Familia Rothschild - Profeţii banilor

antiiluzii.blogspot.com/2012/04/familia-rothschild-profetii-banilor.html

"Adevărata ameninţare la adresa oricărei republici este guvernul invizibil, care, ca o

caracatiţă gigantică, îşi întinde tentaculele scârboase peste oraşele şi naţiunile noastre.
La vârf se află un grup mic de case bancare, la care se face referire, în genere, prin
expresia 'bancherii internaţionali'. Această mică gaşcă ne conduce guvernele către
propriile ei ţeluri egoiste. Operează din spatele unui paravan auto-creat şi ne confiscă
funcţiile publice, organele legislative, şcolile, tribunalele, ziarele şi orice agenţie creată
vreodată cu scopul de a proteja publicul."

John Francis "Jonef " Hylan

(1868-1936)

The House of Rothschild - Money's Prophets este un film eclectic, creaţia unui
anonim care a reunit secvenţe aparţinând unor filme diferite, fapt uşor de constatat datorită prezenţei mai multor
comentatori şi, mai ales, a unei viziuni departe de a fi unitară ca scenariu, în încercarea de a relata, "istoric",
ascensiunea celei mai periculoase dintre toate familiile parazite care au asuprit vreodată acest Pământ.

Titlul este preluat de la lucrarea cu acelaşi nume a lui Niall Ferguson,

publicată în noiembrie 1999, care este, de fapt, o epopee servilă şi
entuziastă, dedicată "succesului" nemaipomenit al acestor monştri, ce nu au
nimic uman în ei, care ne sunt prezentaţi drept etalon al manifestării, cu
discreţie, a unei puteri incomensurabile.

Am fost obligat să apelez la aceste secvenţe, fiindcă am pomenit adeseori

influenţa nefastă a familiei asupra ultimelor două secole ale istoriei terestre
şi am considerat că este necesar să vă faceţi o idee privind sursele puterii şi
gradul de extindere a acestei caracatiţe financiare şi mă îndoiesc că veţi avea chef să şi dansaţi pe valsurile
care constituie coloana sonoră.

Înainte de toate, aş vrea să răstorn ideea, promovată insistent, a unei familii

care şi-a câştigat rolul pe scena lumii numai datorită scamatoriilor şi
speculaţiilor iniţiale ale lui Nathan Rothschild, prin care a obţinut controlul
Băncii Angliei, aşa cum veţi vedea şi din film, deşi este lăsată oarecum în
suspensie enigma aflării în posesia unui textilist evreu obscur din Manchester
a unei cambii substanţiale ca valoare, pe numele unui prinţ regent al Imperiului
Britanic.

Până în ultimele decenii ale secolului trecut, fiecare comunitate evreiască, din
orice ţară, se autoizola spaţial, religios, moral şi social, vârfurile financiare şi
religioase întreţinând o corespondenţă acerbă cu cele similare, din alte ţări,
într-un flux informaţional supra statal.

Chiar mai mult de atât: la 1611 încă se vorbea despre Principii în Exil, conducătorii de drept ai tuturor
comunităţilor ebraice împrăştiate în lumea întreagă, numiţi şi exilarhi, care aveau dreptul de a judeca şi de a
emite legi, putând fi itineranţi sau stabili, într-o anumită zonă geografică.

1/6
Dacă mai există şi astăzi ?

Congresele mondiale evreieşti se pare că le-ar confirma existenţa, iar Enciclopedia

Iudaică subliniază: "Destul de curios, exilarhii sunt încă menţionaţi în oficierea
Sabatului după ritualul Ashkenazim…", ceea ce implică faptul că Sanhedrinul (consiliul
superior evreu compus din 71 de membri, numiţi de principe şi nu aleşi de popor) încă
mai există şi continuă să stăpânească cu o autoritate indiscutabilă.

De altfel, există şi informaţii mai concrete: Sanhedrinul, desfiinţat formal în 70 e.n.,

apare ca din neant în Franţa, la 1807, fiind convocat de Napoleon, care se vede
obligat să trateze cu evreii domolirea haosului generat de mizerabila "revoluţie" de la
1789, ceea ce indică, mai mult decât clar, cine anume se aflase, de fapt, în spatele ei.

Sunt mai mult decât convins că rabinii şefi execută ordinele directe ale Sanhedrinului, în
ţările în care acesta nu are o prezenţă efectivă, fiindcă, analizând cu atenţie evoluţia din
ultimele secole a comunităţii evreieşti internaţionale, sub oblăduirea sionismului finanţat de
familia Rothschild, este evident că nimic nu a fost haotic şi că au fost puse în aplicare planuri
foarte concrete, care au condus, într-un final, la reînfiinţarea statului Israel, aşa cum
demonstram în alte două postări anterioare (Povestea sionismului şi Pace, propagandă şi
tărâmul făgăduinţei) şi poate că nu vor conduce şi la instaurarea statului fascist mondial.

Luând în considerare toate aceste aspecte, acel misterios şi foarte eficient "sistem
informaţional", pus cu generozitate la dispoziţia reginei Victoria, trebuie să fi aparţinut nu
familiei, ci comunităţii evreieşti internaţionale şi, în lumina acestui fapt, consider că membrii
familiei Rothschild, tocmai fiindcă numele le sunt cunoscute şi fiindcă multe dintre afacerile
lor pot fi identificate, nu reprezintă conducerea supremă a evreimii mondiale, ci m-aş putea hazarda să presupun
că sunt numai trezorierii ei, iar identitatea "păpuşarului suprem", menţionat insistent de David Icke, va continua
să rămână o enigmă.

Poate că este acel misterios rege iudaic, din seminţia lui David, pe care
Protocoalele îl văd la conducerea statului masonic mondial.

Ca o ultimă clarificare: Mossad-ul, despre care mulţi ofiţeri de informaţii susţin

că ar fi, de fapt, serviciul secret al familiei Rothschild şi nu al statului Israel,
deşi nu a avut, nici măcar în epoca sa de vârf, din perioada războiului rece,
mai mult de câteva mii de ofiţeri de caz, a fost întotdeauna mult mai eficient
decât KGB-ul, de pildă, care avea peste 200.000 de ofiţeri operativi, răspândiţi
în întreaga lume, iar explicaţia este foarte simplă - toţi evreii din lume se pare
că sunt obligaţi să acorde sprijin, necondiţionat, agenţilor Mossad, logistic
vorbind (cazare, conturi bancare, maşini de închiriat ş.a.m.d.), ceea ce
simplifică la maxim aparatul acestui serviciu de informaţii şi, simultan,
confirmă, o dată în plus, dacă mai era nevoie, existenţa unei conduceri centralizate.

În timp ce slugărnicia lui Heinrich Heine poate fi scuzată, din moment ce trăia din stipendiile familiei Rothschild,
unul dintre comentatori pare să fie destul de retardat, când face afirmaţii stupide de genul "garantarea păcii",
"absenţa opoziţiei la monopolul statal de a bate monedă", "reticenţa familiei de a-şi vedea rivalii eşuând" sau,
pur şi simplu, aruncă la coşul de gunoi toate faptele care ştirbesc faţada de respectabilitate a acestor demoni,
încadrându-le dispreţuitor în rândul "teoriilor conspiraţiei".

2/6
Uitându-şi rapid propriile vorbe, recunoaşte senin, câteva minute mai târziu, tocmai
ceea ce negase şi anume subordonarea marilor lideri politici sau a familiilor bancare
internaţionale, gen Cecil Rhodes sau Harriman sau Vanderbilt sau Carnegie "şi mulţi
alţii" - conform propriei exprimări - prezentând totul ca pe o mare realizare a geniului
financiar al familiei Rothschild.

Eu unul m-am cam săturat de această anatemă stupidă, a "teoriei conspiraţiilor".

Se mai îndoieşte cineva că toate deciziile acestor şacali nu sunt luate, în nici un caz,
în beneficiul nostru şi, mai presus de toate, că toate aceste decizii sunt luate în secret
?

Nu este nevoie să fii nici prea inteligent şi nici foarte informat, ca să ajungi la asemenea concluzii.

Este suficient să urmăreşti pe hartă zonele în care au firme şi alte interese

financiare şi vei vedea, cu mare claritate, explicaţia tuturor războaielor
interminabile care răvăşesc, de secole, exact aceleaşi zone.

Dacă la sfârşitul secolului XIX deţineau jumătate din averea lumii sau, hai să
fim modeşti, numai o treime, ce anume i-ar fi putut face să-şi piardă
supremaţia ?

Două războaie mondiale şi sute de războaie regionale pe care le-au

orchestrat şi finanţat şi de pe urma cărora numai Dumnezeu poate şti câte
averi au strâns ?

S-a declarat, oficial, că numai în urma primului război din Golf profitul net al bancherilor mondiali a fost de peste
100 de miliarde de dolari, în timp ce datoria SUA, faţă de aceeaşi bancheri, a crescut cu 200 de miliarde.

Când capitalismul a devenit afacerea lor de familie, în care sunt împinşi spre
bursă numai fraierii, buni de jumulit şi jefuit prin scamatorii şi speculaţii financiare,
de genul "crizelor economice" regizate de "băncile naţionale" private, care le
aparţin - cele de la 1815 sau 1825, regizate direct de Nathan Rothschild sau cele
din 1929 şi 2008, regizate de cozile de topor ascunse în firma J.P. Morgan - este
normal că a fi naţionalist devine echivalent cu terorist, fiindcă absenţa
naţionalismului şi a identităţii naţionale înseamnă "piaţă liberă" sau, mai concret
spus, acel regim internaţionalist care le permite să te calce economic în picioare,
ignorând graniţele care te-au protejat vreodată împotriva poftei lor libidinoase.

Singurul motiv, pentru care familia Rothschild a garantat vreodată pacea, într-o
ţară, a fost că deja obţinuse sistemul politic dorit, prin războaiele sau "revoluţiile"
finanţate anterior, sistem populat cu propriile lor mascote politice masonice.

Analizând cu puţină atenţie, este uşor de identificat mecanismul similar - prin

care au fost mai întâi creaţi şi apoi folosiţi indivizi ca Napoleon, Stalin şi
Hitler, pentru a da foc Europei sau întregii lumi - cu ajutorul căruia membrii
familiei Rothschild s-au folosit de evreii care i-au acceptat drept conducători
şi care au intrat singuri în abatorul organizat, "de dragul lor", în al doilea
război mondial, pentru a le fi purificată rasa de exemplarele nu prea reuşite,
ce nu aveau dreptul să ajungă în Palestina (conform opiniei, revelate în film,
a lui Victor de Rothschild), urmând desigur ca Rothschilzii, la fel ca orice alt
asasin care se respectă, să arunce vina pe oricine altcineva, în baza nici
măcar a unor dovezi fabricate, ci numai a unei propagande demente, întinsă în mass media pe zeci de ani,

3/6
continuând, în cel mai pur spirit mercantil, fiindcă nu sunt capabili de altceva, să încaseze despăgubiri şi
dividende tocmai de la aceste victime, fabricate şi certificate prin legislaţii promovate de slugile lor politice.

Dacă Alfred Milner a fost figura cheie a războiului anglo-bur de la 1899-1902 şi, simultan, era subordonatul lui
Lionel Walter Rothschild, oare ale cui ordine le respectase când a regizat şi prezidat masacrul din Africa de Sud
?

Dacă Rothschilzii nu urmăresc decât înfiinţarea de "bănci naţionale" private,

pe cine ar fi afectat mai mult politica lui Lincoln de independenţă financiară,
prin baterea propriei monede ?

Dacă nu avem probleme în a recunoaşte că Rothschilzii au finanţat toate

războaiele şi "revoluţiile" posibile, din toată lumea, care s-au soldat cu
moartea a sute de milioane de oameni, de ce avem atâtea probleme în a
recunoaşte că au decis asasinarea unui preşedinte american - sau doi
sau trei - şi ne grăbim să aruncăm anatema "teoriei conspiraţiilor" ?

Oare aceşti sociopaţi, care nu au limite criminale numerice, se căciulesc plini de respect în faţa unui lider politic
de paie, când ei înşişi deţin, de cel puţin două sute de ani, puterea de a numi guverne sau regi sau chiar de a
crea dinastii regale, plecând de la obscure familii germanice gen Saxe-Coburg-Gotha, revopsită Windsor ?

Oare este o simplă întâmplare faptul că în ducatul condus de familia Saxe-

Coburg s-a înfiinţat, la 1776, ordinul masonic Illuminati ?

Desigur că toate aceste întrebări sunt retorice, aşa că nu vă grăbiţi să vă

informaţi, pentru a-mi putea oferi un răspuns bine documentat.

Am putea, de exemplu, să-l acceptăm pe cel formulat de James Madison, care

afirma:

"Istoria demonstrează că mânuitorii de bani au folosit orice formă de abuz,

intrigă, înşelătorie şi orice metode violente posibile pentru a-şi menţine controlul
asupra guvernelor, controlând banii şi emiterea acestora."

şi trebuie să acordăm un oarecare credit acestor vorbe, dacă ţinem cont că le-a rostit un stăpân de sclavi, care a
devenit al patrulea preşedinte al SUA şi care, de pe poziţia sa de iniţiat, trebuie să fi cunoscut destul de intim
subiectul în cauză.

Documentarul mai are şi alte puncte slabe, atunci când ne-o prezintă, de
pildă, pe regina Victoria plină de verticalitate, refuzând acordarea titlului de
lord pentru Lionel de Rothschild, când nu încasase, probabil, renta lunară
acordată de acesta sau atunci când încearcă să ne convingă că Rothschilzii
nu aveau nimic de-a face cu neagra figură a sionismului, Theodor Herzl.

Familia Rothschild ignora şi dispreţuia un psihopat ca Herzl, din simplul

motiv că, niciodată, stăpânii nu dau socoteală în faţa slugii, pusă să le facă
treburile murdare.

Dacă CIA a fost şi este o organizaţie de inspiraţie nazistă ?

Prescott Bush ştim că a fost pronazist, finanţându-l pe faţă pe Hitler - împreună cu William Averell Harriman, unul
dintre reprezentanţii de frunte ai familiei subordonate, menţionată anterior - iar fiul lui, George H.W. Bush, a
ajuns directorul CIA.

4/6
Crede cineva că simpatiile politice nu încolţesc în mediul familial ?

În privinţa minciunii respectului manifestat pentru dreptul statelor de a bate

monedă, sper că nu vă scăpa şi poziţia lui Edmund de Rothschild, de
"proprietar şi operator" al Royal Mint Refinery, fiindcă nu despre o rafinărie şi
nici despre mentă nu este vorba aici, ci de monetăria britanică, care se află
în proprietatea lor încă de la 1852 şi puteţi vedea şi imaginile pe care le-am
postat, pentru a vă edifica ce fel de afaceri se derulau acolo.

Partenerul de nebunii al lui Nathan Rothschild, Alexander Baring, care

conform lui Byron ar fi rivalizat cu Rothschilzii ca avere şi influenţă, a fost
doar unul dintre directorii Barings Bank (1762-1995), care vă reamintesc că se face vinovată de acelaşi gen de
escrocherii ca toate celelalte bănci din sistemul mondial, făcând dispărută suma de 827 milioane lire sterline,
prin filiala din Singapore şi intrând în colaps în 1995, an în care a fost "achiziţionată", în întregime, pentru
fantastica sumă de 1 liră sterlină, de către o bancă actuală, care vă este foarte cunoscută şi care - coincidenţă
sau nu - a păstrat doar trei litere din numele iniţial: ING.

Mai aproape de noi, în 2004, scriitorul canadian Henry Makow avansa ideea
că actuala invazie a SUA din Irak este, de fapt, "promovarea programului
Rothschild către o dictatură mondială", explicând mai pe larg, într-un articol
ulterior:

"Intelectualii neo-conservatori sunt agenţi ai cartelului bancar Illuminati

Rothschild. Ţelul său este de a integra Orientul Mijlociu în 'noua ordine
mondială', pe seama contribuabililor şi soldaţilor americani. Aceasta este
adevărata natură a 'imperialismului'. Printre agenţii lui Rothschild, care
mânuiesc sforile paiaţei Bush, se numără Richard Perle, Paul Wolfowitz,
Douglas Feith, William Kristol, Elliot Abrams şi Charles Krauthammer [...]"

Scriitorul britanic Nicholas Hagger, în cartea sa, "The Syndicate: The Story of the Coming World Government
(2004)", susţinea că: "[...] un grup de agenţi Rothschild, pro-Israel, cu baza în SUA - reprezentat de un grup de
presiune, Proiectul pentru un Nou Secol American (PNAC) - a sprijinit invazia, pentru a acorda un răgaz statului
Israel, în timp ce un grup de agenţi britanici Rothschild au jucat, de asemenea, un rol în înlăturarea lui Saddam
Hussein şi securizarea aprovizionării cu petrol, prin ameliorarea poziţiei statului Israel."

Dincolo de tabloul îngrozitor - care se prefigurează când studiezi, în detaliu,

vieţile şi carierele acestor psihopaţi - ce conduce la concluzia, inevitabilă, că
nici un eveniment major al istoriei cunoscute nu s-a putut desfăşura fără
"binecuvântarea" lor, faptul că au continuat să se menţină în umbră,
preferând clandestinitatea luminilor rampei, îmi alimentează optimismul şi
mă face să cred, cu tărie, că atotputernicia lor este una de formă, un simplu
uriaş cu picioare de lut, care dă semne că se prăbuşeşte tocmai în aceste
zile, în care par să fi pierdut controlul asupra unui mecanism al jafului
economic, imaginat, cu migală, vreme de peste două secole.

"Arareori au fost văzuţi Rothschilzii implicându-se deschis în dezbateri publice pe probleme importante. Nici nu
au căutat vreodată să ocupe funcţii guvernamentale. Chiar şi atunci când, în ultimii ani, unii dintre ei au intrat în
parlament, nu au ieşit deloc în faţă, nici la Londra, nici la Paris şi nici la Berlin. Toate acestea în timp ce
contribuiau, din plin, la modelarea evenimentelor importante ale zilei: acordând sau refuzând fonduri, finanţând
oameni de stat, cu experienţă în serviciul diplomatic, influenţând numirile în marile posturi oficiale şi printr-un
contact direct, aproape zilnic, cu toţi marii factori de decizie."

5/6
Derek Wilson
Rothschild: A Story of Wealth and Power (1988)
The House of Rothschild - Money's Prophets ... link2

6/6