Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

15.6. Clasa AVES

15.6.1. Caracteristici generale
Clasa Aves grupează păsările, tetrapode amniote, homeoterme,
adaptate la zbor, cu corpul acoperit de pene şi membrele anterioare
transformate în aripi. Membrele posterioare servesc pentru staţiune, la mers,
iar la multe specii de păsări, şi pentru înot. Cuprinde peste 9.000 specii,
reprezentând circa 2/3 din totalul vertebratelor, răspândite în toate zonele
climatice ale globului pământesc şi adaptate la condiţii variate de mediu şi
viaţă. Păsările au respiraţie pulmonară pe toată durata vieţii, inimă cu patru
compartimente (două atrii şi două ventricule), iar sistemul nervos cu o
structură complexă, ceea ce a determinat o mare adaptabilitate. Au un
metabolism intens, reproducere numai prin ouă, iar dezvoltarea embrionară
se realizează cu anexe embrionare (amnios şi alantoidă).
Morfologie externă
Corpul păsărilor este alcătuit din cap, gât, trunchi, coadă şi membre.
Capul este sferic la majoritatea păsărilor, prelungit anterior cu un cioc
de forme variate, adaptat modului de hrănire; unele specii (raţele, stârcii) au
capul comprimat lateral. La nivelul capului se găsesc nările, orificiile
auditive externe şi ochii, aşezaţi lateral (la strigiforme, sunt plasaţi frontal).
Gâtul, este de regulă scurt, excepţie făcând lebedele şi speciile cu
picioare lungi, care, în corelaţie cu lungimea picioarelor, au gâtul lung.
Trunchiul, primitiv, este fusiform la galiforme, dar poate fi compri-
mat lateral la ardeide (stârci) sau turtit dorso-ventral la anseriforme.
Coada, mai mult sau mai puţin lungă, este formată numai din pene.
Membrele anterioare sunt transformate în aripi, cele posterioare,
folosite pentru staţiune bipedă, au o structură deosebită; sunt terminate de
obicei cu patru degete, dar sunt şi păsări cu trei sau două degete.
Morfologie internă
Tegumentul este constituit din: epiderm, derm şi hipoderm.
Epidermul, un epiteliu stratificat, cheratinizat, este uscat, foarte
subţire în zonele acoperite cu piele şi mai îngroşat în părţile golaşe. Dermul
conţine vase de sânge, corpusculi tactili, muşchi netezi ataşaţi penelor
(muşchi erectori). Hipodermul conţine, la multe specii, un ţesut gras, care,
acumulându-se în cantitate mare, formează aşa numitul panicul adipos. La
unele specii, în derm, există loje cu aer care comunică cu pulmonii şi cu
sacii aerieni şi care pot fi umplute cu aer.

Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

La păsări, lipsesc glandele cutanate, cu excepţia glandei uropigiene,

situată deasupra pigostilului, care secretă un sebum uleios sau consistent,
bogat în materii grase, ce asigură impermeabilitatea penelor; glanda
uropigienă este bine dezvoltată la formele acvatice, lipsind la unele forme
terestre, mai ales la cele care trăiesc în medii uscate: struţi, dropii, unele
galiforme şi porumbei, unii papagali.
Anexele cornoase tegumentare, numite şi fanere, sunt reprezentate
de: pene, cioc, gheare, pinteni, solzi, plăci cornoase. Există şi producţii
tegumentare moi: rozete, creste, bărbiţe, carunculi.
Penele, formaţiuni cornoase epidermice cu rol de protecţie mecanică şi termică,
formează penajul. Penele au o structură chimică asemănătoare cu cea a solzilor reptilieni, a
unghiilor şi părului de la mamifere. O pană se compune dintr-un ax longitudinal, care are
două părţi: una bazală goală în interior, fixată în tegument, numită calamus şi alta externă,
plină la interior, rahisul. Pe rahis sunt inserate, de-o parte şi de alta, oblic şi paralele între
ele barbe. Ansamblul barbelor unei pene constituie vexilul, numit şi steag sau stindard.
Barbele au de o parte şi de alta barbule, structuri fine care nu se observă cu ochiul liber.
Barbulele care se inseră pe partea superioară a barbelor (orientate către vârful penei) se
numesc barbule distale. Ele conţin nişte cârlige (croşete) care se prind de barbulele
proximale, dispuse pe partea inferioară a barbei adiacente.
În funcţie de structură, repartiţie pe corp şi funcţie, penele păsărilor sunt:
▪ pene de contur, acoperă corpul păsării şi pot fi:
- remige: formează aripa şi servesc la zbor; se inseră pe oasele membrelor anterioare;
- rectrice: formează coada şi au rol de cârmă în zbor; se inseră pe pigostil;
- tectrice : acoperă restul corpului;
- pene ornamentale: pot fi oricare din penele categoriilor anterioare, dar de mărimi, culori
şi aspecte diferite (moţul cocoşului, oglinda raţelor, moţul nagâţului, croşele egretelor);
- pene cu funcţii speciale: pene setiforme care acoperă nările corvidelor, vibrisele din jurul
ciocului de la insectivore, cilii care se găsesc pe pleoape;
▪ puf: pene cu rol în termoreglare, cu rahisul scurt şi barbe lungi, fine, neunite;
acoperă corpul puilor (puful neoptil) şi se găsesc sub penele de contur la adulţi (puful
teleoptil); este bine dezvoltat la păsările acvatice: podicipediforme şi anseriforme;
▪ pene filiforme: pene slab dezvoltate, degenerate, cu aspect de peri, formate la baza
penelor de contur.
Scheletul păsărilor a atins un înalt grad de specializare, manifestat
atât în structura, cât şi în forma oaselor, fiind adaptat la locomoţia prin zbor
şi mersul biped. Oasele sunt pneumatice, străbătute la interior de cavităţi
pline cu aer, aflate în legătură cu aparatul respirator. Această structură face
ca scheletul păsărilor să fie foarte uşor (reprezintă 8-9% din greutatea
corpului) dar şi foarte rezistent; unele oase concresc de timpuriu, asigurând
soliditatea sistemului osos. La cele mai bune zburătoare, toate oasele sunt
pneumatice, în afară de omoplat şi falange. La multe păsări, însă,
pneumaticitatea oaselor este mai redusă, fără să dispară complet decât la
struţ, care nu zboară.

Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

Craniul este globulos spre partea posterioară, alungit anterior,

formând ciocul; se articulează la coloana vertebrală printr-un singur condil
occipital. Craniul păsărilor se mai remarcă prin: orbite mari, bolta palatină
secundară cu ferestre mari, maxilarul şi mandibula lipsite de dinţi, alungite
şi acoperite de ramfotecă.
Datorită poziţiei bipede a păsărilor, coloana vertebrală face cu capul
un unghi aproape drept.
Coloana vertebrală este diferenţiată în cinci regiuni: cervicală,
toracică, lombară, sacrală şi codală.
Vertebrele cervicale (11-25 vertebre), cu o structură complexă,
poartă rudimente de coaste şi prezintă suprafaţa de articulare în formă de şa,
ceea ce asigură gâtului o mare mobilitate (vertebre heterocelice), permiţând
rotirea capului până la 270°.
Vertebrele toracice sunt unite între ele prin sudarea apofizelor,
asigurând rigiditate şi soliditate cutiei toracice, necesare în timpul zborului;
ultimele 2-3 vertebre sunt neunite şi mobile; la struţ, toate vertebrele
toracice sunt mobile unele faţă de altele.
Vertebrele lombare, sacrale şi o parte din cele codale se unesc
formând osul sacral (sinsacrum), la care se sudează şi centura pelvină;
ultimele vertebre codale se sudează şi formează pigostilul (urostilul).
Sternul, la majoritatea păsărilor, este bine dezvoltat, prezintă o
carenă mediană ce serveşte ca inserţie muşchilor de zbor.
Coastele sunt bine dezvoltate, alcătuite din două segmente, vertebral
şi sternal, articulate între ele şi sudate le vertebre şi stern; pe segmentul
vertebral există o apofiză uncinee (prelungire posterioară care leagă între ele
coastele, contribuind la asigurarea solidităţii cuştii toracice).
Membrele anterioare sunt transformate în aripi, iar centura
scapulară este bine dezvoltată.
Membrele posterioare asigură staţiunea bipedă, dar sunt adaptate şi
pentru zbor, având rol în decolare şi în amortizarea şocului la aterizare. La
păsări, apare un al patrulea segment al piciorului (tarsometatarsul), format
prin sudarea tarsienelor distale cu metatarsienele II, III, IV, iar articularea
segmentelor membrelor între ele se face în unghiuri ascuţite, formând,
astfel, un fel de resort.
Musculatura este bine dezvoltată, mai ales grupele musculare utili-
zate pentru zbor (muşchii alari, inseraţi pe membrele anterioare şi pe carenă şi
stern) şi pentru deplasarea bipedă (musculatura coapselor şi a gambei).
Sistemul nervos. Creierul păsărilor este mult mai dezvoltat decât
cel al reptilelor, atât în ceea ce priveşte volumul său relativ, cât şi în ceea ce
priveşte complexitatea structurii şi funcţiilor sale, caracterizându-se, în
Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

principal, prin reducerea centrilor olfactivi şi dezvoltarea centrilor optici,

acustico-statici şi motrici. Cele mai mari regiuni ale encefalului sunt
emisferele cerebrale, tuberculii bigemeni şi cerebelul.
Encefalul prezintă emisferele cerebrale mai dezvoltate decât la
reptile, bulbii olfactivi în contact cu emisferele cerebrale, iar lobii olfactivi
sunt numai rareori individualizaţi; de regulă ei fac corp comun cu
emisferele.
Volumul mare al emisferelor cerebrale nu se datorează paliului ci
porţiunii lor bazale şi latero-bazale, adică corpilor striaţi. Aceştia se
dezvoltă foarte mult, reducând ventriculele cerebrale la un spaţiu foarte
îngust. Corpii striaţi conţin centrii care coordonează comportamentul
instinctiv al păsărilor în mediul înconjurător: reproducerea, construirea
cuibului, clocitul, îngrijirea şi creşterea puilor.
Diencefalul este mic şi comprimat. Cerebelul, bine dezvoltat,
prezintă circumvoluţiuni cerebeloase, pentru prima dată în seria animală,
în legătură cu mişcările complexe ale păsărilor din timpul zborului, pe care
le coordonează.
Măduva spinării prezintă două intumescenţe (cervicală şi lombară).
Organele de simţ sunt reprezentate prin următoarele tipuri de
analizatori:
- tactil: cu receptori sub formă de terminaţii nervoase libere şi încapsulate,
prezente în piele, muşchi şi pe ciocul unor grupe de păsări (anseriforme şi
strigiforme);
- gustativ: cu muguri gustativi răspândiţi pe limbă şi pe cerul gurii; simţul
gustativ este mai slab reprezentat la păsări;
- olfactiv: reprezentat de mucoasa olfactivă cantonată în fosele nazale, care
prezintă în interior cornete nazale; numai porţiunea posterioară a
mucoasei nazale conţine celule senzitive olfactive;
- stato-acustic: localizat în urechea internă, reprezentat de receptorii auzului
(organul lui Corti) şi ai echilibrului (crestele şi papilele senzoriale);
- vizual: reprezentat de globul ocular, care este foarte mare în raport cu
volumul total al capului; este aplatizat şi nu se poate roti, dar câmpul
vizual este mare datorită mobităţii gâtului; retina conţine celule vizuale cu
conuri (pentru vederea diurnă) şi celule cu bastonaşe (pentru vederea
nocturnă); ochiul de pasăre se mai caracterizează prin prezenţa
“pieptenului” - o membrană vascularizată, aflată în fundul de ochi din
camera vitroasă, asigurând nutriţia ochiului. Ochii sunt protejaţi de două
pleoape, superioară, inferioară, şi o membrană nictitantă şi au glande
anexe (glande lacrimale şi glanda Harder).

Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

Aparatul digestiv prezintă modificări determinate de modul de

hrană, natura hranei şi adaptarea la zbor.
Cavitatea bucală nu are dinţi, ciocul preluând rolul dinţilor (apucă şi
rupe hrana); în cavitatea bucală se deschid glande mucoase, bine dezvoltate
la păsările granivore, şi glande salivare, la pescăruşi, rândunici, ciocănitori
(secreţia glandelor mandibulare de la pescăruşi, rândunici, serveşte ca
mortar la construirea cuibului; secreţia glandelor salivare de la ciocănitoare
unge limba şi o face cleioasă şi aptă pentru prinderea insectelor).
Esofagul prezintă pe faţa sa ventrală o dilataţie numită guşă
(ingluvium), cu rol de stocare şi înmuiere a hranei; este mai dezvoltată la
granivore. La porumbel, guşa este bogată în glande care secretă o emulsie
grasă, lăptoasă, folosită la hrănirea puilor.
Stomacul este diferenţiat în două compartimente: primul, stomac
glandular (cu pereţii subţiri şi bogaţi în glande ce secretă pepsină şi HCl) şi
stomacul triturant (pipota sau rânza, cu pereţi musculoşi, căptuşiţi cu o
membrană cornoasă, cu rol în mărunţirea hranei), mai dezvoltat la granivore.
Intestinul subţire este scurt şi prezintă apendici sau cecumuri pilorice,
la nivelul cărora se realizează absorbţia. În porţiunea sa iniţială, se deschid
ductele celor două glande digestive (ficat -voluminos, şi pancreas).
Intestinul gros, scurt, rectiliniu, se deschide în cloacă.
Digestia la păsări se desfăşoară rapid, cu tranzit intestinal grăbit,
păsările având un metabolism mai intens decât alte vertebrate şi de aceea
consumă multă hrană, de mai multe ori pe zi. Din punct de vedere al hranei
consumate, păsările pot fi: carnivore: răpitoare (insectivore, ihtiofage etc.);
vegetariene: granivore, nectarinivore; omnivore.
Aparatul respirator este specializat în legătură cu zborul şi cu me-
tabolismul ridicat al păsărilor; este alcătuit din căi respiratorii (nările, ca-
vităţi nazale, trahee şi bronhii), pulmoni şi saci aerieni. La baza traheei, la
bifurcarea celor două bronhii principale, se află sirinxul (organul fonator).
Căile aeriene extrapulmonare conduc aerul în cei doi pulmoni de tip
tubular; schimburile respiratorii se fac la nivelul capilarelor aeriene -
bronhiole cu pereţi foarte fini, bogat vascularizaţi (pulmonii nu au alveole
pulmonare). La păsări, pulmonii sunt în legătură cu 9 saci aerieni,
ramificaţi printre organe şi în legătură cu oasele pneumatice.
Mecanica respiratorie este diferită în zbor şi în repaus:
- în repaus, inspiraţia şi expiraţia aerului din plămâni este determinată de
lărgirea şi îngustarea cuştii toracice, care se face mai ales sub acţiunea
muşchilor intercostali; - în timpul zborului, cuşca toracică devine imobilă,
servind ca suport fix pentru aripi, intrarea şi ieşirea aerului având loc
datorită dilatării şi comprimării sacilor aerieni.
Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

Aparatul circulator este caracterizat prin existenţa cordului

tetracameral (două atrii şi două ventricule), apărând pentru prima dată în
seria animală circulaţia dublă şi completă. Atriul şi ventriculul stâng conţin
sânge arterial (oxigenat) care vine de la pulmoni, prin vene pulmonare,
deschise în atriul stâng, şi pleacă spre organe, din ventriculul stâng, prin cârja
aortică dreaptă; atriul şi ventriculul drept conţin sânge venos (neoxigenat)
care vine din corp prin două vene cave anterioare şi o venă cavă posterioară,
deschise în atriul drept, şi merge la pulmoni. Există un circuit portrenal şi
porthepatic, în comunicare prin vena cocigio-mezenterică.
Aparatul excretor este reprezentat de doi rinichi, alungiţi situaţi pe
faţa internă a osului sacral. Fiecare rinichi este divizat în trei lobi. Cele
două uretere încep în partea anterioară a rinichilor şi se deschid în cloacă,
în urodeum. Păsările nu au vezică urinară. Urina este lichidă la ratide şi
aproape solidă la celelalte, fiind bogată în acid uric şi uraţi; în cloacă, prin
resorbţia apei de către pereţii cloacei, urina formează o concreţiune solidă
albă, care se adaugă materiilor fecale.
Aparatul reproducător este caracterizat prin existenţa sexelor
separate, adesea cu un pronunţat dimorfism sexual.
Organele genitale ale masculului sunt reprezentate de două testicule,
aşezate în regiunea posterioară a cavităţii abdominale, pe cele două laturi
ale coloanei vertebrale, distal de lobul anterior al rinichilor, şi două canale
deferente (spermiducte), ce-şi revarsă conţinutul în cloacă. Organ de
copulaţie nu au decât ratitele, anseriformele şi alte câteva grupuri de păsări;
acesta este un diverticul al peretelui ventral al cloacei. Stârcii, berzele şi
flamingii au un organ de copulaţie rudimentar, iar cele mai multe păsări sun
lipsite de organ de copulaţie, care s-a redus în mod secundar. Fecundaţia
este internă, iar la păsările fără organ de copulaţie, însămânţarea se face
prin apropierea cloacelor celor două sexe.
Organele genitale ale femelei sunt reprezentate de un singur ovar
(cel stâng) şi un singur oviduct (stâng), ovarul şi oviductul drept, prezente
la începutul dezvoltării embrionare, se reduc, astfel încât la adult sunt abia
vizibile (rămân sub formă vestigială). Ouăle se formează pe rând şi sunt
depuse la exterior la intervale scurte de timp. Numărul ouălor depuse într-o
perioadă sexuală variază după specie sau grup.
Procelariiformele, pinguinii mari, răpitoarele de zi mari, cele mai multe alciforme, depun
un singur ou. Cufundarii, cei mai mulţi pinguini, cocorii, porumbeii, caprimulgii, colibrii
şi altele depun câte două ouă. Cele mai multe ouă le depun paseriformele şi galiformele
(fazanii şi prepeliţele 15-28 sau 22, găinile domestice până la 100-200 ouă pe an).
Fecundaţia este internă, având loc în treimea superioară a ovi-
ductului. Ouăle, depuse într-un cuib, sunt clocite, la majoritatea speciilor,
Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

de femele şi numai ocazional şi de masculi; la câteva specii cloceşte

numai masculul. Cele mai multe păsări construiesc cuiburi, mai mult sau
mai puţin elaborate, unele însă depun ouăle pe pământ sau între pietre.
Puii eclozaţi pot fi nidicoli (acoperiţi cu un puf neoptil rar şi rămân
mai multă vreme în cuib după clocire, fiind îngrijiţi de către părinţi) sau
nidifugi (acoperiţi cu puf neoptil bine dezvoltat şi părăsesc repede cuibul,
urmându-şi părinţii).
La cele mai multe specii, există un dimorfism sexual la păsările adulte, manifestat prin
diferenţe în forma, mărimea coloritul, glasul şi comportamentul celor două sexe. Acest
dimorfism poate să fie permanent, ca la fazanide, sau se manifestă doar în perioada de
sexuală. In general, masculii sunt mai mari decât femelele, unii au formaţii tegumentare
particulare sau pene ornamentale, dar aproape toţi au pene mai viu şi mai variat colorate.
Masculii se deosebesc şi prin comportament, fiind mai agresivi, dar şi mai curtenitori.
Cântecul este, de asemenea, apanajul, aproape exclusiv al masculilor.
Cele mai multe păsări sunt monogame (90%), dar pot fi şi poligame. Cele monogame
îşi păstrează partenerul mai mulţi ani, iar în unele cazuri toată viaţa (lebăda, vulturul
pescar, barza, striga), dar majoritatea sunt monogame sezonier (raţe, gâşte, paseriforme).
Există şi specii de păsări poligame, la care masculul convieţuieşte cu mai multe
femele (struţ, nandu, păun, cocoş, cocoş de munte, dropie). La aceste specii, masculul, de
regulă, nu se îngrijeşte de clocit şi de creşterea puilor. Există şi puţine specii poliandre, la
care o femelă convieţuieşte cu mai mulţi masculi şi aceştia se ocupă cu clocitul şi cu
creşterea puilor (tinamiforme, turnicide).
Împerecherea este precedată de diferite comportamente instinctuale, numite parade
nupţiale, unele foarte complicate şi interesante. Parada nupţială este manifestarea
exterioară a unei stări fiziologice a organismului, determinată pe de o parte de dezvoltarea
glandelor genitale şi de hormonii acestora, iar pe de altă parte de perceperea prezenţei
sexului opus. Atitudinile, mişcările, arătarea părţilor frumoase ale penajului, cântecul,
gesturile simbolice toate sunt acte reflexe sau înlănţuiri de acte reflexe, reacţii în lanţ,
moştenite, care se petrec necondiţionat şi cu o regularitate de neschimbat, ori de câte ori
asupra animalului acţionează anumiţi stimuli. Centrul nervos care coordonează aceste acte
reflexe necondiţionate, parada nupţială, împerecherea, apoi construirea cuibului, clocitul,
îngrijirea şi creşterea puilor, se găseşte în corpii striaţi.
Migraţiile păsărilor. Foarte multe specii (peste 4000 de specii) întreprind călătorii
sezoniere regulate, numite migraţii sezoniere regulate, legate de reproducere, variaţiile de
temperatură şi căutare de hrană.
Migraţiile sezoniere sunt deplasări pe care le fac păsările în anumite perioade ale
anului şi care au ca rezultat faptul că aceeaşi indivizi petrec o parte din an într-o regiune,
iar altă parte din an în altă regiune, uneori foarte îndepărtată de cea dintâi.
În general, păsările din emisfera nordică migrează toamna în cea sudică, de unde se
întorc primăvara. Migraţia durează în medie 50-60 de zile. De obicei migraţiile sunt pe
distanţe mai mici, dar pot ajunge şi până la 22.500 km (la Dolichonyx oryzivorus).

Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

15.6.2. Clasificarea păsărilor

În funcţie de prezenţa sau absenţa carenei sternale, păsările se clasifică
în două subclase, Acarenate şi Carenate.
▪ Subclasa Acarenate cuprinde păsări cu sternul lipsit de carenă.
► Ord. Ratite: include struţii, păsări primitive, specializate pentru
locomoţia terestră şi care populează continentele emisferei sudice. Au sternul
lat, lipsit de carenă, claviculele rudimentare, abia schiţate, oasele cu măduvă,
scheletul aripilor redus, oasele pubiene unite printr-o simfiză, picioarele lungi
cu musculatură puternică, gâtul lung, dimorfism sexual şi pui nidifugi.
Exemple:
♦Struthio camelus (struţul african): cea mai mare pasăre actuală, masculul atingând o
înălţime de 2,75 m şi o greutate de 75 kg; pasul normal este de 1-1,5 m, iar când
aleargă ajunge până la 2-3 m; la pasărea adultă, capul, gâtul şi picioarele sunt golaşe,
dar trunchiul este acoperit cu pene moi; are picioarele lungi, prevăzute numai cu două
degete (III şi IV), caz unic printre păsări; la clocit ia parte şi masculul (în timpul
nopţii); se hrăneşte cu vegetale şi animale mici;
♦ Rhea americana (struţul american, nandu): se aseamănă foarte mult cu struţul
african, dar este mai mic, are picioare cu trei degete, iar gâtul nu este golaş; se hră-
neşte mai ales cu vegetale; ouăle sunt clocite numai de mascul şi tot el îngrijeşte puii;
♦ Casuarius casuarius (struţul australian): pasăre mare, caracterizată prin penajul negru,
capul şi jumătatea superioară a gâtului golaşe şi viu colorate, iar în frunte are o formaţie
cornoasă în formă de cască; pasăre solitară, trăieşte în păduri în Noua Guinee, Australia;
♦ Dromiceius novaehollandiae (emu): are o înălţime de 1,7-2 m; seamănă cu cazuari-
dele, dar capul nu are “cască” şi este acoperit cu pene ca şi gâtul; trăieşte în Australia;
♦ Apteryx australis (pasărea kivi): are talie redusă (cât o găină), corp rotund, gât scurt,
capul mic, ciocul mult mai lung decât capul, având nările aşezate în vârful lor; aripile au
structura normală, dar sunt reduse; are picioare scurte, dar puternice, prevăzute cu patru
degete; are mirosul foarte dezvoltat; se hrăneşte mai ales cu insecte şi râme şi puţine
vegetale; trăieşte exclusiv în Noua Zeelandă.
▪ Subclasa Carenate cuprinde păsări la care sternul este bine dez-
voltat şi prezintă o carenă mediană ce serveşte ca inserţie muşchilor de zbor.
► Ord. Sphenisciformes: cuprinde pinguinii, păsări marine nezburătoare
cu trunchi alungit, turtit dorso-ventral; sunt adaptate la viaţa acvatică, având
aripi scurte, înguste şi curbate, transformate în lopeţi pentru înot; au cuşca
toracică dezvoltată, iar carena sternală lată; depun 1-2 ouă şi au pui nidicoli.
Exemple:
♦Aptendytes patagonica (pinguinul regal) şi ♦Aptendytes forsteri (pinguinul
imperial) sunt cei mai mari pinguini, având lungimea corpului de 90 cm;
♦Pygoscelis antarctica şi ♦Pygoscelis adeliae au talie mică şi trăiesc în cârduri
mari pe coastele Antarcticii.

Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

► Ord. Procellariiformes: păsări exclusiv acvatice, excelente

zburătoare, care vin pe uscat doar pentru a scoate pui; nările lor se deschid la
capătul unor tuburi aşezate pe mandibula superioară, ca două ţevi de puşcă;
ciocul, comprimat lateral, are în vârful mandibulelor câte o “unghie”
cornoasă, ascuţită şi încovoiată, aptă pentru prinderea peştilor.
Exemple:♦ Diomedea exculans (albatrosul): pasăre mare, albă, cu remige negre;
are 1,16 m lungime, iar anvergura aripilor de 3 m;♦Puffinus puffinus (pasărea furtunii),
răspândită pe ţărmurile nordice ale Mării Mediterane;
► Ord. Podicipediformes: păsări exclusiv acvatice, slab zburătoare dar
foarte bune scufundătoare, nu ies pe uscat decât în condiţii excepţionale.
Exemple:
♦Podiceps cristatus (corcodelul mare) şi ♦Podiceps ruficollis (corcodelul mic), se
întâlnesc şi la noi în ţară, ca oaspeţi de vară, dar unii indivizi rămân şi peste iarnă,
când vremea este mai blândă;
► Ord. Pelecaniformes: cuprinde pelicanii şi cormoranii, păsări de talie
mare şi mijlocie, foarte bune înotătoare şi bune zburătoare; cele patru degete
de la picioare sunt unite prin membrană înotătoare, iar primul deget este
orientat lateral; conformaţia ciocului este specifică: jumătăţile mandibulei
inferioare sunt legate printr-o piele golaşă şi dilatabilă, care, la pelicani,
formează o pungă mare, în care se continuă cavitatea bucală; au aripile bine
dezvoltate; sunt, în general, păsări momogame, cu pui nidicoli.
Exemple:
♦Phalacrocarax carbo (cormoranul mare): culoarea penelor este neagră-brună cu
luciu verzui; în perioada nupţială, mai ales masculii, poartă pe cap şi gât pene lungi
albe; au 80-90 cm lungime, iar anvergura aripilor de 135-140 cm;
♦Phalacrocarax pygmeus (cormoranul mic): are 75 cm lungime, anvergura aripilor 60 cm;
♦Pelecanus onocrotalus (pelicanul comun): are lungimea de 160-190 cm şi anvergura
aripilor de 200-260 cm;
♦Pelecanus crispus (pelicanul creţ), se întâlneşte, ca şi specia precedentă, în Delta
Dunării, ca oaspeţi de vară.
► Ord. Galliformes: păsări fitofage, tericole sau arboricole, în general
slab zburătoare, cu corp greoi, dimorfism sexual accentuat; păsări poliga-
me; au valoare cinegetică deosebită.
Exemple: ♦Tetrao urogallus (cocoşul de munte), ♦Lyrurux tetrix (cocoşul de
mesteacăn); Perdix perdix (potârnichea); Coturnix coturnix (prepeliţa); ♦Meleagris
gallopavo (curcanul), ♦Phasianus colchicus (fazanul); ♦Pavo cristatus (păunul).
► Ord. Falconiformes (Accipitriformes): păsări răpitoare de zi cu aripi
mari, coadă lungă, cioc puternic şi curbat, gheare puternice şi încovoiate;
au văzul, auzul şi mirosul foarte bine dezvoltate; sunt carnivore.

Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

- fam. Accipitridae: păsări, în general, mari, cu aripi relativ scurte şi

rotunjite, coadă lungă; marginile mandibulei superioare lipsite de dinţi,
nările despărţite de un perete osos.
Exemple: Aegypius monachus (vulturul negru): cea mai mare pasăre răpitoare de
pe continentul nostru (112 cm lungime şi 220 cm anvergura aripilor), pasăre sedentară,
întâlnită la noi în Carpaţi şi munţii Dobrogei;
♦Aquila chrysaëtos (acvila de munte), este ocrotită prin lege; Accipiter gentilis (uliul
găinilor); Milvus milvus (gaia roşie); ♦Milvus migrans (gaia neagră);
♦Buteo buteo (şorecarul comun), pasăre sedentară, se hrăneşte cu rozătoare, fiind
foarte folositoare;
- fam. Falconidae: include şoimii, cele mai desăvârşite păsări de pradă,
având zborul cel mai rapid, sunt îndrăzneţi şi se hrănesc cu prada vie, pe care o
prind adesea din zbor (păsări, rozătoare, şopârle).
Exemple: ♦Falco peregrinus (şoimul călător);
- fam. Cathartidae: vulturi pleşuvi din America, cu capul şi gâtul golaş sau
acoperit cu puf, cioc nu prea puternic, cu nările nedespărţite printr-un perete
osos, aripi lungi, coada scurtă; consumă cadavre şi excremente.
Exemple: ♦Vultur gryphus (condorul), una din cele mai mari păsări actuale
(anvergura aripilor ajunge la 2,75 m), trăieşte în Munţii Anzi, la 3000-5000 m altitudine;
♦Sarcorhamphus papa (condorul regal).
► Ord. Ciconiiformes: păsări acvatice ce trăiesc în apropierea apelor, în
locuri mlăştinoase; au picioarele lungi (picioroange), cu membrană interdigi-
tală doar la bază, gâtul şi ciocul lungi, aripi mari; sunt păsări migratoare, se
hrănesc cu peşti, pui de păsări, moluşte; au pui nidicoli.
- fam. Ardeidae (stârci): păsări cu corpul zvelt, comprimat lateral, cu cap
mic, cioc conic, lung şi subţire, cu gâtul foarte lung şi subţire, pe care îl ţin
îndoit în forma literei S, cu picioare înalte prevăzute cu degete lungi.
Exemple:
♦Ardea cinerea (stârcul cenuşiu sau bâtlanul), ♦Ardea purpurea (stârcul roşu), ♦Egretta
alba (egreta mare), ♦Egretta garzetta (egreta mică);
- fam. Plataleidae (lopătari şi ţigănuşi): păsări cu tars nu prea lung, ciocul
subţire, lung şi curbat în jos în formă de secere sau drept şi spre vârf turtit şi
lăţit în formă de lopată; pe cap şi pe gât au porţiuni golaşe.
Exemple: Platalea leucorodia (lopătarul); Plegadis falcinellus (ţigănuşul);
Threskiornis aethiopica (ibisul), trăieşte în Africa tropicală, în trecut şi în Egipt, con-
siderat de egipteni pasăre sfântă; se hrăneşte cu lăcuste şi alte insecte dăunătoare, reptile;
- fam. Ciconiidae (berze, cocostârci): păsări călătoare, mari, cu ciocul
lung, conic şi drept.
Exemple: ♦Ciconia ciconia (barza albă); ♦Cicconia nigra (barza neagră), îşi face
cuibul numai în păduri;
Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

► Ord. Anseriformes: păsări acvatice sau semiacvatice de talie mare

(lebede, gâşte) sau mijlocie (raţe, ferestraşi), robuste şi greoaie, cu picioare
scurte situate mult posterior, penaj dens şi compact, unsuros, cioc turtit, cu
dinţişori pe margini, alcătuind un filtru; majoritatea înoată şi zboară în
egală măsură; puii sunt nidifugi.
Exemple: ♦Cygnus olor (lebăda de vară): are ciocul roşu şi prevăzut cu o
cocoaşă; cloceşte şi în Delta Dunării; Cygnus cygnus (lebăda de iarnă): are cioc negru,
lipsit de cocoaşă;
♦Anser anser (gâsca de vară): este strămoşul celor mai multe rase de gâşte domestice;
♦Branta rufficolis (gâsca cu gât roşu), cloceşte în tundrele Siberiei de est, iar în timpul
călătoriei trece şi prin ţara noastră;
♦Anas platyrhynchos (raţa mare), strămoşul raţelor de casă; ♦Anas crecca (raţa mică),
frecventă la noi în ţară în timpul iernii;
♦Tadorna tadorna (călifarul alb), răspândit în Europa, Asia şi Africa de Nord);
♦Tadorna casarca (călifarul roşu);
♦Mergus merganser (ferestraşul mare), cloceşte şi la noi în ţară.

► Ord. Gruiformes: păsări “picioroange” terestre, alergătoare, care

trăiesc pe ţărmurile apelor curgătoare sau stătătoare, prin mlaştini sau câmpii
joase; au picioarele mai mult sau mai puţin înalte şi aripile rotunjite, scurte.
Sunt puţin apte pentru zbor (excepţie cocorii, care sunt buni zburători).
- fam. Gruidae: include cocorii, păsări terestre mari, cu trunchi alungit,
gât lung şi picioare foarte înalte, cioc conic şi puternic, cu trahee foarte
lungă şi îndoită, cuprinsă în cea mai mare parte într-o excavaţie a sternului.
Exemple:
♦Megalornis grus (cocorul): este răspândit în nord-estul Europei şi nord-vestul Asiei,
de unde călătoreşte în Africa şi India; cuibăreşte şi la noi în ţară, în prejma lacurilor
de pe litoralul Mării Negre;
- fam. Otididae: include dropiile, păsări terestre alergătoare, de talie
mijlocie sau mare, cu corp voluminos şi masiv, cap mare, cioc scurt, conic,
cu vârful uşor încovoiat; aripile bombate şi rotunde, pene dese şi tari; glanda
uropigienă lipseşte, dimorfismul sexual este accentuat, şi are ouă pătate.
Exemple: ♦Otis tarda (dropia), pasăre sedentară; ♦Otis tetrax (spârcaciul), pasăre
călătoare, ambele ocrotite prin lege;
- fam. Ralidae (cârstei): păsări alergătoare terestre sau semiacvatice ce
trăiesc prin stufărişurile luncilor, mlaştinilor, prin tufele de pe câmpii; au
corp îngust, cap mic, cioc scurt şi comprimat lateral, aripi scurte şi rotunde.
Exemple: Rallus aquaticus (cârstelul de baltă): pasăre parţial călătoare,
răspândită în aproape toată Europa, Asia de vest şi Africa de Nord; este foarte frecvent
la noi în ţară, unele exemplare rămânând şi peste iarnă;
♦Fulica atra (lişiţa): pasăre călătoare;

Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

► Ord. Lariformes: păsări acvatice palmipede, bune zburătoare, petre-

când foarte mult timp în zbor continuu, iute şi îndemânatic; au trunchiul
robust, aripi lungi şi ascuţite, gâtul scurt, ciocul puternic comprimat lateral;
duc o viaţă gregară şi în timpul clocitului se adună în colonii mari.
Exemple: Larus argentatus (pescăruşul argintiu), răspândit pe lângă coastele
tuturor mărilor europene; ♦Larus ridibundus (pescăruşul), cuibăreşte în cea mai mare
parte a Eurasiei şi în preajma Dunării inferioare;
► Ord. Columbiformes: păsări bune zburătoare, cu aripi mari largi, carena
sternală şi muşchii pectorali bine dezvoltaţi; sunt granivore, şi au pui nidicoli.
Exemple: Columba livia (porumbelul de stâncă), răspândit în ţările din jurul
Mării mediterane, Scoţia, Islanda; a fost domesticit de om, azi având numeroase rase;
Columa palumbus (porumbelul gulerat), foarte comun la noi în ţară; ♦Streptopelia
turtur (turturica): pasăre călătoare; cuibăreşte în Europa, Asia de vest şi unele locuri
din Africa de Nord; Streptopelia decaocto (guguştiucul): pasăre sedentară,
semidomestică;
► Ord. Cuculiformes: cuprinde 100 specii de cuci, păsări arboricole şi
de tufişuri, de talie mijlocie sau mică, cu coada lungă, degete de tip agăţător,
care şi-au pierdut instinctul de clocire, practicând parazitismul de cuib; de
asemenea, la cuci, se întâlneşte şi parazitismul nidicol, puiul de cuc
aruncând din cuib ouăle şi puii păsării gazdă.
Exemplu: ♦Cuculus canorus, răspândit în toată Europa şi în mare parte din Asia,
de unde călătoreşte pentru iernat până în Africa de Sud şi Australia;
► Ord. Psitaciformes: include papagalii, păsări arboricole căţărătoare,
care trăiesc în pădurile din zonele tropicale şi temperate şi se hrănesc cu
fructe şi seminţe; au ciocul asemănător cu cel al răpitoarelor, dar mai scurt,
mai înalt, mai gros şi mai puternic; picioarele sunt scurte şi groase, cu
primul şi ultimul deget îndreptat înapoi, penele viu colorate; au glasul
puternic, strident, putând imita cu uşurinţă glasul altor păsări şi pot fi
învăţaţi să articuleze cuvinte sau propoziţii scurte.
Exemple: ♦Melopsittacus undulatus, originar din Australia, e crescut în colivii; are
numeroase rase; ♦Ara macao (aracanga), răspândită în America de Sud; Psittacus
erithacus (jaco-ul), răspândit în Africa de vest (unul din cei buni vorbitori);
► Ord. Strigiformes: păsări răpitoare de noapte, cu pene moi, dese şi fine,
care nu fac zgomot, auzul şi văzul foarte agere, ciocul puternic şi încovoiat de
la bază; nu au guşă, iar hrana nedigerată este eliminată prin gură, sub formă
de ingluvii; capul, relativ mare, cu regiunea occipitală lată, orbitele mari, ochii
dispuşi frontal.
Exemple: Bubo bubo (buha), pasăre sedentară răspândită în toată Europa; ♦Asio
otus (ciuful de pădure), comun la noi în ţară; ♦Athene noctua (cucuveaua); ♦Strix aluco
(huhurez), cloceşte şi la noi în ţară; ♦Tyto alba guttata (striga), rară la noi în ţară;
Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

► Ord. Coraciiformes, cu mai multe familii:

- fam. Coraciidae (dumbrăvenci): păsări de talie mijlocie, cu ciocul gros,
puternic, degetele anterioare libere, cu pene dure şi viu şi variat colorate.
Exemple: ♦Coracias garrulus, pasăre călătoare; cuibăreşte în Europa şi Asia de vest;
- fam. Meropidae (prigori): păsări căţărătoare mici, viu colorate, cu
picioare scurte, ale căror degete anterioare sunt concrescute la baza lor;
corpul este foarte alungit, aripile lungi şi ascuţite şi coada lungă; ciocul
lung, subţire, ascuţit şi arcuit în jos.
Exemple: ♦Merops apiaster (prigoarea sau albinărelul), singura specie de la noi;
- fam. Upupidae (pupeze): păsări de talie mijlocie, cu cioc lung, subţire şi
arcuit, îşi fac cuibul în scorburi şi se hrănesc cu insecte. Exemple: Upupa epops,
pasăre călătoare răspândită în zona temperată din Europa şi Asia;
► Ord. Apodiformes (lăstunii şi colibrii): păsări specializate la zbor rapid
şi susţinut, cu un caracter anatomic comun: oasele stilopodiului şi
zigopodiului de la aripi sunt foarte scurte, iar cele ale autopodiului sunt foarte
alungite; muşchii pectorali şi carena sternală sunt bine dezvoltate.
- fam. Apodidae (lăstuni): păsări insectivore mici adaptate la prinderea
insectelor din zbor, cu corpul mult alungit, gâtul scurt, aripile lungi, înguste şi
îndoite ca o lamă de coasă şi coada bifurcată, picioare foarte scurte, astfel
încât nu se pot mişca pe pământ; au ciocul scurt şi lat, cu deschiderea gurii
foarte mare, adaptată pentru prinderea insectelor din zbor.
Exemplu: Apus apus (lăstunul mare): pasăre călătoare, comună în ţara noastră;
- fam. Trochilidae (păsări colibri): păsări mici cu talia de la mărimea
unei rândunele până la cea a unui bondar, cu corpul alungit şi coada, de
regulă, foarte lungă, ciocul în formă de ac, lung şi ascuţit, drept sau curbat, în
sus sau în jos, limba lungă şi bifurcată, cele două ramuri alcătuind împreună
un tub cu ajutorul căruia pot suge nectarul florilor cu care se hrănesc; zborul
lor seamănă cu cel al unor fluturi crepusculari, executând bătăi dese din aripi
(până la 50 de bătăi pe secundă); îşi construiesc cuibul în formă de cupă, în
care depun ouă mici şi albe, iar puii îi îngrijeşte numai femela.
Exemple: Phaetornis ruber, una din cele mai mici păsări, cântăreşte 1,6-1,8 g,
iar oul său 0,2 g; Patagona gigas, una din cele mai mari păsări colibri, atingând talia
unei rândunele;
► Ord. Piciformes: păsări arboricole, căţărătoare, cu picioare scurte, cu
cele două degete externe îndreptate permanent înapoi, coada din pene tari şi
rigide, ciocul conic şi puternic, ca o daltă; îşi fac cuibul, de obicei, în
scorburi; puii sunt nidicoli. Reprezentanţi:
- fam. Picidae (ciocănitori): păsări arboricole cu picior de tip căţărător,
cu degete prevăzute cu gheare ascuţite şi curbate, cu coada rigidă (se
Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

sprijină pe coadă), cioc puternic, conic, drept, ascuţit şi adesea alungit, cu

care poate sparge scoarţa copacilor; au limba alungită, protractilă, lipicioasă
şi se hrănesc cu insecte.
Exemple: Picus viridis (ghionoaia sau ciocănitoarea verde): pasăre sedentară,
răspândită în regiunile păduroase din zona temperată a Eurasiei;
♦Dendrocopos major (ciocănitoarea mare); Dendrocopos minor (ciocănitoarea mică) –
păsări sedentare ce trăiesc şi la noi în ţară;
- fam. Rhamphastidae (tucani): păsări din America Centrală şi
tropicală, la care este caracterisitic ciocul foarte mare şi puternic, mai lung
decât capul, la fel de înalt ca şi capul şi comprimat lateral, penele, de regulă,
viu colorate. Exemple: Rhamphastos toco (tucanul), pasăre frumos colorată;
răspândită în Brazilia;
▪ Ord. Passeriformes: cuprinde mai mult de jumătate din totalul
speciilor de păsări (~5000 sp.), majoritatea arboricole, căţărătoare şi bune
zburătoare; au talii diferite (de la cea a pitulicii până la cea corbului şi a
păsării-liră, care au mărimea unui fazan); majoritatea sunt, însă, păsări mici
sau de talie mijlocie, numite, în general, “păsărele”; au culoare penajului
diferită, cioc cu forme diferite, sirinx dezvoltat (sunt bune cântăreţe); multe
sunt insectivore, unele granivore sau, cele mari, răpitoare. Reprezentanţi:
- fam. Menuridae: cuprinde un singur gen, cu specii de talia unui fazan.
Exemple:
♦Menura superba (pasărea liră), nume datorat formei şi aşezării penelor din coadă;
trăieşte în sudul Australiei;
- fam. Alaudidae (ciocârlii): păsări terestre de mărimea unei vrăbii, cu
corp îndesat şi picioare relativ scurte; culoarea penelor este pământie sau
brun-gălbuie, cu dungi mai întunecate; sunt bune alergătoare şi zburătoare;
unele specii cântă foarte plăcut; pot imita şi cântecul altor specii.
Exemple: Alauda arvensis (ciocârlia); Melanocorypha calandra (ciocârlia de
Bărăgan): specie sedentară sau semimi-gratoare, răspândită în părţile sudice ale
Europei, Africa de Nord, Asia;
- fam. Hirundinidae (rândunici): păsări insectivore mici, adaptate la
prinderea insectelor mici, din zbor; sunt bune zburătoare, cu pieptul lat, gât
scurt, cap rotund, cioc scurt turtit dorso-ventral, foarte lat la bază, prevăzut
cu vibrize şi gură mare; picioare scurte, subţiri, cu gheare ascuţite şi
încovoiate; aripi lungi, înguste şi ascuţite, iar coada bifurcată.
Exemple: Hirundo rustica (rândunica) şi Delichon urbica (lăstunul) – păsări
călătoare răspândite în Europa şi o parte din Asia;
- fam. Sylviidae (pitulici şi lăcari): păsări insectivore mici, cu cioc fin,
subţire şi drept, rareori puţin lăţit la bază, de regulă fără vibrize; trăiesc şi
cuibăresc în arbori şi tufişuri.
Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

Exemple: ♦Phylloscopus trochilus (pitulicea fluierătoare), pasăre călătoare

care cloceşte în Europa centrală şi nordică;
♦Acrocephalus arundinaceus (lăcarul mare): pasăre călătoare, frecventă şi la noi în ţară;
- fam. Turdidae (sturzi şi privighetori): păsări arboricole şi tericole de
talie mică sau mijlocie, cioc subţire şi drept dar mai puternic decât al
silviidelor, cu maxila puţin încovoiată şi dinţată spre vârf; au aripile lungi şi
plane, coada relativ lungă, penele dese, de culori diferite, variate după sex
şi vârstă; majoritatea sunt bune cântăreţe.
Exemple: ♦Turdus viscivorus (sturzul de vâsc): pasăre sedentară, frecventă şi la
noi în ţară; Turdus merula (mierla), de asemenea, pasăre sedentară;
♦Luscinia luscinia (privighetoarea mare), pasăre călătoare care cloceşte în partea
răsăriteană a Europei centrale şi partea apuseană a Asiei centrale, foarte frecventă şi la
noi în ţară; ♦Luscinia megarhynchos (privighetoarea roşie);
- fam. Laniidae (sfrâncioci sau berbecei): paseriforme insectivore
răpitoare, cu cioc puternic, comprimat lateral, cu maxila încovoiată mult peste
mandibulă şi prevăzută spre vârf, pe fiecare latură cu câte un dinte pronunţat;
la baza ciocului au adesea vibrize; se hrănesc cu insecte, iar cele mai mari cu
şopîrle şi şoareci, păsări mai mici; au obiceiul să înfigă prada în spini.
Exemple: ♦Lanius excubitor (sfrînciocul mare); ♦Lanus minor (berbecel);
- fam. Bombycillidae: păsări de talie mică, cu corpul bondoc, capul rela-
tiv mare şi ciocul scurt, puternic, drept şi lăţit la bază; picioare scurte şi pu-
ternice, cu gheare tari; penele sunt moi, mătăsoase şi dese, de culori diferite.
Exemple: ♦Bombycilla garrulus (mătăsarul sau pasărea frigului): cloceşte în
părţile nordice ale Eurasiei şi Americii, iarna vizitează şi ţara noastră;
- fam. Passeridae (vrăbiile): ♦Paser domesticus (vrabia de casă) şi ♦Paser
montanus (vrabia gulerată sau vrabia de câmp) sunt păsări sedentare, răspândite în
Eurasia , prima fiind colonizată şi în America de Nord şi Australia;
- fam. Sturnidae (grauri): păsări arboricole sau tericole de talie mică sau
mijlocie, cu corpul rotunjit, ciocul relativ lung şi puternic, drept sau puţin
curbat, aripile ascuţite nu ating vârful cozii; păsări gregare, inteligente,
gălăgioase; preferă câmpiile deschise, pădurile şi livezile, viile.
Exemple: ♦Sturnus vulgaris (graurul): pasăre călătoare, răspândită în aproape toată
Europa, pentru iernat se retrage până în Africa de Nord; Sturnus roseus (lăcustarul):
pasăre călătoare; la noi în ţară este şi pasăre clocitoare şi pasăre de trecere;
- fam. Oriolidae: păsări arboricole asemănătoare cu sturnidele; au ciocul
lung şi drept, maxila curbată, aripile lungi şi ascuţite, coada scurtă şi
trunchiată; penajul frumos şi viu colorat, variază după vârstă şi sex,
dominând culorile galben, roşu, verde şi negru; îşi construiesc cuiburi
deschise, în formă de farfurie; se hrănesc cu insecte şi fructe cărnoase.
Exemple: Oriolul oriolus (grangurul), pasăre călătoare, răspândită şi în Asia centrală;
Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

- fam. Fringillidae: păsări bune alergătoare, săritoare şi bune zburătoare;

se hrănesc cu seminţe, fructe cărnoase, iar puii îi hrănesc cu insecte şi
larvele lor; au cântecul plăcut.
Exemple:
♦Fringilla coelebs (cinteza): pasăre sedentară, răspândită În Europa şi Asia centrală;
foarte frecventă şi la noi în ţară; Carduelis carduelis (sticletele), parţial migratoare;
♦Coccothraustes coccothraustes (botgros), sedentară sau parţial migratoare, foarte
frecventă în ţara noastră; Serinus canaria canaria (canarul), originar din insulele canare,
Azore şi Medeira; Loxia curvirostra (forfecuţa), cuibăreşte în Europa, Asia de Nord şi
Africa de Nord, la noi în pădurile de conifere din Carpaţi;
- fam. Paridae (piţigoi): păsări arboricole insectivore mici, cu coadă şi
aripi scurte, picioare subţiri, cu degete scurt şi gheare încovoiate; sunt păsări
sedentare, preferă pădurile, livezile; nu toate speciile îşi construiesc singure
cuibul, cuibărind în scorburi, crăpături de stânci şi ziduri.
Exemple: Parus major, cea mai frecventă specie a familiei; Parus coeruleus
(piţigoiul albastru), răspândit în Europa şi Asia de vest;
- fam. Corvidae: păsări arboricole sau tericole de talie mijlocie sau mare,
care împreună cu menuridele şi paradiseidele, sunt cele mai mari din întreg
ordinul; au ciocul puternic, relativ lung, drept şi ascuţit, conic, comprimat
lateral, cu maxila înaltă, boltită, mai lungă decât mandibula; baza ciocului este
acoperită cu vibrize dese şi tari, în formă de peri, care acoperă şi nările;
picioarele sunt mari şi puternice; penajul, de regulă, de culoare neagră, la unele
specii, însă, foarte viu şi pestriţ colorat; nu cântă, glasul lor fiind ţipător,
neplăcut; sunt păsări omnivore, multe fac pagube omului, în culturile de câmp,
păsările de curte şi atacă şi alte păsări folositoare; păsări gregare, care
cuibăresc şi călătoresc în cârduri mari.
Exemple: Corvus corax (corbul): pasăre sedentară, răspândită în cea mai mare parte
a Europei, în Asia de nord şi centrală şi America de Nord; Corvus frugilegus (cioara de
semănătură); Coloeus monedula (stăncuţa); Pica pica (coţofana): fură puii chiar din
cuiburile păsărilor şi din curtea omului; Garrulus glandarius (gaiţa);
- fam. Paradiseidae (păsările paradisului): păsări arboricole de talie
mijlocie sau mare, înrudite cu corvidele; dimorfismul sexual este foarte
accentuat, femela având un penaj simplu, în timp ce la mascul este viu şi
variat colorat, având şi cele mai frumoase pene ornamentale, dintre păsări;
specii răspândite în Noua Guinee, Australia de nord-est şi insulele învecinate.
Exemple: ♦Paradisea apoda (pasărea paradisului).

Acest material nu poate fi copiat, tradus, modificat sau reprodus, partial sau
in totalitate, fara acordul scris al autorilor.