Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ro
Jester şi Carolina 2/11
Cui nu-i place circul? Lui Jester îi plac la nebunie acrobaţii elastici, clovnii cu
feţele pictate şi nas roşu, dansatoarele elegante, tigrii, leii şi panterele, focile care
jonglează cu mingii şi suflă din trompetă.
Dar oare mai sunt bilete? Ghinion, căci s-a vândut şi ultimul bilet. Singura
soluţie – îşi spuse Jester – e să se furişeze prin spatele cortului, acolo unde sunt
cuştile animalelor şi cabinele actorilor.
Iată şi cabinele, de fapt nişte căruţe pictate, pe care circul le plimba dintr-un
oraş în altul. Cea mai frumoasă şi mai mare aparţinea directorului de circ. Era
pictată în toate culorile pământului, poletită cu foiţă de aur şi acoperită cu un strat
strălucitor de lac.
-Oare ce-o fi înăuntru? se întrebă Jester.
În faţa geamurilor se afla un podium vechi, decolorat şi ros de ploi. Jester ţopăi
vesel şi, urcându-se pe podium, îşi turti năsucul de geam.
Trase dintr-un colţ o bonetă de bucătar şi şi-o îndesă pe cap. Aprinse focul şi
puse la fiert o oală mare cu apă.
Scoase din dulap o pungă de făină, una de zahăr, câteva ouă, vanilie şi un
săculeţ cu stafide. Topi zahărul, frământă făina, sparse ouăle şi prepară o
minunăţie de prăjiturele, de să le mănânci privind cu ochii.
-Aşa, făcu el mulţumit. Bune prăjiturele!
Le aranjă pe un platou şi le presără din belşug cu zahăr pudră.
-Vai, ce surpriză! Oare cine le-o fi adus? Clovnul Toto? Dansatoarea Brigitte? Şi
cu ce ocazie? Probabil că spectacolul a ieşit atât de bine încât au vrut să-mi
mulţumească. Ia să gust o prăjiturică!
Şi gustă una, apoi încă una, şi încă una, şi tot aşa, până le termină pe toate. Îşi
linse degetele pudrate cu zahăr şi, ridicându-şi ochii din platou, observă dispariţia
Carolinei.
"O evadare", gândi el. "Să chem ajutoare, probabil că n-a ajuns prea departe."
Vru să strige, dar vai! Nici un sunet nu-i ieşi din gură. Prăjiturelele, care nu
fuseseră coapte îndeajuns, îi încleiaseră buzele.
-Mmm... mmm... Hmm...
Nici un rezultat. Începu să ţopăie de nervi, dând caraghios din mâini. Ieşi afară
şi începu să apuce pe oricine-i ieşea în cale, mormăind ca un urs:
-Mmm... mmm... Hmm...
-Şi-a pierdut minţile, spuneau toţi. Directorul nostru e foarte bolnav!
Când i se mai descleştă gura şi putu să le spună ce se-ntâmplase era prea târziu.
Jester şi Carolina se aflau deja la palat. Împăratul îi îngădui Carolinei să locuiască
aici, împreună cu bunul ei prieten.
-Eşti un prieten adevărat, Jester, îi spuse ea şi-l pupă pe obraz.
Jester se înroşi de tot şi chiui de bucurie:
-Iu-huu!
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.