Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
populaţia activă – din punct de vedere economic include toate persoanele de 14 ani şi
peste, apte de muncă, care, într-o perioadă de referinţă specificată, furnizează forţa de muncă
disponibilă (utilizată sau neutilizată) pentru producerea de bunuri şi servicii în economia naţională.
populaţia activă disponibilă
forţa de muncă (populaţie ocupată+şomaj)
populaţia ocupată care cuprinde:
- salariaţi civili – persoana care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de
muncă într-o unitate economică sau socială, inclusiv elevii şi studenţii încadraţi şi pensionarii
reîncadraţi în muncă pe baza unui contract de muncă;
- patron – persoana care, având unul sau mai mulţi angajaţi (salariaţi), conduce
activitatea în propria sa unitate;
1
Vezi „Economie – manual universitar” , Autori: Dumitru Ciucur, Ilie Gavrila si Constantin Popescu.
- lucrtăor pe cont propriu – persoana care exercită activitatea în propria sa unitate şi nu
are angajaţi (salariaţi);
- lucrători familiali nerenumeraţi – persoane care desfăşoară o activitate aducătoare de
venit în cadrul gospodăriei din care fac parte, pentru ca nu primesc renumeraţie în bani sau natură
(de exemplu gospodăria tărănească-agricolă);
- membrii asociaţilor cooperatiste (meşteşugăreşti şi de credit);
- militarii de carieră;
- militarii în termen.
Aceste corelări, privind durata şomajului, pot fi mai bine înţelese din urmatoarea schemă2:
Din rândul celor care au lucrat: Din afara celor care au avut loc de
muncă:
- concediaţi - absolvenţi
- neutilizaţi - casnice
- emigrează
- pensionari
- decedaţi
2
Vezi Fundamente de teorie economica” ,Autor: Eugen Prahoveanu, pag 276-277.
- cu cât stocul de şomeri este mai mare, cu atât şi durata şomajului este mai mare. Pentru o
înţelegere mai bună este utilă comparaţia cu un depozit de mărfuri. Cu cât stocul este mai mare, cu
atât şi marfa va sta mai mult în depozit până când se va vinde.
- cu cât fluxurile, intrările şi ieşirile, sunt mai mari şi mai rapide cu atât durata şomajului
va fi mai mică.
Deci durata medie a şomajului este direct proporţională cu mărimea stocului şi invers
proporţională cu mişcarea fluxurilor.
În România costul şomajului pentru patronat reprezintă 5%, raportat la fondul de salarii,
iar pentru salariaţi, 1%, raportat la salariul brut. În unele tări, costul şomajului este suportat şi de
bugetul de stat în scopul asigurării celor aflaţi în şomaj, a unui venit suficient pentru un trai decent.
În România, perioada de acordare a ajutorului de şomaj este de 9 luni, iar a alocaţiei de
sprijin, 18 luni.
În România, şomajul poate fi redus prin creşterea investiţiilor, care să reechilibreze piaţa
bunurilor şi serviciilor. Sfera serviciilor, care deţine încă o pondere redusă în PIB, în condiţiile ţării
noastre, spre deosebire de ţarile dezvoltate, poate constitui o supapă importantă de absorţie a unui
numar important de şomeri. Dar pentru această, sunt necesare câteva condiţii , şi anume: sporirea
investiţiilor şi crearea unor structuri moderne ale acestui sector, tarife raţionale şi creşterea
veniturilor reale ale agenţilor economici, ale populaţiei
În final însă, dacă pe de o parte se iau în consideraţie costurile, iar pe de altă parte
avantajele fenomenului şomaj, pe termen lung, rezultatul apare categoric negativ, deoarece costurile
depăşesc cu mult beneficiile, atât în cazul celor direct implicaţi, cât şi al economiei şi societăţii în
ansamblu.
Indicatorii statistici prin care se apreciază şomajul se determină în practică prin anumite
metode statistice, folosind surse de date specifice.
În general, în statistica Naţiunilor Unite, se identifică patru surse mari de informaţii,
care au la bază metode şi procedee particulare, cum ar fi sondajele statistice sau culegerea
datelor de la diverse instituţii publice. Aceste surse de date au anumite coduri, specificate pentru
fiecare ţară.5
Prima sursă (ce are codul BA) o constituie anchetele prin sondarea forţei de muncă.
Acestea oferă date statistice destul de complete, în sensul că includ grupuri de persoane care
sunt adesea neincluse în statisticile obţinute prin alte metode (de exemplu, persoanele care caută
de lucru pentru prima dată). În general, definirea şomajului dată în aceste statistici se apropie
cel mai mult de definiţia standard dată de Biroul Internaţional al Muncii. Ratele şomajului sunt
mai "de încredere", din moment ce ele sunt calculate prin raportare numărului estimat de şomeri
la forţa de muncă estimată în cadrul aceleiaşi anchete.
A doua sursă (E) o constituie estimările oficiale. Aceste date statistice sunt estimări
oficiale oferite de diverse instituţii naţionale şi, de regulă, se bazează pe informaţii combinate,
rezultate din una sau mai multe surse. Predominarea acestei surse în statistica O.N.U. este în
continuă scădere datorită răspândirii anchetelor forţei de muncă în ţările lumii.
A treia sursă (FA) este reprezentată de statisticile asigurărilor sociale. Aceste
statistici sunt derivate din înregistrările, acolo unde există, a celor înscrişi în sistemul asigurărilor
sociale. Ratele şomajului se calculează prin raportarea numărului total de persoane care primesc
beneficii din sistemul asigurărilor sociale la numărul total de persoane din cadrul forţei de muncă.
Afirmaţia că nivelul şi ratele şomajului astfel raportate sunt reprezentative pentru nivelul
general al şomajului este delicată, dacă nu chiar imposibil de făcut.
5
Anuarul Forţei de Muncă 1997, Organizaţia Naţiunilor Unite, Geneva, 1998
A patra sursă (NA) o reprezintă statisticile oficiilor forţei de muncă. Acestea se referă
în general, la numărul persoanelor care caută de lucru, înregistrate la oficiile forţei de muncă.
Persoanelor fără loc de muncă se pot adăuga cele aflate în grevă, temporar bolnave sau incapabile
de muncă. Unii din cei înregistraţi sunt deja angajaţi şi caută un loc de muncă suplimentar sau
schimbarea locului de muncă.
În ţările dezvoltate, ca Japonia, Suedia, Franţa sau Statele Unite, procedeul principal
de obţinere a datelor statistice privind şomajul îl constituie anchetele prin sondaj.
În S.U.A., de exemplu, în fiecare lună, Biroul de Statistică a Muncii din cadrul
Departamentului de Muncă al Statelor Unite calculează şi publică numărul şomerilor, al
populaţiei ocupate şi al celor din afara forţei de muncă. Pentru aceasta se realizează un sondaj
având ca perioadă de referinţă săptămâna care conţine ziua a douăsprezecea din fiecare lună. Se
alege aleator un eşantion reprezentativ de 59.500 gospodării, din 729 localităţi diferite, astfel în
cât să se asigure reprezentativitate din punct de vedere al repartiţiei geografice şi demografice a
populaţiei. Intervievatori special pregătiţi adresează aceleaşi întrebări fiecărei persoane din
eşantion, în urma cărora se identifică statutul acesteia: angajat, şomer sau în afara forţei de
muncă. Criteriile în funcţie de care se încadrează persoanele în aceste categorii respectă cu
stricteţe recomandările Biroului Internaţional al Muncii.
În România, numărul de şomeri se determină prin mai multe metode: recensământ,
ancheta prin sondaj, prelucrarea datelor oferite de instituţii guvernamentale, ca Ministerul Muncii
şi Protecţiei Sociale.
Recensământul populaţiei este o metodă de observare totală a populaţiei, periodică,
prin care se determină şi indicatorii forţei de muncă şi numărul de şomeri. La recensământul
populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992 în chestionarele adresate fiecărei gospodării s-a
urmărit, printre alte caracteristici, şi "starea economică a persoanei". În cadrul acestei
caracteristici se precizează dacă fiecare persoană este "ocupată" sau "neocupată". În acest
ultim caz se cere precizarea dacă persoana "se află în căutarea unui loc de muncă", sau "în
căutarea primului loc de muncă". Se identifică prin intermediul acestei caracteristici statutul
"elev-student", "pensionar", "casnică", "întreţinut de o altă persoană" (fiind vorba de copii,
preşcolari, bătrâni etc.) sau "alte situaţii" (venituri din dobânzi, chirii, alte surse).
Paralel, se înregistrează şi caracteristicile "ocupaţia", folosind nomenclatorul
ocupaţiilor, "profesia" şi " statutul profesional".
În afara recensămintelor, efectivul şomerilor şi rata şomajului se determină şi prin alte
metode statistice aplicate de către Institutul Naţional de Statistică (I.N.S.) şi Ministerul Muncii
şi Solidarităţii Sociale .
I.N.S. realizează începând cu anul 1996 Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării
(AMIGO). Aceasta este o metodă modernă pentru cercetarea statistică a forţei de muncă,
având ca obiect principal măsurarea populaţiei active - ocupate şi în şomaj - şi a populaţiei
inactive. Concepută ca o sursă importantă de informaţii intercensitare asupra forţei de muncă,
ancheta furnizează date esenţiale asupra acestor segmente de populaţie, în condiţii de
comparabilitate internaţională. Concepţia metodologică şi organizatorică a anchetei a fost
realizată cu asistenţa tehnică a specialiştilor francezi de la Institutul Naţional de Statistică şi
Studii Economice (Franţa).
Definiţiile date şomajului şi populaţiei ocupate respectă criteriile din definiţiile standard
date de Biroul Internaţional al Muncii.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este, de asemenea, o instituţie publică care
determină şi publică lunar ratele şomajului şi efectivul de şomeri. Numărul de şomeri se referă în
acest caz la şomerii înregistraţi, definiţi ca persoane în vârstă de 18 ani şi peste, apte de muncă, ce
nu pot fi încadrate din lipsă de locuri de muncă disponibile conform pregătirii lor şi care s-au
înscris la oficiile forţelor de muncă şi şomaj.
Rata şomajului se determină prin raportarea numărului total de şomeri înregistraţi la
populaţia activă civilă.
Pentru calculul acestor indicatori, a căror publicare se face în mass-media, în buletinele
statistice lunare sau în anuare, se agregă datele culese la nivelul Oficiilor judeţene ale forţei de
muncă şi şomajului.