data emiterii Deciziei nr.184/13.12.

2019, şi cu atât mai mult, la data

formulării cererii
reconvenționale.
Potrivit prevederilor art.57 din Codul muncii:
“Art. 57- (1) Nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale
necesare pentru încheierea
valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.
(2) Constatarea nulității contractului individual de muncă produce
efecte pentru viitor.
(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin
îndeplinirea
ulterioară a condițiilor impuse de lege.”
În fapt, a fost încadrată pe funcția de operator controlor date,
începând cu data 26.10.2018,
până la organizarea concursului, cu un salariu lunar de 2501 lei, în
baza Contractului individual de
muncă nr.3/25.10.2018. Așa fiind, elementele esențiale ale acestui
contract de muncă (durata
contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul,
timpul de muncă și timpul de
odihnă) erau cele specifice postului de operator controlor date, pe o
durată determinată - până la
organizarea concursului.
Ulterior, elementele esențiale ale acestui contract au fost schimbate
parțial, prin actele
adiționale nr.34/20.12.2018 (schimbarea salariului),
nr.10/18.01.2019 (schimbarea salariului) și au
fost schimbate total, prin actul adițional nr.74/28.06.2019, când am
fost încadrată pe funcția de
consilier juridic debutant, pe perioadă nedeterminată (începând cu
data de 01.07.2019) și cu un
salariu de 4037 lei lunar (stabilit prin Decizia nr.35/28.06.2019 a
SCDA Brăila).
Astfel pe de o parte, elementele esențiale ale Contractului individual
de muncă
nr.3/25.10.2018, a cărui nulitate s-a cerut a se constata în fața
instanței de judecată (prin cererea
reconvențională) așa cum erau stipulate la momentul semnării
acestui contract, nu mai erau de
actualitate, astfel că instanța nu mai putea constata nulitatea
absolută a unui contract, care încetase
la organizarea concursului.
Pe de altă parte, prin susținerea concursului pentru postul de
consilier juridic debutant, prin
declararea contestatoare ca fiind admisă, prin emiterea Deciziei
nr.35/28.06.2019 de încadrare pe
post, precum şi prin modificarea integrală a elementelor contractului
individual de muncă (prin actul
adițional nr.74/28.06.2019), nulitatea contractului inițial a fost
acoperită, conform dispozițiilor
art.57 alin.3 din Codul muncii.
În concluzie, instanța de fond a admis în mod greșit cererea
reconvențională a intimatei, cu
atât mai mult cu cât Decizia nr.184/13.12.2019 a fost semnată cu
obiecțiuni, contestatoarea arătând
în mod expres faptul că la data emiterii acesteia, 13.12.2019,
nulitatea era acoperită, ca urmare a
câștigării concursului organizat pentru postul de consilier juridic
debutant, încă din luna iunie 2019,
fapt pentru care s-a emis și Decizia de încadrare nr.35/28.06.2019.
Modalitatea în care a înțeles intimata-apelantă să pună în aplicare
Decizia de încadrare
nr.35/28.06.2019, ca urmare a câștigării concursului, a fost în
responsabilitatea exclusivă a acesteia,
subsemnata, în calitate de salariat, neputând a fi sancționată pentru
deficiențele de interpretare și
aplicare a dispozițiilor legale în materie.
Cu privire la obligația de plată a drepturilor salariale, pe care
intimata-apelantă o consideră
nelegală, art.57 alin.5 din Codul muncii, o reglementează în mod
imperativ:
Or, în speță, şi-a îndeplinit în mod corespunzător şi complet toate
atribuțiile de serviciu,
corespunzătoare postului de consilier juridic debutant, ocupat în
mod legal prin examen, validat prin
Decizia de încadrare nr.35/28.06.2019.
Pentru munca prestată în mod corespunzător, contestatoare i se
cuvin, în temeiul dispozițiilor
art.57 alin.5 din Codul muncii, drepturi salariale, nu despăgubiri,
cum apreciază în mod greșit
apelanta-intimată.
Cu privire la motivele de apel referitoare la reducerea cheltuielilor de
judecată, apreciază că
instanța de fond a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale,
respectiv a art. 453 alin.2 Cod
procedură civilă, prin raportare la soluția pronunțată:
Examinând sentința civilă apelată potrivit motivelor invocate de
ambele părți și dispoziţiilor
legale incidente în materie, în conformitate cu prevederile art. 479
alin. 1 din noul Cod de procedură
civilă Curtea reține următoarele:
Cu titlu prealabil, se reține că deși apelul are efect devolutiv,
provocând o nouă judecată
asupra fondului, atât în fapt, cât și în drept, nu poate fi ignorat faptul
că acesta este o cale de atac
îndreptată împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, prin care
se asigură controlul judiciar de
către o instanță de grad superior, în limitele stabilite de partea care
a declarat apel în situația
motivării apelului, cum este cazul în speță.
Corespunzător prevederilor art. 476 alin. 1 din noul Cod de
procedură civilă apelul exercitat
în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de
apel statuând atât în fapt, cât şi în
drept, iar potrivit art. 477 instanţa de apel procedează la
rejudecarea fondului în limitele stabilite,
expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile
care sunt dependente de partea
din hotărâre care a fost atacată. Devoluţiunea va opera cu privire la
întreaga cauză atunci când apelul
nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se
tinde la anularea hotărârii sau dacă
obiectul litigiului este indivizibil.
Textele legale enunţate relevă caracterul devolutiv al apelului, astfel
că instanţa de apel
analizează legalitatea şi temeinicia soluţiei ce se reflectă în
dispozitiv, dar, implicit, şi a
considerentelor decisive şi decizorii, care susţin soluţia pronunţată,
și cuprind rezolvări ale
chestiunilor litigioase ce fac obiectul judecății.
Totodată, mai semnifică faptul că instanța de apel este ținută să
judece în limita criticilor
formulate prin motivele de apel, reluând judecata, dar nu asupra
tuturor problemelor de fapt și de
drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la aspectele
criticate de apelant.
Criticile apelantei ... vizând nemotivarea hotărârii primei instanțe nu
pot fi primite.
În acest sens, se are în vedere că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din
Codul de procedură
civilă, în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii și
susținerile pe scurt ale părților,
expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor
administrate, motivele de fapt și de
drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele
pentru care s-au admis, cât și cele
pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Din hotărârea apelată în cauză rezultă cu claritate considerentele de
fapt și de drept care au
stat la baza raționamentului instanței și la pronunțarea soluției
adoptate, prima instanță analizând în
mod obiectiv situația de fapt pe baza probelor administrate în cauză
și a dispozițiilor legale
aplicabile.
Potrivit principiilor deprinse din jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului,
obligația pe care o impune art. 6 par. 1 din Convenție instanțelor
naționale de a-și motiva deciziile,
nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, ci
argumentele pot fi analizate
global, printr-un raționament juridic de sinteză, fiind suficient ca din
întregul hotărârii să rezulte că
a răspuns acestor argumente în mod implicit.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii nu se regăsesc
literal toate susținerile
invocate de părți, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată.
Prin urmare, având în vedere că din analiza efectuată de prima
instanță se desprind
argumentele pentru care susținerile și apărările părților au primit
eficiență, respectiv au fost
înlăturate, nu poate fi reținută încălcarea art. 6 par. 1 din CEDO.
În primul rând, Curtea va examina motivele de apel invocate de
apelanta-intimată ..., vizând
nelegalitatea încheierilor de şedinţă.
Astfel, prin rezoluţia din 19.05.2020, s-a fixat termenul de judecată
la data de 22.06.2020 şi
s-a pus în vedere contestatoarei să precizeze capătul de cerere
modificator prin care se solicita
instanţei să se pronunţe cu privire la legalitatea procedurii de
concurs, precizările vor viza atât
dezvoltarea acestei cereri cu indicarea clară a concursului criticat,
cât şi temeiul de drept al cererii
sub sancţiunea suspendării judecăţii.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art.242 alin. (1) privind
suspendarea judecăţii cauzei,
atunci când se constată că desfăşurarea normală a procesului este
împiedicată din vina
reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul
judecăţii, cu arătarea în încheiere
care anume obligaţii nu au fost respectate, însă, la data de
07.04.2020, anterior termenului de
judecată, contestatoarea şi-a îndeplinit obligaţiile ce i-au fost
stabilite de către instanţă, respectând
termenul acordat în acest sens.
Curtea, verificând conținutul încheierii de ședință din 22 Iunie 2020,
constată că apelanta
contestatoare s-a conformat dispoziţiilor dispuse de instanţă prin
rezoluţie şi având în vedere faptul
că i s-a pus în vedere contestatoarei prin citaţie să facă precizări ale
temeiului de drept al cererii
privind constatarea legalităţii unui concurs, fără să i se dea un
termen în acest sens, iar pe de altă
parte precizările depuse la dosar nu au caracter
modificator/completator, în mod corect instanţa de
fond a respins excepţia de decădere invocată de intimată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14.09.2020, instanţa în raport
de prevederile art.248
alin.4 din Codul de procedură civilă a unit excepţiile invocate în
cauză de către intimată prin cele
două întâmpinări, respectiv excepţia de inadmisibilitate şi lipsa de
interes în ceea ce priveşte
contestaţia iniţial formulată şi excepţia de inadmisibilitate a
capetelor de cerere completatoare
apreciind necesar că pentru soluţionarea acestora este necesară o
minimă analiză de fond a situaţiei.
Curtea, verificând conţinutul încheierii menţionate, constată că
instanţa de fond a unit
excepţiile invocate de intimată prin întâmpinări (de inadmisibilitate şi
lipsă de interes) şi nu s-a
reţinut că, prin încheierea de şedinţă din 22.06.2020 s-a pronunţat
asupra excepţiei de tardivitate,
cum susţine apelanta.
Mai mult, cu ocazia dezbaterilor care au avut loc la termenul de
judecată din data de
14.09.2020, apelanta-intimată nu a reiterat excepţia de tardivitate a
contestaţiei prin raportare la
dispoziţiile art.268 alin.1 lit.a din Codul muncii şi art.211 lit.a din
Legea dialogului social, invocată
prin întâmpinarea depusă la data de 15.06.2020, aceasta a pus
concluzii pe pretenţiile noi care au
fost solicitate de contestatoare în cursul dezbaterilor invocând
excepţia de tardivitate a formulării
oricăror alte pretenţii potrivit art.268 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Este adevărat că în considerente s-a reţinut faptul că, prin
încheierea de şedinţă din data de
22.06.2020 a fost respinsă excepţia de tardivitate a cererii
modificatoare iniţial formulată, în loc de
excepţia decăderii, însă această eroare strecurată în considerente
nu constituie un motiv de
nelegalitate, partea avea posibilitatea să uzeze de dispoziţiile
art.442 din Codul de procedură civilă.
Prin precizările depuse la dosar la data de 07.04.2020,
contestatoarea a formulat cerere de
modificare a cererii iniţiale, în sensul că solicită, astfel cum a
solicitat şi partea adversă, anularea
contractului individual de muncă nr. 3/25.10.2018, însă, pe lângă
anularea contractului, solicită şi
modificarea actului adiţional la contractul mai sus menţionat, mai
exact ca prin hotărârea instanţei
să se transforme actul adiţional într-un contract individual de muncă
de sine stătător, conform
concursului organizat pentru postul de consilier juridic debutant.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art.204 alin.1 pct. 1 şi pct.3 din
Codul de procedură
civilă, reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi
dovezi, sub sancţiunea decăderii,
numai până la primul termen de judecată.
În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea
cererii modificate pârâtului,
în vederea formulării întâmpinării, care sub sancţiunea decăderii, va
fi depusă cu cel puţin 10 zile
înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la
dosarul cauzei.
Curtea constată că cererea de modificare a cererii de chemare în
judecată a fost formulată la
data de 07.04.2020, anterior primului termen de judecată stabilit în
cauză la data de 22.06.2020, cu
respectarea termenului prevăzut de art.204 alin.1 din Codul de
procedură civilă, şi prin urmare,
cererea de modificare nu este tardiv formulată.
Mai mult, Tribunalul a constatat ca fiind inadmisibile solicitările
referitoare la transformarea
actului adiţional într-un contract individual de muncă de sine stătător
şi analiza legalităţii procedurii
de concurs pentru postul de consilier juridic debutant, aspecte ce nu
au fost criticate de către
contestatore, iar potrivit prevederilor art. art. 477 din noul Cod de
procedură instanța de apel este
ținută să judece în limita criticilor formulate prin motivele de apel,
reluând judecata, dar nu asupra
tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei
instanțe, ci doar cu privire la aspectele
criticate de apelant.
Criticile apelantei-intimată referitoare la modalitatea de soluționare a
excepției
inadmisibilităţii şi lipsei de interes al contestatoarei în promovarea
acțiunii sunt nefondate.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit de reclamantă prin
promovarea demersului
judiciar și se cere ca acesta să fie personal, în sensul că folosul
practic trebuie să îl privească pe
reclamant, direct, în sensul că reclamanta nu poate apăra dreptul
altei persoane, dar și născut și
actual, în sensul că dacă reclamanta nu ar recurge la acțiune în
momentul respectiv s-ar expune prin
aceasta unui prejudiciu.
În speță în mod judicios Tribunalul a reținut că, contestatoarea
justifică un interes legitim în
acțiunea promovată având ca obiect contestarea Deciziei nr.
184/13.12.2019 emisă de apelanta
intimată.
Nu se poate reține că acțiunea contestatoarei are un interes
nelegitim pentru că urmărește
eludarea dispozițiilor art. 30 alin.1 din Codul muncii pentru că în
prezenta cauză contestatoarea nu
a solicitat încheierea unui contract individual de muncă cu eludarea
dispozițiilor legale.
Decizia 184/13.12.2019, chiar dacă a fost emisă în considerarea
respectării măsurilor impuse
de către ... având în vedere faptul că raportul contractual încheiat
între părți era lovit de nulitate
absolută, aceasta nu înseamnă că a fost emisă cu respectarea
dispozițiilor legale.
Instanța a dispus anularea deciziei contestate având în vedere că
aceasta a fost emisă fără a
exista acordul ambelor părți sau fără a exista o hotărâre
judecătorească definitivă. Prin urmare,
angajatorul nu avea la dispoziție un astfel de mijloc legal pentru a
dispune nulitatea absolută a
contractului individual de muncă sau pentru a intra în legalitate.
Angajatorul, odată ce nu exista acordul salariatului, trebuia să se
adreseze instanței de
judecată pentru pronunțarea nulității absolute a contractului
individual de muncă. Acesta a fost și
motivul pentru care cererea reconvențională a fost admisă. Instanța
a constatat că între părți a
intervenit un contract individual de muncă încheiat cu nerespectarea
dispozițiilor exprese prevăzute
de lege.
Raționamentul instanței nu este unul contradictoriu, iar aceasta nu a
dat două interpretări
diferite cu privire la aceleași dispoziții legale, așa cum interpretează
apelanta ... Contractul
individual de muncă este lovit de nulitate, dar acest lucru nu putea fi
constatat de către angajator pe
motiv că nu avea acordul expres al salariatului.
În formularea contestației contestatoarea nu își invocă propria
culpă, așa cum susține
apelanta, ci invocă nerespectarea dispozițiilor legale de către
ambele părți, dispoziții legale ce nu
au fost respectate pentru că ele nu au fost observate de către părți
la încheierea contractului ori
pentru faptul că părțile au socotit că au îndeplinit toate cerințele
legii.
Curtea constată că, în mod corect a soluționat instanța de fond
excepția de inadmisibilitate a
contestației, în raport de prevederile art.268 alin. 1 lit.a din Codul
muncii coroborate cu prevederile
art.211 lit. a din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Chiar dacă contestatoarea a solicitat reintegrarea pe postul deţinut
anterior și plata drepturilor
bănești în acțiunea formulată, ea urmărește anularea deciziei de
încetare a contractului individual de
muncă, verificarea valabilității contractul individual de muncă, iar
solicitarea reintegrării este
consecința acestei solicitări.
Nu se poate reține că, contestatoarea nu se poate adresa instanței
pentru verificarea
valabilității unui contract individual de muncă. Această teză nu
rezultă din nicio dispoziție legală,
iar exercițiul dreptului la acțiune nu este afectat de vreo altă
condiție. Reintegrarea ține de fondul
cauzei și nu de admisibilitatea acțiunii.
Pe fondul cauzei, apelanta contestatoarea ... a fost angajată în
cadrul ... în baza contractului
individual de muncă nr. 3/25.10.2018, în funcţia de operator
controlor date până la ocuparea postului
prin concurs, începând cu data de 26.10.2018.
Ulterior, între aceleași părți a intervenit actul adiţional
nr.74/28.06.2019 la contractul
individual de muncă nr.3/25.10.2018 prin care apelanta
contestatoare a fost angajată în funcţia de
consilier juridic debutant, în cadrul Compartimentului juridic,
începând cu data de 01.07.2019.
La data de 16.12.2019, intimata ... a emis Decizia
nr.184/13.12.2019, având în vedere
măsura dispusă prin adresa nr.3745/10.07.2019 emisă de
preşedintele ... prin care s-a adus la
cunoştinţă compartimentului Resurse Umane al ... că nu au fost
respectate prevederile legale privind
alcătuirea comisiei de concurs a postului de consilier juridic
debutant şi solicitarea unor măsuri de
intrare în legalitate a decis că, începând cu data de 16.12.2019
încetează conform art.57 alin.1 Codul
muncii contractul individual de muncă nr. 3/25.10.2018 al
salariatei ...
S-au avut în vedere prevederile art. 30 alin.1 din Codul muncii
privind faptul că „încadrarea
salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi
bugetare se face numai prin concurs
sau examen, după caz”, iar nerespectarea oricăreia din condiţiile
necesare pentru încheierea valabilă
a contractului individual de muncă atrage anularea acestuia, astfel
că nu s-a acordat preaviz.
În drept, se reţine că potrivit art.30 alin.1 din Codul muncii
„Încadrarea salariaţilor la
instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face
numai prin concurs sau examen,
după caz”.
Conform art. 56 alin. (1) lit. d din Codul muncii „Contractul individual
de muncă existent
încetează de drept: d) ca urmare a constatării nulităţii absolute a
contractului individual de muncă,
de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părţilor sau
prin hotărâre judecătorească
definitivă”.
Art. 57 Codul muncii prevede „Nerespectarea oricăreia dintre
condiţiile legale necesare
pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage
nulitatea acestuia. (2)
Constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte
pentru viitor. (3) Nulitatea
contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea
ulterioară a condiţiilor impuse
de lege. (4) În situaţia în care o clauză este afectată de nulitate,
întrucât stabileşte drepturi sau
obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale
imperative sau contractelor colective de
muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile
legale sau convenţionale aplicabile,
salariatul având dreptul la despăgubiri. (5) Persoana care a prestat
munca în temeiul unui contract
individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia,
corespunzător modului de îndeplinire
a atribuţiilor de serviciu. (6) Constatarea nulităţii şi stabilirea, potrivit
legii, a efectelor acesteia se
pot face prin acordul părţilor. (7) Dacă părţile nu se înţeleg, nulitatea
se pronunţă de către instanţa
judecătorească”.
Nulitatea contractului individual de muncă, absolută sau relativă,
decurge din lege, nu din
voința părților. Ea trebuie să fie constatată prin actul organului care
este competent să hotărască și
încheierea contractului. Dar, ori de câte ori părțile nu cad de acord
asupra nulității trebuie să se
pronunțe organul de jurisdicție.
Din dispoziţiile legale mai sus menţionate, Curtea reţine că
încetarea contractului individual
de muncă ca urmare a nulităţii contractului se poate dispune doar în
conformitate cu prevederile
art.56 alin.1 lit. d Codul muncii, la data emiterii deciziei de încetare
fiind necesar să fie constatată
nulitatea absolută fie prin acordul părţilor, fie prin hotărâre
judecătorească definitivă.
Analizând legalitatea Deciziei nr. 184/13.12.2019, contestată în
cauză, prin prisma
dispoziţiilor legale mai sus redate, se constată că decizia a fost
emisă cu nerespectarea cerinţelor
impuse de dispoziţiile art.56 lit. d din Codul muncii, între părţi
neintervenind vreun acord cu privire
la constatarea nulităţii contractului de muncă şi nici nu se
pronunţase vreo hotărâre judecătorească
în acest sens.
Astfel, în condițiile în care încetarea contractului individual de
muncă, urmare a constatării
nulității acestuia, s-a dispus cu nerespectarea procedurii prevăzute
de lege, corect prima instanţă a
constatat că decizia nr. 184/13.12.2019 este nelegală urmând a fi
desființată.
Simpla referire în cuprinsul deciziei la dispoziţiile art.57 alin.1 şi
art.30 alin.1 Codul muncii
nu este suficientă pentru a se putea reţine nulitatea contractului,
atât timp cât textul de lege impune
în mod expres existenţa unui acord sau a unei hotărâri judecătoreşti
cu privire la constatarea nulităţii.
Critica apelantei-intimată vizând diminuarea cheltuielilor de judecată
este nefondată.
Față de acest motiv, instanța de apel va reține că, potrivit
prevederilor art. 453 din Codul de
procedură civilă, cu privire la cheltuielile de judecată, acestea se
acordă la cerere, părții care a
câștigat procesul în condițiile art. 453 din Codul de procedură civilă,
potrivit cu care:
Art. 453 - (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea
părții care a câștigat, să îi
plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili
măsura în care fiecare
dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă
este cazul, judecătorii vor putea
dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire însă la cuantum, Tribunalul a avut în vedere prevederile
art. 451 alin. 2 din Codul
de procedură civilă, în conformitate cu care, (2) Instanța poate, chiar
și din oficiu, să reducă motivat
partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților,
atunci când acesta este vădit
disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori
cu activitatea desfășurată de
avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de
instanță nu va avea niciun efect
asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
În acest context, față de prerogativa instanței de a cenzura, cu
prilejul stabilirii cheltuielilor
de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma
proporționalității sale cu
amplitudinea și complexitatea activității depuse, prima instanță a
redus onorariul de avocat de la
suma totală de 19.992 lei la suma de 2.000 lei la care a fost obligată
contestatoarea și caracterul
rezonabil al cuantumului cheltuielilor de judecată, din care se poate
desprinde faptul că instanța s-a
raportat la criteriile enumerate de prevederile art. 451 alin. 2 din
Codul de procedură civilă, pe care
le-a reținut în mod corect.
Astfel, instanța de apel reține că soluția primei instanțe de a reduce
cheltuielile de judecată
ce urmează a fi puse în sarcina părții care a pierdut procesul și care
este terț față de convenția părții
potrivnice cu apărătorul ales, la un cuantum apreciat ca fiind
rezonabil față de valoarea, natura
pricinii și complexitatea cauzei cât și a aspectelor asupra cărora
instanța s-a pronunțat este corectă.
Fără ca acest lucru să afecteze raporturile dintre intimată și avocații
săi, instanța de apel
apreciază că elementele arătate de apărătorul intimatei nu justifică
obligarea contestatoarei la plata
sumei de 19.992 lei, plata acestei sume fiind apreciată ca
disproporționată, iar reducerea aplicată
fiind suficientă, având în vedere durata procedurii judiciare care s-a
finalizat la al doilea termen de
judecată, natura și complexitatea cauzei, aspectul că în cauză s-a
administrat doar proba cu
înscrisuri.
Însă, obligarea intimatei-apelante, în calitate de angajator la plata
drepturilor băneşti este
netemeinică atâta timp cât contestatoarea apelantă nu a fost
prezentă la serviciu din data de
13.12.2019, data notificării de încetare a contractului de muncă,
nefiind aplicabilă dispoziția art. 57
alin.5 Codul muncii în privința contractului cu prestări succesive
care nu se pot returna (munca
prestată de salariat nu se poate returna de către angajator) întrucât
angajatorul nu a beneficiat de
munca contestatoarei.
Textul acestui act normativ precizează foarte clar că persoana care
a prestat muncă în temeiul
unui contract individual de muncă nul, are dreptul la remunerarea
acesteia, corespunzător modului
de aducere la îndeplinire a atribuțiilor de serviciu – ceea ce nu s-a
realizat în speța de față,
contestatoarea apelantă nu a continuat aducerea la îndeplinire a
atribuțiilor de serviciu după data
emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă.
Dat fiind faptul că, potrivit art.159 alin.1 și 2 din Codul muncii,
salariul reprezintă
contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului
individual de muncă, iar dreptul la
plata salariului poate fi recunoscut doar pentru munca prestată în
baza acestui contract, pretenția de
plată a unei despăgubiri și ulterior datei de la care contestatoarea
apelantă nu s-a mai prezentat la
serviciu, din data de13.12.2019, este lipsită de temei și nu poate fi
primită.
Curtea mai constată că temeiul juridic al acordării unor drepturi
băneşti nu poate fi art.253
din Codul muncii, care se referă la răspundere patrimonială, temei
legal reţinut de instanţă în
considerente, fără respectarea prevederilor art. 22 din Codul de
procedură civilă.
Criticile apelantei ... vizând admiterea cererii reconvenţionale şi
respingerea cererii privind
reintegrarea în funcţia deţinută anterior sunt nefondate.
Curtea reține că, în acest caz, potrivit convenției părților, ne aflăm în
situația unui contract
individual de muncă pe durată determinată, până la ocuparea prin
concurs a postului de operator
control date.
De menţionat faptul că „angajatorul avea obligaţia de a declanșa
procedurile de derulare a
concursului pentru postul de operator control date ocupat temporar,
în conformitate cu prevederile
HG nr. 286/2011, însă acesta a înţeles să organizeze concurs
pentru ocuparea postului de consilier
juridic debutant, fără să existe vreo decizie internă privind
transformarea postului de controlor date
în consilier juridic.
După ocuparea prin concurs a postului de consilier juridic debutant,
conform HG nr.
286/2011 se va desemna un titular al postului (prin încheierea unui
contract individual de muncă pe
perioadă nedeterminată), aceasta fiind data la care, contractul iniţial
de muncă al contestatoarei va
înceta de drept.
Însă, prin actul adiţional nr. 74/28.06.2019 la contractul individual de
muncă nr.
3/25.10.2018 s-a modificat doar felul muncii, respectiv apelanta
contestatoare a fost angajată în
funcţia de consilier juridic debutant, în cadrul Compartimentului
juridic, începând cu data de
01.07.2019, (deşi iniţial contestatoarea ocupase postul de operator
control date), fără să precizeze
salariul de bază lunar şi durata contractului respectiv pe durată
determinată sau nedeterminată.
Din dispoziţiile art. 57 alin. 3 din Codul muncii rezultă că nulitatea
contractului individual
de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor
impuse de lege, şi permite
confirmarea actului afectat de nulitate, indiferent că aceasta este
absolută sau relativă.
De menţionat faptul că, la momentul încheierii contractului individual
de muncă nr.
3/25.10.2018, apelanta contestatoare nu a susţinut vreun concurs
pentru ocuparea postului de
operator control date astfel nu se poate pune problema încheierii
valabile a acestui contract.
În aceste condiții, este, fără dubiu, că angajarea apelantei a fost
realizată fără îndeplinirea
condițiilor legale (susținerea unui concurs sau a unui examen).
Astfel, au fost încălcate dispoziţiilor art. 30 din Codul muncii:
(l) Încadrarea salariaților la instituțiile si autoritățile publice şi la alte
unități bugetare se face
numai prin concurs sau examen după caz.
(2) Posturile vacante existente în statul de funcții vor fi scoase la
concurs, în raport cu
necesitățile fiecărei unități prevăzute la alin. (l).
(3) În cazul în care la concursul organizat în vederea ocupării unui
post vacant nu s-au
prezentat mai mulți candidați, încadrarea în muncă se face prin
examen.
(4) Condițiile de organizare și modul de desfășurare a
concursului/examenului se stabilesc
prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit prevederilor art. l din HG nr. 286/2011 „Ocuparea unui post
vacant sau temporar
vacant corespunzător unei funcții contractuale se face prin concurs
sau examen, în limita posturilor
vacante sau temporar vacante prevăzute în statul de funcții.”
În consecință, potrivit art. 57 din Legea nr. 53/2003: „Nerespectarea
oricăreia dintre
condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului
individual de muncă atrage
nulitatea acestuia. Constatarea nulității contractului individual de
muncă produce efecte pentru
viitor. Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită
prin îndeplinirea ulterioară a
condițiilor impuse de lege.
Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual
de muncă nul are dreptul
la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a
atribuțiilor de serviciu.
Faptul că aceasta a susținut un concurs/examen la un alt moment
pentru ocuparea funcţiei
de consilier juridic debutant, (concurs ce a fost anulat), nu este de
natură a constitui o acoperire a
nulităţii contractului individual de muncă, în sensul art. 57 alin. 1 din
Codul muncii şi că acest
contract individual de muncă nr. 3/25.10.2018 a fost încheiat cu
respectarea condițiilor impuse de
lege, pentru că la încheierea acestuia contestatoarea nu a susținut
un examen sau un concurs pentru
ocuparea postului de operator controlor date.
Mai mult, prin adresa nr. 3745/10.07.2019 emisă de ... s-a adus la
cunoştinţă
compartimentului Resurse Umane al ... că nu au fost respectate
prevederile legale privind alcătuirea
comisiei de concurs a postului de consilier juridic debutant şi
solicitarea unor măsuri de intrare în
legalitate.
După cum se poate observa, angajatorul nu a respectat prevederile
art. 8 alin.2 şi alin. 8 din
HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind
stabilirea principiilor generale de
ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător
funcţiilor contractuale şi a criteriilor
de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din
sectorul bugetar plătit din fonduri publice privind alcătuirea comisiei
de concurs a postului de
consilier juridic debutant, iar concursul nu a fost validat de către ...
În urma măsurilor dispuse de ..., de controalele efectuate de Curtea
de Conturi a României
şi de Inspectoratele teritoriale de muncă la unităţi din subordinea ...
şi pentru a intra în legalitate,
intimata–apelantă a decis ocuparea posturilor cu organizarea
concursurilor/examenelor, în
conformitate cu prevederile art. 30 alin.1 din Codul muncii, art.31 din
Legea nr.153/2017, precum
şi ale HG nr.286/2011, pentru toate tipurile de posturi existente la
nivelul entităţii, indiferent de
durata contractului, respectiv pe durată determinată/nedeterminată.
Analizând anunţul pentru ocuparea unor posturi contractuale
vacante, publicat în MO în
partea a III-a, în data de 04.02.2020, Curtea constată că, în textul
anunţului se regăseşte şi postul de
consilier juridic pe perioada nedeterminată în cadrul
Compartimentului juridic.
Susţinerile apelantei că, prin susținerea concursului pentru postul de
consilier juridic
debutant, prin declararea sa ca fiind admisă, prin emiterea Deciziei
nr. 35/28.06.2019 de încadrare
pe post, precum și prin modificarea integrală a elementelor
contractului individual de muncă, (prin
actul adițional nr.74/28.06.2019), nulitatea contractului inițial a fost
acoperită, conform dispozițiilor
art. 57 alin. 3 din Codul muncii sunt combătute de probele
administrate în cauză.
Dispoziţiile art.80 alin.2 din Codul muncii invocate nu sunt aplicabile
în prezenta cauză,
aceste dispoziţii vizează situaţia deciziilor de concediere şi nu
deciziile privind încetarea
contractului individual de muncă, ca urmare a constatării nulităţii
absolute.
Soluția instanței de fond de a nu dispune reintegrarea
contestatoarei pe postul avut anterior
este ca efect al constatării nulității contractului individual de muncă
care produce efecte pentru viitor
și, din acest motiv, nu se poate dispune reintegrarea acesteia pe
același post. Soluția este corectă și
respectă dispozițiile art. 57 alineatul 2 și din Codul muncii.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. 1 şi 2 din
Codul de procedură
civilă va fi admis apelul declarat de intimata ...
Va schimba în parte sentinţa civilă nr. 462 /13.10.2020 a
Tribunalului Brăila, în sensul că:
Va respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea
intimatei la plata drepturilor
băneşti începând cu data de 16.12.2019, ca nefondat.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.
Va respinge ca nefondat apelul declarat de intimată împotriva
încheierilor de şedinţă din
22.06.2020 şi 14.09.2020 şi va respinge ca nefondat apelul declarat
de contestatoarea ...
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere faptul
că potrivit art. 453 alin. 1
din Codul de procedură civilă contestatoarea-intimată este partea
care a pierdut procesul, aceasta
va fi obligată să îi plătească intimatei cheltuieli de judecată.
Cu împuternicirea avocaţială nr. 4669690/08.12.2020 s-a făcut
dovada mandatării în apel de
către intimata a apărătorului ales avocat ..., fiind depusă factura nr.
10389/28.12.20, pentru suma
de 7.497 lei reprezentând onorariu avocat.
În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată ce urmează a fi
acordate, Curtea a reținut
că, așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în bogata sa
jurisprudență, se poate afirma că și în dreptul intern partea care a
câștigat procesul nu va putea obține
rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 453 Cod procedură
civilă) decât în măsura în care se
constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind
acele sume de bani care în
mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a
câștigat procesul în timpul și în legătură
cu acel litigiu.
În cauză Curtea apreciază că suma de 7.497 lei solicitată de
intimată cu titlu de cheltuieli de
judecată apare disproporționat de mare față de complexitatea
cauzei și munca prestată efectiv de
avocat (formularea cererii de apel şi a întâmpinării, reprezentarea la
un termen de judecată şi
susţinerea de concluzii, astfel făcând aplicarea dispozițiilor art. 451
alin.2 Cod procedură civilă va
dispune reducerea acestui cuantum la suma de 2.000 lei și va
obliga apelanta-contestatoare să
plătească intimatei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată efectuate
în apel