TEOLOGIE DOGMATICĂ: PROBA SCRISĂ

Revelația dumnezeiască. Sfânta Scriptură izvor al Revelației. Dumnezeiești. Raportul

Sfintei Scripturi cu Sfânta Tradiție.

Revelația. (lat. Revelo, revelațio = a descoperi, descoperire) este acțiunea prin care Dumnezeu
se descoperă.
-Fără Revelație nu ar fi posibilă cunoașterea lui Dumnezeu și fără Revelație nu și-ar împlini
omul scopul final.
„Aceasta este viața veșnică: să te cunoască pe Tine, singurul și adevăratul Dumnezeu” (Ioan
17, 3).
Dumnezeu s-a descoperit oamenilor în două feluri: N și S.
Revelația naturală ne dă posibilitatea să-L cunoaștem pe Dumnezeu din creația Sa (Ps. 18,1).
Revelația supranaturală ni se comunică în chip supranatural și este acceptată de om prin
credință.
Revelația supranaturală se deosebește de cea naturală prin conținut (prin adevăruri mult mai
numeroase) și formă (ia vine de la de Dumnezeu prin diferite chipuri).
Revelația supranaturală este externă și internă.
Dovezile revelației supranaturale în Sfânta Scriptură (Ep. Evrei I, 1-2) „Dumnezeu a vorbit
odinioară în multe chipuri, în zilele din urmă ne-a grăit nouă prin Fiu...”
Revelația supranaturală culminează în Iisus Hristos.
Dialogul viu al omului cu Iisus Hristos se poartă prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Sfânta Scriptură păstrează revelația în eficiența ei, cu apel al lui Dumnezeu în continuare.
Revelația Divină a început cu Adam și Eva și a atins culmea în Iisus Hristos.
Această revelație s-a păstrat și s-a transmis în Vechiul Testament și în Noul Testament până în
vremurile noastre, prin Biserică.
Revelația s-a încheiat cu ultima scriere a Noului Testament.
Sfânta Scriptură este expresia scrisă a Revelație. Ea prezintă pe Iisus Hristos în forma
cuvântului Lui Dinamic și a cuvintelor Sfinților Apostoli despre faptele lui Iisus Hristos de
mântuire.
Sfânta Scriptură conține: pregătirea omenirii pentru mântuire, adevăruri de credință, norme de
purtare, adevăruri descoperite de Dumnezeu. I se spune și Cuvântul lui Dumnezeu.
Sfânta Scriptură sau biblia=cartea cărții.
Prin cuvintele Scripturii, Hristos continuă să lucreze în noi prin Duhul Sfânt „Iată Eu sunt cu
voi până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).
Hristos lucrează prin cuvintele Sfintei Scripturi, se tălmăcește pe Sine și ne conduce sufletele
spre mântuire.
Sfânta Scriptură tălmăcește lucrarea prezentă a lui Iisus Hristos. De la Adam până la Iisus
Hristos, plus 13 cărți necanonice.
Sfânta Scriptură este împărțită în două părți: V. T. (39 de cărți) și N. T. (27 de cărți).
Ambele testamente sunt normative pentru credință, însă Noul Testament cuprinde
descoperirea...
Biserica Ortodoxă nu face o separație între Revelația Naturală și Supranaturală. Revelația
Naturală e cunoscută și înțeleasă în lumina Revelației Supranaturală.
Sfântul Maxim Mărturisitorul nu face o deosebire esențială între ele sau biblia.
Revelația Supranaturală este incorporarea Revelației Naturale în persoane și acțiuni istorice.
Revelația Supranaturală produce roadele în cadrul celei naturale.
Biserica ► Sf. Scriptură ► Sf. Tradiție
Ca un fel de ieșire mai accentuată în relief a lucrării lui Dumnezeu, în starea deplină normală
a lumii, Revelația Naturală nu era despărțită de cea Supranaturală.
Biserica prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție păstrează înțelesul adevărat al Revelației.
Biserica nu se poate dispensa de Scripturi și Revelație, ele fiind expresia autentică a lui
Hristos. Astfel Biserica este singura capabilă să înțeleagă și să interpreteze în mod autentic
Scripturile.
Sfânta Scriptură este inspirată de Duhul Sfânt (Cercetați Scripturile, căci ele mărturisesc
despre mine Ioan V, 39).
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre
îndreptare...” (2 Timotei III, 16).
Sfânta Scriptură nu se tălmăcește după mintea și priceperea fiecăruia „Cum vorbește despre
acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei
neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (2 Petru
III, 16).
„Nici o prorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia, pentru că prorocia nu s-
a făcut după voința omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați de Duhul
Sfânt” (2 Petru I, 20-21).
Atât Scriptura cât și Tradiția nu ar putea exista fără Biserică, ambele sunt în strânsă legătură
cu comunitatea creștină care este Biserica.
Biserica explică Scripturile în conținutul ei autentic prin Tradiția Apostolică, neschimbată.
Scriptura este o parte autentică a Tradiției.
Modul de propovăduire a învățăturii evanghelice nu era scrisul, ci propovăduirea orală.
Învățăturile transmise și păstrate în Sfânta Tradiție au aceeași valoare și importanță ca cele
cuprinse în Scriptură, ele provin din aceeași revelație
Sfânta Scriptură scrisă pe temeiul Sfintei Tradiție (43-d. Hr. – prima carte a N. T.)