Sunteți pe pagina 1din 4

Atitudini fata de persoanele batrane Atitudinile fata de imbatranire variaza considerabil de la o cultura la alta.

In multe societati traditionale, varsta cronologica nu reprezinta un factor important, in parte datorita anilor pe ca acestia nu-I arata. Dovezile istorice si antropologice revizuite de Fry (1985) si Tout (1989) au aratat ca, in multe societati,persoanele batraneisi pastreaza statutul, autoritatea si implicarea soiala.Totusi, Keith (1990) a relevant faptul ca in natiunile industrializate, vasta cronologica promoveaza diferentierea sociala. Chiar si in cadrul societatilor vestica al caror statut economic este asemanator, politicile si atitudinile fata de batrani sunt diferite. De exemplu in Grecia este aceea ca oamenii isi pastreaza vigoarea si dupa varsta de 70 de ani si se pot implica in activitatile familiei. In Danemarca, exista o politica de sprijin institutional care asigura ingrijirea batranilor, dar care are ca efect seperarea de rude si intensificarea problemelor specific singuratatii.

Stereotipurile batranetii In societatea britanica si americana, atitudinile fata de batranete sunt oarecum paradoxale. Pe de o parte, se respecta intelepciunea si experienta multor profesionisti, cum ar fi judecatorii si politicienii,care au trecut de varsta normala a pensionarii. Pe de alta parte, sunt multe atutidini negative associate cu batranetea, iar stereotipurile abunda in multe domenii de viata.Schmidt si Boland (1986) au identificat o serie de stereotipuri: de la bunicul perfect aflat la polul pozitiv, la doamna poseta si omul strazii aflati la polul negative Stereotipurile batranetii tind sa contina unele componente negative, oricare ar fi grupul de varsta al celor care percep astfel ( chiar persoanele batrane insesi). Totusi, cele mai negative stereotipuri sunt cele adoptate de copii si adolescenti.Peste 800 de copii intre 5 si 15 ani din Australia, Anglia, Suedia si Statele Unite au fost intervievati cu privire la perceptiile lor despre batranete. Desi au fost unele diferente intre cei intervievati, raspusurile se caracterizau prin doua pattern-uri generale. 1) Copiii de toate vastele spun mai multe lucruri negative despre batrani, decat pozitive; probabilitatea acestui raspuns creste proportional cu varsta copilului. Peste 90% dintre copiii de 15 ani au descris persoanele batrane in termeni negativi; 2) cercetatorii au facut comentarii asupra repulsiei si deseori a dezgustului exprimat fata de batranete. Remarcele despre atributele fizice ( piele zbarcita, debilitate, bolnav etc) si caracteristile psihologice ( manios, incet in reatie si intelegere) sunt frecvente. S- au indentificat mai multe motive pentru care batranetea este perceputa intr-o asemenea modalitate negative. Jackson (1992) sugereaza ca diminuarea atractivitatii fizice poate constitui unul dintre motive; atractivitatea fiind apreciata in multe societati.Durkin (1995) sustine ca ar mai exista o cauza pentru schimbarea statutului persoanei batrane In cadrul familiei, cat si la locul de munca.Cand oamenii se pensioneaza, ei nu mai detin un rol economic prcis, venitul scade si autoritatea lor se diminueaza.

Teorii privind dezvoltarea si ajustarea personalitatii

Teoria lui Erikson Potrivit lui Erikson (1968), in perioada batranetii individul trebuie sa resolve criza descrisa de autor ca fiind integritatea eului vs. disperare.Pe masura ce oamenii se apropie de sfarsitul vietii, ei au tendinta sa priveasca inapoi si sa-si sis a-si evalueze deciziile si actiunile care le-au influentat viata. Aceasta revizuire poate duca in mod ideal la satisfactie si acceptarea faptului ca viata traita este semmnificativa si importanta. Astfel de sentimante conduc la o puternica integrare a eului. Persoana a carei revizuire a vietii dezvaluie sentimante de regret si dazamagire, ca viata a fost nesatisfacatoare si neimplinita, va trai disperarea. Desi majoritatea oamenilor prezinta aceste doua stari psihologice in diferite momonte ale vietii lor, persoana care dobandeste un grad mai mare de integritate are un sentiment de bunastare si un simt al scopului in viata chiar in fata mortii. Teoria lui Peck Peck ( 1968) considera ca dezvoltarea psihologica continuata si in si in timpul perioadei tarzii depinde de capacitatea individului de a face fata la trei sarcini evolutive principale: 1)ei trebuie sa faca fata pensionarii profesionale.Aceasta implica dezvoltarea semtimantelor de autoapreciere ( autovalorizare) si satisfactia in domenii diferite de activitatea de munca care aveau o influenta central in stadiile anterioare ale vietii.Oamenii capabili sa-si exprime personalitatile in modalitati neasociate cu rolul jucat in activitatea de munca vor duce o viata fericita, interesanta si bine adaptata in urmatorii ani. 2) declinul fizic este inevitabil la batranete. Oamenii care s-au increzut in fortele fizice pentru a obtine satisfactie si placere pot fi extrem de preocupati de starea corpului lor si deprimati in privinta capacitatilor fizice in declin. Peck considera ca este important ca oamenii mai in varsta sa nu se mai gandeasca la problemele corporale si sa invete sa aprecieze relatiile satisfacatoare cu ceilalti si activitatile mentale creative. 3) ajustarea final ape care trebuie s-o faca oamenii varstnici este legata de mortalitatea umana.Fiecare individ trebuie sa recunoasca si sa accepte ca moartea este inavitabila. Aceasta acceptare trebuie sa includa informatia ca viata lor poate semnificatie si dupa moarte prin copii, prin prieteni si prin contributiile pe care le-au adus societatii

Stresul adaptarii la batranete Problema adaptarii cu success la batranete a reprezentat subiectul unei anumite dezbateri.Exista doua teorii generale, total opuse: teoria dezangajarii si teoria activitatii.

Teoria dezangajarii sustine ca pe masura ce individual se apropie de sfarsitul vietii , el se dataseaza gradual de caontactele di activitatile sociale. De asemenea, ii scade interesul pentru probemele exterioare si se detaseaja de interactiunile emotionale complicate pentru ceilalti. Aceasta nu inseamna ca prietenii si relatiile sociale nu sunt importante pentru ei. De fapt, relatiile de prietenie deseori asigura un sprijin valoros si compenseaza pierderile traite de batranete.Prin urmare, relatiile de prietenie si interactiune sociala intervin in procesul de adaptare din perioada batranetii. Teoria dezabgajarii a fost propusa pentru prima data de Cumming si Henry (1961) sustinand ca dezangajarea graduata a individului duca la bunastare psihologica si multumire.Totusi, dezangajarea prematura, cauzata de o sanatate precara sau de o pensioanare timpurie, va conduca la problem de adaptare. Teoria activitatii elaborate de Maddox si colaboratorii (1964) sugareaza ca reusita adaptarii la batranete se datoreaza ramanerii individului activ si productiv. Bunastarea psihologica este mantinuta cand individul identifica activitati substitut pentru cele dinantea pensionarii. De exemplu, pensionarea va necesita ca individul sa descopere noi interese si activitati pentru a-si umple timpul liber.

Studiile efectuate de Reichard, Livson si Pterson (1962) arata ca factorii de personalitate sunt determinanti importanti ai adaptarii cu succes la batranete. Pin urmare, autorii argumenteaza ca nici teoria dazangajarii, nici teoria activitatii nu pot explica in mod adecvat reusita adaptarii un perioada batranetii. De asemenea, sunt si alti factori in afara de personalitate sau procesul de imbatranire, care pot determina partial daca individul se dataseaza de societate sau continua sa duca o viata activa.Absenta banilor, mobilitatea redusa, atitudinile societal fada de oamenii batrani pot milita impotriva unei vieti active, independente a individului aflat la varsta batranetii. Durkin (1995) sustine existent a doi factori care au o importanta deosebita pentru sanatatea si satisfactia la varsta batranetii: controlul personal si implicarea sociala. Ei reprezinta aceeasi factori la fel de importanti pe tot parcursul vietii. Pratt si Norris (1994) au aratat ca o mai mare eficacitate de sine ( a se vedea pe sine a avand un control asupra vietii personale ) se asociaza cu starea de bine a batranilor. Cand li se cere sa identifice cei mai importanti factori care influenteaza calitatea vietii, retelele sociale si sanatatea sunt in topul listei.

Procesul de pensionare Pensionarea este deseori considerate ca un evenimant de viata ce apare dintr-o data, de obicei in perioda tarzie. Totusi unii carcetatori vad pensionarea ca pe un process de dezvoltare ce se desfasoara gradual pe o perioda de timp.

Atchley (1982;1991) sugereaza ca procesul pensionarii implica sapte faze, desi nu toti indivizii parcurg in mod necesar fiecare stadiu. 1) Faza de distantare se instaleaza de obicei in perioada adulta mijlocie.In aceasta perioada, majpritatea adultilor care muncesc sunt din plin cufundati in activitatile lor de munca si au doar ganduri vagi de pensionare.In aceastaperioada se fac putine pregatiri sau chiar deloc pentru pensionare. 2) Pe masura ce se apropie timpul pensionarii, oamenii acced in faza de apropiere faza de prepensionare. In aceasta perioada apar ma multe ganduri si planuri de pensionare.Individul se detaseaza dragual de indatoririle si responsabilitatile de munca. 3) Pensionarea este insotita de de sentimante de placer si anticipare- faza lunii de miere. Multe dintre activitatile planificate anterior sunt intreprinse acum. 4) Activitatile pensionarului se dovedesc adesea mai putin satisfacatoare decat se astepta.Cand se intampla acest lucru, individual accede in faza dezangajarii, simtindu-se deprimat si lasat in voia soartei . 5) Dezabgajarea este, de obicei, urmata de o faza a reorientarii in timpul careia oammenii fac fata realitatii pensionarii. Individul contempla viitorul si incearca sa dezvolte o viziune realista a alternativelor sale. 6) Urmeaza exact ceea ce Atchley numeste faza de stabilitate cand oamenii isi pun ordine in treburile lor curente, constientizand in mod realist propriile capacitate si limitari. In faza de stabilitate, se poate spune ca oamenii sunt pe deplin adaptati la rolul de persoana pensionata. 7) Faza terminala apare cand dintr-un motiv sau altul, ralul pensionarii ia sfarsit; indivizii se imbolnavesc sau devin invalizi si nu-si mai pot purta de grija.Pentru unii oameni, rolul de pensioanar s-a sfarsit cand incearca sa se rearangeze.