TEMA 2

A. NIVELURILE DE ORGANIZARE ANATOMICĂ ŞI FIZIOLOGICĂ

Organismul uman este un sistem biologic complex ce cuprinde următoarele nivele de

organizare: atomic, molecular, celular, al ţesuturilor, al organelor, al sistemelor de organe.

Toate aceste structuri interacţionează şi realizează funcţiile vitale ale organismului:

de relaţie: sistemul nervos, analizatorii, sistemul endocrin, sistemul osos, sistemul muscular;

de nutriţie: sistemul digestiv, sistemul respirator, sistemul circulator, sistemul excretor;

de reproducere: sistemul reproducator masculin şi feminin;

Celula - unitatea morfofunctională şi genetică a organismelor vii. Provine din celula-ou (zigot).

Ţesutul – renormalzintă o grupare de celule care au aceeaşi structură, formă şi îndeplinesc aceeaşi
funcţie.

Organele - sunt grupări de celule şi ţesuturi care s-au diferenţiat în vederea îndeplinirii anumitor
funcţii în organism (ex: inima, plămânii, creier).

Aparatele şi sistemele:

Aparatele - sunt grupări de organe cu funcţie principală comună, deşi structura lor morfologica este
diferită. De exemplu:

aparatul locomotor este alcătuit din oase, muşchi, articulaţii cu funcţiile principale de susţinere a
corpului şi locomoţie;

aparatul digestiv cu funcţia principală de digestie;

aparatul cardiovascular cu funcţia principală de transport a sângelui şi limfei.

Sistemele - sunt unităţi morfologice şi funcţionale alcătuite din organe care au aceeaşi structură.
Sunt formate din acelaşi ţesut. De exemplu:

sistemul osos,

sistemul muscular,
sistemul nervos.

B. CELULA

1. Definiţie: celula este unitatea structurală, funcţională şi genetică a organismelor vii. Din
argumentele experimentale aduse de Schwan şi Virchow a rezultat teoria celulară bazată pe trei
principii fundamentale:

toate organismele vii sunt alcătuite din una sau mai multe celule;

celulele renormalzintă unitatea structurală şi funcţională a lumii vii;

celulele provin din alte celule vii prin procesul de diviziune;

Ştiinţa care studiază structura şi ultrastructura celulelor se numeşte citologie.

2. Forma celulelor: forma celulelor variază, fiind adaptată funcţiei pe care o îndeplineşte celula.
Forma iniţială a celulelor este cea sferică, specifică celulei-ou (zigotului). Celulele musculare
netede sunt fusiforme; cele striate devin cilindrice; neuronul capătă forma stelată de cele mai multe
ori; celulele vaselor conducatoare din plante au formă tubulară cu platouri ciuruite; unele, cum sunt
celulele sanguine, ovulul sau celulele cartilaginoase işi păstrează forma globuloasă. Globul rosu -

3. Dimensiunea celulelor: majoritatea celulelor sunt microscopice, cu dimensiuni medii de 20-30µ.

Aceste dimensiuni microscopice conferă celulelor două avantaje: un raport crescut între suprafaţa şi
volum, care favorizează schimburi eficiente între celulă şi mediu şi un volum restrâns pe care
nucleul îl poate controla. Există celule cu dimensiuni mai mari: de ex.: celula musculară striată
poate avea lungime de 1 mm-12 cm, axonul neuronului poate depăşi 1m, ovulul = 100-200 µ (0,1-
0,2 mm).
4. Structura celulei:

a. Membrana celulară:

- delimitează la exterior celula, separând exteriorul de mediul său intern;

- asigură schimburile dintre celulă şi mediul său extern;

- are permeabilitate selectivă;

- este polarizată electric;

- este excitabilă.

- este organizată după modelul mozaicului fluid, fiind fosfolipide şi proteine.

Fosfolipidele sunt formate din 2 acizi graşi legaţi la un capăt de o grupare fosfat. Această
compoziţie conferă polaritate fosfolipidelor, cele 2 capete ale moleculelor lor au proprietăţi dferite
în apă: capatul cu gruparea fosfat este hidrofil, iar cel al acizilor graşi este hidrofob. Deoarece
citoplasma este un mediu bogat în apă, iar mediul exterior al celulei este de asemenea apos,
fosfolipidele sunt dispuse în două straturi, unul cu gruparea fosfat snormal exterior şi al doilea cu
gruparea fosfat în interior. Datorită acestei orientări, membrana are structura unui strat bimolecular
lipidic.

Proteinele asociate cu stratul bimolecular lipidic sunt extrem de variate. Unele sunt ataşate pe
suprafaţa membranei - proteine periferice - altele străbat ambele straturi lipidice - proteine integrate.
Proteinele participă la transportul substanţelor prin membrană, legând o substanţă pe o faţă a
membranei şi transportând-o pe cealaltă faţă a acesteia. Acest tip de transport realizat de o proteina
se desfăşoară contrar diferenţelor de concentraţie dintre mediul extern şi citoplasmă, necesită
consum de energie şi se numeşte transport activ.

Traversarea membranei celulare semipermeabile de către moleculele de apă se numeşte osmoză.

Acest proces se desfăşoară prin difuzie, fără consum de energie. Sensul de difuzie a apei este
determinat de variaţia concentraţiei mediului de moleculele de apă deplasându-se din mediul cu
concentraţie mare de apă snormal mediul cu concentraţie mai mică de apă. Plasată într-o soluţie
hipertonică (concentratie mai mare ca a citoplasmei), celula va pierde apă prin difuzie până la
echilibrarea concentraţiilor mediilor intern şi extern. Într-o soluţie hipotonică (concentraţie mai
mică decât a citoplasmei), apa difuzează în celula până la echilibrarea concentraţiilor.

Creşterea volumului celulei se numeşte citoliză.

Membrana celulară este fluida, are consistenţa uleiului vegetal. Lipidele şi proteinele
membranei sunt în permanenţă mişcare: proteinele se deplasează de-a lungul lipidelor schimbându-
şi locul şi formând desene sau mozaicuri. Datorită acestei proprietăţi, modelul structural modern al
membranei este numit modelul mozaicului fluid.
b. Citoplasma: în celule, între nucleu şi membrană se află citoplasma. Este alcătuită

dintr-o parte nestructurată - hialoplasma. Ea constituie mediul intern al celulei în care se desfaşoară
principalele procese metabolice celulare. Este o mixtură de solutie şi sisteme coloidale, în care faza
de dispersie este apa, iar faza dispersată este renormalzentată de micele organice, macromoleculele
proteice fibrilare, aflate în mişcare browniană. Acest amestec conţine normaldominant apa, care
prin structura sa, cu un pol pozitiv (H+) şi unul negativ (H0ˉ) se comportă ca un dipol, care
determină atracţia sau respingerea altor molecule, ceea ce îi conferă proprietatea de cel mai
răspândit solvent din lumea vie.şi

o parte structurată - organite (structuri permanente) şi incluziuni (structuri temporare).

Organitele celulare sunt structuri care funcţionează ca nişte organe miniaturale, fiind
răspunzătoare de îndeplinirea unor funcţii specifice. Sunt de două categorii: organite celulare
generale, comune tuturor celulelor (reticulul endoplasmatic, ribozomii sau corpusculii lui Palade,
aparatul Golgi sau dictiozomii, mitocondriile, lizozomii, centrozomul) şi organite celulare specifice,
la anumite celule (miofibrilele, neurofibrilele, corpusculii Nissl, cilli, flagelii).

Organite celulare generale:

* Reticulul endoplasmatic este un sistem de canale, canalicule, cisterne şi vezicule aplatizate

răspândite în întreaga celulă, care fac legătura între membrana nucleului şi membrana celulară,
având ca rol principal transportul substanţelor. Poate fi neted sau rugos (cu ribozomi pe suprafaţa
canaliculelor). Reticulul endoplasmatic rugos este implicat în sinteza proteinelor, iar reticulul
endoplasmatic neted este implicat în sinteza lipidelor şi detoxifierea celulei. În anumite celule,
reticulul endoplasmatic are funcţii specifice: reglarea nivelului ionilor de calciu în celula musculară,
participa la sinteza hormonilor steroizi în celule glandulare.

* Ribozomii se mai numesc şi granulele lui Palade, sunt particule sferice foarte mici, lipsite de
membrană proprie. Sunt alcătuiţi din ARN şi proteine, pot exista liberi în citoplasmă, ataşaţi de
membrana reticulului endoplasmatic sau de membrana externă a nucleului şi au rol în sinteza
proteinelor specifice unui anumit tip de celulă. Această sinteză se face pe baza informaţiei genetice
din AND-ul nuclear, care este copiată prin transcripţie de către ARN mesager, acesta migreaza prin
porii nucleului în citoplasma până la nivelul ribozomilor, unde are loc procesul de ansamblare a
aminoacizilor conform programului genetic, proces numit translaţie.

* Mitocondriile sunt organite celulare în formă de vezicule alungite sau de bastonaş cu lungimi
cuprinse între 1,5-10 µm şi diametrul sub un 1µm, al căror numar în celulă variază direct
proporţional cu intensitatea activităţii acesteia (în celulele hepatice sunt peste 1000 de mitocondrii).
O mitocondrie este formată din înveliş şi matrix. Învelisul este format din două membrane: cea
externă este netedă, iar cea internă este cutată. Cutele numite criste, au diverse forme şi maresc
suprafaţa de reacţie a mitocondriei. Matrixul conţine enzime, ADN, ARN, ribozomi. Mitocondriile
sunt sediul respiraţiei celulare, unde compuşii organici sunt oxidaţi, iar energia rezultată este
convertită în legăturile moleculare de ATP.

* Complexul Golgi sau dictiozomi, renormalzintă un ansamblu de saci aplatizaţi numiţi cisterne,
aflaţi în apropierea nucleului, din care se desprind permanent vezicule. Aparatul Golgi are rolul de a
transporta şi a transforma substanţele chimice pe care le conţine. Este foarte bine dezvoltat în celule
glandulare, fiind responsabil de producerea secreţiilor acestora. Au rol şi în sinteza de membrane.

* Lizozomii sunt corpusculi sferici ( 0,2-1µ ), răspândiţi în întreaga hialoplasmă. Au formă de

vezicule cu membrane simple. Conţin enzime hidrolitice, cu rol important în digestia intracelulară,
în cadrul celulelor care fagocitează (leucocite, macrofage). Segăsesc în nr. mare şi în osteoclaste
(cel. osoase) şi în unele celule gliale. Îndeplinesc funcţia de a digera substanţele şi particulele care
pătrund în celulă, normalcum şi a fragmentelor de celulă sau ţesut.

* Centrozomul este situat în apropierea nucleului, fiind format din doi centrioli cilindrici
orientaţi perpendicular unul pe celălalt şi înconjuraţi de o zonă de citoplasmă vâscoasă, numită
centrosferă. Are rol în formarea fusului de diviziune şi lipseşte din celulele care nu au nucleu, care
nu se mai divid: hematia adultă, neuronul, ovulul, spermatozidul.

Organite celulare specifice:

* Miofibrilele sunt elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare. La miscroscopul

electronic, miofribrilele sunt alcătuite din unităţi mai mici numite miofilamente de actină în
discurile clare şi miofilamente de miozina în discurile întunecate. În timpul contracţiei,
miofilamentele de actină glisează printre cele de miozină şi miofibrila se scurtează. Deoarece
miofibrilele sunt legate între ele şi ancorate la membrana celulară, scurtarea miofibrilelor este
urmată de scurtarea celulei.

* Neurofibrilele sunt formaţiuni diferenţiate ale neuroplasmei celulei nervoase. Se găseşte şi în

normallungirile neuronale (axon şi dendrite). Apar ca o reţea densă de fibre. Rol: de susţinere şi
transport de substanţe.

* Corpusculii Nissl sunt organite neuronale, mase compacte de ARN şi proteine care se
colorează puternic cu coloranţi bazici. Numărul lor variază în funcţie de starea fiziologică a
neuronului. La microscopul electronic apar sub formă de canale şi vezicule pe care se găsesc ataşaţi
numeroşi ribozomi, fiind echivalenţi ai REG pt. celula nervoasă. Rol: în sinteza proteinelor
neuronale.
 * Cilii, flagelii sunt normalzenţi numai în celulele mobile.

În citoplasmă se mai găsesc incluziuni citoplasmatice, sunt produsul unor procese metabolice
celulare, materiale de depozit ca: picături de lipide, pigmenţi (granule de melanină), glicogen.

c. Nucleul: este componentul celular fundamental. Are de obicei forma celulei. Ocupă centrul
celulei, sau o parte din periferie (cel. adipoase). Rol: de a coordona procesele biologice celulare
fundamentale. Conţine materialul genetic, controlează metabolismul celular, transmite informaţia
genetică. Majoritatea celulelor sunt uninucleate, dar pot fi binucleate (celulele hepatice),
polinucleate (fibra musculara striată) sau anucleate (hematia adulta).

Structura nucleului cuprinde membrana nucleara, carioplasma si unul sau mai multi nucleoli.

Membrana nucleara este dubla, constituita din doua foite: una externa, ce normalzinta ribozomi si se
continua cu canalul RE, snormal matricea citoplasmatica si una internă, aderentă miezului nuclear.
Sub membrană se află carioplasma, formată dintr-o parte semilichidă - cariolimfa şi din cromatina.
Cromatina (lb. greaca “ chroma” - culoare) se colorează uşor pentru a putea fi observată la
microscop. Chimic, cromatina este alcatuita din ADN si proteine numite histone. Observată la
microscopul electronic, cromatina are aspectul unui şirag de perle, unde fiecare perlă este o unitate
repetitivă numită nucleosom. Acesta normalzintă un miez format din proteine histonice, inconjurat
de un fragment de ADN. In timpul diviziunii celulare, cromatina se coloreaza mult mai intens, este
mai evidenta deoarece se condenseaza, Nucleolul are de obicei forma sferica sau ovala, este
implicat in procesele de sinteza ale acizilor ribonucleici.

5. Diviziunea celulara:

Diviziunea celulara asigura desfasurarea unor procese esentiale pentru supravietuirea sistemelor
biologice: cresterea si dezvoltarea organismelor, regenerarea partilor distruse , apararea
organismului prin procese imunologice, hematopoieza, astfel ca viata apare din acest punct de
vedere, ca un echilibru dinamic intre diviziunea celulara si moartea celulara.

Toate celulele unui organism care se imulteste sexuat provin dintr-o celula initiate - celula ou
( zigotul ).

Viata unei celule cuprinsa in intervalul de timp de la formarea ei prin diviziune pana la
generarea de noi celule fiice, se numeste ciclu celular. Ciclul celular cuprinde doua etape: interfaza
si divizunea.
 Interfaza renormalzinta 90% din ciclul celular. In aceasta etapa, cromatina nucleara este
distribuita sub forma de retea in interiorul nucleului. Aceasta etapa cuprinde doua subetape:

- G1 - perioada normalsintetica: are o durata variabila dupa tipul celular, ocupand 25-50 % din
interfaza. Ea este de scurta durata la mamifere (4-10 ore), si mai scurta, chiar absenta la celulele
canceroase. In timpul acestei faze, cantitatea de ADN caracteristica speciei, corespunzand la 2n
cromozomi ai celulelor somatice, ramane constanta. Fiecare cromozom monocromatidic cu
diametrul de 25 µm, este format dintr-o molecula de ADN dublu catenara, combinata cu proteine
histonice. Sinteza de ARN se realizeaza plecand de la eucromatina, ceea ce arata ca aceasta
producere de ARN nu necesita in mod obligatoriu o replicare a ADN-ului, care va avea loc in faza
urmatoare;

- S - perioada de sinteza: are o durata constanta de 5-8 ore si ocupa 35-40% din interfaza. In aceasta
faza are loc replicarea moleculelor de ADN (dublarea), cromozomii devenind bicromatidici.
Replicarea AND-ului are loc dupa modelul semiconservativ, in care fiecare molecula rezultata este
alcatuita dintr-o catena noua si o catena veche ce a constituit matrita pentru formarea pe baza de
complementaritate a catenei noi;

- G2 - perioada normalmitotica: are o durata de 3-5 ore si incepe dupa ce s-a terminat replicarea
ADN-ului. In aceasta subetapa , celula se normalgateste pentru diviziunea propriu-zisa; are loc
sinteza fibrelor fusului de diviziune. Moleculele de ARN se sintetizeaza pe parcursul intregii
interfaze.

MITOZA

Mitoza cuprinde patru faze:

1. Profaza:

- cromozomii sunt bicromatidici, dublarea lor a a vut loc in interfaza (“S”);

- nucleolul se dezorganizeaza;

- membrana nucleara se dezorganizeaza;

- cromozomii vin in contact direct cu citoplasma celulei;

- cromozomii incep sa se ataseze cu ajutorul centromerului de firele fusului de diviziune;

2. Metafaza:

- cromozomii sunt bicromatidici si localizati in zona centrala a celulei, formand placa metafazica;

- cromozomii ating gradul maxim de condensare, de aceea descrierea cariotipului se realizeaza in

aceasta faza;

3. Anafaza:

- cromozomii sufera de un proces de clivare longitudinala a centromerului, astfel incat cromatidele

surori se separa si numarul cromozomilor se dubleaza, devenind cromozomi fii monocromatidici.
Fiecare cromozom-fiu este tras prin contractia fibrelor fusului de diviziune snormal cei doi centrioli
dispusi la polii celulei, astfel incat fiecare celula va mosteni aceeasi cantitate de informatie
ereditara;

4. Telofaza:

- cromozomii-fii ajung la polii celulei;

- membrana nucleara se reface;

- nucleolul se reorganizeaza;

- in zona ecuatoriala a celulei se diferentiaza un perete despartitor ceea ce duce la separarea celor
doua celule fiice:

2n🡪2n 🡪 2n

🡪 2n

🡪2n 🡪 2n

🡪 2n

MEIOZA

Lb. greaca “meion” = a injumatati

- are loc in organele reproducatoare, cand organismul ajunge la maturitate;

- asigura injumatatirea numarului de cromozomi, a cantitatii de ADN in celulele fiice (n - haploide )
: spori (la plante) si gameti;

- refacerea complementului normal, diploid de cromozomi se va realiza ca urmare a procesului de

fecundatie, intre doi gameti cu potential sexual diferit;

- se desfasoara in aceleasi faze ca si mitoza, numai ca AND-ul se dubleaza o singura data, iar celula
se divide de doua ori, ceea ce duce la injumatatirea numarului de cromozomi;

- se desfasoara in doua etape: - meioza I ( etapa reductionala );

- meioza II ( etapa evationala );

MEIOZA I – se desfasoara in aceleasi faze ca si mitoza si este normalcedata de interfaza, in care are
loc dublarea materialului nuclear.

1. Profaza I:

- asigura procesele de recombinare genetica;

- are loc dezorganizarea membranei nucleare, nucleolului, atasarea cromozomilor de fibrele fusului
de diviziune;

- formarea bivalentilor - asezarea sub forma de perechi a cromozomilor omologi (cuprinde un

cromozom matern si unul patern, care au aceleasi dimensiuni, pozitie a centromerului, contin gene
alele), atingerea cromatidelor acestora in unul sau mai multe puncte, formarea chiasmelor, ruperea
cromatidelor, schimbul de segmente cromozomiale (“crossing-over”);

2. Metafaza I:

- cromozomii omologi migreaza sub forma de perechi – bivalenti - tetrade cromozomiale in zona
ecuatoriala a celulei si formeaza placa metafazica;

- cromozomii raman bicromatidici;

3. Anafaza I:

- cromozomii bicromatidici sunt trasi snormal polii celulei;

- dintr-o pereche de cromozomi omologi, unul este deplasat snormal un pol, iar celalalt snormal
polul opus celulei;

4. Telofaza I:
- celulele care se formeaza au numarul de cromozomi redusi la jumatate, dar cromozomii sunt
bicromatidici (adica cantitatea de material genetic nu este injumatatita, este la fel ca celula mama);

MEIOZA II – se desfasoara in aceleasi faza ca si mitoza;

- este normalcedata de o interfaza scurta, in care nu mai are loc dublarea cantitatii de
material genetic (ei sunt deja dublati din etapa anterioara);

1. Profaza II – ca la mitoza;

2. Metafaza II – cromozomii din bicromatidici devin monocromatidici;

3. Anafaza II – ca la mitoza;

3. Telofaza II- rezulta 4 celule haploide, in care numarul de cromozomi este redus la jumatate (n).