Literatura română în perioada comunistă

Lovitura de stat de la 23 august 1944, când a avut loc demiterea

și arestarea mareșalului Ion Antonescu, moment în care România a
încheiat starea de război cu puterile Aliaților și a întors armele
împotriva Germaniei hitleriste, cât și actul abdicării forțate a Regelui
Mihai I, au fost punctele de cotitură pentru toate domeniile de
activitate din țara noastră, mai ales pentru literatură.
Momentul 23 august a reprezentat începerea comunizării
României, ocupării totale și supravegherii atente de către Uniunea
Sovietică, iar momentul abdicării regelui (30 decembrie 1947) a
reprezentat ocuparea oficială și nelegitimă a puterii de către
comuniști, urmând o perioadă de 40 de ani de dictatură.
Literatura română a avut de suferit enorm din cauza instalării
regimului comunist, iar sincronizarea cu literatura și curentele
europene de la acea vreme a fost întreruptă. În următoarele decenii
de dictatură, literatura a stat sub semnul proletcultismului și
realismului socialist, curente care aveau tot sprijinul partidului,
înfățișând dictatura proletariatului, lupta de clasă, clasa muncitoare,
ș.a.m.d.. Proletcultismul și realismul socialist veneau împotriva
curentelor care au servit decenii la rând „literaturii burgheze și
decadente“. Aceste două curente nu numai că au fost introduse în
viața culturală a poporului român, ci și în manualele școlilor.
Evoluția literaturii române o putem împărți în 3 perioade
majore:
perioada proletcultismului (1948-1964), perioada liberalizării si a
deschiderii (1964-1971) si perioada de degradare (1971-1989).
Perioada proletcultismului poate fi împărțită și ea în 3 perioade:
prima perioadă (1948-1953),care se încheie cu moartea lui Stalin; a
doua, numită și etapa destalinizării formale (1953-1957), se termină
violent, odată cu Revoluţia din Ungaria (octombrie-noiembrie 1956),
iar a treia, de reîndoctrinare și de procese politice (1957-1964), care a
răspândit teroarea printre intelectuali. În perioada liberalizării si a
deschiderii s-a declanșat un proces de recuperare a literaturii române
și de refacere a experiențelor interbelice. Aceasta s-a sfârșit odată cu
tentativa lui Nicolae Ceaușescu de reîndoctrinare ideologică prin
lansarea Tezelor din iulie (1971). Ultima etapă, 1971-1989, s-a
încheiat odată cu Revoluția din 1989, care a reprezentat căderea
comunismului.
Putem considera că prima perioadă nu a început din anul 1948,
ci chiar din 1945 odată cu ocupația sovietică. Administrația
românească trebuia să meargă conform „directivelor democratice
inițiate de marele prieten și tovarăș de luptă de la Răsărit“. Așadar,
toate elementele de informare și de propagandă au intrat sub tutela
și influența Moscovei și comuniștilor. Radioul, ziarele, presa, toate
instrumentele de informare a populației au fost puternic cenzurate.
În august 1945 existau 910 titluri interzise, în mai 1945 au apărut noi
interdicții privind unele cărți și publicații, lista fiind completată în anul
următor 1946 cu alte 2538 de titluri, până la urmă numărul titlurilor
interzise a ajuns la 8779 și creștea cu peste 1000 de titluri pe an. Tot
în această perioadă, mulți autori, precum Mihail Sadoveanu, acceptă
autoritatea comunistă și chiar colaborează cu aceasta. Pentru a-și
conserva operele și de a putea publica în continuare, Mihail
Sadoveanu intră în Partidul Muncitoresc Român (PMR - viitorul PCR)
și devine președintele Adunării Deputaților, conducând cunoscuta
ședință a forului legislativ de la 30 decembrie 1947, unde toate
deciziile luate au fost ilegitime, vătămându-se în mod grav Constituția
Statului Român de către comuniști, ulterior și acesta fiind schimbată.
În această perioadă, mulți autori nu se vor supune noii guvernări
politice, aceștia ulterior fiind interziși (Lucian Blaga, Emil Cioran, Radu
Gyr, ș.a.).
Odată cu venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducere, literatura
simte o eliberare mai mare de sub cenzura partidului. Ceaușescu a
continuat politica de îndepărtare de Moscova, care a fost inițiată de
Gheorghe Gheorghiu-Dej, și și-a îndreptat privirea spre Occident.
Această iluzie a fost alimentată în special și de reapariția multor
autori, până atunci interziși în casele oamenilor, în librării și biblioteci,
dar și de criticarea vehementă a invadării Cehoslovaciei de către
trupele țărilor membre ale Pactului de la Varșovia. În această
perioadă, s-a remarcat și o deschidere către Europa Vestică, mulți
autorii occidentali nemaifiind interziși sau cenzurați.
Dar această gură de aer pentru poporul și literatura română nu
a durat mult, deoarece Ceaușescu a intervenit cu noi măsuri
restrictive inițiate prin Tezele din iulie (1971). Acestea au stat la baza
noi cenzuri, multe dintre idei au fost asimilate de Ceaușescu odată cu
vizitele sale în statele comuniste asiatice China, Coreea de Nord,
Mongolia, Vietnam. Acesta s-a inspirat din modul cu mult mai
autoritar în care erau aplicate teoriile marxist-leniniste și unde era
propagat cultul personalității conducătorului suprem. Pe parcursul
acestei perioade și mai mulți autori, precum Ana Blandiana sau
Mircea Dinescu, au fost interziși, aceștia purtând titlul de disidenți,
nefiind aliniați cu autorii canonici ai vremii. Perioada de degradare se
termină cu Revoluția din `89, când regimul comunist și cenzura iau
sfârșit.
De asemenea, nu putem să omitem că în ciuda cenzurii și
aparatului politic opresiv, literatura română a înflorit datorită unor
autorii, precum Lucian Blaga, Marin Preda, George Călinescu, Marin
Sorescu, Nichita Stănescu, Eugen Barbu, Gellu Naum, Nicolae
Manolescu și mulți alții. Totodată, în perioada comunistă s-au scris
opere care prezentau, descriau realitatea societății, cum ar fi „Cel mai
iubit dintre pământeni“ de Camil Petrescu, „Racul“ de Alexandru
Ivasiuc sau „Vocile nopții“ și „Refugii“ de Augustin Buzura.
Acești 40 de ani de dictatură comunistă nu au putut să despartă
literatura română autentică de autorii consacrați ai vremii, aceștia
optând să publice opere care se detașau de influențele politice.
Acești autori nu trebuie uitați datorită operelor care alcătuiesc o
parte din tezaurul literaturii române, dar mai ales nu trebuie uitați
aceia care au murit în închisorile comuniste pentru ca poporul român
să aibă libertatea cititului și culturii.