De ce-aș fi trist?

Că nu știu mai bine să frămînt

Cu sunet de vioară urciorul de pămînt?

Nu mi-e clădită casa de șița peste Trotuș,

În pajiștea cu crînguri? De ce-aș fi trist? Și totuș...

Conform acestei secvențe pare clar că vorba este despre moarte, și anume atitudinea față de ea. Moartea
este un proces destul de tipic în viziunea Argheziană, o componență fundamentală a vieții omenești. Totuși,
în contextul dat se afirmă neliniștea în legătură cu moartea. Frica aceasta trebuie să topească treptat
precum zăpada iarna, în ansamblul unei persoane săvârșite, însă oricum te tulbură. Poate că ne cunoașterea
determină acest fapt? Așadar, nimeni în visul prorpiu fiind pierit nu a văzut continuarea scenei, deoarece
banal idee nu avem ce ne așteaptă. Cu siguranță avem de afacere cu indivii dragi nouă - Nu trăiesc pentru
sine, ci pentru tine. Ar fi ceva esențial, însă care cu greu recunoaștem. Iubirea este un sentiment așa de
puternic precum pustietatea interioară exercitată de singurătatea în comunitate. Să mori pentru iubire nu
este greu, este greu de găsit iubirea pentru care trebuie să mori.