Cauzele Violentei in Familie

3.1.
Cauzele violenței în familie – un prim pas în prevenirea violenței în familie

Conflictele constituie o componentă naturală inevitabilă a vieții sociale a fiecăruia dintre
noi1. Cu toate acestea, considerăm că, indiferent de motiv, în nicio situație violența de orice fel nu
trebuie să fie soluția. Violența este doar o formă primitivă și ineficientă de rezolvare a conflictului.
În opinia noastră, primul pas în prevenirea infracțiunii de violență în familie este cel legat de
cunoașterea și analiza cauzelor care favorizează dezvoltarea violenței în familie. Acesta este necesar
inclusiv pentru identificarea femeilor aflate în situaţii de risc sau care sunt victime ale violenţei şi
pentru stabilirea tipurilor de programe de prevenire primară sau secundară şi de intervenţie pentru
fiecare comunitate2.
Se cunoaște faptul că ,,oamenii sunt diferiţi, gândesc şi acţionează diferit la stimuli similari.
Nu putem judeca şi condamna un om după modul în care credem noi că a gândit şi a acţionat, ci
trebuie să găsim factorii ce l-au determinat să comită acea faptă” 3. Deşi fiecare caz de violenţă
conjugală se desfăşoară în condiţii specifice şi are cauze particulare, diverse şi nu se poate
determina o cauză comună, există, totuşi, o serie de factori comuni, care definesc existenţa şi
tendinţele fenomenului la nivelul întregii societăţi.
Pentru început, în cele ce urmează, vom prezenta pe scurt cele mai des întâlnite modele
teoretice de explicare a comportamentului violent, care sunt: teoria învăţării sociale, teoria
transgeneraţională și teoriile biologice.
Teoria lui Albert Bandura (1961), numită și Teoria învăţării violenţei (,,Social learning
theory”), a fost concepută prin intermediul observării şi copierii comportamentului celorlalţi 4. Din
perspectiva acestei teorii, violența este privită ca un comportament învățat, dobândit. Astfel,
persoanele învăță că prin violență pot rezolva conflictele și pot obține ceea ce doresc.
Se poate afirma că minorii sunt predispuşi imitării comportamentului părinţilor şi al
adulţilor în general5. Cu atât mai mult, dacă aceste comportamente sunt întărite şi prin expunerea la
violență prin mass-media, televiziune, internet, jocuri video, în combinație cu o însumare a violenței
din societate, atunci minorii nu numai că vor fi tentaţi şi încurajaţi să repete acele comportamente,
dar se vor identifica şi regăsi în ele6. De asemenea, s-a demonstrat faptul că părinţii pot fi cei care
să încurajeze adesea comportamentul agresiv al copiilor lor prin diferite modalități (ignorând
manifestările de agresivitate ale acestora, încurajându-i prin gesturi şi aprecieri ori recompense)7.
1
https://www.scribd.com/document/78951596/Violenta-in-Familie, p. 43, ultima accesare: 27.05.2021.
2
3
Bonea Georgiana Virginia, op. cit., p. 31.
4
Ibidem, p. 94.
5
Albert Bandura, Social learning theory. Englewood cliffs. New Jersey: Prentice – Hall, 1977, apud. Bonea Georgiana
Virginia, op. cit., p. 50.
6
7
Maria Nicoleta Turliuc, Adina Karner Huţuleac, Oana Dănilă, op. cit., p. 50.
1
Teoria cu privire la transmiterea intergenerațională a violenței domestice susține că, în cazul
persoanelor care sunt expuse în copilărie la violență în familia de origine sau care sunt martori ai
acestei infracțiuni, există riscul ca ei să devină agresori sau victime ale agresiunii în viitor.
Teoriile biologice ale agresivităţii şi violenţei se axează pe originile genetice, congenitale
sau organice ale comportamentului agresiv8. În cele ce urmează, vom aborda una dintre acestea.
Se crede că, Gearan şi Rosenbaum sunt printre primii care subliniază legătura dintre
agresivitate şi substratul biologic în contextul violenţei domestice 9. Astfel, în baza unor cercetări
iniţiate spre sfârşitul anilor 1980, începutul anilor 1990, aceştia descoperă că ,,mulţi dintre bărbaţii
abuzivi prezintă un istoric de traume craniene”, iar pe baza acestei corelaţii, ,,ei extind spre o teorie
cauzală prin care disfuncţia creierului şi tulburarea neurologică aferentă, consecinţe ale unei traume,
conduc la scăderea capacităţii de control a impulsului, distorsiuni ale judecăţii, dificultăţi de
comunicare şi hipersensibilitate la alcool. În plus, schimbările de comportament şi personalitate
asociate cu asemenea traume ale creierului pot spori nivelul de stres din sistemul familial ceea ce
concurează la iniţierea actelor de violenţă”10.
S-a constatat faptul că există anumite caracteristici specifice grupului familial, care îl fac
mai susceptibil la violenţă, comparativ cu alte grupuri. Astfel, în anul 1987, Straus şi Gelles
susțineau că existența unei implicări emoţionale mai ridicate, specifică unei relații de familie, poate
determina apariția unor conflicte mai dese și mai intense, iar intimitatea mai mare din cadrul
familiei o izolează de controlul social şi de asistenţa externă necesare uneori pentru a rezolva un
conflict intern. În același timp, numărul mare de activităţi comune, timpul îndelungat pe care
membrii familiei îl petrec împreună fac să existe o mai mare probabilitate ca în desfășurarea
activităților zilnice să apară situaţii conflictuale 11. Diferenţele de vârstă, sex, educație, religie și
cultură (valorile socio-culturale legate de violenţă) care pot apărea în cadrul unei familii, conflictul
dintre interesele individuale şi cele ale celorlalţi membrii ai familiei, obiceiurile și tradițiile pe care
le are o familie, (de pildă, toleranţa faţă de violenţă și chiar utilizarea forţei fizice ca mijloc de
educaţie) pot contribui și ele la comiterea acestei infracțiuni12.
Considerată „spaţiul celor mai profunde relaţii afective, familia este cel mai activ centru de
agresivitate, poate şi pentru faptul că, în familie, fiecare îşi poate dezvălui adevărata faţă a
personalităţii sale”13.
8
Ibidem, p. 56.
9
Ibidem.
10
Ibidem.
11
Ibidem, p. 16.
12
Ibidem.
13
Constantin Păunescu, Agresivitatea şi conduita umană, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994, p. 90, apud. Bonea Georgiana
Virginia, op. cit., p. 30.
2
Pe de altă parte, se crede că viaţa în cuplul conjugal şi în familie creează şi premisele unor
evenimente neplăcute, cum ar fi: ceartă, gelozie, relaţii extra-maritale, conflictul dintre generaţii,
divorţul sau moartea, apte sa producă urmări nefaste14.
În continuare, am dori să relatăm și alte explicaţii privind dezvoltarea violenţei în familie
asupra femeii și copiilor.
La nivel individual există o serie de cauze care pot contribui la apariția violenței. Am
încadra aici problemele de sănătate fizică sau psihică, atitudinea subiectului activ faţă de violenţă și
cum se raportează acesta la celelalte evenimente, lipsa de interes asupra rezolvării problemei 15,
motivația care se află în spatele acțiunilor sau inacțiunilor sale (de exemplu, dorința de a menţine
fidelitatea partenerei16 etc.), caracteristicile sale psihologice (impulsivitate, comportament înclinat
spre violenţă, negativitate, abilitate scăzută de a relaţiona 17, lipsa autocontrolului, temperament
coleric, posesivitate, gelozie, reacție agresivă la stres, dependenţă emoţională faţă de partener 18,
frică de abandon, capacitate redusă de gestionare a situaţiilor dificile fără a recurge la violenţă 19
etc.). Emoţiile ,,ne guvernează, nu de puţine ori, deciziile şi comportamentul” 20 și ,,deseori, oamenii
acţionează necontrolat, impulsiv, atunci când simt o emoţie negativă puternică”21.
În aceeași ordine de idei, infracțiunea de violență în familie poate să apară și atunci când
subiectul activ are antecedente penale, nu cunoaște faptul că actele sale de executare sunt
incriminate de lege sau atunci când, deși cunoaște acest aspect, nu se gândește la eventualele
consecințe pe care conduita sa ar putea să le cauzeze.
Persoanele care ,,au fost victime în propriile relații au fost, de asemenea, mai susceptibile să
devină autori ai unor acte de violență, în comparație cu cele care nu au suferit astfel de traume, iar
persoanele care au asistat la acte de violență în familie au fost, de asemenea, mai susceptibile să fie
identificate ca victime sau autori în propriile relații, în comparație cu persoanele care nu au asistat
niciodată la acte de violență la domiciliu”22.
Consumul de alcool sau substanţe psihoactive poate reprezenta una dintre cauzele violenței
în familie, fiind uneori chiar ,,un bun motiv de eschivare şi neasumare a responsabilităţii asupra
14
Maria Nicoleta Turliuc, Psihologia cuplului şi a familiei, Ed. Performantica, Iaşi, 2004, apud. Maria Nicoleta Turliuc,
Adina Karner Huţuleac, Oana Dănilă, op. cit., p. 14.
15
16
17
Ibidem, p. 24.
18
19
20
21
22
Rețeaua europeană de prevenire a criminalității, Seria de instrumente EUCPN, Gestionarea violenței domestice în UE
– politici și practici, nr. 4, p. 6, în cadrul proiectului „Către un Centru European de Expertiză în domeniul prevenirii
criminalității” – Secretariatul EUCPN, Bruxelles, 2013, p. 15.
3
consecinţelor comportamentului”23 agresorului. Consumul de alcool excesiv constituie un factor
intensificator al crizelor curente de violenţă în familie, fiind chiar sursa generatoare a unor tulburări
permanente24. Deși majoritatea actelor cu caracter violent nu au loc exclusiv din cauza substanţelor
psihoactive sau alcoolului, este incontestabil că abuzul de astfel de substanţe conduce la diminuarea
autocontrolului şi a capacităţii de judecată25, putând conduce la fenomene grave de violenţă26. Într-o
amplă lucrare consacrată consilierii în caz de criză, Ellen Janosik27 susține că alcoolul nu provoacă
direct agresiunea, dar reduce inhibiţiile şi uşurează exprimarea agresiunii, prin diminuarea fricii faţă
de consecinţele sociale şi psihologice ale agresivităţii.
Mediul cultural de proveniență, educația primită în propria familie și mediul social, de
asemenea, pot să-și pună amprenta asupra unei persoane, modelându-i un comportament abuziv.
Originile violenței împotriva femeilor trebuie căutate nu numai la nivelul agresorului, ci și în
structura socială și în ansamblul valorilor, tradițiilor, obiceiurilor și credințelor legate de
inegalitatea dintre femei și bărbați. Astfel, la nivel social, cauzele care pot angrena perpetuarea
violenței în familie pot fi: normele tradiţionale privind rolurile sociale şi familiale de gen, valorile
sociale care susţin violenţa în familie28, inegalitatea de gen în familie şi societate, toleranţa societăţii
faţă de violenţă29, normele culturale care permit violenţa în familie, percepţia populaţiei asupra a
ceea ce înseamnă violenţa în familie, creşterea ratei actelor de violenţă familială şi de orice altă
natură (stradală, instituţională, educaţională, religioasă, etc.), fiind considerată necesară în diverse
situaţii30. Totuși, potrivit art. 4, alin. (2) al Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței
domestice, republicată, ,,în nicio formă și în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția și
onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violență definite în
prezenta lege”.
Violenţa în familie a fost considerată o manifestare obişnuită în familiile dezorganizate sau
în grupurile marginale, defavorizate social şi economic. Suzanne Steinmetz şi Murray Straus au
observat faptul că majoritatea actelor de violenţă conjugală au loc în familiile defavorizate,
deoarece, în cadrul lor, violenţa fizică este o ,,resursă” substitutivă pentru frustrările determinate de
lipsa altor resurse, printre care banii, ocupaţia, studiile etc. Or, familiile din clasele favorizate au un
mai mare acces la servicii private (consilieri familiali, psihologi, psihiatrii, terapeuţi etc.), motiv
pentru care violenţa conjugală din cadrul lor nu este atât de prezentă.
23
24
https://www.scribd.com/document/369115469/9476-Violenta-in-Familie, pp. 11-12, ultima accesare: 28.05.2021.
25
26
Ibidem, p. 12, ultima accesare: 28.05.2021.
27
https://www.scribd.com/document/369115469/9476-Violenta-in-Familie, p. 12, ultima accesare: 28.05.2021.
28
29
30
Ibidem, p. 149.
4
Motivele pentru care se poate ajunge la degradarea relaţiei şi la violenţă între cei doi
parteneri pot fi multiple. Este dificil, totuși, de analizat acest aspect, întrucât, de regulă, fiecare își
prezintă propria realitate și propriul adevăr31.
Se crede că violența este punctul culminant al unei dispute, care este caracterizată de o
comunicare deficitară, precum și de o lipsă a înțelegerii. De cele mai multe ori, pentru anumite
persoane este mai ușor să recurgă la violență, decât să negocieze sau să comunice tensiunile din
cadrul relaţiei.
Violența în familie poate apărea şi în situaţiile în care nu mai există sentimente între cei doi,
relația a devenit iremediabil vătămată, partenerii de cuplu nu se pun de acord în legătură cu
modalităţile de creştere şi educare a copiilor lor, bărbatul este cel care domină în cuplu, interesele
materiale sau de orice natură reprezintă scopul principal al relației, a existat o perioadă scurtă de
cunoaştere înainte de căsătorie, a existat un adulter32, stresul și problemele cotidiene pun stăpânire
pe buna conviețuire a celor doi, există o influenţă nefastă pe care o poate avea o anumită persoană
asupra unui partener33, există relaţii conflictuale anterioare.
Cum reacţiile agresive ale unei persoane favorizează apariţia răspunsurilor agresive ale
altcuiva34, violența poate fi facilitată și de situaţiile în care unul dintre parteneri săvârșește anumite
greşeli intolerabile sau îl jigneşte pe celălalt.
Alte cauze determinate de caracteristicile relației pot fi: traiul în comun cu părinţii, locuinţa
comună după divorţ35, suferinţa unei tragedii foarte mari, în trecut, peste care unul dintre parteneri
nu a reuşit să treacă, intervenţia sau nu a familiei de origine a unuia sau a ambilor parteneri 36,
incompatibilităţile relaţionale, discrepanţele de vârstă, rasă, etnie, religie, activităţi şi interese,
mediile diferite de proveniență, cu obiceiuri, reguli, mentalități şi practici diferite, rolul atribuit
fiecărui membru din cadrul unei familii, determinat de deținerea unui loc de muncă37.
O mare parte din conflictele care apar în familie, între soţi sau concubini, se datorează și
creşterii presiunilor financiare, inegalității economice între membri, precum și modului în care este
administrat şi cheltuit bugetul familial de către unul sau altul dintre parteneri 38. Se consideră că
nivelul economic scăzut este un factor favorizant al dezvoltării comportamentelor violente 39, iar
31
32
https://www.scribd.com/document/369115469/9476-Violenta-in-Familie, p. 11, ultima accesare: 28.05.2021.
33
34
35
36
Ibidem, p. 33.
37
38
Ibidem, p. 27.
39
5
șomajul ar induce bărbatului un profund sentiment de ruşine, dar şi reacţii extrem de agresive la
adresa familiei40.
În România, atitudinea violentă manifestată în familie a fost favorizată şi de existenţa unor
mituri privind rolul femeii în viaţa conjugală și violența domestică în genere.
Acestea sunt cele care impun mai multe bariere în calea studierii şi înţelegerii adecvate a
fenomenului41. Unele mituri nu reprezintă explicaţii directe, ci doar încercări ale colectivităţilor de a
înţelege acest comportament42.
Câteva dintre cele mai răspândite și uzuale mituri sunt: „bătaia nu are consecinţe
importante”, „violența este o expresie a iubirii”, „amestecul în treburile private ale unei familii este
neavenit”43, ,,femeia trebuie să fie supusă”, ,,femeia trebuie educată”, „femeia bătută învaţă mai
repede”, „femeia mereu dramatizează”, „femeia mereu exagerează şi inventează lucruri”, „femeia
aduce mereu probleme”, ,,ea trebuie supravegheată mereu”, „la băutură, bărbatul nu mai ştie ce
face”44, ,,de fapt, femeilor le place să trăiască in aceste relaţii violente, altfel ar pleca”, ,,femeile
provoacă violența și o merită”, ,,bărbatul are rolul de a dispune reguli şi ordine de care toţi membrii
familiei trebuie să asculte, câtă vreme el este cel care aduce cei mai mulţi bani în casă şi le oferă
celorlalţi protecţie şi siguranţă” etc.
Pentru unii indivizi, aceasta constituie o realitate constantă, mai mult, o realitate în care
trăiesc şi cred cu deosebită tărie45. Din păcate, aceste credinţe sunt ,,parte a violenţei culturale care
justifică producerea şi transmisia violenţei domestice, care legitimează violenţa directă fizică sau
psihologică şi cea structurală”46.
Mentalitatea poate fi considerată a fi ,,principala sursă de menţinere sau schimbare a acestor
mituri, de care unii sunt convinşi mai mult sau mai puţin”47.
3.2. O problemă des întâlnită: De ce nu pleacă femeia abuzată?

În cadrul desfăşurării unui caz de violenţă domestică se ridică de cele mai multe ori
problema de ce victima nu-și părăsește agresorul, în ciuda tuturor conduitelor sale. Considerăm că
un studiu amânunțit asupra acestei probleme poate reprezenta un pas intermediar în prevenirea
acestui fenomen.
40
41
Ibidem, p. 31.
42
Ibidem, p. 34.
43
Ibidem, pp. 34-35.
44
Bonea Georgiana Virginia, op. cit., pp. 63-64.
45
Ibidem, p. 64.
46
47
6
Explicarea rolului participativ al femeii în relaţia violentă și a motivelor pentru care aceste
femei nu părăsesc relaţiile abuzive a reprezentat obiectul de studiu al multor cercetători48.
S-a constatat că există atât motive subiective cât şi obiective ale victimei, iar câteva dintre
motivele pentru care femeile abuzate nu părăsesc relația cu agresorul sunt: agresorul este singurul
furnizor posibil de sprijin şi îngrijire pentru victimă 49, aceasta din urmă este dependentă emoţional
şi financiar faţă de agresor, are încă sentimente de loialitate şi iubire pentru acesta, are stima de sine
scăzută, crede că nu va reuşi singură în viaţă 50, se simte datoare să „păstreze căsnicia” 51 și să se
sacrifice pentru copii. În cele mai multe dintre cazuri, victima va fi ferm convinsă că nu va putea
supravieţui fără partener52, din cauza situaţiei financiare precare, mai ales dacă îi lipsește sprijinul
din partea rudelor sau/și a prietenilor. În absenţa oricărei alte relaţii, aceasta va căuta sprijin în cel
care o ţine captivă53. De asemenea, cand victima are un istoric personal marcat de abuz în copilărie,
aceasta va fi cu atât mai tentată să rămână alături de soţul abuzator54.
Multe din motivele pentru care o femeie poate rămâne într-o relaţie abuzivă sunt
independente de voinţa ei, întrucât femeia este adesea captivă psihologic55. Atunci când victima
suferă de depresie sau de alte afecțiuni psihice sau fizice, implicit se va simți lipsită de motivația de
a lupta împotriva abuzului și de a merge mai departe, de a supravieţui 56. Violenţa psihologică
afectează atât modul în care femeia percepe violenţa şi se percepe pe sine, cât şi capacitatea femeii
de a răspunde la violenţă sau de a se separa de partenerul violent 57. De obicei, violenţa în familie
devine la un moment dat o obişnuinţă pentru victimă58. În acest caz, poate interveni inclusiv
Sindromul Stockholm, situație în care victima va nega sau minimiza actele abuzive ale
atacatorului59 ei și se va baza pe faptul că nu o să se mai întâmple altădată 60, fiind recunoscătoare
agresorului ei pentru fiecare doză de afecţiune, oricât de mică și justificându-i agresivitatea prin
auto-învinuire61.
În multe cazuri, femeia nu se va putea desprinde de relația abuzivă din cauza opoziției
partenerului, care o convinge pe aceasta să nu raporteze incidentul, prin diferite amenințări și
48
49
Ibidem, p. 79.
50
51
Ibidem, p. 70.
52
Ibidem, p. 86.
53
54
Ibidem, p. 30.
55
Ibidem, p. 33.
56
57
58
59
60
Asociația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS, op. cit., p. 59.
61
7
șantaje62. În consecință, victima ajunge să se teamă de o eventuală răzbunare. În anumite cazuri,
agresorul o convinge pe victimă de faptul că ea este, de fapt, responsabilă pentru comportamentul
lui agresiv63 ori încearcă să o facă să se simtă obligată pentru tot sprijinul pe care i l-a acordat
acesta. Se consideră că ,,scuzele şi promisiunile de schimbare ale bărbaţilor exercită şi ele o
presiune considerabilă asupra partenerei vulnerabile emoţional”64.
Dimpotrivă, dacă victima părăseşte relaţia abuzivă, ajunge în final să se confrunte cu
presiunile efectuate asupra ei de către agresor prin care acesta încearcă prin diverse modalităţi să o
readucă înapoi65 (o urmărește, o ameninţă cu suicidul sau cu uciderea ei și a copiilor etc.). De
asemenea, femeia va lua în calcul și eventualele riscuri posibile pe care le-ar avea părăsirea
agresorului (alte noi abuzuri probabil mai grave, traume psihice, pierderea locuinţei sau a custodiei
copiilor).
Motivele pentru care o persoană nu denunță o infracțiune sunt cunoscute și au făcut obiectul
unor ample studii și cercetări66. De multe ori femeia nu cunoaște caracterului ilegal al actului 67, nu
știe să recunoască un abuz68, nu își cunoaște drepturile, simte un puternic sentiment de rușine sau
vinovăție, nu ştie unde să se îndrepte pentru ajutor, nu crede că poate fi crezută și nici ajutată, nu
are încredere în justiție și nici în sistemele de sprijin 69, nu vrea să fie etichetată drept „turnătoare”
sau „trădătoare”. De cele mai multe ori, chiar specialiştii care intră în contact cu femeia bătută îi pot
sugera că trebuie să fie la bine şi la rău alături de soţul ei, şi că nu trebuie să se „sperie” la prima
greutate întâlnită70. Cu atât mai mult, unii specialişti îl pot prezenta pe agresor chiar ca pe o victimă
a mediului în care a crescut71, iar pe victimă drept o masochistă, bolnavă sau doar jucând rolul unei
persoane nebune72. De asemenea, victima poate ezita să se adreseze organelor abilitate pe motiv că
nu ar dori ca persoane străine să aibă acces la detalii cu privire la experiența ei de violență
62
63
64
65
66
67
Ibidem.
68
69
70
71
Ibidem, p. 34.
72
Ibidem, p. 198.
8
domestică73, fiind vorba despre o teamă de a expune anumite caracteristici ale vieții sale private sau
intime74. De regulă, orice femeie doreşte să se prezinte pe sine şi relaţia sa într-o lumină pozitivă75.
Mai mult decât atât, în anumite situații, în sarcina subiectului activ se stabilește pedeapsa
amenzii, iar acest fapt ar putea avea următoarele consecinţe, și anume: agresorul nu-și va schimba
comportamentul în urma pedepsei, iar pedeapsa va trebui plătită, în cele din urmă, din bugetul
familiei, motive pentru care victimele preferă să nu se mai adreseze organelor abilitate sau să-și
retragă plângerea.
În puţine cazuri există un singur episod de violenţă, deoarece în majoritatea covârşitoare a
cazurilor este vorba de un întreg ciclu al violenţei domestice, care trimite la un comportament
repetitiv76. Chiar datele statistice furnizate de Agenția Europeană pentru Drepturile Omului atestă că
65% din femeile agresate de partener confirmă că au fost și anterior victime ale unor agresiuni
repetate din partea acestuia77. Astfel că, violenţa domestică devine parte a unui ciclu dificil de
întrerupt. Înțelegerea acestui ciclu permite explicarea modului în care aceste femei devin victime și
de ce nu au curajul de a părăsi o astfel de relație78.
Ciclul violenței domestice se referă la ,,comportamentul violent repetitiv al agresorului care,
după ce iși abuzează o dată partenera, va recidiva, contrar tuturor promisiunilor anterioare. Astfel,
victimele violenței domestice sunt prinse într-un cerc vicios și nu fac nimic, iluzionându-se că totul
se va schimba în mai bine”79.
Teoria „Ciclicității violenţei” (The cyclical violence theory), făcută cunoscută în lumea
întreagă de către cercetătoarea Lenore E. Walker, este foarte relevantă în vederea explicării şi
analizării prin intermediul a trei mari etape cuprinzătoare a modului în care un cuplu ajunge să se
confrunte cu agresivitate şi violenţă80. Acesta este un lucru extrem de util specialiştilor în domeniu
şi nu numai, pentru că ,,ajută foarte mult la înţelegerea mecanismelor prin care se ajunge la apariţia,
declanşarea şi manifestarea problemei”81. De asemenea, înţelegerea acestui ciclu ,,permite
explicarea modului în care aceste femei devin victime, cum ajung să-şi înveţe neajutorarea şi de ce
nu au curajul de a părăsi o astfel de relaţie”82.
73
74
75
76
Ibidem, p. 33.
77
78
Ibidem, p. 31.
79
https://apfr.ro/ciclul-violentei-domestice/, ultima accesare: 30.05.2021.
80
Bonea Georgiana Virginia, op. cit., pp. 76-77.
81
Ibidem, p. 84.
82
Lenore E.A. Walker, The Battered Women Syndrome, Springer, New York, 1984, pp. 39-52, apud. Maria Nicoleta
Turliuc, Adina Karner Huţuleac, Oana Dănilă, op. cit., p. 103.
9
Pentru a explica mai bine ciclicitatea violenței, cercetătoarea Lenore E. Walker83 evidențiază
trei mari faze, după cum urmează:
 Faza I, denumită și ,,construirea tensiunii” 84; în această fază apar primele incidente
minore85, fiind etapa în care agresorul, iar uneori și victima, înregistrează o serie de frustrări,
tensiuni, nemulțumiri legate de celălalt partener de viață și de modul în care decurge viața în
doi86; aceasta neagă o posibilă agravare și, în același timp, crede că ar putea controla
comportamentul agresiv al soțului/concubinului, dar, pe măsură ce tensiunea crește, acest
control se diminuează rapid, devenind incapabilă să mai restabilească echilibrul sau să se
apere87.
 Faza II este etapa în care au loc abuzurile, mai exact ,,descătușarea furiei agresorului, care
devine de neoprit”88; această fază începe atunci când ,,tensiunile acumulate între cei doi nu
mai pot fi controlate, ele izbucnind la cel mai mic incident” 89; de obicei, în timpul acestor
incidente, ,,femeia nu opune rezistență, încearcă să fie cât mai tăcută pentru a nu alimenta
furia partenerului, deși tocmai această atitudine a ei îl întărâtă și mai mult” 90; când atacul ia
sfârșit, femeia ,,suferă de cele mai multe ori un șoc, urmat de negarea întâmplării și
minimizarea gravității rănilor sau umilinței suportate”91.
 Faza III este etapa părerii de rău a agresorului pentru cele întâmplate 92 și este caracterizată
prin comportamentul afectuos al agresorului93; acesta încercă, pe cât posibil, să demonstreze
victimei că a fost un simplu incident izolat și caută tot felul de scuze pentru explicarea
comportamentului său, convingând victima că ea este de vină pentru tot ceea ce s-a
întâmplat94; acești pași se repetă, în unele cazuri la nesfârșit, în situația în care victima nu
conștientizează abuzul şi pericolele la care este supusă, iar în situația în care victima va
părăsi partenerul, acesta din urmă va încerca să o convingă să revină în relație, apelând chiar
la rude sau prieteni pentru a vorbi cu femeia în scopul convingerii ei de a se întoarce95.
83
Lenore E.A. Walker, The battered woman syndrome, ed. a 3-a, Ed. Harper and Row, Philadelphia, 1980/2009, pp. 59-
78, apud. Bonea Georgiana Virginia, op. cit., p. 79.
84
85
Ibidem.
86
87
Asociația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS, op. cit., pp. 32-33.
88
89
90
Ibidem.
91
Lenore E.A. Walker, The Battered Women, Ed. Harper&Row, New York, 1979, apud. Asociația pentru Dezvoltarea
Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS, op. cit., p. 33.
92
93
Lenore E.A. Walker, The Battered Women, Ed. Harper&Row, New York, 1979, p. 80, apud. Maria Nicoleta Turliuc,
Adina Karner Huţuleac, Oana Dănilă, op. cit., p. 107.
94
95
Ibidem, pp. 79-80.
10
Concluzionând, ,,tensiunea constituită în prima fază este eliberată în cea de a doua, iar în cea
de-a treia agresorul pare că regretă comportamentul său, imploră iertarea” și o convinge că „a fost
pentru ultima dată”96. Comportamentul femeii se schimbă și el, astfel, ,,dacă la sfârșitul celei de a
doua faze ea părea a dori să pună capăt căsniciei, acuzându-l dur pe partenerul său”, la începutul
fazei a treia ea tinde să dea crezare jurămintelor partenerului și rugăminților rudelor97.
În asemenea condiții, femeii îi este foarte dificil să ia o hotărâre definitivă, simțind adesea că
devine complice la propria agresiune98.
Dorim să facem mențiunea că, situaţiile cu care se confruntă victima sunt cu mult mai
complexe şi numeroase faţă de ceea ce este expus mai sus, astfel că prezentarea de față nu este
exhaustivă, ci abordează principalele impedimente pe care le întâlnește o femeie într-o astfel de
situație.
96
97
Ibidem.
98
Ibidem, pp. 33-34.
11

Cauzele Violentei in Familie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cauzele Violentei in Familie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3.1.

Cauzele violenței în familie – un prim pas în prevenirea violenței în familie

3.2. O problemă des întâlnită: De ce nu pleacă femeia abuzată?

S-ar putea să vă placă și