Sfântul Dimitrie cel Nou

Ocrotitorul spiritual al Bucureştiului

Prin secolul al XVI-lea, adică din perioada următoare a organizării unei curţi domneşti
la Bucureşti, începând de la Radu cel Frumos după 1562, ocrotitoare a Bucureştilor a fost
Maica Domnului. Mai târziu, prin secolul al XVII-lea, a existat o perioadă în care sărbătoarea
Bucureştilor era, mai ales, Buna Vestire. Prin secolul XVIII, urmare a înălţării Catedralei
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena de către voievodul Constantin Şerban, terminată la 1658
şi care avea Hramul Sfinţilor Împăraţi, pentru că era o legătură directă cu însuşi numele
domnitorului, în momentul în care această mânăstire a devenit la 1668 reşedinţă
mitropolitană, Sfinţii Constantin şi Elena, în perioada următoare, au fost consideraţi ocrotitori
ai Bucureştilor. Mai târziu însă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în vara anului
1774 la sfârşitul unui război destul de lung ruso-turc (1768 - 1774) au fost aduse la Bucureşti,
moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, din dreapta Dunării.
Generalul rus Petru Saltâcov a ajuns cu oștile în satul Basarab, iar pentru ca cinstitele
moaşte ale Sfântului Dimitrie să nu fie profanate de ostaşii musulmani, generalul a poruncit ca
ele să fie duse în Rusia. Ajungând cortegiul cu racla în Bucureşti, un negustor bogat, macedo-
român cu numele Hagi Dimitrie, dar şi mitropolitul Grigorie II al Ţării Româneşti, au rugat pe
generalul rus să lase cinstitele moaşte ale Sfântului Dimitrie cel Nou poporului român şi
Mitropoliei ţării, ca o mângâiere pentru multele pagube materiale şi suferinţe îndurate de
români în cursul acelui război, mai ales că era „valah” de neam. Ascultându-le dorinţa,
moaştele au fost aşezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, în iulie
1774. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă la Kiev, unde se păstrează şi astăzi.
Aducerea şi aşezarea moaştelor în Catedrala Mitropolitană a avut un ecou deosebit. Se
zice că în acea perioadă a fost o epidemie de ciumă, poate nu atât de violentă ca ciuma lui
Caragea din 1813, dar care a încetat de îndată ce moaştele au fost aduse şi lăsate la Bucureşti
şi se poate spune că aceasta a fost prima minune locală. După aceea au urmat şi altele, mai
ales în primele decenii ale secolului al XIX-lea, cele cu stăvilirea ciumei lui Caragea din
1813. În anul 1827 a fost o secetă foarte mare, moment în care moaştele au fost purtate în
procesiune prin Bucureşti. La finalul procesiunii, pe actuala Calea Victoriei, când erau să
traverseze Dâmboviţa, dintr-un cer care nu anunţa nimic, fiind o atmosferă toridă, fără ploaie
de multă vreme, a izbucnit dintr-odată o ploaie foarte puternică, care a atenuat seceta instalată
în acea vreme. Apoi prin anul 1831 moaştele au fost din nou scoase în procesiune pentru
oprirea epidemiei de holeră.
Toate aceste momente de cumpănă pentru viaţa şi traiul bucureştenilor, asociate cu
faptul că această Catedrală Mitropolitană bucureşteană, cu Hramul Sfinţilor Împăraţi
Constantin şi Elena care era reşedinţa Mitropoliţilor Ţării Româneşti din 1668, au făcut ca
Sfântul Dimitrie să fie atât de mult îndrăgit şi cinstit de bucureşteni, încât în vreme ce
Catedralei i se spunea “Maica bisericilor Valahiei” iar Sfântului Dimitrie, “Ocrotitorul
Bucureştiului”.
Acest lucru reprezintă, de fapt, un fenomen prezent pe întreg pământul românesc, ca
acolo unde sunt sfinte moaşte şi capătă o tradiţie prezenţa lor într-un loc, ele să devină, la un
moment dat, hramul principal care se suprapune şi biruie oarecum ca rezonanţă hramul iniţial.
Aşadar Hramul istoric Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena este mai puţin prezent în conştiinţa
oamenilor, mult mai cunoscul fiind Sfântul Dimitrie Basarabov. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi
la biserica noastră care are Hramul istoric Sfântul Nicolae, dar după aducerea moaştelor
Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, în momentul de faţă, de decenii în urmă, a devenit
Hramul principal.
Nenumărate boli au fost vindecate în urma rugăciunilor stăruitoare în faţa cinstitelor
moaşte ale Sfântului Dimitrie. În vreme de secetă s-au făcut cu ele procesiuni pentru ploaie iar
la momente de primejdie s-au făcut ceremonii religioase pentru îndepărtarea lor şi chemarea
milei lui Dumnezeu. An de an nenumăraţi credinciosi din Bucureşti şi nu numai sunt prezenti
la slujba pomenirii sale, care se face în ziua de 27 octombrie.
La 28 februarie 1950 Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată
Biserica Ortodoxă Română, ţinând seama de cinstirea deosebită de care se bucură Sfântul
Dimitrie cel nou, mai ales în Bucureşti. Această hotărâre istorică a generat impresionante
manifestări bisericeşti la 27 octombrie 1955, fiind prezenţi mulţi ierarhi români şi străini şi
numeroşi preoţi, călugări şi binecredincioşi creştini din Capitală şi din alte localităţi din ţară,
în pofida situaţiei politice din acea vreme.
De atunci, evlavia credincioşilor români faţă de acest Sfânt ocrotitor a sporit şi mai
mult. Chipul său este zugrăvit în icoane, în biserici, iar slujba şi Acatistul său au fost tipărite
în multe rânduri.
În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul
Bucureştiului şi al întregii Ţări Româneşti.

Troparul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui
Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de
suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase
Părinte Dimitrie, duhul tău.