Întrebări către examenul de promovare protezarea mobilă,formele

nosologice și simptomatologie anul III semestrul V.

1. Edentaţia totală. Noțiune. Etiologia

Edentație totală: absența dinților la unul sau ambele maxilare.
Etiologie: caria și complicațiile ei; afecțiunile parodontului; traumatismele;
suprasolicitarea funcțională a dinților; avitaminozele; maladiile glandelor
endocrine;maladiile sistemului cardiovascular, nervos; intervenții chirurgicale,
parodontitele şi parodontoza, abraziuni patologice generalizatoare tumorile
cavității bucale, traumatismul care implică numeroase extracții, tratamente
incorecte ale edentatului parțial ș.a.
*poate fi și ereditar: anodonția – lipsa mugurilor dentari.

2. Câmpul protetic edentat total, noţiune, elementele componente,

caracteristica.
Câmp protetic: totalitatea formațiunilor anatomice cu care vine în contact proteza
dentară. Este împărțit în două zone caracteristice: zona de sprijin şi zona de
succiune:
• Zona de sprijin – cuprinde crestele alveolare şi tuberozitățile maxilare, bolta
palatină, creste edentate mandibulare acoperite de o mucoasă fixă, tuberculul
piriform(1/3).
• Zona de succiune – cuprinde mucoasa care vine în contact cu marginile protezei.
Această zonă este situată periferic față de zona de sprijin.

3. Aspectul apofizelor alveolare în edentaţia totală, caracteristica după

Schroder şi Koller.
Schröder deosebeşte trei tipuri de atrofii ale maxilei:
Tipul I. apofiza alveolară pronunțată, semiovală, uniform acoperită cu o mucoasă
normală depăşind cu mult nivelul bolții palatine, tuberozități bine exprimate,
torusul palatin mai puțin exprimat sau chiar lipsă. Plica trecătoare şi locul de
inserție a muşchilor se găsesc la distanță destul de mare de la suprafața apofizei
alveolare.*cel mai favorabil pentru tratamentul protetic: formațiuni anatomice
retentive – fixare bună a protezei.
Tipul II. apofiza alveolară lată, din cauza atrofiei medii, depăşind cu puțin nivelul
bolții palatine. Tuberozitățile maxilare sînt mai puțin exprimate, plica trecătoare şi
locul de inserție a muşchilor se găsesc mai aproape de suprafața apofizei alveolare,
comparative cu tipul I.
*Condiții bune pentru tratamentul protetic, însă contracția bruscă a muşchilor în
unele cazuri poate duce la un eşec.
Tipul III. dispariția apofizei alveolare şi prezența unei bolți palatine aproape plată.
Tuberozitățile maxilare sînt atrofiate esențial. Plica trecătoare şi locul de inserție a
frenului buzei superioare şi a muşchilor se află la nivelul coamei apofizei
alveolare. *cel mai nefavorabil tip pentru tratament protetic fiindcă lipsesc
formațiunile anatomice retentive, iar înserția joasă a fibrelor musculare contribuie
la detaşarea protezei.
Doinikov a mai adăugat 2 clase
Tipul IV: apofiza alveolară bine exprimată în zona frontală și destul de atrofiată în
zonele laterale.
*Condițiile de tratament în așa caz nu sunt favorabile, deoarece de obicei
tuberozitățile maxilare practic lipsesc și fixarea protezei prezintă dificultăți;
Tipul V: apofiza alveolară este exprimată destul de bine în zonele laterale și
atrofiată în cea frontală.
*condițiile de tratament protetic și fixare a protezei pot fi satisfăcătoare deoarece
mult depinde de tabloul clinic.
Koller deosebeşte următoarele tipuri de atrofie a apofizei alveolare mandibulare.
Tipul I. Apofiza alveolară prezintă o înălțime bine exprimată, egală pe toată
întinderea, rezorbția producându-se într-o mică măsură. Creasta apofizei alveolare
este rotunjită şi favorabilă pentru baza protezei. Locul de inserție a muşchilor şi
plica trecătoare a mucoasei sînt situate la o distanță considerabilă de vîrful apofizei
alveolare.
*cea mai favorabilă pentru tratamentul protetic.
Tipul II. Atrofie uniformă pe toată întinderea, însă destul de avansată, afectînd în
unele cazuri şi corpul mandibulei. Pe măsură ce procesul de rezorbție se
accentuează şi ajunge pînă la linia oblică internă şi externă, apofiza se transformă
într-o depresiune.
Apofiza alveolară în zona frontală deseori capătă o formă ascuțită, ce împiedică
protezarea. Locul de inserție a muşchilor este situat aproape de marginea crestei.
*mari dificultăți pentru protezare, fiindcă lipsesc formațiunile anatomice retentive,
iar inserția fasciculelor musculare aproape de vîrful crestei alveolare duce la
mişcarea protezei; stabilitatea protezei este compromisă, deci trebuie căutate
posibilități de a folosi orice formațiune retentivă a cîmpului protetic, oricît de
redusă ar fi ca întindere.
Tipul III. Apofiza alveolară este atrofiată esențial în sens lateral şi mai puțin
frontal,datorită faptului că dinții laterali au fost pierduți mai timpuriu decît cei
frontali.*relativ favorabil pentru tratamentul protetic, fiindcă atrofia apofizei
alveolare în zonele laterale nu împiedică microexcursia protezei în plan
transversal. Zona de retenție este prezentă numai în regiunea frontală care şi
împiedică mişcarea protezei în plan sagital.
Tipul IV. Atrofia accentuată în zona frontală şi mai puțin exprimată în regiunile
laterale.*proteza are stabilitate numai în direcția transversală pe cînd în plan sagital
este foarte slabă datorită posibilității de alunecare a protezei înainte
4. Fibromucoasa câmpului protetic edentat total, caracteristica
formaţiunilor anatomice după Suplle, Gavrilov.
-Fibromucoasa sanatoasa cu grosimea si gradul de rezilienta medii amortizeaza
socurile care rezulta in timpul functiilor si reduce tendintele de deplasare a
protezelor.

-Fibromucoasa subtire cu un grad de rezilienta mic, este inapta sa suporte

presiunile ce reies de la proteze si deci influenteaza negative asupra functiei
protezei.
 -Fibromucoasa groasa cu un grad mare de rezileinta provoaca deplasarea protezei
si contribuie intr-o anumita masura la atrofia apofizelor alveolare.

-Fibromucoasa inflamata,,daca este supusa presiunilor,nu-si poate indeplini

functiile sale specific.

-Fibromucoasa hipertrofica,mobile in directi orizontala sau ascutita asemanatoare

cu forma crestei de cocos,necesita o interventie chirurgicala,pt a a sigura pe
parcurs fixarea si stabilitatea protezei totale.

formațiunile anatomice:la maxila: frenul buzei superioare, plicile gingivo-

bucale laterale, plicile pterigomandibulare,papila incisivala, plicile palatinale
transversale.

La mandibula: tuberculuii piriformi, frenul buzei inferioare,frenul limbii,plicile

gingivo-bucale laterale.

5. Proteza totală – elementele componente, caracteristica.

Proteza totală: este un corp fizic rigid și rezistent la acțiunea presiunilor
masticatoare,utilizat în terapia edentației totale cu scopul restaurării arcadelor
dentare și a funcțiilor dereglate ale SS.
Este alcătuită din bază (șeile și conectorul în formă de placă care le unește) și
arcada dentară artificială (dinți artificiali).
Caracteristica:
• proteza totală transmite presiunile de la dinții antagonişti suportului muco-osos,
care nu este apt pentru asemenea recepție;
• acoperă în întregime fibro-mucoasa maxilarului;
• provoacă în fazele inițiale de adaptare diverse modificări de senzații gustative şi
funcționale, care cu timpul dispar;
• poate fi confecționată cu bază acrilică; cu bază metalică; cu bază mixtă (armată);
cu căptuşeală elastică;
• poate fi confecționată cu dinți din acrilat sau din porțelan;
• poate fi realizată şi cu elemente mecanice speciale de menținere (capse, bare)
realizate pe implanturile intraosoase sau croşete mucozale, aripioare, piloturi).

6. Etapele clinico-tehnice de confecţionare ale protezei totale.

Clinic: examinarea pacientului care solicit tratamentul protetic
Clinic: amprentarea preliminară
Laborator: modelul preliminar
Laborator: lingura individuală
Clinic: amprenta funcţională (finală)
Laborator: modelul definitiv (funcţional)
Laborator: şabloanele de ocluzie
Clinic: determinarea şi înregistrarea relaţiilor intermaxilare cu poziţionarea
mandibulei În relaţie centrică şi indicaţii referitoare la caracteristicile dinţilor şi
montarea lor
Laborator: Montarea modelelor în relaţie centrică în ocluzor sau articulator
Laborator: relizarea machetelor viitoarelor proteze pentru proba pe câmpul
protetic
Clinic: proba machetelor pe câmpul protetic pentru verificarea reproducerii datelor
stabilite şi însemnate pe şabloanele de ocluzie şi a celor scrise în fişa pacientului
Laborator: machetele viitoarelor proteze sunt transformate în proteze în urma
operaţiilor: definitivarea modelajului machete, pregătirea modelelor, realizarea
tiparului, prepararea pastei acrilice şi polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea
protezei
Clinic: aplicarea protezelor pe câmpul protetic, eventuale ajustări, indicaţii
referitoare pentru purtarea protezelor şi menţinerea stării de igienă.

7. Amprentarea preliminară a câmpului protetic edentat total – scopul,

materiale şi utilaj necesar.
Reproduce în negativ zona de sprijin a câmpului protetic şi parţial zona de
succiune.
SCOP: să se obţină un model de lucru pe care tehnicianul dentar să confecţioneze
lingura individuală
Materiale de amprentare: ghips, alginate, siliconi
După realizarea amprentei se face:
Analiza amprentei preliminare (controlul amprentei) se face prin comparaţie cu
câmpul protetic se observă întinderea zonei amprentate, înregistrarea ,contactul
amprentei cu lingura de amprentare, aspectul suprafeţei amprentei, periferia
amprentei.
8. Modelul preliminar – scopul şi metodica de confecţionare.
Copia pozitivă a câmpului protetic, fiind redată cu exactitate zona de sprijin şi cu
aproximaţie zona de succiune.
SCOP:
1. să se completeze examenul câmpului protetic. Pe model apar clar toate
elementele componente clar.
2. Pe modelul preliminar se confecţionează portamprenta individuală (lingura
individuală)
MATERIAL: ghipsul alb obişnuit
TEHNICA DE REALIZARE A MODELULUI PRELIMINAR:
-amprenta e spălată cu un jet de apă (+dezinfecţia amprentei!)
Turnarea modelului:
-Se preparară ghipsul (pastă) manual sau mecanic cu o consistenţă caracteristică
acestui scop. Pasta de ghips e introdusă progresiv în amprentă strat cu strat,
depunându-se pe o singură zonă, cea mai proeminentă a amprentei. Vibrarea
amprentei în momentul turnării pastei favorizează curgerea şi dirijarea pastei în
toate părţile declive fără formarea bulelor de aer.
-Se conformează soclul pe o faianţă umezită cu spatula de ghips (înălţime soclu :
15-20 mm)
-Suprafaţa bazală a modelului trebuie să fie paralelă cu suprafaţa câmpului protetic
-Soclarea cu cuţitul şi soclatorul după o formă caracteristică pentru maxilar şi
pentru mandibulă
-Aşteptarea prizei ghipsului
-demularea amprentei după priză (30-40 minute, ideal 1 oră)
-Trasarea periferiei câmpului protetic (conturul) după examinarea atentă (creion
chimic). Acest contur arată cu exactitate locul până unde trebuie să ajungă
marginile lingurii individuale.
9. Linguri de amprentare standarde şi individuale. Caracteristica.
Lingura individuală este confecționată pe modelul din ghips obținut după amprenta
anatomică, în scopul amprentării funcționale a câmpului protetic; este o
portamprentă adaptată suprafeței câmpului protetic, reprezentând un suport rigid,
nedeformabil pentru materialul amprentar. Totodată lingura este utilizată şi cu
scopul obținerii unei amprente precise cu o grosime a materialului amprentar egală
pe toată suprafața câmpului protetic. Se confecționează din acrilat
autopolimerizabil sau termopolimerizabil, plexiglas, ceară sau alte materiale.
Este compusă din bază care acoperă în totalitate câmpul protetic, ocolind inserțiile
frenurilor şi bridelor, şi are un mâner solidarizat de bază pe linia mediosagitală. Pot
fi realizate orificii pentru evacuarea surplusului și retenția materialului amprentar
și butoni de presiune.
Lingura amprentară este un suport pentru materialul amprentar în timpul
amprentării;deasemenea este un dispozitiv de armare pentru amprentă în timpul
realizării modelului.Sunt metalice sau plastice; pentru o hemiarcadă, pentru două
hemiarcade în ocluzie,pentru o arcadă sau pentru ambele arcade în ocluzie.
Lingura este compusă din corp și mâner.
Corpul la maxilă acoperă palatul dur, la mandibulă este răscroit (loc pentru limbă);
servește pentru menținerea materialului amprentar; poate avea orificii pentru
evacuarea surplusului și retenția masei amprentare; este de diferite dimensiuni și
forme.Mânerul este poziționat strict pe linia mediană a amprentei; servește pentru
fixarea în mână, poziționarea corectă și menținerea în timpul amprentării.
Sunt linguri standard și linguri individuale. Cu lingurile standard se ia amprenta
anatomică, cu cea individuală – amprenta funcțională. Pe baza amprentei
anatomice se face modelul auxiliar, pe baza amprentei funcționale – modelul de
bază. Pe modelul se confecționează lingura individuală, pe modelul de bază se
confecționează șablonul de ocluzie și macheta protezei, apoi se polimerizează
acrilatul.
10.Particularităţile modelării din ceară de bază a lingurilor individuale de
amprentare la maxilă şi mandibulă la confecţionarea prin tehnica de
laborator.
• se realizează o distanțare între lingură și model prin aplicarea unei
plăci de ceară sau vată umezită pe suprafața modelului;
• se izolează ceara cu vazelină (pentru a evita lipirea celor două plăci
de ceară)
 • se plastifică o placă de ceară și se adaptează intim pe model, apoi se
secționează marginile după desenul trasat (limitele);
• se modelează mânerul din resturile de ceară sau din sârmă și este
lipit de baza lingurii corespunzător vârfului apofizei alveolare pe linia
mediosagitală;
• se face o armare a lingurii cu o sârmă mai groasă care se încălzește
și se adaptează în grosimea lingurii;
• la necesitate se modelează butoni de presiune;
• lingura este înlăturată de pe model, iar cu spatula fierbinte sunt
netezite marginile;
• în timpul modelării placa de ceară poate fi de mai multe ori încălzită
în caz de pierdere a plasticității ei;
• este necesar de a nu admite subțierea plăcii ce poate conduce la
micşorarea rezistenței lingurii individuale.
La maxilă adaptarea plăcii din ceară începe din mijlocul bolții palatine
trecând treptat pe centrul apofizei alveolare şi pe versantul vestibular
al ei.
La mandibulă adaptarea se face simultan atât pe versantul lingual, cât
şi pe cel vestibular al apofizei alveolare sau poate fi începută de pe
versantul lingual al câmpului protetic, trecând treptat pe cel vestibular.
11.Particularităţile de confecţionare din acrilat autopolimerizabil a
lingurilor individuale de amprentare.
Tehnica de confecţionare cuprinde următoarele operaţii:
-Delimitarea zonei de sprijin prin însemnarea cu creion chimic a limitelor
mucoasei fixe
-Izolarea modelului cu diferite substanţe (lacuri speciale, soluţii alginice)
-Prepararea pastei de RAA (ex. Duracrol, Duracryl de la Spofa Dental) într-un
creuzet de porţelan sau recipient de plastic.
-În faza plastică acrilatul e presat manual până rezultă o folie de 1,5-2mm care se
aşează pe modelul izolat
Modelarea bazei lingurii. Acrilatul în stare plastică se aplică uşor pe suprafaţa
modelului şi se îndepărtează excesul cu un cuţit de ghips sau cu spatula. Limitele
ajung până la desen.
-Mânerul şi butonii se realizează din resturile de RAA rămasă plastică. Se
modelează manual şi apoi se fixează pe baza lingurii. RAA are un grad de
elasticitate de aceea se menţine în contact cu modelul sub presiune manuală încă
10 min,până la definitivarea reacţiei de polimerizare (dispare starea de elasticitate).
Dacă se ridică de pe model prea repede se va deforma! Şi atunci nu se mai
adaptează la suprafaţa câmpului protetic.
- Prelucrarea lingurii, după polimerizarea RAA. Lingura se ridică de pe model şi
apoi cu o freză specială de acrilat se rotunjesc şi se netezesc marginile. Cel mai
frecvent la noi se foloseşte Duracrolul (Spofa Dental) care are culoarea galbenă şi
un timp de plasticitate mai lung (cam 10min) comparativ cu Duracryl-ul (Spofa
Dental), 5min
 12.Particularităţile de confecţionare din acrilat termopolimerizabil a
lingurilor individuale de amprentare.
se modelează macheta lingurii din ceară, apoi se lipesc marginile de model și se
ambalează în chiuvetă, se realizează tiparul, apoi se izolează și se introduce
acrilatul,care urmează un regim termic de polimerizare; Ulterior, lingura este
dezambalată și prelucrată (înlătură surplusurile, netezesc marginile).

13.Particularităţile de confecţionare din acrilat fotopolimerizabil a lingurilor

individuale de amprentare.
din plăcuțe plastice de acrilat fotopolimerizabil se modelează baza lingurii direct
pe model, apoi mânerul, după care urmează regimul de polimerizare sub razele
luminoase. se prelucrează cu frezele.

14.Ce prezintă amprenta funcţională. Materiale amprentare. Varietăţi.

Însuşiri.Amprenta functionala reprezinta ultima reproducere negativa a
campului protetic luata cu lingura individuala si un material de amprenta care
sa permita inregistrarea tuturor elementelor campului protetic in conditiile
modelarii functionale marginale.In urma amprentarii functionale se obtine
modelul functional, final, pe care se va confectiona proteza mobila
finita.Obiectivele amprentei functionale trebuie realizate in totalitate in aceasta
faza clinica.
După Oksman: cristalizabile, termoplastice, elastice, acrilate autopolimerizabile
După Gerner și Napadov: elastice, termoplastice și dure
După Postolachi și Bârsa (consistența la finele prizei): elastice și dure
➢ Elastice (sunt vâscoase și plastice, de aceea amprentează fidel câmpul
protetic; după priză nu sunt lipicioase, de aceea nu aderă de câmpul protetic și
necesită linguri perforate; după priză sunt elastice, de aia după aplicarea presiunii
revin la forma inițială, dar nu se fracturează):
• Hidrocoloizi
ᵜ Reversibili – deja se utilizează doar în laborator pentru dublarea modelelor; are la
bază agar-agar-ul, poate fi topit, apoi turnat, după care se întărește; se poate
reutiliza; (Gelin)
ᵜ Ireversibili – praf + apă; au precizie mare doar că la aer se subdimensionează iar
în lichid se măresc în volum, de aia modelul trebuie turnat în 10-15 min. de la
amprentare; (Kromopan)
• Elastomeri de sinteză (fidelitate înaltă, nu se modifică în volum, sunt rezistenți
la factorii fizici și chimici):
ᵜ materiale siliconice - baza + catalizator; pastă chitoasă pentru primul strat +
pastă vâscoasă pentru stratul doi (corecție); sunt de tip A, B, C; (Zeta plus)
ᵜ materiale polisulfide - două paste: baza și agentul de vulcanizare care la amestec
se vulcanizează timp de 3-8 minute și se obține un procuct asemănător
cauciucului natural;
ᵜ materiale polieterice - precizie mare dar este rigid și hidrofil (în lichid se mărește
în volum); trei paste: baza, catalizator și diluant; baza și catalizatorul se
amestecă, face priza, apoi cu diluantul se redă consistența necesară;
➢ Dure:
• Reversibile - materiale termoplastice care nu au fidelitate satisfăcătoare, se
deformează în timpul eliminării de pe câmpul protetic; doar unele se pot folosi la
amprentarea preliminară în edentație totală; (Stens)
• Ireversibile
ᵜ gipsul - vâscozitate redusă, stabilitate volumetrică, fidelitate mare dar la
înlăturare trebuie fracturat, apoi restaurat prin lipire cu ceară; folosit mai rar,
uneori în edentații totale;
ᵜ paste de oxid de zinc și eugenol, mai mult la edentații totale.

Condiţii de bază:
- sa inregistreze fidel toate detaliile campului protetic, indiferent de valoarea lui
protetica.
- sa devina plastic la o temperatura de maxim 45* C, suportata de cavitatea orala.
- timpul de plasticitate sa permita in 2-5 min. realizarea manoperelor utilizate de
medic.
- sa fie usor de procurat, sa fie usor de preparat pentru o vascozitate potrivita, cu un
echipament tehnologic simplu, sa fie usor de manevrat.
- sa fie fluid inainte de priza, sa poata fi indepartat usor din cavitatea orala, sa
devina nedeformabil cand se indeparteaza de pe campul protetic, sa adere la port-
amprenta, sa fie stabil volumetric si dimensional in conditiile de cabinet si
laborator.
- sa nu fie influentata calitatea chimica sau fizica de umiditatea cavitatii orale.
- sa aiba aspect, miros, aroma si gust placut.
- sa nu fie toxice sau iritante pentru tesuturile din cavitatea orala.
- sa nu necesite o prelucrare specifica imediat dupa amprentare si sa poata fi
depozitata si transportata fara a necesita precautii necesare.
- sa nu deformeze sau sa deterioreze materialele din care se confectioneaza
modelele.
- sa fie cu un pret de cost redus pentru o calitate buna a materialului.
- sa poata fi dezinfectata fara a pierde calitatile finale.
15.Ce prezintă lingura amprentară individuală.
Lingura (portamprenta) individuală reprezintă suportul rigid al materialului de
amprentare funcţională. Ea corespunde particularităţilor individuale ale fiecărui
câmp protetic şi este utilizată numai pentru un singur pacient. Scopul ei este de a
se obţine: O închidere marginală optimă;
■ Adeziunea viitoarei proteze totale pe câmpul protetic;
■ Limite funcţionale pentru zona de suport muco-osos;
■ Un relief corect şi precis pentru suprafaţa de sprijin;
■ O extindere maximă a viitoarei proteze.
Orice lingură individuală are următoarele caracteristici:
■ Este realizată de către tehnicianul dentar pe modelul preliminar;
■ Se obţine din materiale rigide, nedeformabile în timpul amprentării;
■ Rezistenţă mecanică la şocurile ce tind să o rupă, calitate necesară la
menţinerea materialului de amprentă în contact cu suprafaţa câmpului protetic;
■ Dimensiunea suprafeţei egală cu dimensiunea câmpului protetic, la care se
adaptează intim, la zona de sprijin;
■ Are o grosime uniformă de 1,5 - 2 mm exceptând marginile care au grosimi
variabile de la 2 mm (pungile Eisenring) până la 3 mm (zona linguală centrală).
Marginile sunt rotunjite, netede şi decupate în dreptul frenurilor şi bridelor;
■ Marginile trebuie să fie în contact intim cu periferia modelului. Pe anumite
porţiuni unde se intenţionează o despovărare, baza poate fi distanţată de model
prin foliere;
■ Nu trebuie să aibă niciun fel de perforaţii pentru a permite verificarea testelor
de succiune;
■ Are un sistem de retenţii (mecanice sau chimice) pentru aderarea materialelor
de amprentare elastice;
■ Obţinută printr-un procedeu tehnologic simplu;
■ Utilizarea unor materiale ieftine.
16.Clasificarea tehnicilor de amprentare în edentația totală.
Clasificarea amprentelor se face în functie de etapa clinica de realizare a
tratamentului protetic, de tehnica de amprentare si obiectivul imediat sau final
urmarit de medic.
1. Amprenta anatomica sau de orientare, are drept scop obtinerea unui
model anatomic sau documentar cu rol didactic de arhivare a unor cazuri
deosebite, rol medico-legal, rol de orientare a diagnosticului si a planului
de tratament.
2. Amprenta preliminara are drept scop obtinerea modelului preliminar
pentru realizarea in laborator a lingurii individuale. Numarul amprentelor
preliminare difera de la una la mai multe in functie de obiectivele atinse
de amprenta. Daca ea nu a reusit sa rezolve decat in mica masura
sprijinul, problemele legate de mentinere si stabilitate, amprenta
preliminara se repeta. Pentru aceasta este nevoie de o noua port-
amprenta, de data aceasta realizata dupa un model preliminar individual,
denumita lingura individualizata, cu ajutorul careia se realizeaza
amprenta preliminara pentru obtinerea modelului preliminar si a lingurii
individuale.
3. Amprenta functionala sau finala are drept scop obtinerea tuturor
obiectivelor cerute pentru amprentarea campului protetic la edentatul
total si obtinerea modelului functional sau final care reda in totalitate
forma si intinderea campului protetic si este folosit pentru confectionarea
 protezei totale finite. Ea se realizeaza cu lingura individuala, sau port-
amprenta individuala.
17.Tehnica de amprentare mucostatică și mucocompresivă în edentația
totală.
Acest tip de amprentă se ia fără presiune, şi fără efectuarea mişcărilor funcționale.
Particularităţi: amprenta trebuie să reprezinte negativul țesuturilor care acoperă
câmpul protetic; țesuturile trebuie să fie în repaus complet și nu trebuie deformate
de mişcări sau deplasări; închiderea marginală, (succiune) nu este necesară,
deoarece proteza se va menține doar datorită forței de adeziune.
Principiile amprentelor muco-statice: se utilizează materiale fluide (mucoseal,
ghips foarte subțire, pasta de oxid de zinc-eugenol); partea statică a suprafeței de
sprijin se reproduce fără compresiune; se folosesc linguri individuale distanțate de
țesuturile subiacente; amprenta se efectuează cu gura închisă, nu se execută mişcări
de modelare.
Această tehnică are dezavantaje: neconformarea funcțională a marginilor privează
protezele de aportul stabilizator al musculaturii, marginile protetice prea subțiri
nefiind tolerate de pacienți, o suprafață mai mică de sprijin determină creşterea
presiunilor asupra țesuturilor subiacente.
Amprentele compresive exercită o anumită presiune asupra mucoasei fixe,
căutând să obțină la periferie un surplus mucozal necesar închiderii marginale.
Sunt indicate numai la câmpurile cu mucoasă puțin rezilientă aderentă de periost.
Sunt contraindicate când reziliența mucoasei este mare, deoarece duce la
deformări în plan orizontal, leziuni de decubit ș.a.Se folosește material cu
vâscozitate crescută sau medie. (Stens, elastomeri de sinteză)
Amprentarea mucodinamică reproduce câmpul protetic de sprijin și mobilitatea
zonelor de reflexie a mucoasei periprotetice în condiții identice cu acelea la care
sunt supuse și protezele în cursul desfășurării principalelor funcții ale aparatului
dentomaxilar. Materialul se aplică pe lingură, lingura se introduce în cavitatea
orală, se presează pe apofiza alveolară; materialul amprentar se modelează prin
mișcările buzelor și obrajilor.
18.Tehnica de amprentare după Herbst și Schreinemakers.
Se acordă deosebită atenție corelației dintre morfologia câmpului protetic,
contracțiile musculare şi funcționalitatea aparatului dento-maxilar, urmărind
obținerea protezelor de succiune, cu margini modelate prin aportul musculaturii.
Autorul foloseşte,la luarea amprentei finale, metoda cu gura închisă, combinată cu
mişcări de deschidere ale gurii.
Delimitarea lingurii individuale se face prin inspecție şi palpare, pornind de la linia
mediană, unde marginea portamprentei trebuie să aibă contact cu planşeul, atât în
repaus cât şi în mişcarea de protracție a limbii, fără să jeneze însă contracțiile
genioglosului; spre distal, marginile internă şi externă trebuie să fie paralele cu
muchia crestei, cea linguală neavând voie să depăşească inserția milohioidianului.
În zona linguală centrală, marginea lingurii se cere îngroşată (3 mm) cu material
termoplastic,pentru a asigura etanşeizarea protezei, iar în zona posterioară, la
nivelul maxilarului superior, se realizează închiderea distală (postdam-ul). Pentru
aceasta, Schreinemakers gravează pe modelul preliminar linia Ah, obținînd un şanț
de 2 mm lărgime şi adîncime,în care marginea posterioară a lingurii individuale
(realizată din material termoplastic) se mulează, reproducînd o nervură, care
contribuie la închiderea posterioară, în timpul luării amprentei finale. Amprenta
propriu-zisă se ia în doi timpi, cu „Permlastic regular“ şi„Permlastic light
bodied" (elastomeri de sinteză). Modelarea marginilor se obține prin țuguierea
buzelor — cînd bordurile de ocluzie sînt în contact şi prin protracția limbii —cînd
gura este deschisă.Ene semnalează faptul că metoda nu ține seama de poziția de
repaus a limbii şi de problema contracției gonioglosului. Shanahan susține că
favorabilă este poziția anterioară a limbii, întrucât în acest caz se poate obține o
închidere marginală foarte bună în zona linguală centrală, în timp ce limba
posterioară nu contribuie la etanşeizare decît, eventual, după un susținut
antrenament neuromuscular.
Tehnica de amprentare după Herbst. Avantaje. Dezavantaje.
Tehnică de amprentare finală „cu gura deschisă“, foloseşte ca material de
amprentare ceruri bucoplastice. Amprenta preliminară maxilară se ia cu alginate, şi
pe modelul realizat se confecționează o lingură individuală din două plăci be bază
suprapuse şi întărite cu sârmă.Adaptarea lingurii se face după următoarele mişcări
test:
1. Deschiderea moderată a gurii. Desprinderea lingurii impune reducerea
marginilor la nivelul premolarilor şi al primului molar.
2. Deschiderea maximă a gurii. Desprinderea lingurii impune retuşarea marginilor
în regiunea celui de-al doilea molar şi degajarea ligamentului pterigomaxilar.
3. Pacientul va mima un surâs forțat, împingerea marginilor lingurii necesită
retuşarea lor la nivelul primului molar şi al premolarului doi.
4. Mimarea fluieratului. Se intervine la nivelul marginii frontale dintre cei doi
canini superiori.
5. Pacientul tuşeşte. Dacă lingura se desprinde, se retuşează la nivelul liniei Ah.
Închiderea marginală se completează în această zonă prin aplicarea unui rulou
încălzit de Subrofix (material bucoplastic).După efectuarea acestor teste, în lingura
individuală se aplică prin pensulare Adheseal 15 verde (cu o plasticitate mai
redusă) în interiorul jgheabului lingurii, cuprinzând şi marginile în întregime.
Astfel garnisită, lingura se aplică în cavitatea bucală fără a fi presată prea tare, apoi
se repetă testele descrise mai sus.
După răcire se verifică întinderea materialului (dispariția lui în anumite zone şi
nemodelare care necesită retuşarea lingurii şi adăugarea de material).
Apoi se acoperă întreaga suprafață internă a lingurii cu Adheseal 15 roşu. Acest
material are o plasticitate mai mare şi amprentează mai exact întreaga suprafață a
câmpului protetic.
19.Modelul definitiv, caracteristica. Materiale de confecţionare.
Modelul definitiv (de lucru, funcţional) = copia foarte exactă a câmpului protetic
edentat total., care redă cu fidelitate suprafaţa zonei de sprijin acoprită de mucoasa
fixă dar şi zona de succiune acoperită de mucoasa neutră.
Material: ghipsul dur (are o duritate de 10 ori mai mare decât ghipsul alb obişnuit
şi un coeficient de dilatare de numai 0,1%). Pentru soclu se foloseşte ghips alb.
CARACTERISTICILE modelului definitiv:
-E obţinut prin turnarea în amprenta definitivă
-E confecţionat din ghips dur
-Reprezintă copia exactă, pozitivă a cp.protetic cu reprezentarea ambelor zone: de
sprijin şi de succiune
SCOPUL MODELULUI DEFINITIV
Completarea examinării câmpului protetic
Confecţionarea şablonului de ocluzie
Confecţionarea machetei protezei
Obţinerea tiparului (face parte din tipar).
20.Care este consecutivitatea trasării liniilor de orientare şi a limitelor
viitoarei proteze.
a)linia mediana-trebuie sa corespunda liniei mediane a fetei si
mijlocul filtrului nazal.
b)linia caninilor-trece prin virful cuspizilor acestora si corespunde
intersectiei santului nazolabial cu planul de ocluzie.
c)linia surisului-este raportata la planul de ocluzie si prezinta un
reper in aprecierea inaltimei dintilor frontali superiori.
21.Care sunt reperele (liniile) pentru utilizarea metodei de montare a dinţilor
în ocluzor.
Pentru montarea dintilor in ocluzor sunt trasate linii ce servesc la analiza
reperelor anatomice ale modelului utile pentru construirea corecta a
arcadelor dentare artificiale.
Reperele:
linia mediana;
linia mijlocie a apofizei alveolare;
linia ce marcheaza tuberculii piriformi sau tuberozitatile maxilare.
22.Care sunt liniile trasate pentru montarea dinţilor în articulator.
a)liniile trasate pe modelul definitiv la maxilla
b)liniile trasate pe modelul definitive la mandibular
✓ Liniile trasate pe modelul definitiv la maxilla:
a)linia mediana-se traseaza pe sutura palatului dur care imparte
modelul in 2 jumatati
b)liniile ce impart in 2 jumatati tuberozitatile maxilei si apofizele
alveolare
c)linia transversala-trasata pe centrul papilei interincisivale
d)liniile medii ale apofizei alveolare anterioare trasate de linia
anterioara a papilei interincisivale ce uneste punctele de proiectie a
caninilor.
✓ Liniile trasate pe modelul definitiv la mandibula:
a)linia mediana trasata de la centrul apofizei alveolare din zona
frontala prin centrul liniei ce uneste tuberculii piriformi
b)liniile ce imparte in 2 jumatati tuberculii piriformi si apofizele
alveolare din zonele laterale
c)linia transversala trasata pe centrul apofizei alveolare din zona
frontala si perpendiculara liniei mediane anterioare si posterioare
ale tubercurilor piriformi.
23.Liniile (reperele) trasate pe modelul definitiv la maxilă.
Sunt identice cu limitele lingurii individuale în caz de edentație totală. La maxilă
acoperă palatul dur, se extinde până la fundul de sac vestibular, linia A, ocolește
frenurile buzei și ale obrajilor, acoperă tuberculii palatini;
a) Linia mediană: trebuie să fie într-un plan cu linia mediană a feței; pe borduri se
trasează o linie verticală ce pornește de la frenul buzei superioare (sau, dacă acesta
nu corespunde liniei mediane, mijlocul liniei interpupilare); lateral de această linie
vor fi montați incisivii centrali superiori și inferiori;
b) Liniile caninilor: pe bordura superioară de la marginea aripilor nazale în jos; de
asemenea vârful caninilor coincide cu comisura gurii;
c) Linia surâsului: se trasează conform marginii libere a buzei superioare, atunci
când pacientul zâmbește; indică nivelul coletului dinților artificiali frontali
superiori și limita până la care va coborâ gingia artificială;
24.Liniile (reperele) trasate pe modelul definitiv al mandibulei.
Sunt identice cu limitele lingurii individuale în caz de edentație totală.
La mandibulă până la fundul de sac vestibular, fundul de sac lingual, acoperă 1/3
anterioară a tuberculului piriform, ocolește frenurile buzei, limbii și ale obrajilor.
a) Linia mediană: trebuie să fie într-un plan cu linia mediană a feței; pe borduri se
trasează o linie verticală ce pornește de la frenul buzei superioare (sau, dacă acesta
nu corespunde liniei mediane, mijlocul liniei interpupilare); lateral de această linie
vor fi montați incisivii centrali superiori și inferiori;
b) Liniile caninilor: pe bordura superioară de la marginea aripilor nazale în jos; de
asemenea vârful caninilor coincide cu comisura gurii;
c) Linia surâsului: se trasează conform marginii libere a buzei superioare, atunci
când pacientul zâmbește; indică nivelul coletului dinților artificiali frontali
superiori și limita până la care va coborâ gingia artificială;
25.Ce prezintă şablonul cu bordură de ocluzie.
Este o piesă auxiliară utilizată de către medic pentru determinarea și înregistrarea
rapoartelor intermaxilare și cu ajutorul cărora tehnicianul poziționează și fixează
modelele în simulatoare;Piesă protetică intermediară care, prin volum și formă,
prefigurează viitoarele aparate gnato-protetice. Ele au rol de a crea suportul
material necesar stabilizării celor două oase maxilare în poziții fundamentale, de
referință și de a transfera aceste date pe un simulator al SS, pe care se va construi
ulterior aparatul protetic definitiv. dimensiunile bordurii de ocluzie în zonele
frontală și laterală în edentația totală.

26.Indicaţi dimensiunele bordurii de ocluzie în zonele frontală şi laterală în

edentaţia totală.
La maxila:
a)zona frontala-inaltimea de 10-12 mm;
27.• latimea
b)zona de 5-6 mm de 6-8 mm;
laterala-inaltimea
28.• latimea de 8-10 mm.
La mandibula:
a)zona frontala-inaltimea de 10-12 mm;
 29.• latimea
b)zona de 5-6 mm de 8-10 mm;
laterala-inaltimea

latimea de 6-8 mm
31.Ce prezintă simulatoarele, caracteristica.
Simulatoarele sunt aparate ce reproduce in afara sistemului stomatognat una, mai
30. •
multe sau toate miscarile mandibulei fata de maxilla. Cu ajutorul lor, modelele sunt
pozitionate in relatie centrica.Acestea se clasifica in :

A) Ocluzatoare – compuse din 2 rame articulate intr-un ax balama, mentinute la

distanta de un surub. Pot simula miscari in plan vertical, iar unele in toate.

B) Articulatoarele pot reproduce toate miscarile mandibulei fata de maxilla

( deschidere-inchidere, propulsive, lateralitate). Construite din 2 ramuri, plan
de orientare ocluzal, tija vertical, articulatia, placuta incisivala.

32.Ocluzorul, elemente constructive, varietăţi.

Sunt instrumente în care se poziţionează modelele maxilarelor antagoniste în RC,
cu posibilitatea de a se îndepărta şi de a reveni în aceeaşi poziţie. Ocluzorul are 2
braţe articulate în jurul unui ax, asemănător unei balamale.
Ca varietati deosebim:1.Ocluzatoare articulate prin sarniera si balama ( firma
Ivoclar) care pot reproduce toate miscarile mandibulei (Biokoop) 2.Ocluzatoare
simple ce reproduce doar miscari vertical.FIXAREA MODELELOR ÎN
OCLUZOR:Modelele sunt fixate prin ghipsare în poziţie de RC, stabilită şi
menţinută cu ajutorul şabloanelor de ocluzie.CONTROLUL ŞABLOANELOR DE
OCLUZIE:

Se verifică:
-dacă cele 2 şabloane sunt foarte bine solidarizate între ele la nivelul bordurilor de
ocluzie astfel încât să nu existe tendinţa de deplasare.
-Dacă cele 2 şabloane aşezate pe modele prezintă o poziţie stabilă
-Orice defecţiune neremediabilă (deformarea bazei de ex.) necesită repetarea
operaţiunilor de determinare a relaţiilor intermaxilare.
33.Articulatorul, varietăţi.
Elementele componente:
- Braţele sup. şi inf.
- Sistemul de articulare dintre cele 2 braţe;
- Tija verticală care menţine DVO;
- Plăcuţa incizală pe care glisează extremitatea inf. a tijei verticale;
- Plăcuţa are 2 versante, reglabile după un unghi;
- Placa metalică după care se poate materialize planul de orientare protetică;
- Piesele de montare temporară a modelelor la braţe.
Montarea in articulator se execută în laboratorul de tehnică dentară utilizând datele
înregistrate cu arcul facial
Tipuri de articulatoare:
Articulatoare anatomice medii si semiadaptabile . Exemple:GYSI
SIMPLEX,ARTICULATORUL INDIVIDUAL,ARCUL FACIAL.
 34.Ce prezintă articulatoarele adaptabile individuale. Structura. Indicaţi
parametrii respectivi.
Articulatoarele adaptabile individuale se caracterizeaza prin faptul ca permit sa se
reproduca miscarile mandibulei individual pentru fiecare pacient dupa unele
inregistrari prealabile effectuate de catre medic.
Articulatoarele pot fi grupate in:
a) Articulatoare cu inregistrare intrabucala
b) Articulatoare cu inregistrare extrabucala
c) Articulatoare cu inregistrare intra si extrabucala
Articulatorul Hanau – este un articulator universal ce efectueaza inregistrari inra si
extra bucale. Construit din 2 rame. Rama superioara are 3 puncte de sprijin: 2
condiliene si unul incizal. Iar punctele deplasabile ale ramie inferioare sunt
inzestratecu mecanisme special pentru reproducerea si fixarea unghiurilor articular
si a traiectoriilor incizivale.
Mecanismul articulator condilian permite determinarea unghiului Bennett. Aceste
unghi se realizeaza la nivelul ATM in timpul miscarilor de lateralitate unde condilii
articulari ai hemiarcadei de balans se deplaseaza inainte, in jos si inauntru,
descriind astfel unghiul de 15-17 grade. Si fixarea lui dupa determinarea ocluziei la
pacient.
Asadar, articulatorul Hanau poate fi adaptat la miscarile mandibulei inregistrate
prin muscatura in ceara, ghips sau alt material folosind fenomenul Christhese.
Conform acestui fenomen intre suprafetele ocluzale ale bodrurilor ocluzale
necurbate, la miscarile de lateralitate pe hemiarcadade balans (nelucratoare), apare
intre suprafetele ocluzale ale bordurii de ocluzie in posterior un spatiu de
dexocluzie de o forma triunghiulara cu virful indreptat spre hemiarcada opusa.
Aceasta Fanta se formeaza si la miscarea de propulsive, prin aparitia spatiului
triunghiular in zonele posterioare ale ambelor hemiarcade la care baza triunghiului
este orientate posterior, iar virful anterior.Pentru inregistrari extrabucale si
pozitionarea modelelor in articulatorul Hanau utilizeaza arcul facial ce-I poarta
numele.Arcul la ambele extremitati laterale are sisteme de culisare in care aluneca
si pot fi blocate 2 rigle gradate sau tije condiliene.In partea anterioara de asemenea
sunt realizate 2 sisteme de culisare si ixare, unul dintre care este folosit pentru
supotul sub forma de platou, pe care se aseaza si se fixeaza cu partea ocluzala
bordura sablonului superior si altul pentru stiletul indicator al punctului
infraorbital.
35.În ce constă etapa clinică de apreciere a relaţiilor intermaxilare centrice
în edentaţia totală.
In acest scop se folosesc sabloanele cu bordure de ocluzie acestuia sunt fixate pe
fiecare maxilar daca se foloseste metodarea se indeamna pacientul sa muste cu
sabloanele instalate in cavitatea bucala si este necesar sa existe contactele destule
intre sabloane, astfle incit mandibula se repozitioneaza in pozitie centrica fata de
maxilla si bordurile vor contacta pe toata intinderea chiar si in zona frontala. La
necessitate se fac unele retusari prin razuire
36.În ce constă metoda de fixare a modelelor în ocluzor, pregătirea
modelelor.
I) In acest scop modelele se fixeaza initial sabloanele cu bordure de ocluzie cu
toate reperele si masurarile facute in ulterior in cavitateabucala a pacientului.
II) Initial sa duc liniile prin marcari cu creionul chimic, apoi fixam sabloanele, se
prepara pasta de ghips si se pune o mogila pe masa de lucru.
III) Se inglobeaza rama inferioara a ocluzatorului si se acopera cu ghips, apoi se
fixeaza modelul inferior cu tot cu cel superior in ocluzie cu sabloane si se depune o
portie de pasta pe modelul superior si se fixeaza rama superioara.
IV) Ulterior pe soclul modelului se pot realiza unele santulete pentru retentive sau
se umecteaza inainte de a fi ghipsat si apoi se fixeaza dimensiunea vertical de
ocluzie(DVO)
V) In acest scop este necesar de efectuat urmatoarele operatiuni:
a) Pregatirea modellelor
b) Pozitionarea modelelor in relatie centrica
c) Alegerea si verificarea ocluzatorului
d) Ghipsarea modelelor
e) FAsonarea ghipsului si fixarea dimensiunii vertical
Pregatirea modelelor consta in reducerea dimensiunuilor soclurilor in caz a
inaltimea lor nu perite fixarea si mentinerea inaltimii necesare intre ramele
ocluzatorului prin surubul cu contrapiulita. Rindasu, Costa, Ene recomanda si
crearea unor santuri de retentive pe suprafata bazala a soclurilor.
37.Dinţi artificiali: clasificarea, comercializarea, utilizarea.
Dintii artificiali sunt elemente component ale arcadelor dentare artificiale care
formeaza suprafata funtionala a protezei si este formata dintr-un numar de _ dinti
artificiali confectionate din acrilat sau portelan, fixat prin legaturi pec ale chimice
sau prin retentii mecanice.
Dinţii artificiali pot fi confecţionaţi din răşini acrilice sau din porţelan, fixarea
acestora la şaua protezei realizându-se prin legături chimice sau prin retenţii
mecanice.
Dinţii artificiali din acrilat pot fi :
1. fabricaţi
2. obţinuţi manufactural
Dinţii fabricaţi sunt realizaţi industrial de către fabrici specializate şi livraţi sub
formă de garnituri aşezate pe plăcuţe. Pentru fiecare arcadă, garnitura cuprinde: 6
dinţi frontali şi 8 dinţi laterali.În cazul protezelor totale bimaxilare se indică
garnituri complete de 28 de dinţi, deoarece acestea permit realizarea corectă a:
- poziţiei de intercuspidare maximă între cele 2 arcade;
- armoniei de formă şi de culoare.
Dinţii obţinuţi manufactural sunt realizaţi de către tehnician, în laboratorul de
tehnică dentară.
Aceştia au calităţi inferioare faţă de dinţii fabricaţi întrucât niciodată în laboratorul
de tehnică dentară nu pot exista condiţii tehnice pentru realizarea dinţilor acrilici,
egale cu cele existente în fabricile producătoare.
Dinti de acrilat in trei starturi, rezistenta ridicata, rezistenta la abraziune, rezistenta
fata de dizolvanti, stabilitate a culorii. Nuante VITA, marimi diferite, 28 dinti/
cutie. Set
Nuante Vita VITA™: A1, A2, A3, A3.5, A4, B1, B2, B3, B4, C1, C2, C3, C4, D2,
D3, D4
Dinţii artificiali din porţelan se obţin industrial, prin arderea ceramicii
la temperaturi înalte (~ 1000˚C), în cuptoare speciale.
Aceştia sunt livraţi în garnituri de 6 dinţi frontali şi 8 dinţi laterali pentru fiecare
arcadă sau în garnituri de 28 dinţi (frontali şi laterali) pentru edentaţia totală
bimaxilară.
Dinţii din porţelan se caracterizează prin:
1. transluciditate asemănătoare cu cea a dinţilor naturali;
2. culoare foarte naturală;
3. stabilitate cromatică în timp;
4. sisteme de retenţie mecanică, sub formă de crampoane (pentru dinţii frontali)
sau cavităţi (pentru dinţii laterali), cu care se fixează la şaua aparatului
gnatoprotetic;
5. duritate crescută, fiind mai duri decât smalţul;
6. greutate specifică relativ mare ;
7. rezistenţă scăzută la şoc (sunt casanţi şi se fracturează relativ uşor);
8. preţ de cost ridicat.
Dupa materialul din care sunt confectionati:
• Dinti artifiiali din mase plastice;
• Dinti artificiali din ceramica;
• Dinti artifiiali metalii;
• Dinti artifiiali mixti:metalo-acrilici,metalo-ceramici.
Dupa forma:
• Anatomici;
• Necuspidati;
Speiali.
38.Trasarea reperelor anatomice pe model, pentru construirea corectă a
arcadei dentare artificiale superioare.
Acestea in cele din urma tin de trasarea liniilor de orientare a limitelor viitoarei
proteze si anume:
a) Linia mijlocie- trasata la nivelul crestei alveolare ce imparte sagital apofiza
alveaolara in 2 jumatati egale.
b) Linia transversal – ce trece prin mijlocul papilei incisivale care se intersecteaza
cu liniile sagitale ce impart apofizele alveolare in 2 jumatati, in zonele laterale- iar
aceste puncta reprezinta punctele de proiectie a caninilor.
c) Linia mediana – imparte arcada denatra in 2 hemiarcade, si se afla intr-un plan
cu linia mediana a fetei
39.Reguli generale şi individuale de montare a dinţilor pentru arcada
dentară superioară.
Dintii laterali sunt montati pe mijlocul crestei alveolare.Santul mezio- distal al
dintiilor inferiori,coincide cu varful crestei alveolare pe care se aseaza.Cuspizii
palatinali(activi ) ai dintiilor (activi) ai dintiilor superiori patrund in santul mezio–
distal al dintiilor inferiori.
>Dintii frontali superiori,din necesitate ,pentru restaurarea fizionomiei sunt
montati in afara crestei.Numai astfel este posibil sa se restabileasca relieful buzei
superioare.
> Planul de ocluzie formeaza in sens sagital,o curba cu concavitatea in
sa,cunoscuta sub numele de curba sagitala.Adancimea curbei este proportionala cu
marimea supraocluziei frontale.In sens transversal se forneaza curba
transversala,de asemeni ,cu concavitatea superioara.
>In relatia centrica se realizeaza intercuspidare maxima intre cele doua arcade
artificiale .In propulsia mandibulei sunt stabilite contacte multiple la nivelul fetelor
oclozale si la nivelul marginilor incizale ale celor doua arcade sau cel putin trei
puncte de contact dintre care unul in zona frontala si cate unul in zonele
laterale .In lateropropulsie sa existe de asemeni contacte interdentare pe parte
lucratoare si pe parte nelucratoare.
>Scopul principal al montarii dupa Gysi il reprezinta :contactele multiple care
sunt sunt recomandate sa se obtina intre cele doua arcade dentare in deplasarile
mandibulei .aceste contacte sunt cunoscute si sub denumirea de „articulare cu
balans general”
Montarea dinţilor artificiali este astfel efectuată, încat toate forţele care pot oferi
protezei montate momente de basculare sau alunecare să fie neutralizate. Ocluzia
de balans, ar realiza în momentul solicitari parţii lucratoare (active) contacte
simultane şi pe partea de balans (nelucrătoare), pentru a anula forţele de basculare
rezultate.
b) Reguli individuale:
<Pentru fiecare dinte este dată o poziţie medie care creează posibilitatea să se
obţină rapoarte ideale dento-dentare şi interdentare. <Montarea unei arcade incepe
întotdeauna cu dintii frontali superiori.
Aceasta se efectuează altcrnativ de o parte şi de alta a liniei mediane.
<Dintii frontali sant montaţi să restaureze fizionomia, cu particularităţile varstei,
sexului, şi a personalităţii pacientului. Dacă lipsesc aceste caracteristici
individuale, este posibil ca pe baza reperelor morfologice, dinţii să fie montaţi într-
o poziţie apropiată de cea a foştilor dinţi naturali. Mulţi autori citaţi de Rosemarie
Horn şi colab. (Fuhr, Keil, Hermann Marxkors, Mc. Grue etc.) au recomandat ca
poziţia frontalilor să fie în corelaţie cu poziţia papilei incisive-şi a primei rugi
palatine.
<Poziţia şi dimensiunea dinţilor frontali în sens cervico-incizal este în strînsă
corelaţie cu funcţia fonetică, fiind influenţată emiterea consoanelor labiale «V» şi
«F» .
 c)Poziţia dinţilor arcadei superioare
Incisivul central superior -este situat cu faţa mezială pe linia mediană, marginea
incizală este în contact, cu planul de orientare ocluzala reprezentat de plăcuţa lui
Pedro-Saizar sau de o plăcuţă de sticlă. Axul longitudinal al coroanei în sens
vestibulo-oral este înclinat cu 5—8°, coletul este usor palatinizat incat marginea
incizala apare vestibularizata.
Axul longitudinal al coroanei, în sens mezio-distal, are o înclinaţie spre distal faţă
de planul medio-sagital de 2°. Ambii incisivi centrali, montaţi de o parte şi de alta
a liniei mediane, prezintă o mică divergentă spre colet şi convergenţă spre incizal,
determintă de orientarea spre distal a axelor .
Incisivul lateral superior -este orientat într-o poziţie asemănătoare cu cea a
incisivului central dar cu mici diferente. Axul longitudinal este mai inclinat decat
axul incisivului central, atît în sens vestibulo-oral (6°) cat şi în sens mezio-distal .
Caninul superior -este situat cu axul longitudinal mai aproape de o linie
verticala decat cei doi incisivi superiori, axul longitudinal este inclinat în sens
vestibulo-palatinal_cu 2—5°, iar în sens mezio-distal cu 1,5°. Varful cuspidului
este în contact cu planul de orientare ocluzală .
Premolarul I superior- este orientat cu axul longitudinal perpendicular pe planul
de orientare ocluzală. Are raport de contact cu acest plan numai la nivelul
cuspidului vestibular.
Intre vîrful cuspidului palatinal şi planul de orientare ocluzală există un mic
spaţiu de 0,5 mm (datorită absenţei contactelor). In sens mezio-distal este montat la
distanţă de 0,75 mm de faţa distală a caninului, pentru a permite angrenarea cu
cuspidul caninului inferior.
Premolarul II superior, este orientat cu coletul, foarte puţin spre mezial. Are raport
cu planul de orientare ocluzală la nivelul ambilor cuspizi .
După montarea premolarilor, marginile incizale ale dinţilor frontali trebuie să
formeze o linie curbă cu profilul continuu, simetrică de ambele părţi ale liniei
mediane, identică cu curbura bordurii de ocluzie care a fost modelată în cabinet pe
campul protetic. Jumătatea distală a feţei vestibulare a caninilor împreună cu feţele
vestibulare ale premolarilor, trebuie să formeze o linie dreaptă sau uşor convexă.
Molarul I superior este orientat cu axul longitudinal înclinat în sens mezio-
distal şi vestibulo-oral. Coletul este situat spre mezial si spre oral Contactul cu
planul de orientare ocluzală este realizat numai la nivelul cuspidului cel mai
voluminos, mezio-palatinal. Faţa ocluzală, rezultă că este orientată în jos, puţin
spre vestibular şi spre distal
Molarul II superior este orientat cu o inclinare mai mare a axului longitudinal
decat primul molar. Faţa ocluzală nu are contact cu planul de orientare ocluzală.
Cuspidul mezio-palatinal este cel mai apropiat de acest plan.
40.Consecutivitatea realizării arcadei dentare superioare după principiile
Gyzi.
I) Regulile generale si individuale sunt principiile imaginate pe Gyzi.
II) Se monteaza dintii si anume incisival central superior pe ambele parti atit in
dreapta cit si in stinga, caninii superiori apoi incisivii laterali, premolarii si molarii;
III) Dintii inferiori se monteaza dupa cei superiori in urmatoarea ordine: Molarul I,
caninul, incisivul central apoi cel lateral, premolarul I, si apoi premolarul II, si se
termina montarea cu ultimul molar II;
Tehnica Gysi: foloseste dintii anatoformi cu pante cuspidiene intre 20-40 grade si
un articulator adaptabil sau semiadaptabil.
41.Tehnica de montare a dinţilor artificiali după Pedro-Saizar.
I) Pedro-Saizer a inlocuit placuta mobilizabila propusa de Gysi cu o placuta
ocluzala metalica fixa cu o grosime de 0,5-1mm de forma arcadei dentare cu o
suprafata putin mai mare (2-3cm).
II) Mai intii, placuta se fixeaza la suprafata ocluzala a bordurii de ocluzie
inferioara, dupa fixarea modelelor in simulator.
III) Ulterior, de pe suprafata ocluzala a bordurii de ocluzie a sablonului inferior, se
inlatura un strat de ceva egal cu grosimea placutei verificindu-se prin inchiderea
simulatorului. La care dimensiunea verticala de ocluzie trebuie sa revina in pozitia
initiala.
IV) Placuta se solidarizeaza cu ceva fierbinte pe marginile vestibulara si orala de
contact ale bordurii ocluzale inferioare.
V) Dupa solidarizarea cerii, placuta se desprinde de bordura de ocluzie a
sablonului superior si pe suprafata ei se traseaza cu creionul o linie dupa curbura
vestibulara a bordurii sablonului superior,
VI) De pe versantul vestibular al bordurii superioare se transfera pe placuta
metalica reperele liniei medii si a liniilor caninilor;
VII) Pentru montarea dintilor se inlatura sablonul superior si se realizeaza macheta
bazei protezei dintr-o placa de ceara roz
VIII) Se aplica un mic val de ceara pe centrul apofizei alveolare si se trece la
montarea dintilor superiori dupa reperele notate de placuta metalica
IX) Apoi, se vor monta dintii inferiori conform principiilor generale si individuale
de montare a dintilor dupa Gysi.
42.Tehnica de montare a dinţilor artificiali după Vasiliev.
I) Vasiliev-a propus utilizarea masutei standart cu plan protetic din sticla. Totodata
pentru montarea dintilor in ocluzor, autorul propune fixarea planului de ocluzie
materializat intr-o placuta de sticla pe modelul inferior instalind pe 3 stilpi din
ceara.
II) Tehnica de fixare a placutei din sticla este identica cu cea de fixare a placutei
metalice dupa Pedro Sazier, cu exceptia ca sablonul inferior se indeparteaza de pe
model, apoi se fixeaza 3 stilpi din ceara plastificata in zonele frontala si laterala din
partea versantelor orale ale apofizei alveolare.
?) Montarea dintilor pentru realizarea arcadelor dentare se efectueaza dupa Gysi cu
unele modificari:
I) La montarea molar (I) superior- cuspizii au diferit raport cu planul de
ocluzie:
1) Cuspidul mezio-palatinal are contact;
2) Cuspidul mezio-vestibular este distantat cu 0,5 mm
3) Cuspidul disto-palatinal e distantat cu 0,1 mm
4) Cuspidul disto-vestibular este distantat cu 1,5mm
II) Cuspizii molar (II) superior sunt distantati:
1) Cuspidul mezio-palatinal e distantat cu 1mm;
2) Cuspidul mezio-vestibular este distantat cu 1,5 mm
3) Cuspidul disto-palatinal e distantat cu 2,0 mm
4) Cuspidul disto-vestibular este distantat cu 2,5mm
B) Montarea dintilor inferiori:
1) incepe cu premolarul (II)
2) apoi molarii (I) si (II)
3) Urmati de montarea premolarului (I), canini si incisive.
43.Trasarea reperelor anatomice pe model, utile pentru construirea corectă a
arcadei dentare artificiale inferioare.
Acestea in cele din urma tin de trasarea liniilor de orientare a limitelor viitoarei
proteze si anume:
a) Linia mijlocie- trasata la nivelul crestei alveolare ce imparte sagital apofiza
alveaolara in 2 jumatati egale.
b) Linia transversal – ce trece prin mijlocul papilei incisivale care se intersecteaza
cu liniile sagitale ce impart apofizele alveolare in 2 jumatati, in zonele laterale- iar
aceste puncta reprezinta punctele de proiectie a caninilor.
c) Linia mediana – imparte arcada denatra in 2 hemiarcade, si se afla intr-un plan
cu linia mediana a fetei.
44.Reguli generale şi individuale de montare a dinţilor pentru arcada
dentară inferioară.
Dintii laterali sunt montati pe mijlocul crestei alveolare.Santul mezio- distal al
dintiilor inferiori,coincide cu varful crestei alveolare pe care se aseaza.Cuspizii
palatinali(activi ) ai dintiilor (activi) ai dintiilor superiori patrund in santul mezio–
distal al dintiilor inferiori.
> Planul de ocluzie formeaza in sens sagital,o curba cu concavitatea in
sua,cunoscuta sub numele de curba sagitala.Adancimea curbei este proportionala
cu marimea supra ocluziei frontale.In sens transversal se forneaza curba
transversala,de asemeni ,cu concavitatea superioara.
>In relatia centrica se realizeaza intercuspidare maxima intre cele doua arcade
artificiale .In propulsia mandibulei sunt stabilite contacte multiple la nivelul fetelor
oclozale si la nivelul marginilor incizale ale celor doua arcade sau cel putin trei
puncte de contact dintre care unul in zona frontala si cate unul in zonele
laterale .In lateropropulsie sa existe de asemeni contacte interdentare pe parte
lucratoare si pe parte nelucratoare.
>Scopul principal al montarii dupa Gysi il reprezinta :contactele multiple care
sunt sunt recomandate sa se obtina intre cele doua arcade dentare in deplasarile
mandibulei .aceste contacte sunt cunoscute si sub denumirea de „articulare cu
balans general”
Montarea dinţilor artificiali este astfel efectuată, încat toate forţele care pot oferi
protezei montate momente de basculare sau alunecare să fie neutralizate. Ocluzia
de balans, ar realiza în momentul solicitari parţii lucratoare (active) contacte
simultane şi pe partea de balans (nelucrătoare), pentru a anula forţele de basculare
rezultate.
 b) Reguli individuale:
<Pentru fiecare dinte este dată o poziţie medie care creează posibilitatea să se
obţină rapoarte ideale dento-dentare şi interdentare.
<Montarea unei arcade incepe întotdeauna cu dintii frontali superiori.
Aceasta se efectuează altcrnativ de o parte şi de alta a liniei mediane.
<Dintii frontali sant montaţi să restaureze fizionomia, cu particularităţile varstei,
sexului, şi a personalităţii pacientului. Dacă lipsesc aceste caracteristici
individuale, este posibil ca pe baza reperelor morfologice, dinţii să fie montaţi într-
o poziţie apropiată de cea a foştilor dinţi naturali. Mulţi autori citaţi de Rosemarie
Horn şi colab. (Fuhr, Keil, Hermann Marxkors, Mc. Grue etc.) au recomandat ca
poziţia frontalilor să fie în corelaţie cu poziţia papilei incisive-şi a primei rugi
palatine.
<Poziţia şi dimensiunea dinţilor frontali în sens cervico-incizal este în strînsă
corelaţie cu funcţia fonetică, fiind influenţată emiterea consoanelor labiale «V» şi
«F» .
<Dinţii inferiori sant montaţi după cei superiori în ordinea următoare:
molarul I>> caninul>> incisivul I>> incisivul II>>premolarul I>>
premolarul II >> molarul II.
< Fiecare dinte este montat intr-o poziţie inspirată de orientarea în spatiu a fiecărui
corp, în cele trei sensuri, astfel:
- poziţionarea în planul ocluzal; ceea ce însemnează raportul marginii incizale sau
ai feţei ocluzale cu planul de orientare protetică reprezentat de plăcuţa metalică a
lui Pedro-Saizar.
-direcţia axului longitudinal în sens vestibulo-oral, adică unghiul.pe care îl
formează axul dintelui cu planul frontal;
-direcţia axului longitudinal în sens mezio-distal, reprezentată de unghiul pe care îl
formează axul dintelui cu planul medio-sagital.
Fiecare dinte prezintă o anumită poziţie, care corespunde cu cea a,dinţilor naturali.
d)Poziţia dinţilor arcadei inferioare:
Molarul I inferior -este poziţionat după cei superiori, fiind fixat prin lipire la
nivelul feţei ocluzale, astfel: cuspidul mezio-vestibular al molarului I inferior
pătrunde între versantul distal al cuspizilor premolarului II şi cuspidul mezio-
vestibular al molarului I superior.
In sens vestibulo-oral cuspidul mezio-vestibular al molarului inferior pătrunde în
şanţul intercuspidian mezio-distal al molarului superior.
Ceara machetei inferioare este plastifiată şi se închide articulatorul sau ocluzorul;
molarul se lipeşte în zona coletului şi apoi se dezlipeşte faţa ocluzală a molarului
inferior de cea a dinţilor superiori. între molarii primi maxi- lari şi cei mandibulari
se obţine un angrenaj intercuspidian cunoscut sub numele de cheie de ocluzie.
Caninul inferior este aşezat. într-o poziţie mai aproape de linia verticală, dar
cu o uşoară distalizare a coletului şi o uşoară vestibularizare a marginii incizale.
Marginea incizala, prin cele două versante, va prezenta contacte, mezial cu
incisivul lateral superior şi distal cu caninul superior. In sens mezio- distal, axul
lung este uşor convergent la linia mediană.
 Incisivul central inferior -este orientat cu axul perpendicular pe planul ocluzal.
Axul longitudinal în sens mezio-distal este aproape vertical. Faţa mezială este în
contact cu linia mediană. Marginea incizală este plasată înapoi şi sub marginea
încizală a incisivului central superior care-1 acoperă cu l,5 — 2 mm (fig/5-68).
Incisivul lateral inferior -are o poziţie asemănătoare cu a incisivului central
inferior. Muchia incizală este cu 0,5 — 1 mm mai înaltă decat a acestuia.
Marginea incizală prezintă raport de contact cu treimea distală a incisivului central
superior şi cu treimea mezială a incisivului~lateral superior.
Premolarul I inferior -are raport de contact la nivelul cuspidului vestibular cu
nişa dintre canin şi premolarul I superior. Este montat pe mijlocul
crestei alveolare.
Premolarul II inferior -are contact la nivelul cuspidului vestibular cu nişa
formată de premolarul I şi de al doilea premolar superior. Faţa ocluzală apare uşor
lingualizată.
Molarul II inferior -are raporturi de contact cu primul molar şi al -II-lea molar
superior. Axul longitudinal are orientare asemănătoare cu axele celorlalti dinti
laterali inferiori perpendiculari pe creasta alveolara,care in aceasta zona este
ascendenta
Prin montare, dinţii inferiori este obligatoriu să menajeze spaţiul funcţional util
pentru limbă. Pound a stabilit o regulă după care sunt poziţionaţi dinţii laterali
pentru crearea acestui spaţiu. Astfel, toate feţele linguale ale dinţilor inferiori nu
trebuie să depăşească spre oral linia care uneşte marginea linguală a tuberculului
piriform cu marginea mezială a caninului. în acest scop, niciodată lăţimea dinţilor
inferiori nu va depăşi proiecţia verticală ridicată tangent la creasta milohioidiană.
45.Consecutivitatea realizării arcadei dentare inferioare după principiile
Gyzi. 
Cuspidul meziovestibular al prmului molar superor se plaseaza intre santul
intercuspidiansecundar dintre cuspizii meziovestibular si vestibulocentral ,iar
cuspizii palatinali ai primuluimolar si premolarul 2 se situeaza in santul central
intercuspidian al molarului inferior.Dupamontarea primilor molari ,incepe
montarea caninilor situindu-i pe apofiza alveolara cu axullongitudinal putin
inclinat spre meziolingual in asa mod ca virful lor sa se proiecteze intreincisivii
laterali si caninii superiori prezentind contact cu versantele meziale si distale
alemarginii caninilor.Incisivii centrali inferiori se monteaza aproape in poziti
verticala pe centrulapofizei alveolare si paralel liniei mediane.Primul si al doilea
premolar inferior sunt montati pecentrul apofizei alveolare intre spatiul oferit de
canin si primul molar realizind contacteintercuspidiene in corelatie cu
particularitatile ocluziei dinamice.In final se monteaza ultimulmolar realizind
rapoarte dentodentare corespunzatoare.
46.Particularităţi de montare a dinţilor după Pedro – Saizar
El inlocuieste placuta mobilizabila propusa de Gysi pentru materializarea planului
de ocluzie,cuo placuta ocluzala metalica fixa,care are grosimea de 0,3-0,5 mm,si
are forma arcadeidentare,reda planul protetic.Dupa fixarea modelelor in
ocluzor,placuta se aplica pe bordura deocluzie la maxila sise aranjeaza in asa fel
incit marginea placutei sa depaseasca cu 5mmcurbavestibulara a bordurii de
ocluzie,apoi se lipeste cu ceara in citeva locuri.Pe placuta se traseazareperele de pe
bordura de ocluzie a sablonului de pe maxila si perimetrul ei.Pe parcurs ,cu
ospatula fierbinte se ramoleste uniform suprafata bordurii de ocluzie a sablonului
inferior si seinchide ocluzorul trecind placuta pe modelul inferior.Montarea dintilor
artificiali se faceconform regulelor de montare propuse de Gysi.
47.Particularităţi de montare a dinţilor în articulatoare moderne după
reperele anatomice trasate pe model.
Aceasta tehnică are la bază următoarea noţiune: poziţia papilei incisive şi relieful
rugilor palatine rămîn constante, deşi crestele alveolare continuă să se atrofieze.
Dinţii frontali artificiali sunt aşezaţi cu axele verticale orientate în sens vestibulo-
palatinal înclinate, aşa cum sunt implantaţi dinţii naturali. Valorile unghiurilor de
înclinare sunt cele care au fost enunţate de Gysi în tehnica preconizată de el, care
este numită «montarea ideală» . Marginile incizale ale dinţilor frontali sunt uşor
vestibularizate cu 2—3 mm în raport cu coletul, care este orientat spre palatinal.
Această montare este indicată în condiţiile în care atrofia crestelor alveolare nu
este prea mare şi rapoartele dintre cele două creste (maxilară şi mandibulară) nu
sunt mult modificate. Caracteristic pentru această tehnică este situarea feţelor
vestibulare după repere anatomice prezente pe suprafaţa campului protetic maxilar,
reprezentate de: papila incisivă şi de rugile palatine. La dentat cu o deviere de ±1
mm în 90% din cazuri (Rosemarie Horn) distanţa dintre faţa vestibulară a caninului
şi extremitatea mezială a primei rugi palatine este de 10 mm. Distanţa din mijlocul
papilei interincisive la faţa vestibulară a incisivului central este de 8 mm, iar
vîrfurile cuspizilor celor doi canini se află situate pe o linie care trece prin mijlocul
papilei incisive.
La proteza totală, sunt folosite aceste repere astfel:
— Incisivii centrali superiori sunt montaţi cu feţele vestibulare la o distantă de
8—9 mm de mijlocul papilei incisive sau după alţi autori (Lejoyucx) fetele
vestibulare sunt la 6—7 mm distanţă de păpila incisivă:
Caninii superiori sînt montaţi cu feţele vestibulare la o distanţă de 10—11 mm de
prima rugă palatinală (extremitatea mezială). Linia care uneşte varfurile cuspizilor
celoi doi canini să treacă prin mijlocul papilei incisive.
48.Ce prevede modelarea spaţiilor interdentare şi la nivel de colet.
După montarea dd. artificiali, macheta protezei totale se pregăteşte pentru proba
în cavitatea bucală prinmodelajul în ceară şi întărirea rezistenţei machetei.
Medicul verifică:-menţinerea;-aspectul fizionomic;-rapoartele dento-dentare;-
funcţia fonetică. Modelajul este efectuat prin răzuirea cerii în următoarea
ordine: a.modelarea spaţiilor interdentare şi la nivelul de colet;b.modelarea
versantelor vestibulare a gingiei artificiale;c.modelarea vestibulară orală
şi aplicarea întariturilor; d. modelarea la nivelul limitelor viitoarei
proteze.Modelarea spaţiilor interdentare şi la nivelul de colet prevede realizarea
unor obiective fizionomice încorelaţie cu vîrsta pacientului prin redarea papilelor
interdentare şi a festonului gingival. Trebuie de ţinut contde starea lor la diferite
vîrste pentru a le reda. De exemplu: la tineri, papilele interdentare anatomic au
formătriunghiulară şi se extind în ambrazurile interproximale pînă la nivelul de
contact interdentar. Odată cu înaintarea vîrstei, papilele interdentare se atrofiază şi
 se rotunjesc, provocînd spaţii goale interdentare. Acesteobiective care în
majoritatea cazurilor sunt vizibile în timpul fonaţiei, zîmbetului joacă un rol
fizionomic deosebit.

49.Modelarea versantelor vestibulare şi orale în proteza totală.

modelarea versantului vestibular :se redă o grosime uniformă și suficientă pentru
compensarea atrofiei țesutului osos al apofizei alveolare, și pentru a reface aspectul
fizionomic al etajului inferior al feței;
✓ se redă o formă concavă, pentru ca, prin tonicitatea sa, musculatura buzelor și
a obrajilor să participle la menținerea protezei pe câmpul protetic;
✓ se modelează proiecțiile implantării dinților: convexitățile rădăcinilor şi
depresiunile interradiculare (cu scop estetic);
modelarea versantului oral: să aibă o grosime uniformă de 1,5-2mm (pentru a
avea rezistență), nu mai gros, ca să nu producă dereglări funcționale ale limbii și
dereglări de fonație; se poate de modelat rugile palatine;
50.Modelarea la nivelul limitelor viitoarelor proteze.
marginea machetei să aibă o grosime uniformă de 2—2,5 mm, să fie rotunjită, să
corespundă limitelor de pe model; în zona frenurilor şi a bridelor limitele se
adâncesc corespunzător limitei de extindere a acestora.
51.Instrumente şi materiale utilizate la modelarea definitivă a machetei
protezei totale.
Instrumente:
bisturiu;
spatulă de modelat;
plăcuţă de sticlă;
completul de instrumente în tăviţă.
Materiale:
creion chimic;
ceară de bază;
dinţi artificiali (set);
set cu abrazive;
etanol
52.Tiparul. Definiţie. Etapele de realizare a tiparului.
Tipar – o cavitate care reprezintă negativul machetei protezei mobile.
Etape: ambalarea machetei protezei, topirea și spălarea cerei.
Pe scurt: macheta se ambalează în gips într-o chiuvetă specială; chiuveta are două
inele (inferior și superior), respectiv, tiparul o să aibă două jumătăți.
În inelul inferior se toarnă gips în care se introduce modelul cu macheta; (gipsul nu
trebuie să acopere ceara, dar să ajungă numai până la marginea machetei (la
tehnica directă gipsul acoperă versantul vestibular și dinții));
Gipsul trebuie să se întărească, apoi se ține aprox. 5 min în apă pentru izolare;
Se aplică inelul superior, se uple chiuveta cu gips și se pune capacul;
După ce gipsul se întărește, chiuveta se pune în apă fierbinte unde se menține
aprox. 10 min, după care se deschide și se spală ceara;
Ceara se spală cu apă curgătoare, curată, fierbinte.
Tiparul este izolat cu un gel de izolare, pentru ca acrilatul și gipsul să nu adere
53.Tehnica clasică de realizare a tiparului. Instrumente. Utilaje.sunt aceste 3
metode de ambalare.
In acest scop modelul cu macheta din ceara se inglobeaza in prima jumatate a
chiuvetei umplute anterior cu pasta de ghips; si inlaturarea cerei dupa priza
ghipsului prin fierbere timp de 5-7 minute si 180˚C si cu jet de apa fierbinte se
inlatura resturile de ceara.
Instrumente si utilaje:
➢ Cutit de ghips, colba, spatula de amestecat, polimerizator cu apa.

Utilaj:

1. Model-fontom a câmpului protetic

2. Măsuţă vibratoare,linguri amprentare.
3. Spirtiere,şlifmotor
Instrumente:

1. Set de instrumente
2. Bisturiu,bol din cauciuc, spatulă
3. Spatulă de modelat
4. Instrumente abrazive

54.Metoda de ambalare directă a machetei protezei totale.

Ambalarea directa are loc atunci cand macheta si modelul sunt cumprinse intr-o
parte a chiuvetei, si sunt acoperite cu pasta de ghips pe fata vestibulara si
ocluzala.La dezasamblarea celor 2 chiuvete dintii artificiali si modelul raman intr-o
parte a chiuvetei iar cealalta parte este reprezentata de ghips asa zisa contra.
Ambalarea directa presupune urmatoarele etape:
Reducerea prin soclare a modelului Inainte de soclare macheta protezei totale se
lipeste cu ceara la fundurile de sac vestibulare, laterale, distal la linia AH la proteza
totala superioara respectiv fundul de sac lingual la proteza totala inferioara cu
modelul functional.Se indeparteaza surplusul de ceara de la nivelul festonului
gingival (realizandu se papilele gingivale) si cel de la nivelul marginilor modelului
functional.Macheta protezei totale se finiseaza foarte bine cu jet de aer cald pentru
a se obtine o suprafata cat mai neteda.Modelul cu macheta astfel pregatita se
repozitioneaza in articulator pentru o ultima verificare a contactelor ocluzale cu
dintii antagonisti, aceasta operatiune se face pentru a fi siguri ca in momentul in
care ceara machetei atunci cand s-a incalzit cu jetul de aer cald prin modelare nu a
suferit modificari la nivelul dintilor.Macheta impreuna cu modelul sunt scoase din
ocluzor dupa care soclul este soclat asfel incat sa fie posibila intrarea ei in
conformatorul chiuvetei.Lucru de altfel foarte important deoarece in acest moment
modelul se va desface din articulator prin ciocanire cu ajutor unui ciocan
pierzandu-se astfel relatia cu antagonistul.Soclarea propriu zisa:Deoarece modelul
functional impreuna cu macheta nu sunt niste lucruri standarde avand dimensiuni
diferite de la pacient la pacient se poate observa ca modelul impreuna cu macheta
nu corespund chiuvetei in care trebuie introdusa de aceea este foarte important ca
modelul sa fie redus din marginile exterioare cu foarte mare grija pentru a se obtine
pe de-o parte posibilitatea introducerii modelului in prima parte a chiuvetei si pe de
alta parte pastrarii intacte ale fundurilor de sac.
A doua operatiune de reducere a modelului se va face din partea inferioara a ei asa
incat marginile exterioare ale modelului sa nu depaseasca in inaltime marginea
primei parti de chiuveta, acest lucru in general se ia ca reper dar in esenta
reducerea modelului din partea inferioara se face pentru a se putea pozitiona corect
partea a doua a ringului chiuvetei cat si a capacului, daca reducerea este
insuficienta sau pacientul prezinta o bolta palatina foarte adanca, creste vestibulare
si laterale protuberante sau necesita din ratiuni de pierdere substanta osoasa si
mucoasa atrofie exagerata necesita o supradimensionare a protezei pe vertical
aceasta facandu-se tehnic prin marirea DVO-ului, vom constata ca nu se va putea
inchide capacul corect din cauza dintilor atunci vom fi nevoiti sa alegem o
chiuveta mai mare sau sa folosim o alta tehnica de ambalare si realizare a protezei
totale.Ca repere avem nevoie de un spatiu de minim 6 mm. intre muchia dintilor
frontali si capacul chiuvetei.Acest spatiu va fi impartit cu strictete si dramuit intre
valul de ghips care trebuie sa acopere dintii cu minim 3 mm pentru rezistenta si
ceilalti 3 mm se vor regasi in stratul de ghips din cea de-a doua chuveta.Daca nu se
respecta aceste reguli riscam ca in momentul presarii pastei de ghips in partea a
doua a chiuvetei sa fracturam valul de ghips si odata cu el sa compromitem
realizarea protezei totale. Pe de-o parte daca valul de ghips va fi prea subtire se va
fractura foarte usor iar daca valul de ghips este prea gros el va iesi din chiuveta si
va fi fracturat in momentul pozitionarii si presarii capacului.
3) Umezirea modelului si prepararea pastei de ghips
Modelul trebuie sa fie lasat intr-o baie de apa la temperatura camerei timp de 10
min. pentru a se umezi, in sens contrar pozitionarea modelului uscat in pasta de
ghips va face ca apa din pasta de ghips sa fie absorbita instantaneu in model ceea
ce va avea si in consecinta, generarea prizei primare a pastei de ghips si
compromiterea ambalarii.
4) prepararea pastei de ghips:La ambalarea cu val se recomanda ca prepararea
pastei de ghips sa se faca amestecandu se doua parti ghips normal de modelaj si o
parte ghips clasa a III tip moldano, ghipsul moldano are ca scop durificarea valului
care vine peste dintii protezei pentru a se evita fracturarea valului de ghips ulterior,
astfel cele doua pulberi mixate foarte bine se amesteca cu o cantitate suficienta de
apa distilata (apa de la chiuveta poate influenta timpul de priza cat si calitatea
ghipsului dupa priza).Pasta de ghips trebuie sa aiba o consistenta medie spre moale
pentru a permite introducerea facila in chiuveta cat si un timp suficient necesar
aplicarii ei pe toata suprafata dintilor si finisarea corecta a valului de ghips.
5) introducerea pastei de ghips in chiuveta.Chiuveta trebuie curatata foarte bine de
resturi de ghips asamblata, spalata si ales cu atentie care din cele doua parti ale
chiuvetei este partea de jos si care este partea de sus cu capacele adiacente.
6) Modelarea ,,valului’’ care acopera fetele vestibulara si orala a modelului cu
macheta.Dupa pozitionarea modelului in pasta de ghips in chiuveta se formeaza
valul de ghips care acopera dintii cu 3 mm pe toata suprafata.Valul de ghips se
finiseaza foarte bine pentru a nu aparea zone retentive care vor duce la fracturarea
lui in momentul deschiderii chiuvetei cat si eliminarea excesului de ghips de pe
marginile chiuvetei cu ajutorul unui cutit.
7) Dupa priza gipsului se izoleaza prima jumatate a chiuvetei.Dupa priza ghipsului
se izoleaza prima parte a ghipsului pe toata suprafata val de ghips” cu margini
laterale ale modelului si restul de ghips pana la marginea ringului metalic.Izolarea
este o operatie extrem de importanta si ar trebui efectuata chimic si fizic pentru a
impiedica contactul cu rasina acrilica.Substantele utilizate pentru izolare trebuie sa
asigure dezasamblarea facila fara a produce riscul de fracturi ale protezei, sa
impiedice orice reactie chimica intre rasina si ghips deasemeni recuperarea
modelului.Izolarea mai trebuie sa fie inerta, insolubila si sa se poata utiliza
usor.Izolarea se face cu ajutorul izolantelor speciale tip Izodent, Peptizol.
8) Se monteaza al 2-lea inel al chiuvetei si se toarna pasta de ghips deasupra prin
vibrare.
Pasta de ghips se prepara numai din ghips normal de modelaj acesta nu trebuie sa
aiba proprietati crescute ca duritate el avand simpla functie de a umple spatiul din a
doua parte a chiuvetei si acoperirea restului de proteza neacoperit de valul de ghips
din prima parte a chiuvetei.
9) Dupa ambalare se pune chiuveta la presa timp de 5 minute.Presarea ghipsului
odata cu capacul pozitionat peste ringul metalic se face pentru a avea certitudinea
ca chiuveta este inchisa pana la capat si ghipsul in exces eliminat din
chiuveta.Presarea ghipsului cat si ulterior a masei de acrilat se face de preferinta cu
ajutorul unei prese hidraulice la 2 bari presiune timp de 5 min.Presarea tardiva a
ghipsului din chiuveta poate duce la fractura valului de ghips din prima parte a
chiuvetei sau a inchiderii insuficiente din cauza excesului de ghips care a intrat
intr-o priza avansata.
10) Indepartarea cerii din tipar.Dupa ambalarea machetei, ceara trebuie indepartata
din interiorul ghipsului si inlocuita cu rasina acrilica.
Tehnica de indepartare a cerii presupune urmatoarele etape:Intr-un vas se fierbe
apa pana la temperatura de 100 C, dupa priza pastei de ghips chiuveta in care se
afla macheta protezei si modelul se scufunda in apa fiarta aproximativ 15 minute,
timp in care ceara din interior se plastifiaza si se topeste.Chiuveta este scoasa din
apa dupa care cele doua parti sunt dezasamblate iar resturile de ceara se spala cu
jet de apa la temperatura de 100 C.Dupa eliminarea cerii si spalarea ei cavitatile
sunt spalate bine cu detergent pentru degresarea suprafetei impregnate cu ceara
aceasta fiind o operatie foarte importanta in cazul in care chiuveta este tinuta mai
mult de 15 minute la temperatura de 100 C reprezinta o eroare deoarece peretii
cavitatii tiparului absorb toata ceara cu acizi grasi si deci provoaca dificultati in
izolare.
11) Polimerizarea bazei protezei: Baza protezei se realizeaza din rasina acrilica.
Rasinile acrilice sunt obtinute din acidul acrilic, acidul metacrilic si esterii acizilor
lor prin polimerizarea lor.Proprietatile biologice si fizico-chimice ale rasinilor
acrilice sunt:-Sa nu provoace iritatii si sa fie tolerate de tesuturile cu care vin in
contact.-Sa fie insolubile, insipide, neutre chimic la alimente si la enzimele din
saliva.-Sa nu se dilateze sau sa nu se contracteze la presiunile ocluzale sau
temperatura cavitatii bucale si sa nu prezinte distorsiuni, sa reziste la abrazie si la
periaj.-Sa fie usor de lustruit, sa fie fara porozitati, sa aiba aspect cromatic constant
si estetic.-Sa se manipuleze usor si reparat in caz de fracturare.Rasina acrilica se
prezinta sub forma de lichid si pulbere.Lichidul este monomerul din metacrilatul
de metil, are proprietati fizico-chimice si este transparent.Fierbe la 100,3 C este
volatil, inflamabil, insolubil in apa, cu miros specific, este solvent organic puternic
poate polimeriza spontan sub influenta luminii si a caldurii, are densitatea de 0,945
gramcm3 la temperatura de 20 C.Pulberea sau polimerul este forma polimerizata a
metacrilatului de metil.Este compusa din particule specifice obtinute prin dispersia
monomerului centrifugat intr-un lichid neutru, substantei de baza i se adauga
substante inerte pentru a preveni unirea fizica sau chimica a particulelor.Rasina
acrilica are culori variate si este insotita de o chee de culori care este in corelatie cu
nuanta coloristica a mucoasei gingivale a pacientului. Exista pulbere incolora
indicata pacientilor cu intoleranta la colorantul incorporat in acrilat.
12) Prepararea acrilatului: Cantitatea necesara prepararii unei proteze totala este de
15, 20 gr. de pulbere si restul lichid corespunzator.Proportia de polimer si
monomer este specifica pentru fiecare tip de acrilat, unele acrilate se prepara dupa
proportia de 2 parti pulbere si o parte lichid, altele 3 parti pulbere si una lichid
aceasta proportie fiind superioara deoarece are un continut mai redus de monomer
deci acrilatul rezultat fiind mai rezistent la tractiune si se contracta mai
putin.Tehnica de dozare este diversa:1) Dozarea prin cantarire presupune calculul
exact al pulberii si lichidului conform prospectului care insoteste produsul, insa
este incomod de realizat in laboratorul de tehnica dentara.2) Dozarea volumetrica
presupune existenta unui cilindru gradat de sticla cu care se masoara cantitatea de
pulbere si cea de lichid respectand prospectul dat de producator.Avantaje:In urma
ambalarii cu val prin obtinerea tiparului intr-o singura parte a chiuvetei se elimina
modificarile la nivel ocluzal a dintilor fata de ambalarea fara val, partea a doua a
chiuvetei nu se va repozitiona perfect in aceeasi pozitie in care a fost
ambalata.Dezavantaje:1) Ceara este foarte greu de indepartat din tipar avand in
vederea valului de pasta de ghips.2) Foarte dificil si greu de realizat izolarea
modelului cat si a partii de tipar care consta in valul de ghips.
55.Metoda de ambalare indirectă a machetei protezei totale.
Ambalarea indirecta presupune ambalarea in ambele parti ale chiuvetei a
modelului si a machetei.Modelul si macheta sunt cuprinse in ambele parti ale
chiuvetei.La deschiderea celor doua parti ale chiuvetei dintii artificiali raman intr-o
parte iar modelul in cealalta.Etapele de realizare sunt:1) Reducerea prin soclare a
modelului.2) Umezirea modelului si prepararea pastei de ghips.3) Umplerea unei
jumatati de chiuveta cu ghips care se limiteaza la zonele fundului de sac vestibular
si distal respectiv liniei AH la proteza totala superioara cat si zonele vestibulare si
linguale la proteza totala inferioara si introducerea modelului.4) Modelarea si
netezirea suprafetei ghipsului dupa ce a facut priza.5) Se monteaza al 2-lea inel al
chiuvetei si se toarna pasta de ghips deasupra prin vibrare.6) Dupa ambalare se
pune chiuveta la presa.Aceasta tehnica este cea mai utilizata deoarece are cele mai
multe avantaje.Avantaje:Tehnic vorbind este cel mai usor de realizat.Este cea mai
utilizata si reprezinta o metoda usoara de ambalare cat si in extragerea cerii din
tipar ca si usurinta in izolarea modelului functional care ramane intr-o parte a
chiuvetei si izolarea fetei vestibulare si palatinale a tiparului.Ceara este usor de
indepartat.Dintii isi pastreaza pozitia.Izolarea peretilor tiparului se realizeaza
simplu.Acrilatul este usor de introdus in tipar.Din cauza imperfectiunii chiuvetei
cat si a metodei in sine apar modificari clare in proteza finita care are o inaltare de
ocluzie determinata de asezarea imperfecta cat si de contractia acrilatului.
Dezavantaje:Dezavantajul acestui tip de ambalare este inaltarea ocluziei care este
provocat atat de utilizarea incorecta a chiuvetei cat si de indepartarea insuficienta
de ghips prin presare din cele doua chiuvete.Pierderea modelului functional.
56.Metoda de ambalare mixtă a machetei protezei totale.
Ambalarea mixta presupune combinarea ambalarii directe si indirecta. Conform
tehnicii acestei ambalari o parte a chiuvetei este fara val iar cealalta cu val.Dupa
indepartarea cerii un grup de dinti raman intr-o jumatate de chiuveta in care se afla
modelul iar celalalt grup ramane fixat in valul de ghips in cealalta parte a
chiuvetei.Avantaje:Ramanerea pe pozitie a grupului frontal superior sau inferior
dupa caz.Dezavantaje:Imposibilitate de scoatere a cerii si izolarea modelului pe
zona vestibulara (fund de sac).Modificari ale protezei pe zonele laterale, cele care
raman in partea cealalta a chiuvetei (premolari, molari).Pierderea modelului
functional.Concluzii generale la ambalrea clasica:Dupa studii aprofundate de firme
acreditate care au laboratoare specializate in dinamica materialelor ca Bego,
Degussa, Bredent, Vertex s-a ajuns la concluzia ca oricat de buna ar fi ambalarea
chiuveta metalica, din cauza contractiei acrilatului apar modificari in ocluzia finala
a protezei totale din aceste ratiuni, aceste firme ne propun un alt tip de ambalare:
ambalarea moderna care in esenta nu elimina efectele ambalarii directe, indirecte
sau mixte ci din contra ne ofera posibilitatea de a corecta modificarile inerente care
apar in urma polimerizarii protezei prin maximum avantaj ca modelul dupa
polimerizare se poate extrage cu usurinta din chiuveta, se repozitioneaza in
articulator si se reface ocluzia.

57.Tehnica de izolare a tiparului. Cerinţi. Materiale utilizate.

Dupa priza gipsului se izoleaza prima jumatate a chiuvetei.Dupa priza ghipsului
se izoleaza prima parte a ghipsului pe toata suprafata val de ghips” cu margini
laterale ale modelului si restul de ghips pana la marginea ringului metalic.Izolarea
este o operatie extrem de importanta si ar trebui efectuata chimic si fizic pentru a
impiedica contactul cu rasina acrilica.Substantele utilizate pentru izolare trebuie
sa asigure dezasamblarea facila fara a produce riscul de fracturi ale protezei, sa
impiedice orice reactie chimica intre rasina si ghips deasemeni recuperarea
 modelului.Izolarea mai trebuie sa fie inerta, insolubila si sa se poata utiliza
usor.Izolarea se face cu ajutorul izolantelor speciale tip Izodent, Peptizol.
58.Tehnica preparării şi aplicării acrilatului în tipar.
Acrilatul se prezintă sub formă de praf și lichid care se amestecă pentru a forma o
masă care se va întări.Într-un vas de sticlă sau ceramică se toarnă cantitatea
necesară de monomer (lichid) apoi se adaugă polimer (praf) până la saturația
acestuia (până când lichidul se absoarbe complet).
Cantitatea necesara prepararii unei proteze totala este de 15, 20 gr. de pulbere si
restul lichid corespunzator.Proportia de polimer si monomer este specifica pentru
fiecare tip de acrilat, unele acrilate se prepara dupa proportia de 2 parti pulbere si o
parte lichid, altele 3 parti pulbere si una lichid aceasta proportie fiind superioara
deoarece are un continut mai redus de monomer deci acrilatul rezultat fiind mai
rezistent la tractiune si se contracta mai putin.Tehnica de dozare este diversa:1)
Dozarea prin cantarire presupune calculul exact al pulberii si lichidului conform
prospectului care insoteste produsul, insa este incomod de realizat in laboratorul de
tehnica dentara.
2) Dozarea volumetrica presupune existenta unui cilindru gradat de sticla cu
care se masoara cantitatea de pulbere si cea de lichid respectand prospectul dat de
producator.
Avantaje:
In urma ambalarii cu val prin obtinerea tiparului intr-o singura parte a
chiuvetei se elimina modificarile la nivel ocluzal a dintilor fata de ambalarea fara
val, partea a doua a chiuvetei nu se va repozitiona perfect in aceeasi pozitie in care
a fost ambalata.
Dezavantaje:
1) Ceara este foarte greu de indepartat din tipar avand in vederea valului de pasta
de ghips.
2) Foarte dificil si greu de realizat izolarea modelului cat si a partii de tipar care
consta in valul de ghips.
59.Polimerizarea acrilatului. Regimul de polimerizare. Utilaj.
Urmează cele trei stadii de polimerizare:
I - stadiul de nisip umed – seamănă cu nisipul sau zahărul umed;
II - stadiul de fibre – la atingere se trage în fire subțiri;
III - stadiul de aluat – are o consistență elastică, moale, neaderentă.
Acrilatul are nevoie de un catalizator pentru a se polimeriza definitiv:
• acrilatul termopolimerizabil se introduce în tipar în stadiul de aluat, unde
urmează a fi expus la temperatură înaltă;
• acrilatul autopolimerizabil nu necesită introducerea în tipar și nici temperatură
ridicată, el se polimerizează în urma unei reacții chimice;
• acrilatul fotopolimerizabil nu se prepară, el este monocomponent și se
polimerizează sub acțiunea razelor de lumină.
60.Realizarea tiparlui pentru aplicarea acrilatului prin tehnica modernă.
Utilaj. Instrumente.
Ambalarea moderna se face in chiuvete speciale realizate din poliany (plastic) cu
baza din aluminiu care are capacitatea de a-si pierde temperatura de 10 grade pe
sec.Operatiile de realizare a tiparului:1) Articularea modelului in articulator se
face printr-o metoda moderna cu ajutorul unui magnet in care modelul se poate
detasa foarte usor din articulator si pozitionat in chiuveta special conceputa.2)
Ambalarea.Dupa finisarea machetei se pozitioneaza modelul cu partea distala in
partea tesita a chiuvetei care in a doua parte a ei are dopurile de canale de turnare a
acrilatului si se toarna agarul agar care este o substanta gelatinoasa de diferite
culori care se inmoaie (prepara) la cuptorul cu microunde 80 wati 5, 6 min.3)
Ambalarea propriu zisa:Dupa fluidificarea gelului de agar agar acesta are o
temperatura de c.c.a. 90 grade ceea ce inseamna ca turnarea lui in acest moment in
chiuveta nu face altceva decat stricarea muncii depuse.Asa ca se va astepta pana
cand temperatura gelului de agar agar va ajunge in jurul valorii de c.c.a. 45 grade C
ceea ce nu va afecta in nici un fel ceara sau pozitia dintilor artificiali.Acest lucru se
va realiza cu ajutorul unui termometru oferit de diferite firme producatoare ca
Bego, Degussa, Bredent sau Vertex, in cel mai rau caz se poate face testare a
acrilatului cu degetul aratator pana cand pasta de agar agar nu are o temperatura sa
produca disconfortul tehnicialului dentar.In acest moment se va realiza turnarea
agarului agar in chiuveta speciala prin cele trei orificii deasupra chiuvetei pana
cand macheta este inglobata in total in agar agar si surplusul iese prin cele trei
orificii.Racirea chiuvetei se realizeaza intr-o baie de apa rece in care in permanenta
intra jet de apa rece si pe de alta parte se fece evacuarea apei incalzite printr-un
supraplin care se afla la 1 cm. fata de partea superioara a chiuvetei.Dupa c.c.a. 45
min. dupa ambalare chiuveta se poate desface si intr-o parte a chiuvetei avem
impresiunile dintilor cat si a zonelor vestibulare, palatinale, linguale ale protezei si
in partea cealalta macheta de proteza din ceara, dintii montati cat si modelul
functional intact.In acest moment se face extragerea dintilor din macheta, curatarea
lor de ceara intr-o sita speciala oferita de firma producatoare si dupa uscarea lor la
jet de aer se repozitioneaza in chiuveta sau tiparul realizat din agar agar. Dintii nu
au nevoie de o lipire cu Pi Ku Plast sau Cianoacrilat deoarece ei au o stabilitate
foarte buna in masa de agar agar.4) Realizarea canalelor de turnare.Realizarea
canalelor de turnare se face cu un instrument special care consta intr-o teava cu un
diametru de 5,5 mm. Aceasta teava se aplica progresiv in lacasurile lasate de
dopurile de turnare si se realizeaza 3 canale la proteza totala superioara si 2 la
proteza totala inferiara.5) Pregatirea modelului functional pentru turnarea
acrilatului.Turnarea acrilatului prezinta anumite particularitati in sensul ca modelul
trebuie pregatit pentru a primi pasta fluida a acrilatului in chiuveta, modelul se
introduce in oala baro acoperinduse cu apa distilata in intregime si reglanduse
parametri 2, 3 bari la 55 grade C, 20 min. Aceasta operatiune se face in scopul de a
elimina toate bulele din modelul functional care daca nu ar fi extrase acum ele ar
iesi in pasta de acrilat a protezei si rezultatul ar fi nesatisfacator.Dupa eliminarea
bulelor din model si degresarea cu apa fierbinte se introduce intr-o baie de apa rece
timp de 10 min. Pentru ca izolantul sa adere in conditii optime.6) Izolarea
modelului.Modelul se izoleaza cu o substanta de tip agar agar Divosep care este pe
baza de alge marine si realizeaza o pelicula foarte fina si de o consistenta speciala
care face ca proteza finita sa se poata extrage de pe campul protetic cu usurinta.7)
Prepararea si turnarea acrilatului.Prepararea pastei fluide de acrilat se face in
urmatoarele proportii: 1,5 grame pulbere la 1 ml. de monomer (lichid) amestecul se
face energic c.c.a. 30 sec. Dupa care se lasa un min. la macerat. Dupa 1 min. de
macerat se toarna acrilatul in chiuveta special pregatita dintr-o parte a ei printr-un
canal de turnare cand fluidul de acrilat va excede in celelalte doua parti ale
canalelor de turnare.Aceasta operatiune este una din cele mai importante operatiuni
ale realizarii protezei totale prin metoda moderna in care consistenta materialului
proportia pulbere-lichid sunt foarte exact folosite cat si timpii de macerare si
aplicare a pastei de acrilat.8) Polimerizarea protezei in ambalarea
moderna.Introducerea chiuvetei in oala baro se face dupa c.c.a. 5 min. de la
aplicarea pastei de acrilat.In oala baro se aseaza chiuveta cu conurile de turnare in
sus si se toarna apa distilata pana la aprox. 1 cm. de conurile de turnare.9)
Extragerea protezei totale dupa polimerizare.Proteza totala dupa polimerizare se
extrage foarte usor prin indepartarea capacului chiuvetei care contine impresiunile
dintilor.10) Refacerea ocluziei protezei totale.Avand in vedere ratiuni discutate
anterior la ambalarea clasica cea moderna se diferentiaza prin posibilitate de
refacere a ocluziei statice (tripod) cuspid foseta cat si dinamice pe pantele
articulare masurate si transmise catre laborator doctorul protezist (panta articulara
15, 25 grade si unghiul Bennet catre este in general la 15 grade).Avantaje:Cel mai
mare avantaj al ambalarii moderne este posibilitatea de refacere a ocluziei dupa
polimerizarea protezei totale in sensul ca modelul se recupereaza in intregime si
este fiabil pentru a se repune in articulator si penru a se controla foarte exact
modificarile aparute in urma polimerizarii.Un alt avantaj ar fi ca modelul nu se
distruge dupa polimerizarea protezei ceea ce inseamna ca doctorul are posibilitatea
de a verifica daca proteza finita este sau nu corespunzatoare cu amprenta care a
trimis-o in laborator si clarificarea situatiei daca proteza nu este adecvata cu
campul protetic.Acrilatul astfel polimerizat este rezistent la fracturare iar dilatatia
lui este minima si in timp nu se degradeaza prin impregnarea cu resturi de alimente
si saliva ca la un acrilat termopolimerizabil si proprietatile lui fizice culoare
densitate, luciu nu se schimba timp indelungat.Economie de timp si
materiale.Dezavanje:Investitie considerabila in achizitia aparatelor cat si
materialelor in realizarea protezei totale prin tehnologia moderna. Concluzii:In
consecinta tehnologia moderna de ambalare a protezei totale este net superioara
fata de cea clasica insa necesita pe de-o parte o investitie mult mai mare din partea
laboratorului cat si o cerinta net superioara din partea cabinetului
stomatologic.Aceste proteze au sanse maxime pentru a indeplini toate necesitatile
fizionomice estetice cat si necesitati fiziologice de masticatie avand in vedere
procesul de elaborare a lor etapa cu etapa si folosirii cu strictete a materialelor si
indicatiilor oferite de producatori.

61.Tehnica dezambalării protezelor acrilice totale din chiuvetă.

Dezambalare – eliberarea protezei din tipar și curățirea suprafețelor ei de resturile
de gips. Se face atent (ca să nu se strice proteza) prin lovituri ușoare cu ciocanul
asupra chiuvetei, pentru a fractura gipsul,apoi cu un bisturiu se înlătură resturile
mici de pe toate suprafețele. De asemenea, dacă tiparul este eliberat întreg din
chiuvetă, se poate fractura cu un clește.
 62.Utilaje, instrumente şi materiale utilizate la prelucrarea mecanică a
protezelor totale.
freze sferică, cilindrică, conică (forma depinde de regiunea care se prelucrează) din
aliaj extradur de granulație fină;
• piatră din carborund în formă de pară de granulație media și fină;
• disc din carborund de granulație fină;
• hârtie abrazivă de granulație fină.
Instrumentele trebuie să fie de granulație fină pentru a nu șlefui o cantitate prea
mare de acrilat (pentru a nu micșora grosimea bazei) și a nu lăsa urme adânci după
prelucrare.
Praf – pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat, cretă; se amestecă cu apă;
• Pastă – pulberi extrafini înglobați în grăsimi liante (stearină, parafină, silicon);
• Lichid de lustruit.(după lustruire se spală cu săpun pentru a elimina resturile de
pastă).
63.Tehnica prelucrării mecanice a protezei totale.
A.Curatarea protezei:In urma dezambalarii, proteza prezinta pe fetele externe si
mucozala zone de ghips aderent. Ghipsul intim aplicat este indepartat mecanic sau
chimic.Curatirea mecanica - ghipsul se indeparteaza cu spatula, apoi sub jet de apa
se curata cu peria aspra toate zonele de care mai adera ghips restant.Curatirea
chimica - curatirea protezelor de ghipsul aderent se realizeaza prin introducerea
protezelor curatate mecanic intr-o solutie de nitrat de sodiu 30% pentru 24 ore.
B.Examinarea protezei polimerizate Se verifica:
¾ daca baza protezei este completa sau incompleta datorita cantitatii insuficiente
a acrilatului introdus in tipar
¾ daca pozitia dintilor artificiali este corecta sau au aparut modificari de pozitie
¾ daca pozitia crosetelor este nemodificata sau au aparut eventuale deformari ale
segmentelor elastice
¾ daca exista zone de fisuri in baza protezei
¾ daca fata mucozala a protezei prezinta sau nu zone cu exces de acrilat datorate
deteriorarii modelului in timpul presarii.
64.Tehnica netezirii protezei totale. Scopul urmărit. Instrumente. Utilaj.
Netezirea protezei:Proteza dupa dezambalare si curatirea ghipsului, prezinta pe
fata externa in zonele marginale exces de acrilat. Acest surplus de acrilat este
indepartat prin frezare cu frezele de acrilat, netezirea realizandu-se cu pietre
montate sau montate pe un mandrin.Prelucrarea in zona coletelor dentare si a
spatiilor interdentare se realizeaza cu freze cilindrice, sferice sau tronconice de
dimensiuni mici.Netezirea finala a protezei se realizeaza cu gume polipanto si cu
benzi de glaspapir.
65.Abrazivele utilizate la prelucrarea mecanică a protezei totale.
Provenienţa. Însuşiri.
✓ Materialele abrazive sunt substante microgranulare sub forma de pulbere sau
compacta, cu duritate mare. Ele se clasifica in abrazive pentru slefuire si pentru
lustruire.Abrazive pentru slefuire pot fi de provenienta: Naturala (diamantul,
carborundul ,cuart, piatra ponce,o xidul de aluminiu, oxizii de fier, magnetita)
✓ Artificiala (carborundul, electrocorundul) sub forma de granule de diferita
marime
In dependenta de utilizare in practica aceste instrumente pot fi grupate in :
✓ abrazive pentru prepararea tesuturilor dure dentare
✓ abrazive pentru slefuirea aliajelor utilizate in protetica dentara
✓ abrazive pentru slefuirea acrilatelor
✓ abrazive pentru prelucrarea ceramicii
Instrumentele abrazive sunt comercializate sub forma de: pietre, discuri, freze
dentare.
Pietre dentare - instrumente rotative care prin actiunea lor asupra substantelor
propuse prelucrarii se slefuiesc. In dependenta de marimea granulatiilor din care
sunt alcatuite abrazivele deosebim: pietre dentare cu granulatii foarte mari, pietre
dentare cu granulatii mari, pietre dentare cu granulatii mijlocii, pietre dentare cu
granulatii fine si pietre dentare cu granulatii foarte fine.O importanta are si
consistenta: moale, foarte moale, mijlocie, dura, foarte dura.
Discuri dentare - instrumente rotative metalice montabile pe minere cu surub,
avind forme de disc drept, concav sau convex si grosimi foarte reduse. Din
materialul din care sunt confectionate deosebim: discuri diamantate, discuri cu
carborund, discuri din vulcanite, discuri elastice.
Freze dentare - instrumente rotative reprezentate de tije metalice cu 2 extremitati:
una neactiva pentru montarea lor in piesele dreapta sau contra-unghi, turbina si alta
activa.
66.Limitele bazei protezei la maxilă. Factori ce influienţează extinderea
protezei.
✓ linia mediana: se traseaza pe sutura palatului dur care imparte modelul in 2
jumatati
✓ liniile ce impart in 2 jumatati tuberozitatile maxilei si apofizele alveolare
✓ linia transversala : trasata pe centrul papilei interincisivale
✓ liniile medii ale apofizei alveolare anterioare : trasate pe linia anterioara a
papilei interincisivale ce uneste punctele de proiectie a caninilor.
In edentatiile terminale sunt cuprinse obligatoriu tuberozitatile. La nivelul boltei
palatine trasarea limitelor bazei protezei este in functie de conditiile pe care le
ofera tipul de edentatie. La edentatiile intinse insemnarea se face pina la limita
dintre palatul dur si palatul moale, la edentatiile reduse delimitarea se efectueaza
prin fenestrarea sau rascroire distala. La edentatia subtotala delimitarea este
reprezentata de limita de reflexie a mucoasei la nivelul zonei neutre/ fundurilor de
sac.

67.Limitele bazei protezei la mandibulă. Factori ce influienţează extinderea

protezei.
 ✓ linia mediana : trasata de la centrul apofizei alveolare din zona frontala prin
centrul liniei ce uneste tuberculii piriformi
✓ liniile ce imparte in 2 jumatati tuberculii piriformi si apofizele alveolare
din zonele laterale
✓ linia transversala trasata pe centrul apofizei alveolare din zona frontala si
perpendiculara liniei mediane anterioare si posterioare ale tubercurilor
piriformi.
Anterior: o linie imaginara ce trece prin fata distala a molarului de 12 ani si
intalneste vestibular linia oblica externa si lingual linia milohioidiana
Posterior: insertia ligamentului pterigo-mandibular
Extern: vestibular muschiul buccinator si uneori poate avansa muschiul maseter cu
marginea sa anterioara
Intern lingual: planseul oral si limba
Abordarea clinica se face prin peretele superior, punandu-se in evidenta limita neta
de demarcatie dintre mucoasa fixa si mucoasa mobila si se realizeaza un fund de
sac mai larg, punga lui Fisch. Se analizeaza amplitudinea antero-posterioara,
largimea si adancimea in functie de gradul de resorbtie si atrofie si delimitarea
mucoasei pasiv-mobile.
Limite: lateral: plicile alveolo-jugale; peretele anterior: muschiul orbicular
acoperit de mucoasa; peretele posterior: versantul vestibular al crestei edentate.

68.Utilaj, instrumente şi materiale utilizate la lustruirea protezelor totale.

Abrazive de lustruit: Sunt utilizate la prelucrarea finala a protezelor dentare pentru
a se obtine suprafete lucioase. Poate fi realizat mecanic sau electrochimic.
Pentru lustruirea mecanica sunt utilizate urmatoarele abrazive: pulbere fina de
piatra ponce, cuart, feldspat si creta in amestecuri cu apa, utilizate la lustruirea
acrilatelor.
Pentru lustruirea electrochimica sunt utlizate lichide electrochimice si aparate de
lustruit electrogalvanice. Aceasta metoda are la baza principiul de migrare a ionilor
metalici in electrolit sub actiunea curentului electric, lezind astfel suprafata
metalica.
Filturile sunt instrumente rotative utilizate la operatiile de lustruire a piselor
dentare, fiind alcatuite dintr-un material de pisla si avind forme variate ce
corespund diverselor curburi ale arcadelor dentare. Periile dentare au acelasi
principiu de fixare si sunt realizate din fire de par natural sau din material plastic.

69.Tehnica de lustruire a protezei totale. Instrumente. Materiale. Utilaj.

Lustruirea protezei
Protezele sunt lustruite la motorul orizontal sub actiunea instrumentarului de
lustruit si a materialelor abrazive.
Instrumentarul de lustruit se compune: filtzul conic, peria circulara si puful de
bumbac.
Materialele abrazive utilizate sunt: piatra ponce, feldspatul sau cuartul.
Lustruirea se incepe cu filtzul conic pe care se aplica pasta abraziva. Filtzul conic
se actioneaza numai pe suprafata externa a bazei protezei.
Lustruirea se continua cu peria circulara pe care se aplica pasta abraziva.
Lustruirea cu peria intereseaza atat suprafata externa a protezei cat si dintii
artificiali. Pentru lustruirea finala se utilizeaza puful de bumbac. Puful actioneaza
asupra protezei fara pasta abraziva.
In timpul lustruirii motorul este actionat cu viteza de 3000 rotatii pe minut.

70.Necesitatea examenului clinic.

Examenul clinic – utilizand interogatoriu (strângerea de informaţii privind
antecedentele personale şi familiale, igiena şi modul de viaţă, istoricul bolii),
inspectarea, palparea, şi auscultaţia.
Elaborarea unui diagnostic se va putea face numai pe baza datelor anamnestice şi
a examenului clinic obiectiv, sistematic, complet, minuţios, completat cu examene
complementare.
Examinarea obiectivă reprezintă modalitatea de culegere a informaţiilor despre
starea prezentă, modalitatea decelării semnelor fizice şi funcţionale prin care
se exteriorizează stadiile de boală.
Examenul obiectiv se realizează într- o anumită succesiune:
❑ examenul medical general;
❑ examenul obiectiv local
Se vor urmări aspecte somatice şi psihice:
▪ starea de conştienţă;
▪ constituţia morfologică-tipul contituţional;
▪ talia, înălţimea, greutatea;
▪ starea de nutriţie;
▪ simetria generală;
▪ echilibrul static (postural);
▪ echilibrul dinamic (mersul);
▪ stare psihică;
▪ dezvoltarea cranio-facială

71.Consecutivitatea examenului clinic exobucal al pacienţilor în clinica de

protetică dentară.
starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale
pielii);
• forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);
• prezența sau lipsa asimetriei faciale;
• linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
• gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;
• poziția mentonului;
• mărimea unghiului mandibulei;
• conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului
vestibular);
• starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);
• palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.

72.Examenul subiectiv (motivaţia, anamnezis morbi, anamnezis vitae).

Examenul subiectiv. Acest compartiment include: motivaţia, istoria actualei
maladii ( a n a m n e s i s ) :
a) Motivaţia.
Atenţia medicului fată de pacient, iscusinţa de a india şi memoriza cele mai
importante acuze, de a concretiza şi h»a iniţiativa convorbirii, punîndu-i întrebările
necesare, duce la încercarea unui contact de încredere, ceea ce se va referi
favorabil şi la tratament. Deseori numai datorită întrebărilor adăugătoare putem
evidenţia esenţa motivaţiei, deoarece, ca regulă, pacienţii se pling numai de lipsa
dinţilor, sau de prezenta anomaliilor de ociocluzie, de formă, poziţie sau culoare a
unor dinţi.
Istoria actualei maladii (anamnesis morbi). Anamneza urmăreşte scopul de a
studia evoluţia maladiei şi eficienta tratamentului, dacă a avut loc. Cu această
ocazie medicul pune următoarele întrebări; cînd, după părerea pacientului, a
început boala? Care sînt cauzele? Cum a început şi cum a decurs (acut, cronic),
dacă s-a aplicat vreun tratament, care anume şi care a fost eficienta lui. Astfel se
obţin date privind termenii apariţiei afecţiunii respective (pierderii dinţilor) şi
cauzele acestei afecţiuni (caria complicată, afecţiunile parodontului, traume,
intervenţii chirurgicale, consistenta alimentelor, obiceiuri nocive cum ar fi
masticaţia rapidă sau numai pe o parte a arcadelor dentare ş. a.). O atenţie
deosebită solicită pacienţii care au purtat sau poartă proteze dentare. Deseori ei
insistă să Ii se confecţioneze proteze identice, deşi tabloul clinic nu oferă o aşa
posibilitate. Şi chiar con- fectionînd proteze de acelaşi tip, unii pacienţi nu sînt
satisfăcuţi, considerindu-le pe cele vechi mai bune, cu toate că ele nu mai
corespund cerinţelor minimale. Deci în practica protetică medicul urmează să ia în
consideraţie şi factorul psihologic. Afară de aceasta, o deosebită importantă o are şi
caracterul construcţiei protezei (fixă, mobilă), precum şi materialul din care a fost
confecţionată, evitîndu-se astfel diverse complicaţii, printre care şi alergiile la
materialele din care a fost confecţionată proteza. Toate acestea, fiind luate In
consideraţie, vor permite alegerea unei tactici corecte de tratament.
Istoria vieţii (anamnesis vitae). In cadrul anamnezei vieţii luăm în consideraţie
locul naşterii şi de trai, deoarece pacientul poate fi domiciliat într-o zonă cu
patologie regională (zone endemice de fluoroză ş. a.), condiţiile de viată şi
alimentare (raţională sau abuzivă, consistenta alimentelor, masticaţie rapidă, lentă,
medie, predominarea mişcărilor masticatorii (verticale, orizontale), masticaţie
unilaterală sau bilaterală.

73.Examenul obiectiv exobucal şi ATM.

Se execută prin inspecţia regiunii maxilofaciale din faţă şi profil atrăgînd atenţia la
starea şi culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenţa sau lipsa asimetriei faciale, la
linia de contact şi poziţia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare
a şanţurilor perilabiale, poziţia mentonului, mărimea unghiurilor mandibulei, starea
etajului inferior al feţei.
 ✓ Etajul superior prezintă porţiunea frontală a feţei situată între liniile de la
nivelul începerii (sau unde începea) creşterii părului şi cea care uneşte
ambele margini supraorbitalc.
✓ Etajul mijlociu este situat între liniile care unesc ambele margini
supraorbitalc şi cea care trece la nivelul marginilor inferioare ale aripilor
nazale.
✓ Etajul inferior prezintă porţiunea dintre linia care trece la nivelul marginilor
inferioare ale aripilor nazale şi marginea inferioară a mentonului. Inaltimea
treimii inferioare, fiind menţinută de prezenţa dinţilor, nu este constantă şi în
caz de leziuni la nivelul arcadelor dentare (edentaţii parţiale întinse, totale,
abraziunea patologică a dinţilor etc.) proporţiile treimii inferioare a feţei în
corelaţie cu etajul mijlociu, care este constant, se micşorează.
In dependenţă de caracterul patologiei deviază şi schimbările în structura
regiunii maxilofaciale. Aşa, de exemplu, lipsa unui molar nu va duce la
dereglări de structură a feţei, pe cînd lipsa dinţilor frontali va duce la căderea
spre oral a buzelor. In caz de edentaţii laterale întinse vom observa căderea
obrajilor spre oral creînd aspectul de obraji supţi. In edentaţii unilaterale întinse
vom avea asimetrii faciale, iar în edentaţii întinse cu pierderea dimensiunii
verticale de ocluzie, ca şi în caz de edentaţie totală, sau abraziune generalizată a
dinţilor, va fi micşorat etajul inferior al feţei, iar comisurile gurii vor fi
coborîte.In continuare se execută palparea digitală a regiunii maxilofaciale,
atrăgînd atenţia la apariţia durerilor în zonele articulaţiei temporomandibulare, a
muşchilor, ganglionilor limfatici submandi- bulari, evidenţiind starea lor. La fel
se examinează cinematica mandibulară de închidere şi deschidere a gurii
Poziţia şi caracterul excursiilor condililor articulari ai mandibulei se examinează
prin palpare cu ajutorul indexului introdus în ductul auditiv extern propunînd
pacientului să execute mişcări de deschidere şi închidere a gurii, iar prin
auscultaţie depistăm zgomotele articulare.

74.Examenul musculaturii.
 75.Consecutivitatea examenului clinic endobucal al pacienţilor în clinica de
protetică dentară.
• raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea
mușchiului orbicular al buzelor (dereglări musculare și articulare);
• dinții;
• arcadele dentare;
• raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
• mucoasa cavității bucale;
• apofizele alveolare și maxilarele.
76.Examenul obiectiv endobucal.
Se execută prin inspecţia cavităţii bucale cu ajutorul instrumentelor (oglinda
stomatologică, sonda, pensa dentară etc.) în condiţii de iluminare perfectă.
Examenul organelor şi al ţesuturilor cavităţii bucale urmăreşte scopul de a scoate
la iveală dereglările morfologice, comparînd starea lor prezentă cu structura
morfologică. La realizarea acestor sarcini afară de inspecţia vizuală se aplică
metodele de palpare, percuţie şi sondare, iar la necesitate şi cele paraclinice.
Examenul endobucal se execută intr-o anumită ordine:
1) raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii şi mobilitatea muşchiului
orbicular al buzelor;
2) dinţii;
3) arcadele dentare;
4) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
5) mucoasa cavităţii bucale;
6) apofizele alveolare şi maxilarele.

77.Examenul dinţilor şi notarea formulei dentare după şcoala anglo-sacsonă,

şi internaţională.
se imaginează o linie orizontală care desparte arcada superioară de cea inferioară și
alta verticală care desparte arcadele în două hemiarcade (dreapta și stânga; trece
între incisivii centrali); (┼)
• aceste linii sunt perpendiculare una pe alta și formează patru unghiuri drepte care
se deschid spre cele patru cadrane (superior dreapta și stânga, inferior stânga și
dreapta); (╬)
• fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral – 2, caninul 3
ș.a.m.d);
• se notează unghiul și numărul dintelui respectiv:
✓ ┘- cadranul I (superior dreapta); (3┘ - caninul superior din dreapta)
✓ └ - cadranul II (superior stânga); (3└ - caninul superior din stânga)
✓ ┌ - cadranul III (inferior stânga); (3┌ - caninul inferior din stânga)
✓ ┐- cadranul IV (inferior dreapta). (3┐ - caninul inferior din dreapta)
Internaţională:
• fiecare hemiarcadă are numărul ei:
✓ superioară dreapta – 1
✓ superioară stânga – 2
✓ inferioară stânga – 3
✓ inferioară dreapta – 4
• fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral – 2, caninul 3
ș.a.m.d);
• se notează numărul cadranului, se pune punct și se notează numărul dintelui:
1.3 – 1 marchează hemiarcada superioară din dreapta iar 3 notează caninul (al
treilea la număr de la linia mediană);
Examenul dinţilor: se face prin inspecție și sondare, se începe cu ultimul molar
din dreapta și se termină cu ultimul molar din stânga, sau invers, sau se începe cu
incisivul central și se deplasează spre ultimul molar dintr-o parte, apoi în cealaltă;
important e să fie o consecutivitate și să nu fie haotic.
La fiecare dinte se verifică:
✓ volumul, integritatea fiecărei suprafețe coronare (leziuni [întindere,
profunzime],
obturații [rugoase, netede], fisuri, fracturi, abraziuni patologice, anomalii de
structură a țesuturilor dure);
✓ forma, direcția, mărimea (formă de cui, con, alungiți, scurți, globulari,
gigantici, nanici);
✓ culoarea (normală. patologică)
✓ stabilitatea (gradul de mobilitate);
✓ raportul porțiunii intra și supraalveolare;
✓ prezența sau absența punctelor de contact, diasteme, treme, migrări (sagital /
transversal/ vertical / mixt), rotații, înclinări;
✓ examenul parodontului (hipertrofia/retracția gingiei și adâncimea pungii
parodontale);
✓ depuneri dentare (moi/ dure, supra/subgingival).
78.Examenul arcadelor dentare.
prin inspecție;
• se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară;
• forma
✓ ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică;
✓ ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;
✓ forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a.
• existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în
parte);
✓ edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);
✓ breșe intercalate sau terminale sau mixt;
✓ pe o hemiarcadă sau pe ambele;
✓ în zona frontală sau laterală;
• existența, mărimea și starea protezelor dentare
✓ proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența
fracturilor, raportul cu antagoniștii și apofiza alveolară;
✓ proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos .
• caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o
arcadă);
• raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie.

79.Examenul relaţiei de ocluzie centrică.

se studiază în plan vertical, transversal și sagital;
• pacientul închide repede gura sau face deglutiția;
• se determină tipul de ocluzie;
• se examinează relațiile ocluzale în intercuspidare maximă (între suprafețele
ocluzale se stabilește un contact intercuspidian și fiecare dinte se găsește în ocluzie
cu doi antagoniști, în afară de incisivii centrali inferiori și ultimii molari superior)
• se examinează contactele ocluzale în statică și dinamică (se folosește hârtie de
articulație);
• la propulsie se examinează ghidajul anterior al ocluziei; (apare o inocluzie
laterală);
• la mișcările de lateralitate se examinează ghidajul de canin sau de grup; (apare
inocluzie pe hemiarcada opusă direcției de deplasare);
• se apreciază contactele premature;
• se determină spațiul de inocluzie în relația de postură (repaus relativ) (în normă
2-3mm); acest spațiu poate fi mărit (abraziune dentară sau proteze realizate în
subocluzie), sau micșorat (proteze realizate în supraocluzie);
• spațiul de inocluzie pate fi determinat vizual când pacientul vorbește sau se
determină DVO și se scad 2-3 mm.

80.Examenul de ocluzie dinamică.

După examenul relaţiilor ocluzale statice se supun unei analize şi relaţiile de
ocluzie dinamică (mişcări de propulsie şi lateralitate). La mişcările de propulsie se
atrage atenţia asupra caracterului de ghidaj anterior al ocluziei. Datorită
supraacoperirii dinţilor frontali inferiori de cei superiori, la deplasarea mandibulei
anterior, incisivii inferiori alunecă pe suprafeţele palatinale ale antagoniştilor pînă
la marginea incisivală.
81.Examenul apofizelor alveolare
inspecție și palpare digitală;
• limitele breșelor dentare;
• înălțimea, forma, lățimea, direcția apofizei alveolare;
• distanța de la planul de ocluzie la zona edentată;
• retentivitatea versanților vestibulari și orali;
• prezența marginilor ascuțite, exostozelor, proeminențe;

82.Examenul mucoasei bucale.

inspecție și palpare digitală;
• se face la nivelul buzelor, obrajilor, apofizei alveolare, palatului dur, limbii și
planșeului bucal;
• mobilitatea: imobilă (aderă la substratul osos), activ mobilă (acoperă zonele
musculare) și pasiv mobilă (trecerea de la cea imobilă la cea activ mobilă);
• reziliența: posibilitatea comprimării în plan vertical a fibromucoasei, datorită
prezenței stratului submucos;
• sensibilitatea;
• frenurile și plicele înserate pe apofiza alveolară (frenul limbii, buzelor, plica
pterigomandibulară, rugile palatine, papila incisivă, tuberculii piriformi);
• fovele palatine;
• spațiul retroalveolar.

83.Indicaţii la examenul paraclinic al pacienţilor în clinica de protetică

dentară.
Pentru stabilirea diagnosticului definitiv este insuficient numai examenul clinic
exo și endobucal, de aceea se face examenul paraclinic, pentru a elucida unele
particularități anatomice și funcționale ale pacientului.
Necesitatea unui anumit examen paraclinic reiese din particularitățile tabloului
clinic al maladiei și starea generală a organismului

84.Varietăţile examenului radiologic al pacienţilor în clinica de protetică

dentară.
• intraorală (dentoparodontală): oferă informație despre:
➢ starea țesuturilor dure ale dinților,
➢ prezența leziunilor odontale,
➢ caracterul implantării dinților,
➢ direcția axului și a rădăcinii,
➢ raportul coroană-rădăcină (în sens vertical și orizontal),
➢ topografia, forma, mărimea camerei pulpare și starea canalelor radiculare,
➢ calitatea obturării canalului radicular,
➢ starea spațiului periodontal și osului alveolar (distrucția laminei dure,
resorbția
septurilor interradiculare și interdentare),
➢ dinți în retenție, resturi radiculare, fracturi radiculare și osoase, distrucția
osului ș.a.
• extraorală:
➢ radiografia panoramică (pantomografia/ ortopantomografia): pe un film
radiologic se face proiecția ambelor maxilare și arcade în relație centrică, relație de
postură sau deschidere maximă a gurii; se pot studia elementele articulației
temporo-mandibulare,rapoartele dintre arcadele dentare și particularitățile
parodontului și țesutului osos în ansamblu comparativ (se văd toți dinții, se poate
de făcut comparație); în schimb nu se evidenţiază marginea osului alveolar,
spațiul dento-alveolar, caracterul de trecere a canalelor radiculare ș.a.
➢ tomografia (stratigrafie): se obțin imagini radiografice ale diferitor straturi ale
unui organ, la diferită adâncime da la suprafața lui; pentru studiul ATM.
➢ teleradiografia (radiografia cefalometrică): se obține imaginea scheletului
maxilo-facial și al craniului; putem trasa diferite planuri pentru a studia raportul
dintre diferite segmente comparativ cu norma; oferă informație despre anomalii
dentomaxilare,asimetrii craniofaciale și alte dereglări de structură.
➢ cineradiografia: studiul mișcării condililor articulari; se face și în culori.
➢ artrografia: în capsula articulară se introduce substanță lichidă de contrast și se
studiază starea meniscului; este dureroasă și dificilă de efectuat.
➢ electroradiografia: se obține imaginea obiectului filmat prin intermediul
plăcilor
selenice; utilizată la diagnosticarea anomaliilor generale dentomaxilare și când nu
este necesară evidențierea structurilor țesuturilor organului filmat.
85.Analiza modelelor de diagnostic.
Se amprentează ambele arcade, se confecționează modelele și se gipsează în
simulator;
Dacă se gipsează în ocluzor, se va putea imita doar mișcarea verticală, dacă în
articulator adaptabil individual, atunci se vor putea efectua toate mișcările exact
așa cum le face pacientul în gură.
Modelele se pot studia și în absența pacientului.
Pe model se pot studia:
• contactele interdentare în zona cuspizilor orali ai dinților laterali,
• axul longitudinal al dinților,
• raportul dinților lipsiți de antagoniști față de planul de ocluzie,
• înălțimea spațiului edentat,
• poziția dinților care delimitează breșa,
• alegerea axului de inserție a protezei,
• localizarea contactelor premature,
• traiectoria pe care o parcurg incisivii inferiori pe fața palatinală a frontalilor
superiori,
• înclinarea pantelor cuspidiene a dinților laterali și modul de alunecare
intercuspidiană.
86.Electroodontometria, termodiagnosticul.
Electroodontodiagnosticul – stabilirea pragului de sensibilitate a sistemului
nervos dentar care indică starea pulpei și a periodonțiului;
Se izolează și usucă dintele apoi se aplică electrodul activ pe suprafața ocluzală/
marginea incisivă, după care, se pune în funcție aparatul. Aparatul are un ecran
care arată mărimea curentului electric în mkA; se fixează acea valoare la care
pacientul reclamă durere;
• dintele sănătos este sensibil la 2-6 mkA,
• în pulpită la 40 mkA,
• în necroză pulpară la 60 mkA,
• afectarea pulpei radiculare – 60-90 mkA,
• afectarea țesuturilor periapicale – 120 mkA.
• cu cât e mai mare valoarea curentului, cu atât mai profundă este leziunea.
5. Termodiagnosticul.
Pe dinte se aplică in bulet de vată îmbibat cu apă la 50° pentru cald sau de 10°
pentru rece;dintele sănătos nu reacționează la temperatura din acest diapazon.
Termoodontocronometrul – un aparat care permite aplicarea căldurii asupra unui
anumit punct de pe suprafața coronară; temperatura poate avea valori între 0° și
70° și poate fi ușor reglată.
87.Eficienţa masticatorie. Parodontograma Kurleandschi. Masticaţiografia
Rubinov.
metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a
sistemului stomatognat cu 100 de unități și calculează un coeficient pentru fiecare
dinte în parte, luând drept unitate de calcul capacitatea de rezistență a incisivului
lateral (cel mai slab dinte).
➢ dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero);
➢ dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie =
0.
➢ dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație;
➢ dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %;
➢ dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți;
➢ se face parodontograma, se notează starea osului alveolar (Norma, Lipsa
dintelui, resorbție de gr. I, II, III); dacă resorbția este accentuată, dintele este
considerat absent;
• metode dinamice:
➢ Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face
50 de mișcări de masticație, apoi masa căpătată se colectează, se spală și se usucă
în
termostat la 100°C; masa uscată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit;
ceea ce rămâne în ultima sită se cântărește și se determină procentul de pierdere a
eficienței masticatorii.
➢ Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează
5 grame de miez de alune timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa
obținută, după uscare, se cerne și trece complet prin sita cu orificii de 2,4mm
diametru. În edentație parțială în sită rămân resturi; aceste resturi sunt cântărite și
se calculează procentul pierderii eficienței masticatorii (5 grame – 100%, 1 gram
rămas în sită – 20%).
➢ Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună
până când apare actul de deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are
nevoie de 14 secunde; prezența breșelor mărește timpul de masticație dar și
resturile ce rămân în sită sunt mai mari. Resturile se usucă și se cern apoi se
calculează procentul pierderii eficienței masticatorii în condiții fiziologice (ca la
metoda lui Ghelman).
➢ Masticaţiografia: înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de
masticație; se studiază eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei,
stereotipul masticației dar și eficacitatea tratamentului ortopedo-protetic. Pe
masticațiogramă se deosebesc câteva faze:

I.
II repaus fiziologic (linie dreaptă);
. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;
II adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;
I. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența
I masticatoare);
V.

❑ V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.

88.Metode paraclinice de examinare în protetica dentară.
Studiul modelelor ;
Examenul radiologic :
a. intraorală sau dentoparodontală;
b. panoramică(ortopantomografia);
c. tomografia;
d. teleradiografia;
e. cineradiografia;
f. artrografia.
Electroodontometria;
Termodiagnosticul;
Eficiența masticatorie;
Ocluzografia;
89.Componentele diagnosticului în protetica dentară. Exemple.
Diagnosticul este ansamblul de investigații clinice și paraclinice care au ca
obiectiv definirea stării patologice a unui pacient.
În protetica dentară diagnosticul are un caracter descriptiv, pentru că în cursul
examenelor clinic și paraclinic se descriu:
• dereglările fizionomice (esteticul);
• dereglările morfologice (structura, forma, volumul);
• dereglările topografice (localizarea defectului);
• dereglările de funcție (eficiența masticatorie, afectarea ATM, deglutiție, fonație,
etc.);
• factorii etiologici și patogenetici (cauzele și condițiile);
• complicațiile.
Se face diagnosticul prezumtiv (prima idee despre maladie), definitiv (se determină
maladia după examenul clinic și paraclinic) și diferențial (se compară cu
simptomele altor maladii);
Componentele diagnosticului:
1. afecțiunea principală – se determină forma nozologică a bolii și se descriu toate
caracteristicile ei: dereglările morfologice, topografice, funcționale, fizionomice,
simptomele, etiologia și patogenia;
2. complicații provocate de afecțiunea principală – se determină și se descriu toate
caracteristicile complicațiilor așa ca migrări, deformații ale arcadelor, modificarea
ocluziei și a DVO, abraziune patologică, mobilitate patologică, trauma
mucoasei,dereglări ale ATM, etc.;
3. afecțiuni concomitente – generale (le comunică pacientul) și stomatologice (sunt
depistate în timpul examenului obiectiv); (leucoplachia, lichen ș.a.)
90.Formele nozologice ale afecţiunilor ţesuturilor dure ale dinţilor
1.Patologia tesuturilor dure ale dintilor :
a)leziuni odontale coronare cariesogene:
-partiale
- totale
b)leziuni odontale coronare acariesogene:
- congenital cu specific ereditar (amilogeneza imperfect, dentinogeneza imperfect
(osteogeneza ),displazia dentine, displazia Capdepond.
- dobindite (hipoplazia smaltului simpla, complexa, fluoroza, discromii,defect
cuneiforme, uzuri, abraziune patologica, eroziuni chimice, ideopatice , traumatice).
2.Abraziunea patologica a tesuturilor dure (orizontala, vertical, mixta):
-localizata (cu pastrarea spatiului interocluzal individual si cu marirea spatiului
interocluzal in zona abraziunii);
-generalizata (fara modificari ale dimensiunii vertical de ocluzie sau cu micsorarea
dimensiunii vertical de ocluzie).
3.Anomalii dentare ( de forma , volum, sediu, directive, numar).
4.Anomalii de forma a arcadelor dentare.
5.Anomalii de ocluzie (distal sau prognatia meziala, progenia meziala,
progenia adinca, deschisa, incrucisata).
6.Edentatie partiala
- fara micsorarea dimensiunii vertical de ocluzie:
-cu micsorarea dimensiunii verticale de ocluzie;
7.Edentatie totala.
8.Afectiunile parodontului:
-gingivite
-parodontite (forma localizata , forma generalizata)
-parodontoza.
9.Migrari dentare.
-inclinare (meziala, distal , vestibulara, orala),
-deplasarea corporala in directive meziodistala;
-extruzia,
-regresiune,
-rotari in ax,
-rotari mixte.
10.Afectiunile A.T.M.
-artrita,
-artroza,
-artrito-artroza,
-sinfromul disfunctional.
11.Afectiunile mucoasei cavitatii bucale;
-stomatite traumatice (eroziuni, ulcer),
-stomatite toxico-alergice,
-stomaatite electrochimice (galvanoza),
-stomatite provocate de dereglari de termoreglatie,
-insuportabilitatea materialelor (disfunctii ale aparatului de receptive).
-leucoplachia,
-lichenul rosu plan,
-candidoze,
12.Afectiuni ale limbii.
-glosita
-glosalgie
13.Deteorarile si deformatiile maxilarelor.
14.Prosopalgiile.
15.Formele mixte de leziuni ale sistemului stomatognat.
16.Disfunctii musculare ale sistemului stomatognat.

91.Simptoamele clinice ale afecţiunilor ţesuturilor dure ale dinţilor

durerea (iritația terminațiunilor nervoase, depinde de profunzimea leziunii și
cantitatea de țesut dentar pierdut);
• tulburări fizionomice: lezarea dinților frontali (formă, volum, culoare, sediu),
dereglări în armonia arcadelor dentare;
• tulburarea funcţiei masticatorii: dereglări în armonia arcadelor dentare (lezarea
dinților frontali scade capacitatea de incizie, lezarea d. laterali scade capacitatea de
triturare);
• tulburarea fonaţiei (afecțiunea dinților frontali);
• neuroze și dereglări psihice.
dereglarea digestiei: fărâmițarea insuficientă a alimentelor, bolul nu se amestecă
bine cu salivă.
• modificarea tembrului vocii (se schimbă rezonanța din cavitatea bucală).
92.Simptomele clinice exobucale ale afecţiunilor sistemului stomatognat
tulburări fizionomice: micșorarea etajului inferior al feței, coborârea comisurilor
gurii, proeminența șanțurilor nazolabiale, mentonier, prăbușirea buzelor, obrajilor
(obraji supți),coborârea vârvului nasului, ridicarea mentonului;
93.Simptomele clinice endobucale ale afecţiunilor sistemului stomatognat (cu
exemple)
dereglarea integrităţii unei sau ambelor arcade dentare: prezența breșelor;
• atrofia osului alveolar în zona breșei;
• dezintegrarea arcadelor dentare: apare grupa de dinți care funcționează (au
antagoniști și participă la masticație) și cea care nu funcționează (nu au antagoniști
și nu participă la masticație)
• preluarea funcţiei altor dinți: dacă lipsesc d. laterali, funcția de triturare este
preluată de incisivi; dacă lipsesc incisivii, funcția de incizie este preluată de
premolari, molari.
• suprasolicitare funcțională: dinții restanți primesc o presiune masticatorie mai
mare, ceea ce poate cauza abraziune patologică, suprasolicitarea parodontului-
mobilitate patologică;
• migrări dentare: verticale (dacă nu are antagoniști) și orizontale (dacă nu are
vecini);
• dereglări de funcţie a ATM;
• dereglări de funcţie musculară.
atrofia apofizei alveolare: maxila are o resorbție centripetă, mandibular centrifugă;
• hipertrofia limbii;
• fosa articulară devine mai plată;
• condilii articulari se deplasează în sus și posterior;
• scade tonusul mușchilor mimici și masticatori;
• atrofia mucoasei:
aspect cretos sau modificări de culoare (distrofii);
• modificări în structura coronară, formă, culoare (lipsă de substanță);
• absența punctului de contact proximal (modificarea formei, lipsă de substanță);
• absența punctului de contact ocluzal;
• contacte premature.
94.Indicaţiile şi contraindicaţiile generale la tratamentul protetic
Contraindicaţiile generale la tratamentul protetic
Contraindicațiile generale reies din influența dereglărilor funcționale provocate de
leziunile sistemului stomatognat asupra întregului organism.
• Dacă are loc o pierdere a eficacității masticatorii de până la 20%;
• dacă pacientul are probleme psihice
Indicațiile generale reies din influența dereglărilor funcționale provocate de
leziunile sistemului stomatognat asupra întregului organism.
Se ia în considerație posibilitatea de adaptare a sistemului stomatognat și a
tractului gastrointestinal pentru a compensa dereglarea actului de masticație: crește
timpul de masticație, crește secreția glandelor salivare și gastrice, hrana se menține
mai mult timp în stomac.
Odată cu dereglarea actului de masticație se pierde eficacitatea masticatorie:
• dacă se pierd până la 20% - insuficiența este compensată prin adaptare,
tratamentul protetic nu are o indicație generală;
• dacă se pierd 25-50% - tratamentul protetic are o indicație relativă și se alege
minuțios lucrarea protetică;
• dacă se pierd mai mult de 50% - indicație absolută.
Se mai ia în considerație și starea generală a organismului: dacă pacientul are
maladii ale tractului gastrointestinal, acesta nu se va putea adapta la pierderea
eficacității masticatorii și va fi necesară protezarea.
Se mai ia în considerație tabloul clinic: localizarea breșei (dacă în zona frontală –
indicație absolută, dacă în zona laterală depinde de gradul de vizibilitate, întinderea
breșei, contactele ocluzale), starea dinților restanți (dacă vor putea suporta
surplusul de presiune masticatorie), echilibrul articular etc.
Se mai iau în considerație așa complicații ca dereglările psihice la tineri sau la
personae publice în cazul leziunilor în zona frontală: dacă nu se pot folosi măsuri
terapeutice, atunci se indică tratamentul protetic.
95.Indicaţii relative către tratamentul protetic
Dacă se pierd 25-50% din eficiența masticatorie tratamentul protetic are o indicație
relative și se alege minuțios lucrarea protetică;
96.Indicaţii absolute către tratamentul protetic
Când este dereglată funcția fizionomică în zona frontală și nu se poate de rezolvat
problema prin metode terapeutice;
• Când sunt pierdute mai mult de 50% din eficacitatea masticatorie și sistemul
stomatognat împreună cu cel gastrointestinal nu o pot compensa;
• Când sunt maladii concomitente ca gastrita, ulcer gastric, duodenal etc.
97.Care sunt indicaţiile şi contraindicaţiile locale către tratamentul protetic
Indicațiile locale reies din influența dereglărilor morfofuncționale asupra
sistemului stomatognat.
Dacă prin măsuri terapeutice nu este posibilă restaurarea morfologică, tratamenul
protetic este indicat.
Contraindicațiile locale reies din influența dereglărilor morfofuncționale asupra
sistemului stomatognat
Dacă prin măsuri terapeutice este posibilă restaurarea morfologică, tratamenul
protetic este contraindicate.
98.Concepţia contemporană despre indicaţiile şi contraindicaţiile
tratamentului protetic referitor la dezechilibrul ocluzal în caz de apariţie
a breşelor în arcadele dentare.
Godon indica tratament protetic indiferent de mărimea și localizarea breșei cu
scopul de a restabili echilibrul ocluzal; Katz, Gofung ș.a. indicau tratament protetic
numai când apărea deformația arcadelor dentare;
De aici s-a format o concepție contemporană: tratamentul protetic prevede
aplicarea implanturilor sau este contraindicat dacă în cazul unor breșe unidentare
din zonele laterale când dinții care mărginesc breșa au țesuturile dure, parodontul
sănătos și raportul interdentar în această zonă permite ca dintele care și-a pierdut
antagonistul să contacteze cu 2/3 a coroanei antagonistului și nu există pericolul
dezvoltării dezechilibrului articular.
99.În bază la ce date se determină indicaţiile şi contraindicaţiile către
tratamentul protetic
tabloul clinic și posibilitatea lichidării leziunilor prin metode terapeutice
(obturație,albire): este contraindicat dacă se poate de obturat (în așa caz nu este
necesar de protezat dintele);
• dereglările funcționale și influența lor asupra organismului în general: dacă
sistemul stomatognat și tractul gastrointestinal sunt în stare să compenseze
pierderea eficacității masticatorii, tratamentul protetic este contraindicat;
• starea sistemului stomatognat: maladii infecțioase, procese purulente, procese
distructive etc.
 100.Argumentaţi indicaţiile către tratamentul protetic urgent
Profesia (locul de muncă)-Factorul psihic-Incomoditatea-Traume-Accident.

101.Argumentaţi legătura dintre modificările morfologice şi dereglările

funcţionale
Sistemul stomatognat, fiind prezentat de un complex de organe şi ţesuturi si tuate
în cavitate bucală, este considerat ca un sistem complicat atât prin corelaţia
dependentă dintre toate componentele sale morfologice, cât şi prin realizarea a mai
multor funcţii vitale, printre care şi actul de masticaţie. Îndeplinirea acestei funcţii
de bază este asigurată de dinţii implantaţi în oasele maxilare for mând arcadele
dentare superioară şi inferioară.Prezenţa contactelor dentodentare, indiferent de
poziţia mandibulei faţă de maxilă, numărul şi caracterul lor se difineşte ca
„ocluzie“. Prin urmare şi contactele dento-dentare just pot fi numite „contacte
ocluzale“. La rândul său contactele ocluzale pot fi funcţionale (stabile) şi
nefuncţionale (instabile). Contactele ocluzale funcţionale sunt considerate cele
materializate printrun raport vârf cuspid -fund fosetă, numit contacte monopodice
şi cele dipodice şi tripodice, realizate în situaţiile clinice când volumul cuspidului
este mai mare decât volumul fosetei. Datorită acestui fapt contactele ocluzale au
loc între versantele cuspidului şi versantele fosetei din ce motive vârful cuspidului
nu contactează cu fundul fosetei ocluzale. contactele ocluzale realizate de lucrările
prote0ce între dinţii ar0ficiali şi naturali, sau numai între dinţii ar0ficiali trebuie să
fie stabile şi simultane cu cele de la nivelul dinţilor restanţi. În acest scop în
situaţiile clinice când în zonele laterale ale arcadelor dentare nu sa păstrat nici o
pereche de dinţi antagoniş0 naturali în protezele dentare fixe prin modelarea
individuală a suprafeţelor ocluzale se vor crea contacte ocluzale funcţionale în
conformitate cu relaţiile caracteris0ce pentru stopurile ocluzale din grupul I (când
cuspizii ves0bulari ai premolarilor şi molarilor mandibulare întră în contact cu
fosele centrale şi dintre crestele marginale ale dinţilor antagoniş0) şi grupul III
(când cuspizii pala0nali ai premolarilor şi molarilor maxilari întră în contact cu
fosele centrale şi cele dintre crestele marginale ale antagoniş0lor).

102.Principiul profilactic, curativ și biologic al tratamentului protetic.

Principiul profilactic al tratamentului protetic
Procesele patologice de la nivelul sistemului stomatognat pot influența negativ
starea altor sisteme din organism (de ex. tractul gastrointestinal), de aceea
principiul profilactic are rolul de a reduce cât mai mult posibil această influență.
Principiu profilactic local – prevenirea afecțiunilor organelor și țesuturilor de la
nivelul sistemului stomatognat; se urmărește păstrarea integrității sistemului
stomatognat pe o perioadă de timp cât mai îndelungată prin respectarea igienei
orale și protezarea efectuată la timp. Proteza trebuie să ofere o echilibrare
morfofuncțională, fizionomică și psihică.
Principiu profilactic general – prevenirea afecțiunilor altor organe, sisteme și
chiar a întregului organism; se urmărește restabilirea funcției masticatorii (tractul
gastrointestinal) și fizionomice (sistemul nervos).
Principiul curativ al tratamentului protetic
Prevede refacerea integrității morfologice și reabilitarea funcțională a sistemului
stomatognat prin intermediul protezelor și a diferitor dispozitive. Include în sine
realizarea și fixarea lucrării protetice dar și perioada de acomodare cu aceasta.
Principiul biologic al tratamentului protetic
Prevede ca orice metodă de tratament sau intervenție să aibă o influență pozitivă
asupra organelor și țesuturilor atât ale sistemului stomatognat, cât și a întregului
organism. Se allege cel mai rațional plan de tratament, se face prepararea minim
invazivă, se tinde spre conservarea pe cât de mult posibil a țesuturilor dure, se aleg
materiale care nu au toxicitate sau nu provoacă reacții alergice, nu prezintă
modificări de volum, culoare, duritate, elasticitate etc. Se ia în calcul și starea
generală a organismului, precum și caracterul pacientului.

103.Principiul biomecanic, homeostazic și ergonomic al tratamentului

protetic.
Principiul biomecanic al tratamentului protetic
Trebuie să fie un echilibru între presiune și capacitatea de a o recepționa;
complexul dinteparodont poate suporta o oarecare presiune, suportul muco-osos nu
este prevăzut pentru așa ceva: asta trebuie de luat în considerație la echilibrarea
presiunilor masticatorii;Principiul homeostazic al tratamentului protetic
Conservarea morfofuncțională a SS pentru un timp îndelungat, pentru asta trebuie
de creat un echilibru între toate elementele SS; când se dereglează un component,
sunt influențate celelalte;
Principiul ergonomic al tratamentului protetic
Amenajarea cabinetului, ținuta medicului, poziția pacientului, organizarea lucrului
ș.a. care sporesc productivitatea și eficacitatea muncii medicului.

104.Metode de tratament protetic. Caracteristica.

Deosebim tratament protetic
• imediat – proteza este confecționată până la extracția dinților sau altă operație în
zona OMF și este instalată pe câmpul protetic pe masa de operație sau în fotoliul
stomatologic după operație nu mai târziu de 24 de ore după aceasta; pacientul nu
are dereglări psihice din cauza absenței dinților, dinții restanți nu sunt
suprasolicitați iar sub baza protezei are loc formarea unei apofize alveolare mai
favorabile (denumire:protezare postoperatorie, proteze imediate);
• în timpul apropiat după operație – tratamentul începe în primele 2-4 săptămâni
după operație când încă are loc epitelizarea plăgii;
• tardiv – tratamentul începe după 3-4 luni după intervenție când apofiza deja s-a
format.