Miercuri, 28 Noiembrie 2007 14:08

Salmo trutta labrax - pastravul de munte

Pastravul de munte; Pastravul curcubeu; Pastravul indigen.

Pastravul de munte (Salmo trutta labrax) Pastravul de munte face parte din supraclasa pestilor ososi, clasa Actinopterygii, ordinul Salmoniformes, familia Salmonidae. Pastravul de munte are lungimea de 21-37 cm si cantareste aproximativ 200-300 g, rar ajungand la 1500 g. Partea posterioar a vomerului este dotata cu doua serii longitudinale de dinti ,9-12 in total. Coloratia variaza dupa varsta, sex, natura si temperatura apei. La adultii pastrav de munte , spatelele este cafeniu-verzui, cu pete rotunjite negre sau rosii. Laturile corpului pastravului sunt galbui, cu pete negre si rosii, inconjurate de un cerc mai deschis. In partea dorsala sunt pete negre si rosii, rotunjite. Pastravul de munte traieste in paraie de munte cu apa limpede, repede, rece si mult oxigenata. Sta ascuns pe sub pietre sau pe langa malurile umbrite; nu poate trai in ape mai calde de 15 grade C. Foarte vioi, foarte rapid, se hraneste cu insecte, viermi, crustacei dar si cu pesti mici, icre si chiar cu proprii pui. Pentru reproducere urca spre izvorul paraielor toamna, infruntand cascade si bolovani. Icrele le depun cand apa se raceste, din octombrie pana in decembrie. In tara noastra exista in Siret, de la izvoare pana la Luncavat, in bazinul Bistritei, de la Dorna pana la Tarcau, in toate raurile din Carpatii Meridionali, in Somesul Rece, Somesul Cald, Cibin si Timis. Este prezent si in lacurile de munte din Retezat (Zanoaga si Bucura).

Pastravul curcubeu (Salmo iridaeus girderi) Face parte din familia Salmonide, avand denumirea populara de curcubeu sau venetic. Raspandire pe glob: In raurile din Europa si din vestul S.U.A. Raspandire in Romania: In apele de munte (Valea Stanii, Teleajan, Valea Azugii, Trotus, Somesul Rece). Caracteristici principale: Dimensiuni: asemanatoare cu ale pastravului indigen de rau. Aspect: Corpul este ca un fus turtit lateral, cu solzii mai mari decat la pastravul indigen. Spinarea este gri - albastruie, flancurile arginii si burta alba. Pe corp are pete mici, cafenii, incercuite cu alb. Pe flancuri se intinde cate o dunga roscat-sidefie cu nuante in culorile curcubeului. Mod de viata: Este mai putin pretentius decat pastravul indigen in privinta calitatii apei, acest pastrav pare adaptat apelor ceva mai opace; linia laterala bine dezvoltata dovedeste ca poate vana excelent in orice conditii de visibilitate, avantaj pentru pescari, care profita de o apa putin tulbure pentru a prinde curcubeu.

Se hraneste cu: insecte, crustacee, pesti mici. Pescuitul sportiv: Este permis numai cu momeli artificiale la toate salmonidele. Se practica pescuitul cu lanseta cu lingurita rotativa mica argintie sau aurie. Cea mai pasionanta metoda este cea cu musca artificiala, care cere o mare la alegere si aruncare. Valoare gastronomica: Carne foarte gustoasa. Dimensiunea minima legala: 25 cm. Pastravul indigen (Salmo trutta fario) Pastravul indigen sau Salmo trutta fario face parte din familia salmonide. Denumire populara este pastrav de munte, pastrau, pastrug, patatul. Raspandire pe glob: In toate apele din zona de munte ale Europei. Raspandire in Romania: In toate raurile de munte, in cateva lacuri naturale (Rosu, Calcescu, Balea, Ana), lacurile de baraj populate. Caracteristici principale: se intalneste in rauri (lungime 23 cm - greutate 150g; exceptional 700 - 800g); in lacuri (lungime - 23 cm, 70 cm exceptional; greutate 150g, exceptional 5kg ). Are corp zvelt musculos, gura mare cu dinti ascutiti, solzi mici. Coloritul indigenului, surprinzator de placut,variaza in functie de conditiile locului, de naturafundului apei, de flora submersa, limpezimea apei, si luminozitatea albiei. La prima vedere culorile predomonante sunt brun-masliniul pe spate, coborand in grade spre alb-murdar pe flancuri si pantec, stropit de o puzderie de pete, aproape negre, intre care clipesc stelute cu alb-galbui. Daca in albiile pietroase, scaldate de lumina, paleta de culori trece de la verde-masliniu spre auriu, in zonele adanci si umbrite pastravul are straie inchise, batand spre brun negricios pe spate. Mod de viata: Traieste in zona superioara a apelor curgatoare, fiind o specie iubitoare de ape limpezi, bogate in oxigen dizolvat, apa a caraor temperatuta nu depaseste 18C, nici in perioadele cele mai calde. Il intalnim in raurile de munte de la cateva sute de metrii pana peste 2000m. In mod natural, locul de panda si vanatoare nu se schimba decat in perioadele de viituri, cand pastravii sunt purtati la vale de forta curentului, ori toamna, cand are loc bataia si pestii cauta locurile mai ferite, cu apa limpede si fund nisipos sau acoperite cu pietris fin. Se hraneste cu: insecte, crustacee, pesti mici (chiar si propriile progenituri). Pescuitul sportiv: Este permis numai cu momeli artificiale la toate salmonidele. Se practica pescuitul cu lanseta cu lingurita rotativa mica argintie sau aurie. Cea mai pasionanta metoda este cea cu mucsa artificiala, care cere o mare la alegere si aruncare. Valoare gastronomica: Este considerat a fi printre cei mai gustosi pesti. Dimensiunea minima legala: 20 cm.

Duminic, 15 Iunie 2008 08:54

Pastravul curcubeu Onchorhynchus Mykiss Walbaum (Salmo gairdneri irideus) se caracterizeaza prin calitati valorose precum rezistenta deosebita la imbolnaviri, o mare adaptabilitate la influenta factorilor de mediu si o deosebita capacitate de valorificare a furajelor prin obtinerea unor sporuri importante de carne, intr-o perioada scurta de timp. Se hraneste cand temperatura apei are intre 10 si 19 grade C. In conditiile optime de temperatura si printr-o hranire permanenta, cu ratii calculate (furaje granulate de calitate foarte buna), in functie de greutatea lotului de pesti, pastravul curcubeu poate ajunge la greutate de 250-300 grame intr-o perioada de 11-13 luni, dupa care se poate livra

Reproductia
Maturitatea sexuala este de 4 ani la femela si de 3 ani la massculi. Reproductia are loc in lunile martie si aprilie, in functie de temperatura apei din pastravarii. Dupa varsta de 2 ani, pastravii reproducatori sunt hraniti diferentiat fata de cei destinati pentru consum. La transportul icrelor, acestea se expediaza embrionate cu 8-10 zile inainte de eclozare, ambalate in baxuri termoizolante, cu cantitatea de 100 000 icre protejate antisoc, avand asigurate temperatura si umiditatea cu gheata lamelara, care are un punct de topire mai bun decat cea obisnuita. Daca icrele se transporta in baxuri nedesfacute nu sunt cerinte speciale in timpul transportului care va dura cel mult pana la 48 de ore. Cand se transporta un numar mai mic de icre, neambalate in baxul originar, se poate folosi mijloace clasice precum termosuri. Intr-un termos de 2 litri se transporta 10 000 de icre care se completeaza cu 0,3 litri de apa avand aceiasi temperatura cu icrele, pentru a evita socul termic (anafilatic). Daca apa potabila este tratata, se va utiliza numai dupa ce ce a stat intr-un vas descoperit cel putin 24 de ore, pentru evaporarea clorului. Termosul cu icre si apa se va completa cu 1-2 cuburi de gheata, pentru ca temperatura sa nu depaseasca 5-6 grade C. Apa din termos va avea aceeasi temperatura cu apa din incubatorul unde se introduc icrele, prin stropirea acestora cu apa de la sursa de alimentare a incubatorului la intervale de 2-3 minute, timp de 30 de minute. Temperatura din incubator (clocitoare), nu trebuie sa fie sub 5 grade C, fiindca embrionii, larvele, alevinii pot muri. Fiecare icubator va primii 10 000 icre embrionate, debitul apei fiind de 6 l/minut. Dupa 6-7 zile are loc eclozarea icrelor. Din acest moment debitul apei se va dubla la 12 litri/minut, iar cutia interioara a incubatorului se va impinge spre evacuare. Resorbtia sacului vitelin in functia de temperatura apei se va realiza in circa 18-28 de zile. Dupa resorbtia sacului vitelin, puietii vor fi trecuti in troci, unde in prima luna, vor sta avand densitati de 10 000 puieti/mp de troaca. In a doua luna, in troaca debitul apei va de 60 l/minut.

Hranirea puietilor
Hranirea puietilor trebuie sa inceapa dupa resorbtia completa a sacului vitelin, la toti alevinii din incubator. Este obligatoriu ca puietii sa consume in prima perioada de hranire (1214 zile) retetele cu granulatie si particularitatile corespunzatore, urmand ca in etapele urmatoare de crestere, sa primeasca furaje de o calitate foarte buna, corespunzatoare cerintelor fiecarei categorii de varsta. Primele doua luni de hranire ale puietilor, au o influenta hotaratoare asupra dezvoltari lor ulterioare.

Bazinele de crestere
Dupa doua luni de hranire, puietul se va transfera in bazine de crestre, intr-o densitate stabilita in functie de debitul care poate fi asigurat in bazin si anume 30-60 l/minut la 10 000 puieti (in prima luna de crestere in bazin) si 60-120 l/min pentru 10 000 puieti (in a doua luna de crestere si in continuare pentru inca doua luni). Apoi puietii vor fi trecuti in bazinele de

crestere pentru pastravul de consum in cantitate de circa 1kg/mp suprafata de baza. Debitul apei in bazinele de crestre trebuie sa atinga 0,3 l/metrupatrat in anul I si 0,5l/metru patrat in anul II. daca dorim material de reproducere, ponderea de peste in bazine va fi de maxim 1 kg/mp, iar debitul apei de 1-1,2 l/minut/mp. Acesti pesti vor fi hraniti cu hrana deosebita pentru reproducatori

Cresterea pastravului in captivitate

Sursa de apa Este necesara o cantitate cat mai mare de apa, rece, cu o temperatura cat mai constanta, bogata n oxigen dizolvat, curata, izvorand dintr-un bazin impadurit cu cat mai putine exploatari si continand n dilutie saruri minerale nevatamatoare pestilor. Temperatura si oxigenul dizolvat Pastravii sunt pesti exigenti fata de temperatura apei si continutul ei n oxigen. Cu cat o apa este mai rece cu atat ea are un continut mai mare n oxigen dizolvat. Se stie ca pastravii au un optim de dezvoltare (hranire) cand temperatura apei are o anumita valoare, aceasta variind de la o specie la alta, astfel: ? pentru pastravul fantanel este de 12-14s C; ? pentru pastravul indigen este de 14-16s C; ? pentru pastravul curcubeu este de 15-19s C. Pastravul curcubeu se hraneste pana la o temperatura de 23s C, suportand si o temperatura de 28s C, cu conditia ca apa sa fie alimentata incontinuu. Limita inferioara nu trebuie sa scada sub 5s C. Pastravul indigen paraseste raurile cu o temperatura ce depaseste 17s C, preferand o apa mai rece, iarna chiar pana la 0s C. Ar fi ideal ca la o pastravarie apa sa fie cat mai constanta si cuprinsa intre 12 si 17s C, atat vara cat si iarna. Este de retinut faptul ca, n conditiile tarii noastre, o apa care inregistreaza primavara temperaturi sub 5s C, nu este indicata a fi utilizata ca sursa de alimentare pentru pastravariile de consum, indeosebi n casa de incubatie a acestora. O apa rece, care nu se incalzeste vara peste 10-11s C, nu este indicata. Nici una care inregistreaza temperaturi, n lunile calde, peste 23s C. Variatiile bruste de temperatura sunt foarte daunatoare salmonidelor care au o temperatura variabila cu 2-3s C mai mare decat cea a mediului n care traiesc. Puietii de o vara mor camd temperatura apei se schimba cu 3-4s C, iar pestii adulti cand temperatura inregistreaza variatii bruste de 7-10s C. Temperatura apei influenteaza si perioada de reproducere, aceasta avand loc

cand apa atinge valoarea temperaturii de 6-8s C. Temperatura influenteaza si metabolisml pastravului, cu cat aceasta este mai ridicata cu atat acesta creste, necesitatea de oxigen a pestelui creste si ea, n timp ce continutul de oxigen din apa scade. La amplasarea unei pastravarii, sursa de apa sa se verifice, din punct de vedere termic, de-a lungul unui interval de minim 12 luni. Este indicata o sursa de alimentare ale caror valori termice maxime sa nu depaseasca cu mai mult de 2s C valoarea temperaturiilor optime date pentru fiecare specie. Se considera buna pentru pastrav o apa n care continutul normal de oxigen nu scade sub 9 mg/l, ceea ce corespunde temperaturii de 19-20s C si respectiv n pastravariile de la munte 18-19s C. De asemenea exista posibilitatea cresterii continutului n oxigen dizolvat si in apa bazinelor prin caderi artificiale, prin amestecarea apei cu aerul atmosferic cu ajutorul unor aparate electrice denumite aeratoare, sau prin mentinerea unor plante submerse care, ziua, cand apa e mai calda, elibereaza oxigen. n general, apele noastre de munte sunt saturate sau aproape saturate n oxigen dizolvat (peste 10 mg/l). Pe scara exigentei fata de continutul de oxigen dizolvat se situeaza pe locul intai pastravul indigen, urmat de fantanel, lipan, lostrita, coregon, ultimul fiind pastravul curcubeu. Reactia apei (pH) Cea mai buna apa pentru dezvoltarea salmonidelor este cea cu pH neutru (7), putand ajunge pana la alcalin (8). Un pH mai mic de 6 sau cu valoare peste 8,5 este impropriu pentru salmonide, intrucat slabeste organismul acestora si-l expune la boli; pH-ul are valori mai mici iarna decat vara, datorita lipsei materiilor organice din apa n anotimpul friguros. Valoarea pH-ului se determina fie cu ajutorul hartiei de turnesol, fie cu ajutorul unor aparate numite pehametre. Iata n continuare cum se stabileste valoarea pHului cu ajutorul hartiei de turnesol: Se introduce o fasie de hartie indicatoare n apa; se scoate si se compara apoi dupa 2-3 minute cu scara culorilor de pe capacul cutiei unde se afla hartia. Culoarea rosu inchis sau deschis indica un pH de 2-3, cea galbena-portocalie pH 4, verde deschis pH 7, verde inchis spre albastru pH 8, iar albastru 9. n general apele de la noi au un pH cuprins intre 7 si 8, cu exceptia lacurilor alpine din masivele Fagaras, Retezat si Rodna, unde pH-ul are o

valoare cuprinsa intre 6 si 7. Alcalinitatea este data de continutul n calciu si magneziu al unei ape (primul fiind sub forma de bicarbonat de calciu) si alte saruri alcaline. Apele noastre de munte sunt n general slab alcaline, avand o valoare a alcalinitatii aproape de 0. Duritatea unei ape este data si ea de continutul de calciu si magneziu. Se spune ca o apa este dura cand dizolva greu sapunul si este slaba cand face clabuci si fierbe cu usurinta legumele. Valoarea duritatii se da n general n grade germane, iar apele noastre de munte au o valoare a duritatii cuprinsa n general intre 2 si 15 grade germane. Dioxidul de carbon nu este indicat n apele de pastrav. O cantitae de 2 mg/l poate fi tolerata de pastrav. Este prezent in cantitate mare n unele izvoare. Poate fi eliminat din apa prin construirea unor praguri pentru caderea apei si inlocuirea lui cu oxigen preluat de apa din aerul atmosferic. Prezenta lui n apa care alimenteaza casa incubatoare si trocile cu puieti provoaca boala bulelor de gaz, foarte periculoasa pentru puieti. Originea apei joaca si ea un rol important n salmonicultura. Se utilizeaza numai apele curgatoare, avand avanajul unui continut bogat n oxigen si a unei temperaturi ridicate iarna si scazute vara. Este indicata utilizarea n pastravarii a apei lacurilor de acumulare, datorita unor calitati deosebite ale lor: ? au o temperatura relativ constanta, situata n limitele normale de dezvoltare a pastravului; nu coboara iarna sub 24s C si nu urca vara peste 16s C; ? sunt mai bogate n oxigen dizolvat si n saruri dizolvate; ? nu contin gaze nocive pentru pastrav, ca dioxid de carbon si azotati sau sulfati; ? asigura un debit constant si, n general, o apa limpede. Este necesara o a doua sursa de alimentare pentru cazul n care apa lacului este tulbure ca urmare a diferitelor lucrari de intretinere a barajului. Debitul este factorul care determina productivitatea posibila la unitatea de suprafata, indeoasebi n corelatie cu temperatura apei. O pastravarie nu se construieste acolo unde debitul nu este constant pe tot parcursul anului si nu este suficient pentru realizarea productiei calculate. Debitul va fi mai mare intr-o pastravarie de consum si mai mic n una de repopulare; mai mare atunci cand temperaturile maxime se apropie de valorile limita si mai mic cand temperaturile

apei sunt constante si n limitele optimului de dezvoltare a salmonidelor. La temperaturi sub 15s C, debitul necesar este de circa 0,5-1 litru/minut pentru 1 kg pastrav, iar la temperatura de 16-20s C de circa 1-2 litri/minut. Cu cat temperatura este mai scazuta cu atat debitul necesar este mai mic (0,5 l/minut la temperatura de 7s C pentru 1 kg pastrav). Pentru puieti, cantitatile de apa necesare sunt mai mari, consumul de oxigen dizolvat al acestora fiind dublu fata de greutate, n comparatie cu pastravul adult. n general este necesar un debit de 30-60 l/minut pentru 10000 puieti de 2-3 luni si dublu pentru puietii pana n toamna. Pentru canalul de alimentare sau pentru rau, formula cea mai simpla de masurare a debitului este: D = S (V 0,85), n care: S este suprafata sectiunii transversale; V este viteza apei; 0,85 este coeficientul de frecare si respectiv, reducere a vitezei. Practic se procedeaza astfel: ? se masoara o lungime de 10 m de canal sau rau cat mai regulat ca sectiune; ? se ia din jumatate n jumatate sau din metru n metru (pentru rau), transversal, adancimea apei n cm; valorile se aduna si se impart la numarul masuratorilor; media obtinuta se inmulteste apoi cu latimea apei n cm; ? se da drumul la o sticluta plina pe jumatate cu apa si se cronometreaza n cat timp a parcurs cei 10 m. se impart cei 10 m la nr secundelor si se obtine viteza n zecimi de metru pe secunda. Aceasta se inmulteste apoi cu 0,85. Cele doua cifre obtinute, respectiv suprafata sectiunii n cm? si viteza n m/sec, se inmultesc intre ele pentru a afla debitul n litri pe secunda. Limpiditatea Pastravul necesita o apa cat mai limpede. Cu cat sunt mai tineri cu atat exigenta lor fata de apa limpede este mai mare. Apa tulbure, indeosebi incarcata cu suspensii fine, dauneaza icrelor prin depunerea unui strat de mal care acopera orificiul de respiratie al acestora si le omoara prin asfixiere. Ea este cu atat mai daunatoare cu cat icrele se afla n stadiul premergator embrionarii. Alevinii si puietii din troci si mai putin cei trecuti n bazine, inregistreaza un mare procent de mortalitate din cauza apei tulburi de primavara. Acest procent este deosebit de ridicat daca n momentul inceperii hranirii apa este tulbure. Pentru evitarea acestor situatii este bine ca apa

ce alimenteaza casa incubatoarelor, trocile si bazinele cu puieti sa fie trecuta printr-un bazin de decantare si prin filtru. De aceea se pot utiliza asa numitele surse de apa reocrene (izvoare) sau limnocrene (paraie de munte curgatoare), care au o limpiditate maxima si o temperatura putin variabila. Trebuie retinut faptul ca apa utilizata la bazinele de consum sau reproducatori nu se trece prin bazinul de decantare, intrucat pentru a o limpezi cand este tulbure din cauza ploilor, ar fi necesar un bazin cu suprafata egala cu a intregii pastravarii. Malul ce se acumuleaza n bazine va fi curatat obligatoriu la inventarul de primavara si la cel de toamna si, dupa caz, atunci cand bazinele s-au colmat intr-un grad mai mare decat cel obisnuit (un strat mai mare de 10 cm).

Un studiu efectuat in Europa arata ca pastravul este perceput ca bun pentru sanatate omului pentruca este sarac in calorii, bogat in proteine, bogat in vitamine, bogat in fier, fosfor si lecitina. Cresterea pastravului la scare mare i-si are radacinile in Danemarca, in 1930. Se cunosc trei varietati de pastravi: Pastravul curcubeu (Oncorhynchus mykiss gairdneri) este varietatea se preteaza cel mai bine la cresterea intensiva. Cel mai mult se comercializeaza la greutate de 200-300 grame (pastravul portie). Urmare a obtinerii de pastravi triploizi, astazi se produc pastravi de 2-3 kg. Pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis) este o varietate care se preteaza la cresterea intensiva, fiind mai sensibil la boli, necesitand densitati de crestere mai mici si avand performante de crestere mai scazute. Pastravul indigen (Salmo trutta) si care se creste doar pentru pipularea apelor de munte. Marimea unei pastravarii depinde de posibilitatile financiare, de debitul de apa ce poate fi asigurat si de modul de valorificare. Marime a difera de la cateva sute de kg/an la peste 1000 de tone/an. In Europa sunt multe ferme de cresterea pastravului cu capacitati de peste 1000 de tone/an. Productia minima, pentru o ferma de pastravi rentabila, trebuie sa fie de peste 10 tone/an. Pentru o pensiune turistica de la munte se poate creste cateva sute de kilograme pentru a le oferii clientilor un peastrav produs de dumneavoastra. Lungimea retelei hidrografice a apelor de munte, propice pentru cresterea pastravilor, este de peste 18.000 km, si ne ofera posibilitatea sa dezvoltam aceasta activitate. In prezent este un deficit de peste pe piata interna. Deci cresteti pastravi. Intr-un viitor articol vom prezenta tehnologia de cresterea a pastravului.