INOVAȚIE STILISTICĂ

PRIN LIMBAJUL PRESEI ACTUALE

Limbajul actual al publicisticii este marcat de diversitate ca reflectare a varietăţii

indiscutabile a realităţii extralingvistice.
Ideile, informaţiile captează modalităţile de expresie dintre cele mai diferite şi impun o
nuanţare a mijloacelor lingvistice utilizate. Existenţa unui număr mare de publicaţii
postdecembriste, pluritatea de direcţii şi intenţii urmărite reprezintă premisele diversificării
expresiei şi ale inovaţiei la toate nivelurile limbii.
Excesul de xenisme, avansarea in direcţia derivării lexicale sau a glisărilor semantice
sunt tendinţe confirmate de presa ultimilor ani, cu potenţial productiv deschis.
Ele reprezintă, cu toate acestea, zone ale limbii susceptibile de a se modifica în funcţie
de contextul extralingvistic sau de a disparea o dată cu realitatea care le-a impus.
Caracterul efemer al multora dintre formaţiile interne recent apărute nu înseamnă însă
ca sunt fenomene periferice sau puţin semnificative, ci pun in evidenţă dinamica sistemului
lingvistic.
Una dintre trăsăturile caracteristice ale limbii române actuale este diversitatea ei
stilistică, determinată de multiplicarea şi difernţierea situaţiilor de comunicare, a contextelor
de uz.
O asemenea diversitate nu individualizează româna între alte limbi moderne, ci
deosebeşte înr-o anumită măsură limba actuală de cea din secolele trecute.
Formarea cuvintelor, compartiment intermediar între gramatică şi vocabular, este un
domeniu care interesează cultivarea limbii din diverse puncte de vedere şi în diferite accepţii
ale acestei noţiuni.
Cultivarea limbii inteleasa ca acţiune de îndrumare a direcţiei de dezvoltare a limbii este
interesată de formarea cuvintelor ca mijloc de îmbogăţire a ei, a modului de însuşire a limbii ,
de dezvoltare a capacităţii de exprimare, este direct interesată de acest domeniu, care, prin
caracterul sau sistematic, permite atât inţelegerea unor formaţii necunoscute anterior, căt şi
„crearea” sau „ re-crearea” unora, existente sau nu în limbă.
Formarea de cuvinte noi – derivate sau compuse – reprezintă un fenomen constant în
cursul istoriei unei limbi.
Particularităţile care caracterizează sub acest aspect o anumită epocă, deosebind-o de
altele, privesc intensitatea procesului şi preferinţa pentru anumite procedee, pentru anumite
elemente de derivare sau compunere.
Bogăţia şi diversitatea formaţiilor sufixale apărute în presa confirmă faptul că, în ciuda
creşterii spectaculoase a numărului compuselor, limba româna îşi păstrează caracterul de
limbă derivată de tip sufixal, ceea ce o apropie – sub aspect structural – de limba franceza.
Derivarea cu afixe se caracterizează prin menţinerea pe primul loc – ca importanţă
cantitativă şi calitativă – a sufixării şi printr-o sporire marcată a derivatelor cu prefixe.

1
 In ambele situaţii, cele mai productive afixe sunt cele neologice, cu etimologie
multiplă.
Cunoaşterea sensurilor unor prefixe şi sufixe neologice şi, mai ales, a unor elemente
de compunere savantă ar ajuta enorm procesul de asimilare a marii cantităţi de termeni
ştiinţifici care se învaţă la diferite discipline şi ar permite oricând decodarea corectă măcar în
esenţă a unui termen nou în care s-ar întâlni aceleaşi componente.
Necunoaşterea sau neglijarea sensului unor afixe şi elemente de compunere poate duce
la două categorii de greşeli care se constată în îmbinarea derivatelor sau compuselor cu alte
cuvinte, determinate:
- pe de o parte, la pleonasm în cazurile construirii cu determinante inutile care
repetă sensul afixului sau al unui element de compunere,
- pe de alta, la o contradicţie în adaos în cazul determinatelor incompatibile cu
afixul sau cu un element al compusului: - coexistă împreună, preexistent anterior, l-a revăzut
din nou, aragaz electric, bicicletă cu trei roţi, întrajutorare reciprocă ( sau univocă)).
Derivatele „ de lux” sunt creaţii cu caracter expresiv.
Majoritatea au caracter ironic sau glumeţ, fiind formate cu ajutorul unor sufixe vechi,
populare: - boschetar, dughenar, răspandac, şmenui, tarabagiu.
Sub aspect stilistic, efectul de surpriză asupra receptorului este mai puternic în
situaţiile când derivatul realizează un contrast între un sufix neologic şi un cuvânt – bază
vechi şi popular (dughenizare, maidanez, sufletist, tupeist, urechist) sau invers (aplaudac,
buticar, clovnesc, coşmăresc, panicos).
O productivitate remarcabilă se observă, în cazul prefixelor neologice care exprimă
ideea de superlativ, dănd naştere unor derivate marcate stilistic.
Din această categorie, frecvent întalnite în presă şi în limbajul reclamelor, se
înregistrează derivate cu prefixele:
- super- superaccesorizat, superautomobil, supercupă, superfinisare, supergreu;
- supra- supraalbire, supracongelat,suprapoluat, suprarapid;
- hiper- hiperdezvoltat, hipersensibilizat.
Formarea cuvintelor nu este numai un mijloc de îmbogăţire a limbii întregului popor
şi de organizare a vocabularului ei, ci şi un mijloc de îmbogăţire şi de organizare a
vocabularului fiecărui vorbitor.

Şcoala Gimnazială Ion Vîlceanu, Drăgoteşti

Prof. Pătraşcu Margareta Diana