi foarte mult timp. A trecut mai
mult de o lună plină de când am părăsit casa părinţilor
mei din Tyana, o localitate din Cappadocia, Turcia. Nu
suntem prea departe de Trecătoarea Khyber. După ce
vom trece de ea, ultima porţiune a lungului nostru drum
ne va conduce până la casa cumnatului meu Iosif (cel
Mic) din Varanasi (Benares), de lângă izvorul fluviului
sacru Gange, de la poalele înalţilor Munţi Himalaya
(Această călătorie în India este a doua pe care o fac în
această ţară Yeshua şi Miriam- Ea a avut loc cu câţiva ani
înaintea începerii misiunii publice a lui Yeshua, în anul 28
e.n. Vezi în această direcţie cartea Ana, bunica lui Iisus
pentru mai multe informaţii).
La scurt timp după căsătoria noastră de acum 11
ani, când am călătorit pentru prima dată în India,
Yeshua şi cu mine ne-am cazat în aceeaşi casă mare.
Această familie a oferit de multe generaţii adăpost
pelerinilor care parcurg drumul ce uneşte Orientul
Mijlociu cu cel îndepărtat. Eu şi Mariam suntem
încântate să le ajutăm pe femeile din gospodărie, în
schimbul unui loc confortabil de odihnă.
Ajut acum la strângerea resturilor de după masă.
Gazdele noastre şi ceilalţi bărbaţi, Maria din Betania şi
câteva alte surori care au decis sa călătorească
împreună cu noi sunt adunaţi în jurul lui Yeshua pentru
a-i asculta cu bucurie învăţăturile. De această dată, el
nu vorbeşte însă prea mult, întrucât suntem cu toţii
obosiţi după călătorie. Prin urmare, ne scuzăm devreme
şi ne ducem în camerele noastre. Sunt cu deosebire
bucuroasă pentru aceste condiţii confortabile de cazare,
întrucât sunt însărcinată.
CATHERINE ANN (pe care o vom numi de acum
înainte CA): Este acesta primul tău copil?
MIRIAM: Este primul meu copil de după naşterea
lui Joses şi a lui Miriam. Joses s-a născut la scurt timp
după ce am ajuns în India, în anul 14 e.n. Miriam s-a
născut patru ani mai târziu. În ultimii şapte ani, am fost
stearpă. Prin urmare, mă bucur acum pentru
redeschiderea pântecului meu. Mă bucur de acest copil,
care va avea binecuvântarea de a se naşte, la fel ca şi
fraţii lui, în casa fratelui lui Yeshua, Iosif, care a devenit
între timp un medic renumit în această regiune.
CA: Cât de aproape de soroc eşti?
MIRIAM: Dacă totul va merge bine, ar trebui să
nasc peste trei luni.
CA: Ce simte Yeshua în legătură cu acest copil?
MIRIAM: Este foarte fericit. Îi place să îşi aşeze
mâna pe pântecul meu umflat şi să perceapă miracolul
copilului care se mişcă în interior. Uneori, îmi ia în
mâinile sale sânii umflaţi şi mă sărută pe fiecare obraz,
apoi îmi sărută fruntea şi în sfârşit coboară asupra gurii.
Îi place că sunt însărcinată. Intuim amândoi că vom
avea un băiat. Intenţionăm să îl numim Johannes.
CA: Ce vârste aveţi tu şi Yeshua în acest moment?
MIRIAM: El are 29 de ani, iar eu, 31.
CA: Ce altceva doreşti să ne împărtăşeşti?
MIRIAM: Ştiu că sunt foarte multe informaţii care
au fost ascunse, legate de mine şi de locul meu în viaţa
lui Yeshua. Atunci când privesc în viitor, în epoca
voastră, îmi dau seama că prezenţa, căile, înţelepciunea,
copiii şi experienţele mele legate de Yeshua le-ar putea fi
de folos altor oameni care îl iubesc pe Yeshua şi care
simt o rezonanţă profundă cu „Maria Magdalena”. Sunt
foarte multe lucruri pe care le-aş putea împărtăşi legate
de viaţa mea, dar nu am de gând să mă lungesc prea
pentru a le da şi altor membri ai familiei mele şi
prietenilor mei posibilitatea de a vorbi. Sunt mulţumită
că pot rosti câteva cuvinte, dezvăluindu-mi inima în faţa
celor care doresc să mă cunoască şi să înţeleagă cine am
fost.
CA: Îţi mulţumesc pentru că ai acceptat să vii
pentru a ne clarifica anumite neînţelegeri pe care le au
oamenii în legătură cu Maria Magdalena şi cu relaţia ei
cu Yeshua. În prima carte referitoare la Ana, Yeshua
revelează faptul că a avut o iubită tantrică în timpul
primei sale călătorii în India. Ai cunoscut-o? Ne poţi
spune ceva despre această femeie?
MIRIAM: Da, am cunoscut-o pe această femeie
frumoasă, care a devenit una din cele mai apropiate
prietene şi confidente ale mele. A fost de asemenea sora
mea tantrică, ce ne-a pregătit pe Yeshua şi pe mine,
dezvăluindu-ne misterele transmutării şi sublimării
energici sexuale bazate pe pasiune şi ale recanalizării
sale, în scopul atingerii iluminării. A fost numită de
părinţii ei după numele consoartei lui Krishna: Radha.
Tatăl ei era un yoghin tantric extrem de puternic. Radha
cunoştea în detaliu foarte multe practici spirituale, fiind
o femeie de o mare delicateţe şi compasiune. Nu m-am
simţit nicio clipă ameninţată de Radha sau de iubirea pe
care i-a purtat-o Yeshua. Dimpotrivă, mă simt
recunoscătoare pentru graţia şi iubirea necondiţionată
pe care le-a manifestat în mod natural pentru amândoi,
fapt care ne-a uşurat călătoria în cuplu, armonizând-o şi
conferindu-i putere. Cu câţiva ani înainte de a pleca a
doua oară în India, am auzit cu o mare tristeţe de
moartea Radhei, care s-a datorat naşterii copilului lui
Yeshua, Iuda. L-am adoptat cu cea mai mare bucurie pe
Iuda, considerându-l propriul copil.
CA: Ne poţi spune mai multe despre felul în care l-ai
cunoscut pe Yeshua şi despre ce a însemnat pentru tine
să îi fii soţie şi parteneră tantrică?
MIRIAM: Familia mea se trage din triburile lui
Benjamin şi Manase. Cei mai mulţi dintre strămoşii mei
au trăit în regiunea Cappadociei din Turcia, generaţii la
rând. Anterior, ei au fost ţinuţi captivi în Babilonia de
nord. Înainte de invazia condusă de Regele
Nabucodonosor, ei au trăit în Israel şi, cu şi mai mulţi
ani în urmă, în Egipt-Avraam a fost strămoşul nostru
comun, la fel ca şi Sara - marea noastră strămoaşă
comună. Cei doi s-au dus în Egipt şi la Muntele Sinai
venind din Ur, capitala Caldeei. Pe lângă această linie
genealogică de excepţie, printre strămoşii mei s-au mai
numărat faraonii egipteni, Regina Sheba din Etiopia şi
regii asirieni. O parte din rudele mele au părăsit
Cappadocia şi s-au stabilit într-o provincie a Israelului,
care, mai târziu, a ajuns să fie cunoscută sub numele de
Samaria şi Galileea, situată lângă Muntele Tabor. Multe
dintre triburile lui Iuda şi Efraim ne dispreţuiesc,
numindu-ne samarineni, spunând că sângele nostru
este spurcat şi că felul în care îl venerăm noi pe
Dumnezeu reprezintă o blasfemie. Cândva, această
condescendenţă faţă de noi şi bigotismul lor excesiv,
caracterizat printr-o respectare foarte strictă a literei
legii mozaice, mă deranjau, dar acum nu mai simt decât
compasiune faţă de cei care sunt supuşi unei astfel de
ignoranţe.
Familia mea apropiată este considerată bogată şi
bine educată. Nu ţinem însă sclavi, iar sacrificiile de
orice fel ne umplu de oroare. Foarte mulţi dintre noi,
inclusiv tatăl meu, au aderat la învăţăturile lui
Zoroastru, pe lângă textele sacre din Tora şi din alte
tradiţii orale mistice transmise din epoca lui Moise, dar
şi de către alchimişti egipteni şi filosofi greci. Personal, i-
am apreciat enorm pe maeştrii mei orientali, care mi-au
împărtăşit - într-un mediu privat - Vedele hinduse şi
învăţăturile lui Buddha. Noi suntem familiarizaţi cu
numeroşii zei şi zeiţe, dar ştim că toate lucrurile sunt
interconectate în aceeaşi Unitate.
Mamei mele îi plăceau îndeosebi poveştile mitologice
cu eroi şi cu eroine. Ea le înţelegea foarte bine, chiar a
memorat câteva dintre marile epopei. Mamei îi plăcea la
nebunie să îmi împărtăşească din înţelegerea ei. Ea
cunoştea diferite metode de contactare a acestor lumi
mitice, pe care le-a integrat în conştiinţa ei şi care i-au
asistat capacitatea de a fi fertilă. În consecinţă, din
pântecul ei s-au născut nu mai puţin de 14 copii perfect
sănătoşi, eu fiind cea mai mică.
Mama a dat dovadă de o mare generozitate şi
afecţiune, cultivând în anii din urmă foarte multă
armonie şi răbdare, în condiţiile în care a fost nevoită să
trăiască împreună cu cele două soţii mai tinere ale tatei.
Avea o intuiţie extrem de dezvoltată, pe care voi aţi
numi-o aptitudine Mediumică (psihică). Era extrem de
înţeleaptă şi foarte perspicace. Râsul ei vesel şi viguros,
vocea ei blândă puteau calma orice inimă tulburată. Dar
bucuria ei supremă consta în îngrijirea familiei sale, pe
care o considera cea mai mare comoară a sa. Mama era
o persoană extrem de respectată în cadrul comunităţii
noastre. Foarte mulţi oameni apelau la sfaturile ei,
inclusiv pentru a-şi găsi parteneri de cuplu. Încă mai
sufăr în urma pierderii sale, a preaiubitei mele mame,
care a trecut recent de partea cealaltă a vălului. Din
păcate, nu am avut mângâierea de a fi alături de sufletul
ei atunci când şi-a părăsit corpul fizic.
Celelalte două soţii ale tatei i-au dăruit acestuia 12
copii (în total). Aceste femei (celelalte două mame ale
mele) continuă să trăiască împreună cu tata la Tyana.
M-am bucurat sincer de reuniunea cu familia mea
lărgită şi de numeroasele zile de festivităţi şi de dansuri,
care ne-au încântat pe toţi, înainte de a ne alătura
acestei caravane. Împreună cu aceasta din urmă, am
ajuns în cele din urmă în aceşti munţi, atât de departe
de toate feţele şi obiceiurile care îmi erau familiare. Din
fericire, de partea opusă a acestei trecători ne aşteaptă
alţi membri de familie... Dar să nu anticipăm...
După ce m-am alăturat rudelor mele din văile fertile
de lângă Muntele Carmel, Muntele Tabor şi Muntele
Gilboa, fraţii mei mai mari, Eleazar şi Achim, m-au
invitat să vin şi să locuiesc cu ei după ce voi împlini
vârsta de 16 ani. Deşi îmi lipseau căminul părintesc şi
familia mea extinsă, noul meu cămin din Samaria şi din
Galileea mi s-a părut extrem de agreabil.
Chiar în timp ce vorbesc, amintirile îmi invadează
mintea, de parcă le-aş trăi prezent. Îţi voi vorbi aşadar
despre experienţele mele. Lucrul care m-a atras cel mai
mult la acest ţinut era şcoala apropiată a misterelor
eseniene, de pe Muntele Carmel, pe care am apucat să o
vizitez de câteva ori înainte de a o cunoaşte în sfârşit pe
marea ei maestră şi învăţătoare, Ana. Aceasta mi-a zis
să mă întorc atunci când voi simţi chemarea de a-mi
începe iniţierile. Aşa se face că la un an de la sosirea
mea, am intrat pe Calea Eseniană, pe care o consider
extrem de compatibilă cu antrenamentul ezoteric
anterior pe care l-am primit la Tyana. În timpul anului
pe care l-am petrecut la mănăstirea de pe Muntele
Carmel, am auzit foarte multe poveşti despre un tânăr
pe nume Yeshua ben Iosif, nepotul Anei, care se
întorsese recent din Britania, unde a primit numeroase
iniţieri. Yeshua îşi vizita la acea vreme familia, la
Nazaret. Deşi eram relativ curioasă în privinţa lui, lucrul
care mă intriga şi care mă fascina cel mai tare era
energia care îmi dinamiza inima, umplând-o de căldură,
ori de câte ori îi auzeam numele rostit.
Când Yeshua a venit pe Muntele Carmel pentru o
vizită prelungită, eu mă întorsesem deja acasă la fratele
meu, în Ginaea. După ce m-am integrat în viaţa foarte
ocupată a familiei mele şi mi-am început intensiv
practica meditaţiei, am uitat subit de băiatul din
Nazaret. Sinceră să fiu, faptul că mă gândeam la el ca la
un „simplu băiat” mă ajuta să mă concentrez mai bine
asupra sarcinilor pe care le aveam de făcut, nu asupra
inimii care începea să îmi bată foarte tare.
Într-o bună zi, circa o lună mai târziu, mă aflam la
una din fântânile lui Eleazar. Fratele meu, un bărbat
extrem de muncitor, avea o moşie mare, cu numeroase
oi, capre, cai şi cămile, care păşteau pe pajiştile din
vecinătatea deşertului iudaic, la intersecţia acestuia cu
munţii şi cu văile din Galileea. Numeroase pâraie
izvorau în această regiune, ajutându-ne să ne adăpăm
animalele. Apele care coborau de pe muntele Gilboa
creau mici iazuri, mărginite de palmieri curmali. Aceste
pâraie erau considerate extrem de preţioase de către
localnici, care construiseră şanţuri prin care apa era
condusă către livezile şi grădinile lor. În această zi
despre care doresc să îţi povestesc, am venit să stau şi
să practic contemplaţia lângă una din aceste fântâni,
care asigura apa de băut gospodăriei noastre principale.
Pe când îmi savuram solitudinea, bucurându-mă de
ciripitul păsărelelor şi de şuierul frunzelor de palmier,
am văzut la distanţă un grup alcătuit din cel puţin 12
bărbaţi, care veneau dinspre ţinutul care mărgineşte la
nord-est proprietatea unchiului meu.
Când s-au apropiat, mi-am dat seama după hainele
şi manierele lor ca erau esenieni nazariţi, cel mai
probabil de la mănăstirea de pe Muntele Carmel. Purtau
cu toţii robe simple din in nealbit, fără niciun fel de
podoabe. Îşi purtau cu toţii părul lung în aceeaşi
manieră, iar atitudinea şi mişcările lor extrem de calme
şi de lucide îi deosebeau flagrant de nativii laici din
Galileea şi din Samaria. De bună seamă, era încă şi mai
greu să îi confunzi cu invadatorii romani care ne-au
ocupat ţara.
După ce s-au apropiat, am constatat că aveau vârste
diferite. Unii erau băieţi adolescenţi, iar alţii, bărbaţi mai
mult sau mai puţin vârstnici. Atenţia mi-a fost atrasă
imediat de băiatul cel mai tânăr. De îndată ce mi-am
fixat privirea asupra lui, am rămas şocată de energia
colosală care mi-a invadat inima. Deşi nu semăna deloc
cu imaginea pe care mi-o făcusem în mintea mea, am
ştiut instantaneu că acesta era Yeshua ben Iosif- care,
cu siguranţă, nu era un „simplu băiat”! Îmi era imposibil
să mă uit discret la el. Mi se părea că am fost lovită în
mod repetat de trăsnet. Privirile noastre s-au intersectat
într-o îmbrăţişare eternă, ca şi cum s-ar fi recunoscut
dintr-o epocă foarte îndepărtată şi dintr-o altă lume,
diferită de aceasta. Şi totuşi, acum ne aflam în această
lume, în aceste corpuri şi în această epocă extrem de
tumultuoasă. În continuare, timpul a părut să se
oprească, nu am mai fost conştientă de nimic altceva
decât de fluxul uluitor de energie care a început să
curgă între noi.
M-am ridicat, sprijinindu-mă de fântână. Lacrimile
îmi curgeau liber pe obraji. Yeshua a coborât de pe
măgarul său şi a venit la mine, plasându-şi cu blândeţe
o mână pe umărul meu. Mai, mai să leşin. Pierzându-mi
echilibrul, aproape că am căzut în fântână, dar braţul
lui puternic m-a prins şi m-a lipit de el. Parcă am fi
devenit instantaneu aceeaşi fiinţă.
Văzând ce se petrecea între noi, unchiul cel mai
mare al lui Yeshua, Iosif din Arimateea, un personaj
extrem de cunoscut ca un mediator foarte bogat al legii
din Samaria, s-a întors imediat către tovarăşii săi de
drum şi i-a anunţat că dorea să îl întrebe pe proprietarul
acestor fântâni (fratele meu mai mare) dacă era dispus
să îi găzduiască peste noapte.
După ce am scos din fântână apă pentru oaspeţi şi
pentru animalele lor, i-am condus cu bucurie pe aceştia
către casa mare a fratelui meu, în jurul căreia se înălţau
mai multe corturi comode. De îndată ce i-a cunoscut pe
nou-veniţi, Eleazar, căruia îi făcea o mare plăcere să
găzduiască oaspeţi, a început să facă pregătirile
necesare pentru aceştia. După cină şi după crearea unei
atmosfere extrem de plăcute de camaraderie, noii noştri
prieteni s-au decis să îşi amâne cu câteva zile călătoria
către Arimateea şi Ierusalim. Intuind că eu şi Yeshua
alcătuiam un cuplu perfect şi conştienţi că o căsnicie
între cele două familii putea fi benefică pentru ambele
părţi implicate, Eleazar şi Iosif au acceptat cererea lui
Yeshua de a-mi face curte.
 În acest scurt timp petrecut împreună, eu şi Yeshua
ne-am legat într-o manieră ieşită din comun. Ne
simţeam amândoi copleşiţi de energii şi de
binecuvântările marilor îngeri din cer. Nu mai încăpea
nicio îndoială că destinul nostru era să ne căsătorim.
Înainte de rostirea legămintelor nupţiale, Yeshua mi-a
explicat că simţea o călăuzire extrem de intensă de a
pleca în India, unde putea întâlni numeroşi maeştri
iluminaţi şi sfinţi treziţi, din punct de vedere spiritual
care trăiau în acel ţinut îndepărtat. Fratele lui Yeshua,
Iacov, avea să îl însoţească, cei doi beneficiind de
protecţia unchiului lor, numit de asemenea Iacov, unul
dintre fiii mai mari ai Anei, care locuia la o mănăstire
eseniană din sudul Galiei, Iacov a fost de-a dreptul
încântat când a primit invitaţia de a-şi însoţi cei doi
nepoţi în calitate de protector. (Mai târziu, când eram, pe
punctul de a părăsi familia lui Yeshua din Nazaret, fratele
mai mic al acestuia, Iosif a primit la rândul lui
permisiunea de a veni cu noi).
Pregătirile avansau rapid, Iosif din Arimateea
strângea provizii, iar plecarea urma să aibă loc în doar
câteva luni. Iosif, care se pregătea să plece în scurt timp
în călătoria sa obişnuită către diferite destinaţii de-a
lungul coastei de nord a Marii Mări, urma să îl aducă pe
unchiul Iacov din Galia. Yeshua m-a întrebat dacă eram
dispusă să îl însoţesc în India pentru un timp
nedeterminat. Anunţul lui nu m-a deranjat deloc.
Dimpotrivă, i-am luat mâinile în ale mele şi i-am povestit
despre iubirea mea faţă de Maeştri şi de învăţăturile lor.
I-am împărtăşit cât de mult mă încânta gândul de a fi
împreună cu preaiubitul meu în această ţară care oferea
atât de multe oportunităţi pentru practica spirituală
plină de devoţiune. Acestea fiind zise, am căzut cu toţii
de acord ca aranjamentele pentru logodna şi nunta
noastră să înceapă imediat.
După călătoria lui Yeshua la Ierusalim, am petrecut
împreună o săptămână binecuvântată, înainte de
întoarcerea lui la Nazaret şi la Muntele Carmel pentru a
da de ştire părinţilor şi rudelor sale apropiata noastră
căsătorie. Între timp, soţiile celor doi fraţi ai mei şi
familiile acestora au început să îmi adune zestrea şi să
facă pregătirile necesare, astfel încât ceremonia noastră
de logodnă şi cea nupţială să fie o sursă de bucurie
pentru rudele galileene şi iudaice ale lui Yeshua, dar şi o
perioadă absolut memorabilă de celebrare festivă pentru
familia şi pentru prietenii mei. Date fiind constrângerile
temporale asociate cu apropiata noastră plecare în India,
s-a decis ca ritualul nupţial să fie celebrat la doar două
săptămâni distanţă de cel al logodnei, nu la nouă luni
sau mai mult, potrivit datinii.
Nepoata mea Galeah a povestit deja experienţa ei
legată de nunta noastră, inclusiv starea de entuziasm şi
de bucurie pe care a simţit-o atunci. Sper să celebraţi şi
voi uniunea noastră cu aceeaşi bucurie.
CA: În Biblie există un pasaj referitor la o femeie
samarineană pe care Yeshua a întâlnit-o la fântână. Ea
i-a dat lui Yeshua de băut, iar el s-a oferit să îi dea la
rândul lui de băut o apă care îi va stinge pentru
totdeauna setea. Tu eşti femeia despre care relatează
această poveste?
MIRIAM: Această poveste este mai degrabă o sinteză
referitoare la mai multe femei pe care le-a întâlnit
Yeshua la diferite fântâni. Eu sunt una dintre acestea.
Într-o altă zi, la scurt timp după prima noastră
întâlnire, am împărţit amândoi apă din aceeaşi cupă.
Yeshua mi-a vorbit atunci despre diferenţa dintre setea
imposibil de stins a dorinţelor oamenilor obişnuiţi şi cea
generată de Marea Dorinţă faţă de Preaiubit, care
consumă şi satisface toate dorinţele obişnuite ale
oamenilor. Dorinţele umane, mi-a explicat el, sunt
ataşate de obţinerea şi păstrarea unor lucruri care nu
sunt permanente. Chiar dacă sunt satisfăcute pe
moment, setea generată de acest gen de dorinţe
continuă la infinit, producând foarte multă suferinţă.
Am înţeles atunci perfect, cu fiecare celulă a corpului
meu, dar şi dincolo de acesta, despre ce vorbea. Marea
Dorinţă de Unitate nu poate fi satisfăcută decât de apa
vie a Preaiubitului, care, atunci când este băută, creează
o stare de Unitate Divină. De-a lungul călătoriei vieţii
noastre comune, eu şi cu Yeshua am băut din Fântâna
Infinită a Iubirii, care nu seacă niciodată. Noi ne simţim
întotdeauna perfect împliniţi (setea noastră este stinsă
de-a pururi).
De-a lungul anilor pe care i-am petrecut împreună,
ne-a devenit tuturor evident că Yeshua nu şi-ar fi putut
îndeplini niciodată misiunea spirituală dacă nu aş fi fost
alături de el. La rândul meu, ştiam, dincolo de orice
îndoială, că nu m-aş fi putut elibera niciodată plenar din
punct de vedere spiritual fără el. Prin urmare, ne-am
îmbarcat amândoi în marele mister al Uniunii Mistice.
Am băut întotdeauna amândoi din aceeaşi cupă, fără să
păstrăm vreodată ceva numai pentru noi.
 Cap. 7 - Maria din Betania

(Maria din Betania este fata Concepută în Lumină a

lui Iosif din Arimateea şi a Mariei din Magdala. Ea este
vara primară a lui Yeshua. Vezi Diagrama referitoare la
Descendenţi lui Iosif din Arimateea (pag. 463) şi cartea
Ana, bunica lui Iisus, pentru mai multe informaţii
referitoare la Maria din Betania)
Discuţii despre spiritualitate şi relaţia dintre
Yeshua şi S’arh

Lacul Mareotis, Egipt, anul 30 e.n.

[Cadrul în care se desfăşoară acţiunea din acest
capitol este situat lângă Alexandria, în Egipt, la scurt timp
după învierea lui Yeshua. Maria este însărcinată].
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Care este prima impresie pe care o ai?
MARIA DIN BETANIA: Yeshua stă îngenuncheat în
faţa mea. Îmi ţin mâinile pe capul lui.
CA: De ce îţi ţii mâinile pe capul lui?
MARIA DIN BETANIA: Trăim un moment de pace. Îi
aşez capul pe abdomenul meu, în care se află copilul
nostru. Mă îmbrăţişează şi mă trage lângă el. Îi mângâi
părul lung şi moale. Sunt fericită că se află aici şi că
sunt binecuvântată cu această sarcină.
CA: Să înţeleg că eşti Maria din Betania?
MARIA DIN BETANIA: Da. M-ai invocat mai
devreme. Mă simt puţin slăbită. Am avut ceea ce voi
numiţi greţuri de dimineaţă. Copilul începe să mişte şi
abdomenul meu începe să se umfle din ce în ce mai tare;
mă simt împlinită şi fericită. Acum mă aflu în Egipt.
CA: A fost Yeshua cu tine tot timpul, sau doar când
şi când?
 MARIA DIN BETANIA: Ne-a vizitat pe perioade
destul de lungi. Nu este întotdeauna cu mine, căci are
foarte multe lucruri de făcut. Aici este destul de cald.
Prin urmare, stau la umbră, unde este puţin mai
răcoare. Am bucăţi de pânză pe care le ud cu apă, iar
apoi mi le pun pe cap. Aud în apropiere sunetele
reconfortante ale familiilor noastre şi vocile blânde ale
sihaştrilor de la această mănăstire de esenieni şi
therapeutae (terapeuţi). Este un loc în care ne simţim în
siguranţă. Locuim pe malul Lacului Mareotis, care este
localizat la sud de Alexandria, într-un loc în care Nilul se
desface în mai multe ramuri, la fel ca un copac, cu
diferenţa că în loc să se întindă către cer, ramurile sale
se varsă în apele albastre ale Marii Mări. Nilul aduce cu
sine aluviuni şi o apă abundentă, care fac ca solul
regiunii în care ne aflăm să devină foarte fertil.
CA: Sunt şi alţi membri ai familiei alături de voi?
MARJA DIN BETANIA: Tatăl meu, Iosif din
Arimateea, ne-a adus pe mine, pe Miriam din Tyana şi
pe copiii acesteia din Alexandria, încă de acum câteva
săptămâni. Ne-am găsit un refugiu în acest oraş timp de
aproape două luni, dar acum că am rămas grea, am luat
cu toţii decizia să mergem într-un loc în care să ne
simţim în mai multă siguranţă. Tata va pleca în scurt
timp. Îşi face foarte multe griji legate de numeroşii
membri ai familiei rămaşi în Iudeea şi în Galileea. Sunt
fericită că Yeshua se află aici, cu mine, cu Miriam şi cu
copiii. Yeshua încă se mai recuperează după greaua
încercare prin care a trecut. Avem cu toţii nevoie de
foarte multă odihnă, căci suntem foarte slăbiţi din punct
de vedere fizic. Mă simt recunoscătoare pentru faptul că
am ajuns în siguranţă în Alexandria şi pentru pacea pe
care am descoperit-o în acest sanctuar al mănăstirii
eseniene. Ştiu că cei care trăiesc în această comunitate
ne pot păstra secretul, faţă de cei care ne-ar putea face
rău.
CA: Cine ar dori să vă facă rău?
MARIA DIN BETANIA: Există membri ai preoţimii
evreieşti care au acumulat foarte multă teamă şi mânie
legată de noi. Ei înţeleg greşit misiunea şi opera noastră.
Ochii lor sunt orbi. Nu văd ceea ce se afla chiar în faţa
lor - lucruri care le-ar putea netezi şi uşura mult calea.
Ochii lor sunt închişi. Ei nu înţeleg cum ar putea
îndeplini mai bine legea superioară a iubirii, descrisă de
toţi marii învăţători şi profeţi. În mândria lor, preferă
vrajba şi conflictele unui mod de viaţă care le-ar permite
să se bucure de o armonie mai mare în interiorul
sufletului lor şi de o pace mai profundă în căminul şi în
sânul familiei lor.
Pe de altă parte, există romanii care insistă ca
populaţiile ce trăiesc în ţinuturile ocupate de ei să îi
plătească un tribut împăratului Tiberiu şi să se închine
în faţa zeilor romani. Ei încurajează pacea, dar o pace
controlată de ei cu un pumn de fier. Yeshua a fost
arestat de Farisei şi condamnat la crucificare de către
Pilat din Pont. Între timp, s-au răspândit însă zvonurile
că preaiubitul meu nu a murit. Prin urmare, suntem
consideraţi nişte fugari atât de autorităţile romane, cât
şi de cele evreieşti. Există oameni fără suflet dispuşi să
ne dea oricând la schimb viaţa pentru o pungă cu bani.
În consecinţă, trebuie să fim extrem de prudenţi. Este o
perioadă foarte tulbure pentru noi, în care nu ne putem
odihni prea mult. Multe suflete sunt cuprinse de teamă.
Foarte mulţi oameni subzistă cu foarte puţin. Ei
apelează la noi, implorându-ne să îi ajutăm. Puţini
dintre ei ştiu cum să îşi menţină pacea interioară în
suflet şi în viaţa lor.
 Chiar dacă nu pot sesiza deocamdată vreun efect
pozitiv, intuiţia îmi spune că am reuşit de minune în
ceea ce ne-am propus: de a aduce mai multă lumină în
viaţa umanităţii. Noi le-am pus oamenilor în faţă o
oglindă în care să se privească şi să vadă în ea întreaga
frumuseţe şi perfecţiune înnăscută care rezidă în inima
lor. Am lăsat în urma noastră aforisme şi învăţături
care, dacă vor fi transpuse în practică, îi vor ajuta pe cei
care caută comorile Cerului să descopere darurile
nepreţuite ale păcii şi echilibrului interior, în liniştea
propriei minţi şi a inimii lor. De bună seamă,
înţelepciunea ne spune să nu ne aşteptăm să vedem
schimbări pozitive în decursul vieţii noastre. Eu cred
însă că recolta seminţelor pe care le-am sădit va fi
bogată, urmând să fie savurată de generaţiile care vor
veni după noi.
Este nevoie de o mare credinţă pentru a te simţi
mângâiat la gândul că ai făcut tot ce ţi-a stat în puteri
mergând pe calea bunătăţii şi a iubirii, aşa cum am
făcut noi în acei ani în care am colindat prin
nenumărate câmpii, deşerturi şi munţi. Noi ne-am găsit
mângâierea (nu mândria) la gândul că nu ne-am limitat
legământul de a pune capăt suferinţei umanităţii doar la
vindecarea mulţimilor care veneau la noi în acest Scop.
Legământul nostru de a ilustra pe pământ iubirea eternă
şi adevărul, potrivit căruia moartea nu afectează sufletul
uman, şi-a găsit împlinirea în sepulcrul din grădina
dătătoare de viaţă. Noi am ajuns să cunoaştem adevărul
eliberator care se ascunde dincolo de umbrele care
continuă să întunece câmpul ucigaş al Golgotei.
Noi nu ştim în ce fel vor recepta preaiubita noastră
planetă şi generaţiile care vor urma după noi imensele
energii pe care le-am ancorat înainte şi în timpul
săptămânii Paştelui Evreiesc la Ierusalim. Suntem încă
prea apropiaţi de aceste evenimente şi de energiile care
s-au manifestat în acele zile în care ne-am împlinit
destinul promis, aşa cum l-am înţeles noi. Ce pot spune
însă este că deşi nu au trecut decât câteva luni scurte
de la evenimentele din Grădina Ghetsimani pot simţi
deja o vibraţie diferită atunci când păşesc pe Mama
Pământ. Fraţii şi surorile noastre din spaţiu şi cei din
lumile angelice pe care am ajuns să îi cunoaştem şi să îi
onorăm profund, în urma muncii noastre interioare, ne-
au asistat în ancorarea acestor frecvenţe cosmice
colosale. De altfel, ei continuă şi astăzi să susţină aceste
frecvenţe. Aceste fiinţe minunate de lumină
monitorizează reţelele energetice şi asistă Pământul să
se stabilizeze pe axa sa. În lunga eră cosmică ce va
urma, vom mai vedea probabil foarte mult întuneric pe
pământ, dar noi am creat deja o perspectivă nouă pe
care o susţinem în spiritul nostru, care va permite
cândva naşterea unei societăţi ce va trăi în pace şi în
iubire, chiar în mijlocul adversităţii. Membrii ei vor fi
adevăraţi grădinari şi exponenţi ai vieţii. Noi susţinem o
viziune a unor bărbaţi, femei şi copii care menţin în
echilibru - cu înţelepciune şi compasiune - balanţa
armoniei, în beneficiul tuturor fiinţelor născute din
Unitatea impecabilă.
Din fericire, acum ne aflăm aici, pe malul unui lac
încântător de lângă Alexandria, unde ne putem bucura
de o perioadă de odihnă şi de interiorizare, într-un loc
special creat pentru a trăi o viaţă simplă şi liniştită. Ne
putem focaliza în sfârşit atenţia asupra unui scop diferit.
Nu le mai propovăduim maselor, ci avem grijă ca cei mici
- copiii lui Yeshua şi toţi ceilalţi copii concepuţi de cei
din generaţia noastră - să trăiască suficient de mult
pentru a trezi Lumina cosmică ce a fost codificată
genetic în ei. Noi trebuie să îi învăţăm acum pe cei din
generaţia următoare cum să trăiască şi cum să
demonstreze calea iubirii şi a eliberării - adică exact
menirea pentru care ne-am născut noi pe pământ.
Yeshua a vorbit despre 11 alţi avatari de sex
masculin şi de consoartele lor pline de înţelepciune care
locuiesc pe Pământ în această epoca hotărâtoare.
Fiecare dintre ei a oferit lumii darul unor învăţături
iluminate. O parte dintre ei au inclusiv copii. Aceştia
sunt educaţi în cadrul unor familii dedicate împărtăşirii
egale a fructelor iubirii între toţi oamenii. Noi trebuie să
facem tot ce ne stă în puteri pentru a pregăti câmpurile
receptive, în care copiii noştri să poată răspândi lumina
spirituală a iubirii, pentru întreaga lume, astfel încât
suferinţa generată de separarea (percepută) de sursa
iubirii să poată înceta cândva.

Discuţie despre copiii Concepuţi în Lumină şi

despre trezirea spirituală
Doresc să clarific o serie de aspecte pe care oamenii
le înţeleg greşit, în legătură cu noi, în ceea ce priveşte
relaţia lor posibilă cu noi, care derivă de fapt din
proiecţiile egoului lor dornic de mărire de sine. Atunci
când vorbesc despre copiii noştri, unii oameni cred că
aceşti descendenţi ai noştri au creat o linie genealogică
specială, înzestrată cu capacităţi ieşite din comun şi cu
o autoritate prestabilită, pentru simplul motiv că conţin
ADN-ul lui Yeshua. Mulţi pierd inutil foarte multă
energie căutând o conexiune potenţială de sânge cu noi
sau o viaţă anterioară petrecută alături de noi ori
pretind chiar că sunt o încarnare din viitor a unuia
dintre noi. De bună seamă, asta nu înseamnă că nu
există linii spirituale autentice sau oameni care au o
conexiune sufletească reală cu noi. Eu îi încurajez însă
pe cei care caută astfel de conexiuni să analizeze ce
anume îi motivează să creadă astfel de lucruri şi să
caute astfel de informaţii. În continuare, îi încurajez să
pună la autenticitatea, relevanţa şi beneficiile lucrurilor
pe care le-au descoperit şi înţelegerea lor curentă,
referitoare la menirea lor în această viaţă. În ultimă
instanţă, această menire constă în a se trezi din visul
separării, indiferent de liniile lor genealogice şi de
conexiunile din vieţile lor anterioare, chiar dacă astfel de
condiţii pot exista într-adevăr în unele cazuri, putând fi
de bun augur pentru ei, dar numai dacă sunt utilizate
cu înţelepciune.
Atunci când vorbesc despre copiii noştri, care sunt
extrem de speciali Pentru noi, nu vreau să spun cu asta
că ei sunt superiori în vreun fel faţă de alţi copii. Toţi
oamenii sunt speciali şi unici. La nivel colectiv, noi
suntem cu toţii divini. Întreaga viaţă este înzestrată cu
Lumină, la nivel cosmic, nu doar copiii noştri.
Capacitatea de a manifesta plenar această Lumină este
dăruită liber fiecărei inimi care bate cu smerenie la uşa
Tatălui-Mamei Cereşti, solicitând graţia aducerii aminte.
În cazul celor mai mulţi oameni, lumina lor inerentă -
care emană din fiinţa lor esenţială - este ascunsă de
gândurile lor neîncetate orientate asupra trecutului şi
viitorului lor, însoţite de tot felul de suferinţe
emoţionale. În cazul oamenilor care sunt mai treziţi din
punct de vedere spiritual, aceştia îşi accesează mult mai
uşor Adevărata Natură - care este Lumina Infinită -, iar
ei sunt mult mai dispuşi să îşi recunoască propriile
blocaje, pentru a le putea „elimina” astfel mai uşor. În
cazul acestor indivizi mai treziţi, cei înzestraţi cu harul
clarviziunii pot sesiza (vedea şi simţi) apariţia spontană
a unei prezenţe luminoase în sine, la fel ca a lui Yeshua,
mai ales acum că acesta şi-a realizat corpul nemuritor
de lumină.
 Noi înţelegem dintr-o perspectivă mai amplă că - în
acord cu karma şi cu înţelegerea sufletului colectiv al
umanităţii - este necesar ca anumiţi maeştri înţelepţi şi
plini de compasiune, unii dintre ei complet iluminaţi, să
se încarneze de-a lungul ciclurilor de timp pentru a sluji
reţeaua interconectată a vieţii. Ei fac un legământ de a
rămâne apoi în apropierea Pământului şi de a se întrupa
în mod repetat şi conştient pentru a ajuta toate fiinţele
nevoite să suporte la infinit renaşterea şi moartea să se
trezească la nivel colectiv din visul suferinţei lor. Copiii
despre care vorbesc eu se numără printre aceste suflete
mai trezite şi mai pline de compasiune decât altele. Ei
optează în mod deliberat pentru a se încarna pe pământ,
cu scopul de a fi un far călăuzitor pentru umanitate în
această epocă a întunericului aproape deplin.
Aceşti copii se nasc adeseori în condiţii favorabile -
de pildă, în familii şi comunităţi care îi susţin şi care le
pun la dispoziţie maeştri şi învăţături spirituale - adică
toate informaţiile de care au nevoie pentru a-si aduce
aminte cine sunt într-un mediu relativ stabil. Am
observat că atunci când copiii sunt concepuţi şi crescuţi
de cupluri cu o conştiinţă mai trezită, a căror viaţă
reprezintă un exemplu personal de spiritualitate, ei sunt
mult mai interesaţi să îşi deschidă mintea şi inima în
faţa lucidităţii şi a bunătăţii pline de iubire. Ei sunt
conştienţi de fiecare clipă care trece şi de „prezenţa”
tuturor lucrurilor pe care le conţine aceasta. Îşi
recunosc fiecare respiraţie ca pe o oportunitate efemeră
de a simţi o stare de bucurie interioară şi fiecare bătaie a
inimii ca pe o şansă la fel de efemeră de a-şi manifesta
bunătatea, ştiind că această naştere umană extrem de
preţioasă le oferă o ocazie perfectă de a se trezi din
punct de vedere spiritual. Atunci când mintea şi inima
lor se deschid suficient de mult pentru a recunoaşte şi
pentru a înţelege existenţa suferinţei, cauzele, condiţiile
şi încetarea acesteia, ei nu neagă, nu judecă şi nu
resping această suferinţă, ci înţeleg că experienţele lor
tranzitorii referitoare la durere pot fi privite ca nişte
oportunităţi de a-şi impregna propria umanitate cu o
luciditate plină de compasiune, proiectând-o apoi
inclusiv asupra altora, pentru a le reduce tuturor
suferinţa.
Copiii născuţi în sânul unor familii mai conştiente
din punct de vedere spiritual înţeleg de mici că nu sunt
imuni la arderea şi la vindecarea propriei karme
personale, inclusiv la experimentarea karmei colective a
umanităţii - a ignoranţei de bază care începe adeseori cu
trauma naşterii inconştiente şi conduce nu de puţine ori
la percepţia unui „eu” separat într-un corp separat,
divizat în interiorul sinelui şi lăsat să sufere imensa
durere a inimii, generată de percepţia că sunt
deconectaţi şi singuri.
Din această durere şi teroare interioară se naşte un
sine fals şi arogant, ceea ce unii numesc persona sau
egoul uman. El simte o nevoie imensă de a deţine
controlul asupra tuturor incertitudinilor oferite de viaţă,
inclusiv o sete imposibil de stins pentru tot ceea ce îi
poate alina - pe o perioadă oricât de scurtă - disperarea
în creştere. Încercarea de a-şi potoli această sete devine
preocuparea sa constantă. Acest sine fals încearcă să îşi
prezerve existenţa şi dorinţele neîmplinite cu o tenacitate
fără egal. Ataşamentele şi dependenţele sale faţă de
dorinţele pe care nu şi le-a putut îndeplini ascund Sinele
Real al omului, la fel cum soarele este ascuns uneori de
nori. Pe de altă parte, cea care revelează prezenţa norilor
care îl ascund este chiar lumina soarelui. Într-o manieră
similară, Lumina Inerentă a Sinelui Real poate revela
„sinele fals” şi întreaga farsă a dorinţelor sale efemere şi
schimbătoare, care îl determină pe om să uite de
adevărul esenţei sale.
Dacă omul este învăţat să îşi observe aceste dorinţe
ale egoului său, înţelegând astfel că orice cramponare de
dorinţele sale egotice îl conduce la anxietate, mânie şi
durere sufletească; dar şi să dea soliditate naturii
iluzorii a vieţii şi permanenţă naturii impermanente a
lumii materiale, îl fac să se simtă din ce în ce mai
nesigur, mai frustrat, mai confuz şi mai blocat - el poate
ajunge să îşi transceandă în timp sinele limitat. Pe
măsură ce luciditatea sa se amplifică, el începe să
înţeleagă că umanitatea s-a blocat singură într-o
închisoare confecţionată chiar de ea. Din această
conştiinţă superioară se naşte apoi o dorinţă extrem de
profundă - Marea Dorinţă - care transcende nevoia
egoului de a scăpa de suferinţă, extinzându-se astfel
dincolo de simpla eliberare spirituală individuală.
Din Marea Dorinţă derivă o compasiune inerentă
faţă de toate fiinţele. Atunci când iniţiatul plin de
compasiune încearcă să contribuie la eliberarea tuturor
formelor de viaţă, nu doar a lui, el începe să
experimenteze o motivaţie consistentă şi plină de
bucurie de a investiga învăţăturile spirituale şi de a
practica disciplina diferitelor metode. Din acest proces
se naşte capacitatea de a accepta şi de a iubi toate
fiinţele la fel ca pe sine (Sinele său Real), considerându-
le inseparabile de Preaiubit şi iubindu-le la fel cum le
iubeşte Acesta.
Pe de altă parte, simpla naştere în anumite condiţii
favorabile nu garantează automat acest proces de
eliberare spirituală. La antipod, am cunoscut personal
foarte multe suflete măreţe născute în cele mai dificile şi
mai adverse condiţii, care experimentează tot felul de
abuzuri, dar care îşi deschid cu smerenie inima şi
experimentează trezirea spirituală, arzându-şi karma
personală şi slujind umanitatea în ansamblul ei. În final,
ele devin astfel una cu Preaiubitul. De bună seamă, am
cunoscut maeştri născuţi gata treziţi, care au optat să
vină pe pământ ca o lumină în mijlocul întunericului cel
mai profund. Din păcate, există copii născuţi în
circumstanţe ideale care sfârşesc prin a se complace sau
chiar otrăviţi de propria lor minte. În mod regretabil,
astfel de suflete nu îşi împlinesc menirea încarnării lor
pe pământ, ratând astfel oportunitatea de a se trezi din
punct de vedere spiritual în această viaţă.
Deşi copiii lui Yeshua sunt excepţional de înzestraţi,
din punct de vedere spiritual, doresc să clarific faptul că
atunci când vorbesc despre conceperea lor conştientă şi
că îi protejăm cu orice preţ, noi nu suntem motivaţi de
gândul de a crea şi de a prezerva o dinastie politică, cu
atât mai puţin o linie genealogică ecleziastică. Nu ne
simţim îndreptăţiţi şi nu avem nicio clipă intenţia de a
de a-i guverna şi de a-i conduce pe alţii, întrucât nu
considerăm că avem acest drept şi această autoritate.
Noi nu avem nevoie şi nu ne dorim astfel de puteri
pentru copiii noştri, deşi îi învăţăm într-adevăr cu
dedicare capacităţile necesare care le pot permite să îşi
asume responsabilităţile de lideri, în cazul în care viaţa
îi va conduce să înţeleagă că ceilalţi oameni ar beneficia
cu adevărat de călăuzirea şi de intervenţia lor. Scopul
nostru este de a le oferi gratuit iubirea şi bunătatea
noastră tuturor celor care ne ies în cale, stabilind astfel
un exemplu personal care poate contribui la trezirea
unei armonii unificate în rândul tuturor fiinţelor, dar şi
a unei autoguvernări înţelepte şi pline de compasiune,
pe măsură ce ne continuăm pas cu pas călătoria
comună.
 În cei 2.000 de ani de când am păşit pe pământ
alături de ceilalţi 11 avatari şi de consoartele lor, s-au
născut foarte multe generaţii. La ora actuală, miliarde de
suflete numesc această planetă „casă”. Cu fiecare nouă
generaţie, Lumina cosmică pe care noi am ancorat-o în
ADN-ul nostru şi în elementele Pământului în epoca în
care am trăit a fost transmisă cu succes - din punct de
vedere biologic şi eteric - tuturor oamenilor, prin
intermediul liniilor genealogice multiple ale
descendenţilor noştri (Descendenţii la care se face
referire aici nu sunt numai cei ai lui Yeshua şi ai
Magdalenelor, ci şi cei ai celorlalţi copii Concepuţi în
Lumină de către urmaşii Anei. Deşi acest aspect nu este
discutat în detaliu, ei includ de asemenea descendenţii
celorlalţi avatari din planul terestru, care au conceput
copii în epoca în care a trăit Yeshua; şi poate şi ai altor
fiinţe foarte elevate care au Conceput copii în Lumină).
Aceeaşi iluminare eliberatoare pe care au adus-o de-a
lungul timpului avatarii (de ambele sexe) pe pământ
rezidă în toate celulele vii ale umanităţii şi ale celorlalte
creaturi. Prin urmare, nu mai căutaţi descendenţi
„speciali” sau o linie genealogică privilegiată. Voi sunteţi
cei pe care îi căutaţi.
Cea mai bună modalitate de a afla mai multe
informaţii istorice referitoare la Iisus Hristos, la Maria
Magdalena şi la copiii lor (noştri) se bazează pe claritatea
şi pe onestitatea motivaţiei personale. Odată angrenat în
acest proces de căutare fascinantă, sunt necesare o doză
generoasă de bun-simţ şi un simţ al umorului puternic
dezvoltat, pentru a menţine „destinaţia” aleasă într-o
perspectivă în continuare clară. Da, este important să
înţelegeţi că noi am trăit, ne-am iubit profund şi am avut
copii, dar este încă şi mai important să trăiţi, să vă iubiţi
şi să faceţi voi înşivă copii într-o manieră conştientă - în
epoca voastră (aşa cum am făcut noi în epoca noastră) -,
copii care să înţeleagă sensul bunătăţii şi al iubirii.
Decât să vă lăsaţi distraşi de povestea noastră, este
infinit mai important să vă deschideţi în faţa propriei
voastre naturi de tip „Hrist-Magdalena” - a Luminii care
există în voi -, care este deja codificată în voi chiar în
acest moment prezent extrem de preţios. În această
manieră simplă, vom putea ajunge cu toţii la aceeaşi
destinaţie şi odată ajunşi, nu vom mai fi nevoiţi să ne
părăsim niciodată Casa Părintească.

Discuţie despre liniile spirituale

CA: Spuneai mai devreme că tu şi cu Yeshua nu aţi
intenţionat niciodată să creaţi o dinastie familială sau o
linie genealogică ecleziastică. Dar una spirituală? Aţi
creat voi o linie spirituală şi mai există aceasta?
MARIA DIN BETANIA: Dintr-o anumită perspectivă,
noi am creat într-adevăr o nouă linie spirituală, în
sensul că Yeshua, în calitatea lui de avatar, plus Miriam
(Vara lui Yeshua, Miriam, a devenit mai târziu una din
consoartele spirituale ale lui Yeshua, alcătuind o trinitate
cu Miriam şi cu Maria, cunoscută sub numele de „cele Trei
Marii”) şi cu mine - în calitate de consoarte unse ale lui -
am fost primele persoane care am prezentat o învăţătură
spirituală distinctă ce nu a mai fost propovăduită
vreodată public până atunci, la fel cum noi am fost
pregătiţi în tradiţiile înţelepciunii din Antichitate. Aceste
linii spirituale din vechime, care conţineau tradiţiile
antice ale înţelepciunii, derivă dintr-o Sursă Unică a
înţelepciunii împărtăşită de toate, ce se extinde în
cosmos şi în lumile subtile de dincolo de această
planetă, avându-şi în ultimă instanţă originea în
Absolutul care transcende mintea conceptuală.
 Baza învăţăturilor noastre exterioare, fără de care
acestea nu pot fi înţelese clar, poate fi găsită în contextul
tradiţiei esenienilor de pe Muntele Carmel, care practică
un misticism profund, bazat direct pe această
înţelepciune multidimensională din Antichitatea
îndepărtată. În cadrul Ordinului nostru Esenian, există
maeştri care ştiu cum să recepteze impulsurile
energetice autentice şi generatoare de putere, care au
autoritatea de a transmite mai departe învăţăturile orale
sacre şi aceste energii ale trezirii spirituale, pe care le
oferă iniţiaţilor pregătiţi să le recepteze. Noi nu ne-am fi
putut îndeplini niciodată misiunea spirituală fără
ajutorul maeştrilor de pe Muntele Carmel, cum ar fi
Bunica Ana, care a pus bazele şi a adunat o comunitate
de suflete care gândesc şi simt la fel - un fel de linie
spirituală, dacă doreşti - în mijlocul căreia ne-am putut
juca într-o manieră mult mai eficientă rolurile pe care ni
le-am asumat.
Înţelepciunea esenţială şi energiile generatoare de
putere pe care le întruchipăm noi nu sunt folosite
niciodată în scopul creării unei doctrine religioase şi a
unei Biserici precum cea creştină, care - apropo - nu
reprezintă în niciun caz o linie genealogică spirituală. Nu
vreau să spun cu asta că maeştrii şi iniţiaţii unei linii
spirituale autentice nu pot participa la diferite grupuri
religioase, spirituale, filosofice şi ştiinţifice. Scopul lor
este însă de a aduce beneficii în interiorul şi în exteriorul
cadrului îngust al unei religii organizate. De cele mai
multe ori, toate bisericile conţin un strop de adevăr care
le străbate doctrinele şi care le pot fi de folos adepţilor
lor. Calea noastră este însă o linie spirituală a Luminii
care transcende numele şi credinţele. Ea susţine şi
transmite energia autentică generatoare de putere
spirituală oricărui om care doreşte să îşi trezească
Natura Reală - Lumina şi Iubirea infinită a Preaiubitului,
indiferent dacă este afiliat sau nu la o religie sau la un
grup particular.
Afirmaţiile şi demonstraţiile noastre practice le sunt
oferite aspiranţilor spirituali sinceri, ca o invitaţie de a
face ceea ce facem noi şi de a se focaliza în interiorul lor,
acolo unde poate fi găsită „Pacea care transcende
înţelegerea minţii”. Noi oferim metode practice de
investigare a manierei în care mintea noastră (principiul
care divide) şi inima noastră suferindă pot cauza o stare
de confuzie, de îndoială de sine şi tot felul de suferinţe.
Sugestia noastră este să îţi linişteşti mintea şi să îţi
urmăreşti respiraţia, asistând ca martor la procesul
tranzitoriu al gândurilor şi al simţurilor - relaxându-te
calm în conştiinţa/spaţiul imuabil(ă) care unifică totul
în sine. Cu alte cuvinte, invitaţia noastră este să îţi
contempli pur şi simplu gândurile, sentimentele şi
senzaţiile efemere, ca pe o „realitate” în sine, fără a le
transforma în concepte intelectuale, fără a te crampona
de cele plăcute şi fără a încerca să le eviţi pe cele
neplăcute sau dureroase, remarcând natura instabilă şi
goală a conţinutului minţii şi a senzaţiilor corporale.
Calea noastră constă în acceptarea emoţiilor
conflictuale ale fricii, mâniei şi durerii sufleteşti - marile
otrăvuri ale mintii şi inimii - care întunecă şi
distorsionează lumina strălucitoare în sine, blocând
astfel fluxul iubirii eterne, la fel ca un baraj care opreşte
un fluviu. Noi te încurajăm să te familiarizezi cu aceste
aspecte nerecunoscute şi respinse ale sinelui tău, a
căror natură este otrăvitoare, să te foloseşti cu abilitate
de aceste otrăvuri ca de nişte antidoturi alchimice,
pentru a te vindeca şi pentru a-ţi redobândi astfel
integritatea fiinţei. Odată eliberat de blocajele emoţionale
şi de distorsiunile mentale, ceea ce va rămâne va fi o
stare infinită şi veşnic prezentă de bunăstare, de calm şi
de bucurie - Marea Pace - care îţi va oferi de-a pururi
mângâiere.
Este foarte adevărat că sensul profund,
transformaţional şi adeseori paradoxal al afirmaţiilor lui
Yeshua nu poate fi înţeles de mintea obişnuită. La fel de
adevărat este şi faptul că cei care sunt înzestraţi cu o
capacitate mai redusă de înţelegere, care se identifică cu
corpul fizic impermanent şi care încearcă să îşi reducă
povara vieţii lor trăite în teamă, în vinovăţie şi în durere
sufletească iau adeseori afirmaţiile lui Yeshua în
maniera lor literală, deşi ele au mai degrabă un sens
metafizic şi metaforic.
Intre aceşti oameni se află unii care se simt
inadecvaţi sau neputincioşi, fiind convinşi că o
interpretare intelectuală şi literală este suficientă pentru
a-i califica drept învăţători şi lideri ai semenilor lor. Fără
să realizeze consecinţele abuzului poziţiei lor influente,
ei sesizează doar oportunitatea de a acumula putere
asupra altora, fiind practic nişte „lupi îmbrăcaţi în piei
de oaie” care profită de ignoranţa „oilor” ce le oferă cu
naivitate puterea lor personală. Atât „lupii”, cât şi „oile”
creează dogme şi religii inventate de ei, raţionalizând şi
justificând diferite „războaie sfinte” împotriva unor rele
proiectate de ei, care nu sunt altceva decât propriul lor
întuneric pe care nu şi-l asumă - şi totul în numele unor
aşa-zişi mântuitori şi zei personali. Cu alte cuvinte, ei îl
divid pe „Dumnezeul Cel Unic” şi încearcă să îl întărâte
împotriva Lui însuşi!
Aceşti oameni trebuie să fie însă acceptaţi şi iertaţi,
căci ei nu ştiu ce fac. Ei sunt orbii care îi conduc pe cei
care îi urmează drept în şanţul de lângă drum!
Pe de altă parte, există oameni cu convingeri
ortodoxe rigide, anxioşi, care nu îşi pun întrebări,
temându-se în schimb de o zeitate geloasă şi mânioasă
(din nou: orbi care îi conduc pe alţi orbi), care nu au
încredere în metodele propuse de Yeshua, cum ar fi
onorarea femeilor pe picior de egalitate cu bărbaţii,
chemarea, în egală măsură, a cerşetorilor şi a
prostituatelor, a prinţilor şi a asceţilor să îl însoţească şi
să îi asculte afirmaţiile, faptul că îi consideră pe bărbaţii
necircumcişi la fel de puri în ochii lui Dumnezeu ca şi pe
fiii lui Avraam, considerându-i pe toţi oamenii fiii şi
fiicele aceluiaşi Creator Tată-Mamă. Yeshua ne învaţă să
acceptăm uniunea mistică a principiilor polar opuse, nu
să intrăm într-un conflict dualist al binelui împotriva
răului. Dar cea mai ameninţătoare li se pare acestor
indivizi învăţătura lui referitoare la prezenţa lui
Dumnezeu, care le este direct accesibilă tuturor
oamenilor, fără necesitatea medierii unei preoţimi
hirotonisite care să intervină în favoarea lor, în faţa unui
„mântuitor”, a unui „zeu” sau a unei „zeiţe”. Noi
recunoaştem că astfel de mediatori pot fi într-adevăr
extrem de utili, dar prezenţa lor nu este absolut
necesară în momentul iluminării, care corespunde
practic fuziunii cu Dumnezeu într-un plan existenţial al
experienţei directe.
În cazul celor capabili să audă şi să înţeleagă
aspectele cele mai subtile ale învăţăturilor lui Yeshua
(imposibil de înţeles de către mintea obişnuită), puterea
spirituală este transmisă printr-o linie neîntreruptă de
avatari care continuă să se întoarcă pe pământ, cum
este el însuşi. Maeştrii luminaţi transmit pe cale orală
energiile şi practicile care pot conduce la trezirea
spirituală a unor adepţi ce continuă să transmită mai
departe aceste vaste energii şi învăţături spirituale altor
iniţiaţi, din generaţie în generaţie. O parte din aceste
învăţături sunt înregistrate în diferite texte sacre.
Învăţăturile care nu pot fi transmise prin concepte
rostite sau prin simboluri scrise sunt transmise pe cale
orală, sub forma unor silabe sonore pure şi a unor
frecvenţe ultrasonice. Ori de câte ori pe pământ apare
un maestru, în jurul acestuia se strâng diferiţi discipoli,
care îi organizează apoi învăţăturile. De dragul
convenienţelor, acestea sunt cunoscute la nivel colectiv,
sub eticheta numelui maestrului iluminat care a vorbit
despre ele. Simpla etichetă nu este însă sinonimă cu
conţinutul. Cu alte cuvinte, faptul că te numeşti creştin
nu te transformă automat într-o persoană „Unsă cu
Mirul Luminii”.
La fel ca toţi iniţiaţii aflaţi pe calea trezirii spirituale,
atunci când condiţiile vor fi propice vei putea primi,
practica şi cunoaşte şi tu existenţa şi roadele liniei
spirituale a Luminii, care transcende orice nume, aşa
cum am făcut noi, la vremea noastră. Noi îi încurajăm
pe cei care păşesc alături de noi şi care îşi doresc sincer
să descopere Calea Infinităţii, să investigheze, să
analizeze şi să pună în practică învăţăturile şi practicile
noastre. Stabileşte-ţi intenţia fermă de a-ţi activa
codurile luminii latente în ADN-ul tău. Trăieşte
experienţele tale personale şi directe ale adevărurilor
despre care vorbim noi. Vino singur în faţa Preaiubitului
şi descoperă astfel Unitatea.
În anii pe care i-am petrecut în India alături de
Yeshua şi de Miriam, înainte de a ne începe misiunea
publică, am trăit numeroase experienţe alături de diferiţi
maeştri şi sfinţi, cu care aş putea umple cărţi întregi
dacă mi-aş propune să le descriu. În afara frumoaselor
învăţături ale lui Ram, Krishna şi Babaji, noi avem o
mare afinitate cu cuvintele pline de înţelepciune şi cu
practicile alchimice oferite de Shakyamuni Buddha
discipolilor săi. Învăţăturile acestuia au fost transmise
pe cale orală în aceşti ultimi 500 de ani. Dharma lui
Buddha începe să fie înregistrată în scris abia în epoca
noastră, dar, chiar şi aşa, există diferenţe de opinie
legate de traducerea ei.
Noi continuăm să studiem şi să contemplăm vechile
scripturi din India şi alte texte antice, îndeosebi cele
traduse şi păstrate în biblioteca noastră de pe Muntele
Carmel. Există între noi unii care şi-au asumat
responsabilitatea de a nota în scris afirmaţiile lui
Yeshua, deşi suntem conştienţi că aceste cuvinte ar
putea fi distorsionate şi că mesajul lor ar putea fi distrus
de către cei care deţin puterea bazată pe teamă atât din
zilele noastre, cât şi din viitor. Cu toate acestea, Bunica
Ana ne-a încurajat să ne punem în scris poveştile.
O parte din semnificaţiile ezoterice ale afirmaţiilor
lui Yeshua, dar şi ale discipolilor lui apropiaţi, sunt
prezentate foarte clar în textele noastre, pentru cei care
au urechi de auzit, dar cele mai multe sensuri profunde
sunt ascunse în mod intenţionat, pentru ca novicii
insuficient pregătiţi să nu îşi poată face rău din cauza
lor şi să nu le poată face, la rândul lor, rău altora. Ceea
ce a rămas din învăţăturile şi din practicile noastre (care
sunt extrem de vaste şi de puternice) le sunt transmise
pe cale orală celor care sunt pregătiţi să-şi asume
responsabilitatea sporită de a nu face rău niciunei forme
de viaţă şi de a le fi de folos tuturor fiinţelor vii.
Într-adevăr, linia noastră spirituală a rezistat până
în zilele voastre, dar maeştrii ei (de ambele sexe) -
capabili să transmită impulsurile energetice autentice,
generatoare de putere spirituală - nu sunt neapărat
afiliaţi la o religie particulară. Deşi există inclusiv
maeştri care deţin poziţii influente şi care sunt
cunoscuţi public, există alţii care au optat pentru a
rămâne incognito.
 Prin urmare, dacă eşti condus prin diferite
sincronicităţi către „găsirea” unui astfel de maestru, ai
răbdare, fă-ţi timp şi familiarizează-te cu el. Fă
cunoştinţă cu adepţii săi, cu învăţăturile sale şi cu
roadele acestora. Observă şi analizează cu atenţie ce se
întâmplă. Nu fi naiv. În ultimă instanţă,
responsabilitatea referitoare la sufletul tău îţi aparţine în
exclusivitate - nu îi aparţine maestrului tău. Atât timp
cât nu te-ai convins cu o certitudine absolută că îţi poţi
plasa viaţa în mâinile unui maestru şi că acesta este
sută la sută dornic şi capabil să te ajute să îţi transmuţi
karma, nu-ţi oferi nimănui puterea personală.
Unul dintre secretele recunoaşterii unui maestru
autentic este evaluarea felului în care te face să te simţi
în prezenţa lui. Se umplu inima şi mintea ta de iubire?
Sunt lumina şi comportamentul lui consistente şi
stabile? Are el un fel smerit şi relaxat de a fi? Ce-i drept,
există şi maeştri mai neortodocşi, care practică metode
revoltătoare (pentru unii). Alţii pot fi severi şi
disciplinaţi, dar fără a lua prea în serios această lume
iluzorie. După ce ai petrecut o vreme alături de maestrul
tău, simţi că persona şi mintea ta încep să îşi piardă
contururile rigide, că zidurile în care ţi-ai închis inima
încep să se dizolve, că acţiunile tale devin mai puţin
reactive şi că accepţi viaţa într-o manieră mai plină de
blândeţe, de bunătate, de răbdare şi de relaxare?
Dictonul care spune că „atunci când discipolul este
pregătit, maestrul apare” este cât se poate de corect.
Chiar dacă i se pare misterios şi frustrant căutătorului
spiritual naiv, el este corect înţeles de către cel cu
sufletul matur. (Pauză)

Discuţie despre „viaţa mea anterioară”, în

ipostaza de „Maria Magdalena”
 CA: Cunosc mai multe femei care sunt sincer
convinse că au fost într-o viaţă anterioară Maria
Magdalena. Ce ai dori să le spui acestor femei?
MARIA DIN BETANIA: Aş putea vorbi foarte mult pe
tema acestui subiect delicat, dar nu le voi spune decât
câteva cuvinte acestor surori preaiubite. Mai întâi de
toate, consoartele lui Yeshua, inclusiv eu, Miriam din
Tyana şi mai târziu vara mea Mariam - legendarele „cele
Trei Marii” - au lăsat în urma lor o înregistrare
holografică extrem de puternică în arhivele eterice ale
Mamei Pământ. Aceste arhive „vii” pot fi accesate cu
uşurinţă. „Amprenta” Mariei Magdalena este influenţată
de numeroase filtre variabile, cum ar fi rezonanţa
sufletului, claritatea perspectivei spirituale,
stereotipurile culturale, psihologice şi mitologice,
înclinaţiile religioase, plus motivaţia personală şi
stabilitatea emoţională. Fiecare femeie care îşi accesează
experienţa personală ca „Maria Magdalena” face acest
lucru într-o manieră absolut unică şi strict personală.
Toate femeile care au fost apropiate de noi şi pregătite în
Ordinul Magdalenelor au „întruchipat” frecvenţele şi
experienţele Magdalenelor în maniere ieşite din comun,
specifice fiecăreia dintre ele. În calitatea noastră de
Frăţie a Surorilor, noi am experimentat Unitatea într-o
manieră care ne-a permis să ne întărim reciproc şi să
susţinem aproape impecabil „Opera” lui Yeshua. Geea ce
doresc să spun de fapt este că există foarte multe
variabile care pot fi analizate.
Un alt lucru pe care doresc să îl spun acestor surori
- care se „racordează” la experienţele „celor Trei Marii”,
asumându-şi-le (ca şi cum ar fi experienţele lor
personale) - este că cel mai probabil au trăit într-adevăr
cel puţin o viaţă ca preotese (sau ca preoţi) ale
Magdalenei. Cu alte cuvinte, voi aţi fost iniţiate în
misterele lui Isis, Osiris şi Horus. Este foarte posibil să-l
fi cunoscut şi să fi slujit alături de Yeshua, în calitate de
Magdalenă; altfel spus, să fi fost una dintre femeile care
au păşit alături de el. Aceste experienţe au avut un
impact atât de mare, încât v-aţi simţit extrem de
apropiate de el şi aţi rămas astfel până astăzi. Probabil
că experimentaţi o rezonanţă foarte profundă cu
învăţăturile sale mistice, atât cele descrise în Biblie, cât
şi cele din textele apocrife, din traducerile recent,
descoperitelor manuscrise gnostice şi eseniene, din
literatura sacră a şcolilor înţelepciunii occidentale, din
transmisiile de tip channelling ale maeştrilor înălţaţi sau
din revelaţiile trăite în propriile voastre meditaţii. Este la
fel de posibil să fi regăsit (sau să o faceţi în viitor)
învăţăturile lui Yeshua în hinduism, în budism sau în
textele cabaliştilor mistici şi ale sufiţilor, ba chiar şi în
poveştile transmise de triburile indigene din toată
lumea. Indiferent de maniera în care aţi ajuns să vă
simţiţi conectate cu el, voi îl percepeţi pe Yeshua în
inima voastră, la fel ca toate Magdalenele.
În cazul celor care simt că au fost „Maria
Magdalena” într-o viaţă anterioară, nu este exclus ca
acestea să provină într-adevăr din linia noastră
genealogică directă (de sânge). Datorită acestei codificări
genetice, vouă vă este mai uşor să accesaţi arhivele
noastre holografice sau Akasha-ice. Aşa cum am mai
precizat însă, acest lucru nu vă face în niciun fel
speciale şi nu confirmă că voi sunteţi acea „Maria
Magdalena” din trecut sau din prezent. Aşa cum am mai
spus, Maria Magdalena cu care sunteţi familiarizate voi
(din Biblie) este de fapt o sinteză între Miriam din Tyana,
Maria din Betania şi Mariam de la Muntele Carmel.
Există milioane de oameni care sunt descendenţii noştri
direcţi şi practic toate formele vieţii - animate sau
neanimate - poartă la ora actuală frecvenţele superioare
codificate ale Conştiinţei Cosmice pe care le-am ancorat
noi în elementele şi în eterul Mamei Pământ, dar şi în
ADN-ul nostru, care a fost transmis apoi mai departe de
către descendenţii noştri direcţi. Prin urmare, este
posibil ca orice om să se pună la unison cu diferite
crâmpeie sau fragmente ale „experienţelor” trăite de
„Maria Magdalena” în viaţa ei (de cele Trei Marii în viaţa
lor), deşi este important să fiţi conştiente de faptul că
experienţele voastre sunt filtrate mai mult sau mai puţin
prin conştiinţa voastră din viaţa curentă.
Cu toate acestea, este extrem de puţin probabil să fi
trăit într-adevăr o viaţă anterioară ca una din „cele Trei
Marii”. Dacă aţi făcut-o, fie printr-o încarnare plenară,
fie sub forma unui aspect holografic al sufletului lor, aţi
şti acest lucru într-o manieră de necontestat. Nu aţi
vorbi în van despre această realitate şi nu aţi încerca în
niciun caz să atrageţi atenţia asupra voastră, de dragul
măririi de sine a egoului vostru ori într-o manieră
defensivă. Prezenţa noastră este foarte aproape şi voi o
puteţi accesa oricând doriţi să primiţi asistenţa noastră
plină de iubire de-a lungul căii din viaţa voastră curentă,
ca iniţiate moderne în calea Magdalenelor. Abţineţi-vă
însă să vă mai consideraţi „Maria Magdalena“ însăşi,
căci în acest fel nu veţi face decât sa vă amăgiţi singure
şi să îi induceţi pe alţii în eroare.
Doresc să le vorbesc de asemenea numeroaselor
femei care se simt vinovate sau ruşinate din cauza
experienţelor lor sexuale dureroase. Ele se identifică cu
aspectul de „Penitenţă” al Mariei Magdalena, prezentat
de Biserica Romano-Catolică - o preoţime patriarhală
nesigură şi mânioasă care s-a simţit dintotdeauna
ameninţată de adevărata înţelegere a iniţierii pe calea
Magdalenelor, de 2.000 de ani încoace. În cazul femeilor
care suferă, acestea se simt oarecum mângâiate atunci
când se gândesc la Sfânta Maria Magdalena ca la o
femeie care a cunoscut suferinţa din cauza sexualităţii ei
„păcătoase”, dar care a fost iertată de Yeshua (Iisus) -
adică de versiunea Bisericii referitoare la Yeshua ca la
un „arhetip al Mântuitorului” - vindecându-şi astfel
natura „căzută” (în păcat) Această caricatură penibilă şi
isterică a Mariei Magdalena nu are însă nimic de-a face
cu adevărata Maria Magdalena, la fel cum „arhetipul
Regelui care moare şi este înviat“ nu are nimic de-a face
cu adevăratul Yeshua ben Iosif, deşi Yeshua a jucat într-
adevăr acest rol în cadrul reiterării publice a misterelor
osiriene ale învierii.
Această calomnie defăimătoare a fost creată şi
perpetuată de o Biserică creată de oameni, care nu are
nimic de-a face cu învăţătura spirituală şi autentică a lui
Yeshua, la mulţi ani după ce ultimul om a continuat să
păşească pe pământ. Mitica „Maria Magdalena“ nu este
decât „o femeie căzută, o seducătoare şi o prostituată”
arhetipală şi luată în derâdere, care a trebuit să fie pusă
la locul ei „inferior” şi să îi fie închisă gura de către cei
care se temeau de puterea ei. Lucrul de care s-au temut
dintotdeauna preoţii de sex masculin a fost puterea
preotesei Magdalena, cea care joacă rolul lui Isis în
cadrul misterelor lui Osiris, înviind conştiinţa acestuia
(preaiubitului ei) din visul ei referitor a moarte
(separare), ridicând-o şi plasând-o apoi în Cupa
alchimică a Graalului, adică a Uniunii Divine.
Scufundată în Unitate, ea concepe împreună cu aceasta
(partenerul ei) copilul Graalului, pe Horus. , „Sfântul
Graal - Sângele Regal”, Lumina se întoarce şi
binecuvântează Pământul şi toate fiinţele care trăiesc pe
el. Aşa cum Yeshua a jucat rolul lui Osiris în timpul
Săptămânii Paştelui Evreiesc, Miriam (din Tyana), eu şi
celelalte Magdalene (de sex feminin) am jucat împreună
rolul prea-iubitei sale Isis, Mama Întregii Vieţi, inclusiv a
învierii.
Adevărul este că niciuna din „cele Trei Marii” nu este
o prostituată şi niciuna dintre noi nu suferă din cauza
sexualităţii sale. Dimpotrivă, noi suntem femei înzestrate
cu o mare putere, Dakini tantrice (Zeităţi feminine, în
mitologia hindusă şi budistă), adepte extrem de bune
cunoscătoare (la fel ca marea majoritate a Magdalenelor
pregătite) ale practicilor energetice ezoterice care
canalizează forţa vitală/sexuală de-a lungul corpului
fizic şi al celor subtile, cu scopul de a atinge conştiinţa
iluminată şi de a Concepe copii în Lumină. Este la fel de
adevărat că noi, în calitatea noastră de preotese
Magdalene, am fost numite de-a lungul timpului
prostituate, la fel cum Marea Mamă însăşi a fost numită
Marea Curvă. Astfel de insulte derivă din ignoranţa şi
din neîncrederea în Principiul Divin Feminin şi în
uniunea acestuia cu Principiul Divin Masculin, căci o
uniune alchimică a celor două principii divine ar
însemna automat încetarea „jocului dramatic” al
dualităţii şi al separării.
CA: Îţi mulţumesc! Cuvintele tale sunt extrem de
utile. Haide să ne întoarcem acum în Egipt, în camera în
care te afli, cu Yeshua alături de tine. Ce se întâmplă
acum?
MARIA DIN BETANIA: Afară se înserează. Noi ne
aflăm în camera noastră micuţă, care este foarte sărac
mobilată. Am aprins o lampă cu ulei, aflată pe o masă
simplă din lemn, de lângă salteaua noastră de paie, pe
care dormim. Preaiubitul meu mă ajută să mă întind
lângă el şi mă prinde cu blândeţe în braţele sale.
Respirăm împreună, iar el îmi ajută energia să se
stabilizeze şi mintea mea agitată să se liniştească.
Simţim amândoi prezenţa dulce a copilaşului din
pântecul meu. Nu am nicio îndoială că inima care bate
încetişor sub mâinile noastre îi aparține unei fetiţe care
va fi un canal de manifestare al iubirii Marii Mame.
CA: Ce ştii în legătură cu acest copil? Ne poţi oferi
vreo informaţie particulară?
MARIA DIN BETANIA: Vad cu ochii spirituali o
lumină vastă de culoare roz în jurul ei. Intuiţia îmi
spune că va fi extrem de delicată, dar şi foarte puternică
în acelaşi timp. Va fi un dar minunat pentru foarte mulţi
oameni. Nu cred că Yeshua va fi dezamăgit de faptul că
este o fetiţă. Ea este purtătoarea unei conştiinţe extrem
de puternice, pe care voi aţi numi-o un Mare Spirit. Va fi
numită Sarah, sau Sar’h, în varianta egipteană a
numelui. Mă simt onorată să îi fiu mamă. Dumnezeu
este foarte bun cu mine şi cu noi toţi. (Emoţie profundă)

Discuţie despre relaţia dintre Yeshua şi Miriam

CA: Îmi poţi spune ce ai simţit atunci când ai aflat
că Yeshua s-a însurat cu Miriam din Tyana? Cum a fost
călătoria ta alături de cei doi?
MARIA DIN BETANIA: Dacă ţi-aş povesti tot ce am
trăit atunci, aş umple o carte extrem de voluminoasă. Îţi
pot oferi totuşi câteva crâmpeie, astfel încât să îţi poţi
face o anumită părere asupra ei.
În tinereţea noastră, eu şi cu Mariam (vara lui
Yeshua) am fost în Egipt, unde am primit iniţierile
superioare în Ordinul Magdalenelor din templele lui Isis,
Osiris şi Horus. Ne-am simţit amândouă onorate pentru
că am trăit aceste experienţe la o vârstă atât de fragedă,
care, împreună cu pregătirea noastră de la Muntele
Carmel, au devenit fundamentul misiunii noastre
publice alături de Yeshua, din viitor. La acea dată nu
ştiam precis cum se va derula acest viitor, dar am fost
motivate amândouă dintotdeauna de un simţ foarte
profund al destinului. Ori de câte ori exista vreo
posibilitate de creştere spirituală, noi ne-o asumam fără
să stăm pe gânduri. Toate aceste iniţieri m-au ajutat să
îmi îmblânzesc din ce în ce mai mult tendinţele rebele
din copilărie, aşa că atunci când am ajuns în Egipt mi-a
fost mult mai uşor să trec prin disciplinele necesare.
Iniţierile prin care am trecut împreună în diferitele
temple au fost extrem de dificile. Ele nu au avut nimic
de-a face cu viziunea romantică pe care şi-o fac uneori
cei neiniţiaţi în privinţa acestor practici. Ne-au ajutat
însă să progresăm pe calea noastră, lucru măsurat prin
diferitele puteri spirituale pe care le-am dobândit.
Încurajate cu putere de maeştrii noştri, am acceptat să
învăţăm inclusiv nivelurile mai avansate ale înaltei
alchimii egiptene, devenind astfel amândouă preotese
iniţiate ale lui Isis. Am ajuns să îi purtăm astfel cu
mândrie şarpele de aur pe braţul stâng, care
simbolizează ridicarea energiei care învie forţa vitală - a
lui Kundalini sau Sekhem - de-a lungul colanei
vertebrale sau a lui djed (după cum o numesc egiptenii).
Am fost privite tot timpul cu respect, dar nu am fost
cruţate nicio clipă de disciplinele extrem de riguroase
solicitate oricărui iniţiat.
Tot acest antrenament nu ne-a pregătit însă în
niciun fel pentru o altă iniţiere, prin care am trecut
atunci când am aflat că Yeshua a cunoscut-o pe Miriam
din Tyana, cu care s-a însurat şi cu care a plecat în
India. Ne-am simţit amândouă devastate şi trădate de
faptul că Yeshua a acceptat la sugestia familiei sale să
încheie o alianţă matrimonială cu familia lui Miriam,
numită în derâdere „samarineni” de către evreii
ortodocşi.
 Dat fiind că ideea-forţă la care am aderat amândouă
era faimosul dicton înscris pe un templu antic:
„Cunoaşte-te pe tine însuţi şi devino astfel liber!”, ne-am
familiarizat cu această ocazie cu anumite aspecte ale
întunericului nostru interior, a căror existenţă nu am fi
suspectat-o niciodată până atunci. Practic, ne-am ieşit
din minţi. Eram amândouă pline de judecăţi critice şi ne
simţeam copleşite de povara îndoielii de sine. Surprinse
şi smerite de intensitatea reacţiilor noastre, ne-am temut
că ne-am pierdut complet statutul de iniţiate. Ne
simţeam de parcă am fi fost târâte de colo-colo de către
un animal de pradă. Pe scurt, ne simţeam într-o stare de
oroare şi de şoc.
Convingerea noastră în acel moment era că Yeshua
ne-a exclus complet din viaţa lui. Nici măcar nu ştiam
cu siguranţă dacă se va mai întoarce vreodată. Viziunea
naivă pe care am avut-o amândouă în copilărie, cum că
vom creşte şi îi vom sta alături, a început să se destrame
la fel ca un miraj din deşert. Am căzut astfel pradă
disperării, văzându-ne visurile complet spulberate. Ne-
am confruntat cu realizarea din ce în ce mai clară (care
ne-a umplut de smerenie) că, în bună măsură, dorinţa
noastră de a primi iniţierile în templele din Egipt s-a
datorat unei alte dorinţe mai primare, şi anume aceea de
a ne pregăti în vederea căsătoriei cu Yeshua. Atunci
când această dorinţă s-a destrămat, motivaţia noastră
de a munci din greu (în plan spiritual) a început să se
cam ducă pe apa sâmbetei. A devenit din ce în ce mai
dificil să ne concentrăm, lucru periculos, căci oricărui
iniţiat care experimentează energii foarte intense i se
cere răspicat o vigilenţă continuă, spre a nu-şi face
singur rău sau altora. Din fericire, înainte ca vreun
incident nefericit să poată avea loc, am fost invitate cu
înţelepciune şi cu compasiune să ne întoarcem la casele
noastre.
Odată ajunse acasă, am făcut amândouă un efort
colosal pentru a ne vindeca rănile produse de poveştile
pe care ni le spuneam singure, încercând să ne
autoconvingem de teribila pierdere pe care am suferit-o
(a lui Yeshua). Deşi îmi dădeam seama că întreţineam
singură o poveste fictivă în mintea mea, am continuat să
simt că sufletul meu era ţesut inextricabil în urzeala
acesteia. Mi se părea imposibil să mă detaşez. Mariam
nutrea o dorinţă şi o convingere la fel de mari asociate
cu căsnicia, dar - cumva - eu am fost toată viaţa
convinsă la modul absolut că premiul - Yeshua - avea să
fie al meu, al nimănui altcuiva. Toată adolescenţa m-am
autoconvins că aveam să fiu singura lui mireasă. Aşa se
face că mi-am pierdut orice ancoră, plutind în derivă pe
marea durerii mele sufleteşti. Încă şi mai importantă
pentru vindecarea mea ulterioară a fost să realizez că
băutura otrăvită pe care o beam atunci era cea a geloziei
amare, amestecată cu o doză generoasă de văicăreală,
care a ajuns să îmi facă greaţă mie însămi.
Pe măsură ce a trecut timpul, mi-am dat seama că
rana mea sufletească era autoindusă, căci orice suflet
are libertatea de a-şi alege propria cale. Cum îi puteam
nega eu lui Yeshua această libertate de a-şi dărui
iubirea oricui dorea şi de a o primi la rândul lui de la
persoana iubită dacă iubirea mea pentru el era
autentică? De altfel, adevărul era că Yeshua nu mi-a
promis niciodată că mă va lua de soţie şi, oricum, ştiam
că nu mi-ar face niciodată rău în mod intenţionat. Oare
nu îmi puteam găsi antidotul la gelozia şi la văicăreala
mea (care mă mâncau de vie) în bucuria mea la gândul
că era fericit? Dintre toate iniţierile prin care am trecut
ca tânără femeie, niciuna nu a fost mai dificilă decât
aceasta. Înclin să cred că acelaşi lucru este valabil şi în
cazul lui Miriam.
CA: Ai privit-o ca pe o iniţiere la vremea respectivă?
MARIA DIN BETANIA: Am ajuns să o privesc astfel,
în timp, ca pe o iniţiere prin care a trecut sufletul meu
pe multiple niveluri, de-a lungul anilor care au urmat.
Timpul a trecut foarte lent, înainte de întoarcerea lui
Yeshua. La început, pentru a putea suporta singurătatea
şi durerea sufletească, mi-am căutat mângâierea pe
dealurile tăcute ale Betaniei. Când şi când, mi-am
căutat refugiul în comunitatea eseniană de la Qumran.
Aici, m-am bucurat sincer de compania lui Ioan, care
mai târziu a ajuns să fie numit Botezătorul, şi a lui Iuda,
care mai târziu a ajuns să fie cunoscut sub numele de
Iscariotul. Căutarea puterii interioare profunde în
adâncurile fiinţei mele mi-a permis în cele din urmă să
ajung să mă bucur sincer de fericirea lui Yeshua şi a lui
Miriam. Aşa se face că am reuşit într-un târziu să ies din
umbrele plânsului de milă şi ale geloziei, cu încurajarea
continuă a părinţilor mei.
M-am alăturat mamei şi fraţilor mei, Lazăr şi Marta,
care aveau grijă de oamenii bolnavi sau fără adăpost. Cu
această ocazie, am început să îmi găsesc mângâierea şi
bucuria în darurile mele înnăscute de vindecătoare. Am
descoperit astfel că îngrijirea altor persoane care suferă
mult mai mult decât mine reprezintă cea mai sigură cale
de vindecare a inimii mele. Mi-am redefinit astfel simţul
identităţii de sine şi menirea vieţii. Am început să îmi
pun întrebări din ce în ce mai profunde, fără să mai fiu
satisfăcută de răspunsurile care nu îmi parveneau direct
de la Sinele meu, singurul care cunoştea Adevărul,
dincolo de conceptele relative ale minţii mele şi de
dorinţele efemere ale corpului meu emoţional.
 În ceea ce o privea pe Mariam, aceasta s-a măritat la
scurt timp după întoarcerea noastră cu prietenul ei de-o
viaţă, Nathaniel. În acest fel, pierderea dureroasă a lui
Yeshua a fost atenuată de iubirea plină de blândeţe a lui
Nathaniel şi de naşterea fiului lor, Benjamin.
CA: Tu te-ai gândit să fii cu un alt bărbat?
MARIA DIN BETANIA: Cum aş fi putut face aşa
ceva? Pentru mine pur şi simplu nu mai exista altcineva.
Singurul bărbat pe care îl putea accepta inima mea era
Yeshua.
CA: Te rog să ne spui mai multe despre anii în care
Yeshua a fost plecat.
MARIA DIN BETANIA: Aşa cum am mai spus,
părinţii mei m-au încurajat să îmi manifest harul
vindecător. Sub călăuzirea şi la solicitarea mamei, tata a
mărit casa noastră din Betania, pentru a le putea
asigura un adăpost şi vindecare femeilor bătute şi
mamelor însărcinate, orfanilor, oamenilor infirmi, din
punct de vedere fizic sau psihic, şi muribunzilor.
Activităţile mamei s-au dovedit a fi o inspiraţie pentru
foarte mulţi oameni şi au avut un succes atât de mare,
încât tata a sfârşit prin a cumpăra şi alte proprietăţi
pentru a fi folosite în acelaşi scop.
După întoarcerea mea din Egipt, mi-am regăsit
încetul cu încetul entuziasmul faţă de viaţă, acordându-
le îngrijiri celor care veneau la noi, de la bebeluşii nou-
născuţi la bătrânii care îşi dădeau ultima suflare. În
această perioadă, mi-am dat seama că egocentrismul
meu de dinainte m-a făcut să devin oarbă faţă de
suferinţele celor din jurul meu, care au existat
dintotdeauna. Nu le-am permis cu adevărat acestor
suferinţe să pătrundă în inima decât atunci când
aceasta s-a frânt din cauza durerii provocate de
„pierderea” preaiubitului meu Yeshua. Prin faptul că i-
am îngăduit inimii mele egoiste să se frângă, am
descoperit astfel o iubire infinită care izvora dintr-o
sursă eternă; un flux de iubire nesfârşit care emana din
adâncurile Sufletului meu. Cu această ocazie, am văzut
şi am simţit că foarte mulţi oameni experimentau
pierderi infinit mai mari decât a mea. Am ajuns să îi
îmbrăţişez astfel pe toţi cei de care aveam grijă, unindu-
ne inspiraţiile şi expiraţiile la unison. Atunci când le
inspiram durerea, propria suferinţă se diminua, iar
inima mea plină de lumină se umplea de compasiunea
generată de pierderile celor din faţa mea. Atunci când
durerile noastre reunite erau transmutate în Lumina
care transcende forma, bucuria mea era fără margini.
Atunci când îmi expiram apoi iubirea, recunoştinţa şi
pacea în inimile lor, experimentam cu toţii (şi eu, şi ei) o
vindecare profundă.
Am început să înţeleg astfel ce înseamnă să fii o
preoteasă aflată în serviciul Marii Mame - adică să fii
inima şi mâinile Acesteia. Eu am primit şarpele
vindecător al Zeiţei pe braţul meu; acum era timpul sa
îmbrac mantia unei Magdalene - aceeaşi mantie pe care
a purtat-o cu foarte multă smerenie şi devoţiune
preaiubita mea mamă. Eliberându-mă de dorinţele
egoiste care mă făceau să încerc să evit suferinţa, am
ajuns să simt fiecare inimă ca şi cum ar fi fost a mea.
Fiecare corp frânt, fiecare minte chinuită şi fiecare inimă
torturată şi-au găsit o rezonanţă în corpul şi în sufletul
meu. Eu şi „ceilalţi” am fuzionat, devenind unul şi
acelaşi sine. În acest fel, perspectiva mea s-a lărgit. În
noua mea stare de altruism mi-am găsit Sinele real şi l-
am descoperit astfel pe Preaiubitul (din Cer).

Discuţie despre iniţierea egipteană în sepulcru

 Nu am realizat până când nu m-am întors în Egipt
pentru a primi o serie de iniţieri mai avansate că
identificarea mea ca vindecătoare era o formă mai
subtilă de egocentrism. Am înţeles acest lucru abia după
ce am trăit o serie de experienţe mai intense, în timpul
cărora m-am confruntat cu moartea şi cu anumite
procese avansate asociate cu aceasta, prin care iniţiatul
trebuie să treacă în mod conştient, în cadrul Riturilor
Sepulcrului. În timpul acestor iniţieri, mi-au fost arătate
lumile infernale.
În urma legământului meu de a alina suferinţele
altora, în mine a început să se nască o forţă uriaşă, nu
foarte diferită de ardoarea protectoare a unei tigroaice
sau a unei leoaice faţă de puii ei. Eram ferm hotărâtă să
vindec şi să elimin suferinţele unui număr cât mai mare
de fiinţe. În mod particular, îmi doream cu ardoare să
găsesc o metodă prin care să elimin suferinţele celor
care erau extrem de chinuiţi în adâncurile sufletului lor,
pe care voi i-aţi numi demenţi, adică nişte oameni
nefericiţi, cu mintea şi cu trupul profund deformate.
Puteam simţi imensa povară a chinurilor lor şi puteam
vedea cu ochii mei spirituali energiile spiritelor
destrupate ataşate de ei. Am descoperit că puteam ajuta
aceste spirite să renunţe la gazdele lor şi să îşi continue
călătoria spirituală. Îmi doream să învăţ însă modalităţi
mai avansate şi mai eficiente de a practica acest tip de
vindecare.
La fel ca în cazul primelor mele iniţieri din Egipt, am
pătruns în camerele subterane ale templului, unde am
fost închisă ermetic într-un spaţiu foarte mic, similar
unui sarcofag. Când am fost în Egipt ultima dată, am
învăţat anumite tehnici de bază pentru liniştirea
semnelor mele vitale, dar eram convinsă că nu eram
suficient de bine pregătită pentru a practica aspectele
cele mai avansate ale Riturilor Sepulcrului. Când mi-au
fost prezentate aceste metode practice, mi s-a vorbit
despre zeiţele războinice, numite şi „Mamele întunecate”:
Sekhmet, Durga, Kali, Demeter şi multe altele. Exista
ceva ce mă atrăgea enorm, legat de energia arhetipului
Mamei „întunecate”, adică a prezenţei iubirii
necondiţionate, dispusă să coboare în lumile infernale
pentru a-şi găsi aici copiii de mult pierduţi şi căzuţi
pradă suferinţei, de a-i întoarce în Lumină. Îmi doream
să întruchipez şi să practic această capacitate de a iubi
atât de mult, dar şi să distrug iluzia morţii şi să anihilez
cauzele suferinţei.
Problema era că motivaţia mea era greşită, constând
practic într-o expresie mai subtilă a unei dorinţe egotice
a mea. Dat fiind că nu realizasem încă vidul iluzoriu al
tuturor gândurilor, emoţiilor şi formelor, continuam să
fiu ataşată de o identitate care creează separare şi
suferinţă. Astfel ancorată în dualitate, îmi hrăneam cu
energie un sine fals - aşa- numitul „Vindecător-Salvator”
care se luptă cu ceea ce consideră a fi cauza „rea” a bolii
şi a suferinţei. Deşi avusesem deja crâmpeie ale realităţii
care transcende „eul”, continuam să fiu ataşată de
dorinţa mea de a „vindeca” ceva ce „eu” consideram a fi
rău şi nociv, decretând că lucrul respectiv nu avea
dreptul să se exprime „aşa cum era”, în cadrul jocului
dualităţii. În mintea mea condiţionată, nu puteam
accepta încă „realitatea în sine” a suferinţei şi, prin
urmare, nu îi puteam permite acesteia să existe aşa cum
era, conştientă că inima mea plină de compasiune era
suficient de mare pentru a o accepta, conferind
miriadelor de expresii ale suferinţei un spaţiu suficient
de mare pentru a se putea relaxa. La acea vreme nu
experimentasem încă un spaţiu din minte, ghidat de
inima mea plină de compasiune, în care natura
eliberatoare a impermanenţei şi a acceptării să îi asigure
„suferinţei” un spaţiu suficient de mare pentru a se
putea relaxa şi dizolva înapoi în Lumina şi în vidul din
care a provenit (şi care reprezentau esenţa ei).
Considerându-mă separată de „ceilalţi” - în cazul de
faţă, de energiile malefice ale suferinţei din lumile
infernale -, mi-am creat o scena pe care să pot juca rolul
„indignării juste” şi al „superiorităţii morale”. Prin
urmare, când am fost închisă ermetic în sarcofag, eram
decisă sa nu ies din acesta până când nu voi fi anihilat
„inamicul” sau cel puţin până când nu voi fi câştigat o
înţelegere mai plenară asupra modalităţilor de a trata
spiritele care îşi hărţuiesc, îşi victimizează şi îşi violează
gazdele. Cu alte cuvinte, eram ferm hotărâtă să fac tot ce
îmi stătea în puteri pentru a le împiedica să le mai facă
rău gazdelor lor (conform percepţiilor acestora din
urmă).
În naivitatea şi în ignoranţa mea, îmi doream atunci
să scot aceste spirite destrupate din suferinţa lor şi să le
vindec, reîntregindu-le. Aveam convingerea că eram
suficient de puternică pentru a câştiga această bătălie.
Ceea nu ştiam la acea dată era faptul că insistenţa mea
de a vindeca aceste spirite nu era cu nimic diferită de
conştiinţa victimizării care opunea rezistenţă în a fi
vindecată. În consecinţă, revolta şi rezistenţa opusă
energiei războinice pe care o cream împotriva lor erau
practic generate chiar de mine. Atunci când m-am
confruntat cu hoardele de demoni şi înainte de a putea
face ceva, am experimentat o ridicare spontană a
energiei Kundalini, care m-a deschis în faţa unei
suferinţe şi a unor chinuri de nedescris. Am văzut
atunci lumile infernale în toată goliciunea lor.
Din păcate, nu am fost suficient de pregătită pentru
aceste orori imposibil de descris în cuvinte. Spre şocul
meu, planurile vindecătoare pe care mi le făcusem s-au
evaporat ca prin farmec, sub presiunea răutăţii colosale
care mă înconjura de pretutindeni. Mi-am pierdut astfel
concentrarea, fiind convinsă că urma să mor. În jurul
meu s-a făcut întuneric. Am auzit apoi un sunet în
mijlocul acestei stări de vid. În interiorul acestui sunet,
am simţit prezenţa şi iubirea de necontestat ale lui
Yeshua. În timp ce corpul meu a rămas într-o stare de
comă, fiind susţinut de preotul şi de preotesele care mă
asistau, spiritul meu a zburat împreună cu cel al
preaiubitului meu până la peştera din Himalaya, în care
efectua o meditaţie prelungită, într-o stare de izolare
perfectă. În ora mea cea mai întunecată, el a devenit
instantaneu conştient de ceea ce mi se întâmpla. La fel
ca şi Marea Mamă, el a zburat până la mine, a coborât şi
m-a ridicat (mi-a ridicat corpurile subtile ale conştiinţei)
din nou în Lumină, purtându-mă pe aripile iubirii sale.
Au trecut astfel mai multe săptămâni şi nu mi-am
recăpătat conştiinţa decât atunci când tata a venit după
mine. După ce m-am întors - într-o stare de
convalescenţă - în casa mamei mele din Betania, am
constatat că au trecut multe săptămâni fără a avea un
ciclu menstrual, încetul cu încetul, mi-am dat seama că
focul colosal al energiei Kundalini pe care nu am putut
s-o controlez în timpul experienţei mele iniţiatice m-a
lăsat stearpă. Experienţa transmutaţiei profunde care s-
a produs atunci m-a ajutat să înţeleg însă un lucru pe
care nu l-aş fi putut cunoaşte altfel. În inima mea a
început să reînvie o iubire şi o devoţiune de nedescris
faţă de Yeshua. Mi-am sigilat aici, în peştera inimii mele
frânte, legămintele mele faţă de adevăratul meu Guru şi
de Preaiubitul sufletului meu şi mi-am regăsit în sfârşit
totalitatea care m-a vindecat. Cu această ocazie, am
înţeles că cea care m-a salvat şi mi-a readus sufletul în
acest templu fizic (al corpului meu) a fost iubirea lui
Yeshua.
Mă voi închina de-a pururi în faţa preaiubitului meu
şi a Marii Mame, care mi-au oferit darul unei vieţi noi. În
Lumina orbitoare din peştera în care medita Yeshua, ne-
am reunit într-o stare de graţie şi de fuziune de
nedescris. Eliberată de corpul meu fizic, mi-am adus
imediat aminte că eram mireasa lui eternă şi că el era
soţul meu etern. Am făcut amândoi un legământ de a fi
împreună în planul fizic, cu binecuvântarea lui Miriam
(din Tyana).
M-am simţit atunci smerită, dar nu îngenuncheată
la nivelul sufletului meu, în sensul că acesta s-ar fi frânt
şi ar fi cedat. Singurele care s-au frânt atunci au fost
orgoliul, aroganţa şi îndărătnicia mea.
Peste câteva luni, pe când mă aflam în Betania, am
auzit că Yeshua şi Miriam (din Tyana) s-au întors, că se
aflau în Galileea şi că aveau să vină în curând într-o
vizită. M-am uitat atunci adânc în inima mea, în toate
cotloanele ei, inclusiv în cele mai întunecate dintre ele,
în care încă mai existau crâmpeie de resentimente şi de
gelozie. Am proiectat lumină şi iertare asupra
sentimentului de trădare pe care continuam să îl simt
până când am reuşit să îmi îmbrăţişez în întregime
teama, transformând-o în acceptare şi într-o stare de
bucurie pentru Yeshua şi pentru Miriam. Eram ferm
hotărâtă să îmi vindec sinele de demonii săi. Dacă
puteam ajuta alţi oameni să se vindece din interior,
atunci cu siguranţă îmi puteam comanda propria navă,
ghidând-o pe cursul corect. Cu aceasta ocazie, am optat
pentru a întruchipa plenar Adevărul fuziunii divine pe
care mi l-am reamintit în peştera lui Yeshua.
Nu pot spune că atunci când cei doi au sosit am
realizat în întregime tot ce mi-am propus. Atunci când i-
am văzut pe Yeshua şi pe Miriam, care străluceau de
frumuseţe, am simţit o împunsătură în inimă. Nedorind
ca vreun crâmpei de gelozie să îmi otrăvească iubirea
faţă de el, am alergat după această împunsătură. Am
urmărit-o vieţi la rând. Am alergat după ea şi am prins-
o, plasând-o în inima mea mult dilatată. Am văzut că
Mariam făcea acelaşi lucru. Ea şi-a acoperit faţa cu şalul
şi a oftat adânc, până când şi-a redobândit controlul.
Când l-am privit în treacăt pe Yeshua, am ştiut că
acesta înţelegea ce se întâmpla cu noi (cu mine şi cu
Mariam). M-am uitat în jos şi am simţit o energie venind
de la el. Era ca şi cum aş fi simţit căldura soarelui după
o noapte foarte friguroasă. Privirea lui blândă, dar
pătrunzătoare, a început să îmi transmită energie din
inima sa, care mi-a topit zidurile de autoapărare ale
egoului, la fel ca în peştera din Himalaya, când iubirea
lui mi-a restabilit integritatea sufletului. Am simţit-o pe
Mariam, care devenea, la rândul ei, mai puţin rigidă,
lăsând armura din jurul inimii sale să se dizolve. Am
primit amândouă graţia acestei vindecări sublime în
fiecare celulă a corpului nostru.
Am simţit atunci, pentru prima dată, prezenţa
încântătoare a lui Miriam. Din cauza durerii mele, până
atunci o respinsesem complet. Acum m-am deschis în
sfârşit în faţa esenţei extatice a sufletului ei şi, dintr-
odată, am simţit cum frumuseţea ei o sporeşte pe a mea,
nu o diminuează. Înainte ca seara să se încheie, stăteam
cu toţii şi ne împărtăşeam viaţa, de parcă nu am fi
cunoscut vreun moment în care să nu fi trăit această
bucurie plină de armonie şi această pace sublimă. Astfel
s-a petrecut reuniunea mea cu Yeshua, exact cum am
povestit.
La scurt timp, am plecat cu toţii în Egipt şi în
Grecia. Când ne-am întors pe Muntele Carmel, am
celebrat - plină de bucurie - logodna mea cu Yeshua. Am
plecat apoi în India, unde l-am cunoscut pe fratele lui
Yeshua, Iosif cel Mic, precum şi pe fiul cel mic al lui
Yeshua şi al lui Miriam, Johannes. Aşa cum am mai
spus, am cunoscut mulţi maeştri şi sfinţi, care par să
abunde în această ţară aflată la mare depărtare. Am
pătruns atunci extrem de adânc în Marele Mister, în
diferite temple, în sihăstrii şi în peşteri. Cu această
ocazie, am început să văd cu ochi noi. De-a lungul anilor
în care am păşit alături de Yeshua, inima şi corpul meu
s-au vindecat; puterea, vitalitatea şi rezistenţa mi s-au
amplificat. Într-un fel, pot spune că m-am născut a doua
oară.
Viaţa mea a cunoscut miracolul mântuitor al iubirii.
Aşa se face că în noaptea „Cinei cea de Taină” (după
cum o numiţi voi), pântecul meu s-a redeschis într-o
manieră miraculoasă. Astfel a fost concepută fetiţa care
se mişcă acum în pântecul meu şi care se va naşte în
curând, ca un far călăuzitor pentru această lume.
În timp ce mă odihnesc în braţele lui Yeshua, acesta
îmi şopteşte la ureche că vede că vom avea şi alţi copii,
născuţi în locuri în care nu am fost până acum. A
adăugat că s-ar putea să mergem cândva la Muntele
Bugarach din Galia şi în Avalon, în Britania. Bunica Ana
şi Yeshua mi-au împărtăşit poveştile lor legate de aceste
locuri şi de membrii familiei care trăiesc în ele. Poate că
acestea vor fi locurile în care se vor naşte următorii mei
copii. Eu nu am darul de a vedea viitorul, dar mă simt
mulţumită şi împăcată.
Pacea să fie cu tine, preaiubite prieten!
Haide să îl ascultăm acum pe soţul lui Mariam,
Nathaniel, care a sprijinit din tot sufletul drama lui
Hristos-Magdalena.
 Cap. 8 - Nathaniel de la Muntele Carmel

(Nathaniel este ginerele Anei şi soţul lui Mariam. În

copilărie, el a fost păstor şi a fost unul dintre puţinii
oameni care l-au văzut pe nou-născutul Yeshua, lângă
Betleem. Peste ani, el a devenit unul dintre cei mai
devotaţi prieteni şi discipoli ai lui Yeshua, vezi cartea
Ana, bunica lui Iisus pentru mai multe informaţii,
referitoare la Nathaniel, Mariam şi Benjamin)
Muntele Bugarach, anul 35 e.n.
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Ce se întâmplă în corpul tău? (Corpul lui
Claire face mici mişcări. Expresia ei facială indică o stare
de disconfort).
NATHANIEL: Percep foarte multe descărcări
electrice, o energie înţepătoare, mai ales la nivelul
picioarelor şi al tălpilor.
CA: Acordă-ţi permisiunea de a te pune lin la unison
cu dimensiunea fizică şi cu cea mai armonioasă
frecvenţă pe care te poţi alinia cu corpul lui Claire...
Lasă-ţi picioarele să se conecteze uşor cu reţeaua
energetică a acestei epoci şi a acestui loc. Respiră lent şi
calm... Acum conectează-te cu epoca şi cu locul cele mai
adecvate pentru şedinţa noastră curentă. (Corpul lui
Claire începe să se relaxeze).
NATHANIEL: Încep să devin mai conştient de simţul
locului în care mă aflu... Sunt conştient de faptul că
îngrijesc animalele în adăpostul lor, că le dau să
mănânce nutreţ şi cereale. Pot simţi mirosul animalelor,
al excreţiilor lor...
CA: Ce fel de animale îngrijeşti?
NATHANIEL: Sunt mai mulţi catâri, măgari şi un
cal. Toate animalele sunt femele pe punctul de a fata,
fiecare în staulul lor. Eu mă aflu într-un staul cu două
vaci de lapte şi cu viţeii lor recent fătaţi, precum şi cu
circa o duzină de capre cu iezii lor. Le dau tuturor de
mâncare şi le curăţ staulele. Există şi alţi cai, boi şi oi,
dar aceste animale nu se află în acest grajd adăpostit, ci
în ţarcuri exterioare îngrădite. Acest adăpost este săpat
în deal. O parte din pereţii săi sunt din piatră, dar în cea
mai mare parte a fost creat din lemne şi din paie. Este
un adăpost ideal, care fereşte animalele de vânt şi de
zăpadă iarna. În imediata apropiere, se află un grânar şi
o zonă împrejmuită în care sunt depozitate fân şi paie
uscate.
CA: Una din sarcinile tale este să îngrijeşti
animalele?
NATHANIEL: Da. Acesta este unul din lucrurile la
care mă pricep cel mai bine. Încă din primii ani de viaţă
mi-a făcut plăcere să am grijă de animale şi de căruţe,
fără de care o comunitate ca a noastră nu poate
supravieţui şi prospera.
CA: Unde te afli? În ce ţară?
NATHANIEL: Mă aflu într-o ţară nouă, pe care voi o
numiţi Franţa, la mănăstirea de pe Muntele Bugarach.
Toate nevoile noastre sunt satisfăcute într-o măsură
rezonabilă, dar se pare că va trebui să ne extindem, căci
acum trăiesc aici mai mulţi oameni. Asta înseamnă că
vor fi necesare mai multe animale şi o administrare mai
chibzuită a gospodăriei. Cu alte cuvinte, va trebui să
achiziţionăm mai multe animale, în scopuri agricole şi
de transport.
CA: Ai familie aici?
NATHANIEL: Da. Soţia mea se află aici, precum şi
soacra mea (Nathaniel face referire la mama lui Yeshua,
Maria Ana, care este mama adoptiva a lui Mariam) şi alţi
membri ai familiei noastre de la Carmel. Există rude pe
care nu le-am cunoscut niciodată până acum. I-am
întâlnit pe Iacov, pe Isac şi pe Tabitha, inclusiv în fosta
noastră ţară, dar pentru o perioadă foarte scurtă. O
cunosc însă foarte bine pe fiica lor (a celor din urmă),
Sara, întrucât a fost una din femeile care l-au însoţit
pretutindeni pe Yeshua în anii misiunii sale publice. Îmi
place aici. Este un loc extrem de senin şi de calm, la fel
ca şi mănăstirea de pe Muntele Carmel, deşi diferă de
aceasta din multe puncte de vedere. Spre exemplu,
mănăstirea este mult mai mică decât cea de la Carmel.
Spre deosebire de populaţia nativă, noi continuăm
să ne păstrăm modul de viaţă care este important
pentru noi, cum ar fi faptul că nu ucidem niciodată
animalele pentru hrană, îmbrăcăminte sau sacrificii de
sânge. Isac şi Iacov s-au adaptat la o parte din condiţiile
de viaţă ale localnicilor, din cauza climei mai aspre. De
aceea, ne-am schimbat şi noi o parte din obiceiuri. Spre
exemplu, uneori purtăm haine din lână iarna. De
asemenea, facem schimb de mărfuri pentru a obţine de
la localnici încălţăminte din piele, pe care o purtăm în
lunile foarte friguroase şi umede de iarnă, precum şi
atunci când călătorim pe distanţe foarte lungi. În
general, preferăm însă sandalele confecţionate din
frunze de palmier sau din stuf împletit. Ori de câte ori
face comerţ în Egipt, unchiul soţiei mele, Iosif (din
Arimateea), ne aduce lucruri utile, cum ar fi sandale,
ţesături din bumbac ţesut şi vopsele şi uneori chiar câte
un balot sau două de bumbac pentru a-l ţese. Cândva,
nu mâneam decât alimente crude, dar acum am început
să mâncăm uneori şi legume gătite sau lipie coaptă, în
lunile de iarnă.
Dat fiind că onorăm lumea naturii, noi facem tot ce
ne stă în puteri pentru a nu o perturba, luând pietre sau
tăind copaci, pentru cele mai primare nevoi ale noastre.
Este foarte greu să găsiţi în epoca voastră urme ale vieţii
pe care am trăit-o noi pe Muntele Carmel sau aici, pe
Muntele Bugarach, pentru simplul motiv că noi trăim în
cea mai mare parte în corturi din materiale textile
groase. Avem de asemenea unele structuri construite din
chirpici şi din împletituri, cu acoperişuri din paie. Atunci
când este strict necesar, folosim pietre şi alte materiale
de construcţie.
În centrul vieţii noastre, stau ritualurile şi practicile
noastre meditative. Noi continuăm să ne hrănim
sufletul, aşa cum am făcut dintotdeauna. Iubim, mai
presus de orice, armonia şi pacea şi facem tot ce ne stă
în puteri pentru a le menţine. Trăim o viaţă simplă, fără
proprietăţi personale şi împărţim cu ceilalţi tot ce avem.
Mai mult decât atât, le oferim din bunurile noastre
comune tuturor oamenilor aflaţi la nevoie, fără a cere
nimic în schimb.
CA: Ai fost unul dintre cei care au venit cu corabia
lui Iosif?
NATHANIEL: Da.
CA: Cum te numeşti?
NATHANIEL: Sunt cunoscut sub mai multe nume.
Unii îmi spun Bartolomeu, după numele tatei. Dar eu
prefer numele de Nathaniel.
CA: Şi soţia ta este Mariam?
NATHANIEL: Da. Este încântătoare, nu-i aşa?
CA: Da, este.
NATHANIEL: Mi-a fost o tovarăşă foarte dragă de-a
lungul anilor. Am trecut prin multe încercări dificile
împreună, dar iubirea noastră a rezistat testului
timpului. Ne-am respectat întotdeauna reciproc,
punându-ne la dispoziţia celuilalt. Sunt conştient de
marea ei iubire faţă de Yeshua. Eu însumi simt o
dragoste fraternă eternă pentru el, dar îmi dau seama
că, fiind femeie, lucrurile stau altfel pentru Mariam.
 CA: Îţi vine greu din cauza sentimentelor ei faţă de
Yeshua?
NATHANIEL: Uneori. Problema este că mă simt
oarecum insignifiant. Mi-aş dori să pot fi mai mult pe
placul ei, ca afinitatea ei naturală să fie orientată mai
degrabă către mine decât către Yeshua. Înţeleg însă ce
simte, căci este foarte uşor să îl iubeşti pe Yeshua. Să
nu uităm că acesta este un mare Maestru spiritual, cu o
carismă colosală. Te rog să înţelegi că nu mă simt cu
adevărat ameninţat de el. Pur şi simplu, mi-as dori să
fiu mai mult ca el.
Eu sunt un om simplu, înzestrat cu o mare
capacitate de a iubi, de a fi loial şi demn de încredere.
Din perspectiva mea, aceste calităţi reprezintă o
modalitate la fel de importantă de a creşte din punct de
vedere spiritual şi de a-ţi aduce contribuţia la înflorirea
comunităţii ca şi iniţierile primite în temple sau în
peşteri. În viziunea mea, a fi simplu şi lipsit de griji, şi a-
ţi trata semenii cu iubire şi cu bunătate, în fiecare
moment al zilei, este la fel de important ca şi darurile
spirituale speciale, cum ar fi vederea interioară sau
capacitatea de a materializa diferite lucruri. Ori de câte
ori Yeshua ne împărtăşeşte diferite modalităţi simple şi
practice de a ne trăi viaţa într-o stare interioară de pace
şi de calm, eu îi ascult învăţăturile cu inima deschisă şi
fericită. Nu mă deranjează deloc faptul că atât de multe
persoane dragi mie se retrag în lungi perioade de izolare
şi fac tehnici foarte complicate, dar pur şi simplu astfel
de lucruri nu sunt pentru mine.
Atunci când mă gândesc la viaţa mea, eu ştiu că
alegerile pe care le-am făcut, îndeosebi faptul că nu am
acumulat o cunoaştere la fel de vastă şi experienţe
spirituale precum cele pe care le trăiesc iniţiaţii realizaţi-
mi-au limitat relaţia cu Mariam. Din păcate, nu putem
vorbi împreuna despre o bună parte din lucrurile care
sunt importante pentru ea. În consecinţă, există
momente în care mă simt trist, inadecvat şi vulnerabil.
Pe de altă parte, îmi dau seama că Mariam se simte
uneori rănită de faptul că nu pot fi alături de ea în
manierele pe care nu le înţeleg. Din fericire, a existat
dintotdeauna o afecţiune naturală profundă pe care ne-
am purtat-o reciproc. Avem amândoi un fel de a ne
înţelege unul pe celălalt, de a „ne intra pe sub piele” şi
de a cunoaşte astfel foarte multe lucruri despre celălalt,
aşa cum numai doi îndrăgostiţi o pot face. Pe scurt, o
iubesc incredibil de mult. Sunt conştient de faptul că nu
o pot satisface întotdeauna, dar este o femeie foarte
bună, cu o inimă de aur, capabilă să îmi recepteze
iubirea. La rândul meu, mă simt extrem de satisfăcut de
iubirea şi de blândeţea pe care mi le oferă în fiecare zi de
când suntem împreună. Cu alte cuvinte, ea nu mă
respinge, aşa cum ar face foarte multe alte femei care ar
simţi ce simte ea pentru Yeshua sau care ar avea
interese complet diferite de ale mele. Pe de altă parte, nu
mi se pare că mă tolerează pur şi simplu. Simt că
Mariam ne iubeşte pe amândoi, poate pe Yeshua în
maniere în care nu mă poate iubi pe mine, dar încerc să
mă împac cu situaţia. Cea mai dificilă practică spirituală
a mea a fost aceea de a fi generos în inima mea, nu
gelos, de a mă bucura de darurile spirituale şi de
fericirea altora, fără a fi invidios pe ei. În consecinţă,
sunt întotdeauna foarte atent să nu las seminţele
otrăvite ale geloziei şi invidiei să pătrundă în mintea şi în
inima mea, pentru a putrezi aici, creând un zid între
mine şi Mariam.
CA: Spune-mi mai multe. Au existat momente în
care ai avut crize de gelozie?
NATHANIEL; Da, îndeosebi când eram mai tânăr.
 CA: Din cauza lui Yeshua sau a altor bărbaţi?
NATHANIEL: A fost o experienţă pe care am trăit-o
înainte ca Mariam şi cu mine să ne rostim legămintele
de logodnă, când ea şi Maria din Betania s-au dus la
marile temple din Egipt. Ele şi-au exprimat de foarte
mult timp dorinţa de a păşi pe urmele soacrei mele, Ana,
şi a altor spirite măreţe din comunitatea noastră,
inclusiv a lui Yeshua, care se pregătea să plece la
vremea respectivă în India. Mariam şi Maria au plecat în
Egipt, iar Yeshua a cunoscut-o pe Miriam din Tyana şi
s-a căsătorit cu ea.
Cât timp Mariam şi Yeshua au fost plecaţi, am
cunoscut o femeie încântătoare, puţin mai mare decât
Mariam, care locuia într-un sat micuţ de lângă Carmel.
O ştiam de multă vreme, din vedere. Atât Mariam, cât şi
această tânără pe nume Leah erau mult mai tinere decât
mine. Eram conştient de iubirea lui Mariam pentru
Yeshua, aşa că m-am gândit că poate ar fi mai bine să
îmi aleg o parteneră mai disponibilă din punct de vedere
emoţional pentru mine. Mariam era plecată în Egipt de
aproape un an şi nu ştiam când avea să se întoarcă la
Carmel. După ce a plecat şi Yeshua, mă simţeam singur,
căci oamenii cei mai apropiaţi de sufletul meu nu mai
erau aproape de mine. Pe măsură ce treceau lunile, mi-
am dat seama că nu îmi doream cu adevărat să fiu un
sihastru celibatar în cadrul comunităţii mănăstirii.
Când am încercat să o curtez pe Leah, aceasta a
mimat că mă iubeşte. Îmi doream să o cred, dar eram
timid şi lipsit de experienţă. Într-o bună zi, am găsit-o
cu un alt bărbat. A fost un episod foarte neplăcut pentru
mine. Nu mi-a plăcut deloc ce am simţit atunci. Mi se
părea că ardeam zi şi noapte într-un furnal încins. Nu
mai puteam dormi sau mânca. Am avut nevoie de multe
săptămâni pentru a mă purifica. Am ţinut multe zile de
post, pentru a-mi curăţa corpul şi mintea. Încetul cu
încetul, am reuşit să mă eliberez de mânia şi de durerea
sufletească pe care le-am simţit în urma trădării acelei
femei, dar am rămas cu o anumită nesiguranţă în suflet,
neştiind dacă sunt un bărbat adecvat pentru o femeie.
În pofida eforturilor mele de a le disipa complet, am
rămas totuşi cu anumite rămăşiţe ale sentimentului de
trădare şi de abandonare. Pe scurt, îmi era frică să mai
încerc, dar mă simţeam chiar mai singur decât înainte.
Deşi eram în mod natural un om rezervat, acum m-am
izolat aproape complet. Povara emoţională pe care o
duceam mă împiedica să îmi îndeplinesc sarcinile în
maniera cu care toata lumea era obişnuită, iar acest
lucru m-a făcut să mă îndoiesc şi mai puternic de mine.
Bunica Ana mi-a dat atunci un sfat foarte util. În
înţelepciunea ei, ea mi-a dat o serie de practici menite să
îmi transforme gândurile şi emoţiile negative. De-a
lungul lunilor care au urmat, am ajuns să sufăr din ce
în ce mai puţin. Am continuat să lucrez din greu cu
mine însumi, pentru a înţelege cum funcţionează mintea
mea (cea care îmi crea întreaga suferinţă). Cu această
ocazie, am înţeles un lucru care m-a susţinut de-a
lungul anilor care au urmat în viaţa mea, şi anume ca
am întotdeauna de ales atunci, când îmi privesc
propriile temeri, în loc să mă mai cramponez făţarnic de
ele, dând vina pe alţii sau evitându-i complet şi
retrăgându-mă într-o izolare absolută, care îmi amorţea
toate simţurile, am învăţat să îmi privesc în faţă
suferinţa, cu onestitate şi compasiune. La fel cum
procedează o mamă cu copilul ei care plânge, am
descoperit că îmi pot transforma chiar şi cele mai
cumplite temeri prin apropierea lor de inima mea, cu
blândeţe şi cu compasiune. Am trăit astfel o mare
uşurare atunci când mi-am îmbrăţişat propria mânie,
anxietate şi gelozie cu mintea mea, în loc să continui să
acţionez defensiv şi să îmi îngreunez astfel singur povara
interioară, simţindu-mă din ce în ce mai singur.
De asemenea, mi-am dat scama că nu eram singur
în suferinţa mea. Bunica Ana mi-a sugerat să îmbrăţişez
suferinţa tuturor celorlalţi oameni, ca şi cum aceasta ar
fi fost a mea. Prin inspirarea durerii semenilor mei în
inima mea, până la transformarea ei în lumină, propriile
mele temeri şi griji se sublimau. Ajuns în starea de
Unitate, expiram apoi lumina vindecătoare pe care o
simţeam faţă de toate fiinţele. În acest fel, am constatat
că propria mea durere s-a diminuat considerabil, iar
capacitatea mea de a mă simţi din nou fericit s-a
amplificat direct proporţional.
Înclin să cred că exact aceste practici au fost cele
care m-au pregătit cel mai bine pentru întoarcerea lui
Mariam din Egipt. De îndată ce a ajuns, aceasta a
început să se uite la mine cu alţi ochi, mai ales după ce
şi-a mai revenit din durerea pe care i-a cauzat-o vestea
că Yeshua s-a însurat cu Miriam (din Tyana). Înclin să
cred aşadar că practicile pe care mi le-a predat Bunica
Ana m-au transformat într-o persoană diferită, pe care
Mariam a găsit-o mai atrăgătoare şi mai aproape de
propriul ei temperament.
Nu voi uita niciodată ziua fericită în care Mariam s-a
întors la Carmel dintr-o călătorie efectuată în Betania.
Ea s-a dus acolo să-şi petreacă timpul cu Maria, care
era la fel de distrusă sufleteşte ca şi ea, din cauza veştii
referitoare la căsătoria lui Yeshua. Nemaifiind la fel de
afectata de durere, mi s-a părut extrem de matură şi
infinit de frumoasă, încă din prima clipă în care am
văzut-o, am ştiut în inima mea că ea avea să îmi fie
mireasă. Mai cultivasem ideea însurătorii şi în urmă cu
câţiva ani, dar am renunţat la ea, atunci când Mariam a
insistat să plece în Egipt. Acum, că s-a întors la Carmel,
mă simţeam mult mai sigur pe mine, aşa că am
reînceput să îmi urmăresc visul.
Aşa se face că la câteva zile de la întoarcerea ei am
plecat împreună într-o plimbare pe munte. Când am
ajuns aproape de locul în care Bunica Ana l-a întâlnit pe
Ioachim al ei, ne-am întors şi ne-am privit faţă în faţă.
Încă din primul moment în care ne-am privit în ochi, am
uitat complet de orice anxietate.
Deşi eram prieteni de foarte mulţi ani, Mariam nu s-
a uitat niciodată la mine aşa cum a făcut-o în acea zi
fierbinte de vară. Am ştiut amândoi că vieţile noastre vor
fi inseparabile, începând din acel moment.
Mi-am propus să fiu mai îndrăzneţ şi să nu îmi
asum nicio şansă de a o pierde pe Mariam, chiar dacă
uneori mă simţeam nevrednic de ea. Nu am mai aşteptat
să o întreb pe Maria Ana (Mama Maria) dacă mă pot
însura cu fiica ei adoptivă. De fapt, am întrebat-o chiar
în acea zi. Slavă cerului, ea nu a ezitat nicio clipă să îşi
dea consimţământul, iar Mariam nu a ezitat să îmi
spună „da”! În ochi îi strălucea iubirea faţă de mine. În
acel moment, am primit o confirmare uimitoare că voi fi
un bărbat şi un soţ perfect pentru preaiubita mea
Mariam.
Deşi nu acesta a fost lucrul care m-a motivat atunci,
eram conştient totuşi că în calitate de soţ al ei aveam să
fiu un membru mai respectat al comunităţii noastre.
Deşi la Carmel existau câţiva bărbaţi şi câteva femei
necăsătoriţi, spre deosebire de Qumran, unde existau
foarte mulţi celibatari, la noi predominau cuplurile
căsătorite. Întotdeauna mi se păruse că membrii
căsătoriţi ai comunităţii erau mai respectaţi decât
ceilalţi. Peste noapte, am început să îmi dau seama că
acest respect suplimentar al comunităţii era important
pentru mine. Eram copleşit de bucurie (şi nu numai eu)
că eu - burlacul Nathaniel - mi-am luat o soţie, şi nu pe
oricine, ci chiar pe Mariam, sora adoptivă a lui Yeshua!
Înclin să cred că cei mai mulţi membri ai comunităţii au
ajuns la concluzia că suntem un cuplu perfect
compatibil, dându-ne binecuvântarea lor.
CA: Dacă erai necăsătorit în comunitatea voastră, se
aşteptau ceilalţi să rămâi celibatar?
NATHANIEL: În cea mai mare parte, da. În cadrul
Ordinului Magdalenei, există ritualuri sau practici
energetice antice în care celibatarii se pot antrena ca
iniţiaţi, dacă doresc să îşi dezvolte un control mai deplin
asupra corpului lor fizic şi al energiei lor sexuale. Dacă
sunt realizate corect, aceste practici te ajută să faci mult
mai multe lucruri cu viaţa ta.
Dacă eşti un celibatar necăsătorit (de orice sex), un
alt iniţiat sau adept îţi poate servi drept partener de
cuplu. Alternativ, tu poţi rămâne un practicant celibatar
care lucrează singur cu energia sa. Dacă mi-aş fi dorit,
aş fi putut face şi eu acest lucru, dar adevărata mea
dorinţă era să mă bucur de un angajament ferm cu o
parteneră de viaţă. Nu îmi doream să fiu cu o preoteasă
care să acţioneze ca un substitut. Sunt într-adevăr un
om foarte simplu, care preferă apropierea şi constanţa
unei relaţii stabile de cuplu. Îmi doresc să ştiu că inima
mea este în siguranţă, atât cât poate fi o inimă în
această lume atât de imprevizibilă, în care există atât de
multă suferinţă. Ce rost are să atragem singuri şi mai
multă suferinţă asupra noastră? Acea modalitate
alternativă de a-mi manifesta sexualitatea alături de o
parteneră de care nu eram legat printr-un angajament
ferm mi se părea prea complicată pentru mine. Eram
conştient că nu eram pregătit să particip la relaţia
respectivă într-o manieră care să mă facă să mă simt
bine în inima mea aplicând aceste practici. Pe scurt, nu
îmi doream să le fac rău altora, dar nici mie.
Acest gen de practici sunt mult mai uşoare pentru
cuplurile căsătorite. Personal, înclin să cred că acesta
este motivul pentru care căsătoria este încurajată la
Carmel. La fel şi aici, la Bugarach, între iniţiaţii
consacraţi. Deşi Mariam a fost iniţiată în aceste
misterioase practici tantrice în Egipt şi la Carmel, ea a
fost de acord înainte de a ne căsători să nu le practice
fără mine. M-a asigurat că îşi putea manifesta în
suficientă măsură energia zeiţei alături de mine şi că mă
va ajuta să înţeleg practicile mai simple ale Magdalenei.
Este o învăţătoare foarte înţeleaptă şi plină de răbdare.
Mariam este o amantă foarte frumoasă. Cunoaşterea
şi compasiunea ei plină de iubire m-au ajutat
întotdeauna să mă simt bine ca bărbat. Am folosit
amândoi o serie de metode foarte avansate de a fi
conştienţi de energia sexuală, atunci când l-am
conceput pe Benjamin, fiul nostru. Dar, mai presus de
toate, ne-am deschis amândoi inimile în fiecare zi, cât
mai mult posibil, iar acest lucru ni se pare amândurora
mai mult decât suficient. În toţi aceşti ani, am continuat
să ne iubim foarte mult. Atâta doar că uneori inima lui
Mariam se focalizează asupra lui Yeshua, iar atunci mi-
aş dori mai mult să fiu la fel ca el. Sunt conştient că ea
îi este egală din multe puncte de vedere şi că ar merita
pe cineva mai avansat pe calea străveche a înţelepciunii
în viaţa ei.
CA: Ce vârstă aveai când te-ai logodit cu Mariam?
NATHANIEL: Sunt cu aproape 13 ani mai mare
decât Mariam, iar ea avea 20 de ani când ne-am
căsătorit. Diferenţa de vârstă dintre noi nu este mică,
dar nici foarte neobişnuită în epoca noastră.
 CA: Spuneai mai devreme că mersul la temple nu a
fost calea pe care ţi-ai dorit să o urmezi. Cine erau cei
care mergeau cel mai frecvent pe calea iniţiatului:
bărbaţii sau femeile?
NATHANIEL: Din câte mi s-a spus şi din câte am
observat cu ochii mei, cred că cei mai mulţi iniţiaţi sunt
bărbaţi. Depinde însă de focalizarea comunităţii. Foarte
rar mi s-a întâmplat să văd o comunitate spirituală în
care să prevaleze numărul femeilor, cu excepţia celor
dedicate Marii Mame. Unele comunităţi, precum cea
eseniană de la Qumran, care este mai patriarhală,
preferă în mod evident celibatul. Acolo numărul
bărbaţilor este mult mai mare decât cel al femeilor, iar
cei care se căsătoresc întreţin relaţii sexuale cu scopul
de a avea urmaşi care să le ducă mai departe opera. Din
perspectiva mea (destul de limitată totuşi), comunitatea
de la Muntele Carmel, care acceptă practicile alchimice
ale Magdalenei (ale lui Isis şi Osiris), încurajează
căsătoria şi are o atitudine mai liberală faţă de
sexualitate.
Prin comparaţie însă cu epoca voastră, noi am părea
mult mai conservatori şi mult mai protectori cu energia
noastră sexuală. Probabil că voi ne-aţi considera extrem
de stricţi în această privinţă, ceea ce ar fi adevărat, căci
scopul nostru este întotdeauna să facem cât mai puţin
rău altora. Personal, sunt perfect conştient de suferinţa
imensă născută din folosirea greşită a energiei sexuale,
care poate dezbina nenumărate cupluri şi familii. Eu
preţuiesc enorm practicile noastre, dar nu doresc să
condamn pe nimeni dacă persoana respectivă optează
pentru o cale diferită.
CA: Face Mariam parte integrantă din Ordinul
Magdalenei?
 NATHANIEL: O, da, amândoi facem parte din el.
Acesta este unul din puţinele cazuri în care numărul
femeilor recunoscute drept Magdalene este mai mare
decât cel al bărbaţilor.
CA: Dat fiind că nu ai participat la iniţierile din
temple şi din peşteri, ce simţi în privinţa experienţelor
tale din cadrul Ordinului Magdalenei?
NATHANIEL: Adevărul este că am participat la
anumite iniţieri în tinereţea mea, dar nu le-am dus până
la capăt. Eu sunt prin însăşi natura mea un om extrem
de sensibil şi de intuitiv. Am primit anumite daruri
spirituale chiar de la naştere. Prin urmare, mi-a fost
uşor să le dezvolt mai târziu şi nu am renunţat la ele
după ce am devenit adult. Spre exemplu, sunt înzestrat
cu clarviziune şi cu capacitatea de a simţi ce există în
mintea şi în inima oamenilor. Atunci când altcineva
suferă, am capacitatea de a înţelege cauzele bolii sale,
furnizându-i o explicaţie şi anumite metode prin care să
îşi uşureze starea de disconfort. Am trăit diferite
experienţe mistice ce mi-au dovedit că există un plan
subtil care transcende realitatea pe care o experimentez
cu autorul simţurilor mele fizice. Sunt sută la sută sigur
că adevărata substanţă din care suntem alcătuiţi nu are
nimic de-a face cu corpul fizic şi că există o realitate mai
mare decât cea pe care o experimentăm cu mintea sau
cu sentimentele noastre. O altă însuşire naturală a mea
mă ajută să fiu extrem de uşor calm şi liniştit. Nevoile şi
fericirea altor oameni sunt la fel de importante pentru
mine ca şi ale mele.
Când am venit să îl văd pe Yeshua, la scurt timp
după ce s-a născut, Bunica Ana mi-a recunoscut
darurile spirituale şi sufletul. Ea m-a invitat să vin la
Carmel. A susţinut întotdeauna legământul meu de a fi
prietenul etern al lui Yeshua. Ea şi Maria Ana m-au
învăţat foarte multe lucruri, inclusiv cum să fiu mai
lucid în gândurile, în cuvintele şi în acţiunile mele. Ele
mi-au spus că sufletul meu a păşit de multe ori pe
pământ întrupat ca o femeie Magdalenă, iar în această
viaţă m-am născut ca bărbat pentru a-i putea fi consort
unei ipostaze a Zeiţei (Marii Mame). Ca bărbat, destinul
meu este să fiu un protector al fiicelor sale.
Trebuie să recunosc însă că nu am dorit niciodată
să îmi investesc timpul şi energia pentru a urmări
misterele mai profunde în care sunt iniţiate celelalte
Magdalene (femei şi bărbaţi, deopotrivă). Pur şi simplu,
nu mă simt atras de aceste modalităţi oarecum formale
de progres pe calea înţelepciunii. Prefer experienţele
simple şi directe asociate cu Creatorul Tată-Mamă. Nu
pot spune dacă preferinţa mea este mai bună sau mai
rea, în raport cu calea formală a Magdalenei, sau dacă
aceasta mă va apropia într-o mai mare măsură de
adevărul Sufletului meu. Nu fac decât să îmi urmăresc
propriul adevăr, atât timp cât nu sunt călăuzit în alt fel.
Cei mai mulţi membri ai comunităţii noastre mă susţin,
dar îmi dau seama că există şi unii care nu au încredere
în mine, pentru că am făcut alegeri diferite faţă de ei.
CA: Care sunt criteriile pentru ca un bărbat să
poată face parte integrantă din Ordinul Magdalenei?
NATHANIEL: Una din cerinţele de bază constă în a
avea diferite capacităţi asociate cu ceea ce voi aţi numi
supraconştiinţă, îndeosebi o intuiţie şi o empatie
suficient de dezvoltate. Noi avem capacitatea de a ne
focaliza foarte puternic, astfel încât să putem susţine o
anumită gamă de frecvenţe sau un anumit spectru
energetic, ce poate fi configurat în aşa fel, încât să
putem realiza anumite lucruri pe care le considerăm
necesare. Personal, sunt capabil să văd şi să pun în
mişcare energia într-o manieră care mă ajută să îmi
îndeplinesc responsabilitatea primară de gardian al
femeilor şi al copiilor.
Am de asemenea capacitatea de a asigura
bunăstarea comunităţii prin îngrijirea animalelor şi prin
cultivarea, recoltarea şi depozitarea alimentelor. În plus,
pot făuri unelte şi ştiu să le întreţin pe cele existente.
Am grijă ca mijloacele de transport să fie întreţinute
perfect şi mereu pregătite pentru călătoriile necesare.
Prin rolul meu de energie complementară de susţinere
sau de consort al lui Mariam, eu sunt o Magdalenă
aflată în serviciul Zeiţei. Prin activităţile sacre sau laice
pe care le realizez zilnic şi care ajută comunitatea să
prospere, indiferent unde ne aflăm, eu îmi îndeplinesc
rolul de a-i crea Marii Mame un sanctuar/templu sacru
prin care să îşi poată îndeplini opera de ajutorare a
tuturor fiinţelor vii. Rolul de Magdalenă este asociat mai
degrabă cu energia decât cu sexul pe care îl ai. Aceasta
este opinia mea, ca răspuns la întrebarea ta.
CA: Aş dori să îţi mai pun o întrebare legată de
Ordinul Magdalenei, astfel încât să fiu sigură că te-am
înţeles corect: motivul pentru care ai fost integrat în
Ordinul Magdalenei este clarviziunea şi celelalte haruri
spirituale ale tale sau un anumit antrenament
particular?
NATHANIEL: Darurile mele spirituale sunt
importante, dar în sine nu mă califică pentru a fi o
Magdalenă. Să spunem că am primit un antrenament
suficient în cadrul acestei linii spirituale care derivă de
la Osiris şi Isis pentru a îndeplini cerinţele minimale. Eu
am o afinitate înnăscută pentru calea esenienilor de pe
Muntele Carmel, îndeosebi pentru a fi în serviciul Marii
Mame. Prin modul meu foarte simplu de a fi, eu o
slujesc pe Marea Mamă punându-mă la dispoziţia
comunităţii şi având grijă de bunăstarea tuturor
membrilor ei. Deşi atunci când vorbesc am un
temperament mai degrabă molcom, acţiunile mele pot fi
foarte impulsive. Cu alte cuvinte, pot face ceea ce este
necesar fără a sta foarte mult pe gânduri şi fără a le
planifica la infinit. Până acum, intuiţia m-a călăuzit
perfect. Îmi cunosc puterile şi slăbiciunile. Într-un fel,
pot spune că sunt independent ca om, dar, în acelaşi
timp, sunt slujitorul lui Dumnezeu.
Îi port o iubire foarte mare lui Yeshua. Încă de când
eram mic, am promis să fac tot ce îmi va sta în puteri
pentru a-i uşura calea. Dacă acest lucru înseamnă să
am grijă de animale şi să îndeplinesc alte sarcini laice,
consider că acestea reprezintă o mare binecuvântare
pentru sufletul meu. Chiar dacă în cadrul adunărilor
comunităţii stau de regulă pe margine şi sunt foarte
rezervat, îi ascult întotdeauna cu atenţie pe ceilalţi.
Atunci când sunt chemat la acţiune, nu ezit niciodată să
îmi îndeplinesc sarcinile primite.
CA: Există experienţe sau întâlniri cu Yeshua pe
care ai dori să ni le împărtăşeşti?
NATHANIEL: V-aş putea spune foarte multe poveşti
legate de asocierea mea cu fratele meu mai mare, după
cum îmi place să îl numesc, chiar dacă sunt cu 13 ani
mai mare decât el! Adevărul este că pare întotdeauna
mult mai matur decât mine, mai evoluat, mai înţelept şi
mai inteligent. Nu avem timp acum pentru a insista cât
de mult îl iubesc sau pentru a descrie toate aventurile
prin care am trecut împreună înainte de învierea lui şi
cele pe care continuăm să le avem acum, deşi acestea
sunt oarecum diferite.

Cartagina, Africa, iarna anului 38 e.n.

 CA: (Corpul lui Claire începe să facă din nou mişcări
necontrolate, iar faţa ei indică o stare de disconfort.) Ce
se întâmplă, Nathaniel?
NATHANIEL: Trebuie să ies din acest corp.
(Nathaniel s-a proiectat în viitor).
CA: De ce?
NATHANIEL: Sunt foarte obosit. Simt o anumită
reticenţă la gândul de a relata următoarea porţiune a
poveştii mele.
CA: Spui că simţi o reticenţă în a relata următoarea
porţiune a poveştii tale?
NATHANIEL: Da, mă simt reticent la gândul de a
mă deschide şi de a continua să mă ancorez în această
conştiinţă corporală...
CA: Există ceva util sau care te-ar putea vindeca,
astfel încât să poţi continua?
NATHANIEL: Nu ştiu. Sunt conştient doar că nu îmi
doresc să mă aflu aici.
CA: Aici, în investigaţia noastră?
NATHANIEL: Nu, aici în această temniţă.
CA: Sunt şi alţii în temniţă, împreună cu tine?
NATHANIEL: Da.
CA: Sunt toţi fraţii tăi de pe Muntele Bugarach?
NATHANIEL: Unii sunt de pe Muntele Bugarach,
dar cei mai mulţi dintre ei provin din locuri în care nu
am fost niciodată. Pe unii îi recunosc, căci l-au însoţit pe
Yeshua prin Galileea şi prin Iudeea. Ei au auzit
învăţăturile lui Yeshua direct de la acesta, dar marea
majoritate a fraţilor şi surorilor de aici nu le-au auzit
decât indirect, de la alţii.
CA: Cum ai ajuns în această temniţă?
NATHANIEL: Am fost înconjuraţi de soldaţi şi
aruncaţi în ea.
 CA: Unde te aflai atunci când s-a întâmplat acest
lucru?
NATHANIEL: Ne îndepărtam de un mic sat din afara
oraşului Cartagina, în nordul Africii. Eram în drum către
Alexandria. O parte din preoţii evrei s-au înfuriat foarte
tare pe noi, din cauza mesajului pe care l-am transmis
în sinagogă. În consecinţă, ei ne-au denunţat ca rebeli în
faţa autorităţilor romane. Soldaţii romani ne-au urmărit,
ne-au capturat şi ne-au pus în lanţuri...
(Pauză lungă)
(în şoaptă) îmi vine foarte greu să rămân conştient.
CA: Ai fost atacat sau rănit în vreun fel?
NATHANIEL: Am fost bătut. Am mâinile şi picioarele
prinse în cătuşe. La gât am o zgardă prinsă cu un lanţ
de zid. Îmi este imposibil să stau jos fără a mă sufoca.
CA: Acum te afli într-un mediu sigur şi protejat. Nu
poţi suferi de niciun disconfort fizic. Poţi privi ce se
întâmplă ca un simplu martor. Mai doreşti să ne
împărtăşeşti ceva în legătură cu acest incident?
NATHANIEL: Sunt plin de remuşcări, îndeosebi
legate de Mariam, care a insistat enorm să nu fac
această călătorie. Mi s-a părut însă că femeile şi copiii
din grija mea erau în siguranţă, aşa că puteam să mă
alătur unor fraţi care doreau să facă această călătorie.
Ei ne-au spus foarte multe poveşti, referitoare la
numeroasele dificultăţi cu care se confruntau adepţii lui
Yeshua. Eram conştient de faptul că se produceau foarte
multe divizări în rândul acestora, dar nu mi-am dat
seama cât de gravă era situaţia.
Dorinţa mea era să le aduc mai multă pace
oamenilor, să le împărtăşesc învăţăturile simple ale lui
Yeshua, pe care le-am auzit cu urechile mele. Îmi
doream să joc un rol mai activ. L-am văzut personal pe
Yeshua apărând în frumosul lui corp de lumină în faţa
noastră, lucru care ne-a adus tuturor enorm de multă
mângâiere şi pace. Îmi doream ca ceilalţi oameni să nu
se mai teamă de moarte, să se iubească unii pe ceilalţi şi
pe Creatorul lor, la fel cum Yeshua ne iubeşte pe toţi,
necondiţionat, îmi doream sincer să păşesc pe calea pe
care a păşit Yeshua când era un om întrupat. Pe scurt,
îmi doream să mă adâncesc pe calea pe care o
demonstra el acum în mijlocul nostru, ca o fiinţă
complet absorbită în Marea Lumină.
Din perspectiva mea de acum, îmi dau seama că am
refuzat să ascult sfatul lui Mariam, deoarece o parte din
mine îşi dorea să fie mai mult ca Yeshua în ochii ei. Cu
alte cuvinte, îmi doream să trăiesc o parte din
experienţele pe care până atunci nu mi le-am dorit
niciodată cu adevărat.
Aşadar, ne aflam pe drumul către Alexandria,
pentru a le împărtăşi oamenilor experienţele noastre cele
mai recente legate de Yeshua. În plus, eu îmi doream să
cunosc maeştri care să mă ajute să îmi realizez noua
menire.
(Tot mai slab) Îmi cer scuze. Continui să îmi pierd
cunoştinţa... (Pauză lungă)
CA: Treci la următorul lucru important care se
întâmplă.
NATHANIEL: M-am eliberat de corpul meu acum.
CA: Te poţi uita în jos, pentru a-ţi vedea corpul?
NATHANIEL: Da.
CA: Dacă este adecvat, te rog să îmi spui ce vezi.
NATHANIEL: Este groaznic. Nu este deloc înţelept
sau necesar să văd sau să spun mai multe lucruri. Încă
mă mai recuperez în urma acestei traume. Sunt bucuros
că m-am pregătit atât de îndelung pentru moartea mea.
Mă îndepărtez acum de încarnarea mea ca Nathaniel.
Pregătirea în vederea morţii (a propriei fiinţe, dar şi a
altor oameni) face parte integrantă din practica
Magdalenelor. Este foarte plăcut să mă pot odihni în
sfârşit.
CA: Dilată-ţi conştiinţa pe nivelul Sinelui tău
superior şi priveşte-ţi viaţa trăită ca Nathaniel. Ce
menire a avut această viaţă şi cât de bine ţi-ai îndeplinit-
o?
NATHANIEL: Mai întâi de toate, îmi dau seama că
am câştigat suficiente merite în alte vieţi pentru a-l
putea întâlni pe preaiubitul meu Maestru Yeshua,
slujindu-l îndeaproape în calitate de prieten devorat şi
de discipol. Am cunoscut de asemenea şi alte suflete
măreţe, cum ar fi consoartele lui Yeshua, pe mama lui
Mariam, Maria Ana (Mama Maria) şi pe bunica ei, Ana.
Eu şi cu Mariam ne-am îndeplinit menirea Sufletului
nostru de a ne întâlni şi de a ne iubi unul pe celălalt,
astfel încât să îl putem sluji pe Yeshua, dar şi pe ceilalţi
oameni. A fost o mare bucurie să slujesc şi să îmi
amplific înţelepciunea şi compasiunea, de-a lungul
întregii mele vieţi.
Ca bărbat, am trăit o experienţă plină de bucurie de
a-i fi întotdeauna credincios lui Mariam, de a-i dărui un
fiu şi de a percepe reflecţia pură şi plină de iubire a
acestuia. Nu am avut nicio altă ambiţie decât aceea de a
iubi într-o stare cât mai pură şi mai simplă, fără a fi
distras de alţi factori, de-a lungul procesului meu de
dezvoltare spirituală. Ori de câte ori am avut o sarcină
de îndeplinit, mi-am îndeplinit-o cât de bine am putut.
Sunt mulţumit să pot spune că oricine se putea baza pe
cuvântul meu. Nu cred că a fost foarte înţelept însă din
partea mea să îmi părăsesc rolul de gardian al femeilor
pentru a pleca într-o călătorie care a dus la moartea
mea. Presupun că încă mai aveam îndoieli legate de sine
şi alte insecurităţi. Conştientizarea acestui lucru nu face
însă decât să îmi aprofundeze şi mai mult compasiunea
faţă de toţi oamenii care suferă. În plus, o consider o
invitaţie de a fi mai smerit.
CA: Privind lucrurile din această perspectivă, mai
există ceva care trebuie să fie completat sau vindecat?
NATHANIEL: Doar să mă simt împăcat, să mă iert
în totalitate şi să nu uit niciodată de marea Lumină
Infinită care mă umple din ce în ce mai mult, pe măsură
ce continui să vorbesc. Mă voi întoarce cu siguranţă în
planul terestru. Sunt conştient de faptul că mai există
foarte multe lucruri de învăţat aici. Îmi dau deja seama
că voi face diferite lucruri altfel decât în ultima mea
viaţă. Sunt încântat de marele dar de a fi avut un corp
omenesc, de a fi făcut parte integrantă din această
familie sfântă şi de a fi trăit în imediata apropiere a
preaiubitului meu Maestru. Mă simt binecuvântat
pentru că i-am putut simţi braţele în jurul corpului meu
şi pentru că am putut râde alături de el, nu doar pe
pământ, ci şi în această lume spirituală în care mă aflu
acum.
Îmi amintesc perfect cum ne îmbrăţişam ca bărbaţi
şi ca fraţi, simţindu-ne ca doi egali. Yeshua m-a ajutat
întotdeauna să îmi simt şi să îmi cunosc Sinele Real. În
prezenţa lui nu m-am simţit niciodată inferior lui sau
altor oameni ori nefolositor în vreun fel în privinţa
rolului uman pe care mi l-am asumat. El m-a acceptat
întotdeauna necondiţionat, exact aşa cum eram. Doar
când rămâneam singur şi uneori în prezenţa lui Miriam
ajungeam să mă simt nefolositor. În adâncul Sufletului
meu, eu l-am recunoscut pe Yeshua ca pe un Fiu
realizat al Omului, dar şi ca pe un Fiu al lui Dumnezeu
care ne-a dat un exemplu tuturor, pentru a ne reaminti -
la fel ca şi el - Adevărata noastră Natură.
 Intenţia mea actuală este să păşesc mai plenar pe
urmele paşilor săi în încarnările mele viitoare.
Acum, că v-am prezentat un mic crâmpei din viaţa
mea, sper că mă puteţi cunoaşte ceva mai bine decât
înainte. Sper ca acest lucru să fie suficient şi să vă ajute
într-un fel sau altul. Sper ca aceste cuvinte să vă ajute
să simţiţi mai multă iubire cu fiecare respiraţie a
voastră, să vă simţiţi mai generoşi şi mai dispuşi să
iertaţi şi să vă confrunţi fără teamă cu moartea atunci
când vă veţi întoarce Acasă.
CA: Da, cuvintele tale îi vor ajuta pe foarte mulţi
oameni. Îţi mulţumesc pentru că ai venit!
NATHANIEL: Cu cea mai mare plăcere. Vă iubesc pe
toţi şi sunt fericit că am putut vorbi din nou cu sufletul
vostru. Preaiubita mea Mariam va lua acum cuvântul şi
vă va vorbi despre durerea pe care i-a provocat-o ieşirea
mea din viaţa ei.
 Cap. 9 - Mariam de la Muntele Carmel

(Mariam este unul dintre nepoţii Concepuţi în Lumină

ai Anei. Mama ei a fost Rebeca. Ea a murit când Mariam
era copil. Mariam a fost adoptată apoi de Maria Ana şi de
Iosif ben Iacov, părinţii lui Yeshua. Nathaniel este soţul lui
Mariam. Vezi cartea Ana, bunica lui Iisus, pentru mai
multe informaţii referitoare la cei doi)
Muntele Bugarach, spre sfârşitul primăverii,
anul 38 e.n.
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA) - Te rog să îmi descrii primul lucru pe care îl
observi.
MARIAM: Vad nişte munţi la distanţă şi nişte
dealuri în apropiere. Pare să fie primăvară. Câmpul este
plin de flori, iar păsărelele ciripesc. Un vânt uşor şi
călduţ adie printre frunzele pinilor şi ale stejarilor.
CA: Cine eşti?
MARIAM: Mă cheamă Mariam.
CA: Ce simţi în acest moment?
MARIAM: Simt o combinaţie de bucurie şi de
tristeţe. Sunt bucuroasă pentru că putem fi împreună
aici, dincolo de timp şi de spaţiu. Sunt extrem de
încântată pentru că îţi pot împărtăşi o parte din
cunoaşterea mea referitoare la viaţa eternă şi la
misterele conştiinţei care dă sens şi semnificaţie acestei
vieţi, astfel încât sufletele noastre să poată păşi pe acest
pământ.
Pe de altă parte, mă simt tristă (plânge) pentru că
această cale spirituală este adeseori extrem de dificilă.
Tocmai am primit vestea... (simte o durere profundă) că
preaiubitul meu Nathaniel şi alţi fraţi de-ai noştri au fost
torturaţi şi ucişi. Fac un efort pentru ca sufletul meu să
rămână calm şi senin... dar mă simt sfâşiată de durere
şi de mânie. Îmi vine foarte greu să îmi aduc aminte
acum de starea de pace profundă care rezidă în centrul
fiinţei mele. Sunt atât de îngrijorată în privinţa sorţii
noastre (suspină). Mă simt atât de obosită, atât de
obosită... (Plânge) Atât de obosită...
Ne-am luat foarte multe precauţii. (Oftează din greu.)
Simt că trebuie să mă retrag în izolare o perioadă
prelungită pentru a-mi regăsi pacea sufletească. Deşi
sunt conştientă de faptul că dramele de pe pământ sunt
iluzorii, vestea pe care am primit-o referitoare la
Nathaniel mi-a înfipt un pumnal rece în inimă.
A fost o încercare prea grea pentru mine, după ce l-
am pierdut pe fiul meu Benjamin (Benjamin s-a născut
cu un handicap fizic, dar s-a vindecat cu ajutorul lui
Yeshua. El a fost ucis cu pietre de un grup de evrei, la 18
luni de la crucificarea şi învierea lui Yeshua), care a fost
linşat de o mulţime dezlănţuită din Ierusalim. Parcă
întreaga minte mi-ar fi consumată de un întuneric
profund. Mă simt atât de copleşită de toate ororile,
minciunile, amăgirea, trădările şi greutăţile din acest
plan fizic. Îmi doresc cu disperare să îmi regăsesc starea
de pace. Inima mea plânge şi îl invocă pe preaiubitul
meu Yeshua. A trecut ceva vreme de când a venit printre
noi, dar mi-a spus atunci că se va întoarce. Ştiu că o va
face, dar nu ştiu când. Mama mea, cea pe care voi o
numiţi Maria Ana (Mama Maria) - mama mea adoptivă,
binecuvântata mea mamă - (plânge cu suspine) este
copleşită de durere la auzul veştilor tulburătoare,
referitoare la greutăţile prin care trec copiii ei mai mari
şi mulţi dintre discipolii lui Yeshua. În general, nu îi este
deloc caracteristic să manifeste atât de multă durere
sufletească...
A venit un mesager, aşa că urmează să plece la
Roma. Îmi va lipsi teribil, dar ea simte că va putea face
ceva pentru a aduce mai multă pace. Este foarte
îngrijorată însă din cauza mea şi a stării fragile în care
mă aflu. Aş merge cu ea, dar îmi spune că cel mai bine
ar fi să rămân aici şi să plec cu restul familiei în
Britania, atunci când va sosi timpul. Mă tem pentru
Blânda mea Maică, după cum o numesc eu - cu cea mai
mare iubire - pe Maria Ana. Simt atât de multă teamă.
Acest lucru nu îmi este deloc caracteristic. La urma
urmelor, m-am confruntat cu temeri absolut ieşite din
comun ca parte integrantă a iniţierilor mele ca
Magdalenă şi în timpul misiunii mele publice alături de
Yeshua.
Se pare însă că la ora actuală mă confrunt cu
anumite aspecte ale fiinţei mele pe care nu le-am
acceptat până acum. Am fost întotdeauna extrem de
sensibilă şi mi-am petrecut întreaga viaţă calmându-mi
emoţiile. Trebuie să fac acelaşi lucru şi în prezent.
Trebuie să îmi regăsesc starea de pace interioară. Mă
tem pentru copiii noştri. Aceştia trebuie protejaţi cu
orice preţ. Mă tem şi pentru mama. Sper să am suficient
timp la dispoziţie pentru a mă retrage în interiorul
peşterii din munte înainte de a pleca în Britania. Ne-am
bucurat de atât de multă pace binecuvântată, încât este
extrem de dureros să ne-o vedem spulberată. Pe de altă
parte, acest lucru reprezintă o invitaţie de a fi mai
prezenţi în viaţa noastră curentă, o oportunitate de a le
fi de mai mare folos oamenilor.
Este foarte bine că pot vorbi, exprimându-mi
emoţiile. Mă simt de parcă ar fi clocotit în mine
dintotdeauna.
CA: Lasă-le să iasă afară. Este în regulă să exprimi
orice energie care doreşte să iasă.
MARIAM: Ştiu că trebuie să vorbesc, la rândul meu,
în această epocă. Foarte multe din surorile mele
Magdalene simt că a sosit timpul ca vocile noastre să fie
în sfârşit auzite, astfel încât oamenii să iasă din starea
lor de confuzie, iar lumina să câştige în sfârşit victoria.
Nu prin luptă, căci violenţa nu poate conduce vreodată
la un câştig autentic. Mă refer acum la o victorie
autentică şi durabilă, în urma căreia toată lumea să
rămână împăcată. A sosit timpul să creăm împreună o
lume în care să nu mai existe războaie şi suferinţă.
Sunt conştientă de faptul că atunci când plâng,
vocea mea exprimă strigătul Mamei Pământ. Sângele
vărsat pe corpul Mamei noastre comune strigă, dorind
să fie auzit şi resorbit în lumina pură şi blândă a iubirii.
Eu ştiu că îngerii vor reveni pe pământ când ne vom
vindeca războiul intern, redevenind ca nişte copilaşi
inocenţi. Vad acum o căprioară blândă păscând pe
pajiştea de lângă mine. Văd crinii frumoşi crescând fără
niciun efort la picioarele mele. Îmi doresc atât de mult să
fiu la fel de inocentă şi de senină ca ei. Îngerii
binecuvântaţi vor păşi deschis alături de noi atunci când
vom deveni la fel de inocenţi ca aceştia.
Buna şi draga mea mamă îşi adună lucrurile într-o
desagă, iar câţiva fraţi de la Bugarach o vor însoţi. Mă
rog pentru siguranţa lor (Mariam face referire la o
călătorie pe care Maria Ana şi-a propus să o facă la
Roma, dar la care a renunţat atunci când a fost călăuzită
din planurile interioare să se întoarcă de la Narbo Martius
la Bugarach. Maria Ana a călătorit totuşi la Roma în anul
următor, 39 e.n.).
Unchiul Iosif din Arimateea urmează să ne ducă în
Galia de nord, de unde vom naviga pe mare până în
Britania. Maica cea Blândă nu ne va însoţi însă. Ea
simte chemarea de a merge către Răsărit, pentru a vorbi
cu fraţii şi cu surorile care s-au adunat la Roma. Spune
că va vorbi de asemenea cu fraţii noştri din satele de pe
anumite insule din Marea Adriatică. A scris mesaje şi le-
a trimis prin curieri rapizi copiilor ei mai mari din
Palestina să vină să o întâlnească la Efes.
Nu îmi vine să cred că urmează să facă această
călătorie foarte lungă. Mă tem pentru siguranţa ei. Nu
ştiu cât de mult timp va lipsi, sau dacă se va mai
întoarce vreodată. Îmi vine foarte greu să mai privesc
acum în viitor. Mânia şi durerea mea generate de ceea ce
i s-a întâmplat lui Nathaniel mi-au întunecat vederea
interioară. Sunt conştientă că femeile pot călători în
condiţii ceva mai sigure decât bărbaţii, dar trăim în
vremuri foarte periculoase. De multe ori mi se pare că
nu mai există niciun refugiu pentru noi. Mi s-a spus
adeseori că sunt excesiv de emoţională, dar aceasta este
natura mea - hipersensibilă.
CA: Da, şi duci o povară foarte mare, pentru ca alţi
oameni să sufere mai puţin.
MARIAM: Consider că menirea mea în această viaţă
este să îi slujesc pe alţii.
CA: Este o calitate cu totul remarcabilă, de a servi în
acest fel.
MARIAM: Nu cunosc practic altă cale. Fiecare
respiraţie a mea reprezintă o rugăciune de a-mi putea
ajuta fraţii şi surorile. Încep să capăt o mai mare
claritate în timp ce vorbesc cu tine. Atunci când sunt
atât de copleşită de emoţii, nu mai pot fi de folos
nimănui, nu le pot aduce altora starea de pace de care
au nevoie.
Privind lucrurile din perspectiva mea actuală (din
lumea spirituală), îmi dau seama că ori de câte ori am
căzut pradă supărării şi altor emoţii negative, aşa cum
mi s-a întâmplat puţin mai devreme, acest lucru s-a
datorat faptului că în anii din urmă, de când am ajuns
la Bugarach, nu am mai practicat luciditatea şi
meditaţia la fel de intensiv ca înainte. Acum acest lucru
îmi este cât se poate de evident, la fel ca oricărui om
care a fost antrenat în disciplinele spirituale. Îmi dau
seama cu aceasta ocazie că până şi iniţiaţii cei mai
efectuaţi pot cădea pradă delăsării în practicile lor
spirituale.
Ne-am bucurat de o perioadă prelungită de armonie
beatifică aici, în această vale paşnică de la poalele
Muntelui Bugarach. Privind retrospectiv (cu luciditate),
îmi dau seama că m-am cam delăsat însă. Nu am mai
practicat cu aceeaşi ardoare tehnicile mele obişnuite de
cultivare a unei lucidităţi profunde, sub pretextul că
trebuia să mă relaxez, în urma stresului profund pe care
l-am acumulat în anii din urmă. Nu mi-am mai făcut
timp pentru a privi adânc în inima şi în mintea mea, aşa
cum obişnuiam să fac înainte, îndeosebi în numeroşii
ani în care am fost forţată să fiu vigilentă. Nu am mai
căutat cu atenţie seminţele suferinţei care zăceau
adormite în psihicul meu, în afara atenţiei mele
conştiente. Aşa se face că vestea morţii lui Nathaniel a
trezit în mine aceste seminţe latente ale mâniei şi fricii.
Îmi dau seama acum că unul dintre motivele pentru
care noi, oamenii, procedăm în acest fel, este acela de a
ne putea rescrie poveştile şi alegerile care au stat la baza
lor. Nu toate aceste alegeri ale noastre au fost făcute
într-o stare de claritate deplină. Noi nu ne percepem
întotdeauna într-o lumină foarte clară, nu îl vedem pe
Dumnezeu înlăuntrul nostru. Când m-ai invocat puţin
mai devreme, a fost ca şi cum aş fi privit printr-o sticlă
foarte murdară. Acest lucru s-a întâmplat înainte de a
avea timp să îmi rescriu experienţa legată de tine. Îmi
dau seama acum că trecutul curge în momentul prezent
şi că el poate fi rescris de o minte foarte trezită. În acest
fel, îmi pot rescrie inclusiv viitorul posibil. Am privit
printr-o sticlă foarte întunecată, dar acum pot vedea
clar.
CA: Când a murit Nathaniel?
MARIAM: Ceva mai devreme, în această iarnă.
În povestea care s-a petrecut în trecutul meu, cea pe
care o retrăiesc la ora actuală şi pe care o rescriu acum
împreună cu tine, lucrurile s-au petrecut exact aşa cum
sunt pe punctul de a ţi le revela.
La scurt timp după ce am auzit vestea referitoare la
moartea lui Nathaniel, am intrat în peştera din marele
munte şi m-am prosternat la pământ. Aşa cum este
obiceiul multor oameni din Orientul Apropiat, mi-am
smuls părul din cap şi mi-am rupt hainele de pe mine,
bătându-mă cu pumnii în piept. Mi-am presărat cenuşă
pe corp şi mi-am zgâriat trupul cu unghiile. M-am simţit
profund tulburată (plânge) de pierderea preaiubitului
meu, Nathaniel, şi a dulcelui meu fiu, Benjamin. Cu
această ocazie, a ieşit din nou la suprafaţă o durere pe
care am crezut că am vindecat-o cu foarte mult timp în
urmă, pe care am simţit-o ca tânără femeie, din cauza
pierderii aparente a fratelui meu, a preaiubitului meu,
mai presus de toţi preaiubiţii, a celui pe care voi îl
numiţi Hristos - preaiubitul meu Yeshua. Această durere
s-a ridicat din nou în mine ca un val mareic.
Iată ce mi-am spus atunci când am intrat în acea
peşteră: „Am nevoie de timp pentru a-mi contempla
întunericul şi acele locuri din interiorul meu, în care
teama a devenit mai puternică decât iubirea mea.
Trebuie să readuc lumina iubirii şi a compasiunii în
acele locuri din adâncurile fiinţei mele care au devenit
împietrite şi reci”.
(Pauză)
Chiar în timp ce rostesc aceste cuvinte, sunt perfect
conştientă de faptul că nu trebuie să îmi investesc
întreaga energie în retrăirea acestui întuneric din
trecutul meu. În caz contrar, aş retrăi din nou, ca pe o
„realitate”, iluzia acelui întuneric şi a acelei suferinţe.
Sunt încântată că putem proiecta împreună acum o
stare de pace şi de claritate asupra acelor momente
extrem de întunecate pe care le-am petrecut în peştera
din Muntele Bugarach.
Doresc să fac o clarificare, în numele surorilor şi
fraţilor mei Magdalene, inclusiv al meu. Noi,
Magdalenele, ne aflăm aici (plânge) pentru a ne rescrie şi
pentru a ne elibera de poveştile noastre pline de
suferinţă, pentru a fi cuprinse de starea de pace, căci
aceasta este esenţa noastră reală - Pacea. Eu ştiu că
acest proces de transmutaţie nu poate fi realizat prin
cramponarea de mânie, de proiectare a vinovăţiei sau de
văicăreală egocentrică - căci exact acestea sunt
otrăvurile care trebuie transmutate. Atunci când le
contemplu cu compasiune şi fără judecată din centrul
calm al fiinţei mele, eu le pot îmbrăţişa/accepta, fără a
mă simţi copleşită de ele.
Sunt conştientă că în ciclurile renaşterilor noastre,
foarte mulţi dintre noi, inclusiv eu, ne-am cramponat de
poveştile suferinţei noastre. În consecinţă, invoc acum
(şi pentru totdeauna de acum înainte) o mântuire
completă şi absolută. Solicit acum deschiderea gurii
mele! Îmi doresc sa mă purific şi să elimin cătuşele
legământului tăcerii pe care mi l-am asumat în
momentele mele de teamă, de durere şi de mânie
extremă.
Acesta este adevărul: În acele zile din interiorul
peşterii din munte am făcut un legământ de a păstra
tăcerea pentru tot restul zilelor mele. Metaforic vorbind,
am devenit mută! Am ţinut un post de 40 de zile. Le-am
explicat foarte clar - prin semne - tuturor celor care au
încercat să treacă pragul peşterii că trebuiau să plece şi
să mă lase singură. Nu-mi mai doream să ies vreodată
din peşteră. De fapt, îmi doream să mor. M-am luptat
astfel cu mine, conform obiceiului nostru din când în
când, în deşerturile din Iudeea, înainte şi în timpul
misiunii publice a lui Yeshua. Ori de câte ori îmi
amintesc de acea viaţă, din această perspectivă, mă simt
incredibil de obosită...
Doresc să precizez totuşi că zilele petrecute în
peşteră nu au fost chiar o perioadă plină de întuneric.
Am avut parte atunci de o lumină strălucitoare, care a
venit la mine ca un porumbel al păcii. Mă apropiam de
sfârşitul celor 40 de zile de post. După ce mintea şi
inima mea s-au purificat într-o măsură suficientă, mi-
am dat seama că Yeshua fusese lângă mine şi nici
măcar nu mi-am dat seama de acest lucru! Într-o
dimineaţă, m-am târât în patru labe până la altarul din
fundul peşterii. Mă simţeam foarte slăbită. Spre surpriza
mea, am găsit aici un buchet de flori de câmp. Inima
mea a început să plângă de bucurie! Am ştiut imediat că
cel care mi le-a lăsat a fost Yeshua, ca un semn că a fost
lângă mine în orele mele cele mai întunecate.
Începând din acel moment, dorinţa mea de a trăi a
continuat să se amplifice cu fiecare clipă care a trecut.
Am văzut că în faţă mă aştepta o viaţă lungă, care avea
să se prelungească până la un orizont foarte îndepărtat.
Cu o hotărâre reînnoită, am început să îmi pregătesc
corpul Pentru a mă reintegra în lumea exterioară. Am
meditat lângă intrarea în peşteră, unde aveam mai
multă lumină solară. Ochii mei s-au readaptat treptat la
lumină, iar plămânii mei au absorbit încântaţi aerul
proaspăt de afară. Am început să lucrez cu elementele
corpului Mamei Pământ. Am absorbit energiile fratelui
Soare şi ale sorii Lună. Mi-am întins şi mi-am contractat
muşchii şi încheieturile. În mod deliberat şi conştient,
mi-am practicat cu devoţiune vechea rutină spirituală.
De îndată ce mi-am regăsit starea de calm, am ştiut că
sunt pregătită pentru o viaţă nouă!
Când am ajuns în cea de-a 40-a zi, am acumulat
suficientă forţă vitală pentru a ieşi prin mica
deschizătură a peşterii. Cu faţa acoperită de şal, pentru
a-mi proteja astfel ochii de lumina puternică a soarelui,
m-am târât afară şi m-am ridicat în picioare. Am făcut
apoi câţiva paşi, înainte de a rosti o rugăciune de
recunoştinţă. Chiar lângă peşteră, am rămas surprinsă
să găsesc un vas cu apă curată, un coşuleţ cu o lipie
proaspăt coaptă şi un flacon cu ulei de măsline. Lângă el
se afla un coş mai mare, în care am găsit o robă curată
împăturită şi un şal.
Cu o recunoştinţă infinită, m-am spălat încet, am
băut mici înghiţituri de apă şi am mâncat mici bucăţele
de pâine scufundate în uleiul auriu de măsline. Mi-am
aplicat uleiul pe pielea uscată şi pe buzele crăpate. Când
am scos roba cea nouă din coş, am găsit - spre uimirea
mea - între faldurile ei mătăniile preaiubitei mele Maici
Blânde. Am găsit de asemenea o foaie de pergament pe
care scria: „Bunica Ana şi cu mine vom veni să te luăm
la apusul soarelui”. Am inspirat adânc, încercând să mă
acomodez cu ideea că preaiubita mea mamă chiar se afla
aici şi că în scurt timp ne vom bucura împreună de
reîntâlnirea noastră la mănăstire!
Într-adevăr, Bunica Ana şi mama au sosit într-un
car tras de un catâr, aşa cum mi-au promis. Blânda
Maică a sărit imediat din căruţă şi m-a luat în braţele ei.
Bunica Ana era chiar în spatele ei. Rareori am simţit
atât de multă alinare şi bucurie!
Blânda Maică mi-a explicat că grija ei în ceea ce mă
privea s-a intensificat de la o zi la alta în timpul
călătoriei pe care a început-o. Aşa se face că ea a decis
să se întoarcă, tocmai când se apropiau de Narbo
Martius. Roma putea să o aştepte, până când fiica ei
preaiubită avea să treacă cu succes de noaptea
întunecată a sufletului ei. În continuare, ea mi-a dat o
veste minunată: urma să vină cu noi în Britania! Bunica
Ana era de-a dreptul extatică! După ce Blânda Maică
avea să stea o vreme cu fraţii ei mai mari la Avalon şi
după ce avea să se convingă că Ester Salomeea şi Matias
aveau să fie în siguranţă, ea şi Ioan Marcu urmau să
plece la Roma. Iar partea cea mai bună era că cel care
urma să o ducă avea să fie unchiul Iosif (din Arimateea)!
Veştile chiar erau minunate, aşa că procesul meu de
vindecare s-a accelerat imediat, iar eu am cunoscut o
stare de pace.
Din perspectiva mea actuală, simt o mare
compasiune faţă de mine şi de familia noastră. Privesc
actuala punte de legătură între vieţile mele succesive ca
pe o oportunitate perfectă de a-mi vindeca plenar toate
suferinţele şi tot întunericul karmic pe care le-am
acumulat de-a lungul timpului, în beneficiul tuturor
fiinţelor, care sunt una cu sinele meu - întru Unitate.
CA: Într-adevăr, este o ocazie perfectă de a ne
reaminti cu toţii acest lucru. Te rog să ne spui mai multe
despre obiceiul de a vă retrage în desert timp de 40 de
zile. Are acesta o legătură directă cu legământul tăcerii?
MARIAM: Nu, deşi este foarte adevărat că în timpul
acestor retrageri care durau 40 de zile păstram o tăcere
deplină, în acord cu practica noastră spirituală.
Asumarea unei perioade prelungite de post şi de tăcere
reprezintă una din modalităţile prin care ne pregătim noi
spiritul şi trupul pentru a se alinia reciproc, astfel încât
să putem avea o viziune mai clară (clarviziune). Noi
facem acest lucru pentru a ne deschide mintea, astfel
încât să putem avea acces la lumile celeste în care nu
există niciun fel de teamă. În continuare, experimentăm
numeroasele realităţi pe care le deţine mintea noastră.
Deschidem numeroasele uşi care dau către camerele
conştiinţei noastre şi ajungem să îl cunoaştem pe
Dumnezeu ca fiind Creatorul şi Sursa tuturor lucrurilor
care există. De asemenea, ne contemplăm în profunzime
natura dualistă, respectiv acele momente în care mintea
noastră percepe principiile polar opuse - în care vedem
binele şi răul ca fiind două entităţi separate - sau cele
două jumătăţi ale noastre aflate într-un război continuu.
Acest război etern este numit de unii dintre fraţii noştri
esenieni războiul dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului.
În timpul retragerilor noastre în izolare şi în post de
dinaintea misiunii sale publice, Yeshua ne-a spus ce a
experimentat alături de Maeştrii din Orientul îndepărtat.
Mai târziu (în perioada din urmă), el a continuat să ne
explice această înţelepciune extrem de profundă. El ne-a
învăţat cum să privim în toate lumile Raiului şi ale
Iadului, care rezidă în ultimă instanţă în mintea noastră
- care fuge practic de bucuria momentului prezent. Ne-a
reamintit de asemenea cum să ne păstrăm echilibrul în
mijlocul polarităţii şi al paradoxurilor, astfel încât să
putem cunoaşte Unitatea şi Lumina Infinită, nenăscută,
care nu poate muri, strălucind în tot ceea ce există.
În acest scop, noi ne refugiem de regulă în sălbăticia
deşertului, pe un vârf de munte sau într-o peşteră, unde
ne „sigilăm”, departe de distragerile lumii exterioare.
Facem acest lucru pentru a ne cunoaşte mai bine
propria minte şi pentru a ne deschide inima în faţa unor
adevăruri mai vaste. În anii de dinaintea misiunii
publice a lui Yeshua, ne-am pregătit în acest fel pentru a
putea suporta forţele opuse din interiorul şi din afara
noastră în timpul anilor care au culminat cu crucificarea
lui Yeshua. La ora actuală ne continuăm aceste practici,
pentru a ne pregăti astfel în vederea căii necunoscute
care ne aşteaptă.
Noi ne asumăm aceste austerităţi deoarece aceasta
pare să fie singura cale (cel puţin în epoca noastră) de a
trece dincolo de vălul lumii fizice. Conştiinţa pare extrem
de densă aici, iar povara lumii pare extrem de grea. Unii
practicanţi spirituali îşi produc o suferinţă nenecesară,
asumându-şi austerităţi exagerat de severe. În mod
evident, ei îşi judecă trupul fizic, fiind convinşi că sursa
suferinţelor lor este acesta. Adeseori, ei refuză să accepte
(printr-un proces psihologic de negare) faptul că în acest
fel dau dovadă de o agresivitate ascunsă. Atunci când îşi
proiectează propria mânie asupra lor, ei cred că practică
tehnici spirituale autentice, dar în realitate dau dovadă
de o dizarmonie profundă. Datorită ruşinii şi vinovăţiei
pe care o simt, unii dintre ei se autopedepsesc, fiind
convinşi că exact asta le-ar face Dumnezeu dacă s-ar
afla în faţa lui. Foarte mulţi cred că nu merită să fie
iubiţi, nefiind altceva decât nişte creaturi abandonate
care trebuie să se purifice şi să se perfecţioneze cu orice
preţ. Ei nu au încredere în fluxul simplu al vieţii din
momentul prezent şi nu realizează Marea Perfecţiune a
Adevăratei lor Naturi, care există deja. În consecinţă, ei
încearcă din răsputeri să se elibereze de limitările lor
fizice. Astfel de practici spirituale sunt motivate de o
dorinţă de escapism din dimensiunea fizică, şi nu de o
eliberare spirituală autentică.
Acest lucru nu este în regulă, căci eliberarea este
favorizată de bucuria resimţită cu fiecare respiraţie şi de
compasiunea faţă de sine. Eu însămi am tendinţa de a
păşi pe calea austerităţii, aşa că pot vorbi din propria
experienţă, dar eu urmăresc întotdeauna să îmi amplific
compasiunea faţă de natura mea umană. Sper ca ceea
ce ţi-am împărtăşit să te ajute să îţi cultivi o relaţie mai
plină de iubire cu tine însăţi şi cu Creatorul tău Tată-
Mamă, pe care să o poţi susţine cu bucurie pe fundalul
Unităţii.
Pe măsură ce mă pun din ce în ce mai plenar la
unison cu energia din acest spaţiu, îmi dau seama că
aceasta este mult mai uşoară decât cea pe care am
cunoscut-o în Palestina. Energia pe care o simt acum
este similară relaxării pe care am savurat-o cu toţii când
ne-am aflat în Avalon şi, mai târziu, în India. Adevărurile
eterne pot fi accesate cu o mai mare uşurinţă atunci
când inima este plină de recunoştinţă şi de iubire, iar
mediul exterior este mai bine racordat la frecvenţele
luminii, în astfel de situaţii, este mult mai uşor să
zâmbeşti.
CA: Te ajută acest lucru?
MARIAM: O, da, este la fel ca în meditaţiile mele de
odinioară: ori de câte ori reuşeam să scap de greutatea
mediului exterior şi a conştiinţei colective din Palestina,
puteam „călători” într-un spaţiu sau spre o frecvenţă
energetică pe care o resimţeam la fel ca pe aceasta de
aici.
CA: Ce anume te-ar ajuta să te vindeci?
MARIAM: Simplul fapt de a-mi face auzită vocea
(adică exact ce facem acum) reprezintă în sine un proces
minunat de vindecare. Faptul că ştiu că pot vorbi cu alte
părţi ale fiinţei mele care sunt risipite în cele patru zări,
la fel ca seminţele duse de vânturi. Ele au prins rădăcini
pretutindeni pe acest Pământ preaiubit. Îmi dau seama
că aceste seminţe au încolţit şi au dat rod bogat, iar
acum ne apropiem de perioada recoltei. Conştiinţa
tuturor oamenilor se maturizează, proces care conduce
la alegeri noi, iar acest lucru îmi produce o mare
satisfacţie. Este ca şi cum rădăcinile noastre s-ar
împleti, iar ramurile noastre înfrunzite s-ar îmbrăţişa; ca
şi cum am fi nişte îngeri care o înconjoară pe Mama
Pământ, oferindu-i iubirea şi energia lor vindecătoare.
Noi producem tot felul de roade prin acţiunile noastre
pline de compasiune. Noi înverzim pustia (multă emoţie)
- Pământul rănit înverzeşte! Aceasta este viziunea pe
care am susţinut-o de foarte mulţi eoni, în nenumărate
corpuri diferite - viziunea pe care o asistăm şi o slujim
noi, Magdalenele. Ce bucurie să mă aflu aici, în această
epocă!
CA: Pornind de la premisa că noi ne putem vindeca
în egală măsură trecutul şi prezentul, simultan, prin
rescrierea scenariilor pe care le-am jucat în vieţile
noastre, haide să ridicăm acum legământul tăcerii, care
nu mai este necesar în momentul de faţă. Dimpotrivă, el
obstrucţionează toate aspectele care doresc să îşi facă
vocea auzită. Haide să solicităm cu bucurie asistenţă
divină pentru eliberarea şi binecuvântarea legământului
tăcerii, astfel încât energia sa să ne părăsească pur şi
simplu. Solicităm ca orice energic asociată cu el, rămasă
captivă în structurile şi în ţesuturile corpului, în chakra-
e, în ADN să fie eliberată complet în acest moment,
dincolo de timp şi de spaţiu... Vocea ta poate fi auzită
acum cu claritate, iar viziunea ta poate fi văzută la fel de
clar.
MARIAM: Va mulţumesc, surorile mele! Este o
bucurie să nu mai port această povară grea. Sunt atât
de fericită de faptul că Bunica Ana şi-a regăsit vocea,
căci şi ea a fost supusă aceluiaşi legământ al tăcerii.
Este o femeie atât de curajoasă, la fel ca şi blânda mea
mamă, Maria Ana (Mama Maria). Uneori m-am judecat
singură pentru laşitatea mea aparentă, care era în
realitate doar o natură foarte rezervată. Au existat însă
şi momente în care am spus foarte clar ce am avut de
spus. Aşa se face că doresc acum să îmi spun adevărata
poveste, conştientă că aceasta îi poate ajuta şi pe alţi
oameni să îşi regăsească vocea şi să cunoască o mai
mare pace şi armonie în viaţa lor.
CA: Povestea ta este binevenită şi este foarte
importantă.
MARIAM: Este extrem de important ca oamenii să
nu se mai autoflageleze, adică să nu se mai pedepsească
singuri din cauză că îşi ignoră adevărata natură. A sosit
timpul să ne proiectăm compasiunea, înţelegerea,
bunătatea şi iubirea asupra noastră, dar şi a semenilor
noştri.
Ignoranţa care ne face să credem că suntem separaţi
de ceilalţi şi de restul creaţiei produce o suferinţă
enormă. De aceea, ea trebuie să înceteze. Sunt perfect
conştientă de faptul că orice punct de vedere şi orice
experienţă personală percepute din perspectiva separării
au un anumit rol util; în caz contrar, ele nu s-ar
exprima în acest fel. Eu ştiu acest adevăr în însăşi
esenţa fiinţei mele, care se relaxează la sânul lui
Dumnezeu, care ne îmbrăţişează pe toţi. Eu îmi simt
propria suferinţă ca fiind una cu suferinţa acestei
umanităţi infinit de dragi. (Plânge)... Dar sunt ferm
convinsă că va veni o nouă zi, în care pe pământ vor
prevala pacea şi armonia. Noaptea întunecată a domnit
atât de mult timp. Umbrele ignoranţei se întind
pretutindeni, ascunzând calea către eliberare. Atât de
mulţi oameni s-au rătăcit din această cauză... A sosit
timpul să îi permitem din nou Luminii Infinite să răsară
pe pământ.
Eu ştiu sau, cel puţin, simt că progresul lent al
sufletelor care păşesc pe diferite căi, făcând toate
alegerile posibile, a permis acumularea unei comori
imense a înţelepciunii, a unor perle nepreţuite. Propriul
suflet a acumulat şi a şlefuit nenumărate astfel de
nestemate. Cu siguranţă, călătoriile vieţii prin diferite
forme din timp şi din spaţiu m-au ajutat să îmi dilat
enorm conştiinţa. De aceea, eu nu condamn şirul
nesfârşit al morţilor şi renaşterilor care generează atât
de multă suferinţă. Pe de altă parte, ori de câte ori mă
gândesc la suferinţele din această lume şi la grijile mele
asociate cu acestea, sufletul meu invocă Lumina
Preaiubitului şi se roagă pentru trezirea tuturor fiinţelor
şi pentru întoarcerea lor Acasă.
Trebuie să recunosc că nerăbdarea mea îmi
blochează capacitatea de a mă detaşa şi de a mă ancora
în cunoaşterea faptului că Divinul se exprimă
întotdeauna perfect exact aşa cum este, indiferent cum
se derulează drama din faţa noastră. Recunosc de
asemenea că m-am implicat foarte mult în ceea ce a
făcut familia mea de iniţiaţi pentru a-l sprijini pe
Maestrul şi pe fratele nostru preaiubit, Yeshua. Unii şi-
au dat chiar şi sângele în acest scop, aşa cum au făcut
preaiubitul meu Nathaniel şi fiul meu Benjamin, ca să
nu mai vorbim de Yeshua însuşi. Au fost şi alţii care au
murit şi, cu siguranţă, vor mai fi mulţi cei care vor suferi
pe acest pământ. În durerea mea, mă rog pentru ca
suferinţa noastră să dea cât de curând rod, astfel încât
nimeni din familia noastră să nu mai fie nevoit să îşi dea
viaţa... (Oftează adânc)...
Din perspectiva mea actuală (din planul spiritual),
îmi dau seama că deşi a trecut foarte mult timp,
perioadă în care foarte mulţi oameni şi-au dat viaţa,
seminţele pe care le-am plantat noi atunci s-au
răspândit pe întregul pământ, unde au încolţit, iar unele
au ajuns la maturitate şi au început să dea rod.
Momentul recoltei este foarte apropiat. Deşi scrutez cu
atenţie şi cu multă claritate viitorul, nu pot spune ce
înseamnă cu exactitate „apropiat”. Cu această ocazie,
îmi dau seama că trebuie să mă detaşez de orice
aşteptări legate de rezultatul final şi de timp. Trebuie să
contemplu şi să mă bucur de perfecţiunea fructelor
iubirii care există deja în miriade de forme, indiferent cât
de obscură pare încă lumina lor interioară. Eu accept
ideea că seminţele păcii şi ale armoniei sunt ascunse
necondiţionat în absolut toţi oamenii. Acestea au nevoie
însă de un spaţiu pentru a se coace în interiorul lor,
revelându-şi natura luminoasă în sine, în propria
manieră perfectă şi la momentul oportun pentru ele.
Până atunci, tot ce pot face eu este să îmi îngrijesc
propria grădină, ajutându-mi propriul Sine Real să
înflorească, pentru a atinge apoi tot ceea ce contemplu
cu bunătatea lui.
CA: Ce se întâmplă însă dacă ceea ce manifestăm
este bazat pe nerăbdarea şi pe judecăţile noastre critice?
MARIAM: Uneori, atunci când ne spunem povestea,
noi ne asumăm o identitate de martir, udându-ne astfel
seminţele nerăbdării şi ale judecăţilor critice. Din
perspectiva mea, tendinţa de a ne crampona de rolul de
victimă şi de percepţia renunţării, a sacrificiului şi a
suferinţei, reprezintă un mare obstacol în calea trezirii
noastre spirituale, de-a lungul vieţilor noastre succesive.
Poate că generaţia voastră va ajunge să vadă cu mai
multă claritate tiparele repetitive ale autoflagelării şi ale
prejudecăţilor aparent justificate care stau la baza lor. În
acest fel, poate că vom reuşi să ne întoarcem cu toţii
acasă, în inima noastră plină de iubire, prin renunţarea
la diferitele noastre dependenţe faţă de suferinţă în toate
ipostazele acesteia.
Noi trebuie să ne eliberăm de dependenţa noastră
faţă de sacrificiu, privit ca o modalitate de a ne ispăşi
păcatele sau de a ne absolvi cauzele (percepute ale)
durerii. Ispăşirea prin sânge a fost dintotdeauna una din
principalele cauze ale suferinţei, nicidecum o mântuire.
În orice om există un mântuitor care are capacitatea
(născută din compasiune) de a-şi transcende suferinţele
autoimpuse şi erorile de percepţie, transformându-le
într-o stare de bunăstare şi de blândeţe faţă de toate
formele de viaţă. Proiectarea acestui mântuitor lăuntric
asupra unei persoane din lumea exterioară sau cea a
suferinţelor noastre colective asupra unui ţap ispăşitor
este o practică greşită în sine. Deşi sacrificiile de sânge
au fost practicate de aproape toate culturile, de-a lungul
a nenumăraţi eoni, ea a rămas până astăzi o eroare
gravă şi o piatră de încercare pentru umanitate.
Un alt lucru pe care îl pot vedea din perspectiva mea
actuală (spirituală) este acela că a sosit timpul de a
înceta cu adorarea sfinţilor, care este complet nelalocul
ei. De multe ori, un om nu este declarat sfânt decât dacă
a fost martirizat. În consecinţă, sfinţii au ajuns să fie
priviţi ca un fel de miei de sacrificiu. Faptul că au fost
ucişi îi face cumva demni de a fi veneraţi de oameni, ca
şi cum ar fi mai capabili astfel să medieze între sufletele
acestora şi Creatorul lor. Eu susţin însă altceva:
singurul lucru care contează este felul în care ne-am
trăit viaţa, nu felul în care am murit. Este mult mai util
să privim ca sursă de inspiraţie iubirea necondiţionată şi
răbdarea nesfârşită a anumitor oameni, disciplina lor
devoţională sau alte astfel de caracteristici exemplare.
Prin studiu şi printr-o căutare asiduă în interiorul
propriului suflet, viaţa noastră umană îi poate inspira
inclusiv pe alţi căutători aflaţi pe calea ce conduce către
iluminare. Nu pot decât să sper că toţi cei care ne-au
privit până acum ca pe nişte sfinţi, sihaştri sau asceţi
vor descoperi că singura cale care îi poate conduce direct
la Creator este cea a iubirii şi a puterii spirituale.
Aceasta le poate aduce roade infinit mai bogate decât
implorarea noastră (a „sfinţilor”) în maniera aberantă
care le este propovăduită.
CA: Îţi mulţumesc pentru cuvintele tale pline de
înţelepciune. Du-te acum la următorul eveniment
semnificativ din viaţa ta.
[Povestea lui Mariam continuă în Partea a IV-a,
capitolul 27.]
 Cap. 10 - Sara de la Muntele Bugarach
Fiica lui Isac şi a Tabithei

(Sara este unul dintre copiii Concepuţi în Lumină ai

Anei. Ea s-a măritat cu Filip şi amândoi au fost discipoli
foarte apropiaţi ai lui Yeshua, în timpul misiunii publice a
acestuia. Vezi cartea Ana, bunica lui Iisus, pentru mai
multe informaţii referitoare la aceste personaje)
Muntele Bugarach, anul 19 e.n.
[Acest capitol ne-o prezintă pe vara Concepută în
Lumină a lui Yeshua, Sara, când era copil.]
SARA: Salutări, numele meu este Sara. Sunt fiica
lui Isac şi a Tabithei egipteanca. Sunt încântată că avem
această posibilitate de a ne împărtăşi povestea. Doresc
să îţi spun mai multe despre mine. Eventual, îmi poţi
pune diferite întrebări, aşa cum ai făcut cu bunica mea.
De pildă, mă poţi întreba ce port, cum arată corpul meu
şi aşa mai departe.
CA: Bun venit, Sara. Priveşte-ţi picioarele. Eşti
încălţată cu ceva?
SARA: Port nişte sandale confecţionate în ţara mea
natală, pe care voi o numiţi Egipt. Picioarele mele sunt
micuţe şi gleznele sunt suple şi elegante. Pielea mea este
închisă la culoare, dar nu neagră. Ea are o nuanţă
încântătoare cafeniu-auriu închis. Părul meu este negru,
cu nuanţe roşiatice de la vopseaua henna. Atunci când
este despletit, îmi atârnă greu până la talie, în şuviţe
cârlionţate. Când îmi privesc mâinile, constat că acestea
sunt micuţe, cu degete lungi şi subţiri. Unghiile mele
sunt tăiate scurt, căci am tendinţa să adun sub ele
pământ din grădina pe care o îngrijesc. Ochii mei sunt
ciocolatii, închişi, şi am o aluniţă pe obrazul stâng. Sânii
mei sunt mici, iar talia şi coapsele îmi sunt foarte suple.
Îmi pot simţi oasele pelvisului, care este foarte îngust,
întrucât nu am dat niciodată naştere unui copil. Aş
spune că am o înălţime de aproximativ 1,57m, conform
sistemului vostru de măsurare. Corpul meu este curat şi
frumos mirositor.
CA: Ce haine porţi?
SARA: Pe lângă roba mea de in ţesut în casă, care
este strânsă pe talia mea cu o eşarfa colorată, port un
lănţişor de mărgele, confecţionat din mai multe şiruri
care conţin mărgele din pietre semipreţioase de diferite
culori, de la turcoaz la lapis, carneol, coral roşu şi câteva
mărgele din argint. Port la ambele mâini mai multe
brăţări cu mărgele. La încheietura mâinii drepte port o
brăţară îngustă din aur. Pe braţul stâng port un şarpe
din aur (Şarpele la care se face referire aici reprezintă
energia şerpuitoare subtilă a învierii, care îşi are sediul
la baza colanei vertebrale, numită Kundalini de către
yoghinii hinduşi. Atunci când este activată prin diferite
practici energetice sau tantrice, aceasta poate facilita
trezirea şi dilatarea conştiinţei care transcende mintea
obişnuită şi realizarea Conştiinţei Cosmice. Kundalini
este ilustrată de regulă sub forma diferitor zeiţe, sau a
Şarpelui înţelepciunii. Femeile membre ale Ordinului
Magdalenei (şi ale altor ordine ale Divinului Feminin),
precum Sara, purtau adeseori acest simbol al învierii,
indicând astfel faptul că au fost iniţiate în misterele lui
Isis (sau ale altor zeităţi feminine similare), slujind
creaţia Marii Mame şi trezirea acesteia din starea ei de
„moarte spirituală” sau de conştiinţă a separării. Energia
electromagnetică (electro = masculină şi magnetică =
feminină) a pământului curge la rândul ei într-o manieră
şerpuitoare, de-a lungul unor linii telurice. Ea poate fi
strunită şi direcţională de către adepţi în diferite scopuri
benefice. Statuile Fecioarei Maria (reprezentări romano-
catolic ale Marii Mame păgâne) pot fi văzute frecvent în
grotele sau lângă izvoarele sacre. Ea este ilustrată stând
în picioare pe un şarpe. Una din semnificaţiile ezoterice
ale acestei imagini este aceea că energia
electromagnetică a Mamei Pământ este strunită şi
direcţională sub ghidarea Principiului Divin Feminin
pentru a asigura fertilitatea Pământului. Există şi alte
semnificaţii şi reprezentări ale energiei şarpelui, care
este percepută de regulă de către mintea condiţionată ca
o întruchipare a răului sau a lui Satan. În astfel de
cazuri, şarpele simbolizează însă
ignoranţa/dualitatea/conştiinţa separării, adică
frecvenţa inferioară Pe care se manifestă lumea
materială a formelor. De altfel, cuvântul „e-veil” (veil -
văl) descrie practic un văl energetic alcătuit din factori
mentali şi emoţionali care ascund Adevărata Natură a
omului şi a realităţii - Absolutul, care rezidă în interiorul
sufletului şi care transcende timpul şi spaţiul. În aceste
cazuri, Mama Divină care stă în picioare pe un şarpe
face referire la Iubirea Divină din interiorul nostru, care
înfrânge şi transmută „răul”, transformându-l în
înţelepciunea Conştiinţei Unităţii şi ajutându-ne să ne
naştem ca un Soare/Fiu al lui Dumnezeu, ca un Hrist
sau un Buddha Uns cu Lumină etc.), care avansează în
spirală începând de la cot. Pe ambele mâini port inele
simple din aur. Lobii urechilor mele au mai multe găuri.
Cerceii mei sunt destul de mari, din aur, iar de ei atârnă
nişte clopoţei mici din argint, care scot nişte clinchete
încântătoare ori de câte ori îmi mişc capul. Atunci când
îmi ridic braţele, simt parfumul delicat al uleiurilor
esenţiale provenite din ţara mea natală. Pe cap port o
eşarfa lungă şi îngustă, în culori luminoase, pe care am
împăturit-o pe lungime. Părul meu este împletit cu
eşarfa, care este înfăşurată în final în jurul capului. O
porţiune a eşarfei, care are mărgele, îmi atârnă pe
umărul stâng.
Îmi place să mă îngrijesc şi sunt încântată că
majoritatea oamenilor mă găsesc atrăgătoare. Nu sunt
extrem de ataşată de corpul meu, dar este important
pentru mine să îl menţin sănătos şi recunosc că îmi
găsesc plăcerea în faptul că sunt atrăgătoare. Nu mi se
pare o plăcere deşartă, ci o consider mai degrabă acel
gen de plăcere care le face pe păsări să cânte sau să îşi
afişeze penajul frumos, ori bucuria pe care o simte apa
atunci când lumina soarelui se reflectă în mii de scântei
pe suprafaţa ei care vălureşte, sau fericirea vântului
atunci când mângâie frunzele de palmier, ori crengile
înflorite ale iasomiei. Natura mea mă determină să îmi
pese foarte mult de lucrurile pe care le introduc în
corpul meu. Eu respect cu stricteţe legile eseniene ale
regenerării fizice, lucru pe care l-am făcut din copilărie.
Familia mea a respectat de multe generaţii calea
eseniană, care include o serie de reguli dietetice precise
şi purificarea corpului şi a minţii. Experienţa m-a
învăţat că oamenii care nu respectă aceste reguli
dietetice suferă de diferite boli, care ar fi putut fi evitate
cu uşurinţă dacă ar fi ştiut ce trebuie să facă şi dacă ar
fi pus în practică aceste principii. Unora le lipseşte însă
disciplina şi iubirea faţă de propriul templu fizic. Alţii
sunt pur şi simplu ignoranţi, nefiind învăţaţi să
cunoască o altă cale. Alte suflete sunt prea lovite de
sărăcie, fiind nevoite să supravieţuiască aşa cum pot.
Există atât de multă suferinţă în această lume. Eu şi
familia mea facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne
aduce contribuţia la reducerea durerii din jurul nostru.
Personal, consider că un corp sănătos reprezintă
una dintre cele mai importante modalităţi prin care
suferinţa poate fi evitată. Toţi oamenii trebuie să treacă
prin boală, îmbătrânire şi moarte, dar noi putem
întâmpina fiecare nouă zi cu o bucurie din ce în ce mai
mare, fiind plenar prezenţi în templul nostru fizic şi
nutrind o stare de recunoştinţă pentru toate lecţiile pe
care ni le oferă viaţa. Noi putem trăi o stare de pace mai
plenară dacă respectăm câteva reguli simple legate de
conştientizare şi de îngrijirea corporală. Fericirea
noastră depinde de ceea ce ne intră pe gură şi chiar mai
mult de ceea ce ne iese pe aceasta.
Este foarte important să ingerăm şi să cultivăm
numai gânduri bune în grădina minţii noastre, astfel
încât să putem culege acţiuni pozitive. Prin
contemplarea cu recunoştinţă a frumuseţii şi a bunătăţii
care există în toate lucrurile care ne susţin viaţa, noi ne
udăm practic seminţele bunătăţii şi ale iubirii, lăsând
buruienile din mintea noastră să se veştejească. Ori de
câte ori rostim cuvinte care îi mângâie pe cei dragi şi pe
semenii noştri, noi încurajăm o mai mare armonie în
casa şi în comunitatea noastră. Atunci când mâncăm în
mod conştient alimentele bogate în substanţe nutritive
pe care ni le oferă Mama Pământ, devenim mai prosperi
în viaţa noastră. La fel, atunci când consumăm alimente
vii încărcate cu lumina Fratelui Soare, care îşi revarsă
necondiţionat lumina asupra noastră, a tuturor, noi
învăţăm să fim mai generoşi cu abundenţa de care ne
bucurăm. La rândul ei, această atitudine ne poate
prelungi viaţa cu foarte mulţi ani, în care putem să ne
amplificăm în continuare înţelepciunea. În acest fel,
putem avea încă şi mai multe oportunităţi de a le face
altora servicii, într-o manieră care să le fie de folos
tuturor.
Noi nu datorăm nimănui nimic, dar suntem
administratorii comorilor de pe acest pământ care ne-au
fost încredinţate. Lucrurile care ajung la noi ne
binecuvântează de-a lungul celor câteva momente în
care putem fuziona cu ele, reflectându-le. Pe de altă
parte, dacă ne cramponăm de ele sau de ceea ce trebuie
să se transforme şi să se întoarcă la sursa din care a
provenit, noi suferim automat. Noi suntem la fel de liberi
ca şi vântul care adună norii pe cer, pentru a da ploaia
şi umbra binecuvântate. Cum ar putea fi întemniţate
vreodată vântul şi norii de către voinţa noastră? Deşi
lumea noastră fizică pare solidă, ea sfârşeşte prin a se
evapora mai devreme sau mai târziu, la fel ca vaporii din
aer care se condensează în apă, care cade pe pământ
sub forma ploii, numai pentru a se evapora, apoi din
nou. La fel ca toate celelalte lucruri de pe acest pământ,
şi noi suntem simpli vizitatori care vin şi pleacă, trecând
prin nenumărate deghizări. Scopul pentru care apărem
în această dimensiune şi dispărem apoi din ea este de a
sluji unui ţel mai măreţ (la fel ca toate celelalte lucruri),
căci întreaga viaţă are anotimpurile sale şi înţelepciunea
inerentă, la fel ca fluxul şi refluxul mării.
CA: Îţi mulţumesc pentru că ne împărtăşeşti din
înţelepciunea ta. Ce vârstă ai?
SARA: Mă apropii de împlinirea vârstei de 23 de ani.
Mama, care s-a născut în Egipt, este numită Tabitha şi
este absolut încântătoare. Este mult mai tânără decât
tata. De asemenea, este foarte inteligentă şi destoinică.
Mama face enorm de multe lucruri în folosul comunităţii
noastre. Tatăl meu este Isac. El este fiul Bunicii Ana,
care trăieşte pe Muntele Carmel, la marginea Marii Mări.
CA: Unde locuieşti acum!
SARA: Locuiesc cu părinţii mei într-o veche
mănăstire eseniană în care s-au mutat tata şi unchiul
Iacov cu ani în urmă, după ce au părăsit marea şcoală a
misterelor de pe Muntele Carmel. Ei au mărit de-a
lungul anilor mănăstirea, transformând-o într-un
sanctuar minunat, absolut similar (deşi mai mic) celui
de pe Muntele Carmel, din care au venit. Eu nu am fost
acolo decât o singură dată, dar eram foarte mică, aşa că
nu îmi amintesc foarte bine de el, şi nici de casa
unchiului meu Iosif (din Arimateea) din Ierusalim.
CA: Te afli în Franţa acum?
SARA: Da, lângă un munte mare numit Bugarach.
CA: Ai fraţi şi surori?
SARA: Da, am cinci fraţi şi două surori. Eu sunt cea
mai mică dintre ei. Se pare că mamei i-a plăcut să
rămână însărcinată! Adevărul este că îi place să aibă
casa plină şi să aibă grijă de un număr cât mai mare de
oameni.
Am călătorit de câteva ori în ţara mea natală, pentru
a-mi vizita verii, mătuşile, unchii şi pe părinţii mamei
mele, care trăiesc cu toţii acolo. Ei nu vin niciodată să
ne viziteze aici. Când şi când, unchiul meu Iosif din
Arimateea vine şi ne duce cu el pe una din corăbiile lui
minunate. Ne ducem întotdeauna mai întâi într-un mare
oraş de pe malul mării, Alexandria, după numele unui
general grec, pe nume Alexandru, după care luăm o altă
corabie cu mulţi vâslaşi şi navigăm pe un fluviu uriaş,
pe care voi îl numiţi Nil, până la Heliopolis. Pe mine mă
încânta acest loc. Există multe pâlcuri de curmali,
grădini luxuriante şi câmpuri cu dune de nisip alb, care
încep chiar de la marginea pământului fertil. Există de
asemenea nişte structuri antice absolut uimitoare
construite de faraoni, de-a lungul a mii de ani. Din
păcate, după ce au cucerit acest ţinut, romanii au
început să schimbe felul în care arată templele. Ei au
adoptat însă o parte din modalităţile egiptene de a onora
zeităţile, îndeosebi pe Mama Isis.
De-a lungul anilor, am stat acolo luni în şir,
învăţând calea Marii Mame. Sunt mândră că îi pot fi
slujitoare şi că m-a luat sub aripa ei ocrotitoare care
circumscrie întreaga creaţie, privindu-mă cu ochii ei
atotvăzători, astfel încât să îi pot cunoaşte misterele. Cu
această ocazie, le-am fost prezentată şi altor veri, care
sunt nepoţii tatei. Ne-am distrat de minune împreună.
Odată, pe când vărul meu Yeshua era adolescent, acesta
ne-a vizitat în drum spre Britania şi apoi, la întoarcere.
Ador să îl ascult pe unchiul meu Iosif spunând poveşti
despre el. Călătoreşte în foarte multe locuri exotice. Mi
s-a spus că la ora actuală se află într-o ţară extrem de
exotică aflată la mare distanţă, pe care voi o numiţi
India. Am auzit de asemenea foarte multe poveşti
interesante legate de mama lui Yeshua, Maria Ana, şi de
bunica mea, Ana. Le consider pe amândouă foarte
înţelepte. Sper să le pot vedea într-o bună zi, acum, că
am ajuns la stadiul de adult.
CA: Ce faci astăzi?
SARA: Cos nişte haine pentru mama şi pentru
ceilalţi membri ai familiei. Mama face nişte ţesături
minunate din bumbacul pe care îl aducem din ţara
noastră natală, din inul de pe câmp, din lâna oilor şi din
părul caprelor. Ţesăturile ei sunt foarte rezistente şi
foarte durabile. Fie sunt dense şi nu atrag foarte multă
murdărie între fibrele lor. Dimpotrivă, pot spune chiar că
resping murdăria. Mama m-a învăţat cum sa croiesc şi
cum să tai diferite bucăţi de pânză, pentru haine care
servesc unor scopuri diferite. Spre exemplu, veşmintele
pe care le purtăm direct pe piele sunt confecţionate din
bumbac moale şi din fibre de in. În funcţie de anotimp,
dacă este frig, noi folosim fibre de origine animală
pentru hainele mai groase. Aşadar, acum cos haine şi
visez cu ochii deschişi. Povestea pe care ţi-o spun mi se
pare un astfel de vis.
 CA: Mi-ai descris foarte frumos mai devreme
lănţişorul pe care îl ai a gat şi brăţara de la mână. Este
ceva obişnuit să porţi astfel de podoabe sau este o ocazie
specială?
SARA: Pur şi simplu, îmi place să port lucruri
frumoase. Acestea provin din Egipt. Îmi place să mă
gândesc la mine ca fiind egipteancă, la fel ca şi mama.
Sper să nu mă înţelegi greşit: Îmi iubesc foarte mult
tatăl, dar pur şi simplu am o afinitate mai mare faţă de
cultura egipteană. Cele care mi-au dăruit aceste
podoabe au fost rudele mele din Egipt. Ele sunt purtate
de regulă de femeile din această ţară. Altminteri, există
şi în Egipt esenieni care provin din Palestina şi care nu
poartă niciun fel de podoabe sau de ţesături vopsite.
Dimpotrivă, mulţi îi condamnă pe cei care le poartă,
preferând simplitatea absolută şi similitudinile comune.
Chiar şi aici (în Franţa) există iniţiaţi veniţi din Palestina
care se uită încruntaţi la mine atunci când îmi văd
pentru prima dată hainele colorate şi podoabele.
Când eram mai tânără, eram foarte reticentă în a-mi
da vreodată jos podoabele egiptene. Ceilalţi au fost
nevoiţi să îmi explice însă că suntem cu toţii mult mai în
siguranţă atunci când trecem prin porturi şi pe
drumurile publice dacă nu atragem atenţia asupra
noastră. În astfel de cazuri, îmi scot complet toate
podoabele sau mi le ascund sub hainele exterioare
şterse. De regulă, le înfăşor foarte strâns într-o eşarfa de
mătase pe care mi-o prind apoi la cingătoare, direct pe
corp.
Mama poartă şi ea podoabe similare, dar nu la fel de
multe ca mine, şi numai în anumite ocazii mai rare.
Atunci când mă aflu aici, în mica noastră comunitate,
îmi place să îmi împărtăşesc lucrurile personale cu
nepoţii şi cu nepoatele mele mai mici, care sunt foarte
încântaţi de ele. Nu consider că această înclinaţie a mea
are ceva în comun cu vanitatea şi nu încerc în niciun
caz să fiu diferită sau mai bună decât ceilalţi. Dacă aş
ajunge vreodată la o concluzie contrară, le-aş dărui
imediat, fără să stau pe gânduri. Oricum, nu pot face
nimic pentru a-mi schimba culoarea pielii, pe care
nativii o consideră exotică. Presupun că suntem cu toţii
diferiţi şi unici şi cel mai bine este să ne celebrăm
diferenţele, nu să ne temem de ele.
CA: Eşti măritată?
SARA: Nu, nu am încă un partener de viaţă. Abia
aştept însă să îmi vină sorocul. Uneori mă simt singură
şi introvertită, în lipsa unui soţ. O parte din fraţii
esenieni de aici şi din Egipt au manifestat un anumit
interes faţă de mine. Mă bucură faptul că mă găsesc
frumoasă, dar până acum nu am simţit că aş avea un
destin comun cu vreunui dintre aceşti bărbaţi. Din
fericire, părinţii mei mă respectă aşa cum sunt şi nu
încearcă să îmi aranjeze o căsătorie. Experimentarea
unei iubiri profunde în cuplu rămâne un mister pentru
mine, la care reflectez adeseori în inima mea.
Am fost întotdeauna deschisă în privinţa sexualităţii
şi a feminităţii mele în cadrul ceremoniilor la care am
participat în Egipt, dar nu mi-am deschis niciodată
pântecul pentru a avea un copil. De asemenea, nu am
avut niciodată o relaţie prelungită de cuplu. Îmi doresc
totuşi foarte mult o astfel de relaţie. Mă uit la părinţii
mei, care sunt extrem de fericiţi şi de blânzi unul cu
celălalt. Ei ne-au dat mie şi fraţilor mei un exemplu
perfect. Părinţii mei sunt extrem de dedicaţi tuturor
sufletelor din mica noastră comunitate. La fel, şi unchiul
meu Iacov, care are un suflet foarte blând. Pe scurt, am
o familie încântătoare şi sunt foarte mândră de ea.
 O aud acum pe bunica mea Ana, din planurile
interioare, care îmi spune: „Sara, a sosit timpul să faci
un salt înainte în timp”.
CA: Desigur, Sara, te rog să îţi proiectezi acum
conştiinţa asupra următorului eveniment important din
viaţa ta.
[Povestea Sarei continuă în Partea a II-a, capitolul 15.]
 Cap. 11 - Lisbeta (Elisabeta Hanna)
Fiica lui Yeshua şi a Mariei din Betania

(Lisbeta a fost concepută în Solstiţiul de iarnă, în anul

32 e.n., şi s-a născut în semnul zodiacal al Fecioarei, în
luna septembrie a anului următor, 33 e.n.)
Muntele Bugarach, anul 36 e.n.
[Claire acţionează ca moderatoare a acestei şedinţe,
punându-i întrebări lui Catherine Ann, care îi răspunde în
numele „Lisbetei”. Atunci când a aflat pentru prima dată
de existenţa Lisbetei în timpul unei şedinţe anterioare cu
Ana, Catherine Ann şi-a exprimat dorinţa de a-şi asuma
rolul de canal de manifestare al Arhivelor Akasha-ice ale
Lisbetei, întrucât simţea o conexiune foarte intensă cu
aceasta. Lisbeta îşi începe povestea remarcabilă, în
postura unui copil de trei ani.]

LISBETA: Mi-ai cerut să mă focalizez asupra unei

vieţi pe care am trăit-o alături de Yeshua. Acesta stă
lângă leagănul meu, care mi-a cam rămas mic. Am circa
doi sau trei ani. Când mă uit la el, mi se pare foarte,
foarte înalt, iar eu, foarte mică. Se uită în jos şi îmi
zâmbeşte. Ar trebui să dorm, dar prefer să mă joc cu el.
El este tăticul meu şi nu îl văd foarte des.
CLAIRE: Ce simţi, în ceea ce îl priveşte?
LISBETA: Îmi place când este aici. Este foarte
amuzant.
CLAIRE: Cine are grijă de tine când el nu este aici?
LISBETA: Nana, bunica mea.
CLAIRE: Vorbeşti de Ana? (străbunica Lisbetei)
LISBETA: Da.
CLAIRE: Cine este mama ta?
 LISBETA: Numele ei este Maria (Maria din Betania).
Ştiu că mama e întotdeauna prin preajmă, dar nu ea are
cea mai mare grijă de mine.
CLAIRE: Deci, Nana este cea care are grijă de tine.
Cine altcineva?
LISBETA: Nana şi Mariam (vara lui Yeshua) se
ocupă cel mai mult de mine. Există apoi celelalte fetiţe
mai mari decât mine, cum ar fi sora mea mai mare,
Sar’h - ele se joacă foarte mult cu mine. Mai sunt şi alte
rude.
CLAIRE: Există şi băieţi care se joacă cu tine?
LISBETA: Există câţiva băieţi, clar sunt prea mari.
De aceea, nu prea se joacă cu mine. Au alte lucruri mai
bune de făcut. Preferă să lase îngrijirea copiilor mici în
seama femeilor. Ştiu însă că sunt prin preajmă. Deşi
stau în leagănul meu, eu ştiu că Nana citeşte şi scrie.
Acum stă însă oarecum în fundal. Tati a trecut în
cealaltă parte a camerei, unde mami stă pe o pernă mare
pe podea. Îşi pune un braţ în jurul ei şi ea îşi lasă capul
pe umărul lui. Stau apoi pur şi simplu aşa. Îmi dau
seama că se iubesc foarte mult.
CLAIRE: Cum arată locul în care te afli? Cum este
lumina acum?
LISBETA: Este destul de întunecat. Există un foc în
şemineu, dar este pe punctul de a se stinge, mai există
şi o lumânare lângă Nana. De asemenea, există o lampă
mică în care arde uleiul. Nu dă însă foarte multă
lumină; este destul de întuneric.
Există şi alţi oameni în cameră. Mariam şi Marta
(mătuşa Lisbetei) stau lângă o lampă aprinsă şi cos.
Toată lumea are ceva de făcut.
CLAIRE: Auzi vreun sunet?
 LISBETA: Îi aud pe ceilalţi vorbind foarte încet, dar
cei mai mulţi dintre ei tac. Aud o bufniţă şi, de
asemenea, vântul. Afară e frig.
CLAIRE: Ce perioadă a anului este?
LISBETA: Aud cuvântul februarie.
CLAIRE: Este aceasta una din vizitele lui Yeshua,
care vine şi pleacă?
LISBETA: Da.
CLAIRE: Crezi că o să stea mai mult cu tine în
această vizită?
LISBETA: Nu, nu cred.
CLAIRE: Te rog să te proiectezi într-un viitor foarte
apropiat, într-un alt moment al acestei vizite a tatălui
tău. Povesteşte-mi o altă experienţă pe care ai trăit-o cu
el.
LISBETA: Se joacă cu toţi copiii, nu numai cu mine.
Sunt foarte mulţi copii aici, el râde cu noi, aleargă şi
sare în sus. Uneori îi place să se prostească. Îi place la
nebunie să se joace cu copiii. Este foarte amuzant. Nu
este deloc rigid şi băţos, la fel ca alţi adulţi. Se apleacă
Şi face plăcinte din pământ, împreună cu noi. Ne gâdilă
şi noi râdem în hohote. Îmi place foarte mult râsul lui.
CLAIRE: Ce poartă tati (Yeshua)?
LISBETA: Acum este ceva mai cald, căci afară este
însorit. Taţi poartă o tunică simplă şi lungă, peste nişte
pantaloni strâmţi. La fel sunt îmbrăcaţi toţi bărbaţii care
locuiesc aici. Hainele lor sunt ţesute din in. Sunt destul
de aspre la pipăit.
CLAIRE: Tu ce porţi?
LISBETA: Şi eu am o tunică dintr-un material
similar, dar nu este la fel de aspră pe pielea mea. Îmi
ajunge până la glezne.
CLAIRE: Ai ceva în picioare?
 LISBETA: Nu. Uneori port nişte sandale mici din
piele, dar mi le dau întotdeauna jos. Îmi place să merg
cu picioarele goale. Chiar şi când solul este destul de
rece, tot îmi dau jos săndăluţele şi merg cu picioarele
goale. Uneori, dacă este foarte cald afară, îmi dau jos
chiar şi tunica. Câteodată, cei mari încearcă să mă
îmbrace, dar celor mai mulţi dintre ei nu le pasă.
CLAIRE: Cine încearcă să te îmbrace?
LISBETA: Mariam. Nu-i plac deloc să alerg prin
preajmă fără să am pe mine tunica.
CLAIRE: De ce nu?
LISBETA: Se teme să nu răcesc.
CLAIRE: Nu-i place că eşti goală puşcă?
LISBETA: Hmm...
CLAIRE: Crezi că este mai preocupată de faptul că
ai putea să răceşti?
LISBETA: Da, se simte responsabilă pentru mine şi
nu vrea să mi se întâmple nimic rău.
CLAIRE: Spune-mi despre ea. Cum arată când te
uiţi la faţa ei?
LISBETA: Are părul lung, castaniu închis, aproape
negru. Este foarte des şi puţin ondulat. Atunci când nu
este legat strâns la spate, devine de-a dreptul cârlionţat.
Îmi place să îmi trec mâinile prin el. Are pielea deschisă
la culoare, oarecum aurie, cu pistrui. Faţa ei este foarte
frumoasă.
CLAIRE: Are o faţă bună?
LISBETA: Da, este o faţă frumoasă şi bună. Are
ochii căprui-cenuşii-verzi. Depinde de cum te uiţi la ei în
lumina soarelui. Când lumina cade direct pe ei, sunt
mai mult verzi. Îmi plac ochii ei când zâmbeşte, dar
uneori poate fi foarte severă şi apoi se încruntă. Alteori
poate fi foarte tristă şi plânge.
 CLAIRE: Mai doreşti să îmi povesteşti de cineva
anume?
LISBETA: Este un bebeluş.
CLAIRE: Al cui este bebeluşul?
LISBETA: Al Sarei. Merge de-a buşilea. Cred că are
opt luni. Îmi place bebeluşul. Pot să mă joc cu el. Este
foarte amuzant.
CLAIRE: Îl înveţi diferite lucruri?
LISBETA: Da, îi arăt diferite lucruri.
CLAIRE: Ce anume îi arăţi?
LISBETA: Am câteva jucării micuţe, inclusiv o
păpuşă mică din zdrenţe, căptuşită cu lână de miel, plus
alte jucării confecţionate din oase şi lemne cioplite. Una
dintre ele îmi place cel mai mult. Are o formă aşa -
(Degetele lui Catherine Ann creează forma unui triunghi).
CLAIRE: Ce faci cu ea?
LISBETA: Mă joc cu ea. Îmi imaginez că este o casă
mare, la fel ca aceea pe care am văzut-o când ne-am dus
în oraşul de lângă râul cel mare. Uneori, aşez flori lângă
triunghiul meu. Alteori, îl pun în pământ şi îmi imaginez
că din el cresc flori şi alte lucruri frumoase. Uneori, îl
ridic către cer şi blochez imaginea soarelui, privind cum
lumina dansează în jurul lui. Alteori, alerg cu el. Uneori,
i-l arăt bebeluşului. Iar alteori, atunci când culeg mici
floricele galbene, bebeluşul încearcă să le ia în mână.
Când florile galbene se fac albe, eu şi cu bebeluşul le
suflăm puful albicios şi ne uităm cum vântul duce cu el
seminţele lor.
CLAIRE: Îţi mulţumesc pentru că ne-ai împărtăşit
povestea ta, Lisbeta! Haide să mergem mai departe, în
timp, către o altă experienţă pe care ai dori să ne-o
împărtăşeşti.
 Muntele Bugarach, începutul toamnei, anul 38
e.n.
LISBETA: Văd soldaţi care mărşăluiesc - soldaţi
romani.
CLAIRE: Ce vârstă ai acum?
LISBETA: Am cinci ani.
CLAIRE: Unde te afli? Cine este cu tine?
LISBETA: Sunt în continuare în casa mea de lângă
marele munte, soldaţii romani mărşăluiesc pe un drum
care nu este foarte departe de locul în care trăim noi.
Toată lumea este îngrijorată. Deşi ne îmbrăcăm la fel ca
ceilalţi oameni din regiune şi deşi avem unele tehnici
magice care ne ajută să nu atragem foarte mult atenţia
asupra noastră, adulţii îşi fac totuşi griji să nu fim
descoperiţi.
CLAIRE: De ce vă faceţi griji în această privinţă?
LISBETA: Din cauza modului nostru de viaţă.
Obiceiurile noastre sunt foarte diferite de ale soldaţilor.
În consecinţă, ne temem să nu ne dea complet peste cap
viaţa. Eu şi o parte dintre copii am urcat în această
dimineaţă pe un deal din apropiere, de unde putem privi
valea de sub noi, printre copacii care ne ascund. Îi
putem vedea pe soldaţi de la mare distanţă. Sunt foarte
mulţi. Au cai şi căruţe, ridică foarte mult praf în aer.
Sunt şiruri nesfârşite de soldaţi care merg. Îi putem
inclusiv auzi. Există foarte mult praf şi foarte mult
zgomot.
CLAIRE: În ce anotimp sunteţi?
LISBETA: Este un început de toamnă. Frunzele au
început să se îngălbenească. Se întâmplă ceva
important, care ne face să ne simţim agitaţi.
CLAIRE: I-ai auzit pe cei mari vorbind?
LISBETA: Da. Ţăranii şi sătenii localnici se plâng
foarte mult de romani, care îi obligă să le dea mai multe
grâne şi mai multe animale, în ultima vreme, tot mai
mulţi romani vin în satul de lângă noi. Chiar ieri, un mic
grup de soldaţi au venit călare pe cai până la poarta
noastră. Nu ne-au arătat niciun pic de respect. Pur şi
simplu, au venit pe jos până la casa noastră mare, unde
ne strângem pentru mese şi pentru acţiunile comune.
Ne-au bătut la uşă când eram la masă. Nu au aşteptat
însă să le deschidem. Au intrat fără jenă şi s-au uitat în
jur. Isac, Iosif şi Nana au vorbit cu ei şi le-au dat ceva de
mâncare. În cele din urmă, au plecat, luând şi mai
multă mâncare cu ei.
Adulţii au vorbit până târziu în acea noapte. Ei spun
că a sosit timpul ca noi, cei care am venit din Fosta
Ţară, să plecăm împreună cu unchiul Iosif (din
Arimateea) pe o insulă aflată foarte departe, numita
Avalon. Unchiul Iosif este foarte bătrân. Este bogat şi are
corăbii. Eu nu le-am văzut, dar am auzit multe poveşti
legate de ele. Unchiul vine şi pleacă, la fel ca tata şi cele
două mame ale mele.
CLAIRE: Ai două mame!? Cine este cealaltă mamă a
ta?
LISBETA: Miriam (din Tyana). Arată diferit de
mama. Este mai înaltă şi mai mare, şi are pielea mai
închisă la culoare. Este foarte frumoasă. Şi mama este
drăguţă, dar cred că Miriam este la fel de frumoasă ca
Regina Ester. Şi ea vine şi pleacă, dar în cea mai mare
parte a timpului stă aici, la fel ca şi mama. Este la fel de
amuzantă ca şi tata. Râde foarte mult, uneori îmi place
mai mult să stau cu ea decât cu mama. Mama pare
întotdeauna foarte departe, chiar dacă este prezentă.
Ştiu însă că ne iubeşte pe mine şi pe sora mea mai
mare, Sar’h. Cred că Sar’h este mai mult ca ea decât ca
mine.
 CLAIRE: Te simţi mai în siguranţă atunci când
tăticul tău este cu tine?
LISBETA: Mă simt mai bine, dar la ora actuală
nimeni nu se simte cu adevărat în siguranţă. Din câte
înţeleg, adulţii au mai trecut prin astfel de situaţii. Toţi
se simt obosiţi, pentru că au trecut de multe ori prin
griji similare. Cândva, îşi făceau griji din cauza celorlalţi
evrei, care erau diferiţi de noi şi nu ne plăceau. Ei spun
că în Fosta Ţară le făceau probleme atât evreii, cât şi
romanii. Aici, doar romanii ne fac probleme. I-am auzit
pe cei mari vorbind despre faptul că Nathaniel a fost
arestat de către evrei şi ucis de romani într-un loc foarte
îndepărtat. Am auzit poveşti cum că şi tati a păţit acelaşi
lucru, doar că el nu a murit, încă trăieşte. Sunt foarte
fericită că tati este încă aici, deşi nu apuc să îl văd foarte
des. Nu ştiu foarte multe lucruri despre felul în care a
murit Nathaniel. Ştiu doar că lui Mariam i-a fost foarte
greu. Acum plânge mult mai mult decât înainte. Înainte,
dacă se simţea emoţionată de o floare frumoasă sau de
un asfinţit de soare, de un copil nou-născut sau de un
miel, ea plângea... dar zâmbea în acelaşi timp. Acum
este însă foarte tristă atunci când plânge. Nu mai
vorbeşte cu nimeni. Trebuie sa găsim alte metode de a
vorbi cu ea. Mi-aş dori să o pot înţelege mai bine, căci o
iubesc foarte mult pe Mariam. Ceea ce înţeleg însă este
faptul că toată lumea este îngrijorată, la gândul că ceea
ce i s-a întâmplat lui Nathaniel ni s-ar putea întâmpla
tuturor.
CLAIRE: Trebuie să le fie foarte greu tuturor.
Lisbeta, vorbeşte-mi te rog despre bunica ta, Maria Ana,
mama tăticului tău. Este ea aici?
LISBETA: O iubesc pe buni, pe Maria Ana (Mama
Maria). Este foarte bună şi foarte blândă, mă place foarte
mult. Da, se află aici acum, Dar nu este aici
întotdeauna. Şi ea vine şi pleacă.
CIAIRE: Auzi poveşti despre locurile în care se duce
şi despre ceea ce face acolo?
LISBETA: Uneori, pleacă cu tati. Alteori, se duce în
alte sate în care trăiesc oameni la fel ca noi. Îi place să îi
îngrijească pe oameni când sunt bolnavi. Toată lumea se
simte mai bine când este prin preajmă şi când spune
poveştile ei minunate referitoare la tati. Are un fel al ei
de a le arăta oamenilor cum să fie fericiţi şi buni unii cu
ceilalţi. Mi-e tare dor de ea când este plecată. Îmi este ca
o altă mamă. Fraţii şi surorile mai mici ai lui tati sunt de
asemenea aici. Îmi plac foarte mult cu toţii. Am o familie
foarte mare şi absolut încântătoare.
CLAIRE: Care sunt numele copiilor bunicii Maria
Ana care locuiesc împreună cu voi?
LISBETA: Sora cea mai mare a lui tati este mătuşa
Ruth, după care urmează o fată mai mare, pe nume
Ester Salomeea. Amândouă au mare grijă de mine. Pe
băieţi îi cheamă Ioan Marcu şi Matias.
CLAIRE: la bunica ta şi alţi oameni cu ea atunci
când pleacă?
LISBETA: Unii dintre bărbaţi merg cu ea ca să o
protejeze. De multe ori, Nana, Ruth, Ester Salomeea,
Miriam şi Sara călătoresc de asemenea cu ea. Uneori,
mama o însoţeşte, şi atunci putem merge şi noi, Sar’h şi
cu mine, dacă destinaţia nu este foarte departe.
CLAIRE: Vorbeşte-mi despre fata Tabithei, Sara, şi
despre soţul ei, Filip. Are ea şi alţi copii, în afara
bebeluşului despre care mi-ai povestit?
LISBETA: În afara bebeluşului, mai are un băiat
mai mare. Justus s-a născut la scurt timp după mine.
CLAIRE: Vorbeşte-mi despre Filip. Cum este acesta?
 LISBETA: Are părul negru şi o barbă stufoasă, ochi
căprui şi sprâncene groase. Este amabil, dar uneori
poate fi foarte serios. Pare mult mai bătrân decât Sara.
Este foarte bun cu animalele, îndeosebi cu caii, catârii şi
măgarii. Ştie cum să le antreneze în aşa fel, încât să
poată fi călărite sau să tragă căruţele şi plugul. Arată
foarte chipeş atunci când călăreşte pe noul armăsar pe
care l-am cumpărat, care este mare, are părul maro şi
coada lungă, de culoare neagră. Uneori mă lasă să
călăresc în spatele lui, cu braţele în jurul taliei sale
suple. Şi lui îi place să ne spună poveşti despre tati. Îmi
place foarte mult când mă aşază în faţa lui şi îmi ia
mâinile în ale sale, spunându-mi poveşti speciale legate
de tati şi de mami. Ştie că mi-e dor de tati şi vrea să ştiu
că acesta mă iubeşte foarte mult.
CLAIRE: Cum este Filip atunci când este împreună
cu tăticul tău?
LISBETA: Are grijă ca toate lucrurile să fie în regulă
atunci când tati călătoreşte împreună cu alţi adulţi. Se
îngrijeşte de animale şi are grijă să existe suficiente
provizii pentru toată lumea. Se simte foarte responsabil.
Are întotdeauna grijă ca toate lucrurile să decurgă
perfect.
CLAIRE: Vorbeşte-mi despre Sara. Îţi place să fii cu
ea?
LISBETA: Este foarte dulce şi are o faţă foarte
frumoasă, la fel ca Mama Miriam. Au amândouă pielea
auriu închisă vara, dar pielea Sarei este mai închisă, la
fel ca a mamei sale. Uneori, obrajii ei devin foarte
trandafirii. Îi place să culeagă fructe de pădure de pe
dealuri. Când ne ia cu ea să o ajutăm cu culesul, ne
pune uneori bobiţele direct în gură. Bebeluşul ei
(chicoteşte) se strâmbă. Cred că bobiţa pe care i-a dat-o
nu a fost foarte dulce, aşa că fetiţa o scuipă. Sara culege
plante medicinale împreună cu Nana, care a învăţat-o
despre ele. Îmi place să merg cu ele să culeg plante
medicinale.
CLAIRE: Ce face cu plantele?
LISBETA: Plantele sunt pentru bolnavi. Uneori, ele
fac o pastă sau o alifie din plante. Dacă faci o urticarie
sau ceva, îţi pun plante direct pe piele.
CLAIRE: Ţie ţi-au pus vreodată?
LISBETA: Da. Mi-au pus când m-a durut piciorul
acum câteva săptămâni. M-a mâncat foarte tare pielea.
Ele mi-au pus atunci plantele pe pielea rănită şi mi-au
spus să nu o ating şi să nu mă scarpin. În doar două zile
m-am simţit mult mai bine. De fapt, m-am simţit mai
bine instantaneu, dar am avut nevoie de două zile
pentru ca urticaria să dispară.
CLAIRE: Aş dori să mergi acum în viitor, la un alt
eveniment important din viaţa ta.

Britania, spre sfârşitul toamnei, anul 38 e.n.

LISBETA: Călătorim. Purtăm haine groase de drum,
destul de aspre, ca pânza de sac. Sunt de culoare maro
închis, ca să ne pierdem în peisajul rural. Călătorim mai
mult noaptea, când nu suntem foarte vizibili. Ne ducem
într-un loc în care trăiesc druizii. Noi suntem prieteni cu
druizii. Este un loc în care ne putem simţi în siguranţă,
în timp ce romanii mărşăluiesc pretutindeni pe
drumurile publice. Nu o să rămânem acolo, ci doar o să
ne refugiem pentru o vreme la ei. I-am vizitat şi pe alţi
druizi de-a lungul călătoriei noastre. Şi aceştia ne-au
ajutat foarte mult.
CLAIRE: Sunteţi încă în Galia (Franţa) sau aţi ajuns
deja la Avalon (Marea Britanie)? În ce anotimp sunteţi?
LISBETA: Suntem încă în Galia. Ne ducem într-un
loc din care să putem trece oceanul cu bărcile. Ne-am
apropiat deja de mai multe ori de marele ocean. L-am
putut vedea strălucind în soare, undeva, la distanţă.
Părea nesfârşit, devenind una cu cerul la orizont.
Unchiul Iosif (din Arimateea) cunoaşte drumul. El este
cel care a aranjat totul. Nu ni s-a întâmplat nimic rău
până acum. Uneori este foarte frig şi plouă. Acest lucru
ne încetineşte drumul, dar prietenii noştri druizi ne
oferă adăpost. Marea majoritate a frunzelor au căzut
deja din copaci.
CLAIRE: Te rog să te duci acum la următorul lucru
important care s-a întâmplat de-a lungul călătoriei
voastre.
LISBETA: Ne aflăm în locul în care bărcile sunt
pregătite pentru a traversa canalul. Este foarte frumos
aici. Îmi place să mă uit la valurile care se sparg de
pietrele mari, lăsând o spumă în urma lor. Îmi plac
mirosurile şi păsările marine. Întregul peisaj este bătut
de vânturi şi aspru. Ceva mai departe de mare există un
sat în care trăiesc prietenii unchiului Iosif. Îmi plac
copiii care locuiesc aici. Nu le prea înţeleg cuvintele, dar
avem propria modalitate de a ne împărtăşi poveştile şi de
a ne juca diferite jocuri. Le place să ne ducă pe mine şi
pe alţi copii în anumite locuri în care există pietre mari
verticale şi pâlcuri de copaci. Acolo trăiesc zâne. Există
foarte multe zâne şi nişte oameni mititei numiţi elfi.
Oamenii care trăiesc aici cunosc metode magice şi îi pot
vedea pe aceşti oameni mititei. Ei vorbesc cu ei.
CLAIRE: Ce simţi în acest loc, în care există astfel
de oameni magici?
LISBETA: Îmi place foarte mult să fiu cu aceşti
oameni şi cu zânele. Am auzit despre zâne şi în locul în
care am locuit înainte, dar acum le pot vedea. Sunt
foarte prietenoase. Ne simpatizează. Vin la noi şi sunt
foarte, jucăuşe. Au însă şi sarcini precise. Zânele ajută
florile şi copacii. Ele ajută Pământul. De fapt, ajută pe
toată lumea să ducă o viaţă mai bună, indiferent dacă
este vorba de o plantă sau de o floare, de un bondar sau
de un om. Ele ştiu cum să se folosească de vibraţiile
culorilor şi ale sunetelor. Lucrează cel mai bine cu
soarele şi cu elementele. Ajută tot ce există să colaboreze
cu celelalte aspecte ale naturii.
CLAIRE: Se pare că ştii foarte multe lucruri despre
zâne.
LISBETA: Da. Nana mi-a povestit despre ele şi mi-a
spus cum ajută ele plantele medicinale din care facem
noi ceaiuri şi alifii. Zânele ajută cumva plantele să facă
ceea ce trebuie, astfel încât oamenii să se facă bine. Ea
le numeşte deva şi îngeri.
CLAIRE: Colaborează aceşti oameni cu îngerii?
LISBETA: Cred că da. Eu nu îi pot vedea
deocamdată pe îngeri. Aceştia sunt mai mari decât
zânele. Eu le pot vedea pe zâne şi îi pot vedea pe elfi
atunci când mă aflu în acest loc special, la fel cum îi
puteam vedea şi în anumite locuri de lângă marele
munte unde am locuit până nu demult. Cred că o să îi
pot vedea şi pe îngeri în curând. Nana spune că există
zâne şi elfi şi în noul loc în care ne ducem.
CLAIRE: Crezi că o să îi povesteşti lui tati despre
toate descoperirile tale referitoare la zâne?
LISBETA: Cu siguranţă.
CLAIRE: Crezi că el ştie despre aceşti oameni
mititei?
LISBETA: Da. Cred chiar că se joacă cu ei. Din
păcate, foarte mulţi dintre oamenii mari îşi fac griji în
momentul de faţă. Este ca un fel de ceaţă... ăă...
CLAIRE: ... peste minţile lor?
LISBETA: Da, peste minţile lor. Uneori pot simţi şi
eu această îngrijorare. Sunt bucuroasă că soldaţii
romani nu ne-au făcut probleme pană acum. Ne-au oprit
din drum de două-trei ori, dar unchiul Iosif le-a vorbit pe
limba lor şi le-a arătat nişte hârtii cu nişte semne
speciale pe ele, aşa că soldaţii ne-au lăsat să plecăm. Cu
toate acestea, toată lumea îşi face griji din cauza lor, iar
acum că iarna bate la uşă, este posibil să vină furtuni
mari, care ne vor împiedica să mergem cu bărcile.
Trebuie sa ne grăbim pentru a pregăti tot ce este
necesar.
[Povestea Lisbetei continuă în Avalon, în Britania,
fiind relatată în harta a III-a, capitolul 19.]
 Cap. 12 - Lazar din Betania

(Lazăr este nepotul Anei, fiul adoptiv al lui Iosif din

Arimateea, care este de fapt unchiul lui Lazăr. Astfel, el
este fratele adoptiv al Mariei din Betania şi al Martei. A
fost fiul rămas orfan al surorii soţiei lui Iosif din
Arimateea, Maria din Magdala. Betania a fost principalul
său cămin. El le-a ajutat aici pe mama şi pe surorile lui să
îi adăpostească şi să îi vindece pe oamenii fără adăpost
şi pe infirmi. A petrecut scurte perioade la Muntele Carmel
şi alte perioade mai lungi în cadrul comunităţii eseniene
de la Qumran. I s-a alăturat lui Ioan Botezătorul într-o
retragere în izolare de trei ani pe Muntele Sinai, înainte de
începerea misiunii publice a lui Yeshua. Lazăr a devenit
apoi unul din discipolii cei mai devotaţi ai lui Yeshua. El
este personajul biblic bine cunoscut - fratele Mariei şi al
Martei care a murit şi care a fost readus la viaţă de
Yeshua pentru ca ceilalţi oameni să poată crede în
puterile vindecătoare pe care le afişa acesta, în
consecinţă, Lazăr a fost un exemplu viu al naturii reale a
Sufletului, care supravieţuieşte după moarte. Această
vindecare a creat cadrul necesar pentru învierea lui
Yeshua. Lazăr a continuat să le protejeze pe femeile
Magdalene şi pe copiii acestora, în Franţa şi în Britania.
El şi-a petrecut ultimii ani de viaţă împreună cu surorile
sale în sudul Franţei şi a murit lângă zona numită astăzi
St. Baume. În Biblie există mai multe referinţe despre el,
una fiind: Ioan 11:45)
Muntele Bugarach, anul 36 e.n.
[Lazăr, fratele Mariei din Betania şi unul dintre
discipolii care au participat la marea Dramă Hristică, ia
cuvântul în mediul curent în care trăieşte, la Muntele
Bugarach. El ne împărtăşeşte informaţii despre relaţiile
sale de familie şi despre colaborarea sa cu Magdalenele.]
 CATHERINE ANN (pe care o vom numi de acum
înainte CA): Te rog să îmi spui ce observi în acest
moment.
LAZAR: Este întuneric. Stau în cadrul uşii unei
camere mici şi mă uit afară. Pot vedea astfel că mă aflu
pe un deal. Observ siluetele copacilor, se pare că sunt
stejari şi conifere. Există o pâclă care mă împiedică să
văd stelele.
CA: Mai există cineva în jur?
LAZAR: Există mai mulţi bărbaţi adormiţi, nu
departe de mine. Nu ştiu nimic de ceilalţi.
CA: Îţi poţi vedea corpul sau este prea întuneric?
LAZAR: Corpul meu este în umbră. Poate că l-aş
putea vedea mai bine dacă voi ieşi afară, în lumina
stelelor. Afară se află o bancă.
CA: Foarte bine. Stai pe banca de afară.
LAZAR: Un vânticel răscoleşte frunzele şi ierburile
uscate. Nu ştiu de ce nu pot dormi în acest moment.
CA: Ce porţi?
LAZAR: Port o robă dintr-o pânză destul de aspră.
Este ţesută din in, genul de material purtat pe sub
robele exterioare. O port ca să îmi acopăr goliciunea în
timpul nopţii.
CA: Eşti bărbat sau femeie?
LAZĂR: Sunt bărbat.
CA: Cum te cheamă?
LAZĂR: Cei mai mulţi îmi spun Lazăr, dar nu toată
lumea.
CA: Tu cum preferi să fii numit?
LAZAR: De dragul acestei şedinţe, îmi poţi spune
Lazăr. Acest nume mă identifică cu familia tatălui meu.
CA: La ce te gândeşti în această noapte?
LAZĂR: Mi-am revizuit viaţa până în acest moment.
Am avut foarte multe lucruri de făcut în ultima vreme,
nu am mai avut de mult suficient timp pentru o
contemplaţie liniştită. Îmi face plăcere să mă bucur
acum de acest spaţiu liniştit. Pot auzi sunetele uşoare pe
care le fac ceilalţi oameni care dorm, precum şi greierii
din apropiere. Bate o briză uşoară, venită de la marea
aflată la distanţă, a cărei răcoare este amestecată cu
căldura pământului. Ultimele zile au fost foarte
călduroase.
CA: Despre ce mare este vorba?
LAZĂR: Despre Marea Mare.
CA: Spune-mi despre acest loc. Trăieşti aici sau te
afli în vizită, ca un simplu călător?
LAZĂR: Acesta este noul meu cămin. Am venit aici
în urmă cu trei ani. Din câte înţeleg, o să rămânem aici
o vreme, dar la un moment dat o bună parte din noi va
trebui să plecăm în Britania. Nu ştiu ce alegeri voi face
în viitor. Deşi incertitudinea este foarte mare, sunt
bucuros că mă aflu aici. Mă bucură faptul că avem în
sfârşit ocazia de a ne odihni.
CA: Cine sunt ceilalţi oameni care dorm?
LAZAR: Sunt fraţi din această comunitate care nu
au partenere de cuplu. Cei care au partenere dorm într-o
altă parte a mănăstirii, iar femeile fără parteneri au de
asemenea dormitorul lor comun.
CA: Este aceasta casa ta?
LAZAR: Este comunitatea în care trăim, lângă un
munte pe care voi îl numiţi Bugarach. Este o mănăstire
copiată după cea de pe Muntele Carmel.
CA: Câţi ani ai?
LAZAR: Mă apropii de vârsta de 35 de ani.
CA: Ce faci în acest loc şi în această epocă? Cum
este viaţa ta?
LAZAR: De-a lungul zilei, îi ajut pe fraţii mei să
culeagă cerealele de pe câmp. De asemenea, repar
gardurile stricate. Urmează să construim în câteva zile
un depozit nou, aşa că voi ajuta inclusiv la această
activitate. Sfârşitul verii este o perioadă foarte
aglomerată, iar astăzi avem foarte multe lucruri de făcut.
Deşi sunt un om foarte ocupat, sunt încântat că mă aflu
aici, unde mă pot odihni după toate necazurile prin care
am trecut.
CA: Prin ce necazuri ai trecut?
LAZAR: Ultimii ani pe care i-am petrecut în
Palestina au fost extrem de dificili. Deşi au trecut şase
ani de la învierea lui Yeshua (care a avut loc în data de
30 aprilie), impactul experienţelor pe care le-am trăit în
perioada în care l-am însoţit pe acesta continuă să mă
apese din greu. Am muncit cu toţii foarte mult pentru a-l
sprijini pe dragul meu văr, Yeshua, şi pe un alt văr la fel
de drag, Ioan (Ioan, supranumit Botezătorul, este un
nepot al Anei care a trăit în deşertul iudaic şi în cadrul
comunităţii eseniene din Qumran, pe malul vestic al Mării
Moarte. A fost victima unui complot sângeros instigat de
soţia regelui Irod, Irodiada, care a dispus decapitarea lui.
Toate cele patru evanghelii din Noul Testament vorbesc
despre Ioan Botezătorul). Am trecut prin foarte multe
încercări. Mi-a fost foarte greu să aud despre moartea
odioasă a lui Ioan. Nu mi-aş fi putut imagina niciodată
că un lucru atât de odios i s-ar fi putut întâmpla unui
om atât de pur şi de puternic ca el. Ioan a fost maestrul
meu preaiubit ani la rând. Încă mai am sentimente
amestecate referitoare la faptul că noi suntem cei care i-
am păstrat craniul, în condiţiile în care ştiu că alţi
discipoli ai lui Ioan consideră că este dreptul lor de a-l
păstra.
Ca şi cum această povară nu ar fi fost suficient de
grea, a mai fost şi ziua judecăţii brutale a lui Yeshua şi a
crucificării sale. Am fost prezent la Cina de Paşte (Cina
cea de Taină) şi m-am aflat împreună cu ceilalţi în
Grădina Ghetsimani, dar când Yeshua a fost arestat
dimineaţa a trebuit să plec de urgenţă şi să însoţesc o
parte din femei înapoi, în Betania. Pur şi simplu, nu am
putut asista la atâta brutalitate. Nu mă simţeam la fel
de bine pregătit ca sora mea, Maria (din Betania), şi ca
mătuşa mea, Maria Ana (Mama Maria), care s-au dovedit
extrem de curajoase şi i-au stat în permanenţă alături
lui Yeshua în acea zi teribilă.
Ştiam că planul era ca Yeshua să îşi reducă în mod
conştient la zero semnele vitale în orele pe care le-a
petrecut pe crucea de pe Golgota, lăsându-şi apoi corpul
să treacă printr-un proces de transmutaţie şi să învie pe
un nivel mai înalt de conştiinţă în interiorul sepulcrului
pregătit special în acest scop de către tata (Iosif din
Arimateea). Ştiam că avea puterea de a-şi învia corpul,
căci mi-a readus propriul spirit înapoi din lumile
invizibile, după ce am murit în Betania. Am trăit atunci
experienţa directă a morţii timp de patru zile, după care
am păşit din nou în forma mea fizică! Am înţeles atunci
Adevărul că sunt mult mai mult decât acest corp.
Cunoaşterea faptului că viaţa este eternă şi că Yeshua le
poate comanda elementelor mi-a dat curajul de a îndura
toate ororile care s-au petrecut în timpul acelor zile de
apogeu din Săptămâna Patimilor, Am reuşit să las
atunci deoparte umbrele efemere ale îndoielilor care s-au
născut în mintea mea, dar nu m-am putut relaxa cu
adevărat decât atunci când l-am văzut cu ochii mei pe
Yeshua reînviat!
Îţi poţi imagina cât de fericit am fost când Maria (din
Betania) şi Miriam (din Tyana) ne-au spus că Yeshua era
cât se poate de viu şi că strălucea la fel de luminos ca şi
soarele. Când cele două ne-au vorbit despre strălucirea
lui, am înţeles că el s-a umplut mai mult ca oricând cu
Lumină! Cuvintele lor nu au fost însă suficiente ca să
îmi vindece trauma generată de toate lucrurile la care
am asistat atunci. Într-adevăr, am putut vedea
sălbăticia crucificărilor romane afişată nu doar pe
Muntele Golgota, ci şi pe drumul care uneşte Betania cu
Ierusalimul, precum şi în alte locuri. Cu toate acestea,
sufletul meu a simţit o uşurare fantastică atunci când
am putut vedea cu proprii ochi ceea ce mi-a descris sora
mea.
Am fost prezent de mai multe ori când Yeshua ni s-a
arătat în Palestina, după învierea sa. L-am văzut de
asemenea ori de câte ori a venit să ne viziteze la
Bugarach. I-am simţit îmbrăţişarea plină de iubire. Ştiu
că este tot ce ne-a promis că putem fi la rândul nostru,
ca fii şi fiice ale unui Dumnezeu al iertării. La ora
actuală, ştiu, dincolo de orice umbră de îndoială că noi
suntem înzestraţi cu o conştiinţă eternă şi că Marea
Operă a Sufletului constă în trezirea noastră pentru a
redescoperi acest lucru. În acest fel, noi ne putem
elibera de karma acumulată şi de suferinţa născută din
ciclurile nesfârşite ale renaşterilor.
CA: Trebuie să fi fost o experienţă fantastică să
asişti la învierea lui Yeshua. Îmi dau seama cât de
traumatice şi de tulburătoare trebuie să ţi se fi părut
toate acele experienţe. Du-te acum la următorul
eveniment semnificativ pe care doreşti să ni-l
împărtăşeşti.
LAZAR: Nu m-am decis încă ce anume doresc să
fac, dacă voi rămâne aici, dacă mă voi duce în Britania
împreună cu bunica mea şi cu mulţi alţii care au venit
cu noi în Galia din Palestina sau dacă voi pleca într-o
călătorie împreună cu Filip şi cu ceilalţi fraţi.
CA: Unde se află acum bunica ta?
LAZĂR: În dormitorul femeilor.
 CA: Yeshua este cu voi?
LAZĂR: Acum nu. A fost însă de mai multe ori, iar
toate vizitele sale au fost minunate.
CA: Ce face acum Yeshua?
LAZAR: Dacă îmi focalizez privirea în planurile
eterice, îl pot vedea înconjurat de o mare lumină. Îmi
zâmbeşte şi mă asigură că totul este bine. Îmi spune că
va veni din nou în mijlocul nostru, dar că nu trebuie să
îl aşteptăm într-un anumit moment particular sau chiar
într-o forma particulară. La fel ca întotdeauna, îmi
lansează invitaţia de a mă simţi mângâiat la gândul că
este întotdeauna aproape de noi, indiferent daca îi
vedem sau nu corpul.
CA: Ai venit cu familia pe o corabie?
LAZĂR: Da, am însoţit familia în acea călătorie
groaznică (vezi Capitolul 43 din cartea Ana, bunica lui
Iisus), în care aproape că ne-am pierdut viaţa. Am văzut
şi am trăit numeroase miracole până atunci, dar acela
mi s-a părut de-a dreptul extrem. Încă mă mai simt
tulburat de efectul său post-traumatic atunci când
încerc să adorm. Încă mai visez la acele zile sumbre, în
care am fost îngrijorat îndeosebi de soarta copiilor.
Acum că am ajuns în acest mic paradis, în care ne
simţim cu toţii în siguranţă, mă trezesc în fiecare
dimineaţă plin de recunoştinţă pentru graţia care i-a
ajutat pe toţi membrii familiei mele să se reunească aici,
într-o unitate deplină. Doresc să insist puţin asupra
experienţei ieşite din comun prin care am reuşit să
traversăm Marea Mare într-o corabie fără pânze şi fără
vâsle.
Bătrânii înţelepţi ne-au învăţat cum să trăim într-o
stare de pace interioară. Din fericire, de îndată ce ne-am
ancorat în starea de pace, am recunoscut cu toţii
necesitatea de a ne racorda la alte frecvenţe decât teama
şi grijile egotice. Când copiii au încetat să se mai
văicărească şi să se mai lamenteze, deşi erau extrem de
flămânzi şi de speriaţi, am început să lucrăm cu toţii cu
elementele, la unison. Ne-am conştientizat reciproc
inimile şi puritatea sufletelor. De unde cu doar câteva
momente mai devreme o parte simţea o apatie disperată
şi era pe punctul de a renunţa la luptă, acum am intrat
cu toţii într-o stare de unitate care a transcens tot ce am
experimentat vreodată până atunci - chiar şi în
Săptămâna Patimilor, când ne-am strâns cu toţii în jurul
lui Yeshua, cu toată inima, mintea şi puterea noastră.
Am simţit acum o atingere blândă şi o căldură
mângâietoare în inima mea, ca şi cum aş fi fost
înconjurat de o sferă de lumină (nu doar eu, ci şi ceilalţi)
care emana chiar din mine. Privind expresia de pe feţele
celor dragi din jurul meu, am putut vedea întipărit pe ele
ceva ce nu aş putea descrie altfel decât ca o pace
angelică supremă. Dintr-odată, nu mai conta dacă
aveam să murim sau nu. Ştiam cu toţii că eram
împreună ca o familie plină de iubire şi că aveam să ne
continuăm viaţa în aceeaşi familie, inclusiv în lumea de
dincolo, dacă avea să fie. Aveam să păşim cu toţii în
lumea spiritelor, ca o singură minte şi inimă, nici unul
nu avea să rămână în urmă.
Cu o oră sau două înainte de răsărit, pe când
continuam să fim scufundaţi în această stare de reverie
şi de linişte, am văzut o lumină, undeva, departe,
deasupra apei. La început ne-am speriat, gândindu-ne
că ar putea fi lampa unei corăbii romane. Lumina a
rămas însă nemişcată. Pe măsură ce minutele au
continuat să treacă, am devenit conştienţi de faptul că
acea lumină avea o calitate diferită de cea a focului. Era
o sferă de lumină irizată care a început să se deplaseze
către noi. Încetul cu încetul, ea a devenit din ce în ce
mai mare, deplasându-se pe o traiectorie interesantă.
Când a ajuns la o depărtare nu prea mare de noi, ea a
început să plutească în tăcere pe deasupra apei. Am
început să intuim cu toţii că Yeshua se afla în mijlocul
nostru în această ipostază şi că totul va fi bine în cele
din urmă. Apoi, sfera de lumină a licărit şi a dispărut,
învăţătorul (Maestrul) - după cum îl numim noi - nu a
venit atunci pe barcă în forma lui fizică. A apărut în
schimb o briză foarte parfumată, similară celei pe care o
simt acum. Dintr-odată, apa de sub noi a căpătat o
calitate diferită. Micuţa noastră corabie fără pânze şi
fără vâsle a început să se deplaseze către nord-vest, ca şi
cum ar fi urmat un curent maritim invizibil.
Această experienţă a graţiei divine a reprezentat un
punct de cotitură pentru mine. Am mai trăit şi alte
miracole, dar aceasta a fost prima dată când am
experimentat grupul nostru sub forma unei forţe unite,
indiferent de vârsta şi de sexul fiecărui membru în parte.
Este foarte reconfortant pentru mine să ştiu că acest gen
de Unitate poate deveni manifestă în această lume a
conflictelor şi a diviziunilor, a războaielor şi a tristeţii.
CA: Îţi mulţumesc că ne-ai împărtăşit această
poveste foarte inspirată. Mai doreşti să ne spui şi
altceva?
LAZÂR: Sunt bucuros că membrii familiei mele s-au
stabilit la Bugarach, facându-şi din acest loc un cămin,
dar intuiţia îmi spune că nu vom rămâne aici foarte mult
timp. Poate că voi pleca şi eu o vreme, întorcându-mă
din când în când, aşa cum procedează mulţi dintre noi.
Totul depinde de activităţile romanilor şi de siguranţa
femeilor şi a copiilor din grupul nostru. Fiind o
Magdalenă consacrată, simt o anumită responsabilitate
de a avea grijă de ei şi de a-i proteja de orice rău.
 Am primit veşti că ceilalţi discipoli care l-au însoţit
pe Yeshua sunt închişi în temniţe şi sunt semne că o
parte dintre ei îşi vor pierde viaţa. Agitaţia este extrem
de mare şi există foarte multe pericole care ne ameninţă
din toate părţile, chiar şi fără vreo provocare din partea
noastră. Nici noi nu avem vreo imunitate, la fel cum nu
au avut nici ceilalţi care au părăsit Palestina, căutând
un loc în care să se simtă în siguranţă în jurul Marii
Mări. A existat o mare dispersare în rândul nostru, a
familiilor şi a discipolilor, dar, mai presus de toate, a
energiei noastre focalizate. Atât timp cât Yeshua a păşit
în mijlocul nostru, am avut cu toţii un scop şi un destin
comun. În ultimii şase ani ne-am risipit însă în cele
patru vânturi. Fiecare are altă idee despre ce ar trebui
să facă în continuare. Auzim în permanenţă rapoarte
referitoare la foarte multe conflicte şi pierderi de vieţi.
Yeshua a vizitat-o pe sora mea, Maria (din Betania),
în planurile interioare. Ea spune că ne va vizita din nou
peste puţin timp. Asta va fi foarte bine. Poate că dacă voi
auzi ce ne va spune atunci, mă voi putea decide ce am
de făcut în continuare.
CA: Ce opţiuni ai?
LAZAR: Aşa cum am mai spus, bunica Ana
plănuieşte să meargă în Britania, o ţară de care îşi
aminteşte cu o mare afecţiune. În plus, ea îşi doreşte să
îşi vadă ceilalţi trei fii, pe unchii mei Andrei, Iosefus şi
Noe. Bunica Ana are o influenţă foarte mare în rândul
nostru. Un alt motiv foarte important pentru care înclin
în această direcţie este acela că tata şi surorile mele au
decis să meargă la rândul lor acolo. Decizia noastră este
uşurată de vestea că romanii conduşi de Iuliu Cezar au
fost forţaţi să părăsească Britania. Aşadar, soldaţii fie nu
mai există deloc în această ţară, fie au rămas foarte
puţini. Prin urmare, Britania ni se pare un loc mult mai
sigur decât sudul Galiei, care este controlat în totalitate
de către romani.
Nu ştim exact când vom pleca, dar bunica şi tata
cred că cel mai probabil vom face acest lucru în vara
viitoare (De fapt, familia a părăsit Muntele Bugarach în
toamna anului 38 e.n. şi a traversat Canalul în acelaşi
an). Tata face deja aranjamente pentru corăbiile sale de
transport. De asemenea, i-a anunţat deja pe fraţii săi şi
pe liderii celţi care trăiesc în insulele Avalon. Scopul este
să fim bine primiţi de nativi şi să ne putem stabili în acel
ţinut, în condiţii cât mai confortabile. Tata mi-a spus că
pot veni cu el, ajutându-l în activitatea sa comercială (cu
staniu şi cu alte mărfuri), precum şi cu transportul
iniţiaţilor dintr-un loc în altul. Inima îi spune că viaţa lui
de călător pe mări s-a cam încheiat şi îşi doreşte o viaţă
mai simplă la Avalon. Mi-a spus de asemenea că dacă
doresc să îi continui afacerea mă va învăţa tot ce ştie.
Din păcate, interesele şi talentul tatei ca negustor şi
diplomat nu coincid cu ale mele. Prin urmare, nu cred
că i-aş putea călca vreodată pe urme cu conştiinţa
împăcată. Ştiu că tata mă înţelege şi că mă va susţine,
indiferent ce decizie voi lua.
Doresc să mai explic ceva în legătură cu relaţia mea
cu tata, Iosif din Arimateea, şi cu mama mea, Maria din
Magdala, care sunt de fapt unchiul şi mătuşa mea.
Întotdeauna mă gândesc la unchiul Iosif ca la un tată şi
la mătuşa Maria ca la o mamă, pentru că sunt singurii
părinţi pe care i-am cunoscut vreodată. Mama mea
biologică, Suzana, a murit la naşterea mea, întrucât
avea deja o vârstă destul de avansată. Sora ei şi Iosif din
Arimateea m-au adoptat şi m-au crescut încă de când
eram un bebeluş, Iosif m-a tratat întotdeauna ca pe un
fiu, poate şi pentru că nu are decât fiice. Am şi alţi fraţi
mai mari din partea mamei, precum şi mulţi veri din
partea mamei mele adoptive, dar nu îi cunosc foarte
bine. Trăiesc cu toţii în Galileea. O parte din rudele
mamei ni s-au alăturat în anii din urmă ai misiunii
publice a lui Yeshua. Sora mea mai mare, Maria (din
Betania) şi sora mea mai mică, Marta, îmi sunt foarte
devotate, la fel ca nişe surori autentice. Te rog să mă
ierţi pentru toate aceste explicaţii colaterale, dar am
dorit să înţelegi relaţiile mele ca fiu şi frate adoptiv.
CA: Îţi mulţumesc pentru că ne-ai împărtăşit aceste
informaţii referitoare la familia ta. Într-adevăr, aveţi o
familie atât de numeroasă, încât uneori este greu să ne
aducem aminte cine este fiecare şi cum sunteţi înrudiţi.
Există şi alte opţiuni suplimentare pentru tine, despre
care ai dori să ne vorbeşti?
LAZĂR: O altă opţiune pe care o am este să-i găsesc
pe ceilalţi veri care trăiesc în Galileea sau pe cei care au
migrat către alte locuri de pe malul de răsărit al Marii
Mări, în Turcia sau în India. Un lucru care îmi este clar
este că nu îmi doresc să mă întorc la Ierusalim, unde se
afla în continuare Iacov (fratele lui Yeshua) şi Petru
(discipolul lui Yeshua). Am auzit că sanctuarul pe care l-
am creat pentru sărmanii din Betania continuă să existe
într-o variantă foarte modestă, dar nu cred că aş putea
face foarte multe pentru a-l susţine. Cred că cel mai bine
este să aştept până când voi avea ocazia să vorbesc din
nou cu Yeshua. Până atunci, am foarte multe lucruri de
făcut aici.
Este foarte bine că simt că avansez, chiar dacă nu
îmi este încă foarte clar în ce direcţie. Mă reconfortează
liniştea acestei ore de dimineaţă şi faptul că pot
contempla maniera în care sunt susţinut fără niciun
efort de la o zi la alta, la fel cum s-a întâmplat pe corabia
noastră fără pânze şi fără vâsle în mijlocul Marii Mări.
Îmi dau seama că simt o anumită anxietate legată de
viitor, dar îmi aduc aminte de alte momente similare, din
perioada în care îl însoţeam pe Yeshua. Îmi pierdeam
atunci uneori luciditatea referitoare la momentul prezent
şi la Prezenţa lui Dumnezeu din inima mea, care îmi
împlineşte toate nevoile reale. Observând pierderea stării
mele de luciditate, Yeshua mă oprea, mă lua cu un braţ
de umăr şi îmi reamintea cu blândeţe, spunându-mi:
„Pacea fie cu tine, Lazăre. Linişteşte-te. Conştientizează
faptul că EU SUNT Dumnezeu”. Alteori, pe când stăteam
împreună între florile de câmp, îmi spunea: „Dragul meu
frate Lazăr, nu te mai gândi anxios la ziua de mâine.
Priveşte crinii de pe acest câmp, care nu muncesc şi nu
ţes, dar hainele lor sunt mai splendide decât cele ale
regilor”. Îmi amintesc toate aceste lucruri şi mă
interiorizez din nou, găsind în Sinele meu Marea Pace
care transcende orice înţelegere.
Deşi nu ştiu încă unde mă vor conduce paşii în anul
care vine, ştiu sigur că mă simt foarte bine aici, în
această vale montană paşnică şi în această noapte
senină.
CA: Ce ne poţi împărtăşi în privinţa celorlalte
experienţe pe care le-ai trăit alături de Yeshua?
LAZĂR: Doresc să spun câteva cuvinte despre ceea
ce am înţeles eu din învăţăturile lui Yeshua. Există
lucruri foarte greu de înţeles de către mintea umană, dar
nu şi de inimă. Maestrul mi-a predat o parte din
învăţăturile pline de înţelepciune pe care le-a primit de-a
lungul călătoriilor sale în Egipt şi în India. La rândul
meu, i-am împărtăşit ce am învăţat de la Ioan când am
mers cu el pe Muntele Sinai. Yeshua îmi zâmbea şi îmi
confirma că Ioan a fost un spirit foarte măreţ, care se
află cum în lumile spirituale, învăţăturile sale fiind o
cale foarte directă de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Le
completa însă apoi cu propriile sale învăţături. Maestrul
mi-a deschis ochii pentru a putea vedea, urechile pentru
a putea auzi şi inima pentru a cunoaşte direct împărăţia
lui Dumnezeu din interiorul meu, care rezidă de altfel în
interiorul tuturor fiinţelor.
Am ajuns să înţeleg astfel că noi suntem pură
conştiinţă. Acest corp şi toate lucrurile din lumea
exterioară sunt efemere. Dacă ne cramponăm de corp şi
de obiectele lumii exterioare, sfârşim inevitabil prin a
suferi enorm, de teamă, de durere şi de mânie, pentru
lucrurile pierdute sau pentru fiinţele moarte. Singura
stare de pace durabilă este aceea pe care o cultivăm în
propria inimă. Înţelepciunea şi iubirea pe care le
dobândim, deschiderea inimii noastre pentru a-l iubi pe
Creatorul Tată-Mamă şi pentru a ne iubi în mod egal
unii pe alţii sunt singura noastră comoară reală, care nu
poate fi cuprinsă de rugină şi care nu poate fi furată de
hoţi.
Noi luăm cu noi aceste perle de înţelepciune în
Lumina Infinită atunci când corpul nostru se întoarce în
pământul din care a provenit. Prin urmare, nu trebuie
să ne temem vreodată pentru viaţa noastră, căci nu
există altceva decât viaţă. Forma noastră fizică se poate
schimba într-o singură clipă. În această lume nu există
altceva decât un proces neîncetat de schimbare, care
continuă de la viaţă până la moarte. Pe de altă parte,
există un Principiu absolut nenăscut, o Linişte care nu
moare niciodată şi din care se nasc toate lucrurile
efemere, care se întorc apoi înapoi în această Prezenţă
indivizibilă.
CA: Îţi mulţumesc pentru că ne-ai împărtăşit toate
aceste învăţături minunate. Ne poţi spune cum a fost să
trăieşti împreună cu surorile tale, Maria şi Marta?
LAZĂR: Unii oameni se simt mult mai apropiaţi de
sora mea Marta, care gestionează excelent marea
noastră gospodărie şi centrul de ajutor social, care, la fel
ca tata, este o diplomată excelentă şi o maestra în arta
conversaţiei. Deşi se pierde uneori în detalii şi alteori
crede ca vrei să o înşeli, ea este totuşi o fire jovială şi îi
tratează pe toţi oamenii cu aceeaşi bunătate şi cu un
respect egal. Pe de altă parte, sora mea Maria - care
poartă numele şi mantia de Magdalenă - este mult mai
distantă la prima vedere, dar extrem de atentă şi cu o
inimă foarte blândă. Această contradicţie aparentă o face
să pară misterioasă. Maria poate fi extrem de revoltată
atunci când îi apără pe cei călcaţi în picioare, îndeosebi
în ceea ce priveşte drepturile lor civile. Cunoaşte foarte
multe lucruri, cu mult peste capacitatea mea
intelectuală. Din acest punct de vedere, semănă foarte
bine cu Yeshua. Ca şi cuplu, cei doi emană aceeaşi
energie sufletească, de parcă ar fi gemeni identici, unul
masculin şi celălalt feminin. Atunci când eşti cu unul,
parcă ai fi cu celălalt. Personalităţile lor sunt extrem de
complementare, Yeshua rezonând mai degrabă cu
elementele apă şi aer, iar Maria, cu focul şi pământul.
Maria continuă să fie un mister chiar şi pentru mine,
câteodată. Cu toate acestea, îi sunt extrem de
recunoscător pentru tăria ei neabătută de caracter,
pentru onestitatea şi pentru devoţiunea ei. Pe scurt, îmi
iubesc enorm ambele surori.
De asemenea, am ajuns să o iubesc la fel de mult şi
pe Miriam (din Tyana). A fost o mare binecuvântare şi o
lecţie excelentă pentru mine să asist la maniera în care
sora mea a reuşit să îşi transceandă gelozia faţă de
Miriam. Ele au devenit extrem de apropiate, mult mai
apropiate decât este Maria de Marta.
CA: Tu te-ai însurat vreodată şi ai avut copii?
LAZAR: Nu, nu m-am însurat niciodată. Au existat
momente de singurătate în viaţa mea, în care inima a
tânjit după compania unei femei, dar mi-am petrecut
foarte mult timp la Qumran, o mănăstire alcătuită
aproape exclusiv din sihaştri celibatari, aşa că am optat
de foarte mult timp să-mi păstrez sămânţa. Fraţii mei,
îndeosebi Ioan (Botezătorul), m-au învăţat cum să îmi
controlez focul din vintre şi cum sa nu îmi risipesc
sămânţa, aceasta fiind una din căile care conduc la
Dumnezeu. Abstinenţa mi se pare chiar şi astăzi o
provocare, dar pe de altă parte mă distrage mult mai
puţin.
Cândva, simţeam un conflict între acea parte din
mine care îşi dorea să respecte această cale a celibatului
şi aceea care îşi dorea să îşi întemeieze o familie şi să
aibă copii. După ce Yeshua s-a întors cu Miriam din
Tyana şi cu copiii lor, îndeosebi după ce s-a însurat cu
sora mea Maria, le-am invidiat uneori fericirea. Au
existat momente în care eram predispus către
singurătate şi îmi plângeam de milă, dorindu-mi să
trăiesc a fel ca ei. Pe măsură ce au trecut anii, am reuşit
să îmi vindec însă acest conflict interior. La ora actuală
sunt fericit că pot fi de folos în maniera pe care o
încurajează viaţa noastră monastică. Este adevărat că la
Bugarach există mai multe cupluri căsătorite decât
celibatari, dar toată lumea îmi sprijină decizia, aşa că
sunt fericit. Ador să fiu unchiul lui Sar’h şi al Lisbetei,
într-un fel, chiar tatăl lor adoptiv, la fel cum Iosif a fost
tatăl meu adoptiv.
Am stat de foarte multe ori în acest spaţiu al
contemplaţiei, la fel ca acum - cu capul în mâini şi cu
coatele pe genunchi. În astfel de momente nu fac altceva
decât să stau, dorindu-mi ca menirea mea din această
viaţă să îmi devină mai clară. În timp ce stau aşa acum,
mi se pare straniu şi totuşi familiar că am avut atât de
multe oportunităţi diferite şi că aş fi putut-o apuca în
atât de multe direcţii în această viaţă.
CA: Când Yeshua se afla lângă tine în planul fizic, ţi
se părea că îţi înţelegi mai clar direcţia în viaţă?
LAZAR: Da. Când mergeam alături de el, eram
preocupat doar de sarcinile pe care le aveam de făcut în
ziua respectivă şi nu mă gândeam niciodată la ziua de
mâine. Aveam întotdeauna foarte multe lucruri de făcut.
Cât despre gânduri, simplul fapt că eram alături de el şi
că puteam sluji cu ceilalţi îmi oferea destule lucruri la
care să mă gândesc. Nu aveam niciodată timp să-mi fac
griji. Slujeam atât de mulţi oameni, în fiecare zi. Singura
problemă era că nu apucam să ne odihnim, dar, cumva,
aveam cu toţii suficientă energie pentru a face faţă
cerinţelor fiecărei zile. Am învăţat foarte multe practici
de la Yeshua şi de la sora mea, care m-au ajutat să îmi
cultiv energia vitală. Cumva, cei doi nu aveau nevoie de
mult somn cum aveam noi, ceilalţi. Preţuiesc şi astăzi
enorm acea perioadă din viaţa mea. Ce-i drept, sunt
fericit că am mai încetinit ritmul la ora actuală, dar
mărturisesc că uneori mi se face dor de Yeshua şi de
acele zile frenetice. Era întotdeauna uluitor de blând şi
de bun. Era o fericire fără egal să fii ţinut în braţe de el,
să te uiţi în ochii lui şi să îi simţi tăria sufletească.
M-am bucurat pentru sora mea Maria, când aceasta
a putut fi în totalitate cu el. Uneori, simţeam în mine o
energie care îşi dorea să fuzioneze cu el, dar nu mi-am
consumat niciodată această dorinţă trupească. Cred că
mi-ar fi plăcut totuşi acest lucru. Eram conştient de
faptul că Yeshua îmi simţea atracţia fizică faţă de el. Nu
m-a judecat niciodată, dar nici nu m-a încurajat
vreodată să îmi manifest deschis atracţia faţă de el. M-
am simţit întotdeauna liber să îmi rezolv singur
problema, în mintea şi în inima mea.
 În timp ce reflectez la viaţa mea, îmi dau seama că
aceasta a fost ca o roată multicoloră. Există întotdeauna
atât de multe alegeri pe care le poţi face, atât de multe
direcţii în care o poţi apuca... Cred că a sosit însă timpul
să las pe altcineva să ia acum cuvântul. Pur şi simplu,
am dorit să împărtăşesc cu voi aceste gânduri personale.
La răsărit a început să apară lumina soarelui,
deasupra marelui munte. Cocoşii au început să
cotcodăcească, porumbeii să uguiască şi oamenii să dea
semne că se trezesc. Cred că cel mai bine este să îmi văd
de treburi. A fost o plăcere să primesc vizita ta
(Catherine Ann). Sunt conştient că ceea ce ţi-am
împărtăşit a fost mai mult decât un simplu vis. Intuiţia
îmi spune că ai ceva extrem de familiar. Poate că vom
mai vorbi cândva. Sunt conştient că m-ai putea ajuta să
privesc în viitor şi să mă decid ce anume doresc să fac,
dar nu cred că asta este menirea ta. Cred că o să rămân
aici în acest anotimp şi peste iarnă, timp în care mă voi
decide ce anume trebuie să fac în continuare. Până
atunci, cel mai bine este să mă focalizez asupra
sarcinilor şi oportunităţilor pe care le am de îndeplinit de
a fi de folos şi de a fi fericit în această zi. După cum îmi
reaminteşte adeseori Marta: „Dacă este bine trăită,
această zi preţioasă este suficientă!”.
CA: Sunt convinsă că vei face cele mai bune alegeri
pentru viaţa ta. Îţi mulţumesc că ai venit şi ne-ai
împărtăşit povestea ta!
[Lazăr a optat într-adevăr să se mute împreună cu
familia la Avalon, unde a trăit până în anul 56 e.n., după
care s-a întors în sudul Franţei. El a murit lângă St.
Boehm, în Provenţa.]
[În continuare, ne este prezentat Iosif din Arimateea,
tatăl Mariei din Betania şi al lui Lazăr, care ne descrie
rolul său în transferul familiei de la Muntele Bugarach la
Avalon, în Britania.]
 Cap. 13 - Iosif din Arimateea
Propunerea unei călătorii la Avalon

(Iosif este fiul cel mai mare al Anei. Tatăl său a fost
Matias. El a jucat un rol hotărâtor în susţinerea
antrenamentului spiritual al lui Yeshua şi apoi a misiunii
sale publice; în plus, a susţinut financiar întreaga familie
şi comunitatea eseniană, datorită resurselor sale mari,
corăbiilor comerciale şi talentului său diplomatic. A fost un
adept spiritual al tradiţiei eseniene, dar şi al celei
druidice. A murit în mod conştient la Avalon, în Britania,
în anul 62 e.n. Vezi cartea Ana, bunica lui Iisus, pentru
mai multe informaţii. Iosif este menţionat frecvent pentru
rolul său influent în această a doua carte, referitoare la
Ana. Noul Testament îl menţionează cu referire la
crucificarea şi la înmormântarea lui Yeshua)
Muntele Bugarach, anul 38 e.n.
IOSIF: Eu sunt cel pe care voi îl cunoaşteţi sub
numele de Iosif, fiul cel mai mare al Anei.
CA: Unde te afli acum?
IOSIF: Mă aflu la o mănăstire de la poalele Munţilor
Pirinei, lângă Muntele Bugarach. Tocmai am sosit de
puţin timp. Aceasta este cea de-a şasea vizită extinsă a
mea de la sosirea familiei mele aici.
CA: Ce doreşti să ne împărtăşeşti astăzi?
IOSIF: În contextul epocii pe care voi o numiţi
trecut, dar care pentru mine reprezintă prezentul, doresc
să precizez că a sosit timpul să părăsim Muntele
Bugarach, să o pornim către nord, spre malul nordic al
Galiei, iar apoi să navigăm spre coasta de vest - numită
Cornwall - a Britaniei de sud-vest. Vom face un schimb
între corabia noastră de transport de mărfuri (cu care
navigăm pe ocean) şi un număr de barje, aşa cum am
procedat de foarte mulţi ani, în care m-am implicat în
comerţul cu staniu, dar şi în transportul iniţiaţilor şi al
proviziilor. Barjele ne vor transporta cu uşurinţă prin
apele nu foarte adânci ale estuarului râului Severn până
la Ynes Witrin, Insulele de Sticlă, după cum numesc
celţii insulele pe care voi le numiţi Avalon, actualul
Glastonbury.
CA: Ce anume v-a făcut să vă hotărâţi pentru
această perioadă?
IOSIF: Există motive de îngrijorare legate de
siguranţa copiilor. Au existat o serie de incidente foarte
îngrijorătoare la Roma şi în alte locuri din Galia legate
de alţi adepţi care se autodenumesc discipoli ai lui
Yeshua. În realitate, mulţi sunt discipoli doar cu
numele, căci ceea ce spun şi ceea ce fac sunt lucruri
foarte diferite. Există numeroase facţiuni în rândul lor,
iar această diviziune continuă într-un ritm de-a dreptul
alarmant. Cei care nu au fost antrenaţi într-o manieră
adecvată să îşi controleze starea emoţională şi mentală
sunt din ce în ce mai zeloşi. Toate aceste lucruri se
petrec pe fundalul unei stări de agitaţie socială din ce în
ce mai mare şi a multiplicării nedreptăţilor. Împăratul
Caligula caută orice pretext pentru a-i persecuta şi mai
abitir pe adepţii lui Yeshua. De fapt, există deja rapoarte
care vorbesc despre mari torturi şi suferinţe instigate de
el.
După cum ştii, sora mea, Maria Ana, şi-a exprimat
dorinţa fermă de a merge la Roma. Ea îşi doreşte să vadă
dacă nu poate întoarce aceste inimi divizate înapoi pe
calea simplă a iubirii pe care au propovăduit-o
dintotdeauna ea şi Yeshua. Până atunci, va veni însă cu
noi în Britania pentru o scurtă vizită. I-am promis recent
că o voi ajuta personal să ajungă la Roma şi la Efes,
dacă asta îşi doreşte să facă.
 Într-adevăr, Maria Ana îşi doreşte cu ardoare să
vadă dacă poate aduce pacea acolo unde există
dezbinare, dar şi să îşi vadă ceilalţi copii, pentru a căror
siguranţă îşi face griji. Fac tot ce îmi stă în puteri pentru
a le transmite mesaje fraţilor lui Yeshua din Ierusalim şi
din Galileea, pentru a-şi întâlni mama la Efes, în cazul
în care va fi posibil. Au existat ameninţări la adresa
membrilor familiei care au decis să rămână în Palestina.
Mai mult chiar decât ameninţări, au existat
persecuţii la adresa adepţilor nepotului meu Iacov
(fratele lui Yeshua), a lui Petru, a lui Andrei şi a nepoţilor
mei Ioan (Zevedei) şi Iacov (Zevedei) din Ierusalim. Am
auzit de asemenea că Pavel din Tars a trecut de la
persecutarea noastră la evanghelizarea învăţăturilor lui
Yeshua - aşa cum le înţelege el, încercând să le facă mai
uşor de acceptat de către populaţiile neevreieşti. Acest
lucru a creat şi mai multe tensiuni şi diviziuni. Trebuie
să declar cu tristeţe că cei mai mulţi fraţi ai noştri
încearcă să organizeze învăţăturile lui Yeshua într-o
doctrină, transformându-le într-o religie. Chiar şi
învăţăturile mult mai conservatoare şi mai ortodoxe ale
lui Iacov (fratele lui Yeshua) dau naştere la diviziuni, iar
acest lucru o întristează enorm pe mama sa (Maria Ana).
Toţi aceşti apostoli - după cum le place să se
autointituleze - sunt ca nişte lupi îmbrăcaţi în blănuri
de oi. Cei care îi urmează sunt deturnaţi de cel mai mic
vânticel şi sunt atât de împovăraţi de teamă, încât nu
mai pot cultiva raţiunea calmă.
Fraţii noştri de la Ierusalim ştiu unde ne aflăm.
După cum ai aflat, Nathaniel şi un alt grup de fraţi de la
Bugarach au fost ucişi acum câteva luni. Sunt foarte
îngrijorat de soarta fiicelor şi a nepoţilor mei, dar şi de
restul familiei mele extinse.
 Am venit acum pentru că este menirea mea în
această viaţă să fiu gardianul şi protectorul acestei
familii. Îmi dau seama că a sosit timpul să îi conduc pe
cei dragi într-un loc mai sigur, şi anume în Britania. Din
fericire, nu cunosc pe nimeni care să practice Legea
Mozaică ortodoxă în regiunile din jurul Avalonului, care
să ne considere eretici din cauza convingerilor şi
practicilor noastre. Există câţiva oameni de origine
ebraică, precum fraţii mei Andrei, Iosefus şi Noe, dar
aceştia au integrat perfect practicile noastre mistice cu
spiritualitatea druidă. Potrivit ultimelor rapoarte pe care
le-am primit, în Britania nu mai există soldaţi romani.
Iulius Cezar a încercat cu câteva decenii în urmă să
cucerească Britania, dar a dat greş şi s-a întors cu
coada între picioare la Roma. Triburile şi războinicii
celtici nu s-au lăsat cuceriţi atât de uşor. Nu ştim însă
dacă romanii nu vor mai încerca un alt asediu, reuşind
să cucerească de această dată Britania. Dată fiind
mândria lor rănită şi dorinţa de a-şi umple până la refuz
cuferele, dacă vor facă acest lucru, va fi cu siguranţă vai
de noi.
De fapt, nu se pune problema „dacă” romanii vor
invada Britania, ci „când”. Chiar dacă o vor face însă,
vor mai trece ani până când vor reuşi să construiască
drumuri care să ajungă la Avalon, căci vor fi mult prea
preocupaţi să îşi asigure securitatea regiunii de sud-est,
iar eu cunosc foarte bine ferocitatea fraţilor mei celţi,
atunci când vine vorba de apărarea pământului lor
populat de zâne şi a poporului lor. Oricum, până când
va veni acea zi întunecată, vom avea acces la câţiva ani
de pace şi de bunăstare pe Coasta de Vest a Britaniei.
Există foarte mulţi oameni mari iubitori de pace care
numesc Avalonul „acasă”. Încă şi mai important, există
aici o comunitate druidă bine stabilită. În anii din urmă,
de când fraţii mei au devenit administratorii săi, locul a
devenit o şcoală a misterelor şi a învăţăturilor spirituale
destul de renumită. Mama este de acord că acesta este
momentul ideal pentru a pleca, deşi suntem deja la
mijlocul toamnei, iar trecerea peste Canal ne-ar putea fi
pusă în pericol de furtunile puternice specifice acestui
anotimp.
CA: Cine urmează să vină cu voi?
IOSIF: Cei mai mulţi dintre cei care ne-au însoţit pe
corabia cu care am ajuns în Galia. Fiica mea Lois
Salomeea va rămâne aici. Soţul ei David a murit la un
an după ce am ajuns la Bugarach. În urmă cu câţiva
ani, ea s-a recăsătorit cu un bărbat cumsecade şi bine
situat, cu un temperament nobil, din Narbo Martius.
Aonghas promite să fie un om de încredere, căruia aş
putea să îi încredinţez flota mea de corăbii dacă nu le voi
mai putea conduce personal, în calitate de căpitan şi de
comerciant. Există mai mulţi fraţi de la Muntele
Bugarach care ne vor însoţi. Câţiva vor rămâne o vreme
în Britania, după care se vor întoarce la Muntele
Bugarach sau se vor îndrepta către alte destinaţii, dacă
vor simţi acest impuls interior. Există de foarte mult
timp un schimb între Avalon şi comunităţile eseniene,
risipite de-a lungul şi de-a latul Marii Mări.
Trebuie să ne grăbim. Există zvonuri referitoare la
unii oameni în care nu putem avea încredere care ştiu
de corăbiile mele din portul Narbo Martius. De aceea, nu
ne vom duce acolo, ci ne vom îndrepta către nord, pe o
rută de pe uscat, iar Aonghas va veni cu două corăbii pe
mare, aducând provizii şi ale bunuri comerciale. Mi s-a
întâmplat nu o dată, în alte ocazii, în care navigaţia pe
mare era riscantă, să îi escortez pe iniţiaţi pe aceeaşi
rută. De-a lungul ei există mai multe locuri strategice în
care ne putem refugia şi unde putem găsi diferite
mijloace de transport. Avem o reţea întreagă pe care am
organizat-o în timp şi cu mare atenţie, ştiind că starea
de agitaţie din Galia va continua să se amplifice, că este
bine să ne pregătim din timp fuga, astfel încât să putem
pleca în orice moment. În acest scop, am golit deja
depozitele, asigurându-ne bunuri care ne vor ajunge
vreme de câteva săptămâni. Suntem extrem de mobili.
O parte din fraţii şi surorile care ne aşteaptă de-a
lungul drumului, primesc un antrenament suplimentar
referitor la diferitele tipuri de protocoale de transmisie a
secretelor şi de recunoaştere. A existat o perioadă în care
am trăit o stare de pace relativă şi în care astfel de
precauţii nu s-au dovedit a fi necesare. Acum însă aerul
însuşi pare încărcat electric, făcându-ne părul să ni se
ridice pe cap. Niciunul nu se poate odihni complet.
Trebuie să rămânem treji, vigilenţi şi să fim pregătiţi.
CA: Acest antrenament referitor la diferitele tipuri de
protocoale transmiterii secretelor şi ale recunoaşterii
presupune cunoaşterea anumitor coduri verbale şi
vizuale sau a unei metode de atingere?
IOSIF: Toate la un loc.
CA: Ce se întâmplă în continuare?
IOSIF: Nu mare lucru: avansăm către nord, iar apoi,
către vest, către Oceanul Atlantic şi, în sfârşit, către
coasta de nord-vest a Galiei (Britania). Există mai multe
locaţii la care avem acces, conform înţelegerilor pe care
le-am făcut personal cu pescarii şi cu comercianţii
localnici, la barjele care ne vor permite să traversăm
Marele Canal. După ce vom traversa acest canal, ne vom
opri pentru scurt timp pe Insula Canalului pe care voi o
numiţi Guernsey, după care vom înconjura coasta până
la locul numit Lands End şi la Cornwall. În final, vom
naviga în estuarul râului Severn până la Avalon, aşa
cum am mai spus.
 Cred că vei fi încântată în continuare să faci
cunoştinţă cu fraţii mei şi cu alţi iniţiaţi care trăiesc la
Avalon, care doresc să îşi facă auzite vocile. Există încă
foarte multe mistere care aşteaptă să fie revelate. Va fi o
călătorie foarte edificatoare pentru aceia care asistă ca
martori din această parte a vălului fizic. Poveştile
noastre vor fi la fel de edificatoare şi pentru voi, acolo
unde vă aflaţi la ora actuală. Le urez bun-venit celor
care urmează să vină în această călătorie a cuvintelor,
dar şi celor care ştiu cum să călătorească pe cărările
luminii. În acest fel, vom putea progresa împreună de-a
lungul poveştii noastre, la fel cum am procedat eu şi
familia mea cu foarte mult timp în urmă, când am
călătorit până la Avalon.
Sunt fericit că am avut ocazia de a transmite în
cuvinte ceva din esenţa şi din perspectiva mea ca
reprezentant al sexului masculin.
CA: Îţi mulţumesc foarte mult pentru că ai venit şi
ne-ai împărtăşit ceva din înţelepciunea ta, facându-ţi
auzită astfel vocea! Mai există ceva ce doreşti să ne spui?
IOSIF: Îţi mulţumesc şi eu pentru graţia cu care mi-
ai primit cuvintele. Nu, nu mai am nimic de spus în
acest moment. Rămâi cu bine până când ne vom
reîntâlni!
[Vom trece acum la Partea a II-a a cărţii, în care Maria
Ana (Mama Maria) călătoreşte la Roma, la Efes şi în India,
împreună cu Miriam Tyana. Vor mai fi şi alţi oameni care
au contribuit la succesul călătoriilor lor, care îşi vor spune
în continuare poveştile.]
 Partea a II - Suprimarea Vocii Magdalenei
(Principiul Feminin)
Roma (Italia), Efes şi Tyana (Turcia), anii 39-45 e.n.

Cap. 14 - Mama Maria (Maria Ana)

Roma, Italia, toamna anului 39 e.n.

MAMA MARIA (Maria Ana): Merg pe o stradă
aglomerată a unui mare oraş - este o stradă pietruită.
CATHERINE ANN (pe care o vom numi de acum
înainte CA): În ce oraş te afli?
MAMA MARIA: Mă aflu într-un oraş mare, pe care
voi îl numiţi Roma.
CA: Şi de ce te afli aici?
MAMA MARIA: Sper să vorbesc cu membrii frăţiei
noastre. Inima mea este împovărată de griji. Îmi doresc
din suflet ca fraţii mei să găsească un spaţiu în inimile
lor pentru cuvintele mele. Discordia care îi macină pe
discipolii lui Yeshua mă tulbură peste măsură. Sunt atât
de multe zgomote în jur; atât de mulţi oameni...
CA: Cine te însoţeşte?
MAMA MARIA: Fiul meu, Ioan Marcu (are vârsta de
15 ani) şi fiica mea Ruth (34 de ani). Există şi alţi
membri ai familiei mele: fratele meu, Iosif din Arimateea,
Miriam din Tyana, Filip şi soţia lui, Sara, care este
nepoata mea. Mai există şi alţi fraţi (de ambele sexe) pe
care i-am cunoscut pe timpuri, în Palestina. Nu este
necesar să îi numesc pe toţi acum. Unii sunt fraţi de pe
Muntele Bugarach.
CA: Încotro vă îndreptaţi acum?
MAMA MARIA: Îi căutăm pe fraţii şi pe surorile pe
care i-am cunoscut în Iudeea şi în Galileea. Aceştia s-au
stabilit în acest oraş de ceva vreme. Ei vin şi pleacă spre
diferite ţinuturi de pe malul Marii Mări.
CA: Ştii unde să îi găseşti?
MAMA MARIA: Eu, personal, nu ştiu, dar îi avem
cu noi pe Iosif şi pe Filip, care ştiu cum să îi contacteze
trimiţându-le mesaje prin intermediul unor curieri de
încredere. Ei cunosc anumite parole şi alte modalităţi
prin care ne putem semnala discret prezenţa. Am o
încredere deplină că vom reuşi să ne găsim unii pe
ceilalţi.
CA: Ce anume îţi împovărează cel mai tare inima?
MAMA MARIA: Am auzit de ceva vreme că mai mulţi
fraţi şi surori preaiubite ale noastre şi-au pierdut viaţa.
Adepţii fiului meu (Yeshua) se ceartă tot timpul, chiar
mai mult decât atunci când eram cu ei la Ierusalim.
Astfel de certuri sunt complet inutile. Mă întristează
faptul că familia mea este atât de dezbinată,
neînţelegând mesajul simplu al fiului meu, referitor la
iubire şi la bunătate. Când Yeshua se afla în mijlocul
nostru, foarte mulţi au simţit adevărul cuvintelor sale.
Simţeam cu toţii o stare de pace profundă în inima
noastră. Mesajul lui era simplu şi direct, fiind o invitaţie
la o iubire faţă de toţi oamenii, care să conducă la o pace
mai profundă.
Acum că Yeshua nu mai este însă la fel de accesibil
ca înainte, există oameni care au dificultăţi în a-i
interpreta cuvintele şi în a-şi trăi viaţa la unison cu ele.
Ei se întreabă cum să îi înţeleagă mesajul şi povestea
vieţii, cum să le transmită mai departe altor oameni.
Cine ar trebui să îi conducă? Ce ar trebui să
propovăduiască? Pe măsură ce trece timpul, ceea ce se
întâmplă cu aceşti oameni este exact opusul a ceea ce
am intenţionat noi. Acest lucru mă umple de
amărăciune.
 Nu ştiu sigur dacă vor fi dispuşi să mă asculte, dar
mă simt obligată să fac ceva. Am călătorit pe o distanţă
foarte lungă, iar acum mă aflu într-un loc care este
complet străin modului meu de a fi şi pe care îl percep
ca fiind extrem de ciudat. Nu vreau să judec pe nimeni,
dar întreaga mea fiinţă mă îndeamnă să părăsesc acest
loc. Toate aceste zgomote oribile şi toate aceste mişcări
necontenite îmi irită nervii şi au un impact devastator
asupra constituţiei mele. Trebuie să mă concentrez
foarte puternic pentru a rămâne ancorată în starea de
calm şi de compasiune. Simultan, respir extrem de
conştient, pentru a-mi putea menţine inima deschisă la
tot ce experimentez. Eu ştiu că la nivelul Unităţii nu
există nicio diferenţă între ceea ce există în interiorul
meu şi ceea ce percep că există în exterior. Atunci când
reuşesc să mă relaxez în spaţiul infinit al minţii mele, eu
experimentez automat o stare de Pace omniprezentă.
CA: Este aceasta prima ta vizită la Roma?
MAMA MARIA: Da. Sinceră să fiu, de-abia aştept să
îmi transmit mesajul, pentru a putea pleca din acest
oraş. Mai există şi alţi fraţi risipiţi în cele patru vânturi,
care fac ceea ce cred că trebuie să facă. Dorinţa mea
arzătoare este să îi îmbrăţişez pe toţi, să îi ating cu
iubirea mea şi să văd în ce măsură vor fi dispuşi să îşi
schimbe direcţia în care par să se îndrepte.
Nervii mei sunt la limită. Nu mă tem pentru viaţa
mea, căci m-am confruntat cu această teamă de-a
lungul antrenamentului meu spiritual încă de când
eram mică. Eu cunosc Adevărul mai mare care
anihilează moartea. Îmi doresc doar să îmi îndeplinesc
misiunea, cu iubirea maternă care mă caracterizează.
Singura mea dorinţă este să aduc pacea în rândul
copiilor mei. Atunci când privesc înainte, către viitorul
lor, mă simt profund tulburată, nu doar în ceea ce
priveşte familia mea de sânge, ci şi marea mea familie,
care este umanitatea acestui Pământ. Nu ştiu dacă voi
putea produce vreo diferenţă, dar mă simt obligată să
încerc. Tatăl/Mama întregii Vieţi păşeşte alături de mine
şi îmi dă putere. De aceea, mă simt profund
recunoscătoare. Există oameni care m-au sfătuit să nu
fac această călătorie. Ei mi-au spus că este inutilă şi
periculoasă, dar trebuie să îmi urmez inima şi să fac tot
ce pot.
Un frate şi o soră se apropie de noi chiar acum. Mă
îmbrăţişează şi mă sărută într-un fel care îmi dă de
înţeles că sunt esenieni. Fratele mă ia de braţul drept şi
sora, de cel stâng. Le simt tăria şi iubirea profundă. Mă
simt recunoscătoare pentru vitalitatea reînnoită care îmi
încarcă trupul venind de la ei, în timp ce ne conduc de-a
lungul străduţelor înguste din Roma. Mulţimea este
imensă şi ne presează din toate direcţiile. Aerul este plin
de fum, din cauza focurilor care ard; sunt genul de
focuri controlate care ard deşeurile, la care se adaugă
torţele şi focurile pentru gătitul mâncării. Simţurile mele
sunt bombardate din toate direcţiile. Zgomotele devin
din ce în ce mai puternice, pe măsură ce pătrundem în
oraşul interior. Zgomotele sunt asurzitoare şi par să vină
din toate direcţiile.
Trecem printr-o poartă foarte grea. De cealaltă parte
a gardului este mult mai linişte şi mă simt
recunoscătoare pentru acest lucru. Există copaci, mici
grădini şi rânduri de flori. Urcăm multe trepte. Când
ajung mai sus, încep să văd mai bine clădirile pe care le-
au construit aceşti cetăţeni mândri care sunt romanii.
Trebuie să recunosc că monumentele pe care le-au
înălţat ei sunt de-a dreptul extraordinare. Arhitecţii şi
meşterii lor ingineri sunt absolut geniali. Privindu-l de la
distanţă şi dintr-un loc în care domneşte o anumită pace
relativă, îmi dau seama că acest oraş este într-adevăr
uimitor. Pot vedea marile palate în care trăiesc
împăratul Caligula şi numeroşii lui curteni şi servitori.
Există multe temple înălţate pe coline. Nu pot nega că
oraşul are o anumită frumuseţe a lui, dar după cum ştii,
personal, prefer măreţia simplă şi nepretenţioasă a
Naturii.
Călăuzele mele mă îndeamnă să nu zăbovesc şi mă
împing de la spate pentru a-mi continua drumul. Vad
copaci minunaţi, plini cu păsări cântătoare. Trecem
printr-o poartă mult mai mică, dintr-odată se lasă
liniştea. Atmosfera îmi este familiară, amintindu-mi de
toate sanctuarele şi mănăstirile în care am fost vreodată.
Sunt fericită că un astfel de loc poate fi găsit în mijlocul
unui mare oraş tumultuos. De altfel, pacea poate fi
găsită întotdeauna - chiar şi în mijlocul haosului
exterior - în sanctuarul unei minţi liniştite.
Trec printr-o uşă foarte joasă. Deşi sunt o persoană
micuţă, trebuie să mă aplec puţin pentru a putea trece
prin ea. Descopăr nişte trepte care coboară în întuneric.
Singurele lumini provin de la nişte torţe aprinse. Din
cauza lor, aerul este plin de fum. Îmi acopăr faţa cu
şalul. Aud undeva nişte picături de apă care cad.
Miroase a mucegai şi a canalizare. Există locuri în care
nu există trepte în această reţea de tunele. Apar apoi
alte trepte care urcă sau coboară, iar noi ne continuăm
drumul în sus şi în jos, către dreapta şi către stânga, ca
şi cum am trece printr-un labirint. Am încredere că
suntem conduşi în direcţia corectă şi că ne vom găsi
calea înapoi când va trebui să plecăm.
CA: Cum te simţi în acest moment?
MAMA MARIA: Puţin nervoasă, dar, aşa cum
spuneam, sunt capabilă să îmi controlez temerile printr-
un proces de respiraţie conştientă, cu ajutorul vederii
mele interioare. Pot vedea ce anume se află în faţa mea
doar atât cât să îmi pun un picior în faţa celuilalt cu o
încredere relativă. Îi pot simţi deja pe cei care mă
aşteaptă. Unii sunt încântaţi de venirea mea dar alţii,
mai puţin. Simt în rândul lor o anumită rezistenţă, o
stare de ruşine şi de agitaţie. Trecem printr-o altă poartă
construită din fier. Balamalele ei sunt ruginite. Nu-mi
place deloc cum sună atunci când se deschide şi când se
închide. Îmi reaminteşte de unele pasaje subterane din
Ierusalim şi din Egipt. Pătrundem într-un tunel foarte
lung, care coboară uşor. La picioarele noastre curg mici
pâraie de apă.
CA: Îţi vine greu să respiri?
MAMA MARIA: Nu tocmai; aerul este destul de
curat. Pasajul a devenit foarte îngust, aşa că trebuie să
mergem „în şir indian”. După câţiva paşi, observ o
lumină care vine de sub o uşă. Unul din fraţii noştri bate
la ea, folosind un cod secret, iar uşa se deschide din
interior. Pătrund într-un vestibul foarte mare, care
conduce la o încăpere şi mai mare. Nu există deloc
ferestre (pe care să le pot vedea în acest moment). Ochii
mei încep să se obişnuiască treptat cu diferenţa de
lumină. Spaţiul este iluminat cu mai multe lumânări şi
lămpi cu ulei.
CA: Aici sunt cei care te-au aşteptat?
MAMA MARIA: Da. Mă uit în jur, dar nu văd nicio
faţă familiară. Cei pe care speram să îi văd nu sunt aici.
Poate că ne vom întâlni mai târziu.
CA: Câţi oameni sunt adunaţi în această încăpere,
cu excepţia grupului cu care ai venit?
MAMA MARIA: Cred că sunt mai puţin de 24 de
oameni. Unii stau în umbră. De aceea, îmi vine greu să
îmi dau seama cât de mulţi sunt.
CA: Sunt numai bărbaţi?
 MAMA MARIA: Nu, sunt bărbaţi, femei şi chiar
câţiva copii. Simt un frison - poate că sunt doar nervii
mei.
CA: Ce se întâmplă în continuare?
MAMA MARIA: Mi se oferă un scaun şi nişte apă
proaspătă de băut. Sunt servite bucăţi de pâine,
brânzeturi, curmale şi alte fructe. Mai multe surori mă
invită să mănânc, să mă relaxez şi să mă odihnesc
puţin. Fraţii şi surorile care mă însoţesc sunt invitaţi la
rândul lor sa mănânce. Nimeni nu pare surprins de
venirea noastră. Ne-au aşteptat - poate chiar multă
vreme.
CA: Îmi poţi spune la câţi ani de la învierea lui
Yeshua are loc aceasta scenă?
MAMA MARIA: Cred că au trecut nouă ani. Mi s-a
spus că împăratul Tiberiu a fost înlocuit cu un om foarte
crud, pe nume Caligula. Nu doresc să vorbesc despre
toate suferinţele pe care le-a cauzat acest om. El este
unul din principalele motive pentru care trebuie să fim
atât de atenţi. (Oftează)
CA: Deci mănânci ceva...
MAMA MARJA: Da. Mă simt bine să stau în sfârşit
jos şi să mănânc ceva. Dar cel mai mult mă
reconfortează liniştea din jur. Percep iubirea pe care mi-
o poartă cei adunaţi în această încăpere. Probabil că
opoziţia pe care am simţit-o ceva mai devreme provine
de la alţi oameni, care nu se află aici. Aceşti fraţi şi
aceste surori par foarte rezervaţi. Acest lucru mă
surprinde, căci simt o mare energie care emană din
inimile lor. După ce termin de mâncat şi simt ceva mai
multă vigoare în picioarele mele, mă ridic de pe scaun.
Păstrăm cu toţii tăcerea, iar eu mă apropii de fiecare
suflet drag.
 Îmi aşez - pe rând - mâinile pe umerii fiecărei
persoane. Mă uit adânc în ochii şi în sufletul lor, până
când le pot simţi inima. Le pot auzi tuturor gândurile.
Îmi dau seama că mulţi dintre ei sunt uluiţi să mă vadă,
iar unii simt un fel de neîncredere inocentă. Presupun
că sunt la fel ca nişte copii care şi-au dorit foarte mult
ceva şi aproape că au renunţat să mai spere că vor primi
lucrul respectiv, când, dintr-odată se trezesc cu acesta
în faţă. Intuiţia îmi spune că exact aşa se simt aceste
suflete preţioase văzându-mă în faţa lor. Presupun că nu
şi-ar fi imaginat vreodată că o vor vedea cu ochii lor pe
mama lui Yeshua, preaiubitul lor Maestru al
Neprihănirii, pe care au ajuns să îl privească cu o
veneraţie enormă.
Îmi dau seama că au fost influenţaţi la maximum de
toate poveştile care circulă în jurul nostru, în care fiul
meu este prezentat ca un fel de zeitate. Dat fiind că îl
privesc pe Yeshua în acest fel, mi se pare că proferează
asupra mea mai multă energie decât merit. Mi-aş dori să
înţeleagă că suntem cu toţii egali în ochii lui Dumnezeu.
Sper să îi pot ajuta Sa realizeze adevărurile simple pe
care le propovăduim noi, pentru a-şi putea acorda lor şi
semenilor lor iubirea pe care mi-o acordă mie. Oare nu
ne putem iubi reciproc la fel cum ne iubeşte pe toţi
Creatorul nostru Tată-Mamă, fără să pună pe nimeni
mai presus de altcineva?
Mă îngrijorează faptul că această devoţiune
nelalocul ei se revarsă în totalitate asupra fiului meu şi a
mea. Singura explicaţie pe care o găsesc este cea
referitoare la disputele şi la diferenţele din ce în ce mai
mari legate de interpretarea învăţăturilor lui Yeshua.
Privind din ce în ce mai profund în sufletele lor, îmi dau
scama că grijile pe care mi le-am făcut în privinţa
motivaţiilor fraţilor mei sunt justificate. Realizez că pe
măsură ce va trece timpul se vor găsi mulţi oameni care
să profite de pe urma fraţilor lor mai naivi, cu inimi
simple, care îşi doresc să creadă că Yeshua este un zeu
care are puterea de a-i mântui de ei înşişi, eliminând
într-o manieră miraculoasă efectele karmei lor. Cei care
îşi vor dori puterea în anii care vor urma le vor
propovădui celorlalţi diferite învăţături care îmi fac
inima să plângă (chiar plânge). Am auzit deja astfel de
poveşti, iar acum îmi dau seama că sunt adevărate.
Este regretabil că există atât de multă ignoranţă şi
neînţelegere referitoare la învăţăturile marilor mistere,
cum ar fi cele ale lui Osiris, Isis şi Horus, care stau la
baza muncii noastre în calitate de Magdalene. Foarte
mulţi oameni înţeleg la modul strict literal diferitele
metafore sau parabole prezentate. Da, noi am ilustrat
într-o manieră literală străvechea poveste a „Regelui
Mort şi înviat”, dar am făcut acest lucru numai cu
scopul de a demonstra că Viaţa penetrează toate formele
fizice. Moartea şi naşterea sunt simple tranziţii efemere,
prin care Absolutul îşi manifestă Fiinţa Sa nenăscută şi
nepieritoare.
Acesta este motivul pentru care Yeshua a declarat
că orice om care îşi iubeşte aproapele din toată inima,
integrat în Unitate, poate cunoaşte direct învierea şi
Viaţa, la fel ca şi el. Cei care caută un „Rege” mântuitor
nu îl văd pe Yeshua ca pe o reflectare a Divinităţii lor
Infinite..., ci îl transformă într-o zeitate, într-un „Rege al
Regilor” - adică într-un Dumnezeu întrupat. Partea cea
mai tristă este că ei ajung să se perceapă pe sine drept
nişte proscrişi nevrednici. Toată lumea din acest mare
oraş în care mă aflu acum venerează diferite zeităţi. În
aceste condiţii, nu este deloc de mirare că învăţăturile
false se răspândesc cu repeziciune, la fel ca seminţele
duse de un vânt puternic.
 Respir adânc şi mă eliberez de aceste griji, revenind
la iubirea pe care le-o port acestor copii. Îmi plasez
mâinile pe capul şi pe umerii lor. Fiinţa lor este infinit
mai uşoară, în comparaţie cu cea a adulţilor, care poartă
pe umerii lor numeroasele poveri ale vieţii. Îi adun în
jurul meu, iar ei mă îmbrăţişează imediat, apăsându-şi
cu inocenţă capul de pântecul şi de sânii mei.
Îngenunchez în faţa lor şi îi iau în braţe, ţinându-i în
poală. Îi cânt fiecăruia la ureche un psalm.
Este atât de plăcut să îi simt pe toţi cei prezenţi
relaxându-se, pur şi simplu şi simţindu-se eliberaţi
pentru o clipă de grijile lor. Slavă cerului pentru că
există copiii! Ce bine ar fi dacă am avea cu toţii inocenţa
şi puritatea lor. (Plânge) Fiul meu le-a spus adeseori
celor aflaţi în diferite poziţii de autoritate, care se
credeau înţelepţi şi puternici: „Voi spuneţi că sunteţi
slujitorii Celui Preaînalt, că reprezentaţi Puterea
Creatorului şi că puteţi ajunge în împărăţia lui
Dumnezeu, ducându-i cu voi şi pe alţii. Dar eu vă spun:
dacă nu veţi deveni la fel ca un copilaş şi dacă nu vă veţi
naşte a doua oară, nu veţi putea intra în împărăţie”.
Foarte puţini adulţi au fost capabili însă să accepte
această învăţătură.
La ora actuală, îmi dau seama că, la fel ca şi fariseii,
o bună parte din cei care se declară discipoli ai fiului
meu şi-au întors pe dos inimile. Mintea lor a redevenit
opacă. Ei au ajuns să respingă lumina care strălucea
cândva atât de puternic. Din fericire, ei nu sunt totuşi la
fel de împietriţi ca şi preoţii din Ierusalim, dar mă
îndurerează faptul că foarte mulţi fraţi s-au schimbat,
fiind diferiţi de cei care erau în urmă cu câţiva ani, când
păşeau împreună cu noi prin Palestina.
Mi se spune că vom rămâne aici câteva zile în plus,
aşteptând sosirea lui Simon Petru. Am auzit că ar putea
să vină şi Pavel (din Tars), cel care ne persecuta pe
timpuri (Deşi a existat speranţa că Petru şi Pavel vor
putea veni la Roma, acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât
cei doi au fost reţinuţi la Ierusalim). Urmează să fim
cazaţi la etajul acestei case mari, care este folosită ca
refugiu pentru cei ca noi. Casa oferă un acces la pasajele
subterane, aşa că vom putea pleca la fel cum am venit.
CA: Te-ai sfătuit cu Yeshua înainte de a veni aici?
MAMA MARIA: Da, am discutat cu el despre
această vizită într-una din călătoriile sale anterioare la
Muntele Bugarach. El mi-a arătat atunci la ce ar trebui
să mă aştept. Şi el este îngrijorat din cauza discordiei
din ce în ce mai mari, în rândul discipolilor săi. Este
însă mult mai detaşat decât mine, nu indiferent, dar nu
este la fel de ataşat cum sunt eu în acest corp emoţional
al meu. Poate că ţine de natura unei mame să fie mai
îngrijorată de pericolele prin care trecem cu toţii. Lui
Yeshua îi pasă de ceea ce se întâmplă, dar el este
conştient că ceea ce trebuie să facem la ora actuală este
să ne continuăm lucrarea aşa cum putem. Nu este deloc
înţelept să îţi manifeşti plin de zel opoziţia. De fapt, orice
rezistenţă nu face altceva decât să alimenteze şi mai
mult flăcările.
El ne încurajează să ne vedem de viaţa noastră şi să
îi ajutăm pe ceilalţi să cunoască pacea interioară dar
numai dacă ne permit acest lucru. Yeshua spune că este
important să ne continuăm munca energetică legată de
reţelele conştiinţei planetare; cu alte cuvinte, să sădim
seminţe care vor da cândva rod; să privim înainte şi să
avem încredere că va veni o zi în care un număr mai
mare de inimi vor fi pregătite să se trezească; să privim
în adâncurile depozitului bogat al minţii şi al vieţii
noastre şi să transformăm orice sămânţă a discordiei pe
care o găsim aici; să fim la fel ca nişte copilaşi: inocenţi,
liberi şi curaţi.
Yeshua ne încurajează să ne eliberăm de dramele
asociate cu frica şi să ne focalizăm atenţia asupra
angrenării în simplitatea iubirii şi a slujirii semenilor
noştri, reamintindu-ne de preaiubita noastră Mamă
Pământ, care suferă de dragul copiilor ei, dar continuă
să îi slujească în tăcere şi cu răbdare. Ea nu ne judecă
niciodată, nici măcar atunci când o abuzăm, nu ne
refuză iubirea şi abundenţa ei, care susţine sufletele şi
trupurile tuturor copiilor săi. Ea este Marea noastră
învăţătoare, care, la fel ca o oglindă curată, ne reflectă
propria nebunie, permiţându-ne să culegem seminţele
pe care le-am semănat până când vom ajunge la
înţelepciune şi la măiestria de sine.
CA: Îţi doreşti totuşi să îi ajuţi pe aceşti oameni?
MAMA MARIA: Da. În pofida sfaturilor pe care le-
am primit de la mulţi dintre membrii familiei mele pe
Muntele Bugarach, am rămas ferm hotărâtă să îmi aduc
inima maternă în mijlocul acestor copii dragi. Aşa se
face că am venit aici. Iar acum, privind ceea ce văd, sunt
încă şi mai hotărâtă să merg în acele locuri în care
propovăduiesc aceşti evanghelişti. Am convingerea că
pot aduce un anumit echilibru, o lumină suplimentară -
fără a le contrazice neapărat învăţăturile. Poate că prin
prezenţa mea îi voi putea ajuta pe cei care nu au păşit
alături de Yeshua, să îl înţeleagă mai bine pe fiul meu.
Sper să pot vorbi de cu fiul meu Iacov, a cărui
încăpăţânare mă tulbură profund, precum şi cu Simon
Petru şi cu fiii lui Zevedeu (Iacov şi Ioan), dacă va fi
posibil.
Există şi alţi evanghelişti care propovăduiesc în Asia
Mică, intenţionez să îi găsesc şi pe aceştia, dacă va fi
posibil. Mărturisesc ca uneori mintea mea se simte
confuză; mă rog atunci pentru mai multă claritate. Poate
ca această confuzie mentală derivă tocmai din
ataşamentul meu de mamă care îşi face griji pentru
copiii ei. Intenţionez să analizez cu cea mai mare atenţie
ce se întâmplă şi să nu plec în aceste locuri decât dacă
ajung la concluzia că îi voi putea ajuta cu adevărat pe
aceşti oameni. Miriam din Tyana mi-a spus că mă va
însoţi la Efes şi mai departe, eventual până în ţara ei
natală. Poate că vom ajunge chiar până în India. Ar fi
minunat să îl pot revedea pe fiul meu Iosif (cel Mic), care
era doar un puşti, când l-am văzut ultima dată! Vom
proceda în continuare doar aşa cum vom fi călăuziţi să
facem. Vom vedea cum va fi mai bine (Maria Ana a
călătorit într-adevăr cu Miriam din Tyana, în Turcia, iar
apoi, la Varanasi (Benares), în India, unde s-a revăzut cu
fiul ei Iosif. Ea a avut în sfârşit ocazia să îşi îmbrăţişeze
nepoţii pe care nu i-a văzut niciodată până atunci. De
asemenea, a făcut pelerinaje la diferite locuri sacre şi a
petrecut foarte mult timp cu diferiţi maeştri şi sfinţi.
Extrem de semnificativă pentru ea a fost perioada în care
s-a aflat în preajma Guru-lui şi Prietenului lui Yeshua,
Babaji, timp de mai multe luni. Acesta a condus-o în locul
în care s-a înălţat la cer preaiubitul ei soţ, Iosif ben Iacov,
care continua să păstreze vibraţia acestuia. Maria Ana s-
a întors apoi la Muntele Bugarach şi la Avalon, în anul 48
e.n., împreună cu Miriam. Ea a continuat să locuiască la
Avalon şi în Ţara Galilor până în anul 56 e.n., când a fost
luată decizia că din motive de siguranţă familia trebuia să
se disperseze. Maria Ana s-a mutat atunci permanent la
Efes, unde şi-a trăit restul zilelor, până la moartea ei
conştientă, zece ani mai târziu).
CA: Există foarte multe speculaţii şi o întreagă
mitologie care înconjoară originile Ordinului Magdalenei.
Ce ne poţi spune despre originea Madonei Negre?
 MAMA MARIA: Doresc să vorbesc puţin despre
acest mister. Originile acestei Madone sunt foarte vechi.
Ea a fost o reprezentantă a lui Isis, scoasă la lumină de
Biserica Romano-Catolică. Marea Mamă Isis şi-a avut
originea în Egipt şi în Atlantida, precum şi în alte
civilizaţii anterioare acesteia din urmă. Practic, ea a fost
cunoscută dintotdeauna de către umanitate, deşi a
primit diferite nume. Culoare ei neagră se explică prin
faptul că ea simbolizează ceea ce se află ascuns dincolo
de vălurile minţii muritoare, netrezite din punct de
vedere spiritual. O altă explicaţie a culorii sale este
legată de faptul că a purtat pielea închisă la culoare în
Africa, în Mesopotamia şi în India, pierzându-şi originile
în cel mai îndepărtat trecut. În Atlantida ea a fost
cunoscută sub forma lui Isis, împreună cu fratele şi
sufletul ei pereche Osiris, precum şi cu fiul lor Horus.
De aici, grupul a migrat în Egipt, unde a creat o
civilizaţie extrem de puternică. Cei trei au acumulat
mari puteri spirituale şi o influenţă politică pe măsură.
Ei au iniţiat foarte multe suflete în marile mistere ale
minţii trezite şi ale vieţii eterne. Învăţăturile lor au
înflorit şi erau la apogeu în epoca în care am trăit eu.
Foarte mulţi membri ai familiei mele continuă să
practice şi astăzi aceste mistere. Toţi cei din rândul
nostru care purtăm mantia Magdalenei purtăm inclusiv
mantia lui Isis, cele două fiind de fapt una şi aceeaşi.
Cu foarte mult timp în urmă, a trăit o femeie care a
purtat mantia lui Isis, pe nume Sheba. Era o femeie
extrem de înţeleaptă, de o frumuseţe extraordinară. Avea
puteri magice foarte mari, îndeosebi vindecătoare, dar şi
legate de călătoriile interdimensionale. A acumulat o
mare bogăţie şi a fost o regină în mijlocul poporului ei. A
trăit în apropiere de izvoarele fluviului Nil, într-o ţară pe
care voi o numiţi Etiopia. A făcut parte dintr-o linie
spirituală matriarhală străveche. Era extrem de
puternică şi foarte mulţi oameni îi ascultau poruncile.
Solomon cel înţelept a cunoscut-o şi şi-a dorit ca ea
să vină în împărăţia lui. El a invitat-o pe Regina Sheba
să trăiască o vreme cu el, în palatul pe care l-a construit
lângă frumosul său templu. I-a oferit distracţii şi şi-a
creat o conexiune cu ea. Cei doi s-au culcat împreună şi
au conceput un copil. Când a sosit vremea ca Sheba să
se întoarcă în ţara ei natală, el s-a despărţit de ea
oferindu-i mari bogăţii, inclusiv diferite talismane
magice păstrate din vechime, în taină, într-una din
criptele templului său. Sheba a luat aceste comori, şi
copilul, şi s-a întors - cu un alai foarte bogat - în ţara ei
de baştină, la poporul ei. I-a lăsat însă şi ea ceva
iubitului ei: una dintre cele mai mari comori ale
literaturii mistice: „Cântarea Cântărilor”.
În urma celor doi, s-a născut o linie genealogică şi
spirituală. Din sămânţa lui Solomon s-a născut mai
târziu David şi peste secole, eu, apoi fiul meu, Yeshua.
Cele două femei care s-au măritat cu el şi despre care ai
aflat din prima carte a mamei mele au făcut parte din
linia genealogică a Shebei, care îşi spunea Isis, lucru
comun în rândul iniţiatelor din ritul ei. Cele două Marii
au conceput cu Yeshua mai multe fiice, din care una
poartă numele marii mame a Israelului: Sara, soţia
patriarhului Avraam, care a fost iniţiată în templele lui
Isis. În Egipt, ea este numită Sar’h. (În consecinţă, fiica
lui Yeshua şi a Mariei din Betania a primit la rândul ei
numele de Sar’h.) O altă fiică a lui Yeshua (cu Miriam din
Tyana) a fost numită Miriam, după numele soţii mistice
a lui Moise. Atât Sara, cât şi Miriam (din vechime) au
purtat mantia lui Isis.
Ai auzit desigur despre reprezentarea misterioasă a
Madonei Negre, despre care se spune că a fost
egipteanca Sar’h, care este onorată şi în zilele voastre
într-o criptă a bisericii din Saintes-Maries-de-la-Mer.
Acesta este satul lângă care a eşuat la ţărm corabia fără
pânze şi vâsle cu care am călătorit noi cu ani în urmă,
atunci când am fugit din Palestina. Legenda celor două
Marii a continuat să fie transmisă în acest sat, din fiică
în fiică, până astăzi.
Le voi crea acum celor două Marii şi altora spaţiul
liber necesar pentru a-şi ţese mai departe poveştile. În
acest fel, „Madona Neagră” va putea ieşi în lumina
conştiinţei. Fie ca iubirea mea şi pacea să domnească în
toate inimile! Va doresc tuturor rămas-bun, până când
ne vom putea îmbrăţişa din nou!
CA: Iar acum, mergi mai departe la următorul
eveniment important care urmează.
[Povestea Mariei Ana continuă în Partea a III-a,
capitolul 27.]
 Cap. 15 - Sara de la Muntele Bugarach

Muntele Bugarach, anul 41 e.n.

(Acest capitol reprezintă continuarea capitolului 10.
Sara este nepoata Anei şi fiica lui Isac şi a Tabithei. Ea s-
a întors la Muntele Bugarach împreună cu soţul ei, Filip,
de la Roma, Efes şi Tyana.)
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Haide să trecem acum la următorul
eveniment semnificativ sau important din viaţa ta.
SARA: (Oftează) Totul se derulează incredibil de
rapid, la fel ca frunzele care flutură în bătaia vântului.
CA: Opreşte-te la următorul moment şi în următorul
loc în care s-a produs un eveniment important pentru
tine, pe care ni-l poţi împărtăşi.
SARA: (Oftează din nou) Ochii mei au văzut atât de
multe lucruri. Mă simt mult mai bătrână şi mult mai
înţeleaptă, dar şi foarte obosită după toate aceste
călătorii.
CA: Unde te afli acum?
SARA: Mă aflu într-o zonă rurală, de unde pot vedea
Marea Mare. Nu este prea departe de locul în care a
eşuat sărmana noastră corabie cu ani în urmă (Saintes-
Maries-de-la-Mer) atunci când am venit împreună cu
Bunica Ana şi cu celelalte rude ale mele din Palestina,
îndreptându-ne către Muntele Bugarach. Sunt însoţită
de preaiubitul meu, care în scripturile voastre este
numit Filip. Ne-am cunoscut nu departe de un oraş
numit Capernaum, aflat pe ţărmul Mării Galileii. Voi
vorbi mai târziu despre întâlnirea noastră. Ne întoarcem
la Bugarach dintr-o călătorie care a durat aproape doi
ani. Poate că ar fi bine să ne proiectăm la Bugarach,
pentru a-mi putea continua povestea.
 CA: Foarte bine, haide să ne întoarcem la Bugarach.
Spune-mi mai multe despre preaiubitul tău Filip.
SARA: Da. Îngăduie-mi să îţi spun mai multe despre
povestea mea, ca să îmi înţelegi mai bine starea actuală
de oboseală şi cine este preaiubitul meu Filip.
În toamna anului 28 e.n., unchiul Iosif (din
Arimateea) a venit la Muntele Bugarach într-una din
vizitele sale. El ne-a spus că Yeshua s-a întors din India,
iar acum se pregătea pentru a-şi juca rolul de Maestru
al Neprihănirii şi pentru misiunea sa publică în Galileea
şi în Iudeea. Când l-am auzit pe unchiul meu spunând
aceste lucruri, am simţit o chemare în inima mea de a-i
fi alături dragului meu văr (Yeshua). Părinţii mei şi
unchiul Iosif mi-au spus mai multe lucruri despre faptul
că am fost Concepută în Lumină şi mi-au explicat că a
sosit timpul să îmi îndeplinesc menirea pentru care m-
am născută în această lume. Am reţinut tot ce mi-au
spus şi am reflectat asupra cuvintelor lor într-una din
peşterile de la Bugarach. În timpul celor trei zile de
tăcere, mi-a devenit cât se poate de clar că trebuia să
merg în Galileea.
Aşa se face că am plecat împreună cu mai mulţi fraţi
de la Muntele Bugarach la Ierusalim şi în Betania,
împreună cu unchiul Iosif, atunci când acesta s-a întors
acasă. După o scurtă perioadă de odihnă în care am
savurat mâncărurile delicioase şi hrănitoare pregătite de
vara mea mai mică, Marta, ne-am îndreptat către
Muntele Carmel din Galileea. Am fost extrem de fericită
să le reîntâlnesc aici pe bunica Ana şi pe mătuşa Maria
Ana (Mama Maria), precum şi pe multe alte rude despre
care auzisem, dar pe care nu le-am cunoscut niciodată.
După ce am celebrat o vreme reîntâlnirea noastră, am
plecat în satele de pe malul Marii Mări. Pe o astfel de
plajă, lângă Capernaum, i-am întâlnit pentru prima dată
pe Yeshua şi cercul său interior de discipoli. Yeshua
atrăgea deja mari mulţumi de oameni, care îi ascultau
fascinaţi cuvintele, fiind atraşi de prezenţa sa extrem de
carismatică. Am fost primită imediat în cercul interior al
femeilor Magdalene, în a căror companie m-am simţit
imediat ca la mine acasă.
Nu există cuvinte pentru a descrie într-o manieră
adecvată ce am simţit când l-am văzut pentru prima
dată pe Yeshua. Fără nici cea mai mică ezitare, am ştiut
instantaneu că el era Preaiubitul (din Cer) întrupat. Am
început să îi spun imediat „învăţătorule”, la fel ca şi
ceilalţi. Când l-am văzut pentru prima dată pe Filip,
unul dintre discipolii lui Yeshua, mi-am dat seama pe
loc că el era preaiubitul după care a tânjit inima mea în
toţi aceşti ani foarte lungi. Ne-am logodit şi ne-am
căsătorit la scurt timp după ce ne-am cunoscut, cu o
mare bucurie în suflet.
Acea perioadă de un an şi jumătate în care i-am
însoţit pe Yeshua şi pe Magdalene a fost marcată de o
graţie divină fără egal pentru mine. Fiecare zi a fost
marcată de o aură de măreţie teribilă, de evlavie şi de
minunare. Pe scurt, mă simţeam îmbătată de Iubirea
Divină. Pe de altă parte, mă scufundam într-o mare
smerenie şi compasiune faţă de sufletele oamenilor, cu
ale căror suferinţe am ajuns să mă identific de parcă ar
fi fost ale mele. Deşi la ora actuală nu mai sunt la fel de
naivă, continui să cred totuşi - la fel ca în tinereţea mea
- în tot ce ţi-am împărtăşit mai sus. Nimic din ce ţi-am
spus despre mine nu s-a schimbat, chiar dacă între timp
am acumulat mult mai multe experienţe şi, implicit,
mult mai multă înţelepciune. Dacă înainte eram oarbă,
acum am ajuns să văd.
Nu are sens să repet povestea relatată de bunica
mea referitoare la ultimele zile ale lui Yeshua şi la
bucuria şi greutăţile prin care am trecut cu toţii după
învierea lui (Sara face referire aici la cartea Ana, bunica
lui Iisus). De asemenea, îţi este deja familiară povestea
sosirii noastre pe malul de sud al Galiei şi întoarcerea
mea fericită la părinţii mei şi pe frumosul meu Munte
Bugarach, în toamna anului 32 e.n.
CA: Îţi mulţumesc pentru că ne-ai împărtăşit rolul
tău în drama hristică!
SARA: După câteva luni de odihnă absolut
necesară, am simţit o vibraţie în inima mea. Mi-am dat
seama că un suflet a pătruns în pântecul meu. În primul
an după întoarcerea noastră acasă, am conceput
împreună cu Filip un fiu minunat, pe care l-am numit
Justus. Aproape doi ani mai târziu, am conceput o fetiţă
frumoasă, căreia i-am spus Ceres.
Am continuat să trăim astfel fericiţi şi împăcaţi cu
existenţa noastră liniştită împreună cu restul familiei, în
valea Muntelui Bugarach. Bunica Ana şi mulţi membri
ai familiei au părăsit Muntele Bugarach în toamna
anului 38 e.n., mutându-se la Avalon, în Britania. În
anul următor, mătuşa Maria Ana (Mama Maria), mama
lui Yeshua, a simţit impulsul interior de a pleca la Roma
pentru a vorbi cu fraţii noştri esenieni, iar apoi de a
călători în insulele din Marea Egee. Unchiul Iosif le-a
adus pe ea şi pe Miriam (din Tyana) la Muntele
Bugarach, unde Maria Ana ne-a reamintit de intenţia ei
de a pleca la Roma (Maria Ana mai încercase odată să
călătorească la Roma, la sfârşitul primăverii anului 38
e.n., dar s-a întors la Muntele Bugarach din cauza grijii
sale faţă de starea lui Mariam, după primirea veştii că
Nathaniel a fost ucis în acea iarnă la Cartagina, în
Africa). Ea a spus că dorea să se întoarcă la Efes, locul
în care s-a născut. Speranţa ei era că copiii ei mai mari,
care trăiau în Palestina, şi poate chiar şi fiul ei Filip (cel
Mic), care trăieşte în India, vor veni la Efes ca să stea o
vreme împreună cu ea.
Filip s-a oferit bucuros să meargă cu unchiul Iosif şi
cu Maria Ana până în Oraşul Imperial. Îşi dorea să
vorbească cu restul fraţilor despre numeroasele griji care
îi împovărau mintea. De bună seamă, nimeni nu m-a
putut convinge în aceste condiţii să rămân la Muntele
Bugarach, aşa că am făcut aranjamente ca Justus şi
Ceres să rămână cu părinţii mei (din ce în ce mai
bătrâni) şi cu surorile mele.
Slavă cerului, în final am reuşit să ne întoarcem la
copiii şi la familiile noastre.
CA: Ce vârstă ai acum?
SARA: Mă apropii de vârsta de 44 de ani.
Corpurile noastre sunt extrem de istovite, din cauza
numeroaselor luni de călătorii, iar spiritul nostru este
împovărat din cauza confruntării cu diferiţi indivizi, al
căror mod de viaţă este extrem de diferit de al nostru
(care este foarte contemplativ). Ne-a emoţionat însă
profund întâlnirea cu foarte mulţi oameni care, deşi nu
l-au văzut şi nu l-au ascultat niciodată direct pe Yeshua,
cred totuşi în învăţăturile care le-au fost transmise în
numele lui. Indiferent dacă aceste învăţături le sunt
transmise corect sau împletite cu diferite fantezii şi
elemente culturale, cert este că ele sunt acceptate de un
număr din ce în ce mai mare de oameni - bărbaţi şi
femei, deopotrivă, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci. Am
rămas uimiţi să descoperim că Gentilii au reacţionat la
fel ca şi evreii săraci din Palestina, ba poate chiar cu o
receptivitate mai mare.
Unul din aspectele care mi-au luminat enorm viaţa
în acele ţinuturi îndepărtate au fost copiii. Oriunde ne-
am dus, am fost întâmpinaţi de foarte mulţi copii. Mulţi
dintre ei erau orfani şi nu aveau cine ştie ce speranţe de
viitor. Cu toate acestea, feţele lor inocente şi zâmbitoare
le descriau perfect bucuria pentru puţina pâine primită
şi pentru braţele noastre calde care îi îmbrăţişau. A fost
o binecuvântare că ne-am permis să aducem puţin
confort în viaţa unui număr atât de mare de copii, dar şi
de adulţi şi de bătrâni. Această misiune publică pe care
ne-am asumat-o pe coasta nordică a Marii Mări şi în
podişul Cappadociei mi-a reamintit de anii binecuvântaţi
ai serviciilor noastre ca Magdalene, alături de
preaiubitul nostru învăţător, Yeshua.
Mulţi dintre noi am suferit foarte mult. Acum
trebuie să ne interiorizăm adânc pentru a redescoperi în
noi mângâierea şi pacea. Atunci când descoperim pacea
în interiorul nostru, le putem oferi celorlalţi Marea Pace,
atât cât putem.
CA: Ce anume a cauzat toată această suferinţă?
SARA: Au trecut 11 ani de când am părăsit pentru
prima dată Muntele Bugarach pentru a mă alătura
învăţătorului Yeshua. În tot acest timp, foarte multe
suflete inocente din rândul nostru au fost lovite de
mâinile brutale ale tiranilor. Unii au murit; alţii au fost
mutilaţi. (Oftează) Aceia care s-au întors acasă consideră
fiecare nou răsărit al soarelui o binecuvântare. Ne
exprimăm în permanenţă recunoştinţa pentru lucrurile
simple ale vieţii, pentru frumuseţea Naturii şi pentru
nepreţuitul nostru corp. Acest vechiul fizic care ne
transportă cu loialitate de-a lungul numeroaselor
noastre călătorii reprezintă un dar. El nu trebuie să fie
abuzat sau blestemat vreodată, aşa cum procedează unii
oameni. Corpul nostru merită să fie respectat şi îngrijit
cu cea mai mare afecţiune. Într-o manieră similară, noi
ar trebui să avem grijă de Mama noastră Pământ, care
ne dăruieşte toate binecuvântările în această
dimensiune fizică.
 Îmi reamintesc acum de tinereţea mea, când
obişnuiam să îmi împodobesc corpul cu toate acele
podoabe. Nu mai fac astăzi acest lucru în aceeaşi
măsură, dar încă mai port pe braţ şarpele zeiţei şi nişte
cercei de aur în urechi. Calea mea a devenit însă mult
mai simplă între timp. Robele mele nu mai diferă cu
nimic de cele purtate de fraţii şi de surorile mele. Încă
mai dansez, mai ales atunci când mă simt cu deosebire
îngreunată de poverile pe care le port de-a lungul
călătoriei vieţii mele. În astfel de momente, sunt
conştientă că nu sunt singură în suferinţa mea. Atunci
când povara grijilor devine prea grea, invit întreaga
comunitate să mi se alăture într-o reuniune fericită. Ne
eliberăm atunci cu toţii de griji. Celebrăm astfel
împreună faptul că învăţătorul nostru continuă să
trăiască şi să păşească în mijlocul nostru, chiar dacă -
recunosc - nu mai face acest lucru atât de des pe cât mi-
ar plăcea. Una peste alta, sunt foarte multe lucruri
pentru care doresc să aduc mulţumiri. Asa se face că ne
trezim în fiecare dimineaţă şi cântăm psalmi sau ne
închinăm în faţa Născătoarei tuturor lucrurilor.
CA: Mai există ceva ce doreşti să ne împărtăşeşti,
legat de înţelepciunea pe care ai acumulat-o în această
viaţă?
SARA: Fiecare suflet care rezonează cu poveştile
noastre va găsi în ele exact acele lucruri de care are
nevoie pentru a se trezi din punct de vedere spiritual.
Fiecare suflet preţios îşi va aduce aminte exact acele
lucruri care îi sunt necesare pentru a se vindeca. În toţi
oamenii există aceeaşi Lumină care ne-a trezit pe noi în
epoca în care am trăit pe pământ. Această Lumină ne
face să ne întoarcem când şi când pe pământ pentru a
ne continua Marea Lucrare, care va dura până când
întreaga suferinţă va înceta complet.
 Până atunci este suficient să precizez că mă simt
foarte recunoscătoare pentru frăţia noastră feminină şi
pentru această epocă a trezirii spirituale, care a sosit în
sfârşit pe pământ. Ceea ce a fost sigilat cândva poate ieşi
acum la lumină. Tot ce am revelat noi a fost dăruit liber,
ca o binecuvântare pentru toţi oamenii.
CA: Îţi mulţumesc pentru tot ce ne-ai împărtăşit!
SARA: Îi invit pe toţi membrii familiei mele umane
să îşi aducă aminte că suntem ţinuţi cu toţii în braţele
Marii Mame. Indiferent dacă purtaţi sau nu în voi
codurile noastre genetice sau doar codurile energetice de
lumină pe care le conţine întreaga umanitate actuală de
pe pământ - cele cu care au impregnat învăţătorul
Yeshua şi Magdalenele atomii acestei planete -, cert este
că voi sunteţi nişte copii hristici luminoşi şi treziţi,
cărora Mama Divină le dă naştere la ora actuală.
Mama Divină este cea care vă ţine în braţele ei şi
care vă strânge la sânul ei plin de iubire. Stelele se
rotesc în jurul capului ei şi ea stă în picioare pe
puternicul şarpe al înţelepciunii. Ea destramă vălul
separării şi ne conduce pe toţi în Uniunea Divină. Ea
porunceşte ce forţe ale energiei vitale vin şi pleacă.
Întreaga Creaţie este gestionată de ea. Totul este bine.
Eu trăiesc în pace.
Vă las în pace şi vă urez rămas-bun!
 Cap. 16 - Filip din Betsaida

(Filip provine din Betsaida, un sat de pescari aflat pe

ţărmul nordic al Mării Galileii. Şi-a petrecut o bună parte
din anii tinereţii fiind antrenat pe Muntele Carmel, unde l-
a cunoscut şi s-a împrietenit cu Nathaniel Bartolomeu. A
fost un membru al cercului interior de discipoli ai lui
Yeshua, numit „Cei Doisprezece”. Sara, fiica lui Isac şi a
Tabithei Egipteanca, este soţia lui. Filip i-a însoţit pe Ana
şi pe familia ei pe „corabia fără pânze şi fără vâsle” până
în sudul Franţei, unde a continuat să trăiască până la
sfârşitul vieţii, cu rarele excepţii în care a călătorit cu
diferite misiuni, între referinţele biblice care fac trimitere
la el, se numără: Matei 10:3, Marcu 3:18, Luca 6:14 şi
Ioan 1:43-46)
Efes, Turcia, anul 40 e.n.
[Vezi cuvintele Sarei din capitolul 15 pentru a înţelege
mai bine contextul poveştii împărtăşite de Filip.]
FILIP: Îmi poţi pune întrebări.
CATHERINE ANN (pe care o vom numi de acum
înainte CA): Care este numele tău?
FILIP: Sunt numit Filip (soţul Sarei).
CA: Unde te afli acum, Filip?
FILIP: Privesc în jos şi văd nişte trepte mari din
piatră.
CA: Urci sau cobori pe ele?
FILIP: Le urc.
CA: Şi care este destinaţia ta?
FILIP: Trebuie să mă grăbesc. Am un mesaj de
transmis.
CA: Cui trebuie să i-l transmiţi?
FILIP: Fraţilor şi surorilor mele din Efes. Doresc să
fiu sigur că totul este pregătit aşa cum trebuie.
 Înţeleg că există un mesager care mă aşteaptă şi
care urmează să transmită cuvintele mele celor care se
pregătesc pentru sosirea noastră. Soţia mea Sara o
însoţeşte pe mama învăţătorului nostru, Maria Ana, pe
fraţii lui, Toma (numit şi Tadeus), Simon şi Ioan Marcu,
pe sora lui, Ruth, şi pe unchiul lui, Iosif din Arimateea.
Aceştia se află în urma mea, împreună cu restul
grupului care călătoreşte către Efes.
CA: De unde veniţi?
FILIP: Iosif din Arimateea le-a adus pe Maria Ana
(Mama Maria) şi pe Miriam din Tyana din Britania la
Muntele Bugarach, care este situat foarte aproape de
marile lanţuri muntoase din sudul Galiei. Copiii Mariei
Ana, Ruth şi Ioan Marcu, au venit şi ei cu ea. Ea şi-a
lăsat cei doi copii mai mici, pe Ester Salomeea şi pe
Matias, în grija bunicii Ana la Avalon. Călătoria de la
Bugarach şi până aici a durat câteva luni, fiind foarte
lungă. Din fericire, am putut naviga pe una din corăbiile
comerciale ale lui Iosif, fapt care ne-a uşurat foarte mult
călătoria. Am vizitat astfel mai multe oraşe ocupate de
romani, inclusiv Oraşul Imperial Roma. Ne-am întâlnit
cu o parte din fraţii şi din surorile care ne-au însoţit în
Palestina, răspândiţi la ora actuală prin diferite oraşe şi
sate localizate pe numeroasele insule ale Marii Mări,
inclusiv la Efes, Antioh şi Tars. În aceste zone, Simon
Petru, Andrei, Ioan şi Iacov ben Zevedei au petrecut o
scurtă perioadă propovăduind şi intrând în contact cu o
parte din congregaţii. Ulterior, ei s-au întors la
Ierusalim, unde preferă să rămână în cea mai mare
parte a timpului.
Am auzit poveşti referitoare la alianţa creată între
Petru şi Pavel din Tars, cel care ne-a persecutat pe
timpuri şi care atrage la ora actuală o mare audienţă,
îndeosebi în rândul Gentililor. Fratele lui Yeshua, Iacov,
a rămas la rândul lui la Ierusalim, unde îşi îndeplineşte
numeroasele sarcini pe care le consideră
responsabilitatea lui. Ni s-a spus că există certuri
frecvente între Pavel şi Iacov, referitoare la Legea
Mozaică a circumciziei. Există nenumărate facţiuni,
conflicte şi dispute, care par să răsară la fel ca seminţele
ce încolţesc primăvara.
Am venit cu toţii să sprijinim misiunea Mariei Ana
(Mama Maria) de a aduce pacea în inimile celor care
continuă să păşească la ora actuală fără prezenţa lui
Yeshua în mijlocul lor. Conflictele dintre fraţii noştri
sunt atât de numeroase, încât sunt foarte puţini cei care
mai pot asculta astăzi cuvintele învăţătorului nostru
Yeshua sau care se mai pot întâlni cu aceia cu care el
continuă încă să vorbească. Nu toţi cred că el se află
încă în viaţă. Unii dintre ei se cramponează de speranţa
că învăţătorul continuă să trăiască, dar simpla speranţă
neînsoţită de cunoaşterea directă nu face decât să dea
naştere temerilor şi confuziei. Alţii sunt invidioşi şi îi
privesc cu neîncredere pe aceia dintre noi care păstrează
şi păzesc misterele transmutaţiei spirituale de oamenii
neiniţiaţi. Din păcate, există invidii şi neîncredere
inclusiv în rândul discipolilor cei mai apropiaţi ai lui
Yeshua, care l-au cunoscut îndeaproape şi care i-au
văzut corpul înviat.
Este trist, dar există o dispută din ce în ce mai
mare, referitoare la învăţăturile orale ale lui Yeshua, la
transmisia lor şi la organizarea congregaţiilor de către
cei care le conduc. Scopul pe care ni l-am propus noi
este de a aduce unitatea, nu divizarea. Noi am venit să îi
consolăm pe cei care au suferit persecuţii sau moartea
celor dragi. Dragul meu prieten Nathaniel a fost ucis
recent, şi încă îi mai deplâng pierderea. Purtăm cu toţii o
mare povară în suflet.
 Fiii Mariei Ana (Fecioarei Maria), Toma din Nazaret
(Tadeus) şi Simon din Cana, ne-au însoţit la Corint, în
urmă cu aproape patru luni. Am fost de asemenea la
Efes câteva săptămâni. Le-am trimis vorbă lui Iacov la
Ierusalim şi lui Iuda la Nazaret să ni se alăture la Tars
peste o lună. Sperăm ca acest lucru să se întâmple
înainte, de a pleca spre Tyana. Maria Ana este foarte
îngrijorată din cauza lui Iacov şi îşi doreşte să îl
îmbrăţişeze şi să îl consoleze cu iubirea ei maternă.
(Pauză)
Trebuie să ne mutăm într-o altă locuinţă de la
periferia oraşului Efes.
Există o anumită urgenţă. Nu suntem siguri ce se va
întâmpla în final. Picioarele mele sunt...
CA: Ce se întâmplă cu picioarele tale?
FILIP: Am cârcei la picioare. Parcă aş avea nişte
greutăţi în locul lor, căci am mers pe o distanţă foarte
mare. Am urcat şi foarte multe trepte.
Trebuie să ajungem la destinaţia noastră, înainte de
lăsarea întunericului. Casa în care ne găsim refugiu în
următoarele câteva zile este situată în afara oraşului
principal Efes, la sud-est de acesta, în interiorul insulei.
Acum, după ce am urcat în vârful unei coline, pot vedea
o parte din Marea Mare strălucind la distanţă. Casa
mare în care încă mai locuim serveşte unui scop care
este ţinut secret. Este acelaşi scop în care sunt folosite
foarte multe case din comunităţile pe care le-am vizitat:
acela de a-i găzdui pe cei ca noi.
(Vorbeşte în şoaptă) Se pare că sunt urmărit...
CA: Du-te direct la următorul eveniment
semnificativ.
FILIP: De-abia aşteptăm să ne îndepărtăm de acest
loc. Avem nevoie de ajutor pentru a avansa către est, în
Cappadocia, apoi către izvoarele Indusului. Maria Ana şi
Miriam din Tyana intenţionează să meargă în locul în
care s-a născut Miriam din Cappadocia, după care vor
trece marii munţi din nordul Indiei, unde locuiesc alţi
membri ai familiei. Maria Ana îşi doreşte să îl vadă pe
fiul ei Iosif (cunoscut sub numele de Joses sau de Iosif cel
Mic). Miriam din Tyana urmează să o însoţească pe
mama învăţătorului nostru, pentru a-l putea revedea la
rândul ei pe fiul ei, Johannes, pe care nu l-a mai văzut
de când era foarte mic. Maria Ana ne reaminteşte mereu
că are nepoţi pe care nu i-a văzut niciodată De fapt,
amândouă au rude care locuiesc în aceste locuri situate
la mare distanţă pe care nu le-au văzut de foarte mulţi
ani de zile. Eu şi cu Sara, plus Ruth, le vom însoţi pe
Maria Ana şi pe Miriam până ia satul natal al celei din
urmă de lângă Tyana, dar nu vom merge mai departe cu
ele, ci ne vom întoarce la Efes, unde ne vom întâlni cu
Iosif din Arimateea, care ne va duce pe corabia lui până
la Muntele Bugarach.
CA: Cât timp a trecut de când am vorbit ultima
dată, când eraţi la Efes şi plănuiaţi călătoria la Tyana?
FILIP: A trecut aproape o lună. Între timp am stat în
mai multe case conspirative de lângă Efes, iar acum ne
aflăm la Tars. Fraţii învăţătorului, Iacov şi Iuda, au sosit
recent în acest oraş. Soţia lui Iuda, Galeah, Şi doi dintre
cei patru copii ai lui l-au putut însoţi, spre bucuria
Mariei Ana, care a petrecut foarte mult timp cu Iacov,
numai ei doi. Uneori pot vedea că a plâns, iar Iacov pare
chiar mai sobru ca de obicei. Mă rog pentru ei şi pentru
toţi ceilalţi fraţi ai noştri care se simt pierduţi fără
prezenţa fizică fermă a preaiubitului nostru Căpitan,
care să ne călăuzească pe calea cea dreaptă.
Când va veni timpul să plecăm la Tyana, Iacov se va
întoarce la Ierusalim, iar Iuda, la Nazaret. Miriam îşi
doreşte să ne întâlnim şi cu Emilia ei din Tyana. Dat
fiind că sezonul rece se apropie cu repeziciune, ne
propunem să ne petrecem iarna acolo. Miriam, Maria
Ana şi cei care le escortează, inclusiv fraţii învăţătorului,
Toma, Simon şi Ioan Marcu, le vor însoţi pe cele două în
India. În schimb, Sara, Ruth şi cu mine ne vom întoarce
la Efes, pentru a petrece acolo echinocţiul de primăvară
şi Paştele Evreiesc. Planul nostru este să îl întâlnim
acolo pe Iosif din Arimateea, care ne va conduce până la
Muntele Bugarach.
Îmi fac griji cu privire la soarta Mariei Ana şi a
celorlalţi. Ne ocupăm cu toţii de strânsul proviziilor şi de
angajarea gardienilor...
CA: Ce gardieni?
FILIP: Este vorba de nişte bărbaţi foarte versaţi, în
ceea ce priveşte călătoriile în Orient. Ei ştiu ce anume
trebuie să ia cu el grupul pentru a putea călători într-o
siguranţă deplină şi într-un confort relativ. De
asemenea, cunosc drumurile care conduc dinspre Egipt
şi Roma până în ţinuturile exotice ale Asiei superioare şi
inferioare (aşa-numitele drumuri ale Mătăsii şi ale
Mirodeniilor).
CA: Aveţi nevoie de gardieni şi din cauza
ameninţărilor la care sunteţi supuşi?
FILIP: Da. Date fiind ameninţările în creştere ale
împăratului roman Caligula la adresa noastră şi
animozitatea persistentă a evreilor ortodocşi, munţii
înalţi din India par să fie cel mai sigur loc în care se pot
duce la ora actuală Maria Ana (Mama Maria) şi Miriam
(din Tyana), în loc să se întoarcă în Britania. Chiar şi
aşa, ne facem cu toţii mari griji pentru siguranţa lor, dar
şi a noastră. Am călătorit personal pe acest drum lung şi
dificil împreună cu Yeshua şi cu micul nostru grup de
discipoli înaintea misiunii noastre publice din Iudeea şi
din Galileea. Din fericire, atunci nu am suferit decât
atacuri minore. Am auzit însă foarte multe poveşti legate
de bandiţi plini de cruzime, care aşteaptă să îi jefuiască
pe călătorii inocenţi, luându-le adeseori şi viaţa.
Aşa cum am mai spus, Ruth, Sara şi cu mine nu
vom parcurge drumul până la munţii cei mari. Vom
însoţi grupul doar până la Tyana, după care ne vom
întoarce la Efes. Ruth va rămâne la Efes cu rudele ei şi
va aştepta acolo întoarcerea mamei sale. Eu şi Sara ne-
am propus sa navigăm împreună cu Iosif până la Narbo
Martius, iar apoi să facem rost de cai şi să plecăm înapoi
la Muntele Bugarach.
Am stat deja mult prea mult timp departe de copiii
noştri dragi, Justus şi Ceres.
CA: Cât timp v-aţi aflat pe drumuri?
FILIP: Sincer să fiu, mi se pare că am fost
dezrădăcinat o perioadă mult prea lungă. Avem amândoi
mintea şi trupul extrem de obosite. Am lipsit de acasă
mai bine de un an. Chiar şi acum, nu pot spune cu
siguranţă când ne vom întoarce exact. Ne abandonăm
amândoi voinţele infime în faţa voinţei lui Dumnezeu,
căci este posibil ca lucrurile să nu evolueze aşa cum ne
dorim. De multe ori, mi se pare că mergem legaţi la ochi
pe marginea unei prăpăstii uriaşe. Când şi când, mi se
pare că trebuie să ne adunăm cât mai multă credinţă
pentru a ne arunca dincolo de marginea acesteia, acolo
unde nu mai există pământ solid. Când ne aşteptăm mai
puţin, se produce o schimbare bruscă a direcţiei în care
trebuie să o apucăm şi trebuie să ne dovedim din nou
credinţa.
CA: De ce simţi că trebuie să vă abandonaţi voinţa
personală?
FILIP: Nu ne-a fost deloc uşor să renunţăm la
aşteptările pe care le-am avut în perioada în care ne-am
identificat ca discipoli ai lui Yeshua. Nu am ştiut
niciodată unde ne va conduce călătoria alături de el - cel
puţin în planul fizic.
De la învierea lui şi până în prezent, viaţa noastră a
devenit extrem de diferită de ceea ce ne-am imaginat noi.
Uneori, în momentele în care suferinţa devine excesiv de
mare, noi experimentăm o anumită stare de disperare.
Slavă cerului că dispunem de sprijinul celorlalţi fraţi din
grupul nostru. Împreună ne putem aduce aminte un
adevăr mai profund, şi anume: că suntem slujitorii unui
Adevăr imuabil şi etern care trăieşte în noi,
atotcunoscător şi plin de compasiune. Corpul nostru nu
înseamnă nimic; în schimb, Conştiinţa sufletului nostru
trăieşte de-a pururi. Voinţa noastră egotică şi corpul pe
care îl avem sunt slujitorii Iubirii şi ai înţelepciunii.
Adevărata noastră comoară sunt aceste adevăruri
eterne, pe care le acumulăm de-a lungul vieţii noastre.
Singurele care continuă să existe dincolo de vălurile
fizice sunt iubirea şi înţelepciunea. Atunci când ne
abandonăm corpul şi mintea potenţialului nostru infinit
care transcende gândurile, sentimentele şi percepţiile
Noastre, care reprezintă corpurile noastre în această
lume fizică, noi experimentăm adeseori miracole care se
desfăşoară chiar sub ochii noştri. Cunoaşterea acestui
Adevăr ne ajută enorm să practicăm această abandonare
a voinţei noastre minore.
CA: Aşa este. Îmi mulţumesc, Filip, pentru că ne-ai
împărtăşit din înţelepciunea ta! Acum te rog să te
proiectezi înainte, la următorul eveniment semnificativ
din viaţa ta.
FILIP: Ne pregătim de plecare. Mi se spune că
urmează să ne întâlnim cu nişte oameni importanţi în
câteva zile.
CA: Sunteţi în continuare la Efes sau aţi plecat deja
către est?
 FILIP: Suntem la est de Tars. Ne îndreptăm către
Tyana şi către alte sate în care trăiesc rudele lui Miriam
din Cappadocia. Sezonul cald se apropie de sfârşit.
Simţim cu toţii nevoia de a ne grăbi, pentru a ne putea
întoarce la Efes înainte de primăvară. Ni s-a transmis că
Iosif din Arimateea ne va aştepta la Efes, în timpul
echinocţiului de primăvară şi al celebrării Paştelui
Evreiesc. Cu fiecare nouă săptămână care trece, se
amplifică şi dorul nostru de copii şi de restul familiei
noastre de la Muntele Bugarach.
CA: Mai există vreo informaţie pe care doreşti să ne-
o împărtăşeşti în legătură cu călătoria voastră către est?
FILIP: Nu.
CA: În cazul acesta, treci la următorul eveniment
important din viaţa ta.

Muntele Bugarach, primăvara anului 49 e.n.

FILIP: Yeshua se află aici. Este întotdeauna o
bucurie fără margini atunci când vine în mijlocul nostru.
CA: Este aceasta o vizită-surpriză?
FILIP: A fost cu noi de câteva zile. Prin urmare,
faptul că se află acum cu noi nu mai este o surpriză, dar
este adevărat că, de regulă, atunci când ne vizitează,
acest lucru ne ia prin surprindere, pentru că de cele mai
multe ori nu ne anunţă că va veni.
CA: Unde te afli în acest moment?
FILIP: Mă aflu la Muntele Bugarach. A venit
Yeshua, care ne invita să mergem cu el într-o peşteră
din apropiere, unde urmează să postim şi să ne rugăm
împreună. Suntem obişnuiţi cu acest lucru, căci asta
facem de cele mai multe ori când vine în mijlocul nostru.
CA: Pe cine ia cu el?
FILIP: Pe iubita lui mamă, Maria Ana, şi pe soţia
lui, Miriam din Tyana, care s-au întors de curând din
India. Miriam l-a luat cu ea şi pe fiul ei cel mic,
Johannes. Acesta a venit recent la Muntele Bugarach,
după o scurtă vizită la rudele sale şi la diferitele temple
din Egipt. El şi soţiile sale se vor întoarce în Egipt peste
câteva săptămâni, iar Iosif din Arimateea îşi pregăteşte
corăbiile pentru a-i duce pe Maria Ana, pe Ioan Marcu şi
pe Miriam înapoi în Britania. Au trecut zece ani lungi, de
când cele două s-au aflat departe de ceilalţi copii ai lor.
Sunt convins că schimbările pe care le vor vedea la
aceştia vor fi şocante!
CA: Este familia centrată mai mult la Bugarach sau
în Britania în această perioadă?
FILIP: Mai mult, în Britania.
CA: Mai doreşti să ne spui ceva în legătură cu vizita
lui Yeshua?
FILIP: Nu, nu acum.
CA: Atunci, te rog să te proiectezi la următorul
eveniment important pe care doreşti să ni-l împărtăşeşti.

Muntele Bugarach, începutul primăverii, anul

55 e.n.
[Am progresat deja foarte mult cu povestea noastră.
Relatarea lui Filip care urmează poate fi citită ca o
avanpremieră la ceea ce va urma. Dacă preferi, poţi trece
direct la capitolul următor, întorcându-te mai târziu la
relatarea lui Filip, după ce ai citit despre „Marea
Adunare” din Partea a-IV-a, capitolul 26].
FILIP: Yeshua ne vizitează din nou, dar de această
dată vizita lui este foarte scurtă.
CA: Ce anume este semnificativ la această vizită
particulară?
FILIP: Yeshua ne spune că urmează să aibă loc un
conclav al Celor înţelepţi în mai puţin de trei luni şi că
suntem invitaţi. Vor veni acolo oameni din toate colţurile
lumii, aşa că ar fi bine să începem din timp să ne
pregătim pentru această călătorie lungă.
CA: Unde urmează să aibă loc acest conclav?
FILIP: Va fi ţinut pe un teren localizat în nordul
Britaniei (Filip vorbeşte despre „Marea Adunare” ţinută la
Fortingall, în Scoţia, în vara anului 55 e.n. Vezi Partea a
IV-a, capitolul 26 pentru mai multe informaţii). Nu fost
niciodată acolo. De-abia aştept să merg însă. Va fi o
binecuvântare şi o onoare să ne aflăm în prezenţa
Marilor înţelepţi.
CA: Cine va participa la conclavul din nordul
Britaniei?
FILIP: Vor participa maeştri eliberaţi în viaţă, veniţi
din foarte multe locuri ale pământului. Aceştia nu l-au
însoţit pe Yeshua în perioada marii sale misiuni publice,
în timpul căreia am fost cu el. Am cunoscut totuşi de
câteva ori astfel de Mari înţelepţi, care au dobândit
măiestria perfectă asupra planului fizic. Mulţi dintre
aceşti mari maeştri trăiesc în munţii înalţi din India.
Poate că vor veni câţiva dintre ei.
În perioada pe care am petrecut-o în India (anii 25-
27 e.n.), înaintea misiunii publice a învăţătorului (anii
28-30 e.n.), eu şi cu preaiubita mea Sara am avut ocazia
dea vizita mănăstirile şi sihăstriile maeştrilor. O parte a
primit invitaţia de a participa la „Marea Adunare”, după
cum am ajuns să o numim. Personal, mă simt extrem de
onorat. Este un mare privilegiu pentru cineva care încă
mai este atât de mult focalizat asupra vieţii sale umane
să fie invitat la un astfel de conclav. Nu mi s-au dat
nume şi nu pot vedea cu privirea mea interioară cine va
veni, dar pot intui deja energiile care vor fi prezente la
această mare adunare a conştiinţelor superioare de pe
Pământ. Va fi un eveniment cu totul ieşit din comun. De
aceea, trebuie să ne echilibrăm perfect energiile
interioare şi, de asemenea, să lansăm invitaţii altor
iniţiaţi pe care îi cunoaştem, dacă ne simţim călăuziţi să
îi aducem cu noi.
CA: Mai doreşti să ne împărtăşeşti ceva?
FILIP: Felul meu de a fi mă împiedică să vorbesc
foarte mult. Prefer să păstrez înregistrări ale
contemplaţiilor şi ale amintirilor mele.
CA: Acesta este principalul lucru asupra căruia te
focalizezi?
FILIP: Nu. La fel ca în cazul tuturor bărbaţilor care
sunt Magdalene, principala mea responsabilitate constă
în a-mi trezi sufletul pentru a deveni conştient de
Lumina Infinită care transcende naşterea şi moartea; iar
în al doilea rând, în a le proteja pe femeile Magdalene şi
pe copiii din comunităţile noastre eseniene.
(Picioarele lui Claire încep să tresară involuntar, iar
vocea ei devine răguşită şi lentă.)
Probabil că te întrebi de ce vorbesc atât de lent şi de
ce îmi tresar picioarele. Am dorinţa de a-ţi explica acest
lucru, dacă eşti de acord.
CA: Sigur că da. Chiar mă întrebam ce se întâmplă.
Te rog să îmi explici.
FILIP: Acest corp al meu a fost deteriorat, în urma
unei experienţe pe care am trăit-o în timpul uneia dintre
călătoriile mele prin văile marelui munte din estul Galiei
(O mănăstire eseniană a fost creată în urmă cu câteva
decenii lângă actuala graniţă dintre Franţa şi Elveţia.
Printre altele, Ruth (fata Mariei Ana) s-a stabilit acolo în
anul 41 e.n., după ce a stat la Efes în perioada în care
mama ei s-a aflat în India). (Pauză)
Îţi voi relata pe scurt ce mi s-a întâmplat pe când
mă întorceam la Bugarach. (Pauză)
În această călătorie m-au însoţit patru fraţi. Slavă
cerului, niciuna dintre femei nu a fost atunci cu noi. Am
fost atacaţi de câţiva civili romani şi de nişte celţi nativi.
Din fericire, ne-au cruţat vieţile, dar am fost torturaţi.
Mie mi-au aplicat un fier încins pe corp, îndeosebi pe
picioare. Au vrut să îmi scoată ochii, dar - slavă cerului -
încă mai am vederea intactă, deşi am rămas cu cicatrici
pe faţă.
CA Află că în timpul acestei conversaţii eşti în
siguranţă. Nu mai simţi acum nicio durere, ci doar
observi ce se întâmplă. De ce te-au torturat?
FILIP: Au încercat să ne forţeze să le spunem unde
se afla Yeshua.
CA: Ce intenţii aveau faţă de Yeshua dacă l-ar fi
găsit?
FILIP: Doreau să îl tortureze la fel cum ne-au
torturat pe noi, doar că, mult mai rău. Voiau să vadă în
ce măsură erau adevărate poveştile pe care le-au auzit,
cum că Yeshua ar fi un zeu. Ei auziseră că acesta a
murit, dar că acum trăieşte din nou, aşa că doreau să
verifice dacă aveau puterea de a-l opri sau dacă Yeshua
s-ar fi putut salva, în condiţiile în care l-ar fi crucificat
din nou. Dacă nu putea face toate aceste lucruri,
însemna că nu era decât un simplu om şi că toate
poveştile legate de el erau false. De fapt, erau divizaţi ei
înşişi. Unii îşi doreau să creadă că Yeshua era un zeu
care îi pregătea pe oameni pentru „sfârşitul timpurilor”,
iar alţii, să dovedească faptul că nu era decât un profet
fals.
CA: Ce spuneau poveştile despre sfârşitul
timpurilor?
FILIP: Poveştile spuneau că va urma o distrugere
masivă şi mari cataclisme pe pământ, în timpul cărora
cei răi vor fi masacraţi şi lăsaţi să moară şi să
putrezească, urmând să sufere torturi nesfârşite. În
schimb, cine credea că Yeshua era Dumnezeu avea să fie
mântuit, ajungând în Rai.
CA: Erau aceste poveşti referitoare la „sfârşitul
timpurilor” noi în această epocă sau au existat ele
dintotdeauna?
FILIP: Au existat de foarte multe generaţii profeţii
referitoare la „sfârşitul timpurilor”. Ele nu sunt însă
altceva decât o simplă modalitate de a-i controla pe
oameni. În cel mai bun caz, clarvăzătorii care pot vedea
viitorul le oferă oamenilor avertismente care îi pot ajuta
pe aceştia să facă alegeri referitoare la viaţa lor. În aceşti
ani pare să existe însă o fervoare apocaliptică mai mare
ca oricând, din cauză că ocupaţia romană devine un jug
din ce în ce mai greu de suportat pentru majoritatea
oamenilor, dar mai ales pentru cei care nu se
conformează legilor romane şi pretenţiilor arbitrare ale
magistraţilor şi ale colectorilor de taxe locali. Chiar şi
oamenii nevinovaţi sunt luaţi şi duşi în circurile şi în
închisorile lor, unde sunt torturaţi şi aruncaţi la lei.
Crucificarea continuă să fie folosită şi astăzi ca o
sperietoare.
Slavă cerului, nouă nu ni s-a întâmplat acest lucru.
Nu ştiu exact de ce nu şi-au continuat abuzurile cei care
ne-au atacat, de ce nu ne-au aruncat în închisoare sau
de ce nu ne-au vândut ca sclavi. Pur şi simplu, s-au
oprit din ceea ce făceau şi au luat-o la fugă. Mulţi dintre
noi cred că Yeshua a intervenit cumva. Nu pot preciza
însă cu siguranţă acest lucru. La urma urmelor, au
existat alţii din rândul nostru, precum Nathaniel şi fiul
său Benjamin (Benjamin a fost fiul lui Nathaniel şi al lui
Mariam. În anul 31 e.n., la vârsta de 16 ani, el a fost ucis
cu pietre (împreună cu alţii) de o mulţime furioasă,
condusă de Saul din Tars (Pavel)), ale căror vieţi nu au
fost cruţate. Nici până astăzi mintea mea analitică nu a
reuşit să rezolve acest mister. Karma este un concept
extrem de ezoteric, pe care mintea umană nu îl poate
înţelege pe deplin. După cum ne-a sfătuit Yeshua: „Nu
judecaţi, dacă nu doriţi să fiţi judecaţi” sau „Iertaţi-i pe
cei care vă acuză în mod fals şi care vă persecută, căci
aceştia nu ştiu ce fac”.
CA: Îţi mulţumesc pentru aceste explicaţii! Mai
doreşti să adaugi ceva în acest moment?
FILIP: Nu, nu mai am nimic de adăugat acum.
CA: Îţi mulţumesc pentru intervenţia ta, Filip!
FILIP: Îţi mulţumesc şi eu pentru că m-ai ascultat
şi pentru că ai avut atât de multă răbdare cu mine!
 Cap. 17 - Johannes
Fiul cel mic al lui Yeshua şi al lui Miriam din Tyana, la 22
de ani

Cappadocia, Turcia, anul 48 e.n.

CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Cine vorbeşte acum?
JOHANNES: Sunt unul din fiii lui Miriam - una
dintre Magdalene, după cum o cunoaşteţi voi. Mi se
spune Johannes. Ştiu că nu te-ai gândit să mă invoci
direct pentru că nu mă cunoşti sau, în cel mai bun caz,
ai auzit foarte puţin de mine.
CA: Într-adevăr, nu m-am gândit să te invoc.
JOHANNES: Nicio problemă. Înseamnă că venirea
mea este o mică surpriză.
CA: Tu eşti fiul lui Yeshua şi al lui Miram din Tyana,
cel care a stat până acum în India?
JOHANNES: Aşa este, am trăit în India până acum.
La ora actuală, am 22 de ani. Am rămas în căminul (din
Varanasi) fratelui tatălui meu, Iosif (cel Mic, sau Joses)
până când mama şi bunica mea, Maria Ana, au venit să
mă ia. Ele au rămas în India aproape şapte ani. Aş putea
spune multe lucruri despre călătoriile şi despre
aventurile noastre împreună, inclusiv despre întâlnirea
noastră cu Marii înţelepţi care trăiesc în Valea Indusului
şi în munţii cei mari sau despre venirea tatei, care ne-a
produs tuturor o mare bucurie. Mi s-a spus însă că nu
eu sunt cel care trebuie să relateze aceste lucruri.
Acum călătorim către vest, spre Marea Mare şi
dincolo de ea. Ne-am alăturat unei caravane pentru a
putea străbate împreună cu membrii ei marile ţinuturi
aride. Este o călătorie lungă, cu foarte multe opriri. La
sfârşit, vom vizita familia mamei din Tyana o perioadă
destul de lungă. Membrii acesteia nu m-au cunoscut
niciodată, aşa că avem mari motive de celebrare.
CA: Cine te însoţeşte în această călătorie?
JOHANNES: Mama tatălui meu - bunica mea, Maria
Ana (Mama Maria) şi mama mea, Miriam, la care se
adaugă fraţii tatei, Toma, Simon şi Ioan Marcu, şi cele
două consoarte ale mele, pe care le voi numi acum Ruth
şi Salomeea, în locul numelor lor în limba sanscrită.
Soţiile mele sunt surori şi sunt absolut încântătoare. Ne-
am căsătorit în urmă cu mai puţin de un an şi nu avem
deocamdată copii. A fost o căsătorie aranjată, aşa cum
se obişnuieşte frecvent în casta brahminilor din India.
Deşi noi nu susţinem acest gen de control şi această
divizare în rândul populaţiei, unchiul Iosif (fratele lui
Yeshua) şi socrul lui au decis că o astfel de căsătorie
între două linii de viţă regală ar fi de bun augur pentru
noi şi pentru multe generaţii care vor urma.
CA: Părinţii tăi sunt consideraţi de viţă regală?
JOHANNES: Da.
CA: Spune-mi mai multe despre călătoria voastră.
JOHANNES: Am cunoscut foarte mulţi oameni
interesanţi de-a lungul acesteia. Aici, în Cappadocia, mă
voi întâlni cu o serie de învăţători extrem de înţelepţi şi
cu diferiţi sfinţi care au trăit cândva în Munţii Himalaya.
Există un schimb spiritual minunat care are loc între
cele două regiuni. Îmi plac foarte mult aceşti oameni. De
altfel, este o plăcere să îi revăd pe mulţi dintre maeştrii
pe care i-am avut când eram adolescent. Nu departe de
aici, există o peşteră mare care este folosită pe post de
bibliotecă. Conţine foarte multe documente din vechime
şi artefacte de toate felurile, formele şi mărimile. Bunica
Maria Ana (Mama Maria) şi mama mi-au povestit de
străbunica mea Ana şi despre plăcerea ei, în a vedea
astfel de comori. De-abia aştept să o cunosc personal şi
să învăţ mai multe de la ea, la fel ca şi tata la vremea
lui.
A existat un maestru cu totul extraordinar care ni s-
a alăturat de-a lungul călătoriei noastre printr-o ţară pe
care voi o numiţi Afganistan. La un moment dat, ne-am
oprit şi am început să vorbim despre interesele şi despre
cunoştinţele noastre comune. După ce s-a asigurat că
avem o înţelegere spirituală egală cu a lui, maestrul ne-a
spus că a stat într-o izolare prelungită cu mai mulţi
maeştri pe care îi preţuia enorm. Spre surpriza noastră,
s-a dovedit că unul dintre aceştia a fost tata! Ne-a spus
de asemenea că a trăit o experienţă absolut fantastică
alături de un maestru pe care noi îl numim Mahavatar
Babaji. Nu ne-a spus deschis acest lucru, dar cuvintele
sale au fost suficiente pentru aceia dintre noi care îi
cunoaştem pe Babaji şi pe tata, spre a-i recunoaşte pe
cei pentru care maestrul respectiv avea o veneraţie
nemărginită. Fără alte cuvinte, ne-am alăturat imediat
noului nostru prieten într-un ritual de adorare a acestor
maeştri preaiubiţi.
Bunica Maria Ana şi mama au avut ocazia de a sta
cu Babaji vreme de aproape şase luni. M-am dus şi eu
cu ele, dar nu am fost suficient de bine pregătit din
punct de vedere spiritual pentru a-l putea întâlni faţă în
faţă pe Maestru. L-am întâlnit însă pe Babaji în
planurile interioare. De asemenea, am avut privilegiul de
a putea vizita locul în care s-a înălţat la cer tatăl tatălui
meu, Iosif ben Iacov. Pietrele din acea peşteră încă îi mai
păstrau vibraţia. Dar cele mai plăcute momente pentru
mine, trebuie să recunosc, au fost cele câteva săptămâni
(din când în când) pe care le-a petrecut tata doar cu
mine, de-a lungul celor aproape 23 de ani în care am
locuit în India.
 Aceste momente petrecute alături de tata, îndeosebi
după învierea lui, au reprezentat un punct de cotitură
pentru viaţa mea spirituală. De-a lungul anilor, am
devenit din ce în ce mai preocupat de studiile mele
medicale şi de afacerile personale. Doresc totuşi să fiu
bine înţeles: nu m-am scufundat niciodată foarte tare
într-un ataşament faţă de lumea exterioară. Dimpotrivă,
m-am scufundat adânc în marile învăţături ale
nenumăraţilor maeştri (deopotrivă, hinduşi şi budişti) şi
am participat la retrageri spirituale în izolare, în cadrul
cărora am practicat meditaţii de lungă durată într-o
solitudine absolută.
Toate aceste practici m-au pregătit pentru
experienţele mele recente alături de tata. Faptul că îmi
pot aminti de Lumina lui clară mă ajută şi astăzi să îmi
recunosc Sinele Real, pe care îmi propun să mi-l revelez
şi să îl manifest în fiecare zi. După ce am cunoscut toate
aceste crâmpeie ale Absolutului, am ajuns să îmi
experimentez tatăl absent mai mult ca pe un Mare
înţelept (Spirit Eliberat) şi mai puţin ca pe un părinte
personal. Între timp, am ajuns să îmi văd mult mai clar
calea pe care o am de parcurs. Există momente în care
îmi lipseşte prezenţa fizică a tatei, dar, pe de altă Parte
sunt conştient că acesta mă însoţeşte întotdeauna întru
spirit.
CA: Spuneai mai devreme că vi s-a alăturat un
maestru cu totul extraordinar. Ne poţi spune mai multe
despre el?
JOHANNES: După ce ne-am descris fiecare
legăturile de familie, s-a dovedit ca acest maestru
extraordinar este o rudă a mamei mele. Cei doi sunt veri
primari, ceea ce înseamnă că şi noi (eu şi cu el) suntem
veri (de-al doilea). Numele lui este Apollonius din Tyana
şi s-a născut la câţiva ani după tata.
 CA: L-a întâlnit el pe tatăl tău?
JOHANNES: Da. Cei doi s-au cunoscut în India, pe
culmile Munţilor Himalaya.
CA: Au petrecut mai mult timp împreună?
JOHANNES: Da, aşa cum am mai spus, au petrecut
amândoi destul de mult timp cu preaiubitul Maestru
Babaji.
CA: S-au pregătit împreună?
JOHANNES: Da. Haide să facem o scurtă pauză,
pentru a simţi împreună energia Prezenţei lor
combinate... (Pauză)
CA: Îţi mulţumesc! A fost plăcut să facem o pauză
pentru a simţi efectiv ce anume îmi povesteşti. Au trecut
Maria din Betania şi mama ta prin aceiaşi gen de
antrenament spiritual?
JOHANNES: Mama (Miriam din Tyana) a primit într-
adevăr un antrenament spiritual alături de maeştrii din
India şi din Himalaya, dar Maria din Betania nu a avut
decât o serie de întâlniri scurte cu aceştia, atunci când a
venit în India împreună cu tata, înainte de marea
misiune publică a acestuia. În cea mai mare parte,
antrenamentul spiritual al Mariei din Betania a avut loc
la mănăstirea eseniană de pe Muntele Carmel. De
asemenea, ea a trecut prin iniţierile alchimiştilor
pitagoreici şi osirieni, precum şi prin cele ale terapeuţilor
esenieni din Egipt. Mama nu a petrecut decât foarte
puţin timp în mijlocul esenienilor, când era foarte
tânără, înainte de a-l cunoaşte pe tata. Personal, îmi
doresc să merg la Muntele Carmel şi în Egipt. Nu ştiu
însă dacă voi putea face acest lucru în timpul actualei
călătorii.
CA: Spuneai mai devreme că ai trăit o serie de
experienţe alături de maeştrii spirituali din Valea
Indusului şi că le-ai cunoscut învăţăturile. Te rog să
elaborezi puţin acest subiect.
JOHANNES: Din motive pe care nu le înţeleg încă pe
deplin, tata, mama şi fraţii mei s-au întors în Galileea
pentru a-şi începe misiunea publică, iar eu am fost lăsat
în grija unchiului meu Iosif (cel Mic).
Aveam doar un an şi jumătate la acea vreme. Poate
că s-au gândit că eram prea mic pentru o călătorie atât
de periculoasă şi pentru circumstanţele nesigure care îi
aşteptau. Pe măsură ce au trecut anii, m-am împăcat cu
situaţia, aşa că am opus rezistenţă părăsirii singurului
cămin pe care l-am cunoscut.
La fel ca mulţi alţii din familia mea, am trecut prin
foarte multe iniţieri de-a lungul scurtei mele vieţi. Când
eram mai mic, am fost antrenat pe calea părinţilor mei.
Sincer să fiu, cred că unul din motivele care m-au
motivat să practic cu ardoare tehnicile spirituale primite
a fost acela că în acest fel aş putea să îmi petrec cândva
mai mult timp cu ei... că dacă voi fi un învăţăcel bun,
părinţii mei se vor întoarce în India. Cu alte cuvinte, am
sperat că ei şi fraţii mei mai mari vor rămâne cu mine, în
loc să stea atât de departe de mine. Am primit însă un
mesaj care ne-a spus că ei s-au dus mult mai departe în
vest, în munţii de acolo.
Unul dintre lucrurile care m-au consolat de-a lungul
anilor au fost visele lucide în care mi-a apărut mama,
pentru a mă mângâia. În plus, aşa cum am mai spus,
tata apărea uneori din senin şi stătea cu orele alături de
mine. În timpul anilor din urmă, în care m-am aflat
alături de mama, tata a petrecut mai mult timp cu mine
decât altădată. A fost o perioadă de mare bucurie şi de
vindecare pentru mine.
Trebuie să recunosc însă că încă mai există în mine
o anumită rămăşiţă a sentimentului de anxietate şi de
abandonare, care mă sileşte să lucrez foarte mult cu
compasiunea faţă de mine însumi şi de alţi oameni care
au fost răniţi de această emoţie extrem de puternică.
Privind retroactiv la gândul pe care l-am cultivat
foarte multă vreme, potrivit căruia „eu am fost cel care
am optat să rămân cu membrii familiei mele din India”,
îmi dau seama că am făcut acest lucru doar pentru a
scăpa de povara sentimentului că am fost abandonat. De
bună seamă, dat fiind că eram un copil atunci când am
fost lăsat în India, cei care au luat această decizie în
locul meu au fost părinţii mei şi unchiul meu Iosif. Nu
am totuşi nicio îndoială că părinţii mei m-au lăsat în
urma lor cu o mare reticenţă. Când a sosit timpul să
părăsească India şi să se întoarcă în Galileea, ei au
comunicat cu mine într-o manieră care să mă ajute să
nu mă simt abandonat. Eram prea tânăr ca să înţeleg cu
adevărat ce se întâmpla, dar, într-un fel, am ştiut că se
vor întoarce după mine atunci când va fi momentul
oportun.
În cele din urmă, s-a dovedit că a fost foarte bine că
am rămas în India. Îmi dau seama acum că părinţii mi-
au înţeles natura extrem de independentă şi nevoia mea
de stabilitate. Înclin de asemenea să cred că ei şi-au dat
seama că India şi maeştrii care există în această ţară îmi
vor oferi cele mai bune posibilităţi de antrenament
spiritual. Aşa se face că încă de la cea mai fragedă
vârstă am început să studiez medicina ayurvedică. Într-
adevăr, artele vindecătoare s-au dovedit a fi menirea
mea în această viaţă. Ştiam de la unchiul Iosif (cel Mic)
că şi acesta a înţeles acelaşi lucru, tot din adolescenţă.
El a devenit prin urmare mentorul meu preaiubit şi de
mare încredere. Pe scurt, am avut parte de cea mai bună
învăţătură la care putea spera un tânăr ambiţios, atât în
ceea ce priveşte viaţa sa spirituală, cât şi în ceea ce
priveşte cariera. Din fericire, am avut înţelepciunea de a
integra cele două căi, până când au devenit practic una.
În afara studiilor mele medicale, mi-am petrecut un
an întreg mergând în pelerinaje la diferite temple din
India. Cu această ocazie, am primit binecuvântările
multor maeştri preaiubiţi care urmau învăţăturile lui
Krishna sau ale lui Gautama Buddha. Am petrecut de
asemenea foarte mult timp în sihăstrii. Am urcat în
munţi şi am rătăcit prin văile umede şi fierbinţi ale
Gangelui. Am renunţat cu dragă inimă la hainele şi la
viaţa mea confortabilă, schimbându-le cu pânza în jurul
şoldurilor şi cu bolul asceţilor cerşetori. Cu această
ocazie, mi-am lăsat părul să crească şi inima să se
umple până la refuz cu devoţiunea mea faţă de
Dumnezeu. Deşi aveam o afinitate naturală faţă de acest
mod de viaţă de o simplitate extremă, am înţeles că de-a
lungul vieţii aveam să deţin poziţii influente şi de
autoritate, astfel încât să le pot fi de folos altora, care
păşesc pe căi extrem de diferite.
CA: Ai fost singur sau te-ai întâlnit şi cu alţii?
JOHANNES: Când şi când, m-am întâlnit cu alte
persoane, dar am fost singur pe perioade prelungite. A
existat o perioadă, la scurt timp înainte de a mă înapoia
la studiile mele, în care am fost izolat într-o peşteră, la
fel ca părinţii mei pe timpuri. De bună seamă, mai am
foarte multe iniţieri de primit. Tocmai de aceea îmi
doresc să merg în această călătorie cu bunica mea
(Maria Ana), spre a vizita acele locuri pe care ea şi
părinţii mei le cunosc atât de bine. Poate că voi putea
ajunge în Egipt şi în Britania. Sincer să fiu, îmi doresc
să merg cât pot de mult pe urmele tatălui meu. Îmi
doresc de asemenea să stau cu fraţii mei, Joses Simion,
Iuda (frate pe jumătate) şi Miriam, care trăiesc în
Britania. Sunt mult mai mari decât mine şi nu mi-i
amintesc deloc. Va fi o binecuvântare să ne reunim
astfel întreaga familie.
CA: Îmi poţi spune mai multe despre unchiul tău
Iosif (cel Mic), fratele tatălui tău şi mentorul tău
personal?
JOHANNES: Unchiul Iosif este un medic foarte
priceput. El m-a pregătit pentru cursurile avansate, care
presupun studierea multor tipuri diferite de medicină. În
timpul acestora, mi s-a arătat că trupul, mintea şi
sufletul sunt inseparabile, iar stările cerebrale dilatate,
lumina, sunetul şi culorile, tiparele geometrice sacre,
energiile telurice şi cele cosmice, nutriţia, respiraţia
conştientă, cultivarea forţei vitale, exerciţiile fizice,
ciclurile energetice şi gândurile armonioase contribuie,
în egală măsură, la starea de bunăstare. Îmi vor lipsi
foarte mult unchiul Iosif şi numeroasa lui familie.
Bunica mea a fost copleşită de bucurie, pentru că s-
a putut revedea cu Iosif. Au trecut mulţi ani de când
Maria Ana (Mama Maria) l-a lăsat pe acesta să plece
împreună cu tata şi cu celălalt frate al lor, pe nume
Iacov. Ea l-a putut vedea pe Iosif în planurile interioare,
dar aceasta a fost prima dată când cei doi s-au putut
îmbrăţişa în planul fizic după foarte mulţi ani. Bunica a
recunoscut că deşi i-a fost foarte dor de el, fiind extrem
de preocupată de bunăstarea lui de-a lungul acestei
absenţe de lungă durată, ea a fost totuşi bucuroasă că
Iosif a fost scutit astfel de drama teribilă în care au fost
implicaţi părinţii mei şi foarte mulţi alţi membri ai
familiei noastre. Pe de altă parte, Maria Ana a fost
extrem de fericită să îşi vadă numeroşii nepoţi. Printre
altele, a fost copleşită de bucurie să mă poată îmbrăţişa,
celebrându-mi recenta căsătorie cu Ruth şi cu
Salomeea. Personal, o consider cu adevărat o sfântă şi o
întruchipare a Mamei Divine.
 CA: Crezi că mama ta (Miriam din Tyana) este la
rândul ei o sfântă şi o întruchipare a Mamei Divine, la
fel ca bunica ta, Maria Ana?
JOHANNES: Din câte simt, mama dispune de o
mare măreţie spirituală şi de o prezenţă extrem de
blândă şi dulce. Mă simt profund recunoscător pentru
anii din urmă, în care am ajuns să ne cunoaştem mai
bine. (Pauza) Trebuie să recunosc că în acest moment, în
timp ce mă gândesc la întrebarea pe care mi-ai pus-o,
simt o umbră de durere şi de mânie care îmi umple
mintea. Îmi dau seama că sentimentele pe care mi le-am
negat foarte multă vreme, legate de faptul că mama mea
m-a abandonat (conform percepţiei mele), mă fac să nu o
pot vedea foarte clar. Îţi mulţumesc pentru că m-ai
ajutat să aduc lumină în această zonă întunecată din
psihicul meu, de care nu am fost conştient până acum!
Voi păstra această revelaţie în inima mea şi voi încerca
să îmi vindec astfel mai profund mintea şi inima. Sunt
conştient că timpul nu există decât în momentul
prezent, aşa că eu pot schimba orice rezultat viitor, prin
simpla conştientizare lucidă a unei alegeri personale,
aşa că îmi propun să examinez mai atent această
revelaţie de ultimă oră.
Sunt extrem de fericit că pot proiecta acum o iubire,
o compasiune şi un respect mai mare asupra preaiubitei
mele mame, căci ea este cea care mi-a dat viaţă în
această lume existenţială, în care există atât de multe
condiţii favorabile, de a-mi trezi conştiinţa la potenţialul
ei real în acest corp fizic. Aşadar, îţi mulţumesc, draga
mea soră, pentru perspectiva ta intuitivă şi pentru că m-
ai ajutat să îmi vindec şi mai mult sufletul!
CA: Cu mare plăcere, Johannes! Şi eu îţi
mulţumesc, pentru că ai venit şi mi-ai împărtăşit
povestea ta! Te rog acum să te proiectezi asupra
următorului eveniment semnificativ din viaţa ta.
[Povestea lui Johannes continuă în partea a III-a a
cărţii, în capitolul 24].
 Partea a-III-a - Vocile Avalonului

Apare Vocea Druizilor-Magdalene

Ynes Witrin (Glastonbury, Anglia) şi Ynes-Mon - Mona

(Anglesey, Ţara Galilor) Anii 38-54 e.n.

Cap. 18 - Marta din Betania

(Marta, care s-a născut în Betania, în anul 3 e.n., este

nepoata Anei. Ea este fiica lui Iosif din Arimateea, cel mai
mare dintre copiii Anei, şi sora cea mică a Mariei din
Betania şi a lui Lazăr. A trăit în casa mare, construită de
Iosif din Arimateea pentru cea de-a doua sa soţie, Maria
din Magdala (mama Martei), localizată în Betania, lângă
Ierusalim, în apropiere de Muntele Măslinilor. Marta a
trăit în Betania înainte de a pleca în Franţa şi în Britania.
Ea s-a întors în sudul Franţei în anul 56 e.n., unde şi-a
trăit ultimii ani de viaţă. Referinţele biblice la ea includ:
Luca 10:38-42, Ioan 11:1-45 şi Ioan 12:1-11)

Avalon, anul 38 e.n.

[Familia a ajuns la Ynes Witrin (Insulele de Sticlă -
Avalon), venind de la Muntele Bugarach, la sfârşitul
toamnei anului 38 e.n. Marta este împreună cu ceilalţi
membri ai familiei şi sărbătoreşte solstiţiul de iarnă pe
Torul din Avalon (Torul din Avalon este un punct
topografic proeminent, localizat în ţinutul numit în zilele
noastre Glastonbury, în Somerset, Anglia)].
MARTHA: O, e rece aici! (Claire tremură şi îşi
fricţionează braţele.)
CATHERINE ANN (pe care o vom numi de acum
înainte CA): Unde te afli?
 MARTHA: Mă aflu pe vârful unui deal pe care voi îl
numiţi Tor. Bate un vânt foarte rece, care aduce mici
fulgi de zăpadă. Suntem adunaţi cu toţii în jurul unui
foc de tabără pe care l-a aprins tata (Iosif din Arimateea).
Aşteptăm să răsară soarele.
CA: Există vreun motiv particular pentru care v-aţi
adunat pe Tor înainte de răsăritul soarelui în această
dimineaţă friguroasă?
MARTHA: Este solstiţiul de iarnă.
CA: Cu cine vorbesc acum?
MARTHA: A invocat prezenţa Martei, iar eu sunt
una cu ea. O, este atât de frig! Aerul îmi îngheaţă oasele.
Aş dori să mă încălzesc puţin, ca să pot vorbi mai clar.
Poate că mă poţi ajuta.
CA: Este strict necesar să rămâi aici în acest
moment sau ne putem proiecta ceva mai departe, în
viitor, într-un loc în care să stai în interiorul unei case şi
să îţi fie cald?
MARTHA: O, aş prefera să merg undeva unde este
cald. Personal, nu sunt întotdeauna foarte încântată să
particip la astfel de ritualuri. O fac doar pentru că
doresc să îmi afişez suportul, iar uneori am anumite
lucruri de învăţat.
CA: Tot ce ai experimentat în timpul acestui ritual
îmi vei putea împărtăşi mai târziu, dacă vei considera
necesar acest lucru. Acum proiectează-te într-un
moment din viitor şi într-un loc în care este cald şi bine.
De îndată ce poţi vorbi confortabil, spune-mi unde te
afli.
MARTHA: Mă aflu la sihăstria bunicii mele Ana.
Unii ar numi-o o simplă colibă. Prin comparaţie cu casa
noastră spaţioasă din Betania, este într-adevăr o
cocioabă foarte umilă, dar este cald şi plăcut aici, lângă
un foc ce arde în mijlocul unei mari camere circulare.
Focul şi lămpile luminează spaţiul; fără ele, ar fi foarte
întuneric aici. Există umbre lungi care pâlpâie şi
dansează pe pereţi şi pe tavanul camerei (creat din stuf).
Când mă uit în sus ca să privesc jocul luminilor şi al
umbrelor, constat că acesta dispare în întuneric în
partea cea mai înaltă a tavanului ascuţit, situată cu
mult deasupra capetelor noastre. Nu mi-aş fi imaginat
niciodată că voi ajunge să trăiesc într-un astfel de loc.
Este extrem de diferit de cealaltă casă a mea din
Betania, dar este caracteristică nativilor care trăiesc în
această regiune.
CA: Din ce este construită această casă?
MARTHA: Podeaua este construită dintr-un amestec
de dale plate din piatră şi pământ bătătorit. Bunica a
acoperit cea mai mare parte a podelei cu rogojini groase
ţesute din lână şi din stuf. Zidul exterior este practic un
inel construit din pietre care susţin un acoperiş din paie.
Vatra centrală este înconjurată de nişte bârne mari din
lemn, îngropate în pământ. Aceste bârne masive din
stejar susţin alte bârne mai mici, pornesc din punctul
central situat deasupra inelului exterior din pietre, de la
bază. Toată această structură susţine acoperişul gros
din stuf şi din paie, care arată ca un fel de pălărie
conică.
CA: Există o singură încăpere mare sau mai multe
camere?
MARTHA: Este o singură încăpere, cu un vestibul la
intrare. Camera circulară mare serveşte mai multor
scopuri diferite. O parte din ea este folosită pentru
dormit; o altă parte, pentru pregătirea şi servirea
meselor; iar o altă parte, pentru socializare, studiu şi
meditaţie. Bunica are o masă mică pe care i-au
confecţionat-o băieţii, pe care i-au pus-o în vestibul.
Băieţii - aşa îi numeşte bunica, deşi mie mi se par nişte
oameni bătrâni - sunt Andrei, Iosefus şi Noe. La această
masă obişnuieşte bunica să scrie. Există foarte multe
bucăţi de pergament şi papirusuri pe rafturi şi pe alte
mese, inclusiv câteva rulouri nepreţuite pe care le-a
adus cu ea din fosta noastră ţară. Există de asemenea şi
alte texte pe care le-a adus tata (cel pe care voi îl numiţi
Iosif din Arimateea) de-a lungul anilor în care a călătorit
de la Carmel la Avalon, precum şi la multe alte
mănăstiri de pe malul Marii Mări.
De-a lungul zidurilor din piatră, există nişe şi rafturi
pe care sunt aşezate şi păstrate tot felul de articole, cum
ar fi plante şi alimente uscate, ulei de măsline, pături,
ulei pentru lămpi, produse medicinale, câteva farfurii şi
boluri şi alte lucruri. Nu sunt prea sigură ce reprezintă
acestea. Există coşuri de răchită şi oale din lut pentru
apă, articole de uz gospodăresc şi personale, precum şi
un rând de haine. Vatra este aşezată în centrul marii
camere şi este acoperită parţial cu un grătar din fier
pentru gătit şi pentru încălzitul apei. În general însă,
gătitul este realizat în altă parte.
În valea situată între dealurile care includ Torul şi
Chalice Hill (În regiunea din zilele noastre numită
Glastonbury, din Somerset, Anglia, Torul este cea mai
mare înălţime naturală, iar pe locul doi urmează Chalice
Hill (textual: Dealul Potirului). Torul are o serie de încăperi
interioare, marea majoritate săpate de oameni, care nu
sunt deschise însă pentru public. Aici a experimentat
Yeshua o iniţiere foarte profundă în adolescenţa sa. Torul
exterior şi „Izvorul Alb” aflat la intersecţia cu Chalice Hill,
continuă să fie folosite inclusiv astăzi în scopuri
ceremoniale. Chalice Hill din apropiere şi-a primit numele
datorită legendei care spune că Iosif din Arimateea a
adus aici cupa folosită de Yeshua la Cina cea de Taină.
Unii spun că aceasta este îngropată sub „Izvorul Roşu”,
care curge dintr-o fântână adânca de-a lungul unui
versant al dealului situat sub casa Anei. La ora actuală,
acest loc sacru în care continuă să fie venerat şi astăzi
Principiul Divin Feminin este gestionat de Chalice Well
Gardens National Trust), se află o construcţie mai mare,
în care locuiesc unele femei şi fete nemăritate. Aici sunt
localizate marea bucătărie şi sala de mese comunală.
Această vatră este doar un loc în care bunica îşi poate
încălzi puţină supă sau un ceai din plante pentru ea şi
pentru oaspeţii ei. În plus, focul îi încălzeşte pe infirmii
şi pe muribunzii pe care îi îngrijeşte uneori bunica.
Principalul scop al focului din această vatră este să dea
lumină şi căldură.
În zilele mai geroase, cum este cea de astăzi, printre
crăpături se strecoară uneori un mic curent de aer rece.
Dacă nu avem timp să înlocuim împletiturile din nuiele
căptuşite cu lut, astupăm pur şi simplu micile
deschizături cu muşchi sau cu bucăţi de pânză de care
nu mai avem nevoie (voi le numiţi cârpe). Observ că
bunica chiar a făcut recent acest lucru, spre a ţine la
distanţă aerul rece. În altă ordine de idei, în marea
încăpere circulară există mai multe bănci şi scaune
simple din lemn, destinate celor care o vizitează pe
bunica, aşa cum fac eu astăzi. În spatele camerei există
un pat îngust, cu o rogojină care atârnă vertical, folosită
pe post de perdea despărţitoare. De regulă, bunica
doarme în locul ei special din dormitorul comun,
împreună cu noi, celelalte. În ultima vreme, a început
însă să doarmă din ce în ce mai mult aici. Nu sunt foarte
sigură de ce face acest lucru. Îmi propun să o întreb
dacă o supără ceva. Adeseori, ea se retrage în izolare şi
într-o contemplaţie profundă atunci când ceva anume îi
împovărează sufletul. Ea îşi ia foarte în serios rolul de
Mare Mamă înţeleaptă. Dorinţa ei cea mai arzătoare este
ca noi să fim feriţi de rău.
Personal, îmi place foarte mult vestibulul, deoarece
are ferestre acoperite cu bucăţi de pânză strâns ţesută şi
cu o piele foarte subţire, întinsă Şi unsă cu idei, astfel
încât lumina să poată trece prin ea. Acum este
întuneric, întrucât „jaluzelele” sunt închise. Le-am
închis pentru ca frigul să nu poată pătrunde în interior.
Zidurile vestibulului sunt construite în principal din
împletituri şi chirpici, spaţiul interior fiind acoperit de o
extensie a acoperişului din stuf. Casa are o uşă grea din
lemn de stejar. Tata a promis să ne aducă nişte bucăţi
de sticlă pentru ferestre, pentru a le înlocui pe cele
vechi. În acest fel, bunica va avea mai multă lumină ziua
în această cameră specială. La rândul lor, unchii mei
Andrei şi Iosefus au promis să mărească în această
primăvară vestibulul, într-o perioadă în care nu va ploua
prea mult, astfel încât bunica să aibă mai mult loc şi
mai multă lumină ca să poată scrie. Bunica este foarte
încântată în această privinţă.
Chiar în afara uşii din lemn, sub nişte meri foarte
bătrâni, există mai multe bănci, pe care îmi place să
stau vara la soare cu bunica. Priveliştea este minunată,
întrucât se vede sub noi întreaga vale, grotele cu cele
două izvoare, Torul şi Chalice Hill. Vastul podiş plin de
ape şi de lacuri mlăştinoase se extinde către vest cât vezi
cu ochii. Apele reflectă cerul şi soarele la fel ca sticla.
Presupun că de aceea au numit vechii celţi localnici
acest loc: Ynes Witrin - Insulele de Sticlă. Unchii mei şi
bunica preferă să numească aceste insule: Avalon, căci
pe el cresc foarte mulţi meri. Atunci când pe cer
străluceşte soarele, lucru care nu s-a întâmplat foarte
des de când am ajuns aici, locul îmi reaminteşte puţin
de Betania. Îmi este foarte dor de fosta mea casă, unde
am avut parte de atât de mult soare şi de atât de mult
confort.
Aşadar, tocmai am coborât de la ceremonie.
Dimineaţa a trecut deja, încă mai îmi este puţin frig. Nu
m-am dezgheţat complet.
CA: Află că, pe măsură ce vei continua să vorbeşti
cu noi, îţi va fi din ce în ce mai cald.
MARTA: Mă bucur să aud acest lucru. O să mă
bucur foarte tare când va sosi primăvara.
CA: Este prima ta iarnă aici?
MARTA: Da. Nu sunt deloc obişnuită cu atât de
mult frig.
CA: Te cred. Doreşti să ne împărtăşeşti ceva legat de
ritualul solstiţiului de iarnă?
MARTA: Nu chiar. Ca să fiu sinceră, personal, nu
sunt foarte interesată de aceste lucruri, spre deosebire
de alţi membri ai comunităţii noastre. Singurul lucru de
interes pentru mine este că, începând de astăzi, zilele
vor deveni din ce în ce mai lungi, mai luminoase şi mai
calde, iar grădina noastră se va umple cu lucruri bune
de mâncat! Acum, zilele sunt foarte scurte şi plouă
aproape încontinuu. Este tot timpul frig şi nimic nu pare
să se usuce vreodată.
Nu vreau neapărat să mă plâng, dar mă deprimă
sincer acest climat umed şi întunecat. Cred că atunci
când acei membri ai grupului nostru care au venit de la
Bugarach se vor întoarce în ţinutul însorit al Galiei,
lângă Marea Mare, s-ar putea să mă duc cu ei. Până
atunci, o să aştept şi o să mai cumpănesc. Deşi îmi este
dor de casa din Betania şi de viaţa simplă de la
Bugarach, sunt încântată totuşi că mă aflu aici, în
mijlocul familiei mele. Aici mă simt în siguranţă, căci nu
există romani. Mă bucur că pot ajuta la îngrijirea
copiilor, că o pot asista pe bunica şi că le pot fi de folos
multor oameni din comunitatea noastră, la fel ca
întotdeauna. Învăţ tot felul de lucruri noi şi am locul
meu în cadrul gospodăriei. Toate acestea îmi sunt de
ajuns.
Nu înţeleg pe deplin de ce sunt atât de atraşi
membrii familiei mele de Mistere. Am fost înconjurată
toată viaţa mea de oameni care ştiu foarte multe lucruri
despre lumile invizibile şi care pot face lucruri pe care
majoritatea celorlalţi oameni nu le pot face (nici măcar
nu-şi pot imagina că le-ar putea face vreodată). Mama
m-a învăţat încă din copilărie despre Zeiţă. Timp de
foarte mulţi ani, ea a servit ca mare preoteasă
Magdalenă în satul Magdala, de pe malul Mării Galileii.
Calea Marii Mame mi s-a părut întotdeauna extrem de
frumoasă, umplându-mă de entuziasm.
Eu ştiu că oamenii care îşi conştientizează sufletul,
dincolo de mintea lor şi care rămân prezenţi (conştienţi)
atunci când respiră, sunt mult mai fericiţi şi mai calmi
decât oamenii obişnuiţi pe care îi întâlnesc, dar
majoritatea practicilor alchimice ale Magdalenelor mi se
par mult prea dificile pentru a le putea înţelege. În plus,
sunt extrem de solicitante şi durează foarte mult. Prin
urmare, nu pot înţeleg în ruptul capului cum reuşesc
ceilalţi oameni, precum sora mea Maria (din Betania) şi
fratele meu Lazăr, să le aplice fără niciun efort aparent.
Personal, prefer să port conversaţii cu membrii familiei
mele şi să îmi petrec timpul făcând ceva cu mâinile
mele, de pildă croind nişte haine sau preparând o masă
sănătoasă.
Sunt foarte pricepută la confecţionarea de haine moi
şi durabile. Pot ţese tot felul de fibre şi pot croi haine din
cele mai variate ţesături. Ştiu foarte multe lucruri despre
sănătatea şi buna funcţionare a corpului fizic. De
asemenea, am reţetele mele pentru mesele comunale,
îndeosebi atunci când sunt organizate festinuri speciale.
Am învăţat cum să îi ajut pe oameni, gătindu-le anumite
alimente care sunt ideale înainte de a intra într-un post
prelungit, dar şi anumite mese regeneratoare pentru
perioadele de după o astfel de purificare. Dacă cineva
este bolnav sau rănit, îi pot administra un tonic
vindecător, care îi reduce durerile şi îi accelerează
procesul de vindecare.
Sunt profund recunoscătoare pentru practicile
eseniene de purificare şi pentru obiceiul nostru de a nu
consuma decât legume, fructe, nuci şi cereale. Încerc pe
cât posibil să nu mănânc alimente gătite la foc, dar acest
lucru nu este întotdeauna uşor în acest climat rece şi
întunecos. Când ziua va deveni ceva mai lungă, va sosi
vremea pentru posturi şi purificări. Grădinile şi livezile
noastre se vor umple cu produse proaspete. Sunt sincer
bucuroasă că în zilele care vor urma ne vom putea simţi
mai uşori în corpul şi în mintea noastră.
Îmi plac copiii şi, poate pentru că nu am avut
niciodată propriii copii, îmi place să îmi petrec o bună
parte din timp având grijă de bebeluşi şi să le predau
copiilor mai mari. Îmi place îndeosebi să le predau
diferite limbi străine pe care le-am învăţat de-a lungul
anilor celor care doresc să facă conversaţie, indiferent de
vârstă. Vorbesc fluent mai multe limbi străine, dar nu
sunt foarte pricepută când vine vorba să le scriu.
Recunosc că această capacitate a mea mă face să mă
simt ceva mai inteligentă, mai ales în acele momente în
care regret că nu înţeleg prea multe din subiectele
ezoterice.
CA: Spune-mi mai multe despre talentul tău pentru
limbi străine, Marta. Eşti capabilă să citeşti sau să
vorbeşti în mai multe limbi străine decât alţi oameni?
 MARTA: Ştiu să vorbesc, să citesc şi să scriu în
limba ebraică, în aramaică şi în greacă. Pot citi în limba
latină şi pot vorbi în bună măsură latina vulgară,
folosită de soldaţii romani în Palestina şi în Galia. De
asemenea, înţeleg câte ceva din limba egipteană şi din
cea a samaritenilor. Întotdeauna îmi face plăcere să
învăţ fraze noi din limba indiană de la Yeshua, de la
Miriam din Tyana şi de la sora mea, atunci când aceştia
îmi povestesc despre călătoriile lor în India. Când eram
la Bugarach, am învăţat să vorbesc în câteva din
dialectele localnicilor.
La ora actuală, învăţ limba celtică, vorbită de nativii
de aici, din Avalon. Mă descurc deja binişor în mai multe
dialecte diferite, căci există foarte multe triburi celtice,
fiecare cu propriul dialect. Urechile mele le pot deosebi
deja nuanţele sonore. Cu puţină practică şi o inimă
bună, pot conversa cu aproape orice om. Există oameni
care vin aici din cele mai diferite locuri, la fel cum se
întâmpla în Betania şi la Bugarach. Sunt întotdeauna
foarte interesată de poveştile lor şi de motivele pentru
care au ajuns aici, dar şi dacă îi pot ajuta în vreun fel.
Încă de când eram copil, tata (Iosif din Arimateea)
obişnuia să primească acasă la noi foarte mulţi oaspeţi
veniţi din diferite părţi ale lumii. El mă invita adeseori să
stau împreună cu ei. Am învăţat atât de rapid, că
puteam conversa cu aceştia fără niciun efort. Am învăţat
astfel cum să le interpretez şi cum să le traduc
cuvintele, astfel încât să ne putem înţelege unii pe alţii.
Acest lucru ne-a făcut întotdeauna o mare plăcere tatei
şi mie. Dat fiind că tata a fost întotdeauna un personaj
absolut fascinant, trebuie să mărturisesc că mi-a plăcut
şi mie, la fel ca fraţilor mei, să mă bucur de atenţia lui în
toate formele.
 CA: Este minunat că poţi vorbi cu un număr atât de
mare de oameni diferiţi.
MARTA: Da, şi mie îmi place foarte mult acest
lucru. Uneori, scriu în alte limbi, dar cel mai adesea
comunic prin vorbe. În anii din urmă, în care am stat
foarte mult cu bunica Ana, aceasta a început să mă
înveţe să memorez diferite învăţături spirituale orale în
limba aramaică. Unul din textele mele favorite, extrem
de preţuit în rândul Magdalenelor, este „Cântarea
Cântărilor” pe care i-a dăruit-o Regina Sheba marelui
nostru patriarh, Solomon cel înţelept.
A existat dintotdeauna o tradiţie orală în rândul
adepţilor căii mistice a esenienilor şi a Marii Mame. Am
învăţat deja o parte din aceasta de la mama mea (Maria
din Magdala), care era o foarte bună cunoscătoare a ei.
Dat fiind că am optat să locuiesc în Betania, unde am
fost stăpâna marii noastre gospodării, nu am învăţat
niciodată foarte multe lucruri despre înţelepciunea
spirituală, la fel ca fraţii şi verii mei, care au călătorit în
marile locuri iniţiatice, precum Carmelul sau Egiptul.
Am încercat să învăţ totuşi diferite lucruri la sinagogă şi
am vizitat de câteva ori mănăstirea de la Qumran, dar
aceste învăţături formale mi s-au părut întotdeauna
exagerat de aride şi foarte plictisitoare, aşa că la un
moment dat am renunţat.
După ce Yeshua s-a întors din călătoriile sale,
maniera sa de a preda mi s-a părut mult mai pe gustul
meu. Cuvintele lui mi-au mers direct E inimă, nu doar
în minte. La fel se întâmplă lucrurile şi cu fratele şi cu
sora mea, atunci când aceştia îmi împărtăşesc din
marea lor înţelepciune. Este o bucurie să pot sta în
compania aventuroasei mele familii şi să ascult poveşti
cu tâlc memorate de rudele mele, de-a lungul
nenumăraţilor ani de studii, a călătoriilor lor, efectuate
de-a lungul şi de-a latul lumii.
Bunica (Ana) are la rândul ei o manieră aparte de a
povesti lucruri interesante şi semnificative. Exemplul
familiei mele m-a motivat să memorez şi să recit mult
mai multe texte decât aş fi făcut-o probabil dacă nu aş fi
făcut parte integrantă din ea. Acesta este motivul pentru
care ezit oarecum la gândul de a mă întoarce singură în
sudul Galiei. Avalonul este un loc ideal pentru învăţat,
iar dacă voi rămâne aici, voi avea o ocazie perfectă de a-
mi îmbogăţi ultimii ani ai vieţii. Mi s-a spus de
asemenea că există un centru mult mai mare al culturii
druidice, echivalentul unei universităţi din zilele voastre,
mult mai departe, la vest de noi, acolo unde pământul
Britaniei se termină şi începe Oceanul Atlantic. Dincolo
de acest ţărm situat la mare distanţă, există o întreagă
insulă consacrată practicilor spirituale secrete. Ea este
numită Ynes Mon sau Mona (Ynes Mon sau Insula Mona
(Anglesey) este localizată dincolo de ţărmul de nord - vest
al Ţării Galilor actuale). Noi o numim tot o Insulă Avalon.
Sper să ajung într-o bună zi acolo.
Există o tradiţie orală foarte sofisticată în rândul
populaţiei celtice, care a fost transmisă din cele mai
vechi timpuri. Am aflat câte ceva despre ea când eram la
Bugarach, dar accentul pus aici, la Avalon, pe aceasta
este mult mai mare. Cei care păstrează şi transmit
această înţelepciune orală sunt numiţi druizi şi barzi.
Tata şi unchii mei Andrei, Iosefus şi Noe au învăţat cum
să transmită astfel de tradiţii orale. Ei sunt extrem de
respectaţi de comunitate, cu deosebire Noe, care este
considerat un mare druid şi un mare bard. Am fost
foarte surprinsă să aud că preaiubitul meu tată a fost
pregătit în înţelepciunea druidă, fiind tratat cu cel mai
mare respect de către foarte mulţi regi şi şefi de trib
celţi, care vin să îl viziteze. Cu mulţi ani în urmă,
Yeshua mi-a povestit o parte din experienţele pe care le-
a trăit alături de tata şi de unchii mei, atunci când a
venit la Avalon, la vârsta de 13 ani. Acum că am ajuns
eu însămi aici, aceste poveşti au început să capete viaţă.
Bunica îmi spune uneori că şi-ar fi dorit să scriu
mai bine. Este puţin dezamăgită din acest punct de
vedere, dar este bucuroasă că pot învăţa foarte uşor
diferite limbi străine. Îi face o mare plăcere că îmi dezvolt
capacităţile de păstrătoare a înţelepciunii orale şi a
istoriei. Este o bucurie pentru ea că un număr atât de
mare din membrii familiei sale îi pot duce mai departe
munca de-o viaţă, de transmitere a practicilor spirituale,
prin intermediul cuvântului scris şi vorbit. Bunica este o
mare iubitoare a tuturor învăţăturilor care fac ca viaţa
pe pământ să devină mai paşnică şi care îi pregătesc pe
oameni de a intra în Marea Lumină după moarte.
CA: Sună foarte util tot ce înveţi aici. Proiectează-te
acum într-o perioadă viitoare, petrecută la Avalon. Vezi
foarte mulţi oameni?
MARTA: A trecut un an de când ne aflăm aici. (Este
sfârşitul iernii, în anul39 e.n.). Din câte am văzut,
comunitatea din Avalon îi întâmpină cu bucurie pe
străini. Uneori, suntem însă mai precauţi când avem de-
a face cu nou-veniţi. Ne dăm seama că aceştia nu înţeleg
întotdeauna scopul comunităţii noastre şi ne temem să
nu le distragă atenţia celor care îşi doresc să păstreze
tăcerea şi să rămână într-o stare contemplativă. Suntem
prietenoşi şi ajutăm pe toată lumea, dar nu încurajăm
tovărăşia prelungită decât în cazul celor care pot
beneficia cu adevărat de pe urma modului nostru de
viaţă şi al perspectivei noastre, referitoare la menirea
superioară a Vieţii.
 CA: Doresc să te întreb despre relaţia ta cu Yeshua.
Cum priveşti tu implicarea lui în lumea Misterelor? Ce
relaţie personală ai cu el?
MARTA: Mă gândesc la el ca la un frate foarte drag
şi la mine, ca la sora lui dragă, nu doar ca la nişte veri
primari. Mă simt foarte, foarte apropiată de el. Fratele şi
sora mea înţeleg imediat sensurile profunde ale
învăţăturilor sale; eu, mai puţin. Acest lucru mă
deranjează într-o anumită măsură, întrucât mă face să
simt că nu pot fi atât de apropiată de el pe cât mi-aş
dori. Există însă o parte din mine, în adâncul inimii
mele, în care ştiu că el mă cunoaşte şi că eu îl cunosc.
Atunci când mă ia în braţele, simt imediat cum energia
sa sublimă îmi topeşte toate tensiunile. Uneori, de pildă
în acest moment (corpul lui Claire începe să tremure), pot
intra în rezonanţă cu el, iar el mă ajută să mă relaxez. În
astfel de momente, respir adânc şi mă eliberez de orice
fel de griji.
Eu nu văd tiparele energetice, la fel ca sora mea
Maria (din Betania), dar pot simţi energia subtilă ca pe o
mişcare a căldurii din corpul meu. Simt adeseori o
vibraţie comparabilă cu cea produsă de lumina Soarelui
atunci când intră pe o fereastră, iar micile particule de
praf par să danseze în ea. Uneori, mi se ridică firicelele
de păr de pe corp. Creştetul capului, pielea şi muşchii
mei încep să vibreze. Câteodată, aceste vibraţii sunt
foarte delicate; aproape că nu le pot observa. Alteori, ele
sunt mult mai puternice, facându-mi corpul să se
cutremure. Eu percep energia la fel cum percep căldura
Soarelui. Corpul meu se încălzeşte atunci, iar muşchii
mei devin mai relaxaţi. Tensiunile acumulate în cea mai
mare parte în stomacul meu se destind şi se disipează.
Mintea mea devine foarte liniştită şi pot vedea o energie
ca o lumină delicată între mine şi Yeshua. Sentimentul
că ne aflăm în corpuri diferite dispare. Îmi pot da seama
că lui Yeshua îi place foarte mult când devin atât de
relaxată.
Atunci când mă mângâie, prin mâinile sale trece o
energie foarte mare. Mă simt la fel ca o pisicuţă.
Adevărul este că sunt o femeie foarte simplă. Sora mea
este infinit mai complexă decât mine. Ea ştie enorm de
multe lucruri, care pe mine mă depăşesc complet. Eu
însă înţeleg perfect ce simte o pisicuţă atunci când o
mângâi. Ori de câte ori Yeshua mă mângâie şi mă ţine
aproape de el, mă relaxez complet. Simt atunci cum
inimile noastre devin una. Este ca şi cum din inima mea
ar ieşi nişte lăstari de iasomie care ar creşte şi ar
pătrunde în inima lui sau invers, ca şi cum corpurile
noastre s-ar transforma într-o singură inimă uriaşă care
pulsează, la fel cum Soarele îşi revarsă de-a pururi
lumina şi căldura asupra dragii noastre planete Pământ.
Procesul este încântător. Nu am cunoscut niciodată
acest tip de energie alături de alţi bărbaţi.
CA: Ai cunoscut mulţi bărbaţi?
MARTA: Când eram tânără, îmi plăcea foarte mult
să merg cu bărbaţii. Acest lucru o deranja foarte tare pe
mama, care era reticentă în a-i spune tatei. Dar mie îmi
plăcea să mă culc cu ei. Uneori, mă simţeam ruşinată,
căci ştiam că femeile care au foarte mulţi iubiţi sunt
dispreţuite în general. Dacă erau prinse în flagrant de
către bărbaţii lor erau de regulă ucise cu pietre. Am
cunoscut personal femei care primeau bani pentru a se
culca cu bărbaţii, având inima şi viaţa foarte tulburate.
Personal, nu îmi doream o viaţă grea, dar nici să fiu
privită ca o prostituată.
Mama, care era o preoteasă a Marilor Mame Isis şi
Ishtar, a încercat din răsputeri să mă înveţe o cale
diferită de a mă folosi de sexualitatea mea. Ea m-a
învăţat despre Zeiţă şi despre puterile sale. Au existat
ritualuri care mi-au plăcut foarte mult. Am lucrat atunci
cu energiile elementelor foc, apă, pământ şi aer. Uneori,
consumam diferite plante care ne deschideau mintea şi
corpul, pentru a suporta o energie mai mare. Am învăţat
de asemenea cum să respir într-o manieră conştientă şi
cum să recit cuvinte încărcate cu putere spirituală. Am
folosit diferite uleiuri pentru a-mi unge corpul, astfel
încât să am mai multă vigoare şi flexibilitate. Făceam
anumite mişcări şi anumite întinderi, asumându-ne
posturi fizice străvechi. Dansam până când intram în
stări extatice de transă.
Îmi place foarte mult să dansez, să mă leagăn în
ritmul muzicii până când pântecul îmi ia foc. Astfel de
lucruri mă fac să îmi simt foarte puternic feminitatea.
Am avut nevoie de foarte mulţi ani şi de unele experienţe
mai dificile pentru a învăţa cum să îmi strunesc această
energie extrem de puternică. După ce am devenit mai
puţin egoistă, am învăţat încetul cu încetul să mă
folosesc de forţa mea vitală într-o manieră care să le fie
de folos unui număr cât mai mare de oameni, nu doar
mie şi bărbaţilor care îmi acordau pe termen scurt
atenţia lor condiţionată.
Casele noastre din Ierusalim şi din Betania au fost
foarte luxos mobilate, căci tata era un om bogat.
Obişnuiam să găzduim adeseori numeroşi demnitari
care călătoreau pe distanţe foarte lungi. Atunci când
mătuşa Marta (de la care mi-am primit numele) era
stăpâna gospodăriei noastre din Ierusalim, ea avea
slujitoare care o ajutau. După ce tata s-a căsătorit cu
mama mea, Maria din Magdala, iar mătuşa Marta nu a
mai reuşit să ţină pasul cu toate îndatoririle sale
anterioare, mama a acceptat cu bucurie ajutorul ei la
noua noastră casă din Betania, unde a preferat să se
mute. Mama avea o mare iubire faţă de oameni,
indiferent de categoria socială din care făceau parte. Mai
presus de orice, îşi dorea să îi slujească pe cei aflaţi la
nevoie. Tata a construit în permanenţă camere noi,
pentru a le putea oferi ajutor temporar celor fără
adăpost, cum ar fi damele nemăritate, orfanilor, femeilor
bătute de soţi şi infirmilor.
Înainte de moartea mamei, aceasta a apucat să mă
înveţe cea mai mare parte a lucrurilor pe care le cunosc
la ora actuală. Când mama s-a îmbolnăvit, eu şi cu
Lazăr i-am continuat munca vindecătoare. Când sora
mea (Maria din Betania) a stat acasă pentru a se
recupera în urma unei boli grave de care s-a îmbolnăvit
în Egipt, ea s-a alăturat eforturilor noastre. Aşa se face
că tata a construit încă şi mai multe camere, cumpărând
noi proprietăţi pentru opera noastră umanitară.
Sanctuarul nostru a devenit astfel foarte bine cunoscut,
şi chiar am ajuns să fim nevoiţi să îi întoarcem din drum
pe mulţi dintre cei care veneau la noi. Spre oroarea
fariseilor, obişnuiam să le acordăm adăpost chiar şi
leproşilor, lucru care a uluit foarte mulţi oameni. Unul
dintre aceştia a fost Simon, care este menţionat în Biblia
voastră, cu referire la casa noastră din Betania, într-
unul din momentele în care sora mea Maria i-a uns cu
ulei de nard tălpile lui Yeshua (Una din referinţele biblice
despre Simon leprosul apare în Luca 7:37-50).
Nu doresc să o iau însă înainte cu povestea mea.
Haide să ne întoarcem la servitoarele din tinereţea mea,
din perioada în care mi-am descoperit sexualitatea. O
parte din servitoarele care lucrau în casa noastră
duceau o viaţă secretă. Având urechile agere, le-am
auzit şoptind între ele. Ceea ce spuneau m-a intrigat. Ele
m-au acceptat în cercul celor în care aveau încredere.
După ce m-am deschis în faţa acestor mistere, ele m-au
învăţat cum să amestec şi cum să beau anumite ierburi
dacă nu îmi venea ciclul lunar. Ştiam că în astfel de
momente puteam să rămân însărcinată, aşa că am
ajutat eventualele sarcini să iasă odată cu sângele meu.
În final mă simţeam însă foarte rău. Cu toate acestea,
am continuat să aplic această metodă mai mulţi ani
decât mi-ar plăcea să recunosc. O parte din tristeţea
mea se datora faptului că trebuia să păstrez aceste
lucruri secrete faţă de cei care mă iubeau. Dar cea mai
mare tristeţe a apărut atunci când mi-am dorit să rămân
însărcinată. Am constatat atunci că am rămas stearpă,
la fel ca şi sora mea Maria. Incapacitatea ei de a face
copii s-a datorat unei energii Kundalini extreme care i-a
trecut prin corp în timpul unei iniţieri primite în Egipt. A
mea s-a datorat pasiunii mele desfrânate pe care nu mi-
am putut-o controla. (Suspină uşor.)
Am avut odată un iubit pe care l-am plăcut foarte
mult. De fapt, cred că l-am iubit aproape la fel de mult
ca pe Yeshua. Dacă ar fi fost dispus, m-aş fi măritat cu
dragă inimă cu el. Numele lui era Iuda. Peste ani, el a
devenit un discipol devotat al lui Yeshua. Biblia voastră
îl numeşte Iuda Iscariotul. În ultimul an al misiunii
publice a lui Yeshua, am fost consoarta Magdalenă a lui
Iuda (În cercul interior al lui Yeshua, alcătuit din 12
bărbaţi, existau de asemenea 12 femei - „cei 12 membri
exteriori/vizibili” şi „cele 12 membre interioare/ascunse” .
„Cei 12” acţionau ca un potir/cerc alchimic care îl
înconjura şi îl susţinea pe Yeshua şi pe Magdalenele din
centru - „al 13-lea membru”. Cele 12 cupluri au servit ca o
unitate energetică în timpul misiunii publice formale a lui
Yeshua şi a Magdalenelor, îndeosebi în timpul misiunii lor
publice ceremoniale, care includea vindecări şi
Propovăduirea în faţa unor audienţe foarte mari). În zilele
de dinainte, ale pasiunii noastre pline de ardoare, el
venea pentru a fi cu mine de la o mănăstire eseniană din
apropiere, situată în deşert şi numită Qumran. Uneori,
mă duceam eu la el, dar nu prea îmi plăcea acest lucru,
căci era un loc foarte arid. Regulile şi comportamentul
acestor oameni erau mult prea rigide pentru gustul meu.
Mai târziu m-am alăturat lui Iuda şi fratelui meu Lazăr
pentru o scurtă perioadă, urmându-l pe Ioan
Botezătorul. Acest lucru s-a întâmplat după ce Iuda şi
Lazăr au plecat cu Ioan pe Muntele Sinai, unde au
rămas în izolare alături de el timp de trei ani, înainte de
întoarcerea lui Yeshua în Galileea din a doua sa
călătorie în India.
(Faţa şi corpul lui Claire încep să dea semne de
agitaţie.)
Tremur. Nu ştiu de ce tremur atât de tare. Cred că
acest lucru se datorează faptului că îmi amintesc de
anumite experienţe foarte dificile pentru mine.
CA: Află că eşti în siguranţă acum, Marta. Dacă
simţi nevoia să tremuri, nu este nicio problemă. Respiră
adânc, în timp ce tremuri, şi cufundă-te în aceste
amintiri, fără să rosteşti vreun cuvânt sau vreo poveste.
Lasă energia să facă ce doreşte. Dacă o vei accepta cu
blândeţe, această energie inconfortabilă va deveni liberă
să se deplaseze liber prin corpul tău.
MARTHA: Aşa este. Acelaşi lucru mi-l spun adeseori
Yeshua, sora mea şi mătuşa Maria Ana.
(Mai calmă) Aş dori să îţi spun mai multe despre
Iuda.
Iuda a fost inclusiv prietenul apropiat al Mariei, sora
mea, dar cei doi nu au fost niciodată iubiţi. Iuda avea un
anumit fel de a fi cu mine, extrem de tandru. Ochii lui
erau închişi la culoare, profunzi şi extrem de inteligenţi.
Era de o sensibilitate extremă. Îmi părea rău pentru el,
căci avea un tată extrem de dur, care cerea enorm de la
el. A încercat din răsputeri să îi facă pe plac tatălui său,
devenind disperat ori de câte ori era convins că a dat
greş în vreun fel. Ori de câte ori Yeshua se întorcea
dintr-una din călătoriile sale cu o înţelepciune şi cu
capacităţi spirituale din ce în ce mai mari, Iuda îl admira
din ce în ce mai profund. Avea o natură uluitor de
puternic devoţională. Credea cu convingere în
promisiunea scripturii, într-un Mesia mântuitor. El l-a
recunoscut pe Yeshua ca o împlinire a acestor scripturi,
pe care le înţelegea în profunzime.
Am fost prezentă atunci când Ioan Botezătorul a
anunţat răspicat că Yeshua era Maestrul Neprihănirii
sau Mesia cel profeţit de scripturi. Ioan a declarat atunci
că menirea sa - de pregătire a căii celui care va veni
după el - s-a împlinit. Când Yeshua a devenit pregătit să
îşi înceapă misiunea publică, Ioan le-a cerut discipolilor
săi să îl urmeze pe Yeshua, nu pe el. Foarte mulţi au
făcut acest lucru, dar câţiva dintre ei i-au rămas
credincioşi lui Ioan, chiar şi după ce acesta a fost ucis
cu brutalitate. S-a produs astfel o divizare între cei care
au continuat să urmeze învăţăturile lui Ioan şi cei care i
s-au alăturat lui Yeshua. Acest lucru s-a dovedit a fi
dificil pentru noi, căci lucrul care ni-l doream cel mai
tare era unitatea. Noi îl venerăm şi astăzi pe Ioan şi îi
păstrăm craniul, pe care îl considerăm una din cele mai
preţioase comori secrete ale noastre. Înclin să cred că
acest lucru este perceput ca o mare pierdere şi ca o farsă
de prost gust de către cei care îl consideră pe Ioan mai
mare decât Yeshua. Unii cred chiar că Yeshua l-a trădat
pe Ioan, numindu-l un învăţător fals. Este extrem de
trist să auzim astfel de zvonuri.
Iuda era atât de căzut în admiraţie în faţa lui
Yeshua, încât a ajuns să îl considere însuşi Dumnezeul
evreilor, Yehova, care păşea pe pământ în trup. Adoraţia
lui era similară cu cea a romanilor care le aduc ofrande
zeilor lor. Împăraţii romani merg până acolo, încât se
consideră ei înşişi zei, cerându-le supuşilor să îi
venereze. Preoţii care slujesc la templul lui David din
Ierusalim îi aduc ofrande de sacrificiu lui Yehova, ca sa-i
îmblânzească mânia. Sângele este foarte important
pentru ei. Deşi considera sacrificiile de sânge o oroare (la
fel ca toţi esenienii), Iuda era dispus să îşi ofere inima şi
întreaga viaţă ca un sacrificiu adus lui Yeshua, dacă
acesta i-ar fi cerut acest lucru. Iuda era ferm convins că
Yeshua era o întrupare a Dumnezeului unic, la fel cum
cred monoteiştii de astăzi. El nu a înţeles niciodată pe
deplin conceptul de Unitate pe care l-a propovăduit
Yeshua, aşteptându-se la mari miracole de la acesta.
Când Yeshua nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor lui
Iuda, el nu numai că a fost extrem de dezamăgit, dar s-a
simţit chiar trădat. În acest fel, în inima lui s-a creat un
conflict intern, greu de reconciliat.
La fel ca şi tatăl său şi ca alţi Zeloţi care trăiau la
Qumran, Iuda îşi dorea ca Yeshua să îşi asume rolul de
rege pământesc. Zeloţii îşi doreau cu ardoare ca Yeshua
să îi elibereze de romani, pe care îi considerau o
întruchipare a răului absolut, adică nişte Fii ai
întunericului. Aşa se face că bunul meu prieten Iuda şi o
parte din ceilalţi iubiţi anteriori ai mei au început să le
vorbească oamenilor despre sosirea iminentă a lui
Mesia. Noi însă, cei din familia mea, credeam cu totul
altceva!
Ori de câte ori eram în apropiere de Yeshua, îmi
dădeam seama că acesta nu avea nici cea mai mică
intenţie de a domni asupra poporului ca un rege politic.
Aceia care îi înţelegeau cu adevărat cuvintele ştiau că el
vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu din interiorul
nostru, nu din această lume exterioară. Am cântărit cu
atenţie cuvintele lui Yeshua şi cele ale lui Iuda în inima
mea. Uneori, mă simţeam confuză. Îmi doream cu
ardoare să scap de această confuzie mentală, căci îmi
plăcea viaţa mea simplă. De aceea, obişnuiam să mă
retrag din astfel de conversaţii, focalizându-mi atenţia
asupra lucrurilor pe care le puteam face, din gospodăria
noastră şi din spitalul pe care îl supervizam. Cu alte
cuvinte, preferam să îi slujesc pe cei care veneau la noi
pentru a-i vindeca şi lăsam politica pe seama altora.
A urmat o perioadă în care viaţa noastră a devenit
dintr-odată mult mai pasionantă, dar şi mai dificilă
decât până atunci. Yeshua a declarat a sosit timpul să
ne îndeplinim cu toţii menirea pentru care ne-am născut
pe acest pământ. Urma astfel să transpunem în fapt tot
ce am făcut pentru a ne pregăti din punct de vedere
spiritual, astfel încât să putem deveni un exemplu
pentru toţi ceilalţi oameni, nu doar legat de ceea ce
înseamnă să îl slujeşti pe Dumnezeu, ci chiar de ceea ce
înseamnă să FII Dumnezeu pe pământ. El ne-a învăţat
că Dumnezeu - Creatorul Tată/Mamă infinit - nu este o
zeitate geloasă şi mânioasă, adăugând că atunci când ne
simţim separaţi de Dumnezeu, noi încercăm să creăm o
zeitate după chipul şi asemănarea noastră. Adevăratul
Dumnezeu este însă o Prezenţă imuabilă, nenăscută şi
nepieritoare, a cărei esenţă este în egală măsură vidul şi
conştiinţa pură, care se exprimă pe sine printr-o
EXISTENŢĂ (FIINŢĂ) pură şi prin Iubire. Această Mare
Prezenţă se manifestă prin toate formele şi păşeşte în
toate trupurile de pe pământ, fiind una cu marea
noastră familie a umanităţii. Yeshua susţine că a sosit
timpul să stabilim împărăţia lui Dumnezeu chiar aici, pe
pământ, în bătaia delicată a inimii noastre, prin expresia
plină de iubire a vieţii noastre, clipă de clipă.
 De-a lungul timpului petrecut alături Yeshua,
îndeosebi în ultimul an al misiunii noastre publice, mi-
am schimbat perspectiva asupra acestuia,
nemaiprivindu-l doar ca pe vărul meu mai mare, ci ca pe
un Maestru al Neprihănirii. Am ajuns să înţeleg astfel
faptul că el a atins într-adevăr Unitatea cu Tatăl-Mama
întregii Vieţi. Începând din acel moment, am început să
îi spun „învăţătorule”.
Deşi l-am considerat cu toţii învăţătorul nostru
preaiubit, el a rămas întotdeauna smerit şi foarte uşor
de abordat. El a fost cel care mi-a cerut să mă alătur
femeilor care îl însoţeau. Am fost încântată să fac parte
integrantă din echipa lui de susţinere, care i-a uşurat
enorm calea. În consecinţă, mi-am propus să nu las
niciun factor exterior să îmi distragă atenţia, cu excepţia
supervizării de scurtă durată a îndatoririlor mele din
Betania, din când în când.
În acele luni extrem de intense, el m-a luat deoparte
şi m-a deschis în maniere pe care nu le-am cunoscut
niciodată până atunci. M-a învăţat nu doar să îmi pun
în circulaţie şi să îmi transmut forţa vitală în beneficiul
misiunii sale publice, ci şi să ating o stare de linişte
interioară extrem de profundă, mai presus de monologul
constant al minţii mele - în acea Mare Tăcere, am ajuns
să îl recunosc pe Yeshua ca fiind unul din Marii înţelepţi
(Eliberaţi) care şi-au realizat Adevărata Natură care
transcende timpul şi forma. Cu această ocazie, l-am
recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu şi ca Fiu al Omului,
în egală măsură. Deşi mi-a luat ceva mai mult timp
decât în cazul lui, pentru că am cunoscut-o
dintotdeauna pe Maria (din Betania) ca pe sora mea mai
mare, am recunoscut-o inclusiv pe ea ca fiind o
încarnare a Marii Mame. În timpul acelor zile cu totul
ieşite din comun petrecute alături de Yeshua, de Maria
şi de Miriam din Tyana, am ajuns să înţeleg ce înseamnă
să te afli în prezenţa unor Hrişti-Magdalene
treziţi/trezite.
Mai doresc să spun un ultim lucru despre Iuda. Eu
cred că el şi-a înţeles rolul extrem de dificil pe care
trebuia să îl joace, atât cât este posibil pentru un om.
Sinceră să fiu, abia dacă reuşesc să înţeleg eu însămi ce
anume i s-a cerut în acele zile din urmă. Inima mea se
frânge şi astăzi când mă gândesc la acea perioadă
teribilă de anxietate maximă. Ceea ce ştiu, însă, dincolo
de orice tăgadă, este că Iuda l-a iubit enorm pe Yeshua.
Yeshua, Miriam şi sora mea Maria au petrecut foarte
mult timp cu el, astfel încât să îl poată pregăti pentru
ceea ce avea de făcut în calitatea lui de iniţiat Hrist-
Magdalenă.
În cadrul misterului lui Osiris, care reiterează
învierea lui Osiris de către preaiubita lui Isis din starea
lui de moarte spirituală (ignoranţa care este sinonimă cu
conştiinţa dualităţii şi a separării) la viaţă (trezirea
spirituală /realizarea Unităţii), cineva trebuie să joace
rolul „personajului negativ” Set. (Set este fratele invidios
al lui Osiris, care îl trădează şi îl ucide. Isis, Divinul în
Ipostaza Lui Feminină, de înţelepciune şi Iubire,
înalţă/trezeşte conştiinţa lui Osiris, care îşi reaminteşte
cine este de fapt.) Set personifică însăşi conştiinţa
separării: egoismul, lăcomia, avariţia, resentimentele,
gelozia/invidia, pasiunea desfrânată, trădarea şi aşa mai
departe. El este „inamicul” interior - trădătorul vieţii şi al
Hristului interior. Set face parte integrantă din fiecare
dintre noi (fiinţele care nu au ajuns încă la realizarea
spirituală), fiind acea parte a psihicului nostru care ne
împiedică să devenim conştienţi de adevărata noastră
natură - Lumina Hristică.
 Iuda şi-a asumat acest rol „întunecat” şi extrem de
puţin înţeles - rolul lui Set - antihristul, opusul iubirii şi
al luminii, fratele care încearcă să îşi trădeze şi să îşi
ucidă fratele - adevăratul său Sine real - Pe Hristos. În
realitate însă, „personajul negativ pune în mişcare
întregul proces al înălţării în lumina conştiinţei plenare
a Hristului interior. Acesta este marele paradox al
misterului lui Osiris-Isis, sau al lui Hrist-Magdalena.
Yeshua a demonstrat înălţarea lui Osiris – victoria iubirii
pure care transmută teama în fiecare moment al
misiunii sale publice, cu fiecare respiraţie a sa. Ca
Magdalenă, am ajuns să ştiu, dincolo de orice îndoială,
că Yeshua ESTE Hristul înviat din morţi. El ESTE
Iubirea, Viaţa şi Lumina. Cât despre noi, ceilalţi, inclusiv
Iuda, noi suntem una cu Hristos, dar încă nu ştim acest
lucru.
Inima mea continuă să sufere şi astăzi de dragul
sufletului lui Iuda. În pofida rolului decisiv jucat de el
(ca şi al celui jucat de ceilalţi) în procesul crucificării şi
învierii lui Yeshua, el a continuat să se cufunde într-o
depresie extrem de profundă. Personal, înclin să cred că
acest lucru s-a datorat conflictelor pe care le-a moştenit
din copilărie, amplificate acum de isteria mulţumii
furibunde, dar şi de povara insuportabilă a îndoielilor
sale legate de sine, generate de rolul său de ţap ispăşitor
şi de toţi cei care i-au înţeles în mod greşit acest rol. Au
existat în rândul discipolilor lui Yeshua foarte mulţi
oameni care nu au fost iniţiaţi pe deplin în misterele
Magdalenei. Prin urmare, ei nu au înţeles rolul esenţial
jucat cu inocenţă de Iuda. În consecinţă, mintea
sărmanului Iuda a fost asediată în permanenţă de
gânduri negative, până când acesta nu a mai putut
suporta durerea acumulată (Pentru o perspectivă mai
amplă asupra rolului jucat de Yeshua şi, respectiv, de
Iuda în cadrul misterului Osiris-Isis sau Hrist-Magdalena,
citeşte cartea Ana, bunica lui Iisus, capitolele 38-41).
CA: Trebuie să îţi fi fost foarte greu. Ce alte
evenimente semnificative legate de Yeshua îţi mai
aminteşti?
MARTA: Îmi amintesc de un moment în care fratele
meu Lazăr s-a îmbolnăvit foarte grav. El a murit, iar
Yeshua i-a readus corpul la viaţă (Relatarea biblică a
învierii lui Lazăr apare în Ioan 11:1-45).
CA: Lazăr?
MARTA: Da. Yeshua a plecat cu câţiva fraţi care nu
au fost iniţiaţi în templele egiptene şi în cele din Orientul
îndepărtat, precum Simon Petru şi fratele său Andrei. El
şi-a propus să le prezinte anumite învăţături care să îi
ajute să treacă mai uşor peste dificultăţile care îi
aşteptau, de care Yeshua era perfect conştient. Tata era
şi el plecat într-una din călătoriile sale. Slavă cerului,
sora mea Maria şi Miriam erau împreuna cu mine.
Preaiubitul meu frate, care a decis să rămână în
Betania, s-a îmbolnăvit foarte grav. El a murit, aşa că i-
am plasat corpul într-un sepulcru din apropiere. Yeshua
ştia în inima sa că Lazăr a murit, chiar înainte ca
mesagerul pe care l-am trimis la el să îi spună acest
lucru. Au trecut patru zile foarte dureroase pentru noi
înainte de sosirea lui. (Plânge) Când a ajuns, Yeshua s-a
dus la mormânt, a rostogolit piatra care îl acoperea
intrarea şi a strigat cu voce tare numele lui Lazăr.
Acesta a ieşit din mormânt, fără să miroasă deloc a
moarte. Nu voi mai spune nimic în această privinţă
deocamdată. Relatarea din Biblia voastră ar trebui să fie
suficientă până una alta...
CA: (Corpul lui Claire tremură din nou, deşi în cameră
este cald, iar afară este vară.) Încă îţi mai este frig?
Doreşti o pătură?
 MARTA: Poate că m-ar ajuta. Picioarele mele sunt
reci, nu-i aşa? Cred că are legătură cu toate lucrurile
extrem de dificile la care am asistat de-a lungul vieţii.
Am păstrat aceste amintiri în corpul meu.
CA: Acum eşti în siguranţă şi ne poţi împărtăşi într-
o stare de pace interioară aceste informaţii, ca şi cum te-
ai afla în braţele lui Yeshua.
MARTA: Mi-aş dori să fie aici. Îmi spune chiar acum
să îmi continui povestea legată de viaţa mea din
Britania. Nu are niciun sens să îmi reamintesc de acei
ani dificili din Palestina.
CA: Te-ai măritat vreodată?
MARTA: A existat o logodnă aranjată de părinţii
mei, care erau îngrijoraţi din cauza mea. Ei nu doreau
să atrag ruşinea şi poate chiar moartea asupra mea.
Bărbatul cu care m-au logodit era o cunoştinţă de-a
tatei. Părea un om bun, dar niciunul nu nutream vreo
afecţiune faţă de celălalt. După ceremonia de logodnă,
când a descoperit că nu eram virgină, şi-a cerut zestrea
înapoi. Cel puţin a avut bunăvoinţa de a nu mă ucide cu
pietre. Înclin să cred că cel care m-a salvat a fost tata.
M-am simţit foarte uşurată când am fost adusă din nou
în casa părinţilor mei. Acel bărbat era un om bătrân (un
văduv), iar eu aveam 16 ani aşa că mă bucur că nu am
mers mai departe cu căsătoria. În epoca noastră era
foarte greu pentru o femeie divorţată să se mai mărite
vreodată sau să găsească vreun sprijin pentru
bunăstarea ei fizică. Nu la fel stăteau însă lucrurile
pentru bărbaţi. Aceştia aveau un avantaj nemeritat Şi
foarte multe femei au suferit în consecinţă.
CA: În cultura voastră oamenii se căsătoreau cu un
singur partener, sau...
MARTA: De cele mai multe ori. Dar existau şi
bărbaţi care se căsătoreau cu mai multe femei.
 CA: A fost Yeshua însurat?
MARTA: Da.
CA: A avut el copii şi s-a căsătorit de mai multe ori?
MARTA: Da, a avut copii şi, da, s-a căsătorit cu
două femei. Prima lui soţie a fost Miriam din Tyana, pe
care a cunoscut-o cu puţin timp înainte de prima sa
călătorie în India. Înainte de a se întoarce a doua oară în
India cu Miriam, el s-a logodit cu sora mea, Maria. Cei
doi nu s-au căsătorit însă niciodată într-o manieră
oficială.
CA: A avut el copii cu Miriam din Tyana şi cu Maria
din Betania?
MARTA: Da. Cu Miriam a avut trei copii: Joses
Simion, Miriam şi Johannes. Iuda, care este copilul
rămas orfan al consoartei indiene a lui Yeshua, Radha,
şi al lui, a fost adoptat de Miriam şi de sora mea. Sora
mea Maria era stearpă când s-a logodit cu Yeshua. Peste
ani, s-a produs însă un miracol vindecător în noaptea în
care a avut loc ceea ce voi numiţi „Cina cea de Taină”,
iar Maria a conceput-o atunci pe Sar’h. În primul an pe
care l-am petrecut pe Muntele Bugarach, ea a conceput
o altă fiică, pe care noi o numim Lisbeta. Cele două se
află aici, la Avalon, şi au propriile poveşti de relatat. Le
voi lăsa aşadar să spună ce au de spus.
CA: Îţi mulţumesc pentru că ne-ai împărtăşit aceste
informaţii, rămase ascunse atât de mult timp! Mai
doreşti să ne spui ceva?
MARTA: Doar că sunt foarte fericită că avem
această oportunitate de a ne face auzite vocile. Aceste
lucruri care au fost foarte mult timp ascunse se află în
multe minţi şi inimi, dorind să iasă la suprafaţă.
Povestea mea, la fel ca ale altor femei, descrie poverile pe
care le-am purtat - atât de multă ruşine, vinovăţie,
abuzuri şi tristeţe. A sosit timpul ca noi (femei şi bărbaţi,
deopotrivă) să lăsăm deoparte rănile din inima şi din
mintea noastră. A sosit timpul să iertăm şi să acceptăm
procesul de vindecare - la nivel individual, familial şi
social. Nu am nici cea mai mică îndoială că, dacă vom
face acest lucru, vom avea mult mai multa grijă de
Mama noastră Pământ. Viziunea mea este că vom deveni
atunci o singură familie, în care nimeni nu îşi va mai
privi cu invidie sau cu neîncredere semenii.
Noi, femeile, ne vom lăsa deoparte nesiguranţele şi
nu ne vom mai căuta obsesiv un soţ; la fel, nu vom mai
încerca fără încetare să atragem atenţia părinţilor şi
bărbaţilor noştri. Nu vom mai concura unele cu altele,
nu ne vom mai trăda şi nu ne vom mai calomnia
reciproc. Vom deveni nişte surori autentice şi ne vom
bucura de frumuseţea noastră, sprijinindu-ne reciproc
diferitele talente şi calităţi. Ne vom susţine capacitatea
de a fi pline de afecţiune încă din momentul concepţiei.
Prin iubirea noastră neabătută, vom avea grijă ca nimeni
să nu fie lăsat singur, în suferinţă, de-a lungul
tranziţiilor inevitabile ale vieţii: naşterea, boala,
îmbătrânirea şi moartea. Ne vom privi suferinţele
reciproce cu o răbdare şi o compasiune mult mai mari,
pentru ca toate fiinţele să poată cunoaşte fericirea.
În aceeaşi viziune a mea, eu pot vedea că bărbaţii
nu vor mai concura cu femeile şi nu se vor mai folosi de
ele - ori de Mama Pământ - pentru propria mărire de
sine, pentru lăcomia şi poftele lor desfrânate. Ei nu vor
mai pleca la război pentru a-şi dovedi virilitatea şi nu vor
mai accepta orice insultă numai pentru a-şi spori
puterea. Când toţi oamenii vor învăţa să perceapă într-o
mai mare măsură Unitatea, ei nu vor mai fi la fel de
defensivi cu proprietăţile şi cu graniţele lor. Ei nu îşi vor
mai umple constant timpul cu distracţii, uitând de
momentul prezent şi de bucuria pe care o aduce
inevitabil acesta. În acest fel, ei vor cunoaşte mai puţine
regrete legate de trecut sau griji legate de viitor,
focalizându-şi, înainte de toate, întreaga prezenţă
asupra vieţii lor, ca fiinţe spirituale. În acest fel, bărbaţii
vor putea deveni fii, fraţi, soţi şi taţi mult mai buni. În
cadrul acestei frăţii autentice, ei îi vor inspira în egală
măsură pe ceilalţi bărbaţi, dar şi pe femei, pentru a-şi
manifesta întregul potenţial în beneficiul tuturor
fiinţelor.
Atunci când vorbesc despre bărbaţi, doresc să fiu
bine înţeleasă: energia masculină care se manifestă prin
intermediul femeilor va lua un curs similar. De bună
seamă, acest lucru este valabil inclusiv pentru energiile
feminine care se manifestă prin intermediul bărbaţilor,
care vor fi cultivate şi onorate în beneficiul tuturor
fiinţelor vii.
În acest fel, noi vom învăţa să onorăm darurile
complementare ale sexului opus şi vom aduce unitate,
echilibru şi integritate tuturor relaţiilor noastre. În
lumina acestei egalităţi care ne va îmbrăţişa diversitatea,
noi vom co-crea pe pământ un veritabil paradis terestru,
un cămin al armoniei, al vindecării şi al sfinţeniei. Pe
pământ se va naşte atunci o Nouă Zi, cu adevărat
glorioasă, după cum o numeşte Bunica Ana. (Este foarte
emoţionată.)
Bunica este extrem de dedicată Noii Zile. Ea are o
viziune personală, potrivit căreia întreaga umanitate va
deveni o singură familie, fără certuri şi conflicte, pe
pământ va prevala iubirea şi nu vor mai exista regrete,
ruşine, vinovăţie sau tristeţe. Nu pot decât să sper că
povestea mea i-a ajutat pe mulţi fraţi şi pe multe surori
din epoca voastră să îşi lase la pământ poverile. Biblia
voastră spune clar: „Căiţi-vă şi nu mai păcătuiţi”. Cu
alte cuvinte, nu mai cultivaţi acele gânduri, sentimente
şi acţiuni care vă fac rău vouă, dar şi semenilor voştri.
Înlocuiţi-le cu gânduri, cu sentimente şi acţiuni capabile
să amplifice abundenţa vieţii.
Atunci când vom înţelege cu toţii că noi suntem
mult mai mult decât acest corp şi această minte
separate, noi îi vom oferi Sufletului nostru Divin un
spaţiu mult mai mare pentru a trăi şi pentru a acţiona.
Inima plină de compasiune a Sufletului călăuzeşte
mintea umană să îşi asculte vocea şoptită din interiorul
ei, iar apoi să îi dea ascultare. În acest fel, omul îşi poate
amplifica dramatic capacitatea de a simţi starea de pace
interioară. Se spune că în Noua Zi, mielul şi leul vor trăi
în pace unul lângă celălalt, iar Mama Pământ va deveni
ca o grădină fertilă. Nu vor mai exista animozităţi între
speciile care trăiesc pe pământ, nici războaie în lumile
celeste, nici nemulţumiri şi suferinţă în lumile temporale
şi ale formei.
CA: Este o viziune extrem de frumoasă, pe care
merită să o cultivăm cu toţii în această epocă tulbure.
MARTA: Gândul că aceste cuvinte ale mele pot
aduce mai multă iubire în inima voastră şi în maniera în
care vă trăiţi viaţa mă umple de o pace profundă. Vă
doresc din toată inima să vă amplificaţi capacitatea de a
iubi în cadrul relaţiilor cu fraţii şi cu surorile voastre, cu
părinţii, cu copiii şi cu toate celelalte fiinţe. Va
mulţumesc tuturor pentru că mi-aţi ascultat povestea şi
vocea! Asta este tot ce doresc să spun deocamdată.
CA: Îţi mulţumesc, Marta, pentru că ai venit şi ne-ai
împărtăşit viziunea şi cuvintele tale! Ele ne-au ajutat
într-adevăr să ne amplificăm înţelegerea şi
înţelepciunea.
[Marta a continuat să trăiască la Avalon până în anul
55 e.n., când s-a întors în sudul Franţei împreună cu
fratele ei Lazăr, după „Marea Adunare”. Înaintea acestui
moment de cotitură, Marta şi-a împlinit visul şi a trăit
câţiva ani pe insula Mona, în marele sanctuar druid.
Marta şi Lazăr au jucat un rol hotărâtor în asistarea lui
Sar’h şi a lui Andrei, în eforturile lor umanitare de a crea
o reţea vastă de spitale, orfelinate şi aziluri, în sudul
Franţei. Marta a murit la vârsta de 84 de ani, în anul 80
e.n. lângă Muntele Bugarach].
 Cap. 19 – Lisbeta
Fiica lui Yeshua şi a Mariei din Betania

Avalon, anul 41 e.n. (la vârsta de 7 ani)

[Acest capitol reprezintă continuarea relatării Lisbetei
din capitolul 11. În acest caz, Claire este moderatoarea
şedinţei şi Catherine Ann este cea care vorbeşte în starea
de hipnoză, regresivă].
CLAIRE (care a adus-o în stare de hipnoză
regresivă pe Catherine Ann): Te rog să te proiectezi
acum în viitor şi să îmi spui unde te afli.
LISBETA: Mă aflu pe un deal înverzit. Este o zi
însorită şi iarba mi se pare caldă sub tălpi. Este o zi
foarte paşnică... romanii nu sunt aici. Uneori putem
vedea câţiva romani care fac afaceri cu unchiul Iosif (din
Arimateea), dar nu mai există soldaţi. Prin urmare, zilele
noastre au devenit mult mai paşnice. Am auzit poveşti
cum că triburile din apropiere se luptă unele cu
celelalte, dar aşa cum spuneam, astăzi este o zi liniştită.
CLAIRE: Vorbeşte-mi despre acest loc şi despre
acest deal.
LISBETA: Atunci când stau pe vârful acestui deal
numit Tor, pot vedea până foarte departe. Este foarte
aproape de locul în care locuim. Astăzi sunt singură. Mă
învârt în jurul propriei axe şi simt căldura soarelui pe
faţa mea. Mă învârt până când ameţesc şi cad la
pământ, apoi mă rostogolesc în jos la vale. Când ajung
la poalele dealului, rămân acolo până când lumea nu se
mai învârteşte cu mine, după care urc din nou pe deal şi
o iau de la început.
CLAIRE: Locuieşti de mult timp aici?
LISBETA: Da. Ne aflăm aici de trei ani, începând din
anotimpul în care zilele sunt foarte scurte şi când este
foarte frig. Tocmai am împlinit şapte ani în urmă cu o
săptămână.
CLAIRE: Spune-mi mai multe despre casa ta şi
despre cei care locuiesc în ea.
LISBETA: Există un fel de gard construit din ramuri
mari şi groase împletite strâns, astfel încât să nu existe
niciun fel de spaţiu între ele.
Gardul înconjoară întregul sat. Este o măsură de
protecţie şi împiedică animalele să intre pe unde vor.
Avem şi un alt tip de protecţie. Oamenii care trăiesc aici
ştiu cum să invoce apariţia unui fel de ceaţă atunci când
doresc ca satul lor să devină invizibil. Dincolo de gard şi
de porţile sale, există casele noastre.
CLAIRE: Spune-mi mai multe despre casa voastră.
Cine locuieşte cu tine în ea.
LISBETA: Eu nu locuiesc într-o singură casă.
Casele sunt circulare şi au acoperişuri ascuţite,
confecţionate din paie şi din stuf împletit. Unele sunt
mari şi altele mici. Marea majoritate sunt apropiate
unele de altele. Casa lui Nana (Bunica Ana) este singura
care este situată mai departe şi complet izolată. Uneori
stau cu ceilalţi copii într-una din marile case, dar alteori
stau cu sora mea Sar’h în căsuţa lui Nana. Avem acolo
un loc de dormit unde nu o deranjăm.
CLAIRE: Copiii locuiesc cu părinţii lor, sau singuri?
LISBETA: Aici este altfel decât la Muntele Bugarach,
pentru că este mult mai frig şi mai umed. Împărtăşim şi
aici totul - toată mâncarea, munca şi hainele. Familiile
care au trăit dintotdeauna aici locuiesc împreună -
bunici, părinţi şi copii. Cei care am venit din Fosta Ţară
locuim mai mult în dormitoare comune. Copiii mai mari
locuiesc împreună cu adulţii, care au grijă pe rând de ei.
Bărbaţii şi femeile care nu sunt căsătoriţi locuiesc
împreună, dar în dormitoare separate. Cuplurile
căsătorite au colibele lor micuţe. Există o casă circulară
foarte mare în care ne strângem pentru a mânca şi a ne
ruga împreună, a cânta şi pentru a spune poveşti.
Oaspeţii care vin de la distanţe mai mari dorm uneori
aici. Casa este situată în mijlocul cercului de căsuţe
circulare mai mici în care locuim noi toţi. Avem mai
multe grădini mari şi câteva izvoare în apropiere. Oile şi
vitele pasc pe dealurile din apropiere, avem câteva
câmpuri cultivate, care ne hrănesc pe toţi. Avem de
asemenea un loc special pentru animale, inclusiv pentru
hrana lor, precum Şi un depozit în care ne păstrăm
căruţele şi uneltele.
CLAIRE: Există vreo şcoală şi diferite lucruri de
învăţat?
LISBETA: Noi învăţăm în permanenţă. Ne ducem în
case diferite, unde învăţăm lucruri diferite.
CLAIRE: Fetele învaţă împreună cu băieţii?
LISBETA: Da. Uneori, fetele învaţă subiecte diferite.
Alteori stăm la picioarele unor învăţători diferiţi. Unii
sunt bătrâni, iar alţii nu sunt cu mult mai în vârstă
decât mine. Toţi au însă câteva ceva special de predat,
de pildă cum să privim mişcarea stelelor pe cer şi cum
să prezicem vremea, cum să avem grijă de animale, cum
să numărăm, cum să măsurăm şi cum să construim
diferite lucruri sau cum să ne ferim de boală. Alţii ne
învaţă cum să cultivăm plantele cu care ne hrănim şi
cum să le pregătim roadele pentru a le mânca. Există de
asemenea cântăreţi la tobe şi la harpă, dar şi solişti
vocali, care ne predau cântece şi dansuri speciale. Unii
ştiu cum să confecţioneze lucruri utile şi cum să le
decoreze cu mici desene frumoase. Alţii sunt mari
povestitori. Ei ne antrenează mintea pentru a memora
foarte multe lucruri, pentru a recita texte şi pentru a
gândi clar. De asemenea, învăţăm să vorbim în limbi
diferite, uneori, chiar să scriem şi să citim în acestea.
CLAIRE: Îţi place să fii învăţată cum să gândeşti?
LISBETA: Da, şi cum să îmi focalizez mintea, şi cum
să mă concentrez până când totul devine liniştit şi plin
de lumină. Suntem învăţaţi de asemenea despre
respiraţie şi despre felul în care este conectată aceasta
cu gândurile şi cu sentimentele noastre. Lucrăm cu
imaginaţia şi cu visele noastre. Pentru a ne fi mai uşor,
învăţătorii noştri transformă multe din aceste învăţături
în jocuri. Uneori râdem foarte mult, dar de cele mai
multe ori lucrăm şi practicăm extrem de focalizaţi şi de
atenţi. Presupun că şi copiii mai mari învaţă aceleaşi
lucruri, doar că în cazul lor lecţiile sunt mai dificile.
Deocamdată, practicăm foarte mult.
CLAIRE: Va predă diferite lucruri inclusiv mama ta
(Maria din Betania)?
LISBETA: Uneori ne predă mie şi celorlalţi copii.
Când suntem singure, îşi lipeşte fruntea de a mea, apoi
mă ia de mâini şi îşi lipeşte tălpile şi palmele de ale
mele. Îmi zâmbeşte şi respiră la unison cu mine.
Practicăm astfel foarte mult acumularea de energie. Este
plăcut şi cald când îmi transmite energie prin corp. Mă
pune apoi să îi transmit la rândul meu energie, şi tot
aşa. Pot simţi foarte clar ce se întâmplă. Îmi place foarte
mult să practic această tehnică împreună cu mama.
CIAIRE: Pare să ştie foarte multe lucruri legate de
energie.
LISBETA: Da, chiar ştie. Nu este însă întotdeauna
aici. Ea, Nana şi tati (Yeshua) vin şi pleacă. Nu cred că
pleacă foarte departe de aici. Miriam (din Tyana) şi Maria
Ana (Mama Maria) sunt plecate de mult timp. Au plecat
cu unchiul Iosif (din Arimateea) în marele oraş în care
trăieşte împăratul romanilor. Am auzit că la ora actuală
vizitează un loc foarte îndepărtat din Orient în care au
stat cândva tati şi Miriam (din Tyana). O parte din copiii
lor (Este vorba de copiii Mariei Ana, Ester Salomeea şi
Matias, şi de copiii lui Miriam: Joses Simion, Iuda (care
este adoptat) şi Miriam) sunt aici, cu mine. Eu ştiu că
mamele lor se vor întoarce cândva. Mariam se află aici.
Ea nu călătoreşte foarte mult. Încă nu vorbeşte cu
nimeni. M-am obişnuit cu prezenţa ei tăcută. Ne
înţelegem foarte uşor, chiar dacă nu vorbim în maniera
obişnuită.
CLAIRE: Crezi că vei fi la fel ca mama ta când vei fi
mare?
LISBETA: Nu ştiu, poate.
CLAIRE: Poate că vei călători şi tu cu ele cândva. Ţi-
ar plăcea acest lucru?
LISBETA: Da, mi-ar plăcea. Deşi avem cai şi provizii
atunci când călătorim, părinţii mei pot călători uneori
altfel decât ceilalţi oameni. Este ca şi cum ar apărea din
senin.
CLAIRE: Pare foarte amuzant.
LISBETA: Chiar este. Metoda lor este mult mai
puţin greoaie decât a noastră. Nu înţeleg de ce nu o
practică tot timpul. Poate pentru că ceilalţi oameni nu
pot să apară şi să dispară la fel ca ei. O să mă mai
gândesc la acest lucru şi o s-o întreb pe Nana dacă pot
învăţa cum să călătoresc la fel ca ei.
CLAIRE: Mai există şi alţi copii care au talente şi
interese similare cu ale tale, pentru aceste lucruri
misterioase?
LISBETA: Unii dintre băieţi fac anumite
antrenamente speciale.
CLAIRE: Unde se duc pentru aceste antrenamente?
Cine îi antrenează?
 LISBETA: Unchii mei dinspre bunici: unchii Iosif
(din Arimateea), Iosefus, Andrei şi Noe îi duc să se
antreneze alături de druizi, în ţinuturile de la vest
(Devon, Cornwall şi Ţara Galilor).
CLAIRE: Va vizitează vreodată druizii satul?
LISBETA: Da, sunt prieteni apropiaţi cu oamenii din
satul nostru.
CLAIRE: Vorbeşte-mi despre Anna, despre Nana a
ta. Trăieşte singură sau are un tovarăş de viaţă?
LISBETA: Uneori există oameni care vin şi o
vizitează. Este întotdeauna foarte fericită să îi vadă.
Inima ei se umple de bucurie. Nu sunt foarte sigură cine
sunt aceştia. Pe unii i-am mai văzut. Nana se umple de
entuziasm când vin să o viziteze. Există un bărbat pe
care îl vede foarte des. Numele lui este Ioan. Înclin să
cred că îl iubeşte, căci se uită la el şi îl atinge într-un fel
care îmi spune că este foarte special pentru ea. Uneori
se înroşeşte dacă îi pun întrebări legate de el. Nu sunt
deloc obişnuită să o văd pe Nana în acest fel, dar altfel
sunt foarte bucuroasă, căci nu mai este serioasă ca de
obicei.
CLAIRE: Te rog să te proiectezi acum în viitor, într-
un moment în care te afli cu celelalte fete, cărora le-a
venit pentru prima oară ciclul lunar. Sânii tăi s-au
dezvoltat şi îţi curge mult sânge, despre care ai aflat însă
de la învăţătorii tăi. De aceea, nu-ţi este frică de el.
Corpul tău este pregătit acum să conceapă copii, iar
mama ta şi Nana ţi-au explicat deja aceste lucruri. Uită-
te în jos la corpul tău şi spune-mi ce vezi.

Avalon, vara anului 47 e.n. (la vârsta de 13 ani)

LISBETA: Realizăm o ceremonie - un ritual al
„maturizării”. Sunt îmbrăcată cu o rochiţă dintr-un
material albastru foarte mătăsos, care face valuri. Este
aproape transparent. Am o panglică albastru închis
brodată pe cap, care îmi acoperă cel de-al treilea ochi.
Este legată la spate, dincolo de urechi. În ea este cusut
un cristal mic, care vine chiar deasupra punctului de pe
fruntea mea numit al treilea ochi. Rochiţa mea are şi ea
o panglică cu aceeaşi broderie, care îmi trece peste piept,
într-un tipar încrucişat. Am părul lung, de culoare
castanie, obişnuită. Este despărţit într-o cărare pe mijloc
şi coboară în jos până la talia mea. Am pielea foarte
albă. Sunt palidă, la fel ca bunica Maria Ana (Mama
Maria). Foarte puţini oameni din rândul nostru au o
piele atât de deschisă la culoare. Aproape toate rudele
mele care au venit din Fosta noastră ţară au pielea
măslinie. Nativii din Avalon au un ten mult mai deschis.
Îmi ţin braţele puţin depărtate de corp, cu palmele în
sus. Realizăm un ritual de iniţiere.
CLAIRE: Iniţiere. Acesta este un cuvânt folosit de
adulţi. Ce înseamnă el pentru tine?
LISBETA: Aceasta este o zi specială de iniţiere, în
care experimentăm pentru prima dată anumite lucruri
care ne-au fost predate de mult timp. În cazul de faţă,
noi receptăm lumina şi o trecem într-o manieră specială
prin corpul nostru. Preluăm această lumină de la
Pământ, de la Lună şi de la Soare. Şi nu vorbesc doar de
soarele pe care îl vedem cu ochii fizici, ci şi de un soare
aflat dincolo de acesta. Noi receptăm întreaga lumină în
zona capului şi apoi o coborâm, trecând-o prin centrii
noştri energetici. În final, o concentrăm în organele în
care concepem copiii. Este o lumină aurie extrem de
puternică, care coboară şi se conectează cu centrul
energetic şi cu organele corespondente, dând astfel
naştere unui câmp energetic cu o frecvenţă particulară.
De asemenea, se conectează cu sângele lunar care apare
când am trecut de pragul feminităţii. Se conectează
inclusiv cu sângele care ne trece prin întregul corp şi cu
restul energiei care ne trece prin fiinţă.
În acest fel, sângele transportă vibraţia spiritului
nostru. El ne ancorează spiritul în conştiinţă, astfel
încât atunci când vine vremea să eliminăm sângele
lunar, să ne putem folosi de gânduri şi de cuvinte în
beneficiul tuturor formelor de viaţă, pentru a da naştere
unor lucruri cât mai benefice. Este un moment de mare
responsabilitate, în care ne revărsăm afecţiunea asupra
celorlalţi şi în care ne punem la unison cu sinele nostru.
Ne propunem astfel să fim într-o mai mare măsură la fel
ca Marea Mamă, să fim fiicele ei în cadrul unei frăţii
feminine autentice.
CLAIRE: Te-ai maturizat mult, nu-i aşa?
LISBETA: Da, dar sunt încă într-o perioadă de
tranziţie. Mi se spune că nu îmi pot asuma încă
responsabilitatea plenară a unui adult, întrucât îmi
lipseşte cunoaşterea acestuia.
CLAIRE: Cine conduce această iniţiere?
LISBETA: Bunica Ana, mama (Maria din Betania) şi
soţia lui Noe, Vântul care Dansează.
CLAIRE: Cum sunt îmbrăcate ele pentru această
ocazie?
LISBETA: Poartă nişte tunici lungi, cu glugi, de
culoare albastru-indigo. Toate trei ţin în mâini câte un
baston lung din lemn, care ancorează şi direcţionează
fluxul de lumină şi de energie. Ele se folosesc de el
pentru a calibra energia ce ajunge la grupul nostru
alcătuit din opt fete, ce formăm un cerc interior, dar şi la
fiecare individual. Poartă câte o bentiţă pe frunte care
susţine o semilună în creştere deasupra punctului celui
de-al treilea ochi. Respiră adânc şi intonează anumite
sunete sau cântă anumite melodii. Formează un
triunghi în centrul cercului nostru alcătuit din opt
iniţiate noi. Există apoi un cerc mai mare în jurul
nostru, alcătuit din femei şi din fete mai mari. Unele din
aceste femei sunt chiar mamele fetelor din interior.
La început, suntem puse să stăm în exteriorul
triunghiului, chiar lângă el, pregătindu-se să intrăm în
interiorul lui, una câte una. Deşi am primit această
energie în grup, pătrundem individual în centrul
triunghiului. Pe pământul moale din centrul pădurii
sacre există nişte pietre care creează un aranjament
special. Astfel, există două cercuri care se intersectează,
în interiorul cărora ne aflăm cu toţii. Alte cinci preotese
se apropie şi creează o pentagramă, simbolul
principiului feminin sacru. Forma creată de zona în care
se intersectează cercurile reprezintă practic forma
ochilor noştri, a gurii noastre, dar şi a porţii noastre
feminine sacre. Bunica Ana, mama şi Vântul care
Dansează creează împreună o trinitate care amplifică
energia din centrul aranjamentului nostru.
Intrăm pe rând în spaţiul creat de acestea. Ele se
mişcă şi dansează în jurul nostru, ridicându-şi
bastoanele către Luna plină, care ne scaldă în lumina ei
argintie. Rostesc incantaţii şi bat la tobele lor, atrăgând
din ce în ce mai multă energie, până când începem să
tremurăm şi aproape că leşinăm - atât de puternică
devine energia.
CLAIRE: Din câte îmi dau seama, triunghiul pe care
îl descrii pare similar cu jucăria pe care o aveai când
erai mică.
LISBETA: Aşa este. Înclin să cred că jucăria era un
fel de simbol al acestuia, fiind un punct de intrare în
numeroase alte lumi şi dimensiuni. Fiecare punct şi
fiecare suprafaţă permite un tip diferit de acces. Prin
această iniţiere, nouă ni se acordă permisiunea de a
trece pe un nivel nou al învăţăturilor. Energia care
respectă geometria sacră este imprimată în fiinţa
noastră, permiţând această desfăşurare. Este foarte
palpitant. Am fost învăţate despre aceste lucruri încă din
copilărie. Lucrăm foarte mult cu planeta noastră, cu
preaiubita noastră Mamă Gaia. Suntem învăţate din ce
în ce mai multe lucruri legate de Mama Divină, despre
felul în care îi putem capta imensa energie, devenind un
canal sau un container sacru pentru aceasta, astfel
încât celelalte energii să poată trece prin noi, intrând în
armonie. Acesta este unul dintre aspectele lucrări
noastre spirituale.
CLAIRE: Băieţii primesc astfel de învăţături?
LISBETA: Da, şi ei îşi primesc propria iniţiere.
Unchii mei, Iosif, Andrei, Iosefus şi Noe, părinţii şi fraţii
băieţilor ajunşi la vârsta potrivită conduc ritualurile
necesare pentru ca aceştia să devină bărbaţi.
CLAIRE: Aceste ritualuri sunt întotdeauna realizate
în aer liber?
LISBETA: Nu. Uneori, când afară plouă foarte tare,
ne strângem cu toţii în casa circulară mare din sat sau
într-o peşteră. De cele mai multe ori, ne întâlnim însă în
pădurile sacre, lângă izvoarele sacre sau în mijlocul
pietrelor verticale circulare. Uneori ne adunăm pe Tor,
iar alteori lângă unul din lacuri.
CLAIRE: Ce vârstă ai acum, Lisbeta?
LISBETA: Am 13 ani. Peste două luni voi împlini 14
ani. Unele fete au doar 12 ani. Cea mai mare dintre ele
are 16 ani. O parte din fetele de vârsta noastră din sat
au copii, dar noi mergem pe o altă cale decât ele. Nu se
pune problema că nu ni se va permite să avem copii ceva
mai târziu în viaţă, ci doar că noi optăm pentru un
antrenament diferit, respectiv pentru alte învăţături. Noi,
fetele tinere care trecem pragul feminităţii, suntem
învăţate cum să transmitem informaţiile şi codurile
pentru a da altfel de roade. Suntem învăţate cât de
important este să fim capabile să ne folosim pântecul
pentru un schimb energetic mai înalt şi pentru o punere
la unison superioară cu partenerul nostru. Indiferent
dacă vom practica aceste lucruri pentru a ajunge la
iluminare sau pentru a concepe copii cu un grad mai
plenar de divinitate (conştiinţă), important este să
practicăm cu cât mai multă iubire.
CLAIRE: Aceasta este maniera în care te-au adus
părinţii tăi pe lume?
LISBETA: O, da. A fost un schimb energetic foarte
sacru, un moment binecuvântat, aprobat de Consiliile de
Lumină.
CLAIRE: De ce crezi că este numită mama ta o
Magdalenă?
LISBETA: Pentru că face parte integrantă din
această familie şi din această linie spirituală.
CLAIRE: Asta înseamnă că şi tu eşti o Magdalenă?
LISBETA: Da, dar nu una pe deplin iniţiată, ci doar
una pe primul nivel de antrenament.
CLAIRE: Te rog să îmi spui ce înţelegi tu prin a fi o
Magdalenă.
LISBETA: Eu port în mine materialul genetic şi
potenţialul de a fi o Magdalenă, care sunt transmise de
la o generaţie la alta. Simplul fapt că ai codurile genetice
ale unei Magdalene nu te transformă însă automat într-
una. Trebuie să ai o dorinţă arzătoare în această direcţie
şi să fii pregătită în plan mental, fizic şi sufletesc.
Trebuie să studiezi foarte mult, să practici contemplaţia
şi purificarea gândurilor şi a emoţiilor. Există activări
sau transmisii ale energiei spirituale care trebuie să
coboare asupra ta, trezind codurile conţinute în
elementele fizice ale corpului tău. Mai mult decât atât,
trebuie să se producă o aprindere a focului spiritual din
interiorul tău. Atunci când se întâmplă acest lucru, sunt
activate căile interioare ale cunoaşterii, care sunt
exprimate apoi prin căile exterioare ale serviciului faţă
de semeni. Numai atunci te poţi considera o Magdalenă
adevărată.
Unele Magdalene trebuie să îşi caute conexiunea
genetică cu foarte multe generaţii în urmă. A fi o
Magdalenă nu reprezintă exclusiv un drept din naştere,
ci un statut dobândit printr-o dorinţă arzătoare de a
primi un antrenament şi anumite învăţături speciale. El
este realizat în colaborare cu linia spirituală a celor de
dinaintea ta. Reprezintă o onorare a celor care păşesc
alături de tine, dar şi a propriului tău sine fizic şi
emoţional. Când toate elementele necesare sunt
prezente, se produce o unificare a memoriei şi a
înţelepciunii din vechime, transmise de la o încarnare la
alta, cu actualul tău sine întrupat. Abia atunci poţi
îmbrăca mantia unei Magdalene şi poţi ţine în mâini
bastonul ei. Este o mare onoare care nu trebuie
bagatelizată. O Magdalenă îşi asumă legământul de a nu
face niciodată vreun rău unei alte fiinţe şi de a nu se
simţi superioară sau plină de mândrie.
CLAIRE: Există bărbaţi Magdalene sau doar femei?
LISBETA: Există şi bărbaţi care fac parte integrantă
dintr-un ordin similar cu al nostru. Ei sunt consideraţi
protectorii sau cavalerii Magdalenei. Îşi primesc propriile
învăţături speciale şi fuzionează cu dimensiunile
superioare ale divinităţii, prin trezirea codurilor din
corpul lor fizic. Frecvenţele sunt uşor diferite pentru
bărbaţi, căci calea serviciului uneşte spiritul cu trupul.
Prin urmare, şi focalizarea lor este uşor diferită de cea a
femeilor.
Este important să înţelegi că aceste coduri trebuie
să fie transmise printr-un corp feminin într-o anumită
viaţă şi printr-unul masculin în următoarea. Sufletul are
astfel ocazia de a experimenta întregul spectru al
manierei în care Marea Mamă ajută toate fiinţele să se
întoarcă în îmbrăţişarea ei eternă, prin intermediul fiilor
şi fiicelor sale Magdalene. O parte dintre druizi transmit
de la o generaţie la alta această înţelepciune străveche,
lucrând la unison cu aceia care sunt numiţi esenieni-
Magdalene. În cadrul anumitor ritualuri care transmit
anumite învăţături speciale, bărbaţii şi femeile se
reunesc.
Dat fiind că frecvenţele şi funcţiile pe care le
îndeplinesc sunt complementare, dar uşor diferite,
bărbaţii şi femeile se potrivesc la fel ca o cheie într-o
broască de uşă. Fuziunea dintre ei poate fi extrem de
puternică. Acest gen de fuziune este absolut necesară
pentru Concepţia în Lumină a unor copii mai treziţi din
punct de vedere spiritual, pentru moartea şi renaşterea
conştiente (lucide), pentru Riturile Sepulcrului şi pentru
alte lucruri pe care nu le putem împărtăşi celor care nu
le înţeleg.
CLAIRE: Ai neapărat nevoie de un partener pentru a
trăi aceste experienţe ale fuziunii complementare?
LISBETA: Nu. Le poţi trăi şi individual, dar este
foarte util să le înveţi gradual, alături de un partener.
Partenerii se pot schimba în timp, căci ei pot evolua din
punct de vedere spiritual în ritmuri diferite. De
asemenea, există ritualuri pentru care unul poate fi mai
bine pregătit decât celălalt. Primii mei parteneri în
aplicarea acestor tehnici au fost părinţii mei (Yeshua şi
Maria din Betania) şi sora mea (Sar’h), dar şi alte rude,
spre exemplu, atunci când realizam acel circuit energetic
împreună cu mama, când eram copil. Pot exista o serie
întreagă de parteneri de ambele sexe până când devenim
pregătite să rămânem cu un partener perfect pentru
împlinirea destinului nostru superior.
Împreună cu acesta, putem crea o stare de fuziune
perfectă, pe toate nivelurile. Acest lucru conduce la
crearea unui câmp energetic incredibil de mare. Se
produce astfel o întrepătrundere energetică similară
unui puls care porneşte de la noi şi apoi se întoarce la
noi, amplificându-ne câmpul energetic şi ajutându-ne să
fuzionăm cu Lumina Preaiubitului din Cer (după cum îl
numeşte Nana pe Dumnezeu cel Fără Nume). Este ca un
triunghi sacru. Cei doi parteneri reprezintă baza
triunghiului, iar Preaiubitul este vârful acestuia, în care
cele două punte de la bază devin una. Practic, cei trei
sunt reuniţi în toate punctele triunghiului. În acest fel,
triunghiul devine un generator extrem de puternic de
energie, similar Marii Piramide din Egipt, în care părinţii
mei şi-au primit o parte din iniţierile lor ca Magdalene.
Cei doi parteneri acumulează şi experimentează astfel
foarte multe informaţii şi foarte multă înţelepciune,
avansând în spirală către noi şi noi înălţimi, respectiv
către noi şi noi dimensiuni.
CLAIRE: Vin băieţii şi bărbaţii la preotese şi la fete
pentru a învăţa de la ele?
LISBETA: Da. Mie nu mi s-a întâmplat încă acest
lucru, dar ştiu că într-un an sau doi, după ce voi primi
antrenamentul necesar, vor începe şi aceste experienţe.
CLAIRE: Vrei să te proiectezi chiar acum în acel
moment?
LISBETA: Nu sunt foarte sigură că sunt pregătită în
acest moment pentru a vizualiza această experienţă. Am
încă foarte multe informaţii de integrat.
CLAIRE: Mai există informaţii pe care doreşti să ni
le transmiţi înainte de a trece mai departe, lăsând în
urma noastră această experienţă în care ai învăţat atât
de multă înţelepciune de la femeile mai în vârstă decât
tine?
LISBETA: Da. Vad un aspect diferit al lor. Este ca şi
cum nu ar fi Nana sau mama mea, ci însăşi faţa Zeiţei.
Este ceva care transcende tot ce ştiam până acum
despre ele, dar care îmi este totuşi extrem de familiar.
CLAIRE: Se va schimba începând din acest moment
relaţia ta cu Nana şi cu mama ta?
LISBETA: Numai în sensul că nu voi mai putea
scăpa de anumite consecinţe ale faptelor mele pentru că
sunt o fetiţă mică. Sinceră să fiu, nu ştiu încă dacă şi în
ce fel se vor schimba lucrurile.
CLAIRE: O să îţi schimbi acum locuinţa?
LISBETA: Da. Fetele care au trecut prin acest gen
de iniţiere locuiesc împreună într-un alt loc. Ştiu însă că
voi putea sta oricând voi dori cu Nana şi cu mama, dacă
voi simţi nevoia.

Avalon, anul 48 e.n. (la vârsta de 14 ani)

CLAIRE: Proiectează-te acum într-un moment în
care locuieşti deja cu fetele. Cum ţi se pare?
LISBETA: Sunt destul de încântată, întrucât vorbim
foarte mult despre lucrurile pe care fetele de vârsta
noastră doresc să le cunoască, de care nu ne păsa când
eram mai mici. Pe de altă parte, avem foarte multe
tehnici de practicat, dar ne şi distrăm. Acum pot locui
împreună cu sora mea mai mare, Sar’h. Există şi o
femeie matură care locuieşte cu noi, pentru a ne
superviza.
CLAIRE: Este una din rudele voastre?
LISBETA: Nu. De regulă este una din femeile din
comunitate care nu are copii. Premisa este de a nu
aduce o rudă a uneia dintre noi, pentru a nu se crea
favoritisme. Când şi când, dacă este strict necesar,
supraveghetoarea poate fi o rudă. De obicei,
supraveghetoarea se schimbă cu o altă femeie după o
vreme.
CLAIRE: Focalizează-ţi acum atenţia asupra
unchilor tăi: Iosif, Andrei, Iosefus şi Noe. Vorbeşte-mi
despre ei şi despre ceilalţi bărbaţi, dacă doreşti.
LISBETA: Andrei şi Iosefus au fost mai implicaţi în
această comunitate la începutul înfiinţării ei. În anii din
urmă, nu i-am mai văzut foarte mult. I-am văzut o
singură dată, la scurt timp după ce am ajuns aici. Mi s-a
spus că locuiesc în sudul Ţării Galilor, pe insula Mona.
Sunt amândoi foarte bătrâni, iar corpul lor este rigid şi
nu se mai deplasează foarte uşor. De aceea, nu mai
călătoresc prea mult. Lucrează amândoi împreună cu
druizii. Sinceră să fiu, nu ştiu dacă o să-i mai revăd
vreodată. (Atât Andrei cât şi Iosefus vor muri puţin mai
târziu în acest an, la doar câteva săptămâni unul de
celălalt). Unchiul Noe şi soţiile sale locuiesc aici, dar
călătoresc foarte mult în Ţinutul din Vest. Îi pot vedea pe
ei şi pe verii mei la Avalon aproape tot anul.
Unchiul Iosif (din Arimateea) a fost plecat împreună
cu Maria Ana (Mama Maria) şi cu Miriam (din Tyana)
câţiva ani (39-41 e.n.). Unchiul s-a întors la Avalon când
cele două au plecat să îşi viziteze rudele din Tyana şi din
India (anul 41, e.n.). El a plecat apoi din nou în această
vară, ca să le aducă acasă. Simte o mare
responsabilitate pentru întreaga noastră comunitate şi
pentru bunăstarea ei. Îmi este deja dor de el. Şi el este
foarte bătrân, dar nu arată la fel de rău ca unchii Andrei
şi Iosefus. Dimpotrivă, se ţine foarte bine. Are o soţie pe
nume Nueme, cu care s-a căsătorit la scurt timp după ce
s-a întors la Avalon în anul 41 e.n. În anul 43 e.n.,
Nueme i-a dăruit doi băieţi gemeni. Unchiul este foarte
mândru de ei şi sunt convins că îi este foarte dor de ei.
Cred că de această dată, după ce se va întoarce acasă,
nu va mai pleca în călătorii.
Desigur, îmi este foarte dor de bunica Maria Ana şi
de Miriam (din Tyana). De-abia mi le mai amintesc; feţele
lor bune şi frumoase îmi apar în amintirile mele din
copilărie, la fel ca şi cea a unchiului meu Ioan Marcu.
(Lisbeta nu împlinise încă şase ani când aceştia au
plecat.) Când se vor întoarce acasă, aceştia vor rămâne
uimiţi de schimbările petrecute. Copiii lui Miriam, Joses
Simion, Iuda şi Miriam (fraţii şi, respectiv, sora după tată
ai Lisbetei) au crescut, la fel ca şi copiii bunicii, Maria
Ana, mătuşa Ester Salomeea şi unchiul Matias. Toţi s-
au căsătorit şi cei mai mulţi au copii. Miriam şi bunica
Maria Ana ar trebui să se întoarcă la Avalon în toamna
acestui an (În cele din urmă, grupul nu s-a întors la
Avalon decât în primăvara anului 49 e.n., la exact zece
ani după ce a plecat către Roma, Turcia şi India, în anul
39 e.n.). De-abia aştept! Poate că va veni la Avalon şi
fratele meu după tată, Johannes (fiul lui Miriam din
Tyana). Nu-mi mai încap în piele de bucurie la gândul de
a-i avea lângă mine pe toţi fraţii, pe toate surorile şi pe
toate mamele noastre, pentru prima oară în viaţă! Ştiu
că va veni şi tati, iar atunci vom sărbători cu toţii!
CLAIRE: Sună grozav! Şi romanii sunt prin
apropiere?
LISBETA: Perioada de pace de care ne-am bucurat
cu toţii s-a încheiat acum cinci ani. Romanii au invadat
insulele dinspre Răsărit şi foarte multe vieţi s-au pierdut
atunci. Acum există aici mii de soldaţi, cum era în Galia,
dar în frumoasa insulă a Britaniei (după cum o numesc
romanii) luptele continuă, căci aceasta este noua
frontieră a Romei. Celţii din Galia au fost suprimaţi de
foarte mult timp, sub domnia Romei. Britonii sunt foarte
curajoşi şi nişte războinici foarte aprigi, dar nu îi pot
împiedica pe romani să le invadeze ţinutul sacru.
Legiunile romane continuă să sosească una după alta şi
este uşor de văzut că nu au nicio intenţie să mai plece
vreodată. Chiar şi împăratul Claudiu a venit pentru
câteva săptămâni.
Legiunile soldaţilor romani au trecut ceva mai
devreme în acest an nu prea departe de locul în care ne
aflăm noi. Ele s-au îndreptat către minele de staniu din
Devon şi Cornwall, unde şi-au propus să creeze noi
forturi. Îmbunătăţesc drumul primitiv din regiune şi îl
numesc Drumul Canalului. Liderii triburilor locale nu s-
au împotrivit prea tare. Există însă alte triburi în Ţara
Galilor care se luptă cu romanii pe viaţă şi pe moarte.
Aceştia din urmă îl caută pe regele Caradoc, o mare
căpetenie de trib, pe care ei îl numesc Caratacus, care a
părăsit Ţinutul de Est şi s-a refugiat în Silures şi în
Ordivices, în Ţara Galilor. Barzii îi cântă deja osanale şi
spun poveşti despre mari pierderi de vieţi. Ei descriu
prin cântecele lor nenumărate atrocităţi: femei şi fete
violate, case şi câmpuri arse şi nenumăraţi bărbaţi,
femei şi copii luaţi ca sclavi. Triburile celtice s-au războit
la rândul lor timp de nenumărate generaţii, dar nu s-a
ajuns niciodată până la astfel de lucruri. Familia mea a
reînceput să îşi facă griji.
Deocamdată, romanii ne ignoră, ceea ce este un
lucru foarte bun, întrucât ne lasă să ne continuăm
modul de viaţă. Trebuie să ne ferim însă mai mult ca
oricând de zvonurile legate de viaţa noastră mai puţin
obişnuită. Încercăm să ne amestecăm cât de mult putem
cu oamenii obişnuiţi. Este mult mai bine aşa.
CLAIRE: Cum se numeşte locul în care trăiţi?
LISBETA: Avalon.
CLAIRE: Ai auzit de alte locuri din Britania numite
Avalon?
 LISBETA: Da. Există şi alte locuri numite uneori
Avalon. Avalon pare mai degrabă o conştiinţă, decât
numele unui loc fizic. El reprezintă înţelepciunea
combinată a Magdalenelor-esenienilor şi a druizilor, un
tărâm eteric al păcii, al frumuseţii şi al magiei care
există dincolo de ceţurile minţii ignorante.
CLAIRE: Vine tatăl tău (Yeshua) să viziteze acest
loc?
LISBETA: Da, vine, dar din ce în ce mai rar, în
ultima vreme. Nu l-am mai văzut de ceva vreme, deşi
ştiu că este foarte aproape de mine în planurile
interioare. Se pare că îşi petrece foarte mult timp în
munţii pe care voi îi numiţi Himalaya. Cred că acesta
este unul din motivele pentru care mama lui şi Miriam
au mers acolo. Eu pot vedea unele lucruri cu vederea
mea interioară. Taţi îmi arată diferite imagini. Stau de
multe ori cu mama şi cu Sar’h şi invocăm împreună
prezenţa lui tati. Simţim de fiecare dată cum o parte din
el vine şi stă cu noi. Uneori, chiar apare complet o oră
sau două. Cred că mama îl vede mai des, dar nu
vorbeşte prea mult cu mine despre aceste lucruri. Mama
ştie cum să călătorească până în munţii cei mari, în
corpul ei de lumină. Eu încă mai am de învăţat.
CLAIRE: Foarte bine, Lisbeta. Aş dori să te
proiectezi acum la următorul eveniment semnificativ din
viaţa ta.
[Povestea Lisbetei continuă în Partea a TV-a, capitolul
25].
 Cap. 20 - Ana şi Ioan

Avalon, anul 39 e.n.

ANA: Aerul este impregnat cu aroma dulce a
coniferelor şi a frunzelor umede. Observ crâmpeie din
cerul cenuşiu închis prin frunzişul copacilor de
deasupra mea. O ceaţă uşoară mă învăluie în timp ce
merg. Port o pelerină groasă din lână, cu glugă, iar în
picioare am nişte încălţări din piele cu şireturi. Acestea
sunt căptuşite cu lână moale de miel şi cu muşchi, care
îmi ţin de cald la picioare şi le menţin uscate.
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Este frig afară?
ANA: Da, este destul de frig. Aerul îngheţat al iernii
timpurii mi-a intrat adânc în oase. Slavă cerului că nu
bate vântul şi că nu ninge.
CA: Ce porţi sub pelerină?
ANA: Port mai multe haine dintr-o pânză groasă
ţesută în casă, prinse la brâu cu o cingătoare. Tot aici
am prinsă o desagă micuţă, pentru a nu trebui să o ţin
în mână. În acest fel, am mâinile libere pentru a ţine în
ele bastonul şi o desagă mult mai mare, pe care o susţin
cu o curea pe umărul stâng.
CA: Ce duci în cele două desăgi?
ANA: Am cules mai multe plante din care
intenţionez să prepar nişte tincturi şi nişte cataplasme.
De asemenea, am la mine şi mâncare, care constă în
principal dintr-o bucată de pâine cu nuci şi fructe
uscate, nişte rădăcinoase şi nişte mere destul de
veştejite. În plus, am la mine o robă curată, alte articole
personale şi mai multe daruri micuţe.
CA: Cine vorbeşte acum?
ANA Sunt Ana.
 CA: Mi-am imaginat că eşti tu, Ana. De cât timp te
afli în Britania?
ANA: De aproape un an.
CA: Ce anume este semnificativ în acest moment?
ANA: Sunt în drum către un prieten care este
bolnav. Scopul meu este să îl ajut - dacă voi putea - să
se simtă mai bine. Cel mai probabil, voi lipsi două sau
trei săptămâni. Doi dintre fraţii de la Avalon m-au
escortat până la punctul de întâlnire convenit. Îmi dau
seama de unde mă aflu că unul din membrii familiei
prietenului meu a sosit deja, găsindu-şi adăpost pe o
bancă din lemn acoperită. Astfel de bănci sunt special
construite pentru a le oferi un mic adăpost pelerinilor
care călătoresc către sau dinspre Insulele cu Meri -
Preaiubitul nostru Avalon (Ana şi restul familiei sale
numesc locul în care trăiesc Insulele cu Meri sau Avalon;
britonii le numesc Insulele de Sticlă - Ynes Witrin). El mă
va conduce tot restul drumului.
CA: Unde locuieşte prietenul tău?
ANA: Lângă Mendip Hills, la nord de Avalon. Are
familie aici, dar nu locuieşte întotdeauna cu ceilalţi.
CA: Îmi poţi spune numele prietenului tău?
ANA: Da. Ioan este unul dintre fraţii din Avalon care
s-a întors în satul său în urmă cu aproximativ o lună
pentru a ajuta mai mulţi membri de familie şi alţi săteni
care sunt destul de bolnavi. Câţiva dintre ei chiar au
murit, Ioan îşi ajută copiii care acum sunt mari şi alte
rude sau cunoştinţe apropiate, care deplâng moartea
altor membri de familie sau prieteni. Din păcate, s-a
îmbolnăvit el însuşi. Sunt sincer îngrijorată pentru el şi
pentru familia lui, dar şi pentru ceilalţi săteni.
L-am cunoscut pe Ioan la scurt timp după ce am
ajuns în Britania. În lunile care au urmat după
întâlnirea noastră, el a plecat adeseori pentru a duce
bunurile noastre comerciale în alte sate şi pentru a
aduce alte provizii de care aveam nevoie. În scurtele
ocazii în care ne-am văzut, sufletele noastre s-au
recunoscut şi în noi s-a născut dorinţa reciprocă de
comuniune. De îndată ce am acceptat amândoi acest
lucru, nu a trecut mult şi am început să ne explorăm
reciproc sufletele. Momentele pe care le-am petrecut
împreună s-au dovedit a fi pentru amândoi extrem de
satisfăcătoare. Tocmai când începuserăm să ne
cunoaştem mai bine, el a fost chemat în satul ancestral
al mamei sale.
CA: L-ai cunoscut pe Ioan în alte încarnări ale tale?
ANA: Privind retroactiv arhivele akasha-ice, pot
spune că da. Amândoi intuim că ne cunoaştem de foarte
mult timp şi că aparţinem aceleiaşi energii sufleteşti.
Simt în el ceva din prezenţa lui Ioachim. Înclin să
cred că dacă am apuca să petrecem mai mult timp
împreună, am putea accesa amândoi într-o mai mare
măsură conştiinţa sufletească ce s-a întrupat cândva
sub forma lui Ioachim.
Îmi dau seama că simt un val de tristeţe atunci când
spun acest lucru. Este evident că nu mi-am încheiat
încă doliul. Ioan atinge un loc din fiinţa mea pe care nu
mi-am mai îngăduit să îl simt de foarte mulţi ani. Dacă
analizez mai profund lucrurile, constat că o parte din
mine îşi doreşte ca Ioan să umple acest gol dureros din
inima mea. Am evitat foarte mult timp să mai pătrund în
această cameră „sacră” pe care i-am consacrat-o în
totalitate preaiubitului meu Ioachim. Timp de mai mulţi
ani decât mi-aş dori să recunosc că au trecut, am fost
atât de absorbită de Preaiubitul din Cer şi atât de
preocupată de vindecarea durerii universale a
umanităţii, încât nu am realizat în ce măsură era
închisă propria inimă. Îmi dau acum seama că, prin
evitarea acestei dureri personale extrem de profunde, nu
mi-am permis practic să fiu plenar prezentă în propriile
experienţe umane sau în viaţa celor care se află în grija
mea.
Puterea unei relaţii intime de a trezi intuiţia şi de a
scoate la lumină ceea ce încearcă să nege conştiinţa mă
uluieşte. Slavă cerului că reflectez la aceste lucruri
înainte de a mă întâlni cu Ioan; în caz contrar, ar fi
existat riscul de a proiecta asupra lui rănile mele rămase
nevindecate şi de a nu-l vedea foarte clar, aşa cum este
în realitate. Dacă ne-am reuni vieţile, aş fi dispusă să
îmi deschid inima în maniere pe care nu le-am acceptat
altădată în cadrul relaţiilor personale. Îmi dau seama cu
această ocazie că sunt pe punctul de a trece un prag
rămas neexplorat, târziu în această viaţă foarte lungă pe
care am trăit-o. Poarta mi se pare familiară, dar ceea ce
se ascunde dincolo de ea reprezintă un mister învăluit,
pe care nu l-am desluşit încă în această încarnare.
Pe măsură ce mă apropii, simt o vibraţie la nivel
celular şi o rezonanţă sufletească cu Ioan care mă pun
pe jar. Acesta mi se pare a fi o parte sau un aspect
esenţial al meu. Îmi este imposibil să nu simt o anumită
atracţie faţă de el. Conştiinţa mea s-a umplut cu o
curiozitate de nestăvilit legată de acest bărbat şi de ceea
ce se întâmplă între noi. Înclin să cred că pot
experimenta alături de Ioan anumite lucruri pe care nu
le-am trăit nici măcar alături de Ioachim. Atunci când îi
permit minţii mele să exploreze o menire superioară
reciproc împărtăşită, realizez că circumstanţele actuale
ale vieţii mele s-ar putea transforma, oferindu-mi un
nivel fără precedent de împlinire şi de bucurie.
Simplul fapt că îmi acord permisiunea de a mă
gândi la astfel de lucruri mi se pare un fel de erezie, un
fel de trădare a legămintelor pe care le-am făcut alături
de Ioachim. Pe de altă parte, pe măsură ce mă apropii de
uşa lui Ioan, percep aceeaşi cunoaştere de necontestat
pe care am simţit-o atunci când curierul alergător a
ajuns la uşa mea, cu respiraţia tăiată, şi m-a invitat să îl
vizitez pe Ioan. În acel moment, am ştiut imediat - la fel
ca acum - că trebuie să vin şi să îl ajut să se vindece.
Indiferent câte ore, zile sau ani ne vor mai fi. oferiţi
pentru a fi împreună, eu ştiu că este important să ne
aducem aminte de conexiunea noastră sufletească şi de
Menirea Superioară a Sufletului nostru. Aşa cum m-am
simţit extraordinar de sfioasă înainte de a alerga în
braţele lui Ioachim, la fel mă simt şi acum: oarecum
timidă, dar având totuşi o încredere foarte mare în sine,
care mă calmează.
Acum, că îi văd faţa palidă şi trasă a lui Ioan, simt
însă o îngrijorare profundă pentru starea lui fizică. Îmi
dau seama ce dar nepreţuit ne-a fost oferit. Nu îmi
doresc să ratez acest dar fizic înainte de a ne fi deschis
amândoi complet în faţa potenţialului maxim pe care l-
am putea realiza împreună.
CA: Fă un salt înainte, în conştiinţă, până la
următorul eveniment semnificativ sau important care se
petrece.
ANA: Au trecut câteva săptămâni de atunci. Simt un
miros de fum emis de un foc care arde în apropiere. Ioan
zace pe o saltea din paie acoperită cu o blană de oaie,
lângă peretele unei case circulare. Vremea s-a
îmbunătăţit considerabil şi sunt recunoscătoare pentru
că pot deschide uşa, permiţând aerului curat şi luminii
soarelui să intre în acest spaţiu mic şi înghesuit. S-ar
putea chiar să îl scot astăzi pe Ioan la o mică plimbare
afară. Se simte mult mai bine. Febra i-a scăzut.
Mănâncă ceva mai mult şi digeră mai bine hrana. Devine
tot mai puternic din punct de vedere fizic. Mă simt
recunoscătoare.
CA: Îmi poţi spune cum arată?
ANA: În unele privinţe, seamănă mult cu Ioachim, în
sensul că este înalt şi suplu. Are părul negru tăiat scurt,
puţin grizonat către tâmple, iar barba, aproape complet
albă. Ochii lui plini de bunătate sunt căprui închis şi are
pielea măslinie. Mi-a spus că este în principal de origine
celtică, dar a avut un bunic care a venit în Britania din
Roma, fiind un soldat în timpul campaniei lui Iuliu
Cezar (din anii 55-54 î.Hr.). Aşa cum se întâmplă foarte
frecvent, soldatul s-a întors acasă lăsându-şi iubita
însărcinată. Bunica lui Ioan a dat naştere unui băiat
care a devenit mai târziu tatăl lui Ioan. El s-a născut
într-o familie care avea o afacere de transport cu
mărfuri, cu sediul la Exmoor (în vestul insulei Avalon),
care duce provizii până la minele de staniu din Devon şi
Cornwall. De asemenea, carele familiei transportă plumb
de la minele din Mendip Hills, unde tatăl lui Ioan a
cunoscut-o pe mama acestuia. Ioan şi-a ajutat tatăl cu
afacerea lui până când soţia lui Ioan a murit, iar copiii
săi au crescut.
Cu foarte mulţi ani în urmă, fiul meu Iosif (din
Arimateea) a încheiat un contract cu acest serviciu de
transport pentru a-i aduce staniul şi plumbul pe vasele
sale, care erau ancorate (la fel ca şi astăzi) pe coasta
Cornwall-ului şi Devon-ului (Trebuie să precizăm de
asemenea că Iosif avea un mic număr de corăbii ancorate
în Narbo Martius, pe coasta de vest a Marii Mări din sudul
Franţei. La ora actuală, acestea sunt operate de fiii
ginerelui său, Aonghas, soţul lui Lois Salomeea). De-a
lungul anilor, Iosif şi Ioan au legat o prietenie strânsă.
Lui Ioan îi plăcea să îşi petreacă timpul în mijlocul
comunităţii noastre celtice-eseniene din Avalon, din ce
în ce mai numeroasă. În cele din urmă, el le-a lăsat
copiilor săi afacerea de transport, cei mai mulţi dintre
aceştia dorindu-şi să rămână aproape de familia bunicii
lor din Mendips. Când a venit timpul, Ioan s-a bucurat
că se putea muta permanent pe mult îndrăgita noastră
Insulă a Merilor. El savura literalmente viaţa comunală
tihnită de aici, eliberată de foarte multe griji şi distrageri
cu care era familiarizat din satele lovite de sărăcie ale
minerilor. Într-adevăr, minerii şi familiile lor suferă din
cauza greutăţilor aproape insuportabile. Ioan continuă
sa opereze câteva care de transport, dar cu un scop
diferit la ora actuală, pentru deservirea comunităţii
noastre de iniţiaţi esenieni-druizi.
CA: Este Ioan un iniţiat al şcolii misterelor din
Avalon?
ANA: Călătoria lui formală ca iniţiat de probă a
început doar în urmă cu câţiva ani. El este extrem de
interesat de învăţăturile de bază pe care am început să i
le predau. Cu această ocazie, îmi dau seama că Ioan are
o înclinaţie absolut naturală pentru misticism. Aş zice
chiar că are o afinitate aparte pentru lumile spirituale,
dublată de o capacitate ieşită din comun de a iubi
frumuseţea şi de o mare generozitate sufletească. De
asemenea, are capacitatea înnăscută de a-şi linişti
mintea şi de a-şi calma emoţiile. A practicat deja de mult
timp conexiunea extrem de puternică dintre respiraţia
conştientă şi luciditatea momentului prezent. A învăţat
să pătrundă adânc în interiorul minţii sale,
contemplându-şi fluxul gândurilor şi al sentimentelor,
înţelegând că nu există nicio diferenţă între mintea sa şi
felul în care experimentează lumea exterioară. Cu alte
cuvinte, el a ajuns să înţeleagă că viaţa este doar un vis
şi că el este visătorul din interiorul visului său. A învăţat
să pătrundă conştient în visele sale din timpul
somnului, dar şi în cele diurne (în care nu doarme), ca
un martor lucid şi plin de compasiune. A ajuns să fie
astfel o fiinţă umană conştientă, capabilă să îşi schimbe
visul vieţii pentru ca acesta să devină mai fericit,
asistând astfel ca visul colectiv să devină la rândul lui
mai armonios şi mai plin de bucurie.
Deşi nu i se pare deloc uşor, a început deja să
înţeleagă din ce în ce mai clar faptul că nimic din ceea
ce pare solid nu are de fapt o substanţă reală şi nu
poate fi separat complet de marea reţea a Unităţii. Tot ce
există este energie aflată în vibraţie, care se solidifică şi
se dizolvă, în funcţie de maniera în care îşi focalizează şi
îşi aliniază el conştiinţa, exprimându-şi potenţialul
infinit fie sub forma armoniei, totalităţii şi echilibrului,
fie sub a o mie şi una de suferinţe. Ioan a învăţat să îşi
pună întrebări de gen; „îmi ancorez eu conştiinţa în
vidul esenţial din care derivă tot ceea ce există, realizând
pura Existenţă sub forma unei păci şi a unei libertăţi
fără egal? Sau mă cramponez de vechea mea minte
condiţionată, care încearcă să mă convingă că
experienţele mele tranzitorii sunt permanente şi reale?”
Ambele căi sunt la fel de corecte, dar alegerea iubirii şi,
bunătăţii şi ancorarea calmă în momentul prezent te
ajută să te simţi mult mai bine. Una dintre alegeri
conduce la neplăcere şi la izolare, iar cealaltă hrăneşte
însăşi inima vieţii, fără să creeze un deşert arid. În acest
fel, îl ajut să înţeleagă mai bine ceea ce ştie deja intuitiv
pe nivelurile mai profunde ale conştiinţei sale.
De când suntem împreună, Ioan a devenit din ce în
ce mai conştient de corpurile sale energetice, lucru care
l-a ajutat enorm să se vindece. Nu va mai trece mult şi
va putea să călătorească fără corpul său fizic.
CA: Realizează şi el conexiunea sufletească pe care o
împărtăşiţi?
 ANA: Da. Simte la rândul lui o mare afinitate faţă de
mine, ca şi cum am fi doi magneţi care se atrag,
reamintindu-şi de îmbrăţişarea lor eternă. Această
relaţie pe care am iniţiat-o amândoi ne-a dat
amândurora un plus de vitalitate. Familia lui este la fel
de bucuroasă că Ioan dă semne că şi-ar regăsi bucuria
acum, la bătrâneţe. Mie însămi mi se spune că am un
licăr în ochi pe care nu îl aveam înainte. De asemenea,
îmi simt paşii mult mai sprinţari. Experimentăm
amândoi o energie mult amplificată în pântecul nostru,
dar şi o expansiune de beatificare a inimii. Au trecut
foarte mulţi ani de când nu am mai simţit nici unul
dintre noi această energie extrem de vie, te asigur! Totul
mi se pare extraordinar şi misterios. Sunt fericită să pot
spune că am ajuns la concluzia că Ioan reprezintă un
dar pe care mi l-a trimis Ioachim.
CA: Fă acum un nou salt până la următorul
eveniment semnificativ din viaţa ta. Ce se întâmplă?

Ana şi Ioan, la Chalice Hill, anul 45 e.n.

ANA: Ioan locuieşte cu mine în casa mea de pe deal,
deasupra Izvorului Roşu.
CA: Cum ţi se pare viaţa trăită alături de el?
ANA: O găsesc foarte împlinită şi reconfortantă. Ioan
este fericit, căci a descoperit că are un talent înnăscut
pentru scris şi citit. Acum, că are mai mult timp la
dispoziţie, se poate ocupa de o altă pasiune a sa, şi
anume confecţionarea diferitor articole pentru
gospodărie din lemn, cum ar fi tot felul de vase, uşi şi
piese de mobilier, pe care le şlefuieşte până când devin
foarte frumoase. A învăţat de asemenea meşteşugul
confecţionării de harpe. Mai mult decât atât, a început
să înveţe să cânte la ele melodii simple, dar şi să recite
poveşti şi psalmi. Este un suflet blând şi extrem de
dulce.
CA: Învaţă el mai multe despre metodele tale
misterioase de regenerare la nivel celular?
ANA: Da. Explorăm amândoi - la un nivel mai
elementar - diferite practici de regenerare, care pentru
mine reprezintă o rutină, făcând parte integrantă din
modul meu de viaţă esenian. Actele noastre sexuale nu
sunt foarte frecvente, dar reprezintă cea mai eficientă
metodă pentru dinamizarea forţei lui vitale erectile.
Acest lucru îl motivează să fie mai disciplinat şi să îşi
canalizeze această energie amplificată prin meditaţie şi
prin diferite practici energetice. Practica perseverentă a
tehnicilor de bază este absolut necesară, nu doar pentru
iluminarea conştiinţei, ci şi pentru facilitarea
reîntineririi la nivel corporal.
Ioan a avut deja mai multe întâlniri absolut
remarcabile cu inima liniştită a Preaiubitului din Cer.
De-a lungul celor câţiva ani de când îl cunosc, a
acumulat foarte multe realizări spirituale. Semnele care
indică progresul spiritual autentic al unui iniţiat sunt
foarte evidente în cazul lui. Ceea ce este însă şi mai
important pentru mine este faptul că răbdarea lui
înnăscută, compasiunea şi smerenia sa se amplifică de
la o zi la alta, nu se reduc. L-am sfătuit să nu vorbească
niciodată despre experienţele sale cu alţii şi să nu îşi
„afişeze” puterile spirituale din ce în ce mai mari, spre a-
i influenţa pe alţii în folosul personal, egoist. Sunt
fericită să pot spune că a acceptat imediat acest sfat,
punându-l în aplicare atât în sinea lui, cât şi în lumea
exterioară. Are un suflet cu adevărat neprihănit şi se
bucură sincer de progresul pe care îl fac ceilalţi iniţiaţi -
colegii lui. Pare să înţeleagă intuitiv că experienţele sale
tranzitorii - revelaţiile şi experienţele beatifice
nestabilizate - nu sunt sinonime cu iluminarea propriu-
zisă. Tot mai mulţi oameni se uită la el ca la un model
de inspiraţie, nu doar datorită asocierii sale cu mine, ci
pentru că merită cu adevărat respectul lor. Pe de altă
parte, el înţelege perfect că nivelul la care a ajuns nu îl
califică să fie un învăţător şi un ghid spiritual pe care
ceilalţi iniţiaţi să se poată baza pe deplin. Prin urmare,
el le vorbeşte întotdeauna celorlalţi cu blândeţe,
cultivând un autocontrol plin de înţelepciune şi de
răbdare.
Văd cu ochii deschişi cum ani întregi de muncă
grea, de durere şi de singurătate se ridică de pe umerii
lui încovoiaţi până mai ieri. Acum are pasul mult mai
vioi, un zâmbet constant pe faţă, un licăr vesel în ochi şi
o strălucire robustă a pielii. Ori de cate ori pătrunde
adânc în tiparele de bază ale separării din psihicul său
şi le transmută, resimţindu-şi plenar emoţiile
conflictuale, îmi dau seama că iese din aceste experienţe
din ce în ce mai prezent în viaţa lui actuală, inclusiv - o
spun cu bucurie - în momentele noastre de uniune
mistică. Nivelul lui de vitalitate este echivalent cu cel al
unui bărbat mult mai tânăr, lucru care îmi produce -
recunosc - o mare încântare. Acest lucru mă stimulează
să îmi prezerv şi să îmi amplific la rândul meu forţa
vitală.
Pe de altă parte, trebuie să recunosc că devin din ce
în ce mai conştientă de faptul că sunt tot mai puţin
motivată să îmi continui practicile dificile ale Ritului
Sepulcrului, la care participam cândva fără nicio ezitare.
Înainte de a veni în Britania, mă retrăgeam pe perioade
lungi în izolare, de regulă o dată la un deceniu, pentru
a-mi îndeplini obiectivul de a rămâne nemuritoare în
plan fizic. Acum sunt încântată să le transmit această
cunoaştere fiului meu Noe şi soţiilor sale Rhia şi Vântul
care Dansează, precum şi altor iniţiaţi. Noe şi soţiile sale
sunt extrem de motivaţi să practice aceste discipline.
Personal, sunt mulţumită că aceste practici străvechi
pline de înţelepciune pot continua să existe pe pământ,
prin intermediul liniei sale genealogice. Fiul meu mai
mare, Iosif (din Arimateea), a participat şi el multă vreme
la Ritul de bază al Sepulcrului, motiv pentru care este
încă extrem de activ din punct de vedere fizic, aducând
enorm de multe servicii familiei şi comunităţii noastre,
în calitatea lui de adept (mare maestru) spiritual.
Din câte îmi dau seama, simt o dorinţă din ce în ce
mai mare de a-mi lăsa corpul fizic să treacă prin
procesul natural de declin prin care trec toţi oamenii. Nu
ştiu cât va dura acest proces de îmbătrânire în cazul
meu, căci continui să practic toate celelalte tehnici de
cultivare a energiei care prelungesc viaţa. De bună
seamă, voi continua să aplic modul de viaţă esenian,
inclusiv dieta specifică, tehnicile de purificare, plimbările
prelungite şi munca fizică intensivă, posturile yoghine şi
practica meditaţiei. Acest mod armonios de a trăi a
devenit de foarte mult timp un stil de viaţă pentru mine.
El reprezintă ofranda depusă de mine la picioarele
Preaiubitului din Cer. Respiraţia Lui curge nestingherită
prin mine, fiind sursa bucuriei mele continue. Eu îmi
consacru întreaga forţă vitală şi prezenţa calmă a minţii
mele pentru elevarea şi fericirea tuturor fiinţelor vii, cu
fiecare respiraţie a mea. Eu nu însemn nimic. Nici
corpul meu. Cel care EXISTĂ şi care se foloseşte de acest
corp pentru a aduce mai multă Iubire şi Lumină în
această lume a Unităţii este Preaiubitul din Cer.
Toate aceste activităţi ale mele mă ajută să simt că
sunt un instrument util în serviciul preaiubitei noastre
comunităţi. Faptul că pot continua să le predau fetelor,
să facilitez ritualurile Magdalenei şi să îmi prezint
înţelepciunea în cadrul întrunirilor noastre de consiliu
mă fac să simt că viaţa mea în acest corp continuă să
aibă o noimă şi un sens profund. Acum că îl am şi pe
Ioan lângă mine, viaţa mea - deja extrem de bogată - a
devenit încă şi mai bogată.
[Povestea Anei continuă împreună cu cea a lui
Mariam, în partea a TV-a, capitolul 27].
 Cap. 21 - Vântul care Dansează
Nora Anei şi soţia lui Noe

Avalon, anul 49 e.n.

VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Simt miros de
trandafiri. (Atât Catherine Ann, cât şi Claire şi-au aplicat
ulei esenţial de trandafiri pe chakra inimii şi pe cea a
gâtului.)
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Te rog să îmi spui cine vorbeşte acum.
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Am multe nume, dar
pentru tine sunt Vântul care Dansează. Sunt una din
soţiile lui Noe, cea mai tânără, dacă doreşti să ştii.
CA: Te referi la Noe, cel mai mic fiu al Anei?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Da, Noe este cel mai
mic fiu al Anei cea Înţeleaptă. I-am dăruit lui Noe trei
copii. El a fost însurat cu mulţi ani în urmă cu o altă
femeie, pe care nu am cunoscut-o niciodată. Noe o
numea Ariadne. A fost fiica unui rege, şef de trib,
actualmente decedat pe nume Arviragus (a nu fi
confundat cu Regele Caradoc). Acest mare rege, care este
stră-străbunicul meu, i-a invitat pe soţul meu, care la
acea dată era doar un băiat, şi pe fraţii lui mai mari,
Iosif din Arimateea, Andrei şi Iosefus, să trăiască aici, pe
Insulele Marilor, numite Ynes-Witrin sau Insulele de
Sticlă de către celţi. Ariadne i-a născut lui Noe cinci
copii sănătoşi, după care a murit, cu un an înainte de a
mă naşte eu. Ultima lor fată, pe nume Vivian, a fost
Concepută în Lumină, la fel ca şi alţi nepoţi ai Anei cea
Înţeleaptă.
În timpul ultimilor ani de viaţă ai lui Ariadne, când
aceasta era foarte bolnavă, Noe s-a însurat cu Rhia, care
este mătuşa mea. Noe şi Rhia au îngrijit-o pe Ariadne cu
o dragoste profundă, până când aceasta a trecut paşnic
în Ţinutul cel Pur. Rhia este pe cât de înţeleaptă, pe atât
de frumoasă. Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a
tinereţii sale pregătindu-se spiritual în cadrul
sanctuarului druid de la Mona. Acum că a venit Ana,
care ştie foarte multe lucruri legate de procesul de
regenerare celulară, ea a început să ne înveţe tot ce ştie
pe Noe, pe Rhia şi pe mine, precum şi pe alţi câţiva
iniţiaţi interesaţi. Este o cale foarte dificilă, care poate fi
uneori periculoasă, dar suntem cu toţii foarte dedicaţi
îndeplinirii acestei mari lucrări a strămoşilor noştri.
Suntem chiar la începutul ei, dar am început deja să
vedem primele rezultate, sub forma unei energii
amplificate şi a unei înfăţişări mai întinerite.
CA: Noe îţi spune Vântul care Dansează sau altfel?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Nu-mi place să mă
simt limitată de un nume, căci esenţa mea este mult mai
vastă, neputând fi descrisă de un singur nume. Prin
urmare, sunt încântată să îţi spun că Noe mă strigă
dându-mi foarte multe nume, dar cel care îmi place cel
mai mult este Vântul care Dansează. Îmi place să mă
simt la fel de liberă ca şi vântul care vine şi pleacă. Îmi
place să îmi asum foarte multe forme, inclusiv să fiu
invizibilă pentru ochii fizici. Dar, mai presus de orice,
îmi place să mă simt fără hotare, una cu spaţiul infinit
şi cu toate fiinţele, îmi place enorm să uit complet de
existenţa într-un corp separat, experimentându-mi
totuşi individualitatea, ca şi cum aş fi o picătură de apă
în mare sau un fulg pe un câmp acoperit cu zăpadă. Îmi
place să le predau altora aceste modalităţi de a se simţi
liberi, dar şi să învăţ eu însămi foarte multe lucruri noi
şi să progresez de pe un nivel pe altul ca iniţiată.
Acum că Ana cea înţeleaptă se află aici pot învăţa
mult mai multe lucruri decât am crezut vreodată că ar fi
posibil. Ea reprezintă un exemplu pentru mine,
inspirându-mă să fiu la fel de înţeleaptă şi de plină de
iubire ca şi ea. Atunci când mă gândesc la ea ca la
învăţătoarea mea preaiubită, o consider o mare druidă.
Atunci când îi dezvălui întrebările mele ca tânără femeie,
mă raportez la ea ca la o bunică foarte dragă. Atunci
când stau lângă soţul meu şi lângă Rhia, o onorăm cu
toţii ca pe Marea Mamă. Uneori, atunci când nu mă simt
foarte sigură pe mine, în calitatea mea de consoartă a lui
Noe, mă gândesc la ea ca la o soacră, dar cel mai mult
îmi place să nu îi pun nicio etichetă, conştientă că - la
fel ca mine şi ca toate celelalte fiinţe - ea este mult mai
mult decât unul sau mai multe nume.
CA: Ce vârstă ai şi ce doreşti să ne împărtăşeşti
astăzi?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Am intrat în cel de-al
34-lea an de viaţă. Doresc să vorbesc acum despre căile
frăţiei noastre a Magdalenei-Hrist, ale Mamei Graalului,
şi despre codurile de lumină. Doresc să vorbesc despre
modalităţile de purificare a sufletului, a corpului şi a
minţii. Aceste practici sunt extrem de importante,
întrucât ne ajută să ne protejăm puritatea intenţiei,
astfel încât să fim o binecuvântare pentru viaţă, nu un
blestem. Doresc să descriu în ce fel putem atrage noi
diferite fiinţe de lumină pentru a veni din lumea de
dincolo în acest plan terestru, asistându-ne. Le invocăm,
deoarece ştim că noi, fiinţele umane, nu putem fi fericite
atât timp cât trăim o viaţă solitară în fortăreaţa
autoimpusă a constrângerilor noastre mentale. În plus,
câmpurile noastre nu pot fi fertile când ne războim unii
cu alţii.
Este uşor de văzut unde conduce aroganţa umană,
la fel cum seceta şi paragina conduc la înfometarea şi la
suferinţa plantelor inocente, iar lăcomia conduce la
tăierea pădurilor. Toate fiinţele înfloresc atunci când ne
susţinem unii pe alţii şi când ne respectăm
interdependenţa. Adevărul este că noi, cei care umblăm
pe două picioare, suntem mici şi slabi. Indiferent ce
încearcă să ne spună mintea noastră pentru a-i
impresiona pe ceilalţi cu puterea ei aparentă, ea nu
poate controla nimic cu adevărat. Cel mai bine este să
fim slujitorii smeriţi ai Marii Mame şi să creăm alianţe
benefice cu toate fiinţele, deopotrivă cu cele vizibile şi cu
cele invizibile.
Noi căutăm ajutorul îngerilor, după cum le numeşte
Ana cea înţeleaptă pe aceste fiinţe energetice care ne
arată cum să păşim mai uşor pe calea noastră terestră.
Aceste fiinţe foarte dragi ne ajută să existăm în forma
noastră umană, reamintindu-ne că trupurile noastre
sunt un dar preţios (deşi efemer), care ne permite să
trăim anumite experienţe şi oportunităţi pe care nu le
putem găsi decât aici, pe pământ. Atunci când mergem
pe calea îngerilor, noi binecuvântăm toate formele de
viaţă născute din corpul Mamei Pământ. Atunci când
suntem treziţi şi lucizi, la fel ca îngerii binecuvântaţi, noi
binecuvântăm la rândul nostru celelalte creaturi, în
toate formele lor. Atunci când privim prin ochii Marii
Mame şi prin cei ai îngerilor ei, noi putem observa toate
câmpurile energetice care dansează. Mie îmi place foarte
mult să văd tiparele colorate încântătoare care emană
din corpurile noastre de lumină interconectate.
Frumuseţea lor mă lasă fără cuvinte. Atunci când ne
rafinăm simţurile pentru ca acestea să semene mai mult
cu cele ale îngerilor, noi căpătăm capacitatea de a atrage
mai multă cunoaştere din planurile luminii pure din
care am venit, dar de care am uitat.
Noi putem cunoaşte căile prin care lumea plantelor
îşi menţine esenţele angelice, vocile şi proprietăţile
vindecătoare. Putem să comunicăm cu numeroase forme
ale creaţiei, cunoscând astfel relaţia noastră cu diferitele
specii. Chiar dacă tot ce există trece în doar câteva clipe,
în cele câteva momente pe care le avem pe pământ, noi
putem experimenta o armonie plină de pace, o
frumuseţe fertilă şi un corp sănătos. Atunci când
suntem plenar prezenţi în fiecare moment pe care ni-l
dăruieşte Marea Mamă, noi putem cunoaşte bucuria şi
putem deveni o sursă de iubire abundentă.
Acest lucru este adevărat în acele momente în care
suferim mari pierderi şi dureri fizice. Prin cultivarea
lucidităţii şi printr-o practică disciplinată, noi ne putem
prelungi sejurul pământesc până când ajungem la
înţelepciunea specifică maturităţii. Prezenţa noastră
devine astfel o binecuvântare autentică pentru foarte
multe fiinţe. Toate aceste practici au fost transmise încă
de dinaintea timpului, de către Cei Luminoşi, care au
venit din stele şi au migrat pe acest ţinut străvechi din
insulele pe care voi le numiţi Atlantida.
(Pauză de reflecţie)
Există unele lucruri pe care doresc să vi le
împărtăşesc, dar care pot părea stranii. De aceea, ezit să
le dau glas, căci le-aţi putea înţelege greşit.
CA: Nu-ţi face probleme dacă la început te simţi
puţin inconfortabil. Chiar dacă ceea ce spui ni se va
părea iniţial straniu, sunt convinsă că, pe măsură ce vei
continua să vorbeşti, vom recunoaşte înţelepciunea
cuvintelor tale. De asemenea, este posibil ca ceea ce ne
spui să ne poată fi de mare folos în viitor, astfel încât să
ne putem aduce aminte, transformându-ne fiinţa. Îţi
mulţumesc pentru că ai venit să ne ajuţi să evoluăm pe
un nivel superior de conştiinţă!
VÂNTUL CARE DANSEA2A: Trebuie să privesc în
inima mea. Noi păzim cu mare rigoare toate aceste
învăţături. Există oameni care trăiesc în epoca voastră şi
care îşi aduc aminte de o parte din învăţăturile pe care
le-am ascuns de ochii celor profani. Aceste suflete sunt
urmaşii liniei spirituale păzite de noi. Acesta este
principalul motiv pentru care mă aflu aici, cu tine. Noi
putem comunica, deoarece simţim amândouă o
rezonanţă reciprocă. Ne înţelegem una pe cealaltă,
deoarece împărtăşim aceeaşi menire şi acelaşi scop, care
sunt imprimate în bazinul nostru genetic (în ADN-ul
nostru).
(Pauză)
Continui să privesc în inima mea şi descopăr aici
rezonanţa noastră familiară. Deşi mai am multe de spus,
îmi dau seama că mă aflu aici, în acest moment, pentru
a vă ura bun-venit înapoi, în cercul nostru de surori.
CA: Îţi mulţumim pentru acest lucru.
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Suntem mai multe
spirite aici care dorim să ne spunem poveştile, cu
speranţa că veţi simţi şi vă veţi aminti vibraţia noastră.
Ne dăm seama că voi aduceţi în cercul nostru o claritate
mai mare a vieţii şi învăţăturilor noastre, aşa cum sunt
proiectate acestea în epoca voastră. Realizăm de
asemenea că o parte dintre voi sunteţi chiar sinele
nostru, într-o epocă viitoare. Şi noi, şi voi aducem
împreună mai multă înţelepciune şi claritate, din ambele
direcţii ale acestui tranzit numit timp.
CA: Cum numiţi voi cercul vostru?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Voi nu aţi putea
înţelege cuvintele noastre celtice, dar atât cât înţelegeţi
căile Marii Mame, voi ne cunoaşteţi sub numele de
cercul Magdalenelor.
(Zâmbeşte şi râde) Sunt foarte fericită să aud aceste
cuvinte, pe care tocmai le-am rostit.
CA: Şi eu sunt la fel de fericită.
 VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: O parte din noi suntem
soţiile fraţilor care trăiesc în această comunitate din
Avalon. O altă parte am decis să practicăm celibatul o
vreme, astfel încât să putem trece prin diferite ritualuri
care ne pregătesc pentru trecerea dincolo de anumite
praguri dimensionale. Ne aflăm în diferite stadii ale
antrenamentului şi expertizei spirituale. Unii dintre noi,
care ne dorim o învăţătură mai avansată, ne petrecem
timpul inclusiv pe marea Insulă Avalon (Mona sau Ynes
Mon, situată lângă coasta de nord-vest a Ţării Galilor),
aflată departe, la vest de marea strălucitoare. Mulţi din
aceşti fraţi şi multe din aceste surori care sunt antrenaţi
la marea şcoală a înţelepciunii din Mona se întorc apoi
pentru a fi învăţători ai marii înţelepciuni aici, printre
noi. Printre iniţiaţii care se pregătesc să meargă la Mona,
se numără şi rudele soţului meu Noe, care au venit la
Avalon împreună cu soacra mea, Ana cea înţeleaptă.
Nu fiţi supăraţi că în acest moment nu putem spune
decât o mică porţiune din tot ceea ce ştim. Din
perspectiva noastră, în timp ce îi analizăm pe cei care
iau parte la acest proces de co-creaţie, este nevoie de un
proces de asimilare şi de maturizare, înainte ca cei din
epoca voastră să poată primi şi alte informaţii în plus.
Nu aveţi niciun motiv să fiţi anxioşi. Este ca şi cum aţi
despături o pătură în carouri cu multe tipare diferite şi
cu un spectru foarte larg de culori, care, deocamdată,
nu sunt vizibile decât parţial. Noi despăturim mai întâi
un colţ, apoi, un altul şi, mai devreme sau mai târziu
toate, tiparele vor fi dezvăluite. Toate informaţiile pe care
le deţinem noi vor ajunge la un moment dat la voi fie
prin povestea bunicii mele, fie prin ale celorlalţi membri
ai acestei linii spirituale. Totul va fi spus la momentul
oportun, puteţi fi absolut siguri de acest lucru. Sunt
fericită să pot declara că toate învăţăturile care au fost
ascunse în trecut vor fi revelate din nou.
La ora actuală, ne aflăm într-o epocă a construirii de
punţi de legătură şi a deschiderii uşilor care au stat
foarte mult timp închise. Este ca şi cum cei care au păzit
până acum calea s-au transformat în nişte piloni de
sare, iar balamalele uşilor vechi şi grele au ruginit.
Cheile s-au înţepenit în încuietorile lor. Este nevoie de
timp pentru ca vocile reduse la tăcere în întunericul cel
rece să se trezească din nou. Uşa trebuie să fie deschisă
din interior către exterior. Deschiderea uşii nu se va
putea produce până când nu va sosi timpul trezirii. Noi
ştim că acest timp a sosit deja, căci voi vă aflaţi în faţa
uşii şi bateţi la ea. Noi vă putem auzi. De aceea, ne vom
îndeplini sarcina de a vă deschide uşa din interior, astfel
încât să putem trece împreună pragul. În acest fel, un
număr din ce în ce mai mare dintre noi şi dintre voi ne
vom putea întâlni, îmbrăţişându-ne dincolo de timp.
Noi suntem oarecum reticenţi să vorbim despre
acele lucruri pe care nu am fi îndrăznit niciodată să le
şoptim la urechile celor neiniţiaţi în epoca în are am trăit
noi. Însuşi antrenamentul nostru ne cere să fim foarte,
foarte atenţi şi prudenţi. Noi luăm foarte în serios sfatul
adepţilor eliberaţi, care spun: „Cunoaşte, fii, acţionează
şi păstrează tăcerea”. Fiţi însă siguri că tot ceea ce vă
spunem serveşte unui scop pozitiv şi că nu poate
produce vreun rău. Ne minunăm sincer că un număr
atât de mare de urechi par dispuse la ora actuală să ne
asculte şi o cantitate atât de mare de informaţii pot trece
acum de buzele noastre. Vă suntem recunoscători
pentru acest lucru!
CA: Şi noi suntem la fel de recunoscători pentru că
a sosit în sfârşit timpul să ne puteţi împărtăşi din
înţelepciunea voastră. Te pot întreba dacă simbolul şi
mirosul trandafirilor are vreo legătură cu Magdalenele?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: O, da, îndeosebi
trandafirii roşii şi albi. Trandafirii roşii simbolizează
pântecul feminin şi ciclul menstrual lunar, iar cei albi
reprezintă sămânţa fraţilor noştri.
CA: Au existat momente în care am simţit
amândouă un miros de trandafiri, fără o sursă aparentă
a acestuia. Indică acest lucru prezenţa unei Magdalene?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Da, sau ar putea fi
chiar mirosul Mamei înseşi. Una din funcţiile
Magdalenelor, în afara facilitării trezirii spirituale şi a
uniunii mistice, constă în a vă prezenta Mamei Tuturor
Lucrurilor. Mirosul de trandafiri vă pune automat în
rezonanţă cu Prezenţa Ei şi cu marea Ei iubire. Ori de
câte ori vă puneţi la unison cu frecvenţa elevată a
acestor flori, voi vă înălţaţi automat către Inima Mamei.
Îngerii trandafirului mistic vă poartă pe aripile lor până
în inima Marii Totalităţi. Trandafirul vă ajută să umpleţi
prăpastia care pare să separe lumea oamenilor de cea a
spiritelor.
(Pauză de reflecţie)
Ne cerem oarecum scuze (deşi nu este neapărat
motiv) pentru sobrietatea de care dăm dovadă atât de
des. Adevărul este că avem şi noi momentele noastre de
celebrare, în care ne dăm jos pelerinele şi dansăm în
lumina Lunii. Dansăm mai des în lumina astrului lunar,
deoarece Luna trece mai frecvent decât soarele prin
ciclurile ei. Izvoarele şi pajiştile, vârfurile dealurilor şi ale
movilelor, cercurile din piatră şi pădurile sacre acceptă
cu bucurie cântecele şi dansurile noastre, fie în lumina
zilei, fie în cea a Lunii. Noi cântăm şi dansăm cu sau
fără instrumente muzicale; de asemenea, cu sau fără
haine pe noi. Fiinţele din lumile elementale şi ale zânelor
au un schimb energetic cu noi, similar unui act amoros.
În unele cazuri, vin chiar fiinţe din alte lumi şi
dimensiuni, sub forma unor sfere mari de lumină.
Am ajuns să îl cunosc personal pe cel numit
Yeshua, nepotul soţului meu, care s-a alăturat când şi
când cercurilor noastre în aceşti ani din urmă. El ne-a
condus de-a lungul unor călătorii spirituale şi ne-a oferit
foarte multe învăţături pline de înţelepciune. Uneori, ia
forma unora dintre zeii şi zeiţele noastre sau ne prezintă
alte fiinţe de mare anvergură spirituală pe care le-a
cunoscut de-a lungul numeroaselor sale călătorii. El ni
le ilustrează „asumându-şi forma lor” în faţa noastră sau
fuzionând cu ele. Apoi ne relatează poveştile lor epice.
Noi, care am fost antrenaţi în arta schimbării formei şi
în tradiţiile orale ale poveştilor şi teatrului, îl ascultăm
uneori ore în şir, cu o plăcere fără egal. Sunt foarte
fericită ori de câte ori ne invită să ne asumăm un anumit
rol sau să dansăm dansurile zeilor şi zeiţelor. Mama lui
şi Miriam (din Tyana) sunt din nou în mijlocul nostru,
după ce s-au întors din călătoria lor de lungă durată în
India. Deşi vin şi pleacă mai des decât mi-ar plăcea,
suntem cu toţii profund binecuvântaţi de înţelepciunea
şi darurile lor spirituale ieşite din comun. După cum
puteţi vedea, aşadar, nu suntem întotdeauna atât de
serioşi şi de sobri cum părem la prima vedere!
Uneori, cei neiniţiaţi înţeleg greşit ocaziile în care noi
stabilim punţi de legătură între lumi şi în care acţionăm
pentru ca Pământul să devină fertil de-a lungul
anotimpurilor şi al ciclurilor sale temporale. Pentru
aceşti oameni, celebrările şi ceea ce facem noi atunci
când sărbătorim par foarte stranii. De multe ori, chiar şi
cei bine intenţionaţi, dar curioşi şi naivi, înţeleg greşit
aceste lucruri. Dacă încearcă să facă ei înşişi astfel de
lucruri pe care nu le înţeleg, ei trăiesc adeseori
experienţe dezamăgitoare şi uneori dureroase. Acest
lucru se datorează faptului că ei nu şi-au pregătit încă
trupul şi mintea într-o măsură suficient de mare pentru
a putea beneficia de pe urma lucrurilor pe care le
observă superficial sau pe care doar îşi imaginează că le
facem noi.
Efecte încă şi mai nocive sunt produse de acei
oameni care au conceput diferite tehnici ambiţioase, cu
unicul scop de a se pune pe ei înşişi în valoare sau chiar
de a le face rău semenilor lor. Ei încearcă să facă acest
lucru învăţând cum să manipuleze energiile pământului,
ale Soarelui, ale lunii şi ale stelelor, spre a controla
fiinţele în scopurile lor egoiste.
Cei mai mulţi dintre aceşti oameni îşi ignoră însă
propriile umbre interioare, care le întunecă şi le
distorsionează înţelepciunea şi iubirea, ce rămân
ascunse în mintea şi în inima lor. Unii ni se alătură cu
inocenţă, în timp ce alţii doar mimează sinceritatea. Noi
le citim cu uşurinţă câmpul energetic şi mintea, înainte
de a-i primi chiar şi la cele mai elementare
antrenamente spirituale ale noastre. Pe unii dintre ei îi
respingem pe loc. Pe alţii îi admitem în rândul nostru,
dar numai cu un statut de probă, îi observăm apoi
îndeaproape şi le dăm diferite teste iniţiatice, care ne
arată cât de pregătiţi sunt pentru a trece pe nivelul
următor. Din păcate, există şi unii care îşi părăsesc
antrenamentul şi pe învăţătorii lor înţelepţi, înainte de a
apuca să îşi vindece mintea şi sufletul într-o măsură
suficientă. Printre aceştia se numără şi cei care refuză
să îşi folosească într-o manieră responsabilă capacităţile
dobândite. Aceste suflete nefericite încep să
experimenteze apoi lent, dar sigur, consecinţele
dureroase care apar inevitabil atunci când faci abuz de
energiile foarte puternice.
 Îngăduie-mi să îţi prezint mai multe detalii, chiar cu
riscul de a mă repeta, astfel încât să poţi înţelege mai
clar importanţa pe care o acordăm noi legământului
nonviolenţei. Toţi cei care intră în comunitatea noastră
trebuie să treacă prin diferite procese de purificare,
înainte de a primi noi iniţieri. Noi luăm foarte în serios
acest proces de pregătire spirituală. Oamenii care au
motivaţii egoiste şi care se simt copleşiţi de otrava din
propria lor minte consideră (de cele mai multe ori) prea
dificile aceste teste iniţiatice din ce în ce mai solicitante.
Ei părăsesc singuri comunitatea noastră, adeseori cu
foarte multe resentimente, sau le cerem chiar noi - foarte
ferm - să plece, spre supărarea şi ruşinea lor. Unii dintre
ei încearcă apoi să dobândească un anumit respect al
semenilor lor prin folosirea cunoaşterii minore pe care
au dobândit-o pentru a practica şedinţe de mediumitate
psihică în lumile astrale inferioare (singurele la care au
acces). Chiar şi acest proces este însă foarte frustrant
pentru ei.
În cazul celor care au intenţii vădit răuvoitoare de la
bun început, aceştia învaţă diferite tehnici de alchimie şi
de magie neagră, dar nu de noi, ci din alte surse
pseudospirituale. Ei se folosesc apoi de aceste tehnici
magice, singurele de care sunt interesate inimile lor
pline de teamă. Din păcate pentru ei, acest lucru le
vatămă grav sufletul şi rănesc sufletele altor oameni. Ei
nu şi-au deschis încă inima în faţa importanţei iubirii şi
bunătăţii, precum şi a formelor superioare de alchimie,
care sunt realizate în beneficiul tuturor fiinţelor. Am
asistat personal la astfel de cazuri şi de fiecare dată m-a
durut inima. Sunt extrem de îngrijorată pentru sufletele
acestor oameni. De aceea, m-am alăturat bătrânilor
noştri, care fac tot ce le stă în puteri pentru a preveni
impactul nimicitor pe care îl pot avea astfel de oameni
asupra comunităţii noastre. Este ca şi cum ai pune un
măr stricat într-un coş cu mere sănătoase. Cel mai bine
este să îi respingem pe aceşti oameni chiar înainte de a
apuca să intre pe uşa noastră.
Cred că ai început să înţelegi de ce suntem atât de
reticenţi, în a renunţa la grijile noastre şi la controlul
condiţionat pe care ni-l impunem şi care include diferite
grade ale practicării secretului. Privind numeroasele
suflete care se trezesc în epoca voastră, ne dăm însă
seama că acestea ar avea mult de câştigat dacă le-am
împărtăşi mai multe din ceea ce ştim. Prin urmare, am
început cu toţii să fim mai relaxaţi, căci în anumite
situaţii controlul excesiv poate produce la fel de mult
rău, chiar dacă intenţiile celor care îl practică sunt
bune. Procesul este delicat. Scopul nostru este să
revelăm suficiente informaţii pentru a aduce pe pământ
mai multă înţelepciune, dar nu atât de multe încât să
facem mai mult rău decât bine.
CA: Spuneai mai devreme că eşti măritată cu Noe şi
că eşti soţia lui cea mai tânără. Te rog să îmi vorbeşti
mai pe larg despre relaţia ta cu el şi despre obiceiul
vostru de a avea mai multe soţii. Ce simţi în această
privinţă?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: În rândul celor pe care
îi cunosc, al triburilor silurice şi al celor celtice din
vecinătate, se practică obiceiul de a avea mai multe
partenere de viaţă. Pe de altă parte, dacă un cuplu
doreşte să practice monogamia, întreaga comunitate îl
susţine. Dacă cei doi sunt foarte potriviţi unul pentru
celălalt, noi îi încurajăm să rămână împreună pe viaţă.
Suntem însă foarte pragmatici şi foarte conştienţi că
circumstanţele vieţii aduc adeseori schimbări
neaşteptate. Prin urmare, un cuplu sau un grup de
oameni poate avea parte de o ceremonie a „strângerii
mâinilor” care îi uneşte pe parteneri pentru o perioadă
limitată de timp. Când aceasta se încheie, ei îşi pot
dizolva parteneriatul sau pot repeta ceremonia pentru
un alt interval asupra căruia cad de acord. Unii oameni,
aşa cum suntem Noe, Rhia şi eu, îşi iau angajamentul
de a-şi fi credincioşi pe întreaga durată a vieţii. Sunt
conştientă însă că există clanuri familiale în care unii
oameni îşi folosesc abuziv responsabilităţile ca parteneri
şi părinţi. Ar fi minunat dacă oamenii ar putea găsi
soluţii ideale pentru orice, dar suntem cu toţii supuşi
greşelii, iar mulţi dintre noi trebuie să suporte
consecinţele.
Deşi susţin parteneriatele multiple, eu nu încurajez
în niciun caz promiscuitatea, poligamia sau poliandria,
fiind plenar conştientă de suferinţa care derivă din astfel
de practici atunci când ele nu sunt bazate pe iubire şi pe
o înţelegere reciprocă profundă. Faptul că practicăm
acest gen de relaţii, conform obiceiului nostru vechi de
foarte multe generaţii, nu înseamnă că ele sunt automat
benefice pentru toţi oamenii din toate societăţile, din
epoca mea, nici din a voastră. În cadrul comunităţii
noastre, noi ne asumăm în modul cel mai serios
responsabilitatea de a fi angrenaţi în relaţii devotate de
cuplu şi de a fi părinţi plini de iubire, care îşi fac datoria
până la capăt faţă de copiii lor.
Pe de altă parte, noi nu condamnăm alegerea
responsabilă de a avea mai mulţi parteneri. Este perfect
posibil ca un bărbat să aibă mai multe partenere sau ca
o femeie să aibă mai mulţi parteneri, pe o perioadă
convenită de toate părţile implicate. Acest lucru este
valabil inclusiv pentru partenerii de acelaşi sex. Prefer
însă să nu descriu aici diferitele metode pe care le
folosim pentru a descuraja abuzarea legămintelor. Insist
doar asupra faptului că noi, cei din Avalon, ne asumăm
foarte serios responsabilitatea de a nu ne răni în niciun
fel partenerii de cuplu.
CA: Este aceasta o practică obişnuită?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: În general vorbind, noi
considerăm că această onorare deschisă a partenerilor
de cuplu şi de viaţă serveşte mai bine societatea noastră
decât relaţiile secrete de concubinaj, familiile noastre
sunt intergeneraţionale, iar verii primari se căsătoresc
frecvent între ei. Liniile genealogice familiale sunt
monitorizate totuşi cu atenţie, pentru ca partenerii să
aibă copii cât mai sănătoşi cu putinţă.
Uneori, căsătoriile sunt aranjate, din diferite motive,
aşa cum s-a întâmplat cu cea dintre Noe şi Ariadne. Noi
facem tot ce ne stă în puteri pentru a fi sensibili faţă de
dorinţa cuplurilor de a se căsători, dacă aceasta este
bazată în mod sincer pe iubire, chiar dacă părinţii au
stabilit un aranjament anterior pentru o căsătorie
diferită a copilului lor. Cei mici sunt întâmpinaţi cu o
mare iubire şi primesc o îngrijire cu totul specială,
îndeosebi, aici, în cadrul comunităţii noastre din Avalon.
De bună seamă, sunt nevoită să recunosc că există
destule excepţii de la acest ideal, aşa cum l-am descris
mai sus, în rândul britanilor, în general, dar şi al
esenienilor celtici din Avalon, în anumite cazuri. Nici
unul dintre noi nu este absolut perfect. Uneori apar
certuri şi gelozii între noi. Există triburi care îşi declară
război şi care comit mari atrocităţi din cauza ruperii
anumitor legăminte şi alianţe. În astfel de situaţii, apar
tot felul de intrigi politice şi duşmănii care se prelungesc
uneori pe perioade foarte lungi. În cea mai mare parte
însă, noi, cei din Avalon, suntem o comunitate de iniţiaţi
spirituali care ne ţinem în bună măsură sub control
poftele şi slăbiciunile omeneşti. Suntem extrem de
motivaţi să facem acest lucru pentru binele celor din
comunitatea noastră. Dat fiind că suntem conştienţi de
faptul că suntem cu toţii interconectaţi, noi ne
proiectăm bunele intenţii asupra cercului mai mare al
întregii umanităţi şi chiar asupra tuturor fiinţelor.
CA: Corespunde această practică a partenerilor
multipli cercului Magdalenelor, sau este ea doar un
obicei celtic?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Am învăţat foarte multe
lucruri referitoare la marile mistere ale înţelepciunii de
la familia soţului meu, îndeosebi de la Ana cea
înţeleaptă, a cărei discipolă înfocată sunt. Magdalenele
au operat pe pământ de foarte mult timp pentru trezirea
conştiinţelor şi pentru restaurarea Conştiinţei Unităţii.
Chiar dacă numele lor diferă în unele cazuri, sursa
acestor linii spirituale este întotdeauna aceeaşi. Noi
avem o tradiţie orală de lungă durată, care ne spune că
provenim dintr-o origine extrem de străveche. Prin
urmare, noi încercăm să prezervăm cu atenţie practicile
care ne-au ajutat să fim fericiţi şi buni. Ana mi-a spus
cândva că acest mod de a onora relaţiile reprezintă o
practică extrem de străveche, ce poate fi găsită nu doar
în rândul celţilor, ci şi în cel al Magdalenelor din multe
alte culturi. O bună parte din practicile noastre antice
sunt ţinute secrete şi nu sunt oferite decât iniţiaţilor
calificaţi. Ele reprezintă practici energetice care ţin mai
degrabă de iluminarea conştiinţei şi de cultivarea
măiestriei de sine decât de sexul propriu-zis, cel puţin
aşa cum îl experimentează cei mai mulţi oameni.
Noi suntem conştienţi de faptul că practicile noastre
energetice străvechi sunt înţelese adeseori greşit,
distorsionate şi abuzate. În astfel de cazuri, ele conduc
la foarte multă suferinţă. Monogamia este o alegere mai
bună, în cazul populaţiilor care nu au încă un respect
suficient de mare pentru sacralitatea întregii vieţi. Chiar
şi în cazul din urmă, ea reprezintă o alegere ideală
pentru majoritatea cuplurilor care aleg în mod conştient
o relaţie amoroasă ca o cale de trezire spirituală.
Foarte mulţi oameni s-au îndepărtat de adevărurile
Unităţii şi ale iubirii. Există nenumărate lupte teritoriale
şi foarte multă ignoranţă, boli şi sărăcie. Ignoranţi şi
brutali, cuceritorii veniţi din alte ţinuturi ne-au abuzat
femeile şi copiii de când ne putem aduce aminte.
Bărbaţii se simt îndreptăţiţi să îşi ia oricâte neveste
doresc. Despoţii au haremuri întregi. Trupul uman este
traficat pe pieţele de sclavi. Această ignoranţă
generalizată a produs şi produce o suferinţă enormă.
Noi, cei din Avalon, ne străduim să păstrăm un mod de
viaţă mai conştient, care reduce suferinţa şi urmăreşte
pacea, nu războiul şi foametea. Uneori, avem un succes
mai mare, iar alteori, unul mai mic. Acum, că romanii s-
au întors pe pământurile noastre sacre, suntem sincer
îngrijoraţi pentru bunăstarea şi pentru capacitatea
noastră de a ne păstra nepervertită linia învăţăturilor
spirituale.
Am remarcat cu toţii o influenţă nefericită adusă în
cercul nostru de cei care au imigrat aici din ţinutul în
care s-a născut soţul meu, dar şi din alte ţinuturi aflate
pe malul Marii Mări. Din păcate, acest lucru îi vizează
îndeosebi pe cei care au auzit despre învăţăturile lui
Yeshua, dar nu le înţeleg sensul real. Ei încearcă să
înţeleagă aceste învăţături, din perspectiva cunoaşterii
mai vechi care le-a fost predată. Foarte mulţi dintre cei
care au venit recent la Avalon încearcă să separe spiritul
de materie, mintea de inimă, principiul masculin de cel
feminin şi binele de rău. Din perspectiva mea, atunci
când în mintea lor există o astfel de diviziune, relaţia lor
cu ceilalţi oameni, cu Mama Pământ şi cu anotimpurile
şi ciclurile ei se bazează automat pe dizarmonie şi pe
dezechilibru. Acest lucru creează o diviziune profundă
chiar în fiinţa lor.
Este un lucru extrem de trist. Noi vedem
pretutindeni în jurul nostru tratamente abuzive şi
aberante. Este o epocă extrem de întunecată care a
pogorât asupra Pământului.
În calitatea noastră de Magdalene, noi facem însă tot
ce ne stă în puteri pentru a prezerva corpul Mamei
Pământ, inclusiv propriul nostru corp (darul pe care ni l-
a oferit ea) şi modalităţile noastre de expresie sexuală şi
creativă într-o manieră cât mai unificată şi mai sacră.
Indiferent dacă vorbim de concepţia şi de formarea
copiilor în pântecul nostru, de îngrijirea lor, de crearea
de tipare vestimentare sau de formaţiuni din pietre,
precum şi de alte forme de creaţie, noi onorăm
întotdeauna sacralitatea vieţii. De asemenea, exprimăm
acest lucru în maniera în care ne ţesem poveştile, în
care ne dansăm dansurile sau în care fuzionăm amoros
cu partenerul nostru de cuplu. Noi ne preţuim simţurile
fizice şi ne găsim o mare bucurie în ele, dar acceptăm în
egală măsură şi celelalte forme ca expresii ale divinităţii
unice. Pentru noi nu contează dacă Marea Mamă ia
forma unei căprioare, a furnicilor, a norilor, a pietrelor, a
copacilor ori a apelor curgătoare sau stătătoare. Noi
suntem cu toţii o singură mare familie. Fiinţa mea există
în toate aceste forme. Ele reprezintă fraţii şi surorile
mele, care se exprimă prin numeroasele ipostaze ale
Mamei. Noi le dăm multe nume, dar ele există în mine,
iar eu, în ele.
Trebuie să căutaţi dincolo de cuvintele mele pentru
a înţelege. Inima cunoaşte totul din perspectiva
totalităţii. Mintea şi cuvintele separă ceea ce este
inseparabil - existenţa pură care există dincolo de nume
şi de concepte.
 Celţii au o serie de tradiţii care m-au deranjat
dintotdeauna, cum ar fi sacrificiile de sânge, războaiele
şi blestemele la adresa semenilor lor. Indiferent dacă
sunt exprimate de bărbaţi sau de femei, eu le consider
expresii exterioare ale unor minţi şi inimi profund
tulburate care se cramponează de ideea că sunt o
identitate separată, solidă şi care există în sine. Am
remarcat că aceste tehnici întunecate sunt practicate
într-o mai mare măsură de către bărbaţi decât de către
femei. După părerea mea, bărbaţii percep într-o manieră
diferită sângele şi respectul faţă de viaţă, în comparaţie
cu femeile.
De bună seamă, am văzut şi excepţii de la această
regulă. Există femei-luptătoare care vin în comunitatea
noastră pentru a obţine sprijin pentru război, ca şi cum
războiul ar putea justifica toată această vărsare de
sânge. Personal, le consider mioape şi cu inima
împietrită. Am asistat de asemenea la femei din satele
vecine încercând să corecteze furioase un abuz sau altul.
Ele par să fi acumulat mai multă mânie şi mai multe
resentimente decât eunucii care au fost deconectaţi de la
sursa lor de putere. Am văzut şi războinici de sex
masculin aflaţi la apogeul puterii lor, mai plini de
afecţiune decât femeile speriate care se simt
neputincioase şi incapabile să îşi schimbe destinul. De
când împăratul Claudiu şi-a adus trupele în acest ţinut
sacru, am constatat o amplificare a anxietăţii şi a
agitaţiei atât în rândul bărbaţilor, cât şi în cel al
femeilor. Instinctele de supravieţuire reprimate ies mai
frecvent ca oricând la suprafaţă. Noi îi invităm pe
oameni să cultive armonia şi pacea, dar cuvintele
noastre se izbesc din ce în ce mai mult de urechi surde.
După ce s-a întors recent de la Roma şi din Orientul
îndepărtat, cumnata mea Maria Ana (Mama. Maria) ne-a
spus că acest spirit războinic pare să devină din ce în ce
mai prevalent în lume. Soţiile lui Yeshua, Miriam din
Tyana şi Maria din Betania, ne spun de asemenea că cei
mai mulţi bărbaţi pe care îi întâlnesc de-a lungul
călătoriilor lor nu mai cunosc căile Marii Mame - căile
pline de blândeţe ale inimii feminine, de cunoaştere prin
intermediul simţirii. Din păcate, un număr din ce în ce
mai mare de femei uită la rândul lor de misterele Zeiţei,
care le onorează sângele, ciclul menstrual şi
anotimpurile vieţii. Îi mulţumesc Zeiţei că Noe şi Rhia nu
fac parte din rândul acestor suflete nefericite care nu
sunt capabile să dea naştere decât unui pustiu creat de
om. Sunt fericită că Yeshua şi ceilalţi membri ai
comunităţii noastre onorează şi menţin aceste energii
extrem de puternice sacre, astfel încât să le fie de folos
tuturor femeilor, copiilor şi vieţii, în ansamblul ei.
CA: Îţi mulţumesc pentru că ne-ai împărtăşit din
înţelepciunea ta. Mai doreşti să spui ceva?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Sper că îţi place să te
afli aici, în acest cerc care te onorează pe tine şi întreaga
viaţă care se manifestă în epoca voastră.
CA: Da, îţi mulţumesc pentru că ne-ai inclus în
acest cerc sublim, care ni se pare atât de familiar. Mai
doreşti să ne împărtăşeşti ceva?
VÂNTUL CARE DANSEAZĂ: Da, as dori să vă invit
să vă alăturaţi mie într-o călătorie imaginară.

Meditaţie ghidată cu Vântul care Dansează

Doresc să vă imaginaţi un cer nocturn de o rară
frumuseţe. Suntem întinşi cu toţii şi ne ţinem de mâini, pe
iarba moale care acoperă marele Tor din Avalon. Capetele
noastre sunt orientate către o piatră verticală mare, care
face parte integrantă dintr-un cerc de astfel de pietre.
Cercul circumscrie un sanctuar interior, un loc în care
liniile dragonului (Vântul care Dansează face referire la
liniile energiei electromagnetice sau telurice care trec
prin diferite niveluri ale suprafeţei pământului - puţin
deasupra acesteia, la nivelul ei şi puţin sub ea. Aceste
linii pot fi percepute psihic (nu cu ochii fizici), cu
ajutorul unor baghete radiestezice sau al unor
instrumente ştiinţifice de mare precizie. Pe Tor, aceste
linii ţes un tipar pe care druizii îl urmează ceremonial,
ca pe un fel de labirint. Liniile electromagnetice converg
în vârful Torului, creând aici un vortex energetic extrem
de puternic. Ele sunt numite liniile dragonului, datorita
proprietăţilor lor ondulatorii. Druizii specializaţi în
geomanţie sunt numiţi adeseori Dragoni) se
intersectează şi pătrund adânc în pântecul Mamei noastre
Pământ.
Picioarele noastre sunt orientate către centrul acestui
cerc, unde există un mic foc sacru. Privim în sus şi vedem
cerul. Lumina stelelor pulsează.
Energiile coboară pe o traiectorie în spirală şi fac
dragoste cu noi. Noi inspirăm energia care emană de sub
noi, de la Mama Pământ. Corpul acesteia pulsează. Ea ne
invită să ne alăturăm ei, pe o cale ce ne unifică în
aspiraţia noastră de a deveni una cu Spiritul Tată.
Corpurile noastre sunt ca nişte copaci sau ca nişte pietre
verticale, care amplifică şi focalizează enorm energiile
ascendente (telurice) şi descendente (cosmice). În timp ce
stăm aici, pe acest tumul antic, simţim cu toţii Unitatea
tuturor lucrurilor Aceasta a fost calea noastră încă de la
începutul timpurilor, când vorbeam cu toţii aceeaşi limbă.
Ne aducem aminte că noi suntem Cei din Vechime, care s-
au întors pentru a crea un templu sacru, în care cerul şi
pământul se pot atinge, se pot îmbrăţişa şi pot fuziona.
Mama Pământ poartă cea mai frumoasă robă de nuntă a
ei. Toate fiinţele trăiesc o stare de pace interioară.
 Putem simţi marile încăperi de sub noi, care emit
lumină. Putem simţi lumina soarelui interior al Pământului
şi marile fiinţe de cristal care îşi amintesc întreaga istorie
a acestei sfere. Tiparele create de lumină, de sunete şi de
culori ţes un design elaborat în jurul nostru. Putem auzi o
muzică subtilă, clinchete de clopoţei, lăute delicate,
instrumente cu coarde, cornuri şi voci celeste. Pe pământ
coboară nişte fiinţe înalte, cu corpuri de lumină
strălucitoare, numite îngeri. De asemenea, în jurul nostru
se adună zâne şi spiriduşi. Toate aceste fiinţe dansează
şi se bucură, ţesând tipare complicate de lumină în jurul
nostru, în toate culorile curcubeului. Pe măsură ce ne
punem la unison cu ele, ne simţim tot mai uşori şi începem
să plutim. Corpul nostru fizic rămâne relaxat la sol, dar
dublul nostru eteric se ridică în aer şi se alătură dansului
şi veseliei generalizate.
Când ne întoarcem din acest spaţiu care transcende
timpul, corpul nostru eteric ne stimulează celulele corpului
fizic. Simţim căldura focului sacru din centrul cercului de
pietre. Inima şi abdomenul nostru sunt inflamate de un
foc extatic. Ne ridicăm şi dansăm în jurul focului care
atinge stelele. Sărim în jurul focului fără niciun efort,
stimulaţi de bucuria pe care o simţim. Dansăm şi ne rotim
în jurul focului. Ne simţim din ce în ce mai îmbătaţi de
Marea Iubire care explodează şi inundă totul în jurul
nostru.
Noi suntem flăcările care dansează, aerul care
pluteşte liber, pământul fecund, apa similară ambroziei şi
Marele Vid - Preaiubitul care ne ţine lipiţi de buzele sale,
suflând în noi suflul Sfântului Graal al Iubirii. Ne
abandonăm în totalitate, dizolvându-ne în acest Suflu, în
dansul nostru exuberant. Ne interconectăm cu întreaga
creaţie în interiorul acestei cupe a Graalului Divin! Ne
dizolvăm în starea de vid care transcende înţelegerea
minţii, fiind conştienţi exclusiv de beatitudine şi de
sacralitatea tuturor lucrurilor care există. Ne detaşăm şi
ne eliberăm de tot ce ne limitează, devenind Existenţă
pură, care reprezintă esenţa noastră!
Vă invit pe toţi să vă integraţi de-a pururi în acest
dans, urzindu-vă as fel un corp nou, ca un receptacul al
luminii. Voi sunteţi păstrătorii Sfântului Graal, ai sângelui
sacru, ai cheilor şi ai codurilor readucerii aminte a lumilor
din care am provenit cu toţii şi ai Marelui Cămin care
transcende toate lumile formelor. Sper să vă aduceţi
aminte de mine şi de familia noastră-a Graalului -
reamintindu-vă simultan de sacralitatea propriei vieţi şi
de cea a acestui proces magic.
Am venit să fiu cu voi pentru a crea împreună o
fericire mai mare în toate inimile care bat. Indiferent dacă
prin inima noastră curge sângele sau seva, sper să ne
ţesem cu toţii magia dincolo de timp şi de cuvinte, în
Marea Tăcere.
Vă puteţi gândi la mine ca la un vânt care dansează,
conducându-vă înapoi în Căminul pe care nu l-aţi părăsit
niciodată, într-un loc numit Avalon, care transcende chiar
şi cel mai îndepărtat ţărm.
 Cap. 22 - Noe
Fiul Anei şi soţul Vântului care Dansează

Mona (Anglesey, Ţara Galilor), primăvara anului

47 e.n.
NOE: Vad nişte copaci bătrâni, pe care îi iubesc.
Vad diferite specii de conifere: pini, cedri, brazi, tise şi
ilice. Printre aceştia cresc şi specii de foioase, arbuşti şi
tufişuri. Toţi pomii sunt înverziţi. Unii sunt înfloriţi, iar
alţii poartă fructe de toate culorile şi varietăţile. Ţinutul
înconjurător, care susţine toate aceste crânguri şi livezi,
este acoperit cu iarbă şi cu flori sălbatice.
CATHERINE ANN (pe care o vom numi de acum
înainte CA): Este acest ţinut în Britania?
NOE: Da.
CA: Ce faci acolo în acest moment?
NOE: Suntem un grup care păşim pe o cărare foarte
bătătorită. Câţiva dintre noi ţin de frâie cai, care duc
desăgi pe spate. Eu port o pelerină lungă şi grea, din
lână, vopsită într-o nuanţă de albastru foarte închis,
aproape neagră. Picioarele mele sunt de bărbat şi sunt
acoperite cu încălţări din piele. Acestea sunt uzate şi
pline de noroi, arătând că am mers foarte mult. Într-
adevăr, am străbătut o distanţă foarte lungă.
CA: Eşti un bărbat tânăr sau bătrân?
NOE: Sunt ceea ce voi aţi numi între două vârste,
deşi eu îmi evaluez diferit vârsta, în comparaţie cu ceea
ce numiţi voi îmbătrânire, în conştiinţa socială a epocii
voastre. Cu alte cuvinte, am acumulat foarte mulţi ani,
dar corpul meu nu reflectă acest lucru.
CA: Acest lucru se datorează antrenamentului tău
spiritual?
NOE: Da.
CA: Cine eşti?
 NOE: Părinţii mei îmi spun Noe, dar sunt cunoscut
şi sub alte nume în Avalon.
CA: Cine mai călătoreşte cu tine?
NOE: Suntem un grup alcătuit din 24 de bărbaţi şi
femei, printre care, şi soţiile mele, Rhia şi Vântul care
Dansează, mama mea Ana, fratele meu după mamă,
Iosif (din Arimateea), şi soţia lui, Nueme, nepoata mea,
Maria din Betania, şi fiica ei Sar’h, precum şi copiii lui
Miriam din Tyana: Joses, Iuda şi Miriam. Sunt cu noi şi
o parte din copiii noştri mai mari, precum şi alţi adulţi
din cadrul comunităţii noastre din Avalon.
CA: Ai copii cu ambele tale soţii?
NOE: Da. Prima mea soţie, Ariadne, care a trecut în
Ţinutul Pur cu foarte mulţi ani în urmă, mi-a dăruit
cinci copii. Rhia mi-a dăruit doi copii sănătoşi, iar
Vântul care Dansează, trei. Doi dintre copiii mei mai
mari sunt cu noi. Soţiile mele deţin o cunoaştere plină
de înţelepciune referitoare la plantele vindecătoare, la
anotimpurile şi la ciclurile timpului. Cu alte cuvinte, ele
ştiu cum să îndoaie timpul. Mai mult decât atât, ştiu să
devină invizibile şi să îşi schimbe forma. Sufletele lor
sunt extrem de bătrâne, la fel ca al meu. Noi am păşit pe
acest pământ în numeroase forme.
Rhia are părul negru ca pana corbului. Are o ţinută
plină de nobleţe, este înaltă şi puternică. Vântul care
Dansează are părul roşu ca focul şi este micuţă, agilă ca
o căprioară şi la fel de blândă ca aceasta. Spre deosebire
de alţi bărbaţi care îşi aleg în mod deliberat soţii mai
tinere, nu acesta a fost scopul meu când le-am ales pe
aceste femei frumoase. Întâmplarea a făcut însă ca
momentul în care au decis să pătrundă în planul
terestru să vină mult mai târziu decât al meu, într-o
perioadă în care eu aveam deja foarte mulţi ani. Nu ne-
am putut întâlni însă în alte condiţii. Noi ne-am
recunoscut imediat sufletele. Aşadar, nu am ales aceste
femei ca soţii datorită înfăţişării lor tinereşti, a vitalităţii
sau a altor atribute fizice ale lor, deşi recunosc că
apreciez ca bărbat aceste daruri pe care mi le-a oferit
Marea Mamă. Foarte mulţi oameni înţeleg greşit aceste
lucruri, care pe noi nu ne preocupă deloc.
Spre exemplu, Iosif (din Arimateea), fratele meu
după mamă, care are foarte mulţi ani, dar şi foarte
multă înţelepciune, pare mult mai tânăr decât vârsta pe
care o are, fiind însoţit acum de partenera sa de viaţă
Nueme. Cei doi s-au căsătorit în anul 41 e.n., la scurt
timp după ce Iosif s-a întors acasă din călătoria sa
împreună cu sora mea Maria Ana (Mama Maria) şi cu
Miriam din Tyana în Orient. Nueme aparţine unui trib
celtic (silurii) care trăieşte chiar în ţinutul pe care îl
străbatem în acest moment. Voi numiţi aceşti munţi
frumoşi şi aceste văi paşnice Ţara Galilor, iar această
regiune, Glamorgan.
Mama mea Ana este însoţită la rândul ei de
partenerul ei actual de viaţă, pe care îl cheamă Ioan, cu
care are relaţii amoroase ceremoniale - o practică
energetică tantrică pe care o cunoaştem mulţi dintre noi.
Grupul nostru include o serie de bărbaţi şi de femei care
nu au participat niciodată la astfel de ritualuri. Din câte
bănuiesc, cei mai mulţi vor adera la ele atunci când le va
sosi sorocul.
CA: Ne poţi spune mai multe despre actul amoros
ceremonial?
NOE: Poate altădată, nu acum.
CA: Există un scop al călătoriei pe care o faceţi
acum şi pe care eşti dispus să ni-l împărtăşeşti?
NOE: Da. Am fost invitaţi de unul dintre regii unuia
din triburile ordoviciene care trăiesc în nord şi de liderii
altor triburi să venim şi să realizăm o ceremonie
împreună cu ei. Aceştia doresc să întărească energia din
jurul locurilor în care trăiesc, din Ţinutul de Vest. Am
vizitat deja trei sate mari din regiunea pe care voi o
numiţi Glarmorgan, în care trăiesc fraţii mei mai mari,
Andrei şi Iosefus. Din păcate, cei doi nu se simt deloc
bine. Andrei aproape că nu mai poate merge, iar Iosefus
este bolnav. Cred că o să treacă amândoi în Ţinutul cel
Pur în mai puţin de un an. (Într-adevăr, Andrei şi Iosefus
au murit până la sfârşitul acelui an, la doar câteva
săptămâni unul după celălalt). Mai avem cinci sate de
vizitat înainte de a ajunge la cel în care suntem
aşteptaţi. Acest centru este extrem de important, fiind
mult mai mult decât un simplu sat obişnuit. De fapt,
este o întreagă insulă, dedicată în întregime artelor şi
ştiinţelor cele mai înalte ale druizilor. Voi cunoaşteţi
această insulă ascunsă sacră a Avalonului sub numele
de Ynes Mon sau Mona (numită la ora actuală Anglesey).
Ea reprezintă inima culturii şi educaţiei druide.
În cei patru ani scurţi care au trecut de când au
invadat coasta de sud-est a Britaniei, romanii au
început să construiască foarte multe drumuri şi forturi.
Ei se întind deja în toate direcţiile, pornind de la sediile
lor centrale de pe malul râului Tamisa. Un drum extrem
de drept este aproape terminat, extinzându-se mult
către nord-est. El străbate câmpiile din apropierea
comunităţii noastre din Avalon, îndreptându-se către
ţinutul Cornwall din sud-vest. Romanii numesc acest
drum „Drumul Canalului”. Din el pornesc deja câteva
drumuri secundare către Ţara Galilor. De asemenea,
romanii construiesc multe forturi. Pretutindeni se dau
bătălii grele. Fraţii mei druizi sunt extrem de îngrijoraţi.
Alianţele şi legăturile noastre de familie sunt foarte
strâns legate între ele. Prin urmare, noi avem un destin
comun cu cel al fraţilor noştri din triburile celtice care
numesc aceste ţinuturi „acasă”.
La întrunirile noastre de consiliu primim rapoarte
foarte alarmante de la cei care au călătorit prin regiune.
Ei au văzut un număr din ce în ce mai mare de romani,
care le impun fraţilor noştri celţi din est obiceiurile şi
cutumele lor. Romanii au preluat controlul asupra
vechilor mine de aur, argint, plumb, fier şi staniu, în
care muncesc la ora actuală sclavi şi lucrători angajaţi
cu contract. Suntem nevoiţi astfel să ne intensificăm
eforturile pentru a ne prezerva modul paşnic de viaţă din
Avalon. Realitatea curentă îmi aminteşte de poveştile pe
care mi le-a spus familia mea eseniană despre ocupaţia
romană din Galileea, Iudeea şi Galia.
Am auzit că Regele Caradoc (numit Caratacus de
către romani), cel care a condus mişcarea de rezistenţă
împotriva ocupaţiei romane din Est, se află deja în drum
spre Mona. Noi îl cunoaştem bine, căci ne-am sfătuit şi
am cinat adeseori cu el de-a lungul anilor. Va fi plăcut
să ne revedem din nou cu loialul nostru prieten. De
bună seamă, silurii speră să fie conduşi la victorie de
Caradoc.
Cei mai mulţi dintre noi, cei înzestraţi cu vederea
interioară, putem vedea însă o viziune tragică a
romanilor care se adună în număr mare pe malul Menai
Strait (un curs îngust de apă care separă insula
principală a Ţării Galilor de insula Mona), asediind
sanctuarul druid, care este extrem de sacru pentru noi,
şi Şcoala Misterelor de aici. Nu ştim când se va întâmpla
acest lucru, dar trebuie să facem tot ce ne stă în puteri
pentru a-l preveni. Nu opunem deschis rezistenţă, dar
facem pregătirile necesare pentru a împiedica
potenţialele profanări şi abuzuri. Deşi romanii susţin că
au venit pentru a menţine pacea, în cei câţiva ani care
au trecut de la sosirea lui Claudiu, în anul 43 e.n., ei au
subjugat foarte multe triburi pline de vitejie vecine cu
noi, luându-i pe mulţi dintre membrii lor în sclavie.
Oamenii simpli care trăiesc în regiunile rurale sunt
siliţi să se alăture armatei romane, să muncească în
minele de staniu şi de plumb sau în carierele de piatră,
să construiască vile şi băi de lux, precum şi oraşe
fortificate pentru cuceritorii romani. Aceştia din urmă
sunt un popor ambiţios, urban şi extrem de muncitor.
Din păcate, influenţa lor materialistă se răspândeşte cu
o repeziciune alarmantă în rândul populaţiei locale. Ca
şi cum romanii nu ar fi suficienţi pentru a ne îngrijora,
ei sunt însoţiţi de tot felul de oameni din alte ţinuturi
cucerite, pe care îi folosesc drept mercenari sau
muncitori cu contract. Deşi este adevărat că romanii
aduc cu ei un sistem sanitar îmbunătăţit, drumuri şi un
sistem de canalizare a apei, realitatea este că aceste
schimbări rapide impuse de ei creează o stare de mare
agitaţie în rândul celţilor, care sunt mari iubitori de
libertate. Acest lucru este cu deosebire adevărat în
rândul triburilor din est, care sunt nevoite să suporte
impactul din ce în ce mai mare al oraşelor romane,
precum Londinium (actuala Londră). Teama noastră cea
mai mare este că, mai devreme sau mai târziu, vom
suferi şi noi acelaşi destin, fiind subjugaţi de către
romani.
Atunci când sunt provocate, triburile indigene pot fi
foarte combative. La urma urmelor, să nu uităm că
Iulius Cezar însuşi a fost nevoit să se întoarcă la Roma
cu coada între picioare de două ori, în anii 55 şi 54 î.Hr.,
din cauza opoziţiei cu care s-a confruntat pe aceste
meleaguri. La ora actuală trăim însă alte timpuri.
Romanii dispun astăzi de corăbii mult îmbunătăţite,
care ne împânzesc cu miile coastele. Ei îşi consolidează
de la o zi la alta poziţiile curente, iar aşa-zisa „pace” pe
care încearcă să o menţină este extrem de fragilă.
Din toate aceste motive, noi am răspuns invitaţiei de
a ne alătura fraţilor şi surorilor noastre care protejează
insula Mona şi celelalte centre spirituale druidice din
Ţinutul de Vest. Este extrem de important să ne
stabilizăm alianţele şi să îi ajutăm cât putem de mult pe
aliaţii noştri. În acest scop, am vizitat deja mai multe
comunităţi din jur şi am realizat ceremonii spirituale
împreună cu liderii lor spirituali, de-a lungul acestei
călătorii. Unii din aceşti lideri ni s-au alăturat. Alţii au
plecat înaintea noastră pentru a pregăti tabăra. Sperăm
să ajungem la Mona în următoarele trei săptămâni,
pentru a ne pregăti în vederea unei adunări foarte mari.
Ne aflăm în anotimpul primăverii, care corespunde
sărbătorii Beltane. Prin urmare, vom rămâne la Mona
până când vom încheia festivalul Samhain din toamnă.
Mai mulţi iniţiaţi care au venit cu noi vor primi un
antrenament preliminar în lunile în care ne vom afla
aici. Dacă vor fi acceptaţi, ei vor rămâne pe insula Mona
până când îşi vor termina cursurile avansate. De bună
seamă, dacă le va fi pusă în pericol viaţa (din cauza
romanilor), ei se vor întoarce la Avalon. Există iniţiaţi
printre noi care au trăit pe insula Mona mai mulţi ani.
Ei şi-au împlinit lucrarea iniţiatică şi alte scopuri pe
care şi le-au propus în cadrul sanctuarului din Ynes
Mon. Pe aceştia îi vom aduce înapoi la Avalon cu noi, în
această toamnă. Cu cât vom fi mai mulţi, cu atât vom fi
mai în siguranţă.
CA: De cât timp te afli în Britania?
NOE: De multe zeci de ani. Am ajuns pentru prima
dată aici în anul 22 î.Hr., când aveam doar 12 ani. Acum
suntem în anul 47 e.n.
 CA: De ce nu aţi luat una din corăbiile lui Iosif (din
Arimateea) până la insula Mona?
NOE: Aşa cum am mai spus, există foarte mulţi
lideri ai satelor din Ţara Galilor cu care dorim să
discutăm pentru a ne exprima motivele de îngrijorare şi
pentru a-i invita la marea adunare de pe insula Mona.
Prin urmare, noi preferăm să călătorim pe uscat. Totuşi,
în situaţiile în care ne grăbim foarte tare, călătorim
inclusiv cu corăbiile. Deşi o astfel de călătorie ar fi fost
mult mai rapidă şi mai uşoară pentru femei, de această
dată am optat pentru a călători pe jos, din motivele pe
care tocmai le-am explicat mai sus. Există o stare foarte
mare de agitaţie în regiune, dar noi suntem convinşi că
beneficiem de protecţia aliaţilor noştri.
Comunitatea noastră continuă să aibă patru corăbii
ale lui Iosif ancorate într-unul din porturile sigure de pe
coasta regiunii pe care voi o numiţi Cornwall. Alte două
corăbii sunt ancorate în siguranţă pe malul Devonului.
Noi ne folosim de corăbii pentru a-i transporta pe
membrii familiei şi pe alţi iniţiaţi în Franţa şi către alte
destinaţii de pe malul Marii Mări. Iosif nu mai
navighează decât foarte rar, preferând să îşi lase
majoritatea corăbiilor şi afacerea de transport de mărfuri
fiilor soţului (pe nume Aonghas) fiicei sale mai mari, Lois
Salomeea, care a îmbătrânit şi care trăieşte lângă Narbo
Martius, în Galia. Iosif nu mai călătoreşte în ultima
vreme decât atunci când familia lui are nevoie de
corăbiile sale sau de experienţa lui diplomatică, aşa cum
s-a întâmplat când Maria Ana şi Miriam (din Tyana) au
călătorit recent la Roma şi la Efes.
Iosif preferă în ultima vreme un stil de viaţă mai
simplu, alături de preaiubita sa Nueme, lângă copiii şi
familia sa extinsă. În calitatea sa de druid, el petrece
foarte multe ore dând sfaturi pline de înţelepciune unui
mare număr de oameni care îl caută, unii venind de la
mari distanţe. În vara sau în toamna anului care
urmează, el plănuieşte totuşi o călătorie la Bugarach şi
la Efes, pentru a le aduce pe Maria Ana şi pe Miriam
înapoi la Avalon, conform înţelegerii lor anterioare. Ne
spune însă adeseori că aceasta ar putea fi ultima lui
călătorie de lungă durată pe mare.
De-a lungul călătoriei noastre către insula Mona, noi
ne bucurăm sincer de vizitele pe care le facem şefilor de
triburi şi comunităţilor care ne ies în cale. Avem astfel o
ocazie excelentă de a ne odihni şi de a ne reînnoi
legăturile de familie. Deşi o parte din femeile care ne
însoţesc au vârste înaintate, ele au o stare de sănătate
excelentă. Prin urmare, nu ne confruntăm cu greutăţi
prea mari.
CA: Fă acum un salt către următorul eveniment
semnificativ.
NOE: Am ajuns pe insula Mona acum câteva
săptămâni. Am celebrat primele ceremonii ale sărbătorii
Beltane. Ne-am bucurat astfel de festinuri care au durat
zile întregi, de muzică, dansuri, poveşti şi crearea de noi
cupluri. Acum stau pe un scaun mare din lemn, special
creat pentru cei care deţin o poziţie de lider. Mă aflu
într-o sală mare construită în principal din lemn, piatră,
chirpici, stuf şi nuiele împletite. Casa are şi câteva
ferestre. Spaţiul este foarte slab luminat, cea mai mare
parte a luminii provenind de la cele câteva focuri aprinse
în vetrele mari din piatră. Există de asemenea torţe
aprinse lângă pereţi. În sală sunt mai multe sute de
oameni: bărbaţi, femei şi copii mai mari. Copiii mai mici
şi bebeluşii sunt îngrijiţi într-un fel de creşe special
create pentru ei.
Este o întâlnire foarte importantă de consiliu. Ne-am
adunat aici pentru a asculta preocupările de ordin
general ale populaţiei, dar şi pentru a-i vedea pe diferiţii
lideri foarte respectaţi ai triburilor, precum preaiubitul
nostru rege Caradoc. Toţi aceştia şi-au pregătit
discursuri lungi pe diferite teme. Îmi aştept şi eu rândul
să iau cuvântul. De bună seamă, principala preocupare
aflată pe buzele tuturor este invazia romană. Îi ascultăm
în egală măsură pe bărbaţi şi pe femei. Poate că bărbaţii
sunt mai vocali, dar noi onorăm la fel de mult vocile
femeilor, inclusiv cea a soţiei lui Caradoc.
CA: Participanţii la adunarea de pe insula Mona
sunt localnici, sau au venit din diferite regiuni?
NOE: Ei provin din mai multe triburi diferite, pe care
le-am descris mai devreme. Sunt conştient că este greu
să îţi aduci aminte tot ce spunem noi şi să stabileşti
interconexiunile necesare. De aceea, continuă să îmi pui
liniştită întrebări, fără să îţi faci griji că m-ai putea
ofensa.
CA: Îţi mulţumesc! Aşa este, uneori toate aceste
nume şi subiecte care nu îmi sunt familiare îmi induc o
stare de confuzie, aşa că îmi vine greu să le asociez
unele cu altele.
NOE: Revenind la întrebarea ta: da, la această
adunare participă diferiţi lideri de trib şi reprezentanţi
veniţi din toate regiunile Ţinutului de Vest.
Întrunirile consiliului durează mai multe zile, fiind
urmate de o perioadă de festinuri şi celebrare. La
sfârşitul acestei perioade, va fi realizat un sacrificiu
străvechi de sânge, dacă acest lucru va fi considerat
necesar, în anul acesta, consiliul l-a considerat necesar.
Eu şi Iosif (din Arimateea) vom participat cu reticenţă la
ritual, întrucât mărturia noastră va fi privită cu ochi mai
buni decât absenţa noastră deliberată. Mama şi celelalte
femei au găsit o modalitate plină de graţie de a se scuza.
 Noi, esenienii, respingem cu oroare astfel de
ritualuri, care includ sacrificii de sânge. Celţii cei mai
tradiţionalişti au făcut însă presiuni ca în acest an să
sacrificăm un ţap, în speranţa că acest lucru va avea
efecte mai benefice. De bună seamă, în opinia noastră
niciunul dintre motivele pe care ni le-au prezentat ei nu
ar justifica o pierdere a unei vieţi. Din perspectiva
noastră, aceste drame ritualice ascund o semnificaţie
mai profundă, pe care am putea-o traduce printr-o
dramă arhetipală şi printr-o metaforă alchimică. Scopul
lor nu a fost niciodată reiterarea lor literală. Din fericire,
pe insula Mona astfel de ritualuri sunt rare şi nu sunt
îndeplinite decât după o analiză foarte atentă. Acum, că
vorbesc despre acest subiect, îmi dau seama că nepotul
meu Yeshua a jucat literalmente rolul de „ţap ispăşitor”,
dar el a făcut acest lucru exact cu scopul de a pune
capăt sacrificiilor de sânge, nu perpetuării lor.
În acest moment există şapte bărbaţi captivi, a căror
corabie a eşuat pe ţărm în timpul unei furtuni. Ei nu au
realizat unde au ajuns decât când era prea târziu. Nu le-
a luat mult să recunoască că această insulă este
legendara Ynes Mon - sanctuarul druid. Cei şapte şi-au
amintit de înţelegerea dintre druizi şi celţi, potrivit căreia
cei care trăiesc în sanctuar nu pot fi atacaţi vreodată,
indiferent de luptele care se dau pe insula principală. Ei
au fost recunoscuţi ca un grup trimis în recunoaştere de
către un trib pus pe jaf din Ţinutul de Nord. În mod
normal, astfel de oameni ar fi trimişi în legea lor după ce
li s-ar lua armele şi ar fi puşi să jure solemn că nu se
vor mai întoarce niciodată aici.
Dată fiind însă anxietatea în creştere generată de
invazia romană, aceşti bărbaţi nu au fost mustraţi şi
eliberaţi, ci au fost capturaţi, puşi în lanţuri şi aşezaţi în
nişte cuşti împletite din nuiele de mărimea unui om.
(Oftează din greu) Întrunirea consiliilor tribale a decis ca
aceşti oameni demni de toată mila să fie oferiţi ca un
sacrificiu, pentru a ne feri în acest fel de un pericol mult
mai mare: capturarea şi anihilarea sanctuarului de pe
insula Mona de către armatele romane. Noi, cei din
insulele Avalon, am cerut salvarea vieţilor acestor
oameni, dar, în zadar.
Astăzi şi mâine, foarte mulţi adulţi se vor îmbăta. De
asemenea, ei vor folosi diferite metode pentru a intra în
stări de transă profundă, înainte de răsăritul soarelui,
ne vom strânge cu toţii pe câmpul deschis în care sunt
ţinuţi captivi cei şapte bărbaţi. Nenumărate blesteme şi
incantaţii au fost deja aruncate asupra lor în ultimele
zile. Altele vor fi aruncate atunci când vor fi aprinse
rugurile. Ne vom dezbrăca toţi (mai mult sau mai puţin
integral) de haine, pentru a ne arăta corpurile tatuate,
pictate cu o vopsea albastră preparată din drobuşor (o
plantă). Am eu însumi astfel de tatuaje, care arată că am
fost adoptat de tribul silurilor şi că sunt recunoscut
drept preot druid. Când primele stele vor apărea pe cer,
iar Luna în creştere va ajunge la orizont, bărbaţilor din
cuşca de nuiele li se va da foc şi vor fi oferiţi ca ţapi
ispăşitori. Rămăşiţele lor fizice vor fi aruncate într-o
mlaştină, împreună cu armele, armurile, ornamentele
lor din aur şi argint şi monedele lor.
Nouă ne vine foarte greu să asistăm la astfel de
tradiţii extreme şi pline de cruzime. Prin urmare, ne-am
separat de ceilalţi pentru a ne pregăti mintea şi inima,
atât cât am putut. Mama şi Ioan, Iosif şi soţiile noastre,
nepoţii şi ceilalţi membri ai grupului nostru din Avalon
s-au reunit împreună cu mine într-un loc liniştit situat
la distanţă de zgomotele din ce în ce mai mari ale
petrecerii centrale. În timp ce celţii nativi şi-au realizat
ritualurile pregătitoare, care au durat foarte multe ore,
noi ne-am examinat minţile, pentru a găsi orice fel de
temeri sau de umbre care mai sălăşluiau în ele. Am
proiectat apoi cu curaj şi cu compasiune Lumina
conştiinţei asupra inamicilor noştri interni: mânia,
lăcomia, invidia, orgoliul, disperarea şi toate tipurile de
gânduri, cuvinte şi acţiuni negative (aflate la antipodul
virtuţii) cu care ne-am făcut nouă înşine -, dar şi altora -
rău de-a lungul vieţii noastre.
Am început apoi să respirăm în aşa fel, încât să
aprindem în abdomenul nostru focul alchimic al
transmutaţiei. Nu am adoptat tiparul respirator al
judecăţii, al mâniei sau al fricii, ci pe cel al cunoaşterii
pline de compasiune a faptului că toate gândurile şi
emoţiile negative care s-au născut vreodată în mintea
noastră, pătrunzând astfel în câmpul imuabil al
conştiinţei noastre, au fost cauza suferinţei nesfârşite şi
a renaşterilor tuturor fiinţelor care dorm duse în somnul
ignoranţei lor. Cu această ocazie, am înţeles încă o dată
că acea parte a minţii noastre care continuă să se
cramponeze de sinele separat nu este cu nimic diferită
de cea a fraţilor şi surorilor noastre care optează din
ignoranţă pentru a se crampona de tradiţiile care le sunt
familiare, dându-le curs. Plini de compasiune faţă de noi
înşine, dar şi de ceilalţi, am declarat la unison că ei (la
fel ca şi noi) nu îşi doresc altceva decât să fie fericiţi şi să
înflorească, nedorindu-şi să experimenteze răul în orice
ipostază.
În final, ne-am întors la calea noastră familială, cea
aleasă în mod deliberat de noi, care constă în
deschiderea plină de compasiune a inimii noastre pentru
a ne putea îmbrăţişa şi transmuta adversarii interiori
prin puterea iubirii şi a înţelepciunii. Căci noi am înţeles
de mult timp adevăraţii inamici care ne atacă nu sunt
cei din afară (deşi este într-adevăr posibil ca aceştia să
ne atace), ci cei din interiorul nostru, care rezidă în mod
conştient sau inconştient în mintea noastră
condiţionată. Noi ne-am dat seama că inamicii noştri,
care sunt simple manifestări iluzorii ale potenţialului
infinit al minţii noastre, ne arată doar felul în care ne
protejăm noi - prin zidurile pe care ni le-am creat singuri
- de adevărata noastră natură. Aşa se face că în această
situaţie tristă, noi ne-am întors din nou la compasiune,
luciditate, viziune interioară şi iertare. Am făcut o
plecăciune umilă şi ne-am abandonat mintea, corpul şi
armura emoţională - adică acele aspecte încăpăţânate
ale personalităţii noastre care continuă să se
cramponeze (atunci când sunt activate) de identitatea
noastră separată. Am plasat apoi aceste umbre nocive în
Focul Graalului, pe care l-am aprins în abdomenul
nostru.
În acest fel, am realizat schimbarea necesară,
pornind din interiorul nostru către lumea exterioară.
După ce am realizat acest lucru, am putut privi cu o
detaşare şi o claritate mult mai calmă forţele distructive
şi pline de teamă pe care le-am proiectat asupra
subconştientului colectiv, sesizând în acesta alte opţiuni
mai armonioase. Dacă nu ne-am fi asumat în mod
deliberat destinul morţii trupeşti (la finalul acestei vieţi),
am fi pătruns cu calm în Lumina spirituală şi am fi
continuat să slujim plini de compasiune din partea
cealaltă a vălului.
Am continuat să ardem astfel - cu ajutorul
respiraţiei - în abdomenul şi în inima noastră toată
suferinţa şi toate cauzele acesteia, ca şi cum acestea nu
ar fi altceva decât un combustibil de cea mai bună
calitate. Am plasat de asemenea simţul separării şi al
lăcomiei noastre - care ne face „să ne dorim mai multe
lucruri, inclusiv să fim mai mult”, dar şi „să ne protejăm
simţul identităţii percepute (egotice), facându-le rău
celorlalţi” - în focul Iubirii unificatoare care nu moare
niciodată. Ne-am deschis conştiinţa şi ne-am dezgolit în
faţa Luminii Infinite care reprezintă adevărata noastră
esenţă existenţială. Ne-am prosternat la picioarele dulcii
noastre Mame Pământ şi am lăsat lacrimile şi sudoarea
noastră să se scurgă în sol, continuând să respirăm în
mod conştient şi să simţim suferinţa tuturor fiinţelor vii.
Am oferit gratuit această lucrare a Iubirii, căci am
descoperit în eliberarea „celorlalţi” propria eliberare, iar
inimile noastre mult dilatate s-au umplut de o bucurie
nemărginită. Cu mintea şi inima astfel unificate, am
realizat acest ritual de dragul nostru şi al tuturor
fiinţelor, din toate lumile şi din toate epocile.
Am rămas în această stare până când am putut
simţi şi vedea pustia ignoranţei din interiorul nostru
înflorind şi dând naştere fructelor dulci ale compasiunii:
iertarea şi frăţia.
Când ne-am simţit suficient de stabili şi de
purificaţi, ne-am unit într-un cerc şi ne-am conectat
energetic cu sufletele captivilor. În acest fel, în timp ce
ceilalţi se pregăteau pentru a proiecta în afara lor
propriile temeri interioare, noi ne-am pregătit pentru a
ne pune în serviciul Marelui Mister al Mamei, cu
speranţa de a reduce astfel inevitabila suferinţă karmică
pe care o experimentează toate fiinţele.
Am continuat să facem acest lucru până când am
auzit vocile şi tobele avansând către câmpul unde se
aflau captivii şi rugurile ucigaşe, asemănătoare cu un
altar de sacrificiu. Mama mea, Ana, soţiile mele, Rhia şi
Vântul care Dansează, cumnata mea, Nueme, nepoatele
mele, Maria din Betania, Sar’h şi Miriam, şi celelalte
femei au continuat să lucreze cu energiile de la distanţă.
Noi, fraţii (bărbaţii), ne-am îndreptat lent către câmpul
sacrificial, unde acei bărbaţi îngroziţi urmau să fie ucişi.
Am rămas împreună, la distanţă de ceilalţi, în timp ce
rugurile erau aprinse. În centrul lor se aflau captivii
aflaţi în cuştile lor din nuiele, în timp ce flăcările ardeau
„sacrificiile”, noi ne-am pus la unison cu sufletele
traumatizate ale bărbaţilor. Am recitat în sinea noastră
mantra-ele eliberării sufletelor noastre şi am asistat la
trecerea rapidă în lumină a sufletelor captivilor, pe care
le-am însoţit în plan psihic. Intenţia noastră unificată a
fost ca ele să nu bântuie pe pământ sub formă de stafii
chinuite, ci să îşi întâlnească ghizii spirituali şi să îşi
realizeze alegerile karmice cu mintea şi inima clare.
(Pauză de reflecţie)
Mă simt extrem de împovărat şi de trist atunci când
sunt nevoit să asist la astfel de manifestări ale
ignoranţei. Mă simt la fel de trist pentru că am fost
nevoit să împărtăşesc cu tine această scenă similară
unui vis. (Oftează adânc.)
CA: Acordă-ţi permisiunea de a te elibera de această
tristeţe împovărătoare şi de a te proiecta în mijlocul unui
alt eveniment, care te face să te simţi mai confortabil.
NOE: Ne-am întors în preaiubitul nostru Avalon.
Continuăm să avem vise şi viziuni de rău augur, care ne
arată lucruri teribile care s-ar putea produce într-un
viitor nu prea îndepărtat. Este o epocă întunecată şi
înfricoşătoare pentru toate fiinţele care păşesc pe
pământ. Este foarte greu să îţi menţii inima uşoară în
aceste zile, dar chiar şi în cele mai întunecate momente
eu îmi iau harpa şi cânt; fac dragoste cu soţiile mele şi
mă joc cu copiii şi cu nepoţii mei; şi, mai presus de
toate, îmi reamintesc de cuvintele nepotului meu Yeshua
şi ale frumoaselor sale Magdalene.
Am avut privilegiul să asist la coborârea unei mari
Lumini în acest plan terestru. Mi-am propus să o urmez
şi să o întruchipez până când tot întunericul va dispărea
definitiv. Noi, cei care aducem o rază din Lumina Infinită
în această lume a întunericului, ne continuăm practicile
bazate pe iubire şi pe bunătate aşa cum ştim mai bine.
Locurile precum Mona slujesc unui scop divin, dar eu
îmi dau seama că zilele sale ca sanctuar şi ca şcoală a
înţelepciunii sunt numărate. Până atunci, continuăm să
ne adunăm în insulele noastre binecuvântate,
înconjurate de ceţurile protectoare. Considerăm orice
nouă zi în aceste ţinuturi o mare binecuvântare.
Deşi se pare că „necazurile” ne urmăresc
pretutindeni, eu îmi reamintesc mie şi familiei mele că
ne bucurăm totuşi în foarte multe zile de o stare de pace
plină de blândeţe. Atât timp cât profităm de timpul care
ne-a fost acordat, noi putem continua să prosperăm pe
căile spiritului. Cât timp Marea Mamă va continua să îşi
reverse asupra noastră binecuvântările ei, noi vom
continua să creăm în jurul nostru un spaţiu al
înţelepciunii, în interiorul căruia să le putem sluji
tuturor fiinţelor, cu inima plină de compasiune. Îi
invităm şi pe alţii să vină şi să experimenteze lumina
care străluceşte în interiorul lor. Privind către viitor, noi
ne transmitem învăţăturile spirituale orale şi scrise ca
pe o binecuvântare la adresa generaţiilor următoare. Am
trăit cu toţii foarte multe perioade de pace profundă.
Pentru acest lucru doresc să îmi exprim recunoştinţa.
CA: Mai doreşti să ne împărtăşeşti ceva?
NOE: Tot ce am avut de spus până acum susţine
dorinţa mamei mele de a ajuta sufletele din epoca
voastră să facă alte alegeri legate de viaţa lor. Sacrificiile
de sânge în toate formele lor trebuie să înceteze.
Războaiele, indiferenţa faţă de viaţă, călcarea în picioare
a Mamei Pământ şi violarea fiilor şi fiicelor sale, a
animalelor, a plantelor şi a elementelor trebuie să
înceteze. Luarea de sclavi în toate formele, inclusiv prin
abuzuri autoinduse, prin dependenţe sau subjugarea
altor membri de familie, ori a celor pe care îi percepeţi ca
fiind diferiţi de voi trebuie să înceteze. Toate cauzele
separării trebuie să fie aduse în inima plină de
compasiune şi vindecate, astfel încât să puteţi cunoaşte
din nou integritatea.
Doresc să subliniez încă o dată: suferinţa trebuie să
înceteze în interiorul tuturor fiinţelor. Acesta este
decretul divin. Prin urmare, noi asistăm toate fiinţele,
ajutându-le să se elibereze din lanţurile lor. În acest
scop, noi ne aducem vibraţia familiară în diferite cicluri
ale timpului. Aşa se face că eu, Noe, am făcut
legământul de a rămâne aproape de planul terestru,
pentru a mă putea alătura astfel vouă şi altora, dând
naştere unui nou mod de viaţă.
I-am însoţit pe nepotul meu, preaiubitul nostru
Yeshua, şi pe Magdalene. Am postit împreună şi am
urmărit diferite viziuni în pădurile sacre şi în peşteri. Am
văzut astfel sosirea epocii voastre şi a generaţiei copiilor
voştri. Noi putem vedea un pământ diferit - o grădină
splendidă ce debordează de frumuseţe şi de pacea
născută dintr-o armonie perfectă. Noi ştim că acest
pământ există deja, dar trebuie să optaţi pentru el şi să
vă treziţi în interiorul unui vis nou. Acesta este scopul
pentru care ne trăim noi viaţa, destinul nostru, dacă
vreţi. Noi facem tot ce ne stă în puteri în această
direcţie. De bună seamă, ni se întâmplă şi nouă să ne
împiedicăm de pietrele propriei ignoranţe. Suntem
întristaţi atunci când auzim că urechile care ascultă
învăţăturile noastre rămân surde. Generaţia noastră
rătăceşte în orbirea ei, deşi soarele străluceşte pe cer.
Întunericul continuă să se adune pe pământ, dar noi am
semănat foarte multă lumină prin linia genealogică şi
spirituală pe care am creat-o.
Aceste seminţe de lumină vor da rod într-o bună zi.
Voi sunteţi cei care ne purtaţi mai departe poveştile şi
codurile în memoria voastră genetică. Noi ne aflăm aici
doar pentru a suna clopotele readucerii aminte.
Am fost binecuvântat personal cu foarte multe
experienţe trăite în Lumină. Pentru toate acestea, mă
simt recunoscător. Va mulţumesc, inclusiv vouă, pentru
că aţi venit şi mi-aţi ascultat vocea de dincolo de ceţuri.
Voi reveni, dar într-o epocă şi într-o viaţă viitoare, în
care, cel mai probabil, mă veţi cunoaşte după un nume
diferit. Este posibil să îmi recunoaşteţi vibraţia sub
numele de Merlin (Merlin Taliesin), cel care ţese urzeala
timpului. Acum vă las cu bine, în acest moment prezent,
dar şi în eternitate.
 Cap. 23 - Sar’h
Fiica lui Yeshua şi a Mariei din Betania

Avalon, anul 49 e.n., la vârsta de 18 ani

SAR’H: Îmi poţi pune întrebări.
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Priveşte-ţi picioarele şi spune-mi ce vezi.
SAR’H: Port în picioare nişte sandale micuţe şi
extrem de uşoare, pe care obişnuim să le purtăm numai
prin casă, niciodată în timpul călătoriilor mai lungi. Am
picioarele micuţe şi gleznele subţiri. Dacă îmi ridic fusta,
observ nişte picioare suple, la fel ca şi braţele mele. Voi
aţi spune că sunt subţirică sau chiar slăbănoagă. Port o
robă simplă din lână, dintr-o singură bucată, destul de
groasă. Este vopsită într-o nuanţă roşiatic-maronie
închisă. O simt plăcută şi moale pe piele. Îmi place
foarte mult. Am o eşarfa din bumbac legată în jurul taliei
şi port mai multe inele pe degete. Acestea sunt subţiri şi
simple, din aur. Mâinile mele sunt delicate şi am
degetele lungi şi subţiri.
CA: Porţi ceva pe cap?
SAR’H: Doar o bentiţă îngustă din lână, care îmi
ţine legat părul lung şi bogat. Acesta este şaten şi foarte
cârlionţat, cu unele reflexe roşiatice, la fel ca părul tatei.
Când îmi privesc faţa în oglinda de bronz, văd doi ochi
mari şi migdalaţi, cu gene foarte lungi. Sprâncenele mele
sunt dese, dar frumos proporţionate. Am pomeţii ridicaţi
şi nasul micuţ.
CA: Ai pielea deschisă sau închisă la culoare?
SAR’H: Tenul meu este măsliniu deschis. Vara,
când stau afară cu orele, mă bronzez foarte uşor. Îmi
pace mult mai mult să stau afară decât în casă. Mi se
întâmplă uneori să îi invidiez pe băieţi şi pe bărbaţi, care
dispun de libertatea de a sta afară oricât de mult doresc.
Totuşi, mă simt extrem de norocoasă că sunt femeie în
această comunitate, date fiind constrângerile la care
sunt supuse majoritatea fetelor şi femeilor din restul
regiunii.
CA: Ce vârstă ai?
SAR’H: Am împlinit 18 ani în ziua solstiţiului de
iarnă.
CA: Cum te cheamă?
SAR’H: Mi se spune Sar’h.
CA: Locuieşti cu părinţii tăi?
SAR’H: Locuiesc cu o familie numeroasă şi absolut
încântătoare. Mama este de regulă aici, dar uneori
pleacă cu tata. Pe el nu îl văd prea des. Am cerut să fiu
educată într-o manieră care să mă ajute să mă simt bine
pentru că nu am părinţii foarte aproape de mine.
Cunosc foarte mulţi copii care nu au deloc părinţi sau
familie. O parte din fraţii mei adoptaţi sunt orfani.
Părinţii mei le oferă afecţiune, protecţie şi o viaţă mai
bună.
CA: Care sunt numele părinţilor tăi şi câţi fraţi ai?
SAR’H: Pe tata îl cheamă Yeshua şi pe mama Maria
(din Betania). Am o soră mai mică, născută de mama. A
fost concepută în ziua mea de naştere, în anul 33 e.n.
Tata îi spune surioarei mele mai mici: Lisbeta, aşa că
astfel o strigăm cu toţii. Numele ei întreg este însă
Elisabeta Hannah. Mai am trei fraţi mai mari, după tată:
Joses Simion, Iuda şi Johannes, precum şi o soră după
tată, pe nume Miriam. Mama lor este Miriam din Tyana,
care s-a întors acum o lună la Avalon împreună cu
bunica Maria Ana şi cu unchiul Ioan Marcu. A fost o
mare bucurie să ne revedem cu toţii. Au trecut foarte
mulţi ani (zece) de când nu i-am văzut şi nu mai aveam
în inimă decât amintirile mele din copilărie legate de ei.
Acum sunt însă mai frumoşi şi mai înţelepţi decât mi s-
au părut atunci. Am de asemenea şapte fraţi adoptaţi,
care sunt orfani; trei dintre ei sunt aici, ceilalţi patru, la
Muntele Bugarach.
CA: Trăiesc fraţii tăi - cei născuţi de cele două mame
ale tale - împreună cu tine?
SAR’H: Toată lumea trăieşte aici la ora actuală, cu
excepţia lui Johannes, fiul cel mai mic al lui Miriam,
care a trăit până nu demult în India. Acesta se află în
Egipt în momentul de faţă, dar cu prima ocazie în care
fiul ginerelui unchiului Iosif (din Arimateea), care
locuieşte în sudul Galiei şi operează corăbiile unchiului
Iosif, va face următoarea călătorie în Britania, Johannes
va veni cu el pentru a locui aici. Va fi o bucurie să îl
cunosc în sfârşit pe acest frate care a reprezentat un
mister pentru mine toată viaţa mea. Mama Miriam îmi
spune că are două soţii frumoase (Într-adevăr, Johannes
şi soţiile sale, Ruth şi Salomeea, ajung la Avalon în anul
51 e.n.).
Noi călătorim destul de mult. Venim şi plecăm tot
timpul, la fel ca vântul. Uneori suntem îngrijoraţi de
soarta noastră, aşa că plecăm pentru o vreme. Alteori
facem acest lucru pentru a ne putea întâlni cu anumiţi
oameni. Facem apoi schimb de poveşti cu ei sau îi
ajutăm să se vindece dacă sunt bolnavi. Facem toate
aceste lucruri în aşa fel încât să nu atragem în jurul
nostru mulţimi mari de oameni. Mergem întotdeauna
acolo unde putem sluji cel mai bine.
La ora actuală, trăiesc în Britania, într-un loc pe
care noi îl numim Avalon.
GA: Ai participat vreodată la antrenamentul
(învăţăturile oferite) tinerelor fete din Avalon de către
Magdalene?
SAR’H: Mi-au fost prezentate o parte din căile lor.
Am primit diferite iniţieri de la femeile înţelepte care au
făcut parte integrantă din această comunitate încă de la
prima lor respiraţie, dar şi de la alţi învăţători sosiţi aici
mai târziu. Foarte multe femei şi numeroşi copii sunt
extrem de curioşi în privinţa mea. Le place să îmi asculte
poveştile legate de călătoriile mele. În cazul anumitor
oameni, sunt destul de prudentă. Intuiţia îmi spune că
pot împărtăşi unele informaţii anumitor oameni, dar pe
altele trebuie să le păstrez secrete în inima mea.
M-am născut în Egipt şi am locuit acolo aproape doi
ani. Apoi ne-am mutat în munţii din sudul Galiei, într-o
mănăstire eseniană de lângă Muntele Bugarach. Am
locuit acolo mai bine de cinci ani. Deşi eram foarte mică
atunci, simt o afinitate mai mare faţă de locurile pe care
le-am vizitat lângă Marea cea Mare decât în acest ţinut
rece şi umed. Inima mea se deschide şi cântă îndeosebi
în ţinuturile însorite. Îmi doresc să mă întorc cândva în
acele locuri despre care îmi aduc aminte că sunt foarte
calde, pline de lumină şi de flori frumoase. Voi merge
însă oriunde mi se va cere să slujesc. Acest lucru este
absolut garantat!
Aici avem probleme cu romanii, la fel cum s-a
întâmplat în Galia. Soldaţii nu erau aici când am ajuns
prima dată, dar au invadat Britania în urmă cu patru
ani. I-am văzut cu ochii mei. Încerc pe cât posibil să nu
mă gândesc prea des la ei şi la poveştile sinistre pe care
le aud legate de ei. Meditaţia profundă şi serviciile de tot
felul pe care le pot oferi comunităţii noastre mă ajută să
îmi păstrez starea de calm şi de pace interioară. Cel mai
mult îmi plac momentele de seninătate pe care le trăiesc
în mijlocul naturii.
Mama Pământ mă invită să pătrund în peşterile ei şi
să beau din pâraiele sale. Ea mă cheamă să mă urc pe
dealuri şi să stau în pădurile sacre. Strămoşii îmi
vorbesc de dincolo de ceţuri. Vizitez adeseori locurile în
care se întâlnesc druizii şi continui să le simt prezenţa
după ce au plecat. Există tipare energetice impregnate în
pietre, în stejari şi în izvoarele sacre, pe care le pot citi la
fel de uşor ca şi cuvintele notate de străbunica Ana. Din
păcate, din ce în ce mai puţini druizi localnici se adună
deschis în aceste zile. Se ştie că romanii sunt conştienţi
de puterea druizilor. Ei sunt extrem de îngrijoraţi de
capacitatea persuasivă a druizilor de a încuraja
rezistenţa împotriva împăratului Claudiu, cel care îşi
doreşte să ne răpească în totalitate libertatea.
CA: Ce simţi atunci când te afli împreună cu părinţii
tăi şi cu sora ta mai mică?
SAR’H: De cele mai multe ori, mă aflu cu familia
mea extinsă din cadrul mănăstirii comunităţii noastre
eseniene-druide. Uneori, reuşesc însă să fiu singură cu
mama şi cu sora mea. Lisbeta a trecut prin ceremonia de
intrare în adolescenţă, iar acum locuieşte în dormitorul
comun în care sunt cazate fetele tinere sau nemăritate.
Arunci când suntem numai noi, eu, mama şi sora mea
ne oferim reciproc mângâiere cântând şi îmbrăţişându-
ne. Uneori aprindem o lampă cu ulei şi ne strângem în
jurul ei. Ne ţinem de mâini, cântăm şi ne punem la
unison cu Lumina sacră pe care voi o numiţi Dumnezeu.
De multe ori, stabilim de asemenea o punte de
legătură cu tata. Mama ştie cum să îl aducă mai
aproape de noi. Uneori, el apare complet pentru o
perioadă scurtă, iar astfel de momente sunt întotdeauna
minunate. Mama m-a învăţat să fac şi eu acelaşi lucru.
Tata mi-a spus că ma pot pune oricând doresc la unison
cu el. Prin urmare, chiar dacă nu reuşesc întotdeauna
să îl îmbrăţişez, îi pot simţi oricând doresc prezenţa
plină de iubire. Tata este un mister din multe puncte de
vedere pentru mine. Relaţia noastră pare mai degrabă
un paradox. Pe de o parte, mă simt extrem de apropiată
de el, dar, pe de altă parte, mă simt la foarte mare
distanţă. Mi-aş dori să îmi pot vindeca acest conflict
interior şi să simt tot timpul prezenţa tatei.
Mă simt mult mai apropiată de mama, pentru
simplul motiv că o văd mult mai mult. Chiar şi pe ea o
percep uneori ca şi cum ar fi foarte departe, chiar dacă
mă aflu în braţele ei. Cândva, acest lucru mă deranja.
Cealaltă mamă a mea, Miriam din Tyana, şi bunica mea,
Maria Ana, îmi puteau simţi durerea şi confuzia când
eram foarte tânără. Ele m-au învăţat cum să mă „duc”
cu mama în lumile spirituale, în loc să îmi pară rău că
nu este în totalitate prezentă alături de mine în planul
fizic. Străbunica Ana m-a învăţat şi ea acelaşi lucru.
Acum, când stau lângă mama, obişnuim să zburăm
împreună în corpurile noastre de lumină. Îi pot simţi
atunci iubirea şi spiritul. Ea mă ajută să aflu mai multe
despre esenţa mea reală.
CA: Ce simţi când eşti împreună cu tatăl tău?
SAR’H: Atunci când este prezent, mă ia întotdeauna
în braţele lui şi se asigură că ştiu cât de mult mă
iubeşte. Stăm apoi foarte, foarte liniştiţi împreună, la fel
ca atunci când ne adunăm într-o cameră şi ne focalizăm
privirea asupra flăcării unei lămpi. Simt atunci o linişte
extrem de profundă care mă cuprinde. De asemenea, îmi
place foarte mult când tata cântă din gură sau la unul
din instrumentele de coarde pe care le-a adus mama din
Betania ori la harpa unchiului Noe. Uneori, mă ia prin
surprindere facându-mi o vizită atunci când sunt
singură şi mă plimb pe una din numeroasele cărări din
jurul mănăstirii ori când stau în solitudine într-unul din
locurile mele favorite din natură. De regulă, dacă nu am
cu adevărat nevoie de el, nu îmi apare în corpul său
fizic, mai ales dacă sunt foarte insistentă şi egoistă. De
asemenea, dacă este mai bine pentru mine să îmi rezolv
personal o anumită problemă cu care mă confrunt, nu
intervine şi nu mă ajută. Exact la fel se comportă şi cu
Lisbeta, cu singura diferenţă că este mai jucăuş cu ea.
De altfel, aşa este natura ei, mai jucăuşă. A mea este
mai contemplativă.
CA: Spune-mi mai multe despre Lisbeta.
SAR’H: Îmi amintesc că atunci când era mică era ca
un spiriduş. Străbunica Ana îmi spune adeseori poveşti
din care reiese că tata era şi el cam năzdrăvan şi tot
timpul pus pe farse când era mic. Pe timpuri, Lisbetei îi
plăcea să stea afară, să cânte tot felul de cântecele şi să
se joace cu prietenii ei invizibili. Apoi a crescut şi s-a
transformat într-o domnişoară încântătoare. Acum
împărtăşim împreună iubirea noastră faţă de natură,
practicile meditative şi învăţăturile referitoare la energiile
vindecătoare. Pe măsură ce avansăm în vârstă,
descoperim tot mai multe lucruri una despre cealaltă
care ne plac foarte mult. Ne mângâiem reciproc, căci
uneori ne simţim ca doi copii orfani care nu pot fi
niciodată împreună cu părinţii lor. Ne ajutăm să ne
deschidem inimile şi să nu fim egoiste sau morocănoase.
Deşi copiii mamei Miriam, fraţii şi sora mea după rată
Joses Simion, Iuda şi Miriam, sunt mai mari decât noi
(aveau peste 20 de ani când Miriam a plecat în India),
suntem conştiente că le este foarte dor de mama lor.
Prin urmare, îşi petrec foarte des timpul alături de noi şi
de mama (Maria din Betania). Ne bucurăm cu toţii foarte
tare când tata ne face o vizită. El ne ia întotdeauna
deoparte pe fiecare pentru a ne putea pune la unison
inima cu a lui, în particular. Este întotdeauna plin de
iubire şi de bunătate. Ne inspiră pe toţi să fim la fel ca
el, deşi rămâne un mister pentru noi din multe puncte
de vedere. Pe măsură ce ne adâncim însă în practicile
noastre spirituale, ajungem să ne înţelegem şi să ne
apreciem din ce în ce mai mult părinţii.
Există foarte mulţi orfani în grija comunităţii
noastre. Tristeţea lor este mult mai mare ca a noastră,
dar de multe ori ei ne iau prin surprindere şi ne fac să
ne simţim mai smeriţi prin capacitatea lor de a ierta, de
a zâmbi şi de a râde, precum şi prin iubirea pe care ne-o
dăruiesc necondiţionat. Deşi micuţi, sunt nişte
învăţători minunaţi pentru noi toţi. Sper din suflet să
pot face mai mult pentru orfani, pentru oamenii fără
adăpost şi pentru cei suferinzi când voi fi mai mare, la
fel cum fac mama, mătuşa Marta şi unchiul Lazăr ori de
câte ori au ocazia.
CA: Nu te deranjează şi nu ţi se pare ciudat faptul
că ai două mame?
SAR’H: Deloc. Aşa a fost de când m-am născut, aşa
că nu am cunoscut niciodată altceva. Prin urmare, nu
mi se pare nimic ciudat. Dimpotrivă, mă reconfortează
faptul că pot avea două mame - una mai plină de iubire
decât cealaltă. De altfel, una din cele două mame,
Miriam, a lipsit zece ani din copilăria mea, aşa că pot
spune că am crescut mai mult sau mai puţin ca şi cum
aş fi avut o singură mamă. Pe de altă parte, mama mea
are grijă de toţi ceilalţi copii din comunitatea noastră,
aşa cum procedează de altfel toţi adulţii. Prin urmare, în
realitate nu am doar două mame, ci foarte multe (cel
puţin, aşa mi se pare câteodată). De asemenea, am
foarte multe rude care mă iubesc, cum ar fi străbunica
Ana, bunica Maria Ana, Mariam (vara tatei), fraţii şi sora
mea după tată, şi foarte mulţi unchi şi multe mătuşi.
Mi-a lipsit foarte mult bunica Maria Ana cât timp a
fost plecată în India. Sunt bucuroasă că s-a întors în
siguranţă în mijlocul nostru. Este extrem de frumoasă,
de blândă şi de dulce, deşi poate fi şi foarte fermă cu
mine, atunci când doreşte. Îmi spune adeseori: „Oamenii
aşteaptă foarte multe de la tine, Sar’h”. Nu mă simt
deloc controlată sau manipulată de această afirmaţie,
căci bunica mă ţine întotdeauna foarte aproape de ea şi
mă priveşte în ochi atunci când îmi spune aceste
cuvinte. Sunt conştientă că ea mă ajută să îmi percep
adevăratul potenţial, care este infinit. Practic, ea îmi
reflectă natura reală şi mă ajută să văd dincolo de vălul
meu uman, în sfera Unităţii. Din această perspectivă
superioară, eu înţeleg la ce se referă când îmi spune:
„Atunci când primeşti foarte mult, se aşteaptă foarte
mult de la tine” sau când tata îmi spune: „Stăpânul
(Domnul) este slujitorul celor pe care îi păstoreşte”.
Între cele două mame ale mele, pot spune că simt o
afinitate mai mare cu cea care mi-a dat viaţă decât cu
Miriam (din Tyana), deşi pe măsură ce continui să
avansez în vârstă, descopăr că cealaltă mamă a mea îmi
devine din ce în ce mai accesibilă, fiind chiar confidenta
mea personală. Acum, că sunt o tânără femeie, am
foarte multe de discutat cu Miriam despre grijile
specifice femeilor. Deşi nu au trecut decât câteva
săptămâni de când s-a întors la Avalon, mi se pare că
timpul a stat pe loc de când ne-am văzut ultima oară.
Adevărul este că ne cunoaştem perfect la nivel sufletesc.
Ea îmi spune să o strig Miriam, căci se simte mai
degrabă ca o soră mai mare.
CA: Ce simţi legat de tatăl tău, care este atât de
diferit de alţi părinţi, şi chiar de alţi oameni obişnuiţi?
SAR’H: Nu mă gândesc prea des la acest lucru.
Sinceră să fiu, marea majoritate a bărbaţilor pe care îi
cunosc şi care îmi sunt rude nu seamănă deloc cu cei
din satele vecine. Sunt fericită că am acces la exemplul
ilustrat de toţi bărbaţii şi de toate femeile care trăiesc la
Avalon. Absolut toţi membrii comunităţii noastre sunt
extrem de dedicaţi modului de viaţă spiritual. Atunci
când văd sărăcia şi greutăţile prin care trec oamenii care
nu trăiesc la fel ca noi, îmi dau seama că ei îşi creează
singuri circumstanţele vieţii, pornind de la imaginea lor
legată de sine (felul în care se privesc pe ei înşişi). Atunci
când vorbesc unii cu alţii, ei folosesc cuvinte aspre sau
insultătoare. Deşi suferă enorm, nu au practic aproape
nicio oportunitate sau niciun stimulent pentru a-şi
schimba viaţa. Ei ar putea opta să vină în comunitatea
noastră pentru a învăţa modul de viaţă pe care îl
propovăduim noi, dar cei mai mulţi opun rezistenţă
invitaţiei noastre de a învăţa diferite tehnici care nu le
sunt familiare, chit că acestea le-ar putea uşura enorm
povara pe care o duc.
Noi mergem în mijlocul oamenilor loviţi de sărăcie şi
îi ajutăm, atunci când putem, dar schimbarea vechilor
tradiţii ia foarte mult timp. Cel puţin asta îmi spun
bătrânii plini de înţelepciune. Pe măsură ce continui să
mă maturizez şi să devin mai înţeleaptă, îmi dau seama
că schimbările nu sunt imposibile, dar ele reprezintă un
proces delicat, care necesită foarte multă răbdare şi o
mare generozitate spirituală. Cel mai bine este să nu îi
judecăm pe ceilalţi, cerându-le să fie la fel ca noi.
Acceptarea necondiţionată şi încurajarea născută dintr-
un exemplu personal al unei vieţi trăite în fericire şi în
bunătate reprezintă întotdeauna o alegere mult mai
bună.
CA: Ţi se pare că eşti diferită de restul oamenilor cu
care te întâlneşti?
SAR’H: Cred că lor li se pare acest lucru, valabil
îndeosebi pentru bătrânii din sate. Nu cred însă că copiii
şi adolescenţii mă percep ca fiind diferită de ei.
Dimpotrivă, mi se pare că sunt foarte atraşi de mine.
Atunci când mă văd venind cu coşurile mele, aleargă şi
se strâng în jurul meu. Mă urmează pretutindeni, îmi
pun tot felul de întrebări sau mă trag de mânecă să mă
duc cu ei să îmi arate ceva. Am auzit poveşti legate de
copiii din Fosta noastră Ţară, care făceau acelaşi lucru
cu tata şi cu cele două mame ale mele. Voi aveţi o
poveste cu Pied Piper (Băiatul cu Fluierul, o poveste
medievală, specifică oraşului Hamelin din Saxonia
Inferioară, referitoare la un băiat îmbrăcat într-o haină din
petice multicolore care a fost angajat de municipalitate
pentru a atrage cu muzica fluierului său toţi şobolanii din
oraş. În final, dat fiind că nu a fost plătit pentru serviciul
făcut, el a atras cu muzica fluierului său toţi copiii din
oraş, pe care i-a dus departe, astfel încât nimeni nu i-a
mai văzut vreodată). Eu cred că tata este un fel de Pied
Piper, căci îi văd întotdeauna pe copii alergând către el
ori de câte ori aud că a sosit în mijlocul nostru. Ei se
adună în jurul lui şi îl urmează pretutindeni, la fel ca
albinele atrase de nectarul florilor.
CA: Cum crezi că îl privesc cei mai mulţi oameni pe
Yeshua?
SAR’H: În cazul localnicilor care nu îl cunosc pe
tata, noi îi ţinem secretă identitatea: de Maestru înviat
din morţi al Neprihănirii. În cazul celor care ştiu cate
ceva sau care au auzit zvonuri, evităm pe cât posibil
întrebările născute dintr-o simplă curiozitate lipsită de
un interes real. Doar iniţiaţii ştiu cu adevărat cine este
şi cum se face că este încă în viaţă. Ei ajung să
cunoască adevărul, în funcţie de capacitatea lor de a-şi
pune la unison conştiinţa sau Sufletul cu prezenţa lui.
Adevărul este că cele mai multe poveşti care circulă
în jurul tatei sunt mai degrabă o fantezie decât o
realitate. Foarte mulţi oameni au ajuns să creadă că tata
a murit, apoi a înviat din morţi pentru o scurtă vreme,
după care a fost ridicat la cer ca un fel de zeu şi
mântuitor. După cum îţi poţi imagina, astfel de idei îi
fascinează pe oamenii simpli. Există foarte multe
variaţiuni pe aceeaşi temă, motiv pentru care au apărut
nenumărate facţiuni şi foarte multă confuzie. Într-un fel,
acest lucru nu este ceva rău, întrucât creează un fel de
văl care protejează adevărul ascuns în învăţăturile sale
şi în practicile noastre spirituale. Doar cei care au urechi
de auzit ştiu cum să interpreteze misterele. Acest văl nu
îi protejează însă pe cei care încearcă să îşi urmeze
propria înţelegere limitată, referitoare la tata şi la
cuvintele sale. Multe din aceste suflete dragi sunt
persecutate şi devin martire, de dragul convingerilor lor.
Din păcate, vălul nu ne protejează nici pe noi - esenienii-
Magdalene - de proiecţiile pline de teamă ale altor
oameni care nu ne înţeleg. Au existat şi din rândul
nostru oameni cu o cunoaştere directă a ceea ce s-a
întâmplat de fapt care au fost martirizaţi pentru aşa-zisa
lor erezie. În cel mai bun caz, oamenii ne privesc ca pe
nişte sihaştri neobişnuiţi, lăsându-ne în izolarea
noastră.
Personal, înclin să cred că majoritatea oamenilor
care aud pentru prima oară de tata îl consideră pe
acesta un fel de revoluţionar care promovează
schimbarea. Din păcate, cei mai mulţi oameni opun
rezistenţă schimbării, întrucât se tem de lucrurile care
nu le sunt familiare, îndeosebi de cele care încalcă
tabuurile cu care sunt condiţionaţi. Ceva îmi spune că
trebuie să duc mai departe schimbarea revoluţionară
care mi-a fost impregnată în conştiinţă de către
exemplul părinţilor mei, dar nu îmi este încă foarte clar
cum aş putea face acest lucru. La ora actuală, sunt doar
o tânără care abia a ajuns la stadiul de adult în cadrul
comunităţii noastre. Sunt sigură totuşi că nu va trebui
să duc mai departe opera tatei într-o manieră menită să
agite spiritele şi să pună gaz pe foc. Pe de altă parte, nu
este mai puţin adevărat că orice schimbare este însoţită
automat de agitaţie, fapt care explică de ce „necazurile”
par să ne însoţească oriunde ne-am duce. În pofida
încercărilor prin care trecem, membrii familiei mele par
să aibă o viziune comună bazată pe pace şi pe armonie.
Dat fiind că acesta este modul nostru de viaţă, noi
suntem calmi şi modeşti de cele mai multe ori.
Personal, îmi place să îi studiez pe oameni şi natura
umană, şi ceva mă face să cred că şi tata este la fel ca
mine. El îi evaluează foarte rapid pe oameni, stabilind
unde se află aceştia de-a lungul călătoriei sufletului lor
şi cât de bine îşi învaţă ei lecţiile sufletului. Tata îşi dă
cu uşurinţă seama dacă ei se amăgesc singuri, negându-
şi propriul întuneric interior şi opunând rezistenţă
eliberării acestuia. Chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nu
poartă o armură din metal pe corp, mie mi se pare (şi
cred că şi tatei, la fel) că ei îşi poartă întunericul interior
ca pe o armură foarte groasă care le acoperă sufletul şi
inima. Toată suferinţa de care au parte mă umple de
tristeţe.
Mamele mele îmi spun că am o inimă foarte
sensibilă şi că acest lucru este foarte bun. Ele adaugă că
este important să îmi menţin inima deschisă, întrucât
acest lucru mă va ajuta să descopăr întotdeauna
oportunităţi de a oferi cuiva un zâmbet, de a spune
cuiva un cuvânt bun sau de a atinge mâna cuiva, într-o
manieră care să îi ofere o mângâiere profundă. Există
foarte mulţi oameni cu inima zdrobită de durere. Practic,
toată lumea are nevoie de iubire.
Aşa se explică de ce familia mea, atât cea restrânsă,
cât şi cea extinsă, se reuneşte foarte frecvent pentru a
ne putea susţine reciproc prin iubirea şi bunătatea
noastră, astfel încât să ne păstrăm cu toţii tăria mentală
Şi trupească.
CA: Îţi mulţumesc pentru că ne-ai împărtăşit din
înţelepciunea şi din iubirea ta! Te rog să te proiectezi
acum la următorul eveniment important din viaţa ta.
[Povestea lui Sar’h continuă în Partea a-IV-a a cărţii,
în capitolul 26].
 Cap. 24 - Johannes
Fiul lui Yeshua şi al lui Miriam din Tyana, la vârsta de 28
de ani

Stonehenge, anul 53, e.n.

[Capitolul 24 reprezintă o continuare a poveştii lui
Johannes din capitolul 17].
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Proiectează-te acum la următorul eveniment
important din viaţa ta. De îndată ce imaginea îţi devine
clară, te rog să îmi spui ce se întâmplă.
JOHANNES: Doresc să precizez că am fost într-
adevăr în Egipt, împreună cu soţiile mele (Ruth şi
Salomeea) şi cu mai mulţi dintre fraţii de la Muntele
Carmel. L-am întâlnit pe unchiul Iosif din Arimateea la
Efes. El i-a dus pe toţi cci veniţi din India pe una din
corăbiile sale până la Caesarea, lângă Muntele Carmel,
iar apoi, pe noi până la Alexandria. Aceia dintre noi care
ne-am propus să ajungem în Egipt ne-am croit drum
până în Heliopolis; ceilalţi s-au întors la Muntele
Bugarach şi în Britania. Au trecut aproximativ cinci
cicluri ale soarelui de când am fost la Tyana. În ultimele
două cicluri am trăit pe insula Avalon.
Acum ne-am adunat în robele noastre albe pentru a
realiza ritualul specific echinocţiului de primăvară. Ne-
am desenat pe frunte simbolul unei spirale. Păşim lent
şi conştienţi pe cărarea care merge de-a lungul unui
anumit tipar energetic la suprafaţa pământului. Acest
tipar ne aliniază cu stelele de deasupra şi cu liniile
electromagnetice care se intersectează pe corpul Mamei
Pământ. Se apropie asfinţitul. Stelele au început deja sa
apară pe cer, pe măsură ce ne apropiem de piatra
centrală. Facem o pauză pentru a ne pune şi mai mult la
unison mintea şi corpul cu conştiinţa divină. Ne
continuăm apoi foarte lent mersul pe jos. Ne apropiem
de marile pietre albastre pe care voi le numiţi Henge,
care creează un ansamblu maiestuos şi masiv, situat în
câmpia Salisbury.
CA: Te referi la Stonehenge?
JOHANNES: Da. Lunga noastră procesiune
avansează lent. Foarte mulţi oameni s-au adunat pentru
acest eveniment, unii veniţi de departe.
CA: Este acesta un ritual druid? Sunt prezente şi
femeile?
JOHANNES: Da, este un ritual druid, la care
participă ambele sexe, căci noi credem profund în
puterea echilibrului. Prin urmare, avem nevoie de
ambele polarităţi în mod egal.
Suntem conştienţi că suntem observaţi de la
distanţă de o companie mică de soldaţi romani, cărora
le-a atras atenţia faptul că ne-am adunat într-un număr
atât de mare.
CA: Câţi oameni sunteţi?
JOHANNES: 72. Spaţiul este suficient de mare
pentru toţi. Ne aflăm pe valul energiei în descreştere a
echinocţiului de primăvară şi pe cel al energiei în
creştere a tranziţiei pe care noi o numim Beltane (1 mai).
Am observat şi am canalizat energiile de câteva
săptămâni.
CA: Atunci când spui săptămâni, te referi la
intervalul de timp pe care l-aţi petrecut la Stonehenge
sau în diferite alte locaţii?
JOHANNES: Există locaţii diferite în această zonă.
La modul general, întreaga regiune reprezintă un portal
de deschidere a unor energii interdimensionale, pe care
îl vom închide apoi tot aici, în ziua cu Lună nouă, de
după celebrarea sărbătorii Beltane, la marele ansamblu
circular din pietre verticale de la Avebury.
 CA: Mai doreşti să ne împărtăşeşti ceva legat de
natura ritualului sau a antrenamentului vostru
spiritual?
JOHANNES: M-ai întrebat de reunirea bărbaţilor şi
a femeilor. Iniţiaţii îşi propun să întruchipeze lumile
celeste, pentru ca atât bărbaţii, est şi femeile să devină
receptivi şi fertili. Când spun fertili, mă refer la atragerea
sufletelor care urmează să se nască pe pământ, dar şi la
recolte agricole bogate sau la bunăstarea şi la armonia
noastră psihică. În timpul acestei sărbători, noi
fuzionăm amoros unii cu alţii, pe fundalul focurilor
ritualice care ard, pentru a uni astfel - simbolic - cerul
cu pământul.
De asemenea, noi intrăm în comuniune cu stelele şi
cu înţelepciunea pe care o conţin acestea. Aducem apoi
cât mai multă lumină în celulele corpului nostru şi în
pântecul Marii Mame. Aceste pietre verticale ne ajută să
facem acest lucru. Ele sunt similare unei nave de lumină
construite din pietre. Începem să rostim împreună la
unison anumite mantra-e (Sunete sau cuvinte încărcate
cu putere spirituală) şi să realizăm anumite mudra-e
(Gesturi manuale care atrag şi canalizează energia
subtilă) rotindu-ne câmpul energetic. Creăm în acest fel
o mare mandala. Ansamblul din pietre verticale începe
să se rotească. Pietrele devin extrem de eterice. Creăm
astfel un vortex foarte puternic, iar conştiinţa noastră se
dilată exponenţial în noapte.
Deasupra noastră apare o mare navă cosmică din
lumină. Mi se spune în planul conştiinţei că provine din
Pleiade. O parte am învăţat să practicăm Concepţia în
Lumină, aşa cum ne-a învăţat străbunica mea Ana şi
bunica mea dinspre tată, Maria Ana. Ambele mele mame
(Miriam din Tyana şi Maria din Betania) înţeleg această
tehnică spirituală, pe care au practicat-o ele însele, atât
cu sămânţa unui bărbat cât şi fără.
Aceste mistere sunt extrem de vechi şi au fost
corupte de-a lungul timpului. Noi facem tot ce ne stă în
puteri pentru a le prezerva într-o manieră care să îi
onoreze în egală măsură pe bărbaţi şi pe femei. Dorinţa
noastră este de a crea unitate şi echilibru. În acest scop,
creăm un spaţiu imaculat, absolut necesar pentru ca o
conştiinţă extrem de evoluată să se poată naşte într-un
corp fizic. Le-am ascultat cu cea mai mare atenţie pe
străbunica Ana, pe bunica mea şi pe mama, ale căror
cuvinte sunt pline de înţelepciune. I-am ascultat la fel de
atent pe tata (Yeshua) şi pe unchii mei dinspre bunica,
Iosif din Arimateea şi Noe, care sunt doi esenieni-druizi
extrem de puternici. Ei numesc această operă o lucrare
a Magdalenei.
Cu toţii vorbesc de o epocă în care aceste tehnici
spirituale erau practicate exclusiv de către femei, fără
sămânţa vreunui bărbat. A urmat apoi o epocă în care
bărbaţii şi-au propus să îi personifice şi să îi
întruchipeze pe „zeii” cu care femeile fuzionau în
planurile astrale. Aceste tehnici continuă să fie aplicate
inclusiv în zilele noastre. Din păcate, ele au fost profund
corupte, generând enorm de multe abuzuri, conflicte şi
suferinţe.
Noi încercăm să îi aducem laolaltă pe bărbaţi şi pe
femei, într-o manieră care să vindece conştiinţa separării
şi să deschidă portalurile care transcend dualitatea. În
acest scop, noi căutăm o cale care să transceandă
agendele celor două identităţi sexuale, care se exprimă
sub forma dominanţei şi supunerii, precum şi a
războaielor, molimelor şi foametei.
Predecesoarele mele de sex feminin (mama, bunica
şi străbunica) au experimentat concepţia imaculată
(virginală), dar şi cea cu sămânţa fizică a unui partener
masculin conştient. În cazul fiecărei concepţii, a avut loc
o triangulaţie a celor doi parteneri de sex opus cu
Preaiubitul din Cer, cel din urmă direcţionând fluxul de
energie pe toate nivelurile. Fiecare suflet care a venit
într-un corp fizic a fost condus în planul terestru din
planurile spirituale de către îngeri şi de către Marii
înţelepţi (Spirite Umane Eliberate Spiritual). Fiecare
călătorie a unui suflet în planul terestru a fost susţinută
fizic de energiile centrate ale iniţiaţilor fie din imediata
apropiere, fie de la distanţă.
Aşa cum am mai spus, o parte din rudele mele au
conceput copii cu „sămânţa luminoasa” eterică, dar fără
sămânţa fizică a tatălui corespondent. Spre exemplu,
aşa au fost Concepuţi în Lumină bunica mea, Maria Ana
(Mama Maria), şi tata, Yeshua. Cei mai mulţi membri ai
familiei noastre sunt Concepuţi în Lumină, cu ajutorul
sămânţei fizice a taţilor lor. Acest lucru este valabil
inclusiv pentru fraţii mei şi pentru mine, cu excepţia
sorii mele după tată, Lisbeta, a cărei concepţie (după
învierea lui Yeshua) a fost facilitată doar de sămânţa
eterică a tatei. Mama mea (Miriam din Tyana) mi-a
mărturisit că se pregăteşte pentru o Concepţie în
Lumină împreună cu tata similară celei prin care Maria
din Betania a conceput-o pe Lisbeta. Ea debordează de
bucurie la gândul unei astfel de fuziuni amoroase al
concepţiei unui alt copil, chit că ciclul ei lunar nu mai
este demult regulat.
CA: Te rog să îmi spui mai multe despre maniera în
care nava de lumină şi ansamblul de pietre de la
Stonehenge vă ajută să Concepeţi copii în Lumină.
JOHANNES: Aş putea vorbi foarte mult pe această
temă, care este unul din subiectele mele favorite, pe care
l-am studiat cu un mare interes în anii din urmă. Prin
urmare, voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a nu mă
lăsa dus prea tare de val.
Doresc să încep prin a-ţi spune că există o matrice
energetică interdimensională extrem de complexă,
aliniată cu diferite scopuri interdimensionale care sunt
realizate prin interacţiunea cu nava de lumină şi cu
ansamblurile circulare din pietre. Acest lucru este
adevărat şi pentru alte Concepţii în Lumină, care se
produc în interiorul peşterilor din munţi, aşa cum a fost
cazul Lisbetei, care a fost concepută într-o peşteră din
Muntele Bugarach. De asemenea, mi s-a spus că a
existat în trecut o mare confluenţă a navei de lumină cu
conştiinţa galactică, ce a facilitat Concepţiile în Lumină
ale tatei şi ale unor unchi şi mătuşi din generaţia tatei
(Johannes face referire la Concepţia în Lumină care s-a
produs în oaza deşertului Kadesh-Barnea, situată în
Arabia Saudită (din zilele noastre). Vezi cartea Ana,
bunica lui Iisus, pentru mai multe informaţii referitoare la
Concepţia în Lumină, în general, şi pentru cea a lui
Yeshua, respectiv cea a Mariei din Betania, în particular).
În anumite ocazii speciale, cum este aceasta de la
Stonehenge, noi suntem supervizaţi de o navă de lumină
pleiadiană. Aceste fiinţe au într-adevăr un corp de
lumină pură şi o conştiinţă perfect unificată (la unison
cu Unitatea Divină). Ele au co-creat împreună un „Car
de Foc sau un Car Solar”. Unii numesc această navă vie
de lumină un câmp energetic Mer Ka Ba de grup.
Această navă de lumină nu are o natură fizică. Deşi se
foloseşte de energiile Pământului, ea nu este supusă
gravitaţiei sau altor frecvenţe din planul fizic, ci este
aliniată mai degrabă cu frecvenţele cosmice ale Luminii,
Sunetului şi Culorii. Originea ei este intergalactică, dar
fiinţele prezente în această navă particulară de lumină
rezonează mai plenar cu vibraţia conştiinţei extrem de
înaltă a Pleiadelor.
Între tipurile de tehnologie folosite de aceste fiinţe,
cea a sunetului este cu deosebire importantă pentru
munca de regenerare pe care o facilităm noi la ora
actuală. Tehnologia sunetului amplifică enorm
interacţiunea armonică dintre nava de lumină, pietrele
albastre şi conştiinţa noastră unificată, a druizilor-
Magdalene care s-au pus la unison şi s-au calibrat unii
cu ceilalţi. Cine poate înţelege că întreaga creaţie
manifestată este alcătuită din frecvenţe energetice,
respectiv din sunete, că focalizarea conştientă asupra
unui sunet facilitează procesul de manifestare, poate
realiza pe un anumit nivel cum a fost creat ansamblul
de la Stonehenge.
La rândul nostru, noi ne folosim de vocile noastre,
care sunt amplificate de puterea fiecărei pietre verticale.
Ne punem apoi la unison cu aranjamentul armonic
colectiv al pietrelor şi cu frecvenţele electromagnetice ale
Pământului, aliniate cu nucleul planetei şi cu elementele
acesteia. În sfârşit, dar nu îl ultimul rând, armoniile
cosmice sunt emise de Fiinţele de lumină din nava
cosmică la nivelul Unităţii, unificând şi amplificând tot
ce ancorăm noi pe Pământ, prin intermediul corpurilor
noastre. În acest fel, NOI CÂNTĂM PRACTIC LA UNISON
CU PIETRELE, într-o armonie şi într-un echilibru
desăvârşite!
În funcţie de scopul nostru, dacă ne propunem să
atragem fertilitate pe pământ sau bunăstare pentru
mintea şi corpul nostru, o Concepţie în Lumină a unui
copil sau simpla afirmare a păcii şi armoniei,
tehnologiile de care ne folosim în calitatea noastră de
Magdalene druide-eseniene sunt întotdeauna cele care
folosesc Sunetul, Lumina şi Culoarea. La unison cu
Mama Pământ, cu Soarele, Luna şi Stelele, noi ne
punem într-o rezonanţă armonioasă cu energiile
creatoare ale Muzicii Sferelor şi cu Tot-ceea-ce-există.
Personal, am devenit conştient de aceste tehnologii,
în decursul studiilor mele medicale din India. Tata şi
mamele mele mi-au împărtăşit la rândul lor plenar
cunoştinţele lor. Când am fost în Cappadocia şi în Efes,
am vizitat diferite temple de vindecare prin sunet
consacrate medicului grec Asclepius. În Egipt, am intrat
în Templele Hathorilor (Johannes face referire aici la
fiinţele intergalactice numite Hathori, invocate de logosul
nostru planetar, Sanat Kumara, pentru a asista
prezervarea şi iluminarea umanităţii de pe pământ. Vezi
cărţile Ana, bunica lui Iisus şi Cartea Hathorilor: Mesaje
primite de la o civilizaţie înălţată la cer, de Tom Kenyon şi
Virginia Essene, pentru mai multe informaţii, referitoare la
Hathori şi la importantul lor rol ca mentori conştiinţei
aflate în proces de ascensiune), unde am devenit
conştient de energia intergalactică profundă care aduce
conştiinţa Hathorilor înălţaţi la cer în planul terestru.
Prin modalităţi pe care nu le-aţi putea înţelege la ora
actuală, eu folosesc aceste tehnologii în beneficiul
tuturor fiinţelor din epoca mea, dar şi din a voastră. Fac
acest lucru pentru a trezi Seminţele Luminii codificate în
Mama Pământ, inclusiv în ansamblurile din pietre
verticale care există pe aceasta, precum cel de la
Stonehenge. Procesul trezirii spirituale este susţinut
inclusiv de Vocea Mamei Divine (prin intermediul
Magdalenelor) a Luminii, care este impregnată în
interiorul cristalelor şi al calcarului din munţi, precum
şi în interiorul elementelor din care sunt alcătuite oasele
şi sângele vostru.
Sper să continuaţi să contemplaţi şi să exploraţi
aceste cuvinte. Aşa cum spuneam, personal, consider
acest subiect nu doar de un interes maxim, dar şi de o
mare importanţă pentru pământ şi pentru umanitatea
din zilele voastre, aflată într-o criza planetară profundă.
CA: Îţi mulţumesc pentru cuvintele tale extrem de
profunde, referitoare la importanţa sunetului pentru
facilitarea Concepţiei în Lumină. Crezi că se va produce
o Concepţie în Lumină cu această ocazie?
JOHANNES: Nu, nu cred acest lucru. De altfel,
doresc să precizez că nu toţi cei care au venit la acest
eveniment îşi doresc să conceapă copii. Ei au venit mai
degrabă cu scopul de a impregna pământul cu Lumină,
astfel încât să existe pace şi prosperitate în rândul celor
care trăiesc pe el şi mai ales pentru ca romanii - din
cauza cărora ne facem griji din ce în ce mai mari - să
dea dovadă (în conştiinţa lor) de o generozitate din ce în
ce mai mare de spirit.
CA: Mai doreşti să ne spui ceva despre aceste
ritualuri?
JOHANNES: Ceea ce doresc să precizez este faptul
că există şi alte ritualuri care invocă iubirea, conştiinţa
şi înţelepciunea infinite ale Mamei Divine. Noi ne punem
la unison cu puterile ei de regenerare, cu scopul de a
vindeca şi de a aduce rod bogat în planul fizic al
conştiinţei, care a devenit steril şi sterp. Şi nu mă refer
aici în primul rând la Mama Pământ, deşi - în
înţelepciunea ei - aceasta reflectă la ora actuală
conştiinţa aridă a societăţii umane dominate de bărbaţi.
Bărbaţii şi femeile şi-au pierdut în egală măsură
conexiunea cu inima feminină a compasiunii şi
capacitatea de interconectare cu toate fiinţele (numită şi
Legea Unităţii). Din păcate, avem cu toţii de suferit din
această cauza. Noi trebuie să fim lucizi şi conştienţi la
nivel comunitar, pentru a proteja astfel căile şi trupul
Mamei Pământ. Noi, bărbaţii care suntem antrenaţi ca
Magdalene, facem acest lucru prin protejarea femeilor şi
a copiilor noştri, precum şi prin supervizarea acestui
pământ înverzit. Noi o respectăm şi o onorăm
necondiţionat pe Zeiţă şi puterile sale.
Privind în jurul meu, le văd chiar acum pe
străbunica mea (Ana), pe bunica mea (Maria Ana) şi pe
toate femeile extrem de dragi din grupul nostru dând
aprobator din cap şi zâmbind. Toate îşi ridică mâinile
către cer şi trimit un mare val energetic către
deschizătura sigiliilor care au ocultat vocea Divinului în
ipostaza lui Feminină (a Marii Mame sau a Magdalenei)
şi puterile de înviere iubirii sale necondiţionate.
Doresc să mai spun că am găsit în sfârşit în inima
mea pacea referitoare la rana produsă în copilărie, de
faptul că am fost abandonat de mama mea (conform
percepţiei mele de atunci). Cu această ocazie, am ajuns
să înţeleg că noi trebuie să vindecăm la nivel colectiv
rana abandonării - care în realitate este o
autoabandonare (în sensul că noi suntem cei care ne-am
abandonat) - născută din percepţia noastră că suntem
separaţi. Simţindu-ne respinşi, noi experimentăm
diferite emoţii conflictuale care repetă la nesfârşit
aceleaşi tipare ciclice în psihicul nostru, făcându-ne să
ne simţim neiubiţi, nevrednici de a fi iubiţi şi incapabili
de iubire. Din păcate, durerea şi mânia noastră resping
iubirea omniprezentă a Mamei departe de noi. Incapabili
să mai sesizăm iubirea şi compasiunea Zeiţei, care nu
ne părăsesc niciodată, noi ne facem singuri rău, nouă şi
altora. Prin urmare, noi trebuie să învăţăm să ne punem
la unison cu iubirea Mamei Divine, pentru a putea iubi
astfel toate fiinţele, inclusiv sinele nostru uman.
Numai atunci vom putea înflori pe această planetă.
Mama noastră Pământ ne va oferi atunci sublimele sale
daruri: lumina şi fertilitatea. Aceasta este viziunea şi
aspiraţia mea. Eu îmi dedic viaţa acestui scop. Având ca
martori aceste pietre mari verticale şi stelele
strălucitoare de deasupra capului meu, eu îmi consacru
în această noapte -, dar şi pentru totdeauna - forţa vitală
care curge prin mine, în beneficiul tuturor fiinţelor, de-a
lungul tuturor epocilor şi în toate lumile creaţiei.
Totul este bine. Trăim astăzi o epocă a marii
vindecări şi a bunătăţii universale. Chiar şi în mijlocul
întunericului şi al haosului deplin există o oportunitate
supremă de a invoca iubirea pentru a vindeca minţile şi
inimile tuturor fiinţelor. Tot ce trebuie să facem în acest
scop este să ne relaxăm, să ne eliberăm de povară şi să
lăsăm iubirea care reprezintă esenţa noastră SA FIE pur
şi simplu. Într-o manieră care transcende judecata şi
efortul personal, noi putem invoca înţelepciunea noastră
inerentă, acţionând apoi cu compasiune.
Eu sunt Johannes şi vă stau tuturor la dispoziţie
pentru a vă asista din lumea de dincolo ca vindecător
care înţelege perfect cum poate fi vindecată o inimă
frântă. Indiferent dacă aveţi nevoie de o vindecare fizică,
emoţională şi/sau spirituală, eu mă pun în slujba
voastră!
Pacea fie cu voi de-a pururi!
CA: Îţi mulţumesc pentru că ai venit pentru a ne
vorbi, Johannes!
 Partea a-IV-a - Marea Adunare şi dispersarea
Seminţelor de Lumină

Vocea Magdalenei se retrage în tăcere

Anglia, Ţara Galilor, Scoţia, Franţa, Spania, Europa de
Est, Turcia şi India, anii 55-186

Cap. 25 - Lisbeta
Fiica lui Yeshua şi a Mariei din Betania, la vârsta de
21 de ani

Glamorgan, Ţara Galilor, începutul primăverii,

anul 55 e.n.
[Capitolul 25 reprezintă continuarea capitolului 19.
Cea care facilitează şedinţa de regresie hipnotică a lui
Catherine Ann este Claire].
LISBETA: Sunt trimisă în lumea largă, departe de
căminul meu preaiubit din Avalon. Simt o anumită
trepidaţie, dar ştiu că trebuie să duc mai departe flacăra
divinităţii şi codurile Magdalenei altor oameni, şi
îndeosebi altor femei.
CLAIRE: Ce vârstă ai?
LISBETA: Am 21 de ani.
CLAIRE: Eşti singură?
LISBETA: Da, în acest moment sunt singură.
CLAIRE: Unde te afli?
LISBETA: Mă aflu în ţinutul silurilor din sudul Ţării
Galilor, unde au locuit cândva unchii mei Andrei şi
Iosefus. Ei au înfiinţat aici o mănăstire, când eu eram
foarte mică şi încă mai locuiam la Bugarach. Unchii mei
nu mai sunt în viaţă, dar am câteva rude şi o scrie de
cunoştinţe din Avalon care numesc Glamorgan „acasă”.
Copiii celeilalte mame (Miriam din Tyana): Joses Simion,
Iuda şi Miriam; şi copiii bunicii mele Maria Ana: unchiul
Matias şi mătuşa Ester Salomeea trăiesc aici în cea mai
mare parte a timpului. La fel, şi eu. Practic, venim şi
plecăm, oscilând între acest loc (Glamorgan), Avalon şi
Mona. Ceilalţi (copiii menţionaţi mai sus) sunt cu toţii
căsătoriţi şi au copii. I-aş menţiona pe toţi pe nume, dar
îmi dau seama că nu aş face decât să vă încurc cu toate
aceste nume noi.
Viaţa a devenit dificilă aici, din cauza soldaţilor
romani, care au tabere şi forturi pretutindeni. Cei mai
mulţi localnici nu au încredere în noi. Noi refuzăm să
luptăm, motiv pentru care localnicii cred că suntem de
partea romanilor. Ei nu îşi ascund deloc mânia
împotriva noastră şi ura împotriva romanilor. Multe din
satele lor au fost distruse şi foarte mulţi oameni au
murit atunci când romanii au încercat să îl captureze pe
regele Caradoc. Acesta a fugit în nordul Britaniei, unde
şi-a găsit refugiul la regina tribului briganţilor. Din
păcate, aceasta l-a trădat şi l-a oferit pe tavă romanilor.
El şi familia sa au fost duşi în lanţuri la Roma. A urmat
o perioadă de pace relativă, dar mă tem că agitaţia şi
raidurile-surpriză ocazionale întreprinse de războinicii
siluri şi ordoviţi, care îi atacă pe soldaţi atunci când
aceştia sunt în număr mic, vor atrage, mai devreme sau
mai târziu, răzbunarea romanilor.
În acest moment traversez multe câmpuri şi urc
multe dealuri îndreptându-mă către un sat în care am
fost invitată să vorbesc despre plantele vindecătoare şi
despre moşitul copiilor. Am cu mine un câine mare de
vânătoare (o specie care a precedat câinii lupi irlandezi),
pentru a mă proteja. Este în egală măsură un prieten şi
un gardian de nădejde. Mergem amândoi în pas rapid,
atât cât ne permite cărarea noroioasă, ar trebui să sosim
la noua noastră casă cu mult timp înainte ca soarele să
ajungă la zenit. De regulă, nu călătoresc niciodată
singură, dar am totuşi încredere că voi fi în siguranţă.
Vederea mea interioară este foarte bine dezvoltată şi
cunosc o tehnică prin care pot deveni invizibilă. Aceasta
este o oportunitate perfectă pentru a aplica tot ce am
învăţat. Este prima mea călătorie de una singură. În
trecut mă bazam de regulă pe ceilalţi. Pe de altă parte,
aceasta este prima călătorie în care îmi pot asuma
întreaga responsabilitate faţă de mine însămi şi în care
îmi pot asculta vocea interioară. Deşi sunt conştientă că
voi găsi la destinaţie fraţi şi surori în rândul druizilor şi
al rudelor mele, precum şi multă camaraderie, până una
alta sunt, sută la sută, pe cont propriu.
CLAIRE: Nu ai un partener de cuplu?
LISBETA: Deocamdată, nu.
CLAIRE: Mai este mama ta (Maria din Betania) în
planul fizic?
LISBETA: Da. Locuieşte în Ţara Galilor (lângă
Mona), dar vine şi pleacă tot timpul, la fel ca şi tata
(Yeshua). Sar’h este şi ea acolo, care primeşte un
antrenament spiritual la sanctuarul druid de pe insula
Mona. S-ar putea să merg şi eu acolo cândva, pentru a
primi un antrenament avansat. Deocamdată, nu mi s-a
revelat dacă aceasta este sau nu menirea mea în această
viaţă.
CLAIRE: Mai călătoreşte Ana, sau rămâne tot
timpul în locul în care ţi-ai petrecut copilăria?
LISBETA: De cele mai multe ori, rămâne în acel loc.
Când şi când, vine în acest ţinut şi petrece o vreme pe
insula Mona. Este întotdeauna extrem de încântată ori
de câte ori un membru al familiei vine să o viziteze la
Avalon. La ora actuală, suntem cu toţii risipiţi. Şi ei, şi
celorlalţi membri ai comunităţii noastre din Avalon le
vine din ce în ce mai greu să călătorească, din cauza
numărului din ce în ce mai mare de soldaţi şi de forturi
romane care îi separă de Ţinutul de Vest. Trebuie să fim
cu toţii extrem de atenţi. Prin urmare, discutăm foarte
mult despre modurile în care ne putem proteja mai bine,
inclusiv de a călători într-o siguranţă mai deplină.
CLAIRE: Spune-mi despre viaţa ta alături de
oamenii obişnuiţi.
LISBETA: Dat fiind că până acum mi-am trăit
aproape întreaga viaţă izolată în mijlocul unor fraţi
extrem de contemplativi, care ies complet din tiparele
oamenilor obişnuiţi, sunt călăuzită acum să trăiesc mai
mult alături de cei din urmă, pentru a-i putea sluji şi
pentru a mă integra mai bine în mijlocul lor. Pe de altă
parte, este foarte important pentru siguranţa mea să nu
ies prea tare în evidenţă. Oamenii care muncesc
pământul au o viaţă grea. Ei au suferit foarte mult din
cauza romanilor. Prin urmare, îmi doresc să aflu mai
multe despre modul lor de viaţă şi să le câştig
încrederea. Fraţii mei după tată (Joses Simion şi Iuda) şi
sora mea după tată (Miriam), precum şi mătuşa mea
Ester Salomeea şi unchiul Matias sunt căsătoriţi cu
parteneri de viaţă din rândul britonilor, toţi oameni
foarte cumsecade. Acest lucru nu trece neobservat de
localnici, dar nici de romani. Echilibrul pe care încercăm
să îl menţinem este foarte delicat.
Mă apropii acum de un sat mic. Cineva îmi iese în
întâmpinare.
(Pauză lungă) [Catherine Ann revine la starea sa de
conştiinţă obişnuită].
CATHERINE ANN: Sunt foarte obosită. Cred că ar
trebui să mă odihnesc puţin.
[Ana va revela mai multe informaţii referitoare la
viaţa Lisbetei din anii care vor urma în capitolul 32.]
 Cap. 26 – Sar’h ia cuvântul
Fiica lui Yeshua şi a Mariei din Betania, la vârsta de 24
de ani

„Marea Adunare”, Fortingall, Scoţia, solstiţiul

de vară, anul 55 e.n.
[Capitolul 26 reprezintă continuarea relatării lui Sar’h
din Partea a III-a a cărţii, capitolul 23].
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Proiectează-te acum la următorul eveniment
semnificativ din viaţa ta.
SAR’H:.. .Pământul este foarte diferit aici. Bate un
vânt foarte rece, care îmi îngheaţă pielea şi obrajii.
Buzele îmi sunt uscate şi crăpate. Trebuie să port un şal
foarte gros în jurul capului şi al umerilor. Corpul meu
micuţ şi subţire nu se simte deloc bine în acest climat
îngheţat. În schimb, ţinutul pe care îl văd în faţă este cu
adevărat glorios! Dealurile înalte sunt bătute de vânturi.
Lumina care scaldă totul este perfect cristalină. Acest
ţinut este numit Scoţia, iar valea în care mă aflu este
numită Fortingall.
CA: De ce ai venit la Fortingall?
SAR’H: După cum ştii din poveştile relatate deja de
ceilalţi, participăm cu toţii la ceea ce am ajuns să
numim „Marea Adunare”. Aşteptăm venirea multor
oameni din diferite locuri. Cel care ne-a lansat invitaţia
de a ne aduna aici a fost tata (Yeshua). Noi am ajuns
puţin mai devreme, conform obiceiului unchiului Iosif
(din Arimateea). Peste doar trei săptămâni vor avea loc
solstiţiul de vară şi întoarcerea Lunii pline. Am călătorit
pe corăbiile unchiului Iosif şi am debarcat pe coasta de
vest a Scoţiei, unde există foarte multe insule. Cu ani în
urmă, am vizitat o parte din aceste insule cu mamele şi
cu fraţii mei, după întoarcerea mamei Miriam din India.
A fost foarte plăcut acum să simţim din nou sacralitatea
acestor insule şi să ne reunim cu fraţii noştri care
trăiesc în aceste locuri îndepărtate.
O parte din fraţii pe care i-am cunoscut atunci ne-
au escortat acum într-un loc special de pe coastă, unde
ne-au ieşit în cale nişte ghizi cu ponei şi căruţe. Cei mai
mulţi dintre noi am călătorit călare pe ponei. Cei mai
vârstnici sau infirmi au fost duşi cu căruţele. Am
călătorit astfel mai multe zile peste dealuri şi prin
depresiuni până când am ajuns în văile frumoase din
aşa-numita „inimă a Scoţiei” (regiunea numită Perthshire
din Scoţia modernă).
Aşteptăm sosirea tatei în ziua solstiţiului de vară şi
a Lunii pline.
CA: Treci acum la următorul lucru important care
se întâmplă.
SAR’H: Înainte de a sosi, a fost creat un fel de
pavilion din lemn de conifere, pentru a ne proteja de
vântul foarte rece. O parte din el integrează crengile unei
tise foarte bătrâne (Acest copac continuă să trăiască şi
astăzi lângă capela micii comunităţi din Fortingall,
Scoţia).
Mama mea (Maria din Betania) se află aici. Arată
foarte bine: este frumoasă şi robustă, pare bine odihnită
şi plină de viaţă. Obrajii ei par extrem de luminoşi. Are
un zâmbet plin de blândeţe, iar dinţii ei sunt perfect
sănătoşi. Mă bucur să o văd astfel. Sora mea Lisbeta a
venit şi ea cu noi. Mama Miriam (din Tyana), de
asemenea. Este la fel de frumoasă ca de obicei, dar mai
gravă decât am văzut-o vreodată. Este foarte ocupată cu
diferite responsabilităţi organizatorice pe care şi le-a
asumat şi se ocupă de foarte multe detalii. Străbunica
Ana şi bunica Maria Ana se află şi ele aici. Suntem cu
toţii binecuvântaţi ori de câte ori ne putem bucura de
prezenţa lor stabilă, dar plină de afecţiune.
Există în grupul nostru foarte mulţi membri ai
familiei, care au venit din diferite locuri, unii de foarte
departe. Sunt bucuroasă să îi văd pe câţiva dintre ei
care au venit de la Bugarach şi pe care nu i-am mai
văzut de când eram copil. Spre exemplu, îi pot vedea pe
vara mea Sara şi pe soţul ei Filip, împreună cu fiul lor
(Justus) şi cu fiica lor (Ceres). Toţi ceilalţi fraţi ai mei
(copiii lui Miriam) se află aici, inclusiv fratele meu după
tată, Johannes, şi cele două soţii ale sale, care au venit
la Avalon din Egipt, în anul 51 e.n. Întâlnirea (pentru
prima oară) cu Johannes s-a dovedit a fi chiar mai
sublimă decât mi-aş fi putut imagina vreodată. Este cu
adevărat o lumină foarte strălucitoare.
Există un munte magic mare nu departe de aici, pe
care am fost binecuvântată să îl pot explora. I-am putut
simţi aici pe Cei din Vechime, adunaţi în planurile
eterice. Dealurile sunt acoperite de păduri. Mlaştinile
sunt pline cu arbuşti înfloriţi, cu grozamă şi cu iarbă
neagră. Pajiştile care se întind până departe sunt pline
de flori sălbatice. Un pârâu vesel curge prin valea
înverzită şi ici şi colo pot fi văzute cercuri străvechi din
pietre verticale. Au fost ridicate foarte multe corturi, care
au creat astfel un sat temporar. Există sute de focuri de
tabără pentru gătit şi pentru a ne încălzi. Sunt
bucuroasă că am urcat atât de sus, în nord, în acest
anotimp al zilelor lungi. Pe lângă confortul oferit de
lumina şi de căldura soarelui, apropierea solstiţiului de
vară face ca zilele să fie suficient de lungi pentru a ne
putea vizita unii pe alţii şi pentru a putea sărbători
împreună până târziu în noapte. Această adunare foarte
amplă este ideală pentru oamenii necăsătoriţi (ca mine),
care pot întâlni aici alte suflete cu care rezonează
perfect, în acest fel, ei pot întâlni cu uşurinţă un
potenţial partener de viaţă. Se râde mult şi este foarte
multă veselie. Cei specializaţi în aranjarea de căsnicii
sau în iniţierea de relaţii romantice pentru alţii sunt
foarte ocupaţi!
CA: Tu ai întâlnit pe cineva special la această
adunare? Dacă da, te rog să te proiectezi în momentul
întâlnirii şi să ne povesteşti despre acest lucru.
SAR’H: Da, am întâlnit pe cineva foarte special
pentru mine - un vechi prieten pe care îl ştiu de mult!
Numele lui este Andrei. A venit cu rudele mele din
Bugarach. L-am cunoscut când eram copii şi locuiam
amândoi la mănăstirea noastră eseniană. A fost o
plăcere să ne recunoaştem adulţi, căci am fost prieteni
foarte buni în copilărie. Andrei este un om foarte blând,
amabil şi cu o inimă extrem de generoasă. Este un
adept, în egală măsură, al căii esenienilor, al
înţelepciunii zeiţei şi al celei druide.
Avem o mare afinitate unul pentru celălalt. Suntem
o pereche potrivită. Mamele mele sunt de acord cu el şi
sunt foarte fericite pentru noi. Sunt sigură că şi tata va
fi la fel de fericit. Spre finalul „Marii Adunări”, va exista
un moment în care cuplurile îşi vor anunţa intenţiile de
logodnă. De bună seamă, şi noi ne facem planuri pentru
a face un astfel de anunţ şi pentru a realiza o ceremonie
celtică de legare a mâinilor (Ceremonia celtică de legare a
mâinilor este o ceremonie de logodnă, în care un cuplu se
„leagă” să rămână împreună timp de „un an şi o zi”. Dacă
după scurgerea acestui interval cei doi doresc să se
căsătorească pe viaţă, ei organizează o altă ceremonie de
„strângere a mâinii pe viaţă”. Alternativ, după scurgerea
„unui an şi o zi”, cei doi îşi pot dizolva parteneriatul de
cuplu şi îşi pot căuta parteneri diferiţi. În timpul
ceremoniei, mâinile şi încheieturile celor doi sunt legate cu
panglici, cu eşarfe, cu bucăţi de stofa, cu funii, etc.). La
final, Andrei ne va însoţi pe mine şi pe mama la Avalon
şi pe insula Mona, unde vom organiza alte două
ceremonii (împreună cu alte cupluri), cu membrii
familiei şi prietenii care nu au putut veni aici, la
Fortingall.
CA: Cum este atmosfera la această adunare?
SAR’H: Exact aşa cum ţi-ai dori să fie o reuniune de
familie. Nimeni nu se plânge; toată lumea se bucură de
faptul că se află împreună cu ceilalţi. Predomină o
atmosferă de sărbătoare. Unii dintre bărbaţii celtici
născuţi în Scoţia sunt mai scorţoşi, dar altminteri ne
înţelegem bine cu ei. Pretutindeni prevalează
camaraderia şi râsetele pline de entuziasm, deşi există şi
momente în care toată lumea păstrează tăcerea.
Meditaţiile noastre ne conduc adânc în interiorul nostru,
unde rămânem multă vreme în Marea Tăcere. În alte
momente, ne adunăm pentru a spune poveşti, pentru a
cânta, pentru a dansa şi pentru a ne ruga. Atmosfera
este cu adevărat extrem, extrem de armonioasă aici, ba
chiar beatifică.
(Pauză de reflecţie) Aici nu există soldaţi romani.
Poate că acesta este unul din motivele pentru care ne
simţim atât de liberi şi de bine în pielea noastră...
Există foarte mulţi oameni, veniţi din locuri foarte
diferite. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva până acum:
o mulţime atât de mare de oameni atât de diferiţi. Este
ca şi cum am fi o familie foarte mare şi foarte fericită.
Acest sentiment de armonie este extrem de plăcut,
facându-mă să cred că, poate, într-o bună zi, familia
noastră umană va putea trăi fără războaie, fără sărăcie
şi fără suferinţe de orice fel; având cu toţii grijă unii de
ceilalţi şi bucurându-ne cu toţii de o abundenţă egală.
Nu crezi că ar fi minunat?
 CA: Ba da, chiar cred. Spuneai mai devreme că l-ai
aşteptat pe tatăl tău. Cum a fost când a sosit acesta?
Proiectează-ţi conştiinţa la acest eveniment din timpul
adunării şi povesteşte-ne experienţa ta.
SAR’H: Tata a venit şi a stat trei zile către sfârşitul
„Marii Adunări”. A fost de-a dreptul extraordinar! Nu mi-
am văzut niciodată părinţii (Yeshua şi Maria din
Betania), pe mama Miriam, pe bunica Maria Ana, pe
străbunica Ana şi pe mătuşa Mariam (propriu-zis vara lui
Sar’h, dar numită mătuşă, deoarece a fost sora adoptată
a lui Yeshua) ca în aceste zile. Tata a sosit la primele ore
ale dimineţii, când afară era încă întuneric. Am fost
surprinsă să mă trezesc, chiar când au dat zorii, din
cauza unor clinchete prelungite de clopoţei. În cele trei
zile de dinainte, am păstrat cu toţii tăcerea şi am postit
de la mâncare.
Când am ajuns în marele pavilion, am rămas uluită
de lumina strălucitoare de aici, care aproape că te orbea.
Când ochii mei fizici s-au adaptat şi vederea mea
interioară s-a pus la unison cu frecvenţa respectivă, am
văzut o imagine cu totul ieşită din comun! Tata stătea
aşezat pe o platformă înălţată, aşezat în postura
lotusului, într-un echilibru perfect. La dreapta şi la
stânga lui se aflau străbunica Ana şi bunica Maria Ana,
precum şi cele două mame ale mele. Mariam stătea şi ea
între mamele mele. În continuare, dincolo de ele, la
dreapta şi la stânga, dar şi în spate, se afla o adunare
incredibilă de fiinţe din care emana o lumină orbitoare
în toate culorile curcubeului!
Am fost invitaţi cu toţii să venim în pavilion, în şir
indian. Am intrat pe rând şi ne-am prosternat în faţa
tatei şi a Marilor înţelepţi care stăteau împreună cu el.
Am primit fiecare câte o binecuvântare şi am fost
escortaţi într-un loc care ne-a fost desemnat, pentru a
ne aşeza. Mai târziu în timpul acestei prime zile absolut
uluitoare, după ce ne-am unificat în totalitate mintea,
corpul şi sufletul, am fost binecuvântaţi cu apariţia
eterică a preaiubitului frate spiritual şi guru al tatei,
Mahavatarul Babaji şi cu cea a viitorului Hrist-Buddha,
Maitreya.
Cuvintele nu pot descrie pe deplin tot ce s-a
întâmplat în acel cerc sacru din acea zi şi în restul vizitei
noastre în inima acelei văi a Scoţiei. Tot ce pot face este
să te invit să soliciţi o punere la unison cu acest
eveniment în conştiinţa ta, astfel încât să poţi beneficia
la rândul tău de aceste energii fantastice ale trezirii
spirituale, la fel cum am beneficiat eu în acea zi ieşită
din comun.
Nu le-am văzut pe mamele mele sau pe Mariam în
cele trei zile anterioare, în cele trei zile oficiate de tata
sau în cele trei zile care au urmat.
Abia după ce m-am întors la Avalon am aflat că
toate cele trei „Marii” au rămas însărcinate în timpul
acestei adunări spirituale de excepţie cu copiii Concepuţi
în Lumină ai lui Yeshua! Nu este însă menirea mea să le
spun aici povestea. Tot ce pot spune acum este că mama
mea (Marin din Betania) i-a dat peste nouă luni naştere
fratelui meu Michel (N.tr. Echivalentul francez al numelui
Mihai. Dat fiind că textul este scris în engleză, dar numele
este prezentat în franceză, am păstrat numele original),
iar Miriam (din Tyana) i-a dat naştere sorii mele după
tată, Zariah. Mariam a conceput şi ea un copil, dar nu a
reuşit să ducă sarcina până la capăt. L-am văzut pe
acest copil în lumile interioare şi ştiu absolut sigur că
Mariam (vara lui Yeshua) va naşte acest copil al Luminii
într-o încarnare viitoare, într-o epocă deocamdată
necunoscută.
 În ceea ce mă priveşte, m-am reunit atunci cu
preaiubitul meu Andrei. Aşteptăm acum amândoi cu
bucurie rodul acestei fuziuni amoroase. Până atunci,
însă, doresc să precizez că am putut asista ca martor la
manifestarea esenţei reale a tatălui şi a mamelor mele,
în planul Luminii Infinite, de-a lungul celor trei zile ale
„Marii Adunări”, care va rămâne de-a pururi o amintire
de neuitat pentru mine, impregnată pe cele mai
profunde niveluri ale fiinţei mele!
CA: Îţi mulţumesc, Sar’h, pentru că ne-ai vorbit
despre această ocazie sacră în cuvinte atât de inspirate.
Evenimentul pare să fi fost o culme a misiunii tatălui şi
mamelor tale pe acest pământ.
SAR’H: Aşa este. Dacă privesc însă retrospectiv
ceilalţi ani pe care i-au petrecut în continuare părinţii
mei în planul terestru, îmi dau seama că ei au realizat
încă foarte multe lucruri în beneficiul fiinţelor - cu mult
mai multe decât am putea înţelege noi cu mintea
noastră limitată. Suntem cu toţii extrem de
binecuvântaţi pentru că astfel de fiinţe de lumina au
venit să ne slujească pe toţi pentru totdeauna.
CA: Mai doreşti să ne spui ceva legat de „Marea
Adunare”?
SAR’H: Nu, nu în acest moment.
CA: În acest caz, te rog să te proiectezi la următorul
eveniment important din viaţa ta.
[Povestea lui Sar’h continuă în capitolul 31 din Partea
a IV-a a cărţii].
 Cap. 27 - Mariam şi Ana

Avalon, anul 57 e.n.

[Capitolul 25 reprezintă o continuare a poveştii
relatate de Mariam în capitolul 9 din Partea I a cărţii şi a
poveştii Anei şi a lui Ioan din capitolul 20, din Partea a III-
a a cărţii. Mariam şi Ana îşi unesc vocile în acest capitol,
care descrie anumite evenimente esenţiale ce au condus
la „Marea Adunare”, precum şi cauza dispersării familiei
din Avalon, ca Seminţe de Lumină, după anul 55 e.n.]
CATHERINE ANN (numită de acum înainte CA):
Cine vorbeşte acum?
MARIAM: Numele meu este Mariam (vara şi sora
adoptivă a lui Yeshua). Au trecut foarte mulţi ani de la
ultima mea relatare. La ora actuală, trăiesc în Avalon.
Bunica mea a suferit o lovitură foarte dură. Încă mai
simt durerea ei în matricea holografică a acestui corp
(gâtul învineţit al lui Claire) (Vezi secţiunea referitoare la
Punerea bazelor, în care Miriam din Tyana prezintă o
invocaţie a iniţierii în „Deschiderea gurii” (pagina 44), cu
scopul de a ridica vălul Şi de a vindeca vocea suprimată a
subconştientului colectiv feminin din această epocă
patriarhală).
Notă din partea lui Claire: A nu se înţelege din
această afirmaţie că eu sunt o incarnare plenară a Anei
din viitor. Eu cred într-adevăr că sunt o descendentă
fizică a Anei şi că am asistat ca martor la multe
evenimente prezentate de aceasta, motiv pentru care
ADN-ul meu conţine amintirea celulară a acestui
incident. Cred de temenea cu toată convingerea că am
fost de acord, la nivelul sufletului meu, să am acces la
înregistrarea holografică (este vorba de înregistrarea
Akasha-ică sau de Cartea Vieţii) a acestei răni şi la
celelalte evenimente transmise în această a doua carte.
Este interesant de remarcat faptul că o vânătaie fizică
similară mi-a apărut pe gât în urma unei ridicări foarte
intense a energiei Kundalini cu câteva săptămâni
înainte, în timpul iniţierii în „Deschiderea gurii”. Durerea
efectivă pe care am experimentat-o atunci a făcut ca
aceste referinţe la rănirea gâtului Anei să mi se pară cât
se poate de reale.
Poate că ar fi mai bine însă ca bunica Ana să îţi
spună personal ce i s-a întâmplat, în cuvintele sale. Voi
reveni apoi şi îţi voi spune mai multe despre experienţele
mele la Avalon.

Ana ia cuvântul: Ambuscada pe drumul către

Mona, toamna anului 55 e.n.
(După „Marea Adunare” de la Fortingall, din Scoţia)
CA: Tocmai ai vorbit despre un atac care te-a rănit
grav la gât. Este vorba de cel menţionat de Mariam? Îmi
poţi spune mai multe despre el şi despre impactul pe
care l-a avut asupra ta şi asupra celorlalţi membri ai
comunităţii voastre din Avalon?
ANA: Da. Îţi voi vorbi despre acest incident, întrucât
a jucat un rol hotărâtor în deciziile pe care le-am luat, la
scurt timp după aceea şi care au avut un impact major
asupra familiei mele.
Am fost luaţi pe nepregătite.
CA: Cine era cu tine?
ANA: Fiii mei, Iosif din Arimateea, şi soţia sa,
Nueme; Noe, cu cele două soţii ale sale (Rhia şi Vântul
care Dansează); copiii lui Miriam, Joses Simion, Iuda,
Miriam, şi consoartele lor; precum şi patru fraţi din
Avalon, inclusiv preaiubitul meu prieten Ioan. Slăvită fie
Mama Compasiunii pentru faptul că Maria Ana şi copiii
ei; Miriam (din Tyana) şi fiul ei Johannes; Maria din
Betania şi copiii ei; şi Mariam nu erau cu noi. Maria Ana
(Mama. Maria) şi Mariam au decis să rămână la Avalon,
unde aveau grijă de cei doi fii mai mici ai lui Nueme şi îşi
îndeplineau alte îndatoriri.
CA: Unde mergeaţi?
ANA: Ne îndreptam către Glamorgan, în sudul Ţării
Galilor, unde fiii mei Andrei şi Iosefus au înfiinţat o
mănăstire eseniană-druidă, cu câţiva ani înainte de
sosirea noastră la Avalon, în anul 38 e.n. La acea vreme,
cei doi aveau o vârstă destul de înaintată, aşa că au
trecut dincolo de văl la doar câteva săptămâni unul de
celălalt în anul 47, după ce au asistat la primele roade
ale eforturilor lor, la Glamorgan. Maria Ana şi copiii ei,
Ester Salomeea şi Matias; şi Miriam şi copiii ei, Joses
Simion, Iuda, Miriam şi Johannes; precum şi alţi fraţi de
la Avalon şi de pe insula Mona, inclusiv Lisbeta, le-au
dus mai departe opera. Ei sunt astăzi pe punctul de a
extinde funcţia mănăstirii din Glamorgan, astfel încât
aceasta să poată funcţiona inclusiv ca spital, ca orfelinat
şi ca azil.
Niciunul dintre aceşti membri ai familiei mele nu a
decis să rămână definitiv la Glamorgan, ci doar să vină
şi să plece de-a lungul anilor, dăruind astfel tot ce pot
nu doar comunităţii de aici, ci şi altor comunităţi din
Avalon, Cornwall, Devon şi din alte avanposturi
eseniene-druide din Ţinutul de Vest pe care voi îl numiţi
Ţara Galilor, precum şi din insulele de pe coasta de vest
a Scoţiei. De asemenea, noi facem schimb de iniţiaţi cu
fraţii şi cu surorile noastre din Eire (Irlanda), o insulă
aflată mult mai la vest.
Intenţia noastră era să îi vizităm pe membrii familiei
noastre din diferite comunităţi situate în sud şi la vest
(de Ţara Galilor), iar apoi să ne îndreptăm către nord-
vest, spre marele sanctuar druid de pe insula Mona,
unde ne aşteptau Miriam şi Johannes, precum şi Maria
din Betania şi Sar’h. Cei patru au plecat direct către
Mona din Scoţia, cu aproape o lună în urmă, spre
sfârşitul verii, după ce ne-am întors cu toţii de la „Marea
Adunare” de la Fortingall. Aşa cum ştii, aceasta a avut
loc în inima Scoţiei, unde am participat cu toţii la un
eveniment absolut memorabil, condus de Yeshua şi de
alţi mari maeştri.
După reunirea lui Miriam (din Tyana) cu copiii ei,
de-abia aşteptam cu toţii să le transmitem şi altor
iniţiaţi învăţăturile şi energiile pe care le-am primit în
timpul „Marii Adunări”. Existau foarte mulţi iniţiaţi care
trăiau pe insula Mona şi în alte comunităţi risipite în
lung şi în lat, care nu au putut participa la această
adunare. Iosif (din Arimateea) şi Noe aveau la ei toate
documentele necesare, ştampilate recent cu sigiliul
guvernatorului roman Didius Gallus. Cu câteva luni
înainte, aceste documente s-au dovedit a fi extrem de
folositoare de-a lungul călătoriei noastre către şi dinspre
Fortingall, o regiune situată dincolo de influenţa
romanilor. Deşi am efectuat în cea mai mare parte
călătoria noastră către Scoţia pe corăbiile de transport
ale lui Iosif, au existat momente în care am fost nevoiţi
să trecem pe lângă sentinelele romane. Văzând însă
scrisorile noastre de acreditare, acestea ne-au lăsat să
trecem fără probleme.
CA: Aţi reuşit să ajungeţi pe insula Mona?
ANA: Nu. Mai exact, cei mai mulţi dintre noi nu am
reuşit să ajungem. Ne-am părăsit deja barjele cu care
am traversat estuarul râului Severn şi eram pe punctul
de a ne începe călătoria către vest, pe noul drum roman
construit până la Carmarthen şi în alte locuri ce duceau
spre Mona. Am reuşit să trecem fără probleme de un fort
roman de pe un deal, folosit anterior de războinicii
silurieni, dar care a fost confiscat şi restructurat de
romani în timpul campaniilor lor militare din anii 48 şi
50 e.n., conform obiceiului armatei romane. În anii
extrem de agitaţi de dinainte, marele erou al britonilor,
regele Caradoc - sau Caratacus, după cum îl numeau
romanii - s-a luptat cu succes cu legiunile romane
folosind tehnici de gherilă, împreună cu aliaţii săi,
triburile rebele galeze. În final, Caradoc s-a retras din
munţii Ţării Galilor, dar a fost trădat şi predat
guvernatorului roman, Ostorius Scapula, în anul 51
e.n., de către regina briganţilor, Cartimandua.
Aşa cum spuneam, treceam printr-o regiune foarte
dens împădurită, când - fără niciun avertisment - am
fost atacaţi din spate şi din părţile laterale de către o
mulţime siluriană furibundă, alcătuită din bărbaţi şi
femei care strigau ca din gură de şarpe. Eu şi Ioan eram
printre ultimii din grupul nostru, fiind urmaţi doar de
Maldwyn, unul din curajoşii noştri fraţi celtici din
Avalon, care era înalt şi puternic şi care, în tinereţea sa,
s-a antrenat ca războinic. Dacă nu ar fi fost reacţia
rapidă şi fermă a tovarăşilor mei - preaiubitul meu Ioan,
Maldwyn şi fiii mei Iosif şi Noe - cel mai probabil,
întregul nostru grup ar fi fost ucis. La prima şarjă,
Maldwyn s-a întors şi i-a înfruntat pe atacatori cu
bastonul său. Ioan m-a luat instantaneu în braţele sale,
interpunându-se între mine şi atacatori. Era însă prea
târziu.
Ioan a primit în plin lovitura unui topor. Capătul
neascuţit al acestuia a ricoşat însă şi mi-a atins spatele
craniului, ceafa şi umărul. Înainte de a-mi pierde
conştienţa, am mai apucat doar să îl văd pe Ioan zăcând
lângă mine, când i-am simţit sufletul traumatizat
părăsindu-i corpul rămas fără viaţă. Urechile mele s-au
umplut de sânge. Înainte ca asupra mea să se lase
tăcerea şi întunericul, i-am auzit pe curajoşii mei fii
strigând cuvinte druide de putere peste cacofonia
generalizată şi poruncind mulţimii să se oprească.
Recunoscând comanda druidă, atacatorii s-au oprit
instantaneu, ca şi cum ar fi încremenit complet. Tâlharii
cu feţele vopsite cu drobuşor (într-o nuanţă indigo închis)
au luat-o apoi la fugă şi s-au retras în pădure. Două
persoane din grupul nostru au scăpat fără nicio rană
fizică, dar alţii au suferit răni grave, iar câţiva au rămas
doar cu câteva vânătăi. Eu am rămas inconştientă
câteva zile. Nu mi-am recăpătat conştienţa şi nu am
aflat ce s-a întâmplat decât după ce grupul nostru a
ajuns din nou pe barjele noastre şi am început să
navigăm prin mlaştinile ceţoase ale Avalonului. Chiar şi
atunci, am alternat între conştiinţa fizică şi pierderea
conştienţei, sufletul meu nepărând foarte sigur dacă mai
doreşte să rămână încarnat sau să îl însoţească pe
preaiubitul meu Ioan în călătoria lui în lumină.
După ce am ajuns la sihăstria mea, dusă de trei fraţi
din Avalon, am fost îngrijită şi vindecată de Maria Ana
(Mama Maria) şi de Mariam (şi mai târziu de Lisbeta, care
a părăsit mănăstirea Glamorgan pentru o vreme). Iosif şi
Noe i-au dus pe copiii lui Miriam şi pe consoartele lor pe
insula Mona, după ce au rămas câteva zile la noua
mănăstire din Glamorgan ca să se odihnească. A fost un
apel la trezire tragic, care ne-a schimbat tuturor viaţa
pentru totdeauna.
CA: De ce aţi fost atacaţi?
ANA: Aşa cum am mai spus, romanii erau obsedaţi
să înăbuşe din faşă orice rezistenţă la cucerirea şi
ocuparea Britaniei. Ei considerau triburile celtice care
opuneau rezistenţă, îndeosebi pe druizi, o ameninţare la
adresa intenţiei lor de a prelua controlul complet asupra
populaţiei din Britania şi asupra resurselor acestei ţări.
Cele mai multe triburi din est, care le-au opus rezistenţă
şi au supravieţuit, s-au mutat către vest, în Devon,
Cornwall şi Ţara Galilor. Mona era de foarte multă vreme
sediul central al puterii druizilor, care susţinea spiritul
britonilor. Romanii erau ferm hotărâţi să îşi asigure
pacea în termenii doriţi de ei şi să îngenuncheze complet
spiritul celtic. La rândul lor, triburile britone, îndeosebi
cele de la frontiere, erau la fel de hotărâte să îi sfideze.
Aşa cum a declarat cu mult curaj regele Caradoc
când încerca să atragă sprijinul populaţiei pentru
mişcarea sa de rezistenţă: „Ei ne profanează
pământurile, iar când transformă totul într-un deşert,
numesc acest lucru pace” (Vezi bibliografia de la pagina
465). Într-adevăr, profanarea continuă şi pierderile de
vieţi omeneşti erau un motiv grav şi constant de iritare
pentru triburile celtice, care îşi iubeau pământurile
neatinse de civilizaţie şi natura, spre deosebire de
romanii urbanizaţi. Din păcate, încheierea acestor
conflicte nu se întrevedea în viitorul apropiat.
Deşi aveam o alianţă încheiată cu silurii încă de la
prima debarcare a lui Iosif (din Arimateea), cu foarte
mulţi ani în urmă, şi deşi el şi celălalt fiu al meu, Noe, s-
au căsătorit cu femei siluriene, era clar că o bună parte
din populaţia nativă nu ne mai recunoştea drept aliaţi şi
membri ai familiei sale, ci ca pe nişte trădători,
considerând că rezistenţa noastră pasivă nu le susţinea
cauza. Datorită refuzului nostru de a lupta făţiş
împotriva romanilor, noi deveneam - în ochii silurienilor-
nişte pioni în mâinile inamicilor lor pe viaţă şi pe
moarte. Ce nu ştiau însă cei care ne-au atacat era faptul
că noi eram druizi iniţiaţi. Când atacatorii i-au auzit pe
fiii mei rostind cuvintele druide antice de putere, ei au
înţeles cu cine aveau de-a face, iar acest lucru ne-a
salvat viaţa.
 CA: Îţi mulţumesc pentru că ne-ai împărtăşit
povestea ta tragică, Ana!
[Notă de la Claire: La începutul acestei şedinţe, când
am intrat pentru prima dată în contact cu conştiinţa Anei,
am vizualizat de sus coasta sud- vestică a Britaniei. Mai
târziu, mi-a apărut zona specifică din jurul Canalului
Bristol. După cum îţi mai aminteşti probabil, cu câteva
săptămâni înaintea acestei şedinţe, am fost rănită la gât
din cauza unui val subit al energiei Kundalini care s-a
ridicat brusc în timpul iniţierii în „Deschiderea Gurii”.
Acum, pe când mă aflam într-o stare de conştiinţă
extracorporală şi priveam în jos peisajul de sub mine, am
observat că nu mai aveam nici cea mai mică durere. Când
conştiinţa Anei a pătruns mai plenar în corpul meu, am
devenit conştientă de scena ambuscadei şi am sesizat o
durere în zona gâtului meu. Mi-a fost foarte greu să
rămân conştientă. Atunci mi-a revelat Ana detaliile
atacului care a condus la rana de la gâtul ei].
ANA: Haide să revenim acum la Mariam, care
doreşte să îţi împărtăşească din înţelepciunea ei.

Mariam ia cuvântul, Avalon, iarna anului 57

e.n.
MARIAM: Aşa cum spuneam, puternicele energii
eliberate în timpul experienţei lui Claire de iniţiere în
„Deschiderea Gurii” sunt păstrate de universul
holografic. Personal, universul holografic
interdimensional mi se pare un loc absolut magic. La ora
actuală, învăţ să călătoresc prin el în maniere care nu
mi-au fost predate în tinereţea mea. Am fost cu toţii
pregătiţi să ieşim în afara corpului fizic, dar
antrenamentul pe care l-am primit de când am venit în
Britania mi se pare oarecum diferit. Din câte îmi dau
seama, el face parte integrantă din procesul meu de
vindecare, care îmi permite să ajung pe un nivel mai
înalt de măiestrie de sine, care îmi permite să mă pun
mai bine la unison cu frecvenţele ascensionale ale lui
Yeshua când acesta vine să ne viziteze. Acest lucru a
fost cu deosebire relevant când am fost recent cu el la
Fortingall. Contemplarea acestor experienţe de fuziune
extrem de profundă cu el îmi dă şi astăzi o stare de mare
bucurie (emoţie profundă).
De când am ajuns la Avalon, în toamna anului 38
e.n., am experimentat o vindecare profundă. Sunt
bucuroasă că încă mai păşesc pe această planetă
preaiubită, Pământ, deşi îmi petrec din ce în ce mai mult
timp în lumea de dincolo - de dincolo de ceţurile care
învăluie în mister aceste insule. În timp ce oscilez astfel
între cele două lumi, îmi dau seama că menirea mea în
această lume fizică nu s-a încheiat încă. Mai am
anumite lucruri de făcut alături de fraţii şi de surorile
mele - din această lume şi din cea de dincolo - atât în
forma, cât şi dincolo de ea. Conştiinţa mea trebuie să
continue să se vindece şi să se trezească. Am nevoie de
mai multe experienţe alături de Yeshua. Sunt
recunoscătoare, mai presus de cuvinte, pentru perioada
de tihnă care mi-a fost oferită şi în care pot studia,
medita şi îmi pot vindeca mintea de gândurile care mă
fac să îmi imaginez că sunt separată de Sursa care m-a
creat, de manifestările Mamei mele Divine şi de
preaiubitul meu Yeshua.

Mariam prezintă o învăţătură plină de

înţelepciune, referitoare la conştiinţă
În ultimii 17 ani, m-am întors la rădăcinile mele
spirituale. Am studiat şi am practicat astfel din ce în ce
mai mult învăţăturile din textele străvechi aduse la
Avalon de bunica şi de unchiul Iosif (din Arimateea) de la
Muntele Carmel şi de la alte mănăstiri eseniene, risipite
de-a lungul coastei Marii Mări. Miriam (din Tyana) şi
Johannes au adus şi ei recent mai multe texte din India
şi din Egipt. Ori de câte ori citesc şi contemplu marile
învăţături păstrate din Antichitate, practica mea
spirituală devine din ce în ce mai solidă.
Am ajuns astfel să văd din ce în ce mai clar o
lumină şi o perfecţiune eterne care impregnează toate
lucrurile şi toate experienţele. Ca şi cum m-aş trezi
dintr-un vis, încep să îmi dau seama din ce în ce mai
limpede ce este şi ce nu este real (ce este iluzoriu).
Datorită acestui proces de trezire, am ajuns să percep
lumea solidă ca pe o lumină pură, un spaţiu şi o
frecvenţă subtilă.
Conceptele de vid şi de forme ce emană din spaţiu
fac automat trimitere la o subtilitate încă şi mai mare,
mai exact la natura esenţială care transcende toate
conceptele mentale. Am ajuns să experimentez astfel din
ce în ce mai mult această luminozitate infinită şi goală
(în sensul de vid luminos) şi această conştiinţă dublată
de beatitudine, ca fiind adevărata mea natură (şi natura
esenţială a tuturor lucrurilor). Tot ceea ce există este
inseparabil de Unitate. Îmi vine greu să discut despre
astfel de adevăruri, căci mintea mea discursivă nu poate
descrie Realitatea care transcende numele şi forma.
Această Realitate nu poate fi cunoscută decât prin
intermediul conştiinţei pure a momentului prezent.
Aceasta este natura Gnozei şi calea trezirii şi a iluminării
spirituale. Ea nu se limitează însă doar la câteva
crâmpeie.
Indiferent cât de frecvente sau de sublime sunt
momentele de viziune interioară clară sau de
beatitudine, starea de vid şi luciditatea corespondentă
trebuie să fie stabilizate şi fuzionate într-o uniune
inseparabilă. Procesul necesită o practică perseverentă
şi consistentă, o „abandonare” totală în lumea
Misterului. Cu certitudine, nu am ajuns la iluminare,
dar progresez la fel de sigur pe cale, conştientă că orice
progres pe care îl fac se datorează exclusiv Preaiubitului
din Cer şi Marilor înţelepţi care mă asistă prin graţia lor.
Aşa se fac că am ajuns să consacru orice capacitate
superioară de a cunoaşte Unitatea tuturor fiinţelor, care
- pe nivelul Unităţii - sunt una cu mine.
Am devenit mult mai calmă şi mai echilibrată decât
eram înainte de traumele provocate de moartea fiului
meu, Benjamin, şi de cea a soţului meu, Nathaniel.
Gândurile şi emoţiile mele - deopotrivă, cele plăcute şi
cele mai puţin plăcute - plutesc la ora actuală într-un
spaţiu (o state de conştiinţă) caracterizat prin mai multă
blândeţe şi compasiune, care mă ajută să proiectez
aceste virtuţi asupra mea, dar şi a celorlalţi oameni. Cel
mai adesea, simţul identităţii mele de sine se
stabilizează cu uşurinţă într-o stare omniprezentă de
pace, de bucurie şi de recunoştinţă, indiferent de ceea ce
se întâmplă în lumea mea interioară şi în cea exterioară.
Uneori, îmi percep corpul greu şi dens, căci prefer de
departe „existenţa pură”. Îmi dau însă seama rapid că
„existenţa pură” atunci când eşti întrupat într-un corp
fizic nu este altceva decât o formă de escapism, o
evadare în lumile luminii şi beatitudinii, dincolo de
limitările planului fizic. Ori de câte ori trăiesc această
experienţă, îmi dau seama că am căzut din nou în
capcana divizării conştiinţei mele, care se identifică cu o
anumită realitate, în detrimentul „alteia”. Acest conflict
interior mă fac să uit de starea de Pace şi de Graţie care
reprezintă adevărata mea natură, inclusiv natura
esenţială a corpului meu, care nu este altceva decât o
manifestare a luminii.
 Pe măsură ce trec zilele, devin din ce în ce mai
pricepută la renunţarea la definirea identităţii de sine în
maniere părtinitoare. De fapt, îmi propun să nu mă mai
identific cu nicio astfel de identitate particulară. Ori de
câte ori redevin conştientă de Unitate, îmi vine uşor să
accept integritatea şi universalitatea tuturor lucrurilor,
dincolo de distincţiile dintre ele şi de diversitatea lor. Mă
simt împăcată atunci când îmbrăţişez tot ce se naşte în
lumea mea interioară şi reflexivă, observând miracolul
tranziţiei acestor realităţi efemere, în timp ce conştiinţa
mea pură rămâne calmă şi liniştită. Percep această
conştiinţă pură ca pe o graţie divină. Potenţialul Minţii
Infinite de a manifesta orice poate fi imaginat este de-a
dreptul uluitor.
Am ajuns astfel să mi se pară din ce în ce mai uşor
să rămân în lumea fizică fără a mă simţi perturbată de
frumuseţea sau de urâţenia ei. Astfel de evaluări
(judecăţi) critice aparţin exclusiv minţii mele
condiţionate, care încearcă cu orice preţ să transforme
vidul în ceva real. De fapt, întreaga realitate este
alcătuită din particule de lumină care dansează la fel ca
nişte curcubeie evazive. Deşi prefer în continuare lumile
subtile ale spiritului, am ajuns să mă bucur din ce în ce
mai mult de relaţiile mele fizice şi de sarcinile mele laice.
În acelaşi timp, sunt conştientă însă de Lumina Infinită
care ESTE tot ce există, inclusiv „întunericul relativ”
care defineşte „lumina relativă”. Nu există „bine şi rău”,
„corect şi greşit” sau efortul personal de a ajunge
altundeva ori de a avea ceva mai bun. Tot ce EU SUNT
este Absolut Perfect, iar această Realitate îmi este
suficientă!
Am ajuns să descopăr astfel o stabilitate şi o
constanţă din ce în ce mai mari, mai presus de tot ce am
cunoscut în trecut. A fi „spirituală” înseamnă pentru
mine a fi prezentă în conştiinţa mea (sau a fi conştientă
de momentul prezent), de ceea ce fac şi de ceea ce sunt -
de corpul meu, de respiraţia mea, de senzaţiile mele.
Atunci când eşti trezit din punct de vedere spiritual nu
ai practic de ce să te lauzi! Pur şi simplu, eşti cel care
eşti - o fiinţă vie, înzestrată cu o inimă plină de
compasiune şi cu o minte plină de înţelepciune. Acest
lucru este valabil nu doar pentru mine, ci şi pentru tine
şi pentru restul fiinţelor.
În loc să evit să privesc pe nivelurile cele mai
profunde ale suferinţei, din interiorul sau din jurul meu,
aşa cum făceam altădată, am ajuns să analizez cu
detaşare şi compasiune felul în care mintea mea se
cramponează de ideea că este un sine separat - de la o
respiraţie la alta. Îmi dau astfel scama că gândurile şi
sentimentele mele - dar şi ale celorlalţi oameni - creează
tot felul de suferinţe şi drame, prin care încercăm cu
toţii să ne cramponăm de plăcerile noastre şi să
respingem reiterarea durerii. Atunci când mi se întâmplă
ceva extrem de intens şi mă identific cu drama
respectivă, aşa cum s-a întâmplat de pildă când viaţa
bunicii Ana a fost pusă în pericol, în urma loviturii la gât
primită în timpul ambuscadei prin care grupul ei a fost
atacat, îmi dau seama că nu fac altceva decât să mă
cramponez de o umbră iluzorie.
Nu mai reacţionez însă automat şi inconştientul, la
fel ca altădată, ci mă opresc, fac o pauză şi reacţionez cu
luciditate şi într-o manieră cât mai plină de compasiune.
Atunci când mă simt mai spaţioasă şi mai puţin
anxioasă, îmi vine mai uşor să mă pun la unison cu
Lumina care îmi iluminează şi îmi dizolvă proiecţiile
mentale. Pot rămâne astfel în echilibru oriunde m-aş
afla şi indiferent ce fac, permiţând paradei gândurilor,
sentimentelor, senzaţiilor şi percepţiilor mele să treacă
pur şi simplu. În loc să îmi fac griji şi să contest ceea ce
s-a întâmplat, îmi cultiv într-o stare de calm luciditatea
şi claritatea, proiectându-le asupra experienţei separării,
a suferinţei şi a plăcerilor efemere ale celorlalţi oameni.
În acest fel, nu mai trăiesc doar bucuriile şi durerile
„mele”, ci şi bucuriile şi durerile „noastre”.
Pe măsură ce trec anii, apreciez din ce în ce mai
mult întregul spectru al percepţiilor umane - ale mele şi
ale altor oameni, fuzionate în Unitate - fie ele senzoriale,
emoţionale sau simple conştientizări ale unor energii
extrem de subtile. Eu onorez capacitatea oamenilor de a
fi conştienţi de ceea ce simt, căci percepţiile ne ajută să
ne simţim vii şi asigură o punte de legătură între lumea
fizică şi cea spirituală. Conştientizarea şi evaluarea cu
înţelepciune a percepţiilor noastre „instinctuale” sunt
fundamentul călăuzirii noastre intuitive. O
conştientizare corectă a percepţiilor, eliberată de factorii
care le distorsionează, cum ar fi mânia şi teama, ne
pune la dispoziţie mai multe opţiuni şi un sentiment mai
plenar al libertăţii şi al bunăstării.
De asemenea, devin din ce în ce mai conştientă de
faptul că în mijlocul mişcării şi al schimbării constante
rezidă o linişte şi o pace profundă. Aceasta este însăşi
esenţa învăţăturilor Magdalenei. Deşi impermanenţa -
care se datorează faptului că orice lucru care are un
început trebuie să aibă şi un sfârşit - poate conduce la
suferinţă când suntem ataşaţi de diferite lucruri,
persoane şi idei, ea poate fi inclusiv o poartă către
eliberare. Ori de câte ori mă relaxez în spaţiul dintre
inspiraţie şi expiraţie, eu experimentez marea Tăcere,
nenăscută şi nepieritoare - care este totuna cu
Preaiubitul din Cer. În această stare de nemişcare, îmi
experimentez gândurile, ca şi cum ar fi nişte nori efemeri
care trec pe cerul senin al conştiinţei mele, iar
sentimentele, ca şi cum ar fi nişte curcubeie ce apar şi
dispar cu aceeaşi uşurinţă pe acest cer.
Atunci când pătrund mai adânc pe calea ce conduce
către Preaiubit - care este însăşi sursa iubirii - îl percep
pe Yeshua, care mă ia ca mireasă a lui şi mă prezintă
Creatorului nostru. Arunci când ne confruntăm cu cea
mai mare suferinţă a noastră - durerea intensă născută
din convingerea că suntem separaţi, abandonaţi şi că nu
merităm să fim iubiţi - noi putem sesiza o lumină în
mijlocul beznei: aceasta este Lumina Infinită care are
puterea de a anihila orie teamă, mânie şi durere. Atunci
când pătrundem în templul Iubirii, noi ajungem în
prezenţa unui Foc Cosmic aprins pe altarul din inima
noastră, capabil să transmute orice. Devenind una cu
iubirea, iubitul şi preaiubitul, „eul” se dăruieşte pe sine
„celuilalt” (aşa cum îl percepe el).
În urma acestei abandonări de sine, noi pătrundem
în îmbrăţişarea aprigă a Preaiubitului şi murim, dar
numai pentru a renaşte spiritual în flăcările
atotconsumatoare ale Iubirii. După ce ajungem să
cunoaştem astfel în sfârşit iubirea, noi ne relaxăm în
starea de Pace care rezidă dincolo de formă şi realizăm
astfel Adevărul care dizolvă moartea. Astfel, dizolvaţi în
marea linişte, noi simţim respiraţia Preaiubitului.
Devenim una cu ea şi intrăm astfel - odată cu ea - în
lumile formei. Fiind una cu starea de Pace, le aducem
mângâierea noastră tuturor celor care continuă să se
simtă abandonaţi de prezenţa eternă a Iubirii. În urma
acestui proces de reamintire - trezire spirituală - noi
alegem în mod deliberat iubirea.
Pe altarul Preaiubitului, eu îmi ofer angajamentul de
a aduce binecuvântarea spirituală şi nonviolenţa tuturor
fiinţelor vii. Îmi reafirm astfel legământul de a-mi juca
rolul în eliberarea tuturor fiinţelor din karma colectivă şi
din disperarea nesfârşită. Ferm ancorată în inima plină
de compasiune a Preaiubitului, eu atrag durerea tuturor
celor care se simt abandonaţi şi rătăciţi. Aflată într-o
stare de fuziune mistică cu preaiubitul meu Yeshua, pe
care îl transfigurez considerându-l una cu Preaiubitul
din Cer, Tot-ceea-ce-există devine pentru mine un vast
ocean de lumină strălucitoare.
La următoarea respiraţie, devin conştientă de un
„sine” care se condensează la fel ca o picătură de rouă
cristalină ce pulsează, strălucind ca o nestemată pe o
floare de măr. Mă întorc astfel cu recunoştinţă la
conştiinţa mea corporală şi redevin Mariam, o femeie
simplă care stă pe o bancă în grădina bunicii mele.
(Pauză)
CA: Îţi mulţumesc, ca întotdeauna, pentru că ne-ai
împărtăşit din iubirea şi din înţelepciunea ta. Ne-ai oferit
un subiect foarte vast de contemplaţie. Revenind la
conştiinţa lui Mariam, te rog să ne spui unde te afli în
Avalon. Este cineva cu tine?
MARIAM: Îmi dau seama că mă pregătesc să intru
în căsuţa bunicii Ana, după cum îmi place să îi spun
casei sale circulare, cu acoperişul din stuf. Aceasta se
află aici şi îmi zâmbeşte. Faţa ei a început să devină mai
ofilită şi se mişcă mult mai încet. Arată foarte diferit de
femeia cu un aer tânăr pe care am cunoscut-o
dintotdeauna. La scurt timp după accident, şi-a pierdut
aproape integral părul. Când acesta a reînceput să îi
crească pe cap, era complet albit. De asemenea, nu îşi
mai ţine capul drept, ci puţin înclinat într-o parte,
umărul drept fiind ceva mai ridicat decât celălalt. Încă îi
mai place să mă lase să îi piaptăn părul, care a crescut
surprinzător de lung într-o perioadă atât de scurtă.
Uneori, când îi iau o cosiţă de păr alb în mână pentru a
i-o pieptăna, în locul părului castaniu închis pe care l-a
avut, ochii mi se umplu de lacrimi. Îmi amintesc cu drag
de părul ei lung şi des, pe care îmi plăcea cândva să îl
împletesc într-o cosiţă şi să i-o prind în jurul capului ca
pe o coroană. Din păcate, duritatea accidentului suferit
şi numeroşii factori de stres care continuă să o afecteze
de când cu invazia romană au făcut-o să îmbătrânească
aproape peste noapte (Romanii au invadat pentru prima
dată Britania, sub conducerea lui Iulius Cezar, în anul 55,
î.Hr. Toate încercările de ocupaţie au fost întâmpinate
însă de o rezistenţă foarte mare din partea britonilor şi, în
lipsa unui număr mare de legiuni Necesare, campania
militară a fost abandonată. Cu excepţia comerţului,
Britania a rămas independentă de Roma Imperială, până
când împăratul Claudiu a reuşit să o invadeze cu succes
în anul 43, e.n. Ocupaţia romană a continuat până în anul
425. O mare pane din Scoţia nu a fost însă ocupată
niciodată. La fel, Irlanda nu a fost niciodată invadată de
către romani. Anglo-saxonii au invadat Britania în anul
450).
CA: Mai practică Ana procesul de regenerare
celulară?
MARIAM: Chiar în timp ce vorbesc, îmi reamintesc
că bunica m-a luat deoparte, la scurt timp după ce am
ajuns la Avalon. Ea mi-a mărturisit atunci că nu mai are
intenţia să participe la ritualurile de regenerare celulară,
care au contribuit decisiv la viaţa sa de foarte lungă
durată. La început am rămas surprinsă, dar ea mi-a
explicat că a devenit conştientă de faptul că menirea ei
ca fiinţă întrupată în planul fizic se apropia de sfârşit.
Cunoşteam importanţa alinierii mele cu înţelepciunea ei
şi a renunţării la orice ataşament care i-ar fi putut
induce o suferinţă ei, comunităţii noastre sau mie
însămi, ca nepoată loială a ei.
 Ultima dată când a practicat ritualul a fost într-o
peşteră de pe Muntele Bugarach, când am fost eu
însămi una din persoanele care au asistat-o, la fel ca de
multe ori până atunci. Am crezut multă vreme că voi
continua să o asist pe bunica în acest fel până la
sfârşitul zilelor mele.
Sunt nevoită să îi accept însă decizia, continuând să
o slujesc încă şi mai profund în această perioadă de
tranziţie. Nu ştiu dacă voi muri înaintea ei sau după ea,
oricum nu contează. Ceea ce contează este să continui
să beneficiez de vasta înţelepciune a bunicii şi să o
iubesc, cât timp ne mai putem îmbrăţişa şi mai putem
păşi împreună pe aceste dealuri înverzite, încă şi mai
important pentru mine, este să îmi cultiv capacitatea de
a iubi toate fiinţele la fel de pur şi fără efort cum o
iubesc pe această femeie absolut uimitoare - pe această
bunică a mea pe care am cunoscut-o şi pe care am
slujit-o de când m-am născut şi până în prezent.
Îmi dau seama, încetul cu încetul, că bunica a decis
să atragă şi mai multă compasiune şi iubire prin decizia
ei de a-şi confrunta impermanenţa fizică. La fel ca şi
Yeshua şi ca mama lui, şi ea (bunica Ana) păşeşte pe
aceeaşi cale pe care păşesc toate Magdalenele şi pe care
ar trebui să păşească toţi oamenii, într-o manieră
extrem de conştientă, similară celei în care a luat cândva
decizia de a-şi prelungi viaţa pentru a putea fi de mai
mare folos oamenilor, de-a lungul unei perioade foarte
lungi, ea va continua să îşi proiecteze iubirea şi
înţelepciunea - aşa cum a făcut dintotdeauna - asupra
tuturor fiinţelor care suferă, indiferent dacă se va mai
afla sau nu în acest corp fizic. Lăsându-şi corpul să
îmbătrânească, ea va întruchipa personal şi va
transcende suferinţa prin care trec toţi oamenii şi toate
formele de viaţă - acea tranziţie pe care noi o numim
moartea, în raport cu dimensiunea fizică şi renaşterea în
lumea spiritului.
Deşi calea lui Yeshua ilustrează continuarea vieţii în
dimensiunea fizică - ce-i drept, într-o ipostază extrem de
subtilă a acesteia - chiar şi el va renunţa cândva la orice
identitate cu forma atunci când va părăsi această lume.
În ultimă instanţă, el îşi va dizolva chiar şi cel mai subtil
corp de lumină, pentru a DEVENI UNA cu Preaiubitul
din Cer. El va deveni atunci însăşi Iubirea manifestată,
care va căpăta formă în ciclurile timpului. Cu alte
cuvinte, va continua să vină pe pământ ca un maestru
eliberat în viaţă (avatar), complet trezit în interiorul
marelui Vid şi conştient de tot ceea ce există în timp şi
în spaţiu.
Yeshua trăieşte acum pentru a exemplifica faptul că
orice este posibil pentru cei care cunosc Adevărul care îi
eliberează. El le arată tuturor fiinţelor cum îşi pot găsi
calea înapoi către Acasă, prin intermediul unei inimi
trezite şi purificate. Raiul - sau Iubirea Supremă - poate
fi găsit acolo unde s-a aflat dintotdeauna: În interiorul
inimii tuturor fiinţelor, fără nicio excepţie. Yeshua mi-a
vorbit personal despre aceste lucruri. El ne-a arătat (mie
şi altora din grupul nostru) o perspectivă mai vastă, care
ne oferă o mare mângâiere, în timp ce încercăm să o
punem în practică, prin simpla identificare cu iubirea
care reprezintă însăşi esenţa noastră. Aceasta este calea
ce conduce către adevărata iluminare şi eliberare.
CA: Tu practici procesul de regenerare celulară, aşa
cum a făcut pe timpuri Ana?
MARIAM: Există anumite practici mai simple pe
care le consider în rezonanţă cu menirea sufletului meu
în această încarnare. Ele îmi conferă într-adevăr mai
multă energie şi o claritate mentală mai mare atunci
când le practic. Aşa se face că deşi am vârsta de 60 de
ani, arăt şi mă simt mult mai tânără, la fel ca şi celelalte
rude eseniene-druide ale mele care îşi îngrijesc foarte
disciplinat corpul fizic. Bunica m-a învăţat multe din
aspectele esenţiale ale procesului de regenerare celulară,
de-a lungul vieţii mele. Principalul scop al acestei
învăţături a fost acela de a deveni o asistentă calificată şi
de încredere a ei, astfel încât să le pot asigura ei şi altor
iniţiaţi la Muntele Carmel susţinerea necesară. Interesul
meu în această disciplină extrem de strictă se rezumă la
a fi de folos acestor suflete curajoase care optează să
participe la Ritul Sepulcrului, aşa cum a procedat
preaiubitul nostru Yeshua atunci când a intrat în
sepulcru după crucificarea lui. De bună seamă, aceea
nu a fost în niciun caz prima ocazie în care el şi-a redus
la zero semnele vitale, trecând prin Ritul Sepulcrului. În
ceea ce mă priveşte, nu am simţit niciodată imboldul de
a participa personal la acest rit. Mă simt însă profund
recunoscătoare pentru înţelepciunea şi pentru
experienţele extrem de profunde pe care le-am putut trăi
în calitate de asistentă a bunicii.

Mariam prezintă o învăţătură, referitoare la

nemurirea fizică
Am remarcat că există o mare neînţelegere
referitoare la nemurirea fizică şi la cea spirituală. De
aceea, consider important să demistific acum aceste
concepte, eliminând ideile excesiv de romantice sau,
dimpotrivă, pline de teamă, pe care le au unii şi alţii în
legătură cu ele. Adepţii spirituali extrem de avansaţi
care optează să practic procesul de regenerare celulară
şi nemurirea fizică sunt motivaţi de compasiunea lor faţă
de toate formele de viaţă. Ei simt o dorinţă profundă de
a elibera toate fiinţele de suferinţa lor, în toate planurile
conştiinţei. În acest scop, ei simt dorinţa arzătoare de a
atinge măiestria perfectă asupra planului fizic, pentru a
le putea fi de folos unui număr cât mai mare de fiinţe vii
pe o perioadă prelungită de timp.
Este perfect posibil ca un om suficient de disciplinat
să atingă capacităţi şi puteri spirituale foarte mari prin
practicile sale, inclusiv nemurirea fizică şi spirituală
(între multe altele). Este important să înţelegeţi că aceste
puteri nu indică însă o iluminare plenară. Dimpotrivă,
adeseori ele se pot dovedi un obstacol şi o distragere a
sufletului de la procesul său de trezire spirituală.
Puterile spirituale reprezintă un dar, însă sunt însoţite
de consecinţe karmice proporţional mai mari, întrucât
pot fi folosite în egală măsură în scopuri benefice sau
malefice. Aşa se explică de ce toţi cei aflaţi pe o cale
spirituală autentică ce conduce către deschiderea
conştiinţei lor, în raport cu Natura lor Reală, trebuie să
facă de la bun început un legământ de nonviolenţă şi să
fie motivaţi în permanenţă de dorinţa de a le fi de folos
tuturor formelor de viaţă.
Unele suflete naive abordează procesul de
regenerare celulară de pe un nivel de conştiinţă extrem
de superficial, căutând doar o gratificate a unei dorinţe
egoiste. Ei îşi doresc să evite astfel procesul de
îmbătrânire sau chiar moartea, pe care le detestă. Foarte
puţini pot progresa însă dincolo de disciplinele cele mai
elementare. Ce-i drept, ei experimentează o stare de
bunăstare sporită, care le-ar putea facilita (la modul
ideal) amplificarea compasiunii faţă de celelalte fiinţe vii.
Alţi practicanţi, ceva mai sofisticaţi, dar şi răniţi
sufleteşte, îşi doresc fie să îşi satisfacă anumite pofte, fie
să se răzbune şi să îşi manipuleze semenii prin puterile
lor oculte. Nici aceştia nu perseverează de regulă în
aplicarea acestor practici. În plus, răul produs altora se
întoarce înmiit asupra lor. Pe de altă parte, există suflete
mult mai evoluate, dar totuşi rătăcite, care sunt
motivate de o dorinţă extrem de arzătoare de a-şi evita
efectele propriei karme şi moartea inevitabilă. Mai
devreme sau mai târziu, şi acestea sunt nevoite însă să
experimenteze consecinţele autoamăgirii în care se
complac.
Atunci când aceste suflete de un egoism extrem
dobândesc puterile spirituale care însoţesc adeseori
regenerarea celulară, ele îşi pot prelungi suficient de
mult încarnarea fizică pentru a-şi îndeplini scopurile
egocentrice, după care mor într-o manieră conştientă.
Corpul lor astral, asupra căruia şi-au focalizat energia
vitală, va continua să trăiască foarte mult timp înainte
de a muri (o formă inferioară de nemurire spirituală), dar
va continua să fie atras de sfera terestră. Ei vor putea
face astfel o serie de lucruri pe care nu le-au putut face
în corpul lor fizic, cu scopul de a dobândi şi mai multă
putere asupra semenilor lor. Atunci când sunt întrupaţi,
voi îi numiţi pe aceşti oameni vrăjitori şi alchimişti
(inferiori), iar după moarte îi numiţi stafii „înfometate” şi
răuvoitoare (Alchimia presupune transmutarea uneia sau
mai multor substanţe dintr-o formă cu o valoare inferioară
(impermanentă) într-una cu o valoare superioară
(nemurirea - o formă prelungită în timp şi/sau realizarea
Absolutului care transcende formele). Alchimia pur fizică
este arta şi ştiinţa transmutării metalelor de bază în aur.
Există două forme de alchimie spirituală sau energetică
(tantrică): una inferioară şi alta superioară. Rezultatul
depinde de motivaţia alchimistului. Cu cât intenţia sa este
mai ancorată în planul fizic şi mai dornică de mărire de
sine, cu atât mai „inferioară” este alchimia practicată.
Alchimia „superioară” presupune transmutarea corpului
fizic şi a conştiinţei umane până la iluminarea şi la
eliberarea completă, în beneficiul întregii vieţi. Acest
proces necesită o stare cerebrală intensificată care
activează sistemul endocrin şi neurotransmiţătorii,
determinându-i să secrete diferite „elixire” pe o frecvenţă
de vibraţie mai înaltă. În acest scop, alchimistul se
foloseşte de o meditaţie care îi amplifică luciditatea şi îi
dilată mintea, conducându-l la realizarea unei percepţii
extrasenzoriale, a unei lucidităţi omnisciente şi a unei
conştiinţe unificate. Conştiinţa umană obişnuită este
bazată pe gânduri şi pe emoţii dualiste. Ele sunt numite
otrăvuri mentale sau „elemente de bază” folosite în
alchimia spirituală: mânia, desfrâul, lăcomia, invidia,
teama, ignoranţa constantă etc., pentru a fi transmutate
în iubire, compasiune, înţelepciune, detaşare şi bucurie.
Alchimistul „superior” nu este mai presus de alţii, dar
practică metodele alchimice cu scopul de a atinge
iluminarea sau miruirea cu Lumină, adică de a realiza
conştiinţa unui Hrist sau a unui Buddha care a atins
Corpul Nemuritor în Culorile Curcubeului său Auriu, cu
scopul de a atrage beneficii asupra sa, dar şi asupra
celorlalte fiinţe, în această viaţă şi pentru totdeauna).
Egiptenii numesc acest corp subtil care continuă să
trăiască după moartea celui fizic: corpul KA. În sine, el
nu este nici bun, nici rău, ci este pur şi simplu cel de-al
doilea corp din cele şapte care se întrepătrund. Primul
dintre acestea este corpul fizic grosier, iar cel de-al
şaptelea este un corp de lumină extrem de subtil.
Dincolo de cele şapte corpuri mai există un Corp
nenăscut şi nepieritor, lipsit de formă, din care se naşte
Totalitatea. Bunica Ana, fiind o adeptă spirituală (o fiinţă
extrem de evoluată din punct de vedere spiritual), este
profund conştientă de corpul ei KA şi de celelalte corpuri
de lumină ale sale. În calitate de practicanţi ai alchimiei
superioare, iniţiaţii şi adepţii spirituali îşi cultivă cu cea
mai mare atenţie energia vitală, direcţionând-o către
aceste corpuri, dar nu fac acest lucru motivaţi de teamă,
ci de Marea Iubire. Ei ştiu cât de preţioasă este naşterea
într-un corp uman şi cât de puternică poate fi ea atunci
când este pusă în serviciul Iubirii.
Ei nu sunt limitaţi de dimensiunea fizică. Nu numai
că nu se tem de moarte, dar chiar o întâmpină cu
bucurie, ca pe un portal către întoarcerea Acasă.
Cunoscând diferite grade ale Unităţii, fiecare se află în
procesul de stabilizare a conştiinţei sale trezite, până
când devin un Hrist sau un Buddha realizat, în funcţie
de linia lor spirituală. Realizarea naturii lor reale
reprezintă un proces organic de transmutare a blocajelor
care ascund Lumina. Realizarea de sine este
experimentată de ei moment de moment, fără niciun
efort şi fără autoamăgire.
Practicantul procesului de regenerare celulară nu
poate fi motivat pentru a-şi investi energia în gradul de
autodisciplină necesar pentru a întreprinde acest proces
alchimic excepţional de intens decât de dorinţa sa pură
de nonviolenţă şi de a aduce servicii pline de iubire
umanităţii. Este foarte important pentru un neiniţiat să
fie conştient de efectele ieşirii aproape în totalitate a
conştiinţei în afara corpului fizic pe o perioadă
prelungită. În timp ce corpul rămâne într-o stare de
comă şi trece printr-un proces profund de transmutaţie,
conştiinţa sau Luciditatea Sufletului rămâne trezită şi
mai vie ca oricând. În funcţie de intenţia practicantului
şi de perioada implicată, corpul fizic trece adeseori
printr-o serie de schimbări biologice profunde, cum ar fi
pierderea parţială sau totală a pielii, a dinţilor şi a
părului. Toate organele corpului, sistemul său nervos şi
cel circulator sunt afectate. În continuare, el are nevoie
de o perioadă critică pentru creşterea noilor celule. Acest
proces poate dura multe luni şi este urmat de o altă
perioadă foarte lungă de recuperare şi de reabilitare.
În calitate de asistentă a bunicii, am avut nevoie de
o mare claritate a percepţiei pentru a-i putea urmări
conştiinţa în lumile multidimensionale, menţinând în
acelaşi timp un spaţiu imaculat sau un container pe o
anumită frecvenţă în jurul corpului ei. Îndeosebi
momentul „ridicării din sepulcru” necesită o atenţie
excepţional de precisă şi de focalizată pentru a o ajuta
să revină într-o manieră cât mai armonioasă la
conştiinţa sa corporală.
Procesul integral de regenerare celulară sau
nemurirea fizică reprezintă o chemare pe care foarte
puţini iniţiaţi o aud, repetând-o de mai multe ori de-a
lungul vieţii lor extinse. Ea reprezintă o mare
responsabilitate pentru iniţiaţi şi chiar pentru adepţii
(maeştrii foarte avansaţi din punct de vedere spiritual)
precum bunica. În ceea ce mă priveşte, mi s-a părut
întotdeauna o onoare că am putut-o servi pe bunica în
calitate de martor şi de asistentă a ei. A fost însă o
povară grea pentru mine, căci măsurile pe care trebuie
să le ia un astfel de asistent pentru a preveni rănirea
corpului, bolile psihice şi pierderea vieţii iniţiatului care
trece prin procesul de regenerare celulară trebuie să fie
extrem de precise. Sinceră să fiu, mă simt de-a dreptul
uşurată pentru că de acum înainte urmează să fac mult
mai rar acest serviciu membrilor comunităţii noastre.
Aşa cum am mai spus, nu am simţit niciodată
chemarea de a practica personal aceste metode şi de a
deveni o nemuritoare fizică în această încarnare. Mi se
pare mai mult decât suficient să pot trece în mod
conştient prin procesul tranziţiei la moartea mea şi în
timpul călătoriei sufletului meu către noua sa naştere.
De bună seamă, Marea mea Dorinţă este iluminarea
plenară şi eliberarea spirituală, dacă nu în această viaţă,
cel puţin în cea viitoare, scop în care trebuie să îmi creez
o karma adecvată pentru a atrage cele mai favorabile
condiţii în respectiva viaţă viitoare.
CA: Te rog să îmi spui mai multe despre locurile în
care ai învăţat aceste deprinderi.
MARIAM: În afara învăţăturilor pe care mi le-a
predat bunica mea, eu şi Maria din Betania am învăţat
să ne rafinăm aceste capacităţi în timpul iniţierilor pe
care le-am primit în Egipt. De bună seamă, la acea
vreme nu ştiam cât de importante erau aceste capacităţi
până când le-am văzut manifestate de preaiubitul nostru
Yeshua atunci când şi-a împlinit misiunea de a „învia
din mormânt” după ce a demonstrat iniţierea în procesul
crucificării.
CA: Exista alţi iniţiaţi la Avalon care practică
procesul de regenerare celulară?
MARIAM: Da, doi dintre unchii mei: Iosif din
Arimateea şi Noe. Unchiul Iosif aplică riturile de bază ale
Sepulcrului, care i-au prelungit viaţa şi i-au conferit
multe puteri spirituale. Noe a început să aplice recent o
serie de practici mai avansate. De asemenea, cunosc mai
mulţi iniţiaţi care trăiesc pe insula Mona şi care au
început recent să aplice exerciţiile de bază, dar nu cred
că intenţionează să meargă cu ele la fel de departe ca
bunica şi ca unchii mei.
Îndeosebi Noe este interesat de această ştiinţă. El şi
cele două soţii ale sale, Rhia şi Vântul care Dansează
(cunoscută inclusiv sub nume, precum Blodwedd sau
Spiritul Sălbatic) se întâlnesc frecvent cu bunica pentru a
putea practica tehnicile avansate, sub călăuzirea ei plină
de înţelepciune. Uneori mi se cere să îi asist. Unchiul
Iosif a luat decizia de a nu mai practica Riturile, la scurt
timp după ce am ajuns cu toţii la Avalon, mai mult sau
mai puţin odată cu bunica. Am observat cât de rapid a
început să îmbătrânească după ambuscadă. Şi el a fost
rănit, deşi nu la fel de grav ca bunica. Celelalte
Magdalene, cum sunt eu, înţeleg mai mult sau mai puţin
ce presupun aceste Rituri, dar niciuna dintre noi nu le
aplicăm în totalitate.
CA: Ce experienţe trăieşti atunci când te întâlneşti
cu Yeshua?
MARIAM: Atunci când suntem împreună cu el, este
ca şi cum am intra într-o realitate aflată pe o frecvenţă
diferită. Acest plan fizic pare extrem de dens. Frecvenţa
energiei care se manifestă în formele fizice este extrem
de lentă, în comparaţie cu frecvenţele din lumile subtile.
În dimensiunea în care ne întâlnim cu Yeshua, frecvenţa
energiei este extrem de rapidă. Există de asemenea o
senzaţie de fluiditate. Pe scurt, dimensiunea are o
semnătură energetică precisă, pe care o putem
recunoaşte. Atunci când ajung în acea dimensiune,
experimentez o stare de conştiinţă mult mai constantă,
cu o perspectivă mult mai vastă asupra multor realităţi
care se întrepătrund şi cu o viziune mai clară a Unităţii»
Momentului Prezent şi a Vidului. Tot ce experimentez
acolo mi se pare a fi un fel de lumină lichidă. Întreaga
dimensiune este bazată pe armonie şi pe unitate.
Îndeosebi, iubirea prevalează pretutindeni. Inima şi
mintea mea se deschid la fel ca o fereastră care permite
trecerea unei brize uşoare. Percepţia mea devine clară şi
totul devine transparent, fluid şi unificat.
Atunci când Yeshua vine în mijlocul nostru, el se
aşează, iar noi ne adunăm în jurul lui. Simplul fapt că
ne aflăm lângă el ne ajută să ne punem la unison
conştiinţele într-un câmp unificat. Nu trebuie să facem
niciun efort în această direcţie. Nu trebuie să facem ceva
special sau să încercăm anumite lucruri. Atunci când ne
uităm în ochii lui, suntem conştienţi că el ne vede foarte
clar şi că ne iubeşte exact aşa cum suntem. El devine un
fel de portal energetic sau o matrice, ca un fel de sferă
de lumină care se dilată. Ne putem simţi cu toţii roţile
energetice (Yoghinii hinduşi numesc aceste vortexuri
energetice care se rotesc: chakra-e. Ele acţionează la fel
ca nişte portaluri şi sunt localizate în anumite puncte
semnificative din corp, unde atrag forţa virală din lumile
subtile în corpul fizic. Principalele chakra-e sunt asociate
cu glandele endocrine, care reprezintă o punte de legătură
între dimensiunea fizică şi cele subtile. Chakra-ele
secundare sunt localizate în Palme, în tălpi şi la nivelul
genunchilor. În cazul adepţilor precum Yeshua, întregul
corp devine un portal energetic trezit şi fiecare por al pielii
devine un „ochi”) care se învârt din ce în ce mai rapid,
punându-se la unison cu ale sale, ca nişte spiţe care se
intersectează în axul central al unei roţi foarte mari. El
este centrul roţii, axul central al acesteia, dar este
simultan cercul care ne circumscrie pe toţi, la fel ca
simbolul pe care îl folosim noi pentru soare. Împreună,
noi devenim un acord muzical singular, nu o mulţime de
note.
După ce ajungem cu toţii la starea de conştiinţă a
Unităţii, el ne arată diferite lucruri absolut uimitoare.
Conştiinţa noastră călătoreşte în locuri în care trăiesc
alte fiinţe fie la suprafaţa acestei planete, fie în interiorul
ei sau în alte lumi. Yeshua îi vindecă adeseori pe aceia
care au nevoie de vindecare. El ne spune: „Eu sunt
poarta deschisă. Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Veniţi,
urmaţi-mă. Faceţi ce fac eu şi fiţi la fel ca mine. Nu vă
mai cramponaţi de lucruri, nici măcar de viaţa voastră,
dacă nu depinde nimeni de voi şi, cu atât mai puţin, de
bogăţii, care îşi pierd în timp atractivitatea. Dorinţa de a
avea şi aversiunea ce conduce la agresivitate generează
suferinţe nesfârşite. Aflaţi că tot ce există trebuie să
dispară mai devreme sau mai târziu. Voi nu sunteţi ceea
ce credeţi că sunteţi, ci tot ceea ce există. Uniţi ce este
sus cu ceea ce este jos, cunoaşteţi Unitatea dintre
interior şi exterior şi transformaţi masculinul în feminin
şi invers. Fiţi tot ceea ce exista - adică Iubire
manifestată”.
Apoi râdem cu toţii. Întreaga atmosferă este
impregnată cu veselie! Yeshua ne invită adeseori să ne
jucăm un joc, fapt care îi încântă îndeosebi pe copii.
În timp ce îţi descriu aceste scene, îmi amintesc de
acele momente în care ne ducem în casa circulară
specială, în care se adună de regulă comunitatea
noastră şi în care sunt educaţi copiii sau în acele locuri
din natură, în care copiilor le place să se adune şi să se
joace. Nimic nu este mai plăcut pe lume decât să stai cu
aceste fiinţe inocente în timp ce îl imită pe rând pe
Yeshua! (Râde încântată.)
CA: Ce fac?
MARIAM: Există pâlcuri de meri risipiţi pe dealuri şi
pe pajişti. Printre aceştia, există un măr bătrân pe care
copiii îl iubesc în mod deosebit. Lor le place să se urce
pe crengile lui, să facă picnicuri şi să se joace la umbra
lui, plecându-se cu reverenţă în faţa prezenţei sale
sacre. Unul din jocurile lor favorite constă în a-i imita pe
rând pe Yeshua sau pe un alt învăţător favorit de-al lor.
Lângă mărul bătrân există o piatră circulară mare.
Copilul căruia îi vine rândul să fie „învăţătorul Zilei” se
urcă pe piatră şi îşi asumă rolul respectiv. Ceilalţi copii
se strâng în jurul lui. Ei ascultă cu cea mai mare atenţie
învăţătura zilei, dând din cap şi păstrând momente de
tăcere, intercalate cu râsete.
Copiii sunt incredibil de drăgălaşi şi de inocenţi
atunci când stau acolo, cu palmele suprapuse în poală
sau realizând diferite mudra-e (Mudra-ele sunt posturi
corporale şi gesturi manuale (cu degetele) asumate de
yoghinii hinduşi şi budişti, care facilitează diferite fluxuri
ale energiei vitale prin ansamblul corp-minte,
îmbunătăţind concentraţia în timpul meditaţiei şi dilatând
conştiinţa). Simultan, „învăţătorul Zilei” stă într-o
postură calmă şi echilibrată, zâmbindu-le celorlalţi, la fel
cum procedează Yeshua. El îi călăuzeşte pe ceilalţi să
spună diferite rugăciuni, să cânte psalmi sau să
incarneze mantra-e (Mantra-ele sunt suite de silabe-
sămânţă (sunete primordiale ale creaţiei) pregătite şi
repetate cu grijă, cum ar fi: OM AH HUM. Ele sunt folosite
de yoghini pentru perfecţionarea practicilor lor energetice.
Sunt rostite cu voce tare sau încântate vocal ori mental),
după care le transmite învăţătura zilei şi practica
energetică pe care trebuie să o pună în aplicare. (Râde
din nou, încântată.)
Practicile lor energetice iau adeseori forma unor
jocuri, gen „de-a v-aţi ascunselea”, ridicarea şi
deplasarea obiectelor prin puterea minţii, cultivarea
energiei prin intermediul palmelor, vizualizarea culorilor
curcubeului care le ies dintr-o palmă şi le intră în
cealaltă, călătoriile astrale, levitaţia şi observarea
fluctuaţiilor culorilor şi luminozităţii aurelor, în funcţie
de ceea ce simte sau gândeşte voluntarul. Uneori, un
tovarăş de joacă sau un adult din comunitatea noastră
este bolnav, iar copiii îi trimit energie vindecătoare de la
distanţă. Ei sunt extrem de fericiţi mai târziu, când
descoperă că persoana respectivă se simte mai bine.
În afara lui Yeshua, copiii au şi alţi învăţători favoriţi
pe care le place să îi „imite”. De bună seamă, pe primul
loc se află bunica Ana, pe care ei o numesc Stră-stră-
străbunica ce locuieşte în coliba din vârful dealului!
(Râde) De asemenea, copiilor le place să înveţe pe de rost
şi să recite învăţăturile predate de Maria Ara, Maria din
Betania şi Miriam din Tyana. Aţi favoriţi de-ai lor sunt
Iosif din Arimateea şi Noe - nu obosesc niciodată să îi
imite pe aceşti barzi şi druizi extrem de impresionanţi.
CA: Continui să respecţi legământul tăcerii?
MARIAM: Mi se pare interesant că îmi pui această
întrebare. Am păstrat acest legământ foarte mulţi ani, în
care am încercat să îmi readuc corpul la vitalitatea lui
maximă. Sunt bucuroasă să pot spune că la ora actuală
acesta este mai viguros ca oricând. Deşi am îmbătrânit,
sunt extrem de suplă şi plină de viaţă. Dar, mai presus
de toate, inima mea cântă în permanenţă. Presupun că
acest lucru se datorează faptului că preaiubitul meu
Yeshua se află atât de aproape, fiind una cu mine.
Ca să îţi răspund însă la întrebare: da, a venit o zi în
care mi-am dat seama că era vremea să îmi fac din nou
auzită vocea. Acest lucru s-a întâmplat imediat după
ambuscada care aproape că a ucis-o pe bunica. Din
păcate, preaiubitul ei tovarăş de viaţă, Ioan, chiar şi-a
pierdut viaţa atunci. Personal, nu i-am însoţit cu acea
ocazie, întrucât aveam alte responsabilităţi în cadrul
comunităţii. Aţi membri ai familiei se aflau deja pe
insula Mona.
Am rămas şocată şi am fost copleşită de durere în
ziua în care corpul lipsit de viaţă al lui Ioan a fost adus
înapoi la Avalon. Bunica şi alţi câţiva răniţi au fost aduşi
de asemenea la infirmerie pe tărgi. Aproape toţi membrii
grupului care a plecat către insula Mona au fost răniţi
mai mult sau mai puţin grav. Unii aveau doar vânătăi şi
răni superficiale pe piele, în timp ce alţii aveau răni mai
grave.
Slavă Marii Mame că Iosif şi Noe au ştiut cum să
oprească de la bun început atacul! Cei doi vorbesc foarte
bine dialectul silurian şi şi-au dezvăluit atunci aspectul
de druizi atotputernici. Grupul de gherilă a ieşit pe
neaşteptate din pădure, atacându-i pe călători cu
intenţia de a-i ucide, dar membrii lui au recunoscut
imediat comanda de a înceta a marilor druizi. Prin
urmare, şi-au încetat atacul şi au fugit înapoi în pădure.
Atacatorii erau extrem de furioşi, întrucât erau convinşi
că noi - druizii-esenieni - susţineam ocupaţia romanilor,
întrucât refuzam să ne luptăm cu ei.
Cu această ocazie, am fost nevoiţi să ne reevaluăm
maniera de interacţiune cu triburile galeze, chiar
implicarea noastră în sanctuarul druid de la Mona.
Acesta a fost momentul în care ne-am propus să ne
dispersăm familia în alte locuri în care să ne simţim mai
în siguranţă.
Văzând-o atunci pe bunica atât de aproape de
moarte, nu m-am gândit însă la viitor.
În acea clipă nu mi-am mai putut suprima vocea
(proces care nu a fost deloc mental)! Bunica mi-a
acceptat legământul tăcerii şi ne-am dezvoltat
amândouă modalităţi eficiente de a comunica, dar în
acel moment am ştiut în adâncul sufletului meu că
bunica trebuia să îmi audă vocea strigându-i sufletul să
se întoarcă înapoi în corp, din lumea de dincolo. Într-
adevăr, vocea mea născută din inimă a ajuns până la
sufletul preaiubitei mele bunici. Am stat atunci cu ea zi
şi noapte, strigând-o încetişor... Întruna şi întruna.
Începând de atunci, am continuat să vorbesc, deşi pe un
ton extrem de rezervat. Comunitatea noastră continuă
să îşi exprime recunoştinţa faţă de mine pentru că am
ajutat-o pe bunica Ana să se întoarcă din lumea de
dincolo în mijlocul nostru. Sinceră să fiu, cred că se
bucură de faptul că le vine mult mai uşor acum să
comunice cu mine. Mulţi îmi spun că nu le mai par atât
de distantă. Mă simt cu adevărat binecuvântată pentru
faptul că îmi pot sluji din nou semenii prin vocea mea.
Vă mulţumesc de asemenea vouă, preaiubitele mele
surori Magdalene, pentru că m-aţi ajutat din epoca
voastră să îmi revoc legământul tăcerii. Simt cum
procesul de vindecare se derulează dincolo de timp chiar
acum, când vorbesc cu voi.
CA: Ai avut vreodată relaţii intime cu Yeshua, la fel
ca Miriam din Tyana şi Maria din Betania?
MARIAM: Nu, nu am avut relaţii sexuale fizice, la fel
ca ele, sau aşa cum am avut cu Nathaniel. Cu toate
acestea, după moartea lui Nathaniel relaţia mea cu
Yeshua s-a schimbat. Suntem mult mai intimi unul cu
celălalt, dar fără penetrare sexuală. Oricum, corpul său
devine din ce în ce mai eteric, aşa că acelaşi lucru se
întâmplă şi cu relaţia noastră intimă. De altfel, acelaşi
lucru se întâmplă cu relaţia lui cu Miriam şi cu Maria.
Recunosc că în adolescenţă mi l-am dorit cu ardoare pe
Yeshua ca soţ şi ca iubit. Am fost extrem de dezamăgită,
chiar rănită, atunci când el s-a însurat cu Miriam (din
Tyana), pe când eu şi Maria (din Betania) ne aflam în
Egipt. Inima deja afectată a Mariei, care se recupera în
urma unei experienţe de moarte iminentă pe care a trăit-
o în timpul iniţierii în Ritul egiptean al Sepulcrului, a
fost cuprinsă de o mare durere, atunci când aceasta a
aflat de căsătoria celor doi.
Am avut amândouă nevoie de anii în care Yeshua a
stat în India pentru a ne vindeca inimile rănite. Îţi pot
spune însă un lucru: după ce au trecut anii şi sufletul
meu s-a maturizat, am ajuns să prefer focul de tabără al
Uniunii Mistice cu Yeshua, în detrimentul micuţei flăcări
de lumânare a actului sexual trupesc inconştient!
CA: Spuneai mai devreme că te pregăteşti să fii cu
Yeshua într-o manieră mai vastă. La ce te refereai?
 MARIAM: Mai întâi de toate, doresc să spun că am
intrat într-o relaţie conştientă, bazată pe un angajament
profund cu Yeshua, cu Miriam din Tyana şi cu Maria din
Betania. Am onorat amândoi această relaţie printr-o
simplă ceremonie de logodnă, la circa un an după ce am
ajuns la Avalon. Relaţia pe care am avut-o toţi patru ani
la rând s-a schimbat imediat, devenind mult mai
profundă. Am fost întotdeauna o trinitate foarte strânsă
a energiei feminine - eu, Miriam şi Maria - chiar dacă am
fost nevoite cândva să lucrăm cu emoţiile noastre
negative una faţă de cealaltă, cum ar fi gelozia şi
neîncrederea. De-a lungul timpului, am devenit însă o
frăţie feminină autentică şi foarte solidă, special creată
pentru a susţine misiunea publică a lui Yeshua.
Un exemplu particular care îmi trece prin minte este
momentul în care Maria din Betania a conceput-o pe
Sar’h, în seara de dinainte de a ne duce cu toţii în
Grădina Ghetsimani pentru a ne pregăti, în vederea
patimilor lui Yeshua, urmate de învierea lui. Eu şi
Miriam am susţinut la unison deschiderea pântecului
Mariei, astfel încât aceasta să poată avea parte de o
Concepţie în Lumină extrem de puternică împreună cu
Yeshua. De asemenea, am fost amândouă prezente şi am
susţinut neabătut concepţia Lisbetei de către Maria şi
Yeshua în „Peştera Concepţiei în Lumină” de pe Muntele
Bugarach.
Toate aceste experienţe m-au pregătit pentru
iniţierile pe care le-am primit la „Marea Adunare” de la
Fortingall de acum trei veri (din timpul solstiţiului de vară
din anul 55 e.n.). Anterior, Yeshua ne-a anunţat că o
mare adunare era pregătită în lumile eterice. Ea urma să
reunească la un loc foarte mulţi maeştri eliberaţi, adepţi
şi iniţiaţi. Locaţia aleasă era situată undeva în nord,
într-un ţinut numit Scotia (Scoţia). Acolo există o vale
sacră şi un loc pe care voi îl numiţi Fortingall, ferit de
influenţa romanilor. Acest loc şi insulele de pe coasta de
vest a Scoţiei sunt zone în care multe din textele noastre
sacre sunt duse pentru a fi ţinute în siguranţă. La fel, şi
o bună parte din iniţiaţii din comunitatea noastră. Copiii
lui Miriam, Johannes şi Miriam, creează chiar acum o
comunitate celtic-eseniană la Fortingall, care va
reprezenta o expansiune a unui centru iniţiatic mult mai
vechi, creat de strămoşii noştri celtici şi ebraici.
Intenţia noastră colectivă pentru Marea Adunare de
la Fortingall a constat în îndeplinirea mai multor
obiective importante. Miriam (din Tyana), Maria din
Betania şi cu mine (adică cercul „celor Trei Mari) după
cum am ajuns să fim cunoscute) am simţit chemarea de a
fi împreună cu Yeshua într-o manieră cu totul specială,
care să creeze o sămânţă excepţional de benefică pentru
foarte multe generaţii care vor veni după noi. Ne-am luat
cu toţii angajamentul reciproc de a face tot ce ne stă în
puteri pentru a susţine trecerea în siguranţă a celor
invitaţi să participe la această adunare fără precedent.
Iosif (din Arimateea) şi-a pregătit corăbiile şi a adunat
sprijin oriunde l-a găsit. Indiferent dacă trebuia să le
asigure trecerea în siguranţă a acelora care trăiau în
Britania, în Galia sau pe malurile de est ale Marii Mări,
Iosif a făcut ceea ce ştia cel mai bine să facă: a adunat
resursele necesare pentru îndeplinirea unui scop
superior. Toate lucrurile necesare au fost puse rapid şi
eficient la punct, căci timpul pe care îl aveam la
dispoziţie era foarte scurt. Aveam cu toţii doar câteva
luni la dispoziţie pentru a pregăti evenimentul.
Prefer să nu dezvălui aici toate experienţele mele cu
Yeshua de la Fortingall, căci inima mea este încă foarte
fragilă. Îmi dau scama că aş risipi extrem de multă
energie sacră dacă aş dezvălui prea multe informaţii în
acest moment. În speranţa că veţi înţelege de ce fac
acest lucru, optez pentru a-mi păstra această energie
foarte aproape de inima mea, în Marea Tăcere. Tot ce pot
spune este că l-am slujit toate trei pe Yeshua în toate
felurile în care am făcut-o în timpul misiunii lui publice
din Palestina, cu foarte mulţi ani în urmă. De asemenea,
am participat toate trei la energiile Concepţiei în
Lumină. În timp ce contemplu la ceea ce s-a întâmplat
atunci, îmi dau seama că, în cazul meu, acesta a fost
scopul pentru care s-a născut sufletul meu - apogeul şi
împlinirea mea în actuala viaţă. Asta este tot ce pot
spune în acest moment. Poate că ceilalţi vă vor împărtăşi
mai multe. Mă rog ca voi să îmi înţelegeţi reticenţa de a
spune mai multe.
Mai doresc să precizez că Yeshua m-a încurajat cu
fermitate să fac o călătorie lungă şi dificilă pentru a mă
alătura lui, lui Miriam (din Tyana) şi Mariei (din Betania)
în munţii înalţi din nordul Indiei. El mi-a spus că zilele
lui în planul terestru sunt numărate şi că îşi doreşte ca
„cele Trei Marii” să îi fie aproape. De bună seamă, nu pot
refuza cererea preaiubitului meu. Poate că aceasta este
chemarea pentru care m-am încarnat de fapt. Miriam ne
aşteaptă pe Maria din Betania şi pe mine în sudul
Franţei. Iosif face pregătiri pentru a putea naviga pe
mare, după trecerea furtunilor de iarnă.
După „Marea Adunare” şi după accidentul bunicii,
am continuat să fim înconjuraţi din toate părţile de o
agitaţie din ce în ce mai mare. Pretutindeni în Ţara
Galilor au loc masacre şi jafuri. Marele şef de trib
Caradoc (fiul regelui Cunobelinus, care a inspirat piesa de
teatru al lui Shakespeare, „Cymbeline”) a fost trădat de
regina briganţilor şi dus la Roma. Există ameninţări cu
răzbunarea din toate părţile, atât din partea triburilor
britone, cât şi din cea a romanilor, care îşi propun să
îngenuncheze complet populaţia acestui ţinut minunat
de frumos. Noi nu ne dorim decât un singur lucru:
pacea, dar aceste insule sunt acoperite de nori din ce în
ce mai întunecaţi, care ascund violenţe de neimaginat.
Nu este deloc greu de văzut norii de furtună care se
adună pe cer, punând în pericol eforturile noastre de a
trăi paşnic în mijlocul vecinilor noştri celtici.
Datorită pericolului potenţial în care se află copiii
noştri, ne-am propus - aşa cum am mai spus - să ne
dispersăm cu cea mai mare atenţie familia. În iarna
trecută a avut loc o întâlnire extrem de serioasă de
consiliu, în timpul căreia am luat o serie de decizii care
ne-au frânt inima, legate de nepoţii Mariei Ana şi de
copiii şi nepoţii lui Miriam, care urmează să se
stabilească în Britania şi în Franţa. Sar’h şi Andrei au
decis să se întoarcă la Muntele Bugarach. Lisbeta va
rămâne aici. Eu şi Maria ne pregătim să plecăm din
acest ţinut înverzit şi superb. Mărturisesc că mă
întristează gândul de a o părăsi pe preaiubita mea Nana
(Ana), pe care inima mea o preţuieşte mai presus de
orice. Ne aşteaptă pe toţi o viaţă nouă şi o Mare Iubire,
spre care ne mână vânturile ce suflă pe deasupra
acestor insule ceţoase. Când ne vom reîntâlni cu
Yeshua, vom vedea unde ne-au condus aceste vânturi.
CA: Îţi mulţumesc pentru tot ce ne-ai împărtăşit.
Mai doreşti să ne spui ceva? Dacă da, te rog să te
proiectezi acum la următorul eveniment semnificativ din
viaţa ta.
[Povestea Anei continuă în Partea a IV-a, capitolul 28,
iar cea a lui Mariam, în Partea a IV-a, capitolul 29].
 Cap. 28 - Ana
Dispersarea Seminţelor de Lumină

ANA: Ambuscada din toamna anului 55 e.n., prin

care am fost atacaţi în drum spre insula Mona, a
reprezentat un punct de cotitură care ne-a schimbat
tuturor dramatic viaţa, determinându-i pe mulţi să
opteze să părăsească preaiubitele Insule Avalon. Deşi
regretabil, ne-am dat cu toţii seama că era timpul să ne
retragem din insula Mona şi chiar din Avalon
(Glastonbury), ba chiar şi din ţinuturile din vest (Devon,
Cornwall şi Ţara Galilor), dacă avea să fie necesar.
Tot mai mulţi am avut viziuni ale unor mari
devastări, care ne-au bântuit din ce în ce mai intens. De
altfel, semnele unor turbulenţe din ce în ce mai mari
erau deja prezente pretutindeni în jurul nostru. Asa se
face că familia şi comunitatea noastră au luat decizia ca
de îndată ce aveam să îmi vindec suficient rana de la
gât, putând să particip la şedinţele de Consiliu din lunile
de iarnă, să începem procesul de relocare a membrilor
familiei noastre. Încetul cu încetul, astfel încât să nu
atragem prea tare atenţia asupra noastră, Iosif (din
Arimateea) şi ceilalţi din grupul nostru specializaţi în
arta navigaţiei pe mare au început să îi transporte pe
voluntari către destinaţiile alese de fiecare, în funcţie de
indicaţiile primite intuitiv de fiecare din planurile
subtile.
Eram conştienţi că existau locuri, precum Galia şi
Turcia, în care romanii se aflau în număr mare, dar
prezenţa lor pe termen lung asigura o mai mare
stabilitate a vieţii şi, implicit, oportunităţi pentru o mai
mare siguranţă. Siguranţa cât de cât rezonabilă în
această epocă de mare incertitudine era unul din cele
mai importante criterii pentru descendenţii generaţiilor
Concepute în Lumină: copiii şi nepoţii mei, dar mai ales
copiii lui Yeshua.

Dispersarea familiei Anei din Avalon, anii 56-59

e.n.
[Vezi diagramele „Seminţelor de Lumina şi cele ale
Descendenţilor Anei, ai lui Iosif din Arimateea şi ai lui
Yeshua, de la paginile 462-463].
Dispersarea familiei noastre a început practic
imediat, de îndată ce furtunile iernii s-au domolit, în
primăvara anului 56 e.n. Dintre copiii mei rămaşi în
viaţă, Iosif (din Arimateea) şi Noe au optat să rămână
împreună cu mine la Avalon. Maria Ana (Mama Maria) şi
copiii ei, Ioan Marcu, Ester Salomeea, Matias şi cei mai
mulţi dintre copiii acestora s-au întors la Efes, în anul
56 e.n. Ei au ales Efesul ca sediu de bază pentru
relocarea către alte locuri din Europa de Est, Grecia şi
Turcia. Iosif (din Arimateea) i-a dus pe Miriam (din
Tyana) şi pe copiii ei, Joses Simion şi Iuda (precum şi pe
majoritatea copiilor acestora), inclusiv pe fiica ei recent
născută, Zariah, la Muntele Bugarach, în aceeaşi
călătorie prin care a dus-o pe Maria Ana la Efes. Dintre
copiii lui Joses şi ai lui Iuda, trei au plecat cu Johannes
şi cu Miriam (şi cu familiile acestora) spre Fortingall, în
această primăvară. Unul dintre copiii mai mari ai lui
Ioan Marcu şi unul al lui Ester Salomeea au plecat de
asemenea la Fortingall. Un alt copil mai mare al lui
Ester Salomeea şi unul al lui Matias au rămas cu mine
la Avalon. Doi dintre copiii mai mari ai lui Joses şi ai lui
Iuda au rămas cu mine, iar copiii mai mici au plecat cu
mamele lor în Franţa. S-a luat de asemenea decizia care
dintre copii aveau să rămână cu Marta, Lazăr şi Sar’h în
Franţa şi care aveau să plece în India.
 În primăvara anului 57 e.n., Iosif a dus-o pe fiica sa,
Maria din Betania, şi pe copii săi, Sar’h şi fiul ei nou-
născut, Michel, la Muntele Bugarach, unde trăiesc
ceilalţi copii ai ei, Marta şi Lazăr. [Marta şi Lazăr s-au
întors la Muntele Bugarach după „Marea Adunare” din
anul 55 e. n.] La rândul ei, Mariam a plecat cu Maria din
Betania la Muntele Bugarach, pentru a se întâlni aici cu
Miriam şi cu copiii acesteia. Mai târziu, ele au călătorit
prin sudul Franţei până când au fost călăuzite să
meargă la Efes şi să se pregătească aici pentru relocarea
în India.
Lisbeta şi noul ei soţ au rămas cu mine. Sunt
fericită să pot spune că ea şi-a reînnoit prietenia cu un
bărbat minunat din Glamorgan, la scurt timp după
„Marea Adunare”. L-am cunoscut pentru prima data în
timpul antrenamentului său de început pe calea
eseniană-druidă, aici şi apoi pe insula Mona. Cei doi s-
au mutat la Avalon, la scurt timp după ambuscadă şi
am celebrat cu toţii aici nunta lor şi cea a lui Sar’h şi a
lui Andrei.
În viitorul apropiat nu ne mai propunem să
călătorim în Ţara Galilor. De asemenea, am abandonat
deocamdată mănăstirea de la Glamorgan. Aceasta va
rămâne închisă ca mănăstire şi ca spital până când vom
deveni absolut siguri că nu este periculos să mutăm
diferiţi iniţiaţi acolo.
Îmi dau seama că această relatare a mea li se poate
părea unora cam searbădă şi foarte detaşată din punct
de vedere emoţional, dar nu fac decât să subliniez
urgenţa cu care am luat aceste decizii dificile (Vezi
„Seminţele de Lumină” de la pagina 458 pentru mai multe
informaţii referitoare la relocarea copiilor Mariei Aria şi ai
lui Yeshua).
 Ana ia cuvântul: Anii distrugerii, anii 56-61 e.n.
După cum revelează sumbrele documente istorice
romane ale lui Cassius Dio şi Tacitus, decizia noastră de
a ne urma intuiţia şi viziunile interioare pentru a ne
dispersa şi pentru a ne muta familia a fost luată exact la
timp. După ce împăratul Nero şi-a început sinistrul
regim de teroare din anul 54 e.n., el i-a dat generalului
legionar Suetonius Paullinus sarcina de a-i îngenunchea
complet pe druizii şi pe celţii rebeli din Britania, inclusiv
pe noi. Romanii au încercat să facă acest lucru prin
distrugerea inimii care ne-a susţinut până acum stilul
de viaţă, preaiubitul nostru sanctuar din Avalon pe care
noi îl numim Ynes Mon sau Mona. În anii care au urmat
atacului la care am fost supuşi în drum spre Mona, între
55-61 e.n., romanii au declanşat un asediu marcat de
cele mai cumplite atrocităţi, despre care aş prefera să nu
vorbesc prea mult.
Dacă doreşti să afli mai multe informaţii referitoare
la masacrarea a nenumărate suflete nevinovate din Ţara
Galilor, inclusiv din preaiubitele noastre Glamorgan,
Mona şi din alte locuri sacre, le poţi găsi cu uşurinţă în
analele romane, care ţi-ar putea deschide tezaurul
memoriei celulare. Ca să nu ţinem partea nimănui,
doresc să precizez că în aceste anale se menţionează că
romanii şi celţii au jucat pe rând şi în egală măsură
rolurile de tirani şi de victime.
Deşi pare uşor să le atribuim romanilor rolul de
tirani, justificând şi romanţând rolul jucat de celţi, nu
putem nega faptul că britonii care au încercat din
răsputeri să se răzbune pe romani au devenit ei înşişi
tirani. Sub comanda nemiloasă a reginei din Iceni, în
timpul aşa-numitei revolte a Reginei Boudicca, mii de
bărbaţi, femei şi copii romani au fost violaţi, torturaţi şi
masacraţi, iar trei oraşe romane au fost jefuite şi arse
complet.
Aşa cum se întâmplă în toate tragediile, cei care
joacă rolul de tirani şi de victime fac acest lucru complet
ignoranţi, neştiind propriu-zis ce fac. Tiranii merită cea
mai profundă compasiune a noastră, căci suferinţa pe
care şi-o atrag prin karma lor este cumplită, iar aceasta
va trebui să fie arsă în timp, indiferent de lumile în care
ajung.
În mod trist, subjugarea Britaniei de către Roma nu
s-a încheiat în anul 61 e.n., ci a continuat până când
Hadrian şi-a construit celebrul său zid în anul 120,
separând astfel Britania ocupată (Anglia) de frontiera cu
Caledonia (Scoţia). Ocupaţia lor a condus la un număr
de ani de pace relativă numită Pax Romana (Pacea
Romană), care a durat vreme de trei secole. Din fericire,
Eire (Irlanda) nu a fost invadată niciodată şi o mare
parte din Scotia (Scoţia) a rămas relativ independentă de
oprimarea romană. Niciun status quo nu rămâne însă
neschimbat de-a pururi. Aşa se face că o bună parte din
ţinutul care avea să fie numit peste ani Anglia a fost
romanizat, dar peste secole a fost invadat de anglo-
saxoni, iar apoi, de normanzi şi aşa mai departe. Vocea
şi căile mistice ale britonilor şi ale culdeilor ebraici
(Călugări irlandezi sau scoţieni din secolele VIII-XII, care
trăiau ca sihaştri, de regulă în grupuri de câte 13 (ca o
analogie la Hristos şi la cei 12 Apostoli ai săi)), pe care le-
am susţinut personal atât de mult timp au fost
prezervate şi continuate de Ţara Galilor, sud-vestul
Angliei şi Scoţia. La fel ca tot ce este trecător,
schimbările inevitabile mărşăluiesc pe coridoarele
timpului. Trecutul fuzionează cu prezentul, făcând loc
noului. Istoria este scrisă de cei victorioşi. Biserica
Romei, care - în mod curios - a adoptat numele de
„creştină”, a sfârşit prin a crea un imperiu care a depăşit
cu mult lăcomia tuturor Cezarilor la un loc. Aşa se face
că vocile Hrist-Magdalenelor au fost reduse practic la
tăcere timp de 2.000 de ani.
Chiar şi aşa însă, privind în epoca voastră, îmi dau
seama că Lumina Infinită pe care am însămânţat-o noi a
rămas ancorată în codurile voastre genetice până la
generaţia curentă. Codurile Luminii continuă să vibreze
şi astăzi în sângele şi în oasele voastre, precum
cântecele vesele ale trezirii spirituale păstrate în
memoria lor de către pietrele verticale din insulele
Avalon. Hrist-Magdalenele au început sa se trezească la
ora actuală, facându-şi din nou auzite vocile, reunite
într-un cântec al unităţii şi al păcii!
 Cap. 29 - Mariam
Mariam vindeca conştiinţa de martir

India de nord, toamna anului 62 e.n.

[Reluăm aici povestea lui Mariam, care continuă din
Partea a IV-a, capitolul 27. Aceasta s-a mutat în munţii
din nordul Indiei].
MARIAM: Vad cum fratele lui Yeshua, Iacov, a fost
martirizat la Ierusalim. (Plânge şi face o pauză lungă;
Iacov a fost ucis cu pietre în anul 61 e.n.). Constat că
ofranda lui a fost un sacrificiu autentic. Nu se pune
problema că şi-a dorit să moară ca martir, dar s-a oferit
pe sine şi tot ce reprezenta el pe altarul serviciului adus
întregii vieţi. Deşi avea tendinţa de a fi mai zelos şi mai
conservator decât fraţii săi, devoţiunea sa neclintită a
reprezentat un exemplu pentru noi toţi. Ştiu sigur că
dorinţa lui cea mai mare a fost să demonstreze
capacitatea de a coexista în pace. Iacov era dispus să
schimbe oricând orice tendinţă din interiorul lui care nu
era sinonimă cu iubirea, cu o capacitate mai mare de a
iubi. Prin urmare, gestul său a fost un sacrificiu şi o
renunţare reale - adică o ofrandă autentică. Niciunui om
nu i se poate cere vreodată ceva mai mult decât atât. A
sosit timpul să dizolvăm cătuşele minţii noastre, care se
cramponează de convingerea falsă că trebuie să suferim
mai mult pentru a ispăşi astfel existenţa suferinţei
curente.
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Aşa cum am dizolvat mai devreme legământul
tăcerii, haide să ne eliberăm acum de convingerile
greşite păstrate dincolo de timp şi de spaţiu, referitoare
la necesitatea de a ne ispăşi păcatele prin sângele nostru
şi printr-un sacrificiu trupesc. Indiferent dacă aceste
convingeri sunt menţinute în conştiinţa colectivă, ca
mituri sau doctrine religioase, haide să le eliberăm acum
sub forma unei energii pure şi a unei forţe vitale care să
le stea la dispoziţie tuturor oamenilor. Indiferent ce
vinovăţie, ruşine şi temeri sunt păstrate în diferite
structuri şi ţesuturi, în chakra-e şi în ADN, care atrag la
rândul lor tipare străvechi ale sacrificiului, află că aceste
formaţiuni mentale şi emoţionale sunt acum dizolvate.
Ele nu mai au nicio putere asupra noastră. Într-o
manieră similară, toate traumele rezultate din tortură şi
din moartea ca martir sunt dizolvate acum. Energia
astfel eliberată ne stă acum la dispoziţie pentru a ne
hrăni şi pentru a ne deschide mintea şi inima, de a
accepta o mai mare bunăstare şi o viaţă mai fericită, pe
toate nivelurile, indiferent de timp şi de spaţiu. Aşa să
fie, pentru toate fiinţele!
(Pauză)
MARIAM: (zâmbeşte) Va mulţumesc cu o mare
preţuire în suflet, dragele mele surori Magdalene, pentru
maniera blândă şi delicată în care realizaţi acest act de
co-creaţie, în această zi în care pe pământ se naşte o
conştiinţă nouă. Noi ne rescriem poveştile vieţii cu
claritate şi compasiune şi rescriem astfel istoria trecută
şi viitoare!
Îmi dau seama acum că experienţele marcate de
suferinţă, pe care poate că le-am interpretat greşit în
epoca în care am trăit, cu foarte mulţi ani în urmă, nu
au fost zadarnice. Le percep acum cu o viziune mai
clară. Personal, mi-a fost foarte greu în acele zile
marcare de traume şi mari încercări. Îmi iert acum
viziunea distorsionată, proiectând o lumină imensă
asupra vieţii mele trăite în ipostaza de Mariam. Acum, în
această epocă, sunt capabilă să îmi creez restul zilelor în
acest corp într-o stare de libertate şi cu o viziune mai
profundă. Sunt bucuroasă că mi-am regăsit vocea,
acum, pentru totdeauna.
CA: Da, suntem cu toţii recunoscători pentru că ne-
aţi contactat din nou şi pentru că ne-aţi împărtăşit
vocea voastră.
MARIAM: Nu doresc să împovărez pe nimeni, dar
sunt conştientă că inimile sunt eliberate de povara lor
atunci când lucrurile suprimate foarte mult timp au
ocazia de a ieşi la suprafaţă, în lumina conştiinţei. Acest
lucru conduce la o iertare de sine mai deplină şi la
compasiune faţă de toate fiinţele. În acest fel, tot ce am
avut noi de oferit va căpăta o semnificaţie mai profundă
şi toate fiinţele vor cunoaşte starea de pace. Acest lucru
îmi oferă o mare mângâiere.
Viaţa mea este plină până la refuz, dat fiind tot ceea
ce ni se întâmplă acum, când eu, Yeshua, Miriam (din
Tyana) şi Maria (din Betania) pricim iniţiere după iniţiere
în munţii sacri numiţi Himalaya. Te invit să pui la
unison conştiinţa cu experienţele noastre sacre, pentru
a descoperi astfel un Adevăr încă şi mai profund decât
ţi-ar putea dezvălui cuvintele noastre din această carte.
Îţi mulţumesc, draga mea soră, pentru că ai co-creat
această sferă strălucitoare a aducerii aminte, a
iluminării şi a împlinirii! Vă mulţumesc tuturor din toată
inima, preaiubita mea familie de Lumină, celor care citiţi
aceste rânduri! Va doresc din inimă rămas-bun!
Partea a V- a - Vocea Magdalenei se retrage în tăcere
Anii 61-82

Cap. 30 - Mama Maria (Maria Ana)

Efes, Turcia, anul 61 e.n. (la vârsta de 80 de

ani)
[Capitolul 30 reprezintă o continuare a capitolului 14
din Partea a II-a. Maria Ana (Mama Maria) a călătorit cu
Miriam din Tyana la Tyana, în Turcia, după care a plecat
la Varanasi (Benares), în India, unde s-a reunit cu fiul ei
Iosif cel Mic, în anul 41 e.n. Ea a avut astfel în sfârşit
oportunitatea de a-şi îmbrăţişa nepoţii şi familiile lor. De
asemenea, a mers în pelerinaj în diferite locuri sacre şi a
petrecut foarte mult timp cu diferiţi maeştri şi sfinţi. Cu
deosebire, semnificative pentru ea au fost lunile în care a
fost îmbrăţişată de prezenţa Guru-lui şi prietenului lui
Yeshua, Babaji. Acesta a dus-o în locul în care preaiubitul
ei soţ, Iosif ben Iacov, s-a înălţat la cer, loc care îi păstra
încă vibraţia. În final, Maria Ana s-a întors la Avalon, în
Britania, împreună cu Miriam; după ambuscada care i-a
pus în pericol viaţa Anei în toamna anului 55 e.n., ea s-a
întors la Efes, în anul 56 e.n., şi a rămas aici până la
moartea ei conştientă, petrecută zece ani mai târziu, în
anul 66 e.n.
În acest capitol, Maria Ana, identificată prin
apelativul Mama Maria, vorbeşte despre martiriul fiului ei
Iacov şi despre profanarea în creştere şi reducerea la
tăcere a Mamei Divine (Principiul Divin Feminin) în rândul
celor din Frăţia sa, inclusiv despre misoginismul care
caracteriza doctrinele propovăduite de aceştia].
MAMA MARIA: Îmi vine greu să vorbesc. Inima mea
este plină de durere.
 CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Poate că dacă vei descrie în cuvinte durerea pe
care o simţi, aceasta se va vindeca.
MAMA MARJA: Mă aflu într-o comunitate mică, nu
departe de marele oraş roman Efes, pe coasta de vest a
ţinutului pe care voi îl numiţi Turcia. Este un oraş
străvechi. Acesta este locul în care preaiubita mea mamă
mi-a dat naştere. Am auzit că fiul meu Iacov a fost
torturat şi ucis la Ierusalim. (Iacov a fost ucis cu pietre
de către o facţiune evreiască.) (Durere controlată)
Resimt această durere până în oase. Ioan Marcu,
Ester Salomeea şi Matias, precum şi majoritatea copiilor
lor, sunt lângă mine. Acest lucru mă mângâie şi mă
revigorează. Mă bucur că au decis să trăiască lângă
mine. Fiica mea Ruth şi soţul ei au venit aici din munţii
înalţi din estul Galiei (Alpii francezi), unul dintre
domiciliile lui Ioan Marcu, care trebuie să îşi
îndeplinească acolo, din când în când, îndatoririle. Fiul
meu Iuda şi soţia sa Galeah au venit de la Nazaret să
stea cu mine câteva luni. Mi s-a spus că Toma şi Simon
vor veni şi ei cu soţiile şi cu o parte din nepoţi, pentru o
perioadă scurtă.
Ne aflăm cu toţii în doliu, căci am pierdut foarte
multe fiinţe dragi, cu mult mai multe decât pot număra.
Este o perioadă extrem de tulbure. Adepţii lui Yeshua
sunt din ce în ce mai deznădăjduiţi, dar şi mai zeloşi,
din cauza suferinţei care îi afectează pe tot mai mulţi
dintre ei. Aceasta este ca o otravă foarte insidioasă. Cei
aflaţi pe poziţii de autoritate refuză să mă asculte. Par să
aibă un oarecare respect pentru mine, întrucât sunt
mama lui Yeshua, dar altfel nu au cine ştie ce răbdare
cu mine şi cu cuvintele mele. (Oftează din toţi rărunchii)
CA: Te-ai întâlnit cu Simon Petru şi cu Pavel din
Tars?
 MAMA MARIA: Da. M-am întâlnit în sfârşit cu ei la
Antioh. Mi-am văzut inclusiv nepotul, pe Ioan ben
Zevedei, de mai multe ori. Este foarte îngrijorat pentru
mine. Fratele lui, Iacov, a fost ucis la Ierusalim când eu
eram în India. (Iacov ben Zevedei a fost decapitat în anul
44 e.n., din ordinul lui Irod Agrippa, pentru a le face pe
plac evreilor zeloşi) Uneori, îmi vine greu să suport toată
această tristeţe. Nu am foarte multe de spus, dragii mei.
(Lacrimi) Ce aş putea spune? Deplâng suferinţa femeilor
şi a copiilor. Dat fiind că o cunosc şi o slujesc pe Zeiţă,
deplâng sincer călcarea în picioare a căilor ei. Petru şi
cei care îl urmează vorbesc despre iubirea lui Yeshua
pentru consoartele sale, Miriam (din Tyana) şi Maria (din
Betania), cu resentimente şi cu amărăciune. La fel ca şi
alţii, precum Pavel, el vorbeşte cu dispreţ despre Marea
Mamă şi despre Magdalene. (Lacrimi)
Mărturisesc că simt o afinitate mult mai mare faţă
de oamenii care merg în grotele Zeiţei decât faţă de toţi
aceşti fraţi care se autodenumesc adepţii Cuvântului
sau ai Logosului, după cum îl numesc ei. Credinţa lor
este atât de lipsită de inimă, fiii şi fiicele mele. În zelul
lor, ei încearcă să găsească modalităţi de a prozelita
învăţăturile gnostice subtile ale lui Yeshua în rândul
credincioşilor care îi venerează pe Apollo şi pe Zeus -
nişte oameni ignoranţi din punct de vedere spiritual,
care le iau cuvintele ad-literam. Ei îl transformă pe
Yeshua într-un zeu, la fel ca un împărat care se
autodeclară zeu pentru a acumula şi mai multă putere.
Rolul femeilor şi al Zeiţei este adeseori demonizat şi,
în cel mai bun caz, femeile se simt inferioare şi obediente
faţă de bărbaţi. Cuvintele mele sunt ascultate doar din
respect faţă de mine, dar sunt uitate de îndată ce sunt
escortată în afara sediului lor. Încerc să găsesc
modalităţi de a fi de folos, dar sunt foarte puţini cei care
mă ascultă cu adevărat. Dat fiind că nu doresc să
amplific şi mai mult diviziunile în cadrul grupului, prefer
să mă retrag în Marea Tăcere.
Din fericire, primesc uneori vizita lui Yeshua, care se
dovedeşte a fi întotdeauna o mare binecuvântare.
Miriam (din Tyana), Maria din Betania şi Mariam şi-
au petrecut această iarnă (anii 60-61 e.n.) cu mine,
înainte de a pleca spre Tyana şi spre India. Ele şi-au
propus să rămână cu Yeshua în sihăstriile din marii
munţi ai Indiei. Copiii lui Miriam, Joses Simion, Iuda şi
Zariah (fetiţa ei Concepută în Lumină) au plecat cu ea
(În timpul „Marii Adunări” din anul 55 e.n., de la
Fortingall, Scoţia, cele Trei Marii au experimentat
Concepţii nefizice în Lumină, împreună cu Yeshua. Miriam
a dar naştere unei fetiţe pe care a numit-o Zariah, iar
Maria a dar naştere unui fiu pe care l-a numit Michel.
Mariam nu a reuşit să îşi ducă sarcina până la capăt).
Johannes a rămas în Britania (la Fortingall, mai exact).
Ajung astfel la perioada extrem de dificilă prin care a
trecut familia mea atunci când ne-am adunat într-un
consiliu de familie la Avalon, în iarna anilor 55-56 e.n.
După o deliberare foarte atentă, în care am ţinut seama
inclusiv de opiniile copiilor implicaţi, am decis că cel mai
bun lucru pe care l-am putea face pentru siguranţa şi
pentru creşterea spirituală a copiilor lui Yeshua şi a
nepoţilor mei mai mari ar fi să ne dispersăm cu toţii în
diferite locaţii din Britania, Galia, Asia Mică şi India.
Deşi despărţirea de copiii noştri ne frânge de fiecare
dată inima, scopul nostru dintotdeauna a fost să facem
tot ce ne stă în puteri pentru creşterea lor spirituală
supremă şi pentru a le asigura cât mai multe
oportunităţi în această direcţie (spirituale). Noi ne-am
consacrat dintotdeauna - prin ritualurile şi prin
aspiraţiile noastre - pe noi înşine şi pe copii noştri lui
Dumnezeu, de-a lungul întregii noastre vieţi, astfel încât
să ne putem realiza potenţialul suprem, în beneficiul
familiilor noastre, dar şi al comunităţii şi al întregii vieţi.
Date fiind puternicele legături de familie
intergeneraţionale şi angajamentul membrilor
comunităţii noastre de a avea grijă unii de ceilalţi în
toate modurile cu putinţă, nu mi-a fost chiar atât de
greu să mă obişnuiesc cu ideea acestei despărţiri, la fel
cum am acceptat ideea ca Yeshua să plece în Britania
pentru a primi diferite iniţieri la vârsta de 13 ani. Abia
întors acasă, la 16 ani, am fost nevoită să mă despart
din nou de el, când a plecat în India, la vârsta de 17 ani.
Încă şi mai greu i-a fost inimii mele materne să se
despartă de fratele lui, Iacov, care la acea vreme avea 16
ani, de fratele lor cel mic, Joses (Iosif cel Mic), care avea
12 ani, şi care l-au însoţit pe Yeshua în pelerinajul său
de lungă durată şi deloc lipsit de pericole. Într-o manieră
similară, preaiubita mea mamă (Ana) şi preaiubitul meu
tată (Ioachim) mi-au dat un exemplu personal prin
consacrarea mea lui Dumnezeu în sanctuarul interior al
mănăstirii de pe Muntele Carmel când aveam doar trei
ani (Vezi secţiunea „Seminţele de Lumină” de la pagina
458 pentru mai multe informaţii referitoare la copiii care
au plecat să locuiască cu rudele lor în sud-vestul Angliei,
în centrul Scoţiei şi în sudul Franţei).
Aşa se face că inima mea plină de compasiune
învăluie astăzi toate familiile care au trecut prin
experienţa (necesară a) pierderii unui copil, dar şi pe toţi
copiii care se simt abandonaţi şi neiubiţi.
CA: Trebuie să fi fost extrem de dificil pentru voi
toţi. Ce îmi poţi spune însă despre copiii Mariei din
Betania? Pe unde au ajuns aceştia?
MAMA MARIA: Fiicele Mariei din Betania, Sar’h şi
Lisbeta, au decis să rămână în ţinuturile pe care au
ajuns să le iubească, situate departe, către Vest, pentru
a permite continuarea linii genealogice a familiei şi
însămânţarea în această parte a lumii a conştiinţei
christice (a Luminii lui Hristos). Sar’h locuieşte astăzi în
sudul Galiei, iar Lisbeta, în Avalon, Anglia şi la
Glamorgan, în Ţara Galilor. Maria (din Betania) a
conceput de asemenea un băieţel pe care l-a numit
Michel, exact în momentul în care Miriam (din Tyana) a
conceput o fetiţă pe care a numit-o Zariah, la Fortingall
(în Scoţia) („Marea Adunare” de la Fortingall, Scoţia, din
anul 55 e.n., a fost supervizată de Yeshua şi de Marii
înţelepţi Eliberaţi. Vezi capitolele 26 şi 29 pentru mai
multe informaţii). Michel şi Zariah sunt cu părinţii lor, în
India.
Concepţiile iniţiatice în Lumină ale copiilor celor Trei
Marii (Miriam, Maria şi Mariam) s-au petrecut la „Marea
Adunare” de la Fortingall, din Scotia, din vara anului 55
e.n. Mariam a conceput un copil în planul eteric, dar nu
a putut duce până la capăt sarcina în planul fizic. Ea s-a
recuperat rapid în urma pierderii sarcinii şi continuă să
simtă şi astăzi marea binecuvântare de a fi una din
consoartele spirituale ale lui Yeshua. Aceste fiice
frumoase care întruchipează principiul Magdalenei
Hristice şi copiii lor Concepuţi în Lumină reprezintă una
dintre cele mai mari bucurii ale mele.
CA: Îţi mulţumesc, preaiubită Mamă Maria, pentru
că ţi-ai împărtăşit inima şi Prezenţa cu noi. Mai doreşti
să ne spui ceva?
MAMA MARIA: Nu mai este nevoie de cuvinte.
Singurul lucru care este necesar la ora actuală este să
FIM Iubire. Mă rog pentru ca voi să puteţi realiza
adevărata Iubire în toate relaţiile voastre, în fiecare
moment preţios, indiferent de circumstanţele pe care vi
le scoate în cale viaţa. Iubirea este cel mai mare dintre
darurile Mamei pentru voi şi cea mai mare ofrandă pe
care i-o puteţi oferi. STAŢI LINIŞTIŢI şi cunoaşteţi acest
Adevăr. Pacea fie cu voi!
Eu sunt întotdeauna cu voi! Va urez acum tuturor
un rămas-bun plin de iubire!
 Cap. 31 – Sar’h ia cuvântul

Ibiza, Iberia (Spania), anul 63 e.n.

[Capitolul 31 reprezintă continuarea capitolului 26 din
Partea a IV-a a cărţii. La fel ca majoritatea membrilor
familiei, Sar’h s-a mutat după „Marea Adunare”. Ea a
plecat cu mama ei, Maria din Betania, şi cu Mariam la
Muntele Bugarach, în anul 57 e.n. Împreună cu soţul ei
Andrei, ea se ocupă la ora actuală de gestionarea
diferitelor aziluri, spitale şi orfelinate eseniene din sudul
Franţei. În acest capitol particular, ea pune bazele unui
nou azil/spital la Ibiza, în Spania. Sar’h ne împărtăşeşte
aici din înţelepciunea ei plină de iubire].
CATHERINA ANN (pe care o vom numi de acum
înainte CA): Proiectează-te acum la următorul eveniment
important din viaţa ta.
SAR’H: Nu mai locuiesc în Britania. După „Marea
Adunare” şi după rana suferită de bunica Ana în anul 55
e.n., foarte mulţi membri ai familiei mele s-au mutat în
diferite ţinuturi, cu intenţia de a le asigura cea mai mare
siguranţă posibilă copiilor lor. Eu, mama (Maria din
Betania) şi frăţiorul meu Michel am părăsit Avalonul în
anul 57 e.n. Bunicul Iosif (din Arimateea) ne-a dus pe
noi şi pe Mariam la Muntele Bugarach, unde i-am
întâlnit pe Miriam (din Tyana), Joses Simion, Iuda şi
Zariah (fetiţa nou-născută a lui Miriam), care au venit aici
încă din anul 56 e.n. Ne-am bucurat să îi revedem aici
pe Marta şi pe Lazăr, care s-au dus la Bugarach în anul
55 e.n., imediat după „Marea Adunare”. Bunicul (Iosif
din Arimateea) a rămas pentru puţin timp, după care s-a
întors la Avalon. El era conştient de faptul că zilele sale
în planul terestru erau numărate şi dorea să se bucure
de anii care i-au mai rămas alături de tânăra sa familie.
Am auzit recent că a murit în mod conştient în toamna
trecută, trecând astfel cu succes în Ţinutul cel Pur.
Aceia dintre noi care am venit la Muntele Bugarach
am călătorit împreună în diferite locuri din sudul Galiei
şi din Europa de Est (în regiunile numite astăzi
Macedonia, Bulgaria şi România) timp de aproape trei
ani. Tata (Yeshua) ne-a vizitat frecvent în timpul
retragerilor noastre în izolare la diferite ermitaje. În
această perioadă am vizitat şi am participat direct la
munca de vindecare practicată în diferite spitale, aziluri
şi mănăstiri ale aşa-numiţilor Therapeutae esenieni în
toate aceste regiuni. Am fost încântaţi să constatăm că
romanii susţineau în mare măsură eforturile noastre
umanitare atât timp cât ne ţineam uşile deschise,
inclusiv pentru cetăţenii şi pentru soldaţii romani care
aveau nevoie de ajutorul nostru. După ce au trecut
aceşti trei ani minunaţi, care ne-au oferit o mare
împlinire, eu şi Andrei am început să simţim din ce în ce
mai mult că menirea noastră în această viaţă constă în
oferirea acestui gen de servicii pline de compasiune. În
consecinţă, ne-am decis să rămânem aici, în acest ţinut
pe care îl iubim amândoi atât de mult.
Ginerii mătuşii Lois Salomeea (fiica lui Iosif din
Arimateea, actualmente decedată), care au moştenit
corăbiile bunicului, le-au dus pe cele Trei Marii la Efes
în toamna anului 59 e.n., petrecând aici lunile de iarnă,
în compania bunicii Maria Ana. La ora actuală, ele se
află în India, cu tata. Vocile lor s-au estompat în Tăcere,
dar prezenţa lor plină de iubire va continua să existe de-
a pururi în inima mea.
Acum că ştii cum am ajuns unde sunt la ora
actuală, doresc să spun câte ceva despre ceea ce se
întâmplă în viaţa mea în acest moment.
 Mă aflu într-o corabie micuţă, împreună cu
preaiubitul meu Andrei şi cu cei doi fii ai noştri (cu
vârstele de 4 şi, respectiv, 2 ani). Cu noi se mai află ale
două cupluri şi încă şase fraţi. Ne îndreptăm către una
din insulele micuţe din vestul Marii Mări, numită Ibiza.
Ne apropiem de un golfuleţ în care putem ancora şi
debarca în siguranţă. Am auzit că uneori zona este
periculoasă, întrucât există piraţi care opresc aici.
Romanii îşi ţin o parte din vasele lor de război ancorate
într-un port mult mai mare, situat nu foarte departe de
acest loc. Ei îşi ţin însă aici corăbiile mai mici, pentru a
se asigura că aceste ape sunt sigure pentru civilii
romani care vin pe cele trei insule, inclusiv pe Majorca,
din imediata apropiere.
Urcăm acum nişte trepte abrupte din piatră, care
creează o cărare printre stânci. Pe insulă există terase
încântătoare pline de chiparoşi şi de măslini. Ici şi colo,
putem vedea căsuţe mici din piatră.
CA: Încotro vă îndreptaţi?
SAR’H: Ne îndreptăm spre o întâlnire cu fraţii
esenieni, care ne aşteaptă de câteva luni. Motivul pentru
care ne aflăm aici este crearea unei mănăstiri pe această
insulă, pe care o vom folosi în mai multe scopuri. În
principal, ea va superviza mai multe spitale, orfelinate şi
aziluri localizate în diferite locuri de pe continent, din
sudul Galiei şi din estul Iberiei, iniţiate cu foarte mult
timp în urmă de către esenienii de la Muntele Carmel şi
din Alexandria, în Egipt. Există mai multe astfel de
mănăstiri şi spitale, inclusiv în Europa de Est, dar în
anii din urmă nu am mai putut vizita aceste locuri din
cauza distanţelor foarte mari, deoarece avem copii mici,
care nu pot suporta foarte bine condiţiile de călătorie.
Sperăm să revenim însă la aceşti oameni minunaţi când
copiii noştri vor creste.
 Sperăm de asemenea ca noua noastră mănăstire să
fie un refugiu sigur pentru cât mai mulţi oameni.
Insulele nu sunt întotdeauna un loc foarte sigur. Prin
urmare, nu putem decât să sperăm că suntem călăuziţi
corect. Inimile noastre s-au întristat teribil şi ne-am
propus să fim mult mai vigilenţi după ce am auzit de
atrocităţile comise în Britania, după plecarea noastră.
Preaiubitul nostru sanctuar de la Mona a fost distrus în
mare măsură. Sunt sincer îngrijorată pentru străbunica
Ana, pentru sora mea Lisbeta, dar şi pentru copiii
bunicii Maria Ana şi cei ai lui Miriam care trăiesc la
Avalon şi în Fortingall. Rugăciunile noastre se îndreaptă
către familia mea şi către toate fiinţele care au parte de
astfel de suferinţe de neînchipuit.
Sperăm ca eforturile noastre să le aducă oamenilor o
anumită uşurare. Bunicul meu, Iosif (din Arimateea), a
fost unul dintre sponsorii noştri foarte bogaţi,
susţinându-ne întreaga familie foarte mulţi ani,
începând cu eforturile pline de compasiune ale bunicii
mele dinspre mamă de a vindeca foarte mulţi oameni din
Betania (este vorba de mama Mariei din Betania şi de cea
de-a doua soţie a lui Iosif, Maria din Magdala). O parte
din membrii familiei noastre, care au îmbătrânit, doresc
să se îndepărteze de agitaţia în creştere din Galia,
datorată politicilor pline de cruzime ale împăratului Nero
şi corupţiei guvernatorilor regionali. O parte din aceşti
oameni mai vârstnici pot veni aici (pe această insulă),
având parte de un loc liniştit, în care să poată face
tranziţia către lumea de dincolo în pace. Avem de
asemenea dorinţa de a le oferi un anumit confort şi
diferite tratamente cât mai multor oameni pe care
societatea îi respinge, cum ar fi leproşii. La fel ca
întotdeauna, vom avea şi un loc plin de pace pentru
fraţii noştri esenieni care îşi doresc să trăiască o viaţă
contemplativă.
Noi ne construim mănăstirea deasupra unor ruine
feniciene şi greceşti mai vechi. Locul are o vedere
splendidă către vasta întindere de apă a Marii Mări. Am
trecut deja prin procedurile necesare cerute de
guvernatorul roman al Iberiei (Spania). Ne simţim
binecuvântaţi pentru că ne-a acordat permisiunea de a
construi şi ne-a promis protecţia sa, atât timp cât îi vom
respecta condiţiile. Din fericire, acestea nu sunt foarte
multe.
Am menţionat mai devreme agitaţia din Galia, dar
doresc să repet cât de mare a fost impactul pe care l-a
avut asupra noastră politica împăratului Nero. Toţi
supuşii acestuia au de suferit, aşa că ne considerăm
norocoşi pentru că ne aflăm aici. Un lucru pe care nu ni-
l putem permite este să devenim delăsători în privinţa
siguranţei noastre. La fel ca întotdeauna, noi suntem
pregătiţi să ne mutăm oricând, dacă acest lucru se va
dovedi necesar. După ce vizionarii familiei noastre au
prevăzut măcelul de pe insula Mona, fapt care a condus
la dispersarea familiei noastre prin toate colţurile lumii,
am auzit cu toţii în ce fel s-au adeverit viziunile noastre.
Cele mai teribile atrocităţi au fost comise în Ţara Galilor
şi în Midlands (Ţinutul de Mijloc), în egală măsură de
către romani şi de celţi. Nero a fost cel care a instigat
profanarea preaiubitului nostru sanctuar druid de pe
insula Mona. Acesta a fost distrus în totalitate, iar mulţi
dintre prietenii noştri foarte dragi care trăiau în Ţara
Galilor au fost ucişi sau puşi în lanţuri. Acest gând mă
umple de oroare!
Am auzit că Lisbeta şi soţul ei se află la Avalon,
împreună cu bunica Ana, şi că o duc foarte bine.
Localnicii din regiunea lor sunt în general pasivi, spre
deosebire de triburile din munţii din ţinuturile din vest
şi de cei de la nord, unde a avut loc „Marea Adunare”. Se
pare că atâta timp cât nu întâmpină nicio rezistenţă şi
cât le sunt plătite dările, romanii nu îi deranjează pe
oameni. Exact acest lucru se întâmplă la Avalon. Tot mai
mulţi membri ai familiei mele din Britania, inclusiv eu şi
soţul meu, adoptăm din ce în ce mai mult obiceiurile,
limba şi vestimentaţia localnicilor, lucru valabil şi
pentru romani, astfel încât să ne putem deplasa liberi şi
să nu atragem o atenţie prea mare asupra noastră.
Această „integrare” este însă doar aparentă şi
superficială. În toate celelalte privinţe, noi ne păstrăm
modul nostru de viaţă esenian, pe care îl practicăm atât
cât ne stă în puteri.
Miriam şi Johannes, precum şi ceilalţi copii, sunt în
siguranţă la Fortingall, din câte ştiu eu. O parte din
nepoţii mei (copiii lui Joses şi ai lui Iuda) trăiesc aici şi la
Avalon. Doi dintre nepoţii mei locuiesc de regulă cu
Andrei şi cu mine. La ora actuală, ei se află la Bugarach.
În aceste zile primim foarte puţine mesaje din Britania.
Tot ce putem face este să avem încredere în Creatorul
Tată-Mamă că familia noastră va continua să dăinuiască
în siguranţă în această epocă din ce în ce mai
întunecată.
CA: Ţi-e dor de tatăl tău, de mamele tale şi de
ceilalţi membri ai familiei care au plecat departe de voi?
SAR’H: Da. Când şi când, mă topesc de dorul lor.
Sunt conştientă că şansele de a-i mai revedea vreodată
în acest plan fizic sunt foarte mici. Tata mă mai vizitează
uneori pe perioade foarte scurte, dar devine din ce în ce
mai eteric. Îl simt mai mult ca pe o Prezenţă plină de o
mare iubire. Într-un fel, pot spune că mi-am dezvoltat o
stare de detaşare şi de stoicism. Doresc să înţelegi însă
că inima mea este plină de afecţiune pentru toţi oamenii.
Eu duc mai departe calea spirituală a părinţilor mei,
cultivând aceeaşi prezenţă plină de smerenie, aceeaşi
simplitate şi aceeaşi capacitate neabătută de a-i
mângâia şi de a-i reconforta pe toţi cei aflaţi la nevoie -
oricând şi oriunde - indiferent de cost.
CA: Proiectează-te acum la următorul eveniment
important din viaţa ta sau la orice alt mesaj pe care
doreşti să ni-l împărtăşeşti în cuvinte.

Ibiza, anul 68 e.n.

SAR’H: Bunica Maria Ana (Mama Maria) a trecut în
Ţinutul cel Pur. (Ea a murit în mod conştient la vârsta de
85 de ani, lângă Efes, în Turcia, în anul 66 e.n.) Îmi va
lipsi mai mult decât pot descrie în cuvinte. În timp ce
contemplu numeroasele suflete pe care le-am iubit şi
care nu îmi mai sunt aproape (în plan fizic), nu pot să
nu reflectez la sensul vieţii şi la propria moarte. Sunt
conştientă că pretutindeni există o stare de mare agitaţie
şi de suferinţă. Teoretic vorbind, m-aş putea focaliza
asupra acestui lucru: asupra greutăţilor şi asupra
tristeţii din această lume, dar, aşa cum ştii, eu am optat
pentru calea bunătăţii şi iubirii practicate cu luciditate
pe tot parcursul întregii mele vieţi. Prin foarte multă
practică (de-a lungul anilor), am reuşit să ajung la o
stare de echilibru şi de pace interioară, derivată din
centrul fiinţei mele, bucurându-mă de darurile simple şi
banale ale fiecărui moment - exact aşa cum se prezintă
acesta.
Am o mare empatie şi compasiune, născute din
Unitate, aşa că sunt conştientă de suferinţa pe care o
îndură toate fiinţele. Nu sunt însă ataşată de lumea
fenomenală, aşa că mă simt destul de liberă, ca şi cum
inima mea ar fi plină cu o lumină strălucitoare,
emanând-o sub formă de raze. Atunci când asist la
diferite evenimente sau când mă aflu în preajma
diferitelor persoane, nu le judec critic. Cu alte cuvinte,
nu le consider bune sau rele, nu le tratez cu neutralitate
şi cu indiferenţă. Situaţiile care îi tulbură sau îi
captivează adeseori pe ceilalţi oameni, datorită
ataşamentelor lor emoţionale, pe mine nu mă afectează
aproape deloc.
Eu accept durerea fraţilor şi surorilor mele, dar fără
a-i da un nume şi fără a o judeca. Îi văd pe aceştia aşa
cum sunt şi le preiau în mod spontan vălurile
întunecate, dizolvându-le în lumina din inima mea. Le
dăruiesc apoi în mod necondiţionat iubirea mea şi le
transmit lumină, astfel încât să o recunoască şi să
descopere că această lumină există de-a pururi în
interiorul lor. Am ajuns să păşesc neabătută pe calea
vieţii mele, conştientă în permanenţă de această Lumină
sublimă, similară cu lumina imensă în care este scăldat
tata ori de câte ori îl revăd, dar şi mamele mele şi ceilalţi
membri ai familiei mele, care sunt purtătorii ei în egală
măsură. Adeseori, mi se pare că aceştia sunt un fel de
lampă care le ilustrează celorlalţi oameni calea păcii şi a
armoniei. La fel ca şi tata, eu sunt capabilă să râd de
mine şi să destind atmosfera, mai ales atunci când
aceasta este impregnată cu griji şi probleme foarte grave.
Râsul şi recunoştinţa sunt marile antidoturi care pot
inversa suferinţa chiar în momentul în care aceasta
apare. Există în mine o lumină care îmi arată
întotdeauna unde trebuie să fac următorul pas.
Ori de câte ori îmi „eman” lumina din inimă, eu mă
simt exact ca Moise din legendele referitoare la
despicarea Mării Roşii, cu ajutorul bastonului său. În
jurul meu se produc miracole vindecătoare. Tot ce
trebuie să se întâmple pentru a ne susţine se întâmplă,
ca prin magie. De bună seamă, nu vreau să spun că nu
am niciun fel de probleme personale sau că inima mea
nu se frânge niciodată. Evident că trăiesc şi astfel de
experienţe. Înţeleg perfect bucuria şi durerea mătuşii
Mariam, căci am conceput şi am dat eu însămi naştere
mai multor copii. Pe unii i-am „pierdut” în favoarea
morţii. Am pierdut de asemenea câteva sarcini. Călătoria
mea umană nu este cu nimic diferită de a voastră.
Singurul lucru care mă diferenţiază (eventual) de voi este
faptul că eu sunt mai conştientă. Eu ştiu însă că şi voi
puteţi fi la fel de conştienţi şi de lucizi ca şi mine.
Trezirea şi conştientizarea Adevăratei Fiinţe, precum şi
realizarea stării de calm profund şi de bucurie în
mijlocul suferinţei sunt perfect posibile, fiind mai
degrabă o alegere deliberată de a fi bun şi plin de iubire,
clipă de clipă.
Am învăţat să fiu plină de compasiune faţă de mine
însămi, acceptându-mi durerea, de îndată ce devin
conştientă de ea, de orice tensiune sau contracţie.
Aceste simptome îmi semnalează faptul că trebuie să
respir adânc şi să mă detaşez. În acest fel, orice durere
fizică, mentală sau emoţională se diminuează,
dizolvându-se în Lumina Infinită (Lumina pură a Vidului
Beatific), devenind una cu aceasta. Aşa se face că
tristeţea şi îndoiala nu mă însoţesc niciodată prea mult
timp. Spre deosebire de musca neajutorată prinsă într-o
pânză de păianjen, eu îmi consider viaţa o ţesătură de
borangic, delicată şi superbă, ţesută de Tatăl-Mama
Născătoare a întregii Vieţi. Păianjenul (pe care unii îl
numesc moarte) nu este inamicul care mă devorează, ci
Prietenul meu Preaiubit, care mă ajută să ajung Acasă.
Reţeaua vieţii este îmbrăţişarea Iubirii. Eu nu îi opun
niciun fel de rezistenţă, ci mă dizolv în spaţiul infinit al
Iubirii. Cu fiecare respiraţie a mea, eu îmi reamintesc că
sunt liberă să îmi iau zborul. Cu fiecare respiraţie lucidă
şi conştientă, eu pot spune că am ajuns deja Acasă.
Eu sunt doar un copil micuţ şi fragil care face tot ce
îi stă în puteri pentru a păşi cu o luciditate plină de
compasiune pe calea sacră a vieţii sale - această naştere
umană atât de preţioasă. Dorinţa mea este să trăiesc
neîmpovărată şi să mă simt liberă să îmi iubesc în egală
măsură semenii, indiferent dacă aceştia sunt fiinţe
umane, animale, plante, ape, pietre, vântul sau căldura,
sau lumina jucăuşă a focului. Buna Mamă care îmi
îmbracă spiritul îmi dăruieşte tot ce am nevoie. Nu am
nimic, dar în acelaşi timp am totul şi astfel mă simt
liberă să le dăruiesc din abundenţa mea care se
regenerează în permanenţă tuturor celor aflaţi în nevoie.
În acest fel, eu sunt întotdeauna împăcată şi doresc
ca toate creaturile să se bucure de această Pace.
Deşi vocile noastre se retrag din ce în ce mai mult în
Tăcere, Lumina pe care o purtăm noi este deja
însămânţată în Pământul Mamă şi în toate elementele
acestuia, inclusiv în Arhivele Akasha-ice ale Pământului.
Conştienţi că aşa stau lucrurile, noi ne consacrăm
fiecare pas şi fiecare rugăciune tuturor fiinţelor, pentru
ca acestea să se poată trezi şi iubi necondiţionat unele
pe altele. Noi, care suntem binecuvântaţi să ne tragem
din marii avatari - bunica Maria Ana şi preaiubitul meu
tată (Yeshua) - lăsăm în urma noastră o posteritate
însămânţată cu Lumina cea mai pură a Iubirii Divine.
Voi aveţi în ADN-ul vostru această Lumină, pe care aţi
moştenit-o genetic, dar aţi primit-o de asemenea din
cosmosul eteric. Noi ne focalizăm în permanenţă Atenţia
asupra acestei Lumini Infinite, care reprezintă Adevărata
noastră Natură, moştenirea şi darul pe care îl
consacrăm noi trezirii voastre spirituale, dar şi a
celorlalte fiinţe - pentru a deveni conştiente de Adevărul
Suprem.
Este posibil să ajungi cândva la bisericuţa dintr-un
mic sat de pe malul Marii Mări (Saintes-Maries-de-la-Mer,
lângă Marsilia), unde se află o efigie creată în onoarea
mea. Doresc să ştii că ea reprezintă mult mai mult decât
o simplă fată pe nume Sar’h. Dacă vei păşi prin locurile
prin care am păşit eu - prin toate locurile din această
grădină frumoasă numită Pământ, pe care familia mea o
iubeşte şi o îngrijeşte de la o încarnare la alta (toate
conştiente) - observă seminţele Luminii pe care noi le-am
plantat pretutindeni. Aceeaşi Lumină este sădită inclusiv
în tine, căci tu eşti purtătorul codurilor noastre genetice
şi al frecvenţei Pământului aflat în ascensiune, prin
chiar elementele din oasele tale.
Pune-te la unison cu noi şi simte-ne întotdeauna
aproape, căci noi te purtăm pe tine şi întreaga viaţă în
braţele noastre. Nu trebuie să fii surprins dacă după ce
îţi vei reaminti pe deplin cine eşti vei descoperi că îi ţii la
rândul tău în braţe pe alţii care dorm, dar care doresc să
se trezească.
Îţi mulţumesc pentru iubirea ta şi pentru măiestria
cu care ai creat un spaţiu necesar pentru povestea mea!
Va trimit tuturor o sărutare din sanctuarul meu de
pe malul Marii Mări. O trimit pe aripile unui porumbel.
Mă rog încontinuu ca sărutarea mea plină de iubire şi de
pace să îşi găsească un loc în toate inimile. (Multă
emoţie)
Fie ca Lumina în care a trăit tata şi în care continuă
să trăiască inclusiv la ora actuală, să poată fi văzută în
toate privirile. Îmi doresc să descoperim cu toţii această
Lumină în sinele nostru şi să nu îi considerăm pe ceilalţi
mai puţin divini decât noi.
 Mă rog pentru a ne lua cu toţii de mâini - ca o mare
familie - trăind în pace, ca nişte fraţi şi surori.
Mă rog pentru a ne trezi cu toţii, în calitate de fraţi
şi de surori Magdalene, descoperindu-ne vocea. Mă rog
pentru a cunoaşte cu toţii puterea iubirii, punând-o în
practică, întrucât aceasta este cea mai mare putere care
facilitează schimbarea absolut necesară. Noi suntem
catalizatorii schimbărilor revoluţionare, care vor conduce
cândva la mai multă armonie, libertate şi uniune.
Mă rog pentru a ne reaprinde lămpile, astfel încât
acestea să ne arate calea şi pentru a le reuni, astfel încât
să creeze o lumină perfectă în bezna actuală. În calitatea
noastră de Magdalene, noi emanăm Lumina Infinită a
Tatălui şi sunetul Vocii Mamei Divine, similară unei
trâmbiţe a trezirii spirituale, care ne arată Turnul
Magdalenei, aşa cum am făcut tot timpul noi, încă de
dinaintea timpului.
Aceasta este rugăciunea mea. O trimit acum
împreună cu o sărutare în toate colţurile acestui Pământ
sublim, dar şi în lumile celeste de deasupra şi în cele
subterane de dedesubt. Îţi doresc să îţi găseşti odihna
blândă în îmbrăţişarea inimii mele.
Amin şi Amin!
 Cap. 32 - Ultimii ani ai Anei

Avalon, solstiţiul de iarnă, anul 80 e.n.

ANA: Mă aflu la masa mea de scris din vestibulul
ermitajului meu circular. În pereţii din chirpici şi nuiele
au fost instalate cu mulţi ani în urmă ferestre din sticlă,
aşa cum mi-a promis fiul meu, Iosif (din Arimateea).
Aceste deschizături minunate, care dau spre sud către
pajiştile din valea de dedesubt şi spre est către Tor,
permit luminii solstiţiului de iarnă să îmi lumineze
delicat papirusurile şi pergamentele întinse în faţa mea.
În vatră arde un foc care alungă frigul înserării. Lângă
călimara mea cu cerneală şi lângă penele mele se află
câteva lumânări aprinse şi o lampă micuţă cu ulei.
Împreună cu lumina slabă a iernii de afară, flăcările
aruncă licăriri aurii asupra cuvintelor scrise de mâna
mea, care nu mai are fermitatea de odinioară.
Zilele mele în acest plan terestru se apropie de
sfârşit, la fel ca ultimele fire de nisip din partea
superioară a unei clepsidre. Toţi copiii mei, cu excepţia
lui Noe, şi mulţi dintre nepoţii mei, au trecut deja
dincolo de marele văl. Nepoţii şi ceilalţi copii care mi-au
mai rămas sunt risipiţi care încotro, de-a lungul multor
ţări. A sosit timpul să îmi adun cele mai recente amintiri
şi să le notez pe aceste pagini, care depun mărturie
pentru tot ce am experimentat ca martor de-a lungul
lungii călătorii a vieţii mele. De-a lungul numeroaselor
decenii, mi-am adunat familia în jurul meu şi i-am
primit cu bunăvoinţă pe toţi ceilalţi care aveau urechi de
auzit. Am împărtăşit împreună învăţăturile marilor
maeştri, deopotrivă cele orale şi cele scrise. Am împărţit
cu bucurie mesaje de iubire şi de înţelepciune, care au
încuiat uşile fricii.
 CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Ce se întâmplă în jurul tău şi în comunitatea
voastră?
ANA: Este greu de descris în cuvinte. Totul depinde
de punctul de vedere al fiecăruia. Unii ar spune că trăim
vremuri de activitate foarte intensă şi de creştere
economică. Noi însă, cei care ne mai aducem aminte de
modul de viaţă simplu care susţine o manieră mai
directă de cunoaştere a divinităţii din interiorul omului,
considerăm că toate aceste activităţi febrile nu fac
altceva decât să îi îndepărteze din ce în ce mai mult pe
oameni de ei înşişi.
Deşi accept schimbările inevitabile, sunt nevoită să
recunosc că există în minte un aspect căruia îi este dor
de viaţa comunală simplă pe care o trăiam cândva.
Doresc să îţi spun însă, preaiubită prietenă, că deşi am
o anumită nostalgie şi o anumită tristeţe, nu îmi regret
nicio clipă viaţa şi toate experienţele trăite. Mi-am
acceptat dintotdeauna integral calea aleasă. Mi-am ales
această viaţă pentru a putea însămânţa o conştiinţă mai
plenară pe pământ, care să dea rod bogat într-o epocă
pe care nu o cunosc la ora actuală. Privindu-vă pe voi,
îmi dau seama că seminţele sădite de noi în epoca
noastră au dat deja rod. O mare parte din Lumina
Infinită a Preaiubitului din Cer - pe care eu am
însămânţat-o în Unitate - a pregătit terenul pentru ceea
ce se întâmplă acum, în epoca voastră, când primăvara
se întoarce şi alungă întunericul, dezmorţind pământul
îngheţat.
I-am pregătit pe mulţi oameni pe calea transmiterii
„Perlelor de înţelepciune”, inclusiv a transmiterii
energiilor Gnozei, în acord cu tradiţia orală. Mulţi dintre
marii maeştri au părăsit însă acest plan terestru sau au
plecat în zone mai îndepărtate ale Britaniei şi în
mănăstiri şi sanctuare spirituale din alte ţări. Locurile
sacre şi comunităţile care asigurau antrenamentul
spiritual secret al iniţiaţilor au fost profanate şi părăsite.
Insula Mona este astăzi o ruină. Multe păduri sacre care
înconjurau Avalonul au fost arse complet. Druizii sunt
risipiţi în cele patru vânturi şi se ascund. Singurele
lucruri care rămân şi continuă să crească sunt oraşele
romane şi legiunile soldaţilor lor. Biserica romanizată,
care propovăduieşte o evanghelie distorsionată ce îmi
este complet străină, a ajuns să fie privită ca o cale a
mântuirii. Vocile Magdalenelor se retrag din ce în ce mai
mult în Facere.
Calea eseniană şi celtică a cunoaşterii directe este
suprimată. Există din ce în ce mai puţini oameni aflaţi
în poziţii influente care recunosc că trezirea Hristului
interior reprezintă un potenţial pe care îl conţine orice
suflet uman. Foarte multe informaţii care susţin
adevărata trezire spirituală dispar de la o zi la alta. Va
continua să existe însă întotdeauna o linie spirituală -
eventual extrem de subterană şi de ascunsă - care va
susţine şi va îngriji „Seminţele Luminii” până la
realizarea marii Cunoaşteri. Mă simt profund
recunoscătoare pentru acest lucru şi pentru că mi-am
putut aduce o contribuţie importantă la cultivarea unei
astfel de linii spirituale a luminii, care a continuat să se
transmită de la o generaţie la alta, până în epoca
voastră.
CA: Acest proces de însămânţate, care va da rod
într-o epocă viitoare... cum consideri că au fost plantate
aceste seminţe?

Procesul de însămânţare a Liniei Spirituale a

Luminii
 ANA: Procesul de însămânţare este în cea mai mare
parte o radiaţie ciclică ce apare atunci când Mintea
infinită şi necreată îşi proiectează Lumina prin
intermediul emanaţiilor sale creatoare. Aceste impulsuri
sau „însămânţări ale luminii” se manifestă sub forma
unor cicluri ale schimbării prin care trebuie să treacă
toate formele: acestea devin manifeste, se exprimă o
anumită perioadă, după care se dizolvă la loc în Mintea
şi în Inima fără nume şi fără formă a Preaiubitului -
Creatorul Tată-Mamă al Cosmosului.
Deşi atotputernică şi având un potenţial nelimitat,
Mintea Infinită optează pentru a crea expresii „limitate”
în interiorul „corpului” său nelimitat, care este spaţiul.
Un exemplu cu care noi oamenii suntem familiarizaţi
este capacitatea de a percepe separat. Acest proces de
divizare - care ne permite să trăim experienţa unei minţi
conceptuale şi a unor alegeri contrastante - dă naştere
iluziei distincţiilor dualiste. Consecinţele în planul
existenţei relative sunt: apariţia unui sine (perceput ca
fiind) singular, distinct de celelalte identităţi de sine,
plăcerea şi durerea, ataşamentul/cramponarea şi
aversiunea/respingerea, speranţa şi teama. În ultimă
instanţă, toate aceste contraste conduc însă la
înţelepciune şi la compasiune, născute din suferinţă.
Mai devreme sau mai târziu, omul îşi reaminteşte de
această Minte Infinită care transcende mintea
conceptuală, implicit cauzele şi condiţiile suferinţei.
Până atunci, mintea care face distincţii serveşte unei
funcţii extrem de importante: ea este un instrument de
navigaţie pe propriul teren, adeseori plin de pericole şi
de necunoscute. Deşi mersul pe terenul din ce în ce mai
familiar al obişnuinţelor condiţionate este similar cu cel
printr-un câmp minat cu explozibil ascuns, egoul se
simte totuşi relativ reconfortat şi în siguranţă, atunci
când se cramponează de ceea ce ştie, evitând astfel
necunoscutul care îl sperie, negând existenţa bombelor
suprimate de mintea temătoare. Acest ataşament
creează o închisoare autocreată care durează de-a
lungul multor runde de suferinţă. Egoul aşteaptă
rezultate mai fericite, dar continuă să facă ce a făcut
dintotdeauna, fără să schimbe nimic. Şi, totuşi,
schimbarea trebuie să se producă la un moment dat,
căci nimic din ceea ce există nu este permanent.
Mai devreme sau mai târziu, suferinţa şi abuzurile
autoinduse devin intolerabile. În conştiinţa omului apare
astfel dorinţa fermă de a se trezi, redescoperind cu
această ocazie perspectiva mai vastă şi mai plină de
compasiune a Minţii Infinite. Atunci când Mintea Infinită
se uneşte cu cea conceptuală într-o colaborare utilă,
terenul devine dintr-odată luminat şi, implicit, cunoscut.
O Lumină inepuizabilă arată calea la fel ca un far,
permiţându-i omului să vadă cu uşurinţă explozibilul şi
să-i dezamorseze fitilul. El nu mai aleargă frenetic prin
propria viaţă, ci se ancorează în Marea Linişte. Pacea şi
Liniştea - ancora ce calmează barca vieţii, indiferent de
furtunile prin care trece aceasta - conduc la Marea Pace
care transcende înţelegerea umană şi care îl linişteşte pe
copilul speriat.
Sinele separat (perceput) uită că este „însămânţat”
într-o manieră inerentă cu potenţialul nelimitat al
Luminii infinite, care rezidă ascunsă în spatele măştii
„sinelui limitat” numit „eu” (egoul). În realitate, „eu” este
chiar Sinele Real - Preaiubitul, care optează să trăiască
experienţa divină a învăluirii în uitare, deşi, dincolo de
sinele său adormit, „Eul” este perfect treaz, în
simultaneitate. Acest joc divin este simultan sublim,
misterios şi plin de imaginaţie! Da, haide să râdem din
inimă realizând acest lucru, căci râsul este antidotul
fricii, al disperării, al egourilor inflamate şi al plictiselii.
Toate formele şi toate condiţiile, indiferent cât de
grosiere sau de subtile, de plăcute sau de dureroase
sunt nepermanente! Mai devreme sau mai târziu,
măştile şi scena se fac fărâme şi dispar. Atunci când
creaţia este pregătită pentru schimbare, este iniţiat un
nou „Proces de însămânţare a Luminii”, care activează şi
învie „seminţele de lumină” adormite ale Preaiubitului -
lumina Conştiinţei inerente. Oamenii îşi reamintesc şi
realizează astfel ceea ce a fost dintotdeauna prezent în
ei: Sinele lor deja iluminat şi înălţat la cer!
Natura esenţială a soarelui îl determină pe acesta să
emită întotdeauna lumină, chiar dacă este ascuns de
nori. La fel, natura unui grăunte de aur este de a-şi
păstra valoarea inerentă, chiar dacă este îngropat în
noroi. Într-o manieră similară, Sinele Real rămâne
neatins de condiţiile relative. Aurarul recunoaşte
proprietăţile valoroase ale grăuntelui de aur, dincolo de
noroiul care pare să le ascundă, şi eliberează cu
blândeţe aurul de restul minereului. Într-o manieră
similară, Alchimistul Sufletului - ceea ce noi numim un
Hrist-Magdalenă, transmută vălurile care ascund ca
într-un mormânt Lumina Preaiubitului, revelând această
Lumină care până atunci era necunoscută şi ocultă.
Atunci când vine anotimpul unei schimbări ciclice,
impulsul unui nou „proces de însămânţate” poate
apărea spontan. În urma acestui proces de „însămânţate
a luminii”, este posibil ca omul să îşi realizeze învierea
conştiinţei şi să ajungă astfel la „rodul” eliberării
spirituale, lăsându-l astfel de Hristul ascuns să se înalţe
în conştiinţa sa, înălţând-o la rândul lui pe nivelul
Conştiinţei Cosmice.
 Ce rost are să mai aşteptăm însă următorul „Ciclu al
însămânţării”? Oricum, singurul moment al Cunoaşterii
iluminare este ACUM - dincolo de gândirea conceptuală
- în acest corp - în acest moment obişnuit! Prin urmare,
relaxează-te! Nu te mai crampona! Cunoaşte libertatea şi
unitatea CHIAR ACUM şi FII UNA CU ELE!
La fel ca în cazul soarelui sau al aurului, atunci
când o fiinţă îi permite Luminii sale inerente să fie aşa
cum ESTE, în momentul prezent, relaxându-se în
natura ei esenţială, este posibil ca ea să îşi realizeze
Hristul-Buddha din interiorul său, care a fost
dintotdeauna prezent în inima sa. Aşa cum aurul este
foarte valoros, Natura noastră Reală este infinit mai
valoroasă. Compasiunea conduce la dizolvarea vălurilor
care întunecă Lumina. Fiinţa trăieşte astfel o revelaţie.
Este suficient un singur crâmpei al Luminii
Preaiubitului pentru a cataliza „seminţele de lumină ale
lui Hrist-Buddha” aflate într-o stare embrionară,
determinându-le să se trezească şi să crească. Dacă vor
fi udate şi îngrijite cu atenţie, potenţialul cândva
nerecunoscut va ajunge la maturitate şi se va stabiliza.
Mintea şi inima sunt astfel iluminate, iar iubitul şi
Preaiubitul fuzionează într-o Uniune mistică!
În momentul Unităţii, mintea şi inima fuzionate sunt
eliberate din mormântul ignoranţei egoiste. Ele capătă
astfel aripi, dând naştere Inimii Iubirii care îmbrăţişează
tot ceea ce există, recunoscând toate lucrurile ca fiind
propriul ei Sine. Ascultând lamentările celorlalte
creaturi, Magdalena şi Hristul treziţi devin conştienţi că
Marea Eliberare nu este atinsă doar de dragul propriului
sine, neputând fi plenar realizată decât atunci când
toate fiinţele vor fi eliberate şi fericite. Aceste Suflete
înţelepte şi pline de compasiune se întorc astfel în
planul terestru pentru a intermedia procesul ciclic al
„Însămânţării Luminii”, în beneficiul tuturor fiinţelor.
Ele îşi asumă într-o manieră conştientă şi deliberată un
corp pământesc, devenind o ancoră în planul fizic şi un
transmiţător al Iubirii Cosmice. Acesta este procesul
prin care Preaiubitul sădeşte (transmite şi însămânţează)
Lumina Infinită, prin intermediul ochilor, al mâinilor şi
picioarelor trezite ale Marilor Maeştri.
CA: În acest moment din viaţa ta, ce anume îţi
spune că te pregăteşti pentru marea tranziţie?
ANA: Imaginează-ţi că stai pe malul mării şi observi
că la orizont se adună nori de furtună. Nu îţi faci griji, ci
continui să îţi focalizezi atenţia asupra luminii soarelui
reflectate de apă. Îţi ridici relaxat privirea, desfătându-te
cu zborul păsărilor şi cu ciripitul lor. Pulsul lent al
naturii pare cât se poate de calm. Toate creaturile, mai
mari sau mai mici, îşi văd de treaba lor. Când te uiţi
însă din nou la orizont, observi că norii devin din ce în
ce mai întunecaţi şi mai masivi. Furtuna care se apropie
acoperă soarele.
Subit, nu te mai simţi în largul tău, aşa că te ridici
şi începi să mergi în pas rapid pe malul mării. Observi
imediat că briza uşoară s-a transformat într-un vânt din
ce în ce mai puternic, care ridică valurile, ce se sparg cu
putere de ţărmul nisipos. Ele se izbesc de stâncile din
apropiere, impregnând aerul bătut de vânt cu stropii lor
reci. Cu această ocazie, începi să îţi dai seama că
furtuna este iminentă şi masivă, realizând că trebuie să
te pui la adăpost. Fiind familiarizat cu semnele şi cu
indiciile apropierii unei furtuni, optezi să te întorci în
siguranţa şi în confortul casei tale.
Exact ca în scena pe care ţi-am descris-o mai sus,
eu observ apropierea unei furtuni de neoprit care se
adună în jurul meu. Mi-am luat toate măsurile necesare
de precauţie, inclusiv pentru prezervarea comorilor care
mi-au fost încredinţate pentru a le păstra în siguranţă
până la trecerea furtunii. A sosit timpul să las
elementele iluminate ale acestui corp să se întoarcă în
Mama Pământ şi să invoc îngerii pentru a-mi călăuzi
sufletul înapoi către căminul meu celest, în care
sălăşluieşte Preaiubitul din Cer. Într-un alt ciclu al
timpului, voi reveni în grădina Mamei. Voi îngriji şi
atunci cu aceeaşi iubire seminţele luminii pe care le-am
sădit în această viaţă, dar şi în multe alte vieţi de
dinaintea acesteia.
Sufletul meu şi-a dorit foarte mult să vin pe pământ
într-o epocă a întunericului, în care inimile tind să îi
întoarcă spatele dulceţei luminii pure a iubirii. Personal,
mă străduiesc neîncetat să le aduc mângâiere şi o mai
mare eliberare celor care au uitat de Hristul care zace
adormit în mormântul din interiorul sufletului lor. De
bună seamă, voi continua şi pe viitor să dansez în
spirală, reintegrându-mă în Lumina care transcende
toate formele, numai pentru a mă întoarce apoi din nou,
împreună cu Domnul Dansului, pentru a sădi noi
Seminţe de Lumină în solul Mamei Pământ, care să dea
naştere unor corpuri în care Preaiubitul să poată
sălăşlui din nou. Acesta a fost dintotdeauna tiparul
meu, pe care l-am adoptat pentru beneficiul tuturor
fiinţelor, încă de la începutul timpului, până când toată
Lumea se va întoarce Acasă împreună. (Pauză de
reflecţie)
Ai putea spune că sunt puţin obosită. Simt mai mult
ca altădată durerile din corpul meu îmbătrânit. Nu mai
simt dorinţa de a trece prin procesul dificil al regenerării
celulare. A sosit timpul să spun rămas-bun acestei lumi.
CA: Când a fost ultima dată când ai trecut prin
procesul de regenerare celulară?
 ANA: Am luat decizia conştientă de a întrerupe
participarea la Ritul integral al Sepulcrului încă din
primii ani de după ce m-am întors în Britania. De atunci
şi până în prezent, corpul meu a continuat să
îmbătrânească subtil. După atacul în timpul căruia am
suferit o rană gravă la gât, acum 25 de ani, am început
să semăn din ce în ce mai mult cu o bătrână cu părul
alb, dar cu faţa încă tânără. Acum am corpul strâmb, cu
un umăr ridicat către urechea mea dreaptă şi capul
înclinat într-o parte. Mâna dreaptă îmi tremură din ce în
ce mai tare şi este tot mai amorţită. Intenţia mea este să
îmbrăţişez plenar suferinţele tuturor fiinţelor vii până
când moartea îmi va bare la uşă, invitându-mă: „Vino şi
cunoaşte-mă ca prietenă, nu ca duşman”.
M-am pregătit foarte mult timp pentru plecarea mea
conştientă din acest plan, atunci când inima mea va şti
că mi-a sosit sorocul. Adevărata libertate se naşte din
impermanenţa formei. Naşterea, boala, bătrâneţea şi
moartea sunt simple portaluri. Noi nu numai că nu ar
trebui să ne temem de aceste rituri ale trecerii, ci,
dimpotrivă, ar trebui să le privim cu compasiune şi cu
seninătate ca pe nişte praguri peste care trebuie să
trecem în drumul nostru de întoarcere către Casa
Preaiubitului.
Cei care mă identifică cu acest corp mi-au spus nu o
dată că trăsăturile mele ofilite par să zâmbească în
permanenţă, revelând înţelepciunea vârstei şi
mulţumirea care străluceşte în interiorul meu.
CA: Mai trăiesc Lisbeta şi soţul ei?
ANA: Da. Trăiesc, deşi pacea lor a fost grav
ameninţată în anii din urmă. După anul 58 e.n.,
mănăstirea a fost abandonată pe perioade prelungite
până când a fost instaurată o pace relativă, după anul
62 e.n. Lisbeta şi familia ei au venit din când în când la
Avalon, căutând refugiu, după care s-au întors la
Glamorgan, atunci când condiţiile au devenit mai sigure.
Ultima oară, acest lucru s-a întâmplat în urmă cu patru
ani. Acum cinci ani, s-au dat nişte lupte crâncene, când
romanii şi-au propus să se răzbune pe nişte triburi de
silurieni extrem de rebeli. Acum trei ani, un grup de
războinici ordoviţi din nord au organizat o ambuscadă şi
au ucis nişte soldaţi romani. Practic, ostilităţile din
ambele direcţii nu încetează niciodată pe o perioadă
suficient de lungă pentru a permite acestor răni să se
vindece.
Aşa cum spuneam, în urmă cu cinci ani, în 75 e.n.,
generalul roman Frontinus şi-a condus legiunea în
sudul Ţării Galilor, îngenunchind noua generaţie de
siluri rebeli. Fortăreaţa legionară de la Caerleon, nu
departe de mănăstirea noastră de la Glamorgan, a fost
întărită şi transformată într-un bastion militar de mare
securitate. În cei trei ani care au urmat, tribul ordoviţilor
din nord a devenit extrem de agitat, neputând fi convins
să se supună romanilor. În 78 e.n., după ambuscada
despre care am vorbit mai devreme, puternicul
guvernator roman Agricola a venit şi a supus Ţara
Galilor în numele Romei. Pe când era un senator tânăr,
Agricola a fost prezent la distrugerea Monei din anii 60 -
61, sub comanda împăratului Nero şi a marionetei
acestuia, Paulinus Seutonius. (Munţii greu de invadat au
continuat însă să le ofere un sanctuar celţilor şi druizilor
care au supravieţuit atunci, permiţându-le să îşi păstreze
limba şi obiceiurile din vechime alte câteva secole. O parte
din acestea s-au păstrat până astăzi.) Deşi Agricola avea
mai multă compasiune şi diplomaţie decât predecesorul
său, el i-a ucis sau i-a întemniţat totuşi pe cei care au
refuzat să i se supună. Cu această ocazie, insula Mona a
fost profanată încă o dată. Aşa se face că tot ce au făcut
druizii în încercarea de a restaura insula sacră a Monei
ca sanctuar druid a fost distrus încă o dată.
Lisbeta a venit recent şi mi-a făcut o vizită,
aducându-i pe cei trei copii ai ei. A fost o mare bucurie
pentru mine. Copiii au fost crescuţi în stilul de viaţă
esenian. Ei i-au mângâiat sufletul nu doar ei, ci şi mie şi
altor membri ai comunităţii noastre care am cunoscut-o
pe Lisbeta încă din anii copilăriei, când lucrurile erau
mult mai uşoare şi atmosfera era mult mai senină.
Mama ei (Maria din Betania), Miriam (din Tyana) şi
Mariam au plecat în India. Tatăl ei, (Yeshua) s-a înălţat
în mod conştient la cer acum aproape zece ani (lăsând
pe pământ urme ale elementelor corpului său eteric ca un
puternic câmp de radiaţie). Din păcate, Lisbeta suferă de
o congestie pulmonară care îi afectează inima. Poate că
boala se datorează durerii sufleteşti pe care o simţim cu
toţii, pe măsură ce toţi cei pe care îi iubim ne părăsesc,
lăsându-ne pradă solitudinii noastre existenţiale. Din
fericire, Lisbeta cunoaşte Adevărul referitor la Unitatea
Tuturor Lucrurilor şi îşi găseşte alinarea şi pacea în
acesta.
Poate că ne vom resorbi în Marea Odihnă în acelaşi
timp (eu şi cu ea). (Vocea Anei devine doar o şoapta.)
(Pauză lungă)
Poate că aşa se vor petrece lucrurile, dar nu mi se
arată când ne va sosi sorocul, tot ce ştiu sigur este că
îmi voi da ultima suflare într-un mod conştient. Voi sta
dreaptă, în echilibru, aşa cum este obiceiul nostru, iar
Noe, Rhia şi Vântul care Dansează vor fi martorii
călătoriei mele în Lumină. Noe, ultimul meu fiu în viaţă,
va fi cel care îmi va aşeză corpul fragil, dar puternic
însămânţat cu Lumina Infinită, înapoi în praful acestui
Pământ preaiubit. Există un sepulcru nu departe de
cripta din interiorul Torului în care se odihneşte
Torhannah. Rămăşiţele acestui corp al meu vor fi
aşezate acolo şi vor continua să emane iubirea Marii
Mame către toţi cei care vor vizita Avalonul, chiar şi
dincolo de malurile acestuia, printre ceţuri.
CA: Mai doreşti să ne spui ceva referitor la viaţa ta?
ANA: Le voi lăsa aceste notiţe lui Noe, Lisbetei şi
celorlalţi descendenţi Concepuţi în Lumină, care vor fi
pregătiţi să le primească. La rândul lor, ei le vor
transmite mai departe, urmaşilor lor. Ceilalţi copii şi
nepoţi ai mei au dus cu mult timp în urmă cuvintele
mele (orale şi scrise) în ţinuturile de dincolo de insulele
Britaniei. Nu mă tem că vor fi arse, aruncate la gunoi,
distorsionate sau uitate. Eu ştiu că seminţele născute
din pântecul meu vor atrage către ele multe suflete
(oftează adânc de mai multe ori...) cu urechi capabile să
îmi asculte povestea în ceţurile akasha-ice ale
Pământului. Ceţurile eterice ale Avalonului şi pietrele de
aici vor continua să transmită vocile Magdalenelor de la
o epocă la alta.
La fel ca şi ceilalţi din grupul meu, şi eu voi
continua să mă reîncarnez pe acest Pământ, pentru a-mi
transmite mai departe înţelepciunea şi mesajul, de-a
lungul liniei spirituale a Luminii. Descendenţii mei
(oricât de îndepărtaţi) vor avea capacitatea de a mă
recunoaşte (pe mine şi pe ceilalţi la fel ca mine), căci vor
avea aceeaşi perspectivă spirituală ca şi mine. Ei vor
vedea ce văd eu şi vor simţi - la fel ca mine -
Perfecţiunea Infinită şi Conştiinţa care se trezeşte în
toate fiinţele. Cuvintele rostite de Yeshua şi de
Magdalene vor activa Seminţele de Lumină. Această linie
spirituală va continua să existe pentru totdeauna pe
pământ, la fel cum a existat încă de la începuturi, fiind
transmisă de descendenţii noştri genetici, dar şi de cei
pur spirituali.
 În aceşti ultimi ani din viaţa mea, pe care îi voi trăi
într-o epocă extrem de agitară şi de întunecată, voi
continua să îmi ţes tapiseria vieţii, încredinţând-o
urechilor antrenate ale celor care ştiu cum să păstreze
în viaţă tradiţiile orale secrete. Eu le împărtăşesc
înţelepciunea gnostică şi istoria liniei mele familiale
celorlalţi preoţi şi celorlalte preotese eseniene-druide, pe
care îi consider prietenii şi familia mea. Nimeni nu
oboseşte vreodată să asculte poveştile pe care le spun
legate de nepotul meu şi de cei care poartă mantia lui
Hrist-Magdalena. Această plăcere a ascultătorilor devine
maximă atunci când cel care povesteşte aceste
evenimente le-a trăit personal.
Pe măsură ce anii au continuat să treacă, am ajuns
să nu îmi mai doresc altceva decât pacea izolată de pe
insulele Avalon. Fiind complet desprinsă de restul lumii,
oamenii se tem de mine, dar îmi şi caută compania.
Căile şi puterile mele mistice nu sunt aproape deloc
înţelese de către urechile neiniţiate. De aceea, fac tot ce
îmi stă în puteri pentru a rămâne în obscuritate,
punându-mă totuşi la dispoziţia celorlalţi oameni,
îndeosebi a celor aflaţi la nevoie (în plan fizic sau
spiritual).
Îi întâmpin întotdeauna cu bunăvoinţă pe pelerinii -
la fel ca şi tine - care doresc să se oprească şi să se
odihnească în coliba mea circulară extrem de simplă, cu
acoperişul de stuf, construită după modelul celor din
vechime, al strămoşilor noştri care au păşit pe insulele
Britaniei înaintea mea. Atunci când mă plimb pe dealuri
şi când nu am grijă de grădinile comunale, mă feresc de
frigul de afară lângă căldura focului din vatra mea, sub,
acoperişul din stuf al căsuţei mele. Dincolo de această
căsuţă, în sus pe munte, se află o serie de structuri
similare celor de pe Muntele Carmel. În aceste clădiri
locuiesc confortabil preaiubitele mele adepte.
Stând aşezată pe o bancă din lemn de stejar situată
lângă izvorul cu apă roşie, privesc adeseori văile
acoperite cu ceaţă ale Avalonului, lacurile cu ape puţin
adânci şi estuarul mlăştinos care se întinde până
departe, la nivelul mării. Dincolo de orizontul meu
vizual, aceste ape se întind către Ţinutul de Vest şi se
varsă în vastul Ocean Atlantic. Insula-cămin pe care o
iubesc mai presus de orice, înconjurată de pajişti şi de
livezi de meri, găzduieşte o lume magică, situată între
cea a oamenilor şi cea a zânelor. Îi primesc adeseori în
casa mea pe unii călători astrali lipsiţi de adăpost, a
căror suferinţă este continuă, dar şi pe Marii Maeştri cu
conştiinţa trezită, care urzesc toate planurile
existenţiale, deopotrivă, cele cu forme şi cele fără forme.
Îţi mulţumesc, preaiubită prietenă, pentru că mi-ai
ascultat vocea şi pentru că te-ai apropiat de poarta
grădinii mele. Simt că timpul meu pe pământ se apropie
de sfârşit. Îmi retrag acum vocea, lăsând-o să fie dusă de
vânt.
CA: Îţi mulţumesc şi eu, preaiubită Ana, pentru
vocea şi pentru iubirea ta, care ne cheamă pe toţi acasă,
în Inima Mamei.
 Cap. 33 - Fratele Geoffrey

Avalon, anul 186

[Au trecut foarte mulţi ani, aşa că vom privi acum
familia hristică şi menirea ei în Avalon dintr-o perspectivă
diferită. Fratele Geoffrey este un descendent al Anei şi un
iniţiat esenian-druid, care trăieşte în mănăstirea celtic-
creştină din Glastonbury, aflată într-o expansiune
continuă. Au trecut peste o sută de ani de la moartea
conştientă a Anei, din anul 82 e. n. Fratele Geoffrey ne
împărtăşeşte în continuare povestea vieţii sale pline de
devoţiune, care a continuat să prezerve Vocea
Magdalenelor pentru posteritate - posteritate care s-a
prelungit până astăzi].
FRATELE GEOFFREY: Privesc în jos şi văd că port
o robă maronie din lână, de călugăr. Mâinile şi picioarele
mele sunt de bărbat şi am un burdihan destul de mare.
Picioarele îmi sunt goale, dar încălţate cu nişte sandale
simple din piele. Port barbă şi părul drept îmi cade pe
umeri.
CATHERINE ANN (pe care de acum înainte o vom
numi CA): Porţi vreun fel de podoabe?
FRATELE GEOFFREY: Doar o centură din piele de
care atârnă nişte chei. Roba mea are buzunare adânci şi
o glugă mare, uşor ţuguiată, care îmi cade pe spate.
CA: Unde locuieşti?
FRATELE GEOFFREY: Lângă satul celtic de pe
Insula de Sticlă sau Ynes Within. Noi numim acest loc
Glastonbury. Din câte ştim noi, unii oameni din epoca
voastră numesc aceste insule mitice Avalon.
CA: În ce an trăieşti?
FRATELE GEOFFREY: Potrivit calendarului vostru
gregorian, este anul 186.
CA: Trăieşti într-o mănăstire care există aici?
 FRATELE GEOFFREY: Da. este doar începutul unei
structuri mai mari, care va deveni peste timp (dacă
privesc în viitor) Abaţia din Glastonbury. Noi construim
o structură mică, dar solidă, care va fi folosită ca
dormitor pentru bărbaţi şi sală de mese.
CA: Cum te numeşti?
FRATELE GEOFFREY: Unii săteni îmi spun
Părintele Geoffrey, dar fraţii şi surorile mele din
mănăstire îmi spun Fratele Geoffrey.
CA: Doreşti să îmi relatezi ceva în particular?
FRATELE GEOFFREY: Sincer să fiu, nu mi-e foarte
clar de ce mă aflu acum aici.
CA: Mai sunt şi alţii cu tine?
FRATELE GEOFFREY: Da.
CA: Cu ce te ocupi mai exact în această mănăstire?
FRATELE GEOFFREY: Eu pregătesc rugăciunile de
zi şi de seară. Principala mea sarcină constă însă în a
face copii la biblioteca mănăstirii după fragmentele care
ne-au fost transmise de părinţii Bisericii din Roma şi din
Antioh.
CA: Ce anume conţin aceste fragmente?
FRATELE GEOFFREY: Există mai multe scrisori ale
lui Pavel şi ale altor fraţi ai Bisericii timpurii.
CA: Ce simţi atunci când citeşti aceste fragmente?
FRATELE GEOFFREY: Am sentimente amestecate
în această privinţă. (Ezitant) Sunt reticent în a spune
ceva, căci o bună parte din munca mea este secretă.
(Vorbeşte în şoaptă.) Nu este vorba de ceea ce ţi-am spus
până acum. Acestea sunt lucruri cunoscute de toată
lumea, dar sunt şi alte lucruri pe care le fac şi care sunt
cunoscute de foarte puţini oameni.
CA: Ţi-a cerut cineva să faci lucrurile pe care le faci
în taină sau este o sarcină pe care ţi-ai asumat-o
singur?
 FRATELE GEOFFREY: Este o sarcină asumată care
trebuie făcută. Ea reprezintă adevărul meu lăuntric.
CA: Află că eşti în siguranţă acum. Informaţiile pe
care ni le transmiţi nu pot ajunge în epoca ta. Noi trăim
într-o epocă extrem de diferită.
FRATELE GEOFFREY: În anii din urmă am asistat
la foarte multe violenţe. Ocupaţia romană continuă, dar
nu mai reprezintă un motiv de preocupare la fel de grav
ca pe timpuri. Romanii au propriile probleme la Roma şi
în restul imperiului lor. Au existat foarte multe asedii şi
lupte. Uneori, ne-am temut pentru viaţa noastră şi
pentru această Casă a lui Dumnezeu. În cea mai mare
parte ne simţim protejaţi, dar nu poţi şti niciodată când
va izbucni un alt conflict intern sau când vor da năvală
tâlharii pentru prădăciuni.
CA: Aceste lucruri pe care le realizezi în taină ţi se
pare că le faci pentru a prezerva o cale a adevărului?
FRATELE GEOFFREY: Da, eu cred cu toată
convingerea că exact asta fac. Îţi mulţumesc pentru
înţelegere.
CA: Au aceste informaţii secrete o legătură cu
familia sfântă sau cu alte lucruri?
FRATELE GEOFFREY: (Oftează din toţi rărunchii)
Îmi vine foarte greu să îmi încalc legămintele pe care
le-am făcut, de păstrare a acestui secret.
(Pauză lungă)
CA: (Fratele Geoffrey este agitat şi respiră foarte
rapid) Noi te-am contactat acum dintr-o epocă foarte
îndepărtată, din viitor. Este o epocă în care a sosit
vremea ca adevărurile pe care le păstrezi în taină să fie
revelate. Legămintele tale au slujit unui scop important
în epoca ta, întrucât adevărurile pe care le-ai păstrat
trebuiau prezervate pentru un scop mai măreţ, care este
împlinit la ora actuală, tocmai din dorinţa ta de a ne
împărtăşi adevărul ascuns. Ceea ce facem noi acum are
loc în planurile interioare, aşa că nimeni nu trebuie să
ştie că ne-ai împărtăşit aceste secrete. Eşti în siguranţă
şi ne poţi spune orice adevăr care i-ar putea ajuta pe
oamenii pregătiţi să asculte ceea ce ai de spus. Dacă
doreşti, tu poţi ridica acum legământul tăcerii, cel puţin
pentru această şedinţă.
FRATELE GEOFFREY: Bine, pune-mi întrebări.
CA: Ce informaţii ţi se par atât de preţioase,
necesitând protecţia ta?
FRATELE GEOFFREY: Îmi doresc atât de mult să
păstrez... (Oftează)
Este ca o flacără pe care doresc să o păstrez aprinsă
în mijlocul atâtor forţe care se străduiesc să o stingă. Mă
simt obligat să păstrez cuvintele nepreţuite ale
învăţătorului Yeshua, ale familiei sale şi ale celor care l-
au cunoscut foarte bine. Doresc să protejez documentele
care conţin aceste învăţături şi amintiri, chiar cu riscul
de a-mi pierde viaţa.
Am construit mai multe cutii căptuşite cu metal
pentru a proteja aceste comori de furia elementelor, de
hoţi şi de toţi oamenii care doresc să le distrugă sau să
le corupă. O parte din aceste documente sunt simple
bucăţi de pergament. Aţele sunt rulouri de papirus.
Unele sunt foi de pergament legate între coperţi din piele
grea, din lemn sau din metal. Câteva sunt nişte scânduri
subţiri din lemn peste care a fost aplicat un strat de
ceară, în care au fost inscripţionate cuvinte cu un
condei. Există chiar şi două rulouri din foiţă de cupru.
La ora actuală, lucrez la o copertă în care să pun toate
foile simple de pergament. Aceasta este confecţionată din
lemn.
În ultima vreme trebuie să fiu din ce în ce mai
precaut în ocaziile de scurtă durată în care pot scoate
aceste documente din ascunzătoarea lor. Eu le consider
nepreţuite, nu din cauza substanţei din care sunt
confecţionate, ci pentru că ele conţin cuvintele scrise
chiar de cei care au păşit alături de preaiubitul nostru
învăţător. Sunt conştient cât de rare sunt astfel de
documente.
Am primit veşti cum că în rândul celor care pretind
că au dreptul de a conduce nenumăratele congregaţii ale
credincioşilor, risipite în cele patru vânturi, există tot
felul de intrigi, conspiraţii şi conflicte. Există foarte
multe schisme şi învăţători care pretind poziţii de
autoritate apostolică. Aceştia îşi doresc să profite de pe
urma numărului din ce în ce mai mare de oameni - în
marea lor majoritate sclavi care îşi doresc o viaţă mai
bună - dispuşi să îşi sacrifice viaţa şi tot ceea ce au
pentru a primi o moştenire cerească, în calitate de copii
ai lui Dumnezeu. Există foarte multe suflete dispuse să
se alăture lui „Hristos care a murit pe cruce” şi să se
înalţe împreună cu el în momentul reînnoirii acestei
lumi. Toţi aceştia se numesc pe ei înşişi creştini (adopţi
ai lui Hristos).
Am auzit de asemenea că o parte din învăţăturile
orale originale transmise în scris de cei care l-au
cunoscut pe Yeshua au fost distruse. Aţele au fost
corupte în urma traducerii lor în limba greacă şi în cea
latină, astfel încât să reflecte filosofia helenistă, în acord
cu incapacitatea de realizare spirituală a traducătorilor
lor.
Există o încercare vădită de a-i forţa pe oameni să
creadă într-un mântuitor idealizat, ca singură cale de
eliberare spirituală. Cei care propovăduiesc această
religie susţin că revelaţia directă şi personală – Gnoza
sau Cunoaşterea - reprezintă o erezie în care nimeni nu
ar trebui să aibă încredere, întrucât derivă direct de la
Satan sau de la Diavol, forţa supremă a răului, în
viziunea acestor oameni. Misoginismul face ravagii.
Mama Divină este literalmente călcată în picioare.
Magdalenele care au purtat în pântec copiii lui Yeshua şi
care i-au susţinut misiunea publică sunt reduse astăzi
la tăcere. De altfel, femeile, în general, primesc un
respect infinit mai mic decât bărbaţii. Aceste învăţături
reprezintă exact opusul celor propovăduite de Maestrul
Yeshua. Personal, i-am auzit învăţăturile pure cu
propriile urechi. Scripturile din faţa mea depun mărturie
pentru acest lucru.
Încă şi mai relevantă, în ceea ce mă priveşte, este
propria mărturie referitoare la aceste învăţături. Le-am
studiat şi le-am contemplat în profunzime, în timpul
retragerilor mele în izolare şi în tăcere. Experienţele pe
care le-am trăit cu această ocazie m-au condus la o
transformare a conştiinţei mele. Am aplicat cu
perseverenţă aceste învăţături şi am descoperit că
Dumnezeu şi raiul există într-adevăr în interiorul meu.
De bună seamă, nu am descoperit un „Dumnezeu” într-o
formă umană sau un paradis diferit de această lume.
Am intrat însă în stări de conştiinţă care mi-au permis
să experimentez Unitatea cu întreaga viaţă. Am
cunoscut Marea Tăcere şi Lumina Infinită în care
sălăşluieşte Cel Nenumit, care transcende naşterea şi
moartea, timpul şi forma, dar care este prezent în
respiraţia, în corpul, în hrana mea şi în lumea naturală
în care trăiesc.
(Pauză lungă)
Am citit diferite copii ale epistolelor care mi-au fost
încredinţate, atribuite lui Petru, Pavel şi Ioan, precum şi
altor discipoli sau urmaşilor lor. Sincer să fiu, cuvintele
pe care le-am citit în ele m-au îngrijorat. Nu am găsit în
ele altceva decât o încercare de a-i convinge pe oameni
că Yeshua a fost o încarnare a lui Dumnezeu cel Unic,
fiind mai presus de restul fiinţelor, respectiv că
mântuirea nu poate veni decât prin credinţa în el. Aceşti
oameni susţin că este o erezie să practicăm conceptul că
„împărăţia lui Dumnezeu se află în interiorul nostru”,
fiind una cu noi. Mă doare sufletul să recunosc că
învăţăturile propovăduite la Roma, Efes, Antioh şi în
Galia şi-au găsit drum până în centrul nostru monastic.
Diferitele centre creştine adepte ale lui Pavel şi Ioan de
pe continent şi din Asia Mică au auzit că noi susţinem o
tradiţie aflată la limita ereziei şi a nonconformismului.
De aceea, şi-au trimis emisari la noi, pentru a ne
observa şi pentru a ne convinge să aderăm la dogmele
lor, cu scopul de a crea o Biserică universală şi un
canon dogmatic unitar.
Aşa se face că am primit recent mesageri trimişi de
Irineu, un teolog şi episcop extrem de puternic din Galia.
Aceşti oameni poartă veşmintele umilinţei, dar au
încercat să ne convingă să discredităm lucrările
esenienilor, ale Therapeutae şi ale gnosticilor, susţinând
că numai evangheliile lui Ioan, Matei, Marcu şi Luca
sunt autentice, conţinând cuvântul integral al lui
Dumnezeu, deşi adevărul este că acestea au fost scrise
din auzite, la foarte mulţi ani după misiunea publică a
învăţătorului. Slavă lui Dumnezeu Tatăl-Mama, cei care
au venit să investigheze congregaţia noastră monastică
nu sunt conştienţi decât de anumite suspiciuni rostite în
şoaptă, referitoare la moştenirea lăsată în urma lor de
martorii care au păşit pe pământ alături de învăţătorul
Yeshua ben Iosif şi care au venit mai târziu în acest
ţinut al Britaniei, stabilindu-se în el. Ascunse de ochii
profani, aceste suflete preaiubite au lăsat în urma lor o
mare comoară - nu doar sub forma unei moşteniri
notate pe pergamente, ci şi printr-o linie genealogică
directă, al cărei sânge îmi curge prin vene, dar şi prin
venele altora pe care îi cunosc, dar ale căror nume şi
locaţii prefer să le păstrez secrete.
Persecuţiile abundă pretutindeni. Ele nu se
datorează numai romanilor, ci şi celor care pretind că
sunt adepţii lui Hristos, numindu-se creştini. La rândul
lor, evreii continuă să îi persecute pe adepţii profeţilor
mesianici, cu o dorinţă de răzbunare încă şi mai mare.
Presupun că acest lucru se datorează propriei lor
suferinţe, care a crescut traumatic atunci când romanii
au distrus Templul lui Solomon şi al lui David - centrul
credinţei lor - de la Ierusalim, în anul 70 e.n.
Mulţi dintre cei care pretind că au autoritatea de a
propovădui şi de a conduce congregaţiile nu numai că s-
au botezat cu apă, dar pretind chiar că au fost botezaţi
întru spirit. Ei susţin că s-au născut astfel a doua oară,
dar sunt extrem de conflictuali şi creează încontinuu noi
diviziuni între ei, folosindu-şi aşa-zisa educaţie
religioasă pentru a-i suprima pe cei ignoranţi. Trăim cu
adevărat într-o epocă foarte întunecată.
Nu pot suporta nici măcar gândul ca aceşti
impostori să atingă preţioasele rămăşiţe aflate în grija
mea: aceste documente care descriu cuvintele rostite şi
faptele realizate de descendenţii strămoşilor mei, care le-
au notat. De asemenea, nu doresc ca diferitele locaţii ale
membrilor familiei mele, care sunt risipiţi în cele patru
vânturi, să fie divulgate. Trebuie să fiu extrem de atent
şi de circumspect în tot ceea ce fac.
CA: Mai ştie cineva ce faci?
FRATELE GEOFFREY: Există alţi trei membri din
comunitatea mea care ştiu.
CA: Lucrează şi ei cu documentele?
FRATELE GEOFFREY: Doi dintre ei, da. Cel de-al
treilea este mai mult un administrator al comunităţii
noastre. Prin urmare, depindem foarte mult de el pentru
a putea rezista. Activitatea noastră clandestină a început
cu ani în urmă. Am început să săpăm atunci un tunel
subteran care, atunci când va fi gata, se va extinde în
mai multe direcţii pornind dintr-o încăpere aflată sub
noi, dincolo de criptă. Mai există o intrare care conduce
la acest tunel şi la altele, inclusiv la o serie de încăperi
săpate sub Tor. Când şi când, ne întâlnim în aceste
încăperi secrete, unde avem o mică colecţie de cărţi
legate, pergamente şi casete, precum cea pe care o
confecţionez la ora actuală. O parte din documente sunt
păstrate într-o criptă alăturată, ascunsă în interiorul
zidului bibliotecii, iar altele se află la vedere, chiar în
bibliotecă şi în sala de lectură. Această activitate de
arhivare şi de protecţie a documentelor a început încă
din anii în care şefa mici noastre biblioteci era chiar Ana
de la Muntele Carmel.
CA: Ai făcut copii după aceste documente?
FRATELE GEOFFREY: Da. Există copii făcute de
noi, dar şi altele, făcute de cei de dinaintea noastră.
Avem inclusiv originalele.
Există numeroase copii ale vechilor texte venite din
Orient, Egipt, Grecia şi Israel, de la profeţii şi misticii de
acolo, fie integrale, fie parţiale sau sub formă de sinteză.
Avem mai multe texte originale. Bunica Ana a fost o
bibliotecară foarte zeloasă, care cunoştea valoarea
acestor documente. Ea şi-a învăţat copiii şi descendenţii
să preţuiască lumina reflectată de aceste cuvinte (texte).
Încă şi mai important, a exemplificat ea însăşi cum
trebuie să fie aplicată această înţelepciune în viaţa de zi
cu zi şi cum poate fi creată o stare de armonie, în cadrul
relaţiilor de cuplu.
Doresc să precizez că majoritatea documentelor pe
care le avem noi sunt scrise de Ana. Personal, simt o
mare apropiere de această înţeleaptă. Sunt conştient că
ea a fost cea care a creat această linie spirituală şi că
sângele ei curge chiar prin venele mele. Presupun că nu
întâmplător am simţit chemarea de a prezerva şi de a
păstra această comoară la care am acces, astfel încât să
nu se piardă şi să nu fie distrusă.
Noi nu intrăm decât foarte rar în arhivă în acelaşi
timp. Intrăm pe rând, în momente bine alese, atunci
când nu stârnim prea multe suspiciuni. Ne desfătăm
apoi citind şi recitind toate scrisorile, jurnalele şi
învăţăturile celor de dinaintea noastră. Personal, am o
mare curiozitate legată de aceste documente, al căror
custode mă consider. Nu le pot citi pe toate, căci nu
cunosc limbile în care sunt scrise unele, dar în cea mai
mare parte dispun de capacităţile lingvistice necesare
pentru a înţelege înţelepciunea pe care o conţin. Mă
folosesc astfel de ele pentru a-mi aprofunda practica
spirituală şi pentru a pătrunde din ce în ce mai adânc în
interiorul inimii şi al sufletului meu.
CA: Atunci când intri în tunelele şi în camerele
subterane, te întâlneşti cu ceilalţi?
FRATELE GEOFFREY: Nu. Deocamdată, nu
suntem decât noi, cei patru fraţi. Poate că ni se vor
alătura şi alţii. Nu ştiu. Este o responsabilitate foarte
serioasă.
CA: Ştiu cei care vă suspectează de erezie de aceste
activităţi ale voastre?
FRATELE GEOFFREY: Ne rugăm să nu afle. În ceea
ce-i priveşte pe cei aflaţi în poziţii de conducere, cât de
cât favorabili ideii de păstrare a documentelor din
vechime, acestora le spunem doar atât cât trebuie să
ştie, pretinzând că protejăm astfel textele şi epistolele
trimise de bisericile din Roma, Efes şi Antioh. Personal,
nu mă omor neapărat după păstrarea secretelor, dar nu
văd nicio altă cale de a păstra această comoară
spirituală decât prin mimarea ignoranţei, referitoare la
zvonurile cum că ar exista documente străvechi, inclusiv
scrise de martorii oculari care au asistat direct la
misiunea publică a lui Yeshua.
Timp de generaţii întregi, a existat o frăţie de bărbaţi
şi femei legaţi printr-un jurământ sacru de a păstra în
siguranţă aceste documente şi posteritatea familiei
sfinte. Noi am ascuns documentele scrise şi ne-am bazat
în cea mai mare parte pe memoria noastră pentru a
transmite pe cale orală învăţăturile din ele. În acest
scop, ne-am asumat pseudonime şi ne-am creat
genealogii false. Există legende care oferă indicii pentru
urechile pregătite să asculte adevărul codificat.
Indiferent dacă aceste adevăruri sunt şoptite în taină
sau sunt rostite public, prin poveşti epice orale ori
cântate în versuri poetice, orice om pregătit să
primească Lumina poate avea acces la un învăţător
autentic care să i-o ofere prin exemplul său personal şi
prin învăţăturile sale. Din această linie spirituală au
făcut parte integrantă inclusiv învăţătorul Yeshua şi
alţii, care au fost unşi cu Lumina Divină.
CA: În ce constă principala temă a acestor legende?
FRATELE GEOFFREY: Ea precizează că familia
sfântă a fost aici. Că există anumite cuvinte şi
documente păstrate de marea noastră străbună, Ana,
mama Fecioarei Binecuvântate şi bunica Domnului
nostru. Avem chiar o cărticică mică de rugăciuni, scrise
de mâna Mamei Fecioare. Atunci când spun mama
fecioară, eu ştiu că Maria nu a fost cu adevărat fecioară,
aşa cum încearcă să o prezinte scrisorile de care
vorbesc. Ea a trăit într-o tradiţie a misterelor extrem de
profundă, care la ora actuală este aproape pierdută.
Există şi alte documente, scrise de Maria din Betania şi
de Miriam din Tyana, de vara lui Yeshua, Mariam, şi de
fiica lui, Elisabeta Hanna (Lisbeta). Un mare volum
istoric a fost păstrat de fiul Anei, Andrei, iar un tratat de
alchimie ne-a rămas moştenire de la fiul ei, Iosif din
Arimateea. la rândul lui, fiul ei Noe ne-a lăsat o mare
moştenire de istorii orale secrete şi de învăţături pline de
înţelepciune.
Sincer să fiu, am primit o parte din vastele
învăţături ale lui Noe direct de la el, văzându-l şi
auzindu-l cu ochii şi cu urechile mele. Există şi alţii care
i-au fost discipoli şi care au primit mult mai multe
învăţături. O parte din acestea sunt păstrate în arhivele
mele secrete. Marea majoritate a acestor suflete mari s-
au răspândit în alte ţinuturi, luându-şi înţelepciunea cu
ei. Alţii au rămas aici, dar nu pot divulga locurile în care
se află. Noe şi-a aşezat cu doar opt ani în urmă corpul în
sepulcrul din interiorul Torului, în care se află mama şi
soţiile sale. Unii şoptesc pe la spate că el şi soţiile sale
nu ar fi cu adevărat morţi, ci doar adormiţi. Eu ştiu că ei
au trăit până la această vârstă foarte înaintată datorită
punerii în aplicare a unei cunoaşteri alchimice străvechi
care provine din Egipt şi din Orientul îndepărtat. Este
vorba de o artă şi de o ştiinţă ascunsă (Riturile
Sepulcrului). Personal, nu mai cunosc pe nimeni care să
o practice în zilele noastre, dar, aşa cum am mai spus,
foarte multe lucruri sunt păstrate secrete astăzi. Cine
ştie? Poare că aceşti ochi ai mei îl vor revedea pe acest
mare învăţător înainte de marea odihnă a trupului meu.
CA: Spui că eşti un descendent al Anei. Care dintre
copiii Anei ţi-a fost strămoş?
FRATELE GEOFFREY: În mod curios, doi dintre
copiii Anei mi-au fost strămoşi direcţi. Aceştia au fost
Iosif din Arimateea şi Noe. Pornind de la aceşti doi fraţi
au rezultat diverşi nepoţi şi strănepoţi ai Anei, din care
unii veri s-au căsătorit între ei. Una din aceste nepoate a
fost Elisabeta Hanna, pe care voi o cunoaşteţi sub
numele de Lisbeta, fiica lui Yeshua şi a Mariei din
Betania şi nepoata lui Iosif din Arimateea (tatăl mamei
sale). Au existat de asemenea descendenţii copiilor lui
Joses şi ai lui Johannes, fiii lui Yeshua şi ai lui Miram
din Tyana, care sunt strămoşii mei direcţi. Pe lângă cei
care au fost urmaşii direcţi ai copiilor Anei, am avut ca
strămoşi inclusiv anumiţi membri ai triburilor celtice
care au avut de-a face cu ei, cum ar fi un fiu al
preaiubitului partener al Anei, Ioan, şi nişte britone
native care s-au măritat cu Iosif şi cu Noe.
CA: Ce anume te-a motivat să te alături mănăstirii
din Glastonbury?
FRATELE GEOFFREY: Sincer să fiu, acest lucru mi
s-a părut mai prudent, nu doar mie, ci şi altora la fel ca
mine. Locul oferă astăzi un mod de trai stabil şi
încurajează viaţa contemplativă. În cea mai mare parte,
nu suntem deranjaţi de griji şi de factori de distragere cu
care se confruntă alţii ca mine în viaţa lor de zi cu zi.
Dincolo de aceste explicaţii însă, eu cred că principalul
motiv pentru care mă aflu aici este acela că familia mea
a trăit pe acest pământ sacru timp de generaţii întregi,
mulţi dintre membrii săi alegând calea contemplativă,
urmată de mii de ani de către strămoşii noştri. În plus,
acest loc pare ideal pentru a ascunde adevăratul
testament al învăţătorului nostru.
CA: Există atât bărbaţi, cât şi femei în această
mănăstire?
FRATELE GEOFFREY: Există o mănăstire de
călugăriţe la o anumită distanţă, în zona de pe dealul
Chalice Hill, unde locuiau femeile în epoca Anei. Cei mai
mulţi dintre cei care trăiesc aici sunt bărbaţi.
CA: Există multe interacţiuni între bărbaţi şi femei?
 FRATELE GEOFFREY: Ne adunăm împreună
pentru a celebra, pentru a ne ruga şi pentru a studia.
Unii dintre noi sunt căsătoriţi şi au copii. Eu însumi am
fost cândva însurat şi mi-a făcut plăcere să o am pe
soţia mea aici, împreună cu mine. Şi ea a fost o
descendentă a Anei, pe linia Elisabetei Hanna. Am avut
împreună patru copii. La ora actuală, prefer viaţa trăită
în celibat şi în devoţiune, în care îmi consacru întreaga
energie lui Dumnezeu Tatăl-Mama. Aş zice că la ora
actuală numărul celor care preferă celibatul în
defavoarea căsniciei este mai mare. Noi încercăm să
imităm, atât cât ne stă în puteri, în funcţie de
înţelegerea noastră limitată, modul de viaţă al
strămoşilor noştri de pe Muntele Carmel.
CA: Cum reuşeşti să faci faţă confuziei născute din
diferitele învăţături referitoare la adevăratele cuvinte ale
lui Yeshua?
FRATELE GEOFFREY: Aşa cum am mai spus,
există extrem de multe neînţelegeri, iar numărul
acestora pare să crească în timp, nu să scadă. Sincer să
fiu însă, nu cred că îmi revine mie sarcina de a le pune
capăt. Consider că cel mai bine este să permit roţii
karmei să continue să se învârtească, în funcţie de
voinţa oamenilor. Prefer să îmi focalizez atenţia asupra
felului în care îmi trăiesc eu însumi viaţa, zi de zi. Încă
de la răsăritul soarelui, îmi consacru integral prezenţa
fiecărui moment pe care mi-l oferă viaţa, indiferent daca
este vorba de oportunitatea de a face un gest de
bunătate sau o acţiune plină de compasiune care le
asigură altor suflete o pace şi o mângâiere mai mari ori,
pur şi simplu, de ancorarea în miracolul fiecărei
respiraţii a mea. În fiecare seară, la apusul soarelui, îmi
pun întrebarea: „Am slujit eu cu adevărat viaţa în
această zi preţioasă cu recunoştinţă, iubire-bunătate şi
iertare, aşa cum au procedat învăţătorul Yeshua şi
Magdalenele?”
Inima îmi spune să păstrez tăcerea referitoare la
ceea ce se află în custodia mea şi să fiu recunoscător
pentru că am această comoară în imediata mea
apropiere. Sunt cu adevărat binecuvântat să îi pot simţi
forma fizică şi să mă pot împărtăşi din înţelepciunea,
frumuseţea şi măreţia ei, dar, mai presus de toate, din
apropierea ei intimă cu scopul vieţii mele. Ea mă apropie
de Domnul meu şi de cei care au păşit înaintea mea. La
rândul lor, ceilalţi trei fraţi (spirituali) ai mei au acelaşi
scop ca şi mine: să prezerve aceste adevăruri. De bună
seamă, şi ei fac parte din aceeaşi linie genealogică.
Practic, suntem o frăţie secretă, dar nu ne asumăm
niciun nume particular. Mi s-a spus că peste ani va
căpăta diferite nume. Deocamdată, existăm pur şi
simplu.
CA: Are vreunul dintre voi copii? Va preocupă ideea
de a le transmite mai departe aceste învăţături, de-a
lungul unei linii genealogice?
FRATELE GEOFFREY: Nu suntem foarte mult
preocupaţi de transmisia acestor învăţături rămase în
grija noastră de-a lungul unei linii genealogice. Ne
preocupă mai degrabă păstrarea fidelităţii absolute a
adevărurilor din aceste documente, indiferent dacă cei
care le păstrează fac sau nu parte integrantă din linia
genealogică a familiei mele. Cel mai adesea, la ora
actuală frăţia noastră este într-adevăr alcătuită din
membri ai familiei mele, dar, în timp, procesul de
însămânţare se va răspândi exponenţial. Eu ştiu,
dincolo de orice tăgadă, că Ana şi cei mai mulţi dintre
copiii ei nu şi-au propus nicio clipă să creeze o dinastie
de elită. Dar, mai presus de toate, nu aceasta a fost
intenţia lui Yeshua şi a Magdalenelor. De aceea, doresc
să precizez că forţa care păstrează această frăţie laolaltă,
prezervând-o de la o generaţie la alta, nu este atât
sângele comun, cât rezonanţa karmică şi sufletească a
membrilor săi.
Unul dintre cei trei fraţi ai mei despre care vorbeam
mai devreme îi face la ora actuală curte unei femei care
pare să aibă această rezonanţă profundă cu noi. În mod
evident, ea pare pregătită din punct de vedere spiritual
să ducă mai departe această lucrare. Acest lucru
reprezintă o mare binecuvântare, căci natura ei blândă
şi intuitivă va încununa eforturile noastre. Poate că le
vom putea transmite mai departe această lucrare
copiilor ei.
CA: Mai doreşti să ne împărtăşeşti ceva?
FRATELE GEOFFREY: Adevărul este că am darul
de a vedea în viitor. (Pauză)
(Vocea fratelui Geoffrey devine o şoaptă abia auzită.)
Nu ştiu dacă este necesar să descriu acum toate
detaliile pe care le văd. Este suficient să spun că mă văd
pe mine însumi folosind cârje; picioarele mi-au fost
rupte, limba învineţită, dinţii şi maxilarele, rupte. Mult
mai trist mi se pare că o parte din arhivele noastre s-au
pierdut, nefiind duse într-o altă locaţie. Îmi pare bine că
am primit acest avertisment anticipat. Voi avea grijă ca
cele mai preţioase documente să fie duse la celelalte
biblioteci ale noastre, îndeosebi la cele din Scoţia.
Ceea ce urmează să mi se întâmple la nivel fizic ţine
de karma mea, fiind o oportunitate pentru mine de a
manifesta zi de zi o mai mare compasiune faţă de cei
care suferă. La urma urmelor, nu suferim cu toţii într-o
măsură mai mare sau mai mică până în momentul în
care ne putem întoarce la sânul Marii Mame?
(Oftează din toţi rărunchii).
 Nu va mai trece mult până când va trebui să
părăsesc acest plan fizic. Trebuie să folosesc la
maximum fiecare zi preţioasă.
Tot ce mai pot face acum este să vă binecuvântez pe
toţi: fie ca umanitatea să fie activată de aceeaşi Lumină
pe care am încercat să o protejez cu însăşi viaţa mea. Fie
ca toate fiinţele să cunoască Pacea care transcende orice
înţelegere şi să îşi deschidă inimile în faţa Iubirii pe care
au manifestat-o cu foarte mult timp în urmă preaiubitul
nostru învăţător şi Magdalenele.
CA: Aşa să fie. Îţi mulţumesc ă ai venit şi ne-ai
împărtăşit din înţelepciunea şi din iubirea ta!
 Ultimele cuvinte ale Anei

Am ales ca loc de odihnă finală pentru rămăşiţele

corpului meu raiul din Avalon. Aici mi-am dat - în mod
conştient – ultima respiraţie, păşind prin ceţuri în
oceanul infinit de Lumină. Rămăşiţele îmbălsămate ale
corpului meu există şi astăzi într-un sicriu din piatră,
situat sub locul în care gorganul sacru numit Chalice
Hill se intersectează cu Torul druizilor.
La ora actuală, păşesc în corpul meu de lumină în
toate nuanţele curcubeului, acolo unde izvorul roşu
fertil al zeiţei se uneşte cu apa seminală albă a zeului
(Izvorul Roşu este localizat în Chalice Well Garden, iar
Izvorul Alb, la poalele Torului). Mă relaxez adeseori lângă
o tisă mare pe care am plantat-o eu însămi în urmă cu
aproape 2.000 de ani. Dacă se întâmplă să te plimbi prin
grădina din Chalice Hill, este posibil să îţi aduci aminte
de mine. În acest caz, linişteşte-ţi mintea, dragă
prietene, şi invocă-mi numele. Este posibil să simţi
atunci un miros de trandafiri care îţi arată că esenţa
mea se află în imediata ta apropiere. Indiferent dacă
păşeşti sau nu pe unde am păşit eu cândva, tu te poţi
pune la unison cu esenţa mea omniprezentă prin citirea
acestor cuvinte, oriunde te-ai afla.
Prin aceste cuvinte, eu cânt un imn nou al uniunii
extatice şi al libertăţii detaşate, pe care îl las să fie dus
de vânturi. Te invit cu blândeţe: „Intră, preaiubite
prieten. Fii oaspetele Anei. Vino cu mine şi pătrunde în
valea fertilă în care păşesc - într-o uniune eternă -
Hristos şi Magdalenele sale. Împreună, vom finaliza
lucrarea iubirii mântuitoare, nu prin forţă sau printr-o
manipulare nelalocul ei. Scopul nostru este să culegem
şi să aruncăm fructele verzi ale separării, anunţând, aşa
cum am promis din vechime, vestea cea bună: Separarea
s-a încheiat! - EU SUNT Tot-Ceea-Ce-Există şi Tot-Ceea-
Ce-Există este o Viaţă Unică! Amin şi Amin”.
Află, dragul meu prieten, că nu am lăsat în urma
mea aceste cuvinte doar pentru a perpetua poveştile pe
care le-am trăit, ci pentru a trezi şi dinamiza „seminţele
Luminii Hristice” din interiorul tău. În acest scop, ţi-am
transmis vocea Preaiubitului, pentru a te mângâia şi
pentru a putea cunoaşte o Pace care transcende orice
înţelegere. Acum este rândul tău să continui această
Mare Lucrare, în beneficiul tuturor fiinţelor.
Fie ca pacea mea să rămână cu tine până când ne
vom reîntâlni din nou!
Şi aşa este! Îţi urez rămas-bun până în următorul
ciclu al timpului în care ne vom putea întâlni la poarta
grădinii Mamei, legând panglicile păcii de crengile veşnic
verzi!
 Anexe

Notă tranzitorie

[Următoarele diagrame au rolul de a te ajuta să îţi

găseşti calea pe terenul complex al persoanelor şi al
locurilor care apar în cartea Ana, Vocea Magdalenelor,
de-a lungul unei perioade lungi. În plus, diagramele te pot
ajuta să conectezi mai uşor materialul din prima carte a
Anei cu cel din această urmare.
O bună parte din informaţiile care urmează au fost
primite telepatic. Celelalte au rezultat din folosirea
raţionamentului şi a deducţiei, dar şi din documentele
istorice pe care le-am găsit. Te rugăm să înţelegi că aceste
diagrame sunt simple „hărţi”. De aceea, nu le acorda o
atenţie prea mare, iar sigurele care contează cu adevărat
sunt mesajele şi energiile trezirii spirituale din aceste
cărţi, nu numele, relaţiile şi datele etc., oricât de
interesante şi de colorate ţi s-ar părea aceste detalii.
Unicul rol al acestora din urmă este de a face trimitere
către adevărurile infinit mai profunde şi mai relevante,
cum ar fi deschiderea în faţa iubirii şi a Realităţii care
transcende realitatea fizică, despre care vorbeşte vocea
Magdalenelor.
Informaţiile detaliate care urmează au fost accesate
de Claire, prin intermediul unor metode
mediumice/psihice, aşa că nu există dovezi fizice concrete
care să le susţină. Prin urmare, ele pot fi adevărate sau
nu, din punct de vedere istoric. Este posibil să existe
anumite documente fizice care să susţină aceste
informaţii. Pentru cei care simt nevoia unor dovezi fizice,
aceste diagrame pot folosi ca simple „indicii” ipotetice
menite să îi stimuleze să facă noi cercetări.
 Datele şi evenimentele referitoare la invazia romană
şi la ocupaţia Britaniei sunt bazate pe resursele istorice
incluse în bibliografie.
Te invităm să continui lectura cu o curiozitate
copilărească, dar şi cu o doză sănătoasă de scepticism,
dar, mai presus de toate, să te bucuri de călătoria către
Acasă, care reprezintă destinaţia ultimă a acestei poveşti.
Chiar dacă aceste diagrame pot părea excesiv de
complexe, călătoria în sine este simplă şi banală. Aşadar,
nu te lăsa intimidat sau distras de detaliile superficiale.
Relaxează-te! Linişteşte-ţi mintea. Râzi! Ai deja tot ceea ce
îţi este necesar. Vocea Magdalenelor şi destinaţia pe care
o cauţi eşti tu însuţi!]
 Anexa A - Linia cronologică
Ana, Vocea Magdalenelor, î.Hr.

57 Î.Hr.
- Ana îi dă naştere lui Iosif din Arimateea, la Muntele
Carmel.

55-54 Î.Hr.
- Iulius Cezar invadează sud-estul Britaniei, dar se
întoarce cu coada între picioare la Roma.

47 î.Hr.
- Ana le dă naştere gemenilor Isac şi Andrei, la
Muntele Carmel.

45 î.Hr.
- Ana îi dă naştere lui Iacov, la Muntele Carmel.

43 î.Hr.
- Ana îi dă naştere lui Iosefus, la Muntele Carmel.

33 î.Hr.
- Ana îi dă naştere lui Noe, la Muntele Carmel.

25 î.Hr.
- Fiul Anei, Iacov, se mută la Muntele Bugarach, în
regiunea Languedoc, Franţa.

22.Î.Hr.
- Fiul Anei, Isac (născut în anul 47 î.Hr.) se mută la
Heliopolis şi se căsătoreşte cu Tabitha (născută în anul
47 î.Hr.)
- Fiii Anei, Andrei, Iosefus şi Noe, se mută la Avalon.
 20 Î.Hr.
- Ana îi dă naştere Mariei Ana (Mamei Maria), în luna
septembrie, la Efes.

18 î.Hr.
- Isac şi Tabitha se mută la Muntele Bugarach.

4 Î.Hr.
- Soţul Anei, Ioachim, trece în mod conştient prin
procesul morţii.
- Maria Ana (Mama Maria) îi dă naştere lui Yeshua,
pe care l-a Conceput în Lumină.
- Se nasc verişoarele lui Yeshua (Concepute în
Lumină): Mariam, Maria din Betania, Sara şi Vivian. De
asemenea, se naşte Ioan ben Zevedei (Conceput în
Lumină).

Ana, Vocea Magdalenelor, e.n.

14 e.n.
- Mariam şi Maria din Betania călătoresc la
Heliopolis, în Egipt, pentru a primi iniţieri în templele lui
Isis, Osiris şi Horus. Ele devin preotese ale lui Isis în
cadrul Ordinului Magdalenei.
- Miriam din Tyana (la vârsta de 19 ani) şi Yeshua
(la vârsta de 17 ani) se întâlnesc la o fântână din nordul
Samariei.
- Miriam şi Yeshua se logodesc la Muntele Carmel,
în Galileea, şi fac nunta la Ginaea, în Samaria.
- Miriam devine însărcinată cu Joses Simion.
- Miriam şi Yeshua călătoresc către India, trecând
prin Tyana, în Turcia modernă.

15 e.n.
 - Miriam din Tyana îi dă naştere fiului lui Yeshua,
Joses Simion, la Varanasi (Benares), în India, acasă la
fratele lui Yeshua, Iosif (cunoscut sub numele de Iosif cel
Mic sau de Joses în tinereţea sa, pentru a-l diferenţia de
tatăl său, Iosif ben Iacov).
- Se naşte Vântul care Dansează, la Glamorgan, în
Ţara Galilor.

18 e.n.
- Miriam îi dă naştere fiicei lui Yeshua, Miriam, în
India.

19 e.n.
- Consoarta lui Yeshua, Radha, moare la naşterea
fiului lui Yeshua, Iuda, în India.
- Miriam din Tyana îl adoptă pe Iuda.

20 e.n.
- Tatăl lui Yeshua, Iosif ben Iacov, se înalţă la cer
într-o peşteră din Himalaya.

21 e.n.
- Spre sfârşitul verii, Yeshua (la vârsta de 24 de ani)
şi Miriam din Tyana (la vârsta de 26 de ani) se întorc din
India în Palestina, împreună cu copiii lor, Joses Simion
(la vârsta de 6 ani), Miriam (la vârsta de 3 ani) şi Iuda (la
vârsta de 2 ani).

22 e.n.
- Maria Ana (Mama Maria) se mărită cu cel de-al
doilea soţ al ei, Ahmed.
- Yeshua, Miriam, Maria din Betania şi Mariam,
pleacă în Egipt, la Heliopolis, împreună cu alţi discipoli
de-ai lor.
 24 e.n.
- Maria Ana (Mama Maria) îi dă naştere lui Ioan
Marcu, la începutul anului.
- Yeshua şi Maria din Betania se logodesc în timpul
Lunii pline din luna noiembrie.

25 e.n.
- Miriam din Tyana devine însărcinată cu Johannes.
- Spre sfârşitul primăverii, Yeshua, Miriam şi copiii
lor, Maria din Betania, Mariam şi Nathaniel, pleacă în
India, împreună cu alţi discipoli.
- Maria Ana (Mama Maria) dă naştere celor doi
gemeni: Ester Salomeea şi Matias.

26 e.n.
- Miriam din Tyana îi dă naştere fiului lui Yeshua,
Johannes, în februarie, în India.

27 e.n.
- Johannes (la vârsta de 1 an) este lăsat în grija
fratelui lui Yeshua, Iosif, în India.
- Yeshua, Miriam din Tyana şi copiii lor mai mari,
Joses (la vârsta de 11 ani), Iuda (la vârsta de 7 ani),
Miriam (la vârsta de 8 ani), Maria din Betania şi
discipolii se întorc din India în Galileea, spre sfârşitul
toamnei.

28 e.n.
- Yeshua este botezat de vărul său, Ioan Botezătorul,
la începutul toamnei.
- Sara (fiica lui Isac şi a Tabithei) vine în Galileea
de la Muntele Bugarach, în decursul toamnei. Ea îl
cunoaşte aici pe Filip din Betsaida, cu care se mărită.
 - Nunta lui Yeshua şi a Mariei din Betania este
celebrată la Cana, în decembrie.

30 e.n.
- Maria din Betania şi Yeshua o concep pe Sar’h în
luna aprilie, în noaptea de dinaintea Cinei cea de Taină.
- Au loc crucificarea şi învierea lui Yeshua.
- Iosif din Arimateea le duce pe Maria din Betania,
pe Miriam şi pe copiii ei la Alexandria, în Egipt.
- Maria din Betania (la vârsta de 33 de ani) îi dă
naştere fiicei lui Yeshua, Sar’h, în ziua solstiţiului de
iarnă, la o mănăstire eseniană a Therapeutae de lângă
Lacul Mareotis, la sud de Alexandria.

31 e.n.
- Benjamin (la vârsta de 16 ani) (fiul lui Mariam şi al
lui Nathaniel) este ucis cu pietre la Ierusalim.

32 e.n. Familia călătoreşte în sudul Franţei.

- Iosif din Arimateea îi duce pe membrii familiei la
Alexandria, spre sfârşitul primăverii. Din grup fac parte:
Ana, Maria Ana (la vârsta de 51 de ani) şi copiii ei: Ruth
(la vârsta de 28 de ani), Ioan Marcu (la vârsta de 8 ani),
Ester Salomeea şi Matias (la vârsta de 6 ani); copiii lui
Iosif: Lois Salomeea (la vârsta de 52 de ani) şi soţul ei
Daniel; Marta (la vârsta de 28 de ani) şi Lazăr (la vârsta
de 30 de ani); Sara (la vârsta de 35 de ani) şi soţul ei
Filip; precum şi pe Mariam şi Nathaniel, însoţiţi de
câţiva discipoli bărbaţi nenumiţi.
- Acest grup, la care se adaugă Miriam (la vârsta de
37 de ani), Joses Simion (la vârsta de 16 ani), Miriam (la
vârsta de 13 ani) şi Iuda (la vârsta de 12 ani); precum şi
Maria din Betania şi fiica ei Sar’h (la vârsta de un an şi
jumătate) - traversează în mod miraculos Marea Mare
într-una din corăbiile lui Iosif, rămasă fără vâsle, pânze
şi cârmă.
- Familia ajunge la Saintes-Maries-de-la-Mer, la
mijlocul verii.
- Familia călătoreşte la Muntele Bugarach, la
începutul lunii octombrie.
- Yeshua vizitează Muntele Bugarach, la începutul
lunii decembrie. - Yeshua şi Maria din Betania o Concep
în Lumină pe Lisbeta, în timpul solstiţiului de iarnă.

33 e.n.
- Octombrie - Ana îşi împărtăşeşte experienţele şi
înţelepciunea.
- Maria din Betania îi dă naştere fiicei lui Yeshua,
Lisbeta, la începutul lunii septembrie.
- Sara îi dă naştere fiului lui Filip, Justus, în luna
noiembrie.
- Moare soţul lui Lois Salomeea, Daniel.

35 e.n.
- Sara îi dă naştere fiicei sale, Ceres.
- Lois Salomeea se mărită cu Aonghas (un celt care
este în acelaşi timp cetăţean roman) şi se mută la Narbo
Martius.
- Iosif din Arimateea începe să îşi transfere o parte
din mica sa flotă de vase de transport comercial,
ancorate în sudul Franţei, către ginerele său, Aonghas,
şi fiii acestuia. Corăbiile sunt andocate în portul Narbo
Martius. Restul flotei lui Iosif este andocat în Cornwall şi
în Devon, în Anglia.

36 e.n.
- Fiii Anei, Andrei şi Iosefus, înfiinţează o mănăstire
eseniană- druidă la Glamorgan, în Ţara Galilor.
 38 e.n. Familia călătoreşte în Britania.
- Nathaniel (la vârsta de 55 ani) (soţul lui Mariam)
este ucis la Cartagina, la începutul iernii.
- Maria Ana (Mama Maria) începe o călătorie la
Roma, dar se întoarce la Muntele Bugarach, fiind extrem
de îngrijorată pentru Mariam. În final, se decide să plece
împreună cu familia la Avalon.
- Ana şi familia călătoresc împreună cu Iosif din
Arimateea la Avalon, spre sfârşitul toamnei.
- Marta (la vârsta de 35 de ani) îşi povesteşte
experienţa trăită la Avalon în timpul solstiţiului de iarnă.

39 e.n.
- Ana îl îngrijeşte pe prietenul ei, Ioan, care era
bolnav, ajutându-l să îşi recapete starea de sănătate, la
casa sa părintească din Mendip Hills.
- Iosif din Arimateea îi duce pe Maria Ana (Mama
Maria) (la vârsta de 58 de ani), Ruth (la vârsta de 35 de
ani), Ioan Marcu (la vârsta de 15 ani) şi Miriam din
Tyana (la vârsta de 44 de ani) la Roma şi la Efes.
- Copiii Sarei şi ai lui Filip, Justus (la vârsta de 5
ani) şi Ceres (la vârsta de 3 ani), rămân cu părinţii şi
surorile Sarei, în timp ce Sara şi Filip se alătură Mariei
Ana în călătoria acesteia la Roma şi la Efes. 40 e.n.
- Iosif din Arimateea le duce pe Maria Ana (Mama
Maria) (la vârsta de 58 de ani), Ruth (la vârsta de 36 de
ani), Ioan Marcu (la vârsta de 16 ani) şi Miriam din
Tyana (la vârsta de 45 de ani) la Efes şi la Antioh. Copiii
lui Miriam din Tyana, Joses Simion (la vârsta de 25 de
ani), Iuda (la vârsta de 20 de ani) şi Miram (la vârsta de
21 de ani) rămân la Avalon.
 - Fiii Mariei Ana, Toma (Tadeus) (la vârsta de 44 de
ani) şi Simon (la vârsta de 34 de ani) vin din Galileea la
Efes şi la Antioh, în timpul verii.
- Fiii Mariei Ana, Iacov şi Iuda (împreună cu soţia sa
Galeah) se reunesc pentru o perioadă scurtă cu mama
lor şi cu Miriam. - Toamna, Maria Ana îşi continuă
drumul către Tyana, în Turcia, împreună cu fiii ei,
Toma, Simon şi Ioan Marcu. Sara şi Filip li se alătură.

41 e.n.
- Maria Ana (Mama Maria), Ruth, Ioan Marcu,
Miriam, Sara şi Filip îşi petrec iarna la Tyana şi în
Cappadocia.
- Sara, Filip şi Ruth se întorc la Efes, unde se
întâlnesc cu Iosif din Arimateea, în timpul echinocţiului
de primăvară. Sara şi Filip se întorc la Muntele
Bugarach, împreună cu Iosif din Arimateea, în timpul
primăverii. Iosif rămâne pentru puţin timp aici, după
care se întoarce cu mai mulţi iniţiaţi şi cu mărfuri la
Avalon.
- Ruth rămâne la Efes.
- Maria Ana (Mama Maria), Toma, Simon, Ioan
Marcu şi Miriam din Tyana pleacă în India.
- Iosif din Arimateea se însoară cu Nueme la
Glamorgan, în Ţara Galilor.

43 e.n.
- Nueme le dă naştere celor doi fii gemeni ai lui Iosif
din Arimateea, la Avalon.
- Romanii invadează sud-estul Britaniei, sub
comanda împăratului Claudiu.

45 e.n.
 - Ana şi prietenul ei Ioan trăiesc împreună la Chalice
Hill, în Avalon.

47 e.n.
- Noe se duce pe insula Mona cu soţiile sale Rhia şi
Vântul care Dansează; cu Ana şi prietenul ei Ioan; cu
Iosif din Arimateea şi cu Nueme; cu Maria din Betania,
Sar’h, copiii lui Miriam din Tyana, Joses (la vârsta de 32
de ani) şi soţia sa, Iuda (la vârsta de 28 de ani) şi soţia
sa; şi cu Miriam (la vârsta de 29 de ani) şi soţul ei,
împreună cu alte 12 persoane, în timpul primăverii.
- Andrei şi Iosefus mor la mănăstirea eseniană-
druidă de la Glamorgan, mai târziu, în acel an.
- Romanii conduşi de generalul legionar Scapula
invadează Ţara Galilor şi încearcă să îl învingă pe marele
şef de trib briton Caradoc (Caratacus), care şi-a făcut
aliaţi din triburile silurilor şi ordoviţilor.

48 e.n.
- Johannes (la vârsta de 22 de ani) părăseşte India
cu soţiile sale, cu mama sa, Miriam din Tyana, cu
bunica sa, Maria Ana (Mama Maria), şi cu unchii săi
Toma, Simon şi Ioan Marcu, în timpul primăverii.
- Grupul se întâlneşte cu Iosif din Arimateea la Efes,
în perioada verii.
- Iosif îl duce pe Johannes la Muntele Bugarach şi în
Egipt, spre sfârşitul verii.
- De asemenea, Iosif le duce pe Maria Ana (Mama
Maria), Ruth, Ioan Marcu şi Miriam la Muntele Bugarach
şi în Egipt, după care grupul pleacă spre Muntele
Bugarach, la sfârşitul toamnei.
- Toma şi Simon se întorc acasă la ei, în Galileea.

49 e.n.
 - Yeshua îşi vizitează familia la Muntele Bugarach.
- Iosif din Arimateea, Maria Ana (Mama Maria), Ruth,
Ioan Marcu şi Miriam din Tyana îşi petrec iarna la
Muntele Bugarach.
- Johannes şi soţiile sale se duc la Muntele
Bugarach pentru o scurtă vizită, după care se întorc în
Egipt.
- Ruth pleacă la o mănăstire eseniană din Alpii
Francezi.
- Maria Ana (Mama Maria), Ioan Marcu şi Miriam din
Tyana se întorc la Avalon, la începutul primăverii,
împreună cu Iosif din Arimateea.
- Vântul care Dansează (la vârsta de 34 de ani) îşi
împărtăşeşte povestea şi oferă o meditaţie ghidată.

50 e.n.
- Caradoc (Caractacus) continuă împreună cu
silurienii lupta împotriva romanilor din Ţara Galilor.

51 e.n.
- Johannes şi soţiile sale se mută permanent în
Britania.
- Caradoc (Caractacus) este trădat şi predat
romanilor.

52 e.n.
- Filip este rănit pe drumul de întoarcere la Muntele
Bugarach, venind dinspre Alpii Francezi.

55 e.n.
- Yeshua (la vârsta de 58 de ani) vizitează Muntele
Bugarach la începutul primăverii şi îi invită pe iniţiaţi să
participe la „Marea Adunare” de la Fortingall, din Scoţia,
care urmează să aibă loc în timpul solstiţiului de vară.
 - Marta (la vârsta de 51 de ani) şi Lazăr (la vârsta de
53 de ani) se întorc la Muntele Bugarach, împreună cu
Sara (la vârsta de 58 de ani), Filip şi alţi iniţiaţi, după
încheierea „Marii Adunări”.
- Sar’h (la vârsta de 24 de ani) se mărită cu Andrei la
Avalon, după „Marea Adunare”. Cei doi se reunesc cu
Maria din Betania (la vârsta de 58 de ani), Miriam (la
vârsta de 60 de ani) şi Johannes (la vârsta de 29 de ani)
pe insula Mona.
- Ana şi grupul ei sunt atacaţi într-o ambuscadă, în
drum spre insula Mona, toamna.

56 e.n.
- Începe procesul de dispersare a Familiei (vezi
secţiunea referitoare la „Seminţele de Lumina1 de la
pagina 458).
- Iosif din Arimateea şi Noe rămân cu Ana la Avalon.
- Maria Ana (Mama Maria) (la vârsta de 75 de ani) şi
copiii ei, Ioan Marcu (la vârsta de 31 de ani), Ester
Salomeea (la vârsta de 30 de ani), Matias (la vârsta de 30
de ani) şi marea majoritate a copiilor acestora se întorc
la Efes, primăvara.
- Iosif din Arimateea le duce pe Miriam din Tyana, pe
copiii ei, Joses Simion (la vârsta de 41 de ani), Iuda (la
vârsta de 38 de ani) (şi marea majoritate a copiilor
acestora), precum şi pe fiica ei nou-născută, Zariah, la
Muntele Bugarach, toamna.
- Trei dintre copiii lui Joses şi ai lui Iuda pleacă
împreună cu Johannes şi cu Miriam (precum şi cu
familiile acestora) la Fortingall, primăvara.
- Unul din copiii mai mari ai lui Ioan Marcu şi unul
al lui Ester Salomeea pleacă de asemenea la Fortingall.
- Unul dintre copiii mai mari ai lui Ester Salomeea şi
unul al lui Matias rămân împreună cu Ana la Avalon.
 - Câte unul dintre copiii mai mari ai lui Joses şi
respectiv ai lui Iuda rămân de asemenea împreună cu
Ana la Avalon.
- Copiii mai mici ai lui Joses şi ai lui Iuda pleacă în
Galia (Franţa), iar mai târziu, în India.

57 e.n.
- Iosif din Arimateea o duce pe Maria din Betania, pe
doi dintre copiii ei: Sar’h şi fiul ei nou-născut Michel, şi
pe Mariam la Muntele Bugarach.
- Lisbeta şi soţul ei Simion rămân la Avalon cu Ana.
- „Cele trei Marii”, Sar’h şi Andrei călătoresc prin
sudul Franţei, prin nordul Italiei şi prin Europa de Est.

60 e.n.
- Sar’h şi Andrei se întorc la Muntele Bugarach.
- Miriam din Tyana, Joses, Iuda, Zariah, Maria din
Betania, Michel şi Mariam călătoresc la Efes, unde
petrec iarna împreună cu Maria Ana (Mama Maria).

61 e.n.
- Familiile „celor Trei Marii” călătoresc la Tyana la
începutul primăverii, unde rămân timp de un an.
- Au loc masacrul de pe insula Mona, realizat de
romani, şi revolta lui Boudicca (60-61 e.n.)

62 e.n.
- Iosif din Arimateea moare în mod conştient la
Avalon.
- „Cele Trei Marii”: Miriam (la vârsta de 67 de ani),
Maria din Betania (la vârsta de 65 de ani) şi Mariam (la
vârsta de 65 de ani) călătoresc în India, împreună cu
copiii care au rămas cu ele.
 63 e.n.
- Lisbeta şi soţul ei se întorc la Glamorgan şi încep
să renoveze mănăstirea eseniană-druidă, transformând-
o într-un spital/orfelinat.

66 e.n.
- Maria Ana (Mama Maria) (la vârsta de 85 de ani)
moare în mod conştient lângă Efes (Turcia).

68 e.n.
- Moare împăratul Nero.
- Sar’h (la vârsta de 37 de ani) se mută din sudul
Franţei, la Ibiza (în Spania).

69 e.n.
- Vespasian devine împăratul Romei.
- Anii 71-74 e.n.
- Guvernatorul roman al Britaniei, Agricola, îşi
conduce legiunile către nord, spre Scoţia.

75 e.n.
- Silurii din sudul Ţării Galilor sunt cuceriţi de
Frontinus.
- Caerleon, din Ţara Galilor, care a fost anterior o
fortăreaţă romană, devine o bază legionară (Caerleon
este situată nu departe de mănăstirea eseniană-druidă
din regiunea Glamorgan, care a devenit între timp un
spital/orfelinat protejat de romani).
- Lisbeta se întoarce la Avalon, cu cei trei copii ai
săi, într-o vizită.

76 e.n.
- Lisbeta se întoarce la Glamorgan.
 78 e.n.
- Silurii sunt cuceriţi, dar ordoviţii din nordul Ţării
Galilor încă mai rezistă pe poziţii.
- Agricola (recunoscut pentru moderaţia,
compasiunea şi justiţia sa relative, prin comparaţie cu
predecesorul său Suetonius Paulinus, care a distrus fără
niciun motiv insula Mona în anii 60-61 e.n.) îi cucereşte
pe ordoviţi şi preia cu forţa controlul asupra insulei
Mona.

79-80 e.n.
- Agricola mărşăluieşte în fruntea armatei sale, în
sudul Scoţiei.
- Titus devine împăratul Romei.

81 e.n.
- Domiţian devine împăratul Romei.

82 e.n.
- Are loc moartea conştientă a Anei, care este
îngropată în interiorul Torului.
- Agricola avansează pe mare, de-a lungul coastei de
est a Scoţiei, şi construieşte drumul de est către
Perthshire, zona în care este localizat Fortingall.

84 e.n.
- Are loc ultima bătălie a lui Agricola de la Mons
Graupius. Romanii nu au reuşit să avanseze dincolo de
acest punct din Scoţia. Agricola se întoarce la Roma.

85 e.n.
- Britania este controlată doar de trei legiuni
localizate la Caerleon, iar mai târziu, la Chester, York şi
Inchtuthill din sudul Scoţiei. Invazia romană în Britania
a durat 41 de ani. Ocupaţia romană a acesteia a durat
încă aproape 300 de ani.

120 e.n.
- Împăratul Hadrian construieşte un zid (cunoscut
sub numele de Zidul lui Hadrian), prin care separă
Scoţia de Anglia.

142 e.n.
- Este construit Zidul Antonin, situat mai la nord, în
zona estuarului Forth şi Clyde.

178 e.n.
- Noe moare în mod conştient în Avalon. Corpul său
este aşezat lângă cel al Anei şi al soţiilor sale, într-o
încăpere din interiorul Torului.

186 e.n.
- Fratele Geoffrey vorbeşte despre păstrarea în taină
a textelor scrise ale sfintei familii şi despre locaţia
descendenţilor Anei.
 Anexa B - Procesul de însămânţa re a Luminii
Prin intermediul copiilor Anei, al lui Yeshua şi al celor
Două Marii

(Informaţiile din această diagramă au fost obţinute

prin mediumitate (prin canale psihice), neputând fi
documentate în mod obiectiv (până la data scrierii acestui
material))
[Diagrama care urmează prezintă cu caractere „bold”
lista adulţilor şi a copiilor care au „însămânţat” o anumită
regiune particulară].

Însămânţarea Scoţiei, anii 56-57 e.n.

Copiii Mariei Ana (la vârsta de 75 de ani):
- Copilul (la vârsta de 12 ani al) lui Ester
Salomeea (la vârsta de 30 de ani)
- Copiii lui Yeshua (la vârsta de 60 de ani) şi ai
lui Miriam din Tyana (la vârsta de 62 de ani):
- Cei doi copii (la vârsta de 18 şi respectiv 14
ani) ai lui Joses Simion (la vârsta de 42 de ani)
- Johannes (la vârsta de 31 de ani) şi cele
două soţii ale sale, precum şi cei trei copii ai
săi (cu vârste cuprinse între 1 an şi 5 ani)
- Miriam (la vârsta de 39 de ani), soţul ei şi
cei doi copii ai lor (la vârsta de 12 şi
respectiv 8 ani)
- Copilul (la vârsta de 11 ani al) lui Iuda (la
vârsta de 38 de ani)

Însămânţarea Angliei şi a Ţarii Galilor, anii 56-57

e.n.
Iosif din Arimateea şi Nueme: doi gemeni născuţi în
anul 43 e.n.
 Cei zece copii ai lui Noe, Ariadne, Rhia şi Vântul
care Dansează (plus nepoţii lui Noe şi Ariadne, născuţi de
fiica acestora, concepută în lumină, Vivian)
Copiii Mariei Ana (la vârsta de 75 de ani):
- Copilul (la vârsta de 7 ani al) lui Ioan Marcu (la
vârsta de 32 de ani), în Avalon
- Copilul (la vârsta de 10 ani al) lui Ester Salomeea
(la vârsta de 30 de ani), în Avalon
- Copilul (la vârsta de 8 ani al) lui Matias (la vârsta
de 30 de ani), în Avalon
- Copiii lui Yeshua şi ai lui Miriam din Tyana:
- Copilul (la vârsta de 12 ani al) lui Joses Simion
(la vârsta de 42 de ani, în Avalon
- Copilul (la vârsta de 10 ani al) lui Iuda (la vârsta
de 38 de ani), în Avalon
- Copilul lui Yeshua şi al Mariei din Betania:
- Lisbeta (la vârsta de 22 de ani) şi soţul ei: vor avea
trei copii, născuţi la date ulterioare.

Însămânţarea Franţei, în anii 56-47 e.n.

Isac şi Tabitha: opt copii (cea mai mică este Sara,
concepută în lumină)
- Sara (fiica lui Isac) şi Filip: trei copii
Copiii Mariei Ana:
- Ruth şi Nathan: doi copii, în Alpii Francezi
- Ester Salomeea: un copil (la vârsta de 8 ani), lăsat
cu Ruth în Alpii Francezi
- Copiii lui Yeshua şi ai lui Miram din Tyana:
- Copilul lui Joses Simion (la vârsta de 16 ani),
Muntele Bugarach
- Copilul lui Miriam (la vârsta de 16 ani), Muntele
Bugarach
- Copilul lui Iuda (la vârsta de 8 ani), Muntele
Bugarach
 - Copilul lui Johannes (la vârsta de 8 ani), Muntele
Bugarach Copilul lui Yeshua şi al Mariei din Betania:
- Sar’h şi Andrei, după anul57e.n.: patru copii în
sudul Franţei; Ibiza, Spania şi Europa de Est. După ce
călătoresc prin aceste trei regiuni, doi copii se stabilesc
în sudul Franţei şi alţi doi rezidă în Europa de Est, ca
adulţi.

Însămânţarea Alpilor şi a Europei de Est

Copiii Mariei Ana:
- Cei doi copii ai lui Ruth şi Nathan
- Copiii lui Ioan Marcu: şase copii după anul 61, în
Avalon
Copilul lui Yeshua şi al Mariei din Betania:
- Sar’h şi Andrei, după anul 70 e.n.: doi copii în
Europa de Est şi doi, în sudul Franţei

Însămânţarea Egiptului
Copiii lui Mariamne (fiica Anei) şi ai lui
Adolphus: doi

Însămânţarea Orientului Mijlociu (Turcia şi

Israel)
Copiii Anei: Nathan (la vârsta de 14 ani), Luca (la
vârsta de 6 ani) şi Maria Ana (la vârsta de 10 ani)
Copiii Mariei Ana:
- Iuda şi Galeah: nu se cunoaşte numărul copiilor
lor
- Toma şi (?): nu se cunoaşte numărul copiilor lor
- Simon şi (?): nu se cunoaşte numărul copiilor lor
- Ester Salomeea şi (?): trei copii la Efes, începând
din anul 57 e.n.: unul la Avalon, unul la Fortingall şi
unul la Muntele Bugarach
- Matias şi (?): un copil la Efes şi unul la Avalon
 Însămânţarea Indiei şi a Munţilor Himalaya
Copilul Mariei Ana:
- Iosif cel Mic şi (?): nu se cunoaşte numărul
copiilor lor
Copiii lui Muntele Carmel şi ai lui Miram din
Tyana (începând din anul 62 e.n., după dispersarea
din Avalon):
- Joses Simion şi soţia: doi copii (cu vârste de 10 şi
respectiv 7 ani) au plecat în India, unul a rămas la
Avalon, doi, la Fortingall şi unul a plecat în Franţa.
- Copilul (la vârsta de 20 de ani al) lui Miriam
- Iuda, soţia sa şi un copil pleacă în India. Un copil
rămâne la Avalon, unul la Fortigall şi unul pleacă în
Franţa.
- Zariah (copilul nou-născut conceput la Fortingall,
în anul 55 e.n.) Copilul lui Yeshua şi al Mariei din
Betania:
- Michel (copilul nou-născut conceput la Fortingall,
în anul 55 e.n.)

Dispersarea, începând din anul 56 e.n.

- Ioan Marcu (la vârsta de 32 de ani) Număr de copii:
trei
Un copil (la vârsta de 7 ani) trimis la Avalon
Doi copii (cu vârste de 5 şi respectiv 3 ani)
trimişi la Efes
- Ester Salomeea (la vârsta de 30 de ani) Număr de
copii: şase
Un copil (la vârsta de 10 ani) trimis la Avalon
Un copil (la vârsta de 12 ani) trimis la Fortingall
Un copil (la vârsta de 8 ani) trimis în Franţa
Trei copii (cu vârste cuprinse între 3-6 ani)
trimişi la Efes
 - Matias (la vârsta de 30 de ani) Număr de copii: doi
Un copil (la vârsta de 8 ani) trimis la Avalon
Un copil (la vârsta de 5 ani) trimis la Efes
Copiii şi nepoţii lui Miriam din Tyana (la vârsta
de 62 de ani):
- Joses Simion (la vârsta de 42 de ani) Număr de
copii: şase
Doi copii (la vârsta de 18 şi respectiv 14 ani)
trimişi la Fortingall
Un copil (la vârsta de 12 ani) trimis la Avalon
Un copil (la vârsta de 16 ani) trimis în Franţa
Doi copii (la vârsta de 10 şi respectiv 7 ani)
trimişi în India
- Iuda (la vârsta de 38 de ani) Număr de copii: patru
Un copil (la vârsta de 11 ani) trimis la Fortingall
Un copil (la vârsta de 10 ani) trimis la Avalon
Un copil (la vârsta de 8 ani) trimis în Franţa
Un copil (la vârsta de 6 ani) trimis în India
- Miriam (la vârsta de 39 de ani) Număr de copii:
patru
Un copil (la vârsta de 16 ani) trimis în Franţa
Un copil (la vârsta de 20 ani) trimis în India
Doi copii (la vârsta de 12 şi respectiv 8 ani)
trimişi la Fortingall
- Johannes (la vârsta de 31 de ani) Număr de copii:
cinci
Un copil (la vârsta de 8 ani) trimis în Franţa
Un copil (la vârsta de 7 ani) trimis în India
Trei copii (cu vârste cuprinse între 1-5 ani)
trimişi la Fortingall

Copiii Mariei din Betania (la vârsta de 59 de ani):

- Sar’h (la vârsta de 26 de ani) Număr de copii: 0 (nu
are deocamdată copii) Sar’h pleacă în sudul Franţei
 - Lisbeta (la vârsta de 23 de ani) Număr de copii: 0
(nu are deocamdată copii) Lisbeta rămâne la Avalon şi la
Glamorgan, în Ţara Galilor
- Michel (bebeluş, născut în anul 56 e.n.) pleacă în
India
 Anexa C - Diagrama descendenţilor Anei

Nota traducătorului: Unele date sunt incorecte, aşa

că le-am tăiat. Spre exemplu, copiii Sarei (născută în
anul 4 î.Hr.), Justus şi Ceres, sunt trecuţi ca fiind
născuţi tot în anul 4 î.Hr. Am tăiat aceste date de
naştere.
Anexa D - Diagrama descendenţilor lui Iosif din
Arimateea
Anexa E - Diagrama descendenţilor lui Yeshua
 Bibliografie

Cottrell, Leonard. The Roman Invasion of Britain

(Invazia romană a Britaniei). New York: Barnes and Noble
Books and the Marboro Books Corp, 1992. (Publicată
iniţial sub numele de The Great Invasion - Marea invazie)
Jimenez, Ramon. Caesar Against the Celts (Cezar
împotriva celţilor). New Jersey: Casde Books, 1996.
Webster, Graham. Rome Against Caratacus: The
Roman Campaigns in Britain ad 48-58 (Roma împotriva
lui Caratacus: Campaniile romane din Britania, din anii
48-58 e.n.). New York: Barnes and Noble Books, 1982.
(Copyright Graham Webster, 1981)
 Mulţumiri

Din partea lui Claire

Le datorez de-a pururi recunoştinţa mea infinită
Celui Unic - Prietenului Preaiubit, Consiliilor de Lumină,
Anei, lui Yeshua şi Magdalenelor. Va mulţumesc pentru
că m-aţi susţinut prin Graţia, înţelepciunea şi Iubirea
voastră! Viaţa mea vă aparţine, întru Unitate, fiind
consacrată elevării şi eliberării tuturor fiinţelor.
Doresc să le mulţumesc părinţilor mei, care nu mai
sunt în această dimensiune pentru a-i putea îmbrăţişa,
şi fratelui meu, pentru sprijinul său constant! Le
mulţumesc celor patru fiice ale mele şi celor şapte
nepoţi, care sunt nişte nestemate nepreţuite pentru
inima mea maternă! Le mulţumesc din inimă
partenerilor mei de viaţă şi preaiubiţilor mei prieteni,
care mi-au dăruit iubirea şi prezenţa lor. Mulţumesc de
asemenea din inimă marii mele familii spirituale pentru
toate încurajările şi pentru susţinerea tangibilă care au
permis apariţia acestei cărţi în planul fizic! Îţi
mulţumesc, dragă Virginia Essene (care nu se mai află
printre noi), pentru că mi-ai împărtăşit din călăuzirea ta
interioară şi pentru că ai decis să publici mesajele Anei,
în anul 2002!
Naşterea celei de-a doua cărţi a Anei în dimensiunea
fizică nu s-ar fi putut petrece niciodată fără prezenţa
generoasă şi colaborarea plină de răbdare a lui
Catherine Ann Clemett şi a lui C.W. Va mulţumesc cu
apreciere şi cu iubire, care se amplifică, pe măsură ce
trece timpul, realizez tot mai abitir cât de profund a fost
procesul nostru de co-creaţie împreună cu Ana şi cu
Consiliile. De asemenea, îmi exprim recunoştinţa faţă de
J.K. Îţi mulţumesc pentru generozitatea ta financiară,
care a permis publicarea acestei cărţi! Îţi mulţumesc,
draga mea Virginia Essene, pentru că mi-ai transmis
torţa editurii S.E.E. Publishing! Fie ca efortul nostru să
amplifice şi mai mult lumina pe care ai răspândit-o în
lume, prin intermediul serviciului tău plin de
compasiune şi al integrităţii tale, de-a lungul multor ani.
Le datorez mulţumiri speciale tuturor admiratorilor
mei pe email, care nu au încetat nicio clipă să mă
încurajeze, precum şi celor care au acceptat cu răbdare
această poveste în inima lor. Doresc să îmi exprim
recunoştinţa preaiubitului meu Lorenzio: pentru că ai
crezut în mine şi pentru că m-ai susţinut cu iubire la
fiecare pas pe drumul către trezirea spirituală, care ne
deschide pe amândoi în faţa bucuriei şi a splendorii
Inimii Infinite a Preaiubitului!
Suntem cu toţii privilegiaţi să putem cunoaşte în
această epocă povestea Anei, într-un format nou şi
extins. Mulţumesc cu o recunoştinţă imensă Editurii
Hay House din Marea Britanic! Va mulţumesc pentru că
mi-aţi auzit apelul şi pentru că aţi investit creativitatea
voastră colectivă şi resursele voastre în acest proiect. De
asemenea, vă mulţumesc pentru că m-aţi invitat
întotdeauna să îmi spun opinia!
Îţi mulţumesc şi ţie din inimă, dragă prietene,
pentru că le-ai invocat pe Ana şi pe Magdalene, sub
forma acestei cărţi! Îţi doresc ca ideile lor dătătoare de
putere şi exemplele lor de înţelepciune non-duală şi de
compasiune să îţi deschidă mintea şi să îţi aprindă
inima. Îţi doresc să receptezi energiile care catalizează
trezirea spirituală şi să îţi recunoşti propria conştiinţă
non-duală de tip Hrist-Magdalena din interiorul tău. Îţi
urez o călătorie binecuvântată pe o distanţă zero!

Din partea lui Catherine Ann

 Le sunt extrem de recunoscătoare Anei, Consiliilor
de Lumină, lui St. Germain, lui Yeshua, Ordinului
Magdalenei şi tuturor fiinţelor din lumile superioare care
m-au ajutat să pornesc în această călătorie particulară,
a cărei posibilitate nici măcar nu am putut-o identifica
la început, cu înţelegerea mea umană. Sunt extrem de
fericită că v-ani ascultat şi că am fost dispusă să vă
urmez călăuzirea.
Îi port o recunoştinţă imensă lui Claire Heartsong,
pentru încrederea, sprijinul, credinţa ei în mine şi
pentru faptul că a acceptat să mă alătur echipei sale,
colaborând astfel la scrierea acestei urmări la prima
carte. Îi mulţumesc de asemenea prietenei mele C.W.,
care nu numai că a jucat un rol decisiv în crearea
fundamentului pentru scrierea cărţii de faţă, dar chiar a
fost o catalizatoare care m-a convins să plec (împreună
cu ea) din Utah pentru a colabora cu Claire.
Există şi alţi oameni cărora doresc să le mulţumesc
pentru sprijinul, călăuzirea, încurajările şi asistenţa lor
în diferite forme, cum ar fi: Valerie Draves, Evelyn
Ochoa, Virginia Essene, Vickie Moyle, Judith Rose
Moore, Cynthia Sion, Suzanne Rollow, şi mamei mele,
Evelyn Clemett. Îi mulţumesc de asemenea lui Margaret
Ruby pentru că a fost prima care mi-a atras atenţia
asupra cărţii lui Claire, Ana, bunica lui Iisus, în timpul
unui seminar pe care l-a organizat şi la care am
participat în anul 2004! Aşa cum am mai spus, acesta a
fost începutul unei serii absolut remarcabile de
sincronicităţi care m-au condus în cele din urmă la un
proces de co-creare, împreună cu Claire, a acestei cărţi.
În sfârşit, doresc să vă mulţumesc celor care v-aţi
simţit profund conectaţi cu cartea Anei şi cu mesajele ei
pline de iubire şi de înţelepciune. Vă onorez pe toţi
pentru spaţiul pe care l-aţi menţinut în toţi aceşti ani,
aşteptând cu nerăbdare această urmare!
 Despre autoare

Claire Heartsong şi-a crescut familia în Idaho şi a

predat la Universitatea de Stat din Boise, înainte ca
planurile interioare să se deschidă în faţa conştiinţei
sale, în anul 1986. După acel moment, ea a trăit o serie
de experienţe esenţiale, alături de St. Germain, Yeshua
şi Ana. S-a mutat pe Muntele Shasta, unde a receptat
invitaţia Anei de a-i spune povestea. După ce a trecut
prin diferite iniţieri pregătitoare intense, de-a lungul a
zece ani, Claire şi Ana şi-au unit forţele, creând
împreună cartea Ana, bunica lui Iisus. Această operă
plină de iubire şi de devoţiune a continuat apoi din
ianuarie 1998 până în octombrie, 2002.
După terminarea cărţilor referitoare la Ana, Claire a
înţeles că pasul următor al procesului ei de trezire
spirituală va consta în găsirea unor maeştri şi a unor
învăţături care să o asiste în materializarea prin
experienţă directă a învăţăturilor eterice ale Anei. În
această direcţie, Claire s-a asociat cu maeştrii budişti
tibetani şi cu învăţăturile lor bazate pe experienţa
directă, considerându-le a fi poarta deschisă spre care a
indicat dintotdeauna Ana, în timpul anilor în care i-a
auzit şi i-a simţit vocea în inima sa.
Începând din anul 2006, când Claire l-a întâlnit pe
partenerul ei spiritual, Lorenzo, ea a ieşit din lumina
reflectoarelor. Cei doi trăiesc o viaţă contemplativă într-
un ermitaj retras pe un munte din California de nord,
unde practică împreună meditaţia budistă esenţială. Ei
sunt complet dedicaţi trezirii spirituale în această viaţă,
în beneficiul tuturor fiinţelor vii.
www.claireheartsong.com
 Catherine Ann Clemett s-a aflat pe o cale
spirituală sau alta, de-a lungul întregii sale vieţi. Ea şi-a
dedicat primii ani de viaţă antrenării în arta dansului şi
a coreografiei, a dansat şi a predat această artă până
când rănile provocate de un accident de maşină au
determinat-o să îşi schimbe cursul vieţii şi să se
orienteze spre alte demersuri mai spirituale.
Catherine Ann a studiat alături de mulţi maeştri,
mediumi şi vindecători, pregătindu-sc în diferite metode
de lucru cu lumina şi tehnici vindecătoare. Este
certificată ca Mentor (Antrenor) Integrativ la cursul lui
Debbie Ford, a studiat regresia în vieţile anterioare,
alături de Dolores Canon şi este certificată în
hipnoterapie, făcând parte din Asociaţia Naţională a
Hipnoterapeuţilor Transpersonali. A început să
colaboreze cu Claire Heartsong ca manager de afaceri al
acesteia, în anul 2006.
Fiind un spirit liber, Catherine Ann îşi focalizează la
ora actuală atenţia asupra călătoriilor, scrisului,
organizării de seminare şi cultivării pasiunii sale:
tangoul argentinian!
www.catherineannclemett.com
 CUPRINS
Punerea bazelor ...................................................... 2
Invocaţia Arhanghelului Gabriel.............................. 2
Aspiraţii .................................................................. 3
Introducerea lui Claire ............................................ 5
Introducerea lui Catherine Ann ............................. 14
Introducerea Anei adresată lui Claire .................... 20
Introducerea Anei ................................................. 23
Binecuvântarea Mamei Maria (Mariei Ana) ............ 27
Binecuvântarea lui Iisus (Yeshua) ......................... 29
Binecuvântarea celor trei Marii ............................. 37
Miriam din Tyana ia cuvântul ............................... 41
Hărţi ..................................................................... 47
Prezentarea Magdalenelor ..................................... 49
Partea I - Iau cuvântul Magdalenele ....................... 51
Ana, vocea Magdalenelor ....................................... 51
Cap. 1 - Ana: Începutul unei noi vieţi .................... 54
Familia soseşte în sudul Galiei.......................... 54
Saintes-Maries-de-la-Mer, anul 32 e.n............... 56
La o lună după sosirea în Galia şi cu două
săptămâni înaintea călătoriei pe Muntele
Bugarach ........................................................... 61
Cap. 2 - Ana: Călătoria noastră către noul Munte
Carmel .................................................................. 65
Muntele Bugarach din Languedoc, începutul
toamnei, anul 32 e.n. ......................................... 65
Note de tranziţie ................................................ 77
Cap. 3 - Ana: Noul Munte Carmel ......................... 79
Ana revelează cine sunt copiii lui Yeshua şi ai
celor două Marii ................................................. 79
Cap. 4 - Ana: Yeshua vine în vizită ........................ 96
Muntele Bugarach, anii 32-33 e.n. .................... 96
Cap. 5 – Galeah .................................................. 105
 Nunta lui Yeshua şi a lui Miriam din Tyana .... 105
Cap. 6 - Miriam din Tyana .................................. 123
Miriam relatează întâlnirea ei cu Yeshua de la
fântână ............................................................ 123
Cap. 7 - Maria din Betania .................................. 135
Discuţii despre spiritualitate şi relaţia dintre
Yeshua şi S’arh ............................................... 135
Discuţie despre copiii Concepuţi în Lumină şi
despre trezirea spirituală ................................ 140
Discuţie despre liniile spirituale....................... 147
Discuţie despre „viaţa mea anterioară”, în
ipostaza de „Maria Magdalena” ...................... 154
Discuţie despre relaţia dintre Yeshua şi Miriam
......................................................................... 160
Discuţie despre iniţierea egipteană în sepulcru
......................................................................... 166
Cap. 8 - Nathaniel de la Muntele Carmel ............. 174
Muntele Bugarach, anul 35 e.n. ...................... 174
Cartagina, Africa, iarna anului 38 e.n. ............ 190
Cap. 9 - Mariam de la Muntele Carmel ................ 197
Muntele Bugarach, spre sfârşitul primăverii, anul
38 e.n. .............................................................. 197
Cap. 10 - Sara de la Muntele Bugarach............... 217
Muntele Bugarach, anul 19 e.n. ...................... 217
Cap. 11 - Lisbeta (Elisabeta Hanna) .................... 228
Muntele Bugarach, anul 36 e.n. ...................... 228
Muntele Bugarach, începutul toamnei, anul 38
e.n. ................................................................... 233
Britania, spre sfârşitul toamnei, anul 38 e.n. .. 238
Cap. 12 - Lazar din Betania ................................ 242
Muntele Bugarach, anul 36 e.n. ...................... 242
Cap. 13 - Iosif din Arimateea............................... 261
Muntele Bugarach, anul 38 e.n. ...................... 261
Partea a II - Suprimarea Vocii Magdalenei............ 268
 Cap. 14 - Mama Maria (Maria Ana) ..................... 268
Roma, Italia, toamna anului 39 e.n. ................ 268
Cap. 15 - Sara de la Muntele Bugarach............... 284
Muntele Bugarach, anul 41 e.n. ...................... 284
Cap. 16 - Filip din Betsaida ................................ 292
Efes, Turcia, anul 40 e.n.................................. 292
Muntele Bugarach, primăvara anului 49 e.n. .. 300
Muntele Bugarach, începutul primăverii, anul 55
e.n. ................................................................... 301
Cap. 17 - Johannes ............................................. 307
Cappadocia, Turcia, anul 48 e.n. .................... 307
Partea a-III-a - Vocile Avalonului ......................... 318
Cap. 18 - Marta din Betania ................................ 318
Avalon, anul 38 e.n.......................................... 318
Cap. 19 – Lisbeta ................................................ 350
Avalon, anul 41 e.n. (la vârsta de 7 ani) ......... 350
Avalon, vara anului 47 e.n. (la vârsta de 13 ani)
......................................................................... 355
Avalon, anul 48 e.n. (la vârsta de 14 ani) ....... 364
Cap. 20 - Ana şi Ioan .......................................... 369
Avalon, anul 39 e.n.......................................... 369
Ana şi Ioan, la Chalice Hill, anul 45 e.n. ......... 377
Cap. 21 - Vântul care Dansează .......................... 382
Avalon, anul 49 e.n.......................................... 382
Meditaţie ghidată cu Vântul care Dansează.... 401
Cap. 22 - Noe ...................................................... 405
Mona (Anglesey, Ţara Galilor), primăvara anului
47 e.n. .............................................................. 405
Cap. 23 - Sar’h.................................................... 424
Avalon, anul 49 e.n., la vârsta de 18 ani ........ 424
Cap. 24 - Johannes ............................................. 438
Stonehenge, anul 53, e.n. ................................ 438
Partea a-IV-a - Marea Adunare şi dispersarea
Seminţelor de Lumină ......................................... 449
 Cap. 25 - Lisbeta................................................. 449
Glamorgan, Ţara Galilor, începutul primăverii,
anul 55 e.n....................................................... 449
Cap. 26 – Sar’h ia cuvântul ................................. 453
„Marea Adunare”, Fortingall, Scoţia, solstiţiul de
vară, anul 55 e.n. ............................................ 453
Cap. 27 - Mariam şi Ana ..................................... 461
Avalon, anul 57 e.n.......................................... 461
Ana ia cuvântul: Ambuscada pe drumul către
Mona, toamna anului 55 e.n. ........................... 462
Mariam ia cuvântul, Avalon, iarna anului 57 e.n.
......................................................................... 468
Mariam prezintă o învăţătură plină de
înţelepciune, referitoare la conştiinţă............... 469
Mariam prezintă o învăţătură, referitoare la
nemurirea fizică ............................................... 480
Cap. 28 - Ana...................................................... 498
Dispersarea familiei Anei din Avalon, anii 56-59
e.n. ................................................................... 499
Ana ia cuvântul: Anii distrugerii, anii 56-61 e.n.
......................................................................... 501
Cap. 29 - Mariam ................................................ 504
India de nord, toamna anului 62 e.n. .............. 504
Partea a V- a - Vocea Magdalenei se retrage în tăcere
........................................................................... 507
Cap. 30 - Mama Maria (Maria Ana) ..................... 507
Efes, Turcia, anul 61 e.n. (la vârsta de 80 de ani)
......................................................................... 507
Cap. 31 – Sar’h ia cuvântul ................................. 514
Ibiza, Iberia (Spania), anul 63 e.n. .................. 514
Ibiza, anul 68 e.n. ............................................ 520
Cap. 32 - Ultimii ani ai Anei ................................ 526
Avalon, solstiţiul de iarnă, anul 80 e.n. ........... 526
 Procesul de însămânţare a Liniei Spirituale a
Luminii ............................................................. 528
Cap. 33 - Fratele Geoffrey ................................... 541
Avalon, anul 186 ............................................. 541
Ultimele cuvinte ale Anei .................................... 558
Anexe ................................................................. 560
Notă tranzitorie ................................................... 560
Anexa A - Linia cronologică ................................. 562
Anexa B - Procesul de însămânţa re a Luminii .... 577
Anexa C - Diagrama descendenţilor Anei............. 583
Anexa D - Diagrama descendenţilor lui Iosif din
Arimateea ........................................................... 584
Anexa E - Diagrama descendenţilor lui Yeshua ... 585
Bibliografie ......................................................... 586
Mulţumiri ........................................................... 587
Despre autoare .................................................... 591