Sunteți pe pagina 1din 316

MARNIE DE MAREZ

O so]ie nedorit`
Traducerea [i adaptarea \n limba român` de
LULI FILIPESCU

ALCRIS
Romance
Capitolul 1

Anun]ul c`s`toriei lor uimi pe toat` lumea. |ncepând chiar cu ei.


Dac` \n prim`var`, i-ar fi spus cineva c` se va c`s`tori pân` la toamn`,
Arnaud l-ar fi considerat nebun [i ar fi râs \n hohote. Apoi, i-ar fi dat mâna s` fac`
o criz` de furie. |nsurat, el? {i… cu cine, dac` sunte]i amabil?
Cu din]ii strân[i, \ncruntat, degeaba scutura din cap ca un boxer ajuns
groggy, \ncercând s`-[i alunge din minte amintirile stânjenitoare, pentru c` se
\ntorcea mereu la o dup`-amiaz` de iulie. Totul pleca de acolo. Totu[i, avea
impresia c` un alt motiv explica aceast` lacun` din povestea lui. Iritat de
gândurile care nu \ncetau s`-l chinuiasc`, Arnaud ofta, \ncercând s` se gândeasc`
la viitor. Nu reu[ea s` \n]eleag` c` a doua zi urma s` se c`s`toreasc`. Ce nebunie
c` l`sase lucrurile s` ajung` pân` aici! Numai Cel de sus [tia! Totul se \ntâmplase
din pricina unei furtuni de var`…

***

Laura nu dormea bine. Se trezea tremurând, cu sentimentul unei


condamn`ri iminente. Ochii m`ri]i de nelini[te \ntâlneau \n fiecare clip` privirea
fix` [i preocupat` a mamei sale. Aceasta, aparent calm`, dar cu o grimas`
nepl`cut` \n col]urile gurii, p`stra o t`cere de ghea]` din diminea]a care
bulversase via]a fetei sale, necesitând mariajul acesta.
6 MARNIE DE MAREZ

– N-ai de ales. {i tân`rul Willier, cu atât mai pu]in. O s` se \nsoare cu tine


sau o s` cunoasc` ce \nseamn` justi]ia \n ]ara asta… Fii atent`, draga mea; tat`l
t`u \nc` nu [tie nimic, dar… |ncearc` s` nu dai ochii cu el, pentru c` am s`-l
pun la curent cu purtarea ta incalificabil`! }i-ar pl`cea s`-i cear` socoteal` acestui
seduc`tor josnic? |l vezi pe tat`l t`u duelându-se cu fanfaronul `sta? Fat` f`r`
inim` ce e[ti!
Argumentul acesta inatacabil se ab`tuse asupra Laurei ca o sentin]`
implacabil`.
|n câteva ceasuri, va fi legat` pentru toat` via]a de aceast` umbr` neagr` care
o \ngrozea. De b`rbatul acesta dispre]uitor care o privea de sus, de aproape
dou` luni. Degeaba \[i aducea aminte c` era vinovat, asta nu-i diminua deloc
suferin]a. Nici spaima.
Lacrimile abia st`pânite o f`ceau s` simt` o durere permanent`. {i avea
inima grea [tiindu-se o so]ie impus`, nu iubit`… ci nedorit`.
Doamna Stanton \[i d`dea seama de disperarea care-i cople[ea fiica. |ns` nici
aceasta nu avea s` fie permanent nemul]umit`, nu? Atunci, mai bine s` n-o ia \n
seam`… Nu se a[teptase s-o vad` bucurându-se zgomotos… Dar nici s-o vad`
cu o expresie atât de suferind`!… De ce se plângea? Era o pu[toaic` ce câ[tiga
un so] bogat, cu perspectiva unei mo[teniri deloc de neluat \n considerare.
Atunci, de ce se ar`ta atât de pornit` \mpotriva acestei c`s`torii? se \ntreba
doamna Stanton.
Cu tot dezavantajul unor favori]i ridicoli, care, dac` Clarisse Stanton avea un
cuvânt de spus, ar fi disp`rut imediat, tân`rul Willier nu era urât. De altfel, cine
altul din \mprejurimi se putea l`uda c` este mo[tenitorul prezumtiv al unui
unchi bogat [i bolnav?
S` fim serio[i; \n ciuda expresiei \nfrico[ate, Laura n-avea de ce s` se plâng`!
Mica bufni]` c`s`torit` la [aisprezece ani, nu era o [ans` nesperat`?
Clarisse Stanton nu avea nici o remu[care. Cu siguran]`! Avea con[tiin]a
\mp`cat` [i [tia c` nu avea ce s`-[i repro[eze. |[i d`duse toat` silin]a s` fac` din
Laura o fat` irepro[abil`! |nc` de la na[terea fiicei, mama \i consacrase fiecare
clip`, supraveghindu-i f`r` \ncetare orice cuvânt, orice gest. |n felul acesta, Laura
ar fi trebuit s` fie \ntruchiparea perfec]iunii. Ei bine, nu! Doamna Stanton trebuia
O SO}IE NEDORIT~ 7

s` recunoasc` un lucru: Laura nu era fata pe care o visase. Dar de ce s` se mai


\ntoarc` la numeroasele ei imperfec]iuni…
Laura fusese un copil [ters, cât se poate de stângaci. |ncepuse s` vorbeasc`
foarte târziu, poticnindu-se la fiecare cuvânt. Ca [i cum asta n-ar fi fost destul, o
timiditate boln`vicioas` \i \ngreuna fiecare clip`. O discu]ie \nceput` cu voce
fireasc` se termina de multe ori cu o b`lm`jeal` de ne\n]eles. {i, mai r`u, \n
prezen]a unor persoane care nu f`ceau parte din anturajul familiar, Laura se
intimida [i nu mai era \n stare de nimic. |n acest caz, pu[toiaca se sim]ea
cople[it` de un complex de inferioritate care o strivea.
Doamne, ce greu era s` fie mama unei fete atât de incomode! Totu[i, toat`
lumea [tia c` \nc` de la bun \nceput, copila avusese parte de cele mai bune
sfaturi.
– Laura, nu face asta, mai bine \ncearc` s`… Iar ai gre[it, Laura… Nu
trebuie s`… N-ar trebui… Doamne, ce proast` e[ti! N-ai dreptate s` gânde[ti,
s` vorbe[ti, s` ac]ionezi a[a cum faci tu… Ah! Laura, Laura! De câte ori s`-]i spun
c` e mai bine s-o la[i pe mama ta s` gândeasc`, s` vorbeasc` \n locul t`u… Mai
târziu, mult mai târziu, când o s` fii mai dezghe]at`, poate o s` \ncepi s` gânde[ti,
s` vorbe[ti [i s` te por]i cum vrei tu. Dar pân` atunci, ab]ine-te…
Ca o plant` strivit` de prea mult` umbr`, Laura se ofilise. Retras` \n sine
\ns`[i, se obi[nuise s` tac` [i s` stea cu ochii \n p`mânt. Nu se sim]ea bine decât
lâng` tat`l ei. Dragul ei tat` care, neluând \n seam` bomb`nelile unei so]ii
posesive, f`cuse din feti]a lui o c`l`rea]` excelent`. Mai bun` decât sora mai
mare, Helen, pe care tat`l o avea din prima c`s`torie. Laura nu ar`ta tot ce putea
decât odat` ajuns` pe cal. De acolo, putea s`-i priveasc` pe ceilal]i de la egal la
egal.
|i mai pl`cea [i micu]a Lisbeth, micu]a Willier. Singura prieten` pe care
mama \i \ng`duise s-o aib`. Bine\n]eles, doamna Stanton \i g`sea [i ei cusururi,
\ns` era fata ladyei Constance [i, \n felul `sta, merita s` fie luat` \n seam`. Astfel,
\n cursul unei vizite, cele dou` feti]e aveau dreptul s` flec`reasc` pu]in, sub
privirile b`nuitoare ale Clarissei Stanton.
O domni[oar` cu educa]ie bun`, fata unui b`trân erudit, o \nv`]ase pe Laura
tot ce [tia. Educatoarea putea s` confirme inteligen]a elevei sale. Dar la ce bun?
8 MARNIE DE MAREZ

Pe doamna Stanton n-ar fi interesat-o absolut deloc. Laura vorbea curent [i scria
bine fran]uze[te, nu? Era suficient! Fata ei n-avea nevoie s`-[i umple capul cu
toate "prostiile"! Laura nu era decât o feti]` tem`toare, care nu putea s` fac`
decât ce-i spunea mama ei. Atunci, la ce bun atâta \nv`]`tur`… Doamna Stanton
era instruit`? Ei bine…
La [aisprezece ani, Laura p`rea de doisprezece. Sl`bu]`, parc` era o feti]`
care se \mbr`case cu hainele mamei. Nimeni nu-i lua \n seam` p`rul negru,
tr`s`turile fine [i ochii mari, alba[tri.
– Alba[tri ca alb`strelele din Fran]a, se umfla \n pene tat`l ei care,
c`s`torindu-se prima dat` cu o fran]uzoaic`, [tia ce vorbea.

***

De fapt, totul \ncepuse \ntr-o sear` de mai. Pe data de patru, ca s` fie mai
clar. Prietena de moment tocmai \l p`r`sise, [i era cât se poate de mul]umit
pentru asta; se s`turase de somnoroasa aia [i nu [tiuse cum s` scape de ea.
Odat` plecat`, totul era cât se poate de bine. Era liber s` g`seasc` pe altcineva,
[i seara era a lui.
|nc` din adolescen]`, fetele fuseser` binevoitoare cu el. Nu cuno[tea decât
pu]ine care s` fie r`ut`cioase. Zâmbetul lui mali]ios \i descoperea din]ii albi [i-i
s`pa o gropi]` pe obrazul drept. |nalt, ca fra]ii lui, mo[tenise [i el p`rul
castaniu-deschis [i ochii cenu[ii ai mamei. F`r` s` fie un adonis, cum fusese t`t`l
s`u, al c`rui chip de \nger \l f`cuse s` fie supranumit "mai-mult-ca-perfectul" de
femeile care aveau acum vreo [aizeci de ani, Arnaud, \n vârst` de dou`zeci [i
[apte de ani, era mai degrab` un b`iat frumos.
|n seara aceea, st`tea a[ezat la mas` lini[tit, f`r` s` cear` nim`nui nimic,
inofensiv ca un nou-n`scut, când un prieten i-o prezentase pe Mary-Ann, o
tân`r` ro[cat` care-i zâmbise [`galnic. Ca un b`rbat bine crescut, \i oferise
ospitalitate la masa lui, [i un pahar cu vin bun. Frumoasa cl`tinase elegant din
cap, f`când s` i se clatine buclele.
O SO}IE NEDORIT~ 9

A acceptat s` se a[eze lâng` el, dar a refuzat vinul, pe care l-a considerat pu]in
prea sec.
– Nu beau vin, pentru c` nu-mi place. |n schimb, a[ bea cu pl`cere un pahar
de coniac… Cu condi]ia s` vrei [i tu unul.
Ca s` vezi! Uite cum dau nenorocirile peste bie]ii b`rba]i neajutora]i. Arnaud
adora ro[catele. Mai ales pe cele cu p`rul buclat. Brusc entuziasmat de aceast`
nou` aventur` amoroas`, uit` imediat c` nu suporta alcoolul.
Dou` pahare de coniac \l f`cur` vesel [i pl`cut tuturor. Al treilea pahar \l
ame]i. Dac` avea sl`biciunea s` ia un pahar \n plus, \ncepea s` bat` câmpii [i
]inea cu \nc`p`]ânare s` se fac` util societ`]ii conducând imedeiat acas`
prietenul sau mai ales prietena care avusese nenorocul s` bea cu el.
A doua zi… Ah, a doua zi \i p`rea r`u c` mai era pe lumea asta. Victima unei
mahmureli \ngrozitoare, \[i promitea s` nu se mai lase niciodat` luat de val. |n
zilele urm`toare, ducea o via]` irepro[abil`.
Numai c`… numai c` Mary-Ann era una dintre persoanele pozna[e care fac
s` se n`ruie orice hot`râre [i te r`sucesc ca pe o cl`tit` \n tigaie. Atunci,
bine\n]eles, uit` totul.
Dou` ore mai târziu, ame]it de b`utur` [i gr`bit s` se \ntoarc` acas` cu noua
lui cucerire, vru s-o ajute pe tân`ra femeie s`-[i pun` mantoul pe umeri, când
Philip Summers, un prieten al fratelui s`u mai mare, \l apostrofase f`r` mil`. |l
soma s-o lase \n pace pe Mary-Ann care, pretindea el, era amanta lui.
|n]eleg`tor, Arnaud \ncercase s`-i explice rezonabil c`, \n calitate de coleg`
de [coal` a fratelui s`u, Cristopher Philip, avea dreptul s`-i ia de bra] prietena [i
s` plece cu o … femeie u[oar`, pe care o g`sea prea vulgar`. Mai mult decât
satisf`cut de replica lui, n-a \n]eles niciodat` de ce s-a stârnit o gâlceav` general`
\n cursul c`reia prietenii celor doi antagoni[ti au intervenit alandala. Aruncând
gaz pe foc, ace[ti a[a-zi[i \mp`ciuitori au \nveninat atât de mult lucrurile, \ncât a
doua zi, \n zori, Arnaud, abia dezmeticit, [i Philip cu spume la gur`, s-au \ntâlnit
fa]` \n fa]`, la un duel…
Abia ]inându-[i ochii deschi[i, Arnaud a jurat pe to]i sfin]ii c` nu va trage \n
unul dintre prietenii fratelui s`u. |n secret, spera c` duelul nu va avea loc, [i totul
se va termina cu ni[te scuze reciproce.
10 MARNIE DE MAREZ

– Dac` va trebui s` se ajung` la asta, am s` trag \n aer, i-a repetat martorului


s`u. Ai s` vezi c` [i Philip o s` fac` la fel.
|n cea]a deas` care amplifica impresia de ireal, Arnaud, cu bra]ul ridicat, se
preg`tea s` trag` \n sus, când un glon] l-a nimerit \n piept. Bra]ul i-a c`zut moale.
Incon[tient, a ap`sat pe tr`gaci, nimerindu-se \n degetul mic de la picior,
g`urindu-[i pantoful. Era prea mult pentru câteva pahare de coniac, [i o
propunere f`r` prea mul]i sor]i de izbând` la urechea unei femei u[oare.
Era grav r`nit. "O gaur` cât s` intre degetul", spunea domnul Willier tat`l,
tuturor celor care veneau s` afle cum st`teau lucrurile. Dup` p`rerea doctorului,
un b`trân care v`zuse multe la via]a lui, tân`rul avea noroc c` mai era \n via]`.
Glon]ul trecuse pu]in pe lâng` inim`. Dup` o opera]ie dificil`, care durase mai
bine de o or`, reu[ise s` scoat` glon]ul din pieptul r`nitului, l`udându-se c`
pl`mânul nu fusese atins. {i când te gânde[ti c` era convins de ceea ce
spunea…
Imediat, tat`l lui Arnaud se pierdu cu firea, \ntrebându-se dac` b`iatul lui
avea s` suporte c`l`toria pân` la Shiplake. B`trânul doctor, pe care nu-l mai
impresiona nimic, se mul]umi s` ridice din umeri, \ncercând s`-[i ascund`
pesimismul. Dup` p`rerea lui, dac` \n c`l`toria asta periculoas` r`nitul n-avea s`
dea ochii peste cap, nu vedea ce mai putea s` se \ntâmple. Dac` Willier tat`l \[i
\nchipuia c` [tia mai multe decât el… Ei bine, n-avea decât s`-l ia pe tân`rul
muribund. El unul se sp`la pe mâini, [i n-avea decât s` se \ntâmple orice…
Dup` un drum prelungit din cauza m`surilor de prevedere luate, Arnaud
ajunsese lâng` ai lui. Timp de opt zile, z`cu total incon[tient. Chemat s` vad`
cum st`teau lucrurile, medicul de familie nu f`cu altceva decât s` pip`ie
pansamentele, morm`ind tot timpul "vai" [i sf`tuindu-i pe apropia]ii r`nitului s`
se roage la Dumnezeu. F`r` ru[ine, doctorul se declar` dep`[it de situa]ie, \ns`
lady Constance nu se d`du b`tut`. Ar fi fost \n stare s` fac` o \n]elegere chiar [i
cu diavolul ca s`-[i scape copilul. Se gr`bi s` trimit` pe cineva la mama Hoorps,
o doftoroaie din satul vecin, care, f`r` \ndoial`, vindecase mai mul]i bolnavi
decât tot personalul spitalului, pusese la loc mai multe fracturi [i [tersese mai
mult sânge decât trei medici militari \n cursul \ntregii lor cariere.
Mama Hoorps aplic` pe ran` o unsoare duhnind ca naiba.
O SO}IE NEDORIT~ 11

Doctorul de la Londra "nu fusese decât un m`gar", dup` p`rerea ei.


Pl`mânul nu fusese atins. Ar fi fost mai bine ca lady Constance s` nu-[i mai fac`
sânge r`u, pentru c` pân` la urm` aveau s` ajung` la liman!
Doftoroaia veni \n fiecare zi timp de aproape o lun` [i lipi pansamente
gre]oase pe pieptul pacientului. Febra sc`zu [i, treptat, Arnaud lu` cuno[tin]` de
prezen]a mamei, mereu a[ezat` la c`p`tâiul lui.
– Slav` Domnului! Te-ai \ntors printre noi, copilul meu. M` auzi, Arnaud?
Bine\n]eles c` \[i auzea mama iubitoare. Nu era fiin]a pe care o iubea cel mai
mult pe lumea asta? Singura femeie \n care avea deplin` \ncredere.
|ntruchiparea divinit`]ii coborâte pe p`mânt doar cu misiunea de a-l mângâia [i
de a-l \nconjura cu blânda ei ocrotire. Lâng` ea, nu se mai temea de nimic. Pur
[i simplu o diviniza.
Nu vorbi \n ziua aceea, \ns`, de a doua zi, \ncepu s`-[i descarce treptat
sufletul. La urma-urmei, era chiar atât de vinovat? Totul se rezuma la câteva
lucruri: Mary-Ann… coniacul… duelul. Arnaud era astfel f`cut \ncât rareori se
sim]ea vinovat [i \nc` … nu pentru mult timp…
|ncurajat de tandre]ea pe care o citea \n ochii cenu[ii atât de asem`n`tori cu
ai lui, \ncepu s` depene [irul faptelor lui mâr[ave. Unii b`rba]i se pierdeau cu
firea pentru bani, pentru putere sau la joc. El, \n afar` de afacerile de care se
ocupa, nu se mai sim]ea bine decât \n patul femeilor. Lady Constance ofta,
dezorientat`. Ce putea ea s` fac` \n privin]a asta? |n definitiv, so]ul nu-i era atins
de acela[i viciu? Curios lucru, suporta mai u[or aceast` nestatornicie din partea
fiului, decât a so]ului… Mai ales c` activit`]ile acestuia se limitau la aceast`
vân`toare perpetu`. F`cea \n a[a fel \ncât afacerea lor londonez` s` se sprijine
doar pe umerii lui Arnaud.
Veni clipa \n care r`nitul putu s` ias` câ]iva pa[i \n gr`din`. Acesta fu
momentul pe care lady Constance \l alese ca s`-i smulg` promisiunea de a nu
dep`[i limitele domeniului, \nainte de a fi \n stare s` se \ntoarc` la biroul de la
Londra.
Lady Constance vedea mai departe de vârful nasului [i, cunoscându-i
\nclina]ia spre femei, \l legase pe Arnaud cu un jur`mânt mai ferm decât ni[te
lan]uri. Om de cuvânt, el nu [i-ar fi \nc`lcat promisiunea f`cut`. Lady Constance
12 MARNIE DE MAREZ

putea s` doarm` lini[tit`, pentru c` b`iatul ei cel de-al doilea n-avea s` plece
dup` femei ca s`-[i ruineze s`n`tatea care-i mai r`m`sese.
La \nceput, suferind cumplit la fiecare pas pe care-l f`cea, Arnaud nu se sim]i
\mpov`rat de aceast` promisiune stupid`. |n realitate, nici nu se mai gândea la
ea. Devenise neputincios, sim]ea bine acest lucru. Totu[i… de cum se mai
\nzdr`veni pu]in, nu se putu ab]ine s` nu se gândeasc` la unele femei londoneze
cu sâni frumo[i, la altele cu pielea m`t`soas` sub mângâieri [i buze dulci…
Gândurile acestea nu-l mai l`sau s` doarm` lini[tit. De la [aptesprezece ani, avea
rela]ii foarte pl`cute cu femeile. S`pt`mânile \n timpul c`rora, din motive
independente de voin]a lui, fusese nevoit s` se lipseasc` de rela]ii sexuale,
fuseser` ni[te perioade foarte agitate, \n care devenise insuportabil din cauza
nervozit`]ii, [i foarte moroc`nos. Poate nu era decât un obicei prost, se gândea
uneori, \ns` obiceiul `sta, adânc \nr`d`cinat, f`cea parte din via]a lui de b`rbat.
Pe m`sur` ce-[i rec`p`ta vigoarea, era tulburat tot mai mult de aceast`
obsesie. Visa tot timpul coapse rotunjite, sâni mari [i obraznici.
Cerându-i-se p`rerea \n leg`tur` cu aceast` problem`, Barty, fratele lui de
lapte [i prieten dintotdeauna, gr`jdar pe domeniul familiei Willier, \i propuse s`
mearg` la Boveney, un or`[el nu departe de Shiplake unde \i a[tepta o cas`
elegant`," Porumbi]a" , unde aveau s` fie bine primi]i. Nu era nevoie s` r`ceasc`
\n timpul unui galop cu calul. Era de-ajuns o barc`, vâsleau pu]in pe Tamisa [i
ajungeau imediat acolo. Vai! De trei ori vai! Dac` ar fi f`cut a[a, Arnaud [i-ar fi
c`lcat cuvântul. |n schimb, dac` se gândea bine, nu putea s` ajung` la
"Porumbi]a", dar putea s` aduc` o porumbi]` la Shiplake. A[a, [i-ar fi respectat
promisiunea. Nu era un plan ingenios?
Barty, acest dar al providen]ei, se descurc` de minune. Puse la punct
\n]elegerea. Nu cu o fat` elegant` de la Porumbi]a, ci cu o tân`r` din Sonning,
suficient de departe de Shiplake ca s` se evite cancanurile. {iretei Agnes, dup`
cum \n]elesese de la Barty, \i pl`ceau destul banii, [i nu avea nimic \mpotriv` s`
bea un pahar-dou`, dup` distrac]ie.
Era prev`zut ca ea s` aduc` sticla. Dac` Arnaud era de acord cu aceste
condi]ii, Barty s-ar duce a doua zi la prânz [i ar aduce-o pe fat` la cabana
pesc`reasc` de la marginea domeniului Willier.
O SO}IE NEDORIT~ 13

Amenin]a furtuna, dar Arnaud nu-[i f`cea probleme cu norii care se adunau
deasupra copacilor de pe marginea râului.
A[ezat pe o banc`, privind spre Tamisa, a[tepta o fat` interesat`, care era
preg`tit` s` fac`… sex. Spera s` fie libertin` [i priceput` \n ceea ce aveau de
gând s` fac`.
Totul era preg`tit: cabana ar`ta cât se poate de bine, pus` la punct de Barty,
fân proasp`t pe o cu[et` acoperit` cu o p`tur`, banii \n buzunar [i o sticl` cu
ceva de b`ut. Nu lipsea decât Agnes, care avea s` apar` cât de curând. Se bucura
de pe acum.
Ploaia \l f`cu s` intre \n caban`. Morm`i printre din]i ceva la adresa lui Barty,
care nu se gr`bea.
Dup` ce desf`cu sticla, o lu` \n mân` [i trase o du[c` s`n`toas`, care-i t`ie
r`suflarea. Pfui! Ce tare era!…
Timpul trecea \ncet de tot, [i rachiul avea arom` de pere… Haide, \nc` o
du[c`, nu mai mult!
Se lungi pe pat dup` ce \nchisese grijuliu u[a. Odat` astupat` singura
deschiz`tur` a cabanei, \ntunericul \l \ndemn` s` se odihneasc`. Un somn \n care
alcoolul b`ut avea un cuvât de spus. Mu[chii i se relaxau, ideile \i deveneau din
ce \n ce mai confuze… Pic`turile de ploaie pe tabla acoperi[ului… Ploaia pe…
Zgomot; tropot de copite, un glas de femeie.
Amor]it, ie[i cu greu din culcu[ul s`u. |nainte de a fi \n stare s` fac` un gest,
u[a se deschise [i o siluet` de femeie p`trunse \n`untru \n acela[i timp cu o
rafal` de ploaie.
– |nchide u[a, ce naiba! Vrei s` ne \nec`m? strig` vesel.
Agnes venea s`-l vindece de pofta ne\mplinit`. |n sfâr[it!
Domnul Stanton o ducea pe Laura la familia Willier, unde o a[tepta cadoul
ei de aniversare: o mânz`, fata lui Flamme [i a lui Velour, doi pursânge celebri
din grajdurile lui Cristopher Willier.
|nainte de a pleca, Clarisse Stanton, invidioas` s`-i vad` c`l`rind cu atâta
siguran]` f`r` ea, nu putu s` nu le spun` punctul ei de vedere:
– Dragul meu, nu \n]eleg de ce-]i la[i fata s` c`l`reasc` atât de necuviincios.
|n grajduri nu sunt [i [ei pentru femei? {i ]ie, Laura, nu ]i-e fric` s` alergi a[a, pe
14 MARNIE DE MAREZ

animalul `sta? Tu, care e[ti a[a de tem`toare! Nu mai \n]eleg nimic. Doamne,
dac` ar fi dup` mine…
Pentru prima dat` sigur` c` vorbea de la egal la egal cu mama ei, coco]at`
\n [a, tân`ra zâmbise aplecându-se s` \mbr`]i[eze cu mândrie grumazul
Touranei, frumoasa ei iap`, [i plecase, t`cut` ca de obicei.
Pe drum, tat`l [i fiica puseser` la punct un aranjament: dup` vizita la
cresc`toria de cai, domnul Stanton se va duce s`-[i lini[teasc` administratorul, a
c`rui so]ie abia murise. |n loc s-o \nso]easc` a[a cum credea Clarisse, Laura pleca
singur` ca s` treac` pu]in pe la prietena ei Lisbeth. F`r` s` ajung` nici o vorb` la
mama. Ah! Dar cu condi]ia s` se \ntoarc` \nainte de ora [ase, ca s` nu atrag`
aten]ia cuiva… care ar fi fost foarte bucuroas` de represalii.
Laura b`tu cel pu]in de trei ori la u[a camerei, \nainte ca Peter s` vin` s`-i
deschid`, vizibil circumspect. Surprins` s`-l g`seasc` acolo, r`mase \nlemnit` [i
l`s` capul \n jos, ca s`-[i ascund` stânjeneala.
Imediat ce-[i recunoscu vizitatoarea, orice urm` de contrariere disp`ru de
pe chipul lui Peter. El \i explic` cu aceea[i vehemen]` ca totdeauna:
– Lisbeth are varicel`. Sper c` tu ai avut deja.
F`r` s` a[tepte r`spunsul, strig` cu voce tare spre sora lui:
– Vino! Po]i s` apari. E Laura, care crede c` a avut deja varicel`.
|n realitate, Laura habar n-avea, \ns` \ncuviin]`, fericit` c` Peter nu insista.
– Uite! Asta-i varicela! spuse Lisbeth cu glas resemnat, ar`tându-i prietenei
fa]a plin` de bubi]e, acoperit` aproape toat` cu o crem` verde. Dac-ai [ti cât m`
deranjeaz`, continu` pe un ton plâng`re].
Laura cl`tin` \n]eleg`toare din cap, neputând sc`pa de stânjeneala care o
cuprindea \ntotdeauna \n prezen]a lui Peter.
– Credeam c` e o boal` pe care o faci \n copil`rie, [u[oti ea abia auzit.
Se apropie de Lisbeth cu inten]ia s-o \mbr`]i[eze, dar se opri brusc,
incomodat` de mirosul nepl`cut al prietenei sale. Lisbeth \n]elese imediat.
– Mama Hoorps! spuse ea, f`r` nici o explica]ie.
Laura \ncuviin]`, având grij` s` se ]in` de nas. Nu mai era nevoie de spus
nimic: la Shiplake [i prin \mprejurimi, toat` lumea o cuno[tea pe mama Hoorps.
O SO}IE NEDORIT~ 15

Toat` lumea apela la ea, to]i erau mul]umi]i, dar singurul neajuns era
mirosul nepl`cut al unguentelor pe care le folosea.
Laura se gr`bi s` fac` un pas \napoi [i trase adânc aer \n piept. V`zând-o,
Lisbeth, jignit`, se \ntoarse spre fratele ei [i-l privi furioas`.
– Ia te uit`! se ap`r` el. Nu pot s` fac nimic, draga mea.
Fata cu fa]a plin` de bubi]e \nchise ochii, ca [i cum ar fi \ncercat s` se
st`pâneasc` s` nu-[i ias` din fire. Laura se apropie de prietena ei [i se str`dui s`
tu[easc` \ncet, ca s` nu dea na[tere unei ciorov`ieli.
– Tocmai am v`zut mânza Flammei. Tata m-a adus aici s-o v`d. Mâine
\mplinesc [aisprezece ani! E cadoul pentru aniversarea mea.
Glasul nu-i era decât un murmur, dar oft`, \ncântat` c` pusese cap la cap
atâtea cuvinte. Eveniment important, pe care \l salut` mu[cându-[i unghia de la
degetul mare.
Peter \ncuviin]`, cl`tinând din cap.
– |mi place \ncrederea tat`lui t`u. Trebuie s` recunosc c`, pentru o fat`,
c`l`re[ti al naibii de bine.
|n vreme ce chipul Laurei devenea ro[u ca racul, Peter se \ntoarse spre sora
lui:
– Nu pot s` spun acela[i lucru despre tine. Petreci atât de pu]in timp pe
[a…
Lisbeth fu cuprins` de indignare. Ca s` r`suceasc` mai tare cu]itul \n ran`,
el ad`ug`:
– {tiu c` e[ti bolnav` [i nu vreau s` te jignesc, dar c`l`re[ti ca pe un v`trai…
– Pe mânza mea o va chema Circe, se gr`bi s` intervin` Laura, \nainte ca
Lisbeth s`-i sar` \n cap fratelui.
|n graba ei, ridicase glasul [i cei doi o privir` atât de curios, \ncât \i veni s` le
\ntoarc` spatele [i s-o ia la fug`.
– Un nume frumos pentru o mânz`, \i spuse prietena ei ca s-o lini[teasc`.
– Sunt sigur c` l-ai citit pe Homer, interveni Peter \ntinzând un deget spre
Laura.
O asemenea intui]ie o \nm`rmuri.
– |ntr-adev`r. Cum… cum ]i-ai dat seama?
16 MARNIE DE MAREZ

Peter \i adres` surorii lui un zâmbet cu sub\n]eles, pe care ea i-l \ntoarse.


Amândoi cl`tinar` din cap \nainte ca b`iatul s` r`spund`:
– Fratele nostru mai mare a avut aceea[i soart`, asemenea cadoului t`u de
aniversare. |nainte de na[terea lui, mama citea un roman fran]uzesc, \n care un
cavaler Arnaud se purta ridicol de sentimental.
Pufni \n râs.
– Se poate pune \ntrebarea cum s-ar fi numit, dac` mama ar fi citit Don
Quichotte. Ei bine, femeile sunt atât de nep`s`toare!
B`iatul ad`ug`, ridicând din umeri:
– Când se \ntoarce la Londra, plin de superioritate fa]` de noi, Lisbeth [i cu
mine lu`m o expresie nevinovat` ca s`-l numim "cavalerul francez ". Nu-i a[a,
Lisbeth?
Laura trase adânc aer \n piept ca s` capete curaj, apoi \ntreb`, nevenindu-i
s`-[i cread` \ndr`zneala.
– Fratelui vostru nu-i plac francezii?
Prietena sa zâmbi de surprinderea care i se citea pe chip.
– Nu [tiu dac` to]i francezii, dar \l detest` pe francezul care s-a c`s`torit cu
sora ta. Am auzit spunându-se c` era \ndr`gostit de ea.
– Cu siguran]`, nu! replic` Peter, indignat. Arnaud n-a iubit niciodat` pe
nimeni. E cel mai mare crai de pe aici. {i dac` vrei s` [tii, draga mea, [i eu vreau
s-o apuc pe acela[i drum…
Laura nu mai asculta. Arnaud \ndr`gostit de sora ei? Dar… asta se
\ntâmplase cu mult timp \n urm`. Sora ei, Helen se m`ritase cu un francez, dar
asta se \ntâmplase cu opt ani \nainte. {i Arnaud… Laura nu [tia câ]i ani avea,
totu[i, trebuia s` fie b`trân. |n orice caz, ceea ce aflase o \ndemna s` se apropie
mai mult de locurile astea.
Reputa]ia lui de donjuan nu putea fi pus` la \ndoial`. De când se \ntorsese
\n ora[, aproape \n agonie dup` duelul care fusese cât pe ce s`-i fie fatal, oamenii
de pe aici spuneau c` era mai bine a[a, decât spânzurat. Al doilea b`iat Willier
nu era decât un dezm`]at [i un cusurgiu, gata s` fac` t`r`boi din orice, un
arogant cu care era bine s` nu te pui. Pe scurt, era de preferat s` nu fii \n
compania lui.
O SO}IE NEDORIT~ 17

Orice s-ar fi spus, Peter [i Lisbeth \l adorau pe fratele lor mai mare [i-i
admirau manierele citadine. Fuseser` de fa]` la \ntoarcerea lui, tremurând s`-l
vad` \n halul \n care era; de atunci, \l r`sf`]au.
|ntr-o dup`-amiaz`, \n timpul unei vizite \mpreun` cu mama la familia
Willier, Laura \l z`rise pe convalescentul care dormita pe un [ezlong, la umbra
de pe teras`. Dup` cum v`zuse, sem`na cu Peter, dar era mai b`trân, bine\n]eles.
Avea favori]i stufo[i. Asta fusese de-ajuns pentru Laura ca s` nu mai insiste cu
privirea. Favori]ii [i ochelarii rotunzi erau dou` lucruri care nu-i pl`ceau deloc la
un b`rbat. Putuse s` constate c` cei doi fra]i aveau acela[i timbru al vocii. Chiar
[i Lisbeth \i mai confunda uneori, recunoscuse chiar ea.
– Laura! Ce faci, visezi?
Vocea glumea]` a Lisbethei o f`cu s` tresar` [i s` se \nro[easc`. Ochii i se
umezir`. Arunc` pe ascuns o privire spre Peter. Lic`rul vesel care-i sclipea \n
ochii cenu[ii o f`cu s` \n]eleag` cât se distra pe seama timidit`]ii ei.
Dup` ce privi cerul amenin]`tor, Peter plec` de la fereastr` [i lu` o hot`râre.
– Vreau s` fac o plimbare c`lare, decret` el. Laura, fii amabil` [i ]ine-mi locul
lâng` Lisbeth. Când n-o s` mai po]i rezista s` stai aici, spune-i menajerei c` pleci.
Mama nu vrea \n nici un caz s`-[i lase \ngera[ul singur lâng` cutia cu bomboane
praline, termin` el, izbucnind \ntr-un hohot de râs.
– Hai, du-te! \[i ie[i din fire Lisbeth, aruncându-i o privire r`zbun`toare.
– Am \ncredere \n tine, Laura. }ine-i companie! o \ndemn` Peter.
Laura se foi pu]in pe scaunul ei, dar nu spuse nimic, privind pe fereastr` ca
[i cum n-ar fi auzit nimic.
– Laura!
El \ncepea s` se enerveze. Era mereu aceea[i poveste cu prostu]a asta mic`!
– Da, am s` r`mân, spuse fata, ro[ind.
– Bine! Atunci, am plecat, spuse Peter, luând \n trecere o pralin` din
bombonier`.
Imediat dup` ce se \nchise u[a, Lisbeth puse \ntrebarea cea mai important`:
– Laura, spune-mi sincer, sunt hidoas`?
Când \ntoarse chipul nelini[tit spre prietena ei, aceasta scutur` din cap,
hot`rât`.
18 MARNIE DE MAREZ

– Nici pomeneal`! De altfel, e doar ceva trec`tor. Sunt sigur` c` mâine…


– Nu trece mai repede de o s`pt`mân`, spuse cu asprime \n primul moment
bolnava, dup` care o l`s` mai moale, ca s` n-o fac` pe Laura s` plece. |n orice
caz, n-am altceva de f`cut decât s` a[tept, atunci s` nu mai vorbim despre asta.
Rezemat` cu coatele pe pervazul ferestrei, Lisbeth contempla parcul, ale
c`rui alei interminabile se pierdeau printre copaci. Arunc` o privire \ngrijorat`
spre norii negri. Câteva pic`turi atinser` ochiurile de geam, ca un preludiu la
furtuna care se anun]a.
– Uite ce furtun` vine! Poate ar trebui s` pleci, propuse gazda cu o not` de
regret \n glas.
Laura \ncuviin]`, cl`tinând repede din cap. Tourane, iapa ei, era foarte
nervoas` [i tremura de fric` atunci când tuna. La fel [i ea.
– Cred c` ai dreptate. Am s` m` \ntorc trecând pe taluz. Drumul e mai scurt
[i, ajungând \n spatele casei, mama n-o s` vad` c` m` \ntorc singur`.
Fulgere urmate de tunete sparser` lini[tea, f`când-o pe Laura s` tresar` de
fiecare dat`. Sl`bind frâul, o f`cu pe Tourane s` mearg` mai repede.
Gr`bindu-se, poate avea s` ajung` acas` \nainte de dezl`n]uirea furtunii.
Copitele iepei f`ceau s` sar` \n sus p`mântul negru. Deodat`, un fulger lumin`
cerul [i \ncepu s` plou` \n rafale.
|n timp ce c`uta cu privirea un ad`post unde s` se poat` ascunde, \n fa]a
Laurei ap`ru o caban` [i anexele ei. Slav` Cerului, acolo putea s` se
ad`posteasc` [i s` a[tepte sfâr[itul furtunii, [i Tourane va fi ap`rat` [i ea. Laura
trase de frâu s` opreasc` iapa. Desc`lec` [i porni pe jos \n fa]a animalului care
forn`ia, cu n`rile dilatate de teama tunetelor. |n anex` era \ntuneric. |n timp ce
Tourane atingea cu botul gâtul st`pânei, Laura o leg` de un inel, destul de \n
scurt ca s` nu se r`neasc`.
– Fii calm`, Tourane, spuse mângâind gâtul calului. O s` fie bine aici, draga
mea. Stai lini[tit`.
L`sând animalul la ad`post, Laura se \ndrept` spre cabana pesc`reasc`. Un
glas care p`rea al lui Peter o f`cu s` \ncremeneasc`:
– |nchide u[a, ce naiba! Vrei s` ne \nec`m?
Capitolul 2

– |nchide u[a, ce naiba! Vrei s` ne \nec`m?


Toat` via]a, Laura nu f`cuse altceva decât s` fie ascult`toare; \nchise \n grab`
u[a [i se rezem` cu spatele de ea, \ncercând cu amândou` mâinile s`-[i
potoleasc` b`t`ile nebune[ti ale inimii.
|nc`perea era cufundat` \n \ntuneric. Arnaud nu distingea decât o siluet`
sub]ire. Se duse spre ea.
– Am crezut c` mi-ai dat plas`, spuse el cuprinzând-o cu bra]ele de mijloc.
Laura vru \n primul moment s` se dea \napoi, apoi, prea uluit` ca s` reziste
cu fermitate, r`mase nemi[cat` pân` s` se apropie de ea. Nici nu avu timp s`
protesteze c` deja Arnaud o s`ruta pe fa]`, \nv`luind-o \ntr-un miros greu de
rachiu, care o dezgust`. Fata cl`tin` violent din cap. El, crezându-se tare ca piatra
]inând-o pe Agnes \n bra]e, \[i spunea c` vroia s`-l ademeneasc` doar ca s-o
doreasc` [i mai mult.
– Haide, fii cuminte, draga mea. Nu te mai fandosi atât. Haide, Agnes, vino.
M` gr`besc, frumoasa mea. Dac-ai [ti de când a[tept clipa asta! N-am mai pus
mâna pe o femeie de o eternitate. O s` câ[tigi ni[te bani f`r` b`taie de cap. |i
d`du drumul Laurei ca s` se dezbrace. Da, f`r` b`taie de cap!
Cu mintea \mpotmolit`, Laura nu \n]elegea nimic din ce spunea b`rbatul.
– Uite, sunt gata s` fiu al t`u. Vino, frumoasa mea, vino repede!
Laura nu [tia absolut nimic din ce \nsemna amorul. Nu v`zuse niciodat` un
b`rbat [i o femeie s`rutându-se. Unde ar fi putut s` vad` a[a ceva? Acas`, \n nici
20 MARNIE DE MAREZ

un caz. P`rin]ii ei erau ni[te oameni cump`ta]i [i, \n plus, nu se pl`ceau prea
mult.
Amu]it` de groaz`, incapabil` s` fac` ceva, se sim]i luat` pe sus f`r`
brutalitate, dar cu vigoare, pe urm` a[ezat` pe un pat care mirosea a iarb` [i a
cal. B`rbatul \i ridic` fusta [i, imediat, strivi sub el trupul tân`r care se zb`tea
\ncet. Mi[c`rile zvârcolite ale Laurei parc` sporeau dorin]a creaturii care o
mângâia, o mu[ca de gât, \i atingea chipul cu fa]a lui p`roas`.
Când \ncerc` s` scape, Arnaud \i trase o palm` peste coapsele pe care i le
desf`cuse larg.
– Acum, termin`! Nu ne mai juc`m. Stai lini[tit` sau \]i trag o b`taie
zdrav`n`! ordon` cu glas amenin]`tor.
Ea tres`ri [i \nchise strâns ochii, \ntr-o ultim` \ncercare de ap`rare, \n timp
ce el \[i cufunda fa]a \n p`rul ei. Ce altceva putea s` fac` decât s` suporte ce se
\ntâmpla? Genunchii lui \i \ndep`rtar` pe ai ei, for]ând-o s` desfac` picioarele.
Ame]it de excitare [i de alcool, b`rbatul p`trunse adânc \n intimitatea c`rnii
fragede a trupului fetei.
|n mintea lui, un rest de luciditate \l avertiz` c` f`cea o gre[eal`. O frac]iune
de secund`, [ov`i… Se putea ca Agnes?…O dorin]` imposibil de st`pânit
alung` acest gând. S` fim serio[i! Nu era decât o fandoseal` de femeie u[oar`.
Agnes f`cea pe virgina \ngrozit`, ca s`-l \nt`râte [i mai mult. Pe urm`, b`rbatul se
l`s` dus de val.
|nsp`imântat`, Laura, complet distrus`, r`mase nemi[cat`, incapabil` s` dea
la o parte creatura odioas` care se urcase pe ea [i care p`rea s`-[i fi pierdut orice
control. Fiecare mi[care a lui o zdrobea, o sfârteca. Abia mai rezistând trupe[te
[i mental, fata gemea gâfâit.
|n timp ce vuietul furtunii acoperea gemetele ei, b`rbatul \[i v`zu mai
departe de pl`cerea lui.
Dup` ce b`t`ile furibune de inim` i se mai domolir`, Arnaud se nelini[ti de
nemi[carea fetei pe care credea c` o sufocase. Ridicându-se, v`zu forma unui
trup chircit lâng` el. |ntreb`, cu glas nesigur:
– Agnes!… Hei, Agnes! Nu te sim]i bine?
Nici un r`spuns.
O SO}IE NEDORIT~ 21

Nelini[tea \l f`cu s` se ridice din pat. Se duse spre u[a pe care o deschise larg.
Doar o privire c`tre pat \i fu de-ajuns s`-[i dea seama c` nu era cea pe care o
a[teptase. Era… Inima fu cât pe ce s` i se opreasc` \n clipa \n care un fulger
despic` cerul [i lumin` chipul unei fete cu ochii mari, \ngrozi]i.
– Fir-ar s` fie! reac]ion` imediat Arnaud, nu e[ti Agnes!
Adev`rul f`cu lumin` \n mintea lui. Era mica Stanton! O f`cuse… Doamne!
– Laura? murmur` el, ca pentru a se convinge de un lucru incredibil.
Laura Stanton… Fata vecinilor, pe care o cuno[tea de când era mic`. Nu!
Nu era decât un vis. Doar nu o … Ce co[mar! Avea s` se trezeasc` \n curând. O
asemenea groz`vie s-ar fi putut \ntâmpla altcuiva… Poate altora li se \ntâmpla
s` violeze feti]e. Dar nu lui. Nu lui. NU LUI!
Gr`bit brusc s` dispar` din fa]a Laurei, se \mbr`c` foarte repede. Furtuna,
care se \ndep`rta vuind, era nimic \n compara]ie cu uraganul stârnit \n mintea
lui de cumplita gre[eal` pe care o f`cuse. Laura Stanton! Nu-i venea s` cread`.
Palid` [i firav`, z`cea nemi[cat`, ca o p`pu[` stricat`. Nici nu \ncerca m`car
s`-[i acopere picioarele dezgolite.
Trebuia s`-i vorbeasc`, s`-i spun`… Cuvintele \i \ncremenir` pe buze \n
momentul \n care v`zu urme de sânge pe lenjeria victimei sale. |ngenunche
imediat lâng` ea [i \ncerc` s`-i acopere picioarele. Fata zvâcni \n clipa aceea ca
un animal speriat [i se \ncovoie mai mult. Atingerea b`rbatului \i stârnea o
asemenea team`, \ncât nu-[i putu st`pâni un frison când \ntinse mâna s-o ating`
din nou. El se d`du repede \napoi, oftând din tot sufletul, \nainte de a se
\ndep`rta ca s` se a[eze la cap`tul cu[etei.
Parc` paralizat` de [oc, pu[toaica nici nu mai era \n stare s` vorbeasc`. Privea
fix scândurile tavanului [i abia reu[ea s` r`sufle.
– Laura? Laura, te rog…
Pierdut` \n spa]iu, nu auzea nimic. El adopt` un ton lini[titor pentru
cuvintele f`r` sens, pe care le rostea doar ca s` umple t`cerea stânjenitoare. Din
când \n când, o implora cu blânde]e:
– Te rog, micu]a mea, uit`-te la mine... Te rog… Prive[te-m`…
|n sfâr[it, lu` ca un semn favorabil privirea furi[` pe care fata i-o arunc`. Cu
toat` c`ldura care era \n caban`, ea \ncepu s` tremure violent [i, deodat`,
22 MARNIE DE MAREZ

izbucni \n hohote de plâns. Se trezea din nou la via]`. El nici nu clipi, [i a[tept`
mult timp, ca s-o lase s` se lini[teasc`. Pe urm`, \ntinse mâna foarte \ncet, ca [i
cum ar fi \ncercat s` \mblânzeas` o creatur` tem`toare. Fata se d`du brusc la o
parte, gemând. El se d`du repede \napoi.
– Nu-]i fie fric`, o lini[ti cu o voce calm`. N-am s-o iau de la \nceput, \]i dau
cuvântul meu de onoare. Vezi tu, o a[teptam pe Agnes… cineva din alt`
parte… Am f`cut… Nu a fost decât o gre[eal` monstruoas`. |]i dai seama c`
dac` te-a[ fi recunoscut, Laura, niciodat`, \]i jur c` niciodat`…
Ascultându-i cuvintele lini[titoare, creierul fetei \ncepu \ncet-\ncet s`
func]ioneze. Ce i se \ntâmplase? S` vedem… voise s` se ad`posteasc` de ploaie
[i pe urm`… [i pe urm`… glasul lui Peter… [i acum, chipul lui Arnaud cu
perciunii lui ondula]i… [i… [i… Ce-i spunea pân` la urm`? Vorbele lui
n-aveau nici un \n]eles.
– De ce nu te-am recunoscut?
Fata deschise gura [i se auzi ceva asem`n`tor cu chi]`itul unui [oarece prins
\n curs`. Dezolat`, cl`tin` din cap. |nc` o dat`, nu se pricepea nici la asta.
"{i unde mai pui c` e [i mut`". Arnaud nu acordase niciodat` prea mult`
aten]ie micu]ei Stanton dar, dac`-[i aducea bine aminte, n-o auzise niciodat`
vorbind.
"Mut` [i aparent redus` mintal! Ce-am f`cut, Doamne? De ce crim` m` fac
vinovat?"
O privea pe ascuns, \ncruntat. Ce pedeaps` i se cuvenea pentru mitoc`nia
pe care o f`cuse? Cât primea un violator de copii? Sim]i deodat` un frig glacial
\n piept. Ce circumstan]e atenuante ar putea s` \nduplece un judec`tor?
Furtuna? Agnes, care nu venise? Rachiul? |ntunericul? Nu, nimic din toate astea
nu f`cea crima mai pu]in odioas`.
El se ridic` s` arunce o privire afar`. Furtuna se \ndep`rtase. |nc` mai ploua
lini[tit. Aversa se transformase \n burni]`.
Se \ntoarse spre pat.
– Câ]i ani ai, Laura? o \ntreb` lini[tit.
Dup` ce \ncercase s` r`spund`, Laura ridic` din umeri \n semn de neputin]`.
|n sfâr[it, ridic` palmele cu cele zece degete r`sfirate, apoi mai ridic` [ase.
O SO}IE NEDORIT~ 23

– {aisprezece ani?
Fata \ncuviin]`, cl`tinând din cap. B`rbatul oft` adânc, atât de u[urare cât [i
de oboseal`.
– Slav` Domnului! |mi era team` c` ai mult mai pu]in.
Se \ncrunt`, pentru c`, \n minte, i se trezi alt` idee. Laura avea vârsta
m`riti[ului. Puteau s`-l constrâng` s` se \nsoare cu ea?
Se a[ez` pe cu[et`.
– Micu]` Laura, \mi pare sincer r`u pentru ce s-a \ntâmplat. Din p`cate, nu
putem da timpul \napoi. C`in]a mea nu poate schimba mare lucru. Nu folose[te
la nimic s` invoc pentru ap`rarea mea furtuna, alcoolul pe care l-am b`ut [i…
confuzia.
A[tept` pu]in, s` vad` dac` pledoaria lui o impresionase pe pu[toaic`. Nu,
nu avusese nici un efect asupra ei.
– A fost o confuzie asupra persoanei. O gre[eal` ale c`rei victime suntem
amândoi.
Mai f`cea o \ncercare s` dreag` lucrurile. |n zadar, ea nu p`rea s`-i \n]eleag`
scuzele. Cu atât mai r`u.
– Sunt preg`tit s`-mi asum consecin]ele…
Un oftat din tot sufletul. Nimic din partea Laurei. Ne\n]elegerea din privirea
fetei \l intrig` pe Arnaud.
– N-ai de ce s`-]i faci griji, copila mea. Nu-]i fie team`. Gre[eala este doar a
mea, tu nu e[ti cu nimic vinovat`. N-o s` pl`te[ti pentru o gre[eal` de care nu
e[ti vinovat`.
El \ntoarse ochii spre u[a acum larg deschis`. De ce nu fusese a[a, tot timpul?
Cât avea s`-l coste aceast` gre[eal` de neiertat?
Tr`gând adânc aer \n piept, o privi din nou pe tân`ra mut`. S` se \nsoare cu
mititica asta, care nu \n]elegea un cuvânt din spusele lui, era mai mult decât
putea s` suporte. |ncepu din nou, silabisind fiecare cuvânt:
– Nu mai plou`. Dac` vrei, putem s` plec`m. Te conduc acas`. |n]elegi ce
\]i spun?
Laura cl`tin` din cap, afirmativ. Nu p`rea s`-[i dea seama ce avea s` \nsemne
\n via]a ei ceea ce se \ntâmplase.
24 MARNIE DE MAREZ

El continu`, \ncercând s`-i explice cât se putea de limpede:


– Eu… O s` am o \ntrevedere cu tat`l t`u, ca de la b`rbat la b`rbat…
Fata cl`tin` violent din cap.
– Nu?… Nu cu tat`l t`u?
Vorbea ca [i cum ar fi f`cut-o cu un copil.
– Nu… \l f`cu ea s` \n]eleag`.
Cu ochii larg deschi[i, [i o expresie speriat` [i ne\ncrez`toare, fata nu sc`pa
din ochi undi]ele rezemate de peretele din spatele lui Arnaud.
– S` vorbesc… cu mama ta? [ov`i el.
S` stea de vorb` cu Clarisse Stanton n-ar fi folosit la nimic. Nu! Doamne, ce
greu \i era s` se \n]eleag` cu Laura!
– Poate… vrei s` le spui tu singur`?
Fata cl`tin` violent din cap, \n semn de nega]ie.
– Atunci, vrei s`-i spui ceva unei persoane de \ncredere?
Nici a[a nu era bine… El oft` zgomotos. Nu mai putea suporta aceast`
discu]ie, care nu era de fapt decât un monolog. Tu[i s`-[i dreag` glasul [i s`-[i
limpezeasc` gândurile.
– Poate… dar, te rog, opre[te-m` dac` gre[esc… Poate vrei ca ceea ce s-a
\ntâmplat s` r`mân`… secret?
Laura \ncuviin]`, cl`tinând hot`rât din cap. Atunci, f`r` ca nimic s`-l fac` s`
se gândeasc` la o ie[ire favorabil`, Arnaud \ncepu s` simt` o speran]` care-l f`cu
s` vorbeasc` tremurat:
– Vrei ca… nimeni s` nu [tie nimic? Niciodat`? Asta… asta vrei? |n]eleg
bine? Chiar asta vrei?
Ea \ncuviin]`. Da, da! U[urarea era atât de mare, \ncât \l \mpietri.
A[adar, se putea ca tragedia aceasta s` nu aib` urm`ri? Nu-[i f`cea iluzii? Era
prea frumos ca s` fie adev`rat! Trebuia s` insiste, s` se poarte ca un gentleman.
|ns` Laura era clar c` nu vroia s` dea lucrurile \n vileag. |n aceste condi]ii, de ce
ar fi fost mai catolic decât papa?
C`uta motive s` se poarte cu la[itate. |n primul rând, de ce trebuia s`
tortureze copilul `sta retardat?
Nu avusese [i ea o parte de vin`?
O SO}IE NEDORIT~ 25

Dac` nu se luau \n seam` evenimentele petrecute \n dup`-amiaza asta,


pu[toaica n-ar fi avut parte de sâcâielile apropia]ilor. Ceea ce n-ar fi \ntârziat s`
se petreac`, dac` aceast` afacere ar fi fost dezv`luit`.
Pe m`sur` ce Arnaud se lini[tea, minimaliza amploarea dramei, reducând-o
la dimensiunea unui incident. Dezastruos, bine\n]eles, dar imprevizibil [i, la
drept vorbind, independent de voin]a lui.
– Ai nevoie de ajutor? Vrei s` te conduc? Pot s`…
L`s` fraza neterminat`, imediat ce v`zu p`rul negru agitându-se \n semn de
negare.
S` o conduc`? S` se \ntoarc` acas`? Liber`?! Laura abia atunci \n]elese c` era
liber` [i putea s` plece, s` fug` de cabana asta blestemat` [i de monstrul p`ros.
|nainte ca Arnaud s` aib` timp s` schi]eze cel mai mic gest, fata s`ri jos de
pe banchet`, \ncheindu-[i corsajul. Dezorientat de graba ei, b`rbatul nu putu
s-o urmeze, [i r`mase \nlemnit.
– Hei! A[teapt`!
F`r` s`-i pese de strig`tele lui, Laura \[i dezleg` iapa [i, ag`]ându-i-se de
coam`, sui f`r` probleme \n [a. Se preg`tea s` dea pinteni calului, când Arnaud
puse hot`rât mâna pe frâu, s-o opreasc`.
– Laura, mai ascult`-m` un pic. Vreau s` [tii c` sunt, [i voi fi gata mereu
s`-mi asum responsabilit`]ile. Dac` ai s` te r`zgânde[ti vreodat`, d`-mi de [tire.
De acord?
Cu ochii alba[tri a]inti]i cu \nc`p`]ânare asupra frâului pe care \l ]inea el, fata
\ncuviin]` cl`tinând din cap.
– Copila mea, [tiu c` nu merit asta, dar… Nu vrei s` \ncerci s` m` ier]i? Nu
imediat, bine\n]eles… Laura? Poate \ntr-o zi?…
Fata \ntoarse capul spre el. Ura s`lbatic` pe care o citi \n ochii ei \l f`cu s`
simt` un fior de ghea]` pe [ira spin`rii.
– … |ntr-o bun` zi, Laura? o implor` cu jum`tate de glas.
F`r` s`-l scape din ochi, ea cl`tin` din cap \n semn de negare, apoi, cu un
gest brusc, smulse frâul din mâna lui. |n timp ce el \ntindea mâna s`-l ia din nou,
calul, speriat, se ridic` pe picioarele din spate. Arnaud abia avu timpul s` se
\ndep`rteze [i s` se fereasc` de copitele care aproape \l atinser`. Cum se apropia
26 MARNIE DE MAREZ

din nou, Laura d`du pinteni iepei, care ]â[ni ca o s`geat`, [i fu cât pe ce s`-l
d`râme pe b`rbatul ce vroia din nou s-o prind` de frâu. Gâfâind furios, cu
tr`s`turile fe]ei \ndârjite, Arnaud urm`ri cu privirea iapa care se \ndep`rta \n
galop, pân` când o v`zu s`rind peste gardul care desp`r]ea domeniile Stanton
[i Willier.
Cu ochii a]inti]i \n direc]ia \n care pornise Laura, \njurând [i mu[cându-[i
buzele de necaz, Arnaud se \ntreba cu voce tare cum putuse s` fac` o asemenea
gre[eal` [i s` se poarte ca un m`gar cu prostu]a asta.
|n fine, obosit s`-[i pun` \ntreb`ri f`r` r`spuns, porni \ncet pe malul râpos.
Numai clipocitul apei [i zgomotul pa[ilor lui tulburau lini[tea acelei
dup`-amieze.
Barty \l v`zu din spatele grajdurilor, unde se ocupa s` cure]e o [a de piele.
El \i veni \n \ntâmpinare, cu o perie \n mân` [i un [tergar vechi aruncat pe um`r.
– E[ti plin de noroi ca un câine! Ar fi trebuit s`-]i g`se[ti un ad`post, \l
tachin` el.
– Nu vrei s` m` la[i \n pace? Nu sunt dispus s`-]i ascult tâmpeniile.
– Scuz`-m`. M` \ntorc mai târziu… când o s` binevoie[ti s` m` ascul]i.
Arnaud ridic` din umeri [i \ncerc` s`-[i ascund` nervozitatea, f`cându-se c`
se uit` la ceas.
– |]i dai seama c` dup` atâta drum pe jos, nu sunt deloc bine dispus.
F`r` s` ]in` seama de iritarea fratelui s`u de lapte, Barty \l lu` de bra] [i-l trase
deoparte, ca s` nu-i aud` b`ie]ii de la grajd.
– Vino, am ceva s`-]i spun. {i am ce s`-]i povestesc!
Era mai mult decât putea s` fac`. Dup` câteva minute de discu]ie \n doi,
Barty redevenea acela[i tovar`[ din copil`rie.
Evitând privirea ne\ncrez`toare a lui Arnaud, el se \ndrept` spre o u[` care
se deschidea spre boxe.
– Fraiera asta de Agnes n-a vrut s` vin` cu mine, sub pretextul c` n-a mai
\nc`lecat niciodat` pe cal. Domni[oara a crezut c` am s` vin s-o iau cu o tr`sur`.
Ce fumuri pe capul ei! Ce idee am avut [i eu s-o fac s` vin` la cabana noastr`!
Arnaud morm`i, istovit. Pu]in \i p`sa de am`nuntele \ntâlnirii ratate cu
Agnes, importante erau urm`rile.
O SO}IE NEDORIT~ 27

– Cine a vorbit despre fata asta? |n orice caz, nu eu.


Barty ridic` din umeri. El sau Arnaud, era acela[i lucru.
– Bine, eu am g`sit-o… ca s`-]i fac un serviciu, recunoscu el \n sfâr[it.
– Las-o balt`, du-te… spuse Arnaud, istovit.
Rânda[ul la cai \ncuviin]` cu o expresie contrariat`, \nainte de a continua
explica]iile:
– |mi pare r`u c` n-a mers. |n plus, când m` preg`team s` m` \ntorc, a
\nceput s` plou` cu g`leata. Nu-]i spun mai mult. Mi-am g`sit imediat un
ad`post. Când s-a terminat, era deja târziu. Credeam c` te \ntorsese[i de mult
acas`.
Rezemat de u[`, \l privea pe Arnaud pe sub sprâncenele \ncruntate.
– S` a[tep]i pe cineva care nu mai vine, te scoate din s`rite, [i \n]eleg c` e[ti
sup`rat. Pe de alt` parte, dup` ce am v`zut-o pe Agnes, pot s`-]i spun c` poate
mai bine c` n-a venit. E o tip` cu care e mai bine s` n-ai de-a face. Haide, b`trâne,
n-a fost decât o dup`-amiaz` pierdut`. Cum zicea mama:" Pe cel care n-a f`cut
nimic r`u, nici nu trebuie s`-l doar` capul."
Trecur` câteva s`pt`mâni pân` când Barty ajunse s` \n]eleag` semnifica]ia
privirii negre [i \mpov`rate cu care \l fixase \n clipa aceea.

***

Deschiderea u[ii grele, \mpins` de Garrod, b`trânul majordom, \l trezi pe


Arnaud din gândurile lui sumbre. Servitorul \i spuse c` tat`l lui abia venise de la
Londra [i era ner`bd`tor s`-l vad`. Vestea acestei sosiri \l umplu pe Arnaud de
sentimente contradictorii. Gânditor, se uit` la vârfurile murdare ale ghetelor lui.
– Mul]umesc, Garrod. Spune-i tatei c` am s` vin imediat dup` ce o s` ar`t
cum trebuie.
Mereu stânjenit \n fa]a tat`lui s`u, Arnaud se pref`cea afectuos, dar realitatea
era cu totul alta. Rela]ia dintre ei avusese mult de suferit \n decursul ultimilor
patru ani, când trebuise s` se ocupe de afacerile de import-export din biroul
28 MARNIE DE MAREZ

firmei Willier. Lady Constance fusese cea care pusese bazele acestui aranjament.
Insistase mult ca Arnaud s` intre \n lumea afacerilor. Chiar ajunsese la Londra ca
s` g`seasc` un sediu convenabil.
– Vreau s` fii independent, dragul meu. La dou`zeci [i trei de ani, un
celibatar trebuie s` fie liber, nu-i a[a? E de preferat s` nu mai locuie[ti \mpreun`
cu tat`l t`u.
Dorin]ele mamei erau ordine.
Un valet tân`r, venit cu ei de la Shiplake, r`m`sese \n slujba lui. Acolo era [i
dup` patru ani.
Ani \n care Arnaud \[i revizuise p`rerea referitoare la tat`l s`u. |n timp ce,
\nainte, \l considera un om drept [i cu bun-sim], spre marea lui surpriz`,
descoperise c` Walter Willier era un om limitat [i lipsit de clarviziune \n afaceri.
Ani de zile, f`r` s`-[i bat` capul cu verificarea socotelilor, l`sase un \mputernicit
apatic s` se ocupe de afacere. Pe m`sur` ce f`cea noi descoperiri, tân`rul
\n]elegea mai bine cât de mare era mo[tenirea l`sat` de bunicul din partea
mamei. B`trânul conte f`cuse precizarea clar` c` titlul, p`mânturile [i toate
bunurile, apar]ineau ladyei Constance, fata lui, [i-i reveneau ei \n exclusivitate.
Arnaud \[i d`dea seama c` b`trânul avusese \ntru totul dreptate.
Cât despre tat`l lui… Arnaud se \ntreba ce f`cuse bun \n via]`, \n afar` de
copiii pe care pretindea c`-i iubea, dar de care nu se ocupa niciodat`.
Walter Willier, la [aizeci [i unu de ani, se credea \nc` la fel de irezistibil pe
lâng` doamne [i domni[oare, uitând c` nu mai era de mult"
mai-mult-ca-perfectul" de alt`dat`. Amantele lui erau din ce \n ce mai tinere, [i-l
costau din ce \n ce mai mult. |i trebuia cel pu]in dou`, care s` se certe pentru
cadourile lui, cu care trebuia s` se etaleze prin saloane [i \n s`lile de joc. Când
se \ntâmpla ca Arnaud s`-[i \ntâlneasc` tat`l \n compania unor asemenea
gâsculi]e, \ncerca s` se eschiveze. Dac` nu reu[ea, zâmbea ca \n fa]a unui copil
capricios. |n realitate, fierbea de furie [i jen` fa]` de reputa]ia de libertin de care
se bucura Willier tat`l. Se temea c` \ntr-o bun` zi mama avea s` afle [i s` sufere
din cauza asta. Cu toate c`, parc` sim]ea \n sinea lui c` lady Constance trebuia
s` [tie mai mult decât l`sa s` se cread`. Ca o femeie realist`, ea \ncercase s`
limiteze pierderile plasându-[i \n afaceri al doilea copil, \n ciuda \mpotrivirii
O SO}IE NEDORIT~ 29

so]ului, afemeiat. Stabilindu-l departe de tat`l lui, \l scutise de \ntâlnirile lor


stânjenitoare. {ireat` femeie, lady Constance!
Chiar de a doua zi, Arnaud trebuise s` fac` fa]` unor probleme pentru care
nu fusese preg`tit. Din p`cate pentru el, tat`l nu-l ajutase deloc, l`sându-[i
b`iatul s`-[i asume toate r`spunderile.
Puternic [i tenace, devenise \n cursul anilor un administrator demn de
\ncredere. |n prezent, asistat de un director foarte capabil, afacerile mergeau cât
se poate de bine, cu condi]ia, totu[i, ca acest \ncurc`-lume de Walter s` nu-[i vâre
nasul, sau, mai r`u chiar, s` nu bage mâna \n seif.
Domeniul Shiplake sc`pase \n felul `sta de Walter Willier, datorit` eforturilor
conjugate ale ladyei Constance [i oamenilor ei de \ncredere. Când devenise
major, Christopher,fiul cel mai mic, mo[tenitorul titlului, luase \n grija lui
bunurile familiei. Lady Constance plânsese de u[urare, deoarece Christopher
[tia ca nimeni altul s` reziste \n fa]a nenum`ratelor cereri de bani ale tat`lui s`u.
Cu b`iatul cel mare, Arnaud, aflat la conducerea afacerilor de la Londra,
Walter se trezea \ncol]it din toate p`r]ile, [i aproape inofensiv.
Preg`tit s` intre \n salonul unde, dup` Garrod, \l a[tepta tat`l lui, nu
deschisese de tot u[a când auzi glasul re]inut al mamei. Ezit` s` \ntrerup`
discu]ia celor doi, [i se preg`tea s` se \ntoarc` \n camera lui, când glasul ladyei
Constance p`ru s` se \ndep`rteze, devenind doar un murmur. N-avea nevoie s`
arunce un ochi \n \nc`pere ca s`-[i dea seama c` mama lui se plimba dintr-un
cap`t \n cel`lalt al salonului, ceea ce nu era un semn bun pentru cel care era
subiectul mustr`rilor ei." Vino cu mine \n salonul mic", porunci lady Constance
celui care era vinovat de o gre[eal` ne\nsemnat`. Salonul mare era rezervat
mustr`rilor excep]ionale.
Chiar dup` atâta timp, Arnaud recuno[tea c` se temea când auzea asemenea
cuvinte, prevestitoare ale unei severe mustr`ri. Lady Constance nu ridica
niciodat` glasul, chiar când era furioas` la culme. Se plimba prin toat` camera,
lucru care nu-i permitea s` cedeze firii impulsive, care o \mpingea la violen]`.
S`rmanul Walter era vrednic de mil`. Trebuia s` stea cuminte \n banca lui,
judecând dup` deplasarea prin \nc`pere a so]iei.
– … f`r` mo[tenitori. |n plus, e b`trân [i bolnav.
30 MARNIE DE MAREZ

|l deplâng mult… mult… dac`, dac`…


Arnaud auzi glasul tat`lui s`u morm`ind.
– …Hmm…
– … Ei bine! |mi \nchipui c` prin asta \]i exprimi mul]umirea pentru
generozitatea lui… Dar nici vorb`! Nu! A[ fi \ncântat` s` se gândeasc` la alt
nepot. S` nu-mi spui c` nu exist` un altul…
– …Mmm…
– … Nu! {i te rog, Walter, nu mai vorbi despre lucrurile astea. Plan-ta-]i-e…
{tii m`car ce fel de planta]ie este?
– …Mmm…
– … Mississippi este un stat? Vrei s` spui o regiune? Chiar a[a? Eu am crezut
tot timpul c` este vorba despre un fluviu…
Ignoran]a ladyei Constance \l f`cu pe Arnaud s` zâmbeasc`.
– … Pu]in \mi pas` c` statul Mississippi se \nvecineaz` cu Louisiana. Habar
n-am unde se afl` Louisiana… Dar nu vrei s` ne \ntoarcem la oile noastre?
A[adar, de patru luni n-ai g`sit ocazia s` m` pui \n tem` cu asta… Cât` lips` de
tact! Cu toate c`, din partea ta, nimic nu m` mai surprinde…
Era timpul s`-[i fac` apari]ia [i s` \ntrerup` discu]ia care risca s` degenereze
\ntr-o ceart` de familie.
Oricare ar fi fost ne\n]elegerile dintre ei, niciodat` Walter [i lady Constance
nu se certaser` \n fa]a copiilor lor. A[a se face c`, imediat ce-l v`zur` pe Arnaud
ap`rând, amândoi t`cur`, [i se \ntoarser` zâmbitori c`tre el.
– Când vorbe[ti de lup… \ncepu Walter.
|[i \nchipuiau oare c` Arnaud o s`-i cread`?! Tat`l arbora aceea[i expresie
[ireat` ca \n zilele \n care \l lua pe departe, \n biroul de la Londra, ca s`-l fac`
s`-i dea bani. |n momentul `sta, bine\n]eles c` punea ceva la cale. Dar ce? se
\ntreb` Arnaud. Pe urm`, \[i spuse \n sinea lui c` poate era mai bine s` nu [tie.
– Ce mai faci, tat`?
– Bine. Dar tu? Mama ta spunea c` te-ai \ntors dintr-o plimbare pe jos. Nu-i
a[a, draga mea? Constat`m amândoi cu pl`cere c` nu mai e[ti bolnav. Ce p`rere
ai, drag`? Nu trebuie s` ne mai facem griji pentru el, cât` vreme este \n cea mai
bun` form`, nu? Perfect. Vezi, eu [i mama suntem \ntru totul de acord.
O SO}IE NEDORIT~ 31

Pentru fiecare afirma]ie, i se p`rea necesar` confirmarea so]iei.


|l prinse pe Arnaud de bra] [i-l conduse spre un fotoliu.
– Nu la fel stau lucrurile cu micu]a mea Lisbeth. Tocmai am fost s-o v`d, \n
camera ei. S`raca, are fa]a plin` de co[uri.
Arnaud profit` de un moment de neaten]ie al tat`lui, ca s`-i fac` un semn cu
ochiul ladyei Constance.
– A[a stau lucrurile, tat`. Totu[i, m` \ntreb dac` n-a fost imprudent din
partea ta s` te duci \n camera Lisbethei. Doctotul spune c` boala ei este foarte
contagioas` pentru cineva de vârsta ta.
– Cum?!
Walter fu cât pe ce s` se sufoce.
– Tat`, mi se pare c` e[ti prea nervos. Poate o s` ai norocul s` nu fii [i tu
desfigurat…
Desfigurat?! El, c`ruia alt`dat` i se spunea " mai mult ca perfectul "! }ip`tul
lui de indignare o f`cu pe lady Constance s` tresar`.
– Destul! Nu-mi mai spune nimic!
La drept vorbind, Walter nu prea credea, \ns` Arnaud avea o expresie atât de
serioas`, \ncât \l punea pe gânduri.
– Ar trebui s` te duci s` te odihne[ti, \l sf`tui so]ia. {i s` bei un ceai.
Tat`l trecu un bra] pe dup` umerii b`iatului.
– S` l`s`m femeile s` se preocupe de asemenea precau]ii! exclam` el
umflându-[i pieptul. Mai bine s` bem un pahar!
Un pahar! Nici vorb` de a[a ceva! Arnaud \[i mai sim]ea gura cleioas` de la
rachiul pe care-l b`use la \nceputul dup`-amiezii. |n plus, mintea \i era ap`sat`
de gânduri \ntunecate. |n dup`-amiaza asta, totul se petrecuse atât de repede.
|l chinuiau mustr`rile de cuget. Compasiunea pe care i-o inspira Laura \l chinuia
la culme. Nu putea s` se gândeasc` la altceva, decât la micu]a Stanton.
Capitolul 3

}inta gândurilor lui se afla \n momentul acela la ea acas`, \n baie. Cu ochii


\nchi[i, obrazul sprijinindu-se de marginea c`zii, l`sa apa cald` s`-i relaxeze
trupul care o durea.
Gânduri neclare i se r`suceau \n minte, se \ncâlceau cu amintirile recente…
Furtuna… Cabana de lemn… Glasul lui Peter… Nu! Nu al lui Peter, ci glasul
unui… c`pc`un ap`rut din \ntuneric… Monstrul o prinsese [i pusese st`pânire
pe ea, o r`nise cu o arm` necunoscut`, \n locul cel mai secret al trupului ei. Un
loc despre care nu trebuia s` vorbeasc` niciodat`.
Nimeni nu se gândise vreodat` s`-i explice care era diferen]a dintre un
b`rbat [i o femeie, [i Laura nici nu-[i \nchipuia arma care o f`cuse s` sufere. |[i
d`dea seama doar c` nu trebuia s` vorbeasc` deloc despre ceea ce se petrecuse
\n bezn`, nici despre purtarea abject` a demonului. Niciodat`!
De altfel, ce ar fi putut s` spun`? Nu \n]elesese nimic din ce se \ntâmplase.
Ce spusese glasul acela? " … fusese o confuzie asupra persoanei… ", " …
fusese vorba despre Agnes… ", "…o \ntrevedere cu tat`l t`u, ca de la b`rbat la
b`rbat… ". |n]elesul celor mai multe cuvinte \i sc`pase, de parc` agresorul ar fi
vorbit \ntr-o limb` str`in`.
Urmarea \i revenea ceva mai clar \n minte. |l revedea pe Arnaud Willier, cât
pe ce s` fie luat \n copite de Tourane, iapa pe care o \nc`lecase.
– Ce m-a oprit s` nu dau peste el? \[i repro[`, cu o jum`tate de gur`.
|i sc`p` un ]ip`t nelini[tit. Ce-i f`cuse?
O SO}IE NEDORIT~ 33

Ce \nsemna aceast` \nc`ierare \n \ntuneric? Resentimentul pe care-l sim]ea


fa]` de el avea vreo leg`tur` cu durerea surd` pe care o sim]ea \n trup? Pe cine
s` \ntrebe? S`-[i \ntrebe mama? Nicidecum! Nici pe tat`l ei, nu se punea
problema. R`mânea o singur` solu]ie posibil`: s` \ngroape amintirile acestea
\ngrozitoare \n str`fundurile min]ii [i s` spere c`, \ntr-o bun` zi, va avea parte de
o amnezie care s-o fac` s` nu-[i mai aduc` aminte nimic. {i \n primul rând,
trebuia s` tac`, s` tac`, s` tac`…
Totu[i, \n sinea ei se sim]ea vinovat`. Totul se \ntâmplase din pricina ei. Ca
\ntotdeauna, ea era de vin`. Nimic nu s-ar fi \ntâmplat dac` ar fi r`mas sub
acoperi[ul ad`postului, lâng` Tourane.
Plângea cu sughi]uri, f`r` nici o re]inere.
– Ce se \ntâmpl`, domni[oar`? \ntreb` binevoitoare Daisie, camerista, atras`
de hohotele de plâns.
Laura \ntoarse spatele, cu umerii gârbovi]i, \ntr-o atitudine aproape
tem`toare.
– Ce se \ntâmpl` cu dumneata, domni[oar`? repet` Daisie, cu mai mult`
blânde]e.
– Eu… mi-e fric` de furtun`, min]i Laura. {i… m` doare capul.
– Ah, domni[oar`, [i mie mi-e fric` de tunete. Dar uit`-te la cer, e din nou
albastru. S-a terminat, nu trebuie s` te mai gânde[ti la asta.
Daisie nu era pe lâng` Laura decât de câteva s`pt`mâni, dar \n cas` era de
mai mult` vreme, [i era \nv`]at` cu purtarea ei copil`reasc`.
– Apa se r`ce[te, [i ai face mai bine s` ie[i, domni[oar`, spuse ea punând un
prosop pe spatele tinerei sale st`pâne. Dac` nu-]i trece durerea de cap
ast`-sear`, am s`-i cer doamnei voie s`-]i dau câteva pic`turi de laudanum, care
s` te ajute s` dormi.
Laura ridic` din umeri cu o expresie descurajat`, pe urm` se [terse pe ochi
cu un col] al prosopului.
– A[ vrea s` dorm [i s` nu m` mai trezesc niciodat`.
{tergând-o pe spate, Daisie oft`. " Ah, pu[toaicele astea de bog`ta[i! Din
orice nimic fac o problem` aparent f`r` rezolvare! Ca [i cum o furtun` ar avea
cine [tie ce importan]`…"
34 MARNIE DE MAREZ

Arnaud, care sperase c` va sc`pa de gândurile care nu-i d`deau pace,


revenind \n universul lini[tit al familiei dinaintea furtunii, \[i d`du seama c`
sufletul \i era torturat de remu[c`ri. F`r` s` mai pun` la socoteal` faptul c`
dep`[ise limitele care-i fuseser` \ng`duite, lucru care nu f`cea altceva decât s`
agraveze situa]ia. Era imposibil s` ajung` la familia Stanton. I-ar fi convenit s`
foloseasc` orice pretext ca s` vad` cum se sim]ea Laura. Ce f`cuse? Se
dest`inuise cuiva apropiat? Dac` ar fi putut m`car s` vorbeasc` pu]in cu ea…
s`-i spun`… Dar, de fapt, ce po]i s`-i spui unei fete de care ai abuzat?
"Vrei s` fii bun` s`-mi ier]i impetuozitatea? S` nu vezi nici o r`utate din
partea mea; violul `sta nu este decât o gre[eal` pe care ar trebui s-o uit`m
amândoi."
Nu, bine\n]eles. |n definitiv, ar fi fost mai bine s` n-o \ntâlneasc` pe Laura.
Oricum, promisiunea lui era o piedic` important`. Lady Constance nu l-ar fi
iertat f`r` nici o explica]ie. {i explica]iile ar fi fost ultimul lucru pe care Arnaud
ar fi vrut s`-l fac`. Oricum ar fi fost, pastila era greu de \nghi]it.
Tensiunea dintre Arnaud [i con[tiin]a lui nu se domoli timp de trei zile.
Pe urm`, \n el se produse o schimbare brusc`. Sentimentul acut al tic`lo[iei
lui sc`zu brusc. Nu mai r`mase mare lucru din groaza \n fa]a unei dezv`luiri a
Laurei [i a schimb`rilor care ar fi putut interveni \n via]a lui.
Dac` nici o pedeaps` nu-i sanc]iona gre[eala, se sim]ea iertat. Gata s` uite ce
se \ntâmplase.
Cu pu]in timp \nainte de \ntoarcerea lui Arnaud la Londra, lady Constance
primi o scrisoare care o surprinse nepl`cut. Venea de la cumnata ei, Edwina.
Sora mai mic` a lui Walter o anun]a, cu p`rere de r`u, c` trebuia s`-[i mai \ntârzie
sosirea cu câteva zile. Nepo]ica defunctului so] ap`rând la ea pe nea[teptate,
Edwina, de[i bucuroas` de aceast` vizit`, nu [tia ce s` fac`. Reputa]ia ei de gazd`
primitoare era unanim recunoscut` [i nu putea deschide discu]ia despre o
plecare, lucru care i-ar fi dat invitatei impresia c` o stânjenea.
Lady Constance r`spunse imediat c` o invita s` vin` la Shiplake la data
stabilit`, \mpreun` cu nepo]ica. Avea loc destul s` le g`zduiasc` pe amândou` [i
i-ar fi pl`cut foarte mult s` le primeasc`. }inea mult la Edwina.
O SO}IE NEDORIT~ 35

De aproape treizeci de ani, \n fiecare var`, cele dou` cumnate petreceau


\mpreun` câte trei s`pt`mâni, cât se poate de pl`cute.
V`duv` f`r` copii, m`tu[a Edwina, o femeie impun`toare de cincizeci de ani,
cu tenul proasp`t [i ochii zâmbitori, era ruda preferat` a copiilor Willier. Vizita
ei era a[teptat` cu ner`bdare de Lisbeth [i de Peter. Totu[i, s`rmanul b`iat se
\mboln`vise din nefericire de varicel` [i lumea nu se prea \ngr`m`dea s`-l
\ntâlneasc`. Ce nepl`cut… pentru prima dat`, m`tu[a venea \mpreun` cu un
copil… Peter nu avea noroc.
Arnaud fu singurul care nu se bucur`. Chipul i se \ntunec` aflând vestea. |i
pl`cea mult m`tu[a Edwina, care era mereu bine dispus`. Totu[i, s-o [tie \nso]it`
de o pu[toaic`… Avusese prea multe nepl`ceri din cauza pu[toaicelor, \n
ultimul timp. Ar fi fost mai bine s` nu dea nas \n nas cu ea. De altfel, se gândea
s`-[i devanseze plecarea pentru mar]ea viitoare.
M`tu[a [i nepoata ajunser` la Shiplake cu pu]in \nainte de cin`. Cu capul
u[or aplecat [i cu un zâmbet bucuros pe buze, Edwina spuse, vesel`:
– Drag` Constance! Ne pare foarte r`u c` am \ntârziat, trebuia s` ajungem
mai repede. S`rut`-m`, draga mea. |nchipuie-]i c` unul dintre cai a \nceput s`
[chiop`teze. Da! Vizitiul a l`sat-o mai \ncet [i am mers târâ[-gr`pi[ pân` la
Boveney, unde am schimbat calul. {tiu c-o s` ne ierta]i pentru \ntârzierea asta.
Vino, Vivien, ad`ug` ea, adresându-se tinerei care o \nso]ea. Vino s` ]i-o prezint
pe cumnata mea. Drag` Constance, d`-mi voie s` ]i-o prezint pe Vivien Desbury,
nepoata lui Douglas, defunctul meu so].
– Sunt \ncântat`! De-a dreptul \ncântat`! Ce surpriz` pl`cut`! Edwina ne
d`duse de \n]eles c` era vorba despre o nepo]ic`…
– Nicidecum! interveni Edwina. De unde ai scos asta? Recunosc c` am f`cut
aluzie la o nepo]ic`, ceea ce este adev`rat. Draga noastr` Vivien este fata
nepotului lui Douglas… deci, o nepo]ic`.
Dându-[i seama c` Edwina avea s` \nceap` un comentariu interminabil, \i
zâmbi, \nainte de a se \ntoarce spre Vivien.
– Sper s`-]i plac` sejurul la Shiplake.
Gazda f`cu un semn spre o camerist`, care a[tepta lâng` teras`.
– Mary o s`-]i arate camera. Sunt sigur` c` ai vrea s` scapi de praful de pe drum.
36 MARNIE DE MAREZ

– Bine\n]eles, milady.
Constance ridic` o mân` \ng`duitoare.
– F`r` ceremonie, spune-mi lady Constance.
– Mul]umesc, lady Constance. Mi-ar face pl`cere.
Vivien se gândise mult la \ntâlnirea cu lady Constance, pe care Edwina i-o
descrisese ca pe o doamn` plin` de \ng`duin]`.
|n spatele u[ii de sticl` larg deschise, Arnaud privea scena [i aproba \n t`cere.
Totul \n nou-venita blond` exprima feminitate. |i pl`cu foarte mult. Ultimele zile
fuseser` oribile. |l chinuiser` remu[c`rile din cauza unei alte fete. Fiin]a gra]ioas`
la care se uita acum era exact a[a cum trebuia s` fie o femeie. Seduc`toare [i
deloc timid`, doar pu]in rezervat`. {i nu mut`, ceea ce era un avantaj.
– Draga mea, drag` m`tu[`! Ce bine-mi pare s` v` avem \n sfâr[it printre noi!
– Ce bine-mi pare s` te v`d s`n`tos, dragul meu!
Edwina \l b`tu pe um`r.
– Vino s` ]i-o prezint pe nepo]ica unchiului t`u, Douglas.
Spunând "nepo]ica", ea cl`tin` din cap cu sub\n]eles spre lady Constance.
Arnaud se ab]inu s` nu zâmbeasc`, auzindu-[i mama oftând ostentativ.
– Vivien, ]i-l prezint pe Arnaud, nepotul meu…
|n ochii b`iatului ei se aprinse o flac`r` pe care Constance nu reu[i s-o
defineasc`.
– Arnaud, ]i-o prezint pe doamna Desbury.
Doamna! |n aceea[i clip`, ochii lui Arnaud \[i pierdur` expresia vesel`.
– Sunt foarte onorat, doamn`.
Vivien \i zâmbi. Zâmbetul unei femei care se [tie râvnit`. |n fo[netul rochiei
sale de voiaj, trecu pe lâng` Arnaud f`cându-i un semn gra]ios cu capul, ca [i
cum i-ar fi dat voie s`-i admire silueta, pieptul generos, p`rul blond ap`rând de
sub p`l`ria mov.
Ovalul fe]ei ajungea la perfec]iune. Avea ochii verzi, gene lungi [i o gur`
ro[ie care-l f`cu pe Arnaud s` ofteze. Atât de dr`gu]` [i c`s`torit`! Era clar c` nu
era s`pt`mâna lui norocoas`.
I-ar fi pl`cut s` profite de compania acestei frumuse]i sclipitoare, dar trebuia
s` ]in` seama de realitate. De so], de exemplu. S` provoace iar un duel…
O SO}IE NEDORIT~ 37

Nu, nici vorb` de a[a ceva! Fusese cât pe ce s`-[i g`seasc` sfâr[itul \n primul.
Edwina \l lu` de bra], \n timp ce nepoata intra \n cas` \n compania ladyei
Constance.
– Uite c` am venit din nou, dragul meu copil. A fost cât pe ce s` te pierdem,
Arnaud. Te rog, nu ne mai speria a[a.
– |]i promit, m`tu[`.
Spuse cuvintele astea pe un ton atât de sumbru, \ncât m`tu[a nu putu s` nu
zâmbeasc`.
– Bine, s` vorbim despre altceva. Anul `sta, dup` cum vezi, nu am venit
singur`. Vivianei i s-a f`cut mil` de o s`rman` v`duv`; a acceptat s` se ata[eze de
mine. Ne ]inem de urât una alteia, pentru c` [i ea, biata, este v`duv`.
V`duv`, ca s` vezi! Atunci via]a nu este atât de insuportabil` cum se spune.
Vivien era mul]umit` c` urmase primul gând, care, a[a cum se [tie, este
mereu gândul cel bun. Tân`rul `sta, Arnaud, nu ar`ta r`u deloc, [i dac` ce-i
spusese Edwina era adev`rat, tipul `sta era mai mult decât interesant. {tia despre
el ceva ce el nu [tia \nc`, [i spera s` nu afle prea curând, pentru c` \[i propusese
s`-l seduc`.
V`duv` la treizeci de ani dup` un b`rbat nep`s`tor, ale c`rui datorii la joc
aproape \l ruinaser`, Vivien a[tepta mult de la sejurul acesta de la Shiplake.
Trebuia s` lupte, dac` vroia s`-[i p`streze locul \n lume. Dar era foarte hot`rât`.
{tia ce \nsemnau banii, pentru c` \n copil`rie cunoscuse oarecum s`r`cia, f`când
parte dintr-o familie de mici nobili de ]ar`, care avea nu mai pu]in de opt copii.
Mult timp f`r` un sfan], apreciase \mbun`t`]irea vremelnic` a nivelului de via]`,
dup` m`riti[. Pân` \n ziua când, odat` cu moartea so]ului ei, creditorii veniser`
s`-i bat` la u[`.
Nici nu mai vroia s` se gândeasc` la zilele negre de alt`dat`. N`d`jduia s`
trag` foloase din ceea ce Edwina \i spusese \n leg`tur` cu viitorul lui Arnaud, cu
condi]ia ca totu[i aceasta s` fie de acord s` tac`. Din spusele Edwinei reie[ea
c`…
|n 1876, James Willier, fiul cel mic, plecase \n America \mpreun` cu un vecin
de vârsta lui. |[i luase cu el tân`ra so]ie, \ns`rcinat` cu singurul copil pe care
trebuia s`-l aib` vreodat`. Acest fiu, Francis, acum \n vârst` de [aptezeci [i unu
38 MARNIE DE MAREZ

de ani, [i v`duv de un sfert de secol, avusese ghinionul s`-[i piard` cei patru
copii la vârste fragede.
St`pânul unei mari planta]ii \n statul Mississippi, el vroia s` adopte un fiu al
nepotului s`u Walter, care era cel mai \nzestrat, [i care trebuia s`-i asigure
descenden]a.
Dup` un atac cerebral care-l l`sase pe jum`tate paralizat, Francis Willier \[i
blestema zilele c` nu avea pe nimeni din sângele lui c`ruia s`-i lase mo[tenirea.
|ncepuse s` corespondeze frenetic cu Walter.
|n fiecare scrisoare, repeta aceea[i rug`minte: "D`-mi unul dintre b`ie]ii t`i.
Am s`-l adopt, [i o s`-i las o mo[tenire consistent`."
Dac` Vivien \n]elesese bine situa]ia, mezinul Christopher, mo[tenitorul
titlului [i averii, n-avea nici un motiv s` plece din Shiplake. Peter nu era \nc`
decât un pu[ti. R`mânea Arnaud, care ar fi fost mo[temnitorul cel mai potrivit.
Ca s` preg`teasc` terenul, [i ca s` capete consim]`mântul lui Arnaud la planul
acesta, Walter, care era \nclinat spre aventur`, se preg`tea s` cedeze antrepriza
lui de import-export de la Londra.
Cineva se prezentase deja, [i tranzac]iile mergeau bine pentru o afacere care,
la drept vorbind, era periclitat` de când Arnaud plecase de la birou, ca s` vin` la
Shiplake, s` se refac` dup` duelul acela nea[teptat.
Walter a[tepta multe de la lunile urm`toare. Mai \ntâi, \i reveneau banii din
vânzarea antrepozitelor de la Londra [i din lichidarea afacerii lui. Pe urm`, era
vorba despre o mic` aten]ie cu care Arnaud \i era dator, \n semn de mul]umire
pentru importanta mo[tenire de care avea s` beneficieze datorit` tat`lui s`u.
Deloc preten]ios, nu cerea decât o rent` confortabil` pentru tot restul vie]ii.
Lady Constance nu [tia nimic despre asta. |n sfâr[it, aproape nimic; \i trecuser`
prin mân` una sau dou` din scrisorile unchiului Francis, care o f`cuser` s`
protesteze \n gura mare. Dar \n rest… nimic!
Walter nu se dest`inuia decât surorii lui, Edwina, la care ]inea foarte mult.
La rândul ei, Edwina f`cuse din Vivian singura ei confident`. Aceasta se ferea s`
vorbeasc` cu oricine. Mut` ca un mormânt, p`stra adev`rurile ascunse doar \n
mintea ei, mai ales unele atât de importante pentru ea. Tân`ra femeie se
s`turase s` tr`iasc` de pe o zi pe alta cu pu]inul pe care i-l l`sase so]ul. Dac` juca
O SO}IE NEDORIT~ 39

strâns, i se deschidea \n fa]` o via]` nou`. O via]` nou` [i o mare bog`]ie, lucru
care o atr`gea foarte mult. |n plus, tân`rul \i pl`cea. Un b`rbat \nalt, care avea s`
fie [i mai frumos dup` ce-[i va rade favori]ii. Mai târziu, bine\n]eles, mai târziu…
Deocamdat`… o purtare rezervat`, [i priviri de catifea. Tân`ra v`duv` râvnea
prea mult la o cerere \n c`s`torie, ca s` tabere imprudent` pe capul viitorului
mo[tenitor. Gata cu aventurile f`r` viitor. Mai sigur` pe ea ca oricând, n-avea s`
lase s`-i scape o asemenea [ans`. Era hot`rât` s` foloseasc` orice metod` de
seduc]ie ca s` stabileasc` o rela]ie serioas` cu tân`rul celibatar. Perioada care
avea s` pun` cap`t existen]ei ei nesigure promitea s` fie interesant`.
Arnaud, atras de p`rul blond [i vaporos al tinerei femei, [i-a propus s`-i caute
discret compania. Nu vroia s` ob]in` de la ea o capitulare precipitat`, ci ar fi vrut
s` ajung` la o leg`tur` pl`cut` când avea s` se \ntoarc` la obiceiurile lui de via]`
londonez`. Deci, nu o gr`bea deloc. Dar ar fi vrut ca la sfâr[itul sejurului s`
capete o promisiune de \ntâlniri, pl`cute pentru amândoi. Se s`turase de
amante ocazionale. O rela]ie serioas`, asta \i trebuia ca s` pun` cap`t peripe]iilor
din ultimele trei luni.
Scrisoarea care l-a readus la realitate [i l-a f`cut s` ajung` la Londra a venit
de la Kendall, directorul comercial al antreprizei. De data asta, era vorba de o
problem` serioas`. Unul dintre asocia]i, având nefericita idee s` trateze direct cu
Walter, aflase \ntâmpl`tor c` banii destina]i tranzac]iilor lor se pierduser` la masa
de joc. |ncredin]ându-[i \nc` o dat` soarta stelei lui norocoase, fostul
"mai-mult-ca-perfect" nu [ov`ise s` fac` \nc` o mojicie, gândindu-se s` ias` din
\ncurc`tur`. Fire[te, pierduse.
Pus la curent de p`guba[ul care se l`sase dus de nas ca un \ncep`tor,
Kendall, dep`[it de amploarea datoriei, \i lansase imediat lui Arnaud un apel
gr`bit, aproape disperat. Situa]ia era critic`. Asociatul \nc`p`]ânat nu acceptase
nici recunoa[terea datoriei semnate Willier. {i mai alarmant era faptul c`
amenin]a s`-i trimit` \n fa]a justi]iei.
Arnaud ar fi trebuit s` fie obi[nuit cu incon[tien]a tat`lui s`u, cu felul lui de
a se purta, ca un escroc b`trân . Totu[i, de data asta, parc` dep`[ise orice limit`.
Din fericire, Arnaud nu era omul care s` insiste prea mult asupra unei asemenea
mârl`nii.
40 MARNIE DE MAREZ

Calul lui \[i croia drum pe str`zile murdare de la marginea Londrei. Spiritul
practic \l \ndemna spre o solu]ie realist`, cu care s` ias` din impas.
Datorit` eforturilor lui [i a celor de loc neglijabile ale lui Kendall, jum`tate
din suma datorat` fusese strâns` \ntr-un cont chiar a doua zi diminea]`. O parte,
adunat` de pe fundul sertarelor , cealalt` parte, tr`gându-i de urechi pe debitori.
Restul datoriei, Arnaud urma s-o achite pân` la sfâr[itul lunii, vânzând f`r`
beneficiu o parte din marfa din magaziile aflate \n docuri.
Dup` ce fuseser` siguri c` toate sumele disponibile fuseser` contabilizate,
Arnaud [i Kendall purtar` o discu]ie la obiect.
– Vezi dumneata, Arnaud, purtarea tat`lui dumitale este nefireasc`. M-a
intrigat când i-am v`zut \n antrepozite pe domnii care se d`deau drept poten]iali
cump`r`tori. Miroase a \n[el`ciune, Arnaud. Am impresia c` domnul Willier
pune ceva la cale, care ne va da mult de furc` \n perioada urm`toare.
Incurabil optimist, Arnaud nu fusese de acord cu p`rerea lui Kendall, [i
\ncepuse s`-l combat`.
Pe la ora [ase, cei doi se desp`r]ir`, nefiind de acord decât cu un singur
lucru: o chestiune de moralitate; Walter Willier ar fi fost mai ceva decât un pirat.
Cu toate astea, exasperarea tân`rului se potoli odat` cu \ntoarcerea \n ora[
a foarte frumoasei doamne Desbury. A[a cum era de a[teptat, ea accept` cu
amabilitate s`-l considere v`r prin alian]`, [i prieten. Deveni foarte st`ruitor pe
lâng` frumoasa v`duv`. Dorind-o din ce \n ce mai mult, nu a[tepta decât un
cuvânt de \ncurajare ca s-o fac` amanta lui.
Din p`cate, Vivien nu se gândea la asta. Cu mare pl`cere, b`gase de seam`
atrac]ia crescând` a lui Arnaud fa]` de ea. Din punctul ei de vedere, era cât se
poate de bine. Se gr`bi s` pun` punctele pe "i". Nu era mai bogat` din ziua \n
care \i murise so]ul juc`tor, dar Arnaud trebuia s` [tie c` era cât se poate de
con[tient` de datoriile ei familiale. Bine\n]eles, nici nu se punea problema s`-i
cedeze. Nu vroia s` fie o simpl` rela]ie. Pe scurt, problema se punea tran[ant:
c`s`torie, sau nimic.
De[i foarte atras de frumoasa femeie, Arnaud vroia s`-i dovedeasc`
dragostea, a[a cum o \n]elegea el: \n pat.
Bine\n]eles, dac` ar fi r`mas acela[i dinaintea duelului…
O SO}IE NEDORIT~ 41

Dac` ar mai fi fost tân`rul Willier dup` care fetele alergau cu bra]ele
deschise, acela care, ie[it din problemele lui de om de afaceri, devenea un tân`r
vesel [i u[uratic, cel care se plimba prin casele de jocuri, prin cafenelele
londoneze… Dac-ar mai fi fost acela, poate ar fi f`cut calea \ntoars`, ca s`
reg`seasc` nop]ile frumoase de alt`dat`.
Dar, odat` fript, lucrurile de alt`dat` nu-l mai interesau deloc. Ar fi preferat
compania doamnei Desbury, la o ie[ire seara, \n ora[. Recentul doliu al Vivienei
\i impunea s` treac` deseori pe la ea, lucru care-i convenea de minune.
El opt` pentru o purtare nedefinit`. Nici vorb` de un da categoric, sincer,
nici \mpotriv`, o l`sa pe tân`ra femeie \n expectativ`, mul]umindu-se s`-i simt`
parfumurile, s`-i aud` fo[netul rochiilor.
"M`car dac`… \[i spunea Vivien. M`car dac` m-a[ mai ajunge cu banii…"
Atunci, ar fi putut s` tr`iasc` \mpreun`. S` devin` aman]i, sau s` se
\ntâlneasc` discret, conform dorin]ei lui Arnaud. |i pl`cea tân`rul Willier [i ar fi
acceptat un asemenea aranjament, atât de obi[nuit printre oamenii de felul lor.
Dac` n-ar fi fost speran]a acelei mo[teniri formidabile…
Era clar c` Arnaud habar n-avea de existen]a unchiului Francis. Altfel, i-ar fi
spus deja. N-ar fi fost \n stare s` ]in` ascuns` marea noutate a adop]iei sale. Mai
ales \n fa]a unei persoane perspicace ca ea… Pentru moment, tergiversa
lucrurile. Cu toate astea, ca s` nu fac` vreo prostie din cauza abstinen]ei
prelungite, se ducea din când \n când la… "fete". Dup` care, lini[tit suflete[te,
vorbea cu inima deschis` cu frumoasa blond` care, nu avea nici o \ndoial`, avea
s`-i devin` amant` cât de curând.

***

De la prima privire, \nainte ca u[a de la salon s` fie \nchis` de camerist`,


Vivien \n]elese c` se \ntâmplase ceva. O expresie tandr` \i lumin` chipul.
Dou` minute, nici o secund` mai mult. Trecur` dou` minute pân` ce
Arnaud s` confirme ceea ce tân`ra femeie sim]ise deja.
42 MARNIE DE MAREZ

Exact cum prev`zuse Edwina. Se primise o scrisoare ce fusese trimis` din


America, \n urm` cu o lun` [i jum`tate.
|n decursul explica]iilor lui, Arnaud f`cu o \ntoarcere \napoi, plecând de la
momentul \n care fratele mai mic al bunicului plecase \n America.
– Abia am aflat c` s-a hot`rât s` m` adopte. Tata [tia asta de câteva luni…
– S` te adopte?! interveni Vivien. De necrezut!
Chiar privindu-l atent pe Arnaud, tân`ra femeie nu-[i d`dea seama dac`
vestea \l bucura sau nu.
– … A[adar, \n tot timpul `sta, n-ai [tiut nimic?
Cl`tin` din cap, ne\ncrez`toare.
– De câteva luni, repet` Arnaud.
Credea c` ar fi trebuit s` aib` voie s`-[i ia din când \n când la \ntreb`ri
netrebnicul tat`. Din p`cate, s`-[i ia tat`l la trei p`ze[te nu era unul dintre
lucrurile permise unui fiu ascult`tor. Continu`, oftând contrariat:
– Scrisoarea a venit la tata. Mie \mi era adresat`. N-are rost s`-]i mai spun c`
vestea asta m-a dat peste cap. |n confuzia care m-a cuprins, am venit s` stau de
vorb` cu tine. Obliga]iile pe care le am m` \mpiedic` s` m` \ntorc la Shiplake,
\nainte de sfâr[itul s`pt`mânii…
|i p`rea foarte r`u. |n alte condi]ii, ar fi alergat s`-i cear` sfatul mamei. Dar
\n momentul acela, \[i b`nuia tat`l \n stare de o sumedenie de mâr[`vii. B`trânul
[napan era genul de om care putea s` loveasc` pe la spate.
– Dac` a[ putea s` vorbesc cu mama… E femeia cea mai \n]eleg`toare din
câte cunosc.
– Lady Constance este o femeie excep]ional`. O femeie pe care o admir [i o
pre]uiesc.
N-o durea gura s-o laude. Arnaud \i arunc` o privire recunosc`toare, care-i
d`du ap` la moar`.
– Mul]umesc, drag` Vivien.
Lâng` tine, simt aceea[i \n]elegere. Doamne, cred c` povestea asta cu
adop]ia o va da peste cap.
– Ladyei Constance nu i s-a adus la cuno[tin]`? \ntreb` Vivien, cu o
surprindere fireasc`.
O SO}IE NEDORIT~ 43

}inut` la curent de Edwina, [tia cât se poate de bine c` lady Constance nu


[tia absolut nimic. Ca o femeie competent`, mama lui Arnaud a[tepta momentul
potrivit s`-[i spun` p`rerea avizat`.
– Mama nu [tie absolut nimic din ce ]i-am spus, spuse Arnaud r`spicat.
Totu[i, dup` ce se gândi pu]in, trebui s` recunoasc` \n sinea lui c` discu]ia
pe care o auzise \ntâmpl`tor, cu o lun` [i jum`tate \n urm`, p`rea a nu fi str`in`
de subiectul scrisorii pe care o avea acum \n buzunar. {i, dac`-[i aducea bine
aminte, lady Constance nu p`ruse s` fie de acord cu adop]ia asta.
– Dac` tu crezi c` mama ta va accepta u[or un asemenea plan…
Vivien cl`tin` din cap \n semn de dezacord.
– Oh, Arnaud! Ar fi o aventur` formidabil`! Ce i s-ar putea repro[a ladyei
Constance? Mai gânde[te-te! Cine n-ar vrea s` \nceap` o via]` nou`, \ntr-o lume
nou`? S` la[i \n urm` lumea veche, cu intrigile ei. Cât te invidiez!
Surprins de aceast` vehemen]` nea[teptat`, Arnaud murmur` pe un ton
rezervat:
– Am de gând s` cump`nesc bine \nainte de a r`spunde da sau nu
propunerii. Numai c` a[ vrea s` te gânde[ti, draga mea, c` toat` familia mea este
aici. To]i cei pe care \i iubesc. |ntr-un cuvânt, toat` via]a mea e aici.
– Ce te-ar opri s` nu te \ntorci aici? Mama ta [i fra]ii ar putea, dac` ar vrea,
s` vin` pe la tine…
– Atât de departe, nici s` nu te gânde[ti!
– Arnaud, Arnaud! Patru s`pt`mâni pe mare trec atât de repede. America
este doar pe partea cealalt` a Atlanticului.
– Cât entuziasm din partea ta! Pe cuvântul meu, cine te aude, ar crede c`
e[ti preg`tit` s` pleci \n locul meu.
|n locul lui…. Din p`cate, era imposibil. Dar, \mpreun` cu el, imediat.
– N-am [i eu dreptul s` visez? \ntreb` ea \ncet, \n timp ce \nfl`c`rarea i se
domolea.
– Nu-mi for]a mâna, frumoas` Vivien. Las`-mi timp s` m` gândesc. S` stau
de vorb` cu cei din familie. S`pt`mâna viitoare, poate… dar nu mai spun nimic.
Tân`ra femeie f`cu ochii mari, [i se \mpurpur` la fa]`.
– Nu, Vivien, nu mai spune nimic. Trebuie s` m` gândesc câteva zile.
44 MARNIE DE MAREZ

Te rog, nici un cuvânt \n plus.


Trecur` dou` zile, \n care Arnaud \ntoarse problema pe toate p`r]ile. Nu mai
mânca, nu mai dormea. Tot timpul, sitau]ia i se p`rea neobi[nuit`. Dar buna lui
dispozi]ie se diminuase vizibil, [i a[tepta cu ner`bdare sfâr[itul s`pt`mânii. La
Shiplake, avea s`-[i \ntâlneasc` mama [i fratele.
Hot`rât s` se descurce de unul singur, tân`rul vedea acum cu ochi mai buni
propunerea unchiului din America. Recitea scrisoarea cel pu]in de trei ori pe zi.
O scrisoare demn` de un tat` a[a cum \l concepea el, scris` cu cuvintele simple
ale unui om respectabil.
Francis Willier spera s`-l vad` cât mai curând sosind pe planta]ia lui. Avea un
loc rezervat pe vaporul care \i adusese scrisoarea, vapor care se numea "Vulturul
Negru" [i apar]inea companiei Chambers, Willier and McDonald, [i f`cea parte
din viitoarea lui mo[tenire.
Deocamdat`, Arnaud se [tergea pe frunte, privind pe fereastra deschis`.
Tat`l lui [i noul proprietar al antrepozitelor f`ceau turul propriet`]ii. Aerul era
\n`bu[itor [i redingotele cenu[ii ale celor doi b`rba]i erau umede de
transpira]ie.
La dou`zeci de mile \n susul fluviului, atmosfera era la fel de sufocant`. Luna
august a anului 1857 avea s` lase o amintire de neuitat din punctul de vedere a
vremii. |nceput` cu furtuni, se termina la fel.
Când pendula sun` ora de culcare, Daisie veni ca de obicei s-o dezbrace pe
Laura. Aceasta era atât de cufundat` \n gânduri, \ncât camerista [ov`i o clip`,
\nainte de a se gândi s-o deranjeze.
Laura se uita cu o privire absent` la copacii mari, care se vedeau pe fereastra
camerei sale. Nu se mi[c` nici când pendula b`tu ora urm`toare, [i nici nu
r`spunse la solicit`rile cameristei sale. Nici chiar atunci când doamna, venit` s`-i
spun` noapte bun`, o strig` cu voce aspr`, ca s-o scoat` din adânca ei cugetare.
Atunci când, din cauza curentului, u[a se trânti, Laura tres`ri [i, neluând
pentru prima dat` \n seam` remarcele acerbe ale mamei, se culc` \n pat cu fa]a
la perete, f`r` s` spun` un cuvânt.
– Doamne, nu [tiu ce s` m` mai fac cu copilul `sta! se plânse doamna
Stanton.
O SO}IE NEDORIT~ 45

– Domni[oara Laura este sensibil`, doamn`. Poate nu e \n apele ei, din


cauza vremii de afar`.
– Cine ]i-a dat voie? |]i spun pentru ultima dat` c` nu-]i dau voie s` vorbe[ti
ne\ntrebat`! Pe de alt` parte, prostu]a asta de [aisprezece ani n-are voie s` nu fie
\n apele ei din cauza vremii neprielnice, afirm` peremptoriu Clarisse Stanton
\nainte de a ie[i din camer` cu nasul pe sus.
Daisie se trezi la primul tunet, cu ochii \n patru, ca [i cum o for]` obscur` o
avertiza de o amenin]are. Atmosfera i se p`ru sufocant`. Se a[ez` pe pat,
pândind cel mai mic zgomot. Deodat`, se auzi un geam`t prelung; domni[oara!
F`r` s` mai a[tepte, se gr`bi [i cobor\ de la mansard` pân` la camera st`pânei.
– Domni[oar`!
Se aplec` [i puse mâna pe bra]ul fetei. Spre marea ei surprindere, aceasta se
\ncord`, urlând.
– Domni[oar`! strig` Daisie, cople[it` de spaim`. Lini[te[te-te, e doar un vis
urât!
Când \ncerc` s-o scuture u[or ca s-o trezeasc`, Laura se pr`bu[i \n \ntuneric,
gemând ca un animal prins \n curs`.
– Domni[oar`! Trezi]i-v`! Sunt eu, Daisie!
– Las`-m` s` ies… deschide u[a! strig` Laura cu glas r`gu[it.
Daisie arunc` o privire spre chipul [iroind de transpira]ie, care exprima o
groaz` greu de descris. |n condi]iile astea, era mai bine s`-i spun` doamnei.
Câteva vorbe nedeslu[ite \i fur` de-ajuns doamnei Stanton ca s-o \mping` pe
camerist` afar` din camer`.
– Dispari! Urc` la mansard`, unde ]i-e locul, [i \ncuie u[a!
Foarte nemul]umit` c` fusese dat` afar` din camera domni[oarei, Daisie se
propti \n fa]a u[ii, sperând c` pân` la urm` doamna se va r`zgândi [i o va chema
\napoi.
Doamna se gândea la cu totul altceva. Trezindu-i-se interesul, \ncepu un
interogatoriu \n toat` regula, ca s` capete cât mai multe l`muriri de la fata ei,
con[tient` numai pe jum`tate.
|n timpul `sta, pe culoar, Daisie \[i mu[ca mâinile c` nu se gândise la a[a
ceva. Asculta, nevenindu-i s` cread`, vorbele incoerente pe care le rostea Laura.
46 MARNIE DE MAREZ

Povestea cum aproape fusese stâns` de gât de o umbr` cu fa]` p`roas`… cum
se luptase cu c`pc`unul… care reu[ise s-o r`neasc`. Vorbea printre gâfâituri,
sperând s`-[i elibereze sufletul din cumplitul co[mar care o adusese \n pragul
nebuniei.
|nfocarea Laurei se potoli. Glasul \i deveni doar un murmur, pe urm`,
t`cere. Clarisse Stanton r`mase mult timp pe gânduri, \nainte de a se \ntoarce \n
camera ei.
La zgomotul unei cale[ti care se oprea \n fa]a por]ii casei, John se aplec`
peste balustrada balconului, l`s` jos briciul [i muie un prosop \n ligheanul cu
ap` cald`. Pe urm` se uit` pe fereastr` ca [i cum s-ar fi \ndoit de ceea ce v`zuse.
– Uite c` lady Constance a venit la noi! exclam` el l`sând s` cad` prosopul
fierbinte pe fa]a tân`rului st`pân.
– Mama?
Glasul lui Arnaud, de[i \nfundat de pânz`, exprima cea mai mare
surprindere.
Odat` lady Constance instalat` \n micul salon, tân`rul \i ceru lui John s` le
aduc` dou` pahare cu limonad` proasp`t`.
– Mam`, de-ai [ti cât m` bucur c` ai venit! Ca s` vezi ce coinciden]`! M`
preg`team s` vin la Shiplake ca s`-]i cer un sfat pe care numai tu po]i s` mi-l
dai… A[a cum ]i-am scris \n ultima scrisoare, afacerea este cum nu se poate mai
proast`. Am r`mas aici pentru a salva ce se mai poate… Mai e [i scrisoarea aceea
din America, despre care a[ vrea s` te…
Lady Constance interveni, spunându-i servitorului:
– Du-te la birjar, Jones. |]i dau voie s` te duci cu el la taverna din cap`tul
str`zii. Pute]i s` be]i o bere, dar s` nu stai mai mult de o or`.
– Cât despre scrisoarea de la unchiul Francis… \ncepu Arnaud, privind-o
fix.
– O s` vorbim despre asta la momentul potrivit. Pân` atunci, mai avem de
vorbit despre altceva. Stai jos, Arnaud.
Ah!… Arnaud privea cu regret cum se \nchidea u[a \n urma lui Jones. Avea
impresia c` \[i sim]ea frica \n stomac. Cu toate astea, \[i \ncruci[` mâinile la piept,
\ncercând s` par` cât mai destins.
O SO}IE NEDORIT~ 47

Pentru moment, lady Constance nu zâmbea. Se ridic` [i \[i \ntoarse capul


spre fiul ei. Arnaud degeaba c`uta, pentru c` nu-[i d`dea seama ce ar fi putut s`
i se repro[eze. Reu[i s` deschid` discu]ia…
– Mam`, totul era bine când ai plecat de la Shiplake? \ntreb` el, nevinovat.
– Totul era bine, domnule. Din p`cate, nu la fel stau lucrurile cu familia
Stranton…
Femeia f`cu câ]iva pa[i prin camer` [i se duse spre sala de baie unde ridic`
o c`ma[` de pe jos. Arnaud se ridic` brusc, m`surând din ochi distan]a dintre
scaunul lui [i u[a de la intrare.
– Stai jos, domnule. Nu-mi face nici o pl`cere s`-]i spun!
El trebui s`-[i adune tot curajul ca s` se st`pâneasc` s` nu fug`.
– Clarisse Stanton a trecut pe la mine azi-diminea]`. Mi-a spus ceva despre
purtarea ta care m-a bulversat.
Fir-ar s` fie Clarisse Stanton! Ro[u ca racul, lui Arnaud \i venea s` intre \n
p`mânt de ru[ine.
– Spune-mi c` nu-i decât o minciun`! Doar n-ai fost niciodat` un corup`tor
de minore! Nu te-ai purtat atât de josnic cu micu]a Laura, nu-i a[a?
Spera c` el va dezmin]i totul [i tonul ei se \mblânzise. Dar el \i citi durerea
din ochi.
– Arnaud, b`iatul meu drag, doar nu-i adev`rat, nu-i a[a?
– Mam`, ascult`…
Faptul c` \i provocase o asemenea mâhnire mamei, femeia pe care o pre]uia
cel mai mult, \l f`cea aproape s` plâng`.
– Nu vreau s` minimalizez tic`lo[ia pe care am f`cut-o, continu` el. Numai
c` n-am [tiut nici o clip` c` cea pe care am \ntâlnit-o nu era nicidecum cea pe
care o a[teptam… Oh, mam`… dac-ai [ti ce r`u \mi pare…
– |[i pare r`u? spuse ea cu o voce spart`.
– Da, \mi pare atât de r`u! Ascult`-m` o clip`. Când mi-am dat seama de
gre[eala pe care am f`cut-o, din p`cate prea târziu ca s` mai dau lucrurile \napoi,
m-am gândit imediat s`-mi repar gre[eala… Te rog s` m` crezi. I-am propus
Laurei, s-o duc acas` [i s` vorbesc cu p`rin]ii ei…
Lady Constance [ov`i o clip`.
48 MARNIE DE MAREZ

Se \ndep`rt` de u[` [i f`cu un pas \n direc]ia lui.


– {tiu asta. Pu]in dup` aceea, am stat de vorb` \ntre patru ochi cu Laura. A
fost destul de re]inut`, dar am reu[it s-o fac s`-mi vorbeasc` deschis…
– S` vorbeasc`? interveni Arnaud. Vrei s` spui c` Laura a vorbit? Laura? Nu
[i-a \nghi]it limba? Nu e mut`?
Lady Constance d`du din cap, mirat` de spusele fiului ei.
– Mut`?! Nu, copila asta vorbe[te la fel de bine ca mine [i ca tine. E adev`rat
c` este exagerat de emotiv` [i timiditatea o face s`-[i piard` graiul. |n afar` de
asta, Laura este o tân`r` cu un suflet deosebit. {i, de altfel, e mult mai inteligent`
decât majoritarea femeilor din anturajul nostru.
Inteligent`, Laura? Lui Arnaud nu-i venea s` cread`. Mama lui \ncerca s`-i
\ndulceasc` pilula. La fel ca \n timpul copil`riei lui, când ascundea
medicamentul infect al mamei Hoorps \ntr-o linguri]` plin` cu dulcea]`.
Plictisit` s` se tot \nvârteasc` prin apartamentul mic al fiului ei, lady
Constance se a[ez` \n sfâr[it pe sofa [i, sprijinindu-se de sp`tar, \nchise ochii.
– Vreau s`-]i pun doar o \ntrebare, dragul meu: e[ti preg`tit s` te por]i ca un
gentleman sau o s` a[tep]i s` fii constrâns la asta de domnul Stanton?
– Mam`! Dar totul a fost o \ncurc`tur`.
– Atunci, gr`be[te-te s` limpeze[ti lucrurile, copilul meu.
Arnaud \[i privea mama. Dac` [i-ar fi dat osteneala s`-[i deschid` ochii, i-ar fi
v`zut privirea disperat`. |i l`s` \nc` un minut de gândire.
– Arnaud, ce te gânde[ti s` faci?
– Mâine… mâine am s` m` duc s` cer mâna Laurei.
Trase aer \n piept ca s` se calmeze. Lady Constance deschise ochii, hot`rât`
s`-l certe zdrav`n dar, când \i v`zu expresia, \[i pierdu tot elanul.
– Mam`, dac-ai [ti!… Dac` ai [ti cât m` cost` lucrul `sta… Sunt \ndr`gostit
de… o tân`r` femeie. Vroiam s` vin mâine la Shiplake, s`-]i vorbesc despre ea.
Lady Constance reac]ion` la aceast` veste ridicându-se brusc \n picioare [i
str`b`tând din nou cele dou` \nc`peri, pân` \n cabinetul de toalet`. De data asta,
Arnaud se lu` dup` ea.
Acum, aflat \ntr-o situa]ie f`r` ie[ire, nimic nu i se p`rea mai important decât
pasiunea lui pentru Vivien Desbury, decât dragostea lor zdrobit`.
O SO}IE NEDORIT~ 49

Uit` pe loc de orele petrecute f`când planuri menite a o aduce pe frumoasa


v`duv` \n patul lui, speran]a c` timpul [i \mprejur`rile favorabile \i vor \nvinge
\nc`p`]ânarea. Acum, orbit de aceast` lovitur` a sor]ii, era convins c` avusese
totdeauna \n cap ideea c` o va lua de nevast` [i-l durea sufletul c` e obligat s`
renun]e le ea. |ngrozit de gândul c` datoria \l va lega pe tot restul vie]ii de o
pu[toaic` pe jum`tatea tâmpit`, privea inevitabila lui c`s`torie cu o aversiune ce
cre[tea clip` de clip`. Iar Vivien \i ap`rea ca cea mai minunat` dintre f`pturi.
– M` tem c` via]a mea o s` devin` un adev`rat infern. Dac`-mi dai voie, am
s` plec la planta]ia unchiului Francis. Totu[i, dac` g`se[ti vreun mijloc ca s`
\mpiedici…
T`cu câteva clipe, v`zând-o cl`tinând \n semn negativ din cap, apoi relu`:
– E[ti de acord, mam`?
Lady Constance \i r`spunse cu o privire plin` de \ng`duin]`. |i lu` mâna [i
[i-o lipi de obraz.
– Miercuri am primit scrisoarea ta, din care am aflat ce s-a ales din afacerile
firmei Willier. N-are de ce s`-]i par` r`u, tat`l t`u avea demult de gând s-o vând`.
De când barase[i drumul dintre el [i casa de bani. Da, [tiam asta [i \nc` multe pe
deasupra… S` d`m uit`rii toate astea. Iar \n privin]a lui Francis… dac` vrea s`
te adopte, eu consimt. N-o s` r`mân pentru totdeauna mama ta?
Arnaud \ncerc` s` spun` ceva, dar mama lui nu-l l`s` s-o \ntrerup`.
– Vei fi \ntotdeauna copilul meu, la fel de iubit ca fra]ii [i sora ta. Sigur, mi
se va frânge inima la gândul c` pleci atât de departe de mine… \ng`im` ea. Hai,
vino [i stai aici cu mine, scumpul meu micu], ad`ug` ea dup` un moment,
luându-l de mân` [i tr`gându-l pân` la sofa.
– Atunci, am s` traversez Atlanticul, mam`. Cu o so]ie pe care n-a[ fi ales-o
niciodat`, \n alte \mprejur`ri.
|[i \ndrept` umerii crispa]i [i respir` adânc de câteva ori ca s` se relaxeze
pu]in, apoi \[i d`du seama c` mama lui proceda la fel.
– O s` pleci singur, Arnaud. Clarisse Stanton e foarte categoric` \n privin]a
asta. Dup` c`s`torie, Laura va r`mâne la p`rin]ii ei. Vei veni s-o iei \napoi, s`
zicem peste un an, un an [i jum`tate.
50 MARNIE DE MAREZ

Lady Constance se \ntrerupse când \[i d`du seama c` b`iatul ei o privea


descump`nit.
– … Nimeni nu cunoa[te acest secret \n afar` de mine [i Clarisse, care mi
l-a \ncredin]at doar \nainte s` plec. Laura a[teapt` un copil. Copilul t`u, Arnaud.
Capitolul 4

Arnaud se gåndea cu strångere de inim` la \ntålnirea lui cu Vivien. De fapt,


petrecu al`turi de ea dou` ore \ngrozitoare. Extrem de \ncurcat, cu amorul
propriu f`cut ferfeni]`, trebui s`-i explice acestei femei livide la fa]`, pe care \[i
vârâse brusc \n cap c` o iube[te la nebunie, toat` isprava lui. S`-i aduc` la
cuno[tiin]` consecin]ele unui act de care nimeni nu era vinovat \n afar` de el.
O expresie stupefiat` se \ntip`rise pe chipul v`duvei blonde. Nu-i venea s`
cread`, nu pricepea nimic [i repet` de vreo zece ori acea[i fraz`: "Ce spui? Nu
cred!"
Ea care \[i imaginase c` a reu[it, acum pica parc` din \naltul cerului!
Dup` doi ani de aventuri trec`toare, ]esuse o plas` \n care Arnaud Willier era
sortit s` cad` f`r` sc`pare. {i \n ultima clip`, totul se pr`bu[ise. La \nceput refuz`
s`-l cread`. Era de necrezut c` ar putea s`-l piard` pe b`rbatul care ar face din
ea st`påna unui domeniu fabulos. {i cånd se vedea deja c`lare pe situa]ie, cu
Arnaud la picioarele ei, el st`tea \n fa]a ei disperat [i inaccesibil.
Ezit` o clip` asupra comportamentului pe care trebuia s`-l adopte: s`-i arate
u[a sau s`-i cad` \n bra]e? Opt` pentru a treia solu]ie: s` a[tepte urmarea
evenimentelor, sperånd s` scoat` al]ii castanele din foc.
Arnaud abord` brusc o expresie u[urat`. Se pare c` o solu]ie \i venise pe
ne[teptate \n minte, fiindc` un zåmbet [ov`itor \i ap`ru pe buze.
– Mi-e imposibil s` m` sustrag de la datoria de gentleman...
~sta era punctul lui de vedere.
52 MARNIE DE MAREZ

Vivien considera, din punctul ei de vedere, c` datoria lui Arnaud era s` se


ocupe de ea.
– ... dar crede-m`, scumpa mea, aceast` c`s`torie poate fi anulat`, \n
anumite condi]ii.
– Nici s` nu-]i treac` prin minte! O anulare, cu condi]ia s` fie posibil`,
dureaz` ani [i ani de zile. Nu, scumpul meu Arnaud, e[ti condamnat s` r`måi pe
cap cu mica ta idioat` [i cu progenitura ei.
– Nu vreau! exclam` el. Vivien, scumpo, ascult`-m`... S` l`s`m la o parte
anularea c`s`toriei. M` gåndesc c` poate solu]ia ar fi un divor] secret. Hai s` ne
gåndim. Dac` a doua zi dup` ceremonie a[ veni s` consult un avocat bun aici,
la Londra? O s`-i las instruc]iuni s` porneasc` procedura de divor] imediat dup`
na[terea copilului. Imediat dup` ce va fi notificat [i adus la cuno[tiin]a Laurei,
c`s`toria va fi desf`cut`.
O raz` de speran]` ap`ru \n mintea lui Vivien. Un divor], aceasta era
\ntr-adev`r solu]ia!
– S` te cred? O s` faci asta?
– O s-o fac!
Vocea lui Arnaud vibra de exaltare.
Cu un gest semnificativ, Vivien \l anun]` c` depunea armele. S` arunc` de
gåtul tån`rului, lipindu-[i trupul apetisant de pieptul lui. {tia c`, dac` va pleca
f`r` s` fie asigurat de dragostea ei, Arnaud va fi definitiv pierdut pentru ea.
– Ce b`iat r`u! M` cuno[ti prea bine [i [tii c` nu m` pot lipsi de tine.
S`rut`-m` dragostea mea.
Apoi reveni la problemele arz`toare.
– {i ce o s` faci cu... so]ia ta? \l \ntreb` Vivien cu un dispre] evident \n glas.
– Nimic.
– Cum nimic?
– Nu va fi nevoie s`-mi schimb obiceiurile pentru atåt de pu]in timp. Laura
se va \ntoarce la p`rin]ii ei [i lucrurile vor continua ca \n trecut.
– Vrei s` spui c` ea... nu va veni la Londra? \l \ntreb` Vivien, reg`sindu-[i pe
loc buna dispozi]ie.
– Ba da, va veni la Londra! Nu ]in deloc ca p`rin]ii ei s` m` bat` la cap.
O SO}IE NEDORIT~ 53

Nu numai c` va veni la Londra pån` la plecarea mea, dar va locui chiar \n


apartamentul meu. Numai c` eu n-o s` mai stau acolo.
– M` la[i s` \n]eleg c` mariajul nu va fi consumat?
– Ai ghicit de la prima \ncercare!
Vivien scoase un strig`t de bucurie [i se repezi la Arnaud. |l lu` de måini [i
\ncepur` s` se \nvårteasc` la fel ca ni[te copii.
– O s` te ajut s`-]i ]ii promisiunea. |n seara nun]ii tale, voi deveni amanta ta.
Rochia purtat` de Laura era veche de dou`zeci de ani. Crinolina stråmt`
p`rea s` dateze de pe vremea lui Cromwell. |mbr`cat` \n rochia de mireas` [i cu
voalul mamei sale, p`rea mai mult ca oricånd o feti]` deghizat` \n ve[mintele
unei femei \n toat` firea.
Doamnele aflate de fa]`, cu enormele lor crinoline, erau pline de indulgen]`
pentru aceast` toalet` demodat`. |n fond, se obi[nuia \n unele familii ca fiica s`
poarte rochia de mireas` a mamei. |n plus, toate o cuno[teau pe Clarisse
Stanton, ale c`rei dorin]e erau lege. Copilul nu putuse decåt s` se \ncline \n fa]a
voin]ei mamei sale. Deci nu aveau motive de bårf`. Totu[i, unele nu se d`deau
la o parte de la asta.
V`zånd-o pe Laura cum coboar` aleea din mijloc la bra]ul tat`lui ei, Lisbeth
\ntoarse repede capul [i abia se st`påni s` nu pufneasc` \n rås. Doamne, ce
caraghioas` era prietena ei! O z`ri atunci pe doamna Desbury care \ncerca s`-[i
ascund` amuzamentul, a[a c`, din solidaritate pentru prietena ei, redeveni
serioas`.
Laura era \ns` departe de frivolit`]ile invita]ilor. Dac` ar fi avut un dram de
curaj, ar fi fugit \nainte s` fie prea tårziu. To]i o priveau. Domnul Willier [i lady
Constance, Christopher, fratele mai mare al lui Arnaud, [i so]ia lui, lady Ann,
Peter [i Lisbeth, plus m`tu[a Edwina [i str`nepoata ei prin alian]`, doamna
Desbury. Apoi, de cealalt` parte, mama ei [i o m`tu[` b`trån` care p`reau
amåndou` \ncåntate [i triumf`toare. Nimeni nu-[i d`dea seama de r`ul pe care
i-l f`ceau. Chiar tat`l ei, care o ducea de bra], p`rea fericit. Dac` m`car Helen,
sora ei mai mare, ar fi fost lång` ea...
Dar Helen a[tepta s` nasc` cel de al treilea copil spre sfår[itul lunii, a[a c`
nu se putuse \mbarca pentru Anglia.
54 MARNIE DE MAREZ

|n timpul \ntregii ceremonii care fu scurt` [i simpl`, Laura st`tu nemi[cat`


al`turi de Arnaud, cople[it`, strivit` parc` de prezen]a lui. Cu privirea a]intit`
spre perete, Laura \[i sim]ea inima b`tånd nebune[te.
"E imposibil, \[i spunea ea. Nu e decåt un vis uråt. O s` m` trezesc [i o s`-mi
dau seama c` n-a fost decåt un co[mar. To]i oamenii `[tia aduna]i aici nu pot fi
decåt complicii unei asemenea tic`lo[ii. O s`-[i dea seama la timp c` mi-e o fric`
\ngrozitoare. {i c` b`rbatul care st` al`turi de mine e un nemernic. Vor vedea [i
vor pune cap`t acestui vis blestemat".
Dup` ce \ntreb`rile obi[nuite fur` puse, cånd li se ceru s`-[i promit` unul
altuia iubire [i credin]` pån` la moarte, Laura avu un moment de sfår[eal` care
o f`cu s` nu mai perceap` ce se \ntåmpla \n jurul ei. Atunci cånd fu råndul ei s`
r`spund`, reverendul Brooks trebui s` repete \ntrebarea. Ceea ce nu fu deloc pe
placul lui Arnaud. O lu` de mån` [i o strånse u[or, ca s-o fac` s` revin` la
realitate. Mai degrab` uimit` de ceea ce ea interpreta drept un gest atent, Laura
ridic` ochii spre el [i \ntålni o privire rece.
– R`spunde reverendului, \i porunci el la ureche. {i s` nu-]i dea prin cap s`
le[ini!
Pentru cei care se uitau la ei, aceast` [oapt` p`rea s` fie una de dragoste.
Lady Constance \ncepu s` spere c` poate... poate... cu ajutorul lui Dumnezeu,
aceste dou` fiin]e atåt de diferite vor cunoa[te \ntr-o bun` zi fericirea.
Al]ii observaser` c` Arnaud o luase de mån` pe Laura. {i dintre ei f`cea parte
[i Vivien, roas` de teama c` planurile ei se vor n`rui. |i venea s` urle fa]` de toat`
lumea c` Arnaud \i apat]ine, la fel ca [i proprietatea unchiului american. C` totul
va fi al ei [i nu al pu[toaicei cu fa]a livid` care se bålbåia rostind formulele sacre
ale c`s`toriei cu o voce stins`. "O s-o distrug pe broscu]a asta uråt`" \[i promise
Vivien. Apoi privirea ei se \ndrept` spre Arnaud. |n fa]a expresiei \nghe]ate pe
care o arbor` \n momentul cånd puse inelul pe degetul tinerei lui mirese,
\ngrijorarea lui Vivien se mai risipi pu]in.
Dup` cuvintele de \ncheiere prin care-i declar` so] [i so]ie, reverendul
Brooks permise s`rutul nup]ial. Arnaud, cu o figur` \ncruntat`, se aplec` [i
atinse \n treac`t cu buzele obrazul miresei, f`r` s` ]in` seam` de tres`rirea ei
\ngrozit`.
O SO}IE NEDORIT~ 55

Mult mai \ncrez`toare \n viitor, Vivien plec` u[or capul [i suråse \n timp ce
un plan \ncepuse s` prind` contur \n mintea ei versat`.
Ziua se desf`[ura f`r` probleme, cu excep]ia unui mic incident. Dup` cum
avea obiceiul, Clarisse f`cuse totul numai dup` capul ei. Apelase la un fotograf
din Londra, specialist \ntr-o art` care lua din ce \n ce mai mult avånt:
dagherotipia. Dagherotipul reda o imagine extrem de natural` a oamenilor [i
lucrurilor, mult mai fidel` decåt un tablou pictat. Toat` lumea dorea s` se vad`
cum arat` pe o folie de argint, placat` apoi pe aram` pentru a putea p`stra
pentru totdeauna amintirea tangibil` a unui eveniment special.
Arnaud, cu b`rbia \mpins` b`t`ios \nainte, \ncerca prin toate mijloacele s`
nu se lase fotografiat. Din fericire, lady Constance [tia cum s`-l ia pe
\nc`p`]ånatul ei fiu. |i atinse coarda sensibil` [i-l manevr` cu abilitate,
demonstråndu-i c` o fotografie va fi pentru ea o consolare dup` plecarea \n
America.
|n sfår[it, tipul cu aparatul \i duse pe el [i pe Laura \n preajma gr`dinii de
iarn`, fiindc` acolo lumina era mai bun`. |i puse s` pozeze \ndelung [i execut`
trei specimene ale artei sale: unul pentru Clarisse care-l meritase din plin dup`
toat` b`taia de cap pe care o avusese, unul pentru lady Constance care-l va privi
\n fiecare zi oftånd dup` cel absent, [i ultimul pentru tinerii c`s`tori]i. Ace[tia
p`reau destul de pu]in dornici s` aib` unul, avånd \n vedere proasta lor
dispozi]ie datorat` "fericitului eveniment"...
Din clipa \n care o z`rise pe Vivien, Arnaud nu mai avea decåt un singur
gånd \n cap. S-o vad`, s`-i vorbeasc` \ntre patru ochi. Se r`zgåndise ea oare \n
privin]a nop]ii urm`toare? Nu, bine\n]eles c` nu. Doar \l [tia cåt \i este de
devotat, trup [i suflet. Totu[i, i-ar fi pl`cut s` se mai conving` o dat`. |n
a[teptarea unui tête-à-tête, Arnaud n-o sc`pa din ochi.
Imediat ce specialistul de la Londra \i d`du voie s` plece, Arnaud sc`p` de
Laura f`r` menajamente [i se lans` \n c`utarea frumoasei doamne Desbury.
A[teptånd ora plec`rii, \n timp ce Daisie termina de aranjat \n dulapuri
lucrurile pe care nu le lua cu ea, Laura privea n`ucit` spre inelul de aur de pe
degetul ei. M`ritat`! Era m`ritat`! I se p`rea de necrezut c` doar cele cåteva
cuvinte pronun]ate de reverendul Brooks putuser` s-o lege pe via]` de Arnaud
56 MARNIE DE MAREZ

Willier. De monstrul, de c`pc`unul `sta! Acum \i apar]inea de drept [i el avea


voie s` fac` tot ce voia cu ea. Ah, de ce nu murise atunci, la caban`! Moartea era
mai bun` decåt tot ce o a[tepta de acum \nainte.
U[a se deschise \ncet, iar \n pragul ei se ivi doamna Desbury. F`r` s` caute
m`car o scuz` pentru apari]ia ei ne[teptat`, se \ntoarse spre camerist` [i,
sco]åndu-[i månu[ile, \i porunci f`r` s`-i arunce m`car o privire:
– Las`-ne singure!
Daisie se adres` tinerei sale st`påne:
– Dac` \mi permite]i, domni[oar`...
Laura \i r`spunse printr-un semn din cap, p`rånd foarte rezervat`. Apoi,
sim]ind ochii verzi ai doamnei Desbury a]inti]i asupra ei, privi cu intensitate u[a
\nchizåndu-se \n urma cameristei [i se preg`ti s-o urmeze pe aceasta. Vivien o
opri cu un gest al måinii.
– Tu r`måi, spuse ea cu ochii fixa]i pe verigheta pe care Laura o tot \nvårtea
cu nervozitate pe deget. A[ dori s` profit de ocazie ca s` vorbim pu]in.
– Da, doamn`, r`spunse politicos Laura.
– Nu mai fi atåt de crispat`, doar n-o s` te m`nånc. Prive[te-m` \n fa]`. Hai,
d` dovad` de pu]in curaj... Trebuie s`-]i aduc la cuno[tin]` cåteva am`nunte \n
privin]a domnului Willier. Ar fi o cruzime s` r`måi \n necuno[tin]` de cauz`
asupra adev`rului privind... s` zicem c`s`toria, sau mai degrab` aventura voastr`,
care a luat o \ntors`tur` proast`. Tu [i cu mine [tim ce s-a \ntåmplat, nu-i a[a?
Uluit` de adev`rul vorbelor ei, Laura \[i plec` ochii, asaltat` de o serie de
gånduri confuze. Nici nu-i trecuse prin cap c` o persoan` str`in` putea fi la
curent cu evenimentele care avuseser` loc cu dou` luni \nainte.
Vivien relu` pe un ton mieros:
– Arnaud n-are secrete fa]` de mine. Probabil c` nu [tii, dar \n ciuda
uneltirilor tale cu scopul de a-l prinde \n curs`, nu \nsemni nimic pentru el. S-a
\nsurat cu tine pentru a-[i p`stra onoarea ne[tirbit`, din datorie fa]` de copilul
pe care-l por]i...
– Un copil? [opti Laura. Ce copil?
Doamna Desbury ridic` ochii spre cer, sim]ind c` tåmpita asta mic` o scoate
din s`rite. Furia \ncepu s-o cuprind` \ncetul cu \ncetul, gåndindu-se la toate
O SO}IE NEDORIT~ 57

planurile ei de care se alesese praful din cauza acestei pu[toaice care \ndr`znea
s-o \nfrunte, pref`cåndu-se c` nu \n]elege despre ce e vorba.
– Ce copil? Doar nu speri c` nu mi-a spus nimic despre asta?
Stupefiat`, incapabil` s` formuleze o fraz` coerent`, Laura se m`rginea s`
repete:
– Nu-i adev`rat, doamn`... V` asigur. Nu-i adev`rat.
– Nu m` min]i, neru[inat` mic`! Cå]i b`rba]i ai mai dus pån` acum de nas
jucåndu-le comedia virginit`]ii tale? ridic` Vivien tonul la ea, ie[indu-[i din fire.
O palm` ar fi durut-o mai pu]in. Inima Laurei se strånse \n fa]a brutalit`]ii
vorbelor ei.
– |]i \nchipui c` e \ndr`gostit de tine, nu-i a[a? Arnaud m` iube[te [i eu \l
iubesc. Este al meu pentru totdeauna. Eu sunt adev`rata lui so]ie. C`s`toria
voastr` nu valoreaz` nimic \n ochii lui, nici \n ai mei. Chiar credeai c` o s`-l
p`strezi pe Arnaud? Gåsc` mic`, nu por]i numele lui decåt \n mod provizoriu.
O cånt`ri pe Laura cu o privire trufa[`. Niciodat` pån` acum nu mai fusese
atåt de dur` cu cineva. Dar Laura, asemenea unei c`prioare fug`rite, p`rea s`
atrag` pe urmele ei v`n`torii [i haita. Lui Vivien i se p`rea victima ideal` [i se
delecta cu suferin]a ei.
– |n seara asta, \n apartamentul din Londra, nu-l a[tepta ca s` petrece]i
noaptea nun]ii, continu` ea, cu singurul scop de a r`suci cu]itul \n ran`. Nu-l
a[tepta, repet` ea, fiindc` o s` vin` la mine [i o s` ne desf`t`m \mpreun` \ntreaga
noapte.
– Vre]i s` spune]i c`... o s` m` lase singur`? o \ntreb` Laura, cu ochii plini
de speran]`.
– Ai priceput repede. {i nu-i purta de grij`. O s`-l satisfac din toate punctele
de vedere.
Doamne... I se p`rea prea frumos ca s` fie adev`rat. {i dac` era adev`rat, nu
era o veste minunat`?
– Sunte]i sigur`, doamn`?
Ce dobitoac` mic`! Vivien f`cu un gest din mån` pentru a exprima pu]inul
interes pe care-l purta interlocutoarei sale. Atunci, Laura \[i permise un suspin
de u[urare.
58 MARNIE DE MAREZ

– Mul]umesc, doamn`... V` mul]umesc din suflet... Nimic nu m-ar putea


bucura mai mult... V` mul]umesc.
Vivien [i-ar fi pus måna \n foc c` pu[toaica asta e nebun` de legat.
Aranjåndu-[i rochia cu un gest cam violent, \[i masc` sentimentele contradictorii
\ntorcåndu-i spatele, \[i puse m`nu[ile [i se \ndrept` spre u[`.
– |ncerci s` m` faci s` cred c` tot ce ]i-am spus ]i-e indiferent?
Laura d`du din cap, confirmånd. Se sim]ea extrem de satisf`cut`. Nu va mai
trebui s` se supun` poftelor C`pc`unului.
Imediat ce o v`zu pe doamna Desbury ie[ind ca o vijelie din camera st`pånei
sale, Daisie se repezi s` constate r`ul pe care i-l f`cuse aceast` creatur` afurisit`
bietei fete. Se alarm`:
– Ce s-a \ntåmplat, domni[oar`?
Stånd comod \n fotoliul ei preferat, cu fa]a mai ro[ie ca de obicei, Laura \i
suråse.
– Aparent, ceva ce nu-mi convenea deloc s-a schimbat. Deci totul e \n regul`.
– N-o l`sa]i pe femeia asta rea s` v` descurajeze, domni[oar`. {i \n primul
rånd nu este adev`rat, nu a[tepta]i un copil.
– Ai auzit? Spune-mi, ce s` cred?
V`zånd c` Daisie ezit`, fiindc` asta \nsemna s` recunoasc` faptul c` a tras cu
urechea la u[`, Laura se gr`bi s` continue:
– {tiu c` ascultai la u[`. Hai, nu face pe proasta [i spune-mi p`rerea ta. Doar
a[a \]i voi ierta indiscre]ia.
Daisie ridic` din umeri cu dezinvoltur`. Fiind \n serviciul domni[oarei, se
ocupa ea \ns`[i de lenjeria ei. Dac` domni[oara ar fi avut vreo "\ntårziere", ea ar
fi fost prima care ar fi [tiut asta. |n plus, mama ei avusese [ase copii. A[a c` dac`
ea, Daisie, n-ar fi recunoscut simptomele unei sarcini, cine altcineva – o \ntreb`
ea pe domni[oara – ar fi fost \n stare s-o fac`? Dar, dac` domni[oara se \ndoia
de asta, putea s-o \ntrebe [i pe doamna [i se va convinge singur`.
Laura se \ncrunt`, apoi se hot`r\ s` \nfrunte adev`rul. Abia avea timpul s-o
fac` \nainte s` porneasc` la drum.
Cu inima b`tånd nebune[te, crispat` de groaza viitoarei discu]ii, Laura puse
\ntrebarea privind spatele drept al mamei sale.
O SO}IE NEDORIT~ 59

Clarisse se \ntoarse spre ea [i, pe un ton provocator, \i dezv`lui [iretlicul pus


la cale de mintea ei viclean`.
– Bine\n]eles c` nu, nu a[tep]i nici un copil. Asta ar mai lipsi. Dar [tii c` dou`
precau]ii valoreaz` mai mult decåt una. Nu m` mai privi cu ochii `[tia holba]i.
Familia Willier se laud` cu noble]ea ei. Dar dup` ce s-a \ntåmplat... se pare c`
onoarea nu l-a prea dat afar` din cas` pe Arnaud Willier. Te-a abandonat \n voia
sor]ii dup` ce te-a violat. Nu te \nro[i, fata mea, e timpul s` spunem lucrurilor
pe nume. Acest a[a-zis gentleman se credea la ad`post \n spatele reputa]iei sale
de "b`iat vesel". Uitase c` nu seduci o tån`r` fat` de familie bun` f`r` s` supor]i
consecin]ele. Fiindc` onoarea nu-l \mpingea deloc s`-[i repare gre[eala, a trebuit
s`-i for]ez pu]in måna cu o pretins` sarcin`.
De ce? De ce ac]ionase mama ei cu atåta cruzime [i incon[tien]`? Pe Laura o
trecu un fior la perspectiva consecin]elor pe care ea singur` va trebui s` le
suporte. Imediat ce Arnaud va afla c` a fost p`c`lit, c` nu exist` nici un copil,
via]a ei va deveni un calvar. Dar avusese vreodat` dreptul s`-[i spun` p`rerea cu
privire la ceva?
– S` fi v`zut cåt de umilit` era lady Constance! Ea care \ntotdeauna m-a privit
de sus. Ea care \mi scotea \ntotdeauna ochii cu perfec]iunea copiilor ei! Ah, ah!
I-am dat eu peste nas marii doamne a comitatului.
Confuzia din mintea Laurei nu mai cuno[tea margini. Nimeni nu avea
dreptul s` vorbeasc` a[a despre lady Constance, care era atåt de bun`, atåt de
atent` cu fiecare, atåt de demn`... Biata fat` nu mai pricepea nimic. Mama ei era
bogat`, s`n`toas`, frumoas`, mult mai frumoas` decåt fusese vreodat` lady
Constance. {i totu[i, Clarisse dispre]uia pe toat` lumea... invidia pe toat` lumea.
Pentru prima oar` \n via]`, mama ei \i ap`rea sub adev`rata ei fa]`. Ce femeie
acr` [i invidioas`! Dac` se gåndea bine, Clarisse nu-i ascunsese niciodat`
caracterul ei autoritar [i gelos. Laura nu-i d`duse \ns` niciodat` aten]ie, era
mama ei [i gata! Totu[i... Doamna Stanton nu se d`duse niciodat` \napoi s`
murd`reasc` memoria primei neveste a so]ului ei. Iar \n ceea ce o privea pe biata
Helen... cåte \nghi]ise din partea ei! Numai critici aspre [i abia acum \[i d`dea
seama, probabil nedrepte \n cea mai mare parte. Cine o trimisese \n Fran]a [i
dansase de bucurie la anun]ul unei c`s`torii care o va re]ine de acum \nainte pe
60 MARNIE DE MAREZ

fiica cea mare departe de Anglia? Iar ea, Laura? De cånd \[i aducea aminte,
observa]iile ustur`toare ale mamei sale \i \ntunecaser` fiecare zi a vie]ii.
– Bucur`-te, fata mea. Gra]ie mie, ai f`cut o c`s`torie str`lucit`. |n plus, vezi
cåt sunt de abil`. Am inventat o sarcin` [tiind prea bine c` nu \mbarci o viitoare
mam` pentru o c`l`torie atåt de lung`, pån` \n America. So]ul t`u va pleca
singur [i tu vei reveni s` tr`ie[ti aici, \n casa noastr`. Ne vom relua via]a lini[tit`
de mai \nainte. {i n-o s` fiu nevoit` s` suport sarcasmele celor care te-ar fi v`zut
r`månånd fat` b`trån`. Fiindc`, \n afar` de bezmeticul `sta de Arnaud, cine
te-ar fi luat de nevast`? Nimeni! A[a c` m-am lini[tit \n privin]a asta... {i cånd o
s` vii acas`, o s` profi]i de lec]iile mamei tale... Dac` \n trecut n-am reu[it s` fac
din tine o tån`r` care s` [tie s` se fac` respectat`, crede-m` pe cuvånt c` vei
deveni o femeie onorabil`. Chit c` o s` te bat \n fiecare zi.
Cu ochii dilata]i, cu trupul scuturat de un frison violent, Laura \n]elese ce
\nsemnau aceste cuvinte pentru ea: luni [i ani nespus de lungi petrecu]i sub
jugul autorit`]ii materne.
– Sper c` nu vei fi atåt de proast` \ncât s`-i m`rturise[ti ginerelui meu c`
nu-i por]i \n påntece copilul. Te-ar ur\ de moarte. Familia Willier e renumit`
pentru susceptibilitatea ei. Deci, nici un cuvåt \n privin]a asta, m-ai \n]eles?
Spune! M-ai \n]eles?
Laura d`du supus` din cap.
– Te-am \n]eles, m`mico.

***

Trebuiau s` plece la \nceputul serii. Calea[ca Edwinei era preg`tit`.


Doamnele \ncepuser` deja s` se \mbr`]i[eze, \n atmosfera \ntotdeauna pu]in
agitat` a desp`r]irii. Lady Constance o strånse de mån` pe Laura pentru a o face
s` r`mån` lång` ea, l`såndu-le pu]in avans celorlalte.
– Scumpa mea copil`... doar un cuvånt... Laura, te rog s` nu-l judeci pe
Arnaud dup` prima impresie pe care ]i-a f`cut-o. Te-a dezam`git, te \n]eleg.
O SO}IE NEDORIT~ 61

Dar... Arnaud nu e atåt de r`u cum pare \n ochii t`i. E un fiu bun, [i, cu pu]in`
r`bdare din partea ta [i a lui, nu m` \ndoiesc c` va deveni [i un so] bun. Doresc
din toat` inima s` v` descoperi]i un drum comun \n via]` [i s` v` \n]elege]i.
Doresc asta atåt pentru tine, cåt [i pentru el... Fiindc` de acum \nainte e[ti fiica
mea. Casa mea este [i casa ta. Vino aici, scump` copil`, de cåte ori dore[ti. Tu [i
cu mine facem parte acum din aceea[i familie, a[a c` promite-mi c` o s` vii s`
m` vezi.
Ridicåndu-se \n vårful picioarelor fiindc` era mai mic` de statur`, Laura vru
s-o s`rute pe soacra ei. |n ciuda crinolinelor \nfoiate care se opuneau, lady
Constance [i Laura se apropiar` una de cealalt` [i obrajii lor se atinser`.
– Sunt fericit` c` am devenit fiica dumneavoastr`, doamn`, \i [opti Laura la
ureche.
|n timp ce \n strad`, \n fa]a u[ii de serviciu, se desc`rcau cuferele, Arnaud le
conduse pe Laura [i pe Daisie \n apartamentul lui. Ele r`maser` \n picioare \n
vestibul, \n timp ce Arnaud \nchidea u[a de la intrare.
– Nu v` ocupa]i de servitori, ei [tiu ce au de f`cut. Duce]i-v` s` vede]i
camerele. Daisie, ai grij` de tot. Eu m` duc s` le conduc pe m`tu[a [i pe doamna
Desbury.
Abia ie[ise, c` cele dou` tinere femei se privir` [i fugir` amåndou` la
fereastr`, ca s` vad` trecånd calea[ca escortat` de calul lui Arnaud.
– A plecat, [opti Daisie.
Cu o mån` ap`sat` pe inim` pentru a-i potoli b`t`ile nebune[ti, Laura [opti
pe un ton [ov`itor:
– Ah! M` simt mult mai bine a[a!
Capitolul 6

|n fiecare sear`, Arnaud se ducea la un han confortabil unde pl`tise


pensiunea pentru cele cåteva s`pt`måni care-l desp`r]eau de \mbarcare.
Avocatul consultat \i recomandase s` nu locuiasc` sub acela[i acoperi[ cu so]ia
de care se hot`råse s` se despart`. Iar s` locuiasc` cu Vivien, nici nu se punea
problema. Obiec]iile pertinente ale adorabilei v`duve privind reputa]ia lor \l
\ndemnaser` la pruden]`. Vivien era foarte amabil`, foarte frumoas`, dar \n
curånd se vor desp`r]i. |n aceste condi]ii, era mai bine s` nu se obi[nuiasc` prea
mult cu ea. Nu prea [tia ce gåndea Vivien \n privin]a asta, fiindc` evita
\ntotdeauna s` discute \n prezen]a ei despre apropiata lui plecare.
Stånd tol`nit \n baie, Arnaud \[i rumega nemul]umirea. Afacerea era definitiv
våndut`, slav` Domnului, a[a c` toate astea vor face \n curånd parte din trecut.
Spera c` tat`l lui nu va mai face [i alte prostii.
Jones \[i f`cu apari]ia avånd bra]ele \nc`rcate cu hainele de sear` ale
st`pånului s`u, pe care le aducea din apartamentul ocupat de tån`ra doamn`
Willier. |n fiecare sear`, cånd domnul Arnaud nu avea nevoie de serviciile lui,
Jones se \ntorcea s` doarm` \n camera lui din locuin]a pe care st`pånul o
p`r`sise.
Azi, \nainte de plecare, doamna Willier \i d`duse o scrisoare c`tre domnul.
Dup` ce-i aduse asta la cuno[tin]`, Jones \[i vâr\ capul \ntre umeri. St`pånul lui,
al c`rui comportament i se p`rea ne ne\n]eles, se \nfuria \ntotdeauna la culme
cånd f`cea vreo aluzie la tån`ra lady.
O SO}IE NEDORIT~ 63

Arunc` o privire spre cad` [i se lini[ti. Domnul Arnaud suporta \ncercarea


f`r` s` clipeasc`. Pentru moment, citea biletul cu un scris aproape copil`resc.

"Arnaud,
Te rog s` ai bun`voin]a de a-i adresa tat`lui meu o scrisoare pentru a-i cere
s`-mi trimit` ni[te bani.
Atunci cånd am plecat, am omis, atåt el cåt [i eu, s` abord`m acest subiect [i
\n prezent m` aflu \ntr-o situa]ie destul de jenant`.
|mi pare r`u c` te plictisesc cu ni[te chestiuni materiale atåt de m`runte. Ar
fi trebuit s` scriu eu acas`, f`r` a mai recurge la serviciile tale, dar cum p`rin]ii
mei mi-au interzis s` le trimit scrisori, nu cunosc un alt mod convenabil de a o
face.
L."
Cu figura din ce \n ce mai posomoråt` pe m`sur` ce citea scrisoarea, Arnaud
se ridic` brusc.
– Adu-mi hainele de ora[. O s` revin imediat s` m` schimb, bomb`ni el
\ncruntat.
Jones se gr`bi s` a[eze ]inuta de sear` pe un scaun [i s`-i \ntind` o c`ma[`
obi[nuit`, probabil \ns` mai \ncet decåt trebuia, judecånd dup` torentul de
\njur`turi care-i parvenea din spatele prosopului. St`pånul lui nu p`rea deloc
mul]umit.
Laura sosi \n mare grab`. Ochii i se m`rir` de uimire, v`zåndu-[i so]ul
\nvårtindu-se prin salon cu un aer furios. Un minut interminabil se scurse, timp
\n care r`mase absorbit` de modelul parchetului. |[i mi[ca buzele [i cånd \ncepu
s` dea semne de agita]ie, Arnaud se decise s`-i vorbeasc`:
– De cånd nu mai ai bani?
Privirile lor se \ncruci[ar` [i Arnaud citi panica \n ochii ei alba[tri.
Nici o clip` nu-i trecuse prin cap c` lucrurile nu erau perfecte pentru Laura.
{i acest gånd \l deranja. Nu-[i f`cuse griji \n privin]a banilor, de acord... Dar \n
rest, avea ceva s`-i repro[eze? Nu-[i f`cuse el oare datoria \nsuråndu-se cu ea?
Nu-i l`sase apartamentul, apartamentul LUI, la dispozi]ie? O l`sase cumva
singur`? Nu! Camerista ei se afla aici pentru a-i ]ine companie [i Jones revenea
64 MARNIE DE MAREZ

\n fiecare sear` ca s` doarm` \n camera lui, situat` exact deasupra


apartamentului. Bun, trebuia s` admit` c` domnul Stanton avea tot dreptul s`
fie iritat. I-o \ncredin]ase pe Laura, [i Arnaud, de[i era pornit \mpotriva ei, trebuia
s` recunoasc` faptul c` o p`r`sise f`r` nici un ban \n vestibulul unui apartament,
pe care nu avusese nici m`car bunul-sim] s` i-l arate. {i fiindc` era la Capitolul
"gre[eli", trebuia s` mai recunoasc` [i c` respectiva camerist` nu era cu mult mai
mare decåt Laura. {i de ce s` nu admit`, m`car \n sinea lui, c` nici nu-i
recomandase lui Jones s` vegheze asupra micu]elor abandonate \ntr-un ora[ nu
prea primitor pentru ni[te fete tinere [i ne[tiutoare. Ei [i ce, la urma urmei? Cu
toate problemele pe care le avea pe cap din cauza plec`rii, Arnaud nu se putuse
gåndi la toate.
– Laura? De cånd? o \ntreb` el, for]åndu-se s` adopte un ton mai blånd.
– |mi pare r`u c` te-am deranjat... Am plecat de acas` uitånd s`... Pån` acum,
problema banilor mi-a fost complet str`in`.
– Nu mai fi atåt de speriat`. Spune-mi mai degrab` cum te-ai descurcat pån`
acum.
– Camerista mea [i-a adus cu ea toate economiile.
Arnaud, aplecat spre ea \n \ncercarea de a-i \n]elege bålbåielile, sim]i c`-l
trece un fior rece pe [ira spin`rii la gåndul c` acest incident ar putea ajunge la
urechile mamei lui. Dac` lady Constance ar fi aflat c` o l`sase pe femeia care-i
purta numele [i copilul s` depind` de mila unei servitoare, sala de recep]ii de la
Shiplake nu s-ar dovedi destul de mare pentru ca lady Constance s-o poat`
str`bate \n lung [i-n lat, \ngrozit` de comportarea lui.
– Vino \n birou, s`-]i ar`t unde g`se[ti bani. Sunt destui ca s`-i \napoiezi
cameristei datoria [i pentru ca \n viitor s` nu mai duci lips` de nimic. O s` ai tot
ce \]i trebuie pån` cånd te vei \ntoarce la p`rin]ii t`i. Vrei s`-]i angajez o
buc`t`reas`?
– Nu, nu te deranja. Port`reasa ne aduce micul dejun [i prånzul. Seara ne
descurc`m singure.
Arnaud se stråmb`. Fiindc` gustase [i el, \n prima s`pt`mån` dup` sosirea la
Londra, din månc`rurile fade ale port`resei. De atunci, preferase s` m`nånce la
club.
O SO}IE NEDORIT~ 65

– Dac` ai nevoie de indiferent ce, d`-mi de [tire. De altfel, ai fi putut s`-mi


spui de la \nceput c` n-ai nici un ban.
S`-i spun` lui? Cånd? |n seara cånd sosiser`, el plecase ca din pu[c`. Probabil
c` i se aprinseser` c`lcåiele dup` acea detestabil` doamn` Desbury! {i de atunci,
Laura nu-[i mai rev`zuse so]ul-fantom`.
– M` ascul]i? Nu mai a[tepta pån` \n ultimul moment ca s`-mi ceri bani.
– Da, Arnaud. O s` ]in socoteala sumelor pe care mi le avansezi, pentru ca
tat`l meu s` ]i le poat` \napoia.
Arnaud, stupefiat de aceast` idee, se sim]i nespus de ofensat.
– Crezi c` nu sunt \n stare s`-mi \ntre]in so]ia?
De[i pån` acum nu prea se \nghesuise s-o fac`, Laura nu ripost`. Cum de nu
putea s` \n]eleag` c` nu voia nimic de la el? C` nu se va atinge de banii lui decåt
cu condi]ia s`-i \napoieze?
|[i ridic` spre el chipul copil`resc [i p`li \n fa]a expresiei lui Arnaud, care-i
d`du fiori pe [ira spin`rii. Nu exista pic de c`ldur` \n ochii lui, care c`p`taser`
aceea[i culoare cenu[ie ca cerul prevestitor de furtun`.
– E[ti cumva bolnav`?
Vocea lui p`rea plictisit`.
– Nu, nu, \i r`spunse ea repede. Dar am tr`it pån` acum la ]ar` [i aveam
obiceiul s` fac plimb`ri lungi, continu` ea f`r` s` se gåndeasc`.
{i-ar fi mu[cat limba pentru aceste vorbe imprudente, care riscau s`-i
reaminteasc` de furtun` [i... de tot restul.
Totu[i, Arnaud nu sesiz` nimic. Se \ntreb` doar cum putuse s` i se par`
palid`, cånd acum era atåt de ro[ie la fa]`. Poate venise timpul s` preg`teasc`
viitorul.
– O s` pleci \n curånd la ai t`i, la ]ar`, [i dup` na[terea copilului o s` vedem
ce e de f`cut.
Deci, ajunseser` [i aici! Numai Cerul o va mai putea ap`ra! Laura ezit`,
sfå[iat` \ntre teama care-i [optea s` tac` [i cinstea ei nativ`, care se opunea
oric`rei minciuni.
– Nu va exista nici un copil, spuse ea umezindu-[i cu vårful limbii buzele
pu]in uscate.
66 MARNIE DE MAREZ

Un gånd \i trecu rapid prin minte. Laura avortase... Dar... era ceva nesperat.
Perfect! Asta aranja totul. Brusc, micu]ul birou i se p`ru mai pu]in sumbru.
– N-a existat niciodat` un copil... Cineva a \ncercat s` te fac` s` crezi asta.
Chiar mama ta...
|nfuriat, Arnaud f`cu un pas spre ea. Laura se retrase imediat spre bibliotec`.
– Cine?! r`cni el.
Laura voia s`-i spun` c` [i lady Constance fusese p`c`lit`.
– Eu... eu... vo... voiam... s`... zic, \ngåim` ea, surprins` de asprimea lui Arnaud.
Dar nu reu[ea s` scoat` trei vorbe coerente. Mintea ei se bloc` din cauza
unui singur gånd: mama ei o dusese de nas pe lady Constance. Trebuia s` i-o
spun` repede, \nainte s`-i piar` de tot glasul care-i mai r`m`sese, s`-i vorbeasc`
acestui c`pc`un cu privirea rea, acestui demon hot`råt s-o fac` s` m`rturiseasc`
tot ce [tia.
– Ma... mama ta, re\ncepu ea.
Era exact lucrul pe care nu trebuia s`-l spun`. Mama lui! Aceast` femeie
excep]ional`, \ntruchiparea bun`t`]ii...
– Mama mea! S` nu te mai aud niciodat` vorbind-o de r`u pe mama mea, o
cert` el cu o voce amenin]`toare.
Bufni]a asta mic` \[i permitea s` insinueze c` mama lui, o femeie aproape
sfånt`...
– Ei, ce e? tun` Arnaud.
Laura scutur` din cap. Dac` vorbele lui ar \nceta s-o z`p`ceasc`, m`car
cåteva clipe! Nu se mai sim]ea \n stare s` gåndeasc`, gåndurile i se \nv`lm`[eau
\n cap.
Trase aer \n piept, \ncercånd s`-[i adune puterile \mpotriva obi[nuitei tr`d`ri
a vocii... Strig`, disperat`:
– Chiar mama ta...
|ndr`znea! Ce tic`loas` mic`! |ndr`znea s`-l \nfrunte! Ce fat` odioas`!
Orbit de furie, o p`lmui. Lovitura o nimeri peste gur` [i ea se lovi cu un
zgomot surd de bibliotec`, ceea ce-l f`cu pe Arnaud s`-[i revin`.
Urma palmei \nro[ea deja obrazul livid al fetei [i pic`turi de sånge \i ap`rur`
pe buze. Prad` unor emo]ii contradictorii, lui Arnaud \i pieri complet furia.
O SO}IE NEDORIT~ 67

Tulburat de tremurul convulsiv care scutura trupul firav al Laurei, \[i regret`
ie[irea violent`. Cum putuse s` fac` a[a ceva? Nu era violent de obicei. Niciodat`,
pån` acum...
Cu vårful unui deget, atinse cu blånde]e buza care \ncepuse deja s` se umfle.
Trebuia imediat \ngrijit`. Trebuia s` cheme pe cineva.
– Nu-mi amintesc cum o cheam` pe camerista ta. Cum s-o strig? o \ntreb`
el, mångåindu-i obrazul lovit.
Neprimind nici un r`spuns de la Laura, r`mase un minut privindu-i ochii
alba[tri cu o uit`tur` fix`, lipsit` de orice expresie. Ah, de ce se \nc`p`]ånase cu
acuza]iile ei mincinoase? Nimeni nu avea dreptul s`-i calomnieze mama atåt de
scump` inimii lui.
Cu un gest obosit, \[i trecu måna prin p`r [i, nehot`råt, \[i mu[c` buzele
\nainte s-o cheme pe camerist`.
– Ei! Vino s` te ocupi de st`påna ta!
– Oh! Oh! Biata mea domni[oar`! se lament` Daisie. Oh, domni[oar`!
Arnaud puse måna pe bra]ul cameristei pentru a-i atrage aten]ia asupra lui.
– Ce pot face s` te ajut?
– Nimic, domnule, r`spunse Daisie f`r` a-i arunca o privire. Ar fi bine s-o
l`sa]i singur` pe domni[oara Laura. Pu]in` lini[te i-ar face bine.
Avånd \n vedere \mprejur`rile, Arnaud consider` c` e mai prudent s` se
retrag` cu discre]ie.
– Dac` ai nevoie de ceva, anun]`-m`, spuse el deschizånd u[a.
– Mul]umesc, domnule. Dar ne-a]i dat tot ce ne trebuia [i chiar ceva \n plus,
replic` Daisie dup` ce se asigur` c` nu mai putea s-o aud`.
Cåteva zile se scurser` f`r` un alt incident. Zile pe care Laura le-ar fi g`sit
aproape pl`cute \n alte \mprejur`ri. Dar \[i d`du seama foarte repede c` absen]a
C`pc`unului nu mic[ora cu nimic spaima pe care i-o inspira. Asemenea unui
demon, el p`trundea \n gåndurile ei, båntuia prin apartament ca un spirit
malefic. Imediat ce suna soneria, Laura, \[i ascundea \ngrozit` fa]a \n måini,
temåndu-se s` afle identitatea vizitatorului.
La ad`post \n spatele ferestrei, scruta tot timpul cu privirea aleile [i trec`torii.
Apoi, cu timpul, teama ei se mai potoli.
68 MARNIE DE MAREZ

Dar dispre]ul pentru b`rbatul brutal care o violase [i apoi o b`tuse crescu.

***

|n acea zi de luni, spre sfår[itul dup`-amiezii, Laura se destindea citind \n


salon cånd Daisie \ntr` \n \nc`pere.
– Domnul [i doamna Vaughan ar dori s` v` vad`, domni[oar`. Sunt veri[orii
dumneavoastr`, a[a au spus.
– Nu-i cunosc. Nu-i cunosc deloc, [opti Laura, prad` timidit`]ii ei obi[nuite
\n fa]a persoanelor necunoscute. De altfel, nici n-am veri[ori. S` plece. Spune-le
s` plece.
– Ei bine, dac` a[ fi \n locul dumneavoastr`, domni[oar`, spuse Daisie cu o
expresie amuzat`, dac` a[ fi \n locul dumneavoastr`, i-a[ primi.
Laura ezit`. Pån` acum nu primise niciodat` singur` musafiri, dar Daisie,
care o observa din cadrul u[ii, decise \n locul ei:
– |i invit s` intre.
Mai existase vreodat` o femeie tån`r` manevrat` astfel de propria ei slujnic`?
Timp de o clip`, \i trecu prin minte s` fug` \n camera ei, dar nu avu totu[i
\ndr`zneala s` se eschiveze, de teama de a nu-i jigni pe musafiri.
|n disperare de cauz`, se \narm` cu curaj [i, dup` ce trase aer \n piept, se
preg`ti s` joace pentru prima oar` \n via]a ei rolul de st`pån` a casei.
U[a se deschise [i o tån`r` pereche str`lucind de s`n`tate \[i f`cu apari]ia.
Amåndoi erau \nal]i [i \mbr`ca]i \n haine de c`l`torie. Suråsurile care le
descopereau dantura superb` te f`ceau s`-i simpatizezi imediat.
Tån`rul b`rbat, Willy Vaughan, vorbea f`r` \ncetare cu un accent pe care
Laura -care nu auzise niciodat` vorbind un american – nu prea [tia de unde
provine. |i trebui un timp ca s`-i \n]eleag` explica]iile cum se f`cea c` erau rude
\ndep`rtate.
– Avem acela[i str`bunic. Da! Mama ta este o Vaughan, nu-i a[a, scump`
veri[oar`?
O SO}IE NEDORIT~ 69

Acesta era \ntr-adev`r numele de fat` al doamnei Clarisse Stanton. Willy


c`p`t` [i mai mult aplomb. Se dezl`n]ui, sus]inut de Rebecca, tån`ra lui so]ie
care, atunci cånd el se oprea doar ca s` respire, \i lua locul povestindu-i via]a de
necrezut dus` de fiul cel mic al sus-pomenitului str`bunic. Henry Vaughan se
dusese s` fac` avere \n America, avåndu-i drept tovar`[i de drum pe James
Willier [i tån`ra lui so]ie, cu care tocmai se c`s`torise. Veri[orii \i explicar` cum
cei doi b`rba]i s` instalaser` pe p`månturile atribuite de noul guvern. Harnici [i
rezisten]i, creaser` [i f`cuser` s` devin` profitabile planta]iile. C`s`toria fiului lui
James, Francis, r`m`sese f`r` urma[i, pe cånd familia Vaughan se \nmul]ise.
Willy care avea o mul]ime de unchi [i m`tu[i, avusese fericirea s` creasc` \n
mijlocul a patru fra]i [i surori, \n prezent to]i c`s`tori]i [i, sublinie el printr-o
mi[care a capului, to]i ta]i sau mame de familie.
Acestea fiind spuse, \[i trase pu]in sufletul [i Rebecca profit` de prilej ca s-o
anun]e c` erau la curent cu faptul c` Francis Willier c`uta \n familia sa din
America un b`rbat care ar merita s` devin` mo[tenitorul averii lui.
Asta le d`duse celor doi tineri ideea de a-[i face voiajul \n Europa, pentru
a-[i reg`si r`d`cinile.
Vizitaser` mai \ntåi Italia [i Fran]a, de unde era originar` familia Rebecc`i.
|nainte s` se \mbarce pentru \ntoarcere, ]inuser` neap`rat s` g`seasc` [i ramura
englez` a familiei Vaughan. Cercet`rile lor \i duseser` pån` la Clarisse Vaughan,
actuala doamn` Stanton.
Constataser` \n cele din urm` c` ar fi fost mai inspira]i s` nu se mai
deplaseze pån` la domeniul familiei Stanton, fiindc` ace[tia nu se aflau acolo.
Dup` spusele majordomului, plecaser` \n Sussex, s` conduc` o m`tu[` b`trån`
care venise s` asiste la c`s`toria domni[oarei Laura. Se preg`teau s` plece cånd
majordomul le d`duse o veste care li se p`ruse extraordinar`: domni[oara
Laura, fiica st`pånilor, devenise doamna Willier.
– Nu-i a[a c` este un lucru minunat?! exclam` Rebecca, zâmbind prietenos.
– Hazardul aranjeaz` multe lucruri, complet` Willy.
Iat` de ce tinerii c`s`tori]i veni]i tocmai din America se g`seau aici, \n fa]a
micu]ei lor veri[oare.
70 MARNIE DE MAREZ

Nu mai aveau decåt o or` pån` la \mbarcare [i ar fi fost foarte ferici]i s`-l
cunoasc` [i pe so]ul Laurei, care de acum era [i veri[orul lor [i va fi fiul adoptiv
al celui mai apropiat vecin.
Cu fruntea \ncruntat`, Laura spuse o minciun` sub privirea uimit` a lui
Daisie, care nu o p`r`sise decåt pentru a preg`ti un ceai.
So]ul ei... so]ul ei \[i va petrece cea mai mare parte a timpului preg`tindu-se
pentru c`l`toria care-l va duce spre o nou` via]`, al`turi de unchiul s`u. Unde se
g`sea \n acest moment? |n acest moment precis... era la Shiplake. Probabil c`
drumurile lor se \ncruci[aser`. Ce p`cat!
Nu era prea måndr` de minciunile ei, dar putea s` le m`rturiseasc` sincer
c` nu mai avea ve[ti de la so]ul ei de mai mult de o s`pt`mån`? C` habar n-avea
unde locuia apucatul `la cu care se m`ritase? |n orice caz, nu putea s`-i
m`rturiseasc` asta lui Willy, veri[orul pe care abia \l cunoscuse, dar care-i
devenise imediat atåt de simpatic! Sau Rebecc`i, o fat` atåt de lini[tit` [i
inimoas`. Frumoasa [i tån`ra femeie \i promise c` va da o recep]ie \n onoarea
familiei Willier, imediat ce Arnaud va sosi la "Septembrie" cum se numea
proprietatea unchiului Francis.
Ce p`cat c` Arnaud nu putuse fi de fa]`! Willier b`trånul ar fi fost atåt de
fericit ca tinerii Vaughan s` i-l poat` descrie pe viitorul lui mo[tenitor. Fiindc`
Francis Willier nu avea nici o idee despre cum ar`ta nepotul s`u.
Rebecca, o persoan` foarte ingenioas`, suger` tinerei lor veri[oare s` le fac`
un portret cåt mai detaliat al so]ului ei, pe care-l vor reda cåt mai minu]ios \n fa]a
unchiului Francis.
O descriere? Ce s` le spun` despre Arnaud? Aveau ni[te idei americanii `[tia!
O descriere... Laura nu era \n stare de a[a ceva. Problema i se p`rea de
nerezolvat. |n afar` de ochii lui cenu[ii care prevesteau furtun`, [i de favori]ii
ridicoli, nimic altceva nu-i venea \n minte.
|ngrozit` s`-[i constate neputin]a, Laura privea ochii prieteno[i ai verilor ei,
care o fixau cu simpatie.
– Da! |mi dau seama acum c` am ceva mai bun decåt o descriere!
Fugi pån` \n biroul lui Arnaud [i aduse fotografia celor doi miri.
– Lua]i-o [i d`rui]i-o unchiului Francis.
O SO}IE NEDORIT~ 71

Cel pu]in, portretul `sta va face pl`cere cuiva. Fiindc` ea se sim]ea mai mult
decåt fericit` s` se debaraseze de el! }inea atåt de pu]in la aceast` fotografie,
\ncåt se mai afla \nc` \n ambalajul ei original.
Dup` victoriosul tur de for]` constånd \n a-l \ngenunchea pe Arnaud Willier
la picioarele ei, Vivien n`d`jduia s` culeag` roadele performan]ei sale [i a[tepta
cu tot mai mult` ner`bdare ca tån`rul b`rbat s` i se consacre \n \ntregime.
|nainte de sosirea lui, se studie cu minu]iozitate din cap pån`-n picioare \n
oglind`, temåndu-se s` nu-i scape ceva. Ca o pas`re frumoas`, Vivien \[i ciugulea
penele \n vederea cuceririi perechii dorite.
Ce fericire s` se imagineze \mpreun` cu Arnaud, tr`ind o nou` via]`, avånd
locul ce li se cuvenea \n societatea celor mai boga]i plantatori din Mississippi!
Pe m`sur` ce se scurgea timpul, Arnaud aprecia din ce \n ce mai mult
compania frumoasei blonde. Nici nu \ncerca s`-[i \nving` atrac]ia fa]` de Vivien.
Nu era decåt ceva provizoriu [i el era foarte con[tient de asta. Totu[i Vivien, cu
ochii ei verzi [i dr`g`sto[i, plin` de blånde]e [i dr`g`l`[enie, se interesa \n
permanen]` de modul cum \[i folosea el timpul. Cel mai mic comentariu asupra
preocup`rilor sale o umplea de \ncåntare. |mpins de interesul ei, Arnaud \i relata
cu fidelitate toate faptele zilei respective. |i povestise astfel despre sfår[itul firmei
Willier, apoi despre discu]iile cu avocatul angajat pentru divor]. Nu-i ascunsese
nici \ntrevederea avut` cu Laura [i m`rturisirea acesteia privind pretinsa sarcin`.
De la sine \n]eles, nu suflase nici o vorb` despre ceea ce urmase... Dar Vivien
ghici urmarea. |ns` viclean` cum era, nu coment` \n nici un fel incidentul. |i
fusese suficient s` afle c`, f`r` acel copil, divor]ul va fi mult u[urat pentru ambele
p`r]i. Un lucru care favoriza proiectele ei.
|[i \ndrept` aten]ia spre planul pe care-l elaborase \n cele mai mici detalii.
Zilele urm`toare vor fi mai dificile, \ns`. Plecarea lui Black Eagle apropiindu-se,
Vivien dori s` vad` nava [i birourile companiei. Refuz` totu[i s` fac` o vizit` la
bord, dup` cum \i propusese cu amabilitate Arnaud. Biroul o interesa,
bine\n]eles, la fel ca tot ce era \n leg`tur` cu Arnaud, dar... Nu, nu, s` n-o prezinte
nim`nui. Nu ]inea deloc s` fie cunoscut`.
Totu[i, cånd sosi momentul s`-i anun]e vestea, Arnaud o f`cu cu tot tactul
necesar impus de delicate]ea situa]iei \n care se g`sea tån`ra femeie.
72 MARNIE DE MAREZ

– Nava e aproape \n \ntregime \nc`rcat`. |n cåteva zile vom putea ridica


ancora.
|ncerca s` elimine din vocea sa orice urm` de surescitare, cauzat` de
perspectiva apropiatei plec`ri.
Vivien \[i scutur` buclele blonde [i, \nchizånd ochii, l`s` s`-i scape un suspin
adånc, ca [i cum nu se sim]ea \n stare s` \mp`rt`[easc` entuziasmul amantului
ei.
– O s` vii [i tu acolo, scumpa mea, o min]i el. O s` vezi, de acum \ntr-un an
vom fi din nou \mpreun`, tu [i cu mine. Hai, scumpo, fii curajoas`, totul se va
aranja... Aha, zåmbe[ti, a[a e mai bine.
Ea asculta cuvintele de \ncurajare ale tån`rului b`rbat care \ncerca s` fac`
mai u[oar` desp`r]irea lor.
– E[ti atåt de inteligent, Arnaud. Am \ncredere \n spiritul t`u practic. |]i las
mån` liber`, dragul meu, s` faci cum crezi tu mai bine, \l min]i ea ca s`-[i asigure
libertatea mi[c`rilor.
Fiindc` \[i f`cuse propriul plan, pe care era gata s`-l pun` \n aplicare punct
cu punct. Pentru c` nu trebuia s` existe nici o fisur` \n comportarea lui Arnaud.
Desigur c` nu mai avea grijile de la \nceput. Dar atåta timp cåt Arnaud se mai
afla \n Anglia, el nu trebuia s` afle nimic.
Pu]in dup` ora zece diminea]a, Laura auzi soneria de la intrare, apoi pa[ii lui
Daisie. U[a salonului se deschise [i Arnaud Willier \[i f`cu t`cut apari]ia.
Inima Laurei reac]ion` ca de fiecare dat` cånd \l vedea pe omul acesta r`u.
F`r` s` \n]eleag` prea bine motivul, i se p`ru important s`-l primeasc` stånd
\n picioare. Se ridic` brusc [i-[i d`du seama c` måinile \i tremurau [i degetele i
se \ncle[tar` de bra]ele fotoliului.
– Stai jos. Nu e nevoie de ceremonie \ntre noi.
|i zåmbi. S-ar fi zis c` \ncerca s` calmeze un copil nervos.
– Haide, Laura, spune-mi. Totul e \n regul`?
Putea cineva s`-[i imagineze o \ntrebare mai nep`s`toare? Ultima lui vizit`
data de acum dou` s`pt`måni [i dup` felul cum se purtase, ar fi f`cut mai bine
s` tac`! Dar se p`rea c` nu avea de gånd. Se aplec` spre ea [i o privi, iar de data
asta ochii cenu[ii erau plini de o simpatie care pe Laura o l`s` rece. Ce mai
O SO}IE NEDORIT~ 73

punea acum la cale? Interesul pe care i-l ar`ta avea o not` de ipocrizie care o
speria.
– A[az`-te, Laura. Vreau s`-]i vorbesc. Avem destul timp la dispozi]ie. Poate
ar trebui s` \ncep prin a-]i spune c` regret ce s-a \ntåmplat ultima oar` cånd
ne-am v`zut. N-aveam inten]ia s` te r`nesc, \n ciuda insolen]ei de care ai dat
dovad` fa]` de o persoan` foarte drag` mie. De[i am fost provocat, vreau s` uit...
"Aha! Iat` ceva care i se potrive[te", se gåndi Laura, ai c`rei ochi alba[tri
scånteiar`.
– Nu-mi r`spunzi? Ai dreptate, e mai \n]elept a[a.
Se apropie, oprindu-se \n fa]a ei.
– Presupun c` mi-ai iertat acel gest provocat de månie. Eram amåndoi
extrem de agita]i. Bun... s` nu ne mai gåndim la asta. Acum, trebuie s` avem \n
vedere \n primul rånd apropiata mea plecare. Imediat ce nava va fi preg`tit`, voi
pleca departe de aici [i nu ne vom mai revedea.
Slav` Domnului, \n sfår[it, pleca!
– M` ascul]i, Laura? Desp`r]irea nu ]i se va p`rea prea grea, nu-i a[a? Mai ales
c`, dac` nu m` \n[el, nu vei fi prea \ndurerat`. Hai s` ne ar`t`m rezonabili [i s`
convenim amåndoi c` mariajul nostru nu a fost decåt o fars`. Ai [tiut
\ntotdeauna asta, la fel de bine ca [i mine. De[i \]i port o oarecare afec]iune. Da,
da, nu mai face figura asta mirat`! Mai mult` afec]iune decåt ai putea crede. Nici
tu nici eu nu dorim ca aceast` fars` s` se prelungeasc` la nesfår[it. Ar fi
\ngrozitor. Deci, m-am hot`råt s`-]i redau libertatea, recå[tigåndu-mi-o astfel pe
a mea. |n concluzie, i-am dat instruc]iuni avocatului s` \nceap` cåt mai curånd
procedura de divor]...
– Divor]? Oh, nu!
Laura se \nro[i cånd \[i d`du seama c` ridicase tonul. Arunc` o privire
prudent` \n direc]ia lui Arnaud, ca s`-i vad` reac]ia. {i mai ales fiindc` nu uitase
c` avea måna grea.
O cut` adånc` ap`ruse pe fruntea lui Arnaud. T`cu \ns` cåteva clipe \n fa]a
tupeului nea[teptat al mutei. Apoi, cu o voce tran[ant`, care-i tr`da enervarea, relu`:
– Da, un divor]. Fie c` \]i place sau nu. Aceast` solu]ie e cea mai potrivit` \n
cazul nostru. Ce naiba, doar nu suntem \n Evul Mediu!
74 MARNIE DE MAREZ

Un divor]! Doamne! Un divor] era aproape la fel de dezonorant ca o crim`.


Divor]ul situa femeia la periferia societ`]ii. Familia era pus` la index [i nefericita
nu mai era primit` nic`ieri. Circumstan]ele nu aveau nici o importan]`. Cånd era
vorba de un divor], \ntotdeauna so]ia era aceea care suporta toate consecin]ele,
iar numele ei se afla pe toate buzele. |n aceast` situa]ie \ngrozitoare, o femeie
divor]at`, ostracizat`, nu mai avea alt` cale de ales decåt s` p`r`seasc` regiunea
[i oamenii cinsti]i pe care-i cuno[tea.
Scutur` din cap, orbit` de lacrimi.
– N-ai dreptul...
– Ba da, [i te rog, nu te prosti mai mult decåt e[ti. F` un efort [i
comport`-te ca o persoan` de bun-sim].
– N-ai dreptul...
– Laura! \i spuse el pe un ton de avertisment. Ai grij`, Laura, nu sunt deloc
o fire r`bd`toare [i [tii prea bine asta. A[a c` nu m` scoate din s`rite.
Oricare alt` femeie \n locul ei ar fi protestat. Dar Laura nu era decåt o copil`
care \ncepuse s` tremure la gåndul represaliilor.
– A[a te vreau... docil`. Acum c` ]i-a venit mintea la cap, s` revenim la ni[te
lucruri practice. M` \mbarc måine sear`. O s` a[tep]i aici sfår[itul s`pt`månii,
apoi te vei \ntoarce la p`rin]ii t`i. Un reprezentant al cabinetului de avocatur` pe
care l-am contactat va veni s`-]i dea s` semnezi ni[te acte privitoare la divor]ul
nostru. Aceast` formalitate ne va ajuta s` cå[tig`m un timp considerabil [i
trebuie neap`rat s` fii prezent` [i s` consim]i. De aceea, \]i poruncesc s` r`måi
aici pån` la sfår[itul s`pt`månii. Contez pe tine, Laura, m-ai \n]eles?
Laura \[i mu[c` buzele ca pentru a spune: "Da, domnule", dar nu rosti nici
un cuvånt cu glas tare.
– Bine! Deci am acordul t`u. |nc` ceva, dota ta va fi \napoiat` imediat ce se
va pronun]a divor]ul. A[adar, nu mai avem nimic s` ne spunem. N-o s` te mai
v`d \nainte de \mbarcare. |mi pare r`u c` lucrurile s-au petrecut astfel \ntre noi.
Hai, Laura, fii fat` bun` [i nu mai face mutra asta. S` ne desp`r]im f`r` ranchiun`.
Prive[te mai degrab` partea bun` a lucrurilor. Spune-]i c` \n curånd vei fi liber`
s` te m`ri]i cu un b`iat pe care-l vei iubi. Iar eu voi pleca spre noua mea via]`
liber, f`r` s` fiu legat de måini [i de picioare. Asta e! Adio, Laura!
O SO}IE NEDORIT~ 75

Dup` cum \i era obiceiul, Daisie a[tepta \n spatele u[ii. Se repezi imediat \n
camer`, \ncercånd s` ridice moralul nefericitei ei st`påne.
– Hot`rårea luat` de domnul Willier nu m` mir` cåtu[i de pu]in,
domni[oar`. Dar va trebui s` v` dezv`]a]i de obiceiul de a-i asculta ordinele. Mai
ales pe acesta, pe care-l consider complet aiurea.
Cånd lucrurile mergeau r`u, Daisie [tia s` g`seasc` \ntotdeauna cuvintele
potrivite. Totu[i, de data asta, domni[oara p`rea de neconvins. St`tea cu privirea
plecat` [i p`rea chiar pu]in vinovat`.
– Dac` vrea s` divor]eze, ce pot s` fac?
Camerista, cu buzele tremurånd de indignare, privea chipul palid al
domni[oarei ei.
– S` nu accepta]i, domni[oar`. Aminti]i-v` ce i s-a \ntåmplat doamnei Portal!
V` mai aduce]i aminte, nu-i a[a? E adev`rat c` era]i prea mic`, pe atunci... Uit
\ntotdeauna c` ave]i cu doi ani mai pu]in decåt mine.
Con[tient` de superioritatea pe care i-o d`dea vårsta, Daisie adopt` un ton
solemn pentru a continua:
– Dar eu n-o s` uit niciodat`. O s`-l rev`d \ntotdeauna pe reverend
interzicåndu-i s`-[i ocupe locul \n biseric` [i s` asculte slujbele religioase. Se
a[ezase \n pragul u[ii [i \ntinsese måinile ca s`-i bareze drumul "D`-te \napoi,
femeie necredincioas`!" \i striga el. Ce scen` \ngrozitoare! {i acum mi se strånge
inima cånd m` gåndesc la ea.
De fapt, Daisie nu-[i aducea aminte cu exactitate acest eveniment, dar \l
auzise povestit de atåtea ori, \ncåt era sigur` c` fusese martor` la el.
– Asta v` dori]i pentru dumneavoastr` [i pentru familie, domni[oar`? Va fi
mai r`u decåt dac` a]i fi avut cium` [i holer`. Nu se va g`si nimeni care s` v` sar`
\n ajutor, s` fi]i sigur` de asta.
Argumentul era imbatabil.
– Gåndi]i-c` la p`rin]ii dumneavoastr`, domni[oar`.
– Tat`l meu ar muri de durere [i de ru[ine.
– Desigur! {i doamna la fel.
Laura se \nro[i de ciud`.
– Mama? Va culege ce a sem`nat!
76 MARNIE DE MAREZ

Daisie scoase o exclama]ie de uimire.


– Domni[oar`!
Pentru prima oar` \n via]a ei, domni[oara Laura exprima o opinie personal`.
{i Daisie nu putea fi decåt de p`rerea ei. La urma urmei, cine o vârâse pe
domni[oara \n acest necaz, decåt zgrip]uroaica aia de doamn` Stanton? Trebuia
s` pl`teasc` pentru toate uneltirile ei. Din nefericire, domni[oara Laura va fi
prima care va avea de suferit. {i asta nu era drept. Sigur` c` domni[oara ei nu
merita s` fie pedepsit` pentru un lucru de care nu era vinovat`, Daisie se hot`r\
s` l`mureasc` situa]ia. Vocea ei deveni conving`toare:
– De ce am r`måne aici, s`-l a[tept`m pe omul avocatului? Dac` g`se[te u[a
\ncuiat` [i p`s`rica disp`rut` din cuib, de la cine va cere semn`tura? Fiindc`,
dac` am \n]eles bine, dac` nu exist` respectiva semn`tur`, nici nu poate fi vorba
de divor]. Deci, s` plec`m, domni[oar`!
Ochii ei c`prui str`luceau de satisfac]ie.
– S` plec`m! Dar unde? |n Sussex, la m`tu[a mea? Oh, biata mea Daisie, se
vede de la o po[t` c` n-o cuno[ti. E prea legat` de familia mea ca s` ascund` un
lucru care m` prive[te.
De[i n-o simpatiza deloc pe b`tråna ei m`tu[`, se gåndise la ea ca la singura
persoan` care ar fi putut s-o primeasc`.
– Indiferent unde m-a[ duce, mama o s` m` g`seasc` precis.
F`cu o stråmb`tur` mai conving`toare decåt cuvintele, pentru a descrie
tenacitatea doamnei Stanton.
– Indiferent e bine zis... c`ci doamna n-ar face o c`l`torie pån` \n Lumea
Nou`, presupun?
Laura zåmbi, fiindc` pu]ine persoane mai spuneau \nc` "Lumea Nou`" cånd
vorbeau despre America.
– Sigur c` nu! Mama se måndre[te cu faptul c` n-a pus niciodat` piciorul
afar` din ]ara ei. De fapt, \i e atåt de team` de ap`, \ncåt n-a traversat nici Canalul
Månecii ca s-o viziteze pe Helen...
Helen! T`cerea care se l`s` \n urma acestui nume fu mai mult decåt
semnificativ`.
– Helen... repet` Laura, cl`tinånd de mai multe ori din cap.
O SO}IE NEDORIT~ 77

– Domni[oara Helen...
Daisie nu-[i termin` fraza, dar d`du aprobator din cap.
Gestul ei, destul de elocvent, \nsemna: "Bine\n]eles c` da! Ce simplu era!
Helen!"
Dup` ce li se lu` greutatea imens` de pe inim`, datorat` nesiguran]ei,
c`p[oarele lor iste]e \ncepur` s` pun` la punct detaliile. Prioritatea priorit`]ilor
era s` p`r`seasc` apartamentul cåt mai repede posibil, ca s` evite eventualele
vizite ale reprezentantului avocatului. "|n zilele urm`toare" spusese C`pc`unul.
Valizele! Trebuia imediat s` fac` valizele!
Necazul era c` nici una nici cealalt` habar n-avea ce trebuia s` fac` pentru a
ajunge rapid \n Fran]a. Daisie lu` taurul de coarne [i se duse s` dea tårcoale prin
port.
|n aceea[i sear`, o bri[c` trecu s` le ia bagajele, iar o calea[c` le duse pe
amåndou` spre punctul de \mbarcare.
Pe drum, se oprir` s` expedieze o scrisoare pe care Laura o scrisese
p`rin]ilor ei. Cånt`riser` \mpreun` fiecare cuvånt. Sensul general al misivei nu
trebuia s` lase nici o umbr` de \ndoial` \n mintea doamnei Stanton. So]ul Laurei
se hot`råse \n ultimul moment s`-[i ia [i [o]ia, iar Daisie \i \nso]ea.

"Scumpii mei p`rin]i,


Cånd ve]i citi aceste rånduri, voi fi foarte departe. Ierta]i-m` dac` v-am
sup`rat. Fusese stabilit ca, dup` plecarea so]ului meu, s` revin acas`, lång` voi.
Aceast` solu]ie, care avea aprobarea tuturor, s-a dovedit a fi foarte dureroas`,
chiar insuportabil`. Iat` deci, scumpii mei p`rin]i, c` ne \mbarc`m amåndoi
peste cåteva ore. O iau pe Daisie cu mine. Credeam c` vom avea timp s` venim
la Shiplake ca s` ne lu`m r`mas-bun dup` \ntoarcerea voastr` din Sussex. Din
p`cate, am aflat c` nava noastr` e gata s` ridice ancora, plecarea fiind devansat`
cu cåteva zile, ceea ce pare un lucru destul de curent printre marinari.
A[a cum afirmai, drag` m`mico, America nu este atåt de departe de noi. Am
verificat asta pe o hart` [i pot s`-]i confirm c` ai avut dreptate.
Arnaud se gr`be[te s` vad` planta]ia unchiului s`u. Iar eu abia a[tept s`
ajung la destina]ie.
78 MARNIE DE MAREZ

Fi]i indulgen]i fa]` de modul cum am scris aceast` scrisoare, care vi se pare
probabil cam dezlånat`. Dispun de pu]in timp [i, de ce v-a[ ascunde asta, \n
ciuda aerului satisf`cut pe care-l afi[`m, ne sim]im cam speria]i \n fa]a
perspectivei de a pluti spre o via]` nou` care ne va \ndep`rta de frumoasa
noastr` ]ar` unde nu vom reveni mai devreme de urm`torul an, sau poate chiar
mai tårziu.
Domnul s` v` binecuvånteze pe to]i, [i mai ales pe voi, scumpii mei p`rin]i.

Cu respect [i dragoste filial`,


fiica voastr` Laura.

P.S. Fi]i v` rog buni [i anun]a]i familia lui Daisie despre hot`rårea ei de a m`
\nso]i."

***

Perry Hobson, func]ionarul din Londra al companiei de naviga]ie Chambers,


Willier [i McDonald, se ridic` pentru a primi cum se cuvine o atåt de frumoas`
[i distins` lady. P`str` un aer deferent \n timp ce asculta vocea aristocratic`
ordonånd ca numeroasele ei bagaje s` fie urcate la bordul lui Black Eagle, \n
cabina domnului Willier, so]ul ei.
Cu chipul impasibil, func]ionarul o asigura pe doamna Willier c` bagajele ei
sunt \n siguran]` [i o rug` s` urce la bord. Dac` doamna avea nevoie de serviciile
personalului, se va ocupa [i de aceast` problem`.
Fiindc` nu primi nici un r`spuns din partea distinsei lady, o conduse pån`
\n pragul biroului, urm`rindu-i din priviri mersul unduios pe cheiul la care era
amarat vaporul. Apoi se rea[ez` la masa lui de lucru pentru a o ad`uga pe
doamna Willier, al`turi de numele so]ului ei, pe lista pasagerilor lui Black Eagle.
Aflat pe puntea vaporului american, Arnaud urm`rea forfota continu` a
echipajului. Se sprijini de balustrad` ca s` poat` privi [i activitatea din port.
O SO}IE NEDORIT~ 79

Soarele nu ajunsese \nc` \n \naltul cerului cånd cu o smucitur` puternic`, ancora


se desprinse [i nava porni cu elegan]` s` despice crestele valurilor. Sim]ind un
nod \n gåt, Arnaud privi \ntinderea nesfår[it` a m`rii. |n aceast` ]ar`, care \n
curånd va disp`rea din raza vederii lui, l`sa tot ce iubea mai mult pe lumea asta.
|n primul rånd [i \naintea tuturor, pe mama lui adorat`, apoi fra]ii [i sora lui, care
\ncepuser` deja s`-i lipseasc`. Prietenii lui, Barty, fratele lui de lapte [i
confidentul lui dintotdeauna. {i pe blonda Vivien. Petrecuser` ceva timp
\mpreun` [i f`cuser` planuri irealizabile. Gata pentru totdeauna! Adio, frumoas`
Vivien! Avu o strångere de inim` la gåndul c` \ncepuse deja s-o uite. Dar n-o s`
moar` nici unul din ei din asta. |n curånd, va sosi timpul frumoaselor
americance. Un gånd pl`cut care-l f`cu \ncetul cu \ncetul s`-[i simt` inima mai
u[oar`.
Dup` o ultim` privire aruncat` spre coast`, ridic` din umeri [i-i \ntoarse
spatele, \ndreptåndu-se indiferent spre puntea inferioar`.
Cabinetul lui Sir Archibald Belrose trimise un stagiar acas` la doamna
Willier, n`scut` Stanton. Acesta avea drept misiune s`-i dea personal ni[te acte
la semnat [i s-o invite s` vin` cåt mai curånd posibil la cabinetul avocatului, care-
i va face cunoscute m`surile luate pentru un divor] rapid [i discret.
Avocatul stagiar avu nepl`cuta surpriz` de a g`si u[a \ncuiat`. Port`reasa
consultat` \n acest sens \i aduse la cuno[tin]` cu o satisfac]ie r`ut`cioas` c`
doamna Willier nu mai locuia \n aceast` cas`. Plecase \mpreun` cu so]ul ei. Se
\mbarcaser` amåndoi pentru America. Trecuser` de atunci cåte?... trei zile, nu
mai mult. Nu, nu se \n[ela deloc. Camerista \i spusese tot cånd \i d`duse cheile
apartamentului. Camerista, care era o fat` istea]` foc, \i [optise chiar la ureche:
"Dac` a]i [ti cåt de \ndr`gosti]i sunt!"
Port`reasa mai afirm` c` v`zuse chiar cu ochii ei doi b`rba]i care \nc`rcau
bagajele \ntr-o bri[c`. O calea[c` o a[tepta pe doamna Willier, calea[c` \n care
domnul Willier se instalase deja. Ar fi putut s` jure asta [i, ca s` fie mai
conving`toare, ridic` måna dreapt`. Poate n-ar fi fost atåt de categoric` dac`
micu]a camerist` nu i-ar fi atras aten]ia: "L-a]i v`zut pe domnul Willier care \[i
a[teapt` so]ia \n calea[c`?" Doar nu era s` inventeze ea, port`reasa, a[a ceva? {i
de altfel, de ce ar fi min]it-o camerista?!
80 MARNIE DE MAREZ

Dup` ce \[i reveni din [ocul produs de aceast` veste, stagiarul pentru care
aceasta era prima problem` de care se ocupa singur, verific` la compania
maritim`. Ar`tåndu-i-se lista pasagerilor, i se confirm` c` \ntr-adev`r domnul [i
doamna Willier se \mbarcaser` pe Black Eagle. |n patru-cinci s`pt`måni, dac`
totul mergea bine, tån`ra pereche va ajunge de cealalt` parte a Atlanticului.
Luånd cuno[tin]` de noile date ale situa]iei, principalul adjunct al lui sir
Archibald, care v`zuse atåtea [i atåtea de cånd se ocupa de divor]uri, \nchise
ochii [i-[i trosni degetele.
– Deci, so]ul s-a r`zgåndit... Nu e nici primul nici ultimul care o face. Dup`
cum prevede regulamentul, sumele v`rsate de client revin de drept cabinetului
nostru. |nchide dosarul [i trimite-l la arhiv`.
Capitolul 6

Dup` na[terea ultimului ei copil, Helen \[i petrecea toate dup`-amiezele \n


micul ei budoar, pån` la ora ceaiului. |n compania doicii [i a lui Janet, camerista
care o \nso]ise din Anglia \n Fran]a, savura \n acest moment pl`cerea de a-[i
r`sf`]a bebelu[ul.
Bine dispus`, arunc` la un moment dat o privire spre frumoasa alee a
parcului, care ducea spre u[a de la intrare.
Zåmbetul ei f`cu loc surprizei. Gesticulånd cu amåndou` måinile, dou`
creaturi zdren]`roase urcau aleea m`rginit` de un gard viu.
– Doamn`, ce se \ntåmpl` acolo?! exclam` Janet, apropiindu-se de fereastr`.
Vre]i s` chem pe unul din oamenii no[tri s` le alunge?
Helen scutur` din cap, \[i \ncre]i pleoapele \n \ncercarea de a vedea mai bine
[i \ntinse bebelu[ul doicii.
– Doamne! Cum…
Se \ntrerupse, \ns`. Janet se \ntoarse spre ea [i o prinse de bra]. |ntr-o clip`,
Helen se degaj` [i se repezi spre terasa casei. Cobor\ iute treptele \n
\ntâmpinarea surorii sale mai mici.
Laura nu mai sem`na deloc cu fata rezervat` pe care o v`zuse ultima oar`
acum trei ani, \n casa tat`lui lor. P`rul ei negru nu mai era acum decåt o claie
\ncålcit` care-i ajungea pån` la talie, dåndu-i aerul unei s`lbatice. Nici tovar`[a ei
n-ar`ta mai str`lucit. Amåndou` purtau ni[te haine de c`l`torie murdare [i
rupte, fiind pline de praf din cap pån`-n picioare.
82 MARNIE DE MAREZ

– Laura, scumpa mea Laura! Ce ]i s-a \ntåmplat? Doamne, am crezut c`


sunte]i ni[te copii de oameni s`rmani!
Laura \ncepu s`-i dea explica]ii \ntr-un torent de vorbe iute ca o ploaie de
var`.
– Paznicul nu voia s` ne lase s` intr`m. Degeaba i-am repetat pe toate
tonurile c` sunt sora ta, nu f`cea decåt s` urle la noi: "Pleca]i de aici miloagelor!
Nu avem nevoie de cer[etoare \n jurul castelului! Valea !". M` \ntreb dac` nu
cumva e cam…
|[i duse palma \n dreptul tåmplei [i o flutur` semnificativ. Apoi continu`:
– Dar i-am tras clapa. Ia te uit` la nebunul `la b`trån cum fuge.
|ntr-adevar, p`rea scos din min]i. V`zåndu-l ro[u la fa]` de furie, Helen ridic`
måna.
– Totul e-n regul`, Albert. |]i mul]umesc.
P`rul lui aproape alb era vålvoi [i gåfåia, \ncercånd s` dea explica]ii.
– Doamn` baroan`, am f`cut tot ce am putut s` le \mpiedic pe aceste dou`
cer[etoare s` intre \n parc, dar vagaboandele au luat-o la goan` [i…
Se dezl`n]ui din nou \mpotriva intruselor:
– Hai, [terge]i-o de aici, miloagelor!
– Ajunge! Du-te \napoi. |]i repet, totul e-n regul`.
Fiindc` vocea baroanei se f`cuse aspr`, Albert accept` f`r` nici o tragere de
inim` s` se \ntoarc` la c`su]a lui aflat` lång` poart`.
– Cer[etoare! izbucni Laura, furioas`.
– Fetelor, dar v-a]i uitat bine una la cealalt`? Parc` sunte]i ni[te ]ig`nci.
Laura d`du din cap, aprobånd-o.
– Am mers pe jos dou` zile \ntregi, am dormit prin hambare.
– Cum? se sufoc` Helen de uimire [i de indignare. Nu a]i… Cu to]i tålharii
care mi[un` pe drumuri…
– Nu-]i face probleme, Helen. Nu ne-a mai r`mas nimic care poate fi furat.
Dup` traversare, am luat trenul pån` la Paris. Noi pl`nuiser`m s` venim cu
trenul pån` aici, dar nimeni de la gar` nu a acceptat s` ne vånd` bilete pe banii
no[tri engleze[ti. Sf`tuite de un domn bine \mbr`cat, ne-am dus s` ne schimb`m
banii la o banc`. |n acel moment, ne-am dat seama c` nu-i mai aveam…
O SO}IE NEDORIT~ 83

Ni-i furaser`, ca [i bagajele de altfel…


– Doamne! gemu Helen.
– Nu ne mai r`mânea decåt s` facem drumul pe jos… Dup` ce ne-am
interesat asupra rutei, am mers [i am tot mers, pån` la epuizare. Am [terpelit
poame de prin livezi [i am \nnoptat pe apucate. A[a c` nu te mira, scumpa mea
sor`, c` avem hainele cam… [ifonate.
|n acest moment, energia Laurei se volatiliz` brusc [i spuse \n [oapt`:
– Murim de foame, Daisie [i cu mine. De sete [i de somn!
Ca [i cum simplul fapt c` \[i auzise rostit numele \i d`duse lovitura de gra]ie,
Daisie izbucni \n hohote de plåns, plåns pe care [i-l st`pånise de la plecarea din
Londra. Laura se aplec` spre ea, \ntr-un elan de tandre]e.
– Am sosit, Daisie… Vezi, Helen, e foarte greu pentru ea, se simte complet
neputincioas`, fiindc` nu pricepe o boab` fran]uze[te. {i atunci, nu [tie ce s`
fac`. Nu te mai teme, Daisie, sora mea mai mare se va ocupa de toate.
Helen d`du toate ordinele necesare [i, o or` mai tårziu, Daisie la etajul
servitorilor [i Laura \n camera albastr`, se destindeau f`cånd o baie binemeritat`
[i… binevenit`.
|nainte de asta, se "remontaser`" \n buc`t`rie. Laura era prea fl`månd` ca s`
mai a[tepte s` i se serveasc` gust`rile pe o tav`. |n plus, se sim]ea responsabil`
fa]` de Daisie [i nu voia s-o p`r`seasc` pe un teritoriu str`in f`r` un interpret.
Buc`t`reasa abia le pusese pe mas` cåte dou` farfurii pline cu o sup`
aburind` [i ni[te sandvi[uri cu friptur` rece, c` cele dou` fugare [i h`p`iser`
tartinele [i-[i vârau lingurile \n farfuriile cu sup`. Foamea li se potoli \ns` destul
de repede, fiindc` picau de somn.
Acum, a[ezat` \n apropierea c`zii de baie, Helen o privea pe Janet care sp`la
p`rul negru al surioarei ei. Presim]ea c` va auzi ni[te m`rturisiri de o deosebit`
gravitate. Fiindc` nu faptul c` \[i p`r`sise ]ara \i d`dea Laurei acea privire ciudat`
[i aerul hot`råt. De[i epuizat` de aventura ei, p`rea eliberat` de o povar`. Laura
se schimbase foarte mult de cånd fusese constråns` de evenimente s`-[i ia soarta
\n propriile måini.
Bietul copil! Ce i se \ntåmplase oare? |n culmea \ngrijor`rii, Helen \[i punea
\ntreb`ri la care nu se g`sea r`spuns. Totu[i, nu avea de gånd s` insiste, va
84 MARNIE DE MAREZ

a[tepta pån` cånd Laura va fi preg`tit` s`-i vorbeasc` despre c`s`toria ei, despre
Clarisse.
|n momentul de fa]`, buzele tremur`toare [i pleoapele grele cereau un pat
moale. Dar måine lucrurile se vor l`muri. {i, cine [tie? Poate c` fuga asta se va
dovedi de bun augur pentru viitor? Smuls` din måinile posesive ale mamei ei,
Laura ar putea deveni o alt` femeie. Personalitatea ei, strivit` de egoismul
mamei, va reveni poate la suprafa]`.
{i dac` aceast` c`l`torie tr`snit` nu va folosi decåt la asta, atunci
binecuvåntat` s` fie.
Ner`bd`tor s` ajung` la cap`tul periplului s`u, Arnaud nu ]inea deloc s`
piard` o zi \ntreag` a[teptånd ca cineva s` binevoiasc` s`-i debarce lucrurile.
Secundul se ar`t` foarte \n]eleg`tor, dånd dispozi]iile necesare pentru
transportul bagajelor pån` la domeniul "Septembrie". Puteau s` conteze pe el:
imediat ce cala cu bagaje va fi desc`rcat`, cuferele le vor fi trimise.
Era cald [i soarele str`lucea sus pe bolta cerului. Dup` cinci s`pt`måni
petrecute pe mare, Arnaud aprecia \n mod deosebit faptul c` simte sub t`lpi
p`måntul ]`rii care va deveni a doua lui patrie. Sosiser` cu mai multe zile \n
avans [i astfel se f`cu c`, \n mul]imea care se \nghesuia pe chei, nu se afla nimeni
de la planta]ie ca s`-i \ntåmpine. Un func]ionar al companiei le suger` s`
\nchirieze un echipaj cu care s` str`bat` drumul pån` la domeniul "Septembrie".
Arnaud [i Vivien, zdruncina]i pe bancheta din lemn, prea \ncorda]i ca s`
vorbeasc` \n mod firesc, trebuia s` fac` apel la toat` energia lor pentru a afi[a un
calm pref`cut.
Nimeni nu vorbea, cu excep]ia unui comentariu banal, f`cut din cånd \n
cånd cu privire la ceva interesant semnalat de vizitiul lor. Arnaud aproba
printr-un semn al capului [i, dup` ce ad`uga cåteva cuvinte despre peisaj, se
\nchidea din nou \n mu]enia lui. Pe m`sur` ce treceau clipele, teama lui se
transforma \n nervozitate. Ideea de a-[i face apari]ia la unchiul lui \nso]it de
Vivien nu-l bucura deloc. Nu voia s-o prezinte drept so]ia lui. S`-[i \n[ele
cuno[tin]ele f`cute la \ntåmplare \n timpul travers`rii, la bordul vasului, era una;
dar cu totul altceva era s`-l \n[ele pe tat`l lui adoptiv.
O SO}IE NEDORIT~ 85

|ncercånd s`-[i ocupe mintea, privea \n jurul lui, for]åndu-se s` nu se


gåndeasc` la nimic, prea obosit ca s` mai refuze \nc` o dat` argumenta]ia lui
Vivien, ra]ionamentele ei de care se s`turase pån` peste cap \n timpul c`l`toriei.
{i dac` ar fi tr`it o sut` de ani – era convins de asta – niciodat` n-ar fi putut
da uit`rii stupefac]ia lui la auzul vocii distinse care-l primise de cum trecuse
pragul cabinei.
– Bun`, dragostea mea. Te a[tept de câteva ore. Marinarul care se ocupa de
\mbarcarea pasagerilor m-a luat drept so]ia ta [i m-a adus \n aceast` cabin`. Ce
puteam s` fac decåt s` m` instalez aici?
N`ucit de uimire, Arnaud o examina pe tån`ra femeie pe care o p`r`sise \n
seara zilei anterioare. |[i luaser` un r`mas-bun emo]ionant, bine\n]eles. Dar nici
nu-i trecuse prin minte c` o va mai revedea vreodat`. |n orice caz, nu atåt de
repede. Acum c` imposibilul se produsese, c` ea se afla la nici dou`zeci de
centimetri de el, se sim]ea \nghe]at de team`, ca [i cum se reg`sea \n fa]a unei
persoane pe care o crezuse pierdut` pe vecie [i purtase doliu \n urma ei,
sco]ånd-o din via]a lui o dat` pentru totdeauna.
Sigur, desp`r]irea \l duruse, dar noua lui via]` \ncepuse deja f`r` Vivien. {i
uite c` ea \l obliga s`-i fac` din nou loc \n via]a lui.
Ea vorbea, vorbea, c`utånd s`-l \nece \ntr-un val de argumente.
– Fiindc` nimeni nu este informat despre situa]ia ta, de ce s` nu ajungem la
unchiul t`u \n chip de so] [i so]ie? Nu ]i se pare fantastic` aceast` idee? S` nu
crezi c` am adoptat aceast` solu]ie f`r` s` \ntorc problema pe toate fe]ele. Planul
`sta e perfect [i o s` vezi, mai tårziu, imediat ce notificarea divor]ului t`u ne va
parveni, o s` ne c`s`torim cu discre]ie \ntr-un al stat. O s` vezi c` unchiul t`u nici
n-o s` se prind` c` a fost dus de nas.
O t`cere ap`s`toare se instaur` \n cabin` ca urmare a vorbelor ei. T`cere pe
care Arnaud o rupse \n cele din urm`.
– Sunt dezolat, scumpa mea, dac` vorbele pronun]ate la Londra te-au l`sat
cumva s` crezi c` a[ avea inten]ia s`-l "duc de nas" pe unchiul meu. Onoarea m`
\ndeamn` s`-]i spun imediat c` te-ai \n[elat amarnic. Acum cånd voi \ncepe o
via]` nou`, s` te fac s` treci drept so]ia mea nu ne-ar aduce decåt necazuri [i nu
pu]ine remu[c`ri. Nu se cl`de[te ceva solid pe o minciun`.
86 MARNIE DE MAREZ

{ocul era dur [i Vivien \l resim]i din plin. Dar via]a o \nv`]ase s` nu se predea
f`r` lupt` [i discu]ia re\ncepu iar [i iar, fiecare r`månånd pe pozi]ia lui pån` cånd
nava \ncepu s` se legene puternic. Imediat chipul tinerei femei \[i pierdu
culoarea, devenind alb ca hårtia.
|n cursul urm`toarelor [ase zile, \i fusese prea r`u ca s` mai sus]in` vreo
polemic`.
Arnaud ocolea pe cåt posibil momentul cånd era obligat s` se \ntoarc` \n
cabina lor. Mirosul de aici i se p`rea insuportabil. Descoperind-o pe Vivien
ghemuit` \n pat, tremurånd toat`, cu p`rul blond ud de transpira]ie [i
nepiept`nat, uita nop]ile fierbin]i de la Londra, de orele pline de pasiune
petrecute \n bra]ele ei. Afec]iunea \nlocuie[te dragostea, dar ideea unei afec]iuni
care face suportabil orice din partea fiin]ei iubite nici nu-i trecuse vreodat` prin
gånd lui Arnaud. A[a c` se ]inea cu degetele de nas [i p`[ea peste cuf`rul tinerei
femei care ocupa practic tot spa]iul cabinei, nel`sånd decåt un loc stråmt de
trecere \ntre cu[ete. Se \ntindea \n patul lui, cåt mai departe posibil de bolnav`,
[i o trimitea \n gånd la to]i dracii.
Traversarea \[i urm` cursul cu sui[urile [i coborå[urile ei. Abia restabilit`
dup` r`ul de mare, Vivien \[i pusese din nou problema pe tapet. {i \nc` o dat`.
{i \nc` o dat`. De atåtea ori [i atåt de bine, \ncåt Arnaud se hot`råse s`-i spun`
totul unchiului s`u. C` Vivien era sau nu mul]umit` de asta, el hot`råse s`-i
relateze evenimentele exact a[a cum se petrecuser`. {i oricare ar fi fost verdictul
p`rintelui s`u adoptiv, era gata s` se supun`.
Se a[teptase la acuza]ii [i la lacrimi dar, contrar a[tept`rilor sale, declara]ia
lui nu avusese ca urmare decåt o acceptare plin` de resemnare. {i r`m`seser`
la acest compromis.
Vizitiul le indic` borna care marca hotarele planta]iei "Septembrie",
proprietatea domnului Willier. Cu gåtul \ntors ca s` poat` vedea casa, Vivien nu
z`ri decåt un cåmp… cåmp cåt vedea cu ochii. |ntoarse capul [i \ntålni privirea
vizitiului, care o privea amuzat.
– Nu a]i sosit \nc`, le explic` el. Mai avem de parcurs pe pu]in trei sau patru
mile.
Doamne! Arnaud va poseda \ntr-o bun` zi totul! Si ea \l va \mp`r]i cu el!
O SO}IE NEDORIT~ 87

– Iat` "Septembrie" spuse brusc vizitiul, luånd-o pe o alee lung` m`rginit`


de arbori \nal]i.
Inima lui Vivien se opri \n loc cånd, la o curb`, \n fa]a ochilor lor ap`ru o
locuin]` alb`: o cas` splendid` cu coloane care sus]ineau veranda de la primul
etaj. Se \ndr`gosti pe loc de ea [i o dorin]` de posesiune puse st`pånire pe
\ntreaga ei fiin]`. "Totul va fi al meu! Totul \mi va apar]ine!".
Abia z`riser` tr`sura c` trei negri[ori o luar` la fug` ]ipånd ca ni[te p`s`ri.
Apoi se puser` pe rås pån` cånd o negres` voinic` \i lu` la rost, dup` care se
repezi \n cas`, [tergåndu-[i fa]a cu [or]ul. Strig` cu o voce ascu]it`:
– Doamn` Vaughan! Doamn` Vaughan! Au venit oamenii din…
F`r` s`-[i termine fraza, ie[i gr`bit`, astupåndu-[i gura cu dosul palmei,
urmat` de o femeie corpolent` care se apropia da tr`sur`.
– Domnul Willier! Doamn`? Slav` Domnului c` a]i ajuns la timp! Intra]i
repede, domnul Willier se simte din ce \n ce mai r`u.
|n interior, \nc`perile erau spa]ioase [i aranjate cu un bun-gust deosebit.
Peste tot domnea ordinea, cur`]enia [i un rafinament pe care Vivien nu se
a[tepta s`-l g`seasc` \n ]ara asta de s`lbatici. Ochii ei trecur` \n revist` casa,
\nregistrånd fiecare detaliu \n timp ce guraliva doamn` Vaughan \[i continua
lament`rile:
– Domnul Willier nu mai are deloc putere. Era atåt de singur, s`racul. Fiul
[i nora mea m-au \nso]it pån` aici.
Vivien nu mai ascult` continuarea. Deci, unchiul era pe moarte? Totul
mergea de minune. Arnaud nu va mai fi nevoit s`-i aud` verdictul [i nici o stavil`
nu se mai ridica \ntre ea [i aceast` somptuoas` locuin]`. Da, totul mergea ca pe
roate pentru ea.
Tot tånguindu-se, doamna Vaughan \i conduse \ntr-o \nc`pere imens` unde
\i a[tepta o tån`r` pereche, p`rånd extrem de afectat`.
– Doamne! Dar nici m`car nu m-am prezentat. Cu toate necazurile astea,
nici nu mai [tiu unde \mi este capul.
{opti, a[a cum se obi[nuie[te \n casa unui muribund:
– Sunt vecina voastr`, doamna Vaughan. El este fiul meu William [i ea este
Rebecca, nora mea.
88 MARNIE DE MAREZ

Arnaud prinse måna care i se \ntindea [i se \nclin`.


– M` simt foarte onorat, doamn`.
Se \ntoarse spre tån`ra pereche [i \nclin` capul.
– Domnule, doamn`, permite]i-mi s` v` prezint…
Nu-[i putu termina fraza.
– Doamna Willier, \l \ntrerupse Vivien, \naintånd cu måna \ntins`.
Arnaud \ncerc` s-o re]in` de bra], \ntr-o nereu[it` tentativ` de a pune cap`t
acestei imposturi absurde.
Dou` exclama]ii indignate rupser` t`cerea.
– Dar… nu sunte]i Laura!
– Nu sunte]i micu]a noastr` veri[oar`!
Strångåndu-[i cu måinile crinolina, doamna Vaughan mam`, stupefiat`, se
d`du \napoi l`sånd s` se vad` o comod` din lemn masiv frumos sculptat`. Ca
atrase de un magnet, toate privirile se \ntoarser` spre aceast` mobil` [i timpul
se opri parc` \n loc.
Dintr-o ram` de argint, fotografia p`strånd imaginea posomoråt` a lui
Arnaud [i privirea \nsp`imåntat` a micu]ei lui so]ii, le s`ri tuturor \n ochi.
Capitolul 7

Helen era \ncånt`toare \n rochia ei de bal decoltat`, lucrat` dintr-o tafta de


un galben pal. Conform obiceiului s`u, Georges veni s`-i [opteasc` la ureche c`
era cea mai fremec`toare dintre so]ii. La råndul lui, Georges purta o elegant`
]inut` de sear` [i Helen \i \ntoarse complimentele cu d`rnicie, pentru a \ncerca
s`-l \mblånzeasc` pu]in. El tu[ea cu nervozitate [i se uita la ceas din zece \n zece
secunde. Imediat ce privirea lui se \ncruci[a cu cea a so]iei sale, aceasta se ferea
imediat, \ntorcåndu-[i ochii spre scar`.
– Recunoa[te, Helen, c` de data asta Laura dep`[e[te orice limit`. O s`
ajungem ultimii.
– Nu, dragul meu. Avem tot timpul, \l asigur` Helen.
Din fericire, aten]ia le fu atras` de apari]ia Laurei \n capul sc`rilor, \mbr`cat`
\ntr-o rochie alb` extrem de elegant`.
– Pe cuvåntul meu, [opti Georges, a meritat a[teptarea!
Laura ar`ta splendid \n rochia ei de bal. Pe crinolina de satin, la baza primei
fuste era aplicat un volan din tul alb, prins cu ghirlande din fucsia de culoare roz,
ghirlandele fiind fixate din loc \n loc cu buche]ele din acelea[i flori. Corsajul
decoltat, \mpodobit de asemenea cu flori, l`sa dezgoli]i frumo[ii ei umeri.
P`rul negru \i c`dea \n bucle lungi pe spate. Un buche]el de fucsia se pierdea
\n desimea buclelor.
Pu]in` pudr` aplicat` pe fa]`, gåt [i umeri d`dea o str`lucire aparte pielii ei
albe [i fine.
90 MARNIE DE MAREZ

Un pic de ulei de ricin aplicat cu delicate]e pe gene f`cea ca privirea ei s`


par` la fel de albastr` [i pur` ca cerul.
Georges fu frapat de frumuse]ea micu]ei lui cumnate. Iritarea de care fusese
cuprins din cauza \ntårzierii ei se evapor` pe loc.
– To]i b`rba]ii nu vor avea ochi decåt pentru tine, seara asta. O s` le frångi
inimile, \i spuse el, f`cåndu-i cu ochiul lui Helen.
– Sper [i eu, frate, replic` Laura cu un aer angelic.
Vestibulul p`ru s` se lumineze de str`lucirea frumosului ei surås.
De[i se for]a s` par` indiferent`, Laura era extrem de surescitat` la
perspectiva de a asista la un bal dat de ambasadorul Marii Britanii, de a-[i
revedea poate prieteni din ]ara ei.
Se \ntoarse spre scar` [i ridic` privirea spre Daisie, care o privea mut` de
admira]ie. |i f`cu un semn cu måna.
– La revedere, Daisie!
– La revedere, domni[oar`, [opti camerista ascunzådu-se dup` un stålp.
– Plec`m odat`? se impacient` Helen.
U[a de la intrare era larg deschis`, totu[i, v`zånd crinolina enorm` a so]iei
sale atingåndu-se de to]i pere]ii, Georges f`cu o stråmb`tur`, gåndindu-se c`
cele dou` frumoase \i vor l`sa destul de pu]in loc \n berlin`.
|n tr`sur`, domnii erau \ntotdeauna de plåns. V`zånd amploarea
jupoanelor, se \ntrebau nelini[ti]i unde [i cum o s` se a[eze.
|n cele din urm`, Georges reu[i totu[i s` se urce, evitånd pe cåt posibil s` calce
pe poalele elegantelor rochii de bal, pe care doamnele le protejau aruncåndu-i
ni[te priviri b`nuitoare. Nu cumva o s` le [ifoneze toaletele fastuoase?
– Unde o s` se opreasc` fanteziile astea? oft` el de mai multe ori. Metri [i
metri de material. Unde o s` se opreasc` oare?
Nu era nimic de r`spuns la o asemenea \ntrebare, a[a c` cele dou` doamne
se mul]umir` s` ridice din umerii acoperi]i cu e[arfe din tul alb [i s` schimbe
priviri pline de comp`timire la adresa bietului b`rbat [i a ciudatelor lui p`reri.
Laura \[i \ndrept` spatele pentru a nu-[i deranja buclele, meditånd la
\mprejur`rile care f`cuser` din ea o femeie frumoas` [i pu]in frivol`, la fel ca
toate tinerele de vårsta ei.
O SO}IE NEDORIT~ 91

Schimbarea survenit` \n fiin]a ei era mult mai profund` decåt o simpl`


chestiune de cochet`rie. Nu mai sem`na deloc cu micu]a bufni]` de odinioar`.
Chiar deloc!
Laura se gåndea s` locuiasc` la sora ei atåta timp cåt \i era necesar s`-[i refac`
for]ele \n vederea confrunt`rii cu mama ei [i a h`r]uielii continue pe care era
obligat` s-o suporte \n casa p`rinteasc`.
Helen o primise cu mult` c`ldur`. Aflånd c` surioara ei nu se gåndise s`
r`mån` decåt o s`pt`mån` sau dou`, o rugase cu insisten]` s` stea atåta timp cåt
va dori.
De[i p`r`sise Stanton House de peste opt ani, Helen nu uitase nicidecum
orele perecute al`turi de Clarisse, suportåndu-i f`r` s` cråcneasc` sarcasmele [i
r`ut`]ile. Fuga surioarei sale marca prima etap` spre realizarea unei dorin]e
scumpe inimii ei: s-o smulg` pe Laura de sub influen]a devastatoare a mamei
sale… {i… de ce s` nu recunoasc`?… I se p`rea drept s`-i pl`teasc` mamei
vitrege cu aceea[i moned`. Ideea c` zgrip]uroaica de Clarisse f`cea probabil
spume la gur` [tiind-o pe Laura departe de ea o umplea de bucurie pe Helen.
Dup` ce \[i martirizase \ntreg anturajul, frumoasa [i detestabila Clarisse, izolat`
\n spatele zidului de nep`truns al egoismului ei, \[i pl`tea acum datoriile. Mai
exista acum o persoan` care trebuia s` pl`teasc`. Dar fiecare la råndul s`u.
Helen aflase din gura nevinovat` a surorii sale c` evenimentele decisive care
d`duser` un nou curs vie]ii ei fuseser` provocate de un b`rbat, pe care ea \l
cunoscuse ca adolescent. Helen nu-l mai v`zuse de cånd p`r`sise Anglia. |[i
amintea \ns` c` nu era decåt un fustangiu al c`rui nume \i f`cea s` scrå[neasc`
din din]i pe ta]ii domni[oarelor serioase.
– Oh, se gåndea ea indignat`, dac` n-a[ fi o femeie de lume, i-a[ spune \n
fa]` c` s-a purtat ca un porc!
Dar ea era o doamn`. Astfel c`, doamna baroan` Montbrun, auzind de
faptele netrebnice ale tic`losului `sta de Arnaud Willier, \ncepute \ntr-o anumit`
dup`-amiaz` cu furtun` [i continuate pån` la \mbarcarea lui spre America, \[i
spunea \ncruntåndu-se:
– Nu s-a comportat ca un gentleman.
Laura se adapt` repede cu noua ei via]`, \n noua ei ]ar`.
92 MARNIE DE MAREZ

Toamna ajunsese la apogeul splendorii ei [i tån`ra refuza s` se gåndeasc` la


faptul c` va trebui s` plece \ntr-o bun` zi din casa asta mare [i primitoare. Mai
ales c` sora ei g`sea \ntotdeauna pretexte bune pentru a o mai p`stra lång` ea.
Laura se sim]ea bine aici, cumnatul ei era un b`rbat \ncånt`tor [i plin de aten]ii
fa]` de \ntreaga familie. {i \n plus, \[i adora nepo]ii.
Zilele se scurgeau cu \ncetinitorul. De la 1 noiembrie, toat` casa p`r`sea
Louveciennes, pentru a se \ntoarce la re[edin]a de iarn` din Paris.
Dup` ce trecu iarna [i apoi prim`vara, Laura \[i \nchipuia c` se scurseser`
secole de cånd ea [i Daisie se \mbarcaser` pe vaporul `la s`r`c`cios [i tr`iser`
diversele peripe]ii pe care Helen i le reamintea de cåte ori era cuprins` din nou
de timiditatea ei boln`vicioas`.
– Adu-]i aminte, \i spunea ea. Adu-]i aminte cum ai reu[it s` iei \n proprile
tale måini nu numai destinul t`u, ci [i pe cel al lui Daisie. {i atunci, scumpo, fii
mai rezonabil` [i nu mai face din ]ån]ar arm`sar orice fleac!…
{i Laura c`p`ta \ncredere \n ea \ns`[i. "Cånd ai furat poame ca s` te hr`ne[ti
[i ai dormit prin hambare f`r` permisiunea fermierului, cånd ai fost fug`rit` de
cåini, cånd ai rugat pe cåte un l`ptar s` te mai duc` o bucat` de drum, po]i foarte
bine s` accep]i un compliment f`r` s` te \nro[e[ti ca o vinovat`" \[i tot repeta ea.
|ntr-o diminea]` ploioas` de iunie, o scrisoare destinat` lui Helen rupse
farmecul acestei vie]i pl`cute [i calme.
Misiva, scris` de Carson, majordomul de la Stanton House, anun]a decesul
st`pånului s`u, survenit \n urma unei epidemii de holer`, c`reia \i c`zuse victim`
[i doamna Stanton cu o s`pt`mån` mai \nainte. Urmånd ordinele date de
autorit`]i, care se temeau de o extindere a epidemiei, domnul [i doamna
Stanton fuseser` \nhuma]i \n diminea]a urm`toare trecerii lor \n nefiin]`.
Domnul Stanton c`zuse la pat cånd se preg`tea s`-i scrie domni[oarei Laura
\n America, pentru a o informa de decesul mamei ei.
Domnul Stanton \i poruncise majordomului s`u s`-i scrie doamnei Helen
c`, sub nici un pretext, nu trebuie s` vin` la Shiplake ca s` se expun` molipsirii.
Epidemia se declarase la Londra, unde mor]ii se num`rau cu zecile. |n sat [i
prin \mprejurimi erau pu]ine victime. Dar nu acela[i lucru se putea spune [i
despre castelul Shiplake. Se deplångea moartea ladyei Constance [i a doamnei
O SO}IE NEDORIT~ 93

Edwina care venise s` petreac` aici cåteva zile de vacan]`. Nici tån`rul domn
Peter nu supravie]uise, dar mai existau speran]e ca domni[oara Lisbeth s` fie
salvat`. Dintre servitorii de la castel, doar tån`ra so]ie a lui Barty, [eful gr`jdarilor,
fusese secerat` de molim`. Barty era v`duv, acum.
Toat` s`pt`måna care urmase acestor \ngrozitoare ve[ti, cele dou` surori
r`t`ciser` prin cas` ca ni[te stafii. Laura ar fi vrut s` se \ntoarc` la Stanton House,
\n dorin]a nebuneasc`, \n speran]a nebuneasc` de a afla c` nici una din toate
aceste nenorociri nu s-a \ntåmplat. Dac` n-ar fi fugit de acas`, tat`l ei ar mai tr`i
acum [i ar a[tepta-o pentru o plimbare c`lare. Dac` n-ar fi plecat… Dac`…
Helen f`cu tot ce-i st`tu \n puteri s-o lini[teasc`. |i promisese s` mearg`
\mpreun` \n casa copil`riei lor, imediat ce Carson o s-o anun]e c` s-a sfår[it
epidemia. O nou` scrisoare de la majordom le parveni pe la jum`tatea lui
august. Nu se mai declarase nici un caz nou de dou` s`pt`måni, [i autorit`]ile
anun]aser` ridicarea carantinei.
Cum la timpul potrivit Helen mo[tenise toate bunurile l`sate de mama ei,
succesiunea domnului Stanton fu u[or de reglat. Mo[tenirea fu \mp`r]it` \ntre
cele dou` surori. Pe de alt` parte, Laura primi toate bunurile mamei sale, sporite
de mo[tenirea considerabil` pe care Clarisse o primise \n urma decesului
m`tu[ii din Sussex, survenit` cu [ase luni \n urm`.

***

Tån`ra femeie pe care Helen o l`s` \n casa familial` era de acum o persoan`
bogat`. Afec]iunea pe care i-o purta o ajut` s` g`seasc` vorbele potrivite pentru
a o face s` \n]eleag` c` nu putea locui singur`. Pentru c` nici un argument nu
reu[ea s-o conving` pe Laura s` revin` la Louveciennes, Helen \i suger` s` se
adreseze m`tu[ii Marjorie.
Laura abia dac` [i-o mai amintea pe sora mai mic` a tat`lui s`u, pe care
intrigile [i gelozia doamnei Stanton o \ndep`rtase de casa fratelui ei. |n schimb,
Helen [i-o amintea foarte bine. {tiu s` i-o descrie \n culori frumoase pe femeia
94 MARNIE DE MAREZ

brunet`, voinic` [i vesel`. Fiind v`duv`, lady Marjorie va fi \nso]itoarea ideal`


pån` cånd situa]ia Laurei se va clarifica, [i \n mod sigur va fi bucuroas` s-o
primeasc` \n casa ei din Londra.
Cånd plec` spre Fran]a, spre so]ul [i copiii ei, baroana Montbrun se felicita
pentru ideea pe care o avusese. Lady Marjorie o va \nv`]a pe Laura tot ce era
necesar s` cunoasc` o tån`r` de rangul ei.
Lady Wharton o \ndr`gi imediat pe Laura, iar Laura se ata[` imediat de
m`tu[a ei. Ce p`cat, gåndea lady Marjorie, c` mititica nu se bucurase de mai
mult` c`ldur` sufleteasc` din partea mamei ei \n timpul copil`riei. |ns`, plin` de
tact, se feri s` pomeneasc` vreodat` de anii petrecu]i sub cenzura Clarissei, sau
de tensiunea moral` la care fusese supus` biata copil`. Dar, din fericire, Laura
nu rostea decåt rareori numele mamei sale.
Lady Marjorie \[i d`dea toat` osteneala s-o \nve]e pe micu]a ei nepoat` tot
ce trebuia s` [tie. La råndul ei, Laura o asculta, numai ochi [i urechi, dup` ce la
\nceput se temuse \n secret s` nu fi dat tot peste o femeie autoritar` care s-o
terorize cu sfaturile ei, a[a cum f`cuse Clarisse.
Departe de a o trata cu r`ceal`, lady Marjorie \i oferi nepoatei sale o afec]iune
profund`, pe care Laura, avid` de dragoste, i-o \napoie \nsutit. De fapt,
amåndou` aveau nevoie de a[a ceva. Pentru lady Marjorie era o ocazie care-i
permitea s`-[i mai dea uit`rii sentimentul de vinov`]ie c` nu fusese la \n`l]imea
\ndatoririlor ei de mam`, c` nu f`cuse tot ce trebuia pentru a o face fericit` pe
fiica ei Belinda.
De fapt, nu se \n]eleseser` niciodat` prea bine amåndou`. La fel ca
majoritatea doamnelor de familie nobil`, lady Marjorie fusese adeseori prea
ocupat` ca s`-[i mai aduc` aminte [i de copila ei. Belinda, unica ei fiic`, era
obi[nuit` mai mult cu doicile [i guvernantele decåt cu p`rin]ii.
Lordul Wharton, so]ul ei, fusese victima unui tragic concurs de \mprejur`ri.
|n timp ce se g`sea \ntr-o sal` de joc, fusese lovit drept \n cap de un glon] r`t`cit
al unui juc`tor disperat care \ncerca s`-[i pun` cap`t zilelor. O vreme, lordul
Wharton fusese poreclit prin saloane lordul Ghinion. Comentariile ironice ar fi
trebuit s` le apropie pe lady Marjorie [i pe fiica ei, dar se \ntåmpl` cu totul altfel.
Belinda alesese tocmai acest moment de mare confuzie sentimental` ca s`-[i
O SO}IE NEDORIT~ 95

anun]e logodna cu un ofi]er al armatei din India, \nainte de a se c`s`tori cu el [i


a-l \nso]i la Delhi.
Pieriser` amåndoi cu un an \n urm`, \n timpul revoltei cipailor, masacra]i
\mpreun` cu al]i europeni de c`tre r`zvr`ti]ii care-i urm`reau pe albi prin tot
ora[ul.
Amintirea fiicei disp`rute dintre cei vii frångea inima ladyei Marjorie [i-i
\ntre]inea vii remu[c`rile. Belinda, oricåt de departe ar fi fost atåta amar de
vreme, \i lipsea mai mult acum cånd [tia c` n-o va mai revedea niciodat`.
Noile sale responsabilit`]i o smulser` din monotonia vie]ii ei chinuite. Uit`
de sine, ca s` nu se mai gåndeasc` decåt la biata ei nepoat`, lovit` atåt de
dramatica dispari]ie a p`rin]ilor ei, cåt [i de mariajul ratat. Se \ncurajar` [i se
sus]inur` reciproc. {i \n fond, bazåndu-se pe experien]a ei de femeie de lume,
ladyei Marjorie i se p`rea pl`cut s-o instruiasc` pe biata copil` pe care o
\ndr`gise.
F`r` a-i dezv`lui \ntåmplarea nefericit` care avusese loc \n cabana
pesc`reasc`, fiindc` nu voia s`-[i [ocheze m`tu[a, Laura o puse la curent cu
restul peripe]iilor ei, \ncepånd din ziua cånd mama ei o obligase s` se
c`s`toreasc` cu Arnaud. Reputa]ia de afemeiat a lui Arnaud Willier ajunsese [i la
urechile ladyei Wharton. Cine n-o cuno[tea, de altfel! Faptul c` la o lun` dup`
c`s`torie acest "cap \nfierbåntat" ceruse divor]ul, n-o mir` din cale-afar`. C`
Laura fugise ca s` se sustrag` de la acest divor] n-o indign` deloc. Din contr`, o
aplaud`. Ce tån`r` de familie bun` ar fi admis divor]ul?
Amåndou`, cu sufletele sfå[iate de via]`, se pornir` s` des`vår[easc` educa]ia
Laurei.
Timpul nu le lipsea ca s` fac` din ea o tån`r` cu ]inut` [i conversa]ie pl`cut`.
La sugestia ladyei Marjorie, Laura re\ncepu s` cånte la pian, [i lec]iile i se p`rur`
aproape odihnitoare f`r` observa]iile ustur`toare asupra ne\ndemån`rii ei, care
i le f`cuser` nesuferite \n copil`rie.
Laura avea [i o voce frumoas`, nu de profesionist`, dar pl`cut` auzului. Lady
Marjorie o convinsese s` ia lec]ii de canto, iar \n cele din urm`, \n ciuda tuturor
eforturilor ei de a le evita, chiar [i lec]ii de dans.
– Te implor, m`tu[`, nu m` obliga la asta.
96 MARNIE DE MAREZ

Sunt dizgra]ioas` [i n-o s` \ndr`znesc niciodat` s` dansez \n public, o ruga


ea \n zadar.
– S` nu mai aud a[a ceva! Cånd o s` ie[im \n lume, fiindc` de la anul o s-o
facem [i pe asta, faptul c` e[ti \n stare s` dansezi te va ajuta s` te sim]i mai sigur`
pe tine.
Zi de zi, m`tu[a Marjorie \ncerca s` [tearg` urmele amare ale anilor petrecu]i
al`turi de Clarisse. {i dac` nu se mai sim]i ve[nic constråns` [i dojenit` pentru
orice fleac, Laura \ncepu s` se poarte mai firesc.
– Ce zåmbet crispat, scumpa mea! Hai s` vedem cum se poate rezolva asta.
Arat`-mi cum zåmbeau veri[orii t`i din America. Bun! Ai ni[te din]i frumo[i,
s`n`to[i, regula]i [i albi. Ce naiba, f`-i s` se vad`! Cum spunea adesea so]ul meu,
secretul seduc]iei const` \n a te servi de tot ce ai mai bun. Tu, \n afar` de rest
care n-arat` r`u deloc, ai un zåmbet foarte frumos. Crede-m`, un surås pl`cut,
care dezv`luie o und` de simpatie, aruncat \n treac`t, este suficient pentru ca un
tån`r s` te caute toat` seara, \ncercånd s`-l revad`. Dar, aten]ie! Nu fi prea
darnic`. Cu cåt e mai rar, cu atåt mai de pre] va fi zåmbetul t`u.
Fiindc` m`tu[a Marjorie era preocupat` de viitorul ei. |ntr-o bun` zi,
c`s`toria Laurei se va desface. |n acel moment, Laura va trebui s` fie \n stare
s`-[i revin`, chiar dac` va fi marcat` de un divor]. {i fiindc` ea vedea departe,
\ncepuse s` aranjeze de pe acum pionii.
Laura se ap`ra ca un diavol vârât \n ap` sfin]it` [i-[i astupa urechile cu
palmele cånd auzea vorbindu-se de baluri, tineri, dans. Totu[i, cu trecerea
timpului, \ncepu s` cedeze. Deveni pentru ea o a doua natur` s` fie pl`cut`, s`
aib` maniere gra]ioase. |ncetul cu \ncetul, omida se transform` \n fluture. Chiar
dac` nu era \nc` prea vesel`, reu[i s` zåmbeasc` a[a cum o \nv`]ase m`tu[a care
o studia cu un ochi atent, \ncåntat` de rezultate.
Prima lor ie[ire \n lume se desf`[ur` de minune. Mai tremur`toare ca o
ramur` \n b`taia våntului, Laura fu invitat` la dans de fiul uneia dintre prietenele
m`tu[ii sale, fiindu-i recomandat de aceasta. Tån`rul dansa bine. Ea \i suråse
\nainte de a-[i pleca ochii, fericit` c` cineva fusese atåt de bun \ncåt s`-i fac`
onoarea s` danseze cu ea. De[i pu]in cam gr`su], tån`rul i se p`rea cel mai
frumos, cel mai seduc`tor b`iat din lume. {i cånd \i mai zåmbi o dat`, el se \nro[i
O SO}IE NEDORIT~ 97

[i se \mpiedic` pu]in. Ceea ce o f`cu s`-i zåmbeasc` din nou, ca s`-i dovedeasc`
pe loc c` acest lucru nu avea nici o importan]` pentru ea. El \ncepu s` se bålbåie,
ceråndu-[i scuze. Laura nu-[i revenea din uimire. G`sise pe cineva mai timid
decåt ea. Acest fapt fu o adev`rat` revela]ie pentru Laura. Ea, atåt de stångace,
avea puterea s` tulbure o alt` fiin]`? Deci, era nevoie de atåt de pu]in? Ce
perspectiv` ame]itoare! Dar poate c` b`iatul `sta era singurul specimen de acest
gen.
Ei bine, nu! Al]i tineri, pe care apari]ia ei \i fermecase, ceruser` s`-i fie
prezenta]i [i o invitar` la dans. {i lucrurile se desf`[urar` atåt de bine, \ncåt
Laura, \ncåntat`, cu obrajii \mbujora]i, v`zu \nvårtindu-se \n jurul m`tu[ii
Marjorie mai multe fete care cereau [i ele s`-i fie prezentate. Bine\n]eles, nu era
decåt o stratagem`, doreau \n primul rånd s` beneficieze de cavalerii care roiau
\n jurul Laurei.
Cu ochii ei str`lucitori, cu bucuria care i se putea citi \n privire, cu timiditatea
[i suråsul ei fermec`tor, Laura trezea \n b`rba]i dorin]a de a o trata [i a-i vorbi cu
deosebit` delicate]e.
Abia ajungea la locul ei, [i un alt dansator venea s-o invite. Sprijinindu-[i
måna pe um`rul cavalerului ei, Laura \i surådea m`tu[ii.
"Prive[te-m`, scumpa mea m`tu[`, ca s` vezi cåt sunt de solicitat`" spuneau
ochii ei.
Niciodat` nu va avea parte de clipe mai pl`cute, \i trecu Laurei prin gånd.
Totul era perfect, de neuitat.
|ntorcåndu-se acas` la m`tu[a ei, o \nso]i pe aceasta la primul etaj.
– De ce am fost atåt de c`utat`, m`tu[`? M` temeam de o umilin]`, [i cånd
colo…
Balul fusese un triumf. Totu[i, Laura nu reu[ea s`-[i ascund` uimirea.
Lady Marjorie o lu` de mån` [i o trase \n fa]a oglinzii care acoperea unul din
pere]ii camerei.
– Iat` de ce, \i explic` ea f`cånd un gest cu måna spre imaginea din oglind`.
Laura, care p`stra \n minte imaginea deformat` pe care i-o insuflase despre
propria persoan`, de-a lungul anilor, mama ei, nu recuno[tea tån`ra femeie
elegant` care o privea uluit`.
98 MARNIE DE MAREZ

Coafeza \[i f`cuse bine treaba. P`rul despletit \i ajungea pån` la talie, iar
chipul \i era \ncadrat de un nor de bucli[oare. "Tot meritul succesului meu
revine coafezei", se gåndi ea imediat.
Rochia de bal \i punea \n eviden]` formele tinere[ti [i tenul proasp`t. "{i
croitoreasa merit` felicit`ri. Mama mi-a repetat de atåtea ori c` numai rasa de
c`lug`ri]` ar veni mai bine pe un corp ca al meu".
Totu[i, pe ea o invitaser` tinerii la dans. Uneori cåte doi deodat`. Se
\ntåmplase odat` s` fie chiar [i trei cavaleri care s-o roage s` le acorde acel dans.
Nu putea fi adev`rat! {i totu[i, nu r`måneau pe loc, cånd pleca s` danseze cu un
altul?
St`tu mult timp cu ochii a]inti]i spre oglind`. Apoi \[i drese glasul [i se \nro[i
sub privirea plin` de tandre]e a m`tu[ii ei.
– E[ti \ncånt`toare, scumpa mea. Hai, acum du-te \n camera ta [i cheam-o
pe Daisie. S` dormi bine, fata mea. |n seara asta, am fost måndr` de tine.
Ochii Laurei se \nce]o[ar` … Cineva fusese måndru de ea. Doamne… chiar
era posibil? Asta \nsemna c` nu mai sem`na cu o bufni]`? C` nu mai trebuia
s`-i fie ru[ine? Ah! Seara asta va r`måne pentru totdeauna \n mintea ei…
Popularitatea Laurei nu sc`zu deloc. Avea mult mai mul]i cavaleri decåt [i-ar
fi putut dori. Dintre ei, cå]iva cerur` permisiunea ladyei Wharton de a veni s`-i
viziteze nepoata \n calitatea de pretenden]i. Dar m`tu[a Marjorie [tiu s` se
eschiveze. Ca o femeie de lume ce era, [tia s` pun` lucrurile la punct [i le
r`spunse cu o voce amabil` c` nepoata ei nu e tocmai liber`. Cum nu binevoi
s` le dea mai multe explica]ii, fiecare putu s` cread` ce dorea [i \ncepur` s`
brodeze diferite versiuni, dup` imagina]ia fiec`ruia. Doar Edwina i-ar fi putut
pune pe drumul cel bun. Dar ea fiind moart`, nimeni din lumea lor nu mai era
la curent cu scurta c`s`torie a Laurei. O variant` era aceea c` mica Stanton fusese
promis` de c`tre p`rin]ii ei unui ofi]er aflat \n garnizoana din India– \n amintirea
ginerelui ladyei Wharton, f`r` \ndoial`. P`rin]ii ei fiind mor]i, tån`ra se hot`råse
s` le respecte dorin]a [i a[tepta \ntoarcerea alesului. Pentru a se m`rita, spuneau
unii. Pentru a-[i rec`p`ta libertatea, sus]ineau al]ii. Zvonurile circulau [i cavalerii
st`teau cu sufletul la gur`. Mai ales c` Laura era una din mo[tenitoarele ladyei
Wharton care poseda o important` avere.
O SO}IE NEDORIT~ 99

Dac` ar fi auzit atunci ce se vorbea pe socoteala ei, Laura s-ar fi speriat. Dar
mult mai tårziu, cånd aceast` incredibil` poveste ajunse [i la urechile ei, nu-i mai
p`s` de ea nici cåt negru sub unghie.
|n timpul celor doi ani care urmar` dup` sfår[itul doliului s`u, via]a fu
pl`cut` pentru tån`ra femeie. Sezonul balurilor o g`sea la Londra, \n casa
m`tu[ii Marjorie. Apoi urma sejurul la Paris unde, \n compania lui Helen, alerga
pe la croitorese. A[tepta balul dat de ambasada Marii Britanii, care avea loc \n cea
de a doua s`pt`mån` a lunii mai, ca s` se \ntoarc`, s`-[i petreac` vara la ea acas`,
la Stanton House. Cåt era de fericit` s`-[i reg`seasc` scumpa ei cas`, pe
administratorul atåt de priceput al domeniului [i, \n grajduri, pe frumoasa Circe,
iapa cu coama ro[cat` [i botul umed [i catifelat. Laura o adora. |i [optea la
ureche cuvinte tandre pe care nu le folosea niciodat` pentru o fiin]` uman`. Cu
Circe, se sim]ea liber` [i fericit`. Cånd sosea momentul plec`rii, \[i luau foarte
greu r`mas-bun, din ce \n ce mai greu \n fiecare an.
– O s` m` \ntorc repede, iubita mea, plångea Laura. O s` revin [i n-o s` ne
mai desp`r]im niciodat`.
Apoi, cu inima \ndurerat`, pleca spre Londra [i recep]iile ei. Laura \[i
cå[tigase reputa]ia de tån`r` atr`g`toare, dar cuminte. Niciodat` nu acordase
vreunui tån`r o \ntålnire. Nici un tân`r nu se putea l`uda c` \i furase un s`rut.
Dac` te luai dup` gura lumii, a[tepta lini[tit` \ntoarcerea ofi]erului din India.
Era apropiat` [i prietenoas`, cu condi]ia s` n-o ating` cineva nici cu vårful
degetelor. Iar gåndul la o \mbr`]i[are o \ngrozea. Reac]iona ca un dresor care nu
se apropia niciodat` prea mult de fiare, de team` s` nu piard` controlul situa]iei.
Totu[i, de cåtva timp, m`tu[a Marjorie \ncepuse s` se gåndeasc` la anularea
c`s`toriei [i s-o conving` pe Laura s` \nceap` formalit`]ile pentru a sc`pa de o
c`s`torie de form` care devenise stånjenitoare. Nu era momentul s` se
gåndeasc` la o leg`tur` cu un tån`r de familie bun` [i mai ales prezent?
|n fa]a calmului imperturbabil cu care nepoata ei \i respingea sugestiile, lady
Marjorie \ncepu s`-[i fac` probleme.
Dar nu [i Laura. Din contr`. Aceast` c`s`torie stupid`, cât de grotesc` era,
constituia o pav`z` pentru ea. La ad`postul so]ului ei fantom`, nu se temea c`
cineva o va mai obliga vreodat` s`…
Capitolul 8

Obiceiul locului era ca un nou st`pån de planta]ie s` poat` fi judecat dac` e


bun sau nu, dup` trecerea unui interval mai lung sau mai scurt de timp, \n care
se va face apreciat pentru priceperea lui de a-[i fructifica p`månturile [i a-[i pune
sclavii la munc`.
"Septembrie" se administra cu u[urin]`, cu condi]ia s` ai tragere de inim` la
munc`.
Doi supraveghetori meti[i urm`reau munca sclavilor pe cåmp, un
administrator veghea asupra \ntregului domeniu. Un contabil se ocupa de
\nmagazinarea [i vinderea recoltei, ca [i de actele respective.
La prima vedere, se p`rea c` Arnaud are prea pu]ine de f`cut. De fapt, \n
picioare din zori [i pån`-n noapte, noul st`pån al lui "Septembrie" muncea la fel
de dur ca [i sclavii s`i. Dotat cu un temperament care-l \mpingea s` fie activ, nu
sim]ea c` tr`ie[te din plin decåt muncind. |n fiecare diminea]` se \nchidea \n
biroul s`u \mpreun` cu administratorul, pentru a lua hot`råri pentru ziua
respectiv`. |n restul timpului, str`b`tea planta]ia c`lare. Se interesa de toate,
secondat \n permanen]` de un metis uria[, cu fa]a vesel`, care-l urma peste tot,
c`lare pe un cal chior.
|n ar[i]a zilelor de var`, str`b`teau \mpreun` cåmpurile arse de soare, unde
negrii trudeau cu spatele \ncovoiat.
Sub ochii celorlal]i plantatori care g`seau c` tån`rul se surmeneaz`, Arnaud
se transforma \ntr-un b`rbat superb. Faptul c` mergea \n fiecare zi c`lare \i f`cuse
O SO}IE NEDORIT~ 101

corpul mai musculos, umerii mai largi [i tenul i se bronzase. F`cea s` bat` multe
inimi [i s` se \ncrunte mul]i ta]i de domni[oare bune de m`ritat, care-i
cuno[teau situa]ia familial`.
Dånd verdictul c` "englezul" va obosi [i se va plictisi repede de
responsabilit`]ile sale, vecinii nu luaser` \n considerare con[tiin]a profesional`
[i tenacitatea lui Arnaud.
Ca pentru a-l stimula, ploi abundente c`zur` asupra sudului. Lumea \ntreag`
cerea bumbac [i "Septembrie" \l furniza din bel[ug. Totul era perfect. Aproape
perfect…
Arnaud venea dintr-o ]ar` liber` [i cei dou` sute nou`zeci [i unu de sclavi
negri ai domeniului \l f`ceau s` simt` o piatr` pe inim`. I s-ar fi putut obiecta c`
el \nsu[i fusese servit [i \nconjurat de servitori de cånd se n`scuse, dar asta n-ar
fi schimbat cu nimic situa]ia. |i venea greu s` accepte legile sclavajului. O
asemenea planta]ie ar fi prosperat mult mai repede [i mai u[or cu munca pl`tit`.
Dar cu sclavi… |l durea sufletul. Negrii erau våndu]i, cump`ra]i, \mprumuta]i,
cåteodat` juca]i [i pierdu]i la o mas` de joc. {i atunci erau desp`r]i]i de rudele
lor apropiate ca ni[te vite.
Arnaud, care se bucura de destul de pu]in` simpatie, r`m`sese izolat. De
fapt, mo[tenitorul lui Francis Willier dezam`gise pe toat` lumea [i nimeni n-avea
\ncredere deplin` \n el. Unii \l mai invitaser` totu[i, dar niciodat` la o petrecere
de familie. La drept vorbind, era invitat cånd nu se putea face altfel, cånd de
exemplu era primit` o personalitate care-l cuno[tea bine pe vechiul st`pån al
domeniului [i care ar fi fost intrigat` de absen]a fiului adoptiv. Chiar dac`-l luau
\n rås pe englez, nu voiau pentru nimic \n lume s` arate unor oameni veni]i din
alt` parte c` un vecin de-al lor, iubit [i respectat, fusese atåt de naiv \ncåt \[i
alesese un mo[tenitor de peste m`ri [i ]`ri. {i \nc` ce mo[tenitor! Un englez.
Bine\n]eles, Arnaud \[i \nchipuia c` vecinii \l vorbesc pe la spate din cauza
absen]ei lui Vivien. De fapt, dup` multe bårfe, soarta falsei doamne Willier era
pomenit` din ce \n ce mai rar \n discu]iile lor.
Trecuse mult timp de cånd Vivien depusese armele, \[i luase bagajele [i
plecase. Totul se \ntåmplase \n mare grab`. Dup` peste doi ani de rezisten]`
pasiv`, acceptase s` se stabileasc` la Baton Rouge, un mare ora[ al Louisianei,
102 MARNIE DE MAREZ

situat suficient de departe de "Septembrie" pentru a o pune la ad`post de


cancanuri.
De[i mult timp Arnaud folosise toate argumentele posibile [i imaginabile
pentru a o convinge c` va duce o via]` mult mai pl`cut` pentru ea departe de
domeniu, o invita]ie la o serat` dedicat` muzicii fu cea care-i d`du ap` la moar`
lui Arnaud [i lovitura de gra]ie lui Vivien. Aceast` invita]ie la familia Mackenzie,
adresat` doar lui Arnaud Willier, nu men]iona nici o posibilitate de a fi \nso]it de
o alt` persoan`.
Iat` cum, s`tul` de a fi obligat` s`-[i petreac` timpul doar \n compania
servitorilor, fiindc` Arnaud era ocupat toat` ziua cu treburile planta]iei, cea care
fusese cåt p-aci s` ajung` doamna Willier \[i lu` lumea-n cap, trecånd cu buretele
peste tot ce fusese pån` atunci.
Era mai bine a[a. Nimic nu mersese \ntre ei. Arnaud \i repro[a \n fiecare zi
c` i-a for]at måna. Se \nvinuia apoi pe sine c` nu a fost destul de ferm ca s-o
trimit` \napoi \n Anglia cu primul vapor. |nvinuirile, preten]iile [i crizele de nervi
ale tinerei femei sfår[ir` prin a-l scoate din s`rite. Se s`turase de mutra ei
continuu moroc`noas`. Dar pentru a nu rupe total leg`turile cu cea care
p`r`sise totul pentru el, Arnaud se ducea s-o viziteze o dat` sau de dou` ori pe
lun` \n casa pe care o \nchiriase special pentru ea.
|ntr-o zi de var`, un bilet laconic \l a[tepta acolo. Doar dou` cuvinte care-l
anun]au c` doamna Desbury p`r`se[te America [i pe… Arnaud. Se s`turase
pån` peste cap de el [i de noile lui preocup`ri [i se \ntorcea la ea acas`, la
Londra, printre ni[te persoane mai civilizate.
De zeci de ori, el \i propusese s`-i dea bani de drum [i de fiecare dat` \l
refuzase, [i uite c` acum plecase brusc. Cine \i d`duse oare banii? Arnaud prefer`
s` nu [tie. R`m`sese singur [i foarte fericit c` e astfel. De acum \nainte, se va
putea adresa, cånd va sim]i nevoia unei companii de gen feminin, "frumoaselor"
de care Baton Rouge nu ducea defel lips`.
B`rba]ii de pe planta]iile vecine \ncepur` s` vorbeasc` despre politic` din ce
\n ce mai frecvent, s` discute sus [i tare despre dreptul de a avea sclavi, despre
drepturile statelor din Sud. Ceea ce-l puse \n \ncurc`tur` pe Arnaud. Iar cånd
timpul trecu f`r` a aduce amelior`ri raporturilor cu Nordul, sudi[tii fanfaroni
O SO}IE NEDORIT~ 103

\ncepur` s` foloseasc` expresia "r`zboi pentru dreptul de a avea sclavi". Prins la


mijloc \ntre cele dou` curente, Arnaud nu [tia pe unde s` mai scoat` c`ma[a. S`
se bat` pentru un sclavagism cu care nu era de acord? S` trag` \n vecinii pe
care-i cuno[tea? Ce era de f`cut? Nu g`sea nici o alternativ`.
Mai tårziu, cånd Arnaud vorbea despre ultimele zile petrecute la
"Septembrie", nu putea s`-[i aminteasc` niciodat` detaliile. Timpul [i
evenimentele se precipitaser`.
Aflåndu-se \n vizit` la Jackson pentru o afacere, \ntålni un b`rbat \mbog`]it
subit \n urma unei mo[teniri pe cåt de fabuloase, pe atåt de nesperate. Acesta
dorea s` cumpere o planta]ie mare prev`zut` [i cu o locuin]` frumoas`, pentru a
o ului pe tån`ra pe care o r`pise [i se c`s`torise apoi cu ea. Simpatia sa
\ndreptåndu-se spre statele din Sud, nu mai visa decåt s`-i ofere tinerei sale so]ii
confortul unei case la fel de \nst`rite ca aceea pe care o p`r`sise cånd fugise cu el.
Arnaud nu-[i mai amintea cum se \ntåmplase totul, [tia doar c` se produsese
o minune. Nu mai trebuia s` aleag` pe care cåmp de lupt` se va afla, hazardul
alesese pentru el. Suma propus` era enorm`, strig`tele confedera]ilor sco[i din
min]i de deviza "r`zboi pentru drepturile noastre", deveniser` asurzitoare [i se
auzeau peste tot.
Ceea ce-l f`cu \n cele din urm` pe Arnaud s` se decid` repede.
Cump`r`torul fiind solvabil, afacerea fu \ncheiat` \n cincisprezece zile. O dat` ce
"Septembrie" fu våndut, p`r`si locuin]a alb` \n stil colonial. Pleca totu[i cu inima
grea, dar Sudul, beat de exaltare, gata de r`zboi, nu mai avea loc [i pentru neutri.
Universul lui Arnaud se pr`bu[ise. Extrem de tulburat, nu putea decåt s`
deplång` r`zboiul care se profila la orizont.
Dup` o c`l`torie de cinci s`pt`måni care-l aduse pe coasta francez`, Arnaud
se sim]i \mp`r]it \ntre ner`bdarea de a se \ntoarce la Shiplake [i teama de a reg`si
casa copil`riei lui f`r` lady Constance, care fusese podoaba ei, [i f`r` fratele lui
mai mic. Starea lui de agita]ie era mai aproape de team` decåt de bucurie. {i
atunci, \[i acord` cåteva s`pt`måni de r`gaz. Nimeni nu fusese anun]at de
\ntoarcerea lui la Shiplake. Nimeni nu-l a[tepta. Pe de alt` parte, era plin de bani.
Va sta un timp la Paris, doar atåt cåt s` petreac` nebune[te \n compania unor
frumoase frivole. {i pe urm` o s` mai vad`.
104 MARNIE DE MAREZ

Dup` dou` s`pt`måni foarte pl`cute, pe cånd trecea prin fa]a unei flor`rii,
se ciocni de un b`rbat.
– Doamne, Willier! Chiar tu e[ti? exclam` Stephen Coleridge, un camarad
din tinere]e. Dau [i eu peste cineva \n \nghesuiala asta de pe trotuar [i persoana
asta se \ntåmpl` s` fii chiar tu! M`rturise[te c` uneori hazardul…
Arnaud \l privea, fericit de aceast` \ntålnire. Stephen la Paris! Ce mic` era
lumea! Stephen! |n serviciul ambasadei Marii Britanii de la Paris, conform
explica]iilor lui.
– Cum se face c` e[ti aici? \ntreb` diplomatul, dåndu-i o palm` amical` peste
um`r. Auzisem c` ai fost adoptat de un unchi putred de bogat. Ce s-a \ntåmplat
mai exact?
– |ntotdeauna e[ti bine informat, Stephen! A[a este, dar m-am \ntors din
America… definitiv.
– America nu ]i-a pl`cut?
Arnaud \ncerc` s` råd`, pentru a-[i ascunde nostalgia.
– Ba da! Mississippi este un stat splendid. O parte din sufletul meu a r`mas
acolo. Dar, vezi tu, nu m-am putut resemna s` tr`iesc departe de ]ara noastr`
toat` via]a.
Adev`ratul motiv nu interesa pe nimeni. {i oricum, Arnaud nu-l va dezv`lui
niciodat`.
Ca un bun diplomat ce era, Stephen izbucni \ntr-un rås sincer.
– Aha, frumosul nostru Albion… Spune-mi, Willier, Mississippi nu este un
stat confederat? Nu se afl` \n r`zboi?
– Dup` ultimele [tiri pe care le-am aflat dup` sosirea mea, s-ar p`rea c` s-a
declarat r`zboi \ntre statele Uniunii. Domnea o mare fierbere peste tot cånd am
p`r`sit Mississippi.
– R`zboiul `sta pentru ap`rarea sclavagismului e profund imoral, nu crezi,
Willier?
Arnaud era de aceea[i p`rere, dar nu prea avea chef s` discute subiectul; a[a
c`-l l`s` pe prietenul s`u s` vorbeasc` de unul singur. Nu-i d`du aten]ie decåt
cånd Stephen \ncepu s`-i vorbeasc` despre Lisbeth, care se c`s`torise acum un
an cu un diplomat tån`r care promitea s` fac` o frumoas` carier`.
O SO}IE NEDORIT~ 105

– Am \ntålnit-o pe sora ta la Sankt Petersburg. {tii c` b`rbatul ei lucreaz` la


ambasada de acolo?
Arnaud fusese anun]at de fratele s`u, Christopher, dar c`s`toria lui Lisbeth
[i cariera so]ului ei nu-l prea interesaser` la drept vorbind. Nu sim]ise c` aceste
lucruri \l privesc cu adev`rat la fel ca [i moartea tat`lui lor, survenit` \n urm` cu
trei ani.
– Cumnatul t`u, lordul Dombay, este v`rul Excelen]ei Sale, ambasadorul
nostru.
Se p`rea c` pentru Stephen nu exista ceva mai \mbucur`tor decåt aceast`
leg`tur` de rudenie.
– Deci, Excelen]a Sa face parte din familia ta.
Dar lui Arnaud pu]in \i p`sa de asta. Totu[i, primi cu pl`cere propunerea
prietenului s`u de a-l \nso]i la balul dat de Excelen]a Sa la ambasada Marii
Britanii.
Abia mai avea timpul necesar s` se duc` la hotel ca s` se rad` [i s` se \mbrace
de sear`.
– S` te pui la patru ace. |n seara asta, \n afar` de elita parizian`, avem [ansa
de a \ntålni ni[te englezoaice frumoase. {i cine [tie? O schimbare ar putea
interveni \n perspectivele noastre de amor. Oh… dar acum mi-aduc aminte…
tu nu e[ti c`s`torit?
Arnaud se eschiv` de la un r`spuns precis.
– Nu fi prost, b`tråne, se ap`r` el pe un ton conving`tor.
|i fu totu[i pu]in` ru[ine de minciuna lui, dar ce putea r`spunde altceva?
Notificarea divor]ului s`u nu mai prezentase de mult timp vreun interes pentru
el. Nu primise nimic de la avocatul lui \n aceast` problem` [i nici el nu se
interesase, fiind prins de cu totul alte probleme. De fapt, \l durea \n cot de
c`s`toria lui cu Laura…
A[a c`, chiar prins cu må]a-n sac, Arnaud era \n imposibilitate de a-l informa
pe curiosul `sta de Stephen. Fiindc` nu mai [tia nici el dac` e c`s`torit sau nu…
Capitolul 9

Berlina opri \n fa]a sc`rii de onoare. Georges s`ri jos [i se gr`bi s` le ajute pe
so]ia [i pe cumnata lui. Trase aer \n piept [i se preg`ti s` le escorteze pe cele
dou` frumoase femei pe sc`rile \mpodobite cu flori proasp`t t`iate.
Imediat ce servitorul \n livrea le anun]` numele, Richard Hartley, nepotul
ambasadorului, se gr`bi s` le ias` \n \ntåmpinare. Laura \i adres` un asemenea
surås, \ncåt se opri z`p`cit, \nainte de a veni s`-i salute pe baronul [i baroana
Montbrun [i pe… adorabila, \ncånt`toarea domni[oar` Stanton care-l a[tepta
cu amåndou` måinile \ntinse.
– Dickie! Dickie! exclam` ea cu repro[ \n voce. Tu e[ti! Deci te-ai ]inut de
cuvånt?
Se \ntoarse spre sora ei [i continu`:
– {tii c` Dickie a venit special de la Londra ca s` participe la acest bal?
Månu]ele ei albe abia atinser` måinile lui Richard, c` le [i retrase imediat.
Atingerea lor fugar` \l tulbur` nespus pe tån`rul Dickie.
– Toate dansurile sunt promise, Laura?
– Mi-e team` c` da. Vezi, dragul meu Dickie, nici nu [tiam c` vei veni [i…
– |mi acorzi m`car un dans? Atåt… doar un mic vals?
Ea \[i ascunse un zåmbet v`zåndu-l c` se \ntunec` la fa]`.
– Mai vedem noi. Pån` atunci, ofer`-mi bra]ul t`u, dragul meu Richard.
Condu-m` pån` \n sala de dans.
O expresie \ncåntat` se \ntip`ri pe chipul tån`rului, care se gr`bi s`-i ofere bra]ul.
O SO}IE NEDORIT~ 107

– Laura, \]i mul]umesc. Ce dr`gu] din partea ta s`-]i fie mil` de un biet tån`r
care tånje[te de dorul ]`rii lui.
Nevrånd s` lase s` se vad` c` aprob` aceast` supunere tacit`, so]ii Montbrun
se uitar` unul la cel`lalt, informåndu-se reciproc c` nu aveau nici o vin` c` Laura
zdrobea inimile tinerilor.
Ora care urm` fu deosebit de pl`cut`, pån` cånd Helen \[i f`cu apari]ia [i o
rug` pe Laura s`-i acorde o \ntrevedere scurt` \n tête-à-tête.
– Dragul meu Dickie, vrei s`-mi aduci te rog o cup` cu punci? \l rug` Laura
\nainte de a se \ntoarce s`-[i cear` scuze grupului de tineri [i tinere care o
\nconjurau. Nu v` r`spåndi]i, m` \ntorc imediat.
F`r` s` mai a[tepte r`spunsul lor, Helen o lu` de bra], schi]ånd un zåmbet
formal.
– Am o noutate pentru tine… o veste care n-o s`-]i plac` deloc. Uite…
Puse måna pe um`rul Laurei.
– Arnaud este [i el aici. L-am v`zut \n cealalt` \nc`pere. El nu m-a z`rit.
Arnaud! Acest nume, mai asurzitor decåt tunetul \n urechile ei… Nu-[i putu
st`påni o exclama]ie de revolt`.
– Nu! E imposibil! E departe de aici, \n America…
Lu` måna fin` a surorii sale [i-[i ap`sa inima cu ea.
– Oh, scumpa mea, \mi pare r`u, [opti Helen. Dar po]i reveni de oriunde,
chiar de foarte departe, chiar de la cap`tul lumii.
|n fa]a expresiei disperate care se putea citi pe chipul surioarei sale, \i ghici
\ndoielile [i deruta.
– Nu, draga mea Laura, nu m` \n[el deloc, din p`cate. L-am recunoscut, f`r`
urm` de \ndoial`.
Laura r`mase un timp sprijinit` de perete, \nainte de a se sim]i \n stare s` se
]in` pe picioare.
Arnaud! C`pc`unul! |n minutul \n care acest demon ap`ruse \n via]a ei, totul
se schimbase \n r`u. Avea impresia c` nu e victima unui simplu muritor ci chiar
a Satanei, \ntruchipat` \n persoana diabolicului Arnaud Willier.
– Laura, te sim]i bine, scumpa mea? Vrei s` plec`m acas`?
Laura scutur` din cap [i scoase un suspin din adåncul pieptului.
108 MARNIE DE MAREZ

– Nu, cred c` m`tu[a Marjorie are dreptate, \ntr-o bun` zi va trebui s` dau
ochii cu el. Nu pot s` fug mereu.
|[i \ndrept` umerii [i privi \n jurul ei.
– Spune-mi numai unde e C`pc`unul. O s` m` duc singur` la el. |ntåi o
s`-l privesc f`r` ca el s` [tie, pentru a m` familiariza cu \nf`]i[area lui. Pe urm`,
m` las \n voia Domnului.
– Vino cu mine. Prive[te \n aceast` \nc`pere. Acolo, lång` [emineu. Pot s`
r`mån cu tine, dac` dore[ti.
– Nu, \]i mul]umesc, Helen, dar nu vreau s` fiu la[`. De altfel, \nc` nici nu
[tiu dac` vreau s`-l las sau nu s` m` vad`.
Sim]ind un nod \n gåt, Laura se strecur` printre micile grupuri care st`teau
la intrarea marelui salon. Se \ntreba ce se va \ntåmpla dac` l-ar \ntålni pe
C`pc`un \n mijlocul acestor oameni. Cu atåta lume \n jurul lor, nu putea fi
violent.
Acolo unde se g`sea Arnaud, \n compania unui alt b`rbat, locul era practic
liber. Laura se \ndrept` spre [emineu, \ncercånd s`-[i potoleasc` b`t`ile nebune
ale inimii. Cei doi b`rba]i erau cu spatele la ea. Arnaud st`tea pu]in \nclinat spre
interlocutorul s`u, mai mic de statur` decåt el. Dup` o clip`, \[i \ndrept` spatele
[i se \ntoarse pu]in.
La \nceput, ea nu-i recunoscu decåt p`rul des, castaniu. |[i r`sese favori]ii,
ceea ce-i schimba radical fa]a cu tenul bronzat. Linia dur` a maxilarelor [i b`rbia
se observau mai bine. Tr`s`turile sale nu erau de o frumuse]e clasic`, dar erau
regulate, cu excep]ia nasului pu]in cam lung, specific familiei Willier. Dup`
pu]inul pe care-l v`zu, ochii cenu[ii nu-[i pierduser` nimic din expresia lor
diavoleasc`.
Umerii lui p`reau mai largi. C`pc`unul p`rea c` se schimbase, ceea ce era
destul de pu]in probabil. Cånd Arnaud plecase, avea dou`zeci [i [apte de ani.
Nu era prea \n vårst` pentru astfel de schimb`ri? Ast`zi, dup` patru ani, \n ochii
Laurei care mergea pe dou`zeci, p`rea un b`rbat matur.
Stephen ocupa o func]ie \nalt` \n cadrul ambasadei, ceea ce-i dovedea
competen]a. |n momentul de fa]`, mai \ncerca \nc` s` descopere o leg`tur` de
rudenie \ntre Arnaud [i Excelen]a Sa ambasadorul.
O SO}IE NEDORIT~ 109

– Excelen]a Sa este c`s`torit cu sora mai mare a cumnatului t`u, deci este
pentru tine… stai s` vedem, ajut`-m`… Exist` precis o leg`tur` de familie \ntre
voi.
Aceast` conversa]ie \ncepuse s`-l oboseasc` [i s`-l plictiseasc` pe Arnaud,
cånd Stephen se scuz` brusc, promi]åndu-i s` revin` imediat ce \ndatoririle de
serviciu \i vor permite.
Arnaud arunc` o privire peste um`r. Impresionat pe nea[teptate de tabloul
\ncånt`tor pe care-l descoperi, se \ntoarse pentru a admira nestånjenit silueta
gra]ioas` a unei tinere zvelte, cu o talie perfect`, cu ni[te rotunjimi exact acolo
unde trebuia. {i ne\nso]it`, se pare… Frumoasa se studia \ntr-o oglind` mare.
Iar el avea tot timpul s` admire superba rochie alb` al c`rei decolteu dezv`luiau
umerii cu o carna]ie superb`, cu pielea sidefie care contrasta pl`cut cu p`rul ei
negru.
Acum fa]a… Ei bine, ei bine… Nu mai v`zuse de mult un chip atåt de
frumos. Era adorabil` [i el o cuno[tea de undeva!
Un corsaj bine rotunjit… de un piept nici prea mare dar nici prea mic. {i
n`sucul `sta drept nu era frumos? |n plus, o gur` adorabil` care p`rea f`cut`
special pentru s`rut`ri.
|i g`si o vag` asem`nare cu o pu[toaic` pe care probabil o cunoscuse pe
vremuri.
|n adåncul memoriei sale, auzi sunånd clopo]elul amintirilor. Totu[i, nu fu
\n stare s`-[i aminteasc` cine era aceast` tån`r` frumoas`. Nu, probabil totu[i c`
n-o v`zuse niciodat`, fiindc` n-ar fi putut uita acest p`r negru [i…
|n oglind`, privirea lui se \ntålni cu doi ochi de un albastru \nchis. P`r negru
[i ochi alba[tri? Inima lui Arnaud se opri, apoi f`cu un salt \n piept.
Doamne! Laura! Fricoasa, plång`cioasa Laura!
Abia traversase oceanul, abia \[i revenise \n urma acestei c`l`torii
\ndelungate [i prima femeie de care d`dea era proasta asta de Laura. Mare
ghinion avea! Ce f`cea aici \napoiata asta? Venise s` fac` scandal? Sau voia s`
atrag` toate privirile asupra lor, cu mutrele ei de pas`re c`zut` din cuib? Se
\ntoarse repede, \n \ncercarea disperat` de a nu fi v`zut. Timp de o clip`, se
gåndi s` fug` ca un la[. Apoi \[i reveni.
110 MARNIE DE MAREZ

Doar n-o s-o ia la goan` din cauza unei pu[toaice de… De fapt, cå]i ani avea
Laura?
Destui, oricum, ca s`-i fi venit mintea la cap. Mai bine s` vad` la ce se putea
a[tepta.
– Bun` seara, spuse el extrem de amabil, \nclinånd capul \n direc]ia imaginii
din oglind`.
Vocea lui cald` c`p`tase un u[or accent, foarte pl`cut auzului.
– Bun` seara, r`spunse Laura cu mult calm \nainte de a se \ntoarce cu fa]a
spre el.
Aceast` atitudine nu-l derut` prea mult. Se a[tepta la orice de la fata asta
tåmpit`. Se for]` totu[i s`-[i p`streze suråsul.
– Eu sunt Arnaud.
R`spunsul urm` imediat.
– Adev`rat?
Acum chiar se amuza. Nu-[i mai amintea de el. Gåsculi]a asta avusese
\ntotdeauna mintea \nceat`.
– Nu m` recuno[ti?
Ea nu-[i mai putu ascunde enervarea, \n fa]a unei \ntreb`ri atåt de stupide.
– Bine\n]eles c` te recunosc, replic` ea ridicånd din umeri. Crezi c` vorbesc
cu domni pe care nu-i cunosc?
{i dintr-o dat`, \[i d`du seama c` n-o mai impresiona deloc, c` nu mai avea
nici o putere asupra ei.
|ntorcåndu-[i capul, arunc` o privire spre propria ei imagine reflectat` de
oglind`. Cu dosul måinii, scutur` un fir de praf de pe rochie.
Apoi se \ntoarse din nou spre el [i-i suråse atåt de amical \ncåt, dezarmat, el
\i \ntoarse zåmbetul.
– E[ti incorigibil…
Arnaud crezu c` nu auzise bine.
– Nu vreau [ampanie, Dickie! Vrei s` m` ame]e[ti, b`iat r`u ce e[ti!
Ochii uimi]i ai lui Arnaud privir` \n oglind`. Exact \n spatele lui, un b`iat \nalt
cu p`rul blond-ro[cat a[tepta cu o cup` de [ampanie \n mån` [i cu un chip
oarecum contrariat.
O SO}IE NEDORIT~ 111

Treptat, lui Arnaud \i pieri zåmbetul de pe buze. Arunc` pe furi[ o privire


spre Laura care trecu pe lång` el, atingåndu-l \n treac`t, f`r` s`-i arunce nici o
privire, de parc` era omul invizibil.
– Pune undeva cupa asta, dragul meu Dickie, [i \nso]e[te-m`.
P`r`sindu-l pe Arnaud, f`r` s` manifeste nici un pic de interes fa]` de el,
Laura se \ndep`rt` mergånd a[a cum o \nv`]ase m`tu[a ei, la bra] cu blondul. Cu
gra]ie, cu u[urin]`, pentru a face s` se balanseze u[or cercurile crinolinei sale.
Nici nu f`cuser` cå]iva pa[i cånd patru tineri se repezir` \n \ntåmpinarea ei.
Exclama]iile lor privind gra]ia Laurei, frumuse]ea ei, elegan]a toaletei, r`sunar`
ca ni[te bubuituri \n urechile ne\ncrez`toare ale lui Arnaud. |ntåi [ocat [i apoi
furios, explod` \n sinea lui. "Au \nnebunit cu to]ii? Ce \nseamn` toate astea? Dac`
Laura ar fi fost frumoas`, a[ fi fost primul care s` [tiu asta, ce naiba!".
Se uit` cu aten]ie la tinerii care roiau \n jurul so]iei lui… sau a fostei lui so]ii.
O s` vad` \n curånd c` se \n[elau! Pån` atunci \ns`, ar fi avut chef s`-i ia la rost
pe tembelii `[tia care \ndr`zneau s` i se adreseze.
Din fericire, \[i rec`p`t` repede st`pånirea de sine, gåndindu-se cum ar fi fost
privit` reac]ia lui.
– Domni[oar` Stanton! Cåt sunte]i de \ncånt`toare \n seara asta! suspin` un
admirator. Sunte]i din ce \n ce mai frumoas`.
– Bine\n]eles c` sunt, afirm` ea pe un ton atåt de convins, \ncåt to]i izbucnir`
\n rås, inclusiv Laura.
Un rås pl`cut, care f`cu s` se nasc` \n inima lui Arnaud un sentiment de
frustrare [i \ndoial`.
Invita]ii p`r`sir` salonul pentru sala de bal [i pentru cele dou` s`li de joc
preg`tite pentru juc`torii p`tima[i.
Tinerii ocupaser` centrul \nc`perii [i discutau destul de zgomotos. Dou`
fete, atrase de b`ie]i, dar pref`cåndu-se c` nu-i observ`, se repezir` spre Laura,
sub pretextul c`-i admir` rochia. Ea r`mase \n centrul aten]iei acelor tineri, care
vorbeau un pic cam tare ca s` se fac` auzi]i \n larma vesel` a invita]ilor.
Arnaud \ncerca s`-[i desprind` privirea de la respectivul grup, dar nu reu[ea
deloc. |n col]ul buzelor \i ap`ruse o cut` \nciudat`, iar \n ochii cenu[ii str`lucea
o lumini]` de dispre], ca [i cum tinerii zgomoto[i \l plictiseau.
112 MARNIE DE MAREZ

Dup` ce vâr\ capul \n \nc`pere, Stephen se apropie de prietenul lui, cu un


zåmbet preocupat pe chip.
– Excelen]a Sa se ocup` acum de ni[te afaceri personale, \l inform` el cu o
voce str`b`tut` de o pref`cut` u[urare. A[a c` acum sunt liber, [i al t`u pentru
un timp. |mi pare r`u c` te-am p`r`sit adineauri, \ns` Excelen]a Sa mi-a cerut-o.
Clipea din ochi cånd pronun]a cuvåntul "Excelen]`", iar pe chipul s`u se
a[ternea o expresie respectuoas` [i devotat`, care indica limpede c` faptul de a
fi fost personal solicitat de Excelen]a Sa \l plasa deasupra grupului de diploma]i
ai ambasadei.
Dar vorbele [i mimica lui se pierdur` \n gol, fiindc` Arnaud nu-i d`dea nici
o aten]ie. O påndea pe Laura, care era indiscutabil centrul tuturor aten]iilor. |i
observa gra]ia ]inutei, spatele drept, felul \n care lumina lustrelor se reflecta \n
buclele ei negre [i florile care le \mpodobeau.
O auzi rostind \n glum`:
– Oh, mincino[ilor!
Apoi se \ntoarse spre cele dou` tinere, f`cånd aluzie la cineva pe care se
p`rea c`-l cuno[teau to]i.
– Tocmai l-am z`rit \n fa]a acestei u[i, la fel de muribund ca voi [i ca mine.
Sau s-a \ntåmplat vreun miracol!
Pufni \n rås, dåndu-[i capul pe spate, apoi \ncepu s` råd` \n hohote, ceea
ce-i f`cu [i pe ceilal]i s` råd`.
– E \ncånt`toare, nu-i a[a? remarc` Stephen, urm`rind direc]ia privirii lui
Arnaud. Vrei s` te prezint?
– Nu, mul]umesc. Ne cunoa[tem deja.
{i nu se putu \mpiedica s` se gåndeasc` la faptul c` Stephen, la curent cu
toate, \i \ntinsese o curs`.
Dar nu, pe fa]a diplomatului nu se putea citi decåt un interes obi[nuit.
Arnaud se gr`bi s` continue:
– Proprietatea familiei Stanton e vecin` cu Shiplake.
– Aha, deci sunte]i vecini… Ce fat` frumoas`, nu-i a[a? spuse el fixånd-o pe
Laura care ie[ea la bra]ul lui Richard Hartley.
Arnaud se uit` chiorå[ la el.
O SO}IE NEDORIT~ 113

– Nu ]i se pare frumoas`? se mir` Stephen, care se \ncrunt` de indignare [i


de uimire.
– Ba da! se gr`bi s`-i r`spund` Arnaud.
Diplomatul se aplec` [i-l [opti confiden]ial la ureche:
– B`iatul blond din stånga domni[oarei Stanton este Richard Hartley,
nepotul Excelen]ei Sale.
Ca [i cum ar fi zis nepotul bunului Dumnezeu.
– Ah! f`cu Arnaud, neg`sind altceva de spus.
– Tån`rul e \ndr`gostit nebune[te de frumoasa persoan` \n chestiune.
Arnaud ciuli imediat urechile.
– A sosit de la Londra \n aceast` dup`-amiaz`, complet epuizat de o
traversare \ngrozitoare. {i pleac` måine. {i de ce toat` aceast` osteneal`? Pentru
a participa la balul de ast`-sear` [i a se apropia de scumpa lui Laura, continu` el
cånd v`zu c` amicul lui \l ascult` cu aten]ie.
– Sunt…? \ncepu acesta.
Stephen \i lu` vorba din gur` pe un ton tran[ant care excludea orice
\ntrerupere [i \ncepu s` debiteze tot ce [tia pe aceast` tem`:
– Domni[oara Stanton e prea tån`r` pentru a se angaja \n vreun fel. Totu[i,
cred c` e \n dilem`, fiindc` nu pretenden]ii \i lipsesc. Cå]i? Zece, dou`zeci! spuse
el cu un fel de indignare \nciudat`. Ar fi putut pån` acum s` se m`rite de
dou`zeci de ori! Dar e prea tån`r`. Iar eu am o mic` p`rere personal` \n aceast`
chestiune.
Arnaud, care se \ntreba cu \ngrijorare ce \n]elegea amicul s`u prin asta, \[i
mu[c` buzele. I se p`rea acum c` Stephen [tia la fel de bine ca [i el despre
c`s`toria lui [i ce se \ntåmplase dup` aceea.
Din sala de bal se auzir` aplauze. Apoi se reinstaur` t`cerea [i cei doi b`rba]i
auzir` o voce puternic`, cu accent sco]ian, care \ncepuse un discurs. Primul
gånd al lui Arnaud fu s` se felicite c` a r`mas \n salon. Seara fusese [i a[a destul
de plin` de \ncerc`ri pentru el, ca s` mai fie obligat s` suporte [i tr`nc`nelile
unui sco]ian.
|l scutur` u[or de bra] pe Stephen, pentru a-i reaminti de discu]ia lor.
– Ce spuneai de domni[oara Stanton? C` are inima zburdalnic`?
114 MARNIE DE MAREZ

Stephen pufni, cu un aer dispre]uitor.


– Ce idee! Domni[oara Stanton este o persoan` rezonabil`, care vrea s` aib`
timpul necesar s` studieze toate cererile. Cånd o domni[oar` posed` tinere]e,
frumuse]e [i o asemenea avere, se impune cea mai mare pruden]`, nu crezi?
insist` el, f`cåndu-i cu ochiul ca s`-l \ncurajeze s` se pronun]e.
– Hmm… da, sfår[i prin a-i r`spunde Arnaud.
Bogat`, Laura? Cum se f`cea c` Stephen era atåt de bine informat?
– Cine ]i-a spus toate astea?
– Fratele meu mai mic, Edward, care se ]ine scai de lady Wharton.
Pezevenghiul `sta [i-a pus \n cap s` se \nsoare cu o domni[oar` frumoas` dar [i
bogat`, a[a c` a \nceput prin a-i face curte m`tu[ii Wharton, \n speran]a c` va
ajunge la inima frumoasei nepoate.
Frumoas`? Laura? |n sfår[it, dup` cum se spune, gusturile nu se discut`.
Frumoas`?! Ia te uit`!
– {i [i-a atins scopurile? Ce a ob]inut?
|ntreb`rile astea \i st`teau pe inim`. {i n-ar fi [tiut s` spun` de ce.
– Deloc! r`spunse Stephen. Uite a[a face, [i-l ar`t` cu discre]ie cum \[i roade
unghiile. Nimic! Nici o \ntålnire, nici o s`rutare. Nimic, dup` cum \]i spuneam.
Ca pentru a saluta aceast` veste, un ropot de aplauze sublinie sfår[itul
discursului din care nu auziser` nimic.
– Micu]a Stanton a mo[tenit domeniul familiei, plus averea mamei sale. Nu
[tiai c` p`rin]ii ei au murit \n timpul epidemiei de holer`?
Mor]i? Ah, da! Acum \[i amintea. Scrisoarea lui Christopher care-i anun]ase
teribila veste a mor]ii mamei lor [i a fr`]iorului lor Peter, avea la final cåteva
cuvinte privind moartea socrilor s`i.
|n durerea lui, nu le d`duse aten]ie. Iar pe urm` uitase.
Stephen fusese \ntotdeauna a[a: o dat` lansat, nimic nu-l mai putea opri.
– Locuie[te la Londra, la m`tu[a ei, lady Wharton. O cuno[ti?
– Nu, n-o cunosc pe lady Wharton.
– Poate ai auzit atunci vorbindu-se despre so]ul ei, lordul Wharton zis [i
lordul Ghinion?
Stephen pufni \n rås [i Arnaud \l imit`.
O SO}IE NEDORIT~ 115

– Asta da! Cine n-a auzit vorbindu-se de el pe atunci? Timp de trei zile,
ne-am amuzat privind toate u[ile deschise, fapt ce stimula teama de a nu fi atins
de un glon] r`t`cit. Ce pro[ti eram!
Din sala de bal le ajunser` la ureche m`surile ritmate [i antrenante ale unui
vals.
– Ca s` revin la lady Wharton: dup` moartea original` a so]ului ei, a avut
durerea de a-[i pierde [i fiica \n timpul revoltei ciparilor. Domni[oara Stanton [i
sora ei sunt unicele rude care i-au mai r`mas [i deci mo[tenitoarele ei de drept.
Cånd [tii cåt de bogat` este, nici nu e de mirare cå]i pretenden]i vor s`-i cånte o
serenad` Laurei.
|[i cobor\ vocea, care ajunse o [oapt`.
– Fiindc` suntem prieteni, o s`-]i spun punctul meu de vedere. Cred c`
mititica a fost promis` de c`tre p`rin]ii ei unui ofi]er din armata Indiilor, \nrolat
\n regimentul ginerelui ladyei Wharton. Din respect pentru memoria lor, Laura
nu \ndr`zne[te s` treac` peste voin]a p`rin]ilor ei. Dar s` nu sufli vreun cuvånt
despre asta. Ce p`rere ai?
– Cåt` imagina]ie!
– Ca s`-]i spun totul, am aflat asta de la un prieten al unui prieten al fratelui
meu mai mic. {i mi se pare credibil. Nu e[ti de aceea[i p`rere?
Arnaud nu era, [i avea un motiv serios pentru asta. Totu[i, nu-l contrazise
[i-l aprob` printr-un semn vag din cap.
Un b`rbat pe jum`tate chel ap`ru \n cadrul u[ii. |[i mi[c` buzele
pronun]ånd: "Excelen]a Sa!"
– Sunt din nou solicitat, oft` Stephen \ncercånd s` par` c` regreta.
Dar era evident c` o asemenea obliga]ie p`rea s`-l umple de satisfac]ie.
La vreo zece pa[i de salon, dou` trepte frumoase din marmur` alb`,
luminate de fl`c`rile lumån`rilor, duceau spre sala de bal.
Orchestra, plasat` \n fundul \nc`perii pe o estrad` \nconjurat` de vase pline
cu flori, cånta o mazurc`. Invita]ii care nu dansau \[i g`siser` loc de-a lungul
peretelui sau se grupaser` lång` trepte \n jurul unui b`rbat mic de statur` [i
foarte agitat, care se p`rea c` se bucur` de succes, dac` te luai dup` vorbele care
se auzeau din acel loc.
116 MARNIE DE MAREZ

Arnaud nu \ncerc` s` se apropie de ei. Bancurile nu-l interesau \n momentul


de fa]`. |i pl`cea s` danseze [i era un dansator excelent. |n plus, nu avea obiceiul
s` stea cu bra]ele \ncruci[ate \ntr-o sal` de bal unde atåtea fete frumoase nu
a[teptau decåt s` fie invitate la dans. Mai r`månea s` remarce o domni[oar`
frumoas`, s` se prezinte [i s-o invite la vals.
Ochii lui str`b`tur` \nc`perea [i se oprir` asupra unei perechi. Femeia purta
o rochie alb` extrem de elegant`. N-o sc`p` din ochi pe micu]a dansatoare
brunet` cu talia sub]ire [i flexibil` care era o excelent` dansatoare. |i admir`
str`lucirea ochilor [i suråsul fermec`tor de pe buze.
Atunci cånd Laura, condus` de cavalerul ei, revenea spre prietenii ei,
orchestra atac` un vals.
Avea \nc` r`suflarea t`iat` [i tocmai se a[eza cu gra]ie pe un scaun, cånd \l
v`zu pe Arnaud apropiindu-se de ea numai zåmbete.
– Vrei s`-mi faci onoarea…? spuse el \nceti[or, \nclinåndu-[i capul.
Nu avu timp s`-[i termine fraza c` Laura se [i ridic`.
– Scuz`-m`, \l \ntrerupse ea calm`, dar m` simt obosit`.
Nu mai ad`ug` nici un cuvånt \n plus [i-i \ntoarse spatele. Zåmbetul lui
Arnaud se [terse \ncetul cu \ncetul. Derutat c` fusese astfel respins, sim]i brusc
dorin]a de a o dr`cui pe tån`ra femeie. F`cu un efort s`-[i revin`, \nainte de a se
apropia din nou de ea.
– E[ti prea obosit` ca s`-mi acorzi un dans. Bine, accept asta. Odihne[te-te.
Da, da, odihne[te-te.
Credea c` rostise aceste cuvinte cu extrem` amabilitate, dar \n]elese din
privirea furioas` pe care i-o arunc` Laura, c` [i aceast` tentativ` e[uase. Dar
nel`såndu-se cåtu[i de pu]in impresionat de buc`]ica asta de femeie, el
continu`:
– Ar trebui s` avem amåndoi o discu]ie. Am lucruri importante s`-]i spun.
Laura se \ncrunt` [i d`du din cap.
– Perfect, fiindc` [i eu vreau s`-]i vorbesc.
El arunc` o privire de jur-\mprejur. Trebuia s` existe un loc mai lini[tit \n
aceast` locuin]`.
– Dar nu este nici locul, nici ora.
O SO}IE NEDORIT~ 117

Muzica \ncepu s` cånte mai tare, atacånd finalul valsului, ceea ce-l f`cu pe
Arnaud s` ridice vocea:
– Unde [i cånd, micu]` capricioas`?
Ea a[tept` sfår[itul dansului pentru a-i r`spunde lini[tit.
– M` \ntorc la mine acas` \n scurt timp. Dac` o s` te afli la Shiplake \n acel
moment, o s`-]i fac cunoscut unde [i cånd.
De data asta, dep`[ise limitele! {i Arnaud nu fusese niciodat` prea r`bd`tor.
Un fulger de månie \i trecu prin ochi. Ar fi vrut s` strige la ea, dar se st`påni cu
greu [i-i r`spunse aproape calm:
– Bine! Vezi c` nu discut.
Ceea ce era bine, fiindc` la trei pa[i de ei, un alt cavaler, al c`rui cap \nclinat
\i reamintea Laurei c`-i datoreaz` un dans, a[tepta ca tån`ra femeie s` vin` c`tre
el. Cånd se \ndrept` spre acel tån`r, f`r` s`-i mai arunce nici o privire lui Arnaud,
acesta se repezi [i o prinse de bra].
Privirea cu care ea \i fix` måna \nainte de a-l privi drept \n ochi, avu asupra
lui efectul unei palme. |[i retrase repede måna, ca [i cum bra]ul \l ardea.
– Constat c` nu e[ti obosit` decåt pentru mine, scrå[ni el printre din]i.
– Exact!
Laura \i \ntoarse spatele [i ridicåndu-[i cu vårful degetelor poalele rochiei, \[i
continu` drumul spre tån`rul care o a[tepta.
Brusc, se roti cu 180 de grade [i reveni lång` el, atingånd pieptul lui Arnaud
cu evantaiul.
– {i nu m` mai tutui, articul` ea rar [i \ncet. Nu sunt una din servitoarele
tale!
Dup` care-l l`s` acolo, f`r` replic`. Nimeni, niciodat`, nu-[i permisese s`
foloseasc` un asemenea ton cu el. Ah, ce scårboas` fusese! Cum se explica
aceast` comportare? |n pu]inele d`]i cånd \i vorbise \n trecut, mititica, con[tient`
de marea onoare pe care i-o f`cuse \nsuråndu-se cu ea, i se adresase \ntotdeauna
cu respectul [i considera]ia datorate unui so], care avea oricum unsprezece ani
mai mult decåt ea!
Iar ast`zi era atåt de agresiv`, cånd el \i vorbea calm. Nu mai pricepea nimic.
Dac` n-ar fi v`zut-o refuzånd o cup` de [ampanie, ar fi fost convins c` e ame]it`.
118 MARNIE DE MAREZ

Respir` profund de mai multe ori, \ncercånd s`-[i pun` ordine \n gånduri.
Dintr-o dat`, muzica i se p`ru asurzitoare. Se uit` cu un aer dezaprobator la
perechile de dansatori. Nu se sim]ea \n stare s` invite pe altcineva la dans.
Aten]ia \i fu atras` de o doamn` care venea spre el. Era Helen.
Schi]` un pas spre ea, dar tån`ra femeie, dup` ce-i f`cu un semn scurt [i
mustr`tor cu capul, \i \ntoarse spatele [i, cu b`rbia ridicat`, plec` \n direc]ia de
unde venise, f`r` s`-i mai arunce vreo privire.
Dup` toate astea, nu-i mai r`månea decåt s` bat` \n retragere. Arnaud ie[i
din sala de bal ca o s`geat`, neezitånd s` deranjeze oamenii care discutau.
F`r` s`-i pese de Stephen care-l va c`uta peste tot cånd \i va permite
Excelen]a Sa, Arnaud \[i lu` mantoul [i plec`.
Cu instinctul infailibil al b`rbatului c`ruia \i pl`ceau femeile, \ncepu s` caute
un anumit gen de cas`. Acolo unde va g`si o fat` primitoare, ascult`toare [i care
nu-i va opune nici o rezisten]`.
Capitolul 10

Arnaud nu \nceta s` se \ntrebe de ce-l chemase Monseniorul Wesley,


episcopul de la St. Paul. Ce-o fi vrånd? Pån` \n prezent, \n familiile \nst`rite,
interven]ia lui era sinonim` cu ve[tile proaste. De genul celor precedate de:
"Domnul, \n marea sa bun`tate, ne d` putere s` \ndur`m…"
Nu era deci de mirare c` Arnaud se a[tepta la orice [i-[i f`cea curaj. Un valet
\mbr`cat ca un om al bisericii \i aduse plin de curtoazie la cuno[tin]` c`
monseniorul \l va primi imediat.
Stånd \n picioare \n apropierea biroului s`u, episcopul avea o figur` calm`,
nesem`nånd deloc cu o persoan` care se preg`te[te s`-]i dea vestea unei
catastrofe. P`rea \n apele lui, lini[tit [i pu]in suspicios. Era atent \ntotdeauna la
buzele interlocutorului s`u, gata s` intervin` cånd acesta p`rea \n \ncurc`tur`.
Totu[i, ceea ce merita cea mai mare considera]ie la el era infinita lui r`bdare, pe
care unele persoane r`uvoitoare o calificau drept indiferen]`. Dar dup` cum se
[tie, guri rele exist` peste tot.
Pozi]ia lui de episcop \l f`cuse s` aib` ni[te gesturi tipice, accentuate de un
gåt cam ]eap`n ca urmare a unui accident de c`l`rie, un craniu lucios, \nconjurat
de o coroan` de p`r scurt de culoare cenu[ie, [i tendin]a de a vorbi rar [i pu]in
[uier`tor.
– Scumpul meu v`r! Nimeni nu putea s`-mi fac` atåta pl`cere cu prezen]a
lui, spuse el ie[ind \n \ntåmpinarea lui Arnaud cu måinile \ntinse. Edward,
ad`ug` el adresåndu-se valetului, s` nu la[i pe nimeni s` intre.
120 MARNIE DE MAREZ

Spune-le celorlal]i vizitatori s` aib` pu]in` r`bdare.


|nainte s` \nceap` conversa]ia, prelatul ar`t` cu måna spre scaunele a[ezate
\n fa]a biroului.
– Te rog s` te a[ezi, vere.
|n fa]a aerului \ntreb`tor al lui Arnaud, el \i zåmbi larg.
– Da, da, vere! Poate nu [tii c` suntem veri \ndep`rta]i. Nici eu nu-mi mai
aminteam de asta. Dar imediat ce lady Constance mi-a reamintit despre leg`tura
noastr` de rudenie, cu ocazia unei dispense pe care mi-a cerut-o, la c`s`toria ta
cred, da, a[a este, la c`s`toria ta am consultat registrele privind genealogia
familiei noastre. Mama ta a avut perfect` dreptate. Suntem veri.
Dup` aceste vorbe, se \ndrept` spre scaunul confortabil a[ezat \n spatele
biroului s`u.
Lui Arnaud pu]in \i p`sa de arborele genealogic al episcopului Wesley. Doar
nu-l f`cuse s` vin` de la Shiplake doar pentru atåta lucru? Era cunoscut drept un
b`trån original [i din partea lui te puteai a[tepta la orice. La bine, ca [i la r`u. {i
Arnaud \[i \ndrept` spatele, \n a[teptare.
F`r` s` ]in` cont de t`cerea ap`s`toare a vizitatorului s`u, el continu`:
– O a[tept`m pe so]ia ta. Ah! Cred c` ea este.
Ce-o mai fi [i cu toat` povestea asta?
U[a fu \ntredeschis` de valet care schimb` o privire cu monseniorul \nainte
de a o da de perete, \nclinånd capul. Apoi se d`du la o parte ca s-o lase s` intre
pe Laura.
Sim]indu-se brusc nervos [i derutat, Arnaud se ridic` \n picioare,
\ncruntåndu-[i gånditor fruntea. Episcopul Wesley se ridicase curtenitor, o dat`
cu el.
– Bun` ziua, scumpa mea veri[oar`.
Apoi, adresåndu-se lui Arnaud repet`:
– Da! Laura [i cu mine suntem la råndul nostru veri. {i \n plus, lady
Wharton, m`tu[a Laurei, este o prieten` foart` drag` inimii mele. Ah,
Marjorie… sfår[i el cu un suspin melancolic.
Astfel fiind puse lucrurile la punct, f`cu un gest circular cu måna.
– Lua]i loc, v` rog. Amåndoi \n fa]a mea, ca s` v` v`d bine.
O SO}IE NEDORIT~ 121

Repet`, privind \n gol:


– Marjorie! Toat` tinere]ea mea!
De[i mirat` de tonul languros al prelatului, Laura nu rat` reveren]a.
– Haide, Laura, nu mai fi atåt de ceremonioas`. Doar suntem \n familie. Stai
jos, draga mea.
F`r` a-i arunca nici o privire lui Arnaud, care se preg`tea s-o salute, Laura se
a[ez`, ]inåndu-[i spatele foarte drept.
|nainte ca el s` fi putut deschide gura, tån`ra femeie declar`, dånd impresia
c` se afl` singur` cu episcopul:
– Monseniore, v` mul]umesc nespus c` m-a]i primit.
Arnaud lu` loc furios al`turi de tån`ra care surådea cu nevinov`]ie. Se
\ntoarse atunci spre ea, spunåndu-[i, ca s` se justifice \n fa]a propriei sale
con[tiin]e, c` dorea de fapt s`-[i dea seama dac` ar`ta la fel de bine \n ]inut` de
ora[ ca \n rochia de bal.
Realitatea era c` toaleta gri cu garnituri de culoare neagr` pe care o purta
Laura, era perfect` pentru o audien]` particular` la episcop. {i-i venea de
minune, ca [i p`l`ria gri cu pan` neagr` care-i acoperea gra]ios buclele negre.
Timp de o clip`, nu v`zu decåt delicate]e [i feminitate. |n fa]a tr`s`turilor ei
fin cizelate, a ochilor str`lucitori umbri]i de gene lungi [i linia tandr` a buzelor,
orice ne\ncredere disp`ru. |[i reveni, \ndep`rt` scaunul [i trase aer \n piept ca s`
se calmeze.
– Scumpa mea Laura. |i permi]i b`trånului t`u v`r s`-]i spun` Laura?
Mul]umesc. Scumpa mea Laura, m-ai consultat \n privin]a ac]iunii pe care te
gånde[ti s-o s`vår[e[ti [i te-am sf`tuit s`-l \ntålne[ti \n acest sens [i pe Arnaud. Eu
servind drept arbitru, dac` \mi pot permite acest cuvånt.
Deveni gånditor [i se \ncrunt`.
– Bun! relu` el \n chip de r`spuns la gåndurile sale. A[adar, dore[ti s`
anulezi c`s`toria.
Obrajii lui Arnaud, din bronza]i cum erau, devenir` ro[ii ca para focului. |l
privi cu aten]ie pe v`rul s`u, episcopul, ale c`rui tr`s`turi exprimau dorin]a de
conciliere. Nici o privire pentru vecina lui. Mica [ireat` \i montase aceast` curs`
ca s`-l pun` \n fa]a faptului \mplinit.
122 MARNIE DE MAREZ

Måinile albe [i gr`su]e ale prelatului aranjar` foile de pe birou \nainte s`-[i
mångåie craniul pe jum`tate chel.
– Ce vårst` ai, Laura?
– Voi \mplini dou`zeci de ani peste dou` luni, monseniore.
|nc` o dat`, måna netezi craniul \nainte de a-[i pune ochelarii rotunzi.
– Dou`zeci de ani, [opti el \nainte de a scrie pe hårtie.
– Arnaud? Tu cå]i ani ai?
– Treizeci [i unu, vere.
|i venise [i lui råndul s`-l trateze drept v`r!
– |nainte de a continua, a[tepta]i s`-mi notez… treizeci [i unu de ani.
Spune]i-mi, copiii mei, a]i tr`it \mpreun`?
– Niciodat`, monseniore! exclam` Laura.
– Arnaud?
– Niciodat`, confirm` [i acesta pe un ton furios.
– Nu, morm`i episcopul scriind.
Apoi, aruncåndu-le o privire serioas` pe deasupra ochelarilor, continu`:
– C`s`toria a fost consumat`? Neconsumarea ei poate fi un motiv de
anulare. Deci, din pur` curiozitate v` \ntreb asta.
Figura perplex` a Laurei \l determin` s` precizeze:
– S` lu`m drept punct de plecare sfår[itul ceremoniei. Nu se ]ine cont de
ceea ce s-a \ntåmplat mai \nainte. Deci, s` \ncep cu tine Laura. C`s`toria a fost
consumat`?
– Nu, monseniore, \ngåim` ea, teribil de jenat`.
– Trebuie s` v` pun acelea[i \ntreb`ri ambilor. E o procedur` obligatorie.
Deci, Arnaud, c`s`toria a…
– Nu, \l \ntrerupse Arnaud.
Uite ce figur` \i f`cuse \n fa]a episcopului. Laura \l pusese la curent cu
evenimentele care-i \mpinseser` la c`s`torie, era evident! Nu putuse s`-[i ]in`
gura, ce naiba!
A[a f`ceau femeile, povesteau am`nunte lipsite de importan]`, cånd totul
era de mult dat uit`rii. {i b`trånul `sta ramolit care-[i vâr` nasul \n ce nu-l
privea…
O SO}IE NEDORIT~ 123

|n timpul schimbului de \ntreb`ri [i r`spunsuri, ochii lui Arnaud r`m`seser`


cu \nc`p`]ånare fixa]i pe un tablou ag`]at pe perete exact deasupra craniului
lucios al v`rului prelat. Nu reu[ea s`-[i desprind` privirea de la acest peisaj
marin, de fapt o nav` pe o mare dezl`n]uit`. Se concentra asupra lui pentru a
nu se ridica [i a fugi din aceast` camer` unde \[i b`teau joc de el.
Monseniorul Wesley, ai c`rui ochi treceau ne\ncetat de la unul la cel`lalt,
d`du din cap gånditor \n mai multe rånduri.
– |n concluzie, c`s`toria nu a fost consumat` [i nu a]i locuit niciodat`
\mpreun`. Lucrurile mi se par foarte clare, pe legea mea. Spune-mi, micu]`
veri[oar`, de ce ai l`sat s` treac` atåta timp? Aproape patru ani? o \ntreb` el
consultåndu-[i noti]ele.
– Ei bine… fiindc` m` sim]eam la ad`post \n spatele acestui mariaj-fantom`.
M` ap`ra \mpotriva unei alte leg`turi pe care anturajul meu ar fi dorit s` mi-o
impun`.
– |n]eleg. {i tu, Arnaud? Ai avut acelea[i motive ca Laura?
Proasta dispozi]ie a lui Arnaud era mai mult decåt evident`. D`du totu[i din
cap, afirmativ.
– |n]eleg. Atunci, permite]i-mi s` m` informez. De ce acum, Laura?
– Pentru c` nu mai am nici un pic de \ncredere \n domnul Willier. Este un
b`rbat violent, care m-a p`r`sit \n ora[ul acesta mare unde nu cuno[team pe
nimeni. M-a l`sat f`r` un ban, la mila servitoarei mele. Eram pe vremea aceea
foarte impresionabil` [i aceast` situa]ie m-a marcat extrem de mult.
Episcopul Wesley o \ntrerupse.
– Nu te enerva, copila mea.
Trecu u[or cu degetele peste foile de pe biroul lui, de parc` ar fi mångåiat
måna Laurei.
– Spune-mi totul, feti]a mea. Ai vreo \nclina]ie pentru un alt pretendent? Asta
ar explica mai bine demersul t`u.
Laura ridic` din umeri [i spuse cu regret:
– Poate, monseniore. E necesar s`…?
Prelatul nu-i r`spunse imediat, fiind ocupat cu scrisul. A[a c`, timp de mai
multe clipe, nu se mai auzi alt zgomot decåt scår]åitul peni]ei pe hårtie.
124 MARNIE DE MAREZ

Apoi se aplec` spre Laura, sprijinindu-se de marginea biroului.


– Deci, am notat: se are \n vedere o nou` leg`tur`.
Degeaba \[i d`dea Arnaud silin]a s` se gåndeasc` la altceva, vorbele
prelatului \i r`sunau \n minte: se are \n vedere o nou` leg`tur`… Dickie!
Desigur, Richard Nu-[tiu-cum! Proasta asta mic` se \ndr`gostise de tipul `sta cu
p`rul de culoarea cozii de vac`. Care p`rea s` n-aib` nimic \n cap… Ca [i ea, de
altfel… O s` fie o pereche potrivit`, amåndoi!
– |nainte de a-i da cuvåntul lui Arnaud, te \ntreb dac` mai ai ceva de
ad`ugat… A[teapt`! Oricare ar fi plångerile pe care le formulezi la adresa so]ului
t`u, e bine s` [tii c` un b`rbat are multe drepturi [i c` un adulter nu poate fi
re]inut ca prob` \mpotriva lui. Din contr`, o femeie…
Sim]indu-se vizat` de aceste vorbe, Laura s`ri \n sus.
– N-am avut nici un amant, nici vreun amorez sau vreun prieten mai
apropiat. Chiar [i o asemenea c`s`torie m` f`cea s` m` simt legat` de måini [i
de picioare, din cauza moralit`]ii [i datoriei.
O piatr` aruncat` \n gr`dina so]ului ei, demonstråndu-i c` avea sim]ul
onoarei!
– Niciodat`! repet` ea cu måndrie.
Ridicase tonul f`r` s`-[i dea seama.
– Scump` Laura! Ssst! Departe de mine ideea unei asemenea comport`ri
ru[inoase.
Episcopul \[i mångåie chelia cu un aer contrariat.
– Nu-mi spune]i nimic nou, monseniore, aducåndu-mi la cuno[tin]` c`
b`rba]ii au toate drepturile. |ntreba]i-l pe domnul Willier dac` s-a jenat cumva s`
m` [i bat`.
Arnaud se ridic` pe jum`tate pentru a-[i exprima dezacordul, dar episcopul
\i f`cu semn cu måna s` se potoleasc` [i s`-[i a[tepte råndul. Era culmea
culmilor! Nu numai c` \[i sp`la \n public rufele murdare, dar vorbea ca [i cum
el nici nu era de fa]`. {i prelatul `sta nenorocit \i cånta \n strun`. |]i s`rea \n ochi
c` era de partea ei!
– Laura… nu te enerva. {i spune-mi la ce concluzie ai ajuns, copila mea.
Indignat` de atåta lips` de sensibilitate, ea \i arunc` o privire furioas`.
O SO}IE NEDORIT~ 125

Apoi, pu]in mai calm`, re\ncepu s` vorbeasc`:


– Pot s` v` reamintesc c` am fost obligat` s` fac aceast` c`s`torie? Am
implorat-o pe mama mea s` m` scuteasc` [i de aceast` dur` \ncercare. Din
nefericire, a trebuit s` cedez \n fa]a amenin]`rii c` va dezv`lui totul tat`lui meu
care n-ar fi avut de ales [i ar fi trebuit s`-l provoace pe domnul Willier la un duel
din care avea pu]ine [anse s` scape cu via]`.
Arnaud l`s` s`-i scape o exclama]ie consternat`:
– N-a[ fi acceptat niciodat` un asemenea duel. |l respectam prea mult pe
tat`l t`u.
Ochii Laurei scånteiar`.
– Am terminat, monseniore. {i v` mul]umesc pentru r`bdarea [i bun`tatea
dumneavoastr`.
– N-ai uitat nimic, copila mea?
O scurt` t`cere urm`, timp \n care Laura cånt`ri lucrurile.
– Nimic important, monseniore.
R`spunsul fu departe de a-l satisface pe prelat.
– De ce nu men]ionezi c` so]ul t`u te-a p`r`sit?
Vibrånd de o patim` re]inut`, tån`ra femeie izbucni \ntr-un potop de vorbe:
– De ce i-a[ repro[a domnului Willier singurul lucru care \mi f`cea via]a
suportabil` \n acel timp: absen]a sa?
Acest b`rbat m` teroriza [i binecuvåntez fiecare or` petrecut` departe de el,
a[a cum le-am binecuvåntat pe amantele lui sau nava care l-a dus de cealalt`
parte a oceanului.
Exaltat` de amintirea vremurilor trecute, Laura se ridic`, \ntoarse spatele
celor doi b`rba]i [i se apropie de fereastr` \ntr-un fo[net gra]ios de jupoane.
Episcopul de St. Paul \i arunc` o privire circumspect` lui Arnaud, \n timp ce
acesta f`cea o stråmb`tur` pentru a-[i ascunde consternarea. Monseniorul \[i
\ndrept` din nou privirea spre Laura, care revenea la scaunul ei. Dup` care se
a[ez` la råndul lui, cu palmele sprijinite pe hårtiile \mpr`[tiate pe birou. |i privi
pe cei doi tineri cu coada ochiului [i-[i \nclin` capul ca pentru a le da de \n]eles
c` notase spusele Laurei.
– Ai terminat, draga mea?
126 MARNIE DE MAREZ

Tån`ra d`du din cap, confirmånd. Atunci, episcopul Wesley i se adres` lui
Arnaud.
– Ai cuvåntul, vere.
Acesta \[i agit` måna ca pentru a indica faptul c` nu le va r`pi prea mult timp.
– Ce s` mai spun dup` un asemenea rechizitoriu? Dup` spusele tale, s-ar
p`rea c` sunt mai vinovat decåt Cain, ceea ce nu m` face s` m` simt deloc \n
largul meu. Ce s` mai spun? repet` el. Dac` nu c` m` credeam singurul for]at s`
m` c`s`toresc contrar voin]ei mele. Uitasem c` Laura era cealalt` parte lezat` din
aceast` afacere.
Se opri din vorbit ca s` reflecteze o clip`, apoi ad`ug` cu o voce oarecum
[ov`itoare:
– O spun cu bun`-credin]`: nu [tiam c` Laura era atåt de nefericit`. |n fond,
\n urma acestei c`s`torii se alegea cu un so] nesperat de bogat. |n plus, mama
\mi spusese c` Laura a[tepta un copil. Ca pe urm` s` aflu c` nu fusese decåt un
[iretlic pentru a m` prinde [i mai bine \n curs`. Cine m-a min]it? Mama mea?
R`spunsul ]å[ni imediat de pe buzele Laurei. Ea replic`, fixåndu-[i cu
\nc`p`]ånare vårfurile pantofilor:
– Lady Constance n-a avut nici o vin`. Mama mea, Dumnezeu s-o ierte, voia
s` m` vad` m`ritat` cu un Willier. Prea fericit` c`-l are pe unul din ei la mån`, a
vrut s`-[i \nt`reasc` pozi]ia. B`nuiesc c` a spus primul lucru care i-a trecut prin
minte. De ce a f`cut asta? N-o s` [tiu niciodat`.
Dac` Laura nu [tia asta, episcopul de St. Paul, care o cunoscuse pe Clarisse
de cånd era mic`, o [tia. Scorpia aia f`cuse \ntotdeauna ce-i st`tuse \n putin]` ca
s` \nvenineze via]a celor din jurul ei. |n a[a fel \ncåt \i fusese imposibil s`-[i
g`seasc` un so] printre tinerii celibatari din \mprejurimi. B`rba]ii care o
cuno[teau se temeau ca de cium` de caracterul ei autoritar [i de limba ei
veninoas`. La dou`zeci [i doi de ani, \n ciuda frumuse]ii ei deosebite, Clarisse
nu g`sise decåt un v`duv, pe deasupra [i tat`l unei feti]e.
Toat` lumea, [i episcopul Wesley \n primul rånd, \l plånsese pe nefericitul
Stanton [i scosese un suspin de u[urare. Zgrip]uroaica \[i g`sise \n fine un
c`min.
Imediat, Laura se \ntoarse spre Arnaud:
O SO}IE NEDORIT~ 127

– Lady Constance a luat drept bun tot ce i-a spus mama. Niciodat` lady
Constance nu s-ar fi pretat la o asemenea mistificare. |ntr-o anumit` ocazie, am
vrut s`-]i spun asta, dar nu m-ai l`sat s` vorbesc.
Apoi \i \ntoarse spatele.
– Regret nespus, Laura, spuse el adresåndu-se buclelor negre.
Episcopul \[i frec` bucuros måinile: \n sfår[it, \[i vorbiser`!
Gåndurile lui Arnaud o luar` pe un drum care nu-i pl`cea deloc. Amintirea
unui obraz \nvine]it, a unei buze sångerånde \i reveni brusc \n gånd. Ce trebuia
s` fac`? S`-i explice c` nu fusese decåt o mi[care brusc`, necontrolat`, datorat`
\mprejur`rilor? |i era acum ru[ine de felul cum o tratase pe pu[toaica \ngrozit`
care-i fusese dat` \n grij`. Ascunzånd lupta care se d`dea \n el, fix` profilul
tinerei, \nainte de a se \ntoarce din nou spre prelat.
– |mi pare r`u de tot ce s-a \ntåmplat, declar` el jum`tate jenat, jum`tate
enervat. Nu pot s` fac altceva decåt s` subscriu la toate deciziile pe care le ve]i
considera necesare pentru a facilita anularea c`s`toriei. |mi face impresia c` asta
\[i dore[te cel mai mult Laura. O s` fac tot posibilul pentru a m` face iertat [i
a-i fi agreabil.
Se \ntrerupse, \ncercånd s` judece efectul pe care-l f`cuser` vorbele lui
asupra tinerei femei. |n zadar! Chipul Laurei era lipsit de orice expresie. |n
schimb, episcopul jubila, scriind cu iu]eal` pe foaia din fa]a lui.
– Bun! Foarte bine, b`iatul meu! O s` mai avem ocazia s` revenim la asta.
Arnaud nu-l mai asculta \ns`. Cu un rictus \n col]ul gurii, bomb`ni:
– Sunt gata s` fac orice pentru a-]i fi agreabil, a[a c` ai putea m`car s` te
prefaci c` m` ascul]i!
Monseniorul Wesley era de aceea[i p`rere. Dar, de[i deranjat de indiferen]a
Laurei, era convins c` aceast` scen` se va termina cu bine. {i cu cåt mai curånd,
cu atåt mai bine.
– |mi [ti]i livada? \i \ntreb` el s` calmeze lucrurile.
– Bine\n]eles, vere! exclam` Arnaud, al c`rui chip se lumin`. Cånd eram
pu[ti, am [terpelit destul de des fructe din ea. Acolo se g`seau cele mai bune
pere din regiune.
– Sunt [i acum cele mai bune, spuse prelatul cu un surås indulgent.
128 MARNIE DE MAREZ

{i s` [tii, Arnaud, c` [i eu \n tinere]e am [terpelit fructe din livezile bunicului


t`u. Deci suntem chit.
|i arunc` Laurei o privire binevoitoare.
– {i tu, veri[oar`? Ai dat [i tu iama prin livada mea?
Proprietatea monseniorului se afla situat` \ntre domeniul Shiplake [i
proprietatea familiei Stanton.
– Oh, nu, monseniore! Am traversat adesea p`månturile dumneavoastr` dar
nu v-am z`rit niciodat` casa.
– Ba da, Laura!
|[i \nso]i aceste cuvinte cu un surås complice adresat lui Arnaud care,
stupefiat, d`du din cap \n semn de aprobare.
{i Laura nu-l mai contrazise. Dac`-i f`cea pl`cere s` cread` c` \i v`zuse casa,
nu avea decåt. Putea s` cread` tot ce voia. Numai s` semneze cererea de anulare.
Episcopul \[i mångåie \ndelung craniul [i-[i drese vocea.
– Ca s` v` mai destinde]i pu]in \nainte de a aborda chestiunile serioase,
l`sa]i-m` s` v` povestesc o \ntåmplare. Mai bine zis, s` v-o reamintesc. Cånd am
fost numit episcop la St. Paul, [i asta s-a \ntåmplat nu de pu]ini ani, am organizat
o petrecere \n parcul propriet`]ii mele. Toate persoanele din vecin`tate, care \mi
erau mai mult sau mai pu]in apropiate, au fost invitate. A]i fost [i voi, copiii mei.
A fost o zi splendid`. Totu[i, spre dup`-amiaz`, fiindc` timpul \ncepuse s` se
strice, am asistat la o scen` atåt de frumoas`, \ncåt mi-a r`mas gravat` \n
memorie…
|nchise ochii o clip`, \n timp ce Laura [i Arnaud g`seau povestea un pic cam
lung` [i lipsit` de interes. Ca un bun narator, [tiind s`-[i dozeze efectele, prelatul
tu[i delicat \n pumn.
– Tu, Arnaud, ie[eai din cas` [i tu, Laura voiai s` intri. Era s` cazi, fiindc` te
\mpiedicase[i de o treapt`, [i Arnaud te-a prins \n ultimul moment. De fric`
\ncepuse[i s` plångi. Arnaud te-a luat \n bra]e [i te-a consolat atåt de bine, \ncåt
te-ai ag`]at de gåtul lui.
"De gåtul lui, m-a[ mira!" \[i spuse Laura \n gånd.
"|n bra]ele mele? Episcopul a visat probabil. N-a[ fi luat niciodat` \n bra]e o
pu[toaic` urlånd!" \[i spuse la råndul lui Arnaud.
O SO}IE NEDORIT~ 129

– |n acea clip`, soarele a reap`rut dintre nori ca s` lumineze acest tablou atåt
de mi[c`tor pe care-l oferea]i amåndoi. A fost ca o revela]ie. "Pe `[ia doi, \ntr-o
bun` zi, o s`-i cunun" mi-am promis atunci. {i totu[i, nu aveai pe atunci nici
cincisprezece ani, Arnaud. |]i aminte[ti, b`iatul meu?
Monseniorul Wesley se \ntreb` imediat dac`, \n ciuda talentului s`u, aceast`
minciun` pioas` nu era totu[i prea gogonat`.
– |mi amintesc perfect, vere, spuse imediat Arnaud care nu auzise niciodat`
vorbindu-se de nici o recep]ie dat` de episcop.
– Pe tine nu te \ntreb dac`-]i aminte[ti evenimentul, Laura. Nu aveai decåt
trei ani[ori. La vårsta asta, memoria nu \nregistreaz` \nc` amintirile.
– Ave]i dreptate, monseniore, nu-mi amintesc aceast` zi. Dar mi s-a vorbit
mult despre ea, afirm` Laura f`r` s` clipeasc`.
Printr-un semn discret la capului, episcopul \i f`cu s` \n]eleag` c` nu mai are
nimic de r`spuns la asta.
Degeaba o tot privise pe Laura, tot nu reu[ea s`-i ghiceasc` gåndurile. El care
inventase aceast` poveste ca s`-i fac` s` \n]eleag` c` existau [i unul [i cel`lalt,
unul \n raport de cel`lalt, g`sise ni[te mincino[i la fel de mari ca [i el. O lumini]`
de tandre]e sclipi \n ochii sp`l`ci]i ai prelatului. Tunase [i-i adunase!
|[i \ndrept` spatele [i b`tu cu dosul palmei peste hårtiile \ntinse pe biroul
s`u.
– Gata, recrea]ia s-a terminat, \i anun]` el consultåndu-[i noti]ele prin
ochelarii pe care-i ]inea \n mån`. S` revenim la ordinea de zi…
Redevenise demnitarul bisericii anglicane, precis, aproape ceremonios.
– Domnule [i doamn` Willier… \ncepu el.
|[i l`s` fraza \n suspensie cånd o v`zu pe Laura scuturånd din cap \n semn
de nemul]umire.
– Ah?… Bine! Fiindc` numele de so]ie pare s` te irite, n-o s`-l mai folosesc
momentan… Deci, s` revenim… Arnaud [i Laura… a]i hot`råt c` o anulare a
c`s`toriei ar fi singura solu]ie a problemei voastre. |ntre voi exist` o ne\n]elegere
care a determinat desp`r]irea. |n plus – [i mai presus de orice, a[ zice – \n ochii
lui Dumnezeu [i ai bisericii, o c`s`torie nu este valabil` atåta timp cåt n-a fost
consumat`…
130 MARNIE DE MAREZ

Cu o mi[care identic`, cei doi so]i ridicar` din språncene. Episcopul o ]inea
una [i bun` cu asta…
– Aparent, toate condi]iile sunt \ndeplinite…
V`zåndu-l atåt de conciliant [i p`rånd c` \ntr-adev`r crede tot ce spune,
Laura scoase un suspin de u[urare. Dar se dezumfl` imediat.
– Dar… lucrurile nu sunt atåt de simple, ad`ug` Monseniorul frecåndu-[i
nasul cu ochelarii.
– Nu sunt atåt de simple? rosti Laura cu un glas tremur`tor.
Episcopul \i arunc` o privire prin care-i cerea s` nu-l \ntrerup` din enun]area
cuget`rilor sale \n]elepte.
– Vorbesc ca unul care are o mare experien]` \n acest gen de probleme. S`
nu uit`m c` toate cererile de anulare din aceast` ]ar` trec prin måinile mele.
|l crezuser` oare? Da! {i asta \l f`cu s` se \nvioreze. |ntoarse foaia de
deasupra [i consult` prin ochelari cele cåteva noti]e pe care le luase.
– Am studiat cazul vostru cu mult` grij`, \ntrebåndu-m` \ndelung asupra
atitudinii pe care trebuie s-o adopt \n privin]a disensiunilor dintre voi. V-a]i l`sat
antrena]i mai mult \ntr-o situa]ie care a compromis grav viitorul vostru comun.
Dac` a]i fi f`cut efortul s` tr`i]i \mpreun` m`car pu]in timp, v-a]i fi putut
cunoa[te mai bine. {i… de ce nu… s` v` aprecia]i reciproc… Pe de alt` parte,
nu nega]i c` v-a]i cunoscut intim \nainte de c`s`toria voastr`, \n sensul biblic al
termenului…
– Cum? A]i spus totu[i… \ncerc` s` protesteze Laura, cu obrajii \n fl`c`ri.
– Ce anume? f`cu episcopul pe ne[tiutorul.
– A]i spus… Pune]i \ntrebarea domnului Willier, v` rog, \ngåim` ea, moart`
de ru[ine.
– Arnaud? se interes` prelatul cu o nevinov`]ie pref`cut`.
Cinci secunde foarte lungi se scurser`, timp \n care Arnaud o privi fix pe
Laura. |i \ntålni privirea [i-i citi panica \n ochi.
– Cred c` Laura f`cea aluzie la… acel incident pe care vi l-a]i reamintit
adineauri.
Laura tres`ri violent auzind aceste cuvinte.
– Da, \n]eleg.
O SO}IE NEDORIT~ 131

Totu[i, am ferma convingere c` ar fi bine s` facem un aranjament. Fiindc`,


de ce s` ne ascundem dup` deget, nu [ti]i unul despre cel`lalt decåt ce e mai
r`u. Cum vre]i s` fi]i deci \n m`sur` s` v` aprecia]i [i calit`]ile \n mod echitabil?
Laura, ascult`-m` pån` la cap`t. Sunt hot`råt s`-mi dau asentimentul la
propunerea de anulare, dar [i voi trebuie s` fi]i de acord s` face]i un mic efort…
s` accepta]i s` v` supune]i la o prob`.
– O prob`! exclam` Laura, \ngrozit`.
– Ce-a]i zice, copiii mei, dac` v-a[ propune s` fi]i invita]ii mei?
– Doamne! gemu Laura ridicåndu-se brusc.
Sufocåndu-se de indignare, le \ntoarse spatele [i se \ndrept` din nou spre
fereastr`. Privea strada animat` care se \ntindea la picioarele ei. Poate c`, dac`
nu se mai uita la ei, cei doi b`rba]i vor disp`rea \n cele din urm`. Deschise ochii.
– La dumneavoastr`, cu… individul `sta! spuse ea \n cele din urm`,
\ntorcånd pu]in capul.
Monseniorul Wesley arunc` vizitatorului s`u o privire expresiv` care-i d`dea
de \n]eles c` se a[tepta la revolta ei. "O femeie e o femeie, ce vrei!"
Arnaud se mul]umi s` ridice din umeri cu resemnare. "A[a e!"
– Vino s` te a[ezi, Laura, spuse episcopul pe un ton blånd. Ma angajez s`-]i
respect hot`rårea, oricare ar fi ea. Totu[i, las`-m` s` ajung pån` la cap`t cu
explica]iile mele. Ai \ncredere \n mine… Haide, vino s` te a[ezi!
Tån`ra \i d`du ascultare, f`r` a se putea \mpiedica \ns` s` tremure. Nu se
sim]ea deloc \n largul ei [i evita privirile celor doi b`rba]i, din ce \n ce mai pu]in
convins` c` a procedat bine solicitånd bun`voin]a episcopului de la St. Paul.
Avånd \n vedere cum decurseser` lucrurile pån` acum, Laura avea trista
impresie c` nu va avea prea u[or cå[tig de cauz`. Monseniorul Wesley le cånta
\n strun` la amåndoi. {i ea se s`turase. |n fond, ce-i ceruse? O mic` anulare a
unei c`s`torii de doi bani. Dar se p`rea c` pentru v`rul ei, prelatul, era mult prea
mult!
Episcopul \[i mai arunc` privirea pe noti]e, citi un pasaj \n t`cere,
mu[cåndu-[i doar buzele, apoi spuse pe nea[teptate:
– Sunte]i c`s`tori]i de aproape patru ani [i nu [ti]i nimic unul despre cel`lalt.
Pute]i s` dispre]ui]i astfel leg`tura binecuvåntat` de Dumnezeu? F`r` s` v`
132 MARNIE DE MAREZ

acorda]i m`car pu]in timp pentru a v` privi? Nu protesta, Laura, o s-ob]ii


anularea, o s-o ob]ii! Dar din mil`… din respect fa]` de voi \n[iv`, da]i-v` pu]in`
osteneal` s` v` cunoa[te]i. Sunte]i amåndoi plini de calit`]i…
F`cu o pauz`, gåndindu-se c` la urma urmei abia \i cuno[tea. Dar o dat` ce
pornise pe drumul `sta…
– Fi]i buni unul cu cel`lalt. Ierta]i-v` reciproc. Nu p`stra]i ranchiuna \n
sufletele voastre. Angajamentul pe care vi-l propun nu este decåt provizoriu [i
nu e prea greu de realizat pentru voi.
Laura nu-i r`spunse. Nu \n semn de asentiment, ci fiindc` vorbele prelatului
i se p`reau lipsite de sens.
S`-l ierte pe Arnaud Willier? S` nu-i p`streze ranchiun` \n suflet pentru ceea
ce-i f`cuse? Ce mai urma oare?
– V` invit s` petrece]i cåtva timp \n casa mea de la ]ar`. S` zicem… s` zicem
patru luni, se pronun]` el dup` ce \[i consult` noti]ele, ca [i cum c`uta o
precizare de care s` se aga]e.
– Patru luni!
Dubla exclama]ie ]å[ni de pe buzele celor doi tineri \n acela[i timp. Apoi,
fiecare consider` de datoria lui s`-[i apere propria pozi]ie, a[a c` cele dou` voci
se luar` la \ntrecere:
– |mi este imposibil, monseniore, am obliga]ii mondene.
– N-am inten]ia s`-]i pun be]e \n roate, vere. |]i m`rturisesc c` ideea de a fi
eliberat din acest mariaj nu-mi displace deloc, dar \n]elege-m`: nu locuiesc la
Shiplake decåt cu totul ocazional. Ca s`-]i spun totul, am cump`rat domeniul
Penton Hook de la mo[tenitorii lordului Bragdimer [i…
– … o pozi]ie \n societate de ap`rat… Nimeni, cu excep]ia m`tu[ii mele,
nu este la curent cu aceast` c`s`torie. Pe de alt` parte…
– … \n orice moment, sunt nevoit s` dau o fug` pån` acolo ca s`
supraveghez lucr`rile de renovare a castelului…
F`r` s` se descurajeze sau s` cedeze, episcopul \l aproba pe fiecare \n parte.
|n cele din urm` lovi cu palma \n birou, cerånd s` se fac` lini[te.
– Perfect! Totul este perfect! Pentru tine, Arnaud, fiindc` o s` cå[tigi timp
plecånd din casa mea care se afl` mai aproape de Penton Hook decåt Shiplake…
O SO}IE NEDORIT~ 133

Arnaud \l fulger` din priviri, dar prelatul nu p`ru cåtu[i de pu]in afectat.
Dup` ce \[i mångåie gånditor chelia, monseniorul continu`:
– Iar tu, draga mea Laura, [i te rog s` m` \ntrerupi dac` m` \n[el, tu, dup`
cum spuneam, \]i petreci \n mod obi[nuit lunile de var` \n casa familiei tale.
Dac` nu m` \n[el, Stanton House este desp`r]it` de proprietatea mea chiar de
Shiplake. Ei bine! Cånd o s` ai chef s` te \ntorci acas`, nimic mai u[or. Poate
cuno[ti [i vreo scurt`tur`? Atunci, [tii \n mod sigur c` pe drumul care mergea \n
paralel cu fluviul faci mai pu]in de trei sferturi de or`…
Aluzia la acel drum fu pic`tura care f`cu s` se verse paharul. Laura s`ri \n
picioare [i ripost`:
– A]i uitat \n ce fel m-a tratat omul `sta? M-a f`cut s` trec prin ni[te momente
\ngrozitoare, manifestånd pentru mine mai pu]in` compasiune decåt pentru un
cåine råios. {i \n ciuda acestor lucruri, dumneavoastr` \mi pretinde]i s` petrec
patru luni \n compania acestui… acestui… cuvintele \mi lipsesc, monseniore.
– Nu-]i pretind nimic, copila mea, \ncepu episcopul. Ci te rog s`-mi faci o
favoare.
F`r` s`-l aud`, Laura \[i continu` tirada:
– Vre]i s` m` arunca]i \n groapa leilor, f`r` arme…
Prelatul o \ntrerupse. Doar nu devenise episcopul de St. Paul pentru a se
l`sa c`lcat pe bombeuri de ni[te tineri.
– Face]i-mi favoarea de a m` asculta, relu` el lini[tit. Calmeaz`-te, micu]`
Laura. |mi ceri o arm`? Am una la dispozi]ia ta… Sau mai degrab` Arnaud ]i-o
va da.
Cei doi vizitatori se holbar` uimi]i la episcop, care le f`cu semn din cap
\nainte de a se cufunda din nou \n noti]ele lui.
– Aha! Uite! Arnaud, b`iete, adineauri spuneai c` o s` faci tot posibilul ca
s`-i fii agreabil so]iei tale…
{i spunånd aceste cuvinte, b`tu cu ar`t`torul \n hårtie, ca pentru a-[i dovedi
spusele.
Ridic` apoi din umeri, cu un gest al måinii care \nsemna: "E so]ia ta,
indiferent ce ai crede!"
– … |]i ofer mijlocul s-o faci…
134 MARNIE DE MAREZ

Arnaud \[i ]inu r`suflarea [i Laura \[i mu[c` plin` de nervozitate unghia
degetului mic. Ce mai pusese la cale b`trånul vulpoi?
– Arnaud, jur` c` o vei respecta pe Laura. D`-]i cuvåntul de gentleman c`
n-o vei for]a s` se supun` poftelor tale, nici prin cuvinte nici prin gesturi.
Aha! Deci nu era vorba decåt de asta? Arnaud sim]i c`-i vine sufletul la loc.
S` n-o ating` pe Laura? Nimic mai u[or! {i dac` ar fi fost ultima [i singura femeie
de pe lume, tot n-ar putea s-o doreasc`. "Poftele"… ce cuvinte folosea
episcopul! Acesta insist`:
– Arnaud?
Cånd Arnaud se uit` cu coada ochiului spre tån`ra femeie, v`zu din]i[orii
care rodeau unghia. "Haide, \[i spuse el. Dac` trebuie s-o fac, m`car s-o fac ca
lumea!"
– Pe memoria sfånt` a mamei mele, jur s-o respect pe Laura [i s` nu atentez
la pudoarea ei nici cu vorba nici cu fapta. |n orice \mprejurare m` voi purta cu
ea ca un gentleman, spuse el cu solemnitate.
Din respect pentru locul [i prezen]a unui om al bisericii, Arnaud ar fi trebuit
s` jure pe biblie. Zåmbetul prelatului se [terse [i, f`r` a face vreun efort pentru
a-[i ascunde nemul]umirea, lovi din nou cu palma de mas`.
– O singur` persoan` din lume va avea puterea s` te dezlege de acest
jur`månt, declar` el \ndreptånd un deget bondoc spre Laura. Tu, veri[oar`, [i
nimeni altcineva.
Pe chipul Laurei se \ntip`ri un rånjet: "Aha! Splendid! |n ziua \n care-l va
dezlega ea de jur`månt, dracii vor \nghe]a \n iad! Doamne, cåt era naiv episcopul
`sta! Singura persoan` din lume, spusese? Era prea frumos ca s` fie adev`rat!"
– Te-ai lini[tit, Laura?
– Am \n]eles, monseniore. Totu[i, v` atrag respectuos aten]ia c` n-am
consim]it \nc` s` locuiesc \mpreun` cu acest domn.
– Fiecare lucru la timpul s`u, veri[oar`.
Episcopul se ridic` [i \naint` bombåndu-[i pieptul pån` la un dulap pe
care-l deschise.
– Dosarele cu cererile de anulare, le spuse el cu un zåmbet larg. A]i b`tut la
u[a potrivit`, copiii mei.
O SO}IE NEDORIT~ 135

R`mase \n picioare \n fa]a dulapului, cu måinile \ncruci[ate la spate.


– E[ti liber` s`-mi refuzi invita]ia, draga mea. Numai c`, \n acest caz, am
regretul de a v` anun]a c` cererea voastr` se va al`tura celor care sunt deja \n
acest dulap. Sub acest teanc, ca s` fiu mai precis… Unele dosare a[teapt` aici de
ani de zile… Da, draga mea copil`… de ani de zile… |n schimb, dac` \mi face]i
onoarea de a-mi accepta condi]iile, ve]i ob]ine satisfac]ie \nainte de anul nou.
Deci, totul nu depinde decåt de voi.
Oft` cu un aer pref`cut.
– De ce am impresia c` e vorba de un [antaj? gemu Laura. Proceda]i
\ntotdeauna la fel cu neferici]ii care vi se adreseaz`?
– |n Anglia se obi[nuie[te, \n cazul unor asemenea cereri, s` supunem
perechile la aceast` \ncercare, le comunic` prelatul f`r` s` clipeasc`, [tiind \n
mod sigur c` tinerii nu aveau cum s` ghiceasc` faptul c` aceast` regul` era o
pur` inven]ie din partea lui.
– A[a se petrec deci lucrurile? se mir` Arnaud. Habar n-aveam.
– Nici eu, spuse Laura printre din]i.
Dar ea \n]elesese! Sau ceda \n fa]a imperativelor vicleanului b`trån, sau
anularea mergea direct la co[, cu riscul de a-l vedea ap`rånd pe C`pc`un [i
revendicåndu-[i drepturile de so].
– Deci, iat`-v` de acord asupra unui punct!
|n]eleser` dup` zåmbetul pe care-l arbora prelatul, c` era mul]umit de ei.
Reveni spre birou [i, luånd o hårtie \n mån`, str`b`tu \nc`perea \n lung [i \n
lat pentru a-[i dezmor]i picioarele.
– Dup` ce o s` m` auzi]i citindu-v` condi]iile, o s` vede]i c` nu exist`
dedesubturi [i c` totul e extrem de banal.
De fiecare dat` cånd trecea pe lång` ei, Arnaud [i Laura aruncau cåte o
privire spre foaia pe care episcopul o studia cu aten]ie.
– Ve]i locui \n casa mea.
– De ce nu la Stanton House? se interes` Laura, dovedind prin asta c`
\ncepuse s` cedeze.
– Pentru ca s` fi]i amåndoi pe picior de egalitate, veri[oar`.
Pronun]` aceste cuvinte privindu-l drept \n ochi pe tån`rul s`u v`r.
136 MARNIE DE MAREZ

Acesta d`du imediat din cap, aprobator. Laura \l fulger` din priviri, ceea ce
nu p`ru s`-l afecteze defel.
– Iat` detaliile… S` locui]i sub acela[i acoperi[, asta v-am mai spus-o. V-am
precizat c` fiecare dintre voi va avea apartamentul s`u? Nu? Atunci v` asigur de
asta. Camer`, salon, budoar pentru doamna. Camer`, salon, birou pentru
domnul. {i cåte un cabinet de toalet` pentru fiecare, bine\n]eles.
Strånse din pleoape, vrånd s` vad` dac` nu uitase cumva s` men]ioneze
ceva.
– Aha… Ve]i fi obliga]i s` lua]i cel pu]in dou` mese \mpreun` pe zi. |n nici
un caz mai pu]ine. R`måne la latitudinea voastr` s` alege]i orele care v` convin.
"Diminea]a [i la prånz, \[i spuse Laura, hot`råt`. |n felul `sta o s` fiu liber`
serile".
"Diminea]a [i seara, decise Arnaud \n gånd. |n felul `sta, o s` fiu liber s` plec
de diminea]a pån` seara".
– Asta-i tot! jubil` monseniorul. M`rturisi]i c` nu avea rost s` v` sup`ra]i
pentru un fleac ca `sta.
Arnaud se uit` la Laura. V`zu atåta nehot`råre \n ochii ei, \ncåt nu se putu
\mpiedica s-o \ncurajeze:
– Accept`, Laura. N-o s` te deranjez. Abia dac` o s` m` vezi.
Ea se sprijini de sp`tarul scaunului [i-[i ascunse fa]a \n måini. B`trånul
vorb`re] continu`:
– Casa mea de la ]ar` este cam izolat`, dar se afl` \ntr-un decor superb. De
altfel, o cunoa[te]i amåndoi. A fost recent renovat`. Chiar [i grajdul a fost
complet renovat. Dac` v` place s` c`l`ri]i…
Imediat, interesul Laurei se trezi.
– Pot s-o iau [i pe Circe, iapa mea? |n timpul verii, nu m` despart deloc de
ea.
– Laura este o excelent` c`l`rea]`, \l anun]` Arnaud cu o not` de måndrie
\n glas.
"O excelent` c`l`rea]`? De unde [tie el?" se \ntreb` Laura, derutat`.
Apoi ridic` din umeri. La urma urmei, pu]in \i p`sa de p`rerea C`pc`unului.
– {i tu, vere, \]i st`påne[ti cu mult` pricepere arm`sarul.
O SO}IE NEDORIT~ 137

Te-am v`zut cånd ai sosit, spuse episcopul f`cånd un semn spre fereastr`.
– Azur e superb, se l`ud` Arnaud cu el. Provine din grajdurile Shiplake.
Ceea ce era o referin]` foarte serioas`.
– O s`-l aduc cu mine, dac`-mi permi]i, vere.
Abandonåndu-[i pentru o clip` gåndurile nepl`cute, Laura ridic` b`nuitor
din språncene, strångånd din buze.
– S` ai grij` s`-]i ]ii arm`sarul departe de Circe, spuse ea cu o not` de
avertisment \n voce.
– O s` veghez, doamn`. Trebuie s` depun jur`månt [i pentru Azur?
Extrem de ofensat`, ea se preg`tea s`-i riposteze r`spicat, cånd \ntålni
privirea ochilor cenu[ii [i z`ri o lumini]` pozna[`.
– Nu este necesar, domnule.
|[i \ntoarse capul ca s`-[i ascund` un zåmbet care-i venise f`r` voia ei pe
buze.
Pentru prima oar` de cånd tån`ra pereche intrase \n aceast` \nc`pere,
episcopul de St. Paul se sim]i bucuros [i \ncrez`tor \n propriile lui for]e. |[i frec`
måinile, \ncåntat.
– Dac` nu mai ave]i nimic de spus, cred c` \ntrevederea noastr` poate lua
sfår[it.
– Doar o mic` problem`. Am ni[te afaceri neterminate la Londra [i trebuie
s` le supraveghez personal! se gr`bi s-obiecteze Arnaud.
– Am prev`zut [i asta! \l \ntrerupse prelatul aruncånd din nou o privire spre
foaia de hårtie. {i unul [i cel`lalt ve]i avea cinci zile libere pe lun`, ceea ce v` va
permite s` v` ocupa]i de problemele personale. Le ve]i lua dup` bunul vostru
plac, deodat` sau grupate. V` convine?
{i \nc` cum! Zilele astea de libertate \i vor prinde nemaipomenit de bine lui
Arnaud. Se cuno[tea destul de bine ca s` [tie c` ar turba dac` ar r`måne f`r`
femei timp de patru luni.
La råndul ei, Laura pl`nuia deja s` fac` din aceste zile de evadare ni[te
momente pl`cute, petrecute la Stanton House, ca s`-[i primeasc` m`tu[a [i
prietenele. Departe de casa b`trånului `sta pis`log.
– Camerista mea m` va \nso]i, spuse ea pe un ton care nu admitea replic`.
138 MARNIE DE MAREZ

Cei doi b`rba]i \n]eleser` atunci c` ea acceptase aranjamentul.


– Bine\n]eles, [i asta e valabil pentru amåndoi, spuse prelatul \ntorcåndu-se
spre Arnaud. Casa e destul de spa]ioas` pentru a primi tot personalul necesar.
Pentru toat` durata [ederii voastre, m-am gåndit s` angajez o buc`t`reas` [i \nc`
ni[te servitori care s` nu fie de prin \mprejurimi, pentru a evita bårfele. Cea care
are grij` \n permanen]` de cas` e o persoan` de \ncredere [i va veghea ca totul
s` se desf`[oare conform angajamentelor noastre reciproce.
– Era]i atåt de sigur c` vom accepta?
– Bine\n]eles. Pre]ul fiind anularea c`s`toriei, nu putea]i s` m` refuza]i.
Dup` atåtea cuvinte, monseniorul Wesley \[i scoase ceasul [i slobozi ceea ce
li se p`ru a fi o scurt` \njur`tur`. Ochii indigna]i ai musafirilor lui se \ndreptar`
spre el, ceea ce nu-l \mpiedic` s` continue lini[tit:
– Pentru a evita orice publicitate nepotrivit` privind situa]ia voastr` special`,
nu v` primi]i acolo prietenii… dac` nu sunte]i siguri de discre]ia lor. Ah,
uitasem ceva care face parte de asemenea din condi]iile impuse: nu-i re]ine]i
peste noapte. |n nici un caz.
|[i puse ceasul la loc.
– Fiindc` diminea]a s-a terminat deja, nu-mi mai r`måne decåt s` v` urez un
sejur pl`cut. Face]i \n a[a fel \ncåt ranchiuna s` fie \nlocuit` de prietenie. O
prietenie sincer` \ntre dou` persoane tinere [i de familie bun`. Copii, fi]i
bineveni]i \n casa mea care v` a[teapt` la 1 iunie, adic` peste [ase zile. La
\nceputul lunii octombrie, o s` ne revedem ca s` punem lucrurile la punct.
Monseniorul Wesley se apropie de fereastr` [i \ncepu s` se gåndeasc` la
Laura, care se dovedise atåt de \nd`r`tnic`, [i la Arnaud, hot`råt s` se supun` din
dorin]a de a repara lucrurile. Tras` \n imagina]ia lui itinerarul pe care trebuia
s`-l urmeze cei doi pentru a se reg`si.
Pentru a se iubi. Erau gata fiecare s-o ia pe alt drum, dar nu [tiau \nc` pe care
anume.
Marjorie s-ar fi putut sim]i mul]umit`, \n ciuda insisten]elor ei de a da un aviz
favorabil anul`rii c`s`toriei. O adorabil` prieten` din copil`rie, desigur, dar
tenace ca un catår \n sus]inerea ideilor ei, lady Marjorie avea nevoie s` fie tratat`
cu fermitate.
O SO}IE NEDORIT~ 139

Pentru a o ajuta, pentru a o face s` \n]eleag` c` o leg`tur` mediocr`


valoreaz` mai mult decåt o anulare perfect`, min]ise cu neru[inare, inventase
ni[te reguli f`r` nici un sens [i ni[te condi]ii de neimaginat. Dar, la urma urmei,
nu regreta nimic. Va face o peniten]` [i gata. Nimic nu i se p`rea prea greu
pentru a-i \mp`ca pe Arnaud [i Laura. F`r` a uita de satisfac]ia lui Marjorie cånd
totul va fi aranjat \n interesul tinerei perechi. {i pe urm`, monseniorul putea
s-o recunoasc` m`car fa]` de sine \nsu[i, \i f`cuse o imens` pl`cere s` se ocupe
de aceast` afacere. Adora intrigile [i nu se sim]ea niciodat` mai bine ca \n
mijlocul lor, mai ales dac` tr`gea el i]ele.
Cånd secretarul particular al monseniorului intr` cu pa[i u[ori \n \nc`pere,
episcopul se \ntoarse pe jum`tate spre el.
– A fost foarte amabil din partea ta, Edward, c` mi-ai \mprumutat dosarele
tale.
|n acea clip`, o idee trecu prin mintea lui Edward [i anume c` monseniorul
are tendin]a de a face lucruri ie[ite din comun.
– Aminte[te-mi, Edward, ce con]in aceste dosare, \l rug` prelatul
aplecåndu-se pe fereastr` pentru a-l vedea pe Arnaud \nc`lecåndu-[i frumosul
arm`sar.
Secretarul d`du discret din cap. Comportarea monseniorului nu cadra
deloc cu vårsta lui.
– Monseniore, sunt ni[te dosare privind lucr`rile efectuate \n catedral` \n
cursul ultimilor cinci ani.
– Aha! Lucr`rile, bine\n]eles! Uitasem. Un teanc de dosare face o impresie
bun`, nu?
Capitolul 11

Tr`sura se opri \n fa]a unei case elegante din c`r`mid` ro[ie. Mic`, dar de
propor]ii perfecte, casa \]i zåmbea parc` prin ferestrele ei cu lemn`ria vopsit` \n
alb. A[a le ap`ru, la cap`tul aleii acoperite cu nisip, locuin]a monseniorului
Wesley.
Laura cobor\ f`r` nici o tragere de inim` din cabriolet`, \[i prinse cu grij` de
mån` [nurul gentu]ei [i-i d`du umbrela lui Daisie.
– Chiar crezi c` sejurul `sta e necesar? Vin s` m` \nmormåntez aici degeaba.
Dac`…
– M` duc s`-l a[tept pe Robin, domni[oar`, [i s` supraveghez desc`rcarea
bagajelor, o anun]` Daisie pentru a \ntrerupe seria argumentelor pe care le
\ntorseser` pe toate fe]ele \ntreaga zi.
Cu un semn al måinii, f`cu s` se apropie bri[ca \n care erau bagajele pån` la
intrarea de serviciu.
Laura continua s` bomb`ne degeaba. Daisie n-o mai asculta. Cånd se gåndea
ce o a[tepta…
– Ai putea m`car s` m` ascul]i, \i repro[` ea cameristei.
– Degeaba, domni[oar`, nu face]i decåt s` repeta]i tot timpul acela[i lucru,
acum cånd nu se mai poate schimba mare lucru.
{i de data asta Daisie avea dreptate, ceea ce n-o \mpiedica pe Laura s`
r`mån` \mbufnat`.
|n momentul \n care urca treptele verandei, o u[` se deschise [i o femeie
ro[covan` se repezi \n \ntåmpinarea ei.
O SO}IE NEDORIT~ 141

– Doamn`, eu sunt doamna Higgins, menajera monseniorului, spuse ea


dåndu-se la o parte ca s-o lase s` treac`.
– Mul]umesc, \i r`spunse Laura.
Ridic` din umeri [i intr` \ncet \n ceea ce numea "\nchisoarea" ei.
Dup` cum le ordonase monseniorul, servitorii st`teau alinia]i ca s-o
primeasc` pe invitat`, pe care trebuia s-o considere drept st`påna casei pe toat`
durata [ederii ei aici.
– Dac`-mi permite]i, doamn`, s` v` prezint membrii personalului. Doamna
Griggs e buc`t`reasa, Lucy [i Maggie sunt femeile de serviciu.
|n timp ce le men]iona numele, fiecare servitoare f`cea o mic` reveren]`,
privind-o pe furi[. Laura d`du din cap \n semn de salut [i le zåmbi \n treac`t.
Inima ei nu era aici. Degeaba \[i spunea c` personalul n-avea nici o vin`, nu
putea s` se prefac` bucuroas`.
Doamna Higgins continu`:
– |n numele monseniorului, v` ur`m bun venit, doamn`.
Dup` ce-i mul]umi din vårful buzelor, Laura \[i \ndrept` aten]ia spre
servitoarele care plecau.
– Mai avem [i un gr`dinar, un gr`jdar [i o fat` care ajut` la buc`t`rie, relu`
doamna Higgins.
Laura o privi drept \n ochii verzi, care se ferir` plini de viclenie. Avu atunci
impresia c` a mai v`zut acea privire de un verde intens. Dar probabil se \n[ela,
fiindc` p`rul ro[cat, pu]in grizonant, stråns \ntr-un coc sever nu-i aducea aminte
de nimeni. {i nici trupul voinic, \ncorsetat, \mbr`cat \ntr-o rochie neagr` cu
guler [i man[ete albe.
– Dac` dori]i, doamn`, v` pot conduce \n apartamentul dumneavoastr`.
Laura d`du din cap. |n fond, ce putea face altceva? Cånd se gåndea c` va
locui aici, sim]ea c` i se \ntoarce stomacul pe dos.
– Condu-m`, doamn` Higgins, [i porunce[te te rog s`-mi fie aduse [i bagajele.
– Da, doamn`. Pentru camerista dumneavoastr` am preg`tit o camer` la
etajul servitorilor.
– Nu! Camerista mea va locui al`turi de mine, o corect` Laura cu o voce
ferm`.
142 MARNIE DE MAREZ

– Numai c`… doamn`, instruc]iunile monseniorului sunt foarte precise cu


privire la asta.
Instruc]iuni precise sau nu, Laura n-o s` se lase c`lcat` \n picioare. |n fa]a
aerului net dezaprobator al menajerei, relu` pe un ton tran[ant:
– Daisie va locui cu mine, [i cu asta am terminat.
– Monseniorul… mai \ncerc` o dat` doamna Higgins.
– Foarte bine! spuse Laura f`cånd un semn cu måna care \nsemna c` n-are
de gånd s` se mai lupte. N-o s` \ncalc instruc]iunile monseniorului. Doamn`
Higgins, porunce[te te rog ca bagajele s` fie urcate din nou \n bri[c`. Plec`m
imediat!
Cu r`suflarea t`iat`, doamna Higgins se mul]umi s` r`spund` printr-un
semn al capului plin de resemnare [i supunere.
– Am putea pune un pat \n budoar, ced` ea. Dac` vre]i s` m` urma]i,
doamn`.
Sim]ind \n ceaf` privirea de ghea]` a st`pånei provizorii a casei, doamna
Higgins parcurse culoarul cu un mers rigid.
Laura o urm` pån` la o u[` dubl` pe care doamna Higgins o ]inu ostentativ
deschis`, l`sånd-o s` treac` pe ea prima.
Totul \n \nc`pere era alb [i auriu. Patul, toaleta lipit` de unul din pere]i, cele
dou` scaune acoperite cu perni]e [i gheridoanele. O u[` d`dea spre o teras` [i
de acolo se putea ajunge \n parc.
Micul salon [i budoarul erau frumos decorate \n tonuri de bej [i albastru. Un
mic cabinet de toalet` completa ansamblu.
– Foarte frumos, coment` Laura, care nu-[i revenea din surpriz`.
Cine ar fi crezut c` episcopul de St. Paul avea o locuin]` mobilat` cu atåta
gust [i delicate]e?
– Nu-i a[a, doamn`? Apartamentele st`pånului au fost \n \ntregime ref`cute,
sublinie doamna Higgins, satisf`cut` de reac]ia micii doamne. Iar acolo, relu` ea
indicåndu-i o u[`, se afl` apartamentul domnului, so]ul dumneavoastr`.
"Domnul, so]ul dumneavoastr`!" Asta mai lipsea!
U[a \ntredeschis`, pe care Laura o \mpinse cu vårful degetelor, oferi ochilor
ei un dormitor decorat \ntr-un stil tipic masculin. Camera C`pc`unului…
O SO}IE NEDORIT~ 143

Se gr`bi s` \nchid` u[a, observånd c` cheia se afla \n broasc`, \n partea


dinspre camera ei. Imediat ce doamna Higgins se va decide s-o [tearg`, ea va
\ncuia u[a de dou` ori. Nu mai pleca odat` aceast` Higgins? Mai repede, \nainte
de sosirea C`pc`unului.

***

Arnaud f`cu turul apartamentului pentru a se familiariza cu noul s`u cadru


de via]`. Sl`bindu-[i nodul de la cravat`, c`sca gura prin micul birou, \n timp ce
Mortimer, noul s`u valet, deschidea [i \nchidea dulapurile din camera al`turat`.
Dintr-o dat`, un obiect alb \i atrase aten]ia. Se aplec` pe fereastr`. La cap`tul
aleii din parc, o umbrel` alb` ad`postea o siluet` zvelt` \mbr`cat` \ntr-o rochie
vaporoas`. Laura!
Dac` acest sejur nu i-ar fi fost impus, Arnaud s-ar fi amuzat nebune[te de
situa]ie. Dar faptul c` fusese constråns… s` tr`iasc` \mpreun` cu Laura!
Meritase el asta?
|n sfår[it, nu-i servea la nimic s` se v`ic`reasc`. Mai bine s` se resemneze [i
s` fac` fa]` onorabil. Spera totu[i c` "so]ia" lui se va ab]ine m`car \n fa]a
personalului. Dar nu va fi peste puterile acestei mici descreierate?
|n noaptea precedent`, s`rb`torise ultimele lui ore de total` libertate, \n
compania unor amici [i a unor prietene cu moravuri mai pu]in scor]oase decåt
ale Laurei. Se b`use mult, se fumase mult [i se "zbenguiser`". A[a c` nu prea era
\n apele lui \n aceast` diminea]`. La ora cånd avea nevoie de toat` luciditatea
pentru a o pune la punct pe toanta asta pe care avusese nenorocul s-o ia de
nevast`… Doamne, ce r`u \l durea capul!
O plimbare \n aer liber i-ar face bine. |[i aranj` cravata [i ie[i.
Soarele \l b`tea \n cap pe alee [i zgomotul pa[ilor lui parc` \i bubuia direct
\n cap. Pl`tea scump excesele din ajun!
Lumina orbitoare o f`cu pe Laura s`-[i fereasc` fa]a sub umbrel`. Scoase un
oftat de enervare v`zåndu-l c` se apropie de ea. |l privea b`nuitoare pe Arnaud,
144 MARNIE DE MAREZ

f`r` s`-[i \nchipuie c` ceea ce lua drept o ]inut` arogant` nu era decåt un mod
de a se proteja \mpotriva junghiurilor dureroase ale migrenei.
– Bun`, Laura, spuse el f`r` s` ridice vocea.
Nici n-ar fi fost capabil s-o fac`.
Imediat, \i f`cu impresia c` respir` mai bine. Frumoasa [i micu]a persoan`
care st`tea \n fa]a lui p`rea un val de aer proasp`t \n compara]ie cu noaptea
furtunoas` de prin cafenelele pline de fum. Laura purta o rochie de muselin`
bleu, brodat` cu flori albe [i verzi. Talia ei sub]ire era subliniat` de un cordon lat
de culoare verde, legat cu un nod mare, ale c`rui capete c`deau gra]ios pe
poalele rochiei . P`rul era ridicat [i buclele dese i se r`sfirau pe umeri.
Inima lui Arnaud \ncepu s` bat` mai tare. |[i ]inu respira]ia. Nu, era
imposibil, Laura nu putea s` semene cu un \nger! Se for]` s`-[i p`streze ochii
largi deschi[i, convins c` e vorba de un miraj n`scut din cea]a unei nop]i albe.
Dac`-[i va \nchide ochii, m`car o singur` clip`, apari]ia \ncånt`toare se va
evapora \n neant.
– Laura? \ngåim` el sorbind-o din ochi.
– Da, chiar eu. V`d c` ne-am ]inut de cuvånt [i am sosit amåndoi.
Reveni cu picioarele pe p`månt. Era la fel de rece ca de obicei, probabil un
mod de a-i reaminti bariera care-i desp`r]ea.
– Erai ner`bd`toare s` m` vezi?
Se sim]i imediat mai bine. Cu mintea mai pu]in confuz`, acum c` vedea
n`rile tinerei femei frem`tånd.
– Nu spune prostii. Credeam doar c` te-ai r`zgåndit, atåta tot.
Ofensat de tonul ei condescendent, \[i reveni. Sosise momentul s`-[i afirme
autoritatea.
– Nu. Sunt la fel de dornic ca tine s` scap de acest mariaj stupid.
Laura sim]i c` se crispeaz` din cauza acestui sarcasm. Pe un ton t`ios, replic`:
– Sunt \ncåntat` s` aud asta, domnule.
|n acea clip`, expresia din ochii Laurei nu prevestea nimic bun. |[i feri fa]a
de privirea lui cu ajutorul umbrelei. {i Arnaud \[i mu[c` buzele, pentru a-[i
\nghi]i vorbele ustur`toare pe care abia le mai re]inea. Respir` adånc pentru a se
calma.
O SO}IE NEDORIT~ 145

Episcopul avusese poate dreptate: nu se cuno[teau. Cine [tie? Laura era


poate la urma urmei o fat` bun`. Sigur, se vedea de la prima privire c` era cam
simplu]`. Dar asta se \ntåmplase din vina ei? Simplu]` [i cert`rea]`, pe deasupra.
Totu[i, cu pu]in timp [i pu]in` r`bdare, neuitånd nici o clip` c` acest sejur se va
termina odat` [i odat`, va reu[i poate s`-[i suporte so]ia toant` cu care-l
blagoslovise soarta.
Laura \i \ntoarse spatele [i se \ndep`rt`. Brusc, Arnaud fu cuprins de dorin]a
de a o \mblånzi. O ajunse din urm` din doi pa[i mari, care-i d`dur` impresia c`
bietul lui cap o s` plesneasc` pe loc.
– Ce zi frumoas`, nu-i a[a? spuse el adresåndu-se umbrelei deschise \ntre ei.
Laura, \ntoarce umbrela dac` nu vrei s` m` la[i chior.
A[tept` r`bd`tor ca ea s`-l asculte, pentru a-i ar`ta parcul printr-un gest larg
al bra]ului.
– Ce gr`din` splendid`!
Dup` privirea furioas` pe care i-o arunc` tån`ra femeie, Arnaud avu impresia
c` simplul fapt de a admira decorul \n care se afla \nchisoarea lor, constituia o
tr`dare. {i la urma urmei, ce-i p`sa lui de proasta asta mic`? S` se duc`
dracului… [i s` r`mån` acolo!
Se opri cu privirea a]intit` spre o viziune interioar` \n timp ce ea se \ndep`rta
cu un pas lent, de plimbare. Trebui s` scuture din bietul lui cap \ndurerat ca
s-o prind` din urm` [i s` fac` un efort ca s` \ntre]in` conversa]ia.
– Casa nu e mare, dar e foarte confortabil`. Totu[i, nu te \ncrede prea mult
\n aceast` aparent` intimitate. Avem tot interesul [i unul [i cel`lalt s` fim cåt mai
discre]i posibil. Tot ce vom face sau vom spune va fi \n mod fidel raportat v`rului
nostru.
Laura \[i \ntoarse privirea de la Arnaud, uitåndu-se cu aten]ie la månerul
umbrelei.
– {i ]i-a[ mai recomanda s` evi]i orice aluzie susceptibil` a d`una anul`rii
c`s`toriei noastre, continu` el.
Nu era cumva prea greu de \n]eles pentru creierul ei de vrabie? Cum s-o fac`
s` \n]eleag`? Exista vreun mod special de a-i vorbi? Dac` da, care era acela?
Arnaud suspin`, descurajat de efort.
146 MARNIE DE MAREZ

– Dac` ai de discutat ni[te probleme personale care ar putea eventual s`-l


intereseze [i pe episcop, asigur`-te mai \ntåi dac` nu cumva ni[te persoane
curioase nu trag cu urechea prin apropiere, insist` el pronun]ånd rar fiecare
cuvånt.
Laura \l fulger` cu privirea.
– E inutil s` repe]i, am priceput perfect. De altfel, [i crede-m` c` regret asta,
sunt de acord cu ceea ce spui: v`rul nostru va afla orice facem.
Sim]indu-se u[urat de o enorm` greutate de pe inim`, Arnaud se \ntreb` o
clip` dac` nu gre[ise considerånd-o o feti[can` care n-avea nimic \n cap. Cånd
Laura se opri, el risc`:
– Cånd dore[ti s`-mi vorbe[ti…
– Da, domnule, \l lu` ea peste picior. Mai ales c` avem unele chestiuni de
pus la punct privind zilele libere pe care ni le acord` monseniorul.
Cum Laura p`rea foarte deta[at`, Arnaud, uluit de aceste cuvinte
nea[teptate, \i f`cu semn c` e de acord [i-l propuse:
– Hai s` vorbim acum.
– Foarte bine, s` vorbim… Ar fi cam greu s` ni se repro[eze c` nu ne lu`m
zilele libere \n acela[i timp, nu-i a[a? Atunci, uite ce \]i propun: \]i alegi zilele care
\]i convin [i eu o s` fac acela[i lucru. Dac` accep]i, dispunem de zece seri de
complet` libertate [i dou`zeci de mese pe care vom evita astfel s` le lu`m
\mpreun`. Ce p`rere ai despre acest aranjament?
|i a[tept` r`spunsul ]inåndu-[i respira]ia. Se gåndise la asta toat` s`pt`måna
[i un r`spuns negativ din partea lui ar fi ofensat-o.
– M` surprinzi continuu, Laura, spuse Arnaud, al c`rui cap redeveni brusc
dureros.
Incomodat` de soare, ea \ncerc` s`-i descifreze expresia [i se impacient`.
– N-ai nevoie s`-mi dai explica]ii. Spune-mi doar da sau nu.
– Da, bine\n]eles, r`spunse el, f`r` a-[i da \ns` asentimentul din toat` inima.
– Zece zile de libertate nu sunt deloc rele, nu-i a[a? insist` Laura, scrutånd
chipul lui Arnaud cu o privire nelini[tit`.
– Hmm!
O SO}IE NEDORIT~ 147

Dup` ce se gåndi pu]in, \[i spuse c` poate se gr`bise considerånd-o pe Laura


idioat`. Ceva din ra]ionamentul ei \l punea pe gånduri. Dar ce anume oare?
Doamne, dac` m`car ar fi b`ut mai pu]in noaptea trecut`! Efectul alcoolului
\ncepea s` piar`, dar ideile lui erau \nc` neclare. {i \n plus, era mort de oboseal`.
Toate nuan]ele de verde se reg`seau \n aceast` gr`din`. Laura privea arborii
care fo[neau pe marginea aleilor. Printre tufi[uri, razele soarelui f`ceau s`
str`luceasc` apele fluviului. F`r` s`-[i desprind` privirea de la aceast` splendid`
priveli[te, ea suspin`:
– Ce loc superb!
Arnaud r`mase cu privirea fixat` asupra ei cåteva clipe. Nu-[i mai sim]ea
limba cleioas` [i capul i se mai limpezise. Inima lui fu [i ea cople[it` de atåta
frumuse]e. O auzi suspinånd din nou:
– Ce p`cat c` trebuie s` tr`im aici \n asemenea condi]ii!
El cobor\ pe p`månt cåt ai clipi din ochi. Secunda miraculoas` trecuse.
– Vrei s` facem turul parcului, sau s` ne \ntoarcem \n cas` [i s` facem fa]`
primei noastre mese \n tête-à-tête? o \ntreb` el cu o voce t`ioas`.
– S` ne \ntoarcem, \i r`spunse Laura, f`r` chef.
Din obi[nuin]`, Arnaud \i oferi bra]ul. Dup` o clip` de ezitare, ea \[i sprijini
de el vårfurile degetelor.
– Laura, s` ne reamintim un lucru, spuse el luånd-o \n sens invers pe alee,
ca s-o conduc` spre cas`. Cum chestiunea spinoas` a zilelor libere nu este \nc`
pus` la punct \n am`nunte, s` evit`m discutarea acestui subiect \n prezen]a
servitorilor. |n special \n fa]a doamnei Higgins. |l b`nuiesc pe v`rul nostru c` a
pus-o pe femeia asta s` ne ]in` sub observa]ie. Ca s` nu zic s` ne spioneze.
– E vinovat, se gr`bi s`-i r`spund` Laura. De[i e prea devreme s` avem o
p`rere definitiv`, relu` ea din sim] de echitate. Totu[i, m` tem s` n-am idei
preconcepute \n privin]a doamnei Higgins. Am avut deja un incident cu ea.
{i-i povesti pe scurt lui Arnaud cum se desf`[urase prima lor \ntålnire. Cum
doamna Higgins se prevalase de un veto din partea episcopului ca r`spuns la
cerin]ele ei.
Cum problemele personalului nu-l interesaser` niciodat` pe Arnaud, acesta
o asculta distrat.
148 MARNIE DE MAREZ

Pån` \n momentul \n care Laura \l anun]` c` Daisie, camerista ei, va dormi


\n budoar.
S` locuiasc` \mpreun` cu camerista? Ce idee! Se p`rea c` trebuia s` se
a[tepte la destule sc`p`ri \n privin]a educa]iei primite de Laura. Se uit` cu coada
ochiului la ea, cånd \i repet` cu un zåmbet destul de \n]epat:
– Daisie va locui cu mine. Servitoarele au camerele pe alt etaj [i eu nu ]in
deloc s` r`mån singur` la parter. Am… eu sunt fricoas` [i… asta-i tot!
Singur`. Dar el? El nu conta deloc?
– Din cauza mea stai \mpreun` cu Daisie?
– La drept vorbind… da.
Scoase un suspin din adåncul pieptului rostind aceste cuvinte, \ncåt Arnaud
se opri brusc, obligånd-o [i pe ea s` fac` la fel.
– |n acest caz, ]in s` te lini[tesc imediat. N-ai de ce te teme. Am f`cut un
jur`månt… acela de a nu atenta la virtutea ta. {i sunt ferm hot`råt s` m` ]in de
cuvånt. De altfel, nici nu e[ti deloc genul meu de femeie.
Credea c` acest torent de cuvinte, spuse pe un ton conving`tor, va fi de
natur` s-o lini[teasc` pe tån`ra speriat`.
– |n plus, fiindc` vreau s` fiu onest fa]` de tine…
Laura \[i trase bra]ul [i-[i relu` mersul.
– Onest! Onest cu mine! exclam` ea cu o voce strident`. Nu e cazul s`-]i
schimbi obiceiurile fa]` de mine!
|l insulta! O \n[f`c` de bra]. Ochii lui cenu[ii aruncau scåntei. P`str` totu[i
un ton calm.
– Ai mo[tenit totul de la mama ta! {i caracterul ei afurisit, [i ve[nica pornire
spre ceart`! Nimic nu-]i este pe plac!
O dep`[i, mergånd repede [i cu pa[i mari. Sim]ind c`-i sare mu[tarul,
prefera s` nu r`mån` lång` ea. Se cuno[tea prea bine ca s` [tie c` r`bdarea nu
era punctul lui forte. |nc` un cuvånt [i ar fi scuturat-o de umeri. A[a c` mai bine
s` plece \nainte s` fie prea tårziu.
Laura fugi dup` el [i-i [uier`, furioas`:
– Ah, ce victorie frumoas` ai repurtat asupra memoriei unei moarte! Dar nu
sunt deloc dezam`git`!
O SO}IE NEDORIT~ 149

Nu m` a[teptam la mai mult de la demnul urma[ al lui Walter cel dezm`]at!


E[ti portretul viu al tat`lui t`u! Fizic [i moral!
Oh, ce pui de lele era a[a-zisa lui so]ie! {i avea un tupeu! S`-i spun` c`
seam`n` cu potlogarul `la b`trån! El! Las` c` o s` i-o pl`teasc` ea!
Fiindc` Laura schi]` un pas s` plece, el prinse månerul umbrelei.
– |]i interzic s` m` insul]i, m` auzi? Vâr`-]i bine asta \n cap!
Ce obr`znic`tur`! |i venea s-o strång` de gåt, ca s-o fac` s`-[i \nghit` vorbele.
|n momentul cånd se preg`tea s-o scuture de bra], privirea lui \ntålni doi ochi
alba[tri plini de lacrimi.
Laura \[i plec` pleoapele [i lacrimile \ncepur` s` i se rostogoleasc` pe obraji.
Aceste pic`turi fur` de-ajuns ca s` sting` \ntr-o clip` focul måniei care-l f`cea s`
fiarb`.
– |]i prezint scuzele mele, spuse Arnaud cu o voce \mblånzit`, dåndu-[i
seama de starea de spirit a tinerei femei. Vino, Laura.
A[tepta un r`spuns [i scuze pentru cuvintele ei nepoliticoase. Dar nimic nu
se f`cu auzit…
Cu un suspin de resemnare, \i oferi din nou bra]ul pe care ea \l respinse,
f`cånd o mutr` scårbit`, \nainte de a pleca \n fug` spre cas`.
La mas` nu era nimeni care s` \ntrerup` deprimantul lor tête-à-tête. Måncar`
antreul \ntr-o t`cere ap`s`toare. Ochii lor reci [i neiert`tori se studiau pe furi[,
plini de du[m`nie.
|n cele din urm`, incapabili s` se mai suporte mult timp, se ridicar` de la
mas` [i ie[ir` din sufragerie f`r` s` ]in` seama de aerul ofensat al doamnei
Higgins, nici de surpriza fetei care tocmai aducea desertul.
Arnaud se trånti pe pat [i, epuizat dup` noaptea lui alb`, c`zu \ntr-un somn
greu, dup` ce bomb`ni ceva la adresa toantei de Laura.
Dup` ce se \nduio[` asupra propriei sale sor]i, Laura decise s` fug` de
atmosfera \ncordat` a acestei case \n care n-ar fi trebuit niciodat` s` pun`
piciorul. Ajutat` de fidela ei Daisie, se schimb` repede [i se \ndrept` spre grajd.
"Dac`-[i \nchipuie c` o s` dansez dup` cum \mi cånt` el, se \n[al`, bomb`ni
ea privindu-l pe Andrew, gr`jdarul, cum punea [eaua pe Circe, care necheza de
ner`bdare. Acum nu mai sunt o biat` feti]` terorizat`!
150 MARNIE DE MAREZ

C`pc`unul se \n[al` amarnic dac` mai crede c` poate s` m` amenin]e cu


represalii [i de data asta!"
Gr`jdarul, care o ajut` s` urce \n [a, \ntrerupse cursul gåndurilor frumoasei
doamne, \mbr`cat` \ntr-un costum albastru de amazoan`.
Capitolul 12

|n lumina vie a dup`-amiezii, zgomotul f`cut de [areta lui Barty [i tropotul


calului s`u r`sun` \n curtea din spate a casei.
Barty trase de h`]uri.
– Ei! Nu-i nimeni aici?
V`zu ie[ind \n plin soare o femeie tån`r`, a c`rei rochie neagr` care te l`sa
s`-i ghice[ti formele frumoase [i un [or] alb bine apretat anun]au c` e vorba de
o camerist`. O bone]ic` alb`, brodat` cu dantel`, a[ezat` cu cochet`rie pe un coc
blond, lumina o mutri[oar` proasp`t` [i scotea \n eviden]` ni[te ochi c`prui,
stropi]i cu puncti[oare aurii.
Chiar \nainte de a cobor\ din [aret`, el o strig` pe servitoare:
– Nu e[ti cumva una din fetele lui George Manning?
Daisie se apropie de el [i-l examin` pe b`rbatul care se preg`tea s` sar` jos.
– Da. {i tu e[ti Barty, gr`jdarul [ef de la Shiplake! r`spunse ea cu un zåmbet
[mecher, pe care el i-l \ntoarse imediat.
El \[i \ndrept` degetul \n direc]ia ei [i exclam` cu o voce triumf`toare:
– Georgina!
– Nu… Daisie!
Barty o studie din cap pån`-n picioare \nainte de a-i scruta tr`s`turile cu un
aer \ntreb`tor. Ridic` måna la nivelul [oldurilor, cam pån` unde ajunge capul
unui copil de zece ani.
– Daisie?… Nu!
152 MARNIE DE MAREZ

Ea f`cu \ncet semn din cap c` da [i chipul i se lumin` de un surås vesel.


– Daisie! De necrezut! Ultima oar` cånd te-am v`zut, uite atåtica erai.
{i ridic` din nou måna, cam la un metru de p`månt.
Zåmbetul tinerei femei se l`rgi, cånd ghici c` Barty credea c`-l p`c`le[te.
– Ne-am v`zut [i \n seara c`s`toriei domnului Arnaud. Nu-]i mai aminte[ti?
Ne-ai \nso]it la Londra, pe domni[oara Laura [i pe mine. Chipul lui Barty se
\ntunec`, a[a cum se \ntåmpla de fiecare dat` cånd auzea pomenindu-se despre
c`s`toria fratelui s`u de lapte. {i nici trecerea timpului nu-l f`cuse s`-[i schimbe
\n vreun fel p`rerea. Arnaud, a[a [mecher cum se credea, se l`sase prins \n curs`
ca un fraier. Dup` cum \l anun]ase, Arnaud \[i va petrece aici patru luni de
purgatoriu \nainte s` poat` gusta din nou paradisul libert`]ii. Un asemenea
procedeu nu era cre[tinesc, de[i fusese impus de un om al bisericii.
Ridic` din umeri cu un gest fatalist [i prinse fråul de un belciug, \nainte s`
se \nhame la cuf`rul greu al lui Arnaud.
Dar \nainte s`-l ridice, se mai \ntoarse o dat` spre Daisie.
– Te-ai f`cut o frumuse]e de fat`…
Ea se feri de compliment, schimbånd subiectul.
– Eu te-am recunoscut imediat, Barty, fiindc` e[ti mai greu de uitat.
|n timp ce el tr`gea cuf`rul pån` la marginea [aretei, Daisie avu timp s`-l
studieze pe cel care frângea inimile fetelor de prin \mprejurimi. Nu putu decåt
s`-l admire pe fustangiul `sta care f`cuse avansuri tuturor fetelor din satele
\nvecinate.
Cu p`rul de un castaniu-ro[cat [i cu ochii lui verzi care te duceau \n ispit`,
avea un aer vesel pe care ridurile fine de la col]urile ochilor nu f`ceau decåt
s`-l accentueze. Un b`rbat voinic [i frumos. A[a era! Ochii lui Daisie se m`rir` de
surpriz` cånd \l v`zu \n[f`cånd cuf`rul greu de måner [i punåndu-l cu u[urin]`
pe p`månt. Trecåndu-[i måna prin p`rul cre], el \i d`du replica potrivit`:
– Dac` m` gåndesc bine, e[ti mult mai frumoas` ca odinioar`. Cå]i ani ai
acum?
– |mplinesc dou`zeci [i doi la sfår[itul anului.
– Dou`zeci [i doi! Ei poftim! Exact vårsta cea mai frumoas` pentru dragoste.
Daisie \[i pip`i cu nervozitate cocul.
O SO}IE NEDORIT~ 153

Sim]ind nevoia de a abate de la ea aten]ia donjuanului din Shiplake, f`cu un


gest cu måna \n direc]ia cuf`rului.
– S`-]i dau o mån` de ajutor? propuse ea.
Un surås vesel descoperi din]ii puternici ai lui Barty.
– Råzi de mine? O porumbi]` ca tine s` m` ajute? Du-te mai degrab` s`-l
cau]i pe incapabilul `la al domnului Arnaud.
– Vrei s` zici pe Mortimer?
Tån`ra camerist` v`zu ap`rånd o expresie ironic` pe chipul lui Barty.
– Omul `sta m` impresioneaz`. E plin de ifose.
– N-are de ce. |[i d` aere ca s` ne ia ochii. Sub pretextul c` e valetul unui
marchiz, vrea s` ne fac` praf. Nu uita un lucru, feti]o, prime[te bani ca s` fie
servitor, exact ca [i noi.
Daisie d`du din cap \n semn c` a \n]eles, \nainte de a se \ndrepta spre u[`.
El o opri cu o \ntrebare:
– Ei, mititico, ai vreun iubit?
Daisie se \nro[i ca para focului.
– Nu.
– La dou`zeci [i doi de ani?! O fat` frumoas` ca tine n-are iubit… spuse el
cu o voce care-i tr`da ne\ncrederea dar [i satisfac]ia. S` [tii, Daisie, c` nu mi-ar
displ`cea deloc s` vin s` te v`d din cånd \n cånd. {i chiar des. Am putea petrece
ni[te clipe pl`cute \mpreun`, nu-i a[a? Ce zici, frumoaso?
Ne[tiind dac` ar trebui s` se simt` flatat` de complimentele lui sau vexat` de
o propunere atåt de direct`, ea f`cu o mutri[oar` nevinovat`.
– Vrei s` te distrezi, Barty? Nimic mai firesc. Dar caut` o alt` fat`, va fi mult
mai pl`cut pentru tine. Pentru c` eu sunt o fat` serioas`. {i nu pot s` fac a[a ceva.
Eu \l a[tept pe b`iatul cu care o s` m` m`rit.
|n]elegånd imediat cum se pune problema, Barty f`cu ochii mari.
– Chiar atåt de serioas`? Doar nu e[ti virgin`?! exclam` el sceptic. Nu cred.
Ar fi ridicol la vårsta ta. Nu cred, repet` el.
O privea ca pe o curiozitate. Daisie se \nro[i [i-i \ntoarse \ncurcat` spatele,
de parc` \i m`rturisea un defect \ngrozitor.
– Fiecare cu punctul lui de vedere. Mie nu mi se pare ridicol.
154 MARNIE DE MAREZ

{i nici viitorului meu so] nu i se va p`rea ridicol c` va fi primul b`rbat pe care


l-am primit \n patul meu.
– Mda… dar cu idei de genul `sta, ri[ti s` r`måi fat` b`trån` pentru
totdeauna.
Conversa]ia lua o \ntors`tura din ce \n ce mai jenant`. Sprijinit` de u[a de
serviciu, Daisie pip`ia pe la spate, c`utånd z`vorul.
– Unele au o soart` [i mai nenorocit` decåt asta, [opti ea. Dac` bunul
Dumnezeu…
Barty o \ntrerupse:
– Nu-l mai amesteca pe bunul Dumnezeu \n povestea asta. E adesea
ne\ndur`tor cu cre[tinii care n-o merit`.
Vizibil tulburat`, Daisie d`du din cap. |i trezise oare ni[te amintiri dureroase?
– Barty, spuse ea cu blånde]e, ca [i cum se sfia s`-l deranjeze. Am auzit c`
acum trei ani… Vrei s` vorbe[ti despre asta?
|ncruntat, cu b`rbia \mpins` b`t`ios \nainte, gr`jdarul [ef de la Shiplake l`s`
s` se scurg` cåteva clipe \nainte s` rosteasc` pe un ton obosit:
– Nu-i nimic de spus. Maggie era \ns`rcinat` [i am fost obligat s-o iau de
nevast`. |nainte s` nasc`, a izbucnit epidemia. Asta-i tot!
Daisie se apropie cu un pas de el, dar Barty \i f`cu un semn cu måna pentru
a o \mpiedica s` vorbeasc`.
– Du-te [i caut`-l pe incapabilul `la!
Apoi se r`zgåndi.
– Nu, mai bine nu. Anun]`-l c` geamantanul st`pånului s`u \l a[teapt` \n
curte. S` se descurce singur, snobul `la. A[teapt`! Dac`-l \ntålne[ti pe domnul
Arnaud, spune-i c` dau o rait` pe la grajduri, s` m` conving cu ochii mei dac`
Azur e bine instalat. Du-te acum, [i… la revedere!
Daisie intr` \n cas`, profund afectat` de faptul c` l-a \ntristat pe frumosul
Barty.
Dup` plecarea ei, Barty se \nvårti prin curte, cu privirea fixat` spre u[a de
serviciu.
– Barty! Barty!
Chemarea \l smulse din gåndurile lui.
O SO}IE NEDORIT~ 155

Mortimer \[i f`cea apari]ia cu pasul lui de senator.


– Vrei s` m` aju]i s` duc cuf`rul acesta, b`iete? \l \ntreb` el pe un ton
protector.
Barty f`cu un gest grosolan \n direc]ia lui, \nainte de a se \ndrepta spre grajduri.
– Descurc`-te, Mortimer!
Imediat ce pornise \n goan` pe spatele iepei, Laura uitase de restul lumii,
l`såndu-se purtat` de fericirea de a traversa \n galop cåmpia \nsorit`. Aerul
c`ldu] \i mångåia obrajii. Sub ochii ei, verdele \nchis [i verdele deschis al
paji[tilor se amestecau \ntr-o palet` armonioas` cu albul p`r`lu]elor [i galbenul
narciselor. Copitele lui Circe r`sunau vesel pe pietre. Aceasta era o muzic`
pentru urechile Laurei [i-i lini[tea sufletul zbuciumat. Se sim]ea minunat de
liber`. Acum, iapa frumoas` cu coama ro[cat` [i doamna frumoas` care o c`l`rea
o luaser` pe drumul care le conducea spre casa episcopului. |n dep`rtare,
ferestrele mari ale casei str`luceau \n b`taia razelor de soare. Soarele frumoasei
prim`veri engleze.
Dup`-amiaza era destul de \naintat` cånd, aruncånd o privire prin u[a
deschis` a grajdului, Barty z`ri o c`l`rea]` care venea din direc]ia cåmpului,
dintr-acolo unde drumul f`cea o cotitur`.
– Alt` mucoas`, bomb`ni el enervat.
Nu-i fusese de-ajuns s` descopere c` nu toate fetele se asem`nau \ntre ele [i
c` unele puteau chiar s` reziste avansurilor lui f`r` perdea, f`r` s` par` deloc
derutate. Acum mai venea [i st`påna ei.
Pentru a evita o \ntålnire, ar fi putut s` \nconjoare cl`direa [i s` treac` prin
cealalt` curte. Dar n-o s` bat` el \n retragere \n fa]a unei femei! {i mai ales din
cauza celei care-l prinsese \n capcan` pe Arnaud \ntr-un asemenea mod.
Toate erau ni[te gåsculi]e! {i nici una mai ac`t`rii!
Dup` ce \[i [terse måinile pe o cårp` ag`]at` \ntr-un cui pe perete, ie[i
pentru a da fa]` cu inamicul.
F`r` nici o tragere de inim`, fu nevoit s`-i dea o not` bun`. |n primul rånd,
nu c`l`rea ca o amazoan`. Nimic mai sup`r`tor pentru bietul animal decåt
modul acela specific femeiesc de a-l face s` suporte \ntreaga greutate pe o
singur` parte a spin`rii.
156 MARNIE DE MAREZ

Un alt punct bun la activul nou-sositei: el \nsu[i un bun c`l`re], Barty nu


putea decåt s`-i admire ]inuta \n [a cånd Laura s`ri peste un gard viu pe care
altele l-ar fi ocolit.
A[teptånd o gre[eal`, sperånd-o chiar, o privi apropiindu-se. |mbr`cat`
\ntr-un costum din catifea albastr`, cu o p`l`rie cu pan` pus` [mechere[te peste
buclele negre, Laura \i zåmbi cu amabilitate apropiindu-se de el.
– Barty! Chiar tu e[ti? |mi face pl`cere s` te rev`d aici.
Cu un zåmbet destul de vag pe buze, Barty d`du din cap. Deci, nu numai c`
nu-l ignora plin` de arogan]`, a[a cum obi[nuiau s` fac` adesea femeile din
\nalta societate, dar \i vorbea cu o voce amabil`, plin` de simplitate. A[a cum
f`cuse \ntotdeauna [i lady Constance.
V`zut` mai de aproape, era [i mai atr`g`toare. Obrajii ro[ii din cauza cursei,
ochii alba[tri str`lucind de surescitare [i cu un surås pe buze adresat doar lui,
care-i dezv`luia din]ii albi [i regula]i. Prin ce miracol broscu]a cea uråt` de
odinioar` se transformase \ntr-o f`ptur` fermec`toare?
– Ia te uit` ce frumoas` s-a f`cut Circe! exclam` Barty pentru a-[i ascunde
admira]ia, ajutånd-o pe st`påna ei s` coboare de pe cal.
Laura reac]ion` instantaneu. Asemenea unei mame care are un copil
splendid, se \nro[i de bucurie [i de måndrie.
– E superb`, nu-i a[a?
Iapa \[i frec` botul de spatele ei, cer[indu-i aten]ia.
– E teribil de geloas`, continu` ea. Circe nu accept` s` vorbesc cu altcineva
\n prezen]a ei. O posesiv`, a[a e ea!
|i cuprinse gåtul puternic cu amåndou` bra]ele, [optindu-i cuvinte
dr`g`stoase pe care animalul p`rea s` le aprobe mi[cånd din cap.
– Am fost de fa]` cånd s-a n`scut. Cum s-a ridicat pe picioare, am v`zut
imediat c` va fi o prin]es`. Dar o asemenea frumuse]e, lady Laura, \mi taie
r`suflarea.
Tot vorbind, Barty påndea aleile [i curtea de serviciu, \n speran]a c` o va
vedea pe Daisie. |l z`ri \ns` pe Arnaud, care cobora aleea cu pa[i mari.
– Nu te contrazic. Circe a mea e \ntr-adev`r o prin]es`.
Se \ntrerupse pentru a depune o s`rutare pe botul catifelat al iepei.
O SO}IE NEDORIT~ 157

O mi[care dinspre cas` \i atrase privirea. Nu! Iar el! Deci, nu exista nici un
mijloc s` aib` pu]in` lini[te? Nu-[i putu st`påni un fior nepl`cut. {i bine\n]eles,
se \ndrepta spre grajduri! Drept spre ea!
|i \ntinse fråiele lui Barty, continuånd s` vorbeasc` de parc` nimic nu s-ar fi
\ntåmplat.
– Circe nu e numai frumoas`, dar e [i docil` [i… – dac` \mi vorbe[te m`
fac c` nu aud, \[i spuse ea \n gånd – [i, oricåt de incredibil ar p`rea, \n]elege tot
ce-i spun, \ncheie ea pe un ton posomoråt.
– V` cred, lady Laura. Nu vezi mul]i cai cum e Circe, afirm` Barty luånd
fråiele pentru a le da unui gr`jdar care a[tepta \n u[a grajdului. Ocup`-te de
Circe. Cu mare grij`, \i porunci el.
Arnaud era acolo, sprijinit de zid, avånd pe buze un surås care f`cu s`
\nghe]e inima Laurei. Dar timpul spaimelor trecuse [i ea nu se va mai l`sa
niciodat` impresionat` de C`pc`un. Cu o mutr` indiferent`, pref`cåndu-se c`
nu l-a v`zut, trecu prin fa]a lui [i o lu` pe drumul care ducea spre cas`, \ntr-o
retragere plin` de demnitate.
Arnaud o urm`ri din ochi, furios la culme, [i fu gata s`-[i ias` din pepeni,
auzind exclama]ia fratelui s`u de lapte:
– Doamne, cåt e de frumoas`!
– Cine?
Arnaud aproape c` ]ipase.
Barty tu[i diplomatic.
– Circe! rosti el prudent.
|l privi pe Arnaud cu curiozitate, a[teptåndu-se aproape s`-l ia la b`taie, ca
\n zilele frumoase ale tinere]ii lor. "O fi gelos?"
Arnaud nu se clinti cåteva clipe, apoi scutur` din cap.
– R`bdarea unui b`rbat are [i ea ni[te limite, spuse el brusc. Ce naiba, Barty!
Nu m` aflu aici decåt de o jum`tate de zi…
Se \ntrerupse brusc, pentru a-[i scoate ceasul. Dup` ce-l consult`, se corect`:
– … mai pu]in de o jum`tate de zi!
Arunc` spre Barty o privire enervat`, \n timp ce \[i freca tåmplele dureroase
din cauza migrenei.
158 MARNIE DE MAREZ

– {i m` tem c` n-o s` pot rezista timp de patru luni. Presimt c` o s` fie ceva
peste puterile mele.
Barty d`du din cap cu un aer \n]eleg`tor, dar nu scoase nici un cuvånt.
– Peste puterile mele, repet` Arnaud.
Ah, dac` n-ar fi fost un gentleman, cåte i-ar fi povestit fratelui s`u de lapte!
Nu de subiecte ducea lips`. Dar ca un b`rbat bine crescut ce era, Arnaud se
conforma regulilor lumii lui. Un so]– chiar dac` ar fi fost \nsurat cu o scorpie–
nu se plångea niciodat` de so]ia lui.
Scoase un oftat plictisit, arunc` o privire piezi[` spre locul unde o v`zuse
disp`rånd pe Laura [i, dus pe gånduri, \l b`tu pe spate pe Barty.
– Hai s`-l vedem pe Azur, dac` tot ai venit pentru asta.
De ce se \ncurcase, luåndu-[i pe cap pe pu[toaica asta insuportabil`, f`r` pic
de bun-sim]? Dac` ar fi avut un pic de obraz, i-ar fi c`zut \n genunchi ca s`-i
mul]umeasc`. Fiindc` la urma urmei, nu el avea nevoie de anulare! Nu el se
gåndea la o alt` c`s`torie! |i acorda plin de generozitate patru luni din via]a lui,
f`r` a cere nici o r`splat`! {i f`r` a-i pretinde vreun jur`månt! Iar episcopul,
fusese el echitabil? Deloc! Nu se gåndise decåt cum s-o protejeze. |l l`sase pur [i
simplu pe måinile Laurei…
Poate c` aici exagera pu]in?… Poate! Numai c`, dac` o s-o lase s`-i mineze
moralul din prima zi, vipera asta mic` o s`-l termine \nainte de sfår[itul primei
luni.
F`r` nici o umbr` de \ndoial`, Laura nu avea decåt defecte: nesuferit`,
\nc`p`]ånat`, sup`r`cioas`, cert`rea]`, suspicioas`, proast`, chiar proast` foc!…
{i lista era lung`.
Intr` \n grajd recitåndu-[i \n gånd pomelnicul tarelor [i defectelor… ah, cåt
era de greu de spus… so]iei sale.
– Peste puterile mele, bomb`ni el pe [optite.
|n zilele urm`toare, se comportar` ca doi str`ini, tratåndu-se cu o polite]e
glacial`.
Totu[i, \n ciuda zidului de netrecut al indiferen]ei [i r`celii, Arnaud revenea
\ncetul cu \ncetul la via]`. Pierderea momentan` a libert`]ii \i devenea din ce \n
ce mai suportabil` de cånd acceptase ideea. Aceast` coabitare caraghioas`,
O SO}IE NEDORIT~ 159

\ntrerupt` din fericire de zilele de complet` destindere, se va termina mai


devreme sau mai tårziu.
– Dou` zile de evadare dup` dou` s`pt`måni de la sosirea lui. Era pu]in, dar
cu atåt mai de apreciat. {i a[a mereu… |n acele zile pleca la Londra
dis-de-diminea]`, luåndu-l [i pe Mortimer cu el. Acesta dispunea de timpul lui
dup` cum dorea, cu condi]ia s` fie la timp acas` pentru a-[i primi st`pånul. Iar
Arnaud petrecea ore pl`cute \n s`lile de joc sau prin localuri. Nu ajungea acas`
decåt a doua zi diminea]`, cu suråsul pe buze, mirosind a parfum ieftin [i
complet epuizat, [i dormea cea mai mare parte a zilei. {i a[a \[i f`cea curaj s` se
\ntoarc` \n purgatoriu!
|n schimb, Laura rezista mult mai greu la aceast` \ncercare. Situa]ia asta
derutant` \i reamintea orele petrecute sub privirea rea [i descurajant` a mamei
sale. La fel ca \n acea epoc` neagr` a vie]ii ei, constrångerea o f`cea s` se simt`
incapabil` s` rezolve imediat cele mai simple probleme. Gånduri nepl`cute o
]ineau treaz` nop]i de-a råndul. |l detestase pe C`pc`un! |l ura! O tratase cu
brutalitate, o dezonorase, [i acum domnul f`cea pe persecutatul. Cånd, \n fond,
ea era cea \ndrept`]it` s` se plång` [i s`-[i ia revan[a.
Slav` Domnului c` el r`månea cåt mai pu]in posibil acas`, ca [i cum simpla
vedere a so]iei lui era de-ajuns ca s`-l scoat` din fire. Ei bine, putea s` fie sigur,
erau doi \n aceast` situa]ie. Laura se s`turase pån` peste cap de toate.
Luau \mpreun` micul dejun vorbind despre timpul probabil, despre cel pe
care sperau s`-l aib` \n ziua respectiv`. Apoi, Arnaud pleca la Penton Hook. Nu
suportase niciodat` lenevia [i \n fiecare zi se felicita c` trebuia s` supravegheze
lucr`rile de la castel. Sim]ea c` f`r` aceast` activitate ar fi explodat.
Laura citea, f`cea aranjamente florale, \[i petrecea orele brodånd. {i \n
fiecare dup`-amiaz` hoin`rea \mpreun` cu scumpa ei Circe. Era liber` pån` la
ora cinci, cånd C`pc`unul \i f`cea "onoarea" prezen]ei sale, onoare de care s-ar
fi lipsit amåndoi bucuro[i dac` nu s-ar fi temut de represaliile vicleanului
episcop.
|n cursul cinei posomoråte, conversa]ia se \nvårtea \n jurul timpului care
fusese \n acea zi [i celui pe care-l sperau pentru urm`toarea zi.
Seara se termina devreme, cu o carte \n mån`.
160 MARNIE DE MAREZ

|ntr-o såmb`t`, imediat dup` cin`, Arnaud se plimba prin parc. La un


moment dat, se auzi strigat.
– |mi permi]i s`-]i \ntrerup pentru o clip` plimbarea? Trebuie s`-]i vorbesc.
Laura, siluet` adolescentin` \mbr`cat` \ntr-o rochie din muselin` de culoare
deschis`, se afla doar la cå]iva pa[i de el. O privi nehot`råt, \nainte de a se
apropia de ea.
– Te rog. {i ]i-a[ fi recunosc`tor dac` mi-ai face pl`cerea de a m` \nso]i cå]iva pa[i.
Laura \l lu` f`r` nici un chef de bra]ul pe care el i-l \ntinse plin de curtoazie.
– A[ dori s` discut cu tine despre chestiunile pe care am prev`zut s` le
rezolv`m \n particular, spuse ea \ncercånd s` adopte un ton nep`s`tor.
O luar` pe o alee m`rginit` de narcise, pentru a ajunge \n fundul parcului
unde se a[ezar` pe o banc` de piatr`, \ntr-un col] umbros, ascun[i de o salcie
plång`toare.
Sprijinindu-se comod de trunchiul arborelui, Arnaud \[i \ntinse picioarele.
Fiindc` trebuia ca unul dintre ei s` se decid` s` vorbeasc` primul, se \ntoarse
spre Laura:
– Sunt la dispozi]ia ta.
Preg`tindu-se s` fie cåt mai r`bd`tor, descoperi curba delicat` a gurii ei, \n
timp ce \[i lua o mutri[oar` concentrat`. {i imediat \i fu imposibil s` mai judece
calm. Chipul Laurei f`cea s` i se \nce]o[eze mintea. Exista pe lume ceva mai
atr`g`tor decåt pistruii de pe n`sucul ei delicat?
Laura \i vorbea, dar tot ce re]inea Arnaud era… faptul c` se afla atåt de
aproape de el. Nu se mi[ca, mul]umindu-se s`-i priveasc` chipul. Pielea alb` care
era probabil atåt de pl`cut de atins, gåtul sub]ire… Din p`rul stråns \ntr-un coc
sc`paser` cåteva [uvi]e pe ceaf`.
Privirea lui Arnaud se deplas`, ajunse la um`r, alunec` peste såni. Dup` cum
spunea Barty cånd vorbea despre o femeie frumoas`, avea ce-i trebuie [i acolo
unde trebuia…
Laura se aplec` pu]in spre el [i Arnaud sim]i brusc un parfum subtil [i
p`trunz`tor pe care-l trase \n adåncul pieptului.
Violen]a senza]iilor \l cople[i mai \ntåi, \l sperie apoi, [i \n cele din urm` \l
smulse din starea de fascina]ie. Mica vr`jitoare nu era cumva pe cale de a-l fermeca?
O SO}IE NEDORIT~ 161

– M` auzi, Arnaud?
– Bine\n]eles.
Nu \n]elesese de fapt nimic din discursul ei [i trebui s` fac` un efort pentru
a-[i concentra aten]ia asupra cuvintelor care nu aveau nici un sens pentru el.
– Haide, spune-mi ce p`rere ai… |]i convine s` plec mar]i diminea]a [i s`
m` \ntorc såmb`t` seara? relu` Laura, care \[i reg`sise \n parte buna dispozi]ie.
Dup` cum [tii, eu nu mi-am luat nici o zi liber` [i \n curånd luna se va termina.
Ar cam fi timpul s` plec. Cinci zile la rånd… Doamne, ce grozav va fi!
Arnaud se sim]i [ocat; nici un du[ rece nu l-ar fi readus mai bine cu
picioarele pe p`månt.
– Dac` asta e ce dore[ti, reu[i el s` r`spund`, ascunzåndu-[i decep]ia.
Hot`rårea \]i apar]ine. Eu mai am doar dou` zile s`-mi iau. S` zicem luni [i mar]i.
O s` revin exact \naintea plec`rii tale. Vezi, totul se aranjeaz` cum nu se poate
mai bine.
Vocea Laurei vibra de satisfac]ie. Intona]ia ei voioas` nu-l l`sa s` se bucure
de aceast` sear` frumoas`.
– O s`pt`mån` \ntreag` f`r` s` fiu obligat` s` te suport, nu-i a[a c` e
nemaipomenit, de nesperat chiar?
– Da, e nemaipomenit!
Cåt de mult s-ar fi bucurat de aceast` veste acum o or`, cånd era sigur c` o
detest`. Dar acum, se sim]ea cuprins de månie \n fa]a bucuriei manifestate de
Laura.
– Ai pistrui pe nas, o anun]` el cu o voce r`ut`cioas`. Dac` o s` mai galopezi
\n plin soare, o s` ai la fel de multe pete ca o bibilic` b`trån`.
– Oh! Oh!… Ce mojic! exclam` Laura, \ntunecåndu-se la fa]`. Ai ni[te
maniere de… b`d`ran!
Acestea fiind zise, se ridic`, \[i prinse juponul cu amåndou` måinile, [i o lu`
la fug`, f`cåndu-se c` nu aude strig`tele repetate ale lui Arnaud.
Capitolul 13

Pe m`sur` ce se \nnopta, aerul devenea mai ap`s`tor. Norii se adunaser` [i


formau o mas` compact` pe cerul \ntunecat.
Ie[it pe teras` ca s` respire mai \n voie, Arnaud arunc` o privire spre cap`tul
parcului, spre arborii mari pe care nici o pal` de vånt nu-i agita. Totul p`rea
\ncremenit, \n a[teptare.
Laura nu putea s` stea locului, ceva \n str`fundurile fiin]ei \i punea r`bdarea
la grea \ncercare. Tot corpul ei p`rea s` fream`te din cauza unei temeri pe care
n-o putea defini. Str`b`tea \n lung [i-n lat salonul, urm`rit` de ochiul preocupat
al lui Daisie [i de privirile derutate ale lui Arnaud.
|ntunericul cuprindea \ncetul cu \ncetul \nc`perea [i vioiciunea \i pieri
brusc. C`zu \ntr-un fel de mole[eal` care o \ngrijor` pe Daisie atåt de mult, \ncåt
\i \nconjur` umerii cu bra]ul [i o duse la culcare ca pe un copil.
Arnaud r`mase mai mult de dou` ore fascinat de furtuna care sosea de foarte
departe. |n cele din urm` se retrase \n camera lui.
Un strig`t \l trezi o or` mai tårziu. Timp de dou` sau trei minute, r`mase
a[ezat pe marginea patului s`u, tr`gånd cu urechea [i \ntrebåndu-se dac` nu
cumva visase.
Din camera vecin` \i ajungeau la ureche ni[te gemete \n`bu[ite. Apoi un
adev`rat urlet de groaz`. S`ri \n picioare [i fugi s`-[i lipeasc` urechea de u[a
care-l desp`r]ea de camera Laurei. Ce se \ntåmpla acolo? Zgomote \nfundate de
pa[i… Laura era cumva bolnav`?
O SO}IE NEDORIT~ 163

P`rea teribil de nervoas` [i nici nu se atinsese de cin`. Sau era vreun ho] care
voia s` dea lovitura?
|ngrijorarea lui spori \ntr-un asemenea grad, \ncåt \[i puse gr`bit halatul pe
el [i se duse s` bat` \ncet la u[a de comunicare, \ncercånd \n zadar s` apese
clan]a.
– Ei! Ce se \ntåmpl` acolo?
Nici un r`spuns. Se \ntåmpla totu[i ceva, dincolo de u[` se auzea o agita]ie
a c`rei cauz` nu reu[ea deloc s-o ghiceasc`.
B`tu mai tare a doua oar`, apoi \nc` o dat`.
– Deschide-mi! Daisie, [tiu c` e[ti acolo! Deschide-mi imediat! Nu fi absurd`!
Un fulger lumin` cerul [i ploaia \ncepu s` cad` \n rafale. Pendula care se
g`sea deasupra [emineului din camera lui Arnaud b`tu ora unu. Trecuse de
miezul nop]ii. Sunetul ei avu darul de a-l \nfuria [i mai mult.
|n timp ce se \nver[una s` bat` cu pumnul \n u[`, se opri pentru c` i se
p`ruse c` aude o voce care [optea ceva de cealalt` parte a u[ii.
– Domnule Arnaud, dumneavoastr` sunte]i?
– Bine\n]eles c` eu sunt! Cine vrei s` fie? replic` el pe un ton iritat, care
spunea multe despre ceea ce sim]ea. Ce naiba te-a apucat? Ai \nnebunit?
Nu avu parte de un r`spuns imediat, dar auzi din nou vocea lui Daisie dup`
cåteva clipe:
– Nu e nimic, domnule. Domni[oara Laura a visat uråt. Nu fi]i \ngrijorat, o
s`-i treac`.
– |]i ordon s` deschizi u[a!
– Nu! Domni[oara s-ar sup`ra dac` a[ face a[a ceva.
Rosti aceste cuvinte cu o voce slab`, lipsit` de convingere.
– Deschide sau sparg u[a!
Pentru a-i demonstra c` nu era o amenin]are \n van, d`du \n u[` o lovitur`
cu um`rul. {i \n timp ce se d`dea \napoi pån` la pat ca s`-[i ia avånt, v`zu u[a
\ntredeschizåndu-se [i o siluet` \ntunecat` \naintånd cu team`. F`r` a ]ine cont
de reticen]a lui Daisie, Arnaud se repezi \n camer`.
– Ce face]i, domnule? se \ngrozi Daisie, \ncercånd s`-l re]in` de månec`.
– S-o trezesc, ce naiba!
164 MARNIE DE MAREZ

Are un co[mar, spuse el \ntinzånd måna ca s-o scuture pe Laura.


– Oh, nu! Nu, v` rog! \l implor` Daisie \n [oapt`. Nu face]i asta. Doamna
Helen spune c` dac` cineva o treze[te cånd e \n starea asta, domni[oara Laura
ar putea s` moar`.
Nehot`råt, Arnaud \[i retrase måna, schi]ånd un gest ne\ncrez`tor.
– Doar din cauza unui co[mar? Nu crezi c` exagerezi?
Camerista se sprijini cu amåndou` måinile de bara de la picioarele patului
[i-l gratific` pe Arnaud cu o privire sfid`toare.
– Un simplu co[mar? Cum crede]i dumneavoastr`, domnule Arnaud. Dar
a[tepta]i numai pu]in [i poate ve]i regreta c` asista]i la un simplu co[mar.
El ridic` din umeri [i se \ntoarse spre Laura, care \ng`ima \n continuare
cuvinte incoerente, \ntret`iate de sughi]uri de plåns [i de frisoane.
– U[a…! Deschide… u[a, gemu ea pe un ton plång`tor.
Fiindc` ea dorea ca u[a s` fie deschis`, Arnaud f`cu un pas \n direc]ia
camerei sale, schimbånd o privire cu Daisie, care-i f`cu semn din cap.
– Nu-i nevoie, domnule.
– Las`-m`… eu sunt… Laura… u[a… u[a…
Ei bine, fie c` Daisie voia sau nu, o s` deschid` blestemata asta de u[`! Mai
f`cu un pas. Vocea gåfåitoare a Laurei \l ]intui \ns` locului.
– Eu… nu sunt… Agnes… Eu sunt Laura… nu sunt Agnes…
O mån` \nghe]at` \nh`]` inima lui Arnaud [i o strånse cu putere.
– Nu… nu… nu m` atinge… monstrule p`ros… nu… nu-mi face r`u…
Agnes… banii… u[or cå[tiga]i… spuse ea aproape strigånd de groaz`.
R`mas ca o stan` de piatr` \n fa]a patului, cu r`suflarea t`iat`, Arnaud privea
fix capul Laurei care se zvårcolea pe pern`.
– C`pc`unule… deschide… u[a.
Se oprea din vorbit ca s` respire adånc, apoi o lua de la cap`t.
– Eu… nu… pot… s` vorbesc… las`-m`… s` plec…
Arnaud nu [tia ce s` fac`. Efectul produs asupra lui era cu atåt mai violent
cu cåt nimic nu-l preg`tise pentru a da piept cu aceast` jenant` amintire.
– |mi faci r`u… C`pc`unule… m-ai omoråt… Agnes… sunt… moart`.
Cuvintele ei devenir` din ce \n ce mai confuze. Apoi abia se mai auzir`…
O SO}IE NEDORIT~ 165

|n cele din urm`, scuturat` de suspine sfå[ietoare, t`cu.


{iroind de transpira]ie, p`rea atåt de vulnerabil`, a[a ghemuit` \n fundul
patului, cu p`rul \n dezordine, \ncåt se sim]i cuprins de dorin]a de a proteja
aceast` fiin]` f`r` ap`rare. Se surprinse promi]åndu-[i \n sinea lui c` va veghea
asupra ei [i c` \[i va isp`[i nelegiuirea.
– Domnule! \l strig` Daisie scuturåndu-l de månec` pentru a-i atrage aten]ia.
V` rog s` pleca]i acum. Dac` domni[oara v` vede aici, o s` moar` de fric`.
Duce]i-v` \n camera dumneavoastr`, v` rog, \i [opti ea. V` rog.
El nu se sim]ea \n stare s` scoat` nici un cuvånt. A[a c` se mul]umi s` dea
din cap \nainte de a p`r`si \nc`perea, nep`r`sind-o din ochi pe Laura, ale c`rei
suspine \ncepuser` s` se potoleasc`.
Dup` ce \nchise u[a \n urma lui, sim]i c`-l las` picioarele [i fu nevoit s` se
sprijine de perete, cu ochii \nchi[i.
Doamne! Era posibil?
El credea c` Laura luase aceast`… gre[eal` a[a cum fusese, adic` o confuzie
regretabil`, bine\n]eles, dar neinten]ionat`. {i c` uitase de ea, a[a cum i se
\ntåmplase lui.
|[i d`dea abia acum seama c` se \n[elase amarnic. El o luase drept o
aventur`, repede \ntåmplat`, repede uitat`. Pentru Laura, afectat` fizic [i
suflete[te, durerosul viol r`m`sese pentru totdeauna \ntip`rit \n memoria ei.
El abia \[i mai amintea incidentul. Laura r`m`sese marcat` de el [i-l retr`ia
\n fiecare dintre co[marurile ei.
Arnaud, a c`rui nelini[te mai sc`zuse pu]in, r`mase \n sufragerie [i dup`
terminarea micului dejun. Dup` ce masa fu debarasat`, \l rug` pe Mortimer s-o
cheme pe Daisie.
Voia s`-i pun` ni[te \ntreb`ri.
Ore de-a råndul, se \nvârtise prin camera lui ca un leu \n cu[c`. Laura ar fi
fost extrem de surprins` dac` ar fi aflat c` \[i petrecuse cea mai mare parte a
timpului \ncercånd s` scape de emo]iile neobi[nuite pe care i le provocase
starea ei.
A spune c` era derutat de a se trezi \n nepl`cuta pozi]ie de vinovat, ar fi fost
un blånd eufemism.
166 MARNIE DE MAREZ

P`stra \n fundul sufletului un sentiment de remu[care, de[i mintea lui refuza


amintirea violului [i tratamentul crud aplicat Laurei. Faptul c` \ntåmpl`tor
v`zuse c` ea \[i amintea [i cel mai mic am`nunt era deja destul de greu de
suportat!
Prad` gåndurilor lui, n-o auzise intrånd pe Daisie. Cånd o z`ri stånd \n
picioare \n fa]a lui, tres`ri \nainte de a o recunoa[te. Purta costumul ei de
diminea]`, rochia gri [i [or]ul mare de pånz`. Din cauza grabei, r`m`sese cu o
cårp` \n mån`, pe care o puse jos scuzåndu-se.
Arnaud o privi pe camerist`, l`s` s`-i scape un oftat lung [i-[i trecu måna prin
p`r.
– Cum… cum se simte lady Laura \n aceast` diminea]`?
– Domni[oara doarme \nc`, domnule.
– Lady Laura, o corect` el ma[inal.
Lady Laura? Bine, lady Laura dac` a[a dorea el! Nu avea nici un chef s`-l
contrarieze pe domnul Arnaud. Nu r`måi servitoare atå]ia ani f`r` s` cape]i o
anumit` doz` de docilitate. Totu[i, \l studie pe so]ul st`pånei sale, \n timp ce el
\[i ]inea capul pu]in plecat, avånd \ntip`rit` pe chip o expresie nehot`råt` pe
care n-o mai observase niciodat` la el pån` acum. P`rea absorbit de mi[c`rile
nervoase ale måinii sale care rupea \ntre degete o ]igar`.
– Spune-mi, o \ntreb` el f`r` s` ridice ochii. Cum reac]ioneaz` lady Laura
dup` un… hmm… un incident ca cel din noaptea trecut`?
Daisie se sim]i teribil de \ncurcat` [i se \nro[i. Ca s` mai cå[tige timp, se
pref`cu c` \[i caut` batista prin buzunare.
– Domni[oara… pardon, lady Laura nu-[i aminte[te niciodat` nimic.
Niciodat`. Se mir` doar c` se simte atåt de obosit`. Asta-i tot.
– {i se \ntåmpl` des?
– Nu foarte des, domnule. Dar \ntotdeauna \n acelea[i \mprejur`ri. Dup` o
zi cu furtun` sau \naintea furtunii. Anul trecut n-a avut nici un co[mar. Speram
c` n-o s` mai aib`…
D`du din cap ca pentru a-[i sublinia decep]ia, apoi continu`:
– Nu m` pot \mpiedica s`-mi p`strez speran]a c` \ntr-o zi totul va lua sfår[it.
Doamna Helen a consultat \n aceast` problem` un mare specialist, prieten al
O SO}IE NEDORIT~ 167

familiei. Doctorul a spus c` \n ziua cånd domni[oara Laura, vreau s` spun lady
Laura \[i va g`si un anumit echilibru… afectuos…
Se uit` \ncurcat` spre tavan.
– Afectiv, poate? o ajut` el.
– Afectiv, da, a[a a spus! Un anumit echilibru afectiv, co[marurile sale vor
deveni din ce \n ce mai rare, ca \n cele din urm` s` \nceteze.
– De cåt timp a devenit lady Laura victima acestor co[maruri?
Cu ochii pleca]i, Daisie \[i pip`ia buzunarul [or]ului.
– De fapt… prima oar` s-a \ntåmplat cu opt zile \nainte de… c`s`toria
dumneavoastr`. Cånd am v`zut-o pe domni[oara… lady Laura \n acea stare, mi
s-a f`cut fric` [i am chemat-o pe doamna Stanton, care m-a dat imediat afar` din
camer`. Doamna Stanton a r`mas cu domni[oara ca s-o interogheze.
Iat` deci explica]ia multor lucruri! Pån` \n prezent, Arnaud fusese convins c`
Laura era vinovat` de c`s`toria lor precipitat`. Acum, adev`rul fiind dezv`luit, \[i
d`dea seama c` vina revenea \n \ntregime Clarissei Stanton. Dar nu-i trecu nici
o clip` prin minte ideea c`, dac` el s-ar fi purtat corect, Clarisse Stanton n-ar fi
avut ocazia s`-l constrång` s` se \nsoare cu fata ei.
Slobozi pe [optite o \njur`tur`, ceea ce f`cu s` se ridice a mirare språncenele
cameristei.
Strånse ]igara cu nervozitate \ntre din]i, apoi o aprinse.
– Cine mai este la curent cu… asta? o \ntreb` el brusc.
– Hmm… \n afar` de dumneavoastr` [i… de mine, numai doamna Helen.
Helen! Bine\n]eles c` Helen! Nu era de mirare c` frumoasa lui cumnat` \l
evitase \n seara balului de la ambasad`. Urm`ri cu privirea fumul de ]igar`.
– Poate [i m`tu[a Wharton?
Daisie scutur` din cap.
– Niciodat` nu s-a \ntåmplat s` aud` [i lady Wharton. Apartamentul
domni[oarei… vreau s` zic al ladyei Laura se g`se[te \n cealalt` parte a casei. |n
plus, trebuie s` v` spun, domnule, c` eu dorm \ntotdeauna foarte aproape de
camera domni[oarei Laura. |n caz c`… m` \n]elege]i?
Arnaud \i arunc` o privire piezi[`. {i cånd se gåndea c` [i pentru asta o acuzase
pe Laura! O fi existånd pe lumea asta cineva mai m`rginit la minte decåt el?
168 MARNIE DE MAREZ

F`cånd un efort pentru a alunga aceste gånduri sup`r`toare, o \ntreb` pe un


ton binevoitor, privind rotocoalele de fum care urcau \nceti[or spre tavan:
– Pleca]i amåndou` pentru cinci zile?
|nainte s`-i r`spund`, Daisie se gr`bi s`-i pun` la \ndemån` o scrumier`,
fiindc` scrumul era gata s` cad` pe mas`.
– Da, domnule. {i, dac`-mi permite]i, e mai bine pentru domni[oara
Laura… lady Laura, se corect` ea imediat v`zånd gestul lui Arnaud. Aceast`
plecare-i va permite s`-[i pun` pu]in` ordine \n idei. Lady Laura este foarte
ata[at` de m`tu[a ei. {i \n plus, vinerea asta are loc c`s`toria fiicei lordului
Beadnell. Fetelor tinere le plac la nebunie c`s`toriile frumoase.
C`s`toriile frumoase… Biata Laura, al c`rei mariaj nu fusese decåt un
aranjament pe furi[ [i cu greu acceptat.
Care vor fi gåndurile ei, cånd va asista la o grandioas` [i frumoas`
ceremonie? Regret? Invidie? Ciud`?
– Va fi [i o ocazie foarte bun` pentru lady Laura de a-[i revedea prietenii.
Este prev`zut` [i o mare recep]ie. Lady Laura [i-a cump`rat o toalet` splendid`.
Un vis, domnule, un adev`rat vis. O s` se minuneze toat` lumea. Lady Laura este
atåt de frumoas` \n toalet` de sear`, \ncåt o va eclipsa chiar [i pe mireas`. |]i ia
ochii cånd o vezi! \ncheie Daisie \n culmea admira]iei.
"O s` le ia ochii la to]i [i \n primul rånd lui Richard Hartley. |n mod sigur, se
va afla acolo [i faimosul Dickie. Se consider` deja logodnicul ei, ro[covanul
`la…"
– Iat` de ce mi-am permis s` spun c` lady Laura…
Se \ntrerupse, ca [i cum \ncepuse s` se \ndoiasc` de ceva.
Arnaud \[i \ntoarse privirea de la Daisie, al c`rei aer afectat \ncepuse s`-l
scoat` din s`rite, [i \ncepu s` se uite distrat \n jurul lui. Schimb` subiectul, \n
speran]a de a-[i reg`si \ntre timp calmul interior, de care cam dusese lips` \n
ultimele zile.
– Fiindc` \]i place s`-]i dai cu p`rerea, spune-mi atunci ce i-a[ putea aduce
de la Londra st`pånei tale. O bijuterie, poate?
Pentru a-[i ascunde \ncurc`tura de care se sim]ea cuprins, strivi ner`bd`tor
]igara de fundul scrumierei.
O SO}IE NEDORIT~ 169

Daisie, cu un mic zåmbet sceptic, \[i zise c` domnul Arnaud era la fel ca acei
p`rin]i care sper` s`-[i vindece copilul bolnav cu o juc`rie. Dac` el credea c` o
va \mblånzi cu un cadou… va fi foarte dezam`git!…
– M` tem… \ncepu ea cu o voce [ov`itoare. Nu \ndr`znesc s` v` spun…
Dar, dintr-o dat`, chipul i se lumin`.
– Da, domnule, da! Exist` un lucru care i-ar face o nespus` pl`cere
domni[oarei Laura, vreau s` zic lady Laura… un acordor de piane. Lady Laura
a \ncercat pianul [i se pare c` sun` fals. Este… hmm…
– Dezacordat, \i sufl` el.
– Da, a[a este, dezacordat.
Arnaud se ridic` [i se \ndrept` spre u[`. |nainte de a ie[i, se \ntoarse intrigat.
– Lady Laura cånt` la pian?
– Oh, da, domnule, chiar foarte frumos! Este o adev`rat` pl`cere s-o ascul]i.
Buc`]i \ntregi, [i f`r` s` se opreasc` nici un pic \ntre ele.
– Buc`]i \ntregi… [i f`r` pauz`! exclam` el, pref`cåndu-se uimit.
Extraordinar!
|l prindea s` fac` pe prostul. Dup` patru ani de c`s`torie, nu [tia nimic \n
privin]a so]iei sale. Nu avea de ce s` se simt` måndru.
V`zåndu-l c` se \ncrunt`, Daisie nu \ndr`zni s` riposteze. {i de altfel, vorbise
destul cu domnul Arnaud. De acum \nainte, va p`stra distan]a cuvenit`. F`r` a
mai ]ine cont c`, dac` domni[oara ar afla, s-ar sim]i teribil de contrariat`.
– Nu-i vorbi despre acordor st`pånei tale. O s`-i facem o surpriz`, spuse
Arnaud, \ncheindu-se la hain`. Daisie… ]i-o \ncredin]ez pe lady Laura,
vegheaz` asupra ei.
Vexat` de aceast` recomandare nea[teptat` [i ciudat` totodat`, camerista
replic` vehement:
– Asta am f`cut \ntotdeauna, domnule!
Nu putea contesta c` Daisie veghease \ntotdeauna asupra Laurei, mai ales
cånd el lipsise de la datorie. Se sim]i vinovat, ingrat. Cåt timp se va mai sim]i
vinovat? Se s`turase pån` peste cap. Oarecum ofensat de riposta ei, Arnaud se
gr`bi s` recunoasc`:
– E adev`rat! {i \]i sunt recunosc`tor pentru asta.
170 MARNIE DE MAREZ

Ia te uit`! Daisie \[i ]uguie buzele cu un aer gånditor, [i f`cu o mic` reveren]`
cånd domnul se uit` la ea \n momentul cånd \nchidea u[a \n urma lui.
"N-o s`-l \n]eleg niciodat` pe b`rbatul `sta!" \[i spuse ea.
Capitolul 14

Laura se sim]ea obosit` [i nervoas` [i se plictisi \ntreaga zi, cånd ar fi trebuit


s` profite din plin de absen]a C`pc`unului, s` se bucure de timpul liber petrecut
\n re[edin]a confortabil`. Dar nu se sim]ea capabil`… ca [i cum ceva esen]ial \i
lipsea. Compania prietenilor, poate? A m`tu[ii, \n mod sigur. Ner`bd`toare de a
ajunge la Londra? Bine\n]eles c` da.
|n primele trei s`pt`måni ale [ederii ei for]ate, \[i petrecuse cea mai mare
parte a dimine]ilor \n camera ei preferat`, micul budoar orientat c`tre Est. Dar
azi se hot`r\ s`-[i schimbe programul…
De acum \nainte \[i va face plimbarea c`lare \n timpul dimine]ii, cånd soarele
nu era atåt de arz`tor, [i-[i va proteja fa]a cu o voalet`.
"El" remarcase cei cå]iva pistrui pe care-i avea pe nas [i pe obraji. Doar zece,
\i num`rase ea.
De fiecare dat` cånd Laura se privea \n vreo oglind`, [i asta se \ntåmpla cam
de vreo sut` de ori pe zi, pistruii c`p`tau o importan]` [i mai mare. O expresie
\nciudat` se \ntip`rea atunci pe chipul ei, din cauza unei amintiri nepl`cute, [i
atunci se gåndea la tot r`ul pe care i-l dorea C`pc`unului. M`garul! Parc` [tia
s`-i spun` exact ce o scotea din s`rite. Tic`losul!
Laura nu-[i f`cea iluzii, o s` revin` \n curånd [i aceast` s`pt`mån` de repaos
nu va dura decåt [apte zile. Inutil s` se \ntrebe de ce nu reu[ea s` se destind`…
pur [i simplu. C`pc`unul se va \ntoarce. La acest gånd, se sim]ea epuizat`.
Ziua \ncepu la fel ca \n ajun, printr-o plimbare c`lare pe frumoasa Circe, la
ad`post de soare \n spatele voaletei. Pistrui! Auzi cum s` le zic` el: pete! Ce
172 MARNIE DE MAREZ

umilin]`! Un b`rbat bine crescut s-ar fi ferit s` fac` vreo aluzie, dar b`d`ranul
`sta… B`rbatul `sta ar fi trebuit b`tut, omoråt!
|[i rumega pentru a nu [tiu cåta oar` aceste reflec]ii, cånd \l z`ri pe Barty care
se \ndrepta spre intrarea de serviciu. Sim]indu-se brusc nelini[tit` de[i nu [tia de
ce, \l strig` ridicåndu-[i voaleta:
– Barty!
R`mase nemi[cat` [i t`cut`, \n timp ce el se apropia. Pe chipul bronzat,
simpatia pe care o sim]ea pentru toate femeile se citea ca \ntr-o carte deschis`.
O ajut` s` descalece.
– E totul \n regul` la Shiplake? Nimeni nu e bolnav?
|n timp ce Barty \[i \nclina capul \n fa]a ei pentru a-i degaja piciorul din scar`,
tån`ra femeie remarc` un cårlion] ro[cat care-i sc`pase pe frunte, dånd acestui
"Coco[" al satului un aer inocent [i juvenil.
– Toat` lumea este bine, slav` Domnului. Am venit pån` aici \ns`rcinat cu
trei misiuni. {i totu[i, nu munca \mi lipse[te la Shiplake…
Se vedea de la o po[t` c` nu exista nici urm` de servilism \n comportarea
lui. Zåmbi cånd v`zu privirea inchizitoare a Laurei.
– Trei misiuni, Barty? Adev`rat?
El d`du din cap, \ncåntat c`-i trezise interesul.
– |ntåi, s` m` asigur c` totul e \n regul` aici. Domnul Arnaud, [tiind c` \n
aceast` cas` nu mai este nici un b`rbat, mi-a cerut s` arunc o privire ca s` v`d
dac` nimic nu [chioap`t`.
Dar ce-l privea asta pe Arnaud? |n sfår[it, totul pornea dintr-o bun` inten]ie.
– Nu-]i face griji, Barty, gr`jdarul e aici [i ne va da o mån` de ajutor la nevoie.
Barty råse dispre]uitor [i replic` pe un ton de mil` plin` de desconsiderare:
– Gr`jdarii? ~[tia nu sunt buni de nimic! {i de altfel, ei locuiesc deasupra
grajdurilor. Andrew nici nu v-ar auzi \n caz c` ar ap`rea vreo problem`.
Era inutil s` discute cu el. Laura se ab]inu chiar s` remarce c` st`pånul lui
mai fusese [i alt` dat` plecat.
– |n al doilea rånd, v-am adus un acordor de piane. S-a apucat deja de
treab`. Doamna Higgins se ocup` de el.
– Un acordor de piane!
O SO}IE NEDORIT~ 173

Un surås fericit \i ap`ru pe buze. Mototoli voaleta \n måini.


– Da, lady Laura. {i e cineva cunoscut \n bran[`, v` garantez asta. M-am dus
s`-l aduc tocmai de la Boveney. Domnul Arnaud \l voia pentru ieri, dar nu era liber.
– Domnul Arnaud? Domnul… Arnaud cånt` la pian?
Vocea Laurei se r`cise. Men]ionarea numelui lui o f`cu s` se \ncrunte.
– Nu, nu… |n sfår[it, nu prea. Domnul cånt` la flaut. {ti]i c` to]i copii
familiei Willier cånt` la un instrument? Domnul Peter cånta la violoncel, domnul
Christopher la vioar`, lady Lisbeth, la pian, domnul Arnaud la flaut. |n serile de
iarn`, pe care [i le petreceau \mpreun`, \n timpul vie]ii ladyei Constance [i a
domnului Peter, f`ceau \mpreun` muzic`. Dar am uitat s` v` spun c` lady
Constance cånta la patru måini \mpreun` cu fiica ei.
Amintirea ladyei Constance \i \nduio[` pe amåndoi.
– Acum cå]iva ani am primit o lovitur` de copit`, protejånd-o pe lady Lisbeth
\n timpul unei c`z`turi uråte. Mi-am rupt piciorul. |ntr-o sear`, domnul Arnaud,
despre care cred c` [ti]i c` este fratele meu de lapte, m-a ajutat s` urc pån` \n
sala de muzic`. Lady Constance – ce suflet avea – mi-a spus c` pentru a-mi
mul]umi o s` cånte to]i patru doar pentru mine. Oh, lady Laura… a fost atåt de
frumos, ca \ntr-o noapte de Cr`ciun. N-o s` uit asta niciodat`!
– {i a treia misiune, Barty? \l \ntreb` Laura, dorind s` pun` cap`t \nduio[`rii
care-i cople[ise pe amåndoi.
– Ah, a treia! Cu permisiunea dumneavoastr`, am un comision pentru
Daisie din partea familiei ei.
Privirea lui Barty sclipea pozna[, dar Laura nu-i d`du prea mare aten]ie.
– O s` ]i-o trimit pe Daisie. Face bagajele, dar nu-i nici o problem`, poate
s`-[i ia o mic` pauz`.
– Bun` ziua, frumoas` Daisie, se bucur` el imediat ce o v`zu ie[ind din cas`.
Daisie \l urm` \n curte, sub lumina puternic` a soarelui.
– Am \n]eles c` ai ceva s`-mi spui. N-am prea mult timp, fiindc` fac bagajele.
Judecånd dup` privirea lui, Barty nu p`rea satisf`cut.
– Se vede c` e[ti mul]umit` de plecarea la Londra.
– Se vede? repet` ea dåndu-se \napoi pån` la zid, ca s` profite de umbra
acestuia. E adev`rat, n-am de ce s`-]i ascund c` sunt fericit` s` petrec cåteva zile
174 MARNIE DE MAREZ

la Londra. Aici nu e prea distractiv, dup` cum \]i \nchipui. Pe cånd acolo, locuim
la m`tu[a domni[oarei Laura. Am camera mea, obiceiurile mele, [i cunosc pe
toat` lumea. |n plus, de data asta, c`s`toria unei fiice de lord va aduce acas` la
lady Wharton o mul]ime de prieteni [i de personal.
Arunc` o privire pe furi[ spre Barty, apoi \[i drese vocea.
– Poate voi g`si [i eu \n sfår[it b`rbatul potrivit? Mi-ai spus c` am aproape
dou`zeci [i doi de ani [i c` nu mai am timp de pierdut.
Barty nu aprecia cåtu[i de pu]in \ntors`tura pe care o luase conversa]ia lor.
– O s` te gånde[ti [i la mine?
Spunånd aceste cuvinte, \[i sprijini de zid bra]ele, de o parte [i de cealalt` a
corpului ei, f`cånd-o prizoniera lui.
– Hmm… nu sunt sigur`. Gåndurile vin… pleac`…
– Eu o s` m` gåndesc la tine.
Se apropie [i mai mult de ea, privind-o drept \n ochi.
– Nimeni nu te poate \mpiedica s` faci asta. Numai c`, dac` vrei s` afli
p`rerea mea, ai face mai bine s` te gånde[ti la o fat` care ]i-ar acorda cu mai
mult` u[urin]` ceea ce a[tep]i de la ea, replic` Daisie, \ncercånd s` treac` de
bariera bra]elor lui.
Acest r`spuns nu fu nici el pe gustul lui Barty. |[i scutur` capul ro[covan [i
insist`:
– Nu e[ti geloas`?
– Eu, geloas`?
Chipul lui Daisie reflecta surpriza.
– Dar… Barty! E[ti gelos pe ceea ce ai. Or, tu e[ti al tuturor fetelor.
|l gratific` imediat cu un zåmbet impertinent, care-i descoperi din]ii mici [i
regula]i.
– Cred c` glume[ti… Geloas`! Ar fi la fel de ridicol ca gelozia sim]it` de un
b`rbat fa]` de amorezii unei femei u[oare…
– Ia spune-mi, mai ai [i alte insulte s`-mi arunci \n fa]` inainte s` plec?
\ntreb` el moroc`nos, l`sånd bra]ele s`-i cad` de-a lungul corpului.
– N-aveam inten]ia s` te insult, r`spunse Daisie pe un ton conciliant. M` iei
la \ntreb`ri [i te superi cånd \]i r`spund.
O SO}IE NEDORIT~ 175

Te lauzi c` e[ti un b`rbat cu succes la femei [i…


– Nu ]i-am cerut s` m` judeci, o \ntrerupse el, [i nici nu te prive[te pe tine
cum sunt eu.
Explodase atåt de brusc, \ncåt Daisie tres`ri.
– Hai, [terge-o! Du-te [i f` bagajele.
Teribil de ofensat`, Daisie porni \n direc]ia u[ii, apoi, r`zgåndindu-se, se
\ntoarse pe jum`tate [i-l privi cu coada ochiului pe Barty, care o luase pe urmele
ei.
– |nainte s-o [terg, dup` cum spui, las`-m` s`-]i m`rturisesc ceva \n privin]a
geloziei. Caracterul meu e \nclinat spre gelozie. Cånd un b`rbat va fi numai al
meu, cånd m` va iubi la fel de mult cum o s`-l iubesc [i eu, atunci da, voi fi
geloas`. {i nenorocire celor care vor \ndr`zni s`-[i ridice privirea spre el! rosti ea
cu o voce joas` [i pasionat`. Acestea fiind zise, m` duc s` fac bagajele. Ar trebui
s` te duci s` te r`core[ti pu]in la buc`t`rie. Berea e bun` [i acolo vei g`si dou`
fete frumoase.
Sufocat de indignare, Barty fugi dup` ea, dar ea intrase deja triumf`toare \n
cas`, tråntindu-i u[a \n nas.
Zgomotele de pe teras` o treziser` din somn. Ascult` cu aten]ie sunetele
\n`bu[ite care-i parveneau prin u[a prev`zut` cu perdele [i draperie. C`pc`unul!
Sim]ea c` era acolo. Dac` nu, cum se explica proasta ei dispozi]ie? La gåndul
inevitabilului lor tête-à-tête, sångele \ncepu s`-i pulseze mai repede prin vene.
Se for]` s` nu deschid` pleoapele, pentru a-[i p`stra timp de \nc` un minut,
dou`, iluzia libert`]ii.
– Domni[oar`! Domni[oar`, trezi]i-v`! spuse Daisie tr`gånd perdelele.
Laura o privi o clip` printre gene, \nainte de a \ntreba cu o voce mole[it`:
– De ce atåt de devreme? M` simt \nc` obosit`.
{i ca dovad`, se \ntinse lene[.
– Domni[oar`, domnul Arnaud v` \ntreab` dac` v-ar face pl`cere s` lua]i
micul dejun pe teras`. E o vreme foarte frumoas` [i totul e preg`tit. Domnul
Arnaud e gr`bit s` plece.
Instantaneu, ochii Laurei redevenir` vioi. Nici urm` de mole[eal`,
melancolie… Se a[ez` pe marginea patului, cu o figur` b`t`ioas`.
176 MARNIE DE MAREZ

– Ce \nseamn` toate astea? M` \ntreab` dac` vreau, dup` ce a dat toate


ordinele \n acest sens. Se pare c` \nc` mai crede c` totul se poate petrece dup`
bunul lui plac. Ei bine, vom vedea!
– Domni[oar`, cred c` domnul Arnaud nu face asta ca s` v` contrarieze, ci
mai degrab` ca doamna Higgins s` poat` nota c` a-]i luat mese \mpreun`. Dou`
mese. Mi-a]i spus c` monseniorul este intransigent \n privin]a asta. Iar eu [tiu
dintr-o surs` sigur` c` doamna Higgins ]ine socoteala exact`.
Remarcånd expresia de vinov`]ie imens` pe tr`s`turile st`pånei sale, Daisie
se gr`bi s` adauge:
– Pentru un mic dejun pe teras`, inutil de a v` pune la patru ace. V-am
preg`tit una din frumoasele domneavoastr` rochii de interior. Ce p`rere ave]i
despre asta?
Se a[teptase ca Laura s`-i discute propunerea, dar st`påna ei o surprinse
ridicåndu-se.
– F` cum vrei. Am o mie de obiec]ii, dar cum b`nuiesc c` \n cele din urm`
vei face tot dup` capul t`u, s` nu mai pierdem timpul.
P`rul lung fu periat pentru a deveni str`lucitor, [i prins doar cu o fund`.
Rochia de interior era \ntr-adev`r frumoas`, croit` dintr-o muselin` ecosez \n
nuan]e pale de verde, roz [i alb. O rochie u[oar` dar lipsit` de frivolitate, la care
asort` un cordon.
Arnaud \[i a[tepta so]ia, instalat confortabil pe terasa mare. Cu privirea
pierdut` \n admira]ia parcului, p`rea perfect destins.
|[i ridic` ochii spre Laura [i observ` imediat c`, sub rochia u[oar` de interior,
nu purta nici corset nici crinolin`. Trupul ei sub]ire, dar cu rotunjimi ispititoare,
era teribil de tentant pentru un b`rbat.
|n fa]a curbelor ademenitoare, chipul lui Arnaud exprim` o \ncurc`tur` pe
care Laura o lu` drept blam.
– N-am mai avut timp [i nu voiam s` te fac s` a[tep]i.
Se \ntrerupse, realizånd c` era pe cale de a se justifica \n fa]a lui.
– E[ti foarte frumoas`, Laura. Rochia e \ncånt`toare [i coafura \]i vine de
minune. Iar parfumul e ame]itor.
|n mod vizibil, o asemenea combina]ie \l cople[ise.
O SO}IE NEDORIT~ 177

Veni s` trag` scaunul ca s-o ajute s` se a[eze. Laura \i \ntoarse calm` o privire
voit inocent`.
– Ce de complimente, domnule! Poate chiar cam prea multe pentru micul
dejun?
El se a[ez` \n fa]a ei [i se servi cu påine pr`jit`.
– Nu-mi mul]umi, draga mea. N-am f`cut decåt ceea ce trebuie s` fac` un
so].
Ghici imediat, dup` privirea ei care arunca scåntei, c` Laura era \n c`utarea
unei replici ustur`toare. Se gr`bi s`-i taie craca de sub picioare, continuånd pe
un ton amabil:
– Ce diminea]` frumoas`, nu-i a[a? {i ce bucurie s` te v`d mai vesel` chiar
de la o or` atåt de matinal`.
Ne[tiind ce s` r`spund` la asemenea inep]ii, Laura \[i turn` o cea[c` de ceai,
\n speran]a c` aceast` creatur` obtuz` \[i va termina micul dejun odat` cu
neroziile lui. Dar, departe de asta! El s`ri din lac \n pu].
– A[ fi foarte fericit, draga mea, dac` ai vrea s`-mi poveste[ti ultimele bårfe
din lumea bun` a capitalei.
Laura p`ru s` reflecteze.
– S` v`d… ce ]i-a[ putea spune nou fa]` de ceea ce [tii deja? N-ai fost [i tu
la Londra la \nceputul acestei s`pt`måni?
El scoase un suspin din adåncul pieptului, plin de semnifica]ie, [i d`du din
cap. Nu frecventau acelea[i cercuri. Gra]ie ladyei Wharton, Laura fusese invitat`
la toate recep]iile, \n timp ce Arnaud se eschiva de la mondenit`]i. El prefera
veselia f`r` perdea a cafenelelor [i cluburilor \n locul ambian]ei anchilozate a
saloanelor.
De fapt, bårfele care circulau pe socoteala oamenilor de vaz` din societatea
londonez` nu-l interesau cåtu[i de pu]in. Dorea doar s` afle dac` Laura se v`zuse
de multe ori cu Richard Hartley. {i de asemenea, dac` o f`cea s` vorbeasc`, avea
un motiv excelent s-o ]in` mai mult timp lång` el, s`-i aud` vocea, s-o priveasc`.
|[i reprim` sentimentele confuze care nu-i d`deau pace [i mai lu` o felie de
påine pr`jit`. Apoi, cu un surås fermec`tor, care f`cea s`-i apar` gropi]e \n obraji,
insist` pe un ton lingu[itor:
178 MARNIE DE MAREZ

– Nu face mutri[oara asta sup`rat`, scumpa mea. Hai poveste[te-mi, fii fat`
bun`.
Cea[ca Laurei se lovi cu zgomot de farfurioar`. Drept cine o lua? F`cea acum
pe civilizatul cu ea? Evident, trebuia s` \nceap` s`-[i pun` \ntreb`ri asupra
s`n`t`]ii lui mintale, fiindc` aerul `sta mieros nu-i sem`na deloc. {i nu era deloc
preg`tit` pentru a[a ceva. Se st`påni totu[i [i ridic` din umeri, mimånd
indiferen]a.
– M` \ndoiesc c` noi doi cunoa[tem acelea[i persoane. |n sfår[it, fiindc` se
pare c` ]ii atåt de mult la asta… M`tu[a mea [i cu mine am fost invitate la
c`s`toria ladyei Jane, fiica cea mare a lordului Beadnell. Ce pot s`-]i spun? A fost
o ceremonie foarte lung` [i foarte… ceremonioas`. Ce s` mai adaug? Habar
n-am…
Se ridic` brusc [i-[i \mpinse scaunul la umbr`.
– Doamne, dar ce ]i s-a \ntåmplat, Laura? Te-a ciupit vreo insect`?
– Te-ai mi[cat! \l acuz` ea. St`teai \ntre soare [i mine [i te mi[ti mereu.
|[i l`s` bra]ele \n jos, \ncruci[åndu-le \n poala rochiei.
– {i mai departe, Laura?
Tonul lui era conciliant [i el surådea, sim]ind c` nu mai are nici o idee
pentru a continua discu]ia. "Ferici]i cei s`raci cu duhul" \[i spuse el, f`cånd aluzie
la propriile facult`]i mintale.
– {i mai departe? Sunt exact cu fa]a \n soare! Vrei s` m` p`tez ca o bibilic`
b`trån`?
Suråsul lui Arnaud reap`ru. Era evident c` n-o lua deloc \n serios.
– Ai ni[te idei, Laura! Cum… ca o bibilic` b`trån`? Cine a putut s`-]i vâre
a[a ceva \n c`p[orul `sta frumos?
Laura scoase o exclama]ie indignat`.
– Cine? Tu, Arnaud! Ai avut tupeul s` remarci c` nasul meu e plin de pistrui.
Niciodat` n-o s`-l ierte pentru asta! Niciodat`!
Arnaud sim]ea c`-l apuc` råsul.
– Ce naiba, Laura! Doar nu mi-ai luat \n serios gluma? Te tachinam. Doar nu
crezi c`… Pentru o duzin` de pistrui mititei.
– Zece! \l corect` ea, aruncåndu-i o privire uciga[`.
O SO}IE NEDORIT~ 179

Se \ntrerupse \n fa]a zåmbetului lui Arnaud. Era un b`d`ran demn de


dispre], ca [i chefliul `la de taic`-s`u. {i mai r`u, poate!
– Haide, scumpa mea Laura. Nu te sup`ra, spuse Arnaud, \ncercånd s-o ia
de mån`. Glumeam.
– Nu sunt deloc sup`rat`, min]i ea, \n timp ce-[i tr`gea måna. Din contr`…
\]i mul]umesc. Gra]ie observa]iilor tale, am reu[it chiar s` remediez aceast`
gre[eal` a naturii.
Ridic` nasul \n aer [i lu` o poz` plin` de demnitate.
– Ah, Laura! |mi \ncån]i sufletul, suspin` el. Pe disear`, gra]ioasa mea copil`.
{i sper c`-]i vei p`stra buna dispozi]ie. Fiindc` m` distrez la nebunie \n compania
ta, micu]a mea doamn`.
U[a se \nchise, \n momentul cånd Laura \[i reveni din uimire sco]ånd o
exclama]ie indignat`.

***

Ploaia c`dea f`r` \ncetare de la \nceputul dup`-amiezii, obligånd-o pe Laura


s` r`mån` \n cas`. Citise, apoi \i scrisese m`tu[ii sale. Dup` ce privi \ndelung pe
fereastr` parcul \mbibat de ap`, se apuc` de tapiseria la care lucra de mult timp.
Un zgomot neobi[nuit \i atrase aten]ia. Pianul? Cine masacra astfel Mar[ul turc?
Vru s` fie sigur`. F`r` s` lase lucrul din mån`, \naint` pån` la u[a salonului.
Salonul era o \nc`pere lung`, luminat` la fiecare extremitate de u[i care
d`deau spre teras`. |n fa]a unui [emineu frumos din marmur` neagr`, deasupra
c`ruia era ag`]at` o oglind` cu ram` aurit` care \mpodobea unul din pere]ii
laterali, se g`seau o canapea confortabil` [i dou` fotolii desp`r]ite printr-o
m`su]` joas`. La unul din capetele \nc`perii, fusese plasat un pian din lemn de
abanos [i o banchet` din piele neagr`. De cealalt` parte, diverse mobile mici din
lemn scump. Covoare orientale \nveseleau parchetul bine lustruit [i ceruit.
Arnaud, a[ezat pe o banchet`, p`rea absorbit de muzic`.
– Bun` seara, nu [tiam c` te-ai \ntors.
180 MARNIE DE MAREZ

El \[i ridic` imediat capul [i \ncet` s` cånte.


– Bun` seara, Laura. Dup` cum vezi, m` joc [i eu pu]in.
Asta da! Dac` era numai o joac`…
– Te rog, continu`, \l invit` Laura a[ezåndu-se pe unul din fotolii.
Se aplec` asupra broderiei, dup` ce f`cuse un gest cu måna, \nsemnånd:
"D`-i drumul".
Bucata se f`cu din nou auzit` [i Laura se \n]ep` de mai multe ori \n deget.
Cu capul, \ncerca s` marcheze caden]a, vrånd s`-l corecteze pe Arnaud care
cånta ca un copil, f`r` s` respecte m`sura. La [apte ani, ea cånta mai bine decåt
afonul `sta.
Puse apoi lucrul deoparte [i se \ndrept` hot`råt` spre pian. O not` fals` o
f`cu s` tresar`. Inspir` pe nas cu putere.
– Mi! \i atrase ea aten]ia.
– Mi, bine\n]eles! Ai dreptate… o iau de la \nceput.
|n spatele lui, ea \[i ridic` ochii spre tavan, \ncercånd s` nu-[i piard`
r`bdarea. Cånd Arnaud gre[i \n acela[i loc, se aplec` peste um`rul lui [i b`tu de
mai multe ori cu degetul pe clap`.
– Mi! spuse ea furioas`.
Niciodat` nu-l avusese la inim` pe C`pc`unul `sta obraznic care arbora ni[te
aere de superioritate, l`sånd-o s` \n]eleag` c` o considera o proast`. Dar \[i
d`dea acum seama c` aceast` fiin]` m`rginit` era pe cale de a asasina un
compozitor recunoscut pe plan mondial.
Nu va mai suporta mult timp interpretarea lui mizerabil`. Se preg`tea s`-[i
spun` punctul de vedere \n aceast` problem`, cånd Arnaud re\ncepu s` cånte.
A[a c` Laura \[i \nghi]i vorbele.
Cånd \n acela[i loc al buc`]ii, f`cu acea[i gre[eal`, se opri brusc [i-[i ridic`
ochii spre ea ca un b`ie]el vinovat.
– Mi? \ntreb` el pe un ton [ov`itor.
Laura d`du cu gravitate din cap. Dar nu se mai putu ab]ine. |nchise ochii [i pufni
\n rås. Un rås care-l \nv`lui pe Arnaud precum c`ldura unei raze de soare. Niciodat`
pån` acum nu mai råsese cu el. |ncepea s` \n]eleag` c` neglijase total un aspect
interesant al personalit`]ii ei: candoarea juvenil`, [i poate [i sim]ul umorului.
O SO}IE NEDORIT~ 181

– Doamne! oft` ea, [tergåndu-[i lacrimile. Cån]i ca un babuin… |n via]a


mea n-am auzit o bucat` mai masacrat`.
Rådea [i el, [i asta \l f`cea s` par` mai tån`r, recunoscu ea cinstit.
– Mama n-a reu[it niciodat` s` m` fac` s` cånt corect acest mar[. Ca s`
nu-]i mai m`rturisesc c` la pian nu [tiu s` cånt bine decåt Melodia apei de izvor.
O cåntam la patru måini, \mpreun` cu mama.
To]i piani[tii debutau cu Melodia apei de izvor, un cåntecel copil`resc,
simplu [i u[or de re]inut.
– Putem s`-l cånt`m? Vrei s`-l cånt`m \mpreun`? o \ntreb` el, \n speran]a c`
o va vedea din nou izbucnind \n rås.
– F`-mi loc, consim]i ea.
Pentru prima oar`, i se \ntåmpla s` se simt` \n largul ei al`turi de el.
Arnaud se ridic`, a[tept` ca ea s` se instaleze pe banchet` \n fa]a claviaturii,
[i se a[ez` la loc.
Ea atinse cåteva clape, sco]ånd ni[te acorduri. El ezit`, apoi atinse la råndul
lui clapele pentru a \ncepe melodia copil`reasc` pe care o interpreta la patru
måini. Cåteodat` o lua \nainte, cåteodat` r`månea \n urm` cu cåte o jum`tate
de m`sur`, dar ea se adapt` totu[i repede ritmului fantezist. Cånd se termin`
bucata, izbucnir` din nou \n rås, ferici]i [i surprin[i totodat` de faptul c` f`cuser`
ceva \mpreun`.
|n spatele u[ii de la salon, privile servitorilor erau a]intite asupra lor.
Cå[tigate de buna lor dispozi]ie, cele dou` tinere pufnir` \n rås, cu måna la gur`.
– Nu mai sta]i aici, le cert` doamna Higgins. Nu trebuie s`-i spiona]i pe
invita]ii monseniorului. Nu-i a[a, domnule Mortimer?
Aceasta o aprob` cu un aer sobru [i plec` \n grab`, \n timp ce doamna
Higgins \[i freca måinile \n t`cere. Monseniorul va fi satisf`cut s` afle c` proteja]ii
lui \ncepuser` s` se \n]eleag`.
– Ah, Laura! Ai fost grozav`! |]i mul]umesc.
– {i tu te-ai descurcat admirabil, Arnaud. E \ns` adev`rat c` Melodia apei de
izvor nu prezint` prea mare dificultate.
– Sunt mai bun la flaut.
Laura r`spunse "Sper", dar el n-o auzi.
182 MARNIE DE MAREZ

– Måine m` duc s`-mi aduc un flaut de la Shiplake. Dac` ]i-ar pl`cea, am


putea cånta \mpreun` cåteva sonate. Ce p`rere ai? Da? Måine? Pån` atunci, nu
vrei s`-mi cån]i ceva, numai pentru mine?
Ezitarea tinerei femei nu-l surprinse, dar se \ntunec` la fa]`. Apoi, ea \l
\mpinse u[or cu cotul pentru a-l face s` plece [i-i lu` locul.
– De[i…
– Vrei s` faci asta, Laura? Nu, nu, nu-mi r`spunde.
Ea zåmbi, \n]elegåndu-i teama, apoi se gr`bi s` precizeze:
– S` [tii c` nu sunt un virtuoz, dar cånt destul de bine.
Pianul vibr` sub degetele \ndemånatice ale Laurei. Instalat \ntr-unul din
fotolii, Arnaud asculta Poloneza lui Chopin, pref`cåndu-se la \nceput c` prive[te
cum urc` spre tavan firul sub]ire al fumului de ]igar`. Dar apoi nu mai rezist` [i
\ncepu s-o devoreze din ochi pe tån`ra femeie, gravåndu-[i \n memorie tabloul
\nduio[`tor pe care-l oferea vederii sale. Nici o alt` femeie nu reu[ise s` trezeasc`
\n el asemenea emo]ii. Prezen]a ei \l cople[ea cu un sentiment nedefinit, dulce
[i amar totodat`.
Pierdut \n visurile lui, \[i d`du brusc seama c` muzica se oprise. Ce clipe
magice! Oft`… de mult nu se mai sim]ise atåt de bine… atåt de \mplinit!
Apoi scutur` din cap [i se hot`r\ s` pun` toat` aceast` tulburare pe seama
nout`]ii, a schimb`rii cadrului s`u de via]`.
Pentru a-[i \nt`ri moralul care d`dea semne v`dite de sl`biciune, \[i spuse c`
la sfår[itul sejurului farmecul se va rupe [i c` tot ce se petrecuse aici i se va p`rea
pueril. {i f`r` importan]`.
Capitolul 15

|ntr-o frumoas` dup`-amiaz` de iunie, Daisie, instalat` \n buc`t`rie, \[i lua


ceaiul \mpreun` cu ceilal]i servitori. La un moment dat, v`zu ap`rånd un c`l`re]
al c`rui cal venea \ntr-un trap vioi din direc]ia grajdurilor.
– Privi]i cine sose[te, spuse Mortimer, punånd jos pr`jitura din care tocmai
mu[case.
– Lucy, du-te [i spune-i lui Barty c` ceaiul este gata, \i porunci doamna
Griggs, buc`t`reasa, dup` o scurt` privire aruncat` doamnei Higgins pentru a-i
cere aprobarea. Dac` vrea s` ni se al`ture, ne va g`si \n cel mai potrivit moment.
Aranjåndu-[i jupa [i p`rul, Lucy ie[i \n \ntåmpinarea c`l`re]ului. Ca [i
celelalte, era le[inat` dup` Barty. |n ciuda c`ldurii, p`rea s` se simt` foarte bine.
Soarele d`dea ni[te reflexe aurii buclelor lui ro[covane.
|n timp ce sl`bea chingile de la [a, Barty \[i p`stra capul plecat [i mi[c` de
cåteva ori din el. Apoi schimb` cåteva cuvinte cu Lucy, care reveni imediat.
– Doamn` Griggs, Barty v` mul]ume[te pentru invita]ie… hmm… pentru
amabila dumneavoastr` invita]ie. Dar mai vrea s` vad` o dat` calul ce va fi våndut
måine. {i a profitat de asta ca s` se repead` pån` aici, fiindc` are un comision
pentru Daisie. E gr`bit [i vrea s` vorbeasc` imediat cu tine, continu` ea
adresåndu-i-se lui Daisie.
Fiindc` toate privirile se \ndreptar` c`tre ea, Daisie ridic` din umeri \n semn
c` nu [tie nimic.
Ie[i apoi \n curte [i se apropie de gr`jdarul [ef de la Shiplake.
184 MARNIE DE MAREZ

– E[ti din ce \n ce mai r`pitoare, frumoas` Daisie.


Barty nu-[i ascundea deloc admira]ia.
Era al naibii de frumoas`! Cu [or]ul ei alb, bine scrobit, pus peste rochia
neagr`, cu bonet` de dantel` a[ezat` exact deasupra cocului, \l f`cu imediat
s`-[i simt` gåtul uscat.
Cu o mutr` nevinovat`, ea se interes` calm:
– Ai un comision pentru mine, Barty?
– Ce c`ldur`, oft` el f`cåndu-[i vånt cu baticul legat la gåt. N-am nici un
comision pentru tine. A fost doar un pretext ca s` te v`d \ntre patru ochi.
– Ah, da? Poate voiai s`-]i ceri scuze. Acestea fiind zise, dac` voiai doar s` m`
vezi…
|[i \ndep`rt` bra]ele [i f`cu o piruet`, p`strånd un aer deta[at.
– Uite, m-ai v`zut!
Dup` care \i f`cu un mic semn cu måna lui Lucy [i femeii de serviciu care
st`teau \n pragul buc`t`riei, dåndu-[i coate. Ceea ce nu fu deloc pe placul lui
Barty.
– Te-ai distrat bine la Londra? Te-ai gåndit la mine?
Scoase din buzunar o batist` mare albastr` cu carouri [i [terse pic`turile de
sudoare de pe frunte.
Ia te uit`! Iar \ncepea! Daisie scoase un oftat ostentativ.
– Nu, Barty, nu m-am gåndit la tine. A trebuit s` m` ocup de lady Laura, care
\[i schimb` toaletele de patru ori pe zi cånd e la Londra. N-am avut nici un minut
liber s` m` gåndesc la tine. Mai ales c` \ntreaga cas` era plin` de invita]i [i
personal.
– Figuri noi… probabil o schimbare pl`cut`, insinu` el pe un ton nervos.
– Da, foarte pl`cut`, admise Daisie bine dispus`.
Apoi \i studie reac]iile. Barty p`ru contrariat, dar \[i reveni repede.
– Camera ta este sus? o \ntreb` el f`cånd o mi[care cu capul spre etajul
servitorilor.
– Nu, eu locuiesc \n apartamentul ladyei Laura.
Barty f`cu ochii mari.
– Cu… De ce?
O SO}IE NEDORIT~ 185

– Pentru c`… Fiindc` a[a vrea lady Laura! spuse Daisie pe un ton hot`råt,
ce nu admitea replic`.
|n ciuda b`rbiei ridicate cu tupeu, ochii c`prui [i gura frumoas` a tinerei
femei f`cur` s` bat` mai tare inima lui Barty. Imediat, pierdu no]iunea de
pruden]`.
– {i exist` o fereastr` la camera ta?
Daisie scutur` din cap [i deschise gura pentru a nega existen]a unei ferestre.
F`r` a-i l`sa timp s` r`spund`, el continu`:
– Spune-mi, ]i-ar pl`cea s` m` prime[ti acolo? Ca s` st`m pu]in de vorb`?
Gura lui Daisie se crisp`.
– Nici ca s` vorbim, nici pentru altceva. M` iei drept o imbecil`? Crezi c` am
r`mas fat` cuminte pån` acum s` cedez unui fustangiu care alearg` dup` toate
fetele, f`r` s` [tie nici m`car cum le cheam`?
Cu måinile \n [olduri, cu picioarele pu]in dep`rtate, avea un ton la fel de
vehement ca [i privirea ei.
Con[tient de enormitatea pe care o spusese, Barty o privi cåteva clipe cu un
aer prostesc.
– Daisie, ascult`-m`. Sunt un prost. Voiam s`-]i spun c`… sunt \ndr`gostit
de tine.
Ce? Daisie r`mase cu gura c`scat`. Calul f`cu o mi[care brusc`, fiindc` o
pisic` \i trecuse printre picioare. Nechezatul lui \i permise tinerei femei s`-[i
revin`.
– E[ti \ndr`gostit de mine? E treaba ta, n-am ce-]i face [i n-am f`cut nimic ca
s` fie a[a. Iar eu, dac`-mi permi]i s`-]i spun, m` gåndesc la viitorul meu. Doresc
s` m` m`rit [i s` am copii. Dar \n fond, e ceea ce \[i dore[te orice fat`, nu-i a[a?
Ochii lui Barty nu p`r`siser` chipul proasp`t al lui Daisie.
– Te iubesc [i vreau s` m` \nsor cu tine.
|i trebuir` cåteva clipe tinerei femei ca s`-i \nregistreze vorbele, apoi ochii ei
\ncepur` s` str`luceasc` la fel ca stelele.
– Ce spui? [opti Barty.
Scoase o exclama]ie de ciud` cånd o v`zu f`cånd un semn negativ din cap.
– De ce? M` g`se[ti prea b`trån pentru tine?
186 MARNIE DE MAREZ

Un surås ap`ru pe buzele tinerei femei.


– Nu spune tåmpenii. {tii bine c` nu e[ti b`trån. Abia ai treizeci de ani.
Treizeci [i unu, dar Barty nu socoti necesar s-o corecteze.
– Zici c` m` iube[ti? Ce valoare are o dragoste pe care o oferi oric`rei fete
de care te apropii? Inima ta a fost prea des promis`, Barty.
Era prea de tot!
– Nu fi rea, Daisie. Nu-mi spune r`ut`]i, [opti el.
Se sprijini de un perete [i-[i aplec` pu]in capul, \nchizånd ochii. Se scurse
un moment, pån` \ncepu din nou s` vorbeasc`.
– |ntr-o c`s`torie, exist` \ntotdeauna unul care iube[te mai mult decåt
cel`lalt. Eu voi fi acolo. O s` te iubesc atåt de mult \ncåt \n cele din urm` m` vei
iubi [i tu la fel. Vreau s` fii fericit`. Vreau s` ne construim un viitor \mpreun`.
Ea \i arunc` o privire rapid` \nainte de a-[i roti privirea prin curtea sc`ldat`
de soare, pe care ajutoarea de la buc`t`rie o uda cu ap` [i o m`tura energic.
– M` ascul]i? Cånd \]i spun c` o s` m` iube[ti, \nseamn` c` sunt sigur c` a[a
va fi. Spune-mi c` [i tu crezi asta.
– Nu, r`spunse Daisie, sincer derutat` de decep]ia lui. Ascult`-m` [i tu,
acum. Nu crescusem mai mare decåt atåtica, [i eram deja la curent cu aventurile
tale amoroase. Surorile mele vorbeau despre cuceririle tale [i cum \ncercau
s`racele s`-]i ]in` treaz` aten]ia. Ca [i celelalte fete, doreau [i ele s`-]i atrag`
privirile. {i \n acel moment mama sim]ea c` e de datoria ei s` le atrag` aten]ia c`
te bucurai de farmecele femeilor [i apoi le p`r`seai f`r` umbr` de remu[care. De
cåte ori am auzit-o pe mama trimi]åndu-te la to]i dracii! Astea sunt amintirile care
mi-au r`mas \ntip`rite \n minte de pe vremea cånd eram copil... {i eu te-am
dr`cuit de multe ori din cauza lacrimilor v`rsate de surorile mele... Iat` de ce
n-o s` m` c`s`toresc cu tine. Fiindc` n-am \ncredere \n tine.
Exclama]ia violent` a lui Barty o sperie aproape ca [i pumnul ridicat cu care
izbi \n zid.
– Te iubesc, asta nu conteaz` deloc \n ochii t`i? \i strig` el cu o asemenea
vehemen]`, \ncåt bietul cal d`du cu doi pa[i \napoi. Vrei s` m` pedepse[ti
pentru trecutul meu?
Recunoa[te!
O SO}IE NEDORIT~ 187

Ultima parte a frazei fu pronun]at` \ncet, \n timp ce o strångea furios de


\ncheietura måinii.
– Recunoa[te!
Daisie trase aer \n piept.
– Las`-m`, m` doare! Crezi c` o s` m` m`rit cu tine numai pentru c` \]i place
aceast` idee, c` m` g`se[ti pe gustul t`u? Haide Barty, \nva]` s` pierzi! E[ti
cunoscut pentru nep`sarea ta [i asta \mi place la tine. Nu vrei s` fim prieteni?
El \i d`du drumul la mån` [i o privi. |[i revenise [i nu mai l`sa s` se vad` ce
sim]ea. Se mul]umi s-o priveasc` plin de aten]ie.
– P`streaz`-]i prietenia, nu-]i cer de poman`. La revedere, Daisie. Dar nu uita
c` te iubesc a[a cum n-am mai iubit vreodat` o femeie. Gånde[te-te la asta din
cånd \n cånd. |ntr-una din zilele viitoare o s` trec pe aici s` te v`d.
– Nu prea curånd [i nu prea des. Fiindc` o s` ne cert`m [i n-are rost.
Realizånd sensul vorbelor ei, Barty tres`ri de parc` l-ar fi \mpins cineva.
|ntorcåndu-i brusc spatele, se duse s`-[i dezlege calul [i-l \nc`lec`.
}inåndu-se drept \n [a, plec` la trap.
Ajuns pe teras`, Arnaud se desf`t` admirând frumuse]ea parcului bine
\ntre]inut. Aerul era uscat, dar nu \n`bu[itor. Respira cu pl`cere parfumurile
calde ale verii aduse de briz`. Se plimb` pu]in, uitåndu-se din cånd \n cånd \n
dep`rtare, \n \ncercarea de a o repera pe Laura, despre care presupunea c` se
afl` \n fundul parcului.
Se \ntoarse mult mai repede ca de obicei, gr`bit s` reg`seasc` atmosfera
pa[nic` a casei episcopale. {i \nc` ceva ce nu reu[ea s` defineasc` \nc`, dar \l
preocupa.
Printre straturile de trandafiri, unde f`cu de asemenea cå]iva pa[i, lucra un
b`rbat care plivea buruienile. B`rbatul \[i \ndrept` spinarea ca s`-l salute
politicos pe invitatul monseniorului \nainte de a-[i relua lucrul. Arnaud \l salut`
dånd din cap [i trecu mai departe. Nu se sim]ea \n stare s` stea locului. {i,
dintr-o dat`, avu impresia c` cineva se uit` la el. |[i miji ochii [i o z`ri pe Laura
la cap`tul aleii.
Laura! Era la fel de bine dispus` ca \n ajun? O s`-i mai fac` bucuria de a o
auzi råzånd?
188 MARNIE DE MAREZ

Nu era sigur de nimic, \n afar` de faptul c` se sim]ea fericit c` s-a \ntors.


Arnaud se gr`bi s`-i ias` \n \ntåmpinare [i nu putu s` nu admire ]inuta
frumoas` a celei care-i purta numele. Ochii ei, pe jum`tate ascun[i de borul
p`l`riei, nu-i permiteau s`-i ghiceasc` starea de spirit. Se surprinse gåndindu-se
c` dorea ca Laura s` fie binevoitoare la adresa lui. Nu mai voia s` se certe cu ea,
dup` pl`cuta sear` din ajun, cånd cåntaser` [i råseser` \mpreun`.
– Pot s` te \nso]esc, doamna mea?
|i f`cu un semn din cap [i accept` bra]ul pe care i-l oferi Arnaud.
|[i lu` umbrelu]a \n måna stång` [i se \ntoarser` spre cas`. El remarc` atunci
m`nu[ile de dantel` alb`.
– }i-e frig, Laura?
– Nu. De ce?
– Fiindc` te-ai acoperit cu haine din cap pån`-n picioare.
– Soarele nu e bun pentru toat` lumea.
I se adresa lui Arnaud de parc` era un adult [i el un copil mic.
– Laura? Doar n-ai de gånd s` vorbim din nou despre pistruii t`i?
Dup` suråsul pe care-l arbor` rostind aceste cuvinte, Laura \n]elese c`
Arnaud o tachina.
– Nu, nu te teme, n-o s` mai pomenesc de ei... Am vorbit despre soare,
numai fiindc` m-ai \ntrebat. }i se pare c` sunt prea \mbr`cat`, dar tu ai ie[it \n
vreo zi f`r` hain`?
– Bine\n]eles. Chiar de mai multe ori. |n timpul caniculei din luna august,
zilele sunt \n`bu[itoare \n Mississippi. Nu-]i ascund deci c` mi se \ntåmpla s`
c`l`resc doar \n c`ma[`.
– Asta \n America... spuse Laura. Nu reu[esc s`-mi imaginez aceast` ]ar` atåt
de mare.
La cotitura aleii se g`sea o banc` de piatr`. Arnaud c`zu pe gånduri. Ce s`-i
spun` Laurei?
Un lucru era sigur, n-o s` men]ioneze rolul jucat de Vivien, nici efectul pe
care prezen]a ei inoportun` \l avusese asupra atitudinii vecinilor lui. |n rest, o s`
vad`!
|n spatele lor, un arbore mare \i ferea de soare.
O SO}IE NEDORIT~ 189

Laura \[i \nchise umbrela pe care o sprijini cu vårful de p`måntul tare.


– Vrei s`-mi vorbe[ti de America, Arnaud?
Ochii lui c`p`tar` o expresie de nesiguran]`, dar nu p`r`sir` privirea albastr`
[i str`lucitoare, umbrit` de borul p`l`riei.
– America... N-am v`zut decåt o mic` parte din ea. E o ]ar` atåt de mare! De
unde s` \ncep? Dar \nainte de toate, te-ar deranja foarte mult dac` ]i-ai scoate
p`l`ria?
Ea [i-o scoase ascult`toare [i-[i aranj` o bucl` care sc`pase din coc.
– Te ascult...
– Nu-]i po]i imagina o ]ar` mai frumoas`! Planta]ia era superb`, una din cele
mai prospere din Mississippi...
Spre propria lui surpriz`, Arnaud \ncepu s`-i evoce trecutul, \nc` atåt de
apropiat. |n fa]a privirii interesate a Laurei, \i spuse mai mult decåt povestise
vreodat` cuiva. |i vorbi \ndelung despre cåmpurile de bumbac care se \ntindeau
cåt vedeai cu ochii. {tiu s` g`seasc` [i cuvintele potrivite pentru a descrie soarele
care se reflecta pe micu]ii bulg`ra[i albi ca z`pada. Laura vedea, ca [i cum ar fi
fost de fa]`, sclavii lucrånd cu spin`rile \ncovoiate pe råndurile de bumbac bune
de cules, degetele lor negre zburånd printre capsulele moi. Le auzea cåntecele
\n aerul nemi[cat al serilor c`lduroase de var`.
Soarele \ncepuse s` p`trund` printre frunzele dantelate ale salciei,
mångåindu-i fa]a; ea se trase pu]in \napoi.
– Treci \n locul meu, Laura. Ai un ten splendid, ar fi p`cat s` la[i soarele s`
]i-l strice.
Gestul lui o mi[c`. |i mul]umi cu o voce atåt de blånd`, \ncåt el o privi pe
furi[. Dar ea \[i privea cu \nc`p`]ånare månerul umbrelei.
– Te rog, continu`. Povestirea ta m` pasioneaz`.
– Cåteodat`, \mi spuneam c` nu sunt f`cut pentru aceast` ]ar`. Dar cum am
sosit, m-am sim]it vinovat c` folosesc munca sclavilor.
|i m`rturisi \ndoielile lui privind drepturile st`pånilor de sclavi. Cum se
eschivase de amenin]area unui r`zboi al c`rui mobil \l dezaproba, l`såndu-i pe
ceilal]i plini de curaj [i de \ndr`zneal` s`-[i ri[te vie]ile pentru ceea ce numeau
idealul lor, drepturile lor.
190 MARNIE DE MAREZ

– {i atunci, am våndut totul [i am plecat. Ce p`rere ai despre toate astea,


draga mea? \ntreb` el cu un zåmbet provocator.
Laura se uit` la el cu privirea ei serioas` [i dup` ce reflect`, r`spunse:
– Cred... Cred c` ai avut dreptate. B`rbatul care se lupt` pentru o cauz`
nedreapt` sau pe care o consider` nedreapt` este de plåns [i de condamnat,
fiindc` ac]ioneaz` contra principiilor lui [i contra lui \nsu[i. Cånd aceast` cauz`
este dreptul de a avea sclavi, p`c`tuie[te \mpotriva lui Dumnezeu [i \mpotriva
reginei noastre, care dezaprob` sclavagismul.
Imediat, Laura \[i mu[c` buzele, constatånd c` vorbise cu mai mult` patim`
decåt ar fi dorit.
El \[i \ntoarse capul [i privirea lui se pierdu \n zare. Dup` o \ndelungat`
t`cere, \i r`spunse:
– |]i mul]umesc. N-am vorbit niciodat` cuiva despre asta. Credeam c` nu-mi
pot desc`rca sufletul [i u[ura con[tiin]a decåt \n fa]a mamei mele.
Sim]ind un nod \n gåt, Arnaud \[i d`dea din ce \n ce mai bine seama de golul
pe care-l l`sase \n inima lui moartea ladyei Constance.
– {i uite c` \]i povestesc lucruri asupra c`rora am p`strat pån` acum t`cerea.
Vocea lui era grav` [i ochii cenu[ii reflectau o imens` triste]e.
– |mi aminte[ti de mama mea, Laura.
Pleoapele Laurei tres`rir` cu nervozitate. Umbrela \i c`zu, \ntr-un clinchet de
spi]e lovite.
– Nu puteai s`-mi faci un compliment mai frumos. Lady Constance era o
mare doamn`. O femeie admirabil`. Dac` ai [ti ce bun` a fost cu copila avid` de
afec]iune care eram pe atunci.
– Avid` de afec]iune, Laura? se gr`bi s-o \ntrebe Arnaud, v`zånd emo]ia
tinerei femei.
Lång` un boschet, o pas`re zbura peste hortensiile \nflorite. Penajul ei
multicolor atrase privirea Laurei.
– Laura? o strig` \nceti[or Arnaud.
Luåndu-[i ochii de la pas`re, tån`ra femeie se \ncrunt` v`zåndu-l pe Arnaud
clipind cu sub\n]eles, ca aluzie la discu]ia lor \ntrerupt`. Plesni u[or din limb`,
\n semn de ner`bdare.
O SO}IE NEDORIT~ 191

– Vorbe[te-mi despre tine, insist` el.


Ea \ncepu s` vorbeasc` \ncet [i rar, privind locul de unde pas`rea \[i luase
zborul \ntr-o direc]ie necunoscut`.
– Nu e mare lucru de spus. Cred c` am decep]ionat pe toat` lumea. Mama
mea ar fi fost mai fericit` s` n-aib` copil decåt s` m` aib` tot timpul sub ochi, a[a
dizgra]ioas` cum eram. F`ceam \ntotdeauna invers decåt se a[tepta ea de la
mine. Trebuie s` recunosc c` mama nu era u[or de mul]umit.
"Nu era u[or de mul]umit, Clarisse Stanton? Ce eufemism! Era o cium`, da",
se gåndi Arnaud. Dar \[i p`str` pentru el aceste reflec]ii. Era pentru prima dat`
cånd Laura p`rea dispus` s`-i fac` ni[te confiden]e.
– M` str`duiam totu[i s` fiu o feti]` cuminte, pentru a-i intra \n gra]ii.
Culmea ghinionului a fost c` m-am bålbåit pån` la unsprezece ani, f`r` a mai
vorbi c` \mi rodeam unghiile. Nu-mi amintesc de vreo zi \n care s` nu-i fi
suportat sarcasmele [i repro[urile. Dac` t`ceam, mama \mi repro[a c` sunt
mut`, dar imediat ce vorbeam, defectul meu de pronun]ie o scotea din s`rite [i
\mi poruncea s` tac.
Vocea Laurei deveni vis`toare.
– Cred c` aveam cinci sau [ase ani cånd tat`l meu s-a \mboln`vit dup` ce a
venit cu hainele ude \ntr-o sear` de iarn`. |l iubeam foarte mult. |ntr-o zi,
cople[it` de teama mea copil`reasc`, am \ndr`znit s-o acostez pe mama pentru
a-i cere ve[ti despre s`n`tatea scumpului meu tat`, de care \mi interzicea s` m`
apropii. Probabil c`, \mpov`rat` de propriile ei nelini[ti [i griji, m-a acuzat c`
sunt vinovat` de toate. Oh, eram obi[nuit` cu asemenea vorbe, dar de data asta
se p`rea c` dep`[isem m`sura. Dup` p`rerea mamei, indiferent ce persoan` din
anturajul meu ar fi preferat s` moar` decåt s` suporte bålbåielile mele. Tat`l meu
nu f`cea excep]ie de la aceast` regul`. M` prevenea c` \nc`p`]ånarea mea \l va
b`ga \n mormånt.
|nchise ochii, a[a c` nu-l v`zu pe Arnaud strångånd din pumni.
– Teama \ngrozitoare de a provoca moartea unei fiin]e atåt de scumpe inimii
mele m-a l`sat mut` luni de-a råndul. Tat`l meu se pusese pe picioare, dar eu
tot nu vorbeam. Lady Constance se interesa constant de s`n`tatea vecinilor ei.
|ntr-o dup`-amiaz` de prim`var`, mama ta a trecut pe la noi. M-a luat de mån`
192 MARNIE DE MAREZ

[i m-a dus la plimbare. O s` pot da vreodat` uit`rii bun`tatea [i bun`voin]a cu


care m` \ncuraja s` vorbesc? Complimentele pe care mi le-a f`cut cånd m-a auzit
articulånd cåteva cuvinte? O adoram pe mama ta. |n fiecare sear`, adresam
Cerului o rug` fierbinte prin care ceream lui Dumnezeu s` devin copilul ladyei
Constance. Speran]a [i r`bdarea cu care \mi suportam deziluziile au fost
recompensate oarecum prin angajarea lui miss Eliott, profesoara mea. Gra]ie ei
am re\nv`]at s` vorbesc normal [i am \ncetat s`-mi rod unghiile. Continuam
totu[i s` m` rog ca \ntr-o bun` zi s` devin fiica mamei tale...
Vocea ei con]inea atåta melancolie, \ncåt Arnaud fu frapat.
– Tinere]ea are partea asta bun`, crede c` toate rug`ciunile sunt \ndeplinite.
Bunul-sim] ne recomand` totu[i s` ne reamintim de vechiul dicton care ne
previne s` fim foarte aten]i la ce-l rug`m pe bunul Dumnezeu, fiindc` s-ar putea
s` ne \ndeplineasc` dorin]a.
Se retrase pån` la marginea b`ncii, chipul ei r`månånd \n umbr`. Vocea \i
sl`bi.
– Ce tåmpenie s`-i invidiezi pe al]ii! |ntr-o zi, lady Constance m-a s`rutat
p`rinte[te, numindu-m` fiica ei [i afirmånd c` de acum \ncolo fac parte din
familia ei, dintre copiii ei...
{opti cu o voce surd`, strångånd din pleoape ca s` nu lase lacrimile s` i se
rostogoleasc` pe obraji:
– Era ziua c`s`toriei noastre... {tiam deja c` nu va dura mult timp. Cu o
jum`tate de or` \nainte, doamna Desbury venise s` m` vad` ca s` pun` lucrurile
la punct. Pentru a m` informa despre dispozi]iile pe care le vei da \n privin]a
mea. {i biata lady Constance care se ruga pentru fericirea noastr`!
Arnaud \[i cufund` privirea \n ochii Laurei.
– I-ai spus? se interes` el cånd t`cerea deveni de nesuportat. Laura? o
implor` el, nesim]indu-se \n stare s` spun` ceva \n ap`rarea lui. I-ai spus ceva?
– Bine\n]eles c` nu. O iubeam pe lady Constance [i pentru nimic \n lume
n-a[ fi vrut s-o sup`r cu ceva.
– |]i mul]umesc, Laura, spuse el cu o voce spart`.
Ea d`du din cap, \n t`cere. Dup` ce trase adånc aer \n piept, continu`,
sim]ind c` \i tremur` buzele:
O SO}IE NEDORIT~ 193

– N-am mai v`zut-o niciodat`... {i ultima noastr` discu]ie a fost \n leg`tur`


cu tine.
– Ce ]i-a spus, Laura? Te implor... |n amintirea ei...
|[i sim]i gåtul atåt de uscat, \ncåt nu-[i termin` fraza.
– Lady Constance mi-a cerut s` nu te judec dup` prima impresie pe care
mi-ai f`cut-o. Era sigur` c`, a[a cum ai fost un fiu bun, vei fi [i un so] bun [i un
tat` bun. Dorea nespus ca noi doi s` fim ferici]i \mpreun`. Domnul, \n marea sa
bun`tate, n-a permis ca mama ta s` afle de divergen]ele noastre, de faptul c`
drumurile noastre s-au desp`r]it. Ar fi fost atåt de måhnit` aflånd de divor]ul
nostru! Din fericire, eu am fugit la Helen. Plecarea mea coincizånd cu a ta, a
convins-o pe lady Constance [i pe p`rin]ii mei c` am plecat \mpreun`.
Arnaud \[i drese vocea ca [i cum ar fi vrut s` vorbeasc` [i-[i frec` måinile. |[i
explica \n fine de ce lady Constance \i cerea ve[ti despre s`n`tatea Laurei \n cele
dou` scrisori pe care le primise de la ea. Ce-i r`spunsese oare? Nu-[i mai
amintea. Apoi nu mai avusese ocazia de a primi scrisori, fiindc` lady Constance...
La ce bun s` se mai gåndeasc` acum la toate astea?
Venind din spatele unui tufi[, zgomotul unui str`nut \nfundat \i f`cu s`
tresar` pe amåndoi.
– Ce naiba! morm`i Arnaud ridicåndu-se brusc.
Laura se apropie imediat de el. El f`cu un pas pentru a-l surprinde pe
inoportun, dar Laura \l prinse de bra].
– Hai s` mergem, \i [opti ea gr`bit`. Niciodat` n-am fost prea curajoas`.
– Da, bine\n]eles, mergem \n cas`, afirm` el cånd o v`zu privind cu un aer
\ngrijorat \n direc]ia tufi[ului. Nu-]i mai face griji. Nu e nimeni acolo, sunt sigur
de asta. Probabil c` a fost vreun cåine sau vreo pisic`. {i dac` m` gåndesc bine
a fost un cåine, pe care l-am auzit l`trånd mai devreme.
Cum el p`rea s` cread` asta [i nu era deloc tulburat, Laura \ncet` s`-l mai
strång` cu team` de bra].
De[i avea un chef nebun s` scotoceasc` locul, Arnaud se for]a s` mearg` cu
pa[i m`sura]i spre cas`.
– Ce-]i spuneam! Nu se mai aude nici un zgomot. Hai s` vorbim despre
altceva, se gr`bi el s` adauge.
194 MARNIE DE MAREZ

O scrisoare de la Lisbeth a sosit la Shiplake, anun]åndu-ne apropiata ei


venire.
Fericit` de aceast` diversiune, Laura \ncet` s`-[i mai suceasc` gåtul privind
\n urma ei.
– Adev`rat? A plecat de atåta timp! Abia a[tept s-o v`d! Doamne! Lisbeth vine
acas`!
– A[a e, draga mea. Dup` o scurt` vacan]`, so]ul ei va primi un nou post la
ambasada noastr` din Austria.
– Ambasador!
|[i rec`p`tase siguran]a cu aceast` conversa]ie, care f`cea parte din cele
obi[nuite.
– Nu \nc` ambasador, dar va ajunge curånd. |i prezic o frumoas` carier` \n
diploma]ie.
– Cu atåt mai bine. M` bucur atåt de mult s`-i v`d! Au petrecut ultimii doi
ani la Sankt-Petersburg [i acum se \ntorc la Londra! Uite \n sfår[it o veste bun`!
Dac`-mi mai dai cåteva la fel de bune, ai tot dreptul la recuno[tin]a mea.
– O alt` veste bun`. Tu trebuie s` te pronun]i... Mi-au adus flautul de la
Shiplake... Poate o s` accep]i s` m` acompaniezi la pian? Sunt mult mai bun la
flaut decåt la pian. Pune-m` la \ncercare.
Ea suråse cu timiditate.
– Te cred pe cuvånt.
– Trebuie totu[i s`-]i m`rturisesc c`, \n afar` de mama mea, nimeni nu s-a
oferit de bun` voie s` m` acompanieze. Poate c`... \n acest caz...
– O s` reu[esc! \l \ntrerupse Laura hot`råt`. Dac` am acompaniat-o [i pe
m`tu[a Marjorie... S` [tii c` m`tu[a e adorabil`, dar \ntre noi fie spus, e convins`
c` [tie s` cånte, cånd \n realitate...
Cobor\ tonul [i continu` zåmbind:
– |n realitate, vocea ei e... surprinz`toare. De fapt, cam fals`... Dar nu, cel
mai corect spus, e surprinz`toare.
Se privir` [i d`dur` cu gravitate din cap, \nainte s` pufneasc` \n rås.
Mortimer \i a[tepta pe verand`.
– Dac`-mi permi]i, Laura. Trebuie s`-i spun ceva lui Mortimer.
O SO}IE NEDORIT~ 195

Laura se dep`rt`, l`såndu-i pe cei doi b`rba]i s` discute, f`cånd ni[te gesturi
\ndep`rtate spre fundul parcului. Apoi \i v`zu coborånd spre tufele de hortensii.
R`spunzånd invita]iei unui vechi coleg [i prieten de la Oxford, Arnaud \[i
luase dou` zile de "destindere". Dup` zile mortal de plicticoase, plictiseal` pe
care o mascase sub o min` nep`s`toare. Era nelini[tit s-o [tie pe Laura singur`
\n casa aceea izolat`. Nu avea aståmp`r [i-[i repro[a c`-l luase din obi[nuin]` pe
Mortimer cu el.
De fapt, nimic nu-i mergea bine. Arnaud sim]ea c`-i lipse[te ceva... un lucru
pe care nu-l putea preciza.
|n cursul primei seri, \mpreun` cu al]i tovar`[i de petrecere, f`cuser` turul
restaurantelor [i-[i \ncheiaser` noaptea \n compania unor femei u[oare. |n ciuda
avansurilor f`cute de damele respective [i a \ndemnurilor camarazilor s`i
dezl`n]ui]i, Arnaud nu g`sise nici o fat` pe gustul lui. |n afar` de o brunet`
micu]` cu ochii alba[tri. Dar ar fi fost o lips` de respect fa]` de Laura s-o aleag`
tocmai pe ea. Sau cel pu]in, a[a avea impresia. Nu, nimeni nu-l interesa. De fapt,
nu se sim]ea deloc \n largul lui. La drept vorbind, nu avea nici un chef.
|n orice caz, aceasta fu scuza de care se servi pentru a-[i p`r`si prietenii \n
seara celei de a doua zile. Spre marea surpriz` a lui Mortimer, care preg`tise deja
patul domnului.
La casa episcopal`, toat` lumea se culcase deja. Nu le mai r`månea celor doi
b`rba]i decåt s` fac` acela[i lucru.
De cånd valetul s`u \i d`duse ultimele ve[ti, Arnaud, foarte agitat, str`b`tea
camera \n lung [i-n lat, bomb`nind ceva care sem`na a \njur`turi. Cånd
Mortimer \[i d`du seama c` domnul \ncerca s` fac` s` intre nasturele de la gåt
\ntr-o butonier` aflat` cu vreo doi centimetri mai jos, \n]elese c` bårfele de la
buc`t`rie \[i atinseser` scopul mult peste a[tept`ri. Evitånd privirea lui Mortimer,
el \ntinse måna spre gulerul scor]os.
– Dac` Domnul binevoie[te s`-mi permit`...
U[a care d`dea spre verand` se trånti de perete, f`cånd-o s` tresar` pe Laura,
care månca pe teras`. Se ridic` \n picioare, surprins` de impetuozitatea lui
Arnaud.
Venea spre ea cu pa[i mari, cu ochii \ntuneca]i, cu maxilarele \ncle[tate.
196 MARNIE DE MAREZ

De[i el \ncerca s` se st`påneasc`, Laura ghici din instinct c` era nebun de


furie. O privi cåteva clipe f`r` s` rosteasc` nici un cuvånt.
"Ce-am f`cut? Ce-am mai f`cut?" se \ntreb` ea \n gånd.
Sim]ea c` i se \nmoaie genunchii, ca \n tristele zile de la \nceputul c`s`toriei
lor. |i f`cu fa]` \ns` plin` de curaj, de[i, pentru mai mult` siguran]`, se sprijini
de marginea mesei.
Laura trase aer \n piept. Nevrånd s` mai treac` drept o feti]` \ngrozit`, arbor`
un aer indiferent.
– Te-ai \ntors deja? Nu te a[teptam decåt disear`.
F`cånd un efort s` se st`påneasc` [i s` abordeze calm problema care-l
fr`månta, Arnaud r`spunse pe un ton aproape amabil:
– Dup` cåte am aflat, se pare c` ai primit ni[te vizite ieri dup`-amiaz`, Laura.
Nota acuzatoare din vocea lui o alert` imediat pe tån`ra femeie, care-i arunc`
o privire piezi[`.
– Da, a[a e, sora ta mi-a f`cut pl`cuta surpriz` de a veni s` m` vad`.
Arnaud strånse din f`lci.
– Sora mea? Adev`rat? {i era singur`?
Tonul lui era caustic. {i-l repro[` imediat v`zånd reac]ia Laurei, expresia ei
dispre]uitoare [i b`rbia ridicat` \n semn c` primise provocarea.
– Sora ta era \nso]it` de so]ul ei, de nepotul acestuia [i de...
– Doamne! Nepotul lui? Richard Hartley? Cine crezi c` o s` cread` toate
gogo[ile tale? o \ntrerupse el furios. Abia am plecat, c` ]i-ai [i primit aici
cuceririle.
Laura f`cu ochii mari, care, sub efectul måniei, c`p`tar` o str`lucire de
ghea]`. Acum [tia la ce se refer` acuza]iile lui, dar era hot`råt` s` nu se mai lase
c`lcat` \n picioare. Tipul `sta era atåt de m`rginit! |[i d`du p`rul pe spate cu
måna, ca s`-l \nfrunte mai bine.
– E[ti odios! Cåt` josnicie! Cum de ai \ndr`zneala s`-mi spui ni[te lucruri atåt
de oribile? Dickie nu e ceea ce crezi. Este un om de onoare! {i s` [tii c` sora ta
a fost tot timpul de fa]`, s`-]i intre bine \n cap...
– Sora mea! N-are mai mult creier decåt o vrabie!
O SO}IE NEDORIT~ 197

Era atåt de \nfuriat, \ncåt spunea numai prostii, [i-[i d`dea prea bine seama
de asta. Sentimentul c` fusese nedrept`]it nu-i d`dea pace. Laura \l primea pe
individul `sta, \n timp ce el rezistase atåtor fete frumoase [i amabile...
Nepotul lordului Dombay! S` le-o spun` altora! Lisbeth nu men]ionase
niciodat` vreun nepot. Sub imperiul måniei, uita c` el [i Lisbeth nu se mai
v`zuser` de aproape patru ani [i c` se m`ritase mult dup` plecarea lui \n
America. Explica]iile oarecum \ncålcite ale lui Stephen Coleridge privind
leg`tura de rudenie a ambasadorului care-i invitase la bal cu lordul Dombay [i
acest filfizon \i trecur` o clip` prin minte, dar \n mod confuz.
– Dickie `sta, spuse el cu un aer dezgustat, [tia c` lipsesc [i c` o s` te
g`seasc` singur`. {i tu l-ai primit.
Sim]indu-se insultat`, Laura se apropie de el [i ochii ei aruncau scåntei.
– Acestea sunt problemele mele personale [i nu m` privesc decåt pe mine.
|n plus, dac` n-ai \ncredere nici \n propria ta sor`, s` [tii c` \ntreg personalul
poate depune m`rturie despre comportamentul meu, care \n parantez` fie spus,
nu te prive[te deloc.
– Asta e! F` pe inocenta, pe victima! E un rol care te prinde de minune!
Daisie, pe care zgomotul vocilor o adusese pe teras`, adun` repede
tacåmurile \nainte de a fugi \n camera Laurei.
– Dar micul t`u joc nu va continua. O s` am eu grij` de asta.
Se apropie [i mai mult de Laura. Ea se d`du \napoi [i atunci el o prinse de
umeri.
– Atåta timp cåt nu se va face anularea c`s`toriei, te voi obliga s` respec]i
numele pe care-l por]i.
Laura nu putu \ndura mai mult tonul lui plin de asprime. Smucindu-se
pentru a sc`pa din strånsoarea lui care-i devenise insuportabil`, \i ordon` cu o
voce t`ioas`:
– Ajunge! D`-mi drumul! E[ti o fiin]` josnic`. Manierele tale ar face de ru[ine
pe oricine.
Cuvintele ei deveniser` de ne\n]eles pentru Arnaud. Fascinat, se uita fin la
gura Laurei. De aproape. De foarte aproape. Atåt de aproape \ncåt n-ar fi trebuit
decåt s` \ntind` pu]in buzele ca s-o s`rute.
198 MARNIE DE MAREZ

Sim]ind c` \ncepe s`-i fiarb` sångele \n vene, \i d`du drumul brusc.


– S`-mi respec]i numele, repet` el cu o voce absent`.
Ea se d`du \napoi, cl`tinåndu-se.
– Numele t`u! strig` ea \n culmea enerv`rii. L-am respectat atåt de mult,
\ncåt nici nu m-am folosit niciodat` de el. De altfel, cum a[ fi putut? Mi l-a luat
amanta ta, chiar \nainte ca nava s` p`r`seasc` Anglia!
Aceste cuvinte r`sunar` dureros \n mintea lui Arnaud.
– Cum? Cum? spuse el cu o voce din care r`zb`tea \ngrijorarea.
Cu chipul furios, Laura nu mai p`rea dispus` s` se lase \ntrerupt`.
– }in s`-]i aduc la cuno[tin]` c` doamna Desbury s-a num`rat printre
musafirii mei, \i spuse ea pe un ton provocator.
– Da? se mul]umi s` morm`ie Arnaud.
Noutatea \l f`cu K.O. Vivien! Doamne!
– Aceast` amabil` creatur` a g`sit mijlocul s` purt`m o discu]ie \n tête-à-tête
pentru a m` pune \n gard` \mpotriva unor eventuale idei preconcepute. De
altfel, nu-mi spunea nimic nou. Acela[i refren care repet` c` sunte]i f`cu]i unul
pentru altul [i \ndr`gosti]i nebune[te...
– Nu-i adev`rat! contest` el \ntr-o total` derut`.
Laura pufni cu dispre]. Arnaud se \nro[i la fa]`, apoi se posomor\.
Totu[i, nel`såndu-se impresionat` nici de dezmin]irile lui nici de privirea
uråt` pe care i-o aruncase, ea continu`:
– Nu te teme, am lini[tit-o pe draga ta doamn` Desbury. Te revendica atât
de \nfl`c`rat, \ncåt nu puteam decåt s-o autorizez s` dispun` dup` bunul ei plac
de persoana ta. Fiindc` eu n-am nevoie.
Schi]` un gest vag cu care alung` acest gånd absurd.
– Dup` p`rerea acestei doamne, continu` ea f`cånd un gest cu måinile
pentru a da o idee asupra generoasei talii a respectivei persoane, \i este suficient
s` pocneasc` din degete ca s` te fac` s` dai fuga la ea. Uite-a[a!
|ncerc` s` pocneasc` din degete pentru a da mai mult` greutate cuvintelor
ei. Degeaba! Mai \ncerc` o dat`. Tot f`r` rezultat.
Un zåmbet amar ap`ru \n col]ul gurii lui Arnaud, ca [i cum acest spectacol \l
deranja.
O SO}IE NEDORIT~ 199

Apoi d`du din cap, semn c` aceast` discu]ie nu avea nici un rost, \i \ntoarse
spatele [i se \ndrept` spre u[`.
– Arnaud! |nc` un cuvånt!
El reveni.
– Am un mesaj pentru tine. A[teapt` s`-mi amintesc termenii lui preci[i. Ah,
da! Doamna Desbury m-a \ns`rcinat s`-]i reamintesc c` locuie[te \n acela[i loc ca
\nainte. {i c` te a[teapt`, \n ziua [i la ora care \]i vor conveni.
Cu o privire \ntunecat`, Arnaud \[i mu[c` buzele, ca [i cum se temea c` va
spune ceva necugetat. Apoi se \ndrept` hot`råt spre u[`. Nu apucase s-o \nchid`,
cånd auzi un strig`t. Se \ntoarse repede [i d`du de chipul bucuros al Laurei.
– Asta e! Prive[te, am reu[it! exclam` ea pocnind din degete deloc intimidat`
de privirea furioas` a so]ului ei. {i \n plus e adev`rat, uite c` dai fuga la ea!
U[a de la teras` se deschise cu zgomot, dåndu-se de perete, \nainte s` se
\nchid` cu violen]`, f`cånd geamurile s` trepideze.
– Ah, s`racul, \i spuse ea lui Daisie care vârâse speriat` capul pe u[`. S`racul,
a devenit complet...
{i f`cu semn cu degetul la tåmpl`, scuturånd din cap ca o mam` dezolat` de
ispr`vile pu[tiului insuportabil.
|n ajun, Lisbeth, abia sosit` la Shiplake, pl`nuise s-o ia prin surprindere pe
Laura printr-o vizit` neanun]at`. Nepotul so]ului ei \i \nso]ise de la Londra
pentru mai multe zile de concediu. Dup` ce-i povestise lui Dickie despre
c`s`toria ratat` a Laurei [i despre aranjamentele privind anularea – ceea ce
credea ea c` [tie, deci practic nimic – Lisbeth se hot`råse s` porneasc` la drum
\nso]it` de mica ei curte. Tocmai atunci \[i f`cuse apari]ia [i Vivien Desbury.
Aflase de \ntoarcerea lui Arnaud [i, cu aplombul ei obi[nuit, se invitase la
Shiplake.
Pentru Lisbeth, care n-o v`zuse niciodat` decåt \n compania m`tu[ii Edwina,
Vivien f`cea parte din familie. A[a c` \i povestea \n rezumat ceea ce aflase de la
Christopher despre trista poveste a c`s`toriei bietului ei frate [i a sfår[itului
previzibil al acesteia.
Dup` care, Lisbeth \i invitase pe Vivien [i Dickie s`-i \nso]easc` \n vizita
proiectat`.
200 MARNIE DE MAREZ

Acum cå]iva ani, Vivien fusese o femeie planturoas` c`reia \i acordai cu


u[urin]` \ntre dou`zeci [i cinci [i dou`zeci [i [apte de ani. Din nefericire pentru
ea, ultimii ani p`reau s` se fi num`rat dublu. Apetitul ei legendar l`sase urme pe
chipul ei care se buh`ise, asupra bustului ei devenit impresionant [i flasc, al
gåtului plin de cute [i al bra]elor, \ngro[ate peste m`sur`.
Din femeia apetisant` care fusese pe vremuri, Vivien se transformase \ntr-o
persoan` obez`.
Laura p`r`si terasa pentru a-i r`spunde cameristei. Aceasta st`tea \nlemnit`
\n fa]a toaletei, a[teptånd-o cu peria \n mån` [i agrafele \ntre buzele strånse.
– Ai auzit totul.
Laura n-o \ntrebase, ci constatase doar.
"Evident, ca de obicei", r`spunse Daisie f`r` cuvinte prin mutri[oara pe care
o f`cu \n timp ce ridica non[alant din umeri.
Auzir` amåndou` un zgomot ce venea din camera vecin`. Totu[i, Laura
continu`, \n timp ce se a[eza \n fa]a oglinzii.
– Am impresia c` de data asta eu am fost cea care a cå[tigat partida.
Daisie d`du din cap cu o mutr` vesel`, \nainte de a-i pune un deget pe buze,
ar`tåndu-i cu un gest elocvent spre u[a de comunicare. Imediat, Laura sc`zu
tonul.
– Dac` i-ai fi v`zut figura cånd i-am vorbit despre "Enormitatea Sa!" Am
crezut c` o s` pice pe spate! Ochii lor se \ntålnir` satisf`cu]i \n oglind`.
– Crede-m`, Daisie, nu s-au mai \ntålnit de la \ntoarcerea lui...
F`cu o mi[care cu b`rbia spre u[` [i continu`:
– De ani de zile. P`rea picat din nori cånd i-am spus c` locuie[te tot la
Londra.
Daisie \[i scoase agrafele din gur` ca s`-i [opteasc` la ureche:
– Crede]i c` o s` se duc` la ea, domni[oar`?
|nainte s`-i r`spund`, Laura o privi prin oglind` cum \[i pune din nou
agrafele \ntre buze.
– Sper, [opti ea. Ah, Daisie, dac` ai [ti cåt de mult sper!
Pufnir` amåndou` \n rås. Laura råse atåt de tare, \ncåt Daisie \i f`cu semn s`
tac`.
O SO}IE NEDORIT~ 201

O \njur`tur` le ajunse la urechi din camera vecin`. Apoi o u[` tråntit` [i


Arnaud trecu pe teras` prin fa]a ferestrei lor [i se \ndep`rt` cu pa[i mari.
– Vånt bun! exclam` Laura cånd fu sigur` c` se afla destul de departe ca s`
n-o mai aud`. Dac` se duce la Vivien cea frumoas` [i gras`... mi-e mil` de el.
Izbucnir` \n rås dup` pofta inimii. Apoi dup` ce \[i [terse ochii, Laura relu`
mai calm:
– Pe vremuri, tat`l meu afirma c` totul se pl`te[te \n via]`. C` fiecare
prime[te ce merit`. Cum s` neg acest adev`r, cånd m` gåndesc ce a devenit
doamna Desbury? O balen`, nici mai mult nici mai pu]in.
– |h\!
Cånd termin` de aranjat cocul, o sclipire surescitat` ap`ruse \n privirea ei.
– Domni[oar`, eu cred c` domnul v-a f`cut o scen` fiindc` este gelos.
B`tu de dou` ori cu peria \n placa de marmur` a toaletei.
– Da, gelos! {i crede]i-m`, domni[oar`, am o oarecare experien]` \n chestiile
astea.
Mii de stele sclipeau \n albastrul ochilor Laurei.
– B`rbatul `sta m` face s` m` gåndesc la un cåine al m`tu[ii Marjorie, care
scoate cu botul din strachina lui tot ce nu-i place, dar nu suport` ca un alt cåine
s` se apropie de måncarea lui.
Tot dånd din cap \n semn c` aprob` spusele st`pånei sale, Daisie se \ntoarse
pentru a lua rochia, pe care o lipi o clip` de ea ca s` \ndep`rteze un fir de praf.
Nimeni pe lume n-ar fi putut s-o \mpiedice s` cread` c` domnul Arnaud era
\ndr`gostit de domni[oara Laura. {i dac` domni[oara \[i va da seama de asta,
nu-[i va mai adresa \n oglind` zåmbete pline de satisfac]ie, a[a cum f`cea \n clipa
de fa]`.
|n timpul s`pt`månii care urm` vizitei nea[teptate [i atåt de contestate, nu
se \ntåmpl` nimic de natur` s` risipeasc` ne\n]elegerea. Pr`pastia dintre ei se
c`sca din zi \n zi mai mare. Nici o speran]` de reconciliere nu se profila la
orizontul dezastruoasei lor c`s`torii. Arnaud [i Laura nu suportau zilele, decåt
evitåndu-se cu grij`.
La mas`, nici m`car nu-[i mai d`deau osteneala s` se prefac`. T`cerile \nghe]ate
nu p`reau s`-i mai afecteze \n vreun fel. Se ignorau cu un dispre] reciproc.
202 MARNIE DE MAREZ

|ntr-o diminea]`, sim]indu-se bine dispus f`r` nici un motiv anume, Arnaud
se preg`tea s` fac` un gest de bun`voin]`, adic` s-o salute cu amabilitate pe
tån`ra femeie. Cuvintele \i \nghe]ar` pe buze cånd citi mesajul de dispre] [i
r`ceal` pe care i-l lansar` ochii ei \ntuneca]i de sup`rare. Era inutil s` mai
persevereze, orice efort de amabilitate din partea lui era sortit e[ecului. Se
\nchise deci \n cochilia lui [i trecu f`r` s`-i adreseze m`car o privire. Ceea ce o
enerv` la culme pe Laura. "|l detest! |l ur`sc!" \[i repeta ea, ca o revan[` derizorie
\ns` fa]` de afrontul adus amorului ei propriu.
De ce o obligase s` se m`rite cu b`d`ranul `sta, cu mojicul `sta? Ce ar fi
gåndit p`rin]ii ei dac` ar fi [tiut \n ce situa]ie se afl` acum? Tat`l ei, care f`cuse o
c`s`torie de convenien]`, n-ar fi condamnat \n mod sigur leg`tura lor. Iar mama
ei, nu f`cuse totul ca s` sacrifice fericirea fiicei sale \n favoarea intereselor
materiale?
Pe vremuri, dar trecuser` mul]i ani de atunci, Laura visase c` \ntr-o bun` zi
se va \ndr`gosti. C` se va c`s`tori cu un b`rbat care o va iubi. C` vor \ntemeia
\mpreun` o familie cu mul]i copii, pe care-i va iubi cu duio[ie...
Himere! Toate nu fuseser` decåt ni[te himere... Laura aflase asta pe
socoteala ei, \ntr-o anumit` dup`-amiaz` cu furtun`.
|n ciuda dorin]elor episcopului, nu [tia nici azi mai mult despre b`rbatul
care-i era so]. Ce aflase despre el de cånd locuiau \mpreun`? Aproape nimic, \n
afara faptului c` [tia s` cånte la flaut...
Dar \[i d`duse de mult seama c` poate fi crud, sarcastic [i se \nfurie u[or.
Ad`ug` acum palmaresului c` putea fi [i gelos, gelozie care-i impunea s` fac`
ni[te supozi]ii grote[ti care frizau ridicolul.
Nu, categoric, nu era genul de b`rbat cu care ar fi dorit s` se c`s`toreasc`.
Oricine ar fi fost mai bun decåt el... De[i nici un alt b`rbat nu i-ar fi convenit.
Dragostea nu exist` decåt \n c`r]ile cu pove[ti pentru copii. Unde \n acela[i sac
erau puse zånele, spiridu[ii... Minciuni [i nimic altceva. Trebuie cåteodat` s`-]i
recuno[ti decep]iile. {i Laura recunoscu \n sinea ei c` \[i sim]ea inima grea f`r`
s` [tie prea bine de ce.
O SO}IE NEDORIT~ 203

***

Arnaud petrecea nop]i albe, f`cåndu-[i sånge r`u. Dar ziua, stånd \n fa]a
Laurei pentru inevitabilele mese cotidiene pe care erau obliga]i s` le ia
\mpreun`, o ignora \n mod deliberat.
Evita chiar s` se uite la ea. O s` aib` puterea s` mai suporte mult timp o
asemenea situa]ie? R`bdarea lui avea [i ea margini. Ce naiba! Femeia asta era
chiar atåt de m`rginit` \ncåt nu putea \n]elege c` nu ac]ionase astfel \mpins de
gelozie, ci pentru a o feri de bårfe? Era chiar atåt de ignorant` ca s` se afi[eze
astfel cu ro[covanul `la? Un vån`tor de zestre, iat` ce era Dickie `sta. Dar ea nu
vedea asta. Ce-o fi crezånd monseniorul? Nu trebuia luat` \n considerare [i
p`rerea lui?
Dar la ce bun s`-[i fac` griji pentru ea? Laura nu pricepea nimic. De altfel, la
ce se putea a[tepta de la aceast` fat` sl`bu]` la minte? P`rerea lui Arnaud
r`m`sese neschimbat` \n aceast` privin]`. Gåsculi]a asta nu avea alt scop \n via]`
decåt s`-i otr`veasc` lui existen]a. Dar nu se va l`sa c`lcat \n picioare. Nu! O s`
vedem cine o s` råd` la urm`.
Sigur pe el c` nu se va l`sa niciodat` prins \n curs`, perspectiva de a deveni
dependent de sexul slab, cum li se \ntåmplase unor prieteni de-ai lui care se
\ndr`gostiser` nebune[te, \l \ngrozea. Niciodat` nu va accepta s` fie atåt de
vulnerabil. Mai bine spånzurat decåt \ndr`gostit!
Nu se putea totu[i \mpiedica s` se gåndeasc` la Laura.
Capitolul 16

Dis-de-diminea]`, dup` ce \n[eu` iapa ladyei Laura, gr`jdarul \[i d`du seama
c` se \ntåmpla ceva anormal \n boxa din fund. G`si månzul, un anglo-saxon gri,
culcat pe o parte. Se zb`tea, gemea [i ochii lui mari [i negri se rostogoleau
\ngrozi]i \n cap. Månzul, care fusese adus pe lume cu ajutorul lui Barty, avea
colici.
|n fa]a acestei calamit`]i de care se temeau to]i proprietarii de cai, b`iatul de
la grajduri \[i pierdu urma de bun-sim] pe care o avea. |n[euånd \n vitez` un alt
cal, plec` \n galop spre Shiplake. Barty, specialist necontestat \n acest domeniu,
va [ti cel mai bine ce era de f`cut.
{i Barty [tia, \ntr-adev`r. Veni imediat, trecu frâul \n jurul capului bietului
månz torturat de dureri [i trase din toate puterile pentru a-l face s` se ridice.
La cea de a treia \ncercare, c`lu]ul se ridic` pe picioare. Picioarele din spate
se \ndoir` imediat [i cei doi b`rba]i se temur` c` o s` cad` din nou pe paie.
Totu[i, el \[i reg`si echilibrul [i r`mase \n cele din urm` \n picioare.
– Asta e, respir` u[urat Barty. Acum, o s`-l oblig s` mearg`. Este cel mai bun
remediu \mpotriva colicilor. Hai, Andrew! Sose[te lady Laura. Ajut-o s` \ncalece
pe Circe.
O salut` pe Laura de la distan]`, \n timp ce Andrew o ajuta s` urce \n [a. Prin
vorbe [i gesturi, acesta \i explica de ce Barty se afla acolo cu noaptea-n cap. Dup`
ce-i f`cu un semn cu måna, Laura o lu` pe aleea care ducea spre p`dure.
Barty ]inea fråul foarte scurt. Animalul tremura al`turi de el.
O SO}IE NEDORIT~ 205

Capul lui, de obicei ridicat cu måndrie, c`dea trist \n jos. Dar era \n stare s`
mearg`, \ncurajat de Barty care-l måna \ncet de-a lungul aleii paralele cu
grajdurile. Apoi revenea \n sens invers. |n cele din urm`, Barty \i \ncredin]`
månzul gr`jdarului, cu misiunea de a-l face s` mearg` \n continuare pån` la
\ntoarcerea lui.
Iar el se duse la Shiplake \n c`utarea b`trånului dar eficientului remediu
\mpotriva r`ului de care suferea micu]ul cel gri. Cuno[tea toate astea de la tat`l
s`u, care fusese gr`jdarul [ef al familiei Willier \naintea lui.
Reveni o or` mai tårziu, [i-l g`si pe månz \nc` nesigur pe picioare, dar
p`rånd s` mearg` mai bine. Animalul \l recunoscu [i veni s`-[i frece botul o clip`
de um`rul lui Barty, \n timp ce acesta amesteca pu]in fån \n praful pe care-l
preparase la Shiplake. A[tept` ca s` se asigure c` månzul \nghi]ise o cantitate
suficient` din medicament, \nainte s`-l pun` s` mearg` din nou.
Våntul f`cea s`-i fluture e[arfa de la p`l`rie pe umeri. Laura o \ndemn` pe
Circe, a c`rei coam` \ncepu s` fålfåie \n vånt. Iapa i se p`rea foare nervoas` [i
trapul ei nu era deloc regulat.
Un cåmp cu solul acoperit de brum` se \ntindea pån` la liziera p`durii. Ce
u[urare pentru ea s` se g`seasc` departe de casa episcopal`! Azi, chiar mai mult
ca de obicei. Contrar obiceiului, C`pc`unul venise de la Londra f`r` Mortimer.
R`m`sese \n camera lui, de unde zgomotul pa[ilor s`i ajunsese pån` la urechile
Laurei.
Trase de h`]uri [i o f`cu pe Circe s` coboare o colin`. Alternånd trapul cu
galopul, o lu` \n direc]ia p`durii. Tocmai cånd trecea de o cotitur`, iapa fu lovit`
de o creang` groas` care avu asupra ei efectul unui bici. Laura se ridic` \n sc`ri,
aplecåndu-se \ntr-o parte ca s` evite lovitura. Cånd se a[ez` \n [a, Circe se cabr`
nechezånd. Surprins`, c`l`rea]a \ntårzie s` reac]ioneze pentru a relua controlul
asupra animalului speriat. Obi[nuit` cu måna ferm` a st`pånei sale, iapa se lans`
f`r` s` mai ]in` seama de ordinele Laurei. P`r`si drumul, intr` \n p`dure cu gåtul
\ncordat [i \ncepu s` alerge nebune[te. Crengile o biciuiau, ghimpii \i sfå[iau
carnea. Circe prinsese z`bala \ntre din]i. Pu]in \i p`sa c` Laura tr`gea de frâu, ea
\[i continua cursa nebun`.
Un obstacol ap`ru la marginea p`durii, dar ea nu \ncetini.
206 MARNIE DE MAREZ

Paralizat` de groaz`, Laura v`zu apropiindu-se \n vitez` zidul scund de


piatr`. Se arcui, \ncercånd s`-i schimbe direc]ia. Dar era prea tårziu. Circe s`rise
peste zid, pentru a se rostogoli cu un zgomot \ngrozitor pe fundul ståncos al
unei råpe.
Aruncat` din [a, tån`ra femeie se lovi de zid, \nainte de a c`dea la råndul ei
\n v`g`una plin` cu pietre.
Mortimer fusese re]inut la Londra de o problem` legat` de o mo[tenire, a[a
c` Arnaud se duse s`-[i \n[eueze singur calul. Spre marea lui surpriz`, \l g`si
acolo pe Barty, care plimba månzul de c`p`stru.
– Ce faci aici, b`tråne?
Barty \i explic` totul, dar f`r` s` se opreasc` din plimbare, ceea ce-l oblig` [i
pe Arnaud s`-l urmeze. Pån` \n momentul \n care, brusc, se \ntoarse [i Kroll fu
gata s`-l trånteasc` pe Arnaud.
– Ce te-a apucat? |n]eleg c` l-ai adus pe lume [i l-ai crescut, dar `sta nu e un
motiv ca s` m` trånteasc`? Nu mai face mutra asta! Vezi bine c` a dep`[it punctul
critic, a[a c` e ca [i sc`pat.
Fugind spre ei, gr`jdarul \l salut` pe domnul Arnaud [i lu` c`p`strul din
måinile lui Barty.
– Ierta]i-m`, domnule. I l-am l`sat pe Kroll lui Barty doar cåt a trebuit s`
\nham calul murg la cabrioleta ladyei Laura. Ar fi trebuit s-o fac acum trei sferturi
de or`, dar cu tot ce s-a \ntåmplat...
Cu fa]a congestionat` de sup`rare, lu` månzul [i-l duse de-a lungul aleii.
– Doar nu era s` stau aici cu bra]ele \ncruci[ate, f`r` s` fac nimic, replic`
Barty sup`rat.
– Ei, Barty! Ce te-a apucat, b`tråne? Tu care e[ti atåt de vesel de obicei.
|n acel moment, tr`s`turile lui Barty exprimau un amestec de sentimente:
confuzie, dezam`gire... Se \ntoarse spre buc`t`rie bomb`nind [i Arnaud, care
voia s` fie pe deplin l`murit, \l prinse de bra].
– A[tept! insist` el.
Barty arunc` o \njur`tur` \nainte s` capituleze. |[i trecu måna prin p`r [i
morm`i pe un ton ursuz:
– Sunt \ndr`gostit.
O SO}IE NEDORIT~ 207

Arnaud holb` ochii la el [i språncenele i se ridicar` la o \n`l]ime neatins`


pån` \n acel moment. Fu atåt de surprins de acest r`spuns, \ncåt nici un cuvånt
nu-i veni pe buze. Totu[i, cånd Barty, nelini[tit, \l \ntreb` din ochi dac` s`-i dea
mai multe am`nunte, el d`du viguros din cap.
– |ndr`gostit la vårsta mea, continu` Barty pe un ton indignat. {i i-am
propus s` m` \nsor cu ea.
Arnaud \i arunc` o privire b`nuitoare.
– Da, da, c`s`toria! {i nu m` vrea.
"Poate Barty s-a \ndr`gostit de o femeie peste condi]ia lui social`? Sau din
cauza refuzului respectivei persoane?"
Totu[i, Arnaud nu-i puse \ntrebarea care l-ar fi putut r`ni pe fratele lui de
lapte. Nu lui Barty, care-i era mult mai drag [i mai apropiat decåt propriul lui
frate, Christopher. Erau n`scu]i \n aceea[i zi, aproape la acea[i or`. Mama lui
Barty fusese doica lui Arnaud. Dup` ce supseser` acela[i lapte, se jucaser`
\mpreun`. {i se \n]eleseser` de minune sau se luaser` la pumni, dar \ntotdeauna
fr`]e[te. Nu, Arnaud nu-l va r`ni pe Barty cu \ntreb`rile lui. Dac` acesta voia s` i
se dest`inuiasc`, Arnaud \l va asculta [i-l va sf`tui. De[i, de sfaturi mai degrab` el
avea acum nevoie.
Barty se pref`cu c` nu remarc` t`cerea brusc` pe care o provocaser`
m`rturisirile lui. Continu` pe un ton pe care [i l-ar fi dorit mai deta[at.
– O fat` tån`r`, care bine\n]eles c`-mi repro[eaz` toate fetele pe care le-am
curtat pån` acum. Cam prea multe fete dup` p`rerea ei, ad`ug` el dup` o scurt`
gåndire.
– {i pentru atåta lucru \]i faci probleme, frate? Nu [tii cum se spune: "Una
pierdut`, zece g`site"?
F`r` a se l`sa convins de tonul jovial al lui Arnaud, Barty replic` ferm:
– Nu vreau zece. N-o vreau decåt pe ea. ~sta e necazul. M` omor cu munca,
crezånd c` o s` am [i eu parte de un somn zdrav`n. {i nu \nchid ochii toat`
noaptea! oft` el.
Dac` situa]ia n-ar fi fost atåt de sup`r`toare pentru moralul fratelui s`u de
lapte, lui Arnaud i s-ar fi p`rut caraghioas`. Abia se ab]inu s` nu zåmbeasc`.
– Poate c` o s` se r`zgåndeasc`, \l \ncuraj` el.
208 MARNIE DE MAREZ

Sau poate c` tu vei fi cel care se va r`zgåndi.


Arnaud [tia \ns` dintotdeauna c` atunci cånd Barty \[i punea \n cap s`
cucereasc` o femeie, nu renun]a u[or. Se dovedea atåt de perseverent \ncåt, \n
nou` cazuri din zece, ob]inea o victorie total`.
– Ar fi nevoie de o minune, morm`i Barty.
Arunc` o privire spre buc`t`rie, apoi \i strig` gr`jdarului care plimba pe alee
månzul, a c`rui stare se ameliorase vizibil:
– Gata, acum! A sc`pat, a[a c` du-l \n ]arc, la un loc cu ceilal]i.
Barty se \ntoarse [i sim]i c` inima \i face un salt \n piept. Daisie fugea spre el.
Cånd ajunse lång` ei, avea r`suflarea t`iat`. Elanul \ntregii lui fiin]e, care-l
\mpinse spre ea, fu o revela]ie pentru Arnaud. Nu mai avea rost s`-l \ntrebe care
era aleasa inimii lui.
Tån`ra femeie p`rea cam speriat`.
– Bun` ziua, domnule, bun` ziua, Barty. Ierta]i-m` c` am venit s` v` \ntrerup
discu]ia, dar... doamna Higgins lipse[te toat` ziua. E plecat` la Boveney, la sora
ei, [i nu [tiu cu cine s` m` sf`tuiesc...
Se \ntoarse spre Barty. Deci venise s` se sf`tuiasc` cu el. Ura! De trei ori ura!
– De aceea am venit s` vorbesc cu tine. Lady Laura a dat ordin s` i se
preg`teasc` tr`sura pentru ora opt [i jum`tate. Iar acum a trecut de zece [i nu
s-a \ntors.
– Unde trebuia s` mearg`? o \ntreb` Arnaud, b`nuitor.
– La Stanton House, domnule. Lady Laura nu obi[nuie[te s` fac` lumea s-o
a[tepte ore \ntregi.
– Poate lady Laura s-a dus direct acolo, \[i d`du Barty cu p`rerea.
– Nu! Trebuia s` mergem \mpreun`, domni[oara [i cu mine. Scuza]i,
domnule, am vrut s` spun lady Laura. Lady Laura este \n ]inut` de c`l`rie.
Trebuia s`-i preg`tesc toaleta pentru...
Umerii i se zguduir` de plåns [i lacrimile \ncepur` s` i se rostogoleasc` pe
obraji.
– Hai, nu mai plånge, se impacient` Arnaud. Spune-mi mai degrab` unde [i
cånd a plecat.
Barty \l \ndep`rt` oarecum brutal [i \nconjur` umerii lui Daisie cu bra]ul.
O SO}IE NEDORIT~ 209

– Nu te mai lua de ea! spuse el, trecånd peste principiul pe care [i-l fixase
singur [i anume de a nu-l tutui pe Arnaud niciodat` \n fa]a altcuiva. Nu e vina lui
Daisie dac` ceva nu e limpede \n toat` povestea asta.
Se adres` tinerei femei:
– Nu mai plånge, micu]a mea. M` duc eu s-o caut pe domni[oara ta [i o s`
]i-o aduc \napoi.
Vocea lui vibra, plin` de ardoare [i ner`bdare.
– Merg [i eu, decise Arnaud. Andrew! strig` el adresåndu-se gr`jdarului.
– Las`, interveni Barty. O s` pun eu [aua pe Azur. Sunt mai iute de mån`.
– Da. Repede, repede! O team` nea[teptat` \l f`cu s` tremure pe Arnaud.
Daisie ridic` o privire timid` spre el. P`rea c` \mb`trånise cu zece ani \n
cåteva minute [i tr`s`turile lui erau crispate din cauza unei presim]iri
\ngrozitoare.
– Nu-]i face griji. O s-o g`sim, [i chiar foarte repede, o asigur` Barty aducånd
calul lui [i pe Azur.
Totu[i, nelini[tea care i se putea citi \n ochi dezmin]ea tonul lini[tit al vocii.
Arnaud se repezi spre arm`sarul s`u, s`ri \n [a [i porni pe alee ca o vijelie.
– Prin p`dure! strig` Barty s`rind pe cal cu u[urin]a unui c`l`re] \ncercat.
Galopar` cot la cot, vorbindu-[i numai la nevoie. Caii \naintau rapid, p`rånd
s` \n]eleag` gravitatea momentului [i \ntreb`rile pe care [i le puneau cei doi
b`rba]i. Ce se \ntåmplase?
De ce \ntårzia? {i mai ales, unde era Laura?
Sosi]i la liziera p`durii, ezitar`. |n ce direc]ie s-o ia? La vederea p`durii dese,
teama le strånse inimile.
Era o p`dure mic`, \ncepånd de la cap`tul parcului [i \ntinzåndu-se pe toat`
l`]imea propriet`]ii.
Bine antrenat, Arnaud \l conducea pe Azur \ntr-un trap vioi, regulat. Teama
\i sporea cu fiecare minut pierdut [i o mul]ime de idei i se \nv`lm`[eau \n cap.
Unde era Laura? Poate c`zuse \n vreun h`]i[ [i nu se mai putea mi[ca? Sau \[i
pierduse cuno[tin]a? Dar dac` murise?
Toat` fiin]a lui se revolt` \n fa]a acestei perspective, refuzånd s` dea glas fricii
ascunse \n spatele gåndurilor lui.
210 MARNIE DE MAREZ

Dup` mai mult de o or` de c`ut`ri, \n timpul c`rora parcurseser` toate


drumurile [i c`r`rile, se \nfundar` \n h`]i[ul p`durii, unde ferigile [i m`r`cinii
puseser` st`pånire. |nconjurar` m`r`cini[ul, inspectåndu-l cu aten]ie. Nici cal
nici fiin]` uman` n-ar fi putut sc`pa vederii lor. Totu[i, cei doi b`rba]i scotocir`
cu aten]ie fiecare tufi[.
Cu cåt \naintau, cu atåt terenul devenea mai degajat. Frunzele care se
adunaser` pe p`månt de ani de zile, amortizau zgomotul f`cut de copitele cailor.
|n curånd, arborii mari r`maser` \n urma lor [i ajunser` la marginea p`durii
unde, dup` cum spunea legenda, se \n`l]ase pe vremuri o sih`strie.
Barty \[i opri calul [i-l oblig` [i pe Arnaud s` fac` la fel.
– S` [tii, Arnaud, ne-ar trebui mul]i oameni ca s` scotocim peste tot.
Cu chipul [iroind de sudoare, cu ochii m`ri]i din cauza spaimei, Arnaud \i
d`du dreptate cu o voce lipsit` de putere:
– Du-te acas` [i adun`-i pe to]i cei \n stare s` mearg`. Suntem foarte aproape
de cas`. |n galop ajungi \n mai pu]in de un sfert de or`. Eu r`mån aici, ca s`
continuu cercet`rile.
– Ai dreptate. Prive[te printre arbori, se vede casa episcopal`. M` duc...
Un nechezat slab se f`cu auzit din spatele ruinelor fostei sih`strii. Calul lui
Barty se scutur` [i nechez` \n semn de r`spuns.
Cu inima plin` de speran]` [i de team`, Arnaud prinse fråiele lui Azur [i-l
\ndemn` s-o ia \n direc]ia de unde venise strig`tul ca de ajutor al animalului.
Ajuns \n apropierea gr`mezilor de pietre, se l`s` s` alunece jos de pe cal,
urlånd cu o voce disperat`:
– Laura!
Fugi cåt \l ]inur` picioarele ca s` escaladeze zidul de piatr`, urmat
\ndeaproape de Barty.
– Laura! mai strig` el o dat`, dånd la o parte o bucat` de stånc`.
Teama \i \nzecea puterile. {i cånd z`ri \n fundul råpei o form` \nv`luit`
\ntr-un costum albastru de amazoan` care z`cea ghemuit`, fu cuprins de o
asemenea panic`, \ncåt scoase un r`cnet, \n stare s` fac` s` se pr`bu[easc` [i
ruinele.
O SO}IE NEDORIT~ 211

|ngenunchind lång` tån`ra femeie nemi[cat` [i palid` ca o moart`, o lu` \n


bra]e [i nu \ndr`zni s` respire decåt cånd fu sigur c` Laura era \n via]`.
Barty veni s` \ngenuncheze lång` el.
– Las`-i pu]in aer, \i atrase el aten]ia. Dac` nu, n-o s`-[i vin` repede \n fire.
Creierul \nce]o[at al Laurei \n]elese vag c` cineva o ]inea \n bra]e. Mai fusese
o dat` ]inut` [i apoi i se \ntåmplaser` ni[te lucruri oribile.
La fel ca un animal prins \n curs`, se \ncord` [i \ncerc` s` scape. |ncetul cu
\ncetul, vorbele rostite c`p`tar` o semnifica]ie.
– Laura, e[ti salvat`. Te-am g`sit. Mi-a fost atåt de fric` Laura... atåt de fric`...
Auzind aceste cuvinte neobi[nuite, Laura clipi din ochi \nainte s`-i deschid`
[i s` priveasc` fa]a aflat` atåt de aproape de a ei. Bra]ele care o \nl`n]uiser`
tremurau.
Cine? Arnaud? Nu-l auzise strigåndu-i numele prin cea]a care-i cople[ise
mintea?
– Tu? \l \ntreb` ea cu o voce slab`.
Arnaud \i zåmbi, de[i numai de asta nu-i ardea acum.
– Ai c`zut. Dar e[ti salvat`.
– O c`z`tur`?
|ncerc` s` se \ndep`rteze pu]in ca s`-[i caute iapa din priviri, dar Arnaud o
strånse la piept.
– O c`z`tur`? Unde e Circe? [opti ea.
F`r` s`-i mai a[tepte r`spunsul, \[i sprijini capul de um`rul lui Arnaud [i
le[in`.
V`zånd cåt e de sl`bit`, el se temu timp de o clip` \ngrozitoare c` acesta era
sfår[itul.
– Barty! A murit? url` el disperat.
Alertat de acest strig`t nea[teptat, Barty, \ngenuncheat lång` iapa care se
zb`tea, se ridic` [i se repezi spre Arnaud.
|ngenunche din nou lång` ei [i se mul]umi s` nege dånd din cap, \nainte de
a-i ar`ta unghiul bizar format de bra]ul stång al tinerei femei.
– F`r` panic`. {i-a pierdut cuno[tin]a. Dar are bra]ul rupt. Poate mai are [i
alte r`ni.
212 MARNIE DE MAREZ

|i descoperi fa]a [i g`si o t`ietur` uråt` care sångera la tåmpl`, aproape de


locul unde \ncepea s` creasc` p`rul.
– Trebuie s-o ducem acas` pe lady Laura.
Acestea fiind spuse, \l prinse pe Arnaud de um`r [i-l scutur`.
– Arnaud! Revino-]i! Trebuie s-o ducem imediat!
|[i scotea deja haina pentru a face din ea un fel de e[arf`. Ridic` delicat bra]ul
r`nit [i-l puse pe hain`, pe care o ag`]` cu månecile de gåtul ei, \n timp ce
Arnaud se c`znea de bine de r`u s-o sus]in` pe tån`ra femeie lipsit` de puteri.
Cei doi b`rba]i nu scoteau nici un cuvånt, \n timp ce Laura gemea [i \ncerca s`
scape din måinile care o duceau cu mii de precau]ii.
– Trebuie s` mergem, Arnaud. |ncet, s` n-o zguduim prea tare. Imediat ce
lady Laura se va afla la ad`post, o s` revin s` m` ocup de biata Circe. Dac` ai o
arm` s`-mi \mprumu]i, nu voi mai fi nevoit s` m` duc pån` la Shiplake.
Arnaud \[i \ntoarse capul spre iap`. Unul din picioarele din fa]` era rupt [i
pielea ei, de obicei atåt de lucioas`, era p`tat` cu sånge. Uitåndu-se la bietul
animal care \ncerca s` se ridice, Arnaud nu se putu \mpiedica s`-i arunce o
privire lui Barty. Fu cutremurat de durerea mut` pe care o citi \n ochii fratelui
s`u de lapte. Barty adora caii, mai ales pe cei pe care-i crescuse, [i \n special pe
frumoasa Circe.
– Altcineva… \ncepu Arnaud.
– Nu, \l \ntrerupse Barty, cu un aer hot`råt. Eu am ajutat-o s` vin` pe lume,
eu o s-o ajut s-o p`r`seasc`. Dar \n acest moment, lady Laura are nevoie de
ajutorul nostru pentru a ajunge acas`.
Suir` panta purtånd-o pe Laura, care gemea \nceti[or. Arnaud \nc`lec` pe
Azur [i \ntinse bra]ele ca s-o ia pe so]ia lui pe care Barty o ridicase spre el.
Plesnir` din limb` [i caii o luar` \n direc]ia casei episcopale.
B`rbia lui Arnaud atingea u[or p`rul Laurei, [i-i putea inspira parfumul
delicat. Cu un bra], strångea talia tinerei femei, care se l`sase \n voia lui.
Laura! Privea capul sprijinit de pieptul lui, cuprins de ni[te emo]ii atåt de
contradictorii, \ncåt nici nu era sigur de sentimentele lui.
Mersul potolit al cailor \i apropia din ce \n ce de ]inta lor. La un moment dat,
casa episcopal` se profil` la orizont. Arnaud \nchise ochii [i, cu o \nfl`c`rare pe
O SO}IE NEDORIT~ 213

care nu o mai dovedise de mult timp, f`cu o rug`ciune scurt` pentru fragila
f`ptur` care se \ndrepta spre o \ncercare grea... o opera]ie delicat` [i foarte
dureroas`, constånd \n a-i pune bra]ul la loc. P`stra o amintire nepl`cut` a unei
interven]ii de acest gen, suferit` de unul dintre prietenii lui care \[i rupsese un
picior \n cursul unei partide de vån`toare. Acum, acest tratament barbar urma
s`-i fie aplicat [i Laurei.
La cap`tul unui drum care li se p`ruse c` durase o ve[nicie, ajunser` lång`
cas`. Daisie, Lucy [i doamna Griggs \i a[teptau, ad`postindu-se de soarele
puternic al amiezii.
– Domni[oar`! Barty! exclam` Daisie, repezindu-se cu bra]ele \ntinse,
urmat` de Lucy care s`rea din dou` \n dou` treptele verandei.
Calul lui nu se oprise \nc`, dar Barty [i s`rise din [a, fugind spre Arnaud. |[i
\ntinse måinile [i Arnaud o l`s` cu grij` pe Laura s` alunece \n bra]ele grijulii ale
fratelui s`u de lapte, reluånd-o imediat ce puse la råndul lui picioarele pe
p`månt, pentru a o purta pån` \n cas`.
Barty leg` caii [i se adres` gr`jdarului, care venise s` primeasc` ordine:
– Ia cabrioleta [i du-te s` cau]i doctorul. Dac` nu-i acolo, ad-o aici pe mama
Hoorps. Fiindc` tot pleci, du-te [i-l anunt` pe gropar. S`-l trimi]i la ruinele
sih`striei. O s` aib` ce face acolo.
– Circe? se interes` Andrew.
Barty d`du brusc din cap \nainte s` se duc` s` \nf`ptuiasc` ceea ce
conveniser`, Arnaud [i el. Lu` un pistol din sertarul biroului. Apoi, cu inima
grea, plec` din nou spre ruinele vechii sih`strii, s` fac` lucrul pe care-l ura mai
mult decåt orice pe lume.
Arnaud [i Daisie disp`rur` \n interiorul casei, \n camera Laurei, \n timp ce
buc`t`reasa se hot`r\ s` pun` ap` la \nc`lzit cu ajutorul micu]ei ajutoare care
scotea ni[te oftaturi de-]i rupea inima. Culmea ghinionului, competenta
doamn` Higgins era plecat` pentru toat` ziua. "Cånd e s` mearg` r`u, totul
merge r`u", suspin` buc`t`reasa, \n timp ce \nte]ea focul.
Cånd Laura \[i rec`p`t` cuno[tin]a pentru a doua oar`, se trezi culcat` \n
patul ei, f`r` s` aib` nici cea mai mic` idee de felul \n care ajunsese acolo. Un
cioc`nit \nfundat p`rea c`-i r`sun` \n cap. Plonja \ntr-o gaur` f`r` fund pentru a
214 MARNIE DE MAREZ

fugi de durere. Dar inevitabil, urca la suprafa]` [i cioc`nitul re\ncepea. Ni[te


chipuri se aplecau spre ea, de fiecare parte a patului. Ni[te chipuri pe care nu le
recuno[tea.
De ce o f`ceau s` sufere atåt? Ni[te junghiuri \i str`b`teau corpul [i \ncepu
s`-i fie fric` v`zånd acele fe]e \ngrijorate.
Cu o mån` u[oar`, Daisie \ncepu s`-i cure]e rana de la tåmpl`. T`ietura
\ncetase s` mai sångereze. Scoase un suspin de u[urare, constatånd c` nu e chiar
atåt de grav cum crezuse. Dar [tia totu[i c` o ran` la cap putea s` aib` consecin]e
serioase.
– E grav? o \ntreb` Arnaud.
– Nu cred, domnule. Totu[i, mi-e pu]in fric`. Am cunoscut pe cineva care
[i-a pierdut memoria \n urma unei asemenea r`ni.
"Memoria!" se \ngrozi el. "Biata copil` n-a avut niciodat` prea mult` minte
[i acum, dac` \[i mai pierde [i memoria...".
Laura avea \ntr-adev`r o privire r`t`cit`. Mort de \ngrijorare, se aplec` spre
ea. M`car s` afle imediat.
– Laura? Cine sunt eu? o \ntreb` el cu blånde]e.
Ea \l privi cu uimire \nainte s` se concentreze, ca [i cum nu g`sea r`spunsul.
– C`pc`unul? \ncerc` ea la \ntåmplare.
Arnaud se ridic`.
– {i-a pierdut min]ile, [opti el disperat.
– Nu, domnule.
Dimpotriv`. Pot s` v` vorbesc \ntre patru ochi? |n apropierea ferestrei, dac`
vre]i.
Cocul cameristei, de obicei impecabil, \i alunecase \ntr-o parte. O [uvi]` de
p`r \i atårna pe gåt.
– E destul de delicat, domnule, \ncepu ea netezindu-[i fusta. Trebuie mai
\ntåi s` v` spun c` ladyei Laura \i este \ngrozitor de fric` de dumneavoastr`. Mai
ales cånd locuiam \n apartamentul din Londra. Ea... v` compara cu un c`pc`un...
Acum \i \n]elege]i r`spunsul?
Arnaud strånse din f`lci, \ntr-un fel care-i tr`da starea de spirit.
– {i acum?
O SO}IE NEDORIT~ 215

– Ladyei Laura nu-i mai este fric` de dumneavoastr`, dac` asta dori]i s` afla]i,
dar i se mai \ntåmpl` cåteodat` s` v` spun` C`pc`unul.
Ridic` din umeri \n semn de neputin]`.
– Obi[nuin]`, nu-i a[a?
Cineva \i t`ia hainele. Cu atåt mai bine, \i era atåt de cald. Dup` ce-i trase o
cizm`, cineva \ncerc` s` i-o scoat` pe a doua.
Laura scoase un geam`t.
– Du-te [i adu-mi foarfeca mare, Daisie. Cred c` mai are o ran` [i la piciorul
drept. O s` tai cizma. Nu, e imposibil s` i-o scot altfel! Hai, gr`be[te-te!
Laura [opti numele lui Daisie, dar aceasta plecase deja la buc`t`rie \n
c`utarea unei lame bine ascu]ite.
– Laura? \[i auzi ea numele.
Timbrul vocii \i potoli nelini[tea. O figur` \ngrijorat` se apropie de a ei.
Era oare un vis? C`pc`unul, cu un zåmbet trist pe fa]`, \i mångåia cu
blånde]e p`rul. Nu, probabil c` era rodul imagina]iei ei...
– M` auzi, Laura?
Tån`ra d`du \ncet din cap, privirea ei r`månånd ag`]at` de ochii cenu[ii
afla]i atåt de aproape de ea.
– Circe? [opti ea.
– Nu-]i face probleme. Barty se ocup` de ea. Noi avem \ncredere \n el, nu-i
a[a?
C`pc`unul avea un aer lini[tit.
– Totul va fi bine. Acum, cel mai important e s` te odihne[ti.
Laura \[i \ntoarse extenuat` privirea spre u[a de comunica]ie dintre
apartamente. C`pc`unul... Deci, el era! Dar era el \n stare s`-i vorbeasc` cu atåta
blånde]e? El \i t`ia cizma, oprindu-se de fiecare dat` cånd se v`ita? Da, el era!
Arnaud se uit` la chipul ei livid. Privirile lui \ntårziar` pe pleoapele care se
\nchiseser` din nou. |n via]a lui nu se mai sim]ise atåt de neputincios.
Nu putea decåt s` a[tepte, cu inima stråns` de team`. O team` care crescu
cånd Daisie o conduse \n camer` pe mama Hoorps, \narmat` cu o paporni]`
mare.
– Doctorul nu era acas`. A plecat la Sonning pentru o na[tere.
216 MARNIE DE MAREZ

A[a c` Andrew a adus-o doamna Hoorps.


Din fericire, ame]it` de dureri, Laura nu auzi aceste vorbe. Ceea ce nu era
cazul lui Lucy, care izbucni \n hohote de plåns. Doamna Hoorps o goni atunci
din camer`, cu ordinul ferm de a nu mai c`lca pe acolo. Apoi \i ordon` lui Daisie
s` r`mån` ca s-o asiste. Iar pe Arnaud nici nu-l mai \ntreb`. Avea nevoie de o
mån` puternic` pentru a o ]ine pe pacient` la momentul potrivit.
Arnaud nu dorea decåt s-o lini[teasc` pe biata micu]`. S`-i spun` personal
c` vor trebui s` se mul]umeasc` cu \ngrijirile mamei Hoorps.
– Laura, micu]a mea! Doamna Hoorps a venit s` te \ngrijeasc`. Doamna
Hoorps, a c`rei competen]` e recunoscut` de to]i, sublinie el. {tii c` ea m-a
\ngrijit cu mult` pricepere [i pe mine cånd am fost r`nit? Cel mai bine este s` ne
\ncredem pe deplin \n ea.
Laura \[i \nchise ochii pentru a sc`pa de privirea lui Arnaud.
– Måna doamnei Hoorps este extrem de u[oar`. Nu te va face s` suferi.
Mama Hoorps era preocupat` \n acel moment s` scoat` din paporni]` o
groaz` de lucruri pe care le aranj` pe toalet`.
– N-o s`-i face]i r`u, nu-i a[a? o \ntreb` el, ceråndu-i parc` s`-i vin` \n ajutor.
Mama Hoorps \i arunc` o privire chiorå[`, \nainte de a-i replica ridicånd din
umeri:
– Hmm... pu]in da... totu[i.
Laura gemu. El insist` cu o voce rug`toare:
– O s-o \ngriji]i cu blånde]e. Sunt sigur de asta.
Dar amintindu-[i cum fusese el \nsu[i tratat dup` duel, nu mai fu sigur de
nimic [i \ncepu s`-[i fac` griji.
Mama Hoorps nu catadicsi s`-i r`spund` [i se aplec` spre Laura.
– Bra]ul e rupt... |n privin]a gleznei...
Mama Hoorps ridic` delicat piciorul r`nit [i-l pip`i cu vårful degetelor. Laura
scoase un strig`t de durere [i Arnaud sim]i c` i se taie r`suflarea.
Doftoroaia ap`s` pe o vån`taie [i spuse cu simpatie:
– Te doare, dr`gu]o, nu-i a[a?
Examin` degetele apoi puse \ncet piciorul la loc pe cear[af, continuånd s`
vorbeasc`.
O SO}IE NEDORIT~ 217

– Nimic rupt. O entors` doar...


Arnaud trase aer \n piept.
Mama Hoorps \[i continu` monologul:
– O s` bandajez foarte stråns glezna, dar nu trebuie s` pun` piciorul jos trei
s`pt`måni. Cel pu]in trei s`pt`måni! Contez pe dumneavoastr`, domnule
Arnaud, s` veghea]i la asta.
– O s` veghez, \i promise el. De altfel...
Ea nu-l l`s` s` continue:
– Va trebui \ns` s` se ridice \n fiecare zi, ca s` nu anchilozeze. Sunte]i destui
\n casa asta ca s-o ajuta]i s` stea \n picioare f`r` s` se sprijine pe piciorul bolnav.
– O s` aranjez asta, fu de acord Arnaud.
– Cel pu]in trei s`pt`måni, ne-am \n]eles? M-ai \n]eles, micu]` lady?
Apoi i se adres` lui Daisie:
– Spune-mi, exist` ni[te laudanum pe aici?
– Da, doamn` Hoorps, se gr`bi ea s`-i r`spund`, fericit` c` f`cea \n sfår[it
apel la ea. Lady Laura ia laudanum \n fiecare lun`. Sufer` foarte mult \n prima zi
a...
Se \ntrerupse brusc, amintindu-[i c` era [i un b`rbat \n \nc`pere.
– Cånd o dor din]ii, sfår[i ea ro[ie ca focul \n obraji.
Arnaud n-o lu` \n rås pe Daisie pentru \ncurc`tura f`cut`. Acest detaliu al
vie]ii intime a Laurei \l f`cea [i mai sensibil la ce era mai feminin, mai vulnerabil
\n fiin]a ei. Preocupat de gåndurile lui, nici n-o auzea pe mama Hoorps dånd
ordine. Tres`ri totu[i la vocea lui Daisie care se mira:
– Doamn` Hoorps! Doz` tripl`?
– F` ce-]i spun. Imediat ce o s` termin, tån`ra lady va c`dea \ntr-un somn
profund. {i somnul e cel mai bun remediu \n acest caz. Hai, la treab`!
Daisie se gr`bi s`-i dea ascultare [i mama Hoorps, dup` ce ridic` p`rul Laurei
unse rana de la tåmpl` cu o pomad` albicioas`.
– E o nimica toat`. R`nile de la cap sångereaz` abundent, dar adeseori sunt
mai mult impresionante decåt grave.
Arnaud d`du din cap, privind peretele din spatele ei. Cu fruntea acoperit`
de sudoare, tremura la gåndul a ce urma s` se \ntåmple.
218 MARNIE DE MAREZ

Iar r`nitei \l cl`n]`neau din]ii de spaim`.


– Acum o s`-]i bandajez piciorul, micu]` lady. E[ti gata? \i vorbi ca o mam`
mama Hoorps, luånd cu grij` \n måini piciorul umflat.
Laura d`du din cap \n semn c` n-are \ncotro. Cånd sim]i o durere vie \n
glezn`, lacrimile \i ap`rur` la col]urile pleoapelor. |nchise ochii [i-[i ]inu
r`suflarea, \ncercånd s` lupte \mpotriva suferin]ei. C`utånd pe pip`ite un obiect
de care s` se aga]e, degetele ei prinser` o mån` care o strånse cu putere [i nu-i
mai d`du drumul.
Nu deschise ochii decåt cånd o auzi pe doftoroaie anun]ånd: e gata.
Cum durerea sc`dea \ncetul cu \ncetul, \[i trase måna din cea a lui Arnaud.
– Totul e \n regul`? o \ntreb` el cu blånde]e, mångåindu-i måna.
V`zu r`spunsul \n ochii ei alba[tri. |n afar` de nelini[te, citi \n ei o uimire
nespus`.
Ar fi trebuit s`-i mul]umeasc` pentru \ncurajare, dar din cauza certurilor din
trecut, refuza s`-[i exprime recuno[tin]a cu voce tare, de team` s` nu dea o not`
mai personal` rela]iilor lor.
Mama Hoorps se apropie din nou de pat.
– Daisie, vrei s`-i ridici capul st`pånei tale ca s`-[i poat` bea paharul de
laudanum?
– Fac eu asta, se gr`bi Arnaud s` se ofere apropiindu-se de Laura [i f`cånd
ceea ce ceruse doftoroaia.
Ea \nghi]i cåteva pic`turi, doar pentru a-i face lui pl`cere, fiindc` p`rea c`
]ine atåt de mult la asta... Apoi scutur` imperceptibil din cap [i \mpinse paharul.
– Doamn` Hoorps? Ce s` fac? se alarm` Arnaud.
– Lady Laura, fi]i rezonabil` [i be]i tot ce con]ine paharul, insist` mama
Hoorps cu fermitate. Trebuie.
Laura \i d`du imediat ascultare.
– Domnule Arnaud, o s` am nevoie de ajutorul dumneavoastr`. Ah, dac`
doamna Higgins ar fi fost aici! Mai exist` vreun b`rbat \n casa asta?
Arnaud deschise gura pentru a deplånge absen]a lui Mortimer, cånd Daisie
scoase un mic strig`t:
– Barty! S-a \ntors. Va face totul ca s` v` ajute, doamn` Hoorps.
O SO}IE NEDORIT~ 219

{i d`du fuga \n curte. Mama Hoorps d`du din cap [i preg`ti atelele [i
bandajele pe un scaun aflat \n apropierea patului. Apoi unse un pansament alb
cu o pomad` al c`rei miros camforat umplu \ntreaga camer`.
– O s`-mi trebuiasc` ni[te coniac pentru a-l \mbiba la momentul potrivit.
Asta va ajuta ca piciorul s` se dezumfle mai repede.
|n timp ce Arnaud fugea s` caute ni[te coniac, doftoroaia \[i \ndrept` aten]ia
asupra bra]ului rupt. Nu era prea impresionat` de situa]ie. Un bra] frumos [i alb
ca acesta s` aib` de suferit dintr-o prostie... o plimbare pe cal... Tinerii `[tia
boga]i nu [tiu cum s` se mai distreze!
Arnaud \i aduse sticla cu alcool. Mama Hoorps o lu` distrat`, \n timp ce se
adresa r`nitei:
– Cum merge, micu]` lady?
F`r` a-i a[tepta r`spunsul, continu`:
– Totul o s` fie bine, mama Hoorps garanteaz`.
Apoi se adres` so]ului:
– O s` v` ar`t cum trebuie s-o ]ine]i. Veni]i \n partea asta. A[eza]i-v` \n fa]a
so]iei dumneavoastr`, \n a[a fel \ncåt s-o pute]i lua \n bra]e. Nu v` fie team` s-o
strånge]i. Fiindc` nu trebuie pentru nimic \n lume s` se mi[te. Ne-am \n]eles?
Deloc. Lady Laura, dac` vre]i s` v` ag`]a]i de ceva, lua]i-l de gåt pe so]ul
dumneavoastr`. Prinde]i-v` de ce pute]i. De c`ma[`, foarte bine. Suntem gata?
N-o s`-i da]i drumul? Haide, haide, nu mai plånge]i. Totul se va sfår[i atåt de
repede, \ncåt n-o s` v` vin` s` crede]i.
V`zu ochii somnoro[i ai tinerei femei, asupra c`reia laudanumul \ncepuse
s`-[i fac` efectul. Arnaud observase [i el asta [i regreta din tot sufletul c` nu-i
d`duse [i lui s` bea din el.
– Daisie, vino! }ine måna st`pånei tale. Dac` nu vrei s` te ui]i, \nchide ochii
dar nu-i da drumul. Dar s` nu tragi. Nu faci decåt s`-i ]ii cu putere måna, [i la
\n`l]imea potrivit`... Acum noi doi, Barty. Tu vei ]ine bra]ul la aceast` \n`l]ime.
Cånd o s`-]i spun, \l tragi \ncet. O s` te ghidez pån` cånd o s` reu[esc s` pun
osul la locul lui.
Imediat ce fiecare se post` la locul care-i fusese indicat, mama Hoorps trase
aer \n piept.
220 MARNIE DE MAREZ

– Gata? |nceti[or...
Fur` ultimele cuvinte pe care le percepu Laura \nainte s` simt` o durere
atroce.
Stråns` \n ni[te bra]e care tremurau [i ele, auzea ni[te strig`te f`r` s`
realizeze c`-i apar]ineau.
– Opri]i-v`! ordon` cineva.
Laura \ncet` s` se zbat`, imediat ce sim]i c` fusese l`sat` \n pace.
– Gata, scumpa mea, \i [opti o voce la ureche.
– Din p`cate nu, spuse mama Hoorps. Osul n-a intrat exact la locul lui.
Trebuie s-o lu`m de la cap`t.
Arnaud se ridic`, cu gulerul c`m`[ii atårnåndu-i rupt de gåt.
– Ah, asta nu! N-o s-o lua]i de la cap`t! N-o s-o mai face]i s` sufere pe so]ia
mea. N-o s` mai tolerez asta. Incompeten]a dumneavoastr` dep`[e[te orice
\nchipuire!
Scutur` din cap [i gulerul rupt p`rea s` bat` tactul.
Livid` la fa]` din cauza umilin]ei, doftoroaia \ncepu s`-[i strång`
instrumentele [i s` le arunce \n dezordine \n paporni]`.
– Fiindc` sunt a[a de nepriceput`, duce]i-v` [i c`uta]i pe altcineva, replic` ea
pe un ton hot`råt.
– Arnaud, gemu Laura, tr`gåndu-l u[or de mânec`.
Nimeni nu auzi acest apel tånguitor, \n afara celui interpelat care se \ntoarse
spre ea [i se a[ez` pe pat. Ochii lui cenu[ii \[i cufundar` privirea \n albastrul
ochilor Laurei, care \notau \n lacrimi, dovedindu-i cåt era de mi[cat la auzul
numelui s`u.
– Arnaud, te rog. N-o l`sa s` plece. Te implor... nu vreau s` r`mån infirm`...
Ai mil` de mine. N-o l`sa!
El d`du din cap. Nu-i st`tea \n fire s` se umileasc`. Dar pentru Laura ar fi
c`zut \n genunchi [i \n fa]a diavolului.
Se \ndrept` spre mama Hoorps.
– Doamn` Hoorps, v` prezint scuzele mele. Vorbele mi-au dep`[it gåndul.
Nu suport s-o v`d suferind pe so]ia mea, e ceva mai puternic decåt mine. Nu mai
[tiu ce e cu mine. Totu[i, dac` cineva de aici de fa]` se poate l`uda cu serviciile
O SO}IE NEDORIT~ 221

dumneavoastr`, eu sunt acela. Draga mea doamn` Hoorps, mi-a]i salvat via]a.
Peste tot se vorbe[te de dumneavoastr` ca despre o binef`c`toare. |mi pare
nespus de r`u c` v-am ofensat. V` rog, r`måne]i, nu ave]i de-a face cu un ingrat.
R`måne]i [i \ngriji]i-mi so]ia, v` rog! Din mil` pentru ea.
Mama Hoorps vedea c` frumosul domn nu mai f`cea acum pe zmeul! Se
uit` \ndelung la el, for]åndu-se s`-[i ]in` \n fråu amorul propriu, care o \ndemna
s` plece. Cu un oftat resemnat, \[i scoase din nou bandajele [i unsorile.
– Ah, v` mul]umesc, doamn` Hoorps! O s` v` fiu ve[nic recunosc`tor.
– Bine, \l \ntrerupse ea, gr`bit` s`-[i reia treaba. S` [tii, tån`rul meu domn,
c` se \ntåmpl` foarte rar s` po]i pune la loc o fractur` din prima \ncercare. |n
sfår[it, pe scurt, v` accept scuzele [i s` uit`m de asta.
Toate privirile pline de mil` se \ntoarser` spre biata Laura. Aceasta era \n
c`ma[` de noapte, lungit` pe patul ei. |n alte \mprejur`ri, nici un b`rbat n-ar fi
fost admis \n camera ei, dar se p`rea c` ast`zi nu mai conta.
Mama Hoorps li se adres` b`tånd din palme:
– Haide]i!
Fiecare \[i relu` locul.
Totu[i, de data asta imediat ce atinse fractura, doamna Hoorps v`zu capul
Laurei c`zånd \ntr-o parte.
– Le[in`, se sperie Arnaud.
– Cu atåt mai bine! spuse doftoroaia, u[urat`. Asta [i speram. Acum putem
lucra mai u[or.
|[i f`cu treaba cu atåt mai bine cu cåt nimeni nu scotea nici un cuvånt. De
data asta, fu sigur` c` osul fracturat fusese a[ezat \ntr-o pozi]ie bun`. Aplic` un
pansament \mbibat \n coniac [i puse atelele. Dup` care le fix` cu ni[te benzi late
de pånz`, pe care le strånse cu putere. De la \ncheietur` pån` la cot, bra]ul rupt
era complet imobilizat.
– Iat` c` micu]a lady se treze[te, spuse ea cånd o v`zu pe Laura c` deschide
ni[te ochi sticlo[i.
Un suspin de u[urare sc`p` de pe toate buzele. Acesta fu momentul ales de
Daisie pentru a \ncepe s` tremure [i s` izbucneasc` \n plâns.
– Au l`sat-o nervii, spuse Barty \n chip de scuz`. O s` m` ocup eu de ea.
222 MARNIE DE MAREZ

O scoase afar` s` ia pu]in aer, [optindu-i "sst, sst, gata, s-a terminat, frumoasa
mea", urm`rit` de privirile inocente ale mamei Hoorps care arbora un zåmbet
satisf`cut.
Apoi reveni lång` pacienta ei.
– Cum te sim]i? Nu-mi r`spunde, odihne[te-te, totul e \n regul`, \i spuse ea
zåmbind p`rinte[te.
Se \ntoarse pe urm` spre Arnaud.
– Ei bine, domnule Arnaud? Am f`cut o treab` bun`, nu-i a[a? |n ciuda
incompeten]ei mele.
– O adev`rat` art`, doamn` Hoorps! V` rog s` m` scuza]i pentru ie[irea mea
de adineaori... Dar este normal ca so]ia mea s` adoarm` atåt de repede? o
\ntreb` el cu un aer nelini[tit, aplecåndu-se spre Laura.
– Bine\n]eles c` e normal. Din cauza laudanumului. Acum, micu]a lady va
dormi ca un \nger pån` måine diminea]`. Asta o va ajuta s` prind` puteri. Chiar
dac` sufer` pu]in, nu-[i va da seama de asta. Vre]i s` m` ajuta]i s` rulez bandajul?
Mul]umesc.
|n timp ce \nf`[ura banda de pånz`, d`dea din cap ca pentru a-[i aproba
propriile vorbe.
– Nu v` face]i griji, n-o s` moar` din asta [i, \n fond, ce-a fost mai r`u a trecut.
Ah! M` face]i s` råd. Se vede cåt de colo c` \nc` nu ave]i copii. |n privin]a asta,
v` previn de pe acum: s` nu conta]i pe mine \n ziua cånd se va \ntåmpla. Cånd
un so] e prea \ndr`gostit de so]ia lui, ca \n cazul dumneavoastr`, o na[tere acas`
e un adev`rat chin [i pentru moa[`. {i \n plus, lipsit de r`bdare cum sunte]i, nu
m-a[ putea \n]elege cu dumneavoastr`. Sunte]i de acord \n privin]a asta? Copiii
dumneavostr` vor fi adu[i pe lume de cine vre]i, dar nu de mine.
Tulburat de vorbele ei, Arnaud o pl`ti generos, apoi o \nso]i pån` la ie[ire
[i-i smulse promisiunea c` va veni peste dou` zile s` strång` bandajul dup`
dispari]ia umfl`turii.
– Mul]umesc, prin]ul meu. Mi-ai spus ni[te lucruri nedrepte [i nepl`cute
adineaori, dar recompensa \ntrece orice a[tept`ri, spuse ea zorn`ind \n mån`
monezile de aur.
Ajunser` pån` la cabrioleta care o a[tepta \n curte.
O SO}IE NEDORIT~ 223

Ea se \ntoarse pentru a-i face un semn lui Barty care veni s-o ajute s` urce,
dar f`r` s-o scape din ochi pe Daisie.
Arnaud \nchise \ncet u[a camerei [i r`mase mult timp \n picioare lång` pat.
Nu se putea \mpiedica s-o soarb` din ochi pe tån`ra femeie adormit`. Spaima
lui disp`rea \ncetul cu \ncetul [i parc` \ncepea din nou s` respire \n voie, s`
tr`iasc`...
O senza]ie \ngrozitoare de vinov`]ie \l cuprinse brusc [i-[i d`du seama c`
via]a lui f`r` Laura ar fi insuportabil`. O iubea din tot sufletul. Cu disperare [i
f`r` speran]`.

***

Ea \l a[tepta lång` u[a de serviciu, acolo unde zidul f`cea un cot. Iar Barty
nu reu[ea s`-[i desprind` privirile de la chipul ei atr`g`tor.
– Daisie, suspin` el \ntinzåndu-i måna ca s-o trag` spre el.
Nehot`råt`, fata privi \n dreapta [i-n stånga \nainte de a se apropia. Barty era
bronzat. Prin contrast, ochii lui verzi p`reau s` str`luceasc` precum smaraldele.
– Daisie, scumpa mea, [tiu c` pare o prostie din partea mea, dar nu m` pot
ab]ine s` sper c` \ntr-o bun` zi te voi face s` m` iube[ti pu]in.
|ncurcat`, ea \[i plec` privirea [i studie pavajul cur]ii. |n cele din urm` spuse,
jum`tate resemnat`, jum`tate bucuroas`:
– De ce te ab]ii?
El nu \ndr`zni s` cread` c` a \n]eles bine. T`cerea se a[ternu \ntre ei, o t`cere
pe care ea nu putu s-o mai \ndure.
F`r` s`-[i ridice privirea, \i \ntoarse spatele.
Dintr-un salt, Barty o ajunse din urm`. Se f`cuse destul de greu lumin` \n
capul lui, dar pån` la urm` pricepuse.
– A[teapt`! A[teapt`! Ai vrut s`-mi spui c` poate...?
Chipul lui Daisie se lumin`.
– Nu poate, Barty. Sigur. Tare mi-e team` c` m-am \ndr`gostit de tine.
224 MARNIE DE MAREZ

Cu un zåmbet emo]ionat pe buze, Barty \i prinse måinile [i o trase mai


aproape de el.
– Daisie... oh... Nu [tiu... Daisie? E posibil?
– N-a[ fi vrut cu nici un pre] s` fie a[a. Totu[i, uite c` mi s-a \ntåmplat!
r`spunse ea ridicånd resemnat` din umeri. Ast`zi nu mai pot s` neg asta. Te
iubesc.
– Nu cumva se datoreaz` faptului c` ]i-am adus-o pe st`påna ta? S` nu te
crezi obligat`... dac` e doar recuno[tin]`...
– |]i mul]umesc c` mi-ai g`sit st`påna [i ai adus-o \napoi, dar nu din cauza
asta. Te iubesc de mult timp. Dar tu ai cunoscut atåtea femei...
El \i arunc` o scurt` privire plin` de repro[ care spunea: "s` n-o lu`m de la
\nceput, vrei?".
– Ele nu contau. Te c`utam, scumpa mea... Doar pe tine te a[teptam.
Daisie \[i plec` ochii [i, f`r` s` ]in` seama de \ntrerupere, continu`:
– Eu nu [tiu nimic despre dragoste... M` temeam s` nu par o proast` \n ochii
t`i.
– Taci, scumpa mea Daisie. Aminte[te-]i mai degrab` de prima zi \n care
ne-am rev`zut. Mi-ai afirmat atunci c` cel ce va deveni so]ul t`u va fi fericit s` vad`
c` e[ti virgin`, \n noaptea nun]ii voastre. Nu te \nro[i, draga mea, aveai de o mie
de ori dreptate. O s` fiu cel mai fericit [i cel mai måndru dintre b`rba]i. Dac`
accep]i, bine\n]eles, s` te m`ri]i cu mine.
R`maser` ochi \n ochi un timp f`r` sfår[it. Apoi \ncet, ezitånd, Barty \[i lipi
buzele de gura lui Daisie \ntr-o mångåiere u[oar` la \nceput, apoi din ce \n ce
mai lacom. Aceast` s`rutare o f`cu pe Daisie s` se lipeasc` de trupul voinic al
b`rbatului, s`-[i strecoare måna \n p`rul lui des, p`rånd s` nu i se mai
\mpotriveasc` deloc.
Cu r`suflarea t`iat`, el se retrase \nainte de a fi prea tårziu.
– Scumpo... trebuie s`-]i m`rturisesc un lucru. Cånd eram atåt de disperat
din cauza refuzului t`u, cånd m` temeam c` n-o s` m` vrei niciodat`, am f`cut
un leg`månt. I-am promis sfåntului Bartolomeu, patronul meu, c` n-o s` m`
ating de tine pån` \n noaptea nun]ii noastre... |n]elegi ce vreau s` zic? O s` a[tept
s` devii so]ia mea \nainte de...
O SO}IE NEDORIT~ 225

Ea se lipi de el, nesim]indu-se \n stare s` se smulg` din \mbr`]i[area lui.


– Eu n-am promis nimic, protest` ea, sprijinindu-[i capul de um`rul solid al
lui Barty.
– Inimioara mea, s` calci un leg`månt aduce nenoroc. Vreau s` fim ferici]i
amåndoi. Dar o s` am nevoie de ajutorul t`u ca s` r`mån cuminte. De aceea, te
rog s` te \ndep`rtezi pu]in... O distan]` ceva mai acceptabil`.
Daisie f`cu ochii mari. C`ldura care emana din trupul lui nu avea nevoie de
comentarii. |n]elegånd dintr-o dat` despre ce era vorba, ea se d`du \napoi.
– Ai dreptate, nu-i bine s` \ncalci un leg`månt, \ng`im` ea, nespus de
tulburat`.
F`r` \mbr`]i[area lui fierbinte, avea impresia c` soarele apusese, lipsind-o de
c`ldura lui. Locul acela era al ei. Daisie era sigur` acum de asta.
Barty \i \nconjur` umerii cu bra]ul [i o strånse cu duio[ie, certånd-o:
– O distan]` acceptabil`, Daisie, nu la cel`lalt cap`t al lumii. Acum,
spune-mi, scumpo, cånd? S` nu \ntårziem cu nunta, fiindc` faptul c` nu te pot
atinge e peste puterile mele. N-o s` mai suport mult timp, [i din cauza asta o s`
m` ]icnesc.
Ea \ncepu s` råd` [i-[i ascunse fa]a la pieptul lui.
– Lady Laura se \ntoarce la Londra la \ntâi octombrie. A[teapt` pån` atunci.
– Opt s`pt`måni! se indign` Barty. Vrei s` \nnebunesc de-a binelea?
Daisie \l privi \ndelung, cu un aer \nduio[at.
– Timpul va trece foarte repede, o s` vezi. {i nu uita, suntem doi care
a[teapt`.
Se privir` \n ochi, pierdu]i, tulbura]i de aceea[i dorin]`.
– Nu pot s` cred, Daisie a mea. Mi-e team` c` o s` m` trezesc [i o s` descop`r
c` n-a fost decåt un vis. Am visat atåt de des un moment ca acesta. Ciupe[te-m`,
ca s` m` trezesc imediat, dac` e vorba de un vis.
Se apropie de el, dar \n loc s`-l ciupeasc`, \[i \ncol`ci bra]ele \n jurul taliei lui
apoi, ridicåndu-se pe vårful picioarelor, \i d`du la o parte un cårlion] care-i
c`zuse pe frunte, \nainte de a-l mu[ca u[or de buze.
– Oh, inimioara mea, nu-i deloc cinstit din partea ta s`-mi faci a[a ceva, gemu
Barty. Opt s`pt`måni... n-o s` pot rezista atåta timp.
226 MARNIE DE MAREZ

– O s` te ajut. Ce-ai zice dac` ai fi \n locul domnului Arnaud? Nu [tiu dac`


]i-ai dat seama, dar e \ndr`gostit nebune[te de lady Laura.
– {i de ce l-am plånge? El e deja c`s`torit. Are mai multe [anse ca mine.
– Te \n[eli. N-are nici o [ans`. Domni[oara Laura nu poate suferi s-o ating`
un b`rbat... moral ca [i fizic. I s-a \ntåmplat o nenorocire acum patru ani [i de
atunci nu mai reac]ioneaz` ca o femeie normal`.
Daisie t`cu, con[tient` c` nu-i poate spune mai mult. Acest secret nu-i
apar]inea. A[a c` fu extrem de mirat` s`-l aud` pe Barty m`rturisindu-i c` era
oarecum vinovat de aceast` trist` poveste. |i istorisi despre cabana unde el [i
Arnaud se jucau cånd erau pu[ti. Dup` ce auzi restul povestirii, Daisie pricepu
de ce Agnes ap`rea atåt de des \n co[marurile st`pånei sale.
– Mi-am mu[cat degetele de necaz, de atåtea ori... Nu voiam s` aduc un
asemenea necaz pe capul lui Arnaud. Habar n-aveam c` a fost vorba de lady
Laura. Am aflat asta de curånd. A trecut [i ea printr-o \ncercare. Ca [i Arnaud,
poate.
– Domnul Arnaud? Nu m` face s` råd! Un fleac, pe lång` mizeriile \ndurate
de biata mea domni[oar`! Dac` ]i-a[ spune... Anul trecut, la bal, domni[oara era
\mbr`cat` \ntr-o toalet` de sear` cu umerii dezgoli]i. Un tån`r \ndr`gostit de ea
a profitat de umbra unei sc`ri ca s` s`rute um`rul gol al domni[oarei. Aproape
c` s-a \mboln`vit din cauza asta. Dac`-]i spun! Tremura ca o frunz` [i-[i pierduse
complet vocea, a[a cum i se \ntåmpl` de fiecare dat` cånd e speriat`. Am crezut
c` o s` dea \n altele. Biata mea domni[oar` are ni[te co[maruri groaznice.
Domnul Arnaud s-a purtat foarte uråt cu micu]a noastr` lady, asta delicat spus.
A[a c`, s` nu cumva s` crezi c` va pleca \nainte de data fixat`, riscånd s`
compromit` anularea c`s`toriei. |[i dore[te prea mult s` se debaraseze de un
astfel de so]!...
Iar domnul Arnaud nu va culege decåt ce a sem`nat [i ceea ce merit`. A[a c`
vezi, \n ciuda timpului cât va trebui s` mai dai dovad` de r`bdare, ai mai multe
[anse ca el.
Continu`, privindu-l \n ochi cu un surås dr`g`la[:
– S` nu disper`m, scumpul meu. Opt s`pt`måni nu sunt cine [tie ce.
Felul cum \i vorbise i se p`ru o mångåiere.
O SO}IE NEDORIT~ 227

– De acord, dar cu o condi]ie, pretinse el aranjåndu-i o suvi]` de p`r care


sc`pase din coc. S` ne vedem mai des. Cånd iube[ti a[a cum te iubesc eu,
desp`r]irea e greu de suportat.
|n momentul cånd Arnaud \ncepuse s` se simt` cuprins de nervozitate, u[a
se deschise \ncet [i Daisie se strecur` cu pa[i u[ori \n camera \ntunecoas` din
cauza perdelelor trase.
– |n sfår[it, ai ap`rut! [opti Arnaud.
Daisie tres`ri, acoperindu-[i gura cu palma ca s`-[i \n`bu[e un strig`t speriat.
– Domnule, ce spaim` am tras! Domnule, Barty vrea s` v` spun` ceva \n
privin]a accidentului...
– Nu e momentul, o repezi Arnaud, dar apoi \[i reveni. De altfel, nu pot s`
m` mi[c de aici.
– Pute]i s` pleca]i lini[tit, domnule. Doar n-o s-o las singur` pe lady Laura.
O s` aranjez \ntre timp camera. {i n-am s-o scap din ochi nici m`car o clip`.
El se mul]umi s` dea din cap, mai preocupat de somnul Laurei decåt de
discu]ie.
– S` nu ie[i din camera asta pån` m` \ntorc!
Tonul lui autoritar nu admitea nici un comentariu. |n genunchi lång` pat,
Daisie aduna tot ce l`sase s` cad` doamna Hoorps: buc`]i de pansament, buc`]i
de lemn din atelele pe care Barty le mai mic[orase.
Laura oft`, f`r` s` se trezeasc` \ns`. Stånd nemi[cat lång` u[`, Arnaud nu se
mai s`tura privind-o. Avea un aer atåt de vulnerabil. Zgårieturile de pe obraz
f`ceau s` ias` \n eviden]` paloarea tenului.
– S` n-o l`[i o clip` singur`.
}i-o \ncredin]ez.
V`zånd c` Daisie tace, el insist`:
– Daisie! Pot s` contez pe tine, nu-i a[a?
– Bine\n]eles, domnule, spuse ea repede.
Barty \l duse pe Arnaud pån` la grajduri. Imediat ce intrar`, Azur \ncepu s`
se agite, ner`bd`tor s`-i arate st`pånului c`-l recunoscuse.
– Da, b`iete, \i spuse Barty dåndu-i o palm` prietenoas` pe spatele puternic.
Cer[e[te o mångåiere, ad`ug` el \n aten]ia lui Arnaud.
228 MARNIE DE MAREZ

– E[ti frumos, Azur, dar nu e momentul... Hai, Barty, ce \nseamn` tot acest
mister?
– Vino \ntåi s` vezi asta.
Din boxa ocupat` \n mod obi[nuit de månzul gri, Barty adun` cu vårful
degetelor ni[te pudr` de culoare neagr`.
– Dup` p`rerea ta, ce e asta?
Arnaud se apropie, se aplec` peste måna \ntins` a lui Barty, privi cu aten]ie
pudra, apoi fånul [i scutur` din cap \n semn de ne[tiin]`.
– Nu pricepi? Ei bine, o s`-]i spun eu. E un toxic foarte periculos.
– Otrav`?
Arnaud era stupefiat la ideea c` cineva ar fi putut dori r`ul månzului.
– Otrav`! Da, dar nu mortal`. D` ni[te colici \ngrozitoare. Andrew nu s-ar fi
descurcat singur, te asigur c` doi n-au fost deloc prea mul]i. Dar e ceva [i mai
r`u. Vino pån` \n [el`rie, fiindc` am s`-]i mai ar`t ceva. Nici nu-]i vine s` crezi...
Cånd i-am luat harna[amentul lui Circe... am \n]eles imediat ce a scos-o din min]i
pe iap`: ni[te ghimpi i-au sfå[iat spatele; erau adånc \nfip]i \n carnea ei. Prive[te.
Se l`sar` pe vine [i Barty adun` ni[te ghimpi lungi.
– Convinge-te singur. Nu-i de mirare c` Circe s-a ambalat a[a.
– Andrew! [opti Arnaud.
S`ri \n picioare, cuprins brusc de o asemenea månie \ncåt, timp de o clip`,
se sufoc`.
– Andrew! url` el.
– Nu, Arnaud. Nu. Andrew n-are nici o vin`. Nici m`car nu i-am pomenit de
asta. Azi-diminea]`, el a pus [aua pe Circe. Apoi, la fel ca \n toate zilele, a legat-o
\n spatele grajdului. Lui Circe-i place umbra...
Scoase un oftat din adåncul pieptului.
– |i pl`cea, continu` el. Zgomotul potcoavelor pe pietrele din curte o
enerva. {i de aceea, Andrew o l`sa \ntotdeauna \n acel loc acoperit cu iarb`.
Andrew este cam \ncet la treab`, dar se \n]elege cu animalele. |n diminea]a asta,
ocupa]i cum am fost amåndoi cu månzul bolnav, oricine s-ar fi putut apropia de
Circe ca s`-i strecoare ni[te spini sub [a, fiindc` noi tot n-am fi v`zut nimic.
Arnaud nu pricepea deloc unde voia s` ajung` Barty.
O SO}IE NEDORIT~ 229

– Cine putea s` se apropie de caii no[tri?


– Caii no[tri? Chiar crezi c` ai no[tri erau viza]i? Nu sunt prea sigur de asta.
Dac` lady Laura era cea vizat`? Afacerea mi se pare foarte bine pus` la punct. |n
primul rånd \l \ndep`rteaz` pe Andrew, \ndreptându-i aten]ia asupra unui
animal pe care l-a \mboln`vit \n mod inten]ionat, [i pe urm` se ocup` de Circe.
|n ciuda siguran]ei \nc`p`]ånate manifestate de Barty, lui Arnaud nu-i venea
s`-[i cread` urechilor.
– Ai \nnebunit, bietul meu Barty! Cine? Spune-mi cine i-ar fi vrut r`ul Laurei!
Ea n-a f`cut niciodat` r`u nim`nui. Aici, toat` lumea o ador`. A[a c`, d`-mi un
motiv plauzibil.
Abia rezist` dorin]ei de a nu-l lua de umeri, ca s`-l scuture pu]in pe fratele
lui de lapte.
– Chiar crezi c` n-am destule griji cu accidentul so]iei mele, \ncåt \ncerci
s`-mi mai vâri \n cap [i ni[te idei cu totul aiurea?
Barty `sta era un idiot. Trebuia s` fii nebun ca s` crezi c` cineva ar fi avut
inima s` atenteze la via]a Laurei! Dar nu i-ar fi servit la nimic s` discute cu
\nc`p`]ånatul `sta. Arnaud avea impresia c` a intrat \ntr-un tunel lung din care
nu avea energia s` ias`.
Din fundul grajdului, un nechezat puternic \i smulse din gåndurile lor.
Vrånd s`-l calmeze pe prietenul lui din copil`rie, Barty admise \n sinea lui c`
aceste idei nu erau poate decåt rezultatul emo]iilor \ndurate \n cursul zilei. C`,
\n definitiv, nu era sigur de nimic [i c` cel mai bine ar fi fost s` nu sufle \nc` nici
un cuvånt nim`nui, [i \n special ladyei Laura.
– Aveai mai pu]in` imagina]ie pe vremuri, sfår[i prin a remarca Arnaud.
P`rea mai u[urat cånd rosti aceste cuvinte. Barty recunoscu c` era posibil ca
imagina]ia s`-i fi jucat feste.
Totu[i, nimeni nu-i va scoate din cap ideea c` cineva \i pusese gånd r`u
ladyei Laura [i c` poate lucrurile nu luaser` sfår[it cu asta.
Capitolul 17

|n timpul dup`-amiezii, serii [i a unei bune p`r]i din noapte, Laura, cu fa]a
\ntoars` spre fereastr`, se odihnise lini[tit`.
Pu]in \nainte de rev`rsatul zorilor \ncepu s` geam`, \ncercånd s`-[i mi[te
bra]ul r`nit. Laudanumul nu-[i \ncetase \ns` efectul, ]inånd-o \ntr-o stare de
somnolen]`.
|n toropeala ei, \ncerca s` se \ntoarc` pe o parte [i capul ei se agita pe pern`.
|n ciuda sim]urilor adormite, Laura \[i d`dea seama c` cineva o ]inea,
obligånd-o la imobilitate.
Cu picioarele lungite, cu capul sprijinit de sp`tarul fotoliului, Arnaud \[i
privea so]ia, ]inånd-o cu putere de mån`. Trupul lui era \n repaus, dar mintea
\i lucra cu intensitate. Ceva se trezise \n fundul sufletului s`u... o emo]ie pe care
credea c` n-o va sim]i vreodat`. Dac` ar fi [tiut c` i se va \ntåmpla a[a ceva, ar fi
comb`tut cu energie respectiva posibilitate, c`utånd s` se conving` singur c` e
\narmat \mpotriva acestui gen de sl`biciune.
Laura mai \ncerc` o dat` s`-[i degajeze måna. Arnaud fu cuprins de un val
de tandre]e atåt de puternic, \ncåt ame]i. Atunci \[i accept` \nfrångerea [i \ncet`
s` mai caute motive. Fiindc` fusese atåt de nebun \ncåt s` se \ndr`gosteasc` lulea
de Laura, fiinc` \i era imposibil s` se gåndeasc` la un viitor din care ea s` fie
exclus`, se recunoscu \nvins [i depuse armele.
De cånd o iubea oare? Poate din seara balului de la ambasad`. Lumina zilei
\ncepu s` r`zbat` cu timiditate prin perdelele groase, cånd el suråse
O SO}IE NEDORIT~ 231

reamintindu-[i cåt fusese de \nciudat \n momentul \n care ea \ndr`znise s`-l


\nfrunte. Da, \n acea sear` pusese Laura st`pånire pe inima lui. {i pe memoria
lui. Fiindc` \[i reamintea totul. Somptuoasa rochie de bal alb`, cu ghirlande [i
buche]ele de flori roz. {i nu uitase nici furia [i gelozia pe care le sim]ise fa]` de
orice b`rbat care se apropia de ea.
Se luptase din r`sputeri. {i acum st`tea aici, tremurånd de team` s` nu-i fac`
r`u, suferind din cauza suferin]ei ei.
"Te iubesc, Laura. Ai cå[tigat, dragostea mea."
Laura f`cu un mare efort s` fixeze forma ghemuit` \n fotoliu, c`utånd pe fa]a
lui tr`s`turile b`rbatului pe care-l cuno[tea. Le reg`si vag, \n ciuda \ntunericului
[i a b`rbii care \ncepuse s`-i creasc`.
Doamne! Era C`pc`unul! Laura nu-l mai v`zuse niciodat` stånd nemi[cat [i
asta-i trezea temerile. Ce f`cea Arnaud lång` patul ei?
Camerista intr` \n \nc`pere [i d`du la o parte perdelele. Apoi veni [i se
aplec` deasupra patului.
– Domni[oar`, o strig` ea \ncet.
Laura d`du din cap \n semn c` a auzit, apoi privirea i se \ntoarse spre
C`pc`unul adormit, \nainte s` revin`, \ntreb`toare, spre Daisie.
– Da, domni[oar`, e chiar domnul Arnaud. N-a p`r`sit de ieri camera
dumneavoastr`.
Buzele Laurei se ]uguiar`: "Oh"! f`cu ea f`r` glas. Apoi [opti cu greutate:
– M-ai l`sat singur` cu el?
Daisie \i f`cu semn s` se lini[teasc`. De data asta, Laura reflect` \ndelung
\nainte de a ridica din umeri cu un gest fatalist.
– Daisie, vreau s` fiu singur` cåteva clipe. Po]i s` m` aju]i?
O prinse de mån` pe Dasie [i ar`t` cu b`rbia spre fotoliu.
– Dup` ce o s`-l sco]i din camer`, bine\n]eles.
– Nu v` mi[ca]i, domni[oar`, \i porunci ea, \mpingånd-o cu blånde]e la loc
pe pern`. Vi s-ar putea face r`u. Atåta timp cåt nu v` mi[ca]i, nu ve]i sim]i nici o
durere. Sta]i lini[tit` aici, eu m` duc s-o caut pe Lucy. Amåndou` v` vom ridica
mai repede.
Dup` care se \ndrept` spre u[`, strigånd tare peste um`r:
232 MARNIE DE MAREZ

– Domnule Arnaud! Domnule! V` rog, trezi]i-v`!


Lui i se p`ru c` abia a]ipise, cånd o voce venind din direc]ia u[ii \l f`cu s`
tresar`. Se ridic`, sim]indu-se anchilozat de tot. Laura!
Ea st`tea \ntins` cuminte \n patul ei. Observ` c` a deschis ochii. Se gr`bi s-o
\ntrebe:
– Te-ai trezit? Cum te sim]i? Ah, Laura, ce spaim` ne-ai tras! Cånd te-am v`zut
\n råpa aia... Doamne, am crezut...
Se \ntrerupse, v`zånd-o c` se crispeaz`. Ochii i se m`rir` \ngrozi]i. |l luase
gura pe dinainte, era clar.
– Circe... [opti ea. Circe...
Amintirile \i revenir` \n galop [i i se \nv`lm`[ir` \n cap \ntr-un haos de
nedescris.
Arnaud deschise de mai multe ori gura, dar cuvintele nu voiau s` ias`. |n cele
din urm` veni s` \ngenuncheze lång` pat, pentru a fi la \n`l]imea ei. Laura se
ridic` pu]in de pe pern`, strångånd din din]i pentru a-[i \mpiedica tremuratul
b`rbiei.
– Barty s-a ocupat de ea... N-a suferit.
Laura d`du din cap, cople[it`.
– Oh, ba da, a suferit! Ore \ntregi... {i eu nu puteam s` fac nimic pentru ea.
|[i sprijini capul de pern` [i lacrimile \ncepur` s`-i curg` [iroaie pe obraji.
– Din vina mea... N-am [tiut s-o st`pånesc... Din vina mea.
– Nu, Laura. Nu din vina ta, a fost...
T`cu subit. Nu putea s`-i spun` nimic, nu voia s`-i spun` mai mult. Biata
copil` era [i a[a destul de ab`tut`. Inutil s-o mai alarmeze, aducåndu-i la
cuno[tin]` ceea ce [tia. Era de datoria lui s`-i alunge orice urm` de team`.
Trebuia s` se arate prudent, ca s` n-o sperie [i mai r`u. De altfel, nu o va mai
p`r`si nici o clip` pån` cånd povestea asta nu va fi pe deplin l`murit`. Chiar dac`
b`nuielile lui Barty erau sau nu fondate.
– Sufle]elul meu, [terge-]i lacrimile [i prive[te-m`. |]i garantez c` nu e[ti cu
nimic de vin`. Barty o s`-]i spun`, la fel ca [i mine, c` nici un b`rbat de zece ori
mai puternic decåt tine n-ar fi reu[it s-o struneasc`.
Dar Laura hohotea de plåns.
O SO}IE NEDORIT~ 233

– A fost vina mea. |ntotdeauna e vina mea... {tiu asta. Mama mi-o repeta
mereu.
Blestemata aia de Clarisse Stanton! Arnaud \[i dori din r`sputeri ca aceast`
scorpie s` mai fie \n via]`, ca s` aib` pl`cerea s-o sugrume cu propriile måini.
– Te asigur c` nu puteai face nimic... Laura, \mi pare r`u s` te v`d atåt de
sup`rat`. {tiu ce \nseamn` s` fii ata[at de un cal [i s`-l pierzi. Am cunoscut [i eu
aceast` durere. La fel ca [i tine, m-am sim]it vinovat. Fiindc` am trecut prin asta,
pot s` ]i-o spun cu måna pe inim`. N-o s-o dai uit`rii pe Circe, dar cu timpul
durerea nu va mai fi aceea[i.
Spunåndu-i aceste cuvinte, o mångåie pe mån`, gata s` se retrag` dac` \l
respingea.
Frecåndu-[i ochii \nro[i]i de plåns, Laura cl`tin` måhnit` din cap.
C`pc`unul fusese \ndurerat din cauza unui cal? Deci, nu era total insensibil?
– |]i mul]umesc, gemu ea, sim]indu-se vrednic` de mil`.
Cånd, \n sfår[it, cele dou` femei intrar` \n camer`, Laura avu impresia c`
revine la via]`. Daisie va lua de acum ini]iativa.
– Nu v` sup`ra]i dac` v` spun, domnule, c` ave]i un aer pu]in obosit. Ar
trebui s` v` duce]i s` v` odihni]i un pic. {i ladyei Laura i-ar prinde bine s` r`mån`
pu]in singur`.
Era gata s` refuze s` plece din camer`, cånd o v`zu pe Laura \nchizånd ochii
[i punåndu-[i capul pe pern`, dåndu-i astfel de \n]eles c` asta era [i dorin]a ei.
Spera din tot sufletul c` o va l`sa \n pace.
– Cu permisiunea ta, Laura, m` retrag. Dar o s` revin imediat.
Ea f`cu un gest cu måna, ca [i cum \l trimitea la naiba-n praznic.
|n zilele urm`toare, bun`voin]a lui Arnaud deveni de-a dreptul obositoare.
{i nu exista nici un mijloc de a-i tempera zelul, toate eforturile Laurei \n acest
sens lovindu-se de un zid. Abia reu[ea s-ob]in` cåteva clipe pre]ioase de
singur`tate, indispensabile orc`rei fiin]e umane.
Arnaud n-o p`r`sea decåt noaptea, \ns` cu greu [i atunci. |n fiecare sear` se
posta acolo [i nu consim]ea s-o lase decåt cånd era vârât` \n pat [i cople[it` de
aten]iile [i \ngrijirile lui. Numai dup` ce se mai asigura o dat` c` Daisie nu se va
mi[ca din budoar, de unde putea auzi, la nevoie, vocea st`pånei.
234 MARNIE DE MAREZ

|ntorcåndu-se \n camera lui, Arnaud se a[eza \n spatele u[ii, a[teptånd \n


zadar o chemare din partea Laurei. Tr`gea cu urechea la [u[otelile din \nc`perea
al`turat`. Gelos pe orele pe care Laura le petrecea f`r` el, se temea mai ales c`
nu-i va mai fi indispensabil.
Abia dup` ce nu se mai auzea nici un zgomot din \nc`perea vecin`, Arnaud
\[i p`r`sea postul [i se culca. Stånd \n \ntuneric, \[i rememora toate momentele
zilei respective, c`utånd motive s` spere. Nu spre el se \ntorcea Laura cånd avea
nevoie de ajutor? Pe cine c`uta din priviri? Pe el, pe so]ul ei!
Starea Laurei se ameliora rapid. De mai multe ori pe zi, Arnaud o ridica
pentru a o duce \n bra]e pån` la [ezlongul de pe teras`, iar ea se prindea cu
bra]ul s`n`tos de gåtul lui. Dar dac` el \ncerca s`-i [opteasc` ceva la ureche, ea
\ntorcea capul [i refuza s`-i r`spund`, jenat` s`-l simt` atåt de aproape.
La patru zile dup` accident, \ntr-o dup`-amiaz` frumoas`, m`tu[a Marjorie
veni s`-i viziteze \n compania monseniorului Wesley. Cei doi prieteni din
tinere]e veniser` s` afle ve[ti [i s-o vad` pe scumpa lor copil`.
Cu un oftat de efect, lady Marjorie se aplec` spre [ezlong [i spuse \ntristat`,
cu vocea ei distins`:
– Scumpa mea! Biata mea copil`!
Arnaud se apropie imediat, grijuliu de a t`ia din scurt orice manifestare de
acaparare din partea acestei m`tu[i care p`rea prea posesiv`. Dac` lady Wharton
avea inten]ia s-o ia pe Laura cu ea la Londra sau s` se instaleze aici, o s` fie
dezam`git`. Laura era a lui. El singur avea dreptul s` vegheze asupra ei. Dac`
ochii lui Arnaud ar fi fost ni[te pistoale, lady Wharton n-ar fi ie[it vie din casa
episcopal`. Ea \[i d`du seama de asta [i-i \ntoarse privirea asasin`. Dac` tån`rul
`sta c`uta cearta cu lumånarea, o va g`si \n mod precis.
|n cele din urm` nu-i mai d`du aten]ie tån`rului Willier, care \n ochii ei era
un b`rbat nervos, cu un caracter \nd`r`tnic.
Cu elegan]a care marca fiecare din gesturile ei, lady Wharton \[i scoase
m`nu[ile [i le puse cu delicate]e pe m`su]a de lång` [ezlong.
Dintr-o dat`, \ncremeni. V`zånd piciorul bandajat care st`tea sprijinit pe un
taburet, pe chipul ei ap`ru o expresie de repro[.
– {i piciorul? Nimeni nu m-a informat de asta, spuse ea pe un ton indignat.
O SO}IE NEDORIT~ 235

– Nu-i nimic, m`tu[`. Doar o entors`, o nimica toat`.


– Ia te uit`! O entors` e o nimica toat`? Biata de tine, \n ce hal ai ajuns. {i
asta doar din pl`cerea nes`buit` de a te plimba c`lare.
|[i atinse pieptul cu vårful degetelor.
– Eu fac plimb`ri c`lare?
– Te rog, m`tu[`. Te rog din suflet. |mi repro[ez deja o mul]ime de lucruri,
o \ntrerupse Laura gr`bit`.
Lady Wharton \n]elese dup` vigoarea protestului c` remarca ei atinsese un
punct sensibil.
– Iart`-m`, scumpo. To]i am fost foarte sup`ra]i din cauza accidentului t`u
[i, nu-]i ascund asta, m` simt \nc` teribil de tulburat`. Hai, \n a[teptarea ceaiului,
poveste[te-mi exact ce s-a \ntåmplat.
M`tu[a Marjorie accept` måna \ntins` de nepoata ei \nainte de a se a[eza pe
scaunul indicat de Laura.
F`r` s`-[i dea seama de agita]ia stårnit` de prezen]a sa \n råndul
personalului, monseniorul Wesley travers` \ncet holul dup` ce-i salutase pe
servitorii aduna]i s`-l \ntåmpine. Schimb` cåteva cuvinte cu doamna Higgins,
apoi se duse pe teras` ca s-o \mbr`]i[eze pe scumpa lui veri[oar` Laura.
– Draga mea copil`, cåte griji ne-am f`cut. Mai aveam cåteva fire de p`r \n
cap [i mi-au albit [i astea.
Izbucni \ntr-un rås sincer, råsul unui om care se ia singur peste picior pentru
un lucru nevinovat.
Privirea lui o p`r`si pe Laura [i se \ndrept` spre Arnaud, care st`tea ca o
santinel` lång` so]ia lui, veghind asupra ei ca [i cum ar fi fost o comoar`.
– Ah, dragul meu v`r! Probabil te-ai speriat \ngrozitor! Din fericire, Domnul,
\n marea sa bun`tate, ne-a dat puterea s` suport`m...
Foarte elocvent prin voca]ia sa, episcopul de St. Paul vorbi vreo jum`tate de
or`, \mpiedicåndu-i pe to]i s` se simt` \n largul lor.
Arnaud nu-l \ntrerupse, dar profit` de o pauz` pe care o f`cu episcopul ca
s`-[i trag` r`suflarea, pentru a-i propune s` mearg` \mpreun` s` vad` caii.
Nu era nevoie s` fii mare psiholog ca s` \n]elegi c` tån`rul v`r dorea o
\ntrevedere \n tête-à-tête, a[a c` prelatul se gr`bi s` fie de acord cu propunerea.
236 MARNIE DE MAREZ

– Ei bine, Arnaud? \l \ntreb` el, imediat ce se aflar` departe de orice ureche


indiscret`.
Arnaud \i povesti ce se \ntåmplase, adic` evenimentele [i urm`rile lor. Apoi
trecu la descoperirea ghimpilor [i, de aici, la concluziile lui Barty.
Pe m`sur` ce-l asculta, monseniorul \[i pierdea aerul distrat. Chipul lui
arbor` brusc o expresie consternat`.
– C` cineva le face r`u cailor vo[tri, e deja un fapt \ngrijor`tor. Dar dac`,
dup` cum presupune gr`jdarul [ef, Laura era cea vizat`, trebuie se lu`m \n
considerare p`rerea lui. Eventual, clauzele probei voastre ar putea fi modificate.
Poate ar trebui chiar s` ne gåndim s`-i punem cap`t.
Atunci cånd el se a[tepta la vorbe de \mb`rb`tare, bufni]a asta b`trån` \i
spunea c` ar fi mai prudent ca [ederea lor s` se termine \nainte de data
prev`zut`! Nemul]umit de pozi]ia lui, Arnaud protest` sus [i tare:
– Monseniore, nu ]ine seama de punctul lui Barty de vedere, fiindc` nici eu
nu sunt \n \ntregime de acord cu el. Personal, cred c` e vorba doar de un act
r`uvoitor, care nu vizeaz` decåt caii. Cine i-ar putea dori r`ul Laurei? Spune-mi,
vere, cine ar avea interes s-o fac` s` dispar` pe Laura?
– Tu, Arnaud!
Tån`rul scoase un strig`t de indignare.
– Eu?! Cum... cum po]i presupune o clip` c`...?
Tonul lui era atåt de vehement, \ncåt episcopul consider` c` e mai bine s`
intervin`, \nainte ca pe Arnaud s`-l loveasc` damblaua.
– Haide, haide, lini[te[te-te, b`iete. Lini[te[te-te.
Cu un gest de \mp`care, \l lu` de umeri pe Arnaud.
– Nu te ambala a[a. N-am f`cut decåt s` r`spund la \ntrebarea ta. Dac` Laura
ar disp`rea, tu ai fi mo[tenitorul ei. Doar e[ti \nc` so]ul ei, vere.
– Ah, Doamne! [opti Arnaud degajåndu-se de bra]ul care \ncepuse s`-l
incomodeze. Eu nu v`d problema din punctul acesta de vedere. Ce s` fac? Nu
vreau s` fiu mo[tenitorul Laurei. Descurca]i-v` cum vre]i, dar eu nu vreau s` fiu
mo[tenitorul ei. Eu vreau... s` nu i se \ntåmple nimic... Ai dreptate. Ar trebui s`
p`r`sim acest loc. S` ne desp`r]im. Indiferent cåt de greu mi-ar fi, prefer
desp`r]irea \n locul riscului de a o pierde.
O SO}IE NEDORIT~ 237

Cu un gest blånd, prelatul \l mångåie pe cap.


– Mie \mi revine s` decid dac` trebuie s` mai r`måne]i sau nu. Vrei s-o aju]i
pe Laura, nu-i a[a, vere? ad`ug` el \n fa]a aerului moroc`nos al acestuia din
urm`.
Cum interlocutorul s`u nu-i r`spundea, episcopul \l scutur` de bra].
– E[ti \ndr`gostit de so]ia ta?
|n fa]a semnului afirmativ f`cut de Arnaud, monseniorul Wesley d`du din
cap gånditor.
– |ndr`gostit de Laura?... {tii c` toate eforturile mele urm`reau acest scop?
Arnaud nu mai auzi \ns` [uieratul \ncåntat care ie[i de pe buzele prelatului.
Se gåndea la propria m`rturisire, care-i sc`pase f`r` voia lui.
– Iat`-te deci obligat s` ]ii companie unei femei \ncånt`toare de care e[ti
\ndr`gostit, continu` vorb`re]ul episcop, cu o voce care-l smulse pe Arnaud din
gåndurile lui.
– Sentimentul \]i este \mp`rt`[it? Laura...?
P`rea transportat \n al nou`lea cer de aceast` eventualitate, pån` cånd
Arnaud \i t`ie tot elanul.
– Nici gånd. Dac`-]i aminte[ti, cånd am fost amåndoi la episcopie, Laura
]i-a m`rturisit \nclina]ia ei pentru tån`rul Richard Hartley...
– Laura a l`sat \ntr-adev`r s` se \n]eleag` c`, dup` anularea c`s`toriei, nu-i
deloc imposibil s` se rec`s`toreasc`. Dar nu s-a pronun]at niciodat` numele lui
Richard Hartley, pe care-l cunosc foarte bine [i cu care sunt chiar \nrudit.
|nrudit! Exista vreo familie cu care chelosul `sta b`trån s` nu fie \nrudit?
– Ca s` nu-]i ascund nimic, Monseniore, tån`rul `sta a venit s-o viziteze pe
Laura acum trei s`pt`måni...
– {i ce-i cu asta? Ce tot vorbe[ti, vere? Dickie? P`rin]ii lui au \n vedere o
domni[oar` pe care se pare c` o place [i el.
Luat pe nea[teptate, Arnaud pur [i simplu refuz` la \nceput s` dea crezare
acestei nout`]i. Era ceva de nesperat! Mult prea frumos ca s` fie adev`rat. Cånd
d`du din cap ne\ncrez`tor, episcopul, care-l privea cu aten]ie, \i r`spunse cu un
semn afirmativ.
– Laura [tie asta?
238 MARNIE DE MAREZ

Arnaud v`zu aprinzåndu-se o lumini]` \n ochii vicleni ai Monseniorului.


– Bine\n]eles! Laura o \ntålne[te pe lady Wharton care, dar s` nu m` spui,
l-ar putea \nlocui cu succes pe crainicul care face publice strig`rile de c`s`torie.
Cine [tie dac` tån`rul Dickie n-a anun]at-o personal pe Laura?
Dickie era acum un subiect cam spinos, despre care era mai bine s` nu
discute acum. A[a c` Arnaud nu-i r`spunse [i, dup` o clip` de ezitare, sfår[i prin
a da din cap f`r` prea mult entuziasm.
– Vere, asta nu rezolv` problema. Ce ai decis \n privin]a [ederii noastre aici?
Dup` ce f`cu un semn cu amåndou` måinile c` se pred`, episcopul \l lu` de
bra] pe Arnaud.
– Nimeni nu pleac`. Sunte]i sub protec]ia mea [i o s` fac \n a[a fel \ncåt s`
afle to]i asta [i s` v` lase \n pace. Un b`rbat va fi angajat s` p`zeasc` noaptea casa
[i acareturile. |n concluzie, tu vei veghea asupra Laurei, eu voi veghea asupra
ambilor... porumbei.
Luåndu-[i r`mas-bun, monseniorul Wesley nu pierdu prilejul de a le mai da
ni[te sfaturi. |n timp ce m`tu[a Marjorie, \ncåntat` de dup`-amiaza petrecut`
aici, o s`rut` pe Laura, aceasta \i spuse vesel`:
– Pe curånd, scump` m`tu[`. La \ntâi octombrie m` \ntorc la Londra. Ce
bine c` o s` fiu din nou lång` tine, \n casa ta. Abia a[tept. Dac` ai [ti cåt de lung
mi se pare timpul pån` atunci!
Arnaud nu se putu st`påni s`-i arunce o lung` [i \ndurerat` privire,
ascunzåndu-[i \n adåncul inimii suferin]a pe care i-o pricinuiau aceste cuvinte.
A doua zi, dup` mii de recomand`ri pentru \ngrijirile [i aten]iile pe care le
pretindea starea Laurei, Arnaud plec` la Penton Hook, pentru o inspec]ie care
nu mai putea fi amånat`. |i trebuia dou` ore ca s` ajung` la noul lui domeniu.
Sosirea la castel declan[` o mare agita]ie printre meseria[ii care renovau
construc]ia. Diferite probleme care necesitau avizul personal al lui Arnaud \i
f`cur` s`-[i lase lucrul [i s`-i pretind` fiecare aten]ia. Dup` mai mult de o or` de
explica]ii, \n care Arnaud trebui s`-[i dea toat` osteneala ca s`-i mul]umeasc` pe
to]i, calmul reveni [i to]i se \ntoarser` la treab`.
Soarele amiezii sc`lda cåmpia \ntr-o lumin` s`rb`toreasc`. Gr`bit s` se
\ntoarc` lång` Laura, Arnaud s`ri \n [a.
O SO}IE NEDORIT~ 239

C`ldura f`cea ca aerul s` i se par` de nerespirat. Mai avea destul drum, a[a
c` Arnaud \l oc`r\ pe Azur care, nemul]umit de acest tratament neobi[nuit, ciulea
urechile la fiecare gest brusc al st`pånului s`u.
Cu cåt trecea timpul, cu atåt Arnaud se temea c` s-a \ntåmplat o nenorocire
la casa episcopal`. Asaltat de gånduri negre, \[i mån` \n galop arm`sarul.
Repede! Trebuia s` ajung` cåt mai repede la Laura!
Cånd, pe la jum`tatea dup`-amiezii, ajunse la casa episcopal`, se a[tepta s-o
g`seasc` pe Laura \n agonie. Faptul c` \[i v`zu so]ia stånd pe teras`, la umbr`, \l
f`cu s` se simt` mai destins, de[i starea \ngrozitoare care-l chinuise atåtea ore nu
disp`ru pe loc.
Imediat, toate gåndurile pe care le alungase \n timpul drumului de
\ntoarcere \i revenir` \n minte. Vorbele rostite de Laura \ncepur` din nou s`-l
chinuiasc`. Deci ea a[tepta cu ner`bdare momentul \n care va p`r`si casa. Casa
lor. Singurul loc unde st`tuser` \mpreun`.
Totu[i, ea p`rea fericit`.
Plin de transpira]ie [i de praf, se prezent` \n fa]a ei. Laura puse deoparte
cartea pe care o ]inea \n mån`, pentru a-l primi cu rezerva ei obi[nuit`. Degeaba
o studie cu aten]ie, nimic din comportamentul ei nu indica dac` desp`r]irea lor
\i fusese sau nu agreabil`.
|ncerc` s`-i descifreze starea de spirit, ridicåndu-i perna care alunecase
pu]in, \n timp ce ea se \ntinsese s` ia un pahar cu limonad`.
Descheindu-se la hain`, el scoase o cutiu]` pe care o luase din unul din
cuferele de la Penton Hook [i i-o \ntinse tinerei femei.
Stupefiat`, ea examin` \ntåi cutia, apoi pe Arnaud. Acesta \i arunc` o privire
nelini[tit`. O s`-l refuze oare?
– O aveam la mine, de aceea am venit direct, \i spuse el pe un ton de scuz`,
ar`tånd hainele pline de praf.
Laura \i arunc` o privire b`nuitoare, lu` cutiu]a [i-i deschise capacul. |n ea,
a[ezat pe o catifea ro[ie decolorat`, se afla un colier vechi, cu o lucr`tur` extrem
de delicat`.
– Accept` aceast` bijuterie, o implor` el fixånd-o cu intensitate.
– Nu. Nu vreau nimic de la tine.
240 MARNIE DE MAREZ

Peste [apte s`pt`måni ne vom afla \n mijlocul familiilor noastre, \n ambian]a


noastr` obi[nuit`. Tu la tine, eu la mine. La ce bun cadourile? Ia-l \napoi [i
ofer`-l amantei tale.
Arnaud \[i \n`bu[i o \njur`tur`, \ntoarse spatele [i se duse s` se sprijine de
u[a terasei, a[teptånd s` se calmeze. Dup` ce trase adånc aer \n piept, reveni
lång` Laura [i, ca s` poat` fi la \n`l]imea ei, se l`s` pe vine.
– Colierul acesta a apar]inut mamei mele, care-l p`stra pentru cea care \mi
va deveni so]ie. Ar fi trebuit s` ]i-l dau mai de mult. Te rog, Laura. |n amintirea
mamei mele, p`streaz`-l.
Prezentat \n acest fel, bine\n]eles c`-i era greu s`-l refuze.
Accept` chiar ca Arnaud s-o ia de mån`, dup` ce-i d`du colierul. {i o p`str`
\ntr-a lui mai mult decåt ar fi dorit ea.
– Laura, uit`-te pu]in la mine. Mi se pare c` te sim]i pu]in descump`nit`. Ce
se petrece, draga mea?
Ea ezit` un pic, apoi m`rturisi:
– Daisie m` p`r`se[te, \i spuse ea cu o voce slab`. Imediat ce m` \ntorc \n
casa m`tu[ii mele, Daisie o s` se m`rite.
– Cu Barty?
Laura d`du din cap.
– A acceptat totu[i s` se m`rite cu el? Cåt trebuie s` fie de fericit, se bucur`
Arnaud.
– Barty! exclam` zeflemitor tån`ra femeie. Fustangiul `la!
Arnaud se gr`bi s-o aduc` la sentimente mai bune, f`r` a-i l`sa timp s`-[i
spun` p`rerea.
– Oh, s-a schimbat, crede-m`! Dac` ai [ti cåt este de \ndr`gostit de Daisie.
Este pentru prima oar` cånd iube[te cu adev`rat o femeie.
– |n]eleg, ripost` Laura pe un ton sarcastic. Måntuirea prin dragoste, \ntr-un
fel spus...
Ca [i cum ar fi posibil! Cea mai mare parte a b`rba]ilor erau de ne\n]eles [i
ea \ncetase de mult s` se oboseasc` descifrånd meandrele gåndirii lor
complicate. Barty era un exemplu \n acest sens: un b`rbat care i se p`ruse
simpatic, amabil, s`ritor... pån` cånd aflase c` banditul `sta o s` i-o ia pe Daisie.
O SO}IE NEDORIT~ 241

Cine putea s` cread` c` arm`sarul satului se convertise brusc?


Laura continua s`-[i rumege necazul, cånd Arnaud insist` s`-[i apere teoria.
– Nu-]i mai bate capul, scumpa mea prieten`, asemenea transform`ri exist`.
Da, [i o sus]in cu t`rie.
Laura se uit` \nciudat` la el. Arnaud nu va \ntårzia s` stabileasc` o paralel`
\ntre el [i Barty. Amåndoi prietenii atin[i de gra]ia divin`...
Dar \i t`ie imediat craca de sub picioare.
– Daisie mi-e foarte drag`. Sper c` va fi mai fericit` ca mine. C` mariajul ei
nu va sem`na cu al meu. Merit` s` fie fericit`, \l asigur` ea cu o voce blånd`,
aruncånd o privire rapid` spre Arnaud.
Tulburat, sim]indu-se mult mai r`nit decåt voia s` arate, Arnaud se ridic`
brusc, dar Laura \i f`cu semn cu måna pentru a-l \mpiedica s`-i r`spund`.
– Daisie se afl` \n serviciul meu de atåta timp, \ncåt nici nu-mi mai amintesc
timpurile de dinaintea sosirii ei la Stanton House.
|[i ridic` ochii [i \ntålni o privire mai cenu[ie decåt cerul prevestitor de
furtun`.
– |mi rup gåtul ca s` te pot vedea. Vino [i a[az`-te aici, lång` mine, \i spuse
ea b`tånd cu palma scaunul gol.
Convins c` ea nu-i aprecia conversa]ia, Arnaud se apropie f`r` chef. Dar,
pentru a-[i dovedi lui \nsu[i c` nu ceda la toate capriciile Laurei, r`mase \n
picioare, sprijinindu-se de zid.
– A fost un timp cånd Daisie [i cu mine am fost p`r`site \ntr-un ora[ foarte
mare. Eram extrem de tinere [i teribil de ne[tiutoare ca s` facem fa]` acestei
situa]ii. Daisie, cu inima ei mare, m-a luat \n grija ei.
Arnaud se apropie [i mai mult [i se l`s` din nou pe vine, nelini[tit de direc]ia
pe care o luaser` confiden]ele Laurei. De[i cu m`nu[i, atacul Laurei \l tulburase
profund. Cuvintele ei i se p`ruser` cu atåt mai jignitoare [i-l ofensaser` cu atåt
mai mult cu cåt nu g`sea nimic de ripostat.
– E nevoie s`-]i spun mai multe? continu` ea pe un ton calm.
Arnaud d`du din cap, \n semn c` dore[te s` afle totul.
– Fapt e c` \ntr-o sear` am fugit amåndou` ca s` ne refugiem \n Fran]a.
Acolo, Daisie nu se sim]ea deloc \n largul ei. Nu \n]elegea limba, nu cuno[tea
242 MARNIE DE MAREZ

moneda, totul i se p`rea diferit fa]` de Anglia. De[i pentru prima dat` \n via]a ei
nu mai era sigur` pe ea, nu se v`ic`rea. Atunci, o anume transformare s-a produs
\n mine. |mi venise råndul s-o iau sub aripa mea. {i am f`cut-o cu pl`cere, mai
ales c` nimeni \naintea ei nu-mi mai ceruse ajutorul.
Privirea mångåietoare a lui Arnaud \i urm`rea conturul obrajilor, dar cånd
ochii lor se \ntålnir`, \[i plec` imediat capul, temåndu-se c` Laura se va \nchide
din nou \n sine.
Pierdut` \n amintirile ei, \[i continu` povestea. |i istorisi despre sosirea lor \n
Fran]a, despre furtul c`ruia \i c`zuser` victime. Treptat, vocea i se \nc`lzi. Cånd
ajunse la mijloacele folosite pentru a se hr`ni [i a se ad`posti \n timpul
peregrin`rilor lor, Laura trebui s`-[i \n`bu[e råsul. Apoi, \nveselit`, nu se mai
putu opri.
Descrierea sosirii lor la castelul lui Helen, urm`rite de paznicul care striga
dup` ele "{terge]i-o de aici!", alergånd cåt \l ]ineau picioarele ca s` le prind`, \l
f`cu s` pufneasc` \n rås [i pe Arnaud. Laura se \ntoarse, \ncercånd cu greu s`-[i
st`påneasc` råsul. Dar acesta fu mai puternic decåt ea, [i, o clip` mai tårziu,
rådeau amåndoi cu lacrimi.
– "C`ra]i-v`! N-avem nevoie de cer[etoare la castel!" rostea Laura \ntre dou`
crize de rås. N-o s` uit niciodat`. Daisie [i cu mine eram murdare, zdren]`roase,
[i paznicul fugea dup` noi urlånd!
Acum, Arnaud se sim]ea pe un teren ceva mai sigur. Mai vorbir` pu]in
despre [ederea lor \n Fran]a, apoi discu]ia se \ntoarse la c`s`toria lui Daisie.
Laura se sim]ea evident mai destins`.
{i dintr-o dat`, el o \ntreb` dac` [tie s` joace c`r]i.
– Nu?! Ei bine... mi-ar pl`cea s` m` bucur de privilegiul de a te \nv`]a s` joci
pocher.
– A[ prefera s` joc [ah. E un joc pe care-l [tiu pu]in, fiindc` tat`l meu m-a
\nv`]at cånd eram copil. F`ceam cåteva partide \n serile lungi de iarn`.
Imaginea b`trånului Stanton jucånd [ah cu feti]a lui \l f`cu s` zåmbeasc`
\nduio[at pe Arnaud. Probabil c` o l`sa s` cå[tige pe feti]a f`r` minte care era
Laura pe vremea aceea. "{i eu o s-o las s` cå[tige", \[i promise el. Se ridic`
repede.
O SO}IE NEDORIT~ 243

– Exist` un joc de [ah \n birou. |l aduc imediat dup` ce m` schimb.


– E[ti mai american decåt crezi, declar` Laura, derutat` de aceast`
spontaneitate atåt de pu]in compatibil` cu caracterul lui britanic.
Convins c` este cel mai prevenitor dintre so]i, Arnaud se hot`r\ s` fie
r`bd`tor cu tån`ra lui so]ie. Se sim]ea bine dispus. G`sise un mijloc s-o
\mblånzeasc` pe Laura, permi]åndu-i s` cå[tige cåteva partide. Cum de nu se
gåndise mai de mult la asta! Femeile se \nnebuneau dup` aceste mici aten]ii. |[i
promise s` ]in` cont de asta \n viitor.
F`cu \n a[a fel \ncåt prima partid` fu repede terminat`. Plin de m`rinimie,
consim]ea ca o femeie, o fiin]` ne[tiutoare la un asemenea joc al min]ii, s`-l bat`.
Nu fusese generos din partea lui? Ce måndru se sim]ea! Bun pån` la altruism,
se pref`cu chiar mirat:
– Ai cå[tigat, Laura! |mi mai dai o [ans`?
Ea d`du din cap. Apoi, \n ciuda gre[elilor pe care le acumula Arnaud, Laura
f`cu \n a[a fel ca el s` cå[tige. |n loc s`-i recunoasc` \ndemånarea, el se gåndi c`
era cea mai proast` juc`toare de [ah pe care o \ntålnise vreodat`.
– |mi pare r`u, mica mea Laura, afirm` el cu o voce sincer`.
Dar jubila de pe acum la ideea c` o va l`sa s` cå[tige urm`toarea partid`. |[i
zise c`, procedånd atåt de ingenios, rela]iile lor se vor ameliora mult.
La råndul ei, Laura considera c` o ofensa l`sånd-o s` cå[tige de parc` era un
copil de patru ani.
– Nu fi sup`rat`, o \ncuraj` el, gåndindu-se c` o va epata cu bun`tatea lui.
Poat` o s` mai cå[tigi.
Speran]ele lui Arnaud fur` repede reduse la zero, cånd o auzi declarånd:
– M-ai l`sat s` cå[tig prima partid`. Eu ]i-am acordat-o pe a doua. Suntem la
egalitate. Ce-ar fi s` l`s`m deoparte copil`riile astea?
Cum? Ce...? Cum \ndr`znea s` i se adreseze astfel, cånd el tocmai \i d`duse
o dovad` atåt de frumoas` privind comportamentul lui dezinteresat?
Ochii lui Arnaud o fixau cu atåta uimire, \ncåt Laura ad`ug` ceva \n ajutorul
acestui biet juc`tor:
– Poate ai uitat regulile jocului? ezit` ea \nainte de a-l informa c` \n bibliotec`
exista o carte care d` toate explica]iile despre [ah.
244 MARNIE DE MAREZ

Dac` dore[ti s` consul]i manualul...


Arnaud se ab]inu s`-i r`spund`, dar privirea pe care i-o arunc` fu de-ajuns
ca s-o lase s` \n]eleag` c` se \n[elase amarnic asupra lui.
– Voiam doar s` spun c`, v`zåndu-te c` joci atåt de ne\ndemånatic, m-am
gåndit c` nu cuno[ti poate regulile jocului...
"F` bine cuiva [i uite cum te r`spl`te[te" \[i spuse Arnaud. Dar nu-i folosea
la nimic s` se plång`. A[a c` o iert` cu noble]e.
– S` nu mai vorbim despre asta, Laura.
Apoi, consider` loial s-o anun]e \n timp ce aranja piesele pe tabl`:
– Te avertizez, de data asta atac.
Laura avu un zåmbet plin de satisfac]ie.
– |n acest caz, te previn c` o s` m` ap`r.
R`spunsul \i pl`cu lui Arnaud. Nu se mai sim]i atåt de \ncordat [i gesturile \i
devenir` mai fire[ti.
De[i nimic nu se schimbase, Laura \n]elese c` Arnaud nu mai era furios. Ce
dr`gu] putea s` fie [i ce pl`cut` era compania lui, cånd voia! Cånd ochii lui
cenu[ii se luminau, nu se putea s` nu-i zåmbe[ti la råndul t`u.
– {i dac` am fi mai interesa]i de partid`? \i propuse el.
Laura \l privi piezi[.
– Nu joc niciodat` pe bani.
– Nu, nici nu m-am gåndit la bani. Uite ce \]i propun: dac` eu cå[tig, vei fi
obligat` s` renun]i la porecla de C`pc`unul.
Chipul Laurei se f`cu ro[u ca para focului. |[i plec` imediat ochii.
– Accep]i miza? insist` Arnaud.
– Miz` acceptat`, [opti ea. Dac` o s` cå[tigi, renun], [i o s` m` gåndesc la
tine doar sub numele de Arnaud. Cu condi]ia s` te por]i ca un gentleman.
Cum Arnaud o privea printre gene, ea \[i drese vocea [i repet`:
– Ca un gentleman.
El puse pe tabl` pionul pe care-l ]ine \n mån`, \nainte de a da din cap \n
semn de acceptare.
– Dac` o s` cå[tigi, spuse el ab]inåndu-se s` nu pufneasc` \n rås, dac`
eventual o s` cå[tigi, care este miza ta?
O SO}IE NEDORIT~ 245

Ochii alba[tri ai Laurei se m`rir`, iar suråsul ei deveni misterios.


– Nici o miz`. Nu v`d nimic ce mi-ai putea da.
Lucy veni cu o tav` pe care o puse pe mas`, dup` ce le ceru voie s` strång`
tabla de [ah. Apoi le turn` ceaiul \n ce[ti. Laurei i-ar fi fost greu s` fac` asta, fiind
\mpiedicat` de bra]ul su]inut de e[arf`.
Arnaud \[i apropie scaunul [i o examin` pe Laura cu aten]ie. Nesim]indu-se
deloc \n largul ei sub intensitatea privirii cenu[ii, ea b`u dou` \nghi]ituri de ceai.
Cånd \[i ridic` ochii, el o fixa cu aceea[i aten]ie.
– Nici o miz` de propus? Adev`rat? Atunci, ar trebui s` renun] [i eu la a mea?
– Rspunsul e nu la ambele \ntreb`ri. Totu[i, dac` te temi s` te m`sori cu o
femeie, ai face bine s` renun]i la joc.
El izbucni \n rås, convins dinainte c` o s-o bat` m`r pe Laura.
Zece minute mai tårziu, dup` ce sc`par` de tav`, cei doi adversari, a[eza]i
unul \n fa]a celuilalt, se concentrar` asupra partidei care dur` ceva mai mult de
o or`.
Arnaud muta piesele, atacånd f`r` \ncetare. Laura sacrifica cåte un pion cånd
acest lucru \i era necesar pentru a-[i asigura ap`rarea. La momentul potrivit,
atac` brusc cu nebunul, [i asta \nsemn` pentru Arnaud \nceputul sfår[itului.
Cånd Laura termin` partida, dånd [ah regelui negru, regele lui Arnaud, cu regina
ei, chipul so]ului ei ar fi putut figura \ntr-un tablou intitulat uimire. {i ea era
satisf`cut` fiindc` reu[ise, \nc` o dat`, s`-l deruteze pe Arnaud. F`r` s` mai pun`
la socoteal` c` privirea lui admirativ` \i merse drept la inim`.
– E[ti mai bun`, Laura. O recunosc. Eu credeam c` o s` te bat u[or [i m-ai
pus cu botul pe labe, cum s-ar zice, la fel cum p`]esc mul]i juc`tori care se cred
st`påni pe acest joc.
Laura accept` complimentul cu un zåmbet re]inut.
– E[ti un adversar foarte bun, de ce s` nu recunosc. Poate ai fost pu]in
distrat.
Chiar a[a [i fusese. Mutri[oara concentrat` a Laurei \l fascinase.
– Cånd o s` aplici o ap`rare mai bun`, continu` ea, o s` fii imbatabil... C`p...
nu, Arnaud.
Sufocat de surpriz`, el reac]ion` imediat:
246 MARNIE DE MAREZ

– Am auzit bine? Nu-mi spui C`pc`unul?


Ea avea privirea pierdut`, ca [i cum \i venea greu s`-i r`spund`.
– Ai auzit bine... Arnaud, [opti ea.
Ce zi frumoas`! Arnaud tremura de bucurie. Nu mai era \n ochii Laurei
odiosul C`pc`un. Doamne, ce zi bun` avusese!
– Mai facem o partid` \nainte de cin`? propuse el. O s` termin`m pe sear`.
|n timp ce aranja pionii, Laura \i aduse la cuno[tin]` c` Lisbeth \[i anun]ase
vizita pentru a doua zi, \n cursul dup`-amiezii. Dup` ce se \ntorsese dintr-un
adev`rat turneu de vizite f`cute rudelor so]ului ei, Lisbeth aflase de accidentul
c`ruia \i c`zuse victim` prietena din copil`rie. Lordul [i lady Dombay se gr`biser`
s-o anun]e c` vin [i c` vor r`måne [i la cin`.
– Doar ea [i so]ul ei? \ntreb` nelini[tit Arnaud, \nchipuindu-[i c` [i Dickie se
va afla \n suita surorii lui.
Nu crezuse nici un cuvånt din ceea ce spusese episcopul despre pretinsa
logodn` a ro[covanului.
– Habar n-am. Bile]elul pe care l-am primit de la Shiplake nu f`cea nici o
precizare, r`spunse ea gåndindu-se cåt de nepl`cut` ar fi o vizit` a lui Lisbeth \n
compania doamnei Desbury.

***

Neascultånd decåt cu o ureche ce povestea cumnatul lui, Arnaud nu se mai


s`tura s-o priveasc` pe Laura. Purta o rochie albastr`, \mpodobit` cu dantel` de
Valenciennes, iar buclele \i \ncadrau frumosul chip. So]ia lui era [i mai
fermec`toare decåt de obicei, dup` p`rerea lui. Obrajii roz [i ochii str`lucitori nu
f`ceau decåt s`-i sporeasc` farmecul. Cu buzele u[or \ntredeschise, Laura f`cea
impresia c` este captivat` de vocea invitatului lor.
Mo[tenitor al unui frumos titlu, Archibald Dombay era un b`rbat de talie
mijlocie, sub]ire [i destul de frumu[el. Atitudinea lui amabil` \i atr`gea imediat
simpatia. Se spunea despre el: "Ce b`rbat \ncånt`tor!".
O SO}IE NEDORIT~ 247

Iar sexul frumos era \nnebunit dup` el.


Abia intrase [i se lansase \ntr-o poveste plin` de culoare asupra activit`]ilor
pe care le desf`[urase \n diferitele posturi ocupate la ambasadele din mai multe
]`ri. Avea darul vorbirii, era curtenitor [i povestea cu mult umor \ntåmpl`rile
c`rora trebuise s` le fac` fa]`.
Dup` ce povestea aventurilor sale se sfår[i, lordul Dombay r`spunse, ca un
perfect diplomat ce era, \ntreb`rilor entuziasmate ale Laurei. Nu-i displ`cea s`
satisfac` o curiozitate cu totul fireasc`, dovedit` de o doamn` atåt de
\ncånt`toare.
Iar Lisbeth d`dea din cap [i a[tepta r`bd`toare s` prind` ocazia de a scoate
[i ea un cuvånt. Se lans` atunci \n ni[te comentarii privind curajul dovedit de
Laura, despre impruden]a ei de a c`l`ri singur` prin p`dure. De mai multe ori,
o rug` pe Laura s`-i fac` o descriere mai am`nun]it` a evenimentelor din acea
funest` zi.
– Laura, Laura, ce \ndr`znea]` [i incon[tient` e[ti! Gånde[te-te c` ar fi putut
s` te omoare.
Cu o expresie \ngrijorat` \ntip`rit` pe chip, Archibald Dombay se al`tur`
remarcelor so]iei sale, \nainte de a relua povestirea peripe]iilor sale din lumea
diplomatic`. Pån` cånd Lisbeth \i lu` din nou vorba din gur`.
Obi[nui]i amåndoi s`-[i dirijeze propriile conversa]ii, jucau stråns [i, dac`
admiteau \ntreruperi reciproce, respingeau cu mare abilitate interven]iile
celorlal]i.
Archibald sau Lisbeth pusese pe tapet logodna lui Richard Hartley? Laura
n-ar fi [tiut s` r`spund` la aceast` \ntrebare. Dar nu putu s` reziste dorin]ei de
a-l face pe Arnaud s`-[i ias` din s`rite. A[a c`, ignoråndu-l \n mod deliberat, se
interes` clipind cu nervozitate din ochi:
– Apropo, cum merge logodna dragului nostru Dickie?
Transformarea produs` \n Arnaud la men]ionarea numelui lui Dickie fu
izbitoare. Aerul s`u vis`tor se [terse imediat [i o sclipire s`lbatic` ap`ru \n ochii
lui cenu[ii. Un zåmbet amar i se \ntip`ri pe buze.
Niciodat` pån` acum Lisbeth nu observase la fratele ei aceast` expresie
ursuz`.
248 MARNIE DE MAREZ

A[a c` nu se gr`bi s` fac` vreun comentariu asupra faptelor sau gesturilor


nepotului so]ului ei.
– Habar n-am, afirm` ea. Nici Archibald nu [tie. Nu-i a[a, scumpul meu?
Imediat se pref`cu c` re\nnoad` o conversa]ie, despre care pretinse c`-i
pierduse firul.
|n cursul mai multor ore, lordul [i lady Dombay nu \ncetar` de a-[i lua vorba
din gur`. Plini de curtoazie, dar \nver[una]i.
Cånd se anun]` cina, Lisbeth avu surpriza s`-l vad` pe fratele ei
repezindu-se s`-[i ridice so]ia [i s-o duc` \n bra]e \n sufragerie, ca [i cum se temea
c` un altul i-o va lua \nainte. Se gr`bi s-o instaleze confortabil, informåndu-se \n
fiecare clip` asupra dorin]elor ei.
|i t`ie måncarea \n farfurie, [i cånd Lisbeth se minun` v`zåndu-l c` face
aceast` treab` \n locul unui servitor, Arnaud \i replic` trufa[ c` prefera s-o fac`
personal. Remarcåndu-i tonul, tån`ra femeie \[i spuse c`, dac` mai insista, risca
s`-[i atrag` vreo ripost` nepl`cut`, a[a c` puse fråu \ntreb`rilor.
Acest mic incident fiind trecut cu vederea, cina [i restul serii fur` extrem de
pl`cute. Lisbeth accept` s`-l acompanieze la pian pe fratele ei \mpreun` cu
flautul lui. Nu f`r` a spune cu glas tare, sco]ånd un suspin din adåncul pieptului,
c` nimeni nu va reu[i s` fac` asta atåt de bine ca mama lor.
La care Arnaud replic` plin de måndrie, ducåndu-se s` pun` måinile pe
umerii so]iei sale:
– {i Laura o face foarte bine... Nu-i a[a, scumpa mea?
Chipul impasibil al tinerei femei nu dezv`lui nimic din emo]iile pe care
aceast` remarc` le trezi \n ea. |l aprob` \n t`cere.
Lisbeth \[i plec` ochii pentru a-[i ascunde scånteia mali]ioas` din privire.
Apoi, ridicåndu-[i capul, o \ntreb` pe Laura dac` este de acord s` le cånte ceva,
fiindc` bra]ul ei r`nit o \mpiedica s` le interpreteze ceva la pian. Lisbeth ar fi f`cut
mai bine s` tac` fiindc`, din nou, urm` un adev`rat mutat. Transportat` lång`
pian de care se sprijini, Laura refuz` s` se a[eze cum o ruga insistent so]ul ei,
su]inånd c` nu putea cånta bine decåt \n picioare. Arnaud fugi s`-i caute o pern`
pe care s`-[i sprijine piciorul bandajat.
Doamne! se impacient` Lisbeth. Cåt tam-tam pentru o entors`!
O SO}IE NEDORIT~ 249

{i cu bra]ul \n e[arf`, era tacåmul complet! De ce-i pl`cea lui Arnaud rolul
`sta de cåine Saint-Bernard? Iar Laura, cum putea suporta toate mofturile astea
f`r` s` urle de disperare? {i totul p`rea de durat`... Lisbeth sim]ea c` d` \n clocot.
|n sfår[it, dup` ce schimb` \n [oapt` cåteva vorbe cu Laura, ea \[i plimb` cu
repeziciune degetele pe claviatur` [i vocea de sopran`, cultivat` de anii de lec]ii,
se ridic` \n lini[tea serii. Inima lui Arnaud se umplu de dragoste [i måndrie,
ascultånd cuvintele ariei lui Cherubin:
Inima mea suspin`
Zi [i noapte,
Cine \mi poate spune
Dac` e vorba de dragoste?
Doamne, ce frumos sunau cuvintele astea \n fran]uze[te! Arnaud \i privea de
sus pe sora [i cumnatul lui. Uita]i-o pe Laura mea, p`rea s` spun`, [i spune]i-mi
dac` sunte]i \n stare s` face]i la fel!
Archibald \[i a[tepta so]ia lång` tr`sur`, flec`rind cu Arnaud, cånd Lisbeth,
care \[i luase deja r`mas-bun, se \ntoarse pe nea[teptate. Se aplec` [i [opi la
urechea Laurei:
– Ce ai f`cut din fratele meu? Nu l-am v`zut niciodat` a[a. Vrei s`-]i spun eu?
E \ndr`gostit nebune[te de tine, scumpa mea prieten`.
Laura \[i privea cumnata, nesigur` de r`spunsul pe care trebuia s`-l dea.
– Adev`rat? Fiindc` mi-o spui tu, sunt obligat` s` te cred.
Lisbeth d`du cu putere din cap, \n semn c` bine face.
|n sfår[it singuri! Pentru Arnaud, era cel mai pl`cut moment al zilei. Se a[ez`
confortabil pe un scaun cu sp`tarul \nalt, plasat \n fa]a so]iei lui, pentru a n-o
pierde nici o clip` din ochi. Dup` ce-i ceru permisiunea, \[i aprinse o ]igar`.
Doamne, cåt de frumoas` era via]a! Nici nu suflase \nc` \n chibrit, [i fu deja
nevoit s-o lase mai moale.
– Lordul Dombay este un b`rbat \ncånt`tor, afirm` Laura.
El \i r`spunse printr-un mic semn din cap [i un zåmbet for]at. Dac` pån`
acum apreciase talentele de orator ale cumnatului s`u, faptul c` Laura \l
calificase drept \ncånt`tor nu-i pl`cea din cale-afar`. Bomb`ni.
– Ai mai v`zut vreodat` un tip atåt de pedant?
250 MARNIE DE MAREZ

– Oh, Arnaud! Ceea ce poveste[te e atåt de viu, de colorat. Nu m-am plictisit


nici o clip`.
Observ` imediat privirile de lup fl`månd pe care i le arunca so]ul ei. |[i
aranj` [alul pe umeri [i hot`r\ c` venise timpul s`-l pun` la punct pe bårfitorul
`sta.
– Totu[i, m` \ntreb ce-o fi g`sit Lisbeth la el. |n afar` de limbu]ia lui,
bine\n]eles. Nu ]i se pare c` e un pic cam b`trån pentru ea? \ntreb` Laura cu
nevinov`]ie.
Cu coada ochiului, v`zu figura furioas` a lui Arnaud [i presim]i o ripost`
violent`. La urma urmei, Archibald [i cu el erau de aceea[i vårst`. Totu[i, dup`
o clip` de t`cere, el \i r`spunse pe un ton indiferent, f`r` sup`rare sau repro[:
– Nu-i a[a de b`trån. Pare mai \n vårst` fiindc` a \nceput s` cheleasc`.
Poftim! S` se \nve]e minte s` spun` c` e un b`rbat "\ncånt`tor"!
Aerul lui fratern o c`lc` pe nervi. Imediat, Laura ridic` spre el o privire
mirat`, pentru a-i pune o \ntrebare care se p`rea c` o preocup`.
– Atunci, de ce s-a m`ritat Lisbeth cu el? \ntreb` ea p`rånd mai derutat` [i
mai candid` decåt o feti]`. M` \ntreb asta, fiindc` nu era deloc obligat` s` se
m`rite cu un b`trån.
Remarca \l atinse din plin pe Arnaud, care se crisp`. Ah, nu-i trebuise mult
timp Laurei s` \nve]e s` loveasc` exact unde \l durea mai r`u!
V`zånd c` figura so]ului ei se \ntunec`, Laura \[i mu[c` buzele [i se gr`bi s`
schimbe subiectul.
– Vrei s-o suni pe Daisie? Vreau s` m` duc la culcare.
– Da, \i r`spunse el f`r` nici un comentariu.
O sun` pe camerist`. Apoi, evitånd privirea Laurei, o lu` \n bra]e [i o duse
\n camera ei.
Capitolul 18

|n timp ce str`b`tea culoarul, observ` c` u[a camerei Laurei era


\ntredeschis`. Gr`bit s` ajung` cåt mai repede lång` cea pe care o iubea, b`tu
u[or de dou` ori \n u[`. Nimeni nu-i r`spunse, a[a c` intr`. Parfumul proasp`t
al tinerei femei impregnase \ntreaga \nc`pere [i-l f`cu s`-[i dilate n`rile pentru
a-l inspira. Dar camera era goal`.
Se repezi \n budoar, apoi \n salona[, dar nici acolo nu era nimeni. Inima
\ncepu s`-i bat` nebune[te. Ideea c` ie[ise din apartamentul ei ajutat` de
altcineva \n afar` de el i se p`rea intolerabil`. Se enerv` la culme [i asta nu-i pl`cu
deloc.
Cånd intr` \n sufragerie, o z`ri pe Laura stånd \n picioare, sprijinit` de un
baston. O nespus` am`r`ciune \l cuprinse, crescånd cu fiecare clip`. Se sprijini
de perete [i trase aer \n piept ca s` se calmeze.
– Prive[te-m`, Arnaud!
{i Laura f`cu un pas spre el. O stråmb`tur` de durere \i schimonosi fa]a, dar
o alung` imediat, v`zånd privirea dezaprobatoare a lui Arnaud.
|ncet, pu]in speriat` de lipsa de siguran]` a mersului ei, Laura mai f`cu doi
pa[i. Se cl`tin` [i atunci i se f`cu fric` [i fugi \n \ntåmpinarea ei.
– Las`-m` s` te ajut!
– Nu! exclam` ea respingånd måna ce i se \ntinsese. Vreau s` ajung singur`.
O acuz` c` s-a pripit. Dar asta nu-i aduse decåt o mi[care dispre]uitoare din
b`rbie.
252 MARNIE DE MAREZ

– De unde ai... lucrul `sta?


– Bastonul? De la doamna Higgins. Ce idee bun`, nu-i a[a?
O idee tåmpit`, da! De ce se amesteca doamna Higgins unde nu-i fierbea
oala? \i trecu prin minte lui Arnaud.
Sim]indu-se enervat, evit` privirea ei.
– N-am auzit-o eu, cu urechile mele, pe mama Hoorps recomandåndu-]i s`
nu pui piciorul jos mai devreme de trei s`pt`måni?
{chiop`tånd, Laura se duse s` se a[eze pe un scaun.
– Mai sunt patru zile pån` atunci! Nu-mi mai c`uta nod \n papur`, Arnaud.
La urma urmei, nu e decåt o entors`. Bucur`-te mai degrab` c` ai sc`pat de o
corvoad`, ad`ug` ea \ntorcånd cu pl`cere cu]itul \n ran`.
– Dar... eu m` bucur, Laura.
Chipul Laurei se lumin` de un surås fermec`tor, \n timp ce el, Arnaud, era
din ce \n ce mai posomoråt. F`r` s` mai adauge nimic, el se \ndrept` spre u[`
unde r`mase o clip` nemi[cat, timp \n care c`ut` s` descifreze gåndurile Laurei.
|nchise u[a \n urma lui, \ncercånd s` se destind`, s` scape de decep]ia
care-l sufoca, \l \mboln`vea aproape.
Imobilitatea provizorie a Laurei \i oferise un excelent pretext ca s-o fac` s`
depind` de el. Rolul lui de infirmier` \l satisf`cuse pe deplin. Pe cånd acum,
timpul \mbr`]i[`rilor nevinovate era practic terminat. Arnaud \[i pierduse orice
speran]` s-o fac` \ncetul cu \ncetul pe tån`ra sa so]ie s`-[i revizuiasc` purtarea
[i... cine [tie, s-o fac` s`-l iubeasc`, poate.
La micul dejun, conversa]ia lor, plin` de afectare, nu fu de natur` s`-l fac`
pe Arnaud s` se destind`, ceea ce o f`cu pe Laura mai circumspect` [i mai
rezervat` ca de obicei.
Din fericire, \n cursul dimine]ii, Arnaud primi un bilet de la Shiplake, care-i
readuse oarecum buna dispozi]ie. Ochii lui \ncepur` s` str`luceasc` [i-i propuse
pe nea[teptate:
– Vrei s` facem \mpreun` o plimbare?
– Nu sunt sigur` c` o s` pot merge prea mult.
El \i ghici teama [i atunci se apropie [i-i prinse måna.
– Mergem cu cabrioleta... {i pe urm`, o s` te duc \n bra]e.
O SO}IE NEDORIT~ 253

– Unde mergem?
– Te-ai sup`ra pe mine, dac` ]i-a[ spune c` e o surpriz`?
Ea d`du din cap, apoi \[i retrase måna c`reia el uitase s`-i mai dea drumul.
– Acord`-mi cåteva clipe s` m` preg`tesc.
Tr`sura opri \n fa]a por]ilor de la grajdurile din Shiplake. Laura risc` o privire
\n direc]ia b`rbatului care [edea lång` ea. Ce mult se schimbase \n ultimele trei
s`pt`måni! {i scånteia pe care o v`zu str`lucind \n ochii lui o mi[c`.
– Vino, \ngerul meu, \i spuse Arnaud s`rind jos, \nainte de a-i \ntinde bra]ele.
Am sosit.
Vocea lui Barty \i puse pe goan` pe to]i b`ie]ii de la grajduri, care veneau pe
rånd s`-l vad` pe domnul Arnaud purtånd o doamn` frumoas` \n bra]e.
– Bun` ziua, lady Laura, spuse gr`jdarul [ef, zåmbindu-i cu gura pån` la
urechi.
Laura nu putu rezista [i-i r`spunse zåmbetului, de[i era b`rbatul care i-o va
fura pe Daisie. La urma urmei, nu-i salvase el via]a? Da, dar s` i-o ia pe Daisie, era
o lovitur` destul de dur`...
– Bun`, Arnaud. Pot s` te u[urez de povara ta?
Arnaud scutur` frenetic din cap [i Barty råse pe sub musta]` privindu-l pe
fratele s`u de lapte cum se \ndreapt` spre boxele din fundul grajdului, abia mai
tr`gåndu-[i sufletul.
Barty i-o lu` \nainte, ]inånd un scaun destinat ladyei Laura. Se oprir` \n fa]a
unei boxe cu u[a \nchis`, pe care Barty o deschise imediat pentru a le ar`ta un
månz nou-n`scut, cu coama pufoas` \nc` umed`, care se cl`tina nesigur pe
picioarele lui sub]irele. Iapa, un pursånge veritabil cu membrele lungi [i coama
la fel de brun` ca [i a puiului ei, \l \mpingea cu botul pe månz, care-[i lipise capul
de coapsa ei.
– V` las, spuse Barty \ndep`rtåndu-se cu suråsul pe buze.
|ncremenit`, Laura nu mai auzea nimic. Nesigur` de inten]iile lui Arnaud, \[i
ridic` spre el ochii \ntreb`tori. Fericit de uimirea ei, el råse [i se aplec` s`-i
explice:
– Tocmai s-a n`scut. E al t`u, inimioara mea.
– Nu [tiu ce s` spun, [opti ea, intimidat`. A trecut atåt de pu]in timp...
254 MARNIE DE MAREZ

Lui Arnaud \i fu mil` de ea.


– Nu ]i-l dau ca s-o \nlocuie[ti pe Circe. Nici un cal n-o va \nlocui vreodat`.
N-o s-o ui]i pe Circe, dar micu]ul `sta te va consola. Accept`-l a[a cum ]i-l ofer,
din toat` inima.
Vorbele lui o lini[tir`.
– |]i mul]umesc... Poate mai tårziu voi g`si [i cuvintele potrivite pentru a-]i
spune cåt sunt de mi[cat` de gestul t`u. Acum, \ns`...
El o \ntrerupse din nou:
– Cum o s`-l cheme?
Laura \[i \ndrept` din nou privirea spre månz. Dup` un timp de gåndire, ea
declar`:
– Nu [tiu \nc`... M-ai luat pe nea[teptate... Pentru Circe, aveam numele ales
dinainte.
– Ei bine! Aveai probabil [i un nume preg`tit pentru cazul cånd ar fi fost un
månz. }i-l mai aminte[ti? Hai, \ncearc` s` ]i-l aminte[ti. |ntoarce-te \n timp. |]i mai
aduci aminte?
Tån`ra femeie se transform` \ntr-o statuie. Sångele \i fugi din obraji. Nu-i
r`spunse direct la \ntrebare.
– Cånd s-a n`scut Circe, am venit imediat s-o v`d \mpreun` cu tat`l meu...
Apoi, cum el avea treab` \n alt` parte [i m-a l`sat singur` acolo... m-am dus s-o
v`d pe Lisbeth, care avea v`rsat de vånt.
F`r` s-o scape din ochi, Arnaud d`du din cap, amintindu-[i varicela de care
se molipsise surioara lui.
– Vrei mai multe detalii? \l \ntreb` ea pe nea[teptate, \ntorcåndu-se spre el.
Derutat de tonul ei, Arnaud o privi fix. Privirea pe care i-o arunc` Laura ar fi
trebuit s`-l pun` \n gard`.
– Afar` se dezl`n]uise furtuna, continu` ea cu o voce surd`. Am hot`råt s-o
iau pe scurt`tura care trecea pe lång` stån`. Ploua... Tunetele [i fulgerele m-au
speriat.
El se ridic` brusc, strånse din pumni [i privi rug`tor spre chipul ei livid.
– Nu, Laura. Nu!
Gånditoare, tån`ra femeie \l privi, \n timp ce el \[i sprijinea fruntea de zid.
O SO}IE NEDORIT~ 255

– Am z`rit o caban` de pescari... Era exact ce aveam nevoie: un ad`post. {i


cineva m` a[tepta acolo. M` crezi?
|ntunecat la fa]`, Arnaud f`cu un pas \nainte, cu tr`s`turile crispate. Nu era
preg`tit pentru asta... Nu va fi niciodat` preg`tit s` \nfrunte adev`rul \n fa]`. Ezit`
o clip`, apoi, ca [i cum ar fi luat o hot`råre, se arunc` la picioarele Laurei.
– Taci, te rog! Taci! Taci!
Sim]ind un nod \n gåt, ea privea f`r` s` vad` chipul lui r`v`[it, aflat atåt de
aproape de al ei. Gåndurile ei o luar` razna, independent de voin]a ei. D`du
t`cut` din cap.
Imediat ce auzi ni[te pa[i apropiindu-se, Arnaud o ridic` [i o duse repede
spre u[`.
– S` ne \ntoarcem.
Amintindu-[i tr`s`turile crispate ale so]ului ei, Laura \ncerc` s`-[i alunge
sup`rarea.
|[i trecu un bra] \n jurul gåtului lui Arnaud, a[a cum f`cea de obicei.
– Da, s` ne \ntoarcem acas`, \l aprob` ea privind \n gol.
Cuvântul "acas`" f`cu s` bat` mai repede inima lui Arnaud. Dar so]ia lui
p`stra un chip de nep`truns.
Arnaud se sim]ea nespus de dezam`git.
Zilele precedente fuseser` pline de speran]`! Acum, de toate speran]ele lui
se alesese praful.
Reveniser` la punctul de plecare sau aproape. |nc` o dat`, se purtau unul
cu cel`lalt cu o amabilitate politicoas`. Con[tien]i de privirile nesigure pe care [i
le aruncau pe furi[, [i unul [i cel`lalt \[i zåmbeau mecanic de fiecare dat` cånd
ochii lor se \ntålneau.
Arnaud \[i \mp`r]ea din nou timpul \ntre Penton Hook [i locuin]a
episcopal`, unde Laura se ref`cea din zi \n zi. Juca rolul so]ului atent [i tån`ra
femeie trebuia s` recunoasc` faptul c` se descurca foarte bine.
Cånd voia s`-[i dea osteneala, nu exista un b`rbat mai fermec`tor decåt el.
Degeaba \i purta Laura pic` pentru amintirile dureroase pe care le reprezenta,
fiindc` \n fiecare zi i se p`rea mai atent ca \n ajun, mai pu]in t`ios \n observa]iile
pe care le f`cea.
256 MARNIE DE MAREZ

A[a c`, \n cursul unei dimine]i ploioase, la fel de monoton` ca [i celelalte, el


o anun]` c` Barty \[i va \nceta curånd activitatea de gr`jdar [ef la Shiplake pentru
a deveni administrator la Penton Hook.
– De cånd era adolescent, visa s` devin` administratorul unui domeniu.
Speran]a asta l-a sus]inut moral [i \n timpul cånd dorin]a de a pleca \ncotro
vedea cu ochii se f`cea prea mult sim]it`...
– Ce tot spui? Caii o s`-i lipseasc` teribil de mult...
– Ah! Abordezi un subiect sensibil. O s`-]i dezv`lui \ns` tot adev`rul. Barty [i
cu mine o s` ne realiz`m cel mai vechi vis...
Zåmbi \nduio[at la amintirea celor doi pu[ti care se ]ineau de umeri
[u[otind despre secretul lor.
Continu`, zåmbind:
– {i ast`zi m` rev`d \mpreun` cu Barty, pl`nuind c` \ntr-o bun` zi vom avea
o ferm` unde vom cre[te cai de curse. Iat` ce dorim s` facem acum.
– Func]ia de administrator \i va permite lui Barty s` se ocupe [i de cai?
– Ca s` nu-]i ascund nimic, trebuie s`-]i spun c` domeniul de la Penton
Hook este cam pe jum`tate de mare decåt cel de la Shiplake. |n plus, vom fi doi
care s` ne ocup`m de herghelie. N-am avut niciodat` inten]ia s` stau cu måinile
\n sån. Trebuie s` lucrez, dac` nu vreau s` \nnebunesc. |n momentul de fa]`, o
s` m` limitez s`-l ini]iez pe Barty \n munca de administrator, cånd are ni[te
momente libere. De[i \ntre Shiplake [i Daisie, nu-i va r`måne prea mult timp
liber. |n sfår[it, o s` mai schimb`m cåte ceva cånd voi fi definitiv instalat la castel.
Casa fostului intendent este \n curs de renovare. Imediat ce lucr`rile vor fi
terminate, mi-ar pl`cea s` m` \nso]e[ti pån` acolo cånd o s`-i ar`t`m lui Daisie
viitorul ei c`min.
Laura spuse "da" \nainte s` se fi putut gåndi. Dup` care se r`zgåndi:
– O s` vedem la momentul potrivit.
Arnaud \[i re]inu o \njur`tur`. Mereu \nc`p`]ånat`, orice i-ar fi spus.
– O s` mai vorbim despre asta. Fiindc` tot discut`m, despre locuin]e,
mo[tenitorii lordului Bragdimer m-au anun]at c` vor s` pun` \n vånzare casa din
Londra a defunctului proprietar de la Penton Hook. M-am gåndit bine. Am
nevoie de o locuin]` \n ora[ [i dac` \mi convine, o s-o cump`r imediat. Am
O SO}IE NEDORIT~ 257

inten]ia s-o vizitez måine dup`-amiaz`. Vrei s` m` \nso]e[ti? P`rerea ta mi-ar fi


util`, iar prezen]a ta agreabil`.
Doamna Higgins p`ru mult mai interesat` decåt Laura de aceast`
propunere. Arnaud, care a[tepta ziarul pe care obi[nuia s`-l parcurg` dup`
micul dejun, trebui s-o aten]ioneze.
– Ierta]i-m`, domnule, spuse doamna Higgins \ntinzåndu-i ziarul.
– Laura, vii cu mine måine dup`-amiaz`?
– Nu! Nu ]in deloc!
|[i d`du seama imediat c` vorbele ei \l r`niser`.
– |]i mul]umesc totu[i c` mi-ai propus, spuse ea cu cordialitate.
"Totu[i"! Arnaud sim]i c` i se \ncle[teaz` f`lcile. Ar fi trebuit s`-[i \nchipuie!
Månia \l f`cu s` se \ncing` brusc. Se gåndi s`-i dea replica meritat`, dar se st`påni.
Laura r`mase o clip` \ncremenit` \n fa]a figurii pe care o f`cuse Arnaud:
\ntruchiparea \ns`[i a dezaprob`rii.
C`-i pl`cea sau nu, ea nu ]inea deloc s`-i cunoasc` viitorul cadru de via]`.
Avea inten]ia s`-l uite pe cel care-i va mai fi pentru pu]in timp so]. {i cu cåt mai
repede, cu atåt mai bine.
Cum s` \ncerce s`-l dea uit`rii dac` \[i va \ntip`ri \n minte imagini ale lui
Arnaud \n interiorul noii lui locuin]e?
|l va \nso]i \n mod sigur la Penton Hook. Dar numai din recuno[tin]` fa]` de
Daisie [i un pic [i pentru Barty, pe care-l pl`cea totu[i.
– O s` lu`m trenul de la Boveney. {i \ntr-o jum`tate de or`, ajungem la
Londra.
Se \ncrunt`, enervat` de faptul c` el insista.
– Este un mijloc de locomo]ie pe care s` [tii c` obi[nuiesc [i eu s`-l folosesc,
spuse ea cu un aer inocent. {i nu \ncerca s` m` convingi, fiindc` r`måne tot nu.
Dup` aceast` replic` definitiv`, travers` \nc`perea, f`cånd tot posibilul s` nu
[chiop`teze.
– Nu este interzis s` speri, morm`i Arnaud resemnat.

***
258 MARNIE DE MAREZ

De cånd se \ntorsese de la Londra, Arnaud era mereu prost dispus. {i asta


din cauza lui Vivien. Ea \i f`cuse o scen` teribil` pentru promisiunea de c`s`torie
pe care el nu [i-o onorase \nc`, [i-i d`duse de \n]eles c` dorea s`-[i dea avizul
asupra cump`r`rii unei case pe care-[i propunea s-o locuiasc` \mpreun`,
imediat ce vor fi c`s`tori]i.
Pu]in \i p`sa c` Arnaud era \ndr`gostit de so]ia lui, ceea ce o interesa pe ea
era s` se c`s`toreasc` cu el. Cånd el \i dest`inui c` n-o iubise niciodat`, Vivien
ridic` din umeri; asta nu mai avea nici o importan]`. Arnaud trebuia s`-[i ]in`
promisiunea de c`s`torie... \n caz contrar, \l va costa.
– Dac` prostu]a aia \[i \nchipuie c` va pune måna pe tine... {i tu, s`rmane
neghiob, o s`-]i dai seama \ntr-o bun` zi c` n-a meritat s`-]i pierzi atåta timp cu
ea. Fiindc` te va \n[ela, bag måna-n foc pentru asta. Le cunosc eu pe
mironosi]ele astea! N-o s`-]i cad` bine cånd o s-o g`se[ti \n bra]ele unui tån`r
frumos, de vårsta ei!
Paharul era plin de mult, iar vorbele ei \l f`cur` s` dea pe din afar`. Pe de o
parte era Arnaud, care nu str`lucea prin r`bdare, de cealalt` parte durdulia
doamn` Desbury, care \[i \ngro[ase destul de mult obrazul \n ultimul timp, [i la
propriu [i la figurat. Timp de o clip`, deveni evident c` Arnaud va face un gest
pe care-l va regreta mai apoi. Totu[i, se st`påni. O prinse de bra] [i o strånse cu
putere, urlåndu-i la ureche \nainte s-o dea pe u[` afar`:
– Dac` te atingi de so]ia mea, o s` te jupoi de vie!
Urm`toarele dou` zile nu fur` dintre cele mai u[oare. |n acea sear`, cina se
termin` \ntr-o atmosfer` destul de tensionat`. Timpul se r`corise diminea]a [i
seara, a[a c` focul fusese aprins \n [emineu. Cånd se ridic` de la mas`, Laura,
care mergea din ce \n ce mai bine, se duse pån` la fereastr`, dup` ce-i arunc` o
privire \ntreb`toare lui Arnaud.
Acesta, crezånd c` fusese chemat, o urm` imediat. Chipul fermec`tor al
tinerei femei \l tulbur` nespus.
– Laura, [opti el.
F`r` s`-[i desprind` privirea de pe cer, ea \i r`spunse cu o voce \ncåntat`:
– Oh, Arnaud!
Uite ce curcubeu splendid!
O SO}IE NEDORIT~ 259

El r`mase cu ochii fixa]i asupra ei, o emo]ie nest`pånit` cuprinzåndu-i


sufletul [i trupul. |mpins de o for]` irezistibil`, \[i apropie fa]a de p`rul Laurei
[i-i [opti:
– Te iubesc.
Frapat` de intona]ia pasionat` a vocii lui, se \ntoarse brusc spre el.
– Ah! Iat` de ce m` temeam! exclam` ea, enervat`.
Lipsi]i de orice urm` de bun`voin]`, ochii Laurei \l privir` o clip` \nainte de
a continua:
– De cåtva timp, fiecare \[i d` osteneala s`-mi dovedeasc` faptul c` e[ti
\ndr`gostit de mine. Deci, declara]ia ta nu m` surprinde deloc. Nu sunt singura
femeie care tr`ie[te \n apropierea ta? L`sånd la o parte servitoarele, bine\n]eles!
Dar nu mai ai vårsta aventurilor de acest gen, nu-i a[a?
– Laura! Cum po]i s`...?
F`r` s` ]in` seama de \ntreruperea lui, ea r`bufni:
– Accidentul c`ruia i-am c`zut victim` n-a aranjat deloc lucrurile, sunt de
acord cu asta. Te-ai gr`bit s` devii \ngerul meu p`zitor, s` m` iei sub aripa ta
ocrotitoare...
Arnaud replic` plin de r`ceal`, cu ochii sclipind de månie:
– Acum \mi repro[ezi [i faptul c` ]i-am oferit ajutorul meu?
Schi]` cu måna un gest \n direc]ia ei. Laura se \ndep`rt` de fereastr` [i se
retrase \n direc]ia u[ii de la salon.
– Fii generoas`, Laura. Acord`-mi o clip`. Numai dac` vrei [i-]i face [i ]ie
pl`cere.
F`r` nici un chef, ea reveni lång` [emineu [i se a[ez` pe col]ul unui scaun.
– Sper c` inten]iile tale sunt onorabile, Arnaud. S` nu uit`m c` aceast`
mascarad` va lua curånd sfår[it. Fiindc` nu vom mai fi nevoi]i s` ne vedem \ntre
patru ochi.
– E[ti femeia cea mai insensibil` pe care o cunosc, suspin` el.
– E[ti liber s` gånde[ti orice vrei despre mine, Arnaud. Dar e inutil s`-]i pierzi
timpul vorbind cu mine despre dragoste.
Nu m` intereseaz`.
– Deci, nu \n]elegi nimic?
260 MARNIE DE MAREZ

Laura crezu c` f`cea aluzie la facult`]ile ei mintale, ceea ce o scoase din


s`rite.
– Ei bine, nu, nu \n]eleg nimic! Continu` s` m` crezi idioat`, dac` a[a \]i
place! De cånd ne-am instalat aici, mirarea ta c` te g`se[ti \n fa]a unei femei
normale a fost atåt de vizibil`, \ncåt a sfår[it prin a m` amuza. Ce-o fi fost \n capul
t`u cånd ai ajuns la concluzia c` gåsculi]a pe care o luase[i de nevast` nu era atåt
de tåmpit` precum \]i imaginai?
V`zåndu-l c` se \ntunec` la fa]`, ghici c` a pus degetul pe ran`.
– Poate c` a[a e, admise el prost dispus.
– Måndria ta a avut cumva de suferit? Dar de ce s`-mi fac griji pentru tine?
Arogan]a ta obi[nuit` te va ajuta s`-]i vindeci aceast` mic` ran` suferit` de amorul
t`u propriu. Eu mi-am revenit. Da, \n ciuda ofenselor tale. Ce? Ai uitat c` m-ai
agresat, c` m-ai amenin]at cu violen]ele tale? }i-a pl`cut s`-mi arunci totul \n
spate, s` m` acuzi c` te-am atras \ntr-o curs` pentru a te obliga s` \nchei o
c`s`torie care \]i f`cea oroare. {i acum, \mi declari c` m` iube[ti!
Ceea ce pån` acum nu fusese decåt team`, se transform` \ntr-o certitudine
\n inima lui Arnaud. Laura profita de declara]ia lui ca s` regleze conturile, cele
vechi ca [i pe cele noi
– O s` vezi, \n curånd o s`-]i dai seama c` m` iube[ti mai pu]in decåt crezi
acum. {i inima ta se va \ntoarce spre prima destina]ie: amanta ta de la Londra,
ve[nic frumoasa doamn` Desbury, ad`ug` ea tu[ind ironic.
Asta era deja prea mult! Arnaud explod`:
– Doamne, Laura! Las`-m` odat` \n pace cu povestea asta!
– Te rog s` vorbe[ti frumos cu mine.
Reu[ise s-o enerveze. |ngenunche lång` scaunul ei.
– Prive[te-m`, Laura.
Ea scutur` din cap. Nu, n-o s`-i fac` pl`cerea de a se supune dorin]elor lui.
El \[i ridic` måna [i, cu vårful degetului, \i ridic` b`rbia pentru a o obliga
s`-l priveasc` \n ochi. Nu-[i putu re]ine un oftat.
– R`zbunarea ]i se pare dulce, nu-i a[a?
Laura aproape c` se pierdu \n apele cenu[ii ale privirii lui. Apoi,
revenindu-[i, råse afectat.
O SO}IE NEDORIT~ 261

– Ca s` te r`zbuni, \]i trebuie un suflet. Eu nu-l mai am. Tu l-ai ucis.


– Sufletul e nemuritor, afirm` t`ios Arnaud.
Laura fu cåt pe ce s` riposteze, dar cum ghicea c` o \mpinge \n mod
deliberat spre asta ca s`-[i termine toate muni]iile, \i arunc` o privire sup`rat` [i
rosti:
– Dac` a[a crezi... A[ putea spune c` sufletul meu s-a desp`r]it de trup, [i a
trecut ceva timp de cånd nu s-a \ntors \napoi... Totu[i, oricare ar fi p`rerea ta \n
aceast` privin]`, pot s` te asigur c` nu-i vorba \n nici un caz despre r`zbunare.
Dac` pån` acum crezuse c` a suferit deja cea mai mare durere a vie]ii lui, se
\n[elase. Ast`zi, cånd descoperea c` nu va fi niciodat` iubit de femeia pe care o
adora, suferin]a i se p`rea de nesuportat.
A[ezat` lång` fereastr`, Laura c`uta \n co[ule]ul cu gheme culoarea care se
potrivea cel mai bine la desenul tapiseriei la care lucra, cånd Lucy veni s`-i aduc`
o carte de vizit`. Domnul Coleridge cerea s` fie primit.
Dup` o privire rapid` aruncat` spre cartea de vizit`, tån`ra se \ncrunt`. Cum
aflase u[uraticul `sta adresa ei? {i ce [tia despre situa]ia special` \n care se g`sea?
{i mai ales, cine fusese atåt de indiscret \ncât s`-i spun`?
Cel mai bun mijloc de a afla toate aceste r`spunsuri era de a-l primi pe
domnul Coleridge. Lu` din nou \n mån` cartea de vizit`: Edward...
O clip` mai tårziu, Lucy \l introducea \n salonul unde-l a[tepta Laura,
confortabil instalat` \n apropierea [emineului. La intrarea tån`rului, ea se ridic`
\n timp ce el se \nclina \n fa]a ei cu un profund respect, hot`råt s` fac` uz de tot
farmecul lui.
Ah, era deci acest Coleridge! Laura \[i amintea acum de el. Era adev`rat c`
erau o mul]ime de fra]i \n familia Coleridge!
– V` mul]umesc c` mi-a]i f`cut onoarea de a m` primi, lady Laura. Probabil
ve]i fi interesat` s` afla]i c` am fost trimis aici de una din prietenele
dumneavoastr` apropiate, pentru a m` interesa cum v` mai sim]i]i cu s`n`tatea.
Cånd am auzit despre accidentul c`ruia i-a]i c`zut victim`, to]i am fost foarte
afecta]i. Bietul bra]... v-a f`cut s` suferi]i mult? Deci, cånd vechea mea prieten`
mi-a comunicat adresa...
"M`tu[a Marjorie? Cum a putut s` fac` a[a ceva? O credeam mai discret`!"
262 MARNIE DE MAREZ

|n afar` de recep]iile mondene unde tån`rul Coleridge \i f`cuse pu]in`


curte, Laura \l mai v`zuse pe tân`rul `sta la m`tu[a ei, c`reia se p`rea c`-i este
foarte devotat. De aceea, lu` aceste afirma]ii drept valabile.
Totu[i, p`stråndu-[i zåmbetul rezervat, punea la \ndoial` oportunitatea
vizitei lui. |l cuno[tea destul de pu]in pe acest tån`r, care i se p`ruse \ntotdeauna
prea plin de el. Se pref`cu totu[i c`-i ascult` inep]iile pe care le debita
pierzåndu-se \n detalii. Era un b`rbat frumos, cu un p`r des de un blond \nchis,
piept`nat cu grij` spre spate. O figur` rotund` [i luminoas`, ni[te ochi verzi
umbri]i de gene lungi, pe care le flutura din cånd \n cånd cu cochet`rie.
– Treceam ca turist, prin apropiere. {i mi s-a p`rut c` nu se cade s` m` aflu
atåt de aproape de casa dumneavoastr` f`r` s` vin s` v` prezint respectele mele
[i s` m` asigur c` starea s`n`t`]ii dumneavoastr` s-a \mbun`t`]it.
– Foarte amabil din partea dumneavoastr`, domnule Coleridge, \i mul]umi
Laura, f`r` a l`sa s` se vad` ce gåndea cu adev`rat.
Blondul `sta, care nu \nceta s` se foloseasc` de farmecele lui pe lâng` fetele
bogate, o f`cea s` nu se simt` deloc \n largul ei. |i f`cu un semn discret lui Daisie
care \[i broda piesele trusoului, indicåndu-i c` ar dori s` r`mån` [i ea prezent`
la aceast` \ntrevedere.
Dup` ce trase aer \n piept, se str`dui s` fac` fa]` situa]iei, ar`tåndu-se
primitoare fa]` de acest nepoftit. Slav` Domnului c` acesta vorbea f`r` \ncetare,
scutind-o s`-[i pun` mintea la contribu]ie ca s` \ntre]in` conversa]ia.
– Am venit [i mai devreme s` sun la u[a casei dumneavoastr`. Pe la
\nceputul dup`-amiezii. Menajera mi-a spus c` lipsi]i pentru moment, dar m-a
rugat s` revin peste dou` ore. {i iat`-m`!
Ce mai era [i cu toat` povestea asta? Ochiul inchizitor al Laurei se fix` pe
chipul musafirului ei. Min]ea oare? Dar de ce? {i ce motiv ar fi avut doamna
Higgins s` spun` asemenea gogo[i? Dar nu mai procedase [i alt` dat` numai
dup` cum o t`iase capul?
Laura se preg`tea s` pun` lucrurile la punct, spunåndu-i c` nu se mi[case
de acas` \n aceast` dup`-amiaz`, dar \n cele din urm` se r`zgåndi. Faptele [i
gesturile ei nu-l priveau pe Edward Coleridge. Treaba lui ce gåndea! |n acest
timp, el \i spunea cu un ton mieros:
O SO}IE NEDORIT~ 263

– Scump` lady Laura! Cum a]i avut curajul s` v` exila]i \n fund`tura asta?
Prietena noastr` comun` mi-a povestit ce vi s-a \ntåmplat \n acea zi \ngrozitoare.
Se \ntrerupse din vorb`ria lui, cånd tån`ra femeie r`spunse cuiva care b`tea
la u[`. Lucy \[i f`cu apari]ia cu o tav` pe care Daisie i-o lu` din måini.
– Totul e \n regul`, domni[oar`? \i [opti ea. Pot s` mai amån c`lcatul rufelor
[i s` r`mån aici.
Laura \i r`spunse pe acela[i ton:
– Da, e \n regul`. Dac` vrei s` pleci, du-te, nu-i nici o problem`.
Nu \ntårzie \ns` s`-[i regrete spusele. |i \ntinse o cea[c` de ceai musafirului
ei, ai c`rui ochi p`trunz`tori erau fixa]i asupra ei.
– Dac` a[ \ndr`zni, v-a[ spune c` ave]i cel mai frumos surås din lume.
T`cut`, Laura abia mai respira, \n timp ce musafirului nepoftit nu-i mai t`cea
gura, debitånd tot felul de fleacuri. Se p`rea c`-i place s` se asculte vorbind.
– |n sfår[it, binevoie[te s` se arate [i soarele. Dac` am profita s` facem cå]iva
pa[i prin parc? \i propuse ea pe nea[teptate pentru a pune cap`t pomelnicului
de complimente.
Era r`coare, \n ciuda razelor slabe ale soarelui de toamn`. Våntul \nc`rcat de
umiditate le ciufuli p`rul, lipindu-le ve[mintele de corp.
– Draga mea drag`, \i declar` Edward b`tånd din gene, am auzit c` [ederea
\n aceast`...
F`cu o mutr` dezolat`, de un deosebit efect.
– ... cas` se va termina la sfår[itul lunii. |nc` dou` s`pt`måni de r`bdare...
F`r` gra]ia dumneavoastr`, Londra este extrem de trist`. Timpul mi se pare
\ntrozitor de lung.
Se a[ez` pe o banc` [i b`tu cu palma locul de lång` el.
– Veni]i s` sta]i aici, lady Laura. Doamne, cåt sunte]i de t`cut`, frumoasa mea
doamn`!
Laura sim]ea c` i se \ntorcea stomacul pe dos de \nfumurarea [i afectarea
acestui tân`r. Ce se \ntåmpla cu el? Era pe cale de a \nnebuni?
Cum el b`tea \n continuare cu palma \n banc`, Laura se execut`, nu f`r` a fi
aruncat \n prealabil o privire c`tre terasa casei, aflat` \n apropiere. Nu voia s`-l
contrarieze, dar acest tête-à-tête \i displ`cea profund.
264 MARNIE DE MAREZ

Dac` Daisie ar fi avut m`car inspira]ia s` se arate la fereastr`!


– Plimbarea nu mi se pare \n cele din urm` o idee foarte bun`, spuse ea cu
timiditate.
Coleridge se f`cu c` nu aude [i o privi cu coada ochiului.
– Dup` cåte mi-a spus menajera, domnul Willier lipse[te, \i [opti el pe un
ton languros, dåndu-[i ochii peste cap. S`rman` micu]`, cåt de penibil v-a fost
probabil aceast` coabitare for]at`! Ce \ncercare dur` [i insuportabil` pentru o
persoan` atåt de ginga[` [i sensibil` ca dumneavoastr`! |n sfår[it, era necesar,
dup` cum mi-a spus prietena noastr` comun`. Era pre]ul pe care trebuia s`-l
pl`ti]i pentru a v` recå[tiga libertatea.
M`tu[a Marjorie s`rise calul f`cåndu-i atåtea dest`inuiri! Fiindc` Edward
fusese \ntotdeauna numai zah`r [i miere cu ea, lady Marjorie \[i permisese s`-i
dezv`luie ni[te secrete care nu-i apar]ineau! Laura \[i promise s` pun` punctul
pe i, prima oar` cånd o va \ntålni pe m`tu[a ei.
– Nu fi]i atåt de mirat`, [tiu totul, lady Laura. {i pot s` v` spun c`...
– Ce face m`tu[a mea? \l \ntrerupse Laura.
Luat din scurt, Edward \ncremeni. Timp de o clip`, buzele sale, pe care
plutea un surås seduc`tor, se blocar` \ntr-un rictus de incertitudine.
– Lady Wharton? |mi pare r`u c`... N-am avut pl`cerea s-o \ntålnesc din luna
mai. Da, din luna mai.
Dar atunci, cine? Dac` nu m`tu[a Marjorie, pe care prieten` o citase tot
timpul tån`rul Coleridge?
– Despre ce prieten` e vorba, domnule Coleridge?
– Oh, lady Laura! Dar [ti]i prea bine! Cea mai bun` prieten` a
dumneavoastr`, doamna Desbury.
T`cu, surprins de expresia ei. |l privea, de parc` \ncepuse s`-i vorbeasc`
\ntr-o limb` necunoscut`. El ad`ug` ezitånd, cuprins parc` de \ndoieli:
– Nu v` e cea mai bun` prieten`?
Laura fu gata s`-l sugrume, atåt de indignat` era. Totu[i, nu replic`,
mul]umindu-se s`-[i mu[te buzele [i s` dea nemul]umit` din cap.
– Scumpa noastr` Vivien m-a \ndemnat s` v` fac o vizit`. Cåt de \ndurerat`
a fost de accidentul dumneavoastr`! La fel ca noi to]i, a[teapt` cu ner`bdare
O SO}IE NEDORIT~ 265

sfår[itul sejurului dumneavoastr` \n casa episcopal`. O s` v` da]i seama de


abnega]ia acestei \ncånt`toare doamne. De cåt` prietenie a dat dovad`,
l`såndu-v` aici singur` cu logodnicul ei. E adev`rat \ns` c`, dac` vrea s` se m`rite
cu el, este necesar ca acest stupid mariaj s` fie anulat.
Inima Laurei \ncepu s` bat` nebune[te. Se ridic` brusc.
– Våntul e cam rece. E timpul s` ne \ntoarcem \n cas`, \ngåim` ea cu o voce
pierit`.
El o ajunse dintr– un salt [i-l [opti pe un ton lasciv:
– Vivien a noastr` m-a asigurat de sentimentele pe care mi le purta]i. Pe care
nu mi le-a]i ar`tat la Londra, secretoas` mic`!
Måinile lui o prinser` de umeri.
– Domnule Coleridge! Eu... domnule Coleridge!
– Nu mai c`uta]i s` v` ascunde]i \nclina]ia pe care o ave]i pentru mine.
Cunosc adev`rul. Doamna Desbury m-a prevenit [i asupra faptului c` nu v` ve]i
c`s`tori decåt cu un b`rbat care va reu[i s` treac` peste rezerva dumneavoastr`
obi[nuit`.
Din instinct, Laura \ncepu s` se zbat`. Dar måinile lui o strångeau ca \ntr-o
menghin`.
– Eu voi fi acolo. Sunte]i n`scut` pentru a deveni a mea. Sunte]i foarte
frumoas` [i extrem de bogat`... Vede]i, sunt \ndr`zne] a[a cum v` dori]i. {i ve]i
fi so]ia mea.
O ]inea prizonier`, o strångea \n bra]e. Buzele lui se apropiau amenin]`tor
de ale ei. Insensibil la pumnul mic care-l lovea \n spate, sigur c` va reu[i s-o
conving` c` era b`rbatul care-i trebuia, Coleridge deveni brutal.
Laura deschise gura ca s` strige, dar din gåtul ei ie[i doar un geam`t slab.
Edward o reduse la t`cere punånd st`pånire pe buzele ei cu o l`comie s`lbatic`.
Cu atåt mai r`u dac` se zb`tea sco]ånd ni[te strig`te slabe, \n timp ce \ncerca
s`-i scape. |l lovea \n ceaf` cu måna s`n`toas`? Foarte bine! El nu-i d`dea nici o
aten]ie, fiindc` Vivien \l prevenise c` a[a se va \ntåmpla. C` Laura va face o mie
de mofturi. {i el s` nu ]in` seama de ele, dac` voia s-o impresioneze [i s`-i
smulg` consim]`måntul pentru o viitoare c`s`torie. O fat` bogat` ca domni[oara
Stanton avea dreptul s` fac` fasoane. Doar rezultatul conta, [i \nc` ce rezultat!
266 MARNIE DE MAREZ

Gr`mezi de lire sterline, de adunat cu lopata! Merita s`-[i dea osteneala s` s`rute
o fat` care se zb`tea ca un pe[te pe uscat, nu-i a[a?
Laura ar fi trebuit s` se simt` ofensat` de comportarea resping`toare a
tån`rului. Dar \n creierul ei se f`cuse un adev`rat vid. }intuit` locului,
imobilizat` de \mbr`]i[area for]at`, spaima ei se transform` \n panic` pe m`sur`
ce tån`rul \[i continua asaltul. |ncurajat de t`cerea ei, pasiunea \l f`cu s` se
dezl`n]uie pe Edward. Buzele lui lacome se lipeau de gura Laurei, måinile lui
febrile \i pip`iau sånii...
Un nume r`suna \n \ntreaga ei fiin]`. Un strig`t mut: "Arnaud... Arnaud".
Drumul fu destul de plictisitor la \ntoarcere, Arnaud revenea de la Penton
Hook posomoråt, cu capul plin de gånduri care mai de care mai pu]in pl`cute.
Peste dou` s`pt`måni va ie[i pentru totdeauna din via]a Laurei. Dar ea, Laura,
nu va ie[i niciodat` din inima lui. Totu[i, \i era necaz pe ea c` vorbise cu atåta
r`ceal` despre desp`r]irea lor, f`r` s` se simt` mi[cat` de durerea care-i frângea
inima.
La grajduri, \l strig` pe Andrew [i-i l`s` \n grij` arm`sarul. Apoi se \ndrept`
spre cas` reflectånd \nc` o dat` la atitudinea pe care trebuia s-o adopte pentru
a termina acest sejur cåt mai bine posibil, sau mai degrab`, cåt mai pu]in dureros
posibil.
|n salon, fu nepl`cut surprins s` dea doar peste doamna Higgins. Se \nv`]ase
s-o g`seasc` aici pe Laura de cåte ori se \ntorcea acas`? Spera ca pån` la sfår[itul
zilelor lui s` se \ntåmple tot a[a? Va a[tepta s`-i aud` mereu sunetul vocii? Cåt
timp va mai trebui s-o fac` oare? Sau va muri din cauza golului pe care plecarea
ei \l va l`sa \n via]a lui?
– Unde este lady Laura, doamn` Higgins?
– Lady Laura se afl` \n gr`din` cu un tån`r frumos, foarte bine \mbr`cat,
r`spunse doamna Higgins cu un zåmbet plin de sub\n]eles care o c`lca
\ntotdeauna pe nervi pe Laura. E atåt de reconfortant s` vezi c` micu]a noastr`
lady a devenit mai rezonabil` [i are inten]ia s`-[i refac` via]a.
Expresia lui Arnaud trecu de la uimire la furie. Carapacea lui de
impasibilitate se sf`råm`, eliberånd un val de sentimente: disperare, furie,
exasperare, dragoste.
O SO}IE NEDORIT~ 267

Cu nasul lipit de fereastr`, doamna Higgins \[i continua comentariile cu


ochii \ndrepta]i spre parc:
– Cred c` lady Laura e pe punctul de a se logodi.
Noutatea provoc` asupra lui Arnaud efectul scontat. Se repezi spre u[`.
– R`måne de v`zut! strig` el.
Nu-[i \nchipuise vreodat` c` va putea s`ri treptele terasei [i apoi s` fug` atåt
de repede.
Cånd ajunse la locul unde se afla perechea \mbr`]i[at`, imaginea Laurei care
se zb`tea \ncercånd se scape din strånsoarea tån`rului \i d`du o for]`
herculean`. |l prinse pe Coleridge de guler [i, dåndu-i un pumn \n b`rbie, \l f`cu
s` zboare peste banca de piatr` [i s` aterizeze cu nasul \ntr-un tufi[.
Dar nu se considera \nc` r`zbunat. Cu un r`cnet de fiar`, se repezi la tån`rul
b`rbat.
– O s` te omor!
Laura f`cu un pas [i-[i sprijini fruntea de gåtul lui Arnaud, care t`cu brusc
pentru a o privi. Era fragil`, vulnerabil` [i tremura toat`. Fu \ncercat de un
sentiment de posesiune pe care nimeni pe lumea asta nu-l mai trezise \n el pån`
acum. F`r` s` se mai gåndeasc`, o lu` \n bra]e. Ea se cuib`ri la pieptul lui ca un
copil.
– Pleac`! \i porunci el lui Coleridge care se ridicase cu greutate. P`r`se[te
aceast` cas` [i, dac` ]ii la pielea ta, s` nu te mai \ntorci niciodat` aici.
Cu chipul livid, cu nasul sångerånd din abunden]`, cu c`ma[a plin` de
sånge pe piept, Edward, care vedea cum \[i pierde orice [ans`, c`p`t` tupeu.
– {i Laura are un cuvånt de spus. Las-o s` [i-l exprime! Vreau s` m`
c`s`toresc cu ea. O prieten` mi-a spus c` [i Laura m` iube[te.
Doar n-o s` lase s`-i scape o asemenea ocazie de a se ap`ra. |ntinse måna
pentru a atinge um`rul Laurei, dar Arnaud fu mai rapid decåt el. O strånse \n
bra]ele lui pe tån`ra femeie.
– |ndr`zne[te numai s-o atingi pe so]ia mea! O dat` doar! {i o s`-]i rup
oasele unul cåte unul, declar` el cu o voce joas` [i amenin]`toare. S` nu te mai
v`d! {terge-o! {i dac` aud vreodat` spunåndu-se vreun cuvånt despre ce s-a
\ntåmplat \n aceast` dup`-amiaz`, o s` te omor, dar \nainte o s`-]i distrug
268 MARNIE DE MAREZ

reputa]ia dezv`luind tuturor c` ai profitat de absen]a st`pånului casei pentru


a-i agresa so]ia.
Edward se d`du prudent \napoi [i f`cu un ocol pentru a evita perechea aflat`
\n mijlocul aleii. A[tept` s` se afle la o distan]` bunicic` pentru a \ncerca s` se
dezvinov`]easc`.
– Nici eu nu vreau scandal. O s` a[tept anularea c`s`toriei pentru a m`
\nsura cu lady Laura. Nimeni nu va afla ce s-a petrecut aici. Nici m`car logodnica
ta, care \[i pusese multe speran]e \n aceast` \ntålnire.
Arnaud o sim]i pe Laura tremurånd [i furia lui se dezl`n]ui din nou.
– Pleac` repede sau e[ti un om mort! \l amenin]` printre din]ii \ncle[ta]i.
|n fa]a måniei care r`zb`tea din vocea so]ului, Edward consider` c` e mai
prudent s`-l asculte.
Privirea lui trecu de la Arnaud la Laura, c`reia nu-i vedea decåt p`rul, apoi
reveni la Arnaud. Se p`rea c` \[i cånt`re[te din nou [ansele. Aruncåndu-i o
privire rea, bomb`ni:
– |n curånd, nu vei mai fi c`s`torit cu Laura. Cånd o s` scape de tine, va fi
liber` s` aleag`. {i n-o s` mai po]i face nimic.
Apoi urc` aleea, scuturåndu-[i hainele de praf.
Arnaud prinse cu delicate]e \ntre degete b`rbia Laurei [i o ridic` pån` cånd
privirile lor se \ntålnir`. Nu-[i putu st`påni un oftat din adåncul inimii. Se
\ntåmplase ceea ce se temea mai mult. Ochii ei alba[tri aveau o privire goal`,
lipsit` de suflet. Dac` o va privi mai mult, va z`ri ap`rånd o lumin` din fundul
pupilelor ei? Nu, privirea ei lipsit` de via]` nu-i d`dea nici o speran]`.
F`r` a mai pierde timpul, o ridic` [i se a[ez` cu ea pe banc`, leg`nånd-o ca
pe un copil.
– Haide, inimioara mea, \i [opti el pe un ton lini[titor, aranjåndu-i buclele
negre care sc`paser` din coc. Nu mai ai de ce te teme, acum.
Dar ea tremura \n continuare. St`tea ]eap`n` ca o statuie, cu privirea
pierdut` \n gol.
– Laura scump`, relu` el cu blånde]e, mi[cåndu-se pu]in pentru a se afla \n
raza privirii ei. E[ti la ad`post.
Nimeni nu se mai poate atinge de tine.
O SO}IE NEDORIT~ 269

|ndep`rtåndu-i o [uvi]` de p`r de pe frunte, sim]i c` pielea ei e rece ca


marmura. |l cuprinse brusc dorin]a s-o ia la fug` pe alee, s`-l prind` din urm`
pe individul josnic care o brutalizase, [i s`-i \nfig` un cu]it \n inim`. Dar trebui
s` se mul]umeasc` doar cu un oftat prelung. Era imposibil s-o p`r`seasc` acum
pe Laura. Singurul bine pe care i-l putea face era s-o ajute s`-[i revin`.
Continuånd s-o legene, \i repeta acelea[i cuvinte: c` n-o mai amenin]` nimeni,
c` el o va ap`ra mereu.
Deodat`, \i veni \n gånd c` zb`tåndu-se, Laurei i se deplasaser` atelele
care-i men]ineau bra]ul [i c` vor trebui s` ia totul de la \nceput. Mama Hoorps,
[i tot... tratamentul ei.
– Unde e e[arfa ta? \ntreb` el \ngrijorat. Nu mai ai e[arfa.
Examin` cu aten]ie bandajul ca s` constate eventualele stric`ciuni. Tån`ra se
\ndep`rt` pu]in ca s` se uite [i ea. |n sfår[it, revenea la via]`!
– Nu s-a mi[cat nimic, o asigur` Arnaud cu un suspin de u[urare. Uit`-te [i
tu.
Ea \[i ridic` ochii spre el, deschizånd gura pentru a-i vorbi. Dar nici un sunet
nu ie[i de pe buzele ei. Mai \ncerc` o dat`. |n zadar.
– Nu te gr`bi, scumpa mea, \i [opti el cu o voce plin` de o infinit` r`bdare.
Nu te gr`bi. Nici unul nu avem motive s` ne gr`bim.
Renun]ånd s` se exprime \n cuvinte, ea d`du din cap [i ochii i se umplur`
cu lacrimi de neputin]`.
El o strånse \n bra]e [i ea \[i lipi fa]a de gåtul lui, dånd fråu liber plånsului.
Arnaud r`mase nemi[cat, sim]indu-i trupul delicat scuturat de hohote de plåns.
Lacrimile calde care i se scurgeau pe gåt \l u[urau de parc` le-ar fi v`rsat el \nsu[i.
– Plångi, \ngera[ul meu, o \ncuraj` el, mângâind-o u[or pe spate, a[a cum
faci cu un copil ca s`-l lini[te[ti. Plångi, dac` \]i face bine.
Cum \ncepuse s` se potoleasc` din plåns, Arnaud \i atinse cu duio[ie
obrazul, spunåndu-i:
– V`d c` te-ai mai lini[tit pu]in.
Drept r`spuns, nu primi decåt un cl`tinat din cap care se termin` cu un
sughi]. Laura schi]` un gest pentru a se \ndep`rta de el.
– Nu, \i [opti Arnaud re]inånd-o \n bra]ele lui. Nu te mi[ca \nc`.
270 MARNIE DE MAREZ

Aici e[ti \n siguran]`.


Ochii lui o mångåiar` parc`.
Laura trase aer \n piept pentru a-[i reg`si suflul, apoi \ncerc` din nou:
– Eu... nu... puteam... s`... mai...
– ... vorbesc, termin` el \n locul ei.
Ea d`du din cap, apoi \[i ridic` din nou ochii spre el.
– El… a… crezut c`… [i… eu… voiam…
Incapabil s` reziste tenta]iei, el \ntinse måna [i o mångåie pe obraz.
– Eram… \ngro… \ngrozit`… Eu nu… pot… s` su… port… ca un…
b`rbat s`… m` ating`. Este peste… puterile mele.
Se ghemui la pieptul lui, c`utåndu-i c`ldura bra]elor. Era singurul b`rbat de
a c`rui atingere ajunsese s` nu se mai team`. O dusese atåtea zile \n bra]e
dintr-un loc \n altul. |n plus, \i promisese s-o apere \mpotriva tuturor pericolelor
[i ea \l credea.
Arnaud se aplec` pu]in ca s`-i studieze expresia fe]ei [i un surås tandru
ap`ru pe buzele lui.
– }i-e fric` de mine?
Laura scutur` cu putere din cap \n semn de protest [i Arnaud, emo]ionat, \i
mångåie p`rul cu o mån` blånd`.
– Am intrat… \n panic`. Sunt atåt de… la[`… \ncåt mi-e ru[ine. Tot ce s-a
\ntåmplat e din… vina mea.
Vina ei! Arnaud \[i mu[c` buzele ca s` nu urle. Clarisse Stanton! |n iad s`
r`mån` pentru totdeauna!
– Nimic nu e din vina ta, comoara mea. E[ti cea mai curajoas` femeie pe care
o cunosc. S` nu te \ndoie[ti niciodat` de tine, Laura.
– Mul]umesc, [opti ea.
Blånde]ea vocii ei \l f`cu s` se \nfioare. |ncepuse s` se \nsereze. |n \ntunericul
care coboråse asupra parcului, Laura se sim]ea la ad`post, protejat` de
C`pc`unul pe care-l uråse atåt de mult.
Ni[te pa[i se f`cur` auzi]i pe teras` [i vocea doamnei Higgins strig`:
– Lady Laura! Domnule!
– Nu vreau s-o… v`d, [opti Laura la urechea lui Arnaud.
O SO}IE NEDORIT~ 271

– Atunci, n-o s-o vezi. R`månem \n salona[. Dar s` ne \ntoarcem, fiindc` o


s` ]i se fac` frig.
Se aplec` [i o ridic` pe Laura \n bra]e ca \n timpurile cele bune, cånd avea
nevoie \n mod constant de ajutorul lui.
– Las`-m` jos, pot s` merg.
– P`cat! Ei bine, mergi dac` ]ii atåt de mult, oft` el punånd-o jos.
Era ame]it` de atåta plåns, dar se sim]ea u[urat` [i destul de sigur` pe ea
pentru a p`r`si bra]ele lui Arnaud, care fuseser` un ad`post atåt de primitor. Cu
un gest protector, el \i \nl`n]ui umerii cu bra]ul [i fu cuprins de o profund`
emo]ie cånd sim]i c`, \n schimb, bra]ul Laurei \i \nconjoar` mijlocul.
Pentru a r`måne \n tête-à-tête, alese salona[ul pl`cut \nc`lzit de focul aprins
\n [emineu. Contrar obiceiurilor sale, Laura nu protest` cånd Arnaud \nchise u[a
dup` ce o sun` pe fata \n cas`.
O curiozitate evident` se citi \n ochii acesteia.
Cineva b`tu la u[`, apoi Daisie intr` cu o tav` pe care se g`seau o caraf` cu
vin de Xeres [i dou` pahare de cristal. Ea aranj` totul pe m`su]a joas` de lång`
fotolii [i arunc` privire discret` spre st`påna ei. Aceasta \i d`du de \n]eles
printr-un semn din cap c` totul e \n regul` [i Daisie se retrase lini[tit`, f`r` s` fac`
nici un zgomot.
Arnaud turn` vin \n cele dou` pahare [i-l \ntinse unul tinerei femei, \nainte
de a se instala confortabil, ca [i cum nimic nu s-ar fi \ntåmplat, privind-o pe Laura
cum se stråmb` dup` ce b`use o \nghi]itur` de vin.
Timp de cåteva minute, t`cerea domni \n salon. Apoi Arnaud se ridic` [i mai
arunc` o buturug` pe foc. |n timp ce o jerb` de scåntei ]å[nea din [emineu, el
puse \ntrebarea care-l preocupa:
– Cine era?
{i schi]` un gest \n direc]ia parcului.
Laura \[i ]uguie buzele [i strånse cu amåndou` måinile paharul de vin.
– Edward Coleridge, un prieten de-al m`tu[ii mele. Sau mai bine zis, fiul
uneia din prietenele m`tu[ii mele.
– Edward Coleridge? Fratele lui Stephen Coleridge?
– Habar n-am. |l cunosc destul de pu]in.
272 MARNIE DE MAREZ

Totu[i, cred c` am auzit-o spunånd pe m`tu[a mea c` fratele lui mai mare
este diplomat.
Deci, era fratele colegului lui de la Oxford. Ei bine, Stephen nu avea de ce
se l`uda cu el. Dup` spusele acestuia, Edward nu era decåt un arivist, un vån`tor
de zestre care o cultiva pe lady Wharton \n speran]a de a pune måna pe nepoata
ei. Ce oribil! Cu tinerii `[tia flu[turatici din ziua de ast`zi te puteai a[tepta la
orice. Pe timpul lui Arnaud, tinerii aveau mai mult respect… Apoi, Arnaud
recunoscu \n sinea lui c` [i pe vremea lui tinerii erau la fel. Tocmai se preg`tea
s`-i spun` asta Laurei dar, v`zånd expresia de team` care se citea \n ochii ei
alba[tri, Arnaud sim]i c` i se rupe inima. |n primul rånd, era datoria lui s`-i redea
\ncrederea \n ea [i \n ceilal]i.
– Suntem prieteni, nu-i a[a? Bun! |n calitate de prieteni, trebuie s` vorbim
cinstit unul cu cel`lalt, f`r` ca vreunul din noi s` se simt` ofensat.
Laura schi]` gestul de a se ridica s`-[i pun` paharul pe mas`. El i-o lu`
\nainte, puse paharul pe tav` [i r`mase \n picioare \n fa]a ei.
– Tu l-ai invitat?
Culoarea disp`ru imediat din obrajii Laurei [i o expresie \ndurerat` se
\ntip`ri pe chipul ei, ca [i cum cineva \i pomenise de o mare nenorocire. |ncerc`
\n zadar s` dea vocii ei un ton ferm, nu f`cu decåt s` \ngaime:
– {tii bine c` nu. Abia \l cunosc. Venea pe la m`tu[a mea, fa]` de care era
plin de aten]ii. L-am \ntålnit pe la ni[te recep]ii...
– |]i f`cea curte? o \ntreb` el cu vocea lui de zile proaste.
Tonul lui Arnaud se schimbase atåt de repede, \nc`rcat de o gelozie
nest`pånit`, \ncåt tån`ra femeie se sim]i derutat`.
– El... f`cea parte dintre tinerii care declarau c` sunt admiratorii mei, nimic
mai mult.
Arnaud se mai apropie un pas [i o privi \ndelung, cu o expresie dur` dar [i
nelini[tit`.
– Ai avut mul]i admiratori dar, \n acest caz, ar fi trebuit s` te fere[ti de
tic`losul `sta.
|[i goli paharul [i, sub privirea Laurei care-l observa \n t`cere, sfår[i prin a-i
spune oftånd:
O SO}IE NEDORIT~ 273

– Iart`-m`. Te cred cånd \mi spui c` nu l-ai invitat tu pe b`iatul `sta. Totu[i,
nu m` pot \mpiedica s` m` \ntreb. Cine l-a informat atåt de bine? Cine i-a dat
adresa noastr`? Ai vreo idee \n privin]a asta?
– De mai multe ori, domnul Coleridge a f`cut aluzie la o veche prieten`,
cineva foarte apropiat. Am presupus c` e vorba de m`tu[a, care este [i cea mai
bun` prieten` a mea [i cea mai apropiat` de mine. |n timpul discu]iei, mi-a
dezv`luit c` aceast` prieten` l-a pus la curent cu situa]ia noastr` [i cu motivele
care ne-au f`cut s` venim \n aceast` cas`. {i cu ceea ce trebuie s` se \ntåmple la
sfår[itul [ederii noastre aici. |]i m`rturisesc c` abia a[teptam s-o \ntålnesc pe
m`tu[a Marjorie ca s-o fac s` \n]eleag`, respectuos dar ferm, c` a fost extrem de
indiscret`. Dar \n acel moment, domnul Coleridge m-a anun]at c` a v`zut-o
ultima oar` pe m`tu[a mea \n luna mai.
F`r` s-o scape din ochi, Arnaud se a[ez` pe canapea.
– Atunci, cine? o \ntreb` el.
|nainte ca Laura s` fi apucat s` deschid` gura, el cuno[tea \ns` identitatea
indiscretei.
– Doamna Desbury, spuse Laura dintr-o suflare. Dup` p`rerea domnului
Coleridge, aceast` persoan` este extrem de interesat` de mine.
Se tulbur`, gåndindu-se la duplicitatea acestei femei. Cu o voce \ncordat`, \i
povesti despre pretinsa ei \nclina]ie pentru Edward, inventat` de doamna
Desbury pentru a-l a]å]a pe tån`rul b`rbat.
Apoi, Laura se sim]i [i mai \ncurcat`, cånd fu nevoit` s`-i dezv`luie lui
Arnaud recomandarea pe care Vivien i-o f`cuse lui Edward de a nu ]ine seama
de \mpotrivirea ei. Arnaud se \ntunec` la fa]` aflånd c` Vivien \l sf`tuise s` treac`
peste mofturile unei fete perverse care adora s` simt` måna "st`pånului".
|i fu de-ajuns s`-l priveasc` pe Arnaud ca s` ghiceasc` faptul c` fierbea de
furie. F`lcile \i erau \ncle[tate.
F`cånd cåteva mi[c`ri din umeri pentru a se destinde, el r`mase un timp
t`cut, cu ochii \ndrepta]i spre fl`c`rile care dansau \n [emineu. Cånd se decise
\n fine s` vorbeasc`, vocea lui redevenise blånd`.
– Laura, \mi e[ti mai drag` decåt orice pe lumea asta. |mi vine greu s` te v`d
speriat`, sup`rat`.
274 MARNIE DE MAREZ

Dac` ai nevoie de ajutor, de \n]elegere, apeleaz` la mine, te rog.


Cu capul \nclinat pentru a-i ar`ta c` \n]elegea sentimentele lui Arnaud, ea
oft` \nainte de a-i explica:
– Spre marea mea nepl`cere, domnul Coleridge a \nceput prin a m` cople[i
cu complimente, unele mai exagerate ca altele. |]i m`rturisesc c` dep`[ise limita.
Atunci, crezånd c` pu]in aer proasp`t l-ar ajuta s` se r`coreasc`, i-am propus s`
ne plimb`m prin parc. Abia f`cuser`m trei pa[i c` [i-a schimbat atitudinea...
Ultima fraz` fu pronun]at` cu o voce atåt de schimbat`, \ncåt Arnaud \i
prinse måna [i i-o strånse.
– Avea ni[te gesturi de nebun, continu` ea dup` un scurt timp de t`cere.
El… m` strångea \n bra]e. M` s`ruta… Gura lui… umed`… Ni[te pro…
propuneri obscene… [i eu nu eram \n stare s` spun… nimic coerent.
Auzind-o cum se bålbåie din nou, Arnaud veni [i \ngenunche lång` fotoliul
ei.
– Gata, Laura. A plecat [i n-o s` se mai \ntoarc` niciodat`.
– Cre… crede-m`, eu… voiam… s`-l fac s`… asculte de… glasul
ra]iunii… Dar nu mai… puteam vorbi… {i asta mi-a… distrus moralul. {i
totu[i… strigam, strigam… [i nici un sunet nu ie[ea… de pe buzele mele…
era ca \ntr-un co[… co[mar.
Arnaud o scutur` u[or de umeri, \ncercånd s`-i alunge amintirile
\ngrozitoare.
– Laura! S-a sfår[it, acum! Am ajuns la timp.
Ea nu-i r`spunse imediat, privindu-l cu un aer absent. |n cele din urm`, \[i
reveni.
– Ai sosit la timp, \l aprob` ea gånditoare, cl`tinånd din cap. Eu te chemam
[i tu ai sosit la timp.
Ochii lui Arnaud se \nce]o[ar` de emo]ie [i apoi, aproape \n [oapt`, \ntreb`:
– M` chemai, \ngera[ul meu?
Ea nu-i mai l`s` timp s` continue.
– Doamna Higgins era la fereastr`. N-a f`cut nici un gest ca s` pun` cap`t
agresiunii c`reia \i c`zusem victim`.
– Poate c` domna Higgins a crezut c` erai de acord.
O SO}IE NEDORIT~ 275

Dac` te-ar fi auzit strigånd, poate ar fi alergat \n ajutorul t`u.


– Bine! S`-i acord`m beneficiul \ndoielii. Dar cealalt` persoan`? Ei ce i-am
f`cut? Dac` [tii, spune-mi, insist` ea.
– Edward Coleridge… \ncepu el.
– Nu, nu vorbesc despre el, despre tic`losul `la m`rginit. El nu era decåt un
instrument al r`ului, al doamnei Desbury... Ei ce i-am f`cut?
O avalan[` de sentimente \l cople[ir` pe Arnaud, reflectåndu-se pe chipul lui
ca \ntr-o oglind`. Språncenele i se unir` \ntr-o linie [i o lumin` se aprinse \n ochii
lui cenu[ii. S`ri \n picioare, p`ru gata s` vorbeasc`, apoi se r`zgåndi.
– Cred c` [tiu, spuse el \n cele din urm`. |ntåi, o s` iau cåteva rela]ii de la
doamna Higgins. {i pe urm`, dac` o s` vrei s` m` ascul]i, o s`-]i explic totul. {i
o s` hot`råm \mpreun` ce-i de f`cut. Acum \ns`, trebuie s` te odihne[ti pu]in,
\nainte s` te \mbraci pentru cin`.
– O clip`, Arnaud. |nc` o clip`, doar. Ceva \n privin]a doamnei Higgins.
Domnul Coleridge mi-a spus un lucru asupra c`ruia \ncep s`-mi pun \ntreb`ri.
Cånd a venit aici prima oar`, pe la ora trei, doamna Higgins a pretins c` nu sunt
acas`, ceea ce e cu totul neadev`rat. {i l-a invitat pe domnul Coleridge s` revin`
peste dou` ore. Trebuia s` \n]eleg din asta c` ea considera c` e mai convenabil
s` a[tepte sosirea ta? Sau poate c` voia s` asi[ti [i tu la \ntrevederea noastr`? \l
\ntreb` Laura gånditoare.
– Aflu eu imediat. Dar pån` atunci, \]i aminte[ti de diminea]a cånd ]i-am
spus c` vreau s` cump`r o cas` la Londra [i ]i-am propus s` m` \nso]e[ti ca s-o
vedem \mpreun`? Cine era de fa]` \n acel moment?
– |n diminea]a aceea? Daisie [i... doamna Higgins, care tocmai \]i adusese
ziarul.
Doamna Higgins! |ntr-un fel sau altul, mereu ajungeau la ea.
– Asta-i tot, Arnaud? Atunci, dac` dore[ti, mai vorbim despre asta disear`, \i
propuse ea deschizånd u[a.
Dup` o ultim` privire aruncat` spre Arnaud care d`dea ma[inal din cap,
Laura se \ndrept` spre camera ei, unde o a[tepta Daisie, murind de curiozitate.
Arnaud se sprijini de sp`tarul fotoliului, privind-o cum traverseaz`
\nc`perea, [i-i indic` scaunul din fa]a biroului s`u.
276 MARNIE DE MAREZ

– Lua]i loc, doamn` Higgins. |ntrevederea noastr` s-ar putea s` dureze mai
mult.
Nu se prea obi[nuia s`-i invi]i pe membrii personalului s` ia loc. Neputånd
\ns` evita asta, menajera, care nu era totu[i genul de femeie u[or de impresionat,
f`cu un efort ca s` par` mai destins`. Timp de o clip`, r`maser` amåndoi a[a,
nemi[ca]i [i t`cu]i, m`suråndu-se din priviri.
"N-am nici un motiv s` nu m` simt sigur` pe mine" \[i repeta ne\ncetat
doamna Higgins.
|[i ridic` b`rbia, dar era nervoas`, foarte nervoas`, [i nervozitatea ei spori
cånd \l v`zu pe domnul Willier ridicåndu-se pentru a veni s` se a[eze pe col]ul
biroului, \n apropierea ei.
– O cunoa[te]i pe doamna Desbury, doamn` Higgins?
Exista \n tonul \ntreb`rii ceva care o f`cu pe menajer` s`-[i priveasc`
interlocutorul cu o expresie b`nuitoare. Dar cum Arnaud arbora figura lui de
toate zilele, deloc suspicioas`, ea ezit` un moment \ntre a ocoli problema [i a
r`spunde cinstit. Adev`rul triumf`. La ce bun s` mint`? Peste cåteva zile, totul se
va sfår[i.
– O cunosc pe doamna Desbury de cånd era copil. Eram guvernanta
tinerilor Clarke. Guvernanta domni[oarei Vivien [i a celor [apte surori [i fra]i ai
s`i.
– Ia te uit`! Nici nu-mi trecuse prin cap a[a ceva. Povesti]i-mi, doamn`
Higgins.
|ncurajat` de umbra de zåmbet care ap`ruse pe chipul domnului Willier,
doamna Higgins \ncepu cu måndrie:
– Eu am crescut-o pe domni[oara Vivien...
F`r` a \nceta s` se uite pe furi[ la b`rbatul care, prin prezen]a lui, o f`cuse
s` nu se simt` \n largul ei, \i spuse toat` povestea.
Provenind dintr-o familie care num`ra opt copii, cea de-a patra n`scut`,
Vivien, se sim]ea \ntotdeauna mai apropiat` de guvernanta ei decåt de p`rin]i.
Doamna Higgins, care pe vremea acea era \nc` nem`ritat`, o luase pe copil` sub
aripa ei ocrotitoare. A[a c`, atunci cånd Vivien se c`s`torise cu domnul Desbury,
aceasta \[i luase guvernanta cu ea. Cea care pe vremea aceea nu era decåt Sarah
O SO}IE NEDORIT~ 277

Endell, juca rolul de menajer` a casei Desbury, avånd \n subordinea sa tot


personalul. Din p`cate, biata domni[oar` Vivien, care f`cuse un mariaj destul de
nereu[it cu un juc`tor \nr`it, devenise \n curånd v`duv` [i, lipsit` de avere cum
era, fusese nevoit` s` se despart` de scumpa ei guvernant`. Aceasta se m`ritase
[i, devenind doamna Higgins, o vizitase adesea pe doamna Desbury,
lamentåndu-se \mpreun` cu ea \n leg`tur` cu renta mic` pe care Vivien o
ob]inuse \n urma succesiunii destul de \ncurcate a defunctului s`u so]. Abia
cåteva lire, ce mizerie!
A[a c`, atunci cånd fosta st`pån` \i adusese la cuno[tin]` c` un domn Willier
se interesa de ea, doamna Higgins se bucurase nespus. Prin urmare, plånseser`
una pe um`rul celeilalte cånd visurile de bog`]ie ale doamnei Desbury se
spulberaser` atunci cånd domnul Willier fusese obligat s` fac` acea c`s`torie
aberant`.
Avusese destule \ndoieli \n privin]a unui eventual divor] [i f`cuse totul ca
s-o conving` pe Vivien s` nu-l pun` pe domnul Willier \n fa]a unui fapt \mplinit.
O lovitur` de for]` nu putea aduce nimic bun, dup` p`rerea ei. Dar nefericita
doamn` Desbury f`cuse totul numai dup` capul ei. Urm`rile dezastruoase ale
rolului de impostoare jucat de Vivien \n America nu f`cuser` decåt s`-i dea
dreptate fostei sale guvernante, dar din p`cate r`ul fusese f`cut.
– |n fiecare din scrisorile mele, o imploram pe domni[oara Vivien s` se
\ntoarc` \n ]ar`. |n sfår[it, dup` multe necazuri prin care a trecut dup` ce a plecat
de pe planta]ie, a acceptat banii pe care m-am oferit s`-i \mprumut pentru
c`l`toria de \ntoarcere, \ncheie doamna Higgins ridicåndu-[i b`rbia, evident
satisf`cut` de renghiul jucat acestui nesuferit de Arnaud Willier.
A[adar, banii de c`l`torie \i fuseser` \mprumuta]i de fosta guvernant`!
– Asta-i tot, doamn` Higgins? o \ntreb` el, gr`bit s` ajung` la faptele care-l
interesau mult mai mult.
Nu! Sarah Higgins nu terminase \nc` povestea tuturor nenorocirilor prin
care trecuse.
|i istorisi c`, dup` moartea so]ului ei, g`sise ad`post \n casa unei veri[oare a
monseniorului Wesley.
278 MARNIE DE MAREZ

– Dumneavoastr`, doamn` Higgins, a]i anun]at-o pe doamna Desbury c`


am de gånd s` vizitez o cas` din Londra, miercurea trecut`? o \ntreb` Arnaud
pentru a reveni la subiectul care-l privea direct.
Menajera d`du din cap confirmånd, privindu-l dezaprobator pe Arnaud,
care se duse s` se a[eze pe scaunul din spatele biroului s`u.
– Da, domnule, eu. I-a]i promis domni[oarei Vivien c` o s` v` \nsura]i cu ea,
imediat ce o s` sc`pa]i din aceast` c`s`torie impus`. Spre marea sa decep]ie, nu
a]i schi]at nici un un gest ca s-o c`uta]i. De aceea, am considerat de datoria mea
s-o informez despre voiajul dumneavoastr` la Londra. Din punctul de vedere al
doamnei Desbury, era normal s` fie consultat` asupra cump`r`rii unei case care
va deveni [i a ei...
– Ce tot spune]i?! exclam` Arnaud s`rind \n sus de pe scaun. Dac` am f`cut
vreodat` o asemenea promisiune, o declar nul` [i neavenit`. Prin impostura de
care s-a f`cut vinovat`, fosta dumneavoastr` st`pån` a distrus tot ce ar fi putut
exista \ntre noi.
– Eu nu sunt decåt o menajer`, dar permite]i-mi totu[i s` v` \ntreb, pe
dumneavoastr` care pune]i atåta pre] pe onoare, crede]i c` este loial s`
promite]i unei doamne c` o lua]i \n c`s`torie [i apoi s` v` r`zgåndi]i? A]i reflectat
vreodat` la necazurile pe care vi le-ar putea aduce \nc`lcarea unei asemenea
promisiuni? Doamna Desbury crede c` ar trebui s` v` teme]i de asta.
Aceste cuvinte nu avur` nici un efect asupra lui Arnaud. V`zånd slabul
rezultat al amenin]`rilor sale, doamna Higgins se ridic`, r`mase \n picioare
sprijinindu-se cu amåndou` måinile de marginea biroului [i a[tept` continuarea
cu un aer hot`råt.
– Doamn` Higgins, spune]i-mi cum v-a]i petrecut timpul \n ziua cånd a avut
loc accidentul a c`rei victim` a fost lady Laura.
Obrajii menajerei \[i pierdur` culoarea, fiind cuprin[i de o paloare verzulie.
– Ziua cånd lady Laura a fost r`nit`? |n acea zi nu eram acas`, explic` ea
f`cånd un efort s` zåmbeasc`. M-am dus s`-mi petrec ziua cu sora mea care
locuie[te la Boveney. Dar n-au fost probleme din cauza absen]ei mele. Meniurile
fuseser` stabilite [i ordinele date de mine personal din ajun. Toat` lumea v`
poate confirma asta.
O SO}IE NEDORIT~ 279

T`cu. Arnaud o privi cu aten]ie.


– Eu am plecat de diminea]`. Foarte de diminea]`. N-am aflat de accident
decåt cånd m-am \ntors, seara pe la ora [ase.
– Deci, a]i plecat pe la ora opt. A]i trecut prin apropierea locului unde era
legat` iapa ladyei Laura.
N-o \ntreba. Afirma. Doamna Higgins se d`du \napoi de parc` ar fi fost lovit`.
– Nu! Am ie[it prin poarta mare... De ce m` acuza]i?
– Nimeni nu v` acuz`, doamn` Higgins. Dar spune]i-mi, de ce p`re]i c` nu
v` sim]i]i deloc \n largul dumneavoastr`? {ti]i c` ni[te ghimpi au fost plasa]i sub
[aua iepei?
– De unde vre]i s` [tiu? La buc`t`rie s-a vorbit doar despre un accident... De
o iap` n`r`va[`... Toat` lumea credea asta... Dac` a]i fi pu]in mai atent la ceilal]i,
a]i fi la curent cu zvonurile care circul` prin cas`.
– Privi]i-m` \n ochi, doamn` Higgins, spuse Arnaud, f`r` s` ]in` seam` de
aluzia ei.
Menajera oft` [i-[i ridic` privirea spre el.
– Barty [i cu mine am hot`råt s` ascundem tuturor c` accidentul a fost de
fapt o tentativ` de crim`. A[a c`, dac` dumneavoastr` cunoa[te]i anumite fapte,
dac` dezv`lui]i mobilul acestui atentat, vom putea discuta altfel urm`rile pe care
le ve]i avea de suferit. Dac` nu, voi fi obligat s` cer judec`torului s` v`
interogheze.
Judec`torul! F`r` s`-[i ridice privirea de pe hårtiile \ntinse pe birou, doamna
Higgins scoase o batist` din man[et` [i-[i [terse cu ea fa]a transpirat`.
– O s` v` spun totul, domnule, totul. Dup` moartea veri[oarei sale, la care
m` angajasem, monseniorul Wesley mi-a propus acest loc de menajer`. Situa]ia
dumneavoastr` mi-a fost expus` cu exactitate. Trebuia s` fim ochii [i urechile
monseniorului. Reie[ea din explica]iile sale c` monseniorul v` supunea la aceste
\ncerc`ri nu prea ortodoxe \n speran]a c` v` ve]i \mp`ca \n urma acestei coabit`ri
for]ate. De[i provizoriu, acest loc \mi d`dea satisfac]ia s` veghez ca [i unul [i
cel`lalt s` v` sim]i]i bine. Ca totul s` se petreac` f`r` nici un incident. Fiindc`,
dac` s-ar fi \ntåmplat ceva, totul ar fi luat sfår[it. {i asta nu-mi convenea deloc,
dup` cum v` \nchipui]i... Numele dumneavoastr` nu-mi era necunoscut,
280 MARNIE DE MAREZ

domnule, dar, cum v` credeam emigrat \n America pentru totdeauna, numele


Willier m-a f`cut s` m` gåndesc la vreo rud` [i n-am dat nici o importan]` acestui
am`nunt. Pån` \ntr-o anumit` sear` cånd, prad` unei puternice migrene, m-am
gåndit c` pu]in aer mi-ar face bine. {i, \n parc, v-am auzit stånd de vorb` cu lady
Laura. Cum p`rea]i s` v` \ndr`gosti]i zi de zi mai mult de lady Laura, m-am
apropiat ca s` trag cu urechea la o conversa]ie pe care i-a[ fi putut-o raporta
monseniorului, spre marea lui satisfac]ie. Vorbea]i despre America. Am realizat
\n acel moment c` b`rbatul pe care-l spionam era chiar cel care-i f`cuse mari
necazuri fostei mele st`påne. Am hot`råt pe loc s-o pun la curent. Din nefericire,
era]i absent cånd a venit \n vizit` \mpreun` cu sora dumneavoastr`, cu singurul
scop de a v` reaminti promisiunea f`cut`.
Doamna Higgins \i arunc` o privire, ca pentru a-l \ntreba pe Arnaud dac`
dorea s` afle vreun am`nunt \n plus. El cl`tin` din cap [i spuse:
– {i \n acel moment a]i pus la cale cu doamna Desbury tentativa de omor?
Renun]ånd s` mai priveasc` ]int` biroul, femeia \l privi \ngrozit` pe Arnaud.
– Niciodat`! Dac` este adev`rat c` doamna Desbury [i cu mine am pus la
cale ni[te a[a-zise incidente susceptibile a-l incita pe monsenior s` v` \ntrerup`
[ederea aici, nici o clip` nu ne-am gåndit s`-i facem vreun r`u ladyei Laura. Nu
o crim`, domnule! Categoric nu o crim`! Nu m-a[ fi atins nici m`car de un fir de
p`r din capul ladyei Laura!
Indignarea f`cea s`-i vibreze vocea.
– Ceea ce nu e cazul cu toat` lumea, ripost` Arnaud.
– Dac` \n]elege]i prin asta c` doamna Desbury avea altceva \n cap \n afara
unor incidente banale, v` afirm cu t`rie c` v` \n[ela]i. Eu, doar eu singur` am
hot`råt s` pun un anumit praf \n hrana iepei apar]inånd ladyei Laura. |n a[a fel
\ncåt, aflånd de animalul otr`vit, monseniorul s` v` \ntrerup` sejurul [i s`
anuleze mai repede c`s`toria.
Scoase un suspin [i continu`, \nciudat`:
– Numai c`... Era foarte \ntuneric \n grajd. Mergeam pe dibuite, fiindc` nu
puteam s` aprind vreo lamp`. A[a c` m-am \n[elat asupra boxei. A doua zi, am
\n]eles imediat c` n-o s` face]i caz din faptul c` månzul are colici. La prima
vedere, nu p`rea c` a fost vorba de o mån` r`uvoitoare...
O SO}IE NEDORIT~ 281

Am hot`råt s` r`mån aici [i s` nu mai \ncerc s` v` fac r`u.


R`mase nemi[cat`, \n picioare \n fa]a biroului. Vorbise despre remu[c`rile ei
cu atåta måhnire, \ncåt Arnaud se sim]i mi[cat, \n ciuda måniei sale. Dar era
hot`råt s` fac` lumin` pån` la cap`t. Nimic nu trebuia s` r`mån` neclarificat.
– Dac` nu dumneavoastr`, doamn` Higgins, atunci cine a pus ghimpii sub
[a?
Menajera \l privi cu ni[te ochi fic[i, ducåndu-[i o mån` la gåt.
– Trebuie s` v` mai spun, domnule, c` sora mea, care locuie[te la Boveney,
trimite pe cineva s` m` ia cu o bri[c` de fiecare dat` cånd o anun] c` m` duc la
ea. Bri[ca r`måne \n afara propriet`]ii, fiindc` nu se obi[nuie[te s` se permit`
intrarea celor care-i servesc pe angaja]i. |n acea zi m` a[tepta un cupeu. {i
\n`untrul lui era doamna Desbury, care mi-a explicat c` venise cu inten]ia de a
avea o explica]ie cu dumneavoastr`, dar c` s-a r`zgåndit \n ultimul minut. Ea
trimisese \napoi bri[ca [i se hot`råse s` m` a[tepte ca s` m` conduc` personal
pån` la Boveney. Dac` au fost pu[i ni[te ghimpi sub [a, m` tem c` a f`cut-o...
domni[oara Vivien.
Urm` o t`cere ap`s`toare, timp \n care el o privi pe menajer` care-i adresa
o rug`minte mut`, avånd un aer r`t`cit.
– O s` mai vorbim despre asta, spuse \n cele din urm` Arnaud. Dar mai \ntåi
spune-mi dac`, \n problema tån`rului Coleridge, ai complotat cu Vivien.
– Da, domnule. Dar nu [tiam pe atunci c` lady Laura a fost victima unei
tentative de asasinat. |n acest caz, v` da]i seama c` niciodat`... Bine, s` continuu.
M` \n]elesesem cu doamna Desbury s` nu-l las s` intre \n cas` pe tån`r decât
\nainte s` v` \ntoarce]i, ca s` pute]i surprinde o scen` idilic`, menit` s` v`
deschid` ochii.
Expresia chipului lui Arnaud spunea clar: "Da, asta am [i crezut".
– Doamn` Higgins, n-am inten]ia s` v` judec. Dumnezeu va fi singurul
judec`tor [i s` sper`m c` ve]i fi tratat` cu mil`. Acum, asculta]i-m` bine, n-o s`
denun] tentativa de omor, cu condi]ia s`-mi da]i o m`rturisire scris` despre tot
ce mi-a]i povestit.
V`zånd c` doamna Higgins face un gest \n direc]ia lui, Arnaud \[i \nchipui o
clip` c` vrea s`-l \ntrerup`.
282 MARNIE DE MAREZ

– Asupra acestui punct de vedere nu m` r`zgåndesc! exclam` el cu hot`råre.


Aceast` m`rturisire va ajunge la notarul meu. Ve]i face o copie [i pentru notarul
ladyei Laura. Pentru a fi deschis` \n cazul unui accident suspect. Ve]i mai face [i
o copie pe care o voi \nmåna personal doamnei Desbury.
– Domnule! Dac` este adev`rat c` am \ntålnit-o pe doamna Desbury \n
apropiere de intrarea domeniului, asta nu dovede[te c`...
El o \ntrerupse, f`r` drept de apel:
– Ea sau dumneavoastr`!
Doamna Higgins, care se pr`bu[ise aproape pe scaun, l`s` s`-i scape un
geam`t.
– N-am fost eu. V` jur pe sufletul meu...
Se \ncrunt`, ca lovit` de un gånd nea[teptat.
– O r`muric` de m`ce[ era prins` de poalele rochiei doamnei Desbury...
[opti ea cu o voce gånditoare. Da... acum \mi amintesc. Eu i-am desprins-o.
– Bine! Uite c` a]i devenit mai rezonabil`! {ti]i ce v` r`måne de f`cut. Acestea
fiind spuse, v` las disear` s` v` face]i bagajele [i s` pleca]i de aici. {i s` nu sufla]i
nici un cuvånt despre povestea asta ladyei Laura. N-ar face decåt s-o \ndurereze
[i mai mult.
Punånd \n fa]a ei hårtie, o pan` [i o c`limar`, Arnaud r`mase \n picioare
observånd-o.
Tot timpul cåt scrise doamna Higgins, el o privi cu ochi p`trunz`tori care nu
o sl`bir` nici m`car o singur` clip`.
Capitolul 19

Ajunseser` \n linie dreapt`. Era ultima lor s`pt`mån`. |n curånd, fiecare din
ei va pleca s`-[i reia ocupa]iile obi[nuite.
Timpul trecuse cu iu]eala unui vis. Un vis impregnat acum cu parfumurile
toamnei.
Un sentiment amestecat de a[teptare [i de durere \l \mpingea pe Arnaud s`
profite din plin de ultimele zile petrecute \n compania ei. N-o p`r`sea din ochi,
ca s`-[i \ntip`reasc` \n memorie orice am`nunt al vie]ii petrecute al`turi de cea
care va \nceta \n curånd s`-i fie so]ie. |nmagazina \n mintea lui orice: felul cum
se mi[ca, silueta fin`, zåmbetele, \ncrunt`rile, curba buzelor... Putea uita oare c`
o v`zuse \n c`ma[` \n ziua cånd avusese accidentul, c` sånii rotunzi \mpungeau
cu sfårcurile lor tari ]es`tura sub]ire? Putea uita picioarele lungi [i frumoase pe
care le \ntrev`zuse cånd \i strångea bandajul?
Va uita oare toate lucrurile [i \nc` multe altele pe deasupra?
Era o zi de sfår[it de septembrie cånd soarele era pe la orele amiezii, aproape
la fel de cald ca \n timpul verii care se sfâr[ea cu regret. |n gr`dina casei
episcopale, frunzele arborilor \ncepuser` s` se \nro[easc` [i s` se \ng`lbeneasc`,
ca un ultim surås sau un r`mas-bun al zilelor frumoase.
Abia plecase mama Hoorps dup` ce scosese atelele de la måna Laurei, [i
Arnaud \i propuse:
– Barty [i cu mine credem c` a cam sosit timpul ca Daisie s`-[i cunoasc`
viitorul c`min. Vrei s` ne \nso]e[ti?
284 MARNIE DE MAREZ

Erau amåndoi instala]i \n cupeu. Daisie refuzase s` ia loc \n`untru. Prefera


s` r`mån` pe bancheta vizitiului \mpreun` cu Barty, [i s` se ]in` de bra]ul lui.
Cånd exclama]iile ei de bucurie [i de \ncåntare se mai potolir`, Barty \ncepu s`
fredoneze, cu o voce grav` [i pl`cut`, un cåntec cunoscut de to]i [i care num`ra
nu mai pu]in de nou` strofe [i tot atåtea refrene. Era povestea a doi ]`rani care
mergeau la ora[ cu o list` de cump`r`turi pentru oamenii de la castel. Pe m`sur`
ce se \ntålneau cu unul [i cu altul, cu peripe]iile drumului, cei doi uitau ce
trebuia s` cumpere.
Refrenul care recapitula lista obiectelor fu reluat \n cor. Apoi, fiecare cånt`
cåte o strof` care se termina invariabil cu "Nu trebuie s` uit`m nimic. O, nu, nu!"
|n acel moment Barty \n`l]` måna cu care nu ]inea h`]urile [i, pe jum`tate
ridicat, dirija corul, \n timp ce Arnaud [i cele dou` tinere num`rau pe degete
articolele din list` pentru a nu-l uita pe cel care trebuia s` dispar`. Fiecare refren
se termina cu un hohot de rås [i "O bobin` de a]` neagr`, ce dracu'!"
Niciodat` nu mai f`cuse Laura o asemenea plimbare. Cåteodat` Daisie se
ridica \n picioare [i-l \ntreba pe Laura [i pe Arnaud ce p`rere aveau despre
peisaj. "Splendid", r`spundea Laura. Arnaud r`månea t`cut. Ce ar fi putut spune
despre peisaj, dac` se uita numai la Laura? Florile de pe cåmp \[i r`spåndeau
parfumul numai pentru Laura, p`s`rile nu ciripeau decåt pentru ea. Iar våntul
nu adia u[or numai ca s-o r`coreasc` pe ea?
Era un col] unde vegeta]ia deja \ng`lbenise... arbori, iarb` tufi[uri... un peisaj
superb cåt vedeai cu ochii. Parc` o zån` \l scosese \n calea lor, ca un omagiu adus
frumuse]ii adorabilei Laura.
Cu måna sprijinit` de bra]ul lui Arnaud, cu chipul ferit de soare de o p`l`rie
cu boruri largi \mpodobit` cu flori, Laura scoase un suspin de mul]umire. Ziua
care \ncepuse atåt de bine continu` cu vizitarea castelului \n renovare. Apoi, cei
patru tineri se \ndreptar` spre casa, care era deja gata, a viitorului administrator.
Sim]ind c`-i våjåie pu]in capul de emo]ie, ne[tiind prea bine ce trebuia s`
fac`, Daisie r`mase \n prag. Ochii ei treceau de la pere]ii albi la podeaua goal`.
– Intr`, Daisie, o \ncuraj` Arnaud \nainte de a se \ntoarce spre Barty [i Laura,
care r`m`seser` \n curte. Sau poate nu-]i place? glumi el.
– Oh, ba da! afirm` Daisie cu t`rie.
O SO}IE NEDORIT~ 285

Dar nu m` a[teptam s` g`sesc o cas` atåt de frumoas`.


Intr` \n prima \nc`pere, extrem de luminoas`, [i fu \ncåntat`. Apoi remarc`
o u[` care d`dea spre alt` \nc`pere. Se \ncrunt` u[or, o deschise, trecu prin ea
[i cånd v`zu c` mai era o camer` \n continuarea celor dou`, \ncepu s` råd`.
– Barty! E a[a de... a[a de... !
Sprijinit cu pref`cut` indiferen]` de un perete, Barty o privea cu suråsul pe
buze. Apoi se duse [i o lu` \n bra]e.
– {i nu-i tot. Mai sunt trei camere sus, un pod mare [i o pivni]` pe care o s`
]i le ar`t.
– Oh, da, suspin` Daisie, \ncol`cindu-[i bra]ele \n jurul gåtului lui.
Imediat, lumea exterioar` disp`ru pentru ei [i se l`sar` purta]i pe aripile
dragostei.
Cånd Laura se \ntoarse \nduio[at` spre Arnaud, \ntålni privirea ochilor
cenu[ii care se uitau la ea cu adora]ie. Timpul se opri \n loc. O trecu un fior [i
se sim]i profund tulburat`.
– Vino, \i spuse el dup` cåteva clipe, luånd-o de bra]. S` ne \ndep`rt`m pu]in
de ei.
O lu` \nainte, [i Laura se sim]i afectat` de triste]ea lui. Inutil s` se am`geasc`
singuri, le va trebui un timp ca s`-[i reg`seasc` pacea sufletului. Inima ei sångera
din cauza lui Arnaud, fiindc` era evident c` o iubea.
Laura avea impresia c` erau purta]i de un curent inevitabil [i se \ndoia c`
desp`r]irea va putea s` sl`beasc` leg`turile profundei lor afec]iuni.
Arnaud ajunsese deja afar` [i Laura pusese piciorul pe prima treapt`, cånd
vocea speriat` a lui Barty \i opri:
– Nu ne l`sa]i singuri!
Arnaud se \ntoarse, \n timp ce Laura privea cu mirare zåmbetul pe care so]ul
ei [i-l ascundea cu greutate.
– Hai s` ne \ntoarcem, Barty are nevoie de ajutor. A f`cut un leg`månt s`
nu... hm... s` nu r`mån` \n tête-à-tête cu Daisie, o inform` el cu jum`tate de
voce.
– Da? De ce?
El \i [opti la ureche:
286 MARNIE DE MAREZ

– Se teme c` nu va fi \n stare s` reziste farmecului ei.


Sub privirea lui, Laura sim]i c` se \nro[e[te [i, \n tulburarea ei, [opti cåteva
cuvinte, sperånd din tot sufletul c` sunt cele potrivite.
Lini[tit de prezen]a lor, Barty o lu` de umeri pe logodnica lui, [i o s`rut`
u[or pe ureche, ascunzåndu-[i fa]a \n p`rul ei frumos. Oft` adånc \nainte de a se
bålbåi, \ncercånd s`-[i pun` ordine \n idei.
– Pentru... mobile... am ni[te economii...
– {i eu! De cånd lucrez, n-am cheltuit niciodat` nimic. {i eu am economiile
mele. {ti]i, domni[oar`, c` [i eu am economii, spuse ea råzånd vesel.
Arnaud tres`ri. Economiile lui Daisie! Remarca aceasta avu asupra lui efectul
unui du[ rece. Ce fericire c` Daisie avusese ni[te economii ca s-o \ntre]in` [i s-o
hr`neasc` pe tån`ra ei st`pån` \n timpul primei lor [ederi la Londra!
Timp de o clip`, \[i reaminti trecutul. Cum putuse face a[a ceva? Cum o
putuse l`sa pe Laura la måna cameristei ei? Laura \l poreclise C`pc`unul... Avea
\ntr-adev`r motive s`-i spun` a[a!
– Tu [i Barty v` ve]i alege mobilele [i ve]i trece totul \n contul meu.
Soarele intra \n valuri pe fereastr`. Daisie, fixåndu-[i cu \nc`p`]ånare
vårfurile pantofilor, \i \ntorcea spatele.
– Nu r`spunzi, Daisie? Nu vrei mobila?
Arnaud \i puse \ntrebarea, uitåndu-se la ea plin de curiozitate.
– Ei bine, vede]i, domnule, spuse ea desprinzåndu-[i privirea din podea
dup` o clip` de nehot`råre, [tiam c` vom locui \n casa administratorului, dar...
speram c` mobilele vor fi ale noastre...
St`tea \n picioare, dreapt` [i nemi[cat` \n mijlocul \nc`perii.
– Daisie! Mobilele vor fi ale tale. |n sfår[it... ale voastre, r`spunse Arnaud
råzånd.
– Sunte]i foarte bun, domnule, [opti Daisie aruncånd o privire \ntreb`toare
lui Barty.
P`rea nelini[tit`.
– Ia asta drept dota pe care lady Laura [i cu mine ]i-o oferim cu ocazia
c`s`toriei voastre.
Laura, care nu era la curent cu nimic, d`du din cap \n semn de aprobare.
O SO}IE NEDORIT~ 287

– Consider` acest cadou drept o recompens`, \n semn de recuno[tin]`


pentru timpul cånd te-ai folosit de economiile tale pentru a-i veni \n ajutor ladyei
Laura.
Daisie nu uitase nimic, a[a c` f`cu un semn discret spre tån`ra ei st`pån`, ca
pentru a-i spune c`, dup` p`rerea ei, nu era nimic de comentat.
Totu[i, inima ei bun` nu-i d`du pace. |ncerca s` minimalizeze serviciul f`cut,
pentru a atenua regretele domnului Arnaud.
– Sunte]i prea bun, domnule. S` [ti]i c` oricine ar fi f`cut la fel v`zånd-o pe
lady Laura singur` pentru prima oar` \n via]a ei, f`r` bani, f`r` nimeni care s-o
apere... Atåt de tån`r` [i atåt de speriat`... A fost firesc s` fac asta, domnule.
|n inten]ia ei de a face bine, repet` gr`bit`, de team` c` l-a r`nit, f`r` s`-[i dea
seama c` punea sare pe ran`:
– Oricine ar fi f`cut la fel.
|[i netezi rochia [i d`du din cap cu un gest care p`rea s` lanseze o provocare
oricui s-ar fi gåndit s-o contrazic`. |n timpul tiradei ei, Arnaud nu reac]ionase \n
nici un fel. Apoi, tot sångele i se urc` \n cap. |[i trecu måna prin p`r cu un aer
contrariat [i d`du din cap, \ncercånd s`-[i clarifice gåndurile.
– Oricine, mai spuse o dat` Daisie.
– Ascult`, Daisie, interveni Laura, accept` f`r` a mai dezgropa trecutul.
Aminte[te-]i c` \]i mai r`mån o groaz` de lucruri de cump`rat. O groaz`! Vesel`...
argint`rie... perdele [i bibelouri. Care \]i plac atåt de mult.
– Lenjerie, covoare, continu` Daisie cu evident` pl`cere.
Arnaud p`rea pe punctul de a-i reaminti c` era de la sine \n]eles c` perdelele
[i covoarele se luau o dat` cu mobila, dar privirea Laurei \l convinse s` nu mai
insiste. Se sprijini de [emineu [i c`zu pe gånduri. Cu riscul de a-l deranja, Daisie
i se adres`:
– Cred c` o s` accept, domnule. Dac` [i Barty e de acord. Ce zici, Barty?
Acesta \i arunc` un zåmbet care-i dezv`lui din]ii albi [i buna dispozi]ie.
– Daisie! Daisie a mea... Dac` tu e[ti fericit`, sunt [i eu. Cum a[ putea s`-]i
refuz o pl`cere? Tu e[ti recompensa mea, Daisie. Paradisul meu.
Fiindc` \ndr`gosti]ii p`reau dornici s` discute despre problemele lor,
Arnaud \ntinse o mån` c`tre Laura.
288 MARNIE DE MAREZ

– Dac` \]i face pl`cere, draga mea, hai s` ne plimb`m pu]in prin curte. Ei,
Barty! Noi ie[im, dar nu ne \ndep`rt`m de u[`.
Ultimele cuvinte se adresau bietului b`iat, care avea mare nevoie de ajutor.
Azi mai mult ca oricånd.

***

Hanul, o construc]ie solid` din c`r`mid` [i lemn, se g`sea la marginea


domeniului Penton Hook.
Ca un obi[nuit al locului, Arnaud \i conduse \ntr-o sal` mare. Un tån`r pe
jum`tate chel, care-i tot spunea "domnule Willier" pentru a l`sa s` se cread` c`
erau vechi cuno[tin]e, se \nvårtea continuu \n jurul lor. |i a[ez` la o mas` din
mijloc, unde aduse ni[te platouri cu un dejun copios.
To]i patru se aruncar` asupra månc`rii, ca [i cum mureau de foame.
Prånzul fu vesel [i animat. Cånd desertul fu a[ezat pe mas`, cei doi b`rba]i,
amintindu-[i de copil`ria lor, le povestir` o mul]ime de peripe]ii [i farse
nevinovate. Spre marea pl`cere a tovar`[elor lor, care rådeau din toat` inima.
Erau atåt de veseli [i de amuzan]i, [i tot felul de \ntåmpl`ri pe jum`tate uitate
ie[eau pe nea[teptate la iveal` din str`fundurile memoriei lor, f`cåndu-i s`
pufneasc` \n rås.
|n timp ce doamnele \[i [tergeau lacrimile de atåta rås, Arnaud le propuse s`
bea \n s`n`tatea fratelui s`u de lapte, declarånd c` Barty era cel mai vechi prieten
al lui [i totodat` cel mai drag.
– Pentru amintirile noastre [i pentru tine, Bartholomew Collins, pe care to]i
\l cunosc sub numele de Barty.
Pentru tine, tovar`[ul meu din tinere]e.
|[i ridic` paharul, b`u o \nghi]itur` [i-[i continu` discursul, rostind
c`lduroase elogii la adresa calit`]ilor gr`jdarului [ef de la Shiplake, care va deveni
\n cel mai scurt timp posibil un administrator model. |ncheie exprimåndu-[i
speran]a de a-l vedea cåt mai repede c`s`torit.
O SO}IE NEDORIT~ 289

– Pe doisprezece! exclam` Daisie, pe care dou` pahare de bere o f`cuser`


plin` de entuziasm.
Arnaud [i Laura se preg`teau s`-i felicite pe viitorii so]i, cånd Barty \[i
\mpinse farfuria.
– Pe doisprezece, gemu el cu o voce din care r`zb`tea descurajarea.
Sim]ea c` i se strånge inima.
– Unsprezece zile f`r` s-o v`d pe Daisie... {tiu prea bine, lady Laura, c` ave]i
nevoie de ea, Daisie mi-a explicat c` vrea s` se \ntoarc` [i ea la Londra, ca s` aib`
timp s-o deprind` pe noua camerist` cu obiceiurile dumneavoastr` [i ale casei.
{tiu asta.
Laura d`du \ncet din cap [i zåmbetul i se [terse de pe buze.
– S` nu crede]i c` v` repro[ez ceva, lady Laura. Dar acum m` \ntålnesc cu
Daisie a mea \n toate serile timp de o or` care mi se pare foarte scurt`, \n timp
ce ziua mi se pare interminabil`. Ce o s` m` fac unsprezece zile? Asta m` roade,
m` \n]elege]i?
Continu` s` se jeluiasc` pe aceea[i tem`, dar Laura nu-l mai asculta. Vorbele
lui Barty o obsedau, i se \nvårteau \n minte [i o tulburau profund.
"M` \ntålnesc cu Daisie a mea \n toate serile... Ziua mi se pare
interminabil`..."
{i ea a[tepta seara ca s`-l \ntålneasc` pe Arnaud. {i orele lui de absen]` i se
p`reau interminabile. Ce-o s` se fac` f`r` el? |n jurul ei se va face un gol. Arnaud
era singurul [i adev`ratul ei… prieten. Fiindc` trebuia s` recunoasc` faptul c`
monseniorul Wesley avusese dreptate. O mare prietenie se n`scuse \ntre ea [i
Arnaud. Oare [i el era nevoit s` lupte \mpotriva durerii produse de perspectiva
desp`r]irii lor?
Chipul Laurei exprima toate emo]iile sufletului ei. De[i nu-i ghicea natura
gåndurilor, Arnaud remarc` starea de confuzie care o cople[ise brusc. Dar el
crezu c` aluzia la plecarea lui Daisie era cauza. Se ridic` [i veni lång` ea.
– Haide, revino-]i, Laura! La naiba cu melancolia! S` nu uit`m c` am stabilit
\n unanimitate c` aceast` zi va fi o zi vesel`.
Apoi, adresåndu-se lui Barty, zise:
– {i tu, nu mai face mutra asta de \nmormåntare.
290 MARNIE DE MAREZ

Cåteva zile vor trece repede.


Cel interpelat o privi cu coada ochiului pe Daisie, care f`cu un semn din
mån`.
– E adev`rat, dragul meu. Ne-am promis o zi vesel`, f`r` gånduri negre.
Prima zi pe care o petrecem \n \ntregime \mpreun`.
Se aplec` spre el, cu ochii lumina]i de fericire. Barty \[i puse paharul pe mas`
ca s`-i cuprind` månu]a \ntr-ale lui [i s-o duc` la buze. Sub privirea invidioas` a
lui Arnaud, care ar fi dat orice ca s` ia måna Laurei [i s-o s`rute.
|[i consacrar` \ntreaga dup`-amiaz` vizit`rii domeniului Penton Hook.
Plimbarea se desf`[ur` \n aceea[i atmosfer` pl`cut`. Våntul \i ajuta s` treac` mai
u[or peste senza]ia de \ngreunare dat` de o mas` prea copioas`. Soarele care
str`b`tea printre crengile cu frunze \ng`lbenite le sporea senza]ia de bine. O
luar` pe drumul care mergea paralel cu fluviul. Nespus de vorb`re]i, cei doi
b`rba]i le ar`tau tot ce constituia atrac]ia [i valoarea domeniului Penton Hook,
\n timp ce tinerele \i ascultau cu interes.
Revenir` s`-[i ia ceaiul la han. Soarele \ncepuse s` coboare deja spre asfin]it
cånd se urcar` \n calea[c`. |nainte ca Daisie s` fi putut face vreo mi[care, Barty
o [i ridicase [i o pusese pe locul vizitiului. |n lumina ro[iatic` a apusului, p`rul
castaniu al fetei c`p`tase culoarea mierii. Fermecat de gra]ia ei, Barty \nchise
ochii pentru o clip`.
Cånd se sprijini de bra]ul pe care i-l \ntinse Arnaud ca s` se urce \n interiorul
cale[tii, Laura \i propuse:
– Daisie, vrei s` vii cu noi?
Ochii ei se \ntoarser` spre Arnaud, p`rånd a cere aprobarea lui.
– Da, vino \n`untru, spuse el, f`r` prea mare entuziasm \ns`. O s`-]i fie frig
afar`.
– S`-mi fie frig lång` Barty? Imposibil, domnule. M` simt ca [i cum a[ fi lång`
o vatr` \ncins`.
Barty d`du din cap de parc` auzise ni[te vorbe de o mare \n]elepciune.
– O vatr` \ncins` la ro[u! sublinie el cu o mutr` \nveselit`.
Cei doi \ndr`gosti]i schimbar` o privire. Daisie se lipi de logodnicul ei [i se
ag`]` de bra]ul lui.
O SO}IE NEDORIT~ 291

– Nu, n-o s`-mi fie deloc frig! afirm` ea råzånd.


Imediat ce calea[ca se urni din loc, interiorul ei fu cufundat \n semi\ntuneric.
– Te-ai instalat bine, Laura?
Tån`ra se preg`tea s`-i r`spund` c` totul este perfect, cånd deodat` se
r`zgåndi:
– Mi-e pu]in frig, r`spunse ea pe un ton timid care-i smulse un zåmbet lui
Arnaud.
Imediat, el \i \nconjur` umerii cu bra]ul [i o trase u[or spre el.
Luptåndu-se din toate puteriile \mpotriva dorin]ei de a-[i sprijini capul de
um`rul lui, Laura se crisp`. Atunci, el \i mas` pu]in spatele, ca s` se relaxeze.
– Te-ai \nc`lzit, inimioara mea? o \ntreb` el cu duio[ie.
Ea \[i sprijini atunci capul de um`rul lui Arnaud, f`r` s` mai ]in` seama de
nimic.
– M` simt foarte bine, \i [opti ea.
Ce prieten bun! Plin de grij` [i de aten]ie. Nu sim]ea nici un fel de repulsie
s` stea atåt de aproape de b`rbatul de care-i fusese atåta team` pe vremuri. Cum
o s` tr`iasc` de acum \nainte f`r` el? Era prea tårziu s` se mai lamenteze, nu mai
avea de ales. Doar cåteva zile [i... "Nu [tiu, \[i spuse ea sim]ind c`-i dau lacrimile.
Nu mai [tiu ce se \ntåmpl` cu mine".
Daisie, \ncåntat` de c`l`toria f`cut` [i de o zi atåt de frumoas` [i de vesel`,
se \ntoarse pentru a comenta una din \ntåmpl`rile zilei. Cuvintele nu-[i luar`
\ns` zborul de pe buzele ei.
– Barty, \i [opti ea la ureche. Uit`-te pu]in \napoi. Crezi c` s-ar putea s` se...
iubeasc`?
Barty \i f`cu cu ochiul, \n semn c` [i el \i \mp`rt`[ea speran]ele [i [opti din
vårful buzelor: "Ah, dac`... "
Diminea]a desp`r]irii se apropia cu pa[i repezi. Deveniser` amåndoi extrem
de sensibili.
Legat de jur`måntul lui, Arnaud nu-i f`cea nici un avans [i asta le frångea
inimile [i le submina moralul.
Din zorii ultimei zile, impresia ap`s`toare de dezolare se transform` \ntr-un
sentiment de disperare, con[tien]i de ceea ce erau pe cale s` piard`, de golul
292 MARNIE DE MAREZ

care se va a[terne \n jurul lor, de spaima c` nu vor mai reu[i niciodat` s` scape
de triste]ea din sufletele lor.
Le era imposibil s` r`mån`, m`car cåteva minute, departe unul de cel`lalt.
{i de fiecare dat` cånd privirile li se \ncruci[au, nu se puteau \mpiedica s` simt`
o timid` speran]`.
Dar cånd se reg`seau \n tête-à-tête, s-ar fi zis c` \ncercau o pl`cere
r`ut`cioas` de a tachina [i de a fugi din nou, considerånd c` nu pot suporta
aceste momente de intimitate. {i \ndurau chinurile iadului pån` cånd,
nerezistånd, se trezeau din nou fa]` \n fa]`.
Aceast` situa]ie le punea nervii la grea \ncercare, a[a c` deveniser`
ner`bd`tori ca totul s` se termine cåt mai repede. Dar le venea totu[i greu s` se
despart` de acest loc. |n mintea lor, casa episcopal` devenise leag`nul unor
sentimente scumpe inimii lor, dar ne\mp`rt`[ite.
Laura \[i amintea zilele [i clipele \n care Arnaud se ar`tase atåt de apropiat,
dezv`luindu-i latura pl`cut` a firii lui. De faptul c` aici \i m`rturisise c` o iube[te.
Iar Arnaud o iubea atåt de mult, \ncåt sim]ea c` i se face r`u. Se \ntreba
nelini[tit dac` va reu[i s` se despart` de ea cu demnitate. O urm`rise cu atåta
aten]ie, \ncåt [tia totul despre ea [i ducea cu el prea multe amintiri. Amintirea
zåmbetelor ei care-l fermecau. Amintirea råsului ei limpede, a lacrimilor ei. Erau
amintiri pe care le putea suporta. Dar altele...
Cum s` alunge imaginea frumoasei lui Laura hohotind de plåns [i
bålbåindu-se? S`rmana de ea, era atåt de impresionabil`, atåt de sperioas` [i de
nefericit`. Cine, \n afar` de el, ar fi putut s-o \nconjoare cu atåta r`bdare, cu atåta
duio[ie? Cine? Chiar [i Daisie o p`r`sea.
Ideea c` nu va fi lång` ea s-o \ncurajeze \i era atåt de insuportabil` \ncåt fu
cåt pe ce s`-[i calce cuvåntul [i s-o ia \n bra]e, ca s-o duc` departe de to]i cei care
ar putea s-o supere din nou.
Felurile de måncare servite la cin` plecar` la buc`t`rie neatinse. Celelalte
mese ale zilei avuseser` aceea[i soart`. Nu puteau s` \nghit` nimic. La fel cum
nu puteau sta nemi[ca]i. Se mutau de pe un scaun pe altul, dintr-o camer` \n
alta. Ajunseser` s` regrete du[m`nia pe care [i-o ar`taser` la \nceput, dorin]a de
a sc`pa unul de altul. Pe vremea aceea, totul p`rea u[or: se detestau [i gata.
O SO}IE NEDORIT~ 293

Pe cånd acum...
Fiecare \[i f`cea probleme pentru soarta celuilalt [i sufletele lor erau
devastate de grij`, nelini[te, dragoste...
|n timp ce \ntunericul punea st`pånire pe parc [i \n salon, t`cerea devenea
din ce \n ce mai insuportabil`.
Fiecare era extrem de con[tient de prezen]a celuilalt [i de inevitabilul
desp`r]irii lor, fiecare din ei se sim]ea distrus.
Cu un aer obosit, Arnaud se apropie de fereastr`, r`månånd cu fa]a \n
umbr`.
– Laura...
Ea \[i ridic` spre el ochii m`ri]i de speran]`.
– M` retrag \n camera mea.
– Dar abia a \nceput seara, protest` ea.
– {tiu... Totu[i, e... de preferat. A[teptarea asta a \nceput s` aib` aerul unui
priveghi.
Toate visurile ei se spulberaser`! Laura \l \ntreb` cu o voce slab` [i f`r` pic
de convingere:
– }i-a mai r`mas vreun lucru despre care vrei s`-mi vorbe[ti?
Ochii lui Arnaud devenir` mai negri decåt cerul \n timpul furtunii [i un
mu[chi al obrazului \ncepu s` i se contracteze convulsiv.
– Totul a fost spus. Dac` alte cuvinte ar trebui s` fie pronun]ate, ele nu pot
porni de la mine. Inutil s`-]i precizez de ce.
Jur`måntul acela blestemat! La naiba cu el! Decåt s`-l fac`, mai bine [i-ar fi
rupt un picior \n ziua aceea, la episcop!
Cum Laura nu-i r`spundea, oft` adånc.
– Cånd o s` te treze[ti måine diminea]`, voi fi deja plecat. A[a va fi mai bine
pentru toat` lumea. Eu... noapte bun`, Laura... Adio.
– Stai, Arnaud... nu a[a.
Dar el ie[ise deja din salon [i n-o mai auzea.
– ... nu a[a am convenit, sfår[i ea a spune \n gol.
Trase cu urechea la zgomotul pa[ilor care se \ndep`rtau pe culoar, apoi auzi
deschizåndu-se [i \nchizåndu-se u[a apartamentului.
Capitolul 20

Cu ochii \nro[i]i de lacrimile v`rsate \n timp ce-[i lua r`mas-bun de la Barty,


Daisie se duse \n camera \n care o a[tepta Laura. Cu privirea fixat` pe u[a care o
separa de camera Capc`unului, Laura nu observ` expresia de trisete]e \ntip`rit`
pe chipul cameristei.
R`masul-bun scurt [i indiferent al lui Arnaud \i secase Laurei orice urm` de
energie. Cuprins` de disperare, sim]ea c` nu mai e \n stare de nici un gånd
coerent.
Cufundat` \ntr-un fel de letargie, o l`s` pe Daisie s`-i scoat` rochia [i colierul,
s`-i desfac` [ireturile corsetului [i ale juponului.
– Vre]i s` p`[i]i peste jupon, domni[oar`?
– Ai revenit, Daisie? tres`ri ea, trecånd peste lenjeria care r`mase pe covor.
Imediat ce lady a ei ie[i din baie, Daisie se gr`bi s`-i aduc` o c`ma[` de
noapte vaporoas` de culoare roz, suspinånd din adåncul pieptului. Tån`ra se
\mbr`c` imediat \n ea, sim]ind c` o ia cu frig, [i-[i puse pe deasupra halatul.
|nconjur` cu bra]ul umerii lui Daisie ale c`rei buze tremurau, privind-o
comp`timitor.
– Biata mea mititic`! Gånde[te-te \ns` c` \n curånd vei fi din nou cu Barty al
t`u. Uit` restul.
Daisie \[i frec` ochii ro[ii [i umfla]i, \nainte de a face un semn afirmativ din
cap.
O SO}IE NEDORIT~ 295

– M` port ca o pu[toaic`. Dar vede]i, domni[oar`, Barty [i cu mine ne


ador`m. {i atunci, bine\n]eles c` o desp`r]ire, oricåt de scurt` ar fi ea, e greu de
suportat... Nu sta]i \n picioarele goale, domni[oar`. Dac` nu v` urca]i imediat \n
pat, pune]i-v` papucii de cas`. Uita]i-i.
Cånd Laura se a[ez` \n fa]a toaletei, \i desf`cu cocul \nainte de a-i peria p`rul.
– Acum, domni[oar`, dac` nu mai ave]i nevoie de mine, m` duc s` v`
aranjez lucrurile [i pe urm` m` culc.
Strånse rochia [i lenjeria Laurei, mai puse o buturug` pe foc [i p`r`si
\nc`perea uråndu-i noapte bun` st`pånei sale. Fiindc` nu-[i dorea decåt s`-[i
plång` amarul de una singur`, \n budoarul care-i servea drept camer`.
Stånd cu ochii larg deschi[i pentru a-[i re]ine lacrimile, Laura se \ntoarse spre
u[a de comunicare. Undeva \n cas`, o pendul` b`tu ora nou`. Peste trei ore,
totul se va sfår[i. Måine va fi \ntåi octombrie.
Ar fi trebuit s` se simt` nemaipomenit de fericit`.
Atunci, de ce oare nu sim]ea decåt am`r`ciune [i descurajare \n locul
sentimentului de eliberare pe care \[i promisese s`-l aib` chiar din primele zile
ale [ederii lor aici?
Chipul sumbru al lui Arnaud [i ochii lui cenu[ii care exprimau numai
deziluzie o urm`reau f`r` \ncetare. Nu reu[ea s` se gåndeasc` la altceva. Era
\ngrijorat` pentru el.
Evident, trebuia s` pun` asta pe seama enerv`rii, a oboselii [i a ultimelor
nop]i \n care somnul nu se lipise deloc de ea.
Måine va fi \n mod sigur bucuroas` c` e din nou o femeie liber`. Poate nu
chiar måine… Nu måine, fiindc` ziua risc` s` fie prea… nu chiar… Dar
poimåine, \n mod sigur… Dar poimåine va fi o nou` zi f`r` Arnaud… f`r` el.
{i… va fi mereu a[a… mereu… f`r` el… f`r`… Ah! Doamne!
|n camera lui, stånd \n picioare \n fa]a focului ce se stingea \n [emineu,
Arnaud \nc`lzea vis`tor \ntre palme un pahar de coniac, gåndurile lui fiind
\ndreptate spre tån`ra femeie pe care o auzea umblånd prin camera vecin`.
So]ia lui! Pentru pu]in timp \nc`!
Acum, Laura era definitiv pierdut` pentru el.
296 MARNIE DE MAREZ

{i va suferi \ntotdeauna din cauza asta. F`r` s`-[i poat` reveni. Desigur, nu-l
mai ura. Era... prietenoas`. {i el nu putea suporta asta.
Gåndurile lui devenir` [i mai negre la amintirea gre[elilor pe care le f`cuse.
Nu merita prietenia ei, [i nici n-o voia.
Se sim]ea slab ca un copil [i nu va avea putere s` lupte \mpotriva propriilor
sale regrete. Ora ultimelor confrunt`ri sunase \n aceast` dup`-amiaz` [i el fugise
ca un la[. Nimic pe lume n-ar fi reu[it s`-l mai re]in` un minut \n fa]a femeii pe
care o iubea f`r` s`-i poat` m`rturisi dragostea lui.
Ajunsese \n acest punct cu gåndurile lui, cånd Laura b`tu la u[`. Se opri \n
prag, ezitånd s` p`trund` \n camer`. Ochii lor se \ncruci[ar` [i, timp de o clip`,
fiecare sus]inu privirea celuilalt.
|nainte de a intra, totul i se p`ruse u[or, dar acum cånd se afla singur` cu el,
se sim]ea intimidat` [i nu-[i mai g`sea cuvintele.
– Nu te teme, \i spuse Arnaud pe un ton ferm, care-l mir` [i pe el. Doar n-o
s` te m`nånc.
Gåndul c` Laura venise s`-l caute la el \n camer` \i d`du speran]a nebun` c`
poate nu-l va alunga din via]a ei.
– Vrei s`-mi vorbe[ti?
Ea respira precipitat, ca pentru a-[i da curaj, apoi r`spunse cu o voce destul
de nesigur`:
– Da. Ni[te lucruri importante pe care am omis s` le discut`m.
F`r` s-o piard` din ochi, Arnaud b`u o gur` de coniac.
– S` prelungim acele discu]ii? G`sesc asta crud [i penibil, la fel ca o
desp`r]ire interminabil`.
Laura avu impresia c` sångele \i \nghea]` \n vene. Nu mai putea suporta
tonul acesta. |i \ntoarse spatele.
– |n acest caz…
|n timp ce se \ndrepta spre u[`, el o opri. Era peste puterile lui s-o lase s`
plece a[a.
– A[teapt`, Laura! Ai dreptate, este preferabil s` trat`m de pe acum unele
probleme. Spune-mi ce ai pe inim`.
O SO}IE NEDORIT~ 297

Categoric, Arnaud nu [tia ce vrea. Laura se \ntoarse pe c`låie, preg`tindu-se


s`-i spun` \n fa]` ce credea, dar cånd v`zu privirea ochilor cenu[ii, nu se mai
sim]i \n stare.
– Ei bine... am uitat s` fix`m data \ntrevederii pe care trebuie s-o avem cu
v`rul nostru episcopul.
Asta era tot ce-i venise pe moment \n minte.
"Doamne, se rug` ea. F` ca Arnaud s` cread` c` acest pretext e cusut cu a]`
alb`…"
– Iat` de ce… am venit s` bat la u[a ta.
Urm` o scurt` t`cere. |n cele din urm`, el \i r`spunse:
– N-o s` merg cu tine la episcop.
– Arnaud! N-am promis noi s`…?
El scutur` din cap. Cu o figur` \ncordat`, studia con]inutul paharului s`u.
– O s`-l v`d pe episcop \ntr-o alt` zi. Singur.
– A[teapt`! Dac`… Dac` \n]eleg bine… e[ti pe cale s`-mi spui c` o s` evi]i
s` m` \ntålne[ti la monseniorul Wesley?
– La monsenior [i oriunde \n alt` parte. Atåt cåt voi putea.
Remarca aceasta o r`ni pe tån`ra femeie.
– De ce? Ce-am f`cut?
El \[i feri ochii [i \ncepu s`-[i roteasc` privirea prin camer` ca [i cum o vedea
pentru prima oar`.
Laura l`s` s`-i scape un geam`t u[or, de disperare, [i-i \ntoarse spatele.
– Nu ne \n]eleseser`m s` r`månem prieteni? \l \ntreb` ea cu o voce nec`jit`.
– Laura… Fii rezonabil` [i \nchipuie-]i cåt de måhnit a[ fi s` apari \n fa]a mea
la bra]ul unui alt b`rbat. |]i dai seama ce a[ \ndura v`zåndu-te cu un… logodnic?
Cu un so]?
Laura consider` c` auzise destul. Se a[ez` \n fa]a lui [i-i zåmbi cu timiditate.
– N-am nicidecum inten]ia s` m` rec`s`toresc.
– I-ai spus totu[i monseniorului c` e[ti hot`råt` s`-]i refaci via]a.
– Am min]it.
Ne\ncrederea pe care o citi pe fa]a lui Arnaud o determin` s` precizeze:
298 MARNIE DE MAREZ

– Nu era decåt un pretext pentru a ob]ine anularea c`s`toriei noastre.


Pe atunci, \[i dorise asta cu ardoare. Acum, ar fi fost gata s` fac` orice ca s`
r`mån` legat` de acest b`rbat.
– Dar tu, Arnaud, dore[ti s` te rec`s`tore[ti?
– Niciodat`!
R`spunsul tå[ni din pieptul lui Arnaud \nainte m`car s`-[i fi dat seama.
Ploaia care lovea \n geamuri accentua impresia de intimitate. Pentru a-[i g`si
o ocupa]ie, Arnaud puse ni[te vreascuri pe foc. Laura \i urm`ri cu aten]ie fiecare
mi[care. Dup` ce \[i drese vocea, profitånd c` el st`tea cu spatele, se hot`r\ s`-i
dezv`luie dedesubtul gåndurilor ei. Trebui s` reia de dou` ori:
– De ce… de ce… s` nu continu`m ca pån` acum? S` locuim \mpreun`?
Tu… [i cu mine?
El o privi cu o asemenea uimire, \ncåt Laura t`cu.
– Ne \n]elegem bine \n prezent. Suntem ferici]i \mpreun`. Prietenia noastr`
nu face decåt s` creasc` din zi \n zi…
– |nceteaz` cu copil`riile! replic` el ner`bd`tor. |mi cuno[ti sentimentele?
Asta simt eu pentru tine? Prietenie? Biata mea micu]`, e[ti atåt de naiv`, atåt de
copil`roas` c` mi se rupe inima. S` tr`im ca fra]ii, spui? Nu mai am vårsta acestor
jocuri. Nu ne-ar trebui mai mult de dou` luni ca s` ne uråm din nou!
S`-l urasc`? Pe el? Niciodat` nu l-ar putea ur\. Niciodat`!
– Te iubesc.
Cuvintele \i sc`par` de pe buze, \nainte de a le putea re]ine.
Arnaud r`mase f`r` glas. Nutrise de mult \n secret speran]a c` va auzi de la
ea o astfel de m`rturisire, [tiind totodat` c` este un vis imposibil. Iat` acum c`
acest vis se realiza. |l str`b`tu un fior [i \ncepu s` tremure.
– Dezleag`-m` de jur`månt, o implor` el cu o voce care-i sfå[ia inima.
– Nu! Nu-mi cere asta!
Teama care r`zb`tea din vocea Laurei \l f`cu s`-[i revin`. |ncet` s` mai
tremure [i-i vorbi lini[tit.
– Scumpa mea, e[ti atåt de tån`r`. Nu cuno[ti nimic din realit`]ile c`s`toriei.
Te iubesc din tot sufletul. Dar cu pasiunea unui b`rbat. Te doresc. Vreau s` fii a
O SO}IE NEDORIT~ 299

mea. Vreau s` avem copii \mpreun`, Laura. Sunt un b`rbat \ndr`gostit, cu


nevoile [i preten]iile lui. Dezleag`-m` de jur`månt, te rog.
Se apropie de ea. Laura se trase imediat \napoi.
– Nu te atinge de mine! Ai jurat, nu uita!
Dup` aerul ei speriat, Arnaud \n]elese c` Laura va fugi la primul pas pe
care-l va mai face spre ea. |i \ntoarse brusc spatele [i-[i relu` locul lång` [emineu.
– Cånd? Cånd crezi c` o s` m` eliberezi de blestematul `sta de jur`månt?
Laura d`du \ncet din cap.
– R`spunde-mi la \ntrebare, insist` el.
– Nu pot... |n]elege-m`, te rog. {tii c` nu pot.
Vocea ei suna lamentabil.
– Pleac`, Laura.
Tonul lui se \mblånzise [i tån`ra femeie trebui s`-[i adune tot curajul ca s`
nu-i dea ascultare.
– Spui c` m` iube[ti, Laura. Cum s` te cred? Te \nchizi \n tine [i nu vrei
s`-mi dovede[ti dragostea pe care pretinzi c` mi-o por]i. Ce valoare are o
dragoste care poate fi atåt de u[or sacrificat`?
Vocea lui r`gu[it` l`s` s` se \ntrevad` conflictul care-l m`cina.
Laura \[i \ntoarse capul spre u[`. Patru pa[i [i ar fi fost \n siguran]`. Dar \l
iubea. Da, Doamne, cåt de mult \l iubea! Dar totul se \ntåmplase cu atåta
repeziciune. Era \nc` prea vulnerabil` ca s` dea fråu liber emo]iilor ei. {i le
strunise prea mult timp. Cum s` se lase acum \n voia pasiunii?
– Laura? |]i pas` atåt de pu]in de mine \ncåt vii s` te plimbi prin camera mea
\n c`ma[` de noapte? Crezi c` sunt de lemn? Sau te distreaz` s` m` torturezi?
|ntoarce-te \n apartamentul t`u! {i bucur`-te, fiindc` dac` odinioar` ]i-am f`cut
r`u, tu mi l-ai \ntors \nsutit.
Era nebun de disperare. |[i sprijini fruntea de un zid, ca s` se r`coreasc`.
– Pleac`! \i strig` el.
Laura oft` adånc, cu inima cuprins` de o c`ldur` pl`cut`, care nu avea nici
o leg`tur` cu focul care ardea \n [emineu. "Te iubesc, nu trebuie s`-]i dovedesc
asta?" Ea [opti, ]inåndu-[i r`suflarea:
300 MARNIE DE MAREZ

– Arnaud Willier, te dezleg de jur`måntul t`u.


El trase aer cu putere \n piept, ]inåndu-[i ochii \nchi[i. F`r` s`-[i schimbe
pozi]ia, \ntinse orbe[te måna spre ea.
– Pe vremuri, \nainte [i dup` c`s`toria noastr`, m-am comportat ca un
monstru [i ca un tiran. Te rog s` m` ier]i. Nimic nu este posibil \ntre noi f`r`
iertarea ta.
De[i abia [optite, cuvintele r`sunar` cu putere \n urechile tinerei femei. Cu
lacrimi \n ochi, \[i d`dea seama c` resentimentele ei disp`ruser`, l`sånd loc unei
dorin]e de pace. Mai ]inea \nc` la r`zbunare? Dup` to]i ace[ti ani de ur` [i aceste
luni de certuri, Laura nu-[i mai dorea decåt s` uite tot ce fusese uråt \n trecutul
lor.
Sim]ea c` i s-a pus un nod \n gåt, care o \mpiedica s` vorbeasc`. Scutur` din
cap, cånd \l v`zu pe Arnaud \ntorcåndu-se spre ea, cu måna \nc` \ntins`.
El, care-i påndea [i cea mai mic` reac]ie, se \n[el` asupra sensului pe care-l
avea gestul ei.
– Te \ndoie[ti c` m` c`iesc? E adev`rat c` nu ]i-am dat niciodat` ocazia s` ai
\ncredere \n mine, \ns` dac` tu...
– Te iert, [opti ea, ca [i cum se temea s` n-o mai aud` [i altcineva.
F`cu doi pa[i spre el.
– Ah, dragostea mea! Cum e posibil s` iube[ti atåt? Alt`dat` nu cuno[team
sensul acestui cuvånt. Dar lång` tine l-am \nv`]at, zi cu zi. |mi erai din ce \n ce
mai drag` [i nu m` mai puteam gåndi decåt la tine. M` sim]eam pierdut cånd
nu erai aici. Eram nebun de gelozie cånd cineva se apropia de tine. Am luptat
din r`sputeri \mpotriva acestei atrac]ii [i credeam c` am reu[it... {i atunci ai avut
accidentul... {i am crezut c` te pierd, Laura... De atunci, sunt al t`u. Te iubesc
din toat` inima.
O trase \nceti[or spre el. Buzele Laurei se aflau atåt de aproape. |nainte
s`-[i dea seama ce face, gura lui o atinse cu un s`rut fugar [i cast.
– Te iubesc, mai repet` el.
Vocea lui avea ni[te inflexiuni atåt de duioase, \ncåt vibra la urechea Laurei
ca o mångåiere.
O SO}IE NEDORIT~ 301

Arnaud se \ndep`rt` apoi. |n ochii lui cenu[ii erau ni[te \ntreb`ri


neexprimate. |i era fric`? |l respingea? Cu trista experien]` pe care o avea \n
dragoste, totul era posibil.
Laura r`mase ghemuit` la pieptul lui. Con[tient` de pericolul pe care-l
prezenta aceast` apropiere, se a[tepta ca \ntreaga ei fiin]` s` se revolte. Dar nu
era a[a. Dintre to]i b`rba]ii, Arnaud era singurul de a c`rui atingere nu se temea.
|i privea buzele [i se \ntreba de ce nu-[i dorea s` se zbat`, s` fug`...
– Dragostea mea, dore[ti s` schimb`m un adev`rat s`rut, ca doi so]i
\ndr`gosti]i?
Oricåt l-ar fi costat, va veghea s` nu fac` nimic care ar putea s-o sperie pe
Laura.
Ea deschise ni[te ochi mari, uimi]i, [i d`du din cap \ncet, plin` de
nehot`råre.
Cu blånde]e, aproape cu timiditate, el \[i apropie buzele de gura ispititoare
a so]iei lui. Se mul]umi la \nceput s` i le mångåie cu blânde]e. Apoi, puse
st`pânire pe gura ei cu infinit` tandre]e. Laura se sim]i [ocat`. Nu [tia c` b`rba]ii
s`rut` astfel, dar fiindc` Arnaud o f`cea a[a, \nsemna c` a[a trebuie s` fie. Pån`
cånd, cuprins` de ame]eal`, cu inima b`tåndu-i nebune[te, \ncerc` s` scape din
bra]ele lui, spunåndu-[i c` o s` le[ine. El \i cuprinse ceafa \n palm` [i p`rul ei
lung i se \nf`[ura \n jurul måinii. |i devora buzele dulci. Contactul sånilor tari cu
pieptul lui trezea \n el o dorin]` aproape dureroas` [i irezistibil`. Trebuia s` se
opreasc` \nainte s`-[i piard` complet controlul. Prea mult` grab` ar face ca Laura
s` fie pierdut` pentru el. Cu moartea \n suflet, \[i sl`bi strånsoarea. O t`cere
ap`s`toare se l`s` \n camer`, unde numai r`sufl`rile lor gåfåitoare se mai puteau
auzi.
– Dragostea mea, reu[i el s`-i [opteasc`.
Lipsit` de putere, fu nevoit` s` se sprijine de el ca s`-[i trag` r`suflarea [i s`
nu cad`. Ar fi trebuit s` fie de piatr` s`-i reziste... iar el nu era decåt un b`rbat
foarte \ndr`gostit. Buzele tremur`toare ale Laurei se \ntredeschiser` [i se
abandon` unui lung [i profund s`rut, arz`tor ca fl`c`rile iadului.
302 MARNIE DE MAREZ

Un s`rut parfumat de aroma coniacului, care o prinse ca \ntr-o curs`, fiori


reci alternånd cu fiori fierbin]i \i treceau prin tot corpul. Nu mai reu[ea s` se
smulg` din \mbr`]i[area care o f`cea s` se topeasc` precum zah`rul \n cafeaua
fierbinte. Cånd, f`r` voia lui, Arnaud se \ndep`rt` de ea, avu impresia c` cineva
\i smulge inima din piept.
Nespus de emo]iona]i, atra[i irezistibil unul de cel`lalt, se priveau cu
intensitate.
B`taia pendulei rupse brusc farmecul, producånd asupra lor efectul unei
desc`rc`ri electrice. Laura se crisp`.
– S-a f`cut ora zece, Laura. Peste dou` ore, va fi prea tårziu.
– Prea tårziu? De ce prea tårziu?
El o \nv`lui \ntr-o privire tandr` [i-i atinse buzele cu vårful degetelor.
– Ai uitat oare c` mariajul nostru va fi anulat dac` nu este consumat \nainte
de \ntåi octombrie?
Un fior de panic` o scutur` pe Laura [i sim]i c` i se \nmoaie genunchii.
– Nicidecum! Monseniorul nu a...
El nu-i l`s` timp s` continue.
– Ba da! Consumarea sau anularea. La ultima sa vizit`, monseniorul a fost
categoric \n aceast` privin]`.
Dac` min]ea f`r` pic de ru[ine, o f`cea pentru o cauz` bun`. Era sigur c`,
dac` Laura nu va fi a lui \n aceast` sear`, nu va fi niciodat`... A[a c` rosti aceste
cuvinte cu atåta sinceritate, \ncåt Laura \l crezu pe cuvånt.
– Credeam c`... o s` facem mai bine cuno[tin]` \nainte s`... \ngåim` ea.
– Ne cunoa[tem foarte bine [i timpul lucreaz` \n defavoarea noastr`. Ne
iubim [i vom fi dispera]i dac` o s` ne desp`r]im. Sau, \n sfår[it, eu a[a m` voi
sim]i.
Duio[ia din vocea lui Arnaud o f`cu s` se \nfioare pe Laura, care \nchise ochii
pentru a-[i ascunde lacrimile.
– Nu pot. Acord`-mi cåteva zile s` m` obi[nuiesc cu ideea, [i pe urm`...
El \i ridic` b`rbia cu vårful degetului.
– Prive[te-m`, scumpo, [i ai \ncredere \n mine.
O SO}IE NEDORIT~ 303

Va fi \n seara asta sau niciodat`. Nu putem schimba nimic.


Cuprins` de team`, ea \[i plec` pleoapele [i-[i manifest` sentimentul de
neputin]` ridicånd u[or din umeri.
– E peste puterile mele. Te rog, nu insista, \l implor` ea cu voce slab`. Dac`
ai [ti... dac` ai [ti...
Lacrimile, prea \ndelung st`pånite, \ncepur` s` i se rostogoleasc` pe obraji.
El o lu` \n bra]e [i o strånse cu blånde]e, ca pe un copil. {i, pe nea[teptate, Laura
se sim]i ridicat` de jos [i-[i pierdu unul dintre papuci. Cu capul ascuns la um`rul
lui, Laura \[i d`du seama c` el depunea s`rut`ri u[oare pe p`rul ei despletit.
– {terge-]i ochi[orii frumo[i [i poveste[te-mi totul, comoara mea, o \ncuraj`
el a[ezånd-o pe pat. Ai nevoie s`-]i deschizi inima \n fa]a cuiva. {i cine ar putea
fi mai potrivit decåt mine?
Laura se gr`bi s` se a[eze pe marginea patului. Iar el lu` loc lång` ea, chiar
foarte aproape de ea.
– N-am vorbit niciodat` nim`nui despre asta... Am ni[te vise \ngrozitoare, \i
[opti ea.
A[adar, ceea ce-i spusese Daisie, c` Laura nu-[i mai amintea nimic despre
co[marurile ei, nu era chiar a[a.
Fiind con[tient de repulsia ei de a evoca amintiri atåt de penibile, Arnaud
ezit`. Totu[i, trebuia s` sparg` buba odat` [i odat`, dac` asta o ajuta pe Laura s`
se elibereze. De aceea, insist` cu blånde]e.
Ea p`strase bine ascuns acest secret atåt de mult timp, \ncåt nu-l putea
dezv`lui f`r` s` se \nfioare. Nimeni n-ar \n]elege-o \n afara lui... Arnaud. |ncepu,
jenat` [i \ncruntat`:
– Plou`. |n visul meu... plou` mereu.
Cu o mån` pe inim` pentru a-[i potoli palpita]iile, \i spuse tot ce \n]elesese
sau crezuse c` \n]elege din semnifica]ia acestor co[maruri.
– Apoi totul dispare, termin` ea cu o voce stins`.
Acum, \l va acuza. Teribil de nelini[tit, Arnaud a[tept` urmarea.
|n timp ce o privea de aproape pentru a o asigura de c`in]a lui, realiz` cu
uimire c` ea nu p`rea s`-l asocieze cu aceste \ngrozitoare amintiri. Dac` era a[a,
304 MARNIE DE MAREZ

iertarea pe care i-o acordase adineaori nu avea aceast` semnifica]ie pentru ea,
dar era eliberarea pentru el.
|n forul lui interior, se jura s` fie cel mai blånd [i cel mai r`bd`tor so] posibil
pentru aceast` tån`r` pe care o adora. Dac` suferea acum c` o dore[te atåt de
mult, cu atåt mai r`u pentru el. Fiindc` o merita. Va accepta aceast` \ncercare
f`r` s` gr`beasc` lucrurile [i f`r` s` cråcneasc`.
– Mi-e team` de ceea ce...
El o lu` dup` gåt [i-[i lipi buzele de ale ei, pentru a o lini[ti. Pierzåndu-[i
r`suflarea, ea \nchise ochii [i se destinse \n bra]ele lui.
– Nu pot, rosti ea din nou.
Dar rosti aceste cuvinte cu o voce languroas`, bun` mai degrab` s`-l incite
pe Arnaud decåt s`-l descurajeze. El \ncerc` s`-i mai spun` o dat` c`-i \n]elege
reticen]ele, dar, \n timp ce se apleca spre ea, buzele Laurei \i atinser` obrazul. Se
\ntoarse [i buzele lor se \ntålnir` din nou. Imediat, se sim]ir` cuprin[i de aceea[i
patim`.
Laurei i se p`ru confuz c` pieptul lui Arnaud o \mpinge u[or pentru a o
r`sturna pe pat, f`r` a se \ndura s` pun` cap`t s`rutului care-i tulbura pe
amåndoi pån` \n adåncul fiin]ei lor.
Nimeni nu-i mai ar`tase vreodat` atåta tandre]e. Nici m`car \n timpul
copil`riei, cånd tånjea dup` pu]in` afec]iune. Ce bine era s` se lase iubit`. Ce
bine era...
|ncetul cu \ncetul, se pierdu \ntr-un abis de senza]ii necunoscute [i
ame]itoare, se l`s` purtat` de val lipindu-se \n mod con[tient de Arnaud.
Iar el, crispat din cap pån`-n picioare, \ncerca din r`sputeri s` se
st`påneasc`, pentru a nu r`spunde prea repede chem`rii ei involuntare. Un
geam`t \i sc`p` de pe buze [i fu gata s`-[i uite bunele inten]ii. Ceva minunat era
pe cale s` se \ntåmple... Era s`... Nu! Laura trebuia protejat`. {i va face asta,
indiferent cåt de frustrat s-ar sim]i. O iubea atåt de mult! {i cu cåt` duio[ie!
Trase aer \n piept \ncercånd s` se calmeze, apoi se sprijini \ntr-un cot pentru
a admira chipul tinerei, adorabilei, splendidei lui so]ii. La fel de frumoas` ca un
\nger.
O SO}IE NEDORIT~ 305

Laura deschise ochii [i-l privi f`r` s`-i zåmbeasc`.


– Te sim]i bine cu mine, scumpa mea?
– Da, \i r`spunse ea pe ner`suflate. E[ti singurul b`rbat din lume de care nu
mi-e fric`.
Ei, bine, nu era o veste minunat`?
Extrem de emo]ionat de revederea Laurei, fericit de aceste clipe pe care nu
crezuse c` le va tr`i vreodat`, \[i promise c` \mpreun` vor savura fiecare s`rutare,
fiecare mångåiere, [i c` nop]ile lor de dragoste se vor termina \ntotdeauna \n
zori.
Nu auzeau nici vreascurile care trosneau \n c`min, nici rafalele de vånt care
f`ceau s` vibreze geamurile. Parc` erau singuri pe lume.
Ca [i cum o for]` misterioas` pusese st`pånire pe voin]a ei, måna Laurei se
strecur` spre ceafa lui Arnaud [i degetele ei \i r`sfirar` p`rul, mångåindu-i
[uvi]ele m`t`soase al c`ror parfum o ame]ea.
Contactul cu obrazul fierbinte al so]ului ei \i t`ie r`suflarea. Dar cånd el \[i
plimb` buzele pe gåtul ei [i-i mu[c` lobul urechii, se crisp` [i \ncerc` s` se
fereasc` de mångåierile lui, \ngåimånd ceva. |i potoli protestele cu o s`rutare
plin` de patim`, la care primi r`spunsul pe care-l spera, \n timp ce degetele lui
alunecau \ncet de la gåt spre piept. Era atåt de dulce, atåt de dulce, \ncåt Arnaud
se afla \n mare primejdie de a vedea ducåndu-se pe apa såmbetei frumoasele lui
hot`råri. Se \ntoarse pe o parte [i \nchise ochii pentru a putea lupta \mpotriva
tensiunii intolerabile a corpului s`u. Inima \i b`tea n`valnic, pic`turile de
sudoare i se rostogoleau de pe frunte pe obraji. F`lcile strånse l`sau s` treac`
destul de greu respira]ia lui sacadat`.
"Nimic nu e mai potrivit acum decåt s` m` for]ez s` respir calm [i a[a o
s`-mi reg`sesc sångele rece" \[i repeta Arnaud \n gånd. Numai c`, dac` mintea \i
spunea s` se calmeze, trupului \i venea greu s` se supun`.
Tån`ra femeie tremura de team`. Totu[i, imediat ce-l v`zu \ntins pe spate,
cu chipul crispat, se \ngrijor`.
– Arnaud?
El scoase un suspin.
306 MARNIE DE MAREZ

– Te-ai sup`rat?
– Nu, \ngera[ul meu. Dar m` faci... s`-mi pierd capul... [i nu vreau s` fac
nimic din ceea ce te-ar putea speria.
– Totul e nou pentru mine... Te iubesc, Arnaud, [i adineaori mi-ai cerut s`
lupt pentru a salva dragostea noastr`. Ajut`-m` s` lupt. Ajut`-m` s`-mi \nving
teama.
Se privir` timp de un minut care p`rea c` nu se mai sfår[e[te. El \i mångåia
u[or sånii prin ]es`tura vaporoas` a c`m`[ii de noapte.
– S`rut`-m`, \l rug` Laura, \ncercånd s`-[i ascund` temerile.
Drept r`spuns, Arnaud puse st`pånire cu l`comie pe gura ei. Trase de funda
care lega la gåt c`ma[a de noapte [i sånii ei ap`rur` \n toat` splendoarea lor.
– Ah, Laura! gemu el.
Atinse cu buzele sfårcul \nt`rit al unuia dintre såni, apoi \ncepu s`-l mu[te
u[or.
– Nu face asta, [opti Laura, \ncercånd s`-l resping`.
Timidul protest nu-l impresion` deloc pe Arnaud, care nu p`rea dispus s`
renun]e la pl`cerea lui.
{i cum s` se supere pe el? |n fond, nu ea fusese cea care-i ceruse ajutorul \n
lupta \mpotriva spaimei?
Fu ultimul gånd coerent al Laurei care sim]i c` lumea real` se estompeaz`
tot mai mult, \n timp ce trupul ei devenea u[or ca un fulg de nea. |nchise ochii
[i se l`s` cople[it` de o senza]ie ciudat` de fierbin]eal`.
El se ridic` [i ochii lor se \ntålnir`. Privirile lor aveau o intensitate care le t`ie
aproape respira]ia.
– Poate c` ar trebui s` r`månem aici, \i suger` Laura pe un ton lipsit de
convingere.
– Nu \nc`, dragostea mea, \i [opti Arnaud. Lupt`m pentru fericirea noastr`,
nu-i a[a? ad`ug` el cu ipocrizie.
Ea \[i \ncol`ci bra]ele \n jurul gåtului lui Arnaud [i-l implor` cu o voce
gr`bit`:
– S`rut`-m`! S`rut`-m`!
O SO}IE NEDORIT~ 307

Fericit de tulburarea pe care o ghicea \n trupul ei ne[tiutor, el \[i lipi cu


patim` gura de a ei. Dup` ce buzele lui trasar` o dår` ca de foc pe gåt,
continuåndu-[i drumul printre såni, se aventurar` pe påntecul ei, urmåndu-[i
explorarea.
Laura deschise ochii [i \ncerc` s`-l re]in` pe Arnaud, prinzåndu-l de p`r.
– Opre[te-te! Nu trebuie!
Avea impresia c` strigase, dar nu fusese decåt un murmur \n`bu[it care ie[ise
de pe buzele ei. Inocen]a ei era atåt de mare, \ncåt lui nu-i veni deloc greu s`
\nving` timida rezisten]` [i s`-[i continue explorarea, savurånd cu deliciu carnea
ei tare, al c`rei miros de femeie tån`r` \l excita [i-l ame]ea.
Laura se destinse treptat. Ap`rarea ei ced` \n fa]a impresiei de inevitabil.
Un val de c`ldur` o str`b`tu din cap pån`-n picioare, \ncingåndu-i pielea [i
f`cånd s` i se usuce gura.
Respira]ia i se acceler`, deveni mai sacadat`. Mintea i se \nce]o[` parc`,
datorit` senza]iei necunoscute care-i subjugase voin]a. Plutea pe o mare de
voluptate, fiecare val ducånd-o [i mai sus decåt precedentul.
Incapabil` s` gåndeasc`, se ag`]` convulsiv de umerii lui Arnaud, de p`rul
lui, exacerbåndu-i dorin]a.
Fiorul care o str`b`tu din nou o f`cu s` geam` [i s` se cambreze. Era
chemarea unei dorin]e care pretindea s` fie satisf`cut`. Arnaud nu se \n[ela.
Nu-[i petrecuse atåtea ore \n patul femeilor f`r` s` capete o bogat` experien]`
\n domeniu.
Se ridic` pu]in pentru a-i scoate c`ma[a de noapte [i pentru a arunca pe
covor propriile lui ve[minte. Laura l`s` s`-i scape un protest slab. Totu[i, cånd o
\nl`n]ui din nou, cånd trupurile lor goale se atinser`, ea avu tendin]a de a se
retrage.
– Nu te teme, dragostea mea. Totul va fi bine, fiindc` ne iubim. Nu-]i fie
team`.
– Nu mi-e team`, sus]inu ea.
Genunchiul lui Arnaud o for]` s`-[i desfac` picioarele [i ea sim]i c`ldura
arz`toare a virilit`]ii lui p`trunzånd-o \ncet, dar cu hot`råre.
308 MARNIE DE MAREZ

Nu-[i putu st`påni o exclama]ie \n`bu[it`.


– Acum, e[ti femeia mea, Laura, e[ti so]ia mea. Acum [i pentru totdeauna.
Spune! Spune c` e[ti a mea!
– Sunt a ta, dar...
El o opri cu un s`rut. Laura \nchise ochii [i un val de dorin]` o \mpinse din
nou spre el. Arnaud r`spunse la aceast` rug`minte mut`, l`såndu-se purtat de
puterea pasiunii lui.
– O s`... cad, \ngåim` ea.
– Strånge-m` \n bra]e, dragostea mea.
Ascult`toare, ea \[i spori strånsoarea bra]elor [i picioarelor. Se \nfior` din cap
pån`-n picioare ca [i cum valul pasiunii, purtånd-o pe creasta lui, o proiectase \n
afara fiin]ei ei, \ntr-o explozie orbitoare.
– Arnaud!
Cånd primi r`spunsul secret al trupului so]iei sale, Arnaud fu str`b`tut de o
scutur`tur` violent`, ca [i cum fusese lovit de tr`snet. |[i ascunse fa]a \n p`rul
bogat al Laurei, cu buzele lipite de gåtul ei delicat. Copila violat` odinioar` \l
iertase. Adev`rata iertare a Laurei \i fusese acordat`.
– Laura... gemu el strångånd-o la pieptul lui, \ntr-o total` comuniune a
trupului [i a sufletului.
R`mase lipit de ea, lipsit de puteri ca un nou-n`scut. Niciodat` nu sim]ise o
asemenea \mplinire. Se d`ruise \n \ntregime femeii iubite. Pentru prima oar` \n
via]a lui, ceea ce sim]ise fusese \ns` mai mult decåt o simpl` satisfac]ie carnal`.
Extenuat [i cople[it, sim]ea c` rena[te din propria lui cenu[`. Nou, purificat,
absolvit de toate p`catele lui.
Dup` ce b`t`ile nebune[ti ale inimii se potolir`, dup` ce respira]ia \[i reg`si
ritmul normal, \[i d`du seama c` o strivea pe Laura cu greutatea corpului s`u.
De[i nu avea nici puterea nici dorin]a de a se mi[ca, se \ndep`rt` de ea. Doar
pu]in. Cåt mai pu]in posibil. Dar \i p`rea atåt de r`u... Clipa fusese sublim` [i
extrem de nea[teptat`.
Un miracol! Când se temuse c` o va vedea pe Laura transformåndu-se
\ntr-o statuie de piatr`, cånd se a[teptase s` se lupte ore \ntregi \mpotriva fricii
O SO}IE NEDORIT~ 309

ei, o g`sise blånd`, supus` \n bra]ele lui, cald` [i \ndr`gostit`. Laura, Laura!
Doamne, cåt de mult o iubea pe copila transformat` ca prin minune \n femeie!
Se aplec` spre ea pentru a o s`ruta [i observ` c` plånge. Fu sincer afectat.
– Plångi?
Uimit`, Laura \[i trecu måna peste obraji [i abia a[a \[i d`du seama de
adev`rul spuselor lui. Obrajii ei erau umezi. Plångea. Prea tulburat` de
experien]a pe care o tr`ise, se mul]umi s` dea din cap.
– }i-am f`cut r`u? se nelini[ti el.
Cum ea \i f`cu semn din cap c` nu, Arnaud se gåndi c` teama \i luase din
nou graiul [i c` visase c` tr`iser` acea sublim` emo]ie. Impresie \nt`rit` [i de
faptul c` Laura \[i ferea privirea, uitåndu-se ]int` undeva \n spatele lui.
– Nu [tiam... niciodat` nu mi-a vorbit nimeni...
Vorbea \n [oapt`, \ns` distinct. {i f`r` s` se bålbåie, mai ales!
– Nu [tiam c` lucrurile se petrec astfel.
El nu mai putu s` reziste.
– Cum, scumpa mea?
|i ridic` b`rbia pentru a o obliga s`-l priveasc` \n fa]`.
– Spune-mi, inimioara mea. Sunt so]ul t`u. Nimic nu trebuie s` r`mån`
secret \ntre doi so]i care se iubesc.
Atunci, insist` el, cum?
– Eu... am avut impresia c` sunt ridicat` [i purtat` de... un val... foarte \nalt
[i...
Cuvintele \ncepur` s`-i lipseasc`.
Candoarea care se citea pe chipul tinerei femei \l tulbur` nespus pe Arnaud.
– {i c`derea ]i s-a p`rut pl`cut`, nu-i a[a?
Privirea \nduio[at` a so]ului ei risipi [i ultimele \ndoieli ale Laurei.
– Da.
Mi[c` din cap ca s` dea mai mult` greutate afirma]iei. Inima \ncepu s`-i bat`
mai repede, v`zånd zåmbetul lui calm. Ce b`rbat bun [i delicat! Acum era råndul
ei s` dea dovad` de delicate]e.
– Vrei s` m` \ntorc \n camera mea? \i propuse ea sfioas`.
310 MARNIE DE MAREZ

– Nu! spuse Arnaud categoric, pu]in vexat de faptul c` voia s`-l p`r`seasc`
atåt de repede.
– Dac` Daisie nu m` g`se[te \n patul meu måine diminea]`, o s`-mi pun` o
gr`mad` de \ntreb`ri.
– Ei [i? Suntem c`s`tori]i, dup` cåte [tiu!
Bun, blånd, delicat, dar arogant...
O strånse cu putere la piept.
– R`måi cu mine, comoara mea. Dac` vrei, måine diminea]` o s` te duc \n
bra]e pån` \n patul t`u.
Arogant, dar adorabil...
|[i ascunse fa]a la pieptul acestei fiin]e minunate. Se scurser` cåteva clipe,
pån` cånd Laura s` spun`:
– N-am fost niciodat` atåt de fericit`.
– Ar trebui ca timpul s` se opreasc` \n loc, spuse Arnaud.
– Nici o clip` nu va putea fi atåt de frumoas`. A[ vrea s` dureze pån` la
sfår[itul lumii!
– Oh! Da! {i s` r`månem mereu a[a cum suntem acum.
Laura se sim]ea divin. Aici, nimeni [i nimic nu-i va putea face vreun r`u.
Niciodat`.
– Sunt obosit`. Am dormit atåt de pu]in \n ultimul timp. Eram disperat` c`
ne desp`r]im.
– {i eu! Eram atåt de nefericit... Te iubesc atåt de mult!
Ridic` pu]in capul ca s-o poat` privi \n ochi. O dorea din nou. Dar ce putea
s` fac`? Laura era obosit`, a[a c` trebuia s` fie rezonabil. {opti, cu un suspin de
regret:
– Dormi, \ngerul meu.
– Te iubesc, [opti Laura, cuib`rindu-se la pieptul lui.
Fu un moment extraordinar pentru ei. Un moment \n care to]i vechii
demoni fiind alunga]i, se \n]eleseser` de la inim` la inim`. Izola]i \n cuibul
dragostei lor, siguri c` nimeni pe lumea aceasta nu iubea la fel de pasionat ca ei,
se odihneau \nl`n]ui]i, juråndu-[i c` nimic, niciodat`, nu-i va putea desp`r]i.
O SO}IE NEDORIT~ 311

***

Laura dormea profund. Nimic n-o trezise. Nici m`car rafalele violente de
vånt [i ploaie care loveau ferestrele.
Arnaud se ridic`, avånd inten]ia s` sting` l`mpile. Privi arborii mari care se
\ndoiau sub asaltul furtunii, fiind nelini[tit din cauza zgomotului. Dar Laura nu
se mi[c`. Se aplec` [i-[i \ncord` auzul ca s` fie sigur c` respira.
Ea oft` f`r` s` se trezeasc` [i se \ntoarse spre el. Arnaud uit` de l`mpi [i
pierdu no]iunea timpului. Ca o tån`r` mam` \ncåntat` de perfec]iunea
bebelu[ului ei adormit, c`zu \n admira]ia ei. Laura p`rea atåt de copil`roas`, de
\ncrez`toare \n somn.
Fascinat de gura ei cu buzele \nc` umflate de s`rut`rile lor p`tima[e, de
genele lungi [i negre care-i scoteau \n eviden]` prospe]imea tenului, de p`rul
r`sfirat pe pern`, Arnaud \[i ]inu respira]ia.
Trase pu]in cear[aful, \n a[a fel \ncåt Laura s` r`mån` complet descoperit`.
Doamne! Ce corp superb! Formele ei erau perfecte, mai frumoase decåt \[i
imaginase. Mai exista pe lumea asta o asemenea frumuse]e? Arnaud se \ndoia.
R`mase nemi[cat, [tiind c` \[i va aminti pån` \n ultima zi a vie]ii lui spectacolul
oferit de aceast` femeie care dormea, femeia care era so]ia lui.
Pe Laura o trecu un fior de frig [i el o acoperi repede. Måna lui atinse \n
treac`t chipul Laurei. Apoi col]ul gurii frumoase, u[or \ntredeschise. Cånd \[i
d`du seama de dorin]a pe care o trezea \n el, se \ntoarse [i se duse s` sting`
l`mpile \nainte s` se culce.
|ntinse måna s-o trezeasc`, dar o retrase imediat. Laura era obosit`. Somnul
Laurei, binele ei, erau mai importante decåt orice \n ochii lui. Mult mai
importante decåt binele lui. Nici un sacrificiu nu i se va p`rea vreodat` prea mare
pentru ea. {i totu[i... Dorea s` fac` dragoste cu ea, s` fie a lui [i, din nou, s` simt`
c` moare de fericire \n momentul cånd Laura va atinge clipa extazului.
312 MARNIE DE MAREZ

– Dragostea mea, \i [opti el \n \ntuneric, mirat el \nsu[i de puterea dorin]ei


lui. Trebuie s` fac dragoste cu tine, dac` nu, simt c` o s` mor...
|ntinse din nou bra]ul pentru a trage cuvertura peste umerii tinerei femei,
dar \[i \ntrerupse gestul pentru a num`ra b`t`ile pendulei. Dou`sprezece b`t`i
r`sunar` \n zgomotul f`cut de geamurile zgål]åite de vånt.
– N-ai decåt s` anun]i orele! Pentru noi, nu mai are nici o importan]`.
Noaptea asta a marcat \nceputul unei noi vie]i. Ne-am reg`sit [i ne-am c`s`torit
din nou. Dragostea noastr` este puternic` [i a dovedit-o trecånd prin proba
focului. Suntem lega]i unul de cel`lalt pentru totdeauna, \n via]a asta [i \n via]a
viitoare, dac` Dumnezeu va voi s` ne-o acorde. Amin.
Laura se lipi de el. El o \nconjur` cu o mån` protectoare. {i dac` ar fi fost
orb, ar fi recunoscut-o dac` ar fi atins-o. Se \nfior` la gåndul c` fusese atåt de
aproape s-o piard`. "|]i mul]umesc, Doamne. M` iube[te [i este a mea. Ce mi-a[
putea dori mai mult?"
De la \nceputul omenirii, fiecare b`rbat, fiecare femeie din care se tr`sese
spi]a ei \l conduseser` spre un singur scop… Laura. Spre o singur` femeie…
Laura.
Leg`nat de atåta fericire, \nchise ochii [i adormi. Sim]indu-se \mp`cat cu sine
[i cu \ntreaga lume.
Niciodat`, dar niciodat` \n via]a ei, Daisie nu se trezise atåt de tårziu. {i uite
c` tocmai \n diminea]a asta… |n ultima zi. Ce ghinion!
Cu mintea \nc` \nce]o[at` de somn, cu pleoapele grele de oboseal`,
recunoscu timbrul vocii distinse a lui Mortimer care-i explica r`bd`tor c`, dup`
ce b`tuse \n zadar la u[a apartamentului st`pånului s`u, care era \ncuiat`, venise
s-o roage s` bat` \n u[a de comunicare aflat` \n camera ladyei Laura. Poate va
avea mai mult noroc decåt el.
Din cauza lacrimilor v`rsate pån` noaptea tårziu, Daisie dormise tun [i acum
era buimac` de somn. {i snobul `sta de Mortimer venise s-o trezeasc`. Bine c`
nu venise mai devreme! Ce-o s` zic` domni[oara? Cum… era aproape ora
opt?!… Da, opt. Cum era posibil?
Daisie s`ri \ngrozit` din pat [i se gr`bi s`-[i pun` pe ea halatul de cas`.
O SO}IE NEDORIT~ 313

La r`zboi ca la r`zboi, deci d`-le naibii de convenien]e! |[i va face toaleta


[i-[i va pune uniforma, dup` care va trage perdelele duble de la ferestrele din
camera domni[oarei.
La \nceput, nu-i veni s`-[i cread` ochilor [i arunc` \nc` o privire,
ne\ncrez`toare [i uluit`, spre patul gol. Apoi, fu obligat` s` recunoasc`: nu
numai c` domni[oara nu era \n pat, dar nici m`car nu se culcase \n el. Ca
dovad`, cear[aful aranjat \ntr-un anume fel, a[a cum \l l`sase ea asear`.
Doamne, Dumnezeule! Domni[oara nu dormise deloc! Unde se g`sea
domni[oara ei acum? Daisie schi]` primul pas s` traverseze camera pentru a se
duce la buc`t`rie ca s` dea alarma \n vederea \nceperii cercet`rilor, cånd privirea
ei descoperi u[a de comunicare \ntredeschis`.
C`pc`unul! Doamne! C`pc`unul o luase cu for]a \n camera lui! Era \n stare
de a[a ceva! Degeaba \l tot ap`ra Barty, pretinzånd c` fratele lui de lapte era la
fel de blånd ca un mielu[el abia n`scut... Daisie [tia ce [tia [i n-avea deloc
\ncredere \n C`pc`un. Se hot`r\ \ns` s` mearg` pån` la cap`t. Doamne, ce
situa]ie! Ce situa]ie jenant` [i \ncurcat`!
Cu atåt mai r`u... Nimic n-o \mpiedica s` mearg` pån` la cap`t ca s` afle
adev`rul. Mu[cåndu-[i buzele, se apropie de u[`, ezitånd o clip`, gata s-o ia la
goan`. Totu[i, sim]ul datoriei [i dragostea pe care i-o purta domni[oarei \i
poruncir` s` ac]ioneze, a[a c` rosti \ncet:
– Domni[oar`! Domni[oar`!
– Sst! Taci! [opti C`pc`unul. O s-o treze[ti.
Dac` \[i \nchipuia c` Daisie o s` renun]e, se \n[ela amarnic.
– Domni[oar`! Unde sunte]i?
– Uite c` ai trezit-o! Nu puteai s` taci din gur`?
– Domni...
– Lady Laura este aici.
Apoi [opti numai pentru urechile Laurei:
– Se afl` aici unde este adev`ratul ei loc... |n bra]ele so]ului ei care o iube[te.
C`pc`unul putea s` zic` ce voia, Daisie era ca Toma Necredinciosul, nu
credea decåt ce vedea cu ochii ei.
314 MARNIE DE MAREZ

– Domni[oar`! insist` ea, de data asta cu voce tare.


Aflat` \ntre somn [i realitate, Laura recunoscu vocea nelini[tit` a lui Daisie [i
se mi[c` \n pat, \n`bu[indu-[i un c`scat.
– Domni[oar`, totul e \n regul`?
– Da, totul e \n regul`.
Vru s` se ridice \n pat, apoi se vâr\ repede sub cuverturi, constatånd c` e
complet goal`. Doamne! Goal` pu[c`!
Nici nu mai auzea explica]iile pe care camerista ei i le furniza din u[`.
– E deja ora opt, domni[oar`. V` rog s` m` ierta]i pentru \ntårzierea mea.
Domni[oar`, dup` cåte mi-a spus Mortimer, tot personalul e preg`tit pentru
a-[i lua r`mas-bun. Mobilele au fost deja acoperite cu huse. |n afar` de
sufragerie, unde sunte]i a[teptat` pentru micul dejun...
– Nu avem nevoie de sufragerie, n-au decåt s` pun` [i acolo husele!
Adu-ne micul dejun aici, o \ntrerupse Arnaud cu ner`bdare \n voce. {i nu l`sa
pe nimeni s` intre. Nici m`car pe Mortimer... Daisie! Mai ales nu pe Mortimer!
Dac` Mortimer ar fi avut ideea proast` de a se uita peste um`rul lui Daisie,
Arnaud n-ar mai fi r`spuns de reac]iile lui. Nici un b`rbat nu avea dreptul s` se
uite la so]ia lui.
– Plec imediat, domnule.
Arnaud \[i trecu palma peste obrazul neras.
Tremurånd de team`, Daisie intr` \n vizuina C`pc`unului pentru a trage
perdelele duble.
– Plou` cu g`leata. |n noaptea asta a fost o furtun`...
Ea f`cuse tot ce se putea face. Nu i se putea repro[a c` st`tuse cu måinile \n
sån, f`r` s` scoat` nici un cuvånt.
Cånd trecea, cu spatele drept, evitånd s` arunce vreo privire spre pat,
descoperi halatul domni[oarei aruncat lång` [emineu [i... Doamne! C`ma[a roz
de noapte... jos pe covor!
Ei bine! |n afar` de bandajul pe care mama Hoorps i-l aplicase pe bra] dup`
ce scoase atelele, domni[oara nu mai avea mare lucru pe ea. {i chiar mai pu]in
de atåt...
O SO}IE NEDORIT~ 315

Barty putea s` zic` ce-o vrea ca s`-l dezvinov`]easc` pe C`pc`un, Daisie n-o
s` se lase niciodat` convins`. B`rbatul `sta n-avea nimic civilizat \n el.
Risc` s` arunce o privire \n direc]ia patului. Domni[oara [i domnul Arnaud
p`reau total izola]i de lume. Domnul Arnaud [optea ceva la urechea bietei
domni[oare Laura cånd Daisie p`r`si \nc`perea.
O, la, la! Cånd Barty o s` afle asta! Dac` n-o s` cad` \n fund...
– Bun` diminea]a, dragostea mea, spuse Arnaud.
Un timid bun` diminea]a \i ajunse la urechi, \n timp ce chipul frumos al
Laurei se \nro[i de ru[ine.
Fiindc` una era s` petreac` \mpreun` orele vr`jite ale nop]ii... [i alta era s`
\ntålneasc` ochii cenu[ii ai lui Arnaud diminea]a, avånd \ntre ei amintirea acestei
nop]i.
– Ureaz`-mi bun` diminea]a a[a cum face o so]ie bun`, \i ceru Arnaud
luånd-o \n bra]e [i lipindu-[i buzele de gura ei care \ncepuse s` tremure.
Ea se abandon` imediat, \ncrez`toare. Atunci o lipi de el, f`cånd-o s` simt`
cåt este de excitat. Ea r`spunse mångåierilor lui, ca [i cum un dr`cu[or
neaståmp`rat pusese st`pånire pe trupul ei.
– Vino mai aproape de mine. Strånge-m` mai tare \n bra]e. Te doresc atåt
de mult.
Laura nu se putea \ndoi de dorin]a lui.
– Dar tu, comoara mea, m` dore[ti?
Avea dreptul s` spun` asemenea lucruri? {i s` le aud`? Laura se \nro[i din
nou pån` \n vârful urechilor.
– Suntem c`s`tori]i, \mi dai voie s`-]i reamintesc asta? Am promis s` ne
spunem totul… M` dore[ti? insit` el.
Fiindc` \[i promiseser` s`-[i spun` totul... Laura d`du din cap.
– Da, \ngåim` ea cu timiditate cufundådu-[i privirea \n ochii cenu[ii de care
nu se mai temea. Dar nu putem. Daisie va reveni imediat cu micul dejun.
Un suspin de regret se f`cu auzit.
– O s` \ncui u[a [i… cu atåt mai r`u pentru Daisie.
Se ridic` [i-[i puse halatul pe el.
316 MARNIE DE MAREZ

– Nu! S` a[tept`m s` plece. Te rog... Arnaud.


Ce frumos \i spuse asta! Arnaud avu impresia c` prenumele lui suna mai
pl`cut pe buzele ei. Laura avea un fel de a-l pronun]a care-l f`cea mai frumos...
De altfel, ea f`cea ca totul s` fie mai frumos. Se culc` la loc [i \ncepu s` råd`.
– Uitasem c` Daisie e atåt de tån`r`. Risc`m s-o [oc`m.
Dar Laura era prea tentant`. L`sånd la o parte orice pruden]`, o s`rut` cu
l`comie. Efectul acestui s`rut fu fulger`tor. Arnaud nu mai rezist` [i o lu` \n
bra]e, iar ea scoase un oftat satisf`cut.
– Vorbe[te-mi, Laura. Spune-mi indiferent ce. Dac` nu, o s`… {i Daisie o s`
ne g`seasc` \ntr-o situa]ie jenant`. Iute, spune-mi ceva!
– Te iubesc, \ngåim` Laura.
– Asta nu ne ajut` deloc. Cum vrei s` rezist? E prea mult pentru mine.
O strångea tare, iar ea \[i pierduse capul [i nu mai [tia ce face cu måinile. Oh!
Daisie! Nu se mai gåndise la ea. Laura f`cu un efort s`-[i revin`. Vocea ei rupse
brusc farmecul.
– Ai dreptate. S` vorbim despre… desp`r]irea noastr`…
Aici, Laura dep`[ise m`sura! Dac` scopul ei fusese s`-l calmeze, atunci
reu[ise.
Se ridic` \ntr-un cot [i replic` pe un ton t`ios:
– Nici nu se pune problema.
Vocea lui r`sunase \n camer` ca o dojan`. Ce b`rbat autoritar! Dominator
chiar! Trebuia \ns` s`-l ia a[a cum era, fiindc` era imposibil s`-l schimbe. Poate
c` asta iubea la el? Nu! Totul \i pl`cea la el.
Se uit` cu coada ochiului spre el. Era sup`rat foc. Dar Arnaud nu a[tepta
decåt asta. Se \ntoarse spre ea, o privi [i f`cu o mutr` vinovat`.
– Iart`-m`, \ngerul meu. Nu voiam s` ridic tonul. Numai c` m-ai luat prin
surprindere. Credeam c` povestea asta cu desp`r]irea s-a terminat o dat` pen-
tru totdeauna. Spune-mi, Laura, chiar dore[ti sincer s` ne desp`r]im? \ntreb` el
cu o voce \mblånzit`.
Laura se \nro[i.
– Nu, nu, se gr`bi s` r`spund`. Dac` ar trebui s` ne desp`r]im... a[... a[ muri!
O SO}IE NEDORIT~ 317

Strig`tul ei pornise din inim`. Arnaud se sim]i nespus de emo]ionat.


– {i eu a[ muri, m`rturisi el cu jum`tate de voce. |n aceste ultime zile, cånd
m` gåndeam c` o s` te pierd, am tr`it o adev`rat` agonie.
– Da, o agonie, suspin` Laura.
Arnaud se sim]i mai \mp`cat.
– Acum, Laura, dac` mi-ai explica...
– Ei bine, voiam doar s` [tiu unde vom locui. Aici nu mai e posibil. La
m`tu[a mea? Nu, nu la m`tu[a mea.
|nainte ca el s` fi putut scoate vreun cuvånt, ea s`ri de la una la alta.
– Vrei s`-mi dai c`ma[a de noapte? E jos, pe partea ta. Nu vreau ca Daisie s`
m` vad` a[a… dezbr`cat`.
Arnaud se uit` \nveselit la ea.
– Hmm, ai dreptate, cam dezbr`cat`!
Cånd o v`zu ]uguindu-[i buzele, se aplec` [i rid ic` nimicul roz care z`cea
pe covor. Nu i-o d`du decåt dup` ce promise c` va purta nimicul `sta transpar-
ent doar atåta timp cåt Daisie se va afla \n \nc`pere.
– Pe cuvåntul t`u? Bine! Atunci, s` revenim la oile noastre. Deci, n-o s`
mergem la m`tu[a ta. Fiindc` nu vreau s` te \mpart cu nimeni \n luna noastr`
de miere. {i s`-]i spun drept, lady Wharton nu prea m` are la inim`. {i \]i
m`rturisesc c` e reciproc. Cånd a venit s` te vad`, eram convins c` vrea s` te
duc` departe de mine. N-am sc`pat-o nici o clip` din ochi. Dar crede-m`, nu e
o femeie u[or de intimidat. Degeaba mi-am luat aerul meu de pisic` s`lbatic`,
degeaba m-am uitat uråt la ea, pu]in i-a p`sat ladyei Wharton.
Laura abia se st`pânea s` nu râd`.
– Am remarcat. Dac` ochii t`i ar fi fost ni[te pistoale, biata mea m`tu[` ar fi
fost moart` acum. |ntoarce, te rog, pu]in capul. Atåt cåt s`-mi pun c`ma[a de
noapte. Hai, nu mai ofta a[a. Nu-]i cer decåt o clip`.
– E ridicol, bomb`ni el.
Totu[i, \ntoarse capul. Nu voia s-o supere cu nimic.
– Gata! Vezi c` n-a durat mult?
Arnaud deschise gura s` spun` ceva, dar ea nu-l l`s` [i continu`:
318 MARNIE DE MAREZ

– Nu la m`tu[a mea.
– Nici la Penton Hook, spuse Arnaud. Dup` cum ai putut constata singur`,
lucr`rile nu sunt \nc` terminate. Iar casa din Londra e \nc` pe måinile zugravilor
[i tåmplarilor.
– Atunci s` mergem la Stanton House, propuse Laura, cu ochii str`lucind ca
ni[te stele. Nu-i a[a c` e o idee bun`? Acolo, nimeni nu se va mira s` ne vad`
\mpreun`. Servitorii no[tri sunt aceia[i ca pe vremea cånd ne-am c`s`torit.
B`tu din palme [i spuse:
– S` mergem la Stanton House.
– Am o so]ioar` foarte ingenioas`! S`-i scrii imediat o scrisoare ladyei
Wharton, \n care o pui la curent cu situa]ia noastr`. O s`-l trimit pe Mortimer cu
ea. {i o s` r`mån` la Londra, s`-i supravegheze pe lucr`tori.
Nu se putea \mpiedica s` comande. Ridic` måna cånd o v`zu pe Laura c` se
preg`te[te s` vorbeasc`.
– Iar Andrew se va repezi la Stanton House ca s` anun]e sosirea noastr`...
– O s` r`månem pån` la c`s`toria lui Daisie, reu[i ea s` spun`. {i atåta timp
cåt va trebui.
– Andrew va trece [i pe la Shiplake, pentru a-l pune [i pe Barty la curent cu
noua noastr` destina]ie. Cred c` n-am uitat nimic!
Laura \[i frec` nasul de al lui.
– C`pc`unul se gånde[te la toate.
El o privi mirat.
– Tot mai sunt C`pc`unul? se mir` el. Credeam c`...
Tandre]ea pe care o citi \n ochii Laurei \l lini[ti.
– Da, comoara mea, e[ti \nc` un C`pc`un. Dar e[ti C`pc`unul meu, un
c`pc`un domesticit.
El o sorbea din ochi, mångåindu-i obrazul cu vårful degetelor.
|n acest moment, zgomotul unei u[i care se \nchidea, apoi clinchetul veselei
le vesti sosirea lui Daisie.
– Sunt fericit` pentru Daisie. {i \nchipuie-]i cåt de bucuros va fi Barty cånd
va afla c` Daisie a lui nu va mai pleca la Londra.
O SO}IE NEDORIT~ 319

– Dup` cåte-l cunosc, o s` sar` pån`-n tavan, aprob` Arnaud pozna[.


Era fericit pentru el, [i se bucura [i pentru fericirea prietenului s`u.
De asear`, minutele se scurgeau fericite [i luminoase, pentru a-i oferi cele
mai frumoase momente din via]a unui b`rbat.
O rafal` de vånt izbi \n ferestre. Arnaud se \ntoarse [i, privind afar`, rosti cu
convingere:
– Ce zi frumoas`!

SFÅR{IT

S-ar putea să vă placă și