Ministerul Educației, Culturii și cercetarii al Republicii Moldova

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Facultatea Drept

Referat
Tema: Dezvoltarea dreptului de autor şi drepturilor conexe

Efectuat: Oftici Cristian.

Verificat: Dr. conf. univ.- Osoianu Natalia

Chișinău 2020
 CUPINS :
1. Geneza și evoluția istorica a dreptului de autor........ 1-3 pag.

2. Obiectele protejate de dreptul de autor, drepturile conexe

şi drepturile sui generis................................3-4 pag.

3. Subiecţii dreptului de autor, drepturilor conexe şi drepturilor

sui generis........................................................5-6 pag.

4. Termenele de protecţie a dreptului de autor, drepturilor conexe

şi drepturilor sui generis.............................6-7 pag.

 1. Geneza și evoluția istorica a dreptului de autor
Evolutia societatii in plan economic, social, cultural se intemeiaza pe activitatea
spirituala, pe activitatea de creatie, relatia dintre progres si creatie fiind o relatie directa. Cu toate
acestea recunosterea si protectia reala a dreptului de autor asupra operelor lor, apare foarte tarziu.
Digestele par a contine referiri la toate reglementarile juridice existente in Roma.
Unele analize au ajuns la conluzia ca in continutul digestelor nu se fac referiri si la dreptul de
autor. La o cercetare mai atenta s-a constatat ca cuprind mentiuni cu referire la furtul de
manuscrise, bunuri distinse intre cele ce faceau obiectul sustragerii.
Din aceasta imprejurarea s-a tras concluzia ca manuscrisele nu erau considerate doar
bunuri cu valoare economica dar si legate de persoana creatorului a carei opera era continuta de
manuscris, deci erau legate de creatia spiritului.
In prezent, autorul unei creatii literare, artistice, stiintifice sau a altor asemenea opere,
dobandeste 2 categorii de drepturi subiective civile :
a)un drept de proprietate pur si simplu care se poarta asupra obiectului materiaal in care s-a
concretizat creatia cum ar fi : manuscris, pictura, sculptura ce-si gasesc protectia juridica in
dreptul comun cum ar fi codul civil si alte izvoare de drept civil.
b)un drept de autor asupra creatiei propriu zise care se protejeaza prin norme juridice instituite de
legea privind drepturile de autor si drepturile conexe.
Intre a) si b) exista deosebiri de substranta sub aspectul lor juridic. Dreptul autorului se reducea
in antichitate la dreptul asupra manuscriselor, iar manuscrisele faceau obiectul comertului. E de
observat ca dupa moartea lui Eschil, atenienii au permis altor poeti sa reia tragediile acestuia sub
aceeasi forma sau intr-o forma modificata. Chiar si fiul acestuia, Eufarion, prezinta tragedii ale
tatalui sau inclusiv cele care nu fusesera prezentate, dar el a actionat ca un succesor al lui
Decuius in sensul ca a dobandit elementul activ patrimonial de la autorul manuscrisului, dar nu
ca un drept al autorilor al acestor tragedii.
Se cunoaste o singura protectie carcateristica dreptului de autor : sanctionarea prin
blam public a plagiaturilor in Alexandria, ceea ce inseamna ca intr-o anumita masura se
recunoaste un drept moral asupra manuscrisului.
Conceptia asupra drepturilor de autor nu s-a schimbat in Evul Mediu, dar aceasta e perioada in
care se dezvolta industria copistilor si dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor. Initial,
dreptul de transcriere a fost monopolul calugarilor. Mai tarziu a devenit o industrie in mana
universitatilor si in acest domeniu s-a confirmat regula potrivit careia reglementarea legala este
ulterioara aparitiei realitatii sociale, pe care o urmeaza nu o precede. Nici in prezent problemele
legate de izvoarele de drept civil nu se prezinta astfel.
Notiunea de izvor de drept civil are 2 sensuri :
*conditii materiale de existenta care au menirea de a determina elaborarea unor norme juridice
care sa reglementeze situatiile practice ivite intre timp si formele specifice de exprimare a
normelor juridice de drept civil. Cu alte cuvinte, normele de drept civil sunt nascute depasite
intrucat legiuitorul niciodata nu poate sa prevada in ipotezele normelor juridice, toate aspectele si
amanuntele pe care le ridica viata de zi cu zi. Din aceste considerente se trage concluzia ca
judecatorul in curs aplica izvoarele de drept civil, recurge la interpretarea normelor juridice prin
aplicarea acestora la situatia de fapt pe care el a stabilit-o cu ajutorul probelor administrative.
Judecatorul insa nu face legea ci numai o aplica. Astfel pentru reglementarile juridice a dreptului
de autor a fost nevoie sa se recunoasca mai multe conditii :
1)Existenta unor mijloace tehnice care sa serveasca la multiplicarea, comunicarea, difuzarea
operelor asigurandu-le astfel o sursa de venit pt cei implicati.
2)Progresul culturii sa faca posibila cererea relativ mare de opere multiplicate, sa determine
cresterea numarului de opere scrise.
3)Gratie recunoasterii rolului permanent al spiritului in societate, autorii sa dobandeasca o
pozitie suficient de puternica pentru a obtine protectia intereselor legitime.
Mijloacele tehnice au constat in aparitia in Europa a tiparului cu litere mobile inventat de
Guttenberg in 1445, iar celelalte conditii au fost asigurate de Renastere. S-ar putea spune ca
aparitia tiparului a fost o necesitate pentru recunoastere si totodata un produs al Renasterii. Dupa
aparitia tiparului munca autorilor si industria de librarie au devenit rentabile deoarece cartile noi
apar intr-un ritm crescut, se multiplica si se difuzeaza mai repede intrucat conducatorii simt ei
insasi nevoia adoptarii unor norme juridice care sa se controleze daca nu creatia insasi macar
raspunderea ei. Astfel apar importante componente a ceea ce constituie dreptul de autor. Printre
mijloacele de control adoptate de conducatorii din acea vreme se afla si privilegiile acordate
pentru tiparirea si difuzarea acelor lucrari.
Exemplu privilegiul acordat lui Herman in Republica Venetia.
Privilegiile au ca scop protejarea publicatiilor librariilor si tipografiilor dar si a librariilor si
tipografiilor in parte.  Indirect era asigurata si protectia autorilor.
In Franta, sub Ludovic al XI-lea, tiparurile erau libere, iar mai tarziu sub Francisc I,
a fost interzis librariilor si tipografiilor sa publice sau sa vanda ceva, fara autorizarea prealabila a
Universitatii si a Facultatii de Teologie. In Franta, protectia presupunea si autorizatia care nu se
dadea pentru o carte a altor persoane. Prin neutralizarea publicarii creatiei altor persoane se
prevenea plagiatul.
Prin acordarea privilegiului de tiparire si difuzare tipograful si librarul care primeau privilegiul
aveau exclusivitatea drepturilor asupra operatiunilor respective si a veniturilor realizate, iar
autorul aflat in viata nu le ceda manuscrisul decat in conditiile respectarii principiului libertatii
contractuale.
Daca un tert intra in posesia manuscrisului, nu putea trage nici un folos material pentru ca nu-l
putea publica si nici nu obtinea un alt privilegiu.
Breslele ca organizatii ale mestesugarilor, ale viitoarei burghezii erau si detinatoare
ale unor secrete de fabricatie si in acelasi timp si a unor privilegii. In acest context trebuie
inteleasa si acordarea unor privilegii de tiparire si difuzare ca exclusivitati, fie ca ele decurg din
traditie sau din lege iar o asemenea exclusivitate oferea avantaje economice importante.
Exclusivitatea decurge din retinerea unor secrete de fabricatie   a carei idee se face simtita la
sfarsitul secolului 17. Trecand prin momente precizate, raportul dintre autor si ceilalti membri ai
societatii in legatura cu opera lor conduc la cele dintai preocupari teoretice ale dreptului de autor
propriu-zis abia la inceputul secolului 18. In aceasta perioada apare conceptul moral de furt al
unei opere, al carui continut consta in prezentarea , utilizarea unei opera straine fara acordul
autorului sau, mai grav ca fiind a altui decat a autorului.
Dreptul autorului asupra operei sale este un drept de proprietate supus regimului juridic al
proprietatii.
Drept urmare, operele achizitionate sunt proprietatile dobanditorului, iar imprimarea si
reimprimarea lor constituie dreptul sau exclusiv.operele achizitionate sunt proprietatea
dobanditorului iar imprimarea si reimprimarea lor constituie dreptul sau exclusiv.
Librariile si imprimariile au facut obiectul unor regulamente edictate in Franta in 1777 , dar o
adevarata reglementare a drepturilor autorilor o contine Decretul 10/1793. Prin acest decret se
instituie o folosinta viagera pentru autor si un uzufruct de 10 ani in favoarea mostenitorilor dupa
care opera I se atribuie domeniului public.
A trebuit sa se astepte revolutia franceza si mai ales sfarsitul secolului trecut pentru a fi
recunoscute autorilor drepturile asupra operelor lor.
In Anglia a fost adoptata ceea ce se poate considera prima lege a dreptului de
autor in 1709. Prin aceasta lege se atribuie un drept de reproducere a cartilor imprimate autorilor
si mostenitoilor lor pe o perioada de 21 de ani.
Reglementari similare au fost adoptate in 1790 de Congresul SUA. Tarile Romane nu au
cunoscut reglementari in materia dreptului de autor decat prin legea presei in 1862, care a fost
adoptata in timpul domniei lui Al.I.Cuza. Aceasta lege contine un capitol special consacrat
drepturilor autorilor de opere literare si artistice. Dreptul de autor era asimilat unui drept de
proprietate. Tiparirea, reproducerea sau imitarea unei opere fara consimtamantul autorului era
sanctionata prin confiscarea exemplarelor si plata unei amenzi echivalente cu pretul a 1000 de
exemplare din editia originala. Desi legiuitorul roman a avut in vedere preocuparile anterioare
mentionate, primul act normativ care a dorit sa reglementeze pe larg un domeniu de drept de
proprietate intelectuala a fost legea 15/1879 privind marcile de fabrica si de comert 30 mai 1879 
–  Regulamentul asupra marcilor de fabrica si de comert.
Putem spune ca in Romania in 1879 existau reglementari legale in ambele ramuri ale proprietatii
inteletuale : dreptul de autor, dreptul proprietatii industriale.
Legea contine sub aspect formal 2 idei esentiale : Protectia drepturilor autorilor era
asigurata fara a fi necesara indeplinirea prealabila a vreunei formalitati, deci, vocatia la protectie
juridica a unei opere literare, artistice, stiintifice sau a unor alte asemenea creatii se realiza si se
realizeaza si in present fara a fi nevoie de indeplinirea vreunei conditii de fond privind obiectul
sau subiectele creatiei pe de o parte, sau de o forma pe de alta parte cum se intampla in ipotezele
obiectelor protejate prin norme juridice care vizeaza apararea proprietatii industriale. Beneficiul
acestei protectii era recunoscut in mod egal si strainilor fara sa trebuiasca vreo conditie de
reciprocitate.
Sub aspectul drepturile subiective recunoscute si ocrotite, legea face distinctie intre drepturile
patrimoniale si cele morale. Autorilor de opere literare sau stiintifice, compozitorii, pictorii,
arhitectii in general, toti creatorii unei opere intelectuale beneficiau pe tot timpul vietii lor de
dreptul exclusiv de a publica opera, de a o exploata, de a o vinde, a o reprezenta, a o executa, de
a o dona sau lasa mostenire prin testament.
In caz de transmisiune a operei, autorul sau mostenitorii sai pastrau dreptul moral, inalienabil sau
care nu puteau face obiectul unei renuntari, de a impiedica orice denaturare a ei.
Legea din 1923 prevedea ca autorul care nu si-a publicat opera in timpul vietii avea dreptul sa
interzica prin testament publicarea lor, dar numai pentru o perioada de 30 ani socotita din
momentul mortii sale.
In 1946 legea proprietatii literare si artistice a fost completata de legea privind contractul de
editare si dreptul autorului asupra operei literare.
Decretul 321/1956 privind drepturile de autor a constituit reglementarea principala in materie
timp de 40 de ani pana la adoptarea legii 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.
Aceasta lege a suportat modificari si completari in 2004.
Posibilitatile restranse de circulatie a informatiei in perioada anterioara aparitiei
tiparului in Europa, sistemul de pregatire a mestesugarilor, exploatarea cu mijloace rudimentare
a pamantului au determinat ca in domeniul informatiei tehnologice sa se poata pastra secretele
fara interventia statului, iar in caz de divulgare a acestora, efectele pentru descoperitor sa fie
minime.
Dezvoltarea economica in general, dorinta de putere a monarhiilor si dorinta de
expansiune a proprietarilor de ateliere mestesugaresti coroborata cu aceeasi dorinta de a nu
divulga secretele de fabricatie au determinat aparitia primelor forme de protectie egala a
descoperirilor tehnice, a noilor procedee sau tehnologii, inclusiv agrare.
Astfel in secolul 15 monarhii acorda privilegii nu numai in ce priveste opera literara ci si in ce
priveste descoperirile tehnice. Fie ca descoperirile apartinand unui cetatean propriu, fie ca ea a
fost doar introdusa in tara de acesta, monarhul ii acorda exclusivitatea exploatarii pe o anumita
perioada.
Practica transferarii de tehnologie si a infiintarii de noi ramuri industriale apare in Anglia. Aici
protectia a luat forma acordarii celui ce a introdus o noua tehnologie, a dreptului exclusiv de a o
folosi pe o perioada suficient de lunga pentru a o face cunoscuta si accesibila, pentru a o
introduce pe o scara larga in economie.
Deci, dreptul exclusiv acordat celui care introducea descoperirea il proteja pe acesta
aducandu-i avantaje materiale. La un moment dat s-a abuzat de acordarea privilegiilor in scopul
maririi veniturilor Coroanei –  Parlamentul englez a adoptat  legea privind monopolurile care
prevedea ca toate monopolurile cu exceptia oricarei scrisori deschise
si oricarei acordari de privilegii pe termen cel mult 14 ani care urmau a se da primilor si realilor
inventatori pentru unica folosire si producere in regat a produselor noi.

2. Obiectele protejate de dreptul de autor, drepturile conexe şi

drepturile sui generis.
Prin dreptul de autor beneficiază de protecţie toate operele exprimate într-o anumită formă
obiectivă din domeniul literar, artistic şi ştiinţific, indiferent de faptul dacă acestea au fost sau nu
aduse la cunoştinţa publicului.

Obiectee protejate de dreptul de autor, drepturile conexe şi dreptu-rile sui generis

Dreptul de autor se extinde asupra operelor literare, artistice şi ştiinţifice, independent de scopul
creării, modul de exprimare sau a valorii lor, exprimate în următoarele forme:

a) scrisă (manuscris, text dactilografiat, partitură etc.); b) orală (interpretare publică etc.);

c) imprimare audio sau video (mecanică, magnetică, digitală, optică etc.); d) de imagine (desen,
schiţă, pictură, plan, fotocadru etc.);

e) tridimensională (sculptură, model, machetă, construcţie etc.); f) în alte forme.

Obiecte ale dreptului de autor sunt:

operele literare (povestiri, eseuri, romane, poezii etc.);

programele pentru calculator care se protejează ca şi operele literare

operele ştiinţifice;

operele dramatice şi dramatico-muzicale, scenariile şi proiectele de sce-narii, libretele, sinopsisul

filmului;

operele muzicale cu sau fără text;

operele coregrafice şi pantomimele;

operele audiovizuale;

operele de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică; operele de arhitectură,
urbanistică şi de artă horticolă

operele de artă aplicată;

operele fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu analog fotografiei;hărţile, planşele,

schiţele şi lucrările tridimensionale din domeniul geogra-fiei, topografiei, arhitecturii şi din alte
domenii ale ştiinţei;bazele de date;alte opere.
De asemenea, ca opere, se protejează prin dreptul de autor, fără a prejudi-cia drepturile autorului
operei originale, operele derivate şi integrante la baza cărora stau una sau mai multe opere şi/sau
oricare alte materiale preexistente.

Opere derivate sunt traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele mu-zicale şi orice alte
transformări ale operelor literare, artistice sau ştiinţifice, cu condiţia că acestea constituie
rezultate ale creaţiei intelectuale.

Opere integrante sunt culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum enciclopediile
şi antologiile, compilaţiile altor materiale sau date, indife-rent dacă sunt sau nu protejate,
inclusiv bazele de date, cu condiţia că, din con-siderentul selectării şi aranjării conţinutului lor,
constituie rezultate ale creaţiei intelectuale.

Obiecte ale drepturilor conexe sunt:

interpretările;

fonogramele;

videogramele

emisiunile organizaţiilor de difuziune.

Creaţii şi alte obiecte neprotejate prin dreptul de autor:

documentele oficiale de natură normativă, administrativă sau politică (legi, hotărâri

judecătoreşti), precum şi traducerile oficiale ale acestora simbolurile de stat şi semnele oficiale
ale statului (drapele, steme, deco-raţii, semne băneşti);expresiile folclorice; noutăţile zilei şi
diverse fapte cu caracter de simplă informaţie.

Dreptul de autor asupra operelor de serviciu

Drepturile morale asupra unei opere create ca urmare a îndeplinirii unei mi-siuni încredinţate de
angajator sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de servi-ciu (operă de serviciu) aparţin
autorului acestei opere.

Autorul operei de serviciu nu are dreptul să interzică angajatorului său să o publice sau să o facă
în alt mod accesibilă pentru public.

În lipsa unor prevederi legale sau a unor clauze contractuale contrare, în măsura în care
valorificarea operei este condiţionată de misiunea încredinţată autorului de a crea această operă,
dreptul patrimonial asupra operei de serviciu aparţine angajatorului.

Cuantumul remuneraţiei de autor pentru fiecare mod de valorificare a ope-rei de serviciu se

stabileşte în contractul încheiat între autor şi angajator.
La valorificarea operei de serviciu, numele autorului se indică în cazul când acest lucru este
posibil realmente. Angajatorul, de asemenea, are dreptul să ceară indicarea numelui său la orice
valorificare a operei de serviciu.
3. Subiecţii dreptului de autor, drepturilor conexe şi drepturilor sui
generis.
Subiecţi ai dreptului de autor sunt autorii şi titularii de drepturi.

Autorul este persoana fizică prin a cărei muncă creatoare a fost creată opera.

Titularul de drepturi este persoana fizică (autorul sau altă persoană fizică împuternicită de
autor) sau juridică care deţine, în mod legal, drepturile patrimoniale.

Subiecţii drepturilor conexe

Subiecţi ai drepturilor conexe sunt interpreţii, producătorii de fonogra-me, producătorii de

videograme şi organizaţiile de difuziune prin eter sau prin cablu. Drepturile conexe se exercită
fără a prejudicia dreptul de autor.

Pentru apariţia şi exercitarea drepturilor conexe nu este necesară respec-tarea vreunei formalităţi.
În absenţa unei probe contrare, persoana fizică sau juridică, al cărei nume sau denumire apare în
mod obişnuit pe o imprimare a interpretării, pe o fonogramă, o videogramă sau pe imprimarea
unei emisi-uni, se consideră interpret, producător de fonogramă sau videogramă, respectiv,
organizaţie de difuziune prin eter sau prin cablu.

Subiecţii drepturilor sui generis

Subiecţi ai drepturilor sui generis sunt producătorii unei baze de date care dovedesc că au
făcut o investiţie substanţială din punct de vedere calitativ şi/sau cantitativ în obţinerea,
verificarea sau prezentarea conţinutului ei.

Prezumţia paternităţii şi simbolul protecţiei dreptului de autor şi a drep-turilor conexe

Se consideră autor persoana fizică sub al cărei nume pentru prima dată este publicată opera, în
absenţa unor probe contrare. Nu se consideră autor persoa-na care a contribuit la crearea operei
printr-un aport financiar sau organizatoric.

Autorul este în drept să înregistreze la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală opera sa.
Paternitatea aparţine persoanei, sub al cărei nume a fost publicată opera, dacă nu există alte
dovezi sau până la proba contrară

Pentru a informa publicul despre drepturile sale, titularul are dreptul să folo-sească simbolul
protecţiei dreptului de autor, care se aplică pe fiecare exemplar al operei şi constă din trei
elemente:

litera latină „C” inclusă în cerc: ©;

numele (denumirea) titularului drepturilor exclusive de autor; anul primei publicări a operei.

Pentru a informa publicul despre drepturile lor, interpreţii şi producătorii de

fonograme/videograme pot indica, pe fiecare exemplar sau ambalaj al fono-gramei/videogramei,
simbolul protecţiei drepturilor conexe care constă din trei elemente:
litera latină „P” inclusă într-un cerc: P ;

numele (denumirea) titularului de drepturi conexe exclusive; anul primei publicări a interpretării,
fonogramei, videogramei, emisiunii organizaţiei de difuziune. Termenele de protecţie a dreptului
de autor, drepturilor conexe şi drepturilor sui generis

4. Termenele de protecţie a dreptului de autor, drepturilor conexe

şi drepturilor sui generis.
Termenele de protecție a dreptului de autor:

– Drepturile patrimoniale exclusive şi dreptul la remuneraţie durează pe tot timpul vieţii

autorului şi pe perioada de 70 de ani după deces, începând cu 1 ianuarie al anului următor celui
al decesului autorului.

- Drepturile patrimoniale asupra operei audiovizuale se protejează timp de 70 de ani, începând cu

1 ianuarie al anului următor decesului ultimului dintre următorii coautori: realizatorul principal
(regizor-scenograf), autorul scenariului (scenarist), autorul dialogului şi compozitorul – autorul
operei muzicale, special create pentru această operă audiovizuală.

-Drepturile patrimoniale asupra unei opere anonime sau apărute sub pse-udonim, cu excepţia
celei de artă aplicată, se protejează 70 de ani, începând cu 1 ianuarie al anului următor celui al
publicării legale a operei.

Drepturile patrimoniale asupra operei create în copaternitate, cu excep-ţia operei de artă aplicată,
se protejează pe parcursul întregii vieţi a fiecăruia dintre coautori şi 70 de ani, începând cu 1
ianuarie al anului următor celui al decesului ultimului coautor-supravieţuitor.

Drepturile patrimoniale asupra operei de artă aplicată se protejează timp de 25 de ani de la data
creării ei, cu excepţia modelelor şi desenelor industriale neînregistrate conform Legii privind
protecţia desenelor şi modelelor industria-le, create în scopul industrial de reproducere, care se
protejează timp de 3 ani de la data creării lor.

Drepturile patrimoniale asupra unei opere nepublicate anterior, după ex-pirarea termenului de
protecţie a dreptului de autor, se protejează timp de 25 de ani de la data la care opera a fost
pentru prima dată publicată sau comunicată în mod legal publicului

Termenul de protecţie a drepturilor patrimoniale ale persoanelor care editează o publicaţie critică
sau ştiinţifică asupra unei opere intrate în domeniul public este de 30 de ani de la data la care
publicaţia a fost pentru prima dată editată legal.

Drepturile morale (personale) ale autorului sunt protejate pe un ter-men nelimitat. După decesul
autorului, protecţia drepturilor lui morale este exercitată de moştenitori şi de organizaţiile
abilitate în modul corespunzător să asigure protecţia drepturilor autorilor. Asemenea organizaţii
asigură protecţia drepturilor morale ale autorilor şi atunci când aceştia nu au moştenitori sau în
cazul stingerii dreptului lor de autor.

Termenele de protecţie a drepturilor conexe

Drepturile interpretului se protejează timp de 50 de ani de la data primei interpretări. Drepturile
interpretului la nume şi dreptul la respectarea integrității interpretării se protejează pe un termen
nelimitat.

Drepturile producătorului de fonograme se protejează timp de 50 de ani de la data primei

imprimări a fonogramei.

Drepturile producătorului de videograme se protejează timp de 50 de ani de la data primei

imprimări a videogramei.

Drepturile organizaţiilor de difuziune prin eter şi prin cablu se protejează timp de 50 de ani de la
prima difuzare a emisiunii de către o asemenea organizaţie.

Termenul de protecţie a drepturilor producătorilor bazelor de date

Dreptul de a extrage şi/sau reutilizarea conţinutul unei baze de date se protejează pe o perioadă
de 15 ani, începând cu 1 ianuarie al anului următor celui de finalizare a bazei de date.Orice
modificare substanţială a conţinutului unei baze de date, inclusiv orice modificare substanţială
rezultând din acumularea completărilor, eliminărilor sau schimbărilor succesive, care indică
asupra unei noi investiţii semnificative, eva-luate calitativ sau cantitativ, permite atribuirea unui
termen de protecţie propriu bazei de date care rezultă din această investiţie.

La expirarea termenului de protecţie a drepturilor patrimoniale, opera intră în domeniul public.

Operele intrate în domeniul public pot fi valorificate liber, cu condiţia respectării drepturilor
morale ale autorilor şi ale altor titulari şi achitării unei remuneraţii legale.