Capitolul 1

Analiza performanţelor firmei pe

baza rentabilităţii

Cuprinsul capitolului

1.1. Abordări conceptuale

1.2. Analiza structurală a rezultatelor
1.3. Analiza profitului aferent cifrei de afaceri
1.4. Analiza ratelor de rentabilitate
1.5 Analiza cost – volum – profit

1.1. Abordări conceptuale

C onceptul de performanţă se întâlneşte în literatura de specialitate cu

diferite sensuri, de exemplu: succes, rezultat al unei activităţi, acţiune1.
În domeniul economic, conceptul de performanţă acoperă accepţiuni
diferite, cum ar fi: creştere, rentabilitate, productivitate, randament2.
În acest capitol al lucrării, abordăm performanţa întreprinderii pe baza
rentabilităţii care are în vedere rezultatele obţinute prin utilizarea factorilor de
1
Annick Bourgnigon, Peut-on definir la performance?, Revue Française de Comptabilité,
1995.
2
Bernard Colasse, Analyse financière d’entreprise, Editura La Decouverté, Paris, 1999, pag. 23.
 2
producţie, respectiv cele recunoscute şi prezentate în contul de profit şi
pierdere.
Aprecierea starii de performanța a unei firme presupune corelarea a doua
categorii de indicatori: veniturile și cheltuielile. ”Elementele direct legate de
evaluarea performanţei financiare, prin intermediul contului de profit şi
pierdere, sunt veniturile şi cheltuielile.”3.
Rezultatul obţinut din deţinerea factorilor de producţie, de natura
câştigurilor şi pierderilor nerecunoscute ca urmare a unor tranzacţii şi care este
o componentă a rezultatului global („comprehensive income“), se va trata la
analiza activului net.
Rentabilitatea poate fi definită ca fiind „capacitatea unei întreprinderi de
a obţine profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor,
indiferent de provenienţa acestora“4.
Rentabilitatea este una dintre formele cele mai sintetice de exprimare a
eficienţei activităţii economico-financiare a unei firme, respectiv a tuturor
mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă, ţinând cont de toate
stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare.
Pentru măsurarea rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori:
profitul şi ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilităţii este
reflectată de profit, iar gradul în care capitalurile sau utilizarea resurselor
întreprinderii aduc profit este reflectat de rata rentabilităţii.
Ca indicatori de reflectare în mărime absolută a rentabilităţii se pot avea
în vedere: rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul
financiar, rezultatul curent, rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul net al
exerciţiului.
Pentru exprimarea în mărime relativă a rentabilităţii se folosesc, de
regulă, următoarele rate: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii
resurselor consumate, rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii
financiare.
Sursele informaţionale de baza în analiza rentabilităţii sunt situatiile
financiare anuale, respectiv contul de profit si pierdere, bilanţul si notele
explicative, şi datele furnizate de contabilitatea de gestiune. Veniturile şi
cheltuielile se pot regăsi prezentate în contul de profit şi pierdere în diferite
moduri, astfel încât să furnizeze informaţia relevantă pentru procesul
decizional.

3
Ordinul 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile privind situatiile financiare
anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate, pct 19, pag 6, publicat in
Monitorul Oficial nr 963 din 30.12.2014
4
V. Robu, N. Georgescu, Analiza economico-financiară, Editura Omnia Uni, Braşov, 2000,
pag. 190.
 3
1.2. Analiza structurală a rezultatelor

Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului are ca obiectiv

stabilirea contribuţiei diferitelor tipuri de rezultate la variaţia totală a
rezultatului brut, precum şi evidenţierea dinamicii lor în cursul perioadei
studiate. Analiza structurală a rezultatelor se poate realiza în două moduri, şi
anume: după destinaţia cheltuielilor de exploatare (pe funcţii ale întreprinderii)
şi după natura cheltuielilor de exploatare şi a veniturilor.

1.2.1. Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului

după destinaţia cheltuielilor de exploatare
Spre deosebire de analiza structurală pe baza grupării veniturilor şi
cheltuielilor după natură, această metodă de analiză, cunoscută sub denumirea
de metoda „costului vânzărilor“, se bazează pe informaţii privind clasificarea
cheltuielilor după funcţia sau destinaţia lor ca parte a costului vânzărilor,
distribuţiei sau activităţilor administrative.
Informaţiile necesare analizei structurale a rezultatului brut al
exerciţiului după destinaţia cheltuielilor sunt grupate astfel:
1. Cifra de afaceri netă
2. Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate
3. Marja brută faţă de costul vânzărilor (1-2)
4. Alte venituri din exploatare
5. Costuri de distribuţie
6. Cheltuieli generale de administraţie
7. Rezultatul exploatării (3+4-5-6)
8. Venituri financiare
9. Cheltuieli financiare
10. Rezultatul financiar (8-9)
11. Rezultatul brut al exerciţiului (7+10)
Corespunzător metodei de analiză structurală a rezultatului brut al
exerciţiului după destinaţia cheltuielilor de exploatare, cei mai importanţi
indicatori de rezultate sunt următorii:
 Marja brută faţă de costul vânzărilor, calculată ca diferenţă între
cifra de afaceri netă şi costul vânzărilor:
Mb = Cifra de afaceri netă – Costul bunurilor vândute și al serviciilor
prestate
 4
Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate, denumit şi costul
vânzărilor, este format din:
- costul de producţie al produselor finite vândute, lucrărilor şi
serviciilor prestate pentru terţi;
- costul de cumpărare al mărfurilor vândute.

 Rezultatul exploatării, determinat astfel:

RE = (Mb + Alte venituri din exploatare) – (Cheltuieli de distribuţie +
Cheltuieli generale de administraţie)
 Rezultatul financiar, care reprezintă diferenţa între veniturile şi
cheltuielile financiare:
RF = Venituri financiare – Cheltuieli financiare
 Rezultatul brut al exerciţiului, respective suma rezultatelor din
activitatea de exploatare si activitatea financiară:
Rb = RE + RF
Sursele informaţionale de bază pentru analiza structurală a rezultatului
brut al exerciţiului după destinaţia cheltuielilor de exploatare sunt:

1) Contul de profit şi pierdere (Situația rezultatului global în cazul

firmelor cotate pe o piață reglementată) structurat pe baza grupării
cheltuielilor după funcţia sau destinaţia acestora în cazul
întreprinderilor care utilizează această formă de prezentare a
contului de profit şi pierdere .
2) Contul de profit şi pierdere (Situația rezultatului global în cazul
firmelor cotate pe o piață reglementată), structurat pe baza grupării
veniturilor şi cheltuielilor după natura lor şi Nota explicativă
„Analiza rezultatului din exploatare“, în cazul întreprinderilor
care utilizează forma de prezentare a contului de profit şi pierdere
după natura veniturilor și cheltuielilor.
Pentru exemplificarea analizei structurale a rezultatului brut al
exerciţiului după destinaţia cheltuielilor de exploatare se utilizează
informaţiile din Contul de profit şi pierdere şi Nota explicativă „Analiza
rezultatului din exploatare“ structurate ca în tabelul 1.1.
 5

Tabelul 1.1
- mii lei -
Nr. N-1 N
Indicatori Indice (%)
crt. Suma % în CA Suma % în CA
1 Cifra de afaceri netă
2 Costul bunurilor vândute şi al serviciilor
prestate
3 Marja brută faţă de costul vânzărilor
(rezultatul operaţional)
4 Alte venituri din exploatare
5 Cheltuielile de desfacere
6 Cheltuieli generale de administraţie
7 Rezultatul din exploatare
8 Venituri financiare
9 Cheltuieli financiare
10 Rezultatul financiar
11 Rezultatul brut
Comparativ cu prezentarea contului de profit şi pierdere după gruparea
veniturilor şi cheltuielilor după natura lor, metoda costului vânzărilor oferă
informaţii mai relevante pentru utilizatori privind nivelul cifrei de afaceri şi al
costului aferent vânzărilor, care constituie în mod normal partea cea mai
semnificativă şi stabilă a veniturilor şi cheltuielilor din exploatare, respectiv a
veniturilor şi cheltuielilor totale.
Previziunile privind rentabilitatea şi riscul întreprinderii în viitor pornesc
de la estimarea vânzărilor şi cheltuielilor aferente acestora, pe baza cărora se
determină şi alţi indicatori de rezultate, structuri bilanţiere şi rate financiare.
Totuşi, alocarea costurilor pe destinaţii poate fi arbitrară şi implică în mod
considerabil utilizarea raţionamentului profesional.
Conform IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare“, selectarea metodei
de analiză între metoda costului vânzărilor şi metoda naturii cheltuielilor
depinde atât de factori istorici şi de factorii aferenţi sectorului economic
respectiv, cât şi de natura întreprinderii. Deoarece fiecare metodă de
prezentare are avantaje pentru diferite tipuri de întreprindere, se solicită o
opţiune între clasificări în funcţie de cea care prezintă cel mai fidel elementele
de performanţă a firmei. Totuşi, în cazul utilizării metodei costului vânzărilor,
se impune o prezentare suplimentară privind informaţii asupra naturii
cheltuielilor în scopul estimării fluxurilor viitoare de numerar.
 6
1.2.2. Analiza structurală a rezultatelor după natura veniturilor
şi cheltuielilor
Întocmirea Contului de profit şi pierdere, în România, are drept criteriu
de structurare a veniturilor şi cheltuielilor natura acestora. Astfel, rezultatul
brut al exerciţiului se va analiza structural pe cele doua activităţi (exploatare si
financiară), după modelul:
RB = RE + RF ,
unde:
RB – rezultatul brut al exerciţiului;
RE – rezultatul exploatării;
RF – rezultatul financiar;

Schema de analiză structurală este:

Ve
RE
RB Che
Vf
RF

Chfin

Analiza structurală a rezultatului brut se realizează pe baza metodei

balanţiere.
Aprofundarea analizei structurale a rezultatelor se poate face pe baza
soldurilor intermediare ale gestiunii, stabilite fie în abordarea continentală, fie
în abordarea anglo-saxonă (a se vedea subcapitolul 5.3.4, din cartea Analiza
economico-financiara a firmei, Ed. Economica, 2014, menționată la
bibliografie).

1.3. Analiza profitului aferent cifrei de afaceri

Rezultatul exploatării este format din rezultatul aferent cifrei de afaceri

(Pr) şi rezultatul din alte activităţi din exploatare (RE’).
RE = Pr + RE’
Pr = CA – Cheltuieli aferente cifrei de afaceri
RE’ = Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare
Alte venituri din exploatare cuprind: Venituri din activele imobilizate
(sau grupurile destinate cedării) deţinute în vederea vânzării (ct. 753), Venituri
 7
din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale (ct. 755), Venituri din
investiţii imobiliare (ct. 756), Venituri din active biologice (ct. 757), Venituri
din subvenţii de exploatare în caz de calamităţi şi alte evenimente similare (ct.
7417), Alte venituri (ct. 758 + 7419).
Alte cheltuieli din exploatare includ:Ajustări privind provizioanele (ct 6812-ct
7812), Ajustări de valoare privind imobilizările necorporale, corporale,
investiţiile imobiliare şi activele biologice evaluate la cost (ct. 6813 + 6816 +
6817-ct. 7813 -7816), Ajustări de valoare privind activele circulante (ct. 654 +
6814- ct 754-7814), Alte cheltuieli (ct. 6581 + 6582 + 6583 + 6585+6586 +
6588), Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente similare (ct. 6587),
Cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător (ct. 652), Cheltuieli legate de
activele imobilizate (sau grupurile destinate cedării) deţinute în vederea
vânzării (ct. 653), Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi
corporale (ct. 655), Cheltuieli privind investiţiile imobiliare (ct. 656),
Cheltuieli privind activele biologice (ct. 657).
Această aprofundare a rezultatului exploatării este foarte importantă
pentru că o întreprindere poate înregistra un rezultat din exploatare pozitiv, în
condiţiile unei pierderi aferente cifrei de afaceri, situaţia fiind determinată de
profitul obţinut din alte activităţi decât cele care se regăsesc în cifra de afaceri,
şi anume din cedarea de active, donaţii primite etc.
Cheltuielile aferente cifrei de afaceri pot fi stabilite astfel:
 în mod analitic: ,
unde:
ci – costul complet unitar pe produs
 în mod sintetic: Che – ( ),
unde:
Che – cheltuieli de exploatare
– variaţia producţiei stocate( venituri aferente costurilor stocurilor
de produse)
Qi –Venituri din producţia de imobilizări și investiții imobiliare
(producţia realizată pentru sine şi capitalizată).
Ache – alte cheltuieli de exploatare în accepțiunea prezentată mai sus.

1.3.1. Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri pe total

întreprindere
Profitul aferent cifrei de afaceri poate fi analizat pe baza unor modele
specifice domeniului de activitate.
În cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate de producţie (indus-
trială, agricolă etc.), pentru analiza de tip factorial a profitului aferent cifrei de
afaceri se recomandă următoarele modele:
 8

A)

B)

C)

D)
Pentru firmele care desfăşoară activitate de comerţ se recomandă modele
de tipul următor:

E)

unde: = nivelul mediu al cheltuielilor de distribuţie.

F)

Rc = rata rentabilităţii comerciale;

= rmci – ni
unde:
– rata rentabilităţii comerciale pe grupe de mărfuri;
rmci –rata marjei comerciale pe grupe de mărfuri;
ni – nivelul cheltuielilor de distribuţie pe grupe de mărfuri;
gi – structura vânzărilor pe grupe de mărfuri.

Potrivit modelului „A“ sistemul de factori se prezintă astfel:

qv
Pr g
c
p
În cazul folosirii modelului „B“, sistemul de factori este următorul:
 9

qv
CA
p
Pr g
p
c

Modelul „B“ are o valoare informaţională mai mare decât modelul „A“
pentru că permite cuantificarea impactului rulajului vânzărilor (CA) şi a marjei
medii de profit la 1 leu vânzări ( ) asupra profitului, două dintre strategiile
care pot fi avute în vedere pentru mărirea profitului total aferent cifrei de
afaceri.
Potrivit modelului „C“, sistemul de factori se prezintă astfel:

Pr
g
p

unde:

– productivitatea medie anuală calculată pe baza cifrei de afaceri;

– productivitatea medie orară calculată pe baza CA;
– timpul mediu lucrat de un angajat.
Modelul „C“ poate fi folosit atât în cazul întreprinderilor cu activitate de
producţie industrială, cât şi în cazul firmelor din domeniul prestărilor de servicii.
În cazul modelului „D“ sistemul de factori este:
 10

qv
Mbcv g
Pr cv
p
Chf

Modelul „D“ presupune folosirea în analiză a informaţiilor furnizate de

metoda de calculaţie a costurilor direct-costing, şi anume a costurilor variabile
unitare şi cheltuielilor fixe.
Pe baza acestui model, poate fi cuantificată influenţa asupra profitului a
introducerii sau scoaterii din portofoliul de activităţi a unui produs.
Astfel, excluderea unui produs al cărui preţ de vânzare este mai mare
decât costul variabil unitar (marja unitară faţă de cheltuielile variabile este
pozitivă), dar mai mic decât costul complet unitar (rezultatul pe unitatea de
produs este pierdere), în cazul nemodificării sumei cheltuielilor fixe, nu are ca
efect scăderea pierderii, ci, dimpotrivă, diminuarea masei profitului cu marja
pozitivă faţă de costul variabil degajată de cantitatea vândută.
Potrivit modelului „E“, specific activităţii de comerţ, sistemul de factori
se prezintă astfel:

CAmf
gi

Pr rmci
gi

ni

În cazul modelului „F“, sistemul de factori este următorul:

CAmf
Pr gi
Rc rmci

ni
 11
Cuantificarea influenţelor factorilor în cazul modelelor A,B șiC se face pe
baza metodei substituirilor în lanț, iar în cazul modelelor D, E şi F se realizează
pe baza metodei substituirilor în lanţ combinată cu metoda balanţieră.

APLICAŢIE: ANALIZA FACTORIALĂ A PROFITULUI AFERENT CIFREI DE

AFACERI PE TOTAL ÎNTREPRINDERE (pe baza modelelor A și B)

Date necesare analizei sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 1.2
- lei -
Nr. Indicatori Simbol Prevăzut Realizat %
crt. (0) (1)
1 Cifra de afaceri Σqvi · pi 620.000 633.600 102,2
2 Cheltuieli aferente CA Σqvi · ci 563.000 563.500 100,1
3 Profitul aferent CA Pr 57.000 70.100 123,0
4 Volumul efectiv al producţiei vândute
evaluat pe bază de:
4.1 - costuri complete prevăzute Σqvi1 · ci0 - 524.300
4.2 - preţuri de vânzare prevăzute Σqvi1 · pi0 - 577.000
5 Profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri 0,09194 0,1106 120,3
6 Active totale, din care: At 310.000 314.650 101,5
6.1 - Active imobilizate Ai 206.700 202.300 97,9
6.2 - Active circulante Ac 103.300 112.350 108,8
7 Randamentul activelor imobilizate R 3 3,13 104,3
8 Viteza de rotaţie a activelor circulante n 6 5,64 94
(nr. rotaţii)
9 Viteza de rotaţie a activului total (nr. CA/At 2 2,014 100,7
rotaţii)
10 Rata rentabilităţii comerciale (%) Rc 9,194 11,06 120,3
11 Rata rentabilităţii resurselor consumate Rrc 10,12 12,44 122,9
(%)
12 Rata rentabilităţii economice (%) Rec 18,39 22,28 121,2

MODELUL A: Pr = Σqvi · pi - Σqvi · ci

Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor se prezintă
astfel:

1.
 12

unde:

2.
3.

4.

MODELUL B:
Metodologia de analiză factorială şi măsurarea influenţelor factorilor se
prezintă astfel:
ΔPr = + 13.100 lei
1.
din care:
1.1.
1.2.
2.
din care:
2.1.
unde:

2.2.
unde:

2.3.
NOTĂ: Interpretarea se va prezenta la curs.

1.3.2. Analiza factorială a profitului pe produs

Aprofundarea analizei profitului total al întreprinderii presupune
studierea profitului aferent principalelor produse şi stabilirea influenţelor
factorilor direcţi şi indirecţi care acţionează asupra acestora.
Analiza profitului pe produs (Prp) se poate realiza pe baza modelului:
Prp = qv(p - c)
 13

în care:
– cheltuielile cu materiile prime şi materialele directe pe unitatea de
produs;
– cheltuielile cu manopera directă pe unitatea de produs;
– cheltuielile indirecte pe unitatea de produs;
cs – consumul specific din resursa materială „j“;
p’ – preţul de aprovizionare al resursei „j“;
t – timpul de muncă pe unitatea de produs;
– salariul mediu orar (inclusiv contribuţiile pentru asigurări şi
protecţie socială);
Ci – suma cheltuielilor indirecte;
q – volumul fizic al producţiei obţinute.
Sistemul de factori care acţionează asupra modificării profitului pe
produs se prezintă astfel:
cs
qv
cm
P’
t
Prp c csd
sh
p ci
Metodologia de analiză a profitului pe produs presupune cuantificarea
influenţelor factorilor mai sus prezentaţi, după cum urmează:
1. qv = (qv1 – qv0) (p0 – c0)
2. c = -qv1 (c1 – c0)
din care:
2.1.
din care:
2.1.1. cs = -qv1 (cs1p’0 - cs0p’0)
2.1.2.
2.2.
din care:
 14
2.2.1.
2.2.2.
2.3.
3. p = qv1 (p1 – p0)

1.4. Analiza ratelor de rentabilitate

Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate

(profit sau pierdere) şi un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de
afaceri netă, resurse consumate etc.) sau un „stoc“ (capital propriu, active
totale etc). Principalele rate de rentabilitate operaţionale în analiza financiară a
firmei sunt: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consu-
mate, rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare. Aceste rate
de rentabilitate au valenţe informaţionale diferite şi oglindesc multiplele laturi
ale activităţii economico-financiare ale firmei.

1.4.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii comerciale exprimă eficienţa activităţii comerciale a
întreprinderii, asigurând legătura dintre profitul şi cifra de afaceri netă. În
literatura de specialitate există mai multe moduri de calcul al acestei rate de
rentabilitate, dar cele mai utilizate sunt următoarele:

a)

b)

c)

unde:
– rata rentabilităţii comerciale;
– rata rentabilităţii comerciale nete (în engl. Return on sales –
ROS);
– rata marjei brute din vânzări;
 15
– cifra de afaceri netă;
– profit aferent cifrei de afaceri nete;
Mb – marja brută faţă de costul bunurilor vândute (sau rezultatul brut
aferent cifrei de afaceri din Nota explicativă Analiza rezultatului din
exploatare);
– profit net.

În cazul întreprinderilor mari româneşti se recomandă, prin legislaţia

actuală din domeniul contabilităţii, calcularea şi prezentarea în cadrul notelor
explicative ale situaţiilor financiare a anumitor indicatori care reflectă
performanţele economico-financiare ale acestora, printre care şi rata marjei
brute din vânzări.
Principala limită a acestor rate de rentabilitate în caracterizarea
performanţei la nivel microeconomic este generată de faptul că se calculează pe
baza profitului contabil, deci va fi influenţată semnificativ de politicile şi
practicile contabile utilizate de întreprindere (metoda de amortizare a activelor
fixe, metoda de evaluare a stocurilor, politica de constituire a provizioanelor etc.).
Analiza factorială a ratei rentabilităţii comerciale (Pr/CA), calculată pe
baza formulei a), se poate efectua pe baza modelelor:

I.

II.

unde:
– structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi;
– rata rentabilităţii comerciale pe tipuri de produse sau activităţi.

Conform modelului I, sistemul de factori este următorul:

gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi

Rc pi = preţul de vânzare pe produs fără TVA

ci = costul complet unitar

În cazul modelului II, sistemul de factori se prezintă astfel:

 16

gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi

Rc = rata rentabilităţii comerciale pe tipuri de produse sau activităţi

Pentru stabilirea influenţelor factorilor se aplică metoda substituirilor în

lanţ.
Rata marjei brute din vânzări reflectă ponderea marjei brute din
vânzări în cadrul cifrei de afaceri nete. Această rată de rentabilitate reflectă
politica comercială a întreprinderii şi capacitatea acesteia de a controla
costurile de producţie. Nivelul marjei de profit depinde de natura activităţii,
dimensiunea, capacitatea tehnică şi performanţele acesteia, cota de piaţă
deţinută, mediul concurenţial naţional şi internaţional etc. Pentru analiza de tip
factorial se pot utiliza următoarele două modele de analiză a ratei marjei brute
din vânzări:

I)

II)

unde:
– structura cifrei de afaceri nete pe produse;
– rata marjei brute pe produse.

Potrivit modelului I, nivelul ratei rentabilităţii comerciale este

influenţat de structura producţiei vândute, preţul mediu de vânzare (exclusiv
TVA) şi costul de producţie unitar.
Majorarea ratei marjei brute din vânzări semnifică îmbunătăţirea
eficienţei activităţii comerciale a întreprinderii şi întărirea controlului
costurilor aferente vânzărilor, deci un semnal pozitiv pentru investitori. Totuşi,
această situaţie poate fi una conjuncturală, deci se impune extinderea
orizontului de analiză şi corelarea concluziilor acestei analize cu informaţii
privind dinamica altor rate de rentabilitate la nivelul întreprinderii.
Modelul II de analiză a ratei marjei brute din vânzări reflectă acţiunea
a doi factori importanţi: structura producţiei vândute şi rata marjei brute pe
produs. În condiţii normale, structura cifrei de afaceri pe produse nu poate fi
modificată decât ca efect al variaţiei raportului cerere/ofertă de produse pe
 17
piaţă, dar întreprinderea poate lua măsuri pentru creşterea marjei de profit la
nivel de produs prin diminuarea rezonabilă a costurilor de producţie şi
întărirea poziţiei sale concurenţiale pe piaţă.
Rata rentabilităţii comerciale nete (în engl. Return on Sales –
ROS) reprezintă un indicator întâlnit în majoritatea lucrărilor din literatura
străină. Avantajul acestei rate este că poate fi stabilită pe baza informaţiilor din
cadrul Contului de profit şi pierdere, fiind uşor de calculat de către cei care nu
au acces la date din contabilitatea de gestiune a întreprinderii. Totuşi, rata
rentabilităţii comerciale nete are o valoare informaţională limitată pentru că
profitul net poate fi influenţat şi de rezultatul din alte operaţiuni decât
vânzările, respectiv rezultatul financiar, rezultatul din exploatare din alte
operațiuni decat cele care formează cifra de afaceri, precum şi de politica
fiscală a întreprinderii.
Statisticile5 privind firmele americane demonstrează că valoarea acestei
rate financiare variază extrem de mult, de la 2,9% în industria textilă la 10,5%
în domeniul public al utilităţilor. În plus, rata rentabilităţii comerciale nete şi
viteza de rotaţie a activelor totale (în engl. Asset turnover), care ambele
reprezintă determinanţi ai ratei rentabilităţii financiare (conform sistemului Du
Pont), tind să varieze în sens invers. Astfel, companiile (de exemplu
supermarket-uri) care au un nivel ridicat al vitezei de rotaţie a activelor au, de
regulă, o marjă redusă a profitului, iar întreprinderi (de exemplu cele
productive) cu o marjă ridicată a profitului tind să înregistreze o rotaţie scăzută
a activelor.
În România, studiile6 practice realizate asupra întreprinderilor cotate pe
piaţa de capital demonstrează că rata rentabilităţii comerciale nete (calculată ca
raport între profitul net al exerciţiului şi cifra de afaceri) a înregistrat cele mai
moderate niveluri mediane de 0,74%-4,84% în perioada 1996-2000, ceea ce
confirmă că această rată de rentabilitate este cel mai puţin afectată de inflaţie,
ca urmare a preluării simultane a efectului inflaţiei atât asupra profitului, cât şi
asupra cifrei de afaceri. Datorită variabilităţii sale mai scăzute comparativ cu
alte rate de rentabilitate, acest indicator al performanţei întreprinderii este
preferat de investitorii de pe piaţa de capital românească.
Analiştii financiari recunosc relevanţa informaţională a ratei rentabilităţii
comerciale nete, dar pentru obţinerea de informaţii pertinente şi relevante
privind performanţa firmei, se impune studierea trendului acestei rate
financiare pe o perioadă de 3-5 ani comparativ cu rata medie la nivelul
sectorului de activitate şi a ratei rentabilităţii întreprinderilor similare. De

5
R.C. Higgins, Analysis for Financial Management, Business One Irwin, 1992.
6
C. Vasilescu, Analiza corelaţiilor dintre activitatea financiară a firmei şi piaţa de capital,
teză de doctorat, ASE, Bucureşti, 2003.
 18
asemenea, este necesară analiza corelată a unui sistem complex de rate de
rentabilitate: rata rentabilităţii economice, rata rentabilităţii financiare, rata
rentabilităţii resurselor consumate etc.

1.4.2. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

Rata rentabilităţii resurselor consumate, denumită şi rata rentabilităţii
costurilor, reflectă corelaţia dintre profitul aferent cifrei de afaceri şi costurile
totale aferente vânzărilor.
În literatura de specialitate există opinii potrivit cărora nivelul optim al
ratei rentabilităţii costurilor se situează în intervalul 9%-15%7.
Având în vedere raportarea la activitatea de exploatare, rata rentabilităţii
resurselor consumate (Rrc) se poate calcula astfel:
,
unde
RE – rezultatul exploatării;
Che – cheltuieli de exploatare.

În acest caz, este pusă în discuţie influența asupra ratei rentabilității

resurselor consumate a altor venituri si cheltuieli din exploatare și a variației
producției stocate și a producției de imobilizări și investiții imobiliare. Aceste
elemente nu sunt aferente vânzărilor de bunuri.
Prin urmare, varianta agreată de calcul a ratei rentabilităţii resurselor
consumate este:
,
unde:
Pr – profit aferent cifrei de afaceri;
Ch – cheltuieli aferente cifrei de afaceri.

Modelul de analiză factorială a ratei rentabilităţii resurselor consumate

va fi:

Conform modelului, factorii ce influenţează rata rentabilităţii costurilor

sunt:

7
V. Robu, N. Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Omnia Uni, Braşov, 2000,
pag. 221.
 19
 structura cifrei de afaceri pe produse (g);
 costurile complete unitare (c);
 preturile de vânzare (p), exclusiv TVA.
Analiza factorială a ratei presupune aplicarea metodei substituţiei în lanţ,
ca metodă de analiză cantitativă.

1.4.3. Analiza ratei rentabilităţii economice

Una dintre cele mai importante rate de rentabilitate, rata rentabilităţii
economice, pune în evidenţă performanţele utilizării activului total al unei
întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obţinerea acestor performanţe.
Literatura de specialitate oferă mai multe modalităţi de calcul pentru rata
rentabilităţii economice (Re):

sau

sau

Construirea ratei pe baza unui anumit rezultat determină o viziune

specifică semnificaţiei rezultatului:
 utilizarea rezultatului exploatării va determina o rată independentă
atât de politica fiscală şi de structura capitalurilor (politica de
finanţare);
 dacă rata rentabilităţii economice va fi construită pe baza exce-
dentului brut al exploatării (EBE), va fi independentă şi de politica
privind amortizarea capitalului tehnic, pe lângă elementele menţio-
nate anterior;
 folosirea profitului brut este utilă managerilor întreprinderii şi va
determina un nivel mai ridicat al ratei, în măsura în care activitatea
financiară aduce profit; această variantă este mai puţin utilizată.
În teoria şi practica internaţională, această rată este cunoscută sub forma:

unde:
ROA – rata rentabilităţii economice (return on assets);
 20
EBIT – rezultatul înainte de impozitare şi dobânzi (earnings before
interests and taxes);
TA – total active (total assets).
Utilizatorii informaţiilor oferite de această rată sunt furnizorii de capital.
Creditorii financiari, de exemplu, sunt cei mai interesaţi de rentabilitatea
întreprinderii înainte de scăderea dobânzii.
Deci, pentru o corectă informare a tuturor celor interesaţi de perfor-
manţele obţinute prin utilizarea capitalului angajat de o firmă, se pot folosi
ratele:

I.
sau

II.

unde:
Capital investit = Capital propriu + Datorii financiare
A doua formă a Re este utilă analizei rentabilităţii financiare pe baza
pârghiei financiare (vezi analiza ratei rentabilităţii financiare).
Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice evidenţiază acţiunea
unor factori complecşi.
Vom considera rata rentabilităţii economice:

unde:
P – rezultatul înainte de impozit şi dobândă.

Pentru analiza factorială pot fi folosite modele precum:

A.

B.
 21
În cazul utilizării modelului A, rata rentabilităţii economice combină
efectul vitezei de rotaţie a activului total, exprimată ca număr de rotaţii

, cu efectul ratei rentabilităţii comerciale :

Re g (structura vânzărilor)

p (preţul unitar de vânzare)

c (costurile complete unitare)

Cele două rate componente acţionează diferit asupra ratei rentabilităţii

economice, în funcţie de natura activităţii întreprinderii şi de strategia urmată.
Astfel, în industrie, firmele realizează rate de rentabilitate economică ridicate
pe seama unor cote de profit mai mari şi nu printr-o rotaţie mai rapidă a
activelor. Întreprinderile din sfera comerţului operează cu marje de profit mai
reduse, dar beneficiază de o rotaţie mai accelerată a activelor.
O strategie de menţinere a poziţiei concurenţiale pe piaţă determină
uneori un rabat de la marje ridicate de profit, iar alteori, utilizarea unor
tehnologii avansate, fapt care conduce la o încetinire a rotaţiei activelor.
Analiza rentabilităţii economice poate fi aprofundată prin descom-
punerea activului în elementele componente (At = Ai + Ac).
În acest, caz se foloseşte modelul B:

unde:
= Rc
Sistemul de factori este:
 22
R e

g
Rc p
c

Acest model evidenţiază căile de creştere a rentabilităţii economice, şi

anume:
 accelerarea rotaţiei activelor circulante;
 îmbunătăţirea randamentului activelor imobilizate, prin utilizarea
intensivă a acestora, dar şi ţinând seama de performanţele acestora;
 adaptarea politicilor comerciale, în vederea creşterii eficienţei vânzărilor.
Importanţa ratei rentabilităţii economice este determinată şi de poziţia ei
în sistemul de factori ce influenţează nivelul ratei rentabilităţii financiare.

Astfel :

unde:

– rata rentabilităţii economice, construită pe baza profitului

net

Prin urmare, creşterea interesului investitorilor depinde de doi factori:

 rata rentabilităţii economice;
 structura financiară .
Nivelul rentabilităţii economice trebuie să permită remunerarea acţio-
narilor şi creditorilor, în concordanţă cu riscul asumat investind în între-
prindere sau acordându-i împrumuturi.

1.4.4. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Rata rentabilităţii financiare (ROE = return on equity) reprezintă unul
dintre indicatorii majori urmăriţi de investitori şi de management. Cu ajutorul
acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură investiţia lor este rentabilă
sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este mai mare decât costul
 23
capitalului propriu, atunci, prin activitatea desfăşurată, firma creează o valoare
suplimentară pentru acţionari.
Rata rentabilităţii financiare se determină astfel:

Se recomandă folosirea la numitor a capitalului propriu mediu

calculat după cum urmează:

Analiza acestei rate se poate face pe baza sistemului DU PONT, şi

anume:

Vt / At – viteza de rotaţie a activelor totale

At / Kp – factorul de multiplicare a capitalului propriu mediu sau braţul
pârghiei financiare.
Pn / Vt – profitul net la 1 leu venituri.

Managerii au posibilitatea să acţioneze asupra ratei rentabilităţii

financiare prin urmărirea şi influenţarea:
1) vânzărilor generate de utilizarea activelor;
 24
2) modului de finanţare a activelor din capitalul propriu şi datorii;
3) rentabilităţii nete a veniturilor.
Atunci când analizăm viteza de rotaţie a activelor, trebuie să ţinem cont
şi de sectorul în care îşi desfăşoară activitatea societatea. Cu cât acest indicator
are o valoare mai mare, cu atât eficienţa utilizării activelor totale este mai bună.
Aparent, cu cât factorul de multiplicare a capitalului propriu este mai
mare, cu atât rata rentabilităţii financiare este mai ridicată, dar trebuie să ţinem
cont, totodată, că acest indicator arată şi gradul de îndatorare. Şi este cunoscut
că orice societate cu grad de îndatorare mare este riscantă. Stabilirea unei
valori optime a factorului de multiplicare reprezintă de fapt o „luptă“ (un
arbitraj) permanentă între profiturile şi costurile pe care le implică datoriile
financiare.
Totodată, trebuie subliniat că acest indicator este influenţat şi de sectorul
unde îşi desfăşoară societatea activitatea şi de activele pe care le deţine
aceasta. În general, societăţile care au un flux de numerar din activitatea de
exploatare constant şi cu un grad mare de previzionare pot opera cu un factor
de multiplicare a capitalului propriu mai mare decât societăţile care îşi
desfăşoară activitatea într-un sector cu un grad de risc mai mare. Putem spune
că şi băncile comerciale care dispun de un portofoliu de active diversificat pot
opera cu un factor de multiplicare a capitalului propriu mai mare. În același
timp cu analiza acestui indicator, trebui urmăriţi şi alţi indicatori, cum ar fi:
rata lichidităţii curente, rata lichidităţii imediate, rata de acoperire a
dobânzilor.
Profitul net la un leu venituri arată capacitatea firmei de a practica o
politică de preţuri eficientă şi, totodată, abilitatea firmei de a controla
costurile.
Acest indicator trebuie şi el interpretat în funcţie de sectorul de
activitate, de natura produselor comercializate şi de strategia aplicată de firmă.
S-a constatat că societăţile care au un profit net la un leu vânzări mare au
o rată a rentabilităţii economice (Pnet/At) mică şi invers. Aceasta se datorează,
de exemplu în cazul firmelor din comerţ, practicării unui adaos comercial
ridicat care, deşi majorează profitul net la 1 leu vânzări, are un efect mult mai
pronunţat asupra vitezei de rotaţie a activelor, încetinind-o.
O altă variantă a abordării ratei rentabilităţii financiare pe baza
sistemului DU PONT poate fi:

,
 25
unde:

, reprezentând o

formă a ratei rentabilităţii economice, iar pârghia financiară.

Prin urmare, creşterea interesului investitorilor depinde de doi factori:

- rata rentabilităţii economice a activului;
- gradul de îndatorare a firmei.
Nivelul rentabilităţii economice trebuie să permită remunerarea acţio-
narilor şi creditorilor, în concordanţă cu riscul asumat, investind în între-
prindere sau acordându-i împrumuturi.
Sistemul de rate ce determină rentabilitatea financiară demonstrează
faptul că o anumită situaţie este determinată de un ansamblu de factori şi nu de
acţiunea independentă a rotaţiei activelor, a asumării riscului financiar sau a
marjei de profit practicată.
Legat de rolul pârghiei financiare asupra nivelului de rentabilitate
financiară, putem delimita două cazuri:
1. Cazul „risc – profit“: firma obţine performanţe economice exce-
dentare costului îndatorării, ceea ce majorează remunerarea acţionarilor firmei,
pe măsura creşterii pârghiei financiare(Rf > Re).
2. Cazul „risc – pierdere“: atragerea creditelor măreşte nivelul pârghiei
financiare, dar nu generează o rentabilitate economică a activelor care să
depăşească rata dobânzii, astfel că rentabilitatea financiară este inferioară celei
economice (Rf < Re).
 26
Rata rentabilităţii financiare este un indicator important care trebuie
interpretat cu anumite limite care sunt impuse de: perioada de analiză, riscurile
pe care şi le asumă societatea, valoarea contabilă a capitalului propriu.
Perioada de analiză se referă la faptul că datele după care se calculează
se focalizează asupra unei singure perioade, de exemplu o societate încearcă
să lanseze o gamă de produse noi cea ce va duce la costuri de lansare mari ale
producţiei şi atunci valoarea ratei de rentabilitate financiară iniţial va fi în
scădere. Acest lucru nu demonstrează o performanţă financiară proastă, ci
reflectă faptul că în calculul acesteia s-a avut în vedere doar profitul aferent
unui exerciţiu financiar (unei singure perioade de timp).
Riscurile pe care şi le asumă societatea. Valoarea pe care o are rata
rentabilităţii financiare nu reflectă şi riscurile pe care le are societatea pentru a
obţine o asemenea rată.
Valoarea contabilă a capitalului propriu este luată în calcul, şi nu
valoarea sa de piaţă în funcţie de cursul acţiunilor. În consecinţă, în cazul
societăţilor cotate, chiar dacă rata rentabilităţii financiare poate fi o unitate de
măsură a performanţelor manageriale, s-ar putea să nu măsoare profitul pe
care îl aduce investiţia acţionarilor.
Rata rentabilităţii financiare oferă mai multe informaţii acţionarilor care
investesc în societăţi care sunt necotate la bursă şi deci necunoscute
publicului. O dată ce aceste societăţi sunt cotate la bursă şi devin cunoscute
publicului, pentru acţionari, posibilitatea de a obţine profituri mari din inves-
tiţia lor se contopeşte cu informaţiile privind cursul acţiunilor.

1.4.5. Aplicații privind analiza factorială a ratelor de rentabilitate

1.4.5.1. Analiza factorială a ratei rentabilităţii comerciale

Modelul de calcul este:

Modelul de analiză este:

Sistemul de factori se prezintă astfel:

gi
 27
R c
pi
ci

Metodologia de analiză şi măsurarea influenţelor se prezintă astfel:

ΔRc = + 1,866%

1.

2.

3.

1.4.5.2. Analiza factorială a ratei rentabilităţii resurselor consumate (Rrc)

Modelul de calcul este:

Modelul de analiză este:

Sistemul de factori se prezintă astfel:

gi
Rrc ci
pi

Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor se prezintă

astfel:
ΔRrc = + 2,32%

1.

2.
 28
. 3

1.4.5.3. Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice (faţă de activul

total)
Modelul de calcul este:

unde: At = Ai + Ac
Modelele de analiză factorială sunt:
A.

B.

unde:

Conform modelului A sistemul de factori este următorul:

Re gi
Rc pi
ci

Metodologia de analiză factorială şi influenţele factorilor se prezintă astfel:

ΔRe = + 3,89%

1.
 29

2.
din care:
2.1.

2.2.

2.3.
Pe baza modelului B, sistemul de factori se prezintă astfel:

R
n
Re gi
Rc pi
ci

Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor se prezintă

astfel:

1.

2.

3.

unde:

din care:

3.1.

3.2.
3.3.
 30
1.4.5.4 Analiza factorială a ratei rentabilității financiare (față de capitalul
propriu)

Aplicația este în documentul PDF atasat.

1.5. Analiza cost – volum – profit

Analiza cost – volum – profit este o metodă de analiză a riscului, fiind

cunoscută în literatura de specialitate şi sub denumirea de analiza pragului de
rentabilitate sau analiza riscului de exploatare.
Pragul de rentabilitate sau punctul critic reflectă acea dimensiune a
activităţii la care veniturile din vânzarea bunurilor produse, mărfurilor,
lucrărilor, serviciilor sunt egale cu cheltuielile fixe plus cheltuielile variabile,
rezultatul fiind nul.
Analiza cost – volum – profit măsoară flexibilitatea unei întreprinderi în
raport cu mutaţiile economico-financiare şi sociale care se pot manifesta pe
parcursul activităţii sale cu caracteristicile mediului extern de afaceri
(creşterea preţurilor combustibililor, concurenţa, progresul tehnic, climatul
social din întreprindere etc.).
Analiza pragului de rentabilitate este utilă în faza de investire, în
întocmirea planurilor de afaceri sau în activitatea de diagnosticare.
În raport cu volumul de activitate, cheltuielile întreprinderii sunt
împărţite în variabile şi fixe. Dinamica fiecărei categorii de cheltuieli
acţionează în mod diferit asupra rezultatelor firmei şi presupune acţiunea unor
factori diferiţi, ce pot favoriza sau nu nivelul rezultatelor în viitor.
Astfel, realizarea unor investiţii va majora suma cheltuielilor fixe, însă
acestea vor participa la obţinerea rezultatelor pe termen lung, în măsura în care
au performanţe tehnico-productive ridicate.
Cheltuielile variabile depind de volumul de activitate, însă ele pot fi
majorate de creşterea preţurilor de achiziţie a resurselor materiale, de creşterea
salariilor, de alocarea cantitativă a resurselor, aspecte ce se răsfrâng asupra
costului variabil.
Metodologia de calcul şi analiză a pragului de rentabilitate ţine seama de
împărţirea cheltuielilor în variabile şi fixe şi este diferită în funcţie de
caracterul omogen sau eterogen al producţiei.
 31
1.5.1. Analiza pragului de rentabilitate pe produs
În cazul întreprinderilor ce produc un singur sortiment sau produse
omogene din punctul de vedere al exprimării în unităţi fizice (m, t, buc., etc.),
pragul de rentabilitate se calculează pe baza relaţiilor:
CA = Cht , respectiv q × p = q × cv + Chf
unde:
CA – cifra de afaceri;
Cht – cheltuieli totale;
q – volumul fizic al vânzărilor;
p –preţ vânzare;
Chf – suma cheltuielilor fixe.
Din egalitatea de mai sus rezultă că volumul producţiei în punctul critic
va fi:
,
unde:
p – cv – marja brută unitară asupra costului variabil (mbv).
Pragul de rentabilitate se înregistrează atunci când marja brută
totală faţă de costurile variabile (Mbv) este egală cu suma totală a
cheltuielilor fixe.
Mbv = qv × mbv

Grafic, corelaţia dintre cheltuielile fixe şi marja brută totală asupra

costului variabil se prezintă astfel:

Mbv
Chf

Mbv
+
Chf
-

qCR qmax
Figura 2.1. Reprezentarea pragului de rentabilitate
Indicatorii cu ajutorul cărora se analizează corelaţia cost – volum – profit la
nivel de produs sunt:
• volumul critic al producţiei (qCR):
 32

• cifra de afaceri critică (CACR):

CACR = qCR × p
• gradul critic de utilizare a capacităţii producţiei (gCR):

,
unde:
qmax – capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice;
• perioada critică (TCR):

unde:
– cifra de afaceri medie pe unitatea de timp (zi, lună, an);

• volumul producţiei vândute pentru obţinerea unui profit estimat ca

sumă globală (P):

• volumul producţiei vândute pentru obţinerea unui profit estimat pe

unitatea de produs (pru’):

,
unde:
pru’
• profitul maxim (Pmax):
Pmax = qmax (p – cv) – CF

Aplicaţie:
Întreprinderea ALFA, care produce şi comercializează articole de
papetărie, înregistrează următoarea situaţie la nivelul unui produs, X:
Chf = 16 mil. lei;
p = 5.000 lei/buc.;
 33
cv = 3.000 lei/buc.;
CA = 63 mil. lei;
T = 360 zile;
qmax = 40.000 buc.;
Pestimat = 25 mil. lei.
Analiza cost – volum – profit, prin utilizarea indicatorilor de mai sus, a
dus la obţinerea următoarelor rezultate:
• qCR = 8.000 buc.;
• CACR = 40 mil. lei;
• GCR = 20%;
• TCR = 228 zile;
• qP = 20500 buc.;
• Pmax = 64 mil. lei.
Prin urmare, profitul este nul la un volum al producţiei de 8.000 bucăţi,
respectiv la o cifră de afaceri de 40 mil. lei, gradul de utilizare a capacităţii de
producţie fiind de 20%. Firma atinge pragul de rentabilitate în a 228-a zi de
activitate din an, respectiv în prima decadă a lunii octombrie. Pentru a obţine
un profit de 25 mil. lei, trebuie să producă 12.500 bucăţi peste volumul critic
al producţiei, iar profitul maxim, fără a realiza investiţii suplimentare, este de
64 mil. lei.

1.5.2. Analiza pragului de rentabilitate la nivelul întreprinderii

Pentru o producţie eterogenă, respectiv la nivelul unei producţii
diversificate, pragul de rentabilitate se măsoară pe baza unor indicatori
asemănători, dar în expresie valorică:
• cifra de afaceri critică (CACR):

unde:
– cheltuieli variabile la 1 leu cifră de afaceri;
• gradul de utilizare a capacităţii de producţie în punctul critic (GCR):

unde:
Qmax – capacitatea de producţie exprimată în unităţi valorice;
 34

• perioada critică (PCR):

Indicatorii prezentaţi sunt calculaţi astfel în ipoteza linearităţii

activităţii, fără a se ţine seama de factorul sezonier.
În practică, firmele înregistrează adesea o sezonalitate a veniturilor, cifra de
afaceri fiind diferită de la o perioadă la alta în decursul unui exerciţiu financiar.
Astfel, pragul de rentabilitate se va stabili în funcţie de momentul în care
marja brută asupra cheltuielilor variabile cumulată acoperă cheltuielile
fixe anuale.

Aplicaţie:
O întreprindere fabrică un singur produs, înregistrând pe cele patru
trimestre următoarele niveluri ale indicatorilor:

Tabelul 2.3
Nr.
Indicatori I II III IV Total
crt.
1. Producţia vândută – buc.(qv) 1.000 2.000 3.000 4.000 10.000
2. Preţul de vânzare(pv) – lei 100 100 100 100 x
3. Costul variabil(cv) – lei 60 60 60 60 x
4. Cheltuieli fixe (Chf) – lei x x x x 200.000
5. Cifra de afaceri – lei 100.000 200.000 300.000 400.000 1.000.000
Marja brută asupra cheltuielilor
6. variabile (Mbv) – lei 40.000 80.000 120.000 160.000 400.000
Marja brută asupra cheltuielilor
7. variabile cumulata – lei 40.000 120.000 240.000 400.000 x
8. Producţia maximă (Qmax) – buc 4.500 4.550 4.600 4.600 18.250
9. Numărul de zile pe trimestre (T) 90 91 92 92 365
În condiţii de linearitate a activităţii:

lei

zile
 35
Prin urmare, în ipoteza de linearitate a activității, producţia critică are o
valoare de 500.000 lei, care va fi atinsă în a 183-a zi, respectiv pe 2 iulie.
Ţinând seama de factorul sezonier, care afectează exclusiv volumul
producţiei vândute, din datele din tabel se observă că pragul de rentabilitate va
fi atins în trimestrul III, marja brută asupra cheltuielilor variabile cumulată
depăşind în acest trimestru cheltuielile fixe. Astfel, cifra de afaceri critică pe
trimestrul III este de:

lei

unde:
Chf neacoperite = Chf – MbvII = 200.000 – 120.000 = 80.000 lei

zile

Pragul de rentabilitate va fi atins în a 61-a zi a trim. III, adică pe 30

august.
Considerarea factorului sezonier în calculul pragului de rentabilitate
determină un decalaj în estimarea perioadei critice de care factorii de decizie
trebuie să ţină seama, deoarece rentabilitatea este o sursă proprie de finanţare.
Există o diferenţă de circa două luni între valorile obţinute prin cele două ipoteze,
timp în care firma este posibil să-şi finanţeze activitatea din surse atrase.
Valoarea producţiei critice nu se modifică în ipoteza sezonalităţii:
CACR = CAI + CAII + CACRIII= 100.000 + 200.000 + 200.000 =
= 500.000 lei

BIBLIOGRAFIE
 36
1.V.Robu, I.Anghel, E.C. Serban (coordonatori) - Analiza economico-
financiara a firmei, Ed. Economica, 2014
2. I.M. David-Sobolevschi- analiza cheltuielilor, veniturilor și rentabilității
firmei, Ed. Universitară, 2015
3. G. Valceanu, V.Robu, N. Georgescu (coordonatori) - Analiza
economico-financiara, editia a doua, Ed. Economica, 2005
4. OMFP 1286/2012 pentru aprobarea reglementărilor contabile conform
IFRS pentru societătile comercial ale căror valori mobiliare sunt admise la
tranzactionare pe o piată reglementată, publicat în M.O. 687/4.X.2012
5. Ordinul 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile
privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale
consolidate, pct 19, pag 6, publicat in Monitorul Oficial nr 963 din 30.12.2014