Literatura culta

Textul literar este creaţia imaginaţiei autorului având drept scop sensibilizarea cititorului. Particularităţi:textul are scopul
de a sensibiliza cititorul,autorul modifică realitatea prin propria sensibilitate,prezenţa figurilor de stil şi a imaginilor artistice care
dau o expresivitate textului,în text se observă îmbinarea elementelor reale cu elementele ficţionale,autorul prin intermediul
temelor şi motivelor literare tratează valori general-umane: dreptatea, cinstea,apar personaje care participă  la acţiune ( în op.
epice)
Trasaturile pastelului-Sunt prezentate trasaturi caracteristice ale unui anotimp , colt de natura Sunt exprimate prin
tabloul creat , sentimentele poetului Se folosesc figuri de stil specifice descrierii : epitetul dublu,triplu , ornant, cromatic ,
metaforic,personificarea , comparatia , repetitia , aliteratia , enumeratia , asonanta Modul de expunere este descrierea
Opera epică în proză sau în versuri în care personajele – animale, plante sau lucruri – participă la o întâmplare din care se
desprinde o învăţătură se numeşte fabulă. Fabulele cuprind de obicei două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala, versurile din
care se desprinde învăţătura. Procedeul literar utilizat în fabule este alegoria, prin care comportamente specifice oamenilor sunt
puse pe seama personajelor, iar morala de cele mai multe ori face legătura cu situaţia din lumea umană care se expune în fabulă.
NUVELA este o specie genului epic în proză, de dimensiuni medii (mai amplă decât schiţa, mai redusă decât romanul),
cu o acţiune complicată, organizată riguros, cronologic şi gradat, pe momentele subiectului şi pe un fir narativ central, cu un
conflict puternic şi concentrat care implică un număr mediu de personaje. Conflictul este puternic şi concentrat, organizat pe două
planuri: exterior şi interior, iar intriga bine construită. Personajul principal este complex, apare în diferite ipostaze, fiind urmărit
în evoluţie (personaj dinamic)
El este prezentat în mediul său de viaţă, portretul său cuprinde atât trăsături fizice, cât şi trăsături morale, cele morale fiind mai
numeroase Accentul cade nu pe acţiune, ci pe personaj, pe trăirile şi evoluţia personajului
SCHIŢA este o specie genului epic în proză, de dimensiuni reduse, cu o acţiune simplă, de dimensiuni reduse, care
relatează un singur episod, semnificativ, din viaţa unui număr mic de personaje. ACTIUNE SIMPLĂ, RESTRÂNSĂ LA UN
SINGUR EPISOD: acţiune centrată pe o temă, simplă, redusă în dimensiuni care relatează un singur episod, semnificativ, din
viaţa unui personaj, organizată logic, pe momentele subiectului – rezumă acţiunea în idei principale; Conflictul este redus în
intensitate şi se rezumă la cel exterior; Personajul principal este caracterizat sumar, atât direct, cât şi indirect, fiind construit pe
contrastul dintre aparenţă şi esenţă. El este prezentat din perspectiva unei singure trăsături dominante de caracter, fiind urmărit
într-o singură secvenţă semnificativă din viaţa sa, nu în evoluţie .Accentul cade pe acţiune, nu pe personaj.
ROMÁN1, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei
anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei
psihologice. Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă ce se poate desfășura pe mai
multe planuri, cu personaje numeroase, a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este determinat de
trăsăturile de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.

Şoarecele şi pisica

Un şoarece de neam, şi anume Raton, La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,

Ce fusese crescut sub pat la pension, Văzând că Dumnezeu de martor e luat,
Şi care în sfârşit, după un nobil plan, Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni
Petrecea retirat într-un vechi parmazan, Cu neamul şoricesc a se-mprieteni.
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici, Îi duse pe la toţi, şi îl înfăţişă
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici. Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Cum că domnul Raton îndată s-a gândit Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!
Să o ia la picior, nu e de îndoit. Căci şoarecii cred mult la fizionomii,
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ, Ş-a acestui străin atâta de cinstit
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt, Nu le înfăţişa nimic de bănuit.
Începu a striga: "De ce fugi, domnul meu? Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,
Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc? După ce refuză şi limbi şi caşcaval,
Binele şoricesc cât de mult îl doresc Zicând că e în post şi nu poate mânca,
Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu! Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei, Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!
Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei; Pe câţi gura punea,
Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor Îndată îi jertfea;
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor. Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.
Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc, Cotoiul cel smerit
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc." E omul ipocrit.

"Mihai Eminescu - La mijloc de codru..."

La mijloc de codru des Care-n trestia înaltă

Toate păsările ies, Legănându-se din unde,
Din huceag de aluniş, În adâncu-i se pătrunde
La voiosul luminiş, Şi de lună şi de soare
Luminiş de lângă baltă, Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele Şi de chipul drageï mele.
Şi de zbor de rândurele