Sunteți pe pagina 1din 9

Fractura diafizara de humerus

Tratamentul ortopedic In fracturile cu deplasarea fragmentelor tratamentul chirurgical este contraindicat si se recurge la tratamentul conservator (ortopedic). Pentru reducerea deplasarilor se instaleaza o tractiune continua (extensie continua). Extensia se realizeaza fie cu benzi de leucoplast fie cu o brosa Kirschier transosos supracondilian care este prinsa apoi intr-o potcoava. De aceasta potcoava se leaga o sarma moale care se trece peste un scripete si de care se agata greutati in functie de forta musculara care trebuie invinsa insa nu mai mult de 1/6 din greutatea corpului. Membrul inferior este asezat de cele mai multe ori pe o atela Braun-Brohler, contraextensia fiind realizata de greutatea corpului. Atunci cand dupa controlul radiologic s-a constatat reducerea si asezarea in axul normal al fracturii, in medie dupa 10-15 pana la 30 zile, se aplica un aparat gipsat pelvipedios pana la consolidarea focarului. Tratamentul ortopedic prezinta insa si unele neajunsuri: - necesita o imobilizare prelungita greu de suportat mai ales pentru persoanele in varsta. Imobilizarea duce la atrofiere musculara si la redoarea genunchiului - favorizeaza complicatiile tromboembolice - necesita spitalizare prelungita si ingrijiri speciale ale bolnavului mai ales in primele saptamani cand sunt necesare controale radiologice repetate si manevre de corectie a unghiurilor daca este necesar - interpozitia musculara impiedica consolidarea corecta ducand la pseudoartroza. Datorita acestor inconveniente ale tratamentului ortopedic tratamentul de electie al acestui tip de fractura este tratamentul chirurgical. Tratamentul chirurgical Realizeaza reducerea deplasarilor prin manipulare directa a fragmentelor si fixarea lor cu un mijloc metalic (placa insurubata, tija centromedulara). Osteosinteza cu tija Kuntscher este indicata in fracturile diafizare simple cu traumatism transversal sau oblic scurt, situat in treimea (1/3) medie a diafizei. Tija Kuntscher clasica poate sa fie folosita si in fracturile diafizare inalte, la mai mult de 5 cm sub micul trohanter si in fracturile joase pana la 15 cm deasupra interliniei genunchiului. Introducerea tijei Kuntscher se face fie prin deschiderea focarului de fractura (cu focar deschis) fie cand se dispune de instalatie Roentgen TV cu amplificator de imagine (cu focar inchis). Introducerea tijei cu focar inchis este mai fiziologica pentru ca nu lezeaza vascularizatia

periostala si prin pastrarea hematomului de la nivelul fracturii permite o consolidare mai rapida si de mai buna calitate. Metoda in focar inchis este ideala pentru ca imbina avantajele tratamentului ortopedic (consolidarea rapida cu calus periostal) cu precizia si finetea tratamentului chirurgical. Daca montajul este stabil atunci imobilizarea gipsata postoperator nu este necesara iar tratamentul recuperator poate sa inceapa a doua zi, cu contractii musculare izometrice si cu mobilizare activa a articulatiilor supra si subiacente focarului de fractura. Reluarea mersului cu sprijin partial pe picior poate sa inceapa dupa aproximativ 10 zile si apoi cu sprijin total la 3-4 saptamani. La bolnavii politraumatizati sau polifracturati sau la batrani se poate utiliza osteosinteza cu tije elastice Ender trecute supracondilian extern si intern. In acest caz tratamentul functional va fi condus cu mai mult menajament iar reluarea sprijinului pe picior se va realiza ceva mai tarziu, la consolidarea structurii. Osteosinteza cu placa se utilizeaza in fracturile diafizare joase sau inalte si in unele fracturi cominutive sau in fracturi oblice lungi.

TRATAMENTUL CHIRURGICAL AL FRACTURILOR DE MASIV TROHANTERIAN SI SUBTROHANTERIENE


I. GENERALA Fracturile de masiv trohanteri 343b117d an si cele subtrohanteriene , sunt cele mai frecvente fracturi atat la subiectii tineri cat si la cei varstnici .Acest tip de fracture necesita tratament chirurgical de urgenta pentru a grabi mobilizarea si a reduce perioada de imobilizare in decubit dorsal . - Fracturile masivului trohanterian varstnice multiple - survin chiar dupa un traumatism minor - necesita interventie chirurgicala imediata - sunt mai frecvente la persoanele -cu tare organice PARTEA

minim agrasiva , cu maxima eficacitate - recuperarea trebuie sa fie inceputa precoce - Fracturile subtrohanteriene tineri - se datoresc unor traumatisme forte ( accidente ) - se intalnesc si la varstnici - sunt mai frecvente la

Clasificarea fracturilor trohanteriene De-a lungul timpului s-au folosit mai multe clasificari , cum ar fi: Ender ( 1947 ) , Boyd si Griffin ( 1949 ) , Ramadier ( 1956 ) , Evens ( 1968 ) , Decoulx si Lavarde ( 1969 ) sau clasificarea AO ( 1961 ).Pentru fracturile subtrohanteriene s-au folosit clasificarile : Russel si Taylor ( 1978 ) si Johnson ( 1988 ) . Clasificarea Kyle : I - fracturi intertrohanteriene stabile , fara deplasare si fara cominutie . II - Fracturi intertrohanteriene stabile cu deplasare si minima cominutie . III - Fracturi intertrohanteriene instabile cu deplasare si cominutie postero - mediala IV - Fracturi intertrohanteriene instabile cu deplasare , si cominutie postero - mediala si componenta subtrohanteriana

Clasificarea Seinsheimer : I- Fracturi subtrohanteriene fara deplasare sau cu o deplasare de cel mult 2mm . II - Fracturi cu 2 fragmente * II a - Fracturi transversale * II b - Fracturi spiroide cu micul trohanter atasat de

fragmentul proximal * II c - Fracturi spiroide cu micul trohanter atasat de fragmentul distal III - Fracturi cu 3 fragmente : * III a - Fracturi spiroide in care micul trohanter este al treilea fragment * III b - Fracturi spiroide in " aripa de fluture " IV - Fracturi cominutive cu 4 sau mai multe fragmente V - Fracturi subtrohanteriene si intertrohanteriene

Biomecanica fracturilor masivului trohanterian Fracturile masivului trohanterian pot fi : - fracturi stabile - fracturi instabile Stabilitatea intr-o fractura de masiv trohanterian este asigurata prin doua modalitati : una care tine de tesutul osos , si alta care tine de partile moi periarticulare . Astfel exista : 1. Stabilitate osoasa 2. Stabilitate a partilor moi 1. Stabilitatea osoasa : este o notiune introdusa de Evens (1949 ) . Este respectata de cele mai utilizate clasificari , si are la baza conceptul care acorda importanta contactului cortical intern , motiv pentru care reducerea fracturii trebuie sa fie perfecta si stabila . 2. Stabilitatea partilor moi : a fost demonstrate de Ender , care arata rolul mansonului musculo-tendino-ligamentar din jurul regiunii trohanteriene . Fractura trohanteriana tip III Ender ramane instabila dupa osteosinteza elastica . Biomecanica osteosintezei

Tijele Ender - Johnson si Tencer prin studii asupra biomecanicii tilelor zavorate si tijelor Ender . in fracturile diafizare si subtrohanteriene cominutive arata ca primele asigura la incovoiere 55-70% din rigiditatea unui femur intact , iar ultimile sub 25%.In cazul incarcarilor axiale tijele Ender migreaza sub punctual de insertie , la o sarcina cat a greutatii organismului , pe cand tijele zavorate distal esueaza la tensiuni de aproape 4 ori greutatea corporala .

DHS - In situatia osteosintezei prin aceasta metoda , bratul fortei descarca greutatea corpului pe o lungime mai mare , cuprinsa intre capul femurului si placa aplicata pe corticala externa

Tija Gamma - Este tija introdusa centromedular , fara deschiderea focarului , si medializeaza componenta femurala a solicitarilor , scazand momentul bratului fortei cu 25% fata de DHS , dupa un raport d/D