Agentii Puterii Lui Solomon

î Cristopher Knight (încolaborare cu Robert Lomas)
jetul lui Hiram)

|A1 doilea Mesia)
arul lui Uriel)
artea lui Hiram)
iteribr de Alan Butler

ţiuter Disc (CD-ul Epocii Bronzului)
•tBankers(Războinicii şi bancherii)
:«m (Rezistenţa cavalerilor templieri)
Ml and the Lodge (Zeiţa, Graalul şi Loja)
şi Alan Butler
ta civilizaţie)
pine a construit Luna)
AGEN ŢII
PUTERII'LUI
SOLOMON
Cristopher Knightşi Alan Butier
Editura Aquila
topher Knight and Alan Butler 2007
jrs. The Secrete of Freemasonry, The Church and the
a'93
translation
ediţia în limba română sunt rezervate Editurii Aquila'93.
:rări nu poate fi reprodusă în mod electronic, mecanic, prin

ce alt mod, fără acordul scris, dat în prealabil de Editura
CIP a Bibliotecii Naţionale a României

terii lui Solomon/1 rad.: Simona Abrudan,
ştiinţific: Radu David - Oradea: Aquila'93, 2007
.-973-714-218-4
rudan, Simona (trad.)

vid, Radu Calin
ngleză: Simona Abrudan

adu David
Danubiu
a Ferche
na Tăutan
DEDICAŢIE
Această carte este dedicată memoriei contelui William Sinclair,
cel care a construit Capela Rosslyn şi a fondat francmasoneria
iirect, numeroşi oameni au sprijinit apariţia acestei
i tuturor, în mod speci
al, dorim să aducem calde mul -
poastre de viaţă, Caroline Knight şi Kate Butler, pentru

ti îngăduinţa lor.
stru, Michael Mann, care ghideaz ă şi sfătuieşte, dar nu
Iciodată.
l
ntly, care pentru editarea acesteiărţi
c a depăşit cu mult
sale de serviciu.
phie, atât pentru permisiunea de a utiliza surse scrise
kpela Rosslyn, cât şi pentru excelentele fotografii pe
l| permis să lesă utilizăm.
asemenea adresăm mulţumiri profesorilor Philip
kck Miliar şi James Charlesworth.
Cuprins
Ilustraţii vin
Planşe ix
Introducere . xi
Capitolul începuturile l
Capitolul Copilul vestit de Stea 25
Capitolul Pentru salvarea unui imperiu 54
Capitolul 4 Ridicarea Familiilor Stelei 69
Capitolul 5 Cei adormiţi se trezesc 87
Capitolul 6 Prima nouă ordine mondială 100
Capitolul 7 O faptă mârşavă 122
Capitolul 8 Noul templu al„stelei" Shekinah 138
Capitolul 9 Secretul sfânt 173
Capitolul 10 Cu toţii fraţi 188
Capitolul 11 Lumea Nouă şi Noul Ierusalim 207
Capitolul 12 Francmasoneriaşi Revoluţia 223
Capitolul 13 Sfârşitul începutului 251
Postfaţă Chestiunea Rosslyn 282
Cronologie 285
Bibliografie 288
na care indică srcinea astronomică a simbolului ebraic
ecetea) lui Solomon, sau Steaua lui David.
|lecorată cu un leu a oraşului Ierusalim,
iii heraldic al Normandiei (doi lei aurii pe un fundal
igliei (de asemenea auriu, pe fundal roşu, asemenea

iei).
egatului Unit.
ranţei, indicând oraşul Paris şi oraşele principale din
agne şi Burgundia de Nord.
a Agnus Dei (Mielul lui Dumnezeu).
Tasului Halifax.
capelei Rosslyn, ilustrând Triplul Tău şi Sigiliul lui
|ă reprezintînd Castelul Rosslyn, avându

-1 în prim-plan
cu toiagul şi arborele său.
|] vieţii, conform Cabalei. Fiecare glob reprezintă un
şea asociată cu primul grad al francmasoneriei.

Ilul luminii" din capătul estic al capelei Rosslyn (vedere
i
astronomică indicând apariţia Sfintei Shekinah, la21
i (Ziua Sfântului Matei).
piscis.
zentare din secolul al XlX-lea a simbolului masonic
al
are a gradului trei - origine necunoscută, copie a unui
•ierican.
tul heraldic al familiei Washington (stele
şi linii roşii pe
iu).
oraşului Washington D.C., indicând modelul ce amin -
u cinci colţuri, format de străzile acestuia (pentagrama
i de Alan Butler).
vin
PLANŞE
Fotografia 1. Mănăstirea Clairvaux, Champagne, sediul S f. Bernard de

Clairvaux - Alan Butler.
Fotografia 2. Capela Rosslyn,şaa cum arăta ea în 1917- prin amabilitatea
lui Peter Stubbs, Edinburgh.
Fotografia 3. Ruinele fostei Capele St. Matthews, acum într-un
cimitir din
apropierea Capelei Rosslyn - prin amabilitatea lui John Ritchie.
Fotografia 4. Reprezentare a Sf. Bernard de Clairvaux, care poateăzută
fi v
acum în Catedrala Troyes, împreună cu moaştele Sf. Bernard - Alan
Butler.
Fotografia 5. Catedrala Troyes din Champagne, Fran ţa. Troyes a fost se-
diul Familiilor Stelei între secolele XIşi XIV - Alan Butler.
Fotografia 6. Fereastra estică a Capelei Rosslyn, având tunelul luminii
arătat clar în vârful arcului - prin amabilitatea lui John Ritchie.
Fotografi a 7. Interiorul tunelului luminii din capela Rosslyn este
foarte reflectorizant, şa
a cum se demonstrează aici prin plasarea în
deschizătură a unei torţeaprinse- prin amabilitatea lui John Ritchie.
Fotografia 8. O stea cu cinci colţuri, sau o pentagramă, sculptată într-o
biserică din Yorkshire, Anglia. Acest exemplu din secolul al XV-lea
demonstrează că pentagrama a fost adesea folosită ca simbol creştin
-Alan Butler.
Fotografia 9. Este aceasta oreprezentareaîn piatră a Sfintei Shekinah
deghizată ca înger?- prin amabilitatea lui John Ritchie.
Fotografia 10. Această sculptură din interiorul Capelei Rosslyn este
considerată o reprezentare a unei iniţieri în stil masonic într-o vreme
când masoneria nici nu exista încă - prin amabilitatea lui John
Ritchie.
Fotografia 11. Exemple de sculpturi cu teme vegetale din interiorul
Capelei Rosslyn. Aici este reprezentat un fel de cactus sau aloe prin
-
amabilitatea lui John Ritchie.
IX
ÎBNTII PUTERII LUI SOLOMON
ticul Stâng al Capelei Rosslyn - prin amabilitatea lui
, sculptur ă foarte rară din Capela Rosslyn, aceasta

neie Verde - prin amabilitatea lui John Ritchie.
f sculptur ă reprezentând Omul Verde, din exteriorul
i - prin amabilitatea lui John Ritchie.
pul Contelui sau Stâlpul Maestrului din Capela Rosslyn
ptea lui John Ritchie.
tiidos Om Verde, din exteriorul Capelei Rosslyn - prin
[ John Ritchie.
j-numitul Stâlp al Ucenicului din Capela Rosslyn -
prin
l John Ritchie.
tioşii trei stâlpi din Capela Rosslyn- prin amabilitatea
Ie şapte virtuţi, într-o sculptură din Capela Rosslyn

—
pa lui John Ritchie.
zonul oraşului Halifax, din Anglia,reprezentând capul
torul şi Agnus Dei, cu steagul templierilori toiagul
ş Sf.
at pe porţile clădirii Piece Hali- Christopher Knight.
pere spre est de la Capela Rosslyn - prin amabilitatea

Introducere
Ce s-a întâmplat cu mine? m- am întrebat. Seara începuse în mod obişnuit,

dar apoi m-am trezit dezb răcat şi acoperit de zdrenţe. Obiectele de valoare
îmi fuseseră luate şi eram împins înainte, din ambele părţi, de oameni care
mă ţineau strâns de braţe.
De îndată ce am pătruns în încăpere nu am mai văzut nimic - întunericul
era aproape complet. Cu toate acestea, am putut distinge grupul mare de
oameni ce mă înconjura- zgomotul accidental produs de un scaun, o tuse
înăbuşită, mişcarea ocazională a picioarelor. Cei care mă ghidau -mau
purtat pe o distanţă considerabilă, dintr-un punct în altul, în timp ce, din
vreme în vreme, mi se puneau întrebări.
Apoi gardienii mei m-au opritşi m-au eliberat puţin din strânsoare. O
figură s-a apropiat deodată de mine. Deşi ochii mise obişnuiseră până la
acel moment cu întunericul, nu am reuşit -isădisting trăsăturile feţei, dar
mi s-a părut foarte înalt. A început să-mi spună o poveste- ceva legat de
un constructor din vechime şi de un templu din Ierusalim.
Cuvintele lui n-aveau nicio noimă pentru mine şi am închis ochii
pentru o clipă sau două. I-am deschis chiar la timp pentru a putea distinge
o umbră care se îndrepta spre mine prinîntuneric şi am simţit olovitură în
obraz, înainte de a putea clipi, mâini necunoscute m- au apucat, forţându-
mă să îngenunchez. Când m -am ridicat în picioare am primit de îndatăa
doua lovitură, şi apoi pe a treia, drept în frunte. Am fost împins tot mai
jos, iar apoi am fost înfăşurat într-un cearşaf de multe mâini nevăzute.
XI
ENŢII PUTERII LUI SOLOMON
m-am simţit, desigur, ca într -un vis ciudat. Aerul era

unei orgi care intona un marş funebru, iar numeroase
se mişte în jurul corpului meu întins la pământ. Toate
ntr-odată, după aproximativ un minut, iar cearşaful mi -a
ţa. Un bărbat mi-a scos mâna din giulgiu şi a încercat
n căzut din nou când mâna i-a alunecat. Şi următoarea
ridica a eşuat, dar apoi am simţit o mână puternică
etura braţului drept, şi am fost adus în poziţie verticală,
juţină lumină. Totul era în semiîntuneric, dar mulţumită
în formă de stea, care venea de deasupra umărului
m putut distinge zecile de feţe care umpleau încăperea
tul din faţă a indicat un obiect din spatele meu şi mi -a
şi să privesc spre locul unde stătusem întins. Acolo, la
e stele, am văzut o grămadă de lucruri. La început nu
espre ce era vorba, dar ulterior am reuşit să disting un
;va oase lungi ale unui schelet,
eiase în acel moment şi, în timp ce îmi îmbrăcam din
i şi cravata, m -am alăturat fraţilor mei la festivitate,
a avea un nou maestru mason. Din acea clipă, eram un
dul trei, perfect pregătit.
din urmă, mi s-a permis să le pun fraţilor mei masoni
alurile la care fusesem supus în cele şase luni de di -
.teresant", mi-am spus.
cruri se petreceau în septembrie 1976. Trecuseră treizeci
isem din templul masonic purtând micul şorţ de piele
on, care mi-a fost dat pri n acceptul Marii Loji Unite a
Ieşit de curiozitate şi de entuziasm- dar nu aveam nicio
Iul în care seara aceea avea să-mi schimbe viaţa.
;er, m-am alăturat „Iniţiaţilor" din simplă curiozitate,
făceau în spatele uşilor închise acei oameni a căror ac-
tere multor zvonuri. Ştiam că francmasoneria reprezenta
e acţiona în special în Europa şi în locurile din lume
lanic, sau unde mlădiţa care s-a născut din acesta, SUA,
•codată influenţa. Dar oare era vorba de organizaţia de
a să fie, sau exista şi o scop secret, aşa cum au sugerat
tate rânduri?
ar un proasp ăt maestru mason, am început să -mi dau
u încetul, că niciunul dintre francmasonii cu titluri
XII
INTRODUCERE
importante nu cunoştea cu precizie semnificaţia ritualurilor. După

terminarea ritualurilor de seară, ei aveau obiceiul să stea la masă şi să
consume multă bere, complimentându -se unii pe ceilalţi în legătură cu
„sinceritatea" cu care au pronunţat incantaţiile fixate în memoriefără—a
discuta vreodată despre srcineaşi semnificaţia acestora.
Din Calcutta la Calgary şi de la Canberra la Cape Town, bărbaţi
purtând splendidele - şi oarecum ciudatele —însemne ale regalităţii se
întâlneau în încăperi fără ferestre pentru a lua parte la ritualuri secrete pe
care de fapt nu
în generaţie, leînţelegeau.
cuvânt Aceste
cu cuvânt, dar curitualuri sunt transmise din generaţie
ce scop?
Asemeni oricărui alt candidat la gradul al treilea, am fost nevoit să joc
rolul lui Hiram Abif, omul despre care se spune că ar fi proiectat Templul
lui Solomon din Ierusalim, cu aproape trei mii de ani în urmă. O legendă
descrie modul în care Hiram a fost atacat depropriii lui muncitori, pentru
a fi forţat să dezvăluie un secret. După ce arhitectul a refuzat, a fost ucis
de cea de-a treia lovitură, care i-a fost aplicată în cap.
Am început investigaţiile în privinţa srcinilor francmasoneriei de
îndată ce mi-am dat seama că nu existau răspunsuri la multele mele
întrebări. După mai mulţi ani de cercetare, am început să descopăr câteva
aspecte uimitoare, iar în minte mi-a încolţit gândul că o carte care să
prezinte aceste idei ar putea fi de mare interes. Am cerut ajutorul unui
frate mason, Robert Lomas, iar după câţiva ani rezultatele cercetărilor
mele au fost publicate sub titlulSecretul lui Hiram.
Unul dintre oamenii care a citit această carte a fost Alan Butler, care
a descoperit imediat puncte comune între scrierea mea şi propriile sale
cercetări. El a luat legătura cu mine şi am început să ne împărtăşim
descoperirile făcute în legătură cu francmasoneria şi cu extraordinara
ştiinţă străveche ce stă la baza acesteia.
Alături de Alan, am făcut cercetări timp de cel puţin zece ani. Aceasta
este cea de- a treia carte pe care o publicăm împreună, şi se referă la
o perioadă încheiată cu trei mii de ani înurmă, când un grup de mari
preoţi din Ierusalim a pornit în aventura schimbării lumii. Secretul lui
Hiram a fost cartea care a dezvăluit srcinile francmasoneriei, dar, în mod
inevitabil, a ridicat mai multe întrebări decât răspunsurile furnizate.
Scopul acestei cărţi este să ofere o investigare mai atentă şi la scară
mai largă a problemei, pentru a urmări, pas cu pas,traseul parcurs de
preoţimea străveche numită, conform ritualurilor masonice, de către
regele Solomon. Aceşti oameni aproapeau căformat un cult în cadrul unui
XIII
EN ŢII PUTERII LUI SOLOMON
deţineau secretele mişcării unei stelescăpărătoare

.ceasta minune astronomică, strălucitoare, a luminat
înainte de ivirea zorilor la închinarea Templului lui
t din nou, la momente potrivite, pentru a anunţa mari
isiv naşterea lui Mesia, un mileniu mai târziu,
or deţinători secreţi ai puterii - pe care noi îi numim
- era reprezentat de două triunghiuri echilaterale, su-
celălalt astfel încât să formeze o stea cuşase colţuri,
im
mici. vom arăta înCapitolul I, reprezentarea Ierusalimului
[iilor Stelei a fost ascuns- lumii exterioareână
p în clipa
ropei au fost determinate, sub influenţa Familiilor Ste-
ierusalim, de unde acestea fuseser ă expulzate cu secole
rea romană, pentru a recupera oraşul sfânt din mâinile
«st mijloc a fost util izat atunci de aripa militară a
cavalerii templieri. Astăzi, simbolul stelei reprezintă o
pentru francmasoni şi a fost adoptat, după îndelungate
rael.
Irmează vor urmări modul în care continuatorii puterii lui
nţat, sau chiar au direcţionat, evoluţia lumii occidentale,
lurile Bisericii Romano-Catoliceşi ale guvernelor na-
le noastre scot la lumin ă un îndrăzneţ şi surprinzător joc
de la momentul înălţării Templului lui Solomon din
|la Casa Albă din Washington D.C.
punctul de plecare al tuturor ritualurilor şi miturilor
'artea Facerii. Vom încheia cu unele consideraţii asupra
care pare să se îndrepte în mod alarmant spre sfârşit.
ight,
06
XIV
CAPITOLUL 1
începuturile
în biografia lui Dumnezeu nu e doar blândeţe şi lumină
La început, după cum este scris în Cartea Facerii, Dumnezeu a creat cerul
şi pământul, apoi apele şi uscatul, plantele, animalele şi, în cele din urmă,
omul. Ordinea în care au fost înfăptuite aceste acte de creaţie variază
în funcţie de diferitele tradiţii din Vechiul Testament, dar în legătură cu
Dumnezeu ştim două lucruri importante,din versetul 26 al Cărţii biblice
amintite mai sus, care spune: „Să facem om după chipul şi asemănarea
Noastră". Aflăm astfel, din Cartea Facerii, că Dumnezeu este, cel puţin
în privinţa înfăţişării, bărbat, şi, de vreme ce vorbeşte lapersoana întâi
plural, la fel sunt şi celelalte două părţi ale Sfintei Treimi.
Astăzi, majoritatea evreilor şi creştinilor acceptă punctul de vedere
ştiinţific conform căruia Universul are ovechime de mai multe miliarde
de ani, iar omul modern a evoluat, până la stadiul încare se află astăzi,
într-o perioadă de 115.000 de ani. Rezultă din acest fapt că între facerea
cerului şi a pământului şi crearea lui Adam şi a Evei-as scurs o perioadă
de timp extrem de îndelungată. După apariţia primilor oameni pe Pământ,
au trecut mai mult de 110.000 de ani până când Dumnezeu a interacţionat
cu făpturi asemenea Lui.
Deşi există numeroase momente, narate în Biblie, care sugerează că
Dumnezeu a îndrumat prin cuvânt oameni din Orientul Mijlociu, ca Noe,
Enoh şi Avraam, exegeţii Bibliei sunt îngeneral de acord că acestea erau
iNŢII PUTERII LUI SOLOMON
mai multe zeităţi, tradiţii care au fost omogenizate

estament de către oamenii care au scris pentru prima
3ibliei, un mileniu sau două mai târziu,
aţiuni, prima relatare a apariţiei lui Iahve pe Pământ
, proximativ 3.500 de ani. Acolo El apărea ca zeu al
re se ocupa cu prelucrarea metalului şi locuia în zona
ei Sinai, o regiune deşertică, în formă triunghiulară,
Mediterană la nord, Golful Suez la vest şi Golful
;ste îndepărtat
aţe de şi neospitalier,
pietre preţioase avândcare
şi minerale, puţine resurse în
au exploa-
fost
a stăpânirii egiptene. Probabil că membrii clanului
sub numele de cheniţi, duceau o viaţă grea, extrăgând,
nontane sau dintre dunele de nisip, metalele pentru
râu atât de vestiţi, în Vechiul Testament se vorbeşte
>r în arta prelucrării bronzului şi a fierului, mai ales
;a instrumentelor muzicale.
;s acest nume deoarece se considerau descendenţi ai
im şi al Evei, iar dumnezeul lor era Iahve, considerat
in munţii Sinai.
!>uie să fi fost foarte liniştită, şi ne putem imagina cât

aceşti oameni, care trăiau în izolare, atunci când au
it de oameni îndreptându-se spre ei, printre culmile
i crestate care se înalţă la mai mult de doi kilometri
i care le înconjoară. Aceşti străini le-au povestit cum
t, unde fuseseră captivi, şi cum au trecut chiar prin
ndrumarea unui fost general de armată în vârstă de
umeMoise1.
u le eraîntru totul străin cheniţilor. îl cunoşteau bine,
stor pentru ei timp de patruzeci de ani. Acest călător,
•bă, fusese iniţial un general cu faţa bărbierită în armata
i din secolul I, Josephus (Antichităţi iudaice, 2:10), Moise a

irmata egipteană în timp ce a participat la un război important
ilor. în cartea The Works of Josephus, William Whiston
Biblia nu menţionează în mod explicit că Moise ar fi fost un
faptele Apostolilor 7:22 confirmă probabil această istorie.
ÎNCEPUTURILE
egipteană şi un membru de vază al curţii regale, până în momentul în care

a comis o crimă şi a fugit în deşertul Sinai. Moise fusese căsătorit cu
Sefora, fiica lui Reuel, care era „ietro", sau mare preot şi lider al cheniţilor.
Moise şi fratele său Aaron au fostiniţiaţi în ritualurile preoţiei practicate
de cheniţi şi au început să se închine zeului venerat de aceştia, Iahve.
La un moment dat, Moise a plecat de ângă
l poporul său şi a urcat pe cea
mai înaltă culme din Sinai. Acolo a avut o întâlnire cu stăpânul furtunilor,
Iahve. Dumnezeu i-a prezentat fostului soldat o serie de instrucţiuni de
viaţă,
dintre inclusiv
Dumnezeu celeşi zece
Moiseporunci
nu afostpemereu
care lecordială.
cunoaştem astăzi,
La un însă relaţia
moment dat,
Sefora a fost nevoită să-1 salveze pe Moise (şi, conform unor exegeţi
biblici, şi pe fiul lor cel mai mare, Gherşom) de mânia al lui Iahve care,
dintr-un motiv necunoscut, hotărâse să -1 ucidă.
Moise a anunţat că poporul său nomad urma să-şi continue călătoria,
luându-1 cu el pe dumnezeul cheniţilor într -o cutie special confecţionată,
pe care au numit-o „Chivotul Legii". Planul era să se îndrepte înspre
nord-est în căutarea pământului făgăduit lor de Iahve. însăute s de triburi
de cananeeni ocupau deja acel teritoriu.
Chivotulîn care îşi purtau divinitatea aveaun aspect specific egiptean.
Era confecţionat din lemn deshittim, sau salcâm, - singurul copac ce
creştea în zonele aride ale deşertului — şi pe el erau aşezate două efigii
aurite, reprezentând heruvimi înaripaţi. Când Moise vorbea cu Dumnezeu,
vocea acestuia se auzea dininteriorul chivotului.
Grupul evreilor care scăpaseră din Egipt şi-a continuat drumul alături
de divinitatea care crease întregul Univers, pe care o purtau în mica lor
cutie ce fusese prevăzută cu pârghii exterioare pentru a putea fi transportată
prin zonele abrupte pe care evreii au fost nevoiţi să le străbată. Iahve
a ghidat cu eficienţă întregul grup, dictând ritmul deînaintare, făcând
chivotul extrem de greu atunci când dorea să îi oprească din drum, sau
uşor, atunci când dorea să îi determine să meargă mai repede.
Pe măsură ce evreii străbăteau deşertul, chivotul era purtat la o distanţă
de circa un kilometru în faţa grupului principal. Şi, conform tradiţiilor
străvechi, ştim că Iahve a deschis calea poporului său ales arzând şerpii,
scorpionii şi spinii, cu două limbi de foc ce ieşeau de sub chivot ca-undintr
aruncător de flăcări.
Din nefericire pentru cei care îl urmau pe Moise, divinitatea căreia i se
închinau era cuprinsă uneori demânie. De exemplu, atunci când nepoţii
lui Moise, Nadav şi Avihu, au folosit o sursă nepotrivită pentru a aprinde
MTII PUTERII LUI SOLOMON
ertta lui Iahve, ei au fost imediat ar şi de o săgeată

rm Vechiului Testament, a fost trimisă de Iahve din
Iahve a continuat să fie irascibil. Preoţii care purtau
ie atenţi la fiecare mişcare, deoarece chiar o privire
la un moment nepotrivit i-ar fi ars, cauzându-le
ficată?
e vedere, c ălătoria de patruzeci de ani a israeliţilor
inului nu a fost un eveniment accidental; mai mult
avia egipteană, ea poate fi considerată o revenire
lor ţară de baştină.
prul că, înainte cu aproximativ două sute de ani
meteorologice s-au schimbat s ubit, iar pământul
deşert datorită temperaturile foarte ridicate. Oraşele
teritoriului au fost aproape părăsite pe măsură ce
c neaşteptate au dus la secarea surselor de apă şi
linte ca acestea să fie culese. Satele mici au pierdut
;e încercarea de a trăi de pe urma solului ars de soare
;eta fără sfârşit a fost percepută ca un blestem din
;ura modalitate de izbăvire era fie călătoria spre sud,
rtile din apropierea fluviului Nil şi munca în slujba
iptarea spre nord, către zona de climă temperată a
ii târziu, clima a revenit la normal, la fel de subit cum

de un deceniu sau două, verile din Canaan au început
le, nu un adevărat cuptor. Râurile au început să curgă,
nple din nou de apă. Oamenii au pornit atunci înapoi
)rd, cât şi din sud.
le Moise, şi mai apoi de succesorul acestuia, losua
entru Salvator), s-a îndreptat spre nord- est, către l
tea să devină iarăşi un „pământ al belşugului". In
i ajuns acolo au început să distrugă fiecare oraş care
ru a se putea aproviziona cu hrană şi apă. Următorul
de sânge pe care Dumnezeu pare să le-o fi dictat.
Domnul: ;,Iată, încep să -ţi dau pe Sihon Amoreul,
şi pământul lui; începe a stăpâni pământul lui. Iar
ÎNCEPUTURILE
Sihon, regele Heşbonului, cu tot poporul său, ne -a ieşit înainte săse lupte
la Ihaţ. Dar Domnul Dumnezeul nostru-a1 dat în mâinile noastre şi -am 1
bătut pe el şi pe fiii lui şi tot poporul lui. în vremea aceea am luat toate
cetăţile lui, bărbaţi, femei şi copii, şi -nam lăsat pe nimeni viu. Numai
vitele lor şi cele jefuite din cetăţile cuprinse de noi ni -am le luat"2.
Urmând în mod evident instrucţiunile explicite ale lui Dumnezeu, toţi
bărbaţii, femeile şi copiii au fost ucişi, iar prăzile luate din localităţi şi
oraşe sunt prea numeroase pentru a fi amintite aici.
Cu trecerea timpului, Iahve şi poporul său au ajuns să stăpânească
cea mai mare parte a „pământului făgăduinţei". După mai mult de patru
secole, poporul ales al lui Dumnezeu a intrat în oraşul sfânt Ierusalim,
care a fost în cele din urmă supus de către David, regele israeliţilor. Se
spune că David a angajat 30.000de oameni pentru a transporta chivotul şi
conţinutul divin al acestuiacătre noua capitală, în ultima parte a călătoriei,
casa mobilă a lui Iahve a fost aşezată pe un car nou, tras de Uza şi Ahio ,
fiii lui Abidanab.
în timp ce carul înainta, chivotul a fost la un moment dat pe punctul
să cadă, iar Uza şi-a întins mâinile ca să-1 sprijine, însă a fost imediat
ucis de foc. David s-a temut arunci de mânia Domnului şi a decis să nu
ducă chivotul mai departe. Cu toate acestea, după câtva timp -a hotărât
s
continuarea călătoriei, iar David a făcut tot ce -a istat în putinţă pentru -1
a
mulţumi pe Dumnezeu, sacrificând un viţel la fiecare şase paşi conformşi,
tradiţiei cananeene, oamenii lui dansau şi cântau în jurul carului care era
împins pe drum.
Templul lui Iahve
Ajuns la Ierusalim, David a hot ărât să ridice un templu pentru Dumnezeu

şi Chivotul Legii, în locul de deasupra oraşului unde se credea că şi
Avraam a intenţionat să -1 sacrifice pe fiul său Isaac, probabil cu aproape o
mie de ani înainte, aşa cum scrie în capitolul 22 al Cărţii Facerii.
Israeliţii s-au stabilit în noua lor capitală. Atunci, conform Cărţii
a Doua a Regilor, David s-a îndrăgostit de o femeie frumoasă, numită
Batşeba, pe care a zărit -o de la fereastră în timp ce ea se îmbăia. Batşeba
era soţia lui Urie, unul dintre ofiţerii lui David, dar cu toate acestea el
a adus-o pe Batşeba în camera sa şi s-a culcat cu ea. Femeia a rămas
2 Deuteronomul, 2:31-35.
ENTII PUTERII LUI SOLOMON
j le a decis, în mod viclean, să-1 cheme pe Urie înapoi

de bătălie pentru a se relaxa, a-şi spăla picioarele şi a
iziteze" soţia- în speranţa că sarcina îi va fi atribuită
iizat oferta regelui, spunând că nu se putea duce să

|i să se culce cu soţia lui" în timp ce tovarăşii lui de
iţi pe câmpul de bătălie. David nu putea să atragă
j general apreciat, aşa încât a aranjat ca acesta să fie
iii
l pealeBatşeba
frontului, unde iar
de soţie, curând a fost
aceasta ucis.
a dat naştere fiu
lui
purit, în ciuda multelor rugăciuni pe care David i le-a
reme Batşeba i-a dăruit lui David un alt fiu. Conform

pgilor, 12:25, acestuia i s-a dat numele ledida, adică
', cu toate că în versetul anterior se menţionează că
lise numele Solomon (Shelomoh în limba ebraică),
au încercat să explice această situaţie prin faptul că
ai a fost ledida, dar a devenit Solomon atunci când a
|ă ce perioada de patruzeci de ani hărăzită lui Davidla
Iceastă explicaţie este logică deoarece „Solomon" este
([ananeean, făcând trimitere la vechiul zeu al oraşului,
nprinde un joc decuvinte cu referire la Salem, numele
nului - ce desemna planeta Venus -care la rândul său
de pace (la fel ca rădăcina cuvântului shalom din
L a fost cel care aconstruit ceea ce reprezint

ă probabil
3lu din istorie - un templu care urmaă sdevină punctul
ar francmasonice.
a lui Solomon a avut loc în anul 971 î.C., sau poate
ţ următor, aşa cum susţin atât cercetătorul E. R. Thiele,
înainte de aceasta, David a adunat materiale pentru
|ou templu la Ierus alim, o casă pentru Dumnezeu şi
nânt al Acestuia, Chivotul Legii,
[[patruzeci de ani de domnie, Solomon s-a înconjurat
de
. caracteristice unui monarh din Canaan, având, după
l de soţii şi 300 de concubine. Clădirea ridicată pentru
buit să fie extrem de spaţioasă — de fapt depăşea cu
mplul ridicat pentru Iahve şi Chivotul Legii. Solomon
ÎNCEPUTURILE
este preţuit în memoria oamenilor pentru marea înţelepciune de care a dat

dovadă şi nu există niciun dubiu în legătură cu faptulprimii
că ani în care
a domnit au sporit bogăţia şi influenţa micului regat Israel.
Pe lângă tradiţionala închinare către Iahve- Dumnezeul adoptat în
vremea Ieşirii şi păstrat acum într-o cutie ferecată cu aur- specifică
evreilor, Solomon a maivenerat şi alte zeităţi. Venerarea mai multor
divinităţi era un semn al viziunii largi a unui monarh, iar la vremea
respectivă ideea ca poporul lui Israel să se închine unui singur Dumnezeu
nu prinsese
evrei de mai încă rădăcini.
târziu, care auSolomon
început săînsuşi
dea-formă
spre deosebire—de
Bibliei nu savanţii
vedea nicio
greşeală în închinarea la mai multe zeităţi.
Printre cele mai neplăcute obiceiuri pe care le-a îmbrăţişat a fost sa-
crificarea unuia dintre propriii copii zeului Moloh, o divinitate so lară a
locuitorilor din Canaan. O astfel defaptă era considerată necesară de către
cananeenii care doreau să devină adevăraţi regi- numiţi şi împuterniciţi
de zeităţile cerului. Acest obicei a fost păstrat de evrei timp de sute de ani
până când, în cele din urmă, s-a renunţat la această practică.
Probabil că lui Solomon nu i-a fost prea greu să-şi trimită gărzile
pentru a alege câţiva dintre copiii născuţi de numeroasele sale concubine
şi să-i sacrifice zeului Moloh. Chiar numele acestui zeu este derivat din
rădăcina cuvântuluimalak, care înseamnă rege. Ad litteram, cuvântul
„Moloh" se referă la actul de a deveni sau a fi un monarh care conduce
sub protecţia divinităţii. Sacrificiul adus lui Moloh era singura modalitate
de asigurare a puterii absolute, pe baza autorităţii provenite din afara
lumii oamenilor.
Conform Cărţii întâi a Regilor, 11:7, Solomon aridicat un „templu"
pentru Moloh „pe muntele din faţa Ierusalimului". Acest templu, unde erau
sacrificaţi copiii, se afla la sud-vest de oraşul Ierusalim, într-o zonă din
Valea Hinnom cunoscută şi cu numele de „Valea copiilor", în apropierea
căreia se crede că ar fi mormântul lui David. Obiceiul dea sacrifica unul
dintre copiii regelui a continuat vreme de sute de ani, până când a fost,
în cele din urmă, scos în afara legii, în Cartea a Patra a Regilor, capitolul
23, se spune că „nimeni să nu mai treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin
foc lui Moloh".
Indiferent dacă acest fapt se datora sau nusacrificiilor aduse, Solomon
şi oamenii lui au prosperat şi s-au aliat cu Hiram I, regele fenician al
Tirului, care i-a acordat mult sprijin lui Solomon înactivităţile legate de
construcţii ^ mai ales la ridicarea templului închinat lui Iahve.
îENŢII PUTERII LUI SOLOMON
ii"SKekinah
la, dovezile sugerează că, deşi Chivotul Legii era ţinut în

jjp ridicată iniţial nu era închinată lui Iahve. Politeismul
i un templu care să permită legătura cu zeii- un fel de
licaţii" care să-i asigure regelui „o cale către împărăţia
Cheia unei astfel de construcţii era dată de înţelegerea
ce şi, mai ales, de mişcarea pe termen lung a planetei
preţ.
|ei Aştoret (cunoscută şi sub numele de Astarte, Iştar,
it, Balaat-Gebal şi Aşerah) era de o importanţă crucială
Aştoret era o zeitate ce guverna fertilitatea, sexualitatea
nbolurile ei erau leul, calul, sfinxul, porumbelul şi, în "
i încadrată de un cerc- indicând planeta Venus, care era
pilă a acestei zeităţi astrale.
i interiorul orbitei parcurse deământ
P în jurulSoarelui,
;tanţă faţă de Soare, după planeta Mercur. Văzută de pe
Ifenus e cel mai strălucitor astru de pe cer, după Soare
|-se fie înainte de zori ca „Luceafărul de dimineaţă", fie
i întunericului, ca „Luceafărul de seară". De asemenea,
|a cerească estefoarte interesant în timp.
i de opt ani, Venus revine în acelaşi punct de pe cer, dar
agă ea sunt astăzi altele;din punct de vedere astronomic,
t cu o cincime pe traiectoria ei în zodiac. După fiecare
ace un „salt" complet prin zodiac, revenind la punctul
Această mişcare are o exactitate extraordinară, şi astfel
Irept ceas precis şi calendar de către preoţii
-astrologi. în
T, planeta pare să descrie o stea cu cinci colţuri în jurul
l traseu stă la baza pentagramei, imagine cu o valoare
nenii din toate culturile.
on, ciclul de exact patruzeci de ani al planetei Venus
crucială. Asemenea regilor de dinainte şi de după
lui, el credea că fiecare aspect important al vieţii era
la perioadă divină de patruzeci de ani,aşa cum ilustrează
lent:
şi-a îndrumat oamenii prin pustiu timp de patruzeci de
j momentul în care el era în vârsta de 80 de ani (începutul
p-al treilea ciclu al planetei Venuspentru el) şi până când
ÎNCEPUTURILE
a împlinit 120 de ani, momentul morţii sale (finalul celui de-a

treilea ciclu al planetei Venus din timpul vieţiisale).
• în Vechiul Testament se spune că D umnezeu a permis de multe
ori pământului să se odihnească timp de patruzeci de ani.
• Poporul lui Israel a greşit, iar Dumnezeu i-a dat un duşman
timp de patruzeci de ani.
• Eli a fost judecător (un proto-rege) al Israelului timp de pa-
truzeci de ani.
• Saul, primul rege uns al Israelului, s-a urcat pe tron la vârsta de
patruzeci de ani şi a domnit exact patruzeci de ani.
• Işboşet (fiul lui Saul) era în vârstă de patruzeci de ani la în-
ceputul domniei sale.
• Regele David, tatăl lui Solomon, a fost rege timp de patruzeci
de ani.
Solomonştia că el va putea domni doar patruzeci de ani, după cum -a sşi
întâmplat.
Exista doar o singură putere astrală mai mare decât cea a planetei
Venus şi a ciclului ei de patruzeci de ani: Stanţa Shekinah. Această „stea"
strălucitoare apărea pe cer la fiecare al doisprezecelea ciclu al planetei
Venus - la fiecare 480 de ani şi- strălucea pe cer timp de câţiva ani, după
care dispărea din nou.
De fapt, Shekinah era, şi continuă să fie, cauzată de conjuncţia
planetelor Venus şi Mercur - ceea ce înseamnă că, privite de pe Pământ,
acestea, fiind suprapuse, apar ca ostea unică, foarte strălucitoare.
Se crede că apariţia „stelei" Shekinah a anunţat marile momente din
istoria Israelului şi a evreilor. Totuşi, o semnificaţie mai importantă avea
cea de-a treia apariţie a acestei stele- care avea loc la fiecare l .440 de
ani - când astrul strălucitor ajunge în exact acelaşi punct al zodiacului
(stelele de pe fundal). Oastfel de apariţie a „stelei" Shekinah urma să aibă
loc odată cu solstiţiul de iarnă, în anul 967 î.C., iar Solomon a ordonat
pregătirea terenului de pe vârful unei coline din nordul oraşului, pentru ca
aşezarea pietrei de temelie a templului pe care îl proiectase să poată avea
loc exact în ziua respectivă. Conform calculelor făcute de preoţi, divina
Shekinah trebuia să apară pe cerul întunecat al dimineţii, ca olumină
strălucitoare care să anunţe zorii.
Se spunea că acea dată marca trecerea a exact 1.440 de ani de la
momentul în care arca lui Noe, cu întreaga încărcătură de vietăţi, a atins
uscatul, după lunga perioadă de potop descrisă în Biblie, când norii de
jENŢII PUTERII LUI SOLOMON
l în sfârşit şilumina divină a strălucit printre ei, anunţând

atre Dumnezeu şi omenire, în plus, Solomon şi preoţii
|pau că apariţia anterioară a „stelei", cu 480 de ani în
i momentul în care Moise şi-a îndrumat poporul prin
t să fie mai importantă decât Iahve, Aştoret, sauricare

o
Somon înţelesese faptul că lumina glorioasei Shekinah
Inităţilor cu întreaga lume a oamenilor. Forţele tuturor
iau să secu
se unea unească. Acest
împărăţia lucru
divină —însemna că întreagade-
Cerul şi Pământul
ina stelei de pe cer, ca principiu masculin, urma să

eminin" şi fertil; când unirea ar fi ajuns la punctul
atea masculină s-ar fi contopit cu cea feminină. Re-
ual, aceste principii se contopeau, iar graniţele dintre
neau ambigue prin unire. Blândeţea şi fermitatea, fizicul
ivitatea şi iubirea, durerea şi extazul. Toate polarităţile
simbol feminin, şi raza de lumină, simbol falie, s-au
şi s-au amestecat -masculin şi feminin în acelaşi timp,
-un extaz al puterii şi fertilităţii,
iul cinci î.C., templele au fost construite în aşa fel în-
'ătrunderea luminii planetei Venus prin deschizături
teologice importante. Probabil cea mai
importantă
st gen, care mai dăinuie şi în ziua de astăzi, este cea
din Irlanda. Fiind cu o mie de ani mai veche decât
i mult de două mii de ani decât Templul lui Solomon,
traordinară permite luminii planetei Venus să pătrundă
3
,lă la fiecare al optulea solstiţiu de iarnă
.
Solomon trebuie să fi fost cu siguranţă mai complexă
iţă de a îndeplini visul tatălui său David de a ridica un
l spre lauda lui Iahve. El dorea mai mult - un templu
ca un mecanism care să dea un răspuns luminii trimise
. Acesta trebuia să fie mai deosebit decât un templu
hinării, deoarece se dorea un punct din care să se poată
u toţi zeii. Avea rolul de centru de telecomunicaţii între
tuturor divinităţilor care Controlau viitorul şi puteau
.vingători sau învinşi.
|mas, R., Aparatul lui Uriel, Editura Aquila, 2006.
10
ÎNCEPUTURILE
Pentru a deveni rege în adevăratul sens al cuvântului, un rege a cărui

putere să nu fie pusă la îndoială, Solomon avea nevoie de un sistem de
comunicare care 1- ar fi pus în legătură, prin intermediul lui Iahve, cu
întregul cosmos. Din păcate, nici el şi nici vreunul dintre preoţii săi nu
cunoşteau secretul construirii unei astfel de structuri.
Hiram, constructorul
Chivotul Legii şi conţinutul divin al acestuia trebuiau aşezate la locul

potrivit, pentru a primi lumina glorioasei Shekinah. Cu toate acestea, deşi
Solomon cunoştea torul despre apariţiile „stelei", nici el, nici vreunul dintre
oamenii săi nu aveau ştiinţa construirii unui templu care să funcţioneze ca
un observator perfect pentru Shekinah. Din acest motiv, Solomon a fost
nevoit să ceară ajutorul lui Hiram, noul rege al oraşului-stat fenician Tir,
aflat pe coasta Libanului de astăzi, pentru -ia furniza lemnul de construcţie
potrivit, muncitori calificaţi şi un preot-inginer care să aibă cunoştinţele
necesare pentru ridicarea construcţiei. Solomon a plătit cu generozitate
acest ajutor, trimiţând spre Tir, cu corăbiile, cantităţi uriaşe de ulei, grâu
şi vin.
Locuitorii sofisticaţi ai Tirului erau bogaţi şi învăţaţi. Aştoret, sau
Astarte, era zeitatea principală căreia i se închinau, iar cunoştinţele lor cu
privire la mişcarea planetei Venus erau fără egal, chiar în comparaţie cu
cele ale preoţilor astronomi din Egipt sau Babilon.
Omul trimis de către regele fenician pentru a proiecta templul din
Ierusalim a fost Hiram Abif, un maestru în ar ta construcţiilor şi mare
preot, un posibil descendent din clanul cheniţilor. Toţi zidarii selectaţi
pentru ridicarea templului erau şi preoţi - şi probabil că, pe lângă Aştoret
şi Iahve, venerau toate celelalte divinităţi.
Este posibil ca Hiram să fi fost descendent al cheniţilor deoarece era,
înainte de toate, un priceput meşter în prelucrarea metalelor, şi a fost
creatorul celor doi stâlpi împodobiţi, din bronz, numiţi Bo az şi lachin,
care au fost ridicaţi în faţa Templului, marcând la orizont extremele
soarelui în timpul solstiţiului.
Cu ajutorul lui Hiram Abif, piatra de temelie a noului Templu a fost
aşezată, conform planului, în anul 967 î.C., la patru ani după ce Solomon
urcase pe tron la Ierusalim şi Ia doi ani după ce Hiram a devenit rege al
Tirului. Se pare că printre primele acte oficiale semnate de regele Hiram
s-a numărat şi cel care viza trimiterea unui om, cu acelaşi nume ca el,
11
AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON
sa templului din Ierusalim. Ar fifost nevoie de cel puţin

Jru a realiza observaţiile astronomice şi calculele necesare
|emplu care să corespundă apariţiei „stelei" Shekinah.
ai trebuia să fie plasat exact pe colina din nordul
luntele Moria, aşa încât lumina soarelui ar fi apărut la
: precise în partea estică de deasupra colinei, în tot timpul
jăsare exact la est de două ori pe an, o dată primăvara
şi
L ocazia celor două echinocţii, când ziua şi noaptea sunt
Eeireore.ar vizita locul unde fusese ridicat templul în
fiecare
n, începând cu momentul echinocţiului de primăvară,
e răsare tot mai devreme şi mai înspre nord pe linia
de trei luni, până la solstiţiul de vară - momentul din
lai lungă. Din acel moment, zorii vor apărea mai târziu,
re soarele răsare va reveni spre est, ajungând din nou la
j(exact la est) trei luni mai târziu, cu ocazia echinocţiului
i vor continua să apară tot mai târziu, pe măsură ce soarele
pre sud, până când, după alte trei luni, va ajunge la un
[ ocazia solstiţiului de iarnă- cea mai scurtă zi a anului.
ar fotografia r ăsăritul în fiecare dimineaţă ş i ar face
îlm, efectul produs ar aminti de un limba unui pendul
între punctul central marcat de echinocţii şi extremele
două solstiţii. Astfel de cunoştinţe erau esenţiale pentru
ii de acum 3.000 de ani.
: se află situat Ierusalimul nu a fost ales în modccidental,
a
:rea perspectiva ideală asupra răsăritului şi apusului de
de umbră format odată cu răsăritul şi apusul soarelui
ie de longitudine. La Ecuator, fiecare zi este mai mult
:gal împărţită în perioade de lumină şi de întuneric, iar
tact la est şi apune exact la vest. La poli, soarele nu apune
ioada de vară, şi nu răsare deloc în timpul iernii, între
e, unghiul dintre cele două solstiţii creşte pe măsură
tidepărtarea de Ecuator. Ierusalimul este situat la 31°47'
i, ceea ce înseamnă că unghiul de umbră format de
|ă, respectiv de iarnă, are exact 60°.
serva acest lucru era nevoie doar de trasarea unui cerc
|>lasarea unui pilon în partea estică şi a altuia în
partea
12
ÎNCEPUTURILE
în dimineaţa solstiţiului de iarnă

, pilonul de la est va forma un unghi de
umbră de 30 de grade spre nord faţă de centru, iar în seara zilei respective
va forma un unghi de 30 de grade la sud-vest. Reversul se va produce
odată cu solstiţiul de vară, iar în interiorul cercului se va forma
structură
o
asemănătoare cu un diamant. O linie trasată de la nord la sud-adelungul
ambelor unghiuri va forma un semn specific pentru această latitudine - iar
la Ierusalim formează o stea cu şase unghiuri, cunoscută cu numele de
Sigiliul lui Solomon sau Steaua luiDavid.
Astfel,
modern simbolul
Israel adoptat
reproduce relativ recent
o diagramă solarădecare
lumea iudaic
anunţă ă şi de statul
remarcabila
poziţionare geografică ocupată de oraşul Ierusalim.
Hiram Abif trebuie să fi înţeles foarte bine acest lucru, care era şi
motivul pentru care Ierusalimul fusese un faimos centru religios încă
din Epoca Pietrei. El era însă interesat şi de alte aspecte, nu numai de
cele legate de răsăritul şi apusul soarelui, înlimba vorbită de cananeeni,
numele „Ierusalim" înseamnă „bază pentru observarea răsăritului planetei
Venus", iar Hiram era interesat să calculeze mişcarea planetei Venus şi
modelul descris de Shekinah cândaceasta se ridică deasupra soarelui.
Oricărui vizitator al Ierusalimului de astăzi i sespune că Templul lui
Solomon a fost ridicat pe loculunde Moscheea Domului Stâncii dăinuie
de aproximativ paisprezece secole şi jumătate. Este vorba de cel mai înalt
punct al Muntelui Moria - dar nu este locul în care Templul evreilor a fost
ridicat odinioară.
Noi suntem de părere că Templul lui Solomon a fost construit puţin
mai la nord, în locul numit astăzi „Templul Spiritelor". Motivul acestei
opinii este alinierea Ierusalimului spre vest faţă de colină, ceea ce -1 face
să ocupe o poziţie cu totul specială. Acest mic templu are o vechime de
doar câteva sute de ani, dar sub el se află cel mai sfânt loc de pe Pământ.
Acesta marchează axa de la est la vest care porneşte de pe vârful Muntelui
Măslinilor, privit prin Poarta de Aur şi cele două bolţi alericii
BiseSfântului
Mormânt din vest. în Mişna(Mishnah - o carte sacră a evreilor) se spune
că Marele Preot obişnuia săsacrifice Viţelul Roşu pe culmea Muntelui
Măslinilor, în timpul acestei ceremonii, Marele Preot trebuia să privească
spre Sfânta Sfintelorşi să verse sângele adus ca sacrificiu în direcţia aceea.
Şi mai important e faptul că razele „stelei" Shekinah se ridicau deasupra
culmii dinspre est, treceau prin Poarta de Aur şi pătrundeau prin fereastra
de fronton a Templului luiSolomon, unde străluceau asupra Chivotului
Legii.
13
de cercetările făcute de Chris Knight în zona respectivă,

r Kaufman de la Universitatea Notre Dame a emisteorie o
face însă vreo referire la Shekinah.
ilmani, conduşi de califul Omar, au ocupat Ierusalimul şi
|în anul 638, cu intenţia de a construi o mare moschee pe
pre îl cunoşteau cu denumirea de stânca Shtiah (conform
nane, Mahomed s-a înălţat la cer de aici). Oamenii
loperit cu precizie locul printre ruinele Templ
ului, datorită
«evrei,
Şu care
(691), le-auAbd
califul indicat
el acel punct
-Malik printre
a ridicat grămezile
Moscheea de
Domului
bucăţii de stâncă. Acest fapt este înregistrat în multe
atât de evrei, cât şi de oameni ce nu aparţin acestei
l se menţionează că evreii -au1 însoţit laIerusalim pe Omar
pcul în care se ridica Templul. Se spune că ghizii evrei au
ea la iveală a stânciiShtiah (pe care evreii cred că Avraam
iacrifice pe fiul său, Isaac).
istea, evreii sunt revoltaţi de devastarea templului lor, cel
lumii iudaice. Desigur, bunul simţ ar sugera că eiau dat
informaţii eronate oricărui străin care intenţiona să
va pe un loc atât de sfânt.
Jjnoi, asemenea profesorului Asher Kaufman, cre ăm unele
punerea în discuţie a acestui aspect, şi niciun reprezentant
ei religii din Ierusalim nu valua în considerare ipotezele
idei convenţionale, oricât de eronate ar putea fi, tind să
oar adevăraţii cunoscători le vor pune în discuţie,
[lim la vremea lui Solomon.
năm momentul apariţiei „stelei" Shekinah, aşa cum fusese
il 967 î.C., la 1.440 de ani după Potop - şi clipa aşezării
Jie pentru Templu. Steaua str ălucitoare s-a ivit dintr-o dată
scânteietoare luminând întregul peisaj, iar cei prezenţi
punerii atunci când lumina cerească s-a revărsat asupra
| a continuat timp de aproximativ zece minute, âpnă când
û apărut la orizont.
i
fustrarea modului în care Sigiliul lui Solomon, sau
|id, este formată prin trasarea axelor dintre punctele
fi răsăritul şi apusul soarelui în vremea solstiţiilor, la
tare se situează Ierusalimul.
14
ÎNCEPUTURILE
15
iplului
^, la fel ca ast ăzi, cunoaşterea era sinonimă cu

puterea.
. de la meşterul fenician Hiram Abif nu doar construirea
E văluirea secretelor astronomiei şi ritualurilor care ar fi

trucţie o cale deschisă către divinitate,
ent nu insistă asupra detaliilor legate de
construcţia
nţionarea acestora în tradiţia orală a francmasone ri ei
jitoare. Aceasta face referiri foarte detaliate la evenimente
pea Templului regelui Solomon, iar ritualul masonic de
zintă o parte importantă a informaţiilor de acest gen.
ptul că mulţi vor privi cu mult scepticism dovezile aduse
{ ât de misterios ca ritualurile unei organizaţii secrete
care
e multe intenţii necinstite, de la practici sataniste până
ce subversive. Insă ritualurile au arătat că se bazează
re nu ar fi putut fi accesibile unei organizaţii ca Frăţia
&re nu poate avea o vechime mai mare de 550 de ani.
aiului de gradul trei al francmasonil or (pentru rangul
spune că Solomon, regele Hiram şi Hiram Abif erau
i. Aceasta înseamnă că ei deţineau o funcţie în cadrul
secrete, care a avut legătură, sau era similară, cu Frăţia
: spune că ei s-au întâlnit într-o cameră secretă, amplasată
Sfintelor - în sanctuarul subteran în care a fost aşezat
lAceastă încăpere era legată printr -un pasaj de reşedinţa
l sudul oraşului.
Jnoa şterii masonice, exprimată în timpul ritualului de
tiomentul în c are templul era aproape gata, un număr
Ie mari preo ţi-constructori evrei, care aveau rolul de
l au început să fie îngrijoraţi datorită faptului că nu ajun -
toate secretele, a şa că au hotărât să le afle prin orice
dacă ar fi fost necesar apelul la violenţă . Natura exactă
: nu este dezvăluită de tradiţia masonică, dar, din punctul
s, ele ar avea leg ătură cu ştiinţa despre atragerea puterii
Iii în interiorul templului.
Ii-constructori r ăzvrătiţi au hotărât să -1 sechestreze pe
jnă, cu forţa, secretele deţinute de acesta, însă doisprezece
|oţi au considerat planul prea periculos şi au renunţat. Cei
. care au mai rămas s-au aşezat la intrările în templul care
16
ÎNCEPUTURILE
era aproape terminat, respectiv la est, nord şi sud, şi au aşteptat până când
maestrul constructor a intrat pentru a se închina zeului soarelui. Ei ştiau
că acesta era obiceiul lui zilnic la ora prânzului, când soarele era la zenit.
După ce s-a săvârşit închinat, Hiram a încercat să iasă prin poarta de
est, unde a fost atacat de primul preot care, conform legendei, se înarmase
cu o riglă grea de plumb. Ridicând arma în mod ameninţător asupra lui
Hiram, preotul 1-a somat să-i dezvăluie secretele Maestrului Constructor
(în engleză mason — de aici şi termenul de masonerie, n. ed. rom.), preve-
nindu-1 că refuzul de a-i răspunde la întrebare va duce la moartea sa.
Harim Abif i-a răspuns că doar trei oameni din întreaga lume cunoşteau
secretele şi că, fără cooperarea celorlalţi doi (regii Hiram şi Solomon), el
nici nu putea, nici nu dorea dezvăluirea acestora, şi că era gata să fie
ucis mai degrabă decât să trădeze secretele care îi fuseseră încredinţate.
Atacatorul a încercat să-1 lovească în cap pe Hiram, dar nu a reuşit să -i
nimerească fruntea, ci doar tâmpla dreaptă, ceea ce 1-a făcut pe maestrul
constructor să ameţească şi să cadă pe genunchiul stâng. Revenindu -şi din
acest şoc, s-a îndreptat spre ieşirea dinspre nord.
Aici a fost atacat de cel de-al doilea dintre comploti şti, înarmat cu o
nivelă pentru constructori. Hiram a refuzat din nou să dezvăluie tainele şi
a primit iar o lovitură puternică, de data aceasta la tâmpla stângă, care 1 -a
făcut să cadă pe genunchiul drept, înţelegând că nu avea cale de scăpare
prin acele două puncte, Hiram s-a îndreptat, sâ ngerând şi cu puterile
slăbite, spre ieşirea din est, unde îl aştepta cel de -al treilea conspirator,
înarmat cu un ciocan greu de lemn. După ce Hiram a refuzat pentru a
treia oară divulgarea secretelor, cel de-al treilea preot i-a aplicat o lovitură
fatală în frunte. Maestrul constructor a căzut mort la picioarele acestuia.
Cei trei conspiratori au intrat în panică atunci când şi-au dat seama că
1-au ucis pe constructor fără a obţine cheia marilor enigme. Au înfăşurat
cadavrul şi s-au îndreptat spre colină,unde 1-au aşezat într-o groapă puţin
adâncă, săpată în grabă, pe care au însemnat -o cu o ramură de salcâm.
Absenţa lui Hiram a fost imediat remarcată şi, îngrijoraţi că se pe -
trecuse ceva îngrozitor, câţiva dintre marii preoţi au venit la Solomon
pentru a-i anunţa dispariţia maestrului. Regele a ordonat imediat
cercetarea muncitorilor din toate domeniile, şi curând a ieşit la iveală
faptul că cei trei supraveghetori dispăruseră, în aceeaşi zi. cei doisprezece
preoţi-constructori care se alăturaseră iniţial conspiraţiei au venit în faţa
regelui şi au mărturisit de bunăvoie tot ce ştiau, până la momentul în care
s-au retras din acţiunea conspirativă.
17
AGEN ŢII PUTERII LUI SOLOM ON
on i-a selectat urgent pe cincisprezece dintre oam enii

şi le -a ordonat să -1 caute cu atenţie pe Hiram, pentru
mai era încă în viaţă, sau dacă fusese omorât în timp
încercau să -1 determine să le dezvăluie secretele . Au
de căutări fără rezultat, până când unul dintre oameni
(tufiş care a ieşit surprinzător de uşor din pământ. La o
;entă şi-a dat seama că pământul fusese săpat de curând
răşii săi, bărbatul a săpat puţin până când a descoperit
îngropat al lui Hiram. L-au acoperit i mediat, cu mult
leraţie, iar pentru a marca locul au aşezat o ramură de
mormântului. Grupul a revenit apoi direct la I erusalim
igelui Solomon trista veste.
itunci când regele şi-a mai potolit mânia şi durerea, le-a
or săi să revină şi să aducă trupul lui Hiram Abif pentru a
.şa cum se cuvenea. După ce acest lucru a fost îndeplinit,
[ost să-i găsească pe cei care săvârşiseră crima. Oamenii
.spre Joppa (Jaffa din ziua de azi) şi erau pe cale să revină
d, trecând pe lângă deschizătura unei peşteri, au auzit
eamăt ce venea din interior.
;şteră, i -au găsit pe cei trei bărbaţ i care corespundeau
pe care îi căutau. Se spune că suspinele lor se datorau
prinsese atunci când şi-au dat seama de gravitatea crimei
Buzaţi de omor, şi fără vreo şansă de a mai scăpa, şi -au
Au fost apoi legaţi şi duşi la Ierusalim, unde regele
damnat la o moarte îngrozitoare.
fost tenninat în cele din urmă, dar, conform ritualului
le au rămas îngropate până în ziua de astăzi.
> a lumii dictată de Solomon
|egele Solomon i-a convocat la un consiliu pe to ţi preoţii

şi a decis că toate credinţele şi divinităţi le venerate
i singur adev ăr. El a declarat că, oricâte denumiri ar fi
Ivinit ăţii, exista doar o singură prezenţă divină, în ciuda
liverse ale acesteia. Deducem de aici că Solomon a
afirmat
: aceste spuse) că toate divinităţile erau de fapt fragmente
; entităţi, care este unul şi singurul Dumnezeu, la fel cum
Ir ţi componente ale umanităţii.
18
ÎNCEPUTURILE
Pentru noi, acest concept este foarte important. Francmasonii deăzi ast
acceptă orice credinţăntr-un
î singur Dumnezeu - fiind, de exemplu, in-
cluşi în această categorie şi hinduşii, care cred în mai multe zeităţi.
Acestea sunt însă privite doar ca fărâme ale unei forţe uriaşe care este
prezentă în întregul univers, aşa că se poate afirma, în cele din urmă, că şi
4
hinduşii se închină unui singur Dumnezeu .
Pentru israeliţi, chiar şi diavolul este o parte din Dumnezeu, în Cartea
Jubileelor, revelată lui Moise de către un înger pe Muntele Sinai, se spune
că relele
partea sunt cauzate
întunecată de acţiunea
a lui Iahve5
. Prin lui Mastema
urmare - carediavol,
cuvântul reprezintă de fapt
pe care îl
folosim astăzi, desemna iniţial acţiunea negativă alui Dumnezeu.
Solomon avea un respect deosebitpentru tradiţiile lui Enoh, cândva
mult mai importante pentru evrei decât cele propovăduite de Moise.
Conform tradiţiei străvechi, Enoh (care este menţionat accidental, dar
oarecum enigmatic, în Cartea Facerii, 5:18- 24) a trăit cu aproape două mii
de ani înainte de naşterea lui Moise, iar preoţia enohiană pare să fi existat
din vremuri ce preced cu mult chiar apariţia conceptului de iudaism.
Există un grad masonic numit „Arcul regal al lui Enoh", care datează
încă din 1740, cât şi un document străvechi, cunoscut sub numele de
Cartea lui Enoh. Această scriere era foarte cunoscută în rândurile primilor
creştini (este citată în Epistola către evrei, din Noul Testament), dar a
început să fie privită cu suspiciune înjurul anului 500 d.C., când multe
dintre exemplarele ei au fost distruse. Scrierea a fost pierdutăpentru
creştinătatea occidentală o perioadă de mai lungă de o mie de ani. Cu
toate acestea, a continuat să fie cunoscută în regiuni izolate din Etiopia,
unde este inclusă în Biblia etiopiana până înziua de astăzi, în secolul al
XVIII-lea, francmasonul sco ţian James Bruce a pornit în căutarea acestei
cărţi pierdute. El a descoperit-o în anul 1774 - la aproape trei decenii
după ce a fost înfiinţat ritualul masonic cu acelaşi nume.
Autorii îşi cer scuze cititorilor hinduşi care ar putea considera bine-intenţionata
noastră explicaţie destul de simplistă.
Diavolul a devenit un concept separat doar în momentul în care Biserica Creş-
tină a transferat responsabilitatea pentru tot răul îngerului căzut al luminii,
numit Lucifer, care ulterior a început să fie cunoscut drept Satana (un cuvânt
care iniţial avea sensul de „adversar" în Manuscrisele de la Marea Moartă).
Lucifer este numele străvechi al planetei Venus, iar acţiunea Bisericii de a atri-
bui lui Lucifer, aducătorul luminii şi al cunoaşterii, întregul rău, a reprezentat
o încercare de a pune în umbră vechile credinţe legate de venerarea planetei
Venus, care nu se potriveau propriei sale interpretări despre viaţa lui Isus. Planul
Bisericii a reuşit, iar adevărul a fost răsturnat.
19
lasonic nu a fost „utilizat" timp de mai bine de două

|ate că foloseşte un triunghi cu unghiuri de 60 de grade,
pita lui Enoh". Este vorba, desigur, de unghiul de umbră
solstiţiilor la Ierusalim (vezi pag.15). Conform acestui
olosit de acest triunghi exact în locul în care a fost ridicat
mon cu mii de animai târziu. Se susţine, de asemenea, că
colo au fost îngropate o serie de secrete importante care
te cu ocazia construirii Templului,
in de
at Cartea
cătreIui Enohacademică
lumea recuperat de fratele
pentru Brucecorespunde
a putea a fost con-
îl cuprindea o mulţime de materiale ştiinţifice legate de
rvaţională şi de efectele latitudinii asupra răsăritului şi
e, ori asupra solstiţiilor. Din text reiese cu claritate şi
vizitat structurile megalitice de la Stonehenge din Anglia,
6
^wgrange, din Irlanda .
stea, odată cu descoperirea şi descifrarea manuscriselor
irtă, cu mai mult de cincizeci de ani în urmă,-a s dovedit
i multe dintre acesteaerau copii ale cărţii lui Enoh- deci
ruce nu a fost un fals.
3nic descrie felulîn care regele Solomon a decis să inau -
|din preoţesc, bazat pe misterele şiritualurile preoţimii lui
i misiunea acestuia trebuiaăsducă la instaurarea unei noi
Pupă cum deducem noi, aceasta urma să fie o lume în care
ar fi fost percepute ca parte a unui singur tot. E simplu de
Imon a inventat conceptul modern de monoteism - bazat
|ţei unei singure divinităţi atotcuprinzătoare, concentrată
f>e.a Această
lui Iahve,nouă
un amalgam
divinitatealsupremă
tuturor interpret
ărilor legate
este Dumnezeul -iu
i, al creştinismului şi al islamului.
Inului preoţesc al lui Solomon intrau în posesia secretelor,
l apoi transmise din tată în fiu noilor generaţii de preoţi.
p ridicarea unei lumi prin care să îşi exercite influenţa,
divinităţile să fie onorate întru gloria unui Dumenzeu
' era unificarea întregii lumi într-o singură societate, paş-
unde Dumnezeuşi-ar fi exercitat puterea prin intermediul
;:nţii Săi pe Pământ. Ei urmau să-şi atingă acest obiectiv
ice, inclusiv prin utilizarea chibzuită a banilor, a influenţei
i toate aceste mijloace ar fi eşuat, cu ajutorul forţei.
Lomas, R: Cartea lui Hiram,Editura Aquila, 2004.
20
ÎNCEPUTURILE
în mod evident, centrul acestui nou ordin urma să fie Ierusalimul.

Preoţimea enohiană a devenit o castă ereditară, care a dus mai departe,
de la o generaţie la alta, cunoştinţele străvechi ale celor dintâi iniţiaţi. Aşa
cum urmează să demonstrăm, după două mii cinci sute de ani aceşti preoţi
îşi continuă misiunea sub identitatea unui ordin denumit francmasonerie.
Conform tradi ţiei, Solomon a realizat apoi un „sigiliu", care să
fie simbolul forţei sfinte a demnităţii de care se bucura. El a apelat la
simbolul „stelei" Shekinah. Aşa cum-as observat, acest însemn - Sigiliul
lui Solomon - era simbolul astronomic al Ierusalimului, derivatdin un-
ghiurile de umbră formate de răsăritul şi apusul soarelui la momentul
celor două solstiţii. Pentru Solomon, acesta era semnul puterii cereşti ce
coboară pe pământ şi al puterii regelui şi oamenilor săi de a accede spre
împărăţia Cerului.
Sigiliul lui Solomon urma să devină un însemn al puterii care îşi va
dedica 3.000 de ani înscopul construirii „Noului Ierusalim"- statul şi
societatea ideală- pe teritoriul întregii planete. Linia genealogică ce a dus
misiunea mai departe a ajuns să fie cunoscută cu denumirea de „Familiile
Stelei": preoţi aleşi în funcţie în mod ereditar, ecar vor duce misiunea lor
secretă în cele patru colţuri ale lumii.
După moartea lui Solomon, ţara pe care a condus -o el s-a prăbuşit,
datorită problemelor economice lăsate în urmă de rege. Teritoriul acesteia
s-a divizat în două regate. Primul, situat la nord, a primit numele de Israel,
iar cel din sud a devenit ludeea.
De-a lungul timpului, regatul nordic a dobândit o importanţă politică
şi economică mai mare decât cel din sud, iar sub conducerea regelui
Ieroboam al II-lea (782-746 î.C.) Israelul a cunoscuto perioadă de mare
prosperitate. Iahve era divinitatea cea mai importantă, însă divinităţile
cananeenilor erau încă slăvite în temple de seamă, ca cel de la Bethel, Dan
şi alte „locuri înalte", marcate de cercuri de piatră preistorice, similare
celor din vestul Europei, cum ar fi Stonehenge. Ritualurile practicate de
poporul evreu, care sunt amintite în documente, au o vechime identică
celor practicate în construcţiile circulare de piatră, în jurul cărora oamenii
dansau şi participau la orgii sexuale, similare celor practicate în anumite
locuri de pe teritoriul arhipelagului britanic.
Atât Israelul cât şi ludeea au ajuns într-o stare de mare decadenţă - iar
preoţii secreţi ai lui Solomon nu puteau fi mulţumiţi de o astfel de stare.
Profeţii Amos şi Osea au menţionat înrăutăţirea lucrurilor:
21
A.GENŢII PUTERII LUI SOLOMON
e credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu

jură strâmb, mint, ucid, fură şi sunt desfrânaţi;
pte silnice, iar sângele vărsat curge peste sânge."
iinţă foarte răspândită conform căreia Iahve îşisprijinea

;me cât i se aduceau, dincând în când, omagii şi sacrificii.
>ameni care anunţau distrugerea regatului drept pedeapsă
Doporului.
iţelor israeliţilor
•egelui Ieroboam al II -lea, regatul Israel a î nceput să se
ta succesiunii unor perioade de instabilitate şi de scurtă
nonarhi care au ajuns pe tron săvârşind crime şi care au
idul lor de următorul aspirant la demnitatea de rege. Cu
rită menţionat aici faptul că adevărul aparţine întotdeauna
"ele mai multe povestiri negative despre Israel ne-au pro-
:>ii din regatul duşman, ludeea. în acelaşi timp, cea mai
xpansiune din regiune, Asiria, urmărea cu atenţie evoluţia
re cele două state care se interpuneau în faţa sa, blocând
iccesul la Marea Mediterană.
rmă, în 722 î.C., regele asirian Sargon al II-lea a invadat
inscripţie descoperită printre ruinele palatului lui Sargon
scrie felul în care acesta a luat captivi 27.290 de oameni
tul evreu din nord s- a transformat în provincia asiriană
de străiniaparţinând
oameni s-au stabilit
altoracolo. Dinau
popoare căsătoriile mixte între a
rezultat samaritenii,
itinuă să fie, până în ziua de astăzi, diferită de iudaism.
c al ludeei şi -a menţinut independenţa timp de încă un
;, dar în 586 î.C. a căzut în mâinile unei alte puteri, care a
cea asiriană, respectiv Imperiul Babilonian, condus de
(numitNebucadneţarînBiblie).A rmataluiNabucodonosor
;ii mare parte a oraşului Ierusalim, iar o bună parte dintre
nţă cei care ocupau poziţii influente) au fost luaţi prizonieri
n. O mare parte a preoţimii aleasă în secret de Solomon a
special pe insula Elefantina de pe fluviul Nil, în apropiere
'e se spune că au ridicat un templu identic cu cel al lui
22
ÎNCEPUTURILE
Aceste evenimente au făcut ca doar cei mai săraci ţărani să rămână pe

teritoriul ludeei. Se pusese capăt independenţei poporului lui Israel.
După exil
în anul 538 î.C., regele persan Cirus, care i -a învins pe babilonieni, a

dat un edict prin care li se permitea evreilor de pe teritoriul său să revină
la locurile de baştină. Cu toate acestea, mulţi dintre iudeii stabiliţi în
Babilon nu au revenit acasă după perioada exilului, ci au format o diasporă
evreiască ce a continuat să trăiască printre popoarele din afara teritoriului
lor ancestral.
De asemenea, Cirus a mâi decretat că Templul din Ierusalim trebuia
ridicat din nou, şi a ordonat ca potirele sfinte din templu, luate de Nabu-
codonosor, să fie returnate. Cu toate acestea, aşa cum se relatează în
Cartea lui Ezdra, munca pentru ridicarea Templului a fost împiedicată de
conflictele dintre diferite facţiuni, şi nu a putut demara decât după câţiva
ani, sub conducerea regelui Darius. Conducătorul persan i -a permis lui
Zorobabel, moştenitorul pe linie regală al lui David, să ducă la îndeplinire
decretul său şi să ridice, fără a fi împiedicat, Templul din Ierusalim. Un
document străvechi, cunoscut sub numele de Cartea lui Ezdra, vorbeşte
despre ghicitoarea pe care tânărul conducător al evreilor a trebuit să
o dezlege pentru a i se permite ridicarea templului lui Iahve - al cărei
răspuns era: „Vinul este tare, regele e şi mai puternic, femeile sunt şi mai
puternice, dar adevărul cucereşte totul" (III Ezdra, 4:14-39.
în mai puţin de un an, în anul 487 î.C., a fost aşezată piatra de temelie
a noului t emplu, un eveniment care a coincis cu reapariţia „stelei"
Shekinah, la exact 480 de ani după aşezarea fundaţiilor templului lui
Solomon. Iudeilor li se arăta un viitor nou, încurajator.
Deşi încă provincie a Imperiului Persan, dar liberă să ia decizii în
privinţa religiei, ludeea a început să se închine exclusiv lui Iahve. în timpul
perioadei de exil, iudeii au pornit un proces de purificare a propriei religii
şi au pus bazele iudaismului (strict vorbind, doar din acest moment se
poate vorbi de „evrei" - urmaşii religiei iudaice regenerate). Ei au căutat
să „îndrepte" multele contradicţii din istoria lor neclară, amestecată cu
mitul şi legenda, în acel moment s-a început compunerea unei mari părţi
din Biblie (partea numită de creştini „Vechiul Testament") - îmbinând
mai multe tradiţii, în vederea realizării unei povestiri coerente. După
acest nou început, devoţiunea pentru Iahve a devenit un element central
23
• religiile şi divinităţile străine nu au mai fost

tolerate, aşa
ase anterior. Cei ce nu erau evrei au fost persecutaţi,
iar
au fost eliminate. ludeea a devenit teritoriul unde oamenii
nai lui Iahve.
Icole înaintea exilului, întreg poporul lui Israel credea că,
furierul omului trecea într-o grotă subterană, prăfuită şi
. Sheol, unde rămânea o scurtă perioadă de timp, iar apoi
|neant.
ceput săDupă exilulideea
dezvolte babilonian, preoţii
că răul era lui aSolomon,
o forţă aflaţi
întunericului,
|it-o Satana, opusul lui Iahve. Ei auadoptat, de, asemenea,
jiaţa de apoi, conform căreia dreptatea se putea afla doar
nu în timpul vieţii pe pământ, ceea ce a condus la ideea
|i fiecărui individ în parte pentru faptele sale.
lesia
îl secolului al II-lea î.C., membrii acestui grup clandestin

•ă tot mai mult de iudaismul oficial, anticipând marile
aveau urmeze. Timp de o mie de ani dup ă domnia regelui
niliile Stelei" au încercat să aducă schimbarea. Ele au
eroase obstacole în perioada în care babilonienii le-au
gieze în Egipt, în anul 64 î.C., au trecut din nou prin
|le, atunci când armatele romane le-au ocupat teritoriul.
stea, „Familiile Stelei" au continuat să creadă că apariţia
ahuns").
va anun ţa venirea
Shekinah unui după
a răsărit, marecum
salvator al neamului,
era aşteptat, în anul
480 de ani de la aşezarea pietrei de temelie a Templului
să niciun mare lider nu a apărut. 480 de ani mai târziu,
membrii Familiilor Stelei anunţau următoarea apariţie a
ucitorului astru pe cerul Ierusalimului. Urma oare Mesia
acea ocazie? Este de înţeles faptul că apariţia „stelei"
iteptată cu nerăbdare de toţi oamenii locului — chiar şi de
ta, aşezat de invadatorii romani pe tronul ludeei, regele
24
CAPITOLUL 2
Copilul vestit de Stea
în anul 8 î.C., revenirea iminentă astelei"

„ Shekinah numai reprezenta
un secret. Aproape toţi evreii ştiau că trecuseră 960 de ani de când Solomon
aşezase piatra de temelie a Templului, deci venise vremea să apară din nou
„steaua" Shekinah. Şi mai important era faptul că fusese parcurs un icluc
complet de l .440 de ani de când Moise condusese mulţimile prin Marea
Roşie, moment ce fusese mereu asociat cu ritualul prin care -a născut
s
poporul evreu - despărţirea apelor prin voia lui Dumnezeu fiind similară
cu revărsarea fluidului amniotic al unei mame ce urmează să nască.
Deoarece se scurseseră exact l .440 de ani, Shekinah urma să apară în
exact acelaşi loc din zodiac (pe acelaşi fundal stelar). Prin urmare, astrul
trecuse prin toate cele douăsprezece semne zodiacale, care erau puse în
legătură cu cele douăsprezece triburi ale israeliţilor. Revenirea la punctul
de pornire de pe cer era asociată cu faptul că viaţa poporului lui Israel se
va reînnoi, şi un „nou Moise" va apărea, pentru a scoate poporul ales al
lui Dumnezeu din mâna asupritorilor.
Un nou templu
Când Shekinah traversa zodia Săgetătorului, evreii se aflau însclavie în

Egipt, dar acum acum teritoriul le era ocupat de romani, care îi ţineau
captivi pe evrei pe pământul dăruit lorde Dumnezeu. Conducător în Israel
era regele-marionetă Irod („cel Mare", care a domnit între -4
30î.C.), care
25
GENŢII PUTERII LUI SOLOMON
: sau interes pentru supu

şii săi, dar era cunoscut pentru
n de construcţii. Nu se mai întâmplase aşa ceva de pe
ion, iar Ierusalimul începea să aratemai impresionant
ani înainte de noua apariţie a „stelei" Shekinah, în anul

tomandă ca templul vechi de 500 de ani al lui Iahve să fie
as, pe un Munte al Templului mult mai întins. Neavând
evreii au luat în serios planul numai în momentul în care
ţa perimetrului de construcţietoate materialele necesare
construirii noului templu. Oricât de mult dispreţ ar fi
lor, era vorba de o ocazie de şi
a- restaura templul sfânt,
0 puteau pierde.
oului templu au lucrat doar zidari care erau şi preoţi- la
ase pe vremea lui Solomon şi atuncicând templul a fost
lui Zorobabel. Se spune că nu mai puţin de 10.000 de
.t la construirea templului lui Irod, care a durat aproape
treilea templu a fost distrus în anul 70 d.C.
3r evreieşti, Dumnezeu hotărâse localizarea şi dimensi -
şa că Irod nu avea posibilitatea de a-1 muta sau de a-i
\ sau lăţimea. Totuşi, templul putea fi înălţat şi construit
t mai impresionante, întreaga energie de construcţie
Uzată spre ridicarea unei noi şi vaste platforme, care
oictură de rezistenţă somptuoasă. Extinzând suprafaţa
ui spre nord, vest şi sud, Irod a creat un platou artificial
rafaţă de 14,5 hectare. Cu toate acestea, zidul estic ce
1 Văii Chedron a rămas aşa cum fusese dintotdeauna,
ului ca lumina „stelei" Shekinah să poată pătrunde în
h a apărut cu adevărat, aşa cum se anunţase, la puţină

ivirea zorilor, în ziua de 21 decembrie a anului 8 î.C.,
iilor era încă în stare incipientă, iar vechiul templu era
;zare, datorită demolărilor făcute cu atenţie şi atilizării
u
ijin temporare.
sia
anştient că la acea dată evreii aşteptau venirea „noului

?
a detrona şi va pune bazele unui nou „regat al lui
26
COPILUL VESTIT DE STEA
Dumnezeu". Acest nou lider era numit„mesia" - sensul acestui termen

fiind cu totul diferit pentru evreii de acum două mii de ani decât cel
cunoscut de creştinii deastăzi.
Cuvântul mesia (din ebraiculmashiach) însemna literal „cel uns" sau
„uns cu ulei"- referindu-se la un act ritual ce semnifica recunoaşterea
virtuţii unui preot sau a unui rege. Nu avea un alt sens, iar cu siguranţă
evreii nu puteau crede că acest mesia era însuşi Dumnezeu, sau „Fiul
lui Dumnezeu". Aceste concepte urmau să apară mult mai târziu, printre
străinii cu alte credinţe religioase. Poporul lui Israel aştepta un om care
să le devină rege şi să îi conducă spre victorie în marele război împotriva
duşmanilor lor, mai ales aromanilor.
Evreii aveau motiveîntemeiate să nu îl agreeze pe Irod. După urcarea
pe tron, el a ordonat asasinarea rivalilor săi din dinastia hasmoneană
(macabeană), care îl precedase (înainte de instaurarea ocupaţiei romane
în anul 63 î.C., Macabeii se aflaseră la conducerea ultimului stat inde -
pendent Israel, înainte de cel format în secolul XX), şi a confiscat averea
aristocraţiei din Ierusalim pentru a-şi plăti armata şi datoriile către Roma.
Irod pretindea că era evreu, dar în realitate provenea-un dintr
tată idumeean
şi o mamă arabă nabateeană. Cu un secol în urmă, Macabeii îi cuceriseră
pe idumeeni - numiţi edomiţi în Biblie, care trăiau la sud de ludeea -au şi s
numărat mereu printre duşmanii israeliţilor. Antipater, tatăl de srcine
idumeeană al lui Irod, fusese numit procurator al ludeei cu patruzeci de
ani în urmă, în timpul lui lulius Cezar, iar acum Irod devenise conducător
local, împuternicit de romani. El le făcuse de curând viaţa grea fariseilor,
membrii unei secte evreieşti tradiţionaliste, datorită insistenţei lorasupra
faptului că noul mesia va pune capăt stăpânirii romane.
Regele Irod trebuie ăs fi fost foarte iritat de opinia generală conform
căreia rămânerea sa la tron era ameninţată, în ciuda eforturilor depuse
pentru a le construi evreilor o capitală de înaltă clasă. Nu are însemnătate
dacă Irod credea sau nu cu adevărat în noul Mesia care urma să apară :
supuşii săi evrei aşteptau acest lucru, ceea ce nu putea conduce decât la
probleme. Regele, la fel ca toţi ceilalţi, ştia de „profeţia stelei". Aceasta
era menţionată în Vechiul Testament, Numerii 24:17
„îl văd, dar acum încă nueste; îl privesc, dar nu de aproape; o

stea răsare din lacov; un sceptru se ridică din Israel şi va lovi
pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii Iui Set îiva zdrobi."
27
AGEN ŢII PUTERII LUI SOLOMO N
Ic punea venirea lui Mesia în legătură cu revenirea „stelei"

lumina divină a apărut cu adevărat, în ziua solstiţiului de
j 8 î.C. Mercur şi Venus se aflau în conjuncţie perfectă şi
lumină aprinsă pe cerul Ierusalimului, puţin înainte de
lilei de 21 decembrie.
jsteia a fost atât de strălucitoare încât toţi oamenii au fost
iionaţi, iar evreii au început să-1 caute pe Mesia. Shekinah
ta Steaua Betleemului în tradiţia creştină ulterioară) este
anghelia după Matei (2:1) printr -o referire desluşită la
"eţiei Stelei:
s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod

i magii de la Răsărit au venit la Ierusalim întrebând:
: regele Iudeilor, Cel careas-născut? Căci am văzut
steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui".
i erau magi, adic ă preoţi -astrologi srcinari din Persia

dată termenul se folosea în legătură cu orice om care avea
ameniul astrologiei sau al astronomiei, în decursul istoriei,
bsedau ştiinţa de a prezice mişcările aştrilor erau consideraţi
Iteri ce depăşeau capacitatea de înţelegere a omului de rând,
Joderne ale cuvintelor „magic" sau „magician" conţin, în
itul respectiv, srcinar din persan ă. E foarte probabil ca
ni să fi fost angajaţi chiar de Irod, pentru a calcula data
ih urma s ă apară, astfel încât să se poată pregăti de orice
|rmă de neascultare din partea locuitorilor.
2 din Evanghelia dup ă Matei ni se spune de asemenea
ordonat uciderea tuturor copiilor sub vârsta de 2 ani din
regiunile înconjurătoare. Oricât de agasat ar fi putut fi Irod
ţirii lui Mesia, povestea despre masacra este cu siguranţă
iventat ă de primii creştini. Cu toate acestea, ea reflectă
iracterul necru ţător al lui Irod atunci când era vorba de
ului său — către sfârşitul vieţii acestuia, de când datează şi
[nnorât câţiva membrii ai familiei sale.
j modern este o rgani zat în funcţie de presupusul an al
Cristos, iar istoria se împarte în două, înainte şi după
t, î.C. (înainte de Cristos) şi d.C. (după Cristos, sau Anul
bă denumirea latină). Astăzi mai sunt utilizaţi termenii
28
î.e.n. (înaintea erei noastre) şi e.n. (era noastră). Nu a existat un an zero,

deci Isus Cristos s- a născut în anul l, ceea ce înseamnă că o mulţime
de oameni au sărbătorit venirea noului mileniu cu un an mai devreme,
deoarece sărbătorirea naş terii lui Cristos ar fi trebuit să aibă loc î n anul
2001, nu în anul 2000.
Dar e sigur că acest mod de calcul este greşit, deoarece sursele scrise
indică în mod clar că Irod a murit la Ierihon la scurt timp după împlinirea
vârstei de şaptezeci de ani, la începutul lunii mai sau sfârşitul lunii aprilie
a anului 4 î.C. - eveniment petrecut imediat după o eclipsă de Lună.
Această dată a pus noi probleme cercetătorilor creştini, deoarece Irod
nu ar fi putut ordona uciderea unor copii care s- au născut la patru ani
după moartea sa. Conform estimărilor noastre, şi luând în considerare
tradiţiile legate de Shekinah, Isus s-a născut în anul 8 î.C., nu în anul l,
Anul Domnului, după cum consideră încă mulţi creştini, aşa încât vieţile
celor doi s-au intersectat cu adevărat.
Prin urmare este posibil ca Isus Cristos să se fi născut în anul în care
Shekinah a strălucit pe cer în ziua de 21 decembrie. Cu toate acestea, e
mult mai probabil că relatările legate de naşterea lui Isus Cristos sunt
doar ficţiuni, menite să justifice pretenţiile ulterioare confor m cărora el
ar fi fost noul Mesia, însă Isus Cristos nu este singura personalitate care
a fost considerată Mesia. Există dovezi că mulţi dintre evrei au crezut cu
adevărat că Mesia venise, însă numele lui era loan, nu Isus.
loan Cristos?
Conform Noului Testament, numeroşi oameni 1-au considerat pe loan

Botezătorul drept Mesia cel aşteptat, figura lui fiind cu adevărat proeminentă,
în Evanghelia după Luca (1:15-17) ni se spune despre loan că:
„Va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutu-

ră ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple
de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce
la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul
şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre
copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să
gătească Domnului un popor pregătit."
Iar în aceeaşi Evanghelie după Luca (3:15) ni se spune „Iar popor ul era
29
AGEN ŢII PUTERII LUI SOLOMON
foţi se întrebau despre loan în cugetele lor: Nu cumva este
nulţi, dacă nu chiar toţi membrii „Bisericii din Ierusalim"

In era Mesia cel promis (în greacă, christos - Cristosul).
tfânt şi 1-a botezat pe Isus, ca şi pe toţi cei care îl urmau,
pare a fost interpretat în aşa fel încât să se înţeleagă că el a
alea pentru Isus.
loului Testament, loan f ăcea parte din familia de preoţi ai
Bate acestea, o facţiune importantă, madianiţii, îşi dispută
Madianiţii reprezintă un cult străvechi, tainic şi monoteist,
bs pe teritoriul de sud al Irakului şi î n provincia iraniană
a apărut la Ierusalim, pe vremea lui Isus, iar un cercetător
„o comunitate restrânsă dar tenace", care „a adoptat o
|ie de gnosticism" şi „practică iniţierile, extazul şi unele
• care s-a spus că ar semăna cu cele ale francmasonilor" 1,
[consideră că loan Botezătorul, pe care îl numesc Yahia,
lia (Cartea lui loan), a fost ultimul şi cel mai important
şi resping ideea că Isus Cristos (Yshu Mshihd) a fost Mesia
itre profeţi. Pentru ei, loan Botezătorul a fost singurul şi
Sia.
foarte interesant faptul că o sectă veche, în a cărei memorie
ke despre Ierusalimul primelor decenii ale secolului I d.C.,
|ica ritualuri asemănătoare francmasonilor. Nu mai puţin
: şi ideea că a existat un grup de oameni care 1-au slăvit pe
Ibă decât pe Isus, încă de dinainte de începerea misiunii lui
\ în ziua de astăzi.
ie dubii în privinţa faptului că şi alte grupări au împărtăşit
fterale ale gândirii madianiţilor. Conform opiniei lui Hugo
al dintre cercetătorii principali ai Manuscriselor de la Marea
aţe exista nicio îndoială că loan a fost prima personalitate
Dndatorul „Căii" - mişcarea ce s-a transformat în Biserica
ple existente sugerează că loan era considerat Mesia cel

fost executat chiar din acest motiv de c ătre autorităţile
Hani3. Josephus Flavius, istoricul evreu din primul secol ale
ăţile Secrete),Tandem, 1969.

vet Societies (Societ
The Essene Odyssey (Odiseea eseniană), Element, 1984.
Js m Antichităţi iudaice(Cartea 18, Capitolul 5, paragraful 2): „Unii
30
cărui scrieri sunt considerate de majoritatea cercetătorilor o sursă mult

mai credibilă decât Evangheliile, a menţionat faptul că Irod (adică Irod
Antipa, unul din fiii lui Irod cel Mare) 1-a ucis pe loan cu scopul de a
reprima o posibilă răscoală în anul 36 d.C. Această însemnare îi pune în
dificultate pe teologii creştini, care sunt de părere că loan a murit înainte
de uciderea lui Isus, iar despre acesta din urmă se crede că a fost crucificat
cu trei ani înainte de data menţionată mai sus. Cu toate acestea, aşa cum
urmează să arătăm, nu poate fi vorba de o problemă, deoarece există
dovezi clare că moartea lui Isus a survenit după cea a lui loan.
De fapt se pare că Isus a fost succesorul lui loan la conducerea Bisericii
din Ierusalim. Prin urmare ambii au fost consideraţi a fi Mesia - şi putem
fi siguri că evreii erau cu adevărat convinşi că Mesia venise. Recent a
fost descoperit un document care aduce o mulţime de clarificări. Acesta
spune: „O stea a pornit de la lacov, un sceptru s-a ridicat în Israel, care va
dărâma templul lui Moab, şi-i va distruge pe fiii lui Set" 4.
Referinţa se găseşte într -unul dintre manuscrisele de la Marea Moartă,
vechile documente ale evreilor ascunse în peşterile din deşertul Qumran
al ludeei, şi descoperite în 1947. Primul verset confirmă faptul că Mesia
cel promis venise la vremea anunţată, iar în cel de-al doilea, că El urma
să înceapă războiul împotriva duşmanilor poporului evreu. Sceptrul este
simbolul regalităţii în aproape toate culturile, şi prin urmare se confirmă
statutul de rege mult-aşteptat, asociat cu Mesia. Totuşi, naşterea noului
Mesia nu ar fi putut să aibă loc la Betleem, aşa cum se scrie în mod eronat
dintre evrei au crezutăcarmata lui Irod a fost pierdută, pe bună dreptate,
e Dum- d
nezeu, drept pedeapsă pentru ceea ce se săvârşise împotriva lui loan, care era numit
Botezătorul:
evrei pentru
să practice că Irodatât
virtutea, îl ucisese pe corectitudinii
sub forma el, care era ununii
om faţă
bun de
şi îialţii,
îndemnase
cât şi a pe
pietăţii faţă de Dumnezeu, şi astfel să vină să se boteze; deoarece acea scufundare
în apă se făcea spre folosul lor şi nu pentru a da la o parte (sau a ierta) doar unele
păcate, ci cu scopul purificării trupului; acest lucru se putea întâmpla doar dacă
sufletul era purificat în prealabil prin îndeplinirea celor drepte, în momentul în care
mulţimile -sau strâns în jurul lui, deoarece cuvintele lui le mişcau puternic, Irod,
care se temea că marea influenţă pe care loan o avea asupra poporului tut ar fi pu
conduce la izbucnirea unor revolte (pentru că oamenii păreau să pună în aplicare
orice i-ar fi sfătuit),-as gândit că ar fi mai bine să prevină, prin uciderea lui loan,
orice neplăcere sau dificultate ar putea cauza acesta, pentru că, lăsând în viaţă un
astfel de om, ar fi putut ajunge să se căiască mai târziu. Prin urmare loan a fost făcut
prizonier, datorită suspiciunilor lui Irod, la Machaerus, fortăreaţa despre care am
vorbit anterior, şi apoi ucis.
4 1QM (Manuscrisele de la Qumran) 11:16.
31
upă Matei, deoarece acel mic oraş este situat în statul sudic
se ridica din mijlocul vechiului pământ al Israelului, aşa
:, el trebuia să apară, în lume dintr-o regiune nordică, ca de
Nazaret din Galileea (în acest context ne referim la Israel
iginară, şi nu la ţara întreagă de astăzi).
Jl
a baza creştinismului porneşte de la venirea unui Mesia
intr-o fecioară, Ia lumina unei stele strălucitoare din est.
minuni şi a fost în cele din urmă ucis, după care a înviat şi
ruri.
şti dacă cel pe care astăzi îl numim Isus Cristos s -a născut
>ariţiei „stelei" Shekinah, dar putem fi siguri că atât el, cât
urmat, pretindeau că el ar fi fost regele Mesia, care venise
înţat de lumina stelei divine. Autorul Apocalipsei, care a
;1 puţin 40 de ani după moartea lui loan şi cea a lui Isus,
:tul 22:16, cuvintele lui Isus: „Eu sunt odrasla şi rădăcina
a care străluceşte dimineaţa".
puţine detalii despre primii ani ai vieţii lui I sus, dar e
aptul că s-a născut în Galileea, probabil într -un mic cătun
şi a trăit la Capernaum, care se află în Galileea.
glezesc „Jesus" (Isus) provine din latinescul lesus şi
us, ambele fiind redări ale numelui evreiesc ortografiat
prezintă contragerea numelui Yehoushua (Yahoshua), care
orul lui Iahve".
'ristos" provine din grecescul khristos. Acesta reprezint ă
traducerea direct ă a cuvântului ebraic mashiach - care,
lenţionat anterior, însemna „uns cu untdelemn" (mir) şi
a îndreptăţirea preoţilor sau a regilor de a ocupa astfel de
ţi oameni consideră cuvântul „Cristos" un nume de familie,
s Cristos" ar fi un echivalent al numelui englezesc modern
Dar „Cristos" era de fapt un titlu, aşa încât „Isus Cristos"
p
ept „Joshua King" (Isus Rege), ci „Joshua the King" (Isus
ece acest Isus a fost hărăzit să fie rege al evreilor.
se crede c ă Isus a fost tâmplar, la fel ca tatăl său. însă
se srcinal, folosit în evangheliile Noului T estament, era
eamnă doar „meşteşugar" - de cele mai multe ori făcând
maestru constructor, care ciople şte în piatră. Nu poate
32
exista îndoială în privinţa faptului că, dacă afirmaţiile din Evanghelii

conform cărora lui Isus i se pretinde o descendenţă din rândul preoţilor şi
a seminţiei lui David (Matei 1:1-17, Luca 3:23-28) sunt cât de cât exacte,
el ar fi dobândit funcţia de preot în mod ereditar, şi este foarte probabil ca
el să fi făcut parte din rândurile celor 10.000 de oameni sfinţi care au venit
la Ierusalim pentru a l ucra ca meşteri constructori la ridicarea marelui
templu nou. De fapt existau puţini tâmplari în Ierusalim, deoarece pe
vremea aceea lemnul era puţin folosit la ridicarea construcţiilor, iar locul
era împânzit de nenumăraţi preoţi constructori, care lucrau la ridicarea
noului templu al lui Irod. Nu există niciun dubiu asupra faptului că Isus
era preot - deci nu putea fi un umil cioplitor în lemn.
în Prima Epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Petru (omul care,
după cum se pretinde, a avut funcţia de primul papă de la Roma), 2:4 -9,
ni se spune, în cuvinte legate de meşteşugul prelucrării pietrei, că Isus a
fost un preot cu ascendenţă regală, iar puterea lui este asemănată luminii
strălucitoare a „stelei" Shekinah (sublinierile ne aparţin):
„Apropiaţi-vă de El, ca deo piatră vie,de oameni într-adevăr
neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă şi de preţ; Şi voi
înşivă, ca pietre vii, sunteţi zidiţidrept casă duhovnicească, pre
-
oţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, bine plăcute lui
Dumnezeu, pri n lisus Hristos; Pentru că este scris în Scriptură,
„lată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare
preţ: şi ca cel ce va crede în ea, nu se va ruşina". Pentru voi
deci, care credeţi, (Piatra) este preţioasă: iar pentru cei ce nu
cred „piatr a pe care nu au lu at-o în seamă ziditorii, aceasta a
ajuns să fie încapul unghiului"şi „piatră de poticnire şi stâncă
de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare
cuvântului, spre care au fost puşi. Iar voi sunteţi o seminţie
aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de
Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile celui ce -a
v chemat
din întuneric, la lumina sa cea luminată.''''
Astăzi, cei mai mulţi cercetători acceptă faptul că grecescul tekton are un
sens mai larg, şi suntem mulţumiţi de faptul că traducerea acestui cuvânt
prin „tâmplar" a început să fie privită drept o eroare evidentă. Există
puţine dovezi sau raţionamente logice în sprijinul acestei redări.
Sunt însă o mulţime de argumente ce vin î n sprijinul traducerii cu-
vântului prin „pietrar". Evangheliile în limba engleză folosesc de 13 ori
33
•i" (rabin) şi de 47 de ori termenul „învăţător" cu referire la

denumiri au sensul de „mare preot". Ni se spune că străinii
i îi cereau să-i elibereze de demoni, să
-i însănătoşească pe
-i împace pe cei certaţi. E logic deci că El trebuia arate
să
:omportament sau îmbrăcăminte, sau sub ambele aspecte,
t ca atare. Deci putem accepta faptul că e mult mai logi c
Isus era, sau pretindea a fiurmătoarele:
e regală,apari
nomentul descendent dinShekinah,
ţiei „stelei" David şi Solomon.
aşa cum se anunţase
Stelei - la exact 1.440 de ani după ce Moise şi-a condus
j prin apele Mării Roşii.
esia, care urma ăs devinărege al evreilor şi să conducă orăs-
Ijpotriva romanilor.
de înalt rang, care a lucrat ca meşter pietrar la ridicarea
jtmplu.
[jacul secolului XX s-a crezut că vocabularul Bisericii

reprezenta ceva cu totul nou şi srcinal, însă, odată cu
şa-numitelor Manuscrise de laMarea Moartă, acest punct
st contrazis.
are făceau parte din grupul care i-as alăturat iniţial lui loan
jii apoi lui Isus, se considerau unii pe alţii adepţi ai „Căii", şi
edificii numite
.iscrisele, de obicei
şi grupul de la biserici.
care-au Dar la felfragmentele
ne parvenit făcea, aşa cum
de
iţe la Qumran, în deşertul Iudeii. Este foarte probabil, aşa
ji numeroşi cercetători ai Bibliei, că aceste două grupuri,
turat înşişi loan şi Isus, erau parte a unei singure mişcări:
jtia reprezentau o comunitate formată din evrei foarte
s-au îndepărtat cu mult de iudaismul oficial. Diferenţa
;onsta în faptul că ei îşi structuraseră calendarul şi zilele
de mişcarea Soarelui şi nu a Lunii, aşa cum făceau evreii în
mscrisele de la Mar ea Moartă, esenienii se autodenumesc în
le exemplu „Fiii luminii", „Cei cu mintea clară", „Sărmanii"
•mează „Calea", în timp ce duşmanii lor sunt numiţi „Fii
,ui". Propriile lorînsemnări arată că se considerau „sfinţi",
34
trăind în „casa sfinţeniei" deoarece îl aveau pe

„Duhul Sfânt", învăţăturile
lor pledau pentru iubirea de Dumnezeu, de virtute şi de oameni.
Persoanele care au compus Manuscrisele de la Marea Moart ă se des-
criu prin trăsături specifice celor ce 1-
au urmat pe Isus. Ei se referă la cei
credincioşi cu cuvintele „cei aieşi" şi „copiii luminii", folosite în Noul
Testament pentru a-i descrie pe creştini (Tit1:1,1 Petru 1:2, Efeseni 5:8)
Cu toate acestea,în Biblia creştină sauîn alte scrieri iudaice de mai
târziu nu se face nicio referire la acest grup. în vremea lui Isus au existat
mai multe grupuri importante, care jucau un anumit rol atât în viaţa -re
ligioasă şi în cea politică a Ierusalimului, în întreaga ţară. Printrestea,
ace
cele mai importante erau fariseii, saducheii, irodienii şi esenienii. în Noul
Testament nu se face nici măcar o referire accidentală la esenieni, deşi
celelalte grupări sunt frecvent menţionate. Această omisiune este extrem
de ciudată, mai ales că o mulţime de scriitori necreştini ai vremii - Filon,
Pliniu cel Bătrân şi Josephus- i-au menţionat.
într-o relatare despre esenieni a filozofului Filon din Alexandria (20
î.C. -40 d.C.), acesta estima că ei erau în număr de peste patru mii, fiind
răspândiţi mai ales în mediul rural, în toate zonele locuite de evrei. In
scrierile lui Filon se menţionează faptul că doar bărbaţii maturi puteau
face parte din gruparea amintită, care prefera traiul în mediul rural celui de
la oraş. Ei aveau grijă de cei bolnavi sau în vârstă, şi erau fermieri, păstori
de oi şi vite, apicultori, artizani şi meşteşugari, dar nu confecţionau arme
şi nu făceau comerţ.
Esenienii respingeau ideea de sclavie, consider ând că doar frăţiile re-
prezentau o ilustrare a relaţiilor normale dintre oameni, însă acestea se
puteau destrăma din pricina invidiei. Deşi citeau mult, ei nu erau interesaţi
de filozofie, ci numai de morală. Reveneau de la muncă plini de bucurie,
ca şi cum ar fiparticipat întreaga zi la o petrecere, şi cea
mai mare bogăţ ie
era considerată înţelepciunea. Membrii grupului erau îndrumaţi sprepie-
tate şi sfinţenie. Dragostea lor de oameni a fost dovedită, după spusele lui
Filon, de bunăvoinţa şi de spiritul lor de egalitate, care îi făcea să împartă
tot ce aveau unii cu alţii.
Pliniu cel Bătrân (23 d.C.- 79), naturalistul roman, a scris că scopul
esenienilor era să asculte „căinţa celorlalţi" şi a afirmat de asemenea că
esenienii se adună în „grupuri" şi se consideră „născuţi din nou".
Pe scurt, esenienii trăiau după normele pe care astăzi le asociem cu
creştinismul şi utilizau o terminologie pe care astăzi o considerăm întru
totul creştină.
35
u doreau să deţină bunuri pământeşti, pe care le împărţeau

au şi foarte scrupuloşi în privinţa curăţeniei - ceea ce im-
;u apă rece şi purtarea de haine exclusiv albe. Ei interziceau
urămintele - cu excepţia celor pe care le rosteau atunci când
ibri ai grupului - şi respingeau participarea la schimburi
esenienii îşi recrutau membrii dintre oamenii care renunţa-

eşti şi care erau pregătiţi să „se nască din nou". Dar principala
;ată de ei pentru a-şi spori numărul era adoptarea de copii,
hărăziţi lui Dumnezeu. Această idee explică nişte cuvinte
tat, atribuite lui Isus în Evanghelia după Luca, 18:16:
i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copiii să vină la
-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora
uent de gânditori spirituali, concentraţi la Ierusalim, purtau

!el mai adesea erau numiţi „Sărmanii", în ebraică Ebyonim
iai târziu a dus la apariţia denumirii de ebioniţi.
is că aceşti oameni sfinţi îşi concentrau întreaga atenţie
i moralei, o morală izvorâtă din legile poporului lor, care,
ar fi putut izvor î din mintea umană tară a fi fost inspirate
criitorul menţionează şi faptul că aceste legi erau explicate
ales în ziua a şaptea a săptămânii, deoarece „Ziua a şaptea
ă sfântă, când ei evită orice muncă şi vizitează sinagogile,
te aceste locuri".
:ermenului
•e, „sinagogă"
identitatea evreiască de către Filon
a acestor pare să- deşi
oameni confirme,
nu este
e vremea aceea, evreii din ludeea se duceau la Templul din
a-şi venera divinitatea, şi nu existau sinagogi în sensul
ântului. Filon a făcut apel la un termen grecesc pentru a
ui din limba aramaică (utilizată în Palestina atunci) folosit
care desemna „o casă de întâlnire" pentru cei consideraţi
neni ai lui Dumnezeu".
prob abil ca o „casă de întâlnire" pentru „oamenii lui
se fi numit „casa Domnului", sau domos kuriakos - din
.vântul englezesc „church" (biserică). Cea care funcţiona
moartea lui Isus era „Biserica din Ierusalim", despre care
i fost condusă de lacov, fratele lui Isus.
Filon a explicat modul în care funcţionau aceste biserici:

„Apoi cineva deschide cartea sfântă şi citeşte dinea, iar băr-
batul cu cea mai îndelungată experienţă iese în faţă şi explică
părţile mai puţin clare, fiindcă numeroase precepte sunt -expri
mate în expresii enigmatice, la modul alegoric, după vechiul
obicei, iar oamenii sunt îndemnaţi să fie pioşi şi sfinţi,repţi
d şi
economi, sunt informaţi despre ştiinţa organizării statului, ori
despre lucrurile
indiferente, fiindcare suntsăînaleagă
sfătuiţi mod natural
binele şibune sau răul,
să evite rele, sau
prin
intermediul unor definiţii, reguli şiriterii
c diverse, cum ar fi
dragostea pentru Dumnezeu, pentru virtute şiomenire."
Aici Filon descrie utilizarea parabolelor de ăctre marii preoţi esenieni —la
fel cum se spune, în Evangheliile creştine, că ar fi făcut şi Isus. Iar noi
credem că Isus făcea parte din grupul esenienilor.
Viaţa şi ritualurile esenienilor
Autorul care a scris cel mai mult despre evrei, în secolul I d.C., a fost
Josephus Flavius (37 d.C. - 100). El sugerează că ar fi fost iniţiat în prac-
ticile frăţiei esenienilor. în cele două cunoscute cărţi ale sale, Războiul
evreiesc şi Antichităţi iudaice, el scrie că majoritatea esenienilor nu se
căsătoreau. Esenienii din unele ordine, cu toate că aveau reguli stricte
în privinţa relaţiilor sexuale, se căsătoreau totuşi. Ei considerau oric e
plăcere o sursă a răului şi îşi formau o autodisciplină în privinţa reţinerii
şi controlului
ceea de sine;
ce în aramaică ei purtau„alb".
înseamnă haine albe şi se denumeau „Lebanon",
Conform scrierilor lui Josephus, ace şti oameni îşi începeau fiecare
zi îndreptându- şi faţa spre est şi rugându-se, ca şi cum „s-ar fi închinat
răsăritului soarelui". Ei se spălau adesea în bazine cu apă rece şi se adunau
pentru o masă rituală într-o încăpere în care doar cei iniţiaţi aveau voie să
intre. După o rugăciune de smerenie rostită de preot, ei împărţeau pâinea
şi un singur fel de mâncare. Masa se încheia cu o rugăciune de slavă,
adresată lui Dumnezeu, dătătorul hranei.
Josephus a mai spus că viaţa esenienilor era organizată de „supra-
veghetori" (în greacă episkopos, de la care a apărut şi termenul „episcop"),
care stabileau sarcinile zilnice şi permiteau membrilor comunităţii să
facă doar două lucruri după propria lor voinţă: ajutarea nevoiaşilor şi ac -
37
ie. lacov, fratele lui Isus, era episkopos, sau episcop, în

r
eni membru al comunităţii eseniene, un prozelit trebuia
p de un an, după normele impuse de „supraveghetori";
mat şi botezat. După aceea, timp de doi ani trebuia să
principii de viaţă pentru a dovedi că era îndreptăţit să
Doar după această perioadă de timp depunea jurământul
ea membru deplin al comunităţii, fiind admis să ia parte la
ie. Novicele trebuia să jure credinţă faţă de Dumnezeu,
enii şi să nu facă vreun rău membrilor grupului
din care
u bună ştiinţă, fie îndemnat dealţii.
jrau:
ti faţă de Dumnezeu
pţi cu toţi oamenii
Otaţi tuturor oamenilor, dar mai ales autorităţilor
i mereu adevărul
j:e secretul doctrinei
nsiderau„aleşi" ai lui Dumnezeu şi prezintă toate calităţile

fi consideraţi membri ai preoţimii „Familiilor Stelei",
mit încă de pe vremea lui Solomon. Oricine abjura de la
na sau era găsit vinovat de vreun păcat era pedepsit prin
ibiserică.
o sancţiune drastică, deoarece expulzatul nu putea primi
£ la pricina
din vreun om fără aprobarea
înfometării. episcopului,
Prin urmare, şi murea, înera
excomunicarea
[condamnare la moarte, dat fiind faptul ăc niciun esenian
bună voie jurământul, chiar şi atunci când era respins de
ităţii sale. De fapt, aceştia din urmă îi repri
meau pe cei ce
'se considera că au primit pedeapsa potrivită.
de astfel de mod de acţiune, caracteristic esenienilor,
Testament, într-o poveste al cărei sens nu poate fi uşor
:nţa cunoştinţelor despre regulile şi pedepsele aplicate
^nimentul are loc după ce lacov, fratele lui Isus, le
cere
lor comunităţii conduse de el să îşi vândă avuţiile şi să
ii banii obţinuţi de pe urma lor. Cuplulformat din Anania
at o parte din banii âcştigaţi în urma vânzărilor. Aşa cum se
38
menţionează în Faptele Apostolilor, 5:1 -11, Petru pare să cauzeze moartea

celor doi pentru lipsa lor de onestitate, în realitate, lucrurile s-au întâmplat
în felul următor:
Un bărbat numit Anania şi soţia lui,Safira, s-au „născut din nou" în
momentul în care au devenit membri ai comunităţii eseniene, condusă
de lacov, fratele lui Isus. Ei şi-au vândut posesiunile pentru a da bani
Bisericii, dar, conform zvonurilor, ei şi-au reţinut o parte din aceştia.
Anania a adus banii obţinuţi de pe urma vânzării şi -ia înmânat lui
Simon
ta, ca să(Petru),
minţi tucare 1-
Duhula întrebat
Sfânt şicusăasprime: „Depreţul
doseşti din ce aumplut Satana
ţarinei?" inima
Anania a
privit îngrozit, fără a răspunde.
„Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea
ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? ai N-minţit oamenilor, ci lui
Dumnezeu!", i-a spus Petru.
Din acel moment, Anania a fost considerat „mort". Tocmai i se
revocase statutul de a fi fost „născut din nou", prin excomunicareadin
Biserică. A fost dat apoi afară din incinta templului şiaruncat printre cei
„morţi".
Trei ore mai ât rziu, soţia lui Anania, Safira, a intrat şiea în biserică,
fără a şti că greşeala le fusese descoperită, iar soţul ei excomunicat. Petru
o aştepta:
„Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cuatât?", a întrebat el.
Safira a confirmat ăc vânzarea avusese loc, dar a minţit apoi în privinţa
preţului obţinut.
„De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului?", a întrebat Petru,
„lată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor
scoate afară şi pe tine".
Femeia a fost imediat considerat ă „moartă", asemenea soţului ei.
Cei care mai ât rziu au redactat Faptele Apostolilor, fără afi esenieni,
au interpretat greşit acţ iunea lui Petru ca pe o ucidere propriu- zisă a celor
doi, nu ca pe o excomunicare datorită minciunii. Această neînţelegere
asupra sensului cuvintelor folosite de acei evrei i- a făcut pe unii creştini
să considere că principalul apostol şi-ar fi executat membrii propriei co-
munităţi. Iar atribuirea uciderii acelor oameni, pentru o abatere relativ- mi
noră, direct lui Dumnezeu ar fi pussub semnul întrebării conceptul creştin
al unui Dumnezue iubitor şi iertător.
La fel de greşit interpretată este şi acţiunea lui Isus de a învia morţii,
ca o favoare făcută prietenilor. Povestea despre Lazăr este un exemplu
39
est punct de vedere. E evidentăcLazăr nu murise de fapt,

tiunicat pentru o perioadă de patru zile, până când Isus -a i
aarcă printre cei „vii". La fel ca toţi ceilalţi esenieni, Isus
|rea morţilor - prin care toţi urmau să treacă la sfârşitul
enirea împărăţiei Cerurilor. E sigur că cei care-au L urmat
|regele lor, Mesia, să-i învie pe morţi, aducându -i înapoi în
idee li s-ar fi părut o nebunie,
licărea din Biserică nu era un lucru bun, nici în timpul
i,enii
nicicredeau
în cea care urma.moartea
că, după Spre deosebire
trupului,de alteluminii"
„fiii comunităţi
vor
trei zile în împărăţia lui Dumnezeu. Doar ei urmau să
hou viaţă în acea lume ideală, deoarece se numărau printre
Jfecţi în faţa lui Dumnezeu. Totul urma să se petreacă la fel
ntească, doar că în stare ideală- împărăţia lui Dumnezeu
, însă păcatul nu va mai exista. Cei aleşi urmau să trăiască
ri ferite de stricăciune, drept răsplată pentru că au urmat
deosebeau în mod fundamental de celelalte comunităţi

s, după cum am arătat, datorită faptului că îşi organizau
ncţie de mişcarea Soarelui, şi nu a Lunii. Josephus vor -
dul în care copiii pe care îi adoptau erau iniţiaţi în dis-
îce, şi de faptul că erau faimoşi pentru cunoştinţele lor
iul lor de viaţă, curat şi îngrijit, alături de priceperea în
cinei, i-au ajutat să trăiască mai mult. Tot Josephus
men-
i dintre esenieni au trăit mai mult de o sută de 5ani .
j| Mesia esenian
hbitori de pace erauăspândiţi

r pe arii întinse, din Alexandria
|în Damasc, dar locaţia în care trăiau cei mai mulţi era în
rea Moartă, în zona de la cea maijoasă altitudine de pe
400 de metri sub nivelul mării. Aici, pe ţărmurile de
cestui lac extrem de sărat - în punctul cel mai apropiat
j se află aşezarea Qumran, care a dăinuit de la mijlocul
ba î.C. până în anul 68 d.C. Regiunea a fost părăsită pentru
nn anul în care Irod a devenit rege în ludeea, deoarece un
ptor dărâmase zidurile ridicate în acest avanpost părăsit
îs; Războiul evreiesc, 2:8:10.
40
- un eveniment care trebuieăsfi contribuit la mânia lui Irod şi la dorinţa

de a fi martor la venirea lui Mesia cel prevestit.
în peşterile de la Qumran -au
s găsit între anii 1947 şi 1956 faimoasele
Manuscrise de la Marea Moartă. Au putut fi entificate
id rămăşiţele a circa
870 de manuscrise. Aceste documente nepreţuite atestă faptul că esenienii
reprezentau o sectă mesianică, ce credea înApocalipsă, ai cărei membri
se botezau şi considerau că făcuseră un „legământ nou" cu Dumnezeu.
Manuscrisele descriu modul în care ei au urmat un conducător pe care îl
numeau „învăţătorul
ucis de preoţimea Dreptăţii",
oficială un om care a fost contestat şi probabil
din Ierusalim.
Un fragment din manuscrisele de la Marea Moart ă, dat de curând
publicităţii şi cunoscut drept „Apocalipsă Mesianică" (4Q521), face
trei menţiuni importante, care pun în legătură comunitatea eseniană cu
primele forme ale Bisericii creştine, în primul rând, în texte se vorbeşte
de un Mesia, care urma să stăpânească Cerul şi Pământul. Apoi se descrie
în mod explicit faptulcă se aştepta ridicarea din morminte a celor morţi în
timpul aceluiaşi Mesia, în final, se vorbeşte de modul în care se va putea
identifica venirea luiMesia. Manuscrisul esenian menţionează:
„El va da sănătate celor bolnavi, îi va ridica pe cei morţi şiîi

va milui pe cei săraci".
Isus a venit în ludeea din Galileea, pretinzând că ar fi fost Mesia cel

promis atunci când i-a spus lui loan Botezătorul:
6
„Morţii învie şi săracilor li se binevesteşte"
.
Nu poate exista niciun dubiu că, de îndată ce 1-a succedat pe loan,

Isus a înţeles că trebuia să îndeplinească aşteptările mesianice care erau
specificate în tradiţia eseniană. Aceştia din urmă se considerau „vii",
în timp ce restul oamenilor erau „morţi". Iar Isus reuşea să -i aducă pe
mulţi dintre evreii obişnuiţi la noua biserică, ridicată pentru „Poporul
lui Dumnezeu". Isus era Mesia cel războinic - noul rege care urma
să pornească războiul apocaliptic mult aşteptat, dintre marele Satana
(romanii) şi Fiii lui Dumnezeu.
Noua ordine a lumii era, în cele din urmă, anunţată.
Cuvintele lui Isus privitoare laridicarea din moarteînsemnau că El era
6 Luca, 7:22-23, Matei, 11:4-5
41
i cel promis, care îşi va conduce întregul popor pe calea

i că trebuia să îndeplinească toate criteriile de mai jos:
e fi născut la momentul în care Shekinah a răsărit la est;

stăpânul Cerului şi al Pământului, deci al împărăţiei
i cel Sfânt se va pogorî asupra celor săraci;

i pe cei credincioşi;
||ere
ţd orbilor;
şi iubitor;
fiătoşi pe cei bolnavi;
|ele bune săracilor;
tor" al „turmei" celor sfinţi care îl vor urma;
Ut „Fiul lui Dumnezeu".
piurilor străvechi ale regilor evrei, orice domnie se întindea

batruzeci de ani. Saul, David, Solomon şi alţi mari regi au
(le de timp similare, iar Moise i-a scos pe evrei din robia
Itervalul de v ârstă dintre 80 şi 120 de ani.
Iptul că Isus s-a născut în anul 8 înaintea erei noastre şi şi -a
Jtea mesianică în jurul vârstei de 40 de ani, înseamnă că el
nii 35-36, când loan Botezătorul nu mai era în viaţă 7. La
iii după acel eveniment, Isus a fost crucificat.
i mai sus este confirmat ă de ceea ce i se spune lui Isus în
T>ă loan, 8:57:
ai cincizeci de ani"
bil să adresezi astfel de cuvinte unei persoane de patruzeci

li cinci de ani, ele nu ar fi potrivite pentru o persoană aflată
jjizeci de ani.
jcelorla lţi esenieni, Isus a predicat evanghelia păcii şi a
t El, c ât şi cei care îi urmau, ştiau că nu p utea fi evitat un
Era de a şteptat ca El să conducă lupta ce urma să dureze
kt. înţelepciunea Lui se trăgea şi din cunoaşterea tradiţiilor
j conform cărora orice acţiune trebuia să fie săvârşită
Intui şi în modul potrivit. De vreme ce Isus se născuse sub
Vameş, the Brother ofJesus (lacov, fratele lui Isus)
42
lumina „stelei" Shekinah, în momentul în care a împlinit patruzeci de ani

Venus parcursese un ciclu de exact patruzeci de ani. Manuscrisul esenian
descoperit la Qumran şi cunoscut cu numele de „Legea Comunităţii"
menţionează faptul că niciun membru al colectivităţii nu avea voie să
„se îndepărteze de la hotărârea divină privind momentele stabilite; ei nu
trebuiau să acţioneze nici mai devreme, nici mai târziu de data stabilită". 8
Lor li se cerea să acţioneze în armonie cu „legile Marii Lumini Ce-
reşti".9
Cei care au urmat lumina „stelei" Shekinah erau consideraţi „Fii a i
luminii" - „cei născuţi din adevăr", care urmau calea păcii, a smereniei, a
răbdării şi a bunătăţii. Toţi ceilalţi, inclusiv evreii care urmau calea Lunii
(deci şi preoţii oficiali de la Ierusalim din perioada respectivă) erau „copii
ai întunericului", n ăscuţi „din minciună".
Manuscrisele de la Marea Moartă vorbesc despre modul în care, sub
conducerea prinţului acestei congregaţii, Fiii Luminii vor ataca armata
lui Satan - eliminându-i mai întâi pe evreii nevrednici şi apoi pe romani.
Războiul urma să fie dificil şi sângeros, până în clipa în care Dumnezeu
însuşi va interveni, pentru a aduce victoria Fiilor săi. Atunci era aşteptată
cu adevărat perioada lui Mesia, „care ne va da învăţătura dreptăţii până
la sfârşitul veacurilor". Se aştepta ca, din acel moment, toţi cei drepţi să
învie, pentru a se bucura de împărăţia Veşnică.
Isus şi-a început ultima parte a misiunii sale rezistând, timp de patruzeci
de zile, ispitelor trimise de Satana. Fiecare zi a petrecută s -a referit de
fapt la un an, iar cuvântul „ispită" poate fi înţeles printr -o „încercare a
puterilor". Isus ştia ce trebuia săvârşit. Pământul şi oamenii ce locuiau
acolo reflectau cu precizie împărăţia Cerului. Dumnezeu urma să readucă
în lume echilibrul de la început, în cer şi pe pământ. Creştinii din lumea
întreagă se roagă azi fără a înţelege că reproduc fragmente din rugăciunile
mesianice ale esenienilor:
„Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe

Pământ."
Acesta este cu siguran ţă momentul pentru care regele Solomon a pus

bazele sistemului de moştenire, pe linie ereditară, a funcţiei de preot.
Familiile Stelei, alese de el, urmau să transforme în realitate viziunea
8 IQs 1:13-15 (Manuscrisele de la Marea Moart
ă)
9 l Manuscrisele de la Marea Moart
ă 12:5
43
jechime. Isus ştia că vremea Lui venise - anunţată cu multă

de înţelepţi, dictată de mişcările aştrilor şi de autoritatea
umnezeu. Armatele sale de pe pământ erau puţine la număr
nu aveau mcioşansă împotriva puterii „stelei" Shekinah
Ivma. Drept rezultat al încrederii neclintite pe care o avea în
Imitaţii, Isus a intrat în Templu, unde atât el cât şi discipolii
ulburări, răsrurnând tarabele comercianţilor (să ne amintim
respingeau comerţul).
Ia Isusşi
bpiul urmadiscipolii săi vorbeau de
să fie înspăimântător în numele
real. Isuspăcii, ei erau
i-a ales con
-
pe cinci
p: cei doi cu numele de Simon, Iuda, lacov şi loan, pe care i-a
j „m ai furtunii". Unul dintre apostoli, cu numele de Simon
adica un om priceput în mânuirea pumnalului, în Evanghelia
12:35-38, Isus le spune apostolilor că a venit vremea pentru
• pace să se înarmeze:
-am trimis pe voi ără

f pungă, fără traistă şi fără încăl
-
j aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic.
(să cel ce are o pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce

«abie să-şi vândă haina şi să
-şi cumpere o sabie."
|e, iată aici două săbii".
i după Matei, 10:34, Isus adaugă: „N-am venit să aduc pace,
fost să fie aşa. Isus nu era Mesia cel promis dacă nu asistala
împotriva Satanei. Romanii 1-au arestat pe aşa-zisul Mesia
|n pe care le vom numi „de terorism", aproape de îndată ce
început misiunea. In scurtă vreme, Isus a fost executat iar
(Ierusalim a trebuit să se regrupeze sub conducerea fratelui
I acestuia, lacov cel Pios. lacov cel Drept, fratele lui Isus
II Mesia al grupului.
s ar s
imai departe, iar evreii esenieni se gândeau la posibilitatea

^t a împărăţiei lui Dumnezeu. Nici lacov nu s -a dovedit
44
a fi Mesia, iar numele lui s-ar fi pierdut din istorie ădac

nu ar fi existat un
străin care a venit la Ierusalim la câţiva ani după momentul crucificării.
Acesta era srcinar din Tars, capitala provinciei Cilicia, din Asia Mică,
unde religia principală eramithraismul -o formă de închinare la soare spe -
cifică persanilor, cunoscută lavremea respectivă în întreaga lume romană.
Contextul cultuul şi religios dincare provenea Pavel urma să influenţeze
în mod esenţial percepţia sa asupra iudaismului. Străinul se născuse-oîntr
familie ce adoptase iniţial mithraismul, dar se convertiseiudaism.
la Fiind
evrei vorbitori de limba greacă, părinţii au dat copilului lor atâtun nume
ebraic, Saul, cât şi unul grecesc, Paulos. Astăzi îl cunoaştem cu numele
de Pavel. Pavel a fost un bărbat cu un fizic robust, fiind făuritor de corturi,
dar avea unele probleme psihice. La sosirea în Ierusalim, a fost angajat de
Marele Preot saducheu din Ierusalim în funcţia de „supraveghetor", pentru
a-i ţine la distanţă pe oamenii care se opuneau religiei oficiale. Curând
a ajuns cunoscut pentru modul dur în care îi trata pe evreii aparţinând
unei secte recalcitrante, discipoli ai unui rebel executat de curând, care
prelinsese că era regele promis al iudeilor - Mesia. La un moment da t însă,
puternicul apărător al saducheilor a trecut printr-o „experienţă mistică".
Pavel trebuie să fi auzit multe despre esenianul care pretinsese că era
Mesia, cel care i-a ridicat pe morţi din mormânt, dar care avusese parte
de o moarte cruntă. Ecourilereligiei mithraice, cu care se familiarizase
în copilărie, i-au revenit lui Pavel în memorie atunci când a realizat,
dintr-odată, că acestea corespundeau cu principiile iudaismului esenian.
Doar el era capabil să înţeleagă potrivirea respectivă. Familiai dis-
ş
cipolii lui Isus nu au înţeles lucrul respectiv, dar, într
-un moment subit de
inspiraţie, Pavel a priceput că lui i se revelaseră nişte adevăruri esenţiale
şi că Dumnezeu i-a vorbit lui, doar lui.
Din descrierea experien ţei „divine" a lui Pavel, şi datorită orbirii tem
-
porare de care a suferit în timp ce se afla în drum spre Damasc, medicii
au tras concluzia că halucinaţiile au fost probabil cauzate de o criză de
epilepsie. Oricare ar fi fost motivul real, ideea care a pătruns în mintea
fabricantului de corturi s-a transformat în evenimentul care a dus la for-
marea unei noi religii: creştinismul.
Se pare că problema medicală de care suferea Pavel 1-a condus pe
acesta la convingerea că Dumnezeu I-a dezvăluit că misiunea lui Isus
era complet diferită de cea a luilacov, fratele lui Isus, sau de acelorlalţi
discipoli apropiaţi ai luiIsus, care se mai aflau încă înviaţă la acea vreme.
Acest străin a pretins că Dumnezeul evreilor îi revelase doar lui adevărul,
45
AGINTII PUTERII LUI SOLOMON
-I misiunea de a-1 face cunoscutşi celor care nu se născuseră

ai proba >il datorită faptului că oamenii care ştiau adevărul nu
at nici n acar un moment:
ind a bi evoit Dumnezeu ... Să descopere pe Fiul Său
10
|ine, per :ru ca să-I prevestesc la neamuri."
cu mar Irie că intenţiona să se facă rob tuturor, iudeu când

fucereas
;ă pefratele
lui Iac >v, iudei,lui
şi că nu care
Isus, aveaera
de pe
gând să seconducătorul
arunci supună cuiva
dorea s i reuşească prin orice mijloc ce i -ar fi fost la înde-
l că idee?morţii şi a învierii lui Isus se află în centrul religiei

cetători serioşi ştiu că aceasta e fundamentată mai degrabă
lat pe . Un reputat expert în srcinile creş tinismului a
st; ncă
Iţele lui 'avei: „Să descopere pe Fiul Său întrumine"

jident, ci rioase... ele reprezintă cu adevărat o
|dinară, pretenţie
om cu iar şi cu totul absurdă, mai ales că provine
; că Pa> antecedentele lui Pavel ... Părerea la care se
i bine J exprimă un tip de interpretare ce ar putea fi
12
descrisă drept tradiţională sau istorică."
itător al ti iceputurilor bisericii creştine a afirmat:

Iheliile i unt m ărturia unei credinţe sau pretenţii
cărei: j Isus a fost o semi -divinitate, născut prin
fea legi )r naturii şi care a învins moartea. Această
coresp nde încă cu credinţa primilor discipoli ai lui
Iniei El iu S-a revendicat în acest fel.
ele lui I ivel sunt primele documente, creştine sau
jtură, pi de
cu toa e ivitoare la srcinile creştinismului, care
ea adev s-au
acestea, ele sunt cel mai puţin utile pentru
13
rului legat de Isus."
atre Galal mi a Sfântului Apostol Pave!, 1:15-16.

|9:2-25.
}.R, The 'all ofJerusalem and the Christian Church (C ăderea leru-
f Bisericii -.reştine), S.P.C.K., 1951.
l: The O ier Side oftheStoiy (Cealaltă faţă a poveştii),Cassall, 1953.
46
Pavel şi lacov au fost în contradicţie de la bun început, cel din urmă

devenind conducătorul bisericii din Ierusalim după crucificarea fratelui
său. lacov, asemenea lui Isus, era un preot ce provenea din Familiile
Stelei şi cunoştea foarte bine învăţăturile fratelui său care se înălţase la
Ceruri. Pavel însă nu asistase la evenimentele care 1 -au implicat pe Isus
sau pe apostolii acestuia. El era un străin şi nu avea nici cea mai vagă
idee despre conceptul adevăratei misiuni a evreului Mesia. El nu ştia
nimic despre Shekinah, iar cunoştinţele lui despre Isus erau de mâna a
treia, într-un moment în care diversitatea sectelor şi a luptelor politice
interne erau la ordinea zilei în Ierusalim. Pavel era un o m care căuta să
se dedice unei cauze, iar dacă nu a găsit vreuna care să fie pe gustul său,
a pornit să „rescrie" povestea lui Isus, în aşa fel încât aceasta să slujească
obiectivelor pe care le avea.
însă Pavel nu a fost prea srcinal în construirea relatării sale fictive
despre Isus. Fiecare aspect al „noii" poveşti corespunde descrierilor pri-
vitoare la Mithra - zeitate binecunoscută în oraşul natal al lui Pavel, Tars.
Conform credinţei mithraice, Mithra s-a născut dintr-o fecioară, într -un
staul, la 25 decembrie, cu şase sute de ani înaintea lui Isus. El a murit şi a
înviat în ziua de Paşti, aşa încât să poată deveni mediator între umanitate
şi Dumnezeu în Ziua Judecăţii.
Această relatare fictivă a misiunii lui Isus, provenită de la Pavel, o
persoană care nu aparţinea poporului evreu şi care până de curând fusese
un duşman pe faţă al discipolilor lui Isus, a revoltat întreaga comunitate
bisericească din Ierusalim. A urmat o perioadă de confruntări puternice
între Pavel şi lacov, dar vicleanul făuritor de corturi era un om carismatic
şi un mai bun cunoscător al aspectelor legate de lumea romană decât la-
cov, care promova o formă pură, dar complexă, a teologiei accepta te de
evrei. Deoarece relatările lui Pavel nu au reuşit să aibă vreo influenţă în
ludeea, acesta a pornit într-o serie de călătorii îndelungate, într -o lungă
perioadă de timp, el a vizitat comunităţi dintr -o mare parte a lumii aflată
sub stăpânirea romană, dar mai ales din Asia Mică, modificând mesajul
srcinal al lui Isus şi dând naştere, în mod treptat, doctrinei creştine, des-
pre care a intuit corect că va fi mai uşor acceptată de popoare cu o sen-
sibilitate diferită de cea a evreilor. Reuşita lui consta în a le vorbi oamenilor
cărora lacov nu le încredinţase încă adevăratele secrete legate de Isus şi
de mesajul srcinal al Acestuia. Pavel pretindea că le propovăduia Evan-
ghelia celor necircumcişi- adică celor ce nu erau evrei, lăsându-1 pe lacov
să le vorbească acestora din urmă.
47
spândit o poveste despre un om divin din neamul evreilor,

a înviat şi s-a întors la Ceruri. Aceasta era, desigur, lipsită
ru evreii din ludeea, dar celelalte popoare ce se aflau subin-
'1 s-au identificat cu istoria relatat
ă de Pavel. Acest lucru -a
s
i că povestea le era familiară datorită mithraismului.
ivel a fost ucis la Roma, evangheliile selectate ulterior pen-
în Noul Testament au fost scrise înCipru, Egipt, Turcia şi
• oameni care nu călcaseră vreodată prin Ierusalim, excepţie
lelia lui loan, al cărei autor ar fi putut cunoaşte oraşul,
dat
L include descrieri exacte ale acestuia.
ea Templului
reoţii din Ierusalim lucrau la ultima etapă a noului Templu.

e acestuia erau relativ reduse,însă platforma care îl înconjura
arat gigantică. Pereţii păstraţi ai Templului Muntelui erau
pietre mari şi bine tăiate - chiar şi cele mai mici dintre
nai mult de două tone. Din loc în loc, la baza zidurilor de
ar fi în colţul de sud-vest, construcţia extrem de masivă a
area unor pietre ce âcntăreau pânăla 50 de tone. Acestea au
şiruri alternative, aliniate pe direcţiile est-vest, nord-sud,
iarte. Zidurile au fost aşezate în fundaţii adânci, pe paturi
pentru lipirea pietrelor nu s-a folosit nici mortar, niciun alt
de legătură, stabilitatea fiind asigurată de greutatea uriaşă
e uşoara reducere a fiecărui rând de pietre cu trei până la

ri.
stodă de construcţie era atât de des utilizată în vremea lui
denumită „irodiană", fiind folosită şi ca temă decorativă
lin Ierusalim, identificate ulterior ca datând din vremea res-
ţii au muncit din greu la terminarea noului templu, ei ştiau că

:
->trus în războiul profeţit, în subteranul templului se găseau
e ascunse, a căror organizare le era cunoscută doar preoţilor
i seră, deoarece acolo şi-au făurit „locurile secrete", menite
ectelor importante de care ar fi avut nevoie la venirea împă -
nezeu.
(erau că „marele război" împotriva Satanei începuse deja - la
treizeci de ani după moartea lui Cristos- în anul 66.
48
Pentru evrei, stăpânirea romană şi tirania ei ajunsese la culme în anul

64, sub conducerea proconsulului Gessius Florus. Germenii „marelui- răz
boi" prinseseră rădăcini, iar evreii erau încrezători în privinţa faptului că
Dumnezeu seva arăta pentru a-i salva şi a-i răzbuna. Anul 66 a marcat de -
butul războiului împotriva opresorilor. Conflictul a izbucnit în Cezareea
şi Ierusalim, iar până la începutul lunii noiembrie forţele romane fuseseră
alungate din Oraşul Sfânt, lăsând în urmă 600 de soldaţi morţi şi pe Marele
Preot ucis datorită bănuielilor că ar fi colaborat cu romanii.
împăratul roman Nero a fost foarte nemulţumit şi a ripostat prin -emi
terea a două ordine: distrugerea Ierusalimului şi a Templului acestuia.
Pentru a reprima revolta evreilor, Nero 1-a ales pe generalul în vârstă de
cincizeci şi şapte de ani Vespasian, care urma să primească sprijin din
partea fiului său, Titus. Generalul îşi câştigase o reputaţie extraordinară
datorită rezolvării problemelor din Britania, iarspre ludeea s-a îndreptat
cu gândul de a asedia Ierusalimul.
Până spre final, evreii au ajuns atât de aproape de câştigarea luptei
încât romanii au fost nevoiţi să facă apel la toate forţele militare pentru
a-şi asigura victoria. Romanii erau conştienţi de faptul că, dacă evreii
urmau să-şi câştige independenţa, întregul imperiu -ar s fi ridicat imediat
împotriva lor.
Comanda trupelor evreie şti i-a fost încredinţată şi lui Josef ben Matthias
(Mathitjahu). însă patrioţii evrei extremişti nu au fost mulţumiţi cu măsurile
relativ blânde, aplicate în război deacest om iubitor de pace. Masacre şi
contramasacre sângeroase s-au succedat cu o cruzime de neimaginat.
Evreii au dat dovadă de un curaj şi de o inteligenţă care au fost în
măsură să contracareze până şi cele mai surprinzătoare manevre ale -legi
unilor romane. Acestea au suferit pierderi uriaşe, dar au reuşit, în numele
măreţiei Romei, să îşi continue înaintarea, ocupând oraş după oraş.
Pentru suferinţa ce le-a fost cauzată, romanii s-au răzbunat masacrând
populaţia fiecărui oraş, fără a le da oamenilor posibilitatea de a se preda,
chiar dacă evreii ar fi optat pentru acest lucru. După primul an de luptă,
Gabara, lotapata, lafa, Tariceea, Giscala, Gamala şi Jopa deveniseră
oraşe-fantomă, iar romanii îşi redobândiseră controlul asupra Galileei,
Samariei şi ţărmului de la vest de ludeea. în cursul anului următor,
Vespasian a reuşit să recucerească toate oraşele, doar cetăţile Herodium,
Machareus, Masada şi Ierusalim nefiind încă învinse.
Esenienii continuau ăs creadă în prezicerile străvechi, conform cărora
războiul urma să fie aproape pierdut înainte ca Dumnezeu să le trimită
49
ilă, aşa că au început procesul ascunderii documentelor şi a

iportante ale Templului pe care puseseră stăpânire.
||:ă ce timpul trecea, losef ben Matthias a început să fie îngri
-
a războiului, prevăzând catastrofa care îi aştepta pe evrei.
bbat orientarea, alăturându-se romanilor, în speranţa că va pu
-
bzastrul care urma să se abată asupra poporului său. în rândul
l fost cunoscut cu numele de Josephus Flavius, iar mai târziu a
faimos istoric al evreilor.
zboiul
feţie vapărea pierdut
deveni pentru
realitate. evrei, aceştia
Romanii au început
şi-au abătut să spere
puţin atenţia de că
'existau zvonuri că Roma se confrunta cu probleme. Legiunile
aniole, alături de gărzile pretoriene, se răsculaseră împotriva
l'Nero, forţându-1 să plece din capitala imperiului. Senatul-a1
jîmpărat inamic public, iar acesta s-a sinucis în ziua de 9 iunie
. confruntărilor în războiul cu evreii-ai permis lui Vespasian

ta la Roma, unde adevenit împărat, lăsându -1 în ludeea pe fiul
Jerioada de acalmie a fost de scurtă durată, căci Titusa pornit
6ra Ierusalimului în primăvara anului 70.
aoment, Oraşul Sfânt era plin deoameni, datorită sărbătorilor
l când Titus a blocat accesul la resursele de apă şihrană, masele
aflate sub asediu au suferit cumplit. Cei care au încercat să se
l fost crucificaţi în faţa zidurilor, spre a servi drept exemplu
orni scrierilor lui Josephus, foametea a fost atât de cruntă încât,
;mt dat, o mamă a mâncat din carnea propriului ei prunc.
dorea distrugerea Templului,şi a promis să-i cruţe pe evrei
l care aceştia nu ar mai fi opus rezistenţă. Josephus a fost trimis
jpcerca să-şi convingă poporul să capituleze - dar evreii au
Brand în intervenţia lui Dumnezeu în favoarea marii lor cauze.
tanţii evrei loan din Giscala şi Simon Ben Giora au luptat cu
bere, atrăgând duşmanii în strâmtori: atunci când zidurile erau
pdatorii erau forţaţi să intre în mici cotloane, unde puteau fi
jfişi imediat. Cu toate acestea, înaintarea numeroaselor armate
la putut fi stopată, iar multe clădiri au fost incendiate, în ziua de
Io august 70, până şi Templul a fost cuprins deflăcări.
Ia zi, evreii nu au mai adus niciodată jertfe Dumnezeului lor.
Lipte crâncene, întregul oraş a căzut în luna septembrie a anu -
|şul Sfânt a fost ocupat şi incendiat, iar Legiunea a X-a şi-a
50
organizat tabăra pe locul fostului templu, care a fost făcut una cu pământul.
Romanii au ucis cu sabia fiecare bărbat, femeie sau copil care-a leieşit în
cale. Josephus a menţionat faptul că, din cele două milioane şi jumătate
de oameni adunaţi în oraş cuocazia sărbătorii Paştelui, un milion au pierit
în timpul asediului, iar 347.000 -au
şi pierdut viaţa în alte părţi. Dintre cei
rămaşi, 97.000 au fost luaţi încaptivitate, iar 11.000 au murit de foame.
Totuşi Josephus ne mai spune că, şi după ce templul a fost distrus,
labirintul subteran de tuneluri a fost folositdrept loc de ascunzătoare de
mulţi dintre luptătorii evrei:
Acest Simon (ben Giora) a locuit în oraşul de la suprafaţă în
timpul asediului; dar atunci cândarmata romană a pătruns
în interiorul zidurilor cetăţii, jefuind întregul oraş, el, alături
de cei mai credincioşi prieteni şi de câţiva cioplitori în piatră,
care au luat cu ei uneltele necesare meşteşugului lor şi suficien -
te provizii pentru mai multe zile,a coborât într-unul dintre
pasajele secrete.
Apoi Josephus spune ăc Simon şi tovarăşii săi au apărut pe neaşteptate în

mijlocul taberei romane, aflată chiar pe loculfostului templu:
Simon... şi-a îmbrăcat haina albă, peste care -a şi legat o man-

ta roşie şi a ieşit din pământ chiar în mijlocul lor,exact în
locul în care odinioară se ridicase templul. Spectatorii, luaţi
prin surprindere la început, aurămas nemişcaţi; apoi, însă,
s-au apropiat de el şi 1-au întrebat cine era ... Apariţia Iui
Simon din subteran a dus, printre altele, la descoperirea
14
mai
multor rebeli în pasajele subterane, în timpul acelor zile.
Simon îmbrăcase veşmântul alb al esenienilor şi se acoperise cu mantaua

purpurie, emblema regilor. Haina albă şi mantaua purpurie fuseseră cu
siguranţă pregătite dinaint e deoarece, chiar şi î n acel moment, Simon şi
cei care îl urmau mai nădăjduiau în intervenţia lui Dumnezeu pentru a
transforma o înfrângere grea într-o victorie a Fiilor Luminii.
Simon s-a înşelat, însă nici el, nici vreunul dintre oamenii lui nu le-au
dat romanilor indicaţii despre minunile ascunse în adânc, în pasajele se-
crete de sub Muntele Templului.
14 Aceste dou
ă citate au fost preluate Războiul
din evreiesc.
51
j 66 şi 70 d.C., o mare parte din populaţia evreiască a fost

abie, însă Noul Testament nu face nicio aluzie la dispariţia
|re au formatînsăşi baza creştinismului, mulţi dintre aceştia
lla botezul, predicileşi crucificarea lui Isus. Suntem de păre
-
de omisiune, exceptând probabil pasajul din Evanghelia
i 1:20, unde se face referire la aceste evenimente în forma
•făcute de Isus, demonstrează faptul că noile evanghelii ale
Ii nu au nicio legătură cu evreii şi căutarea acelui Mesia pe
au. Iar făuritorul de corturi din Tars a creat dintr
-o nălucire o
Iţă a unei vechi religii bazate pe misterii, dând naştere până
i dintre cele mai ăspândite
r religii din lume.
din afara Israelului care au aflat ciudatele interpretări ale
Irivinţa vieţii şi morţii lui Isus au fost libere să răspândească
l povestea inventată, pentru că mai rămăseseră puţini oameni
au adevărul. Străinii 1 -au adoptat pe „Mesia din neamul
; propriul lor Mântuitor, dar nu au s- considerat o sectă evre
-
acces la o versiune trunchiat ă a poveştii Fiilor Luminii, ei au
poporului evreu, mergând până la a-1 face, în mod eronat,
• uciderea propriului lor Mesia, urmaş al regelui David.
lecţii Familiilor Stelei muriseră. Mulţi dintre

ei se refugiaseră
câţiva au rămas în ludeea, în speranţa că ar putea izbucni
|i. La mai puţin de jumătate de secol după ră zboiul dintre
, ianul 132înd.C.,
să iasă lumeunsub
altchipul
membrului al Familiilor
Mesia. Numele Stelei credea
lui era că
Simon
: a preluat titlul deBar Kohba - „Fiul Stelei".
fee asigura că armata lui era formată doar din cei mai neîn -
pri, Fiul Stelei a hotărât că doar aceia care îşi vor smulge
mâna dreaptă muşcându-1 pot fi consideraţi demni de a fi
iurile armatei sale. 200.000 de oameni au trecut acest test.
s-a renunţat la această probă, iar la încheierea recrutărilor
j/ea o armată enormă, formată din 580.000 de luptători neîn-
nou mesia şi-a început atacurile prin ocuparea, rând pe
ne din ţară, a unor fortăreţe şi oraşe, până când a reuşit să
: întreaga Palestina pentru evrei şi Dumnezeul lor.
roman Hadrian a ripostat prin trimiterea celui mai bun
52
general al său, lulius Severus, tocmai din Britania. Au fost adunate do -

uăsprezece legiuni din Egipt, Britania, Siria şi alte regiuni, care erau gata
să ia parte la bătălie. Datorită numărului mare de insurgenţi evrei, în loc
să pornească la un război deschis, Severus a asediat fiecare fortăreaţă,
blocând sursele de hrană, până când forţele evreilor au slăbit. Doar în
momentul în care a atacat punctele centrale s- a angajat la un război direct.
Romanii au demolat toate cele 50 de fortăreţe ale evreilor şi 985 de sate.
însă şi ei au suferit pierderi importante, iar Hadrian nu a trimis Senatului
obişnuitul său salut „Eu şi armatele suntem bine".
în final, Bar Kohba s-a retras într- o zonă fortificată din Ierusalim,
numită Betar, care era considerată impenetrabilă, însă şi aceasta a căzut.
O jumătate de milion de evrei au murit pe câmpul de luptă. Restul
au fost vânduţi ca sclavi, s-au ascuns în peşteri sau au fugit în alte ţări.
Existenţa poporului evreu pe teritoriul său ancestral se încheiase.
Hadrian a reconstruit Ierusalimul, închinându-1 planetei Jupiter, nu-
mindu-1 Aelia Capitolina. Evreilor le-a fost interzisă apropierea de oraş.
însă Biserica Ierusalimului nu pierise. Unnumăr restrâns, dar important,
de discipoli ai lui loan, Isus şi lacov supravieţuiseră. Comunitatea numită
în mod obişnuit a ebioniţilor (de la ebraicul Ebyonim, adică „cei săraci")
şi-a continuat existenţa în provincia romană ludeea (o regiune mai extinsă
decât ludeea, care fusese concentrată în jurul Ierusalimului), în timpul
primelor secole d.C.
Din punct de vedere teologic ebioni ţii au fost în conflict cu creştinii
lui Pavel şi cu gnosticii, chiar înainte de distrugerea Ierusalimului. Mai
mulţi cercetători moderni, printre care Hyam Maccoby, Robert Graves,
Hugh Schonfield şi Keith Akers sunt de părere că ebioniţii au respins
învăţăturile lui Pavel din Tars şi le-au păstrat pe cele transmise de loan,
Isus şi lacov cel Drept.
Departe de tulburările de pe Pământul Sfânt, preoţii Familiilor Stelei
şi-au continuat existenţa. Ei trebuiau să aştepte momentul potrivit pentru
continuarea misiunii sfinte şi pentru aşezarea bazelor noii ordini a lumii lui
Dumnezeu, în secolele care au urmat, puterea Romei imperiale a început
să scadă, însă cultul făuritorului de corturi a devenit tot mai puternic.
Familiile Stelei aveau de luptat acum cu puternica religie a creştinilor.
53
iL3
:ru salvarea
imperiu
Hm Tars a fost cea mai important ă personalitate din istoria creş

-
|imci înseamnă că locul al doilea ar trebui săfie ocupat de un
roman, numit Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus
nai ales sub numele de Constantin I.
|in s-a născut la Naissus (azi Niş, în Serbia), în 27 februarie
iu, Constantius Chlorus, era general în armata romană, iar
ena, era fiica unui hangiu care s-a ăturat
al armatei.
)5, Constantius a fostnumit cezar al Occidentului, dar a murit
hor, la 25 iulie, la Eboracum (York), în Britania, unde purta
| triburile picţilor din Scoţia. Fiul său Constantin, în vârstă de
itru dememoriei
loiale ani, se afla
ângă
l răposat
celui patul de
1 moarte
-au al tatălui
proclamat săuRelaţiile
împărat. în ziua în
lantin şi celălalt împărat, Licinius, au devenit conrlictuale şi
|st ucis în anul 324. Noul împărat al ambelor părţi (de est şi de
periului Roman a demarat numeroase reforme administrative
Inclusiv restructurarea armateişi separarea responsabilităţilor
ivile, o modificare conceputănîspecial pentru a reduce posi-
|ducătorilor militari de a acapara puterea. Noul guvern cen-
-yndus direct de Constantinşi consiliul acestuia, cunoscut sub
le sacrum consistorium.
54
PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU
Constantin şi religia
După ce a realizat schimbări majore în privinţa funcţionării administraţiei

civile şi a celei militare, Constantin şi-a îndreptat atenţia asupra proble-
melor religioase, cu scopul de a crea o stabilitate cât mai mare în rândul
cetăţenilor pe care îi conducea. Constantin era adeptul unui cult solar, bazat
pe venerarea unui Deus Sol Invictus („Zeul Soarelui Invincibil"), numit
mai simplu Sol Invictus— o religie care era fie strâns legată, fie identică
mithraismului. Această religie fusese introdusă de împăratul Aurelian
ca principală religie oficială a Imperiului, în vremea în care -a născut
s
Constantin. Aurelian inaugurase templul închinat zeului Sol Invictus la
Roma în ziua de 25 decembrie a anului 274, în cadrul unui festival numit
Dies Natalis Solis Jnvicti sau „Naşterea Soarelui Invincibil".
La 7 martie 321, Constantin adecretat că ziua de duminică(Dies Soli
pentru romani) urma să fie zi de odihnă, în cinstea zeului Soare. El a
afirmat:
„în sfânta zi a S oarelui, magistraţii şi locuitorii oraşelor să

se odihnească, iar atelierele să fie închise. Spre deosebire de
aceştia, agricultorii îşi pot continua munca, deoarece uneori
nu toate zilele sunt potrivite pentru strângerea cerealelor sau
plantarea viilor; ca să nu se piardă momentul potrivit pentru
astfel de activităţi, iar darurile cerului să sepiardă."
Fără îndoială, cultul lui Sol Invictus şi religia bazată pe misterii a lui Mithra
erau foarte arăspândite
Constantin pe teritoriul
ajuns la putere, Imperiului
deşi acestea nuerauRoman la vremea
singurele. în care
Creştinismul
prospera alături de ele, chiar dacă nu într-o formă organizată. Existau
diferite variante, născute în urma activităţii misionare a lui Pavel, şi se
aflau în circulaţie numeroase „evanghelii" şi alte texte religioase.
Putem fi siguri că Familiile Stelei au continuat să fie active întimpul
acestei perioade, nu doar în interiorul şi în împrejurimile Ierusalimului, ci
şi mult mai departe, spre vest.Investigaţiile de ordin istoric şi arheologic
cu privire la trecutulîndepărtat al Franţei şi Marii Britanii au
indicat faptul
că, de foarte devreme, creştinismul a fost prezent şi înaceste locuri, însă
forma acestuia era foarte diferită demodelul propovăduit de Pavel. După
cum vom vedea în cele ce urmează, dezvoltarea creştinismuluiculdean
în extremitatea celtică a Europei a oferit un adăpost sigur preoţilor din
55
iei, în provincii care erau atât de îndepărtate încât nu puteau

itrolate de episcopiile care se dezvoltau mult mai la est.
1
creştinilor a luat sfârşit în mod oficial în anul 313, când
j n, cât şi partenerul său la conducerea imperiului, Licinius,
ureună Edictul de la Milano, prin care creştinismul devenea
.ta în Imperiul Roman. Faptul că Elena, mama lui Constantin,
avut probabil o influenţă considerabilă.
;t în general tolerantă în privinţa diverselor credinţe adoptate
săi cetăţeni. Primii conducători romani nu numai că au ac -
fiecărui individ de a practica religia pe care o dorea, ci şi
iţi locale aduse la Roma din regiunile îndepărtate, pe care
panteonul lor. In ce-i priveşte însă pe împăraţii secolelor
au ar fi reacţionat în mod diferit în privinţa creştinismului
i :estuia nu ar fi negat posibilitatea caîmpăraţii înşişi să fie
dacă ar fi acceptat că oamenii trebuiau să se supună mai
conducătorilor acesteia. Sunt bine cunoscute cuvintele prin
liniat diferenţa dintre Dumnezeu şi împăraţii lumeşti: „Daţi
ce este al lui Dumnezeu,şi cezarului ce este al cezarului".
ilţi creştini ar fi dorit să trăiască în pace şi respectând legile,
in secolele I-III d.C. au fost cuprin şi de indignare la refuzul
1
accepta prerogativele divine sau autoritatea supremă. Zeci,
e mii de creştini au muritîn închisorile imperiului, sau au
în amfiteatre sau la margini de drum -mulţi dintre aceştia
ăţăturile evreului Isus, despre care nu ştiau aproape nimic,
as care aînviat din morţi, imaginat de Pavel din Tars.
a fost un om pragmatic, indiferent la religiile care erau
tre supuşii săi, dar ţinea la conformitate. El a intuit capaci-
mlui de a se transforma într-o religie stabilă şi universală,
ntrolată de la Roma. El mai ştia şi că acel lucru nu se putea
vreme cât exista o largă varietate de credinţe diferite, chiar
or ce credeau că omul Isus era totodată şiDumnezeu.
|a unei credinţe: Sinodul de la Niceea
suşi Constantin a prezidat primul sinod ecumenic al bisericii

Niceea (oraşul Iznik din Turcia de astăzi), care reprezenta
adunare a episcopilor şiliderilor Bisericii de până atunci.
56
Episcopii din Europa, Africa de Nordşi Asia care s-au întâlnit la Ni-
ceea, urmau să aibă o influenţă majoră asupra dezvoltării unui cult religios
cu o vechime de doar treisecole, în această perioadă de timp relativ scurtă,
creştinismul a învăţat să se adapteze circumstanţelor care predominau şi
să păstreze elemente „locale" în multe dintreregiunile geografice unde
prinsese rădăcini, în unele regiuni, la Roma de exemplu, noua religie
adoptase elemente specific „latine", deoarece interpretarea promovată de
Pavel prin prisma influenţelor mithraice -sa potrivit foarte bine credinţei
legate de Sol
Astfel, nuInvictus.
numai că duminica (ziua Soarelui) aînlocuit pentru creştini
ziua Sabatului, ci a fost admisă şi reprezentarea lui Isus şi a diverşilor sfinţi
cu un soare strălucitor deasupra capului, ca semn alsfinţeniei. Imaginea
acestui soare a devenit pentru creştini o „aură". Primele reprezentări ale
lui Isus se aseamănă cu zeul Soare al grecilor, Helios, care îşi mâna carul
de aur pe cer în fiecare zi. Helios era echivalentul direct al zeului roman
Sol, în jurul căreia se dezvoltase cultul lui Sol Invictus.
Sarcina principală a lui Constantin a fostaceea de a decide care do-
cumente să intre în alcătuirea „Cărţii Sfinte" a noii religii romane, care
urma să fie numită pe scurt „Biblia" - cuvânt care în limba greacă înseamnă
„cărţi". Deoarece existau atât de multe variante, o parte dintre acestea au
trebuit să fie complet eliminate, iar materialul din evangheliile rămase tre
-
buia să fie prelucrat cu mare atenţie. De exemplu, Evanghelia după Filip,
care fusese acceptată de grupurile gnosticilor până la acel moment, a fost
respinsă, la fel cum -as întâmplat şi cu gnosticismul, din cauza ereziilor de
care era învinuit. Evanghelia după Filip cuprinde un pasaj remarcabil, în
care discipolii se plâng de faptul că Isus pare să o prefere pe Măria Mag -
dalena, sugerându-se că aceasta -iar fi fost soţie.
Evanghelia ebioniţilor, cunoscută în rândurile Familiilor Stelei, moşte -
nitoare ale credinţei şi ideilor regelui Solomon, a fost o altă scriere respinsă,
învăţatul din secolulIV, Epifanie, a descris această carte, despre care a pretins
că ar fi fost o versiune „falsificată şi mutilată" a Evangheliei după Matei,
excluzând datele privitoare la naşterea lui Isus şi la momentul învierii.
Cu toate acestea, Familiile Stelei, formate din preo ţi evrei ereditari,
şi care făcuseră parte din adevărata Biserică Ebionităa Ierusalimului,
ştiau că Isus fusese un mare învăţător- însă nu la fel de important ca
fondatorul „Căii": loan Botezătorul. Ei considerau că la conducerea -bise
ricii din Ierusalim s-au succedat loan, Isus şi apoi lacov, şi respingeau
toate elementele mithraice care fuseseră adăugate vieţii lui Isus. Aşa că
57
Ic i aşa-numita „falsificare" a adevărului, cuprinsă în scrierile

reprezinte de fapt o primă versiune a Evangheliilor, care îi
>tanţă lui loan Botezătorul şi nuincludeau pasajele fictive
ultul mithraic străin, adăugate de Pavel. Este posibil ca
oă Matei- considerată de cercetători drept cea mai evreiască
:liile creştine- să fi fost mult modificată prin includerea
care Matei nu le-a csris niciodată.
m foarte cunoscut de mul ţi dintre creştinii din acele vremuri,
creştinii din Ierusalim, Cartea lui Enoh.Aceasta a stat
ilor străvechi pe care seera
bazau Familiile Stelei. Şi Cartea
t respinsă din versiunea oficialăa Bibliei, iar exemplarele
st distruse.
Q cincisprezece cărţi au fost fie modificate, fie distruse de
Je episcopii care au realizat Noul Testament în forma pe
cern astăzi. Fiecare carte inclusă a devenit o „evanghelie
cele care au fost respinse au fostdenumite „eretice".
•ezintă momentul unei întâlniri mai mult sau mai puţin des-
astantin şi episcopi, deşi eposibil ca multe dintre deciziile
>are la direcţia pe care creştinismul trebuia să o urmeze,
au
, -aţele uşilor închise. Forma finală a canonului creştin a fost
i.i Niceea, cât şi în anii imediat următori,
la Niceea, sprijinit de romani şi influenţat deideile lui Pa-
linimalizeze rolul lui lacov, fratele lui Isus, şisă exagereze
istolului Simon Petru. Secretarii lui Constantin au ajuns la
; dntr-o editare judicioas ă, se va putea stabili o succesiune de
onducerea Bisericii, bazată pe cuvintele ambigue ale lui Isus,
nai mult ca sigur o adăugare ulterioară la Evanghelia după
astă piatră voi zidi Biserica mea" (Matei, 16:18). Se pretinde
orit în final la Roma, unde a devenit supraveghetor (episcop)
acolo şi, în cele din urmă, primul papă. Prin acest mijloc,
••ei primeau mandatul de la însuşi Isus, şi astfel dreptul lor
Bisericii creştine putea fi privit drept incontestabil, în
plus,
> voriza Roma, ceea ce corespundea inten ţiei lui Constantin.
-sta un lucru care ar fi putut pune sub semnul întrebării
ei de a-şi exercita puterea şi controlul asupra credincioşilor:
misă de adevăraţii descendenţi ai lui Isus. Esigur faptul că
; ;aţilor de la Niceea nu erau intenţionat lipsite de onestitate,
/emea respectivă nu exista conceptul de „adevăr" absolut
58
- adevărul era acceptat în funcţie de nevoile de ordinpolitic. Dovezile şi

documentele pe care s-au bazat acei oameni sugerau cu fermitate că Isus
fusese căsătorit şi avusese copii- dar o astfel de situaţie ar fi făcut ca
descendenţii lui Petru să devină complet lipsiţi de importanţă, deoarece
urmaşii pe linie de sânge ailui Mesia ar fi contrazis pretenţiile Romei în
privinţa deţinerii întâietăţii. Drept urmare, Evanghelia după Filip a fost
respinsă, la fel ca şi alte documente sau pasaje care făceau referire la
faptul că Isus ar fi putut avea o familie şi copii.
Ritualurile mithraice
în ciuda interesului faţă de rezolvarea problemelor legate de creştinism,

nu e certă convertirea lui Constantin la această religie- conform tradiţiei,
el a fost botezat pe patul de moarte, la 22 mai 337, însă poate fi vorba doar
de o legendă care aizvorât în mijlocul unei biserici ce îşidatora puterea
intervenţiei acestuia. O privire mai atentă asupra vieţii împăratului de
dinainte şi de după momentul Niceea demonstrează faptul că el a continuat
să practice varianta „Sol Invictus" a mithraismului, pe care o adoptase în
tinereţe. Chiar şi după Sinodul de la Niceea, Constantin -a şi menţinut
titlul tradiţional dePontifex Maximus, deoarece marele preot al lui Apollo
şi banii lui au continuat să fie închinaţi vechii religii:SOLI INVICTO
COMIŢI, „Invincibilului Soare, Ce stă alături de împărat".
Zeul Mithra provine din zoroastrism, o veche religie a persanilor, a
căror zeitate supremă a fost Ahura Mazda. Cu trecerea vremii, a început să
se creadă că Mithra era egal zeităţii supreme. Povestea vieţii lui Mithra era
cunoscută cu secole înainte de naşterea lui Isus. Despre acesta se spunea
că s-a născut într-o peşteră, din mamă fecioară, în ziua de 25 decembrie, şi
că păstorii au venit să se închine la naşterea sa. Acestei zeităţi i se atribuia
puterea de a salva suflete şi se spunea că fusese ucisă la momentul din an
în care astăzi se sărbătoresc Pastele, iar după trei zile aînviat din moarte.
Prin intermediul cultului închinat luiSol Invictus, mithraismul s-a
contopit aproape în totalitate cu creştinismul, inclusiv în privinţa idealurilor
cu privire la smerenie şi dragostea frăţească, botez, împărtăşanie , utiliza-
rea apei sfinţite şi credinţa în nemurirea sufletului, Ziua de Apoi şi
înviere. Mithraiştii credeau de asemenea în viaţa veşnică şi în Rai, ca şi în
chinurile îndurate de păcătoşi după moarte. Multe dintre aceste credinţe şi
ritualuri erau specifice mithraismului şi nu au fost afirmate oficial ca parte
a credinţei creştine decât în secolul al IV-lea.
59
, AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON
î1 î niciun dubiu în privinţa faptului că marele ideal al lui

t unirea minţilor şi sufletelor supuşilor săi prin amalgamarea
Iţe credinţe şi practici cu putinţă într -o religie unică, fapt
ă apoi un merit al imperiului. El a avut str ălucita intuiţie
lui Jupiter din Roma, druizii din vestul îndepărtat sau o
i: se închina la Isis, Demetra sau Mithra vor accepta în cele
1
ui lui Isus, datorită faptului că anumite aspecte ale acestuia
i imiliare. Lui Mithra oamenii nu i se închinau atât de deschis,
stradă, ca lui Isus. Dimpotrivă, pentru a deveni un adept
Mithra, un aspirant trebuia să devină mai întâi familiar cu
: uitaţi de adorare, toate acestea secrete. Mithraismul a fost
: itâi doar de soldaţii romani şi de lucrătorii din administraţie,
i a la această religie a dobândit un caracter marţial pronunţat,
ie lui Mithra aveau acces doar bărbaţii, femeile neavând
re în ceremoniile ce aveau loc acolo. Mithraismul a avut
\e în comun cu celelalte religii bazate pe misterii, care erau
teritoriul întregului imperiu, dar, la fel ca acestea, nu putea
t unealtă politică.
ichinate Iui Mithra erau mici, adesea subterane sau construite
>ă se asemene unor peşteri. Ele puteau fi întâlnite pretutindeni
ia, până în îndepărtata Britanic, însă doar recent a început să
i i olul acestor structuri mici, dreptunghiulare. Templele mithra-
i ari de scaune de-a lungul a două părţi, partea centrală şi cea
lisate libere, deoarece acolo erau oficiate ceremoniiţin puînţe-
. mithraice care au fost scoase la iveal ă în urma excavaţiilor
că în ele puteau să încapă cel mult 40 de oameni.
; ;ut faptul că existau diverse „grade" de iniţiere înmithraism.
robabilîn număr de şapte, prin raportare la corpurile cereşti
cea vreme: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter
ta iniţiaţi în primul grad al acestei religii, aspiranţilor li se
parte la ceremoniile de bază, însă cei care oficiau erau aleşi
or ce primiseră învăţătura necesară parcurgerii tuturor celor
singura parte din ceremonial despre careştim câte ceva este
a acţiunii lui Mithra de a ucide un bou sacru, dar chiar şi
ia! ciudat rămâne în esenţă un mister.
îl a fost o religie la care participau exclusiv bărbaţii, însă
•spondent dedicat femeilor, format în jurul zeiţei frigiene
:ută credincioşilor ei drept „Maica Domnului". Preoţii lui
60
Mitra erau numiţi „taţi", iar preotesele Cybelei erau „mame". Faptul că
cei care au dat formă cultului romanizat al lui Isus sunt cunoscuţi drept
„Părinţi ai Bisericii" nu mai pare deloc surprinzător. Până în ziua de astăzi,
preoţii romano-catolici se adresează unul altuia cu apelativul „părinte".
După botezarea şi iniţierea în misteriile lui Mithra, novicelui i se mar -
ca fruntea cu semnul crucii, pe linia ecuatorului eliptic şi a celui ceresc.
Mithraiştii mai aveau o sărbătoare a dragostei, în cadrul căreia se aduceau
bucăţi de pâine decorate cu cruci şi vin - trupul şi sângele lui Mitra.
Pe măsură ce vremea trecea, momentul trecerii de la denumirea de
mithraism la cea de creştinism, realizată de Constantin, a fost aproape uitat,
însă lipsa de or iginalitate în privinţa principalelor aspecte ale biografiei
lui Isus a determinat autorităţile Bisericii să semneze o bulă papală (decret
papal) pentru a explica acest lucru. Conform acestei bule, povestea despre
Isus era cea srcinală, însă diavolul 1-a aşezat prin vicleşug pe Mithra mai
în urmă în decursul istoriei decât ar fi trebuit să fie, special pentru a cauza
necazuri şi a-i face nesiguri pe adevăraţii creştini! Desigur, aceste idei nu
au sens şi este o realitate faptul că naşterea într-o iesle, din mamă fecioară,
crucificarea şi învierea după trei zile - şi o mulţime de alte tradiţii şi cre-
dinţe asociate cu viaţa lui Cristos - au apărut mai întâi în cadrul religiei
mithraice şi au fost ataşate ulterior mitului lui Isus.
\
Triumful bisericii romane
în decurs a numai câteva luni, Constantin şi-a atins toate scopurile pro-
puse. El spera cu siguranţă că religia creştină se va răspândi mult mai
departe în lumea cunoscută, dar a decis mutarea centrului creştinătăţii din
Palestina, unde cultul a început săse dezvolte, la Roma. Din acel moment,
orice persoană care dorea îndrumare şireglementări trebuia să ceară
aprobarea Bisericii din Roma, oraşul care eraîn acelaşi timp şi centrul
administraţiei civile şilegale. Astfel Constantin urmărea reabilitarea
importanţei şi relevanţei Romei, cât şi asigurarea de noi puncte de sprijin
pentru imperiul confruntat cu probleme.
Este foarte probabil ca unii dintre participan
ţii la Sinodul de la Niceea
să fi fost în legătură cu Biserica Ierusalimului, dar era vorba de oameni
care învăţaseră să tacă. Adevărata natură a vieţii şi misiunii lui Isus
reprezenta un blestem pentru Roma, fiind atât de mult pusă în legătură cu
revoltele constante ale iudeilor şi cu distrugerea, în final, a ţării acestora
de către legiunile romane, încât menţionarea -eichiar la o distanţă de trei
61
fi atras fără îndoială moartea celor care ar fi făcut acest lucru.

iliilor Stelei au înţeles curând că trebuiau să fie atât răbdători,
ioşi, dacă doreau ca Noul Ierusalim să se mai devină vreodată
i erau conştienţi de faptul că forma romană a creştinismului
de ostilă pe cât le era imperiul însuşi. Influenţa familiilor era
Iar, aşa cum urma să se întâmple în numeroasele secole ce au
scunsă şi subtilă în mod deliberat.
Kminin
ui Sinodului de la Niceea, creştinii se închinau deja Sfintei

ttoscută nouă astăzi ca fiind formată din Tatăl, Fiul şi Duhul,
l, Sfânt, încă de la începuturi, creştinismul a fost mult influenţat
si de limba greacă, care era un fel de lingua franca în partea
(imperiului Roman. Celei de-a treia părţi componente a Treimii,
îiserica să adopte în cele din urmă termenul „Spiritul Sfânt",
adesea Sophia, un substantiv feminin grecesc, care înseamnă
jţelepciune. Acest concept străvechi poate fi întâlnit în Vechiul
şi a reprezentat un element central al gândirii gnostice,
i se închinau lui Mithra au acceptat un lucru pe ca re primii
u considerat firesc şi care era evident pentru familiile Stelei
tea fi vorba de vreun Tată sau un Fiu în absenţa unei Soţii şi a
;. Nu există nimic special în legătură cu acest lucru care era o
rtantă a altor religii bazate pe misterii, care s-au răspândit în
ioadă cu mithraismul şi creştinismul. Printre acestea, cea mai
dintre cele care au înflorit în perioada creştinismului timpuriu
sntată de misteriile zeiţei Demetra, o sărbătoare ce avea loc în
S ecare an.
a, care înseamnă pur şi simplu „Mama Glie", era o
zeitate
erată în cea mai mare partea a Europei şi a Asiei încă din
. funcţie de zonă, este posibil ca „Marii Zeiţe" să i se fi asociat
ie. Nu există niciun dubiu asupra faptului că aceasta a ocupat
Linte în viaţa oamenilor timp de mii de ani. Venerarea ei s-a
din Europa spre Creta minoică şi spre ţărmurile Canaanului,
Ht îmbrăţişată cu entuziasm, în special de fenicieni. Ea le-a fost
strămoşilor evreilor, care au păstrat în memorie ideea „unirii
||tre principiul masculin şi cel feminin, care avea loc, aşa cum se
lomentul apariţiei „stelei" Shekinah.
62
Până la momentul în care Demetra a devenit o zeitate proeminentă,

perioadă pe care o numim acum „clasică" în istoria Greciei (începând cu
anul 500 î.C.), conceptul Marii Zeiţe era deja cunoscut de mii de ani, iar
cultul Demetrei a ajuns să reflecte o mare parte din elementele esenţiale
ale venerării zeiţei. O poveste răspândită relata că Demetra ar fi fost zeiţa
vegetaţiei şi ar fi acordat o atenţie deosebită umanităţii. Ea avusese o fiică,
Persefona, care a fost răpită de Hades, zeul lumii subterane. Furioasă,
Demetra s-a adresat fratelui lui Hades, Zeus, regele zeilor, pentru a cere
eliberarea fiicei sale. Zeus a fost de acord să intervină, dar a anunţat că
Persefona nu putea părăsi lumea subterană decât îndeplinind condiţia de
a nu mânca nimic în perioada întemniţării sale acolo. In cele din urmă a
reieşit că fiica Demetrei a fost păcălită să mănânce un sâmbure de rodie,
iar Zeus a hotărât ca din acel moment Persefona să petreacă o treime din
an în Hades şi celelalte două treimi alături de mama sa.
Se spunea că Demetra a fost şi continuă să fie atât de îndurerată de
faptul că fiica ei stă închisă o treime di n an în lumea subpămâ nteană,
încât opreşte creşterea întregii vegetaţii. Astfel explicau grecii prezenţa
iernii. Aceasta este probabil o variantă a unui mit care a circulat în Creta
minoică şi, cu siguranţă, într -o mare parte a lumii antice mediteraneene.
în plus, Demetra era asociată cu un alt personaj, care îi apare ca soţ în
unele povestiri, ori ca fiu în altele. Numele acestuia era Dionysos, şi a fost
una dintre cele mai cunoscute zeităţi ale grecilor. Era în primul rând un
zeu al vegetaţiei, dar în special al viţei-de-vie şi vinului. Legendele despre
Dionysos relatează cum acesta a fost atacat de tâlhari, care 1-au omorât,
iar apoi i-au prăjit şi i-au mâncat carnea. Prin intervenţia zeiţei Demetra,
corpul lui a fost readus la viaţă, iar episodul a deveni t un eveniment ciclic,
sărbătorit în fiecare an.
Venerarea zeiţei Demetra se făcea de două ori pe an, în apropiere de
Atena. Sărbătorile celebrate acolo au ajuns să fie cunoscute sub numele
de „Misteriile zeiţei Demetra", deoarece nicio relatare exactă a acestor
ritualuri nu este cunoscută. Acest fapt reprezintă un semn al respectului
pe care oamenii îl aveau p entru aceste ceremonii şi veneraţia pe care
o inspirau, în plus, secretele trebuiau să fie păstrate de cei iniţiaţi, sub
ameninţarea pedepsei cu moar tea.
Mai spre sud, în Egipt, a existat şi o altă versiune a zeiţei -mame.
Numele ei era Isis şi era faimoasă nu doar în Egipt, ci şi în întreaga lume
romană şi chiar dincolo de aceasta.
Isis a fost percepută iniţial ca o zeitate lunară, iar prezenţa ei în religia
63
;te atât de veche încât se pare că a existat încă de la apariţia

te pe malurile Nilului. In mitologia egipteană, ea era consi-
ui Osiris, cel mai iubit zeu al egiptenilor, care era un zeu al
al vieţii de apoi. Osiris a domnit iniţial pe pământ, până în
care a fost înşelat de un alt zeu, Set, care a contribuit la
i Osiris într-un sarcofag pecetluit, lăsat să plutească pe Nil.
arte îndurerată, şi a început să -şi caute soţul cu stăruinţă.
îs la mal în îndepărtatul Biblos, şi s -a oprit într- o tufă de
: ulterior a devenit un copac, cu sarcofagul închis în trunchiul
liblosului a admirat atât de mult copacul încât 1-a transformat
de susţinere pentru palatul său. Până la urmă Isis a găsit
şi-a eliberat soţul.
icestea, Set nu s-a liniştit. Când Isis a fost plecată, el a făcut
Osiris să fie tăiat în paisprezece părţi, pe care le-a răspândit
tne. Isis a călătorit îndelung, adunând bucăţile şi reconstruind
mă trupul lui Osiris. Apoi, cu ajutorul magiei, i-a redat viaţa
mit timp cât să conceapă un fiu, pe Horus. Cu toate acestea,
; spun că Isis a găsit toate părţile corpului soţul ui său, cu
sului şi, pentru a-1 concepe pe Horus, a confecţionat un falus
îlbine. Osiris a pătruns apoi în Duat, lumea subpământeană,
j ă de viaţa tuturor celor care îl veneraseră pe el şi pe soţia sa.
eva elemente comune în legendele despre Isis şi Demetra. In
i există o oarecare ambiguitate în privinţa relaţiei între zeiţă
i zeul este soţul zeiţei, în alte relatări îi este fiu. în amândouă
, trupul zeului este tăiat în bucăţi şi apoi reconstituit de zeiţă,
icio îndoială de ce există astfel de poveşti. Osiris şi Dionysos
;u un zeu cunoscut din vremuri străvechi şi denumit „Zeul
timp ce Marea Zeiţă este eternă şi reprezintă forţele naturii,
•r se naşte în fiecare an, asemenea cerealelor care cresc, sunt
iezmembrate" pentru că oamenii au nevoie de hrană. Atât
şi Osiris reprezintă, din acest punct de vedere, nu atât natura
rurile care izvor ăsc din ea în fiecare primăvară,
iclor se află în centrul religiei creştine, cel puţin din perspec -
liilor. Acest lucru devine evident spre sfârşitul vieţii lui Isus,
unoscut cu numele de Cina cea de Taină. Această masă ritu-
risă în detaliu în Biblia creştină. Se presupune că ar fi avut
.ainte de arestarea, judecarea şi crucificarea lui Isus de către
imane. în acest moment special, Isus a pus vin într-un pahar
64
şi 1-a dat, pe rând, apostolilor. După cume sspune în Evanghelia Sfântului

Apostol Luca, 22:17: „Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţiacesta şi
împărţiţi-1 între voi".
Isus a continuat prin a le explica faptul că vinul era chiar sângele
Său. Apoi Şi-a îndreptat atenţia spre pâine. Conform aceleiaşi evanghelii
menţionate mai sus, 22:19, „Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi -a le
dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să
faceţi spre pomenirea Mea."
Este puţin probabil ca acest eveniment să fi avutloc cu adevărat. O
astfel de idee li s-ar fi părut respingătoare tuturor evreilor din vremea
aceea, deoarece sângele şi carnea moartă erau considerate un blestem. Ca
„rege al iudeilor", Isus ar fi pierdut întregul sprijin al apostolilor dacă ar
fi făcut afirmaţii atât de scandaloase. Scena Cinei cea de Taină reprezintă
o extrapolare menită să -i atragă pe romanii care, de secole, obişnuiau să
bea sângele zeităţilor lor.
Cel mai probabil, Cina cea de Tain ă se referă la obişnuita masă comună
la care luau parte majoritate a evreilor în ajunul Paştelui. Conceptul pâinii
şi vinului este mult mai vechi decât momentul apariţiei în lume a lui -Cris
tos, aşa cum ni se spune chiar în Biblie,în Cartea Facerii 14:18 aflăm că
Melchisedec (adică „regele dreptăţii), marele preot şigereîn Ierusalim, a
adus pâinea şi vinul înaintea poporului cu sute de ani înainte de apariţia
în istorie a primilor evrei.
Nu este loc de ambiguitate aici. Atât Melchisedec cât şi Isus sau ori-
cine a scris mai întâi aceste naraţiuni, făcea referire la Zeul Grânelor
din Antichitatea străveche. Ceea ce conferă şi mai multă importanţă-eve
nimentului din Noul Testament este faptul că analogia se referă în mod
specific la pâine, care, desigur, este făcută din cereale.
Dacă Isus s-a substituit Zeului Grâ nelor, sau discipolii săi au făcut aceast
lucru, ne putem aştepta să găsim şio reprezentare a Marii Zeiţe în cadrul
acestei poveşti, şi aşa seşi întâmplă. Ea nu estealta decât Fecioara Măria.
Măria, Maica Domnului
Importanţa Fecioarei Măria pentru ritualurile specifice Bisericii Creştine

rămâne esenţială, iar rolul ei este primordial în cadrul religiei creştine.
Măria fusese deja venerată încă înainte de primul Sinod Ecumenic de
la Niceea. în anumite zone, mai ales printre grecii din AsiaMică (Turcia
de azi), ea era deja denumităTheotokos,„Maica Domnului", în anul 553,
65
ie îi era atribuit în mod oficial în întreaga lume creştină. Cu

j, locul special pe care îl ocupă în cadrul creştinismului a fost
guu, datorită câtorva motive importante,
îl Constantin s-a folosit de momentul Sinodului Ecumenic de la
u a impune o versiune a creştinismului care să vină în sprijinul
>e care le avea. La Niceea s-a hotărât că Isus şi Dumenezeu
ră entitate — cu alte cuvinte, Isus era „consubstanţial" cu Dum-
cum menţionează crezul niceean. în această situaţie- lucru
"ermitate de Biserica din Ierusalim— divinitatea Fecioarei
>ate fi pusă la îndoială, pentru că doar o divinitate ar fi putut
nui Dumenzeu adevărat. Lucrurile se complică şi mai mult
ă, dacă se acceptă că Dumnezeu a fost tatăl lui Isus, iar Măria
tuia, Ea trebuie să fi fost şi soţia lui Dumnezeu. Iar dacă
icelaşi timp Dumnezeu, înseamnă că Măria-ai fost şi soţie,
met de vedere,Măria se aseamănă atât cu divinitatea greacă
t şi cu cea egipteană, Isis.
iocieri nu i-au scăpat nici lui Constantin, nicicelor ce au venit
ar Biserica creştină a creat, timp de multe secole, o ambiguitate
sziţiei ocupate de Măria în cadrul religiei. Cons tantin nu pare
rte deranjat de aceste complicaţii, mai ales că este posibil ca
t moştenite din mithraism. Fecioara Măria este denumită şi
le Biserica Romano-Catolică, cât şi de Bisericile Ortodoxe
,Maica Domnului" sau „împărăteasa Cerurilor". I se mai spu -
ori şi „Mireasa lui Cristos" sau „Mireasa lui Dumnezeu",
ezintă acelaşi lucru, având în vedere că Isus şi Dumnezeu
singură fiinţă. Toate aceste lucruri au fostînţelese şi acceptate
Stelei, deşi nu în modul în care credeau creştinii romani,
'iile Stelei, asocierea zeiţei cu Zeul Cranelor care în fiecare an
pentru a renaşte era parte a unei credinţe care data dinainte
daismului, dintr-o perioadă când importanţa Zeului şi a
Zeiţei
. Ei priveau legendele despre Zeiţă şi Zeul grânelor la modul
pe nişte modalităţi prin care oamenii puteau să accepte până
icsaj mult mai profund privitor la genul Zeului principal.
l creştinismului
orturilor susţinute ale lui Constantin, religia oficială nu a reuşit

[lâne inevitabilul, în decurs de două sute de ani,arele
m Imperiu
66
Roman s-a prăbuşit, puterea acestuia continuând să se menţină doar în

est, în jurul Constantinopolului. însă creştinismul răspândit de Pavel,
cu o organizare eficientă şi ierarhia concentrată la Roma, a supravieţuit
incursiunilor „barbarilor" care au distrus infrastructura romană din
Occident. Dar şi barbarii au fost convertiţi în curând, iar credinţa a
continuat să câştige teren, ajungând până la urmă la graniţele extreme ale
Europei, de exemplu în Irlanda, unde oamenii au opus rezistenţă acestui
cult eclectic timp de mai multe secole, în cele din urmă, creştinismul a
devenit o religie unanim acceptată în întreaga Europă.
Pe măsură ce s-a extins, creştinismul a devenit tot mai intolerant faţă
de celelalte culte care existau încă la momentul Sinodului de la Niceea.
Creştinismul a respins înmod special obiceiul venerării planetei Venus,
considerată sacră, care data de atât de multă vreme, încât nimeni nu mai
ştia când a început. Venus era înlegătură cu Sfânta Shekinah şi a fost
asociată unui mod sacru de organizare a timpului. Ea reprezenta puterea
supremă a zeiţei, şi era corespondenta, în spaţiul roman, a zeităţii egiptene
Isis şi a Afroditei din Grecia, care la rândul lor nu erau altceva decât
variante ale Marii Zeiţe. Venus era şi un simbol al Sfântei Fecioare, fapt ce
nu a fost uitat de francmasoni în secolele ce au urmat, deoarece practicile
lor aveau legătură cu credinţa acceptată de Familiile Stelei.
în cele din urmă, creştinismul a respins cu totul venerarea planetei
Venus. Aceasta s-a mai păstrat numai la graniţele lumii creştine, mai
ales în Peninsula Scandinavă, undeLucifer, Stăpânul Luminii, a devenit
Sf. Lucia, sărbătorită în vremea solstiţiului de iarnă, când aprinderea
de lumânări şi de focuri a fost asimilată obiceiurilor creştine locale,
însă Venus, ca reprezentare fie masculină, fie feminină, a fost atacată
în mod incorect. Lucifer, o zeitate sau semizeitate asociată iniţial cu
Venus, a început săfie considerat un alt nume pentru Satana. Asocierea
matematică magică dintre mişcarea planetei Venus şi cea a Soarelui, aşa
cum erau percepute de pe Pământ, a devenit uitată şi interzisă, deoarece
creştinii i-au persecutat până şi pe cei care priveau sprecer exclusiv din
curiozitate intelectuală. Pălăriile înalte şi ascuţite purtate de „vizionari",
preoţii-astrologi de demult, au devenitacum un simbol al vrăjitoarelor, iar
obiectele lor astronomice au început să fie denumite „mături".
Orice deviere de la linia oficială a Bisericii era considerată un „păcat"
şi o „erezie". Accesul la viaţa deapoi depindea de supunerea absolută faţă
de noul cult născut din îmbinarea credinţelor legate de Mithra şi deIsus.
Lumina lui Lucifer a fost stinsă. Ignoranţa a triumfat asupra înţelep-
67
superstiţia a luat locul logicii. Biserica a aruncat un văl întunecat

ppei, iar adevărul a fost înlocuit cu opusul său. Intoleranţa
devenit normă, iar supunerea oarbă era considerată o mare
|i care au continuat să adere la religia bazată pe înţelegerea
. astronomiei au fost numiţi păgâni, un termen utilizat încă de
^ntru a-i denumi pe cei pe care îi consideră needucaţi şi răi.
. Epoca întunericului.
68
CAPITOLUL 4
Ridicarea Familiilor
Stelei
Familiile continuatoare ale preoţimii evreieşti care a supravieţuit nimi-

cirilor romanilor din timpul PrimuluiRăzboi Evreiesc (66-70) şi al celui
de-al Doilea Război Evreiesc (132-135) (vezi Capitolul 2), şi-au părăsit
îndrăgitul pământ natal. De pe ţărmuri străine, au urmărit evenimentele şi
au aşteptat. Unii au renunţat la credinţa în venirea împărăţiei lui Dumnezeu,
alţii s-au întărit din nou, iar alţii au acceptat faptul că momentul prielnic
va veni atunci când va fi voia lui Dumnezeu. Confruntarea directă cu cei
care îi oprimau părea lipsită de speranţă, iar ultimul grup care a încercat
să elibereze
pe teritoriul
conducătorul evreu de
Bar Kohba, subStelei"...
„Fiul stăpânirea romană prin forţă
în uitare. -a urmat
1
Apocalipsa lui loan
Un membru faimos al Familiilor Stelei, dar, în mod paradoxal, necunoscut,

numit loan, şi-a transpus gândurile în cuvinte. El acompus un document
puternic şi plin de pasiune în care a vorbit despre nemulţumirile poporului
său, document care a fost inclus în Noul Testament, în încheierea scrip-
69,
ine. în Cartea Apocalipsei, scrisă probabil în decursul a zece

;i de ani, în timpul Primului Război Evreiesc, misteriosul
ge pierderea Oraşului Sfânt, dar scrie însufleţit de speranţă,
jre salvare şi anunţând noi înfruntări între forţele binelui şi ale
rile lui au în mod cert un caracter enohian, deosebindu-se de
ii Testament; ele amintesc de părţi apocaliptice ale Vechiului
;um ar fi lezechiel şi Daniel. Cumva, cartea a reuşit să treacă
ivăţăturii promovate de Pavel.
lat faptul că Apocalipsa a trecut de selecţia realizată în vremea
in, dar controversele în privinţa surselor ei nu au încetat ni-
trecut secole până când Biseric a Romano-Catolică a elucidat
tenticităţii acestei cărţi. Cu cinci sute de aniîn urmă, Martin
igul care a pornit reforma protestantă, a recunoscut faptul că
iu are legătură cu restul Noului Testament. El aremarcat:
ta niciun profet în Vechiul Testament, ca să nu mai

de Noul, care să opereze atât de exclusiv cu viziuni
ni. Din punctul meu de vedere, cred că se aseamănă
patra a lui Ezdra; nu descopăr niciun argument în
I ideii că ar fi fost revelată de Duhul Sfânt.
lintre P ărinţii Bisericii au respins această carte

ă vreme în urmă... învăţătura lui Cristos nu este
ttă sau menţionată în ea.
)calipsa este redactată în stil enohianne conduce spre ipoteza

fi compusă de o persoană apropiată Bisericii Ierusalimului,
uranţă în legătură cu esenienii. Aşa cum am mai menţionat,
oh era cunoscută în rândurile primilor creştini,
dar a dispărut
;alitate în decurs deaproximativ un mileniu şi jumătate.
Enoh era deja pierdută pentru omenire în vremea lui Martin
semnificativ faptul că acesta a remarcat elementele comune
ocalipsei cu ceea ce el a numit A Patra Carte a lui Ezdra
:eastă lucrare e cunoscută acum cu numele de 2 Ezdra, şi
senţială în organizarea francmasoneriei din Scoţia cu mult
mea lui Luther.
psa 5:10, loan spune:
70
RIDICAREA FAMILIILOR STELEI
„Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şivor

împăraţi pe pământ."
Aici se pare că avem o descriere a Familiilor Stelei, oamenii care descind,

pe linie de sânge, din regii şi preoţii unşi de Dumnezeu - cei a căror
îndatorire divină era crearea unei noi ordini a lumii, pentru a îndrepta
omenirea spre împlinirea destinului său.
în capitolele 20 şi 21, loan anunţă că, după l .000 de ani de lacăderea
Ierusalimului,
vor ataca oraşulunlui
grup de răufăcători,
Iahve. cărora
însă de această li se
dată, ceispune
sfinţiGog şiMagog,
se vor ridica şi îşi
vor redobândi pământul natal. loanspune:
Şi am văzut un înger pogorându -se din cer, având cheia adân-

cului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins pe balaur, şarpele
cel vechi, care este diavolul şi satana, şi-a1legat pe mii de ani,
şi 1-a aruncat în adânc şi -1a închis şi a pecetluit deasupra lui,
ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile
de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat câtăva vreme.. .
...Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile
de ani. Aceasta este învierea cea dintâi.... Şi către sfârşitul
miilor de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui, Şi va
ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri
ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război;
iar numărul lor este ca nisipul mării.
Şi s-au suit pe faţa pământului, şi auînconjurat tabăra sfin-
ţilor şi cetatea cea iubită. Dar -sa pogorât foc din cer şi i-a
mistuit...
Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi
pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi eu,
loan, am văzut cetatea sfântă, noulIerusalim, pogorându-se
din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită pen -
tru mirele ei.
Templul evreilor pierise în anul 70. înţelesul exact al termenilor „Gog

şi Magog" nu este cunoscut astăzi, darcercetătorii Bibliei cred că aceşti
termeni erau utilizaţi cu referire la duşmanii din nord. Astfel, loan a
prevăzut că o nouă invazie unna să aibă loc după o mie de ani, şi că „morţii"
vor fi ridicaţi din mormânt după trecerea în noul mileniu. Nu poate fi
71
||decât de o referire la revenirea Familiilor Stelei, sugerând nu că

cestora ar fi fost cu adevărat morţi, ci că îşi pierduseră influenţa
. Atacul trebuia să fie urmat de o victorie a celor reveniţi, care
| la ivirea Noului Ierusalim -un Nou Ierusalim „global", în ca-
zeul evreilor va conduce lumea. Aceasta va fi, aşa cum spune
ne „fără mări"- cu alte cuvinte, o lume unită, fără bariere între
| oamenii raţionali, ideea prezicerii viitorului pare imposibilă,

prinzător faptul
i detaliu, se că profeţiile
dovedesc pe termen
a fi complet lung,
greşite. care descriu
Desigur, cei ceeve-
cred
Mural (aşa cum credeau mulţi oameni înainte de descoperirile
] simt că există căi de a transcende legile naturii. Profetul Ilie a
rea unui nou Mesia odată cu revenirea „stelei" Shekinah. Din
pdere astronomic, se ştia cu siguranţă că Shekinah urma să apară
anoscuta şi, deoarece oamenii îl aşteptau pe Mesia, profeţia lui
|)lină de sens- până când a fost contrazisă de moartea lui Isus.
cum urmează să arătăm, indiferent de motivul sau modul în
; să scrie, viziunea lui loan asupra viitorului, cuprinsă în Cartea
î, s-a dovedit surprinzător de precisă.
i Stelei în Franţa
al la care loan aredactat Cartea Apocalipsei, un grup important

Iţeni de-ai săi rătăciseră pe la marginile imperiului, după care
pat cu încetul în Galia (Franţa) - un loc suficient de prosper,
jidepărtat, pentru a asigura securitatea exilaţilor. Porturile din
isemnate, dar ocupau un loc secundar ca puncte comerciale,
^nt de aproape de Roma, centrul puterii, pentru a fi considerate
puse, dar suficient de îndepărtate pentru a nu conta prea mult.
teritorii cosmopolite din jurul porturilor sudice ale Galiei,
|telei reprezentau doar un alt grup de străini care-au s integrat
ţii europene, acceptând protecţia oricărui cult religios care le
îşi păstreze identitatea secretă. Răspândirea creştinismului
fost o binecuvântare pentru ei, deoarece se puteau prezenta
l care se convertiseră la noua credinţă a imperiului. Nu există
l unii dintre ei şi-au păstrat semnele distinctive ale apartenenţei
evreu, deoarece evreii erau în general toleraţi, mai ales în
tominant comerciale.
72
Chiar şi pentru cei care acceptaseră, cel puţin la suprafaţă, noua religie,
exista o diferenţă în privinţa intenţiilor pe care le aveau. Atunci când îl
slăveau pe Isus Cristos, ei venerau sincer un om care a fost aproape de
Mesia pe care îl aşteptaseră, şi nu o manifestare a lui Iahve, aşa cum
propovăduise Pavel. Având în vedere tradiţiile evreieşti, ei trebuie să fi
respins ideea incredibilă că un om putea fi şi Dumnezeu, însă poporul
nordic în mijlocul căruia trăiau atunci vedea reflectări ale divinităţii
pretutindeni - mai ales în persoanele regilor lor, care au fost adesea bolnavi
psihic.
fusese cuPentru membrii
siguranţă Familiilor
unul Stelei, Isusprofeţi
dintre adevăraţii nu putea fi Dumnezeu,
ai lui dara
Iahve, un om
cărui influenţă s-a dovedit fundamentală pentru lume.
Cu toate acestea, Isus nu era singurul profet pe careîl venerau şi, cu
toate că loan Botezătorul fusese marginalizat de creştiniilui Pavel, acesta
a rămas întâiul şi cel mai important proroc pentru Familiile Stelei. Este
aproape sigur că aceşti preoţi împărtăşeau credinţe similare cu cele ale
madianiţilor, care îl considerau pe loan Botezătorul adevăratul Mesia —
adevăratul Cristos.Activităţile ulterioare ale diverselor organizaţii legate
de aceste familii au sprijinit această ipoteză.
La un sfert de mileniu după căderea Templului, aceşti descendenţi ai
Bisericii Ierusalimului trebuie să fi fost nemulţumiţi, dar nu surprinşi, în
momentul în care Constantin şi episcopii creştini au acceptat asocierea
lui Isus nu numai cu o divinitate, ci cu Dumnezeu însuşi. Constantin
şi episcopii săi, cei mai mulţi dintre ei nefiind evrei, nu numai că-au 1
acceptat pe Iahve, dar L-au şi contopit, în mod oficial, cu cel care nu
reuşise să se dovedească adevăratul Mesia al evreilor.
Aşa cum am văzut, scopul lui Constantin era exclusiv de natură po -
litică, şi nu teologică, deoarece el vizamenţinerea Imperiului Roman, în
curs de dezintegrare, într-o structură unică. Dacă nu reuşea să controleze
populaţia prin forţă fizică, el urmărea să realizeze acest lucru prin mijloace
psihologice.
Totul a fostînsă în zadar, în ciuda eforturilor susţinute ale lui Constan-
tin şi ale împăraţilor care -iau urmat, nimicnu a mai putut salva uriaşul
şi greoiul Imperiu Roman. Hoarde de războinici din est au început să
năvălească în Imperiul Roman de Apus, şi chiar şi triburile locale, care
fuseseră ţinute la distanţă de forţa legiunilor, au observat că era posibil
să se revolte. Până la jumătatea secolului al V-lea legiunile care apărau
Galia şi Britania au fost retrase, astfel încât forţele de apărare să poată fi
concentrate la Roma.
73
;vrei ce pretindeau a fi creştini, membrii Familiilor Stelei

i Galia au exploatat schimbările care se petreceau în jurul
le invazia francilor, care a urmat prăbuşirii puterii romane,
treptat dar sigur, să ocupe poziţii influente înmai multe
onducerea noilor stăpânitori de srcine germanică. Ei au
râiască în regiunile sudice timp de mai multe generaţii,
încetul s-au stabilit în nord, în Burgundia şi Normandia.
: comerţ şi căsătorii încheiate cu multă atenţie, ei auajuns
conţii
imanilorfeudali
de la şiputere.
alte persoane din aristocraţia formată după
mdit o mai mare influenţă în regiunea Champagne, o zo-
dar extrem de importantă, situată între regatul francilor
unde „Franţa") la nord şi Burgundia la sud.Chiar dacă nu
nele acelor persoane, o serie de evenimente care au avut
:le XI-XIII, legate de acestea, dovedesc influenţa exercitată
itelei asupra sistemului politic din Europa occidentală şi
)iat, de la baza din Champagne.
;zi clare conform cărora conţii de Champagne şi familiile
te la putere în regiune erau formate din creştini ebioniţi
- re-
Europa occidentală, ai Bisericii Ierusalimului. Originile
: de acţiunea lor conjugată. Preoţii Familiilor Stelei erau în
a, fiind adevăraţii diriguitori ai evenimentelor ce urmau să
itregii lumi.
elei şi normanzii
rţinând Familiilor Stelei şi-au exercitat influenţa mai spre

ea care avea să fie cunoscută sub numele de Normandia.
nfruntat în cele din urmă cu un alt grup de nou-veniţi.
kingii, care veniseră din Peninsula Scandinavă. Mânaţi de
;rire, vikingii au invadat regiunea în secolul al IX-lea, iar
t urmate de stabilirea lor şi în alte zone. Regii Franţei-aule
T în anul 911 o mare parte din teritoriile aflate la vest de
-egale, şi astfel a fost înfiinţat ducatul Normandiei- ţara
nord.
itul secolului al X-lea, preoţii evrei, care îşi ţineausecretă
fost confruntaţi cu credinţele vikingilor, descoperind că nu
isţinători ai secretelor, aşa cum crezuseră mereu. Membrii
74
Familiilor Stelei trebuieăsfi fost uimiţi cândau descoperit căaveau multe

în comun cu aceste populaţii nordice, necivilizate. La felca evreii, vikingii
nu erau creştini- cel puţin nu în accepţiunea obişnuită a termenului.
Ducele Rollon (sau Hrolf) a fost primul dintre vikingii din Normandia
care s-a creştinat. Dar există numeroase dovezi că atât el, cât şi mulţi dintre
cei care 1-au urmat, şi-au păstrat interesul pentru credinţalor ancestrală.
Zeiţa lor tutelară purta numele de Freyja şi, spre surprinderea preoţilor
din Familiile Stelei, nu reprezenta tceva
al decât planeta Venus, cunoscută
sub numele
evreii, de „Regina
încă din vremuri Cerurilor" - acelaşi nume pe care îl folosiseră şi
ancestrale.
Normanzii şi-au abandonat în mare parte limba maternă în favoarea
dialectelor franceze locale, dar nu au renu nţat la aproape nimic din vechea
lor teologie. S-a dovedit că ei cunoşteau complet ciclurile parcurse de
Venus şi cunoşteau fenomenul astronomic denumit „coarnele" - o idee
despre care Familiile Stelei trebuie să fi crezut că aparţinea exclusiv
tradiţiei lor.
In vremurile străvechi, evreii (la fel ca toate celelalte popoare din
Canaan) considerau coarnele aşezate pe capul oamenilor drept un semn
al sfinţeniei şi al puterii sacre, deoarece traseul descris de Venus, ca stea
a dimineţii, şi apoi ca astru de seară, se asemăna cu o pereche de coarne
reflectate pe ambele părţi ale cerului- la est, la răsărit, şi la vest, la apus.
Era ca şi cum Venus ar fi creat coarne pentru întreaga planetă.
în timp ce coarnele aveau o importanţă simbolică majoră pentru
normanzi, ideea că vikingii purtau în mod obişnuit coifuri cu coarne
este greşită. Este vorba de incapacitatea de a înţelege interesul de natură
religioasăpentru coarne al vikingilor. Această imagine eronată a vikingilor
datează din secolul al XlX-lea. Apoi s-a răspândit prin intermediul unor
reprezentări romantizate din perioada respectivă, aşa încât „coifurile cu
coarne" ale vikingilor au rămas în memoria generaţiilor care au urmat.
Nu există nicio îndoială asupra faptului că Familiile Stelei erau mai
puţin comunicative în privinţa credinţei lor de bază decât tovarăşii lor de
suflet, şi ne putem imagina că trebuie săfi avut discuţii în contradictoriu
cu privire la măsura în care aceste lucruri trebuiau dezvăluite celor din
afară - chiar şi a celor cu o credinţă asemănătoare, în cele din urmă au
trebuit să aleagă un mod de explicare a felului în care mişcările planetei
Venus influenţau apariţia divinei Shekinah şi de ce mari profeţi precum
|| Enoh şi Moise erau reprezentaţi ca purtând o pereche de coarne,entru p a
li se marca sfinţenia.
75
vele religioase ale primilor normanzi şi ale evreilor din

;lei erau inexplicabil de apropiate, iar neîncrederea lor comună
lomei trebuie să fi contribuit imediat la crearea unei legături
.mbele grupări şi -au dat seama curând că după preluarea de
•a Romană a controlului asupra creştinismului, ideile nedorite
u fost interzise, cărţi şi biblioteci întregi au fost distruse, iar
liştii executaţi. Cunoaş terea astronomiei, care a stat la baza
Isus, a fost considerată de neacceptat, iar simbolul sfânt al
fost asociat, în mod chiar ridicol, cu Satana. Până în secolul
ândrului aducător al luminii şi al cunoaşterii, arhanghelul
;-au asociat nişte coarne ca semn al răutăţii sale. însemnele
bun şi dumnezeiesc au fost asociate clar unui concept care
unoscută drept „diavolul". Esenţa sistemului de credinţă
; Isus Cristos a fost înlocuit de povestiri magice aparţinând
sân care nici măcar nu mai supravieţuise.
iliile Stelei şi normanzii cunoşteau mai bine adevărul,
grupuri posedau credinţe străvechi, organizate în jurul unor
;alitice - cercurile preistorice formate din pietre, descoperite
vestice ale Europei şi în Israel. Când Moise şi losua i-au dus
imântul Canaanului, acolo au găsit numeroase altare de piatră
ru observaţii astronomice. Primul loc, despre care se vorbeşte
rin care evreii au ales să intre în „pământul promis" după ce
Iordan, a fost cel numit Gilgal - cuvânt care înseamnă „cerc
atră". Se pare că preoţii evreilor au realizat un vechi sistem
neean, bazat pe observarea cerului din locuri împrejmuite cu
irea lui Saul ca prim rege al evreilor a fost salutată lângă un
" circular din piatră.
imiliare vikingilor erau acoperite cu zeci de mii de astfel
trăvechi din piatră, mai ales cele din insulele arhipelagulu i
faptul c ă împărţeau aceleaşi secrete a favorizat înrudirea

ii prin căsătorii mixte şi formarea unor loialităţi ciudate,
încrederea în Biserică şi pe dorinţa de a permite ideilor
mi înţelepte să iasă la suprafaţă. Normanzii erau cunoscuţi
derea lor spre nou şi pentru dorinţa de a se alătura planului
a Noului Ierusalim.
uite detalii, vezi Knight, C. şi Lomas, R., Cartea lui Hiram,Editura
76
în Apocalipsa 5:5, autorul spune:
Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul din
seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea şi cele
şapte peceţi ale ei.
Leul lui Iuda este un simbol tradiţional pentru regele David şi pentru
oraşul pe care 1-a fondat spre a-i fi capitală, Ierusalimul. Expresia „rădăcina
lui David" este mesianică, fiind asociată preoţimii ereditare, şi prin urmare
construirii Noului Ierusalim. Leul apare pe stema Ierusalimului.
Poate nu e surprinz ător faptul că familiile formate prin alianţa nor -
manzilor şi Familiile Stelei, concentrate în Normandia, au adoptat ca
simbol acelaşi leu, reprezentat în dublă ipostază (altfel alegerea unui
astfel de animal ar fi fost neobişnuită pentru reprezentanţii un ui popor
srcinar din nordul Europei).
în 1066, ducele Normandiei William a invadat cu succes Anglia, iar
Leul lui Iuda a devenit curând simbolul teritoriului cucerit - emblema
„Noului Ierusalim" despre care loan vorbea în Apocalipsa.
1.Figura 2: Leul ca emblemă a 2.Figura 3: însemnul heraldic

oraşului Ierusalim al Normandiei (doi lei aurii pe
fundal roşu).
77
Figura 4. Leul Angliei (auriu, pe

fundal roşu, la fel cum apare şi
pe emblema Normandiei)
Figura 5: Stema Regatului Unit.
stema Marii Britanii include nou ă animale - dintre care opt

licornul înlănţuit al Scoţiei este singura creatură de alt tip.
e acestea, în ciuda imaginii unicornului, cea a unui singur leu
izată mai întâi de normanzi, continuă să fie un simbol heraldic
:ntru Scoţia.
78
Familia Contelui Rognvald
O anumită familie pare să fi jucat un rol esenţial în unirea Familiilor Stelei

cu cele ale normanzilor. Familia normandă în cauză coboară pe linia con-
telui Rognvald, care a stăpânit More, o parte a Norvegiei din apropierea
oraşului Trondheim de astăzi. Acestei familii-au i fost încredinţate insulele
scoţiene nordice Orkney şi Shetland, unde fratele lui Rognvald, Sigurd
cel Putenic, a condus ca regent al celui dintâi.
Fiul lui Rognvald, Hrolf (Rollon), a invadat Franţa, preluând controlul
asupra Normandiei, şi apoi s-a căsătorit cu Popa, fiica unui me mbru al
Familiilor Stelei, contele Berenger de Bayeux. Copiii acestora proveneau
din familiile conducătoare ale vikingilor şi ale preoţilor evrei, în 912,
într-un sat de pe râul Epte, Hrolf a semnat un tratat de pace cu regele Carol
cel Simplu al Franţei,cunoscut ulterior ca Tratatul de la St. Clair-sur-Epte,
prin care Hrolf devenea duce al Normandiei. Pentru a pecetlui contractul,
Hrolf s-a căsătorit, a doua oară, cu Gizelle, fiica regelui Carol.
Hrolf More şi verii lui au decis să adopte numele „St. Clai r". Acest
nume a fost creat cu puţintimp înainte de un membru al familiei ces-a auto-
denumit Guillermus de Saint Clair - care în traducere înseamnă William
al Sfintei Lumini Strălucitoare. Nu există niciun dubiu asupra faptului că
„lumina sfântă şi strălucitoare" era cea a Sfintei „stele" Shekinah.
în 1057, un membru al ramurii St. Clair a familiei More a părăsit Nor -
mandia cu scopul de a se alătura curţii din Anglia a prinţesei Margareta,
nepoata regelui Edmund Ironside şi vară primară a regelui Eduard Con-
fesorul. William St. Clair era văr cu ducele William al Normandiei, iar
când ducele a cucerit Anglia, în 1066, William St. Clair a escortat-o pe
prinţesa Margareta în exil în Ungaria. Acolo, regele Ştefan i-a dăruit o
bucată din „adevărata Cruce", ca zestre, cu ocazia căsătoriei ei cu regele
Malcolm Canmore al III-lea al Scoţiei. Când perechea de miri a ajuns în
Scoţia, regele Malcolm i-a dat lui William St. Clair pământuri în regatul
său. William este considerat un precursor al clanului scoţian Sinclair. Aici,
în bătrânul Albion, prin amestecul cu linia de sânge normandă, Familiile
Stelei credeau că au aşezat fundaţiile noului Ierusalim.
Cruciadele: Familiile Stelei preiau iniţiativa
în jurul anului 1070, Familiile Stelei, răspândite acum pe teritoriul

Franţei, Angliei şi Scoţiei, şi-au amintit că trecuseră o mie de ani de când
79
j Titus distruseser ă Ierusalimul şi Templul acestuia, în anul 70.

at din nou să citească din Biblie fragmentele din Apocalipsă în
descria felul în care oraşul lor sfânt va fi din nou atacat de
Satan după un mileniu. Cuvintele cuprinse în capitolul 20 erau
ire, dar înţelesul lor apărea cu claritate:
prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi
a, şi 1-a legat pe mii de ani. Şi I-a aruncat în adânc şi
chis
urile,şipână
a pecetluit
când sedeasupra
vor sfârşilui, ca să
miile denu
ani.mai amăgească
Dupăaceea
;bui să fie dezlegat câtăva vreme.
întâmplat.
1076, vestea că turcii selgiucizi ocupaseră Ierusalimul, distru-
proape în totalitate, trebuie să se fi răspândit cu repeziciune
smbrii Familiilor Stelei, împrăştiate la acea vreme prin Anglia,
:oţia. Prima parte a profeţiei se împlinise, deci venise vremea ca
lizeze pe cea de-a doua: ei, descendenţii preoţilor care apăraseră
:1 cu o mie de ani înainte, trebuiau să redobândească templul
iereze documentele secrete şi comorile ce stăteau ascunse la
;estuia. în momentul în care Ierusalimul s-ar fi aflat din nou în
•, ar fi putut reinstaura autoritatea lui Iahve şi ar fi putut construi
nnă de domnia acestuia.
n ar fi putut ei ăs obţină victoria într-un teritoriu atât de îndepărtat,
potriva forţelor uriaşe de care dispuneau turcii musulmani?
ţie ar fi fost asocierea cu prietenii lor normanzi din Anglia, dar
fiecare
arul lor familie
ar fi fostnonnandă ar fi fost
în continuare preademic
acord să lia se
pentru alăturelumea
străbate la
hoardele musulmane de pe pământul lor de baştină.
;are a fost conceput poate fi considerat cel mai genial exemplu
militar ă la care lumea a asistat vreodată. Conceperea lui a
le dezbateri, negocieri, planuri, şantaj şi jocuri ale puterii de
le. Ideea era extrem de îndrăzneaţă. Dacă doreau să reuşească,
L poată controla mai întâi Sfâ ntul Scaun - prin folosirea
iapale, pentru a mobiliza întreaga creştinătate în marele război
are a Ierusalimului.
:ntul să revenim acum la Familiile Stelei care trăiau în re -
impagne. Evenimentele ce urmau să se desfăşoare în decursul
or secole sunt conclu dente în privinţa infiltrării complete a
80
credinţelor ebionite şi a membrilor Familiilor Stelei în elita conducătoare

din zona Champage. Unul dintre aceşti membri, pe nume Odo de Lagery,
înrudit cu conţiide Champagne, era cel mai potrivit pentru a ocupa poziţia
de care era nevoie -un papă provenind din rândul Familiilor Stelei. Cu
ajutorul normanzilor, acest lucru a devenitrealitate.
Născut în 1042 la Châtillon -sur-Marne, în Champagne, Odo provenea
dintr-o familie aristocrată de rang înalt. De la o vârstă fragedă a fost
dedicat unei vieţi în slujba Bisericii, devenind curând arhidiacon al marii
catedrale din Reims, situată tot în Champagne. După o perioadă petrecută
în mănăstirea benedictină de la Cluny (care, în decursul secolelor, s-a
dovedit a fi centrul de iniţiativă pentru multe dintre acţiunile Familiilor
Stelei), Odo a fost trimis laRoma pentru a-i sluji papei Grigore alVH-lea.
Odo a strălucit ca o stea în mijlocul tulburatei Biserici Romano -Catolice.
Statutul lui a devenit mai proeminent datorită sprijinului acordat papei
Grigore în lupta tenace a acestuia de elibera
a Biserica din mâinile laicilor,
ca de exemplu cele ale împăratului romano -german.
Succesorul lui Grigore al VH-lea la conducerea bisericii a fost Victor
al III-lea,însă din motive necunoscute şi destul de ciudate acesta a murit
după câteva luni de la instalarea în funcţie, la Monte Cassino. în momentul
decesului era înconjurat de cardinalii care sosiseră în Italia pentru a lua
parte la lucrările unui sinod alBisericii. Majoritatea cardinalilor prezenţi
în momentul decesului lui Victor proveneau din Champagne şi Burgundia,
sau erau de srcine normandă, şi imediat după anunţarea morţii papei au
informat întreaga lume că, înainte de a-şi da sufletul, Victor -1a propus pe
Odo ca succesor al său. Veridicitatea acestor cuvinte nu va ficunoscută
niciodată, însă, pe 2 martie 1088 Odoa devenit papa Urban al II-lea.
Venirea lui la Roma, contestată de unele părţi, a fost posibilă doar
cu ajutorul trupelor normande. Acest evenime nt a avut loc în noiembrie
1088, dar în ciuda sprijinului din partea normanzilor, Urban a petrecut
aproape trei ani în exil în sudul Italiei, o zonă aflată pe atunci sub stăpânire
normandă. El a avut numeroase probleme cu împăratul romano -german,
iar viaţa i-a fost mereu pusă înpericol, în momentul în care circumstanţele
au devenit favorabile, Urban a convocat un sinod la Clermont, în Fran-
ţa, în noiembrie 1095. Acolo, în mijlocul nobilimii din Europa şi a
grupurilor reunite de cardinali şi episcopi, el a cerut începerea unui răz -
boi sfânt împotriva turcilor care ameninţau să pună stăpânire asupra
Bisericii Răsăritene. El a subliniat faptul că scopul final era redobândirea
Ierusalimului pentru lumeacreştină.
81
prezentat planul unei cruciade şi le-a cerut celor din audienţă

rândurile acesteia. Apoi le-a încredinţat episcopilor sarcina de
Irce în eparhiile lor, unde să încerce să îi convingă şi pe alţii să ia
Jruciadă. Urban a prezentat şi o strategie conform căreia grupuri
de cruciaţi, provenind din diverse ţări ale Europei, urmau să
'inul către est în august 1096. Fiecare grup trebuia să se auto-
să asculte de propriul lider şi să pătrundă mai întâinîcapitala
, Constantinopol, unde cu to ţii urmau să se unească într -o
ampactă.
si plănuiauDesăacolo, alături
lanseze de împăratul
un contraatac bizantinselgiucizilor
împotriva şi de armatacare
. Anatolia. După ce regiunea ar fi trecut în mâinile creştinilor,
jrmau să se lupte cu musulmanii din Siria şi Palestina, obiectivul
tind Ierusalimul.
file s-au desfăşurat aproape în felul în care fuseseră stabilite
Armatele au mărşăluit prin Anatolia şi Siria, şi până în
11099 cruciaţii au ajuns în oraşul sfânt Ierusalim. Au început
lestuia, iar maşinile de asediu- construite din ambarcaţiuni ale
lor, datorită lipsei lemnului - au fost aşezate in faţă, pentru a
iresionantele forţe de apărare concentrate la Ierusalim. Oraşul a
Jele din urmă, în ziua de 15 iulie 1099. Odată aflaţi în interiorul
Icetăţii, cruciaţii au început să distrugă orice lucru sau persoană
|ieşit în cale. Un martor la acel eveniment, Foulque de Chartres,
alterior ceea ce a văzut:
j-i Ia ora prânzului, în sunet de trompete, în mijlocul
mişcări de
: mase
au pşi strigând
ătruns „Dumnezeu
în oraş. să ne au
Când păgânii ajute",
văzut
stindardul
înfipt în zid, s-au descurajat complet, iar toată vitejia
rit; au început să se retragă prin străzile înguste ale
ii.
Iei care deja se îndepărtau au făcut acest lucru cu ş i
bare repeziciune. Contele Raymond şi oamenii săi, care
iu zidul din partea opusă, nu ştiau încă ce se întâmpla,
l când i-au văzut pe sarazini sărind de pe zid în faţa lor.
acel moment au intrat cu bucurie în oraş pentru a -şi
iri şi ucide infamii duşmani, aşa cum făcuseră şi tovarăşii
jînă atunci... Mulţi s-au urcat pe acoperişul Templului lui
ion [Moscheea Domului Stâncii], unde au fost străpunşi
82
de săgeţi, căzând apoi morţi la pămâ nt, în acel templu au

fost ucişi aproape zece mii de oameni. Dacă aţi fi fost martori
la acel eveniment, aţi fivăzut că picioarele ne erau mânjite
până la glezne de sângele celor morţi. Ce să vă mai spun?
Niciun duşman nu a fost lăsat în viaţă; nu au fostcruţate nici
2
femeile, nici copiii.
Mulţi dintre evreii care s -au aliat cu turcii nu au reuşit să perceapă

gravitatea situaţiei şi au fost ucişi cu brutalitate.
încă o dată, oraşul lui Dumnezeu a devenit scena sălbăticiei nestăpânite
a omului.
La o s ăptămână după ocuparea Oraşului Sfânt, zonele centrale au
fost curăţate de mormanele de cadavre, iar Valea Hinnom din sudul
Ierusalimului şi zonele din afara porţilor s-au transformat în cimitire. De
la focurile uriaşe care ardeau zi şi noapte pentru a transforma în cenuşă
carnea în descompunere a celor ucişi recent se înălţa un fum cu miros acru.
Valea respectivă fusese şi înainte locul în care copiii erau sacrificaţi zeului
Moloh, înainte de ridicarea Templului şi, încă din vremea lui Cristos, a
reprezentat un loc de ardere a gunoaielor provenite din întregul oraş. Se
pare că această mică vale a fost elementul de inspiraţie pentru imaginea
flăcărilor iadului.
în clădirea Al-Asqa (care la acel moment nu mai era o moschee),
Godefroy de Bouillon, conducătorul cruciaţilor care au spart zidurile
oraşului, a primit coroana Ierusalimului. El era nepotul lui Godefroy al
III-lea, duce al Lorenei Inferioare, care a avut un rol esenţial în formarea
unui grup
iniţial de preoţi
împotriva radicali
papei, dar alafost
mănăstirea
prezent Cluny. Godefroy
la momentul complotase
în care Urban al
II-lea a cerut începerea cruciadei, şi a devenit faimos datorită faptului că
şi-a vândut întreaga avere pentru a se alătura expediţiei spre Ierusalim şi
a o conduce.
Ca membru al Familiilor Stelei, Godefroyştia că nu putea să preia titlul
de „rege al Ierusalimului", deoarece el nu era Mesia. A cerut în schimb
să fie numit Advocatus Sancti Sepulchri, adică „avocat" sau „apărător" al
Sfântului Mormânt.
Problemele au început să apară când un preot normand numit Arnulf
de Chocques, aflat în funcţia de patriarh temporar al Ierusalimului, a fost
înlocuit de un om ce nu aparţinea Familiilor Stelei, numit Dagobert de
2 Foulquede Chartres, Gesta Francorum Jerusalem Expugnatium
83
abert intenţiona să transforme noul regat al Ierusalimului într -o

bondusă de papă şi de patriarh, ca reprezentant al acestuia din
pefroy a amânat problema, promiţând să redea coroana papei în
J în care cruciaţii vor fi cucerit Egiptul - ştiind că acest lucru nu
npla.
j pentru putere
toriei glorioase de la Ierusalim a ajuns la urechile papei Urban al

Jpă-amiaza zilei de sâmbătă 29 iulie 1099, la doardouă săptămâni
area zidurilor cetăţii. Papa a fost fără îndoială încântat, la fel ca
i Familiilor Stelei, care au formulat planurile puse în aplicare de
|pare însă că Urban şi-a schimbat ulterior atitudinea, ameninţând
ptul. El şi-a anunţat intenţia de a muta sediul Bisericii Creştine
pa în oraşul sfânt Ierusalim. Această dorinţă ar fi putut avea
faptul c ă securitatea papilor care se succedaseră la Roma era
:ă, iar Italia devenise un centru al conflictelor dintre familiile
li o „ţintă" pentru împăraţii romano-germani. Pe de altă parte,
pgerii lui Urban ar fi putut să fie mândria dea deveni primul papă
sediul la Ierusalim, oraşul lui Cristos. Până la urmă acest lucru nu
kt. în aceeaşi seară, Urban a început să se simtă rău şis-a retras în
|nde a adormit curând. Nu s-a mai trezit niciodată.
1100, la doar trei zile dup ă prima aniversare a redobândirii
|lui, Godefroy de Bouillon a decedat şi el subit. Este foarte
patriarhul Dagobert să fi fost responsabil de moartea acestuia.
Idac
Jtru oă scurt
acestaăaperioadă
fost sau de
nu timp
adevărul, moartea
nelinişte lui Godefroy
în rândul a
Familiilor
ales atunci când Dagobert a pretins pentru sine Ierusalimul,
intervenit înainte ca acesta să-şi poată duce planul la în-
jroclamându-1 pe fratele lui Godefroy, Balduin (Baldovin) de
| noul rege al Ierusalimului. Balduin a fost cel puţin la fel de
jrivinţa acceptării acestui titlu ca şi fratele său, dar, datorită
pitice, doar un rege putea garanta siguranţa oraşului în viitor,
s-a consolat cu ideea că în lume existau mulţi regi, fără ca
htre aceştia să pretindă a fi Mesia. Putea să fie, prin urmare, un
ară a se face vinovat de blasfemie.
pentul desfăşurării acestor evenimente, Dagobert nu era în oraş,
jid, a trebuit, deşi fără nicio plăcere, sâ-1 încoroneze pe Balduin
84
la Betleem, deoarece refuzase ferm desf ăşurarea ceremoniei la Ierusalim,

în absenţa acceptului papei. Disensiunile dintre Balduin şi Dagobert au
continuat timp de doi ani, până în momentul în care Dagobert a plecat
la Roma. în lipsa lui, regele Balduin a încercat să numească în locul lui
un membru al Familiilor Stelei, un preot neînsemnat pe nume Ehremar.
Acesta a fost dat la o parte imediat după revenirea lui Dagobert.
Normanzii şi-au păstrat interesul pentru evenimentele ce aveau loc în
Ţara Sfântă, şi mulţi dintre ei au luptat alături de cruciaţi. Cu toate aces -
tea, noua lor bază din Anglia era mult mai greu de cucerit decât crezuse
William Cuceritorul, ducele Normandiei. Deşi îl învinsese pe regele
Angliei, Harold al II-lea, la Hastings, în 1066, inimile englezilor nu erau
atât de uşor de cucerit. De -a lungul unei mai mari părţi a domniei sale
ca rege al Angliei, din 1066 şi până la moartea sa în 1087, el a trebuit să
străbată ţara, reprimând răscoale şi întărindu-şi autoritatea în teritoriu.
încet dar sigur, William a pregătit Anglia pentru crearea Noului
Ierusalim. Au fost ridicate numeroase biserici, într-un ritm fără precedent,
iar William a fost suficient de înţelept pentru a-i asigura pe papii zilei că
era un fiu adevărat al bisericii oficiale. Nu acelaşi lucru se poate spune
despre colericul şi nerăbdătorul rege care i-a urmat, William al II-lea,
cunoscut cu numele de William Rufus, datorită tenului său rubicond.
William al II-lea moştenise ferocitatea tatălui său, dar nu şi talentele di-
plomatice ale acestuia. El nu s-a sfiit să profaneze bisericile din Anglia
şi să acapareze proprietăţile lor atunci când urmărea să -şi îndeplinească
vreun scop, nefăcând niciun efort pentru a-şi ascunde ura faţă de Biserica
oficială. Indiferent de simpatia pe care preoţii Familiilor Stelei o aveau
pentru ideile lui William Rufus - deoarece nu agreau mai mult Biserica
decât acesta din urmă - ei erau conştienţi de faptul că lucrurile nu vor mai
putea fi ţinute sub control.
William încerca înlocuirea Bisericii de la Roma cu o variantă en-
glezească, condusă chiar de el, ce ar fi avut la bază teologia acceptată
de Familiile Stelei. Acest lucru era periculos. Familiile nu doreau o
schismă în cadrul Bisericii Occidentale deoarece, indiferent cât de mult
le displăcea varianta romană a creştinismului, continuitatea acesteia făcea
deocamdată parte din planurile lor.
în ziua de joi, 2 august 1100, William al II-lea a organizat un excursie
cinegetică prin New Forest, un teren de vânătoare realizat de tatăl său în
apropiere de Winchester. Se spune că William avusese un somn neliniştit
cu o noapte înainte, visând că s -a ridicat la ceruri. S-a trezit brusc, a
85
se aducă lumină, şi le-a cerut servitorilor să rămână alături

tare din vremea respectivă ne indică pregătirile făcute pentru
lin ziua ce urma:
iurier a venitşi i-a prezentat regelui şase săgeţi. Regele

it imediat cu multă încântare, lăudându-i priceperea
a şti ce urma să se întâmple, a reţinut pentru sine
iintre acestea, iar pe celelalte două le -a dat unui
numit Walter Tyrell.... Spunând:„E drept să se dea
ii ascuţite săgeţi omului care poate ţinticu cea mai
3
recizie."
a urmărit prada, dar William şi Walter Tyrell, lord de Poix,

rtat de grupul principal. A fost ultima dată când William a fost
ţa. S-a susţinut ulterior că Walter ar fi trimis cu forţă o săgeată
:rb, însă, în loc să-1 atingă pe animal, aceasta a ajuns, în mod
', în pieptul lui William.
•tanţele politice erau mult mai stabile în Champagne, iar ur-
apă a planului de subminare a Bisericii Romane fondate de
urma să fie înlocuită de o variantă mai apropiată de intenţiile
itelei, era deja în desfăşurare cu un an înainte ca forţele occi-
;ucerească Ierusalimul, şi cu doi ani înainte de asasinarea lui
fus. Acest plan era legat de un alt aristocrat din Champage, al
era Robert de Molesme.
ui Orderic Vitals, un membru al Familiilor Stelei

şi cronicar, devenit
tlaCluny,în 1132.
86
CAPITOLUL 5
Cei adormiţi se trezesc
Organizarea primei cruciade a fost un eveniment de propor ţii uriaşe, dar

nu a reprezentat singurul proiect ce urma să fie orchestrat cu atenţie de
Familiile Stelei. Marea lor dorinţă era excavarea porţiunii de sub templul
ruinat din Ierusalim, cu scopul de a reintra în posesia comorilor şi a do-
cumentelor sacre despre care ştiau că fuseseră îngropate acolo. Erau
conştienţi de dificultatea extremă şi de timpul înd
elungat necesar realizării
acestei sarcini, deoarece comorilefuseseră îngropate la mare adâncime, şi
orice excavare evidentă ar fi atras o atenţie nedorită asupra misiunii lor.
Noii esenieni
în 1076, când se discutau planurile pentru o cruciadă, în perioada de după

acapararea Ierusalimului de către turci, liderii familiilor au decis înfiinţarea
unui nou ordin al esenienilor. Se intenţiona ca acesta să reprezinte o reţea
de oameni sfinţi şi pioşi care şi-ar fi păstrat obiectivitatea şi nu ar fi avut
vreun interes personal, de dragul îmbogăţirii. Noul ordin urma să îşi aibă
87
>rd-estul Fran ţei, sediul puterii Familiilor Stelei angajate în

>ă asigure un sprijin spiritual, dar şi politic, celor ce ar fi fost
rmă selectaţi să realizeze excavarea comorii esenienilor.
inui astfel de grup de încredere, în perioada premergătoare cru -
enţială deoarece în cazul în care acţiunea ar fi fost încununată
•usalimul putea să fie imediat asaltat de occidentalii aflaţi în
imori. Pentru armatele medievale devenise un obicei să prade
într-un oraş după căderea lui.
ucru de care Familiile Stelei aveau nevoie era ca zvonurile
rile ascunse sub Muntele Templului din Ierusalim să se răs-
intre grupurile de soldaţi lacomi şi hoţi din lumea creştină,
nteriorul bisericii exista corupţie. Nicio persoană din afara
estrâns nu putea fi considerată de încredere. Până în secolul
joritatea oamenilor nu mai ştiau nimic de esenieni. Familiile
itaseră, însă, şi le-au utilizat ştiinţa în mod profitabil.
Stelei aveau nevoie de un element de propulsie pentru noul
: trebuia să fie în mod evident, sau măcar să pară, în întregime
fel de asociaţie trebuia planificată cu atenţie, deoarece altfel
tinată pieirii încă din faşă, dacă ar fi afişat orice semn de
evoie de un călugăr cu personalitate, care să fie pe deplin
:at sfinţeniei celei adevărate. Un astfel de individ nu ar fi tre
-
scă niciunul dintre din adevăratele scopuri, ci doar să poată
l pentru cauză şi să se bucure de respectul lumii din afară,
•ebuia să trăiască suficient de puţin pentru a nu sta în calea
venimentelor ulterioare.
Stelei cuno şteau un candidat perfect pentru sarcina vizată,
•ra Robert de Molesme. Era fiul unor nobili din Champagne.
nise stareţ al mănăstirii benedictine St. Michel de Tonnere,
eterizat pe călugări drept leneşi şi lipsiţi de principii ferme.
să impună o mai mare izolare, o disciplină severă şi mai
, însă eforturile lui au eşuat în totalitate. Prin urmare, a pus
aănăstiri benedictine la Molesme. Faptul s-a dovedit a fi o
apt o reuşită mult prea mare, deoarece a devenit atât de bo-
;ălugării de la Molesme au devenit treptat la fel de leneşi şi
irincipii ca toţi ceilalţi din vremea lor. în anul 1098, Robert
igur şi amărât care se apropia de vârsta de şaptezeci de ani,
t să fi fost oarecum surp rins de vizita pe care i- au făcut -o
lin Champagne, care îi ofereau fonduri pentru a pune bazele
CEI ADORMIŢI SE TREZESC
unui nou ordin călugăresc- un ordin care să nu îşi dezmintă chemarea şi

care să renunţe cu totul lacele lumeşti.
Robert s-a bucurat de posibilitatea de a primi bani şi pământuri pentru
ridicarea unui ordin nou şi respectabil, închinat Domnului, în consecinţă
a plecat de la Molesme, însoţit de douăzeci şi unu de călugări selectaţi cu
grijă, şi s-a îndreptat spre regiu
nea ce îi fusese încredinţată de ducele Odo
al II-lea de Burgundia. Acolo, cu sprijin financiar atât din Burgundia, cât
şi din Champagne, el a fondat un ordin călugăresc complet nou, ai cărui
membri urmau să poarte, aşa cum au indicat cei ce-au 1 sprijinit, straie în
totalitate albe şi să se numească cistercieni, după numele locului pe care
se ridica noua mănăstire, Cîteaux.
Obiceiul de a purta haine albe este prima asociere evident ă cu ese-
nienii, care se îmbrăcau la fel. Numele de „cistercieni" ar putea fi o altă
legătură directă cu evreii ce trăiseră în sfinţenie cumai mult de un mileniu
în urmă. Conform opiniei unor specialişti, denumirea Cîteaux provine din
arhaismul francezcisteaux, însemnând trestie, plantă care erau foarte
întâlnită în zona mlăştinoasă în care -sa ridicat noua mănăstire. Alţi cer-
cetători sugerează însă că denumirea Cîteaux reprezintă un derivat al
cuvântului latin cista, care se referă la un rezervor de apă. Pe locul pe
care a fost ridicată mănăstirea exista apă din abundenţă, deci cu siguranţă
că monahii cistercieni se spălau des. Acest lucru se întâmpla foarte rar în
perioada respectivă, chiar şi în rândul călugărilor, aşa că poate fi pus în
legătură cu dorinţa esenienilor decurăţenie spirituală şi fizică.
în ciuda ajutorului financiar, noul ordin al esenienilor şi-a început
activitatea cu dificultate, dezvoltându-se foarte încet - daracest lucru nu
era important la momentul respectiv. Pe tabla formată din lumea cunoscută
se juca un mare joc de şah, iar mulţi dintre mariiamenio ai epocii au fost
de fapt doar nişte pioni, sacrificaţi uneori pe măsură ce strategia era pusă
în aplicare. Ritmul jocului erasurprinzător.
La câteva luni de la fondarea ordinului cistercian, Ierusalimul a fost
preluat de armatele creştine, iar după patru zile de la acel eveniment,
Godefroy de Bouillon a devenit rege. Aşa cum am arătat anterior, la
două săptămâni după aceea, papa Urban al-lea II a trecut la cele veşnice,
fiind urinat la distanţă de mai puţin de un an de Godefroy de Bouillon
- moarteaacestuia fiind datorată fie unei boli, fie unei săgeţi,fie otrăvii.
La doar două săptămâni după moartea lui Godefroy, acesta a fost urmat
în mormânt de William al II- lea al Angliei, ucis în mod „întâmplător" de
o săgeată care i -sa înfipt în piept.
comorilor Templului
târziu, Familiile Stelei au ales un om potrivit pentru a primi

echipei trimisă să descopere comorile esenienilor şi manu-
opate sub ruinele Templului. Acesta era Hugues de Payens,
ss, conte de Champagne, care deţinea domenii în oraşul fran-
Hugues de Payens luase parte la prima cruciadă, probabil în
irţelor conduse de Godefroy de Bouillon.
104, contele de Champagne a convocat la Troyes o întâlnire la
ă a participat şi Hugues de Payens, alături de alţi participanţi
Ierusalim, inclusiv un cavaler cu numele Andre de Montbard
/ârstă de 14 ani al lui Andre, Bernard, urma să devină una
tai influente personalităţi din toate timpurile). Este posibil ca
ilui ordin cistercian să fi fost de asemenea prezenţi, datorită
>r direct în proiectul de redobândire a comorilor.
: exacte din cadrul acestei întâlniri nu se cunosc, dar, la doar
mâni mai târziu, contele Hugues se afla în drum spre leru-
1 de Hu gues de Payens şi Andre de Montbard. Hugues de
recut acolo patru ani înainte de a reveni la Troyes. Nu se ştie
olo în tot acest timp, dar evenimentele care au urmat suge -
că a supravegheat probabil platforma uriaşă pe care cândva
mplul din Ierusalim.
în următorii zece ani nu a mai avut loc niciun eveniment
datoreze restricţiilor de ordin politic şi religios. Existau la
persoane în măsură să împiedice excavaţia planificată: regele
Ierusalimului, fratele şi succesorul lui Godefroy de Bouillon,
îl al II-lea, care i-a urmat lui Urban al II-lea, la scurtă vreme
idirea Ierusalimului.
:ă papa a avut puţină implicare în amânarea acţiunilor, deoa -
mare parte din timp îi era ocupată cu disputele cu împăratul
ian Henric al IV-lea. După ce Henric al IV-lea a fost înfrânt de
i-a luat tronul, noul lider al Germaniei, Henric al V-lea, i-a ce-
e încoronat împărat la Roma. Acest lucru -a s putut realiza doar
nul pontif a fost aruncat în închisoare şi după ce a fost respinsă
2 eliberare a acestuia de către normanzi. Conflictul dintre papă
a încetat până la moartea papei, survenită la 21 ianuarie 1118.
duin al Ierusalimului a fost cel care a împiedicat săpăturil e,
fi fost foarte precaut. A angajat cu siguran ţă persoane de
90
CEI ADORMI ŢI SE TREZESC
încredere pentru a degusta mâncarea pe care urma să o consume, pentru

a nu fi eliminat de membrii Familiilor Stelei, care doreau să accelereze
ritmul misiunii lor. Până la urmă Balduin-aisupravieţuit papei doar două
luni de zile. Pe 2 aprilie 1118 a murit în timpul unei vizite în Eg
ipt, după
ce a gustat din mâncarea pregătită dintr-un peşte abia pescuit din Nil. Nu
se ştie dacă peştele a fost otrăvitor, sau dacă cineva a adăugat o substanţă
letală în mâncare, însă eliminarea lui a deschis calea pentru Hugues de
Payens şi echipa sa.
De îndată
Hugues ce vestea
de Payens şi alţidespre dispariţia
opt cavaleri au lui Balduin
plecat a ajuns
din nou înEuropa,pe
din Troyes,
drumurile prăfuite ale Orientului. Intenţia lor declarată —cel puţin aşa
cum a notat un cronicar de mai târziu, Guillaume de Tyre - era formarea
unei frăţii care să păzească drumurile de la graniţele Levantului şi până
la Ierusalim, cu scopul de a-i proteja pe pelerinii care se îndreptau spre
Ţara Sfântă sau veneau de acolo, însă un grupatât de restrâns de cavaleri
nu ar fi fost capabili să asigure o astfel de protecţie- şi nici nu au făcut
aşa ceva.
Aceşti oameni erau: Hugues de Payens, Andre de Montbard, Geoffroy
de St. Omer, Payens de Montdidier, Achambaud de St. Amand, Geoffroy
Bisol, Gondemare, Rosal şi Godfroy. Prin raportare la locul de srcine al
cavalerilor, acolo unde acesta se cunoaşte, putem spune că ei proveneau
din regiunea Champagne, cu excepţia lui Payens de Montdidier şicham A -
baud de St. Amand, care erau originari din Flandra.
Balduin I, regele decedat al Ierusalimului, nu a avut urma şi, aşa că a
fost succedat la tronul Ierusalimului de vărul său, Balduin al Il-lea. Regele
Balduin al Il-lea era din Ardennes, o zonă ai cărei conducători aveau
legături de sânge cu nobilii din Champagne, şi el a spriji nit întrutotul
planul excavării locaţiei templului.
Cei nouă cavaleri şi-au aşezat tabăra într-o parte a templului ruinat
cunoscută sub numele de „Grajdurile lui Solomon", unde au rămas timp
de nouă ani, mulţumită sprijinului financiar şi logistic direct in d partea
lui Balduin al Il-lea. Echipa lui Hugues de Payens a început imediat
săpăturile, construind adesea tuneluri prin stâncă.
După şapte secole şi jumătate, un alt grup de oameni a hotărât să
cerceteze zona de sub Muntele Templului, în 1867, o expediţie armată
britanică, aflată sub comanda locotenentului Warren de la Royal Engineers,
a început să -şi croiască drum sub platforma gigantică a templului 1.
l Kenyon, K.M., Digging up Jerusalem (Săpături sub Ierusalim),Benn, 1974.
91
lucru pe care 1-au descoperit a fost unlabirint de tuneluri, ăl sat

le micul grup de săpători format din membrii Familiilor Stelei,
britanici au recuperat o serie de obiecte care au aparţinut se pare
ii Hugues de Payens, şi care sunt păstrate astăzi la Edinburgh.
im câte detalii cunoştea echipa lui Hugues despre structurile
!, dar ştiau cu siguranţă că primul lucru pe care îl aveau de făcut
erarea Manuscrisului de Cupru. Acest document, gravat în metal,
fi fost fără îndoialăcea mai fabuloasă hartă acomorilor realizată
(două
în timpul războaielor
Manuscrise cu romanii
de Cupru. Prima din anii -70,
versiune 66 Familiile
a fost Stelei
descoperită
n, în 1952, printre manuscrisele de la Marea Moartă, iar după
fost deschisă, pentrua fi citită pentru prima oară după aproape
nii. în acest manuscris se spune că cel puţin douăzeci şi patru de
»e importante au fost ascunse sub Muntele Templului, alături de
e comori şi o a doua versiune, mai detaliată, a Manuscrisului de
i fost notate următoarele idei:
ota din partea nordică, într-o gaură ce se deschide spre
a cărei deschidere este acoperită cu pământ, se află o
i a acestui document, ce cuprinde explicaţii şi măsurători,
2
ventar al fiecărui lucru, cât şi altele
.
Jrise şaizeci şi una de locaţii, cât şi obiectele preţioase ascunse

in Allegro, un cercetător pasionat şi obiectiv al Manuscriselor de
loartă, a scris despre uimirea care 1 -a cuprins în momentul în
şt detalii despre conţinutul documentului:
ăsură ce cuvintele deveneau mai clare, şi semnificaţia

lentului evident ă, abia mi -am putut crede ochilor ...
ie de la Qumran au creat cea mai mare surpriz ă — un
Itar al comorilor sacre, ce cuprindeau aur, argint, vase
3
i jertfe şi alte vase de cult, de diverse feluri....
pro a ex plicat şi scopul Manuscrisului de Cupru:
( .M., The Treasure of the Copper Scroll (Comoara Manuscrisului de

den City, N.Y., Doubleday, 1960.
M., The Dead Şea Scrolls and the Christian Myth(Manuscrisele de la
l şi mitul creştinismului), Prometheus Books, 1984.
92
Manuscrisul de Cupruşi copia (sau copiile) acestuia erau me -

nite să-i informeze pe evreii care ar fi supravieţuit războiului
care se purta atunci despre locul unde fuseseră îngropate
acele materiale sacre, astfel încât, dacăar fi fost descoperite,
să nu fie pângărite prin utilizări nepotrivite. Documentul mai
era şi un ghid cu ajutorul căruia se putea recupera comoara.
Este evident faptul că persoanele care au îngropat acele documente şi
ocomori
mie denuanişi-au imaginat
pentru că urmaşii
a le putea lor Dar
recupera. vor avea nevoie
aceştia de maipână
au revenit multlade
urmă.
Manuscrisul de Cupru le-a indicat lui Huguesşi echipei sale drumul
spre comori. De exemplu se menţionează la un moment dat următoarele:
In camera interioar ă, formată din cei doi piloni gemeni care
sprijină arcul porţii duble, îndreptată spre est,la intrare,
îngropat la o adâncime de trei coţi, se a flă ascuns un vas,
iar în acestase găseşte un manuscris, sub patruzeci şi doi de
talanţi.
în recipientul ascuns la adâncime de nouăsprezece coţi în
faţa porţii de est, se află alte vase, iar în gaura care se află în
interior se găsesc zece talanţi.
în curtea (ilizibil), la nouă coţi sub colţul sudic, se găsesc
vase din aur şi argint pentru bucăţile de pâine, stropitoare,
căni şi vase pentru sacrificii. Vase pentru libaţie, în număr de
şase sute nouă.
Cei nouă cavaleri au găsit cu siguranţă manuscrisele, sume uriaşe de bani
şi grămezi de obiecte din aur şi argint. Succesul lor a fost atât de mare,
încât în anul 1125 Hugues, conte de Champagne, a renunţat la titlul său
nobiliar, a plecat la Ierusalim şi s-a lăsat îndrumat de Hugues de Payens.
Contele fusese înainte seniorul lui Hugues de Payens, şi o astfel de răs -
turnare de roluri a fost o acţiune fără precedent în Europa feudală.
Există şi alte dovezi care descriu modul în care s -au desfăşurat ex-
cavatiile cu scopul redobâ ndirii documentelor şi comorilor aflate sub
templul dărâmat, în mod surprinzător, aceste relatări provin din ritualurile
francmasonilor, despre care vom discuta imediat.
93
i templieri: soldaţii lui Yahve
* -a îndeplinit sarcina ce i seîncredinţase, micul grup de

vânători
de la Ierusalim s-a transformat într-un ordin militar pentru că-
ijutorul fraţilor lor cistercieni, la revenirea în Europa au adoptat
;şmânt alb (care mai târziu a fost decorat cu o cruce roşie pe
faţă). Tot cu ajutorul cistercienilor, ei -sau denumit Pauperes
•es Christi Templique Salomonis, care în traducere înseamnă:
i săraci pentru Cristos şi Templul lui Solomon". Numele sub
unoscuţi însă este mult mai scurt: cavalerii templieri.
;
brmat din mai multe cuvinte pare să fie în totalitate creştin
ste aşa. Fiecare creştin crede că termenul „Cristos" se referă la
isocierea e greşită. Aşa cum am arătat anterior, numele provine
cui khristos („cel uns"), şi este o traducere a cuvântului ebrai c
nashiach) - „cel care este uns cu untdelemn", un însemn al
Cristos reprezintă un titlu şi nu un nume, aşa că denumirea
iu se referă în mod specific la Isus, ci la loan Botezătorul, la
a oricare conducător al preoţilor evreilor şioamenilor
a acestora
uă ordine a lumii. La vremea aceea, acelaşi titlu -a ifost acordat
lui Balduin al II-lea, regele din Ierusalim. Istoria a demonstrat
avaleri templieri, ca reprezentanţi ai Familiilor Stelei, şi prin
oniţi, îi acordau mai multă atenţie lui loan Botezătorul, fo n-
jpării lor, decât succesorului acestuia, Isus. Acest lucru ne
dem că întregul ordin, sau cel puţin conducătorii acestuia, au
căsiguri
fi loan fusese adevăratul
de faptul „Cristos"
că denumirea sau Mesia,
cavalerilor nu Isus.avea -sen
templieri
lat maisus deoarece ei se descriau drept „luptători săraci ai lui
Jtilizarea termenului „comiliton" arată că se considerau egali
oi discipoli. Se poate presupune că orice călugăr creştin-ar s
:pt „luptător sărac pentru Isus Cristos şi pentru Templul lui
Cuvântul „tovarăş/comiliton" schimbă accentul. Din fericire,
nimeni nu s-a întrebat ce legătură avea Templul lui Solomon
•istos. Templul lui Solomon nuare o legătură directă cu Acesta,
moanelor creştine. In orice caz, baza cavalerilor templieri -a s
aproape de palatul lui Balduin de laIerusalim, aşa că numele lor
'i în legătură cu locul în care îşi stabiliseră tabăra la Ierusalim,
a fost indusă în eroare. Nimeni nu a observat că titlul noului
ca scop sprijinirea misiunii Familiilor Stelei, iniţiată de regele
94
Solomon, aceea de a construi Noul Ierusalim care a fost promis de secole.

„Copiii lui Israel" - adevărata armată a lui Iahve - porniseră din nou la
drum.
Bernard de Clairvaux
Reveniţi în Franţa, membrii ordinului cistercian au prosperat, iniţial da-

torită unui englez pe nume Stephen Harding, şi mai apoi lui Bernard,
tânărul nepot al lui Andre Montbard.
Bernard era fiul lui Tescelin, lord de Fontaines, nobil din nordul Bur-
gundiei, şi al Alethei, o femeie de viţă nobilă din Montbard, din provincia
Champagne. Cei doi au avut mai mulţi copii, dar inteligenţa şi talentele
lui Bernard au fost imediat remarcate. Deşi mic de statură, el urma să se
dovedească Ia fel de măreţ ca cei mai puternici regi, prinţi sau papi.
în 1113, la vârsta de douăzeci şi trei de ani, Bernard a plecat la câteva
mile distanţă înspre sud, de la Fontaines spre Cîteaux, pentru a intra în
prima mănăstire cisterciană. In decursul anului respectiv a fost urmat de
nu mai puţin de treizeci dintre rudele sale - de fapt nu au intrat în ordinul
respectiv, ci mai degrabă 1-au preluat. Trei ani mai târziu, tânărul în vârstă
de douăzeci şi şase de ani avea propria sa mănăstire, foarte aproape de
Troyes, în Champagne. Numele acesteia era „Clairvaux", ceea ce în-
seamnă „Valea luminii", şi cu toate că Cîteaux a rămas matca ordinului
deciziile majore au fost luate în următorii treizeci de ani la Clairvaux.
Bernard (care a devenit curând cunoscut drept Bernard de Clairvaux)
a început imediat să joace un rol impo rtant în politica Bisericii, mai întâi
în zona Champagne, dar curând după aceea în întreaga lume creştină, în
momentul în care Hugues de Payens şi echipa lui au început săpăturile
la Ierusalim, Bernard a iniţiat o campanie de stabilire a unei excelente
reputaţii pentru cavalerii ce săpau tunele la Ierusalim, prezentându -i ca
pe cei mai demni de laudă războinici din lume, şi nu doar nişte călugări
retraşi. Cuvintele folosite de el sunt de factură poetică:
Ei nu pornesc la lupt ă cu capul înainte, ci cu grijă şi prevedere,

liniştiţi, ca nişte adevăraţi copii ai lui Israel. Insă de îndată ce
războiul începe, ei se năpustesc fără întârziere asupra duşma -
nului... fără să cunoască teama... unul luptându -se adesea cu
o mie; două, zece mii... mai blânzi decât mieii, dar mai feroce
decât leii; ei au blândeţea călugărilor şi bravura cavalerilor.
95
iu cu adevărat „copii ai lui Israel",

rd, mărinimosul cistercian, a fost cel care a atras atenţia papei
al II-lea asupra celor nouă cavaleri, pentru care a intervenit cu
a-i transforma într-un ordin călugăresc ce urma o serie de reguli
de conduită şi acţiune - care reflectau îndeaproape principiile
se ghidau cistercienii, pentru a- şi dobândi legitimitatea şi un
în cadrul Bisericii.
iţă cerere nu a primit răspuns, însă piesele de petabla de şah aveau
mbe în curând locul. Papa Gelasius al II -lea a murit subit după
:inci zile de activitate, în timp ce se afla în vizită la mănăstirea
i loc de mare importanţă pentru Familiile Stelei din Champagne.
afla o pepinieră pentru ideile benedictine reformatoare şi punctul
pentru mai multe ordine monastice, ceea ce ne face să credem că
Stelei fie au creat-o, fie au utilizat-o pentru atingerea propriilor
ri. Este aproape sigur faptul că, la vremea respectivă, cele mai
iative luate de Familiile Stelei din Europa şi din întreaga lume
la cale în Champagne, regiune care poate fi considerată cartierul
îl, cel puţin în decursul secolelor XI-XIV. Mănăstirea Cluny se
ropiere. în mod oportun, Guido a devenit următorul papă, el
lucelui William al II-lea de Burgundia, deci rudă cu Bernard şi
l Familiilor Stelei.
a devenit papa Calixt al II-lea şi a aprobat imediat ideea lui
ie a forma o forţă combatantă de elită pentru lumea creştină ,
inducă lupta împotriva musulmanilor. Bernard a indicat faptul
:1 de forţă, în sprijinul Bisericii Occidentale, deşi restrânsă,
ia, fiind formată din Hugues de Payens şi de to varăşii săi. Tot
|cat că, prin raportarea la anumite reguli şi pri n adoptarea un ei
asemănătoare ordinului cistercienilor, aceştia s -ar fi putut
ia curând exact în armata de care era nevoie - un grup mare şi
î cavaleri bine antrenaţi şi înarmaţi, a căror misiune specială ar
tejarea Ţării Sfinte - şi mai ales a Ierusalimului, care la vremea
i se afla din nou în pericol de a cădea în mâinile musulmanilor,
tai interesantă propunere pentru papă era faptul că aceşti cavaleri
-elaşi timp, şi călugări. Bernard a sugerat că astfel, datorită im -
: plan internaţional a noului ordin, acesta s -ar situa în afara
Disericeşti obişnuite, nefiind supus vreunui episcop, arhiepiscop
î alte autorităţi - bisericească sau laică. Ar fi trebuit să dea so-
mi în faţa papei.
96
Strategia a fost str ălucită. Crearea noului ordin nu îl costa nimic pe

papă şi, cu toate acestea, succesul acţiunii acestuia 1-ar fi aşezat într-o
lumină favorabilă, în plus, într -o perioadă în care papii erau atacaţi nu
doar de probleme complicate de ordin ecleziastic, ci şi de armate străine,
ideea de a avea un fel de gardă personală, dedicată slujirii pontifului, tre-
buie să-i fi părut atractivă lui Calixt. El era conştient de rapiditatea cu care
cistercienii câştigau teren, şi nu se poate să nu fi ştiut cât de important era
rolul jucat de Bernard, care fondase deja zeci de mănăstiri. Dacă omul cel
scund din Champagne putea face atât de mult pentru cistercieni, ar fi putut
cu siguranţă să pună bazele armatei papale.
însă Calixt a murit înainte de a semna înfiinţarea noului ordin, sar-
cină care i -a revenit papei Honorius al II-lea: acesta i-a transformat pe
cavalerii templieri într-un ordin monahal, prin formularea unor reguli, a
unei „constituţii". Acest lucru s -a petrecut în ziua de 31 ianuarie 1128,
când Hugue s de Payens a fost adus în faţa consiliului special convocat
la Troyes. Acest corp impresionant de clerici era prezidat de cardinalul
Albano, nunţiul papal, şi-i includea pe arhiepiscopii de Reims şi Sens,
alături de nu mai puţin de zece episcopi şi câţiva stareţi importanţi,
inclusiv Bernard de Clairvaux. Propunerea de a le asigura cavalerilor
templieri un statut formal a fost acceptată, iar acestora li s-a dat dreptul de
a purta pelerina albă, asemenea esenienilor.
Datorită influenţei exercitate de Bernar d, grupul de cavaleri care pe-
trecuseră nouă ani în sărăcie, săpând sub Muntele Templului, au devenit
dintr-odată extraordinar de bogaţi, deoarece noului ordin i s-au adus da-
ruri în bani şi terenuri, de către donatorii pioşi. în curând, templierii aveau
să transforme lumea prin programul lor de construcţii şi prin inventarea
sistemului bancar global, în paralel cu dezvoltarea de către cistercieni a
comerţului cu lână şi a marilor târguri internaţionale organizate în regiunea
Champagne. Toate aceste iniţiative au anunţat începutul epocii „moderne".
Bernard cel mistic
Rolul lui Bernard în cadrul teologiei creştine a fost fără egal. în cele din
urmă a fost sanctificat, devenind Sf. Bernard de Clairvaux, deşi reputaţia
lui în istoria Bisericii este cea a unui „mistic", abordarea creştinismului
de către el fiind foarte neobişnuită.
Două obsesii au dominat viaţa lui Bernard, acestea fiind reflectate în
toate acţiunile pe care le -a întreprins, în primul rând, el era pasionat de
97
feminin al divinit ăţii, personificat în Sfânta Fecioară Măria, pe

enera. Respectul acordat femeilor a avut un impact deosebit în
ui curţilor regale, unde statutul femeilor s -a modificat datorită
llor lui Bernard. El părea să împărtăşească credinţa lui Isus Cristos
pamenii aveau aceeaşi valoare în faţa lui Dumenzeu şi fiecare om,
iau femeie, trebuia să stabilească o înţelegere cu Dumnezeu pentru
tea pune bazele unei noi ordini în lume.
doilea rând, Bernard era fascinat de Cântarea Cântărilor, sau
l lui Solomon.
Icau în timpul vieţii
Cântarea Cântărilor, sale acele
una dintre scris mai
o mulţime de predici
surprinzătoare cărţi
•iei.
prima vedere, Cântarea Cântărilor pare să fie un poem lung şi
lat al dragostei împărtăşite de mire şi mireasă. Se face referire
Solomon, dar e pu ţin probabil că această scriere i se datorează
, mulţi cercetători atribuind -o populaţiilor din mediul rural
din
sraelului. Specialiştii au identificat sursele Cântării
Cântărilor
rie de poezii populare adunate în jurul anului 300 î. C. 4 - exact în
i constituirii comunităţii eseniene. în esenţă, Cântarea Cântărilor
noasă poveste erotică, fără vreun conţinut religios - Dumnezeu
nenţionat nici măcar o dată - dar evreii o considerau o alegorie ce
mitere la relaţia lui Dumnezeu cu Ierusalimul,
tmii din vremea lui Bernard de Clairvaux au dezlegat înţelesul
Cântărilor la fel ca evreii de altă dată, deşi -as insistat mai mult pe
tarea relaţiei alegorice dintre Isus şi Biserică. Bernard a ad optat
sastă interpretare, cel puţin la suprafaţă, dar înţelesul dat de el
inarei cărţi a fost probabil mai apropiat de cel acceptat de misticii
emenea învăţaţilor evrei din vremea lui, Bernard a perceput
Cântărilor ca pe o poveste uşor voalată despre noua fondare a
jiului şi despre relaţia dintre Dumnezeu şi Noul Ierusalim.
pine cunoscut faptul că Bernard era fascinat de religia iudaică,
usalimul a fost ocupat prin forţă, doar cu o generaţie în urmă,
i oraş fuseseră măcelăriţi cu la fel de puţine scrupule cum fuseseră
jsulmanii. în Europa secolului al XH-lea, evreii ocupau o poziţie
H5. Ei participau la activităţile comerciale şi erau utili în probleme
IA.S., The Song of Solomon (C ântarea Cântărilor), Peak's cornmentary

le,Nelson, 1963.
, Engels, Haverkamp şi Heberer, The Jews of Europe in the Middle Ages
i Europa în Evul Mediu),Hatje Cantz, 2005.
98
CEI ADORMIŢI SE TREZESC
de ordin financiar, doar pentru faptul c ă li se permitea să împrumute

bani cu dobândă, ceea ce creştinii nu puteau face, cel puţin în principiu.
Acţiunea de a pretinde o dobândă pentru împrumut era denumită „camătă"
şi era considerată de creştini împotriva regulilor bisericeşti. Evreii nu erau
restricţionaţi de o astfel de regulă, iar împrumutul de bani reprezenta unul
dintre puţinele mijloace prin care evreii din Europa puteau să prospere. Din
păcate, evreii erau adesea hărţuiţi, fiind denumiţi „duşmanii lui Cristos"
şi „ucigaşi Lui", rolul Bisericii fiind esenţial în această privinţă. Bernard
de Clairv aux a avut însă o atitudine diferită. De mai mute ori în cursul
vieţii sale, chiar în ciuda programului său aglomerat, el a călătorit zile
întregi pentru a împiedica pogromurile împotriva evreilor şi se crede că la
mănăstirea lui din apropiere de Troyes a adus cabalişti evrei şi specialişti
în limba ebraică.
înclinaţia sa spre misticism 1-a făcut mult mai respectat. El a fost fără
îndoială unul dintre marii intelectuali ai vremii sale —odată 1-a descris pe
Dumenzeu ca fiind „înălţimea şi mărinimia, adâncimea şi lărgimea" - şi
a spus că pe Dumnezeu îl putem găsi mai degrabă printre stânci şi arbori
decât în orice biserică ridicată de mâna omului.
Faptul c ă Familiile Stelei s -au bucurat de momentul cel mai propice
instaurării unei noi ordini în lume, în jurul anului 1130, se datorează în
mare măsură lui Bernard. După şaizeci de ani de manevre şi crime, familiile
preluaseră controlul asupra Occidentului şi a teritoriilor cruciaţilor din
Orient. Bernard a contribuit la remodelarea mentalităţilor şi în Biserică, şi
la curţile regale ale Europei, în vreme ce cavalerii templieri şi cistercienii
se pregăteau să iniţieze schimbări nemaiîntâlnite în istoria omenirii.
99
a nouă ordine
d ia la
plieri s-au răspândit cu repeziciune în toate ţările creştine,

itre aceste locuri a fost numit un maestru din noul ordin,
mducătorului templierilor, Marele Maestru, titlu acordat pe
i trei ranguri în interiorul acestui ordin cavaleresc, şi anume
fraţii din mediul rural" şi „capelanii". Mai exista grupul
Fratres conjugaţi, care aveau voie să se căsătorească.
jrtau o pelerină neagră sau maro, pe care era aplicată o cruce
|u a fi deosebiţi de fraţii lor celibatari, ce adoptaseră tradiţiile
(documentele atestă faptul că şiîn mijlocul esenienilor exista
oameni căsătoriţi).
i rândurile ordinului se făcea prin participarea la o ceremonie
-are a datnecreştine.
itualuri naştere în Astfel
curândde unor zvonuri ar
suspiciuni privitoare
fi putut la prac-în
pune
-le mai puţin importante, darcavalerii templieri, prin bogăţ ia
care le aveau, puteau să le ignore. Ei nu duceau lipsă de
-buiau să fie de viţă nobilă, fii legitimi, deoarece niciun om
la nu putea să devină cavaler, şi nici să renunţe la întreaga
î legământul sărăciei, castităţii, pietăţii şi supunerii.
100
PRIMA NOUA ORDINE MONDIALA
Dacă scopul promovat în mod public al templierilor era de natură

militară, mulţi dintre fraţi îşi dedicau timpul activităţilor comerciale şi de
construcţie iniţiate de ordinul lor.Templierii au început curând direcţiona
-
rea resurselor lor financiare spre construirea de numeroase fortificaţii pe
întreg teritoriul Ţării Sfinte, fiind fără îndoială cea mai pricepută şi mai
disciplinată forţă de luptă din vremea lor. Regula lor principală era să
nu renunţe niciodată. Curajul şi intransigenţa lor, combinate cu excelenta
lor pregătire şi armele de care dispuneau,-au i transformat în perioada
medievală în nişte
păstrat imaginea formidabile
unor trupe decu
oameni îmbrăcaţi elită, în memoria
pelerine albe, cuoamenilor -sa
o cruce roşie
pe piept, asociată în mod greşit astăzi cu cavalerii cruciaţi.
Protejarea tezaurului Templului
Prima problem ă cu care s -au confruntat templierii a fost cea privitoare

la manuscrisele eseniene salvate de sub templul ruinat din Ierusalim.
Comorile pe care le aduseseră la suprafaţă (vezi capitolul cinci) trebuiau
protejate de hoţi, dar obiectele în sine nu ar fi creat suspiciuni, în privinţa
documentelor, situaţia era diferită. Acestea erau extrem de preţioase, iar
datorită conţinutului lor erau în pericol de a fi distruse în cazul în care ar
fi ajuns în atenţia Bisericii.
Transportarea lor în regiunea Champagne sau în alte părţi din Franţa
nu părea o soluţie potrivită, deoarece zona era considerată periculoasă,
datorită influenţei unei elite puternice a Bisericii, existente chiar şi acolo
unde prezenţa Familiilor Stelei era remarcabilă. Cei responsabili de
documente
te de Roma.par să fi optat
Planurile lor pentru găsirea
în privinţa unei documente
acestor locaţii potrivite câtmaisădepar-
trebuiau rămână
strict secrete în acel moment, însă legendele orale ale francmasoneriei au
înregistrat ceea ce s-a întâmplat de fapt.
Conform unei unui ritual al celui de-al dou ăzecilea grad al
aşa-numitului „Rit Scoţian Antic şi Acceptat", în anul 1140 o lojă a
templierilor din Ierusalim a pornit spre Kilwinning, un mic port de pe
ţărmul vestic al Scoţiei. Se relatează în continuare faptul că grupul ducea
cu sine documente străvechi, cu scopul de a le depozita într-o mănăstire
special construită în Kilwinning.
Această informaţie este surprinzătoare, deoarece nu se poate înţelege
cum cei care au formulat ritualurile relativ recente ale francmasoneriei
ar fi putut avea ştiinţă despre existenţa manuscriselor esenienilor, sau
101
jtivităţile secrete ale templierilor. Până în momentul descoperirii

lelor de la Marea Moartă şi al descifrării manuscrisului de
cupru,
950, se presupune că nimeni nu a avut ştiinţă că existau lucruri
ub Templul din Ierusalim.
cu ani înainte de descoperirea manuscriselor de la Marea
bara esenienilor de la Qumran, un mare expert în masonerie,
a menţionat faptul că „mănăstirea [Kilwinning] nu fus ese
na în 1140, iar legenda nu face nicio referire la locul în care
•] s-au aflat între anii 70 şi 1140".
iformaţiilor provenite de la francmasoni, Ward a înţeles că
:nte existau încă de dinainte de dărâmarea Templului din
au ajuns la Kilwinning 1070 de ani mai târziu. Concluzia
aţe ajunge pornind de la aceste premise este că infonnaţia
cavalerii templieri a devenit parte atradiţiilor masonice.
ne necunoscut locul în care au fost păstrate documentele în
upă excavaţiile realizate de templieri în 1128 şi construirea
la Kilwinning în 1140 - plus întrebarea chinuitoare: ce s-a
documentele după această dată?
?a Kilwinning a fost considerată de obicei „benedictină",
L afirmaţie nu este precisă. Lăcaşul a fost ridicat pe pământul
familia St. Clairs (sau Sinclair), una din Familiile Stelei, care
Scoţia înainte ca William Cuceritorul să invadeze Anglia, lăcaş
ugh de Morville, un prieten al regelui David I al Scoţiei. Hugh
e a adus un grup de călugări din Kelso pentru a ridica noua
s trăi în ea, dar aceştia nu erau oficial benedictini
- aparţineau
ordinului cunoscut cu denumirea de„tironensieni".
Ii masoni: tironensienii
iii rămân unii dintre cei mai misterioşi călugări dintre toate
bnedictine reformate. Autoarea canadiană Francine Bernier a
idiu amănunţit în privinţa lor, apărut recent, în anul 2005'.
ire îi înconjoară pe tironensieni se referă la modul în care
găresc atât de înfloritor, care cândva a deţinut controlul
mănăstiri, a putut să dispară complet din documentele
Tîe Great Architects ofTiron, The Steps ofZion (Marii arhitecţi de
• Sionului),ULT, Arizona, 2005. Acest document poate fi accesat la
Aw.frontierpublishing.n1/fbj:iron.pdf
102
PRIMA NOU Ă ORDINE MONDIALĂ
istorice. Bernier a petrecut ani de zile cercetând cărţi şi documente pentru

a realiza o descriere amănunţită a tironensienilor, care, deşi aproape ne-
cunoscuţi astăzi, au jucat în mod evident un rol important în dezvoltarea
monahismului şi a arhitecturii din secolele XII-XIV.
Ordinul tironensienilor a fost fondat în anul 1107, preluându-şi numele
de la Tiron, sau Thiron, cuvânt ce desemnează „o culme înaltă", unde a
fost ridicată prima lor mănăstire, situată la circa 65 de kilometri vest de
Chartres, în Franţa, întemeietorul lor a fost un călugăr benedictin pe nume
Bernard de Tiron care, asemenea lui Bernard de Clairvaux şi fondatorilor
cistercienilor (vezi Capitolul 5), considera că viaţa monahală devenise
prea lipsită de principii ferme.
în anul 1113, fraţii tironensieni au fost chemaţi în Scoţia de regele
David I - unde creştinismul avea o fonnă mai apropiată de concepţiile
lor, deoarece creştinii din Scoţia păstraseră elemente culdeene, pe care
tironensienii le practicau cu asiduitate. (Alan Butler a demonstrat 2 legă-
tura strânsă a lui Bernard de Clairvaux cu creştinismul culdean, deoarece
el a îmbrăţişat principiile acestuia. Este aproape sigur că acest grup (al
culdeenilor), care a fost răspândit în epoca post -romană în Anglia şi
Scoţia, cunoştea îndeaproape practicile preoţilor din Familiile Stelei.
Ei au fost de multe ori în contradicţie cu Biserica romană, ceea ce a
determinat organizarea unui sinod al Bisericii la Whitby, în anul 664, în
vederea atragerii lor în rândurile Bisericii Romano-catolice - încercare ce
a eşuat, mai ales în privinţa Scoţiei).
Tironensienii erau faimo şi pentru talentele lor de constructori - care
le depăşeau pe cele ale oricărui ordin benedictin. Ei au contribuit decisiv
la înflorirea arhitecturii în acea epocă. De asemenea, au susţinut şi condus
la Chartres o instituţie academică fondată în 1117 de contele Theobald al
Vl-lea de Blois, Troyes, Champagne şi Chartres.
Deşi aproape în totalitate uitat, acest colegiu a continuat să asigure
expertiza necesară ridicării unora dintre cele mai impunătoare construcţii
din vremea respectivă, inclusiv, după cum este menţionat în documente,
a catedralei din Chartres, reconstruită ulterior între anii 1194 şi 1250
(vezi informaţiile de mai jos). Alţi experţi sunt de părere că banii necesari
ridicării noii catedrale, într-o perioadă de timp atât de mică au fost asiguraţi
2 Butler, A., The Goddess, the Grail and the Lodge (Zeiţa, Graalul şi Loja), O
Books, 2004; şiThe Virgin and the Pentacle (Fecioara şi Pentagrama), O Books,
2005.
103
ii templieri3, care se pare că au contribuit şi cu priceperea lor la

rea acestei construcţii remarcabile.
l lucru este foarte plauzibil,şi se pare că templierii au colaborat
ape cu tironensienii pentru a stabili tehnicile de construcţie, în
flegiului de la Chartres.
pe la început, Bernard de Tiron şi-a ales membrii ordinului şi
priceperilor pe care aceştia le aveau şi de care era nevoie- era
|i ales de pietrari, constructorin îgeneral. Atât în mănăstirile tiro
-
cât şi la colegiul
IJcunoştinţele din iniţiaţi,
noilor Chartres, aceşti călugări
determinându -i peconstructori -au
şi
novici să treacă
ormă de ucenicie ecleziastică, dar pregătindu -i cu grijă şi pentru
naeştri în meşteşugul lor.
ur că nu se pregăteau doar constructori (în engleză masoni).
nai avea nevoie de tâmplari, vopsitori, fermieri, fierari şi toate
leserii necesare traiului în secolul al Xll-lea. însă de cea mai
feciere se bucurau exper ţii în lucrări de construcţii.
J, trebuie acceptat faptul că fondarea şi specializarea îmbrăţişată
jrdin călugăresc a fost hotărâtă de Familiile Stelei, aşa cum se
Je şi în cazul mai bine cunoscuţilor cistercieni, un alt ordin bene -
|brmat (vezi Capitolul 5), cu care tironensienii au avut multe
jjcomune, inclusiv abordarea neobişnuită a creştinismului.
am vom vedeaîn continuarea acestui capitol, se parecă sarcina
|ilor şi a templierilor privea formarea unor baze economice pentru
isalim, sprijinindu-se mai ales pe comerţul cu lână, cistercienii
l-se de materia primă, iar templierii de finanţarea internaţională
prea acestei iniţiative. Credem că tironensienii, aproape uitaţi
astăzi, au primit sarcina de a se specializa în construcţii - ei
fie responsabili de supravegherea ridicării Noului Ierusalim.
gerată şi ideea că marile inovaţii din domeniul arhitecturii, în -
I jurul anilor 1130 (vezi mai jos) s-au datorat în egală măsură
Inilor, templierilorşi cistercienilor.
tnsienii au ridicat multe biserici în parohiile din Scoţia şi în
Je în care au locuit. Prima mănăstire tironensiană din Scoţia a
rk, fondată în 1113, urmată de Kelso în 1128, şi Kilwinning în
|iteresant de menţionat faptul că ridicarea mănăstirii din Kelso a
i acelaşi an cu sinodul de la Troyes şi revenirea templierilor din
entier, L., The Mysteries ofthe Chartres Cathedral (Misterele
\i din Chartres), A B Academic Publishers, 1997.
104
Ierusalim. Mănăstirea a fost construită la cererea specială a regelui David

I, un mare prieten al cistercienilor. Despre Kelso se spune că ar fi fost cea
mai frumoasă mănăstire din Scoţia.
Dat fiind c ă documentele descoperite de primii templieri au ajuns în
cele din urmă la Kilwinning, care era un locaş ridicat de fraţ ii tironensieni
din Kelso, iar mănăstirea Kelso a fost fondată în 1128, e foarte probabil ca
documentele să fi fost duse mai întâi la Kelso- o mănăstire care ar fi putut
fi ridicată special pentru a le adăposti, însă istoria avea să dovedească lipsa
de siguranţă a documentelor la mănăstirea Kelso, prea apropiată de graniţa
cu Anglia, aşa că ciudatul ordin călugăresc a ridicat o altă mănăstire, în
regiunea mai sigură de lângă Kilwinning. Rezultă că acesta a fost motivul
pentru care documentele au fost transportate acolo în anul 1140.
Secretele manuscriselor ascunse
întrebarea cea mai importantă şi mai fascinantă care aşteaptă răspuns pri-
veşte informaţiile conţinute în aceste manuscrise.
Astăzi ştim o mulţime de lucruri despre manuscrisele desco perite la
Qumran, şi este posibil ca informaţiile ascunse sub templu să fi fost în
mare parte identice cu cele cuprinse în „Manualul Disciplinei" şi „Regulile
Comunităţii", care vorbesc despre modul în care un grup asemănător celui
al esenienilor trebuia să-şi organizeze viaţa. Ipoteza pare logică, având în
vedere similitudinile dintre esenieni, cistercieni şi templieri.
Printre numeroasele reguli men ţionate se găsesc şi cele privitoare la
importanţa respectului arătat atât lui Dumnezeu cât şi oamenilor de către
oricare aspirant la titlul de membru al comunităţii; la viaţa trăită conform
legilor comunităţii; la râvna de a-1 descoperi pe Dumnezeu; la a face ceea
ce este bine, cu dreptate şi dragoste pentru toţi „copiii luminii". Novicilor
li se cerea să-şi dedice „întreaga gândire, forţă şi avere" comunităţii lui
Dumnezeu. Ei trebuiau să se păstreze smeriţi, mărinimoşi, drepţi faţă de
fraţii lor, răbdători şi miloşi. Să-şi demonstreze apartenenţa la comunitate
atât prin aplicarea doctrinei, cât şi prin contribuţia economică la bunăstarea
ei; urmau să formeze în Israel o bază solidă pentru adevăr şi să se unească
pentru vecie într-o legătură indisolubilă. Pentru a atinge aceste idealuri,
fiecare membru trebuia să fie supus celor de rang superior în probleme
legate de muncă şi de bani.
Comunităţile cavalerilor templieri erau conduse după reguli aproxi -
mativ similare celor ale esenienilor şi ale fraţilor lor, cistercienii. La fel
105
i frăţiilor din vechime, sau ale celor din vremea lor, templierii
a norme democratice. Aşa cum scria şi în „Regulile Comunităţii"
r, ofiţerii, liderii localişi regionali, chiar şimarele conducător al
ordin, erau aleşi, iar oricare dintre aceştia îşi putea pierde rolul
uşea să îndeplinească ceea ce se aştepta de la el.
manuscrise vorbesc despre modul în care autorii lor visau la
a unei noi ere în care, ca aleşi ai lui Dumnezeu, ei ar deveni
licirii păgânilor şi ar cauza revenirea la un modmai potrivit de
ntr-untemplul purificat, sub îndrumarea unor preoţi merituoşi.
iient denumit „Manuscrisul Războiului" conţine detalii privi -
azboiul ce va fi purtat de Fiii Luminii împotriva Forţelor
ui. Acesta nu reprezintă o simplă prezentare a unui conflict
include detalii specifice privitoare la armata care va lupta în
bre va fi componenţa acesteia, cum va fi echipată şi condusă,
'lanuscrisului Războiului, va exista atât o infanterie, cât şi o ca-
inamenrul ambelor categorii de forţe fiind descris foarte exact,
i fi supuse voinţei unui comandant suprem. Fiecare podoabă,
if lance sau sabie sunt descrise detaliat, atenţia concentrân -
crticalitatea morală a combatanţilor. Manuscrisul Războiului
i reagă armată care mărşăluieşte şi luptă conform intenţiilor şi
> reilor. Este foarte probabil ca ordinul cavalerilor templieri să
u după informaţia cuprinsă în Manuscrisul Războiului.
iiotive care ne fac să credem că subtemplu au fost ascunse do -
rnai importante— în apropiere de Sfânta Sfintelor - locul în care
;;se aşezatChivotul Legii. Datorită progreselor remarcabile în
rhitecrurii realizate de cavalerii templieri, s- a sugerat că ei ar
•va acces la informaţii privitoare la geometria construcţiilor şi
mor arteşi ştiinţe străvechi- provenind probabil din tradiţiile
: egiptenilor şi evreilor. Fundamentele unei astfel de ipoteze nu
!
ite, dar e cert faptul că, odată cu intervenţia templierilor şi a
; r, arhitectura occidentală a înregistrat, aproape peste noapte,
n majore.
arhitectonice
rii cât şi cistercienii au fost constructori extraordinari, ocu-

central în perioada construirii marilor biserici şi catedrale,
Europa de nou-descoperitele secrete arhitectonice.
106
PRIMA NOUA ORDINE MONDIAL
Ă
Frumuseţea şi calitatea inginerească a monumentelor ridicate după

1130, în stilul ce avea să se numească „gotic", sunt cu adevărat uimitoare.
Constructorii de catedrale au creat arcuri uriaşe şi contraforturi înalte,
: lăsând loc pentru ziduri subţiri şi ferestre enorme.
John Ochsendorf, inginer specializat în construcţii şi istoric al arhitec
-
turii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (M.I.T.), este uimit
de realizările breslelor de constructori din EvulMediu. El relatează mo-
mentul în care s-a aflat pecupola capelei de la King's College, Cambridge:
„Te afli la 80 de picioare deasupra pământului, pe o structură subţire de
piatră ... Poţi chiar să simţi mici vibraţii. Şi nu poţi să nu te gândeşti la
stăpânirea de sine pe care au avut-o acei oameni!4"
Bolta capelei are oînălţime de aproape 15 m, deşi suportul curbat al
acoperişului are o grosime de doar 10 cm - un raport înălţime/grosime
identic cu cel al unei coji de ou. Ochsendorf lucrează la adaptarea unui
program pe computer în încercarea de a descoperi cunoştinţele ecrete s ce
au stat la baza construirii arcurilor şi cupolelor catedralelor gotice, care
ar „revoluţiona" designul arhitectural modern şi ar ajuta la ridicarea unor
clădiri care să respecte mediul înconjurător. Ochsendorf adaugă: „Aceşti
oameni au dezvoltat adevărata ştiinţă a construcţiilor şi au atins un grad
.i de stabilitate foarteînalt. Sunt pur şi simplu uimit că nu am reuşit încă
să
f! îi
depăşim."
i Nici măcar cuvântul „modern" nu este o invenţie nouă. Afost utilizat
pentru prima dată în Franţa, la mai puţin de zece ani de la definitivarea
excavaţiilor realizate de templieri, cu referire la catedralele ridicate în
noul stil gotic, construite sub îndrumarea templierilor şi a cistercienilor.
Cunoştinţele inginereşti de care aceştia au dat dovadă nu au reprezentat
singura inovaţie remarcabilă: alte aspecte, cum ar fi vitraliile pentru
ferestre, sunt şi ele dovada unui progres tehnologic inexplicabil. Catedra -
lele aveau o înălţime cu mult mai mare decât se visase vreodată până
atunci, mai multe ferestre, nave mai mari şi spaţii interioare mai largi,
neîntrerupte de coloane.
Cunoaşterea ştiinţifică păşise, într-adevăr, în epoca „modernă".
Mulţi specialişti au căzut de acord asupra faptului că templierii au fost
implicaţi în finanţarea şi planificarea construirii acestor catedrale gotice.
Influenţa templierilor în privinţa geometriei şi a proiectării a dus la
crearea unor structuri similare catedralei din Chartres. Monumentul pe
4 Ochsendorf, J., Bridgin g the void (Unind s paţiul), articol din revista
New
Scientist, 10 iunie 2006.
107
!
?m admira astăzi a fost ridicat cu o extraordinară rapiditate,
i re anii 1194-1250. Catedrala din Chartres esteconsiderată de
; sericii drept un rezultat al eforturilor reunite ale or ăşenilor,
aţă de pe urma comerţului destinat pelerinilor. O astfel de
standard nu reuşeşte să explice infuzia masivă şi imediată de
: csar pentru plata transportului pietreişi pentru numărul uriaş
.culptori şi alţi meşteşugari care trebuie să fi fost angajaţi în
:a unui edificiu atât de vast şi complex, într-o perioadă de timp
>rtă. Este puţin probabil că resursele provenite de la pelerinii
u oraşul Chartres în perioada construirii catedralei ar fi putut
Ituielile pentru vitraliileferestrelor,şi cu atât mai puţin pentru
şi decorarea întregii clădiri. Ordinul cavalerilor templieri
la vremea aceea singura surs ă de finanţare care ar fi putut
; ursele necesare.
a, breslele de meşteşugari purtau numele decompagnonnages,
i în construcţii care au ridicat marea catedrală erau numiţi
Solomon". Aceştia fuseseră instruiţi în arta geometriei sacre
'onensieni5, cavalerii templieri şi călugării cistercieni, şi au
siv cu aprobarea lui Bernard de Clairvaux. Acesta le-a asigurat
i Solomon un „set de reguli" în martie 1145, cu referire la
c viaţă şi de muncă ce se impuneau.
opii ai lui Solomon trebuieăsse fi bazat foarte mult pe „cava -
.ilui lui Solomon" pentru finanţare şi instruire, şi existămotive
,ă credem că templierii-au i supus pe constructori unorritualuri
Ar fi fost logic ca, în cazul în care primul grup de templieri
idevărat să descopere informaţiile îngropate, referitoare la
oţilor-constructori care au ridicat Templul din Ierusalim, ei
ca cei ce primeau iniţierea să păstreze, sub jurământ, secre-
1 acesta trebuie să se fi format ierarhii în cadrul breslelor de
i - legate strâns de cele ale cavalerilor templieri.
şi acţiunile templierilor
ipid - de fapt într-o perioadă de timp extrem de scurtă, luând

are dificultăţile de ordin logistic — templierii au devenit o
cu adevărat multinaţională, ceea ce -ia determinat să călăto-
li u. Acest fapt presupunea existenţa unor drumuri mai buneşi,
îi capitolul zece.
108
pe cât posibil, posibilitatea de a naviga pe fluvii sau pe mare. Templierii au

acceptat orice provocare cu care s-au confruntat. Au construit garnizoane
în zonele îndepărtate în care se ştia că acţionau tâlharii, au nivelat drumuri
şi au construit poduri. Au realizat şi corăbii de transport solide şi galere
pentru război, care puteau fi manevrate cu uşurinţă. Infrastructura lor s -a
îmbogăţit în aşa măsură cu biserici, ferme, cas tele, porturi la mare, sau
chiar mici orăşele, încât templierii au ajuns să formeze o mică societate
în interiorul societăţii. Ei nu erau supuşi niciunui fel de taxe şi trebuiau să
răspundă doar în faţa Marelui Maestru - care la rândul său dădea socoteală
exclusiv papei - putând să trăiască în afara legilor impuse de nobilii sau
regii pe pământul cărora prosperau.
Cavalerii templieri au ajuns să deţină proprietăţi de diverse extinderi,
răsfirate în toată Europa, din Danemarca, Scoţia şi insulele Orkney laord, n
până la Franţa, Italia şi Spania la sud. Numai în Anglia şi Ţara Galilor
aveau mai mult de 5.000 de proprietăţi. Sfera lor de interes s -a extins şi
spre Africa, prezenţa fiindu -Ie remarcată în Etiopia, unde câteva secole
mai târziu a fost redescoperită Cartea lui Enoh. Există motive întemeiate
să credem că templierii au străbătut oceanul, înaintând spre vest, către
America, în Europa au format două baze navale principale: una în insula
Majorca, care le permitea accesul la Marea Mediterană, şi alta în portul
La Rochelle, pe coasta atlantică a Franţei. Mulţi oameni cred că de acolo
au făcut comerţ cu Groenlanda şi cu continentul nord -american.
Acum câţiva ani, Chris Knight a avut o lungă conversaţie cu magnatul
navigaţiei, norvegianul Fred Olson, care i-a spus că străbaterea oceanului
către America de Nord era destul de des realizată înainte de naşterea lui
Cristofor Columb, şi că ar fi surprins dacă o forţă comercială asemănătoare
celei reprezentate de cavalerii templ ieri nu ar fi navigat într -acolo. El a
indicat existenţa unei rute sigure din nordul Scoţiei spre America, pe care,
urmând-o, un navigator nici măcar nu trebuia să piardă din ochi uscatul.
în decurs de cincizeci de ani de la fondarea ordinului lor, cavalerii tem-
plieri au reuşit să egaleze, în privinţa activităţilor comerciale, mai multe
state; în decurs de o sută de ani ei deveniseră precursorii corporaţiilor
multinaţionale, iar implicarea lor în toate formele de activitate comercială
a făcut ordinul mai bogat decât oricare regat al Europei.
între timp, sub îndrumarea lui Bernard de Clairvaux, ordinul cistercian,
care cândva se lupta pentru existenţă, începuse să se dezvolte într-un ritm
asemănător celui al templierilor, în timpul vieţii lui Bernard, cistercienii
au fondat peste 300 de mănăstiri pe teritoriul Europei. Dacă misiunea pe
109
ng a celor dou ă ordine era identică, modul în care încercau să

;ască era diferit. Cistercienii au ajuns să fie cunoscuţi
drept
i frontierelor", datorită refuzului lor de a accepta pământuri în
le marile aglomerări de oameni şi preferinţei lor de a -şi plasa
minte în zonele muntoase sau îndepărtate ale Europei creştine,
bire de ei, templierii s-au concentrat în zonele populate şi în
aţe în mod strategic în apropierea principalelor rute comerciale
naj.
:rii s-au dovedit a fi deopotrivă oameni de afaceri abili şi răz-
;mut. Ei au făcut investiţii substanţiale în pământuri, agricultură
triile care asigurau materialele de bază pentru proiectul lor
onstrucţii. Aşa cum am mai arătat, evreii au furnizat mereu
jtinilor, deoarece aceştia nu considerau acceptabilă c amătă
îl cu dobândă). Până la urmă, aceşti evrei cu faţă de creştini
devină primii bancheri internaţionali ai lumii. Ei au inventat
ansferului de credit printr-o „notă de mână", ceea ce reprezenta
fel de cec bancar sau bilet de credit şi prin urmare o formă pre-
• cărţilor de credit.
11 surprinzător, aceşti afacerişti/luptători/cons tructori/călug ări
au creat şi varianta medievală a industriei turismului. După ce
'at rutele spre locurile de închinare, au început să furnizeze ser -
nplete pelerinilor care se îndreptau spre Roma, Compostela în
n i Ierusalim. Templierii au făcut înţelegeri cu hangiii, deţinătorii
, cu cei ce efectuau transportul cu bacul şi cu alţ i oameni
ii asigurarea unei vacan ţe „confortabile". Insă, la fiecare
dintre
11 racte, profitul lor a crescut.
invenţiile templierilor se numără şi cecul de călătorie. Cea mai
a pelerinilor din acele vremuri era s ă nu fie jefuiţi, şi niciunul
i ar fi dorit să fie prins la drumul mare cu o sumă substanţială
unte de apariţia templierilor, oamenii aveau puţine opţiuni,
ătoria necesita bani. Infrastructura pusă la punct de templieri
ia perfectă. Pelerinul trebuia doar să viziteze un trezorier local
i depozit echivalent sumei care ar acoperi cheltuielile pentru
torie, incluzându-le pe cele pentru transport, cazare şi donaţiile
finte de pe traseu sau de la destinaţie. Trezorierul elibera o
călătorie, pe care era înscris un cod secret al templierilor,
veni fraudele - un procedeu asemănător tranzacţiilor făcute
iitermediul internetului.
110
PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ
La fiecare oprire de pe traseu, pelerinul se prezentaîn faţa unui re-

prezentant al templierilor, care evalua datoriile ce trebuiau achitate,
scădea suma corespunzătoare acordată, codifica din nouchitanţa şi o re-
rurna călătorului. Revenit acasă, pelerinul prezenta mult-utilizata chitanţă
trezorierului templier care o emisese iniţial, care returna orice sumă
rămasă în cont sau încasa ceea ce călătorul cheltuise în plus.
Bancherii templieri asigurauşi siguranţa transferurilor de fonduri
pentru comerţul internaţional sau local în beneficiul Bisericii, precum şi
pentru alte afaceri ale statului. Ei îiîmprumutau pe episcopii angajaţi în
proiecte de construire de biserici şi pe regii şi împăraţii care construiau ori
aveau cheltuieli de război şi, desigur, pe cruciaţi.
Membrii cei mai importan ţi ai ordinuluitemplierilor erau evrei la srcine,
şi prin urmare nu aveau nicio boiecţie împotriva cametei. Totuşi, datorită
necesităţii ca organizaţia să afişeze, cel puţin exterior,
la o faţă „creştină",
templierii au căutat o cale pentru a împrumuta bani în mod profitabil, fără a
fi acuzaţi de camătă. Ei au argumentat că, atâta vreme cât era permisă - aren
darea sau perceperea taxelor pentru închiriere, profitul pe care ei îl obţineau
în urma împrumuturilor putea fi considerat echivalent acestora.
Prin intermediul acestei complexe infrastructuri comerciale, ăspândită
r
în Europa, a început să fie instaurată o „nouă ordine a lumii", iarlumea
creştină occidentală s-a transformat într-un loc mult mai dinamic şi mai
stabil. Noile beneficii de pe urma securităţii financiare şi a siguranţei -că
lătoriilor, alături de comerţul stabil şi eficient realizat la distanţe mari,
au condus la acumularea de capital şi la apariţia unei noi clase prospere
de comercianţi, burghezia urbană. Apariţia comercia nţilor din oraşe aîn-
clinat balanţa puterii spre oraşe, care apăruseră cu ceva vreme în urmă
datorită nevoii de siguranţă, şi nu datorită comerţului. Ordinul cavalerilor
templieri se asemăna unei corporaţii internaţionale, dar poate fi perceput
şi ca precursor al UniuniiEuropene— o instituţie la scara întregii Europe,
ale cărei acţiuni comerciale nu erau împiedicate de graniţe şi beneficiau
de pe urma fluxului de capital din întreaga lume.
Târgurile dinChampagne
Schimbările aduse de templieri şi de tovarăşii lor cisterc

ieni nu s-au văzut
nicăieri cu mai multă claritate decât în cadrul târgurilor din Champagne.
în zona respectivă aveau loc activităţi comerciale încă din secolul al
X-lea, iar negustorii se îndreptau într-
acolo din zone îndepărtate, pentru a
111
sau a vinde diverse bunuri. Regiunea Champagne era extrem de

•aţă şi uşor accesibilă dar, cu toate că târgurile organizate acolo
îs treptat, ele au rămas totuşi o afacere la scară redusă, în zonă
niciun oraş mare, iar comercianţii participanţi la târguri trebuiau
ize corturile pe unde puteau, în consecinţă, ei şi mărfurile lor se
ameninţarea tâlharilor, iar tranzacţiile ce implicau sume mari
râu riscante. Această situaţie s-a schimbat odată cu ridicarea lui
al 11-lea la demnitatea de conte de Champagne, în 1125.
jbald provenea dintr-o importantă şi influentă Familie a Stelei,
am arătat anterior, contele Hugues de Champagne a hotărât să se
ivarăşilor săi din Ierusalim, devenind unul dintre primii membri
ordinal cavalerilor templieri, în acel moment, Hugues a renunţat
său de nobil- dar, credem noi, nu şi la influenţa pe care o putea
es nu a avut fii, dar a avut trei nepoţi - fiii fratelui său Stephen,
iBlois şi Chartres, care a fost unuldin liderii cruciaţilor, dar care
le câmpul de luptă în 1102. Când, începând din 1128, templierii
Jsfonnat treptat înrr- o putere mondială, controlul exercitat de
i Stelei a devenit cu adevărat uimitor.
Jomentul plec ării lui Hugues în Orient, titlul de conte
de
ne a fost mo ştenit de nepotul său, Theobald (sau Thibaud),
venit Theobald al II-lea. Un alt nepot, Henric, conte de Blois,
se educat la Cluny, sediul central al Familiilor Stelei, a plecat în
tide a devenit episcop de Winchester, la un an după înfiinţarea
templierilor. Cel de-al treilea nepot, Stephen, a str ăbătut şi el
lânecii; în 1135, în urma morţii unchiului său Henric I, fiul lui
| Cuceritorul, Stephen a devenit rege al Angliei. Imediat după
ansformat funcţia de episcop de Winchester, ocupată de fratele
una mai importantă decât cea a arhiepiscopului de Canterbury,
ad astfel controlul asupra Bisericii Angliei în mâinile lui Henric,
ie el se afla la conducerea statului.
l moartea lui Henric, problema succesiunii s-a discutat îndelung,
f era evident căStephen fusese aşezat pe tronul Angliei pentru că,
larionetă în mâinile Familiilor Stelei, elputea asigura stabilitatea
l atâta timp cât nici inteligenţa, nici talentele sale politice nu -1ar
jă se ridice pe propriile puteri la acel rang. Walter Map, un scriitor
J vremuri, avea o părere proastă despre regele Stephen: „Era adept
l marţiale, dar nu era decât un nătâng în celelalte aspecte".
112
într-adevăr, Stephen s-a dovedit a fi o persoană nepotrivită pentru

funcţia pe care o ocupa, de vreme ce, în loc să contribuie la stabilitatea
regatului, a cauzat complicarea situaţiei acestuia. Cu toate acestea, în
timpul domniei lui Stephen a fost adoptat simbolul cavalerilor templieri,
crucea roşie pe fond alb, ca emblemă pe steagul Angliei. Este posibilca
Hugues, influentul unchi al lui Henric, să fi avut un cuvânt greu de spus în
adoptarea emblemei de pe pelerinele lor ca simbol al Noului Ierusalim.
Theobald al H-lea, nepotul lui Hugues şi moştenitor al titlului de conte
de Champagne, a trăit în acelaşi timp cuBernard de Clairvaux, ambii fiind
născuţi în anul 1090. Se pare că au fost prieteni apropiaţi, iar Theobald a
primit avantajosul titlu în Champagne chiar înainte ca influenţa lui Bernard
să înceapă să fie proeminentă în interiorul Bisericii. Pe lângă faptul că era
conte de Champagne, Theobald mai era şi conte de Chartres, deţinând
câteva fiefuri importante în Burgundia, cum ar fi Auxerre, Maligny, Evry
şi Troyes (oraşul care era capitalalui Theobald).
Din momentulîn care a venit la putere, Theobald a început să impună
un caracter mai deosebit târgurilor din Champagne, care până atunci fuse -
seră doar nişte afaceri la scară mică. Nu ar fi exagerat dacă am afirma
că decizia luată arunci de Theobald a avut o influenţă majoră asupra
dezvoltării ulterioare a Europeioccidentale6.
Curând au început să se ţină nouă târguri anuale în Champagne. Prin -
cipalele aveau loc la Lagny în ianuarie şi februarie, la Bar -sur-Aube în
martie şi aprilie, la Troyes în iulie şi august, la Provins în septembrie şi
octombrie, şi din nou la Troyes în noiembrie şi decembrie, în cele din
urmă, acestora li s-au adăugat patru alte târguri mai mici, până când -a s
ajuns la situaţia în care aproape în fiecare zi a anului se ţinea un iarmaroc
în Champagne.
întâmplarea a făcut ca în cadrul acestor târguri de la Champagne să
se introducă „livra" ca unitate de măsură, unitate care astăzi se asociază
cu lumea anglo-saxonă, dar care a pierdut înfaţa sistemului metric7.
Francezii denumeau această unitate „livra avoirdupois", şi o împărţeau (ca
şi astăzi) în şaisprezece uncii. Era o unitate de măsură foarte veche, care
a fost probabil introdusă de Familiile Stelei- pornind de la manuscrisele
recuperate din subteranele Templului din Ierusalim.
6 New Cambridge Medieval History, voi. 5, perioada 1198 -1300, Cambridge

University Press, 1999.
7 Merită menţionat faptul că termeni similari „livrei" sunt folosiţi în mod coloc-
vial în Franţa (livre), Germania (pfund), pentru a desemna o jumătate de kilogram.
113
1
; stat american Thomas Jefferson a fost primul care a remarcat
rdinar în legătură cu „livra avoirdupois". în ziua de 4 iulie
•son a realizat un raport privitor la greutăţi şi unităţi de măsură,
jrezenta Casei Reprezentanţilor din Philadelphia (pe atunci
telor Unite ale Americii). El a menţionat câteva ciudăţen ii şi
ta coresponden ţă remarcabilă se poate stabili între

i şi unităţile de volu m, Pentru că 1.000 de uncii
iipois de apă pot încăpea într-un recipient de un picior
8
exactitate matematică."
potrivire perfectă sugerează existenţa unei legături între picior,

e măsură modernă, şi livră - ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla
louă elemente nu ar fi avut o străveche srcine comună. E
tul Marii Britanii imperiale (0,571) are legătură cu aşa-numita
dupois", deoarece douăzeci de uncii de apă echivalează cu un
Theobald a luat măsuri ferme pentru a se asigura că negustorii

parte vor putea beneficia de pe urma avantajelor noilor târguri
agne. în primul rând s-a asigurat că existau suficiente locuri
entru vizitatori, precum şi spaţii sigure de depozitare pentru
cestora. Propriile lui gărzi asigurau siguranţa deplasărilor pe
; târguri, iar c omunitatea evreilor din Troyes era protejată,
esteia realizând schimburi valutare şi acordarea de credite şi
, i în caz de nevoie, înainte ca templierii să-şi fi format propria
ruciad ă care, trebuie să amintim, a fost pusă la cale tot de

elei din Champagne, deschisese calea spre Orientul Apropiat
iţea comercializării articolelor de lux provenite din Orientul
Marile pieţe din Levant ofereau bunuri aduse chiar şi din în-
hină. Produse exotice de toate felurile şi -au făcut drum spre
:, fie pr in Italia şi munţii Alpi, fie prin porturile din sudul
prin Spania. Condimente, mătăsuri, parfumuri şi o mulţime
iri ajungeau în târguri din sud, blănurile erau aduse din Rusia
i//yale.edu/lawweb/avalon/jeffplan.htm
o explica ţie mai amănunţită, vezi Knight, C. şi Butler, A. Pri ma
iitura Aquila, 2006.
114
PRIMA NOUA ORDINE MONDIALA
şi Germania, iar vinurile fine veneau din toate regiunile din jurul zonei
Champagne.
Produsul cel mai important, esenţial pentru succesul final al rgurile
tâ
din Champagne, a fost stofa de lână, adusă din Flandra pentru a fi schim -
bată la târgurile din Champagne pe bunuri provenite din sud şi din Orient.
Iniţial, pieţele de la Champagne-au
s concentrat pe comerţul cu lână, şi nu
ar fi o exagerare dacă am sugera că lâna a fost motorul care a pus în mişcare
comerţul internaţional, fiind cea care aasigurat succesul târgurilor.
Spre Flandra
Troyes
(capitala regiunii Chanmagne)
* Mănăstirea f
Clairvaux f
Spre sud şi Italia m . . . D>i, on
r,. ..
* m (capitala Burgundiei)
. Mănăstirea Cîteaux
Figura 6. Harta Franţei, indicând Parisul si oraşele principale din Champagne şi

nordul Burgundiei.
115
l
i ia bazată pe creşterea oilor, promovat

ă de
in i
ba de nicio coincidenţă în privinţa existenţei pe piaţă a unor

ri de lână. Cistercienii posedau turme uriaşe de oi în Flandra şi
;lia. în Flandra, ei drenaseră sute de mii de acri de teren, acoperit
.re, pentru a face loc animalelor, iar în Britania descopereau
h'ce păscutului în regiuni întinse, considerate pământuri sterpe,
ienii au crescut oi în orice loc în care s-au stabilit. Ideea lor a
ă, deoarece oile sunt cele mai uşor de crescut şi mai productive
)inestice.10 Pot trăi în teritorii izolate şi suportă fluctuaţii mari
itură. Se poate spune că modul de viaţă al cistercienilor era po-
•u creşterea oilor, dar în acelaşi timp se poate sugera că forma
icism adoptată de cistercieni a avut în vedere intenţia de a se
i.
ă beneficiilor obţinute în urma creşterii oilor, mănăstirile fon-
rea Britanic, şi mai ales în nordul Angliei, au evoluat rapid de
unor mici instituţii construite şi conduse de grupuri restrânse
religioşi, la cel de unităţi economice cum nu se mai întâlneau
Europa occidentală. Mănăstiri precum Rielvaux, Kirkstall, şi
:lin Yorkshire au ajuns să posede turme de zeci de mii de oi.
• nu le era greu să găsească terenurile necesare pentru păscut,
istercienii reprezentau un fel de emblemă al zelului monahal,
ilii feudali, faptul de a le permite cistercienilor accesul pe pă-
or echivala cu garantarea primirii în paradis, mai ales că acei
eferaualtceva.
intru terenurile care la vremea
Cistercienii au pus respectivă nici nuacelor
stăpânire asupra puteaute-fi
ilizate şi, cu ajutorul oilor, le-au transformat în pământul verde
ederii, ce se asemăna cu Noul Ierusalim, în care doreau să
insulele britanice.
tul ce pare ciudat în legătură cu preocuparea obsesivă a cis -
pentru oi este faptul că, de la înfiinţarea ordinului şi timp de
riii după aceea, Cistercienii au fost complet vegetarieni. Doar
t sau bolnavi aveau permisiunea de a consuma carne, mai ales
|rept că unele oi erau sacrificate, astfel încât pieile lor să poată
tete în pergament pentru manuscrisele realizate la mănăstire
^., Sheep(Oile), O Books, 2006.
116
- dar era vorba de un număr mic în comparaţie cu mărimea turmelor.

Cistercienii creşteau oi din mai multe motive. De exemplu, odată
ce o porţiune de teren era înconjurată de unarc ţ mai mare, animalele
începeau să pască, îngrăşând în acelaşi timp pământul şi transformându -1
într-o zonă cultivabilă. Acest lucru poate fi de înţeles, însă cele mai multe
profituri le-au obţinut de peurma comerţului cu lână. Nu doar că oileerau
ieftin de crescut şi tuns, însă şi obţinerea lânii se făcea aproape gratuit.
Acţiunea lor nu a fost întâmplător identică cu cea semnalată în alte părţi.
Este sigur că se formula un „mare plan", deoarece mecanismele ne -
cesare pentru a sprijini comerţul cistercienilor cu lână au fost puse în
aplicare în perioada imediat premergătoare punerii temeliilor imperiului
lor economic, bazat pe creşterea oilor. Eforturile fraţilorlor îmbrăcaţi în
alb, templierii, le-au asigurat siguranţa deplasărilor şi le-au garantat mij-
loace de plată la nivel internaţional.
Atât Marea Britanic cât şi Flandra au fost puncte de propulsiepentru
îndeplinirea acestui plan.
Influenţa flamandă
în decursul secolului al XH-lea, Flandra se întindea pe cea mai mare

parte a teritoriului Belgiei de astăzi, a unei părţi din Olanda, şi în nordul
Franţei. Asemenea regiunii Champagne, constituia un comitat (condus de
un conte), care semnase un act de loialitate faţă de regele Franţei, dar de
fapt acţiona cu o libertate surprinzătoare, în 1125, când contele Theobald
a ajuns la putere înChampagne, Flandra era condusă de contele Charles I.
Deşi avea
potrivit dinoperspectiva
fire blândăFamiliilor
şi era foarte plăcut,
Stelei. acesta
Charles nu pare
I a murit să fi fost omul
în circumstanţe
ciudate în 1127 şi, după o scurtă perioadă de lupte pentru putere, la condu -
cerea comitatului a ajuns Thierry, cel mai tânăr fiu al luiThierry al II-lea
de Lorena, un om cu care Familiile Stelei puteau colabora.
Contele Thierry era un cruciatşi un sprijinitor apropiat alcavalerilor
templieri, mai ales către sfârşitul vieţii sale. Domnia lui, care a durat
patruzeci de ani (1128-68), a coincis cu creşterea semnificativă a puterii
economice a acestora. Prima soţie a lui Thierry, Marguerite de Clermont, a
murit în 1133 şi, pe când participa la o cruciadă, el -a scăsătorit cu Sybilla
de Anjou, fiica regelui de atunci al Ierusalimului, Foulque de Anjou, un
alt membru al Familiilor Stelei. Thierry a fost şi un sprijinitor ferm al- cis
tercienilor, iar pe pământul deţinut de el -sau ridicat multe mănăstiri.
117
iP ce Theobald era
,. t- — ~~ "i6auiâica largunior din
fhierry se concentra asupra consolid ării puterii sale în
sigurand o penoadă de pace, care a permis industriei lânu
leja m oraşe precum Gent şi Bruges, să se extindă şi să prospere'
Iruri se petreceau într-o vreme în care eistercienii, mai ales cei
l Bntame, ransformau creşterea oilor într-un sector important
KI naţionale. In acest timp, în Flandra creştea numărul şi efici-
aielor de ţesut, iar materia primă furnizată a devenit curând
i pentru ţesătorii şi torcătorii flamanzi. Lâna cistercienilor din
jbme pnmita, şi astfel călugării au ajuns în curând să exporte
andra sute
Britanie şi apoi
le-au urmatmiiimediat
de tone exemplul,
de lână. Deţinătorii de pământ
astfel încât, în câteva
:area Bn anie a devenitţara de producţie a lânii naturale, o mă -
i de buna calitate.
de lână neprelucrată erau transportate spre Flandra de pe
ui Marii Britanii, unde aceasta era dărăcită, toarsă şi trans -
e- Produsul final era transportat în Champagne, unde era
»c bunun care proveneau din sud sau din est. La început pro
-alare Ş1 uscare a lanii se fâcea tot fa ^^ dar ^
•pentru matenale mai bogate şi mai viu colorate -a
s dezvoltat
Itu. comitat a fost preluat de Italia, şi m
: interesantaşi probabil frecvent întâlnită ar fi fost aceea în

« din Anglia ar fi călătorit la târgul de la Troyes din
le, unde ar fi negociat vânzarea lânii neprelucrate cu un negustor
pyes din Flandra. Comerciantul englez ar fi putut achiziţiona un
• i - ', UX ,m Florenta> care ar fi putut fi realizat din lâna ne
Iei o vanduse la târg cu un an în urmă
Străm Şii
ţntlt!**^^ °
Sri nr acaeaslta
E'e^r ^ ^ ^ ^ - Atlfera^formi drn
|ţu evreilor care reuşiseră să prospere în mediile neprietenoase
LmentTfir! ^ ^ ^ emediul P^ceperilor de care au dat
•uomenml financiar şi cel de afaceri şi care i-au f" t ~
Itralîn cadrul economiei lumii creştine " ^ Sa °CUpe
P f S t mflUenţate de
pecauzate
cSeT?±-r£ f'" " " ^Stelei,
de Familiile " ° dintre aceste transformări
şi multe
'• şi de oamenii din ziua de astăzi. Un bun exemplu din
118
acest punct de vedere este utilizarea simboluluiAgnus Dei. Sintagma se

referă la „Mielul lui Dumnezeu" şi poate fi explicată în felul următor.
Pe vremea vechilor evrei, Mielul lui Dumnezeu era mielul pascal,
tăiat în ajunul sărbătorii Pastelul. Această sărbătoare marca momentul
Ieşirii din Egipt şi naşterea poporului evreu, iar în tradiţia creştină a fost
preluată ideea „naşterii" religiei creştine, adusă de presupusa înviere a lui
Isus Cristos. în liturghia creştină, Isus este „mielul lui Dumnezeu, care
eliberează lumea de păcate".
Cavalerii templieri au fost cei care, începând cu secolul al Xll-lea,
au suprapus simbolului Agnus Dei crucea roşie, emblemă a ordinului
lor. Aceasta poate fi observată adesea în biserici, fie cioplită înpiatră sau
lemn, fie reprezentată în vitralii.
Sfântul loan Botezătorul, a cărui emblemă era tot un miel, a devenit
sfântul patron al ţesătorilor de lână şia ocupat un loc de cinste în cadrul
breslelor acestora. Un aspect interesant al acestei idei are legătură cu
oraşul Halifax, din Yorkshire. Halifax era situat în centrul crescătoriilor
de oi ale cistercienilor şi, deşi iniţial a fost doar un mic sat, a devenit unul
dintre cele mai puternice centre de producţie a stofelor de lână din Marea
Britanic. Simbolul heraldic al acestui oraş este o revelaţie.
Biserica din Halifax a fostînchinată Sfântului loan Botezătorul la în-
ceputul anului 1100, iar breslele de ţesători de lână au fost puternice în
regiune încă de la început. Când afost creată stema oraşului, bunii orăşeni
din Halifax au apelat la o imagine foarte potrivită pentru a reprezenta- cre
dinţa şi modul de acţiune al Familiilor Stelei.
Emblema oraşului Halifax cuprinde imaginea capului Sfântului loan
Botezătorul şi Agnus Dei, alături de toiagul Sfântului loan şi de steagul
templierilor. De asemenea, mai apar şi trandafirii din Yorkshire (trandafirii
sunt atât simbolul planetei Venus, cât şi al Zeiţei) şi o tablă de şah, ca
fundal pentru un scut cu simboluri francmasonice evidente.
Probabil cel mai semnificativ este motto-ulîn limba latină: Nisi
Dominus custodierit civitatem (Doar Dumnezeu va tine oraşul). Acest
motto este inspirat dinprimul vers al Psalmului 127 (conform numerotării
evreieşti), care cuprinde următoarele cuvinte: „Dacă Domnul nu le va
înălţa casa, vor trudi înzadar. Dacă Dumenzeu nu le va ţine oraşul,pazni-
cul va păzi în zadar".
Acest psalm face parte dintr-un grup (120-134) cu subtitlul„Cântec
de înălţare", iar unii cercetători au sugerat că erau psalmodiaţi sau cân -
taţi iniţial în tim pul procesiunilor rituale spre sanctuarul din Templul
119
Figura 7. Imaginea
Agnus Dei (Mielul lui
Dumnezeu)
Figura 8. Stema oraşului

Halifax, Yorkshire,
Anglia, de la intrarea în
Piece Hali.
PRIMA NOU Ă ORDINE MONDIALA
din Ierusalim. Dar C ântecele de înălţare aveau şi o semnificaţie aparte

pentru esenieni - care i-au inclus în Manuscrisul Psalmilor (care cuprin-
de aproximativ patruzeci de psalmi) şi care a fost descoperit printre
manuscrisele de la Marea Moartă. Nu e surprinzător să aflăm că aceste
Cântece ocupau, şi continuă să ocupe, un loc central în timpul liturghiei
săvârşite de cistercieni. Asocierea dintre „casă" şi „oraş" din Psalmul
127 nu este întâmplătoare, căci termenii se referă la templu, respectiv la
Ierusalim - sau, în cazul esenienilor şi cistercienilor, la Noul Ierusalim pe
v
care încercau să-1 construiască.
Conform unor tradi ţii locale străvechi, capul lui loan Botezătorul a
fost adus la Halifax şi îngropat în biserica ce poartă numele sfântului
sau în apropierea ei. Deşi povestea nu are nicio bază reală, combinarea
simbolurilor Familiilor Stelei şi a tradiţiilor străvechi, incluse în stema şi
mitologia oraşului demonstrează influenţa deosebită exercitată, începând
cu secolul al Xll-lea, de cistercieni şi templieri asupra comunităţilor ce se
ocupau cu prelucrarea lânii.
„Epoca modernă" a debutat mult mai devreme decât au bănuit ma-
joritatea istoricilor, însuşi cuvântul „modern" este legat de clădirile
ridicate de templieri, iar dezvoltarea bancară şi comercială creată de or -
dinele gemene de noi esenieni în straie albe a asigurat bazele Revoluţiei
Industriale ce urma să înceapă în Anglia abia în secolul XVIII.
în secolul al XVIII- lea, regiunile producătoare de lână ale Angliei
au trecut de la ateliere şi manufactu ri la fabrici, odată cu perfecţionarea
motoarelor cu aburi acţionate prin arderea cărbunilor, în Yorkshire şi
Lancashire au apărut noi fabrici pentru toarcerea şi ţeserea unor cantităţi
mari de lână, precum şi a unor materiale noi, precum bumbacul, care
provenea din America. Noile canale şi drumuri au dus la posibilitatea
transportării materiilor prime, fapt care a încurajat înfiinţarea unor uzine
metalurgice şi a ingineriei grele, care s -au răs pândit cu rapiditate în
Europa şi America.
De fapt, templierii au marcat lumea pentru totdeauna. La sf ârşitul
secolului al XlII-lea, ei deveniseră mai bogaţi şi mai puternici decât ar fi
trebuit. Li se prevedea deci sfârşitul.
121
UL7
şavă
p ta mâr
> noiembrie a anului 1268 seăştea

n la Fontainbleau, în Franţa,
urma să devină unul dintre cei mai mari duşmani ai membrilor
clei. Prinţul Filip era cel mai mare fiu al regelui Filip al-lea
IlI
al soţiei acestuia, Isabella de Aragon. Copilăria prinţului a
ie a fi liniştită, şi au existat momente în care facţiunile care se
1
preluarea coroanei i-au pus viaţa în pericol. Acelor situaţii
-ă poate faptul că Filip a devenit un om suspicios, întunecat,
,i complet lipsit de scrupule.
ui secolului al XHI-lea, comitatul Champagne era deranjant
îl Franţei, menţinându-şi un statut aproape independent şi
arte mult de pe urma târgurilor. Conducătorii acestei regiuni
stăpânii cărora le erau vasali, adică pe regii Franţei, în
economice şi a influenţei pe care o exercitau. Evenimentele
nniei lui Ludovic al VH-lea, care a invadat pentru o scurtă
a Champagne, au dovedit că un asalt deschis, direct, asupra
a o idee aplicabilă. Champagne se afla în continuare în
r care se succedau, aşa că dacă se dorea supunerea acestei
TU putea fi realizat doar prin viclenie şi diplomaţie,
fectă a apărut în anul 1284, în persoana unei fete de trei-
122
O FAPTĂ MÂRŞAVĂ
Ioana de Navarra
Din anul 1135, con ţii de Champagne au devenit şi regi de Nava rra, un
mic teritoriu din Pirinei, la graniţa dintre Franţa şi Spania. Primul con -
ducător al celor două regiuni, regele Theobald I (Theobald al II -lea de
Champagne) era un mare cruciat, care sprijinea acţiunile templie rilor şi
avea o curte asemănătoare celei ce se dezvoltase în Champagne. Fiul lui
Theobald, regele Theobald al II-lea (Theobald al III-lea de Champagne) a
urmat exemplul tatălui său, dovedindu -se un conducător bun şi drept. El
a început procesul modernizării statului feudal Navarra, iar pentru a putea
realiza acest lucru s-a bazat mai mult pe taxele obţinute de la supuşii săi
de rând decât pe sprijinul nobililor săi. Deşi supusă la numeroase taxe,
populaţia a acceptat situaţia respectivă, deoarece regele Theobald al II-lea
le-a acordat drepturi extraordinare, un prestigiu şi o forţă de exprimare
politică mai mare decât în oricare altă parte a Europei feudale.
Toate aceste strategii au fost cu putin ţă datorită faptului că Navarra,
spre deosebire de Champagne, era un regat, şi prin urmare nu era supusă
niciunui alt stat. Dinamismul politic şi economic înregistrat în timpul
domniei celor doi regi cu numele de Theobald în Navarra s-a datorat tot
Familiilor Stelei din Champagne. Navarra era exact tipul de stat pe care
Familiile Stelei îl doreau - neameninţat, sigur, unde populaţia avea un rol
în luarea hotărârilor care o priveau. Comparativ cu structurile statale din
lumea modernă, Navarra secolului al Xlll-lea era la un nivel mult mai
avansat decât orice altă formaţiune statală din vremea aceea.
Regele Theobald al II-lea a fost ucis la Tunis în timpul Cruciadei a
Opta, iar datorită faptului că nu a avut copii controlul asupra regiunilor
Champagne şi Navarra i-a revenit fratelui său mai tânăr, cel care a devenit
Henric l de Navarra şi contele Henric al III-lea de Champagne. Noul rege
era poreclit Henri le Gros de francezi şi Enrique el Gordo de spanioli
- deoarece era foarte gras. Acest monarh supraponderal a domnit doar trei
ani, şi a murit sufocat în iulie 1274. Singura moştenitoare a lui Henric a
fost fiica sa, Ioana I, regină de Navarra şi contesă de Champagne.
La vremea mor ţii tatălui ei, Ioana (Jeanne) avea doar trei ani, aşa
că responsabilitatea pentru guvernarea Navarrei şi a celorlalte regiuni
aparţinând acesteia i -a revenit mamei sale, Blanche de Artois. La doar
câteva săptămâni de la moartea lui Henric, vulturii au început să se ro -
tească pe deasupra regatului şi a conducătoarei minore a acestuia.
Blanche a început să caute sprijin cu disperare. Soluţia ideală ar fi
123
i să fie logodită cu un prinţ englez, dar niciunul nu era dis-

erată, şi încercând probabil să câştige mai mult timp şi măcar
:ţie, Blanche însăşi s-a măritat în 1275 cu prinţul Edmund de
iul din fiii mai tineri ai regelui Henric al III-lea al Angliei.
cuse în 1245 şi fusese căsătorit înainte cu Aveline de Fortibus,
la un an după căsătorie, în 1272.
itul căsătoriei cu Blanche, Edmund, poreclit „cel cu crucea
larece purta mereu crucea roşie a cavalerilor pe spate, a făcut
gest deera
ilatin" a seunauto- proclama
stăpân „conte
feudal cu palatin"cvasi
o autoritate de Champagne.
-regală în
care le conducea, însă Edmund păşea pe un teren nesigur
ie. Se putea spune că îşi exercita puterea în nume le soţiei
anea Champagne nu îi aparţinea lui Blanche. Ea era doar gu -
o, în locul tinerei ei fiice.
:ăsătoriei lui Blanche cu Edmund de Lancaster era tot mai
dorea salvarea regatului fiicei ei, singura alternativă era să
or într-o direcţie la care nu ar fi dorit să apeleze - regii Fran-
in urmă a trebuit să se refugieze la curtea regelui F ilip al
fost cât se poate de încântat să o primească.
Slavarra a fost promisă fiului regelui, prinţul Filip, iar nunta
16 august 1284 - el avea şaisprez ece, iar ea treisprezece
de Lancaster a fost imediat convins să renunţe la pretenţia
iii Champagne de către Filip al III -lea, care la rândul său a
ante la o serie de castele pentru a încheia înţelegerea. Regele
rit în anul următor acestei înţelegeri, iar t ronul i-a revenit
ii Filip al IV-lea. Datorită faptului că era chipeş, şi-a dobândit
lip cel Frumos, dar despre el au rămas înregistrate în istorie
cruri pozitive. De îndată ce a ajuns la tron, s -a transformat
re cei mai nemiloşi regi care au domnit vreodată în Franţa.
:rcitat asupra regiunii Champagne nu putea fi deplin atâta
ia sa era în viaţă, şi avea nevoie de un moştenitor, atât pentru
pentru vastele teritorii controlate de soţia sa.
Iui Filip împotriva templierilor
l secolului al XlII-lea, puţini dintre regii Europei occidentale

le că sunt total stăpâni pe tronurile pe care le ocupau, în acel
plierii deveniseră atât de puternici încât îşi puteau impune
124
O FAPTĂ MÂRŞAVA
pur şi simplu voinţa. La fel ca predecesorii şi contemporanii săi, Filip a

moştenit un regat plin dedatorii, în parte către cămătarii evrei, dar cel mai
mult către cavalerii templieri. Filip nu doar că le datora bani acestora, dar
se simţea şi umilit de ei. Supuşii săi nu îl iubeau, ba chiar de mai multe
ori a fost salvat de templieri din mâinile mulţimilor înfuriate şi a fost dus
la loc sigur, în cartierul lor general din Paris. Acolo a văzut, fără îndoială,
minunăţiile care îl înconjurau şi a cugetat asupra bogăţiei templierilor. Se
spune că cererea luide a deveni cavaler templier onorific, un titlu acordat
unor monarhi ca Richard I al Angliei, a fost refuzată. Filip era un dictator
neiertător şi trădător, şi era posibil ca ura sa să se nască chiar şi numai
pentru un astfel de refuz.
Nu ar fi fost dificil pentru Filip să îşi dea seama că, dacă exista o cale
de a-i da afară pe evrei din Franţa şi de a distruge puterea templierilor,
l nu ar mai fi datorat bani nimănui. Bancherii şi negustorii evrei bogaţi
[ erau o ţintă relativ „uşoară". Dar puternicii templieri erau cu totul
altceva
k - cum s-ar fi putut împotrivi oare Filip unei organizaţii militare, politice
şi
?• financiare multinaţionale, care nu răspundea decât înfaţa papei?
l Insă circumstanţele s -au întors în favoarea lui Filip.
Lucrurile nu mergeau bineîn Ţara Sfântă, în ciuda frecventelor încer -
cări de susţinere a aşezărilor cruciaţilor de acolo, în anul 1290, singura
fortăreaţă creştină din Levant mai era oraşul Acra. Acesta a fost atacat de
forţele sultanului Al-Ashraf Khalil în mai 1291. Oraşul a fost cucerit, iar
templierii au suferit numeroase pierderi, inclusiv pe marele conducător al
templierilor, De Beaujeu. în doar câteva săptămâni, forturile dinexterior
ale templierilor au fost abandonate, iar prezenţa europenilor în Ţara Sfân -
tă, care a durat exact 200 de ani, s-a încheiat.
Conform zvonurilor, templieriiăduserăd dovadă de laşitate la Acra,-sfă
tuindu-1 pe comandantul de acolo să pledeze pentru pace. însă templierii,
care erau strategi pricepuţi şi îi cunoşteau bine peduşmanii lor musulmani,
şi-au dat imediat seama că negocierile erau de preferat luptelor, deoarece
intuiau puţinele şanse ca garnizoana din Acra să reziste. E sigur că nu au
fost nişte laşi; atunci când încercările lor diplomatice au eşuat, ei au luptat
cu bărbăţie până la sfârşit.
Chiar dacă templierii şi-au putut justifica modul de acţiune de la Acra,
nu au reuşit să facă nimic pentru a modifica reputaţia pe care-oşicâş-
tigaseră până în acel moment. Mulţi oameni îi considerau abuzivi, iar
datoria lor de acolecta taxe atât pentru papă cât şi pentru conducătorii
laici nu i-a făcut iubiţi de cea mai mare parte a populaţiei.
125
bea popularităţii templierilor după episodul de la Acra a repre -

pnmă şansă pentru Filip. Cu toate acestea, i-ar fi fost greu să
i acţiunea împotriva templierilor dacă papa nu putea fi mai întâi
a-i abandoneze. Templierii le erau folositori papilor, nu doar
• de colectori de taxe, ci şi pentru că reprezentau o ameninţare
ie s-ar fi împotrivit pontifului. Prin urmare, Filip afost nevoit
strategie specifică Familiilor Stelei. Dacă -1
nuputea influenţa
le atunci, el trebuia să găsească un altul,
st ajutat de o altă circumstanţă favorabilă, în 1294, un călugăr
ademnat să devină papă sub numele de Celestin al V-lea în
iului său pontificat, Celestin a înfiinţat doisprezece posturi noi
|1, m opt dintre acestea fiind numiţi francezi. Acţiunea respectivă
l evenimentele care s-au petrecut după treisprezece ani.
Celestin al V-lea a renunţat la funcţie foarte repede şi a fost înlo
-
Inedetto Gaetano, care a primit numele de Bonifaciu al VlII-lea
ntrat în conflict cu Filip în numeroase privinţe. Problema prin -
j părerea lui Filip că papii exercitau o influenţă mult prea mare
iarhilorŞisuPuşiloracestora.FiliPaconfiscatadeseaproPrietăţile
k numit singur episcopi şi-ai respins pe oamenii Bisericii numiţi
j Sena de dispute dintre Filip şi Bonifaciu a continuat până
fele din urma, papa 1-a sancţionat formal pe rege, ameninţând
Iţmce, ceea ce ar fi însemnat că populaţia creştină nu ar mai fi
fia sa fie loială suveranului. Filip a ripostat prin trimiterea unei
pduse de un luptător aristocrat pe nume Guillaume de Nogaret,
:sta pe papă la Roma. Nogaret şi mercenarii lui nu -1au ucis
. dar 1-au umilit în aşa măsură încât ar putea fi consideraţi
ie moartea acestuia, survenită în octombrie 1303.
i a fost Niccolo Boccasini, care a preluat numele de Benedict
[Sub pretextul de a reconcilia coroana Franţei cu papalitatea
Jlea a trimis un ambasador la Roma. Benedict, considerând fără
acest lucru era în avantajul ambelor părţi implicate a ridicat
"! privinţa lui Filip şi a curţii acestuia, dar nu a dorit să le
şi lui Guillaume de Nogaret şi tovarăşilor acestuia, care au
icaţi, urmând să fie aduşi în faţa papei pentru a fi pedepsiţi
ntalmre nu a aut niciodată loc, deoarece, la doar opt luni
c, Benedict al Xl-lea a murit subit la Perugia. La vremea
s-a crezut, şi încă se consideră o ipoteză plauzibilă, că papa a
prin uneltirile lui Nogaret.
126
ii
O FAPTĂ MÂRŞAVĂ
Conclavul, reunit pentru a decide cine ar fi un succesor potrivit pentru

Benedict al Xl-lea, a avut osarcină dificilă. Regele Filip demonstrase că
nu va aproba un papăcu care nu era de acord. Tot el s-a asigurat ca la
Roma să existe suficienţi cardinali francezi, care au reuşit să determine
alegerea cardinalului Bertrand de Got, prieten de o viaţă cu Filip al IV-lea.
Exasperaţi probabil, cardinalii italieni au consimţit încele din urmă.
Se pare că a avut loc o întâlnire secretă între noul papă Clement al
V-lea şi Filip, imediat după învestirea papei în funcţie, în iunie 1305.
Aceasta ar fi avut loc în pădurea de la Saint Jean-d'Angely, în Franţa.
Din acel moment, Clement al V-lea a devenit omul luiFilip, iar soarta
templierilor a fost pecetluită.
între timp soţia lui Filip, Ioana de Navarra, murise cu două luni înainte,
la naştere. Filip şi Ioana au avut mai mulţi copii, dintre care unul era
moştenitorul tronului- Ludovic, născut în 1289. La moartea mamei sale,
Ludovic a devenit rege al Navarrei şi,mult mai important din perspectiva
tatălui său, conte de Champagne. însă băiatul avea doar 16 ani când mama
sa a murit, iar atâtavreme cât a fost minor titlurile-au
i revenit tatălui său.
Prin urmare, Filip dobândise la vremea aceea controlul asupra regiunii
Champagne, locul în care ordinul templierilor fusese creat şi de unde
aceştia primeau cel mai mare sprijin. Champagne era şi regiunea unde se
întocmeau planurile Famili ilor Stelei şi unde locuiau liderii acestora. Filip
se bucura în acel moment şi de sprijinul papalităţiiiar—pentru a demonstra
acest lucru a insistat ca papa Clement alV-lea să-şi mute reşedinţa de la
Roma la Avignon, un teritoriu papal aflat însudulFranţei.
Căderea templierilor
Fără a mai putea fi restricţionat în vreun fel, Filip a reuşit, în decurs de
câteva luni, să-i aresteze şi să-i deporteze pe toţi evreii din Franţa, confis
-
cându-le averile. Dintr- o lovitură a reuşit săse scape de o parte din datorii
şi să-şi umple vistieria. Cu toate acestea, nu-asgândit să folosească acele
resurse ca să-şi achite datoriile faţă de cavalerii templieri.
La vremea respectivă, templierii nu se bucurau de o prea mare -po
pularitate, şi mulţi oameni puneau sub semnul întrebării rostul existenţei
unor forţe monastice care să lupte pentru protejarea Ţării Sfinte, de vreme
ce aceasta fusese pierdută pentru creştinismul occidental. Filip şi alţi
monarhi europeni îşi puteu pune întrebări în legătură cu planurile pecare
le aveau templierii, temându- se ca aceştia să nu formeze un stat propriu în
127
i gândeau şi la un posibil loc pentru acel stat. Cel mai probabil

forma pe teritoriul Franţei, de unde se trăgeau atât fondatorii
J cât şi majoritatea membrilor acestuia, şi unde templierii de-
Itorii şi averi uriaşe, în plus, Filip le era dator. Distrugerea
1-ar fi permis să se elibereze de datorii şi să pună mâna pe ereaav
Ipficiul instituţiei regale a Franţei. Nimic nu mai stătea în calea
|are luase o hotărâre în direcţia respectivă.
brii trebuiau să dispară.
ai întâi, Filip a trebuit să-i atragă pe comandanţii
templierilor
l pupă cum s-a dovedit în cele din urmă, Jacques de Molay,
aestru, a fost chemat în Franţa în 1307, nu de către Filip al
i cum s-a spus, ci de către papă. Ei ar fi trebuit să poarte discuţii
| cu o posibilă unire între cavalerii templieri şi un alt faimos
Liciaţi, cavalerii Sf. loan (cunoscuţi şi cunumele de cavalerii
Itâlnirea a avut loc la Poitiers, însă nu se cunosc rezultatele ei.
.pî, ideea papei a devenit curând lipsită de relevanţă.
Filip urmărea îndeaproape evenimentele,
plănuindu-şi
[mişcare. La vremea respectivă, în Franţa au început să iasă la
Sbuzaţii incriminatoare la adresa templierilor şi a credinţelor şi
|neortodoxe sau chiar eretice ale acestora. De Molay dorea să
ste zvonuri, iar papa a fost de acordă snumească o comisie de
1124 august 1307. în timp ce aceasta îşindeplinea
î îndatoririle,
l se afla la Paris, iar regele Filip a profitat de această ocazie.
|reme în ziua de vineri, 13 octombrie 1307, de Molay şi toţi
ibri proeminenţi ai ordinului au fost arestaţi la ordinele secrete
fi Soldaţii lui Filip fuseseră instruiţi să supravegheze toate pro-
sţinute de templieri şi să-i reţină pe toţi membrii ordinului din
pcrezut faptul că Jacques de Molay a fost luat întru totul prin

b. Ordinul templierilor avea membri pretutindeni, chiar şi în in-
pţii regale, în ceea ce îi privea, ameninţarea exista de mai multă
• fi surprinzător să aflăm că nuau acţionat în niciun fel pentru
pe ei şi proprietăţile de valoare pe care le deţineau, cu mult
evenimentele din octombrie 1307. Alan Butlerşi cercetătorul
lafoe consideră că, fără ştirea regelui Filip, o mare parte din
Jrdinului afla ţi în Franţa s -au refugiat în bazele deţinute de
i Alpi, departe de sfera de influenţă a regelui Franţei1.
|.., şi Dafoe, S., The Star Warriors and the Bankers (Luptătorii Stelei şi
128
i
O FAPTĂ MÂRŞAVĂ
Conform tradiţiei, se spune că întreaga flotă a templierilor care acostase

la baza lor din La Rochelle, în Franţa, a ridicat ancora şi a pornitcătre o
destinaţie necunoscută, în seara de dinainteaarestărilor.
Jacques de Molayşi alţi ofiţeri superiori ai ordinului, alături de sute de
membri obişnuiţi din rândurile templierilor, au fost cu siguranţă torturaţi
pentru a fi determinaţi să mărturisească aşa-zisele lor practici eretice. Cel
care a condus asaltul a fost nimeni altul decât Guillaume de Nogaret,
„omul de forţă" necruţător alregelui Filip. Sub tortură,Marele Maestru a
mărturisit
tot ceea ceoa serie întreagă
declarat de crimece(dar
-vezi paginile ulterior a retractat în mod public
urmează).
„Crimele" săvârşite de templieri
Lista acuzaţiilor aduse împotriva templierilor din Franţa cuprindea urmă

-
toarele:
l .Nerecunoaşterea lui Cristos şi necinstirea Crucii.
2.închinarea la un idol.
3.Legarea printr-un jurământ solemn pervertit
4.Crime rituale
5.Purtarea unuişnur a cărui semnificaţie era o erezie.
6.Practicarea sărutului ritual,
T.Modificarea liturghieişi apelul la forme neortodoxe de iertare.
8.Practici homosexuale.
9.Trădare faţă de celelalte grupuri dincadrul forţelor creştine.
\
Regele
în Filipluii-aîmpotriva
acţiunea determinat pe ceilalţi monarhi
templierilor. din Europa
Puţini dintre ssă grăbit
aceştia-au îl urmeze
să
dea curs solicitării lui Filip, iar papa a trebuit să se străduiască din greu
să îi facă să accepte. Pentru a-i face dreptate papei, trebuie să spunem
că el a condamnat iniţial atacul asupra templierilor din 1307, dar a fost
convins de vina acestora prin dovezile care i s-au adus. Dacă apărătorii
moderni ai templierilor încearcă să demonstreze că toate acuzaţiile aduse
acestora erau false, noi suntem siguri că, de fapt, se făceau vinovaţi de
câteva dintre ele. Este aproape sigur că mulţi dintre cei cu rang inferior
se considerau credincioşi catolici obişnuiţi, însă nu trebuie să uităm că
templierii erau o creaţie a Familiilor Stelei, ale căror credinţe ar fi fost
considerate eretice de Biserica Catolică din secolul alXlV-lea - cel puţin
bancherii), Templar Publishing, Toronto, 1999.
129
considerării lui loan Botezătorul ca superior lui Isus. E posibil

cavalerii şi liderii ordinului să fi practicat o formă ebionită a
lului, ilustrată de practicile religioase realizate în biserică,
ucru este adeverit de o parte dintre dovezile strânse de inchi-
e persoanele care i-au torturat pe templieri. Se spune de exemplu
rii se închinau unui chip misterios, cu barbă, pe care îl numeau
ît". S- a emis ipoteza că această denumire ar fi provenit de la
ahomet sau Muhamad, şi prin urmare că templierii ar fi avut
i islamul. Cu toate acestea, citind această denumire cu ajutorul
reiese cunoscut drept Cifrul Atbash, aflăm că Baphomet
Sophia, adică „înţelepciun e", un concept care a jucat un rol
jîn concepţia Familiilor Stelei. S-a sugerat la vremea respectivă
i barbă" era o reprezentare a lui loan Botezătorul, ceea ce ar
b. Familiile Stelei considerau că loan ar fi avut acelaşi statut ca
i că ar fi fost chiar mai important, deoarece -1a precedat pe Isus
ţilor descendenţi din regele David.
târziu, în secolul al XlX-lea, Biserica Catolică i-a acuzat pe
că ar fi corespondenţi evidenţi ai templierilor. Sfântul loan
t important de francmasoni, iar într-un discurs papal solemn,
X-lea (l 846-78) i-a asociat atât pe templieri, cât şi pe franc-
oaniţii", sau discipolii străvechi ai lui loan Botezătorul (nu
spre cavalerii ospitalieri, n. ed. rom.) Papa a declarat:
i atribuiau lui loan Botezătorul fondarea Bisericii

te, iar marii conducători ai sectei se autodenumeau
, , Cei Unşi sau Consacraţi,şi se pretindeau a fi descen -
li lui loan Botezătorul printr-o linie directă. Cel care,
ioada fondării ordinului templierilor, pretindea a fi
torul unor astfel de prerogative imaginare, era numit
et; acesta îl cunoştea pe Hugueş de Payens, -Ia iniţiat
iile şi aspiraţiile pretinsei saleBiserici, 1-a sedus cu
de preoţie suverană şi regalitate supremă, şi încele
1-a desemnat succesor al său.
nonstrează că Biserica Catolică a ştiut mereu în ce credeau
le menţionat faptul că templierii s-au numit iniţial „Săracii luptători

i Templul lui Solomon"; ei nu s-au numit niciodată „Săracii luptă-
Cristos şi Templul lui Solomon".
O FAPTĂ MÂRŞAVĂ
templierii, şi că aceştia adoptaseră poziţia ioaniţilor în practicile şi doc-

trinele secrete.
Ideea că templierii obişnuiau să scuipe crucifixul sau să calce pe el
este aproape sigur exagerată, dar există şi o dovadă relevantă. Un tânăr
templier francez a explicat sub tortură modul în care fusese iniţiat de un
frate mai vârstnic. Acesta i-a aşezat în faţă un crucifix, spunându-i să nu
aibă prea multă încredere în acel simbol, care era prea nou. Acest lucru
ar corespunde ideilor membrilor Familiilor Stelei. Aceştia nu repudiau
importanţa rolului lui Isus, dar respingeau credinţa Bisericii că acesta ar
fi fost „Cristosul", adică unicul Mesia. Ei respingeau ideea naşterii din
fecioară şi a învierii - şi e posibil ca ofiţerul superior să fi făcut aluzie la
doctrinele relativ „noi" ale Bisericii, în ce le priveşte pe Familiile Stelei,
descendenţa lor coboară în perioada de dinainte de loan Botezătorul şi
Isus, care au fost doar „servitori" ai unei cauze, şi nu cauza în sine. Cât
despre acuzaţia că templierii ar fi practicat jurăminte solemne pervertite şi
ar fi modificat liturghia, ei ar fi putut fi consideraţi vinovaţi din perspectiva
doctrinei Bisericii Catolice. Nu avem nicio modalitate de a afla ce tipuri
de ceremonii aveau avut loc în spatele uşilor închise ale lăcaşurilor de cult
ale templierilor, dar ştim cu certitudine că orice mesă ori sacrament ce nu
se conforma întru totul practicilor catolice ar fi fost considerate o erezie.
Ordinul templierilor a fost dizolvat în cele din urmă printr -un ordin
papal emis în anul 1312. Au existat dispute în privinţa destinaţiei pro-
prietăţilor templierilor, dar până la urmă s -a decis, dat fiind faptul că
era imposibilă returnarea darurilor şi donaţiilor acordate ordinului într -o
perioadă de aproape două secole, ca întreaga avere a templierilor să le
revină cavalerilor Sfântulu i loan, asupra cărora nu plana niciun fel de
suspiciune. Regele Filip al IV- lea şi-a însuşit multe dintre proprietăţile
templierilor de pe teritoriul Franţei - cu scopul declarat de a acoperi
costurile pentru detenţia şi procesele intentate acestora.
Filip a înregistrat un triumf personal, dar condamnarea ordinului nu a
avut un caracter universal. Anglia a tergiversat cercetările, iar în cele din
urmă a declarat un grup de templieri vinovaţi de erezie, însă şi aceştia
puteau obţine iertarea din partea maestrului lor. în ţări ca Portugalia,
Spania, Germania, Cipru şi cea mai m are parte a Italiei, templierii au
fost declaraţi nevinovaţi. Templierii din Portugalia s -au transformat pur
şi simplu în „cavalerii lui Cristos", continuând aceleaşi practici pe care le
urmaseră şi înainte. Papa însuşi, deşi a fost forţat prin presiuni să dizolve
ordinul, a refuzat să îl declare întrutotul eretic. El considera că nu existau
131
pvezi pentru a demonstra că ideile ordinului - spre deosebire

'" ; aduse câtorva dintre membrii acestuia - reprezentau în fapt
bctul lui de vedere a fost sprijinit de imposibilitatea altor ţări -
a Franţei - de a condamna întregul ordin al templierilor, acestea
fie mult mai precaute în privinţa investigaţiilor decât Franţa.
rii din Scoţia
doptat o pozi ţie aparte în timpul persecuţiei templierilor, de

•egele ei, Robert Bruce, ca şi întreaga naţiune de altfel, se'afla
aceea în afara influenţei Romei. Pentru a ajunge la tron, Robert
in rival, pe John Comyn, în anul 1306, fapt pentru care atât
t şi regatul său, au fost excomunicaţi de către papă.
Berii nu au fost judecaţi în Scoţia, deşi, după ce au fost reprimiţi
le Bisericii, după 1320, regele Robert a fost nevoit să sprijine,
nai, dorinţele papei. Până atunci a trecut însă destulă vreme,
din Sco ţia au avut ocazia de a -şi asuma noi roluri în plan
l pare verosimilă sugestia făcută de unii autori, conform căreia
rii care au dispărut din La Rochelle ar fi navigat spre Scoţia,
hiciun document în această privinţă. Anglia supraveghea rutele
: Franţa şi insulele britanice, şi nu ar fi putut să nu observe
|>tă a templierilor aflată în drum spre nord.
să păreri conform cărora cavalerii templieri ar fi luptat alături
npotriva englezilor, în timpul bătăliei de la Bannockburn, din
i nu există vreo dovadă concludentă, posibilitatea nu trebuie
emplierii din Scoţia ar fi putut considera că nu aveau nimic
acordând sprijin regelui Scoţiei, mai ales că Anglia urmase
papei, arestându-i pe templieri şi acaparându -le pământurile,
templierii aveau suficiente motive pentru a-i considera pe
smani. în plus, pentru a evita soarta fraţilor lor de mai la sud,
leşul lor să împiedice extinderea stăpâni rii engleze în Scoţia,
notiv ar fi fost gestul de recunoştinţă pentru ultimul lor Mare
: fiind faptul că victoria scoţienilor la Bannockburn a venit
Ii i luni după ce Jacques de Molay fusese ars pe rug la P aris,
stru şi unul dintre tovarăşii săi de rang înalt a fost invitat să-şi
â vina în mod public, însă a respins „confesiunile" făcute
•ele Filip al IV -lea s-a înfuriat şi a ordon at arderea pe rug a
lin ziua respectivă. (E interesant faptul că De Molay a respins
132
O FAPTĂ MÂRŞAVĂ
majoritatea acuzaţiilor aduse templierilor, însă nu a respins acuzaţia prin-

cipală, aceea de a fi negat divinitatea lui Isus Cristos.)
Urmările: Elveţia
în Franţa, regele Filip al IV-lea a reuşit să distrugă în doar câţiva ani tot
ceea ce Familiile Stelei făuriseră cu grijă de-a lungul secolelor. Greşelile
făcute în privinţa Flandrei au condus la distrugerea aproape în tot alitate
a infrastructurii industriale, ceea ce a însemnat că lâna nu mai ajungea
aproape deloc în târgurile din Champagne. Această situaţie nu a avut o
importanţă crucială, dat fiind faptul că târgurile se aflau d eja în declin,
tot datorită lui Filip şi politicii promovate de acesta. Datorită dispariţiei
influenţei evreilor şi a templierilor, liniile de credit s-au întrerupt, iar lipsa
ţesăturilor din lână provenite din nord a redus numărul co mercianţilor
care luau parte la aceste târguri.
în mod destul de straniu, la un an după executarea lui De Molay
la Paris şi de la presupusa acceptare a sprijinului templierilor în lupta
scoţienilor împotriva englezilor, a avut loc un eveniment semnificativ, la
est de Franţa. Cu câţiva ani mai devreme, trei mici state din Alpi - Uri,
Schwyz şi Unterwalden - îşi declaraseră independenţa faţă de curtea
imperială a habsburgilor. Aceste teritorii se aflau la graniţa cu o importantă
trecătoare din Alpi, St. Gotthard, o regiune mult preţuită de habsburgi.
Pentru a învinge cele trei state, ducele Leopold I de Austria, fratele ducelui
Ludovic al al IV-lea de Bavaria, s-a îndreptat în anul 1315 spre regiunea
respectivă, însoţit de o armată formată din aproximativ 5.000 de oameni,
cu intenţia de a pune capăt oricărei intenţii de autoguvernare în zonă.
Forţele lui şi cele ale confederaţiei celor trei state s-au întâlnit în lupta de
la Morgarten, ce a avut loc în 15 noiembrie 1315.
Leopold şi-a îndrumat trupele spre o zonă de unde spera să poată lua
prin surprindere armatele reunite ale statelor Uri, Schwyz şi Unterwalden,
pe care să le atace dinspre sud, trecând peste lacul Aegeri şi străbătând
trecătoarea Morgarten. Armatele confederat e se aşteptau la un atac
dinspre est, unde şi-au făcut fortificaţii considerabile. Totuşi, o persoană
numită „Cavalerul de Huenenburg" i-a avertizat pe ţărani să fie atenţi la
trecătoarea Mortgarten „în ziua de Sfântul Otmar". Prin urmare, armatele
confederate erau în alertă şi în aşteptare. Ele au surprins într -o ambuscadă
forţele habsburgilor în trecătoarea din munţi, cauzând derută în rândurile
acestora şi înregistrând o victorie ce i -a zdruncinat pe habsburgi. în pri-
133
liei de la Bannockburn, există numeroase legende conform

3ria a fost obţinută cu sprijinul cavalerilor în pelerine albe.
dintre cele trei state a devenit un canton în independenta
c
' eţia, numită oficial Confederaţia Elveţiană, cel mai vechi stat
Europei. Aşa cum s-a întâmplat şi în Statele Unite, statelor
a alăturat în cele din urmă şi alte regiuni. Elveţia rămâne
e mai ciudateşi mai puţin înţelese ţări din lume. De fapt, în
parte a destinului său istoric, nici măcar nu a fost o ţară, ci
: de cantoane foarte deosebite, care au cooperat în scopuri
•otejată împotriva puternicilor săi vecini mai ales de poziţia
Upi, Elveţia a supravieţuit în ciuda celor mai neprevăzute
itoriul ei se vorbesc âteva
c limbi distincte, iar ţara ar fi putut
, ;ze datorită cumplitelor conflicte religioase care au
urmat
j secolul al XVI-lea. în ciuda numărului mare de catolici
de
sţinători ai protestantismului au căutat siguranţa în Elveţia-
nţiona în această privinţă pe Jean Calvin, care a propovăduit
al la Geneva.
; puţine lucruri despre funcţionarea internă a vechiului
iar această ţară continuă să reprezinte o enigmă, în ciuda
cole la rând, a dat cei mai respectaţi luptători (aceştia fiind
ijaţi pe post de mercenari, inclusiv în garda papei), Elveţia
constant neutralitatea.
ră este faimoasă, în mod justificat, pentru sistemul ei ban -
ile acestuia se pierd în negura timpului, deoarece în Elveţia
icheri particulari încă înainte de secolul al XV -lea, când
florentin Cosimo de Medici a fondat o bancă în Basel.
ivaţi" ai Elveţiei erau angrosişti sau agenţi de vânzări,
aţi în tranzacţiile realizate prin credit, dar existenţa lor este
natică, deoarece au apărut de nu se ştie unde prinsecolul al
t fapt ar putea fi o dovadă în plus că templierii francezi-au şi
l în Alpi, unde au continuat activităţile pe care le realizau
'eţia este faimoasă pentru că protejează caracterul secret
>r bancare, lucru care ar putea fi explicat prin faptul că la
i stat un ordin religios eretic, care fusese abandonat şi apoi
j rii de către Biserică.
j veţia este privită mai îndeaproape, cu atât devine
mai
| 2nţa templierilor şi a Familiilor Stelei în zonă. în vreme
l t neutralitatea, Elveţia a adus mereu argumente pentru
134
O FAPTĂ MÂRŞAVĂ
pacea în lume (este statul fondator al „Crucii roşii", totodată şi emblema

templierilor.) Steagul elveţian are o cruce albă pe fond roşu, o inversare a
culorilor simbolului templierilor. Elveţia nu are o faimă bună în privinţa
modului în care i- a tratat pe evreii care au trăit în interiorul graniţelor
sale, dar expulzarea şi persecutarea evreilor nu a început mai devreme
de mijlocul secolului al XlV-lea. Până în acel moment, în cantoanele
elveţiene locuiau un număr mare de evrei care trăiau în armonie cu toţi
vecinii lor. Oraşul Basel a adăpostit cândva cea mai largă comunitate de
evrei din Europa, proveniţi în special din Franţa şi Germania. La Berna,
St. Gali, Ziirich, Schaffhausen, Diessenhofen şi Lucerna trăiau în secolul
al XHI-lea comunităţi evreieşti, majoritatea fiind implicate în activităţi
bancare - la fel cum se întâmplase în Champagne.
Din anumite puncte de vedere, tipurile de tranzacţii ce aveau loc în
cantoane erau similare celor din târgurile din Champagne. Utilizarea cre-
ditului de către comercianţi a devenit o obişnuinţă, aceştia evitând să-şi
transporte averea şi bunurile prin Europa, aşa cum făcuseră anterior.
Elveţia era situată pe o rută comercială ce traversa Alpii, iar refuzul
ei constant de a se implica în alianţe internaţionale ce puteau duce în
cele din urmă la războaie şi invazii a transformat-o într-un loc favorit
pentru comercianţii europeni, care îşi depozitau aici o parte din rezervele
financiare. Ei puteau fi siguri, în măsura în care siguranţa era posibilă la
vremea respectivă, că banii lor se aflau în siguranţă.
Pe lângă activităţile de ordin financiar, Elveţia a fost printre primele
ţări ale Europei care a pus bazele unei industrii textile extinse şi profitabile,
care a început probabil să câştige teren pe laînceputul secolului alXI V-lea.
Comerţul din acest domeniu se baza pe in şi mai ales pe lână - care a
reprezentat mereu o preocupare importantă pentru cistercieni şi templieri.
Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Marii Britanii, câştigurile Elveţiei de pe
urma comerţului s-au bazat pe prelucrarea lânii oilor, însă, spre deosebire
de Marea Britanie, Elveţia a rămas un stat închis în sine, suspicios în
privinţa vecinilor ei, care a refuzat cu orice preţ să sacrifice libertatea şi
natura distinctă a cantoanelor componente.
Pe scurt, Elveţia pare să fie un stat ce-şi datorează existenţa templierilor,
care s-au refugiat pe teritoriul ei înainte de atacul orchestrat de Filip al
IV-lea. De când Alan Butler şi Stephen Dafoe au sugerat această idee, la
sfârşitul anilor 1990, ea s-a răspândit în rândul cercetătorilor fenomenului
cavalerilor templieri, iar astăzi pare să constituie explicaţia general accep -
tată pentru dispariţia majorităţii templierilor din Franţa. Se pare că mai
135
be la sută din numărul acestora au căzut victimă atacurilor lui

[jea, la începutul secolului al XlV-lea.
îi am analizat toate evenimentele importante inspirate de cei care
legiunea Champagne începând cu sfârşitul secolului al Xl-lea,
de identificat o strategie evident ă, care s-a manifestat timp
Iţe secole. Metoda aplicată de Familiile Stelei din Champagne
lilizarea unor „agenţi" obişnuiţi pentru a obţine rezultate „extra-
)rganizarea primilor crucia ţi, odată cu ocuparea Ţării Sfinte
alelor rute comerciale, formarea ordinului cistercienilor şi al
(templieri, formarea unei baze industriale sănătoase în Flandra,
târgurilor din Champagne nu pot fi privite ca fenomene izolate.
comun al tuturor acestor strategii, indiferent de cum ar put ea
când sunt privite separat, a fost de natură economică. De ele
I nu doar regiunea Champagne, ci au atras întreaga Europă
::lin afara ei - într-un nou tip de relaţii, cauzate de dezvoltarea
h ta a comerţului internaţional.
apunea că atât cistercienii, cât şi templierii aparţineau unor or-
aşe, dar cu toate acestea se poate vedea că rezultatele finale pe
auzat datorează mai mult politicii sau economiei decât creşti-
ite în ansamblu, deciziile sugerează existenţa unui agent cu
nen lung şi influenţă uriaşă, cu un scop specific - erodarea
feudal în general şi a Bisericii Catolice în particular. Ne -
fapt şi încăpăţânarea de a susţine că toate evenimentele
e din regiunea Champagne, timp de trei secole, nu ar avea
ele şi ar fi pur accidentale, ar echivala cu ignorare a unor
convingătoare.
ibit ă a Elveţiei, exact în momentul în care templierii au
.f ără legii iar influenţa Familiilor Stelei în Champagne a
bilă atâta vreme cât regiunea se afla sub dominaţia Franţei,
ovadă a existenţei unei „raţiuni". Elveţia ş i importantele
e ale acesteia, c ât şi proximitatea noilor centre bancare şi
se dezvoltau în nordul Italiei, au asigurat o bază de operare
' amiliile Stelei. Aflate în siguranţă în Alpi, în centrul a ceea
jlevină unul dintre cele mai secretoase state din câte au existat
Serii Familiilor Stelei au avut posibilitatea de se reorganiza.
|rea ordinului templierilor ar fi putut s ă fie un recul major
iliile Stelei. Geniul comer ţului fusese însă eliberat, şi nici
luă de regi Filip nu 1-ar fi putut închide la loc. Singurul lucru
136
O FAPTĂ MÂRŞAVĂ
pe care acesta şi ascultătorul său papă au reuşit să -1 facă a fost tăierea

capului Hidrei, în locul lui au crescut însă altele. Rutele comerciale nu
mai treceau acum prin Champagne, deoarece Familiile Stelei nu mai
aveau control asupra regiunii. Elveţia reprezenta o opţiune mult mai
sigură, având securitatea asigurată în mod natural de munţii care fac parte
din topografia statului. La Morgarten, câteva sute de ţărani distruseseră
o întreagă armată, formată din 5.000 de cavaleri înarmaţi. Nimeni nu a
pierdut din vedere acest lucru, iar Elveţia nu a mai fost invadată până
la urcarea pe tron a lui Napoleon Bonaparte - simpla idee a dezastrului
era mult pre a copleşitoare. In plus, Elveţia s -a făcut curând utilă tuturor
statelor ce o înconjurau, dar şi celor mai îndepărtate. Datorită faimoasei sale
neutralităţi, nu avea nici prieteni, nici duşmani, în mijlocul vicisitudinilor
sorţii cu care se confrunta Europa, Elveţia a rămas o citadelă a siguranţei,
în decursul celor trei secole de influenţă în Champagne, Familiile Stelei
au învăţat o regulă foarte importantă: nu persoana care deţine puterea
militară conduce lumea, ci aceea care stăpâneşte puterea financiară.
***
Pe măsură ce secolul al XlV-lea se apropia de sfârşit, Europa se afla în faţa
unei revoluţii începute odată cu Prima Cruciadă şi cucerirea Orientului
Apropiat. Activităţile comerciale au continuat, şansele s -au ivit sau au
dispărut, iar statele naţionale s-au ridicat sau au căzut, în nordul Italiei se
experimenta democraţia, nu de către regi sau nobili implicaţi în conflicte,
ci de către comercianţii şi bancherii care îi sprijineau. Dar dacă forţa
Noului Ierusalim urma să fie regăsită în Alpii elveţieni, inima sa se afla
departe, spre vest, în locul în care erau ţinute în siguranţă comorile sacre
descoperite de templieri la Ierusalim. O serie de circumstanţe neobişnuite
au permis Familiilor Stelei să găsească un adăpost permanent pentru
comorile afla te în posesia lor. Acesta a fost creat de dinastia de preoţi
care a protejat interesele Familiilor Stelei întotdeauna. Noul Ierusalim, în
manifestarea sa concretă, de piatră, urma să fie ridicat de St. Clairs, preoţii
Sfintei Lumini Strălucitoare. Următoarea apariţie a „stelei" Shekinah avea
să fie urmărită de aceşti preoţi nu de pe platforma de piatră din Ierusalim
ci de pe un deal înverzit din Scoţia.
137
î[_8
l Templu al„stelei"
tinah
iah apăruse ultima dată în afara semnului zodiacal al Săge -

nul 8 î.C., în momentul în care preoţii de taină ai lui Solomon,
ilor Stelei, au aşteptat venirea lui Mesia, pentru a îndepărta
; ei le asociau răului din ţara lor (vezi Capitolul 2). Shekinah
cum fusese prevestită, iar nî urma ei s-au ridicat liderii şi
icii din Ierusalim - loan Botezătorul, Isus şi lacov - însă
>u Ierusalim nu se ivise încă. Dimpotrivă, poporul evreu a
it cu năpaste nemaiîntâlnite.
im văzut, Familiile Stelei au reuşit totuşi să supravieţuiască,
ire au urmat,
seniană atâtauacestea
pe care câts-au
adoptat
-o şi forma
extinsspecifică de iudaism
şi au înflorit, până
nit un rival invizibil, dar puternic, al catolicismului roman
paulină (numit astfel după Sfântul Pavel), pe care 1-au urât
ârjire. Anii ce s-au scurs de la prima cruciadă şi perioada
până la momentul de măreţie al templierilor au reprezentat
l puterii şi influenţei Familiilor Stelei. Apoi totul a fost
n pierderea influenţei în Ţara Sfântă, acţiunile lui Filip al
iţei şi pontificatul lui Clement al V-lea. Nu este surprinzător
faptul că Familiile Stelei aşteptau noua apariţie a „stelei"
138
NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH
Shekinah, care ar fi anunţat revenirea sorţii de partea lor. Urmărind ciclul

apariţiilor ei anterioare, se aşteptau ca aceasta să răsară la exact l .440 de
ani după anul 8 î.C., cu alte cuvinte în 1432. însă cei care au aşteptat-o în
acel an au fost dezamăgiţi, deoarece Shekinah nu a apărut.
Astronomii pricepu ţi ai Familiilor Stelei au ş tiut cu destul de multă
siguranţă că Shekinah nu avea să apară la data aşteptată. Cunoaşterea în
domeniul astrologiei era tot mai extinsă în secolul al XV -lea, iar astronomii
arabi, în special Ibn al-Shatir (1304-75), dezvoltaseră un sistem matematic
pentru a prevedea mişcările planetelor cu mai multă acurateţe. După toate
probabilităţile, ştiinţa acestora s-a transmis membrilor Familiilor Stelei
prin Spania şi curtea de la Navarra. Motivul pentru care Shekinah nu a
apărut era simplu. Intr -un interval de o mie de ani, toate ciclurile se mo-
difică, ev un pas aproape imperceptibil de fiecare dată. Sistemul solar
este asemenea unui ceas minunat, iar Venus este minutarul extraordinar
al acestuia, însă nu există o repetare perfectă a ciclurilor astrale. Ciclul
urmat de Mercur şi Venus, care a dus al apariţia „stelei" Shekinah în anul
construirii Templului lui Solomon şi al aşteptării venirii lui Mesia, parcur -
sese deja o perioadă de o mie de ani. Analizând cu rapiditate ciclul „stelei"
Shekinah pe un planetariu, se poate observa faptul că Mercur şi Venus fac
treptat un pas înapoi înspre Soare, până când, în cele din urmă, se apropie
într-atât încât se suprapun discului Soarelui, iar Shekinah nu mai poate fi
distinsă. Aşa s-a întâmplat în anul 1432.
Noua Shekinah
însă ceea ce Venus ia înapoi, dăruieşte apoi în alte feluri. Foîosindu-se de
laboratoarele astronomice de care dispuneau şi de tehnicile matematice
pe care le învăţaseră de-a lungul secolelor, mai ales din mediul arab, as"
tronomii Familiilor Stelei ar fi putut să stabilească un nou model pentru
apariţia „stelei" Shekinah. Această nouă Shekinah nu ar mai fi apărut odată
cu solstiţiul de iarnă, aşa cum se petrecea în vechime, ci la momentul echi -
nocţiului de toamnă.
Datorită particularităţilor legate de orbita pe care Pământul o reali -
zează în jurul Soarelui, aşa cum se poate observa din orice punct de
pe scoarţa terestră, Soarele pare să răsară şi să apună în locuri diferite
pe linia orizontului, pe măsură ce zilele anului înaintează, în emisfera
nordică, soarele răsare la sud -est în timpul iernii şi la nord -est vara - şi
astfel se formează anotimpurile. Punctele extreme pentru răsărit şi pentru
apus apar în momente opuse ale anului. Solstiţiul de iarnă este considerat
139
l
care soarele răsare la sud-est, în ziua de 21 decembrie, în

iţiul de vară are loc atunci când soarele răsare la nord -est,
iunie. Aceste două momente poartă numele de solstiţiu de
iv de vară (cuvântul „solstiţiu" înseamnă de fapt „stagnarea
oarece, privit cu ochiul liber, Soarele pare să se oprească
re a parcurs traseul nord-sud sud- nord, şi îşi începe drumul
uşă). Solstiţiile aveau oimportanţă majoră pentru strămoşii
ui perioadeiîndintre
momentul solsti
ţii au
care Soarele se loc
aflăechinocţiile. Acestea
exact la jumătatea sunt
traseului
bate de la sud spre nord sau de la nord spre sud. Echinocţiul
are loc în ziua de 21 martie, iar cel de toamnă în jurul datei
)rie. în fiecare an, la cele două momente, soarele răsare exact
ie exact la vest, iar ziua şi noaptea sunt egale (echinocţiu
pte şi zi egale).
şi echinocţiile sunt cunoscute drept cele patru „staţii" sau
anului şi au fost recunoscute, studiate şi chiar venerate de
a şi-a ridicat privireaplină de uimire şi curiozitate spre cer.
:kinah, a cărei importanţă era supremă pentru evrei şi pentru
;tora, apăruse cu ocazia solstiţiului de iarnă- un moment
solemnă, dar şi de teamă, pentru toţi oamenii din vechime.
>ştri cei mai îndepărtaţi le -a fost probabil teamă ca soarele să
: drumul spre sud altcândva decât la momentul solstiţiului,
"u s-ar fi întâmplat, vremea s- ar fi răcit, iar viaţa ar fi sfârşit
na în gheţuri necruţătoare şi munţi dezăpadă. Din vremuri
sfera nordică aveau loc tot felul de ceremonii prin care
igurau că se luau măsurile potrivite pentru -ai convinge pe
î Soarele din nou spre nord, aşa încât primăvara să poată- re
i să poată renaşte.
;eremonii erauînchinate şi celorlalte momente cruciale ale
are erau închinate solstiţiului de vară erau pline de veselie,
rile naturii erau gata de a fi primite, însă erau marcate şi de o
ia, în cazul în care Soarele -arşi fi continuat înaintarea către
ar fi atras mai multă căldură şi prin urmare uscarea şi, în
distrugerea culturilor. Echinocţiile erau de asemenea foarte
Cel de primăvară marca un moment de mulţumire, deoarece
s întunecate luaseră sfârşit, iar cele mai lungi erau aproape.
e toamnă era un moment de mulţumire pentru darurile
140
naturii, ceea ce implica însă şi ideea de sacrificiu, ori de conştientizare a

apropierii zilelor întunecate.
Ceremoniile practicate în cele patru momente ale anului de către di -
feritele popoare de pe glob au fost probabil foarte diferite, însă darurile
oferite zeităţilor sau oricărei puteri ascunse, de care depindea bogăţia
recoltelor, trebuie să fi fost asemănătoare; la unele popoare acestea inclu-
deau sacrificii animale sau chiar umane. Oamenii trebuiau să facă tot ce le
stătea în putinţă pentru a-i îmbuna pe zei, pentru a se asigura că ciclurile
cunoscute vor continua, permiţând vieţii umane să meargă mai departe.
Aceste lucruri merită reţinute arunci când se ia în considerare reacţia
astronomilor Familiilor Stelei atunci când, făcând calcule pentru a desluşi
mişcarea viitoare a planetelor, au observat că un nou ciclu al „stelei"
Shekinah urma să pornească nu de la momentul solstiţiului de iarnă, ci de la
cel al echinocţiului de toamnă. Primul echinocţiu de toamnă, concomitent
cu apariţia „stelei" Shekinah, urma sa aibă loc la data de 21 septembrie
1456. Acel moment promitea probabil un nou început, care cu siguranţă
nu putea fi lipsit de o semnificaţie biblică. Conform Bibliei, cele două mari
temple de la Ierusalim - primul ridicat de Solomon, iar cel de-al doilea de
Zorobabel, după captivitatea din Babilon (şi care ulterior a fost r estaurat
şi înfrumuseţat de Irod) - au fost închinate, amândouă, la momentul
echinocţiului de toamnă, în privinţa Templului lui Solomon ni se spune:
„Atunci a adunat Solomonla el în Ierusalim pe bătrânii lui

Israel, căpeteniile seminţiilor şi pe toţi capii de familii ai fiilor
lui Israel, ca să aducă chivotul cu legea Domnului, adică din
Sion. Şi s-au adunat la regele Solomon toţi israeliţii în zilele
sărbătorilor din luna lui Etanim, care este a şaptea lună." 1
Luna lui Etanim este cunoscută cu numele de Tişri în calendarul ebraic2.

1 III Regi, 8:1-2
2 Calendarul oficial al evreilor este raportat la ciclurile Lunii, aşa încât începutul
oricărei luni nu poate fi identic cu cel al lunilor din calendarul solar occidental. Tişri
corespunde lunilor septembrie sau octombrie, în funcţie de Luna Nouă, deoarece
prima apariţie a Lunii după perioada ei întunecată anunţă începutul lunii la evrei.
După exilul babilonian, majoritatea evreilor au adoptat calendarul lunar babilonian,
iar Rosh HaShanah (Anul Nou) a coincis cu momentul echinocţiului de toamnă
şi nu cu al celui de primăvară. Cu toate acestea, esenienii au menţinut calendarul
solar. O scrisoare descoperită la Qumran blamează utilizarea calendarului lunar,
care a făcut ca zilele sfinte să cadă în momente nepotrivite ale săptămânii sau lunii.
141
i! luna aşaptea a calendarului, aceasta marchează începutul anului

Ic, prilej de sărbători şi ceremonii însemnate. Cea mai importantă
ţcstea este Sărbătoarea Tabernacolelor, care începe în cea de-a
scea zi din Tişri. Această sărbătoare este de fapt închinată re
-
vechii evrei, caşi pentru toate societăţile axate pe agricultură,

de toamnă marca bogăţia recoltelor, apogeul verii fiind aso -
or de cereale şi fructe ce urmau să le ajungă oamenilor pe
lungilor şi întunecatelor
ractele pomilor, zile de
erau absolut iarnă. Spicele
necesare înalte şiAceste
supravieţuirii. aurii,
iu fi însă pierdute în orice moment, ca urmare a unei primăveri
a unor furtuni de vară violente sau a altor condiţii nefavorabile.
redeau în caracterul capricios şi neprevăzut al graţiei divine
i că o formă potrivită de închinare şi dovezi de mulţumire mari
asigura bogăţia recoltelor,
rul sărbătorilor de toamnă, pentru cele mai multe dintre formele
ligios, se afla conceptul de sacrificiu - adică rerurnarea unei
(darurile primite. Natura dăduse rod din trupul ei, un rod pe
itatea îl secera fără milă şi-1 folosea pentru propriile nevoi.
de sacrificiu asociat Zeului recoltei, (vezi Capitolul 3) este atât
jîncât e imposibil de afirmat când şi unde a apărut. Dar, asemenea
e aspecte legate de religiile străvechi, nu a fost niciodată uitat.
! deja că însuşi Isus, fie în fapt, fie prin intermediul legendei,
-a s
mod conştient cu Zeul sacrificat al recoltei în cuvintele rostite
le săvârşite la Cina cea de Taină. Misteriile închinate zeităţilor
au Mithra reprezentau la vremea echinocţiului de toamnă sărbâ -
rtante, în care se vorbea despre moarte şi înviere.
Sinclair de la Rosslyn
•i
IShekinah urma ăs apară în acest moment al anului era deci extrem
|icativ. Importanţa coincidenţei dintre echinocţiul de toamnă şi
stelei" Shekinah, în anul 1456, a fost evidentă pentru un grup al
familiilor Stelei. Aceştia erau aşa numiţii St. Clairs (sau Sinclairs)
isoarea amintită, biblioteca de la Qumran cuprinde 18 copii ale Cărţii
care descriu în amănunt calendarul esenian. Este adevărat faptul că sepa -
i.nilor de preoţimea de la Ierusalim a fost cauzată în primul rând de
i calendarului.
142
- preoţii Sfintei Lumini Strălucitoare. Prezenţa lor în Scoţia datează de

dinainte de invazia Angliei de către ducele William al Normandiei, în
1066. în acel moment, speranţele saxonilor erau concentrate asupra unui
prinţ saxon dezmoştenit, cunoscut cu numele de Edgar Atheling. Edgar se
refugiase în Scoţia după ce condusese o rebeliune împotriva lui William,
în anul 1068; după ce a petrecut o vreme în Ungaria, sora lui, Margareta,
a revenit şi ea în Scoţia. Margareta s-a căsătorit cu regele Malcolm al
III-lea al Scoţiei, devenind astfel regină. Este cunoscut faptul că membrii
familiei St. Clairs erau prezenţi la curtea Scoţiei în acel moment deoarece
unul dintre ei, William „Cuviinciosul" era paharnicul reginei Margareta,
drept pentru care primise în stăpânire vaste domenii, inclusiv în regiunea
Midlothian. El o însoţise pe Margareta în scurta perioadă de exil în Un-
garia, numărându-se în mod evident printre favoriţii acesteia.
începând din acel moment, clanul Sinclair (vom utiliza ortografia mo-
dernă de acum încolo) nu s -a mai îndepărtat de curtea regală a Scoţiei.
Combinând diplomaţia, căsătoriile bine gândite şi loialitatea neclintită,
ei au reuşit să rămână pe poziţie în ciuda vicisitudinilor cu care Scoţia
s-a confruntat de-a lungul istoriei, devenind adesea mai bogaţi decât în-
suşi regele. Ferindu-se mereu de subterfugiile politicii şi de luptele între
nobili, clanul Sinclair a primit în timp titluri şi onoruri, iar în cele din urmă
a dobândit controlul asupra importantelor insule Orkney şi Shetland, către
sfârşitul secolului al XlV-lea. Pe la mijlocul anului 1440, William Sinclair,
cel de-al treilea/ar/ de Orkney (cuvântuly'ar/ inseamnă „conte" sau „prinţ"
în limba utilizată în insulele amintite), era un aliat de care regele James
al II-lea al Scoţiei nu se putea dispensa. Printre altele, William deţinea şi
titlul de Mare Amiral al Scoţiei, iar în 1454 a fost ridicat la rangul de Lord
Cancelar al Scoţiei - practic adjunctul regelui.
Sediul familiei lui William Sinclair era castelul Rosslyn (sau Roslin)
din Midlothian, în apropiere de sediul puterii regale, unde a avut loc
un episod esenţial legat de preoţii lui Solomon, pe care îl vom prezenta
mai jos. Aşa cum am văzut, documentele descoperite de primii cavaleri
templieri sub ruinele Templului de la Ierusalim, în secolul al XH-lea,
fuseseră duse în Scoţia, probabil în 1128, fiind probabil depozitate în
mănăstirea tironensiană Kelso, înainte de a fi aşezate în siguranţă, în
1140, la mănăstirea Kilwinning (vezi Capitolul 6). După doar două secole
au fost mutate din nou, de această dată în castelul Rosslyn, situat cu circa
10 kilometri mai la sud de Edinburgh, pe un promontoriu deasupra râului
Esk. Rosslyn era sediul familiei Sinclair.
143
l respectiv se aflase încă din secolul al XH -lea un castel, dar

re încă există parţial şi astăzi nu a început să fie construită
ie de 1304. Castelul a fost mult mărit şi modificat atunci când
iclair, conte de Rosslyn, şi-a dobândit titlurile, în anul 1417.
siguri astăzi că preţioasele documente din subsolul Templului
im au fost transportate de la Kilwinning la castelul Rosslyn,
e de începutul anului 1447. Prima dovadă, deşi întâmplătoare,
i unui document privitor la un incendiu izbucnit la castel, în J
ui amintit:
pe atunci [1447| a izbucnit în cămară un incendiu
;astelul Rosslyn), datorită căruia ocupanţii castelului
ist nevoiţi să se retragă din clădire. Văzând acestea, şi
!tindu-şi de scrierile stăpânului său, capelanul prinţului
elui Sinclair], a mers în beciul în care acestea erau ţinute
scos afară patru cufere în care erau păstrate acestea,
ci când vestea despre incendiu a ajuns al urechile
ului datorită ţipetelor înspăimântate ale doamnelor şi
«eratelor, el a privit din locul în care se afla, şi anume
îl Colledge [sic], părându-i rău doar pentru pierderea
avelor şi a altor documente scrise; însă atunci când ca -
lul, care se salvase coborând pe funia clopotelor, legată de
lidă, i-a povestit cum fuseseră protejate toate hrisoavele
ierilc, s-a bucurat şi a plecat să-şi liniştească prinţesa şi
3
ilelalte doamne |sic]"
cum un om ca William, conte de Rosslyn şijarl de Orkney, o

imoasă pentru generozitatea şi firea sa blândă, a fost îngrijorat
i de câteva documente legale decât de soarta soţiei şi a celorlalţi
castelului său. Pe de altă parte, durerea lui ar fi fost de înţeles
utut să se teamă, pentru un scurt dar îngrozitor moment, că
e sacre ce îi fuseseră date în grijă de către membrii Familiilor
ii pericol de a fi distruse. Acestea erau sfinte şi de neînlocuit.
risele fuseseră de câteva ori în pericol de la momentul in-
Ijicmplului din Ierusalim şi a distragerii acestuia, în anul 70 d.C.
fost luate din ascunzătoarea lor de către cavalerii templieri,
reluat din Wallace-Murphy, T,: An Illustrated Guide to Rosslyn Chapel
ţat al capelei Rosslyn), editură şi dată a publicării necunoscute.
144
au fost mereuîn pericol de a fi descoperite şi distruse. Călătoria pe mare,

din Ţara Sfântă şi până în Scoţia, trebuie să fi reprezentat un moment - în
grijorător, deoarece corăbiile eşuau adesea în timp ce străbăteau Golful
Biscaya sau navigau de-a lungul coastei, pe Marea Irlandei. Momentul
în care au fost mutate din nou şi transportate în sudul Scoţiei a fost o altă
perioadă vulnerabilă - fapt demonstrat de incendiul de la castel.
Insă de această dată documentele ajunseseră la destinaţie. William
Sinclair se asigurase că ele vor fi în siguranţă între zidurile unui templu al
Noului Ierusalim, pe care urma să-1 ridice la Rosslyn.
„Al treilea"Templu
Această nouă structură urma să fie ridicată din acelaşi tip de piatră ca şi
Templul din Ierusalim, la mare distanţă de acesta, dar pe acelaşi sistem
geologic de roci. Avea să fie o copie cât mai fidelă a celui de -al doilea tem-
plu, cel irodian. Structura subterană, reproducând -o pe cea a Templului,
nu a reprezentat o problemă, deoarece contele William Sinclair beneficia
de relatările cavalerilor templieri ce realizaseră excavaţiile. în privinţa
construcţiei de la suprafaţă, singurele informaţii legate de templul srcinal
priveau o parte a zidului de vest, care dăinuise distrugerilor cauzate de
armatele lui Titus, în anul 70. Oamenii contelui au r econstruit parţial
acest zid vestic, după care au ridicat partea principală a noului templu,
folosindu-se de un plan cunoscut a fi exact, pornind de la bazele subterane
ale zidurilor distruse. Cu toate acestea, principala parte a capelei Rosslyn
trebuia să fie nouă, şi astfel a fost realizat un design srcinal, de fapt
o interpretare strălucită a viziunii lui Ezechiel asupra Noului Ierusalim,
descriere realizată cu ocazia distrugerii de către babilonieni a primului
Templu din Ierusalim, cel al lui Solomon.
Contele William nu s-a folosit de constructori locali. El a selectat me ş-
teri din cadrul breslelor din Europa - grupuri care foloseau încă ritualurile
transmise lor de către cavalerii templieri în timpul perioadei construirii
marilor catedrale, în secolul al XH-lea. Aceşti oameni îşi celebrau ri-
tualurile în aşa-numita criptă din subsolul capelei Rosslyn, care a fost
terminată înaintea începerii construirii părţii principale a capelei.
Construirea acestui edificiu special a început pe un promontoriu înalt,
la doar două minute de mers depărtare de castel. Conform tradiţiei, contele
William a început excavaţiile pentru realizarea încăperilor subterane şi
realizarea fundaţiilor clădirii încă din 1440. însă prima piatră de temelie a
noii ascunzători pentru comorile templierilor nu a putut fi aşezată înainte
145
tiţiei „stelei" Shekinah - care fusese calculată pentru ziua de

, ie 1456.
contele William nu a putut împărtăşi nimănui din afara cercului
liliilor Stelei faptul că intenţiona să reconstruiască vechiul
reilor. Pentru binele lumii întregi, noul şiimpresionantul edi-
i fie denumit „Biserica Sf. Matei". Astăzi poartă numele de
lyn.
dicarea legendarului său templu, Solomon se folosise de
ai
arăHiram Abif,pricepere,
de propria deci şi contele
pentruWilliam a avut nevoie
a-şi definitiva bijuteriaşi de
de
care i-a fost aproape în mome ntul ridicării capelei Rosslyn a
:rt Haye. Născut în anul 1405, Haye provenea dintr -o vestită
ană care, asemenea clanului Sinclair, fusesemereu apro-
ătorilor Scoţiei. Haye fusese educat la noua universitate St.
de s-a dovedit un strălucit cărturar, în 1428 seafla în Franţa,
lis iniţial ca emisar al regelui scoţian, unde a zăbovit până în
nd bibliotecar principal al regelui Franţei şi reuşind să adune
cărţi ce putea rivaliza cu cele din bibliotecile Florenţei sau
Haye a fost un lingvist extraordinar, şi putea să vorbească şi
i nu mai puţin de şaisprezece limbi- ceea ce 1-a făcut valoros
-ea cu constructorii străini convocaţi pentru ridicarea noului
ăit într-una din cele mai agitate perioade din istoria Franţei,
i susţinut-o pe tânăra luptătoare Ioana d'Arc. El a devenit pri-
cu moştenitorul tronului, prinţul Carol, şi a fostun musafir
emom'a încoronării acestuia, sub numele de Carol al Vll -lea,
.curtă vreme după încoronare, noul rege-a1 investit pe Haye
cavaler.
1456, la vârsta de cincizeci iş doi de ani, aflat în culmea glo-
;ului în Franţa, Haye a luat neaşteptata decizie de a reveni în
latul castel Rosslyn. Fără prea multe avertismente, el aărăsit
p
ta în cadrul uneia dintre cele mai importante curţi europene
respectivă, pentru a ocupa, aşacum ne spun sursele istorice,
le tutore al copiilor contelui William Sinclair,
ru nu pare prea verosimil. Noi credem că Haye aavut un
nportant pentru a se alătura contelui William. Din punctul
iere, misiunea lui era aceea de a deveni un nou Hiram Abif
Haye trebuie să-1 fi considerat mai presus ca oricare altul.
146
Fotografia (deasupra)
l Mănăstirea Clairvaux, Champagne, sediul Sf. Bernard de Clairvaux
Fotografia2 (dedesubt) Capela Rosslyn, aşa cum arăta ea în 1917
(deasupra) Blazonul ora şului Halifax, din Anglia, reprezentând capul lui
loan
| Agnus Dei, cu steagul templierilor şi toiagul Sf. loan, reprezentat pe porţile clădirii
'
(dedesubt) Vedere spre est de la Capela Rosslyn

Au umatşi mai multe surprize. Contele William-aşipăstrat locul pri-

vilegiat la curţile regilor care -sau succedat la conducerea Scoţiei, iar în
anul 1452 a primit şi rolul de conetabil al Scoţ iei - de fapt conducător al
armatei - pe lângă cele pe care le deţinuse anterior. Cu toate acestea, la
începutul anului 1456, înacelaşi an în care Haye a părăsitcurtea regală de
la Paris, contele a renunţat lafuncţiile pe care le ocupa la curtea regală
din
Edinburgh, pentru a se putea dedica noului său proiect.
Istoricul Barbara E. Crawford a fostsurprinsă de această aparent in-
explicabilă dispariţie de la curte şi s-a întrebat daca nu cumva contele
ar fi putut avea o neînţelegere cu regele James al II -lea şi ar fi căzut din
favorurile acestuia4, însă dovezile existente nu vin în sprijinul acestei- te
orii, dat fiind faptul că Sentimentele regelui nu s-au schimbat în privinţa
lui William. Prin 1455, el a primit domenii importante, printre care şi cel
de Caithness, şi a continuat să -1 sprijine pe rege în conflictele acestuia cu
rebelii din clanul Douglas.
Apoi,în iunie 1456, regele Scoţiei-aşiaşezat semnătura pe un document
care atribuia satului Roslin statutul de burg. (Satul, caşi domeniul conte-
lui, e denumit în general „Roslin", deşi capela este asociată de obicei
cu o ortografiere alternativă a acestei denumiri, respectiv Rosslyn). Prin
urmare avea dreptul să organizeze un târg în fiecare duminicăunul şi anu-
al, bucurându-se în acelaşi timp de toate privilegiile atribuite unui orăşel,
în acel moment, contele William a părăsit satul Roslin, care seîntindea
de-a lungul unei vâlcele la est de castelul său, şi a început să pună bazele
unei comunităţi complet noi la vest.
Toate aceste evenimente ne conduc laconcluzia că, în ciuda faptului
că unele relatări ne asigură că începerea construcţiei capelei Rosslyn a
avut loc în anul 1440, ridicarea edificiului de la suprafaţă nu a debutat
mai devreme de anul 1456. Contele avea nevoie de mâna de lucru a unor
constructori pricepuţi, iar aceştia şifamiliile lor aveau nevoie decazare-
şi astfel a apărut noul sat, cu un nou statut civic. Identificarea anului 1456
ca moment al înfiinţării noului sat demonstrează faptul că în apropiere de
locul capelei nu a existat o comunitate prea mare anterior acestei date.
După toate probabilităţile, activităţile realizate înainte de 1456au constat
4 Crawford, Barbara, E., William Sinclair, Earl of Orkney, and His Family:
A Study in the Politics of Survival (William Sinclair, conte de Orkneyşi familia
acestuia: studiu asupra politicii supravieţuirii), în K.T. Stringer (ed), Essays on
the Nobility of Medieval Scoţiană (Studii despre nobilimea Scoţiei medievale),
Edinburgh, 1985.
147
|a unor tunele şi camere subterane, mult sub nivelul capelei

de
i aşezarea fundaţiilor,
t din afară a aflat că Rosslyn urma să fie o biserică
-colegiu. Nu era
sru cu o biserică de parohie. Bisericile „colegiu" fuseseră iniţial
ie învăţământ, adminis trate de un grup de oameni cunoscuţi cu
de „canonici laici" sau „canonici nereglementari". Asemenea
T, aceste biserici deţineau domenii, de obicei ferme. Aceste
erau arendate, iar beneficiile de pe urma lor erau folosite de

j;ile-colegiu se mai deosebeau de cele de parohie şi într-un alt
artant. Bisericile de parohie se aflau sub jurisdicţia unui epis-
Acesta era superiorul direct şi absolut al preotului bisericii de
eea ce nu era valabil în cazul bisericilor-colegiu. Permisiunea
icarea ace stora din urmă era dată direct de papă şi, odată
ele se aflau în afara influenţei directe a membrilor ierarhiilor bi-
1456, pontif era un om cu puţină fermitate şi nehotărât, Calixt
• puterea adevărată, din spatele scaunului papal, era deţinută
ilul Enea Silvio Piccolomini. Acesta, devenit în 1458 papa Pius
ra un cunoscut al contelui William şi prieten al Familiilor Stelei
liar un membru al acestora.
e William Sinclair dorea ca Rosslyn ăs devină o biserică-colegiu
lotive. în primul rând, avea să fie un tip ciudat de biserică- după
|ază să vedem, nu a fost de fapt o biserică, în al doilea rând, el nu
îrarhia locală a Bisericii să intervină în aplicarea planurilor sale,
;ă urmărească îndeaproape activităţile desfăşurate acolo,
bun început, capela R osslyn a fost proiectată să devină un
ôzitare a documentelor descoperite la Ierusalim în secolul al
I a chiar mai mult, ea a devenit o copie a templului irodian

ruinat
lini, inspirat ă din relatările primilor cavaleri templieri care
au
ruine. Crearea unei astfel de structuri implica depăşirea unor
nu atât în privinţa procesului de construcţie, cât a aspectului
l final şi a reacţiilor în legătură cu acesta. Contele William şi Şir
aye trebuie să se fi gândit îndelung la problema receptării
unei
i atât de neobişnuite. Se puteau aştepta la întrebări dificile. Cei
evăzut însă o soluţie atât de inteligentă, încât poate fi considerată
bnială.
148
Un gest de tăinuire
Era necesar mai întâi să se ştie că monumentul final urma să fie o con-
strucţie destul de convenţională pentru perioada respectivă. Asemenea
multor altor biserici, era proiectată să includă o capelă a Fecioarei Măria,
situată la est, dincolo de care s-ar ridica un transept de la nord la sud, şi
apoi o navă, îndreptată spre vest.
Planurile pentru biserica-colegiu au fost aduse în faţa membrilor ie -
rarhiei bisericeşti, părând splendide, dar totuşi nu foarte diferite de alte
construcţii de acelaşi gen de pe teritoriul ţării. Vizitatorii ofici ali au fost
chiar invitaţi să facă un tur al fundaţiilor, aşezate în şanţuri săpate pe
deal, de la înaltul zid de vest şi până la „capela Fecioarei" din est. Aceste
fundaţii erau de fapt grămezi de pietre ce arătau asemenea temeliilor
pentru biserica-colegiu.
în cele din urmă nu s-a mai ridicat nicio biserica-colegiu. în momentul
în care „capela Fecioarei" a fost definitivată, întreaga activitate a fost
dintr-o dată suspendată. Astăzi, explicaţia oficială constă în faptul că
familia Sinclair nu a mai avut f onduri sau protecţie pentru definitivarea
proiectului, însă noi o considerăm incorectă. Suntem siguri că nu a existat
vreodată intenţia de se a ridica mai mult decât „ capela Fecioarei".
Planurile pentru ridicarea unei biserici mari, în limitele convenţiilor,
nu au fost un paravan pentru intenţiile lui Sinclair şi Haye. John Wade, un
bun prieten al lui Chris Knight, este un excelent cunoscător de greacă şi
latină, şi membru deplin al primei loje masonice de cercetare, cunoscută cu
numele de Quatuor Coronati. Wade a fost iniţial convins că Rosslyn a fost
proiectată
după ca oa revenit
ce John simplă dintr
biserica-colegiu.
-o vizită la John şi Chris
Rosslyn, s-au întâlnit
iar John imediat
s-a declarat
convins de argumentul privitor la biserica-colegiu. Motivul era faptul că
scanerele detectaseră părţi ale fundaţiei bisericii proiectate iniţial.
Chris a subliniat faptul că fundaţiile false au fost esenţiale pentru a
putea convinge autorităţile că edificiul va avea forma obişnuită de crucifix.
De fapt nu pot exista dubii că fundaţiile erau pur şi simplu false. Dovada a
venit de la un cercetător de primă talie, Jack Miller, Şeful Departamentului
de Studii Geologice de la Universitatea Cambridge, membru al Societăţii
de Geologie.
Vizitând Rosslyn încompania lui Chris, Miller a indicat faptul că zidul
de vest, mult prea masiv, al capelei Rosslyn, presupus a fi fost o parte
din biserica- colegiu nedefinitivată, nu a fost corect asamblat în cadrul
149
ii proiectat. Orice tentativă de a construi mai mult ar fi cauzat

Ja întregii structuri.
• a afirmat: „Există o singură posibilitatetrebuie
— să îţi spun că
feptate. Totul a fost o nebunie".
anctul său de vedere, nu există dubii în privinţa faptului mun-
că
au avut niciodată intenţia de a construi nici măcar un inci mai
Calitatea proiectuluişi priceperea meşterilor erau de un nivel
înalt pentru a fi vorba doar de o greşeală colosală,
a fost cel care i-a atras pentru prima dată atenţia lui Chris în
naterialelor folosite pentru realizarea acelui proiect. Fiind geolog,
| în măsură să afirme categoric că piatra provenea din acelaşi
i utilizat pentru Templul dinIerusalim. Pentru a contrazice po-
l teoriei privitoare la biserica-colegiu, el a afirmatăcmarele zid
l reprezenta o parte a unei mari structuri nedefinitivate, ci copia
aţă a unei ruine. Tot el a spus: „Dacă muncitorii au întrerupt
ttorită lipsei fondurilor sau a plictisului, ei ar fi lăsat în urmă o
ic formată din pietre frumos tăiate în formă cubică, însă acestea
pecial realizate pentru a părea distruse - asemenea unei ruine.
Iu s-au erodat pur şi simplu... ele au fost tăiate în aşa fel încât să
tente ale unui zid ruinat".
cursul anilor, Chris a adus la Rosslyn maimulţi specialişti, toţi
pnd locul drept extrem de ciudat. Profesorul Phillip Davies, o
mondială în privinţa Manuscriselor de la Marea Moartă şi a
Bui timpuriu, a fost uimit de ceea ce a văzut. După ce a înconjurat
la afirmat că -ia părut a fi o construcţie specificevreiască, mai
[lecât o biserică de orice fel. Sentimentul lui a fost că zidul de
: ridicat în stil irodian.
lorul Jim Charlesworth de la Universitatea Princeton, un alt spe-
I manuscrisele de la Marea Moartă şi profesor de arheologie
la
, a fost de acord cu opinia exprimat ă de Davies, făcând următoarea
| „Aceasta nu este oconstrucţie creştină". El a mai indicat şi faptul
; vest are un design complet irodian, iar proiectan
ţii şi constructorii
mult pentru a imita ruinele de la Ierusalim. Pe lângă faptul
afesor, Charlesworth esteşi cleric, fapt pentru care a refuzat să
Iţa slujba planificată duminica, deoarece a considerat nepotrivită
l unei slujbe creştine într -un edificiu cu caracter evreiesc evident,
porul Charlesworth a dedicat mulţi ani căutării manuscriselor
ie la Marea Moartă, despre care se ştie că au existat cândva,
150
fiind de acord c ă acestea ar putea fi ascunse sub capela Rosslyn. El a

petrecut o perioadă considerabilă de timp pentru a aduna o echipă de
arheologi care să realizeze excavaţii, dar până în acest moment, cel puţin
după cunoştinţele pe care le avem, cei chemaţi nu au răspuns invitaţiei, în
ciuda promisiunii că echipa va fi formată din experţi reputaţi.
Nu există nicio îndoială în privinţa faptului că, la momentul în care
contele William înălţa capela Rosslyn, el a trebuit să o conceapă ca pe o
biserică, deoarece, dacă oricare dintre membrii ierarhiei bisericeşti ar fi
avut suspiciuni că era vorba de o construcţie specific evreiască, viaţa lui
ar fi fost pusă în pericol.
Un element necesar în timpul ridicării oricărei biserici era închinarea
ei unui sfânt, apostol, sau Fecioarei Măria, în cazul capelei Rosslyn,
alegerea i-a aparţinut probabil lui Şir Gilbert Haye. Aceasta a fost sem-
nificativă pentru credinţele împărtăşite de Familiile Stelei şi a oferit un
motiv plauzibil pentru orientarea geografică a construcţiei (dat fiind faptul
că trebuia să primească reflectarea luminii „stelei" Shekinah).
încă de la începuturile creştinismului a existat în Occident obiceiul ca
bisericile să fie construite, pe cât posibil, în aşa fel încât altarul să fie îndreptat
spre est - spre Ierusalim. Pentru cei mai mulţi oameni însă, estul reprezenta
un concept relativ, respec tiv locul de pe linia orizontului unde soarele răsărea
în fiecare dimineaţă. Atunci când se realiza planul bisericilor, se urmărea
locul în care soarele răsărea în ziua în care se sărbătorea sfântul căruia
biserica îi era închinată. De exemplu, dacă era ales Sf. Edmund, martirul
englez, ziua avută în vedere era 6 noiembrie. Locul în care soarele răsărea
în ziua de 6 noiembrie era considerat „estul" pentru biserica respectivă, iar
întreaga orientare a edificiului se făcea în funcţie de punctul respectiv.
Până şi astăzi e posibil de aflat, în cazul bisericilor vechi din Scoţia,
Anglia sau Ţara Galilor, sfântul căruia i-a fost închinată iniţial biserica,
prin simpla utilizare a unei busole şi analizarea unei cărţi a sfinţilor, în timp
ce topografia unui loc anume influenţează momentul apariţiei primelor ra -
ze de soare, aliniamentul zidurilor de nord şi de sud vor identifica una sau
două zile din an, şi prin urmare închinarea la unul sau la altul dintre sfinţii
sărbătoriţi în zilele respective.
în cazul construirii capelei Rosslyn a fost extrem de important ca
edificiul să fie îndreptat exact spre est, pentru a reproduce structura şi
orientarea Templului din Ierusalim.
Acest fapt a însemnat că închinarea capelei Rosslyn putea fi făcută
doar unui s fânt sărbătorit fie cu ocazia echinocţiului de primăvară, fie a
151
i
1
una, deoarece doar în aceste zile soarele răsare exact la est.
ilbert Haye 1-au găsit cel mai potrivit pe Sf. Matei.
fântul Matei
cru ciudat în legătură cu ziua de Sfântul Matei, cel puţin din
Bisericii Catolice. O serie de documente datând din momente
din istoria Bisericii, probabil din jurul anilor 200, atestă faptul
nurit în data de 16 noiembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorin-
respectivă. Cu toate acestea, în Occident, pe cât putem noi
mai sigur de pe vremea istoricului numit Beda (672-753), ziua
se sărbătoreşte la data de 21 septembrie- ziua echinocţiului de
ivul pentru o astfel de situaţie rămâne şi astăzi un mister.
Sf. Matei a fost foarte potrivită şi di n alte motive, nu doar
în care este sărbătorit. Conform tradiţiei Bisericii, Sf. Matei
iintre apostolii lui Isus. Noul Testament ne spune că el era
ixe, profesiune urâtă de majoritatea evreilor în vremea ocupa-
- şi cu toate acestea Isus 1-a chemat şi 1-a acceptat. Deşi faptul
lat în mod clar în evangheliile pe care le avem astăzi, se spune
a stat alături de Fecioara Măria şi de Măria Magdalena în faţa
i gol al lui Isus, iar apostolul Matei este identificat, conform
evanghelistul Matei. Evanghelia lui era singura pe care se
ţii: iniţial a fost scrisă în ebraică sau în aramaică, şi nu făcea
ne cu privire la naşterea lui Isus. Mai mult, evanghelia scrisă
atei îl prezenta pe loan Botezătorul într -o lumină mult mai
;cât cea în care apare ulterior, în versiunea grecească sau în
nghelii.
i ale comorii ascunse

>, Chris a suprapus în mod accidental două coli de acetat pe
ai retroproiector şi a descoperit că planul capelei Rosslynste e
•l al zidurilor subterane ale Templului lui Irod. Investigaţiile
alizate de Chris au scos la iveală două trăsături de natură
în aspectul planului de bază al capelei Rosslyn. Primul din-
:ste o cruce formată din trei „Tău" (în forma literei T, tău
acă fiind numele dat literei T; aceasta este şi ultima literă
ebraic). Pentru francmasoni, acesta este simbolul „pietrei
gradului Arcului Regal, făcând trimitere, printre altele, şi la
erosolymae (Templul din Ierusalim); Clavis ad Thesaurum
152
(cheia comorii); Theca ubi res pretiosa deponitur (locul în care este
ascuns un obiect preţios); sau Res ipsa pretiosa (obiectul preţios în sine).
Acest ritual masonic, pe care nimeni nu îl poate înţelege astăzi, pare
să fie cheia misterului capelei Rosslyn. Templul din Ierusalim, cheia unei
comori, un loc unde un obiect de preţ a fost ascuns şi obiectul preţios în
sine - toate acestea sunt de fapt capela Rosslyn!
Se pare c ă William Sinclair a dat naş tere acestui ritual pentru a fi
transmis din generaţie în generaţie, ca o cheie pentru dezlegarea tainei
capelei Rosslyn. Acest lucru poate fi adevărat deoarece primul Mare
Maestru al francmasoneriei a fost un descendent al constructorului
capelei Rosslyn şi a purtat numele de William St. Clair. Ritualul Arcului
Regal, cel de-al patrulea grad al francmasoneriei (în alte rituri ocupă alt
grad, n. ed. rom.), descrie modul în care s-au făcut excavaţii la templul
ruinat din Ierusalim, francmasonii coborând în mod simbolic pe funii pen-
tru a investiga camerele ascuns e din subteranele Templului , cu scopul
recuperării documentelor străvechi. Imaginea în formă de triplu T are o
însemnătate specială pentru francmasoni şi, aşa cum a demonstrat Chris,
poate fi formată prin trasarea liniilor ce unesc cele opt coloane din partea
cea mai de est a capelei Rosslyn.
Chris a înţeles că singurul simbol care lipseşte din capelă este cel al
Sigiliului lui Solomon, sau Steaua lui David. în vechiul grad al Arcului
Regal, sigiliul lui Solomon era descris în felul următor:
„Piatra preţioasă a Arcului Regal este reprezentată printr -un

triunghi dublu, numit uneori Sigiliul lui Solomon, încadrat
de un cerc de aur; la baza acesteia se află un manuscris pe
care apar cuvinteleNi l n isi clavis deest - Nimic nu e mai de
dorit decât cheia - iar în interiorul cercului apare legenda
Si tatlia jungere possis sit tibi scire posse - Dacă poţi înţelege
aceste lucruri, ştii destul."
Chris a explicat mai detaliatîn altă parte modul încare trasat o linie
pe la baza coloanelor din imaginea în formă de triplu T, apoi a aşezat
două busole la marginile exterioare ale planului clădirii şi a descris un arc
pornind de la fiecare zid. Aceste două arcuri se intersectează exact între
coloanele de la extremitatea vestică, formând un triunghi echilateral. Apoi
a trasat o altă linie de-a lungul lăţimii clădirii, între cele două coloane de
la intrarea de vest şi a descris încă două arcuri în direcţia estului; acestea
153
ectat exact în centrul coloanei centrale din imaginea în triplu

când exact Sigiliul lui Solomon. Cei doi pi loni din interiorul
au fost plasa ţi exact în punctele de întâlnire ale liniilor ce
neaua5.
Planul Capelei Rosslyn
Coloana Contelui
(sau a Maestrului)
OOOOOO
-st Corul
OOOOO
>' l "Ti
Intrarea / Coloana Prinţului
dinspre sud Scări care duc(Ucenicului)
spre criptă
Intrarea m criptele secrete
Sigiliul lui Imagineaîn formă

Solomon de triplu T
. Planul capelei Rosslyn, cu simbolul Triplu

şi Sigiliul
T Iui Solomon
rul Dan Brown pare s ă fi fost influenţat de descoperirile lui Chris,

ie capela Rosslyn, în Codul lui Da Vinci, ca având Sigiliul lui
|\ at Ia scară mare pe pardoseală. De fapt nu este marcat acolo, dar ar
154
Aşa cum a mai observat Chris:
„Exact în centrul sigiliului invizibil al lui Solomon, în

bolta arcuită, se află o mare proeminenţă suspendată în
forma unui vârf de săgeată decorat, care indică exact spre
o piatră importantă din pardoseală. După părerea noastră,
această piatră trebuie ridicată pentru a pătrunde în criptele
reconstruite ale Templului lui Irod şi pentru a recupera
6
Manuscrisele Nasoreene.
Construcţia este ridicată în stil gotic, deşi, spre deosebire de multe edificii
gotice, are un acoperiş în formă de boltă arcuită. Ea are 32 de tipuri de
arcuri, însă ceea ce o diferenţiază în mod special sunt ornamentele extrem
de bogate, atât din exteriorul, cât şi în interiorul clădirii. Probabil că nicio
altă construcţie din Europa nu posedă atât de multe sculpturi în piatră pe
o suprafaţă atât de mică.
O pădure de piatră
Este fascinant să-i priveşti pe oamenii care vizitează capela Rosslyn pen-
tru prima dată. Când intră pe poartă, prima impresie pe care o au este
aceea că locul este mai mic decât se aşteptaseră, însă odată aflaţi înăuntru,
când ochii li s-au obişnuit cu interiorul oarecumîntunecat, ei sunt uimiţi şi
încearcă să cuprindă minunăţia ce se arată în faţa lor. Pereţii sunt complet
acoperiţi cu basoreliefuri ce reproduc elemente naturale - frunze, fructe,
plante şi flori. Doar după mai multe vizite se poate înţelege că toate aceste
decoraţiuni pornesc de fapt dintr -un punct specific al clădirii.
La extremitatea estică a capelei Rosslyn se află trei coloane de piatră,
diferite de toate celelalte din clădire, plasate la intrarea altarului. Două
dintre aceste coloane sunt bogat ornamentate, în timp ce a treia este mai
simplă ca aspect. De fapt întregul decor porneşte din dreptul coloanei
din dreapta. Aceasta poartă numele de Coloana Prinţului sau Coloana
Ucenicului. La baza ei se află câţiva dragoni, iar deasupra are aspectul
unui trunchi de copac foarte stilizat, în jurul căruia se încolăcesc mai
multe nervuri mari, dar delicat sculptate. Acestea sunt încolăcite în jurul
coloanei, transformându-se, în dreptul capitelului, într-o mulţime de ra-
muri de piatră şi frunze care se întind pe toată suprafaţa încăperii.
6 VeziSecretul lui Hiram,Editura Aquila, 2002.
155
•cui acestor frunze, pe capetele unor protuberante ce se ivesc

ipar numeroase reprezentări ale Omului Verde, o imagine cel-
he ce constă într -un chip uman acoperit cu crengi sau cârcei
rmat complet din astfel de elemente. Există mai mult de o sută
tari ale acestui Om Verde în capelă, iar numărul creşte mereu,
;e noi şi noi imagini sunt recunoscute,
nenii Verzi nu sunt singuri, în capelă se mai pot observa şi zeci
:fun reprezentând îngeri. Cam jumătate dintre aceştia ţin în mâ-
ise sau cărţi,Mai
prezentaţi. au coafuri complicate şiestică
ales în extremitatea sunt minunat şi extrem ale
apar re prezentări
n, lorzi, regi, muzicieni sau creaturi fantastice - toate având o
rţie evidentă pentru cei care le-au realizat, dar care par o structură
Hţeles pentru vizitatorul modern.
file Coloanei Ucenicului
am ar ătat mai sus, coloana ornamentată de la care pornesc

le este numită Coloana Ucenicului. Legenda comunicată vi -
l are m centru pe maestrul constructor al capelei Rosslyn care
arcmarea de a realiza faimoasa coloană, a simţit că era necesar
isca la Roma, fie pentru a se inspira, fie pentru a privi o coloană
i Cetatea Eternă. Doar după revenirea de acolo s-ar fi simţit în
•Uzarea unei astfel de pretenţioase şi minunate creaţii, în timp
irte, ucenicul său a luat hotărârea de a realiza de unul s ingur
nle, pe care le- a şi terminat până la revenirea maestrului său
st atât de uimit de frumuseţea operei şi de priceperea ucenicului
:u şi-a mai putut stăpâni mânia şi, luând în mână un ciocan 1-a
andu-1 pe loc. Se spune că unul dintre chipurile din apro pierea
LI, nu departe de coloana amintită, este cel al ucenicului care
a cap.
a aceasta este dup ă toate aparenţele o variantă a istoriei lui
t (vezi Capitolul 1) însă, aşa cum aveau să descopere Alan
i cercetător din zonă, John Ritchie, adevărul despre Col oana
este şi mai fantastic decât naraţiunea relatată mai sus
John Ritchie au colaborat la realizarea cărţii intitulate Rosslyn
Dezvăluiri despre capela Rosslyn), care s-a dorit cea mai
cercetare de până acum asupra capelei, a istoriei acesteia şi
sculpturilor sale. In privinţa adevărului din spatele Coloanei
156
Ucenicului ei au descoperit o serie de scrieri ale unor teologi din vechime,

cunoscuţi sub numele de „părinţii de dinainte de Niceea", pentru că au
scris înainte de Sinodul din anul 325 (vezi Capitolul 3). Aceste scrieri se
referă la numeroase tradiţii care nu sunt prezentate cu acurateţe în scrip-
turi. De exemplu este în mare parte acceptat faptul că numele mamei
Fecioarei Măria a fost Ana, deşi în Scripturi nu există nicio informaţie
care să sugereze acest lucru. Există însă un astfel de detaliu în scrierile
părinţilor de după Sinodul de la Niceea, sau în numeroasele scripturi
ne-canonice. Alte tradiţii creştine pornesc şi ele de la aceste scrieri, cum
ar fi cele privitoare la vieţile apostolilor, după ridicarea la ceruri a lui Isus,
ale sfinţilor, sau predici rostite de primii părinţi ai Bisericii.
în timp ce căutau o explicaţie pentru alegerea Sfântului Matei ca pro-
tector al capelei Rosslyn,Alan şi John au descoperit o povestire fascinantă
privitoare la evenimentele ce au precedat şi au dus la martiriul Sfântului
Matei.
Această povestire fantastică, scrisă de un autor necunoscut, probabil
în jurul anilor 200, relatează călătoria Sfântului Matei într-un oraş numit
Mirna. E posibil ca acesta să fi fost situat î n Asia Mică, pe teritoriul
Turciei de astăzi, în povestire se sugerează că Sfântul Matei, după ce a
petrecut patruzeci de zile în post în apropiere de Mirna, a avut revelaţia
apropierii un ui prunc ceresc. Iniţial a crezut că era vorba de un înger
sau de unul dintre copiii ucişi de regele Irod. De fapt era vorba de Isus,
apărut în ipostaza unui copil. După o convorbire îndelungată, Isus i-a în-
mânat câteva lucruri lui Matei, instruindu-1 să le îngroape pe o colină din
apropierea bisericii din Mirna.
; Matei a îndeplinit această poruncă, iar urmările 1 -au surprins atât pe
el, cât şi pe locuitorii oraşului. De îndată ce obiectele au atins pământul,
acolo a început să crească un copac uriaş, în jurul trunchiului acestuia
se încolăceau cârcei, iar de ramurile lui atârnau frunze şi fructe din toate
'.' soiurile posibile, în vârful copacului era un stup de albine, din care curgea
miere în cascade spre locuitorii oraşului, iar la baza acestuia-as format un
lac în care înotau nenumărate vietăţi.
Detaliile poveştii şi felul în care corespundeau imaginile sculpturilor
văzute în capela Rosslyn i -au condus pe Alan sau pe John la concluzia
că aventurile Sfâ ntului Matei la Mirna ar fi putut reprezenta sursa de
inspiraţie pentru decoraţiunile de pe Coloana Ucenicului şi a celor care
\ pornesc de la aceasta. Toate detaliile poveştii lui Matei se regăsesc în
(, capela Rosslyn, chiar şi aluzia la un stup de albine. Unul din turnuleţele
157
ă deasupra acoperişului a fost lăsat gol în mod intenţionat de

J: tructori, pentru a le permite albinelor sălbatice accesul acolo.
i găsit în turn un sălaşbun, timp de secole, iar localnicii spun că
ea uneori miere pe pereţii capelei.
irul poveştii a fost întărit şi de descoperirea unei gravuri în lemn
lui Rosslyn. Nu se cunoaşte momentul din care datează, dar,
vedere că reprezentarea castelului indică o formă definitivă a
probabil că a fost realizată pe la 1650, deoarece la acel moment
.tea
fost afectat
estică ca urmareîna faţa
a castelului, Războiului Civil
căreia stă din Anglia.
un personaj Imaginea
misterios,
într-o pelerină şi ţinând un obiect în mâna stângă, în spatele
se află copacul din poveste, în ziua de azi nimeni nu înţelege
itui personaj din faţa castelului, dar este foarte probabil săfie o
are a legendei despre Sfântul Matei.
um au sugerat Alanşi John Ritchie în cartea intitulatăRosslyn
' (Dezvăluiri despre capela Rosslyn),orice demnitar al Bisericii
ta capela în secolul al XV- lea, uimit de bogăţia şi de comple-
soreliefurilor de la Rosslyn, ar fi dorit să afle care era semnificaţia
Atunci când se făcea trimitere la povestea lui Mateiişa întâm-
e la Mirna, totul părea în ordine, edificiul redând, chiar dacă în
ntativ, paradisul pe pământ ce a apărut dindarurile divine încre-
li Matei.
i noi această legendă nu poate reprezenta o explicare a numeroa -
|gini cioplite în piatră, dar nu e nicio îndoială că aceste idei-ar1fi
pe oricare episcop sau cardinal, care ar fi fost astfel încredinţat
im era un adevărat fiu al Bisericii şi un mare protector al artei
l
ede că multe dintre sculpturile din capela Rosslyn suntlegate de

Iile francmasone, însă multe dintre asocierile care se fac par false.
J acestea, una dintre sculpturi pare să îl reprezinte pe un candidat
ge etapele ritualului de Gradul întâi (ucenic). Novicele este un
laspăt bărbierit, legat la ochi şi îngenuncheat, având unştreang
gâtului. Capătul ştreangului este ţinut în mână de un bărbat
cu
: pare să poarte îmbrăcămintea specifică templierilor. Picioarele
îngenuncheat au forma unui pătrat, iar în mâna stângă acesta
Irte. în faţa lui se află două coloane. Numărul corespondenţelor
|eastă sculptură şi ritualul masonic modern este prea mare pentru
i de o simplă coincidenţă.
158
Figura 10. Gravură a castelului Rosslyn, avându -1 în planul apropiat

pe Sfâ ntul Matei cu obiectele şi copacul din legendă. Intrarea din
spatele Sfântului Matei ar fi putut reprezenta pasajul ce face legătura
între castel şi capela Rosslyn.
Alte sculpturi par să fi fost inspirate de un desen cunoscut cu numele

de The Heavenly Jerusalem (Ierusalimul ceresc). Exemplarul existent a
fost realizat în anul 1120 de un anume Lambert de St. Omer şi este păstrat
în Biblioteca Universităţii din Gent. Primele investigaţii făcute de Chris
Knight 1-au condus pe acesta la ipotezacă reprezentarea Ierusalimului ce-
resc era copia unui document descoperit de cavalerii templieri în subsolul
Templului de la Ierusalim, în mod logic, Chris a ajuns la concluzia că
reproducerea a fost realizată atunci când adjunctul lui Hugues de Payens,
Geoffroy de St. Omer, a luat o parte din documentele găsite la Ierusalim
pentru a fi interpretate de un învăţat bătrân din oraşul său, St. Omer, din
Franţa. Acest învăţat, Lambert, era un lingvist recunoscut, care -aşi dedicat
cea mai mare parte a vieţii compunerii primei enciclopedii a lumii, rămasă
neterminată la moartea lui.
Concluzia inevitabil ă a fost că sculpturile din capela Rosslyn nu au
fost copiate după versiunea lui Lambert a Ierusalimului ceresc, ci pornind
de la documentul srcinal, după care Lambert a realizat în grabă o copie
- şi care a ajuns în cele din urmă la Rosslyn, alături de alte documente
159
Acest desen al Ierusalimului include imagini cum ar fi echere

gasuri, care pot fi recunoscute până şi de un francmason modern,
jle ilustrate de acestea sunt cele ce stau şi la baza ritualurilor şi
ar francmasonice - mai ales cele asociate gradului Arcului Re-
' cluzie, rezultă că, deşi sculpturile din jurul Coloanei Ucenicului
iuţea fi mai potrivit numită Coloana Sfântului Matei - ar putea fi
3 rin referire la reprezentarea oraşului Mirna din povestea despre
Matei, ele sunt legate de fapt de Ierusalimul istoric şi străvechiul
acolo.
i şi Cabala
rea celor trei coloane importante din capela Rosslyn, respectiv

Ûcenicului, Coloana Calfei şi Coloana Maestrului, ne trimit
la o altă obsesie a lumii medievale, care îşi are rădăcinile în
oterică străveche a evreilor numită Cabala. Aceasta a constituit
: centrală pentru preoţii Familiei Stelei,
a devenit aproape o obsesie printre intelectualii şi filozofii
i Evului Mediu, deşi rădăcinile ei se găsesc exclusiv în tradiţia
nsuşi termenul Cabala, care este ortografiat în moduri diverse,
centrul practicilor şi credinţelor ezoterice iudaice, deşi nu a fost
J mod oficial până în secolul al XlV-lea.
i constă din două cărţi specifice, la care -sau adăugat nenumărate
ti şi explicaţii. Acestea sunt Zoharul („Cartea Splendorii"
pina")
). Dintreşi cele
Sepher Yetzirah
două, Sepher (în traducere
Yetzirah aproximativă
este aproape „Cartea
cu siguranţă
eche în formă scrisă, fiind probabil creată de către misticul rabin
|ba în preajma anilor 100 d.C. Zoharul, deşi probabil la fel de
|i Sepher Yetzirah în forma orală a acesteia, nu a apărut în formă
|ât în secolul al XlV-lea, fiind se pare compilat şi transcris de un
un spaniol pe nume Moise de Leon.
barte probabil ca ideile filosofice şi spirituale ce stau la baza
i fie cu adevărat de provenienţă străveche, mai ales că, în parte,
rinzător de asemănătoare, incluzând aspecte privitoare la alte
te vechi, cum ar fi hinduismul. Cabala a apărut din nevoia strin -
defini cumva inexplicabilul. Dumnezeul iudaismului are un
aarte abstract. Chiar şi pronunţarea numelu i Său sfânt a fost şi
160
continuă să fie o blasfemie, probabil datorită faptului că un astfel de lucru

ar echivala cu o „personalizare" a divinităţii şi prin
urmare o minimalizare
atât a acesteia, cât şi a poziţiei pe care o ocupă în Univers. Cabala afirmă
în mod explicit că Dumnezeu este atât de superior, de neatins şi de in -
definibil, încât orice formă deadresare directă este sortită eşecului.
Pe scurt, Cabala sugereaz ă că la Dumnezeu se poate ajunge doar prin
intermediul emisarilor Acestuia -o serie de fiinţe spirituale cunoscute cu
numele de serafimi. Oamenii nu sunt nici în măsura de a-L cunoaşte pe
Dumnezeu,
de acest lucru.niciSerafimul,
de a puteacare
să comunice cu el, însăunserafimii
poate fi considerat sunt este
fel de înger, în stare
de
obicei reprezentat prin raportarea la o structură geometrică, formată din
trei linii verticale, conectate prin numeroase alte linii. Structura respectivă
este numită de obicei „pomul cabalistic al vieţii"(vezi figura 11).
Fiecare serafim reprezint ă un aspect distinct al Divinităţii. Prin cu-
noaşterea şi înţelegerea tuturor serafimilor, şi prin urmare şi a liniilor ce îi
leagă pe serafimi unii de alţii, oamenilor obişnuiţi le este posibilă măcar o
înţelegere palidă a Divinităţii.
Cabala oferă şi sfaturi în privinţa modului celui mai potrivit de a
urma căile Domnului şi de a duce prin urmare o viaţă virtuoasă şi fericită.
Cu toate acestea, subiectul rămâne extrem de complicat şi datorită-fap
tului că este ascuns în spatele unor coduri lingvistice, toate bazate pe
literele alfabetului ebraic. Fiecare serafim se raportează la o literă-a al
fabetului ebraic, însă Cabala se află în legătură şi cu aspecte privitoare la
numerologie.
Din reprezentarea pomului cabalistic se poate observa faptul ă toate
c
liniile de legătură între serafimi pornesc de la serafimul care ocupă po -
ziţia de la bază şi totodată cea mai centrală, numele lui fiindShekinah.
Deşi toţi serafimii sunt interdependenţi şi niciunul dintre ei nupoate fi
considerat mai mult sau mai puţin important decât ceilalţi, comunicarea
cu ei se poate face cu ajutorul meditaţiei şi al rugăciunii, prin intermediul
serafimului Shekinah. Importanţa acestui lucru pentru preoţii străvechi,
din perioada preiudaică, dar şi aurmaşilor acestora din Familiile Stelei, a
fost subliniată în capitolele precedente.
în cadrul Cabalei, Shekinah dobândeşte o însemnătate mai mare chiar
decât manifestarea ei astronomică, respectiv conjuncţia dintre planetele
Mercur şi Venus. Aici se referă la mijlocul prin care se obţine comunicarea
cu fiinţele spirituale şi încele din urmă cu Dumnezeu.
De îndată ce a apărut în formă scrisă, Cabala a început să -i fascineze
161
Keter
Binah Hokhmah
Din
Hod
Yesod
Shekinah
['omul cabalistic al vie II

ţii. Fiecare glob reprezintă un serafim, iar aceştia sunt
fi n linii de legătură(vezi textul principal).
>e misticii şicunoscută

u siguranţă învăţaţii evrei, ci şi pemult
şi examinată cei creştini. Desecolul
înainte de fapt, a al
fost
^hiar şi în rândurile unor presupuşi creştini. S-a sugerat de mai
că St. Bernard de Clairvaux (vezi Capitolul 5)-ai adăpostit în
a pe care o conducea la Clairvaux, în Champagne, pe câţiva
tainele Cabalei; se presupune că au existat şcoli de studiu al
>alistice în oraşul Troyes şi înalte oraşe din sudul Franţei sau
în perioada premergătoare acţiunilor violente ale Inchiziţiei,
iudaismul a avut o lungă şi faimoasă istorie,
există nicio dovadă definitivă că ştiinţa Cabalei ar fi influenţat
încetarea şi construirea capelei Rosslyn, această posibilitate de -
i credibilă pe măsură ce se examinează capela şi arhitectura
irin raportarea la un alt aspect specific francmasoneriei.
162
Cele trei coloane

Francmasoneria se bazeaz ă pe un număr foarte mare de simboluri şi
imagini, printre cele mai importante dintre acestea fiind nişte plă ci cu
diferite reprezentări. Prezente în toate lojile, acestea sunt reprezentări
de picturi sau icoane, fiecare placă având anumite semnificaţii pentru fie-
care aspect sau grad al francmasoneriei. Plăcile au apărut cu siguranţă
în atelierele cioplitorilor în piatră. Adesea trasate cu cretă pe pavajele
pătrate de piatră de pe pardoseala atelierului, ele reprezentau desene la
scară ale construcţiilor proiectate. Pentru francmasoni, desenele în cretă
s-au transformat în cele din urmă în bucăţi de pânză aşezate pe podeaua
templelor masonice, iar apoi în picturi puse pe pereţi.
O placă foarte interesantă este cea asociată în mod specific Primului
Grad al francmasoneriei (figura 12). Toate aceste plăci conţin şi mesaje,
care îi sunt de obicei prezentate ucenicului francmason ce se ridică în
timp ce urmează diferitele cărări ale iniţierii, deşi este posibil ca unele
mesaje să fie greşit înţelese sau total necunoscute astăzi, chiar şi celor
consideraţi cunoscători.
Placa asociată Primului Grad reprezintă trei coloane, fiecare ilustrând
un alt stil arhitectonic clasic (ionic, doric şi corintic). Fiecare are o denu -
mire proprie şi o anumită poziţie, raportându -se în mod alegoric la un
atribut specific la care aspiră viitorul francmason.
Coloana din stânga este cunoscută cu numele de „Strength" (putere în
engleză), de aici litera S care apare la baza acesteia. Cea din dreapta poartă
numele „Beauty" (frumuseţe) şi este însemnată cu litera B, iar coloana
centrală este marcată cu W şi este numită ,,Wisdom" (înţelepciune).
Cele trei figuri feminine aşezate pe scara ce duce spre coloana centrală
reprezintă virtuţile Credinţei, Speranţei şi Dragostei.
S-a subliniat în numeroase rânduri faptul că se pot stabili paralele
evidente î ntre cele trei coloane de pe placa asociată Primului Grad şi
cele trei coloane ale Pomului Cabalistic, încă din secolul al XlX-lea, atât
suporterii cât şi opozanţii francmasoneriei au sugerat că există aspecte
specifice Cabalei la baza practicilor francmas one, fapt ilustrat şi de aceas-
tă placă.
Cu toate acestea, ceea ce nu a fost acceptat înainte este faptul că cele
trei coloane de pe placa Primului Grad îşi au or iginea aproape sigur în
cele trei coloane de la extremitatea de la răsărit a capelei Rosslyn. Acest
aspect a devenit şi mai evident odată cu redescoperirea fantei care permite
trecerea luminii la Capela Rosslyn (vezi mai jos) şi datorită faptului că,
163
Iaca asociată Primului Grad al francmasoneriei
164
aşa cum urmează să demonstrăm, francmasoneria îşi datorează existenţa

în mare parte capelei.
Cele trei coloane ale francmasoneriei sunt cunoscute cu numele de
Putere, Frumuseţe şi înţelepciune, pe când cele ale Cabalei sunt denumite
Milă, Severitate şi Blândeţe. Atributele cabalistice sunt surprinzător de
asemănătoare tradiţiilor de sorginte francmasonă, iar legăturile dintre
acestea nu pot fi puse la îndoială. Rezultă, prin urmare,iniţiatorii
că
francmasoneriei cunoşteau „adevărata" poveste din spatele celor trei
coloane de la Rosslyn,
toate acestea, afirmareacât şi semnificaţiile
deschisă a legăturiicabalistice aledecursul
cu evreii în acestora.secolului
Cu
al XV-lea ar fi atraspersecuţii din partea Bisericii. Din acest motiv,
francmasonii au atribuit coloanelor alte denumiri şi legende, pentru a
acoperi legătura lor cu cele trei coloane ale pomului cabalistic al vieţii. E
aproape sigur că astăzi semnificaţiile acestora-aus pierdut, şi nu mai sunt
cunoscute nici măcar de francmasonii cu rang înalt.
Chiar deasupra intrării în criptă, deci aproximativ în acelaşi loc cu
sculpturile ce amintesc de reprezentările Ierusalimului, sunt scrise sin -
gurele cuvinte din interiorul capelei Rosslyn. Acestea sunt redate în latina
medievală, iar în traducere înseamnă „Vinul e puternic, regele e mai
puternic, femeile sunt şi mai puternice, dar adevărul învinge totul".
Această propoziţie poate părea ciudată, dar face parte din ritualul
francmasonic. Ea apare în cadrul unui grad numit „Ordinul Cavalerilor
Crucii Roşii a Babilonului", asociat îndeaproape cu gradul Arcului Regal.
Aşa cum am indicat în Capitolul Unu, aceste cuvinte provin din Cartea
lui Ezdra, o scriere necanonică ce exista în primul secol d.C., şi care se
referă la un eveniment petrecut în timpul robiei evreilor în Babilon. Ri -
tualul acestui grad masonic constă din trei acte7 ce povestesc incidente
preluate din cartea biblică Ezdra, capitolele 1-6 , şi Antichităţi iudaice a
lui Josephus Flavius, cartea 11, capitolele 1-4. Subiectul acestui grad nu
este altceva decât reconstruirea Templului din Ierusalim.
Ritualul este deschis deîntâiul francmason, numitMaestrul Desăvârşit,
cu întrebarea:
„Excelenţa Voastră, Mare Gardian, câteste ora?"
7 Cărţile lui Ezdra şi Neemia din Biblia catolică erau cunoscute iniţial drept
Prima şi cea de-a Doua Carte a lui Ezdra (Ezdra este ortografierea grecească a
numelui Ezra). Cartea necanonică a lui Ezdra a fost numită prin urmare Cartea a
Treia a lui Ezdra (ca în Biblia ortodoxă), însă azi e denumită de obicei Prima Carte
a lui Ezdra (l Ezdra), sau pur şi simplu Cartea lui Ezdra.
165
sul cuprinde cuvintele:

a reconstruirii Templului".
continu ă cu pronunţarea frazei „Vinul e puternic, regele e
:, femeile sunt şi mai puternice, dar adevărul învinge totul",
iţă răspunsul la ghicitoarea pe care regele babilonian Darius a
timpul captivităţii evreilor. Zorobabel, conducătorul evreilor,
sul corect la această ghicitoare şi astfel i s-a permis să revină
alături de poporul său, pentru a reconstrui Templul. In plus,
nis să le redea averea furată de babilonieni din Templu,
ingurele cuvinte gravate în interiorul capelei Rosslyn sunt
mit reconstruirea Templului lui Iahve. Mai e nevoie de vreo
•u a înţelege ce a făcut de fapt contele William?
tterană secretă
jr ă dintre Templul lui Solomon, francmasonerie şi capela

st revelată cu ocazia descoperirii recente , exact sub Sigiliul
a unei cripte subterane, legată de castel printr-un lung pasaj
ualul celui de-al paisprezecelea grad al Ritului Scoţian Antic
al francmasoneriei, denumit „Mason Sublim" (sau Mare
i Sacre), descrie exact un astfel de pasaj subteran, care lega
Solomon de palatul regelui din Ierusalim. Ritualul include
iolomon a construit o cript ă secretă, în care se pă -

prin prin alte opt cripte, toate subterane, de Ia care
in pasaj
arc, sau lung şi îngust,
cea de- a noua ce duceaselaafla
criptă, palat. Cel de
imediat sub-al
fintelor din templu,nî acel loc, regele Solomon stătea
; taină cu regele Hiram şi cu Hiram Abif.
iclair, un om de afaceri care şi-a dedicat o mare parte din
/ere cercetării capelei Rosslyn, -a
i spus lui Chris Knight că
up de oameni, printre care şi el, au săpat sub capela Rosslyn
rit cripta şi lungul pasaj ce porneşte de la castelul aflat la
; metri depărtare.
ativă şi topografia capelei şi a castelului Rosslyn sunt foarte
cu cele ale Templului şi ale palatului regelui Solomon di n
ibele tuneluri conduc mai mult sau mai puţin spre sud şi se
. vale.
166
Nimeni nu ştie dacă Templul lui Solomon a fost la fel de magnific cum
a fost descris în Biblie.Putem fi însă siguri că William Sinclair a crezut
acest lucru, şi i-a cunoscut structura secretă. Posibilitatea de a fi vorba de
o simplă coincidenţă în privinţa potrivirii între aspectele caracteristice
ale capelei Rosslyn - care sunt atât de aparte faţă de alte „biserici" -
şi descrierile găsite în ritualurile masonice este practic nulă. Există şi
alţi factori care ne fac să credem că există cu siguranţă o legătură între
Ierusalim, Rosslyn şi francmasonerie. Vom rezuma în cele ce urmează
argumentele
1.Singuraprincipale:
inscripţie existentă în interiorul capelei Rosslyn este o pro-
poziţie care, conform legendei, este veche de cel puţin 2.500 de ani
şi a reprezentat cheia reconstruirii Templului dinIerusalim.
2.Un grad masonic care îşi numeşte membrii „Ordinul Cavalerilor
Crucii Roşii" (cu alte cuvinte, cavalerii tem plieri) se descrie ca
fiind preocupat de reconstruirea Templului din Ierusalim şi citează
aceeaşi propoziţie ce apare la Rosslyn.
3.Cuvintele utilizate în ritualurile unui alt important grad masonic
explică elementele simbolice aflate la Rosslyn, de exemplu:
„ Templul din Ierusalim "
„ Cheia unei comori"
„ Un loc în care e ascuns un obiect de preţ"
„ Obiectul de preţ în sine "
„Nimic nu e mai de dorit decât cheia"
,J)acă puteţi pricepe aceste lucruri, ştiţi suficient de mult".
4.Ritualul francmasonic descrie de asemenea o trăsătură secretă a
Templului regelui Solomon. Este vorba de o încăpere aflată sub Sfânta
Sfintelor, ce se afla în legătură cu palatul regelui. Şi capela Rosslyn
este conectată la castel printr-un astfel de pasaj de legătură.
5.Rosslyn este singura „capelă" medievală despre care se ştie că ar
avea o încăpere subterană secretă, legată printr -un tunel de castelul
din apropiere.
6.Zidul de vest al capelei Rosslyn este, dup ă cum s-a demonstrat,
o nesăbuinţă din punct devedere arhitectural, iar fundaţiile biseri-
cii-colegiu au fostnişte simple aparenţe; cu toate acestea, arhitectura
zidului de vest este în mod evident şi intenţionat o copie a Templului
irodian.
7.Piatra utilizată pentru ridicarea capelei Rosslyn esteidentică cu cea
utilizată pentru Templul luiIrod din Ierusalim.
167
n este într- adevăr un fals - nu este şi nu a fost niciodată o

ă. Cu toate acestea, mulţi oameni insistă asupra asocierii ei
serică, în ciuda numeroaselor dovezi şi cercetări ce dovedesc
iul.
ă multe secrete în privinţa acestui edificiu.
luminii"
"perire recentă, făcută tot de Alan Butler şi de John Ritchie,

portanta cape lei Rosslyn din punct de vedere al aş ezării
ice şi a cunoştinţelor de natură astronomică posedate de
ei. Mulţumită informaţiilor furnizate de unul dintre verii
:mbru al personalului capelei, John şi Alan au remarcat o
ciudată, ce poate fi văzută în exteriorul capelei, deasupra
'ui mai înalt al marii ferestre dinspre est. O serie de cercetări
l
ite au scos la iveală faptul că era vorba de o descoperire de
:ajoră, deoarece nu e vorba de un simplu ornament, ci de un
at, creat în mod intenţionat pentru a permite pătrunderea în
dirii a luminii emanate de orice obiect strălucitor,
el are o formă pentagona lă, dar este aşezat într -o piramidă.
e acoperit în interior cu un material foarte reflectorizant, care
ficient, încât atunci când străluceşte o lumină prin el, reflexia
orbitoare. La capătul interior al „tunelului" se află un fel de
ă roşie, iar astfel lumina care ajunge prin tunel în interiorul
osie ca sângele.
sat exact în centrul părţii estice a clădirii, „tunelul luminii"
t spre orizontul îndepărtat. Astfel, de exemplu, atunci când
; exact în punctul central al orizontului, la est, la momentul
de toamnă şi de primăvară, lumina ajunge în toată intensitatea
îl capelei prin acest „tunel". Acest lucru poate avea loc deoa -
:a capelei Rosslyn este „exact" de la est spre vest.
loar soarele răsare exact la est cu ocazia echinocţiilor de
de toamn ă, ci şi planetele Venus şi Mercur. Figura 14 re -
irtă dintr -un planetariu realizat pe calculator. Ea ne indică
a orizontului, a şa cum se observă din dreptul capelei
am ar fi apărut la aproximativ o oră înainte de zorii zilei de
e 1456.
168
Figura 13. „Tunelul luminii" din partea estică a capelei Rosslyn (ve
-
dere din exterior).
Figura 14. Hartă astronomică ce prezintă apariţia Sfintei Shekinah în

ziua de 21 septembrie 1456 (ziua de Sfântul Matei)
169
urbată din josul imaginii reprezintă orizontul, iar litera „E"

punctul central de la est. Mercur şi Venus stau una lângă
vită cu ochiul liber, lumina lor combinată pare convergentă,
jela era abia începută la acel moment, dar după ce „tunelul
>st realizat, acesta ar fi captat astfel
de momente şi ar fi trimis
tenorul capelei Rosslyn.
numai lumina emisă de Venus ar fi fost suficientă pentru a
gul interior al bisericii prin acest tunel, deoarece acesta are
terior şi transmite eficient lumina care pătrunde în el. Totuşi,
ir fi fost posibil numai arunci când Venus ar fi fost foarte
oare, ca stea a dimineţii, lavremea echinocţiilor. tAunci când
le Soare şi răsărea cu mult înainte de acesta, Venus se ridica
la est, călătorind apoi spre sud pe măsură ce se ridica pe cer.
ţie, lumina ei nu ar mai fi pătruns prin „tunelulluminii".
;u ocazia echinocţiilor se întâmplă ca Venus-şi să trimitălu-
melul luminii", însă în secolul al XV-lea ar fi fost nevoie de
unui astronom foarte competent pentru a afla când ar fi putut
t lucru. De exemplu, Soarele va pătrunde prin „tunel" ziua în
atei a anului 2007 şi, cu toate că la acel moment Venus va
iare stea a dimineţii, ea va pătrunde prin „tunel" doar după
8 noiembrie, la ora 3:05. Se va mai reflecta apoi în „tunel"
)t ani, la 8 noiembrie 2015, iar apoi tot în aceeaşi zi, din opt
'e, ar putea fi realizat un grafic altrecerii luminii planetei

anelul luminii" cu fiecare ocazie, iar dup ă ce aceste rezultate
ir putea fi consultate ori de câte ori este necesar. Lumina
iiekinah, mai exact cea cauzată de conjuncţia planetelor
- nus imediat înainte de ivirea zorilor, ar pătrunde rar prin
îsant faptul că arhitectura acestei ferestre datează doar de

:colului al XlX-lea. Deoarece noua arhitectură reproduce
un „tunel al luminii" srcinal, este posibil ca în decursul
IX-lea să mai fi existat oameni care cunoşteau importanţa şi
a. Acest fapt atestă şi supravieţuirea Familiilor Stelei până
v recentă- şi faptul că mai sunt active probabil până în ziua
illiam Sinclairşi Gilbert Haye trebuie să fi fost conştienţi de

:xistente în calendarul utilizat în vremea lor. In perioada de
170
glorie a romanilor, lulius Cezar introdusese un nou calendar, astfel încât să

existe o armonie între anul oficial şi cel ceresc, în calendarul iulian, după
cum a fost numit, anul avea 365 dezile, la care se adăuga încă o zila fiecare
patru ani, pentru a se potrivi cu anul solar, care are 365 de zile şi încă un sfert
de zi. Deşi mult îmbunătăţit, nici acesta nu a fost suficient de exact, deoarece
anul are de fapt mai mult de 365,25 de zile. Anul oficial rămânea în urmă cu
o zi întreagă la fiecare 128 deani faţă de anul solar. La momentul construirii
capelei Rosslyn, discrepanţa dintre calendarul oficial şi cel celest era de
aproximativ nouă zile. Deci, atunci când -a s început ridicarea capelei, ziua
Sfântului Matei şi echinocţiul de toamnă nu au coincis, aşa cum ar fitrebuit,
încă din secolul al XV-lea existau cereri pentru modificarea calendarului
oficial, iar capela Rosslyn a fost ridicată cu ştiinţa faptului că schimbarea
va fi implementată mai devreme sau mai târziu. Noul calendar gregorian,
decretat de papa Grigore al Xlll-lea în 1582, a ajustat vechile discrepanţe şi
a început să fie utilizat aproape imediat în ţările catolice, în alte părţi însă a
fost acceptat treptat, iar în Scoţia protestantă nu a fost implementat decât în
1752, astfel că ziua Sf. Matei şi cea a echinocţiului detoamnă nu au coincis
la Rosslyn până la acea dată.
Capela Rosslyn reprezintă un monument deosebit pentru arhitectura
britanică, dar şi pentru cea europeană, ocupând un loc aparte, dat fiind
faptul că nu mai există vreun edificiu similar în lume. Singura concluzie
logică ce se poate trage de pe urma dovezilor existente este că monumentul
constituie o reprezentare a credinţelor împărtăşite de membrii Familiilor
Stelei, care au realizat, deasupra unei frumoase zone înverzite din Scoţia,
o replică foarte fidelă a unui edificiu de importanţă majoră pentru ideile
pe care le promovau
reprezenta un adevărat- Templul
punct de din Ierusalim.
atracţie Aşa„cunoscători",
pentru -numita „capelă"
însă ar
fi putut atrage urgia atât asupra celor din familia Sinclair, cât şi asupra
documentelor îngropate, în cazul în care Biserica Catolică ar fi înţeles
care era de fapt semnificaţia şi scopul ei adevărat. Prin urmare, păstrarea
secretelor ascunse în capela Rosslyn era esenţială.
Ea era considerată Templul Noului Ierusalim şi adăpostea manuscrisele
preţioase recuperate de cavalerii templieri din subteranele Templului lui
Irod. William Sinclair considera că era important ca secretele clădirii
să fie transmise de la o generaţie la alta, în mod exact şi corect, fără ca
oamenii care făceau acest lucru să poată înţelege cifrul.
în acest scop, Sinclair a adăugat noi ritualuri la cele practicate iniţial
de Familiile Stelei şi de cavaleriitemplieri. El le-a corelat cu cele adoptate
i
171
meşterilor pietrari, care fuseseră iniţiate de cavalerii templieri,

eraţii mai târziu, un alt William Sinclair avea să devină primul
;tru mason al Scoţiei - titlu devenit ereditar începând din acel
!e Templului din Ierusalim fuseser ă păstrate intacte, aşteptând

din viitor pentru a fi readuse la viaţă. Grupul Familiilor Stelei,
mul St. Clair sau Sinclair din Scoţia, îşi aleseseră bine nu
mele.'
s Rosslyn" înseamnă, în dialect local, „ştiinţa străveche, trans-
8
;neraţie în generaţie" . Desigur că St Clair a fost iniţial un
ez de inspiraţie latină, însă dubla asociaţie pe care o poartă
tiva dialectului local devine mult mai interesantă în con text
William Sinclair a fost un om de geniu. Rosslyn reprezenta

r francmasoneria a păstrat mai departe „perla preţioasă". Mai
oar de aşezat împreună cele două părţi componente, pentru a
nată de Tessa Ransford, director al Scottish Poetry Library (Biblio

-
Scoţiană).
172
,
CAPITOLUL 9
Secretul sfânt
A fost nevoie de o forţă de muncă destul de impresionantă pentru ridicarea

capelei Rosslyn. Minunatele ei arcade gotice şi sculpturile uimitoare care îi
acoperă pereţii, atât în interior cât şi în exterior, au necesitat prezenţa unor
artişti de primă mână- o serie de specialişti care în mod sigur nu puteau fi
găsiţi în zonă. Marea majoritate a celor care au ridicat şi împodobit capela
Rosslyn au fost aduşi din Europa continentală, iar documentele locale
indică nu numai faptul că William Sinclair-aleridicat acestora locuinţe în
noua aşezare Roslin, ci le-a oferit şi remuneraţii extraordinar de mari.
William a fost atent cu constructorii nu doar datorit ă priceperilor aces-
tora, ci mai ales pentru faptul că aceşti oameni mai practicau ritualurile
de iniţiere ce le fuseseră transmise de dispăruţii cavaleri templieri. Orice
zidar priceput ar fi putut garanta faptul că edificiul va fi ridicat, însă nu ar
fi garantatpăstrarea secretelor aflate la baza acestuia.
Cu mulţi ani înainte de sosirea constructorilor, un grup de membri
ai Familiilor Stelei au săpat şanţuri adânci sub locul în care urma să fie
ridicat noul templu. Episoduldramatic al salvării documentelor dinin-
cendiul care a avut loc la castelul Rosslyn în 1447 demonstrează faptul
că manuscrisele eseniene nu erau îngropate la acel moment. Nouă ani
mai târziu însă, în 1456,locul era pregătit pentru aşezarea fundaţiilor de
piatră. Nu se ştie dacă a fost sau nu o coincidenţă răstimpul de nouă ani
necesar reascunderii manuscriselor, o perioadă similară cu cea de care
173
i avut nevoie pentru a le salva de sub ruinele de la Ierusalim,

de trei secoleîn urmă.
lentul în care Chris Knight a făcut publică ideea că ar exista
1
sseniene sub capela Rosslyn , aproape toată lumea a aşteptat
unei cripte subterane, ferecată cu o uşă întărită, în care-ar
s
rând pe o scară ascunsă. Nimic nu e mai departe de adevăr,
ntul lui William Sinclair este construit pe un strat de nisip cu
Je 40 de metri2. Decizia de a face un astfel de lucru nu putea fi
i de arespectiv
nai, reaşe/a fiecare document
sub Templul într
-o locaţieTemplierii
din Ierusalim. corespunzătoare
vor fi
;ezarea fiecărui document în parte, conform descrierilor- fă
iscrisul de Cupru.
lin Oak Island
;ută aici o digresiune de la firul principal al relatării, pentru

•a asupra unei mici insule din largul coastei provinciei Nova
Scoţie), în estul Canadei. Insula Oak, cu o suprafaţă de 0,5
•aţi, este situată la doar câţiva kilometri de oraşul Halifax (acum
gional), care are aceeaşi denumire cu orăşelul din Yorkshire
legătură cu loan Botezătorul. Aceasta este şiurmătorul port
>ul St. Johns -denumit după loan Botezătorul.
k pare să fie locul unde a fost ascunsă comoara templierilor,
plecat din portul francez La Rochelle cu o noapte înainte ca
l IV-lea al Franţei să întindăcursa în care urmărea să prindă
ierilor.Oak
nsulei Această teorieodată
a început nu pare să fielipsităfăcute
cuexcavaţiile de fundament,
în 1795 de
mme Daniel McGinnis şi de doi dintre prietenii acestuia,
odgonul unei bărci atârnând de o creangă, şi o adâncitură
le lângă copacul respectiv. Ei au săpat o groapă adâncă de
i au descoperit unnivel de dale de piatră, acăror prezenţă nu
istificată pe o insulăce nu fusese locuită vreodată. Săpând în
;ă trei metri în adâncime, au dat peste o platformă din lemn
apoi, continuând căutarea, au găsit alte două platforme, la
tiv nouă metri adâncime.
lui Hiram, Editura Aquila, 2002.

nizate de dr. Jack Millerîn urma unor explorări geografice.
174
SECRETUL SFÂNT
Câţiva ani mai târziu, un grup de oameni de afaceri din zonă au

format o companie numităOnslow Syndicate, cu scopul de acontinua
explorarea, sperând să descopere ascunzătoarea unei comori ascunse de
piraţi. Ei au continuat să descopere platforme de stejar până când, la 25
de metri în adânc, săpătorii au descoperit o piatră pe care fuseseavat
gr un
cod. Pornind de la acesta, au dedus că, la încă circa 12 metri adâncime,
s-ar putea găsi comoara. Totuşi, codul ar fiputut reprezenta o indicaţie
falsă, ce i-ar fi condus spre o capcană, deoarece locul-asumplut rapid cu
apă de mare, şi a împiedicat excavarea în următorii două sute de ani.
Curând însă a devenit evident că se săpaseră tuneluri pornind din
golfurile aflate în ambele părţi ale insulei. Până astăzi au fostscoase la
iveală doar un lanţ de aur, nişte foarfeci de fier, o bucată de perga ment
acoperit de un scris ilizibil, înciuda milioanelor de dolari investite în
excavaţii - şi a celor cinci oameni care şi-au pierdut viaţa.
Descoperirile de pe insula Oak dateaz ă fie de pe vremea templierilor,
fie din perioada de după căderea lor, şisedovedesc a fi reprezentative
pentru tehnicile folosite de templieri, ceea ce poate constitui un indiciu în
privinţa obiectelor ce s-ar putea găsi sub capela Rosslyn. La fel ca în cazul
insulei Oak, secretele de la Rosslyn sunt îngropate la mare adâncime în
pământ - şi e de aşteptat să fie întinse curse pentru cei ce nu au reuşit să
dezlege cifrurile ascunse în ritualul masonilor.
Lucrările realizate în subteran înainte de 1456 au fostcomplexe, iar
tunelul ce leagă castelul de capela Rosslyn trebuie săfi fost o dovadă de
curaj ingineresc.
Breasla secretă a lui Sinclair
Când a fost vorba de ridicarea principalei clădiri a „capelei", contele

Sinclair a fost nevoit să angajeze muncitori, pietrari şi zidari, alături de
artişti, deoarece iniţial toate basoreliefurile din capela Rosslyn au fost
pictate în culori vii. Pentru ca documentele să poată fi aşezate în siguranţă
în noua lor ascunzătoare din subteran, iar el şi familia lui să nu mai cadă
pradă aceloraşi forţe care i-au distrus pe templieri, Sinclairfost
a nevoit să
găsească o modalitate de -ia separa pe muncitori de oamenii dinafară, încă
o dată a apelat la cunoştinţele şi ingeniozitatea lui Şir Gilbert Haye. Gilbert
scrisese o mulţime de cărţi, şitradusese şi mai multe. Era expert încălărie,
arta guvernării, filozofie şi ştiinţă, dar studiase şi ceva de o importanţă
primordială - cercetase şi scrisese mult despre breslele meseriaşilor.
175
!
ûl de breaslă a apărut atât de devreme în istorie, încât cerce-
;ste greu să afirme cu siguranţă când au funcţionat acestea
a dată. Iniţial au existat diverse tipuri de bresle, unele re -
île sociale sau formate ca urmare a existenţei unor interese
;omune, însă toate au reprezentat grupuri de indivizi reuniţi
voinţă pentru o cauză comună. Breslele comercianţilor au
; devreme în Anglia (cel puţin pe la 1090). Ele îşi aveau de
l într-un loc anume, cum ar fi Bristol, Canterbury sau Londra,
aţii a căror intenţie principală era protejarea tuturor activităţilor
2 prestate de membrii unei bresle dintr-un anumit loc.
jlucru e de înţeles în ce priveşte legea şi ordinea, deoarece bres-
Tcianţilor îşi aveau propriile regulamente. Ele erau interesate
ăsură de profit şi de aspecte de ordin moral, sau privitoare la
legii în legătură cu comerţul. Fiecare membru al unei bresle
comercianţi plătea o sumă anuală, din care se acorda sprijin
niliile cu membri bolnavi sau decedaţi, sau pentru educarea
estora. Acţionând şi negociind de comun acord, breslele co-
lor reuşeau să -şi protejeze interesele şi să asigure cinstea şi
propriilor membri.
meseriaşilor erau înesenţă identice cu cele ale comercianţilor,
a fel de vechi. Printre primeleşi cele mai importante bresle
ilor a fost cea a pietrarilor, aărei
c existenţă pare să dateze din
lui Athelstan al Angliei (ce a domnit între anii924 şi 939).
:ă exclusivismul era în interesul celor implicaţi într
-o anumită
Prin formarea unei asociaţii strânse, ei îşi puteau organiza ac-
i reuşeau să păstreze privilegiile care le asigurau continuarea
jîn viitor. O breaslă era atât un fel de sindicat, cât şi o federaţie
, acestea fiind importante pentru toţi cei implicaţi. Tinerii ce
numită meserie erau în mod invariabil fii ai uno r oameni
în activităţi similare. Ei erau daţi în grija unui maestru, ca
-
^ponsabil doar de pregătirea lor în meseria aleasă, ci şi de
>r morală şi spirituală.
>erioadă de ucenicie îndelungată, stabilită prin contract, tâ -
lea statutul de„calfă". Apoi, după o perioadă de activitate şi
priceperilor în faţa semenilor săi, „calfa" devenea maestru în
lutând să pornească de unul singur oafacere.
area pietrei, mai mult dec ât alte meserii, era considerată o
proape sfântă. Dacă în epoca medievală aceasta era considerată
SECRETUL SFAN Ţ
o meserie ca oricare alta, familiile din care s-au ridicat cavalerii templieri
nutreau o alt ă convingere, încă din Epoca Pietrei, astronomii - cei ce
înţelegeau funcţionarea universului- se alegeau din rândurile preoţilor, iar
aceşti oameni sfinţi indicau modul în care trebuiau realizate construcţiile
din piatră. Toate structurile preistorice de piatră au avut fie scopul de a
observa şi de a măsura lumea dată de Divinitate, fie au privit aspecte
legate de moarte şi de viaţa de apoi. Formaţiuni ca Maes Howe din Scoţia,
Newgrange din Irlanda, Bryn Celli Ddu din Ţara Galilor sau Avebury din
Anglia au reprezentat puncte de observare a fenomenelor cereşti şi care
au transformat modul de viaţă al oamenilor.
Acei astronomi-preo ţi-pietrari erau atât de avansaţi încât au reuşit
să creeze, cu mai mult de 5.000 de ani în urmă, un sistem de măsurare
bazat pe o unitate de măsură internaţională, stabilită pe baza observării
mişcării de rotaţie a Pământului în raport cu planeta Venus. Alexander
Thom, profesor de inginerie la Universitatea din Oxford, care a identificat
pentru prima dată existenţa unităţii de măsură respective, a denumit-o
„yard megalitic", iar a patruzecea subdiviziune a acestuia a fost numită
„inci megalitic". Yardul megalitic era atât de exact, încât putea determina
o fracţiune din lăţimea unui fir de păr.
Şi mai surprinzător este faptul că Familiile Stelei par să fi cunoscut
această unitate de măsură ce datează din Epoca Pietrei. Livra, utilizată
pentru prima dată la târgurile din Champagne, este raportată la cantitatea
de cereale ce putea să încapă într-un cub cu marginile de 4 inci megalitici.
Când este umplut cu apă, acelaşi cub poate primi o cantitate echivalentă
unui pint imperial!
în momentul în care templierii au recuperat manuscrisele, în 1118, ei
au început să controleze breslele zidarilor prin intermediul unor ritualuri
de iniţiere care nu mai fuseseră folosite de pe vremea lui Cristos. Atunci
când Irod cel Mare a finanţat reconstrui rea Templului din Ierusalim, în
anul 19 î.C., doar preoţilor -constructori li s-a permis participarea la ridi-
carea edificiului sfânt, în timpul reconstrucţiei au fost angajaţi nu mai
puţin de 10.000 de astfel de preoţi, iar fiecare dintre ei trebuie să fi parcurs
ritualul ce- i permitea să lucreze conform priceperilor şi gradului pe c are
îl deţinea, începând cu secolul al XH-lea, cei mai pricepuţi constructori în
piatră din Europa luau parte la astfel de ritualuri sfinte.
Această nouă instituţie a Familiilor Stelei a funcţionat în aproximativ
acelaşi mod cu cea care a precedat-o. Cei care deveneau cistercie ni sau
templieri, în perioada de glorie a acestor organizaţii, nu aveau cunoştinţă
177
Familiilor Stelei sau de credinţa unică şi aparte pe care aces-

la bază. Credinţa respectivă a rămas la fel de misterioasă
abil 90% dintre călugării cistercieni sau cavalerii templieri, pe
itregii lor existenţe. Doar celor aleşi, bărbaţilor inteligenţi care
în rang şi au ajuns să ocupe poziţii înalte în cadrul ierarhiei, li
uit „secretele de interior" ale ordineloramintite. Aceşti oameni
•şi dovedească loialitatea şi capacitatea de a păstra secrete mai
nu aveau probabil o importanţă reală. Posibilii candidaţi la
înalte de iniţiere erau atent monitorizaţi, probabil timp de câ -
i, înainte de a li se împărtăşi ceva cu adevărat important.
rii pricepuţi aduşi la Rosslyn fuseseră deja iniţiaţi în ritualurile
mplieri, şi fuseseră folosiţi pentru păstrarea secretelor, astfel
ir şi Haye să poată fi siguri că cele de la Rosslyn nu vor fi
niciodată, însă contele a adăugat o întreagă serie de ceremonii
itualurilor constructorilorîn piatră — jurăminte şi reguli care
;at o asociere de breaslă într-o frăţie mult mai profundă şi mai
ceasta asociere se pot identificaădăcinile
r grupării ce urma să
ta cu numele de francmasonerie.
i ritualurile masonice
al francmasoneriei moderne (cel de ucenic) dateaz ă aproape

Vremea Vechiului Testament, iar al treilea grad are o vechime de
ii de ani, în timp ce elementele-cheie privitoare la reînvierea
planetei Venus au cu siguranţă srcini pre-cananeene. Printre
care(maestru).
gal au fost create s-a numărat
Aşa cum şi foarte
am discutat deja,importantul
acest grad grad al
priveşte
ea Templului Sfânt şi descrie modul în care săpăturile la locul
ruinat au condus la descoperirea documentelor ce cuprindeau
retă importantă.
am observat, gradul face referire la„chei" figurative, care
putui procesului necesar înţelegerii secretelor de la Rosslyn.
ea, vorbeşte despre modul în care Templul lui Solomon afost
aşa fel încât să permită luminii „stelei" Shekinah să pătrundă
secrete care au fost descoperite probabil în manuscrisele ese-
el a fost constructorul inspirat al Sfântului Tabernacol,
178
SECRETUL SFANŢ
pe care 1-a construit pentru a adăposti Sfânta Sfintelor şi

pentru a permite luminii Sfintei Shekinahsă strălucească
deasupra lui. Arhitectura lui a devenit un model pentru Tem-
plul regelui Solomon şi se conformează unui model indicat lui
Moise de către Dumnezeu, pe Muntele Horeb, celui ce avea să
devină Marele Maestru al Lojii lui Israel.
Această favoare -ia fost inspirată fratelui de apariţia la est a
divinei Shekinah, ce reprezintă gloria lui Dumnezeu, apărută
pe Muntele Sinai la momentul înmânăriiLegii Sfinte.
In cadrul aceluiaşi ritual se menţionează faptul că apariţia „stelei" Shekinah

nu este neapărat un eveniment obişnuit şi predictibil. Ritualul avertizează
că Dumnezeu poate să aleagă să ne lipsească de semnul bunăvoinţei Lui:
La sfinţirea Sfântului Tabernacol, iar mai apoi la închinarea

Templului lui Dumnezeu de către regele Solomon, divina
Shekinah a coborât în aşa fel încât lumina ei
a strălucit asupra
locului Chivotului Milei, aflat în Sfânta Sfintelor, acoperit de
aripile heruvimilor, unde a apărut mai multe generaţii la
rând, până când evreii -sau dovedit necredincioşi în privinţa
Divinităţii. La fel şi lumina masoneriei ar putea fi luată celor
ce se dovedesc necredincioşi faţă de Dumnezeul lor.
Drept mijloc suplimentar de protecţie, cei iniţiaţi în frăţia contelui Sinclair

erau obligaţi să facă jurăminte de legământ. Până recent, francmasonii au
continuat să repete un fel de jurământ creat la Rosslyn —care ameninţa cu
pedepse teribile, inclusiv secţionarea sau tăierea unor părţi ale corpului,
în cazul în care secretele nu erau păstrate. Desigur, francmasonii moderni
înţeleg că e vorba doar de un ritual — o ameninţare simbolică - dar în
Scoţia secolului al XV-lea lucrurile erau diferite. Erau vremuri violente,
iar oamenii puternici, precum contele Sinclair, nu reprezentau legea pe
domeniile lor, ci erau însăşi legea.
Probabil că ritualurile, practicile şi iconografia utilizate de frăţia de la
Rosslyn nu diferă prea mult de formele cele mai vechi cunoscute în cadrul
francmasoneriei. Urmând practicile obişnuite ale breslelor, iniţiaţii - care
în acest caz erau toţi cei implicaţi în ridicarea capelei Rosslyn — erau
numiţi Ucenici şi apoi se ridicau la gradul de Calfe şi apoi de Maeştri
Masoni.
179
că oricare persoană implicată în proiect trebuie să fi fost nu

-
rolul pe care îl juca, deoarece câteva dintre secretele cele
le exemplu locaţia criptei subterane secrete, au fost probabil
na şi de cei mai simpli şi mai puţin educaţi dintre muncitori,
scopul contelui era să creeze un „club" privat, în care toţi cei
u membri ai unui nivel sau al altuia.
; puncte de vedere, Rosslyn poate fi considerată prima
lojă
,ire,
deoarece
asemeneatrebuie
celorsămai
fi inclus „neoperativi"
mulţi dintre masonii în cadrul nu
moderni, ritualul
ui
•zis maeştri în prelucrarea pietrei. Printre aceşti oameni se
tele William Sinclair şi Şir Gilbert Haye.
irul în care capela Rosslyn a fost definitivată, iar manuscrisele
ml „templu al Ierusalimului", a doua şi a treia generaţie de
fost nevoiţi să-şi găsească un loc de muncă în altă parte. Insă
nai departe ritualurile.
i francmasonilor moderni, ei s-au bazat probabil pe semne şi
ioduri specifice de a-şi da mâna, expresii sau gesturi speciale
cmbrii se puteau recunoaşte între eiimediat.
le membru al acestei prime lojă francmasonice atrăgea
intaje considerabile. In cazul în care oricare dintre fraţi se
se îmbolnăvea, familia acestuia primiea sprijin, iar copiii
aţi şi instruiţi în meseria construcţiilor din piatră. Chiar şi
lemente ar fi putut reprezenta stimulente, într- o perioadă în
i de orice fel lipseaîn mod evident. Membrilor li se asigurau
de locuit, şi toţi deveneau parte a unei comunităţi strânse-
ribuit la păstrarea secretelor din jurul misterioasei construcţii
. în felul acesta tradiţia s-a extins şi a fost menţinută de-a
i perioade în care a fost ridicată construcţia.
e posibil ca aceasta să fi fost singura intenţie pe care
ia a avut-o la început, respectiv un mijloc de asigurare a
iţii prin crearea unei frăţii oarecum secrete, bazate pe- în
irijinită de unul dintre cei mai bogaţi oameni din Scoţia.
:rea vremii şi cu modificarea circumstanţelor-asajuns la
tuaţiei. Familiile Stelei aveau să fie confruntate curând cu
iţare, atrasă în mod paradoxal chiar de ele însele. Lascurtă
îrminarea capelei Rosslyn, evenimentele din cadrul lumii
it o întorsătură neaşteptată. Ceea ce-as întâmplat a schimbat
a naştere francmasoneriei propriu -zise.
180
SECRETUL SFÂNT
Intre timp însă, în anul 1482 contele Sinclair a decedat, fiind succedat
în funcţia de lord de Rosslyn de către Olivier, fiul său din cea de-a doua
căsătorie. Cel de-al doilea titlu major pe care 1-a deţinut contele, cel de
conte de Caithness, i-a revenit lui William, un alt fiu de-al său. La moartea
bătrânului conte, capela Rosslyn nu era complet definitivată.
Anumite documente din vremea respectivă indică faptul că în decursul
primei părţi a secolului al XVI -lea, Rosslyn a fost utilizată drept capelă
de către familia Sinclair şi de către locuitorii din satul Roslin. Se pare că
familia Sinclair participa la slujbe oficiate în criptă, nu în capelă. Acolo
se ajungea printr-un şir de scări ce porneau din partea dreaptă (sudică) a
Coloanei Ucenicului, în criptă se afla un altar, şi nu putem decât să bănuim
ce fel de slujbe s-au oficiat acolo în deceniile ce au urmat definitivării aces-
tui nou Templu din Ierusalim.
în mod neobişnuit pentru o biserică, Rosslyn a avut cândva obloane ce
puteau acoperi toate ferestrele de jos ale edificiului. S-a încercat explicarea
prezenţei acestora prin faptul că ferestrele nu aveau vitralii. Fotografiile
cele mai vechi, din anii 1840, arată că ferestrele erau foarte deteriorate,
dar se observă cu claritate că cele de jos aveau vitralii. Totuşi, e adevărat
că nu ştim când au fost pictate acestea.
După cum am arătat deja, au existat momente în care lumina planetei
Venus pătrundea prin „tunelul luminii" de deasupra ferestrei din est, la
primele ore ale dimineţii, în cazul în care în capelă ar fi avut loc ceremonii
de natură masonică la sfârşitul secolului al XV -lea şi începutul secolului al
XVI-lea, obloanele ar fi fost necesare pentru a ascunde aceste ritualuri de
privirile celor ce nu erau membri ai grupului de. iniţiaţi, în plus, acoperirea
tutur or ferestrelor, cu excepţia „tunelului luminii", ar fi sporit în mod
semnificativ efectul strălucirii planetei Venus în clădire.
Ruperea creştinătăţii
Pe când capela Rosslyn era definitivată, deasupra Europei catolice se- strân
geau nori întunecaţi. După moartea umanistului papă Pius11 al-lea (Enea
Silvio Piccolomini), în anul 1464,a pus
s- capăt în modnemilos liberalismului
şi umanismului celor treizeci de ani de dinainte de acest moment. Umaniştii,
sprijiniţi probabil de Familiile Stelei,
au reacţionat. A avut loc un atentat la
viaţa reacţionarului papă Paul al-lea
11 în anul 1468, dar încercarea a eşuat.
Papii care au urmat au devenit şi mai agresivi şi mai conservatori în privinţa
forţelor umanismului, reprezentate de Familiile Stelei.
181
nocenţiu al VUI-lea (1484-92) a întărit Inchiziţia, extinzând

: rug a vrăjitoarelor şi magicienilor. Succesorul lui Inocenţiu,
i al Vl-lea (1492-1503)— al cărui nume real era Rodrigo Borgia
ut drum spre scaunul papal prin comploturi şiomucidere.
\lexandru al Vl-lea, situaţia a evoluat din rău în mai rău. Chel-
e enorme pe comori de artă şi obiecte de lux, papii care s-au
au adus instituţia papalităţii într-o stare de sărăcie. Practici ca
le indulgenţe, introdusă pentru prima dată în secolul al XlV -lea,
mulate către sfârşitul secolului al XVI-lea de către papa luliu
>entru a obţine fonduri pentru reconstruirea Bazilicii Sf. Petru,
leveni cea mai splendidă biserică a creştinătăţii. O indulgenţă
>t o cal e rapidă către rai. Orice catolic avea posibilitatea de
ii accesul spre rai, lui sau chiar rudelor sale, în schimbul unei
urne de bani, care oferea eliberarea de chinurile purgatoriului,
erau foarte răspândite, deoarece bogaţii şi săracii erau şantajaţi
lăsură cu ameninţarea focurilor iadului de către vânzătorii de
, complet lipsiţi de scrupule. Datorită administrării profitabile
' de pelerinaj, a comercializării aşa-ziselor relicve sfinte şi a
abuzuri făcute în numele Bisericii, papalitatea a început să efi
; numeroşi oameni cu corupţia şi viciul,
ttul a fost o reacţie inevitabilă, iniţiată de Martin Luther (1483
-
itrălucit profesor, teolog şi călugăr augustinian din Germania,
remea în care se definitivau lucrările la capela Rosslyn. După
at o serie de predici împotriva indulgenţelor, Luther a scris în
o listă de nouăzeci şi cinci de „teze" privitoare la reformarea
latolice, invitând la odiscuţie publică pe tema acestora. El dorea
^ a lucrurilor pe care indulgenţele le puteau şi respectiv nu le
ura, deşi nu a pus sub semnul întrebării puterea papei de a
! lucruri. La momentul respectiv, Luther nu avea nicio intenţie
la o schismă în biserica-mamă, ci viza doar o dezbatere urgentă
^formării acesteia.
: şi-a expus tezele pe uşa bisericii castelului dinWittenberg,
nbrie 1517, Luther a trimis ocopie a acestora superiorului
Piscopul Albrecht de Mainz, alături de o scrisoare în care îşi
jgrijorarea în privinţa comerţului cu indulgenţe în arhidioceza
t. Deşi Luther nu a pus directsub semnul întrebării autoritatea
recht a trimis imediat scrisoarea la Roma, sugerând că Luther
Tiod implicit, pe papă.
182
SECRETUL SFANŢ
Cu câteva generaţii în urmă, acest gest ar fi rămas o problemă locală a

Bisericii germane, însăo inovaţie tehnologică recentă- tiparul -a făcut
posibilă citirea traducerii în limba germană a scrisorii lui Luther în toate
regiunile Germaniei, în decursul a două săptămâni, în două luni, numele
lui Luther a devenit cunoscut înîntreaga Europă catolică.
La început Roma l-a catalogat pe Luther drept „un german beţiv care,
atunci când va fi treaz, îşiva schimba părerea". Papa Leon al-leaX a cerut
analizarea argumentelor aduse de Luther, în urma căreia-as hotărât că
Luther ataca într-adevăr autoritatea papală. Roma-al declarat prin urmare
eretic.
Dar Luther nuşi-a schimbat ideile, ci dimpotrivă. Sprijinul tot mai
mare pe care îl dobândea în Germania, combinat cu ostilitatea Romei,
l-a făcut şi mai hotărât. Punctele lui de vedere au devenit şi mairadicale,
ajungând în curând să declare întreaga Biserică a Romei, începând cu
papa, drept materialistă, coruptă, lipsită de autoritate legitimă, o antiteză
a Bisericii fondate de Cristos (sau mai exact, fondate de Sf. Pavel). Astfel
a debutat Reforma, care urma să transforme faţa religioasă şi politică a
Europei.
Rând pe rând, începând din Germania, liderii laici din nordul Europei
1-au urmat pe Luther înrespingerea autorităţii papale, mişcare -a ce permis
le
acapararea bunurilor Bisericii în timpul acestui proces. Viitorul a început
să se devină sumbru pentru multe dintrevechile instituţii catolice, inclusiv
pentru mănăstiri. Pământurile şi clădirile acestora au fost confiscate, iar
călugării au devenit simpli membri ai societăţii, beneficiind micide pensii
sau de posibilitatea de a-şi asigura traiul aşa cum puteau. Printrevictimele
acestei importante schisme din interiorul creştinismului occidental a fost
şi enigmaticul ordin tironensian alcălugărilor constructori în piatră (vezi
Capitolul 6), care au dispărut de pe scena istoriei.
Reforma a cauzat nenum ărate probleme Familiilor Stelei şi organiza-
ţiilor afiliate acestora. Pentru ele, credinţa protestantă era mai rea decât
orice existase până atunci. Ele petrecuseră sute de ani pătrunzând în- rân
durile Bisericii din Roma, iar credinţele de sorginte ebionită ale Bisericii
din Ierusalim şi ale Familiilor Stelei au rezistat multă vreme în cadrul
Bisericii Catolice, ascunse în obiectele, ceremonialul şi iconografia -cato
lică. Prin comparaţie, protestantismulera lipsit de fundament, era auster,
neproductiv şi foarte dedicat Bisericii lui Pavel, pe care Familiile Stelei
o dispreţuiau atât de mult. Ideile ebioniţilor supravieţuiseră ascunse în
credinţa catolică, asemenea vâscului pe un copac, însă ramurile prot es-
183
, asemenea interioarelor albe ale bisericilor protestante, nu

iibilitatea de a ascunde ceva.
intismul, în forma calvină a acestuia, a devenit în cele din urmă
ială în Scoţia, în anul 1560, atunci când parlamentul scoţian
• ctrinele, practicile şi supremaţia Bisericii Romano-Catolice.
nii din afar ă, familia Sinclair de la Rosslyn părea să rămână
|căpâţânare vechii biserici, chiar şi atunci când un astfel de
pţiona o punea în pericolul de a-şi pierde influenţa, prestigiul
în cele din urmă, vieţile membrilor săi. De fapt, situaţia era
iţă. Asemenea multor moştenitori ai Familiilor Stelei, ei erau
ciocan şi nicovală, în general, ebioniţii nu puteau renunţa la
iei biserici unde îşi formaseră cel puţin o nişă, doar pentru
alteia, pe care o g ăseau mai greu de acceptat din punct de
inar, şi care nu avea colţuri întunecate ce le-ar fi putut asigura
îl lungilor ani de conflicte religioase din Scoţia, Familiile

ţinut capul plecat şi au supravieţuit cum au putut. In timpul
)licei Mary (Măria), regina scoţienilor (1561-1568), un grup
ţi furioşi din Edinburgh au atacat capela Rosslyn. Aceştia
toate statuile aşezate în nişele din exteriorul edificiului, sfă -
ipoi în mii de bucăţi. După toate probabilităţile ar fi mers mult
dacă nu ar fi existat un bărbat iute la minte, pe nume Cochran,
': mulţimea spre pivniţa de vinuri a castelului Rosslyn, unde
i cinstit cu vin şi au furat tot ce au putut înainte de sosirea
aproape miraculos, majoritatea basoreliefurilor din interiorul

Imas intacte, de şi astăzi poartă semnele eroziunii cauzate de
nord, care au pătruns în interior decenii de-a rândul, după ce
iu distrus iar ferestrele au fost sparte.
u m înainte
îligioase din secolul al XVI-lea au cauzat o stagnare, unele

tând un sprijin total protestantismului reformator, în timp ce
fi Franţa sau Spania, au rămas în continuare sprijinitoare ale
>lice. Când praful a început să se aşeze, Familiile Stelei au
ă găsească o cale de a merge mai departe. Hotărârea lor de
ui Ierusalim şi de a crea regatul lui Dumnezeu pe pământ a
184
SECRETUL SFANŢ
rămas de neclintit, însă a devenit evident că niciun cult religios creştin din
Europa nu va fi de acord cu punerea în aplicare a acelor planuri.
Desigur, cei mai mulţi membri ai Familiilor Stelei au fost obligaţisă
prezinte de formă adeziunea la credinţa catolică sau la cea protestantă, în
funcţie de locul încare trăiau, de vreme ce doar creştinismul, indiferent de
felul acestuia, era tolerat în mod oficial. Concomitent, însă, mulţi membri
ai Familiilor Stelei au devenit sprijinitori ai unor grupuri semioficiale,
cum erau rozicrucienii, o formă ciudată de pseudocreştinism mistic ce
reprezenta mai evident credinţele şi idealurile împărtăşite de Familiile
Stelei. De asemenea, au adoptat ideea de deism - prin care se accepta
existenţa lui Dumnezeu, fără a se încerca încadrarea Acestuia în limitele
unei anumite categorii ş- i au contribuit la întărirea forţelor umanismului,
la susţinerea căruia au participat în decursul secolului al XV -lea.
în Scoţia, forţele calvinismului protestant erau atât de puternice şi
de intolerante, încât orice credinţă alternativă nu era nici măcar luată în
considerare. Acolo, singura modalitate pentru ca Familiile Stelei să -şi
poată exprima idealurile era prin intermediul unei societăţi secrete. De-
sigur că Familiile Stelei din Scoţia erau deja organizate într -o astfel de
societate. Aceasta fusese creată cu un scop foarte precis, dar a continuat să
funcţioneze şi după construirea capelei Rosslyn, iar influenţa ei a devenit
tot mai răspândită, în noul climat religios,această societate secretă urma
să devină o organizaţie care să le permită indivizilor să -1 slăvească pe
Dumnezeu în orice formă ar fi preferat ei. Adevărata francmasonerie era
pe cale de a se naşte.
Legile Schaw
Prima dovadă documentară privitoare la existenţa francmasoneriei, care
sigur nu este legată de actul de a tăia şi de a prelucra piatra, provine
din Scoţia anilor 1598 şi 1599. înaintea acestui moment-au s mai făcut
menţionări în privinţa francmasoneriei, dar nu e sigur dacă acestea se
refereau sau nu la masonii operativi, adică la cei implicaţi în arta con
-
strucţiilor, sau la masonii speculativi. Adevărata francmasonerie (cea
speculativă) s-a născut odată cu legile Schaw.
Figura centrală la vremea aceea era regele James (lacob) al -lea
Vl al
Scoţiei (ulterior James I al Angliei) care era, după toate probabilităţ
ile, un
descendent al coaliţiei dintre Familiile Stelei şiormanzi.
n El provenea din
rândurile unei dinastii desrcine normandă, născută din unirea familiilor
185
uart) şi Bruce. Primul membru cunoscut al casei de Stewart a

ui Flaald, un nobil breton de srcine normandă din secolul al
mp ce familia Bruce se trăgea din Robert de Brus, un cavaler
re venise în Anglia alături de William Cuceritorul, şi căruia i
iniţial domenii în Yorkshire.
James 1-a numit pe William Schaw în postul de Maestru al
}lin Scoţia în anul 1584. Paisprezece ani mai târziu, Schaw a
1
document care conţinea regulile şi regulamentele după care
>nii trebuiau să-şi ghideze comportamentul. Este posibil ca,
; Schaw să se fi referit într-o primă etapă strict la cioplitori
relucrau piatra,însă hotărârile lui nu auconvenit tuturor şi,
n an, el a fost nevoit să organizeze o altă adunare, pentru
e dintre aspectele pe care primul statut nu a reu şit să le
_ relevant probabil faptul că adunarea ce a dus la crearea celui
statut Schaw a fostţinută în ziua de 24 iunie — sărbătoarea Sf.
torul.
sonii din Kilwinning erauîn special nemulţumiţi de faptul că
a referiri specifice la lojile din Edinburgh, fără a le menţiona
Qlwinning, ai căror membri pretindeau întâietatea în faţa tutu -
loji, în virtutea vechimii lor. Schaw a făcut referire la acest
le-al doilea statut, publicat în 1599. Acolo se făcea referire
ig şi vechimea acestei loji, despre care se spunea că „a fost
ştia că ar fi apărut) în scrierile noastre străvechi",
remarcat în mod special că tipul de exprimare caracteristic
jilea statut Schaw pare să ţină seamă de faptul că, la cea dată,
bria era mai mult decât o breaslă obişnuită a meseriaşilor.
Stelei din Scoţia ştiau că responsabilitatea lor era mare, ele
oarele documentelor esenienilor, aflate în noul Templu Sfanţ
(vezi Capitolul 8). Ritualurile iniţiate de contele William
i a păstra şi a proteja secretele capelei Rosslyn fuseseră
ritualuri străvechi, transmise din generaţie în generaţie, de
îgelui Solomon. în acel moment, acele ritualuri începeau să
o scară mai largă, pentru a-i reuni pe toţi oamenii, fie ei
lestanţi sau chiar evrei.
[iţele privitoare la Loja din Scoon (sic) şi Perth nr. 3, care
din 1598, atestă faptul că regele James al Vl-lea a devenit
jîn ziua de 15 aprilie 1601. Imediat după această dată, James
dori să devină Marele Maestru Mason al Scoţiei, în ciuda
186
SECRETUL SFANŢ
acestei dorinţe, el a fost infonnat în mod politicos că

nu putea ocupa o ast-
fel de funcţie deoarece era vorba de un titlu ereditar deţinut
— de cei din
familia Sinclair de la Rosslyn.
în anul 1603, la Edinburgh a ajuns vestea morţii reginei Elisabeta I
a Angliei, care îl numise moştenitor al său pe regele Scoţiei. James al
Vl-lea a pornit imediat spre sud, laLondra, pentru a deveni regele James
(lacob) I al Angliei -şi i-a luat şi pe francmasoni alături de el.
187
JL10
pţii fraţi
rege m J ames l al Angliei pentru francmasonerie trebuie s ă fi

gmaţl a curtenilor de la palatul regal din Greenwich, unde noul
e
o , nUn H ™
Icoţian). In ciuda mexistenţei vreunui document al lojilor prin
Infirme pr e ze nţa francmasonilor în oraş, diferite surse inLă
deT,aUH '"T* ' ° amenil ° r d e dlferite P rofe si! din
rs de un deceniu sau dou ă.
ţele lojilor, care s -au mai păstrat în Scoţia, demonstrează că
|1 drept pretext pentru activit ăţile lor de natură francmasonă

(bune, ei notau aspecte privitoare la masonerie, iar când exis-
e negative fa ţă de aceasta, menţionau doar activităţile legate
)c cu mingea şi crosa. ' clcgdie
iu ne-a parvenit niciun document privitor la activit ăţile rea -
le din Anglia m prima jum ătate a secolului al XVIl' -lea fie
Pentm C ă 3 U f S t dlst
^ ''^' ° — k
n lacobiţilor, î n anul 1715. Cu toate
- Că u
lia avea loc acelaşi proces de înnobilare, pe mă-
fine cu funcţii de conducere intrau în rândurile frăţiei
3. The Origins of F reemasonry: Scotland's Centurv 1590 77/fl

Irnasonenei: secolul sco ţian, 1 590-1710). Cambridge Univershy
188
CU TOŢII FRAŢI
Documentul lui InigoJones
Marele arhitect Cristopher Wren a fost Mare Maestru al francmasonilor

în cea de-a doua parte a secolului al XVII-lea. însă a mai existat încă un
arhitect, la fel de faimos, care a fost membru al Frăţiei încă din primii ani
de domnie ai regelui James I. Numele lui este Inigo Jones.
Jones s-a născut în 1573, la Londra, şi a petrecut mulţi ani studiind
arhitectura în italia, fiind apoi numit topografal regelui, post ocupat ulterior
de Cristopher Wren. Una dintre cele mai faimoase clădiri proiectate de
Wren este Queen's House (Casa reginei) din Greenwich, construită pentru
soţia regelui James, regina Ana de Danemarca. Regele şi -a adus curtea
la Greenwich, loc ce a devenit un centru pentru francmasonii vremurilor
respective, în acest loc, arhitectul a redactat în anul 1607 un document
masonic cunoscut cu numele de „Manuscrisul lui Inigo Jones". Acest
document încearcă să descrie srcinile străvechi ale f rancmasoneriei:
Dragi fraţi şi tovarăşi, scopul nostru este să vă spunem cum

şi în ce mod a apărut această frăţie onorabilă a masoneriei;
apoi vă vom vorbi despre modul în care a fost susţinută şi
încurajată de regi şi prinţi merituoşi, ori de alţi oameni de
bine.
De asemenea, pentru cei ce se afl ă aici, vom cere parte în
funcţie de ceea ce fiecare mason deţine; pentru că, pe bună
dreptate, dacă îi acordăm masoneriei atenţia cuvenită, ea
merită să fie bine îngrijită, deoarece este o frăţie onorabilă, o
ştiinţă misterioasă şi una dintre ştiinţele liberale.
Numele celor şapte ştiinţeliberale sunt următoarele:
I.Gramatica, ce îl învaţă pe om cum să vorbească şi să scrie
corect.
II.Retorica, ceîl învaţă pe om să vorbească bine, cu abilitate.
III.Logica, ce îl învaţă pe om să separe adevărul de minciu-
nă.
IV.Aritmetica, ceîl învaţă pe om să realizeze socoteli cu toate
felurile de numere.
V.Geometria, care îl învaţă pe om modul de măsurare a pă-
mântului şi a tuturor celorlalte lucruri.
VI.Muzica, ce îl face pe om priceput la cântat, şi îl învaţă în
mod metodic arta compoziţiei şi a cântatului la diferite instru-
189
|, cum ar fi orga sau harpa.

stronomia, care îl învaţă p e om cum pot f i cunoscu te
rile Soarelui, ale Lunii sau ale stelelor.
entul continuă cu relatarea modului în care această mare ştiinţă

smisă, începând cu vremea Potopului şi continuând apoi cu
mstruirii Templului lui Solomon de către Hiram Abif. Continuă
vestea reconstruirii Templului din Ierusalim de către Zobobabel
; Irod. Jones pretinde că zidarii şi pietrarii din Ierusalim au
stonbury, în Anglia, în anul 43 d.C.
t de regalitate şi de Biserică, Inigo Jones - a cărui biserică
'el din Covent Garden a fost prima din Anglia în stil clasic— a
pară importantă a societăţii engleze din primii ani de domnie
ames şi până la moarte, în 1652. Nu există prin urmare nicio
Frăţia prospera la Londra în decursul secolului al XVII-lea.
re Războiul Civil
tea lui Jones, în 1652, Oliver Cromwell îl nlăturase

î pe monarh
armatei parlamentare. La o atare situaţie se ajunsese datorită
ilari de evenimente ale căror ramificaţii urmau să influenţeze
ieria timp de aproape două secole.
lames I este în general considerat unul dintre oamenii cei mai
lai intelectuali ajunşi vreodată pe tronul Angliei. El a continuat
(dintele, literatura şi artele, aşa cum făcuse şi regina Elisabeta
)m de ştiinţă talentat, lucru demonstrat de câteva tratate (pu-
nim), ca The True Law of Free Monarchies (Adevărata lege
lor libere), sau primul exemplu de propagand ă împotriva fu -
lounterblast to Tobacco (Argument împotriva fumatului)
i semnificativă lucrare asociată cu numele regelui este o nouă
JBibliei, denumită Biblia regelui James (King James Bible). A
i în anul 1604, iar prima ediţie a apărut după şapte ani.
lucerea la Biblia regelui James este exprimată ostilitatea faţă
Catolică, într-un paragraf se spune:
om fi defăimaţi de reprezentanţii papalităţii în ţară

itrăinătate, reprezentanţi care ne vor înfiera deoarece
i nişte biete instrumente în slujba răspândirii printre
190
CU TOŢII FRAŢI
oameni a adevărului sfânt al lui Dumnezeu, pe care ei doresc

să îl păstreze în necunoaştere şi întuneric ... trebuie să stăm
liniştiţi, având drept sprijin lăuntric adevărul şi nevinovăţia
unei conştiinţe fără pată.
Această respingere agresivă a catolicismului indică o schimbare de

perspectivă, conform căreia „oamenii" sunt percepuţi ca având dreptul
„să cunoască", spre deosebire de punctul de vedere specific catolicilor,
bazat la vremea aceea pe menţinerea controlului asupra credinţei, prin îm-
piedicarea educaţiei în afara celei realizate în interiorul Bisericii.
James a murit la 27 martie 1625, iar fiul s ău a devenit regele
Charles (Carol) I. Acesta a început să fie imediat privit cu suspiciune
datorită faptului că s-a căsătorit cu o prinţesă franţuzoaică, în vârstă de
şaisprezece ani, Henrietta Măria, de religie catolică - ceea ce a dat naştere
temerii că regele va ridica restricţiile împotriva catolicilor ş i va submina
protestantismul. Prosperitatea de care Anglia se bucurase în timpul lungii
şi judicioasei domnii a reginei Elisabeta I şi a regelui James I condusese la
apariţia unei clase de mijloc puternice. Aceasta era formată atât din mica
nobilime proaspăt împroprietărită, cât şi din numeroşi comercianţi, mulţi
dintre aceştia nemulţumiţi de atitudinile şi acţiunile lui Charles, şi mai
ales de tendinţele absolutiste ale acestuia.
Asemenea tat ălui său, Charles credea cu tărie în conceptul numit
„dreptul divin al regelui", cu alte cuvinte în ideea că monarhii erau unşi
ai lui Dumnezeu, şi prin urmare răspunzători doar în faţa Divinităţii. Deşi
Charles I susţinea anglicanismul, învăţăturile Bisericii sale nuerau pe placul
protestanţilor mai radicali, care erau cunoscuţi cu numele de puritani. La
vremea aceea, Camera Comunelor era dominată de comercianţii şi micii
nobili puritani. Astfel, erau de aşteptat conflicte cu intransigentul Charles.
Regele Charles a încercat să ia o serie de măsuri puţin populare, iar
atunci când Parlamentul s-a opus, el 1-a dizolvat pur şi simplu, în maimulte
rânduri a domnit de unul singur, schimbând obiceiurile pri n încercarea
de a ridica taxele fără aprobarea Parlamentului, în anul 1642, conflictele
dintre rege şi Parlament au dus la izbucnirea războiului civil.
Acest conflict s-a sfârşit în 1646 cu înfrângerea lui Charles, însă a
izbucnit iar în 1648. La scurtă vreme, în ianuarie 1649, Charles a fost jude-
cat pentru trădare şi executat. Monarhia a fost abolitănî Anglia, care a fost
declarată republică de liderul forţelor parlamentare, Oliver Cromwell.
191
documente despre francmasonii din Anglia
\ă importantă perioadă datează şi primele documente care s-au

privinţa ritualurile de iniţiere ale francmasonilor din Anglia
42). La data respectivă, Robert Moray a fost adus în rândurile
Icătre alţi scoţieni din Newcastle, în timpul unei rebeliuni din
sprijinul regelui Charles (ale cărui acţiuni nepopulare au dus
ea conflictelor în Scoţia, chiar mai devreme de începutul Răz-
|ril din Anglia),
noment este considerat o primă formă de pătrundere a francma -
teritoriul Angliei, de şi se spune că regele francmason James
la Londra în 1603, iar documentul lui Inigo Jones apăruse în
urmare, e puţin probabil ca Moray să fie cu adevărat primul
iniţiat pe teritoriul Angliei. Cu toate acestea, este vorba de
ie în legătură cu care s-au păstrat documente,
•elatare cuprinzăto are cu privire la modul în care un englez a
ncmason datează din vremea Războiului Civil, în 1646, după
de la Oxford, Ashmole a c ălătorit spre nord, la Warrington,
lit iniţierea în francmasonerie în ziua de 16 octombrie, aşa cum
irnalul său:
6:30. Am fost f ăcut mason (sic) la Warrington, în

;hire, alături de Henry Mainwaring de Karincham.
i făceau parte Richard Penket, James Collier, Richard Sankey,
^r, John următoare,

imediat Ellam, Richard Ellama pornit
Ashmole şi Hughspre
Brewer.
Londra, fortăreaţa
lamentare. Călătoria a fost atât dificilă - în căruţă, pe drumuri
k cât şi periculoasă, deoarec e tuturor foştilor ofiţeri regalişti
ierzis prin lege pătrunderea pe teritoriul situat la zece mile în
i. Cu toate acestea, vizita lui nu a fost clandestină, deoarece
650 menţionează: „El (Ashmole) a trebuit să se stabilească la
iuda Actului Parlamentar care cerea contrariul" 2,
a lui Ashmole de la Oxford la Londra prin Warrington a fost,
i, parte a unui plan. Se pare că singura lui speranţă de a fiadmis
•cupată de forţele parlamentare era să devină francmason.
in data de 14 mai 1650, la Biroul de Documente Publice, Londra, Ac-
Interregnum A.
192
CU TOŢII FRAŢI
Mulţi au sugerat că însuşi Cromwell ar fi fost francmason, dar nu există

nicio confirmare documentară în această privinţă. Totuşi, e aproape sigur
că mulţi dintre ofiţerii săi superiori erau membri ai Frăţiei. De exemplu,
Thomas Fairfax, comandantul „Armatei Noului Model" a lui Cromwell a
fost francmason, iar la reşedinţa familiei sale din Ilkley, în Yorkshire, mai
există şi astăzi un templu masonic ce datează de pe vremea acestuia.
Ashmole, probabil prin intermediul noilor sale legături din cadrul Fră-
ţiei, a primit aprobarea de a pătrunde în Londra şi de a rămâne acolo. La
câţiva ani după război, la 17 iunie 1652, el scrie despreîntâlnirea pe care a
avut-o la „Blackfriers" (sic) cu „Doctorul Wilkins şi domnul Wren". Wren
era astronomul şi arhitectul Cristopher Wren, ce avea să reconstruiască
bisericile Londrei după incendiul din 1666, inclusiv capodopera asociată
cu numele său, Catedrala Sfântul Paul. Wren era destinat să devină Marele
Maestru al francmasonilor din Londra.
Pe vremea aceea, Wren era un ât năr universitar de la Colegiul Wadham
din Oxford, unde era rector dr. John Wilkins, de asemenea francmason.
Wilkins era ş i cumnatul lui Cromwell, iar mai târziu a devenit episcop
de Chester şi membru fondator - alături de Robert Moray, care devenise
mason la Newcastle, în 1641 - al Societăţii Regale (Royal Society).
Aceştia erau câţiva dintre oamenii cei mai importanţi ai vremii lor, iar
francmasoneria pare să fi constituit elementul ce i-a unit. Deşi jurnalul lui
Ashmole reprezintă primul document scris privitor la faptul că un englez
a devenit francmason, se pare că la Londra, dar şi în oraşe ca Warrington,
exista o infrastructură francmasonă cu mult înainte de 1646.
Monarhia a fost reinstaurată în 1660, după moartea lui Oliver Cromwell,
survenită în 1658 şi după o scurtă perioadă de conducere a fiului lui
Cromwell, Richard. Noul rege, Charles al 11-lea, a revenit din exilul .în
Europa promiţând mai multă toleranţă religioasă şi cerându -şi iertare în faţa
tuturor, cu excepţia celor ce semnaseră sentinţa la moarte a tatălui său.
O nouă societate masonică

în luna noiembrie a aceluiaşi an, Robert Moray a convocat un grup
de oameni de ştiinţă şi de gânditori influenţi la o întâlnire la Colegiul
Gresham din Londra. Mulţi dintre ei erau deja masoni, iar alţii urmau să
devină în curând. Regele avea nevoie de consilieri, iar Moray era hotărât
să-i adune pe cei mai buni pe careîi putea găsi- indiferent de loialităţile
lor anterioare. Rezultatul acelei întâlniri a fost formarea Societăţii Regale,
prima instituţie ştiinţifică autentică din lume.
193
1 1 Societăţii Regale, care se autodenumea „Colegiul

Invizibil",
ă se reunească în mod informai la Colegiul Gresham
încă
645. Unii analişti pretind că nu există nicio dovadă pentru a
că cei ce făcuseră parte din Colegiul Invizibil erau masoni,
j de la prima ei întâ lnire, Societatea Regal ă s-a ghidat după
«reluate direct de la francmasonerie. Asemenea oricărei alte
Jice, societatea avea trei ofiţeri oficianţi şi a decis, încă de la
evite cu stricteţe discuţiile de natură politică sau religioasă,
temui de votare utilizat de membri era identic cu cel folosit în
cmasoneriei. Date fiind circumstanţele, pare corect să sugerăm
>arte dintre membrii Societăţii Regale erau deja francmasoni la
acesteia.
ii care au format Societatea Regală erau exact aceiaşi indivizi
dăduse însărcinarea de a reconstrui Londra, după ce marele
( strusese două treimi din oraş în zilele de 2 şi 3 septembrie

1666.
ucnit la o brutărie şi s-a răspândit cu rapiditate datorită
vântului
nii dintre puritani au interpretat situaţia ca pe o pedeapsă de la
, date fiind acţiunile lui Charles al Il-lea şi ale curtenilor săi, în
i oameni erau doar uimiţi de distrugerea unui oraş atât de mare
er. Inima comercială a Angliei fusese distrusă, la fel şi o mare
: bisericile oraşului.
le nemulţumiţi ar fi fost de pierderea proprietăţilor personale din
>rii Societăţii Regale nu se poate să nu fi interpretat situaţia ca
>portunitate. Londra care avea să se ridice din propria-i cenuşă
j un model al aspiraţiilor şi simbolismului francmasonilor.
lestrul Mason al Angliei
Wren ocupa un loc central printre membrii Societ ăţii Regale,
|re de decizie în orice domeniu de creaţie. La fel ca Wren,
membrii francmasoni ai Societ ăţii Regale credeau că Londra
ar putea reprezenta Noul Ierusalim într-un sens foarte real şi
i importantă clădire ce fusese distrusă de flăcări era Catedrala

îl. Aceasta ar fiputut fi ridicată din nouîn forma sa medievală,
care fusese numit să o reconstruiască, a văzut aiciocazie
o de
cu o structură total diferită.
a născut în 1632 nî East Knowle, Wiltshire, fiind fiul unui cle-
iu mergea cu treburi la Londra sau la Windsor, unde Wren 1-a
194
CU TOŢII FRAŢI
cunoscut pe Charles, fiul cel mare al regelui Charles I. Cei doi au devenit
prieteni, ceea ce 1-a avantajat pe Wren după ce Charles a devenit rege.
în timp, Wren a devenit un om de ştiinţă cu preocupări diverse, fiind
interesat de astronomie, dar având cunoştinţe solide de anatomie şi -arhitec
tură. Epoca respectivă nu insista specializarea
pe într-
un domeniu ştiinţific,
aşa că nu este surprinzător faptul că Wren era interesat de domenii diverse.
Cu toate acestea, mintea lui, strălucită încă din perioada tinereţii sale,
nu a rămas neremarcată. Un contemporan din cadrul Societăţii Regale
spunea despre el: „Varietatea abilităţilor sale este deopotrivă
3 uimitoare şi
frustrantă pentru noi, după cum poate că e şi pentru el însuşi".
în 1657, cu trei ani înainte de restaurarea monarhiei, Wren a devenit
profesor de astronomie la colegiul Gresham, aceeaşi instituţie în cadrul
căreia avea să se nască Societatea Regală câţiva ani mai târziu, un loc
influenţat fără doar şi poate de Familiile Stelei. A fost totodată şi membru
al Colegiului Invizibil care se reunea înaceeaşi clădire în mod neoficial şi
neregulat. Deşi era de obicei ocupat de studii din domeniul astronomiei şi
matematicii, Wren îşi dovedise încădin 1663 talentul de arhitect, atunci
când proiectase capela Colegiului Pembroke dinCambridge.
Aproape imediat dup ă incendiu, Wren a fostînsărcinat cu reconstruirea
Londrei. Munca sa a fost fenomenală. A proiectat nu mai puţin de cincizeci
şi una de biserici, pe lângă alte multe clădiri orăşeneşti, publice sau private.
Din fericire pentru Londra şi în ciuda oboselii cauzate de muncă, Wren a
avut o viaţă lungă. Rezultatul eforturilor sale-a
s materializat în faptul că
o mare parte din zona numită „the City ofLondon", care se păstrează şi
astăzi, este o dovadă a perseverenţei şi talentului luiWren.
Nu se ştie exact când a devenit Wren francmason. Conform anumitor
surse, acest lucru s-a întâmplat pe la 1691, însă un alt fondator mason
al Societăţii Regale, John Aubrey, a pretins că Wren ar fifost în fruntea
francmasoneriei încă din 1660, ceea ce e mult mai probabil. fapt,De dacă
analizăm două dintre creaţiile sale, legătura lui Wren cu francmasoneria
pare să fie evidentă înainte de 1691. Cele două capodopere sunt Catedrala
Sf. Paul, cea mai mare operă a sa, şi monumentul închinat comemorării
marelui incendiu, amplasat pe locul de unde ar fi izbucnit flăcările.
3 J. Summerson, Şir Cristopher Wren,P.R.S., Note şi documente ale

Societăţii
Regale din Londra.
195
iplu al Londrei
editorului Adrian Gilbert4, când Wren a început să realizeze

întru noua Catedrală Sf. Paul, el a hotărât să orienteze clădirea
ide la nord faţă de est, o diferenţă substanţială în comparaţie
srcinal. (Aşa cum am mai afirmat, cele mai multe biserici din
mie erau aliniate înspre partea orizontului estic de unde răsărea
iua în care se sărbătorea sfântul căruia îi fuseseră dedicate. In
rei, în ziua Sfântului Paul (Pavel), la 29 ianuarie, acel loc ar fi
e grade sud faţă de est, şi nu cu opt grade spre nord),
orientare a catedralei făcea ca partea vestică a bisericii să
tlirectă cu Biserica Temple, aflată într -un cartier ce nu fusese
acari. Biserica Temple, care mai dăinuieşte şi astăzi, se ridică
fie s-a aflat sediul ordinului cavalerilor templieri din Londra.
line că Wren s-a gândit la Ierusalim atunci când a luat decizia
Şiserica Temple din Londra, asemenea multor altor biserici ale
; este o copie a Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, iar
:eia cu Sf. Paul este identică cu cea dintre Biserica Sfântului
cea a Domului Stâncii din Ierusalim.
rea acelui fapt însemna că dealul Ludgate, pe care se înalţă
c
ântul Paul - locul probabil al primului templu precreştin din
preluat poziţia Templului lui Solomon din Ierusalim. E puţin
Wren să nu fi cunoscut topografia Oraşului Sfânt, pe care
reprezinte, în mod simbolic, în Londra reconstruită.
ment al Frăţiei
tântul Paul este un edificiu impresionant, dar din punctul de
"ancmasonilor, monumentul închinat marelui incendiu din
năşeşte. Deşi e vorba de o creaţie la scară mai redusă, bogatul
1
este reprezentativ pentru francmasonii din Londra perioadei
pentru credinţele şi aspiraţiile lor reale,
nrul este amplasat pe strada Fish. Este vorba de o coloană
;e include un rând de scări pe care vizitatorii pot ajunge pe
oară a monumentului. Având o înălţime de 202 picioare (61
obabil că a depăşit cu mult toate clădirile ce îl înconjurau la
The New Jerusalem (Noul Ierusalim),Corgi, Londra, 2002.
196
CU TOŢII FRAŢI
momentul în care a fost definitivat, în anul 1677.mod în oficial, monumentul

era o structură ridicată cu scopul de a comemora Marele Incendiu, însă
Wren a ascuns în această construcţie o serie întreagă de mesaje codificate
ce ar fi putut să fie înţelese doar de aleşii din cadrul Frăţiei.
Ideea de monument implica faptul că înălţimea acestuia trebuia să
fie similară distanţei dintre bază şi brutăria din Pudding Lane, undeau
izbucnit flăcările. Dar de ce să fi stabilit Wren o distanţă
de 202 picioare,
când ar fi trebuit săaleagă doar 200? Conform opiniei lui Gilbert, secretul
constă în umbra pe care monumentul o proiectează. Poziţia Londrei pe
glob face ca la vremea solstiţiului de vară (21 iunie), soarele să parcurgă
o linie ce uneşte de două ori orizontul de la vest şi de la est cu zenitul
(înălţimea maximă), odată aproximativ la ora 9:22 la est, şi a doua oară în
jur de ora 16:43 la vest. în ambele cazuri, un observator va remarca faptul
că umbra formată de monument are 350 de picioare. Aceasta creează un
raport de l: V3între înălţimea monumentului şi lungimea umbrei acestuia.
Date fiind exactele sale cunoştinţe de astronomie şi matematică, Wren nu
ar fi putut să nu aprecieze acest lucru, care este probabil şi motivul pentru
care monumentul a trebuit să aibă 202 de picioare înălţime, nu doar 200.
Acest raport este identic cu cel din vesica piscis
(băşica peştelui), o figură geometrică străveche pe
care arhitecţii o utilizau mereu pentru a determina
aşezarea unei clădiri, dar mai ales a bisericilor.
Vesica piscis, cunoscut ă şi cu numele de
mandorla („migdală") este o imagine formată prin
intersectarea a două sfere, fiind o figură cu o mare
încărcătură
credea căar simbolică, în vremurile
fi reprezentat străvechi,
unirea dintre Zeu şiseZeiţă
(probabil deoarece sugerează şi intrarea vaginului).
Prin urmare ar putea fi interpretată şi ca unsimbol al
Figura 15 „stelei" Shekinah. Desigur că e vorba de un simbol
Vesica Pisciscu multe conotaţii mistice, fiind asociat şi semnu
lui
zodiacal şi constelaţiei Fecioarei.
Privită separat, relaţia dintre umbra şi înălţimea monumentului nu ar
fi altceva decât o coincidenţă ciudată - doar că avem mai multe dovezi în
privinţa modului de a gândi al oamenilor care au creat structura. La baza
monumentului se află o serie de frize înrelief. Una dintre acestea a fost
creată de Caius Gabriel Cibber, însă a fost ordonată de Wren. Aceasta
reprezintă oraşul Londra ca pe o zeiţă, însă o zeiţă care este în mod evident
197
ibătrânită, Sabia Dreptăţii (unul dintre simbolurile Londrei)

să-i scape din mână. Adrian Gilbert asociază această imagine
ain Plângerile lui Ieremia din Biblie: „O, cum a rămas pustie
i cu mult popor! Cum a ajuns ca o văduvă..."
Idescris în „Plângerile lui Ieremia" nu e altul decât Ierusalimul.
sezată în dreapta „zeiţei" Londrei putem vedea alte două zeiţe,
j ele revărsând „cornul abundenţei" peste oraş. Acest corn este
«specific francmasonilor.
|ceste simboluri
econstruirii trimitEle
oraşului. la nu
ideea
ar fide rena
avut oştere, foarte potrivită
semnificaţie deosebită în
neiniţiaţi, care au privit monumentul prin raportare la destinaţia
acestuia. Insă pentru francmasoni, Londra părea să parcurgă
jiul celui de-al „treilea grad", al morţii şi reînvierii.
: că Wren a intenţionat ca statuia zeiţei să fie aşezată în partea
| a monumentului, însă acest lucru ar fi fost prea costisitor. La
npă (şi estimarea lui Wren e oarecum surprinzătoare) ar fi fo st
j doua imagine sugerată, cea a păsării Phoenix. în cele din urmă
i preferat, la sugestia lui Wren, o urnă mare, din care se ivea o
ră. Nu e surprinzător că Wren a oferit în cele din urmă această
|oarece ea este o parte din codul necesar dezlegării raportului
tiument şi umbra propagată de acesta, la solstiţiul de vară.
|a reflectă şi alegoria solară din centrul gândirii francmasonice.
Ii fascinaţie pentru mişcarea Soarelui a fost dovedită de ese-
pşert, cu 1600 de ani înainte de arderea şi renaşterea Londrei.
Tstraseră calendarul solar la vremea în care iudeii îl adoptaseră
adus din Babilon. Această hotărâre de a păstra moştenirea
iţilor special aleşi de regele Solomon a fostunul din motivele
lentru care esenienii au devenito grupare distinctă.
iminilor
Civil şi austeritatea dictaturii militare a puritanilor,

. monarhiei a deschis drumul către un secol al luminilor, carac -
|o extraordinară creativitate. Oarecum târziu, revenirea la stilul
rhitectură, care în Italia începuse de pe vremea Renaşterii, a
J Angliaîn perioada la care ne referim. A predominat, cel puţin
urtă vreme, un sentiment de mare încredere în privinţa viitorului.
Şosebiri între religii păreau să fi dispărut, şi în perioada de domnie
198
CU TOŢII FRAŢI
a regelui Charles al II-lea s-a instalat un„armistiţiu" între catolici şi

protestanţi. Comerţul şi afacerile au revenit la normal şi apoi au prosperat.
Dovezile sugerează că tot mai mulţi oameni din clasa de mijloc şi
dintre liber-cugetătorii mai radicali, al căror număr crescuse începând
cu Renaşterea şi Reforma din secoleleanterioare, deveneau membri ai
francmasoneriei. Este posibil ca la vremea respectivă ritualul francmasonic
să fi fost de asemenea îmbogăţit prin influenţe neaşteptate, ce nu fuseseră
prevăzute de cei care îl creaseră. A apărut şi un interes sporit faţă de studiul
istoriei, tiparul a progresat, limba engleză a început să fie tot mai utilizată
în locul limbii latine în scrierile savante, iar cărţile au devenit accesibile
unei clase de mijloc tot mai instruite şi informate, care a devenit fascinată
de misterele trecutului.
Dramaturgiişi poeţii slăveau o perioadă cvasi-mitică, senină, pe care
o asociau cu Grecia antică, perioadă ce era caracterizată de idealizarea
mediului rural, unde oamenii trăiau în armonie cu natura şi legile firii.
Fascinaţia pentru o Arcadie pierdută a dus la creşterea interesului pentru
religiile misteriilor din epoca clasică, mai ales cele ale zeiţelor Demetra şi
Isis. Călătorii îndrăzneţi reveneau acasă cu imagini aleendorii
spl fostului
Babilon sau Egipt, în timpce trecutul misterios al Britanici - perioada
druizilor aproape mitici şi a construirii marilor monumente megalitice,
cum ar fi Stonehenge - a hrănit de asemenea imaginaţia în ultima parte
a secolului XVII şi începutul secolului XVIII. Aspecte ale acestuitrecut
puţin cunoscut şi totuşi surprinzător şi-au găsit loc şi în mişcarea franc-
masonă, aflată în curs de dezvoltare.
în centrul francmasoneriei au rămas totuşi misterele srcinare, aşezate
acolo de FamiliileStelei cu scopul de a păstra secretele ce nu erau pentru
marea majoritate a oamenilor. Mai presus de orice, francmasonii continuau
să îmbrăţişeze imperativele ebioniţilor ioaniţi, de vreme ceReforma eli-
berase lumea de restricţiile creştinismului oficial. Francmasoneria oferea
„o cale aparte", ce putea fi apreciată de cei cu vederi largi. Li se potrivea
oamenilor de ştiinţă, a căror importanţă a fost marcată de crearea Societăţii
Regale la Londra. Doar-cei care studiaseră din greu şiîndelung, asimilând
cele mai mistice aspecte legate de francmasonerie, ar fi putut înţelege
piatra preţioasă ce stătea la baza ei. Francmasoneria a mai reprezentat şi
o punte de legătură importantă întreogmele
d creştinismului oficial şi des
-
tinaţia mai puţin sigură din punct de vedere spiritual a ştiinţei.
Prin însăşi natura ei, francmasoneria a adoptat libertatea de conştiinţă,
care urma să devină un cuvânt de ordine în întreaga lume în secolele ce
199
răţişând ideea că orice persoană putea să atingă propriulgnosis

ea lui Dumnezeu, ori înţelegerea Universului, fără a face apel
pa sau predicator.
lutul secolului al XVIII-lea, lumea privea spre tot mai pros-
lie, stimulat ă de zorii revoluţiei în agricultură şi de primele
industrializării, începând să vorbească despre această ţară ca
l Ierusalim". Parcurgând suişurile şi coborâşurile unui trecut
familiile Stelei - ai căror membri reuşiseră să pătrundă cu
întrul
;i poatăsocietăţii londonezeprin
urma obiectivele - trebuie să fi fost
intermediul suficient de
francmasoneriei,
ta mască pentru continuarea credinţelor şi activităţilor lor.
cele din urmă într -o poziţie de unde nu mai aveau nevoie
iunei biserici. Acest lucru era important deoarece le dădea
s a sta departe de confli ctele dintre facţiuni, caracteristice
-lor Stuarţi.
ia tumultuoasă
Jles (Carol) al II-lea avusese o politică judicioasă în aspectele

;ligie. însă James (lacob), fratele şi moştenitorul său, era
ă moartea lui Charles, în 1685, a început să creeze imediat
itre măsurile devenite imediat nepopulare, luate de James
t şi încercarea de a elimina legile împotriva catolicilor şi
Controlului strict asupra Bisericii Anglicane. Alături de alte
'sta a creat nemulţumire pe plan naţional, iar în 1688 James
" fugă peste graniţă. Parlamentul a acordat tronul fiicei şi
|, Mary şi William de Orania, conducătorii Olandei, ambii
filliam era nepotul lui James al II-lea şi vărul lui Mary.
lui James al II-lea a devenit cunoscut ă cu numele de
tevoluţie", deşi a fost vorba de fapt de o lovitură de stat orga-
lament, în timpul căreia s-a vărsat puţin sânge (deşi stabilirea
Iui James în Irlanda a dat naştere unei campanii militare în
fost în cele din urmă învins, în anul 1690).
pi William în Britania, alături de o armată formată din 15.000
^st facilitată de un grup cunoscut cu numele de „Cei Şapte
.ceştia erau în marea majoritate aristocraţi, iar cel puţin
rancmasoni. Cei Şapte Nemuritori erau sprijiniţi de o mare
ei, şi e interesant de reţinut faptul că membri importanţi ai
200
l
CU TOŢII FRAŢI
Societăţii Regale, în special Isaac Newton, şi-au riscat nu doar cariera, ci

şi viaţa pentru a lupta împotriva lui James al II-lea.
Regele William al III-lea (1688-1702) şi regina Mary a II-a (1688-
1695) erau veri (ambii fiind nepoţi ai lui CharlesI) şi au condus împreună
ca suverani. Copiii lor nu au supravieţuit, aşa că la moartea lui William,
survenită în 1702 (Mary decedase în 1695), tronul i-a revenit surorii lui
Mary, Anne. Aceasta a domnit timp de doisprezece ani, dar niciunul dintre
copiii ei -a purtat nu mai puţin de optsprezece sarcini- nu i-a supravieţuit.
Actul de Succesiune la Tron din 1701 le-a împiedicat catolicilor accesul
la tron, astfel că la moartea reginei Anne, coroana i-a revenit în 1714 celui
mai apropiat moştenitor pe linie masculină, George de Hanovra, care era
un strănepot al regelui James I. Odată cu urcarea pe tron a regelui George
I, perioada de domnie a dinastiei Stuart a luat sfârşit, şi anceput
î perioada
de conducere a dinastiei de Hanovra.
însă Stuarţii din exil nu au renunţat la pretenţiile lor, având chiar şi
susţinători, cunoscuţi cu numele de iacobiţi (de la Jacobus, numele latin
al lui James), în 1715 s-a produs în Scoţia o mişcare în sprijinul lui James
Stuart („Vechiul Pretendent"), fiul lui James al II-lea, însă aceasta a suferit
o dublă înfrângere din partea casei de Hanovra, în bătăliile de la Preston,
în Lancashire, şi Sheriffmuir, în apropiere de Stirling. James Stuart a luat
din nou calea exilului, plecând în Franţa. Conducătorii iacobiţilor, lorzii
Derwentwater şi Kenmure, au fost decapitaţi în mod public la Londra.
Alţi şapte nobili implicaţi în rebeliune au fost executaţi, altora li s -au
confiscat domeniile, iar sute de soldaţi şi susţinători au fost deportaţi în
Caraibe şi în coloniile din America.
Bănuieli în privinţa francmasonilor
Dintr-o dată, francmasonii au început să se simtă în pericol. In ciuda

încercărilor de a nu se implica în conflicte religioase, în Londra aunceput
î
să circule zvonuri că francmasonii ar simpatiza cu iacobiţii, datorită le -
găturilor lor anterioare cu regii din dinastia Stuart. Oamenii ştiau ca
francmasoneria îşi avea srcinea în Scoţia şi că era foarte populară în
Franţa (vezi Capitolul 12); totuşi, niciun om din afara organizaţiei nu ştia
ce se petrecea în cadrul întâlnirilor masonice, sau care era scopul societăţii.
Secretele au dat naştere la suspiciuni care au dus curând la agitaţii.
Mulţi francmasoni se temeau de posibile cercetări în privinţa activi-
tăţilor pe care le desfăşurau. Dacă membrii nu îi preţ uiau foarte tare pe
201
)jile de ţineau numeroase materiale legate de o varietate de

şi alte aspecte ezoterice, care ar fi putut fi asociate cu uşurinţă
lism sub acoperire - sau chiar vrăjitoriei - de către orice per -
T fi avut interesul de a le găsi o vină.
nare, majoritatea francmasonilorşi-au părăsit lojile şi au căutat
pa atenţia asupra lor; mulţi dintre ei şi-au renegat apartenenţa
la lojă în mod public, astfel că acestea au început să se închidă
alta. Chiar şi marele maestru Cristopher Wren a pretins, cel
blic,motivele
vea că nu maisale
avea nimica se
pentru de-a
ţineface
la dcuistanţă.
Frăţia,Pe lângă faptul
s mare maestru al francmasonilor, era şi membru fondator al
zofice a Druizilor", încă din 1674, şi condusese „Loja Mecca
" în 1675. Acestea nu erau activităţi ce puteau fi trecute uşor
, în cazul în care noul regim ar fi iniţiat o cercetare oficială în
Frăţia şi conducătorii acesteia.
>jă şi Străvechiul Ordin al Druizilor
ii francmasonilor din Londra auînţeles că pentru supravieţuirea

lecesară adaptare radicală a acesteia la noile realităţi politice.
:le joi, 24 iunie 1717 - sărbătoarea Sfântului loan Botezătorul,
ioose and Gridiron a avut loc întâlnirea celor şase loji care mai
seră.
noment, două dintre loji au decis că era prea periculos să par -
atâlnire atât de puţin secretă, şi s-au retras. Cele trei loji care
hanul Goose and Gridrion la data stabilită, veneau din Apple
i din Covent Garden, The Crown Ale House din apropiere de
t şi Rummer & Grapes Tavern din Channel Row, Westminster.
tra era chiar Loja Goose and Gridiron.
itre loji aveau câte cincisprezece membri, doar Rummer
lomina prin impresionantul număr de şaptezeci. Cu ocazia
:le patru loji londoneze s-au reunit într-una singură, denumită
ă" din Londra şi Westminster. Anthony Sayer a fost pri mul
~i al noii loji. Alţi doi membri importanţi ai noului ordin erau
all şi Joseph Elliot.
airea noii Mari Loji, Sayer şi ofiţerii săi superiori au ridicat
iminării din cadrul masoneriei a unor idei care nu mai co-
ordinului renăscut. Următoarea lor întâlnire a avut loc după
202
CU TOŢII FRAŢI
doar trei luni, la hanul Apple Tree din Covent Garden,în ziua echinocţiului
de toamnă. Acolo au inaugurat, alături de mulţi alţii, „Anticul Ordin al
Druizilor"(Druidh Uileach Braithrearchas), care ulterior a fost cunoscut
cu denumirea de „Cercul Britanical Legăturii Universale". Cel care a
condus acea întâlnire a fost teologul irlandez John Toland, care înziua
respectivă a fost ales şi caprim mare maestru al ordinului.
Asemenea francmasonilor, druizii erau organiza ţi în trei grade, la care
se ajungea prin parcurgerea unor ritualuri de iniţiere, în ambele cazuri,
elementul aflat la baza acestor grade era astronomia observaţională, şi în
special mişcarea soarelui în decursul anului. Astfels-a stabilit ca în 1717
francmasoneria să renască în cea mai lungă zi a anului, în timp ce Ordinul
Druizilor s-a născut cu ocazia echinocţiului de toamnă — arunci când ziua
şi noaptea au un număr egal de ore- respectiv ziua Sfântului Matei.
John Toland aămas
r mare maestru al druizilor până în 1722, când a fost
înlocuit de William Stukely, care s-a menţinut în poziţia respectivă timp
de patruzeci şi trei de ani. Stukely a rămas în memoria oamenilor ca un
om ce şi-a dedicat viaţa cercetării structurilor megalitice de la Stonehenge
şi Avebury, şi stabilirii poziţionării acestora în raport cu Soarele şi Luna.
Stukely poate fi iertat pentru faptul că a asociat monumentul de la
Stonehenge unui străvechi templu masonic. Activităţile lojii au loc în - in
teriorul unei clădiri ce reproduce structura Templului din Ierusalim, unde
maestrul reprezintă soarele ce se înalţă la est, supraveghetorul inferior din
sud marchează amiaza, iar supraveghetorul superior indică locul apusului
de soare. Cele două coloane, Boaz şi lachin, care erau amplasate la
intrarea în Templul din Ierusalim, sunt prezente pentru a indica punctele
extreme prin care soarele trece cu ocazia solstiţiilor de iarnă şi de vară.
Boaz marchează răsăritul de soare în ziua solstiţiului de vară, în timp ce
lachin indică locul unde soarele răsare cu ocazia solstiţiului de iarnă, între
cele două coloane a fost aşezată pe perete o stea strălucitoare, ce se ridică
de la est chiar înainte de ivirea zorilor. Ea este luminată pentru scurtă
vreme la momentul crucial, dincadrul ritualului gradului al treilea, când
candidatul este readus din moarte la viaţă pentru a deveni maestru mason.
Această lumină a fost re-creată în mod simbolic de către „tunelul luminii"
de deasupra ferestrei estice a capelei Rosslyn(vezi Capitolul 8).
Cluburile Hell Fire (Focul Iadului)
în 1722, în anul în care Stukely a devenit mare maestru al druizilor, Filip,
duce de Wharton, a devenit mare maestru al francmasoneriei (care la acea
203
numea deja Marea Lojă a Angliei, şi avea sub protecţie mai

locale mai mici), însă ducele avea interese diferite, chiar mai
:oarece era şi fondator al clubului londonez Hell Fire. Aceasta
tuţie faimoasă pentru faptul că promova excesele de orice fel,
privinţa actelor sexuale, de obicei realizate în mod public, în
tembrilor îmbătaţi de gin ai clubului.
i le di verselor cluburi Hell Fire
ărute
ap la vremea aceea erau opuse
ovate de francmasoni. Francmasoneria sus ţinea moderaţia, pe
j:rile Hell Fire promovau excesele; francmasoneria îşi obliga
l respecte legile moraleşi să fie cetăţeni oneşti; cluburile Hell
ijau beţia, desfrâul şi ignorarea convenţiilor sociale.
ătura dintre francmasonerie şi cluburile Hell Fire nua fost în-
e. Clubul Hell Fire din Dublin fusese fondat de un alt mason,
jrsons, conte de Rosse, şi primul mare maestru al Irlandei. Se
şi reprezentau antiteza aparentă a francmasoneriei cluburile
icludeau o mare parte din membrii şi liderii acesteia.
ziua de astăzi, Marea Lojă Unită a Angliei, care se consideră
ala Lojă a lumii, afirmă că nu se poate şti nimic în privinţa
ieriei mai devreme de anul 1717. O astfel deamnezie de grup
e avantaje din punct de vedere politic. Din păcate, unii dintre
•c au legătură astăzi cu această Lojă auînceput să creadă aceste
:adevărate.
şi „Modernii"
.- Până
au făcut încercări
în 1751, de aLojă
Marea se păstra ritualurile
a Angliei srcinale
degenerase în ale
modfranc
-
v. Loj ile rnai mici se despărţeau de ea-unîntr
ritm fără precedent,
?rau forţate şi prost conduse, iar mari maeştri deveneau adesea
cri, aleşi pentru rangul lor din cadrul societăţii şi nu pentru
e lor în privinţa francmasoneriei, ori pentru rectitudinea lor
plus, Marea Lojă a început să excludă anumite loji cu care nu
d.
motivaţia pentru o astfel de evoluţie era dorinţa de a obţine
i partea guvernului condus de cei dincasa de Hanovra, prin
'raţiei de acuzaţiile de simpatie faţă de iacobiţi. Aceştia din
voltaseră din nou în 1745-1746, pentru a-1 sprijini pe Charles
jart („Tânărul Pretendent"), nepotul lui James al II-lea. însă
204
CU TOŢII FRAŢI
un număr important de masoni deplângeau aceste modificări şi aveau

sentimentul că erau subminate idealurile Frăţiei. Drept rezultat, în1751
s-au despărţit şi au format Marea Lojă a „Anticilor", pentru a se deosebi
de „Moderni".
în esenţă, „Anticii" considerau că Marea Lojă transforma treptat - ri
tualurile, învăţăturile şi simbolurile masonice. Pentru ei, ceea ce se
pierdea era de importanţă majoră. Ei se plângeau, printre altele, de faptul
că Marea Lojă nu mai sărbătorea, aşa cum-ars fi cuvenit, ziua Sfântului
loan şi nu mai recunoştea gradul Arcului Regal- deci nu mai reprezenta
francmasoneria în forma srcinară a acesteia.
E important de remarcat faptulăc„Anticii" primeau mult sprijin din
Irlanda şi din Scoţia, aşa cămembrii grupării lor ar fi putut săfie mai
aproape de srcinile francmasoneriei decât colegii lor „Moderni". Ei erau
conduşi de un irlandez vorbitor de ebraică, pe numeLawrence Dermott.
Ruptura a durat 60 de ani, până când „Modernii" -au i ameninţat pe
„Antici" cu urmărirea în justiţieîn baza Actului Societăţilor Nelegitime
din 1799, pentru care „Modernii" votaseră, însă reunificarea forţată a
reuşit cel puţin să se asigure ca cele mai importante elemente ale credinţei
străvechi, aflate la baza francmasoneriei, să fie readuse încadrul Frăţiei.
Francmasoneria s-abucurat de cea mai mare popularitate în Anglia exact
în vremea în care se puneau bazele imperiului colonial britanic. Evoluţia
imperiului se datora în măsură destul de mare primilor francmasoni,care
îl serviseră pe regele Charles al 11-lea, organizaţi în Societatea Regală.
Unul dintre scopurile principale ale întâlnirilor din cadrul Societăţii Re
-
gale, la începuturile acesteia, a fost găsirea unor modalităţi de a întări
forţele navale regale. Nu poate fi pus laîndoială, faptul că forţele navale
regale s-au dovedit a fi elementul- cheie pentru expansiunea imperială a
Marii Britanii şi mijlocul prin care imperiul-aşiînvins rivalii europeni, în
special Franţa, în secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea.
Ierusalimul lui Blake
Deoarece ne apropiem de finalul secolului al XVIII-lea, ar fi bineăs

revenim pentru un moment laOrdinul Druizilor, noua organizaţie de
orientare francmasonă, în 1796, Druizii -auşiales un nou mare maestru: pe
William Blake, una dintre personalităţile creatoare cele mai remarcabile
din istoria Angliei. Apartenenţa lui Blake la Ordinul Druizilor este bine
cunoscută, dar nu poate fi pus la îndoială nici faptul că era şi francmason,
205
: atât de multe dintre desenele sale sunt tributare simbolisticii

iilor. El este la fel de remarcabil şi ca poet, fiind probabil cel
moscut datorită poemului Ierusalim:
ii din vremile străvechi

leat pe-a Angliei înălţimi?
irul Miel al Domnului
iscut pe-a Angliei păşuni?
ireaachipului divin dealuri?
noastre negre
;-aceste-ntunecate mori
ălţat vreodat' Ierusalimul?
i arcul cel strălucitor!

i-mi săgeţile dorinţei!
i suliţa! Iar voi, nori, risipiţi-vă!
i carul cel de foc!
landului nu va-nceta,
bia-n mână nu-ini va adormi,
al Angliei verde pământ
i vatra Noului Ierusalim.
l dovedeşte că, şi la mai multe decenii după ce francmasoneria

nată la Londra, mai exista dorinţa clară de a urma planul
Itelei, care a fost formulat cel pu ţin din secolul al Xl -lea - e
iela şi plan pe care contele William Sinclair a încercat să îl
oţia secolului al XV-lea.
i în care francmasoneria se dezvolta şi se extindea în Marea
ilţi dintre britanici călătoreau în ţinuturi îndepărtate şi formau
mai multe dintre acestea devenind ulterior state na ţionale de
re. Aceşti colonişti au răspândit francmasoneria, proces care
foltarea lumii pe care o cunoaştem astăzi.
206
CAPITOLUL 11
Lumea Nouă
şi Noul Ierusalim
E imposibil de stabilit momentulîn care francmasoneria a pătruns pe -te

ritoriul nord-american, deoarece nu există documente care să ateste acest
fapt mai devreme de anul 1717. Fără îndoială că Frăţia a fost prezentă
acolo mai demult, poate chiarnainte
î ca aşa-numiţii „părinţi pelerini" să fi
fondat colonia Plymouth din Massachusetts, în 1620. E posibil să fi existat
francmasoni şi printre fondatorii primei colonii engleze de la Jamestown,
Virginia, în 1607. Primii francmasoni care au ajuns în Lume a Nouă trebuie
să fi fost probabil colonişti din Scoţia, însă nu există niciun document în
legătură cu ei. în mod surprinzător, prima menţionare cunoascută cu- pri
-vire
multla după
francmasonii
formareadin America
Marilor Lojiseîn găseşte într
Anglia şi -un document
Irlanda din unui
şi—aparţine 1730
bostonian în vârstă de 24 de ani, pe nume Benjamin Franklin. Acesta
atestă faptul că în colonii existau deja mai multe loji masonice înainte de
momentul amintit.
Primele loji din America au fost formate din oameni care s-au reunit
pentru a îndeplini ciudatele ritualuri pe care le învăţaseră de la cei de
dinainte de ei. La vremea aceea nu exista un anumit model după care
lojile să fi apărut, în 1730 a sosit din Londra vestea că francmasonii din
America nu erau consideraţi „acreditaţi". Se spunea despre ei că nu puteau
207
i a ti adevăraţi francmasoni dacă nu aveau o acreditare de la un

Istrativ superior, cum era de exemplu Marea Lojă din Londra.
" şa-numită lojă „acreditată" din America de Nord a fost Loja
f. loan) din Boston, acreditată la Londra în 1733, urmată de
le, care au primit autorizaţii din partea Marii Loji a Irlandei.
tre aceste loji din coloniile americane au fost sprijinite de
irmatei britanice, ceea ce a dus la o mare răspândire de loji
e printre soldaţi şi oamenii de afaceri locali. Din acel moment
st autorizaţii pentru marile loji provinciale din colonii,iar Fră-
ut să se extindă cu rapiditate, mai ales în marile oraşe de pe
[aticului.
n colonii
e au stimulat tensiunea dintre coloniile americane şi metropola
nt bine cunoscute. Din punctul de vedere al britanicilor, lu-
i simple: coloniile din America costau bani pentru a fi ap ărate
u exista vreun motiv pentru care coloniştii să nu contribuie la
jieli. Prin urmare, în colonii au fost impuse o serie de taxe, pe
jjcn le-au perceput ca nejustificate.
tn aveau sentimentul că Londra nu dorea ca ei să aibă vreun
nra propriilor probleme administrative. Până la urmă, ei
are făcuseră ordine în sălbăticie, care se luptaseră cu indienii
i şi aşezaseră bazele unor localităţi rurale, care ulterior au
(e şi mai apoi mari oraşe. Cu toate acestea, nu aveau dreptul
monopolul instaurat de britanici, fiind forţaţi să cumpere
produs de
situaţie la importatorii
a culminat britanici, eveniment
cu aşa-numitul la preţuri exagerat
„Boston de
Tea
a de ceai din Boston), din 16 decembrie 1773, când coloniştii
apele golfului Boston încărcătu ra de ceai de pe trei corăbii
L semn de protest faţă de taxele impuse de britanici în privinţa
P e ceai. Taxele respective fuseser ă impuse de

parlame ntul
a fi aprobate prin legislaţia coloniilor. Sloganul „Nicio taxă
aprobare" putea fi auzit pretutindeni. Până în 1775 disputa
Britanic şi colonii s-a transformat într-un conflict armat, iar
idependenţă din America a început.
licio îndoială în privinţa faptului că protagoniştii „Partidei de
Iton" erau francmasoni din loja St. Andrews, care se întâlneau
na numit ă The Green Dragon (Dragonul verde). Acesta a
l
208
LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM
fost adevăratul început al rezistenţei împotriva dominaţiei britanicilor

în America, sub conducerea francmasonilor, în ciuda protestelor unor
istorici, se poate demonstra pe larg că aproape fiecare etapă crucială a
conflictului între coloniile rebele şi Marea Britanie a fost în mare parte
pusă la cale şi dirijată de francmasoni.
Această afirmaţie poate fi sprijinită prin mai multe argumente. De-exem
plu, în vreme ce regimentele britanice care luptau împotriva coloniştilor
erau bine organizate şi echipate, coloniştii nu au avut o astfel de coeziune la
început. Ei reprezentau un grup disparat, unit doar prin ideea de opoziţie
faţă de formele de conducere ale britanicilor, chiar în lipsa unor moduri de
organizare de bază. în acest fel era puţinprobabil să reuşească să înfrunte
armata extrem de disciplinată şi de bine antrenatăocupanţilor.
a
Diferitele aşezări de pe coasta Americii de Nord erau lipsite de orice
coeziune esenţială, aşa că, în situaţia în care, de exemplu, o comunitate
mare precum cea din Boston ar fi avut resentimente în privinţa trata -
mentului incorect din partea britanicilor, nu exista o structură viabilă prin
intermediul căreia Bostonul să poată coopera cuaşezările şi oraşele din
vecinătate, pentru a asigura o rezistenţă organizată.
De fapt, singura formă de organizare în cadrul coloniilor din întreaga
regiune - mai ales în privinţa bărbaţilor din colonii - putea veni de la
tot mai extinsa şi mai populara francmasonerie, n cadrul
î lojilor, care se
întâlneau în mod invariabil în taverne unde membrii acestora consumau
băuturi tari, vorbitorii mai radicali îndrăzneau să dea glas nemulţumirilor
unor regiuni precum oraşul Boston. „Partida de ceai din Boston", con -
dusă de grupuri reunite de francmasoni din cadrul lojii St. Andrews, a
demonstrat rezultatul.
Strigătul libertăţii
Este foarte probabil ca Familiile Stelei, deja prezente în colonii (cum e
cazul familiei Washington), să fi influenţat francmasoneria „georgiană"
sau „hanoveriană", predominantă în Statele Unite, pentru a o transforma
în ceva cu totul diferit. După secole de încercări de a se ţine departe- de per
secuţii religioase şi politice, Familiile Stelei trebuie să fi văzut în America
o ocazie extraordinară pentru instaurarea Noului Ierusalim, lucru pe care
nu îl reuşiseră în Europa. Strigătul lor de pornire, „Libertate", este extrem
de relevant.
Libertateaînseamnă practic „puterea de a acţiona, a crede sau a-ex
prima liber dorinţa fiecăruia" şi „eliberarea de represiune sau sclavie".
209
ui „libertate" provine din latinescul libertas. Termenul a fost

. de „Libertas", o veche zeiţă a romanilor, care era venerată
He sclavii care îşi câştigaserălibertatea. Atributele asociate cu
iu preluate parţial de la o zeitate etruscă mai veche, numită
liţa zorilor. Aceste idei ne pot da un indiciu în privinţa a ceea
l libertatea pentru preoţii Familiilor Stelei, care au stat la baza
benei aflată în formare în America, în cadrul Cabalei, Shekinah,
Ivit şi mai respectat simbol, ocupa o poziţie esenţială la baza
Bieţii"
'a (vezi
vizibilă ce Capitolul 8). Pe lângă
stătea în centrul faptul
credinţei că era Shekinah
evreilor, manifestarea
mai
rată atât „mireasa lui Dumnezeu", cât şi „îngerul justiţiei şi
. enţru adevăraţii cunoscători, prin urmare, Libertatea era un alt
pi" Shekinah - a cărei primă şi cea mai importantă promisiune
Bevăratei şi eternei comuniuni dintre oameni şi Dumnezeu, în
•bertăţii însă, Shekinaha devenit mai mult, deoarece, în mod
i fost transformată într-un concept ce putea fi îmbrăţişat chiar
|i puţin sofisticaţi ori religioşi membri ai societăţii,
indicat faptul că mulţi dintre cei are au ocupat un'loc important
tea coloniilor din America, în timpul îndelungatei şi dificilei
ţwa britanicilor, nu erau religioşi în mod evident - cel puţin
l istoric şi creştin al cuvântului. Afirmaţiile lor demonstrează
butut păstra o credinţă adâncă şi supusă în Dumnezeu, ei erau
bnceptului de Biserică organizată şi împotriva implicării ei în
•societăţii civile, aşa cum seîntâmplase cu Biserica Anglicană
tndament adus Constituţiei Statelor Unite, semnat în iunie
l clar:
luiesc restrânse drepturile civile ale niciunei persoane

i credinţei religioase adoptate, nici nu trebuie să existe
|mă naţională de religie, sau să fie împiedicate în vreun
Jturile depline şi egale în privinţa conştiinţei.
Vashington, un lider francmason care a devenit mai întâi co-
kem al forţelor americane în conflictul cu britanicii, iar apoi
fedmte al noii naţiuni, a spus: „Fiecare om trebuie să aibă
l de a se închina zeităţii dictate de propria conştiinţă".
Ii timp, un alt francmason, Benjamin Franklin, care a jucat
lai atât în Revoluţia Americană cât şi în cea franceză, a trimis
iurmătoarele rânduri:
210
LUMEA NOU Ă ŞI NOUL IERUSALIM
Atunci când religia este bună, cred că se va putea întreţine

singură; atunci când nu reuşeşte acest lucru, şi Dumnezeu nu
are grijă să o sprijine, astfel încât profesorii ei sunt nevoiţi
să ceară ajutorul forţelor civile, este un semn, dupăpărerea
mea, că nu este o religie bună.
Cel mai direct dintre to ţi în privinţa acestui subiect a fost Thomas

Jefferson, un alt lider al luptei americane pentru independenţă, şi cel de
-al
treilea preşedinte al Statelor Unite. Jefferson, care nu era francmason dar
a fost puternic influenţat de valorile promovate de aceştia, era în conflict
cu Biserica Romano-Catolică, ce a pretins în mod constant ca oamenii să
i se conformeze. El a afirmat la un moment dat:
Este uniformitatea posibilă? Milioane de oameni inocenţi,

bărbaţi, femei sau copii, aufost, din momentul oficializării
creştinismului, arşi, torturaţi, obligaţisă plătească taxe sau
aruncaţi în închisoare; cu toate acestea nu-asfăcut nici mă-
car un pas de un inci spre uniformizare. Care a fost efectul
impunerii cu forţa? Transformarea unei jumătăţi a lumii în
proşti, iar a celeilalte jumătăţi în ipocriţi. Hoţia şi eroarea au
fost sprijinite pretutindeni în lume.
Acestea nu sunt cuvintele unor atei. într-un fel sau altul, toţi aceşti trei
oameni s-au dovedit a fi „credincioşi", deşi e clar că elementulcare în
credeau se opunea creştinismului oficial. Dacă Thomas Jefferson a ales să
nu devină membru
Washington al vreuneiFranklin
cât şi Benjamin loji, nu se
au poate negacu
îmbrăţişat faptul că atât
entuziasm George
Frăţia, la
fel ca mulţi alţii dintre cei care au semnat Declaraţia de Independenţă faţă
de Marea Britanie, în 1776, şi- mult mai importantă din punct de vedere
istoric — Constituţia Statelor Unite, în 1787.
Dintre cele 56 de persoane care au semnat Declara ţia de Independenţă
la 4 iulie 1776, mulţi sunt consideraţi francmasoni, următorii fiind atestaţi
prin documente ca membri ai Frăţiei:
William Ellery Prima Lojă din Boston
William Hooper Loja Hanovra,
Benjamin FranklinMasonborough, NC
John Hancock Mare maestru în Pennsylvania
Joseph Hewes Loja St. Andrew, Boston
Loja Unanimităţii
211
VtcKean Loja Perseverenţei, Harrisburg, PA

•eat Paine Marea Lojă din Massachussetts
•itockon Loja St. John, Princeton
IWalton Loja lui Solomon Nr. l
vVhipple Loja St. John, Portsmouth, NH
|0 de semnatari ai Constituţiei SUA, cincisprezece au fost sau

jancmasoni. Alţi treisprezece au putut fi francmasoni, dar nu
erit dovezi documentare în această privinţă.
iaestru Franklin
];ştia, Benjamin Franklin ocupă un rol central. Franklin (1706 -
: Maestru de Pennsylvania, a fost opersonalitate complexă şi
l enciclopedist. A fost editor, om deştiinţă, inventator, filozof
plomat de frunte, dar şi Mare Maestru mason şi un hedonist
|ă centrală a iluminismului, Franklin s -a bucurat de recu-

kmenilor de ştiinţă şi a intelectualilor din Europa. Cu ocazia
J sale vizite la Londra şi Paris, el a reuşit să asigure credibilitatea
|în conştiinţa oamenilor de stat din Europa. Ungeniu al diplo-
pklin a fost unanim admirat de francezi, în vremea când a
al Americii la Paris, fiind o personalitate crucială pentru
relaţiilor pozitive franco-americane. Nu există îndoială în
ului că succesul în asigurarea sprijinului militar şi financiar
ranţei a contribuit în mod esenţial la victoria americanilor- îm
knicilor.
poliglot remarcabil, fluent în cinci limbi, Franklin a devenit
bntru operele sale ştiinţifice, inclusiv pentru descoperirile şi
jprivinţa electricităţii şi a dezvoltării cateterelor medicale, a
Ir şi a ochelarilor bifocali. Pe lângă faptul că a fost om de
linţă, a fost şi un filantrop, şi- după toate probabilităţile- un
jiat. Se poate ca Franklin să fi avut idealuri înalte, dar a avut
Jirte lumeşti. A avut o serie de legături extraconj ugale, inclusiv
i a rezultat fiulsău nelegitim William Franklin, devenit ulterior
jîn New Jersey. S-a pretins adesea că ar fi fost membru al
|donez Hell Fire, unde lua parte la orgii în timpul cărora se
Uit alcool.
212
LUMEA NOU Ă Şl NOUL IERUSALIM
Francmasoneriaşi formarea unei naţiuni
Războiul de Independenţă a durat din 1775 până în 1783, dar chiar şi

după înfrângerea britanicilor activitatea revoluţionarilor a fost departe de
a fi încheiată. Oamenii care i -au condus pe colonişti spre victoria mili-
tară se confruntau cu necesitatea de a uni treisprezece state într -unul
singur. Comandanţii principali în acea încercare au fost francmasoni, şi
există numeroase dovezi care confirm ă faptul că dorinţa lor era aceea de
a pune bazele unui stat fondat pe principiile francmasoneriei. E adevărat
că francmasoneria şi simbolurile ei sunt esenţiale pentru cei care deţin
puterea în Statele Unite, deci prezenţa Frăţiei nu poate fi contestată.
Cele mai importante acţiuni ale acestor oameni, cunoscuţi sub numele
de Părinţii Fondatori, sunt o dovadă nu doar a implicării lor în mişcarea
francmasonă, dar şi a înţelegerii imperativelor Familiilor Stelei. Un bun
exemplu în această privinţă este data la care primii delegaţi au ales să
semneze Constituţia Statelor Unite. Declaraţia de Independenţă din 1776
a fost în mod esenţial un mijloc de a-i uni pe colonişti spre atingerea unui
scop unic şi clar - sfârşitul dominaţiei britanicilor şi fondarea unui nou
stat. însă natura precisă a noului stat era o altă problemă, iar decizia în
privinţa acesteia a trebuit să aştepte până după îndeplinirea mult mai pre-
santei nevoi de a câştiga războiul.
Noile State Unite ale Americii nu puteau deveni o republică cu ade-
vărat funcţională înainte de a avea o constituţie, iar semnarea unui astfel
de document important nu a avut loc decât în 1787. Au fost aleşi delegaţi
din toate statele, care s-au reunit la Philadelphia, capitala Statelor Unite
înainte declar
devenise fondarea
faptul oraşului Washington
că şubreda D.C.,
confederaţie de în maicare
state 1787. La acea vreme
supravieţuise
în timpul luptei cu britanicii nu mai era mulţumitoare. Pentru ca Statele
Unite să devină o realitate, era nevoie de o conducere centrală, şi acela a
fost lucrul pe care 1-au realizat delegaţii din Philadelphia.
Discuţiile preliminare au durat mai multe săptămâni, iar documentul
a fost gata de semnat la începutul lunii septembrie, însă există dovezi că
ratificarea acestuia a fost amânată până în ziua de luni, 17 septembrie,
încă din vechime, ziua respectivă a fost socotită unică de către Biserică,
deoarece este închinată Fecioarei Măria şi este cunoscută până în prezent
cu numele de „Sărbătoarea Alinătoarei Durerilor noastre". Această zi co -
memorează zilele în care Fecioara Măria a deplâns suferinţele Fiului său
Isus, dar, fiind considerată şi prima zi a recoltei de toamnă, în sărbătorirea
213
letit elementele păgâne cu cele creştine. Cei mai mulţi dintre

ii nu sunt conştienţi de faptul că este vorba şi de un festival
monialului celui de-al treilea grad al francmasoneriei.
Ine utilizată în legătură cuceremonialul celui de-al treilea grad
,tă, în mod obişnuit, „Frumoasa Fecioară al Celui -al de Treilea
figura 16).
lai multe variante ale acestei imagini. Toatesunt mai mult sau
iemănătoare, iar explicaţia dată francmasonilor este aceea că
al pe
o frumoasă fecioară
jumătate mitic ce deplânge
al Templului luipierderea lui Hiram
Solomon (vezi Abif,
Capitolul
frântă din faţa acesteia reprezintă un epitaf, iar figura din
;a a Tatălui Timp. însăasocierea cu Hiram Abif, constructorul
ai Solomon, este cel puţin tendenţioasă, în povestea lui Hiram
io femeie, nici în Biblie şi nici în mitul propriu-zis, iar pentru
ipacitatea de a înţelege, imaginea îşidezvăluie semnificaţiile
;ni.
:a Frumoasei Fecioare din figura 16 este în mod deosebit
eoarece cuprinde informaţii de natură astronomică ce astăzi
incluse în noile reprezentări. Informaţia se referă la o dată,
inul zodiacal din faţa tinerei femei este cel al Fecioarei, locul
:nneni astrologiei, soarele se află între sfârşitul lunii august şi
li septembrie.
;pectivă religioasă, această perioadă a fost mereu de maximă
:. Zilele din preajma echinoc ţiului de toamnă(21 septembrie),
|soarele. trece din semnul zodiacal al Fecioarei în cel al Balanţei,
iţe de oameni timp de milenii şi au fost asociate morţii şi
;ului Cranelor. Cei care au realizat imaginea Frumoasei Fecioa-
e-al Treilea Grad nu puteau ignora aceste semnifica ţii.
:ecioarei aminte şte de vechile zeiţe Isis şi Demetra. Isis,
iilor, a suferit pentru soţul ei ucis, Osiris, al cărui sicriu 1-
ins într-un trunchi de tamarisc, copac ce a fost transformat
mă de susţinere pentru palatul din Biblos. în imagine este
coloana rupt ă. Zeiţa grecilor, Demetra, deplângea şi ea
amnei, deoarece acela era momentul în care fiica ei, Persefona,
să părăsească tărâmul luminii şi să-şi înceapă călătoria prin
lume subpământeană, Hades, unde trebuia să petreacă fiecare
Capitolul 3). Tot din luna septembrie dateaz ă şi asocierea zeiţei
|Dionysos. Dionysos, zeul vegetaţiei, era ucis în mod ritual şi
214
Figura 16. O reprezentare de la sfârşitul secolului al XlX-lea a

Frumoasei Fecioare a Celui de-al Treilea Grad'
consumat în luna septembrie, soarta acestui zeu fiind o altă reprezentare

a morţii şi renaşterii Zeului Vegetaţiei, cu a cărui imagine se înrudeşte şi
cea a lui Isus Cristos.
în vremurile străvechi, în Grecia avea loc în fiecare an o sărbătoare.
Aceasta era cunoscută cu numele de Misteriile zeiţei Demetra. Cei care o
venerau pe zeiţă veneau din toate părţile lumii pentru a lua parte la misterii,
care cuprindeau un ritual al morţii şireînvierii pentru fiecare persoană în
l Brown, R.H., Stellar Theology and Masonic Astmnomy (Teologia stelară

astronomia masonică),D. Appleton and Co., New York, 1882
215
i celui ce are loc în ritualul de ridicare a francmasonilor la

fca.
j zeiţei Demetra începeau în ziua de 17 septembrie, atunci
au sacrificii la Atena, iar apoigrupul adepţilor pleca spre al-
Jusis, pentru a lua parte la ritualul propriu-zis. în ziua de 17
i sărbătoreşte Ziua Alină toarei Durerilor noastre, zi în care în
pat şi Constituţia Statelor Unite.
nintit faptul că această perioadă din septembrie a fost cru-
pul construirii capelei Rosslyn, deoarece piatra de temelie a
lezat în ziua de 21 septembrie, sărbătoarea Sfâ ntului Matei.
ţeastă săptămână importantă din septembrie poartă o semni -
ipentru America, în 2001, preşedintele George W. Bush a
jcereri făcute pentru prima dată de Congresul american în
nat o lege prin care perioada dintre 17 şi 23 septembrie este
ptămâna Constituţiei". Această perioadă coincide exact cu
nisteriilor zeiţei Demetra şi marchează un interval în care
lin semnul zodiacal al Fecioarei în cel al Balanţei. Fecioara
pdiacal al sacrificiului şi servitutii, în timp ce Balanţa este
pptatea, egalitatea şi libertatea.
•să pentru intonarea imnului în onoarea Constituţiei Statelor
le Mercur şi Venus se ridică pe cerînaintea soarelui. Alături
le află în semnul zodiacal al Fecioarei, în anul 1787, ziua
Irie a căzut într-o zi de luni. în duminica ce a urmat, la 23
(avut loc un eveniment de o importanţă uriaşă: planetele
jis au apărut împreună înainte de ivirea zorilor şi au format-o
tinah - exact în ziua când avea loc, în zilele străvechi ale
\ Demetra, ultimul ritual sacru.
Irul va considera aceasta o coincidenţă întâmplătoare, va
i ne îndreptăm atenţia spre un alt eveniment crucial pentru
|lor State Unite. Este vorba de aşezarea pietrei de temelie a
i Washington D.C. Nu exist ă în Statele Unite o altă clădire
lipeze mai bine idealul de autocontrol şi democraţie decât
această clădire, reprezentanţii aleşi ai Statelor Unite se-reu
jropune, a discuta şi a institui legile federale. Prin urmare nu
faptul că realizarea acestui edificiu a fost considerată de o
cială de George Washington şi de tovarăşii lui francmasoni
ba Statelor Unite. Pentru a demonstra acest lucru ne putem
Jţia asupra ceremonialului aşezării pietrei de temelie, ca-
216
re are o nuan ţă vădit francmasonă. Evenimentul a avut loc în ziua de

miercuri, 18 septembrie 1793. în ziua respectivă, soarele se pregătea să
iasă din semnul zodiacal al Fecioarei. Atât Mercur cât şi Venus răsăriseră
înainte de soare, ca stele ale dimineţii, iar la ora 11:00, atunci când s-a
aşezat piatra de temelie, Venus, invizibilă în lumina soarelui, se afla exact
la zenit, în cele ce urmează vom reproduce o relatare a acestui eveniment,
publicată într -un ziar:
Miercuri a avut loc una dintre cele mai importante pro-

cesiuni masonice, cu scopul de a aşeza piatra de temelie
pentru Capitolul Statelor Unite, în jurul orei 10, Loja 9 din
Maryland a primit vizita Lojei 22 a Virginiei, cu toţi ofiţerii
şi liderii acesteia. Imediat-as putut vedea, pe malurile sudice
ale marelui fluviu Potomac,una dintre cele mai de seamă
companii de artilerişti voluntari ce a fost văzutăîn ultimul
timp, mergând în paradă pentru-1aîntâmpina pe preşedintele
Statelor Unite, care a apărut imediat, alături de însoţitorii
săi, cărora militarii le-au dat onorurile. Excelenţa sa, alături
de însoţitori, a trecut fluviul Potomac şi a fost primit în
Maryland de către ofiţerii şi fraţii Lojii 22 Virginia şi ai
Lojii 9 Maryland, iar preşedintele s-a îndreptat înspre ele,
precedat de un grup de muzicieni; Trecând în marş solemn,
campania de voluntari de artilerie Alexandria a pornit către
Piaţa Preşedintelui, în oraşul Washington, unde au fost în -
tâmpinaţi şi salutaţi de [loja] nr. 14 a oraşului Washington,
ai cărei membri erau toţi împodobiţi cu hainele şi simbolurile
lor elegante2.
Procesiunea a mers apoi la pas în cea mai demnă solemnitate,
în sunete de muzică şi ritmuri de tobe, în timp ce drapele flu-
turau iar spectatorii priveau cu bucurie, parcurgând traseul
din Piaţa Preşedinteluispre Capitolul din Washington, unde
Marele Mareşal a ordonat o oprire, cerând fiecărui şir al pro -
cesiunii să se încline, unii la stânga şialţii la dreapta, unii în
faţa celorlalţi, formând un dreptunghi alungit cu centrul liber,
prin care Marele Purtător al Săbiei a condus avangarda, fiind
urmat de Marele Maestru P.T. lastânga, preşedintele Statel or
2 Şorţul masonic al lui George Washington poate fi văzut la Muzeul
Templului
Masonic din Philadelphia.
217
l centru, iar Maestrul Lojii Virginia nr. 22 la dreapta;

Helalte ordine care formau procesiunea au avansat
|ea inversă a numărului ordinului lor, din Piaţa Pre-
|ui spre colţul sud-estic al Capitoliului, iar artileria a
Un teren destinat ei pentru a- şi realiza manevrele şi a
Ive; preşedintele Statelor Unite, Marele Maestru P.T.,
[le MaestrulNr. 22, au ocupat locuri în partea estică
petre uriaşe, în timp ce toată Frăţia a format un cerc
jt. Piatra de temelie a Capitolului Statelor Unite a fost
|fiupă ceremonialul masonic potrivit.
^-ecvente, artileria trăgea cu tunul. Ceremonia-as încheiat cu

anoruri masonice şi cincisprezece salve de artilerie.
_". întâlnim o mare ceremonie masonică în timpul celei mai
ţPtămâni - cele şapte zile din 17 până în 23 septembrie,
în care atât Mercur cât şi Venus sunt astre ale dimineţii'
be cer înaintea soarelui.
3
jian Butler aduna informaţia astronomică prezentată aici , de
a Atlanticului a apărut o altă carte, rezultat al cercetărilor
son. In mod independent unul de celălalt, Alan şi Ovason,
lioscători ai astronomiei şi astrologiei,
au remarcat fascinaţia
ncmasonilor pentru astronomie şi mai ales pentru semnul
jioarei. Ovason a umplut 600 de pagini cu observaţii privitoare
Jmgton D.C.,descriind cu atenţie cele mai importante clădiri
jbtuia, demonstrând cât de important a fost semnul zodiacal
4
Intru planificarea şi construirea acestuia .
jlia oraşului Washington indică această importanţă, deoarece
imbia este aşezat pe linia care desparteregiunile Maryland
inumirea Maryland provine de la numele reginei Henrietta
jjgelui Charles I, în timp ce Virginia a fost numită după re-
|[, regina-fecioară. Cu toate acestea, asocierea dintre cuvin -
i „Fecioară" trimite la caracterul creştin cel mai apropiat
cal al Fecioarei, şi prin urmare la Demetra, Isis şi Shekinah
ului".
• detalii, vezi Alan Butler, The Virgin and the Pentacle (Fe-
ama), O Books, 2005.
|n, The Secret Zodiacs of Washington DC (Zodiacul secret al ora-
\DC), Arrow Books, 2000.
218
Este ciudat faptul că, în estul oraşului Washington, dincolo de fluviul

Potomac - în apropiere atât de Casa Albă cât şi de Pentagon - se află o
zonă numită Rosslyn.
Masonul George Washington
în cele din urmă, alegerea locaţiei pentru noua capitală federală-ai revenit
preşedintelui George Washington. Acesta s-a dovedit un bun cunoscător
atât în privinţa francmasoneriei cât şi a idealurilor şi obiectivelor Familii-
lor Stelei. Semnificaţia simbolică a întâlnirii dintre Maryland şi Virginia,
în locul pe care el 1-a ales pe fluviul Potomac, nu a fost cu siguranţă
întâmplătoare.
în final, capitala a preluat numele lui Washington, iar drapelul naţional
a fost tot o invenţie a preşedintelui. George Washington provenea dintr -o
familie de aristocraţi srcinară din comitatul Durham din Anglia, de pe
vremea formării ordinului templierilor. Domeniile lor se întindeau iniţial
în jurul localităţii Hartburn de pe râul Tees, dar ulterior au fost schimbate
pe teritorii la nord de malurile râului Wear, la Wessyngton (Washington),
de unde familia şi -a preluat numele. Ulterior s- au aşezat mai spre sud,
la conacul Sulgrave, în centrul Angliei. Familia avea strămoşi normanzi
şi era cu siguranţă o Familie a Stelei.
După decăderea templierilor, în 1342,
familia Washington şi-a modificat sim-
bo lul hera ldic iniţial (l eul ro şu fioros
al Ierusalimului) cu cea ilustrată aici.
Fundalul
stelele eraroşii.
erau iniţialStelele
argintiu,
pot iar
fi oliniile şi
trimitere
la apartenenţa familiei Washington la gru-
pul Familiilor Stelei.
Simbolul heraldic a ajuns în America
în 1666, dus acolo de doi fra ţi, dintre ca -
re unul, colonelul John Washington, era I^^^H
străbunicul lui George Washington. Mereu Figura 17. Simbolul
s-a spus că George Washington a avut heraldic al familiei
sentimente ambivalenţe în legătură cu Washington (stele şi linii
strămoşii săi aristocraţi din Anglia, însă roşii pe fundal argintiu)
a fost atent să păstreze simbolul heraldic
al familiei sale, pe care 1-a utilizat adesea.
219
(tinerele State Unite au avut nevoie de un steag propriu,

folosit, f ără îndoială, propriul simbol al familiei drept
bl puţin, acelaşi mod de gândire a stat la baza simbolurilor
al Statelor Unite era format din treisprezece linii roşii şi

: - reprezentând primele treisprezece state -şi treisprezece
i albe pe fundal albastru. Utilizarea stelelor cu cinci colţuri
coincidenţă, fiind un simbol cu semnificaţii adânci pentru
li, aşa cum am văzut, şi pentru credinţele împărtăşite de
li şi pentru cunoştinţele acestora în privinţa mişcării planetei
cmasonilor
es locaţia pentru noua capitală federală, acţiunile -au

s des-
I rapid. Realizarea proiectului pentru oraşul Washington a
dinţată unui inginer francez care servise în armata revo -
jbricanilor. Numele lui era Pierre Charles L'Enfant, şi era şi
pn. S-a sugerat, şi nu doar de către David Ovason, că ideile
ticmasonă ale lui L'Enfants-au reflectat în planul oraşului
Un bun exemplu în această privinţă poate fi observat în
are steaua cu cinci colţuri este suprapusă planului oraşului
0alizat de L'Enfant, conectând prin intermediul străzilor
i dintre cele mai importante clădiri ale acestuia.
Ia un om irascibil şi dificil, şi a părăsit comisia din care
jlinte ca planurile
preluate oraşului
de Benjamin să fie definitivate.
Banneker, un sclav carePrin
s-aurmare,
educat
a fost eliberat, şi care fusese unul dintre asistenţii lui
beker era un om remarcabil şi, cu toate că L'Enfant a luat
işului cu el arunci când a plecat, Banneker a fost în stare să
In memorie. Nu există nicio dovadă că Banneker ar fi fost
Icni puţin probabil la vremea respectivă, date fiind srcinile
|.r se ştie că era un buncunoscător al astronomiei, şi pare să
|ile srcinale ale lui L'Enfant pas cu pas.
\ exhaustivă realizată de David Ovason în legătură cu stră-
I din Washington pe o perioadă de aproape două sute de
" cât de conştienţi au fost arhitecţii oraşului în privinţa
Ivason prezintă în mod special un număr convingător de
220
^X. £C-S*Vf,J
*- ».' l
~î
t, *L»>
Figura 18. O veche hart ă a străzilor din Washington, cu o stea în

cinci colţuri suprapusă peste ea. Punctul de la baza sudică a stelei
marchează Casa Albă.
situaţii în care constelaţia zodiacală a Fecioarei a fost încorporată în

planurile străzilor, clădirilor, fântânilor, statuilor şi vitraliilor. Cel mai re-
cent exemplu în această privinţă datează din secolul XX, ceea ce pare să
indice faptul că ştiinţa pe care o stăpâneau primii constructori ai capitalei
Americii nu a fost pierdută, ci, într -un fel, a fost păstrată până aproape de
zilele noastre.
în rezumat, putem afirma că francmasoneria a fost aproape distrusă
după urcarea casei de Hanovra pe tronul Marii Britanii, însă şi-a revenit,
găsindu-şi cea mai clară expresie politică în Statele Unite, însă nu s-a li-
mitat la teritoriul Americii, deoarece în 1789, la mai puţin de doi ani de la
semnarea Constituţiei Statelor Unite, având drept slogan „Noi, poporul!",
în Franţa a izbucnit Revoluţia.
Revoluţia Franceză a fost stimulată în mare măsură de francmasonii
din America, mai ales de Benjamin Franklin. Mai mult, există numeroase
dovezi pentru a demonstra că, de la început până la sfârşit, revoluţia a
221
şi orchestrată de multe loji francmasonice puternice, care

; ivească pe teritoriul Franţei.
:a o nouă ordine mondială, şi, cu toate căvechile structuri
i ale starului contraatacau cu tenacitate, Familiile Stelei se
e o pantă ascendentă.
222
CAPITOLUL 12
Francmasoneria
şi Revoluţia
Nimeni nu ştie cu siguranţă când şi unde a apărut francmasoneria pentru

prima dată în Franţa, deoarece în momentul izbucnirii Revoluţiei Franceze,
francmasonii au adunat toate documentele privitoare la srcinile Frăţiei şi
le-au ascuns. Aceste documente au fost ulterior „eliberate" de către un
francmason scoţian, la sfârşitul războaielor napoleoniene, iar astăzi pot fi
găsite în biblioteca Marii Loji aScoţiei, sub numele de Colecţia Morrison,
unde aşteaptă încă să fie catalogate. (Chris Knight a parcurs oparte din
aceste documente, multe dintre ele fiind scrise frumos de mână, având şi
reprezentări ale unor hărţi astronomice legate de triburile din Israel).
Francmasoneria pare ăs fi prins rădăcini între 1726 şi 1730, dar e po -
sibil ca în ritul scoţian să fi existatmai demult, dată fiind relaţia strânsă
tradiţională
timp dintre
de secole, cele două
formată ţări.din
parţial Garda personală
soldaţi scoţieni,a care
regilor Franţei
formau unacorp
fost,
de pază de elită, mult mai loial chiar decât propriile trupe ale regilor
Franţei.
Conform Marelui Orient al Fran ţei (organizaţia ce cuprinde de departe
cel mai mare procent de francmasoni francezi), Frăţia a pătruns în Franţa
prin intermediul marinarilor, mai ales a celor din Anglia, care au pus ba-
zele unor loji masonice în porturi ca Bordeaux şi Dunkerque. Indiferent
de modul în care a pătruns, francmasoneria a prins imediat rădăcini şr a
înflorit.
223
Absolutist
jjecolului al XVIII-lea, nemulţumirile în rândul oamenilor

slor de rând din Franţa au devenit tot mai mari. Timp de mai
regii Fran ţei fuseseră foarte autoritari, tendinţă iniţiată de
IV-lea, marele duşman al templierilor (vezi Capitolul 5), pe
scolului al XlV-lea. Situa ţia nu a fost foarte diferită de cea
dinainte de R ăzboiul Civil din secolul al XVII-lea, care a
xecutarea regelui Charles I. Asemenea familiilor Stuart din
iţia, regii Franţei ţineau mult la doctri na „dreptului divin".
e, legitimitatea regelui era dată direct de Dumnezeu, ceea ce
cio instituţie parlamentară, sau de orice altă natură, nu putea
;gelui. Biserica încerca şi ea să ocupe o poziţie similară, în
or Reformei, Fran ţa a rămas o ţară profund catolică, iar î n
: de spiritualitate, Biserica juca un rol identic cu cel al regilor
gândul lor căutau să obţină un control cât mai mare asupra
Franţa (o tendinţă cunoscută cu numele de galicanism).
considera în legătură directă cu Dumnezeu, iar cuvântul
său
absolută. Regii conduceau şi decretau legi prin intermediul
compus în mare măsură din aristocraţi. Cetăţenii obişnuiţi
|re tot mai marea lor nemulţumire, clasele profesiunilor de
veau aproape niciun cuvânt de spus în cadrul acestui regim.
voluţia din 1789 Franţa a rămas în mare parte un stat feudal,
se din zilele lui Carol cel Mare, cu o mie de ani în unnă.
[in parlament, Adunarea Stărilor Generale, dar era rareori luat
3, fiind un corp consultativ, fără putere legislativă. Acesta era
( prezentanţii celor trei „stări" sociale: primul grup era
prezentând aproximativ unu la sută din populaţie; cel

cel
de-al
ilimii, reprezenta doi la sută. Cel de -al treilea grup („starea
sporului, reprezenta 97 la sută din populaţie,
a, care conducea ţara, a făcut aşa încât să fie scutită de plata
cum era şi clerul. Membrii cu diverse profesiuni din cel
grup se foloseau de educaţia şi cunoştinţele pe care le aveau
i taxele împovărătoare, aşa că acestea cădeau pe umerii celor
bneni, cărora, după achitarea numeroaselor taxe, de-abia le
Iu bani de pâine. Această situaţie s-a înrăutăţit spre sfârşitul
ţVIII-lea, atunci când s-a ajunsla un moment de criză datorită
: şi a proastei gospodăriri a finanţelor.
224
FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA
Mulţi dintre intelectualii francezi ai secolului al XVIII -lea au privit

cu interes monarhia constituţională din Marea Britanic, instalată după
„Glorioasa Revoluţie " din 1688. începând cu 1688, niciun monarh din
Marea Britanie nu se mai putea gândi să ridice taxele sau să conducă fără
aprobarea parlamentului. Nici măcar nobilimea nu forma un grup închis,
cum se întâmpla în Franţa: în marea Britanie, oricine putea obţine un titlu
nobiliar, indiferent de provenienţă , în Franţa nu se auzise de o astfel de
mobilitate socială, iar nobilii monopolizaseră toate poziţiile importante
din stat, de la armată până la serviciul civil.
Faptul cel mai grav însă era că aşa-numitul ancien regime nu mai
funcţiona, în ciuda unor încercări de a se realiza o reformă financiară,
întregul sistem de taxe regale şi feudale era prea complex pentru ca mi-
cile cârpituri să mai poată schimba ceva. Franţa a trecut dintr-o criză
financiară în alta, situaţia fiind înrăutăţită şi de războaiele costisitoare şi
fără succes. Ca de obicei, povara a căzut pe umerii celor mai săraci, a
căror suferinţă contrasta puternic cu viaţa risipitoare a nobililor, în 1754,
Jean-Jacques Rousseau, unul din marii filozofi ale căror idei au influenţat
Revoluţia Franceză, a afinnat în concluziile la Discurs asupra srcinii şi
fundamentelor inegalităţii dintre oameni'.
Este în mod evident contra legilor naturii, oricum le-am de-

fini ... ca o mână de oameni să se îndoape cu tot ceea ce au
în exces, în timp ce mulţimile înfometate trăiesc în lipsa celor
necesare.
Francmasonii şi ideile revoluţionare
Cu toate acestea, nu muncitorii săraci sau ţăranii au fost cei care au adoptat
ideile filozofice şi politice ce au dus la izbucnirea Revoluţiei Franceze.
Acest lucru nu e surprinzător, deoarece marea majoritate a ţăranilor fran-
cezi din vremea aceea nici măcar nu ştiau să citească sau să scrie. Educaţia
oamenilor de rând era fie rudimentară, fie lipsea cu desăvârşire.
Ideile specifice atât iluminismului, cât şi francmasoneriei, -aus răspân-
dit în rândurile literaţilor şi ale oamenilor educaţi, de diferite profesii.
Grupul larg, aflat în expansiune, al celei de-a treia stări, era numit bur-
ghezie, de la cuvântul „burger" (orăşean), fiind format din medici, avocaţi,
comercianţi, bancheri şi profesori universitari, care fuseseră cel mai
probabil influenţaţi de ideile unor filozofi ca Voltaire sau Rousseau. Din
225
ere social, aceştia erau corespondenţii acelei clase sociale ce

[onarhia şi câştigase Războiul Civil în Anglia şi care, în 1776,
oluţia în America. Acei oameni erau totodată mai potriviţi
pentru a întări lojile tot mai extinse ale francmasonilor, care
it curând pe tot teritoriul Franţei, dar mai ales în centrele
789, mulţi dintre membrii burgheziei începuseră să nu mai

uderea lor efectivă de la guvernarea naţiunii. Asemenea insti
-
•oluţiei din America, ei au reprezentat solul fertil în care se
[a, prin intermediul francmasoneriei, idealurile Familiilor
puţin exagerat să afirmăm că Revoluţia Franceză a fost „ins-
)jile în expansiune ale francmasonilor, dar nu e greşit să
francmasoneria a reprezentat unul din factorii majori care au
p Revoluţia.
ji care oamenii se puteau întâlni pentru a discuta reforme po-
ţine într-un stat autoritar, în care o persoană putea fi arestată,
au chiar executată pentru rebeliune. Cu toate acestea, franc-
ată fiind istoria ei cu j urăminte şi secrete absolute, a oferit
stul de sigur pentru discutarea reformelor radicale. Şi când
i transformat într- o adevărată revoltă, în 1789, au existat
lotive pentru a se crede că aceasta a fost organizată, la nivel
nai, de numărul tot mai mare al lojilor Marelui Orient,
icmasonii britanici încercau cu grijă să evite suspiciunea de
itate faţă de dinastia de Hanovra şi se eliberaseră de orice
'luţionare, în cadrul lojilor Marelui Orient nu s-a întâmplat
Jtru oricine începe să înţeleagă puterea şi influenţa exercitată
Btclei, următorul text este foarte interesant:
Romano-Catolică a dorit să exercite o putere tota -

sensul cel mai strict al cuvântului, adică în toate
societăţii civile, politice şi economice, unde religia
|ntreaga putere.
'a acestei puteri s-au manifestat dorinţe succesive,
l de vagi, de eliberare politică, spirituală, sau de am
-
i. în Evul Mediu, aceste mişcări-au s născut chiar în
bericii Catolice,însă ele au fost imediat considerate
eliminate rapid. I d cea a evoluat începând cu primii
:ori, şi a progresat până la filozofii secolului al
226
XVIII-lea, însă a fost totuşi asociată cu două idei diferite în

privinţa libertăţii:
libertatea de idei
o societate care cerea libertatea politic
ă,
împotriva acestor idei, Biserica Catolică, condusă de instituţia
papalităţii, fără a se putea sprijini nici măcar pe textele ei
fundamentale, a preferat să se ascundă înspatele refuzului
libertăţii tuturor grupurilor, în Franţa, asocierea de o mie de
ani dintre rege şi Biserică a făcut disputele pe 1teme religioase
de neevitat, odată ce disputele politice au început.
Francmasonii francezi nu au nicio re ţinere în privinţa exprimării ideilor

lor politice, şi sunt atât de vehemenţi în privinţa felului în care acestea sunt
exprimate încât au căzut din graţiile altor instituţii masonice din lume,
deoarece francmasonii britanici, cel puţin, evită cu stricteţe discuţiile de
natură religioasă sau politică.
Cataclismul din 1789
în Franţa, situaţia a „explodat" în 1789. Aflat în faţa unei noi crize finan-
ciare, combinată cu o secetă extremă şi chiar cu foametea, regele Ludovic
al XVI-lea a convocat la începutul verii „Adunarea Stărilor Generale".
S-a decis ca votarea să se facă de către fiecare stare, nu de către delegaţii
individuali, ceea ce a însemnat că orice reformă propusă de starea a treia ar
fi fost cu siguranţă blocată de „stările" reunite ale aristocraţiei şi clerului.
Evenimentele s-au succedat rapi d. Cei mai mulţi dintre francmasonii
din „starea a treia" au înţeles curând că, pentru ca Noul Ierusalim să
poată răsări vreodată pe teritoriul Franţei, era nevoie de acţiuni drastice.
Membrii stării a treia s-au retras şi s-au reunit în „Adunarea Naţională
Constituantă" - singurul parlament legitim al Franţei - şi au refuzat să fie
demobilizaţi. Li s-au alăturat o parte dintre clericii şi nobilii moderaţi.
Pe 14 iulie 1789, burghezia a primit sprijinul unei mari ărţi
p din popu-
laţia Parisului, în primele ore ale dimineţii, o mulţime furioasă a pătruns
în închisoarea mvalides, unde au găsit 32.000 de flinte, însă nu şi muniţie.
Conform zvonurilor, praful de puşcă fusese depozitat într -o închisoare şi
mai sigură: Bastilia. Mai târziu în cursul aceleiaşi zile, Bastilia a fost luată
l Text preluatde pe paginaweb a Lojii MareluiOriental Fran
ţei,
http.Y/www.
godf.org/foreign/uk/index_uk.html
227
Iminent reţinut de istorie ca începutul efectiv al Revoluţiei

|/enind de la vânătoare, în seara acelei zile, regele Ludovic
scris un singur cuvânt în jurnal: „Rien" (Nimic). Când un
[îs vestea de la Paris, regele a întrebat: „Este vorba de o re-
: ministrul a răspuns: „Nu,sire, este o revoluţie".
L fost preluat rapid din mâinile bine-
intenţionatului dar nesi
-
Idc. A urmat o luptă prelungită, sângeroasă, între moderaţii
tumele de girondini şi intelectualii radicali, numiţi iacobini.
||in
carecareaveafăceau partede
în calitate mulţi francmasoni,
membri gânditorifuseseră
de seamăiniţial
ca în
trat şi Robespierre. Şi acest grup fusese moderat iniţial,
| curând mult mai radical prin cererile pe care le exprima,
imanii de membri, a devenit rapid unadintre cele mai puter-
Franţa. La momentul culminant al exercitării influenţei
Hui Franţei existau între cinci şi opt mii de secţiuni, ale căror
pau cifra de jumătate de milion.
i cel mai interesant lider al iacobinilor a fost Georges-Jacques
|ocat din Champagne careîşi practica meseria la Paris. Ase-
dintre contemporanii săi din Clubul Iacobinilor, era şi un
iportant, cu un mare respect pentru Loja celor Nou ă Surori
| fusese denumită după constelaţia cunoscută în mod obişnuit
3
leiadele. Acea lojă masonică mică şi puţin cunoscută oferi-
kemnificativ Revoluţiei din America, şi a contribuit şi la
pin Franţa.
Jouă Surori fusese rezultatul gândirii lui Jerome Lalande, cel
|vină unul dintre ceimai faimoşi astronomi şi matematicieni
|a fusese creată în 1776 cu intenţia declarată de a asigura
oamenilor de ştiinţă, intelectualilor şi artiştilor masoni,
mai mari gânditori francezi ai veacului erau membri ai
clusiv Voltaire, care a devenit mason la o vârstă destul de
oja celor Nouă Surori, în ziua de joi, 7 aprilie 1778. Mo-
ant al ceremoniei a fost marcat de clipa în care un frate
vizită, Benjamin Franklin din Philadelphia,-ai înmânat
al masonic pe care îl purtase marele filozof şi francmason
Helvetius (1715-71). Voltaire a ridicat şorţul spre buzele
i şi 1-a sărutat.
jlNouă Surori a contribuit mult la încurajarea revoltei din
pzboiului de Independenţă care a urmat. Membrii acestei
J
228
FRANCMASONERIAŞI REVOLUŢIA
loji i-au sprijinitîn mod deschis pe revoluţionarii americani, iar cei mai
bogaţi dintre ei au dat sume mari de bani pentru a sprijini războiul îm-
potriva dominaţiei britanice, în anul 1779, Franklin a fost ales mare
maestru al Lojii celor Nouă Surori, putând astfel săinfluenţeze guvernul
Franţei în privinţa declarării războiului împotriva Marii Britanii, şi să
acorde prin urinare sprijin noilor State Unite.
Loja celor Nouă Surori a încercat aproape obsesiv să înţeleagă ori -
ginile francmasoneriei, despre care credea că ar putea fi descoperite în
vremuri străvechi. Mulţi membri respectaţi ai Academiei de Ştiinţe sau
ai altor foruri respectate susţinuseră conferinţe în care au explicat felul în
care francmasoneria a preluat mituri şi tradiţii importante din literatura
egipteană, greacă sau romană. Aceste conferinţe au avut loc în cadrul a
două întâlniri culturale majore din anul 1779, unele dintre elefiind şi
publicate.
Odată începută, Revoluţia Franceză a luat imediat forma unui bu -
merang de nestăpânit. Până în 1792, când regele fusese deja deposedat
şi întemniţat, iacobinii preluaseră conducerea regimului republican , care
însă era departe de idealul democratic al Statelor Unite, în următoarele
câteva luni, comitetul numit eufemistic „Comitetul Siguranţei Publice"
trimisese sute de aristocraţi, clerici şi opozanţi politici la ghilotină, în - ca
drul a ceea ce avea să fie denumit „Regimul Terorii". Regele Ludovic al
XVI-lea a fost executat în ziua de 21ianuarie 1793, urmat în decursul
aceluiaşi an de soţia sa.
- Puterea a trecutîn mod succesiv de la un grup la altul, şi au existat
momente în care cei mai fervenţi şi mai violenţi dintre revoluţionarii
iniţiali au devenit ţinta terorii totmai accentuate ce zguduia ţara. Astfel,
atunci când facţiunea lui Danton -sa despărţit de cea a lui Robespierre,
acesta din urmă a reuşit să se asigure că Danton va fi ghilotinat, înain te
ca el însuşi să devină victima unei alte facţiuni. Indiferent însă de grupul
care deţinea puterea la Paris, un lucru era sigur: se pusese capăt puterii
absolute a monarhiei şi a Bisericii —în ciuda ridicării lui Napoleon, care
a fost primit ca un om ceurma să pună capăt haosului şi modului arbitrar
de conducere al revoluţionarilor - iar acestor instituţii nu li se mai putea
permite să redobândească puterea pe care au avut-o înainte de 1789.
Strigătul de libertate care s-a auzit pe teritoriul nou-născutelor State
Unite a răsunat cu o forţă şi mai mare în Franţa, în ambele părţi, „liber -
tatea" a fost mai mult decât un slogan -aşa cum am văzut deja, a avut şi
o manifestare fizică.
229
ui guvernului revoluţionar al Franţei, creştinismul a fost

pod oficial ca religie de stat în noiembrie 1793. Pentru a
:ul, la 10 decembrie, în Catedrala Notre-Dame din Paris,
actriţă tânără şi frumoasă, pe nume Malliard. Acolo a fost
itr-un costum clasicşi aşezatăpe marele altar al catedralei.
Jt a fost o ceremonie improvizată, în cadrul căreia „zeiţa"
irins o f ăclie, cunoscută cu numele de lumina raţiunii.
lei tinere femei a devenit cunoscută cu numele de „Zeiţa
un corespondent direct al zei ţei libertăţii din Statele Unite.
[raia a fost cunoscută cu denumirea de Templul Raţiunii.
;ant să ne amintim că cea mai faimoasă imagine a libertăţii
,eiţa Raţiunii —provenea de fapt din Franţa, fiind o creaţie
asonică. Este vorba desigur de Statuia Libertăţii, care îm -
ul New York. Statuia, plătită prin subscripţiile publice din
ă în dar Statelor Unite la centenarul acestora, a fost defi -
:ă în octombrie 1886. Oplacă de la baza ei specifică faptul
complet de poporul francez, Statuia Libertăţii reprezintă
lin partea Lojii Francmasonice a Marelui Orient din Fran-
tuie uriaşă poartă o torţă ce reprezintă făclia aprinsă de
.lliard în catedrala Notre-Dame în 1793.
fcibil de demonstrat faptul că Revoluţia Franceză a fost
ir de francmasonerie, însă cu siguranţă mişcarea franc-
^ se fi aflat în centrul acelor evenimente furtunoase. Cu
măsură ce diferite facţiuni cădeau şi se ridicau la Paris,
icmasoni şi-au aflat sfârşitul sub ghilotină, iar oanumită
francmasoneria a fost scoas ă în afara legii decătre guver-
•. Totuşi, Biserica Catolică a acuzat şi continuă să acuze
pentru evenimentele ce au avut loc în Franţa anului 1789,
•e a început să lupte cu tenacitate împotriva existenţei
otriva Frăţiei
uccedat au fost de ărere

p că Revoluţia Franceză a fost doar
dorinţei francmasonilor de a distruge puterea Bisericii,
lat şi hotărât al Romei, îndreptat împotriva Frăţiei, a cul-
:area unui document ciudat în anul 1860 de către papa
\cesta a fost intitulatAlta Vendita, iar dacă este srcinal
230
ne confirmă observaţiile legate desupravieţuirea Familiilor Stelei şi de

modul în care acestea au făcut uz de orice instituţie pentru -şi aatinge
obiectivele finale.
înainte de a analiza documentul în sine, nevom concentra asupra
contextului istoric. Deşi Pius al IX-lea 1-a făcut public, documentul a
trecut chipurile prin mâinile predecesorului său, papa Grigore al XVI -lea.
Grigore nu a rămas în istorie cu faima de cel mai inteligent sau liberal
ocupant al înaltei demnităţi ce -ia fost încredinţată în februarie 1831. E
adevărat că nu s-a bucurat de un moment favorabil pentruşia-începe pon-
tificatul, deoarece imediat după ce a ocupat scaunul papal, în Italia a avut
loc o revoltă majoră. Chiar şi Statele Papale - pe vremea aceea papa era şi
un monarh laic, guvernând peste o parte importantă a Italiei centrale - au
fost ocupate temporar de rebeli, care au instaurat în regiune un „guvern
provizoriu". Doar cu sprijinul Austriei catolice s-a reuşit înlăturarea revo -
luţionarilor de la putere.
Noul papă, al cărui nume de naştere era Bartolomeo Capellari, şi-
a ales numele de Grigore, după Grigore al XV-lea, un papă din secolul
al XVlI-lea, cunoscut pentru contribuţia la fondarea unei mişcări a
Bisericii, numităPropaganda Fidei („Pentru Propagarea Credinţei"),
mişcare ce urmărea introducerea romano -catolicismului în teritoriile nou-
descoperite.
Grigore al XVI-lea a fost un opozant conservatorşi rigid al libe-
ralismului de orice fel. Pontificatul său a coincis cu o perioadă de schimbări
importante, nu doar în Italia, ci şiîn întreaga Europă.
Moştenirea Revoluţiei Franceze şi a erei napoleoniene care a urmat
era încă proaspătă în mintea multora, iar mişcările revoluţionare, în
favoarea schimbărilor democratice, izbucneau aproape pretutindeni pe
teritoriul Europei. In iulie 1830, cu unan înainte de alegerea lui Grigore,
Franţa fusese din nou zguduită de o revoluţie, care -assoldat cu alungarea
regelui Carol al X-lea, eveniment ce a pus capăt conducerii dinastiei de
Bourbon, care fusese restaurată dupăînfrângerea lui Napoleon, înfavoarea
regimului mai liberal al regeluiLudovic Filip.
în această atmosferă de profunde transformări politice şi tulburări
civile, Grigore a privit cu suspiciune orice organizaţie sau instituţie ca-
re părea să promoveze neliniştea, regimul republican sau orice altă
schimbare majoră, fie ea în domeniul politic sau, dimpotrivă, în domeniul
vieţii sociale.
231
tanizaţie, care scădea în popularitate în momentul în care

pnit papă, era cunoscută cu numele de carbonarii. Nu se
le acestei instituţii formate în manieră tipic francmasonă,
apărut pentru prima dată în Franţa sau în Italia, pe la sfâr -
11 XVIII-lea, dar nu s-au făcut remarcaţi decât în anul 1814,
şnizaţia părea o imitaţie intenţionată a francmasoneriei,
lonarii" înseamnă „cei care ard cărbunii", iar dacă franc -
yenţională se bazează pe riturile, istoria şi ceremoniile
Iilor în piatră, carbonarii au adoptat nişte practici similare,
rofesiunii celor care produceau mangal,
rbonarilora fost formată din intelectuali din clasa de mijloc,
lintre aceştia fiind susţinători ai revoluţiei ce avusese loc
leva decenii în urmă. E posibil ca ea să fi apărut ca urmare
eonilor din rândul soldaţilor lui Napoleon, care ocupaseră
l Europei, inclusiv Italia. Ceea ce nu poate fi pus la îndoială
Jceşti carbonari au văzut asemănări clare între practicile
3r şi cele ale francmasoneriei, în aşa măsură încât orice
j care ar fi participat la întâlnirile carbonarilor s-ar fi putut
deplin şi absolut,
tulburărilor politice extrem de complicate cu care Italia
i a doua parte a secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a
t-lea, s-a presupus că neliniştea a fost mereu alimentată de
p poate stabili în ce măsură este adevărată această afirmaţie,
rii fonnaţiunii carbonarilor trebuiau să facă jurăminte de
lelor, la fel ca francmasonii.
ilului de membru al organizaţiei era un proces aproape
arbonari şi pentru francmasoni, în locul lojilor, carbonarii
lele vendite (la singular venditd), numele dat locului unde
Junii. Lojile lor purtau numele de barrache (la singular
ui italian pentru cabană, iar loja-mamă a carbonarilor era
Uta Vendita („Marea Lojă"), o versiune a „Marii Loji" a
. Vendita se reuneau diferiţi delegaţi ai celorlaltevendite.
tău împărţiţi în două categorii, respectiv ucenici şi ma -
Ilare cu cele ale francmasonilor. Recunoaşterea se făcea
tfice de strângere a mâinii şi prin intermediul anumitor
3oar de carbonari. De fapt, un aspect major în care car-
232
bonarii se deosebesc de masoni este prezenţa unui element creştin în

2
cadrul ritualurilor lor. Cei mai mulţi dintre carbonari erau, măcar cu -nu
mele, romano-catolici.
Organizaţia lor avea unrespect deosebit pentru un sfânt pe nume
Theobald. La început, acest lucru nu a părut foarte important, dar dacă
privim cu mai multă atenţie vom observa un lucru foarte surprinzător.
Theobald s-a născut la începutul secolului al Xl-lea în regiunea Provenţ
a
din Champagne. Acesta poate fi un element de legătură interesant, mai
ales că Theobald nu a fost fiul unei familii oarecare. Conform tradiţiei,
tatăl său a fost Arnulf, conte de Champagne, un strămoş direct al cenţilor
Hugues şi Theobald al II-lea (Thibaud) din Champagne. Aşa cum am
arătat (vezi Capitolul 6), conţii de Champagne au condus una dintre cele
mai importante Familii ale Stelei dinnordul Europei.
Cercetări mai atente au scos laiveală faptul că anul cel mai probabilal
naşterii sfântului a fost 1017.Pregătit pentru o carieră militară, el părăsit
a
acest mod de viaţă la sfârşitul adolescenţei, primind din partea tatălui său
permisiunea de a deveni pustnic. A locuit în diferite locuri şi a călătorit
mult, dar în cele din urmă s-a stabilit la Salanigo, în Italia. Acolo a dus
o existenţă foarte izolată, deşi în 1066, puţinînainte de a muri, a devenit
călugăr în cadrul ordinuluiCamaldolese, ai cărui membri purtau veşminte
albe, la fel ca şi cistercienii.
Nu se ştie de cecarbonarii 1-au adoptat pe Sfântul Theobald ca patron,
însă poate fi pur şi simplu vorba de faptul că a dus o existenţă atât de
izolată încât aceasta s-a asemănat cu cea pe care cărbunarii erau nevoiţi
să o ducă datorită profesiei lor.
în ciuda afinităţilor lor cu catolicismul şi a închinării la Sfântul
Theobald, carbonarii au fost mereu în conflict cu Biserica. Se spune că în
timpul întâlnirilor lor înscenau o versiune a patimilor lui Isus,ceea ce era
o blasfemie din punctul de vedere al Bisericii.
Şi mai interesant în legătură cu unele evenimente asociate cu carbo -
narii, care au avut loc în timpul pontificatului lui Grigore al XVI-lea, este
că organizaţia a dispărut, cel puţin aparent, în momentul în care acesta a
ocupat scaunul papal. Se spune că ei ar fi luat parte la revoluţia din Franţa
din 1830, aceasta fiind ultima lormenţionare în istorie înainte de apariţia
documentuluiAlta Vendita, publicat trei decenii mai târziu, care conţinea
2 Francmasoneria este de acord cu creştinismul, dar nu este o extensie a acestuia.
Chiar dacă mulţi dintre francmasoni sunt creştini, singura cerinţă pentru a putea
deveni membra al francmasoneriei este acceptarea existenţei unei divinităţi.
233
AGEN ŢII PUTERII LUI SOLO MON
:ntru o răsturnare a Bisericii prin intermediul uneirevolte

rbonari. Documentul a fost făcut public de succesorul lui
Pius al IX-lea. Se crede că Grigore a pus primul mâna pe
t, dar nu se ştie de ce nu -a
1 publicat el însuşi. Un singur
până în 1860, carbonarii au dispărut din documentele
l Alta Vendita
ocument rămâne un mister. Papa Grigore a lăsat în mod

tiuni ca provenienţa acestuia să fie ascunsă cu grijă. El a
noştea personal pe câţiva dintre cei implicaţi în redactarea
iar secretul pe care a dorit să -1 păstreze a fost probabil o
i proteja pe anumiţi indivizi. Trebuie spus de asemenea
, care este cunoscut şi astăzi cu numele de Alta Vendita,
fals, inventat de însuşi papa Grigore sau de unul dintre
lali, iar această posibilitate nu poate fi deloc ignorată. Au
stăzi mulţi oameni inteligenţi în ierarhia papală. Cu toate
"n vedere evenimentele despre care am vorbit şi care s-au
;stul Europei încă din secolul al Xl-lea, şi convinşi fiind
)uri de oameni au atacat în mod constant, deşi clandestin,
bă, pentru noi Alta Vendita pare un document adevărat,
din acest document ni se pare cel mai incitant:
:ru final este cel alIui Voltaireşi al Revoluţiei Fran

-
•ugerea
im... definitivă a catolicismului şi chiar a ideii
ricine ar fi el, nu va veni niciodată la societăţile
e deci de datoria societăţilor secrete să facă primul
y 3
îiserică| cu scopul de a le cuceri pe amândouă ,
la care jirmează să ne angajăm nu este una care
zi sau o lună; poate să dureze mai mulţi ani, sau
|:ol; dar în rândurile noastre soldaţii mor, iar lupta
nţionăm să -i câştigăm pe papi de partea noas -

a-i face cunoscători ai principiilor noastre, pro
-
mumele „amândouă" se referă la cele două tipuri de creştinism,
iotestant, clar s-ar putea referi şi la Biserica Catolică şi la papă.
234
pagatori ai ideilor noastre. Acesta ar fi un vis ridicol; iar

dacă evenimentele se transformă într -un anumit fel, dacă
prelaţii sau cardinalii, de exemplu, din voinţă proprie sau
din întâmplare, vor ajunge să cunoască o parte a secretelor
noastre, nu este deloc un motiv pentru a ne dori ridicarea la
Scaunul Iui Petru. Această ridicare ne -ar ruina.
Numai voinţa i-ar conduce spre apostazie, iar cerinţele
puterii i-ar forţa să ne sacrifice pe noi. Ceea ce trebuie să
cerem,
evreii îlceea ce trebuie
aşteaptă să căutăm
pe Mesia, este unşipapă
să aşteptăm, aşanevoilor
pe măsura cum
noastre...
Alături de el vom porni cu mai multă siguranţă asaltul
împotriva Bisericii, decât cu ajutorul pamfletelor fraţilor noş-
tri din Franţa, sau chiar cu cel al aurului din Anglia. Vreţi
să cunoaşteţi motivul acţiunii noastre? Cu ajutorul acesteia,
în scopul de a distruge piatra pe care Dumnezeu şi -a clădit
Biserica, nu mai avem nevoie de oţetul lui Hannibal, sau de
praf de puşcă, sau chiar de braţele noastre. Avem influenţă
asupra succesorului lui Petru (papa) în cadrul complotului,
iar această influenţă este la fel de bună pentru această cru -
ciadă pe cât ar fi toţi Urbanii al 11-lea şi toţi Sfinţii Bernard
ai creştinătăţii.
Nu ne îndoim că vom atinge acest scop suprem al efor -
turilor noastre. Dar când? Şi în ce fel? Necunoscutul nu ne -
a fost încă revelat. Cu toate acestea, deoarece nimic nu ne
va abate de la planul pe care 1-am stabilit, ci dimpotrivă,
totul va converge spre acesta, ca şi cum chiar mâine succesul
va încununa activitatea pe care abia am schiţat -o, dorim,
prin aceste instrucţiuni, care le vor fi secrete celor abia ini-
ţiaţi, să le dăm oficialilor răspunzători de Vente (Vend ita,
Vendite?) câteva sfaturi pe care ei trebuie să le insereze apoi
în mintea fraţilor, în forma unor instrucţiuni sau a unui
memorandum....
Acum, pentru a ne asigura de existen ţa unui papă croit
după tiparele noastre, e nevoie să găsim mai întâi o formă
... pentru acest papă, o generaţie demnă de conducere a la
care visăm. Cei bătrâni sau de vârstă matură vor fi lăsaţi
de-o parte; să ne îndreptăm atenţia spre cei tineri sau, dacă
235
chiar spre copii... Ve ţi obţine, cu costuri minime, o

de buni catolici şi puri patrioţi.
el de reputaţie va uşura accesul Ia doctrinele noastre
clericilor tineri, la fel şi în inima mănăstirilor, în
ii, prin for ţa împrejurărilor, aceşti tineri clerici îşi
leplinit toate func ţiile; ei vor forma consiliul suve-
r
or fi chema ţi să aleagă un pontif care va trebui să
Şi acest pontif, Ia fel ca toţi contemporanii săi, va
jilţ sau mai puţin îndoctrinat cu principiile italiene
piste pe care vom începe a le pune în circulaţie . E
0 mică sămânţă de muştar negru pe care o sădim
t; însă lumina justiţiei îi va da cea mai mare putere,
:i veţi vedea bogăţia recoltei pe care această micuţă
a fi produs-o.
•area pe care o deschidem pentru fraţii noştri sunt
ncole de trecut şi dificultăţi de diferite feluri, ce
>ăşite. Ei vor triumfa asupra lor prin experienţă
ne; însă scopul este atât de minunat încât merită
Ini toate pânzele în vânt pentru a- 1 atinge. Dacă
revolu ţionăm Italia, priviţi la portretul papei pe
realizat. Dac ă doriţi să -i punem la conducere pe
tentru a ocupa tronul prostituatei Babilonului,
mini s ă mărşăluiască sub stindardul vostru, cu
clintit ă că înaintează sub steagul apostolic. In -
istr ă este de a face să dispară ultimele vestigii ale
1 opresorilor; lep ădaţi-vă de ispite ca Simon (Sf.
irăsiţi-Ie în sacristii, în seminarii şi mănăstiri, mai
ecât în adâncurile mării: dar dacă nu vă grăbiţi, vă
că veţi obţine ceva şi mai miraculos. Pescarul de
(ţveni pescar de oameni; veţi aduce prieteni în jurul
apostolic. Veţi fi anunţat o revoluţie în tiara şi în
;ând înainte cu crucea şi cu stindardul, o revoluţie
nevoie doar de puţină încurajare pentru a aprinde
colţuri ale lumii4.
f\lta Vendita ne-au atras atenţia mai mulţi factori. In pri-

ly, The Roman Church and Revolution (Biserica Romeişi revolu-
necunoscut.
236
mul rând e vorba de metoda prin care carbonariiîn- condiţiile în care

documentul este srcinal - au sugerat că Biserica Catolică ar putea fi, în
cele din urmă, înfrântă. Nu se aştepta un război sau o confruntare directă,
deoarece, prin aplicarea unei strategii inteligente, atacurile armate s-ar fi
dovedit inutile. Modalitatea de a învinge catolicismul roman era, conform
iniţiatorilor Altei Vendita, subminarea din interior a puterii Bisericii. Ti-
nerii devotaţi carbonarilor ar fi fost trimişi la seminarii, unde ar fi fost
educaţi şi făcuţi clerici. Ei şi-ar fi păstrat simpatia pentru carbonari şi ar
fi urcat treptat rangurile preoţiei, devenind episcopi, cardinali şi probabil,
într-o zi, chiar papi.
Documentul denumeşte Roma în mod explicit „prostituata din Babi -
lon". Este vorba de o aluzie la textul biblic, în special la Cartea Apocalipsei.
în capitolul 17, autorul esteconfruntat cuo femeie şezând pe o bestie de
culoare purpurie, cu şapte capete. Ei i se spune „prostituată" sau „târfă a
Babilonului", iar autorul nu ascunde asocierea acesteia cu Roma, care este
construită pe şapte coline. Femeia este îmbrăcată în purpuriu şi violet -
culorile purtate de împăraţii romani (şi mai târziu de cardinali şi de papi),
iar pe fruntea ei este scris:„Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a
urâciunilor pământului.". Ni se spune că această femeie se îmbătase cu
sângele sfinţilor şi al martirilor, iar scriitorul încheie capitolul cu sugestia
că „femeia pe care ai văzut -o este cetatea cea mare, care are stăpânire pes
-
5
te împăraţii pământului" .
Autorul sugerează că acest oraş, în toată decăderea şi răutatea lui, va
trebui să fie înlăturat dela putere înainte ca adevărata împărăţie a lui
Dumnezeu să se manifeste pe pământ iar Noul Ierusalim să fie ridicat.
Un alt paragraf foarte relevant din Alta Vendita este cel de-al cincilea
din citatul de mai sus,în care autorul sugerează că forţa armată nucon-
stituie un mijloc eficient pentru adistruge Biserica Catolică: este nevoie
mai degrabă de influenţa asupra „succesorului lui Petru" (papa), care
este suficientă pentru acâştiga bătălia. Paragraful se încheie cu sugestia:
„această influenţă este la fel de bună, pentru această cruciadă, pe cât ar fi
toţi Urbanii al II-lea şi toţi Sfinţii Bernard ai creştinătăţii".
Este interesant că autorul Altei Vendita foloseşte aceste două nume
în mod special. Aşa cum am discutat în Capitolul 4 şi în Capitolul 6,
cei doi bărbaţi proveneau din familii aristocratice din Champagne şi
fiecare a jucat un rol important pentru povestea noastră de până acum.
Papa Urban al II-lea, pe numele său adevărat Odo de Lagery, este ponti -
5 Apocalipsa, 17:18.
237
\GENTII PUTERII LUI SOLOMON
|(<at prima cruciad ă la sfârşitul secolului al Xl -lea (vezi

timp ce Sf. Bernard (Sf. Bernard de Clairvaux) şi-a adus o
importantă la re-direcţionarea puterii Bisericii Catolice şi
. i societăţii decât orice om care a trăit vreodată (vezi Capi-
|, niciunul dintre ei nu este considerat radical sau anticatolic
pşi. Ambii au fost veneraţi. Urban al II-lea este considerat
deci este pe jumătate sfânt, iar Bernard de Clairvaux
sfânt foarte iubit, ci este considerat şi un mare „doctor"
Bisericii.
moduri diferite de interpretare a paragrafului amintit din
de-o parte, autorul ar fi putut face referire la Urban al
ÎBernard deoarece ei sunt printre cei mai veneraţi slujitori
toate acestea, e foarte probabil, indiferent cine ar fi fost
kndita, că acesta cunoştea faptul că atât Urban al II -lea cât
j au fost membrii unei frăţii printre ale cărei obiective se
area Bisericii Catolice, sau chiar distrugerea acesteia.
le precedente am demonstrat c ă fiecare dintre aceşti doi
ribuit în felul său la d iminuarea puterii Romei, Urban
Jarea importanţei Romei prin raportare la Ierusalim şi la
Ir Bernard prim promovarea ordinului cistercienilor, care
în mod direct cât şi indirect la transformări constante şi
societăţii - prin acapararea puterii de către mase, datorită
astriei şi comerţului.
şi francmasonii
jitrebăm de ce, la un moment în care carbonarii dispăruseră

al IX-lea şi Grigore al XVI-lea au fost atât de preocupaţi
ht precum Alta Vendita. Răspunsul nu este greu de găsit.
|lea fusese unul dintre cei mai radicali şi mai conservatori
sa, şi prin urmare nu era de aşteptat din partea lui să
Scuză pentru liberalism sau gândirea liberă. Pius al IX -lea a
m cu înclinaţii liberale, însă nu s-a menţinut la fel pe toată
Bui său pontificat.
cestuia, marile state papale care fuseser ă conduse timp de
: către papă au căzut în cele din unnă în mâna forţelor care
lificarea Italiei, în mod paradoxal, chiar Pius poartă parţial
|ste lucruri. Pontificatul său începuse în 1846, iar hotărârea
238
lui fusese aceea de aîndrepta greşelile predecesorului său. El a luptat cu

îndârjire pentru drepturile omului şi pentru libertatea de expresie, iar mulţi
dintre liderii celorlalte state independente ale Italiei i-au urmat exemplul,
însă în loc să potolească starea de nelinişte, aceste transformări au dus la
nevoia şi mai puternic afirmată de independenţă politică şi de unificare a
Italiei. Acest ultim lucru s-a realizat în 1861, pecând Pius al IX-lea mai
era încă papă, iar rege alItaliei a devenit Victor Emmanuel, din casa de
Savoia -o Familie a Stelei de frunte din micul ducat aflat la graniţa dintre
Franţa şi Italia.
peste doar o micăPius
parteala IX
-lea a trăit
Romei umilinţa de a deveni conducător laic
— Vaticanul.
Fără îndoială că Pius al IX -lea a devenit amărât şi suspicios atunci când
s-a văzut victimă a propriiloridei şi acţiuni moderate. Nu estesurprinzător
nici măcar momentul în care el a decispublice să documentulAlta Vendita,
respectiv anul 1860, atunci când unificarea Italiei era iminentă, iar pierderea
statelor papale părea inevitabilă, în vremea aceea Pius devenise suspicios
în privinţa oricăror societăţi secrete, şi a francmasonilor în part icular, pe
care îi bănuia că ar fi contribuit la probleme sale şi la cele ale Bisericii.
Probabil el nu a avut nicio dovadă în legătură cu intenţiile francmasonilor
privitoare la unificarea Italiei, însă se afla în posesia documentului care îi
parvenise de la Grigore al XVI-lea. Chiar dacă nu era o afirmare directă
a hotărârii francmasonilor de a distruge Biserica Catolică, având legătură
cu quasi-francmasonii carbonari, nu era departe de aşa ceva.
Acesta este aproape cu siguranţă motivul pentru careAlta Vendita a
apărut exact la momentul respectiv, făcând senzaţie în rândul catolicilor.
Dacă era srcinal, şi e srcinal din punctul nostru de vedere, acesta scotea
la iveală un complot, dacă nu organizat defrancmasoni, cu siguranţă pus
la cale de o asociaţiefoarte apropiată acestora, organizaţiece urmărea
pătrunderea în rândurile Bisericii Catolice cu scopul de a o distruge, atât
pe ea, cât şi „însăşi ideea de creştinism".
Unele grupuri afirmă astăzi că francmasoneria este o forţă periculoasă
şi distructivă, opusă creştinismului. Nu vedem niciun argument în sprijinul
acestei idei, dar se pare că alte organizaţii, pseudo -masonice probabil, ar
putea avea intenţia de a submina Biserica - şi poate chiar creştinismul în
sine. PublicareaÎţei Vendita şi reacţia pecare documentul a cauzat-o în
rândurile Bisericii Romano-Catolice este dovada existenţei unuirăzboi
tăcut ce se purta împotriva Bisericii încă din secolul al Xl -lea.
Există astăzi multe grupări din lume care clamează Alta Vendita ca
dovadă clară a implicării francmasonilor într -un intenţionat şi vechi com-
239
a scop schimbareaîntregii lumi şi instaurarea „noii ordini

ţă o mulţime de site-uri pe internet ce au ca csop atragerea
lui asupra „conspiraţiilor" masonice.
dresele de internet amintite pot fi considerate raţionale.

sunt vecine cu isteria paranoică, fiind adesea extrem de
kodată anti-masonice. Printre numeroasele afirmaţii ne-
| şi presupunerea că la baza francmasoneriei s-ar afla un
şi întunecat, denumit llluminati. Aceştia sunt descrişi
împotriva masonilor în termeni ce îi fac să apară drept
nagiei negre" sau ai „satanismului", şi nu există vreo
ăsturnare istorică din ultimele secole care să nu fie pusă în
cmasonii de către teoreticienii conspiraţiilor.
||am trece cu vederea pretenţiile exagerate ale site-urilor
aspiraţie în legătură cu natura sinistră şi cu rolul grupului
rită analizată legătura dintre ei şi francmasoni.
Din
ie vedere, chiar existenţa Iluminaţilor ar putea să sprijine
|cute de noiîn privinţa Familiilor Stelei.
general acceptat faptul c ă grupul Iluminaţilor a fost
de către Adam Weishaupt, profesor de drept canonic la
fin Ingolstadt, din regiunea germană Bavaria. Nu există
au confuzieîn această privinţă, deoarece Weishaupt şi-a
Jtecific
lai atentorganiza
asupraţia
lui„Ordinul Iluminaţilor".
Wieshaupt Totuşi, inten
sau a obiectivelor, înainte
ţiilor de
Jistuia, trebuie ăs înţelegem cătermenul llluminatinu a fost
deoarece exista de mai multe secole.
kmnă de fapt „cei luminaţi", numele având sensuri co-

|nul „gnostic", referitor la cei care posedă gnosis, adică
i cunoaştere. Deşi e posibil să fi existat grupuri cu adevărat
i mai fi folosit această denumire. Primaestare
at a acesteia
ia anului 1200 şi se referă la cei care au urmat ideile
acez pe nume Amalric de Bena (Amaury de Bene). Născut
lopiere de Chartres, Amalric a predat la Universitatea din
240
Paris şi, probabil datorită ideilor sale neobişnuite, a atras imediat un

număr semnificativ de admiratori. După moartea lui, aceştia audevenit
cunoscuţi cu denumirea de „amalricieni", însă ei se auto-denumeau
adesea „Iluminaţii". Este interesant de notat că, deş i Biserica 1-a forţat
pe Amalric să-şi renege punctele de vedere, după moartea sa admiratorii
au continuat să-i propage doctrinele. Baza lor de operare a fostşi -acest
lucru poate fi surprinzător- Champagne.
Amalric considera că filozofia şi religia erau în esenţă acelaşi lucru.
La vremea aceea, o astfel de părere nu reprezenta ceva nou, iar gândirea
lui Amalric era în mare parte influenţată de cea aunui teolog şi filosof
irlandez, Scoruş Eriugena (815 -877). Prin scrierile sale, acesta i-a transmis
lui Amalric nişte idei neoplatoniciene privitoare la creştinismul ortodox.
Neoplatonicienii proveneau din Alexandria secolului al III-lea, unde
urmaseră învăţăturile filosofului antic Platon. Cu toate acestea, ideile lor
au fost influenţate de iudaism şi demisticismul creştin. Neoplatonicienii
sugerează că există o sursă din carederivă întreaga existenţă, şi că sufletul
individual al fiecărei persoane poate fi unit, în mod mistic, cu această
sursă primară.
în centrul învăţăturilor lui Amalric se află credinţa că Dumnezeu este
totul şi că fiinţele care îl iubesc pe Dumnezeu nu pot comite vreun păcat.
Acest punct de vedere era periculos din punctul de vedere al autorităţilor
bisericeşti, care doreau să menţină controlul deplin asupra a ceea ce era
considerat afi sau nu păcat. Astfel de idei ar fi dat naştere unei gândiri
independente, şi trebuiau să fie smulse din rădăcină, în anul 1204,Uni-
versitatea din Paris a condamnat învăţăturile lui Amalric, declarându -le
eretice, iar Roma a susţinut acest punct devedere. Amalric a fost forţat
să-şi retragă ideile şi a avut noroc că a scăpat cu viaţă.
După moartea lui Amalric, prin anii 1205 sau1207, simpatizanţii săi
i-au dus ideile mai departe. Ei au declarat că Dumnezeu se revelase, şi se
va revela din nou, în ipostaza Treimii. A existat, afirmau amalricienii, o
eră a Tatălui şi una a Fiului. Urma să sosească era Duhului Sfânt, care a
început cu manifestarea lui Dumnezeu în persoana lui Amalric. Unii dintre
amalricieni au interpretat cuvintele maestrului lor reap literal, ajungând să
afirme că puteau deveni orice ar fi dorit, în 1209, unii dintre ai au fost arşi
pe rug alături de corpul exhumat al lui Amalric. Amalric a fost condamnat
în mod formal de către Conciliul Lateran, în 1215.
Cu toate acestea, Amalric se num ără printre primii gânditori occidentali
care au fost puternic influenţaţi de filozofia neoplatoniciană greacă du -
241
îcă. Prin felul său de a gândi, el a creat un precedent

[uţin din punctul de vedere al dezvoltării gândirii politice
i
i dificil de făcut deosebire între ideile neoplatoniciene ale

tudinea misticilor creştini aproximativ contemporani, cum
•nard de Clairvaux. Sf. Bernard 1-a descris pe Dumnezeu
>cazie ca fiind „înălţimea şi lărgimea, adâncimea şi lăţi -
lui mistice privitoare la cre ştinism sugerau că ştiinţa
L fi studiată doar în scopul contribuţiei acesteia la viaţa
|enţa esenţială dintre Bernard şi Amalric este aceea că
cel puţin să nu se îndepărteze de ideile oficiale, dat
deile şi convingerile lui personale nu au fost mult opuse
lericii. El s- a inspirat mereu din surse biblice, chiar dacă
(sori confuze, obscure şi aparent necreştine, cum e cazul
>r. într-o oarecare măsură, Bernard a ocupat şi o poziţie
foarte puternică. El nus-a temut de papii care se succedau,
se pe câţiva dintre ei să ajungă la putere.
;pudiat sau chiar a încercat să -i distrugă pe toţi cei care
fi întrutotul neoplatonicieni. Acest concept părea mult
itru o organizaţie ce nu permitea alegerea personală şi
ităţile civile au fost de acord, deoarece toţi conducătorii
ievală erau despotici, astfel că nu se putea auzi de nicio
ie liberă sau democraţie.
tinismul a fost oarecum influen ţat de gândirea neoplato -
a avut o însemnătate marcantă pentru un număr important
nai alesnu
j lucru în i-a
gândirea sufistă, care
fost necunoscut luieste
Adamo formă misticădeoa
Weishaupt, a -
': Iluminaţi a fost fondat pe principii sufiste — într-o astfel
i fost acuzat, chiar în timpul vieţii sale, că s-ar fi convertit
i amalricienilor au continuat s ă existe, mai întâi în mod

i secret, în diferite părţi, dar mai ales în Champagne, până
/-lea. Ideile lor au influenţat multe alte comunităţ i, cum
|rzilor din Koln. Amalric 1-a impresionat şi pe un bărbat
Iste cunoscut şi astăzi în cercurile religioase. Născut cu
tines Eckhart von Hochheim, acest călugăr dominican,
nele de Meister Eckhart, a pus şi el în circulaţie idei
242
Adam Weishaupt
După ce amalricienii şi alte grupări asociate lor au fost pierdute din ve-
dere, termenul „Illuminati" a dispărut din uz în secolul al XlV -lea, şi nu
a mai fost folosit până în secolul al XVIII -lea. Nu se ştie cu claritate în
ce măsură a fost influenţat Adam Weishaupt de Fraţii Spiritului Liber şi
de alte grupări înrudite cu aceştia, însă e sigur că moştenirea lor îi era
cunoscută, la fel ca şi alte tendinţe similare din cadrul islamismului.
Adam Weishaupt s-a născut la 6 februarie 1748, într-o familie de evrei
convertiţi la creştinism, şi a primit educaţie în şcolile iezuiţilor, pe toată
perioada copilăriei sale. Deoarece s-a dovedit un tânăr promiţător, mai
ales în ştiinţa lingvisticii, autorităţile bisericeşti locale -au
1 hărăzit preoţiei
şi în special misionarismului. Adam nu a fost însă de acord şi s-a folosit
de educaţia pe care o primise într -un mod foarte diferit. Datorită bunelor
legături ale familiei sale şi propriului său talent, a reuşit să ocupe postul
de profesor de drept canonic la Universitatea din Ingolstadt. Acest lucru
i-a înfuriat pe liderii Bisericii locale, dat fiind faptul că era pentru prima
dată când un astfel de post era oferit unui laic.
Weishaupt era foarte interesat de istorie, însă a studiat şi filozofia.
Mintea lui era foarte vie şi a demonstrat o fascinaţie specială pentru
Egiptul antic, despre care se cunoşteau puţine lucruri, efectiv, la vremea
respectivă.
în 1771, pe când avea doar 23 de ani, Weishaupt a decis să pună bazele
unei societăţi secrete. Scopul acesteia era transformarea rasei umane şi
abolirea tuturor puterilor laice şi bisericeşti, în organizarea a ceea ce a fost
denumit curând „Illuminati", Weishaupt s-a bazat pe mai multe surse, şi a
avut nevoie de cinci ani pentru a- şi fonnula pe larg strategia.
în societatea „Iluminaţilor" urmau să existe trei categorii distincte de
membri. Cei mai puţin importanţi erau reprezentaţi de „novici" şi cei „mai
puţin iluminaţi". A doua categorie purta numele de „cavalerii scoţieni",
iar cei de primă categorie erau formaţi din două grade de preoţi, respectiv
„preoţi şi regenţi" şi „magi şi regi". Toate aceste idei, mai ales denumirea
de „cavaleri scoţieni", indică influenţa francmasoneriei asupra ideilor lui
Weishaupt.
Este surprinzător că Iluminaţii au reuşit totuşi să câştige adepţi, de-
oarece erau aproape fanatici în privinţa secretelor pe care jurau să le
păstreze. Niciun membru nu îşi cunoştea adevăraţii superiori. Recruţilor
nu li se spunea nimic specific în legătură cu momentul apariţiei societăţii
243
}ENŢII PUTERII LUI SOLOMON
cine se afla în spatele acesteia. Aspiranţii erau făcuţi

i ginea Iluminaţilor ere străveche şi că membrii acestei
landurileînaltei societăţi şi ale Bisericii. Orice persoană
pvină parte a acestei organizaţii era obligată să păstreze
au încredinţate, şi tuturor li se cerea supunerea absolută.
ute cinci dintre obiectivele Iluminaţilor, după cum ur-
lonarhiilor.
ituror formelornaţionalismului
triotismuluişi de proprietate.privată şi a moştenirilor.
ieţii de familie şi a căsătoriei, alături de promisiunea că
educaţi în mod identic, în cadrul comunităţii.
|turor formelor de religie organizată.
: au fost formulate cu mult înainte de Karl Marx. Istoria a
|le acestora de reuşită erau mari, privite pe termen lung.
are să fi împărtăşit convingerea că aproape orice acţiune
sprijinul idealurilor Iluminaţilor era justificată, şi, de
unoştea legitimitatea niciunui tip de guvern, nu-assimţit
eo lege. El pare ăs fi fost un adept al maximei promovate
.mişti: „scopul scuză mijloacele". Cu toate acestea, se
|ipt nu a fost un om crud sau nepăsător din fire. Cândva
cat e doar-ceea ce ăneşte",
r iar din acest punct de vedere
de discipolii lui Amalric, care au ajuns la concluzia că
I u exista, ci era doar o descriere a unor acţiuni greşite,

fost de asemenea un discipol fervent al gânditorului
fran-
s Rousseau şi, la fel ca acesta, visa la o lume eliberată
Bisericii şi ale statului, în care oamenii ar fi trăit într-o
ne cu natura. Există şi numeroase asemănări între
shaupt şi cea a amalricienilor. în perioada educaţiei sale,
|ns să urască catolicismul şi în special pe iezuiţi - deşi
de organizare şi a utilizat unele dintre principiile de or -
^tora în cadrul societăţii Iluminaţilor,
ia, membrii cei mai de jos ai Iluminaţilor, novicii, se
0 doză de îndoctrinare. Ei erau iniţiaţi în filozofia ilu-
1 adevărata identitate a profesorilor lor le rămânea
aarece orice membru al organizaţiei folosea un pseu-
ai Adam Weishaupt era „Spartacus", numele liderului
• împotriva romanilor din anul 73 î.C. Atât novicii, cât şi
244
profesorii încercau mereu să atragă noi membri, iar organizaţia a dobândit

rapid un statut internaţional. Novicilor le rămânea necunoscut scopul final
al Iluminaţilor, până în momentul în care reuşeau să ajungă la cel mai înalt
nivel al organizaţiei. La atingerea acestui nivel, li se făceau cunoscute
cuvintele lui „Spartacus":
Prinţii şi naţiunile trebuie să dispară de pe faţa pământului!

Da, va veni vremea când oamenii nuvor accepta o altă lege
în afara marii cărţi a naturii; această revelaţie trebuie să fie
rezultatul activităţii societăţilor secrete şi acesta este unul
din-
tre marile noastre mistere.
în mod destul de surprinzător, Iluminaţii au avut o vreme succes,

şi au avut reprezentanţi în cele mai multe dintre ţările vest -europene.
încă de la început, una dintre intenţiile lor a fost aceea de a se infiltra în
lojile masonice, considerat e o foarte bogată sursă de noi recruţi. Un alt
conspirator, alături de Weishaupt, a fost un aristocrat gennan, baronul
Knigge, în seama căruia a rămas supravegherea apropierilor de lojile
masonice. Pe toată perioada activităţii lor, Iluminaţii au încercat să con -
vingă autorităţile că aveau în intenţie doar săvârşirea faptelor bune,
urmând exemplul lui Isus Cristos.
Din păcate pentru ei, „voinţa lui Dumnezeu", ca să spunem aşa, a
schimbat cursul evenimentelor, în 1784, în Bavaria, un membru al
societăţii Iluminaţilor a fost lovit de fulger, iar atunci când poliţia a
examinat cadavrul au fost găsite asupra sa scrisori semnate de Weishaupt,
cusute în căptuşeala hainei. Câţiva membri ai societăţii au fost cuprinşi
de panică, iar patru dintre ei, conduşi de un om cu rol important în cadrul
formaţiunii Iluminaţilor, pe nume Utschneider, s-au predat autorităţilor,
dezvăluind adevăratele scopuri şi intenţii ale organizaţiei.
Weishaupt a trebuit să se ascundă pentru a-şi salva viaţa, găsind refu-
giu în oraşul Gotha din Saxonia. Acolo situaţia lui -as complicat. Şi înainte
avusese probleme în privinţa disciplinării partenerilor săi egocentrici, iar
moravurile uşoare şi comportamentul incorect al acestora îl aduseseră în
pragul disperării. Cazul lui a devenit şi mai complicat odată cu scandalul
legat de relaţia avută cu propria l ui cumnată, în urma căreia aceasta a
rămas însărcinată iar Weishaupt a încercat să aranjeze un avort ilegal.
Adam Weishaupt a murit la Gotha,în 1830, şi în ciuda zvonurilor care
au circulat din vremea aceea şi până în prezent, conform cărora Iluminaţii
245
joace un rol important în instaurarea a ceea ce grupurile

[apta numesc astăzi „Noua Ordine Mondială", nu există
|ovadă clară în această privinţă.
i că Iluminaţii nu au jucat niciun rol în transformarea E
uro-
tVIII-XIX este nefondată, şi ar duce la o înţelegere greşită
fete în urmă de Weishaupt şi de adepţii săi,
|lui Weishaupt nu au fost aplicate niciodată aşa cum a
". se poate pune la îndoială rolul jucat de or ganizaţia în -
L evenimentele ce s- au desfăş urat
exemplu răspândirea ideilor care auîncondus
Europa
la la vremea
Revoluţia
- poate nega nici faptul că Iluminaţii sunt o organizaţie
pla introducere a cuvântului „Illuminati" pe orice motor
kternet vă va pune la dispoziţie 6.490.000 de pagini pe
"nul 2007). Cele mai multe dintre acestea sunt asociate
ne de dreapta din America, care pretind că Iluminaţii nu
tu Weishaupt şi că organizaţia mai există şi astăzi -'fiind
o ramură secretă şi ciudată a francmasoneriei.
| mai probabil este că Ordinul Iluminaţilor, aşa cum a fost
shaupt, nu a supravieţuit morţii fondatorului său. Ordinul
T un răspuns intelectual la evenimentele ce aveau loc la
: a fost creat, însă tocmai mecanismul prin care urma să
11-a făcut inoperabil încă de la început. Desigur că este
l oameni să afirme că Iluminaţii îşi continuă existenţa ca
t ca scop distrugerea societăţii - însă dacă acest lucru' ar fi
na că cercetările noastre atente nu au reuşit să descopere
bilă în acest sens.
jîxistenţei .Ordinului Iluminaţilor ca entitate istorică
punctul nostru de vedere de dovezile pe care le-am
u realitatea şi influenţa Familiilor Stelei. Iluminaţii au
|ietate incorect concepută, cu o existenţă scurtă, şi care,
jţii precise, nu a găsit o modalitate viabilă de a le pune
nul lui Weishaupt pare o o rganizaţie anarhică, faţă de
elei nu ar fi avut nici cel mai mic interes. E posibil ca
jii să fi urmărit scopul de a asigura libertatea personală a
"mjloacele de atingere a acestuia au fost radical diferite
t în parte. Nu putem şti dacă membrii Familiilor Stelei
fetre membrii grupului Iluminaţilor, însă noi considerăm
astfel de posibilitate.
246
Eliphas Levi
Nu există dovezi nici în privinţa implicării lui Adam Weishaupt sau a

Iluminaţilor în practicarea „artelor negre". Şi masonii sunt frecvent acu-
zaţi de legături cu satanismul, luminaţii fiind mereu citaţi drept dovadă a
existenţei satanismului în ritualurile Frăţiei. Acest lucru se datorează în
mare parte unui individ pe nume Eliphas Levi.
Născut la Paris în 1810, Levi — al cărui nume real era Alphonse Louis
Constant - avea srcini umile, însă şi -a dovedit inteligenţa şi isteţimea
de la o vârstă fragedă. Datorită acestor calităţi, Constant a fost admis la
Seminarul din Paris, cu intenţia de a primi o educaţie formală, pentru a
deveni preot romano-catolic. Din nefericire pentru toţi cei aflaţi în cauză,
a fost vorba de Seminarul St. Sulpice.
/ Dintre toate seminariile din Fran ţa secolului al XlX-lea, St. Sulpice
avea reputaţia cea mai ciudată, în perioadaîn care Constant a studiat acolo,
acesta devenise o pepinieră a gândirii alternative, un loc în care studiile
ezoterice şi oculte se combinau cu credinţa catolică oficială. Câteva dintre
persoanele cele mai faimoase pentru tradiţia ezoterică din Franţa er au în
mod direct asociate cu seminarul St. Suplice, iar nume precum cel al
faimoasei cântăreţe de operă Emma Clave şi al compozitorului Charles
Debussy au făcut ca discutarea metodelor neortodoxe de predare puse în
practică la St. Sulpice să devină un subiect de discuţie la modă în saloanele
din Paris, unde ocultismul reprezenta un element de interes.
Bun cunoscător al curentelor subterane ale seminarului St. Sulpice,
Constant s-a implicat imediat în gândirea şi practicile oculte. De fapt nu a
fost un preot prea bun. în 1846, imediat după ce a fost hirotonisit, a întâlnit-
o pe Neomie Cadot, pe atunci în vârstă de 17 ani, cu care s-a căsătorit.
Mariajul lor a fost curând anulat, iar Constant, demis din rândurile Bisericii,
a început să-şi câştige existenţa cu succes de pe urma jurnalismului.
însă educaţia sa ezoterică 1-a făcut să se îndrepte curând spre zone
publicistice mai puţin ortodoxe. Cu pseudonimul Eliphas Levi, Constant
a publicat în 1861 Dogma şi ritualurile magiei înalte. Această publicaţie a
fost urmată imediat de oIstorie a magiei, Magia transcendentală şi Cheia
marilor mistere. Levi a contribuit în mod indirect la mânjirea numelui
francmasoneriei, deşi nu a făcut niciodată în mod explicit vreo legătură
între aceasta şi satanism. Practic, el a adus doar explicaţii în privinţa sim-
bolurilor asociate stelei cu cinci colţuri, care a fost, din vremuri de demult,
un simbol important pentru masoni.
247
pa că, atunci când această stea apărea în formă inversată,

luperior în jos, ea reprezenta un simbol satanist puternic.
ptării sale, această reprezentare putea fi asociată desenului
al utilizat adesea pentru reprezentarea diavolului, iar
ima-
[ această asociere au devenit imediat comune.
i faptul că steaua cu cinci colţuri a fost adesea
utilizată
, deoarece societatea era însetată de „revelaţii" de tipul
: de Levi. Nu a durat mult ână
p când agenţiile ce militau
Iilor, mai ales cele asociate Bisericii Catolice, au subliniat
l cu cinci colţuri pentrurancmasonerie,
f de unde s-a ajuns
aţă că masonii ar fi satanişti.
it agravată de un om pe nume Albert Pike care, în mod
i istorie ca un francmason de frunte al Americii.
Ihusetts în 1809, Pike fost contemporan cu Eliphas Levi.

Tike a urmat puţine şcoli, dar s-a dovedit cel puţin la fel
: imaginativ. A reuşit să înveţe sanscrita, ebraica, greaca,
devenind un călător pasionat, iar în cele din urmă-as
as, unde a început cariera care 1-a făcut celebru, cea de
6
hembru unei loji masonice, iar în anul 1859a fost ales
Suveran al Ritului
venită după treizeciScoţian, post
şi doi de ani.peIncare-a1 ocupat
această până a
perioadă
considerabileşi ireparabile francmasoneriei.
lat în stabilirea multor ritualuri ale Ordinului - în ciuda
ea nici cea mai vagă idee despre ceea ce însemna cu
Soneria. Pentru el era un fel de joc intelectual, pe care
şi utiliza după cum dorea, însă ideea ce stă la baza
Ira că nicio persoană nu are îndreptăţirea de a schimba
ualurile, iar dacă toţi ar fi adoptat perspectiva lui Pike,
it la fel de variată şi de confuză ca numeroasele forme
; dup ă ce a devenit mason, la începutul Războiului Civil din

uimit comandant general de brigadă în Teritoriile Indiene,
un-
mente confederate de cavalerie indiană. Adesea putea fi văzut
le indienilor. Pike este singurul ofiţer militar confederat sudist
idicat o statuie în Washington DC.
248
de creştinism. Pike a hrănit în modnechibzuit şi imaginaţia opozanţilor

masonilor, în 1871 a publicat o carte intitulatăMorala şi dogmele Ritu-
lui Scoţian Antic şi Acceptat al francmasoneriei.Cei care consideră
francmasoneria o societate secretă malefică afirmă că Pike a admis că
francmasoneria ar fi o „religie", a cărei ideologie este
cea a lui „Lucifer".
Aceştia se folosesc de următoarele pasaje din lucrarea lui Pike:
„Fiecare lojă masonică este un templu al religiei; iar învă -

ţăturile acesteia sunt instrucţiuni de natură religioasă"
„Adevăratul nume al lui Satan, aşa cum afirmă cabaliştii,
ar fi cel al luiYahve, citit în ordine inversă; deoarec
e Satan nu
este un zeu al întunericului... Lucifer, purtătorul luminii! Ce
nume ciudat pentru Spiritul întunericului! Lucifer, Steaua Di-
mineţii! El este cel care aduce lumina, care orbeşte cu splen-
doarea lui sufletele slabe, căzute în robia simţurilor sau pe
cele egoiste? Să nu vă îndoiţi!"
Pike credea c ă există două mari puteri ale universului. El a refuzat să

le numească Dumnezeu şi Diavolul, preferând numele „Lucifer" şi
„Adonai". Amândouă aceste nume se referă la planeta Venus. Lucifer
(aducătorul luminii) este vechiul nume dat planetei Venus, atunci când se
arată ca stea a dimineţii, iar Adonai este manifestarea planetei Venus ca
astru de seară. Pike a considerat că Lucifer şi Adonai ar reprezenta forţe
opuse, dar la fel de puternice - niciuna nefiind rea sau bună.
Cu toate acestea, numele Lucifer devenise deja ( în mod incorect)
asociat Diavolului, aşa încât creştinii au tras imediat propriile lor concluzii.
Ei i-au considerat practicanţi ai satanismului, datorită legăturii cu Lucifer,
atât pe Pike, cât şi pe francmasoni, care trebuiau contrazişi prin tot ce era
bun în cadrul creştinismului. Responsabilitatea pentru un astfel de punct
de vedere, care continuă să fie susţinut cu multă fermitate în unele cercuri
chiar şi în ziua de astăzi, atât de mult încât niciun argument raţional nu îl
poate anula, îi revine în mod hotărât lui Albert Pike.
„Revelaţiile" lui Pike privitoare la Lucifer şi Adonai- care în niciun caz
nu sunt rezultatul vreunei practici masonice pe care noi o cunoaştem - au
venit în sprijinul ideilor promovate de Biserica Catolică, care era oricum
ferm împotriva francmasoneriei şi ideilor aflate la baza acesteia. Pike nu a
făcut nicio favoare masonilor prin afirmaţiile sale vădit anticatolice, care
au fost atribuite imediat de către catolici francmasonilor în general.
249
}ENŢII PUTERII LUI SOLOMON
nale ale lui Pike, al ături de cele emise de Eliphas

fie folosite drept „argumente" în privinţa faptului că
nu doar împotriva creştinismului, ci au ca scop distru-
linţelor „adevărate" şi înlocuirea acestora cu „noua
de inspiraţie satanistă. Francmasonii care resping în
e idei sunt într- o situaţie fără ieşire - protestele lor
ie respinse drept oîncercare de a ascunde „adevărul".
lului demonic" a pătruns atât de puternic în conştiinţa
-ăţia continuă să fie privită cu suspiciune
- şi nu doar de
paranoice, de extremă dreaptă, mai ales cele din Statele
ază despre masoni şi despre „noua ordine mondială".
din multe ţări occidentale se străduiesc nu doar să se
sonerie, dar auşi votat legi împotriva deţinerii de către
iţii importante în stat.
staza de grup care se susţine singur, francmasoneria a
în mod eficient, deoarece simpla bănuială că o persoană
nţată în vreun fel de apartenenţa la această organizaţie
tarea şi împiedicarea promovării acesteia. O astfel de
Marea Britanic în privinţa politicienilor, funcţionarilor,
re, ofiţerilor de poliţie şimembrilor justiţiei, între timp,
iglicane sau ai formaţiunilor creştine nonconfonniste,
partenenţa la francmasonerie a fost cândva o normă,
Frăţia pe propriul risc.
i lungii noastre perioade de cercetare, acuza ţiile aduse
cmasoneriei par a fi asemenea zăvorârii uşii grajdului
git. In ultimul capitol vom încerca să demonstrăm că
au atins deja principalele scopuri şi că francmasoneria
iţă temporară din arsenalul acestora, în plus, influenţa
; agenţii puterii lui Solomon nu trebuie să fie asociată
ecum cea a francmasoneriei, care, oricât de temerare
e doar o umbră a ceea ce areprezentat până şi în epoca
250
CAPITOLUL 13
Sfârşitul începutului
în capitolele anterioare am susţinut ideea că instituţii ca cele aletironen-

sienilor, ale cistercienilor, cavalerilor templieri sau ale comercianţilor
din Champagne, alături de mult mai modernii francmasoni, nu trebuie
analizate în mod izolat. Aşa cum asemănările dintre evangheliile Noului
Testament după Matei, Marcu şi Luca au dus la concluzia că fiecare dintre
acestea s-ar baza pe o sursă „pierdută"- o colecţie de afirmaţii şi fapte
ale lui Isus pe care cercetătorii o numesc „Q" (de la cuvântul german
Quelle, care înseamnă „sursă")- putem vedea că în spatele cistercienilor,
templierilor şi al celorlalţi amintiţi mai sus se află un agent puternic, aflat
în legătură cu fiecare dintre aceste grupări, dar care totuşi
a rămas în afara
lor.
Regele Solomonşi-a însărcinat marii preoţi cu misiunea pe termen lung
de a crea o lume în care Yahve să poată domniaaşcum se cuvine. Pentru
Solomon şi contemporanii săi, interacţiunea dintre lumea oamenilor şi
cea a divinităţii era percepută la un nivel mult mai complex decât cel- per
ceput de orice
Singura religie
religie de astăzi.
modernămajoră care amenţinutun nivel de complexitate
comparabil cu scopul lui Solomon este şi ceaale cărei rădăcini sunt cele
mai vechi: hinduismul. Originile acesteia se pierd în negura timpului,
însă s-a păstrat credinţa într-un mare spirit cosmic unic(Brahma), care
este venerat prin intermediul unor diverse manifestări, de exemplu Vişnu,
Siva sau Şakti. în oricare dintre formele sale, hinduismul rămâne o religie
monoteistă, legată de mai multe divinităţi, un crez tolerant care acceptă
drept valid orice drum către marea putere cosmică.
251
at text al hinduismului esteRig Veda, care este totodată şi

colecţie de idei ale omenirii, cuexcepţia probabil a poveştii
u Ghilgameş. Ea cuprinde următoarele cuvinte: „Adevărul
1
ir; brahmanii îl numesc în mai multe feluri" .
;răm că regele Solomon a avut o percepţie similară. Yahve
poporului său, centrul atenţiei acestuia, însă dincolo de
narea forţă cosmică a cărei manifestare terestră era divina
altor popoare trebuiau respectaţi, însă toţi erau inferiori
i, aflată dincolo de cer şi de pământ.
Familiilor Stelei
lă faptul că în programul Familiilor Stelei nu a figurat

ducerea „religiei de stat a evreilor" pe teritoriul întregii
i/a lor asupra divinităţii era mult mai complexă decât cea a
islamismului sau iudaismului rabinic (un mod de gândire
:e diferit de cel adoptat de Familiile Stelei). Ele acceptau
iţe aceste opţiuni teologice, dar le considerau secundare
rcm. Ceea ce conta era formarea unei lumi în care oamenii
e Dumnezeu, indiferent de forma pe care au ales-o, şi să
r-o manieră ce ar fi rezonat cu spiritul „stelei" Shekinah.
ipresupus existenţa unei societăţi bine ordonate şi prospere,
kcie, depravare sau rea-voinţă de orice fel.
tarea unui atare obiectiv era nevoie în primul rând de
structuri politice potrivite.
ilei nu au avut
ecanism, altă opţiune
deoarece după decât să folosească
prăbuşirea creştinismul
Imperiului Roman
nu
> altă reţea a puterii care să acopere aproape toată Europa
:est plan nu a fost atât de cinic pe cât pare, deoarece
n privinţa faptului că mulţi membri ai Familiilor Stelei
ii în adevăratul sens al cuvântului. Bărbaţi ca Sfântul
îux nu au putut să fie o minciună vie. Acesta, asemenea
i de frunte din rândurile Familiilor Stelei, trebuie să fi
ină ca pe un excelent mijloc de a cuprinde relaţia dintre
r. Doar că el a priceput mai mult decât a fost divulgat
:les importanţa lui loan Botezătorul pentru adevăratul
dinainte de Apostolul Pavel, şi semnificaţia „stelei"
46
252
SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI
Shekinah şi a aspectelor feminine ale divinităţii- reuşind să ghideze

Biserica Catolică spre un viitormai sofisticat, bazat peaceste concepte,
fără ca cineva să poată înţelege ce făcea de fapt.
Astăzi, Biserica Romano-Catolică a devenit o religie matură, cu o
complexitate care îi justifică statutul de
forţă mondială în probleme legate
de spiritualitate. Acest lucru sedatorează, nu în mică măsură, eforturilor
lui Bernard şi ale Familiilor Stelei.
Credem că odată cu trecerea timpului Familiile Stelei şi-au remodelat
în
au mai
făcutmulte
parterânduri perspectiva,
din rândurile iar oameni
lor. Mulţi de alte
au rămas religii, chiar
probabil adepţiagnostici,
ai lui loan
Botezătorul, însă, indiferent de credinţa lor, Biserica a fost mereu baza
lor de operare.
Conceptul unilateral de creştinism, care a fost introdus deîmpăratul
roman Constantin I la Niceea (vezi Capitolul 3), a asigurat o singură cale
de acces spre Dumnezeu pentru întreaga Europă. Cu timpul, Familiile
Stelei au înţeles că adevărata forţă a duşmanului lor era arma lor cea
mai puternică- ei puteau pătrunde în structura labirintică a Bisericii Ro-
mano-Catolice, extinsă pe tot teritoriul Europei, şi îşiputeau introduce
treptat ideile şi planurile purtând stindardul lui Cristos.
Cu toate acestea, apari ţia ulterioară a protestantismului (vezi Capitolul
9), urmată de proliferarea unor secte creştine necatolice, a dus la faptul
că nu mai exista o singură cale prin care agenţii puterii lui Solomon îşi
puteau atinge obiectivele.
Aceştia au înţeles cădrumul înainte era legat de noileorganizaţii laice.
Terenul pe care operau reţelele laice ale Europei începuse să fie bătătorit
odată cu dezvoltarea comerţului internaţional, iniţiat de producătorii de
lână cistercieni, şi cu fondarea unui sistem bancar de către templieri. Foarte
important este şi faptul că dominarea gândirii oamenilor de către Biserică
a scăzut în intensitate, mulţumită eforturilor unor gânditori moderaţi ca
Bernard de Clairvaux. Evoluţia de-a lungul secolelor şi al mileniilor a
moduluiîn care agenţii puterii lui Solomon-au şi interpretat misiunea nu
poate fi pusă la îndoială, deoarece gânditorii de mai târziu au reevaluat
definiţia lui Solomon privitoare la „noua ordine mondială" (am dori să
subliniem faptul că utilizăm această expresie în sensul unei lumi bazate pe
valorile Familiilor Stelei, nu în legătură cu formula utilizată de grupările
extremiste la care s-a făcut referire în Capitolul 12). Valorile lor au rămas
aceleaşi, însă modalităţile de a le pune în aplicare-au s transformat în
funcţie de evenimente care, de multe ori, nu puteau fi controlate.
253
aţiune laică ce a devenit mijlocul de realizare a misiunii

pi a fost francmasoneria. Ritualurile din care aceasta s-a
Jvechi şi se bazau pe credinţa în puterea „stelei" Shekinah,
j pe vremea regelui Solomon, dar existând probabil cu mul-
naintea acelei perioade, în vremea cruciadelor, templierii
laţie rituri asociate meseriei zidarilor şi pietrarilor, iar alte
Jlui francmason de mai târziu au fost iniţiate în Scoţia de
i Sinclair, ca mijloace de transmitere a secretelor preoţilor
kle Templului din Ierusalim, ridicat din nou în forma cape-
li Capitolul 8 şi Capitolul 9).
Igioasă care a debutat în secolul al XVI-lea a făcut necesară
tnţială a strategiei, iar ritualurile, iniţial destinate doar câ -
(t fundamentul unei frăţii cu o bază largă. A fost vorba de o
ară care urma să impulsioneze întreaga omenire din punct
l, intelectual şi mai ales în direcţia democraţiei.
Ii mult de trei se cole, după domnia regelui James (lacob)
piune a coincis cu o relansare a masoneriei din Anglia, şi
la celei din coloniile americane, francmasoneria a devenit
ioc de propagare a voinţei Familiilor Stelei. Pe măsură
poua parte a secolului al XVIII-lea, în Anglia se dezvolta
„Antici" şi „Moderni", în alte părţi ale lumii, cum ar fi
nţa, Frăţia a reprezentat motorul ce a determinat o re -
frea socială, în America, oamenii au ridicat din nimic o
lîn timp ce în Franţa poporul a preluat puterea din mâinile
jternicei aristocraţii, în aceste două republici, creştinismul
snentă importantă a vieţii sociale, însă s-a trasat o linie de
Itre Biserică şi stat. A fost momentul de debut al societăţii
fus cu sine conceptul de egalitate între oameni.
îl Rudyard Kipling a exprimat această egalitate în poezie,
| în care momentele de stagnare din viaţa de zi cu zi sunt
al lojilor masonice:
şa de des mesagerul vă aduce

ni Solomon: „Uitaţi aceste lucruri!
şetorilor, tovarăş al regilor,
| prinţilor - uită aceste lucruri!
2
ii, uitaţi aceste lucruri!"
anquet Night (Noaptea banchetului)
254
Noua masonerie engleză
Francmasoneria din Anglia, spre deosebire de Fr ăţia din America sau

din Franţa, s -a dovedit până la urmă un sol neroditor pentru ideile şi
idealurile Familiilor Stelei. Deşi a continuat să promoveze libertatea şi
ştiinţa, francmasoneria engleză şi-a modificat radical ritualurile şi prac-
ticile în decursul secolului al XVIII-lea, pentru a se ajusta nevoilor
politice ale regilor protestanţi din dinastia de Hanovra. Acest lucru a
coincis cu pierderea tuturor principiilor vechi ale masoneriei, în special
ale imperativelor Familiilor Stelei, până în anul 1800.
însă acestea nu au fost pierdute chiar pentru toţi oamenii. Un exemplu
de astfel de nou francmason englez este întruchipat de un personaj descris
în amănunt de un romancier din secolul al XlX-lea, Anthony Trollope, un
mare portretist al claselor de mijloc din epoca victoriană. El a fost foarte
inspirat atunci când s-a referit la Biserica Anglicană şi la relaţia acesteia
cu starul.
Anthony Trollope, fiul unui avocat bun dar sărac, s-a născut în 1815 şi
a fost educat la şcolile din Harrow şi Winchester, în 1834, Thomas, tatăl
lui Anthony, s-a mutat cu întreaga familie în Belgia, la Bruges, pentru a
evita să fie arestat pentru datorii. Anthony a revenit curând în Anglia şi a
obţinut o slujbă în cadrul poştei britanice, unde a rămas până la pensie (el
a inventat cutia poştală).
De îndată ce a fost trimis nî Irlanda, în 1841, Trollope a devenit franc-
mason. La 8 noiembrie 1841, el a primit iniţierea în Loja Banagher Nr.
306 şi a fost ridicat la un grad mai înalt, în cadrul aceleiaşi loji, la 31
decembrie 1841.
Nu se ştie cât de mult s-au extins rădăcinile masonice ale lui Trollope,
dat fiind faptul că a păstrat discreţia asupra vieţii sale parti culare, însă
nu a putut opri pătrunderea anumitor idei în romanele sale, mai ales prin
felul în care a descris unele personaje. Acestea reflectă aspecte ale vieţii
autorului, cum ar fi cazul personajului numit de Trollope dr. John Thorne.
Acesta apare în romanul Barchester-Towers (Turnurile Barchester), pu-
blicat în 1857. Trollope pare să sugereze că Thorne era mason, iar ceea ce
ne spune despre el este surprinzător:
Cu toate acestea, el [Thorne] şi alţi oameni din anturajul
său, care păstraseră încă aceleaşi principii ferme în privinţa
protejării secretelor- oameni ca el însuşi, care erau prea
adevăraţi pentru fi clintiţi de strigătul unei mulţimi-, aveau
255
' modalitate de a se consola. Erau, sim

ţeau că erau,
evăraţi păstrători ai misteriilor eleusine, ale
I unor
ecifice de închinare, profunde şi uimitoare, prin
tăţile puteau fi invocate aşa cum se cuvenea.
Deferă la un grup de oameni ce deţineau cunoaşterea unei

îirăvechi către Dumnezeu. El continuă prin a spune că
i~ îşi transmite cunoştinţele în mod secret:
ii lor le-a fost dat acumăs cunoască aceste lucruri

mai departe, pe cât posibil, prin educarea atentă
copiilor lor.
: că acei oameni păstrau aspectul unor adevăraţi creştini

|i ară, însă în mod privat puneau în practică propriile lor
; »re modul în care forme de închinare particulare

fost transmise de la o generaţie la altaîn familii
ochii celor din jur, au adoptat principiile unei
loscute. L-a fel s-a întâmplat şi în cazul domnului
învăţat să asculte cu mult calm atunci când se
otecţia secretelor era un element al trecutului,
dâncul sufletului că aceasta era încă ţinută în
et isdul
experienţă mistică.
că această Simţea chiar
cunoaştere, o oarecare
care lui îi fusese în
-
i ebuia să rămână necunoscută mulţimii.
Iptul că Thorne era o creaţie fictivă, şi acceptând totodată

l autorului şi apartenenţa lui la frăţia masonă, este ro-
p
I să fi vorbit înBarchester Towers despre aspecte care îl
îşi.
bpe este de origine normandă, familia lui fiind o ramură
ui clan normand, Le Loup (Lupul), nume care a fost
bnit Lupus. Familia Lupus se trăgea direct din Hugues
: Loup), unul dintre sprijinitorii cei mai fervenţi ai lui
Irul în perioada când el a invadat Anglia în 1066. Cei
i au devenit în 1071 conţi de Chester, făcând parte din
256
cercul apropiaţilor lui William Cuceritorul, fiind aproape cu siguranţă şi

membri ai Familiilor Stelei. Motto-ul adoptat de familia Trollope este
foarte relevant în această privinţă; în traducere din latină, acesta înseamnă:
„Aud, dar nu spun nimic".
Este evident totuşi faptul că modul în care Trollope arealizat portretul
doctorului Thorne face trimitere la ceva mult mai adânc şi mai vechi decât
francmasoneria. Aproape întregul fragment citat din Barchester Towers
ne duce cu gândul la credinţa Familiilor Stelei şi la modul în care aceasta
a fost transmisă din generaţie în generaţie, în timp ce a rămas, aşa cum
spune Trollope, „necunoscută mulţimii".
Familiile Steleişi epoca industrială
Un grup cândva secret, format din oameni de ştiinţă şi cugetători, cunos -

cuţi sub numele de „Colegiul Invizibil", a devenit în anul 1660 Societatea
Regală. Aceasta a fost prima organizaţie din lume care s-a eliberat de
constrângerile de ordin religios şi a îmbrăţişat metoda investigaţiei obi -
ective, utilizând facilităţile oferite de ştiinţă. Majoritatea acestor oameni,
dacă nu chiar toţi dintre ei, erau masoni şi acţionau conform idealurilor
Familiilor Stelei. Cu cât descopereau mai multe taine ale universului şi
minuni ale acestuia, cu atât erau mai uimiţi de marea forţă cosmică, su-
prema zeitate întruchipată în tradiţia Familiilor Stelei de Shekinah, care se
ridica deasupra oricărei dogme religioase înguste a oamenilor. Familiile
Stelei au dat frâu liber imaginaţiei şi investigaţiei ştiinţifice în lumea
occidentală, iar la sfârşitul secolului al XVIII-lea schimbarea a pătruns
peste tot.
Pe când americanii şi francezii puneau bazele unor noi republici, no -
ile tehnologii şi forme de muncă duceau cu rapiditate spre aşa-numita
Revoluţie Industrială. Acest moment de cumpănă pentru civilizaţie a
debutat în Marea Britanic şi s-a răspândit imediat în întreg Occidentul.
Economia, bazată încă de la începuturile istoriei pe munca manuală, a
fost înlocuită cu cea buzata pe maşini care produceau materiale textile,
alimente şi bunuri de tot felul, în mori sau fabrici uriaşe. Sporul care
s-a înregistrat a fost exponenţial, deoarece au apărut maşini care puteau
produce alte maşini, mai bune.
Mai ales în Marea Britanie, în paralel cu industria s-a dezvoltat şi
transportul, mai întâi prin reţeaua existentă de cana le, pentru a duce
dintr-un loc în altul cărbunii şi alte materii prime, apoi prin îmbunătăţirea
257
A.GENTII PUTERII LUI SOLOMON
uimiri, iar în cele din urmă prin căile ferate. Lumea nu se

atât de mult din perioada Neoliticului, câ nd dezvoltarea
s la schimbări majore în cadrul societăţii, prin asigurarea
rană necesare, şi, mai important, datorită faptului că
să întreţină un grup de oameni care aveau timp pentru a
;stiga şi a inventa.
iţă însă, schimbările au fost surprinzător de rapide, în mai
ani, între 1750 şi 1900, Europa occidentală a fost trans-
ogres tehnologic ce părea de nestăvilit. Oamenii cei mai
enit nu cei care deţineau sau dominau pământul, ci aceia
ijloacele de producţie,
secolului XX, faimosul francmason Henry Ford a afirmat
r o singură regulă pentru industriaş, iar aceasta

ducătorul unor bunuri de cea mai înaltă calitate
Ia cel mai mic preţ posibil, plătind cele mai mari
ţintă."
prima linie de asamblare din lume în fabrica lui din

Vlichigan, la l decembrie 1913, şi a redus imediat timpul
ii autoturismului Model T, de la doisprezece ore la doar
de minute. Posibilitatea de a produce în masă cantităţi
ise ieftine a dus, spre mijlocul secolului XX, la începutul
rismului" în Occident, iar tipul de sărăcie prezentată în
kens, caracteristică unor largi segmente sociale în perioa-
ire, a devenit tot mai rar întâlnit. Acest aspect se asemăna
iilor Stelei.
ei şi Estul
e s-a concentrat p ână acum asupra influenţei exercitate

lei în Europa occidentală şi în America. Care era însă
Se pare că în perioada ce a unnat divizării şi prăb uşirii
an Familiile Stelei au ignorat iniţial Bizanţul - partea
n Imperiul Roman - şi alte teritorii, unde predominantă
)doxă. Probabil că provocarea de a se infiltra în ierarhia
xe era prea mare, dat fiind faptul că aceasta se afla încă
258
sub influenţa instituţiilor imperiale, sau poate că planul a fost de a obţine

mai întâi controlul asupra Occidentului fragmentat din punct de vedere
politic şi de a absorbi apoi Estul.
în cele din urmă, Bizanţul a intrat în sfera de influenţă a islamului,
situaţie care a culminat cu momentul căderii Constantinopolului, în
1453. Statutul de moştenitori ai Bizanţului a fostpreluat de conducătorii
ortodocşi ai Imperiului Rus.
Aflată în afara sferei catolice, Rusia nu -sa bucurat niciodată de be-
neficiile aduse Occidentului de cistercieni, templieri sau alţi agenţi ai
Familiilor Stelei. Până în secolul al XlX-lea, structurile sociale şi econo-
mice ale acestei ţări au fost în esenţă feudale. Biserica Catolică nu a putut
asigura Familiilor Stelei o cale spre Rusia, iar Biserica Ortodoxă rusă era
condusă cu stricteţe de ţari. Totuşi, francmasoneria a reprezentat pentru
Familiile Stelei un mijloc excelent deinfluenţa
a cursul istoriei în Rusia.
Primele informaţii de încredere despre masonii din Rusia datează din
jurul anului 1731, când Marea Lojă a Angliei 1-a numit pe căpitanul John
Phillips Mare Maestru al Rusiei, titlu prin care acesta primea autorizaţia
de a înfiinţa loji în Rusia- sub controlul Londrei.
Se ştiu puţine lucruri despre acest englez care a dus, se pare, franc -
masoneria pentru prima dată în Rusia, însă situaţia este foarte diferită în
privinţa următorului mare maestru al Rusiei, deoarece acesta aparţinea
fără îndoială Familiilor Stelei, iar misiunea lui era aceea de a influenţa
acţiunile aristocraţiei ruse.
Onorabilul James Keith provenea dintr-o familie normandă care
primise în 1150 pământurile din „Keth" de la regele David I al Scoţiei.
Strămoşul lui James Keith, Şir Robert de Keith, -a s aflat în fruntea
cavaleriei scoţiene în timpul bătăliei de la Bannockburn, din 1314,
unde, după cum se crede, cavalerii templieri au înclinat balanţa lu ptei
în favoarea scoţienilor. Liderii familiei Keith au primit titlul ereditar de
Mari Mareşali ai Scoţiei din partea regelui Robert de Bruce, iar ca lideri ai
cavaleriei scoţienilor membrii familiei Keith au fost implicaţi în cele mai
importante bătălii din Scoţia dindecursul secolelor.
Tatăl lui James Keith, cel de-al nouălea conte de Keith, acondus ca-
valeria iacobiţilor în bătălia dela Sheriffmuir, în 1715,iar reprezentanţii
familiei Keith au sprijinit revolta iacobiţilor din 1745. Asemenea conţilo r
de Rosslyn, familia Keith şi-a pierdut teritoriile, castelele şi titlurile da-
torită lipsei de loialitate faţă noii monarhi din dinastia de Hanovra.
Keith a plecat să lucreze în slujba ţarului Petru al-lea,
II cu o scrisoare
259
m ~ -»-»-"-«ai..ui,|
t
|nă cu cuvintele latinene ventomn, se

f torită " că acest cta Z "«J „Adevărul îrmnge totu^
i 3rmatei
-ă, prm
' Pocniţi
sigunmp să câstlge
conducătoare ale m
*™^ Stelei s-fu
asupra „oiigeneratil' yloc perfect de a mi
t de schimbarea.
henta francmasonerie în
mod ab
'
. oga ţile pe care

lor. Iobagi nu
şi erau nevoit! să
de oblcei cincizecil şu d
secolului al XJX-lea jum ătl d f 6 PŞ1 erauŞ1io Pr°dUSele lor' pe ^
mânturile şi resursele erl? ™ bagi
C mUnitate
izate intri fim^t^ST * ° 'P3rCeIe
- - m pdlSt
u„le
ţie de calitatea soluL. Ca
^ ^ r cT păm^ T * ' *U1
taţ, ci de clasa moşiefilof Pontul nu era deţinut de aces-
JagJaafostînceledinunuâ
* s-au asigurat că acel lucnTnu's "" —* CreS°Ut'însă;
Şi economice au început" ° Va mtamP'a- Unele\
eze economia de piaţă Deşi acest ^""f °ând ţara a încercat să
f măsură stnicrurile economice J T 3U liberaii
zat într-o
Inna sistemul p olitlc au Cblâte ^ CUltoale'încercările d^
260
SFÂRŞITUL ÎNCEPI TULII
filnd' câ schimba
rea trebui, că ln timpuimandatui
- - »»
vin ă de la vârf '
8 fem U bnit allta te chiai

acelas, timp, însă Sto foi n a T '°
teritoriul imperiului cu o vio a cu ril

P
r GuVemul a rduat co
'
ta
cu mare dificultate i ?' » « *« -ie
form ă de constituţie cc^ '
a res lns ale enle pent™ dumă asigurat
care au translat gncuZ dn R

dm 19 6 11
u § ^^
^ ° -
s ă
êle, fapt care a Jor, ^ ^ ^ « ^ « -^
AD P mtKZ in
fluenţa francmasoneriei şi a FamilLrt ' * ™ "
Stolipin sau ale altor ô^^^
P£
care s-au străduit să scoată imperiul d? f ?' ™ res ectivă
P '
cea mai mare parte a Europei occidentale ' "
-S^S
RuSia 3 f St CU rinsă de
haosul Primului R ăzboi Moldll ^^ ° P
Revoluţia Rusă
81 5 aVUtnevoiesf
din punct dTv" d^sod^^l^" atul ţarist, schimbător
îde au fost
*J^^9^^«^.C*^-
trapele î n rebeliune deschisă împotava „fif 8,^ în PfagUl prăb uşir ii iar
In luna martie a acelui an Se a T " ^ 3 ^^ r e V ° 1UÎia '

un guvern provizoriu, moderai d s°ân ea " ^ ^ fimd ^ ^ d e
octombrie de radicalul Partid BolseX 6 C nsiliulECeSta
mu
& f St la parte în
° ^ °
condus de Vladimir Ilici LeninA CP^ ° ncitorilor sovietici,
urm ă la fondarea Uniunii Republicilor So'vT? 6 '" C°ndUS în Cde *"
Oamenii asemenea lui Stol p n cre t f ^ S°CialiSte ' fa 1922 '
R PU
- Păşească spre modernizare p™ m^" '* ™ ™* f
?mce Ş1 constltu lonale
msa, aşa cum s -a întâmplat şi în cazul R i ^ î '
cările sociale s -au extm's £ ^^«*™^ ***<*»*
ma i PUtUt
ă în
opnte. Francmasoneria era prezent ^ "" '"
prezenta m continuare, iar mulţi dintre ge
-
261
jENŢII PUTERII LUI SOLOMON
de revolu ţie ai lui Lenin erau masoni; însă aceştia

de masonii aristocraţi pe care îi formase Keith ş i nu
ă Familiile Stelei au mai exercitat vreo influenţă după
ei. Rusia Sovietică a devenit un stat foarte deosebit de
:stea.
Comunismului s-a întins peste opt decenii şi, cu toate
fi din sărăcie, a cauzat şi milioane de morţi în Rusia,
icerea lui Stalin. Dacă acesta ar fi ajuns să trăiască mai
cară, am fide
că o astfel putut asista lapolitică,
diversiune distrugerea întregiişiplanete,
economică socială
nitut fi planificată de altcineva. Cu toate acestea, putem
mtul secolului XXI Rusia începe să-şi facă loc printre
lice ale lumii.
iuterilor
e-al Doilea Război Mondial, o mare parte din Europa şi

npărţind victoria asupra Germaniei naziste şi a Japoniei
JlJnite şi Uniunea Sovietică se priveau cu suspiciune în
iţa pe care o puteau exercita asupra statelor ruinate ale
1 epoca super-puterilor. Aceste dou ă puteri mondiale,
Jgie proprie şi cu sfere de influenţă diferite, se bazau pe
•care le deţineau, prin care s-ar fi putut distruge nu doar
Dlanetă de zece ori mai mare decât Terra. Este vorba de
ii Rece, în timpul căruia doar teama că întreaga planetă
a reţinut cele două super -puteri să nu pornească un
te politicile militare, cea mai importantă prioritate de

Destabilizarea economiilor statelor ruinate ale Europei.
, fi legate prin legături economice şi comerciale mai
lendenţa ce ar fi rezultat putea elimina ideea vreunui
li-le de asemenea sub influenţa politică a Occidentului
lietice. în est, această idee a dus la apariţia C.A.E.R.
Ijutor Economic Reciproc), comunitatea econo mică a
j formată cu scopul de a menţine sateliţii Moscovei sub
ura sferei de influenţă sovietica, Statele Unite au iniţiat
262
Planul Marshal!şi piaţa comună
Planul Marshall a fost realizat de secretarul de stat americanşi fost general

de armată George C. Marshall, în 1947. Pe lângă planul de a reconstrui
o lume distrusă de război, preşedintele Harry S. Truman şi Marshall mai
aveau ceva în comun - erau masoni vechi şi entuziaşti.
Truman se numără printre cei mai elevaţi masoni care au deţinut titlul
de preşedinte al Statelor Unite. El a devenit membru al Frăţiei în februarie
1909 şi a continuat să obţină o serie de t itluri ilustre, fiind în cele din
urmă numit „Mare Suveran Inspector General" având deci gradul 33, cel
mai înalt din cadrul francmasoneriei (deşi există ramuri divergente care
pretind că ar exista grade mai înalte decât cel cu numărul 33, acesta este
cel mai înalt nivel la care un mason se poate ridica), în anul 1959 a primit
o distincţie pentru cei cincizeci de ani de apartenenţă la masonerie.
Marshall a p ăstrat o discreţie mai mare în privinţa apartenenţei sale
la frăţia masonică. A fost făcut mason în Washington D.C. A rămas în
memoria Fraţilor săi nu doar pentru devotamentul faţă de Statele Unite, ci
şi pentru faptul că este unul dintre puţinii masoni care au primit premiul
Nobel pentru pace, în anul 1953. Acest lucru este remarcabil pentru un om
care a fost soldat în cea mai mare parte a vieţii.
Prin planul Marshall s-au oferit miliarde de dolari pentru reconstruirea
Europei occidentale, dar planul a fost conceput în aşa fel încât, pentru a
beneficia de pe urma acestui plan, statele europene trebuiau să coopereze
adesea cu foştii lor duşmani. Geor ge Marshall s-a luptat cu îndârjire
pentru acceptarea planului său. Următorul fragment face parte dintr -un
discurs pe care 1-a rostit la Universitatea Harvard în iunie 1947:
E logic ca Statele Unite să facă tot ce le stă în putinţă pen-
tru a sprijini revenirea la normal a sănătăţii economice în
lume, fără de care nu poate exista stabilitate politică sau
pace sigură. Politica noastră nu este îndreptată împotriva
vreunei ţări sau doctrine, ci împotriva foametei, a sărăciei,
a disperării şi a haosului. Scopulacesteia ar trebui să fie
renaşterea pretutindeni în lume a unei economii funcţionale,
care să permită apariţia unor condiţii politice şi sociale în
care să poată exista instituţii libere.
Au fost oare George Marshall, preşedintele Truman, sau chiar preşedintele
Franklin D. Roosevelt, în timpul mandatului căruia Truman a fost vice -
263
LGENŢII PUTERII LUI SOLO MON
tentanţi ai Familiilor Stelei, sau a fost vorba doar de

Isoneriei asupra acţiunilor lor? Acest lucru e imposibil
liziunea şi acţiunile umane ale lui Roosevelt, chiar cele
"Doilea Război Mondial, ar putea indica faptul că acţiona
operativ maiînalt chiar şi decât cel promovat de Frăţie,
provenea dintr-un neam de olandezi din New York,
bi preşedinţi vizionari, Theodore (1901-09) şi Fraklin
\ ambii remarcabili prin programele lor reformatoare.
ia Europei
piui XXI, o Europă unită din punct de vedere economic şi

ovada succesului planului Marshall şi al eticii care a stat
j anul 1951, când planul era pus în mare parte în aplicare
lotagonişti ai ultimei conflagraţii mondiale, Franţa, Italia
Ist şi-au unit forţele cu micile state „Benelux" (Belgia,
trg) pentru a forma Comunitatea European ă a Cărbunelui
st început timid, dar semnificativ, s-au dezvoltat germenii
bmune, şi în cele din urmă cei ai Comunităţii Europene.
[ratatul de la Roma a pus bazele Comunit ăţii Economice
nembre au optat pentru o pia ţă deschisă, în care comerţul
jjjfără restricţia impusă de graniţe, în 1973, încă trei state
Janemarca şi Irlanda) au extins numărul membrilor
une" la nouă, iar astăzi, din structura denumită oficial
i Europeană, fac parte şi state aflate la vest de Rusia.
|re să
Iţă s-adevină
opus timp de secole
membră alianţelor
a acestei internaţionale de
comunităţi.
|ză să vedem, acest proces, care a debutat cu înţelegeri
Jţionale şi a culminat cu un bloc regional ce are toate
"t confederat unic, nu s-a petrecut dinîntâmplare. A fost
Ir Familiilor Steleiîn privinţa viitoruluilumii.
şi francmasoneria astăzi
ti Europe unite, ne putemîntreba dacă agenţii puterii

tliile Stelei -şi-au atins obiectivul final. Noicredem că
J plănuind acum intrarea în faza finală a planului. Este
ancmasoneria, care a debutat ca un mijloc convenabil
264
prin care Familiile Stelei se puteau exprima, reprezintă o forţă învechită în

cea mai mare parte a lumii. La început de secol XXI, numărul membrilor
Frăţiei este în cădere liberăla nivel global. Temerile, predominante pe
ambele părţi ale oceanului, că francmasonii sunt exclusivist! şi promovează
nepotismul, fiind mereu gata să acorde un sprijin fraţilor lor, fie în do -
meniul afacerilor, fie al profesiunilor, fie în politică, a us
d la faptul ca
apartenenţa la această grupare să fie declarată interzisă în cazul anumitor
profesii. Este mai ales situaţia poliţiei şi a sistemului juridic. Caracterul
secret al francmasoneriei a stimulat cu siguranţă anumite pretenţii şi a dat
naştere unei serii întregide mituri moderne conform cărora masonii -ar s
sprijini unul pe celălalt, chiar dacă ar finevoie de încălcarea legii.
Aşa cum am mai arătat, a fi francmason nu mai reprezintă un avantaj
din punct de vedere profesional, ba dimpotrivăpoate fi o piedică în
perspectiva avansării în carieră. De exemplu, apartenenţa la această
organizaţie este acceptată în cazul cadrelor de poliţie din Marea Britanie,
însă reprezintă o barieră încalea promovării.
Am arătat (vezi Capitolul 12) că unii teoreticieni ai conspiraţiei pretind
că planeta noastră este ghidată spre o „nouă ordine mondială" - care este
asociată unui stat global, în care naţionalismul ar deveni un element al
trecutului şi unde toţi oamenii se vor supune unui guvern al lumii. Liderii
acestuia, ni se spune, nuvor mai fi aleşi în mod democratic, ci de către
membrii unei oligarhii restrânse şi secrete.
în spatele acestor conspiraţii par să se afle afiliaţiile de natură
politică sau religioasă ale celor care le propun. Pentru unii este vorba
de un complot al agenţiilor economice în special, cum ar fi familiile
care controlează domeniul bancar, companiile petroliere, sau cele de
medicamente, în mod inevitabil, aceşti teoreticieni ai conspiraţiei sunt
antisemiţi şi pretind că evreii urmăresc punerea în aplicare a unor planuri
secrete pentru a dobândi controlul asupra lumii. Există chiar oameni care
sugerează, în mod destul de bizar, că laconducerea acestei conspiraţii s-
ar afla familia regală britanică. Nu e surprinzător că francmasoniintsu o
ţintă obişnuită pentru acuzaţiile de implicare în noua ordine mondială. La
cealaltă extremă sunt cei care sugerează că noua ordine mondială nu va fi
deloc ciudată, ci va fi instaurată pentru binele omenirii.
Ni se pare amuzant că lumea este împărţită în două grupuri: cei care
cred că sunt victime ale unei conspiraţii şi cei care neagă conceptul de
conspiraţie. Cei mai mulţi teoreticieni ai conspiraţiei se concentrează
asupra unui eveniment anume, fiind de exemplu câţiva care pretind că
265
IGENTII PUTERII LUI SOLOMON
ia a fost o invenţie mediatică şi că prinţesa Diana ar fi

lameni pornesc de la o idee,iar apoi caută dovezi ce par
l acesteia. Niciun contraargument sau dovadă contrară
>a ideea iniţială.
xemă se găsesc ceicare resping orice idee conform că -
[umitor evenimente s-ar afla vreo conspiraţie. Este cu
ie puţin înţeleaptă. Conspiraţia este un fenomen uman
e nevoie de mai mult de doi oameni care să colaboreze
itru a obţine vreun avantaj. Expresia „este doar o teori
e
Itilizată azi fără prea multă analiză prealabilă pentru a
Şlicaţie mai puţin ortodoxă sau tradiţională.
;ă majoritatea oamenilor cred în teoria istorică a „acci
-
:or", conform căreia lucrurile bune sau rele au loc din
>in această perspectivă, istoria este văzută ca o serie de
'lătoare asupra cărora oamenii nu prea au control,
parte de acord cu acest punct de vedere. Totuşi, credem
privinţa existenţei unui motor - chiar dacă unul slab
direcţioneze dezvoltarea socială, politică şi economică
le. Este vorba de motorul pus în mişcare de structura
-e de convenienţă, am numit-o „Familiile Stelei", ale
iu fost însărcinaţi de Solomon să creeze o lume în care
în armonie. Se poate ca agenţii puterii luiSolomon să
ia stăpâni ai destinului omenirii, însă nuse poate nega
ip. Mai mult, e probabil ca ei să fi avut o influenţă mai
urării evenimentelor istorice decât orice alt grup.
lui Solomonşi au
succesului oscilat între
influenţei lor adezastru şi succesîndesecolele
fost înregistrată mai
VIII-XX. E posibil ca ei să nu fi controlat istoria, dar
ibuit considerabil la numeroase realizări şi tendinţe
:conomia bazată pe comerţul cu lână din Evul Mediu
America şi Franţa.
Stelei mai exercită astăzi vreo influenţă?
că da- probabil la cel mai înaltnivel, în unele aspecte,
iu a mai fost niciodată atât de greu de direcţional ca
de azi e nevoie să se pătrundă în rândurile unei singure
|cut, această structură internaţională a puterii era repre -
Catolică. Vaticanul nu mai joacă un rol important din
litic - locul său a fost ocupat de Casa Albă.
266
Ni se pare că politica externă, de termen scurt şi adesea reacţionară

(vezi cazurile Panama, Somalia sau Irak) a Statelor Unite, fiind determinată
de indivizi ambiţioşi, dovedeşte existenţa un ui grup de oameni puternici
care reuşesc să întrevadă ce se va întâmpla pe termen lung. Aceşti oameni
vor fi în legătură, dar totuşi separaţi, de reprezentanţii aleşi de popor. Este
evident că nu ar fi posibil de pus în aplicare „un mare scenariu" dacă
indivizii aleşi pentru o perioadă scurtă ar putea lua decizii importante.
Mulţi oameni, din Statele Unite sau din afara acestora, îşi exprimă sur -
prinderea în privinţa oamenilor slabi care sunt aleşi la conducerea unei
super-puteri.
Dacă primii lideri ai Statelor Unite erau intelectuali şi vizionari de pri
-
mă clasă, cei care activează recent în interiorul Casei Albe le par multor
oameni drept marionete cu „un zâmbet larg şi o strângere de mână". Sunt
asemenea celor aşezaţi la intrarea într-un restaurant pentru a-i „întâmpina"
pe oaspeţi, în timp ce bucătarii nevăzuţi realizează o adevărată magie.
Zilele unor familii precum Roosevelt, Adams sau Taft par să fi apus, şi e
posibil ca influenţa Familiilor Stelei să funcţioneze astăzi în forma „puterii
din spatele tronului", mai degrabă decât prin intermediul prim-miniştrilor
sau preşedinţilor. Probabil că ar trebui să -i identificăm pe membrii Fa -
miliilor Stelei printre funcţionarii de stat cu rang înalt, bancherii sau
responsabilii cu finanţel e, deoarece adevărata putere se află în astfel de
mâini, şi nu în cea a politicienilor de frunte.
Familiile Steleişi Biserica Catolică
Ce s-a întâmplat însă cu vechiul for conducător al lumii - Vaticanul? Mai

are Biserica Catolică o influenţă majoră asupra evenimentelor mondiale
şi ar mai putea fi un vehicul semnificativ pentru împlinirea idealurilor Fa -
miliilor Stelei?
Aparent nu, în aceste zile de laicizare tot mai extinsă, când numărul
creştinilor practicanţi a scăzut în mod dramatic - deşi ar trebui să fim
precauţi atunci când facem o astfel de afirmaţie nefondată.
în aprilie 1998, la scurtă vreme după ce cartea Secretul lui Hiram a
devenit best-seller în Italia, Chris Knight se afla în Perugia, participând la
conferinţa anuală a Marii Loji a Italiei a Ritului Masonic Antic de Memphis
şi Misraim. Aceasta este o ramură internaţională a francmasoneriei,
rezultată din amalgamarea a două tradiţii unite de Maestrul Giuseppe
Garibaldi - omul care a contribuit la crearea statului italian modern. Pri-
267
iENŢII PUTERII LUI SOLOMON
egărură cu Ritul lui Misraim datează din 1738 însă

iai vechi, amintind de templieri şi de elemente specifice
mtic.
bublicat lista de vorbitori, Marele Maestru, profesorul
primit un telefon de la o persoană importantă de la
respectivă dorea să ştie dacă Cristopher Knight urma
kbească în cadrul conferinţei, iar după ce acest lucru
j a întrebat dacă era posibil să fie trimis un observator.
* dat curs acestei solicitări şi 1-a întrebat pe omul de la
i'-ului dacă citise Secretul lui Himm şi, în cazul în care
ativ, ce părere avea despre aceasta. Răspunsul a fost
interesantă - dar sunt câteva lucruri care nu ar trebui
de trei zile, profesorul Seri i-a spus lui Chrisă oc serie

api au fost francmasoni. A mai spus de asemenea că
-lea nu a fost mason, cum a fost cazul predecesorului
este un mason de grad 97 - cel mai înalt nivel din
ins şi Misraim. El a explicat că, în mod remarcabil,
e acest rang masonic, căruia îi acordă statutul
bp. echi-
a existat o îndelungată istorie a infiltrării Familiilor

Bisericii Romano-Catolice. Am sugerat de asemenea
ui Reformei, francmasoneria a devenit principala cale
hsformănlor iniţiate de acest grup. După ce Giancarlo
le de părere că existămasoni la Vatican, ne-am întrebat
la mai existe o bază masonică în interiorul Bisericii -Ro
In om anume merită să fie privit îndeaproape. Numele
IBugnini.
>nit membru al Congrega ţiei Misiunii (ai cărei membri
lub numele de vicenţieni) la vârsta de douăzeci şi patru
In anul 1947 s-a interesat de domeniul studiilor liturgice
l al uneia dintre cele mai cunoscute publicaţii pe teme
Êphemerides Liturgicae. în anul următor, fratele Bugnini
•ţar al Comisiei pentru Reformă Liturgică a papei Pius
Jnd curând profesor de liturgică în instituţia pontificală
irmrea de Universitatea Propaganda Fide (I), iar înanul
Ifesor de liturgică sacră laUniversitatea Laterană.
loan al XXIII-lea 1-a numit pe Bugnini în postul de
268
secretar al Comisiei Pregătitoare asupra Liturghiei pentru Conciliul Va-

tican II - poziţie care i-a permis să exercite o influenţă considerabilă
asupra destinului Bisericii. El a fost implicat îndeaproape în elaborarea
schemei pregătitoare (în italină schema, la plural schematd), documentul
ce urma să fie supus discuţiilor conciliului.
Schema Bugnini, cum a fost numit documentul, a fost acceptată într-o
sesiune plenară a Comisiei Liturgice Pregătitoare, cu ocazia votului din 13
ianuarie 1962. însă cardinalul Gaetano Cicognani, preşedintele comisiei
şi secretarul de stat de la Vatican, a refuzat semnarea documentului când
şi-a dat seama cât de departe mergeau propunerile pentru reformă.
Bugnini ştia că schema avea să rămână blocată până la momentul
în care cardinalul ar fi fost determinat să o semneze. El a stabilit să fie
contactat imediat papa, care la rândul său a fost convins să-1 instruiască
pe cardinalul Cicognani să nu revină până ce nu va fi semnat schema. S-a
spus că bătrânul Cicognani a fluturat documentul în aer şi, cu lacrimi în
ochi, a spus: „Vor să semnez acest document, dar nu ştiu dacă vreau acest
lucru". Apoi a aşezat documentul pe birou, a luat un stilou şi 1-a semnat.
După patru zile a murit.
Cu toate acestea, victoria lui Bugnini a fost de scurt
ă durată. Papa loan
a ordonat pe neaşteptate demiterea fratelui Bugnini din postul pe care îl
ocupa la Universitatea Laterană, din cel de secretar al Comisiei Liturgice
şi toate celelalte funcţii de conducere pe care le deţinea. Motivele acestei
acţiuni nu au fost făcute publice, însă trebuie să fi fost foarte serioase,
dacă 1-au făcut pe un pontif atât de tolerant să acţioneze în mod public şi
atât de drastic împotriva unui preot care ocupase o poziţie atât de influentă
în pregătirea Conciliului Vatican.
însă acţiunea respectivă nu a reprezentat finalul „poveştii". Un mic
dar influent grup din cadrul Bisericii s-a ridicat în sprijinul schemei lui
Bugnini. Părintele Edward Schillebeeckx, profesor belgian de dogmatică
la Universitatea din Nijmegen, a descris- o drept „o lucrare admirabilă",
în cele din urmă a fost acceptată fără modificări substanţiale, primind
aprobarea aproape unanimă a conciliului reunit la 7 decembrie 1962, şi
devenind „Constituţia asupra Sfintei Litughii" a Conciliului Vatican II.
însă Constituţia nu cuprindea altceva decât nişte linii orientative. Pen-
tru a marca o victorie totală, fratele Bugnini şi cei care -au
1 sprijinit aveau
nevoie de puterea de a o interpreta şi de a o implementa în întregime.
Papa loan al XXIII-lea a murit în iunie 1963, iar în ziua solstiţiului
de vară, ziua Sfântului loan Botezătorul din acelaşi an, a fost ales un nou
269
lontini, care provenea dintr-o familie nobilă cunoscută

iei cu masonii, a devenit papa Paul al Vl-lea.
Idupă acest eveniment, fratele Bugnini a fost numit într
-o
importantă, cea de secretar al Conciliului. Nu se ştie
are Bugnini a fost promovat într-o funcţie atât de înaltă,
ipiedicat să ajungă acolo de papa loan al XXIII-lea.
fluenţă a fratelui Bugnini a crescut mult atunci
când a pri-
Itate înaltă, cea de Secretar al Sfintei Congregaţii pentru
j în felul acela a devenit persoana ce ocupa poziţia cea
litru consolidarea schimbărilor pe care le planificase. La
Isiilor şi congregaţiilor s-au succedat rapid mai mulţi oa -
1 Bugnini a rămas pe poziţie.
arhiepiscopul Bugnini a explicat că reformele sale au
i de aplicare. Mai întâi a avut loc trecerea de Ia utilizarea
timpul liturghiei la limba vorbită de credincioşi; în al
Jrmărit reformularea cărţilor liturgice; în cea de-a treia
aceste cărţi liturgice; iar în cea de-a patra a avut loc
Icarnarea" formei romane a liturghiei la tradi ţia fiecărei
î a mers până la eliminarea completă a vechilor urme de
i chiar momentul triumfuluiău, s Bugnini- devenit între

J - a fost din nou demis. La început lumea din afară nu
•întâmplase de fapt. Apoi, în aprilie 1976, Tito Casini,
Jt scriitor catolic din Italia, 1-a acuzat în mod public pe
nason.
gniniseera
care francmason
crede că ar fi fosta fost prezentat
la rândul luiă mason,
direct papei
însă Paul
acesta
Ia, dacă nu se iau imediat măsuri, situaţia va fi făcută
iul nu a avut nicio altă opţiune; arhiepiscopul Bugnini a
•funcţie, iar întreaga luicongregaţie a fost dizolvată.
Boare ca francmasonii să fi contribuit la transformarea
|ii Romano-Catolice într-o perioadă atât de recentă? Aşa
It, transformările cuprinzătoare în modul de practicare
o-catolic trădează hotărârea Familiilor Stelei de a uni
•creştine şi de a le conecta apoi la alte moduri de gândire,
Trigine iudeo-cre ştină.
mtrgical Time Bombs in Vatican II (Bombe liturgice cu ceas în
T?ks, 1998.
270
Un oficial superior de la Vatican, cardinalul Ratzinger, conducătorul

Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (care a succedat Inchiziţia) a
spus: „Sunt convins că această criză, cu care ne confruntăm în cadrul
Bisericii, se datorează în mare parte dezintegrării liturghiei". Ratzinger a
acuzat francmasoneria şi nu a iertat-o niciodată, în noiembrie 1993, el a
declarat:
Atitudinea negativă a Bisericii în privinţa masoneriei ră-

mâne neschimbată, deoarece principiile acestora au fost
mereu considerate ireconciliabile cu doctrina Bisericii, şi
prin urmare apartenenţa Ia această grupare continuă să
fie interzisă. Catolicii care se implică în asociaţii masonice
se află într-o stare de mare păcat şi nu vor primi Sfânta
împărtăşanie. Autorităţile bisericeşti locale nu au autoritatea
de a se pronunţa asupra asociaţiilor masonice, ceea ce ar-pu
tea include o diminuare a judecăţii amintite mai sus.
Desigur, cardinalul Ratzinger este papa Benedict al XVI-lea de astăzi.
Moartea unui papă
La 26 august 1978, cardinalul în vârstă de 65 de ani Albino Luciani a

devenit papa loan Paul I, urmându-i lui Paul al Vl- lea. Pontificatul său
avea să dureze doar 33 de zile, iar circumstanţele în care a murit au dat
naştere unei serii de teorii ale conspiraţiei,în centrul cărora se aflau franc-
masonii.
înainte de a primi titlul de papă, Luciani îşi dobândise reputaţia de
prelat conservator. De exemplu, el a sprijinit în mod public opinia papei
Paul al Vl-lea privitoare la comportamentul sexual, prin care se reafirma
opoziţia Bisericii Catolice în privinţa controlului artificial al naşterilor.
Dar după ocuparea scaunului papal noul pontif a început să-şi exprime
rezerva, şi a cauzat multă îngrijorare la Vatican atunci când s-a întâlnit cu
reprezentanţii Naţiunilor Unite pentru a discuta problema suprapopulării
în Lumea a Treia.
Câţiva prelaţi din aripa mai liberală a Bisericii şi-au exprimat speranţa
că noul pontif va schimba regulile privitoare la contracepţie. Cu toate
acestea, în timpul unei discuţii particulare cu Chris Knight, un oficial de
la Vatican a pretins că scopul respingerii de către Biserica Catolică în
271
VGENŢII PUTERII LUI SOLOMON
Jdeii de contracepţie este acela de a menţine numărul po-

, astfelîncât aceasta săpoată face faţă în cazul unui viitor
al. Astfel de planuri pe termen lung ar fi spulberate în
serica ar permite vreodată contracepţia deoarece, o dată
astfel de lege ar fi imposibil de revocat.
in Paul I a murit fără a realiza această schimbare de doc -
lui a continuat ăs sprijine interzicerea controlului artificial
. ce a dat naştere unor suspiciuni că loan Paul I a fi fost
într-
entru a fiîmpiedicat să acţioneze într-o astfel de direcţie.
le morţii acestuia sunt într-adevăr destul de ciudate.
alui, conform raportului oficial al Vaticanului, a fost„le-
un stop cardiac". Nu s-a mai adăugat nimic la această
de cord este cea mai obişnuită cauză a mortalităţii din
Ilege circumstan ţele care au dus la presupusul atac de cord,
|iut dacă acesta s-a datorat sau nu unor cauze naturale. Nu
ă, deoarece nu s-a făcut nicio autopsie. Oficialii au su-
|iile sunt interzise de legile Vaticanului - deşi se ştie că a
intervenţie în cazul papei Pius al VIII-lea.
apropiaţi ai papei decedat pretind că au fost daţi afară
âlizat o analiză a cadavrului sau poate, după cum sugerea -
utopsie. Dacă aşa s-a întâmplat, atunci decizia de a nu face
btele ar putea fi dovada că moartea papei loan Paul I nu-as
|ze naturale, ci a fost vorba de o crim ă sau de o supradoză
| ipoteze pe care Vaticanul nu dore şte să le admită.
Vaticanul a acţionat în privinţa altor câteva evenimente
i dat naştere unor noi suspiciuni.-aSsugerat că un secretar
>erit cadavrul papei, când de fapt a fost vorba de călugăriţa
ifeaua. S-a mai spus că papacitea din Thomas â Kempis
Urmarea lui Cristos),cu toate că, la momentul decesului,
a la Veneţia. Vaticanul a ascuns cu siguranţă şi momentul
us în circulaţie idei contradictorii privitoare la starea de
S-a sugerat că sănătatea şubredă a fost cauzată de faptul că
îtor înrăit- cu toate că acesta nu fumase niciodată.
aticanului cu băncile
•
t torul britanic David Yallop pretinde că a fost
convocat
rcumstanţele morţii papei loan Paul I „la cererea anu-
272
mitor rezidenţi de la Vatican, care erau nemulţumiţi de muşamalizarea

lucrurilor". El a realizat investigaţii timp de trei ani, înainte de-şi
a pu-
blica descoperirile într-un volum4 în care a afirmat că papa era „înposibil
pericol" datorită corupţiei pe care o bănuia în „Institute per le Opere
Religiose" (instituţie cunoscută cu numele de Banca Vaticanului), care
deţinea multe acţiuni într-o altă bancă, Banca Ambrosiano.
Yallop a identificat dou ă crime în care au fost implicaţi doiangajaţi cu
funcţii importante în cadrul Băncii Ambrosiano, respectiv arhiepiscopul
Paul Marcinkus,
Ambrosiano, preşedintele
Roberto Calvi - Băncii Vaticanului,
care a fost şipreşedintele
ulterior găsit spânzuratBăncii
sub
podul Blackfriars din Londra. Yallop a analizat şi activităţile unei loji
masonice numită Propaganda Due (P2), care se pare că opera în interiorul
Vaticanului.
Banca catolică Ambrosiano fusese înfiinţată în 1896, pentru a con -
trabalansa băncile „laice" ale Italiei, devenind curând cunoscută cu
denumirea de „banca preoţilor". Roberto Calvi a fost numit preşedinte
în 1975 şi a lărgit sfera de acţiune abăncii prin fondarea unui număr de
companii în Bahamas şi America de Sud, şi prin implicarea într
-o serie de
afaceri riscante. Calvi a început şi colaborarea cu Banca Vaticanului, fiind
un apropiat al lui Marcinkus. Reţeaua complexă de bănci şi companii
din străinătate, fondată de Calvi, -a i permis acestuia să scoată bani în
afara Italiei, să ridice preţul acţiunilor şi să acorde împrumuturi masive
neasigurate.
Loja masonică P2 a fost fondată în 1877 sub autoritatea Lojii Marelui
Orient a Italiei, spre beneficiul francmasonilor care vizitau Vaticanul. In
jurul anului 1965 avea doar paisprezece membri permanenţi, însă din mo-
mentul în care Licio Gelli adevenit maestru al lojii, în 1960,numărul
membrilor acesteia s-a extins la peste o mie, toţi provenind din rândul
elitelor mediilor de afaceri şi guvernamentale ale Italiei. O expansiune atât
de neaşteptată era puţin obişnuită, iar Loja Marelui Orient a Italiei, bănuind
existenţa unor activităţi ilegale, aretras autorizaţia acesteia în 1976,
interzicându-i lui Gelli să mai aibă vreo legătură cu francmasoneria.
în ciuda acestor interdicţii, P2 şi-a continuat existenţa în mod neofi-
cial şi a fost cercetată de poliţie în 1981, când-au
s descoperit dovezi
incriminatoare împotriva lui Calvi, care a şi fost arestat, judecatei con -
damnat la patru ani de închisoare. Cutoate acestea, a fost eliberat în urma
unui recurs, menţinându-şi şi postul ocupat în cadrul băncii.
4 Yallop, D, In Cod s Name (în numele Domnului), Jonathan Cape, 1984.
273
•NTII PUTERII LUI SOLOMON
ţici a descoperit o listă a membrilor P2, care cuprindea

Printre francmasonii implicaţi se regăseau numeroşi
inţi şi o serie de oficiali militari cu grade înalte. Merită
â pe listă apărea şi numele lui Silvio Berlusconi, cel ce
n-ministru al Italiei, şi allui Victor Emmanuel, prinţ de
d fostei dinastii conducătoare a ţării, din casadeSavoia
vinşi, este o Familie a Stelei,
nt descoperit de poliţie era intitulatPiano de Rinascita
de Renaştere Democratică), şi reprezenta o declaraţie
anunţa marele plan de a forma o nouă elită politică şi
;a să conducă Italia spre o formă de democraţ ie mai au-
m a cauzat căderea guvernului din Italia şi concedierea
nte persoane din serviciile secrete, care, pe bună dreptate
ociate cu planul.
,ând Calvi era încă în libertate în baza recursului, s-a
ca Ambrosiano nu avea acte justificative pentru mai mult
de dolari. Calvi a fugit la Londra. Secretara personalăa
cis, aruncându-se de la fereastra biroului în care lucra.
'st descoperit spânzurat de podul Blackfairs, în ziua de
.tanţele nu sugerau un suicid, deşi acesta a fost verdictul
nicilor. Banca Ambrosiano s-a prăbuşit imediat, iar Va-
icele din urmă de acord să plătească o sumă substanţială
tr-adevăr tulburi, însă francmasoneria şi Vaticanul par să

timp de mai mulţi ani, în ciu da scopurilor lor divergente,
rât secretul asupra modalităţii lor de acţiune, şi ambele
mai încearcă încă, să influenţeze viitorul omenirii, într -o
u un preot romano-catolic, am afirmat că ne îndoim că
linali mai cred în mitul lui Cristos - sau chiar în existenţa
care ascultă rugile oamenilor. Am fost uimiţi când ni-a s
Iu punerea noastră era probabil întemeiată, şi că misiunea
i ului e mai mult de natură politică decât teologică.
•.'ic să existe două facţiuni diferite şi distincte în interiorul
,, i acestea ar putea fi asociate cu grupurile conservatoare,
c liberale, intuiţia noastră istorică ne face să ne gândim
l ml elitei conducătoare a Bisericii Catolice, care datează
|i icdievală. Nu se poate pune la îndoială faptul că membrii
au ocupat în anumite momente poziţii înalte în cadrul
274
Vaticanului, sau că diverşi papi au fost membri ai Familiilor Stelei. Eveni -

mentele care au dus la recentele şi dramaticele schimbări în modul de
practicare a cultului catolic, moartea papei loan Paul I şi „afacerea" Calvi
ar putea indica faptul că prezenţa Familiilor Stelei este încă puternică în
spatele acelor ziduri străvechi şi sfinte.
O lume în evoluţie
Guvernele şi organizaţiile globale încearcă să programeze viitorul tuturor.

Fie datorită, fie în ciuda lor, viaţa majorităţii oamenilor din Occident se
îmbunătăţeşte, iar cea din ţările lumii a treia devine puţin mai uşoară.
Oricât de greu ar fi să se ajungă la un acord global, popoarele şi gu -
vernele încearcă să găsească politici comune care să contracareze ne -
dreptăţile trecutului, nu doar cele ce au fost în detri mentul semenilor
noştri, ci şi în cel al planetei pe care trăim. Cel puţin în Occident, a sporit
responsabilitatea individuală în anumite probleme care erau cândva lăsate
în grija elitelor conducătoare, dându-ni-se tuturor posibilitatea de a avea
ceva de spus în privinţa destinului personal şi al semenilor noştri, în
perioadele de criză, oameni obişnuiţi din Occident se grăbesc să -i ajute
pe cei înfometaţi şi să-i vindece pe cei bolnavi, deşi aceştia se află în
teritorii îndepărtate cu care nu au o legătură directă, personală. Desigur,
există multe situaţii în care oamenii sau statele acţionează doar în interes
propriu, din lăcomie, ipocrizie sau duplicitate, dar dacă ne dăm seama de
o astfel de situaţie înseamnă că putem merge înainte spre bine şi putem
continua lupta de a transforma lumea într-un loc mai bun şi mai echitabil.
Aşa cum a afirmat Dalai Lama, faptul că „ştirile" sunt aproa pe întotdeauna
negative înseamnă că veştile bune, sau chiar veştile neimpresionante, sunt
mult prea frecvente pentru a merita să fie prezentate.
Oricum am privi lucrurile, suntem departe de a fi ridicat Noul Ierusalim
care a fost păstrat în inimile şi minţile vizionarilor din ultimele trei milenii,
însă conceptul a rămas viu în minţile noastre, iar pentru că mai avem un
lung drum de parcurs, trebuie Să ne aducem aminte de proverbul chinez
„Călătoria de o mie de mile începe cu primul pas".
Grupul Bilderberg
Nu ar fi exclus ca Familiile Stelei să deţină în continuare puterea în struc

-
turile superioare ale francmasoneriei, deşi ne îndoim de acest lucru. Aşa
275
5NTII PUTERII LUI SOLOMON
ia şi-a jucat rolul din punctul ei de vedere. Cu toate

|1 ca influenţa Familiilor Stelei să fi dus la iniţierea
", o reuniune anuală neoficială la care participarea se
invitaţii, adresate unui număr de aproximativ 100 de
l afacerilor, din cel universitar, din cel politicşi din
acestor elite s-a întâlnit în fiecare an, începând cu
iulie ori în secret, în staţiuni exclusiviste ale lumii, de
ir uneori şi în Statele Unite sau Canada,
r grupului Bilderberg era aceea de a facilitaînţelegerea
est şi America de Nord. în fiecare an, un „comitet
iţe invitaţii unor personaje selectate de pe o listă ce
[00 de nume. Locul întâlnirii numai este secret, iar
cipanţilor sunt făcute publice, însă, pentru a încuraja
;tă între participanţi, subiectele întâlnirii sunt ţinute
asistă la lucrări nu divulgă ceea ce-as discutat.
curenţi ai grupului Bilderberg se numără fostul pre-
, Tony Blair, Angela Merkel (cancelarul Germaniei),
prim-ministru al Canadei), Stephen Harper (prim-mi-
imano Prodi (prim-ministrul Italiei şi fostul preşedinte
, Henry Kissinger (fostul secretar de stat american),
l secretar al ap ărării din Statele Unite) şi Donald
l apărării din Statele Unite).
influenţa Familiilor Stelei asupra grupului Bilderberg,
: să aibă un sens al direcţiei mai clar decât orice altă
[rberg în sine poate avea prea puţină putere pentru a
r
a esenţial în lume, însă membrii acestuia sunt indivizi
:cizie în societatea occidentală, sau exercită o influenţă
•ea deciziilor la nivel înalt. Eposibil ca membri pu-
Bilderberg, Clinton sau Blair, să nu facă parte din
să fie influenţaţi de membri din cadrul grupului care
ilului
blemă importantă de analizat înainte de a prezenta

ii noastre. De ce Statele Unite continuă să sprijine
iese nimic în schimb, cu excepţia nemulţumirilor tot
musulmană, care în unele cercuri islamice radicale
276
se manifestă sub forma terorismului? Dezastrul din 11 septembrie nu ar

fi avut probabil loc dacă americanii nu ar fi acordat arme şi sprijin politic
Israelului timp de mai multe decenii, demonstrând mult mai puţin interes
pentru problemele palestinienilor.
Mai mul ţi ani la rând, observatorii din lumea întreagă nu au reuşit
să înţeleagă de ce Washingtonul a continuat acordarea unui uriaş sprijin
militar, financiar şi diplomatic Israelului. Anual se acordă Israelului un
ajutor militar şi economic în valoare de peste 3 miliarde de dolari, fapt
care nu este respins de liberalii din Congres, care ridică de obicei obiecţii
în privinţa sprijinului pe care Statele Unite îl dau guvernelor care violează
drepturile omului, sau de conservatori, care se opun ajutoarelor de orice
fel. Chiar dacă toate ţările occidentale sunt de acord cu dreptul Israelului
de a exista în pace şi de a -şi menţine securi tatea, niciuna dintre ele nu
acordă sprijin militar sau diplomatic pe măsura celui dat de Statele Unite.
SUA este uneori singurul stat din cadrul Naţiunilor Unite, sau din cadrul
altor foruri, care acordă sprijin necondiţionat Israelului atunci când se rid
i-
că obiecţii privind violarea de către Israel a dreptului internaţional.
Aşa cum se întâmplă în cazul celor mai multe decizii politice inter -
naţionale, sprijinul pe care Statele Unite 1 -au dat guvernelor ce s-au
succedat la conducerea Israelului este justificat prin apelul la aspecte
de ordin moral, însă există puţine dovezi că imperativele morale ar juca
un rol esenţial în orientarea politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu.
Mulţi americani consideră că asigurarea supravieţuirii statului Israel este
o datorie morală, dar acest lucru nu justifică impresionantul sprijin finan-
ciar, militar sau diplomatic pe care guvernul lor îl acordă Israelului. Acesta
depăşeşte nevoile de protejare a securităţii Israelului, în limitele graniţelor
recunoscute la nivel internaţional. Sprijinul Statelor Unite include ajutor
pentru politica în teritoriile ocupate, şi depăşeşte adesea standardele etice
şi legale de comportament internaţional.
O explicaţie simplă adusă adesea pentru a justifica sprijinul unilateral
dat Israelului de Statele Unite este că acesta ar fi determinat de bogaţii
evrei americani care exercită presiuni asupra guvernelor succesive pentru
a menţine şi a spori sprijinul acordat ţării lor spirituale. Acest răspuns este
puţin probabil adevărat. Noi considerăm că la Washington există la fel
de mult antisemitism pe cât există şi sprijin pentru „cauza evreilor" - iar
cei mai mulţi dintre politicieni au cu siguranţă o atitudine ambivalenţă în
această privinţă. Desigur, preţul pentru sprijinul din partea Statelor Unite
este mult prea mare pentru se datora doar influenţei exercitate de un grup
277
1NTII PUTERII LUI SOLOMON
ar fi vorba de unul atât de influent ca şi„comunitatea
„lobby evreiesc" ar fi cauza sprijinului acordat Isra

-
e Unite, ne-am aştepta ca acest sprijin să fi început
lui Israel,în 1948. însă ajutorul militar şi economic
apărat înainte de războiul din 1967. Ajutorul militar
nite pentru Israel a început realmente doar după ce
ra forţa dominantă în regiunea din jurulIerusalimului
antă. Israelul a demonstrat că se putea apăra singur
:cine, indiferent dacă acestea acţionau împreună sau
şi că urma să fie adevăratul stăpân pe termen lung al
că Statele Unite au fost mai interesate să sprijine

trola Pământul Sfânt, şi nu neapărat statul evreiesc.
;ordat de Statele unite Israelului este relevantă în
toria decisivă în războiul din 1967, ajutorul Statelor
la sută.
ui civil din Iordania, din 1970-1971, când puterea
:a mişcările revoluţionare din afara graniţelor sale
.tele Unite au mai crescut subvenţiile cu un uimitor
.ta. Ulterior, după ce Israelul a respins cu succes
iu lansat un atac surprinzător în războiul de Yom
torul militar din partea Statelor Unite a mai sporit
sraelului dădea mai multe dovezi că era capabil să

u atât mai mult sporea ajutorul Statelor Unite, în
i Statele Unite au semnat un acord de înţelegere
tegice şi a planificării militare, după care -au
s lan-
u comun aeriano-naval, Israelul a primit un ajutor
ii valoare de 1,5 miliarde de dolari, dar şi sprijin
ui nou avion de luptă.
irdat câştigătorului în cursa pentru controlul asu-
tinuă şi în ziua de astăzi, în ciuda cuvintelor de
onservatori remarcabili din administraţia lui George
l secretar de stat Colin Powell), prin care se afirmă
necondiţionat acordat guvernului statului Israel ar
loperării guvernelor ţărilor arabe în campania un -
da.
278
Un alt factor demn de a fi men ţionat este că dreapta creştină din

Statele Unite, care a adus milioane de voturi pentru Partidul Republican,
a acordat un sprijin impresionant Israelului. Punctul acesteia de vedere
pare să se bazeze pe o teologie mesianică, ce percepe revenirea evreilor
în Ţara Sfântă ca un semn al celei de-a doua veniri a lui Mesia. Conflictul
dintre Israel şi ţările vecine arabe este, din punctul lor de vedere, doar o
continuare a luptei dintre israeliţi şi filisteni - un semn al venirii epocii
mesianice: zorii Noii Ordini Mondiale. Probabil că acelaşi lucru se află în
spatele motivaţiei Statelor Unite de a sprijini Israelul.
Ni se pare suspect că singurul sprijin de necontestat cu ocazia invadării
Irakului în 2003 a venit din partea prim-ministrului britanic Tony Blair.
Se părea că cei doi oameni (Bush şi Blair) au nişte dovezi care erau ţi -
nute ascunse de ochii publicului şi de cei ai altor şefi de state — chiar din
interiorul NATO. Şi, încă o dată, atunci când Israelul a invadat Libanul
în 2006, aceşti doi lideri influenţi din Occident au fost la început singurii
care nu au pledat pentru încetarea conflictului, în ciuda apelurilor făcute
de lumea întreagă.
Cei doi oameni la care ne-am referit sunt creştini. Preşedintele Bush
este metodist, iar Tony Blair este anglican, dar cu simpatii declarate
pentru Biserica Catolică (soţia sa, un avocat recunoscut, este catolică, iar
prim-ministrul a luat parte la o slujbă religioasă catolică). Ar fi posibil ca
ei să cunoască un secret legat de Israel? Ar putea exista un plan mai măreţ
care să implice Familiile Stelei, sau care să fi fost iniţiat de ele?
Jocul final: o lume unită
In decursul zecilor de ani pe care cei doi autori i-au dedicat cercetării, au
fost analizate cantităţi uriaşe de informaţii complexe. Utilizând tehnica
detectivistică, am reuşit să identificăm un model clar în legătură cu evo-
luţia istorică a lumii, care, aşa cum am mai spus, indică prezenţa unui
grup numit de noi „Familiile Stelei". Când privim în ansamblu faptele
din trecut şi nu le analizăm izolat, pare absurd să negăm că evenimente ca
cele care au avut loc în Europa şi în Ţara Sfântă, în secolul al Xll-lea, nu
sunt legate unele de altele.
Totuşi, este mult mai dificil să priveşti asupra prezentului cu aceeaşi
claritate, deoarece unele evenimente relevante s- ar putea să nu fi avut încă
loc. Prin urmare este necesar să facem unele speculaţii. Cercetările ne-au
detenninat să înţelegem şi chiar să fim de acord cu valorile şi obiectivele
279
NŢII PUTERII LUI SOLOMON
de agen ţi ai puterii, fondat în vremea regelui So -

Qp ce facem speculaţii în privinţa prezentului şi a
întrebarea: „Cum am acţiona în locul lor?"
:)al al Familiilor Stelei este unificarea - crearea unei
e Dumnezeu să poată domni. Dorinţa lor este aceea
internaţionale şi de a-i uni pe oameni cu Dumnezeu,
tul oamenilor de a adera la forma de religie pe care o
iptuirea unei societăţi globale tolerante, unde comer -
tia se distribuie în mod egal.
ii şi prosperitatea sunt, din punctul lor de vedere,
une de a preveni izbucnirea războaielor decât acu -
imeninţarea cu distrugerea. Astfel, dacă am fi fost
:i de astăzi, am urmări crearea blocurilor de state
»unct de vedere economic, care se pot dezvolta atât
al extinderii, cât şi al stabilităţii.
Icerca să constituim un bloc comercial unic din mai
[zi în conflict. Acesta ar deveni tot mai stabil prin
jor structuri cum ar fi legislaţia comerţului, codul
i şi modul de taxare, în acelaşi timp am î ncerca să
'agerea ţărilor din jur, până când o regiune sau un
se perceapă ca unică entitate - ca un popor unit.
ior procesul form ării Comunităţii Economice Eu -
'lanului Marshall. Recent, în doar câteva decenii,
ică Europeană a devenit o cvasi-confederaţie de do-
ce vor împărţi un viitor comun sub steagul Uniunii
îtatele admise au făcut parte înainte din Pactul de
ă nu demult duşmane ale Occidentului, naţiuni ce
inii Sovietice. Douăsprezece dintre aceste state au
ă, euro. Croaţia, Macedonia şi Turcia sunt de ase-
a deveni membre ale Uniunii Europene. Cât va mai
a va dori să devină membră?
nenţionat că moneda euro a avut iniţial o valo are
irului american. Acest lucru nu se poate să fi fost o
fel de pas ar fi evident pentru oricine, pentru orice
i'tenţialul monedelor lumii. După cum a afirmat Paul
aţe al Rezervei Federale: „ O economie globală are
dcă".
ece oare până când Statele Unite ale Americii şi
280
Statele Unite ale Europei vor adopta omonedă unică? Nu credem că va fi

nevoie de foarte multă vreme.
Când Mexicul şi Canada, partenerii Statelor Unite în noua Zonă Nord
Americană de Comerţ Liber, vor accepta ca monedă dolarul american,
ceea ce se va întâmpla cu siguranţă, atunci un dolar american va fi egal
ca valoare cu un peso saucu un dolar canadian. Va fila fel ca atunci când
Germania de Vest a oferit o marcă germană pent ru marca est-germană,
aproape lipsită de valoare, cuocazia reunificării celor două Germanii?
Privind peste o nouă generaţie, lumea unită va avea nevoie de o -ca
pitală globală. Dacă am fi agenţii puterii lui Solomon, am avea doar o
singură alegere: Ierusa limul.
Oraşul se află la răscruce, din punct de vedere geografic, politic şi
social, în centrul lumii, pe oricare hartă veche, se află oraşul Ierusalim.
Chiar şi astăzi, acesta se află între Europa, la nord, Africa, la sud, Asia, la
est, şi America, la vest. Oraş sfânt al iudeilor, creştinilor şimusulmanilor,
acesta asigură o locaţie unică şi neutră pentru Noua Ordine Mondială.
Credem că ar fi posibil ca, atunci când statul Israel va reuşi să aibă
o relaţie relativ stabilă cu vecinii săi, o persoană influentă ar putea să- su
gereze discret numele Ierusalimului pentru noul sediu al Naţiunilor Unite,
un teritoriu neutru, care să nuaparţină vreunei ţări. Persoana respectivă va
fi probabil secretarul general al Naţiunilor Unite. El sau ea se vor exprima
în cuvinte, însă ideea nu le va aparţine. Va veni din rândul Familiilor- Ste
lei.
Din acel moment al unificării naţiunilor şi monedelor naţionale, va
mai fi doar un pas până la transformarea Ierusalimului în capitala globală
a Pământului Unit.
Viziunea regelui Solomon va deveni atunci realitate, dar într-un mod
foarte deosebit de cel planificat. Cel mai enigmatic, şi uneori cel mai trist
oraş, care a fost mereu centrul lumii, îşiva fi atins destinaţia.
Unitatea armonioasă a omenirii.
281
nea
l în care credem că un mic grup de familii au influenţat

>ccidentale, din momentul în careaus-împrăştiat prin
Ierusalimului, în anul 70. Dovezile pe care -am
nuri străvechi.
le adus
lult prea puternice pentru a fi respinse ca o serie de
rcetării noastre este neobişnuită pentru zilele de azi,

,
nsâmblul, şi nu elementele particulare în mod izolat,
domeniu la altul într-o manieră care nu este practicată
;tăzi. Noi ne asemănăm unor „detectivi ai istoriei" mai
persoane care cataloghează evenimentele din trecut,
cialiştii unui departament de istorie dinuniversităţile
acestea, nu există niciun elementsemnificativ pentru
oi care să nu provinădin surse academice respectabile,
i fi analizat cu uşurinţă decercetători,
iare am facut-o a fost dificilă şi de durată, şi credem
mod clar aceleaşi „amprente" ce pot fi identificate cu
imentelor importante ce au avut loc în ultimele două
ror fi cei care vor respinge punctul nostru de vedere,
prezintă ceea ce ar dori să audă de fapt. Aceştia vor
ui că trecutul este doaro serie de evenimente separate,
282
CHESTIUNEA ROSSLYN
fără legătură între ele. însă viaţa este de fapt o serie legături
de influente,
relaţii şi, uneori, conspiraţii.
Dacă vrem să înţelegem trecutul, fiecare eveniment crucial trebuie
privit într-un context cât mai larg cu putinţă, pentru a obţine imaginea
unei structuri de bază. Aşa cum ne -a spus un cercetător eminen t: Nu pot
afirma dacă aveţi sau nu dreptate, dar aţi unit punctele istoriei mai bine
decât orice predecesor al vostru".
Deci, avem dreptate?
Credem că avem de-a face cu un caz persuasiv, care ne furnizează cea
mai convingătoare explicaţie pentru stadiul în carelumea se află astăzi.
Nu există o altă teorie care să aibă sens în contextul tuturor dovezilor
existente. Totuşi credem că există o dovadă potenţială, care ar putea şi ar
trebui să fie investigată.
Este vorba de micul edificiu din Sco ţia, cunoscut astăzi sub numele de
capela Rosslyn.
în decursul anilor, Chris Knight a adus la Rosslyn o serie de experţi
de primă talie, iar aceştia ne-au întărit convingerea că edificiul este cu
totul special. Cei care sunt experţi în Ierusalimul străvechişi în Templul
lui Yahve au identificat imediat olegătură de netăgăduit. Cei care cunosc
structura rocilor au confirmat faptul căambele edificii au fost construite
cu materiale provenind din acelaşi tip de rocă.
Explicaţia standard- conform căreia capela Rosslyn a fost proiectată
ca biserică-colegiu -este fără îndoială greşită. Posibilitatea corectitudinii
unei astfel de teorii este nulă, deoarece, aşa cum a indicat dr. Miller de la
Universitatea din Cambridge(vezi Capitolul 8), zidul de vest nu face corp
comun cu structura clădirii principale, şi orice încercare de a construi în
continuare ar fi dus la prăbuşirea întregului edificiu.
Susţinătorii teoriei biscricii
-colegiu vor folosi ca argument „fundaţiile",
pregătite pentru o astfel de structură, despre care se spune că ar putea fi
identificate pe dealul care înconjoară capela. Dar atrăgând atenţia asupra
acestor dovezi, ei vin de fapt în sprijinul argumentaţiei noastre. După cum
am mai explicat, aceste fundaţii nu sunt ceea ce par, deoarece contele
William Sinclair şi asociaţii săi -au
le aşezat cu scopul a induce lumea în
eroare. Ei construiau ceva ce nu eraautorizat şi trebuia ţinut ascuns de
ochii lumii în general, şide cei ai Bisericii în special.
Dat fiind faptul ăc toţi experţii în iudaismul străvechi care au fost aduşi
la Rosslyn (de exemplu Philip Davies şi James Charlesworth) au confirmat
nu doar influenţa iudaică, ci şi pe cea irodiană în privinţa arhitecturii,
283
ÎNŢII PUTERII LUI SOLOMON
făcută de noi între capela Rosslyn şi Templul din

fie corectă. De asemenea, pentru că singurele cuvinte
unt cele care au fost esenţiale şi în cazul reconstruirii
abel din Ierusalim, credem ăceste vorba de un caz ce
doială.
Jre a trăit toată viaţa în satul unde a fost construită
pst iniţial un adept al explicaţiei date în mod obişnuit
la construcţie, însă atunci când a început săanalizeze
Iţă atenţie, a devenit un susţinător al ideilor prezentate
fituri de Alan Butler, el a scos la lumin
ă noi dovezi
Ipelei, care este închinată Sfântului Matei, pe care
5
pitolul 8 .
l la lansarea cărţii lui Chris, Secretul lui Hiram, la
J cei patru tutori ai capelei a afirmat în mod public că
•arheologice. Arheologul şi cercetătorul documentelor
|profesorul James Charlesworth, este de acord cu opi-
căreia manuscrisele esenienilor au fost ascunse în
islyn, şi a făcut o cerere de investigare,
i s-a dat curs.
br dovezi pe care le avem, considerăm ilogică împie-
I a unei astfel de cercetări arheologic
e. Capela Rosslyn
atenţie.
Isăm tuturor celor care au legătură cu Rosslyn şi mai
că o invitaţie de a participa la o dezbatere publică,
pe facă o evaluare obiectivă şi corectă a dovezilor,
le la atitudinea dispreţuitoare şi la relatarea în mod
iveşti inexacte, deoarece ar trebui ca faptele reale să
liderare.
um să privească realitatea trecutului în faţă- şi să
[iitorul. Documentele străvechi ale evreilor, care au
crete, trebuie să fie recuperate.
l J., Rosslyn Revealed-A Library in Stone (Dezvăluirilede

\ în piatră), O Books, 2006.
284
ANEX Ă
Cronologie
LC
967 Aşezarea pietrei de temelie pentru Templul regelui Solomon

586 Distrugerea Templului lui Solomon de către babilonieni
539 începutul construirii celui de-al doilea templu de către Zorobabel
166 Fondarea comunităţii de la Qumran decătre preoţii esenieni
19 Irod cel Mare începe reconstruirea celui de-al doilea Templu
7 Naşterea lui Isus, sub lumina „stelei" Shekinah
4 Moartea lui Irod cel Mare
d.C.
32 loan Botezătorul este ucis

33 Isus îşi începe opera mesianică la vârsta de 40 de ani
36 Cea mai recentă estimare a posibilei date a crucificării lui Isus
62 Uciderea în templu a lui lacov, fratele lui Isus
66 începutul războiului evreilor împotriva romanilor
68 Manuscriseşi comori sunt îngropate sub Templu
70 Titus distruge Ierusalimulşi Templul
325 împăratul Constantin convoacă Sinodul de la Niceea
285
v ŢII PUTERII LUI SOLOMON
ceresc Anglia, sub conducerea lui William I

ies de Payens
izi ocupă Ierusalimul
ard de Clairvaux
îi Cruciade
;te ocupat de cruciaţi; Godefroy de Bouillon este
iri de St. Clair primeşte titlul de baron de Roslin
cartea papei Urban al II-lea
Toy
m al de Bouillon,
II-lea primul
al Angliei. rege alI devine
Balduin Ierusalimului.
rege al
ayens călătoreşte la Ierusalim, alături de contele

lampagne
ie membru al ordinului cistercienilor
ayens şi Hugues de Champagne vizitează din nou
i ne episcop de Clairvaux.
:i, sub conducerea lui Hugues de Payens, încep
h ruinele Templului
njou depune jurământul pentru a deveni templier
lampagne depune jurământul la Ierusalim, devenind
^rezecelea templier
Troyes acordă templierilor dreptul de a se organiza
âlugări militari
;s de Payens
msportă în Scoţia documentele îngropate sub Tem -
lea devine rege al Franţei la vârsta de 17 ani

Molay este ales ultimul Mare Maestru al templi-
'•a arestează toţi templierii din Franţa

'c îngropate sub Templul din Ierusalim ajung la
;re a unei loji masonice

! >) al Vl-lea al Sco
ţiei devine mason
lea devine James I al Angliei
s I; Charles (Carol) I devine rege
, loray devine mason la Newcastle
286
CRONOLOGIE
1642 începe Războiul Civil în Anglia

1646 Sf ârşitul principalei etape a Războiului Civil din Anglia;
la
Oxford, Elias Ashmole devine membru alLojii Warrington
1649 Charles l este executat; de asemenea, tot acum se punşi
bazele
republicii (Commonwealth)
1658 Moare Oliver Cromwell
1660 Charles al II-lea este readus pe tronul Angliei
1688 Are loc „Glorioasa Revoluţie" în Anglia. James al II-lea
fuge;
William al lll-leaşi Mary a Il-a devin rege şi regină
1714 Prima atestare a Marii Loji de York
1715 Prima răscoală a iacobiţilor, în scopul restaurării monarhiei
Stuart, este înăbuşită
1717 Formarea Marii Loji a Londrei
1724 Formarea Marii Loji a Irlandei
1736 Formarea Marii Loji a Scoţiei
1745 Cea de-a doua răscoală a iacobiţilor
1801 Este format Consiliul Suprem al celui de-al treizeci şi
treilea
grad pentru Statele Unite
1813 Formarea Marii Loji Unite a Angliei
1877 Este fondată la Vatican loja masonică Propaganda II (P2)
1947 DescoperireaManuscriselorde laMarea Moartă, la Qumran
1951 încep excavaţiile la Qumran
1954 Este format Grupul Bilderberg, un grup al intelectualilorşi eli-
telor politice ale lumii
1955 Este deschisşi descifrat Manuscrisul de Cupru, care conţine un
inventar al comorilor ascunse subtemplul din Ierusalim.
1976 Arhiepiscopul Bugnini, refonnatorul liturghiei catolice, este
acu-
zat de legături cu francmasoneria
1978 Papa loan Paul I moare la 33 de zile după ce a devenit pontif
1982 Roberto Calvi este găsit spânzurat de podul Blackfriars
1991 Publicul larg are acces la colecţiacompletăa Manuscriselorde
la
Marea Moartă
287
rafie
ie sunt preluate din ediţia ortodoxă a Bibliei, Editura

de Misiune al Bisericii Ortodoxe din România,
,7flf Şea Scrolls and the Christian Myth,

Prometheus
asure of the Copper Scroll,Garden City, New York,
Architects ofTiron. The Steps ofZion, ULT, Arizona,
(// ofJerusalem and the Christian Church,

London,
Theology and Masonic Astronomy,New York, D.

382.
î, S., The Warriors and the Bankers,
Templar
o, 1999.
looks, 2006.
•ss, the Grail and the Lodge,O Books, 2004.
and the Pentacle,O Books, 2005.
'ercamp and Herberer, The Jews of Europe in the
e Cantz, 2005.
Mysteries of Chartres Cathedral, AB Academic
William Sinclair, Earl ofOrkney, and his Family: A

cs ofSurvival, Edinburgh, 1985.
oman Church and Revolution,Editură necunoscută,
288
BIBLIOGRAFIE
Daraul, A,A History of Secret Societies, Tandem, 1969.

Davies, M.,Liturgica! Time Bombs in Vatican //, Tan Books, 1998.
Eisenman, R.H.,James, the Brother ofJesus, Londra, Watkins, 2002.
Furneaux, R.,The Other Side of the Story,Londra, Cassell, 1953.
Gilbert, A., The New Jerusalem,Londra, Corgi, 2002.
Herbert, A.S., Peak's Commentary on the Bible: The Song of Solomon,
Londra, Nelson, 1963.
Kenyon, K.M., Digging itp Jerusalem, Londra, Benn, 1974.
Kipling, R., Banquet Night
Knight, C., şi Butler, A., Civilization One, Londra, Watkins, 2004.
Knight, C., şi Lomas, R., The BookofHiram, Londra, Century, 2003.
Knight, C., şi Lomas, R., Uriel's Machine, Londra, Century, 1999.
Knight, C., şi Lomas, R., The Hiram Key, Londra, Arrow Books, 2006.
Miller, J., Geologica! surveying Information
New Cambridge Medieval History, Voi. 5, Cambridge University Press,
1999.
Ochsendorf, J., Bridg ing the Voice, Reported in The New Scientist, 10
iunie 2006.
Ovason, D., The Secret Zodiacs of Washington DC,Londra, Arrow Books,
2000.
Schonfield, H., The Essene Odissey, Shaftesbury, Anglia, Element, 1984.
Stevenson, D., The Origins of Freemasonry: Scotland's Century 1590-
1710, Cambridge University Press, 1988.
Summerson, J., Şir Cristopher Wren PRS,Note şi documente ale Societăţii
Regale din Londra.
Wallace-Murphy, T., An lllustrated Guide to Rosslyn Chapel, Editor şi
dată a publicaţiei necunoscute.
Whiston, William, The Works ofJosephus, Hendrickson Publishers Inc.,
1987.
Williamson, G. A., şi Josephus Flavius, Jewish War, Harmondsworth,
Anglia, Penguin, 1981.
Yallop, D., In Gods Name, Londra, Jonathan Cape, 1984.
289

Agentii Puterii Lui Solomon

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Agentii Puterii Lui Solomon

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

î Cristopher Knight (încolaborare cu Robert Lomas)

jetul lui Hiram)

iteribr de Alan Butler

Cristopher Knightşi Alan Butier

jrs. The Secrete of Freemasonry, The Church and the

ediţia în limba română sunt rezervate Editurii Aquila'93.

:rări nu poate fi reprodusă în mod electronic, mecanic, prin

CIP a Bibliotecii Naţionale a României

rudan, Simona (trad.)

ngleză: Simona Abrudan

poastre de viaţă, Caroline Knight şi Kate Butler, pentru

igliei (de asemenea auriu, pe fundal roşu, asemenea

|ă reprezintînd Castelul Rosslyn, avându

şea asociată cu primul grad al francmasoneriei.

Fotografia 1. Mănăstirea Clairvaux, Champagne, sediul S f. Bernard de

ticul Stâng al Capelei Rosslyn - prin amabilitatea lui

, sculptur ă foarte rară din Capela Rosslyn, aceasta

Ie şapte virtuţi, într-o sculptură din Capela Rosslyn

pere spre est de la Capela Rosslyn - prin amabilitatea

Ce s-a întâmplat cu mine? m- am întrebat. Seara începuse în mod obişnuit,

m-am simţit, desigur, ca într -un vis ciudat. Aerul era

importante nu cunoştea cu precizie semnificaţia ritualurilor. După

deţineau secretele mişcării unei stelescăpărătoare

în biografia lui Dumnezeu nu e doar blândeţe şi lumină

mai multe zeităţi, tradiţii care au fost omogenizate

!>uie să fi fost foarte liniştită, şi ne putem imagina cât

i din secolul I, Josephus (Antichităţi iudaice, 2:10), Moise a

egipteană şi un membru de vază al curţii regale, până în momentul în care

ertta lui Iahve, ei au fost imediat ar şi de o săgeată

ii târziu, clima a revenit la normal, la fel de subit cum

Templul lui Iahve

Ajuns la Ierusalim, David a hot ărât să ridice un templu pentru Dumnezeu

j le a decis, în mod viclean, să-1 cheme pe Urie înapoi

iizat oferta regelui, spunând că nu se putea duce să

reme Batşeba i-a dăruit lui David un alt fiu. Conform

L a fost cel care aconstruit ceea ce reprezint

este preţuit în memoria oamenilor pentru marea înţelepciune de care a dat

la, dovezile sugerează că, deşi Chivotul Legii era ţinut în

a împlinit 120 de ani, momentul morţii sale (finalul celui de-a

l în sfârşit şilumina divină a strălucit printre ei, anunţând

t să fie mai importantă decât Iahve, Aştoret, sauricare

ina stelei de pe cer, ca principiu masculin, urma să

Pentru a deveni rege în adevăratul sens al cuvântului, un rege a cărui

Chivotul Legii şi conţinutul divin al acestuia trebuiau aşezate la locul

sa templului din Ierusalim. Ar fifost nevoie de cel puţin

în dimineaţa solstiţiului de iarnă

de cercetările făcute de Chris Knight în zona respectivă,

^, la fel ca ast ăzi, cunoaşterea era sinonimă cu

E văluirea secretelor astronomiei şi ritualurilor care ar fi

on i-a selectat urgent pe cincisprezece dintre oam enii

> a lumii dictată de Solomon

|egele Solomon i-a convocat la un consiliu pe to ţi preoţii

lasonic nu a fost „utilizat" timp de mai bine de două

în mod evident, centrul acestui nou ordin urma să fie Ierusalimul.

e credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu

iinţă foarte răspândită conform căreia Iahve îşisprijinea

Aceste evenimente au făcut ca doar cei mai săraci ţărani să rămână pe

în anul 538 î.C., regele persan Cirus, care i -a învins pe babilonieni, a

• religiile şi divinităţile străine nu au mai fost

îl secolului al II-lea î.C., membrii acestui grup clandestin

Copilul vestit de Stea

în anul 8 î.C., revenirea iminentă astelei"

Când Shekinah traversa zodia Săgetătorului, evreii se aflau însclavie în