Lovitura de stat de la 23 august 1944, când a avut loc demiterea
și arestarea mareșalului Ion Antonescu, moment în care România a încheiat starea de război cu puterile Aliaților și a întors armele împotriva Germaniei hitleriste, cât și actul abdicării forțate a Regelui Mihai I, au fost punctele de cotitură pentru toate domeniile de activitate din țara noastră, mai ales pentru literatură. Momentul 23 august a reprezentat începerea comunizării României, ocupării totale și supravegherii atente de către Uniunea Sovietică, iar momentul abdicării regelui (30 decembrie 1947) a reprezentat ocuparea oficială și nelegitimă a puterii de către comuniști, urmând o perioadă de 40 de ani de dictatură. Literatura română a avut de suferit enorm din cauza instalării regimului comunist, iar sincronizarea cu literatura și curentele europene de la acea vreme a fost întreruptă. În următoarele decenii de dictatură, literatura a stat sub semnul proletcultismului și realismului socialist, curente care aveau tot sprijinul partidului, înfățișând dictatura proletariatului, lupta de clasă, clasa muncitoare, ș.a.m.d.. Proletcultismul și realismul socialist veneau împotriva curentelor care au servit decenii la rând „literaturii burgheze și decadente“. Aceste două curente nu numai că au fost introduse în viața culturală a poporului român, ci și în manualele școlilor. Evoluția literaturii române o putem împărți în 3 perioade majore: perioada proletcultismului (1948-1964), perioada liberalizării si a deschiderii (1964-1971) si perioada de degradare (1971-1989). Perioada proletcultismului poate fi împărțită și ea în 3 perioade: prima perioadă (1948-1953),care se încheie cu moartea lui Stalin; a doua, numită și etapa destalinizării formale (1953-1957), se termină violent, odată cu Revoluţia din Ungaria (octombrie-noiembrie 1956), iar a treia, de reîndoctrinare și de procese politice (1957-1964), care a răspândit teroarea printre intelectuali. În perioada liberalizării si a deschiderii s-a declanșat un proces de recuperare a literaturii române și de refacere a experiențelor interbelice. Aceasta s-a sfârșit odată cu tentativa lui Nicolae Ceaușescu de reîndoctrinare ideologică prin lansarea Tezelor din iulie (1971). Ultima etapă, 1971-1989, s-a încheiat odată cu Revoluția din 1989, care a reprezentat căderea comunismului. Putem considera că prima perioadă nu a început din anul 1948, ci chiar din 1945 odată cu ocupația sovietică. Administrația românească trebuia să meargă conform „directivelor democratice inițiate de marele prieten și tovarăș de luptă de la Răsărit“. Așadar, toate elementele de informare și de propagandă au intrat sub tutela și influența Moscovei și comuniștilor. Radioul, ziarele, presa, toate instrumentele de informare a populației au fost puternic cenzurate. În august 1945 existau 910 titluri interzise, în mai 1945 au apărut noi interdicții privind unele cărți și publicații, lista fiind completată în anul următor 1946 cu alte 2538 de titluri, până la urmă numărul titlurilor interzise a ajuns la 8779 și creștea cu peste 1000 de titluri pe an. Tot în această perioadă, mulți autori, precum Mihail Sadoveanu, acceptă autoritatea comunistă și chiar colaborează cu aceasta. Pentru a-și conserva operele și de a putea publica în continuare, Mihail Sadoveanu intră în Partidul Muncitoresc Român (PMR - viitorul PCR) și devine președintele Adunării Deputaților, conducând cunoscuta ședință a forului legislativ de la 30 decembrie 1947, unde toate deciziile luate au fost ilegitime, vătămându-se în mod grav Constituția Statului Român de către comuniști, ulterior și acesta fiind schimbată. În această perioadă, mulți autori nu se vor supune noii guvernări politice, aceștia ulterior fiind interziși (Lucian Blaga, Emil Cioran, Radu Gyr, ș.a.). Odată cu venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducere, literatura simte o eliberare mai mare de sub cenzura partidului. Ceaușescu a continuat politica de îndepărtare de Moscova, care a fost inițiată de Gheorghe Gheorghiu-Dej, și și-a îndreptat privirea spre Occident. Această iluzie a fost alimentată în special și de reapariția multor autori, până atunci interziși în casele oamenilor, în librării și biblioteci, dar și de criticarea vehementă a invadării Cehoslovaciei de către trupele țărilor membre ale Pactului de la Varșovia. În această perioadă, s-a remarcat și o deschidere către Europa Vestică, mulți autorii occidentali nemaifiind interziși sau cenzurați. Dar această gură de aer pentru poporul și literatura română nu a durat mult, deoarece Ceaușescu a intervenit cu noi măsuri restrictive inițiate prin Tezele din iulie (1971). Acestea au stat la baza noi cenzuri, multe dintre idei au fost asimilate de Ceaușescu odată cu vizitele sale în statele comuniste asiatice China, Coreea de Nord, Mongolia, Vietnam. Acesta s-a inspirat din modul cu mult mai autoritar în care erau aplicate teoriile marxist-leniniste și unde era propagat cultul personalității conducătorului suprem. Pe parcursul acestei perioade și mai mulți autori, precum Ana Blandiana sau Mircea Dinescu, au fost interziși, aceștia purtând titlul de disidenți, nefiind aliniați cu autorii canonici ai vremii. Perioada de degradare se termină cu Revoluția din `89, când regimul comunist și cenzura iau sfârșit. De asemenea, nu putem să omitem că în ciuda cenzurii și aparatului politic opresiv, literatura română a înflorit datorită unor autorii, precum Lucian Blaga, Marin Preda, George Călinescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Eugen Barbu, Gellu Naum, Nicolae Manolescu și mulți alții. Totodată, în perioada comunistă s-au scris opere care prezentau, descriau realitatea societății, cum ar fi „Cel mai iubit dintre pământeni“ de Camil Petrescu, „Racul“ de Alexandru Ivasiuc sau „Vocile nopții“ și „Refugii“ de Augustin Buzura. Acești 40 de ani de dictatură comunistă nu au putut să despartă literatura română autentică de autorii consacrați ai vremii, aceștia optând să publice opere care se detașau de influențele politice. Acești autori nu trebuie uitați datorită operelor care alcătuiesc o parte din tezaurul literaturii române, dar mai ales nu trebuie uitați aceia care au murit în închisorile comuniste pentru ca poporul român să aibă libertatea cititului și culturii.