Carte Electronic

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/331466329
PROIECTAREA SISTEMELOR DE MONITORIZARE A MEDIULUI
Book · December 2018
CITATIONS READS
0 5,007
1 author:
Florin Faur
University of Petrosani, Faculty of Mining
121 PUBLICATIONS 138 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Research Regarding The Ecological Succesion On Sterile Waste Dumps From Petrila Mining Exploitation, Romania. View project
Air Quality Monitoring Using Bioindicators In Jiu Valley View project
All content following this page was uploaded by Florin Faur on 02 March 2019.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Florin FAUR
PROIECTAREA SISTEMELOR
DE MONITORIZARE A
MEDIULUI
EDITURA UNIVERSITAS PETROȘANI

2018
ISBN 978-973-741-614-8
Proiectarea sistemelor de monitorizare a mediului
CUPRINS
INTRODUCERE 7
PARTEA I
CAPITOLUL 1
DESCRIEREA GENERALĂ A ACTIVITĂȚII DE MONITORIZARE A
MEDIULUI 12
1.1. Istoricul, definiţiile, obiectivele şi principiile monitorizării
mediului 12
1.1.1. Istoricul activităţii de monitorizare a mediului 12
1.1.2. Definiţiile uzuale ale monitoringului ecologic/integrat 15
1.1.3. Obiectivele monitorizării mediului 16
1.1.4. Principiile care stau la baza realizării monitoringului
ecologic/integrat 17
1.2. Organizarea activităţii de monitorizare a mediului 20
1.2.1. Abordarea sistemică a monitorizării mediului 20
1.2.2. Organizarea monitorizării mediului 22
1.2.2.1. Organizarea sistemului destinat controlului de fond al calităţii
mediului 22
1.2.2.2. Organizarea sistemului destinat controlului
poluanţilor/monitorizării poluării 23
1.2.2.3. Modalităţi de interconectare a celor două tipuri de sisteme
organizatorice 24
1.2.3. Niveluri de lucru ale monitorizării mediului 25
1.2.3.1. Monitorizarea mediului la nivel local 25
1.2.3.2. Monitorizarea mediului la nivel regional 26
1.2.3.3. Monitorizarea mediului la nivel global 27
1.2.4. Sisteme de monitorizare a mediului organizate la nivel global şi
regional 28
1.2.5. Organizarea monitorizării mediului prin intermediul subsistemelor
pe medii de viaţă 30
1.2.5.1. Monitorizarea pe subsisteme 31
1.2.5.2. Monitorizarea mediului în funcţie de emisii şi tipuri de poluanţi 35
CAPITOLUL 2
SITUAȚIA ACTUALĂ LA NIVEL NAȚIONAL 37
2.1. Sistemul naţional de monitorizare a mediului 37
2.2. Cadrul legislativ general 40
2.3. Conceperea unui sistem local de monitorizare a mediului 42
3
PARTEA a II-a
CAPITOLUL 3
SCOP, OBIECTIVE ŞI METODE DE CERCETARE 49
3.1. Generalităţi 49
3.2. Scopul şi obiectivele propuse 50
3.3. Metode de cercetare 52
CAPITOLUL 4
DESCRIEREA GENERALĂ A VĂII JIULUI 54
4.1. Localizare 54
4.2. Clima 55
4.3. Geologia 58
4.4. Solurile regiunii 59
4.5. Hidrografia 63
4.6. Vegetaţia şi flora 64
4.7. Fauna 67
4.8. Populaţia şi activităţile umane 69
4.9. Componentele ecosistemelor ce merită protecţie specială 71
CAPITOLUL 5
IDENTIFICAREA ȘI DESCRIEREA SURSELOR DE POLUARE 74
5.1. Poluarea atmosferică 74
5.1.1. Poluarea aerului datorată activităţilor miniere 76
5.1.2. Poluarea aerului produsă de alte activităţi 76
5.2. Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane 79
5.2.1. Poluarea apelor produsă de activităţile miniere 80
5.2.2. Poluarea apelor produsă de alte activităţi 82
5.3. Poluarea solului 84
5.3.1. Poluarea și degradarea solului datorată activităţilor miniere 84
5.3.1.1. Ocuparea suprafeţelor de teren de către haldele de steril 84
5.3.1.2. Suprafeţele ocupate de incintele miniere 86
5.3.1.3. Degradarea parţială sau totală a solului şi a peisajului 87
5.3.1.4. Poluarea solului cu substanţe nocive rezultate din activităţile de
exploatare şi de preparare a cărbunelui 89
5.3.1.5. Cariere de cărbune abandonate 90
5.3.1.6. Rupturi şi prăbuşiri de teren 91
5.3.2. Poluarea solului datorată altor activităţi 91
5.3.2.1. Depozitarea reziduurilor menajere 92
5.3.2.2. Depozitarea zgurei de termocentrală 93
5.3.2.3. Ogaşe şi ravene rezultate în urma activităţii forestiere 94
5.4. Zgomote şi vibraţii 95
5.5. Poluarea şi riscul de afectare al ecosistemelor în ansamblu 96
5.6. Poluarea şi riscul de afectare a speciilor protejate 100
5.7. Riscuri speciale 100
4
CAPITOLUL 6
ANALIZA CALITĂŢII MEDIULUI ÎN BAZINUL MINIER VALEA JIULUI 102
6.1. Ce se înţelege prin calitatea mediului 102
6.2. Cum se „măsoară” această calitate 103
6.3. Calitatea aerului în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra
vieţii 105
6.4. Calitatea apei în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra
vieţii 112
6.5. Calitatea solului în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra
vieţii 117
6.6. Zgomotul şi vibraţiile și influenţa lor asupra vieţii 126
6.7. Calitatea peisajului 127
6.8. Aprecierea calităţii mediului în Valea Jiului 129
CAPITOLUL 7
ELABORAREA SISTEMULUI DE MONITORIZARE A CALITĂŢII
MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 134
7.1. Stadiul actual de realizare și implementare a sistemelor de
monitorizare a mediului 134
7.2. Monitorizarea calităţii aerului 136
7.2.1. Selectarea parametrilor ce urmează a fi monitorizaţi 136
7.2.2. Stabilirea frecvenţei de realizare a măsurătorilor 143
7.2.3. Alegerea echipamentelor utilizate pentru monitorizare 145
7.2.3.1. Echipamente fixe destinate monitorizării concentraţiei poluanţilor
gazoşi şi particulelor în suspensie 145
7.2.3.2. Echipamente mobile destinate monitorizării concentraţiei
poluanţilor gazoşi şi particulelor în suspensie 151
7.2.4. Amplasarea punctelor de monitorizare şi numărul de staţii
utilizate 156
7.3. Monitorizarea calităţii apelor 158
7.3.3.1. Aparatură automată destinată analizelor de calitate ale apei 162
7.3.3.2. Aparatură portabilă destinată efectuării determinărilor în teren 164
7.3.3.3. Aparatură de laborator 166
utilizate 167
7.4. Monitorizarea calităţii solului 169
7.4.3.1. Echipamentele portabile 171
7.4.3.2. Aparatura de laborator 172
7.4.4. Amplasarea zonelor de monitorizare şi numărul de staţii utilizate 172
7.5. Monitorizarea stării de sănătate a populaţiei 174
7.6. Monitorizarea peisajului 175
5
7.7. Monitorizarea florei şi faunei 176

7.8. Monitorizarea zgomotelor 176
7.9. Monitorizarea mediului în staţiunile montane Straja şi
Parâng 178
7.10. Utilizarea tehnologiei GIS în monitorizarea mediului 187
7.11. Realizarea centrului de coordonare al sistemului local de
monitorizare a mediului din Valea Jiului 194
7.12. Localizarea punctelor şi zonelor de monitorizare 196
7.13. Evaluarea costurilor legate de realizarea sistemului de
monitorizare a mediului 199
CAPITOLUL 8
CONCLUZII CU PRIVIRE LA PROIECTAREA SISTEMELOR DE
MONITORIZAREA A MEDIULUI ȘI ASUPRA STUDIULUI DE CAZ 201
8.1. Etape necesare în proiectarea sistemelor de monitorizare a
mediului 201
8.2. Concluzii și constatări finale 202
ANEXE
Anexa 1 210
A Substanţe şi indicatori de stres ai mediului cu importanţă
potenţială şi influenţare directă sau indirectă a omului şi biosferei 210
B Substanţe şi indicatori de stres ai mediului recomandaţi pentru
monitorizare 211
C Substanţe ce pot fi monitorizate pe plan local sau regional
oriunde sunt probleme deosebite 211
D Substanţe nerecomandate pentru analiză în faza I-a GEMS 211
Anexa 2 212
Clasificarea factorilor importanţi în matricea Batelle 212
I Sfera ecologică 212
II Sfera percepţiilor 213
III Sfera activităţilor umane şi sociale 213
Anexa 3 214
Parametri de bază şi cei opţionali utilizaţi în subsistemul de control al
mediului pe tipuri de poluanţi 214
Anexa 4 215
A Parametri de calitate ai aerului 215
B Parametri de calitate ai apelor 215
C Parametri de calitate ai solului 217
BIBLIOGRFIE 220
6
INTRODUCERE
Dezvoltarea societăţii umane, pe de-o parte, şi creşterea populaţiei,

pe de alta, au condus la o intensificare a gradului de utilizare a resurselor
naturale regenerabile şi neregenerabile. Activităţile antropice legate de
exploatarea şi valorificarea acestor resurse pe lângă progres au generat şi
cantităţi apreciabile de reziduuri, emisii poluante şi alte variabile
responsabile de degradarea calităţii mediului (Faur, 2009).
Oamenii nu mai sunt constrânşi să locuiască doar în condiţii ideale.
Putem construi medii locuibile chiar în climate extreme, folosind căldura
sau aer condiţionat pentru a aduce temperatura la un nivel suportabil. La
fel, nu mai este nevoie ca oamenii să locuiască în funcţie de hrana sau de
apa proaspătă, acestea putând fi transportate.
Omul a cucerit întreaga planetă, iar ritmul tot mai ridicat de creştere
demografică a condus la apariţia marilor aglomerări urbane, ajungându-se
până la ceea ce numim astăzi megalopolisuri (Buia și Rădulescu, 2002).
Principalul proces generator de poluare este industrializarea şi
tehnologizarea, început în secolul XVIII în Anglia şi cunoscând o amploare
fără precedent în zilele noastre, ce a condus la o creştere continuă a
consumului energetic pe cap de locuitor (fig. I.1).
Fig. I.1. Structura şi dinamica consumului energetic în evoluţia speciei umane (Florea,
2018)
7
Având în vedere că aproximativ 75 - 80 % din totalul energiei

provine din arderea în instalaţii mai mult sau mai puţin performante a
combustibililor fosili – cărbune, petrol şi gaze naturale – omenirea se
confruntă din ce în ce mai acut cu fenomene de poluare a componentelor
de mediu ce amenință însăși viața pe Pământ.
În mod obişnuit, în natură, reziduurile fiinţelor vii sunt prelucrate şi
reciclate integral, dar omul foloseşte mult mai multe resurse decât are
nevoie ceea ce generează deşeuri în cantități enorme. Aceste uriașe
cantități de deşeuri au depăşit demult capacitatea de reciclare naturală şi
au condus la apariţia fenomenului de poluare (Florea, 2018).
Acceptând faptul că omul este o entitate care trăieşte în strânsă
legătură cu mediul şi că într-o măsură mai mare sau mai mică calitatea
vieţii acestuia depinde direct de calitatea mediului înconjurător, atunci
trebuie să conştientizăm importanţa pe care omul trebuie să o acorde
protecţiei mediului şi menţinerii calităţii acestuia în parametrii cât mai
favorabili în sensul asigurării unui optim necesar continuării vieţii (Lazăr și
Faur, 2011).
Problemele legate de poluarea şi degradarea calităţii mediului au
atras necesitatea adoptării unor măsuri legislative cu caracter general
precum şi o serie de reglementări sectoriale în domeniul protecţiei
mediului.
Începând din 1972 când a fost lansată cu prilejul primului forum
mondial de specialitate de la Stockholm “Declaraţia cu privire la mediul
înconjurător” şi continuând cu reuniunile la nivel înalt care îşi propun
dezbaterea şi găsirea de noi soluţii pentru rezolvarea problemelor globale
ale protecţiei mediului dintre care se remarcă şi Conferinţa Naţiunilor Unite
privind mediul şi dezvoltarea, care a avut loc la Rio de Janeiro în iulie 1992
precum şi întâlnirile anuale ale ţărilor dezvoltate au generat o abordarea
integrată a aspectelor economice şi sociale de mediu şi au permis
formularea “Declaraţiei de la Rio”, care conţine principiile fundamentale pe
care statele îşi vor baza deciziile viitoare şi “Agenda 21”, care se constituie
ca un plan de acţiune pentru secolul 21 şi are ca principiu de bază
dezvoltarea durabilă (Lazăr și Dumitrescu, 2006).
Comparând „strategia” naturii cu cea a societăţii omeneşti,
constatăm existenţa unei contradicţii esenţiale şi anume aceea dintre
echilibrul şi armonia din natură şi tendinţa omului de realizare a unor
producţii maxime, prin înlocuirea ecosistemelor naturale cu altele artificiale,
labile, create şi menţinute viabile de el (Sârbu și Marchiș, 2010).
Un rol deosebit de important în menţinerea echilibrelor ecologice îl
are activitatea de control a calităţii mediului sau monitorizarea
componentelor de mediu. Această activitate este în măsură să pună la
dispoziția factorilor de decizie informaţii utile cu privire la gradul de poluare,
8
starea de sănătate a populaţiilor, dinamica acestora sub influenţa

activităţilor antropice, a tendinţelor de evoluţie a calităţii mediului etc.
Problema controlului calităţii mediului s-a pus după ce omul, în
foarte scurta sa evoluţie dacă ne raportăm la scară geologică, a ocupat
întreaga suprafaţă a planetei, a modificat-o profund afectând sau
transformând ecosistemele naturale şi provocând apariţia unui flagel
necunoscut până aici – poluarea. Impacturile activităţilor antropice,
interacţionând sinergic, au declanşat o serie de procese care pun în pericol
viitorul omenirii şi al planetei însăşi (Florea, 2018).
Această activitate, relativ recent apărută în sfera de interes general
a omenirii, se constituie şi pentru România ca o prioritate după 1989, dar în
special în perioada ce a urmat aderării la Uniunea Europeană (2007).
Deşi organizarea monitoringului ecologic în România a început încă
din 1990 se constată multe disfuncţionalităţi şi neajunsuri cauzate în
special de lipsa unei baze economice solide, cunoscut fiind faptul că
activitatea de monitorizare a mediului implică un efort financiar considerabil
(Faur, 2009).
În prezent în România sistemul de monitorizare a calităţii mediului
este organizat pe subsisteme de viaţă.
Datele de bază provenite din măsurătorile de teren şi laborator
efectuate în cadrul fiecărui subsistem sunt stocate într-o bază unitară
construită la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția
Mediului (INCDPM). Datele sunt ordonate după denumire, sunt aliniate ca
mod de prezentare şi unităţi de măsură la standardele naţionale şi
internaţionale, iar după prelucrarea lor statistică sunt transmise către
băncile de date internaţionale.
Deşi din punct de vedere teoretic este un sistem modern, capabil să
răspundă exigenţelor internaţionale în domeniu, realităţile obiective din
România adesea contrazic această primă impresie.
De cele mai multe ori monitorizarea mediului se face prin intermediul
unor măsurători realizate la intervale mari de timp şi cu mijloace şi metode
depăşite, astfel că nu de puţine ori ne confruntăm cu episoade mai mult
sau mai puţin accidentale de poluare, care în condiţiile existenţei unui
sistem eficient de monitorizare a mediului ar putea fi prevenite.
Aceste neajunsuri pot fi puse pe seama dificultăţilor întâmpinate de
instituţiile răspunzătoare de activitatea de monitorizare a mediului,
dificultăţi ridicate de aria mare de răspundere, lipsa de personal, dotarea
slabă a laboratoarelor sau bugete insuficiente.
Din acest punct de vedere o mai bună organizare a activităţii de
monitorizare a mediului poate fi cea pe nivele de lucru, realizată prin
crearea reţelelor locale de monitorizare, reţele administrate de Agenţia
Națională de Protecţie a Mediului prin intermediul filialelor județene (AJPM)
9
și cu sprijinul primăriilor sau a unor organizaţii care să se ocupe de

realizarea şi operarea acestor sisteme.
Statutul României, de ţară membră cu drepturi depline a Uniunii
Europene, a însemnat şi armonizarea legislaţiei interne cu cea europeană,
în acest sens fiind transpuse o serie de directive şi acte normative
referitoare la calitatea mediului (Faur, 2009).
Lucrarea de față se dorește a fi un ghid de proiectare a sistemelor
de monitorizare a mediului (la nivel local), care, odată pus la dispoziția
celor implicați în această activitate să constituie un instrument și totodată
un exemplu util.
Lucrarea este structurată în două părți principale: o primă parte care
abordează aspectele generale legate de organizarea monitorizării
mediului; în timp ce a doua prezintă un exemplu concret de proiectare a
unui sistem de monitorizare a mediului, sistem localizat în Valea Jiului.
Prima parte a lucrării trece în revistă istoricul, definițiile, obiectivele,
principiile și modul în care este organizată în prezent activitatea de
monitorizare a mediului la nivel global și în România.
În partea a doua a lucrării este exemplificat modul în care se
proiectează un sistem local de monitorizare a mediului la nivel local
(pornind de la o analiză inițială a calității mediului în zona de interes,
continuând cu stabilirea parametrilor ce trebuie monitorizați, localizarea
punctelor și zonelor de monitorizare, alegerea instrumentelor,
echipamentelor și aparaturii utilizate, conceperea unui centru de
coordonare a sistemului și o evaluare a costurilor de implementare) și
modul în care acesta poate și interconectat cu sistemul național.
10
PARTEA I
CAPITOLUL 1
DESCRIEREA GENERALĂ A ACTIVITĂȚII DE
MONITORIZARE A MEDIULUI
1.1. Istoricul, definiţiile, obiectivele şi principiile monitorizării mediului
1.1.1. Istoricul activităţii de monitorizare a mediului

Activitatea de supraveghere a calităţii mediului pe baza unor principii
şi reguli stricte şi unitare, unanim acceptate este una relativ nou apărută în
sfera activităţilor umane destinate protecţiei mediului.
Cu toate acestea, totuşi, supravegherea mediului este o activitate
veche, demonstrată de scrierile cuneiforme, egiptene şi romane, însă nu
era o activitate realizată în mod organizat. Observaţiile făcute în acele
vremuri erau utilizate pentru realizarea unor previziuni privind evoluţia
vremii şi a producţiilor agricole.
Pe măsură ce ştiinţa avansează, preocupările oamenilor devin
metodice şi sistematice, se dezvoltă o multitudine de aparate şi sisteme de
măsură şi cu ajutorul acestora se începe înregistrarea pentru perioade
îndelungate de timp o serie de parametri la început în special din
climatologie pentru ca mai apoi sfera preocupărilor să devină tot mai largă,
cuprinzând sisteme unitare din hidrologie, hidrochimie, pedologie iar odată
cu conştientizarea problemelor generate de poluare apar sistemele pentru
măsurarea poluării. În acest mod se realizează o trecere de la perioada
observaţiilor empirice la cea a observaţiilor sistematice, organizate pe
criterii ştiinţifice şi care stabileşte şi o serie de parametri principali ai
mediului necesar a fi urmăriţi sub aspect calitativ şi cantitativ (Faur, 2009).
În ultimele decenii activitatea de supraveghere a mediului se
dezvoltă într-un ritm alert, este organizată pe principii ştiinţifice şi
dobândeşte o importanţă tot mai mare ajungând astăzi să aibă dimensiuni
planetare.
Pentru realizarea unor sisteme cât mai unitare a fost nevoie ca şi
oamenii de ştiinţă care se ocupau de acest domeniu să treacă de la munca
independentă, realizată prin metode şi tehnici proprii sau la nivel de
standarde naţionale, la o uniformizare a metodelor, astfel încât rezultatele
muncii lor să fie comparabile şi uşor de sintetizat. În acest sens au fost
organizate o serie de conferinţe şi întâlniri ale căror principale scopuri au
fost acelea de a analiza, compara şi corela datele, de a preciza reguli
unanim acceptate pe baza cărora să fie efectuate măsurătorile, stabiliţi
parametrii care fac obiectul acestor măsurători, care sunt intervalele de
12
timp pentru care se fac măsurători şi intervalul dintre două măsurători

consecutive precum şi a aparaturii utilizate în acest scop (Faur, 2009).
În timp au apărut o serie de întrebări fundamentale iar necesitatea
de a răspunde la acestea au condus în final la crearea unui sistem de
monitoring unitar, denumit ecologic sau integrat care funcţionează la nivel
global. Aceste întrebări pot fi grupate în două categorii şi anume
(Godeanu, 1996):
1. Întrebări legate de colectarea datelor:
 Cine realizează şi finanţează sistemul de control al calităţii mediului?
 Care sunt scopurile şi obiectivele programului de monitoring?
 Ce metode trebuie folosite în măsurarea sistematică în timp a
variabilelor şi proceselor?
 La ce scară de timp se realizează monitoringul şi care este frecvenţa de
colectare a datelor?
 Ce variabile şi procese au fost alese şi care sunt cele mai bune
variabile care pot satisface obiectivele programului de monitorizare a
mediului?
2. Întrebări legate de analiza, prezentarea şi interpretarea datelor:
 Ce metode sunt folosite pentru analiza datelor?
 Au fost datele interpretate bine şi corect?
 Care sunt datele şi cum sunt acestea prezentate pentru a da maximum
de informaţii în condiţiile realizării unei audienţe maxime?
Dintre multitudinea de conferinţe, întâlniri şi dezbateri care au
condus în final la crearea sistemului global de monitorizare a mediului se
remarcă o serie de momente importante (Florea, 2018):
- 1948 - înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Naturii (IUPN)
care în 1957 se transformă în Uniunea Internaţională pentru
Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale (IUCN);
- 1962 – apare cartea scriitoarei Rachel Carson “Silent spring”, o
zguduitoare avertizare a dezastrelor pe care le poate determina omul
dacă nu ia măsuri eficiente de protecţie a naturii;
- 1964 – se înfiinţează Consiliul Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice
(ICSU);
- 1968 – UNESCO organizează prima conferinţă asupra Biosferei;
- UNESCO creează o comisie însărcinată cu stabilirea parametrilor ce ar
trebui urmăriţi în activitatea de control a calităţii mediului;
- 1971 – UNESCO lansează programul “MAB” (Man & Biosphere);
- 1972 – sub egida ONU se organizează la Stockholm prima conferinţă
asupra mediului înconjurător, la care se lansează conceptul de Sistem
de Monitoring Global (GEMS) şi se decide lansarea Programului
Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP);
13
- apare prima carte a Clubului de la Roma – “ Limitele creşterii” (sub

redacţia lui Meadows);
- 1973 – apare sub redacţia lui Munn cartea “Sistemul global de control
al mediului înconjurător” care va sta la baza organizării ulterioare a
sistemului global de monitoring al mediului (GEMS). În această carte se
face pentru prima dată o clasificare a principalilor factori importanţi
pentru controlul global al mediului (aşa numita matrice Batelle). Pe
această bază se demarează organizarea diferitelor sisteme de control
al calităţii mediului;
- 1980 – apare “Global 2000” – un raport elaborat de Departamentul de
Stat şi Consiliul pentru Calitatea Mediului din SUA şi prezentat pentru
prima dată de preşedintele Carter. Ulterior, an de an, preşedinţii SUA
prezintă în faţa naţiunii un raport asupra stării mediului;
- apare “Strategia pentru conservare la nivel planetar” publicată de IUCN
în care sunt precizate 3 obiective prioritare:
1. Menţinerea proceselor ecologice şi a sistemelor de suport a vieţii;
2. Păstrarea diversităţii genetice şi conservarea speciilor sălbatice;
3. Asigurarea utilizării pe timp îndelungat a speciilor şi ecosistemelor şi
folosirea cu grijă a tuturor resurselor naturale ţinând seama de
considerentul că ele sunt necesare nu numai acum ci şi generaţiilor
viitoare.
- 1982 – Conferinţa ONU de la Nairobi organizată pentru a constata
progresele realizate în cei 10 ani care au trecut de la Conferinţa de la
Stockholm;
- ONU adoptă Carta Mondială a naturii;
- Holdgate, Kassas şi White publică “Starea mediului 1972-1982”;
- Uniunea Internaţională a Ştiinţelor Biologice (IUBS) iniţiază programul
de bioindicatori;
- 1983 – Adunarea Generală ONU creează Comisia Mondială pentru
Mediu şi Dezvoltare;
- are loc primul din seria de simpozioane dedicate monitoringului
organizat de IUBS;
- 1985 – se adoptă Directiva Uniunii Europene cu privire la gestionarea
impacturilor asupra mediului;
- 1987 – este publicat raportul comisiei Bruntland “Viitorul nostru comun”
în care se pun bazele conceptului de dezvoltare durabilă;
- 1989 - IUCN publică “De la strategie la acţiune” – un răspuns la raportul
Bruntland;
- 1992 – are loc la Rio de Janeiro Conferinţa ONU pentru Mediu şi
Dezvoltare;
- 1993 – la iniţiativa Societăţii Internaţionale de Ecologie (INTECOL), se
lansează la Cuernavaca programul de cercetări ecologice “Iniţiativa
Internaţională pentru o Biosferă Durabilă (ISBI)”.
14
Urmare a acestor activităţi, de la nivel ONU la cel al organizaţiilor

create de aceasta cât şi de la nivelele locale şi regionale a apărut şi s-a
conturat un sistem coerent şi unitar de supraveghere a calităţii mediului. El
a fost pus în practică de două organizaţii internaţionale:
 Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător (PNUE);
 Consiliul Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice care acţionează pentru
Comitetul Ştiinţific pentru Problemele Mediului (SCOPE).
Programul de monitorizare a mediului la nivel planetar are 4
componente:
1. Sistemul global de monitorizare a mediului (Global Environmental
Monitoring System – GEMS);
2. Monitoringul de fond, global integrat (Integrated Global Background
Monitoring – IGBM);
3. Registrul Internaţional pentru substanţe chimice potenţial toxice
(International Register of Potential Toxic Chemicals – IRPTC);
4. Sistemul de informaţii privitoare la mediu – INFOTERRA.
1.1.2. Definiţiile uzuale ale monitoringului ecologic/integrat

La ora actuală în România se utilizează doi termeni care în principiu
definesc acelaşi lucru, monitoringul ecologic şi monitoringul integrat de
mediu, fapt ce poate crea confuzie în special în rândul celor care nu au o
pregătire solidă în domeniu. Pentru înţelegerea termenului de control al
calităţii mediului există o serie de definiţii unele mai complexe altele mai
puţin complexe şi din acest motiv în prezent sunt acceptate două sensuri:
unul ecologic şi unul tehnologic.
În sens ecologic monitoringul este un sistem de supraveghere
sistematică şi continuă a stării mediului şi a componentelor sale sub
influenţa factorilor naturali şi antropici (Botnariuc, 1987).
În sens tehnologic monitoringul integrat reprezintă un sistem
complet de achiziţie a datelor privind calitatea mediului obţinut pe baza
unor măsurători sistematice, de lungă durată, la un ansamblu de parametri
şi indicatori, cu acoperire spaţială şi temporală care pot să asigure
posibilitatea controlului poluării (Rojanschi, 1995). Din definiţia
monitoringului integrat reiese că accentul se pune pe ideea achiziţiei de
date – deci pe parte informativă – şi limitează aria de acţiune a
monitoringului doar la fenomenul de poluare.
În cadrul articolului 2, aliniatul 44 din O.U.G 195/2005 privind
protecţia mediului, prin termenul de monitorizare a mediului se înţelege un
“sistem de supraveghere, prognoză avertizare şi intervenţie, care are în
vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale
factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi semnificaţiei
ecologice a acestora, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor
15
produse, urmate de măsurile ce se impun” (***, OUG 195). În mod uzual în

România se vorbeşte de monitoring integrat şi nu de monitoring ecologic.
Analizând cele trei definiţii prezentate mai sus putem afirma că rolul
fundamental al monitoringului constă în preîntâmpinarea cât mai devreme
posibil a acţiunilor negative rezultate din activităţile umane.
Monitorizarea mediului urmăreşte:
- realizarea unui sistem integrat de înregistrări metodice;
- evaluarea cuantificată a structurilor şi a modului de funcţionare a
proceselor ecologice;
- compararea stării mediului cu intensitatea activităţii socio-economice;
- modelarea situaţiilor constatate – şi pe această bază –
- prognozarea sensului, a tendinţelor şi schimbărilor ce au loc.
Monitorizarea mediului implică:
- construirea unui model conceptual al structurii, stabilirea conexiunilor
interne ale mediului studiat ca şi a legăturilor cu mediile învecinate;
- desfăşurarea unor analize cantitative şi calitative asupra mediului;
- realizarea unor modele matematice ale actualelor procese ce au loc în
natură.
Pentru aceasta trebuie evaluat sensul de reacţie al mediului
înconjurător, evoluţia subsistemelor care îl compun având la bază analize
detaliate, sistematice şi de lungă durată. În aceste sens este esenţială
abordarea sistematică a monitorizării mediului, o abordare concordantă cu
complexitatea desfăşurării proceselor din natură.
1.1.3. Obiectivele monitorizării mediului

Monitorizarea mediului urmăreşte descrierea în mod real a calităţii
mediului la un moment dat şi pentru a anumită zonă dată prin oferirea unei
imagini de ansamblu, precum şi evidenţierea tendinţelor de evoluţie atât în
cadrul celor două componente de bază, mediul biotic şi abiotic, dar mai cu
seamă în interconexiunea lor (Faur, 2009; Florea, 2018).
Pe baza celor prezentate mai sus, respectiv în urma stabilirii
scopurilor, necesităţilor, rolului şi implicaţiilor sistemelor de monitorizare a
mediului şi în urma numeroaselor întâlniri şi conferinţe internaţionale au
fost stabilite o serie de obiective, cu caracter general, obiective specifice
respectiv obiective prospective, pe care un sistem de monitorizare a
mediului trebuie să le urmărească.
Obiectivele cu caracter general sunt:
- integrarea supravegherii factorilor de mediu într-un flux controlabil de
informaţii;
- obţinerea de date pentru caracterizarea calităţii factorilor de mediu, a
conexiunilor dintre parametri, a tendinţelor de evoluţie în spaţiu şi timp;
- descrierea problemelor şi evidenţierea urgenţelor – în funcţie de
parametri stabilindu-se urgenţa şi ordinea priorităţilor;
16
- fundamentarea tehnică pentru elaborarea, selectarea şi adoptarea

deciziilor şi măsurilor ce se iau atât în situaţii obişnuite cât şi în situaţii
excepţionale;
- controlul efectelor aplicării măsurilor de protecţie a mediului şi ajustarea
lor în raport cu realitatea şi cu obiectivele propuse;
- elaborarea programelor de management;
- evaluarea eficienţei instituţiilor ce se ocupă de protecţia mediului şi a
programelor de prevenire;
- posibilitatea de a acţiona în situaţii de urgenţă;
- asigurarea schimbului internaţional de informaţii privind starea mediului.
Dintre obiectivele cu caracter specific pot fi menţionate:
- realizarea monitoringului de transport al poluanţilor. Pe această bază se
face monitoringul de fond (urmărirea parametrilor de bază), estimarea
intrărilor şi a modalităţilor de transfer al poluanţilor, se realizează studii
pentru evoluţia spaţio-temporală a calităţii mediului şi se realizează
prognoze şi modele matematice.
- realizarea monitoringului concentraţiilor de poluanţi. În acest scop se
caracterizează situaţia poluanţilor la nivel de fond, se fac studii de bază
în relaţie cu standardele de calitate, se fac analize de evoluţie în timp,
studii de impact, prognoze şi modele matematice ale efectelor
poluanţilor respectivi. pe baza datelor astfel obţinute se poate face
avertizarea în caz de urgenţă.
- realizarea monitoringului biologic de detaliu şi anume: precizarea
biocenozelor specifice şi dinamica lor, stabilirea parametrilor funcţionali
ai acestor biocenoze, evidenţierea evoluţiei şi stării echilibrelor
ecologice; precizarea gradului de rezistenţă a ecosistemelor la factorii
perturbatori şi în final modelarea efectelor şi întocmirea prognozelor.
Obiectivele cu caracter prospectiv constau în:
- realizarea de modele ale situaţiei existente iar pe această bază,
precizarea unor alternative de protecţie a mediului;
- controlul calităţii mediului în variantele aplicate;
- controlul modului în care situaţia reală evoluează către modelul propus
şi dacă modelul propus este viabil, adică analiza modului de feedback
în situaţia dată.
1.1.4. Principiile care stau la baza realizării monitoringului

ecologic/integrat
În ceea ce priveşte principiile care stau la baza realizării activităţii de
monitorizare a mediului specialiştii din întreaga lume au definit trei tipuri:
1. Principii instituţionale – sunt cele care dirijează activitatea instituţiilor şi
organizaţiilor abilitate să organizeze şi să desfăşoare monitorizarea
mediului;
17
2. Principii ştiinţifice – prin care se stabilesc bazele ştiinţifice ale acţiunilor

de monitorizare;
3. Principii operaţionale – caracterizează în mod concret modul de lucru în
activitatea de monitorizare a mediului.
Principii instituţionale
La baza desfăşurării monitoringului ecologic stau o serie de principii
instituţionale:
A. În monitoringul ecologic este foarte important să existe un sistem
organizat la nivel suprastatal, adică un sistem subordonat unor foruri
internaţionale create în acest sens şi recunoscute. În cadru acestor
organisme sunt stabilite liniile directoare, strategiile, cadrul şi modalităţile
de desfăşurare a activităţilor de monitorizare a mediului. Acestea sunt
constituite din experţi care se bucură de recunoaştere pe plan internaţional
şi ale căror decizii se situează deasupra intereselor statale. Pentru ca
monitoringul ecologic la nivel global să funcţioneze trebuie ca (Godeanu,
1996):
1. Cooperarea la nivel interguvernamental să fie realizată ţinând seama
de sistemele naţionale şi internaţionale existente;
2. Coordonarea şi implementarea să fie acţiuni organizate şi supervizate
de către agenţiile ONU specializate în acest sens;
3. Acordarea priorităţii problemelor de interes global şi multinaţional să
constituie baza de realizare a monitorizării mediului;
4. Schimbul de informaţii referitoare la probleme de importanţă majoră pe
plan local precum şi metodele utilizate pentru monitorizarea acestora să
joace un rol deosebit de important;
5. Să fie acordată o atenţie deosebită variabilelor critice care sunt posibil
de realizat prin măsurători ştiinţifice adecvate la momentul respectiv. În
cazul în care tehnicile de măsurare pentru variabile de importanţă
critică sunt deficitare, acestea trebuie să li se acorde o atenţie pentru
dezvoltarea şi perfecţionarea lor;
6. Obiectivele sistemelor de monitorizare a mediului să fie clar definite, iar
evaluarea şi stocarea datelor să fie parte integrantă din sisteme;
7. Afilierea la un sistem global sau regional de monitorizare a mediului să
atragă după sine obligativitatea schimbului prompt de informaţii, date şi
interpretările acestora între naţiunile participante;
8. Monitoringul la nivel internaţional să implice un sistem bine pus la punct
de asistenţă şi să includă acordarea de sprijin şi cursuri oricărei naţiuni
participante care cere acest lucru, indiferent de stadiul dezvoltării sale
economice;
9. Responsabilitatea integrării sistemelor naţionale în sistemele
internaţionale de monitorizare a mediului să revină fiecărei naţiuni în
parte. În afară de monitorizarea la nivel naţional, naţiunile participante
la sistemele internaţionale de monitorizare a mediului trebuie să
18
abordeze şi zone dinafara jurisdicţiei naţionale, cum sunt mările,

oceanele şi spaţiul cosmic.
Organismul principal responsabil de organizarea monitorizării
mediului la nivel internaţional, cu ajutorul specialiştilor care lucrează în
calitate de consilieri, este UNEP (Programul Naţiunilor unite pentru Mediul
Înconjurător), organism care a creat GEMS.
Tot sisteme internaţionale destinate monitorizării mediului sunt şi
cele cu caracter sectorial, de exemplu destinate monitorizării Mării Negre,
Mediterane, Baltice, al bazinului fluviului Dunărea, fluviului Rin, însă ele
sunt organizate la nivel regional prin acorduri semnate între ţările riverane
sau pe teritoriul cărora se află cursurile de apă.
B. Realizarea sistemelor internaţionale de monitorizare a mediului depinde
în primul rând de realizarea sistemelor la nivel naţional, iar în acest scop
există posibilităţi de acordare a sprijinului de tip financiar, operaţional şi
logistic din partea organizaţiilor internaţionale.
Organizarea la nivel naţional presupune existenţa unui sistem
centralizat, o reţea funcţională de unităţi specializate în efectuarea
monitorizării, cu responsabilităţi clare, sisteme de recoltare, aparatură de
analiză şi tehnici compatibile cu cele ale altor ţări. Rolul principal al
sistemului central naţional fiind acela de transmisie-recepţie a datelor spre
şi dinspre băncile internaţionale de stocare a datelor.
Principii ştiinţifice
Realizarea monitoringului ecologic este o activitate ce se desfăşoară
pe baze ştiinţifice, cu tehnici ştiinţifice, cu aparatură de înaltă precizie, de
către specialişti din toate domeniile de activitate care concură la realizarea
monitorizării: climatologi, hidrologi, pedologi, biologi, ecologi, toxicologi,
chimişti, fizicieni, matematicieni, statisticieni etc. Datele culese deşi sunt
obţinute de specialişti din diferite domenii, cu tehnici şi metode specifice,
trebuie privite în mod unitar.
Priorităţile aflate în actualitate sunt legate de perfecţionarea
sistemelor de stocare, prelucrare şi interpretare a datelor precum şi pe
modelarea şi identificarea opţiunilor viitoare.
Un rol important în realizarea principiilor ştiinţifice îl joacă modul de
organizare şi de desfăşurare a activităţilor de către specialiştii din domeniu.
Ca activităţi de bază se menţionează activitatea comitetelor de experţi,
publicaţiile ştiinţifice şi alte activităţi desfăşurate la nivel internaţional şi
regional.
Principii operaţionale
În urma numeroaselor convenţii şi acorduri încheiate la întâlnirile şi
conferinţele internaţionale au fost stabilite de comun acord 10 principii
operaţionale în realizarea monitorizării mediului (Godeanu, 1997):
19
1. Tehnici de recoltare compatibile la nivel internaţional; metodele

recomandate, unităţile de măsură şi alte reguli urmând a fi publicate în
manuale speciale;
2. Intercalibrări periodice şi referinţe standard;
3. Bănci de date compatibile;
4. Controlul calitativ permanent, pentru eliminarea eventualelor greşeli
apărute în laboratoarele de cercetare;
5. Termene clare de raportare a rezultatelor;
6. Descrierea fizico-geografică şi fotografică a fiecărei staţii în care se fac
monitorizări;
7. Menţinerea staţiilor de lucru, documentaţiei, calibrărilor şi a datelor ce
se adună pe perioade lungi de timp (inclusiv apariţia unor fenomene
naturale sau nenaturale provocate de om).
8. Realizarea unor sisteme de avertizare, detectare, control şi îndepărtare
cu forme legale a tuturor intruşilor care, voit sau nu, pot perturba
activităţile destinate controlului calităţii mediului;
9. Realizarea analizelor duble cel puţin pentru un an, adică utilizând în
paralel atât metodele şi tehnicile vechi cât şi pe cele noi;
10. Analizarea statistică a datelor iniţiale obţinute în fiecare staţiune pentru
a se determina variabilitatea normală, scopul fiind acela de optimizare a
frecvenţei recoltărilor. Calcularea coeficienţilor spaţiali de corelaţie va fi
folositoare în optimizarea densităţii reţelelor şi descoperirea anomaliilor
locale.
1.2. Organizarea activităţii de monitorizare a mediului
1.2.1. Abordarea sistemică a monitorizării mediului

Monitorizarea mediului trebuie abordată sistemic. Pentru ecologii
care lucrează în domeniul controlului calităţii mediului, analiza sistemică,
aşa cum este ea înţeleasă şi aplicată în ecologie, reprezintă metoda de
lucru de bază. Analiza sistemică, introdusă de Odum în ecologie în urmă
cu 30 de ani, reprezintă chiar metodologia de abordare şi rezolvare a
problemelor ce stau în faţa ecologiei teoretice şi aplicate, metodologie ce a
fost extinsă şi asupra activităţilor privind cunoaşterea şi supravegherea
mediului înconjurător. Pe baza analizei sistemice se realizează un sistem
coerent de sistematizare a datelor din teren, de apreciere a fluctuaţiilor
diverşilor parametri, pe baza cărora se constituie o viziune holistică a stării
mediului la diverse nivele (local, regional sau global), viziune ce permite
modelarea situaţiei reale şi stabilirea unor posibile direcţii de evoluţie a
calităţii mediului, în funcţie de diverse acţiuni antropice (stoparea poluării,
dirijarea unor procese prin acţiuni de reconstrucţie ecologică,
retehnologizări ecologice ş.a.). Această analiză sistemică se realizează în
7 etape (fig. 1.1).
20
Fig. 1.1. Cele şapte etape ale aplicării analizei sistemice în monitorizarea mediului (Faur,
2009)
Pentru inginerii de mediu, viziunea sistemică înseamnă (Godeanu,

1997):
- stabilirea raportului cauză-efect şi emisii - imisii;
- stabilirea unor arii de investigare complexe;
- urmărirea concomitentă a factorilor abiotici şi a celor biotici;
- analiza surse punctiforme – surse difuze;
- raport cantitate - calitate;
- urmărirea circulaţiei poluanţilor;
- managementul mediului ca resurse şi ca factori afectaţi;
- analiza matriceală a monitoringului integrat.
21
1.2.2. Organizarea monitorizării mediului

Pentru a se realiza un control eficient şi continuu al calităţii mediului,
în primul rând este nevoie de conştientizarea necesităţii efectuării acestui
control, iar apoi trebuie gândit un plan concret de acţiune care să cuprindă
formarea de specialişti, achiziţionarea de aparatură de măsură şi control,
stabilirea unei reţele de puncte şi zone de control, stabilirea frecvenţei
măsurătorilor precum şi crearea unui centru de comandă, stocare,
prelucrare şi transmitere a datelor.
Monitorizarea mediului presupune colectarea de date din toate
componentele biotice şi abiotice ale mediului (aer, ape, sol, subsol,
radioactivitate, vegetaţie şi organisme), din unele componente ale mediului
uman (hrană, apa potabilă, surse epidemiologice) şi trebuie acordată o
atenţie deosebită surselor de poluare şi modalităţilor de realizare a
transportului şi dispersiei acestora.
În prezent se pot distinge două tipuri de sisteme, fiecare cu o
organizare proprie: sistemul organizat pentru monitorizarea de fond a
calităţii mediului (cuprinde 4 etape) şi sistemul destinat monitorizării
poluării (Godeanu, 1997; Faur, 2009).
1.2.2.1. Organizarea sistemului destinat controlului de fond al calităţii

mediului
Monitorizare de fond a calităţii mediului presupune parcurgerea a 4
etape, şi anume:
Etapa I – inventarierea obiectelor. Această etapă are ca scop
realizarea unei descrieri cât mai complete şi obiective a zonei în care
urmează a fi amplasată staţia de fond şi presupune (Godeanu, 1997; Faur,
2009):
- analize de cartografie, obţinerea de hărţi şi evidenţierea proprietăţilor
din zonă. Se apelează şi la aerofotograme în scopul obţinerii unei
imagini spaţiale de ansamblu a zonei;
- identificarea utilizărilor terenurilor, structura lor și se fac precizări
referitoare la cantitatea şi calitatea recoltelor, modul de administrare a
îngrăşămintelor şi produselor de combatere a dăunătorilor, modul de
gospodărire al pădurilor;
- colectarea datelor privitoare la covorul vegetal şi la modificările apărute
în timp;
- analize meteorologice şi hidrologice concomitent cu studierea datelor
existente;
- inventarierea floristică şi faunistică cu precizarea speciilor rare, ocrotite
prin lege sau pe cale de dispariţie;
- stabilirea interdependenţelor dintre datele obţinute şi parametrii
acumulaţi în zona de amplasare a staţiei de fond.
22
În cadrul acestei etape sunt stabilite contacte între diferitele

colective de lucru implicate în activitatea de monitorizare de fond.
Etapa II – selectarea obiectelor cheie pentru care urmează să se
facă observaţii şi elaborarea programelor concrete de lucru (Godeanu,
1997; Faur, 2009):
- selectarea elementelor cele mai importante, specii indicatoare,
particularităţi chimice, climatice, morfologice etc., care prezintă interes
pentru activitatea de monitorizare de fond;
- selecţionarea parametrilor geofizici, geochimici şi se aleg trasori pentru
punerea în evidenţă a circuitului în natură, sol şi vieţuitoare a unor
substanţe şi poluanţi.
Etapa III – organizarea şi desfăşurarea observaţiilor. Reprezintă
etapa de colectare propriu-zisă a datelor din teren şi ea demarează de fapt
încă din cea de-a II etapă, odată cu selectarea parametrilor de
monitorizare. Această etapă nu are o durată limitată şi suferă o serie de
modificări şi îmbunătăţiri care conduc la lărgirea spectrului observaţiilor şi
al cunoştinţelor (Godeanu, 1997; Faur, 2009).
Activitatea de culegere a datelor presupune un volum mare de
muncă, implică o precizie şi periodicitate strictă, dar mai presupune şi
efectuarea unor măsurători neperiodice determinate de evenimente
neprevăzute (precipitaţii excepţionale, alunecări de teren, deversări
accidentale etc.).
De regulă staţiile destinate monitorizării de fond sunt amplasate în
marile rezervaţii ale biosferei, la distanţe mari de aşezările umane, din
acest motiv fiind recomandat ca observaţiile şi măsurătorile să fie efectuate
în cele trei zone caracteristice, rezervaţia ştiinţifică, zona tampon şi zona
de protecţie (în care sunt permise activităţi umane cu anumite restricţii şi în
anumite limite).
Etapa IV – centralizarea, sistematizarea, conservarea şi prelucrarea
datelor obţinute prin măsurători directe în teren.
Concomitent cu colectarea datelor se trece şi la prelucrarea lor
primară cu ajutorul software-urilor de specialitate. Se realizează o grupare
a datelor, interconectarea lor, compararea, înlăturarea erorilor şi controlul
activităţii de monitorizare. Datele sunt apoi transmise către staţiile centrale
de control zonal unde sunt sintetizate şi comparate cu cele provenite din
staţii învecinate. În acest mod pot fi puse în evidenţă aspecte greu de
observat la nivel local ca de exemplu efectele poluării transfrontaliere, a
ploilor acide, accidente nucleare etc. (Godeanu, 1997; Faur, 2009).
1.2.2.2. Organizarea sistemului destinat controlului

poluanţilor/monitorizării poluării
Sistemele destinate controlului poluării diferă faţă de cele descrise
anterior. Acestea sunt plasate în vecinătatea surselor de poluare şi sunt
23
utilizate pentru monitorizarea emisiilor şi imisiilor. Extinderea acestor

sisteme depinde mult de sursele de poluare, de morfologie, de factorii
climatici etc., unul din rolurile pe care trebuie să le îndeplinească fiind
acela de evidenţiere a influenţei poluanţilor asupra unei zone.
În afară de anumiţi poluanţi aceste sisteme urmăresc şi factorii de
mediu biotici şi abiotici (pentru evidenţierea interacţiunilor).
Prin intermediul acestor sisteme de monitorizare sunt culese
informaţii legate de anumiţi poluanţi (cantităţile evacuate în diferite
compartimente de mediu, modul de difuziune şi dispersie, dacă poluantul
este neutralizat sau dimpotrivă, efectele asupra ciclurilor biogeochimice,
efectele asupra componentelor vii etc.) (Faur, 2009).
1.2.2.3. Modalităţi de interconectare a celor două tipuri de sisteme

organizatorice
Pentru a putea dispune de o imagine cât mai completă şi corectă
referitoare la calitatea mediului înconjurător este imperios necesar ca cele
două tipuri de sisteme destinate monitorizării să poată fi interconectate. În
acest scop este necesară crearea unor baze de date care să cuprindă
informaţii cât mai diverse înregistrate pe perioade lungi de timp.
Concomitent cu crearea bazelor de date este esenţială definirea unor
indicatori şi parametri sintetici reprezentativi, prin intermediul cărora să
poată fi puse în evidenţă interdependenţele dintre poluare şi calitatea
mediului în ansamblu.
Pentru realizarea acestui deziderat trebuie pus la punct un sistem
de urmărire şi prezentare sinoptică a calităţii factorilor de mediu şi a
dinamicii lor din acest punct de vedere.
Modalitatea de realizare constă în conectarea sistemelor naţionale
de control a calităţii mediului, astfel obţinându-se o imagine globală
capabilă să pună în evidenţă corelaţii între diferite cauze şi efecte.
În vederea facilitării realizării unui astfel de program de monitorizare,
care să includă cele două tipuri de sisteme, cel de fond şi cel al controlului
poluanţilor, a fost elaborat un cadru general de acţiune şi implementare
materializat prin 15 linii directoare (Florea, 2018):
1. Coordonare şi colaborare
2. Obiective clare de monitorizare
3. Proiectarea strictă a programului de monitorizare
4. Indicatori clari utilizaţi şi parametrii descriptivi adecvaţi ai stării mediului
5. Elemente clare de referinţă
6. Linii directoare pentru selecţionarea staţiilor de lucru
7. Metode specifice, comparabile pentru lucrările din teren şi laborator
8. Elaborarea de îndrumare pentru asigurarea calităţii controlului calităţii
măsurătorilor
9. Sisteme adecvate de stocare şi schimb de date
24
10. Existenţa unor date anterioare necesare pentru implementarea

rezultatelor
11. Tehnici de analiză şi prelucrare a datelor bine puse la punct
12. Sistem strict de raportare a datelor
13. Pregătirea personalului specializat (pentru activitatea de monitorizare)
14. Participarea activă la elaborarea strategiilor de protecţie a mediului
15. Existenţa unor resurse – suport pentru desfăşurarea programelor de
monitorizare
1.2.3. Niveluri de lucru ale monitorizării mediului

Experienţa acumulată în cei peste 35 de ani de când au fost
demarate activităţile legate de organizarea şi desfăşurarea monitorizării
mediului a condus spre concluzia necesităţii existenţei a trei niveluri de
lucru: local, regional şi global.
1.2.3.1. Monitorizarea mediului la nivel local

Monitorizare mediului la nivel local este o sarcină care revine
fiecărei ţări în parte. Modul de organizare depinde de o serie de factori
interni, însă trebuie să urmărească liniile generale trasate prin convenţiile
internaţionale şi să asigure posibilitatea integrării datelor obţinute în
programele regionale şi globale de monitorizare a mediului (Faur, 2009).
 ţinând cont de necesităţile, potenţialul uman şi material disponibil,
fiecare ţară stabileşte ponderea acţiunilor vizând monitorizarea de fond
şi a celor de control al poluanţilor şi dispersiei acestora;
 organizarea monitorizării se face ţinând cont de numărul şi locaţia
rezervaţiilor biosferei de pe teritoriul fiecărei ţări;
 un criteriu important de care se ţine cont la amplasarea staţiilor de
monitorizare este reprezentat de interesul ştiinţific pe care îl prezintă
zona;
 organizarea monitorizării mediului se face şi în funcţie de amploarea
impacturilor umane şi a poluării generate de diversele activităţi
antropice.
Activităţile legate de monitorizarea mediului sunt costisitoare şi
presupun un efort uman considerabil, motiv pentru care fiecare stat decide
amploarea acestor activităţi, respectiv decide numărul de staţii destinate
monitorizării de fond şi pe cel al staţiilor destinate controlului poluării.
Trebuie precizat faptul că organismele internaţionale pot face
recomandări, sugestii dar nu pot obliga un stat să facă cunoscute date pe
care acesta nu este în măsură să le obţină sau nu este dispus să le facă
publice.
În ceea ce priveşte structura unei staţii locale destinate monitorizării
de fond, se recomandă ca aceasta să acopere o suprafaţă de aproximativ
25
20000 km2, iar parametrii monitorizaţi precum şi frecvenţa măsurătorilor

sunt stabilite la nivelul fiecărei astfel de staţii. Staţiile locale de monitorizare
de fond trebuie să aibă în dotare aparatură de măsură şi control în
conformitate cu standardele de calitate internaţionale, iar metodele de
analiză se fac ţinând cont de recomandările organismelor internaţionale de
specialitate dar şi ţinând cont de cadrul legislativ intern. De asemenea,
sunt necesare echipamente performante destinate stocării şi transmiterii
datelor spre o staţie centrală sau regională. În general se recomandă ca în
staţiile locale de fond să îşi desfăşoare activitatea un număr de 30 – 35
persoane (10 cu studii superioare, 10 operatori, 10 personal tehnic, 3 – 5
personal administrativ-gospodăresc) (Godeanu, 1997; Faur, 2009).
Structura staţiilor locale destinate controlului poluării variază de la
caz la caz în funcţie de necesităţi, adică tipul şi numărul poluanţilor
identificaţi, modul de emisie, modul de dispersie, intensitatea activităţilor,
numărul de parametri selectaţi spre a fi monitorizaţi şi frecvenţa
măsurătorilor pentru fiecare subsistem de lucru (apă, aer, sol etc.). Cu alte
cuvinte, nu există la ora actuală reguli stricte referitoare la structura acestui
tip de staţii de monitorizare.
1.2.3.2. Monitorizarea mediului la nivel regional

Monitorizarea regională este realizată la nivel de ţară mare (China,
Canada, SUA etc.) sau grup de ţări, în general pentru zone de interes
comun (pe bazine hidrografice ale unor fluvii sau grupuri de ţări riverane).
Deoarece la nivel regional pot apărea interese particulare ale
fiecărui stat (de ordin politic, strategic etc.) este necesar să se ajungă la un
consens din partea tuturor participanţilor la programul de monitorizare cu
privire la datele care sunt obţinute şi transmise reciproc. Monitorizarea la
nivel regional presupune şi existenţa staţiunilor de centralizare a datelor
precum şi un sediu central al cărui principal scop este acela de coordonare
şi sinteză (Godeanu, 1997; Faur, 2009).
O astfel de staţie are următoarele atribuţii:
- generalizarea informaţiilor transmise de către staţiile locale;
- aprecierea şi modelarea pentru întreg teritoriul (întreaga regiune) pe
care-l deserveşte;
- prognozarea schimbărilor şi evoluţiei calităţii mediului în regiunea
respectivă;
- utilizarea datelor obţinute prin teledetecţie.
Datele care sunt stocate constituie rezultatul unor prelucrări
complexe şi sunt puse la dispoziţia atât a ţărilor implicate în programul
regional de monitorizare a mediului cât şi sistemului global. Personalul
care deserveşte aceste staţii este de înaltă calificare, provine din diferite
ţări şi acoperă ca arie de competenţă toate domeniile care fac obiectul
monitorizării regionale respective.
26
1.2.3.3. Monitorizarea mediului la nivel global

Realizarea unui sistem global de monitorizare a mediului şi
funcţionarea sa presupune depăşirea problemelor legate de interesele unei
ţări sau grup de ţări, adică desfăşurarea activităţilor de monitorizare
deasupra acestor interese. Sistemul global de monitorizare este realizat
prin intermediul unor organizaţii internaţionale, patronate şi sponsorizate
de ONU (PNUE, SCOPE şi MAB) precum şi de organizaţii internaţionale
profesionale (ICSU/IUCN, IUBS, OMM etc.) (Godeanu, 1997; Faur, 2009).
Datele transmise din diverse ţări şi centre regionale sunt prelucrate
şi centralizate de diferitele organizaţii, urmărindu-se parametrii de interes
planetar (structura stratului de ozon, radioactivitatea, procesul de încălzire
globală, topirea gheţarilor, formarea şi circulaţia curenţilor de aer şi a celor
marini etc.).
La monitorizarea globală, în afară de organizaţiile mai sus amintite,
participă şi alte organizaţii care oferă date de altă natură, dar care corelate
cu parametrii monitorizaţi în prezent, pot permite previziuni utile.
Consiliul Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice (ICSU) a lansat proiectul
internaţional IGBP (Programul Internaţional Geosferă - Biosferă), al cărui
scop este menţinerea echilibrelor viu – neviu la nivel global. Programul
gândit şi pus în aplicare de geografi şi geologi vizează:
- evidenţierea interacţiunilor chimice biosferă – atmosferă;
- evidenţierea interacţiunilor biosferă marină – atmosferă;
- evidenţierea relaţiilor dintre biosferă şi ciclul apei în natură;
- evidenţierea efectelor modificărilor climatice asupra ecosistemelor
terestre;
- modelarea proceselor globale biosferă – geosferă.
Societatea Internaţională de Ecologie (INTECOL), a lansat în 1991
proiectul de cercetare ecologică ISBI (Iniţiativa Internaţională pentru o
Biosferă Durabilă). Acest proiect abordează trei aspecte: ştiinţific,
educaţional şi de intervenţie pe lângă forurile de decizie naţionale şi
internaţionale.
Având ca principal obiectiv apropierea dintre ecologie şi ştiinţele
sociale acest proiect urmăreşte stoparea exceselor, a supraexploatării
resurselor regenerabile, menţinerea biodiversităţii la nivel global,
contracararea efectelor negative generate de diferite activităţi antropice
asupra ecosistemelor. Direcţiile viitoare spre care se vor canaliza
cercetările în domeniul ecologiei sunt (Faur, 2009):
- evidenţierea cauzelor şi efectelor schimbării climatului la nivel global;
- evidenţierea cauzelor şi consecinţelor modificării chimismului
atmosferei, solului şi apelor dulci respectiv marine;
- stabilirea consecinţelor de ordin ecologic ale schimbării folosinţelor
terenurilor şi apei;
- realizarea unui inventar biologic;
27
- cunoaşterea biologiei speciilor rare sau pe cale de dispariţie;

- evidenţierea efectelor schimbărilor la nivel global şi regional asupra
biodiversităţii;
- stabilirea unor indicatori ai răspunsurilor ecologice la stres;
- refacerea sistemelor ecologice afectate sau deteriorate;
- aplicarea teoriilor ecologice în gospodărirea naturii;
- cunoaşterea speciilor introduse, a bolilor şi patogenilor;
- dezvoltarea ecologiei răspândirii bolilor;
- cunoaşterea proceselor ecologice la nivelul populaţiilor umane.
1.2.4. Sisteme de monitorizare a mediului organizate la nivel global şi

regional
Bazele sistemului global de monitorizare a mediului (GEMS) au fost
puse în anul 1972, perfecţionarea lui fiind una neîntreruptă, astfel că la ora
actuală el constituie unul din cele mai bine organizate şi funcţionale
sisteme la nivel global. În cadrul GEMS sunt cuprinse 25 de reţele majore
destinate monitorizării şi sunt implicate peste 30000 de persoane.
În subordinea sa funcţionează Centrul de cercetări pentru
monitorizare şi evaluare şi Centrul de monitorizare pentru conservarea
naturii. Datele stocate de către acest sistem sunt cele care provin din
diferite programe desfăşurate la nivel sectorial (Oceane şi zone costiere,
Programul de monitorizare şi evaluare a stării mediului în Europa,
Programul Biosferă – Geosferă, Programul hidrologic internaţional,
Reţeaua de monitorizare a poluării de fond a aerului, Inventarul gheţarilor,
Reţele destinate monitorizării calităţii aerului urban, apei şi Reţele de
supraveghere a contaminării hranei) (Godeanu, 1997; Faur, 2009).
Începând cu anul 1985, UNEP a creat „Baza de date privind
resursele globale (GRID)”. GEMS funcţionează pe baza conectării prin
intermediul instituţiilor naţionale a reţelelor existente în fiecare ţară.
Sistemul GEMS efectuează „măsurători repetate ale variabilelor sau
indicatorilor de calitate ai mediului, a componentelor biotice sau abiotice şi
investighează transferurile de energie şi substanţă de la o componentă de
mediu la alta, în scopul evaluării şi prognozării stării mediului” (SCOPE 3).
Sistemul este organizat astfel încât să ia în considerare cei trei
factori de mediu importanţi, apa, aerul şi solul. Cel de-al patrulea, biota,
este privit de unii ca parte integrantă din cei anterior menţionaţi, iar de alţii
separat. Aşa cum am menţionat şi anterior, biota, fiind cel mai complex
subsistem ridică probleme deosebite în ceea ce priveşte monitorizarea şi
din acest motiv în unele dintre ţările care participă la GEMS nici nu există
sisteme la nivel local sau naţional pentru monitorizarea acestui factor
(Faur, 2009).
O activitate cu implicaţii deosebit de importante desfăşurate în
cadrul GEMS este aceea de elaborare a recomandărilor, consultanţă şi
28
stabilire a orientărilor generale după care este ghidată activitatea de

monitorizare a mediului în ţările participante la program.
Sistemul de monitorizare de fond a poluării mediului (IGBM) a fost
organizat în paralel cu GEMS, fiind adesea confundat cu acesta din caza
faptului că cel mai adesea deteriorarea mediului a fost considerată ca un
rezultat datorat exclusiv poluării.
În paralel cu cele două sisteme amintite, la nivel global mai
funcţionează, pe bază de cooperare internaţională:
- programul internaţional Geosferă - Biosferă (IGBP);
- sistemul global de observare şi urmărire a stratului de ozon (GOOS);
- monitorizarea şi evaluarea pe termen lung a circulaţiei poluanţilor în aer
(EMAP).
Sistemul de informaţii INFOTERRA a fost conceput ca unul destinat
stocării şi utilizării datelor privind calitatea mediului. România a aderat la
acest sistem în anul 1990. Pe lângă sistemul INFOTERRA în prezent au
mai fost create şi alte baze de date specializate în diferite domenii, dintre
care amintim (Godeanu, 1997):
 Cart – carta speciilor protejate;
 ATKINS – sistemul de cartare a terenurilor;
 BAPMoN – reţeaua de bază a monitorizării poluării aerului;
 Cart – carta biotopurilor;
 BIS – sistem de informare asupra calităţii solurilor;
 CORINE – sistem de coordonare a informaţiilor privind mediul
înconjurător;
 E-KAT – controlul emisiilor;
 ENREP – proiectele de cercetare a mediului înconjurător;
 GRID – resursele globale;
 HIDABA – banca de date hidrologice;
 IRPTC – registrul internaţional privind substanţele chimice potenţial
toxice;
 M-SIRET – cadastrul surselor de emisie;
 MUDAB – monitoringul fizico-chimic şi biologic asupra lacurilor alpine;
 POLLUTION – literatură de specialitate;
 SMOG – sistemul de date asupra smogului;
 WAF – sistemul de control al pădurilor
 WAN – sistemul de control al apelor.
În Europa la ora actuală funcţionează mai multe astfel de sisteme
regionale, dintre care amintim:
- monitorizarea Mării Baltice (acord semnat între Rusia, Finlanda,
Suedia, Danemarca, Germania, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia);
- monitorizarea Mării Negre (acord semnat între România, Bulgaria,
Turcia, Georgia, Armenia, Ucraina şi Moldova) cu sediul central şi
banca de date la Istanbul;
29
- Monitorizarea Mării Mediterane – acord la care au aderat toate ţările

riverane bazinului mediteranean;
- Programul European de Monitorizare al Mediului Înconjurător (EMEP);
- Experimentul european privind transportul şi transformarea urmelor de
substanţe care afectează troposfera deasupra Europei (EUROTRAC).
1.2.5. Organizarea monitorizării mediului prin intermediul

subsistemelor pe medii de viaţă
În figura 1.2 este prezentat schematic un sistem de monitorizare a
mediului
Fig. 1.2. Structura generală a sistemelor de monitorizare a mediului (Godeanu, 1997)
30
Aşa cum am precizat monitorizarea mediului poate fi desfăşurată la

nivel local, regional sau global şi constă din (Godeanu, 1996):
- culegerea operativă de date;
- prelucrarea lor;
- avertizare;
- protecţie.
şi poare servi la:
- caracterizarea calităţii mediului la un moment dat;
- caracterizarea mediului pe termen lung;
- evaluarea direcţiilor în care poate suferi modificări;
- stabilirea măsurilor de contracarare a tendinţelor negative.
În prezent există două tendinţe generale după care oamenii de
ştiinţă se ghidează în activitatea de monitorizare: controlul calităţii mediului
în ansamblu sau pe subsisteme (atmosferă, oceane şi mări închise, ape
interioare, sol, vegetaţie şi păduri, biota, hrană şi apă potabilă, radionuclizi,
landşaft sau epidemiologic) şi controlul emisiilor şi răspândirii poluanţilor.
1.2.5.1. Monitorizarea pe subsisteme

Atmosfera – în monitorizarea atmosferei se urmăreşte:
- intensitatea, variaţia şi structura radiaţiei solare;
- structura (grosimea şi densitatea) stratului de ozon;
- cantitatea, mărimea şi structura particulelor în suspensie (în special
cantitatea metalelor grele ajunse şi transportate de gaze în atmosferă);
- cantitatea de dioxid de carbon şi a altor gaze rezultate din activităţi
antropice, capabile să determine efectul de seră.
Există o tendinţă generală de grupare a poluanţilor atmosferici în
funcţie de sursele de provenienţă în două categorii:
- agricole – extravilan;
- industriale – intravilan (urban) şi din transporturi (care în fapt sunt şi
intra şi extravilane).
În prima categorie poluarea este generată de modul de utilizare a
terenurilor, activităţile din fermele zootehnice, căile de comunicaţii. Ca
principale surse de poluare sunt amintite pesticidele, îngrăşămintele şi
gazele rezultate din activităţile de transport
Analizele care trebuie efectuate pentru subsistemul atmosferă sunt:
- de gaze – SO2, NOx, NH4, CH4, CO, fluorcarbon, hidrocarburi reactive;
- de lichide – compoziţia chimică a apei din precipitaţii (ploi şi zăpadă),
pH-ul;
- de solide – cantitatea şi compoziţia chimică a pulberilor, granulometria
lor (în suspensie şi sedimentabile);
- a anumitor poluanţi – Hg, Pb, DDT, PCB, Cd;
- a microbiotei – germeni sporulaţi patogeni.
31
În intravilan pe lângă poluanţii enumeraţi mai sus se efectuează

măsurători şi în privinţa unor poluanţi care pot afecta direct sănătatea
oamenilor: azbest, siliciu, fluoruri, substanţe cancerigene (HPA), oxidante
(O3, Cl2), alergeni.
În ultima perioadă pentru prezentarea pericolului la care se expun
oamenii, avertizarea factorilor de decizie cu privire la situaţia existentă şi în
scop educativ, în special în mediul urban, se recurge la măsurarea
automată a unor parametri şi afişarea permanentă a valorilor chiar cu
avertizare acustică şi optică în caz de depăşire a CMA (de exemplu pentru
CO2, NOx, etc.).
Un sistem complet de monitorizare a calităţii aerului trebuie
structurat pe patru componente:
- monitorizarea emisiilor de poluanţi;
- monitorizarea parametrilor care joacă un rol important în transportul şi
difuzia poluanţilor;
- monitorizarea imisiilor;
- monitorizarea efectelor poluării aerului.
Mări şi oceane – monitorizarea acestora se face prin intermediul
punctelor fixe şi mobile.
Punctele fixe sunt amplasate în apropierea insulelor, faruri izolate
sau în zona costieră în apropierea surselor de poluare, dar şi la gurile de
vărsare a fluviilor importante.
Punctele mobile sunt în fapt nave special concepute şi echipate care
în general navighează pe rutele comerciale şi efectuează măsurători.
În general, deoarece poluarea mărilor şi oceanelor are efecte
transfrontaliere, programele de monitorizare a acestora fac obiectul unor
acorduri între ţările riverane, dar pot fi implicate şi alte ţări ale căror
interese pot fi afectate de eventuale poluări peste limitele admise.
Apele interioare – din categoria acestora fac parte râurile, lacurile,
zăpada şi gheaţa. Ele reprezintă în momentul de faţă subsistemul cel mai
afectat din punct de vedere al poluării datorate activităţilor antropice.
Dintre categoriile de ape interioare prezentate cele mai greu puse la
încercare sunt râurile deoarece în ele sunt deversate deşeuri menajere,
ape uzate casnice, industriale, ape pluviale ce spală străzile oraşelor, ape
uzate provenite de la agricultură şi de la ferme zootehnice. Gradul de
poluare diferă funcţie de natura deversărilor, de debitul acestora în raport
cu debitul râului, concentraţia poluanţilor din apele uzate deversate şi
capacitatea de autoepurare.
Din aceste motive calitatea efluenţilor este reglementată în legislaţia
actuală sau prin intermediul acordurilor de funcţionare, iar pentru realizarea
unei reduceri cât mai substanţiale a poluării funcţionează o gamă variată
de staţii şi echipamente destinate epurări apelor uzate.
32
Din cauza capacităţii reduse de autoepurare, care în final conduce

la eutrofizare şi degradare ireversibilă a ecosistemelor, se depun eforturi
susţinute în vederea evitării pe cât posibil a poluării lacurilor şi în general a
tuturor tipurilor de ape stagnante.
Poluarea apelor subterane este deosebit de gravă, pe de-o parte,
pentru că acestea reprezintă 95% din apele dulci iar, pe de alta, datorită
utilizării ei pe scară tot mai largă ca apă potabilă. Şi în cazul apelor
subterane capacitatea scăzută de autoepurare impune monitorizarea
continuă şi protecţia lor.
Controlul calităţii zăpezii se impune a fi făcut deoarece poluanţii
solizi şi gazoşi din atmosferă pot adera sau pot fi adsorbiţi în fulgi şi prin
intermediul acestora ajung în apele de suprafaţă, pe sol şi din acesta în
apele subterane.
Gheaţa poate fi comparată cu un acumulator al poluanţilor. Datorită
faptului că nu se topeşte integral gheaţa poate fi utilizată pentru a obţine
date preţioase referitoare la situaţia poluării din urmă cu sute de ani.
Monitorizarea apelor interioare se organizează:
- în staţii situate cât mai departe de orice sursă de poluare (ape care nu
au de suferit de pe urma activităţilor antropice);
- în staţii plasate pe cursuri de apă care au de suferit de pe urma
activităţilor agricole (potenţial impurificate cu pesticide, insecticide sau
fertilizanţi);
- în ape în care sunt deversate ape uzate (menajere, stradale,
industriale). Este necesar a fi urmărite sursele cunoscute, dar şi
eventuale surse difuze sau mascate, deversările accidentale sau
clandestine;
- în cazul urmăririi unor situaţii speciale (de exemplu procesul de
eutrofizare a unui lac).
Solul – activităţile antropice legate de agricultură, creşterea
animalelor, depozitarea deşeurilor şi industrie pot conduce la poluarea
semnificativă a solului. Astfel, efectele resimţite se manifestă prin
sărăturarea solului, eroziune, scăderea capacităţii de producţie,
intensificarea deşertificării, contaminare cu diverse substanţe chimice,
produse petroliere sau metale grele.
Frecvenţa cu care sunt efectuate măsurători în cadrul programelor
de monitorizare este mai scăzută, comparativ cu alte subsisteme.
Parametrii care sunt urmăriţi depind în general de natura activităţilor
desfăşurate în vecinătate. Sunt urmărite o serie de metale: aluminiu, arsen,
beriliu, bor, cadmiu, cobalt, crom, cupru, fier, litiu, mangan, molibden,
plumb, zinc, dar şi cianuri, produse petroliere, radioactivitatea, conţinutul
de nitriţi şi nitraţi, anumite săruri, clor etc. De asemenea, în zonele în care
sunt depozitate deşeuri menajere şi asimilabile acestora este avută în
vedere şi contaminarea cu germeni patogeni. În privinţa zonelor de
33
depozitare a deşeurilor industriale, în funcţie de natura acestora se

efectuează măsurători pentru unii dintre parametri amintiţi mai sus, şi sunt
efectuate măsurători cu privire la suprafeţele de teren ocupate de depozit,
implicit deturnate de la folosinţele iniţiale şi scoase din circuitul economic.
Vegetaţia (cu precădere pădurile) – cele mai des efectuate
măsurători în cazul vegetaţiei forestiere:
- biologice (masa vegetală, ritmul de creştere, sporul anual de biomasa,
măsurători dendrologice, rezistenţa la doborâturi);
- fiziologice (productivitatea, bioacumularea de metale grele), intensitatea
fotosintezei, evapotranspiraţia.
În activităţile de monitorizare a vegetaţiei, în ultima perioadă de timp
un rol tot mai important îl joacă aerofotogrammetria şi teledetecţia.
Biota – este cel mai complex subsistem utilizat în monitorizarea
mediului, dar şi cel mai dificil de utilizat.
Monitoringul biologic este sistemul de observaţii, aprecieri şi
prognoze ale tuturor schimbărilor constatate în lumea vie sub acţiunea
unor factori naturali sau antropici prin intermediul biosistemelor.
Utilizarea diferitelor organisme în monitorizarea mediului presupune
ca acestea să prezinte o mare sensibilitate faţă de eventualele modificări
apărute în mediu şi să fie capabile să reflecte starea generală a mediului.
Monitoringul biologic evidenţiază:
- impacturile poluanţilor asupra sistemelor vii;
- schimbările apărute în productivitatea ecosistemelor,
macroecosistemelor şi ecosferei;
- depăşirea limitelor suportabile de către organisme prin apariţia unor
modificări fiziologice, morfologice sau genetice;
- permite avertizarea în cazul scăderii biodiversităţii;
- procese ce se desfăşoară la perioade de timp foarte mari (succesiuni
de populaţii etc.);
- fenomene rare (invazii de dăunători, migraţii etc.);
- procese subtile;
- fenomene complexe (relaţia viu – neviu la nivel de ecosistem,
macroecosistem sau ecosferă).
Uniunea Internaţională a ştiinţelor Biologice (IUBS) a trasat o serie
de direcţii de acţiune care trebuie urmărite în monitorizarea biologică:
1. încurajarea corpului ştiinţific la nivel naţional şi internaţional pentru a
dezvolta şi aplica metode pentru evidenţierea schimbărilor mediului
înconjurător;
2. promovarea cooperării internaţionale şi interdisciplinare în
standardizarea metodelor de monitoring biologic;
3. încurajarea schimburilor de rezultate între laboratoarele de cercetări de
pe tot globul;
34
4. desfăşurarea de conferinţe la care să se stabilească diferitele tipuri de

bioindicatori.
Monitorizarea biotei poate fi şi ea împărţită în trei tipuri de activităţi:
de informare timpurie, de diagnosticare şi de prognozare a evoluţiei
viitoare, activităţi cu particularităţi specifice (Godeanu, 1997; Faur, 2009).
Hrana – contaminarea hranei se realizează pe trei căi:
- direct, în cazul introducerii în mediu a unor substanţe toxice, metale
grele etc. datorită bioacumulării şi bioconversiei poluanţilor de-a lungul
lanţurilor trofice;
- indirect datorită contactului cu bacterii, ciuperci, insecte sau rozătoare;
- datorită administrării aditivilor şi conservanţilor chimici.
În general controlul calităţii alimentelor se efectuează în
întreprinderile din industria alimentară şi în laboratoare specializate,
subordonate de obicei ministerului care are ca obiect de activitate
sănătatea publică. Măsurătorile urmăresc: mercurul, plumbul, cadmiul,
compuşii organocloruraţi, nitriţi, nitraţi, nitrozamine, conservanţi,
micotoxine, germeni patogeni.
Apa potabilă – monitorizarea calităţii apei potabile este o activitate
extrem de importantă datorită rolului pe care aceasta îl are viaţa omului.
Analizele privind calitatea apei potabile se efectuează în toate staţiile de
tratare dar şi la utilizatori. Numărul de parametri monitorizaţi şi
concentraţiile maxime admise diferă de la o ţară la alta, dar depinde şi de
modul de tratare aplicat în staţii (clorinare, ozonizare iradiere UV etc.).
Există şi aspecte referitoare la monitorizarea anumitor tipuri de
poluanţi care sunt abordabile în toate subsistemele prezentate. Acestea se
referă la controlul radioactivităţii, controlul epidemiologic, controlul
sociologic şi economic.
1.2.5.2. Monitorizarea mediului în funcţie de emisii şi tipuri de poluanţi

Aceste tip de subsistem utilizat în monitorizarea mediului pune în
evidenţă tendinţele de modificare a nivelului de poluare, prezentând
influenţa acesteia asupra biosferei. Pentru înţelegerea funcţionării acestui
tip de sistem este necesară înţelegerea modului în care poluanţii circulă
între diferite compartimente de mediu (fig. 1.3).
Măsurătorile care sunt efectuate pe perioade lungi de timp presupun
acumularea informaţiilor referitoare la indicii de poluare ai aerului,
precipitaţiilor, solului, vegetaţiei şi apelor de suprafaţă (anexa 3). Rolul
acestui tip de sistem este dat de:
- evidenţierea efectelor diferiţilor poluanţi asupra omului şi mediului său
specific, a cauzelor şi efectelor interacţiunilor dintre poluanţi şi efectele
asupra sănătăţii şi schimbărilor climatice;
- stabilirea interacţiunilor dintre poluanţi;
35
- stabilirea CMA şi precizarea cadrului legislativ destinat controlului

emisiilor de poluanţi;
- stabilirea unor măsuri de intervenţie în caz de accidente în zonele cu
pericol de producere a unor episoade de poluare acută;
- acumularea de date anterioare perioadei caracterizate de emisii de
poluanţi şi utilizarea lor ca date de referinţă;
- precizarea posibilităţilor de utilizare a terenurilor, apelor de suprafaţă şi
subterane aflate în vecinătatea surselor de emisii.
Fig. 1.3. Mecanismele de circulaţie a substanţelor chimice în diferite compartimente de

mediu (Godeanu, 1997)
Acest subsistem de monitorizare este organizat în funcţie de cele

trei tipuri de poluare: planificate (cele cunoscute, conforme cu procesele
tehnologice ce se desfăşoară), „fugitive” (datorate unor scăpări mai mult
sau mai puţin controlate) şi accidentale (accidente ecologice datorate fie
funcţionării defectuoase a unor instalaţii, explozii etc.).
Prelevarea probelor în vederea efectuării analizelor şi determinării
concentraţiei anumitor poluanţi se efectuează după cum urmează:
1. Pentru emisiile gazoase:
- staţionar (numărul de staţii trebuie astfel calculat încât să prezinte o
situaţie cât mai obiectivă şi să evidenţieze amploarea emisiilor);
- mobile (staţii complexe amplasate pe vehicule şi aparatură portabilă
care să pună în evidenţă modul şi direcţiile de transport şi dispersie a
poluanţilor).
2. Pentru emisiile lichide – se impune controlul la sursă (emisiile
propriu-zise) şi în aval, de-a lungul emisarilor.
3. Pentru emisiile solide – se fac prelevări de diferite tipuri de
reziduuri, de sol şi sol de aflat sub depozitele de reziduuri.
36
CAPITOLUL 2
SITUAȚIA ACTUALĂ LA NIVEL NAȚIONAL
2.1. Sistemul naţional de monitorizare a mediului

Deşi organizarea sistemului român de monitorizare a mediului pe
baza unor concepte moderne a început odată cu anul 1990, este demn de
menţionat faptul că, în România monitorizarea mediului prin intermediul
subsistemelor a fost demarată imediat după organizarea lor la nivel
internaţional (Faur, 2009).
Monitorizarea mediului în România se desfăşoară sub autoritatea
Ministerului Mediului (MM, sub diferite denumiri de-a lungul timpului), prin
intermediul Agenţiei Naționale de Protecție a Mediului (organizată pe filiale
judeţene) şi este o activitate coordonată de către INCDPM.
În anul 1990 a fost creată o Direcţie de control a calităţii mediului
care a avut ca sarcină realizarea şi coordonarea unui program de
monitorizare în ţara noastră şi conectarea sa la GEMS. Au fost stabilite trei
etape:
I – definitivarea unui program de monitorizare, dotarea cu aparatură,
formarea de personal, asigurarea desfăşurării unui flux de date şi
analizarea rezultatelor (desfăşurată între 1991-1992);
II – definitivarea metodelor de analiză şi stabilirea aparaturii de măsură şi
control ce urma a fi folosită, procurarea sa, punerea în exploatare, analiza
calităţii rezultatelor şi elaborarea programului final de monitorizare (1993-
1996);
III – desfăşurarea monitorizării în cadrul unui sistem bine organizat, cu
analize periodice, capabile să permită neîncetat perfecţionarea sistemului,
îmbunătăţirea sistemelor de stocare şi prelucrare a datelor. Această fază a
fost demarată în 1996 şi urmează a se desfăşura pe o perioadă de timp
nelimitată.
Sistemul de monitoring român cuprinde două activităţi:
- operativă, de culegere a datelor, avertizarea unor poluări accidentale şi
luarea unor măsuri de protecţie;
- caracterizarea calităţii mediului pe termen lung, de evaluare a
tendinţelor de evoluţie şi a măsurilor de protecţie adecvate;
Din punct de vedere al modului de organizare a sistemului de
monitoring integrat, pornindu-se de la natura şi tipul parametrilor ce trebuie
urmăriţi, se disting următoarele elemente specifice:
- reţele destinate supravegherii imisiilor (atmosferă, sol, cursuri
receptoare de apă etc.);
37
- controlul poluării de emisie (concentraţii, parametrii, frecvenţa de

urmărire etc.);
- evaluarea şi controlul eficienţei globale a măsurilor de protecţie a
mediului;
Sistemul de monitorizare a mediului din România are la bază trei arii
de investigaţie:
1. Aria de investigaţie în teren, care urmăreşte:
- proiectarea şi ţinerea la zi a reţelelor aferente;
- definirea frecvenţelor de supraveghere şi a parametrilor urmăriţi;
- elaborarea de instrucţiuni, metodologii, standarde privitoare la prelevare
de probe şi măsurători de teren.
2. Aria de investigaţie în laborator în ale cărei atribuţii intră:
- elaborarea şi implementarea metodelor standard de prelucrare şi
analiză a probelor;
- asigurarea calităţii datelor analitice;
- asigurarea prelucrării preliminare a datelor analitice.
Aceasta se realizează în trei tipuri de laboratoare: a) laboratoare de
bază teritoriale; b) laboratoare de specialitate; c) laboratoare naţionale de
referinţă.
3. Aria de management al informaţiilor (prelucrarea finală a datelor şi
schimbul internaţional al acestora).
Sistemul român de monitorizare a mediului este structurat în prezent
pe subsisteme, după cum urmează:
- subsistemul naţional de supraveghere a calităţii apelor – la rândul său
subdivizat în ape de suprafaţă curgătoare, lacuri, ape maritime, ape
subterane şi ape uzate;
- subsistemul – reţeaua de fond şi cea de imisii pentru supravegherea
calităţii aerului;
- subsistemul – reţeaua de ploi acide;
- subsistemul – reţeaua de supraveghere a radioactivităţii;
- subsistemul de supraveghere a calităţii solului;
- subsistemul privind vegetaţia forestieră;
- subsistemul privind starea de sănătate a populaţiei.
Prin structura sa organizatorică, sistemul de monitorizare român îşi
propune să obţină:
1. Restructurarea actualei ierarhizări a secţiunilor de control al mediului
din punct de vedere al zonelor şi impacturilor, ţinându-sa cont de
legislaţia de mediu în vigoare şi problemele specifice transportului
transfrontalier al poluării.
2. Fundamentarea unor indicatori şi parametrii sintetici reprezentativi ai
factorilor de mediu, în scopul evidenţierii interdependenţelor dintre
modificarea calităţii aerului şi cea a apelor, ca principali vectori de
propagare ai poluării.
38
3. Interfaţarea actualelor reţele şi subsisteme de supraveghere a calităţii

apelor, aerului, precipitaţiilor şi solului într-un sistem integrat de
monitorizare a parametrilor fizico – chimici, biologici, bacteriologici şi
radiochimici.
4. Elaborarea unui sistem de prezentare sinoptică a calităţii factorilor de
mediu şi de urmărire a dinamicii acesteia.
5. Implementarea informaţiilor specifice supravegherii pe termen lung a
modificării ecosistemelor terestre şi acvatice în activitatea de
monitorizare a mediului.
6. Asigurarea condiţiilor de interconectare a sistemului român de
monitorizare a mediului la GEMS, precum şi la alte sisteme regionale şi
internaţionale existente.
Realizarea sistemului român de monitorizare a calităţii mediului se
face prin:
a) reţele specifice destinate supravegherii emisiilor, organizate în:
- structuri la nivel de bazin hidrografic;
- structuri la nivel de judeţ;
- zone de tranzitare a poluanţilor atmosferici;
- zone de supraveghere a impactului transfrontalier;
- puncte de post evaluare a impactului antropic.
b) controlul poluării la emisie se face asupra zonelor uzate şi surselor de
evacuare a poluanţilor în atmosferă, şi se urmăreşte:
- concentraţiile, parametrii şi frecvenţele de urmărire;
- asigurarea condiţiilor de intervenţie în procesele tehnologice de
fabricaţie şi în sistemele de epurare a apelor, respectiv de purificare a
aerului pentru a aduce parametrii urmăriţi în limitele prestabilite/admise.
c) evaluarea şi controlul eficienţei măsurilor de protecţie a mediului.
În ceea ce priveşte monitorizarea de fond, în România nu există
puncte faţă de care aşezările umane să fie la distanţe de zeci de km şi din
acest motiv pe teritoriul ţării noastre funcţionează trei staţii (incluse în
programul BAPMoN), situate în zone montane (Munţii Semenic, Munţii
Rarău şi zona Bran - Moeciu) care însă sunt limitate doar la monitorizarea
factorilor climatici.
Subsistemul naţional pentru aer - Acest subsistem se află în
administrarea MM prin intermediul Administraţiei Naţionale de
Meteorologie şi (ANM) şi urmăreşte efectuarea de măsurători în zone
urbane pentru un număr variabil de parametrii în funcţie de natura
activităţilor desfăşurate în zonă şi de intensitatea acestora (în general CO,
CO2, NOx, SO2, O3, H2S, HPA, pulberi în suspensie şi sedimentabile,
radioactivitate). De asemenea se efectuează analize şi în ceea ce priveşte
calitatea precipitaţiilor (conductivitate, pH, alcalinitate/aciditate,
radioactivitate).
39
Subsistemul naţional pentru apă - Acest subsistem se află în

administrarea MM prin intermediul INCDPM şi Direcţiile Apele Române
teritoriale, şi din punct de vedere al numărului de secţiuni şi puncte de
control este cel mai bine pus la punct subsistem din România. Activitatea
de monitorizare este organizată pe bazine hidrografice şi este demn de
menţionat faptul că în ultima perioadă de timp se manifestă o tendinţă de
utilizare a staţiilor automate de măsură, eliminându-se astfel dificultăţile
legate de prelevarea, transportul şi analizarea probelor în laboratoare
aflate uneori la distanţe mari faţă de punctele măsură.
Subsistemul naţional pentru sol - Acest subsistem se află în
administrarea MM prin intermediul Institutului de Cercetări pentru
Pedologie şi Agrochimie şi este constituit din câteva mii de staţii care sunt
analizate periodic prin rotaţie. Parametrii urmăriţi sunt: pH, nutrienţi, săruri
solubile, sodiu, eroziunea, compoziţia scurgerilor de suprafaţă,
excesul/carenţa de umiditate, compactarea, conţinutul în nitriţi, metale
grele (plumb, cupru, cadmiu, zinc), fluorul, agenţi patogeni, gradul de
acoperire cu reziduuri solide şi radioactivitate.
Subsistemul naţional pentru vegetaţia forestieră - Acest
subsistem se află în administrarea MM prin intermediul Institutului de
Cercetări şi Amenajări Silvice şi Romsilva, şi are cca. 2000 de staţii în care
se fac măsurători la nivel de Ocol Silvic (măsurători dendrologice, de
productivitate primară şi radioactivitatea vegetaţiei).
Subsistemul naţional pentru radioactivitate – este organizat încă
din 1962 şi funcţionează prin intermediul a 44 staţii locale.
Subsistemul naţional pentru organisme vii – este la nivel de
studiu de fezabilitate.
Datele de bază provenite din măsurătorile de teren şi laborator
efectuate în cadrul fiecărui subsistem sunt stocate într-o bază unitară
construită la INCDPM. Datele sunt ordonate după denumire, sunt alineate
ca mod de prezentare şi unităţi de măsură la standardele naţionale şi
internaţionale, iar după prelucrarea lor statistică sunt transmise către
băncile de date internaţionale.
2.2. Cadrul legislativ general

Sistemul organizatoric al protecţiei mediului din ţara noastră
cuprinde următoarele structuri principale:
- Ministerul Mediului ca autoritate centrală de stat privind protecţia
mediului;
- Agenţiile Națională de Protecţie Mediului (filiale județene);
- Garda de Mediu;
- Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului;
- Administrația Națională Apele Române;
- Administrația Națională de Meteorologie;
40
- Administrația Națională de Hidrologie;

- Romsilva;
- Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;
- Ministerul Sănătăţii;
- Prefecturi, Consilii Județene;
- Primăriile.
În privinţa legislaţiei din ţara noastră privind protecţia mediului
înconjurător este demn de menţionat, apariţia în anul 1995 a Legii
protecţiei mediului. La elaborarea acestei legi, s-au avut în vedere
principiile şi prevederile unor documente pertinente, adoptate de
organismele de specialitate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Consiliul
Comunităţii Europene, prevederilor unor convenţii şi acorduri
internaţionale, precum şi ale legislaţiei naţionale într-o serie de state ca
Elveţia, Suedia, Anglia, Germania, Spania şi S.U.A.
În prezent Legea 137/1995 este abrogată, ea fiind înlocuită de
O.U.G. 195/2005 (aprobată și adoptată prin Legea 265/2006). Această
ordonanţă este în fapt o variantă îmbunătăţită a fostei legi, scopul principal
urmărit la elaborarea ei fiind acela de armonizare a legislaţiei interne cu
legislaţia U.E (Băbuț și Băbuț, 2012).
Obiectul ei îl constituie reglementarea protecţiei mediului, obiectiv
de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care
conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii (Lazăr și Faur, 2011).
Protecţia mediului constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei
publice centrale şi locale precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.
Responsabilitatea privind protecţia mediului revine autorităţilor centrale
pentru protecţia mediului şi agenţiilor sale teritoriale (Băbuț și Băbuț, 2012).
În ceea ce priveşte activitatea de monitorizare a calităţii
mediului, O.U.G. 195/2005, privită ca lege cadru stabileşte
obligativitatea titularilor de activităţi, care prin natura proceselor
tehnologice sau a deşeurilor rezultate au un impact potenţial asupra
mediului, să organizeze prin mijloace proprii sau pe bază de
contractare a unor organizaţii sau firme specializate monitorizarea
emisiilor de orice natură.
Activitatea de monitorizare a imisiilor este organizată la nivel
de agenţii judeţene şi primării şi poate fi efectuată atât de către
autorităţile competente în domeniu cât şi de firme atestate sau
institute de cercetare care au acorduri în acest sens cu autorităţile
centrale sau judeţene.
Obligaţiile care i-au revenit României în perioada de preaderare au
vizat şi armonizarea legislaţiei interne cu privire la protecţia, evaluarea şi
managementul calităţii mediului înconjurător. În acest sens o serie de
Directive comunitare au fost transpuse în legi şi ordine ministeriale (spre
exemplu în cazul monitorizării calităţii aerului: Directiva Consiliului nr.
41
92/72/EEC – privind poluarea aerului cu ozon; Directiva Consiliului nr.

96/62/EEC – privind evaluarea şi managementul calităţii aerului; Directiva
Consiliului nr. 99/30/EC – privind valorile limită pentru dioxid de sulf, dioxid
de azot, oxizi de azot, particule în suspensie şi plumb în aerul atmosferic;
Directiva Consiliului nr. 2000/69/EC – privind valorile limită pentru benzen
şi monoxid de carbon în aerul înconjurător; Directiva Parlamentului
European şi Consiliului nr. 2002/3/CE – privind ozonul în aerul
înconjurător. Aceste directive au fost transpuse în următoarele acte: Legea
nr. 655/20.11.2001 (M. Of. nr. 773/04.12.2001) pentru aprobarea O.U.G.
nr. 243/28.11.2000 – privind protecţia atmosferei; Ordinul MAPM (MM) nr.
745/30.08.2002 (M. Of. nr. 739/09.10.2002) – privind stabilirea şi
clasificarea aglomerărilor şi tonelor pentru evaluarea calităţii aerului în
România; Ordinul MAPM (MM) nr. 592/25.06.2002 (M. Of. nr.
765/21.10.2002) – privind aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor
limită, a valorilor prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de
sulf, dioxidului de azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM 10 şi
PM 2,5), plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul
înconjurător.) (Faur, 2009), urmând ca în perioada următoare să fie
transpuse şi directive privind calitatea apelor, solului, biotei etc.
Deoarece unele dintre actele normative care prezintă importanţă în
activitatea de monitorizare a mediului sunt comparabile cu cele existente în
cadrul legislaţiei europene, ele au suferit doar modificări punctuale
(modificarea valorilor concentraţiilor maxim admise pentru anumiţi
parametrii).
Problema cea mai importantă pe care România trebuie să o rezolve
este legată de transpunerea acelor documente europene care stabilesc
metodele de determinare a unor parametrii precum şi aparatura care poate
fi utilizată în acest scop şi asta pentru că la ora actuală legislaţia internă
impune utilizarea unor metode şi echipamente învechite (există o serie de
STAS-uri elaborate la nivelul anilor 1970-1990) care nu mai răspund
cerinţelor actuale cu privire la viteza de investigare şi precizie.
Un rol deosebit de important îl joacă şi H.G. 445/2009 respectiv
Ordinul 184/1997, care stabilesc procedura cadru de evaluare a impactului
de mediu, stabilesc procedura pentru atestarea unităţilor specializate, a
persoanelor fizice, în vederea efectuării evaluărilor impactului asupra
mediului respectiv a bilanţurilor de mediu în conformitate cu prevederile
O.U.G. 195/2005.
2.3. Conceperea unui sistem local de monitorizare a mediului

Urmărind etapele de realizare a unui sistem de monitorizare a
mediului prezentată anterior (fig. 1.2) rezultă că pentru conceperea unui
sistem local de monitorizare a calităţii mediului este necesară stabilirea
clară a obiectivelor şi sarcinilor specifice sistemului de monitorizare, a
42
parametrilor monitorizaţi, a numărului şi amplasării staţiilor de monitorizare

precum şi a frecvenţei şi duratei programului de măsurători.
Un program de monitorizare a calităţii mediului presupune o
localizare spaţială şi temporală bine definită şi este o etapă obligatorie la
realizarea studiilor de impact asupra mediului înconjurător.
În ceea ce priveşte localizarea spaţială, aceasta constă în
delimitarea ariei de interes, adică zona influenţată de activităţile antropice.
Este deci necesară realizarea unei analize iniţiale de mediu care
constă în identificarea tuturor surselor de poluare şi degradare a mediului
din zona studiată. După identificarea surselor de poluare este posibilă o
primă apreciere a parametrilor care urmează să fie monitorizaţi, datorită
faptului că în general pentru fiecare tip de activitate există date similare în
ceea ce priveşte poluanţii specifici.
În ceea ce priveşte localizarea temporală, se pot distinge
următoarele situaţii (Florea, 2018):
- monitorizarea mediului într-o arie de interes pentru evaluarea calităţii
mediului la un moment dat precum şi pentru identificarea şi
cuantificarea surselor de poluare;
mediului înconjurător înainte de demararea unui proiect antropic;
mediului înconjurător pe parcursul realizării unui proiect antropic;
mediului înconjurător după intrarea în exploatare a unui proiect
antropic;
mediului înconjurător la dezafectarea unui proiect antropic;
mediului înconjurător după reabilitarea ariei de interes;
- monitorizarea mediului într-o arie de interes în situaţii de criză
(cutremure, alunecări de teren, uragane, tornade, cicloane, secetă,
etc.).
Un sistem de monitorizare a calităţii mediului trebuie privit deci ca un
tot unitar format din totalitatea echipamentelor şi toate operaţiile şi
procedurile relative la colectarea, stocarea, prelucrarea şi interpretarea
datelor în vederea obţinerii informaţiilor necesare, estimării efectelor
activităţilor antropice asupra calităţii aerului precum şi verificării şi
controlului mediului înconjurător.
Sistemul de monitorizare poate utiliza date şi informaţii deja
existente sau achiziţionate pentru alte scopuri şi/sau poate necesita
definirea de date ce nu sunt disponibile şi a modalităţilor specifice de
achiziţionare a acestora. Deci sistemul de monitorizare se poate articula
prin intermediul:
43
- coordonării structurii şi utilizarea datelor deja existente;

- proiectarea şi realizarea de reţele specifice de monitorizare;
- organizarea de campanii periodice de achiziţie şi de actualizare a
datelor;
- organizarea de campanii de măsurători ad-hoc în corelaţie cu
exigenţele specifice de moment;
- instituirea de comisii de experţi pentru realizarea estimărilor de tip
calitativ.
În liniile sale esenţiale, metodologia pentru realizarea unui sistem de
monitorizare pentru evaluarea impactului asupra mediului, cum a fost
definit anterior, se desfăşoară în trei faze.
Prima fază a metodologiei o constituie analiza zonei pentru care se
intenţionează evaluarea impactului asupra mediului în vederea identificării
parametrilor ce trebuiesc măsuraţi şi a datelor ce trebuiesc achiziţionate.
A doua fază o constituie individualizarea datelor a căror achiziţie
este asigurată de reţele sau sisteme operative în ariile de interes ce pot
aparţine administraţiei publice sau a altor subiecţi (ANM, etc.); verificarea
posibilităţii de utilizare a acestor date, atât din punct de vedere tehnic cât şi
organizatoric precum şi individualizarea acelor date pentru care este
necesară organizarea achiziţiei prin realizarea structurilor aferente de
achiziţie.
Cea de-a treia fază este aceea a activităţii cu adevărat specifice
unui sistem de monitorizare, ce trebuie să furnizeze informaţiile necesare:
- pentru redactarea studiilor de impact asupra mediului înconjurător
(chiar prin intermediul utilizării unor modele predictive);
- pentru verificarea perturbaţiilor relative ale mediului (nivelul imisiilor
poluante, nivelul emisiilor sonore, etc.);
- pentru controlul, chiar în diverse faze, ale efectelor asupra
componenţilor mediului şi deci chiar a eficacităţii măsurilor de diminuare
a efectelor negative asupra mediului (prin înlocuire, retehnologizare)
prevăzute.
După cum am precizat, a doua fază a metodologiei de realizare a
unui sistem de monitorizare o constituie individualizarea datelor. În urma
operaţiei de individualizare a datelor, acestea se pot grupa în următoarele
categorii:
- date a căror achiziţie este asigurată de reţele sau sisteme operative în
ariile de interes, disponibile atât din punct de vedere tehnic cât şi
organizatoric;
ariile de interes, disponibile din punct de vedere organizatoric dar care
necesită conversii în vederea compatibilizării lor cu cerinţele sistemului
de monitorizare;
44

ariile de interes, dar indisponibile din punct de vedere organizatoric;
- date a căror achiziţie nu este asigurată în ariile de interes.
În consecinţă, pentru datele grupate în ultimele două categorii
enunţate mai sus este imperativ necesară realizarea structurilor de
achiziţie aferente.
Pentru ca probele prelevate din diferite compartimente de mediu să
fie reprezentative şi deci să furnizeze date utilizabile mai departe în cadrul
sistemului local de monitorizare trebuie să se ţină seama de o serie de
factori care condiţionează modul de luare a probelor, ca:
- tipul punctelor de control (fixe - probe pentru determinarea
concentraţiilor pe termen lung; mobile - probe pentru determinarea
concentraţiilor pe termen scurt);
- natura poluanţilor;
- amplasarea punctelor de control;
- numărul punctelor de control;
- durata şi frecvenţa luării probe;
- condiţiile atmosferice;
- aparatura, volumul de aer, conservarea şi transportul probelor.
Pentru uşurarea muncii de selectare a parametrilor ce urmează a fi
monitorizaţi se poate apela la un sistem de matrici care pune în legătură în
primă fază posibili factori cauzali (caracteristici fiecărei activităţi în parte) cu
diferiţii componenţi ambientali predefinită. Prin compunerea celor două
matrici rezultă o a treia, care în fapt prezintă interacţiunea dintre factorii
cauzali şi componenţii ambientali. În continuare matricea rezultată din
compunerea primelor două este la rândul ei compusă cu o a patra matrice,
şi aceasta predefinită, a tipologiilor areale (care în fapt reprezintă sintetic
zona de interes). Rezultatul final, reprezentat tot de o matrice ce depinde
atât de proiectul luat în considerare cât şi de subregiunea considerată şi
care oferă posibilitate alegerii acelor parametrii care prezintă importanţa
cea mai mare din punct de vedere al necesităţi monitorizării.
Alegerea metodelor şi echipamentelor utilizate în activitatea de
control a calităţii mediului prin intermediul unui sistem local trebuie să ţină
cont în special de prevederile legislaţiei interne în vigoare.
La momentul actual în România se desfăşoară un proces de
armonizare a legislaţiei interne cu cea europeană, în special prin
transpunerea unor directive, ceea ce practic înseamnă că şi metodele şi
aparatura utilizată în monitorizare mediului trebuie să corespundă
standardelor europene în domeniu (Faur, 2009).
Cu cât precizia echipamentelor şi numărul de parametri măsuraţi
este mai mare, viteza de investigare şi durata de transmitere a informaţiei
este mai mică – fapt ce implică existenţa unei legături între senzori şi
unitatea centrală – cu atât performanţele sistemului de monitorizare sunt
45
mai mari – fapt ce se reflectă în costurile acestuia. Din acest motiv

sistemele locale de monitorizare a mediului trebuie astfel gândite încât ele
să fie performante din punct de vedere al calităţii măsurătorilor şi datelor
transmise dar să fie viabile şi din punct de vedere economic (Faur, 2009;
Florea, 2018).
Fig. 2.1. Integrarea unui sistem local de monitorizare a mediului în sistemul naţional (Faur,
2009)
46
După achiziţionarea datelor acestea pot fi transferate nu numai către

subsistemele specifice naţionale, ci pot fi transferate şi către o bancă de
date realizată la nivel local, unde acestea să fie supuse unor prelucrări de
tip statistic şi apoi eventual stocate și transmise către Agenţiile Judeţene
de Protecţie a Mediului (fig. 2.1). Cu siguranţă echipamentele şi software -
urile disponibile la ora actuală permit prelucrări complexe ale datelor
obţinute din măsurătorile de teren şi laborator chiar la nivelul unor bănci de
stocare a datelor locale. O astfel de abordare facilitează şi accesul la
informaţii privind protecţia şi calitatea mediului pentru locuitorii din zona
respectivă precum şi pentru persoanele ale căror interese sunt canalizate
în zona respectivă (investitori, inspectori de mediu etc.)
47
PARTEA a II-a
CAPITOLUL 3
SCOP, OBIECTIVE ŞI METODE DE CERCETARE
3.1. Generalităţi
Pe plan internaţional activitatea de monitorizare a mediului nu
cunoaşte o dezvoltare egală. Acest fapt se datorează, pe de-o parte
diferenţelor referitoare la preocupările legate de protecţie a mediului, iar pe
de alta, pentru că punerea în funcţiune a sistemelor moderne de
monitorizare a mediului presupune eforturi financiare considerabile.
Din motivele arătate mai sus astfel de sisteme au fost puse la punct
de regulă în ţări cu economii solide (USA, GB, Germania etc.) unde şi
cunoştinţele teoretice se află la un nivel foarte ridicat. Cu toate acestea, în
ultimii ani situaţia tinde să se schimbe datorită celor două programe
internaţionale de supraveghere a calităţii mediului (GEMS şi IGBM) şi a
numeroaselor acorduri semnate la nivel global privind protecţia mediului,
acorduri care prevăd printre altele asistenţă financiară din partea ţărilor
bogate pentru ţările în curs de dezvoltare şi din lumea a treia în scopul
punerii la punct a unei reţele globale de monitorizare a mediului şi
asistenţă pentru formarea de specialişti în domeniu prin programe de
instruire (Faur, 2007).
În România problematica monitorizării mediului este una relativ
nouă, dovadă fiind şi numărul relativ redus de lucrări publicate în domeniu
de către autori români. Paşi importanţi s-au făcut prin introducerea unor
cursuri de specialitate în programele din învăţământul superior, cursuri
predate de cadre didactice instruite în străinătate.
O altă dovadă a noutăţii preocupărilor şi a nivelului relativ redus de
cunoştinţe în domeniu este dată de stadiul punerii în practică. La ora
actuală această activitate se bazează aproape exclusiv pe utilizarea unor
echipamente cu viteză de investigare lentă (ore) şi foarte lentă (zile), de
precizie medie (aceasta datorită legislaţiei în vigoare, care nu permite
utilizarea, spre exemplu, a aparaturii moderne de laborator; în schimb se
bazează pe STAS-uri vechi şi metode de analiză clasice), cu durată de
transmitere a datelor ciclică (ore), periodică (zile) şi, în caz de necesitate,
transmiterea informaţiilor către unitatea centrală se face fără sistem de
legătură şi un număr redus de parametri măsuraţi. Din acest punct de
vedere cea mai bine pusă la punct reţea de monitorizare este aceea de
supraveghere a calităţii apelor, care se desfăşoară pe bază de prelevare
de probe şi analizarea acestora în laboratoare pentru un număr de peste
500 de puncte la nivel naţional (Faur, 2009).
49
Pentru Valea Jiului există un singur punct de monitorizare continuă

a calităţii principalului râu din zonă, râul Jiu, aflat în vecinătatea punctului
de confluenţă. Dacă scopul urmărit este acela al identificării modificărilor
calitative aduse apei Jiului ca urmare al desfăşurării diferitelor activităţi
industriale şi casnice, evident că un singur punct de monitorizare este
insuficient. în primul rând nu există date comparative (calitatea apei înainte
ca acesta să fie influenţată de emisiile industriale şi casnice) iar în al
doilea, dacă se urmăreşte şi o reducere a poluării trebuie create mai multe
secţiuni de control pentru a putea fi identificată corect porţiunea unde au
loc deversări importante de poluanţi şi mai apoi pe cei răspunzători de
acestea.
In ultimii ani au fost puse în funcţiune în special în oraşele mari din
România staţii automate de monitorizare a calităţii aerului, care pe lângă
rolul jucat în activitatea de control a calităţii mediului au şi un rol educativ
prin afişarea continuă a valorilor măsurate în scopul conştientizării şi
sensibilizării opiniei publice şi de ce nu şi în scopul unei mai active implicări
a acesteia în activitatea de protecţie a mediului.
O astfel de staţie este amplasată în Valea Jiului, în municipiul
Vulcan şi există promisiuni în sensul instalării unor astfel de staţii și la
nivelul celorlalte orașe ale Văii Jiului. Deşi este o iniţiativă lăudabilă, o
singură staţie nu poate prezenta situaţia calităţii aerului decât în mod
punctual.
De multe ori este necesară o cunoaştere a situaţiei mult mai în
amănunt, spre exemplu atunci când se are în vedere construcţia unor
obiective care necesită anumiţi parametri de calitate ai mediului (aerului
pentru exemplul dat) ca spitale, unităţi de învăţământ, spaţii destinate
recreerii etc.
In ceea ce priveşte solul, în prezent putem vorbi de o monitorizare
doar a suprafeţelor ocupate cu diferite reziduuri (miniere şi orăşeneşti),
iazuri de decantare, a suprafeţelor afectate de scufundări ale terenului,
alunecări de teren etc. În ceea ce priveşte monitorizarea calităţii solului în
zonele în care există posibilitatea contaminării acestuia putem spune că
aceasta lipseşte, determinări în acest sens fiind făcute sporadic cu prilejul
realizării unor lucrări de cercetare.
Cu alte cuvinte putem spune că la ora actuală în România
monitorizare mediului pe principii moderne şi cu echipamente moderne se
află la început şi din punct de vedere teoretic, dar mai ales practic.
3.2. Scopul şi obiectivele propuse

Una din zonele României în care mediul a avut de suferit de pe
urma activităţilor antropice este cea a Văii Jiului (Depresiunea Petroşani),
zonă în care principala activitate a fost şi continuă să fie mineritul.
50
Mineritul a avut drept scop obţinerea unei producţii cât mai mari cu
orice preţ. Acest fapt a dus la poluarea zonei Văii Jiului, poluare care
afectează atât sănătatea populaţiei cât şi turismul, care este considerat
drept o alternativă economică viabilă. Aspectele de ordin ecologic se
constituie deci ca o a treia categorie de probleme ale Văii, alături de cele
economice şi sociale (Georgescu și al., 2003).
În prezenta lucrare autorul îşi propune proiectarea unei reţele locale
de monitorizare a imisiilor la nivelul Văii Jiului destinată supravegherii
calităţii factorilor de mediu din această zonă.
De ce doar monitorizarea imisiilor?
Răspunsul este dat de legislaţia în vigoare la ora actuală în
România. O.U.G 195/2005 precizează în mod explicit faptul că
monitorizarea emisiilor este o activitate obligatorie care revine în sarcina
titularilor de activităţi care prin natura proceselor tehnologice, a deşeurilor
rezultate etc. pot afecta calitatea mediului, iar această activitate poate fi
organizată prin forţe proprii sau prin contractarea unor firme specializate în
acest sens.
Considerând că problema emisiilor este rezolvată prin aplicarea
legislației în vigoare, rămâne problema monitorizării imisiilor (concentrația
poluanților dintr-un compartiment de mediu capabili să realizeze transferul
către un receptor: om, componentele sistemelor ecologice, bunuri
materiale etc.), adică un fel de monitoring de fond, dar concentrat la nivel
local.
Principalul obiectiv urmărit de această lucrare este acela de
elaborare a unui sistem de monitorizare a calităţii mediului în Valea Jiului,
sistem care să fie capabil să ofere informaţii cât mai complete celor
interesaţi şi în timp util pentru luarea deciziilor şi măsurilor destinate
protecţiei mediului.
Alături de acesta mai pot fi identificate scopurile specifice sistemelor
de monitorizare. Astfel, dacă pornim de la aspectele care fac din
elaborarea sistemelor de monitorizare o necesitate, şi anume:
- cunoaşterea evoluţiei calităţii şi cantităţii componentelor mediului;
- gruparea, selecţionarea şi corelarea informaţiilor obţinute pe diverse căi
(de exemplu prin intermediul matricei Batelle, anexa 2);
- obţinerea de informaţii comparabile la scară locală, regională,
continentală şi globală, informaţii ce pot fi utilizate în cadrul diferitelor
programe de cooperare internaţională în domeniul protecţiei mediului;
- cunoaşterea şi evaluarea rapidă a situaţiei în cazuri accidentale de
impacturi asupra mediului;
- acumularea de cunoştinţe pentru stabilirea şi fundamentarea acţiunilor
de protecţie a mediului, evaluarea impacturilor, realizarea lucrărilor de
reconstrucţie, redresare sau restructurare ecologică.
51
Putem identifica scopurile specifice sistemelor de monitorizare a

mediului (Faur, 2009):
- cunoaşterea gradului actual de afectare a calităţii mediului sub influenţa
diverselor impacturi antropice;
- obţinerea din timp a unor observaţii obiective care, suprapuse peste
fluctuaţiile normale, să poată permite sesizarea tendinţelor în
desfăşurarea proceselor ecologice cât mai timpuriu şi cât mai clar;
- stabilirea şi impunerea măsurilor de protecţie, conservare reconstrucţie
a mediului şi retehnologizarea pe baze ecologice a tuturor activităţilor
antropice;
- aprecierea reală a raportului cost-beneficiu a lucrărilor menţionate
anterior;
- realizarea unui control al eficienţei măsurilor ce se iau pentru protecţia
mediului.
3.3. Metode de cercetare

Pentru a putea răspunde celor prezentate mai sus este nevoie de o
abordare logică şi sistematică. Astfel se impune parcurgerea mai multor
etape care în final să conducă la elaborarea sistemului local de
monitorizare a mediului pentru Valea Jiului.
O primă etapă constă în descrierea generala a Văii Jiului. Aceasta
îşi propune să realizeze o descriere a zonei (Depresiunea Petroșani) în
care va fi localizat sistemul de monitorizare a mediului. Această descriere
se impune a fi făcută pe de-o parte pentru a cunoaşte din punct de vedere
geografic, geologic, pedologic, hidrologic, biologic şi ecologic zona luată în
studiu, iar pe de altă parte datorită rolul pe care îl joacă factorii climatici,
orografici şi antropici în dinamica poluanţilor.
A doua etapă este cea de identificare a surselor de poluare. În
această etapă trebuie puse în legătură diferitele activităţi antropice
prezente în zonă cu poluarea prezentă. Tot în cadrul acestui capitol vor fi
prezentate şi riscurile de afectare a diferitelor compartimente de mediu în
situaţii normale sau în cazul producerii unor evenimente excepţionale
(deversări accidentale, funcţionarea defectuoasă a unor instalaţii,
evenimente meteo etc.).
Deoarece activitatea de monitorizare a mediului se constituie ca un
puternic instrument în realizarea studiilor de impact, dar şi pentru a putea
identifica parametrii de calitate ai mediului ce urmează a fi monitorizaţi (pe
baza situaţiei existente din punct de vedere al poluării şi impactului asupra
mediului), următorul pas este acela de evaluare a calităţii mediului la ora
actuală. În acest scop vor fi selectaţi parametrii de calitate ai mediului cei
mai relevanţi din acest punct de vedere (ţinând cont de activităţile
antropice şi poluarea produsă de acestea), iar evaluarea propriu-zisă se va
efectua prin metodele reţelelor de impact şi metoda indicelui global.
52
Având la bază cunoaşterea situaţiei actuale pe plan naţional şi

internaţional privind monitorizarea mediului, a obiectivelor programelor de
monitorizare a mediului şi a modului în care programele locale pot fi
integrate în cele naţionale şi prin intermediul acestora în cele două mari
programe de supraveghere a stării mediului Terrei (GEMS şi IGBM) se
trece la elaborare programului de monitorizare a mediului în Valea Jiului,
care va fi etapa principală a acestui studiu. Vor fi selectaţi parametrii
necesar a fi monitorizaţi, se va stabili frecvenţa de realizare a
măsurătorilor, numărul de staţii de monitorizare, echipamentele utilizate şi
punctele de amplasare. În final se va face referire la modul de realizare a
laboratoarelor de mediu şi a dotărilor necesare precum şi la aspecte legate
de achiziţia, transmiterea, prelucrarea, interpretarea şi stocarea datelor
referitoare la calitatea mediului înconjurător într-o bază de date comună la
nivel local.
Metodele de cercetare s-au bazat pe munca de teren (prelevarea
probelor de apă, sol, măsurători privind nivelul de zgomot etc.), de
laborator (analize privind calitatea probelor prelevate), documentări, studii
bibliografice etc.
53
CAPITOLUL 4
DESCRIEREA GENERALĂ A VĂII JIULUI
4.1. Localizare
Depresiunea Petroşani (Valea Jiului) este cel mai important bazin de
cărbuni (huilă) din România, dacă se ţine seama de rezerva pe unitatea de
suprafaţă, calitatea cărbunelui şi experienţa acumulată în exploatare.
Datorită structurii sale geologice, are cele mai dificile şi complexe probleme
de exploatare. Bazinul Petroşani (Valea Jiului) este localizat în
depresiunea intramontană Petroşani situată în partea centrală a Carpaţilor
Meridionali.
Bazinul este localizat geografic la latitudinea de 45°25' nordică şi
longitudinea 23°22' estică. Are forma unui triunghi asimetric, cu lungimea
de 45,6 km şi lăţimea în partea estică de 9,6 km respectiv în partea vestică
de 2 km acoperind o suprafaţă de 137,6 km2. Este încadrat de munţii
Retezat şi Sebeş (unitate componentă a munţilor Şureanu) la nord şi munţii
Vâlcan şi Parâng la sud (fig. 4.1) (Faur, 2006).
Fig. 4.1. Localizarea geografică a Depresiunii Petroșani (Valea Jiului)
54
Depresiunea Petroşani, unitate intracarpatică din Carpaţii

Meridionali este situată în sud-estul judeţului Hunedoara pe cele două Jiuri:
de Est şi de Vest. Depresiunea Petroşani îngustă şi adâncă, rezultatul unei
rupturi în scoarţă este înconjurată de munţi falnici care se apropie sau
depăşesc 2000 m înălţime: Retezat, Parâng, Vâlcan. Culmile cu păşuni au
fost şi sunt astăzi sediul unui păstorit de vară. Mai jos povârnişurile
îmbracă aspecte diferite fie acoperite cu păduri, fie cu stânci golaşe şi
grohotişuri mobile.
Relieful din partea interioară este reprezentat printr-un platou care
îşi menţine suprafaţa abia ondulată la altitudinea de 800 m în care au
apărut adâncituri de circa 200  300 m, formând văi strâmte (la Livezeni
albia râului se află la 560 m). Numai văile Jiului de Vest şi de Est sunt mult
mai largi şi întovărăşite de trasee bine formate. O caracteristică a reliefului
este dată de îmbinarea netezirii teraselor cu formele reliefului sculptat în
calcare (Faur, 2007).
4.2. Clima
Evoluţia temperaturii aerului în cursul anului este determinată de
variaţia anuală a radiaţiei solare şi de regimul circulaţiei atmosferice având
un maxim în iulie de 14,5oC şi un minim în ianuarie de –5,2oC.
Mediile lunare multianuale ale temperaturii anului sunt prezentate în
tabelul 4.1 şi figura 4.2.
Tabelul 4.1. Media anuală a temperaturii [oC]
Luna
Nr. Media
Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
crt. anuală
meteo
1. Petroşani -4,5 -2,3 2,2 7,1 11,6 15,0 16,7 15,9 12,1 7,4 2,4 -2,0 6,8
2. Parâng -5,8 -4,8 -2,3 1,9 7,1 10,4 12,4 12,3 9,1 5,1 -0,9 -3,7 3,4
3. Mediu -5,2 -3,5 -0,5 4,5 9,4 12,7 14,5 14,1 10,6 6,2 0,8 -2,8 5,1
20
15
Tempera tura [oC]
10
5
Petroşani
0 Parâng
Medie
-5
-10
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media
anuală
Luna
Fig. 4.2. Temperaturile medii multianuale
55
Vara, în timpul nopţilor senine şi cu o circulaţie locală redusă,

desfăşurarea proceselor radiative conduce la răcirea aerului de deasupra
versanţilor şi la creşterea densităţii acestuia contribuind la deplasarea lui
spre partea inferioară a văii unde formează “lacul de frig” care stagnează
pe fundul depresiunii în tot timpul nopţii şi dispare după răsăritul soarelui.
Un aspect care influenţează fenomenul de inversiune termică îl
reprezintă nebulozitatea. Iarna, stratele de nori invadează formele joase
depresionare permiţând stabilirea unui gradient normal la 800 m altitudine
de plafonul noros ce favorizează formarea unui strat cu temperatură
inversă.
În regimul anual al umezelii relative a aerului se constată un maxim
principal în luna decembrie (93%) când temperatura aerului este scăzută,
iar minimul principal se înregistrează în martie-aprilie (77%).
Precipitaţiile atmosferice scad în medie de la vest spre est şi cresc
cu altitudinea. Precipitaţiile au un ritm neregulat.
În tabelul 4.2 şi figura 4.3 se dau precipitaţiile atmosferice (mm)
cantităţi lunare şi medii anuale pentru municipiul Petroşani şi Parâng.
Tabelul 4.2. Media anuală a precipitaţiilor atmosferice [mm]

Luna
Nr. Total
Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
crt. anual
meteo
1. Petroşani 37,1 14,9 41,8 51,6 80,3 106,4 61,8 61,8 54,7 52,2 44,4 41,3 693,7
2. Parâng 61,9 49,9 58,7 107,0 93,8 124,2 64,6 64,6 66,4 84,1 66,4 55,6 951,5
3. Media 49,5 42,4 50,2 79,3 87,0 103,0 63,2 63,2 60,6 68,2 55,4 48,5 822,6
1000
900
800
Precipitaţii [mm]
700
600
500
400 Petroşani
300
Parâng
200
100 Media
0
Total
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

luna
Fig. 4.3. Cantităţile medii multianuale de precipitaţii
Din acest tabel reiese că anual, cantitatea totală medie de

precipitaţii este de 822,6 mm, la nivelul Depresiunii Petroşani.
56
Lunile cu precipitaţiile cele mai mari sunt iunie şi iulie. Frecvenţa

ploilor torenţiale este scăzută. Perioade de secetă accentuată nu sunt.
Umiditatea atmosferică este de 4,59 l/mm3,iar regimul eolian prezintă o
perioadă de calm (38%) şi una de vânturi (62%).
În Depresiunea Petroşani vânturile cele mai frecvente sunt cele
dinspre sud-vest (16,5%) urmate de vânturile calde din sud-est (14%).
Intensitatea cea mai mare o au vânturile din vest, mai puţin frecvente (4%)
care provoacă adesea pagube prin doborârea sau ruperea arborilor din
fondul forestier.
Frecvenţa medie a vânturilor pe direcţii (%) este redată în tabelul 4.3
şi figura 4.4.
Tabelul 4.3. Frecvenţa medie a vânturilor pe direcţii

Direcţie Frecvenţa
Nord-vest 10 %
Nord-est 6%
Sud-est 14 %
Sud-vest 16,5 %
Sud 7%
Est 2%
Vest 4%
Nord 2,5 %
După scara Beaufort, tăria vânturilor din acest bazin are următoarea
repartiţie:
- tăria: 1, 2 – 45%
- tăria: 3, 4 – 14%
- tăria: 5, 6, 7, 8 – 3%
Analizând această repartiţie rezultă că în depresiunea Petroşani
vânturile au o intensitate slabă.
NORD N-V
2.5% 10.0% VEST
CALM 4.0%
38.0% S-V
16.5%
SUD
N-E EST S-E 7.0%
6.0% 2.0% 14.0%
Fig. 4.4. Direcţia şi frecvenţa vânturilor
57
În Depresiunea Petroşani vânturile predominante sunt: crivăţul care

bate de la nord – est spre sud şi care provoacă scăderea temperaturii,
viscoleşte zăpada şi poate provoca doborâturi de fag şi molid, vânturile
calde de sud, care bat din direcţia sud – vest, sud –est.
Pentru arborii din depresiunea Petroşani vânturile nu prezintă un
pericol. Din acest motiv nu s-au semnalat doborâturi de vânt decât în
cazuri izolate pe suprafeţe mici.
Din punct de vedere ecologic, este necesar să se cunoască, în ce
măsură deficitul de precipitaţii faţă de ETP (ETP – evapotranspiraţie) din
perioada de vegetaţie este compensată prin excedentul de precipitaţii faţă
de ETP din perioada de încărcare a solului cu apă de precipitaţii, cel puţin
perioada de toamnă târzie – iarna, mai lungă în regiunile muntoase şi de
dealuri înalte.
Datele referitoare la evapotranspiraţia potenţială lunară sunt
prezentate în tabelul 4.4 şi figura 4.5.
Tabelul 4.4. Evapotranspiraţia potenţială lunară

Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Total anual
Media 0 0 0 20,5 67,5 86,4 100 90 61,6 29,2 3,8 0 459
500
400
300
mm
200
100
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII T otal
anual
Luna
Fig. 4.5. Evapotranspiraţia potenţială
4.3. Geologia
Valea Jiului este un culoar depresionar cu acumulări puternice
regionale care ţine nu numai de modelarea târzie a Carpaţilor Meridionali,
ci de însăşi structura lor, de definitivarea tectonică a acestei unităţi în
diferite etape geologice (Pop, 1993).
În cea de-a doua parte a epocii terţiare-miocen, mediteranean II în
bazinul Orşovei, în lungul actualei văi a Cernei, până în bazinul Petroşani,
exista un culoar marin foarte îngust, un fel de canal care ulterior a impus
sculptarea actualului culoar din lungul Cernei şi Jiului. Probabil că prima
schiţare a bazinului ţine de faza orogenică mezocretacică a lanţului
58
carpatic, dar numai în oligocen s-a produs scufundarea şi invazia mării prin
care începe ciclul de sedimentare a acestui bazin.
Trecerea de la oligocen la miocen a însemnat o domolire a
sedimentării şi schimbării formaţiunilor: se depun marne şi argile (cu o
grosime de aproximativ 300 m) în care apar intercalaţii de gresii, şisturi
cărbunoase, cărbuni care arată o perioadă liniştită şi cu un climat cald,
favorabil dezvoltării unei vegetaţii luxuriante din care s-au putut forma
cărbunii. Sedimentarea a continuat cu întreruperi până la sfârşitul
pliocenului, depunându-se conglomerate în alternanţă cu gresii, nisipuri,
calcare etc. (Pop, 1993).
În prima parte a miocenului este dovedită o legătură a bazinului
Petroşani, prin două canale marine, spre nord cu depresiunea Haţeg şi
spre sud-vest cu culoarul Caransebeş-Mehedinţi.
În pliocen, când accentuarea reliefului a dus la intensificarea
eroziunii în ramura înaltă din jur, iar afundarea depresiunii nu a fost atât de
intensă, depresiunea a devenit uscată, antrenată în mişcările de înălţare în
bloc a întregului lanţ carpatic.
După extindere începe o nouă etapă în evoluţia depresiunii, văile s-
au adâncit rapid, existenţa rocilor cu comportare diferită la eroziune a dus
la sculptarea de forme interesante: pereţi abrupţi etc. Pe lângă crearea
unui relief variat, prin înlăturarea progresivă a sedimentelor, eroziunea a
dezgolit şi orizonturi valoroase de cărbuni. În ceea ce priveşte
caracteristicile geologice ale zăcământului, bazinul Petroşani este format
dintr-un fundament cristalin şi depozite sedimentare: mezozoice şi
neozoice (fig. 4.6) (Buia și Lorinț, 2005).
Fig. 4.6. Harta geologică a Depresiunii Petroşani (Rebrișoreanu, 1998)
59
Fundamentul cristalin apare la zi pe rama bazinului, fiind constituit

din roci metamorfice ce aparţin autohtonului danubian şi pânzei getice.
Cristalinul getic este reprezentat prin gnaise, micaşisturi, cuarţite străbătute
de filoane pegmalitice.
Peste formaţiunile metamorfice apar sub formă de mici petice în
exteriorul bazinului la nord şi la vest de Câmpu lui Neag, în Vârful Pietrii, la
nord de Vulcan şi zona estică, între Răscoala şi Peştera Bolii, depuneri
sedimentare, metamorfozate de vârstă mezozoică.
Petrografic, depunerile mezozoice sunt reprezentate printr-un facies
calcaros şi un facies detritic. Depozitele sedimentare aparţin cretacicului
superior, paleogenului şi miocenului, acoperite în mare parte de formaţiuni
cuaternare (fig. 4.7).
Fig. 4.7. Secţiune geologică prin bazinul Petroşani (Rebrișoreanu, 1998)
Depozitele neozoice de cuvertură au fost divizate în cinci orizonturi

(Rebrișoreanu, 1998; Buia și Lorinț, 2005):
- orizontul inferior sau bazal, dispus discordant direct peste fundamentul
cristalin sau peste cretacicul superior. Grosimea este de 300 - 600 m
lipsit de floră şi faună fosilă;
- orizontul 2 sau productiv inferior, apare la suprafaţă la Răscoala,
Petrila, Dâlja, Lupeni. Grosimea medie de 290 m în vest şi 350 m în
est. Argilele care reprezintă 36% sunt friabile, marnele 7% sunt
compacte, cărbunele reprezintă 5,5% formând circa 21 de strate de
grosimi şi calităţi variabile;
60
- orizontul 3 sau mijlociu. Grosimea acestui orizont este de 530 m în zona

vestică şi 250 m în zona estică. În cuprinsul acestui orizont au fost
întâlnite roci psefitice, psamite şi pelite. Psefitele sunt reprezentate prin
microorganisme şi mai rar conglomerate. Psamitele sunt predominante,
reprezentate prin gresii cu granulaţii variabile, de la foarte fine la grosiere,
cu liant argilos sau marnos. Pelitele sunt reprezentate prin argile cenuşii-
verzui, roşii friabile. În cuprinsul acestui orizont se întâlnesc foarte rar şi
intercalaţii subţiri de şisturi cărbunoase sau cărbuni.
- orizontul 4 sau orizontul productiv superior are o grosime de 450 m şi
este alcătuit dintr-o alternanţă de roci detritice formate din argile, argile
grezoase, gresii şi conglomerate slab consolidate, pietrişuri şi strate
subţiri de cărbune. Cărbunii se prezintă sub forma a 7 - 9 intercalaţii
subţiri de 0,05 - 0,70 m grosime, cu extindere neuniformă. Din acest
motiv nu prezintă interes economic.
- orizontul 5 sau terminal este reprezentat prin pietrişuri, nisipuri, argile şi
cinerite. La suprafaţa acestui orizont se află o intercalaţie de tuf cu
grosimea de 1 - 1,5 m. Grosimea depozitelor din orizontul 5 este
apreciată la 400 m. Au origine continentală şi sunt nefosilifere.
4.4. Solurile regiunii

Putem defini solul ca strat superficial afânat al litosferei, care, este
îndelung şi continuu transformat prin acţiunea formaţiunilor vegetale
succesive, a agenţilor atmosferici şi a altor factori naturali, în condiţiile
caracteristice mediului geografic din care face parte. Învelişul de sol,
cunoscut şi sub denumirea de pedosferă, se formează la contactul intim
între cele patru mari geosfere şi anume atmosferă, hidrosferă, biosferă şi
litosferă.
Solul se formează pe seama rocilor de la suprafaţa litosferei, numite
roci mamă, prin procese complexe de natură biologică, fizică şi chimică, în
prezenţa şi prin acţiunea unor formaţiuni vegetale în continuă evoluţie
paralel cu solul şi sub influenţa climatului şi a altor factori de mediu (Dunca,
2011).
Solurile din Valea Jiului prezintă o serie de caracteristici legate de
condiţiile pedogenetice şi de particularităţile reliefului. În ansamblu, ele au
un caracter zonal, determinat de altitudine şi, implicit, de condiţiile
bioclimatice.
În partea montană cu înălţimi ce depăşesc 1700 m, deasupra limitei
superioare a pădurii, în condiţiile unui climat rece şi umed subalpin, pe
materialele rezultate din dezagregarea rocilor acide silicioase (şisturi
cristaline), sub vegetaţie ierboasă, lemnoasă târâtoare (jnepeni) şi uneori
sub păduri de molid, se dezvoltă soluri spodice (brune feriiluviale şi chiar
podzoluri). Ele au un profil redus (grosimi sub 0,5 m), orizontul superior
61
înţelenit, şi sunt puternic acide, având pH-ul cuprins între 3,5 la suprafaţă
şi 4,7 în adâncime.
Zona forestieră, care se desfăşoară până la marginea munţilor, este
domeniul de răspândire a solurilor cambice. Aici se găsesc soluri brune
acide, mai mult sau mai puţin podzolite. Solurile brune acide se dezvoltă
sub molidişuri şi păduri de amestec, dar şi sub tufişurile din etajul subalpin.
Aceste soluri au la suprafaţă o litieră de câţiva centimetri grosime, care,
sub acţiunea microorganismelor, suferă o descompunere lentă, dar
incompletă. Solurile brune acide prezintă o podzolire humicoferiiluvială
incipientă, când se găsesc pe suprafeţe netede sau slab înclinate. Aceste
soluri ajung până la partea superioară a muntelui, în etajul subalpin, unde
se asociază cu solurile brune feriiluviale (Dunca, 2011).
Solurile brune-mezobazice se dezvoltă mai ales pe conglomerate,
gresii cu ciment calcaros, sub pădurea de foioase şi de amestec, într-un
climat umed. Sunt soluri cu un conţinut mare de material scheletic din care
se eliberează cationi bazici ce menţin solul nepodzolit (Dunca, 2011).
La marginea munţilor, pe piemonturile colinare se dezvoltă soluri
argiloiluviale în diferite stadii de podzolire. Răspândirea lor este legată de
prezenţa pădurilor de foioase. În general se dezvoltă pe roci sărace în
baze, cu conţinut ridicat de argilă. La altitudini mai joase, cu temperaturi
medii anuale de 9,5ºC şi precipitaţii de 700 mm/an predomină solurile
mollice (cernoziomuri cambice şi cernoziomuri argiloiluviale), dezvoltate pe
suprafeţe orizontale sau slab înclinate, având ca substrat argile, marne şi
depozite deluvio-proluviale.
În perimetrul Văii Jiului se mai întâlnesc soluri aluviale, hidromorfe,
turboase, rendzine şi soluri roşii (terra rossa).
Solurile aluviale apar în luncile şi bazinetele de pe văile afluenţilor
celor două Jiuri.
Solurile hidromorfe, reprezentate prin soluri clinohidromorfe (soluri
negre de fâneaţă umedă), apar insular pe valea Taiei, Maleiei, Jieţului etc.
Rocile carbonatice din zona munţilor Şureanu (nord-estul
Petroşaniului) şi Vâlcan au favorizat formarea solurilor roşii. Rendzinele s-
au format pe calcare în condiţii de umiditate ridicată, caracteristică solurilor
de pădure şi au un areal redus. Pe ele există păşuni, fâneţe şi foarte rar
sunt ocupate de pădure. Terra rossa sunt soluri relicte, formate într-un
climat mai cald. Se dezvoltă pe calcare ce au un conţinut bogat în oxizi de
fier slab hidrataţi; prin alterare au rezultat depozite reziduale roşii, de unde
şi culoarea caracteristică a solului. Ele se află pe suprafeţele calcaroase
din depresiune situate în domeniul fagului.
Solurile turboase oligotrofe apar local în luncile unor pârâuri, şi în
zona montană, mai precis în circurile glaciare. Ele se dezvoltă sub
vegetaţie de Sphagnum şi alte specii adaptate la aciditate puternică.
Aceste soluri, cu o mare capacitate de reţinere a apelor meteorice, au un
62
conţinut ridicat în substanţe organice, dar sunt sărace în elemente

minerale (Faur, 2009).
4.5. Hidrografia
Reţeaua hidrografică a Văii Jiului este tributară celor două Jiuri: Jiul
de Est şi Jiul de Vest, a căror caracteristici principale sunt prezentate în
tabelul 4.5.
Tabelul 4.5. Caracteristicile celor două Jiuri

Lungime Suprafaţă bazin hidrografic Debit mediu
Râu Izvor
[km] [km2] [m3/s]
Jiul de Est Munţii Şureanu 28 479 7,1
Jiul de Vest Munţii Retezat 51,4 534 10,6
De lungul celor 6 oraşe ale Văii Jiului sunt colectate o serie de râuri
şi pârâuri, în general cu debite reduse şi cu lungimi cuprinse între 6 şi 12
km, excepţie făcând Taia cu o lungime de 20 km şi Băniţa cu o lungime de
16 km. Fiind ape curgătoare de munte au regim turbulent de curgere ceea
ce determină o bună oxigenare (chimismul celor două Jiuri se
caracterizează prin: oxigen dizolvat 6-10 mg O2/dm3, CBO5 1-2 mg/dm3).
Ţinând cont de caracteristicile lor aceste ape sunt încadrate din punct de
vedere al domeniului de utilizare în categoriile I și II.
Pe cursul majorităţii acestor ape se formează chei scurte dar
pitoreşti. Din acest punct de vedere prezintă importanţă turistică mai ales
cheile Jieţului, Taei, Buţii dar şi cele ale unor afluenţi secundari, cum ar fi
cheile Văii Roşia (afluent al Băniţei).
În afară de afluenţii amintiţi mai sus mai pot fi enumerate o serie de
pârâuri cu importanţă pentru comunităţile din spaţiul extraurban, pentru
diferite utilizări industriale, dar şi importanţă pentru pescuitul sportiv la
păstrăv: Maleia, Sălătruc, Staicului, Aninoasa, Sohodol, Baleia,
Căprişoara, Mohora, Morişoara, Valea Lupească, Valea Secănească,
Valea Ungurului, Valea Lupului, Crividia, Plesnitoarea, Tusa, Braia,
Merlaşu, Mierleasa etc.
Volumul maxim lunar se înregistrează în luna mai când se scurge 16
– 20% din volumul anual, iar minimul lunar se întâlneşte în luna
septembrie.
Fenomenele de iarnă cuprind gheaţa la mal şi podul de gheaţă care
apare odată cu scăderea temperaturii apei până în jurul valorii de 0oC.
Apele stătătoare sunt reprezentate de acumularea de la Valea de
Peşti (care reprezintă principala sursă de alimentare cu apă potabilă a Văii
Jiului) şi de numeroasele lacuri formate între haldele de steril minier
(formate fie prin bararea unor pârâuri, fie prin acumularea apelor din
precipitaţii şi a unor izvoare de mici dimensiuni), lacuri care sunt populate
63
de diferite specii de peşti (caras, biban, roşioară etc.). De o importanţă

deosebită sunt lacurile glaciare adăpostite de Munţii Retezat, Parâng şi
Şureanu, pe de-o parte din punct de vedere turistic, acestea constituind
puncte de atracţie pentru turişti deopotrivă din ţara dar şi din străinătate, iar
pe de alta pentru bogata faună piscicolă pe care o adăpostesc.
În ceea ce priveşte apele subterane, debite mai importante au apele
freatice situate în lunca Jiului de Vest între Uricani şi Iscroni.
4.6. Vegetaţia şi flora

Pădurile care acoperă circa 60% din suprafaţa bazinului sunt în
proprietatea Romsilva. După funcţiune, pădurile se împart în doua grupe:
Grupa I - păduri cu funcţii speciale de protecţie - protecţia apelor,
protecţia terenurilor şi solurilor, protecţia contra factorilor climatici şi
industriali dăunători, păduri cu funcţii de recreere, de interes ştiinţific şi de
ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier - care condiţionează
păstrarea echilibrului ecologic, ca şi păstrarea şi dezvoltarea unor obiective
de interes economic, social sau ştiinţific, pentru care se interzice prin lege
recoltarea de masa lemnoasa.
Grupa II - păduri de producţie şi protecţie destinate pentru
producerea materialului lemnos şi a altor produse ale pădurii, concomitent
cu protecţia calităţii mediului înconjurător.
În cadrul economiei Văii Jiului, pădurile reprezintă o resursă
regenerabilă, care realizează, cu cheltuieli relativ reduse, în afară de
produse lemnoase și o serie de alte produse, cum sunt: ciuperci, fructe de
pădure, plante medicinale, produse de vânat și pescuit
(www.jiuvalley.com).
Ecosistemele naturale prin toate componentele lor se prezintă ca un
tot unitar perfect echilibrat. în cazul intervenţiei brutale a omului diferitele
verigi componente pot suferi dereglări afectând întreg sistemul. Defrişările
masive de vegetaţie arborescentă în general, efectele dezastruoase ale
poluării asupra vegetaţiei pot deregla lanţuri trofice stabilizate de-a lungul
mileniilor. Dereglările produse fitocenozei prin defrişări şi poluare au
repercusiuni atât asupra consumatorilor fitofagi şi prădători cât şi asupra
microflorei şi faunei descompunătoare (Faur, 2009).
Valea Jiului, prin caracteristicile climatice, morfologie (masivitatea şi
configuraţia reliefului, orientarea culmilor) şi edafice, oferă condiţii
favorabile dezvoltării unor grupări vegetale caracterizate printr-o mare
varietate floristică. Astfel, se pot diferenţia mai multe etaje de vegetaţie
care se succed pe verticală.
Etajul alpin, reprezentat prin pajişti, apare insular doar pe vârfurile
ce depăşesc 2000 m. Defrişarea masivă a jnepenişurilor a permis
coborârea în altitudine a limitei acestui etaj până aproape la 1900 m.
Golurile montane caracterizate prin geruri prelungite, vânturi puternice şi
64
soluri acide sunt populate de graminee, ciperacee şi juncacee, alături de

care apar numeroase plante cu flori care dau frumuseţe acestor locuri.
Între componentele vegetaţiei pajiştilor alpine amintim coarna (Carex
curvula), păruşca (Festuca supina), rugina (Juncus trifidus), cărora li se
adaugă clopoţeii (Campanula alpina), ochiul găinii (Primula minima),
degetăruţul (Soldanella pussila), piciorul cocoşului alpin (Ranunculus
alpestris), unghia păsării (Viola declinata), spânzul (Helleborus
purpurascens), coacăzul de munte (Brukenthalia spiculifolia) ş.a.
Grohotişurile de sub vârfuri sunt populate cu miliţea (Silene acaulis),
Minuartia sedoides etc.
Etajul subalpin este mult mai extins în suprafaţă decât cel alpin şi
mai bogat din punct de vedere floristic. Cuprinde toate vârfurile şi crestele
situate între 1700 şi 1950 m. Vegetaţia lemnoasă este reprezentată în
principal prin jneapăn (Pinus mugo), care formează grupări compacte. Pe
versanţii cu expunere nordică apare frecvent ienupărul (Juniperus
communis ssp. nana). În circurile glaciare (din Retezat, Parâng) şi
glacionivale se observă tufe de smârdar (Rhododendron Kotsckyi), azalee
pitică (Loisleuria procumbens), coacăz de munte (Brukenthalia spiculifolia),
între care apar specii de pajişte, ca: păruşca (Festuca supina), rogoz
(Agrostis rupestris), scrântitoare (Potentilla ternata) etc. La limita inferioară
a acestui etaj şi pătrunzând mult în pădurea de molid, apar grupări de afin
(Vaccinium myrtillus) şi merişor (Vaccinium vitis idaea).
Pajiştile subalpine, dezvoltate pe locul fostelor tufărişuri de jneapăn
şi ienupăr, sunt alcătuite din firuţă (Poa media), iarba stâncilor (Agrostis
rupestris), ovăscior (Avenastrum versicolor), târsa (Deschampsia
caespitosa), ţepoşica (Nardus stricta), rugină (Juncus trifidus), clopoţelul
(Campanula alpina), cupele (Gentiana acaulis), brânduşele de munte
(Crocus montana) etc.
Suprapăşunarea acestor pajişti a contribuit la degradarea vegetaţiei
lor şi, în primul rând, la dominarea nardetelor, care nu au valoare nutritivă
mare.
Pădurile sunt formate din esenţe de răşinoase şi foioase grupate în
două etaje. Altitudinal, acestea sunt dispuse diferenţiat, trecerea de la un
etaj la altul făcându-se prin grupări vegetale comune lor.
Etajul pădurilor de molid, cuprins între 1300 şi 1700 m, este mult
mai bine dezvoltat pe versanţii nordici. Este alcătuit în general din
molidişuri pure (Picea abies). La obârşia râurilor apar ca un brâu subţire, la
limita superioară a pădurii, bradul (Abies alba) şi rareori exemplare de
zâmbru (Pinus cembra). În cadrul etajului, pe pantele însorite apare
scoruşul de munte (Sorbus aucuparia), socul (Sambucus racemosa) ori
paltinul de munte (Acer pseudoplatanus). În rariştile pădurilor ori pe
parterul mai luminos al acestora pot fi întâlnite măcrişul iepurelui (Oxalis
65
acetosella), degetăruţul (Soldanella montana), perişorul (Moneses

uniflora), horştii (Luzula silvatica), ferigile (Driopteris filix mas) etc.
Pajiştile întâlnite îndeosebi pe coamele plate ale munţilor au
caracter secundar, fiind dezvoltate pe locul pădurilor de molid defrişate. Ele
sunt alcătuite în principal din păiuş roşu (Festuca rubra var. fallax),
ţepoşica (Nardus stricta) şi târsa (Deschampsia caespitosa). Pe alocuri,
mai ales la altitudini mai mari de 1600 m, pajiştile sunt inundate de ienupăr
(Juniperus communis ssp. nana). Pe pajiştile însorite vegetează unele
leguminoase, ca: trifoiul alb (Trifolium repens), trifoiul roşu (Trifolium
pratense), rogoz (Carex leporina), ruşuliţa (Hieracium aurantiacum),
sunătoarea (Hypericum maculatum). Aici pot fi întâlnite adesea plăpândele,
dar şi frumoasele flori de unghia păsării (Viola declinata), garofiţa de munte
(Dianthus sp.) etc.
Etajul pădurilor de foioase este alcătuit din păduri de fag în amestec
cu molid, brad, păduri de fag şi fag în amestec cu gorun şi ocupă suprafeţe
apreciabile.
Pădurile de amestec de fag cu răşinoase au extensiuni mai mari în
cursul superior al văilor, la altitudini cuprinse între 900 şi 1400 m. Ele sunt
alcătuite din fag (Fagus silvatica), molid (Picea abies), brad (Abies alba),
paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus glabra),
scoruş de munte (Sorbus aucuparia).
Stratul ierbaceu este dominat de măcrişul iepurelui (Oxalis
acetosella), horşti (Luzula nemorosa), păiuşul de pădure (Festuca
silvatica), ferigi (Driopteris filix mas, Athyrium filix fernina) ş.a.
Pe locul pădurilor defrişate apar pajişti secundare cu păiuş roşu
(Festuca rubra), păiuşcă (Agrostis tenuis), pieptănăriţă (Cynosurus
cristatus), trifoi (Trifolium repens, Trifolium medium), ghizdei (Lotus
corniculatus).
Pădurile de fag înconjoară ca un brâu Valea Jiului pe laturile sale
nordice şi vestice, ocupând spaţiile cuprinse între 500 şi 1050 m, iar pe văi
urcă până la 1500 m.
Vegetaţia lemnoasă a făgetelor este alcătuită din fag (Fagus
silvatica). Se mai întâlnesc exemplare de paltin de munte (Acer
pseudoplatanus), plop tremurător (Populus tremula), mesteacăn (Betula
pendula), scoruş (Sorbus aucuparia) etc. Se întâlnesc pâlcuri răzleţe de
pin (Pinus silvestris) cu larice (Larix decidus). La limita superioară a
făgetelor, pe grohotişuri, mesteacănul formează grupări frecvente.
Pe calcarele din Şureanu şi Vâlcan, se dezvoltă o bogată floră
termofilă şi saxicolă.
În luminişurile făgetelor apar pâlcuri de arbuşti formate din soc roşu
şi negru (Sambucus racemosa, Sambucus nigra), caprifoi (Lonicera
xylosteum) etc.
66
Vegetaţia ierboasă din luminişurile pădurii de fag este alcătuită din

vinariţă (Asperula odorata), colţişor (Dentaria glandulosa), tătăneasă
(Symphytuum cordatum), leurdă (Allium ursinum), ferigi (Driopteris filix
mas, Athyrium filix fernina) etc. Primăvara parterul făgetelor este presărat
cu flori mici colorate de măseaua ciutei (Erithronium dens-canis), păştiţa
(Anemone ranunculoides, Anemone nemorosa), viorea (Scilla bifolia). La
limita superioară a pădurii de fag, pe versanţii nordici se întâlnesc adesea
afinul (Vaccinium myrtillus), măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella), firuţa de
pădure (Poa nemoralis) etc.
Pajiştile secundare dezvoltate pe locul pădurilor de fag defrişate
sunt alcătuite din păiuşcă (Agrostis tenuis), păiuş roşu (Festuca rubra),
pieptănăriţă (Cynosurus cristatus), specii de trifoi (Trifolium pratense,
Trifolium dubium) etc. Suprapăşunarea acestor pajişti a dus la degradarea
lor prin invadarea cu ţepoşică (Nardus stricta), ienupăr (Juniperus
communis ssp. nana) sau ferigă (Pteridium aquillinum).
În lungul râurilor şi pârâurilor se dezvoltă pâlcuri de anin şi specii
ierboase, ca: Ranunculus platanifolius, Daucus carota (morcov sălbatic),
Geranium silvaticum, Myosotis palustris (floare de nu mă uita),
Adenostyles alliariae (ciucuraş) şi Veratrum album (stirigoaie).
Apele curgătoare constituie mediul prielnic pentru speciile: mană de
apă (Glyceria aquatica), şovar (Sparagnium erectum), floare de lac
(Ranunculus repens) şi sânziene de apă (Galium palustre).
În bazinetele depresionare din lungul văilor, în circurile glaciare şi
chiar pe noile suprafeţe de eroziune, condiţiile de umiditate au favorizat
dezvoltarea mlaştinilor oligotrofe. În toate turbăriile sunt nelipsiţi muşchii,
rogozurile şi rugina. Caracteristice sunt speciile: Sphagnum girgensohnii,
S. robustum, Polytrichum strictum, Eriophorum vaginatum (bumbăcăriţa) şi
Vaccinium oxycoccos (răchiţele). Uneori, în cadrul mlaştinilor turboase se
dezvoltă şi arbuşti, cum sunt pâlcurile de jnepeni şi ienuperi, molizii şi pinii
piperniciţi.
4.7. Fauna
Valea Jiului dispune încă de o faună bogată, a cărei răspândire este
favorizată de prezenţa pădurilor. Totuşi intervenţiile antropice – prin
exploatarea pădurilor sau defrişări în scopul extinderii pajiştilor şi a
suprafeţelor cultivate, construirea drumurilor forestiere, amplasarea
exploatărilor miniere, depozitarea sterilului, construcţia cabanelor şi caselor
de vacanţă etc. – au determinat, în parte, restrângerea arealului unor
specii.
În etajul alpin pot fi văzute nenumărate păsări, cum sunt: ciocârlia
urechiată (Eremophila alpestris), pasărea omătului (Plectrophenax nivalis),
de origine arctică, ce se află aici în pasaj, apoi fâsa de munte (Anthus sp.
spinoletta), pietrarul (Oenanthe oenanthe), brumăriţa (Prunella collaris) şi
67
mierla de piatră, care cuibăresc aici. Pot fi întâlnite, de asemenea, corbul,

silvia şi cinteza, ce provin din păduri. Dintre rozătoare este prezent
şoarecele de zăpadă (Microtus nivales ulpius).
În zilele călduroase, pe pajiştile alpine, ca şi pe stâncile calcaroase
se pot vedea vipera comună (Vipera berus), şopârla de munte (Lacerta
vivipara) şi numeroase specii de fluturi, între care Erebia Pandrose Roberti
Peschke, element alpin.
În locurile umede de la obârşia râurilor, din circurile glaciare, ca şi în
zonele înmlăştinate, trăiesc broasca de munte (Rana temporaria),
salamandra (Salamandra s. salamandra)şi tritonul (Triturus alpestris).
Răspândirea animalelor nu reprezintă totuşi o etajare strictă, ca în
cazul vegetaţiei; arealul acestora este mult mai larg, ca de exemplu ursul
(Ursus arctos) şi lupul (Canis lupus), care urcă în etajul alpin, atraşi de
stâne, sau vulpea (Vulpes vulpes), mistreţul (Sus scrofa), care coboară
până în zonele depresionare înconjurătoare, deşi ele sunt caracteristice
pădurii. Alături de aceste animale, în păduri mai trăiesc căpriori (Capreolus
capreolus), veveriţe, viezuri, iepuri, exemplare rare de jderi (Martes
martes) şi de râs (Linx linx), specie ocrotită.
Lumea păsărilor de pădure este, de asemenea, bogată şi variată.
Este de ajuns să amintim numai câteva dintre acestea: privighetoarea,
ciocănitoarea, alunarul, piţigoiul, cinteza, mierla, mătăsarii, gaiţele, sitarii.
În desişurile pădurii se ascund cocoşul de munte (Tetrao urogallus) şi
iernuca (Tetrastes bonasia), elemente faunistice declarate monumente ale
naturii, ocrotite de lege.
Apele râurilor sunt săgetate de peşti: păstrăvul indigen (Salmo trutta
fario) se întâlneşte pe cursurile superioare, repezi şi limpezi, în timp ce
lipanul (Thumallus thumallus) şi moioaga (Barbus meridionales petenyi)
sunt întâlnite pe cursurile mijlocii.
În apele râurilor mai pot fi amintiţi: nisiparniţa (Sabanejenia
romanica), iar dintre nevertebratele acvatice, racul (Astacus torrentium).
Organismele care populează mediul subteran derivă din cele care
trăiesc la suprafaţă (epigee) şi care s-au retras în diferite perioade în acest
mediu lipsit de lumină solară, căldură şi plante; aici s-au adaptat condiţiilor
specifice de viaţă oferite de acest mediu: temperatură cvasi constantă
(care variază între limitele 7-12ºC), obscuritate totală, umiditate de 100%,
circulaţie redusă de aer, existenţa unor resturi organice şi detritus aduse
de ape sau provenind din excrementele animalelor care îşi petrec o parte
din viaţă afară (ex. liliecii) (Faur, 2009).
În mediul subteran trăiesc numai organisme heterotrofe: bacterii,
ciuperci, precum şi o gamă foarte variată de animale. Sub aspect ecologic,
toate vieţuitoarele se împart în troglobionte (care trăiesc şi se reproduc
numai în peşteri), troglofile (care trăiesc şi se reproduc atât în peşteri cât şi
în exterior), trogloxene (ajunse întâmplător în mediul subteran), parazite
68
(pe alte animale) şi guanobii sau guanofile (care trăiesc din şi pe

excremente de lilieci) (Pârvu, 2001).
Şi în cazul faunei cavernicole putem vorbii de o “etajare”, însă nu
una foarte strictă şi adesea neobservabilă pentru persoanele fără
experienţă în cercetarea biospeologică. Astfel, avem: faună parietală,
fauna planşeelor vestibulare, din baza avenelor, a planşeelor din zona
profundă, a guanoului şi fauna acvatică subterană din zona de percolaţie
temporară, din zona amfibie şi din zona înecată (Pârvu, 2001).
4.8. Populaţia şi activităţile umane

Depresiunea Petroşani este împărţită din punct de vedere
administrativ în 6 oraşe, dintre care 3 sunt municipii (Petroşani, Lupeni şi
Vulcan) ale căror principale caracteristici sunt prezentate în tabelul 4.6:
Activităţile principale ale locuitorilor Bazinului Petroşani sunt legate
de minerit. Restructurarea industriei extractive din România a însemnat şi
închiderea unor exploatări miniere şi exploatări de preparare a cărbunilor
din Valea Jiului (Dâlja, Aninoasa, Petrila Sud, Valea de Brazi, Bărbăteni,
Petrila, Uricani, Paroșeni respectiv preparaţiile Petrila, Livezeni, Lupeni şi
Uricani) care la rândul ei a condus la reducerea numărului de angajaţi din
sectorul minier şi cel de preparare, în prezent Complexul Energetic
Hunedoara – Divizia Minieră plus Termocentrala Paroșeni având circa
4800 de angajaţi faţă de cei peste 45000 existenţi la nivelul anului 1989.
Restructurarea sectorului minier a condus şi la restrângerea şi
diminuarea numărului de angajaţi la alte unităţi de producţie şi servicii care
aveau ca principal beneficiar CEH - ul. Din această categorie fac parte
societăţi ca GEROM şi UPSRUEM care au ca principal obiect de activitate
construcţia utilajelor miniere (susţineri, combine de abataj etc.).
Tabelul 4.6. Descrierea oraşelor Văii Jiului

Oraş
Petrila Petroşani Aninoasa Vulcan Lupeni Uricani
Caracteristici
Suprafaţa
administrativă 308,68 195,56 34 87,31 74,7 251
2
[Km ]
Nr. locuitori* 21373 34331 4225 22906 23390 8618
Densitate
2 83 231 151 345 413 41
[loc/Km ]
Altitudine
675 615 623 631 700 715
medie [m n.m.]
Aşezare 45°27´00´´ N 45°24´44´´ N 45°22´43´´ N 45°22´52´´ N 45°21´37´´ N 45°20´11´´ N
geografică 23°25´12´´ E 23°22´24´´ E 22°18´36´´ E 23°17´29´´ E 23°14´18´´ E 23°09´09´´ E
Petrila Petroşani Uricani
Cimpa Slătinioara Vulcan Câmpu lui
Localităţi Aninoasa
Jieţ Peştera Boli Dealu Babii Lupeni Neag
componente Iscroni
Răscoala Dâlja Mare Jiu Paroşeni Valea de
Tirici Dâlja Mică Brazi
*conform recensământului populației din 2011
69
În prezent în cadrul CEH există un număr de 4 exploatări miniere

active (fig. 4.8) şi o exploatare de preparare a cărbunelui (EM Lonea, EM
Livezeni, EM Vulcan, EM Lupeni, EM Uricani respectiv UP Coroeşti).
Fig. 4.8. Bazinul Petroşani şi împărţirea sa pe câmpuri miniere (Lazăr și al., 2015)
O consecinţă directă a concedierilor masive începute la mijlocul

anilor ‘90 este şi scăderea numărului locuitorilor din Valea Jiului de la peste
160000 la nivelul anului 1992 la circa 115000 în prezent.
Creşterea ratei şomajului şi lipsa locurilor de muncă alternative
pentru disponibilizaţii din sectorul minier şi din ramurile industriale conexe
au fost cauzele generatoare de tensiuni şi conflicte sociale care au creat în
timp o imagine negativă a zonei şi o percepţie generală greşită vis-a-vis de
locuitorii din Bazinul Petroşani. Aceste aspecte au fost în măsură să ţină la
distanţă investitorii din ţară şi străinătate, refacerea regiunii din punct de
vedere economic având un ritm lent.
Demn de menţionat este şi faptul că în Valea Jiului există un institut
național de cercetare (INCD - INSEMEX), o instituţie de învăţământ
superior (Universitatea din Petroşani) şi 3 muzee (Muzeul Mineritului,
Muzeul Momârlanului și Muzeul Instalatorului Român).
Oraşele Văii Jiului sunt alimentate cu energie electrică şi parțial cu
energie termică de către Termocentrala Paroşeni, iar în ceea ce priveşte
reţeaua de canalizare aceasta este compusă dintr-o conductă magistrală
cu o lungime de 55,6 km şi ramificaţiile acesteia (Faur, 2009).
În special în zonele aflate la periferia oraşelor şi în localităţile
componente activităţile predominante ale locuitorilor sunt legate de
agricultură, creşterea animalelor şi exploatarea şi prelucrarea masei
lemnoase.
În ultimii ani se manifestă un interes tot mai mare pentru
promovarea şi valorificarea potenţialului turistic al munţilor ce înconjoară
bazinul. În acest sens a fost creată Zona Turistica Petroşani – Parâng şi
Staţiunea Montană Straja care constituie un punct de atracţie pentru turiştii
români și din străinătate datorita resurselor naturale: peisaje montane,
lacuri glaciare, fond forestier, fond cinegetic, o rezervaţie botanica şi pârtii
de schi. Cu toate acestea potenţialul turistic este insuficient valorificat dacă
70
ţinem cont că Valea Jiului constituie o poartă de acces către Parcul

Naţional Retezat şi Parcul Grădiştea Muncelului - Cioclovina.
4.9. Componentele ecosistemelor ce merită protecţie specială

Practic nu putem vorbi de anumite componente ale ecosistemelor ce
merită protecţie specială ci putem vorbi de o delimitare a unor zone în care
ecosistemele prezente să se bucure de un regim special de protecţie,
capabil să asigure menţinerea echilibrelor ecologice.
Prin echilibru ecologic se înţelege starea stabilă a unui sistem
ecologic în care se realizează o multiplă interconectare şi homeostatare a
legăturilor dintre diferitele sisteme biologice şi mediul neviu. Echilibrul
ecologic se bazează pe durabilitatea în timp şi spaţiu a structurilor şi
fluxurilor energetice pe fondul unor fluctuaţii neîntrerupte a parametrilor de
stare. El se realizează prin creşterea comportamentului antientropic al
sistemului, deci prin păstrarea însuşirilor fundamentale ale acestuia.
Echilibrele ecologice se înfăptuiesc la diferite niveluri de organizare
şi integrare a sistemelor vii cu cele nevii, în condiţiile în care acestea se
întrepătrund şi se intercondiţionează. Aceste echilibre, cu o vechime de
250  300 milioane de ani, au o mare stabilitate care se manifestă pe
fondul unor neîntrerupte fluctuaţii ale constituenţilor sistemului. De aceea
se poate vorbi de o stabilitate în diversitate.
Întreaga natură se supune unei legi ecologice fundamentale “toate
se leagă de toate” (Commoner, 1971).
Relaţiile care se stabilesc între om şi natură suscită un interes
permanent, condiţionat atât de dorinţa cunoaşterii fenomenelor care se
petrec alături de noi, cât şi de procurarea unor materii prime, fără ca prin
aceasta să se producă dezechilibre în natură, al căror consecinţe pot fi
imprevizibil de mari şi grave.
Epoca noastră se caracterizează mai ales prin conştientizarea şi
eforturile depuse pentru a conserva, ocroti, ameliora şi menţine mediile de
viaţă de pe planetă. Mediul înconjurător constituie un mecanism viu cu o
complexitate deosebită, de a cărui integritate şi bună funcţionare depinde
întreaga activitate umană.
Menţinerea echilibrelor ecologice este esenţială pentru desfăşurarea
normală a vieţii. În acest context apare imperioasă nevoia de cunoaştere a
legilor care guvernează interacţiunile organismelor vii cu mediul
înconjurător, a modalităţilor de realizare a producţiei biologice,
supravieţuirii, dezvoltării, dinamicii şi adaptării biocenozelor la condiţiile de
viaţă existente. Aceasta presupune un efort deosebit ştiinţific, tehnic,
economico-financiar şi cultural-educativ, pentru care este nevoie de o mare
unitate de voinţă şi acţiune a membrilor societăţii, pe baza principiului
raţionalităţii şi eficienţei ecologice, tehnice şi economice. Omul trebuie să
71
conştientizeze faptul că el nu ocupă o poziţie privilegiată în natură, ci, ca

orice fiinţă, depinde de ea (Pârvu și al. 1985; Pârvu, 2001).
Necesitatea instituirii unui regim de protecţie specială pentru diferite
zone cuprinse în teritoriul administrativ al oraşelor şi municipiilor ce
compun Valea Jiului rezidă din însuşi statutul pe care acestea îl deţin în
prezent. În acest sens trebuie amintite Parcurile Naţionale Defileul Jiului şi
Retezat, Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina precum şi zone
de mai mici dimensiuni ca întindere spaţială dar nu mai puţin importante
din punct de vedere ecologic, turistic şi economic cum sunt spre exemplu
Zonele Naturale Protejate Piatra Crinului, Momârlani etc. (fig. 4.9). Regimul
de protecţie specială pentru zonele enumerate mai sus este impus de
legislaţia în vigoare care face referire la tipurile de parcuri şi zone protejate
şi care prevăd specificaţii clare în ceea ce priveşte activităţile ce se pot
desfăşura în interiorul acestor zone, precum şi aspecte privind modul în
care potenţialul turistic al acestora poate fi pus în valoare (Faur, 2009).
Fig. 4.9. Munții Parâng (foto: Mirela Mihai)
În afară de cele menţionate mai sus, în Valea Jiului mai există zone
cu valoare ecologică şi potenţial turistic ridicat, care însă din păcate la ora
actuală nu au primit în mod oficial o recunoaştere în acest sens, nefiind
declarate zone cu regim special de protecţie.
Din această categorie fac parte Cheile Jieţului şi Masivele Parâng şi
Straja. Dacă Cheile Jieţului au un mecanism natural de apărare (existând
puţine locuri de campare, traseu greu accesibil în special iarna etc.),
Masivul Parâng ca de altfel şi Straja se confruntă cu probleme din cauza
72
turismului dezorganizat, inexistenţei unui program coerent de gestionare a

deşeurilor, lipsei unui sistem de gestionare a apelor uzate menajere şi alte
probleme specifice zonelor turistice montane din România. Chiar dacă în
cele două masive au fost amenajate complexe turistice destinate practicării
sporturilor de iarnă, şi evident că aceste zone ies din discuţie atunci când
vorbim de parcuri naturale deoarece sunt necesare amenajări specifice
(instalaţii de transport pe cablu, pârtii, capacităţi de cazare etc.), există
posibilitatea delimitării unor porţiuni însemnate din aceste masive care să
intre în programe speciale de protecţie (spre exemplu în masivul Parâng o
zonă cu statut special poate fi declarată porţiunea din amonte de Vârful
Parângul Mic şi astfel în interiorul acesteia să fie cuprinse toate lacurile
glaciare din masiv despre a căror putere de a atrage turişti din ţară şi
străinătate nu mai este cazul să intram în detalii) (Faur, 2009).
Atunci când se are în vedere turismul ca o alternativă viabilă pentru
Valea Jiului aspectele menţionate anterior trebuie avute în vedere şi chiar
este nevoie de o mai bună administrare a zonelor care deja se bucură de
un statut special deoarece adesea se poate constata fie şi de cei aflaţi în
trecere că acest statut este doar unul „pe hârtie” nu şi unul transpus cu
adevărat în practică.
Un alt aspect demn de menţionat în cadrul acestui subcapitol este
legat de necesitatea adoptării unor măsuri mai eficiente în ceea ce priveşte
fauna. Datele oferite de către ocoalele silvice pun în evidenţă un deficit în
ceea ce priveşte numărul de indivizi din diferite specii cu importanţă
cinegetică deosebită. Şi în ceea ce priveşte ihtiofauna se apreciază că
multe dintre râurile şi pârâurile ce străbat Valea Jiului se află sub
potenţialul real (acest fapt datorându-se atât poluării, dar mai ales
braconajului).
73
CAPITOLUL 5
IDENTIFICAREA ȘI DESCRIEREA SURSELOR DE POLUARE
5.1. Poluarea atmosferică

Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor
substanţe care, în funcţie de concentraţie şi/sau timp de acţiune, produc
modificări ale sănătăţii, generează disconfort sau alterează mediul.
Aceste substanţe pot fi diferite de cele care se găsesc în compoziţia
normală a aerului sau pot să fie compuşi care se găsesc în compoziţia
acestuia, cum ar fi ozonul, dioxidul de carbon, oxizii de azot, radonul etc.
Atmosfera nu se consideră poluată decât în măsura în care
substanţele prezente în aer exercită un efect nociv asupra omului sau
asupra mediului.
Sursele de poluare a atmosferei se pot clasifica în surse naturale şi
surse artificiale. Sursele naturale au un potenţial poluant redus şi nu pun
probleme decât atunci când se manifestă în zone populate. Sursele
principale de poluare a aerului, care au şi ridicat această problemă la
importanţa care i se atribuie în prezent, sunt reprezentate de sursele
artificiale de poluare, dintre acestea cele mai importante fiind procesele de
combustie, transporturile şi diferitele procese tehnologice.
Poluarea atmosferei în Valea Jiului este favorizată de frecvenţa
ridicată de producere a fenomenului de inversiune termică (în special în
perioada rece a anului). Un aspect care influenţează fenomenul de
inversiune termică îl reprezintă nebulozitatea. Iarna, straturile de nori
invadează formele joase depresionare permiţând stabilirea unui gradient
normal la 800 m altitudine de plafonul noros ce favorizează formarea unui
strat cu temperatură inversă.
Formarea acestui strat de inversiune termică conduce la reţinere
poluanţilor în apropierea solului, deci a încărcării aerului respirabil cu noxe
provenite de la centrale termice, de la arderea combustibililor fosili în
gospodării individuale şi din gazele de eşapament.
Procesele de combustie. Principala sursă de poluare a aerului o
reprezintă procesele de combustie în vederea obţinerii energiei electrice,
termice sau mecanice pentru procesele industriale, încălzirea locuinţelor
sau funcţionarea motoarelor.
Principalele surse de energie sunt reprezentate de cărbune, petrol şi
derivate ale acestuia şi gazele naturale. Atât cărbunele cât şi petrolul
elimină la ardere cantităţi apreciabile de produşi poluanţi, cantitatea
acestora depinzând de calitatea procesului de ardere şi de puritatea
combustibilului. Teoretic, la un combustibil de puritate perfectă şi la o
74
ardere completă ar rezulta numai dioxid de carbon şi apă şi eventual urme

de oxizi de azot în urma reacţiei cu azotul atmosferic. Practic, nu se
realizează nici una din cele două condiţii, astfel că împreună cu cei trei
produşi menţionaţi mai rezultă şi un amestec de suspensii şi gaze, în
concentraţie foarte diferită, care intră în compoziţia fumului şi a gazelor de
eşapament. Componentele gazoase sunt formate, pe lângă dioxid de
carbon şi oxizi de azot, din dioxid de sulf, oxid de carbon, hidrocarburi,
aldehide etc. Componentele în suspensie sunt reprezentate de particule de
cenuşă, de natură minerală, particule de cărbune nears sau în cazul
cărbunelui care conţine componente volatile în cantitate mare, particule de
funingine (Traistă, 1999).
Transporturile. Dintre mijloacele de transport, autovehiculele
constituie principala sursă de poluare, atât prin numărul lor mare cât şi prin
cantitatea substanţelor poluante pe care le elimină. Dintre aceste
substanţe cele mai importante sunt hidrocarburile, inclusiv hidrocarburile
aromatice policiclice, oxidul de carbon, oxizii de azot şi plumbul. Plumbul,
prezent ca tetraetil de plumb în benzina utilizată de motoarele auto, care
folosesc benzină cu cifră octanică ridicată, este eliminat la rândul lui prin
gazele de eşapament sub formă de plumb mineral, constituind un factor de
poluare tot mai mult luat în considerare. Motoarele Diesel, bine reglate,
poluează atmosfera în mai mică măsură, dar motoarele în doi timpi sunt
cele mai poluante. Hidrocarburile rezultate la arderea benzinei în
motoarele cu ardere internă au ca efect formarea substanţelor oxidante
care iau naştere fotochimic sub acţiunea radiaţiilor solare prin reacţia dintre
aceste hidrocarburi, oxizii de azot şi oxigenul atmosferic. Acest tip de
poluare este caracteristic localităţilor cu un trafic intens şi zile foarte
însorite, realizându-se aşa-numita poluare oxidantă fotochimică. În mediul
urban predomină poluarea datorată fumului produs prin arderea
combustibililor de către industrie şi pentru încălzirea casnică şi în care
predomină suspensiile, oxizii de azot şi dioxidul de sulf (Traistă, 1999).
Transporturile feroviare pot contribui la poluarea aerului din anumite
localităţi tot datorită arderii combustibilului necesar producerii de energie.
În raport cu transporturile auto, transporturile feroviare sunt cu mult mai
puţin poluante.
Procese industriale diverse. În afara proceselor de ardere a
combustibilului, industriile contribuie în funcţie de profil şi de procesul
tehnologic la poluarea aerului cu o diversitate de produşi poluanţi eliminaţi
sub forma unor suspensii sau gaze.
Enunţarea sumară a principalelor surse de poluare şi a celor mai
răspândiţi agenţi poluanţi indică diversitatea mare a proceselor actuale de
poluare. Factorii principali care produc poluarea în oraşe sunt reprezentaţi
de procesele de ardere industrială şi casnică şi circulaţia autovehiculelor.
Celelalte procese industriale contribuie la realizarea poluării în funcţie de
75
profilul lor, devenind dominante numai în oraşe industriale mai mici sau pe
teritorii limitate în marile oraşe (Traistă, 1999).
5.1.1. Poluarea aerului datorată activităţilor miniere

Din această categorie fac parte centralele termice ce deservesc
unităţile miniere şi staţiile de ventilatoare aparţinând aceloraşi unităţi.
Acestea sunt răspunzătoare de poluarea cu oxizi de sulf şi azot,
pulberi în suspensie, funingine şi dioxid de carbon în special a zonelor
limitrofe.
Staţiile de ventilatoare aparţinătoare unităţilor miniere au rolul de a
evacua aerul viciat din subteran, aer în a cărui compoziţie intră unele gaze
nocive (CH4, H2S, CO, HCl) şi suspensii minerale.
Cu toate că nu există stabilite norme privind concentraţia maxim
admisă de CH4 eliminată în atmosferă, se impune o mai riguroasă
monitorizare a cantităţilor de metan eliberate în atmosferă dat fiind faptul
că metanul este un gaz ce contribuie semnificativ la efectul de seră.
Măsurătorile efectuate în vecinătatea centralelor ce deservesc
unităţile miniere au pus în evidenţă depăşiri ale concentraţiilor admise la
SO2, fapt datorat conţinutului relativ mare de sulf în cărbunii utilizaţi de
aceste centrale.
Cantităţi apreciabile de pulberi în suspensie sunt generate de
activitatea de haldare la care se adaugă şi o cantitate de gaze rezultate din
aprinderea materialului haldat.
În ultima perioadă de timp fenomenul de autoaprindere a haldelor de
steril nu se mai manifestă cu aceeaşi amploare din trecut, CNH luând o
serie de masuri pentru limitarea acestor focare.
Responsabile de generarea unor cantităţi de suspensii sunt şi
activităţile desfăşurate la Uzina de Preparare Coroeşti în special activitatea
de descărcare a vagoanelor cu cărbune şi cea de haldare, restul
activităţilor presupunând utilizarea apei în procesul tehnologic.
Este deosebit de dificil de stabilit în ce proporţie poluarea aerului
datorată activităţilor miniere contribuie la poluarea în general a atmosferei
în Valea Jiului, dar pe baza unor studii anterioare se poate afirma ca
acestea contribuie cu circa 60-65 % (Georgescu și al., 2003).
5.1.2. Poluarea aerului produsă de alte activităţi

Funcţionarea Tremocentralei Paroşeni (fig. 5.1) presupune arderea
cărbunilor ceea ce implicit înseamnă evacuarea în atmosferă a unor
cantităţi de suspensii şi noxe rezultate din combustia cărbunilor.
Principalii poluanţi produşi de Termocentrala Paroşeni şi centralele
termice care funcţionează în incintele întreprinderilor sunt: monoxidul şi
dioxidul de carbon (CO şi CO2), praful (cenuşa zburătoare, particule de
cărbune nears, zgură, pământ etc.); oxizii de sulf (SO2 şi SO3); oxizii de
76
azot (NO şi NO2); cantităţi reduse de gudroane, hidrocarburi, funingine,

sulfaţi şi acizi organici etc.
Fig. 5.1. Termocentrala Paroşeni (sursa: https://cronicavj.ro/)
Analizele chimice efectuate asupra cărbunilor proveniţi din Valea

Jiului au pus în evidenţă o concentraţie mare de sulf în compoziţia
acestora, rezultatul direct fiind acela de eliminare în atmosferă a unei
cantităţi mari de SO2.
Gazele evacuate pe coşurile de fum ale instalaţiilor de ardere, conţin
de asemenea importante cantităţi de substanţe poluante cum sunt: oxizii
de sulf (SOx), oxizii de azot (NOx), monoxidul şi dioxidul de carbon (CO şi
CO2), precum şi praful de cenuşă (pulberi - cenuşa zburătoare).
Instalaţiile energetice, în special centralele termoelectrice care
folosesc drept combustibil cărbunele, prezintă un impact complex asupra
tuturor factorilor de mediu din zona învecinată acestora (atmosferă, apă,
sol, floră şi faună) şi ca urmare aceste unităţi energetice sunt considerate
ca o principală sursă de poluare.
Şi alte unităţi care-şi desfăşoară activitatea în Valea Jiului contribuie
la poluarea aerului, chiar dacă, aşa cum s-a arătat anterior, cu o pondere
mult mai modestă.
Astfel, SC Gospodărie Prest. Com SA Petroşani este o unitate care
prin natura unora din activităţi poluează atmosfera. Sursele de poluare a
aerului sunt legate de activitatea de uscare a criblurilor şi încălzire a
uleiului respectiv a bitumului la staţia de preparare a mixturilor asfaltice.
Manipularea agregatelor şi lianţilor la staţia de preparare betoane şi
77
mortare, constituie o altă sursă. Circulaţia mijloacelor de transport auto în

incinta bazei de producţie Livezeni poate avea efecte locale. Stocarea şi
manipularea produselor petroliere pentru alimentarea motoarelor cu ardere
internă din dotarea unităţii, favorizează emisii de volatile în atmosferă.
Alte unităţi industriale din zonă nu pot fi considerate ca fiind
responsabile de o poluare semnificativă a atmosferei.
Gospodăriile individuale care utilizează combustibili fosili (cărbune,
gaz metan, lemn şi în mai mică măsură motorină) pentru producerea
agentului termic, gătit, producerea de apă caldă menajeră etc. sunt şi ele
responsabile de poluarea atmosferei în Valea Jiului.
Acest lucru poate fi cu uşurinţă remarcat seara şi pe timpul nopţii, în
special dacă este prezentă şi ceaţa. Aerul are un miros specific datorită
poluanţilor prezenţi în concentraţii ridicate, devine greu respirabil pentru
persoanele sensibile sau care suferă de diverse afecţiuni, şi vizibilitatea
scade uneori la câteva zeci de metri.
Autovehiculele reprezintă o sursă majoră de poluare a aerului în
mediul urban (fig. 5.2).
Actualmente în Valea Jiului nu există restricţii în ceea ce priveşte
accesul autovehiculelor de mare tonaj pe arterele principale. Aceste
autovehicule prezintă importanţă prin faptul că în marea lor majoritate sunt
vechi şi nu respectă normele euro în privinţa noxelor emise.
Fig. 5.2. Poluarea datorată autovehiculelor
În ceea ce priveşte autoturismele personale, numărul acestora este

în continuă creştere. Problemele cele mai mari sunt ridicate de
autoturismele fabricate în România (Dacia) cu o vechime mai mare de 10
78
ani, autoturisme care de asemenea nu sunt conforme cu normele privind

emisiile de poluanţi atmosferici. Măsurătorile efectuate de reprezentanţii
Registrului Auto, privind concentraţia de CO în gazele de eşapament au
arătat că acestea reprezintă 4,5% faţă de 0,5% la autoturismele cu aceeaşi
vechime provenite din Uniunea Europeană, adică o concentraţie de 9 ori
mai mare (Faur, 2009). Și autoturismele importate, cu vechime mai mare
de 15 ani (cunoscute ca second hand) contribuie masiv la poluarea
atmosferică, în special în mediul urban (Faur și Lazăr, 2013).
La poluare atmosferei contribuie şi autovehiculele care tranzitează
municipiul. Fiind situat la intrarea în Defileul Jiului, care face legătura între
Transilvania şi Oltenia (prin intermediul DN 66), municipiul Petroşani este
tranzitat de un număr relativ mare de mijloace de transport auto şi se
aşteaptă o creştere a traficului odată cu finalizarea lucrărilor la axa rutieră
Brezoi (Valea Oltului)-Petroşani-Băile Herculane-Orşova.
În afară de monoxid de carbon autovehicule sunt răspunzătoare de
încărcarea atmosferei şi cu alţi poluanţi. Dintre aceştia cei mai importanţi
sunt oxizii de azot, HPA (poluanţi cancerigeni) şi plumbul. Trebuie însă
făcută precizarea că în ultimii ani se constată o reducere a consumului de
carburanţi ce conţin în compoziţia lor plumb.
Traficul auto contribuie în bună măsură şi la încărcarea atmosferei
cu suspensii solide, în special în perioadele cu deficit de precipitaţii.
Poluarea aerului cu suspensii solide se mai datorează şi diferitelor
lucrări de construcţii, renovări şi modificări ale clădirilor, însă acestea
având un caracter temporar nu se constituie ca sursă majoră de poluare.
5.2. Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane

Valea Jiului este străbătută de cele două Jiuri, Jiul de Est ce
izvorăşte din Munţii Şureanu şi Jiul de Vest ce izvorăşte din Munţii Retezat.
În apele celor două Jiuri se varsă numeroşi afluenţi cei mai mulţi de mici
dimensiuni, cu debite variabile dar şi două râuri care aduc un aport
substanţial de apă (Jieţ şi Băniţa) (fig. 5.3).
Fig. 5.3. Reţeaua hidrografică principală
79
În amonte de primele aşezări umane, apa râului Jiu are

caracteristicile unei ape de izvor care supusă procedeelor clasice de
tratare (filtrare-clorinare), ar putea deveni potabilă. Compoziţia acestei ape
se modifică în funcţie de ponderea apelor subterane, meteorice şi
reziduale, cu debite şi compoziţii variabile. Sursele de poluare sunt
constituite de unităţi economice care deversează direct în apa Jiului, de
ape uzate menajere deversate direct şi apele pâraielor care la rândul lor
sunt purtătoare ale unor substanţe poluante
Autoepurarea apelor este în general un ansamblu de procese
autonome de natură fizică, chimică şi biologică, care redau apei
impurificate cu diferite produse, puritatea iniţială. Capacitatea unui bazin
natural cum este cel al Jiului superior, ce are ca şi caracteristic regimul de
curgere turbulent, de a primi şi autoepura efluenţi de ape uzate este în
funcţie de intensitatea de desfăşurare a acestor procese.
În condiţiile creşterii accentuate a gradului de poluare a apelor
naturale, ca urmare a deversării apelor uzate ineficient epurate, oxigenarea
naturală devine insuficientă pentru producerea autoepurării.
Conţinutul în oxigen dizolvat de-a lungul râurilor Jiul de Est şi de
Vest prezintă valori relativ constante pe tot parcursul lor, acesta fiind mai
mare atunci când, consumul chimic de oxigen este mai mic. Valorile relativ
mici ale acestui parametru, pe sectorul cercetat, se datorează conţinutului
iniţial mare de substanţe organice.
Conţinutul de substanţe organice chimic oxidabile are valori relativ
mari încă înainte ca Jiul să intre în zona de activitate industrială. Acest
lucru se datorează dejecţiilor provenite de la gospodăriile ţărăneşti situate
în zonele rurale de la extremităţile bazinului. În toate apele naturale din
Valea Jiului există cantităţi variabile de cloruri şi sulfaţi, iar în apa Jiului
sunt prezente amoniacul şi nitriţii.
5.2.1. Poluarea apelor produsă de activităţile miniere

Activitatea minieră desfăşurată de-a lungul timpului în Valea Jiului a
presupus şi evacuarea apelor din mediul subteran precum şi utilizarea unor
cantităţi mari de apă în procesele de preparare.
Până nu cu mulţi ani în urmă deversarea apelor uzate (fig. 5.4) din
exploatările miniere şi eficienţa slabă a proceselor de epurare a apelor
uzate de la preparaţiile de cărbune aveau ca efect direct încărcarea
emisarului natural, râul Jiu, cu cantităţi mari de suspensii minerale,
substanţe organice şi alte substanţe poluante (fenoli, NH4+ etc.).
Apele uzate provenite de la extragerea şi prepararea cărbunilor sunt
impurificate atât cu suspensii minerale cât şi cu substanţe chimice.
Extragerea cărbunilor în exploatări organizate în subteran este
asociată cu modificări locale importante ale configuraţiei scoarţei terestre,
care afectează sensibil regimul hidrologic regional, atât sub aspect
80
cantitativ, prin amplificarea debitelor de apă de suprafaţă infiltrate în

stratele inferioare ale litosferei, cât mai ales calitativ, prin cantităţi
importante de substanţe minerale dizolvate pe care le antrenează în
acumulările de apă receptoare.
Fig. 5.4. Deversarea (în trecut) direct în emisar a apelor de mină
Orice exploatare minieră consumă ape relativ curate, din zestrea

solului terestru, pe care le restituie încărcate cu substanţe nocive care
dăunează florei şi faunei râurilor şi lacurilor, micşorând totodată resursele
de apă pentru consum casnic, agricol şi industrial. Din acest motiv, este
necesar să se cunoască în detaliu regimul hidrologic al fiecărei mine şi să
se asigure epurarea apelor drenate din formaţiunile de roci intersectate
prin lucrări miniere (Haneș și al., 1999; Marchiș, 2011).
Suspensiile argilo-cărbunoase deversate în Jiu odată cu apele uzate
de la aceste unităţi, aveau o stabilitate gravitaţională foarte mare deoarece
din punct de vedere granulometric se încadrează în domeniul coloidal şi
semicoloidal. Din această cauză ele se menţineau în suspensie şi
confereau apei o culoare cenuşiu-cafenie dezagreabilă. Din această
cauză, pe lângă dispariţia faunei şi florei specifice râurilor de munte, Jiul
era scos din circuitul turistic, cu toate că parcurge un pitoresc defileu care
leagă Transilvania de sudul ţării (Georgescu și al., 2003).
În ultimi ani se remarcă scăderea poluării cu suspensii solide,
datorată pe de-o parte restrângerii activităţilor răspunzătoare de această
poluare, iar pe de alta retehnologizării unor unităţi de producţie.
Impunerea legislaţiei de mediu a însemnat şi necesitatea adoptării
unor soluţii tehnice şi tehnologice din partea CNH, soluţii materializate prin
construcţia unor staţii proprii de epurare şi racordarea conductelor de
evacuare a apelor menajere la reţeaua de canalizare a Văii Jiului prin
intermediul căreia aceste ape sunt direcţionate spre staţia de tratare de la
Dănuţoni unde se realizează o epurare în conformitate cu normele în
vigoare înaintea deversării în emisar, precum şi retehnologizarea UP
81
Coroeşti. Noul flux tehnologic asigură recircularea apei tehnologice în

proporţie de circa 80%.
În prezent problemele legate de deversarea directă în emisari
naturali a apelor provenite din subteran mai sunt întâlnite la unele din
incintele auxiliare (de exemplu incinta Est a EM Livezeni) care nu au fost
racordate la reţeaua de canalizare datorită inexistenţei acesteia în zonele
de amplasament.
Activitatea de preparare a cărbunilor fiind în prezent concentrată la
UP Coroeşti, deversarea apelor provenite de la spălarea şi concentrarea
cărbunilor fără o suficientă epurare poate apărea doar în mod accidental.
5.2.2. Poluarea apelor produsă de alte activităţi

Poluarea apelor din surse industriale poate să apară doar în cazul în
care instalaţiile de epurare de care dispun aceste unităţi nu funcţionează
corect. Este vorba de instalaţii de neutralizare a unor substanţe rezultate
din diferite procese tehnologice (spre exemplu instalaţiile de neutralizare a
apelor uzate provenite din atelierele de galvanizare de la SC GEROM SA
şi UPSRUEM, ape uzate provenite de la spălătorii auto, de la diferite
activităţi desfăşurate de firmele de gospodărie orăşenească.
În momentul de faţă toate societăţile şi întreprinderile care îşi
desfăşoară activitatea în Valea Jiului sunt racordate la reţeaua centralizată
de canalizare, neexistând probleme legate de posibilitatea deversării
apelor menajere direct în emisari.
O sursă de poluare a apelor este constituită de apa pluvială
deversată direct în emisari. Apele provenite din precipitaţii spală
carosabilul şi trotuarele încărcându-se cu diverşi poluanţi de natură fizică şi
chimică. Astfel aceste ape preiau cantităţi importante de praf, deşeuri
stradale, uleiuri de motor şi combustibil scurs din rezervoarele
autovehiculelor care sunt deversate în emisarii naturali.
Depozitarea deşeurilor lemnoase în albia unor pâraie conduce la
încărcarea acestora cu suspensii lemnoase dar şi la poluarea chimică,
cunoscut fiind faptul că unul dintre produsele rezultate din descompunerea
acestui tip de deşeuri îl constituie fenolii.
Sursa cea mai importantă de poluare a râului Jiu şi a afluenţilor
acestuia o constituie în momentul de faţă apele uzate menajere şi
animaliere. În zonele cu gospodării ţărăneşti de pe cursul Jiului şi al
afluenţilor acestuia nu există nici un fel de sistem de colectare şi tratare a
apelor rezultate din folosinţele gospodăreşti şi din activităţile legate de
creşterea animalelor. Deversarea directă a apelor uzate menajere şi
animaliere conduc la creşterea concentraţiei substanţelor organice,
creşterea consumului chimic de oxigen, scăderea concentraţiei de oxigen
dizolvat precum şi la creşterea concentraţiilor unor poluanţi de natură
organică (NH4+ şi NO2-).
82
Carenţele sistemului actual de canalizare care deserveşte Valea

Jiului nu se manifestă doar în regiunile sus amintite ele fiind prezente şi în
spaţiul urban. Astfel, fără excepţie în toate oraşele componente, în aşa
numitele zone de colonie nu există sistem de canalizare. Situaţia este
valabilă şi pentru unele cartiere de locuinţe aflate la marginea oraşelor,
cartiere de unde apele uzate menajere sunt deversate direct în emisar
(spre exemplu în Municipiul Lupeni, oraşele Aninoasa şi Uricani) (fig. 5.5).
Fig. 5.5. Deversarea apelor uzate menajere provenite de la un cartier din Municipiul
Lupeni direct spre emisar
Un alt factor care contribuie la poluarea apelor este reprezentat de

depozitarea deşeurilor menajere şi asimilabile lor precum şi cele provenite
din construcţii direct în albiile râurilor şi pârâurilor sau în imediata
apropiere, pe maluri, acestea din urmă fiind antrenate în perioadele cu
exces de precipitaţii şi ulterior constituindu-se în depozite de diferite mărimi
aflate în albia apelor. În afară de poluarea fizică directă aceste deşeuri
conferă şi un aspect dezagreabil zonelor în care se acumulează
contribuind la degradarea peisajului şi implicit la scăderea potenţialului
turistic (Faur, 2009).
Poluarea apelor subterane este legată în primul rând de posibilitatea
de infiltrare a poluanţilor din sol sau ai celor rezultaţi din descompunerea
deşeurilor menajere (depozitate în „gropi de gunoi” care nu au nimic în
comun cu depozitele controlate de deşeuri care ar trebui să existe). Aşa
cum a fost menţionat şi în capitolul anterior, debitele mai importante de ape
subterane fiind cantonate spre vestul Văii Jiului, eforturile de minimizare al
83
riscului de poluare al apelor subterane trebuie concentrat în această zonă.

De menţionat este şi faptul că pentru regiunea urbană a Văii Jiului, în
alimentarea cu apă potabilă a populaţiei, sunt utilizate volume de apă
prelevate exclusiv din surse de suprafaţă. Apele subterane sunt utilizate în
acest scop doar într-o parte din gospodăriile individuale situate la marginea
localităţilor sau în satele aparţinătoare.
5.3. Poluarea solului
5.3.1. Poluarea solului datorată activităţilor miniere

Mineritul cu ramurile sale extractive şi de preparare este fără
îndoială o componentă importantă a industriei. Din păcate importanţa
economică este într-o oarecare măsură umbrită de faptul că, industria
minieră, este şi una din cele mai poluante industrii. Poluarea produsă are
efecte asupra tuturor factorilor de mediu şi uneori se manifestă foarte
violent. Factorul de mediu care are cel mai mult de suferit în urma
activităţilor miniere este solul, în cele ce urmează fiind prezentate sursele
de poluare şi de degradare ale acestuia (Faur, 2009).
5.3.1.1. Ocuparea suprafeţelor de teren de către haldele de steril

Ca urmare a activităţii productive din exploatările miniere şi uzinele
de preparare din bazinul Petroşani, rezultă o mare cantitate de steril care
se haldează, existând la ora actuală 49 halde de steril din care sunt în
funcţiune 5, iar 44 în conservare. Volumul total al haldelor de steril este de
aproximativ 50 mil. m3 şi ocupă peste 280 ha de teren. La suprafaţa
ocupată de halde se adaugă circa 51 ha de teren care reprezintă zona de
influenţă a lor.
Activitatea productivă din exploatările miniere subterane şi la zi,
respectiv uzinele de preparare au ca produs neutilizabil materialul steril
care este depozitat la suprafaţă, schimbând folosinţele terenurilor.
Marea majoritate a haldelor din bazinul Petroşani sunt amplasate pe
versanţi sau în lungul văilor, cu sau fără scurgeri de ape. Cotele terenurilor
de depozitare variază în general între 650 m în axul văilor şi 750 m pe
versanţi. Unghiul de înclinare al versanţilor variază între 6 şi 35. În unele
situaţii haldele au fost construite în aşa fel încât barează văi fără cursuri
permanente de apă, formându-se lacuri din ape provenite din precipitaţii
(fig. 5.6) (Lazăr și al., 2015).
Prezenţa acestor lacuri este extrem de nefavorabilă din punct de
vedere al stabilităţii haldelor. Apa se infiltrează în haldă modificând
proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor haldate şi ale terenului de bază, dă
naştere fenomenelor de eroziune, creează presiuni hidrostatice şi
hidrodinamice, iar în final poate provoca alunecări de teren sau scurgeri
84
plastice sau noroioase (astfel de alunecări de teren şi scurgeri noroioase

afectând colonia Municipiului Lupeni) (Lazăr și Faur, 2015).
Fig. 5.6. Acumulare de apă între ramurile haldei preparaţiei Petrila
Construcţia haldelor de steril s-a realizat cu ajutorul funicularelor,

asigurându-se cu acestea atât transportul cât şi depozitarea în haldă a
sterilului (fig. 5.7).
Fig. 5.7. Halda preparaţiei Petrila (în conservare și în curs de ecologizare)
Depunerile s-au efectuat pe diferite aliniamente, iar punctele de

deversare s-au stabilit în funcţie de configuraţia terenului în zona
aliniamentului respectiv. Pentru a creşte capacitatea de depozitare,
materialul deversat este în general nivelat cu ajutorul buldozerelor,
85
formându-se platforme de haldare. Platformele au lăţimi la partea inferioară

de 50 - 150 m iar la cea superioară de 15 - 50 m. Prin nivelarea cu ajutorul
buldozerelor se realizează şi o compactare, care contribuie la creşterea
stabilităţii haldelor de steril (Lazăr și al., 2015).
O caracteristică a haldelor din bazinul Petroşani o constituie faptul
că acestea sunt executate într-o singură treaptă, parametrii acestora fiind
dependenţi de morfologia terenului, cotele la care este montat funicularul şi
caracteristicile rocilor haldate.
Aspectele menţionate au repercusiuni defavorabile asupra stabilităţii
haldelor, acestea afectând terenurile din imediata vecinătate, în zona de
influenţă. Mărimea zonelor de influenţă depinde de tehnologia de haldare,
elementele geometrice ale haldei, morfologia suprafeţei terenului,
caracteristicile geotehnice ale rocilor haldate şi ale terenului de bază, cât şi
de condiţiile meteorologice şi hidrologice locale.
Înălţimea haldelor variază între 3 - 4 m şi 30 - 40 m. Unghiul de taluz
în situaţiile în care s-au produs scurgeri plastice are valori de 7 - 8, dar în
general acesta este de 40 - 50. În timpul deversării sau împingerii
materialului steril are loc o sortare granulometrică în sensul că materialul
grosier este depus la baza haldei, de asemenea, există tendinţa ca
materialul să se aşeze la unghiuri mai mari decât cele definitive. În cazul
terenurilor cu înclinare mare aplatizarea taluzului este mai evidentă şi
materialul necesită mai mult loc de extindere (Lazăr și al., 2015).
Marea majoritate a haldelor sunt stabile, întrucât nu sunt afectate de
fenomene geo-miniere negative, iar rezerva de stabilitate este
supraunitară. Relativ stabile sunt acelea care au o rezervă de stabilitate
mică ce poate fi anulată în condiţiile apariţiei unor eforturi suplimentare sau
a schimbării caracteristicilor fizico-mecanice ale rocilor haldate sau ale
terenului de bază datorită prezenţei apei.
Deoarece haldele sunt formate dintr-o singură treaptă, datorită
diferenţei mari de nivel, rocile tind să se deplaseze din taluz, facilitând
ruperea acestora la partea superioară unde apar crăpături şi deplasări de
material spre aval. Datorită plasticităţii rocilor din terenul de bază şi înălţimii
mari a treptelor de haldă, în multe situaţii se produc refulări de roci (Lazăr
și al., 2015).
5.3.1.2. Suprafeţele ocupate de incintele miniere

În funcţie de amenajările necesare, metoda de deschidere, fluxul
tehnologic de la suprafaţă și de relieful terenului, suprafaţa acestor incinte
poate ocupa de la câteva hectare la câteva zeci de hectare (fig. 5.8). Alte
suprafeţe de teren ocupate de căi de acces, platforme de montaj, depozite
etc. se estimează la aproximativ 79 ha.
86
Fig. 5.8. Incintele preparaţiilor Lupeni şi Petrila (2009)
De menţionat este faptul că în prezent o parte din construcţii şi

incinte sunt abandonate ca urmare a procesului de restructurare şi din
acest punct de vedere trebuie găsite soluţii de redare a terenurilor ocupate
în circuitul economic fie prin schimbarea folosinţei clădirilor fie prin
demolarea acestora şi concesionarea suprafeţelor eliberate.
5.3.1.3. Degradarea parţială sau totală a solului şi a peisajului

Dacă ţinem cont de faptul că unul din obiectivele prevăzute în cadrul
Agendei 21 este protecţia peisajelor naturale, atunci în mod evident, într-o
regiune în care activitatea de exploatare şi preparare a cărbunelui se
desfăşoară de o perioadă apreciabilă de timp trebuie efectuată şi o analiză
a peisajului, mai exact a surselor care conduc la degradarea acestuia.
Fig. 5.9. Haldă aparţinând EM Lonea
87
Activitatea de exploatare în subteran are repercusiuni nedorite

asupra suprafeţei terenurilor prin faptul că presupune depozitarea unor
cantităţi relativ mari de steril minier care conduc la modificări ale
morfologiei terenului, ale folosinţelor terenurilor şi conduc la apariţia unor
noi forme de relief. Cu toate că raportat la suprafaţa bazinului, haldele
ocupă suprafeţe relativ restrânse, contrastul dintre depozitele de roci sterile
şi zonele limitrofe acoperite de păduri este unul evident (fig. 5.9).
Haldele aflate în conservare se află în diferite stadii de înierbare şi
împădurire naturală. În cazul acestora se manifestă o tendinţă de
readucere a terenurilor la aspectul iniţial şi de încadrare a depozitelor de
steril minier în peisaj (fig. 5.10).
Numeroasele acumulări de apă apărute între ramurile haldelor de
steril au un aport pozitiv din punct de vedere peisagistic, prin faptul că ele
conferă un aspect recreativ zonelor, dar şi posibilităţi de practicare a
pescuitului sportiv. Totuşi trebuie ţinut cont de posibilitatea apariţiei unor
probleme de stabilitate datorită prezenţei apei şi în acest sens este nevoie
de măsuri specifice de menţinere sau creştere a rezervei de stabilitate.
Fig. 5.10. Haldă aflată în conservare (Valea lui Ciort)
Cele menţionate mai sus sunt valabile şi în cazul fostelor

microcariere din Valea Jiului, cu excepţia celor care au fost transformate în
depozite de steril sau de deşeuri menajere.
O altă sursă de degradare a solului şi a peisajului specifică
activităţilor miniere subterane este subsidenţa, adică ruperea şi deplasarea
rocilor de la suprafaţă prin transmiterea influenţei exercitată de surparea
lucrărilor miniere (fig. 5.11).
88
Fig. 5.11. Rupturi ale suprafeţei terenului în perimetrul minier Petrila
Acest fenomen este unul activ şi de lungă durată. Aceste fenomene

afectează şi solul fertil şi prin aceasta – dezvoltarea normală a florei din
zonă. Nu este de neglijat nici aspectul inestetic şi chiar dezolant pe care
aceste deformaţii le dau peisajului.
Tot referitor la peisaj trebuie menţionată şi dificultatea, uneori
imposibilitatea, încadrării în peisajul înconjurător al unor construcţii miniere
(puţuri de extracţie, clădirile preparaţiilor etc.).
5.3.1.4. Poluarea solului cu substanţe nocive rezultate din activităţile

de exploatare şi de preparare a cărbunelui
Posibilitatea de poluare a solului cu substanţe nocive rezultate din
activitatea de exploatare este în primul rând legată de prezenţa în
materialul depozitat în halde a unor astfel de substanţe, care apoi prin
intermediul precipitaţiilor să ajungă pe terenurile învecinate. Analizele
efectuate în anii anteriori nu au pus în evidenţă prezenţa unor astfel
substanţe sau elemente în concentraţii care să depăşească limitele
admise.
În ceea ce priveşte activitatea de preparare, în prezent tehnologiile
şi tehnicile folosite nu presupun utilizarea unor substanţe potenţial
periculoase în sensul poluării solului. Trebuie însă luată în considerare
posibilitatea ca terenurile aflate în vecinătatea iazurilor de decantare să fi
avut de suferit în trecut când prepararea cărbunilor presupunea utilizarea
unor reactivi chimici pentru procesul de flotaţie.
89
Deşi nu ţine direct de activităţile mai sus menţionate, trebuie amintit

faptul că există şi suprafeţe restrânse de teren poluate cu produse
petroliere (în vecinătatea depozitelor de carburanţi) şi uleiuri de
transformator (în vecinătatea staţiilor de transformatoare).
5.3.1.5. Cariere de cărbune abandonate

În cazul carierelor, unde extragerea cărbunelui a presupus
excavarea materialului steril din acoperiş, zăcământul fiind situat în multe
cazuri la zeci de metri adâncime, au rezultat forme geomorfologice
negative.
Datorită nerentabilităţii economice toate carierele din Valea Jiului au
fost abandonate, activitatea extractivă fiind sistată încă din 1990.
În carierele eliberate de sarcinile miniere relieful rezultat este
artificial, rămânând în urmă depozite de material steril, utilaje abandonate,
trepte de exploatare, taluzuri de diferite înclinări, bălţi sau chiar suprafeţe
întinse de luciu de apă (de exemplu: cariera Defor şi Câmpu lui Neag) (fig.
5.12).
Fig. 5.12. Taluzurile abandonate ale carierei Câmpu lui Neag (zona A) și lacul format în
golul remanent
În mod contrastant cu haldele de steril aceste cariere sunt forme

negative de teren în cazul cărora ajunge la suprafaţă roca compactă,
nefragmentată în comparaţie cu haldele de steril care sunt constituite din
roci cu o granulometrie specifică proceselor tehnologice la care au fost
supuse.
90
5.3.1.6. Rupturi şi prăbuşiri de teren

Deformările care apar la suprafaţa terenului datorită surpării golurilor
subterane au drept consecinţă dispariţia prin îngropare a solului sau
deranjarea lui, cu impact deosebit asupra dezvoltării vegetaţiei, afectându-
se aspectul peisagistic al zonei precum şi posibilităţile de utilizare a
trenurilor afectate.
Exploatarea în subteran are repercusiuni asupra suprafeţei terenului
provocând rupturi, prăbuşiri, surpări care afectează infrastructura şi
construcţiile din zonă (fig. 5.13). Degradările la suprafaţă se manifestă în
funcţie de grosimea stratelor exploatate.
Fig. 5.13. Efectele subsidenţei asupra infrastructurilor în perimetrul minier Livezeni
Exploatare stratelor subţiri de înclinare mică provoacă doar

scufundări ale suprafeţei, fără afectarea culturilor şi obiectivelor din zonă.
În cazul stratelor de grosime mare se manifestă scufundări sub formă de
trepte cu întinse zone de rupturi pe direcţia stratelor. S-a observat secarea
unor puţuri, apariţia unor izvoare noi precum şi formarea pe fundul albiilor
de scufundare a unor lacuri permanente (Fodor și Baican, 2001).
5.3.2. Poluarea solului datorată altor activităţi

În afară de activităţile din sectorul minier în perimetrul Depresiunii
Petroşani se mai desfăşoară şi altele care sunt responsabile de
degradarea şi poluare solului. Dintre acestea cel mai semnificativ rol îl au
91
cele de depozitare a deşeurilor menajere, a zgurei de termocentrală şi

exploatarea masei lemnoase.
5.3.2.1. Depozitarea reziduurilor menajere

Depozitarea deşeurilor menajere afectează suprafeţe de teren în
special datorită faptului că acestea nu sunt executate în mod
corespunzător şi în conformitate cu standardele internaţionale (fig. 5.14).
Se estimează faptul că în prezent se produc în bazinul Petroşani peste 600
t de deşeuri menajere zilnic, impropriu depozitate şi gestionate, care ocupă
o suprafaţă de peste 7,5 ha.
Fig. 5.14. Depozitarea deşeurilor menajere în condiţii improprii - depozitul de la Vulcan

stânga, depozitul de la Petrila dreapta (în prezent închise și în curs de ecologizare)
Depozitarea în spaţii necorespunzător amenajate (depozite

necontrolate) presupune şi un risc major de contaminare a solului aflat în
vecinătatea acestor depozite cu substanţe provenite din descompunerea
deşeurilor menajere. Ţinând cont de compoziţia deşeurilor menajere
rezultă o gamă foarte largă de substanţe nocive, care odată infiltrate în sol
conduc la scoaterea suprafeţelor afectate din circuitul economic pentru
perioade îndelungate de timp.
Pentru remedierea situaţiei existente este imperios necesară
realizarea proiectului de construcţie a depozitului ecologic avut în plan de
către APM Hunedoara şi autorităţile locale din Valea Jiului, depozit care
urmează să deservească toate localităţile pe o perioadă de 25-30 ani.
Un alt aspect legat de problematica deşeurilor menajere este cel al
nerespectării de către autorităţile locale din oraşele Văii Jiului şi de către
societăţile de gospodărie comunală a condiţiilor impuse de lege vis-a-vis
de punctele de colectare. Mai precis este vorba de inexistenţa spaţiilor
corespunzător amenajate (lipsa platformelor betonate şi a gardurilor de
împrejmuire), care conduce la poluarea unor suprafeţe restrânse de teren,
răspândirea deşeurilor şi prezintă risc din punct de vedere al sănătăţii.
92
Deşeurile menajere continuă să reprezinte o problemă deosebit de

gravă în zonele montane şi cele de agrement (fig. 5.15).
Fig. 5.15. Deşeuri în staţiunile Parâng și Straja
Lipsa unui sistem de gestionare a deşeurilor produse de către turişti

dar şi lipsa civilizaţiei de care o bună parte dintre ei dau dovadă conduc la
acumularea unei cantităţi apreciabile de reziduuri menajere de-a lungul
cursurilor de apă şi în staţiunile montane. Efectul direct este scăderea
potenţialului turistic al zonelor datorită aspectului dezagreabil conferit
peisajului şi al mirosurilor degajate de deşeurile aflate în descompunere
5.3.2.2. Depozitarea zgurei de termocentrală

La Termocentrala Paroşeni evacuarea zgurei şi depozitare ei se
face pe cal hidraulică, în iazuri de decantare (fig. 5.16).
Fig. 5.16. Iaz de decantare aparţinând Termocentralei Paroşeni
93
Din punct de vedere termo-energetic Valea Jiului este deservită de

Termocentrala Paroşeni. Pentru producerea de energie termică şi electrică
Termocentrala Paroşeni se bazează pe transformarea energiei calorice a
cărbunilor.
Arderea unor cantităţi apreciabile de cărbune înseamnă producerea
unei cantităţi de zgură de termocentrală care trebuie depozitată.
Depozitarea presupune ocuparea unor suprafeţe de teren şi deturnarea lor
de la folosinţele iniţiale.
În cazul iazurilor de decantare colmatate şi dezactivate rezultă în
urma lor imense suprafeţe plane pe fostele suprafeţe de luciu de apă şi
taluzuri de diferite înclinări ale valurilor de pământ şi digurilor.
În cazul iazurilor de decantare active, pot apărea fenomene care să
afecteze stabilitatea digurilor (sufoziune), ruperea lor şi colmatarea
terenurilor adiacente cu zgură de termocentrală, afectându-le grav
potenţialul productiv.
5.3.2.3. Ogaşe şi ravene rezultate în urma activităţii forestiere

O altă activitate prezentă în Valea Jiului este cea de exploatare a
masei lemnoase (fig. 5.17). Aceste exploatări sunt localizate în zona
montană de regulă de-o parte şi alta a văilor afluenţilor celor două Jiuri.
Exploatările forestiere presupun activităţi care se desfăşoară în
general pe suprafeţe întinse şi care necesită construcţia unor căi de acces
pentru scoaterea şi apropierea masei lemnoase. Aceste căi sunt instalaţii
sumare care permit deplasarea utilajelor specifice folosite în exploatări.
Fig. 5.17. Exploatare forestieră pe valea Jieţului
94
Datorită reliefului Văii Jiului, de cele mai multe ori exploatările sunt
localizate în zone cu teren foarte accidentat unde proiectarea şi
amplasarea drumurilor de acces necesită o deosebită precauţie.
Executarea unor drumuri pe versant, foarte aproape de linia de cea
mai mare pantă, pe substrat friabil, a constituit premisa pentru declanşarea
fenomenelor de eroziune pluvială de adâncime, care au avut drept
consecinţă formarea de ogaşe şi ravene de dimensiuni apreciabile. Aceste
formaţiuni prezintă taluzuri foarte abrupte (40 - 60) adâncite în roca de
bază care la rândul lor contribuie la formarea torenţilor în perioadele cu
precipitaţii abundente.
O altă consecinţă a exploatării masei lemnoase, în special dacă sunt
întârziate lucrările de replantare, este aceea a declanşării alunecărilor de
teren. Acest pericol nu trebuie neglijat chiar dacă în prezent în Valea Jiului
astfel de fenomene afectează suprafeţe neglijabile de teren.
5.4. Zgomote şi vibraţii

În Valea Jiului, ca de altfel în mediul urban în general, putem
distinge mai multe surse de zgomot:
- industriale – legate de industria minieră (extractivă şi de preparare)
precum şi de alte obiective industriale prezente în zonă (staţii de
ventilatoare, puncte de descărcare a vagoanelor cu cărbune, puncte de
descărcare a vagonetelor cu steril, instalaţii de concasare, ciururi etc.).
În general aceste surse de zgomot nu afectează mediul înconjurător ci
în special mediul de lucru şi din acest motiv aspectele legate de
conformarea cu normativele în vigoare sunt tratate mai mult din punct
de vedere al protecţiei muncii decât al protecţiei mediului;
- rezultate din transporturi – fie că vorbim de transportul rutier, feroviar
sau aerian într-o măsură mai mare sau mai mică zgomotul produs de
acestea afectează atât populaţia cât şi fauna în sensul creării unei stări
de disconfort şi prin contribuţia la stresul cotidian;
- alte surse de emisii sonore – legate de activităţi cu caracter edilitar şi
gospodăresc sau recreative.
Relaţiile dintre zgomot şi alte componente ambientale sunt
determinate de impactul pe care-l generează zgomotul asupra acestora, în
special asupra ecosistemelor, faunei şi mediului antropic (sistemul igienico-
sanitar şi sistemul teritorial). Zgomotul, ca factor de impact, poate deveni el
însuşi, în unele cazuri, ţintă a factorilor de interferenţă, cum ar fi traficul,
manifestările mediului antropic sau fauna, care pot fi surse de zgomot
(Lazăr și Dumitrescu, 2006; Lazăr și Faur, 2011).
Vibraţiile produse de instalaţiile industriale sunt şi ele privite mai ales
din punct de vedere al protecţiei muncii, ele neavând o intensitate foarte
ridicată, astfel încât să poată afecta spre exemplu clădiri rezidenţiale aflate
la distanţe relativ mari de aceste surse.
95
Probleme legate de vibraţii pot fi menţionate în zonele aflate în

vecinătatea căii ferate. Pentru perioade foarte scurte de timp pot apărea
vibraţii semnificative şi în cazul trecerii unor autovehicule de mare tonaj
prin zonele rezidenţiale (nu de puţine ori vibraţiile produse de acestea
transmiţându-se la clădirile învecinate, vibraţiile ferestrelor fiind cele care
demonstrează acest lucru).
5.5. Poluarea şi riscul de afectare al ecosistemelor în ansamblu

Una din principalele cauze ale deteriorării echilibrelor ecologice sunt
reziduurile generate de diversele activităţi antropice ce conduc la apariţia
fenomenului de poluare. Efectele poluării nu sunt singurele forme de
afectare a mediului dar prin acţiunea sinergică cu alte forme pot determina
prejudicii extrem de grave, atât mediului cât şi omului. Din această cauză,
problematica monitorizării mediului conţine două aspecte distincte:
- pe de-o parte, necesitatea realizării unui sistem de supraveghere
generală, globală a stării mediului la nivel planetar;
- pe de altă parte, necesitatea supravegherii stării mediului în apropierea
surselor generatoare de noxe.
Aceste două aspecte nu sunt contradictorii ci se compensează
reciproc.
Controlul calităţii mediului în plan local reprezintă principalul sistem
de punere în evidenţă a aspectelor legate de poluare. Acest sistem este
utilizat (Godeanu, 1997):
- pe teritoriul unei surse de poluare (unde îmbracă aspecte vizând
protecţia muncii);
- în imediata sa apropiere (pentru a evidenţia efectele asupra aşezărilor
umane şi asupra terenurilor agricole învecinate);
- într-o zonă de impact a mai multor surse de poluare (pentru a evidenţia
efectele sinergice ale acestora asupra componenţilor ambientali). Astfel
de sisteme de monitoring se organizează în “puncte fierbinţi” din
oraşele mari, principalii parametri fiind analizaţi automat şi în unele
cazuri afişaţi permanent, fapt ce constituie şi un foarte bun mijloc
educaţional pentru citadini.
Controlul calităţii mediului în plan local poate evidenţia intensitatea
poluării cu anumite substanţe, fluctuaţiile acestora în funcţie de factorii de
mediu climatici, hidrologici, pedologici sau biotici. De asemenea, poate
evidenţia efectele de scurtă sau lungă durată, dacă un anumit poluant a
fost oprit sau nu, ce remanenţă are pe plan local, ş.a. Monitoringul local
utilizează tehnici specifice, incluzând uneori senzori şi aparate de
monitorizare automată.
Supravegherea diverselor emisii de poluanţi se află, la nivel global,
în atenţia Registrului Internaţional privind Substanţele Chimice Potenţial
Toxice – IRPTC. Trebuie menţionat că urmează să se realizeze Registru
96
de Poluanţi Emişi (PRTR specific României) care să fie integrat în Registru

de Poluanţi Emişi şi Transferaţi (PRTR), potrivit prevederilor Deciziei
Comisiei Europene 2000/479/EC. În acest sens, în România, s-a înfiinţat
deja Registrul Naţional al Substanţelor Chimice Potenţial Toxice
(corespondentul naţional al Registrului Internaţional privind Substanţele
Chimice Potenţial Toxice), care are scopul de a supraveghea şi controla
gestionarea substanţelor chimice şi produselor toxice.
Controlul calităţii mediului la nivel global se realizează în staţiuni
complex amenajate ce acoperă o suprafaţă de minim 25.000 km2, situate
la distanţe mari de aşezări umane sau surse de poluare, ele urmărind
îndeosebi starea generală a calităţii mediului în zona respectivă.
Controlul calităţii mediului la nivel global evidenţiază un număr mai
redus de parametri, unanim acceptaţi de comunitatea internaţională. Aceşti
parametri sunt analizaţi cu aparatură şi tehnici de foarte mare fineţe, ce
adesea diferă de cele folosite în monitoringul local. Acest tip de monitoring
se desfăşoară sub controlul Oficiului Central al Sistemului Global de
Monitoring al Mediului (GEMS) şi al Monitoringului de Fond, Global,
Integrat (IGBM).
Din gama cvasiinfinită de poluanţi, pe baza cercetărilor toxicologice,
medicale, agrosilvice şi de urbanistică, o comisie a GEMS a stabilit încă
din 1973 un număr de 4 liste de substanţe care sunt indicatori de stres
pentru mediul înconjurător şi anume (Godeanu, 1997):
1. Principalele substanţe care pot fi examinate pentru fezabilitatea
măsurătorilor (anexa 1.A.);
2. Un număr de substanţe rezultate din primele care urmau să fie testate
în perioada 1973-1981 (anexa 1.B.);
3. Substanţe selectate care pot fi utilizate în monitoringul local sau
regional oriunde apar probleme speciale (anexa 1.C.);
4. Substanţele care nu sunt recomandate pentru monitoringul de rutină
deoarece ridică unele probleme tehnice sau sunt încă discutabile
(anexa 1.D).
Deşi au trecut 30 de ani, marea majoritate a compuşilor prezenţi în
aceste recomandări au rămas de aceeaşi importanţă. În plus, atenţia
acordată diverşilor poluanţi a crescut, gama lor diversificându-se.
Putem vorbi de un mediu înconjurător al oricărei biocenoze, specii,
populaţii sau individ. O bacterie, o amoebă, un peşte, un om, o pădure de
stejar sau o floare, toate au un mediu înconjurător specific (Florea, 2018).
În centrul atenţiei este pus viul, indiferent de gradul său de
complexitate. Totodată este subliniată importanţa noţiunii de “mulţimea
factorilor care ne înconjoară” şi care lucrează ca un tot unitar. În
consecinţă dacă unul sau mai mulţi dintre aceşti factori suferă modificări,
întregul trebuie să se restructureze. Cu cât modificările sunt mai mari şi se
manifestă în sens negativ, cu atât efortul de reechilibrare al întregului este
97
mai mare. Rezilienţa – această capacitate a sistemelor ecologice de a

reveni la starea lor iniţială după anumite perturbări, este tot mai pusă la
încercare. Cu cât se acţionează mai mult în sensul ieşirii din parametrii
normali de variaţie, cu atât capacitatea de rezilienţă poate slăbi, ducând la
modificarea echilibrelor ecologice. În cazul amplificării factorilor perturbatori
negativi, refacerea echilibrelor ecologice se realizează mai lent şi mai greu.
Dacă acţiunea acestor factori nu încetează, echilibrele ecologice pot să se
deterioreze, apar fenomenele cu succesiune rapidă în direcţia creşterii
entropiei care pot culmina cu fenomene de aridizare şi apoi deşertizare şi
care pot merge până la dispariţia vieţii (Faur, 2009; Florea, 2018).
Fig. 5.18. Structura oikumenului sau al mediului specific omului şi societăţii (Pârvu și al.,
1985)
98
Astfel a fost introdusă noţiunea de noosferă care în fapt defineşte

perioada evolutivă a planetei noastre în care activităţile conştiente ale
omului devin predominante şi influenţează sub diferite forme fluxurile
materiale şi energetice la nivel global. În acest mod omul îşi creează
condiţiile necesare dezvoltării în direcţiile dorite de acesta, mediul
înconjurător specific omului şi societăţii (fig. 5. 18), îşi influenţează evoluţia
în sens pozitiv sau negativ. Acest lucru înseamnă o amplificare a efectelor
pozitive şi negative deopotrivă a acţiunilor umane asupra mediului
(Godeanu, 1996).
Realităţile din ziua de astăzi ne arată că ne confruntăm în special cu
efectele negative ale activităţilor antropice în noosferă şi ne obligă să
acordăm o atenţie sporită cunoaşterii, prevenirii şi combaterii acestor
efecte negative.
Astfel putem identifica sub forma unei enumerări succinte gama de
agresiuni umane asupra mediului: defrişări, creare de terenuri agricole
(ecosisteme semiantropizate), intensificarea exploatării solurilor,
accelerarea consumului de resurse materiale şi energetice, afectarea
biodiversităţii, sărăcirea fondului genetic prin crearea unor organisme
specializate pentru anumite produse, introducerea unor specii noi,
înmulţirea organismelor antropofile, diversificarea producerii şi utilizării
substanţelor chimice de sinteză, intensificarea poluării mediului, modificări
hidrologice, perturbaţii climatice. Afectarea ciclurilor biogeochimice,
crearea de medii artificiale, creşterea intensităţii proceselor energofage în
întreaga activitate umană (Faur, 2009).
Ca urmare a acestor impacturi, mediul înconjurător a fost afectat
determinând numeroase feedback-uri (retroacţiuni) ecologice: scăderea
resurselor naturale, reducerea fondului alimentar şi a gamei de produse
rezultate, intensificarea fenomenului de bioacumulare a poluanţilor,
creşterea biorezistenţei dăunătorilor şi paraziţilor, amplificarea efectelor
negative ale poluării asupra mediului ambiant, micşorarea retroacţiunilor
ecologice (în sensul micşorării capacităţii de autoreglare şi restabilire a
echilibrelor ecologice), invazia de specii eurioice, germeni patogeni,
apariţia unor boli „ecologice”, apariţia unor disfuncţii ecologice la nivel local
şi global (Pârvu și al., 1985).
Aşadar atunci când privim în ansamblu problematica poluării şi a
riscului ca aceasta să afecteze ecosistemele prezente într-o zonă (în cazul
de faţă Valea Jiului) trebuie să ţinem cont de complexitatea fenomenului de
poluare (interacţiunile dintre poluanţi, transferul între anumite
compartimente de mediu, transportul poluanţilor, fenomenele de dispersie,
diluţie etc.) dar şi de faptul că aceasta este responsabilă de generarea
unor impacturi asupra unui sistem complex, mediul (compus la rândul său
din ecosisteme).
99
5.6. Poluarea şi riscul de afectare a speciilor protejate

Deşi aşa cum am arătat, în Valea Jiului cuprinde în teritoriul
administrativ porţiuni din zone cu regim special de protecţie şi la rândul lor
aceste zone adăpostesc specii protejate de floră şi faună (floarea de colţ,
zâmbrul, capra neagră, marmota, cocoşul de munte, corbul etc.) precum şi
specii endemice (în special în mediul subteran) putem afirma că acestea
au puţin de suferit din acuza poluării, habitatul natural în care regăsim
aceste specii aflându-se la distanţe relativ mari de sursele de poluare.
Totuşi, turismul dezorganizat (abaterea de la traseele montane,
nerespectarea locurilor de campare, depozitarea necorespunzătoare a
deşeurilor, vandalizarea peşterilor, braconajul etc.) este în măsură să
afecteze într-o oarecare măsură aceste specii protejate.
Probleme pot apărea însă şi la specii comune, care din cauza
restrângerii habitatului natural şi a deficienţelor din sistemul de gestionare
al deşeurilor, pot fi puse în pericol şi la rândul lor să devină un pericol
pentru locuitorii din zonele extraurbane şi turişti (un exemplu în acest sens
fiind dat de zona Braşovului unde datorită aspectelor mai sus amintite a
apărut o „nouă specie de urşi”, aceea a „urşilor gunoieri”).
Pentru rezolvarea ambelor probleme este nevoie de o conlucrare a
autorităţilor locale, administraţiilor zonelor protejate, ocoalelor silvice,
jandarmeriei montane, a asociaţiilor cu profil ecologic dar este nevoie în
primul rând de o mai bună educaţie şi de simţ civic din partea atât a
turiştilor cât şi a locuitorilor din aceste zone. Luarea de măsuri pentru
prevenirea afectării speciilor protejate de poluare sau de orice altă formă
de degradare a mediului trebuie accelerată, ştiut fiind faptul că este mai
uşor să previi decât să tratezi.
5.7. Riscuri speciale

Valea Jiului fiind o zonă în care mineritul este prezent de peste 150
de ani şi fiindcă am amintit de fenomenul de subsidenţă, unul din riscurile
cu caracter special este acela de afectare al unor obiective de la suprafaţă
(clădiri, infrastructuri, cursuri de apă) de către acest fenomen minier
negativ. Trebuie acordată o atenţie deosebită acestui fenomen, pe de-o
parte, pentru că au existat probleme de acest gen în trecut (cartiere din
Lupeni şi Petrila fiind afectate), există şi astăzi (drumul de acces către
staţiunea montană Parâng trebuie refăcut în permanenţă datorită
scufundărilor de teren din perimetrul minier Livezeni) iar, pe de alta pentru
că este foarte posibil ca şi în viitor să ne confruntăm cu astfel de probleme
dat fiind faptul că în urma procesului de restructurare a sectorului minier o
parte din exploatările din Vale Jiului au fost închise. Aceste închideri din
păcate nu au prevăzut şi lucrări de rambleere a spaţiilor subterane, ceea
ce înseamnă că presiunea exercitată de rocile înconjurătoare pe conturul
lucrărilor miniere abandonate va duce la prăbuşirea acestora existând
100
pericolul de transmitere a efectelor la suprafaţă. Astfel de probleme pot

apărea în special în perimetrele miniere închise.
Un alt risc de natură specială este acela de declanşare a unor
epidemii. Acesta este strâns legat de modul în care sunt depozitate
deşeurile la ora actuală în Valea Jiului, adică necorespunzător. Astfel în
urma descompunerii acestora şi infiltrării lixiviatului în sol acesta poate mai
apoi să ajungă în pânza freatică şi să conducă la contaminarea apei din
fântânile oamenilor. De asemenea, depozitele de deşeuri sunt
caracterizate de prezenţa viruşilor şi bacteriilor, dar şi a numeroase specii
de insecte, păsări şi rozătoare care se constituie ca vectori de transmitere
a numeroase boli către om.
Cu toate că în zonă riscul de inundaţii ar trebui să fie unul redus,
realitatea ne contrazice. În zonele joase (spre exemplu cartierul Aeroport
din Petroşani) acest risc este unul ridicat. În afară de poziţia relativ joasă
faţă de zonele învecinate, la acest risc contribuie şi colmatarea albiei
pârâurilor din zonă (cu deşeuri şi resturi vegetale), dar şi problemele reţelei
de canalizare (înfundarea gurilor de canal şi depăşirea capacităţii acesteia
de a prelua debite însemnate de apă în perioade cu precipitaţii abundente).
Din punct de vedere al intensităţii cutremurelor – scara MSK (SR –
11100 – 93), Valea Jiului aparţine zonei de intensitate seismică 6 cu
perioada medie de revenire de cca. 100 ani.
Din punct de vedere al coeficientului seismic Ks (conform Normativ
P 100-1), teritoriul de studiu acoperă o zonă în care acest coeficient
înregistrează valorile 0,08 în zona F şi 0,12 în zona E. În toată zona Văii
Jiului perioada de colţ Tc are valoarea 0,7 secunde (***, 2013).
Ţinând seama de faptul că valoarea cea mai ridicată a intensităţii
seismice la nivelul teritoriului naţional este 9 şi valoarea cea mai ridicată a
coeficientului seismic - Ks este 0,32 în zona seismică A, se consideră că
Valea Jiului (conform valorilor de mai sus) aparţine unei zone cu risc
seismic scăzut, fără probleme majore din punct de vedere al expunerii
construcţiilor la riscul seismic (***, 2003).
Perioada de control (colţ) Tc [s] a spectrului de răspuns reprezintă
graniţa dintre zona (palierul) de valori maxime în spectrul de acceleraţii
absolute şi zona (palierul) de valori maxime în spectrul de viteze relative
(***, 2013).
101
CAPITOLUL 6
ANALIZA CALITĂŢII MEDIULUI ÎN BAZINUL MINIER VALEA
JIULUI
6.1. Ce se înţelege prin calitatea mediului

Atenţia tot mai mare de care se bucură mediul, sub aspectul
protecţiei sale, a reconstrucţiei zonelor degradate în urma diferitelor
activităţi, a conservării biodiversităţii, a identificării şi aplicării soluţiilor de
gestionare a deşeurilor etc. a condus la apariţia unor serii de reglementări
în domeniu de-a lungul timpului. Această preocupare tot mai mare a
condus însă şi la apariţia unei multitudini de definiţii atribuite aceluiaşi
termen.
Deoarece şi activitatea de protecţie a mediului este una care se
desfăşoară în baza unei legislaţii şi pentru că astăzi se vorbeşte tot mai
mult de noţiunea de drept al mediului am considerat oportună adoptarea
definiţiei utilizată de către cei ce îşi desfăşoară activitatea în acest
domeniu. Astfel, din punct de vedere al dreptului de mediu:
„Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment
dat, rezultată din integrarea tuturor elementelor sale structurale și
funcţionale, capabile sa asigure o ambianţa satisfăcătoare necesităţilor
multiple ale vieţii omului.” (www.dreptonline.ro).
În mod evident nu este cea mai cuprinzătoare definiţie şi se poate
observa cu uşurinţă faptul că definiţia raportează calitatea mediului doar la
viaţa omului. Acest neajuns se datorează în parte şi definiţiei date mediului
în cuprinsul legislaţiei interne, mai precis articolul 41 din OUG 195/2005:
„mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul,
apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii,
sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate
anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi
condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.” (Lazăr și
Faur, 2011).
Aşadar, există un neajuns din punct de vedere legislativ în sensul că
este o tendinţă de a reduce necesităţile legate de protecţia mediului la cele
legate de sănătatea umană. În acest sens se consideră că o definiţie mai
cuprinzătoare ar fi următoarea:
„mediul înconjurător este reprezentat de mulţimea factorilor naturali
şi artificiali, de ordin biologic, fizico-chimic şi social, capabili să influenţeze
direct sau indirect starea componentelor abiotice şi biotice ale biosferei;”
(***OUG 195, 2005). Această definiţie prezentând mediul în sens ecologic,
102
punând în centrul atenţiei tot ce este viu, indiferent de gradul său de

complexitate. Totodată ea subliniază importanţa noţiunii de “mulţimea
factorilor care ne înconjoară” şi care lucrează ca un tot unitar.
Cu toate că, aşa cum am arătat mai sus, există lacune legislative în
continuare mă voi referi la prevederile în domeniu şi deci aprecierile asupra
calităţii mediului vor fi raportate în principal la factorul uman.
6.2. Cum se „măsoară” această calitate

Calitatea mediului în care oamenii îşi desfăşoară activitatea are o
influenţa complexă asupra lor, atât sub aspect igienico-sanitar cât şi al
productivităţii muncii.
Calitatea mediului ambiant se apreciază prin valoarea parametrilor
confortului termic, prin compoziţia chimică și puritatea aerului, a apei,
solului precum și prin alţi factori ca nivelul de iluminare, nivelul de zgomot,
gradul de ionizare a aerului, elemente de estetica etc.
Deşi din punct de vedere al politicilor de mediu la nivel mondial şi
implicit şi în România activităţile legate de protecţia mediului sunt
subordonate economicului, importanţa din ce în ce mai mare acordată
mediului a adus cu sine o sensibilă schimbare a atitudinii vis-a-vis de
raportul economie-mediu în sensul că o activitate umană este considerată
economic sau social favorabilă dacă se dovedeşte acceptabilă şi din punct
de vedere ecologic.
Un rol deosebit de important în schimbarea atitudinii l-au avut
documentele semnate de-a lungul timpului, documente prin care statele
lumii se angajează să identifice şi să aplice soluţii care să nu mai pună în
antiteză dezvoltarea economică, progresul cu protecţia mediului.
Apariţia şi implementarea sistemelor de management de mediu
(SMM), a standardelor din seria ISO 14000 au condus la responsabilizarea
agenţilor economici ce desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului.
Adoptarea SMM-urilor, a politicilor interne de mediu au ca efect apariţia
competiţiei în sensul adoptării unor soluţii de minimizare a efectelor
negative asupra mediului, de aplicare a unor tehnologii cât mai curate etc.
Pentru asigurarea calităţii mediului sunt adoptate o serie de măsuri
legislative (legi cadru, sectoriale, cu caracter special, ordonanţe, hotărâri
etc.) care au rolul de a trasa liniile generale de acţiune. Cu un caracter mult
mai specific sunt însă actele normative.
Acestea sunt în fapt cele care impun anumite limite cu privire la
emisii (concentraţia poluanţilor la sursă) şi imisii (concentraţia poluanţilor în
diferite compartimente de mediu).
Astfel „măsurarea” calităţii mediului presupune identificarea unor
parametri de calitate (spre exemplu anumite substanţe considerate
nocive), în funcţie de natura activităţilor, de intensitatea acestora etc.,
măsurarea acestora (concentraţia poluanţilor, nivelul de radiaţii etc.) şi
103
compararea lor cu limitele maxime admise de norme, normative, standarde

etc.
Calitatea mediului se apreciază şi în funcţie de alţi factori, cum ar fi
starea de sănătate a populaţiei, starea florei şi faunei, consideraţi într-o
oarecare măsură obiectivi, dar şi unii subiectivi, ca de exemplu peisajul.
Deci în ceea ce priveşte măsurarea calităţii mediului intervin şi aspecte
igienico-sanitare precum şi aspecte legate de percepţia fiecăruia asupra
mediului în care trăim.
Un rol important în menţinerea calităţii mediului îl au activităţile de
evaluare a impactului (reglementate prin HG 445/2009), bilanţurile de
mediu (reglementate prin Ordinul MAPPM 184/1997), analiza de risc
sanitar şi ecologic, instrumente utilizate de către autorităţile cu competenţe
în domeniul protecţiei mediului.
De asemenea, un rol deosebit de important în cunoaşterea gradului
actual de afectare a calităţii mediului sub influenţa diverselor impacturi
antropice îl are activitatea de monitorizare a mediului, activitate care printre
altele are ca şi obiective cu caracter general obţinerea de date pentru
caracterizarea calităţii factorilor de mediu, a conexiunilor dintre parametri, a
tendinţelor de evoluţie în spaţiu şi timp precum şi descrierea problemelor şi
evidenţierea urgenţelor, în funcţie de parametri stabilindu-se urgenţa şi
ordinea priorităţilor.
Fig. 6.1. Punctele de prelevare a probelor de aer, apă şi sol necesare determinării calităţii
mediului
104
Pentru a determina calitatea mediului în Valea Jiului şi pe baza

acestor date stabilirea parametrilor ce urmează a fi monitorizaţi punctul de
pornire îl constituie fixarea unor puncte de prelevare al probelor necesare
analizelor de laborator precum şi documentarea în vederea obţinerii unor
date relevante din acest punct de vedere prezentate în studii anterioare.
Punctele din care au fost prelevate probe precum şi cele pentru care au
fost preluate date preexistente sunt prezentate în figura 6.1.
6.3. Calitatea aerului în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra vieţii

Pentru aprecierea calităţii aerului din Valea Jiului au fost luate în
considerare datele prezentate în lucrarea „Studii de reabilitare a mediului
în zona minieră a Văii Jiului”, lucrare elaborată de către un colectiv de
cadre didactice din cadrul Universităţii din Petroşani, directorul proiectului
fiind domnul Profesor universitar doctor inginer Georgescu Mircea.
Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 3 ani sub forma unui
contract de cercetare CNCSIS.
Motivele care au stat la baza alegerii acestei soluţii, respectiv
preluarea datelor măsurătorilor concentraţiilor anumitor poluanţi ai aerului
din Valea Jiului sunt legate de lipsa aparaturii mobile de măsură, lipsa de
timp, respectiv de reprezentativitatea rezultatelor analizelor privind
calitatea aerului. Ţinând cont de faptul că situaţia privind calitatea aerului în
Valea Jiului nu a suferit modificări semnificative în ultimi ani am considerat
oportună această soluţie.
Poluanţii studiaţi au fost: concentraţia prafului şi a gazelor - NOx,
SO2, iar factorii de influenţă urmăriţi au fost: viteza vântului, temperatura şi
umiditatea aerului, nebulozitatea (cer senin, sau acoperit).
Măsurătorile s-au efectuat în timp, motiv pentru care factorii
atmosferici (viteza vântului, direcţia acestuia, temperatura şi umiditatea
aerului) corespund condiţiilor date momentane.
Pentru a surprinde atât valorile emisiilor cât şi a imisiilor,
măsurătorile s-au efectuat, pentru fiecare exploatare minieră, atât în incintă
(emisiile) cât şi în exterior (imisiile), ţinând seama de direcţia vântului
precum şi de distanţa până la principalele obiective sau clădiri aflate în
vecinătatea incintei.
Rezultatele măsurătorilor de emisii şi imisii de la exploatările miniere
în perioada verii, arată că:
1. În cazul emisiilor:
- la cele 9 exploatări miniere, concentraţiile de praf recoltate la centralele
termice depăşesc valorile C.M.A. (50 mg/m3); probele de praf recoltate
în celelalte puncte de recoltare (culbutoare vagoneţi, deversări benzi
etc.) nu depăşesc valorile C.M.A.;
- probele de gaz recoltate (NOx, SO2) nu arată depăşiri ale C.M.A., la nici
unul din punctele de recoltare de la cele 9 exploatări miniere.
105
2. În cazul imisiilor:
- concentraţiile de praf recoltat în punctele de recoltare prestabilite, nu
depăşesc valoarea C.M.A. (0,15 mg/m3), valorile fiind cuprinse între
0,003 - 0,016 mg/m3;
- probele de gaz recoltate (NOx, SO2) arată depăşiri ale C.M.A. (0,1
mg/m3 NOx, 0,25 mg/m3 - SO2) în toate punctele de recoltare din zonele
protejate ale perimetrelor miniere.
Rezultatele măsurătorilor de emisii şi imisii efectuate pe perioada de
iarnă în punctele de recoltare din zonele de interes arată că:
1. În cazul emisiilor:
- concentraţiile de praf obţinute în punctele de recoltare din incintele
exploatărilor miniere sunt sensibil mai mari pe perioada de iarnă decât
cele din perioada vară, depăşirile de C.M.A. (50 mg/m3) fiind
înregistrate doar în punctele de recoltare de la centralele termice din
incinta unităţilor miniere;
- concentraţiile de gaze obţinute prin măsurătorile efectuate iarna sunt
comparabile cu cele obţinute vara, în toate cazurile neînregistrându-se
depăşiri ale C.M.A. în nici unul din punctele de recoltare din cadrul
incintelor unităţilor miniere.
2. În cazul imisiilor:
- concentraţiile de praf obţinute în punctele de recoltare din zonele
protejate, limitrofe incintelor unităţilor miniere, nu depăşesc valorile
C.M.A. (0,15 mg/m3) dar sunt mult mai mari pe perioada de iarnă,
comparativ cu perioada de vară, ele variind între 0,008 - 0,020 mg/m3;
- concentraţiile de gaze obţinute în punctele de recoltare din zonele
protejate, pe perioada de iarnă, sunt comparabile cu valorile obţinute în
perioada de vară, uşor mai ridicate şi în toate cazurile superioare
valorilor C.M.A -urilor aferente (0,1 mg/m3 - NOx, 0,25 mg/m3 - SO2).
Considerăm că valorile mai mari obţinute pe perioada de iarnă, în
punctele de recoltare din zonele protejate, limitrofe incintelor unităţilor
miniere (în cazul imisiilor) şi din cadrul incintelor (în cazul emisiilor) se
datorează mai ales activităţii mult mai intense a centralelor termice din
cadrul unităţilor miniere. În zonele protejate mai apare şi efectul suprapus
datorat centralelor termice din cartierele de locuit, limitrofe unităţilor miniere
fiind practic imposibil de delimitat ponderea de participare a unităţilor
miniere, din punctul de vedere al poluării zonelor protejate, de ponderea de
participare a centralelor termice individuale.
Analiza chimică a pulberilor din aerul atmosferic arată că în
proporţie de 90 % ele sunt de origine minerală, gradul de dispersie fiind de
40 % - particule cu diametrul de 0 – 1 m; 38 % - particule cu diametrul de
1 – 3 m şi 22 % - particule cu diametrul de peste 3 m.
Determinările efectuate lunar în perioada studiată ale acestor
poluanţi atmosferici în diferite puncte de control, relevă faptul că nivelul
106
mediu lunar al poluării se situează deseori peste concentraţia maxim

admisă, mai ales în perioada rece a anului. Urmărind concentraţia
poluanţilor menţionaţi la distanţe de 0,5, 1, şi 1,5 km de sursa principală
Termocentrala Paroşeni se observă că în timp ce concentraţia în pulberi
sedimentabile scade în aerul atmosferic de la 0,5 km la 1,5 km, funinginea
şi dioxidul de sulf persistă în aer la concentraţii peste CMA şi la distanţe
mai mari de sursă.
Determinările efectuate lunar în perioada studiată în 1998 – 2002
ale acestor poluanţi atmosferici în diferite puncte de control, pulberi
sedimentabile, pulberi în suspensie; bioxid de sulf, relevă faptul că nivelul
mediu lunar al poluării se situează deseori peste concentraţia maximă
admisă, mai ales în perioada rece a anului.
Redăm în continuare, în tabelele 6.1 – 6.8 câteva exemple ale
evoluţiei acestor poluanţi atmosferici în punctele de control.
Tabelul 6.1. Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate în cartierul Aeroport din Petroşani
(Georgescu și al., 2003)
LUNA
Anul
1998 86 29 32 16 16 33 10 6 8 13 16 9
1999 46 43 11 19 19 8 16 56 12 16 20 5
2000 10 6 19 12 14 6 10 11 7 5 3 2
2001 4 10 8 41 15 5 7 9 10 8 9 4
2002 10 5 49 - - - - - - - - -
Tabelul 6.2. Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate la gara din Petroşani (Georgescu și
al., 2003)
LUNA
Anul
1999 - 6 - 8 - 17 26 34 38 42 30 12
2000 - 5 3 3 6 18 27 18 31 19 7 3,1
2001 2 1 - 28 34 22 22 4 9 6 9 5
2002 2 2,3 13 9,4 9 - - - - - - -
Tabelul 6.3. Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate la spitalul din Petroşani (Georgescu
și al., 2003)
LUNA
Anul
1999 - 5 14 - - 14 12 12 18 13 - 7
2000 - 4 4 4,5 3 13 15 5 9 9 6 4
2001 2 2,1 17 21 28 - 16 7 26 8 17 7
2002 5 3 18 16 6 15 10 4 15 7 16 10
107
Tabelul 6.4. Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate la Poşta din Petroşani (Georgescu și
al., 2003)
LUNA
Anul
1998 5 25 30 33 31 21 26 14 24 22 18 12
1999 46 6 11 22 19 48 8 12 9 11 16 7
2000 13 17 33 13 32 11 7 10 12 - 9 6
2001 9 9 24 13 20 13 22 14 6 9 11 13
2002 9 12 2 23 - - - - - - - -
Tabelul 6.5. Funingine (μg/m3) în probe recoltate la Creşa din Petroşani (Georgescu și al.,
2003)
LUNA
Anul
1998 445 354 237 137 101 77 94 77 98 31 509 601
1999 515 405 278 180 172 40 94 90 132 278 232 415
2000 459 224 193 161 122 80 162 184 216 327 311 248
2001 516 483 250 210 184 154 146 142 101 185 295 177
2002 484 420 321 250 - - - - - - - -
Tabelul 6.6. Funingine (μg/m3) în probe recoltate la Spitalul din Petroşani (Georgescu și
al., 2003)
LUNA
Anul
1998 - 638 406 233 135 105 98 70 - - - -
1999 969 - - - 173 71 42 80 186 331 465 585
2000 - 389 504 502 203 323 504 434 396 681 627 273
2001 916 854 412 499 506 315 482 422 381 445 759 1066
2002 804 691 367 461 - - - - - - - -
Tabelul 6.7. SO2 (μg/m3) în probe recoltate la Spitalul din Petroşani (Georgescu și al.,
2003)
LUNA
Anul
1998 533 359 230 141 53 36 46 61 57 65 56 76
1999 - - - 101 65 71 49 - - - - -
2000 - - - - 52 47 47 46 54 68 63 47
2001 92 86 69 56 57 35 37 39 44 88 84 79
2002 84 81 63 52 46 - - - - - - -
108
Tabelul 6.8. SO2 (μg/m3) în probe recoltate la Creşa din Petroşani (Georgescu și al., 2003)
LUNA
Anul
1998 100 527 119 74 31 15 16 20 27 45 56 69
1999 969 - - - 173 71 42 80 186 331 405 585
2000 59 61 62 58 53 51 47 - 78 85 88 -
2001 59 50 58 49 51 35 32 31 41 53 59 71
2002 51 48 53 48 46 - - - - - - -
Urmărind variaţia concentraţiei se poate constata că nivelul de

poluare la care este supusă populaţia în cea mai mare parte din timp se
situează deasupra concentraţiei maxime admise. O altă constatare care se
poate face este scăderea nivelului concentraţiilor poluanţilor în aerul
atmosferic a localităţilor Văii Jiului odată cu încetarea funcţionării
microcentralelor şi intrarea în funcţiune a termocentralei de la Paroşeni.
Punerea în funcţie a termocentralei de la Paroşeni este marcată de
creşterea nivelului concentraţiei factorilor poluanţi la punctele de recoltare
amplasate în perimetrul cu o rază de 2 km în jurul termocentralei, aşa cum
se prezintă în tabelele 6.9 – 6.11.
Tabel 6.9. Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate la 0,5 km de Termocentrala Paroşeni

LUNA
Anul
1998 144 108 - 106 89 57 79 70 84 77 86 96
1999 77 94 43 91 53 50 18 48 45 15 57 58
2000 65 47 54 14 63 19 19 17 15 22 - 34
2001 24 36 12 20 40 17 23 18 16 32 77 94
2002 6 76 84 52 - - - - - - - -

LUNA
Anul
1998 49 32 16 17 34 18 17 12 54 43 55 59
1999 56 14 72 25 23 25 16 24 13 5 18 60
2000 16 31 16 63 21 5 5 5 8 7 14 5
2001 17 10 27 13 18 9 9 13 2 7 31 6
2002 23 37 23 18 - - - - - - - -
109

LUNA
Anul
1998 44 53 34 64 60 42 50 37 13 18 23 86
1999 70 19 21 34 38 27 31 30 9 9 13 15
2000 54 70 60 23 55 17 3 9 13 27 18 14
2001 50 68 58 11 61 2 19 21 21 45 133 157
2002 134 62 106 141 - - - - - - - -
Urmărind variaţia concentraţiilor de pulberi sedimentabile la distanţe

de 0,5 km, 1,0 km şi 1,5 km de Termocentrala Paroşeni se contată
scăderea concentraţiei de pulberi sedimentabile în aerul atmosferic pe
măsura îndepărtării de sursa de poluare.
Pe lângă pulberile sedimentabile, în probele recoltate s-au
determinat concentraţii destul de ridicate de funingine şi SO2 care persistă
în aer chiar şi la distanţe mai mari de sursa de poluare.
Nivelul de poluare prin emisiile în atmosferă ale Termocentralei
Paroşeni au scăzut abia după ce au fost montate cele trei electrofiltre noi.
În prezent se poate spune că nivelul de poluare a localităţilor din
Valea Jiului a scăzut faţă de perioada anterioară nu numai prin
dezafectarea unor unităţi minier ci şi datorită faptului că s-au întreprins
măsuri de retehnologizare a Termocentrala Paroşeni.
Aerul are o compoziţie aproape constantă fiind alcătuit din: azot
70,02%; oxigen 20%; bioxid de carbon 0,03 - 0,04%; urme de gaze nobile
(argon, xenon, heliu, kripton); vapori de apă.
Azotul din atmosferă nu are efecte nocive asupra organismului
uman, rolul lui fiind în diluarea concentraţiei de oxigen. Oxigenul intervine
activ în schimburile gazoase ale organismului, pătrunde în plămâni datorită
gradientului de presiune parţială a oxigenului existent în aerul atmosferic.
Scăderi ale concentraţiei de oxigen din atmosferă sub 18% şi ale
presiunii parţiale ale acestuia, duc la instalarea unor modificări determinate
de hipoxemie (deficit al oxigenării sângelui), în timp ce expuneri la
concentraţii ale oxigenului sub 8% sau la presiuni parţiale ale acestuia sunt
incompatibile cu viaţa.
Bioxidul de carbon în concentraţii reduse în care se află în mod
normal în atmosferă nu afectează sănătatea. Expuneri la mari concentraţii
de bioxid de carbon se întâlnesc accidental în încăperi închise. Efectul
nociv al concentraţiilor mari de bioxid din atmosferă se datorează faptului
că presiunea sa parţială fiind mare, împiedică eliminarea bioxidului din
sângele venos, favorizând acumularea lui la nivel de ţesut.
Pornind de la observaţia că anumite stări de disconfort sau
modificări apar preponderent în unele condiţii meteorologice, o nouă
ramură a igienei, climatologia, îşi propune să studieze atât procesele de
110
adaptare a organismului la variaţiile factorilor climatici, cât şi mecanismele

prin care aceşti factori favorizează apariţia diverselor îmbolnăviri aşa
numite meteorotrope sau influenţează evoluţia lor: angina pectorală,
infarctul miocardic, puseele acute ale bolilor reumatismale, tulburări
alergice, bolile neuropsihice etc.
Studiile statistice au demonstrat deja, existenţa corelaţiei dintre
apariţia fenomenelor patologice şi starea vremii. Factorii climatici
incriminaţi de producerea stărilor morbide meteorotrope sunt: fronturile
atmosferice, ultrasunetele din componenţa zgomotului produs de vânt,
variaţii ale câmpului geomagnetic. Totuşi diagnosticul meteoropatiilor
rămâne un diagnostic dificil de susţinut şi datorită faptului că în
determinismul bolilor sunt implicaţi o multitudine de factori, iar acţiunea
factorilor climatici asupra organismului uman nu este însoţită de modificări
specifice.
Poluanţii importanţi ai atmosferei sunt: SOx, CO, CO2, NOx, Pb, F,
NHx, azbest, substanţe oxidante fotochimic. În urma combustibililor fosili se
degajă în atmosferă SOx, CO, NOx, pulberi în proporţii variabile în funcţie
de natura combustibilului fosil utilizat; arderea cărbunelui degajă cele mai
importante cantităţi de poluanţi în atmosferă. Din procesele de combustie
fixe se emană în atmosferă în atmosferă şi alte substanţe chimice cum ar
fi: hidrocarburi, aldehide, arsen, fluor, monoxid de carbon, hidrogen
sulfurat.
Mijloacele de transport sunt încă dependente de combustibilii fosili,
emisiile de poluanţi în atmosferă a motoarelor DIESEL funcţionând pe
bază de motorină fiind considerate mai puţin nocive decât cele ale
motoarelor cu ardere în doi timpi care utilizează benzina. Automobilele
care funcţionează pe bază de benzină poluează atmosfera prin intermediul
gazelor de eşapament şi prin evaporarea combustibilului direct din
carburator.
Dintre aerosoli (poluanţi formaţi din particule solide sau lichide
dispersate în mediul gazos), pulberile cu diametrul mai mare de 10 microni
(provenind în urma eroziunii solului sau a construcţiilor de drumuri)
sedimentându-se rapid nu au stabilitate mare în atmosferă, astfel încât
importanţa lor din punct de vedere al poluării este redusă. Pulberile în
suspensie şi mai ales cele cu diametrul sub 0,1 microni (provenind din
combustii, reacţii chimice şi fotochimice) au o mişcare browniană puţin
influenţată de curenţii de aer şi deci au o stabilitate mai mare în atmosferă,
participând la fenomenul de reducere a vizibilităţii prin difuzarea luminii.
Poluanţii secundari reprezentaţi de oxigen şi o clasă de substanţe al
cărei prim termen este peroxiacetil nitratul rezultă din poluanţii primari ca
NOx, aldehide, hidrocarburi şi formează smogul fotochimic oxidant.
Poluanţii aflaţi în stare gazoasă (SOx, CO, CO2, NOx), participă de
asemenea la reacţii fotochimice cu vaporii de apă, oxigenul, bioxidul de
111
carbon şi ozonul care împreună formează smogul acid. În zonele urbane în

ţara noastră, nivele medii de poluare cu gaze sunt: SOx: 60 - 200 mg/m3
aer; NOx: 3,3 - 8 mg/m3 aer.
Poluarea atmosferică este influenţată de factori ca: natura şi volumul
emisiilor de gaze, condiţiile meteorologice, factorii geografici, factori
urbanistici (străzile largi şi clădirile înalte favorizând formarea curenţilor de
aer şi având un efect favorabil dispersiei poluanţilor).
Poluarea atmosferică este cea care are cele mai mari repercusiuni
asupra sănătăţii (tabelul 6.12). Poluanţii atmosferici pot fi clasificaţi din
punct de vedere al acţiunii lor asupra organismului în agenţi: iritanţi,
fibrozanţi, asfixianţi, alergeni, toxici, sistemici, cancerigeni.
Tabelul 6.12. Efectele expunerii mixte la pulberi şi gaze (Traistă, 1999)

Particule mari (3 – 5 m) Particule mici (0,1 - 0,2 Particule foarte mici
şi gaze m) şi gaze (0,01 - 0,05 m) şi gaze
Pierderea capacităţii de Efecte asupra
Paralizia cililor cilindrice
reţinere surfactatului
Transformarea mucipară a Transformarea mucipară a Distrucţia endotel.
epitelului epit. bronșic parietoalveolocapilar
Distrucţia celulelor
Hipertrofiere cu Inflamarea cu oblit. a
parietoalveolare şi a
hipersecreţie de mucus lumenului bronhiolar
macrof. libere
Susceptibilitate mare de Obstrucţie permanentă, Eliberarea enzimelor
contractare a infecţiilor efecte asupra ventilaţiei proteolitice
Determinările rezultate pe probele colectate la diferite distanţe de

Termocentrala Paroşeni au evidenţiat, pe lângă un conţinut apreciabil de
pulberi sedimentabile – a căror concentraţie scade însă pe măsura creşterii
distanţei faţă de poluant – şi prezenţa funingini şi a bioxidului de sulf cu
dimensiuni uneori submicronice, care persistă în atmosferă chiar la
distanţe de 1-2 km de sursă.
Aceste substanţe pot pătrunde în căile respiratorii intrapulmonare
cauzând îmbolnăviri ale aparatului respirator (Traistă, 1999).
6.4. Calitatea apei în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra vieţii

Apa, de a cărei formare la suprafaţa pământului este legată apariţia
vieţii este repartizată inegal pe glob: 2,8 % este apă dulce iar din aceasta,
jumătate intră în componenţa gheţarilor. Un singur individ are nevoie numai
pentru acoperirea necesarului fiziologic zilnic de 2500 ml apă. La această
cantitate se adaugă aproximativ 40-50 de litri/om, pentru asigurarea igienei
personale.
Consumatorii mari de apă sunt totuşi industria (între 100.000 –
500.000 m3/zi) şi unităţile agrozootehnice.
112
Apele subterane formate prin infiltrarea prin straturi de sol cu

permeabilitate redusă care le asigură o filtrare eficientă, sunt cele mai
indicate pentru a fi utilizate ca sursă de apă potabilă deoarece nu prezintă
substanţe în suspensie sau germeni, sunt bogat mineralizate, au proprietăţi
organoleptice bune şi nu necesită procedee de tratare sau purificare.
Apele de suprafaţă provin din izvoare, precipitaţii atmosferice,
topirea zăpezilor; compoziţia lor şi debitul variază în limite foarte largi, în
funcţie de caracterul bazinului de colectare şi de condiţiile meteorologice
sau sezoniere. Conţin impurităţi, inclusiv materii organice şi germeni,
gradul de mineralizare este mai redus decât cel al apelor subterane şi nu
pot fi utilizate ca surse de apă potabilă decât după o prealabilă tratare şi
dezinfecţie.
Apele meteorice sunt improprii ca sursă de apă potabilă, au un
procent ridicat de aer dizolvat şi diferite substanţe organice şi minerale în
compoziţia lor, dependente de natura activităţilor industriale din zona în
care se află suprafaţa colectoare.
Păstrarea unei concentraţii constante a macro şi microelementelor
în mediul intern al organismului – condiţie necesară pentru desfăşurarea
unor procese fiziologice importante – este dependentă de aportul zilnic al
acestora (prin intermediul apei sau al alimentelor consumate), în cantităţi
adecvate.
Guşa endemică, tiriopată – afecţiune caracterizată prin creşterea în
volum a glandei tiroide ca răspuns la imposibilitatea de a sintetiza hormonii
tiroidieni în condiţiile carenţei de iod – este una din bolile care pot avea o
etiologie hidrică; aceasta survine când conţinutul în iod al apei este mai
mic de 5 mg/l, dar o serie de alţi factori condiţionează apariţia bolii.
Fluorul se găseşte în apă sub formă de compuşi cu solubilitate
mare, uşor asimilabili, concentraţia sa optimă în apa de băut fiind de 0,7 –
1,5 mg/dm3. Carenţa de fluor în apă determină o creştere a numărului de
carii dentare; excesul de fluor determină apariţia fluorozei, în cadrul căreia,
în afară de afectare dinţilor printr-un proces distrofic al smalţului, pot fi
întâlnite afecţiuni ale aparatului cardiovascular.
Cauza principală a poluării apei o constituie deversarea apelor
reziduale din centrele populate industriale, din agricultură, dar şi din
depozitarea necorespunzătoare a reziduurilor solide şi semisolide (Traistă,
1999).
Substanţele poluante sunt variate, în funcţie de sursa de poluare:
substanţe chimice (fenoli, crezoli, petrol, cianuri, acizi) – din apele
reziduale industriale sau din rezervoarele şi tancurile subterane de
depozitare - materii organice din reziduurile fecaloid-menajere şi deşeuri
semisolide depozitate pe platforme din pietriş, nisip sau argilă. În condiţii
de secetă, suprafaţa fisurată a solului permite infiltrarea resturilor organice.
Sursele principale de poluare a apelor sunt în general deversările de ape
113
reziduale industriale şi de ape reziduale fecaloid-menajere. Surse

accidentale de poluare, în cazul dezgheţului sau a unor precipitaţii
abundente, pot fi apele care spală solul sau străzile centrelor urbane
amplasate în apropierea cursurilor de apă.
Apa potabilă din Valea Jiului are o duritate scăzută (ionii de calciu şi
magneziu în concentraţii scăzute), concentraţia de iod este sub 0,5 mg/l iar
cea a florului este de asemenea scăzută (sub 0,7 mg/l).
Defecţiunile şi avariile reţelei de canalizare a apei potabile sunt în
medie de 1200/an, multe dintre aceste avarii depistate tardiv sau rezolvate
doar parţial, determină alterări de durată ale calităţii apei.
Potenţialul patogen al apei potabile din Valea Jiului constă în
favorizarea apariţiei guşei – prin conţinutul scăzut de iod (sub 0,7 mg/l) şi a
bolilor infecto - contagioase – în urma contaminării apei din reţeaua de
distribuţie a apei potabile cu diferiţi germeni patogeni.
Problemele epidemiologice legate de apă sunt datorate de obicei
avariilor care survin în reţeaua de apă potabilă; astfel sunt epidemiile
hidrice de dizenterie şi boli diareice, epidemii a căror apariţie este corelată
cu un procentaj ridicat (Traistă, 1999).
Pentru determinarea calităţii apelor de suprafaţă au fost prelevate
probe de pe cursurile celor două Jiuri (fig. 6.2) şi în aval de punctul de
confluenţă, probe care au fost supuse analizelor de laborator în vederea
determinării concentraţiei anumitor substanţe.
Fig. 6.2. Jiul de Est la confluenţa cu râul Băniţa
114
O dată rezolvată problema deversării directe în emisar a apelor

uzate industriale, se constată faptul că apele Jiului nu mai sunt încărcate
cu suspensii minerale provenite în special din activităţile miniere. Poluarea
cu suspensii minerale poate să apară doar în cazul unor avarii sau
deversări accidentale de la EPC Coroeşti.
Prezenţa substanţelor minerale în suspensie se datorează în
principal cauzelor naturale şi este una cu caracter neprmanent. Astfel în
perioadele cu exces de precipitaţii se constată încărcarea puternică cu
suspensii transportate în apele Jiului de afluenţi sau direct de apele
pluviale ce spală versanţii, în timp ce în perioadele cu deficite de precipitaţii
apele Jiului sunt relativ limpezi
Cunoscut fiind faptul că apa consumată de locuitorii din Valea Jiului,
are o duritate mică, carenţa de calciu şi magneziu – elemente cu rol
important în procesele fiziologice miocardiace – poate conduce la apariţia
frecventă a bolilor de natura cardio-vasculară.
În prezent principala sursă de poluare a Jiului o constituie apele
uzate menajere şi rezultate de la creşterea animalelor deversate direct în
apele Jiului sau a afluenţilor acestuia fără a fi supuse în prealabil
procesului de epurare, motiv pentru care punctele de prelevare au urmărit
distribuţia oraşelor din Valea Jiului.
Conţinutul în oxigen prezintă valori relativ constante pe tot parcursul
Jiului, acesta fiind mai mare atunci când consumul chimic de oxigen este
mai mic. Valorile relativ mici ale acestui parametru se datorează
conţinutului iniţial mare de substanţe organice precum şi aerării slabe
pentru un râu de munte, pe sectorul cercetat.
Se constată că valoarea concentraţiei ionului azotit este în directă
corelaţie cu conţinutul de substanţe organice, deoarece provine din
descompunerea acestora. Ionul amoniu provine din descompunerea
anaerobă a substanţelor organice şi el apare în zona deversărilor unor ape
ce au conţinut de materii fecaloid - menajere.
Prezenţa simultană a azotiţilor amoniului şi substanţelor organice
indică o poluare permanentă cu ape uzate menajere.
Se pot observa concentraţiile scăzute de calciu şi magneziu
responsabile pentru frecvenţa ridicată de apariţie a bolilor enumerate mai
sus.
Prezenţa hidrogenului sulfurat indică şi ea procese de
descompunere anaerobă, iar potenţialul redox are valori negative, adică
exces de oxigen în apă doar în 2 dintre punctele de prelevare, respectiv în
amonte de Municipiul Lupeni şi după confluenţă.
Analizele privind calitatea apelor râului Jiu au fost efectuate de către
autor în laboratorul de chimie al Universităţii din Petroşani, utilizând
metode colorimetrice şi instrumentale (fig. 6.3), iar rezultatele acestora
sunt prezentat în tabelul 6.13.
115
Tabelul 6.13. Analize ale calităţii apei râului Jiu (Faur, 2009)
Punct de prelevare al probei
Nr.
Parametru UM Jiul de Est Jiul de Vest Conf.
crt.
1 2 3 4 5 6 7 8
1 pH unit pH 6,36 6,61 6,45 6,77 6,73 6,93 7,10 7,34
2 O2 diz. mg/dm3 8,3 8,4 8,7 9,3 7,5 8,6 9,5 16.1
3 NH4+ mg/dm3 0,2 0,1 0,3 0,05 0,8 0,5 0,4 0,1
4 NO2- mg/dm3 0,02 0,012 0,03 0,01 0,08 0,075 0,08 0,01
5 Cu mg/dm3 0 0 0 0 0 0 0 0
6 Cr mg/dm3 0 0,005 0 0 0,005 0,005 0,005 0
7 HS- mg/dm3 0,02 0 0 0 0,06 0,04 0,02 0
8 Fe mg/dm3 0,25 0,25 0,25 0 0 0 0 0
9 CN mg/dm3 0 0 0 0 0 0 0 0
10 CCO-Mn mg/dm3 31 33 31 29 51 47 45 19
11 Cl- mg/dm3 10 5 35 15 10 15 10 10
12 Ca mg/dm3 24,5 23,4 22 28 22,5 26,4 34 24
13 Mg mg/dm3 5,3 5,6 5,3 7,2 5,9 6,4 6,5 5,1
14 C μS/cm 79,6 80,2 82,4 86,1 166,2 135,8 123,1 120,2
15 e mV 33,1 17,6 23,2 9,3 2,8 46 -24,5 -19,2
Valorile prevăzute de normele în vigoare sunt prezentate în anexa 4

B.
Fig. 6.3. Efectuarea determinărilor de laborator (măsurători instrumentale)
Se remarcă tendinţa de scădere a concentraţiei poluanţilor

identificaţi după confluenţa celor două Jiuri, când dispar practic sursele de
poluare şi unde regimul de curgere al Jiului are un foarte pronunţat
caracter turbulent în măsură să asigur o oxigenare corespunzătoare
desfăşurării procesului de autoepurare.
116
6.5. Calitatea solului în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra vieţii

Pentru aprecierea calităţii solului din Valea Jiului este necesară o
cuantificare a suprafeţelor de teren ocupate de diferite depozite (de steril,
deşeuri menajere), cariere abandonate, de incintele şi construcţiile miniere,
clădiri abandonate, iazuri de decantare şi suprafeţelor de teren deturnate
de la utilizările iniţiale datorită degradărilor la care au fost supuse.
Pentru evidenţierea eventualelor depăşiri ale concentraţiilor maxim
admise ale unor elemente prezente în sol şi haldele de steril au fost
prelevate probe conform metodologiei prevăzută de standardele în vigoare
şi supuse analizelor de laborator în cadrul laboratoarelor de chimie din
cadrul Universităţii din Petroşani şi laboratorului de mediu din cadrul CNH
Petroşani. De asemenea o parte din datele prezentate în cele ce urmează
au fost preluate din lucrări elaborate în anii anteriori considerând că nu au
apărut modificări importante.
Depozitele şi terenurile care fac obiectul studiului pot fi categorisite
în funcţie de compoziţie, stabilitate (stabile, relativ stabile, instabile) şi
situaţie (în funcţiune, în conservare) şi aceste date sunt redate în tabelul
6.14. Haldele de steril provenite din exploatările miniere subterane şi la zi
sunt în funcţiune într-un procent de 44,56% (92,69 ha), în conservare
55,44% (115,15 ha), sunt stabile într-un procent de 45% (92,93 ha), relativ
stabile 55% (114,91 ha). Haldele de steril provenite de la preparaţiile de
cărbune sunt în stare de funcţiune 99,85% (66,60 ha), în conservare
0,15% (0,10 ha), stabile 3,7% (2,50 ha), relativ stabile şi instabile 96,3%
(64,20 ha). Din cauza instabilităţii acestor formaţiuni ele exercită influenţă
asupra terenurilor din imediata apropiere pe o suprafaţă de 51 ha.
Haldele de deşeuri menajere sunt în funcţiune fiind constituite din
reziduuri (materiale textile, hârtie, sticlă, resturi lemnoase, metal, materiale
plastice, resturi alimentare, carton, cenuşă, cauciuc etc.), deşeuri speciale
(o parte din reziduurile spitaliceşti), deşeuri animaliere (cadavre de
animale, resturi de provenienţă animală). Toate prezintă o accentuată
instabilitate influenţând terenurile învecinate pe o suprafaţă totală de 16 ha.
Ogaşele şi ravenele rezultate din amplasarea drumurilor de scos-
apropiat a masei lemnoase pe versant şi carierele de cărbune sunt
formaţiuni concave de teren, abandonate, care prezintă instabilitate
accentuată datorită alunecării şi surpării taluzurilor foarte abrupte,
influenţând terenurile limitrofe pe o suprafaţă de 12,15 ha.
Iazurile de decantare construite pentru depozitarea cenuşii provenite
de la termocentrala Paroşeni şi iazurile aparţinând E.P.C. Coroeşti sunt în
funcţiune. Cele colmatate sunt repuse în funcţiune prin folosirea cenuşii în
industria materialelor de construcţii (în cazul iazurilor aparţinând
Termocentralei Paroşeni) şi prin înălţarea digurilor de pământ (în cazul
U.P. Coroeşti). Terenul limitrof nu este influenţat momentan, dar ruperea
117
digurilor ar avea repercusiuni nefavorabile, suprafeţele expuse unor

posibile revărsări fiind apreciabile.
Surpările, rupturile şi prăbuşirile de teren sunt într-o evoluţie lentă
afectând folosinţele iniţiale ale terenurilor, construcţiile şi infrastructura din
zonele expuse. În general aceste terenuri limitează accesul şi exploatarea
lor în scop economic.
Formaţiunile relativ stabile şi cele instabile reclamă intervenţii în
vederea aducerii lor la o stabilitate durabilă, care să permită reintroducerea
suprafeţelor în circuitul economic şi a reintegrării peisagistice (Biro, 2005).
Suprafaţa totală de teren ocupată şi denaturată de către diferite
activităţi este de 446,82 ha, din care 115,53 ha sunt stabile, 238,19 ha
relativ stabile, instabile 93,1 ha cu o zonă de influenţă de aproximativ 77
ha. În funcţiune sunt formaţiuni care însumează o suprafaţă de 215,89 ha,
iar în conservare 230,93 ha. Materialul depozitat corespunde unui volum
de 45353 mii m3, cantitate aflată în continuă creştere (prin depozitarea
sterilului minier şi de preparaţie, a deşeurilor menajere etc.).
Tabelul 6.14. Categorii de terenuri degradate
Sup. zonă Tipul
Nr. Unitatea Denumirea Suprafaţa Volum Starea
infl. materialelor Stabilitate
crt. economică haldei (ha) (mii m3) tehnică
(ha) haldate
0 1 2 3 4 5 6 7 8
A. Halde de steril minier rezultate din exploatările subterane şi la zi
Puţ Jieţ 5,70 24 0,40 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Lonea I 14,90 1250 0,38 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Valea Defor 2,00 115 0,40 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
1 E.M. Lonea
Cariera Defor 12,65 2149 1,05 arg, mar funcţ. rel. stab.
Valea lui Ciort 7,19 982 1,11 arg, mar cons. rel. stab.
Valea Arsului 2,10 200 2,50 arg, mar cons. stabilă
2 E.M. Petrila 2 Est 2,10 308 0,30 arg, mar, gr funcţ. stabilă
Carierei Jieţ V 14,75 2050 1,50 arg, mar, gr cons. stabilă
3 E.M. Petrila Sud Puţ 4 3,12 52 0,20 arg, mar, gr cons. stabilă
PA 2-3 2,50 120 0,20 arg, mar, gr cons. stabilă
PA 1 1,74 63 0,10 arg, mar, gr cons. stabilă
Plan înclinat 1,74 280 0,10 arg, mar, gr cons. stabilă
4 E.M. Dâlja
PA 1; PA 2 7,90 1221 4,80 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Tericon PA 3 1,20 77 0,20 arg, mar, gr funcţ. stabilă
PA est 1,55 200 0,30 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
5 E.M. Livezeni
PA2-PA3 2,15 290 0,70 arg, mar, gr cons. stabilă
Tericon Piscu 2,50 1474 3,42 arg, mar, gr cons. rel. stab.
6 E.M. Aninoasa
PA sud 2,73 145 0,34 arg, mar, gr cons. stabilă
Puţ 7 vest 9,10 270 7,60 arg, mar, gr cons. rel. stab.
Puţ 10 6,25 950 0,50 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Bloc IV Sud 3,10 320 0,30 arg, mar, gr cons. stabilă
7 E.M. Vulcan
Puţ 8,10 9,50 635 1,10 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Puţ 7 V 6,30 1607 0,80 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
tericoane
Valea Lupului 2,80 419 0,50 arg, mar, gr cons. rel. stab.
8 E.M. Paroşeni Funicular 1,17 135 0,40 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Tericon 1,37 219 - arg, mar, gr cons. rel. stab.
2 Vest Ileana 14,26 4284 0,04 gr argiloase cons. rel. stab.
R. nouă Ileana 4,61 1091 2,12 gr argiloase funcţ. rel. stab.
9 E.M. Lupeni Cariera 2,48 1751 0,02 gr argiloase cons. stabilă
Victoria
Nouă C. 6,69 2875 2,62 gr argiloase funcţ. stabilă
Victoria
Merlaşu 4,70 221 0,30 arg, mar, gr funcţ. stabilă
10 E.M. Bărbăteni Galerie de 0,20 2 - arg, mar, gr funcţ. stabilă
coastă
Funicular vechi 11,00 1000 3,00 arg, mar, gr cons. stabilă
Balomir 2,18 230 0,60 arg, mar, gr cons. stabilă
11 E.M. Uricani Puţ 7 3,12 219 0,60 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Sterminos
Funicular nou 2,00 67 3,00 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
E.M. Valea de Funicular 0,15 12 0,30 arg, mar, gr funcţ. stabilă
12
Brazi Puţ 8 0,04 2 0,01 arg, mar, gr cons. rel. stab.
118
0 1 2 3 4 5 6 7 8
Poiana Mare 9,60 1619 - arg, mar, gr cons. stabilă
Halda int. zona 2,20 110 0,30 arg, mar, gr cons. stabilă
A
E.M. Câmpu lui
13 Galbena 1,10 25 - arg, mar, gr cons. stabilă
Neag
Şesul 8,60 1517 - arg, mar, gr cons. stabilă
Şerbanilor
Frasin 6,80 890 - arg, mar, gr cons. stabilă
Total A 207,84 31470 42,11
B. Halde de steril rezultate de la preparaţiile de cărbune
Petrila 25,50 2800 4,00 steril spălare funcţ. instabilă
Livezeni 2,50 200 0,70 steril spălare funcţ. stabilă
14 I.P.C.V.J. Coroeşti 16,50 3300 - steril spălare funcţ. instabilă
Lupeni 22,10 3700 2,00 steril spălare funcţ. instabilă
Uricani 0,10 100 - steril spălare cons. rel. stab.
Total B 66,70 10100 6,70
C. Halde de deşeuri menajere
Petroşani 1,00 360 2,00 deşeuri funcţ. instabilă
Petrila-Petroşani 2,00 1040 4,00 deşeuri funcţ. instabilă
Vulcan 1,50 15 3,00 deşeuri funcţ. instabilă
15
Lupeni 0,50 20 2,00 deşeuri funcţ. instabilă
Uricani 2,00 890 4,00 deşeuri funcţ. instabilă
Aninoasa 0,50 8 1,00 deşeuri funcţ. instabilă
Total C 7,50 2333 16,00
D. Ogaşe şi ravene
Ocolul silvic Petroşani 5,00 - 1,00 - cons. instabile
16 Ocolul silvic Petrila 7,00 - 1,50 - cons. instabile
Ocolul silvic Lupeni 9,50 - 2,00 - cons. instabile
Total D 21,50 - 4,50
E. Depozite de cenuşă de termocentrală
17 C.T.E. Paroşeni 20,00 1450 - cenuşă funcţ. stabil
Total E 20,00 1450 -
F. Cariere de cărbune abandonate
Cariera Cimpa 9,30 - 0,75 - cons. rel. stab.
Cariera Jieţ Defor 12,56 - 1,05 - cons. rel. stab.
Cariera Jieţ Vest 6,41 - 0,50 - cons. rel. stab.
Cariera Victoria Lupeni 12,50 - 1,10 - cons. rel. stab.
Cariera Uricani Sud 4,37 - 0,30 - cons. rel. stab.
Cariera Balomir 5,25 - 0,60 - cons. rel. stab.
18 Cariera Vineri 0,87 - 0,10 - cons. rel. stab.
Cariera Mirsăveni 2,50 - - - cons. rel. stab.
Cariera Câmpu lui Neag zona E 10,10 - 1,00 - cons. rel. stab.
Cariera Câmpu lui Neag zona A 22,50 - 1,50 - cons. rel. stab.
Cariera Galbena 4,37 - 0,65 - cons. rel. stab.
Cariera Jiri 2,50 - 0,10 - cons. rel. stab.
Cariera Buta 0,95 - - - cons. rel. stab.
Total F 94,18 - 7,65
G. Surpări, rupturi şi prăbuşiri de teren
Petroşani 5,50 - - - funcţ. rel. stab.
Petrila 4,30 - - - funcţ. rel. stab.
19
Lupeni 15,30 - - - funcţ. rel. stab.
Aninoasa 4,00 - - - funcţ. rel. stab.
Total G 29,10 - -
TOTAL GENERAL 446,82 45353 76,96
INSTABILE STABILE RELATIV STABILE

93,10 115,53 238,19
La aceste suprafeţe se mai adaugă cele ocupate de incinte şi

construcţii miniere prezentate în tabelul 6.15 (Fodor și Baican, 2001).
Cum nu doar sectorul minier a avut de suferit, şi aşa cum am
precizat regresul economic a condus şi la o scădere a populaţiei în afară
de incintele miniere abandonate, suprafeţe importante de teren sunt
ocupate de alte incinte industriale abandonate (în incinta GEROM,
UPSRUEM, clădiri aparţinând fostei întreprinderi Vâscoza din Lupeni etc.)
precum şi clădiri de locuinţe abandonate (în toate oraşele Văii Jiului). Deşi
nu există o evidenţă strictă a acestor terenuri se poate face o aproximare a
suprafeţei lor cuprinsă între 15 şi 20 ha.
119
Tabelul 6.15. Suprafeţe ocupate de construcţii şi incinte

Nr. Suprafeţe ocupate m2
Unitatea
crt. Incinte Construcţii
1. EM Lonea 999651 559217
2. EM Petrila 283758 76129
3. EM Livezeni 421550 116115
4. EM Vulcan 558398 218003
5. EM Paroşeni 456591 68416
6. EM Lupeni 1114726 713628
7. EM Bărbăteni 311305 96174
8. EM Uricani 410290 149934
9. EM Aninoasa 409772 166308
10. Preparaţia Lupeni 788335,62 557374,83
11. Preparaţia Livezeni 320592 65138,2
12. Preparaţia Coroeşti 976908 855603
13. Preparaţia Petrila 1125757 546483
14. Preparaţia Uricani 400267,95 146867,7
De asemenea suprafeţele afectate de alunecări de teren (fig. 6.4) nu

au fost cuantificate iar o apreciere a acestora este dificilă deoarece
acestea se află localizate în zonele colinare şi montane, în special în
zonele exploatărilor forestiere
Fig. 6.4. Alunecări de teren
120
În funcţie de folosinţele iniţiale ale terenurilor putem grupa

suprafeţele afectate de activităţile antropice din Valea Jiului după cum
urmează (tabelul 6.16.) (Biro, 2005).
- terenuri agricole: fâneţe, păşuni, arabil;
- terenuri silvice: pădure.
Tabelul 6.16. Suprafeţe şi categorii de terenuri ocupate/degradate

Folosinţe actuale Folosinţe iniţiale
Suprafaţa Pădure Arabil Fânaţ Păşune
Denumire
(ha) (ha) (ha) (ha) (ha)
Halde de steril minier şi de
274,54 15,00 0,50 140,54 118,50
preparaţie
Halde de deşeuri menajere 7,50 - - 4,50 3,00
Ogaşe şi ravene 21,50 21,50 - - -
Depozite de zgură de
20,00 - 2,00 3,00 15,00
termocentrală
Cariere abandonate 94,18 10,00 0,50 72,30 11,38
Surpări, rupturi şi prăbuşiri de
29,10 - 1,50 19,20 8,40
teren
TOTAL 446,82 46,50 4,50 239,54 156,28
Schimbarea geomorfologiei terenurilor are repercusiuni asupra

habitatului modificând radical condiţiile regimului hidric, termic şi de
solificare ale staţiunilor şi microstaţiunilor. Modificarea habitatului are
efecte directe asupra biocenozelor care reacţionând prompt la noile
condiţii, suferă, de asemenea, schimbări esenţiale. Modificările habitatului
şi biocenozei au ca rezultat schimbarea ecosistemelor, schimbări care au
efecte majore asupra societăţii umane.
Cele mai frecvente şi variate influenţe asupra reliefului, pe spaţii
foarte variate ca întindere, sunt acelea determinate de fragmentarea
reliefului (mai precis a gradului de fragmentare), prin care rezultă
densitatea, orientarea şi lungimea văilor, frecvenţa prezenţei versanţilor şi
a cumpenelor de ape (culmi de diferite categorii), înclinările şi expoziţiile
versanţilor, cu multitudinea consecinţelor acestora asupra naturii
topoclimatelor, în special pentru insolaţia potenţială, formarea şi natura
substraturilor pedologice (depozite de suprafaţă) şi a solurilor, grosimea
profilelor de sol, în special a orizontului cu humus, regimurile de umiditate,
troficitate, consistenţa şi temperatura din soluri şi în consecinţă, natura
staţiunilor şi a vegetaţiei, productivitatea ecosistemelor.
Relieful natural din zona montană în general prezintă o fragmentare
accentuată, datorită cursurilor de apă foarte dese, care creează văi cu
versanţi abrupţi şi văluriţi. Această fragmentare naturală este mult
modificată, în sensul accentuării ei, datorită intervenţiilor umane.
Construirea haldelor de steril, al căror material provine din subteran
şi de la preparaţiile de cărbune, se execută cu funicularul şi buldozere
pentru nivelare. În aceste condiţii sterilul este depozitat pe platouri, în
121
lungul văilor, pe versanţi, transversal pe văi şi versanţi, rezultând în urma

nivelării noi platouri pe coamele haldelor, noi taluzuri cu orientări mult
diferite de cele ale terenului de bază.
Realizarea iazurilor de decantare presupune executarea unor baraje
de greutate sau a digurilor de pământ. Barajele de greutate se execută
pentru bararea văilor şi constituie construcţii care au menirea de a susţine
zgura de termocentrală depozitată pe cale hidraulică în amonte. Aceste
baraje prezintă taluzuri de dimensiuni apreciabile în aval, iar în amonte,
după colmatare, se formează o terasă cu o înclinare neglijabilă. În
asemenea situaţii fragmentarea reliefului este redusă. În locul a doi
versanţi văluriţi, se creează un taluz cu o anumită expoziţie şi o terasă. În
cazul în care iazurile se construiesc cu ajutorul digurilor de pământ, pe
terenuri plane rezultă o serie de taluzuri cu expoziţii diferite şi o terasă
după colmatare.
Haldele de deşeuri menajere sunt construite pe terenuri plane şi
după realizare lor rezultă taluzuri aflate în continuă transformare şi un
platou, fragmentând relieful iniţial.
Surpările, rupturile şi prăbuşirile de teren creează suprafeţe intens
fragmentate sau vălurate, iar în unele cazuri, în zonele scufundate se
formează lacuri cu apă acumulată din precipitaţii.
Carierele de cărbune abandonate sunt forme de relief negative,
prezentând taluzuri cu diferite înclinări, trepte de exploatare şi în unele
cazuri acumulări de apă.
Ogaşele şi ravenele rezultate în urma amplasării drumurilor de scos-
apropiat a masei lemnoase fragmentează versanţii în mod brutal, realizând
taluzuri cu înclinări de 45 - 65. În general formaţiunile nou create sunt
vulnerabile la acţiunea factorilor de mediu, în special la acţiunea apei
provenită din precipitaţii, care exercită o puternică eroziune de suprafaţă şi
în adâncime accentuând în acest fel fragmentarea reliefului.
Se poate afirma că în general înclinările terenului iniţial sunt puternic
modificate atât în sensul creşterii acesteia, în cazul haldelor, depozitelor de
deşeuri, carierelor şi ogaşelor şi ravenelor, dar şi în sensul reducerii lor în
cazul depozitelor de zgură. Aceste aspecte conduc la modificarea
regimurilor termice şi hidrice cu repercusiuni directe asupra ecosistemelor
din zonă.
În general lungimea versanţilor şi taluzurilor artificial create este mult
mai redusă decât cea a formaţiunilor naturale. Terenul iniţial prezintă pante
continue cu lungimi, de la culmi până în văi, de ordinul kilometrilor, în tip ce
noile formaţiuni prezintă pante în lungime de ordinul metrilor, zecilor de
metri.
Ogaşele şi ravenele respectiv surpările, rupturile şi prăbuşirile de
teren au o lungime a taluzurilor mult mai redusă, de ordinul metrilor dar cu
pante foarte accentuate.
122
Depozitele de zgură de termocentrală construite în văi acoperă

versanţii iniţiali formând platouri şi noi versanţi cu lungimi diferite în funcţie
de înălţimea barajului de greutate. În cazul iazurilor construite cu ajutorul
digurilor de pământ, pe terenurile plane, se creează taluzuri de lungimi
diferite în funcţie de numărul de supraînălţări.
Modificările hidrologice în cazul haldelor de steril minier s-au
constatat în cazul în care prin construcţia lor au fost barate văi fără cursuri
permanente de apă. În aceste situaţii, datorită periodicităţii scurgerilor, în
amonte de halda creată s-au acumulat importante cantităţi de apă, care
prin infiltraţii periclitează stabilitatea depozitelor. Asemenea exemple, cu
aproximarea luciului de apă format, există în câmpul minier Lonea (0,75
ha), halda Cariera Defor, Puţ Jieţ; în câmpul minier Dâlja (0,25 ha), halda
Puţ auxiliar 1,2, Plan înclinat; în câmpul minier Vulcan (0,10 ha), halda Puţ
10; în câmpul minier Lupeni (0,40 ha), halda Cariera Victoria, Cariera
Victoria Nouă; în câmpul minier Bărbăteni (0,60 ha), halda 2 Vest Ileana
Veche, Ileana Nouă, Mierleasa; în câmpul minier Uricani (0,10 ha), halda
Puţ 7 Sterminos. Datorită intervenţiilor antropice, regimul hidrologic natural,
caracterizat prin scurgeri periodice şi sporadice a fost modificat radical prin
apariţia luciului permanent de apă cu repercusiuni imprevizibile asupra
biotopului. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre haldele de steril rezultate
de la activitatea de preparare a cărbunilor a condus la aceleaşi rezultate ca
şi în cazul anterior. Astfel: U.P. Petrila, halda de steril ramurile I, II, III, IV, V
(2,00 ha), cu menţiunea că acumulările de apă provin din precipitaţii; U.P.
Lupeni, halda de steril ramurile I şi II (0,30 ha).
Ogaşele şi ravenele produc o concentrare a scurgerii apei din
precipitaţii, favorizând producerea viiturilor încărcate cu aluviuni. Regimul
scurgerii în aceste situaţii diferă mult faţă de situaţiile iniţiale, când
majoritatea precipitaţiilor căzute erau reţinute în coronamentul arborilor, în
litieră, în orizontul cu humus fiind reciclată de vegetaţia forestieră, iar
scurgerile de suprafaţă erau dispersate şi neglijabile.
Depozitul de zgură (aparţinând Termocentralei Paroşeni) şi iazurile
de decantare (aparţinând U.P. Coroeşti) sunt caracterizate printr-un
surplus permanent de apă care este reciclată cu ajutorul sondelor inverse,
inclusiv apă din precipitaţii recepţionată de aceste suprafeţe.
Carierele de cărbune abandonate, fiind forme concave de teren, se
constituie în mod firesc în rezervoare pentru apa provenită din precipitaţii şi
din izvoarele interceptate de excavaţii de dimensiuni apreciabile. Aceste
formaţiuni captează apele, iar în zonele respective iau naştere regimuri
hidrologice care nu au existat înainte (stagnări de apă în cantităţi
apreciabile sub formă de bălţi şi lacuri). Suprafaţa luciului de apă creat
însumează 3,00 ha până la 5,00 ha.
Şi în cazul surpărilor, rupturilor şi prăbuşirilor de teren există situaţii
în care în zonele scufundate se formează bălţi şi lacuri. În acest sens
123
amintim câmpul minier Lupeni unde într-o astfel de zonă supusă

scufundării s-au format bălţi cu o suprafaţă estimată la circa 2,00 ha.
Se poate afirma faptul că regimul hidrologic este influenţat de faptul
că formaţiunile rezultate din diferite activităţi favorizează acumularea apei
şi formarea de torente. Se estimează că la nivelul Văii Jiului s-a creat în
acest fel o suprafaţă de circa 9,00 ha luciu de apă (suprafaţă care variază
periodic în funcţie de anotimp şi regimul precipitaţiilor).
Din analiza datelor prezentate în tabelele 6.17. – 6.19. se poate
concluziona că valorile concentraţiilor de substanţe toxice pentru vegetaţie
se situează mult sub valorile pragurilor de alertă. (anexa 4 C)
Prezenţa anumitor elemente atât în compoziţia solului cât şi în cea a
haldelor de steril în concentraţii apropiate ca valoare conduce spre
concluzia că nu se produce o contaminare a solului datorată compoziţiei
chimice a materialelor sterile depozitate în halde.
Din analiza granulometrică rezultă că pe depozitele de steril
procentul nisipului grosier creşte în detrimentul fracţiunilor fine şi în special
argilei. În general pH-ul suferă o creştere pe depozitele create datorită
compoziţiei chimice a acestora, faţă de solurile existente.
Tabelul 6.17. Analize chimice de sol efectuate cu ajutorul Spectrometrul S4 Pioneer

Valoare determinată
Nr. crt. Parametru UM
Lonea Vulcan Uricani
1 pH Unit. pH 7,16 7,23 7,35
2 As ppm 5 2 3
3 Ba ppm 352 369 362
4 Ce ppm 63 69 64
5 Cl ppm 48 48 53
6 Co ppm 6 5 6
7 Cr ppm 122 136 127
8 Cu ppm 0 2 0
9 Cs ppm 0 0 0
10 F ppm 94 190 62
11 Ga ppm 12 12 14
12 La ppm 23 35 28
13 Mn ppm 307 320 294
14 Nb ppm 19 20 21
15 Nd ppm 20 31 25
16 Ni ppm 17 18 16
17 P ppm 333 335 366
18 Pb ppm 21 21 20
19 Rb ppm 37 38 38
20 S ppm 337 364 405
21 Sn ppm 9 0 5
22 Sr ppm 99 106 110
23 Th ppm 13 13 11
24 Sc ppm 11 7 8
25 Ti ppm 5969 6122 6444
26 V ppm 104 109 104
27 Y ppm 26 27 27
28 Zn ppm 46 47 45
29 Zr ppm 350 377 390
30 SiO2 % 61,77 64,82 67,01
31 Al2O3 % 11,12 11,71 11,76
32 Fe2O3 % 3,50 3,53 3,18
33 MgO % 0,83 0,82 0,80
34 CaO % 0,77 0,74 0,77
35 Na2O % 0,89 0,95 1,01
36 K2O % 1,48 1,53 1,60
37 Volatile % 18,80 15,02 12,98
124
Tabelul 6.18. Analize chimice ale materialului haldat efectuate cu ajutorul Spectrometrul
S4 Pioneer
Valoare determinată
Nr. crt. Parametru UM
Lonea Vulcan Uricani
1 pH Unit. pH 7,61 7,56 7,43
2 Volatile % 69,60 60,00 61,80
3 Si % 22,40 22,30 20,50
4 Al % 9,82 10,70 10,00
5 Fe % 3,04 2,37 2,86
6 K % 2,33 2,20 1,90
7 Ca % 0,69 0,52 0,94
8 Ti % 0,60 0,51 0,46
9 Na % 0,49 0,49 0,34
10 Mg % 0,43 0,46 0,59
11 S % 0,35 0,21 0,34
12 Ba % 0,068 0,054 0,050
13 P % 0,042 0,044 0,042
14 Mn % 0,035 0,029 0,035
15 Cr % 0,025 0,020 0,019
16 Sr % 0,017 0,016 0,013
17 Ni % 0,016 0,011 0,010
18 Zr % 0,016 0,0137 0,014
19 Cl % 0,011 0 0
20 Rb % 0,011 0,011 0,009
21 V % 0,010 0,013 0,012
22 Cu % 0,010 0,008 0,009
23 Zn % 0,008 0,0076 0,010
24 Pb % 0,006 0 0,004
25 W % 0,004 0 0
26 Ga % 0,0034 0,022 0
27 Y % 0,0026 0,0020 0,0020
28 Co % 0,002 0 0,003
29 Br % 0,0015 0 0
30 Ho % 0 0,0021 0
31 Os % 0 0 0,004
Tabelul 6.19. Conţinutul de elemente chimice determinate în sol (Georgescu și al., 2003)
Valori de referinţă pt. urme de
Rezultatul analizelor mg/kg sol
elem. chimice în sol, mg/kg sol
Praguri de alertă/
Indicator Punct de recoltare
tipuri de folosinţă
mai puţin
Spital Poştă Gară Aeroport normale sensibili
sensibili
Cadmiu total 0,35 0,29 0,32 0,21 1 3 5
Plumb total 82 92 92 82 20 50 250
Zinc 3,5 2,0 3,5 5,0 100 300 700
Cupru 0,05 0 0 0 20 100 250
Nichel 0 0 0 0 20 75 200
Aluminiu extractibil 0,3 1,5 1,0 0 Nu se normează
Cianuri libere 0 0 0 0 1 5 10
Fluor 0 0 0 0 - 150 500
Sulfaţi 22,4 28,8 3,2 0 - 2000 5000
Hidrocarburi 0,02 -
2 2 2 2 5 10
aromatice policiclice 0,05
Părţi combustibile 4,16 3,81 5,63 6,05 Nu se normează
Fenoli 34 46 46 56 0,02 5 10
pH 5,5 7,0 5,0 6,5 - - -
Cu toate că nu au fost prelevate şi analizate probe de sol din

apropierea depozitelor de deşeuri se pot face următoarele afirmaţii:
Poluarea solului este şi consecinţa procedurilor neigienice de îndepărtare
şi depozitare a reziduurilor solide şi lichide rezultate din activitatea omului,
125
a dejecţiilor sau cadavrelor animale, a depozitării deşeurilor industriale. Un

alt efect al depozitării necorespunzătoare a deşeurilor îl constituie
proliferarea anumitor factori de îmbolnăvire. Solul Văii Jiului este silicios,
cu un conţinut redus de iod şi fluor, sărac în humus şi deci nefavorabil
creşterii plantelor de cultură. Aceste aspecte au drept consecinţă
orientarea spre păstorit a populaţiei din zonă şi implicit riscul contaminării
solului şi a pâraielor prin intermediul dejecţiilor animalelor sau al depozitării
necorespunzătoare a acestora (Biro, 2005).
6.6. Zgomotul şi vibraţiile și influenţa lor asupra vieţii

În ceea ce priveşte zgomotele şi vibraţiile trebuie ţinut cont de faptul
că unităţile miniere sunt amplasate în perimetrul localităţilor, în apropierea
cartierelor de locuinţe şi din acest motiv ele pot deveni factorul principal
responsabil de poluarea fonică.
Deşi în general utilajele sunt prevăzute cu mijloace de reducere a
zgomotului, măsurătorile efectuate au arătat că se înregistrează depăşiri
frecvente ale valorii maxim admise de 90 dB (limita admisă în locurile de
muncă din cadrul unităţilor miniere), ele situându-se între 79-99 dB.
Situaţia este asemănătoare şi în cazul U.P. Coroeşti (Fodor și Baican,
2001).
Măsurătorile efectuate la distanţă faţă de incintele mai sus amintite
nu indică depăşiri ale normelor în vigoare.
Se poate concluziona că zgomotul datorat activităţilor miniere are o
influenţă mai degrabă sub aspectul siguranţei şi securităţii muncii.
Pentru mediul urban, deşi normele UE stabilesc o valoare maximă
admisibilă pe timpul zilei de 60 dB, în România limita maximă este de 65
dB. În general nivelul de zgomot nu depăşeşte această limită, existând
totuşi perioade scurte de timp în care se înregistrează depăşiri în special în
momentul trecerii autocamioanelor şi a altor maşini de mare tonaj. Pe
timpul nopţii limita admisă este de 35 dB, neînregistrându-se probleme în
acest sens (tabelul 6.20).
Tabelul 6.20. Determinări privind nivelul de zgomot în intervalul orar 1200-1500

Punct de măsură
Petrila Petroşani Aninoasa Vulcan Lupeni Uricani
Nivel de zgomot [dB]
Maxim 82 93 78 84 86 69
Minim 54 62 54 53 55 49
Mediu 68 77,5 66 68,5 70,5 59
Determinările au fost efectuate de către autor în perioada decembrie

2008 – ianuarie 2009 cu sonometrul digital de precizie CEM DT-815 aflat
în dotarea Universităţii din Petroşani.
126
Sub aspectul influenţei zgomotului asupra sănătăţii umane, chiar

dacă nu se înregistrează depăşiri ale normelor în vigoare trebuie ţinut cont
că zgomotul permanent specific zonelor urbane se constituie într-un
puternic factor de stres, conduce la scăderea capacităţii de concentrare iar
pe baza stresului acumulat por apărea agravări ale unor boli de natură
nervoasă.
Vibraţiile apar în special în vecinătatea liniilor CFR, şi pe arterele pe
care circulă autovehicule grele în mod frecvent. Acestea sunt responsabile
de fisuri apărute în pereţii imobilelor din vecinătate, iar din punct de vedere
al sănătăţii umane putem afirma că şi ele contribuie la stresul cotidian.
6.7. Calitatea peisajului

Cu toate că noţiunea de peisaj este o una supusă foarte mult
subiectivismului şi interpretărilor individuale peisajul poate fi descris „ca o
arie a cărui caracter este definit de acţiunea/interacţiunea forţelor naturale
şi umane.” (Biro, 2005).
Depresiunea Petroşani sau Valea Jiului cum mai este cunoscută
fiind una de tip intramontan, străbătută de numeroase râuri şi pâraie repezi
de munte, acoperită de întinse păduri, cu văi şi chei pitoreşti, cu munţi ce
depăşesc 2500 m altitudine şi lacuri glaciare ar trebui să fie din punct de
vedere peisagistic un paradis.
Activităţile industriale desfăşurate şi-au lăsat însă amprenta şi
asupra peisajului şi din păcate nu numai cele industriale ci şi alte tipuri de
activităţi contribui din plin la degradarea acestui paradis.
Schimbările produse sunt specifice bazinelor miniere în general şi
conferă peisajului un aspect aparte, puternic modificat de către factorul
uman.
Haldele de steril de orice provenienţă, schimbă folosinţele iniţiale ale
terenurilor, creează noi forme de relief, care pe fundalul celor naturale
umanizează peisajul. Din situaţiile prezentate în tabelele precedente putem
afirma că, raportat la suprafaţa întregii Văi a Jiului, suprafeţele haldelor
sunt neglijabile, însă, cu toate acestea, contrastul între fundalul oferit de
păduri de fag, răşinoase, fâneţe şi păşuni şi depozitele de steril este
incredibil. Haldele aflate în conservare se regăsesc în stare avansată de
înierbare şi împădurire naturală, contrastul cu terenurile limitrofe fiind mult
estompat, tendinţa generală fiind aceea de readucere a terenurilor la
aspectul natural iniţial cu caracteristicile specifice etajului bioclimatic (Biro,
2005).
Peisajul are mult de suferit şi din cauza dificultăţilor legate de
încadrarea clădirilor şi construcţiilor industriale în peisajul natural sau
urban (fig. 6.5). Astfel clădirile abandonate ale fostelor preparaţii, turnurile
de extracţie, funicularele şi alte diverse construcţii miniere contribuie la
alterarea peisajului.
127
Fig. 6.5. Sediul EM Lonea
Depozitele de deşeuri menajere, ogaşele şi ravenele de pe versanţii

împăduriţi, care nu se observă de la distanţă, constituie obiective care nu
atrag privirea sub nici o formă, adevărate răni pe suprafaţa pământului. Cu
toate că acestea ocupă suprafeţe reduse de teren, ele sunt capabile să
genereze un disconfort puternic celor care le privesc.
Fig. 6.6. Degradarea peisajului datorită depozitării deşeurilor în albia râului Jiu
128
Depozitarea deşeurilor pe malul râurilor şi în albia acestora (fig. 6.6)

scad şi ele prin degradare peisagistică de care sunt răspunzătoare
potenţialul turistic al zonei. Tot legat de turism şi recreere trebuie menţionat
impactul negativ asupra peisajului pe care îl au unele cabane şi moteluri
construite în lungul văilor sau în staţiunile montane Straja şi Parâng. Este
vorba de acele cabane şi moteluri construite fără avizul consultativ al
specialiştilor în arhitectura peisajului care constituie o sursă de impact
vizual negativ pentru toţi iubitorii muntelui.
6.8. Aprecierea calităţii mediului în Valea Jiului

O metodă simplă de evaluare a gradului de poluare a mediului
pentru un amplasament, o reprezintă indicele global de poluare.
În scopul aprecierii impactului unor activităţi umane asupra mediului
înconjurător cât şi pentru evoluţia în timp a fenomenului de poluare, este
nevoie de o evaluare globală a gradului de poluare a mediului la un
moment dat.
O astfel de evaluare ar permite şi o cartare la nivel regional sau
macro – regional din punct de vedere al stării de calitate a mediului.
În general, se consideră că este posibilă aprecierea mediului dintr-o
zonă şi la un moment dat, prin:
 Calitatea aerului;
 Calitatea apei;
 Calitatea solului;
 Starea faunei şi florei din zonă;
 Starea de sănătate a populaţiei din zonă;
 Peisajul.
Fiecare dintre aceşti factori se caracterizează prin indicatori de
calitate reprezentativi pentru aprecierea gradului de poluare şi pentru care
există stabilite limite admisibile. În funcţie de înscrierea în limitele normate
se acordă note de bonitate.
Starea ideală este reprezentată de o figură geometrică regulată în
care raza cercului circumscris care trece prin vârfurile poligonului, se
împarte în zece unităţi de bonitate, numărătoarea începând de la centrul
cercului.
Prin unirea punctelor rezultate din amplasarea valorilor exprimând
starea reală, se obţine o figură geometrică neregulată cu o suprafaţă mai
mică înscrisă în figura geometrică regulată a stării ideale (fig. 6.7).
Indicele de poluare globală a unui ecosistem (IPG) rezultă din
raportul dintre suprafaţa reprezentând starea ideală (Si) şi suprafaţa
reprezentând starea reală (Sr):
IPG = și / SR
Când nu există modificări ale calităţii factorilor de mediu, deci când
nu există poluare, acest indice este egal cu 1.
129
Convenţional s-a stabilit o scară de la 1 la 6 pentru indicele poluării

globale după cum urmează (Rojanschi, 1991; Rojanschi, 1995;
Dumitrescu, 2002; Lazăr și Dumitrescu, 2006; Dumitrescu, 2014; Lazăr și
Faur, 2011):
IPG =1 – mediu natural neafectat de activitatea umană;
1<IPG<2 – mediu supus efectului activităţii umane în limite
admisibile;
2<IPG<3 – mediu supus efectului activităţii umane provocând stare
de disconfort formelor de viaţă;
3<IPG<4 - mediu afectat de activitatea umană provocând tulburări
formelor de viaţă;
4<IPG<6 – forme grav afectate de activitatea umană, periculoase
formelor de viaţă;
IPG>6 – mediu degradat, impropriu formelor de viaţă. [25, 8, 29, 9]
Pentru Valea Jiului, notele de bonitate pentru factorii enumeraţi mai
sus au fost acordate astfel:
Pentru calculul notei de bonitate medie pentru aerul monitorizat pe
durata anilor 1998 - 2002, s-a luat ca bază de calcul concentraţia de SO2 şi
pulberi sedimentabile. S-au stabilit următoarele valori medii anuale: 12,96
mg/m3 pentru pulberi sedimentabile şi 45,79 mg/m3 pentru SO2. Conform
scării de bonitate pentru aer, nota pentru pulberi sedimentabile este 9,
ceea ce semnifică un aer curat, nivel 1, fără efecte asupra populaţiei,
vegetaţiei şi animalelor. Corespunzător valorii medii pentru SO2, se obţine
nota 8, căreia îi corespunde aer curat nivel 2, fără efecte majore. Nota de
bonitate medie rezultată pentru perioada studiată, este de 8,5.
Pentru calculul notei de bonitate medie pentru factorul de mediu apă
în baza analizelor efectuate pe probele prelevate din cele 8 puncte, s-au
luat în calcul concentraţiile de NO2-, NH4+, consumul chimic de oxigen
CCO – Mn şi oxigenul dizolvat. Conform scării de bonitate pentru ape
curgătoare, nota de bonitate pentru NO2- este 8,75, ceea ce semnifică o
apă de categoria I(b), nota de bonitate pentru NH4+ este 8,62, ceea ce
semnifică o apă de categoria I(b), pentru CCO – Mn nota de bonitate este
4 ceea ce semnifică o apă de degradată nivel 1, pentru oxigenul dizolvat
nota de bonitate este 8,12, ceea ce semnifică o apă de categoria I(b). Nota
de bonitate medie rezultată este 7,37.
Pentru calculul notei de bonitate pentru factorul de mediu sol s-a
ţinut cont de suprafeţele de sol ocupate, de faptul că nu s-au înregistrat
depăşiri ale concentraţiei substanţelor şi elementelor nocive, rezultând
nota de bonitate medie 9.
Pentru calculul notei de bonitate pentru starea de sănătate a
populaţiei deoarece nu există date precise la nivel regional în acest sens,
s-a ţinut cont de speranţa medie de viaţă calculată la nivelul României,
nota de bonitate acordată în urma acestui criteriu fiind 8.
130
În ceea ce priveşte flora şi fauna din datele oferite de Ocolul Silvic

(tabelul 6.21.) reiese un deficit numeric la fiecare din speciile de interes, iar
datele referitoare la vegetaţie arată un deficit în privinţa suprafeţelor de
teren împădurite precum şi prezenţa unor specii fără valoare economică pe
suprafeţe relativ extinse. Ţinând cont de acestea nota de bonitate acordată
este 7,5.
Tabelul 6.21. Efective de vânat existente

Nr. Efectiv normal Efectiv existent
Specia
crt. (buc) (buc)
1 Cerb carpatin 395 347
2 Căprior 1220 880
3 Mistreţ 150 175
4 Urs 30 25
5 Capră neagră 450 382
6 Cocoş de munte 300 196
Referitor la calitatea peisajului, aşa cum am precizat aprecierea

acesteia prezintă o doză mare de subiectivism, însă ţinând cont de
aspectele enumerate şi descrise în paragraful 6.7, nota de bonitate
acordată este 8.
Calculul Indicelui Global de Poluare

aer
10
Suprafaţa
8 stării
6 ideale
peisaj apă
4
Suprafaţe
2 stării reale
0
floră şi faună sol
sănătate
Fig. 6.7. Calculul indicelui global de poluare
IPG = și / SR = 1,583
Deci 1 < IPG < 2, ceea ce corespunde unui mediu supus efectului
activităţii umane în limite admisibile.
131
Comparând valoarea obţinută cu valoarea prezentată într-un studiu

asemănător din 2006, când s-a obţinut o valoare de aproximativ 1,8,
constatăm că deşi valoarea scade puţin nu putem vorbi de o îmbunătăţire
semnificativă a situaţiei.
O altă metodă utilizată în evaluarea calităţii mediului este metoda
reţelelor.
Rigiditatea matricelor poate fi depăşită prin utilizarea reţelelor, unde
nodurile dispun secvenţial elementele dintr-un proces de impact. Reţelele
pot fi de diferite tipuri, evidenţiind, de exemplu, numai termenii abstracţi ai
unei probleme de impact, sau complexul de parametri utilizaţi în modelele
de estimare, sau secvenţele de elemente ale teritoriului care ar fi afectate
fizic de răspândirea poluanţilor emişi de către intervenţie (Lazăr și
Dumitrescu, 2006).
Reţelele seamănă în multe privinţe cu matricele, dar ele se
recomandă studierii relaţiilor cauză – efect, care stau la baza impacturilor.
O reţea de impact permite identificarea lanţurilor de impacturi directe şi
indirecte, primare şi secundare generate de o acţiune sau determinarea
acţiunilor care generează un anumit impact (Lazăr și Faur, 2011).
Reţelele utilizate pentru evidenţierea impacturilor sunt constituite din
diagrame de flux sau lanţuri de relaţii multiple, care arată corespondenţa
dintre acţiunile proiectului şi componentele ambientale pe care aceste
acţiuni le-ar putea modifica. Acestea permit evidenţierea efectelor
secundare sau indirecte, a prezenţei interacţiunilor multiple şi a cumulării
efectelor într-un mod mai sistematic decât matricele acţiuni - cauză - efect.
De asemenea, au capacitatea de a localiza impacturile într-o dimensiune
temporară (Lazăr și Dumitrescu, 2006; Lazăr și Faur, 2011).
În scopul identificării impacturilor generate de un proiect, reţelele
reconstruiesc lanţul de evenimente sau efecte potenţiale induse de
acţiunile specifice proiectului asupra stării iniţiale a mediului înconjurător,
modificările potenţiale ale condiţiilor de mediu, efectele multiple ale
impactului şi posibilele măsuri de minimizare (fig. 6.8 – 6.11).
Impact primar 1
Impact primar 1 Impact primar 2
Acţiune 1 Impact primar 2 Impact primar 2
Acţiune 2 Impact primar 3

Proiect
Acţiune 3
Acţiune 4
Fig. 6.8. Structura reţelelor de impact (Lazăr și Dumitrescu, 2006; Lazăr și Faur, 2011)
132
Exemple clasice de utilizare a reţelelor de evidenţiere a

componentelor ambientale şi a impacturilor sunt metodele elaborate de
Sorensen şi metoda lui Bereano pentru evaluarea tehnologiilor alternative
(Lazăr și Dumitrescu, 2006; Lazăr și Faur, 2011).
Fig. 6.9. Reţea de impact pentru depozitarea deşeurilor menajere în depozite

necontrolate, în oraşele Văii Jiului
Fig. 6.10. Reţea de impact pentru continuarea activităţilor miniere în Valea Jiului
Fig. 6.11. Reţea de impact pentru deversarea apelor uzate menajere direct în râul Jiu
133
CAPITOLUL 7
ELABORAREA SISTEMULUI DE MONITORIZARE A
CALITĂŢII MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI
7.1. Stadiul actual de realizare și implementare a sistemelor de

monitorizare a mediului
Activitatea de monitorizare a mediului în România este în prezent
organizată pe medii de viaţă, răspunzătoare de realizarea obiectivelor
propuse fiind o serie de instituţii, după cum urmează: subsistemul naţional
pentru aer - se află în administrarea MM prin intermediul ANM, subsistemul
naţional pentru apă - se află în administrarea MM prin intermediul INCDPM
şi Direcţiile Apele Române teritoriale, subsistemul naţional pentru sol - se
află în administrarea MM prin intermediul Institutului de Cercetări pentru
Pedologie şi Agrochimie, subsistemul naţional pentru vegetaţia forestieră -
acest subsistem se află în administrarea MM prin intermediul Institutului de
Cercetări şi Amenajări Silvice şi Romsilva, subsistemul naţional pentru
radioactivitate – este organizat încă din 1962 şi funcţionează prin
intermediul a 44 staţii locale, subsistemul naţional pentru organisme vii –
este la nivel de studiu de fezabilitate (Faur, 2009).
Monitorizarea calităţii aerului revine în sarcina ANM, instituţie care
ar trebui să analizeze parametrii de calitate ai aerului (în general CO, CO2,
NOx, SO2, O3, H2S, HPA, pulberi în suspensie şi sedimentabile,
radioactivitate) şi parametrii climatici. În prezent în Valea Jiului nu există
nici un punct permanent de monitorizare a calităţii aerului. Deşi există două
staţii meteo care deservesc zona acestea se rezumă la măsurători privind
condiţiile atmosferice.
Măsurători privind calitatea aerului au fost realizate în mod
sistematic pe o perioadă de aproximativ 3 ani (între 1999 şi 2002) de către
un colectiv din cadrul Universităţii din Petroşani. În afară de acestea există
doar date rezultate din măsurători efectuate ad-hoc, din diferite motive,
fără o organizare spaţio-temporală riguroasă, care nu pot fi considerate ca
reprezentative şi deci ele nu pot descrie situaţia privind calitatea aerului în
mod obiectiv.
Monitorizarea calităţii apelor revine Institutului de Cercetare –
Dezvoltare pentru Ingineria Mediului şi Direcţiile Apele Române teritoriale.
În prezent în Valea Jiului se efectuează analize de calitate a apelor Râului
Jiu cu regularitate în trei puncte situate în Cimpa, Câmpu lui Neag şi la
confluenţă. Insuficienţa rezidă atât din numărul redus de puncte de
prelevare şi analiză cât şi din frecvenţa redusă de realizare a acestor
măsurători, o dată pe lună.
134
Alte date referitoare la calitatea Jiului precum şi a unora din afluenţii

acestuia provin din diferite studii realizate de instituţii din Valea Jiului, studii
realizate de cadre didactice şi studenţi din cadrul Universităţii din
Petroşani, studii care însă s-au desfăşurat pe perioade reduse de timp şi
deci nu pot fi considerate ca activitate de monitorizare.
Monitorizarea calităţii solului revine Institutului de Cercetări pentru
Pedologie şi Agrochimie care are câteva mii de staţiuni din care trebuie să
preleveze probe şi să le supună analizelor la nivelul întregii ţări, această
activitate fiind efectuată prin rotaţie. Cu alte cuvinte, deşi monitorizarea
calităţii solului reclamă cea mai scăzută frecvenţă de realizare a
măsurătorilor (minim 1 dată pe an), nici măcar acest deziderat nu este
realizat.
Ca şi în cazurile anterioare există date din alte studii însă spre
deosebire de cele menţionate anterior, tocmai datorită frecvenţei reduse de
efectuare a măsurătorilor, în unele cazuri acestea pot fi privite ca o
activitate de monitorizare.
Monitorizarea vegetaţiei revine Institutului de Cercetări şi Amenajări
Silvice şi Romsilva. Este poate cel mai bine pus la punct subsistem de
monitorizare. Faptul că o parte din exploatările forestiere din Valea Jiului
aflate în administrarea Ocoalelor Silvice iar cele private sunt supuse
controalelor acestora presupun şi o evidenţă strictă a pădurilor aflate în
exploatare şi a zonelor în care se efectuează lucrări de replantare, precum
şi întocmirea de rapoarte în acest sens. Concomitent cu acestea anual se
efectuează studii privind ritmul de creştere, starea de sănătate a pădurilor
precum şi alte măsurători specifice care sunt de asemenea conţinute în
rapoarte.
Tot în sarcina Ocoalelor Silvice revine şi sarcina monitorizării faunei
din zona Văii Jiului, în acest sens fiind anual precizate efectivele de vânat
existente în raport cu cele normale iar în cazul apelor cantitatea de peşte
aproximativă în raport cu potenţialul râurilor şi pârâurilor din zonă.
Monitorizarea stării de sănătate a populaţiei rezidente în Valea Jiului
este în sarcina ministerului de resort şi se efectuează prin centralizarea
datelor oferite de medicii de familie şi unităţile spitaliceşti. În această
privinţă este demnă de menţionat campania naţională de evaluare a stării
de sănătate a populaţiei demarată de către Ministerul Sănătăţii în 2007 şi
continuată în 2008 şi care a furnizat o serie de date importante.
Totuşi pentru a putea vorbi de o monitorizare reală a sănătăţii
populaţiei această campanie trebuie privită ca un prim pas, sau cu alte
cuvinte astfel de campanii să fie repetate la intervale de timp regulate.
Monitorizarea peisajului este o activitate care lipseşte în prezent şi
despre care nici nu s-a vorbit în Valea Jiului.
Analizând cele expuse mai sus, cu mici excepţii, putem să vorbim
despre grave lipsuri şi disfuncţionalităţi ale activităţii de monitorizare a
135
mediului din Valea Jiului. Practic dacă cineva doreşte să se informeze

asupra calităţii mediului în Valea Jiului la momentul actual va constata că
este imposibil să afle starea reală actuală a acesteia, în schimb va trebui
să obţină informaţii din diferite surse şi care fac referire la diferite perioade
de timp.
Eliminarea acestor probleme poate fi făcută prin conceperea unui
sistem local de monitorizare, administrat unitar la nivelul Văii Jiului şi
crearea unei baze de date complexe care să poată fi accesată în orice
moment de cei interesaţi de calitatea mediului.
Prin modul de abordare a fiecărui subsistem în parte şi prin tratarea
informaţiilor furnizate de acestea în mod unitar, sistemul local de
monitorizare a mediului propus pentru Valea Jiului şi prezentat în cele ce
urmează întruneşte caracteristicile cerute de un sistem de monitoring
ecologic sau cum este cunoscut în România un sistem de monitoring
integrat al calităţii mediului (Faur, 2009).
7.2. Monitorizarea calităţii aerului
7.2.1. Selectarea parametrilor ce urmează a fi monitorizaţi

Analizele iniţiale privind calitatea aerului, prezentate în paragraful
6.3. indică faptul că în majoritatea cazurilor concentraţiile maxime admise
ale poluanţilor studiaţi sunt depăşite fie pe parcursul întregii perioade în
care s-au efectuat măsurători, fie doar în perioada rece a anului (fapt
explicabil prin intensificarea proceselor de combustie în gospodăriile
individuale din Valea Jiului). Experienţa ţărilor din vestul Europei privind
monitorizarea calităţii aerului în mediul urban este o altă modalitate pe care
o putem utiliza la selectarea parametrilor necesari a fi monitorizaţi în Valea
Jiului.
În afara dioxidului de sulf şi a oxizilor de azot, mijloacele de
transport auto mai sunt răspunzătoarea şi de formarea la nivelul solului
(adică în atmosfera respirabilă din mediul urban) ozonului şi a dioxidului de
carbon.
Având în vedere datele prezentate şi cadrul legislativ în vigoare care
face precizări clare privind poluanţii atmosferici care trebuie monitorizaţi în
mediul urban, pentru Valea Jiului se vor avea în vedere următorii poluanţi:
dioxidul de sulf, oxizii de azot, monoxidul de carbon, ozonul şi pulberile în
suspensie (Faur, 2009).
Pentru ca datele privind calitatea aerului la un moment dat să fie cât
mai relevante acestea trebuie să prezinte şi condiţiile climatice la acel
moment. În acest sens parametrii care caracterizează condiţiile climatice,
care prezintă interes şi care trebuie monitorizaţi în paralel cu poluanţii sunt:
direcţia şi intensitatea vântului, temperatura, umiditatea relativă a aerului,
presiunea atmosferică şi nebulozitatea.
136
La baza selectării parametrilor de calitate ai aerului prezentaţi mai

sus au stat şi motive care ţin de interacţiunea şi efectele acestora asupra
sănătăţii umane şi al bunurilor. Astfel:
Gazele iritante cum ar fi SO2, NO2, substanţele oxidante şi de
suspensiile sunt agenţii poluanţi cei mai răspândiţi, rezultând atât din
procese de combustie, cât şi din circulaţia autovehiculelor sau din procese
tehnologice.
Efectul lor dominant se realizează la nivelul aparatului respirator
putând produce la concentraţii ridicate intoxicaţii acute accidentale cu
leziuni grave ale mucoasei căilor respiratorii şi edem pulmonar toxic. La
concentraţii sub nivelul toxic acut se produce o suprasolicitare a
mecanismelor de clearance pulmonar caracterizat prin afectarea aparatului
muco-ciliar la nivelul căilor respiratorii, manifestată iniţial prin hipersecreţie
de mucus, urmată de hipertrofia glandelor mucoase şi celulelor caliciforme,
însoţite de reducerea mobilităţii cililor vibratili şi urmată ulterior de
afectarea macrofagelor alveolare.
În condiţii de poluare a aerului numai în mod accidental se pot
atinge concentraţii capabile să producă intoxicaţii acute. În funcţie de
nivelele de poluare se disting efecte acute şi efecte cronice.
Efectele acute sau imediate ale poluării iritante au fost constatate în
zone în care concentraţia substanţelor iritante atingea niveluri deosebit de
ridicate şi în care a fost însoţită de o creştere alarmantă a mortalităţii
populaţiei expuse şi de un număr mare de cazuri grave de boală.
Astfel, în cazul în care nivelul SO2 în aer depăşeşte 1,5 mg/m3 şi al
funinginii 2,0 mg/m3 în 24 ore, se observă o creştere a mortalităţii generale
şi prin boli cardiovasculare şi respiratorii cu mai mult de 20%, însoţită şi de
o creştere importantă a îmbolnăvirilor şi internărilor în spital.
Un alt efect imediat al poluării iritante îl reprezintă agravarea
bronşitei cronice. La creşterea nivelului de poluare cu SO2 şi suspensii se
produce o agravare în evoluţia bronşitei cronice, manifestată prin creşterea
expectoraţiei, eventual apariţia de infecţie bronşică, accentuarea dispneei,
etc. S-a ajuns la concluzia că fenomenele de agravare a bronşitei cronice
apar când concentraţia medie de 24 ore a SO2 depăşeşte 0,25÷0,5 mg/m3
şi cea de funingine 0,25 mg/m3 (Faur, 2009).
Efectele cronice sau tardive sunt consecinţa expunerii timp
îndelungat la niveluri moderate de poluare iritativă, caracterizându-se prin
rolul pe care îl joacă în etiologia bronhopneumopatiilor cronice nespecifice
şi a influenţei asupra frecvenţei şi gravităţii infecţiilor respiratorii acute. În
cadrul noţiunii de bronhopneumopatie cronică nespecifică se grupează
bronşita cronică, emfizemul pulmonar şi astmul bronşic, boli în care
poluarea iritantă a aerului joacă un rol important.
Nivelul poluării aerului, îndeosebi cu dioxid de sulf, se corelează cu
incidenţa bolilor respiratorii acute şi cronice, în timp ce bolile altor aparate
137
nu prezintă corelaţii semnificative. Deosebit de semnificativă este influenţa

asupra virozelor respiratorii, care apar mai frecvent şi cu durată medie mai
mare în cazul localităţilor cu nivel de poluare crescut.
Oxizii de sulf. Poluarea cu oxizi de sulf se referă în special la
dioxidul de sulf şi trioxidul de sulf, reprezentaţi împreună prin SOx. Dioxidul
de sulf, SO2 este un gaz incolor, stabil. Trioxidul de sulf, SO3 se prezintă în
mai multe modificaţii care se deosebesc prin proprietăţile lor fizice şi
cristalografice. În stare gazoasă trioxidul de sulf este foarte puţin asociat.
Tendinţa de asociere creşte o dată cu creşterea temperaturii. Trioxidul de
sulf lichid are o temperatură de fierbere scăzută, o presiune de vapori mare
şi formează vapori chiar la temperatura obişnuită. Aceştia reacţionează cu
vaporii de apă din atmosferă, care au presiune de vapori mare, formând
nişte picături foarte mici cu presiunea de vapori aproape zero. Din această
cauză trioxidul de sulf fumegă în aer.
Ambii oxizi ai sulfului se formează prin combustia oricărui material
care conţine sulf. Cantitatea relativă a fiecăruia dintre ei nu depinde într-o
măsură apreciabilă de cantitatea de oxigen prezentă, ca şi în cazul oxizilor
de carbon. Chiar şi în cazul unui mare exces de aer, dioxidul de sulf se
formează într-o cantitate mai mare. Cantitatea de trioxid de sulf format în
procesele de ardere depinde de condiţiile de reacţie, mai ales de
temperatură, şi variază între 1% şi 10% din totalul SOx.
Un mecanism simplificat pentru formarea acestor doi oxizi poate fi
reprezentat prin reacţiile:
S + O2  SO2
2SO2 + O2  2SO3
Mecanismul predominant şi gradul de oxidare sunt determinate de

următorii factori: concentraţie, timp de existenţă în atmosferă, temperatură,
umiditate, intensitatea şi distribuţia spectrală a radiaţiei incidente, prezenţa
altor compuşi chimici cum ar fi oxizii metalici, hidrocarburile, NOx, etc.
Prezenţa dioxidului de sulf în atmosferă constituie principala cauză a
proceselor distructive asupra plantelor. Multe plante prezintă o sensibilitate
accentuată în comparaţie cu oamenii şi animalele, la acest poluant.
Sensibilitatea este în funcţie de concentraţie şi de timpul de expunere.
Dioxidul de sulf ca poluant atmosferic exercită asupra lumii umane
cu totul alte efecte decât dioxidul de sulf singur. Sinergismul cu alţi poluanţi
atmosferici, în special cu particulele solide, accentuează efectele toxice ale
dioxidului de sulf.
Concentraţiile de dioxid de sulf care produc efecte detectabile în
organismele animale sunt mult mai mari decât cele corespunzătoare
pentru vegetaţie.
138
Efectele dioxidului de sulf asupra omului se manifestă în primul rând

printr-o iritare a sistemului respirator. Aceasta apare la concentraţii de 5
ppm. În unele cazuri iritarea apare chiar la concentraţii de 1÷2 ppm şi este
însoţită de spasm bronşic la concentraţii de 5÷10 ppm (Traistă, 1999).
În zonele urbane alături de dioxid de sulf, trioxidul de sulf se găseşte
la concentraţii mai importante. Inhalat de oameni şi animale, produce
efecte iritante mult mai puternice decât dioxidul de sulf şi determină
apariţia spasmului bronşic, chiar în concentraţii relativ scăzute. Sinergismul
cu dioxidul de sulf şi cu alte substanţe poluante prezente în atmosferă
duce la apariţia unor reacţii fiziologice noi.
Oxizii de sulf atacă diverse materiale, mai ales atunci când, în
prezenţa umidităţii se transformă în acid sulfuric, cu capacitate de
distrugere mai mare. Dioxidul de sulf în prezenţa particulelor are o
capacitate de distrugere şi mai mare. Astfel, oxizii de sulf corodează
suprafeţele metalice, deteriorează şi decolorează clădirile, atacă marmura
şi orice piatră de construcţie, deteriorând monumentele. Aciditatea aerului
poluat datorată oxizilor de sulf deteriorează şi decolorează ţesăturile,
obiectele de piele, hârtia, etc.
Oxizii de azot. Deoarece azotul are mai mulţi oxizi, ei se notează
global cu NOx. Din punctul de vedere al protecţiei mediului înconjurător, doi
dintre oxizii azotului prezintă o importanţă mai mare: monoxidul de azot şi
dioxidul de azot. Monoxidul de azot se formează în condiţii de temperatură
înaltă, la arderea combustibililor fosili, cum ar fi gaze, păcură şi cărbuni, în
aer. Echilibrul este independent de presiune:
N2 + O2  2NO
La temperatură înaltă, oxidul format disociază repede. Dacă însă

viteza de răcire depăşeşte viteza de descompunere, ajungând cât mai
repede la 700C, monoxidul de azot devine stabil.
Cele mai serioase efecte de poluare cu oxizi de azot se datorează
nu oxizilor de azot ca atare, ci rolului pe care aceştia îl au în formarea
oxidanţilor fotochimici (OX). Aceştia sunt componenţi foarte importanţi ai
smogului. Producerea oxidanţilor fotochimici se datorează unui proces
complicat de interacţii ale unor hidrocarburi şi produşi de oxidare ai
acestora cu ciclul fotolitic al dioxidului de azot (Traistă, 1999).
Dioxidul de azot care iniţiază procesul este un bun absorbant al
radiaţiilor ultraviolete, cât şi al radiaţiilor vizibile din lumina solară. Razele
UV din radiaţia solară au energie suficientă pentru a rupe legăturile N–O şi
a forma două specii noi, monoxidul de azot şi oxigenul atomic. Oxigenul
atomic rezultat este foarte reactiv şi poate reacţiona cu oxigenul din aer
pentru a forma ozon, principalul oxidant din aerul înconjurător. Atomii de
oxigen şi într-o mai mică măsură ozonul reacţionează cu hidrocarburile din
139
atmosferă, în special cu olefinele şi cu unele hidrocarburi aromatice, pentru

a forma alţi poluanţi secundari. Monoxidul de azot format în fotoliza iniţială
a dioxidului de azot acţionează ca un regulator natural de ozon şi
reformează dioxidul de azot şi oxigenul molecular conform reacţiei:
NO + O3 = NO2 + O2
În acest fel ciclul este închis.

În timpul unei zile obişnuite într-un oraş, nivelul ambiant de oxizi de
azot urmează un model regulat (fig. 7.1), legat de lumina solară, şi de
trafic. Se observă, că înainte de a se lumina concentraţiile de monoxid de
azot şi de dioxid de azot rămân stabile, la o valoare puţin mai mare decât
minimul diurn.
Fig. 7.1. Concentraţiile de oxizi de azot şi ozon din atmosferă în funcţie de intensitatea
luminii solare şi de trafic.
Odată cu creşterea activităţilor oamenilor între orele 6÷8 dimineaţa,

concentraţia de monoxid de azot se ridică datorită, în primul rând, traficului
rutier. Pe măsură ce lumina solară se intensifică, furnizând radiaţii
ultraviolete, concentraţia dioxidului de azot creşte datorită conversiei
monoxidului de azot primar în dioxid de azot secundar.
Pe măsură ce concentraţia monoxidului de azot scade, începe să se
acumuleze ozon până la o concentraţie mai mică de 0,2 ppm. Pe măsură
ce scade intensitatea luminii solare şi traficul automobilelor creşte, spre
seară, între orele 17 - 20 concentraţia de monoxid de azot începe din nou
să crească. Energia solară nu mai poate transforma monoxidul de azot în
dioxid de azot, rezultând o creştere a concentraţiei dioxidului de azot şi o
scădere a concentraţiei ozonului.
140
În atmosfera oraşelor concentraţiile oxizilor de azot sunt în general

de 10 - 100 ori mai mari decât cele din atmosfera din afara oraşelor.
Aceasta reflectă importanţa ce trebuie acordată surselor tehnologice de
oxizi de azot faţă de cele naturale.
În cadrul surselor artificiale, arderea combustibililor este cauza
principală a emisiilor tehnologice de oxizi de azot. Se apreciază că
procesele de ardere a cărbunilor, produşilor petrolieri, gazului natural şi a
combustibilului folosit în motoarele autovehiculelor, contribuie cu circa 90%
la concentraţiile de oxizi de azot provenite din activităţile omului. Dintre
sursele din această categorie, centralele electrice au cea mai mare
pondere. Dintre combustibilii folosiţi în aceste centrale cea mai mare
pondere o are gazul natural (Traistă, 1999).
S-a estimat că 60% din emisiile provenite din surse staţionare şi
45% din emisiile provenite din motoarele vehiculelor apar în ariile urbane.
Prezenţa altor iritanţi în aer influenţează de asemenea toxicitatea
dioxidului de azot.
Efecte toxice ale dioxidului de azot asupra omului apar numai la
concentraţii mai mari decât cele prezente în aerul ambiant. Expunerile
profesionale pot afecta însă sănătatea oamenilor.
Pragul pentru perceperea mirosului de dioxid de azot este de
aproximativ 0,12 ppm.
Oxizii de azot mai prezintă şi alte efecte asupra mediului
înconjurător. Astfel ei produc o reducere a coloranţilor fixaţi pe fibrele
textile şi îngălbenesc anumiţi aditivi ai textilelor. Cea mai mare sensibilitate
la acţiunea oxizilor de azot o prezintă coloranţii utilizaţi pentru fibrele de tip
acetat de celuloză. Anumite fibre sintetice reacţionează direct cu oxizii de
azot colorându-se în galben.
Concentraţii de 0,066 - 0,084 ppm dioxid de azot produc efecte
corosive asupra unor materiale.
Modul cel mai obişnuit de manifestare a poluării urbane a aerului îl
constituie reducerea vizibilităţii. Aceasta este cauzată de dispersia şi
absorbţia luminii de către particulele sau gazele din atmosferă. În
atmosferă dioxidul de azot reduce strălucirea şi contrastul dintre obiectele
îndepărtate şi produce impresia că orizontul şi obiectele sunt colorate în
galben pal până la roşu brun. Prezenţa suplimentară a particulelor solide şi
aerosolilor combinată cu prezenţa dioxidului de azot reduce şi mai mult
vizibilitatea, contrastul şi strălucirea obiectelor, dar suprimă efectul de
colorare al oxizilor de azot.
Substanţele oxidante sau oxidanţii fotochimici. Termenul de
oxidant fotochimic este atribuit oricărei substanţe atmosferice produse
printr-un proces fotochimic, capabilă să oxideze orice materiale insuficient
oxidate de oxigenul gazos.
141
Ca şi în cazul altor poluanţi, transportul este sursa majoră care

contribuie cu peste 50% la emisia hidrocarburilor. Vehiculele cu benzină
sunt cele mai importante. Evaporarea benzinei şi emisia combustibilului
nears în gazele de eşapament sunt cele două procese prin care
automobilele elimină hidrocarburi în aer. Pentru un automobil care nu este
prevăzut cu sistem de control se consideră că 60% din hidrocarburile
emise provin din gazele de eşapament, 20% din carter, 10% din
evaporarea în carburator şi 10% din evaporarea din rezervor. Sute de
hidrocarburi sunt astfel emise în aer, unele dintre ele în urme (Traistă,
1999).
Procesele industriale reprezintă o altă sursă majoră de poluare cu
hidrocarburi. Hidrocarburile se pierd în atmosferă în timpul producerii,
depozitării şi transportului.
Ciclul fotolitic al dioxidului de azot generează diferiţi produşi cu care
hidrocarburile pot reacţiona uşor. Ciclul fotolitic al oxizilor de azot are drept
efect o rapidă ciclizare a dioxidului de azot. Ozonul şi monoxidul de azot
apar şi dispar în cantităţi egale.
Ozonul şi ceilalţi oxidanţi fotochimici pătrund în organismul uman şi
animal odată cu aerul inhalat şi produc atât efecte acute cât şi efecte
cronice în funcţie de perioadele de expunere şi de concentraţii. La
concentraţii mai mici de 0,02 - 0,05 ppm ozonul poate fi sesizat prin miros.
Concentraţiile mai mici de 0,2 ppm nu produc efecte observabile asupra
omului. Primele simptome se manifestă prin iritaţii ale mucoaselor
aparatului respirator. Expunerile scurte, de circa o jumătate de oră, la o
concentraţie de 1 ppm produc cefalee. Aceste efecte sunt însoţite la
concentraţii de 0,1÷1 ppm de o reducere a capacităţii vizuale şi a volumului
maxim al ventilaţiei pulmonare ce se manifestă la bolnavii de emfizem
printr-o respiraţie grea. La concentraţii care ating 1,7 ppm apare congestia
pulmonară, iar la 9 ppm edemul pulmonar greu vindecabil. Expunerile
intermitente chiar la concentraţii mari sunt mai puţin periculoase decât
expunerile continue. Vitamina C care funcţionează ca un reducător
diminuează efectele toxice ale ozonului. Oxidanţii fotochimici sunt puternici
iritanţi ai ochilor, principalul responsabil fiind însă formaldehida, care
însoţeşte în mod curent ozonul (Traistă, 1999).
Acţiunea distructivă a oxidanţilor fotochimici a fost observată pentru
prima dată asupra plantelor. Dintre aceştia ozonul manifestă cea mai mare
toxicitate asupra plantelor.
Ozonul are o contribuţie majoră la degradarea materialelor atribuită
în general agenţilor atmosferici. În general, orice material organic este
atacat de ozon când acesta se află în concentraţii mari (Traistă, 1999).
Monoxidul de carbon. Cel mai răspândit poluant atmosferic
asfixiant este monoxidul de carbon, în timp ce ceilalţi poluanţi menţionaţi
142
apar doar în anumite procese industriale, constituind riscuri importante

pentru sănătate numai în condiţii accidentale.
Monoxidul de carbon are ca sursă principală de provenienţă
procesele de combustie incomplete. Formarea CO poate avea loc în două
moduri şi anume în condiţiile unui deficit de oxigen transformarea
carbonului în CO2 se face doar parţial sau la temperaturi foarte ridicate
CO2 disociază în CO iar în cazul răcirii gazelor, CO format nu se mai
reoxidează eliminându-se ca atare.
Cea mai mare parte a monoxidului de carbon din atmosferă rezultă
din activităţile oamenilor, principalele surse artificiale fiind fumul rezultat din
arderea cărbunilor, gazele de eşapament ale autovehiculelor. Formarea
monoxidului de carbon din CO2 în atmosferă prin reducerea radiaţiilor
ultraviolete, deşi posibilă, este foarte redusă datorită energiilor mari
necesare fotodisocierii dioxidului de carbon. Stabilitatea în atmosferă a CO
este foarte mare, mecanismele naturale de îndepărtare fiind puţin eficiente.
În zonele dens populate rezultă din sursele artificiale cantităţi foarte
mari de CO, care, Datorită densităţii mici au tendinţa de a se ridica spre
straturile superioare ale atmosferei. Eliminarea prin coşuri înalte nu duce
decât rareori, în condiţii meteorologice nefavorabile, la creşterea
apreciabilă a concentraţiei la nivelul solului. Riscuri mai mari pentru om
rezultă din eliminarea CO din gazele de eşapament ale autovehiculelor
(Traistă, 1999).
7.2.2. Stabilirea frecvenţei de realizare a măsurătorilor

După identificarea parametrilor indicatori ai calităţii aerului care
urmează a fi monitorizaţi în zona Văii Jiului, următoarea etapă necesară
pentru elaborarea programului de monitorizare a calităţii aerului este aceea
de stabilire a frecvenţei cu care vor fi realizate măsurătorile.
Pentru că lucrarea de faţă îşi propune utilizarea unor echipamente
de ultimă oră, acest lucru presupune şi realizarea măsurătorilor cu o
frecvenţă mai ridicată decât în prezent. Acest lucru este posibil datorită
tehnologiei de înaltă performanţă înglobată în aparatura modernă şi
necesară deoarece dintre toţi factorii de mediu cu care omul vine în
contact, aerul este cel cu care interacţionăm în mod continuu şi nemijlocit.
Este normal ca pentru a avea la dispoziţie date utile este nevoie de
monitorizarea continuă a calităţii aerului în mediul urban, iar intervalul
dintre două măsurători consecutive să fie astfel considerat încât să poată
pune în evidenţă schimbările rapide apărute cu privire la calitatea aerului la
un moment dat şi într-un anumit punct, dar nici să nu implice o risipă
nejustificată de resurse (Faur, 2009).
Având în vedere cele prezentate mai sus frecvenţa de realizare a
măsurătorilor capabilă să asigure o imagine continuă a calităţii aerului şi să
pună în evidenţă eventualele valori de natură să alerteze autorităţile
143
(depăşiri ale pragurilor de alertă sau intervenţie) este de o măsurătoare la

fiecare oră.
Aceste măsurători cu caracter regulat vor fi efectuate cu ajutorul
staţiilor automate fixe. Periodic sunt necesare şi măsurători efectuate cu
ajutorul echipamentelor mobile. Acestea pot fi utilizate săptămânal pentru
efectuarea unor măsurători în vecinătatea Termocentralei Paroşeni,
amplasarea echipamentelor de măsură fiind determinată de factorii
climatici, în special de direcţia vântului.
Alte măsurători cu caracter periodic, care vor fi efectuate odată la
trei luni vor avea ca scop principal verificarea bunei funcţionări a staţiilor
fixe, cu alte cuvinte valorile măsurătorilor efectuate cu mijloacele mobile
trebuie să coincidă cu cele efectuate de aparatura automată fixă la un
moment dat şi pentru aceeaşi locaţie.
Pentru că numărul de măsurători este unul mare şi odată cu
trecerea timpului acestea se vor acumula gestionarea lor poate deveni
dificilă. În scopul simplificării activităţilor de gestionare a datelor şi pentru
ca datele transmise mai departe să fie cât mai sintetice se va recurge la o
metodă utilizată şi în alte ţări din Uniunea Europeană, şi anume împărţirea
celor 24 de ore ale unei zile în trei intervale orare care ţin cont de
intensitatea activităţilor umane şi calcularea unor valori medii zilnice pentru
fiecare dintre aceste intervale. Astfel cele mai des întâlnite intervale orare
utilizate pentru calcularea valorilor medii ale concentraţiei poluanţilor
atmosferici sunt: 6 – 18; 18 – 24; 24 – 6. Reprezentativitatea acestor
intervale orare reiese şi din figura 7.1 prezentată în paragraful anterior şi
care arată variaţia concentraţiei unor poluanţi în mediul urban de-a lungul
unei zile (Faur, 2009).
Aparatura mobilă va fi utilizată şi pentru monitorizarea anumitor
obiective ale căror acţiuni pot conduce la poluarea aerului (lucrări la
infrastructura rutieră, construcţii, demolări etc.). Acest tip de monitorizare
se face pentru perioade de timp bine delimitate şi presupune o
monitorizare a zonei limitrofe, care va fi stabilită în funcţie de fiecare
situaţie în parte. Datele obţinute din aceste activităţi de monitorizare vor fi
gestionate separat de restul de date obţinute din reţeaua permanentă de
monitorizarea calităţii aerului în Valea Jiului.
Aparatura mobilă poate fi utilizată şi pentru efectuarea altor
măsurători, prilejuite spre exemplu de situaţii excepţionale cum ar fi
perioade cu lipsă prelungită de precipitaţii, când atmosfera este încărcată
cu particule în suspensie peste mediile obişnuite, incendii de pădure
produse în zona Văii Jiului, incendii ale depozitelor de hidrocarburi etc. dar
şi pentru efectuarea unor măsurători în vecinătatea zonelor de protecţie
sanitară, cu precădere în apropierea spitalelor care deservesc oraşele din
Valea Jiului.
144
7.2.3. Alegerea echipamentelor utilizate pentru monitorizare

Pentru a asigura monitorizarea calităţii aerului în conformitate cu
frecvenţa stabilită anterior vor fi utilizate echipamente fixe şi mobile.
Pentru alegerea echipamentelor care urmează a fi utilizate pentru
monitorizarea calităţii aerului în Valea Jiului au fost analizate o serie de
astfel de echipamente, iar dintre acestea au fost selectate cele care
prezintă cele mai mari avantaje de natură constructivă, care răspund
criteriilor de performanţă descrise în lucrare şi în cele din urmă cele care
sunt conforme cu legislaţia internă şi normele Uniunii Europene în vigoare
la data realizării acestei lucrări (Faur, 2009).
7.2.3.1. Echipamente fixe destinate monitorizării concentraţiei

poluanţilor gazoşi şi particulelor în suspensie
A Sistem de monitorizare a calităţii aerului în „puncte fierbinţi”

(hotspot) – Airpointer (fig. 7.2)
Este produs de firma Recordum şi are următoarele caracteristici:
- debitul probei:  3000 cc/min;
- intervalul de temperatură la care funcţionează: -20 ÷ +40ºC;
- dimensiuni: 80cm x 60cm x 50cm;
- greutate: 35 ÷ 70 kg (funcţie de configuraţie);
- configuraţie: orice combinaţie de 1 până la 4 senzori (CO, SO2, O3,
NO/NO2/NOx);
- alimentare: 220 V, 50 Hz. (www.mlu.at)
Fig. 7.2. Sistemul Airpointer
Acest tip de echipament este recomandat la monitorizarea calităţii

aerului în intersecţii, puncte de acces în localităţi, în vecinătatea zonelor
prevăzute cu zone de protecţie sanitară etc.
Din punct de vedere constructiv prezintă avantajul uşurinţei de
manipulare, transport şi amplasare datorită dimensiunilor reduse şi a
formei compacte (fig. 7.3).
145
Fig. 7.3. Construcţia modulară
Un alt mare avantaj este conferit de principiul modular care stă la

baza construcţiei sale. Datorită aplicării acestui concept întreţinerea,
modificarea configuraţiei sau înlocuirea unei componente devin mult mai
facile reducând timpii afectaţi acestor operaţii (Faur, 2009). Caracteristicile
senzorilor de măsură sunt prezentate în tabelul 7.1.
Tabelul 7.1. Descrierea senzorilor (www.mlu.at)

Cantitatea
Principiul de Interval de
Poluant Scale minimă
măsurare măsură
detectabilă
CO NDIR* 0 - 1000 ppm < 0,08 ppm
ppm, ppb,
O3 Absorbţie UV 0 - 10 ppm < 1,0 ppb
mg/m3,
NO/NO2/NOx Chemiluminiscenţă 0 - 10 ppm < 2,0 ppb
μg/m3
SO2 Fluorescenţă UV 0 - 20 ppm < 1,0 ppb
* Nondispersive Infrared
Intervalul dintre două măsurători consecutive precum şi intervalul de

transmitere a datelor către unitatea de înregistrare pot fi stabilite şi
modificate ulterior în funcţie de necesităţi de la distanţă.
Conectarea sistemului la unitatea centrală se stocare a datelor
poate fi efectuată în trei moduri: wireless, prin modem sau prin intermediul
unui computer la reţeaua de internet şi apoi la unitatea centrală (fig. 7.4 şi
7.5) (Faur, 2007 a).
146
Fig. 7.4. Conectarea prin intermediul modemului şi wireless (prin GPS sau GPRS)
Fig. 7.5. Conectarea prin reţeaua de internet şi modul de interpretare al datelor
B Sistem de monitorizare a calităţii aerului – System 300 (fig. 7.6)

Este un sistem produs de firma EnviroTechnology. Este un sistem
de înaltă performanţă, special construit pentru măsurarea concentraţiei
poluanţilor la nivelul solului. Măsurătorile se bazează pe tehnica DOAS
(spectroscopie optică de absorbţie diferenţiată) care permite monitorizarea
continuă a mai multor parametri (Faur, 2007 a).
Fig. 7.6. Senzorii sistemului „System 300”
147
Este disponibil în trei configuraţii:

- BASIC: pentru monitorizarea SO2, NO2, O3;
- BTX: pentru monitorizarea benzenului, toluenului şi xilenului;
- BASIC/BTX: BASIC + BTX.
Avantajul major al acestui tip de sistem este acela că la un analizor
pot fi conectate simultan mai multe perechi de emiţători-receptori (maxim
4), fiecare pereche fiind capabilă să măsoare până la 4 parametrii. În figura
7.7 este prezentat principiul de funcţionare.
Fig. 7.7. Principiul de funcţionare al sistemului
În tabelul 7.2. sunt prezentate caracteristicile dispozitivului
Tabelul 7.2. Performanţele sistemului „System 300” (www.et.co.uk)

Cantitatea
Principiul de Interval de
Poluant Scale minimă
măsurare măsură
detectabilă
SO2 0 - 1000 μg/m3 ±1%
NO2 0 - 2000 μg/m3 ±1%
O3 0 - 1000 μg/m3 mg/m3 ±1%
DOAS
Benzen 0 - 500 μg/m3 μg/m3 ±1%
Toluen 0 - 1000 μg/m3 ±1%
Xilen 0 - 500 μg/m3 ±1%
Pachetul complet „System 300” include:

- analizorul AR 500S calibrat pentru SO2, NO2, O3 şi/sau BTX, inclusiv
software (fig.7.8);
- setul/seturile de emiţători-receptori ER 110S;
- unitatea de alimentare PS 150S;
- cablu fibră optică OF 060S (10m). (www.et.co.uk)
148
Fig. 7.8. Analizorul AR 500S și exemplu de diagramă
Intervalul dintre două măsurători consecutive precum şi intervalul de

transmitere a datelor către unitatea de înregistrare pot fi stabilite şi
modificate ulterior în funcţie de necesităţi de la distanţă.
C Dispozitivul ELPI (Electical Low Pressure Impactor) destinat

monitorizării particulelor în suspensie (fig. 7.9)
Este un sistem destinat monitorizării particulelor în suspensie,
produs de către firma DEKATI şi distribuit de firma MLU.
Este un sistem performant destinat monitorizării continue, uşor de
manevrat, transportat şi amplasat cu posibilitatea de transmitere în timp
real a datelor către un computer (Faur, 2007 a).
Fig. 7.9. Dispozitivul ELPI
Funcţionare: proba de aer încărcată cu particule trece în primă fază

printr-un încărcător unipolar corona. Particulele încărcate cu sarcina
electrică trec apoi printr-un impactor de joasă presiune prevăzut cu praguri
de colectare izolate electric. O anumită sarcină cunoscută a particulelor
este măsurată în timp real cu un electrometru sensibil, cu mai multe
149
canale, pe măsură ce particulele lovesc fiecare prag al impactorului (fig.

7.10).
Principiul de funcţionare se bazează pe clasificarea granulometrică
a particulelor în funcţie de diametrul aerodinamic. Semnalele electrice
măsurate sunt transformate în distribuţii de mărime utilizând relaţiile de
dependenţă dintre dimensiunea particulelor şi sarcina electrică a acestora.
Fig. 7.10. Schema funcţională
Cerinţele pentru computerul la care se poate conecta sunt minimale:

Pentium Processor, 32 MB RAM, SO Windows XP (www.dekati.com;
www.mlu.at), modul de transmitere al datelor fiind prezentat în figura 7.11.
Fig. 7.11. Modul de transmitere al datelor (distribuţia, concentraţia şi intensitatea sarcinii

electrice a particulelor)
Caracteristici:
- interval de măsură: 0,030 – 10 μm;
- praguri impactor: 12 cu detecţie electrică (13 în total);
- volumul probei: 10 sau 30 l/min;
150
- dimensiuni impactor: Φ65 mm x 300 mm;

- discuri colectoare: Φ25 mm;
- temperatură de funcţionare: 5 - 40ºC (poate fi menţinută cu ajutorul
unui sistem extern de încălzire);
- timp de răspuns: < 5 secunde;
- dimensiuni: 57x40x23 cm;
- greutate: 35 kg.
Dispozitivul ELPI se livrează împreună cu soft-ul ELPIVI care
permite prelucrarea directă a datelor furnizate de unitatea de analiză.
7.2.3.2. Echipamente mobile destinate monitorizării concentraţiei

poluanţilor gazoşi şi particulelor în suspensie
A Dispozitiv de măsură portabil multigaz ECOM A - PLUS

Este un dispozitiv capabil să măsoare concentraţia simultan a mai
multor gaze (CO, NO, NO2, SO2, O2, volatile) şi este produs de firma
Environmental Tehnology (fig. 7.12).
Fig. 7.12. Dispozitiv ECOM A – PLUS
Caracteristici:
- display: LCD;
- interval de măsură: 0 – 4000 ppm pentru CO, 0 – 4000 ppm pentru NO,
0 – 500 ppm pentru NO2 şi 0 – 5000 ppm pentru SO2;
- volum probă: 2,5 l/min;
- temperatură de funcţionare: -7 ÷ 40ºC;
151
- dimensiuni: 40,6x25,4x30,4 cm;

- limită de detecţie: 0,1 ppm;
- lungimea sondei de prelevare:33 cm;
- timp de prelevare a probei: 1 min;
- greutate: 12,7 kg;
- este compatibil cu software-ul DAS 2.0
- transmitere wireless a datelor către computer;
- imprimantă încorporată;
durata de viaţă a bateriei (reîncărcabilă): 3h. (Faur, 2007 b)
B Laborator mobil pentru determinarea calităţii aerului

Laboratorul aflat în dotarea Universităţii din Petroşani dispune de o
serie de aparate cu ajutorul cărora sunt determinate concentraţiile anumitor
parametrii de calitate ai aerului: SO2, NO2, NO, NOx, CO, O3, pulberi în
suspensie, hidrocarburi totale, calibrator de gaze, aparatură pentru
determinarea condiţiilor meteo şi modulul de aer zero (fig. 7.13).
Laboratorul dispune de un sistem de achiziţie a datelor ECOTECH
9400.
Fig. 7.13. Laborator mobil pentru monitorizarea calităţii aerului
Alimentarea cu energie electrică a laboratorului poate fi efectuată de

la reţea, prin intermediul unei prize externe şi a unui cablu de alimentare
sau cu ajutorul unui generator diesel aflat de asemenea în dotarea
laboratorului.
152
Analizorul pentru SO2 model 100A

Este un aparat produs de firma Advanced Pollution Instrumentation,
INC. (API).
Principiul de operare:
Se bazează pe măsurarea fluorescenţei SO2 datorată absorbţiei
energiei UV. Dioxidul de sulf absoarbe radiaţia UV la lungimi de undă de
190 ηm – 230 ηm. Interferenţele provocate de PNA (substanţe polinucleare
aromatice) sunt reduse de un impactor care elimină selectiv PNA prin
intermediul unei membrane fără a afecta proba cu dioxid de sulf
(concentraţia acesteia) (www.teledyne-api.com).
Sursa radiaţiei UV este măsurată de un detector UV. După ce
software-ul compensează variaţiile de energie şi după eliminarea fondului
luminos, semnalul electric este transformat în concentraţie de SO2, direct
proporţională cu numărul de molecule.
Date tehnice:
Interval de măsură 0 – 50 ppb sau 0 – 20000 ppb (rezoluţia 1 ppb);
unităţi de măsură ppb, ppm, μg/m3, mg/m3; limita detectabilă 0,4ppb;
deviere de la zero < 0,5 ppb/24h, 1ppb/7 zile; timp de răspuns 20 secunde;
debitul probei 650 cc/min ± 10%; liniaritate 1% (pentru întreaga scală);
precizie 0,5% din citire; interval de temperatură 5 - 40°C (funcţionare);
coeficient de temperatură < 0,1%/°C; umiditatea relativă la funcţionare 0 –
95%; coeficient de tensiune < 0,05%/V; dimensiuni 178x432x610 mm;
masa 20,5 kg (www.teledyne-api.com).
Analizorul de CO model 300

INC. (API).
Detecţia şi măsurarea concentraţiei de CO se bazează pe absorbţia
radiaţiei infraroşii (IR) de către moleculele de monoxid de carbon la o
lungime de undă apropiată de 4,7 microni.
Date tehnice:
Intervale de măsură: orice scală între 1 ppm şi 1000 ppm; limita
detectabilă < 0,05 ppm; deviere de la zero < 0,1 ppm/24h, <0,2 ppm/7 zile;
liniaritate 1% (pentru întreaga scală); precizie 0,5% din citire, timp de
răspuns 10 secunde; debitul probei 800 cc/min ± 10%; interval de
temperatură 5 - 40°C (funcţionare); coeficient de temperatură < 0,05%/°C;
umiditatea relativă la funcţionare 0 – 95%; coeficient de tensiune <
0,05%/V; dimensiuni 178x432x660 mm; masa 22,7 kg (www.teledyne-
api.com).
153
Analizorul de O3 model 400

INC. (API).
Detecţia moleculelor de ozon se bazează pe absorbţia radiaţiei UV
la o lungime de undă de 254 ηm datorită rezonanţei interne electronice a
moleculelor.
Date tehnice:
Interval de măsură orice scală între 100 ppb şi 10 ppm; unităţi de
măsură ppb, ppm, μg/m3; limita detectabilă 0,6 ppb; deviere de la zero <
1,0 ppb/24h, 1 ppb/7 zile; timp de răspuns < 10 secunde; debitul probei
800 cc/min ± 10%; liniaritate < 1% (pentru întreaga scală); precizie 0,5%
din citire; interval de temperatură 5 - 40°C (funcţionare); coeficient de
temperatură < 0,05%/°C; umiditatea relativă la funcţionare 0 – 90%;
coeficient de tensiune < 0,05%/V; dimensiuni 178x432x686 mm; masa 21
kg (www.teledyne-api.com).
Analizorul de NOx model 200A

INC. (API).
Aparatul este conceput pentru măsurarea concentraţiei de monoxid
de azot, oxizi totali de azot şi prin intermediul calculului a concentraţiei de
dioxid de azot. Aparatul măsoară intensitatea luminii (chemiluminiscenţă)
degajate în urma reacţiei dintre NO şi O3.
Date tehnice:
Interval de măsură 0 – 50 ppb sau 0 – 20000 ppb (rezoluţia 1 ppb);
unităţi de măsură ppb, ppm, μg/m3, mg/m3; limita detectabilă 0,4 ppb;
deviere de la zero < 0,5 ppb/24h, 1 ppb/7 zile; timp de răspuns 20
secunde; debitul probei 500 cc/min ± 10%; liniaritate 1% (pentru întreaga
scală); precizie 0,5% din citire; interval de temperatură 5 - 40°C
(funcţionare); coeficient de temperatură < 0,1%/°C; umiditatea relativă la
funcţionare 0 – 95%; coeficient de tensiune < 0,01%/V; dimensiuni
178x432x610 mm; masa 20 kg cu pompă externă, 25 kg cu pompă internă
(www.teledyne-api.com).
Calibrator model 700

INC. (API).
Calibratorul model 700 poate genera gaze diluate pentru calibrarea
aparatelor, inclusiv ozon, NO2 din cilindrii de gaz sau provenit din tuburi
permeabile. Fiecare concentraţie este realizată cu precizie prin
154
amestecarea gazului cu un gaz zero (pentru diluţie), controlul proporţiilor

de gaze fiind realizat de un controlor de debit.
Date tehnice:
Acurateţea măsurării debitului ± 1%, repetabilitate ± 0,2%,
liniaritatea măsurării debitului ± 0,5%; diluţie oricât între 50:1 şi 2000:1, 4
intrări pentru gaze, o intrare pentru gaz zero, timp de răspuns 60 secunde,
interval de temperatură 5 - 40°C (funcţionare); umiditatea relativă la
funcţionare 0 – 95%; dimensiuni 178x432x610 mm; masa 26 kg; altitudine
maximă la care funcţionează 3000 m.
Modulul pentru generarea ozonului: concentraţie min 100 ppb, max
6 ppm, timp de răspuns 180 secunde.
Modulul fotometru UV: interval de măsură oricare între 0 – 100 ppb
şi 0 – 10 ppm, precizia 1,0 ppb, liniaritate 1,0% din valoarea citită, timp de
răspuns 180 secunde, deviere la zero < 1,0 ppb/7 zile (www.teledyne-
api.com).
Modulul de aer zero model 701

INC. (API).
Este destinat producerii de aer curat (aer zero) prin intermediul unor
filtre şi scrubere utilizat de calibrator.
]Date tehnice: concentraţia unor gaze în produsul final SO2, NO,
NO2, O3 < 0,5 ppb, HC/CO nedetectabil, compresor intern cu 2 cilindrii,
presiunea de ieşire este cea necesară calibratorului, dimensiuni
222x432x600 mm, masa 25 kg (www.et.co.uk).
Aparat pentru determinarea hidrocarburilor totale DANI THM 411

DANI THM 411 determină conţinutul total de material organic (HC)
din aerul ambiental sau gaze inerte pe baza principiului detecţiei prin
ionizare în flacără (FID).
Date tehnice:
Domenii de măsură 0 – 10 ppm, 0 – 100 ppm, 0 – 100 ppm; limita
detectabilă < 0,01 ppm; variaţia semnalului < 0,01 ppm/12 ore, < 0,02
ppm/24 ore; durata unui ciclu de măsură 60 secunde; timp de răspuns 5
secunde; deviaţia la zero compensată; acurateţea < 0,03 ppm.
Necesită H 30ml/min la presiune de 1 bar şi aer 300 ml/min la
presiune de 1 bar.
Aparat pentru determinarea concentraţiei pulberilor în suspensie (BETA -

DUSTMETER) Verewa model F - 701
Este produs de firma Meß – und Regeltechnik GmbH.
155
Acest aparat determină concentraţia de particule prin măsurarea

radiaţiei absorbite de probă când aceasta este expusă unei surse de
radiaţii beta.
Dispozitivul poate fi folosit şi pentru determinarea metalelor grele.
Date tehnice:
Intervale de măsură între 0 – 0,1 mg/m3 şi 0 – 10 mg/m3; limita
detectabilă < 0,005 mg/m3; acurateţe ± 2%; deviaţie la zero (datorată
temperaturii) < 1% cu autocorecţie; coeficient de tensiune < 2%/10%
variaţie de tensiune; timp de calibrare 10 min, timp de pornire 10 min;
interval de temperatură 0 - 50ºC (funcţionare); sursă de radiaţii C14 total
închisă; timp de înjumătăţire 5730 ani; activitate totală <500 kBq (< 13,5
μCi); detector Geiger – Müler – Counter – Tube; materialul filtrului fibră de
sticlă 99,95%, debit max 1m3/h ± 5 %; timp de colectare a probei selectabil
între 15 min şi 24 h; dimensiuni 320x450x500 mm; masa 26 kg; pompă cu
piston 1m3/h inclusă (https://www.wagner-msr.de/).
Aparatul pentru determinarea condiţiilor meteo

Aparatul dispune de un senzor de umiditate, unul de temperatură,
giruetă, dispozitiv pentru determinarea cantităţii de precipitaţii, măsurarea
presiunii atmosferice şi determinarea punctului de rouă. Afişarea valorilor
măsurate se poate face în diferite unităţi de măsură (de exemplu
temperatura în ºC, ºF, K) (Faur, 2009).

utilizate
Ţinând cont de faptul că Valea Jiului este o zonă urbanizată,
amplasarea punctelor de monitorizare a calităţii aerului va urmări în special
crearea unei reţele care să poată oferi date caracteristice imaginii de
ansamblu a calităţii aerului din Valea Jiului. Pentru a realiza un astfel de
deziderat staţiile fixe de monitorizare vor fi amplasate în puncte de interes
din interiorul localităţilor componente (ca de exemplu cele mai circulate
intersecţii). La stabilirea numărului de puncte de monitorizare şi al
numărului de echipamente utilizate s-a avut în vedere atât realizarea unei
acoperiri complete din punct de vedere spaţial a zonei Văii Jiului, dar şi
argumente de ordin economic (echipamentele alese pentru realizarea
reţelei locale de monitorizare a calităţii aerului au costuri relativ ridicate şi
din acest motiv numărul acestora trebuie limitat astfel încât să nu existe
nici mai multe decât necesare, dar în acelaşi timp să ofere o imagine cât
mai completă a calităţii aerului la un moment dat).
Pentru a respecta cele menţionate mai sus au fost stabilite un
număr de 8 puncte de amplasare a echipamentelor fixe destinate
monitorizării calităţii aerului pe cuprinsul întregii zone a Văii Jiului după
cum urmează (fig. 7.14):
156
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI pe teritoriul oraşului

Petrila, amplasat la intersecţia arterei principale care traversează oraşul cu
drumul de acces spre Exploatarea Minieră Petrila.
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI amplasat la intrarea în
municipiul Petroşani, mai precis în zona intersecţiei DN 66 cu DN 7A.
1 dispozitiv System 300 (prevăzut cu trei perechi de emiţători
receptori, adică capabil să monitorizeze calitatea aerului după trei direcţii)
şi un dispozitiv ELPI amplasate în municipiul Petroşani, în vecinătatea
Casei de Cultură a Studenţilor. Dispozitivul System 300 va monitoriza
calitatea aerului după trei direcţii şi anume: spre Teatrul Dramatic I.D.
Sârbu, spre Piaţa Agroalimentară Centrală şi spre Parcul Carol Schreter.
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI la intrarea în municipiul
Petroşani dinspre Defileul Jiului, mai exact în zona bifurcaţiei DN 66 cu DN
66A.
Aninoasa, în apropierea Primăriei oraşului.
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI pe teritoriul municipiului
Vulcan, la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazul cu drumul de acces spre
Exploatarea de Preparare a Cărbunelui Coroeşti (în vecinătatea noului
sediu al Primăriei).
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI pe teritoriul municipiului
Lupeni, în zona fostei fabrici de fibre sintetice Vâscoza.
Uricani, la staţia capăt de linie a mijloacelor de transport în comun (maxi-
taxi).
Monitorizarea calităţii aerului în vecinătatea Termocentralei Paroşeni
se va face cu ajutorul laboratorului mobil prezentat în paragraful 7.2.3.2. B.
Determinările periodice, menite să verifice buna funcţionare a
echipamentelor fixe vor fi efectuate cu ajutorul dispozitivului (monitor multi-
gaz) ECOM A - PLUS (portabil), în acest sens fiind recomandată
achiziţionarea unui astfel de dispozitiv.
Pentru situaţiile prezentate în finalul paragrafului 7.2.2. punctele de
amplasare a laboratorului mobil sau punctele în care se vor face
determinări cu ajutorul dispozitivului ECOM A - PLUS vor fi stabilite pentru
fiecare caz în parte.
Pentru realizarea reţelei locale destinată monitorizării calităţii aerului
în Valea Jiului sunt necesare următoarele echipamente: 9 dispozitive
Airpointer destinate monitorizării SO2, NOx, O3 şi CO, un dispozitiv System
300 în configuraţia Basic, 8 dispozitive ELPI destinate monitorizării
particulelor în suspensie, 1 laborator mobil cu ajutorul căruia pot fi
monitorizate SO2, NO2, NO, NOx, CO, O3, pulberi în suspensie,
hidrocarburi totale, condiţii meteo, şi un dispozitiv portabil ECOM A - PLUS
echipat cu senzori pentru măsurarea NOx, SO2, O2, CO.
157
Fig. 7.14. Amplasarea echipamentelor destinate monitorizării calităţii aerului

în Valea Jiului
7.3. Monitorizarea calităţii apelor

Determinările efectuate privind calitatea apei celor două Jiuri sunt
cele care stau la baza selectării parametrilor care vor fi monitorizaţi.
Pentru justificarea alegerii parametrilor trebuie făcute şi alte
precizări în legătură cu modul în care apele de suprafaţă din Valea Jiului
(cu precădere apele Jiului de Est şi cele ale Jiului de Vest, care reprezintă
principalele cursuri de apă ce străbat zona luată în studiu) sunt utilizate de
către populaţie. Astfel pe teritoriul Văii Jiului nu putem vorbi de utilizarea
apelor Jiului în scopul alimentării cu apă potabilă a localităţilor, de utilizări
în industria alimentară care să necesite condiţii de calitate foarte stricte. De
asemenea, nefiind o zonă propice practicării agriculturii la scară mare,
utilizarea apelor în scopul irigării culturilor este aproape inexistentă (acest
fapt se datorează într-o bună măsură şi regimului precipitaţiilor din zonă),
ea limitându-se la sisteme individuale (constituite din pompe de mică
capacitate) şi acestea foarte reduse ca număr.
158
În ceea ce priveşte folosinţele industriale, principalul agent care

utilizează apele râului Jiul de Vest este Termocentrala Paroşeni. Condiţiile
de calitate impuse de procesele tehnologice care utilizează apa sunt în
special legate de duritatea apei (din acest punct de vedere neexistând
probleme) şi de turbiditatea acesteia (după închiderea Uzinei de Preparare
a Cărbunelui Lupeni aceste probleme au fost în mare măsură eliminate).
Dacă din punct de vedere al utilizării apelor nu se înregistrează
probleme, din punct de vedere ecologic situaţia se prezintă puţin diferit.
Deoarece, aşa cum a fost prezentat în capitolele anterioare,
principala sursă de poluare a apelor celor două Jiuri o constituie
deversarea apelor uzate menajere provenite din zonele neracordate la
sistemul de canalizare, trebuie făcute câteva precizări legate de influenţa
acestora asupra ecosistemului. Tot aici trebuie făcută precizarea că
perioada îndelungată de timp în care industria minieră a afectat cei doi
emisari (Jiul de Est şi cel de Vest) prin deversarea apelor uzate industriale
insuficient sau neepurate a provocat dezechilibre în ecosistemul specific şi
că restabilirea echilibrelor naturale necesită perioade relativ îndelungate de
timp. Deci atunci când vorbim de efectele asupra ecosistemului ale
deversării apelor uzate menajere direct în emisar, trebuie să ţinem cont că
avem deja de a face cu un ecosistem care se confruntă cu efectele
remanente ale activităţilor din trecutul apropiat al Văii Jiului (Faur, 2009).
Astfel, efectele deversării apelor menajere neepurate pot fi
sintetizate prin prezentarea corelaţiilor dintre cantitatea de oxigen dizolvat,
consumul chimic şi biochimic de oxigen şi concentraţia de substanţă
organică respectiv a produşilor rezultaţi din descompunerea acestora
(amoniu, nitriţi şi nitraţi).
Cantitatea de oxigen din apă este rezultatul a două fenomene:
consumul de oxigen datorat activităţii microorganismelor aerobe şi aportul
de oxigen prin reaerare şi fotosinteză. Dintre factorii care influenţează
reaerarea, deficitul de oxigen are rol esenţial. Deficitul de oxigen variază
direct proporţional cu concentraţia în materie organică a biotopului. În
condiţiile creşterii accentuate a gradului de poluare a apelor naturale, ca
urmare a deversării unor ape uzate menajere, insuficient epurate, există
pericolul ca oxigenarea naturală să devină insuficientă pentru asigurarea
realizării autoepurării.
De exemplu, atunci când un centru populat îşi varsă apele reziduale
menajere într-un emisar natural fără a fi supuse procesului de epurare se
constată că imediat în avalul deversării apelor reziduale se produce o
scădere marcantă a oxigenului dizolvat şi concomitent o creştere foarte
mare a consumului biochimic de oxigen.
Cantitatea mare de substanţe organice prezente la locul deversării
stimulează înmulţirea bacteriilor care pentru a creşte şi a se reproduce,
consumă oxigenul dizolvat în apă. Aceasta explică scăderea oxigenului şi
159
creşterea cerinţei biochimice de oxigen în prima fază, pentru ca în faza a

doua pe măsură ce materia organică este degradată în aceeaşi măsură
oxigenul dizolvat să crească şi CBO5 să scadă.
Datorită microorganismelor care, după 3-4 zile de curgere a apei,
ating maximum de dezvoltare, materia organică este dezagregată în NH3,
NO2– şi NO3–, fapt ce permite şi efectuarea unor corelaţii şi chiar a unor
prognoze privind valorile aproximative ale oxigenului dizolvat, ale CBO5 şi
ale diverselor faze ale procesului de mineralizare (NH3, NO2– şi NO3–).
Ţinând cont de faptul că prezenţa azotului şi fosforului în compoziţia
materiilor organice din apele reziduale stimulează creşterea şi multiplicarea
algelor, acestea din urmă vor prolifera în zonele în care s-a realizat
autoepurarea, respectiv procesul de mineralizare a apei (Traistă, 1999).
Prezenţa nitraţilor, a oxigenului dizolvat şi absenţa turbidităţii ca şi a
nămolului de fund constituie un ansamblu de condiţii propice dezvoltării
algelor şi înfloririi apelor.
În avalul deversărilor de ape reziduale-manajere, se produc
importante fluctuaţii ale populaţiilor de organisme vegetale şi animale.
Astfel ciliatele, protozoare care se hrănesc cu bacterii se vor multiplica pe
seama creşterii numărului acestora, iar rotiferele şi crustaceele,
principalele organisme consumatoare de ciliate se vor dezvolta luând în
cele din urmă locul acestora.
În zonele în care se dezvoltă rotiferele şi crustaceele se dezvoltă şi
algele, ca urmare a prezenţei nitraţiilor, a oxigenului dizolvat şi a unei ape
limpezi care stimulează fotosinteza. Succesiunea cantitativă şi calitativă a
populaţiilor de organisme respectiv evoluţia biocenozei, reprezintă un
proces real şi ordonat, previzibil în linii mari. Practic este vorba de un lanţ
trofic care începe odată cu biodegradarea materiei organice. Numărul
speciilor de organisme ca şi numărul indivizilor din fiecare specie variază în
raport cu zonele de poluare şi de autoepurare a apei. Astfel, în zona de
degradare şi descompunere activă a materiei organice vor predomina
viermii de nămol. În zona de recuperare vor predomina chironomidele şi
cloportele iar în zona de apă curată, unde s-au desăvârşit procesele de
mineralizare vor predomina insectele acvatice.
Ca populaţie totală de organisme, în zona de degradare şi
descompunere, această populaţie este cea mai numeroasă dar compusă
din puţine specii, acestea din urmă scăzând foarte mult şi brusc imediat în
aval de punctul de deversare a apelor reziduale bogate în substanţe
organice pentru ca în zona de recuperare speciile să se diversifice
apropiindu-se de situaţia normală din zona de apă curată.
Spre deosebire de poluarea cu substanţe toxice a cursurilor de apă,
care pot distruge în totalitate organismele acvatice pe porţiuni de râu mai
mult sau mai puţin mari, organismele apărând de abia în zona de
recuperare, în cazul poluării cu substanţe organice sau cu suspensii,
160
organismele acvatice nu dispar complet în zonele de degradare şi

descompunere activă, ci numai diminuează ca specii şi populaţie. În
poluarea de natură organică, în aceste zone scade în special numărul de
specii în timp ce în poluarea de natură anorganică, cu suspensii, scade
atât numărul speciilor cât şi populaţia (Traistă, 1999).
Din motivele arătate mai sus, pe cursul celor două Jiuri se constată
şi o populaţie piscicolă aflată sub potenţialul natural caracteristic apelor de
munte.
Deci ţinând cont de cele prezentate mai sus, parametrii de calitate ai
apei care sunt necesari a fi monitorizaţi sunt: temperatura, pH-ul, oxigenul
dizolvat, amoniul (azot amoniacal), nitriţii, consumul chimic şi biochimic de
oxigen, turbiditatea, conductivitatea electrică şi potenţialul redox.
Aceste date vor fi completate cu cele oferite de hidrologi (debitul
râurilor, cotele etc.).

Având în vedere utilizările limitate ale apelor celor două cursuri
importante de apă din Valea Jiului precum şi capacitatea ridicată de
autoepurare caracteristică râurilor de munte cu regim de curgere turbulent,
nu se impune o frecvenţă de monitorizare ridicată ca şi în cazul aerului.
Astfel pentru trei dintre punctele de monitorizare, care vor fi
individualizate în paragraful 7.3.4, frecvenţa de transmitere a datelor
privind calitatea apei va fi stabilită la un interval de 4 ore.
Pentru restul punctelor de control a calităţii apelor sunt suficiente
date obţinute la interval săptămânal. Astfel, în una din zilele săptămânii, în
intervalul orar cuprins între ora 12:00 şi 15:00 (considerat ca fiind intervalul
orar în care se înregistrează un maxim al intensităţii activităţilor umane) vor
fi efectuate determinări privind calitatea apelor prin măsurători directe,
realizate în teren dar şi prin determinări de laborator, efectuate pe probe
prelevate din fiecare punct de monitorizare (Faur, 2008 a).
Pentru monitorizarea calităţii afluenţilor celor două Jiuri, râurile
Băniţa, Jieţ şi Taia vor fi efectuate determinări lunare, iar pentru pârâurile
Buta, Maleia, Sălătruc, Staicului, Aninoasa, Sohodol, Baleia, Căprişoara,
Mohora, Morişoara, Valea Lupească, Valea Secănească, Valea Ungurului,
Valea Lupului, Crividia, Plesnitoarea, Tusa, Braia, Merlaşu, Mierleasa
precum şi pentru determinarea calităţii apelor din lacurile formate în fostele
cariere şi între ramurile haldelor de steril vor fi efectuate patru determinări
anual (adică la interval de trei luni) (Faur, 2008 b).
Determinarea altor parametri sau stabilirea altor puncte de
monitorizare, pentru perioade de timp bine determinate, prilejuite de
deversări accidentale sau de derularea unor proiecte care pot influenţa
calitatea apelor, vor fi privite separat faţă de programul stabilit, de
monitorizare continuă a calităţii apelor. Parametrii şi durata de monitorizare
161
în situaţiile descrise mai sus vor fi stabilite în funcţie de fiecare caz în

parte.

Deoarece există o diferenţiere în ceea ce priveşte frecvenţa de
realizare a măsurătorilor, echipamentele ce urmează a fi folosite trebuie să
răspundă cerinţelor impuse. Astfel pentru monitorizarea calităţii apelor din
Valea Jiului vor fi utilizate staţii automate (capabile să realizeze analize
rapide şi să transmită datele din teren spre centrul de coordonare al
sistemului local de monitorizare a mediului în timp real), aparatură portabilă
(pentru determinările realizate în teren) şi aparatură de laborator (destinată
analizării probelor prelevate din punctele de monitorizare stabilite).
7.3.3.1. Aparatură automată destinată analizelor de calitate ale apei
A Sistemul destinat monitorizării calităţii apei WQMS (Water Quality

Monitoring System).
Este un sistem destinat monitorizării automate a unui număr de
până la 9 parametri de calitate ai apei. În configuraţia standard este
echipat cu 4 senzori, respectiv pentru determinarea temperaturii apei,
conductivităţii, oxigenului dizolvat şi pH-ului (fig. 7.15).
Fig. 7.15. Sistemul WQMS în configuraţia standard
Pentru a răspunde cerinţelor referitoare la parametrii necesari a fi

monitorizaţi prezentaţi anterior, în afară de cei patru senzori din
configuraţia standard mai trebuie achiziţionaţi senzori pentru determinarea
turbidităţii, potenţialului redox şi amoniu.
162
Sistemul este operat prin intermediul unui soft bazat pe sistemul de

operare Windows (XP şi orice versiune ulterior apărută), numit Global
Logger II. Este prevăzut cu o carcasă protectoare faţă de condiţiile meteo.
Datele pot fi transmise spre o unitate centrală prin intermediul unui modem
sau stocate într-un înregistrator de date şi descărcate ulterior. Alimentarea
poate fi efectuată cu ajutorul bateriilor reîncărcabile, de la reţeaua de
electricitate prin intermediul unui transformator sau cu ajutorul unui panou
solar (nu face parte din dotările standard). Intervalul de realizare a
determinărilor este programabil, în funcţie de necesităţi (pentru cazul de
faţă o determinare la fiecare 4 ore). Este capabil să înregistreze un număr
de 40879 de măsurători şi operează în intervalul de temperatură –40 -
+85°C.
Caracteristici tehnice ale senzorilor de măsură utilizaţi
(www.globalw.com):
Senzorul WQ101 destinat măsurării temperaturii: interval de măsură -50°C
- +50°C, precizie ±0,1°C, presiunea maximă 40 PSI, tensiunea de lucru 10-
36 V, timp de încălzire minim 5 secunde, temperatura de funcţionare -50° -
+100°C, dimensiuni 11,43 cm lungime şi 1,9 cm diametru.
Senzorul WQ201 destinat determinării pH-ului: interval de măsură 0 – 14

unităţi pH, precizia 2%, presiunea maximă 40 PSI, tensiunea de lucru 10-
30 V, timp de încălzire minim 3 secunde, temperatura de lucru -5°C -
+55°C, dimensiuni 25,4 cm lungime şi 3,175 cm diametru.
Senzorul WQ301 destinat determinării conductivităţii: interval de măsură 0

– 5000, 0 – 10000, 0 - 20000 μS/cm, precizia 1%, presiunea maximă 40
PSI, tensiunea de lucru 12 (±5%) V, timp de încălzire minim 3 secunde,
temperatura de lucru -40°C - +55°C, dimensiuni 30,48 cm lungime şi 2,54
cm diametru, compensare temperatură 2%/°C, electrodul este fabricat din
316 Stainless Steel (oţel inoxidabil 316).
Senzorul WQ401 destinat determinării oxigenului dizolvat: interval de

măsură 0 – 100% din cantitatea la saturaţie, precizia ±0,5%, presiunea
maximă 40 PSI, tensiunea de lucru 10-36 V, timp de încălzire minim 10
secunde, temperatura de lucru -40°C - +55°C, dimensiuni 27,94 cm
lungime şi 3,175 cm diametru, membrană tip 0,001 FEP teflon (standard),
eroare totală 2% din valoarea finală.
Senzorul WQ600 destinat determinării potenţialului redox: interval de

măsură -500 – +500 mV, precizia 2%, presiunea maximă 40 PSI,
tensiunea de lucru 10-36 V, timp de încălzire minim 3 secunde,
cm diametru.
163
Senzorul WQ710 destinat determinării turbidităţii: interval de măsură 0 – 50

sau 0 – 1000 NTU (nephelometric turbidity units), precizia 5%, presiunea
maximă 30 PSI, tensiunea de lucru 10-36 V, timp de încălzire minim 10
secunde, temperatura de lucru -40°C - +50°C, dimensiuni 22,86 cm
lungime şi 3,81 cm diametru.
Senzorul WQ820 destinat determinării concentraţiei de amoniu: interval de

măsură 0 – 30 mg/dm3, precizia 0,5%, presiunea maximă 40 PSI,
tensiunea de lucru 10-30 V, timp de încălzire minim 5 secunde,
cm diametru.
7.3.3.2. Aparatură portabilă destinată efectuării determinărilor în teren

Aparatele portabile prezentate în cele ce urmează se află în dotarea
laboratorului de mediu din cadrul Universităţii din Petroşani.
A pH metru/detector de ioni model 340i (portabil) (fig. 7.16)

Produs de firma WTW (Wissenschaftlich – Technische Werkstätten
GmbH)
- măsurarea pH-ului se face cu trei zecimale şi cu o precizie de: ≤ 0,005
pH ± 1digit;
- precizia măsurării potenţialului redox depinde de scala de măsurare
utilizată: ≤ 0,3 mV (-999,9…+999,9 mV) respectiv ≤1 mV (-
1999…+1999 mV);
- precizia de măsurare a temperaturii: ≤0,1 K ± 1 digit;
Alimentarea aparatului poate fi făcută cu baterii (4x1,5 V, tip AA)sau
de la reţea, prin intermediul unui adaptor care alimentează aparatul cu
joasă tensiune (9 V DC).
Fig. 7.16. pH metru/detector de ioni model 340i
164
Date tehnice: lungime 172 mm; lăţime 80 mm; înălţime 37 mm;

masa aproximativ 0,3 kg; protecţia structurii mecanice tip IP 66; protecţia
părţilor electrice clasa III, certificat testare cETLus, CE; temperatura de
depozitare –25 - +65 °C; temperatura la care poate opera –10 - +55°C,
clasa climatică 2; intervale de măsurare pentru pH –2,000…+19,999
(rezoluţia 0,001) sau –2,00…+19,99 (rezoluţia 0,01); potenţial redox (mV)
–999,9…+999,9 (rezoluţia 0,1) sau –1999…+1999 (rezoluţia 1);
temperatura (°C) -5,0…+105,0 (rezoluţia 0,1+); intervale de măsură a
concentraţiei diferiţilor ioni 0,000 – 9,999 mg/l (rezoluţia 0,001 mg/l); 0,00 –
99,9 mg/l (rezoluţia 0,01 mg/l); 0,0 – 999,9 mg/l (rezoluţia 0,1 mg/l); 0 –
1999 mg/l (rezoluţia 1 mg/l) (www.wtw.com).
Calibrarea aparatului pentru măsurarea pH-ului se face automat,
putând fi calibrare într-un singur punct sau în două puncte.
Calibrarea aparatului pentru măsurarea concentraţiei diferiţilor ioni
se face cu soluţii standard, utilizând 2 sau 3 astfel de soluţii în funcţie de
tipul calibrării ales, în 2 sau 3 puncte (www.wtw.com).
În funcţie de necesităţi aparatul poate funcţiona ca detector de ioni,
în acest sens fiind necesară achiziţionarea unui electrod capabil să
determine concentraţia de amoniu.
B Aparate portabile destinate determinării pH-ului, potenţialului redox,

conductivităţii electrice şi oxigenului dizolvat (modele HI 9023, HI 9033 şi
HI 9142) (fig. 7.17)
pH metrul model HI 9023

Este un aparat produs de firma Hanna Instruments destinat
efectuării determinărilor în teren ale următorilor parametri: pH, potenţial
redox şi temperatură.
Fig. 7.17. Aparatură portabilă pentru determinarea pH-ului, potenţialului redox,

temperaturii, conductivităţii şi oxigenului dizolvat
165
Caracteristici tehnice: intervale de măsură 0,00 – 14,00 pentru pH, 0

– 399,9 şi 400 – 1999 mV pentru potenţialul redox şi 0,0 – 100,0 °C pentru
temperatură, rezoluţia o,01 pentru pH, 0,01 respectiv 1 mV pentru
potenţialul redox şi 0,1 °C pentru temperatură, precizia măsurătorilor ±0.01
pH, ±0.2 mV; ±1 mV şi ±0.4°C, calibrarea pentru pH se face automat cu
ajutorul a 5 valori memorate (pH 4,01; 6,86; 7,01; 9,18; 10,01),
compensarea valorii măsurate funcţie de temperatură se face în mod
automat sau manual între -5 şi 105°C, tipul de baterii utilizate 4 x 1,5V AA /
aproximativ 500 ore funcţionare continuă, temperatura de operare 0 -
50°C, umiditatea relativă maximă 100%, dimensiuni 196 x 80 x 60 mm,
greutate 500 g (www.hannainst.com).
Conductivimetrul model HI 9033

efectuării determinărilor în teren ale conductivităţii electrice a apei (sau
TDS, adică săruri totale dizolvate).
Caracteristici tehnice: intervale de măsură 0,0 – 199,9 µS/cm, 0 -
1999 µS/cm, 0,00 – 19,99 mS/cm, 0,0 – 199,9 mS/cm, rezoluţia 0,1 µS/cm,
1 µS/cm, 0,01 mS/cm, 0,1 mS/cm, precizia măsurătorilor ±1% din valoarea
finală, calibrarea se face manual într-un punct, corecţia de temperatură
automată între 0 şi 50°C, tipul de baterii utilizate 1 x 9V/aproximativ 100
ore funcţionare continuă, temperatura de operare 0 - 50°C, umiditatea
relativă maximă 100%, dimensiuni 196 x 80 x 60 mm, greutate 425 g
(www.hannainst.com).
Aparatul pentru determinarea conţinutului de oxigen dizolvat model HI

9142
efectuării determinărilor în teren ale conţinutului de oxigen dizolvat în
probele de apă.
Caracteristici tehnice: interval de măsură 0,0 – 19,9 mg/dm3,
rezoluţia 0,1 mg/dm3, precizia ±1,5 din valoarea finală, calibrarea automată
sau manuală în 1 sau 2 puncte, corecţia de temperatură automată între 0
şi 30°C, tipul de baterii utilizate 4 x 1,5V AA / aproximativ 500 ore
funcţionare continuă, temperatura de operare 0 - 50°C, umiditatea relativă
maximă 100%, dimensiuni 196 x 80 x 60 mm, greutate 500 g
(www.hannainst.com).
7.3.3.3. Aparatură de laborator

Pentru determinarea parametrilor de calitate ai apelor, care
presupun efectuarea unor analize ce nu pot fi efectuate cu ajutorul
aparaturii portabile, cum ar fi consumul chimic şi biochimic de oxigen,
turbiditatea sau determinarea concentraţiei unor ioni (în special în cazul
166
apariţiei unor episoade de poluare accidentală), se vor utiliza metode

chimice şi fizice de analiză.
Prima etapă o constituie prelevarea probelor din punctele de control
stabilite, ţinând cont de metodologiile şi prescripţiile existente, astfel încât
să nu se producă contaminări ale respectivelor probe. Aceleaşi reguli de
prevenire a contaminării sau deteriorării probelor se au în vedere şi pe
perioada de transport a acestora spre laboratorul de analize. Probele
aduse la laborator vor fi supuse analizelor prevăzute în programul de
monitorizare sau în situaţii speciale analizelor specifice fiecărui caz în
parte.
În acest scop aparatura va fi constituită dintr-un turbidimetru şi din
echipamentele şi substanţele specifice laboratoarelor de chimie, necesare
efectuării analizelor chimice de laborator
Pentru analize de înaltă precizie şi pentru care este nevoie de
rezultate cât mai rapid obţinute va fi folosit Cromatograful HPLC (fig. 7.18),
aflat de asemenea în dotarea Universităţii din Petroşani.
Fig. 7.18. Cromatograful HPLC
Este un cromatograf în fază lichidă de înaltă performanţă destinat

analizelor chimice în fază lichidă. Sensibilitatea acestui cromatograf este
de 1:1000000 şi depinde de calitatea detectorului. Cromatograful este
dotat cu un spectrofotometru UV-VIS (detectorul). Cu acest aparat se
determină conţinutul de metale grele, lantanide, pesticide şi compuşi
organocloruraţi din probe de apă, aer şi sol (Faur, 2008 b).

utilizate
Scopul principal urmărit de sistemul local de monitorizare al calităţii
apelor din Valea Jiului este acela de determinare a influenţei pe care
167
activităţile desfăşurate în zonă o au asupra calităţii acestora. Fiindcă

principalele cursuri de apă sunt reprezentate de cele două Jiuri, este de la
sine înţeles că atenţia se va îndrepta spre monitorizarea acestora (fig.
7.19) (Faur, 2008 a; Faur, 2008 b).
Fig. 7.19. Amplasarea echipamentelor şi punctelor destinate monitorizării calităţii apelor în

Valea Jiului
Pentru determinarea calităţii acestora vor fi utilizate trei staţii

automate de monitorizare de tip WQMS, în configuraţia descrisă anterior.
Acestea vor fi amplasate după cum urmează:
1 sistem WQMS pe cursul Jiului de Vest, în zona Câmpu lui Neag,
adică în amonte de zona urbană.
1 sistem WQMS pe cursul Jiului de Est, la ieşirea din zona Lonea.
Aceste două staţii automate vor furniza informaţiile cele mai
apropiate de condiţiile naturale despre calitatea apei.
Un al treilea sistem WQMS va fi amplasat la 200 m aval de punctul
de confluenţă a celor două Jiuri, acesta fiind în măsură să ne ofere
informaţii despre calitatea apelor râului Jiu la ieşirea acestuia din zona Văii
Jiului.
168
Pentru celelalte puncte de monitorizare (săptămânală) situate pe

cursurile celor două râuri (Jiul de Vest şi de Est), vor fi folosite aparatele
portabile şi vor fi prelevate probe pentru analize efectuate în laborator.
Aceeaşi metodologie va fi aplicată şi pentru punctele de monitorizare cu
frecvenţa de efectuare a măsurătorilor stabilită la o lună respectiv o dată la
trei luni.
Aceste puncte vor fi situate la graniţa dintre localităţile componente
ale Văii Jiului şi vor urmări determinarea influenţei pe care o are fiecare
localitate în parte asupra calităţii apei.
Punctele de probare a apelor râurilor Taia, Băniţa şi Jieţ vor fi
stabilite la 200 m în amonte de punctul de confluenţă cu râul Jiul de Est.
Pentru pârâurile de pe cuprinsul zonei luate în studiu, punctele de
prelevare vor fi stabilite la 100 m în amonte de confluenţă. În cazul
acestora trebuie făcută precizarea că în unele perioade ale anului
caracterizate prin lipsă prelungită de precipitaţii, poate fi imposibilă
probarea calităţii acestora (unele pâraie pot seca temporar).
Pentru lacurile prezente în zonă, numărul de probe necesar a fi
prelevate din fiecare va fi stabilit în funcţie de dimensiunile acestora (Faur,
2008 a; Faur, 2008 b).
7.4. Monitorizarea calităţii solului

Cu toate că Valea Jiului nu este o regiune agricolă şi prin urmare
condiţiile de calitate a solului nu trebuie să se ridice la standarde înalte,
totuşi numeroasele gospodării individuale aflate la marginea regiunii
urbane, îşi asigură o parte din necesarul de hrană din culturile proprii, de
mici dimensiuni, ceea ce presupune un control periodic asupra calităţii
solului în regiune. De asemenea, controlul calităţii solului în regiunile
urbane poate să ofere informaţii privind nivelul de poluare, prin faptul că o
serie de poluanţi, iniţial ai aerului, ajung pe sol şi în compoziţia acestuia
prin intermediul precipitaţiilor.
Un alt motiv care subliniază necesitatea monitorizării solului este dat
de faptul că Valea Jiului există numeroase depozite de steril care au în
compoziţie adesea metale grele şi aşa cum poluanţii atmosferici ajung în
sol prin intermediul precipitaţiilor la fel şi elementele din compoziţia
haldelor de steril pot, prin spălarea acestora, să ajungă în solul din
imediata vecinătate a haldelor (Faur, 2009). Trebuie menţionate, de
asemenea, şi depozitele necontrolate de deşeuri. Produsele de
descompunere a deşeurilor împreună cu apele din precipitaţii se infiltrează
în sol, conducând la contaminarea acestuia pentru perioade lungi de timp.
Aşadar, există suficiente motive pentru realizarea unui sistem local
destinat monitorizării calităţii solului în Valea Jiului.
169
La cele de mai sus trebuie adăugată necesitatea de monitorizare,

chiar dacă aceasta nu se referă direct la calitate, a suprafeţelor de teren
ocupate de haldele de steril precum şi a suprafeţelor afectate de fenomene
geominiere negative ca de exemplu alunecări de teren, subsidenţă şi
rupturi ale terenului. Această monitorizare are ca scop cuantificarea
terenurilor scoase din circuitul economic de activităţile miniere şi se
realizează prin lucrări specifice care cuprind stabilirea unor aliniamente,
măsurători topografice, întocmirea planurilor de situaţie sau prin metode
moderne cum ar fi fotogrammetria şi imaginile satelitare.
Parametri de calitate ai solului, care vor fi monitorizaţi se referă atât
la cei care caracterizează solul din punct de vedere pedologic (pH, săruri,
umiditate, temperatură etc), dar şi la compoziţia chimică şi minerală a
acestuia.
Echipamentele utilizate în prezent pentru efectuarea analizelor de
sol permit identificarea oricărui element prezent în sol şi din acest punct de
vedere nu este necesară o individualizare a acestora. Probele de sol vor fi
supuse analizelor care vor prezenta concentraţia fiecărui element în sol iar
ulterior aceste concentraţii vor fi comparate cu cele maxime admise în
funcţie de folosinţele terenului respectiv de unde au fost prelevate probele.
Exemple de astfel de analize complete privind compoziţia solului sunt
prezentate în tabelele 6.17, 6.18 și 6.19.

Dintre toţi parametrii de calitate ai mediului, solul este cel pentru
care frecvenţa de realizare a măsurătorilor este cea mai scăzută. Acest
fapt se datorează ritmului relativ lent în care pot apărea schimbări
semnificative privind compoziţia chimică a acestuia. Cu excepţia
episoadelor de poluare accidentală (deversarea substanţelor toxice,
administrarea îngrăşămintelor agricole în exces etc.) pătrunderea în acesta
a substanţelor considerate a fi poluanţi pentru sol în acesta direct din
atmosferă sau prin intermediul apelor din precipitaţii, în cantităţi suficiente
încât să putem vorbi de poluare, presupune perioade lungi de timp, şi o
intensitate relativ constantă a activităţilor răspunzătoare de această
poluare.
Luând în considerare şi analizele efectuate pe probe de sol,
prezentate în cadrul capitolului 4, care nu indică concentraţii peste limitele
admise ale poluanţilor în sol, frecvenţa de monitorizare care să asigure
date suficiente asupra calităţii solului este de două determinări pe an.

În ceea ce priveşte echipamentele care pot fi utilizate pentru
monitorizarea calităţii solului, acestea pot fi şi ele împărţite în echipamente
portabile şi echipamente de laborator.
170
7.4.3.1. Echipamentele portabile

Pot fi utilizate în acest scop, în principiu aparatele prezentate în
capitolul anterior, adică pH metrul şi conductivimetrul produse de firma
Hanna (modelele HI 9023, HI 9033) respectiv pH metru/detector de ioni
produs de firma WTW (Wissenschaftlich – Technische Werkstätten GmbH,
model 340i), cu menţiunea că pentru realizare analizelor de sol este
necesară aducerea acestora în soluţie. Cu ajutorul pH metrului detector de
ioni pot fi determinate în teren şi concentraţiile de Cu2+ şi Pb2+ (fig. 7.20),
pentru care există în prezent electrozi (în dotarea Universităţii din
Petroşani) ala căror caracteristici sunt prezentate mai jos (Faur, 2009):
Fig. 7.20. Electrodul pentru măsurarea concentraţiei de Pb2+, tip Pb 800 şi electrodul
pentru măsurarea concentraţiei de Cu2+, tip Cu 800
Electrodul pentru măsurarea concentraţiei de Pb2+, tip Pb 800

Interval de măsură: 0,2 – 20000 mg/l Pb2+ (10-6 – 10-1 mol/l Pb2+);
reproductibilitate: ±4%; interval pH la care poate opera: 4 – 7 unit. pH;
interval de temperatură la care poate opera: 0 - 80°C/până la 100°C pentru
scurt timp; rezistenţa membranei: <1MΩ; lungimea electrodului: 153 mm
(33 mm capul de conectare); diametrul: sonda 12 mm, capul de conectare
16 mm; lungimea cablului: 1 m; mufa de conectare: tip DIN sau BNC
(www.wtw.com).
Electrodul pentru măsurarea concentraţiei de Cu2+, tip Cu 800

Interval de măsură: 6 x 10-4 - 6350 mg/l Cu2+ (10-8 – 10-1 mol/l Cu2+);
reproductibilitate: ±4%; interval pH la care poate opera: 2 – 6 unit. pH;
interval de temperatură la care poate opera: 0 - 80°C/până la 100°C pentru
scurt timp; rezistenţa membranei: <1MΩ; lungimea electrodului: 153 mm
(33 mm capul de conectare); diametrul: sonda 12 mm, capul de conectare
16 mm; lungimea cablului: 1 m; mufa de conectare: tip DIN sau BNC
(www.wtw.com).
171
7.4.3.2. Aparatura de laborator

Pentru analizele complete de laborator a probelor de sol poate fi
utilizat Cromatograful HPLC, prezentat anterior.
Fig. 7.21. Spectrometrul S4 Pioneer
Deşi este un aparat capabil să facă determinări rapide şi de înaltă

precizie, el prezintă marele dezavantaj că probele de sol trebuie aduse în
soluţie pentru a putea fi analizate.
În aceste condiţii mult mai util pentru efectuarea acestor analize este
Spectrometrul S4 Pioneer (fig. 7.21) care este un aparat special construit
pentru analizarea probelor solide (şi care a fost utilizat pentru determinările
prezentate în capitolul 4). Acest aparat se află în dotarea C.E.H., iar pentru
utilizarea lui în activitatea de monitorizare a solului şi implicit în sistemul
local de monitorizare a calităţii solului este nevoie de un acord de
colaborare cu instituţia anterior amintită.
Acest aparat funcţionează pe principiul (WDXRF - wavelength
dispersive X-ray fluorescence spectrometer) măsurării lungimii de undă
dispersate de probă prin fluorescenţă în urma iradierii cu raze X. Este un
aparat de ultimă generaţie de înaltă performanţă şi precizie.
7.4.4. Amplasarea zonelor de monitorizare şi numărul de staţii

utilizate
În cazul solului nu putem vorbi de stabilirea unor puncte de
amplasare a unor echipamente fixe sau a unor secţiuni de control ci putem
vorbi de anumite suprafeţe de teren care urmează a fi monitorizate. În
funcţie de mărimea acestor terenuri, în conformitate cu metodologia
impusă de legislaţia în vigoare, sunt stabilite numărul exact de puncte din
care se vor preleva probe. După prelevarea lor acestea sunt supuse unor
172
operaţiuni specifice care cuprind omogenizarea probelor, reducerea

acestora prin sfertuiri succesive, astfel încât proba rămasă şi care va fi
transportată la laborator pentru analize să aibă dimensiuni acceptabile, dar
în acelaşi timp să îşi păstreze reprezentativitatea (Faur, 2009).
Deoarece precizam că solul poate oferi o imagine şi asupra poluării
aerului, corelarea unor analize ale solului cu cele ale calităţii aerului pot
conduce la elaborarea unor modele predictive, în ceea ce priveşte evoluţia
calităţii acestuia în viitor. Aceste corelaţii pot fi efectuate cel mai bine în
mediul urban, şi din acest motiv este necesară monitorizarea calităţii
solului în oraşele din Valea Jiului.
Aşadar, primele zone identificate ca fiind reprezentative pentru
monitorizarea solului sunt parcurile, zonele destinate recreerii din interiorul
oraşelor. De asemenea, este necesară supravegherea calităţii solului în
vecinătatea haldelor de steril şi a depozitelor de deşeuri menajere. În ceea
ce priveşte ultima categorie cu precădere depozitul de la Petrila, care este
prevăzut să preia toate deşeurile menajere din Valea Jiului pentru o
perioadă cuprinsă între 20 şi 30 de ani.
Deci celelalte suprafeţe de teren monitorizate vor fi cele din zona de
influenţă a haldelor şi depozitelor de deşeuri (fig. 7.22).
Fig. 7.22. Zonele de prelevare a probelor de sol în vederea monitorizării calităţii acestuia
173
În cazul poluărilor accidentale, suprafeţele de teren ce vor fi

monitorizate (în afara programului de monitorizare continuă) vor fi stabilite
pentru fiecare caz în parte.
7.5. Monitorizarea stării de sănătate a populaţiei

Monitorizarea sănătăţii populaţiei dintr-o anumită zonă (Valea Jiului
în cazul de faţă) este o necesitate care rezidă din multiplele influenţe pe
care poluanţii sau mai bine spus calitatea mediului le au asupra sănătăţii
oamenilor. Apariţia unor boli sau agravarea altora poate fi pusă în strânsă
legătură cu prezenţa anumitor poluanţi în aerul, apa sau chiar solul care
constituie factorii de mediu caracteristici zonei în care trăim, şi de aceea
monitorizarea stării de sănătate a populaţiei a devenit un important
indicator al calităţii acestuia.
Spre deosebire de monitorizarea parametrilor de calitate
caracteristici factorilor de mediu, monitorizarea stării de sănătate a
populaţiei nu presupune identificarea anumitor parametri, alegerea unor
echipamente şi identificarea unor puncte de amplasare a acestora.
Numitorul comun în elaborarea unui astfel de subsistem destinat
monitorizării stării de sănătate a populaţiei cu cele descrise în capitolele
anterioare îl constituie stabilirea unei frecvenţe de „efectuare a
măsurătorilor” (Faur, 2009).
Până în prezent starea de sănătate a populaţiei rezidente într-o
anumită localitate a fost apreciată pe baza datelor obţinute din diverse
surse: spitale, medici de familie, unităţi medicale ce deservesc anumite
instituţii. Deşi datele astfel obţinute sunt într-o oarecare măsură
reprezentative, trebuie făcute anumite observaţii, şi anume:
- deseori sunt prezentate date referitoare, spre exemplu, la numărul de
persoane aflate în evidenţe ca suferind de o anumită boală fără însă a fi
dat şi numele persoanelor respective. În condiţiile în care datele sunt
colectate din mai multe surse există riscul ca o persoană să fie
raportată ca suferind de o anumită boală din mai multe surse şi deci să
avem un număr mai mare de persoane cărora le atribuim o anumită
boală decât numărul real al acestora.
- la polul opus celor prezentate, şi mult mai probabilă, este situaţia în
care un număr relativ mare de persoane suferă de anumite boli, dar ele
nu figurează în evidenţe. Această situaţie fiind una cât se poate de
reală şi se datorează în principal faptului că în România şi implicit în
Valea Jiului oamenii nu sunt obişnuiţi să meargă la controale periodice.
În sprijinul celor afirmate anterior vin rezultatele campaniei
naţionale, derulată între 2007 și 2008, de analizare a stării de sănătate a
populaţiei din România, când nu de puţine ori oamenii au aflat că suferă de
anumite afecţiuni pentru prima dată.
174
Având în vedere cele expuse mai sus singura modalitate eficientă

de monitorizare a stării de sănătate a populaţiei din Valea Jiului este
reprezentată de datele oferite de astfel de campanii.
Iniţiativele legislative din domeniul controlului sănătăţii publice vin în
sprijinul realizării unui subsistem eficient de monitorizare a sănătăţii. Astfel
impunerea pe cale legală a obligativităţii efectuării unor examene medicale
periodice şi cu regularitate este în măsură să ofere datele necesare
sistemului de monitorizare al mediului.
Deci subsistemul local de monitorizare a stării de sănătate a
populaţiei presupune în primul rând organizarea unei strategii de control a
acesteia care să presupună continuitate şi periodicitate. Realizarea unor
campanii similare celei în desfăşurare la un interval de minim 4 ani este în
măsură să furnizeze date relevante cu privire la sănătatea locuitorilor Văii
Jiului (Faur, 2009).
7.6. Monitorizarea peisajului

Dacă peisajul urban al Văii Jiului nu a suferit modificări esenţiale
(construcţii de mare amploare etc) ci doar cosmetizări ale clădirilor şi
construcţiilor existente, peisajul care caracterizează împrejurimile oraşelor
este în continuă modificare şi transformare.
Putem vorbi astfel de activităţi, care conduc la degradarea acestuia,
dar şi de activităţi şi procese care refac zonele degradate în trecut.
Din prima categorie fac parte activităţile miniere, cele de exploatare
a masei lemnoase şi depozitarea deşeurilor. Astfel, continuarea activităţii
miniere presupune şi ocuparea unor noi suprafeţe de teren şi extinderea
suprafeţelor ocupate în prezent de către haldele de steril, care în mod
evident au efecte negative asupra peisajului.
Exploatarea masei lemnoase este, de asemenea, în măsură să
degradeze peisajul. Chiar dacă zonele exploatate sunt reîmpădurite prin
lucrări silvice de recultivare biologică, pentru perioade relativ îndelungate
de timp, percepţia asupra peisajului în aceste zone are de suferit.
În ceea ce priveşte depozitele de deşeuri menajere, indiferent unde
ar fi amplasate (chiar şi între ramurile haldelor de steril minier ca şi în cazul
depozitului de la Petrila) efectul acestora asupra peisajului va fi unul
puternic negativ, practic imposibil să nu fie perceput.
Restrângerea activităţilor miniere, lucrările de reabilitare ecologică a
haldelor de steril, lucrările de reîmpădurire precum şi apariţia în peisaj a
lacurilor formate între haldele de steril se constituie ca factori de ameliorare
ai calităţii peisajului. În mod evident reintegrarea haldelor de steril şi
revegetarea versanţilor acolo unde au existat exploatări forestiere sunt
acţiuni pozitive din punct de vedere peisagistic.
Aşadar, organizarea subsistemului de monitorizare a peisajului
presupune identificarea zonelor descrise anterior şi stabilirea unei
175
frecvenţe de realizare a „măsurătorilor”, neputând fi vorba de identificarea

unor parametri de calitate ai peisajului ci doar de percepţia fiecăruia asupra
modului de evoluţie, în bine sau în rău al acesteia.
Monitorizarea peisajului se face cu ajutorul fotografiilor şi presupune
stabilirea precisă a unor amplasamente, a unor direcţii şi sensuri în care
sunt făcute aceste fotografii în cazul celor terestre şi a unor coordonate şi
altitudini în cazul celor satelitare sau aeriene.
Pentru realizarea monitorizării peisajului este necesară
achiziţionarea unui aparat foto digital ale cărui performanţe minime să fie:
rezoluţie 24 MP, card de memorie 20 GB. Fotografiile satelitare pot fi
obţinute prin intermediul Internetului, contracost.
Punctele de monitorizare vor fi amplasate în zonele exploatărilor
forestiere (Valea Jieţului, Taiei, Câmpu lui Neag etc.), în vecinătatea
depozitelor de deşeuri şi a haldelor de steril active precum şi cele intrate în
conservare şi reintegrare în peisaj, fie prin lucrări specifice de recultivare
fie în mod natural (Faur, 2009).
7.7. Monitorizarea florei şi faunei

Monitorizarea florei şi faunei sunt activităţi care se desfăşoară şi în
prezent, fiind în responsabilitatea Ocoalelor Silvice, şi care presupun
măsurători dendrologice şi dendrometrice specifice în cazul vegetaţiei şi
estimări ale efectivelor de vânat din categoriile de interes respectiv ale
populaţiilor piscicole în cazul faunei (Faur, 2009).
Existenţa acestui subsistem, integrarea lui în sistemul local de
monitorizare a mediului presupune preluarea datelor existente şi
includerea lor în cadrul bazei de date ce cuprinde informaţiile despre mediu
în Valea Jiului.
7.8. Monitorizarea zgomotelor

Chiar dacă nivelul zgomotelor în general nu depăşeşte limitele
admise, prezenţa lui continuă în mediul urban este în măsură să conducă
la apariţia stresului sau la agravarea tulburărilor de natură nervoasă.
Pentru a avea o imagine asupra nivelului de zgomot sunt necesare
măsurători în perioada cuprinsă între orele 12 şi 15 ale unei zile, când se
înregistrează un maxim de intensitate al activităţilor generatoare de
zgomote (trafic auto, lucrări în construcţii, trafic pietonal etc.).
O problemă importantă este utilizarea aparaturii corespunzătoare.
Pentru aprecierea zgomotului sunt utilizate decibelmetre, adică măsurăm o
valoare în decibeli a zgomotului, iar acesta reprezintă nivelul de presiune
acustică. Dar pentru că urechea umană este un înregistrator neliniar, în
sensul că o aceeaşi intensitate sonoră pentru sunete cu frecvenţe diferite
este percepută de ureche cu intensităţi diferite, au fost construite curbe de
176
egal nivel de tărie sonoră, tărie sonoră care se măsoară în foni. De

precizat că urechea umană suportă până la 80 de foni timp de 7-8 ore.
Un alt mod de determinare a zgomotului este prin intermediul tăriei
sonore măsurată în soni.
Între tăria sonoră şi nivelul de tărie acustică există o relaţie de
transformare, utilizată la compunerea efectului mai multor surse de zgomot
(spre exemplu două surse cu nivelele de tărie acustică de 90 respectiv 70
foni vor fi resimţite de urechea umană ca o sursă cu nivelul de tărie
acustică de aproximativ 93 foni) (Faur, 2009).
Ţinând cont de cele de mai sus pentru monitorizarea zgomotului
trebuie achiziţionat decibelmetru, iar valorile măsurate trebuie apoi
prelucrate pentru a fi exprimate în foni.
Punctele de monitorizare a zgomotelor vor fi reprezentate de cele
mai intens circulate porţiuni din interiorul localităţilor, respectiv ele vor
coincide cu punctele de amplasare a staţiilor fixe de monitorizare a calităţii
aerului: la intersecţia arterei principale care traversează oraşul Petrila cu
drumul de acces spre Exploatarea Minieră Petrila, în vecinătatea Casei de
Cultură a Studenţilor din Petroşani, pe teritoriul oraşului Aninoasa în
apropierea Primăriei, pe teritoriul municipiului Vulcan la intersecţia
Bulevardului Mihai Viteazul cu drumul de acces spre Exploatarea de
Preparare a Cărbunelui Coroeşti (în vecinătatea noului sediu al Primăriei),
pe teritoriul municipiului Lupeni în zona fostei fabrici de fibre sintetice
Vâscoza, pe teritoriul oraşului Uricani la staţia capăt de linie a mijloacelor
de transport în comun (maxi-taxi).
Considerând că situaţia privind sursele de zgomot este relativ
constantă, vor fi efectuate măsurătorile o dată pe lună, în acest scop
propun utilizarea:
Sonometrul digital de precizie CEM DT-815 (fig. 7.23)

Sonometrul digital DT-815 este un sonometru uşor de utilizat,
performant şi fiabil special proiectat pentru determinări rapide şi comode
de zgomot. Este dotat cu o memorie ce poate stoca până la 50 de
înregistrări.
Caracteristici:
- domeniu de măsurare: 30-130 dB la frecvenţe între 31,5 Hz şi 8 kHz;
- acurateţe ±1,4 dB;
- domenii de măsură zgomot: mic 30-80 dB, mediu 50-100 dB, mare 80-
130 dB, Auto 30-130 dB;
- microfon elecret condensator de ½ inch;
- ponderare de frecvenţă tip A/C comutabil;
- ponderare de frecvenţă tip FAST (125 ms)/SLOW (1s);
- afişaj cu patru digit, rezoluţie 0,1 dB;
- rata de afişare 0,5 s;
177
- memorare dată/timp;
- funcţie de alarmă OVER la >130 dB şi UNDER la <30 dB;
- funcţie max/min/hold;
- autonomie baterie (9V) 30 ore (indicator baterie consumată);
- deconectare automată;
- dimensiuni 210x55x32 mm;
- temperatură de lucru 0 – 40 ºC, depozitare –10 – 60 ºC;
- umiditate de lucru 10 – 90 % (UR), depozitare 10 – 75 % (UR);
- certificare CE – IEC61672-1 Clasa 2. (www.sonometru.ro)
Fig. 7.23. Sonometru digital de precizie CEM DT-815 și Calibratorul 0554-0452
Se poate utiliza pentru sonometre de ½ şi 1 inch. Nivel de presiune

sonoră comutabilă 94 dB (A) şi 104 dB (A), 1000 Hz, factor de distorsionări
<3 %, precizie ±0,5 dB conform Clasei 2 de precizie IEC 60942, baterie de
9 V (www.sonometru.ro)
Atât sonometrul cât şi calibratorul se află în dotarea Universităţii din
Petroşani.
7.9. Monitorizarea mediului în staţiunile montane Straja şi Parâng

În ceea ce priveşte staţiunile montane Straja şi Parâng, regimul
special de monitorizare al factorilor de mediu rezidă din caracterul sezonier
al activităţilor ce se desfăşoară. Principala activitate fiind turismul de iarnă
este de la sine înţeles că monitorizarea factorilor de mediu trebuie realizată
cu precădere în această perioadă.
Trebuie menţionat faptul că încălzirea şi apa caldă menajeră sunt
asigurate de centrale termice ce funcţionează pe baza arderii
combustibililor solizi sau cu ajutorul sobelor. Un alt aspect important de
menţionat este acela al lipsei unui sistem de colectare a apelor reziduale
menajere şi dirijare a acestora spre staţia de epurare ce deserveşte Valea
Jiului (Dănuţoni) motiv pentru care cea mai mare parte din aceste ape
ajung în emisari naturali (pârâurile din zonă).
178
În ceea ce priveşte calitatea aerului trebuie făcută şi o precizare

care ţine de regimul climatic. Astfel ambele zone turistice se situează
deasupra cotei la care se stabileşte de obicei gradientul termic invers
(inversiunile de temperatură), responsabil de reţinerea poluanţilor
atmosferici la sol în regiunea urbană a Văii Jiului. Faptul că cele două
staţiuni se situează deasupra acestei limite, dar ţinând cont şi că
intensitatea vântului este mai mare la aceste altitudini înseamnă că în
general este asigurată o bună dispersie a poluanţilor atmosferici.
Deşi din acest punct de vedere nu este nevoie de o monitorizare
continuă a acestor regiuni, statutul de staţiuni turistice implică printre altele
şi asigurarea potenţialilor turişti şi investitori condiţii corespunzătoare ale
calităţii aerului. Din acest motiv în cele două staţiuni va fi necesară
amplasarea unor dispozitive Airpointer. Acestea vor fi amplasate la staţiile
de sosire ale celor două telescaune ce deservesc staţiunile, cu precizarea
că ele vor fi utilizate doar de la începutul lunii noiembrie şi până la sfârşitul
lunii martie (5 luni pe an).
În ceea ce priveşte monitorizarea pârâurilor ce pot avea de suferit
din cauza deversării apelor reziduale menajere acestea sunt cuprinse în
programul destinat monitorizării apelor de suprafaţă prezentat în paragraful
7.3.
Cu toate că există şi turism în perioada de vară, acesta este limitat
iar în această perioadă mai importante din punct de vedere al posibilităţii
producerii unui impact negativ asupra mediului sunt activităţile legate de
construcţia cabanelor de vacanţă, a facilităţilor de cazare precum şi lucrări
destinate amenajării pârtiilor de schi, sanie şi a dotărilor adiacente
(teleschi, telescaun etc.).
Deoarece în viitorul apropiat se preconizează a fi demarate o serie
de lucrări în vederea modernizării staţiunilor turistice, în continuare este
prezentată o metodă relativ simplă de stabilire a factorilor de mediu
necesar a fi monitorizaţi pe parcursul realizării şi funcţionării acestor noi
obiective. Această metodologie poate fi aplicată şi în alte cazuri, atunci
când anumite proiecte sunt susceptibile a avea un impact semnificativ
asupra mediului, pentru perioade determinate de timp.
Prima fază a metodologiei o constituie analiza proiectului în scopul
realizării unui sistem de monitorizare a proiectului antropic pentru care se
intenţionează realizarea evaluării impactului asupra mediului înconjurător.
Fiecare proiect poate fi subdivizat, acolo unde se constată această
necesitate, în mai multe acţiuni relevante, înţelegând prin aceasta
construcţii sau ansamble funcţionale ale proiectului pentru care este
posibilă definirea unor impacturi specifice şi “autonome”.
Fiecare obiectiv prezintă caracteristici proprii atât din punct de
vedere al ciclului de realizare şi a activităţii proiectului cât şi în ceea ce
priveşte impacturile. Modalitaţile de interacţiune cu mediul înconjurător
179
sunt în parte comune diverselor categorii de proiecte. Din acest motiv, a

fost întocmita o listă de posibili “factori cauzali” (cauze de perturbare a
mediului înconjurător), înţelegând prin acest termen acele acţiuni care sunt
direct asociabile cu o modificare a condiţiilor de mediu.
Fiecare proiect implică în mod evident mai mulţi factori cauzali, în
sensul că pot cuprinde diverse modalităţi de interacţiune cu diverşii
componenţi ai mediului înconjurător. O listă de posibili factori cauzali ar
putea fi următoarea:
 emisii de macropoluanţi atmosferici;
 emisii de micropoluanţi atmosferici;
 emisii radioactive;
 zgomote (emisii sonore);
 consum de apă;
 deversare de ape uzate (poluate);
 inundarea suprafeţelor;
 ocuparea solului;
 impermeabilizarea solului;
 circulaţia autovehiculelor (trafic auto).
După cum s-a precizat deja, fiecărui proiect, sau eventual fiecărei
acţiuni relevante îi pot corespunde diverşi factori cauzali. Este posibilă
construirea unei matrici care are ca linii lista proiectelor sau acţiunilor
relevante luate în considerare iar pe coloane lista tuturor posibililor factori
cauzali individuali.
Existenţa unei relaţii între o acţiune relevantă şi un factor cauzal
este pusă în evidenţă prin marcarea celulei de la intersecţia liniei ce
reprezintă proiectul cu coloana corespunzătoare factorului cauzal. Această
intersecţie poate fi marcată în diverse moduri în concordanţă cu
semnificativitatea relaţiei ce se reprezintă, ce poate fi considerată sigură
(S), probabilă (P), puţin probabilă adică incertă (I) sau nulă (Florea, 2018).
Un exemplu de relaţie sigură şi semnificativa este cazul construcţiei
şi funcţionării unui complex turistic în zonele montane (proiectul) ce implică
ocuparea solului (factor cauzal aferent). în mod analog, factorul cauzal
constituit din ape uzate (poluate) rezultate în funcţionării acestui complex,
dar cu o semnificativitate probabil inferioara cazului precedent (datorată
existenţei foarte probabile a instalaţiilor de epurare a apelor uzate).
Intersecţia dintre proiectul complex turistice, compus din mai multe
intervenţii relevante (parcări, infrastructuri rutiere, transport pe cablu,
cabane, pârtii de schi etc.) şi ocuparea solului va fi deci marcată de o
relaţie mai puternică decât aceea dintre complex turistic şi factorul cauzal
ape uzate (poluate). Consideraţii similare este posibil să fie făcute pentru
alte intersecţii.
180
În tabelul 7.3. este înfăţişată o matrice de tipul descris anterior cu

intervenţiile relevante (linii) şi factorii cauzali (coloane) ce este completată
cu o definire exemplificativă a relaţiilor (cu grade diferite de intensitate)
între linii şi coloane.
Tabelul 7.3. Asocierea proiectului (acţiuni relevante) cu lista factorilor cauzali (matricea A)
A Factori cauzali
Impermeabiliza
macropoluanţi
micropoluanţi
Emisii sonore
Consumul de
Deversare de
suprafeţelor
radioactive
Trafic auto
rea solului
Inundarea
Ocuparea
ape uzate
Emisii de
Emisii de
solului
Emisii
apă
Proiect
Complex turistic I P P S P S S S
În acest moment se poate introduce o a treia dimensiune a

problemei, constituită din componenţii ambientali.
În fapt se poate individualiza o posibilă relaţie între factorii cauzali
deja definiţi şi diverşii componenţi ambientali. O listă a componenţilor
ambientali ce este oportun a fi luaţi în considerare este următoarea:
 calitatea aerului;
 microclimatul;
 apele de suprafaţă;
 apele subterane;
 fauna;
 flora;
 ecosistemele;
 solul;
 litosfera;
 nivelul de zgomot;
 radiaţiile;
 peisajul.
Este posibilă construirea ulterioară a unei matrici ce are ca şi
coloane factorii cauzali iar ca linii componenţii ambientali. Şi în acest caz
intersecţia liniilor cu coloanele poate fi marcată cu un simbol care să indice
probabilitatea unei relaţii semnificative.
Semnificaţia relaţiilor revelate în această a doua matrice este
probabilitatea unui impact semnificativ din partea oricărui factor cauzal
individual asupra diverşilor componenţi ambientali.
181
Tabelul 7.4. Asocierea între lista factorilor cauzali şi lista componenţilor ambientali
(matricea B)
B Factori cauzali
Impermeabilizar
macropoluanţi
micropoluanţi
Emisii sonore
Consumul de
Deversare de
suprafeţelor
radioactive
Trafic auto
Inundarea
ea solului
Ocuparea
ape uzate
Emisii de
Emisii de
solului
Emisii
apă
Componenţi ambientali
Calitatea aerului S S S
Microclimatul I S S
Apele de suprafaţă I I S S S S
Apele subterane S S S S
Fauna S S S S P S S S S
Flora S S S P S S
Ecosistemele S S S P S S S S S S
Solul P S S S
Litosfera S S
Nivelul de zgomot S S
Radiaţiile S
Peisajul I P P S S P S
Riscul P S
Mobilitatea S
Disponibilitatea de resurse S S P
Ambientul socio-economic
Tabelul 7.4. conţine o definire exemplificativă a relaţiilor ce pot fi

individualizate între factorii cauzali şi componenţii ambientali (matricea B).
Individualizarea unui proiect înseamnă punerea în evidenţă a unei
linii a matricei A, a cărei celule reprezintă probabilitatea de activare în mod
semnificativ a diverşilor factori cauzali; factorii cauzali constituind la rândul
lor coloane ale matricii B, a cărei celule reprezintă probabilitatea de impact
semnificativ asupra componenţilor ambientali. Probabilitatea de impact a
unui proiect particular asupra diverşilor componenţi este dată de o
combinaţie dintre probabilitatea de activare a factorilor cauzali şi
probabilitatea ca aceştia să genereze un impact semnificativ.
În cazul fiecărui proiect se poate deci obţine din matricile A şi B o a
treia matrice, Cp, ce are aceleaşi dimensiuni ca matricea B (rânduri:
componenţii ambientali; coloane: factorii cauzali) dar a cărei celule conţin o
combinaţie a probabilităţii conţinută în celula corespunzătoare din matricea
B cu probabilitatea conţinută în linia corespunzătoare proiectului analizat
din matricea A (Florea, 2018).
NOTĂ: Relaţiile dintre diverşii factori cauzali şi ambientul socio-
economic, ce este afişat în tabel pentru ca acesta să apară complet,
trebuie tratate într-un mod agregat şi calitativ.
182
Matricea Cp, relativă la proiectul de tipul p, ajunge astfel să producă

o confirmare sau o marginalizare a necesităţii de monitorizare ce se
distinge din simpla relaţie între proiecte şi factorii cauzali. Regula propusă
pentru combinarea probabilităţilor este ilustrată în tabelul 7.5.
Tabelul 7.5. Regulile pentru definirea asocierilor între interacţiunile matricilor

Interacţiunea Rezultatul
sigur * sigur sigur (S)
probabil * sigur sigur (S)
probabil * probabil probabil (P)
probabil * puţin probabil incert (I)
sigur * puţin probabil probabil (P)
puţin probabil * puţin probabil incert (I)
nul * sigur nul
nul * probabil nul
nul * puţin probabil nul
Se constată că vin întărite perechile de probabilităţi puternice

(individualizând o corespondentă probabilă puternică ce solicită
monitorizare), sunt anulate unele celule în care cel puţin un factor este nul
(absenţa problemei sau absenţa sensibilităţii unui component ambiental la
un factor cauzal) respectiv cu o cerinţă slabă de monitorizare o pereche de
probabilităţi slabe.
În tabelul 7.6. este arătat modul în care se obţine din matricele A şi
B matricea Cp relativă la tipul de proiect „complex turistic”.
O specificare ulterioară ce este necesară când se vorbeşte de
monitorizarea mediului este constituită din caracterizarea ariei teritoriale
analizate. Este necesară în fapt specificarea gradului de sensibilitate şi/sau
vulnerabilitate a ariei analizate în raport cu componenţii ambientali.
Se poate exemplifica cazul când proiectul reliefează prezenţa
factorilor cauzali în măsură să influenţeze notabil fauna silvică dar această
interacţiune de tip puternic se poate să nu fie confirmată (în sensul
necesităţii monitorizării) în ariile teritoriale în care această componentă
ambientală nu este semnificativă (de ex. în zonele urbane,terţiare sau
industriale).
Pentru a ţine cont de acest aspect este necesară efectuarea a două
operaţii:
- prima constă în individualizarea fizică a ariei potenţial interesate de
impacturi asupra diverselor componente ambientale;
- a doua constă în clasificarea ariei în diverse tipologii cu diverse priorităţi
în ceea ce priveşte necesitatea monitorizării componentelor ambientale.
183
Tabelul 7.6. Interacţiunea dintre matricea A şi matricea B (matricea Cp)

Cp Factori cauzali
Impermeabilizar
macropoluanţi
micropoluanţi
Emisii sonore
Consumul de
Deversare de
suprafeţelor
radioactive
Trafic auto
Inundarea
ea solului
Ocuparea
ape uzate
Emisii de
Emisii de
solului
Emisii
apă
Calitatea aerului P S S
Microclimatul I S
Apele de suprafaţă I I S S S
Apele subterane S S S
Fauna P S S S S S S
Flora P S S P S
Ecosistemele P S P S S S S S
Solul P S S
Litosfera S
Nivelul de zgomot S S
Radiaţiile
Peisajul I S P S S S
Riscul P S
Mobilitatea S
Disponibilitatea de resurse S S S
Factorii cauzali sunt de regulă localizaţi: emisii de poluanţi sau de

zgomote, utilizarea apei,etc. având puncte, linii sau arii definite. Dacă un
rând al matricei Cp (adică o componentă ambientală) prezintă una sau mai
multe celule cu probabilităţi de impact semnificativ apare necesitatea
conturării ariei potenţial interesate de impactul asupra acelei componente
(Florea, 2018).
In acelaşi scop se pot folosi modele simple (chiar calitative)
împreună cu o cartografie tematică. De exemplu aria potenţial interesată
de zgomotul produs de un drum (presupus liniar) poate fi individualizată de
o fâşie cu o lăţime variabilă de-a lungul traseului prevăzut; aria interesată
de efectele unui consum al resurselor hidrologice va fi aceea relativă la
stratele acvifere; în timp ce, pentru identificarea ariei potenţial interesate de
emisiile de poluanţi atmosferici este necesară o cunoaştere a fenomenelor
meteorologice. Aria globală potenţial interesată de cel puţin unul dintre
impacturile proiectului este dată de reuniunea tuturor ariilor astfel
individualizate. Suprapunând această arie peste harta de utilizare a solului
ea se poate împărţi în subregiuni ce aparţin tipologiilor diverse.
O lista de posibile tipologii este următoarea:
 centre istorice;
184
 arii metropolitane;
 arii urbanizate;
 arii preponderent agricole;
 arii industriale;
 arii terţiare;
 arii naturale;
 arii montane;
 arii lacustre şi fluviale.
Este posibilă definirea unei matrici D, ale cărei coloane sunt tipologii
de arii iar liniile sunt componenţi ambientali.
În tabelul 7.7. este prezentată matricea astfel definită, completată cu
vulnerabilitatea (sigură, probabilă, puţin probabilă sau nulă) particularizată
pentru diverse tipologii de arii (coloane) şi componenţi ambientali (linii).
Tabelul 7.7. Asocierea între lista componenţilor ambientali şi lista tipologiilor areale
(matricea D)
D Arii teritoriale
lacustre/fluviale
Centre istorice
Arii industriale
Arii urbanizate
metropolitane
Arii montane
Arii naturale
Arii agricole
Arii terţiare
Arii
Arii
Calitatea aerului S S P P S P S
Microclimatul S P S S
Apele de suprafaţă S S S S I S S S
Apele subterane S S S S I S S S
Fauna S S S S
Flora P S S S S
Ecosistemele S S
Solul S S S S S S
Litosfera S S
Zgomotele S S P S I S
Radiaţiile P S
Peisajul S P S S S S
Riscul S S
Mobilitatea S P S
Disponibilitatea de resurse S P S P
Fiecare subregiune particularizată se încadrează într-una din

tipologiile predefinite şi este potenţial interesată de impacturile asupra
unuia sau mai multor componenţi ambientali: în corelaţie cu fiecare
185
subregiune se activează deci în matricea D o coloană (tipologie de arie)

împreună cu o linie (componentă ambientală cu impact în subregiune).
Probabilitatea de a fi necesară monitorizarea unui factor cauzal şi
componentul ambiental corespondent influenţat într-o subregiune depinde,
pe lângă semnificativitatea acestui impact împreună cu relaţiile
proiect/factor cauzal/componentă ambientală conţinute în matricea Cp, şi
de vulnerabilitatea subregiunii la componenta ambientală considerată
(Florea, 2018). Probabilităţile indicate în celulele matricei Cp vin din acest
motiv combinate, linie cu linie, cu vulnerabilităţile corespunzătoare
conţinute în matricea D. Regula propusă pentru această operaţie este
aceeaşi regulă utilizată la obţinerea matricei Cp, ilustrată în tabelul 7.5.
Rezultatul este o matrice Ep,a (ce depinde atât de proiectul luat în
considerare cât şi de subregiunea considerată), a cărei coloane şi linii sunt
respectiv factorii cauzali şi componenţii ambientali. Celulele acestei matrici
conţin o indicaţie de probabilitate (sigur, probabil, puţin probabil sau nul)
asupra necesităţii de monitorizare a posibilelor perechi factor
cauzal/component ambiental (Florea, 2018). În tabelul 7.8. este demonstrat
procedeul de obţinere a matricei Ep,a în cazul tipului de proiect “complex
turistic” şi tipologia regiunii “arie montană”.
Tabelul 7.8. Interacţiunea dintre matricea Cp şi matricea D „arii montane” (matricea Ep,a)
Ep,a Factori cauzali
Impermeabilizarea
Emisii radioactive
Consumul de apă
Deversare de ape
Ocuparea solului
macropoluanţi
micropoluanţi
Emisii sonore
suprafeţelor
Trafic auto
Inundarea
Emisii de
Emisii de
TOTAL
solului
uzate
Calitatea aerului -
Microclimatul -
Apele de suprafaţă 13 P=2 P=2 S=3 S=3 S=3
Apele subterane 9 S=3 S=3 S=3
Fauna 21 S=3 S=3 S=3 S=3 S=3 S=3 S=3
Flora 15 S=3 S=3 S=3 S=3 S=3
Ecosistemele -
Solul 9 S=3 S=3 S=3
Litosfera 3 S=3
Nivelul de zgomot
Radiaţiile
Peisajul 17 P=2 S=3 S=3 S=3 S=3 S=3
Riscul -
Mobilitatea -
Disponibilitatea de resurse -
Ambientul socio-economic -
TOTAL 87 10 8 - 3 18 18 - 12 12 6
186
În urma evaluării conţinutului matricei Ep,a se constată o diminuare

semnificativă, comparativ cu matricea Cp, a factorilor cauzali şi a
componenţilor ambientali necesari a fi monitorizaţi pentru proiectul luat în
analiză, atunci când sunt luate în considerare tipologiile areale existente în
aria potenţial interesată. Acest fapt se datorează senzitivităţii scăzute a
unui anume component ambiental în situaţia cantonării proiectului într-o
anume tipologie areală, ceea ce conduce la diminuarea sau chiar dispariţia
necesităţii de monitorizare.
Prin înlocuirea simbolurilor S, P și I cu cifre corespunzătoare, 3, 2, 1
și prin însumarea acestor valori numerice pe linii și coloane, se obțin
scoruri cumulate pentru componenții ambientali și factorii cauzali. În funcție
de scorurile cumulate obținute se poate stabili necesitatea și prioritate de
monitorizare atât a componentelor ambiental cât și a factorilor cauzali.
Conform metodologiei descrise, chiar şi parametrii ambientali de
monitorizat sunt organizaţi în liste şi vin asociaţi matricilor descrise printr-o
relaţie ce consfinţeşte, odată stabilită şi confirmată la diverse nivele,
interacţiunea între proiect şi o anume componentă ambientală, precizând
cu detalii operative acei parametri (ce descriu o anume componentă
ambientală) ce sunt necesari a fi monitorizaţi (Florea, 2018).
7.10. Utilizarea tehnologiei GIS în monitorizarea mediului

Tehnologia informatică pentru realizarea sistemului de gestiune a
localităţilor va fi cea a sistemelor informatice geografice, care asigură
referinţa spaţială a datelor.
Un Sistem informatic geografic, prescurtat SIG sau GIS (Geographic
Information System) este un ansamblu de persoane, echipamente,
programe, metode şi norme (reguli) având ca scop culegerea, validarea,
stocarea, analiza şi vizualizarea datelor geografice (Herbei și Herbei, 2010;
Herbei, 2013).
Un GIS este un ansamblu tehnic şi organizatoric de persoane,
echipamente (hardware), programe (software), algoritmi şi proceduri
(metode) care asigură prelucrarea, gestiunea, manipularea, analiza,
modelarea şi vizualizarea datelor spaţiale în scopul rezolvării unor
probleme complexe de planificare şi management a teritoriului.
GIS reprezintă sistemul informatic care cuplează o bază de date ce
operează cu obiecte geometrice (spaţiale) cu o bază de date care
operează cu atribute ale informaţiei conţinută în prima baza de date.
GIS este un pachet de programe care (Dima și al., 2003):
 prelucrează informaţia geografică conţinută în hărţi;
 cuplează baze de date tabelare (SGBD) la informaţia grafică;
 asigura module pentru:
o editare hărţi;
o interogări în funcţie de criterii multiple;
187
o selectare grafică;
o legături cu mai multe baze de date;
o dezvoltare de aplicaţii proprii care includ facilităţi GIS.
Un GIS este un sistem informatic capabil să deţină şi să utilizeze
date care descriu calitatea mediului în diferite puncte din municipiul
Petroşani. Este un puternic set de instrumente pentru culegerea, salvarea,
transformarea şi vizualizarea datelor spaţiale ale lumii reale.
Cerinţele unui GIS:
- eficienţa sistemului – funcţii executate rapid;
- economicitate – obţinerea rezultatului dorit cu minimum de informaţii;
- securitate – stocarea numai a datelor valide nealterarea lor;
- protecţia datelor;
- alinierea la cadrul legislativ al ţării respective - legea dreptului de autor,
legea cadastrului, legea secretului de stat etc.
Componentele unui GIS:
- echipamente – hardware;
- programe – software;
- date manipulate;
- proceduri pentru realizarea diverselor operaţii;
- specialişti.
Volumul de muncă înmagazinat pentru obţinerea unor date corecte
are o importanţă primordială în activitatea de realizare a unui proiect GIS.
Date geografice
După cum se constată din cele prezentate mai sus, particularitatea
sistemelor informatice geografice faţă de celelalte sistem informatice
constă în caracterul „geografic” al datelor pe care le manipulează.
GIS este o colecţie de date geografice localizate, culese, memorate
şi administrate cu ajutorul calculatorului, date cu ajutorul cărora se pot
efectua felurite analize.
Modalitatea tradiţională de stocare şi reprezentare a datelor
geografice este harta analogică, adică un model iconic al terenului realizat
pe un suport cvasipermanent (material plastic, sticlă, etc.).
Trebuie remarcat că harta analogică („clasică”) îndeplineşte două
funcţii având caracteristici opuse (Herbei și Herbei, 2010; Herbei, 2013):
- stocarea datelor geografice (precizie cât mai ridicată, de unde
necesitatea suporturilor nedeformabile şi a unor scări de reprezentare
cât mai mari; cât mai multe detalii etc.);
- reprezentarea (vizualizarea) datelor geografice (expresivitate, deci
prezentarea numai a detaliilor relevante; cuprinderea întregului teritoriu
aflat în studiu; uşurinţă în manipulare, deci suport ieftin şi deformabil
etc.);
188
Componentele principale ale unui GIS sunt ilustrate în figura 7.24,

cu singura particularizare că acum se manipulează date geografice.
Evident, colecţia de date geografice trebuie astfel organizată încât să
poată fi manipulată prin intermediul calculatorului electronic. Înseamnă că
această colecţie trebuie stocată pe suporturi accesibile calculatorului
electronic (memorie magnetică) sub formă digitală, constituind astfel harta
digitală.
Fig. 7.24. Componentele unei aplicaţii GIS (Dima și al., 2003)
GIS reprezintă sistemul informatic care cuplează o bază de date ce

operează cu obiecte geometrice (spaţiale) cu o bază de date care
operează cu atribute ale informaţiei conţinută în prima baza de date.
Un GIS poate fi definit şi ca o colecţie organizată de hardware,
software, date geografice şi persoane, destinată pentru a captura eficient,
stoca, actualiza, manipula, analiza şi afişa toate formele de informaţii
referite geografic. GIS este o colecţie de date geografice localizate, culese,
memorate şi administrate cu ajutorul calculatorului, date cu ajutorul cărora
se pot efectua felurite analize (Herbei și Herbei, 2010; Herbei, 2013).
O data geografică este o dată care este corelată cu o poziţie bine
determinată de pe Pământ (fig. 7.25).
S-a ajuns astfel la conceptul de hartă digitală, adică o colecţie de
date geografice stocată sub formă numerică în memorii accesibile
calculatorului.
189
Fig. 7.25. Suprapunerea straturilor de informaţii GIS (Herbei și Herbei, 2010)
Harta digitală este Baza de Date a oricărui Sistem Informatic

Geografic.
Achiziţia datelor noi se poate face cu (Dima și al., 2003):
- aparate de măsură (staţia totală);
- metode fotogrammetrice (pe baza fotografiilor aeriene);
- GPS (sistem de poziţionare prin satelit);
- radarul subpământean (când poziţia obiectelor subpământene este
necunoscută);
- metode de scanare cu laser (realizează numai modelele digitale ale
terenului);
- camera de luat vederi.
Achiziţia datelor existente se poate face cu (Dima și al., 2003):
- digitizorul (pentru hărţi, planuri)
- scanerul (pentru fotografii, imagini satelitare)
- manual (prin introducerea coordonatelor).
Structura unei aplicaţii

Tehnologia GIS este utilizată în toate domeniile pentru care
informaţia spaţială este relevantă, adică în toate domeniile care folosesc
harta geografică pentru stocarea, analiza şi reprezentarea datelor pe care
le prelucrează.
Indiferent de domeniu, orice aplicaţie GIS include o bază de date
spaţiale (o hartă digitală) şi un program (soft) care exploatează aceste
baze de date.
190
Harta digitală trebuie să conţină datele spaţiale specifice domeniului

căruia îi este destinată aplicaţia. Pentru a furniza informaţii utile, baza de
date trebuie să fie actuală, adică să reprezinte corect terenul (spaţiul
geografic) aflat în permanentă schimbare (Herbei și Herbei, 2010; Herbei,
2013).
Softul de exploatare este format din mai multe funcţii de analiză a
datelor spaţiale conţinute în harta digitală şi de vizualizare a informaţiilor
rezultate, specifice domeniului aplicaţiei.
Orice aplicaţie GIS se proiectează şi se dezvoltă urmărind mai multe
principii şi elemente comune (Dima și al., 2003):
- trebuie stabilite entităţile geografice relevante pentru domeniul
respectiv;
- pentru fiecare entitate geografică selectată pentru a fi reprezentată
trebuie stabilite atributele relevante domeniului şi aplicaţiei;
- trebuie ales modelul de bază al datelor (raster, vector);
- trebuie definit utilizatorul aplicaţiei;
- trebuie definite funcţiile principale ale aplicaţiei;
- trebuie stabilite informaţiile pe care aplicaţia le va furniza şi modul de
prezentare a acestora.
Ataşarea bazelor de date externe

Ataşarea la o hartă a bazelor de date externe se face în situaţiile în
care e necesară o corelare între punctele de monitorizare de pe hartă şi
informaţiile aferente acestor puncte. Corelaţia se face în ambele sensuri:
pentru un punct de monitorizare selectat pe hartă vor fi afişate informaţiile
aferente din baza de date dar şi invers, pentru un set de informaţii
selectate din baza de date va fi afişat punctul de monitorizare aferent de pe
hartă (Herbei și Herbei, 2010; Herbei, 2013).
De exemplu la harta unui oraş (Petroşani) poate fi ataşata o bază de
date cu informaţii despre locaţia punctului de monitorizare, parametrii
măsuraţi în acel punct, ora la care a fost efectuată determinarea etc. La
alegerea de pe hartă a unui punct de monitorizare sunt afişate informaţii
legate de acesta, dar şi invers, prin alegerea din baza de date a unei
caracteristici vom obţine ca rezultat evidenţierea pe hartă a locaţiei
respective. O înregistrare conţine următoarele câmpuri cu semnificaţiile:
- Ora: ora efectuării măsurătorii;
- SO2: concentraţia de SO2 (g/m3) la ora efectuării măsurătorii;
- Temperatura: temperatura aerului (C) etc
Software-ul
Este un pachet sau un set de programe sau instrucţiuni într-un
limbaj de programare specific, folosit de computer pentru a îndeplini sarcini
specifice. Software-ul GIS este de o natură foarte variată. O indicaţie a
191
varietăţii este preţul. Există pachete care costă mai puţin de 100 EURO şi
pachete care costă zeci de mii de EURO (Dima și al., 2003).
Dintre firmele care comercializează platforme GIS se pot enumera:
ESRI, Intergraph, MapInfo, Autodesk. De exemplu, pachetul ArcGIS al
firmei ESRI este o familie de produse de tip desktop (ArcView, ArcEditor,
ArcInfo), existând şi pachete pentru Internet (ArcIMS) sau pentru
întreprinderi (ArcSDE). Firma Intergraph comercializează platforma
GeoMedia cu diverse extensii pentru diferite domenii (există şi GeoMedia
Web Map pentru Internet). Produsul de bază al firmei MapInfo este
MapInfo Professional pentru desktop, dar firma oferă şi pachete pentru
dezvoltare (MapX) şi pentru Internet (MapXtreme). Firma Autodesk
Infrastructure Solutions Divisions a dezvoltat produsele Autodesk Map
(bazat pe AutoCAD), Envision şi MapGuide (pentru soluţii Internet). Firma
MathWorks comercializează în cadrul sistemului MATLAB toolbox-ul
Mapping.
În afara firmelor oarecum specializate în producerea de software
GIS, mai sus enumerate, s-au lansat pe piaţă şi firme majore cum ar fi
Oracle şi Microsoft. Oracle Locator şi Oracle Spatial sunt componente de
baze de date care oferă suport pentru date şi funcţii GIS. Microsoft a
dezvoltat produsul desktop MapPoint precum şi un serviciu online al
acestuia numit MapPoint.Net (www.regielive.ro).
Există şi o serie de firme care au dezvoltat software GIS orientat pe
domenii specifice şi pe soluţii ieftine de tip GIS. De asemenea, există şi
pachete sau versiuni free sau demo, care au însă o funcţionalitate limitată.
Avantajele şi dezavantajele utilizării unui GIS

Forma cea mai obişnuită care conţine informaţii spaţiale este harta.
Oricine foloseşte o hartă trebuie să localizeze obiecte şi să folosească
resursele hărţii. Tipurile de hărţi sunt diferite, pot include drumuri, planuri
de situaţie, densităţi de populaţie, caracteristici geologice etc.
Avantajele utilizării unui GIS sunt împărţite în două categorii: directe
şi indirecte.
Beneficiile directe includ reducerile de costuri, de personal şi alte
beneficii care pot fi uşor cuantificabile. Beneficiile indirecte sunt mult mai
greu de apreciat, cum ar fi: îmbunătăţirile calitative, a serviciilor sau
îmbunătăţirea fluxului de informaţii prin instituţie (Dima și al., 2003).
Să presupunem cazul unui funcţionar din serviciul de urbanism al
unei autorităţi administrative. El trebuie să producă hărţi necesare
consiliului local pentru a decide alocarea resurselor pentru districtul
respectiv. Pentru aceasta sunt necesare hărţi pentru fluxurile de transport
şi rutele din întreaga zonă. În plus, trebuie actualizată informaţia necesară
aplicaţiilor solicitate. În prezent toată echipa serviciului lucrează manual,
dar există posibilitatea folosirii unui GIS. Beneficiile pot include reduceri de
192
timp, reducerea spaţiului de stocare (datorită conversiei hărţilor de hârtie în

hărţi digitale), producerea de hărţi mult mai rapid, abilitatea de a produce
hărţi specifice sau abilitatea de a combina sau analiza datele existente într-
o manieră nouă (www.regielive.ro).
Beneficiile unui GIS pot fi sintetizate astfel:
- timp de lucru mai scurt;
- spaţiu de stocare mai mic;
- regăsirea datelor rapidă;
- abilitatea de actualizare a hărţilor;
- producerea de hărţi interactive;
- abilitatea de a produce hărţi specifice sau standard;
- producerea de hărţi mai rapidă şi mai ieftină;
- setul de date o dată organizat, se multiplică mult mai uşor.
Costuri şi dezavantaje ale utilizării unui GIS

Există şi dezavantaje sau costuri suplimentare în adoptarea unui
GIS cum ar fi (Herbei și Herbei, 2010; Herbei, 2013):
1. Costul iniţial al sistemului - costul iniţial al unui sistem poate fi ridicat.
Sunt necesare: hardware, software, periferice, o nouă echipă, instruiri şi
cel mai costisitor lucru – introducerea de date;
2. Consumul de timp pentru introducerea şi menţinerea sistemului -
consumul de timp pentru introducerea datelor. Datele sunt adesea
scumpe. Pot fi scumpe de cumpărat sau costisitor de introdus în GIS.
Munca necesară pentru introducere poate prezenta de asemenea un
cost. Dacă sperăm ca GIS-ul să funcţioneze foarte repede, acesta
poate fi un mare dezavantaj;
3. Timpul necesar pentru a învăţa sistemul - timpul necesar pentru
învăţarea sistemului. Durează mult timp pentru învăţarea unui GIS
sofisticat. Multe nu sunt aşa de „prietenoase“ cum ar trebui să fie, iar
pentru mulţi tehnologia este complet nouă şi sunt concepte şi tehnici
care trebuie înţelese. Instruirea şi suportul tehnic nu sunt necesare
numai la adoptarea GIS-ului. Sistemele sunt îmbunătăţite continuu şi
actualizate, apar mereu noi utilizatori şi deci banii pentru instruire şi
actualizare trebuie să fie disponibili;
4. Lipsa disponibilităţii datelor digitale - lipsa disponibilităţii datelor digitale.
Lipsa datelor digitale disponibile poate creşte costurile şi timpul necesar
pentru utilizarea GIS-ului. În plus, chiar dacă sunt date digitale
disponibile, standardul şi formatul datelor digitale poate afecta abilitatea
utilizării cu succes a lor;
5. Schimbarea organizării necesită introducerea unei baze de date
centralizate - schimbarea organizării. Poate fi necesar, de exemplu,
pentru departamentul de planificare, departamentul de transport şi
inginerii care folosesc hărţi în diferite scopuri să se înţeleagă între ei,
193
înainte de implementarea GIS-ului, şi să agreeze o soluţie. Aceasta

poate fi o problemă la începutul adoptării sistemului (www.regielive.ro).
7.11. Realizarea centrului de coordonare al sistemului local de

monitorizare a mediului din Valea Jiului
Pentru că o parte din analizele referitoare la calitatea mediului vor fi
efectuate cu ajutorul aparaturii de laborator, este necesară o scurtă
prezentare a modului de realizare a acestuia.
Pentru că o parte din echipamentele prezentate se află deja în
dotarea Laboratorului de Mediu din cadrul Universităţii din Petroşani,
consider ca oportună utilizarea acestei locaţii ca centru de coordonare al
întregului sistem local de monitorizare.
În cadrul laboratorului de mediu vor fi efectuate cu precădere
analize necesare determinării calităţii solului şi a apei.
Pentru ca activităţile legate de pregătirea probelor, analiza acestora,
prelucrarea datelor stocarea şi transmiterea lor precum şi utilizarea lor în
cadrul unei aplicaţii de tip GIS, descrisă în paragraful anterior să decurgă
în condiţii optime este necesară amenajarea următoarelor spaţii de lucru
(fig. 7.26):
Un laborator dotat cu echipamente specifice celor de chimie, unde
vor fi preparate probele, soluţiile necesare efectuării analizelor, vor fi
trasate curbele de calibrare şi vor fi executate analizele probelor prelevate.
Laboratorul trebuie prevăzut cu: etuve, cuptor de calcinare, gresie
antiacidă pe podea, mese placate cu faianţă, dulapuri cu etichete pentru
reactivi, chiuvete cu instalaţii de distilare sau bidistilare a apei, nişă
prevăzută cu hotă pentru lucrul cu reactivi ce degajă vapori toxici, spaţii de
depozitare a recipientelor utilizaţi şi surse de alimentare cu energie
electrică de 220 V şi 380 V.
O încăpere în care vor fi amplasate balanţele şi unde vor fi efectuate
operaţiile de cântărire, care să fie prevăzută cu mese cu stabilitate foarte
bună şi aerotermă pentru menţinerea temperaturii adecvate.
O încăpere în care vor fi amplasate aparatele destinate analizelor,
respectiv Cromatograful HPLC, turbidimetrul şi tot aici vor fi depozitate şi
aparatele portabile. Această încăpere trebuie să fie dotată cu: mese
faianţate pentru aparate, pardoseală cu gresie antiacidă, sursă de apă
curentă, surse de tensiune.
O încăpere care va servi ca spaţiu de depozitare a dispozitivelor şi
echipamentelor destinate prelevării probelor.
O încăpere care va servi ca birou şi centru de prelucrare,
administrare, transmitere şi utilizare a datelor privind calitatea mediului în
Valea Jiului. Această încăpere va avea în dotare 6 calculatoare
performante (desktop), 3 imprimante (2 jet şi una laser), scaner,
videoproiector, xerox (color). De asemenea mai este nevoie şi de 2
194
calculatoare tip laptop. Sistemul de operare necesar, în vederea asigurării

compatibilităţii cu software – urile utilizate de staţiile fixe de monitorizare se
cere minim Windows XP Professional (deoarece nu se mai asigură
service-ul și nu se mai fac upgrade-uri pentru acest sistem de operare se
va opta pentru Windows 10, acesta recunoscând datele transmise de
stațiile fixe, chiar dacă acestea se bazează pe Windows XP).
Fig. 7.26. Planul centrului de coordonare al sistemului de monitorizare a mediului
Pentru prelevarea probelor şi pentru deplasarea pe teren în vederea

efectuării unor măsurători sau al controlului periodic privind buna
funcţionare a aparaturii automate este nevoie de două autoturisme.
195
În general personalul care deserveşte un astfel de laborator nu

trebuie să depăşească 30 de persoane. Pentru buna funcţionare a
întregului sistem de monitorizare a calităţii mediului în Valea Jiului o
posibilă structură a personalului este: chimist - 4, fizician - 2, tehnician
chimist - 4, laborant - 3, inginer electronist - 1, personal întreţinere - 1,
analist programator - 1, operator baze de date - 4.
Suprafaţa totală: 192,75 m2, Suprafaţa utilă: 158,085 m2;
- 1 – culoar acces;
- 2 – spaţiu depozitare;
- 3 – laborator analize instrumentale;
- 4 – laborator prelucrare probe;
- 5 – sală balanţe;
- 6 – laborator analize chimice;
- 7, 8, 9, 10 – grup sanitar;
- 11 – vestiar;
- 12 – spaţiu odihnă şi protocol;
- 13 – zona de comandă a centrului de monitorizare.
De menţionat că organizarea centrului de coordonare a sistemului
de monitorizare a mediului în Valea Jiului în cadrul Universităţii din
Petroşani prezintă o serie de avantaje. Un prim dublu avantaj: pe de-o
parte se poate „profita” de studenţii de la specializări ca Ingineria Mediului,
Evaluarea Impactului Antropic şi Controlul Calităţii Mediului pentru
efectuarea unor determinări în teren precum şi pentru prelevarea şi
efectuarea unor analize de laborator, iar pe de alta studenţii ar profita la
rândul lor de oportunitatea de a lucra cu echipamente de ultimă oră şi a
câştiga experienţă în pregătirea lor practică.
Un alt mare avantaj este acela că Universitatea dispune de cadre
didactice care posedă cunoştinţe teoretice şi practice în domeniul
monitorizării mediului, efectuării analizelor de laborator, interpretării
datelor, măsurători topo etc. care pot să contribuie din plin la asigurarea
bunei funcţionări a unui astfel de sistem de monitorizare a mediului cum
este cel prezentat în lucrarea de faţă.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că o serie de aparate şi
echipamente propuse pentru monitorizarea diferiţilor parametri de calitate
ai mediului se află deja în dotarea Universităţii din Petroşani, şi deci
utilizarea lor conduce la economisirea unor importante sume de bani.
7.12. Localizarea punctelor şi zonelor de monitorizare

Ţinând cont de cele prezentate în paragrafele anterioare ale acestui
capitol se poate trece la o centralizare a tuturor punctelor şi zonelor
destinate monitorizării calităţii mediului în Valea Jiului (fig. 7.27). Trebuie
făcută precizarea că datorită dimensiunilor reduse ale hărţii pe care sunt
196
simbolizate punctele de monitorizare, în cazul râurilor şi pârâurilor a fost

practic imposibilă marcarea fiecăruia în parte.
Pentru utilizarea tehnologiei GIS este necesară şi crearea de baze
de date care să conţină valorile măsurate ale diferiţilor parametrii de
calitate ai mediului, ora la care au fost efectuate determinările, data, etc. În
acest sens este nevoie de o individualizare a fiecărui punct. O posibilă
astfel de individualizare este prezentată în tabelul 7.9.
Tabelul 7.9. Denumirea punctelor de monitorizare
Identificare punct/zonă Denumire punct/zonă
PMAS Punct monitorizare aer în staţiunea Straja
PMAP Punct monitorizare aer în staţiunea Parâng
PMAa Punct monitorizare aer
PMAo Punct monitorizare apă la interval de 3 ore
PMAs Punct monitorizare apă la interval săptămânal
PMAl Punct monitorizare apă la interval lunar
PMAp Punct monitorizare apă periodic (la 3 luni)
ZMS Zonă monitorizare sol
PMP Punct monitorizare peisaj
PMZ Punct monitorizare zgomot
În tabelul 7.10. sunt prezentate centralizat echipamentele necesare

realizării sistemului de monitorizare a mediului.
Tabelul 7.10. Centralizarea echipamentelor
Nr. crt. Factor de mediu/laborator Echipament Număr Tip
Airpointer 9 Fix
System 300 1 Fix
1 AER ELPI 8 Fix
ECOM A - PLUS 1 Portabil
Laborator mobil 1 Mobil
WQMS 3 Fix
pH metru/detector de ioni 1 Portabil
pH metru 1 Portabil
Conductivimetru 1 Portabil
2 APĂ
Detector oxigen dizolvat 1 Portabil
Turbidimetru 1 Fix
Cromatograf HPLC 1 Fix
Spectrofotometru UV - VIS 1 Fix
pH metru/detector de ioni 1 Portabil
pH metru 1 Portabil
Conductivimetru 1 Portabil
3 SOL
Cromatograf HPLC 1 Fix
Spectrofotometru UV - VIS 1 Fix
Spectrometrul S4 Pioneer 1 Fix
Sonometru DT 815 1 Portabil
4 ZGOMOT
Calibrator 0554-0452 1 Portabil
Computer Desktop 6 Fix
Computer Laptop 2 Portabil
Imprimantă ink jet 2 Fix
Imprimantă laser 1 Fix
5 LABORATOR Balanţă analitică 2 Fix
Balanţă tehnică 1 Fix
Etuvă 2 Fix
Cuptor calcinare 1 Fix
Dotări laborator chimie - -
197
Fig. 7.27. Sistemul local de monitorizare a mediului în Valea Jiului
În fiecare caz în parte după prescurtare va urma un număr

corespunzător fiecărui punct şi care va fi menţinut pe toată perioada de
monitorizare.
Trebuie menţionat faptul că în cazul apei şi solului este vorba
despre aceleaşi echipamente pentru determinarea pH-ului, conductivităţii,
ionilor precum şi acelaşi cromatograf şi spectrofotometru pentru
determinări complexe. La cele de mai sus se adaugă software-uri,
consumabile precum şi diferite materiale necesare în scopul amenajării
laboratorului (dotări prezentate anterior în cadrul paragrafului 7.6.).
198
7.13. Evaluarea costurilor legate de realizarea sistemului de

monitorizare a mediului
Este destul de greu de efectuat o apreciere obiectivă a costurilor pe
care le implică realizarea acestui sistem de monitorizare a mediului. Pe de-
o parte, datorită faptului că pentru unele dintre echipamentele propuse
există o serie de extraopţiuni (spre exemplu panouri solare care pot fi
montate în apropierea echipamentelor şi care asigură alimentarea cu
energie electrică etc.), iar pe de alta, datorită variaţiilor importante ale
cursului leului (de obicei prețul echipamentelor fiind disponibil în euro).
Din aceste motive în tabelul 7.11. se face o evaluare a costurilor
legate strict de achiziţionarea aparaturii propusă spre a fi utilizată.
Preţurile pentru echipamente au fost transformate în lei la un curs
de 4,7 lei pentru 1 euro.
Tabelul 7.11. Evaluarea costurilor

Nr. crt. Echipament Număr Preţ unitar Total parţial
1 Airpointer 9 28200 253800
2 System 300 1 35250 35250
3 ELPI 8 23500 188000
4 ECOM A - PLUS 1 14780 14780
5 Laborator mobil 1 Dotare UPET
6 WQMS 3 16540 49620
7 pH metru/detector de ioni 1 Dotare UPET
8 pH metru 1 Dotare UPET
9 Conductivimetru 1 Dotare UPET
10 Detector oxigen dizolvat 1 Dotare UPET
11 Turbidimetru 1 Dotare UPET
12 Cromatograf HPLC 1 Dotare UPET
13 Spectrofotometru UV - VIS 1 Dotare UPET
14 Spectrometrul S4 Pioneer 1 Dotare CNH*
15 Sonometru DT 815 1 Dotare UPET
16 Calibrator 0554-0452 1 Dotare UPET
17 Computer Desktop 6 4000 24000
18 Computer Laptop 2 4000 8000
19 Imprimantă ink jet 2 2000 4000
20 Imprimantă laser 1 5000 5000
21 Cameră foto 1 6000 6000
22 Balanţă analitică 2 Dotare UPET
23 Balanţă tehnică 1 Dotare UPET
24 Etuvă 2 Dotare UPET
25 Cuptor calcinare 1 Dotare UPET
26 Dotări laborator chimie - Dotare UPET
TOTAL 588450 lei
*este necesar un acord de cooperare între Universitatea din
Petroşani şi C.E.H.
199
Un alt aspect greu de apreciat este acela legat de costurile legate

de amenajarea laboratoarelor, deplasările în teren pentru instalarea,
verificarea, calibrarea echipamentelor, costuri legate de racordarea lor la
reţeaua de internet. Pentru faza de operare a sistemului apar probleme
legate de salarizarea personalului, consum de energie electrică,
combustibil, consumabile, reactivi, costuri legate de plata altor utilităţi
necesare bunei funcţionări.
Aşa cum rezultă din tabelul 6.11. suma totală destinată achiziţionării
aparaturii necesare realizării sistemului de monitorizare a mediului în Valea
Jiului se ridică la 588450 lei (ţinând cont de variaţiile pieţei valutare putem
aproxima la 590000 lei).
Deşi pare o sumă mare ea poate fi acoperită prin realizarea unui
proiect de finanţare, proiect care poate acoperi până la 75% din această
sumă, restul putând fi suportat din surse interne (buget judeţean, local etc).
NOTĂ: Echipamentele, instrumentele și aparatele prezentate în lucrarea

de față sunt cu caracter exemplificator. În realitate, pentru alegerea
acestora există o multitudine de opțiuni cu privire la: performanțe,
construcție, posibilități de interconectare, producători, distribuitori etc.
În acest sens le recomand celor implicați în proiectarea unui sistem
local de monitorizare a mediului, care consultă această lucrare, să nu se
lase influențați de alegerile personale ale autorului (exemplele date).
200
CAPITOLUL 8
CONCLUZII CU PRIVIRE LA PROIECTAREA SISTEMELOR
DE MONITORIZAREA A MEDIULUI ȘI ASUPRA STUDIULUI
DE CAZ
8.1. Etape necesare în proiectarea sistemelor de monitorizare a

mediului
Așadar, pentru a proiecta în mod corect și eficient un sistem de
monitorizare a mediului care să funcționeze la nivel local este necesară
parcurgerea mai multor etape, într-o succesiune logică, etape care pot fi
sintetizate astfel:
1. Descrierea amănunţită a zonei luate în studiu, din punct de vedere
climatic, geologic, pedologic, hidrologic, al vegetaţiei, florei şi faunei, al
populaţiei şi activităţilor umane şi al componentelor ecosistemelor ce
merită protecţie.
2. Identificarea surselor de poluare şi a activităţilor responsabile pentru
producerea acesteia.
3. Prelevarea şi analizarea probelor de aer, apă şi sol prin intermediul
metodelor instrumentale şi chimice (utilizarea spectrometriei, pH
metrelor, conductivimetrelor, etc.).
4. Realizarea unui număr de fotografii în teren care să susțină în bună
măsură constatările cu privire la poluarea și degradarea mediului în
zona de interes, la momentul inițial (înainte de proiectarea sistemului de
monitorizare).
5. Aprecierea/evaluarea calităţii factorilor de mediu prin intermediul
metodelor de evaluare a impactului cunoscute (calculul indicelui global
de poluare, reţele de impact, hărți tematice, matrici etc.).
6. Descrierea modului în care poluanţii identificaţi interacţionează şi a
efectelor acestora asupra sănătăţii umane și mediului.
7. Analiza cadrului legislativ în vigoare în România și Uniunea Europeană
(sistemul proiectat trebuie să fie compatibil cu legislația în vigoare, în
caz contrar datele furnizate de acesta nu vor putea fi considerate
oficiale și nu vor putea fi utilizate, spre exemplu, în procese îndreptate
împotriva celor responsabili de poluarea mediului).
8. Identificarea partenerilor publici (primării, consilii locale, județene etc.)
și privați (ONG-uri, firme și companii, persoane fizice sau juridice etc.)
interesați și ce pot fi implicate în proiectarea și ulterior realizarea și
funcționarea sistemului de monitorizare a mediului din zona de interes.
9. Conceperea unui sistem local de monitorizare a mediului şi identificarea
modului în care sistemul proiectat poate fi integrat în sistemul național.
201
10. Stabilirea programelor de monitorizare al parametrilor de calitate ai

mediului prin identificarea acelora care sunt necesari a fi monitorizaţi,
stabilirea frecvenţei de realizare a măsurătorilor, alegerea unor
echipamente moderne care să fie utilizate in situ şi laborator şi
stabilirea amplasamentelor pentru punctele şi zonele de monitorizare.
11. Prezentarea modului în care alte date importante (starea de sănătate a
populaţiei, flora şi fauna şi peisajul) pot fi preluate și integrate în
sistemul local de monitorizare proiectat.
12. „Valorificarea” rezultatelor activității de monitorizare prin intermediul
aplicaţiilor GIS.
13. Conceperea laboratorului de mediu ce va fi utilizat atât pentru activităţi
directe de monitorizare (analize de probe), dar şi pentru altele conexe
(depozitarea aparaturii, gestionarea bazelor de date, etc.) prin
identificarea dotărilor necesare şi stabilirea unei structuri de personal.
14. Evaluarea costurilor de achiziţie a echipamentelor necesare realizării și
eventual punerii în funcțiune a sistemului de monitorizare a mediului
proiectat.
8.2. Concluzii și constatări finale

Concluziile care se desprind din lucrarea de faţă pot fi împărţite în
trei categorii, şi anume:
- Pentru prima parte: concluzii privind sistemele de monitorizare
existente în lume şi în România;
- Pentru partea a II-a: a) concluzii cu privire la calitatea mediului la ora
actuală în Valea Jiului; b) concluzii referitoare la sistemul de
monitorizare a mediului proiectat şi oportunitatea realizării și punerii lui
în funcţiune.
I
Necesitatea punerii în aplicare a unor programe destinate
supravegherii calităţii mediului înconjurător a devenit una evidentă în
momentul în care omenirea a conştientizat problemele generate de
poluare, riscurile pentru sănătatea umană şi mediu în general, distrugerea
echilibrelor ecologice, afectarea stratului de ozon, încălzirea globală,
exploatarea şi utilizarea într-un mod neraţional al resurselor regenerabile şi
neregenerabile, volumul tot mai mare de reziduuri rezultate în urma
activităţilor antropice şi nu în ultimul rând dezastrele ecologice provocate
de accidente (de exemplu accidentul nuclear de la Cernobîl).
Bazele sistemelor destinate monitorizării calităţii mediului la nivel
global au fost puse încă din 1972, prin crearea GEMS, program coordonat
de către UNEP, care împreună cu IGBM constituie şi în prezent cele mai
importante sisteme la nivel planetar. Dezvoltarea acestora este reliefată şi
202
de faptul că în prezent la aceste două programe sunt afiliate peste 150 de

state printre care şi România.
În paralel cu cele două programe mai sus amintite, România mai
participă activ şi în cadrul altor asemenea sisteme destinate monitorizării
factorilor de mediu, fie la nivel global, fie prin parteneriate realizate la nivel
regional.
Începând cu anul 1990 a fost demarată construcţia pe principii
moderne a sistemului naţional destinat monitorizării mediului, sistem aflat
în administrarea MM prin intermediul INCDPM. Construcţia pe principii
moderne înseamnă printre altele şi flexibilitatea sistemului în special în
ceea ce priveşte permanenta îmbunătăţire a calităţii informaţiilor furnizate
şi modernizarea impusă de avansul tehnologic rapid care caracterizează
societatea actuală.
Importanţa flexibilităţii sistemului român de monitorizare a mediului
este pusă în evidenţă în special începând cu 2007, când, prin dobândirea
statutului de ţară membră cu drepturi depline a UE, România este pusă în
faţa obligativităţii adoptării normelor europene în domeniul protecţiei
mediului şi implicit al monitorizării calităţii acestuia. Parte dintre aceste
obligaţii se referă tocmai la modernizarea metodelor şi aparaturii utilizate
pentru controlul calităţii mediului, dar şi la partea de prelucrare a datelor şi
cadrul legislativ pe baza căruia este organizată această activitate.
Organizarea sistemului român în subsisteme specializate pentru
monitorizarea diferiţilor factori de mediu prin intermediul parametrilor şi
indicatorilor de calitate specifici este în concordanţă cu modul de
organizare a sistemelor de monitorizare a mediului regionale (europene) şi
internaţionale (la nivel global). Există însă şi neajunsuri din acest punct de
vedere, spre exemplu la ora actuală nu există în ţara noastră un subsistem
destinat monitorizării organismelor vii (biota), neajunsuri care pentru a
căror rezolvare trebuie găsite soluţii în cel mai scurt tip cu putinţă.
Organizarea monitorizării mediului la nivel local revine AJPM – urilor
şi depinde în special de resursele financiare disponibile. Din acest punct de
vedere situaţia pe plan naţional nu stă foarte bine, costurile ridicate ale
aparaturii de măsură şi control, lipsa laboratoarelor dotate conform
standardelor europene, dar şi a personalului calificat, în unele cazuri,
limitează posibilitatea de construire a unor sisteme eficiente de
monitorizare a mediului la nivel local.
Această este una din direcţiile de dezvoltare ale sistemului naţional
de monitorizare. Prin punerea la punct a unei reţele de sisteme locale se
poate realiza un control al calităţii mediului mult mai eficient şi mai
complex, acest fapt însemnând şi date mai complexe şi informaţii mai utile
pentru sistemul naţional şi pentru cele internaţionale la care România este
parteneră.
203
Avansul rapid din punct de vedere tehnic şi tehnologic, amintit mai

sus, dar şi în materie de software – uri dedicate monitorizării mediului,
prelucrării şi transmiterii datelor permit crearea unor bănci de date
prelucrate complex şi la nivel local. Acestea pot facilita accesul la informaţii
privitoare la calitatea mediului şi pot transmite date către agenţiile judeţene
şi prin intermediul acestora către banca naţională de date.
Nu trebuie neglijat rolul important pe care îl joacă monitorizarea
mediului în evaluarea impactului de mediu, elaborarea strategiilor de
management de mediu, iar când ne referim la sisteme locale de
monitorizare în afară de cele menţionate anterior acestea oferă informaţii
preţioase privind performanţele de mediu din zona pentru care au fost
concepute.
Aşadar, pentru creşterea performanţelor pe plan intern în ceea ce
priveşte monitorizare calităţii mediului este necesară o abordare a
problematicii nu numai la nivel naţional ci şi la nivel local, această abordare
fiind în măsură să ofere o imagine mult mai completă a situaţiei privind
calitatea mediului în România.
II a)
Prin aplicarea în scopul analizării calităţii mediului în Valea Jiului a
liniilor directoare stabilite de legislaţia în vigoare şi utilizare în acest scop a
metodei calculului indicelui global de poluare s-a obţinut o valoare a
acestuia de 1,583, valoare ce corespunde unui mediu supus activităţilor
antropice în limite admisibile. Adică cu alte cuvinte, efectuând şi o
comparaţie cu situaţia din trecut, per ansamblul Văii Jiului calitatea
mediului este una bună, identificându-se aspecte care în ultimi ani au fost
îmbunătăţite.
La îmbunătăţirea calităţii mediului au contribuit, fără îndoială şi
restructurările din sectorul minier şi sectoarele adiacente, efectul direct al
acestora constând în reducerea activităţilor de exploatare şi preparare a
cărbunilor, construcţiile de maşini şi utilaje miniere, activităţi considerate ca
având un impact major negativ asupra mediului.
Reducerea activităţilor miniere şi de preparare înseamnă şi
reducerea cantităţilor de steril depozitate şi implicit reducerea suprafeţelor
ocupate de acestea. Totuşi trebuie avut în vedere faptul că atâta timp cât
vor exista exploatări miniere volumul de steril şi suprafeţele de teren
ocupate vor fi în continuă creştere.
Investiţiile în retehnologizare făcute de societăţi precum C.E.H. şi
Termocentrala Paroşeni contribuie şi ele în mare măsură la îmbunătăţirea
calităţii factorilor de mediu în Valea Jiului. În acest sens este de apreciat şi
realizarea laboratorului de mediu în cadrul C.E.H., laborator dotat cu
tehnică de ultimă oră, a cărui scop principal este tocmai monitorizarea
calităţii mediului în zonele afectate de minerit şi nu numai.
204
Se remarcă o îmbunătăţire a situaţiei şi în ceea ce priveşte

reabilitarea terenurilor pe care au fost amplasate unităţi miniere în prezent
închise (fosta incintă Petrila Sud, Dâlja, Aninoasa etc.).
Tot referitor la terenurile ocupate de foste unităţi de producţie
trebuie luate măsuri imediate şi pentru fostele preparaţii (Livezeni, Lupeni,
Petrila şi Uricani) în sensul, fie al schimbării destinaţiei acestora, fie al
eliberării terenurilor ocupate în prezent ţinând cont aici şi de impactul
negativ exercitat de acestea asupra peisajului.
Un neajuns rezultat din modul în care s-au efectuat lucrările de
închidere a exploatărilor miniere este acela reprezentat de apariţia
fenomenului de subsidenţă. Fiind un fenomen care se manifestă în timp
este foarte probabil ca suprafeţelor afectate în prezent de acest fenomen
să li se adauge altele noi în special în perimetrele Uricani, Paroșeni și
Uricani.
Referitor la calitatea apelor de suprafaţă, mai precis la calitatea
râului Jiu se observă o îmbunătăţire a calităţii acestuia în principal prin
scăderea considerabilă a suspensiilor minerale. În fapt această
îmbunătăţire se datorează tot restructurării şi retehnologizării sectorului
minier şi de preparare.
Din analizele calitative ale probelor prelevate din apa râului Jiu, se
desprinde o concluzie destul de îngrijorătoare şi anume aceea că, deşi
aminteam de reducerea impactului activităţilor industriale, râul Jiu continuă
să fie poluat intens şi în mod continuu cu ape menajere şi rezultate din
activităţile de creştere a animalelor.
Inexistenţa canalizării în zonele aflate la periferia oraşelor, în
coloniile acestora şi în unele cazuri chiar în cazul unor cartiere
componente conduce la deversarea direct în emisari a apelor uzate
menajere şi animaliere, deversare ce conduce la alterarea calităţii apei
râului Jiu.
O altă problemă majoră a Văii Jiului o constituie deşeurile menajere.
Carenţele sistemului de gestionare al deşeurilor la nivelul fiecărui oraş din
Valea Jiului, reflectate prin neaplicarea programelor de colectare selectivă,
neconcordanţa cu legislaţia în vigoare a spaţiilor destinate precolectării
reziduurilor menajere şi depozitarea ilegală în gropile de gunoi existente
constituie factori majori de risc în ceea ce priveşte calitatea mediului şi
sănătatea umană.
Lipsa unui program coerent de gestionare a deşeurilor în zonele
destinate agrementului reprezintă un alt mare neajuns. Problemelor
specifice apărute în aceste cazuri adăugându-se cele legate de
degradarea peisajelor şi scăderea potenţialului turistic al zonei.
În acest scop, al rezolvării problematici deşeurilor, se impune
urgentarea punerii în funcţiune a stațiilor de sortare a deșeurilor menajere
205
și a depozitului ecologic care ar urma să deservească întreaga Vale a

Jiului.
Cu toate că în urma evaluării calităţii mediului în Valea Jiului a
rezultat o îmbunătăţire a acesteia, o analiză mai atentă ar pune în evidenţă
faptul că există porţiuni în care dacă ar fi să evaluăm prin aceeaşi metodă
calitatea mediului, rezultatul ar fi unul foarte diferit. Spre exemplu dacă am
analiza porţiunea cuprinsă între Pârâul Maleia, DN 66 şi oraşul Petrila
situaţia nu s-ar prezenta nici pe de parte ca la nivelul întregii regiuni. Dacă
ne gândim că în această porţiune avem de-a face cu suprafeţe mari de
teren ocupate de halde preparaţiei Petrila, suprafeţe ocupate de incintele
minei şi fostei preparaţii, suprafeţe de teren afectate de subsidenţă şi
alunecări de teren şi ocupate de către depozitul necontrolat de deşeuri
menajere ce deserveşte oraşul Petrila şi municipiul Petroşani, dacă luăm în
considerare şi posibila contaminare a solului cu substanţe rezultate din
descompunerea deşeurilor şi poluare atmosferică datorată aprinderii
deşeurilor menajere şi autoaprinderii haldei de steril este suficient pentru a
afirma că există zone supuse activităţilor antropice mult peste limitele
admisibile.
Exemplul dat mai sus, din nefericire este valabil şi pentru alte zone
din Valea Jiului şi de aceea consider că este important să nu minimizăm
efectele directe şi indirecte ale activităţilor noastre.
Cu toate că situaţia s-a îmbunătăţit în ultimii ani mai sunt multe de
făcut pentru a asigura un nivel calitativ superior mediului din Depresiunea
Petroşani.
II b)
Pornind de la realităţile referitoare la monitorizarea mediului în Valea
Jiului (mai corect spus de la lipsa unui sistem modern şi eficient), dar şi
ţinând cont de obligaţiile care îi revin României în domeniul protecţiei
mediului odată cu obţinerea statutului de ţară membră cu drepturi depline a
Uniunii Europene, obligaţii materializate prin o serie de directive care, fie
au fost deja transpuse, fie urmează să fie transpuse în cel mai scurt timp în
legislaţia internă, lucrarea de faţă propune un program de monitorizare a
mediului la nivel local capabil să rezolve obiectivele cu caracter general şi
specific pe care orice program de monitorizare a calităţii mediului le are.
Sistemul local de monitorizare a calităţii factorilor de mediu proiectat
pentru Valea Jiului este unul care îşi propune să utilizeze echipamente
moderne, de ultimă generaţie, pentru efectuarea măsurătorilor şi încearcă
să diminueze probabilitatea de apariţie a erorilor datorate prelevării,
transportului şi efectuării analizelor clasice de laborator. Pe lângă cele
amintite, utilizarea aparaturii moderne reduce în mod semnificativ timpul
necesar efectuării analizelor şi timpii de prelucrare, stocare şi transmitere a
datelor prin folosirea echipamentelor automate de măsură şi a celor
206
capabile să stocheze în memoria internă datele, care ulterior pot fi cu

uşurinţă descărcate în calculator.
Frecvenţele stabilite pentru efectuarea determinărilor au ţinut cont
de importanţa fiecărui factor de mediu în parte (având în vedere că acest
sistem este conceput pentru o zonă urbană) dar şi de aspectele de ordin
economic (o frecvenţă prea ridicată în cazul determinărilor care presupun
deplasarea personalului în teren şi a aparaturii utilizate putând conduce la
cheltuieli nejustificate). Astfel, ţinând cont de cadrul legislativ, de
experienţa altor ţări privind monitorizarea mediului şi de importanţa pe care
o prezintă calitatea factorilor de mediu în special pentru sănătatea
locuitorilor Văii Jiului, au fost stabilite frecvenţe diferite de efectuare a
măsurătorilor pentru fiecare şi chiar frecvenţe diferite în cazul aceluiaşi
factor de mediu (în cazul apelor de suprafaţă).
La alegerea punctelor respectiv a zonelor în care vor fi efectuate
măsurătorile s-a urmărit realizarea unei reţele care să acopere din punct
de vedere spaţial cât mai complet zona luată în studiu. Punctele de
monitorizare au fost stabilite astfel încât sistemul să răspundă cerinţelor
impuse de obiectivele specifice sistemelor destinate monitorizării
mediului într-o arie de interes pentru evaluarea calităţii mediului la un
moment dat precum şi pentru identificarea şi cuantificarea surselor
de poluare.
A doua componentă importantă din punct de vedere al localizării
sistemului local elaborat în lucrarea de faţă, şi anume cea temporară poate
fi luată în discuţie în cazul situaţiilor speciale prezentate în capitolul 7, în
rest fiind vorba de un sistem care monitorizează în special condiţiile de
viaţă dintr-un spaţiu urbanizat, durata pentru care programul de
monitorizare va funcţiona este practic nelimitată.
Sistemul local destinat monitorizării mediului presupune, în afară de
măsurătorile efectuate prin mijloace proprii cu ajutorul staţiilor automate, a
aparaturii portabile, a laboratorului mobil şi a analizelor de laborator şi
utilizarea unor date care provin din alte surse (date meteo, date referitoare
la sănătatea populaţiei, date cu privire la starea de sănătate a vegetaţiei şi
la efectivele de vânat). Cu alte cuvinte este necesară şi o colaborare cu
instituţiile răspunzătoare de efectuarea acestor măsurători, astfel încât
sistemul integrat de monitorizare a mediului să poată funcţiona corect.
În lucrare este prezentat şi modul în care tehnologia GIS poate fi
implicată în activitatea de monitorizare. Utilizarea acestei tehnologii
permite şi un mod mai eficient de prezentare şi valorificare a informaţiilor
obţinute cu privire la calitatea factorilor de mediu. Faptul că datele
numerice, care reprezintă concentraţia anumitor elemente sau substanţe
indicatoare a calităţii factorilor de mediu sunt puse în legătură cu date
geografice, adică cu harta regiunii permite obţinerea unei imagini mult mai
207
clare asupra condiţiilor de mediu la un moment dat şi pentru un punct sau

zonă bine definită şi individualizată pe hartă.
În finalul lucrării este prezentat modul de realizare a unui centru de
coordonare la sistemului de monitorizare a mediului în cadrul Universităţii
din Petroşani, care pe lângă efectuarea unor determinări specifice şi a
operaţiilor de calibrare a aparaturii va servi şi ca centru local de prelucrare,
stocare, valorificare şi transmitere a datelor furnizate de sistemul de
monitorizare propus. De asemenea sunt prezentate dotările obligatorii ale
acestui centru de coordonare precum, personalul care urmează să-l
deservească şi se face o estimare a costurilor de realizare a sistemului, pe
baza preţurilor orientative ale echipamentelor cele mai importante
necesare a fi achiziţionate, rezultând un cost aproximativ de 510000 lei,
adică o sumă rezonabilă dacă analizăm realităţile economice ce ne
înconjoară.
Se poate considera că lucrarea poate fi privită şi ca un model de
elaborare a sistemelor locale de monitorizare a mediului în ceea ce
priveşte alegerea parametrilor necesari a fi monitorizaţi, stabilirea
frecvenţelor de realizare a măsurătorilor, alegerea unor echipamente
moderne, performante, utilizate în ţările dezvoltate din vestul Europei
pentru monitorizarea mediului şi utilizarea tehnologiilor moderne pentru
prezentarea şi valorificarea rezultatelor, model care poate fi adaptat şi
pentru alte zone din ţară.
Cu toate că la ora actuală România traversează o perioadă dificilă
din punct de vedere economic şi financiar, realizarea sistemului de
monitorizare al mediului propus în lucrarea de faţă, consider că ar trebui să
constituie o prioritate pentru factorii de decizie locali, judeţeni şi de ce nu
chiar guvernamentali (mai ales dacă privim Valea Jiului ca o zonă al cărei
viitor economic este legat din ce în ce mai mult de turism).
În acest sens pentru viitor nu este deloc de neluat în seamă
posibilitatea de realizare a unui proiect de finanţare care să aibă la bază
lucrarea de faţă. În acest mod pot fi accesate fondurile europene destinate
protecţiei mediului şi se poate asigura o finanţare de până la 75 % din
valoarea proiectului.
Interesul autorităţilor trebuie să se manifeste din acest moment prin
implicarea activă şi identificarea fondurilor pentru acoperirea celor 20 de
procente rămase.
Dacă acest sistem va fi realizat nu trebuie neglijată deloc şi valoarea
sa din punct de vedere educativ. Implicarea studenţilor Universităţii din
Petroşani şi nu numai în operarea acestuia având beneficii în ambele
direcţii (economii cu personalul şi o mai bună instruire practică a studenţilor
precum şi posibilitatea de a utiliza rezultatele la elaborarea unor lucrări
ştiinţifice).
208
ANEXE
Anexa 1
A. Substanţe şi indicatori de stres ai mediului cu importanţă

potenţială şi influenţare directă sau indirectă a omului şi biosferei
(Munn, 1978)
1. Dioxidul de sulf şi sulfaţii gazoşi de origine atmosferică

2. Materiile în suspensie
3. Monoxidul de carbon
4. Dioxidul de carbon şi alte urme de gaze care afectează proprietăţile
trecerii radiaţiilor prin atmosferă
5. Oxizii de azot gazoşi difuzaţi în aer
6. Ozonul, oxidanţii fotochimici şi hidrocarburile uşor reactive
7. Hidrocarburile policiclice aromate
8. Metalele toxice, în special mercurul, plumbul, cadmiul
9. Compuşii organici halogenaţi, îndeosebi DDT şi metaboliţii săi, PCB
(policrorura de carbon), Dieldrin şi compuşi alifatici halogenaţi cu lanţuri
scurte
10. Azbestul
11. Hidrocarburile din petrol
12. Toxinele de origine biologică (din alge, fungi şi bacterii)
13. Nitraţii, nitriţii, nitrozaminele
14. Amoniul
15. Anumiţi indicatori ai calităţii apei – consumul biochimic de oxigen
(CBO5), oxigenul dizolvat (OD), bacterii coliforme
16. Anumiţi radionuclizi
17. Alergenii
18. Substanţe eutrofizante (nitraţi, fosfaţi)
19. Sărurile solubile ale metalelor alcaline şi alcalino-pământoase
20. Alte substanţe care au pus în trecut probleme semnificative mediului
ambiant la nivel local (cum sunt arsenicul, borul, fosforul elementar,
seleniul, fluorul)
21. Zgomotul
22. Apele uzate calde
210
B. Substanţe şi indicatori de stres ai mediului recomandaţi pentru

monitorizare (Munn, 1978)
Substanţe sau indicatori Mediul în care se analizează

1. Dioxidul de sulf şi sulfaţii gazoşi în aer Aer
2. Materiile în suspensie Aer, apă
3. Monoxidul de carbon Aer
4. Dioxidul de carbon Aer, oceane
5. Oxizii de azot difuzaţi în aer Aer
6. Ozonul, oxidanţii fotochimici şi
Aer
hidrocarburile reactive
7. Metalele toxice
mercurul Sol, apă, hrană, organisme
plumbul Om, sol, apă, aer, hrană, organisme
cadmiul Om, hrană, apă, organisme
8. Compuşii organici halogenaţi, îndeosebi
Om, sol, hrană, organisme
DDT şi metaboliţii săi, PCB, Dieldrin
9. Hidrocarburile din petrol în apă Apă
10. Anumiţi indicatori ai calităţii apei –
consumul biochimic de oxigen, oxigenul Apă
dizolvat, pH, amoniul, Escherichia coli
11. Nitraţii, nitriţii, nitrozaminele Apă, hrană, sol
12. Anumiţi radionuclizi (Cd137, Sr90) Apă, hrană, sol, toate mediile
C. Substanţe care pot fi monitorizate pe plan local sau regional

oriunde sunt probleme deosebite (Munn, 1978)
Substanţe sau indicatori Mediul în care se analizează

1. Sărurile solubile ale metalelor alcaline şi
Apă subterană, sol
alcalino-pământoase
2. Substanţe eutrofizante (nitraţi, fosfaţi) Apă, sol
3. Alte substanţe (arsenic, bor, fosfor liber,
Sol, apă, hrană
seleniu, fluorul şi anumite metale grele)
4. Zgomotul Aer
5. Apele uzate calde Aer, apă
6. Amoniul Apă. sol
D. Substanţe nerecomandate pentru analiză în faza 1 – a GEMS (Munn,

1978)
1. Hidrocarburi policiclice aromatice (HPA)
2. Azbest
3. Alergeni
4. Anumiţi germeni patogeni
5. Micotoxine
211
Anexa 2
Clasificarea factorilor importanţi în matricea Batelle (1973)

I. SFERA ECOLOGICĂ
Specii şi populaţii terestre

- rumegătoare
- culturi cerealiere
- vegetaţie naturală
- dăunători
- vânat
Specii şi populaţii acvatice
- peşti (acvacultura)
- vegetaţie naturală
- dăunători
- peşti (populaţii naturale)
- vânat cu pene şi păr, pescuit natural
Biotopuri şi ecosisteme terestre
- indice de interacţiune trofică
- caracteristicile apelor
- specii rare şi specii ameninţate
- diversitate specifică
Ecosisteme
Calitatea apei
- apa în bazinele hidrografice
- consumul biochimic de oxigen
- oxigenul dizolvat
- conţinutul de bacterii coli
- carbonul anorganic
- azotul anorganic
- fosforul anorganic
- pesticide
- pH-ul
- temperatura
- cantitatea totală de substanţe dizolvate
- substanţe toxice
- transparenţa
Calitatea aerului
- oxizii de carbon
- hidrocarburi
- oxizii de azot
- emisii solide
- oxizii de sulf
- alte emisii
Poluarea solului
- exploatarea solului
- eroziunea solului
Poluarea sonoră
- intensitatea zgomotelor
212
II. SFERA PERCEPŢIILOR
Pe uscat
- roci, la suprafaţă
- forme de relief şi caracterul biotopurilor, sistematizările şi dispunerea structurilor
În aer
- mirosuri
- zgomote
În apă
- ingrediente
- graniţa apă – uscat
- emisii plutitoare şi mirosuri
- suprafaţa apelor
- raporturi pădure – apă
Biota
- animale domestice
- animale sălbatice
- tipuri de vegetaţie
- variabilitatea în limita tipurilor de vegetaţie
Obiecte artificiale
- universul civilizaţiei artificiale
Adjuvante complexe
- efectul complexităţii
- complexitate unicat
III. SFERA ACTIVITĂŢILOR UMANE ŞI SOCIALE
Învăţământ – ştiinţă
- arheologie
- economie
Aspecte istorice
- arhitectură şi stil
- evenimente
- oameni
- religie şi cultură
- graniţa dintre tradiţional şi revoluţionar
Aspecte etico – religioase
- naţionalităţi şi obiceiuri
- grupări etnice şi politice
- grupări religioase
Aspecte ale vieţii culturale
- viaţa culturală de grup
- viaţa în retragere, izolare
- problematici de viitor
- simţul unităţii cu natura
Particularităţile vieţii oamenilor
- posibilitatea găsirii unui loc de muncă
- posibilitatea găsirii unei locuinţe
- interacţiuni sociale
213
Anexa 3.
Parametri de bază şi cei opţionali utilizaţi în subsistemul de control al

mediului pe tipuri de poluanţi (Munn, 1978)
Frecvenţa
Factori Date Date
minimă de
de mediu de bază opţionale
observare
Particule în suspensie
(praf), SO2, turbiditatea CO2, N2O, CH4, fum,
atmosferică, O3, azot, hidrocarbonaţi reactivi,
Aer Zilnic (300 ori/an)
oxizi, sulfaţi, Pb, Hg, Cd, alte metale grele (V, Ni,
As, 3,4 BP, DDT, HCCH, Zn, Ag, Sn, Sb)
PCBs
Aer, pH, anioni, cationi, Pb, Alte metale grele (V, Ni,
Săptămânal (50
precipitaţii şi Hg, Cd, 3,4 BP, DDT, Zn, Ag, Sn, Sb, mercur
ori/an)
depuneri HCCH, PCBs metil)
8 ori/an, din care
Ape de pH, Pb, Hg, Cd, As, 3,4 Alte metale grele (V, Ni,
de 3 ori la viitură şi
suprafaţă BP, DDT, HCCH, PCBs Zn, Ag, Sn, Sb)
o dată la ape mici
Sol, pH, Pb, Hg, Cd, As, 3,4 Alte metale grele (V, Ni,
2 ori/an
sedimente BP, DDT, HCCH, PCBs Zn, Ag, Sn, Sb)
pH, Pb, Hg, Cd, As, 3,4 Alte metale grele (V, Ni,
Biota 2 ori/an
BP, DDT, HCCH, PCBs Zn, Ag, Sn, Sb)
214
Anexa 4.
A. Parametri de calitate ai aerului (STAS-ul 12574/87; Ordinul 592/2002)
Nr. CMA
Parametru UM
crt. (cf. Ord. 592/2002)
1 NO2 mg/m3 0,1
2 SO2 mg/m3 0,125 *(0,25)
3 CO mg/m3 0,01
4 O3 mg/m3 0,12
Pulberi în
5 mg/m3 0,15
suspensie
3
6 PM 10 mg/m 0,05
7 PM 2,5 mg/m3 0,025 (0,02)
Pulberi
8 g/m2/lună 17
sedimentabile
3
9 Benzen mg/m 0,01 (0,005)
10 Pb mg/m3 0,0005
11 Cd mg/m3 *0,00002
12 Cr mg/m3 *0,00125
13 NH3 mg/m3 *0,1
14 H2S mg/m3 *0,008
15 Zgomot dB **65 (35)
* - valori conform STAS 12574/87; PM 2,5 - valoare ţintă pentru anul 2010
după care devine obligatorie, respectiv valoare ţintă pentru 2020; Benzen –
valoare ţintă pentru 2012; ** - valoare diurnă respectiv nocturnă.
B. Parametri de calitate ai apelor
B1. Indicatori pentru procesul de eutrofizare (Ordinul 161/2006)

Categorie lac natural sau de acumulare (CMA cf. Ord.
Nr.
Parametru UM 161/2006)
crt.
Ultraoligotrof Oligotrof Mezotrof Eutrof Hipertrof
3
P total mg/dm /N 0,005- 0,01- 0,03-
1 Nutrienţi mineral total 0,005/0,200 0,01/0,2- 0,03/0,4- 0,1/0,65- >0,1/1,5
3
mg/dm 0,4 0,65 1,5
3
2 Biomasa mg/dm 0-1 1-3 3-5 5 -10 peste 10
fitoplanctonică
3
mg/dm (media
2,5-8/8- 8-25/25- 27-
3 Clorofila „a” anuală/media <1/<2,5 <2,5/<8
25 75 75/>75
maximă anuală)
Saturaţia in
4 % peste 70 peste 70 10 - 70 sub 10 sub 10
oxigen dizolvat
215
B2. Sedimente (fracţie <63 μm) (Ordinul 161/2006)

Nr.
Parametru UM CMA cf. Ord. 161/2006
crt.
1 Arsen mg/kg 17
2 Cadmiu mg/kg 3,5
3 Crom mg/kg 90
4 Cupru mg/kg 200
5 Plumb mg/kg 90
6 Mercur mg/kg 0,5
7 Zinc mg/kg 300
8 Benz(a)piren mg/kg 750
9 Lindan mg/kg 1,4
10 PCB - uri mg/kg 280
PCB – Bifenili policloruraţi
B3. Parametri de calitate (categorii de ape) (Ordinul 161/2006, HG

352/2005)
CMA
Nr. Ape uzate cf. H.G.
Grupa Parametru UM Categoria de calitate cf. Ord. 161/2006
crt. 352/2005
I II III IV V NTPA 001 NTPA 002
1 Temperatura ºC nn nn nn nn nn 35 40
2 Indicatori fizici pH unit pH 6,5-8,5 6,5-8,5 (9) 6,5-8,5
3 Suspensii mg/dm3 nn nn nn nn nn 35 (60) 350
4 OD mgO2/dm3 7 6 5 4 <4 nn nn
5 CBO5 mgO2/dm3 3 5 10 25 >25 25 300
Regimul oxigenului
6 CCO - Mn mgO2/dm3 5 10 20 50 >50 nn nn
7 CCO - Cr mgO2/dm3 10 25 50 125 >125 125 500
8 NH4- mg/dm3 <0,2 0,2 0,3 0,6 >1,5 2 (3) 30
9 NO2- mg/dm3 0,01 0,06 0,12 0,3 >0,3 1 (2) nn
10 NO3- mg/dm3 1 3 6 15 >15 25 (37) nn
11 Nutrienţi N total mg/dm3 1,5 4 8 20 >20 10 (15) nn
12 PO4-3 mg/dm3 0,05 0,1 0,2 0,5 >0,5 nn nn
13 P total mg/dm3 0,1 0,2 0,4 1 >1 1 (2) 5
14 Clorofilă „a” mg/dm3 0,025 0,05 0,1 0,25 >0,25 nn nn
Reziduu filtrat la
15 mg/dm3 fond 500 1000 1300 >1300 2000 nn
105ºC
16 Na+ mg/dm3 fond 50 100 200 >300 nn nn
17 Ca+2 mg/dm3 75 150 200 300 >300 300 nn
18 Ioni generali, salinitate Mg+2 mg/dm3 fond 25 50 100 >100 100 nn
19 Fe total mg/dm3 fond 0,1 0,3 1 >1 5 nn
20 Mn total mg/dm3 fond 0,05 0,1 0,3 >0,3 1 2
21 Cl- (cloruri) mg/dm3 fond 100 250 300 >300 500 nn
22 SO4-2 mg/dm3 80 150 250 300 >300 600 600
23 Zn+2 μg/dm3 fond 5 10 25 >25 nn nn
24 Cu+2 μg/dm3 fond 2 4 8 >8 nn nn
Fracţie dizolvată
25 Cr total μg/dm3 fond 2 4 10 >10 nn nn

26 Pb+2 μg/dm3 fond 1 2 5 >5 nn nn
Metale
27 Cd+2 μg/dm3 fond 0,1 0,2 0,5 >0,5 nn nn
28 Hg+2 μg/dm3 fond 0,1 0,15 0,3 >0,3 nn nn
29 Ni+2 μg/dm3 fond 1 2 5 >5 nn nn
30 As μg/dm3 fond 1 2 5 >5 nn nn
31 Zn+2 μg/dm3 fond 100 200 500 >500 500 1000
Concentraţie totală
32 Cu+2 μg/dm3 fond 20 40 100 >100 100 200

33 Cr total μg/dm3 fond 50 100 250 >250 1000 1500
34 Pb+2 μg/dm3 fond 5 10 25 >25 200 500
Metale
35 Cd+2 μg/dm3 fond 1 2 5 >5 200 300
36 Hg+2 μg/dm3 fond 0,1 0,2 0,5 >0,5 50 nn
37 Ni+2 μg/dm3 fond 50 100 250 >250 500 1000
38 As μg/dm3 fond 5 10 25 >25 100 nn
39 Fenoli μg/dm3 fond 1 20 50 250 300 30000
40 Detergenţi μg/dm3 fond 500 750 1000 >1000 500 25000
41 AOX μg/dm3 10 50 100 250 >250 nn nn
Hidrocarburi
42 μg/dm3 fond 100 200 500 >500 5000 nn
petroliere
43 Lindan μg/dm3 0,05 0,1 0,2 0,5 >0,5 nn nn
Substanţe organice
44 DDT μg/dm3 0,001 0,01 0,02 0,05 >0,05 nn nn
45 Atrazin μg/dm3 0,02 0,1 0,2 0,05 >0,05 nn nn
46 Triclormetan μg/dm3 0,02 0,6 1,2 1,8 >1,8 nn nn
47 Tetraclormetan μg/dm3 0,02 1 2 5 >5 nn nn
48 Tricloretan μg/dm3 0,02 1 2 5 >5 nn nn
49 Tetracloretan μg/dm3 0,02 1 2 5 >5 nn nn
216
1,81- 2,31- 2,71-
50 Indice saprodic MZB <1,8 >3,2 nn nn
Indicatori biologici şi 2,3 2,7 3,2
51 microbiologici Coliformi totali colonii/100ml 500 10000 nn nn nn nn nn
52 Coliformi fecali colonii/100ml 100 2000 nn nn nn nn nn
53 CN μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 1000
54 S-2, HS- μg/dm3 nn nn nn nn nn 500 1000
55 SO3-2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 1100 2000
56 Cl2 (rezidual) μg/dm3 nn nn nn nn nn 200 500
57 Cr+6 μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 200
Alţi indicatori
58 Co+2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 1000 nn
59 Se+2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 nn
60 Mo+2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 nn
61 Ag+2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 nn
62 Al+3 μg/dm3 nn nn nn nn nn 5000 nn
C. Parametri de calitate ai solului
C1. Compuşi anorganici (Ordinul 756/1997)

Tipuri de folosinţe (cf. Ord. 756/1997)
Nr. Urme Valori Mai puţin sensibile Sensibile
Grupă Subgrupă UM
crt. element normale Prag Prag Prag Prag
alertă intervenţie alertă intervenţie
1 Antimoniu mg/kg s.u. 5 20 40 12,5 20
2 Argint mg/kg s.u. 2 25 40 15 25
3 Arsen mg/kg s.u. 5 25 50 15 25
4 Bariu mg/kg s.u. 200 1000 2000 400 625
5 Beriliu mg/kg s.u. 1 7,5 15 2 5
6 Bor solubil mg/kg s.u. 1 5 10 2 3
7 Cadmiu mg/kg s.u. 1 5 10 3 5
8 Cobalt mg/kg s.u. 15 100 250 30 50
9 Crom total mg/kg s.u. 30 300 600 100 300
Crom
10 mg/kg s.u. 1 10 20 4 10
hexavalent
Metale
11 Cupru mg/kg s.u. 20 250 500 100 200
12 Mangan mg/kg s.u. 900 2000 4000 1500 2500
Compuşi anorganici
13 Mercur mg/kg s.u. 0,1 4 10 1 2

14 Molibden mg/kg s.u. 2 15 40 5 10
15 Nichel mg/kg s.u. 20 200 500 75 150
16 Plumb mg/kg s.u. 20 250 1000 50 100
17 Seleniu mg/kg s.u. 1 10 20 3 5
18 Staniu mg/kg s.u. 20 100 300 35 50
19 Taliu mg/kg s.u. 0,1 2 5 0,5 2
20 Vanadiu mg/kg s.u. 50 200 400 100 200
21 Zinc mg/kg s.u. 100 700 1500 300 600
Cianuri
22 mg/kg s.u. 1 10 20 5 10
libere
Cianuri
23 mg/kg s.u. 5 200 500 100 250
complexe
24 Sulfocianaţi mg/kg s.u. <0,1 20 40 1 20
Alte
25 Fluor mg/kg s.u. nn 500 1000 150 300
elemente
26 Brom mg/kg s.u. nn 100 300 50 100
Sulf
27 mg/kg s.u. nn 5000 20000 400 1000
elementar
28 Sulfuri mg/kg s.u. nn 400 2000 200 1000
29 Sulfaţi mg/kg s.u. nn 5000 50000 2000 10000
nn – nenormat
217
C2. Hidrocarburi (Ordinul 756/1997)

Nr. Subgrup Valori Mai puţin sensibile Sensibile
Grupă Urme element UM
crt. ă normale Prag Prag Prag Prag
1 Benzen mg/kg s.u. <0,01 0,5 2 0,25 0,5
2 Hidrocarburi aromatice Etilbenzen mg/kg s.u. <0,05 10 50 5 10
HAM
3 Toluen mg/kg s.u. <0,05 30 100 15 30
4 Xilen mg/kg s.u. <0,05 15 25 7,5 15
5 Fenol mg/kg s.u. <0,02 10 40 5 10
Hidroxibenz
6 Catechol mg/kg s.u. <0,05 10 20 5 10

7 Resorcina mg/kg s.u. <0,05 5 10 2,5 5
eni
8 Hidrochinona mg/kg s.u. <0,05 5 10 2,5 5

9 Cresol mg/kg s.u. <0,05 5 10 2,5 5
10 Total HA mg/kg s.u. <0,5 50 150 25 50
11 Antracene mg/kg s.u. <0,05 10 100 5 10
Hidrocarburi
12 Benzoantracen mg/kg s.u. <0,02 5 50 2 5

13 Benzofluoranten mg/kg s.u. <0,02 5 50 2 5
Hidrocarburi aromatice
14 Benzoperilen mg/kg s.u. <0,02 10 100 5 10

15 Benzopiren mg/kg s.u. <0,02 5 10 2 5
polinucleare
16 Chrisen mg/kg s.u. <0,02 5 50 2 5

17 Fluoranten mg/kg s.u. <0,02 10 100 5 10
Indeno(1,2,3)pire
18 mg/kg s.u. <0,02 5 50 2 5
n
19 Naftalina mg/kg s.u. <0,02 5 50 2 5
20 Fenantren mg/kg s.u. <0,05 5 50 2 5
21 Piren mg/kg s.u. <0,5 10 100 5 10
22 Total HAP mg/kg s.u. <0,1 25 150 7,5 15
Hidroca
23 rburi din Total HP mg/kg s.u. <100 1000 2000 200 500
petrol
HA – hidrocarburi aromatice; HAM - hidrocarburi aromatice mononucleare; HAP -
hidrocarburi aromatice polinucleare; HP - hidrocarburi din petrol.
C3. Compuşi organocloruraţi (Ordinul 756/1997)

Nr. Valori Mai puţin sensibile Sensibile
Grupă Subgrupă Urme element UM
crt. normale Prag Prag Prag Prag
Total mg/kg
1 Clorbenzeni s.u. <0,1 10 30 5 10
clorbenzeni
, clorfenoli mg/kg
2 Total clorfenoli s.u. <0,02 5 10 2,5 5
mg/kg
Compuşi organici organocloruraţi
3 PCB 28 s.u. <0,0001 0,01 0,05 0,002 0,01

mg/kg
4 PCB 52 s.u. <0,0001 0,01 0,05 0,002 0,01
mg/kg
5 PCB 101 s.u. <0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
mg/kg
6 Bifenili PCB 118 s.u. <0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
7 policloruraţi PCB 138
mg/kg
<0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
s.u.
mg/kg
8 PCB 153 s.u. <0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
mg/kg
9 PCB 180 s.u. <0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
mg/kg
10 Total PCB s.u. <0,01 1 5 0,25 1
Policlordibe mg/kg
11 Total PCDD s.u. <0,0001 0,0001 0,001 0,0001 0,001
nzdione,
12 policlordibe Total PCDF
mg/kg
<0,0001 0,0001 0,001 0,0001 0,001
s.u.
nzfurani
218
C4. Pesticide (Ordinul 756/1997)

Nr. Valori Mai puţin sensibile Sensibile
Grupă Subgrupă Urme element UM
crt. normale Prag Prag Prag Prag
mg/kg
1 EDDT <0,15 1,5 4 0,5 1
s.u.
mg/kg
2 DDT <0,05 0,75 2 0,25 0,5
s.u.
Pesticide organoclorurate şi triazinice
mg/kg
3 DDE <0,05 0,75 2 0,25 0,5
s.u.
mg/kg
4 DDD <0,05 0,75 2 0,25 0,5
s.u.
mg/kg
5 HCH <0,005 0,75 2 0,25 0,5
Pesticide s.u.
organoclorurate mg/kg
6 Alpha - HCH <0,002 0,3 0,8 0,1 0,2
s.u.
mg/kg
7 Beta - HCH <0,001 0,15 0,4 0,05 0,1
s.u.
mg/kg
8 Gama - HCH <0,001 0,05 0,2 0,02 0,05
s.u.
mg/kg
9 Delta - HCH <0,001 0,15 0,4 0,05 0,1
s.u.
Total pesticide mg/kg
10 <0,2 5 2 1 2
organoclorurate s.u.
mg/kg
11 Triazinice Total triazină <0,1 5 2 1 2
s.u.
mg/kg s.u. - mg/kg substanţă uscată.
219
BIBLIOGRAFIE
1. Băbuţ, G., Băbuț, C.M. – Legislația protecției mediului – note de curs, Editura
Universitas, Petroşani, 2012.
2. Biro, C. – Reabilitarea terenurilor degradate de activităţile antropice din

bazinul minier Petroşani, Teză de Doctorat, Universitatea din Petroșani, 2005.
3. Botnariuc, N. – Monitoringul ecologic, Ocrotirea Naturii şi Mediului

Înconjurător, București, 1987.
4. Buia, G., Rădulescu, M. – Geologia mediului înconjurător, Editura Focus,

Petroşani, 2002.
5. Buia, G., Lorinţ, C. – Zăcăminte de substanţe minerale utile solide, Editura

Focus, Petroşani, 2005.
6. Commoner, B. - The Closing Circle: Nature, Man, and Technology, New York
Press, 1971.
7. Dima, N., Herbei, O., Vereş, J. – Utilizarea tehnologiilor moderne pentru

realizarea unor sisteme informatice geografice şi întocmirea hărţilor digitale,
suport de curs, Petroşani, 2006.
8. Dumitrescu, I. – Poluarea mediului, Editura Focus, Petroşani, 2002.
9. Dumitrescu, I. – Poluarea și protecția mediului, Editura Universitas, Petroşani,

2014.
10. Dunca, E.C. - Pedologie si tehnici de ameliorare a solului, Editura Universitas,

Petroșani, 2011.
11. Faur, F.G. – The Implementation of an Environmental Monitoring System in

Jiu’s Valley (Romania). Case Study for the Mining Perimeter Livezeni,
International Forum of Young Researchers “Topical Issues of Rational Use of
Natural Resources”, Sankt Petersbourg, 2006.
12. Faur, F.G. a – Propuneri de realizare a unui sistem de monitorizare a calităţii

aerului în Municipiul Petroşani, Lucrările Simpozionului Ştiinţific Studenţesc
Naţional „Geoecologia”, ediţia a VIII-a, Petroşani, 2007.
13. Faur, F.G. b – Elaborarea unui sistem de monitorizare a calităţii aerului în

Municipiul Petroşani, Lucrare de Disertaţie, Universitatea din Petroşani, 2007.
220
14. Faur, F.G. a – The Implementation of a Water Quality monitoring System in

Jiu’s Valley, Lucrările Ştiinţifice ale Simpozionului Internaţional Multidisciplinar
“Universitaria Simpro”, Environmental Engineering, Petroşani, 2008.
15. Faur, F.G. b - Implementarea monitorizării calităţii apei din Valea Jiului,
Revista Minelor, Nr. 11-12, Editura Infomin, Deva, 2008.
16. Faur, F.G. – Elaborarea unui sistem de monitorizare a mediului în Valea Jiului,
Teză de Doctorat, Universitatea din Petroșani, 2009.
17. Faur, F.G., Lazăr, M. - Emphasizing Air Pollution In Urban Areas - A Direct
Consequence Of Aging Auto Vehicle Fleet, Proceedings of the International
Symposium “Ocupational health and safety - SESAM 2013, 6th Edition, Vol. 1,
Editura INSEMEX, 22-25 October, Sibiu, 2013.
18. Florea, A. – Monitorizarea mediului, suport de curs, Universitatea din

Petroşani, 2018.
19. Fodor, D., Baican, G. – Impactul industriei miniere asupra mediului, Editura
Infomin, Deva, 2001.
20. Georgescu, M. ş.a. – Studii de reabilitare a mediului în zona minieră a Văii

Jiului, contract CNCSIS, Petroşani, 2003.
21. Godeanu, S. – Monitoring ecologic, note de curs, Universitatea „Ovidius”,

Constanţa, 1996.
22. Godeanu, S. – Elemente de monitoring ecologic/integrat, Editura Bucura

Mond, Bucureşti, 1997.
23. Haneş, N., Sârbu, R., Bădulescu, C. – Protecţia mediului şi a muncii în

procesarea resurselor minerale, Editura Infomin, Deva, 1999.
24. Herbei, O., Herbei, M. - Sisteme informatice geografice. Fundamente teoretice

şi aplicaţii, Editura Universitas, Petroşani, 2010.
25. Herbei M. – Sisteme informatice geografice – aplicatii, Editura Universitas,

Petroşani, 2013.
26. Lazăr, M., Dumitrescu, I. - Impactul antropic asupra mediului, Editura

Universitas, Petroşani, 2006.
27. Lazăr, M., Faur, F.G. - Identificarea şi evaluarea impactului antropic asupra
mediului. Îndrumător de proiect, Editura Universitas, Petroșani, 2011.
28. Lazăr, M., Nyari, I.M., Faur, F.G. - Methodology for Assessing the
Environmental Risk due to Mining Waste Dumps Sliding - Case Study of Jiu
221
Valley, Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences 10 (3), Baia

Mare, 2015.
29. Lazăr, M., Faur, F.G. - Stabilitatea şi amenajarea taluzurilor şi versanţilor.

Exemple de calcul, Editura Universitas, Petroșani, 2015.
30. Marchiș, D.M. - Epurarea apelor reziduale industriale și menajere, în amestec,

provenite de la E.M. Petrila, prin tratamente mecano – biologice, Teză de
Doctorat, Universitatea din Petroșani, 2011.
31. Munn, K.L. – Global Environmental Monitoring System, SCOPE 3, Toronto,

1978.
32. Pârvu, C., Godeanu, S., Stroe, L. – Călăuză în lumea plantelor şi animalelor,
Editura Ceres, Bucureşti, 1985.
33. Pârvu, C. – Ecologie generală, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001.
34. Pop, E.I., - Monografia geologică a Bazinului Petroșani, Editura Academiei

Române, București, 1993.
35. Rebrisoreanu, M. - Studiul epiclastitelor orizontului productiv din extremitatea

nord - estică a bazinului Petroșani în vederea stabilirii condițiilor geominiere
de exploatare a cărbunilor, Teză de Doctorat, Universitatea din Petroșani,
1998.
36. Rojanschi, V. – Posibilităţi de evaluare globală a impactului poluării asupra

calităţii ecosistemelor, Mediul înconjurător, II, 1-2, 1991.
37. Rojanschi, V. – Evaluări de impact şi strategii de protecţie a mediului,

Universitatea Ecologică, Bucureşti, 1995.
38. Sârbu, R., Marchiș, D.M. - Dezvoltarea durabilă şi conexiunile sale. Curs
universitar, Editura Universitas, Petroșani, 2010.
39. Traistă, E. – Igiena mediului - Igiena aerului şi a apei, Editura Universitas,

Petroşani, 1999.
40. *** - Institutul naţional de cercetare - dezvoltare şi amenajarea teritoriului

URBANPROIECT – Planul de reamenajare al teritoriului zonal Valea Jiului,
Bucureşti, 2003.
41. *** - STAS-ul 12574/87.
42. *** - Ordinul 756/1997, din 03.11.1997, publicat în Monitorul Oficial al

României, Nr. 303bis din 06.11.1997.
222

României, Nr.765 din 21.10.2002.
44. *** - HG 352/2005, din 21.04.2005, publicat în Monitorul Oficial al României,

Nr. 398 din 11.05.2005.
45. *** - OUG 195/2005, privind protecţia mediului, publicat în Monitorul Oficial al
României, Nr. 1196 din 30.12.2005.

României, Nr. 511 din 13 iunie 2006.
47. *** - HG 445/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 481
din 13.07.2009.
48. *** - Ordinul Ministrului 2465/2013 pentru aprobarea normativului tehnic P100-
1 – cod de proiectare seismică – partea I, publicat în Monitorul Oficial al
României, Nr. 558 din 08.08.2013.
49. *** - www.cenhd.ro/
50. *** - https://cronicavj.ro/
51. *** - www.dekati.com
52. *** - www.dreptonline.ro
53. *** - www.et.co.uk
54. *** - www.globalw.com
55. *** - www.hannainst.com
56. *** - www.jiuvalley.com
57. *** - www.mlu.at
58. *** - www.mmediu.ro
59. *** - www.regielive.ro (Sisteme informatice de supraveghere a mediului)
60. *** - www.sonometru.ro
61. *** - www.teledyne-api.com
62. *** - www.wtw.com
63. *** - https://www.wagner-msr.de/
223
View publication stats

Carte Electronic

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Electronic

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

PROIECTAREA SISTEMELOR DE MONITORIZARE A MEDIULUI

Book · December 2018

Air Quality Monitoring Using Bioindicators In Jiu Valley View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

EDITURA UNIVERSITAS PETROȘANI

7.7. Monitorizarea florei şi faunei 176

Dezvoltarea societăţii umane, pe de-o parte, şi creşterea populaţiei,

Având în vedere că aproximativ 75 - 80 % din totalul energiei

starea de sănătate a populaţiilor, dinamica acestora sub influenţa

și cu sprijinul primăriilor sau a unor organizaţii care să se ocupe de

1.1. Istoricul, definiţiile, obiectivele şi principiile monitorizării mediului

1.1.1. Istoricul activităţii de monitorizare a mediului

timp pentru care se fac măsurători şi intervalul dintre două măsurători

- apare prima carte a Clubului de la Roma – “ Limitele creşterii” (sub

Urmare a acestor activităţi, de la nivel ONU la cel al organizaţiilor

1.1.2. Definiţiile uzuale ale monitoringului ecologic/integrat

produse, urmate de măsurile ce se impun” (***, OUG 195). În mod uzual în

1.1.3. Obiectivele monitorizării mediului

- fundamentarea tehnică pentru elaborarea, selectarea şi adoptarea

1.1.4. Principiile care stau la baza realizării monitoringului

2. Principii ştiinţifice – prin care se stabilesc bazele ştiinţifice ale acţiunilor

abordeze şi zone dinafara jurisdicţiei naţionale, cum sunt mările,

1. Tehnici de recoltare compatibile la nivel internaţional; metodele

1.2. Organizarea activităţii de monitorizare a mediului

1.2.1. Abordarea sistemică a monitorizării mediului

Pentru inginerii de mediu, viziunea sistemică înseamnă (Godeanu,

1.2.2. Organizarea monitorizării mediului

1.2.2.1. Organizarea sistemului destinat controlului de fond al calităţii

În cadrul acestei etape sunt stabilite contacte între diferitele

1.2.2.2. Organizarea sistemului destinat controlului

utilizate pentru monitorizarea emisiilor şi imisiilor. Extinderea acestor

1.2.2.3. Modalităţi de interconectare a celor două tipuri de sisteme

10. Existenţa unor date anterioare necesare pentru implementarea

1.2.3. Niveluri de lucru ale monitorizării mediului

1.2.3.1. Monitorizarea mediului la nivel local

20000 km2, iar parametrii monitorizaţi precum şi frecvenţa măsurătorilor

1.2.3.2. Monitorizarea mediului la nivel regional

1.2.3.3. Monitorizarea mediului la nivel global

- cunoaşterea biologiei speciilor rare sau pe cale de dispariţie;

1.2.4. Sisteme de monitorizare a mediului organizate la nivel global şi

stabilire a orientărilor generale după care este ghidată activitatea de

- Monitorizarea Mării Mediterane – acord la care au aderat toate ţările

1.2.5. Organizarea monitorizării mediului prin intermediul

Fig. 1.2. Structura generală a sistemelor de monitorizare a mediului (Godeanu, 1997)

Aşa cum am precizat monitorizarea mediului poate fi desfăşurată la

1.2.5.1. Monitorizarea pe subsisteme

În intravilan pe lângă poluanţii enumeraţi mai sus se efectuează

Din cauza capacităţii reduse de autoepurare, care în final conduce

depozitare a deşeurilor industriale, în funcţie de natura acestora se

4. desfăşurarea de conferinţe la care să se stabilească diferitele tipuri de

1.2.5.2. Monitorizarea mediului în funcţie de emisii şi tipuri de poluanţi

- stabilirea CMA şi precizarea cadrului legislativ destinat controlului

Fig. 1.3. Mecanismele de circulaţie a substanţelor chimice în diferite compartimente de

Acest subsistem de monitorizare este organizat în funcţie de cele

2.1. Sistemul naţional de monitorizare a mediului

- controlul poluării de emisie (concentraţii, parametrii, frecvenţa de

3. Interfaţarea actualelor reţele şi subsisteme de supraveghere a calităţii

Subsistemul naţional pentru apă - Acest subsistem se află în

2.2. Cadrul legislativ general

- Administrația Națională de Hidrologie;

92/72/EEC – privind poluarea aerului cu ozon; Directiva Consiliului nr.

2.3. Conceperea unui sistem local de monitorizare a mediului

parametrilor monitorizaţi, a numărului şi amplasării staţiilor de monitorizare