Title

Minunata calatorie
a lui
Nils Holgersson
după Selma Lagerlöf
 Minunata calatorie
a lui
Nils Holgersson
după Selma Lagerlöf

2 3
 Cuprins
Spiridușul
Pagina 3

Gâștele sălbatice
Pagina 5

Provocări
Pagina 14

De bună credință
Pagina 19
Marea adunare a animalelor
Pagina 22
Pe vreme ploioasă
Pagina 26
O noapte grea
Pagina 29

Secretul gâscanului
Pagina 32

Bănuții de argint
Pagina 34
Osa și Mats
Pagina 38
Iertarea
Pagina 44

Spre casă
Pagina 51

Rămas-bun
Pagina 57
1 2
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson SELMA LAGERLÖF

Spridușul
A fost odată un băiat. De mare ispravă era năzdrăvanul –
cel mai mult pe lume îi plăcea să doarmă, să mănânce și să se
țină de șotii.

Într-o duminică dimineață, părinții băiatului se pregăteau

să meargă la biserică. Nils își și imagina ce bine avea să se
distreze în cele câteva ore singur acasă.

Însă tatăl parcă îi citi gândurile:

— Dacă nu vrei să mergi la biserică cu noi, să faci bine să

citești predica singur acasă! zise el.

În sfârșit, plecară spre biserică. Afară strălucea o zi

minunată de primăvară. Era doar douăzeci martie, dar cerul
era senin, iar găinile și gâștele se plimbau agale prin ogradă,
iar în grajd vacile, înviorate de aerul crud și primăvăratic,
mugeau din când în când gros și prelung. Mama și tata s-ar fi
dus bucuroși pe așa vreme la slujbă, dar aveau grija băiatului.
Era leneș, n-avea chef să învețe nimic la școală, ba mai mult,
era nemilos cu animalele și dușmănos cu oamenii.
Deodată, un zgomot ușor îl trezi. Ce să vezi? Lacătul de la
cufărul vechi și frumos al mamei era spart, iar pe marginea lui
ședea un spiriduș, uitându-se curios la podoabele dinăuntru.
Băiatul fu tare uimit de așa arătare, dar nicidecum
înfricoșat, doar era atât de mititel! Ce-ar fi să râdă puțin de
pitic? Apucă plasa de prins fluturi și haț, îl prinse. Biata făptură,
trezindu-se trântită în plasă, începu să-l roage stăruitor pe
ștrengar să-i dea drumul. Oricâte rugăminți și promisiuni ar
fi făcut spiridușul, băiatul nu se înduplecă. Însă, cât ai clipi,
băiatul se pomeni cu o palmă așa de strașnică de căzu la
pământ.

3 4
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Când își veni în fire, băiatul era din nou singur în odaie.
Cufărul avea lacătul pus, iar plasa de prins fluturi era la locul
ei în cui. „Mai bine termin de citit predica aia”, își zise el și se
îndreptă spre masă.
Dar cum se făcea că, dintr-o dată, era nevoit să facă atât
de mulți pași?
Era ca și cum odaia se mărise. Trebui să
se cațere pentru a ajunge pe scaun, iar ca să
citească, se urcă tocmai pe carte. Când ridică
privirea și se zări în oglinda de pe pervazul
ferestrei, nu-i veni să creadă. În oglindă era
un prichindel, iar prichindelul era
chiar el. Atunci îl apucă o spaimă
grozavă, căci pricepu că piticul îl
fermecase.
Gâștele sălbatice
— Trebuie să-l îmbunez pe pitic! strigă el deznădăjduit și
începu să-l caute, dar nici urmă de el.
Îl podidi plânsul și făgădui să nu se mai țină de șotii
niciodată, să nu mai fie răutăcios, să nu mai adoarmă cu cartea
în față. Numai de l-ar face din nou om și o să fie un băiețel
ascultător, vrednic și bun cu toată lumea.
5 6
SELMA LAGERLÖF
Însă toate făgăduielile fură în zadar.
Să fie oare în grajd spiridușul? Ușa casei era întredeschisă,
așa că se strecură afară. În tindă găsi o pereche de saboți de
lemn mititei. Spiridușul se gândise, vezi bine, că tărășenia asta
o să dureze ceva, de vreme ce-i vrăjise și saboții.
Când ieși în grădină, un stol de vrăbii dădu cu ochii de el
și începu să ciripească:
— Cip-cirip! Ia uite-l pe Nils gâscarul! Ia uite-l pe Nils
Degețel! Nils Holgersson Degețel!
Se iscă apoi o zarvă nemaipomenită, toate animalele din
ogradă nu mai conteneau din a se bucura de nenorocirea ce i se
întâmplase băiatului.
— Cucurigu! Așa îi trebuie! Cât mă
mai trăgea de creastă! spunea cocoșul.
— Cine a făcut minunea asta? Cine,
oare? întrebau gâștele, lungindu-și gâtul.
Dar lucrul cel mai bizar era că Nils
Holgersson înțelegea tot ce glăsuiau animalele.
Merse, așadar, să le întrebe pe toate dacă l-au văzut pe spiriduș.
Însă nici vorbă ca acestea să îl ajute, pe toate Nils le necăjise.
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson SELMA LAGERLÖF

Și-a dat deci seama că nimeni, în toată gospodăria, nu voia să

îl ajute să găsească spiridușul.

Cât de nefericit se simțea! De acum înainte se despărțea

de toate lucrurile cu care era obișnuit. Se uită cu duioșie la
căminul părintesc. Mic și sărăcăcios cum era, nu putea fi altul
pe lume mai bun și mai drag sufletului său.

Vremea era neasemuit de frumoasă. Văzduhul era cutreierat

de păsări călătoare. Erau, fără îndoială, de diferite neamuri,
dar băiatul nu mai era în stare să recunoască decât gâștele
sălbatice, pe care le auzea cum strigau:

— Spre munte, de-acum! Haideți cu noi la munte!

Și de fiecare dată când un cârd le invita la drum, o gâscă

bătrână le potolea tot avântul celor din ogradă. Însă, chemarea
gâștelor sălbatice, îi aprinse un dor strașnic de ducă unui gâscan
tânăr. Iar, cum se ivi pe cer un alt cârd de gâște, care adresară
aceeași chemare, gâscanul se grăbi să le răspundă:

— Stați suratelor, că merg și eu cu voi!

Apoi, întinzându-și aripile, se înălță în văzduh. Dar, cum

nu era deprins cu zborul, într-o clipă se prăbuși la pământ.

Micul Nils auzi convorbirea păsărilor. Obișnuit a purta

7 8
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
grija gâștelor și cu gândul la paguba ce le-ar pricinui-o părinților
lui pierderea gâscanului, dădu fuga la cârdul de gâște și se
prinse cu brațele de gâtul gâscanului, uitând că acum el este un
biet prichindel fără putere.
— Mai zboară acum, dacă ești în stare! strigă băiatul,
sigur de sine.
Numai că prizonierul reuși să își ia zborul. Zborul lui fusese
atât de iute, că îl amețise pe ștrengar. Până să își vină în fire
și să se gândească cum să se desprindă de gâtul gâscanului,
acesta ajunse așa de sus, că băiatul nu mai avu ce face, decât
să se urce pe spinarea gâscanului și să se țină bine de el, pentru
a nu cădea.
***
În jurul lor zburau, gâgâind de zor, treisprezece gâște.
Gâștele nu zburau în linie dreaptă, ci treceau dintr-un loc în
altul, bucurându-se că vedeau Suedia și dorind să viziteze
fiecare fermă.
Într-o singură zi, Nils văzuse mai multe locuri din Suedia
decât a văzut în toți cei paisprezece ani pe care îi trăise până
atunci. Nu-și închipuise niciodată că vreo ființă omenească
poate să străbată văzduhul. Pe de altă parte însă, călătoria pe
care o făcea acum îl scăpa de orice griji și necazuri.
9 10
SELMA LAGERLÖF
Gâscanul de casă era foarte mândru că zbura încoace și
încolo deasupra câmpiei suedeze în tovărășia gâștelor sălbatice.
Dar, până la urmă, lipsa de experiență se resimți și gâscanul
rămânea tot mai în urmă. Gâștele strigau mereu:
— Akka de la Kebnekaise! Gâscanul cel alb a rămas în
urmă!
Avusese mare ghinion să dea peste una ca Akka de la
Kebnekaise… Nu o cunoștea, dar auzise despre o conducătoare
de stol pe care o chema Akka și care avea peste o sută de ani.
Faima de care se bucura pasărea era atât de mare, încât era
acompaniată în călătorii doar de cele mai destoinice gâște
sălbatice. Nimeni nu avea un dispreț mai profund pentru
gâștele domestice decât Akka și stolul ei, iar gâscanul dorea să
le dovedească faptul că și o gâscă domestică putea să facă o
asemenea ispravă.
Într-un final, stolul se lăsă jos pentru a se odihni peste
noapte, pe malul lacului Vomb. În timp ce Nils se gândea ce
avea să mănânce, unde avea să se adăpostească, cine avea să îl
apere, observă că gâscanului îi mergea și mai prost decât lui. Cu
capul lăsat jos, cu ochii închiși, abia mai răsufla.
— Dragul meu gânsac Martin, ia încearcă să tragi un gât
de apă! Hai, încearcă și-ai să vezi că te vei dezmorți.
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Gâscanul nu făcea însă nicio mișcare.
E adevărat că înainte băiatul se
purtase rău cu animalele. Gâscanul
suferise și el destule din cauza lui Nils,
dar ștrengarul se gândea acum că
biata pasăre era singurul lui sprijin și
se temea să nu-l piardă. Așa că nu se
dădu bătut până când Martin nu bău
puțină apă.
Fapta îi fu răsplătită căci gâscanul îi aduse
apoi un pui de biban pentru a se hrăni. Și astfel cei doi s-au
împrietenit.
— Mi-ar face multă cinste să pot merge cu gâștele până
în Laponia, ca să le dovedesc că și o gâscă domestică e bună
la ceva. Dar, singur nu cred că aș putea rezista la drum. De
aceea, aș vrea ca tu să mă însoțești și să îmi fii de ajutor. Iar,
la toamnă, îți promit că te voi așeza în pragul casei părintești.
Până atunci, nu te voi părăsi.
Și așa le-a rămas înțelegerea.
Se duseră apoi în întâmpinarea stolului. După schimbul de
saluturi, gâsca Akka zise:
11
SELMA LAGERLÖF
— Află, gâscane, că eu sunt Akka de la Kebnekaise, iar
acesta este cârdul meu. Ți le prezint pe Yksi, Kaksi, Kolme, Neljä,
Viisi, Kuusi și cei 6 boboci. Spuneți-ne acum, voi cine sunteți?
— Nu am multe de spus despre mine, spuse gâscanul.
Am trăit până acum în ograda lui Holger Nilsson, din comuna
Vemmenhög.
— Ce te face atunci să fii tovarăș cu noi? Nu pari a avea cu
ce să te mândrești! zise conducătoarea gâștelor sălbatice.
— Vreau să vă arăt că și noi, gâștele domestice, avem
meritele noastre.
— Mda! Nu ar fi rău să ne dovedești acest lucru. Poți
rămâne cu noi câteva zile să vedem ce putem face cu tine, hotărî
Akka. Dar cel care stă lângă tine cine e? Nu am mai văzut o
asemenea făptură.
— E tovarășul meu, Nils Degețel.
12
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Atunci, băiatul le povesti curajos gâștelor ce i se
întâmplase. Gâștele nici nu voiau să audă de o ființă umană
în mijlocul lor. Acceptară totuși ca Nils Degețel să rămână în
mijlocul lor până în ziua următoare.
Gâștele se culcară pe lacul înghețat, iar Nils adormi
buștean sub aripa gâscanului Martin.
13
SELMA LAGERLÖF
Provocări
Gheața însă e înșelătoare. Așa se face că în timpul nopții,
stratul de gheață se urni din loc, izbindu-se de țărm. Și se
întâmplă ca jupânul vulpoi Smirre să observe chiar acel loc,
noaptea, când se afla la pândă.
Când ajunse aproape de gâște,
vulpoiul începu să alunece și fu nevoit
să își încleșteze ghearele în gheață. Zgomotul
trezi păsările și acestea apucară să se înalțe în
zbor. Dar vulpoiul le-o luase înainte și, dintr-o
săritură, prinse o gâscă de aripi și fugi cu ea.
Atunci, băiatul o luase la goană după vulpe,
pentru a salva gâsca.
În cele din urmă ajunse atât de aproape de el, încât îl
apucă de coadă. Dar nu avu destulă putere să țină vulpoiul în
loc și acesta îl trase după el. Smirre băgă atunci de
seamă cât de inofensiv era băiatul.
Se opri, puse gâsca la pământ,
se așeză cu labele din față
deasupra ei, ca să nu-i
scape și începu a
râde de Nils.
14
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Supărat că vulpoiul îl lua în râs, băiatul uită de frică, îl
apucă pe vulpoi de coadă cu putere, se propti într-un ciot de fag
și într-o clipă de neatenție din partea lui Smirre, prichindelul
îl smuci cu toată puterea. Uluit, vulpoiul se dădu câțiva pași
în spate, moment în care gâsca scăpă. Dar pe Nils nu l-a putut
salva.
Pentru a se feri de vulpe, băiatul se urcă într-un
copac, iar vulpea se așeză la rădăcina
copacului, ca să stea la pândă.
În amiaza următoare
însă, pe când băiatul își
pierdea toată nădejdea că va
fi salvat, gâștele se întoarseră după el și, începură a
zbura încet pe deasupra vulpoiului pentru a-l ademeni. Gâștele
nu-și încetară jocul până când Smirre nu căzu obosit pe un
morman de frunze uscate. Nu reuși să prindă niciuna, iar între
timp, și micul său prizonier, prichindelul, își luase tălpășița de
acolo.
— Acum credem că știi, jupâne vulpoi, ce pățește cine
îndrăznește să se lege de Akka de la Kebnekaise.
15
SELMA LAGERLÖF
Și astfel, prin vitejia lui, Nils fu primit în cârdul gâștelor
sălbatice, alături de Martin.
***
Câteva zile mai târziu, avu loc o
altă întâmplare neprevăzută. Gâștele
coborâră pe un ogor, nu departe de
ferma Vittskövle. Ciuguliră iarbă fără
să fie tulburate, dar la un moment dat se
îndreptară spre ele niște copii. Apoi gâștele
își luară zborul, doar Martin rămase jos,
liniștit.
— N-are rost să fugiți din pricina lor.
Sunt doar niște copii! zise el.
În acest timp, Nils Degețel ședea pe pământ puțin mai
departe. Cei doi copii se aflau deja atât de aproape de
el, încât nu mai putu fugi spre gâscan. Până să își
dea gâscanul seama ce vor să facă copiii, aceștia îl
și încolțiră și, cât ai zice pește, îl înșfăcară. Cel mai
mare l-a luat subsoară și a plecat cu el.
Ajunse în curând la o răscruce, unde părea că
cei doi copii s-au despărțit, fiindcă se vedeau două
rânduri de urme, în direcții opuse. Nils fu cuprins de
16
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson SELMA LAGERLÖF

o mare deznădejde. Dar, în aceeași clipă văzu pe o tufă un
pufuleț alb. Înțelese atunci că gâscanul îi marcase calea, pentru
a-i arăta încotro a fost dus. Astfel, ori de câte ori nu mai știa
încotro să o apuce, îi apărea înainte un pufuleț alb ce îi arăta
calea cea bună, până când băiatul ajunse la un conac.
Gândindu-se cum să ajungă la gânsac să îl salveze, Nils
văzu venind pe alee o ceată de oameni. Cei sosiți erau elevii unei
școli, care se aflau în excursie cu învățătorul lor.
Elevii erau obosiți și încinși de căldură. Unuia dintre ei
îi era o sete grozavă, așa că se duse la butoiul cu apă și se
aplecă să bea din el. La gât avea atârnată o cutiuță de tablă.
Ca să nu-l împiedice la băut, o aruncase pe jos. Cutiuța căzuse
drept în fața lui Nils, ivindu-se astfel prilejul să intre în conac
pentru a-l găsi pe Martin. Nici nu apucase bine să se ascundă în
cutiuță, că elevul o ridică de pe jos și o atârnă din nou la gât.
Abia după multă vreme avut Nils Degețel ocazia să iasă din
cutie și când o făcu, fu zărit de niște îngrijitoare ale conacului.
— Prindeți-l! Prindeți-l! strigau femeile fugind după micuț.
Toți copiii o rupseră la fugă după Nils, care alerga cât
de iute putea. Trecând în goană mare prin fața locuinței unui
îngrijitor, auzi o gâscă gâgâind și văzu pe scară un puf alb. Când
să intre în casă, ușa era închisă. Văzându-se totuși încolțit de
urmăritorii săi, prinse curaj și începu să bată la ușă cu toată
puterea.
Un copil deschise ușa, iar Nils îl văzu în mijlocul odăii pe
Martin, ale cărei aripi erau cât pe ce a fi tăiate. Din
fericire, însă, femeia care îl ținea se îndeletnicea
de puțin timp cu treaba aceasta
și, de spaimă, scăpă foarfeca
pe jos, înainte de a apuca
să îi taie aripile gânsacului.
Cum se simți liber,
gâscanul fugi spre ușă, îl
apucă pe Nils Degețel de
cămașă, își întinse aripile și
porni în zbor.

17 18
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
De bună credință
Călătoria gâștelor sălbatice alături de Martin și Nils
continuă, oprindu-se cu regularitate pentru a se odihni. Akka
era însă de părere că Nils se plimba cu prea multă îndrăzneală
în aceste pauze. Așa că îl învăță de câți dușmani trebuie să
se ferească el, fiind atât de mic. De asemenea, îl sfătui să lege
prietenii cu micuțele animale, iar ele îl vor feri de primejdii, îi
vor face rost de ascunzători și la nevoie se vor uni ca să îl apere.
Când prichindelul încercă să aplice sfatul primit și se
adresă veveriței Sirle pentru a-i cere ajutor, acesta răspunse:
— Noi știm bine că ești Nils, păzitorul de gâște, care anul
trecut stricai cuiburi de rândunele, spărgeai ouă de aur și băgai
veverițe în cușcă. Acum ajută-te singur și bucură-te că nu te
gonim de aici!
Pe vremea când era păzitor de gâște, Nils nu ar fi lăsat
nepedepsit un astfel de răspuns, dar acum se temea să nu afle
gâștele sălbatice ce urât se comportase el cu animalele. Se temea
atât de mult că ele l-ar putea trimite acasă, încât își dăduse
toată silința să nu facă nici cea mai mică poznă de când se afla
în tovărășia lor. Fusese tot timpul cuminte, nu smulsese nicio
pană din aripile păsărilor, nu dăduse niciun răspuns obraznic
și, în fiecare dimineață, când o saluta pe Akka, își scotea fesul
și îi făcea o plecăciune.
19
SELMA LAGERLÖF
În seara când afla că soția lui Sirle, veverița,
fusese răpită, rămânându-i puii muritori de
foame, se hotărî să le vină în ajutor. Noaptea,
fugi la ferma la care sărmana veveriță era ținută
în cușcă și îi duse pe rând toți puișorii. Bătrâna
casei îl văzu, iar a doua zi dimineața le povesti
cele întâmplate și celorlalți ai casei.
— Ne-am purtat așa de urât că ar trebui să
ne fie rușine de bietele vietăți. Du-te cu ele la aluniș și redă-le
libertatea, sfătui stăpânul casei pe bătrână.
Și astfel, familia lui Sirle se reîntregi, cu ajutorul micului
Nils, căruia animalele pădurii îi erau acum recunoscătoare:
— Cine e sărbătorit acum în parcul Öved mai mult decât
Nils Degețel, de care toate viețuitoarele se temeau pe când păștea
gâștele? Sirle o să-i dăruiască alune, iepurașii se vor juca cu el,
iar căprioarele îl vor apăra când se va apropia jupânul vulpoi
Smirre.
***
Într-o zi, bătrâna Akka se apropie de Nils.
— Ai tot dreptul să te miri de mine, Nils Degețel, că nu ți-
am mulțumit pentru că m-ai scăpat din ghearele vulpoiului. Eu
20
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
însă sunt o ființă care mulțumesc cuiva mai degrabă cu fapta
decât cu vorba. Și acum, dragă Nils, cred că am reușit să îți fac
o mare favoare. Am trimis veste spiridușului care te-a vrăjit.
La început nici n-a vrut să audă de tine, dar am insistat și
i-am spus cât de frumos te-ai purtat cu noi. Astăzi el te anunță
prin mine că vei fi iarăși om de îndată ce te vei
întoarce acasă.
Însă, contrar așteptărilor, băiatul se
întoarse cu spatele și îl podidi plânsul.
— Dorința mea cea mai fierbinte
este să merg cu voi în Laponia,
mărturisi el.
— Să-ți spun ceva, Nils Degețel. Spiridușul
acela e tare capricios și mă tem că, dacă nu te folosești acum de
bunăvoința lui, altă dată va fi greu să îl mai îndupleci.
— Nu! Nu mă voi răzgândi! Niciodată nu m-am simțit mai
bine ca în mijlocul vostru.
— Atunci, nu mă împotrivesc să mergi cu noi, răspunse
Akka.
— Îți mulțumesc! exclamă băiatul și începu să plângă de
bucurie.
21
SELMA LAGERLÖF
Marea adunare a animalelor
În partea de sud-est a Suediei, se află o cetățuie veche
numită Glimmingehus. Pe vremea când Nils Holgersson pribegea
în tovărășia gâștelor sălbatice, cetatea era pustie și se afla în
stăpânirea șobolanilor negri. Șobolanii cenușii, însă, se foloseau
de orice prilej favorabil ca să preia conducerea cetății.
În timp ce gâștele poposeau pe aceste meleaguri, cocorul
Trianut le anunță că restul animalelor plecaseră spre muntele
Kulla, unde urma să aibă loc adunarea animalelor.
Apăru apoi și bărzoiul Ermenrich care îi anunță cu tristețe
pe călători că în timpul nopții cetatea avea să cadă în stăpânirea
șobolanilor cenușii, deoarece toți șobolanii negri plecaseră la
muntele Kulla, fiind încredințați că toate celelalte animale se
vor duce acolo și nedorind să rămână de ocară.
— Ai trimis de veste șobolanilor negri, jupâne Ermenrich?
îl întrebă Akka.
— Nu! Degeaba le-aș fi trimis de veste… Până la întoarcerea
lor, cetatea va fi cucerită…
— De asta nu poți fi chiar așa de sigur, rosti ea. Eu cunosc o
bătrână care va fi bucuroasă să împiedice o astfel de nelegiuire.
22
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Akka se hotărâse așadar să ajute șobolanii negri și îi ceruse
ajutor lui Nils pentru această provocare. Nils nu se împotrivi,
astfel că, în câteva clipe, Akka și băiatul se aflau în cuibul berzei,
pe acoperișul cetății.
Acolo, se aflau doisprezece șobolani negri, rămași să stea
de pază. Aceștia tăceau, cuprinși de o mare deznădejde, deoarece
știau că nu sunt în stare să își apere cetatea. Bărzoiul ținu să își
bată joc de situație:
— Nu vă fie teamă! Nu vezi că mama Akka și Nils Degețel
au venit să salveze cetatea? Fiți siguri că vor reuși. Acum, mă
duc la culcare, căci mi-e inima ușoară. Mâine, când mă voi
trezi, nu va exista nici măcar un singur șobolan cenușiu la
Glimmingehus.
Fără să-l bage în seama, Akka se puse pe treabă. Îl rugă pe
huhurez să pornească în căutarea șobolanilor negri pentru a-i
sfătui să se întoarcă, iar pe huhurează o trimise la cucuveaua
Flamea pentru a aduce un fluier.
Era aproape de miezul nopții când șobolanii cenușii izbutiră
să intre în cetate. La început prevăzători, fiind pregătiți oricând
pentru un atac, apoi, văzând că nu este urmă de șobolan negru,
se simțiră în siguranță.
Nu apucaseră însă bine să înghită primele boabe de grâu,
23
SELMA LAGERLÖF
când auziră din curte sunetul unui fluieraș. Într-o goană nebună
coborâră de pe grămezile de grâne și fugiră prin găurile înguste
ale zidurilor, în graba de a-și găsi salvarea ieșind din cetate.
În mijlocul curții se afla un prichindel care
cânta din fluier. În jurul său se strânsese o ceată de
șobolani care ascultau uluiți și fermecați. După
ce se adunară toți șobolanii în curtea cetății,
Nils ieși agale pe șosea. Toți șobolanii
cenușii se luară îndată după el, căci sunetul
le dezmierda auzul și îi atrăgea, fără ca ei să se
poată împotrivi în vreun fel. Unde se ducea Nils,
șobolanii îl urmau ca fermecați, ademeniți tot mai
departe.
Odată alungați șobolanii cenușii, toate
animalele rămase în urmă se îndreptară spre muntele
Kulla.
***
Kulla are o perspectivă grandioasă, ca mai toate ținuturile
muntoase din Suedia. După ce animalele și-au ocupat locurile
așa cum cerea tradiția, sosiră și păsările.
La marea adunare din acest an, Akka și cârdul ei ajunseseră
la locul de întâlnire mai târziu decât celelalte păsări, căci
24
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson SELMA LAGERLÖF

conducătoarea gâștelor fusese nevoită să străbată toată Suedia, gâștele conduse de Akka să scape nepedepsite.
pentru a ajunge la Kulla. Mai mult, după ce se trezise din somn,
a plecat în căutarea lui Nils Degețel, care cântase ore în șir
pentru șobolanii cenușii și îi ademenise în afara cetății.

Bărzoiul fu cel care îl găsise pe băiat și îl rugase să îl ierte

că în seara dinainte se purtase disprețuitor. Băiatului îi plăcu
mult gestul bărzoiului, după care rămăseseră prieteni buni. Akka
fu și ea recunoscătoare pentru ajutorul băiatului și îi atinsese de
câteva ori brațul cu capul ei bătrân.

Jocurile de pe muntele Kulla au fost deschise cu hora

ciorilor, după care a urmat goana iepurilor. Veni apoi rândul
păsărilor de pădure să-și arate iscusința și a cerbilor să-și arate
dibăcia în lupte. Pretutindeni era numai joc și desfătare.
În timp ce toate celelalte viețuitoare erau atente la concertul
cocorilor, o vulpe, nimeni altul decât jupânul Smirre, se furișă
spre gâștele sălbatice. Una dintre gâște o zări totuși:
— Păzea, gâștelor! Păzea!
Doar atât putu să spună, că vulpea o și înșfăcă.
Fiindcă tulburase astfel liniștea acelei zile de jocuri, Smirre
fu exilat din acele locuri. Pedeapsa îi pricinui vulpoiului niște
sentimente puternice de răzbunare și își puse în minte să nu lase
Pe vreme ploioasă
După sfârșitul sărbătorii, gâștele și-au continuat călătoria.
Și iată că se ivi prima zi ploioasă din timpul călătoriei. Ploaia
cădea tot mai deasă, ciocănind aripile gâștelor sălbatice.
Zburătoarele înaintau tot mai încet, în timp ce Nils Degețel
tremura de frig de nu mai putea. După-amiaza însă, gâștele
coborâră sub un pin bătrân.
Chiar și pe acel frig, Nils se dovedi curajos, fugind de colo-
colo ca să caute boabe de merișoare și afine înghețate pentru el și
pentru păsări. Când întunericul dens se lăsă, băiatul se ghemui
sub aripa gâscanului, dar nu putu să adoarmă. Pe neașteptate,
îl cuprinse o spaimă atât de mare, încât nu mai știa încotro să
s-o apuce.

25 26
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson SELMA LAGERLÖF

„Ce-ar fi dacă aș reuși măcar în noaptea asta să mă — Povestea are o taină mare, cumătră bufniță, dar uite că
adăpostesc într-o casă de om?” își zise el. ți-o spun. Spiridușul cică ar fi zis că dacă băiatul o să aibă grijă
de gâscan și se întorc împreună teferi acasă, va fi din nou om.
Zis și făcut. Se strecură de sub aripa gâscanului și o porni la
drum. În curând se pomeni pe ulița unui sat cu case frumoase,
făcute din lemn. Băiatul auzea răzbătând dinăuntru vorbe și
râsete de oameni care stăteau la adăpost în odăi călduroase. Nu
putea desluși bine vorbele lor, dar glasurile omenești i se păreau
nespus de frumoase. Pentru prima oară simțea o oarecare
neliniște că se izolase de oameni, că se despărțise de lumea în
care trăise până nu demult.

Oare cum trebuia să se poarte, ca să ajungă iarăși om?

Mult ar fi dat să știe acest lucru!

În timp ce umbla gândind, zări o bufniță care se așezase

pe craca unui copac, în apropierea unui huhurez. Cele două
începuseră a povesti, când Nils auzi:

— Aici, în Blekinge, nu s-a întâmplat nimic. Însă în sud,

uite ce minune s-a petrecut: un băiat a fost vrăjit de un spiriduș, După aceasta, băiatul fugi fericit, cât îl țineau picioarele,
care a făcut din el un ghemuleț cât o veveriță de mic. Dar la gâștele sălbatice.
prichindelul nu a mai rămas la ai săi, ci a plecat cu un gâscan
domestic tocmai în Laponia.

— Ciudată veste îmi dai! Spune-mi, huhurezule dragă, mai

ajunge iarăși om băiatul acela?

27 28
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
O noapte grea
Nici gâștele sălbatice, nici vulpoiul Smirre nu ar fi crezut
că se vor mai întâlni vreodată. S-a întâmplat însă ca gâștele să
zboare deasupra meleagurilor pe unde pribegea jupânul vulpoi.
Într-o după-amiază, nu departe de râul Ronneby, Smirre
văzu cârdul de gâște sălbatice, pe care le recunoscu deoarece
una dintre păsări era albă, Martin, gâscanul domestic. Se puse
deci în urmărirea gâștelor, cu gândul de a se răzbuna. Gâștele,
însă, își aleseseră un loc de odihnă atât de bine apărat, încât
Smirre nu putea ajunge la ele. Gâștele adormiseră, însă Nils era
cuprins de gânduri.
Deși se gândea în sinea lui că nu are nicio șansă, Smirre,
ca toate vulpile, de altfel, nu putea să renunțe cu una, cu două
la planul său. Vulpoiul zări un jder, care fugea după o veveriță
și i se adresă:
— Mă prinde mirarea, jderule, că un vânător ca tine umblă
după veverițe, când are la îndemână un vânat mult mai de
soi! E oare cu putință să nu fi văzut gâștele sălbatice care se
adăpostesc colo jos, sub munte? Ori, poate, nu ești dibaci la
cățărat, să ajungi până la ele?...
În clipa următoare, jderul și pornise la vale. „Vânătorul
ăsta e de o iscusință nemaipomenită” se gândi el, urmărindu-l.
29
SELMA LAGERLÖF
În clipa următoare însă, îl văzu pe jder prăvălindu-se de pe
o cracă și căzând în râu. Păsările se înălțară în văzduh și se
îndepărtară cu toată iuțeala.
— Nu m-am înșelat când am bănuit că un stângaci ca tine
o să cadă în apă! zise Smirre cu dispreț.
— N-am fost deloc stângaci, degeabă mă cerți! se
dezvinovăți jderul. Tocmai eram pe una din crăcile cele mai
de jos când deodată m-am pomenit cu o piatră în cap. A fost
aruncată cu atâta putere, de un prichindel nu mai mare decât
o veveriță, că m-am prăvălit în apă.
Mai mult nu a apucat să spună jderul, căci Smirre pornise
pe urma gâștelor. Odată noul adăpost găsit, gâștele adormiră
repede. Băiatul însă stătea să îl păzească pe gâscan. Nici de
data aceasta nu era chip ca Smirre să ajungă la ele, dar zări o
vidră, căruia îi spuse:
— Mi se pare ciudat că te mulțumești să prinzi pește, când
sunt gâște sălbatice acolo, pe pietre!
Vidrei, căreia nu îi plăcea să i se spună că există o cădere
de apă la care ea nu poate ajunge, porni spre gâștele indicate.
Smirre o urmărea cu privirea, când observă că vidra căzu pe
spate în apă, iar gâștele își luară zborul.
30
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Vidra se întoarse pe mal. Văzând că Smirre râde de ea,
explică:
— Nu pentru că nu știu să înot am pățit-o, ci pe când eram
gata să mă năpustesc asupra lor, o ființă mărunțică vine spre
mine și mă înțeapă în picior cu un fier ascuțit. De durere, am
căzut în apă.
Altceva n-a avut timp să spună, căci vulpoiul se și făcuse
nevăzut, luându-se după călătoarele înaripate.
Nici la al treilea culcuș al gâștelor Smirre nu putea ajunge.
Așa că, a încercat o altă tactică, și se puse pe urlat.
— Tu ești acolo, Smirre, acum în puterea nopții? întrebă
Akka recunoscând vocea.
— Da, eu sunt. Vreau să vă întreb ce părere aveți de
distracția ce v-am oferit-o în noaptea asta!
— Vrei să spui că tu ești cel care a asmuțit asupra noastră
jderul și vidra?
— O ispravă bună nu am de ce să o ascund. Stați liniștite,
căci n-am să mă opresc. Totuși, dacă mi l-ai da pe Nils Degețel,
atunci v-aș lăsa în pace.
31
SELMA LAGERLÖF
— Pe Nils nu ți-l pot da! răspunse Akka. Toate gâștele din
cârd suntem gata să ne dăm viața pentru el!
Nils era încă treaz și auzise discuția. Niciodată nu ar fi
crezut că va auzi pe cineva spunând că este gata să își dea viața
pentru el. Din acea clipă nu se mai putea spune despre Nils
Holgersson că nu iubea pe nimeni.
Secretul gâscanului
Gâștele își continuară călătoria. Pe una din insulele
arhipelagului se întâlniră cu niște surate. Una dintre ele le spuse:
— Mare nenorocire pe voi că vă urmărește vulpoiul Smirre!
Parcă văd că se ține de cuvânt și vine pe urmele voastre până
în Laponia. Eu în locul vostru, aș lua-o spre est, ca să ajung la
insula Öland. Astfel, Smirre v-ar pierde urma.
Sfatul era, într-adevăr, înțelept, iar gâștele sălbatice se
hotărâră să îl urmeze. Într-un sfârșit, când gâștele sălbatice,
împreună cu Nils Holgersson, ajunseră deasupra insulei Öland,
ele coborâră să poposească. Insula era învăluită însă într-o
ceață groasă, care îi opri din loc pentru câteva zile.
Cât stătură ele pe această insulă, se întâmpla că în fiecare
zi gânsacul Martin dispărea, revenind la lăsarea serii. Nils porni
așadar, într-una din zile, în urmărirea lui.
32
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Băiatul văzu astfel gâscanul urcând anevoie pe o movilă,
cu niște fire de rădăcini în cioc. Sus, deasupra movilei de pietre,
se afla o gâscă sură, care tresărea de bucurie ori de câte ori se
ivea gâscanul. Gâsca era rănită la una din aripi, iar stolul din
care făcuse parte plecase și o lăsase în urmă.
Gâscanul avusese grijă mereu să îi aducă ceva de mâncare.
Sperau amândoi că, până la plecarea lui
Martin de pe insulă, ea se va înzdrăveni,
dar până acum sărmana gâscă nu putea să
umble, cu atât mai mult să zboare. Era
foarte mâhnită din această cauză, dar
gâscanul o îmbărbăta, spunându-i
că nu va pleca atât de curând. În
cele din urmă se despărți de ea,
făgăduindu-i că va veni iar a
doua zi.
Nils așteptă ca Martin să se îndepărteze și apoi se apropie
de gâscă.
— Nu-ți fie teamă de mine! Eu sunt Nils Degețel, tovarășul
de drum al gâscanului Martin.
— Mă bucur nespus de mult c-ai venit să-mi dai o mână de
ajutor! glăsui gâsca. Gâscanul cel alb mi-a spus că nu se află în
toată lumea o ființă mai bună la suflet și mai înțeleaptă ca tine.
33
SELMA LAGERLÖF
Îi făcu o mare plăcere să o ajute și își băgă mâinile sub
pene, ca să-i verifice osul aripii. Osul nu era rupt, doar desprins
din încheietură. Apucă atunci osul și îl așeză la locul lui.
Sărmana gâscă scoase un țipăt îngrozitor, după care se
prăvăli pe mormanul de pietre, fără să mai dea niciun semn
de viață. Îngrozit, Nils sări jos de pe movilă și începu a fugi,
simțindu-se nespus de vinovat.
În dimineața următoare era senin, iar gâștele stabiliră că
era timpul pentru plecare. Nils se mira că Martin se îndura să
plece fără protejata lui. Totuși, când păsările și-au luat zborul,
Martin făcu deodată cale întoarsă. Din câteva bătăi de aripă
ajunse la movila cu pietre. Gâsca însă nu mai era acolo.
— Dunfin! Dunfin! Unde ești? strigă gâscanul.
— Aici sunt, gâscane! Mi-am făcut baia de dimineață.
Teafără și voioasă, gâsculița venea de la scăldătoare și
povesti cum Nils îi puse aripa la loc, iar acum era gata să plece
la drum în tovărășia lor.
Bănuții de argint
În partea de sud-vest a provinciei Smoland se întinde un
district care se cheamă Sunnerbo. Pe vremea când călătorea
34
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Nils Holgersson pe acolo împreună cu gâștele sălbatice, se mai
afla în partea locului și o colibă nelocuită. La plecarea lor,
oamenii au zăvorât fereastra și au încuiat ușa cu lacăt. Uitaseră
totuși că unul din geamuri era spart și astupat cu o cârpă.
Dealurile acelea nu erau pustii, cum s-ar crede, ci populate
de un neam mare de ciori, condus de Vifor. Una dintre ciori,
Tândală-Nătăfleață scosese cârpa de la fereastra bordeiului și
dormea acolo noaptea pentru a nu mai fi necăjit de suratele
sale.
Într-o după-amiază, după ce ciorile își clădiseră cuiburile
pe dealuri pietroase, ele făcură o descoperire importantă.
Scotocind într-o groapă mare, găsiră printre pietre un urcior de
lut acoperit cu un capac de lemn. Curioase să vadă ce se afla
înăuntru, începură să ciocănească urciorul cu pliscurile, pentru
a-l găuri. Dar nu au reușit.
— Nu vreți, ciorilor, să vin jos la voi să vă ajut?
Ciorile se uitară repede în sus. Pe marginea gropii ședea o
vulpe și le privea, chiar Smirre jupânul.
— Dacă vrei să ne dai o mână de ajutor, nu ne împotrivim,
răspunse Vifor.
Vulpea rostogoli oala când încoace, când încolo, ascultând
35
SELMA LAGERLÖF
cu luare-aminte.
— Ei, cumetrelor! Bag seama că ați găsit bani de argint.
I-auziți cum zornăie! Nu știu cum să facem, să punem ghearele
pe ei.
— Ehe, slabă nădejde! răspunseră ciorile dezamăgite.
— Eu știu cine ar fi în măsură să deschidă urciorul, zise
vulpea deodată.
Vulpea le povesti așadar despre istețimea lui Nils Degețel
și le spuse că, dacă îl vor aduce pe băiat, el le va deschide cu
siguranță urciorul. Ceru totuși o răsplată – de îndată ce băiatul
scoate banii din urcior, să îl lase pe seama lui. Ciorile se învoiră
și porniră după băiat.
În timp ce Nils alerga după niște veverițe la popasul
făcut, simți deodată că îl înșfacă cineva pe la spate. Dacă Nils
Holgersson ar fi strigat imediat după ajutor, gâscanul Martin
l-ar fi salvat, dar băiatul a crezut că poate scăpa de ciori și
singur. Însă nu reuși.
Gândindu-se la un plan pentru a scăpa, Nils lăsase vorbă
păsărilor pe lângă care trecea că el este cel răpit de ciori. Odată
ajuns la groapa cu pricina, Tândală-Nătăfleață îi șopti lui Nils:
36
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
— Ai fost glumeț și voios tot drumul și de aceea îmi ești
drag, așa că vreau să-ți dau un sfat bun. Vei fi rugat să faci o
treabă care ți se va părea ușoară, dar încearcă să te ferești de
ea.
Așa se face că odată pus la treabă, Nils începu să tragă
de timp, spunând că e obosit și are nevoie de somn înainte de
a face orice altceva. În cele din urmă, ciorile începeau să fie
iritate de prichindel. Văzând că este în pericol, Nils deschise
urciorul, distrăgându-le atenția cu banii de argint.
Profitând de ocazie, Tândală-Nătăfleață îl luă pe Nils în
zbor și îl duse într-o ascunzătoare, promițându-i că următoarea
zi avea să îl înapoieze gâștelor sălbatice.
Întâmplarea face însă că o altă cioară află de această
ascunzătoare și îl conduse pe Smirre, vulpoiul, la băiat. Smirre
s-a repezit dintr-o săritură la fereastră. În clipa în care vulpoiul
îl încolțise de nu mai părea să aibă scăpare, băiatului îi veni
în minte o idee: aprinse un chibrit și dădu foc unui ghemotoc
de câlți, aruncându-l spre vulpe. Văzându-se cuprins de flăcări,
vulpoiul se sperie și fugi din colibă într-un suflet. Însă, focul se
împrăștiase, iar vâlvătaia crescuse grozav.
Părea că nu mai are nicio scăpare, totuși, se auzi deodată
răsucindu-se o cheie în broasca ușii.　 Când ușa se deschise,
înaintea lui Nils stăteau doi copii, dar fără să îi bage în seamă,
37
SELMA LAGERLÖF
băiatul o tuli afară. Abia ajuns afară se întoarse să vadă cine
erau cei veniți, iar când îi zări își dădu seama că erau chiar
vechii lui prieteni, Osa, păzitoarea de gâște și Mats, fratele ei.
— Noroc bun, Osa! Noroc bun, dragă Mats! le strigară.
De îndată ce zăriră un astfel de pici venind spre ei cu mâna
întinsă, cei doi copii se dădură câțiva pași în spate, cu spaimă
în suflet. Observându-le frica, Nils își aduse aminte cine era.
Rușinea și amărăciunea îl copleșiră. Se întoarse și o luă la fugă,
fără să știe încotro.
Pe câmpie însă, avu loc o întâlnire neașteptată. În
întâmpinarea lui venea gâscanul Martin, însoțit de Dunfin.
Văzând că prichindelul alerga atât de tare, gâscanul crezu că
era urmărit de dușmani și fără să-l mai întrebe ceva, îl luă în
cârcă și porni cu el spre gâștele sălbatice.
Osa și Mats
Călătoria gâștelor sălbatice continuă, acestea zburând
peste tărâmurile frumoase ale Suediei și trecând peste tot felul
de încercări.
Într-una din nopți, băiatul își visă părinții. Abia îi mai
recunoștea. Amândoi încărunțiseră, având chipurile îmbătrânite
38
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
și pline de zbârcituri. Întrebându-i de ce ajunseseră așa, ei
îi răspunseră că îmbătrâniseră de dorul lui. Băiatul rămase
mișcat și uimit, căci fusese tot timpul sigur că părinții lui erau
bucuroși că au scăpat de el.
***
La un moment dat, pe parcursul călătoriei, băiatul scoase
deodată un țipăt.
— Gâscane, gâscane! Mi-a căzut jos papucul.
Gâscanul se întoarse și coborî spre pământ, însă băiatul
văzu atunci că doi copii care mergeau pe drum îi luaseră galențul
de jos, astfel că se întoarseră fără rezultat. Copiii aceia erau din
nou Osa și Mats, prietenii băiatului.
— Pesemne că l-au scăpat gâștele sălbatice! zise micul
Mats.
— Amintește-ți, Mats. Când am trecut pe lângă mănăstirea
Öved, am auzit vorbindu-se că niște țărani au văzut un spiriduș
îmbrăcat în pantalonași de piele și încălțat cu papuci de lemn.
Iar, când am ajuns la Vittskövle, o fetiță ne-a povestit că văzuse
un pitic care zbura călare pe o gâscă. Pe urmă, chiar noi, când
ne-am dus acasă, am văzut un spiriduș îmbrăcat la fel, care a
încălecat pe o gâscă și s-a pierdut în zare. Tot el o fi cel care
zboară acum pe sus și și-a scăpat papucul.
39
SELMA LAGERLÖF
— Să știi c-o fi chiar el! încuviință Mats.
Se uitară îndelung la el, căci nu în fiecare zi găsești
papucul unui spiriduș.
— Stai puțin, dragă Mats! zise Osa. Aici, într-o parte,
parcă văd scris ceva.
— Văd și eu, dar îs niște litere, parcă-ar fi purici…
— Stai să mă uit mai bine! Da, scrie așa: Nils Holgersson
de la Vemmenhög.
— Pfi! Așa ceva nici că s-a mai pomenit! zise micul Mats.
***
Cei doi copii din Smoland, Osa, păzitoarea de gâște și
micul Mats, sosiră pe un drum care ducea din Södermanland
spre Närke. Drumul mergea de-a lungul lacului Hjälmaren, iar
copiii se uitau la gheața ce acoperea tot lacul, gândindu-se de
cât drum ar fi scutiți dacă ar fi tăiat de-a curmezișul marele
lac, în loc să îl înconjoare. Știau, firește, că gheața de primăvară
este periculoasă.
Cea din fața lor părea totuși să le ofere deplină siguranță.
40
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
— Hai să facem o încercare! Dacă vom avea grijă să nu
cădem în vreo copcă, va fi bine, zise Mats.
Porniră deci pe gheață cu inima ușoară. Copiii înaintau cu
multă ușurință și își spuneau mereu că fuseseră foarte deștepți
luând-o pe gheață. În apropierea insulei Vin, o bătrână le făcuse
semn să nu înainteze, fiindcă e periculos. Ei nu vedeau însă nicio
primejdie în fața lor. Își ziceau că ar fi o prostie să părăsească
drumul când totul mergea așa de bine.
Însă mai târziu vântul se înteți, iar copiii se mișcau cu tot
mai mare greutate. Ceea ce îi uimea era că vântul vuia strașnic,
iar zgomotul începu să îi neliniștească pe măsură ce devenea tot
mai puternic.
Li se păru deodată că zgomotul auzit de ei era pricinuit
de valurile aruncate cu putere spre țărm, dar aceasta era cu
neputință, căci lacul părea acoperit în întregime cu gheață. Se
opriră totuși să cerceteze împrejurimile. Observară atunci în
depărtare o linie albă care traversa lacul. La început crezură că
era o creastă de zăpadă de-a lungul unui drum, dar pe urmă
își dădură seama că aceasta era spuma unui val uriaș înălțat
deasupra gheții.
Văzând asta, se luară de mână și începură să alerge fără
să spună niciun cuvânt. Lacul era dezghețat în întregime spre
apus, iar crăpăturile se răspândeau cu repeziciune. Cea mai
41
SELMA LAGERLÖF
mare primejdie pentru copii era însă faptul că nu puteau
cuprinde cu privirea tot întinsul gheții. Nu vedeau unde erau
crăpăturile mai largi, pentru a le ocoli. Rătăceau așadar încoace
și încolo fără țintă. În loc să se apropie de țărm, mergeau spre
mijlocul lacului. Îngroziți de trosniturile gheții, se opriră în cele
din urmă și începură să plângă.
Auziră atunci un vâjâit prin văzduh și văzură trecând
deasupra lor un stol de gâște sălbatice. Acestea strigau:
— Luați-o la dreapta! Luați-o la dreapta!
O porniră pe gheață, urmând sfatul, dar nu trecu mult
timp și iar nu mai știau încotro să o ia.
Gâștele strigară din nou:
— Stați pe loc unde sunteți!
Astfel au reușit copiii să ajungă la mal urmând sfaturile
gâștelor.
Primejdia băgase spaima în ei, așa că odată ajunși la țărm,
nici nu se mai întoarseră să vadă lacul, ci porniră imediat mai
departe. După o bucată de vreme, Osa se opri deodată și zise:
— Așteaptă-mă puțin aici, dragă Mats. Am uitat un lucru.
42
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson SELMA LAGERLÖF

Ea se duse repede pe țărm. Acolo, își scotoci traista și

scoase din ea un papuc de lemn, pe care îl așeză pe o piatră,
unde putea fi văzut destul de bine. Se întoarse apoi la fratele ei,
fără să se uite nici măcar o clipă în jurul ei.

Nu apucase bine să se îndepărteze, că o gâscă mare, albă

se lăsă ca un fulger din văzduh, înșfăcând papucul și înălțându-
se iarăși cu aceeași iuțeală.

După ce gâștele sălbatice i-au ajutat pe cei doi copii, n-au

mai stat nicio clipă prin locurile acelea, ci au pornit înainte spre
nord, ajungând în provincia Västmanland și până în Laponia.

Iertarea
Lângă Stockholm era un parc mare numit Skansen, al
cărui paznic era Klement Larsson. Întâmplările au făcut ca Nils
Degețel să ajungă tocmai în plasa unui pescar. Cei doi bărbați se
întâlniră întâmplător, iar prichindelul fusese vândut paznicului
parcului.

Klement îi dădu două variante lui Nils: fie să îl lase liber

prin parc, fără să îl părăsească însă până nu îi va da voie, fie să
îl închidă într-un borcan și să îl arate stăpânului său. Așadar,
băiatul se învoi la prima înțelegere.

— Bravo! N-ai s-o duci prost, zise Klement. Am să-ți dau de

43 44
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
mâncare în fiecare zi și cred că vei avea atâta treabă aici încât
nu te vei plictisi niciodată. N-o să te duci însă în altă parte fără
învoirea mea. Cât timp îți voi pune de mâncare într-o farfurie
albă, tu ai să stai pe loc. Când vei vedea însă că ți-am pus-o
într-una albastră, atunci vei fi liber să pleci unde vrei.
S-a întâmplat ca în aceeași perioadă, la Skansen să fie
cumpărat un vultur, care fu așezat afară, într-o colivie. Într-o
zi, când ședea amorțit în colivie, auzi că îl cheamă cineva.
— Gorgo! Sunt eu, Nils Degețel, care zburam cu gâștele
sălbatice.
— Și pe Akka au prins-o? întrebă vulturul Gorgo.
— Nu, Akka, gâscanul alb și tot cârdul sunt acum sus, în
Laponia! Toți bine, sănătoși! Numai pe mine m-au prins. Vultur
falnic ce ești, crezi că am uitat că m-ai dus odată înapoi la
gâștele sălbatice și că ai cruțat viața gâscanului alb? Spune-mi,
te rog, cum aș putea să îți fiu de ajutor?
Însă, vulturul era prea descumpănit ca să se mai gândească
la evadare. Așa că Nils luă sarcina în mâinile sale și, după ce
nopți la rândul a pilit sârma întinsă deasupra coliviei, Gorgo
era din nou liber.
Vulturul zbura acum falnic printre nori. Micul Nils se uita
45
SELMA LAGERLÖF
la el cu melancolie, tânjind să-i redea cineva și lui libertatea.
Gândul lui zbura mereu la gâscanul Martin și la gâștele sălbatice.
— Dacă n-aș fi legat de promisiunea făcută, aș găsi eu cale
să ajung din nou la gâștele mele.
Ar putea să pară ciudat că Klement Larsson încă nu îi
redase libertatea băiatului. Însă, acesta se mută de la Skansen.
În dimineața plecării definitive, se gândise să pună mâncare
băiatului într-o farfurie albastră, dar nu găsise niciuna. Așa
că i-a dat bani unui bătrân lapon și l-a rugat să cumpere o
farfurie albastră în care să îi pună hrană unui spiriduș în
fiecare dimineață. Bătrânul, se duse într-adevăr să cumpere
farfuria albastră, dar nu găsi nici una care să îi placă, așa că
a cumpărat una albă. Astfel, în fiecare dimineață, i-a pus de
mâncare spiridușului în strachina albă, iar acesta nu a putu fi
dezlegat de făgăduiala sa. Știa bine că băiatul era plecat, dar
cuvântul dat era cuvânt.
Stând așa cu gândul la astfel de lucruri, se pomeni deodată
cu vulturul, care se lăsă din văzduh ca o săgeată și se așeză
lângă el pe acoperișul coliviei.
— Am vrut să-mi încerc aripile, ca să văd dacă mai sunt
bune la ceva, zise Gorgo. Ce credeai tu? Că aveam de gând să te
las prizonier? Hai, așază-te în spatele meu, să te duc înapoi la
tovarășele tale de drum!
46
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
— Așa ceva nu e cu putință! îi răspunse băiatul. Mi-am dat
cuvântul că voi sta aici până mi se va reda libertatea.
— Nu mai vorbi prostii! zise Gorgo. Ai fost adus aici fără
voința ta.
— Sunt silit totuși să-mi respect promisiunea. Îți mulțumesc
totuși din suflet pentru bunele tale intenții, dar nu mă poți
ajuta.
— Nu pot? făcu atunci Gorgo. Stai să vezi tu îndată!
În aceeași clipă, vulturul îl înșfăcă pe Nils Holgersson cu
ghearele sale mari și puternice și, înălțându-se cu el în văzduh,
luă direcția spre miazănoapte.
***
Pe drumul lung spre Akka și gâștele sălbatice, Nils află
povestea lui Gorgo.
Departe, în munți Laponiei, era odată un cuib vechi de
vulturi. Jos, în mijlocul văii, se afla un iaz rotund, în care se afla
destulă hrană pentru bobocii de gâște. Întotdeauna locuiseră
vulturii sus pe stâncă și gâștele sălbatice jos în vale.
Cu câțiva ani înainte de plecarea lui Nils Holgersson în
47
SELMA LAGERLÖF
călătorie cu gâștele sălbatice, mama Akka din Kebnekaise, în
timp ce se afla în acea vale, observă într-o zi că vulturii nu se
mai întorseseră de la vânătoare. Zi după zi, iar vulturii erau
nevăzuți.
„S-o fi întâmplat ceva acolo sus la vulturi?” se gândi ea. Și,
deși cu teamă, Akka se apropie de cuibul de vulturi. În mijlocul
cuibului, un pui.
— Bine că vine cineva în sfârșit la mine! strigă puiul de
vultur. Dă-mi repede ceva de mâncare!
— Ehei! Mai încet cu graba! Spune-mi întâi unde-ți sunt
părinții.
— Eu de unde să știu? Au plecat ieri dimineață și nu s-au
mai întors, iar eu mor de foame.
De atunci, Akka a hrănit puiul de vultur până și-a căpătat
puterile. Apoi, l-a învățat să zboare și l-a crescut în iaz alături de
bobocii ei. Diferențele dintre vultur și boboci erau însă resimțite.
Iar, celelalte animale se speriau când vedeau vulturul.
— De ce spun despre mine că-s vultur? întreba Gorgo
mereu. Nu văd că-s gâscă sălbatică? Doar nu-s mâncătoare de
păsări. Cum îndrăznesc să-mi dea un nume atât de urât?
48
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Vorbele celorlalți însă l-au afectat pe bietul vultur, iar
într-o zi acesta i-a spus mamei Akka:
— Acum știu cine sunt. Deoarece sunt vultur și nu gâscă
sălbatică, vreau să-mi trăiesc viața așa cum îi șade bine unui
vultur. Cred însă că putem rămâne prieteni. Nu te voi ataca
niciodată și nici pe ai tăi nu îi voi ataca.
— Cum îți închipui că aș putea fi prietenă cu o pasăre care
își mănâncă semenele? zise ea.
Așa se face că, Akka i-a interzis vulturului să mai stea
în preajma gâștelor. Era atât de pornită împotriva lui, încât
nimeni nu cuteza să-i rostească numele în fața ei. După această
întâmplare, Gorgo a cutreierat țara de unul singur ca pasăre
răpitoare, însă niciodată nu atacase o gâscă sălbatică.
***
Călătoria băiatului cu Gorgo
fu lungă, însă Nils văzuse multe
locuri deosebite pentru prima
dată și învățase multe lucruri
noi de la vultur. În cele din
urmă, cei doi ajunseseră
în Laponia.
49
SELMA LAGERLÖF
Într-o dimineață, Nils se trezi într-un loc necunoscut.
Gorgo nu era nicăieri. Se ridică să se uite în jur și văzu atunci
pe o stâncă o căsuță din crengi de pin: „E de bună seamă cuibul
de vulturi în care Gorgo…” Într-adevăr, Nils era în valea unde
trăiau gâștele sălbatice și deasupra căreia, pe munte, trăiau
odată vulturii. După doar câțiva pași, băiatul întâlni gâștele
sălbatice.
— Bună ziua, mamă Akka!
Nils o sărută pe bătrâna mamă Akka pe amândoi obrajii,
după care ținu să-i povestească toate cele întâmplate.
— Și mai află, te rog, că jupânul Smirre a stat și el închis
în cușca vulpilor la Skansen. Și deși s-a purtat foarte urât cu
noi, mi s-a făcut milă de el și l-am salvat. L-am sfătuit să se
lase cumpărat de un om, care știam că locuiește pe o insulă
îndepărtată. A ascultat sfatul meu și acum se plimbă în libertate
pe acea insulă. Ce zici de fapta mea, mamă Akka? Am procedat
bine?
— Și eu aș fi făcut la fel, răspunse gâsca.
— Îmi pare bine, zise băiatul. Acum aș vrea să te mai
întreb un lucru. Află că într-o zi vulturul Gorgo a fost prins și
închis în colivia vulturilor, la Skansen. Era nespus de amărât.
M-am gândit să îl ajut, dar nu știam dacă ar fi bine să pun în
50
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
libertate un astfel de dușman primejdios al păsărilor, așa că
l-am lăsat acolo. Ce zici, mamă Akka? M-am gândit bine?
— Nu te-ai gândit deloc bine! zise Akka aspru. Orice
s-ar spune despre vulturi, ei sunt niște păsări mândre și țin la
libertate mai mult decât alte vietăți, așa că nu merită să fie
ținuți închiși. Îți propun să te odihnești bine și apoi să plecăm
acolo unde este închis Gorgo pentru a-l salva.
— M-am așteptat la vorbele astea, zise prichindelul. Unii
spun, mamă Akka, că nu mai simți nicio dragoste pentru pasărea
asta pe care ai crescut-o cu atâta osteneală, fiindcă trăiește
cum trebuie să trăiască un vultur. M-am convins acum că n-au
dreptate. Dacă dorești să spui un cuvânt de mulțumire celui
care m-a adus înapoi la tine, îl poți găsi acolo sus, pe stâncă,
unde ai descoperit altă dată un pui de vultur la grea ananghie.
Spre casă
La început de octombrie, treizeci și una de gâște sălbatice
zburau cu repeziciune, în formație regulată, spre sud. În fruntea
cârdului se afla Akka de la Kebnekaise, iar imediat în urma ei
zburau Yksi și Kaksi, Kolme și Neljä, Viisi și Kuusi, gâscanul
Martin și Dunfin. Cei șase boboci care însoțiseră cârdul în
toamna trecută îl părăsiseră, ca să aibă grijă singuri de ei. În
locul lor, gâștele bătrâne duceau cu ele alți douăzeci și doi de
boboci, care crescuseră în timpul verii în valea de munte. Bieții
51
SELMA LAGERLÖF
boboci nu mai făcuseră până atunci un drum lung, așa că la
început le-a venit greu să zboare cu iuțeala celorlalte gâște.
Băiatul era atât de bucuros de întoarcerea pe meleagurile
natale, încât pe tot parcursul călătoriei pe spatele gâscanului
cânta și râdea.
Renii plecau și ei de la munte, aranjați în convoiuri regulate.
— Vă mulțumim frumos pentru vara petrecută în țara
voastră!
— Drum bun și să vă întoarceți sănătoase la noi! le
răspundeau renii.
Când le zăriră însă urșii, le arătară ursuleților mormăind:
— Uitați-vă la ele! Cum vine iarna, pleacă de teama
frigului!
Gâștele sălbatice cu experiență le strigau însă bobocilor
lor:
— Ia uitați-vă la ei! Sunt mai bucuroși să zacă și să doarmă
jumătate de an, în loc să plece spre miazăzi.
Jos în pădurile de brazi, puii de gotcani stăteau ghemuiți,
52
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
zgribuliți și triști, uitându-se la stolurile mari de păsări care
plecau spre miazăzi.
— Când va veni rândul nostru? o întrebară ei pe mama lor.
***
Opt noiembrie era o zi cu ceață și vreme urâtă. Pe când
gâștele se ospătau la prânz, Akka îi spuse lui Nils Degețel:
— Suntem acum destul de aproape de Vemmenhög și m-am
gândit că poate vrei să te duci puțin pe acasă.
Propunerea îl încântă pe Nils, astfel că, în clipa următoare,
băiatul și conducătoarea cârdului de gâște sălbatice erau pe
drum spre casa lui Holger Nilsson. Akka însă se păstră la distanță
de casa oamenilor. Înainte de a se întoarce în cârd, Nils îi spuse:
— Vezi bine că sunt trist că nu-mi pot recăpăta înfățișarea
omenească. Vreau să-ți mărturisesc totuși că nu-mi pare rău
că v-am însoțit la drum. Mai bine să nu mai fiu om niciodată,
decât să nu fi făcut călătoria asta cu voi.
— Dacă ai învățat ceva bun de la noi, Nils, atunci gândește-
te că aveți o țară mare și că trebuie să ne lăsați și nouă, unor
păsări sărmane, câteva insule nelocuite, câteva lacuri puțin
adânci, câteva bălți, câțiva munți pustii și câteva păduri ferite,
53
SELMA LAGERLÖF
în care să putem trăi în pace. Toată viața mea am fost vânată
și alungată. Tare ar fi bine să se găsească un loc liber și pentru
una ca mine!
Apoi, Akka își întinse aripile, îl dezmierdă de câteva ori pe
Nils cu ciocul și își luă zborul.
În timp ce Nils Degețel inspecta gospodăria și vorbea cu
animalele părinților, gâscanul Martin nu putuse rezista plăcerii
de a le arăta fosta lui casă lui Dunfin și bobocilor lor.
La sosirea lui nu se afla nimeni în ogradă. Se lăsă deci din
zbor în toată siguranța și îi spuse lui Dunfin foarte liniștit ce
bine trăise acolo, când era încă gâscan de casă. Martin, Dunfin
și cei șapte boboci se duseră până la despărțitura gâștelor, ca să
vadă ce minunat trăise gâscanul cel alb înainte de a porni cu
gâștele sălbatice. Femeia însă îi zări și îi închise pe toți acolo.
— Vino, bărbate, să vezi câte păsări am prins. Gâscanul cel
mare al nostru, care a dispărut în primăvară, a plecat se pare cu
gâștele sălbatice. Ei bine, află că s-a întors însoțit și i-am închis
pe toți în despărțitura gâștelor. Mă tem însă că diseară vom fi
nevoiți să tăiem bietele păsări. Peste câteva zile e bâlci în oraș
și ar trebui să ne grăbim să le ducem la vânzare. Ajută-mă să
le ducem în casă!
Gâscanul începu atunci a striga, ca de obicei când era în
54
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson SELMA LAGERLÖF

primejdie, deși nu știa că băiatul era în apropiere: de bucurie, semn pentru băiat că erau teferi. Același strigăt de
bucurie îl scoase însă și femeia.
— Vino și mă scapă, Nils Degețel!
— O! Ce mare și frumos te-ai făcut! exclamă ea.
***
Băiatul nu intrase în casă, ci stătea în
Băiatul îl auzea destul de bine, căci se afla în ușa grajdului. pragul ușii, ca unul care nu era
Însă îi era frică să se arate în fața părinților în acea postură. sigur cum avea să fie primit.
Totuși, după ce ușa se închise în urma gâscanului, băiatul prinse
curaj. Străbătu repede ograda, trecu peste pragul de stejar după — Intră! Intră! Bine ai
vechiul obicei și se apropie de ușă. venit! zise tatăl, nefiind în stare
să mai spună altceva.
„E vorba de viața gâscanului Martin – se gândi el atunci
– de cel care mi-a fost cel mai bun prieten când am plecat de Băiatul mai zăbovi însă în
acasă.” pragul ușii. Nu-și dădea seama de
ce se bucurau atât de mult părinții
Într-o clipă își aduse aminte de toate prin câte trecuseră săi văzându-l așa cum era. Cei
împreună cu gâscanul pe lacurile înghețate, pe marea doi îl îmbrățișară și-l duseră în
furtunoasă și printre animalele primejdioase. Inima îi era plină casă. Nils Holgersson înțelese
de recunoștință și de dragoste. Se birui pe el însuși și bătu la atunci cum stăteau lucrurile.
ușă.
— Mamă, tată, sunt
— A bătut cineva la ușă? întrebă tatăl, deschizând-o. mare, sunt din nou om!
strigă el.
— Mamă, nu te atinge de gâscan! strigă băiatul.

În aceeași clipă, gâscanul și Dunfin scoaseră un strigăt

55 56
 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson
Rămas-bun
Băiatul se trezi a doua zi cu noaptea-n cap și porni pe
coastă. Intră în grajd la gâscanul Martin și încercă să îl trezească
din somn, dar acesta nu voia să plece de acasă.
Ziua se anunța senină și minunată. Vremea era la fel de
frumoasă ca și în ziua aceea din primăvara trecută, când gâștele
veniseră peste acele meleaguri. Văzduhul era liniștit și băiatul
se gândea ce călătorie plăcută aveau să aibă gâștele sălbatice.
El însuși era încă buimac. Când se credea spiriduș, când se
credea om. Se bucura totuși că acum era înalt, mare și voinic.
Ajungând pe țărm, se lungi la pământ, așa mare cum era,
ca să-l poată vedea gâștele sălbatice. Era o încântare să privești
acea zi de migrație a păsărilor. Porniseră în zbor cu zecile și cu
miile. Din văzduh se auzeau neîncetat strigăte de ademenire.
Băiatul zâmbea, gândindu-se că nimeni nu știa ca el că păsările
se chemau unele pe altele.
Veniră atunci în zbor și gâștele sălbatice. Stoluri mari
urmau unul după altul. Unul dintre ele zbura mai repede și
striga mai tare decât celelalte. Inima îi spunea că acela trebuie
să fie cel pe care îl aștepta. Nu îl putu recunoaște, însă, cu
ușurința cu care l-ar fi recunoscut cu o zi înainte. Stolul își
încetini zborul și începu a da târcoale țărmului. Le făcu semn
57
SELMA LAGERLÖF
cu scufia și începu să alerge pe țărm, strigând:
— Aici îs eu! Tu unde ești?
După câteva clipe, Akka se apropie de el. Băiatul scoase
un strigăt de bucurie și o îmbrățișă pe bătrâna conducătoare
a stolului. Celelalte gâște îl dezmierdau cu pliscurile și se
înghesuiau în el. Toate gâgâiau și vorbeau, felicitându-l din
toată inima. Nils vorbi de asemenea, mulțumindu-le pentru
călătoria minunată pe care o făcuse în tovărășia lor. Însă, acum
nu își mai înțelegeau graiul unul altuia.
După ce le dezmierdă pe dragele lui gâște, Nils se depărtă
de țărm, iar cârdul își continuă zborul. Stolul era bine organizat
și zbura repede, gâștele mișcându-și aripile cu toată puterea.
Nils Holgersson le urmări cu un dor nespus și mai că ar fi vrut
să fie din nou Nils Degețel, ca să poată călători peste mări și
țări împreună cu un cârd de gâște sălbatice, cu un cârd pe care
îl îndrăgise și de care se atașase.
58
59 60
 Explorează în continuare această poveste folosind
resursele complementare create exclusiv de profesori
pentru a te sprijini în activitatea de predare. Descoperă
harta călătoriei, fișe de lectură și multe alte resurse
valoroase!

vizitează twinkl.ro
Ce se întâmplă când un băiat transformat în spiriduș
și un gâscan de casă dornic de libertate se alătură
unui cârd de gâște sălbatice în drumul lor spre
miazăzi? Însoțește-l pe Nils într-o călătorie
despre prietenie și curaj, presărată cu
multe situații-limită.

Develop the learning with Twinkl’s wide variety of learning and teaching materials.
Explore our resources at twinkl.com