GENUL DRAMATIC

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi reprezentate pe

scena unui teatru. Operele dramatice au la bază o limitare în timp și spațiu a
acțiunii reprezentate, iar personajele textului dramatic comunică prin intermediul
dialogului și monologului, autorul fiind prezent doar în indicațiile regizorale.

O SCRISOARE PIERDUTĂ – de Ion Luca Caragiale

I.L. Caragiale a fost poet, scriitor, ziarist, comentator politic, nuvelist, autor de
pamflet, dramaturg și director de teatru, recunoscut pentru operele sale, dar și
adesea criticat și desconsiderat.

TEMA OPEREI
Opera „O scrisoare pierdută” este o comedie de obiceiuri, dezvăluind viața
publică și de familie a unor politicieni care, ajunși la putere și roși de ambiție, se
caracterizează printr-o creștere bruscă a instinctelor de îmbogățire. Interesele
personajelor se combină în final, pentru că toți știu să reflecteze avantajele unui
regim politic în folosul lor.

MODALITĂȚI DE PREZENTARE A OPEREI

Genul dramatic cuprinde operele literare, în versuri sau proză, destinate
reprezentării scenice, în care acțiunea evoluează prin intermediul replicilor,
dialogul fiind modul de expunere specific.
Una dintre cele mai reprezentative comedii ale lui I.L.Caragiale este „O
scrisoare pierdută.” Fiind o comedie, această operă literară îndeplinește atât
condițiile generale ale unei creații dramatice, cât și pe cele caracteristice speciei
pe care o reprezintă.
Caracterul dramatic este evidențiat prin folosirea dialogului și a monologului
dramatic, precum și prin prezența indicațiilor scenice, prin care se fixează cadrul
acțiunii (capitala unui județ de munte, în timpul alegerilor parlamentare din
1883) și se evidențiază o serie de trăsături specifice personajelor.
O altă caracteristică a genului dramatic este prezentarea conflictului dramatic,
care se declanșează odată cu pierderea scrisorii de amor și evoluează pe măsură
ce Cațavencu își șantajează adversarii politici, amenințând cu publicarea ei.
Conflictul se oprește abia atunci când Cațavencu este deposedat de scrisoarea
compromițătoare.
„O scrisoare pierdută” este o comedie, deoarece provoacă râsul prin
surprinderea obiceiurilor vremii și a unor tipologii de oameni în situații
neașteptate. Comicul de obiceiuri se referă atât la viața de familie, cât mai ales la
imoralitatea politicienilor de la acea vreme.
Comicul de caracter, altă trăsătură a comediei, este prezent în această operă,
autorul surprinzând diverse tipuri umane care, prin comportamentul lor,
provoacă hazul. Pristanda este amuzant prin supunerea oarbă cu care duce la
îndeplinire ordinele șefului. Cațavencu devine ridicol prin discursul său politic și
schimbarea atitudinii la finalul piesei.
Este, de asemenea, prezent comicul de situație, întâmplările comice prezentate
cu viteză prin fața ochilor: pierderea și regăsirea scrisorii, agitația stârnită,
deznodământul farsei electorale, care se încheie cu mulțumirea tuturor, în
sunetele muzicii.
Opera „O scrisoare pierdută” realizează umorul și ironia prin intermediul
diverselor tipuri de comic folosite în cadrul unei structuri dramatice, având astfel
trăsăturile specifice unei comedii.

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ZOE TRAHANACHE

Zoe Trahanache este singurul personaj feminin din comedia „O scrisoare
pierdută” de I.L. Caragiale, marcând în operă triunghiul amoros.

Personajul Zoe este reprezentat de o doamnă distinsă din societatea politică,

soția lui Zaharia Trahanache, un important om politic dintr-un județ de munte și
amanta lui Ștefan Tipătescu, prefectul județului.

Caracterizarea personajului Zoe Trahanache se face prin autocaracterizare,

considerându-se o femeie bună „sunt o femeie bună,am să ți-o dovedesc”. Este
realizată, de asemenea, prin caracterizarea directă, trăsăturile ei reieșind din
indicațiile scenice și din cuvintele altor persoanje ( Tipătescu: „fire glumeață”,
Trahanache: „cum e ea simțitoare ”, Cațavencu: „înger” ) de unde reiese faptul
că este o persoană glumeață, cu bun simț și caldă, dar și prin caracterizarea
indirectă prin comportamentului ei „Judecă-mă,Fănică, judecă-mă...dacă mă
iubești, dacă ai ținut la mine măcar în viața ta, scapă-mă..” și prin limbajul
acesteia „Am să lupt și cu tine, om ingrat și fără inimă”, reiese taetrul și
prefăcătoria de care se folosește.

În opinia mea , prin personajul Zoe Trahanache dramaturgul critică imoralitatea

vieții de familie și a obiceiurilor societății politice din acea vreme.
TAKE,IANKE ȘI CADÂR- de Victor Ion Popa
Victor Ion Popa, figură marcantă a dramaturgiei româneşti, a încetat prematur
din viaţă din cauza viciilor. Victor Ion Popa, autorul celebrei piese de teatru
“Take, Ianke şi Cadîr”, s-a născut la 29 iulie 1895, în Călmăţui, Comuna Griviţa,
Judeţul Tutova. A trăit puţin, doar 51 de ani, dar viaţa lui scurtă a fost
compensată de faptul că a fost înzestrat cu toate darurile: publicist, romancier,
dramaturg, scenograf, caricaturist, regizor, director de teatre, mare animator şi
profesor la Conservator.

TEMA OPEREI
Trei prieteni negustori dintr-un sat moldovenesc cu etnii diferite, un român,
Take, un evreu, Ianke și un turc , Cadâr, rezolvă problema de iubire dintre fiul
lui Tache,Ionel și fiica lui Ianke, Ana. Aceștia se iubesc, dar împotriva acestei
relații se opun nu numai părinții, ci și opinia oamenilor din sat. Cei trei prieteni
de o viață, rămași văduvi, au diferite comportamente. Creștinul e mai violent,
evreul ironizează permanent , în timp ce turcul se afundă printre gânduri. Iar
când problema iubirii dintre cei doi tineri și o posibilă căsnicie,e gata să-i
dezbine, gândirea înțeleaptă a turcului găsește singura soluție. Conflictul are un
deznodământ fericit datorită gândirii turcului care are un impact fericit asupra
celor doi parinți aflați în contradictoriu.
 MODALITĂȚI DE PREZENTARE A OPEREI
Piesa lui V.I.Popa are, deopotrivă culoarea unei comedii sentimentale, dar și a
uneia de obiceiuri, în care cele mai mărunte probleme de etnie se adună într-un
umor verba, unde se întalnește un dialog mai sigur, mai colorat și mai adevărat.
Aparența lor inocentă își are forța comunicativă în amintirea duioasa a unei
pastrare a tradițiilor, ca pe o valoare sfântă omenia atât de specific românească.

Dacă Tache, cu toată înțelepciunea lui calmă și plină de bun simț, este mai
domol realizat, Ianke domină scenă, ca un adevărat tip uman, construit cu o rară
pătrundere a gândurilor, un om cu uluitoare resurse sufletești. Dincolo de
manifestările caracterului său, Ianke trăiește prin specificul limbajului, de un
mare farmec fiind limbajul moldovenesc în care se evidențiază accentul
evreiesc. Semnificația prezenței scenice a lui Cadâr depășește, prin inteligența și
hotărârea acestuia, explicarea clară a situației. Totdeauna el pune pe o balanță
faptele, iar pe alta gândul bun venit de la Alah, soluțiile sale având ceva simplu
și înțelept „Cadâr puțin vorbeștem, Ianke mult vorbeștem.”

Valoarea de capodoperă a acestei drame mărunte, dar în fapt o comedie

reprezentativă pentru calitatea umorului și a omeniei ce răspândește haz și
captivează atenția tuturor spectatorilor.
 CARACTERIZAREA PERSONAJULUI CADÂR
Personajul are un rol fundamental în creația literară. Operele rămân vii în
mintea noastră, a cititorilor prin personajele capabile să-și impună identitatea.
Personajul principal al operei „Take, Ianke si Cadâr" de Victor Ion Popa este
Cadâr deoarece participă activ în acțiune și intră în relație cu celelalte personaje
care acționează în funcție de comportamentul și atitudinea lui.
Tehniciile de caracterizare prezentate atât prin mijloace directe cât și indirecte
evidențiază un caracter unic atrăgând admirația cititorului.
Chiar de la început, prin intermediul caracterizării directe, naratorul ni-l
prezintă pe Cadâr ca fiind de altă naționalitate acesta vânzând în prăvălia lui
specialitățile țării natale „ Numai Cadâr are specialitatea nației lui:cafea, rahat și
tot felul de dulciuri".
Prin intermediul caracterizarii indirecte observăm un limbaj arhaic, acesta
nereușind să vorbească bine limba română „ Frumos! Ana Aniki. Înapoi venit!
Dai voie Cadâr sarutam.” Din text deducem prin limbajul lui că era bun la suflet
acesta fiind iubit și de celelalte personaje ,, Dar te iubesc, moș Cadâr – te iubesc
mult..”. Trăsăturile morale sunt singurătatea ,, ...numai Cadâr singur estem” și
simplitatea „Chiar dacă era singur era un om cu suflet bun ”„Sărac voi
copii...rău oameni, rău viață...Unde dragoste este,Ana Aniki, păcat nu este...”.
De asemenea comportamentul, faptele și gesturile sunt ajutoare speciale în
creionarea personajului Cadâr.
Relația cu celelalte personaje este una armonioasă Cadâr fiind ca un al doilea
tată pentru Ana, aceasta mergând mereu la el pentru a primi sfaturi de la el.
În opinia mea, Cadâr are un rol important în viața celorlalte personaje, aducând
înțelepciune și simpatie. Așadar, el este un personaj important în opera lui
Victor Ion Popa.
 ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI ÎNTRE CELE DOUĂ OPERE

Asemănarea celor două opere nu constă numai în încadrarea lor în genul

dramatic, ci și pe baza anumitor aspecte.

Din punct de vedere al formei, ambele opere sunt structurate în acte și scene,
apar replicile personajelor, didascaliile și idicațiile scenice.

Din punct de vedere al conținutului, operele au modurile de expunere specifice,

dialogul și monologul. Acțiunea este bine organizată pe momentele subiectului
și se dezvoltă în jurul conflictului.

Deosebirea ce stă la baza celor două opere este reprezentată de tematică.

Opera ,,O scrisoare pierdută” având la bază conflictul politic dar și triunghiul
amoros dintre Zoe Trahanache, Zaharia Trahanache și aliatul său Tipătescu.
Povestea începe cu pierderea scrisorii de amor adresată de Tipătescu lui Zoe,
soția aliatului său, Zaharia. Scrisoarea este găsită de Cetățeanul turmentat și
furată de la acesta de către Nae Cațavencu, adversarul politic al celor de mai
înainte, care amenință cu publicarea ei dacă nu va fi susținut în alegeri.
Tipătescu și Zoe vor să-l determine pe  Cațavencu să le înapoieze instrumentul
de șantaj făcându-i diferite promisiuni, dar acesta nu vrea decât în schimbul
alegerii ca deputat. După ce Farfuridi și Cațavencu își rostesc discursurile
electorale, are loc o ceartă între cele două tabere, pusă la cale de Trahanache și
Pristanda, polițistul orașului, în care Cațavencu pierde scrisoarea ce va fi gasită
tot de Cetățeanul turmentat care, de data aceasta, o duce lui Zoe. Pierzând arma
șantajului și fiind prins și cu o poliță falsificată, Nae Cațavencu e obligat să
conducă festivitățile în cinstea noului ales propus de centru.
Astfel, totul se termină într-o atmosferă de sărbătoare și de veselie totală, în
sunetele muzicii.
Opera „Take,Ianke și Cadâr” evidențiază faptul că iubirea poate învinge răutatea
și părerea celor din jur. Această operă este bazată pe conflictul dintre doi buni
prieteni de etnii diferite, având ca motiv iubirea dintre copiii lor și o posibilă
căsnicie. În diminuarea conflictului, se alătură Cadâr, cel de al treilea prieten
bun de etnie turcă. El încearcă să le schimbe părerea dar nu reușește. Cei doi
părinți se sfiesc să accepte asta deoarece i-au crescut singuri, rămânând văduvi
împreună cu Cadâr, având aceeași soartă. Venind acasă cu vestea, cei doi
prieteni au început să se certe, încercând să-i dezbine pe cei doi îndrăgostiți. Cei
doi văzând dorința părinților, au pus un plan cu moș Cadâr. Planul consta în
ascunderea celor doi în casa moșului Cadâr, spunându-le lui Take și Ianke că au
fugit datorită încăpățânării lor și ascultării gurilor rele. Acest plan îi pun pe cei
doi pe gănduri, hotărând să accepte această relație.

După întoarcerea copiilor la casele părinților, cei trei prieteni au deschis un

magazin numindu-se ,,La familia” . Această întâmplare i- au învățat pe cei doi și
nu numai, să prețuiască mai mult prietenia și valorile de familie, ignorând
părerile oamenilor legate
de etnie și răutățile celor
din jur.